Aspecte morfotopografice privind unii limfocentrii la cobai, șobolan, hamster Monografie [302586]

[anonimizat], hamster Monografie

INTRODUCERE

În cadrul monografiei sunt prezentate o serie de aspecte particulare care s-au identificat în cadrul studiului limfocentrilor musculari și cavitari la unele rozătoare de laborator. Pentru studiu s-[anonimizat], care sunt unele dintre cele mai folosite rozătoare în laborator. Aceste animale sunt crescute în biobaze în cadrul institutelor de cercetare și constitue o bază materială importantă pentrul studiul științific.

[anonimizat]. Prezenta monografie s-a elaborat în completarea datelor existente.

Lucrarea este structurată pe capitole care descriu comparativ particularitățile structurilor limfatice la cele trei specii de rozătoare. Pentru completarea rezultatelor morfotopografice s-[anonimizat], adăugându-se o iconografie originală.

Monografia se dorește a fi o prezentare sintetică a [anonimizat].

1. [anonimizat], unde acestea sunt controlate pentru a se putea obține exemplare sănătoase și linii cu anumite performanțe. Biobazele sunt adăposturi care oferă animalelor de laborator condiții apropiate de mediul natural de viață al acestora. [anonimizat], ventilație, lumină, zgomot, asepsie sunt menținute în parametrii optimi. [anonimizat], ca de exemplu hamsterul. [anonimizat]. În cadrul studiilor experimentale se utilizează și animale gnotobiotice (animale cu floră controlată). Prima posibilitate de obținere a animalelor „germ free” (gnotobiotice) a fost descrisă sumar în 1885 de Louis Pasteur. În anul 1886 chimistul Nencki, a considerat că animalele gnotobiotice ar putea supraviețui mai mult timp. Confirmarea acestei posibilități s-a făcut în anul 1896 [anonimizat] a cobailor și puilor de găină.

Între anii 1914-1922, Cohendy și Woldman au utilizat prima dată pentru experimente cobai „germ free”. Primul laborator de cercetare pentru animale gnotobiotice, a fost înființat in S.U.A. în anul 1928 de către Reyniers, P.C. Trexler și J.A. Reynold, care au realizat menținerea în viață a [anonimizat]. Animalele „germ free” se utilizează pentru diverse experimente ([anonimizat], cercetări toxicologice etc.).

1.1. [anonimizat], [anonimizat], Familia Muridae.

[anonimizat]-se șobolanul alb (Wistar). Acest animal de experiență s-a obținut în urmă cu 170 [anonimizat] a unor exemplare. Primele experiențe pe șobolanul de laborator au fost făcute în domeniul fiziologiei, apoi a fost utilizat în imunologie, oncologie, nutriție, endocrinologie și neurologie.

Șobolanul de laborator are un comportament mai liniștit, de aceea este mai ușor de manipulat în timpul experimentelor. Manipularea sa se face cu blândețe nefiind nevoie de anestezie în prealabil.

Splahnocraniul este format dintr-un număr de 15 oase, iar neurocraniul are în componență 13 oase. Șobolanul de laborator are 7 vertebre cervicale, 13 vertebre toracale, 6 vertebre lombare, 4 vertebre sacrale și între 27 și 30 vertebre coccigiene. În componența scheletului sunt 13 perechi de coaste.

Din punct de vedere al sistemului nervos se poate afirma că encefalul se caracterizează prin reducția punții Varolio, absența circumvoluțiunilor cerebrale (linsencefal), iar lobii olfactivi sunt dezvoltați. Originea nervilor cranieni nu diferă de alte mamifere.

Din punct de vedere al aparatului respirator, pulmonul stâng prezintă un singur lob, iar pulmonul drept 4 lobi. Traheea are în structură un epiteliu ciliar bistratificat și este constituită din 30 de inele cartilaginoase incomplete.

În ceea ce privește aparatul digestiv, buza superioară este incizată de un șanț adânc, iar denția se caracterizează prin lipsa caninilor și premolarilor. La aceste specii limba facilitează prehensiunea alimentelor, stomacul nefiind niciodată gol, iar prin transparență se disting mai multe porțiuni ce îl constituie.

Duodenul are aspect de ansă, iar între cele două brațe se află situat pancreasul. Cecumul acestor specii este lipsit de benzi musculare și de apendice cecal. În ceea ce privește aspectul ficatului se remarcă absența lobului pătrat și a vezicii biliare. Splina are o formă triunghiulară, situată pe partea stângă a stomacului (Fig. 1).

Aspectul aparatului uro-genital mascul indică dispunerea subanală a burselor testiculare, glandele veziculare apar boselate, glanda prostată este structurată din doi lobi care sunt aderenți de vezica urinară, iar glandele bulbo-uretrale au aspect ovoid, apar în afara cavității pelvine. Penisul prezintă os penian, iar prepuțul prezintă două glande prepuțiale. Apartul genital femel prezintă ovare cu aspect globulos, coarne uterine lungi, un cervix dublu și scurt.

Rinichii au o formă ovoidă, sunt monopapilari, iar vezica urinară prezintă pereți foarte groși. Referitor la aparatul circulator, vascularizația cordului este asigurată de arterele coronară stângă și coronară dreaptă.

Șobolanii prezintă un simț olfactiv foarte dezvoltat, segmentul periferic al analizatorului olfactiv este reprezentat de mucoasa olfactivă de culoare gălbui-cenușie ce apare în cavumul cavităților nazale. Aceste rozătoare au lobii olfactivi și paraolfactivi dezvoltați, iar mucoasa olfactivă ocupă o suprafață largă.

Celulele olfactive sunt celule nervoase bipolare, reprezentând primul nerv senzitiv (omoloage celulelor din ganglionii spinali, fiind singurul în care celula nervoasă este în contact direct cu mediul extern). Prin intermediul acestui tip de celule ajung în creier o parte din virusurile neurotrope. Celulele olfactive sunt excitate numai de substanțe olfactive de la distanță.

Fig. 1 – Topografia organelor la șobolan (după Elena Ciudin, 2004)

1 – glanda lacrimală exorbitală; 2 – limfonoduri; 3 – glande maxilare; 4 – clavicula; 5 – prima coastă; 6 – mușchii pectorali; 7 – cordul; 8 – vena cavă inferioară; 9 – aorta; 10 – lobul median al ficatului; 11 – lobul lateral drept al ficatului; 12 – stomac; 13 – pancreas; 14 – splina; 15 – vezicule seminale; 16 – vezica urinară; 17 – prostata; 18 – glanda coagulantă; 19 – rect; 20 – scrot; 21 – jugulara externă; 22 –jugulara internă; 23 – vena toracală laterală; 24 – timus; 25 – lobul lateral drept al ficatului; 26 – cecum; 27 – țesut adipos;

La șobolani simtul tactil este dezvoltat, deoarece perii tactili prezintă la nivelul bulbului terminații nervoase abundente. De asemenea, la șobolani este dezvoltat segmentul auditiv, având un răspuns auditiv cohlear bimodal.

Bulbul ocular asigură proiecție pe suprafața de recepție a retinei, a imaginilor obiectelor luminoase sau luminate, ce sunt transformate de către fotoreceptorii retinei în impulsuri modulate, cu frecvența cu care vor fi transmise de căile optice până la nivelul segmentului central al analizatorului vizual. După o prealabilă analiză locală se elaborează senzația de vedere. Șobolanii crescuți în locuri semi-întunecate sunt docili și ușor de manipulat în laborator.

Pentru determinarea sexului se apreciază distanța de la orificiul anal până la papila sexuală. Distanța de la anus la papila genitală este aproape dublă la mascul în comparație cu femela.

În România există mai multe specii de șobolani:

– Șobolanul norvegian;

– Șobolanul negru;

– Șobolanul de apă;

– Șobolanul de laborator.

Șobolanul negru (șobolanul de casă) este răspândit mai ales în zonele tropicale și subtropicale. Fiind foarte buni cățărători aceștia sunt considerați o specie semiarboricolă (își construiesc cuibul în ramurile copacilor). La noi se întalnește în regiunile uscate din Dobrogea și Moldova deoarece sunt o specie xerofilă. Prezintă corp alungit și subțire, lungimea cozii depășește lungimea corpului. Botul este subțire, urechile sunt mari și subțiri, ochii proeminenți. Culoarea blănii este închisă, iar varietatea neagră este destul de răspândită. Șobolanul de apă (guzganul de apă) răspândit în regiunile din lunca Dunării, Moldova și Transilvania. Botul scurt, coada este lungă și păroasă, lungimea corpului este de 12-17 cm. Blana este lucioasă de culoare roșie. Pe abdomen are culoarea castaniu roșcat, iar pe spate are culoarea neagră. Trăiește pe malurile apelor stătătoare sau curgătoare unde își sapă galerii. Se hrănește cu rădăcini de plante acvatice, ierburi, pește, broaște. Femela fată câte 3-7 pui de 2-4 ori pe an.

Șobolanul de laborator (șobolanul alb de laborator) a fost obținut ca urmare a menținerii în captivitate a unor exemplare de șobolan norvegian. Au apărut variantele albinotice care inițial au fost prezentate în expoziții, iar ulterior au fost folosite de oameni de știință pentru experimentele de laborator. În Anglia și S.U.A. baza genetică a acestor varietăți a fost mult dezvoltată, astfel s-au obținut linii consangvine și neconsangvine.

Primele cercetări pe șobolani au fost efectuate în domeniul fiziologiei, urmând apoi domeniul endocrinologiei, imunologiei, neurologiei, oncologiei și nutriției.

Linii neconsangvine: linia Albinosul de Wistar, linia Albinosul Sprague-Dawley, linia Long-Evans, linia Lister, linia August;

Linia Albinosul de Wistar – obținută la Insitutul din Philadelphia. Reprezintă o linie cu prolificitate moderată, în prezent fiind răspândită în laboratoarele de pe tot globul. Este rezistentă la infecții și rar face tumori spontane. Spre deosebire de alte linii, în acest caz capul este mai mare, în special la mascul, coada nu depășește lungimea corpului, iar urechile sunt lungi. Prezintă dimorfism sexual accentuat, masculul fiind mai mare decât femela.

Linia Albinosul Sprague-Dawley – produsă de firma Sprague-Dawley din localitatea Madison. Este mai prolifică decât lina Wistar și are o creștere mult mai rapidă. Lungimea cozii este egală cu lungimea corpului, capul este îngust și lung. Prezintă dimorfism sexual: masculul este mai mare decât femela. Are o rezistență mai scăzută la infecții (infecții respiratorii).

Linia Long-Evans – obținută în Anglia la Institutul Weisborh. Dimensiunile corporale sunt mai reduse față de celelalte linii. Pe partea dorsală prezintă o linie neagră, iar pe cap o pată neagră ca o bonetă. Prezintă rezistență la boli.

Linia Lister – obținută în Anglia, răspândită în Franța și Anglia. Nu prezintă dungă neagră pe cap, însă are o bonetă asemănătoare.

Linia August (linia cu glugă) – obținută în Rusia, asemănătoare liniei Long-Evans. Linii mai puțin răspândite: ASH – prezintă rezistență la boli parazitare; Buffalo – se utilizează în studierea cariilor dentare și tulburărilor hormonale.

Atât prima descriere a liniilor cât și înregistrarea simbolurilor pentru denumirea liniilor, structura genetică, caracteristicile biologice, domeniile de utilizare în cercetare și laboratoarele care le mențin a fost realizată de Silver și Billingham. Cele mai importante linii consangvine de șobolani au fost publicate de Staat și Festing care au citat și datele bibliografice pentru fiecare caracteristică a liniilor. Se impune ca o necescitate obligatorie existența unei varietăți mai largi a liniilor congenice și crearea unor linii noi consangvine cu caracteristici de interes biomedical. Liniile consagvine cu cea mai largă utilizare în cercetarea biomedicală sunt:

Linia ACH – culoarea neagră, obținută de Dunning și Curtis la Institutul de Cercetare a Cancerului, Universitatea Columbia; caracterizată prin incidența ridicată de limfosarcoame spontane ale mezenterului ileocecal.

Linia AS – culoare albă, obținută din șobolani Wistar importați din Anglia la Univeristatea din Otago. Se caracterizează prin hipertensiune, deși nu este la fel de ridicată ca la linia GH. Linia AS este susceptibilă la dezvoltarea encefalomielitei alergice experimentale și la introducerea de glomerulonefrită prin complexe imune autologe, asociate cu complexul major de histocompatibiliate. Prezintă o prolificitate bună.

Linia BD I – culoarea este galbenă (yellow-pink eyed). A fost selectată dintr-o linie de culoare galbenă cu ochii roz. Din cadrul acestei linii s-au dezvoltat ulterior și alte linii: BD II, BD III și BD X. Aceste linii sunt caracterizate printr-o incidență redusă de tumori și au o durată medie de viață între 700-900 zile.

Linia BD IX – culoare brună (agouti), prezintă o incidență redusă de tumori mamare. Este folosită ca linie receptor (gazdă) pentru transplantarea leucemiei mieloide.

Linia BN – este de culoare maro (brown), a fost obținută dintr-o mutație brown menținută de P.S Aptekman și D.H King într-o linie neconsangvină. Se caracterizează prin: endocardite 7% în jurul vârstei de 31 de luni, tumori epiteliale 23% la masculi și 2% la femele, carcinoame de vezică urinară 35% la masculi și carcinoame de ureter 20% la femele și 65% la masculi. Au mai fost înregistrate următoarele tipuri de tumori spontane: sarcoame limforeticulare 14%, sarcoame de cervix 15%, și carcinoame tiroidiene 7%. Este rezistentă la encefalomielite alergice și la inducerea de glomerulonefrite cu complexe imune autologe. Linia se caracterizează prin feritilitate slabă.

Linia F 334 – este de culoare albă (albino). Durata medie de viață este de 31 de luni la masculi și 29 de luni la femele; aproximativ 87% supraviețuiesc peste 24 de luni la ambele sexe. Această linie se caracterizează printr-o incidență de tumori mamare de 41% la femele și 23% la masculi, tumori testiculare 65-85% și tumori polipoide uterine de origine endometrială 21%. Alt tip de tumori descrise la această linie:

leucemia cu celule mononucleare 24% cu implicarea în mod uniform a splinei și ficatului. Este utilizată pentru transplantarea de tumori: hepatoame, carcinoame, sarcoame.

Linia GH – culoarea este albă, a fost obținută din șobolani de origine Wister, importați din Anglia. Caracteristica esențială a liniei este hipertensiunea determinată genetic ce se reflectă în simbolul folosit pentru denumirea liniei GH. Au fost descrise în cadrul acestei linii turburări vasculare și hipertrofie cardiacă (ritmicitatea cordului este cu 20% mai mare și greutatea cordului aproximativ cu 50% mai mare decât la liniile normotensive).

Linia LEW – este de culoare albă, obținută dintr-un stoc Wistar de către Lewis. Folosită ca partener consagvin pentru un număr de linii congenice la complexul major de histocompatibilitate, ca o line docilă cu fertilitate ridicată și durată de supraviețuire de 2 ani. Este susceptibilă la glomerulonefrite cu complexe imnue autologe și la artrite induse cu adjuvanți. Este folosită ca și receptoare (gazdă) pentru următoarele tumori transplantabile: limfomul 8, sarcomul de rinichi, fibrosarcoamele Mc-39, ML-L, ML-7, carcinomul Lewis nr. 10 și sarcomul Lewis nr. 3.

Linia LOU∕C – obținută de Bazin și Beckers, din șobolani presupuși Wistar. Au fost dezvoltate în paralel subliniile LOU∕C selectată pentru incidența ridicată de plasmocitoame și LOU∕M pentru incidență mică la acest tip de tumori. Aceste două sublinii sunt hitocompatibie și sunt menținute prin selecția masculilor LOU∕M pe baza acceptării grefelor de piele de la animale din sublinia LOU∕C. Caracteristic pentru această linie este dezvoltarea de plasmocitoame spontane după vârsta de 8 luni, având o incidență de 30% la masculi și 16% la femele. Aceste tumori se dezvoltă rapid și pot fi diagnosticate prin palpare. 60% dintre aceste tumori sintetizează imunoglobulinele monoclonale din clasele IgG (35%), IgE (36%), IgA. În formă solidă, coloidală și ascitică tumorile sunt transplantabile.

Linia R – de culoare albă, obținută prin consangvinizarea unui stoc Wistar. Este caracterizată prin incidența moderată de tumori mamare și limfosarcoame.

Linia SHR – de culoare albă, obținută din șobolani neconsangvini Wistar Kyoto. Este caracterizată de incidența hipertensiunii care este crescută și severă, presiunea sangvină frecvent peste 200 mmHg. Dintr-un stoc neconsangvin Wistar, această linie are o greutate mai mare a tiroidei și un metabolism mai scăzut al I131 față de linia de control Wistar.

Linia WF – culoarea albă, obținută pentru a dezvolta o linie de șobolani cu incidența mare a leucemiei. Este caracteristică dezvoltarea carcinomului de colon 30% la femele și 30% la masculi.

Linia WKY/N – obținută dintr-un stoc neconsangvin Wistar, are culoarea albă si este linie normotensivă.

1.2. Hamsterul

Hamsterul este încadrat taxonomic în Încrengătura Vertebrata, Clasa Mammalia, Ordinul Rodenția, Familia Cricetidae, Subfamilia Cricetinae.

Hamsterul chinezesc este specia care se utilizează frecvent în experimentele de laborator. Acesta mai este denumir „hamster gri” sau „hamster argintiu”. Hamsterul chinezesc este un animal blând ușor de întreținut în laborator. A fost prima specie de hamsteri utilizată în cercetări de laborator in anul 1919. Este utilizat pentru experimente în genetică, oncologie, boli de nutriție, endocrinologie (datorită distribuției uniforme a lipidelor în cortexul glandelor suprarenale răspunzând mai exact la stresul indus). În cercetarea biomedicală se utilizează frecvent linii de hamster consangvine. Datele privind comportamentul hamsterului indică un animal solitar, cu activitate nocturnă, un animal care se adaptează ușor condițiilor de captivitate cand acestea sunt asemănătoare cu cele din mediul natural. În sezonul rece, hamsterul intră în perioada de hibernare, când se instalează o stare de letargie hipotermă datorită reducerii activității glandei tiroide, glandelor suprarenale, glandei hipofize și a gonadelor.

Din punct de vedere al comportamentului alimentar, se apreciază ca hamsterul este un animal lacom. Acesta își depozitează alimentele în pungile jugale, pe care le golește cu ajutorul membrelor anterioare. Acest animal își poate asigura o parte din vitaminele necesare în urma consumului propriilor fecale. Acest comportament este specific rozătoarelor de laborator. Privind aspectele generale, se poate descrie craniul care are un aspect conic, botul având o culoare roșie-cărămizie, gâtul scurt și membre scurte, ce se termină cu 5 degete care se prelungesc cu unghii ascuțite. Membrele alterioare prezintă degetele mari rudimentare, iar la nivelul membrelor posterioare, musculatura este foarte dezvoltată. Scheletul acestor animale integrează 7 vertebre cervicale, 13 vertebre toracale, 6 vertebre lombare, 13 vertebre sacrale și 13-15 vertebre coccigiene. Din punct de vedere al aspectului aparatului digestiv, se poate descrie aspectul orificiului bucal care este delimitat de piele, cu peri fini, piele care continuă aboral bureletul buzei superioare. Musculatura masticatorie este reprezentată de mușchi puternici (mușchiul maseter, mușchiul temporal, mușchii pterigoidieni, mușchiul occipito-mandibular).

La această specie există o pungă jugală care se află din punct de vedere topografic între fascia superficială și fascia maseterină, fiind acoperită de mușchii cutanați cu origine din mușchii orbiculari. Pungile jugale au aspect de fantă cu o musculatura bine dezvoltată, în strânsă legătură cu musculatura pieloasă a feței (Fig. 2).

Datorită faptului că mușchiul orbicular al gurii are aspect de placă musculară, din acesta se detașează un fascicul muscular cu rol de tensor al pungilor jugale. Aceste pungi jugale prezintă în interior o serie de cute longitudinale ale mucoasei. Stomacul se caracterizează prin dezvoltarea diverticului gastric stâng care ajunge la jumatate din capacitatea volumetrică a acestuia

Fig. 2 – Capul la hamster, aspect ventral (după Mihaela Spătaru și col., 2004)

1 – m. orbicular al buzelor; 2 – punga jugală; 3 – glanda parotidă; 4 – glanda madibulară; 5 – m. maseter

Cecumul are aspectul literei ’’j’’este boselat. Colonul ascendent are o porțiune boselată și o porțiune neboselată, iar colonul descendent este lung. Ficatul are incizuri adânci care ajung pâna la hilul hepatic. Lobația este reprezentată de lobul caudat (ascuțit), lobul drept, lobul intermediar drept, lobul pătrat, lobul intermediar stâng, lobul stâng. Vezica biliară este dezvoltată, iar colul vezical este lung și rectiliniu. Pancreasul acestei specii are o structură diferită față de alte rozatoare (Fig. 3).

Fig 3 – Tubul digestiv la hamster, (după Elena Ciudin , 2004 )

1 – stomacul; 2 – prestomacul; 3 – pancreasul; 4 – colonul; 5 – duodenul; 6 – jejunul; 7 – rectul; 8 – cecumul; 9 – ileonul; a, b – limfonoduri mezenterice

În ceea ce priveste aparatul genital, la masculii acestei specii bursele testiculare sunt mari și plasate subanal. Testiculele variază ca mărime în funcție de perioada fiziologică, fiind mai proeminente în perioada de rut. Testiculele degenerează ireversibil după varsta de 20-24 de luni.

Epididimul este de asemenea voluminos, înconjurand ¾ din testicul și formând o bursă asemanatoare cu cea ovariană. Canalul deferent vine imediat în continuarea epididimului. Veziculele seminale sunt și ele foarte dezvoltate, iar prostata are 4 lobi. Glandele bulbo-uretrale sunt mici, ovoidale, plasate în afara cavității pelvine.

Glandul penisului are doua proeminențe scurte și conice, iar prepuțul este la rândul lui prevăzut cu doua glande prepuțiale foarte mici. La femelele din această specie aparatul genital are doua ovare, două oviducte reduse, două coarne uterine mari, un corp uterin scurt dar voluminos și un vagin lung.

La această specie aparatul urinar este alcatuit din doi rinichi voluminoși de o parte și de alta a coloanei în regiunea lombară. Rininchiul drept este poziționat cranial față de cel stâng. Diferența față de alte rozătoare constă în faptul că vezica urinară, în stare de plenitudine, are un volum mai redus.

În ceea ce priveste sistemul endocrin, există diferențe între cele doua sexe. Spre exemplu, hipofiza este mai mare la femele decât la masculi și este formată din 3 lobi. La ambele sexe adenohipofiza prezintă procese laterale și ventrale, ceea ce face foarte dificilă diferențierea între adenohipofiză și neurohipofiză.

