CONTRIBUȚIA PRIVIND ÎMBUNĂTĂȚIREA ARUNCĂRII LA COȘ DIN JOCUL DE BASCHET LA CLASĂ, PRIN UTILIZAREA ANALIZEI BIOMECANICE [302683]

UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE” , [anonimizat], PRIN UTILIZAREA ANALIZEI BIOMECANICE

LUCRARE GRAD DIDACTIC I –

CANDIDAT: [anonimizat]: LARIONESCU VIRGIL ADRIAN

2019

SUCEAVA

Argument

Baschetul reprezintă unul dintre cele mai apreciate jocuri sportive în zilele noastre. De la zilele în care baschetul reprezenta o noutate, [anonimizat], [anonimizat], fără a [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], precum și dorința de a [anonimizat].

Ideea introducerii jocului de baschet în școală s-a dovedit a [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat].

Secolul XXI a adus cu sine nenumărate provocări. [anonimizat]. Majoritatea persoanelor justifică stilul de viață static prin lipsa timpului și efortul pe care îl implică exercițiile fizice. Însă, cum ar fi dacă am dispune de o [anonimizat], [anonimizat]? Baschetul, [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat], cât și cea mentală a celui care îl practică. [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], care conferă echilibru psihic. [anonimizat], prin implicare activă. [anonimizat]: [anonimizat], dar poate duce la performanță și o carieră de succes.

[anonimizat] o [anonimizat], care dispun de timp liber și doresc să se implice într-o activitate constructivă de neuitat.

Capitolul I

1.1 Actualitatea și importanța studiului.

Actualitatea lucrării se înscrie pe coordonatele cercetărilor contemporane care vizează necesitatea de a [anonimizat] a elevilor.

Cercetarea noastră își propune să evidențieze și să dezvolte o [anonimizat]ate și originalitate, în sensul că propune:

o metodologie privind ameliorarea și creșterea procentajului aruncărilor libere reușite în jocul de baschet;

elaborarea unor instrumente de testare cât mai atractive și mai eficiente;

studierea relației dintre performanța capacitățile coordinative și performanța obținută, cu scopul creării unor criterii obiective privind strategia de selecție secundară specifică jocului de baschet.

1.2 Motivul alegerii temei

Contextul și motivația alegerii temei

Motivația alegerii temei are în vedere următoarele aspecte:

necesitatea unei sistematizări teoretice, având în vedere lipsa unor materiale de cercetare în literatura de specialitate autohtonă care să vizeze eficientizarea procesului de aruncare la coș;

identificarea unor lipsuri de ordin tehnic în procesul de antrenare a elevilor baschetbaliști, care devine astfel incompatibil cu cerințele actuale ale jocului de baschet actual, ceea ce împiedică, implicit, atingerea performanței sportive;

lipsa unor metodologii autohtone eficiente care să aibă drept efect eficientizarea aruncărilor libere în jocul de baschet;

activitatea profesională de cadru didactic, specializarea sport, determină necesitatea cunoașterii acestei discipline sportive în cel mai mic detaliu.

Cercetarea aspectelor ce țin de analiza biomecanică vizează necesitatea de îmbunătățire a tehnicilor și strategiilor de aruncare la coș în cadrul jocului de baschet, urmărind obținerea performanței. Lucrarea noastră își propune studierea elementelor biomecanice a aruncării la coș în cadrul jocului de baschet, urmărind parametrii precum: vârstă, înălțime, distanță, traiectorie, mișcare de aruncare etc., având în vedere corelația dintre biomecanică și domeniul educației fizice și al sportului. Printr-o bună cunoaștere a principiilor biomecanicii, profesorul de sport poate să își propună și să atingă obiective precum:

îmbunătățirea și creșterea capacității de efort;

realizarea unor programe eficiente de antrenament, în concordanță cu nevoile grupului;

însușirea unor tehnici corecte de aruncare a mingii la coș în jocul de baschet;

prevenirea și evitarea unor accidente în cadrul orelor de educație fizică și sport;

selectarea, pe baza unor criterii pertinente, a elevilor capabili de performanță.

1.3 Scopul și importanța studiului.

Prezenta cercetare își propune să analizeze contribuția privind îmbunătățirea aruncării la coș în cadrul jocului de baschet la clasă, cu accent pe utilizarea analizei biomecanice, în vederea elaborării unei strategii cât mai eficiente, care să ducă la creșterea performanței.

Lucrarea își propune să identifice unele mijloace de acționare specifice, prin analiza componentelor biomecanice, care să aibă drept efect eficientizarea aruncării la coș în jocul de baschet. Educația fizică în învățământul liceal constituie o etapă superioară a pregătirii elevilor din punct de vedere al dezvoltării fizice și capacității motrice.

Capacitatea motrică trebuie privită sub cele două aspecte ale sale:

– generală;

– specifică;

Capacitatea motrică generală este reprezentată prin calități motrice de bază, precum viteza, îndemânarea, reistența și forța, dar și deprinderi și priceperi motrice de bază utilitar-aplicative, mers, alergare, escaladare, etc;

Capacitatea motrică specifică are un conținut determinat atât de calitățile motrice specifice, cât și de priceperile motrice specifice unor ramuri de sport, implicit ale baschetului.

Inițierea elevilor în practica jocului de baschet urmărește crearea unui model specific vârstei fiecărei clase, al capacității de practicare a jocului, urmărind în mod direct:

Însușirea conținutului fizico –tehnic și tactic al jocului;

Urmărirea și depistarea celor talentați spre a fi recomandați la selecționarea lor pentru secțiile cluburilor sportive școlare;

1.4. Obiectivele și metodele folosite în cercetare.

Analiza istoricului jocului de baschet, în vederea prezentării în diacronie a evoluției, atât a jocului propriu-zis, cât și a percepției asupra jocului de baschet.

Trecerea în revistă a aspectelor relevante din istoria biomecanicii, cu accent pe cele mai importante realizări în domeniu.

Cunoașterea granițelor aplicative ale conceptelor nou apărute în domeniu;

Realizarea unei clasificări a aruncărilor și a tehnicilor de aruncare;

Analiza reprezentărilor și valorificarea lor în învățarea motrică eficientă a diverselorstadii ale antrenamentului;

Valorificarea experimentală a tehnicilor specifice programului Tracker Video Analysis, privind utilizarea creativă a imageriei mentale;

Ilustrarea proprietăților integratoare ale procesului de pregărire a sportivilor, atât din punct de vedere fizic, cât și mental, prin utilizarea analizei biomecanice;

Demonstrarea relației de interdependență dintre domeniul conceptual și cel practic;

Evidențierea relației dintre concepție și acțiune, ca rezultat al experienței, dar și al lecturii literaturii de specialitate;

Ilustrarea unor acțiuni tehnice și secvențe de joc, având în vedere rolul major al reprezentărilor vizuale în retenție;

Analiza unor acțiuni tehnice și secvențe de joc, cu scopul eficientizării și îmbunătățirii aruncării la coș în jocul de baschet la clasă.

Ipoteze de lucru:

implementarea metodologiei de pregătire adecvată tipului de antrenament prin eficientizarea aruncărilor libere în jocul de baschet;

randamentul competițional înțeles ca raport echilibrat între numărul aruncărilor marcate și al celor aruncate, ca urmare a implementării metodologiei de pregătire propuse.

Etapele și strategiile cercetării:

enunțarea ipotezelor de lucru;

formarea grupei experimentale;

stabilirea metodelor de testare;

realizarea testării inițiale;

analiza rezultatelor competiționale;

introducerea în procesul de pregătire a metodologiei propuse;

testarea finală;

formularea concluziilor și a recomandărilor.

Metodele folosite în cercetarea preliminară:

studiul bibliografiei;

observația;

convorbirea;

explicația;

demonstrația;

experimentul pedagogic;

metoda grafică;

metoda statistico-matematică.

Metodologia cercetării științifice a studiului preliminar a presupus aplicarea metodelor sus-menționate de-a lungul orelor de educație fizică și sport, fiecare dintre metode având un rol bine stabilit în determinarea coerenței dintre ipotezele de lucru avansate și rezultatele obținute de-a lungul demersului de cercetare.

Studiul bibliografiei a presupus parcurgerea unei bibliografii de specialitate prestabilite, îmbinând prezentarea diacronică a elementelor de istorie a baschetului cu cercetările în privința biomecanicii și a legăturii acesteia cu ora de educație fizică și sport.

Capitolul II

2.1 Delimitări conceptuale. Metode întâlnite.

Metoda observației

Referitor la metoda observației, aceasta s-a realizat în mod științific, urmărind relația dintre ideea inițială, ipotezele de lucru, selectarea metodelor celor mai eficiente adaptate demersului didactic, precum și a efectelor produse asupra grupului țintă.

Metoda convorbirii

Metoda convorbirii a fost utilizată pentru a transmite și evidenția membrilor grupului țintă echipei informații privind demersul didactic, așteptările privind rezultatele propuse, importanța eficientizării aruncărilor libere în vederea atingerii performanței.

