Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpânul nostru. [302488]

INTRODUCERE

„[anonimizat] e stăpânul nostru.”

(Constantin Noica)

[anonimizat]. Mai mult decât o [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]-i sunt specifice.

[anonimizat]. [anonimizat], Creangă, Caragiale, Arghezi, Blaga, Sorescu, Preda și alte mari personalități ale unui neam care nu a trecut grăbit și degeaba prin istorie.

[anonimizat], [anonimizat], ci în toate împrejurările vieții zilnice: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], dimpotrivă, absența acestora din exprimare reprezintă o [anonimizat] a unei culturi și a unui popor.

Să vorbim și să scriem corect românește este o [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], implicit, [anonimizat], poate să le deosebească de jargon sau de argou. [anonimizat], [anonimizat].

După 1989, se observă în presa românească o degradare continuă a limbii, evidentă prin căutarea unor titluri și subiecte de scandal. [anonimizat]-se în vedere doar punctele de rating. Mulți dintre moderatori și mai ales invitații „de serviciu” [anonimizat] s-[anonimizat] „succesului” [anonimizat] o limbă română plină de clișee agresive și de de haos lexical. Exprimarea acestora l-ar face invidios până și pe marele Caragiale.

[anonimizat]. Cuvintele au fost golite de sens și reprezintă doar instrumentele prin care se exprimă realitatea. [anonimizat].

[anonimizat], o misiune extraordinar de dificilă. Misiunea profesorului de limba română este foarte dificilă. [anonimizat], cu degradarea evidentă a limbii în sfera vietii publice dar mai ales cu influența negativă pe care o [anonimizat]. Multe vedete pop (din rândul cărora tinerii își aleg modelele), [anonimizat] majoritate a fotbaliștilor și chiar unii politicieni (populiști sau nu), dau un exemplu foarte prost în ceea ce privește utilizarea limbii române, de la nivelul „almanahe care este” până la nivelul cu ștaif al „lucrurilor care le-am facut”.

LIMBA – INSTRUMENTUL COMUNICĂRII VERBALE

Instrumentul prin care se realizează comunicarea verbală este limba. Dincolo de definiția rigidă din dicționar („sistem de comunicare, alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, senimentele și dorințele”), cuvântul „limbă” se bucură de o sumedenie de definiții, mai mult sau mai puțin poetice, dar toate adevărate.

Considerată de Vasile Alecsandri „tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul sacru lăsat de generațiile trecute”, limba este o modalitate de exprimare a gândurilor și a sentimentelor, a deznădejdii și a izbânzii, a bucuriei și a tristeții.

Ce însemnătate are limba pentru noi? Ce „valoare” mai are ea în această perioadă „modernă”, când pentru a dovedi că suntem „culți” folosim multe „anglicisme”, de cele mai multe ori în conexte inadecvate. Oare ne este rușine de origini? Părem mai inteligenți dacă ne „englezim”?

„Cultivarea limbii înseamnă, în primul rând, asigurarea exprimării corecte conform normelor limbii literare actuale și, la un nivel superior, rafinarea și îmbogățirea ei. În ambele accepții, cultivarea limbii vizează toate componentele exprimării orale și scrise, deci pronunțarea- ortoepia-, scrierea- ortografia și punctuația, vocabularul și gramatica, în toate urmărindu-se și adecvarea stilistică, iar gramatica nu este o componentă oarecare a exprimării corecte, ci una pe care se bazează multe reguli de scriere și chiar unele de pronunțare, precum și distincția între unele sensuri lexicale”.

Limba literară – aspectul cel mai îngrijit al limbii naționale

Limba este principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități. Ea a apărut din necesitatea omului de a comunica. E un sistem de semne (asocieri de sunete cu anumite semnificații), care a apărut în istoria conviețuirii sociale a oamenilor ca instrument de materializare a gândirii: are caracter social – apare și se dezvoltă în societate, pentru a asigura comunicarea între membrii unei societăți.

Complexitatea limbii se datorează faptului că ea reprezintă „un sistem cu un număr imens de elemente care se organizează și funcționează pe baza relațiilor variate și complicate care se stabilesc între ele”. Utilizată în cadrul unei colectivități largi, ca mijloc de comunicare a unei națiuni, limba se diversifică în variante, în sisteme mai mult sau mai puțin deosebite, fiecare variantă fiind proprie unui anumit grup. Acest proces de diversificare a limbii se produce în două planuri;

în plan orizontal prin apariția graiurilor și dialectelor;

În plan vertical prin limbajele diferitelor grupuri sociale și profesionale: limba literară, limba familiară, limbajele tehnice ( specifice diferitelor domenii de activitate), jargonul, argoul, etc.

Orice limbă națională are un aspect spontan, mai puțin îngrijit, care se manifestă mai mult oral (limba populară) și altul normat, elaborat (limba literară).

Limbă literară este „aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat.” – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

Uneori, noțiunea de „limbă literară” poate fi identificată cu limba utilizată în literatura artistică, deci cu creația scriitorilor. (Călinescu, de exemplu, îl considera pe Eminescu creatorul limbii române literare).

Iorgu Iordan consideră limba literară ca fiind „haina tuturor producțiilor culturale omenești indiferent de domeniile cărora aparțin, literatură, știință, ideologie, politică, administrație etc.”. Limba literară constituie „unul din aspectele limbii întregului popor, și anume, cel mai desăvârșit”. În raport cu limba națională, varianta ei literară este mai unitară, faptul acesta datorându- se caracterului ei normat și conștiinței vorbitorilor despre necesitatea de a-i respecta cu cea mai mare strictețe normele.

Caracterul normat al limbii române literare

Este deosebit de important să ne cunoaștem limba, să-i cunoaștem gramatica, să fim capabili să o folosim corect.

Limba poate atinge o formă superioară printr-o activitate orientată. În acest sens, normarea limbii, adică stabilirea unor reguli de utilizare, vizează ridicarea nivelului cultural al unei societăți. Un nivel superior de instruire se poate realiza, nu doar prin acumularea de cunoștințe din diverse domenii de activitate, ci mai ales prin însușirea simultană a normelor limbii literare și prin respectarea acestora. În acest scop, folosirea lucrărilor normative, cum ar fi gramaticile, dicționarele, îndreptarele etc. este o modalitate de perfecționare a exprimării orale sau scrise, care poate fi însușită corespunzător prin exercițiul limbii literare.

Varianta literară a oricărei limbi este definită prin caracterul ei normat, care asigură, de fapt, corectitudinea de natură: fonetică-fonologică, ortografică, ortoepică, lexicală, semantică, etimologică, morfologică, sintactică, stilistică. Varianta literară (cultă, supradialectală) – orală și scrisă – este aspectul cel mai îngrijit al limbii naționale. Are caracter normat, elaborat, relativ unitar și stabil.

Gramatica normativă este disciplina care impune normele variantei literare a limbii, semnalează „un model” de limbă, având finalități didactice. Obiectivele principale ale acestui tip de gramatică sincronică sunt:

promovarea, recomandarea normei gramaticale, deci a formelor și a structurilor impuse de varianta literară (corectă) a limbii;

inventarierea, explicarea și condamnarea oricărei deviații de la normă, avându-se în vedere toate nivelurile lingvistice.

Gramatica normativă și corectivă se bazează pe conceptele de corectitudine și normă.

Corect – corectitudine – normă (lingvistică): ceea ce este acceptat sau impus de regulile variantei literare a limbii actuale; în conformitate cu anumite reguli, principii, dispoziții, norme lingvistice și literare în vigoare.

Atât lingviștii cât și vorbitorii obișnuiți ai limbii române admit că: „limba presupune ( alături de un număr de cuvinte), un ansamblu de reguli, a căror aplicare conduce la realizarea comunicării, și că încălcarea acestor reguli este sursa greșelilor.” Asemenea unui joc cu foarte multe reguli, limba se evidențiază prin partcularitatea că aceste reguli nu sunt imuabile, „nu sunt fixate o dată pentru totdeauna”. Limba este un fenomen istoric, în evoluție și schimbare.

Conceptul de normă literară are accepția generală de „convenție lingvistică prin care se formulează reguli de exprimare cultivată“.

Caracterul normat se manifestă în toate compartimentele limbii: în fonetică (unde vizează pronunțarea și scrierea sunetelor), în gramatică (respectarea flexiunii etc.), în lexic (utilizarea acelor cuvinte înțelese pe întregul teritoriu lingvistic al unei națiuni).

Este adevărat că și în limba româna actuală circulă adesea, paralel, forme diferite. Aceasta este o caracteristică a limbii noastre literare, al cărei caracter mai puțin strict normat, în comparație cu alte limbi de cultură, a fost adesea remarcat, și care se explică prin istoria ei relativ mai recentă și în cursul căreia normarea nu a fost atât de riguroasă ca în cazul altor limbi.

Norma lingvistică reprezintă un sistem de reguli, restricții sau constrângeri generalizate, fixate în timp, pe parcursul evoluției și perfecționării limbii (are caracter prohibitiv și coercitiv); se constituie într-un „model” de limbă, având dinamică și funcționalitate proprii. Normele lingvistice sunt reglementate de gramatici, dicționare, îndreptare ortografice, ortoepice și de punctuație.

Norma literară fixează regulile de exprimare orală sau scrisă corectă, cultivată, într-o anumită etapă din evoluția unei limbi, fiind promovată, în prezent, de Academia Română (Hotărârea Adunării generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la â și sunt în grafia limbii române; DOOM2 .

E. Coșeriu situează norma între limbă și vorbire (uzaj), la primul nivel de abstractizare. Norma lingvistică arată „cum se spune”, având caracter „natural” și abstract, iar norma literară, „cum trebuie să se spună”, fiind concretă și convențională.

Modul în care aceste norme sunt aplicate sau nu în exprimare ține de stilul individual și/sau de un anume stil funcțional, astfel că se impune să se aibă în vedere și norme de natură stilistică. Stilul, deși a fost definit ca abatere, deviere de la normă, include și se conturează din toate caracteristicile unui mesaj, atât din cele conforme normelor variantei literare, cât și din cele care se constituie în inovații sau abateri (intenționate sau neintenționate) de la aceste rigori, acceptate doar în stilurile neliterare și în stilul beletristic (unde devin resurse ale expresivității artistice).