Începând cu vârsta de 4 luni, apar degenerescențe vacuolare în hipofiza. De accea, hamsterul este rareori folosit în domeniul studiului endocrin. Suprarenalele, plasate la polul apical al rinichilor, sunt voluminoase, fiind mai mari la masculi decât la femele. Tiroida este formată din doi lobi situați de o parte și de alta a traheii, la nivelul inelelor 2-3 traheale. Timusul este dispus anterior de apertura cranială a cavității toracice. Acest organ dispare post-natal și este funcțional pre-natal.Cordul are aspect tronconic, dispus în partea stângă a cavității toracice, cu vârful orientat ușor caudal și spre partea stangă. Auriculul drept este foarte dezvoltat și dispus în apropierea mediastinului cardiac. Din artera aorta sunt emise următoarele colaterale: artera trunchiului brahio-cefalic drept, artera carotidă stângă, artera trunchiului brahial stâng, colaterale viscerale și parietale.

Trunchiurile arteriale brahiale sunt emise la nivelul convexității arterei aorte. Din crosa aortică, emerge artera carotidă primitivă stângă, ajunge la nivelul jgheabului jugular și emite deasupra glandei tiroide artera carotidă externă și carotidă internă. Artera carotidă primitivă dreaptă se formeaza în comun cu artera trunchiului brahial drept rezultând trunchiul brahio-cefalic drept.

Colateralele viscerale emise de artera aortă sunt reprezentate de arterele trunchiului celiac și arterele coronare. Colateralele parietale ale arterei aorte sunt reprezentate de arterele intercostale, arterele lombare, arterele circumflexe lombare, arterele diafragmului.

Speciile de hamster se deosebesc între ele atât morfologic, cât și etologic și genetic. Liniile de hamsteri utilizate în laborator provin din Misocricetus auratus (hamsterul auriu sirian), Cricetulus griseus (hamsterul chinezesc ) și Cricetus cricetus (hamsterul comun).

Hamsterul chinezesc – cea mai intens utilizată specie de hamsteri în cercetările de laborator. Este răspândit în toată Asia, dar mai ales pe coasta de est a Chinei. Este de culoare gri cu o dungă longitudinală neagră pe spate. Lungimea este de 13-16 cm. Se reproduc tot timpul anului, femela prezintă patru perechi de mamele. Prima specie de hamsteri utilizată în cercetări de laborator în studiul bolii Kala-azar. Ulterior acesta a fost folosit în cercetările efectuate asupra leprei și richetiozelor, în genetică (tendința de hibernare este controlată genetic), în oncologie, în diabetul zaharat (în cazul acestei specii diabetul zaharat apare spontan) și în domeniul endocrinologiei.

Hamsterul auriu sirian- este răspândit în zona cuprinsă între Marea Caspică și Marea Neagră, în Siria și în țările limitrofe. A fost obținut în urma încrucișărilor spontane între hamsterul chinezesc și hamsterul comun. Femela prezintă un număr variabil de mamele, între 14-22. Această specie de hamster prezintă dimorfism sexual, femela fiind mai mare decât masculul. Lungimea corpului este de 12,5-15 cm, greutatea masculului este de 130-170 g, iar femela cântărește 165-189 g. Această specie este frecvent crescută pentru blana sa care este deosebit de valoroasă, dar și ca animal de agrement. Este preferat în cercetările de virusologie, bacteriologie și în transplantul de tumori. Pentru că are o perioadă de gestație scurtă, acesta este utilizat în teratologia experimentală.

Hamsterul românesc – rozător mic, trăiește în Dobrogea, este cunoscut sub diferite denumiri, cum ar fi: grivanul cu coadă scurtă, grivanul de Dobrogea, cățelul gulerat, hârciog. Este asemănător cu hamsterul auriu ca dimensiuni și culoare, dar se diferențiază de acesta citogenetic (38 cromozomi). Această specie preferă locurile uscate cu terenuri înțelenite în care își sapă galerii. În aceste galerii hamsterii își fac rezerve de hrană doar pentru câteva zile. Reproducerea are loc de două ori pe an (mai-iunie și iulie-august). Ziua dorm, au activitate noaptea.

Hamsterul comun – este cunoscut sub diferite denumiri (hamsterul european, hamsterul sălbatic, porcul de secară etc.). Reprezintă cea mai mare specie de hamsteri, lungimea corpului este de 23 cm, gâtul este scurt, degete și unghii rudimentare. Blana este de culoare gri cu nuanțe mai deschise ventral. Trăiește solitar în galerii. În sezonul rece hibernează. Este rezervor natural de virus rabic, virus de căpușă, toxoplasmoză și alte antropozoonoze.

Au fost selectate 27 de linii neconsagvine din hamsterul sirian și 9 linii din hamsterul chinezesc. Cele mai uilizate linii sunt: H (Hoolande) Amsterdam, L (Leyda) și 5-1. Codul internațional cuprinde 9 linii stabile provenite din hamsterul chinezesc, doar una în dezvoltare. Dintre aceste linii, BUY, HGYA, YBY și VSY prezintă diabet zaharat, linia ORY prezintă sensibilitate redusă la virusul polioma SA, linia JFX prezintă animale care manifestă diabet insipid și poliurie

Liniile consagvine de hamsteri au o mare utilizare în cercetarea biomedicală. Sunt cunoscute 19 linii complet consangvine în mai mult de 20 de generații.

Linii consangvine provenite din hamsterul sirian sunt urmatoarele

Linia MHA/Lak – aceste animale resping grefele de piele de la linia PO4.

Linia PD4 – culoare albă cu extremități melanice. Resping grefele de piele de la linia MHA.

Linia RL – culoare aurie. Caracteristic pentru această specie este durata medie de viață de 687 zile (maximum 961 zile) pentru masculi, iar pentru femele 531 de zile (maximum 881). La animalele din această linie cauzele morții sunt: trombozele auriculului stâng sau ale venelor pulmonare, rezultând edeme și anazarcă. Sunt prolifice, fertilitatea variază după sezon de la 29% în perioada decembrie-ianuarie la 87% în aprilie-octombrie.

Linia RY – folosită în studiile de inducere de tumori pentru culturi tisulare.

Linia 1.5 – de culoare albă, cu extremități melanice. Durata de viață este mare (590 de zile). Această linie este predispusă la carii dentare, cardiopatii relativ ușoare, inducerea de tumori prin benzo-pirine. Prezintă prolificitate bună.

Linia 4.22 – culoare brună. Caracterizată prin durata scurtă de viață și ihipertrofia cordului ce apare la aproximativ 30% din animalele mai în vârstă. Animalele din această linie au incidența ridicată a tumorilor stomacului, ale intestinului subțire și ale uterului. Sunt relativ rezistente la inducerea de tumori mamare prin 3-metilcolantren. Masculii sunt susceptibili la inducrea de tumori prin benzo-pirine.

Linia 15.16 – culoare crem-fumuriu. Dacă animalele sunt tratate cu 3-metilcolantren acestea dezvoltă carcinoame ale stomacului glandular, manifestă susceptibilitate ridicată la inducerea de fibrosarcoame, la inducerea de cancer mamar prin 3-metilcolantren, dar susceptibilitate redusă la alte tipuri de tumori. La tumorile induse prin benzo-pirine sunt rezistente femelele.

Linia 54.7 – culoarea chihlimbarului. La această linie durata medie de viață este de 509 zile. Ciroza hepatică și amiloidoza au fost observate la 5/25 din animale, de ambele sexe în jurul vârstei de 1-2 ani. În urma tratamentului cu 3-metilcolantren s-a înregistrat o incidența crescută de tumori ale stomacului, uterului și glandei mamare. La inducerea de tumori prin benzo-pirine sunt susceptibile femelele. Prezintă o prolificitate bună.

Linia 84.9 – culoarea crem. Caracterizată prin incidența mare a tumorilor ovariene, dar slabă incidență a tumorilor de stomac și intestin subțire.

Linii consagvine provenite din hamsterul chinezesc.

Au fost descrise 4 linii consagvine sau aproape consangvine din această specie:

Linia A/GY – este caracterizată de boala autoimuna limitată de sex (femele). Se folosește ca receptor (gazda) pentru 3 tumori transplantabile: limfom histocitar, hepatocarcinom, carcinom uterin.

Linia 8A a/GY – această linie este folosită ca receptoare pentru hepatocitocrom și adenocarcinom.

Linia B/GY – animalele din cadrul acestei linii dezvoltă diabet ”anellitus” determinat genetic și este folosită pentru transplantarea carcinomului uterin și adenocarcinomului.

Linia C/GY – această linie este utilizată pentru transplantarea sarcomului osteogenetic.

Prin puncția cordului sângele obținut reprezintă 1/17-1/20 din greutatea corporală, un volum de 5-7 ml/100g greutate corporală și o greutate specifică de 1,041-1.051. Numărul eritrocitelor, în funcție de vârstă, este de 5 milioane la 20 de zile și 9 milioane la 100 de zile. 10-30% din eritrocite sunt nucleate la nou-născuți față de numai 2% în cazul hamsterului adult. Au un diametru de 5-7 µ și o formă biconcavă. Numărul de eritrocite este redus substanțial prin splenectomie.

Reticuloceitele reprezintă aproximativ 2,5-4,9%, numărul celor cu policromazie este redus. În ceea ce privește numărul leucocitelor, acesta nu variază cu vârsta. În formula leucocitară cele mai numeroase sunt leucocitele 61-73,5%, care pot avea granule azurofile și pot fi mari și mici. Un procent de 20-29% este reprezentat de neutrofile, care conțin foarte multă fosfatază alcalină și un nucleu în inel, bilobat sau trilobat; 0,5-3% monocite, 0,68-1,8% eozinofile, bazofile foarte rar; între 250.000-1 milion trombocite.

1.3. Cobaiul

Cobaii fac parte din: Încrengătura Vertebrata, Clasa Mamallia, Ordinul Rodentia, Subordinul Hystricomorpha, Familia Cavidae.

Au fost studiate pînă în prezent cinci specii de cobai:

Cavia aparea – larg răspândită în America Centrală și de Sud;

Cavia nana – răspândită în Bolivia;

Cavia fulgida – răspândită în Estul Braziliei;

Cavia taschudii – răspândită în Peru;

Cavia porcelus – răspândită în stare domestică în întreaga lume, iar în stare sălbatică în America de Sud;

Este ușor de domesticit, are culoarea blănii neagră-brună și se adaptează foarte repede la condițiile de mediu (formă sălbatică).

Forma domestică, care provine din forma sălbatică a speciei Cavia cutlerii ce își are originea în Brazilia, Peru, Guyana, este utilizată în alimentația omului deoarece carnea lor este foarte gustoasă.

.

Cobaii au fost aduși în Europa de către spanioli în secolul al XVI-lea. Ei au fost numiți purcei peruani în Franța, Spania, Italia și Portugalia, purcei indieni în India, purcei guinezi în Anglia, purcei de peste mări în Germania și Rusia.

Numele de purcei le-a fost atribuit după sunetul de grohăit asemănător cu cel al purceilor și după forma capului.

Cobaiul matur are o lungime de 250- și o masă corporală de 500-900g . Membrele anterioare au 4 degete, iar membrele posterioare au 3 degete și se termină cu gheare ascuțite. Femelele prezintă în partea posterioară o singură pereche de mamele.

După caracterele exterioare cobaii domestici se împart în 3 categorii:

Cobaii cu păr scurt (rasa engleză) – prezintă mai multe varietăți de culoare:

Varietatea Aguti: părul are culoare cenușie la bază și aurie la vârf, blana este moale, mătăsoasă, lucioasă;

Varietatea Olandeză: de culoarea broaștei țestoase, fie cu pete albe, fie în 3 culori: neagră, roșcată și albă;

Varietatea Himalaya: botul și urechile negre și în rest alb;

Varietatea Bălțată: fire de culori diferite negrupate în pete;

Varietatea Albă: ce prezintă numeroase mutații;

Cobaii cu păr lung (rasa peruviană):

Varietatea Angora: răspândire redusă, crescută pentru ornament. Femela dă naștere unui singur pui. Este o rasă foarte sensibilă la umezeală și frig.

Cobaii cu păr zburlit (rasa abisiniană):

Varietate roșie și răspândire redusă. Spre deosebire de cobaii cu păr scurt sunt sensibili la bolile virale și bacteriene și de aceea se folosesc mai puțin în experimente.

Cele mai multe linii de laborator au fost selectate din grupa cobailor cu păr scurt:

Linia Dunkim-Hartley – are culoare albă și este rezistentă la boli;

Linia NIH – multicoloră, răspândită în multe laboratoare;

Liniile Pirbright și Jap-Harley – răspândire mai redusă;

Dezvoltarea liniilor consagvine în cercetare s-a facut lent deși cobaii au fost consangvinizați încă din anul 1906. Cele mai utilizate linii consangvine au fost numite linia Heston (fără a se face distincție între ele).Cobaii domestici sunt animale blânde cu o activitate mai mult nocturnă care s-au adaptat la condițiile de captivitate. În sălbăticie cobaiul trăiește în colonii pe sub învelișul vegetal din pădure sau câmpie. Reproducerea în libertate înceteaza atunci când condițiile sunt nefavorabile. Cobaii pot trăi până la 10 ani. Utilizarea cobailor la reproducere se face până la 2 ani deoarece după această vârstă aceștia devin obezi. Sistemul osos la cobai ajunge la maturitate la vârsta de 7 luni, iar particularitățile anatomo-fiziologice sunt:

Craniul: fosa pterigoidiană și gaura orbitală sunt foarte largi;

Coloana vertebrală: alcătuită din 33-34 vertebre din care: 7 cervicale, 13 toracale, 6 lombare, 3-5 sacrale și 3 coccigiene;

Clavicula: este rudimentară;

Cutia toracică: turtită transversal, formată din stern și 13 coaste din care 6 perechi – sternale (adevărate) și 7 asternale (false);

Apendicele xifoidian: prezent doar la animalele adulte;

Simfiza ischio-pubiană: în timpul parturiției se poate relaxa deoarece nu este complet calcifiată.

Dintre animalele de laborator cobaiul se naște cu cel mai dezvoltat encefal. În momentul nașterii cortexul cerebral este definitiv dezvoltat morfologic și biochimic. La nivelul cortexului cerebral, în a 45 – a zi de viață intrauterină, se evidențiază microscopic 5 starturi care sunt caracteristice animalelor adulte. Din acest motiv cobaii sunt mult mai intens utilizați în experiențele pe sistem nervos.

Emisferele cerebrale prezintă o protuberanță parietală, sunt simetrice și au lobul occipital foarte puțin dezvoltat. Encefalul se oprește la fața anterioară a emisferelor cerebrale și a vermisului. Diencefalul prezintă dimensiuni notabile și este acoperit de emisferele cerebrale. Centrii nervoși ai mirosului, văzului, auzului, tactil sunt bine dezvoltați. De asemenea, lobul olfactiv este dezvoltat.

La cobaii de 200-, masa encefalului este de , la cobaii de este de , iar în cazul cobailor cu masa corporală de 250-, emisferele cerebrale au dimensiuni de 20- lungime, 11- lățime și 13- înălțime.

Substanța albă din măduva spinării este formată din cordonul ventral (anterior), cordonul dorsal (posterior) și cordonul lateral. Fasciculele de fibre ce alcătuiesc cordoanele fac parte din căile de conducere ascendente (calea spino-bulbo-talamo-corticală) și descendente (piramidală și extrapiramidală).

Fiind bine dezvoltat (morfologic, biochimic și electroencefalic), sistemul nervos permite puilor, încă din prima zi de viață, să fie independenți. Astfel s-a emis ipoteza că la naștere cobaii sunt maturi.

Traheea – formată din inele cartilaginoase care nu sunt închise complet, are un diametru de 3- și o lungime de . Pulmonul drept are greutatea mai mare decât cel stâng și prezintă 4 lobi: apical, cardiac, diafragmatic și accesoriu. Pulmonul stâng are 3 lobi: apical, cardiac și diafragmatic.

Căile respiratorii prezintă musculatură netedă care este foarte sensibilă la acțiunea histaminei și suferă schimbări evidente în timpul șocului anafilactic.

Această particularitate a dus la utilizarea cobailor în investigarea bolilor autoimune. Frecvența respirației este 80-150 respirații pe minut. Instalarea rapidă a limfadenitelor se datorează reactivității ridicate a sistemului limfatic.

Dentiția este de tip heterodont si difiodont . Spre deosebire de șobolani, cobaii prezintă premolari. Cobaii nu au canini, iar molarii și incisivii au rădăcini adânci sub formă de daltă. Premolarii superiori și molarii cresc spre exterior și cei inferiori cresc spre interior. Dinții de lapte dispar după naștere.

Masticația se face prin mișcări înainte–înapoi. Glandele salivare sunt mai dezvoltate decât la alte rozătoare. Cele mai dezvoltate sunt glandele mandibulare care produc continuu salivă, alternativ din partea dreaptă și stângă.

Aparatul digestiv prezintă o topografie asemănătoare cu cea de la alte rozătoar și o lungime a tractului gastro-intestinal relativ mare în comparație cu dimensiunile corpului. Stomacul, aflat în partea stângă a cavității abdominale este în permanență semiplin și are un volum de 20-.

Intestinul depășește de 10 ori lungimea corpului, având o lungime totală de 2-. Intestinul subțire care prezintă un duoden scurt () are o lungime de 1-. Cecumul are o lungime de , iar colonul de 70 de cm. Durata tranzitului intestinal este 8-10 ore.

Ficatul prezintă 6 lobi și incizuri adânci: lobul stâng, lobul intermediar stâng, lobul pătrat, lobul drept, lobul intermediar drept și lobul caudat. Lobul caudat prezintă impresiune renală, iar cel mai mare lob este lobul lateral stâng. Ficatul reprezintă 3,9% din masa corporală, cântărind . Țesutul hepatic este mai dens în celulele Kupffer spre deosebire de alte specii de rozătoare. Vezica biliară și canalul coledoc aderă la ficat. Canalul pancreatic și canalul coledoc se deschid la același nivel în duoden.

Pancreasul prezintă doi lobi: lobul drept, situat sub duoden, este mai mic și are o lungime de și lobul stâng situat pe marea curbură a stomacului, este mult mai mare și are o lungime de . Pancreasul cântărește la cobaii de 500 g și la cobaii de 200-. El conține 18.000-50.000 de insule, iar raportul între celulele alpha și beta este 1/3–1/5.

Splina este situată pe partea dorso-laterală a stomacului de care este legată printr-un mezou scurt. Cântărește 0.25- și are o formă sinusoidală plată. Splina la cobai este foarte puternic vascularizată (de 8 ori mai vascularizată decât splina de șoareci). Pulpa roșie este în cantitate mai redusă față de alte specii, iar elementele mieloide lipsesc din splina de cobai.

Spermatogeneza este prezentă la vârsta de 48-70 de zile, testiculele crescând și maturizându-se repede. Există o perioadă de sterilitate puerperală când masculul se poate împerechea, dar este incapabil să fecundeze femela. Pentru a parcurge distanța de la capul epididimului la extremitatea anterioară a canalului deferent, spematozoizii au nevoie de 14-18 zile, timp în care are loc procesul de maturizare. Spermatozoizii din epididim își păstrează fecunditatea timp de 25-30 de zile.

Testiculul stâng este în majoritatea cazurilor mai mare decât cel drept, iar greutatea testiculelor ajunge până la 5-.

Cele mai dezvoltate glande anexe sunt glandele veziculare care au aspectul unor excrescențe și dimensiuni de până la .Corpul prostatei prezintă un lob dorsal și unul ventral. Penisul prezintă os penian, iar la extremitatea liberă două formațiuni cornoase care au formă conică la masculii maturi. Dacă nou- născuții sunt castrați aceste formațiuni nu se mai dezvoltă. Glanda bulbo-uretrală este prezentă, iar glandele prepuțiale sunt puțin dezvoltate.

La femele,ovarele au formă ovoidă și sunt complet cuprinse în bursele ovariene. Prezintă o lungime de la femela adultă. Pe suprafața acestora pot fi observați cu ochiul liber foliculii ovarieni.

Corpul galben se formează în a 16-a-a 17–a zi a ciclului estral. Oviductele și coarnele uterine sunt subțiri, uterul este scurt și vaginul lung, iar clitorisul este amplasat sub meatul urinar. Distanța dintre anus și orificiul vaginal la femele este foarte mică.

Rinichiul drept este situat mai cranial decât cel stâng. În funcție de greutatea animalului, greutatea rinichiului este cuprinsă între 2,6-. Un cobai matur elimină 40-50 de cm3 de urină care conține 3,5% acid uric.

Tiroida prezintă doi lobi, drept și stâng, nu prezintă istm, iar la cobai față de alte rozătoare are dimensiuni mai reduse. Cântărește 0,06-0,15 mg/100 g greutate corporală.

Paratiroida prezintă doi lobi suplimentari, lobul III cranial mare și lobul IV caudal mic și este atașată de lobii tiroidieni.

Timusul foarte dezvoltat, are formă ovoidă și este dispus la intrarea traheei în cavitatea toracică. Se întâlnește și la animalele adulte, producând limfocite mici – timocite.

Epifiza situată în epitalamus, cu dimensiuni reduse, turtită de jos în sus. Este formată din celule nevrolgice, puține celule de tip nervos și celule parenchimale Este alcatuită dintr-un fund de sac redus care comunică cu vestibulul III și un fund de sac supraepifizar situat pe fața dorsală.

Hipofiza este înconjurată de sinusurile cavernoase și coronare, este situată în șaua turcească. Prezintă un lob dorsal (neurohipofiza) și un lob ventral (adenohipofiza), îmbrăcat dorsal și lateral de către lobul dorsal. Are o lungime de și o lățime de Lobul anterior reprezintă 68% din volumul total, lobul posterior 13% din volumul total, iar lobul intermediar 19%.

Adenohipofiza este alcatuită din 2 segmente principale separate printr-un spațiu.

Are o parte intermediară alcătuită din celule epiteliale stratificate care nu prind culorile de anilină (partea cromofobă) si o parte anterioară principală formată din celule așezate în cordoane anastomozate. Citoplasma acestor celule se colorează cu anilină (partea cromofilă).

Suprarenalele sunt voluminoase comparativ cu rinichii și aderente în partea medio cranială a acestora. Zona corticală este extrem de dezvoltată, dar semnificația funcțională a acesteia nu este cunoscută. Suprarenalele cântăresc 280 mg și conțin 0,8-1,2 mg acid ascorbic/g de țesut în cazul cobailor cu greutatea de .