Demonstrația

În cadrul orelor de educație fizică și sport am folosit demonstrația pentru a ilustra cele mai eficiente strategii de obținere a performanței în ceea ce privește aruncarea la coș în jocul de baschet. Demonstrațiile efectuate au vizat factorul vizual, fiind folosite atât material video, cât și demonstrația personală, având în vedere că elevul reține mai ușor informațiile prin ilustrare vizuală și prin exemplul personal.

Experimentul pedagogic

Experimentul pedagogic a constat în selectarea unui grup țintă căruia i s-au implementat prin convorbiri, explicații, demonstrații, strategii de eficientizare și îmbunătățire a tehnicilor de aruncare la coș, fiind urmărită curba de progress, precum și factorii care influențează progresul. S-a ținut cont de categoria de vârstă a elevilor selecționați, de aptitudinile lor fizice, precum și de nivelul de dezvoltare psihică, cu accent pe reacția elevilor la sucess și la eșec.

Metoda interpretării grafice

Dezvoltarea tot mai accentuată și mai rapidă a tehnologiei din ultimele decenii a impus adaptarea demersului didactic, și mai ales a analizei procesului instructiv-educativ, la cele mai noi instrumente de cuantificare și măsurare. În lucrarea noastră am optat pentru folosirea sistemului Tracker video analysis tocmai pentru a ține pasul cu evoluția tehnologică, dar și pentru că un astfel de program facilitează întreg demersul de observare, măsurare și analiză a strategiilor de îmbunătățire a aruncării la coș în cadrul jocului de baschet.

Metoda statistico – matematică

Metoda statistico-matematică a constat în verificarea rezultatelor testelor inițiale, analizând performanțele obținute de elevii din grupul țintă, al căror parcurs a fost mai apoi urmărit pe o perioadă determinată de timp, în care elevii au fost testați, urmărindu-se evoluția acestora în ceea ce privește implementarea și adoptarea celor mai eficiente strategii de aruncare la coș. Am analizat raportul dintre datele inițiale și datele obținute pe parcurs, constatând faptul că performanțele elevilor în cadrul testării inițiale constituie un indicator important, verificând în acest fel prima ipoteză a cercetării.

2.2. Analiza biomecanicii, importanța și actualitatea procesului intructiv educativ.

Scurt instoric al biomecanii.

Analiza biomecanicii, importanța și actualitatea procesului intructiv educativ.

Evoluția în acest proces de mișcare a înaintat în mod alert de-a lungul secolului XX și aceasta este modalitatea prin care puteți înregistra și analiza orice caz, pornind de la un copil cu paralizie cerebrală la performanța unui atlet de top. Bäumler și Schneider (1989) au considerat că Aristotel și Platon Stagira să fie părinții fondatori ai biomecanicii, scriind despre segmentele mișcării corpului și circulația animalelor. Un lucru notabil, demn de observat, este că există referințe despre primele studii biomecanice care datează din perioada lui Leonardo Da Vinci, Michelangelo Bounarrotti, Galileo, Lagrange, Bernoulli, Euler și Young.

Contribuția lui Isaac Newton (1642-1727) nu poate fi nicidecum ignorată, oricât de scurt ar fi un istoric al biomecanicii. Însă puțină lume, mai ales fizicieni, știu că celebrele sale legi au fost redate de însuși autorul lor și prin analogie cu aruncarea discului, în afara exemplificărilor deja cunoscute.

Un alt proiect, care din nou, nu trebuie omis, este Kinesiologia lui Arthur Strunelor (1878-1959), în care autorul a clasat pentru prima dată mijloacele de studiu ale locomoției. În ultimul timp, biomecanica s-a dezvoltat și a luat amploare datorită creșterii interesului pentru sportul de performanță pentru soluții ale reabilitării și ale ameliorării în cazul de patologie cogenitală, ale refacerii post-traumatice și chiar ortopedie. Studiul biomecanicii a devenit din ce în ce mai organizat și cooperant cu alte ramuri de studiu. Toate acestea au avut un interes semnificativ în aplicarea mecanicii la probleme biologice. Apoi, la începutul secolului anterior, noile tehnologii au fost disponibile pentru a studia organismul uman și mișcările sale primare, a fost bine ca pionieri biomecanici precum Marey, Braun și Fischer au venit să exploreze aceste noi tehnici. În opinia lui Winter (1990), el a folosit un aparat de fotografiat pentru a înregistra mișcările mersului corpului uman. În aceeași ordine de idei, Muybridge (1887), în SUA, a tras pe bucăți 24 de camere pentru a înregistra tiparele unui om de mers pe jos.

În 1950, biomecanica s-a dezvoltat ca un domeniu semnificativ al cercetării științifice în diferite ramuri ale cunoașterii, bazate pe studii, folosind cinematografia. Alley(1984) a prezentat baza academică pentru un program de doctorat.

Antropocinetica, biodinamica, Biokinetics, Cineantropologia și kinesiology mecanice au apărut datorită propunerii de desemnare.

Biomecanica este o ramură a naturii care studiază legile obiective ale locomoției corpurilor vii și ale structurilor care ajută la aceste mișcări. Etimologic, termenul de biomecanică are la bază cuvinte din limba greacă, “bios” (viață) și “mekhanikos” (plin de resurse, inventiv).

Conform lui Benedek, aceasta știință reprezintă un domeniu de cercetare cu aplicații în medicină, sport. Biomecanica, în esență, studiază mișcarea tuturor corpurilor. Tot aici se regăsește noțiunea de mecanică, ce se împarte în două ramuri: cinematică și dinamică, având legături în fizică, chimie, chirurgie, robotică.

În raport cu sportul, această știință se aplică sub formă de analiză a unor jocuri sportive. Analiza trebuie făcută separat, pe fiecare joc sportiv în parte, fiindcă mișcările diferă de la un sport la altul.

Biomecanica ajuta ca studiu în felul în care trebuie executate corect mișcările, stabilirea în cadrul antrenamentului. Această știință studiază modul prin care se formează forțele musculare, analizându-le din punct de vedere mecanic.

Plecând de la aceste relații de interdependență, biomecanica exercițiilor stabilește eficacitatea lor mecanică și arată metodele pentru creșterea randamentului, depinzând de scopul antrenamentului fizic.

Astfel, biomecanica arată măsurile ce se impun pentru dobândirea corectă a unei tehnici. Biomecanica exercițiului fizic studiază nu doar mișcările active, ci și pozițiile corpului condiționate de organe de sprijin și de locomoție ale corpului.

Matveev și Novikov definesc principiile fundamentale astfel: ,,În teoria și practica pedagogică, noțiunea de metodică cuprinde ansamblul tuturor mijloacelor și procedeelor metodice cara caracterizeaza în general modul de realizare a sarcinilor formative sau educative. Metodica se bazează pe câteva principii generale și în același timp își are particularitățile ei în fiecare capitol concret al instruirii sau educației”.

Pornind de la esența a două laturi fundamentale ale educației fizice, distingem metodica învățării mișcărilor și metodica educării calităților fizice.

Potrivit lui Dempster, mecanica umană prezintă corpul ca un ansamblu de unități funcționale mobilizate una în raport cu alta. Dempster a reprezentat scheletul uman printr-un sistem simplificat constituit dintr-un ansamblu de pârghii.

Articulațiile reprezintă joncțiunea între două oase, un ansamblul de structuri prin care oasele se unesc unele de altele. Articulațiile sunt clasificate astfel :

articulațiile imobile;

articulațiile semimobile;

articulațiile mobile;

Articulațiile imobile

Aceste tipuri de articulații se referă la două suprafețe articulare care sunt prinse una de altacu ajutorul unui cartilaj sau a unui țesut fibros, în funcție de tipul de osificare care a avut loc în formarea osului. În termene specializate, în primul exemplu este vorba despre o„synchondroză” iar în al doilea exemplu de o „ synfibroză.

Articulațiile semimobile

Aceste tipuri de articulații prezintă două suprafețe articulare plane sau concave care sunt acoperite de cartilaj articular și sunt unite printr-un ligament fibros sau fibro-cartilaginos, întins între cele două suprafețe și prin ligamente periferice sau ligamente interosoase.

c)Articulațiile mobile

Aceste tipuri de articulații, sunt cele care ne interesează în mod deosebit în timpul unei activități, aceste articulații prezintă suprafețe line, separate printr-o cavitate articulară. Acestea sunt înconjurate de o capsulă și de ligamente.

Generalități despre biomecanica articulară

Articulațiile sunt definite printr-un ansamblu se structuri prin care oasele se unesc unele cu altele, formată din din joncțțiunea a două oase. Articulația scapulo-humerala este o articulație mobilă care are trei grade de libertate.