Incorect – incorectitudine – abatere/greșeală: încălcare, nerespectare a regulilor impuse. Abaterile de la normă prezintă însă importanță în procesul evolutiv al limbii (abaterea poate deveni, în timp, normă), norma fiind deseori rezultatul generalizării unor greșeli: „(…) normele trebuie din când în când modificate pentru a le adapta la realitate.”. Exemple: ferăstrău > fierăstrău (termeni aflați în variație liberă, DOOM2); (fem., pl.) căpșune > căpșuni (termeni aflați în variație liberă, DOOM2); (eu) continuu > continui (formă unică, DOOM2) etc.

Abaterea de natură lingvistică înseamnă, deci, îndepărtare de la norma limbii. Ea se poate constitui în greșeală (neintenționată) sau licență poetică (intenționată, justificată stilistic). Principalele cauze ale incorectitudinii sunt: necunoașterea sau cunoașterea insuficientă a limbii respective, ignoranța, neglijența, comoditatea/legea minimului efort, analogia, confuzia lingvistică.

Deci, problema abaterilor se pune într-un fel în cazul stilului individual și în alt fel în cazul stilurilor funcționale ale variantei literare. Diferențierile continuă și în sistemul stilurilor funcționale (colective), întrucât ceea ce este acceptat și necesar estetic în stilul beletristic, de exemplu, nu este admis în stilul științific și nici în cel juridic-administrativ (oficial). Situațiile contextuale sunt foarte variate și impun evitarea absolutizărilor.

Din această perspectivă și cu asemenea nuanțări trebuie apreciate calitățile generale ale stilului (claritatea, corectitudinea, proprietatea, precizia, puritatea), de la respectarea cărora se pot identifica abateri reale și abateri impuse de specificul mesajului, justificate estetic sau expresiv.

Lingviștii fac distincție între norma literară și norma lingvistică. Norma literară ne indică „cum se spune”, iar norma lingvistică „cum trebuie să se spună”. O trăsătură comună a celor două tipuri de normă este caracterul lor istoric. „Pentru că limba se constituie în diacronie și funcționează în sincronie, normele limbii literare se constituie, după cum este și firesc, în diacronie, iar îndreptarele și tratatele academice consemnează existența lor în sincronie”.

Normele limbii literare sunt fixate în lucrări destinate special acestui scop, existând sub forma unui cod. Cele care au misiunea de a elabora aceste lucrări normative sunt societățile academice. După cum se arată în Notă asupra ediției la DOOM2, „conform Legii privind organizarea și funcționarea Academiei Române nr. 752/ 2001, în România, forul care se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografiei obligatorii este Academia Română”

Dintre lucrările normative de care trebuie să ținem cont pentru a respecta normele lingvistice în vigoare, cele mai importante sunt „Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație” (ediția a V-a, 1995), „Gramatica limbii române” (ediția revizuită, 2008), „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic" (ediția a II-a, 2005), lucrări care descriu și precizează în amănunt normele limbii române actuale.

Greșeală, abatere, tendință lingvistică

Limba literară e dinamică, ea nu respinge inovațiile pe care le consacră uzul. De-a lungul timpului, aceasta a evoluat. Multe dintre formele gramaticale, pronunțările sau construcțiile utilizate de vorbitori au fost inițial abateri, greșeli, care cu timpul s-au extins, devenind tendințe și, în cele din urmă, generalizate prin uzul vorbitorilor, au fost acceptate de normă. Abaterile de la normă nu sunt întâmplătoare. Ele se datorează, cel mai adesea, unei tendințe firești și subconștiente a vorbitorilor spre analogie (uniformizare, punere de acord cu structurile mai frecvente, care prezintă o regularitate mai accentuată a paradigmei).

Iorgu Iordan, afirma, într-una dintre lucrările sale, că „oricât s-ar încăpățâna unii oameni să țină pe loc așa-zisa limbă literară prin păstrarea formelor și cuvintelor tradiționale și prin atitudine ostilă față de inovații, limba scrisă urmează, vrând-nevrând, soarta celei vorbite, primind de la aceasta, încet-încet, toate modificările care corespund sistemului lingvistic”.

În lucrările de specialitate apar diverse opinii în legătură cu termenii abatere și greșeală. Se pune astfel problema dacă aceștia denumesc o singură noțiune sau este vorba de două concepte diferite.

Valeria Guțu Romalo, în articolul „Abaterea lingvistică” , definește cele două concepte generale astfel: „conceptul de greșeală presupune ideea de acțiune, faptă, modificare și implică o apreciere negativă, acțiunea considerată greșeală reprezentând o îndepărtare de la adevăr, de la bine, de la corect, „termenul de abatere are fie sensul concret de îndepărtare spațială, fie sensul abstract de îndepărtare, de nerespectare a unor reguli”.

Atitudinea specialiștilor față de abaterea lingvistică a variat mult timp. La început limba era privită ca un fenomen imuabil; tot ce reprezenta o îndepărtare de la un „ideal” era aspru combătut. Odată cu apariția metodei comparativ-istorice, când este dovedită evoluția fenomenului lingvistic, se renunță la această atitudine strict normativă (rezultată din viziunea statică asupra limbii). Introducerea perspectivei istorice are ca urmare modificarea atitudinii față de abatere. Abaterea va fi privită ca izvor al oricărei modificări. Există abateri care pot intra în sistem, după cum unele greșeli pot deveni norme, dar nu se poate pune semnul egalității între abatere, greșeală, modificare a limbii și evoluție lingvistică, deoarece: „nu orice greșeală se impune și nu orice modificare lingvistică are la origine o greșeală”.

De foarte multe ori o greșeală poate fi provocată de o cunoaștere insuficientă a limbii, de comoditatea vorbitorilor sau de analogie.

Majoritatea lingviștilor consideră că analogia este factorul cel mai important care poate provoca greșeala de limbă: „analogia (…) reprezintă forma în care se manifestă legea generală de regularizare și organizare tot mai coerentă a materialului lingvistic în cadrul sistemului unei limbi”.

Limba evoluează nu doar prin modificări de sistem, ci și prin diferențiere spațială și socială. Astfel, limba se diversifică în variante, fiecare variantă fiind proprie unui anumit grup. Acest proces de diversificare se produce în două planuri: „în plan orizontal, prin diferențierile regionale: graiuri și dialecte, și în plan vertical, prin dezvoltarea limbajelor diferitelor grupuri sociale și profesionale: limba literară, limba familiară, de toate zilele, limbajele tehnice specifice diferitelor domenii de activitate, argoul, jargonul etc.” .

În cadrul acestui sistem, un loc important îl deține ipostaza cea mai îngrijită a limbii – limba literară, care, prin caracterul unic și îngrijit, se opune celorlalte variante (atât celor regionale, cât și celor familiare sau limbajelor specializate). Cele două caracteristici: îngrijit și unic (unitar), sunt rezultatul caracterului ei normat. Cu alte cuvinte, ceea ce caracterizează limba literară față de celelalte aspecte ale ei este existența normelor, norme care se bazează pe o selectare a mijloacelor sau posibilităților de expresie de care dispune limba dată, într-o anumită perioadă a evoluției sale.

Așa cum se arată în lucrările dedicate cultivării limbii, în limbă există în orice moment zone stabile și zone instabile (sub aspect ortografic, ortoepic, fonetic, morfologic etc.). Ceea ce se încearcă prin lucrările normative este reducerea zonelor instabile prin adaptarea formelor cuvintelor la sistemul gramatical (în sens larg) al limbii române. Acest efort este evident dacă înțelegem că, în general, „normele limbii literare evoluează în sensul obținerii unei mai stricte unități și unicități, fapt ce se poate realiza prin reducerea variantelor”.

Faptele de limbă care nu sunt cuprinse în aceste norme sunt transformate în abateri. Abaterea reprezintă pe de o parte, o greșeală lingvistică propriu-zisă și, pe de altă parte, o încălcare a normelor, prin introducerea sau utilizarea unor elemente, forme, construcții familiare, regionale sau populare.

De-a lungul istoriei limbii române, se observă că evoluția limbii literare se realizează și prin modificarea limitelor dintre stiluri. Între limba literară și limba populară, sisteme secundare ale limbii, a existat un permanent proces de interacțiune, tot așa cum, în limba română actuală, se manifestă puternic tendința de a extinde folosirea (în vocabular, în special) unor elemente ale stilului științific și tehnic, (ex. atom, deconectare, reformă, virus etc.) în limba literară.

În unele perioade, s-a înregistrat o mai puternică influență a limbii populare asupra celei literare. Este cazul perioadei vechi a literaturii, perioadă în care limba cronicarilor era foarte apropiată de limba populară, vorbită.

Și în plan teoretic, raportul dintre „normă și uz” și dintre „corectitudine și greșeală”. a devenit în ultima vreme mai puțin strict, într-o epocă în care până și standardele tehnice nu mai sunt obligatorii, având numai statutul de recomandări. Nu toate abaterile de la norma academică actuală sunt greșeli propriu-zise, mai mult sau mai puțin compromițătoare pentru vorbitorii care le comit. Există greșeli și greșeli, cu grade de gravitate diferite, cele „(strident) inculte” sau „(strident) rustice” fiind inadmisisbile, în timp ce altele – variante livrești, arhaizante sau regionale – pot fi, eventual, tolerate în vorbirea familiară sau folosite în literatură cu funcție expresivă, pentru evocarea atmosferei și epocii sau pentru caracterizarea personajelor.

Ioana Vintilă Rădulescu, în „Cuvânt către cititor” la ediția a II-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2), spune „că limba literară, mai ales sub aspectul ei scris, trebuie, totuși, să tindă, în principiu, spre o normă pe cât posibil unică, și că admiterea unor variante ar trebui să fie numai temporară și să reprezinte numai excepția, și nu regula, așa cum se întâmplă și în alte limbi de cultură. Nu am putut aplica însă pe scară largă acest deziderat în noua ediție a DOOM-ului din cauza rezistenței – sau a temerii noastre față de rezistența – multor vorbitori cultivați ai limbii române față de schimbările de normă pe care am fi vrut să le propunem”.

Cultivarea limbii înseamnă, în primul rând, asigurarea exprimării corecte, conform normelor limbii literare actuale, și, la un nivel superior, rafinarea și îmbogățirea ei. În ambele accepții, cultivarea limbii vizează toate componentele exprimării orale și scrise, adică:  pronunțarea (ortoepia) și scrierea (ortografia și punctuația), altfel spus, vocabularul  și  gramatica, în toate urmărindu-se și adecvarea stilistică.