Cordul prezintă cele 4 cavități și cântărește în medie 2-. Lobii pulmonari stângi acoperă în cea mai mare parte cordul. Prin intermediul ligamentului sternocardiac pericardul se prinde de stern. Frecvența medie a contracțiilor cardiace este de: 150-300 de bătăi/minut. Atât la femelă cât și la mascul maturitatea sexuală se atinge la vârsta de 7-8 săptămăni. Utilizarea la montă însă se face la 6 luni.

Ciclul sexual – durează în medie 15 zile, dar poate suferi modificări în funcție de rasă, varietate, sezon (toamnă, primăvară) și condiții de întreținere. Deși căldurile durează 18 ore, ovulația apare la 10-12 ore de la declanșarea căldurilor. Prin excitarea vaginului cu o suprafață rugoasă, experimental, estrusul poate fi modificat. După trecerea a 6-15 ore de la debutul căldurilor femelele acceptă masculul.

Timpul necesar de trecere a spematozoizilor în uter este de 15 minute deși ei trăiesc în tractusul genital femel 30 de ore. La aproximativ 1,5 ore de la sfârșitul estrusului se produce ovulația. Scăderea numărului de pui este determinată de întârzierea fecundației peste 8 ore de la ovulație, în cazul însămânțării artificiale.

În cazul însămânțărilor cele mai bune rezultate se obțin când inseminarea se face cu 8-17 ore înainte de ovulație. Corpul galben este activ 12-14 zile, iar după fătare estrusul apare în 6-10 ore.

După modificările exterioare ale abdomenului și prin palpare ușoară diagnosticul de gestație se poate face din ziua 20.

Parturiția poate avea loc atât ziua cât și noaptea. Femelele fată 2-7 pui, de 4-5 ori pe an. În cazul în care fătarea este distocică se administrează ocitocină pentru stimularea contracțiilor. După expulzarea primului pui se mai administreză încă2 UI de ocitocină. În cazul în care femela totuși nu poate expulza puii, poate fi ajutată prin tracțiunea ușoară a acestora.

După eliminarea puilor femela consumă placenta, rupe cu dinții cordonul ombilical, linge puii și îi așează lângă mameloane. Puii au o greutate de 40- fiecare, se nasc cu păr, au ochii și urechile deschise. Puii sug de la orice femelă cu lapte, iar după câteva ore de viață aceștia pot consuma hrană solidă. Puii sug pe rând deoarece femelele cobai au o singură pereche de mamele. Femelele fără pui îngrijesc puii nou născuți de la alte mame.

Înțărcarea puilor are loc la vârsta de 15-20 de zile, iar femelele sunt lăsate pentru refacere 14-15 zile după înțărcare, apoi sunt date la împerechere. Cu câteva zile înainte de fătare, masculul este scos din cușca femelei deoarece acesta poate deveni agresiv.

În cazul în care creșterea se face pe sexe, pentru împerechere femela este introdusă în cușca masculului. Dacă creșterea se face în harem într-o cușcă se cazează 5-6 femele și un mascul.

În general cobaii sunt puțin pretențioși, dar cazarea lor în condițiile climatului temperat în camere neîncălzite cu așternut de paie duce la scăderea prolificității. Cazarea cobailor în adăposturi semiînchise care să permită ieșirea acestora în padocuri la soare atenuează parțial acest inconvenient. În interiorul adăpostului, direct pe podea, prin despărțituri de scânduri mobile, se amenajeaza boxe cu suprafața de .

Într-o boxă pot fi cazați 20 de cobai adulți precum și descendenții lor până la vârsta de înțărcare. Densitatea pe metru pătrat poate fi de 20-25 tineret și 6 până la 10 animale adulte. Avanajele acestui sistem de întreținere sunt reprezentate de faptul că animalele pot fi ușor observate și că se economisește forța de muncă, iar dezavantajul este acela că nu se poate face o aerisire corespunzătoare a spațiului contribuind astfel la difuzarea bolilor.

Prin întreținerea animalelor în cuști special construite, așezate în baterii metalice fixe sau mobile, pe mai multe nivele se obțin cele mai bune rezultate. Aceste cuști pot fi construite din aluminiu, metale inox, lemn sau din material plastic. Cuștile trebuie să aibă dimensiuni de 43x43x20 cm atunci când animalele sunt cazate în perechi și de dimensiuni 90x60x23 atunci când creșterea se face în grupe de 4 femele și un mascul.

Întreținerea cobailor în laborator se face în containere de material plastic. Podeaua cuștilor trebuie să aibă fundul dublu (un sertar pentru acumularea dejecțiilor) și să fie confecționată din tablă perforată sau plasă de sârmă cu ochiurile de pentru tineret și pentru animalele adulte, astfel ușurându-se curățarea cuștilor.

Transferul animalelor din cuștile cu pardoseala din tablă perforată în cuștile cu pardoseala din plasă de sârmă necesită, pentru evitarea accidentării animalelor transferate, o cantitate mai mare de fân.

În fiecare cușcă se va introduce un cuib pentru fătare în cazul femelelor gestante. În interiorul cuștilor se vor amplasa sticle cu canule sau adăpători automate cu duză și hrănitori pentru furaje concentrate. Deoarece cobaii se joacă tot timpul și rod canulele sau duzele de adăpare materialele din care acestea sunt confecționate trebuie să fie rezistente.

Temperatura din interiorul adăpostului trebuie să fie cuprinsă între 16-23 °C în funcție de vârstă, iar umiditatea relativă trebuie să fie de 50-70%. Încăprerile pot fi aerisite în mod natural sau cu ajutorul ventilatoarelor.

Regimul de iluminat trebuie să fie 12 ore întuneric și 12 ore lumină cu un coeficient de iluminare naturală de 1:12, iar intensitatea luminii trebuie să fie de 60-70 lucși în cazul iluminării artificiale. Trebuie acordată mare atenție la amplasarea surselor de lumină atunci când animalele cresc în cuști asamblate în baterii multietajate, mai ales atunci când cuștile sunt confecționate din material plastic.

În mediul său natural cobaiul, se hrănește cu semințe și rădăcini, frunze și tulpini de plante verzi sau uscate. În creșterea organizată se utilizează furaje similare cu cele din alimentația iepurelui.

Iarna se utilizează cartofi fierți, semințe de cereale, morcovi, sfeclă, fân de trifoi sau lucernă, iar în timpul verii se pot utiliza iarbă, păpădie, trifoi, furaje verzi, lucernă masă verde și topinambur. În crescătoriile specializate se utilizează fân și nutreț combinat granulat.

Laptele matern are o deosebită importanță în alimentația puilor deoarece acesta conține 4-6% grăsimi, 5% cazeină și 5% albumină, componente care asigură viteza mare de creștere. Mirosul matern al puilor poate fi mascat prin stropirea lor cu ulei de camfor pentru ca aceștia să fie ușor adoptați de alte mame. Laptele de oaie sau de capră fiert și nutrețurile suculente pot înlocui laptele matern în situația în care mama nu are lapte și nu sunt posibilități de adopție.

Nutrețurile se vor adminstra în stare proaspătă și la temperatura camerei, iar rația zilnică trebuie să conțină toți principii nutritivi. Rația zilnică pentru un cobai adult, în creșterea tradițională, este compusă din:

Iarna: sfeclă , morcovi , ovăz , fân și paie așternut ;

Vara: lucernă (trifoi verde) , ovăz , paie așternut ;

Rația zilnică se va suplimenta cu 10-20 mg acid ascorbic deoarece organismul cobailor nu sintetizeaza vitamina C. Administrarea în rație a lucernei, trifoiului, morcovului, silozului, semințelor de cereale încolțite, sucului de tomate și cu rezultate excelente a sucului de măceșe asigură necesarul de vitamine.

Prepararea sucului de măceșe se face prin fierberea timp de 4-5 minute a 100g de fructe în 600 ml de apă. După răcire acesta se administrează în stare proaspătă amestecat în hrană. În amestecul furajer se va introduce și untura de pește în cantitate de la animalele adulte și la tineret.

Cobaii mănâncă puțin și des. Administrarea hranei se face de 4-5 ori pe zi la femelele gestante și de 3 ori pe zi la tineret și masculi. Rația se reduce cu 10-20% la femele în perioada de împerechere pentru a evita obezitatatea.

Cobaiul matur are botul bont, urechile mici, gâtul scurt. Are o lungime a corpului de 250-300 mm și o greutate de 500-900 g.

Cele mai multe linii de laborator s-au selectat din grupa cobailor cu păr scurt:

Linia Dunkim – Hartley-rezistentă la boli și are culoarea albă;

Linia NH – răspândită în multe laboratoare și este multicoloră;

Liniile Pirbright și Jap-Harley – cu răspândire mai redusă.

Liniile 2 si 3 au fost cele mai utilizate linii consangvinizate de cobai, cunoscute sub numele linia Heston.

Linia 2 – a fost obținută în Departamentul de Agricultura U.S.A . și este tricoloră (roșu, negru și alb); este foarte rezistentă la tuberculoză. Animalele sunt folosite ca receptor pentru leucemia transplantabilă, le lipsește factorul care induce hipersensibilitatea întârziată.

Linia 13 – are culoarea concentrată pe cap și este tricoloră (negru, alb și roșu), are greutatea corporală mai mare decât linia 2 și este mai puțin rezistentă la tuberculoză și prezintă incidența mare la malocluzii. Animalele sunt adesea găsite moarte din cauze necunoscute (mult mai frecvent decât în cazul celor din linia 2).

Linia B – a fost dezvoltată prin selecția pentru rezistență la anafilaxia prin expunere la ovalbumina, are culoarea albă și se caracterizează prin hemoglobină crescută, hematocrit mare și incidență mare de malocluzii.

Linia BLOB, BLOC, BLOAD – reprezintă a 5-a generație de consangvinizare, sunt homozigote.

Linia DHCBA – selectată pentru reactivitate imună intensă, este o linie prolifică de culoare albă.

Linia ICRF – obținută dintr-un stoc heterogen și are culoarea albă.

Linia IMM/S – dezvoltată prin selecție pentru susceptibilitate crescută la anafilaxie respiratorie și pentru producerea de titruri ridicate de anticorpi hemaglutinanți, are culoarea albă și nu au fost observate tumori.

Linia IMM/R – selectată pentru slaba susceptibilitate la anafilaxie respiratorie și incapacitatea de a produce anticorpi hemaglutinanți. Au culoare albă, prolificitate bună, susceptibile la pneumonie și nu au fost observate tumori.

Linia JY1 – dezvoltată dintr-o pereche de cobai neconsangvini. Animale histocompatibile de culoare albă, folosite ca receptoare pentru fibrosarcomul transplantabil.

Linia OM3 – dezvoltată dintr–un stoc comercial neconsangvin, sunt animale de culoare albă care nu dezvoltă tumori spontane.

Linia PCA – dezvoltată pentru prolificitate mare.

Linia R9 – dezvoltată dintr-un grup neconsangvin, este bicoloră (brună și albă). Peste vârsta de 3 ani dezvoltă tumori.

Linia UC – animale cu prolificitate slabă obținute dintr-un stoc neconsangvin.

Linia WEISER-MAPLES – selecționată prin consangvinizare pentru culoarea blanii, galben închis, și răspuns uniform la selecția tuberculoasă.

Sistemul nervos vegetativ corespunde inervației splahnice a capului și este alcătuit din grupul orto și para simpatic. Puii sunt independenți din prima zi de viața datorită sistemului nervos foarte bine dezvoltat. Dentiția este simplicidentată cu molari de tip lofodont. Glandele salivare, cele mai dezvoltate sunt mandibularele, produc salivă continuu, alternativ din partea dreaptă și stângă.

Volumul sangvin total reprezintă 1/20 din greutatea corporală. Eritrocitele sunt în număr de 4,5-6 milioane/mm3. Numărul leucocitelor este foarte variabil. Eozinofilele și bazofilele asemănătoare celor de la maimuță. Numărul eozinofilelor îl depășește mult pe cel întâlnit la alte animale de laborator Numărul trombocitelor este mult mai mic față de alte specii de laborator, hematocritul este mai crescut, VEM este foarte ridicat. Hemoglobina crește după 2 luni și scade după 7 luni.

2. EVOLUȚIA SISTEMULUI LIMFATIC

În cadrul acestui capitol se fac referiri la evoluția sistemului limfatic la nevertebrate și vertebrate, și dezvoltarea ontogenetică a acestuia. De asemenea, este specificat modul de dezvoltare al arterelor, venelor, vaselor limfatice, cât și aspectul limfonodurilor.

2.1. Evoluția sistemului limfatic în regnul animal

Sistemul limfatic își are originea embrionară comună cu sistemul vascular. Trunchiurile limfatice se formează prin apariția de muguri celulari cilindrici, care ulterior devin cavități. Sistemul limfatic are maximum de dezvoltare și structurare morfofuncțională la mamifere.

2.1.1. Sistemul limfatic la nevertebrate

Aparatul hemolimfatic al nevertebratelor apare ca o rețea lacunară “săpată” în țesutul conjunctiv al corpului. Țesutul conjunctiv provine din mezenchimul embrionar. Trunchiurile principale apar într-un sinus sau într-o rețea lacunară situată în grosimea esofagului, dispunându-se într-o formă inelară, rezultând inelul labial (descris de Tiedemann). Trunchiurile limfatice principale ale rețelei tegumentare (perinervoase, perihemale) însoțesc nervii și vasele, apărând sub forma unor teci totale sau parțiale.

Dintre lacunele mezenterice, sinusul axial are la toate Echinodermele o

importanță considerabilă, datorită calibrului său voluminos, a regularității traiectului său, a prezenței sale aproape constantă.Sinusul axial urmarește pe o lungime variabilă țesutul hidrofor. Lacunele intestinale sunt numeroase, situate mai ales în grosimea primei curburi intestinale. Intestinul este lung si cilindric, fiind însoțit de două canale limfatice bine dezvoltate.În multe dintre regiunile sale, aparatul hemolimfatic cuprinde un număr mare de mici lacune anastomozate în plexuri, formând un nod limfatic. Cel mai constant și voluminos nod limfatic este al sinusului axial și este situat în tubul hidrofor. Complexul hemolimfatic al nevertebratelor apare ca o formațiune omogenă. Sinusul axial și limfocentrul său compun un aparat plastidogen, unde globulele hemolimfatice se multiplică foarte rapid.

Particularitățile sistemului hemolimfatic al Holoturidelor (castraveți de mare) sunt reprezentate de următoarele aspecte: absența completă a tuturor nodurilor limfatice, diminuarea preferențială a sinusului axial, scurtarea tubului hidrofor.

Rețeaua intestinală este limitată la existența a două sinusuri principale, marginal intern și marginal extern, care apar la nivelul periesofagian. Rețeaua intestinală a Echinidelor se aseamănă cu cea de la precedentele. Sinusul axial se termină prin extremitatea opusă la joncțiunea cu inelul periesofagian într-o rețea lacunară, printr-un voluminos ganglion hemo-limfatic cu aspect oval.

Acest ganglion hemolimfatic conține o cavitate centrală, de unde pornește un canal ce se deschide în afara plăcii madreoporică, apoi se atașează porțiunii învecinate a tubului hidrofor. Prin difuzie, hemolimfa ganglionară elimină produșii de dezasimilație. Echinidele posedă un sinus marginal intern și altul extern, care este scurt și comunică pe tot traiectul său cu alte spații ale rețelei intestinale .

La Asteride (stele de mare), porțiunile sistemului hemo-limfatic se deschid la baza veziculelor grupate în limfocentrii de dimensiuni reduse. Sinusul axial al Asteridelor este mai amplu decât la speciile enunțate anterior, acoperind tubul hidrofor. În plus, limfocentrul existent la nivelul tubului hidrofor al Asteridelor proemină în cavitatea acestui tub, datorită dimensiunilor sale mari.

La Crinoide porțiunile sistemului hemolimfatic sunt distribuite aleator. Opiuridele (Celinoderme) prezintă o structură asemănătoare Asteridelor, dar inelul lor aboral este inconstat.

2.1.2. Sistemul limfatic la vertebrate

Sistemul limfatic derivă din mezenchimul embrionar având originea comună cu aparatul circulator. Acesta se compune la vertebrate din capilare limfatice, vase limfatice cu valvule (păsări și mamifere), sinusuri limfatice sau cavități limfatice (pești, batracieni, reptile), limfocentrii (păsări și mamifere), amigdale, inimi limfatice (lipsesc la mamifere).

Asupra genezei căilor limfatice apar două ipoteze: conform primei ipoteze, vasele limfatice s-au format prin înmugurirea venelor, și anume prin proliferarea endoteliului venelor cardinale, constituind o expansiune a acestor vene; a doua ipoteză, susține că vasele limfatice apar sub forma unor fante în mezenchim. Aceste fante se dilată treptat și fuzionează, rezultând o rețea de vase limfatice care se deschid în vene.

La larvele de pești din clasa Ciclostomi (Petromizon marinus) există două sisteme limfatice: unul profund și altul superficial.

Între căile limfatice și vene pot exista următoarele raporturi: căile limfatice înconjoară venele (Elasmobranhi) sau căile limfatice merg paralel cu venele, aflându-se în imediata lor vecinătate sau la distanță. La Agnate și Chondrichtyes nu apar vase limfatice, ci numai sinusoide cu pereți subțiri, care se deschid în vene.

La Teleostei una sau două căi limfatice urmăresc coloana vertebrală lângă aortă. Aceste căi sunt comparabile cu canalele toracice pereche de la mamifere și conectează limfa de la organele interne și din sistemul limfatic superficial. Acesta din urmă este format din rețele situate în tegument și din patru vase principale, dispuse dorsal, ventral și două laterale. Căile limfatice se unesc mult înapoia cordului și se deschid în mai multe sinusuri situate profund.

Caracteristic este prezența inimii limfatice descrisă la anumite specii de Anguilla, Tinca, Esox, având același plan de structură ca și cordul. Inima limfatică este situată pe fața ventrală a ultimelor vertebre, putând apărea dublă la Silurus. Limfa din regiunea caudală este condusă într-un sinus limfatic și mai departe la inima limfatică alcătuită dintr-un atriu și un ventricul. Este prezent un orificiu atrio-ventricular ce posedă sistemul valvular. Din ventriculul inimii limfatice pornește un vas ce se deschide în vena caudală. Contracțiile inimii limfatice depind de temperatură, vârstă, etc.

Peștii nu posedă limfocentri. Morfologia pereților inimii limfatice este diferită de cea a cordului sanguin. Fața sa internă este căptușită de un endoteliu, în jurul acestuia găsindu-se țesut conjuntivo-elastic, iar în afara acestui țesut, o pătură musculară.

Larvele de salamandră posedă și o inimă limfatică centrală situată în dreptul trunchiului arterial, al cărei perete este alcătuit din fibre musculare netede. Aceasta este înconjurată de o pătură de mușchi striați ce reprezintă o continuare a musculaturii inimii limfatice. Limfa ajunge la această inimă limfatică prin două mari căi limfatice anterioare, iar de aici este drenată prin alte două căi în venele cardinale posterioare.

Sistemul limfatic al amfibienilor (Anure, Urodele) este alcătuit din unul profund și altul superficial. La Urodele cel profund este alcătuit dintr-un vas principal ce se situează paralel cu aorta împărțindu-se în dreptul cordului în două ramuri ce se deschid în venele subclaviculare. Sistemul limfatic superficial este situat sub piele, fiind format din numeroase canale limfatice, cele mai puternice având poziții și constituții variate la diferite specii de amfibieni și chiar la diferiți indivizi, spre exemplu, căile laterale la salamandră și Proteus, calea medio-dorsală la salamandră.

Caracteristic pentru broască este prezența unor spații limfatice largi atât profunde cât și superficiale. Spațiile limfatice sunt separate prin septuri ce aparțin țesutului subcutanat, fixând pielea și musculatura. Aceste spații sunt căpușite pe fața internă cu un endoteliu.

Reptilele prezintă în organele interne și în piele canale limfatice lipsite de valvule ce se unesc formând două căi limfatice principale ce se dispun în lungul aortei.

La Chelonieni căile limfatice principale fuzionează parțial formînd o rețea lungă și largă de spații limfatise în care se deschid din toate regiunile corpului căi limfatice.

Fiecare cale limfatică se deschide într-o venă subclaviculară corespunzătoare. Reptilele posedă două inimi limfatice situate lângă sacrum ce primesc limfa de la extremitățile posterioare, iar conținutul îl drenează într-una din venele iliace. La șerpi sinusurile și vasele limfatice sunt foarte largi și numeroase. Sistemul circulator al vertebratelor integrează legătura dintre circulația venoasa si cea limfatică. Aparatul limfatic nu formează un circuit închis precum cel sangvin, ci prezintă două extremități și anume: una închisă reprezentată de capilarele limfatice din țesuturi și o alta reprezentată prin deschiderea canalului toracic și limfaticelor cervicale în sistemul venos.

Canalizarea sistemului limfatic la păsări este mult mai înaintată decât la reptile. La păsări este prezentă o comunicare a sistemului limfatic cu sistemul venos în regiunea pelvină. Prezența limfonodurilor la păsări este mai numeroasă decât la reptile. Majoritatea speciilor de păsări nu prezintă limfonoduri propriu-zise cu constanță topografică.

3. Ontogeneza sistemului limfatic la mamifere

În cadrul morfogenezei structurilor anatomice se disting patru perioade care sunt descrise în dinamica evoluției:

Prima perioadă sau perioada prefuncțională a organogenezei este condiționată de factori genetici, prin dezvoltarea foițelor embrionare și prin dezvoltarea primordiilor organice;

A doua perioadă, perioada intermediară sau mixtă (în care factorilor genetici li se asociază primii factori funcționali) începe pentru fiecare țesut sau organ în parte după instalarea funcțiilor sale de întreținere;

A treia perioadă, funțională, este caracterizată prin stimularea morfogenezei de către excitanții funcționali;

A patra perioadă este determinată atât de patrimoniul ereditar înscris în codul genetic cât și de uzura organică în limitele capacității de reactivitate adaptativă și autoregeneratoar

În timp ce în primele două perioade, circulația activă determină creșterea organelor, în perioada a 3-a predomină excitanții funcționali vitali, ce își diminuează influența în a 4-a perioadă.

Mezodermul este cea mai voluminoasă și complexă dintre foițele embrionare, intrând în componența majorității aparatelor organismului. Mezodermul cuprinde două porțiuni, o porțiune denumită epiteliomezoderm și o altă porțiune denumită mezoderm mezenchimal.

Porțiunea epiteliomezodermică este reprezentată de două vezicule simetrice situate în dreapta și în stânga intestinului embrionar. În timpul evoluției embrionare, cavitatea mezenchimală se dezvoltă, pentru ca ulterior evoluției, această cavitate mezenchimală să dispară.

