SPECIALIZAREA STUDII DE SECURITATE LUCRARE DE LICENȚĂ ROLUL MASS-MEDIA ÎN PROTESTELE DIN IANUARIE 2017 DIN ROMÂNIA – IMPLICAȚII ASUPRA SECURITĂȚII… [302581]

[anonimizat]-Napoca

2018

[anonimizat]-MEDIA ÎN PROTESTELE DIN IANUARIE 2017 [anonimizat]-Napoca

2018

Introducere

„[anonimizat],le ocupă puterea”

Gennaro Ciancio

România anului 2017 este martora celor mai mari proteste de stradă de la căderea comunismului. [anonimizat] o [anonimizat] a societății civile prin mișcările sociale ce au avut loc în ultimii ani sunt necesare pentru a [anonimizat] o [anonimizat], a stabilității interne și a regimului democratic din România.

Relevanța acestei analize consider că rezidă în faptul că în ultimii ani a avut loc o schimbarea a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat], ceea ce crează anumite tensiuni la nivelul societății.

[anonimizat].

[anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat]:

[anonimizat]?

Cum influențează mass media securitatea națională și a stabilitatea internă?

Cum pot fi încadrate mișcările sociale ca forme de consolidare a democrației și de asigurare a securității?

Bazele teoretice ale lucrării sunt construite pe agenda extinsă a [anonimizat], [anonimizat]. În ceea ce privește partea de teorie a [anonimizat] s-a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] o [anonimizat]. Studiul de caz propriu zis a [anonimizat] a informației îl au asupra societății.

Astfel, lucrarea este structurată în trei părți principale. Primul capitol dezvoltă conceptele necesare pentru înțelegerea protestelor, a factorilor care le determină și a efectelor pe care le au acestea asupra stabilității interne a statului. Cel de-al doilea capitol analizează viața politică românească și alternanța partidelor la putere, punând teoria lui Huntington referitoare la consolidarea democrației în prim plan, alături de dezvoltarea treptată a societății civile românești și a culturii politice. Ultimul capitol analizează opiniile prezentate spre public ale celor patru posturi de televiziune cercetate, respectiv Antena3, România TV, Digi 24 și Realitatea TV, atât pe partea de emisiuni televizate, cât și pe partea de presă scrisă, în patru momente cruciale ale evenimentelor din ianuarie-februarie 2017.

Concluziile la care am ajuns în urma analizei sunt tratate separat, încercând să ofer un răspuns întrebărilor de cercetare, având o parte distinctă referitoare la evoluțiile pe care le vor avea mișcările sociale din România, precum și imaginea pe care o proiectează mass-media asupra lor.

Capitolul 1. Concepte și teorii

Securitatea

Securitatea a ocupat încă din cele mai vechi timpuri un rol important în viața omului. Fie ca a fost vorba de asigurarea hranei sau a unei locuințe, fie că s-a atins problema protecției comunități sau a teritoriului, fiind așezată imediat după nevoile fiziologice în piramida lui Maslow. O incursiune în istorie, de la apariția primelor triburi până în prezent, concretizează nevoia de securitate specifică comunităților umane.

În lumea contemporană, termenul de securitate primește valențe multiple și poate fi analizat din mai multe perspective, în funcție de paradigmele care au teoretizat conceptul de-a lungul timpului. Este greu de găsit o definiție unanim acceptată a termenului, tocmai din cauza concepțiilor diferite, a sectoarelor și a nivelurilor de analiză, precum și a momentelor specifice din istorie în care s-a materializat nevoia de securitate sub diferite aspecte.

Etimologic, termenul provine din limba latină – securitas, și semnifică absența pericolului, dar o definiție mai amplă este condiționată de perioada de referință, de actorii implicați, dar mai ales de persoanele care definesc termenul.

Securitatea reprezintă lipsa amenințărilor, dar aceasta poate fi privită atât obiectiv – amenințarea reală și modalitățile de protecție, cât și subiectiv – percepția persoanei asupra unei situații. „Securitatea, în sens obiectiv, măsoară absența amenințărilor la adresa valorilor dobândite, iar într-un sens subiectiv, absența temerii că asemenea valori vor fi atacate”, după cum afirma Arnold Wolfers, în lucrarea sa „National Security” as an ambiguous symbol .

Relațiile internaționale, pe parcursul dezvoltării lor, au avut ca actor principal statul în sistemul internațional. Fie că era vorba de un sistem internațional anarhic, din perspectivă realistă, în care statele au ca țel principal supraviețuirea sau acumularea de putere, fie că actorii au avut tendința de a coopera pentru a asigura securității colective, din perspectivă idealistă, fundamental în înțelegerea conexiunilor care se stabilesc la nivel internațional a fost statul.

Din perspectiva statului, securitatea implică protecția împotriva invaziilor externe sau a răsturnării ordinii politice existente, apărarea teritoriului, a suveranității sau a nucleului de valori.

Securitatea poate fi privită astfel ca o stare, ca un proces sau ca un cadru instituționalizat, fiind o încercare continuă care urmărește crearea unui mediu de dezvoltare optim pentru individ, societate sau stat.

Perspectiva statului se centrează în mod tradițional pe sectorul politic și militar ca fiind elemente de referință în construcția securității pe plan intern și internațional, care poate fi definită drept „o stare ce trebuie realizată pentru ca o persoană, un grup de persoane, un stat sau un grup de state să poată acționa neîngrădit pentru promovarea intereselor proprii, în condițiile respectării normelor și intereselor generale adoptate și recunoscute pe plan internațional”

Astfel, securitatea a avut ca punct central acestă entitate politică și teritorială, dezvoltând conceptul de securitate națională pentru a încadra totalitatea măsurilor de protecție împotriva riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților, precum și asigurarea ordinii politice, a cadrului instituțional și a cetățenilor, cu scopul de a apăra integritatea teritorială, suveranitatea și valorile pe care statul le promovează.

Strategia Națională de Apărare a Țării dezvoltă conceptul de securitatea națională extinsă, „fundamentat pe democrația constituțională și respectul mutual dintre cetățeni și stat ‐ care vizează interesele care converg spre asigurarea securității naționale, concept care caracterizează statul care își protejează interesele, în principal cele legate de cetățeni. Securitatea cetățenilor se realizează prin respectul față de drepturile și libertățile fundamentale, prin securitatea comunităților lor, prin garanții juridice și asigurarea funcționării instituțiilor statului în slujba cetățeanului, statul fiind cel care promovează valori în concordanță cu valorile europene (Strategia de Securitate Europeană și Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene).

Modificările aduse în relațiile internaționale după finalul Războiului Rece solicită însă o regândire a conceptului de securitate. În lucrarea „Securitatea-un nou cadru de analiza”, Barry Buzan, Ole Waever și Jaap de Wilde dezbat nevoia extinderii agendei de securitate de la nivelul clasic, politico-militar, la un nivel unui cadru comprehensiv, care să cuprindă și elemente din sfera exterioară celei clasice, adică mobilizarea statului într-o gamă mai largă de probleme, precum mediul, sectorul economic sau societale.

Extinderea agendei de securitate aduce în prim plan, în mod paradoxal, ideea securității naționale din punct de vedere al națiunii, care nu fusese un element principal ca unitate a securității descrisă în termeni tradiționali.

Termenul de securitate umană apare pentru prima dată menționat în anul 1994, în Raportul Dezvoltării Umane și surprinde șapte elemente ale acesteia: economică, alimentară, de sănătate, de mediu, personală și politică. Acesta îmbină atât elemente de securitate, cât și de dezvoltare și este axată pe două din cele patru libertăți fundamentale numite de președintele Franklin D. Roosevelt: „freedom from want”- libertatea față de necesități și „freedom from fear” – libertatea față de frică.

În alte cuvinte, securitatea umană se referă la capacitatea unui stat de a asigura protecția cetățenilor față de anumite riscuri sau amenințări, de a minimaliza vulnerabilitățile, dar în același timp, de a asigura respectarea drepturilor omului. În acest sens, securitatea se află în strânsă legătura cu legitimitatea politică, adică sentimentul de protecție pe care îl insuflă instituțiile în situația unei crize și a unui răspuns eficient.

Securitatea umană este însă un concept foarte amplu, teoretizat de diferitele școli de gândire în funcție de linia de demarcație dintre nivelul național și internațional. Dacă realiștii ar accepta cu greu includerea tuturor sub-sectoarelor securității umane, teoreticienii critici și cei post-moderniști le-ar încadra pe agenda de securitate. Aspectele legate de securitatea umană au fost de-a lungul timpul subordonate securității statale, iar acțiunile violente ca opresiunea politică sau încălcarea drepturilor omului venite din partea statului și-au găsit justificarea în apărarea interesului național.

Securitatea poate fi tratată și din prisma sectorului societal care nu trebuie confundat cu cel social, care pune accent pe individ și stabilitatea lui în principal din punct de vedere economic. Securitatea societală presupune „menținerea și protejarea, în limitele evoluției naturale, a identității colective, formată din cultură religie limbă, valori politice și sociale etc”. Acest tip se securitatea se întrepătrunde cu sectorul politic, deoarece comunitățile nu răspund singure în fața amenințărilor în general, ci transpun problema pe agenda statală, în mâinile decidenților.

Securitatea politică pune accent pe ideologiile care oferă stabilitate statului, pe sistemele de guvernământ și pe coerența lor din punct de vedere organizațional.În opinia lui Barry Buzan, „amenințările politice sunt direcționate către stabilitatea organizațională a statului”, referindu-se în general la amenințări asupra interacțiunile interinstituționale, legate de structuri și procese

Sectorul securității politice este unu extrem de vast, care cuprinde atât stabilitatea organizațională, cât și ordinea socială El se întrepătrunde cu celelalte sectoare, deoarece politica înglobează atât decizii ce privesc aspectele militare, cât și sociale, economice sau de mediu. Astfel, o problemă legată de drepturile omului este trată din punct de vedere politic, anumite elemente ce țin de sectorul economic sunt soluționate politic, iar o problemă de natură militară este rezolvată tot prin prisma politicii. Problemele politice reduse doar la sectorul politic surprind elemente legate de legitimitatea unor acțiuni, de autoritatea emanată de instituții sau de acordarea sau neacordarea recunoșterii unor teritorii.

Dimensiunea politică a securității umane se bazează pe elementele de legitimitate ale puterii și pe încrederea arătată de populația în ceea ce privește capacitatea de răspuns a unei autorități în cazul unei situații de criză, dar mai ales coeziunea socială ce se stabilește, în condițiile în care procesele politice se desfășoară fără a fi perturbate.

Statul și securitatea

Statul reprezintă, în cea mai simplă formă, o comunitate politică. Dar într-o definiție extinsă, acesta presupune o entitate teritorială, locuită de un grup de oameni cu anumite trăsături comune și care își exercită puterea asupra teritoriului. Elementul specific statului este suveranitatea, adică supremația unei puteri în interiorul statului, care să ia decizii independent pe plan intern, dar și în relații cu celelalte state. Această putere centrală, împreună cu instituțiile și autoritățile acționează într-un cadru politic comun, pentru binele întregii comunități.

Dezvoltarea statului modern începe odată cu Pacea de la Westphalia, când are loc o secularizare a vieții politice. Această secularizare a statului este dezvoltată de filosoful englez Thomas Hobbes, care a argumentat nevoia unei autorități care să impună anumite reguli iar întreaga activitate politică să se desfășoare pe baza unui contract, suveranul ajungând să servească poporul.

Apartenența la viața politică derivă din natura noastră socială. O comunitate are nevoie de lideri care să ia deciziile comune în ceea ce privește problematica resurselor, a participării la război, a relațiilor interinstituționale sau a problemelor de ordin socio-economic. Astfel, politica poate fi definită ca o acțiune colectivă care implică luare unor decizii ce se impun asupra comunității. Dar politica, deși poate fi definită ca activitatea de adoptare și implementare a unor decizii, poate primi mai multe nuanțe, în funcție de conceptele care sunt folosite în înțelegerea ei, pendulând între atingerea intereselor comune sau realizarea țelurilor personale.

Viziunea idealistă acestui concept este descrisă încă din Antichitate de filosoful grec Aristotel, caracterizând omul drept un „animal politic”, care o privește drept o activitate morală și rațională și conlucrează cu semenii săi pentru binele comun în ceea ce privește deciziile sau acțiunile comunităților. Din această perspectivă, autoritarismul și actele de violență nu își găsesc locul în viața politică, care este un proces al dezbaterilor și discuțiilor pentru a ajunge la un numitor comun

Dar această perspectivă a politicii este situată departe de realitatea vieții contemporane: competiția ideologică sau materială pentru putere și influență plasează țelurile personale ale diferiților participanți la jocurile politice desupra intereselor comune. Puterea devine astfel o valoare, iar politica poate fi definită drept „cine obține ce, când, cum” . Elementele realiste care descriu politica se pliază pe lupta pentru influență și acumulare de putere a grupurilor care conduc, iar deciziile sunt luate pentru a favoriza grupuri particulare și pentru a promova interesele proprii.

Politica este însă un concept multidimensional, a cărui definiție este greu de stabilit și care în funcție de conceptele utilizate în definirea lui poate primi diferite nuanțe: moralitatea, cooperarea și interesele comune împletindu-se cu competiția pentru putere, influență sau imoralitate. Astfel, politica devine, după cum afirmă M. Laver, o combinație între conflictul pur care înseamnă război și pura cooperare care înseamnă dragoste adevărată.