LIMBA LITERARĂ – UN SISTEM ÎN CONTINUĂ SCHIMBARE

Limba reală poate fi concepută ca „o instituție în echilibru nu static, ci dinamic“, pe care numai din rațiuni metodologice „ne-o imaginăm ca imobilă“. Faptele de limbă pe care le observăm sunt în mod inevitabil într-un proces de facere continuă, mai mult sau mai puțin observabile, în funcție de compartimentul căruia îi aparțin. Adesea, termenii, „inovație“, „creație lingvistică” „tendință“, „schimbare“ se folosesc pentru a desemna aproximativ același fenomen.

„Ceea ce se numește «schimbare în limbă » este o schimbare numai în raport cu o limbă anterioară, în timp ce, din punctul de vedere al limbii actuale, ea este cristalizarea unei noi tradiții, adică tocmai o non-schimbare: factor de discontinuitate față de trecut, «schimbarea» este, în același timp, factor de continuitate față de viitor.“

E. Coșeriu semnalează faptul că este necesară o nuanțare: „schimbarea lingvistică («schimbarea în limbă») reprezintă difuzarea sau generalizarea unei inovații, adică implică, în mod necesar, o serie de adoptări succesive. Asta înseamnă că, în ultimă analiză, orice schimbare este la origine o adoptare“. și în continuare „adoptarea nu este reproducere mecanică, ci e întotdeauna selecție“ În aceeași lucrare, lingvistul citat propune o tipologie a inovațiilor:

alterări ale unui model tradițional;

selecții între variante și moduri isofuncționale;

creații sistematice, invenții de forme în funcție de posibilitățile sistemului;

împrumuturi din alte limbi, care pot implica și alterări față de model;

fapte de economie funcțională manifestate prin neglijarea distincțiilor superflue în discurs.

Structura complicată pe care o reprezintă limba unui popr se modifică în timp. Relațiile dintre diversele ei componente și regulile pe care acestea le implică se schimbă lent dar continuu. În fiecare moment al istoriei unei limbi, în structura ei „există zone stabile și zone instabile, caracterizate prin coexistența mai multor elemente care asigură satisfacerea aceleiași funcții, sunt corelate, în virtutea aceleiași relații cu alt sau alte elemente.”

Lingviștii vorbesc despre o permanentă schimbare între zonele stabile și instabile din limbă. Pentru ca instabilitatea să fie rezolvată sunt necesare perioade de timp îndelungate. Acest proces se realizează în ritmuri diferite și astfel limba se află într-o schimbare continuă dar imprceptibilă. Specialiștii sunt cei care analizează pemanent schimbările de amănunt făcând distincție între ceea ce este accidental, trecător și ceea ce are șanse să se impună. Schimbările nu se produc întâmplător, ele urmează anumite reguli fonetice și sunt prezente în toate nivelurile limbii: în fonetică, morfologie și sintaxă însă lexicul este domeniul în care apar cele mai rapide modificări. Se poate vorbi despre schimbări lingvistice doar atunci când sunt analizate „răspândirea sau adoptarea, generalizarea unor noi fapte de limbă”. „Schimbarea lingvistică (schimbarea în limbă ) reprezintă difuzarea sau generalizarea unei inovații, adică  implică, în mod necesar, o serie de adoptări succesive. Asta înseamnă că orice schimbare este la origine o adoptare”.

Astfel, în limba română actuală, un asemenea punct de instabilitate îl reprezintă cele două forme de genitiv corespunzând nominativului soră (rochia surorii mele dar și rochia sorei mele). Aceste zone de instabilitate anunță schimbarea care rezultă din stabilizarea relației prin dispariția, în timp, a unuia dintre elemente. În aceste condiții, transformarea neîntreruptă a limbii este rezultatul unui proces „de evoluție concomitentă, inegală ca ritm și amploare, a numeroase zone, mereu altele. Limba realizează astfel, în recunoscuta ei continuitate și stabilitate, o imperceptibilă dar neîntreruptă și ineluctabilă schimbare”.

În evoluția limbii intervin factori externi:

contactul cu alte limbi;

evoluția gândirii umane;

schimbările istorice;

apariția unor obiectr și concepte noi care trebuie exprimate.

Factori interni:

modul de organizare a limbii:

mecanismul de funcționare a acesteia;

relațiile dintre elementele limbii și poziția acestora, unele față de altele determină modificările în evoluția acesteia.

Limba implică un sistem de reguli și astfel utilizarea ei este susceptibilă de greșeli, de încălcări ale acestora. Greșeala, abaterea reprezintă unul din motoarele de dezvoltare a limbii. „În foarte multe cazuri înnoirile lingvistice, modificările din limbă sunt rezltatul generalizării unor greșeli. Nu se poate pune însă, cum s-a făcut uneori, semnul identității între greșeală și schimbare în limbă, evoluție lingvistică”. În opera citată, autoarea este de părere că o astfel de identificare nu este posibilă deoarece nu orice greșeală de limbă se impune. Lingviștii au dovedit că din multitudinea de greșeli, s-au conservat foarte puține. Pe de altă parte, nu orice modificare lingvistică are la origine o greșeală.

2.1. Factori care determină greșelile de limbă

Greșelile de limbă se datorează unor factori precum:

cunoașterea insuficientă a unei limbi;

comoditatea vorbitorilor;

snobismul

analogia.

hipercorectitudinea

Cunoașterea insuficientă a limbii apare în cazurile în care aceasta este vorbită de un străin. În aceste situații, erorile nu sunt importante, ele neinfluențând evoluția limbii deoarece au prea puține șanse de generalizare. Pentru ca astfel de greșeli să producă schimbări în sistemul lingvistic, ar trebui ca un număr foarte mare de oameni să comită aceeași abatere și astfel de situații se întâlnesc doar în perioadele de bilingvism. „Obișnuința de a iodiza pe e la inițială absolută (iel) sau la început de silabă, care caracterizeză limba română în cadrul limbilor romanice, este explicată ca o adaptare a pronunțării limbii romanice la sistemul de pronunțare slav, adaptare care este rezltatul îndelungatului bilingvism slavo-român”

Comoditatea este un factor mult mai important de abatere și deci de modificare lingvistică, manifestându-se cu preponderență în fonetică și vocabular. În fonetică acest factor se manifestă sub forma acomodării, asimilării. Astfel, des- devine dez- prin asimilarea ultimei consoane a prefixului la consoana inițială a temei: dez-(doi) față de des-(face). În vocabular, comoditatea se manifestă cel mai pregnant sub formă de elipsă. În limba română, hârtia sugativă a devenit, din cauza comodității, sugativă. Alte sintagme precum: alegeri anticipate, flagrant delict, pătlăgele roșii, telefon mobil devin: anticipate, flagrant, roșii, mobil.

Snobismul este o sursă de abateri lingvistice mai ales în domeniul lexicului și se manifestă la cei care doresc să se evidențieze și, în acest scop utilizează neologisme rare. Pentru a nu greși ocolesc cu atenție tot ceea ce li se pare simplu sau demodat. De multe ori sunt căutate cuvinte sonore „obținute cu ajutorul unor sufixe (ex. sufixul – itate): adresabilitate, adaptabilitate, aplicabilitate, fatigabilitate, conflictualitate, periculozitate, sustenabilitate, etc.”, cuvinte considerate la modă.

Analogia se manifestă atât în gramatică, cu precădere în morfologie, dar și în lexicul unei limbi. Prin analogie, în gramatică se urmărește simplificarea și regularizarea sistemului și astfel sunt eliminate excepțiile. “De exemplu, după modelul mac-maci, substantivul copaci, cu o formă unică pentru ambele numere, capătă o formă nouă, de singular copac, integrându-se sistemului limbii, care cere diferențierea singularului de plural”.

În domeniul lexicului, prin analogie se creează cuvinte sau sensuri noi, în conformitate cu modeleledeja existente în limbă. Așa a apărut în limba română română verbul a picta. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, limba noastră utiliza verbul a zugrăvi cu sensul „a picta”. Substantivele pictor și pictură proveneau sub formă de împrumuturi din limba latină . Lipsea însă verbul. În domeniul artelor plastice exista seria de cuvinte sculptor, sculptură, sculpta, care, cu timpul, s-a răspândit și în vorbirea curentă. Modelul a fost folosit apoi pentru seria pictor, pictură, picta. În consecință, prin derivare regresivă de la substantive a apărut un verb. După același model au apărut și alte verbe precum: șofa, șoma, regiza etc.

Analogia este cea care a determinat asimilarea anumitor cuvinte străine în limba română. Cuvântul metoh a fost împrumutat din limba greacă. După modelul numeroaselor cuvinte din limba română care se termină în -oc (noroc, busuioc, cojoc), acesta s-a transformat, prin analogie în în metoc sau în mitoc, cuvînt dela care s-a format prin derivare mitocan.

2.2. Hipercorectitudinea în limba română – sursă de abateri lingvistice

Corectitudinea (lingvistică) presupune respectarea cu strictețe în exprimarea scrisă și orală a normelor variantei literare a unei limbi. Norma literară fixează regulile de exprimare corectă, cultivată, îngrijită, într-o anumită etapă din evoluția limbii, fiind promovată la noi, în prezent, de Academia Română (prin Hotărârea Adunării generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la „â” și prin Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2).

De la termenul corectitudine, prin adăugarea elementului de compunere savantă hiper-, s-a format cuvântul hipercorectitudine, care nu înseamnă corectitudine dusă la extrem, ci, paradoxal, se definește drept abatere lingvistică, în ciuda faptului că hiper- înseamnă peste, în exces, excesiv de…, iar corect: care se conformează normelor, regulilor lingvistice în vigoare. Hipercorectitudinea este „o greșeală făcută din grija de a evita altă greșeală”, dintr-o „exagerată precauție” a unor vorbitori de a respecta regulile în vigoare ale limbii, pe care însă nu le-nțeleg și, prin urmare, nu le aplică unde și cum trebuie. Altfel spus, este o greșeală făcută de către vorbitor drept consecință a confundării regulilor limbii. Forma hipercorectă este eronată „din cauză că i s-a aplicat, prin analogie, o regulă lingvistică valabilă pentru alte situații”. De aceea, hipercorectitudinea constituie o abatere lingvistică de tip special, datorată maximului efort al vorbitorului de a se exprima cât mai bine, cât mai elevat.

Multe neologisme, fiind impropriu adaptate ortografiei fonetice specifice limbii române, apar în exprimare deformate (ca expresie sau ca pronunție), din cauza unor false analogii. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de hiperurbanisme. Mulți lingviști stabilesc o relație de sinonimie între hipercorectitudine și hiperurbanism.