La mamifere, pe traiectul vaselor limfatice sunt plasate aglomerări celulare cu aspect glandular. Trunchiurile limfatice se formează din mugurii rotunzi, care ulterior devin cavități. Limfocentrii se dezvoltă mai târziu, când un nod vascular apare pe un trunchi limfatic, îl întrerupe, acest nod vascular reprezentând originea tisular-foliculară a limfocentrului. Cele două capete ale trunchiului limfatic întrerupt, înmuguresc în grosime, se ramifică, constituind țesutul lacunar.

3.1. Ontogeneza vaselor limfatice

Germenii vasculari apar într-o zonă denumită arie vasculară. Inițial sunt situați între foița viscerală a mezodermului și endoderm. Ulterior, în timpul dezvoltării, apărând incluși în foița mezodermică.

Germenii vasculari se prezintă sub forma unor insule protoplasmatice în care sunt răspândiți nuclei (insule Wollf). Din porțiunea periferică a insulelor Wollf se dezvoltă prelungiri sub formă de cordoane, având aceeași structură cu insulele Wollf, anastomozându-se cu cordoanele similare provenite de la insulele vecine. Partea periferică a cordoanelor constituie peretele vaselor. Lumenul vaselor rămâne obturat un timp, după care vasul devine permeabil. Toate vasele au inițial structură capilară.

Celulele vasosangvinoformatoare sunt reprezentate de elemente plasmodice alungite și ramificate, sferice apoi cavitare, atrăgând în aceste cavități noi globule sangvine. Elementele plasmodice se unesc între ele, venind în raport cu vasele deja constituite, mărind numărul noilor canale sangvine permeabile ale aparatului vascular embrionar.

Prin vasele limfatice circulă spre vene plasma transudată, în urma traversării capilarelor sangvine. Vasele limfatice au un rol analog venelor. Ca și venele, vasele limfatice prezintă valvule plasate succesiv în peretele lor. Limfa are tendința de a refula spre periferie, deci spre capilarele limfatice, unde se găsește în cantitate redusă. Apoi limfa este împinsă spre axul vasului datorită faptului că ea se găsește între peretele vasului și fața externă a valvulei.

Imediat deasupra inserției a două valvule opuse, vasul limfatic se dilată, calibrul lui devenind considerabil, față de segmentul situat dedesubtul acestor valvule. Aceste aspecte mecanice permit a se înțelege structura vaselor limfatice.

Capilarele limfatice formează prin anasomoză o rețea strînsă ale cărei ochiuri canaliculare sunt de 15-20 de ori mai largi decât ale rețelei capilare sangvine. Structura capilarelor limfatice este aceeași ca și a capilarelor sangvine, doar că celulele endoteliale au marginile ondulate, mai sinuoase decât cele ale capilarelor sangvine.

Dispoziția și structura capilarelor limfatice diferă după organ, în același organ, după funcțiile diferite pe care le îndeplinesc anumite regiuni ale organului în care se află aceste vase. Peretele capilarului limfatic este format doar din celule endoteliale. Atunci când crește presiunea interstițială, se mărește și lumenul capilarului limfatic.

Vasele limfatice propriu-zise au un perete, al cărei structură amintește de cel al venelor de calibru mare. În același timp, rețeaua elastică și fibrele musculare netede din peretele capilar le permit acestora o mai mare dezvoltare. Dispoziția fibrelor musculare variază în porțiunea sub-valvulară și supra-valvulară.

În porțiunea sub-valvulară fibrele musculare apar circulare, iar în porțiunea supra-valvulară fibrele musculare apar profund circulare, oblice și încrucișate. Fața internă a peretelui vaselor limfatice este căptușită cu endoteliu. Sistemul limfatic, în genere, este format dintr-o rețea de conducte numeroase, diseminate în tot organismul, penetrând în profunzimea țesuturilor, înaintea sistemului sanguin. Volumul total al sistemului limfatic este superior celui sanguin.Întreg sistemul limfatic își are originea în mezenchimul embrionar.Vasele limfatice formează o rețea aproximativ ordonată, acompaniind în traiect venele și arterele; multe dintre vasele limfatice înconjoară venele sau arterele, formând o teacă limfatică.Trunchiurile limfatice principale se dispun sub coloana vertebrală ca și trunchiurile sangvine mari. Vasul limfatic principal, plasat sub coloana vertebrală, drenând limfa în principal în venele cave, se numește canal toracic.

Căile limfatice centrale, la mamifere, sunt bine dezvoltate. În lungul aortei apar două căi limfatice principale: canalele toracice, din care, ontogenetic, numai unul este bine dezvoltat, pe când celălalt rămâne mult mai redus. Mai rar, ambele canale sunt bine dezvoltate.

Canalul toracic stâng (întotdeauna bine dezvoltat) se desprinde dintr-un sinus numit “cisterna chilului”, în care se deschid două trunchiuri limfatice lombare și un trunchi intestinal nepereche. Canalul toracic se drenează în sistemul venos în locul de confluență a venei jugulare și a venei subclaviculare, după ce a primit limfa adusă d

e trunchiul jugular și de trunchiul subclavicular stâng.

Canalul toracic drept, denumit trunchi bronho-mediastinal primește limfă din partea dreaptă a trunchiului, din partea dreaptă a capului (prin trunchiul jugular drept) și a membrului toracic drept (prin trunchiul subclavicular drept).

Trunchiul traheal rezultă din confluarea vaselor eferente ale limfocentrului retrofaringian. Este situat pe fața laterală a traheei imediat înaintea arterei carotide comune, ajungând fie la limfocentrul cervical profund, fie la conductul limfatic drept, fie la conductul toracic.

3.2. Ontogeneza limfonodurilor

Sistemul limfatic este format din vase limfatice și din organe limfatice care produc, stochează și educă celulele implicate în realizarea răspunsului imun. Vasele limfatice se diferențiază în cadrul unor condensări de țesut mezenchimal, în masa cărora apar spații ce vor deveni limfatice.

Apariția nodulilor limfatici este precedată de un proces de multiplicare a vaselor limfatice dintr-un anumit loc din organism, vase care se anastomozează, formând un plex. În ochiurile acestui plex apar aglomerări nodulare de celulule, ce se diferențiază din celulele mezenchimale locale. Nodulii se dezvoltă împingând la periferie vasele limfatice care vor forma sinusul subcapsular. Inițial nodulii sunt formați din celule mezenchimale cu potențial mare de diferențiere pentru ca mai apoi sa fie populați cu limfoblaști și limfocite.În faza inițială de formare nodulul limfatic este uniform dar mai târziu apar cordoanele medulare însoțite de sinusuri diferențiindu-se medulara de corticală. La diferite specii de animale nodulii limfatici apar în cea de-a doua jumătate a vieții intrauterine. Nodulii limfatici suferă modificări evidente în cursul imunizărilor și infecțiilor, sub raport volumetric și al proporțiilor dintre corticală și medulară. De asemenea se petrec schimbări calitative în populația celulelor componente.În răspunsul imun mediat celular primele modificări se observă după 24 de ore, prin apariția în cortexul periferic a unor celule blastice care proliferează până în ziua a patra determinând măriri importante de volum. Celulele endoteliale din venulele post capilare devin turgescente, iar numeroase celule traversează peretele capilar. Celulele blastice dispar în ziua a șaptea după ce au format o populație nouă de limfocite mici. Zona corticală și nodulii limfoizi sunt puțin modificați. Aceste modificări nu apar la șoarecii timectomizați. În cursul răspunsului imun mediat umoral, apar modificări semnificative în zonele ocupate de limfocitele B, în regiunea cortexului superficial, timus independentă.

Antigenul este atras spre centrul foliculului unde induce proliferarea limfocitelor, apariția centrului germinativ și transformarea limfocitelor în plasmocite. Stimularea antigenică atrage macrofagele și alte celule fagocitare, producându-se și acumulare de plasmă. De asemenea, sunt reținute un număr important de limfocite circulante, care se divid intens și care, împreună cu celulele nelimfoide și cu edemul local determină o evidentă creștere în volum a nodurilor limfatice.În ceea ce privește structura internă a limfonodurilor prezente la mamiferele domestice, aceasta este relativ uniformă.Nodurile limfatice au în compoziția lor o stromă conjunctivă ce înconjoară o varietate de celule. Din totalul celulelor prezente într-un nod limfatic, majoritatea sunt limfocite. Din suportul conjunctiv se observă cum este formată o capsulă periferică, o rețea internă și travei. Toate elementele menționate anterior formează, împreună cu populația celulară în întregimea ei, un parenchim ce se divizează în medulară și corticală.

3.3. Ontogeneza organelor limfoide primare

Componentele sistemului imun se găsesc dispersate în tot organismul și reprezintă circa 1% din greutatea sa. Organele limfoide sunt reprezentate de către organe limfoide primare și organe limfoide secundare.

Organele limfoide primare se deosebesc de cele secundare prin particularități de ordin funcțional: organele limfoide primare educă precursorii celulari în vederea îndeplinirii ulterioare a funcțiilor lor, în timp ce organele limfoide secundare sunt sediul în care celulele mature își desfășoară cea mai mare parte din atribuțiunile lor.

Organele limfoide primare sunt reprezentate la mamifere de timus, măduva osoasă, iar cele secundare de limfonoduri, splină, apendince, plăci Peyer, foliculi, vegetații adenoide, sac rotund.

3.3.1. Timusul

La mamifere timusul este singurul organ complet dezvoltat la naștere. Timusul este un organ limfoepitelial, provenit din pungile 3 și 4 faringeale, în urma unor interacțiuni între ectodermul brahial și endoderm, care duc la dezvoltarea unui rudiment timic epitelial.

În cursul evoluției embrionare, mezenchimul, formând capsula și septumurile interlobulare, determină lobularea timusului embrionar, prin divizarea lobilor în numeroși lobuli și organizarea arhitecturii de ansamblu a organului. Limfopoeza timică depinde de migrarea celulelor stem pluripotente, provenite inițial din sacul vitelin, apoi din ficat, iar la adult exclusiv din măduva oaselor.

Timusul apare în ziua a 11-a la embrionul de șoarece, iar la om, organogeneza timică este terminată după 20 de săptămâni, când aspectul microscopic este de timus matur. Rolul timusului este exercitat și prin faptul că acest organ, pe lângă limfocite mari, conține și alte tipuri de celule nelimfoide cu rol important în proliferarea, diferențierea și selectarea limfocitelor timice în curs de dezvoltare.

Celulele nelimfoide pe care le conține timusul sunt reprezentate de: celule “doică”, celule epiteliale dendritice din cortexul profund, celule epiteliale din medulară. Timusul este un organ esențial pentru a asigura maturitatea imunologică normală a limfocitelor (la începutul vieții) și pentru a asigura reaprovizionarea anatomică și funcțională a sistemului de apărare celulară (la maturitate).

Involuția timusului determină o atingere majoră a celulelor T, cu afectarea funcțiilor helper, citotoxică, a capacității de proliferare ca răspuns la mitogeni,a exprimării receptorilor pentru limfokine. Rolul timusului, în cadrul activității hormonale a organismului, este important, deoarece acest organ are și funcție endocrină. Hormonii timici sunt următorii : timostimulina, factorul hormonal timic X, timopoectina, timulina.

Ontogenetic se formează doi diverticuli epiteliali ce se invaginează în mezenchimul adiacent, se despart de formațiunile faringiene, se unesc în plan median rezultând un conduct ce se orientează descendent ajungând la locul de dezvoltare a organului. Prin proliferarea epiteliului, diverticulii și conductul se transformă în muguri plini cu celule poliedrice înconjurați cu celule poliedrice delimitate de țesut mezenchimal.

Mezenchimul zonal generează capsula, septele interlobare și interlobulare. La șoarece timusul embrionar are origine ecto-endodermică iar la om este de natură endodermică. Prin pătrunderea de elemente mezenchimale între celulele epiteliale ale mugurilor timici rezultă o rețea de cordoane epiteliale anastomozate, în ochiurile căreia sunt capilare sanguine și celule mezenchimale. Timusul devine un organ cu origine dublă sau triplă embrionară. Ulterior dezvoltării, în parenchimul timusului se diferențiază două zone: una corticală (superficială) și una medulară (profundă). În decursul dezvoltării ontogenetice

proporția celor două zone se modifică în funcție de vârstă.

Astfel, la om și la alte specii de animale, corticala apare de două trei ori mai dezvoltată decât medulara, în momentul parturiției, pentru ca la pubertate cele două zone să aibă o dezvoltare relativ egală. De timpuriu timusul este populat cu celule stem pluripotente (CFU – limfoblastice) care inițial provin din sacul vitelin apoi din ficat și din măduva osoasă. Celulele care provin din sacul vitelin pătrund în mezenchim și în celulele epiteliului timic și generează limfocite. Din celulele epiteliale se dezvoltă citoreticulul timic. Corpusculii Hassal apar destul de timpuriu, fiind observați la fetușii de suine în vârstă de 60 de zile.

3.3.2. Măduva oaselor

Măduva oaselor are o funcție dublă: de or

gan limfoid central și de organ limfoid generator de celule matcă. Măduva hematogenoformatoare ocupă spațiile geodelor țesutului osos spongios din epifiza oaselor lungi, din structura oaselor late, corpurilor vertebrale, stern, coaste. Structura măduvei hematoformatoare apare tricompartimentată:

Compartimentul osteo-adipocitar;

Compartimentul vascular;

Compartimentul hematoformator propriu-zis.

La nivelul măduvei hematoformatoare, în afară de celulele matcă, se găsesc și descendenții acestora aflați în diferite stadii de maturare. În cazul limfocitelor, în măduvă se găsesc precursori B, limfocite B, mature funcțional, plasmocite capabile să formeze anticorpi, dar nu apar limfocit T mature, ci numai precursorii timpurii ai populației celulare care urmează să migreze către timus în vederea maturării lor.

Circulația în măduva osoasă se face pe cale sangvină, sângele ajungând la acest nivel prin arteriole care traversează periostul și osul compact sub forma unor mici canale. Părăsirea organului de către celulele devenite imunocompetente se face prin sinusurile venoase, care colectează elementele mature pentru a fi distribuite apoi în organele limfoide secundare de la nivelul întregului organism.

3.4. Ontogeneza organelor limfoide secundare

3.4.1. Splina

Embriologic, aceste organe limfoide secundare s-au dezvoltat din mezoderm. Dezvoltarea țesutului limfoid al acestora s-a realizat tardiv în viața fetală sau după parturiție, iar activitatea lor persistă toată viața.

Activitatea mitotică a celulelor organelor limfoide secundare este mai redusă, iar extirparea lor are consecințe neînsemnate. Nodulii limfoizi sunt formațiuni sferice, prezenți în organele limfoide secundare și sunt denumiți foliculi limfatici. .

Splina apare în mezenterul dorsal care leagă tubul digestiv de peretele dorsal al embrionului. În jurul unor ramificații venoase care constituie primordiul venei porte (venă neintestinală la embrion) mezenchimul adiacent se hipertrofiază formând un nodul de țesut mezenchimal mai dens numit “mugure splenic”. Celulele mezenchimle se divid rapid rezultând țesutul reticulat,endoteliul vaselor și parenchimul primitiv.

O parte din celulele mezenchimale vor determina viitoarele sinusuri, iar altele vor participa la formarea unei rețele în ochiurile căreia se vor grupa celule de tip sangvin provenite din celulele mezenchimale locale. Celulele prezente în ochiurile rețelei splenice sunt diferite în funcție de vârsta embrionului sau fătului.

Circulația arterială se instalează relativ tardiv, sângele arterial fiind drenat în formațiuni venoase după ce străbat ochiurile rețelei. Pulpa roșie și pulpa albă se diferențiază după stabilirea circulației arteriale. Dezvoltarea pulpei albe este influențată de timus.

3.4.2. Amigdalele și plăcile Peyer

Amigdalele și plăcile Peyer se dezvoltă din muguri epiteliali. „schița amigdaliană” apare formată dintr-un epiteliu stratificat pavimentos. Mugurii plăcilor Peyer, ale apendicelui cecal sunt la origine analogi ai glandelor intestinale.

Studiind evoluția unui mugure epitelian amigdalian, se observă că acesta prezintă trei zone: centrul este format din celulel epiteliale poliedrice; zona pericentrală prezintă nuclei mici cu cromatină uniți între ei printr-o citoplasmă comună, în care apar filamente granuloase; în zona periferică apar celule stelate sau fuziforme ale căror prelungiri se anastomozează și formează o rețea reticulară.

Elementele libere și limfocitele care ocupă ochiurile reticulului prin liză, eliberează nucleii înconjurați de un halou de protoplasmă. Pe măsură ce acest proces se continuă de la periferie spre centru, zona mijlocie este ocupată de țesut reticular cu ochiuri goale, în timp ce zona centrală se transformă în țesut reticular cu ochiuri inițial pline, apoi goale. Prin creșterea mugurelui epitelial limfocitele dispar, iar în locul țesutului reticular rămâne o masă conjunctivă sau fibroasă.

4. GENERALITĂȚI PRIVIND SISTEMUL LIMFATIC

Aspectul nodurilor limfatice este diferit in functie de forma,culoare si dimensiuni.exista si limfonoduri cu structura particulara(limfonoduri hemale, limfonoduri inversate).

Aspectul nodurilor limfatice

Limfonodurile prezintă o imensă variabilitate când vine vorba despre mărimea, forma și chiar culoarea acestora, ele prezentând aceste diferențe nu doar de la o specie la alta, sau în cadrul aceleiași specii de la un individ la altul, ci prezintă aceste diferențe chiar și în organismul aceluias individ.

Forma limfonodurilor

Forma acestora este de cele mai multe ori rotunjită sau ovalară, dar asta nu înseamnă că nu se pot întâlni limfonoduri ce au alte forme, cum ar fi limfonoduri aplatizate, sau limfonoduri mult alungite. Forma lor poate fi influențată de organele din vecinătate și se pot mula pe acestea, modificându-și aspectul în funcție de forma organelor. În mod obișnuit, vasele limfatice aferente intră în multe puncte de la periferia limfonodului, iar vasele limfatice eferente ce sunt mai groase și mai reduse ca număr decât cele aferente, părăsesc limfonodul prin hil. (Fig. 4).

Dimensiunile limfonodurilor

Variabilitatea acestor organe este extrem de vizibilă atunci când se urmărește dimensiunea lor, de la câțiva milimetrii putând ajunge la , sau chiar mai mult.

Fig. 4 – Schema structurii nodurilor limfatice (după Barone, 1996)

A-nod limfatic la câine; B- nod limfatic la porc; C- limfonod hemal la capră

1 – vas limfatic aferent; 2- sinus subcapsular; 3- capsula nodului limfatic; 4- cortex, porțiune superficială; 4’- paracortex; 5- zona medulară a nodului limfatic; 6- cordoane medulare; 7- sinus medular; 8- nodul limfoid secundar; 9- vase sanguine; 10- vas limfatic eferent; 11- hilul nodului limfatic; 12- centrul germinativ al nodulului limfatic secundar; 13- coroana nodulului limfatic secundar; 14- trabecule corticale; 15- trabecule medulare; 16- grupări de limfocite; 17- sinus trabecular; 18- vase sanguine și nervi; 19-noduli limfatici secundari; 20- vase limfatice eferente; 21- noduli limfatici profunzi; 22- capsulă; 23- sinusuri intermediare; 24- parenchim; 25- hilul nodului hemal; 26- vas sanguin axial.

În ceea ce privește limfonodurile de la cal, ele sunt de dimensiuni mici și strâns grupate într-o anumită zonă, în timp ce la bovine și canide ele sunt mai mari ca dimensiuni însă de regulă izolate. Dimensiunea limfonodurilor crește considerabil atunci când există o infecție sau o inflamație.

Culoarea limfonodurilor

Culoarea limfonodurilor are și aceasta o diversitate de nunanțe, putând varia de la alb-gri sau roză, până la gri închis. Unele limfonoduri au aspectul unor mici spline eratice, prezentând o culoare maronie sau roșiatică, însă nu trebuie confundate cu limfonodurile infectate sau congestive; pentru a face această distincție acestea trebuie secționate. Anumite limfonoduri își pot schimba culoarea deoarece se încarcă cu particule inerte, situație întâlnită mai ales în cadrul aparatului respirator, unde particule fine de praf sau de fum sunt reținute de către limfonoduri, iar tenta pe care acestea o au într-o astfel de situație este una închisă, aproape negru. Numărul și repartiția nodurilor limfatice

Numărul exact de limfonoduri din organismul unui animal nu pare să fie un aspect extrem de important. Existând diferențe în cadrul aceleiași specii, un individ poate avea unul sau două noduri limfatice de dimensiuni mari, iar alt individ poate avea în același loc zece noduri limfatice mici. Urmărindu-se acest aspect la animale s-a putut trage concluzia că limfonodurile au anumite tendințe funcție de specie, cu toate că acestea nu sunt obligatorii: calul, măgarul și mai puțin omul prezintă noduri limfatice mici dar în număr mare; carnivorele și leporidele au mai puține limfonoduri însă acestea sunt de dimensiuni mai mari. La rumegătoare și suine există o situație intermediară. De regulă, o grupare de limfonoduri prezente la o specie reprezintă echivalentul a unui limfonod mare prezent la o altă specie. Adesea, un limfonod de dimensiuni mari constant este acompaniat de mai multe limfonoduri de dimensiuni mai mici. Mai mult de atât, unele specii pot avea anumite limfonoduri ce nu se întâlnesc în cadrul altor specii, un exemplu fiind limfonodul bucal prezent la leporide, cel ovarian prezent la iapă, cel testicular prezent la vier, cel epigastric și al fosei paralombare prezent la bovine. Limfonodurile sînt explorabile pe animalul viu,în abator și la examenul morfopatologic.

Limfonodurile “inversate”

La suine limfonodurile au o organizare ce pare diferită față de cea întâlnită la alte specii, fiind multe limfonoduri situate profund. Prezintă o zonă medulară și un hil mai puțin distinct. Ca rezultat, structura limfonodurilor pare inversată, medulara, ce a devenit componenta periferică, reușind să ascundă cortexul. Unele vase limfatice aferente trec prin capsula limfonodului, deschizându-se în sinusuri subcapsulare înguste. Vasele aferente sunt cu mult mai numeroase Aceste vase se deschid în sinusurile trabeculare, ce sunt largi și neregulate. În locul unde se deschid acestea se dezvoltă majoritatea nodulilor. Direcția în care circulă limfa nu este diferită față de cea întâlnită la alte limfonoduri Prima dată limfa ajunge în sinusurile subscapulare și în același timp în cele trabeculare, apoi continuă prin spălarea nodulilor chiar înainte de a începe difuziunea în parenchim, în final trecând în sinusul medular și de acolo prin vasele limfatice eferente.