Luarea deciziilor colective și spațiul de rezolvare al problemelor politice este reprezentat de guvern. Pentru ca instituțiile statului să reușească să dezvolte instrumente pentru a atinge binele colectiv, ele trebuie să aibă mai multe caracteristici fundamentale: putere politică, autoritate și legitimitate.

Puterea este moneda politicii. Puterea politică reprezintă o resursă principală pentru atingerea și implementarea intereselor comune. Privind partea pozitivă a puterii, aceasta poate fi definită ca „abilitatea de a acționa în armonie” definiția cea mai cunoscută a conceptului de putere.

Autoritatea este dreptul recunoscut a puterii de a impune o decizie, iar acceptarea faptului ca o instituție sau o persoană are autoritatea de a lua decizii definește legitimitatea. Recunoașterea unei autorități nu presupune mereu consimțământul total asupra unei decizii, ci doar acceptarea faptului că respectiva instituție sau persoană ia deciziile și ține de cei subordonați ei să le implementeze sau să le respecte. Legitimitatea este însă un concept mult mai larg decât autoritatea: ea caracterizează un întreg sistem sau un regim, aceasta venind din partea populației, a cetățenilor și nu în urma unui proces de legiferare

Unul din principiile importante ale conceptului de securitate umană descris de Mary Kaldor este reprezentat de autoritatea politică legitimă, legată nu doar de stat ca entitate propriu zisă, ci de instituțiile acestuia și de autoritățile publice. Principiul reunește atât capacitatea autorităților de a se impune, dar și câștigarea încrederii populației prin asigurarea unei transparențe decizionale, prin politici de stat sau printr-un sistem juridic bine pus la punct.

Conceptele care caracterizează și vorbesc direct despre legitimitatea unui sistem politic pot fi interpretate în termenii încrederii politice și a cooperării cu instituțiile. Capitalul social este cel care stabilește nivelul de acțiune colectivă, adică după teoria lui Putman, „a-l dezvolta pe eu în noi” Principalul factor care contribuie la eficiența guvernării dintr-un stat este constituit de relația ce se stabilește între cei care dețin puterea și cetățeni

Pentru ca un sistem politic, cu toate instituțiile, organizațiile sau partidele pe care le cuprinde să aibă legitimitatea în fața cetățenilor, actorii implicați în funcțiile de conducere trebuie să comunice politic.

Comunicarea politică poate fi conturată, după James Stayner în termenii relației dintre instituțiile publice, mass-media și cetățeni, relație care cuprinde norme, roluri, stiluri, tradiții și forme ce se modifică de-a lungul timpului. Aceste schimbări la nivelul comunicării politice sunt date de derapajele democratice, de modificarea tehnologiile, de capacitatea părților de a se adapta la schimbări și de circumstanțele strategice în care ea are loc.

În prezent, în contextul globalizării, rețelele de comunicare politică devin tot mai extinse, informațiile și ideile depășind nivelul național, în timp ce publicul devine tot mai fragmentat, datorită diferențelor de poziție socială sau a celor legate de vârstă.

Dar comunicarea politică nu se poate realiza fără implicarea cetățenilor, iar funcționarea întregului sistem politic nu ar fi posibilă fără ca aceștia să intervină în guvernarea statului și să își exercite drepturile fundamentale.

Cultura politică

Sistemul politic al unui stat nu este influențat doar de instituții și de caracteristicile lor sau de comunicarea politică, deoarece acesta nu ar funcționa fără a avea o bază socială pe care să o reprezinte. Cetățenii formează temelia întregii clase politice, a cărei scop este apărarea intereselor celor dintâi. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, cetățeanul este definit ca „persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de stat”.

Libertățile politice de care omul modern se bucură în prezent au cunoscut o dezvoltare complexă, dezvoltându-se în diferite perioade de progres și de regresie, de extindere sau de restrângere a drepturilor politice, care constau în libertatea de acțiune, de expresie, de organizare, de opinie și în libertatea presei. Aceste libertăți câștigate de cetățeni vin însă cu anumite obligații politice și civile, Montesquieu argumentând în acest sens că „Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce permit legile”.

Organizarea politică a societății determină individul ca, în numele propriei securități șă accepte normele impuse de instituțiile statului. Intervenția statului democratic în asigurarea armoniei și a liniștii comunității este una limitată, deoarece insecuritatea statelor este direct proporțională cu întinderea libertății, ideea generată de Kenneth Waltz.

Democrațiile liberale, indiferent de formele lor, sunt cele care promovează, cultivă, dezvoltă și susțin libertățile politice ale cetățeanului. Aceste tipuri de regimuri sunt caracterizate de o guvernare limitată, dar au ca scop protejarea drepturilor și libertăților cetățeanului, populația fiind apărată de conducătorii săi, iar minoritatea de tirania majorității.

Astfel, procesele politice care au loc la nivelul unui stat reflectă atitudinea, sentimentele, mentalitățile și implicarea civică a cetățenilor, ca sunt fundamentul unei democrații. Ansamblul de tipare, credințe, atitudini și valori dintr-o societate cu privire la sistemul politic dau formă culturii politice, suma tuturor experiențelor pe care le acumulează un popor sau o națiune și care determină liniile sale de acțiune.

Pentru a putea înțelege conceptul de cultură politică, este nevoie să analizăm conștiința politică, adică viziunea asupra puterii, conflictele în care este implicată și raporturile dintre ea și cetățeni Ea rezultă dintr-un cumul de factori, printre care educația, mediul sau însușirea unei anumite ideologii și determină atitudinea pe care o au cetățenii în raport cu puterea politică sau cu problemele sociale

Dacă noțiunea de conștiință politică reprezintă contextul, cultura politică este suma cunoștințelor și experiențelor din domeniul politic, fiind un flux continuu influențat de dinamica politicii. Acest concept se poate dezvolta doar în regimurile democratice, fiind elementul care ar trebui să reducă posibilitatea manipulării politice din partea puterii.

Diferențele dintre clasele sociale determină apariția unor culturi politice diferite în interiorul unui stat, în funcție de experiențele colective ale diferitelor entități. Almond și Verba dezvoltă în lucrarea „Cultura civică” un nou concept, căutând în ce măsură cultură politică este mai probabil să se dezvolte și să se consolideze o democrație . Studiind democrațiile liberale, aceștia au observat că existența mai multor culturi politice aduc cu sine o participare mai activa: implicarea efectivă a unui grup de oameni este contracarată de pasivitatea altora, eliminând tensiunea politică, astfel cetățenii pot influența politica, în timp ce sistemul politic se bucură de flexibilitate.

Un sistem politic stabil presupune contribuția cetățenilor, influențând modul în care se desfășoară politica, în sensul limbajului, al acțiunilor, dar nu neapărat al politicilor, deoarece participanții nu sunt suficient de angajați încât să refuze o decizie cu care nu sunt de acord. Deși încrederea politică și capitalul social se află în declin în democrațiile liberale, cetățenii acceptă și promovează valorile democratice și devin tot mai critici la adresa instituțiilor și autorităților care îi reprezintă.

Societatea civilă și mișcările sociale

O democrație puternică nu are nevoie doar de instituții ca parte a statului, ci de o serie de instituții non-statale, cum ar fi think tank-uri, mass media sau societatea civilă. Dacă think-tank sunt apropiate de puterea statului și duc o muncă de conștientizare a anumitor aspecte care se află pe profilul lor, iar fluxurile de știri, media în general, sunt tratate ca niște actori dependenți, un instrument, o expresie a dezbaterii publice, societatea civilă cuprinde ONG-uri, rețele și mișcări sociale și este cea mai independentă de putere, bucurându-se de libertatea de a-și exprima liber propriile păreri și poziții referitoare la jocurile puterii.

Conceptul de societate civilă a fost teoretizat de Hegel ca fiind o construcție care „merge dincolo de familie, dar care este distinctă de instituțiile formale ale statului”. Societatea civilă intra adesea în conflict cu statul, ceea ce o caracterizează ca fiind o asociere umană care interacționează cu structurile puterii, privită de Marx și Engels ca un „teatru al istoriei”. Mary Kaldor sintetizează procesul de metamorfoză al societății civile ca devenind într-un final „procesul prin care indivizii negociază, argumentează, luptă împotriva sau sunt de acord cu centrele de putere sau autoritate economică”

Societatea civilă a fost legată în perioada inițială de dezvoltare de conceptul de teritorialitate, de statalitate. Pornind de la revoluțiile burgheze din a doua jumătate a secolului XIX și mișcările naționaliste insuflate de dorințele comunităților din primele cinci decenii ale secolului XX, societatea civilă și-a dezvoltat o serie de instrumente de acțiune și o identitate de sine stătătoare care au ajutat la teoretizarea ulterioară a conceptului.

Dar a doua jumătate a secolului XX a reunit sensul global al societății civile, prin manifestările acesteia din America Latină și Europa de Est, în două locuri diferite în același timp, punând bazele ideii de societate globală, dezvoltată în anii 1990 prin instituționalizarea ei. Adam Michnik scria în 1978 în articolul „Noul evoluționism” despre nevoia unei schimbări politice care trebuie să pornească de la baza piramidei puterii, adică de la societatea civilă, căci evenimentele din Cehoslovacia din 1968 sau din Ungaria din 1956 demonstrează eșecul reformării unei societăți de la vârf.

Modificarea relației dintre stat și societate îi oferă acesteia din urmă o posibilitate sporită de auto-guvernare, dar și o desprindere de vechile concepte de statalitate sau teritorialitate, îmbrățișând autonomia în raport cu puterea politică.

Anii 90 și schimbările la nivelul relațiilor internaționale aduc noi sensuri societății civile, privită fi ca un mecanism ce aduce prin acțiunile sale reforma într-un stat și introduce democrația, ceea ce se întâmplase în cazul României, devenind un factor care oferă o alternativă la intervenția statală excesivă Astfel, actorii cheie nu mai sunt reprezentați de mișcările sociale, ci de prezența diferitelor organizații non-guvernamentale. ONG-urile sunt forme instituționalizate și devin un partener în negocierile publice, iar dominația lor prin legăturile pe care le dezvoltă cu polii de putere determină păreri contrastante cu privire la rolul pe care îl joacă.

În contextul globalizării, relațiile internaționale și deschiderea spre exterior a statelor permit societății civile accesul la spațiul politic, dar mai ales activismul în cadrul unor norme și instituții globale. Dezvoltarea în creștere a societății și avansul tehnologic determină societatea civilă să ajungă să cuprindă ONG-uri, activiști, companii, grupuri naționale sau religioase, mass-media sau think-tank-uri, facilitată de creșterea interconexiunilor, de viteza internetului și de deschiderea lumii vestice după căderea comunismului, devenind o forță care reușește să constrângă statul, prins într-o arenă internațională tot mai plină de reguli, norme sau tratate.

Înțelegerea conceptului de politică, cu toate implicațiile sale facilitează privirea de ansamblu asupra mișcărilor sociale. Sub orice formă ar fi acestea- revoluții, proteste, greve, instituționalizate sau nu, pașnice sau violente – au la bază nemulțumirile cetățenilor față de anumite politici. În general, acțiunile colective de mare amploare au loc în momentul în care diferite grupuri încep să nu își mai simtă reprezentate interesele de autorități.

Mișcările fasciste, naziste sau sovietice din secolul XX, precum și mișcările naționaliste sângeroase de după 1989 din zona Peninsulei Balcanice sau protestele anti-imigraționiste înfățișează versiuni extreme ale acțiunilor colective. Acestea au avut la bază elemente ce țin de cultura politică a grupurilor, dar un element semnificativ în dezvoltarea lor l-a jucat percepția asupra obiectului de referință

În lucrarea „Social Movements, 1768-2004”, Charles Tilly definește aceste mișcări, relevante pentru studiul societății civile și a acțiunilor ei în România, ca reunind mai multe elemente: un grup bine delimitat de oameni, anumite cereri sau obiective ce trebuie atinse, precum și un public țintă căruia să i se adreseze. În general, ținta acestor acțiuni sunt oficialitățile sau reprezentanții puterii, a căror acțiuni sau inacțiuni reușesc să nemulțumească opinia publică sau binele unui număr semnificativ de oameni.

Deși mișcările sociale încep să se afirme încă din secolul al XIX-lea, odată cu revoluția franceză, sunt caracterizate de dezorganizare. Mișcările sociale ale proletariatului aduc în prim plan însă lupta organizată împotriva unor politici care nu îi reprezintă, fiind „prima mișcare conștientă de sine, prima mișcare independentă a unei imense majorități în interesul unei imense majorități”, după cum susțin Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist..

Mișcările sociale sunt definite ca grupuri de oameni care sunt puși în acțiune de provocările clasei politice sau a autorităților, care au la bază pe un scop comun și mizează pe solidaritatea socială, susținute fiind de interacțiunile constante cu autoritățile. Acțiunile colective sunt adesea mișcări cu un capital uman consistent, reunind eforturile organizate ale unui grup de a-și atinge obiectivele, diferite fiind de declarațiile publice, de luările de poziții sau de întâlnirile în masă.