Principalele cauze care conduc la apariția hipercorectitudinii sunt: necunoașterea sau cunoașterea insuficientă a normelor limbii, analogia, confuzia lingvistică. Din teama de a nu greși sau datorită bunei intenții de a evita o exprimare sau o grafie considerată neliterară, vorbitorul se conformează uneori mecanic regulilor limbii (care se aplică în alte contexte), ajungând, astfel, să evite o eroare lingvistică, dar să comită o alta.

Hipercorectitudinea este o abatere ce atinge, direct sau indirect, toate nivelurile lingvistice: o pronunție, o grafie, un cuvânt sau o construcție.

A. Hipercorectitudinea fonetică

În limba română, la acest tip de hipercorectitudine avem în atenție, în special, două fenomene lingvistice:

pronunțarea formelor verbale: ești, este, eram, erai, era, erai, erau și a formelor pronominale: eu, el, ea, ei, ele fie cu [e] deschis, fie cu [i] inițial apăsat, situații în care pronunțarea trebuie să fie cu [i] scurt, semivocalic [įești, įeste, įeram, įerai, įera, eraįi, įerau; įeu, įel, įa, įei, įele].

Norma literară impune ca formele verbului a fi și ale pronumelui personal, care, grafic, încep cu e, să se rostească obligatoriu cu preiotare (cu [įe]).

pronunțarea cuvintelor al căror prim sunet este e (vocală) cu [įe]: ecou [įekou], eră [įeră], eroi [įeroi], epocă [įepokă], Europa [įeuropa] etc.

În general, cuvintele neologice scrise cu e inițial nu se pronunță cu preiotare. Tatiana Slama-Cazacu leagă pronunțarea cu iot [į/ j/ y] de limba slavă (în Republica Moldova încă se mai pronunță astfel acest gen de cuvinte), făcând diferența clară între „vorbirea fandosită”, cu „hiperurbanisme” sau „hipercorectitudini” și vorbirea literară, corectă. Ambiguitatea fonică a literei e este principala cauză a producerii acestor hipercorectitudini: „Asocierea literei e cu diftongul [įe] este rezultatul unei reguli ortografice în care principiul etimologic tradițional a prevalat asupra celui fonologic (…).”.

Monitorizând emisiunile de televiziune, membrii Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti” au sesizat, printre altele, următoarea abatere de la normele de natură ortoepică:

pronunțarea numelui fostului director francez al Fondului Monetar Internațional (FMI), Dominique Gaston André Strauss-Kahn, după model nemțesc (prin analogie cu foma omonimă din limba germană): „Strauss-Kahn [ștraushan] a agresat-o sexual” (Știrile Kanal D, reporter Kanal D, 19 mai 2011) (corect: [stros kan]).

B. Hipercorectitudinea în ortografie

Ortografia limbii române este predominant fonetică. Destul de rare sunt situațiile în care acționează alte principii, în special, cel etimologic.

Scrierea unor expresii latinești

Expresia „magna cum laude” (~cu cele mai mari elogii, cu deosebită laudă), distincție pe diplomele de doctorat, o regăsim uneori scrisă „magna cum laudae”, deoarece vorbitorul, conștient de faptul că în limba latină diftongul ae se citește e, aplică această regulă și aici. Această generalizare a unei norme de scriere este aplicată greșit. Prepoziția din limba latină cum se construiește cu ablativul. În latină, nominativul substantivului este laus, genitivul, laudis, iar ablativul se termină în -e, deci este corect laude.

Scrierea unor neologisme

Împrumuturile de origine germană impun scrierea și pronunțarea lui s inițial ca ș: șpan, șpaclu, șperaclu, etc. Regula s-a generalizat pentru vorbitorii mai puțin preocupați de cultivarea propriei limbi, astfel că a cuprins, în mod incorect, și alte categorii de împrumuturi (din engleză, franceză): ștres, ștat (de plată), ștart, șprint, spray [șprei] etc.

C. Hipercorectitudinea gramaticală

În morfologie, în ceea ce privește verbul, o greșeală frecventă ce apare și în vorbirea celor instruiți este provocată de verbul auxiliar o, care devine la plural or (de exemplu: or să ajungă), mai ales că forma de viitor construită cu auxiliarul o și conjunctivul prezent al verbului de conjugat este preferată astăzi. Trebuie precizat că, în cazul acestei variante verbale, auxiliarul o este invariabil. Acordul la plural se face însă prin analogie cu alte forme verbale populare: or ajunge, or fi ajuns.

În cazul pronumelui, uneori, enunțurile de genul: Aceasta este…. Nu mai avem ce face. S-a întâmplat, s-a întâmplat! încep cu demonstrativul de apropiere aceasta, deși nu este un substitut propriu-zis al unui substantiv. El nu oferă indicații privind modul în care vorbitorul percepe coordonata spațială și pe cea temporală. De aceea, forma pronominală de feminin trebuie înlocuită cu pronumele neutru asta, de altfel, singura formă populară acceptată în exprimarea literară (cu condiția să aibă valoare neutră).

În sintaxă, hipercorectitudinea se manifestă în realizarea acordului grammatical. Locuțiunea prepozițională, cu structură fixă, „în ceea ce privește” devine „în ceea ce privesc” atunci când îi urmează imediat o formă de plural (de exemplu: În ceea ce privesc aprobările, totul se va rezolva.). Precizăm că aici verbul a privi s-a desemantizat. Prin urmare, acordul între privește și cuvântul următor nu trebuie realizat, cu atât mai mult cu cât substantivul aprobările nu este subiectul enunțului.

Alt gen de hipercorectitudine sintactică îl constituie acordul adverbului-morfem de exprimare a superlativului absolut cu substantivul care îl precedă (de exemplu: „Nu merg tramvaiele pe bulevardele teribile de largi” (Dan Diaconescu Direct, jurnalist OTV, 31 mai 2011). În acest tip de structuri adverbul rămâne invariabil. Greșeala vine în urma confundării adverbului cu adjectivul. Poziționarea formei de superlativ imediat după substantiv îl determină pe vorbitor să realizeze în mod incorect acordul în gen, număr și caz.

Exemplul următor evidențiază un alt context greșit în care un adverb se flexionează, prin atracție: „Noi lucrăm cu destui de mulți voluntari.” (S. B., invitat, TVR 3, 27 octombrie 2011). Chiar dacă adverbul cunoaște categoria comparației și a intensității (asemenea adjectivului), ca formă rămâne invariabil.

Adjectivele posesive: ai noștri, ai voștri se scriu întotdeauna cu un singur -i, indiferent de topică. Pentru vorbitorul care nu știe acest lucru, este ușor să aplice mecanic regula prin care adjectivul antepus preia de la substantiv articolul enclitic: ai noștrii tineri, ai voștrii copii.

În concluzie, hipercorectitudinea reprezintă o abatere lingvistică, drept consecință a altei abateri, de multe ori, mult mai grave decât cea inițială. Dar nu orice abatere de la normele limbii, „de la sistemul ei de funcționare”27. Este voba despre hipercorectitudine, doar în cazul greșelilor săvârșite tocmai din grija de a evita alte greșeli.

Conceptul de hipercorectitudine aparține gramaticii normative și corective. Când devine mijloc de expresivitate artistică se transformă într-un fenomen stilistic: „Sunt grei bătrânii de pornit, / Dar de-i pornești, sunt grei de-oprit!” (George Coșbuc, Nunta Zamfirei).

TENDINȚE ACTUALE ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ

Limba reală poate fi concepută ca „o instituție în echilibru nu static, ci dinamic“, pe care numai din rațiuni metodologice „ne-o imaginăm ca imobilă“. Faptele de limbă pe care le observăm sunt în mod inevitabil într-un proces de facere continuă, mai mult sau mai puțin observabile, în funcție de compartimentul căruia îi aparțin. Adesea, termenii, „inovație“, „creație lingvistică” „tendință“, „schimbare“ se folosesc pentru a desemna aproximativ același fenomen.

„Ceea ce se numește «schimbare în limbă » este o schimbare numai în raport cu o limbă anterioară, în timp ce, din punctul de vedere al limbii actuale, ea este cristalizarea unei noi tradiții, adică tocmai o non-schimbare: factor de discontinuitate față de trecut, «schimbarea» este, în același timp, factor de continuitate față de viitor.“

E. Coșeriu semnalează faptul că este necesară o nuanțare: „schimbarea lingvistică («schimbarea în limbă») reprezintă difuzarea sau generalizarea unei inovații, adică implică, în mod necesar, o serie de adoptări succesive. Asta înseamnă că, în ultimă analiză, orice schimbare este la origine o adoptare“. și în continuare „adoptarea nu este reproducere mecanică, ci e întotdeauna selecție“ În aceeași lucrare, lingvistul citat propune o tipologie a inovațiilor:

alterări ale unui model tradițional;

selecții între variante și moduri isofuncționale;

creații sistematice, invenții de forme în funcție de posibilitățile sistemului;

împrumuturi din alte limbi, care pot implica și alterări față de model;

fapte de economie funcțională manifestate prin neglijarea distincțiilor superflue în discurs.

Aspecte privind fonetica, ortografia și ortoepia limbii române actuale

Dificultățile care privesc scrierea și pronunțarea corectă a cuvintelor sunt generate, de cele mai multe ori, de necunoașterea normelor limbii române și a structurii cuvintelor ori de influența unor graiuri ori dialecte.

Normele ortografice și cele ortoepice sunt restricții impuse prin hotărâri academice, referitoare la scriere și pronunțare. Ele stabilesc formele corecte și resping alte variante existente în uz, asigurând condițiile unei exprimări cultivate, unitare, stabile și funcționale.

Ortoepia constă într-un „ansamblu de reguli proprii unei limbi care stabilesc pronunțarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie”.

Ortofonia se referă la pronunțarea corectă a cuvintelor, din punct de vedere articulatoriu, fără defecte fiziologice, ca sâsâiala, bâlbâiala, graseierea sau rostirea peltică.

Ortoepia se deosebește și de dicție care presupune pronunțarea corectă din perspectiva adecvării enunțului la conținutul de idei și sentimente, urmărind conformitatea cu normele limbii literare.

Însușirea normelor ortoepice și ortografice este posibilă numai prin studiul aprofundat și conștientizat al foneticii, care dă posibilitatea vorbitorului de limba română să sesizeze legătura dintre scriere și pronunțare, să-și însușească normele fundamentale ale pronunțării literare și să înțeleagă rolul deosebit pe care îl are limba vorbită în relațiile sociale, ca mijloc de comunicare între oameni. Trebuie să sesizăm faptul că limba folosește un anumit număr de foneme care variază de la o limbă la alta, iar cuvintele nu sunt altceva decât combinații de foneme, „De aceea în diferitele cuvinte regăsim mereu aceleași foneme, dar grupate totdeauna altfel”.