Limfonodurile hemale

Unele noduri limfatice sunt prezente doar la rumegatoare și uneori la rozătoare , iar în anumite condiții la canide.Culoarea limfonodurilor hemale este roșie, putând varia de la un roșu deschis până la un roșu foarte închis, uneori acestea fiind maronii. Acestea seamană cu limfonodurile obișnuite care în caz de infecție devin congestionate și se infiltrează cu sânge, ajungând să aibă o culoare asemănătoare.

Ceea ce caracterizează în principal limfonodul hemal este prezența eritrocitelor în sinusurile și în parenchimul acestuia, dar și absența în totalitate a vaselor limfatice de ambele feluri, atât aferente cât și eferente. Vasele sanguine împreună cu filetele nervoase abordează hilul. Limfonodurile de la ovine, au capsula subțire iar rumegătoarele mari (bovinele) au capsula mai groasă. În stratul fibros superficial din capsulă se găsesc fibre elastice. În stratul profund al aceleiași capsule se găsește o rețea de vase capilare. În cazul ovinelor se pot observa și câteva miocite. Trabeculele sunt prezente dar într-un mod discret. Sinusurile subscapulare comunică cu un sinus central prin intermediul unor sinusuri intermediare, și în special la ovine, sinusurile subscapulare sunt destul de largi.Parenchimul, ce are o vascularizare foarte bogată, este lipsit de o medulară distinctă la toate animalele ce prezintă acest tip de limfonod, cu excepția ovinelor. În cadrul parenchimului se poate observa o încărcătură limfocitară redusă. Există multe macrofage ce au în componența lor resturi eritrocitare. În sinusuri predomină eritrocitele, acolo fiind macrofage și limfocite în număr redus. Se cunoaște foarte puțin din adevărata funcție a limfonodurilor hemale, considerându-se că acționează asemănător splinei, fiind mici spline accesorii „aberante”. Aceste limfonoduri au un peretele format din 3 tunici imprecis delimitate: tunica internă care cuprinde endoteliul, membrana bazală și un strat fin de fibre elastice și de colagen. Lipsește tunica elastică internă.

5. SISTEMATIZAREA LIMFOCENTRILOR – GENERALITĂȚI

Limfonodurile se găsesc grupate mai multe la un loc, iar atunci când pachetul limfatic are o constanță topografică evidentă la toate speciile și primește vase eferente din aceeași regiune tributară se numește limfocentru.

Din punct de vedere topografic și sistematic limfocentrii se clasifică în următoarele grupe regionale:

Limfocentrii capului și gâtului;

Limfocentrii membrului toracic;

Limfocentrii membrului pelvin

Limfocentrii parietali ai cavității toracice;

Limfocentrii viscerali ai cavității toracice;

Limfocentrii parietali ai cavității abdominale și pelvin.

Limfocentrii viscerali ai cavității abdominale și pelvine

5.1. Limfocentrii musculari

5.1.1. Limfocentrii capului și gâtului

Limfocentrul parotidian este situat caudal față de articulația temporo-mandibulară, pe traiectul arterei transversa feței, fiind camuflat total sau parțial de acinii glandei parotide. Vasele aferente provin de la pielea din următoarele regiuni: nazală, buccinatorie, a buzelor, din pereții cavității nazale și bucale, musculatura feței, regiunea mandibulară, arcada dentară, planșeul cavității bucale și limba. Vasele eferente sunt tributare limfondurilor retrofaringiene mediale, iar o parte din ele limfonodurilor cervicale profunde craniale.

Limfocentrul retrofaringian este reprezentat de limfonodurile retrofaringiene mediale și laterale.

Limfonodurile retrofaringiene mediale sunt situate pe fața dorsală a faringelui, pe traiectul arterei palatine ascendente. Aferentele provin de la faringe, limbă, mucoasa cavității bucale, iar eferentele sunt tributare limfonodurilor retrofaringiene laterale

.Limfonodurile retrofaringiene laterale sunt dispuse sub aripa atlasului pe traiectul arterei occipitale. Aferentele provin din regiunea cefei, parotidiană, eferentele limfonodurilor retrofaringiene mediale. Vasele eferente converg și formează trunchiul traheal sau jugular, care parcurge fața laterală a traheii.

Limfocentrul cervical superficial este reprezentat de limfonodurile cervicale superficiale.Limfonodurile cervicale superficiale apar constant și sunt situate pe fața laterală a mușchiului scalen, pe traiectul arterei cervicale superficiale, ramura ascendentă. Vasele aferente provin de pe fața laterală a gâtului, regiunea spetei, greabănului, fața laterală a membrului toracic, regiunea pectorală și cranială a feței corespondente a toracelui. Eferentele însoțesc artera cervicală superficială până la limfocentrii cervicali profunzi caudali.

Limfocentrul cervical profund este reprezentat de limfonodurile profunde craniale, medii și caudale.

Limfonodurile cervicale profunde craniale apar pe părțile laterale ale traheei și laringelui. Aferentele provin de la laringe, tiroidă, originea esofagului, vasele eferente ale limfonodurilor mandibulare și retrofaringiene. Eferentele converg în trunchiul traheal.

Limfonodurile cervicale profunde medii sunt acoperite la tineret de lobii timici. Aferentele provin de la trahee, esofag, timus, iar eferentele confluează în trunchiul traheal.

Limfonodurile cervicale profunde caudale (prepectorale) sunt situate cranial față de prima coastă și dorsal față de inserția sternală a mușchiului sternocefalic. Aferentele provin de la trahee, esofag, limfonodurile cervicale profunde medii și limfonodurile axilare. Eferentele confluează în conductul limfatic traheal.

5.1.2. Limfocentrii membrului toracic

Sunt reprezetați de:

Limfocentrul axilar, format din mai multe pachete limfonodale situate pe fața internă a spetei și brațului.

Limfonodurile cotului sunt situate caudal de artera brahială, sub originea arterei colaterale ulnare. Aferentele provin de pe fața medială a membrului toracic, eferentele fiind tributare limfocentrului axilar.

Limfonodurile axilare accesorii sunt situate caudal de linia tricipitală, pe traiectul arterei subcutanate toracice. Aferentele provin de la fața medială a spetei, brațului, articulația umărului, iar eferentele sunt tributare limfonodurilor cervicale profunde caudale.

Limfonodurile axilare proprii apar pe fața medială a brațului, sub inseția humerală a mușchiului marele rotund, pe traiectul arterei subscapulare. Aferentele provin de la regiunea medială a spetei, brațului, limfonodurile cotului, limfocentrul axilar propriu. Eferentele sunt tributare limfonodurilor cervicale profunde caudale.

5.1.3. Limfocentrii membrului pelvin

Din regiunile ce aparțin membrului pelvin limfa este colectată de următorii limfocentrii: limfocentrul ileofemural, limfocentrul inghino-femural, limfocentrul popliteu și limfocentrul ischiatic.

Limfocentrul iliofemural

Limfonodurile inghinale profunde sunt localizate în trigonul femural (la ecvine). Vasele limfatice aferente colectează limfa de la fața medială a autopodiului, gambei și coapsei însoțind pe toată lungimea sa cordonul vasculonervos safen. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace mediale și limfonodurilor sacrale. La restul speciilor domestice aceste limfonoduri sint situate pe traiectul arterei iliace externe.

Limfocentrul inghinofemural

La femelă acest limfocentru reprezentat de către limfonodurile retromamare situate pe traiectul arterei pudende externe, iar la mascul sunt denumite limfonoduri scrotale.

Limfonodurile scrotale se pot palpa de o parte și de alta a penisului, fiind situate pe traiectul arterei subcutanate abdominale. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la prepuț, penis, glande scrotale, regiunea perineală. Vasele limfatice eferente sunt tributare, la ambele sexe, limfonodurilor inghinale profunde.

Limfonodurile subiliace (precrurale) sunt situate la fața internă a treimii mijlocii a mușchiului tensor al fasciei lata . Sunt situate pe traiectul arterei circumflexă iliacă profundă. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la fața latero-dorsală a cavității abdominale, fața laterală a coapsei și cranio-laterală a gambei precum și din regiunea gluteană. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace laterale.

Limfonodurile coxale sunt situate în unghiul de flexiune al articulației coxo-femurale. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la articulația coxo-femurală și mușchiul cvadriceps femural. Vasele limfetice eferente sunt tributare limfonodurilor inghinale profunde și limfonodurilor iliace mediale.

Limfocentrul popliteu

Este situat deasupra originii mușchilor gastrocnemieni, pe traiectul ramurii descendente a arterei femurale caudale. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la fața laterală a autopodiului și gambei precum și din treimea caudo-laterală a coapsei. Vasele limfatice eferente însoțesc arterele poplitee și femurală și se drenează în limfonodurile inghinale profunde.

Limfocentrul ischiatic

Este situat la fața medială a inserției proximale a mușchiului biceps femural.Vasele limfatice aferente colectează limfa de la regiunile cozii, posterioare ale crupei, ale coapsei, precum și de la mușchii profunzi ai bazinului. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace mediale.

5.2. Limfocentrii cavitari

5.2.1. Limfocentrii parietali ai cavității toracice

Apar reduși și se grupează în limfocentrul toracal dorsal și ventral.

Limfocentrul toracal dorsal

Este reprezentat de limfonoduirile toracoaortice, situate în vecinătatea originii arterei intercostale, în lungul și dorsal aortei descendente. Aferentele provin de la fața cranială a diafragmului, pleura parietală și mediastinală, aortă. Eferentele sunt tributare limfonodurilor mediastinale craniale și limfonodurilor intercostale.

Limfonodurile intercostale apar la nivelul articulațiilor costo vertebrale pe traiectul arterei intercostale dorsal.

Limfocentrul toracic ventral este reprezentat de limfocentrii sternali caudali și craniali:

Limfonodurile sternale caudale sunt situate pe traiectul arterei toracice interne. Aferentele provin de la jumătatea ventrală a feței anterioare a diafragmului și jumătatea ventrală a pereților laterali ai cavității toracice. Eferentele însoțesc artera toracică internă până la limfonodurile sternale craniale.

Limfonodurile sternale craniale sunt situate la fața internă a articulației condro-costale II și III. Aferentele provin de la jumătatea ventrală a peretelui lateral, timus, trahee, esofag, pericard precum și de la limfonodurile sternale caudale. Eferentele sunt tributare limfocentrilor cervicali caudali.

5.2.2. Limfocentrii viscerali ai cavității toracice

Limfocentrii viscerali ai cavității toracice sunt reprezentați de limfocentrul mediastinal și de limfocentrul bronhic.

Limfocentrul mediastinal

Limfocentrul mediastinal este format din limfonodurile mediastinale craniale, medii, caudale.

Limfonodurile mediastinale craniale sunt situate între foițele mediastinului cranial. Aferentele provin de la fața cranială a pericardului, baza cordului, marile vase. Eferentele confluează împreuna cu eferentele limfocentrului cervical profund, formând canalul limfatic drept care se deschide pe plafonul venei cave craniale; în stânga se deschid în canalul toracic

Limfonodurile mediastinale medii se află la originea arterei brahiocefalice. Aferentele provin de la mediastinul cardiac, baza cordului. Eferentele sunt tributare limfonodurilor mediastinale craniale.

Limfonodurile mediastinale caudale sunt situate între esofag și aortă. Aferentele provin de la fața cranială a diafragmului, esofag. Eferentele sunt tributare porțiunii stângi a conductului toracic.

Limfocentrul bronhic

Este reprezentat de mai multe grupe limfnodulare dispuse la originea bronhiilor primare-limfonodurile traheobronhice stângi și medii.

5.2.3. Limfocentrii parietali ai cavității abdominale și pelvine

Sunt reprezentați de limfocentrul lombar și limfocentrul ileosacral

Limfocentrul lombar

Apare în lungul aortei abdominale, incluzând limfonodurile renale, frenicoabdominale. Aferentele provin de la plafonul cavității abdominale, aortă, vena cavă, canal deferent. Eferentele ajung la cisterna chilului

Limfocentrul ileosacral

Este reprezentat din mai multe grupe de limfonoduri între ramificațiile terminale ale aortei și ale arterei circumflexe iliace profunde. Acest limfocentru cuprinde limfonodurile iliace laterale, mediale, limfonodurile sacrale, limfonodurile anorectale, limfonodurile uterine și obturatoare. Aferentele limfocentrului provin de la pereții cavității abdominale, plafonul cavității pelvine, organe genitale, rect. Eferentele converg în cele două trunchiuri lombare în cisterna limfatică.

5.2.4.Limfocentrii viscerali ai cavității abdominale și pelvine

Sunt diseminați pe traiectul arterelor ce irigă segmentele tubului digestiv purtând denumirea organului de la care recoltează limfa primară. Apar trei centre limfatice: celiac, mezenteric cranial, mezenteric caudal.

Limfocentrul celiac este reprezentat de limfonodurile splenice, portale, gastrice situate pe arterele omonime.

Limfocentrul mezenteric cranial este format de limfonodurile mezenterice craniale, limfonodurile jejunale, cecale, colice dispuse pe arterele omonime.

Limfocentrul mezenteric caudal este pe artera mezenterică caudală în vecinătatea micii curburi a colonului descendent.

6. MORFOFIZIOLOGIA CIRCULAȚIEI LIMFATICE

Termenul de limfă se aplică exclusiv lichidelor conținute în întreg sistemul limfatic (în canale și limfocentrii). Limfa își are originea în sistemele lacunare. Lichidele lacunare sunt reprezentate de totalitatea lichidelor existente în spațiile intercelulare ale țesutului conjunctiv.

Compoziția chimică a limfei este variabilă, în funcție de teritoriul organic unde se formează. Compoziția fizico-chimică a lichidelor lacunare și a limfei care provine din aceste lichide este condiționată de structura peretelui capilarelor ce irigă un teritoriu organic. Permeabilitatea endoteliului capilar este mare în organele cu activitate crescută. Presiunea osmotică a limfei este mai mare decât cea a serului, aceasta apărând datorită creșterii proporției de ioni difuzabili. Conținutul în substanțe greu difuzabile (proteine, lipide) al lichidelor lacunare și al limfei cervicale sau subcutane este foarte apropiat. Resorbția lichidelor lacunare de către capilarele limfatice a fost mai puțin studiată decât eliberarea de lichide prin capilarele sangvine. Factorii care intervin în prima fază de formare a limfei, în posibilitatea de traversare a peretelui capilarelor sangvine de către constituenții plasmatici, sunt dependenți de proprietățile fizico-chimice ale plasmei și de condițiile de permeabilitate a pereților capilari. Primele teorii privind mecanismul formării limfei admite că endoteliul capilarelor sangvine poate fi considerat ca o membrană inertă cu permeabilitate invariabilă. În aceste condiții, pasajul lichidelor prin acest endoteliu este asimilat cu o difuziune, iar intensitatea acesteia trebuie reglată de către presiunea sangvină din capilare. Modificările presiunii sangvine fac să varieze compoziția sângelui. Se afirmă că intensitatea transsudației nu este dependentă de stadiul de dilatare al capilarelor. Pentru ca să se realizeze filtrarea plasmei trebuie ca presiunea hidrostatică să fie egală sau puțin mai mare de 11cm. Această cifră corespunde presiunii osmotice a coloizilor plasmatici. Circulația limfei cât și compoziția limfei subcutanate suferă modificări în hemoragii, hipertermie.Presiunea capilară constituie una din cauzele determinante în formarea lichidelor lacunare ce provin din sângele circulant. În majoritatea teriotoriilor organice, presiunea osmotică coloidală este mai mare decât presiunea capilară. Permeabilitatea capilarelor este influențată de existența proteinelor plasmatice. Lipidele și proteinele intervin în fenomene de osmoză. În anumite cazuri, organismul poate lupta contra scăderii proteinelor din plasmă, printr-o eliberare de lipide, care tind sa reducă presiunea osmotică coloidală la valori normale.

. Presiunea osmotică depinde de numărul moleculelor de proteine per unitate de volum și se cunoaște că greutatea moleculară a serumalbuminelor este mai redusă decât a serumglobulinelor. Circulația limfei se datorează existenței unei forțe care împinge continuu limfa în canalele limfatice. Există și alte cauze ale circulației limfei: aspirația toracică, contracțiile musculare, bătăile cordului, presiunea abdominală, peristaltismul intestinal. În abdomen, circulația limfei se produce sub presiunea abdominală și mișcările intestinale. În cavitatea toracică, circulația limfei este realizată în urma mișcărilor respiratorii, a pulsațiilor aortei. Se cunoaște că în timpul inspirației, aspirația toracică este intensă. Aspirația toracică acționează asupra circulației limfei în același fel ca și asupra circulației nervoase. Continuarea circulației limfei în trunchiurile colectoare ale capului și gâtului este realizată datorită expansiunilor pulsatile care apar în arterele encefalului. În cavitatea craniană apar oscilații puternice, sincrone cu mișcările respiratorii. Circulația limfatică în marile trunchiuri colectoare de la nivelul capului și gâtului este rezultatul acțiunii combinate a expansiunilor pulsatile a arterelor creierului și presiunii mari care se produce la fiecare mișcare respiratorie. Mișcările respiratorii contribuie la circulația limfatică la nivel cervical prin aspirația toracică care poate acționa asupra limfei din colectoarele terminale, ca și asupra sângelui din marile trunchiuri venoase. Respirația apare ca factor principal în circulația limfei în cavitatea abdominală și toracică, iar circulația limfatică în trunchiurile colectoare ale capului și gâtului este asigurată prin oscilațiile de presiune pulsatile și respiratorii, care sunt transmise vaselor limfatice prin intermediul lichidului cefalorahidian. Pentru a se produce trecerea limfei dintr-un segment intervalvular în segmentul similar următor, sunt necesare următoarele: ca presiunea determinată prin contracția peretelui primului segment să fie mai mare durmătore cât cea a segmentului următor,ca valvele plasate în amonte de segmentul care ce golește să fie suficie

Canalul toracic drenează toată limfa ce provine de la stomac, pancreas, splină, ficat în mare parte, intestin gros, organe genito-urinare, membrele inferioare, cât și conținutul chiliferelor. Limfocentrii mezenterici drenează temporar “prea-plinul” căilor limfatice care îi traversează, în vederea circulației limfei.

7. ROLUL SISTEMULUI LIMFATIC

Sistemul limfatic este o rețea complexă formată din limfonoduri limfatice, vase limfatice, funcționând ca un „filtru” de eliminare a substanțelor toxice. Acest sistem limfatic este de fapt “sistemul de canalizare al organismului”. Sistemul limfatic are o colaborare organică cu măduva osoasă, timusul, splina, formațiuni limfoide anexe tubului digestiv, asigurând apărarea imunitară a organismului. Rolul principal al limfonodurilor este de a filtra limfa, iar prin această filtrare se elimină posibilele elemente străine. Baza celulară a imunității este organizată morfologic într-un sistem complex de țesuturi și organe care au în componența lor diverse zone cu specializări funcționale bine definite în cadrul sistemului imun.Imunitatea și sistemul nervos cooperează în vederea asigurări și adaptării individului la mediu. În structura organelor și țesuturilor implicate în răspunsul imun sunt prezente limfocite de diverse tipuri (T, B, NK, K) și macrofage diferite, celule ce participă la instalarea imunității.Această complexitate răspunde celei a sistemului imun prin care organismul reacționează într-o manieră specifică la orice agresiune externă. Antigenii cei mai de întâlniți sunt reprezentați de molecule străine, virusuri, bacterii (toxine bacteriene), paraziți, celule sau țesuturi transplantate. O altă categorie de agresiune se referă la modificări deviante ale proceselor normale organice, reprezentând proteine modificate sau celule anormale (celule tumorale). Reacțiile imune ce se întâlnesc la vertebratele superioare sunt cele mai perfecționate, eficiente, complexe.În mecanismele de apărare organică, schematic, pot fi recunoscute trei nivele ce asigură un răspuns rapid și din ce în ce mai rapid la agresiuni.

Aprofundarea observațiilor morfologice și studiul detaliat al particularităților apărute la speciile de rozătoare de laborator, justifică cercetarea în acest domeniu, iar o particularitate observată contribuie la completarea patrimoniului științific.Organele limfoide secundare beneficiază de o vastă rețea fină și complicată de vase sangvine sau limfatice care creează posibilitatea contactului limfocitelor cu antigenele pătrunse în organism.Organele limfoide primare produc celule care migrează în organele periferice. În aceste organe, celulele respective își manifestă activitatea la nivelul unor compartimente funcționale distincte. Rolul sistemului limfatic este exercitat și prin activitatea timusului. Rolul esențial al timusului în imunitate este determinat de doi factori:

producerea de către celulele epiteliale a unor hormoni cu rol în inițierea diferențierii și dobândirea imunocompetenței limfocitelor T;

rolul macrofagelor dendritice, care poartă pe suprafața lor o mare densitate de antigene din clasele I și II codificate de CMH cu rol în învățarea limfocitelor T să recunoască substanțe not self.

În cadrul organelor limfoide secundare, limfonodurile reprezintă structuri dinamice, deoarece limfonodurile sunt sediul unui flux continuu de celule, de multiplicare masivă a limfocitelor și de inițiere a răspunsului imun. Sângele circulă la nivelul limfocentrilor în direcția opusă limfei, intrând printr-o arteră situată la nivelul hilului, prin care pătrund aproximativ 90% din limfocitele care vor părăsi limfocentrul. Răspunsul imun indus în organism este realizat și la nivelul structurilor limfoide respiratorii și intestinale. În organism cea mai mare acumulare de țesut limfoid este reprezentată de splină. Splina acționează ca un filtru masiv interpus pe vasele sangvine, cu rol esențial în imunitate, în reținerea antigenelor străine, a particulelor și a resturilor celulare.

8. PARTICULARITĂȚI ALE SISTEMULUI LIMFATIC LA ȘOBOLAN

La șobolan s-au investigat aceleași formațiuni limfatice ca și la cobai și hamster. În prezenta monografie s-au descris numai particularitățile ce apar la șobolan la nivelul unor limfocentrii și la nivelul traiectului vaselor limfatice, în comparație cu celelalte rozătoare investigate. Se poate concluziona că la șobolan limfonodurile apar mai mari ca dimensiune și mai aglomerate.

8.1. Limfocentrii musculari

8.1.1. Limfocentrii capului și gâtului

Limfocentrul mandibular

Acest limfocentru se observă de regulă ca fiind format din două sau trei limfonoduri, situate cranio- lateral de glanda mandibulară. Foarte rar apar una sau două grupări limfonodale, ce au dimensiunea de aproximativ în diametru și sunt poziționate în regiunea caudală a glandei mandibulare. Limfa este colectată de către vasele aferente, de la limbă, urechea externă și glandele salivare. Vasele eferente sunt tributare limfocentrului cervical superficial sau profund (Fig. 5, 7).