Acțiunile colective sunt determinate de anumiți factori sociali, politici sau ideologici și reușesc să aducă simplii cetățeni față în față cu autoritățile sau elitele politice. Aceste mișcări se bucură de succes deoarece sunt determinate de oameni simpli, care produc solidaritate între semeni și reușesc să creeze o confruntare cu puterea aflată la conducere. Există anumite elemente care produc această solidaritate, în primul rând cele bazate pe relevanța, adică cereri clar conturate și oameni bine ancorați în viața publică (funcționari, profesori, demnitari), urmate de unitate sub forma bannerelor, a mesajelor comune, a banderolelor sau a petițiilor sau de angajamentul asupra obiectivelor care trece dincolo de vreme, care reușește să reunească mame cu copii, vârstnici sau persoane cu handicap, ce manifestă împotriva opresiunii prin sacrificii susținute.

Societatea civilă și acțiunile ei se află în strânsă legătură cu ordinea constituțională, în sensul în care statul oferă libertatea oamenilor de a participa activ la viața politică și de a se simți în siguranță când își exercită acest drept, facilitând sancționarea derapajelor democratice sau a acțiunilor cu iz autoritar ale statului.

Urbanizarea, educația , drepturile civile sau instituțiile care îi reprezintă le-a permis cetățenilor extinderea preocupărilor, exprimarea directă a opiniilor și organizarea unor mișcări sociale împotriva decidenților naționali. Rolurile mișcărilor sociale în plan politic sunt conturate astfel în jurul dorinței de a ridica întrebări legate de legitimitatea deciziilor sau a guvernelor pentru restul cetățenilor, nedorind să acapareze puterea din stat, ci să modifice agenda politică.

Teorii politice și sociale ale mișcărilor sociale

Legătura dintre societatea civilă, mișcările sociale, securitate, democrație și viața politică este una strânsă. Securitatea politică în cadrul unei democrații provine din capacitatea statului de a asigura drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului, funcționarea instituțiilor, dar mai ales suveranitatea, integritatea teritorială și autoritatea legitimă a puterii.

Democrația presupune participarea cetățenilor la viața politică, fie în mod direct, fie prin reprezentanți, dar este necesar ca aceștia să monitorizeze deciziile care se iau în arena politică și să ia parte la acest proces în mod convențional sau neconvențional. Chiar dacă Aristotel caracteriza omul ca fiind un animal politic, un activism ridicat poate denota o funcționare defectuoasă a democrației, un sistem supraîncălzit. Paradoxal, inactivitatea poate demonstra atât o mulțumire legată de viața politică și de funcționarea sistemului conform așteptărilor populare, dar și un cinism din partea cetățenilor.

Mișcările sociale din prima jumătate a secolului XX erau percepute ca amenințări la adresa securității și a democrației, deși dovedeau existența unu sistem slab, care nu reușea să producă sincronizări în ceea ce privește cererile cetățenilor și politicile publice. Dezvoltarea unor elite în anii 70-80 a facilitat articularea mișcărilor din acțiuni ale unor oameni neintegrați în acțiuni raționale, bine organizate și care aveau un scop clar definit, conduse de tineri activiști sau intelectuali, oferind o bază a educației politice

Începând cu secolul XVIII, mișcările sociale au apărut și s-au răspândit odată cu procesul de democratizare sau în momentul în care regimurile autoritare au încălcat masiv drepturile omului. Aceste mișcări nu au fost legate însă în mod obligatoriu de anumite elemente de democrație, ci unele dintre ele au avut la bază programe antidemocratice, de excluziune socială bazată pe rasă, etnie sau religie, cum au fost mișcările fasciste sau naziste.

În lucrarea „Social Movements 1768-2004”, Charles Tilly analizează ideea conform căreia democrația și mișcările sociale vin uneori împreună, dar nu sunt dependente unele de altele, studiind separat mișcările sociale și rolul lor în procesul de democratizare, dar și modul în care democrațiile promovează acțiunile colective ale cetățenilor.

Cum influențează democrațiile mișcările sociale? Autorii ating substanța unui regim democratic, adică dreptul la asociere, al demonstrațiilor și al întâlnirilor publice în scopul dezbaterii, mizând pe factorii care contribuie la dezvoltarea lor Extinderea relațiilor dintre instituții și cetățeni și participarea acestora din urmă la viața publică determină ca orice orice schimbare în sensul restrângerii unor drepturi sau promovării unor politici cu care ei nu se identifică să creeze o bază de solidaritate care ar putea conduce ulterior la acțiuni colective.

Mișcările sociale au posibilitatea de a deveni relevante datorită unității, a numărului de activiști, a relevanței și a angajamentului de lungă durată, iar mobilizarea publică poate conduce la apariția unor partide politice care să îmbrățișeze idealurile mișcării, aceasta devenind electorat. Facilitate de instituțiile pe care le dezvoltă democrațiile, adică sindicate, partide politice, ONG-uri, grupuri de lobby sau alte instituții private, mișcările sociale reprezintă pentru democrații modalități de exprimare ale nemulțumirilor cetățenilor, devenind un exponent al solidarității și al viziunii comune asupra unor subiecte de interes general, un for de discuție și de dezbatere.

Cum influențează mișcările sociale democrațiile? Mișcările sociale nu sunt dependente de regimul politic, dar au o influență mare asupra schimbărilor politice. Tilly apreciază că acestea duc la formarea unei identități colective în jurul activiștilor, dezvoltă legătura între problemă și rezolvarea ei, reușesc să înglobeze în ele alte organizații și formează un cadru în care instituțiile guvernamentale tratează cerințele ridicate de mișcările sociale (recunosc legitimitatea sau nelegitimitatea lor, recunosc sau resping actorii, negociază sau resping cererile).

Existența a 3 dinamici specifice mișcărilor sociale – democratizarea politicilor publice prin participarea colectiva, izolarea lor de inegalitățile sociale și reducerea distanței dintre ele și cetățeni- ajută la consolidarea democrației sau la democratizare. Acestea aduc după sine o extindere a segmentului de cetățeni care participă la viața politică, integrează anumite segmente rămase inactive și dărâmă barierele legate de inegalitățile sociale.

Legătura dintre mișcările sociale și democratizare sau consolidarea acestui regim politic este una vizibilă. Pe de o parte, acțiunile colective care reușesc să concentreze un număr relevant de persoane în jurul unor programe explicite și care reduc barierele dintre clasa politică și cetățeni, limitând inegalitățile și crescând încredere în politica publică sunt cele care ajută la democratizare. Pe de altă parte restrângerea cercului de participanți la acțiunile colective, izolarea anumitor segmente și dorința de modificare a politicilor publice în favoarea unor anumite grupuri produce un fenomen care duce la destabilizarea democrației.

Martin Holbraad și Morten Axel Pedersen abordează în lucrarea „Times of security – ethnographies of fear, protest and the future” schimbarea ce are loc la nivelul conceptului de securitate și a modului în care este abordată acesta, din perspectiva obiectelor ce trebuie securizate în contextul protestelor și a frici, analizând conexiunile și comparând diferite evenimente din lume. Ei definesc securitatea ca fiind „un punct de echilibru între dorințele individuale contrastante și binele colectiv”, cetățenii și instituțiile politice coexistând împreună fără a avea prea mult contact unii cu alții, iar politica reprezintă locul în care aceștia relaționează.

Analiza protestelor din Danemarca din 2009, ce au avut loc la Conferința despre Schimbările Climatice din Copenhaga, capitolul „Security is a Collective Body” abordat de Stine Kroijer dezvoltă măsurile adoptate de forțele de ordine și reacția protestatarilor. Forțele de ordine au abordat problema securității ca fiind reprezentată de indivizii care încearcă să submineze dreptul cetățenilor de a protesta, devenind mediatori între indivizi și puterea decizională. Protestatarii iau o poziție colectivă vis-a-vis de temele ce trebuie discutate, cu cine și în ce mod, precum și asupra măsurilor de protecție, câștigând un oarecare control asupra violențelor din parte forțelor de ordine. Stine Kroijer dezvolta teoria activiștilor privind securitatea, care cuprinde totalitatea eforturilor depuse de aceștia pentru a fi în siguranță și a asigura continuitatea proiectului lor, oferind un cadru de dezbatere al securității dintr-o altă perspectivă, cea a colectivului.

Sociologii americani au dezvoltat de-a lungul timpului o serie de teorii cunoscute sub denumirea de teorii ale comportamentului de grup, după cum le analizează Tarrow în lucrarea „Power in movement”. Aceștia consideră mișcările sociale și acțiunile colective ca o anormalitate a vieții politice, determinate fie de o dezorientare generală la nivelul societății, după cum afirmă Kornhauser, fie de indivizi care, nemulțumiți de rolul sau identitatea lor doresc să iasă din tiparul maselor. Teoriile alegerii raționale, dezvoltate de Macur Olson, sugerau că membrii cei mai interesați de binele colectiv vor prelua conducerea mișcărilor, dar nu explica cum se realizează mobilizarea oamenilor.

Jeff Goodwin, James Jasper și Francesca Polletta abordează mișcările sociale din punct de vedere al identității și al emoțiilor, dezvoltând lucrarea „Passionate Politics- Emotions and social movement”. Oamenii au fost de-a lungul timpului portretizați ca fiind ființe raționale, în timp ce emoțiile au fost excluse din analizele politice ale mișcărilor sociale. Astfel indignarea, nervozitatea, frica, dezgustul, sau invidia sunt sentimente care, în viziunea lui Max Weber reușesc să conducă oamenii spre empatie și spre acțiuni privite ca iraționale. Din unele perspective teoretice, emoțiile provin de la indivizi, în timp ce alți specialiști le tratează ca fiind un răspuns la context, dar per ansamblu, ele sunt cele care determină mobilizarea, identitatea colectivă sau oportunitățile politice.

Emoțiile degajate de mișcările sociale sunt cunoscute sub numele de efervescență colectivă, concept dezvoltat de Durkheim, care cuprinde două tipuri de emoții: emoția individuală inițială care apare multiplicată ca intensitate în cadrul acțiunilor colective și emoția care crează solidaritate, adică forța morală a grupului.

Emoțiile aduc după sine senzația de putere și statut, după cum argumentează Theodore D. Kamperi într-o abordare structuralistă a emoțiilor degajate de mișcările sociale. Puterea grupurilor oferă un sentiment de securitate și încredere, atâta timp cât există un grup mai slab – obținerea puterii în mod imoral aduce sentimentul de vină, în timp ce legitimarea ei aduce satisfacție. Când puterea scade, grupul încearcă un sentiment de frică și anxietate, deoarece devin vulnerabili, iar dacă idealurile nu sunt atinse, emoțiile pot varia de la dezamăgire la indignare sau agresivitate. Înțelegerea emoțiilor grupurilor sociale angajate în acțiuni colective sunt semnificative deoarece indică, pe lângă direcțiile de acțiune, cultura cetățenilor și modul în care trebuie abordați în termenii interacțiunii.

Pe lângă emoții și rolul lor în formare mișcărilor sociale, trebuie abordată teoria comportamentului de grup, dezvoltată de Hank Johnson în lucrarea „Collective Behavior and Social Movement in Postmodern Age: Looking Backward to Look Forward. ”. Schimbarea care a apărut în lume după prăbușirea comunismului și deschiderea frontierelor ridică necesitatea regândirii conceptului de comportament colectiv. Statele Est-Europene au dezvoltat anumite pattern-uri în mișcările colective, deși ele nu erau la fel de puternice ca cele din Vest. Înainte de căderea Zidului Berlinului, societatea est-europeană era lipsită de o cultură civică, manifestându-se în general doar opoziție împotriva regimurilor comuniste sau oferind o alternativă ideologică.

Globalizarea și creșterea interconectivității nu se realizează doar la nivel cultural, economic sau al comunicațiilor, ci atinge și elemente legate de ideologii. Aceasta conduce la apariția unor noi identități distincte, diferite de cele bazate pe religie, naționalitate, sex sau clasă socială: adică liantul grupurilor nu mai este format din interese comune, ci de o identificare cu anumite valori, care apare pe parcursul interacțiunilor cu alți actori.

În lucrarea „Wisdom of crowds” James Surowiecki analizează situațiile în care grupurile numeroase de oameni sunt capabili să dezvolte soluții mult mai aplicabile decât un număr restrâns de elite. Capitolul Democracy: dreams of the common good Surowiecki prezintă experimentul politologului James Fishkin, care concluzionează că un om, dacă are informații legate de anumite situații din viața politică și șansa de a dezbate în colectiv aceste probleme, reușește să înțeleagă mult mai ușor situațiile complexe și să ajungă la alegeri raționale și în concordanță cu problemele.

El ridică problema oamenilor care își urmăresc interesele proprii, iar binele comun are o multitudine de sensuri diferite, în funcție de perspectiva din care este privit. Soluția cooperării și a coordonării este cea care ar putea demonstra înțelepciunea mulțimilor, deoarece acestea nu sunt impuse, ci vin de la sine. Democrația înseamnă compromis, astfel James Surowiecki ajune la concluzia că „deciziile pe care le iau democrațiile nu demonstrează înțelepciunea mulțimilor. Decizia de a le face democratice, da.”

Capitolul 2. Contextul politic și istoric al mișcărilor sociale

Mișcările sociale din România de la începutul anului 2017 au în spate o serie de elemente de ordin politic care au permis angajarea în manifestații de amploare a societății civile. Solidaritatea și viziunile comune, precum și un set de valori democratice și europene au fost cele care au condus, alături de experiențele anterioare, la formarea unei conștiințe naționale și a unei culturi politice.