În limba română există numeroase variante care se pot constitui în opoziția literar-neliterar-hiperliterar: bleumarin – bleumaren, maiou – maieu, mesadă – misadă, poplin – poplen, satin – saten, spicher – șpicher, stat – ștat (de plată), etc, exemple în care prima dintre variante este cea corectă. Există de asemenea perechi sau grupuri de forme ierahizate, în cadrul cărora prima este recomandată, celelalte fiind doar acceptate în limba română literară: atât – atâta, chimono – chimonou, cofeină – cafeină, chiorăi –ghiorăi, daravelă – daraveră, darămite – darmite, mșnșstire – mânăstire, piuneză – pioneză, pricopsi –procopsi, sandvici – sendviș, stras – ștras, tobogan – topogan, votcă – vodcă, zbârli – zburli, etc.

Normele ortografice au un caracter prescriptiv categoric, nu admit alt uz decât cel conform cu norma, de multe ori aceasta admițând mai multe variante corecte.O caracteristică a limbii române actuale o constituie preferința vorbitorilor pentru cuvântul străin în general, preferință care, la nivel grafic, se manifestă prin păstrarea formei grafice a neologismului. Odată cu apariția celei de-a doua ediții a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2) putem aduce argumente suplimentare referitoare la ceea ce am numit prestigiul etimologismului. Dacă prima ediție a dicționarului (DOOM1) recomanda frecvent forma adaptată fonetic și grafic a neologismelor, în cea de-a doua ediție se revine, în numeroase cazuri, la forma etimologică:

DOOM1: bluf; DOOM2: bluff (< engl. bluff)

DOOM1: cnocaut; DOOM2: knockout (< engl., knock-out)

DOOM1: confeti; DOOM2: confetti (< it., fr. confetti)

DOOM1: dandi; DOOM2: dandy (< engl. dandy)

DOOM1: fenix; DOOM2: phoenix (< fr. phénix, lat. phoenix)

DOOM1: hipi; DOOM2: hippy (< engl. hippy)

DOOM1: jaz; DOOM2: jazz (< engl. jazz)

DOOM1: moto; DOOM2: motto (< it. motto, germ. Motto)

DOOM1: șalanger; DOOM2: challanger (< engl., fr. challenger)

Re-etimologizarea cuvintelor la nivel grafic („o tentativă de a întoarce cursul unui râu de la vărsare spre izvor“) se petrece, în general, în cazul unor cuvinte împrumutate din limba engleză, dar nu numai (confetti, motto, etc.). Prima ediție a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic recomandă, în toate cazurile de mai sus, formele adaptate normelor de scriere și de pronunțare românești. Aceste forme însă nu s-au impus (unele dintre ele erau, chiar de la început, artificial adaptate limbii române), iar norma actuală recomandă scrierea lor etimologică și pronunțarea ca în limba de origine. Motivele sunt, extralingvistice: orgoliul vorbitorilor cunoscători ai limbii de origine a neologismelor, snobismul, caracterul internațional al unora dintre termeni au făcut ca împrumuturile să-și păstreze forma originară. În plus, tendința actuală este de evitare a adaptării grafice, deoarece „aceasta pare un semn de incultură, de stâlcire a cuvintelor, preferându-se conservarea grafiei etimologice“. Alteori, sunt acceptate atât grafia conformă cu etimonul, cât și cea adaptată; în general, sunt mai frecvente cazurile în care forma etimologică este cea preferată:

DOOM1: bos; DOOM2: boss / bos (< engl. boss)

DOOM1: brec; DOOM2: break / brec (< engl. break)

DOOM1: bricabrac; DOOM2: bric-à-brac / bricabrac (< fr. bric-à-brac)

DOOM1: cocteil; DOOM2: cocktail / cocteil (< engl., fr. cocktail)

DOOM1: derbi; DOOM2: derby / derbi (< engl., fr. derby)

DOOM1: ghem; DOOM2: game / ghem (< engl. game)

DOOM1: judocan; DOOM2: judocan / judoka (< fr. judoka)

DOOM1: penalti; DOOM2: penalty / penalti (< fr., engl. penalty)

DOOM1: pocher; DOOM2: pocher / poker (< fr., engl. poker)

DOOM1: rugbi; DOOM2: rugbi / rugby (< engl., fr. rugby)

Prin aceste exemple se evidențiază importanța principiului etimologic în scriere, concretizată, în cazurile de mai sus, în schimbarea normei.

O exprimare ingrijită nu înseamnă doar respectarea regulilor gramaticale si folosirea corespunzătoare a constructiilor lingvistice, ci și o pronunție și o scriere corectă a cuvintelor pe care le utilizăm. De multe ori, însă, acest aspect este neglijat.

Motivul pentru care unele greșeli de limbă apar foarte des, atât în scris cât și în vorbire, este faptul că presa scrisă dar și cea audio-vizuală promovează formule și exprimări greșite. Multe dintre aceste greșeli nu pot fi corectate doar consultând un dicționar de limba română, ci trebuie identificate și înlăturate prin promovarea și popularizarea variantelor corecte. Degenerarea limbii este un fenomen real care ia amploare în mod special în mediul online unde exprimarea incorectă din punct de vedere gramatical, prescurtările și greșelile de ortografie sunt la ordinea zilei.

CNA – Consiliul Național al Audiovizulului este forul care se preocupă de felul în care este utilizată limba română în presa audio-vizuală din țara noastră, monitorizând constant constant posturile de radio și televiziune. Iată câteva dintre greșelile de fonetică, ortografie și ortoepie, evidențiate de CNA, în luna martie 2016 la unele posturi de radio și televiziune din România:

Grafie

Lipsa de interes față de scrierea corectă este dictată de un anumit „trend” al societății contemporane, care pune accent pe viteză, pe comunicarea cât mai facilă și mai rapidă, fără a se ține cont de forma mesajului. Această convingere că „nu contează cum scrii, dacă reușești să te faci înțeles” este întărită nu doar de modurile noi de comunicare prin SMS sau prin intermediul internetului, ci și de unele dintre testele internaționale de evaluare a competențelor de comunicare. Acestea evaluează cu preponderență capacitatea de înțelegere a textului și de a extrage informații utile, neglijând modul în care cititorul își restructurează informația, precum și modul în care acesta reușește să-și exprime gândurile, ideile și sentimentele.

În textele scrise pe ecran continuă să apară numeroase neglijențe de tehnoredactare: „Irina a flat că” (Antena 1, 1.03.2016), corect – a aflat, „din fin fericire nu a fost rănit” (Antena 3, 15. 03.2016), corect – din fericire, „I.S.U a dat avizul pentru redeschiderea Arenei Naionale” (B1 TV, 19. 03.2016), corect – Naționale, „legislaia” (DIGI 24, 31. 03.2016), corect – legislația.

S-a înregistrat scrierea cu î în loc de â (pentru a se respecta normele ortografice în vigoare): „decît” (Antena 1, 21. 03.2016), corect: decât, „doi cîștigători” (Antena 1, 29. 03.2016), corect: câștigători, „Tîrgu-Mureș” (DIGI 24, 8. 03.2016), corect: Târgu.

Continuă să apară și texte din care lipsesc (parțial) semnele diacritice specifice limbii române,: „un constanțean” (Antena 1, 28. 03.2016), „Scrisoarea dubioasa” (B1 TV, 19.

03.2016), „îsi duce” (Kanal D, 16. 03.2016), „daca poti si nu e prea mare” (Prima TV, 12. 03.2016), „imi asum intreaga responsabilitate” (Pro TV, 8. 03.2016),

Folosirea cratimei pune, în continuare, destul de multe probleme. Cele mai multe greșeli privesc scrierea substantivelor compuse, mai ales cu șef și cu prim:

„cms. șef” (DIGI 24, 4. 03.2016) – corect: comisar-șef;

„comisar șef” (TVR 1, 8. 03.2016) – corect: comisar-șef;

„procuror șef” (Prima TV, 5. 03.2016) – corect: procuror-șef;

„primul ministru al României” (DIGI 24, 15. 03.2016) – corect: prim-ministrul;

„a ajuns în atenția primului ministru” (Național TV, 31. 03.2016) – corect: prim-ministrului;

„prim ministrul României” (Pro TV, 30. 03.2016) – corect: prim-ministrul;

„Abdesalam este suspectul cheie în atentatele de la Paris” (Antena 3, 19. 03.2016) – corect: suspectul-cheie;

„construcția a 4 blocuri turn în zonă” (B1 TV, 3. 03.2016) – corect: blocuri-turn.

S-au înregistrat și greșeli care privesc scrierea adverbelor compuse: absența cratimei, folosirea greșită a cratimei sau greșeli de segmentare:

„Iolanda Balaș, decorată post mortem” (B1 TV, 13. 03.2016) – corect: post-mortem;

„azi noapte” (Kanal D, 3. 03.2016) – corect: azi-noapte.

Punctuație

În domeniul punctuației, cele mai multe greșeli au fost înregistrate în continuare în folosirea virgulei.

Virgula lipsește în situații în care ar trebui să apară:

pentru a separa vocativele sau interjecțiile de adresare de restul enunțului:

„Mulțumesc România!” (Pro TV, 4. 03.2016); corect: Mulțumesc, România!

pentru a separa elementele unei enumerații:

„leguma este așa, mică mai albă” (Pro TV, 23. 03.2016); corect: leguma este așa, mică, mai albă.

„Take Ianke și Kadîr” (România TV, 24. 03.2016); corect: Take, Ianke și Kadîr

pentru a marca elipsa verbului (aceasta trebuie marcată prin virgulă sau prin linie de pauză):

„traficanți care vor sânge nu pace” (Antena 1, 25. . 03.2016); corect: traficanți care vor sânge, nu pace

„Ilie Năstase între tachinare și avertizare” (Kanal D, 3.03.2016); corect: Ilie Năstase, între tachinare și avertizare

după circumstanțiale izolate sintactic sau antepuse regentului:

„În timpul nopții cei trei sirieni au tăiat prelata și au ieșit din TIR și dezorientați au sunat la 112” (Antena 3, 9.03.2016); corect: În timpul nopții cei trei sirieni au tăiat prelata și au ieșit din TIR și, dezorientați, au sunat la 112.

„Nicușor Constantinescu se află în spital unde va fi supus unor investigații medicale.” (B1 TV, 19.03.2016); corect: Nicușor Constantinescu se află în spital unde, va fi supus unor investigații medicale.