Limfocentrul parotidian

Limfocentrul parotidian este localizat în pe artera transversă a feței, caudal articulației temporomandibulare (Fig.6). Vasele aferente provin de la pielea regiunilor: buze, buccinatorie, nazală, musculatura feței, regiunea mandibulară, arcada dentară, planșelul cavității bucale și limbă. Vasele eferente sunt tributare limfonodurilor retrofaringiene mediale, iar o parte din ele limfonodurilor cervicale profunde craniale.

Limfocentrul cervical superficial

Acest limfocentru este poziționat caudal de vena jugulară externă și poate fi reprezentat de unul sau două limfonoduri de aproximativ lungime și lațime, în apropierea mușchilor cervicali ventrali. În 20% din cazurile studiate a fost găsit la baza urechii un singur limfonod de aproximativ lungime si lățime. Vasele aferente colectează limfa de la limfocentrul mandibular, ureche, glanda parotidă, pilea capului, regiunea occipitală, regiunea cervicală. Vasele eferente sunt tributare limfocentrului cervical profund.

Limfocentrul cervical profund

Limfonodurile cervicale profunde caudale au lungimea de aproximativ , iar lățimea de , fiind situate lateral de trahee. Cele două limfonoduri apar separate între ele de către mușchiul sternohioidian. Cu frecvența de 90%, limfonodul cranial a fuzionat cu limfonodul caudal. Vasele aferente colectează limfa de la regiunea maseterină, limbă, faringe, laringe, glanda tiroidă, portiunea cranială a esofagului, limfocentrul mandibular și limfocentrul cervical superficial. Vasele eferente sunt tributare trunchiului traheal (Fig.8).

Fig. 5 – Schema formațiunilor cefalice și cervicale la șobolan (original)

1-limfonoduri mandibulare; 2-glanda parotidă; 3-țesut adipos, 4-canal parotidian; 5-glandă sublingulă; 6-glandă mandibulară; 7-glande lacrimale exorbitale.

Fig. 6 – Limfonodurile parotidiene la șobolan (original )

1- limfonodurile parotidiene; 2 – m. maseter; 3 – nn.bucali

Fig 7 – Limfonodurile mandibulare-caudal de glanda mandibulară (original)

Fig. 8 – Limfocentrii capului și gâtului la șobolan (schema proprie)

1 – limfonoduri mandibulare; 2 – limfonoduri cervicale superficiale; 3 – limfonoduri cervicale craniale; 4 – limfonoduri cervicale caudale;

A – glanda tiroidă; B – glanda mandibulară; C – traheea; N – glanda parotidă

8.1.2. Limfocentrii membrului toracic

Limfocentrul axilar

Limfocentrul axilar este reprezentat de limfonodurile axilare proprii, de limfonodurile axilare accesorii și inconstant de limfonodurile cubitale.

Limfonodurile axilare proprii

Limfonodurile axilare proprii apar în număr de 2-4 formațiuni limfonodulare, sferice, situate la marginea ventrală a mușciului marele lat dorsal și acoperite de mușchiul cutanatul trunchiului. Dimensiunea lor este de aproximativ lungime și lățime. Vasele limfatice aferente provin din regiunea medială a spetei și brațului (Fig. 9).

Fig.9-Limfocentrul axilar propriu la șobolan (original)1 – limfocentrul axilar propriu; 2 – a.v. subscapulară

Limfonodurile axilare accesorii

Aceste formațiuni apar în număr de 2 sau 3 limfonoduri, de dimensiui ce variază între lungime și lățime. Limfonodurile apar situate în țesutul gras plasat între marginea caudală a mușchiului triceps brahial (porțiunea lungă) și mușchiul cutanatul trunchiului. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la peretele toracal lateral “regiunea mamelelor” toracale și axilare. Eferentele sunt tributare limfonodurilor axilare proprii.

Limfonodurile cubitale sau ulnare

Apare un singur limfonod, redus în dimensiuni, cca. , în apropierea epicondilului medial al humerusului. Vasele aferente colectează limfa de la pielea peretelui toracic, regiunea gâtului, regiunea ventrală toracală. Vasele eferente sunt tributare trunchiului subclavicular.Aceste limfonoduri apar cu o frecvență redusă.

8.1.3. Limfocentrii membrului pelvin

Limfocentrii membrului pelvin studiați, au fost reprezentați de limfocentrul popliteu, limfocentrul ischiatic, limfocentrul inghinal superficial și limfocentrul inghinal profund.

Limfocentrul popliteu

Acest limfocentru apare reprezentat de un singur limfonod, de aproximativ lungime, plasat la nivelul inserției proximale a mușchilor gastrocnemieni. Vasele eferente sunt tributare trunchiului femural (Fig. 10).

Fig. 10 – Limfocentrul popliteu la șobolan (original)

1 – limfonodul popliteu între mușchiul biceps și semitendinos

Limfocentrul inghiofemural

Acest limfocentru este reprezentat de către limfonodurile subiliace sau precrurale și limfonodurile inghinale superficiale.

Limfonodurile subiliac

Este reprezentat de 2 grupări limfonodulare alungite plasate cranial de mușchiul tensor al fasciei lata, în regiunea flancului, înglobați într-un strat adipos. Vasele aferente provin de la fața laterală și dorsală a cavității abdominale, din regiunea gluteană. Eferentele sunt tributare limfonodurilor iliace laterale. Dimensiunea lor este de cca. (Fig. 11).

Fig. 11. – Limfonodul subiliac la șobolan (original)

1 – limfonod subiliac; 2 – vase limfatice;

3 – marginea craniala a m. tensor al fasciei lata

Limfonodurile inghinale superficiale

Sunt reprezentate de câte un limfonod plasat la mascul de o parte și de alta a penisului, în vecinătatea inelului inghinal superficial, limfocentrul scrotal,iar la femelă în apropierea mamelelor inghinale, limfocentrul retromamar.

Sunt formațiuni ușor globuloase, de cca. grosime, înconjurați de țesut gras. Vasele limfatice aferente provin de la prepuț, penis, pungi scrotale și aparțin limfonodurilor scrotale. Vasele limfatice aferente ale limfonodurilor mamare provin de la mamele, parenchimul glandular, regiunea inghinală, vulvă. Vasele limfatice eferente pentru ambele sexe sunt tributare limfonodurilor inghinale profunde (Fig. 12, 13).

Fig. 12 – Limfocentrul inghinal la șobolan (aspect ecografic)

Fig 13 – Limfonoduri inghinale superficiale la șobolan

1 –limfonodurile retromamare

Limfocentrul ischiatic

Limfonodurile ischiatice sînt reduse ca dimensiune (cca. ), situate în apropierea punctului fesei. Vasele aferente colectează limfa de la regiunea sacrală, regiunea genitală, penis. Vasele eferente sunt tributare limfocentrului ileosacral.

Limfocentrul iliofemural

Acest limfocentru este reprezentat de un limfonod inghinal profund solitar situat pe traiectul arterei femurale în trigonul Scarpa. Dimensiunile sunt de 3 mm lungime si lățime. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace medii.

8.2. Limfocentrii cavitari

8.2.1. Limfocentrii parietali ai cavității toracice

Limfocentrul toracic dorsal

Acest limfocentru apare format din 3-4 limfonoduri mici toracoaortice. Apar inconstant, de dimensiuni reduse, înglobați într-o cantitate redusă de țesut gras. Sunt plasați de-a lungul arterei aorte, ventral de vertebrele toracale. Vasele aferente colectează limfa din regiunea vertebrală dorsală, diafragmă. Vasele eferente sunt tributare limfonodurilor mediastinale.

Limfocentrul toracic ventral

Limfocentrul toracic ventral este reprezentat de limfonodurile sternale craniale. Aceste limfonoduri apar inconstant (uneori s-au identificat unite cu limfonodurile cervicale profunde caudale), sunt reduse ca volum, fiind plasate lateral de manubriul sternal. Vasele aferente drenează limfa de la diafragmă, glande mamare. Vasele eferente sunt tributare limfonodurilor mediastinale craniale. Nu se observă limfonoduri sternale caudale. Probabil acestea s-au contopit cu limfonodurile sternale craniale.

8.2.2. Limfocentrii viscerali ai cavității toracice

La această specie s-au identific limfocentrul mediastinal și limfocentrul bronhic.

Limfocentrul mediastinal

Acest limfocentru apare format dintr-un grup de limfonoduri mici localizate în mediastinul precardiac(limfonoduri mediastinale craniale).

Limfonodurile sunt plasate ventral în apropierea aperturii toracale craniale. Un grup de 2-4 limfonoduri apare situat dorsal, în apropierea timusului, în apropierea crosei aortice și lateral față de venele cave craniale. Vasele aferente (pentru grupul limfatic ventral) colectează limfa de la pielea regiunii cervicale ventrale, glanda mamară, cord, timus, limfonodurile sternale craniale. Vasele aferente ale grupului limfonodular dorsal colectează limfa de la pumon, cord, pericard, peretele toracic dorsal, diafragm, peretele abdominal lateral. Vasele eferente sunt tributare porțiunii stângi a conductului toracic.

Limfocentrul bronhic

La nivelul bifurcării traheii apar plasați 1 sau 2 limfonoduri de dimensiuni cuprinse între lățime și aproximativ lungime. Vasele aferente colectează limfa de la pulmon. Vasele eferente sunt tributare limfocentrului mediastinal.

8.2.3. Limfocentrii parietali ai cavității abdominale și pelvine

Dintre acești limfocentrii s-au studiat limfocentrul lombar și limfocentrul ileosacral.

Limfocentrul lombar

Limfonodurile lomboaortice apar foarte reduse ca dimensiuni, aproximativ 2 mm, sunt plasate de-a lungul aortei abdominale, până la nivel renal. Vasele aferente coleactează limfa de la peretele abdominal lateral, regiunea lombară, limfonodurile ileosacracle, rinichi, ovare, testicule, uter. Vasele limfatice eferente sunt tributare trunchiului lombar.

Limfocentrul ileosacral

Acest limfocentru este reprezentat de către limfonodurile iliace mediale și limfonodurile iliace laterale.

Limfonodurile iliace laterale

Limfonodurile consituente sunt plasate la nivelul bifurcării arterei aorte abdominale. Au o dimensiune de cca. 3- și cca. lățime. Vasele limfatice aferente provin de la pereții cavității abdominale, vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace medii (Fig.14).

Limfonodurile iliace mediale

Aceste formațiuni apar inconstant, sunt reduse ca dimensiuni având aproximativ lungime, fiind situate medial de mușchiul pătratul lombelor. Vasele limfatice aferente provin de la peritoneul regional, limfonodurile sacrale, limfonodurile inghinale profunde. Vasele limfatice eferente sunt tributare trunchiurilor lombare.

Fig 14 – Limfonodurile iliace laterale la șobolan

8.2.4. Limfocentrii viscerali ai cavității abdominale și pelvine

Limfocentrul mezenteric cranial

Acest limfocentru a apărut reprezentat de către limfonodurile jejunale, cecale și colice (Fig. 15, 16). Vasele limfatice aferente ale limfocentrului mezenteric cranial colectează limfa de la duoden, jejun, ileon, ceccum, colon ascendent și transvers. Vasele imfatice eferente sunt tributare trunchiului intestinal.

Limfonodurile jejunale

Aceste limfonoduri apar situate în marele mezenter, în apropierea originii sale Limfonodurile jejunale apar unite, formând aproximativ 8 unități limfonodulare alungite, cu lungimea de aproximativ .

Fig. 15 – Limfonoduri mezenterice craniale și cecale la șobolan (original)

1 -limfonoduri mezenterice craniale; 2 – limfonoduri cecale;

Fig 16 – Limfocentru mezenteric cranial la șobolan (aspect ecografic)

Limfocentrul celiac

Acesta apare format de limfonodurile gastroduodenopancreatice. Aceste limfonoduri foarte reduse sunt plasate pe vasele ce irigă respectivele organe. Vasele limfatice aferente provin de la partea laterală a abdomenului, stomacului, pancreasului, duodenului. Vasele limfatice eferente sunt tributare cisternei limfatice.

Limfonodurile colice

Aceste limfonoduri apar în număr de 2 formațiuni, situate la nivelul colonului transvers. Dimensiunile sunt de lungime și aproximativ de lățime, respectiv lungime și lățime. Vasele aferente limfocentrului mezenteric cranial colectează limfa de la duoden, jejun, ileon, ceccum, colon ascendent și transvers. Vasele eferente sunt tributare trunchiului intestinal.

Limfocentrul mezenteric caudal

Acest limfocentru este reprezentat de 2-3 formațiuni limfonodulare, foarte reduse, situate la nivelul colonului descendent. Vasele aferente colectează limfa de la colonul descendent și rect. Vasele eferente sunt tributare trunchiului intestinal.

În apropierea vaselor splenice și renale, precum și în apropierea timusului pot apărea limfonoduri hemale, cu dimensiunea de aproximativ diametru. Acestea au în general o formă sferică și o culoare roșie.

8.3. Trunchiurile colectoare limfatice

La șobolan, pe lângă vasele mari limfatice întâlnite la toate speciile de mamifere apar și o serie de alte vase limfatice mari, reprezentate de trunchiul femural, conductul toracic lateral (paravertebral) și trunchiul parasternal. Trunchiul femural apare în general plexiform. Se deschide în general direct în cisterna chilului.

Conductul toracic lateral este situat paralel cu trunchiul traheal, fiind format din vase limfatice superficiale, care colectează limfa de la porțiunea dorsală a diafragmei și porțiunea dorsală a pereților cavității toracice, fiind situat între limfonodurile toracoaortice și limfonodurile mediastinale.

Trunchiul parasternal este situat dorsal față de stern, între limfonodurile sternale și limfonodurile mediastinale. Trunchiul parasternal colectează limfa din porțiunea ventrală a diafragmei, a pereților cavității toracice și abdominale.

9. PARTICULARITățI ALE SISTEMULUI LIMFATIC LA HAMSTER

La hamster apar particularități ale formei și dimensiunilor la nivelul limfocentrului axilar, limfocentrului inghinal superficial, limfocentrului inghinal profund și limfocentrului popliteu, limfocentrului mandibular, limfocentrului cervical, față de șobolan și cobai.

9.1. Limfocentrii musculari

9.1.1. Limfocentrii capului și gâtului

Limfocentrul mandibular

Este reprezentat de limfonodurile mandibulare rostrale și cele submentale.Topografia acestor limfonoduri este cranio-lateral față de glanda mandibulară. Limfonodurile mandibulare rostrale sunt două structuri cu un diametru de aproximativ , de formă ovală (Fig. 17, 18, 19).

Fig.17 – Limfonod parotidian la hamster (original)

1 – limfonod parotidian; 2 – limfonod mandibular

Fig. 18 – Limfonod madibular oral la hamster (original)

Fig. 19 – Limfonod parotidian aboral la hamster (original)

Vasele limfatice aferente provin de la buze, regiunea orbitară, mucoasa cavității bucale, glande salivare precum și de la întreaga extremitate rostrală a capului. Vasele limfatice eferente sunt tributare atât limfocentrului cervical superficial cât și limfocentrului cervical profund.

Limfonodurile submentale au dimensiuni de și sunt situate aboral de porțiunea incisivă a mandibulei. Vasele limfatice aferente provin de la regiunea mentonieră, buza superioară. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor cervicale superficiale.La hamster apare un diverticul bucal cu rolul de a depozita hrana ( Fig.20).

Fig. 20 – Diverticul bucal la hamster (original)

Limfocentrul cervical superficial

Limfonodurile cervicale superficiale craniale sunt situate caudal față de zona de confluare a rădăcinilor venei jugulare. Dimensiunea acestor limfonoduri este de lungime și aproximativ lățime.

Vasele limfatice aferente provin de la regiunea cefalică, regiunea retrioauriculară. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfocentrului cervical profund.

Limfocentrul cervical profund este reprezentat de limfonodurile cervicale profunde craniale și de limfonodurile cervicale profunde caudale. Limfonodurile profunde cervicale craniale sunt plasate aproape de limfonodurile cervicale profunde caudale. Limfonodurile cervicale profunde craniale sunt dispuse în vecinătatea cefalică a regiunii cervicale, având un diametru de aproximativ

.Limfonodurile cervicale profunde caudale sunt reprezentate de un limfonod cu aspect ovoid cu lungime de aproximativ . Acest limfonod este dispus cranial față de prima coastă, dorsal de inserția mușchiului sterno-cefalic. Vasele limfatice aferente ale limfocentrului cervical profund provin de la trahee, esofag. Vasele limfatice eferente confluează în conductul limfatic traheal.

9.1.2. Limfocentrii membrului toracic

Limfocentrul axilar

Limfocentrul axilar este reprezentat de către limfonodurile axilare proprii, accesorii și limfonodurile ulnare sau cubitale.

Limfonodurile axilare proprii

Aceste limfonoduri apar pe fața medială a brațului, pe traiectul arterei subscapulare. Apar mai evidente două limfonoduri de aproximativ diametru de formă ovală sau ușor aplatizați.

Vasele limfatice aferente colectează limfa de pe fața medială a brațului, fața latero-ventrală a trunchiului și a regiunii cervicale. Vasele limfatice eferente sunt tributare trunchiului subclavicular limfatic (Fig. 21).

Fig. 21 – Limfonodurile axilare proprii la hamster (original)

1 – limfonodurile axilare proprii

Limfonodurile axilare accesorii

Limfonodurile axilare accesorii sunt situate pe traiectul vaselor subcutanate toracice, caudale față de linia tricipitală, cu o poziționare subcutanată (Fig. 22, 23). Sunt reprezentate de un singur limfonod de aproximativ diametru, înconjurat de o cantitate de țesut adipos. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la regiunea laterală a toracelui, mamelele axilare și toracale și regiunea pectorală. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor axilare proprii.

Fig. 22 – Limfonod axilar accesoriu la hamster membrul atașat la trunchi (original)

Fig. 23 – Limfonoduri axilare accesorii la hamster, membrul detașat de trunchi

1 – limfonoduri axilare accesorii

Limfonodurile cubitale

Limfonodurile cubitale au frecvent aspect bilobat sunt situate pe traiectul arterei colaterale ulnare. Dimensiunea acestor limfonoduri este de aproximativ 2 mm.

9.1.3. Limfocentrii membrului pelvin

Limfonodurile membrului pelvin sunt asemănătoare cu limfonodurile membrului pelvin de la cobai cu specificarea că aceste limfonoduri au dimensiuni mai reduse.

Limfocentrul inghinofemural

Limfonodurile inghinale superficiale prezintă teritoriu tributar diferit în funcție de sex. La mascul, apar unul sau două limfonoduri plasate în apropierea inelului inghinal superficial, pe traiectul arterei subcutanată abdominală. La femele apar plasate la baza mamelelor inghinale.

S-au putut identifica aceste limfonoduri, la ambele sexe în mod constant, înconjurate de țesut adipos, imediat sub piele, în număr de unul sau două și

având o formă ușor ovalară, cu dimensiuni de aproximativ grosime și diametru

. Vasele limfatice aferente ale limfonodurilor scrotale provin de la prepuț, penis, regiunea perineală, pungi scrotale, peretele ventral abdominal.

Vasele limfatice aferente ale limfonodurilor mamare provin de la parenchimul glandular, mamelon, regiunea vulvei și regiunea prineală. Vasele limfatice eferente pentru ambele sexe, sunt tributare limfonodurilor inghinale profunde.

Limfonodurile subiliace, apar situate superficial și sunt reprezentate de un limfonod alungit de aproximativ lungime dispus anterior marginii mușchiului tensor al fasciei lata. Sunt dispuse pe traiectul ramurii descendente a arterei circumflexă iliacă profundă. Aceste limfonoduri sunt palpabile transcutan cînd sunt inflamate (Fig. 24). Vasele aferente provin de la mușchii abdominali,regiunea cranială a crupei. Vasele eferente urmaresc traiectul arterei și venei circumflexă iliacă profundă, ajungînd la limfonodul iliac medial.

Fig 24 – Limfonod subiliac la hamster (original)

– limfonod subiliac înglobat în țesut adipos –

Limfocentrul iliofemural

Limfonodul inghinal profund este reprezentat la această specie de către o redusă formațiune limfonodulară, cu dimensiuni de aproximativ lungime și diametru, situată în trigonul femural, pe traiectul arterei femurale.Vasele limfatice aferente provin de la fața medială a autopodiului, gambei și coapsei. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace mediale.

Limfocentrul popliteu

Limfonodurile poplitee apar reprezentate de un singur nodul limfatic, situat subcutanat, pe fața laterală a mușchiului gastrocnemian, pe traiectul arterei femurale caudale. Dimensiunea acestui limfonod este de aproximativ lungime, fiind situat într-o cantitate mare de țesut adipos. Vasele limfatice aferente provin de la fața laterală a gambei, autopodiului, treimea caudo-laterală a coapsei. Vasele limfatice eferente drenează limfonodurile inghinale profunde

9.2. Limfocentrii cavitari

9.2.1. Limfocentrii parietali ai cavității toracice

Limfocentrul toracic dorsal

La hamster acest limfocentru apare reprezentat de limfonodurile toraco-aortice . Aceste limfonoduri, apar foarte mici ca dimensiune de lungime, situați de-a lungul arterei aorte. Vasele aferente colectează limfa de la diafragm și regiunea vertebrală dorsală. Vasele eferente sunt tributare ale trunchiului paravertebral.

Limfocentrul toracic ventral

Limfocentrul toracic ventral este reprezentat de limfonodurile sternale craniale. Aceste limfonoduri apar situate lateral de manubriul sternal. Uneori se observă limfonodurile xifoidiene denumite si sternodiafragmatice, situate în unghiul format de ultima coastă și apendicele xifoidian și limfonodurile frenice, situate în apropierea orificiului venei cave caudale. Vasele aferente drenează limfa de la glandele mamare, diafragm. Vasele eferente sunt tributare limfonodurilor mediastinale craniale.

9.2.2 Limfocentrii viscerali ai cavității toracice

La această specie s-au observat limfocentrul mediastinal și limfocentrul bronhic.

Limfocentrul mediastinal

Limfocentrul mediastinal este reprezetnat de limfonodurile mediastinale craniale. Aceste limfonoduri apar localizate în mediastinul precardiac. Limfonodurile mediastinale craniale apar divizate în două grupări longitudinale(dreaptă și stângă).

O grupare limfonodulară este formată din 2-3 limfonoduri de lungime, se situează dorsal în apropierea crosei aortice și lateral față de venele cave craniale; iar o altă grupare cu aspect alungit, de lungime, apare plasată ventral în apropierea aperturii toracale craniale. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la cord, timus, glande, mamare, pulmon, pericard, diafragm. Vasele limfatice eferente sunt tributare conductului toracic.