Pentru a înțelege implicațiile pe care le poate avea această modalitate de participare politică asupra statului și consecințele imaginile proiectate de mass-media în spațiul public este nevoie de cercetarea trecutului politic și al participării cetățenilor după căderea reimului comunist, dar și a drumului parcurs de societatea civilă românească în numele cauzelor care au produs nemulțumiri și manifestări ale acestora.

2.1. Lumea politică românească și cauzele mișcărilor sociale

Căderea comunismului a adus după sine o perioadă de reformă internă, marcată pe plan politic de separarea puterilor în stat, de pluripartidism și extinderea drepturilor și libertăților cetățenești, consemnate în Constituția din 1992. Pe parcursul anilor 90, prin exponenții clasei politice, România a încercat o reorientare politică și economică spre Europa de Vest, începând negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Pe plan intern însă, acesta se confrunta cu nevoia construirii unui sistem politic stabil, a unui regim democratic, dar această trecere de la un regim comunist la democrație s-a desfășurat greu. Reapariția pe scena politică a partidelor politice în anii 1989-1990 a marcat începutul luptei pentru puterea de a reforma România și de a pune bazele unui stat democratic, independent și suveran.

Parcursul politic al României, în sensul alternanței partidelor politice la putere, a consolidării instituțiilor și a participării societății civile la procesul decizional a demonstrat că aceasta se îndreaptă treptat spre democrație. Teoria lui Huntington descrie nevoia unui sistem de a trece prin trei etape pentru a-și consolida democrația: un prim pas este alternanța la putere, al doilea este reforma sistemului de administrare a statului și a instituțiilor sale și ultimul constă în extinderea grupurilor care au acces la procesele decizionale.

Frontul Salvării Naționale (FSN) preia puterea imediat după evenimentele din decembrie 1989, Ion Iliescu devine președinte al României, recunoscut pe plan internațional, legitimat de popor prin primele alegeri libere ce au avut loc în 20 mai 1992. În primul mandat al lui Ion Iliescu (1992-1996) exponent FSN a prins contur în opoziție o alianță între PNȚCD, PNL, PSDR, UDMR, cunoscută sub numele de Convenția Democrată Română (CDR). Alternanța la putere s-a realizat odată cu alegerile din 1996, când Convenția Democrată a preluat puterea, iar președinte devine Emil Constantinescu, în opoziție rămânând Partidul Democrației Sociale din România, alternanța continuându-se până în prezent, după cum se poate observa în tabelul următor:

Tabel 1 – Alternanța partidelor politice la putere în perioada 1990-2016

Un moment important din politica românească care a ajutat la consolidarea democrației a fost reprezentat de aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Deși procesul de integrare a început încă din anii 90, reforma instituțională și administrația statului nu îndeplineau cerințele și normele europene.

Anul 2008 produce un dezechilibru important, datorită crizei economice care lovește Europa și a măsurilor de austeritate care au fost impuse, la alegerile parlamentare câștigă alianța formată de PSD și PDL, în opoziție ajungând PNL. Începând cu anul 2011, se crează o alianță politică între partide de stânga și dreapta, numită USL, care votează în Parlament în 2012 suspendarea președintelui Traian Băsescu. Procesul de integrare europeană a continuat, cu toată instabilitatea internă și lupta politică, România reușind să își consolideze sistemul juridic sau să continue lupta anti-corupție.

Destrămarea USL în 2014 a coincis cu alegerile prezidențiale, care au creat un precedent în istoria României, fiind ales pentru prima dată un președinte susținut de Partidul Național Liberal, Klaus Iohannis. Pentru scurt timp, puterea a fost deținută de un guvern tehnocrat în perioada 2015-2016, datorită presiunii publice care a dus la demisia primului ministru Victor Ponta. Opoziția a fost formată tot din Partidul Național Liberal, deoarece la alegerile parlamentare din 2016, Partidul Social Democrat a câștigat majoritatea în parlament, alături de ALDE.

Începând cu anul 2014, se poate observa o schimbare la nivelul procesului decizional, prin atitudinea critică pe care o are opinia publică, afirmându-se din ce în ce mai vizibil pe scena politică, nemulțumită fiind de sistemul electoral (alegerile parlamentare din diasporă din 2014), de lupta anti-corupție (tragedia de la Clubul Colectiv din 2015, scandalul Hexi-Pharma din 2016) și mai recent, de lipsa dezbaterilor publice pentru modificări aduse sistemului de justiție.

Această perioadă ar putea corespunde, în opinia unor specialiști cu cel de-al treilea val al democratizării propus de Huntington, adică extinderea procesului decizional și creșterea transparenței partidelor politice. Practic, după această ultimă etapă, societatea românească ar deveni una democratică în care principiile dominante ar fi meritocrația, dialogul și competiția.

Societatea civilă, deși destul de inactivă de-a lungul timpului și-a demonstrat vehement impactul pe care îl poate avea asupra vieții politice în două momente importante, cruciale pentru înțelegerea mișcărilor sociale din ultima perioadă: alegerile prezidențiale din 2014 și alegerile legislative din 2016.

Alegerile prezidențiale au fost precedate de o modificare a modului de organizare a alegerilor prin OUG 45/2014, care prevedea ca alegătorii să poată vota din orice secție de votare, existând posibilitatea votului multiplu. Desfășurate în noiembrie 2014, realizate în două tururi de scrutin, alegerile au reunit în primul tur 14 candidați, pentru cel de-al doilea tur calificându-se Victor Viorel Ponta susținut de Partidul Social Democrat, cu 40,44% voturi și Klaus Iohannis cu 30,37%, reprezentant al Alianței Creștin Liberală.

Deși în primul tur de scrutin numărul votanților a fost 9,723,232. Într-un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie în noiembrie 2014 se statuează că marea mobilizare din turul al doilea a fost provocată de „convergența între Facebook, televiziune și telefonie mobilă”.

Elementul distinct al acestor alegeri prezidențiale a fost platforma pe care s-au desfășurat lupta pentru putere și care a mobilizat populația, rețeaua de socializare Facebook. Solidaritatea s-a realizat în mediul virtual, unde comunicarea este mult mai rapidă, mesajele ajung la un număr mare de oameni într-un timp scurt, comunicarea online devenind locul de propagare al platformelor politice și a ideologiilor, publicul țintă fiind electoratul tânăr.

Pe lângă elementul virtual al campaniei electorale, mobilizarea populației s-a bazat pe solidaritatea față de diaspora și pe problemele pe care le-a întâmpinat la secțiile de votare, blamat fiind de gestionarea proastă a situației Victor Ponta, prim-ministru la vremea respectivă. Emoțiile sunt cele care au articulat mobilizarea cetățenilor, alături de media, iar diferența mare față de primul tur a reflectat tocmai rolul sentimentelor în victoria lui Klaus Iohannis. Deși sondajele realizate anterior alegerilor îl prezentau pe exponentul Partidului Social Democrat ca fiind în preferințele românilor, reacția societății civile a luat surprindere bună parte a populației. La al doilea tur de alegeri au participat 11.719.344 de oameni, 45,65% pentru Victor Ponta și 54,43% pentru Klaus Iohannis.

La un an de la alegerile prezidențiale, incapacitatea sistemului politic de a se reforma și problemele legate de corupție au ieșit în spațiul public în urma tragediei de la clubul Colectiv. Societatea românească a devenit critică la adresa clasei politice, acuzând lipsa de viziune a liderilor sau perpetuarea în sfera politică a unei elite de aceiași calitate și mentalitate cu cea dinainte de 1989.

Emoția care a reușit să creeze relații de solidaritate care au reunit oamenii împotriva clasei politice. Ea a fost cea care, la alegerile legislative din 2016 a creat un absenteism electoral, după cum îl numește sociologul Vasile Sebastian Dâncu. Demisia prim-ministrului Victor Ponta și crearea unui guvern tehnocrat, condus de dacian Cioloș Această reticență a cetățenilor a fost manifestată prin participarea scăzută la vot, doar 7,212,002, cu 4,5 milioane mai puțin decât la alegerile prezidențiale din 2014.

Paradoxul românesc a fost reprezentat de alegerile legislative din 2016. Dacă în anii anteriori alegerilor o parte a societății civile a criticat modul de guvernare al Partidului Social Democrat, corupția care măcina sistemul și lipsa reformelor în sectoarele de interes public, absenteismul electoral a fost forma de manifestare a nemulțumirilor. Prezența la vot a fost de 39,49%, conform Biroului Electoral Central, Partidul Social Democrat obținând un număr de 3,221,786 de voturi, adică 45,6 % din electorat. ,

Analiștii politici și jurnaliștii surprind pe de o parte campania electorală bazată pe emoție a PSD, mesajele antidemocratice și discreditarea guvernului tehnocrat, alții au apreciat că întreg succesul campaniei electorale a PSD a fost facilitat de lipsa unei opoziții puternice, ceea ce a demoralizat votanții celorlaltor partide, în timp ce au existat voci care au adus în prim plan influența presei, partizană, informațiile reale fiind greu de ales din ceea ce se diseminează.

Concluzia acestei analize succinte a alegerilor prezidențiale din 2014 și a celor legislative din 2016 se leagă de mobilizarea societății civile și de participarea politică. Pe de o parte, în cazul evenimentelor din 2014 a avut loc o mobilizare a cetățenilor și creșterea numărului de oameni care își exercită dreptul de vot, datorită solidarității cu cetățenii români din afara granițelor, care nu au putut vota.

Mergând pe aceiași linie a emoțiilor și a solidarității, tragedia de la clubul Colectiv sau scandalul Hexi Pharma și nemulțumirile legate de guvernarea partidului de la putere ar fi trebuit să sporească participarea în cadrul alegerilor legislative. Paradoxal, diferența procentuală dintre cele două momente a fost de 24,79%, scăderea înregistrându-se la alegerile legislative.

Relevant este faptul că societatea civilă, dincolo de campaniile politice, de personalități sau de aparițiile televizate, prin participarea sau neparticiparea ei la viața politica, dictează în mod democratic parcursul politicilor și al instituțiilor cheie. Sau după cum spunea Gennaro Ciancio, „există spații publice ale democrației care trebuie ocupate de oameni, sunt zone de protest pe care dacă nu le ocupă cetățenii, le ocupă puterea”.

2.2. Istoricul mișcărilor sociale în România

România a fost caracterizată de-a lungul timpului de o societate civilă slab dezvoltată. Răbufnirea violentă din 1989 a marcat însă intrarea într-un regim democratic, ce a permis dezvoltarea culturii politice, implicarea directă în procesul decizional a oamenilor, precum și extinderea drepturilor și libertăților cetățenești.

Comportamentul politic al cetățenilor români este determinat de modul în care aceștia se raportează și percep mediul politic. Acțiunile de protest, grevele sau diversele campanii reprezintă o formă de participare politică. Apatia politică a fost expusă, după cum am tratat în sub-capitolul anterior, de scăderea participării la viața politică în mod convențional, adică prin vot și creșterea participării neconvenționale.

Deși de-a lungul timpului cetățenii nu și-au făcut auzite vocile pe scena politică decât prin reprezentanți și dezinteresul manifestat anterior nu prevedea nicio schimbare, exprimarea dorinței de a lupta împotriva corupției și protestele ample de la începutul anului 2017 au demonstrat contrariul. Evenimentele au reprezentat o lebădă neagră care a luat analiștii prin surprindere, devenind cel mai amplu și longeviv protest de la căderea comunismului.

Aceste proteste nu au apărut din senin. Nemulțumirile se dezvoltă în timp, iar atitudinile individuale iau treptat forma acțiunilor colective, devenind o formă de participare politică și de angajament civic. Pentru a înțelege protestele din ianuarie 2017 este imperios necesar să privim în trecut, înțelegerea modului de interacțiune a protestatarilor cu puterea, forma de organizare și manifestare a nemulțumirilor, precum și efectele ce le-au avut acestea sunt relevante.

Prima manifestare autentică a nemulțumirilor a avut loc în ianuarie 2012. Deși mișcarea a fost formată din grupuri neomogene, fără un discurs sau cerințe clare, spontaneitatea cu care aceasta s-a produs, precum și angajamentul mișcării au produs o schimbare politică, prin demiterea Guvernului Boc. Protestul a avut ca principală cauza reforma sistemului de sănătate și criticile aduce Ministrului Sănătații Raed Arafat, demonstrațiile de stradă au devenit violente, dar mișcarea, alături de presa care a susținut-o au legitimat coaliția care a ajuns la putere în același an. Aceste proteste au fost momentul în care societatea românească a regăsit modalitatea de a se exprima prin acțiuni colective, realizând faptul că politicienii se tem de protestele de stradă

Anul 2013 a adus o nouă formă de manifestare a opiniei societății civile, prin protestele ce au avut loc împotriva exploatărilor miniere de la Roșia Montană. Deși au existat în continuare grupuri neomogene și dezorganizate, protestatarii au avut cereri concrete și în același timp au învățat o lecție importantă: persistența poate aduce rezultatele dorite. Cererile loc s-au concretizat după un protest ce s-a întins pe aproape un an, când Parlamentul a respins exploatările, Roșia Montană devenind sit istoric în 2016

Mișcarea din 2013 a devenit mișcarea a devenit una mai articulată odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014. Problemele întâmpinate la secțiile de votare din afară țării au determinat mii de români să protesteze pe străzi, solidari fiind cu cei din diasporă; diaspora a protestat în același timp la Paris, Londra, Dublin și Viena . Solidaritatea creată între oameni a determinat mobilizarea pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, iar rezultatul a surprins: deși Victor Ponta avea un avantaj de 10 procente în fața contracandidatului sau, Klaus Iohannis, acesta din urmă a obținut 54% din voturi. Abordarea mișcărilor din 2014 a demonstrat faptul că lupta nu trebuie să se desfășoare doar în stradă, cu este importantă mobilizarea într-o gamă mai largă de acțiuni, cea mai importantă rămânând votul.