„Dacă nu avem unde lucra cum trăim?” corect: Dacă nu avem unde lucra, cum trăim? (Național TV, 25. . 03.2016);

„Autoritățile sunt atât de mulțumite de el încât se gândesc să-l prelungească.” (TVR 2, 6.03.2016); corect: Autoritățile sunt atât de mulțumite de el încât, se gândesc să-l prelungească.

Pronunțare

pronunțări greșite ale unor cuvinte uzuale, vechi sau neologice, sau ale unor nume proprii românești sau străine:

„pe aeroportul [hen-ri] Coandă” (Antena 1, 3. . 03.2016) – corect: [an-ri];

„Uniunea [ieuropeană]” (Antena 1, 3. . 03.2016) – corect: [europeană];

„în bikini” – pronunțat în două silabe: [bi / chini], cu -i final asilabic (Antena 1, 8. . 03.2016) – corect: [bi-chi-ni];

„Dan Păcurariu a fost arestat” – pronunțat cu hiat [ri-u] (Antena 3, 8. 03.2016) – corect: [pă-cu-ra-riu];

„suspensii ridigizate” (DIGI 24, 4. . 03.2016) – corect: rigidizate;

„[fest-food]” (Kanal D, 1. . 03.2016) – corect: [fast-food];

„repecursiunile” (Național TV, 10. . 03.2016) – corect: repercusiunile;

„diversificare a cauzisticii penale” (Național TV, 28. . 03.2016) – corect: cazuisticii;

„vezi cu oala aia, ai grije” (Prima TV, 18. . 03.2016) – corect: grijă;

„[jacuzi]” (Pro TV, 2. . 03.2016) – corect: [ğacuzi];

„plastelină” (Disney Junior, 25. 03.2016– corect: plastilină;

„în gospodării, pă terenuri agricole” (Realitatea TV, 10. . 03.2016) – corect: pe;

„[pre-ju-di-ci-lor]” (Realitatea TV, 30. . 03.2016) – corect: [pre-ju-di-ci-i-lor];

„contracte cu Primăria Caraiova” (România TV, 30. . 03.2016) – corect: Craiova.

rostirea greșită a literei x, prin generalizarea pronunției [cs] în loc de [gz]:

„s-a prezentat la e[cs]amen” (România TV, 10.03.2016), corect – e[gz]amen;

„este un e[cs]emplu pentru tenisul feminin” (TVR 1, 8.03.2016), corect – e[gz]emplu.

rostirea greșită/colocvială a numeralelor:

„în urmă cu optisprezece ani” (Prima TV, 18.03.2016), corect – optsprezece;

„suntem după [doișpe] noaptea” (Prima TV, 3.03.2016), corect – douăsprezece;

„am accesat la [șaișcinci] la sută” (România TV, 1.03.2016), corect – șaizeci și cinci;

„[treișpe] mii cinci sute [șapteșpatru]” (România TV, 2.03.2016), corect – treisprezece mii cinci sute șaptezeci și patru.

greșeli de accentuare:

„nașterii premature” (Antena 1, 29.03.2016), corect – premature;

„bun imobil” (DIGI 24, 2.03.2016), corect – imobil;

„Au fost declarate neconstituționale 43 de prevederi care vizau” (Antena 3,

15.03.2016), corect – prevederi;

„ dacă nu va anula această prevedere” (B1 TV, 3.03.2016), corect – prevedere;

„participă șaptezeci și trei de companii” (DIGI 24, 29.03.2016), corect – companii;

„deunăzi” (Kanal D, 9.03.2016), corect – deunăzi;

„caracter” (Național TV, 11.03.2016), corect: caracter;

„o capsulă Femovita pe zi” (reclamă Femovita, Realitatea TV, 22.03.2016), corect – capsulă;

„principalul mijloc de informare” (Realitatea TV, 26.03.2016), corect – mijloc;

„[shekspir]” (Realitatea TV, 31.03.2016), corect – [shekspir];

„și-a găsit un [protector] vânos” (România TV, 8.03.2016), corect – [protector];

„spuneți-ne ceva” (TVR 1, 9. . 03.2016), corect – spuneți-ne.

Lexicul – domeniul cel mai dinamic al limbii române actuale

Lexicul, definit ca totalitatea cuvintelor unei limbi, reprezintă „aspectul cel mai explorat al relației dintre limbă și societate, partea cea mai mobilă a limbii, datorită capacității sale de exprimare și de permanentă înnoire”. }n lexic se manifest[ cel mai pregnant influențele din afară, în srânsă legătură cu evoluția din societate și cu realitățile extralingvistice.

Mutațiile importante în plan cultural, social și politic determină schimbări la nivelul limbii. „Limbile evoluează din cauză că lumea evoluează”. Iorgu Iordan este de părere că există și o nevoie de schimbare care vine din interiorul limbii deoarece cuvintele se uzează ușor, se banalizează, pierzându-și expresivitatea inițială și astfel, ele, cuvintele „cer” să fie înlocuite, împrospătate.

Epocile de mari transformări din societate sunt caracterizate și de mari schimbări ale formelor de expresie lingvistică, folosite în mod curent, mai ales la nivelul lexicului. Apariția și dispariția unor noțiuni, schimbarea atitudinii oamenilor față de obiecte și acțiuni au ca urmare dispariția unor cuvinte și apariția altora dar și modificări de sens sau de formă ale acestora. Astfel de epoci se caracterizează, din punct de vedere lingvistic, printr-o creativitate lexicală intensă, pe baza fondului existent. Există de asemenea o mare deschidere spre noi surse de împrumut pentru îmbogățirea limbii cu noi posibilitîți de exprimare plastică.

Formarea de cuvinte noi

În orice limbă sunt cuvinte care dispar la un moment dat sau care se întâlnesc din ce în ce mai rar. Apar însă cuvinte noi împrumutate din alte limbi sau obținute prin mijloace interne, formate din elementele de care dispune limba și sunt destinate să denumească noi concepte.

În ultimele decenii, vocabularul românesc poate fi caracterizat printr-o prezență masivă de cuvinte noi și foarte noi care s-au format atât prin mijloace interne ( derivare, compunere, conversiune) cât și externe (împrumuturi din alte limbi). Dacă se compară tendințele actuale în evoluția limbii noastre cu cele ale altor limbi moderne, se poate afirma că lexicul limbii române are tendințe de modernizare și internaționalizare, atât prin împrumuturi, cât și prin mijloacele interne de formare a cuvintelor.

Formarea de cuvinte prin mijloace interne (derivare și compunere) răspunde și azi nevoii de înnoire lexicală. Specialiștii în domeniu recunosc faptul că româna este o „limbă de tip derivativ, asemenea latinei, care îi stă la bază și a cărei structură o continuă”.

Derivarea cu afixe

Acest procedeu de formare a cuvintelor este unul dintre cele mai productive în limba română. Multe dintre creațiile lexicale realizate prin derivare cu afixe, dintre care unele nici nu sunt menționate încă „în dicționare sau în studii lexicologice și folosite cu precădere în stilul publicistic, demonstrează caracterul dinamic al limbii române actuale”.

Printre sufixele „la modă” în limba română actuală se numără sufixul abstract –itate, sufix moștenit din latină, cu ajutorul căruia se formează substantive abstracte atunci când este atașat la un adjectiv. Există în limba română substantive precum: legitimitate, excentricitate, nervozitate, ostilitate, timiditate,etc., substantive cu care vorbitorii s-au obișnuit de mult timp. În ultimii ani, au apărut cu tot mai mare insistență derivate ca: fatigabilitate, capabilitate, conflictualitate, confortabilitate, spectaculozitate, periodicitate, sustenabilitate, etc. Astfel de cuvinte, deși au fost combătute la un moment dat, tind să intre în limba literară chiar dacă se dovedesc a fi inutile deoarece dublează cuvinte existente în limbă. Și totuși, atracția pentru derivatele cu sufixul –itate este foarte mare mai ales în mass media unde întâlnim substantive ca: predictibilitate, excepționalitate, silențiozitate, etc. „Productivitatea acestui sufix a fost pusă pe seama tendinței de abstractizare a limbajului cult și a capacității lui de a înlocui perifraze greoaie. Vorbitorii folosesc acest sufix pentru că li se pare ales, cultivat”.

Un alt sufix foarte prezent în vocabularul actual este –ism. Derivatele cu acest sufix denumesc de cele mai multe ori atitudini, comportamente, stări de spirit: absenteism, banditism, bigotism, cameleonism, nepotism, talibanism, traseism, etc.

Sufixul –ist este folosit mai ales pentru numele de agent: angrosist, evazionist, lunetist, sepepist, sereist, sunetist, traseist, etc.

Dintre sufixele verbale, – iza este unul dintre cele mai productive. El se poate atașa unei teme substantivale sau adjectivale din limba română, dând naștere unor verbe recent intrate în lexicul actual, de la care, prin atașarea sufixului – re, se formează substantive:

acut – acutiza – acutizare;

fidel – fideliza – fidelizare;

juriu – juriza – jurizare;

tabloid – tabloidiza – tabloidizare.

În ultimul timp se constată o revigorare a sufixului – ui care, în limba română actuală, își dovedește productivitatea mai ales în limbajul familiar și în argou, în creații lexicale recente ca: a aflui, a bipui, a brandui, a șmenui, a țepui, etc.

În domeniul informaticii acest sufix apare în formații lexicale precum: chat-ui, flash-ui, messengerui, sms-ui, etc.

Sufixul vechi –ar se atașează unor teme substantivale care aparțin fondului lexical uzual: benzinar, drumar, dughenar sau celui argotic: șmenar, șpăgar, țepar. În marea lor majoritate, derivatele substantivale obținute cu ajutorul acestui sufix pe care le întâlnim des în mass-media zilelor noastre au sensuri ironice, peiorative. Exemple precum: bișnițar, boschetar, căpșunar, găinar, justițiar, tejghetar, etc. Sunt edificatoare în acest sens.

Acceași conotație peiorativă o au și derivatele create cu sufixul vechi, de origine slavă – ac: aplaudac, răspândac, zvonac.

Prefixarea înregistreză în ultimele decenii o creștere constantă, evidentă mai ales în stilul științific și în cel publicistic.

„O pondere însemnată între prefixele neologice la modă mai ales în stilul publicistic din ultima vreme o au așa-zisele prefixe negative: anti-, contra-, in-, non-„. Cu ajutorul acestora s-au format cuvinte precum: anticonstituțional, anticriză, antidemocratic, contraacuzație, contraargument, contralovitură, contrasemnătură, inapetență, inamovibilitate, nonexistență, nonvaloare, nonviolență, etc.