Limfocentrul bronhic

Acest limfocentru este reprezentat de către două limfonodurile traheobronhice mijlocii,de 3mm lungime, situate dorsal de unghiul de bifurcare al traheei. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la pulmon. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfocentrului mediastinal.

Fig. 25 – Topografia principalelor căi limfatice și a limfonodurilor din cavitatea abdominală și pelvină la hamster (schema proprie)

1 – rinichi drept; 2 – limfonod renal drept; 3 – limfonoduri lomboaortice; 4 – limfonod iliac extern drept; 5 – trunchi limfatic femural; 6 – limfonod iliac mediu; 7 – limfonod popliteu; 8 – glanda suprarenală; 9 – rinichi stâng; 10 – limfonod renal stâng; 11 – limfonod inghinal stâng; 12 – limfonod iliac lateral stâng

9.2.3. Limfocentrii parietali ai cavității abdominale și pelvine

În cadrul limfocentrilor parietali ai cavității abdominale și pelvine s-au studiat limfocentrul lombar și limfocentrul ileosacral (Fig.25).

Limfocentrul lombar

Limfonodurile lomboaortice

Limfonodurile lomboaortice au dimensiunea de 2 mm lungime fiind situate de-a lungul arterei aorta abdominală până la originea arterei circumflexe iliace profunde. Vasele limfatice aferente provin de la plafonul cavității abdominale, testicule, ovar, uter, regiunea lombară. Vasele limfatice eferente ajung în cisterna limfatică.

Limfocentrul ileosacral

La hamster s-au individualizat limfonodurile iliace laterale și mediale. Aceste formațiuni de lungime, apar situate pe fața laterală a mușciului iliopsoas. Vasele limfatice aferente provin de la pereții cavității abdominale. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace medii.

Limfonodurile iliace medii

Aceste limfonoduri sunt situate pe traiectul arterei iliace externe. Vasele limfatice aferente provin de la limfonodurile iliace laterale și peritoneul regional. Vasele limfatice eferente sunt tributare cisternei limfatice.

9.2.4. Limfocentrii viscerali ai cavității abdominale și pelvine

Limfocentrii viscerali ai cavității abdominale și pelvine care s-au investigat au fost limfocentrul mezenteric cranial și limfocentrul celiac.

Limfocentrul mezenteric cranial

Limfocentrul mezenteric cranial este reprezentat de limfonodurile jejunale si limfonodurile cecale.

Limfonodurile jejunale

Aceste formațiuni lungi de , apar sub forma a două pachete limfonodulare, situate de o parte și de alta a originii arterei jejunale. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la jejun și ileon. Vasele limfatice eferente contribuie la formarea cisternei limfatice.

Limfonodurile cecale

Limfonodurile cecale sunt foarte reduse ca dimensiuni și sunt situate în apropierea orificiului ileo-cecal. Vasele limfatice aferente provin de la cecum. Vasele limfatice eferente concură la formarea cisternei limfatice.

Limfocentrul celiac

Acest limfocentru este situat la originea arterei celiace. Limfocentrul celiac apare format din limfonodurile gastrice, duodenale și pancreatice.

Limfonodurile gastrice

Aceste limfonoduri apar aplatizate, reduse ca dimensiuni, situate pe mica curbură a stomacului. Vaele limfatice aferente colectează limfa de la nivelul stomacului, iar vasele limfatice eferente se deschid în cisterna limfatică.

Limfonodurile duodenale

Sunt reprezentate de un singur nodul limfatic de 1,5 mm lungime, situat în apropierea inserției pe intestin a mezenterului. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la duoden, iar vasele limfatice eferente se deschid în cisterna limfatică.

Limfonodurile pancreatice

Apar situate în cantitatea redusă de țesut adipos de la nivelul pancreasului. Sunt reprezentate de două formațiuni limfatice foarte reduse în dimensiuni (sub lungime). Vasele limfatice aferente colectează limfa de la ficat, pancreas și peritoneul care le acoperă. Vasele limfatice eferente se descarcă în cisterna limfatică sau în limfonodurile mezenterice craniale.

9.3. Aspecte microscopice ale limfocentrilor la hamster

În cercetările microscopice privind histostructura unor limfocentrii de la hamster au fost recoltate probe din limfocentrul subiliac. Limfocentrul subiliac a fost studiat cu obiectivele 10x (Fig 26) , ob. 20x (Fig.27) și ob. 100x (Fig 28, 29, 30, 31).

Fig. 26 – Limfocentru subiliac la hamster, ob. 10x (original)

Sinusul subscapsular dilatat și se observă un vas limfatic care se deschide în acest sinus.

Fig. 27 – Limfocentrul subiliac la hamster, ob. 20x (original)

Fig. 28 – Limfocentrul subiliac la hamster, ob. 100x (original )

Sinusul subscapsular cu o numeroasă populație celulară situată în acest sinus și reprezentată de celule macrofage și reticulare.

Fig. 29 – Limfocentrul subiliac la hamster, ob. 100x (original)

Sinusul subscapular, nodulii limfatici, celulele macrofage, limfocite și celule reticulare.

Fig. 30 – Limfocentru subiliac la hamster, ob. 100x (original)

Fig. 31 – Limfocentru subiliac la hamster ob. 100x (original)

10. PARTICULARITățI ALE SISTEMULUI LIMFATIC LA COBAI

10.1. Limfocentrii musculari

10.1.1. Limfocentrii capului și gâtului

Abundența limfonodurilor din regiunea capului atrage după sine prezența unor limfonoduri neîntâlnite la alte specii (limfonoduri faciale, limfonoduri bucale). Datorită dimensiunilor reduse ale gâtului la această specie, limfocentrii acestei regiuni se găsesc foarte apropiați unul de altul. După topografie grupele limfonodulare sunt situate în plan superficial și în plan profund.

Limfocentrul mandibular

Limfonodurile mandibulare rostrale se situează în imediata apropiere a corpului mandibulei, în unghiul de confluare a venei sublinguale și lingofaciale. Aspectul lor este ușor reniform, reprezentate de două limfonoduri. Dimensiunea fiecărui pachet limfatic este de aproximativ 1 mm lungime și lățime (Fig. 32). Limfonodurile mandibulare rostrale sunt acoperite de piele. (Fig. 33). Poziția superficială a acestor limfonoduri facilitează palparea lor transcutanată, percepându-se tactil, formațiuni rotunjite, mobile, când sunt inflamate. Vasele limfatice aferente provin de la regiunea buzelor, a pereților cavităților nazale și bucale, a arcadelor dentare și a limbii. Vasele limfatice eferente se drenează spre conductul traheal trecând prin limfonodurile retrofaringiene laterale.

Fig. 32 – Limfonod mandibular la cobai (aspect radiologic)

Fig. 33 – Limfonoduri mandibulare rostrale la cobai (original)

Limfonodurile bucale

Limfonodurile bucale sunt în raport cu glandele molare superioare, dispuse pe fața laterală a mușchiului buccinator. Dimensiunea lor este de aproximativ , aspectul este globulos. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor mandibulare.

Limfonodurile faciale

Limfonodurile faciale, au dimensiuni de , situate pe fața laterală a mușchiului buccinator ușor aboral și dorsal față de limfonodurile bucale. Vasele limfatice aferente recoltează limfa din porțiunea orală a cavității bucale. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor mandibulare (Fig. 34).

Fig. 34 – Limfonodurile faciale la cobai (original)

Limfocentrul parotidian

Limfonodurile parotidiene sunt reprezentate de limfonodurile parotidiene rostrale și aborale. Acest limfocentru este situat la baza urechii.

Limfonodurile parotidiene rostrale

Aceste limfonoduri apar formate constant din 1-2 pachete limfonodulare situate puțin cranial de baza urechii, pe fața laterală a cartilajului scutular, sub lobul anterior al glandei parotide.

Forma lor este sferică, într-un singur caz apărând reniforme. Dimensiunea este de 3- lungime și 1- lățime. Apar poziționate de-a lungul arterei auriculare rostrale, putând fi abordate trascutan când sunt inflamate. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la nivelul globului ocular, jumătatea

dorsală a urechii, glanda parotidă, articulația temporo-mandibulară și suprafața mușchiului maseter. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor cervicale superficiale craniale.

Limfonodurile parotidiene aborale

Aceste limfonoduri apar formate dintr-o grupă de două limfonoduri reniforme, cu lungimea de și respectiv . Topografic sunt situate înapoi și puțin lateral de baza conchiei auriculare, pe traiectul arterei auriculare posterioare, fiind acoperite de glanda parotidă și de mușchiul parotido-auricular (Fig. 35). Prin vasele limfatice aferente limfonodurile parotidiene aborale colectează limfa din zonele corespunzătoare feței ventro-aborale și pielii de pe fața internă a urechii, regiunea feței și treimea anterioară a feței laterale a regiunii cervicale.

Fig. 35 – Limfonod parotidian aboral la cobai (original)

Limfocentrul retrofaringian

Limfonodurile retrofaringiene, apar reprezentate de limfondurile mediale și laterale. Limfonodurile retrofaringiene mediale sunt dispuse pe traiectul arterei palatine ascendente, iar limfonodurile ascendente laterale pe traiectul arterei occipitale

Limfonodurile retrofaringiene mediale

Acestea sunt reprezentate de câte un singur limfonod, simetric, situat pe fața dorsală a faringelui.. Vasle limfatice aferente colectează limfa de la limbă, faringe, mucoasa cavității bucale. Vasele limfatice eferente ajung la trunchiul traheal.

Limfonodurile retrofaringiene laterale

Limfonodurile retrofaringiene laterale sunt situate sub mușchiul sternocefalic și cleidomastoidian la marginea caudală a glandei parotide.Vasele limfatice aferente culeg limfa din regiunea cefei și regiunea parotidiană. Vasele limfatice eferente converg și realizează trunchiul traheal care ajunge în conductul limfatic drept.

Limfocentrul cervical superficial

Limfonodurile cervicale au dimensiuni reduse și sunt situate foarte apropiate între ele. Dispunerea acestor limfonoduri este în plan superficial și profund. Au fost identificate limfonodurile cervicale superficiale craniale și ventrale.

Limfonodurile cervicare superficiale craniale sunt reduse ca dimensiune, dispuse în apropierea venei cervicale superficiale, iar limfonodurile cervicale superficiale ventrale apar în unghiul format de mușchiul cleidocefalic și mușchiul cleidooccipital.

Limfonodurile cervicale superficiale craniale

Sunt formate din două grupuri. Prima grupare limfonodală are aspect alungit, cu dimensiuni de lungime și 2- lățime, iar a doua grupare limfonodală are aspect globulos cu diametrul de .

Limfonodurile cervicale superficiale dorsale apar reduse și situate la unghiul de confluență a venei jugulare cu vena maxilară externă. La fața internă a acestor limfonoduri se găsește mușchiul sternomastoidian, iar la exterior apar acoperite de pielea regiunii gâtului. Vasele limfatice aferente colectează limfa din regiunea cervicală, corespunzătoare, mușchiul sternocefalic, laringe.

Limfonodurile cervicale superficiale ventrale

Aceste limfonoduri denumite și limfonoduri prescapulare apar ovoide, cu diametrul longitudinal de și diametrul transversal de . Situarea topografică este în unghiul format de mușchiul cleidocefalic și mușchiul cleido-occipital, la marginea anterioară a mușchiului supraspinos, pe traiectul arterei omo-cervicale ramura ascendentă. Limfonodurile apar acoperite de proțiunea cervicală a mușchiului trapez. Vasele limfatice aferente colectează limfa din regiunea cervicală ventrală. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor cervicale profunde caudale.

Limfocentrul cervical profund

Limfocentrul cervical profund este reprezentat de limfonodurile cervicale profunde craniale, limfonodurile cervicale profunde mijlocii, limfonodurile cervicale profunde caudale.

Limfonodurile cervicale profunde craniale

Aceste limfonoduri apar situate la polul posterior al glandei mandibulare pe traiectul arterei maxilare externe. Aspectul este reniform, având diametrul longitudinal de și diametrul transversal de .

Limfonodurile cervicale profunde mijlocii

Limfonodurile cervicale profunde mijlocii apar constant formate dintr-un singur pachet cu aspect alungit, cu dimensiunea de lungime și lățime. Aceste limfonoduri se găsesc în treimea mijlocie a gâtului, lateral de mușchiul sternotiroidian în apropierea arterei carotide comune. Fața lor laterală vine în contact cu mușchiul sternomandibular. Uneori aceste limfonoduri au aspect bilobat (la 3 cazuri), prezentând la polul caudal un al doilea limfonod redus, globulos cu diametrul de aproximativ .

Limfonodurile cervicale profunde caudale

Limfonodurile cervicale profunde caudale (prepectorale) sunt situate la extremitatea caudală a regiunii cervicale, la aproximativ de rădăcina venelor jugulare, de o parte și de alta a traheii. Din cercetările efectuate se observă existența unui singur limfonod pe o parte și un singur limfonod pe partea opusă.

Limfonodurile cervicale profunde caudale au aspect globulos, diametrul de . Vasele limfatice aferente colectează limfa de la trahee, esofag, apertura cranială toracală, regiunea cervicală ventrală, mijlocie, caudală. Vasele limfatice eferente se deschid în vena limfatică și în canalul toracic.

10.1.2. Limfonodurile membrului toracic

Limfocentrul axilar

Limfocentrul axilar este reprezentat la cobai de limfonodurile axilare proprii, de limfonodurile axilare accesorii, de limfonodurile paraacrominale și de limfonodurile axilare ale primei coaste.

Limfonodurile axilare proprii

Limfonodurile axilare proprii se situează topografic în țesutul conjunctiv al fosei axilare, la nivelul inserției mușchiului marele rotund și a mușchiului marele dorsal pe traiectul arterei subscapulare. Prin fața externă limfonodurile axilare proprii vin în raport cu mușchiul marele lat dorsal, cu mușchiul marele rotund și cu mușchiul subscapular, iar prin fața internă cu mușchii pectorali și mușchiul dințat ventral toracal. Limfonodurile axilare proprii sunt reprezentate

de un singur limfonod cu formă alungită cu dimensiunile de lungime și lățime. Vasele limfatice aferente provin din regiunea caudo-medială a membrului toracic, de la regiuni adiacente trunchiului și de la limfonodurile axilare accesorii. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor prepectorale (Fig. 36, Fig. 37).

Fig. 36– Limfonoduri axilare proprii la cobai (original)

Fig. 37 – Limfonod axilar propriu, cobai (original)

Limfonodurile axilare accesorii

Sunt reprezentate de o grupă limfonodulară formată din 2-3 unități limfonodulare, cu dimensiunile de lungime și lățime. Limfonodurile axilare accesorii se află situate în țesutul conjunctiv dintre mușchii marele lat dorsal și pielos (Fig. 38, Fig. 39, Fig. 40), pe traiectul vaselor subcutanate toracice. Vasele limfatice aferente colectează limfa din peretele lateral toracal, jumătatea corespunzătoare a regiunilor pectorală și xifoidiană și regiunea mamelelor toracale si axilare. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor axilare proprii.

Fig. 38 – Limfonod axilar accesoriu la cobai (original)

Fig. 39 – Limfonod axilar accesoriu la cobai (original)

Fig. 40 –Limfonod axilar accesoriu înglobat în țesut adipos la cobai (membru anterior detașat de trunchi) (original)

Limfonodurile paraacromiale sau infraspinoase

Limfonodurile infraspinoase apar sub forma unor aglomerări limfonodulare, în număr de 2-3 grupe de limfonoduri situate la inserția proximală a proțiunii lungi a mușchiului triceps brahial, pe traiectul vaselor toracodorsale.

Dimensiunile sunt reprezentate de lungime și lățime, forma fiind sferică. Fața lor medială vine în raport cu porțiunea musculară a mușchiului marele lat dorsal, fiind acoperite pe fața laterală, parțial, de fascia superficială a trunchiului și de mușchiul pielos omobrahial. Vasele limfatice aferente colectează limfa din regiunile mijlocie și caudală cervicale, regiunile laterale ale spetei și brațului, treimea mijlocie și dorsală a peretelui costal, înaintea regiunii flancului, din regiunea cranio-laterală a articulației scapulo-humerale și regiunea prepectorală. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor axilare proprii și parțial limfonodurilor prepectorale.

Limfonodurile axilare ale primei coaste

Aceste limfonoduri sunt situate lateral de prima coastă pe traiectul arterei suprascapulare. Vasele limfatice aferente provin de la fața medială a spetei, brațului, mușchii pectorali, mușchiul scalen, mușchiul dințat ventral. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor cervicale profunde caudale .

Limfonodurile ulnare sau cubitale

Limfonodurile cotului sau cubitale apar reprezentate printr-un singur limfonod redus ca dimensiuni, de aproximativ . Topografic, apar deasupra articulației humero-radio-ulnare, pe suprafața porțiunii mediale a mușchiului triceps brachial, la originea arterei colaterale ulnare. Limfonodurile ulnare s-au evidențiat doar la 2 cazuri din 10 studiate, ceea ce concluzionează apariția lor inconstantă. Vasele limfatice aferente provin de la fața medială a membrelor toracice. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor axilare proprii (Fig. 41).

Fig. 41 – Limfonodul cubital (ulnar) la cobai (original)

10.1.3. Limfocentrii membrului pelvin

Limfocentrul popliteu

Limfonodurile poplitee apar situate în țesutul conjunctiv din spațiul intermuscular delimitat de mușchii semitendinos și biceps femural, porțiunea caudală, pe artera femurală caudală, la nivelul inserției proximale a mușchilor gastrocnemieni. Limfonodurile apar în număr de 2 grupări, de formă globuloasă și dimensiunea de 1,5- diametru. Vasele limfatice aferente provin de la fața laterală a autopodiului, gambei, treimea caudo-laterală a coapsei. Vasele limfatice eferente drenează limfonodurile inghinale profunde.

Limfocentrul ileofemural

Aceste limfonoduri apar constant situate în trigonul femural, pe traiectul arterei femurale, asemănător solipedelor. Au forma unei mase limfonodulare unitare, de formă sferică, cu dimensiunea de 2- în diametru. Vasele limfatice aferente provin de la fața medială a coapsei, fața medială a autopodiului, gambei. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace medii (Fig. 42).

Fig. 42 – Limfonodul ileofemural înglobat în țesut adipos la cobai (original)

Limfocentrul inghiofemural

Limfonodurile aparținând acestui limfocentru sunt repreznetate de către limfonodurile inghinale superficiale și limfonodurile subiliace (precrurale).

Limfonodurile inghinale superficiale

Aceste limfonoduri sunt situate în regiunea inghinală la fața internă a mușchiului pielos și la fața externă a musculaturii abdominale inferioare cu care vin în raport prin țesutul conjunctiv abundent al regiunii inghinale. Limfonodurile inghinale superficiale, apar formate dintr-o grupă de 2-3 unități, globuloase cu dimensiuea de .

Sunt reprezentate de limfonoduri cu topografie și teritoriu tributar diferit în funcție de sexul animalului.

La femelă limfonodurile inghinale superficiale în număr de 5-7 formațiuni limfatice sunt situate lateral de mamelele inghinale. Vasele limfatice aferente provin de la mamele inghinale prin două rețele limfatice prin care limfa este colectată de la parenchimul glandular, regiunea perineală, vulvă.

La mascul limfonodurile inghinale superficiale apar plasate la polul antero-lateral al testiculului, la o distanță de aproximativ , pe traiectul arterei subcutanate abdominale Vasele limfatice aferente provin de la prepuț, penis, extremitatea ventrală a peretelui abdominal, burse testiculare, regiunea perineală. Vasele limfatice eferente pentru ambele sexe sunt tributare limfonodurilor inghinale profunde (Fig. 43).Palparea acestor limfonoduri este posibilă cînd sunt inflamate.

Fig. 43 – Limfonodul inghinal superficial la cobai (original)

Limfonodurile subiliace sau precrurale

Aceste formațiuni sunt reprezentate la cobai de 2-3 limfonoduri foarte apropiați între ei, sferici, cu dimensiunea de 2- în diametru. Apar situați la fața medială a mușchiului pielos, înaintea mușchiului tensor al fasciei lată, pe traiectul arterei circumflexă iliacă profundă, ramura descendentă. Aceștia se pot palpa transcutan când sunt inflamați. Vasele limfatice aferente provin de la fața laterală și dorsală a cavității abdominale, fața laterală a coapsei, fața cranio laterală a gambei, regiunea gluteană. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace laterale (Fig. 44).

Fig. 44 – Limfonodul subiliac sau precrural la cobai (original)

Limfocentrul ischiatic

Aceste formațiuni sunt situate profund în apropierea punctului fesei. În interstițiul format de porțiunea posterioară a mușchiului biceps, mușchiul gluteu și mușchii coccigieni s-au observat două formațiuni limfonodulare cu dimensiunea de aproximativ , acoperite cu țesut gras, cu formă ușor globuloasă. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la baza cozii porțiunea posterioară a crupei, coapsei, mușchii profunzi ai bazinului. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor iliace. S-au evidențiat cel mai bine prin injectarea substanței colorante la fața medială a coapsei.

10.2. Limfocentrii cavitari

10.2.1 Limfocentrii parietali ai cavității toracice

Pe fața externă a pereților cutiei toracice s-au identificat limfonodurile sternodiagragmatice denumite limfonoduri suprasternale sau xifoidiene. Aceste formațiuni în număr de 2-3, apar situate la nivelul inserției mușchiului diafragm, în unghiul format de ultima coastă cu sternul. Aspectul acestor limfonoduri este lenticular, cu dimensiunea de 1-. Vasele limfatice aferente colectează limfa din regiunea xifoidiană, iar vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor axilare accesorii.

Limfocentrul toracic dorsal

Limfocentrul toracic dorsal este reprezentat de către limfonodurile toracoaortice și apar ca formațiuni plasate de-a lungul feței ventrale a corpurilor vertebrelor toracale. Aceste limfonoduri au dimensiuni mici, de lungime și diametru. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la plafonul cavității toracice, pleura parietală și mediastinală. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor mediastinale craniale și mijlocii.

Limfocentrul toracic ventral

Limfocentrul toracic ventral este reprezentat de limfonodurile sternale craniale, care sunt situate în unghiul format de articulațiile condro-costale 2 și 3. Apar reduse în dimensiunea de aproximativ , ovalare și de culoare roz. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la treimea ventrală a peretelui lateral toracal, timus, trahee, esofag, pericard. Vasele limfatice eferente formează un trunchi comun, prin unirea cu vasele eferente corespunzătoare limfonodurilor mediastinale craniale, ce se descarcă în canalul toracic sau în canalul limfatic drept.

10.2.2. Limfocentrii viscerali ai cavității toracice

În urma disecției se evidențiază limfonodurile mediastinale craniale și caudale, precum și limfonodurile traheo-bronhice.