Putem să descriem și să analizăm mișcări mai complexe ale centurii scapulare din diferite tipuri elementare de mișcare, clasificate în trei tipuri de mișcare ale jocului articular :

a. Rularea reprezentată prin mișcare, puncte noi de pe suprafata unui os intra în contact mereu cu puncte noi de pe suprafața celuilalt os.

b. Alunecarea, care prezintă deplasarea unui segment sau a unei suprafețe pe o alta, fiecare punct al primului corp trebuie să intre în contact permanent cu puncte noi de pe cealaltă suprafată.

c. Rotația descrisă ca mobilizarea unui segment în raport cu altul în jurul unei axe, descriind astfel o mișcare care se realizează pe o traictorie circulară, realizând o axă de rotație.

Toate aceste tipuri de mișcari se pot combina între ele ducând la mișcările complexe realizate la nivelul centurii scapulare.”

Generalități despre biomecanica activității musculare

Totodată doresc să amintesc unele noțiuni elementare de neurofiziologie sunt indispensabile pentru a înțelege elementul motor al corpului uman. Mușchii permit omului de a se mișca prin mobilizarea diferitelor segmente ale corpului, iar elementul de bază al mecanicii umane este mușchiul scheletic care prin contracția sa transformă energia chimică de care dispune în energie mecanică.

Proprietățile mecanice ale mușchiului scheletic

Caracteristicile mecanice analizate în biomecanică sunt:

gradarea contracției;

elasticitatea;

sumația contracțiilor succesive.

Biomecanica musculară

Sistemul nervos ne oferă răspunsuri în funcție de diferite solicitări și coordonează activitatea musculară, toate mișcările corpului uman sunt coordonate de sistemul nervos. Clasificarea funcțională a mușchilor se poate realiza în funcție de:

Modul de contracție a mușchilor

De intervenția lor în mișcare

,,Trebuie făcută o primă distincție între contracția musculară care însoțeste mișcarea, izotonică, și cea care nu este însoțită de mișcare, izometrică. Acestea sunt caracterizate de poziția forțelor musculare FM echilibrate de o rezistentă R exterioară.”

Contracțiile izotonice pot fi de două feluri. Concentrică, când forța musculară învinge rezistența exterioară și are drept consecință scurtarea mușchiului și excentrică, când avem de-a face cu un fenomen invers.

BIOMECANICA ARUNCĂRII ÎN JOCUL DE BASCHET

Cupluri și lanțuri cinematice

Întreaga activitate a corpului, fie dinamică sau statică, este asigurată de către sistemul muscular și sistemul osteo-articular.

Activitatea statică, este rezultată de către contracțiile izometrice grupelor și lanțurilor musculare, acestea nu acționează asupra deplasării segmentelor ale corpului, astfel asigură postura corpului și echilibrul acestuia.

Aceasta este clasificată astfel:

a) de consolidare;

b) de fixare;

c) de menținere;

– Activitatea statică de consolidare se manifestă atunci când centrul general de greutate (poziția de echilibru stabil) se află sub baza de susținere. În astfel de poziții grupele și lanțurile musculare, supun asupra unei tensiuni capsula articulară și ligamentele, opunându-se forțelor de tracțiune, dacă acestea au tendința de a deplasa suprafețele articulare una de alta.

– Activitatea statică de fixare se manifestă în cadrul pozițiilor de echilibru instabil, atunci central de greutate al corpului se găsește deasupra bazei de susținere. În acest caz grupele și lanțurile musculare opunându-se forțelor care tind să-l dezechilibreze, iar la nivelul articulațiilor manifestându-se sub formă de presiune, mușchii agoniști și antagoniști sunt supuși acestui tip de efort.

– Activitatea statică de menținere se întânește atunci când corpul luptă împotriva forței gravitaționele, care încearcă să schimbe segmentele sau poziția acestuia. Acest tip de de activitate este realizată numai de lanțuri și grupe muscular agoniste.

Grupe și lanțuri musculare

Se definește a fi un lanț cinematic, acel care este alcătuit din mai multe grupe musculare, constituindu-se astfel lanțuri musculare. Pentru că majoritatea mișcărilor omului sunt mișcări complexe, iar realizarea acestora sunt mobilizate mai multe grupe musculare cu acțiune sinergică sau antagonistă și cupluri cinematice.

De exemplu:- în mișcarea de aruncare a mingii de baschet la coș

– acest lanț este format din – flexorii degetelor, flexorii pumnului, extensorii cotului, anteductorii brațului, ridicătorii și mușchii care basculează scapulalateral. În mecanică, ca și în biomecanică, definim lanțul cinematic ca asociere de elemente cinematice legate între ele prin cuple cinematice. Acestea pot fi:

Deschise – caracterizat prin numeroase mișcări date de suma gradelor de libertate a tuturor articulațiilor care intră în compunerea sa.

Închise – caracterizat printr-un număr limitat de mișcări.

Fig.2.13. Lanț cinematic deschis Fig.2.14. Lanț cinematic închis

Cele trei mari lanțuri ale corpului uman sunt:

lanțul cinematic al trunchiului (trunchi, cap,gât);

lanțul cinematic al membrelor superioare;

lanțul cinematic al membrelor inferioare;

Lanțurile musculare ale trunchiului – aceste lanțuri sunt în strânsă legătură cu mobilitatea coloanei vertebrale și se pot executa următoarele mișcări:

a)flexia

b)extensia

c)aplecarea laterală a trunchiului

d)răsucirea

e)circumducția

Potrivit lui Gheorghe Cârstea, aruncarea reprezintă un „act motric, trimiterea unor obiecte la distanță prin valorificarea forței explozive, procedeu tehnic în probe sau jocuri sportive”

Aruncarea trebuie privită din 3 puncte de vedere:

ca deprindere motrică de bază

ca deprindere aplicativ -utilitară

ca deprindere specifică unor ramuri și probe sportive

ca deprindere motrică de bază- pornind de la termenii:

ARUNCARE = LANSARE = LOVIRE

În „Mic Dicționar Enciclopedic” termenul arunca este explicat astfel:

,,Arunca (lat. eruncare) – a face printr-o mișcare bruscă, ca un obiect (sau o persoană) să ajungă la oarecare distanță de locul în care se află; aazvârli”

,,aruncare- acțiunea de a (se) arunca; (sport). Denumirea generală a probelor atletice care constau din proiectarea la distanță a greutății, discului, suliței sau a ciocanului; procedeu tehnic de azvârlire a obiectului de joc (mingea) în jocuri sportive (baschet, handbal, fotbal)”

În Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) termenul este explicat astfel: ,,ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-;. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Intranz. A da cu ceva în cineva.. – Lat. eruncare.”

Sinonimele termenului ARUNCÁ vb.: a azvârli, a lepăda, a zvârli, v. proiecta. a lansa, a slobozi. (~ săgeți.) a azvârli,. v. doborî. v. năpusti. v. sări. v. zvârli. v.cheltui

Explicarea acestor termeni ne permite o mai bună înțelegerea a termenului A ARUNCA ȘI ARUNCARE. Ca o concluzie a acestor explicații putem spune că ARUNCAREA – poate fi explicată, ca acțiunea de transmitere a unui obiect la distanță prin utilizarea energiei cinetice a corpului. Elemente de analiză biomecanică în baschet.

2.3 Evoluția aspectului supus cercetării.

Jocul de baschet. Scurt istoric, caracteristici.

Cele mai vechi informații despre o formă de bachet, apar din vremea populațiilor incașe, mayașe și aztece care jucau un joc în care mingea era aruncată într-un inel de piatră, suspendat orizontal pe un zid, bastinașii Floridei aveau o țintă formată dintr-un coș de nuiele iar indienii din America plasau un fel de coș în trunchiuri de copac.

Apar date conform cărora, profesorul canadian James Naismith ar fi cel care a inventat jocul de baschet în decembrie 1891. În de la colegiul Springfield, din statul Massachusetts, SUA, din dorința de a avea o activitate sportivă, în zilele în care timpul nu era foarte prietenos, ploua sau era rece și nu puteau practica sporturi afară, dar și din dorința ca lecțiile de educație fizica ale studenților să devină mai atractive și mai dinamice, atunci, fără condiții materiale deosebite, a combinat unele reguli din jocul de fotbal cu unele reguli noi și a înlocuit poarta cu un coș suspendat pe un perete, Astfel a luat nastere sportul căruia i s-a spus apoi basketball (basket = coș, ball = minge).

Baschetul este, conform publicației "Baschet" al Editurii Sport-turism din 1979, un sport care îmbină atât aspectul ludic cât și cel sportiv al unei activități fizice. Jocul se desfășoară între două echipe cu câte cinci jucători, într-un loc special amenajat(o sală sau un teren dotat cu coșuri de baschet) și are ca scop opținerea victoriei marcată de aruncările reușite a mingilor în coșuri. 
Jocul de baschet se potrivește conceptului de sport, explicat de către publicația amintită anterior ca bazându-se pe valorificarea laturii motrice, morfo- funcționale și psihice a participanților și care trebuie să se concretizeze în depășirea propriei persoane sau a partenerului de întrecere.