Bazele mișcării din 2017 s-au așezat în urma protestelor anticorupție ce au urmat tragediei de la clubul Colectiv. Moartea a 64 de oameni în urma unui incendiu în interiorului clubului a cărui ieșiri nu au făcut față valului de persoane aflate în încercarea de a scăpa cu viață, a determinat extinderea rețelei de solidaritate deja formate în anii anteriori, datorită emoțiilor comune ale protestatarilor în ceea ce privește corupția endemică a sistemului .

Întreaga furie a protestatarilor a căzut asupra Guvernului condus de Victor Ponta, mobilizarea a 25,000 de oameni și presiunea pe care aceștia au exercitat-o l-a determinat să demisioneze, la o zi după protest. Pentru a evita perpetuarea protestelor și a tensiunilor politice, în fruntea Guvernului a fost numit Dacian Cioloș, conducând un guvern independent, tehnocrat, până la alegerile din decembrie 2016.

Anul 2016 a dus la cristalizarea mișcării ce avea să se afirme un an mai târziu. Scandalul Hexi Pharma și diluarea substanțelor dezinfectante utilizate în spitale a provocat proteste de mici dimensiuni, iar demisia Ministrului Sănătății a fost un semn al crizei sistemului.

La sfârșitul anului, în noiembrie, odată cu alegerile legislative câștigate de Partidul Social Democrat detașat de celelalte partide s-a creat o situație incertă din punct de vedere politic: în general, președintele partidului majoritar devenea prim-ministru, dar cum Liviu Dragnea fusese condamnat în 2015, acesta nu putea accede la putere, iar prima propunere a acestuia în funcția de prim-ministru a fost respinsă de Președinte.

Societatea civilă a înțeles pe parcursul acestor ani de exercițiu civic faptul că solidaritatea spre aceiași cauză, un scop sau cerințe bine conturate, lupta neîntreruptă, angajamentul permanent și mai ales educația, cum se va dovedi în cazul protestelor din ianuarie-februarie 2017, sunt elementele necesare pentru a aduce o schimbare la nivelul sistemului politic sau a modului în care acesta funcționează.

Amploarea mișcărilor sociale și răbufnirea societății civile care s-a mobilizat la începutul anului 2017 a fost un eveniment neașteptat, însă trecutul politico-social al României surprinde capacitatea societății de influența mersul vieții politice, atât prin participarea convențională, dar mai ales prin maturizarea civică de care a dat dovadă aceasta începând cu anul 2012 în ceea ce privesc metodele neconvenționale de participare.

2.3.1. Protestele din ianuarie-februarie 2017

Mișcările sociale de la începutul anului 2017 au apărut pe fondul apariției în public a două proiecte de modificare a legislațieii existente din partea Ministerului Justiției, unul de modificare a Codului Penal și a Codului de procedură Penală. și unul referitor la legea grațierii, la 18 ianuarie 2017.

Cetățenii au perceput această dorință de modificare a legislației ca fiind una ce urma să favorizeze diferite personalități politice, dar mai mult decât atât, au perceput-o ca fiind o amenințate la adresa statului de drept și a democrației Manifestații de mică amploare au avut loc până în data de 31 ianuarie, când „în miez de noape”, odată cu promulgarea Ordonanței nr. 13 de modificare a Codului Penal și a Codului de procedură Penală și publicarea ei în Monitorul Oficial lucrurile au crescut în intensitate.

Momentul publicării ordonanței a reprezentat punctul de maximă intensitate de până atunci, sute de mii de oameni manifestând în centrele marilor orașe ale țării pentru retragerea ordonanței și demisia guvernului, acuzat că ar face jocurile președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Manifestațiile au continuat până în 5 februarie 2017, când a fost atins pragul maxim de persoane care protestau în stradă, peste 600.000 de oameni în 67 de orașe din țară și din străinătate în aceiași zi în care în ședința de Guvern s-a votat abrogarea ordonanței.

Textul acesteia aducea modifcări infracțiunilor de abuz în serviciu, care era limitat la 200.000 de lei, pagubele care se aflau sub acestă sumă urmând a fi recuperate în baza unui proces civil, precum și o reducere a pedepsei inițiale de la 2-7 ani la 6 luni-3 ani. Presiunea străzii și retragerea ordonanței a condus la demisia Ministrului Justiției, Florin Iordache și la scurt timp la demisia Guvernului Grindeanu, dar și la formularea unor cerințe clare din parte societății civile sub forma „Proclamației de la Timișoara”, solicitând excluderea persoanelor condamnate penal din funcțiile publice și eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea demnitarilor

Dincolo de nevoia de activism civic și de promovare a unor valori comune, lecția cea mai importantă pe care au depins-o protestatarii a fost faptul că „informații poate deveni o armă în mâinile mass-media”, iar educația în sensul cunoșterii sistemului administrativ împreună cu abordatea critică a oricăror informații apărute în spațiul public sunt cele care ajută la crearea unei imagini de ansamblu asupra deciziilor ce se iau în sectorul politic.

Capitolul 3. Studiu de caz

Influența mass-media și implicațiile asupra securității naționale în cadrul mișcările sociale din România din ianuarie-februarie 2017

3.1. Introducere

Analiza mișcărilor sociale din ianuarie-februarie 2017 este relevantă pentru a înțelege modul în care mass media, ca parte a societății civile poate influența sau este implicată în reflectarea protestelor. Televiziunile, ziarele, revistele sau mediul virtual reprezintă locuri de propagare a mesajelor ideologice sau politice, zone care reușesc să capteze atenția și să disemineze informațiile spre publicul larg.

Sociologul Vasile Dâncu nota faptul că „sediul politicii devine televiziunea, un teren cu mare vizibilitate socială, cu toate efectele colaterale ale acestui fapt: vulgaritate, spectacol ieftin, inconsistență, prevalența emoționalului față de rațional” Dacă mediul virtual a fost catalizatorul protestelor, mesajele circulând individual, televiziunea reprezintă modalitatea de informare a majorității românilor, unde știrile sunt explicate, completate, interpretate și primesc multiple valențe.

Strategia Națională de Apărare a Țării din 2010 articula una dintre vulnerabilitățile României ca fiind „ fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituțiile statului”. Deși trecuseră șapte ani de la publicarea ei, iar noua Strategie de Apărare a Țării din 2014 nu mai încadra presa ca fiind vulnerabilă în fața presiunilor sau ca fiind o vulnerabilitate la adresa securității naționale, numeroase voci din sfera politică sau a televiziunilor au articulat acest lucru.

Pentru a putea verifica acest lucru, este nevoie de o analiză a modului în care au fost prezentate evenimentele în mass-media, adică influența mass-media și implicațiile asupra securității naționale în cadrul mișcările sociale din România din ianuarie-februarie 2017. Analiza concretă s-a realizat pe un eșantion de 4 posturi de televiziune care sunt prezente și în mediul virtual, în perioada 18 ianuarie-6 februarie 2017, și anume România TV, Antena 3, Realitatea TV și Digi 24. Am ales patru momente importante pentru a cerceta modul în care au fost prezentate protestele și imaginea protestatarilor, precum și diferențele dintre modalitățile de expunere ale știrilor, prezentând comparativ atât televiziunea, cât și presa scrisă:

18 ianuarie 2017 – moment în care apar analizate în presă proiectele de modificare ale Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală și au loc primele proteste

22-23 ianuarie 2017 – odată cu amplificarea protestelor și apariția în mijlocul protestatarilor a președintelui Klaus Iohannis, precum și reacția presei

30-31 ianuarie și 1 februarie – când Ordonanța de Urgență nr. 13 este promulgată și au loc în cadrul manifestărilor derapaje violente

5-6 februarie 2017 – moment în care protestul are cea mai mare amploare în aceiași zi cu abrogarea Ordonanța de Urgență nr. 13

Declarații publice ale oficialilor, opinia străzii reflectată în articole, reacția internațională, numărul de protestatari, dar mai ales subiectivitatea cu care au fost tratate evenimentele sunt tratate în analiză, în încercarea de a observa influența și rolul pe care îl are mass media. În urma cercetării, urmăresc să observ dacă modul de expunere și implicarea mass media reprezintă o problemă pentru democrație sau stabilitatea internă sau dimpotrivă, libertatea presei și reflectarea subiectivă a protestelor ajută la consolidarea democrației.

3.2. Analiza mass-media

Istoricul posturilor de televiziune analizate, precum și ținta principală a audienței sunt cele mai grăitoare atribute care le pot descrie. Două dintre cele două posturi cercetate au un element comun în ceea ce privește deținătorii celor două trust-uri media. Dan Voiculescu, fondatorul Intact Media Group care deține Antena 3 a fost condamnat pentru acțiuni de corupție, spălare de bani și fraudă la 10 ani de închisoare, iar Sebastian Ghiță, proprietarul postului România TV a fost condamnat și achitat din cauza lipsei de probe pentru fapte de corupție.

În ceea ce privește audiențele, de menționat este faptul că România TV a devenit în luna ianuarie, pe fondul evenimentelor socio-politice cea de-a treia televiziune urmărită pe mediul urban, înregistrând cea mai mare creștere dintre toate televiziunile, cu un rating de 235.000 de spectatori pe minut Aceiași analiză a Kantar Media Audience poziționează Antena 3 pe locul patru, depășind postul generalist Kanal D. .

Un al element important este reprezentat de faptul că media de vârsta pentru aceste două canale, conform aceleiași surse, România are cel mai mare procent din cele 4 televiziuni analizate pe segmentul 55-64 de ani, 33,2%, în timp ce Antena 3 deține cel mai numeros segment +65 de ani, 42,9. %. La cealaltă extremă, Digi 24 și Realitatea TV au avut cea mai mare audiență la publicul cu vârste între 19-49 de ani

Figura 3.1. Audiența televiziunilor la nivel național în luna ianuarie 2017

Sursa: Forbes Romania

3.3.1. 18 ianuarie 2017

Apariția în mass-media a proiectelor de ordonanță și primele proteste ale societății civile

Imaginea proiectelor de ordonanță este reflectată fidel în cadrul presei scrise on-line și a articolelor apărute în 18 ianuarie pe site-urile monitorizate. O discrepanță majoră se observă însă între informația diseminată în mediul on-line și cea prezentată în cadrul emisiunilor de pe posturile de televiziune Antena 3 și România TV, ceea ce formează un prim pattern al acestor televiziuni.

Articolele de presă ating subiectul abuzului în serviciu al denunțurilor,, al proiectului pentru grațiere și al protestelor organizate spontan. Antena 3 și România TV nu discută în partea de online despre faptul că proiectul ordonanței nu a figurat pe ordinea de zi, iar prezența președintelui la ședința de zi Guvernului nu este atinsă, subiect dezbătut pe pagina de știri a Digi24.

Imaginea protestelor este prezentată subiectiv: dacă pagina România TV îi caracterizează pe aceștia ca fiind aproximativ 2000 de oameni în București, „mulți dintre cei prezenți la protest membrii USR și PNL”, Antena 3 titrează declarația Ministrului Justiției, care explică manifestările ca fiind cauzate de „dezinformare în ceea ce privește legea”. Digi 24 vorbește despre cel puțin 3000 de persoane prezente în București, nemulțumite fiind de lipsa dezbaterii publice privind proiectele, în comparație cu Realitatea TV, care prezintă protestele ca fiind provocate de nemulțumirea oamenilor în ceea ce privește posibilitatea ca modificările să fie favorabile oamenilor politici condamnați, prezente fiind în București, în jur de 5000 de persoane.

Dacă în mediul on-line informațiile prezentate sunt în mare parte în conformitate cu realitatea, televiziunea este locul în care subiectele sunt interpretate și primesc diferite conotații. România TV titrează „Iohannis cere de la Guvern lege pentru amnistie și grațiere”, lăsând să se înțeleagă că președintele a solicitat acestă lege, știre venind odată cu deschiderea ședinței de zi a Guvernului la care a participat și președintele. Tonul celorlaltor televiziuni analizate este unul neutru legat de participarea președintelui la ședință, după cum se poate observa în imaginile alăturate, Digi 24 abordând mai multe subiecte în același timp al emisiei:

Antena 3: „Iohannis: Am discutat cu premierul despre grațiere”

Realitatea TV: „Iohannis: sunt mulțumit de felul în care vă faceți datoria”

Sursa: Pagini de media

În ceea ce privește protestele de stradă, România TV prezintă manifestația ca fiind una organizată și care are ca scop apărarea „dosarelor măsluite” și discreditarea postului de televiziune. „Susținătorii lui Kovesi în stradă: cine a dat ordinul”, „Apărătorii dosarelor măsluite protestează acum” sau „România TV, atacată pentru difuzarea înregistrărilor lui Ghiță” sunt doar câteva din titlurile care au apărut pe televizoarele românilor. Subiectivitatea și senzaționalul par să caracterizeze modul de expunere al știrilor canalului României TV, spre deosebire de titrările celorlaltor 3 televiziuni analizate în data de 18 ianuarie.