Sunt foarte productive astăzi în limba română prefixele neologice care exprimă ideea de superlativ și care dau naștere unor derivate cu valoare stilistică:

super-: superofertă, supervedetă, supererou, superman;

supra- :supradotat, supraponderal, supradoză, supraexpunere;

hiper-: hiperinflație, hipercorectitudine, hiperurbanism.

Compunerea „este un procedeu cu o pondere însemnată în limba română actuală. Sporirea numărului compuselor s-a realizat după modele străine (îndeosebi din franceză și engleză) prin procedee culte, proprii limbii literare sau limbajelor specializate”.

Prin compunere din cuvinte întregi, s-au format în limba română actuală un număr mare de creații substantivale și adjectivale.

Compuse de tip substantival: actor-cântăreț, artist-fotograf, analist-programator, afiș-reclamă, declarație-program, film-document, interviu-fluviu, stație-pilot, stop-cadru, etc.

Compuse de tip adjectival: edilitar-gospodăresc, educativ-informativ, științifico-fantastic, alb-argintiu, verde-praz, gri-șobolan,negru-abanos, albastru-metalizat, etc.

Compunerea prin abreviere este un procedeu modern de formare a unor cuvinte noi, a cărui pondere a crescut considerabil în ultimii ani. Compusele prin abreviere apar în cele mai diferite domenii ale societății (politic, economic, social, administrativ, tehnic, științific).

În ceea ce privește compusele prin abreviere, numărul cel mai mare îl reprezintă siglele. „Fenomenul este amplu și aparține celor mai diferite domenii: nume proprii care desemnează: formațiuni politice, organizații sindicale, organisme administrative și guvernamentale naționale, organisme internaționale, agenții, asociații, bănci”.

Exemple:

PNL – Partidul Național Liberal;

BNS – Blocul Național Sindical;

IGP – Inspectoratul General al Poliției;

BNR – Banca Națională a ROMÂNIEI;

UE – Uniunea Europeană;

MAE – Ministerul Afacerilor Externe;

CSM – Consiliul Superior al Magistraturii;

ARACIS – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior;

CNATDCU – Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

În limba română actuală, extinderea procedeului se explică prin influența modelelor anglo-americane, susținută de prezența a numeroase sigle împrumutate din engleză.

Dicționarele înregistrează nume proprii:

CIA – Agenția Centrală de Investigații;

FBI – Biroul Federal de Investigații;

CNN – Rețeaua de Știri prin Cablu.

Substantive comune:

CD – compact disc;

CV – curriculum vitae;

HIV – virus al sindromului imunodeficitar.

Trunchierea sau scurtarea cuvântului este un alt tip de abreviere care se folosește mult în ultimul timp, în special în publicistică. Trunchierea se manifestă mai ales în limba vorbită dar termenii trunchiați pot pătrunde și în varianta scrisă, îndeosebi în stilul publicistic, mai apropiat de registrul colocvial.

Rodica Zafiu observă faptul că, în limba română, există tipare preferate de trunchiere – bisilabice, terminate în -i sau în -o. După modelul numelor proprii (Adi, Teo), au apărut numeroase cuvinte trunchiate, unele mai vechi (foto, iubi, promo, retro, scumpi), altele mai noi și la modă în momentul actual (bună dimi!, gospo, grădi, plicti, profi).

Larga răspândire a compunerii prin tendința tot mai evidentă de pătrundere a acestor termeni lexicali în limba literară standard dovedește „capacitatea limbii române de a adopta și de a dezvolta în mod specific un procedeu internațional de formare a cuvintelor”

Aspecte privind dinamica sensurilor în limba română actuală. Calcuri semantice.

După 1990, lexicul limbii române a cunoscut o dezvoltare rapidă. Specialiștii din domeniu au subliniat frecvent ospitalitatea limbii române față de noutățile lexicale de import. A existat la un moment dat și o reacție de panică în fața invaziei anglicismelor în limba noastră. Rezistența cea mai înverșunată s-a manifestat și se mai manifestă încă față de așa-zisele „cuvinte altoite”. Această sintagmă se referă la faptul că există în lexicul limbii române prea multe cuvinte consacrate în codul nostru lingvistic cu un anumit înțeles, cuvinte care sunt folosite astăzi cu un sens nou, adăugat prin imitarea unui model străin. Asemenea calcuri semantice deranjează de foarte multe ori, mai ales persoanele în vârstă.

Calcul semantic constă în „preluarea de către un cuvânt a sensului (sensurilor) unui cuvânt străin (< fr. calque) De exemplu cuvântul cerc a preluat sensuri figurate de la cercle din limba franceză, printre care grup de oameni legați între ei prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie”.

Calcul semantic presupune un împrumut de sens după modelul străin. Un calc semantic se realizează atunci când un cuvânt din limba română este folosit cu sens nou, imitat după echivalentul său lexical dintr-o limbă străină.

Pentru a putea vorbi despre un calc semantic este nevoie de îndeplinirea unor condiții:

vorbitorul care produce calcul să fie bilingv;

termenul calchiat din limba străină să aibă cel puțin două semnificații;

cele două cuvinte din limbi diferite să aibă cel puțin un sens comun

Majoritatea cuvintelor care au dezvoltat sensuri noi în mass-media din România este reprezentată de neologisme. Noile semnificații, atât denotative cât și conotative, se concentrează în domeniile social-politic, economic, administrativ și se manifestă prin lărgirrea sensului sau prin restrângeri de sens. „Sensurile noi trebuie să satisfacă atât funcția de comunicare cât și funcția expresivă a limbii”. Impunerea noului sens este condiționată de coexistența cu sensul denotativ. Astfel verbul a gestiona cu sensul denotativ „a administra bunuri, valori materiale, a deține o gestiune”, este folosit astăzi în foarte multe ocazii cu conotații realizate de transferul la alte valori decât cele materiale:

a gestiona politici;

a gestiona investiții;

a gestiona o criză;

a gestiona o situație;

a gestiona sărăcia, etc.

Limbajul publicistic românesc tinde să impună sensuri noi unor cuvinte de origine latino-romanică, sub presiunea limbii engleze (americane), ignorând astfel sensurile fixate deja în limba română pentru aceste cuvinte. O serie de lexeme de origine latină, intrate în română prin intermediul limbii franceze, în majoritatea cazurilor, între secolul al XVI-lea: jucător, respectiv al XIX-lea: actor, colorist, confesional, operator, sunt folosite cu sensuri împrumutate din limba engleză, în care aceste cuvinte sunt sau au devenit de curând polisemantice.

De multe ori, extinderile de sens privesc verbe neologice, împrumutate din alte limbi ca termeni specializați: a aplica, a audia, a demara, a debuta, a determina, a dezamorsa, a realiza, a focusa, a relaționa, a socializa, a viziona, etc. Noile sensuri amenință să elimine din uz sinonimele acestor verbe, prezente în fondul principal lexical al limbii române. În această situație este verbul a începe, care este folosit din ce în ce mai rar în mass-media, fiind înlocuit de alte verbe împrumutate: a demara, a debuta, folosite până la clișeizare în limbajul publicistic.

Verbul a debuta a fost împrumutat inițial din limba franceză cu sensul „A-și face debutul într-o carieră, pe scenă etc.; (despre un autor) a publica prima lucrare. – Din fr. débuter” dar apoi a cunoscut, în limba română actuală o extraordinară extindere a sensului. Din punct de vedere semantic, au fost negljate restricțiile referențiale legate de domeniul artistic și astfel găsim în spațiul publi românescenunțuri de tipul: „discursul a debutat”, lucrările vor debuta”, „meciul a debutat”, etc. Astfel de enunțuri pot fi explicate prin dorința vorbitorului de a întrebuința o exprimare cât mai aleasă.

În ultimii ani verbele: a cere, a solicita, a pune în practică pierd teren și riscă să fie înlocuite de verbul a aplica.

„ Cum aplicăm pentru un job în Canada?“ (www.colobanea.ro);

„la ce universități aplicați și la ce profil?“

(space.edmundo.ro); „am aplicat pentru un «credit asigurat» la banca

dumneavoastră“ (www.efin.ro);

Exemplele de mai sus reprezintă întrebuințări foarte frecvente, în limba română actuală ale lexemelor aplica, aplicație și aplicant care au luat locul cuvintelor: a candida, a cere, candidatură, cerere, candidat, considerate de mulți vorbitori prea „banale”.

În limba română exista verbul a aplica, ( < fr. appliquer) având următoarele sensuri:

a pune un lucru peste altul pentru a le uni, a le fixa;

a pune în practică;

a întrebuința;

a administra (un tratament medical;

a raporta un principiu general sau o regulă la un caz particular.

Verbul a aplica calchiat după verbul englezesc to apply a primit și sensurile:

a face și a depune o cerere formală;

a cere în scris, într-o formulă consacrată, o bursă, un post etc.

Noul sens a fost întrebuințat în stilul administrativ, apoi a pătruns în limbajul publicistic și în limba comună, mai ales în relațiile cu străinătatea.

În dicționarele românești acest verb și familia sa sunt tratate diferit. Astfel în DEX 2009, nu găsim sensul calchiat după to apply dar DEXI (Dictionar explicativ ilustrat al limbii române) înregistrează la substantivul aplicație și sensul „cerere (de finanțare a unui proiect, de acordare a unei burse etc.), redactată pe un formular-tip, emis de instituția care urmează să o evalueze“ („aplicațiile se pot depune până la sfârșitul anului“).

În ultima perioadă, substantivul aplicație a pătruns, cu alt înțeles, în informatică și în telefonia mobilă. Sensul nou este calchiat după unul din sensurile termenului englezesc application și are toate șansele să se impună deoarece noua accepție nu poate fi redată printr-un cuvânt din limba română.

Un substantiv „americanizat” prin adaos semantic este locație. Termenul a ajuns în limba română din franceză cu sensul de „închiriere” , „contract de închiriere”, „sumă plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară, amendă”, etc., apoi și-a extins sfera semantică prin engleza americană și a ajuns să desemneze:

poziția spațială în sens general (zonă, sector, punct local);

„Insula Creta – locația cea mai vânată din Grecia” (Adev., 2003)

amplasamentul pentru o construcție, un dispozitiv, etc.;

„Bulgaria a oferit alte locații pentru instalarea bazelor americane.” (Ziua, 2003, nr. 2750)

o clădire, grup de clădiri;

„Cei care s-au ocupat de trimiterea elevilor în taberele școlare particulare, fără autorizație de funcționare, vor fi obligați să închidă locația” (Adev, Cj. 2003, nr. 3868)

domiciliul, sediul.