Baschetul este introdus în România în anul 1920, primul joc oficial de baschet având loc în anul 1922. Până în anii 1950, regulile jocului nu erau clar cunoscute, apărarea fiind rudimentară.
În prezent, baschetul contribuie la dezvoltarea fizică și psihică a tinerilor, prin faptul că asigură condiții optime dezvoltării activităților motrice precum mersul, alergarea, săritura și aruncarea și a calităților lor, devenind un joc activ și grandios, ceea ce îi determină popularitatea în rândul elevilor care îl joacă în școli.

Trăsăturile baschetului sunt o consecință a țintei finale a acțiunilor participanților care este constituită de inserarea mingii în coș. "Aceasta necesită o deosebită precizie, solicită jucătorului de baschet să posede pe lângă o bună reprezentare spațio-temporală, și în simț kinestezic deosebit de fin dar și pregătirea necesară realizării preciziei și eficienței în efectuarea tuturor acțiunilor de atât și de apărare și mai ales, în aruncările la coș".

Baschetul, joc sportiv ce poate fi practicat și sub forma sportului de performanță, este o disciplină organizată și definită prin reguli. Acestea figurează în regulamentul adoptat de Federația Internațională de Baschet(F.I.B.A.) și au caracter unitar. Baschetul valorifică talentele și aptitudinile de ordin sportiv, fiind practicat în ansamblul instituțiilor și cluburilor sportive și structurat în funcție de vârstă și sex. Acest sport favorizează în special pe tinerii cu statură înaltă și cu calități motrice deosebite care să asigure obținerea performanțelor.

Baschetul este un joc de echipă ce se rezumă la aruncarea mingii în coș, acțiune care necesită precizie, simț kinestezic, echilibru și pregatire temeinică. Analiza biomecanică stabilește astfel, la nivel muscular, efortul necesar.

Făgăraș Pia Simona afirmă, în "Biomecanica aruncărilor la coș în jocul de baschet", că în timpul activității dinamice există un anume lucru mecanic depus de membrele superioare, membrele inferioare fiind responsabile pentru asigurarea mobilității și elasticității.

Precizia și viteza mișcărilor sunt astfel date de mușchii trunchiului. 
Lanțurile musculare ale trunchiului facilitează executarea rotirilor bazinului pe membrele inferioare. Brațele, cu ajutorul coloanei vertebrale, realizeaza pasarea mingii sau intruducerea ei în coș.

Mișcarea membrelor superioare este antrenată de mușchii ridicători ai omoplatului, anteductorii brațului și extensorii cotului. Rezultatul acestui efort muscular se concretizează în imbunatatirea vitezei și stabilității.

Baschetul se încadrează în sfera generală a noțiunii de sport, definit ca o activitate specifică de întrecere în care se valorifică intensiv formele de practicare a exercițiilor fizice în vederea obținerii de către individ sau colectiv a perfecționării posibilităților morfo-funcționale și psihice, concretizate într-un record, o depășire proprie sau a partenerului”.

În zilele noastre, baschetul este reprezentat ca un mijloc util pentru dezvoltarea pe plan fizic și psihic al tinerilor, care oferă avantaje deosebit de favorabile pentru o mai bună deprindere și calități motrice necesare în viață, precum mersul pe stradă, alergarea, săritura și aruncarea, transformandu-se într-un joc dinamic și spectaculos și se bucură de popularitatea tinerilor care il practică în școli.

Caracteristicile jocului de baschet rezultă din scopul final al acțiunilor jucătorilor și anume introducerea mingii în coș. “Aceasta necesită o deosebită precizie, solicită jucătorului de baschet să posede pe lângă o bună reprezentare spațio-temporală, și un simț kinestezic deosebit de fin dar și pregătirea necesară realizării preciziei și eficienței în efectuarea tuturor acțiunilor de atât și de apărare și mai ales, în aruncările la coș”

Baschetul este considerat un joc de echipă și face parte din ramurile sportive ale procesului instructiv-educativ, baschetul este o disciplină sportivă practicată la nivel superior sub forma sportului de performanță, având un caracter organizat: are regulament de joc adoptat de F.I.B.A., un conținut și o formă de pregătire unitară, este încadrat într-un sistem competițional național și internațional, favorizează afirmarea talentelor, este un mijloc de stimulare a măiestriei celor ce-l practică, fiind practicat în secțiile Asociațiilor și Cluburilor Sportive, diferențiat pe categorii de vârstă, de la tineri la cei mai în vîrstă sau de sex, femei sau bărbați. Totodată cu cât media staturii, a taliei sportivilor crește, cu atât ii atragere în primul rând pe tinerii cu statură înaltă, iar aceasta a contribuit în mod direct la creșterea din punct de vedere valoric .

Jocul de baschet este un joc colectiv, de echipă, ale cărui caracteristici decurg din scopul final al acțiunilor jucătorilor și anume, introducerea mingiei în coș. Jucătorului de baschet trebuie să aibă o precizie deosebită, să posede, pe lângă o bună reprezentare spațio-temporală, și un simț kinestezic deosebit de fin, dar și pregătirea necesară realizării preciziei și eficienței în efectuarea tuturor acțiunilor de atac și de apărare și, mai ales, în aruncările la coș.

Calităților motrice ale jucătorului tind spre maxim, în jocul de baschet iar caracteristicile somatice (statură înaltă, membre lungi, anvergura palmei – mare) constituie factor important în obținerea performanțelor. Particularitățile specifice ale efortului muscular pot fi evidențiate prin analiza biomecanică.

În ceea ce privește activitatea dinamică, există o preponderență a lucrului mecanic depus de jumătatea superioară a trunchiului și membrelor superioare în timp ce membrele inferioare acționează ca un suport mobil și elastic, care execută concomitent pașii de alergare întrerupți de numeroase schimbări de direcție. Lanțurile musculare ale trunchiului dau suplețea, viteza și precizia mișcărilor.

Lanțurile încrucișate ale trunchiului asigură rotările și pivotările trunchiului pe bazin sau a trunchiului și a bazinului pe membrele inferioare. Mișcarea membrelor superioare se concretizează prin ridicarea acestora combinate cu extensia coloanei vertebrale în vederea realizării pasării mingii sau a aruncării acesteia la coș.

Întrucât majoritatea mișcărilor se execută din alergare și în viteză un rol important în execuția acestor mișcări îl are lanțul muscular format din mușchii șanțurilor vertebrale la trunchi iar mișcarea membrelor superioare este determinată de extensorii cotului, anteductorii brațului.

Musculatura reprezintă , în jocul de baschet , un factor important în activitatea statică și de echilibrare a organismului în condiții dinamice crescute . Totodată , pentru efectuarea mișcărilor de precizie în mare viteză , musculatura , cea care oferă un sprijin eficient , fie pe un picior sau  pe ambele picioare , fie cu picioarele depărtate sau apropiate combinate cu diverse înclinări ale corpului , determină variația unghiului de stabilitate a corpului.

2.4 Analiza biomecanică a aruncărilor la coș în jocul de baschet

ARUNCAREA LA COȘ-CARACTERISTICI

– aruncarea la coș constituie fundamentul jocului de baschet;

efortul tuturor jucătorilor contribuie la realizarea acțiunii de aruncare la coș ;

îndemânarea , alături de coordonarea neuromusculară este importantă pentru a asigura finețea aruncărilor ;

aruncarea trebuie să dispună de o execuție corectă a factorilor de natură biomecanică tehnică, respectând același mecanism de bază la fiecare aruncare la coș , indiferent de condițiile în care se efectuează;

în faza finală a aruncării este necesară stabilitatea corpului;

poziția fiecărui membru al corpului este important  întrucât , brațele și picioarele , fiind în deplină coordonare din punct de vedere neuromuscular , determină concentrarea forțelor care compun acțiunea pe direcția traiectoriei de aruncare a mingii , facilitând execuția ;

unghiurile formate de gambă , coapsă și antebraț se deschid în același timp ;

factorii interni de ordin psihic sunt importanți pentru reușita în jocul de baschet , fiind nevoie de  :

● concentrarea atenției care este raportată la anumiți factori perturbatori , precum stările de oboseală;

– de start;

– reacția față de coechipieri sau stăpânirea tehnicii de execuție;

– aruncare.

Forme de aruncări la cos:

Din punct de vedere al distanței față de coș avem:

din apropierea coșului

de la semidistanță

de la distanță

Din punct de vedere al execuției:

Aruncare la coș cu o mână

de deasupra capului

de la umăr

cu brațul întins

semicârlig

cârlig

Aruncarea la coș cu 2 mâini

de la piept

de deasupra capului

de jos în sus cu brațele întinse (oferită).

Din punct de vedere al acțiunilor ce preced aruncarea, aceasta poate fii:

de pe loc

din deplasare

din dribling

din alergare

din săritură

cu oprire într-un timp

cu oprire în doi timpi

din voleibolare

ARUNCAREA LA COȘ -DESCRIERE

Din punct de vedere al acțiunilor ce preced aruncarea, aceasta poate fii:

•de pe loc

•din deplasare:

-din dribling

-din alergare

•din săritura:

-cu oprire într-un timp

-cu oprire în doi timpi

-din voleibolare

Aruncarea la coș de pe loc, cu o mână din față.