3.3.2. 22-23 ianuarie 2017

Amplificarea protestelor și apariția în mijlocul protestatarilor a președintelui Klaus Iohannis

Presa scrisă a celor patru televiziuni cercetate surprinde în modalități distincte evenimentele din aceste zile. Articolele prezentate de România TV surprind reacția liderului Partidului Social Democrat leată de ieșirea în mijlocul protestatarilor a președintelui Klaus iohannis sub forma articolului „Liviu Dragnea: Planul lui Iohannis este să pice Guvernul până în vară. Se știa ca vrea să organizeze un referendum”, fără a prezenta însă declarațiile președintelui și cuprinde o serie de acuze adresate celui din urmă de Liviu Dragnea.

Același tipar de prezentare a opiniei unei părți se observă și în cazul Antenei 3, care în cadrul articolului care după titlu sugerează opinia președintelui legată de ieșirea în stradă, „Ce le-a transmis președintele Iohannis protestatarilor, după ce a venit în piață”, însă acesta nu este regăsită în cuprinsul articolului, care este format doar din opinia Ministrului Justiției, Florin Iordache, justificând nevoia unei legi a grațierii.

Digi 24 prezintă interconectate ieșirea în mulțimea de protestatari a președintelui și manifestațiile ce au avut loc, atingând subiectul numeroaselor forțe de ordine dispuse pentru a evita degenerarea marșului împotriva legilor amnistiei și grațierii (deși problema amnistiei nu s-a ridicat de la venirea la putere a Partidului Social Democrat), axându-se pe declarațiile acestuia, vorbind despre „o gașcă de oameni politici cu probleme penale”

Realitatea TV surprinde legătura dintre apariția în public a lui Klaus Iohannis și declarațiile ulterioare ale lui Liviu Dragnea, care vor fi preluate subiectiv de televiziuni, în analiza ce urmează sub forma unei „încercări de lovitură de stat”, președintele aflându-se „în fruntea unei noi mineriade”.

Declarațiile publice ale celor două personaje centrale ale protestelor au fost preluate de posturile de televiziune parțial, iar interpretările date au condus spre diverse teorii dezbătute în cadrul emisiunilor televizate. Astfel, protestele au fost prezentate la posturile de televiziune Antena3 ți RomâniaTV, alături de apariția președintelui în spațiul public drept lovituri de stat.

România TV și Antena 3 au fost cele mai încrâncenate pe acest subiect, atingându-se subiectul legat de „înaltă trădare” sau vehiculându-se teorii ale unor conspirații externe. În același timp, Antena 3 a realizat o conexiune cu tragedia de la clubul Colectiv din noiembrie 2015, când în urma protestelor premierul Victor Ponta și-a înaintat demisia. Instigarea la protest din partea susținătorilor Guvernului Grindeanu nu a fost lipsită din partea moderatorului Mircea Badea, „lovitura de stat” devenind un laitmotiv al emisiunii Sinteza Zilei.

În cadrul acesteia se vehiculează simultan intervenția externă și facilitarea protestelor prin remunerații pentru cetățeni, „fiecare protestatar a primit 100 de lei, câinii- 30 de lei”, declarații apărute și dezbătute și in presa internaționala, după cum titrează BBC și South China Morning Post articolul „ Dogs paid to protest: fake news flooding Romania and fuelling euroscepticism blamed on Russia”

România TV prezintă titluri precum „Protestul Iohanniștilor pentru destrămarea Guvernului PSD” sau „Iohannis forțează o lovitură de stat”, în timp ce titlurile Antenei 3 sunt centrate pe teoria conspirativă a protestelor ca un act premeditat pentru demiterea Guvernului: „Incendiul nu a reușit, lovitura de stat continuă” sau „Colectiv 2015 – Bamboo 2017: scenariu bombă!”.

Sursa: Pagini de media

În același timp, fără a exista vreo interpretare a declarațiilor sau scenarii conspirative construite, Digi 24 și Realitatea TV transmit live de la proteste și dezbat pe un ton neutru întreaga situație a protestelor, titrând „28 de mii de oameni, protest în centrul capitalei”, respectiv „Proteste masive la Brașov, Constanța, Galați”.

Sursa: Pagini de media

30-31 ianuarie – 1 februarie 2017

Ordonanța de Urgență nr. 13, privind modificare Codului Penal și a Codului de Procedura Penală este promulgată și au loc în cadrul manifestărilor derapaje violente

Finalul lui ianuarie și prima zi din februarie reprezintă momentul în care orientarea sau afinitățile politice ale televiziunilor analizare sunt cel mai bine conturate, prin tonul adoptat și modalitatea de exprimare. Publicațiile online în această perioadă conțin elemente de subiectivitate, spre deosebire de celelalte momente analizate. Astfel, România TV cataloghează drept „derapaje grave” publicarea datelor personale ale liderilor PSD, țintele unei revolte în stradă, cifrele persoanelor care protestează ridicându-se la 150.000 în București și 200.000 în țară. Articolul vorbește despre zeci de persoane reținute în urma unor incidente violente în PiațaVictoriei și despre 4 jandarmi răniți în ostilități.

Antena 3 marchează momentul incidentelor din Piața Victoriei în mai multe articole care au ca temă centrală violențele protestatarilor, punctând faptul că a fost vorba de membri ai galeriilor de fotbal. . Modificarea adusă Codului Penal prin ordonanța adoptată la ședința de marți este prezentată din punct de vedere al Ministrului Justiției și este transmis prin mai multe știri mesajul diverșilor artiști din România.

Realitatea TV este singurul site de știri care atinge subiectul ordonanțelor din punct de vedere al intereselor politicienilor, precizând că „OUG salvează  mulți lideri PSD cu dosare, printre care: Liviu Dragnea, Gabriel Oprea sau Nicușor Constantinescu”. În același articol există o trimitere spre o altă știre, care caracterizează Guvernul și modul de adoptare al ordonanței, asemănându-l cu „un infractor la miez de noapte”

Digi 24 titrează „Cel mai amplu protest din ultimii 24 de ani! Peste 300.000 de oameni în stradă”, atingând pe larg subiectul violențelor, precum și intervenția jandarmilor și evacuarea zonei. Spre deosebire de celelalte publicații online, ziariștii Digi 24 dezvoltă punctul de vedere al liderului Partidului Social Democrat, prezentând integral declarația acestuia în ceea ce privește protestele: „Liviu Dragnea despre proteste: Nu am înțeles care este supărarea”.

Dacă până acum s-a conturat un tipar al televiziunilor și al afinităților pe care acestea le-au dezvoltat, pro manifestații sau împotriva lor, emisiunile televizate din perioada 31 ianuarie- 1 februarie surprind amănunți acest lucru.

Astfel, analizând titlurile știrilor prezentate la România TV , se poate observa o atitudine fățișă împotriva protestelor, caracterizând protestele drept un „sistem Iohannist”, prezentate într-o notă violentă, care are drept scop deturnarea Guvernului. În același timp, se suderează faptul că președintele este cel care a declarat „război total” Guvernului, iar protestatarii împreună cu fostul Guvern tehnocrat formează „caracatița sistemului mafiot”. Intervențiile invitaților în platourile de televiziune pun accent pe tentativa de lovitură de stat din partea unor oameni „care nu se împacă cu rezultatul alegerilor”

Sursa: Pagini de media

În aceiași nuanță se prezintă evenimentele și în cadrul emisiunilor Antenei 3, care cunoaște o creștere semnificativă în această perioadă a rating-ului, ajunând pe locul 3 după Pro TVși Kanal D, cu peste 900.000 de vizualizări pe minut la nivel național în intervalul 18-24:00. Sunt prezentate declarații trunchiate ale diverselor personalități, titrându-se „Președintele CEDO: România să facă și grațieri”, în contextul în care Ministrul Justiției declara vis-a-vis de adoptarea ordonanței următoarele „Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri-pilot la CEDO și în acest sens am adoptat proiectul de lege privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate.”

Sursa: Pagini de media

Digi 24 este singura televiziune care prezintă într-un ton neutru întregul protest, precum și declarațiile oficialilor, transmițând imagini în direct. Televiziunea tratează obiectiv manifestațiile, punctând numărul de protestatari din marile orașe ale țării, unde există corespondenți.

Sursa: Pagini de media

Dacă România TV și Antena 3 promovează ideea unor incitări în rândul protestatarilor și a unei lovituri de stat, iar Digi 24 prezintă obiectiv evenimentele ce au loc în țară, Realitatea TV, în cadrul emisiunii prezentate de Rareș Bogdan vorbește despre declarațiile Ministrului Justiției ca având „tupeu de borfaș în fața jurnaliștilor”, notă pur subiectivă în caracterizarea acestuia. Este titrată de asemena declarația președintelui Iohannis, decizia și modul de adoptare al ordonanțelor fiind aspru criticate – „Iohannis: Astăzi este o zi de doliu”.

Aprobarea ordonanței este văzută într-un mod apocaliptic, tratată ca reprezentând finalul României, titluri precum „Noapte bună, România, oriunde te-ai afla” sau „Justiția primește lovitura de grație. Adio, arme!” denotă subiectivitatea realizatorului emisiunii și poziționarea pro-manifestanți și anti-Guvern, în frunte cu liderul partidului, Liviu Dragnea.

Sursa: Pagini de media

5-6 februarie 2017

Abrogarea Ordonanța de Urgență nr. 13 și cel mai mare protest de la căderea comunismului

Punctul culminant al protestelor a fost atins în momentul abrogării Ordonanței de Urgență privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, când se atinge maximul record al manifestărilor, aproximativ 600.000 de oameni și au loc în același timp contramanifestații la București.

România TV relatează amploarea protestelor, peste 600.000 de oameni în țară și 280.000 doar în capitală, accentuând totodată faptul că paralel cu manifestațiile din Piața Victoriei are loc la Cotroceni o contra-manifestație a susținătorilor Guvernului Grindeanu și ai Partidului Social Democrat, care cuprinde câteva mii de oameni. Articolul privind abrogarea ordonanței cuprinde preambululi ordonanței și comunicatul Guvernului referitor la aceasta, cauza principală a abrogării acesteia fiind „insuficienta dezbatere a soluțiilor de interes pentru întreaga comunitate”.

Antena 3 dezbate faptul că „guvernul a  cedat și a anunțat că retrage ordonanța și că ministrul Justiției va suporta consecințele”, iar principalul motiv pentru retragerea acesteia este neînțelegerea care a creat instabilitate în rândul populației. Legat de numărul de participanți la proteste, este notat faptul că în jurul orei 21:00 erau 120.000 de persoane care manifestau împotriva guvernului și cereau demisia prim-ministrului, în timp ce, în paralel, „câteva zeci de persoane” protestau în fața Palatului Cotroceni împotriva președintelui Klaus Iohannis

Articolele de pe site-ul Digi24 referitoare la ordonanța și abrogarea ei reunesc modificările ce se produc odată cu retragerea ei, prezentând opinia unor analiști cu privire la „posibile capcane în ordonanța de urgență adoptată duminică”Jurnaliștii Digi 24 prezintă în articole distincte cele două proteste ce au avut loc. Contramanifestația de la Palatul Cotroceni pentru susținerea Guvernului atingând un maxim de 1500 de oameni care doresc să demonstreze faptul că „protestele care au avut loc în Capitală și în alte orașe din țară în ultimele șase zile nu reprezintă vocea majorității.” Protestele din Piața victoriei au atins un maxim de 600.00 de oameni din care 300.000 în București, arătându-și nemulțumirea față de modul de guvernare al Partidului Social Democrat.

Subiectivitatea articolului online al postului Realitatea TV referitor la declarația liderului Partidului Social Democrat din ziua protestului este sugerată de însuși titlul articolului: „Liviu Dragnea, mesaj sfidător față de românii din stradă. "A fost un plan bine pus la cale”, afirmând că în spatele protestelor există un plan bine pun la punct și că aceste manifestații de amploare sunt organizate.

Realitatea TV vorbește despre 600.000 de oameni în toată țara, 280.000 fiind în capitală, manifestațiile demonstrând faptul că oamenii sunt nemulțumiți de viața politică, neavând încredere în Guvern și în posibilitatea repetării acestei decizii pe viitor. Despre contramanifestația de la Palatul Cotroceni se vorbește ca nefiind organizată de Partidul Social Democrat, cei 1.600 de oameni cerând demisia președintelui și arătându-și susținerea față de Guvern.

Televiziunea explică evenimentele pe același ton general ca până acum. România TV sugerează faptul că manifestația de la Palatul Cotroceni este realizată în numele solidarității cu postul de televiziune, titrându-se „Susținere impresionantă pentru România TV.” În același timp se vorbește despre mii de persoane prezente, nuanța generală a emisiunilor fiind pusă pe intervenția externă, coordonată sau după cum explică în direct Călin Popescu Tăriceanu, „o campanie de manipulare făcută de profesioniști”

Sursa: Pagini de media

Antena 3 devine relativ imparțială în comparație cu discuțiile din cadrul emisiunilor de la România TV, ridicând problema dezbinării la nivel național datorită afinităților politice, „sute de mii de oameni” protestând împotriva Guvernului, existând de asemenea susținători ai acestuia: „1-1 la greșeli: Iohannis la proteste, guvernul cu OUG 13” sau „România dezbinată a ieșit în stradă”.

Sursa: Pagini de media

Digi 24 păstrează în continuare un ton neutru, relatând în direct evenimentele și amploarea loc, atât prin durată, cât și prin numărul mare de participanți, prin corespondenți la fața locului, prezentând evenimentele sub titluri precum „Protest istoric” sau „O săptămână de proteste”, prezentând în același timp opiniile ambelor tabere ale politicii.