Limfocentrul mediastinal

Acest limfocentru este reprezentat de limfonodurile mediastinale craniale și de limfonodurile mediastinale caudale.

Limfonodurile mediastinale craniale

Limfonodurile mediastinale craniale apar formate dintr-un grup de 2-3 unități limfatice, legate între ele și cu cele mijlocii, de formă ovală, cu diametrul longitudinal de 3- și cel transversal de 2-. Aceste limfonoduri sunt situate între foițele mediastinului precardiac, deasupra traheii, la nivelul primului spațiu intercostal. Vasele limfatice aferente coleactează limfa de la fața cranială a sacului pericardiac, baza cordului, marile vase, precum și de la limfonodurile mediastinale mijlocii, caudale și sternale craniale. Vasele limfatice eferente apar unite cu vasele eferente ale limfonodurilor sternale craniale și se deschid în canalul toracic și în canalul limfatic drept.

Limfonodurile mediastinale caudale

Limfonodurile mediastinale caudale formează o grupare de 3 structuri limfatice de formă și dimensiuni diferite (ovali, rotunzi,având / diametru). Aceștia sunt situați între forțele mediastinului postcardiac, în raport cu canalul toracic, la nivelul celui de al treilea spațiu intercostal. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la fața cranială a diafragmului, esofag, pelura viscerală a lobului diafragmatic pulmonar. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor mediastinale craniale.

Limfocentrul bronhic

Limfocentrul bronhic este reprezentat la cobai de către limfonodurile traheobronhice stângi și limfonodurile traheobronhice mijlocii.

Limfonodurile traheobronhice stângi au dimensiuni cuprinse între 2 și fiind situați pe partea laterală stângă a traheii.

Evidențierea acestor limfonoduri s-a făcut prin administrarea de tuș de China 40% în trahee. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la trahee, esofag, pulmon, cord. Vasele limfatice eferente sunt tributare limfonodurilor mediastinale craniale.

10.2.3. Limfocentrii parietali din cavitatea abdominală și pelvină

Aceste limfonoduri sunt grupate în limfocentrul lombar și limfocentrul ileosacral.

Limfocentrul lombar

Limfocentrul lombar este reprezentat de limfonodurile lomboaortice. Aceste limfonoduri sunt formațiuni alungite cu dimensiuni de circa lățime. Sunt situate de-a lungul arterei aorte abdominale, de la originea arterei circumflexe iliace profunde până la nivelul polului renal, în număr de 11 unități limfatice. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la plafonul cavității abdominale, aortă, testicule, cordon testicular, canal deferent. Vasele limfatice eferente ajung în cisterna limfatică.

Limfocentrul ileosacral

Limfocentrul ileosacral apare format din limfonodurile iliace laterale și iliace medii.

Limfonodurile iliace laterale

Limfonodurile iliace laterale apar ovoide, cu dimensiunea de 3- / 2-, în număr de 2-3 grupări. Aceste structuri se află situate de o parte și de alta a venei cave caudale, aproape de venele iliace comune (Fig.45).

Limfonodurile iliece medii

Apar formate de 3 limfonoduri globuloase cu dimensiunea de 2- în diametru. Limfonodurile iliace mediale se află situate de o parte și de alta a arterei aorte abdominale, în unghiul format de bifurcarea acesteia în cele două artere iliace externe. Vasele limfatice provin de la limfonodurile iliace laterale, limfonodurile inghinale profunde. Vasele limfatice eferente converg în sens cranial în cele două trunchiuri lombare ce vor forma cisterna limfatice.

Fig. 45 – Limfonoduri iliace laterale la cobai (original)

10.2.4. Limfocentrii viscerali ai cavității abdominale și pelvine

În cavitatea abdominală s-au studiat: limfocentrul celiac, limfocentrul mezenteric cranial și limfocentrul mezenteric caudal.

Limfocentrul celiac

Limfocentrul celiac este reprezentat de limfonodurile gastrice, limfonodurile duodenale, limfonodurile hepatice, limfonodurile pancreatice, limfonodurile splenice și limfonodurile renale.

Limfonodurile gastrice

Limfonodurile gastrice au o culoare mai deschisă decât celelalte formțiuni limfatice ale cavității abdominale. S-a întâlnit un singur pachet limfonodal de formă ovală, cu dimensiunea de , situat pe mica curbură a stomacului în apropierea pilorului. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la nivelul stomacului, iar vasele limfatice eferente se deschid în cisterna limfatică prin trunchiul celiac.

Limfonodurile duodenale

Limfonodurile duodenale apar reprezentate de un singur limfonod, sferoidal, cu dimensiunea de în diametrul longitudinal și 2- în diametrul transversal. Acest limfonod este situat pe mica curbură a duodenului, la nivelul ligamentului hepato-duodenal.

Limfonodurile hepatice

Aceste formațiuni apar în număr de 1-2 unități limfatice, alungite, cu dimensiuni de 2- / 1,5-. Sunt situate pe traiectul arterei hepatice.

Limfonodurile pancreatice

Limfonodurile pancreatice apar în număr de 3-4 formațiuni, globuloase sau ovalare, cu dimensiuni cuprinse între 2-. Sunt situate pe fața ventrală a pancreasului și puțin în grosimea sa. După poziționarea lor am putea sugera că sunt grupate în limfonoduri pancreatice craniale și caudale. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la ficat, pancreas, peritoneul ce le acoperă, iar vasele limfatice eferente se descarcă în cisterna limfatică.

Limfonodurile splenice

Aceste limfonoduri apar ovalare și foarte mici, situate pe fața internă a splinei, pe traiectul arterei splenice.

Limfonodurile renale

Limfonodurile renale apar în număr de 2-3 formațiuni limfatice, globuloase, cu 2- diametru. Aceste limfonoduri sunt plasate câte unul de fiecare parte a arterei aortă abdominală, la originea vaselor renale. Vasele limfatice aferente ale limfonodurilor duodenale, hepatice, splenice, renale, pancreatice provin de la organele irigate de arterele pe traiectul cărora se găsesc și de la peritoneul ce le acoperă. Vasele limfatice eferente ale întregului limfocentru celiac se descarcă în cisterna limfatică.

Limfocentrul mezenteric cranial

Limfocentrul acesta este reprezentat la cobai de către limfonodurile mezenterice craniale, limfonodurile ileonice și limfonodurile colice.

Limfonodurile mezenterice craniale

Limfonodurile mezenterice craniale sunt reprezentate de un lanț de limfonoduri de 25- lungime și 5- lățime. Acestea se află situate între foițele marelui mezenter (Fig. 46, Fig. 47).

Fig. 46 – Limfonodurile mezenterice craniale la cobai (original)

Fig. 47 – Limfonodurile jejunale la cobai (original)

Limfonodurile ileonice

Aceste structuri limfatice au formă ovală, cu dimensiunea de 6- în diametrul longitudinal și 3- în diametrul transversal între foițele ligamentului ileocecal, la aproximativ 7- de deschiderea ileonului în cecum.

Limfonodurile colice

Limfonodurile colice apar globuloase sau alungite cu dimensiuni cuprinse între 2-. Sunt situate între foițele micului mezenter, în apropierea micii curburi a colonului. Aceste unități limfatice apar pe aproximativ 1/3 din lungimea colonului.

Limfocentrul mezenteric caudal

Limfocentrul mezenteric caudal este reprezentat de două aglomerări limfonodulare globuloase, uneori alungite, de dimensiuni foarte mici plasate între foițele mezorectumului. Vasele limfatice aferente colectează limfa de la nivelul segmentelor intestinale irigate de arterele pe traiectul cărora se găsesc. Vasele limfatice eferente se deschid în cisterna limfatică.

10.3. Aspecte microscopice ale limfocentrilor la cobai

Studiul microscopic al limfocentrilor retrofaringian, axilar propriu și subiliac la cobai a fost realizat prin examinarea cu stereomicroscopul Nikon și obiective diferite.

Limfocentrul retrofaringian

Cu ajutorul obiectivului 4x s-a obținut o imagine de ansamblu, (Fig. 48, Fig. 49), în care se observă o capsulă conjunctivă îngroșată de țesut conjunctiv fibros cu fibroblaste. Apare evidentă organizarea limfonodului, în zona corticală parenchimul apare oarecum structurat altfel decât norma generală, cu sinusul subcapsular dezvoltat și nodulii limfatici dispuși cvasicentral.

Astfel, se remarcă limfonoduli înconjurați de sinusuri perifoliculare evidente. Investigarea limfocentrului retrofaringian s-a realizat folosind și obiectivul 10x (Fig. 50, Fig. 51 , Fig. 52, Fig. 53).

În zona subscapulară se observă sinusul subscapular organizat de țesutul conjunctiv reticular cu celule reticulare dendritice, macrofage și limfocite. Apare structura limfonodului, cu zonele corticală, paracorticală și medulară, precum și o oarecare deplasare a limfonodurilor spre zona centrală a limfonodului.

De asemenea, în zona mijlocie a limfonodului se observă cordoanele limfatice ale zonei medulare, organizate pe scheletul reticular, în ele găsindu-se limfocite, limfoblaste, macrofage. La nivelul hilului limfonodului, în țesutul conjunctiv sunt vase sangvine mai numeroase. Apare zona perihilară a limfonodului cu țesut conjunctiv, vase de sânge, cordoane și sinusuri medulare.

Cu un obiectiv 100x, se observă în zona sinusului perinodular, celule reticulare, macrofage și eozinocite (Fig. 54, Fig. 55, Fig. 56). Se observă o abundență de celule dendritice, macrofage și limfocite în apropierea unui vas de sânge. Se eviențiază apariția unor celule limfocitare numeroase, de diferite mărimi, celule dendritice, macrofage și prezența de vase de sânge în sinusurile pericordonale.

Fig. 48 – Limfocentru retrofaringian cobai, ob. 4x

Fig. 49 – Limfocentru retrofaringian cobai, ob. 4x

Fig. 50 – Limfocentrul retrofaringian la cobai, ob. 10x

Fig. 51 – Limfocentrul retrofaringian la cobai, ob. 10x

Fig. 52 – Limfocentrul retrofaringian la cobai, ob. 10x

.

Fig. 53 – Limfocentrul retrofaringian la cobai, ob. 10x

Fig. 54 – Limfocentrul retrofaringian la cobai, ob. 100x

Fig. 55 – Limfocentrul retrofaringian la cobai, ob. 100x

Fig. 56 – Limfocentrul retrofaringian la cobai, ob. 100x

Limfocentrul axilar propriu la cobai

Cu obiectivul 10x s-a obținut o imagine de ansamblu, la nivelul limfocenrului axilar propriu. (Fig. 57, Fig. 58, Fig. 59).

Se observă doi noduli limfoizi sferoidali cu limfocitele dispuse relativ uniform, fără a se distinge perfect zona periferică – corona și zona centrală – centrul germinativ.

Fig. 57 – Limfocentrul axilar propriu la cobai, ob. 10x

Fig.58 – Limfocentrul axilar propriu la cobai, ob. 10x

Fig. 59 – Limfocentrul axilar propriu la cobai, ob. 10x

Limfocentrul subiliac

Limfocentrul subiliac a fost examinat cu obiective 4x, și 100x. În Fig. 60 unde s-a examinat cu obiectiv 4x, apare imaginea de ansamblu, cortexul format din sinusuri subcapsulare, numeroase peritrabeculare, numeroși noduli primari și secundari și zona paracorticală. Sinusurile apar ca spații neregulate ce conțin limfocite celulele reticulare și numeroase macrofage. Celulele reticulare sunt acompaniate de fibrele reticulare ce delimitează sinusurile. Limfocitele din cortex sunt organizate în agregate sferoidale sau elipsoidale de 0,2-1 mm diametru (nodulii limfoizi).

În Fig. 61 cu obiectivul 100x se observă bine zona sinusurilor pericordonale, cu macrofage, celule dendritice, limfocite.

Fig. 60 – Limfocentrul subiliac la cobai, ob. 4x.

Fig. 61 – Limfocentrul subiliac la cobai, ob. 100x

concluzii

Cercetările macroscopice, microscopice, radiologice și ecografice privind sistemul limfatic, efectuate au dus la următoarele concluzii:

Limfonodurile toracoaortice sunt constante ca prezență, aspect și dimensiuni. La șobolan apar mici, variate ca număr de la caz la caz. La hamster apar constant, fiind de dimensiuni de 0,2-0,3 mm, mai lungi decât la cobai. Aceste limfonoduri apar situate de-a lungul feței ventrale a corpurilor vertebrelor toracale la cobai. La șobolan și hamster sunt situate de-a lungul arterei aorte.

Limfonodurile mediastinale craniale apar situate la cobai între foițele mediastinului precardiac, deasupra traheei, la nivelul primului spațiu intercostal. La șobolan sunt situate ventral, în apropierea aperturii toracale craniale. La această specie, un grup de 2-4 limfonoduri este plasat în apropierea timusului, lateral față de venele cave craniale. La hamster apar două grupări limfonodulare. O grupare este situată în apropierea crosei aortice, o alta este plasată ventral în apropierea aperturii toracale craniale. La hamster această grupare a limfonodurilor mediastinale craniale este constantă.

Limfonodurile hemale sunt reprezentate la șobolan fiind situate în apropierea timusului și a vaselor splenice și renale.

Limfonodurile bucale la cobai sunt situate în contact cu glandele molare superioare. La șobolan și hamster nu au fost evidențiate în cadrul disecției.

Limfonodurile faciale la cobai sunt situate pe fața externă a mușchiului buccinator aboral și dorsal față de limfonodurile bucale. La hamster și șobolan nu au fost observate.

Limfonodurile axilare proprii apar la cobai situate în spațiul axilar, pe traiectul arterei subscapulare. La șobolan sunt situate la marginea ventrală a mușchiului marele lat dorsal și acoperite de mușchiul cutanatul trunchiului. La hamster aceste limfonoduri sunt situate pe traiectul arterei subscapulare.

Limfonodurile inghinale superficiale sunt reprezentate la cobai – femelă de limfonodurile situate lateral de mamelele inghinale, iar la mascul de limfonodurile situate la polul antero-lateral al testiculului. La ambele sexe se pot palpa transcutanat când sunt inflamate. La șobolan-mascul, aceste limfonoduri sunt situate de o parte și alta a penisului, iar la femelă în apropierea mamelelor inghinale.

Cercetările de microscopie au relevat unele aspecte particulare pe specii: la hamster limfonodurile sunt acoperite de o capsulă fină ce trimit trabecule, în zona corticală foliculii limfoizi sunt împinși spre partea mijlocie a limfonodului , prezentând o organizare cvasicentrală (se tinde spre inversarea corticalei cu medulara), iar sinusul subcapsular este foarte mare în el găsindu-se și populație limfocitară; la nivelul cordoanelor medulare și sinusuri se găsesc celule dendritice, limfocite, celule reticulare și eozinocite.

Investigațiile radiologice au confirmat prezența unor limfonoduri, a vaselor limfatice care au fost evidențiate prin injectări și disecții în zonele topografice specific.

Bibliografie selectivă

Abbas, A.K. – The immune system. In: Molecular biology of the cell: 3rd, Ed. Garland, (1994).

Aldesbarg, L., Brătianu, S.; Crișan, C., Candisch, M., Hagi, A., Parachi, I., Niculescu, I. T., Constanța Rîmniceanu – Histologia, Ed. Med., București, (1957).

Alexander de Lahunta, Evans, H.E. – Guide to the dissection of the dog, K.B. Saunders Co Hardcover 5th ed., (2000).

Andrieș, L., Olinescu, A. – Compendiu de imunologie fundamentală, Ed. Știința, Chișinău, (1992).

Apostoleano E., – Contribution a l’étude du systeme lymphatique mamaire chez les carnivores domestiques (Étude Anatomique, Physiologique et Pathologique). Thèse, École Nationale Veterinaire d’Alfort, (1925).

Arvay, N., Picard, J.D. – La limphographie-étude radiologique et chimique des voies limphatiques normales et pathologiques. Éditure Masson & Cie, Paris, (1963).

Auroux, M.; Hangal, P. – Travaux practiques et ensignement dirigée.. Mason et Cie, Paris, (1950).

Azargoshas, B.K. – Ductus thoracicus-lymph der Ratte. Ein Beitrag zur experimentellen Untersuchunametodik der lymphogenen Krebme-tastasierung. Z. Gesauite Exp. Met, (1963).

Bareliuc, Lucia; Natalia Neagu – Embriologie umană. Ed. Medicală, București, (1997).

Barone R., – Anatomie comparée des mammifères domestiques. Volume 5: Angiologie. Vigot, Paris, (1996).

Bertrand, Anne-Sophie, Morisot, A. – Neotropical Spotted Cat Species Discrimination Using Morphometrics. Natureza & Conservação 10(1):40-44, (2012).

Bright,M., Jen Green, Robin Kerrod, Rhonda Klevansky, Barbara Taylor – Hunters of the wild. Annes Publishing Ltd., Hermes House, London, (2006).

Bogdan, A.T. (coodonator). Biodiversity of the farm animals and eco-bioeconomics significances in the food security context. Second Edition – Volume II (Edited by A. Ardelean, G. Predoi and G. F. Tobă). The Publishing House of Romanian Academy, București, ISBN 978-973-27-2259-6/Vol. 2 ISBN 978-973-27-2261-9, (2012).

Bogdan A.T., A. Ardelean, C. Oprean, – Ghid metodologic, știinșific, didactic și financiar. Școala Postdoctorală pentru Biodiversitate Zootehnică și Biotehnologii Alimentare pe baza Ecoeconmiei și Bioeconmiei necesare Ecosanogenezei. Ediția I, Vision Design, (2010).

Congdon E.D., – Transformation of the Aortic Arch System During the Development of the Human Embryo. Contrib. Embryol 68, Carnegie Inst. Wash 14:47-110, (1922).

Cornilă, N.; Manolescu, N. – Structura și ultrastructura organelor la animalele domestice. Ed. Ceres, București, (1995).

Coțofan V., – Anatomia topografică a animalelor domestice, vol. I – Lito. AMD-Inst. Agronomic Iași, (1975).

Elena Ciudin – Biologia animalelor de laborator. Ed. Alfa, București (2004).

Gheție V., Bica Popii O., Chițescu Șt., Nicolescu V., Oprișescu P., Bălănescu Fl., – Anatomia animalelor domestice. Ed. Didactică și pedagogică, București, (1967).

Gluhovschi, Gh. (coordonator) – Actualități în imunologia clinică. Ed. Helicon, Timișoara, (1994).

Manolescu, N. – Oncologie veterinară. Elemente comparate. Ed. Ceres, București, (1991).

Mateescu Maria – Concepții actuale în standardizarea biologică privind experimentarea animală și implicarea consecințelor etice în această problemă. Rev. Bact. Virusolog. Parayitolog, Epidemiolog, 1-2, București, (1992).

McMillan, R. Z. – The so called hemal nodes of the white rat, guinea pig and sheep, a study of their occurence, structure and signification. Anat. Rec, (1928).

Micu, D. – Citologia organelor limfoide, Ed. Academiei, București, (1973).

Mihail, C. – Capilarul. Ed. Acad. RSR, București, (1959).

Nicolescu, V., Predoi, G., Șeicaru Anca, Belu, C., Georgescu, B. – Cercetări privind topografia limfocentrilor capului și gâtului la suine. Lucr. Șt., USAMVB, C, vol. XXXVIII, (1995).

Olinescu, A. – Elemente de imunologie comparată. Ed. Ceres, București, (1988).

Orin, T., Salbeen, T. – The Lymphatic and lymphangiographic study in the rat. Cancer Res., 24, (1964).

Paștea, E., Constantinescu, Gh., Mureșianu, E., Coțofan, V. – Anatomia comparativă și topografică a animalelor domestice. Ed. Didactică și Pedagogică, București, (1978).

Paștea, E., Chițescu, St., Nicolescu, V., Cornilă, N., Ligia Diaconescu – Caiet de lucrări practice în anatomia comparată și topografică a animalelor domestice, Vol.II- Partea I. Lito.A.M.D-I.A.N.B., București, (1981).

Paștea, E., Nicolescu, V., Cornilă, N., Predoi, G., Tănase, A. – Aspecte morfotopografice ale limfocentrilor musculari la caprine. Lucr. St. IA. N3., Seria C – Medicină veterinară, XXXVII, București, (1989).

Payne A.P., – The Harderian gland – Trecentennial review. J. of Anat., 185(8), 1994.

Popa, V. – Semiologie medicală veterinară. Ed. ALL, București, (1998).

Predoi, G. ș.a.: Anatomia animalelor domestice, vol. I., Lito. USAMV București, 1997.

Predoi, G. ș.a.: Anatomia comparată și topografică a animalelor domestice (Angiologie, neurologie, organe de simț), Lito. AMC – USAMV, București, 1999.

Predoi, G., Belu C.: Anatomia animalelor domestice, Anatomie clinică, Ed. ALL, București, 2001

Predoi, G.: Anatomia comparată și topografică a animalelor domestice (Anatomia topografică), Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1999.

Ralph E., Menaker O., – A mutation of the circadian system in golden Hamster. Sci. 241-1225-7, (1998).

Robinson, J. – Linkage of the satin and umbrous in the Syrian Hamster. J. Hered, 79 (1)-71, (1998).

Robinson, J. – Umbrous- a dominant darkening gene in the Syrian Hamster, J. Hered, 67, 115-6, (1997).

Robacki R. ; Drăgoi G.S.,– Căile limfei și structura lor funcțională. Al III-lea Simp. De Anatomie, Craiova,( 30 iunie-1 iulie 1980).

Sappey, C. – Anatomie, Physiologie, Pathologie des vaisseaux, lymphatiques considere chez l’homme et les vertebrées. Atlas, Paris, (1969).

Sission, S., Grossman, J.D, Getty, R. – The Anatomy of the Domestic Animals, vol. I-II (fifth edition), W.B. Saunders Company, Philadelphia- London- Toronto, (1975).

Spătaru Mihaela, C. Spătaru, Elena Ciudin, V. Vulpe – Aparatul digestiv la Hamsterul auriu (Misocritus auratus) Simpozion Stiințific Internațional, 1-2 octombrie Chișinău, p. 86-90, 2004

Șeicaru Anca – Morfologia comparativă a sistemului limfatic la rozătoarele de laborator. Teză, F.M.V. București, (2001).

Volodina, A.K., Gurko, N.S, Pozdniakov, O.M. – Structural rearrangement of lymphatic and blood capillaries in the rat replanted limb. Fiz. I Exp. Terap., 4, (1996).

Whitney, C. – Behaviour of three coat colour factors in Syrian Hamsters. J. Hered, 49, 181-8, (1958).

http://www.biomedcentral.com/.

http://www.lymphoma.org/.

49.http://www.petmd.com/.