Aruncarea la coș de pe loc cu o mână poate fi considerată procedura fundamentală în baschet, aceasta putând fi mult mai mult adaptată din săritură sau din deplasare, ducând la un rezultat productiv, pozitiv, decât aruncarea cu ambele maini. Privind din punctul de vedere al biomecanii, aruncarea la coș cu o singură mână, necesită o bună coordonare, fortețele de împingere trebuie să fie egale, iar condițiile pentru aruncare necesită mai mult timp și  condiții bune pentru o aruncare perfectă.

TEHNICA DE INIȚIALIZARE- descriere

•Poziția de bază

-mingea este ținuta cu ambele membre superioare în priza care nu este simetrică, la un nivel cu bărbia  și cu pieptul. Palma membrului superior care inițializarea aruncarea este orientată către înapoi și puțin sub minge, degetele fiind răsfirate și cotul orientat în jos, între braț și antebraț există un unghi de 90 grade. Privirea fiind orientată înspre reperul existent pe panou.

Jucătorul în poziție de bază este orientat către coș, cu corpul puțin aplecat în față, cu tălpile paralele și depărtate. Piciorul brațului de aruncare trebuie să fie cu 1/2 talpă în fața celuilalt, greutatea fiind împărțită egal pe ambele membre inferioare.

-trecând prin această postură, mingea continuă să fie ținută cu ambele mâini într-o priză care nu este simetrică până când cotul brațului cu care se face aruncarea ajunge la treapta succesivă. Celălalt braț urmărește mișcarea având rol de menținere a echilibrului mingii, dar și de protecție a mingii.

Greșeli frecvente:

-postura inițială nu este corectă

-priza este simetrică, brațul opus brațului cu care se realizează aruncarea este poziționat greșit(prea pe spate, fiind astfel realizată poziția de pâlnie sau prea deasupra, astfel fiind determinată blocarea brațului de aruncare)

-în timpul flexiunii, mingea nu este poziționată la nivelul bărbiei, astfel fiind realizate niște mișcări în plus

-cotul brațului de aruncare este îndreptat spre exterior

-lipsa coordonării dintre brațe și picioare

-în momentul final nu este realizată biciurea palmelor, iar planul palmei se află la un unghi de 90 de grade pe direcția aruncării

Analiză biomecanică:

-în acest proces de aruncare efortul static și cel dinamic se îmbină

efortul static este realizat de către musculatură, mușchii șanțurilor vertebrale, tripla extensie de la nivelul picioarelor

efortul dinamic constă extensia coordonată și măsurată a picioarelor și mâinilor.

Deplasarea este asigurată de flexorii degetelor, flexorii pumnului, anteductorii brațului, ridicătorii și mușchii care balansează omoplatul lateral, fiind o mișcare de tip învingere.

b) c)

poziție inițială, b) poziție intermediară, c )poziție finală

Aruncarea la coș din alergare

Forța de mișcare a jocului de baschet se definește prin viteza acordată, rapiditatea înșiruirii etapelor de joc și prin indicațiile regulamentare.

Aruncarea din alergare poate fi precedată de pasă sau dribling.

Aruncarea la coș din fugă este alcătuită din:
-dribling în alergare
-prinderea mingii ( din pasă sau din dribling)
-efectuarea celor 2 pași
-desprinderea
-zborul
-aruncarea propriu-zisă la coș
-aterizarea.

Descrierea tehnicii de execuție:

Aruncarea la coș din alergare precedată de dribling-

– Înaintea prinderii mingii, jucătorul va da un impuls puternic mingii astfel încât aceasta să fie prinsă cu piciorul identic brațului de aruncare; dacă aruncarea sa face cu mâna dreaptă, atunci prinderea se va executa cu piciorul drept;

– în timpul primului pas(pasul va fi executat de piciorul drept-pasul acesta fiind cel mai lung), exact după prindere, mingea trebuie ridicată la piept;

-Urmează un pas cu piciorul stâng pentru a încetini  viteza de deplasare a jucătorului si pentru a crea o condiție necesară desprinderii (se va rula talpa piciorului stâng spre vârf).În timpul acestei execuții mingea va fi ridicată la piept.

-Saltul  se face pe verticală prin balansarea piciorului drept(genunchiul este îndoit) dinspre înapoi spre înainte, și ridicarea clasei la orizontală si chiar mai mult (pas săltat).Piciorul de bătaie, adică stângul, și corpul jucătorului este întins ușor spre înainte(corpul).Săritura are loc o dată cu întinderea brațului cu care este aruncată mingea.

-Aruncarea are loc în momentul în care jucătorul se află în punctul maxim al înălțării ,iar execuția este aceeași ca și aruncarea la coș de pe loc. Terminarea acțiunii se realizează prin impulsul pe care îl primește mingea de către degetul mijlociu (este ultimul care atinge mingea) prin  îndoirea palmei din articulația pumnului (brațul trebuie sa fie întins, palma orientată în jos, iar degetele sa fie răsfirate);

-Aterizarea  se face pe piciorul de desprindere (daca desprinderea s-a făcut pe piciorul stâng, atunci și aterizarea se va face pe același picior),iar atenuarea se face  prin coborârea piciorului opus(dreptul) și  flexarea genunchilor.

Analiza biomecanică

-Aruncarea la coș din alergare  este o aruncare complexă care îmbină  caracteristicile specifice ale biomecanicii ale alergărilor cu cele ale săriturilor.

-Aruncarea la coș din alergare  impune  o foarte bună coordonare neuromusculară.
-Se evidențiază 3 tipuri de activitate musculară pe parcursul aruncării:

1.Activitatea dinamică de învingere

2.Activitatea dinamică de cedare

3.Activitatea  statică de echilibrare.

Analiza biomecanică:

Atunci când mingea este aruncată la coș din alergare precedată de pasă, execuția tehnică se realizează în același fel in care este redată aruncarea de mai sus, cu diferența că mingea este prinsă în timpul primului pas (faza de zbor) iar prin intermediul unei flexiuni ușoare a brațelor se realizează o amortizare a mingii care apoi este adusă către postura de aruncare. Din perspectiva prezentării biomecanice putem afirma că în realizarea mișcării, lanțurile musculare sunt aceeași ca la aruncarea mingii din alergare precedată de dribling, diferența fiind că lanțurile musculare ale brațelor in prima parte a mișcării efectuează o activitate musculară de cedare în cazul depunerii unui efort static de stabilitate.

Aruncarea mingii la coș din săritură. Aruncarea mingii la coș din săritură la fel ca în cazul aruncării la coș din alergare poate fi precedată de pasă sau dribling.Etapele aruncării din săritură sunt:

prinderea mingii (din dribling sau din pasă)

pregătirea desprinderii prin oprirea (într-un timp sau în doi timpi)

desprinderea cu realizarea aruncării propriu-zise

aterizarea.

Utilizare tactică:

In acțiunile de ofensivă pentru aproprierea sau depărtarea de oponent

La retragerea pentru ofensiva coșului

La extragerea mingii de la oponent

În repartizarea pentru menținerea unei lungimi acceptabile față de oponentul direct

Pasul adăugat lateral si alergarea laterală

Reprezintă cea mai însemnată modalitate tehnică „al jocului de picioare al păzitorului”.

Prezentarea modelului:

Din poziția esențială coborâtă, deplasarea începe prin ducerea sper lateral  a piciorului de pe direcția deplasării, talpa fiind menținută cât mai lângă sol. Ălălat picior se apropiere de primul. Corpul direcționat lateral față de direcția de deplasare, iar brațele flexate din articulația coatelor merg lateral sau unul înclinat  în jos si celălalt înclinat în sus.

Greșeli frecvente:

Încrucișarea picioarelor și trecerea masei corpului pe un singur picior de susținere

Ridicarea baricentrului corpului determină clătinări

Se realizează salturi în timpul deplasării

Se ridică picioarele de pe pământ neîndeplinindu-se alunecarea acestor

Caracteristicile de execuție:

Aterizarea pe sol se execută pe întreaga talpă

În timpul deplasării se păstrează un contact continu cu solul

Indicații metodice generale:

Fuga normală, în mod variat

Fuga specifică, înainte-înapoi

mișcare oblică;

jocul de picioare.

Întărirea mutărilor se obține prin activități fizice ce urmăresc în mod direct, acțiunea tactică personală, defensivă, ,, marcaj".