Sursa: Pagini de media

Realitatea TV pune accent pe imaginea internațională a protestelor, făcând apel atât la agențiile mari de presă ca AFP și Reuters referitor la numărul de protestatari, dar și la protestele internaționale ce au loc : „Bruxelles: peste 1000 de români protest la ambasadă”. Contra-manifestația este prezentată drept un eveniment format din „pensionarii PSD”, atrăgând atenția asupra diferențelor dintre alegerile prezidențiale și cele parlamentare: „Legitimitate: Iohannis 6,4 mil., PSD 3.2 mil.”.

Totodată protestele sunt comparate cu revoluția din 1989, ca amploare și putere și este condamnat modul în care Partidul Social Democrat își apără președintele, considerat vinovat pentru ordonanță.

Sursa: Pagini de media

3.5 Efectele implicației mass-media în protestele de stradă

În urma analizei realizate pe cele 4 posturi de știri românești, Antena3, România TV, Digi24 și Realitatea TV am putut observa anumite tipare care pot fi general privite ca o modalitate de caracterizare a acestora. Am observat în primul rând subiectivitatea știrilor, fie prin titlurile adoptate, fie prin poziția și modul de diseminare a informațiile. În același timp a fost evidențiată setea de senzațional și diferitele informații transmise în spațiul public, referitor la organizare protestelor de către o putere din exteriorul României sau la sumele vehiculate că ar fi fost primite de protestatari în schimbul manifestațiile. Un alt tipar a fost trunchierea informațiilor sau oferirea dreptului la replică doar uneia dintre părți, însușirea falsă a protestelor, ceea ce a denotat foarte clar o imparțialitate a posturilor de televiziune.

Astfel, poziționarea pe o axă a obiectivității ar așeza postul de televiziune Digi24 în zona centrală, datorită neutralității și a obiectivității cu care au fost transmise evenimentele, prezentând opiniile ambelor tabere, atât a protestatarilor din Piața Victoriei, cât și a celor de la Palatul Cotroceni, precum și a liderilor politici, pe de o parte situându-se președintele Klaus Iohannis, iar în tabăra adversă, președintele Partidului Social Democrat Liviu Dragnea, alături de Guvernul prim-ministrului Sorin Grindeanu.

La poli opuși ai subiectivității se așează, în urma studiului de caz Antena3 și România TV, împărtășind aceiași viziune a protestelor privite ca lovituri de stat, în contrast cu Realitatea TV, care susține cauza protestatarilor și condamnă modalitatea de adoptare a actului normativ.

Senzaționalul este cuvântul ce poate caracteriza cel mai fidel Antena 3 și România TV, prin multitudinea de știri prezentate subiectiv, fără a da dreptul de replică ambelor părți, dar mai ales prin prezentare tendențioasă și cu tente conspirative ale manifestărilor din București și din țară, afirmații criticate de presa internațională. În același timp, se poate observa imparțialitatea acestor televiziuni prin invitații pe care i-au avut ca invitați în platou sau care au intervenit telefonic, printre care președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea sau președintele ALDE și al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Ministrul Justiției, Florin Iordache (PSD) sau Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu (PSD).

Realitatea TV prin susținerea opiniilor împotriva Guvernului și de susținere ale protestelor adoptă de asemenea o poziție părtinitoare, agitând, asemenea celorlalte două posturi telespectatorii prin sintagmele atribuite Guvernului și conducerii PSD.

Poziționarea posturilor de televiziune, după modul de expunere al evenimentelor prezentate, a titlurilor și informațiilor diseminate este prezentată în figura 4.1.

Figura 4.1. Poziționarea posturilor de televiziune față de obiectivitatea Digi24.

Efectele pe care difuzarea părtinitoare a știrilor le are sunt multiple, având un impact în primul rând social, la nivelul tensiunilor dintre generații sau susținători ai uneia dintre părți, dar și la nivel politic, prin creșterea sau scăderea capitalului politic al diferitelor personalități.

Cel mai important rezultat rămâne de departe clivaj ideologic. Luând în considerare indicii prezentați în capitolul anterior, legat de vârsta medie a audienței și a educației acesteia. Protestele de la începutul anului au reprezentat începutul unei confruntări la nivel ideologic între susținătorii partidului aflat la guvernare care doreau aplicarea programului de guvernare și susținătorii președintelui în demersul său de consolidare a statului de drept. Analiza realizată de Ovidiu Borțun și Bianca Cheregi prezintă o Românie duală: „noua Românie” este caracterizată de toleranță, respect, secularism și meritocrație, o parte a populației care nu dorește preluarea puterii sau implicarea în viața politică, ci doar respectarea unor valori care erau puse sub semnul întrebării de clasa politică.

„Vechea Românie”, susținătoare a Guvernului, manifestă împotriva președintelui, promovând identitatea teritorială, etnică și religioasă, având un spirit conservator, îndreptat spre soluții pe termen scurt. Aceștia utilizează un discurs naționalist, xenofob împotriva președintelui Klaus Iohannis, ceea ce poate conduce la diviziuni în interorul națiunii române.

După cum afirma sociologul Vasile Dâncu, „conflictul (…) schimbă fundamental strategia politică: nu mai avem o politică orientată spre rezolvarea problemelor sociale, ci o strategie orientată spre confruntarea cu inamicul”, ceea ce reprezintă un element destabilizator pe plan intern. Instabilitatea pe plan politic este o vulnerabilitate la adresa României, procesele politice neputând să fie desfășurate în condiții normale, putând fi periclitată securitatea națională.

Simultan, prin clivajul ideologic datorat informațiilor parțial prezentate publicului larg, televiziunile și presa pot contribui la scăderea capitalului politic și defăimarea unei personalități în favoarea celeilalte, influențând în mod direct alegerile pe care telespectatorii le vor face în direcția politică.

Un efect pozitiv al acestor pattern-uri identificate la posturile de știri este creșterea influenței verificatorilor politici și apariția în mediul virtual a domeniilor care demontează sau confirmă informațiile vehiculate în presa. Concomitent, cel puțin în rândul protestatarilor a fost nevoie de o educare proprie suplimentară pentru a înțelege mecanismele de funcționare și de adoptare/abrogare a actelor normative, precum și de analiza proiectelor de ordonanță, iar spiritul critic a trebuit cizelat pentru a păstra nota de obiectivitate față de ambele tabere. Dezbaterile publice referitoare la informațiile prezentate de posturile de televiziune au contribuit de asemenea la consolidarea culturii politice, alături de proteste, indiferent de partea din care au făcut cetățenii parte.

Astfel, efectele mass-media sunt multiple asupra vieții sociale și politice. Mass-media poate deveni un instrument de propagandă ideologică a diverșilor actori interni sau internaționali, cum se vehiculase în cazul protestelor din ianuarie-februarie 2017, ceea ce ar deveni o vulnerabilitate la adresa ordinii interne și securității statului. Păstrând însă o notă de obiectivitate în interpretarea diferitelor informații, ea devine o sursă de informare nelipsită din viața oricărui cetățean care participă la viața politică.

Concluzii

Relația de interdependență întra stat, securitate, democrație și societatea civilă este una ușor de analizat. Statul are ca principală responsabilitate asigurarea unui mediu de securitate teritorială, politică, economică și societală pentru cetățeni, care au la rândul lor obligația de a participa la viața politică, precum și la dezbaterile publice în domeniile de interes general. Acestă participare la viața publică este reprezentativă pentru regimurile democratice, iar în momentul în care anumite politici sau direcții de acțiune ale statului nu coincid cu valorile majorității populației sau crează contextul pentru anumite derapaje de la valorile democratice, cetățenii au posibilitatea de a-și exprima nemulțumirea prin participarea neconvențională la viața politică, sub forma mișcărilor sociale ale societății civile.

Cu toate că istoricul politic al participării convenționale a demonstrat că societatea românească este apatică în ceea ce privește prezența la vot, spre exemplu, iar trecutul mișcărilor sociale din România nu prevestea vreo manifestație de amploare în viitorul apropiat, datorită dezinteresului general afișat, protestele din ianuarie-februarie 2017 au demonstrat contrariul. Societatea civilă românească își dezvoltă în continuare cultura politică și activismul civic prin participarea directă la procesul decizional, aducând astfel, odată cu manifestațiile din acestă perioadă în prim-plan principii precum meritocrația, dialogul și competiția.

Cazul mișcărilor sociale din România nu este unul singular, societatea civilă Est-Europeană fiind în plin proces de formare a culturii politice, având o istorie recentă a democrației, după prăbușirea comunismului. Însușirea de către cetățeni a anumitor valori democratice aduce după sine responsabilitatea de a acționa în momentul în care aceste principii sunt încălcare. Deși în general cea mai simplă modalitate de implicare este votul, participarea neconvențională este menită să atragă atenția internațională asupra problemelor cu care se confruntă statul.

Participarea politică este însă imposibilă dacă societatea civilă nu are un trecut al experiențelor și al unor valori bine însușite care să creeză cultura politică. Sau este posibilă, dar există riscul ca mișcarea să nu provină din partea cetățenilor, ci să fie insuflată prin mijloace propagandistice. Astfel, cea mai simplă modalitate de diseminare a informațiilor o reprezintă mass media, prin rețelele de comunicare exitinse pe care le dezvoltă în contextul globalizării și al revoluției tehnologice, locul din care cei mai mulți oameni își aleg informațiile.

Mass-media a jucat un rol important în protestele de la începutul anului 2017 din România, fiind privită și în trecut drept o posibilă vulnerabilitate la adresa securității naționale. Imaginile ce au fost create în jurul manifestațiile și informațiile, mai mult sau mai puțin adevărate au fost diseminate în public vor avea repercursiuni atât asupra vieții politice, cât și a vieții sociale. Analiza realizată în cadrul lucrării a oferit răspunsurile la întrebările de cercetare pe care a fost construită lucrarea.

Care sunt implicațiile mass-media în protestele din spațiul românesc?

Mass-media reprezintă principala formă de obținere a informațiilor din mediul politic, fiind modalitatea ce mai accesibilă de transmitere a informațiilor dinspre decidenți spre publicul larg. Dezbaterile din spațiul public și schimbul de replici între exponenții puterii au fost dezbătute, disecate, interpretate și diseminat prin metode diferite de posturile de televiziune și de știri.

Studiul de caz realizat pe cele patru televiziuni a evidențiat identificarea acestora cu o anumită tabără, informațiile fiind prezentate într-o lumină favorabilă pentru unii reprezentanți și având conotații negative pentru ceilalți, fiind adresate astfel doar unei părți a populației României. Acest lucru poate fi observat prin discrepanța care apare între informațiile prezentate în cadrul emisiunilor televizate și știrile apărute pe paginile online ale acelorași posturi, observându-se destul de clar că cele din urmă, cu precădere destinate publicului tânăr sunt fidele realității, în timp ce informațiile vehiculate în emisiuni au un public țintă format dintr-o populație cu media de vârstă de peste 55 de ani, caracterizată în general de un spirit conservator și etnocentrist.

Alături de acesta, dezvăluirea anumitor știrilor pe surse, fără a avea o bază concretă poate produce tulburări la nivelul societății, prin asumarea acestor informații de către cetățeni și apariția unui comportament în consecință. Dezinformarea sau imparțialitatea, prezentarea trunchiată a declarațiilor sau reinterpretarea lor au reprezentat instrumentele prin care posturile de televiziune au comunicat desfățurarea evenimentelor către publicul larg.

Promovarea unui discurs violent și a unor informații legate de posibile conspirații la adresa securității României reușesc să inducă teama în rândul populației, emoție care a creat cele mai numeroase conflicte pe parcursul istoriei. Acest apel factorul sentimental crează o solidaritate în rândul audienței, dar dezvoltă în același timp și comportamente negative, ca xenofobia, rasismul sau naționalismul extremist.

Cum influențează mass media securitatea națională și stabilitatea internă?

Influența mass-media a fost resimțită prin contra-manifestațiile ce s-au desfășurat concomitent cu protestele din februarie 2017, organizate pentru susținerea Guvernului, cerându-se demisia președintelui. Apelurile repetate la solidaritate în emisiunile posturilor de televiziune și prezentare în complicitate pentru organizarea protestului a instituțiilor statului, precum președintele, Direcția Națională Anticorupție, magistrații sau procurorii, conduc la subminarea autorităților publice și neîncrederea în eficacitatea acestora sau în scopurile lor, vehiculându-se ideea apărării „sistemului mafiot”, sintagmă cu grave conotații negative, ceea ce conduce la apariția unei vulnerabilități.

În ce ce privește stabilitatea internă, prin modul de articulare al știrilor, presa românească poate induce confuzie la nivelul societății și poate conduce la apariția unor conflicte ideologice între cetățeni, în funcție de afinitățile politice ale acestora. Instigarea la violență sau prezentarea protestatarilor ca fiind agresori, impulsivi și amplificând dimensiunile incidentelor ce au avut loc conduc la o stare generală de frustrare care amplifică diferențele generaționale. Catalogarea diferitelor grupuri prin sintagme precum „iohanniști” sau „pensionarii PSD” , oferind conotații negative electoratului, identificându-i cu anumite valori și conturând stereotipii în jurul lor.