Sistematica învățării mișcărilor:

metodica învățării și îmbunătățirii modalităților de deplasare este identică, diferența constând doar în tehnica de execuție.

alergare normală – similară cu cea din atletism;

deplasare cu pași adăugați (înainte, înapoi, oblic înapoi și lateral);

fiecare procedeu va fi executat analitic:

prin imitare:

în grup profesorul demonstrează în oglindă;

pe perechi;

la semnale:

vizuale;

auditive.

sub formă de concurs, pe distanțe limitate;

ștafete cu procedee separate: elevii împărțiți în grupe de trei, execută deplasare cu pași adăugați lateral ( dreapta – stânga( între două linii paralele trasate la patru metri distanță; câștigă grupa care a realizat mai repede 10 lungimi ( cinci spre dreapta, cinci spre stânga);

ștafete cu procedee separate: elevii împărțiți în grupe de trei, execută deplasare cu pași adăugați lateral ( dreapta – stânga) între două linii paralele trasate la patru metri distanță; câștigă grupa care a realizat mai repede 10 lungimi ( cinci spre dreapta, cinci spre stânga);

ștafete cu procedee compuse: elevii împărțiți în grupe egale ca număr, la semnal sprint pe lungimea terenului;

oprire, deplasare cu pași adăugați lateral – retragere cu spatele folosind pasul adăugat înapoi – deplasare cu pași adăugați lateral.

sub forma ansamblurilor de procedee tehnice de mișcare

pe perechi
°de tipul 4 × 15 -30" pauză (în reprize)
°pași adăugați înainte, oprire, retragere în alergare cu spatele
°idem cu pași adăugați lateral (dreapta, respectiv stânga)
°joc de picioare însoțit de lucru de brațe alergare accelerată până la semn, oprire și continuare cu joc de brațe și picioare, retragere în alergare cu spatele;

A. Schimbările de direcție
Schimbările de direcție sunt esențiale în realizarea demarcajului individual. Jucătorul  poate trece cu succes de pe o direcție de alergare pe alta folosind acest element. El nu mai este nevoit să se oprească în acest caz. 
Schimbarea de direcție poate fi efectuată  prin:
1. Frânare pe un picior 
2. Frânare pe ambele picioare

A.1. Schimbarea direcției cu frânare pe un picior
Prezentarea tipologiei:
Jucătorul execută din deplasare o oprire ghemuindu-se ușor pe piciorul opus, printr-o pășire mai lungă, unde talpa se așează oblic spre noua direcție. Efectul de frânare este asigurat prin acest mod. Masa corpului este repartizată pe piciorul din exterior datorită centrului de greutate care este difuzat în interiorul depășirii.

A.2. Schimbarea de direcție cu frânare pe ambele picioare
Prezentarea tipologiei:
Jucătorul execută o săritură unde picioarele iau poziția spre înainte. Talpa este perpendiculară cu solul. In această poziție, corpul plonjează spre noua direcție, iar plecare urmează să se execute pe piciorul din interiorul depășirii. Greutea corpului va fi distribuită mai mult pe piciorul din afara ocolirii și marginea tălpii din interiorul ocolirii.

TEHNICA DE INIȚIALIZARE- descriere

În prezentarea metodei de inițializare a aruncării, cel mai important pas este constituit de bătaie, faza anterioară desprinderii. Pentru schimbarea vitezei de deplasare într-o viteză ascensională, participantul la joc trebuie sa execute o frânare.

În momentul opririi intr-un timp, participantul la joc realizează o oprire spontană din ambele membre inferioare, acest lucru permițându-i sa execute viteza de ascensionare. Un rol fundamental în acest proces îl au articulațiile gleznelor și ale genunchilor, ca prin executarea triplei flexii, cauzează coborârea baricentrului. În aceasta etapă, mingea este găsită intr-o poziție de aruncare. În momentul opririi in doi timpi, membrul inferior pivot executa frânarea, prin trecerea călcâi-talpă-vârf, iar celălalt membru inferior va fi liber și se va duce lângă cel pivot . Alături de pornirea triplei extensii la nivelul picioarelor are loc și întinderea membrelor superioare și în momentul extrem al desprinderii are loc aruncarea mingii. Lansarea se termina cu membrul superior întins, palma fiind îndreptată in jos pe traiectoria lansării .

Impactul cu solul se executa pe ambele membre inferioare, depărtate ușor și aplatizarea impactului se executa prin flexarea genunchilor.

Analiza biomecanică:

In momentul lansării, ochiul are un rol fundamental în analizarea distantei și direcției participantului la joc fața de coș. In același timp lansarea aceasta are nevoie de o fină coordonare neuromusculară, echilibrul fiind foarte dezvoltat.

Capitolul III – CERCETAREA PRIVIND ÎMBUNĂTĂȚIREA ARUNCĂRII LA COȘ ÎN JOCUL DE BASCHET LA CLASĂ, PRIN UTILIZAREA ANALIZEI BIOMECANICII.

3.1. Descrierea cercetării și locul desfășurării.

Locul de desfășurare al filmărilor a fost sala de sport al Colegiului Național ,,Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, în imaginea alăturată o sa vă prezint un desen tehnic cu distanțele de la care au avut loc aruncările, dar și locul în care a fost poziționată camera pentru a surprinde imaginile necesare acestei cercetări.

Distanța de la care s-au realizat aruncările: 530 cm (distanța de la jucător la panou);

Distanța de la perete la cameră: 600 cm;

Distanța de la jumătatea terenului la cameră: 480 cm;

Distanța de la cameră la jucător: 100 cm (pentru filmările realizate din spatele jucătorului);

Distanța de la peretele lateral la cameră: 80 cm;

Distanța diagonală din coltul sălii până la jucător: 430 cm;

Reprezentarea printr-un desen tehnic al panoului si dimensiunile acestuia:

-Lungimea panoului: 185 cm;

-Lățimea panoului: 125 cm;

-Diametrul inelului: 52 cm;

-Distanța de la podea la inel: 305 cm;

-Distanța de la podea la marginea laturii inferioare a panoului: 280 cm;

Pentru acest studiu am ales un singur elev cu care am făcut mai multe repetări, respectiv filmări, dar și poze in diferite poziții, pentru a surprinde ceea ce ne intersează, și anume biomecanica în timpul aruncării la coș, hotărând în final să analizăm 3 filmulețe cu o durată de 1 minut și 20 secunde aproximativ fiecare. Filmulețele selectate vor fi analizate cu ajutorul programului Tracker Video Analysis. Acest program după cum este și definit pe site-ul de pe care facem descărcarea, este o analiză video și de modelare, fiind un program care se instalează cu ușurință, descărcat de pe internet, construit pe Open Source Fizica cadrul (OSP) Java. Acest program a fost conceput special pentru a putea fi folosit în educație fizică. Modelarea Tracker videone ajută să combinăm clipuri video cu modelarea pe calculator. Caracteristicile acestui program, sunt următoarele:

Putem să urmărim obiecte manuale și automate cu poziția, viteza sau suprapuneri de accelerație și de date;

Masa unui obiect sau a mai multor piese;

Vectori grafici, sume vectoriale dar și linia RGB;

profiluri din orice unghi;

Totodată, modelul Builder creează modele cinematice și dinamice ale particulelor de mase și sisteme, dispune de filtre video, luminozitate / contrast, stroboscop, trasee fantomă, și filtre de deinterlace.

Filtru perspectivă corectează distorsiuni atunci când obiectele sunt fotografiate la un unghi drept, iar filtru de distorsiune radială corectează distorsiunea asociată cu lentile fisheye.

Expertul video export permite editarea și transcodarea video-ului, cu sau fără suprapunere grafică, folosind Tracker sine.

Pentru a realiza aceste filmări am folosit camera Camera foto DSLR CANON EOS 200D , 24.2MP, Wi-Fi, negru + Obiectiv EFS 18-5 și un trepied (fig.1)

Fig. 1

Mingea pe care am ales-o să o folosim pentru a realiza filmările este mingea MOLTEN GF7 (fig.2)

Fig.3

3.2 Analiza aruncării la coș în jocul de baschet la clasă, prin utilizarea analizei biomecanicii.

Descrierea aruncărilor pentru a urmării biomecanica:

Deoarece sunt diferite tipuri de execuție privind aruncarea la coș, observăm următoarele categorii:

Metodica învățării și perfecționării aruncărilor la coș de pe loc;

Metodica învățării și perfecționării aruncărilor la coș din deplasare, adică din dribling sau alergare;

Metodica învățării și perfecționării aruncărilor la coș din săritură.

În principal, descrierea metodicii este comună indiferent de procedeul de aruncare, diferă în schimb execuția.

Factorii care fac diferența și de care o să ținem seama sunt:

La condițiile de execuție:

La prinderea mingii;

La distanța și unghiul sub care vine mingea;

La execuția propriu-zisă;

Distanța de aruncare;

Unghiul de aruncare;

Traiectoria mingii;

La execuție:

Caracteristicile de mișcare;

Coordonarea dintre braț și picioare

Unghiul format de gambă – coapsă și braț – antebraț, este aproximativ egal;

Pentru aruncarea la coș cu o mână de pe loc, coordonarea este între braț și piciorul de aceeași parte;

Palma este ultimul plan director

În poziția intermediară, palma este orientată sub minge;

În poziția finală, palma lucrează activ din articulație;

La aruncarea la coș cu o mână de pe loc, în poziția intermediară, cotul este orientat pe direcția de aruncare;

Traiectoria mingii joacă un rol important în creșterea eficacității.

În general, execuția aruncării la coș de pe loc începe de aproape și se execută cu panoul.

Aruncarea la coș de pe loc

-Începem cu pregătirea fizică și anume:

– exerciții pentru dezvoltarea forței specifice în brațe, articulațiile palmelor și degete;

– exerciții pentru dezvoltarea mobilității în articulațiile palmelor și degetelor;

– exerciții pentru dezvoltarea îndemânării specifice.

În imaginile care urmează, o să observăm si toate cele trei etape pentru o aruncare reușită.

În prima fază, cea pregătitoare unei aruncări, se tine cont de fiecare mișcare în parte, piciorul drept să fie la linia aruncării, iar piciorul stâng este ușor în spate pentru cei dreptaci, și invers pentru cei stângaci, în cazul nostru elevul ales pentru a executa aceste aruncări este stângaci, așadar piciorul stâng este la linia aruncării, iar piciorul drept este ușor în spate. Unii consideră că varianta optimă este ca picioarele să fie pe aceași linie, însă eu consider că prima variantă reprezintă o îmbunătățire a posturii în aruncarea la coș. Un alt factor de care trebuie să ținem cont constă în distanța dintre picioare, care trebuie să fie egală cu cea a lărgimii umerilor, o distanță prea mare sau respectiv prea mică a picioarele jucătorului îl poate dezechilibra. Picioarele sunt flexate, corpul este aplecat înspre înainte, dar nu prea mult pentru păstra contactul vizual cu panoul, cotul se păstrază sub minge, aducând unghiul dintre antebraț și biceps aproape de 90° cu încheietura mâinii spre umăr, relaxată și degetele depărtate, desfăcute, după care se prinde mingea în ambele mâini, se reia poziția inițială a corpului, privirea trebuie să fie ridicată spre coș și se fixează ținta.

( reprezentarea poziției de bază, inițiale)

În cea de-a doua fază, vom vorbi despre flexia corpului, această fază începe din poziția inițială, cu mingea ținută la nivelul pieptului, corpul urmând să se aplece ușor înspre înainte, trunchiul coboară ușor, laba piciorului este flexată, iar gamba coboară spre înapoi și pune greutatea pe articulația genunchiului. Astfel, se formează un unghi de aproximativ 90° între coapsa jucătorului, rezultând o poziție intermediară. Respectarea acestor poziții treptate ale corpului, il ajută pe jucător să aibă o mai bună stabilitate în pregătirea pentru aruncarea la coș.

(reprezentarea fazei intermediare);

În a treia fază, vom vorbi despre poziția corpului în momentul aruncării propriu-zise, acum se pune accentul pe forța necesară aruncării mingii, articulațiile se întind, iar articulația extinsă a genunchiului, se transmite prin bazin, determinându-l pe acesta să îndrepte trunchiul, revenind la o poziție verticală. Se continuă prin ridicarea brațului oblic spre în sus pe verticală, agrenând și articulația umărului. Prin această mișcare, se produce extensia cotului și flexia articulației mâinii care determină declanșarea aruncării propriu-zisă.

Este important ca antebrațul să fie direct perpendicular pe braț cu încheietura mâinii aflată într-o poziție de hiperextensie, prin această poziție se determină o extindere a mușchilor flexori, ai mâinii și al antebrațului, favorizând în partea de final o rotație inversă a mingii cu direcția de aruncare. Consider că, dacă aruncarea este efectuată corect și degetele apasă pe minge de sus în jos în faza terminală a aruncării, mingea ar trebui să își estompeze continuitatea mișcării spre înainte după ce atinge solul, în urma aruncării.

De asemenea, este foarte important ca jucătorul să păstreze cotul în interiorul liniei corpului și în aceeași linie cu umărul brațului cu care se efectuează aruncarea, orice aducere spre înterior sau respectiv exterior al acestuia, determinând o modificare negativă a graficului ascendent al aruncării. Partea superioară a corpului se află în strânsă legătură cu partea în care trunchiul trebuie să se îndrepte, astfel se produce o flexia a umărului, urmată de o extensie a cotului și pe finalul aruncării, flexia palmară. În partea finală, mingea este ridicată cu ambele brațe, dar este foarte important ca mâna opusă brațului cu care se efectuează aruncarea să părăsească mingea cât mai aproape de momentul propriu-zis al lansării, astfel încât, jucătorul să păstreze un control cât mai eficient al mingii cât mai mult timp posibil. În momentul în care, pe ultima parte a aruncării se realizează flexia palmară, mâna opusă brațului de aruncare trebuie să fie neapărat în lateral cu interiorul palmei orientat spre minge, pentru a nu influența mișcarea de rotație inversă a mingii și a realiza bunul echilibru și protecția mingii pe tot parcursul aruncării.

Lansarea mingii reprezintă de fapt momentul critic al aruncării și se face prin extensia mușchilor brațului și relaxarea lor în faza terminală, fără însă a prezenta tensiuni excesive în umărul și articulația mâinii. Am constat că înălțimea de lansare a mingii este corelată îndeaproape cu mărimea unghiului de lansare și de obicei este mai mare la jucătorii profesioniști decât la cei amatori, totodată la băieți decât la fete. Cele mai frecvente greșeli care apar pe parcursul aruncării sunt legate de momentul în care jucătorul lansează mingea, acesta fiind prea devreme sau uneori prea târziu, influențând vitezele și unghiurile optime. Jucătorii profesioniști obișnuiesc să efectueaze aruncarea printr-o săritură verticală în momentul lansării mingii, astfel mărindu-se înălțimea punctului de lansare, având ca scop evitarea brațului de apărare al adversarului.

Pe finalul execuției aruncării, jucătorul va împinge pe vârfuri oblic, pe verticală, deplasând ușor greutatea pe piciorul din față. Brațul efectuează o flexia palmară accentuată, obținută prin mișcarea de ,,biciuire” de sus în jos a palmei. Poziția degetelor joacă un rol important, palma fiind orientată în jos, ca urmare a întinderii în sus și spre înainte a brațului. Poziția degetelor index și mijlociu prin flexia palmară, trebuie să fie orientată spre coș și au un rol hotărâtor asupra vitezei și unghiului de lansare a mingii. Este de asemenea important ca în ultima parte a aruncării degetele să apese foarte pronunțat de sus în jos pe minge, pentru a-i impregna mișcarea de rotație inversă a mingii, prin aceasta stabilizându-se zborul și de asemenea se produce o ricoșare mai atenuată în contactul cu inelul, influențând reușita aruncării.

Poziția finală poate fi considerată poziția pe care o are jucătorul după momentul lansării mingii și se poate observa foarte ușor poziția perfect întinsă și ușor înclinată spre înainte. Consider că trunchiul nu trebuie să devieze la poziția verticală pentru ca acest lucru determină o pierdere imediată a echilibrului, însă trebuie să existe o ușoară mișcare de deviație și transfer al centrului de greutate al corpului pe parcursul realizării aruncării.

3.3. . Interpretarea si analiza graficelor rezultate.

Inainte de a începe analiza biomecanicii în aruncarea mingii pe baza graficilor rezultate în urma introducerii în program a fimărilor cu multiplele aruncări, trebuie să recunosc că am întâmpinat ceva probleme în a alege funcțiile pe care le-am ales să le folosesc din acest program, așadar, atașez o legendă a termenilor extrași pentru a identifica în graficile ce urmează funcțiile analizate.

Legenda funcțiilor programului Tracker:

x- poziția notată cu x pe grafic;

y-poziția notată cu y pe grafic;

r-poziția magnitudinii;

Ɵr – poziția unghiului;

vx- viteza componentului x;

vy- viteza componentului y;

v- viteza ;

Ɵv- viteza unghiului;

ax– aceelerația componentului x;

ay – accelerația componentului y;

a – accelerația ;

Ɵa – accelerația unghiului;

Ɵ – unghiul de rotație;

w – viteza unghiulară;

a – accelerația unghiulară;

step- pași;

frame- cadru;

px – momentul x;

py – momentul y;

p – momentul

Ɵp – momentul unghiular;

pixelx-pixelx;

pixely- pixel y;

L- lungimea traseului;

K- energia cinetică;

Fig.2

Mod de realizare:

Lucrarea s-a realizat pe urma a celor două interpretări filmate din unghiuri diferite. Imaginile de mai jos reprezintă succint modul de prelucrare a informațiilor digitale și transpunerea lor în valori.