Diseminând informații legate de încercarea Președintelui de a bloca Guvernul legitim de a acționa conform programului de guvernare conduce la crearea unei vulnerabilități la adresa securității naționale, datorită proiectării unei imagini a instituțiilor statului român care nu reușesc să coopereze în situații de criză, nereușind astfel să comunice și să asiure climatul de securitate politică.

În același timp, așa cum statuează Strategia Națională de Apărare a Țării un alt element important care are efecte asupra securității naționale este reprezentat de corupția care vulnerabilizează statul. Astfel, dezincriminarea abuzului în serviciu până la un anumit prag și trecerea lui din sfera penală în cea civilă, precum și scăderea pedepselor pentru acesta au fost privite de societatea civilă ca o subminare a luptei anti-corupție pe care o duce România.

Astfel, mass-media are o influență puternică asupra vulnerabilizării populației prin diseminarea de știri parțial adevărate și în același timp poate avea efecte asupra securității naționale prin crearea unor zone de risc care pot fi exploatate de diferiți actori

Cum pot fi încadrate mișcările sociale ca forme de consolidare a democrației românești și de asigurare a securității?

Indiferent de perspectivele din care sunt private, mișcările sociale reprezintă forme de manifestare a nemuțumirilor și de participare la viața politică. Regimurile democratice facizitează dezvoltarea acestor forme de acțiuni colective datorită drepturile și libertăților cetățenești, iar mișcările sociale conduc la consolidarea democrației prin dezbaterile publice, prin crearea unei identități collective în jurul unor valori sau principia și prin integrarea în cadrul lor a diferitor grupuri, extinzând participarea politică și în rândul populației inactive.

Concret, mișcările sociale pot produce o stare de instabilitate prin presiunea pe care o exercită asupra sistmului politic și prin tendințele de afirmare pe scena politică.

În cazul mișcărilor din ianuarie-februarie 2017 nu au existat însă elemente care să indice faptul că aceastea s-ar putea transforma în mișcări revoluționare sau ar urmări preluarea puterii, ci mai degrabă au fost dezvoltate pe dorința colectivă de a prezerva anumite valori și principii, ca lupta anti-corupție sau statul de drept. Deși presiunea exercitată a condus la demisia Guvernului și o scurtă periodă de tensiune între instituțiile statului, mult mai relevant este faptul că a condus la includerea societății civile în procesul decisional.

Din punct de vedere al securității, analizând sub-sectorul politic al securității umane, oamenii au recunoscut legitimitatea Guvernului ales prin vot în noiembrie 2017, dar au perceput direcțiile politicilor sale ca fiind o amenințare la siuranța națională. A apărut însă o neîncredere generală a societății civile, divizată între suspiciunea ce planează asupra Președintelui referitor la încercarea de blocare a deciziilor Guvernului și lipsa de încredere în Guvernul care ar putea continua demersurile pentru schimbarea legislației și diminuarea pedepselor faptelor aferente corupției.

Astfel, mișcările sociale din România din perioada ianuarie-februarie 2017 au creat, atât prin protestele propriu-zide, dar mai ales prin imaginile subiective ale posturilor de televiziune o stare de tensiune între instituții, de neîncredere în deciziile acestora, accentuând în același timp diferențele ideologice dintre generații.

Evoluții și provocări

După cum am afirmat în analiza mișcărilor sociale din România, cetățenii au redescoperit eficacitatea protestelor și teama oamenilor politici de asumarea deciziilor. Societatea civilă românească se află în plin proces de dezvoltare, iar nevoie acestor experiențe este imerios necesară pentru a conduce România spre o democrație autentică.

Mișcările sociale nu s-au oprit însă odată cu abrogarea celebrei Ordonanțe 13, ci au continuat odată cu apariția proiectelor de modificare a legilor justiție elaborate de guvernul Tudose în august 2017 sau cu reforma Codului Fiscal din noiembrie 2017. Proteste importante au avut loc și în anul 2018, nu doar din partea vechilor protestatari ai ordonanței 13, ci a avut loc un miting de susținere a Guvernului, organizat de PSD și ALDE în 9 iunie 2018.

În momentul redactării acestei lucrări, în urma adoptării în 18 iunie a proiectului de modificare a Codului de Procedură Penală aun loc proteste importante în marile orașe ale României, zeci de mii de oamenii ocupând piețele publice până în prezent.

Observând evoluția protestelor, consider că aceste forme de manifestare a nemulțumirilor vor continua, oamenii devenind tot mai implicați în deciziile ce urmează să le avesteze viața și tot mai critici la adresa oamenilor politici, imparțiali când vine vorba de interesele societății. Consider ca este relevant absenteismul din momentele de participare formală la viața politică, care nu poate fi redresat prin proteste de stradă, cea mai sigură formă de participare rămânând exercitarea dreptului de vot când apare oportunitatea, deoarece greutatea acestuia este mult mai mare decât a unei părți a populației nemulțumită de modul de guvernare al partidului ales, indiferent de culoarea lui politică.

Bibliografie

Cărți

ADI, Ana, LILLEKER, Darren, #Rezist. Romania s 2017 anti-corruption protests: causes, development and implication, Berlin, Quadria University of Applied Sciences, 2017

ARENDT, Hannah, On violence, Londra,editura Allen Lane, 1970.

ARISTOTEL, The Politics, Londra, editura Aeterna Press, 2015.

BRUCAN, Silviu, Îndreptar-dicționar de politologie, București,editura Nemira, 1993.

BUZAN, Barry, WAEVER, Ole, DE WILDE, Jaap, Securitatea- un nou cadru de analiză, Cluj-Napoca, editura CA Publishing, 2011.

COLLINS, Randall, Social movements and the focul of emotional attention, în GOODWIN, Jeff,

DAHL, Robert A., The concept of power, Behavioral Science, iulie 1957, pp. 201-215, ( disponibil la adresa: https://welcometorel.files.wordpress.com/2008/08/conceptpower_r-dahl.pdf).

DÂNCU, Vasile Sebastian, Politica inutila, Cluj-Napoca, editura Eikon, 2007,

DEAC, A.L., IRIMIA, I. , Securitate și apărare națională – culegere de lecții, București, editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1999.

DELLA PORTA, Donatella, DIANI, Mario, Social Movements: An introduction, Oxford, editura Blackwell, 2006

Dicționa cvrul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a, București, editura Univers Enciclopedic,1998.

GOLDSTEIN, Joshua S., PEVENHOUSE, Jon C., Relații Internaționale, Iași, editura Polirom, 2008.

GOODWIN, Jeff, JASPER, James M., POLLETTA Francesca, Passionate politics: emotions and social movement, Chicago, The University of Chicago Press, 2001.

HAGUE, Rod, HARROP, Martin, Guvernământ și politici comparate, Cluj-Napoca, editura CA Publishing, 2013.

HOLBRAAD, Martin, PEDERSEN, Morten Axel, Times of security – ethnoraphyof fear, protest and the future, Routdlege, New York, 2013.

JASPER, James M., POLLETTA Francesca, Passionate politics: emotions and social movement, Chicago, The University of Chicago Press, 2001, pp. 27-45.JOHNSTON, Hank , LIO, Shoon, Collective Behavior and Social Movement in Postmodern Age: Looking Backward to Look Forward, University of California Press, în Sociological Perspectives, Vol. 41, Nr. 3, 1998, pp. 453-472.

KALDOR, Mary, Securitatea umană, Cluj-Napoca, editura CA Publishing, 2010.

KEMPER, Theodore D., A structural approach to social movement emotions , în GOODWIN, Jeff, JASPER, James M., POLLETTA Francesca, Passionate politics: emotions and social movement, Chicago, The University of Chicago Press, 2001, pp. 58-74.

LASSWELL, Harold D., Politics: Who Gets What, When, How, New York, editura McGraw Hill, 1936.

LAȘAN, Nicoleta , Securitatea: concepte în societatea contemporană în Revista de Administrație Publică și Politici Sociale, an II, nr. 4 (5)/decembrie 2010, Satu Mare, 2010.

LAVER, Michael, Invitation to Politics, Oxford, editura Martin Robertson, 1983.

LAWSON, Stephanie, Relații internaționale – o scurtă introducere, Cluj-Napoca, editura CA Publishing, 2010.

MICHNIK, Adam, The New Evolutionism, în  Letters from Prison and Other Essays, University of California Press, 1986. (disponibil online http://chnm.gmu.edu/1989/archive/files/A%20New%20Evolutionism%201976_65b0fee1ea.pdf )

ROBINSON, Paul, Dicționar de securitate internațională, Cluj-Napoca , Editura CA Publishing, 2010.

ROOSEVELT, Franklin D., The four Freedoms, 1941 State of the Union Address, 1941, Voice of Democracy ( disponibil la adresa: http://voicesofdemocracy.umd.edu/fdr-the-four-freedoms-speech-text/).

WOLFERS, Arnold, National Security as an Ambiguous symbol, în Political Science Quarterly, vol 67, Nr.4, 1952, 481-502.

STAYNER, James, Comunicarea politică moderna, Cluj Napoca, editura CA Publishin, 2010.

SUROWIECKI, James, The wisdom of crowds, New York, Anchor Books, 2005.

TARROW, Sidney G., Power in Movement. Social Movemenst and Contentious Politics, New York, Cambridge University Press, 2011.

TILLY, Charles, Social movements, 1768-2008”, Boulder, Colorado, Paradim Publisher, 2009.

Articole presă

Antena 3, www.antena3.ro

BBC, www.bbc.com

Digi24, www.digi24.ro

Drept Online, www.dreptonline.ro

Evenimentul Zilei, www.evz.ro

Forbes Romania, www.forbes.ro

Gândul, www.gandul.info

Hot News, www.hotnews.ro

New York Times, www.nytimes.com

Paini de media, www.paginidemedia.ro

Realitatea TV, www.realitatea.net

România TV, www.româniatv.net

South China Morning Post, www.scmp.com

Ziare, www.ziare.com

Ziarul Adevărul, www.adevarul.ro

MediaFax

Ziarul Financiar, www.zf.ro

Articole reviste de specialitate

COVACI, Mihai, Factorul Facebook în alegerile prezidențiale din 2014, în Revista Sfera Politicii, vol. XXIII, nr. 183, 2015, pp. 85-92, disponibil la http://www.sferapoliticii.ro/sfera/183/pdf/183.08.Covaci.pdf, accesat 19.06.2017

TUȚA, Enache, Colectiv- dezastrul care a schimbat o epocă, în Revista Sfera Politicii, vol XXIV, nr 187, 2016, pp. 19-30, disponibil la adresa http://www.sferapoliticii.ro/sfera/187/art02-Tusa.php , accesat 18.06.2018

Alte documente

Strategia Națională de Aparare a Țării pentru perioada 2015-2019, Administrația Prezidențială, București, 2015, disponibil la adresa: http://www.presidency.ro/ro/strategia-nationala-de-aparare-a-tarii1444725665

Strategia Națională de Apărare 2010-2014, Administrația Prezidențială, București, 2010, disponibil la adresa http://ccpic.mai.gov.ro/docs/Strategia_nationala_de_aparare.pdf

Institutul Român de Evaluare și Strategie, Generația Facebook și convergența media au dus la Victoria lui Klaus Iohannis, disponibil la http://www.ires.com.ro/articol/282/genera-ia-facebook-%C8%99i-convergen%C8%9Ba-media-au-dus-la-victoria-lui-klaus-iohannis

Biroul Electoral Central, Rezultate finale 2 noiembrie 2014, disponibil la http://bec2014.roaep.ro/rezultate-finale-2-noiembrie-2014/index.html

Biroul Electoral Central,Situația prezenței la urne la alegerile pentru Președintele României 2 noiembrie 2014, disponibil la http://bec2014.roaep.ro/wp-content/uploads/2014/11/SIAP2014_PAR_Raport-Situatie-Prezenta-la-urne.pdf

Biroul Electoral Central, Rezultate finale 16 noiembrie 2014, disponibil la http://bec2014.roaep.ro/rezultate-finale-16-noiembrie/index.html

Biroul Electoral Central, Alegeri parlamentare decembrie 2016, disponibil la http://prezenta.bec.ro/

Constituția României din 1991, Art 2. alin.1 Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum. (disponibil la adresa http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act1_1,

OUG 45/2014 privind modificarea și completarea legii nr. 370/2004 pentru alegerea președintelui României, publicată în Monitorul Oficialm, partea I, nr. 475 din 27 iunie 2014, disponibil la http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_45_2014_modificarea_lege_370_2004_alegerea_presedintelui_romaniei.php,accesat

OUG 13/2017 pentru modificarea și completarea legii nr. 286/2009 privind codul Penal și a legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.92 din 1 februarie 2017, disponibila la http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_13_2017_modificare_lege_286_2009_codul_penal_lege_135_2010_codul_procedura_penala.php

OUG nr.14/2017 privind abrogarea OUG 13/2017 pentru modificarea și completarea legii nr. 286/2009 privind codul Penal și a legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr 101 din 5 februarie 2017, disponibil la http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_14_2017_abrogarea_OUG_13_2017_modificare_legii_286_2009_codul_penal_legii_135_2010_codul_procedura_penala_pentru_si_pentru_modificarea_legii_286_2009.php

Ministerul Justiției, Proiect modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, disponibil la http://www.just.ro/wp-content/uploads/2017/01/OUG-CP-si-CPP-17.01.2017-final.docx

Ministerul Justiției, Proiect privind legea grațierii, disponibil la http://www.just.ro/wp-content/uploads/2017/01/OUG-pentru-gratierea-unor-pedepse.doc