Pentru folosirea programului TRACKER cu succes și ca toate graficile generate să prezinte informații reale, trebuie sa începem cu următorii pași:

Din meniul programului selectam cu maximă acuratețe mingea, care va reprezenta Masa A / B / C (aproximativ 1,6kg), un punct foarte important în cercetarea noastră, pentru a afla accelerația, traiectoria, velocitatea acesteia și care joacă un rol important urmărind îmbunătățirea aruncării la coș privind analiza biomecanii;

Importăm video-ul selectat pentru a calcula parametrii și a arăta valorile maxime la care putem ajunge pentru a găsi metoda cea mai optimă de aruncare a mingii|;

Creăm un punct de masă pentru fiecare aruncare (axele de coordonate sunt opționale);

Programul poate fi lăsat by default, setările sunt deja făcute, dar dacă dorim să accentuam anumite valori sau anumiți parametrii, putem modifica totul din meniul principal;

Autotrackerul va detecta automat mingea si o va urmări în funcție de ce dorim să aflăm de la traiectorie, viteză accelerație etc. (Dacă, claritatea video-lui nu este una foarte bună, această urmărire a mingii trebuie realizată manual);

Data table afișează mult mai detaliat parametrii în funcție de valori. De asemenea, această funcție este foarte fiabilă;

În imaginea care urmează, am descris astfel:

Culoarea roșie și albastră reprezintă un exemplu de slabă coordonare a mișcării progresive a brațului în relația sa cu picioarele, trunchiul și flexia antebrațului și a palmei spre umăr.

Culoarea mov reprezintă poziția optimă de sprijin a mingii, unghiul și înălțimea din care aceasta trebuie să-și începă traiectoria ascendentă spre coș.

Imagine și grafic extras în urma analizei realizate pe baza video-ului ales, care reprezintă accelerația și viteza mingii, cât și valoarea maximă la care ajunge corpul B(mingea). (fig.4)

Fig.4

Imaginea jucătorului

Grafic analiză accelerație și viteză, în funcție de timp.

În primul grafic prezentat, se poate observa accelerația și viteza mingii în momentul aruncării. Astfel ne rezultă următoarele:

Viteza mingii în momentul aruncării este de 363,6 m/s, iar timpul de execuție necesar aruncării este de 9,840 s, accelerația unghiului este de 169,4

În acestă imagine avem o reprezentare a unghiului de rotație. (prima aruncare)

Reprezentarea unghiului rotație pentru a doua aruncare.

Imagine și grafic extras care reprezintă compararea unghiului de rotație între prima și a două aruncare, diferențele observate

Imaginea în ansamblu a celor două aruncări prin alăturarea și suprapunerea graficului celor două traiectorii.

Grafic privind valorile rezultate din comparația celor două aruncări.

Imagine captată din programul Tracker privind compararea vitezei în funcție de unghiul de rotație. Mișcarea de rotație este caracterizată de mărimi cum ar fi perioadă, frecvență, viteză unghiulară și accelerașie unghiulară, factori pe care ii vom întâlni în graficile rezultate.

Imaginea rezultată din acest video, ne-a rezultat un unghiul de rotație de 34,30°, iar viteza cu care a fost efectuată lansarea mingii, privind unghiul de rotație a fost de de 275,8 m/s.

Imagine cu jucătorul privind compararea vitezei în funcție de unghiul de rotație.

Grafic privind compararea vitezei în funcție de unghiul de rotație.

Imagine privind traiectoria mingii din prima imagine.

Imagine privind traiectoria din a doua imagine.

Imagine extrasă din program privind energia cinetică, cât și valoare maximă a acesteia.

Grafic valori energia cinetică.

Velocitate, accelerație.

Reprezentare 3 aruncări realizate în timpi diferiți.

Reprezentare grafică a celor 3 aruncări.

CONCLUZII

În Capitolul I, am ales să vorbesc despre actualitatea și importanța studiului, motivul alegerii temei, scopul precum și metodele folosite în cercetare. Actualitatea lucrării se înscrie pe coordonatele cercetărilor contemporane care vizează necesitatea de a obiectiviza și standardiza procesul de antrenament sportiv prin implementarea unor metode și mijloace actuale cât mai pertinente, având în vedere gradul de dezvoltare fizică și emoțională a elevilor. Secolul XXI a adus cu sine nenumărate provocări, pe măsură ce tehnologia evoluează, tendința sedentarismului ia amploare. Baschetul, îmbunătățește atât starea fizică, cât și cea mentală a celui care îl practică și este mai mult decât un sport competitiv. Acesta are un caracter socializator, întrucât presupune muncă în echipă și comunicare eficientă între coechipieri. De asemenea, îmbunătățește atât starea fizică generală a celui care îl practică, caracterul său ludic, transformă sportul într-un joc relaxant, care conferă o stare de bine și echilibru psihic. În definitiv, baschetul oferă o multitudine de oportunități, în special liceenilor, care dispun de timp liber și doresc să se implice într-o activitate constructivă.

Am urmărit de asemenea aspecte ce țin de analiza biomecanică care vizează necesitatea de îmbunătățire a tehnicilor și strategiilor de aruncare la coș în cadrul jocului de baschet, urmărind obținerea performanței.

Capitolul II, cuprinde metodele întâlnite în cursul cercetării, analiza biomecanicii, importanța și actualitatea procesului intructiv-educativ, precum și evoluția acestuia, ca în ultima parte a acestui capitol să vorbesc despre analiza biomecanică a aruncărilor la coș în jocul de baschet. Metodele utilizate în cursul lucrării sunt cele precum: metoda observației, metoda convorbirii utilizată pentru a transmite și evidenția informații privind demersul didactic, așteptările privind rezultatele propuse, de asemenea, am folosit demonstrația pentru a ilustra cele mai eficiente strategii de obținere a performanței în ceea ce privește aruncarea la coș în jocul de baschet. În lucrarea noastră am optat pentru folosirea sistemului Tracker video analysis tocmai pentru a ține pasul cu evoluția tehnologică,dar și ca metodă de observare, măsurare și analiză a aruncării la coș. Biomecanica este o ramură a naturii care studiază legile obiective ale locomoției corpurilor vii și ale structurilor care ajută la aceste mișcări, iar o mare parte din acest capitol am prezentat ramuri ale biomecanicii, plecând de la aceste relații de interdependență, biomecanica exercițiilor stabilește eficacitatea lor mecanică și arată metodele pentru creșterea randamentului, depinzând de scopul antrenamentului fizic și ne arată măsurile ce se impun pentru dobândirea corectă a unei tehnici, mai exact asupra aruncării la coș.

În al III-lea capitol, este prezentată pe larg cercetarea efectuată, pornind de la locul și desfășurarea a acesteia, cu date de referință, clasificarea aruncărilor la coș, dar si descrierea pe larg al etapelor acesteia, de la faza pregătitoare a aruncării la coș până la faza finală. Analiza explicită privind biomecanica aruncării la coș, am efectuat-o pe baza fotografiilor unui jucător, cu ajutorul căruia am explicat mișcările corecte ale corpului, surprinse în etape treptate. Analiza video, ne-a generat mai multe grafice cu ajutorul cărora am putut afla si alte detalii în urma aruncării, precum traiectoria mingii, viteza, accelerația mingii, unghiul de rotație, energia cinetică, etc.

În concluzie, prin această lucrare am încercat să evidențiez ca obiectiv principal realizarea unei analize biomecanice al aruncării la coș în jocul de baschet pentru a putea îmbunătății tehnica acesteia.

Analiza biomecanică a aruncărilor la coș, ne provoacă să găsim noi soluții pentru a îndrepta deficiențele pregătirii jucătorilor de baschet, referitoare la tehnica aruncării. Rezultatele acestei lucrări, ar putea constitui o bază pentru modelarea și perfecționarea aruncării în jocul de baschet.

Consider că, în urma unei analize biomecanice, orice jucător indiferent de vârstă și sex, respectând indeaproape corelația și sincronizarea tuturor părților corpului implicate în mișcare, și-ar putea îmbunătății constant eficiența tehnicii aruncării la coș în jocul de baschet.

BIBLIOGRAFIE

BACIU, Clement., Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor, București, Editura Sport- Turism;

BENEDEK Florian, Biomecanica, Editura Pim, Iași, 2009;

CĂLIN Lucica, Hânsa Constantin, Baschet. Tehnică și tactic, Editura Fundației universitare, Dunărea de jos, Galați, 2004;

CÂRSTEA, Gheorghe, Teoria și Metodica educației fizice și sportului, Editura AN-DA, București, 2000;

COLIBABA –Evuleș Dumitru, Bota Ioan, Jocuri sportive. Teorie și metodică, Editura Aldin, București, 1998;

FĂGĂRAȘ Pia Simona, Biomecanica aruncărilor la coș în jocul de baschet –Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015;

NEGULESCU Corneliu, Baschet, baze generale ale metodicii predării, Editura Fundației România de mâine, București, 2003;

NENCIU, Georgeta.,Biomecanica în educație fizică și sport, Editura Fundației România de Mâine, 2008

NOVIKOV Matveev, L.P, A.D, V.M. Zațiorski, Teoria și metodica educației fizice, Editura Sport-Turism, București, 1980;

TEODORESCU, Leon, T. Predescu, L. Vasilescu ,Bachet, Editura Sport-turism, București,1979;

*

**

***

Dicționar explicativ al limbii române, Editura Academiei Romane, București, 2016;