„Patrimoniul grupării MISA, cu locația în demisolul unui bloc din cartierul Ferentari.” (Indep. 2004, nr. 1086)

Uzul în exces a substantivului locație, abuzul inadecvărilor contextuale,eliminarea alternanțelor sinonimice arată că această inovație lexicală nu este încă bine fixată în sistemul limbii române, având o conotație de mimetism și snobism lingvistic.

Majoritatea calcurilor semantice din presă reprezintă împrumuturi de sens din limba franceză și limba engleză, în general neologisme. Iată câteva exemple neînregistrate în dicționarele limbii române actuale, așa cum sunt prezentate de Elena Silvestru:

atelier – seminar –calchiat din engl. workshop

grilă – împrumut semantic din fr, grille care circulă în domeniul radioului și al televiziunii (grilă de programe)

în domeniul învățământului ( test-grilă)

injecție – împrumutat prin calc semantic din limba franceză – aport masiv de capital – sens cu care circulă în domeniul economic (injecție de capital)

pachet – din fr. paquet, germ. Paket – apare în perioada actuală cu un sens calchiat după engleză, în domeniul juridic-administrativ (pachet de legi economice), financiar (pachet de acțiuni) sau politic (pachet de revendicări).

În concluzie se poate afirma că sunt foarte bine-venite afirmațiile lui Andrei Pleșu în articolul Mentenanța limbii române: „S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuințat pe la posturi de radio și de televiziune, iar cuvinte românești cât se poate de utile sunt înlocuite prostește de persoane care stau prost și cu vocabularul limbii române și cu gramatica ei… Potrivit lor nu mai avem prilejuri, avem doar oportunutăți. Nu mai suntem hotărâți să facem ceva, ci determinați. Nu mai realizăm, ci implementăm. Nu mai avem cazuri ci spețe. Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locație. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai consimțim, ci achiesăm. Serviciul de întreținere a devenit mentenanță. Ceva care ți se pare obligatoriu e un must! Nu mai avem speranțe, deoarece am trecut la expectațiuni. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Și nu mai așteptăm un răspuns, ci un feedback. Secretarele nu-și mai spun decât manager asistant. Nu mai avem frizeri si croitorese, avem hair stilisti si creatoare de fashion. Cu alte cuvinte, deținem o oportunitate pe care suntem determinați să o implementăm într-o locație pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanță care e un must și asupra căreia ne focusăm in expectațiunea unui feedback pozitiv”.

Moda anglicismelor în limba română

„Limba se face prin schimbare și moare atunci când încetează să se schimbe.” (Eugen Coșeriu)

Înnoirea vocabularului unei limbi este un proces esențial și inevitabil, în condițiile schimbărilor care au loc permanent în societatea umană. Astfel, în domeniul economiei, administrației, comerțului dar mai ales al informaticii, numărul termenilor împrumutați din limba engleză este din ce în ce mai mare. Având în vedere că limba engleză ocupă primul loc între limbile străine din sistemul de învățământ din România și că foarte mulți tineri utilizează astăzi calculatorul, limba literară, în diversele ei varietăți, înregistrează folosirea frecventă a unor termeni de origine engleză, cuvinte care la noi poartă numele de „anglicisme”. Termenul de anglicism este destul de răspândit în lingvistica românească și a fost definit în mai multe lucrări. Potrivit DEX anglicismul reprezintă „o expresie specifică limbii engleze, cuvânt de origine engleză împrumutat, fără necesitate, de o altă limbă și neintegrat în aceasta”.

Mioara Avram, spune că „anglicismul este un tip de străinism sau xenism, care nu se restrânge la împrumuturile neadaptate și/sau inutile și este definit ca: unitate lingvistică (nu numai cuvânt, ci și formant, expresie frazeologică, sens sau construcție gramaticală) și chiar tip de pronunțare sau/și de scriere (inclusiv de punctuație) de origine engleză, indiferent de varietatea teritorială a englezei, deci inclusiv din engleza americană, nu doar din cea britanică”.

Influența limbii engleze poate fi considerată un fenomen internațional (nu numai european, ci și mondial). Împrumutul masiv de termeni anglo- americani s-a manifestat după al doilea război mondial în majoritatea limbilor europene și nu numai. Este un fenomen explicabil mai ales prin progresul anumitor domenii ale tehnicii. Astfel împrumuturile din engleza britanică și americană au invadat limba noastră mai ales în ultimele decenii. E o pătrundere masivă, care continuă să crească într-un ritm accelerat, dar care își găsește motivația în necesitatea de a desemna anumite realități extralingvistice noi. Aceste realități au uneori nevoie de termeni neechivoci (termenii tehnici sunt în general monosemantici și deci foarte preciși) pentru a fi desemnate.

Anglicisme denotative și conotative; împrumuturi necesare și „anglicisme de lux”.

Vorbind despre pătrunderea masivă a anglicismelor în limba romănă din perspectivă normativă, trebuie să avem în vedere:

norma socio-culturală

norma lingvistică.

În ceea ce privește prima dintre cele două norme enunțate, cea socio-culturală, Sextil Pușcariu, vorbește de două categorii de împrumuturi: „necesare și de lux”.

Anglicismele necesare sunt unitățile lexicale pentru care nu există un corespondent în limba română sau care au unele avantaje față de termenul autohton. Astfel de împrumuturi din limba engleză sunt mai precise, au circulație internațională și au avantajul breevilocvenței. Utilizarea lor este motivată de noutatea referentului. În anumite situații, ele au și o motivare denotativă și chiar una conotativă (stilistică), chiar dacă astfel de situații sunt puține la număr.

Aanglicismele denotative sunt reprezentate de termeni de specialitate pentru care nu există un echivalent românesc pentru că denumesc realități care au apărut recent în diversele domenii ale dezvoltării sociale. Avantajele folosirii lor constau în: precizia sensului, scurtimea și simplitatea structurii (ex. mass-media în loc de mijloace de comunicare în masă). Deoarece îndeplinesc numai funcții denominative, acești termeni sunt lipsiți de expresivitate. Dintre anglicismele înregistrate în DN3 cu mențiunea „rar”, au cunoscut o evidentă creștere a frecvenței cuvintele: click (DOOM: „clic” s.n.), byte (DOOM: „bite” s.m.), hobby, leader (DOOM: „lider” s.m.), snack-bar, sait (DOOM: „site” s.n.), fifty-fifty (DOOM adv.), unele cuvinte au trecut în limbajul comun; termeni ca manager, management, business, mouse, folder, CD, DVD, MP3 player, gadget, brand, laptop etc. (DOOM2). Au străbătut tot acest drum prin registre și stiluri ajungând în limbajul comun care le adoptă prin intermediul atitudinii vorbitorilor. Cele mai importante domenii în care apar anglicismele sunt:

Terminologia economică, financiară, comercială și a profesiilor:

Staff s. m. pl. staffuri „grup de persoane cu o anumită misiune, de conducere sub direcția unui șef; stat major”.

Management s. n. „arta de a conduce; știința organizării întreprinderilor, a valorificării eficiente a resurselor umane, financiare și materiale ale unei organizații”.

Brand s. n. pl. branduri „marcă, firmă”.

Manager s. m. pl. manageri „cel care conduce o antrepriză, care generează interesele unui sportiv sau ale unei echipe care se ocupă cu organizarea și cu chestiunile financiare ale competițiilor, impresar”.

Terminologia din informatică

În limba română contemporană există termeni al căror statut de tehnicisme informatice este limpede: computer, soft, hard etc. Anglicisme des întâlnite în acest domeniu ca: laptop, toner, scaner, USB, DVD, CD-ROM, PDA, I-POD, switch, hard, soft, site etc. demonstrează că domeniul tehnologiei informației este unul foarte avansat și nu tocmai necunoscut. Majoritatea acestor cuvinte sunt folosite zi de zi de milioane de români acasă, la serviciu, în discuțiile cu prietenii etc. Vom prezenta în continuare exemple din presa actuală: „E-mailul e deja un moft, doar companiile demodate îl mai folosesc. Firmele „trendy” utilizează pentru angajații lor așa numitele WIKIS (pagini de internet editabile cu mare ușurință de către orice persoană care le accesează) sau blog-urile (jurnale personalizate online).” (Gândul online) „Ai nevoie de un tuning la mașină? Fii hacker!” (Ziarul financiar online) „O nouă rasă de mecanici a luat naștere: hackerii de computere auto.” (Ziarul financiar online) „Creionul este plasat în partea stângă a telefonului puțin pe dos față de cum eram obișnuiți la PDA-uri și smartphone-uri” (PC Magazine online) „ Software licențiat fullversion în valoarea de 1000€” „Laser monocrom și inkjet color” „Vom folosi aceste cipuri pentru animale…” „Mai repede un RFID (Radio Frequency Identification) decât o țigară” „Server de backup acasă sau la birou” „Upgrade la Dell” „Probleme wireless” „Cabluri straight-through cât și cross-over” „Principala caracteristică este voice recording-ul, fiind și un player MP3 foarte bun” „LG a anunțat un upgrade serios al actualului model” (PC Magazine) „Guvernul României a deschis o linie telefonică unidirecțională de tip blue-line dedicată în exclusivitate apelurilor de la cetățeni … oferind informații și consiliere” (Adevărul) „Primul help-line se utilizează în română: „Help-line pentru bătrânii din sectorul V al capitalei … Linia telefonică de ajutor pentru bătrâni.” (Adevărul)

Terminologia din învățământ

Curriculum „programă școlară pentru o anumită disciplină sau derivatul adjectival «curricular». (chiar dacă e un termen latin, noi l-am împrumutat din engleză)

Grant „o sumă de bani nerambursabilă, acordată unui cercetător individual, echipe de cercetare etc.” , apare des întrebuințat în cercetarea științifică, drept urmare el fiind acceptat în terminologia oficială.

Master și masterat „studii aprofundate (de specializare)”

Terminologia din muzică

Play-back sn; pl. play-back-uri „redare a unei înregistrări pe bandă electromagnetică sau pe disc; tehnică inversă dublajului, prin care înregistrarea sunetului o precede pe aceea a imaginii”.

Single s. n. pl. single-uri „când se vorbește despre un disc de muzică, având câte o singură melodie pe fiecare față”.

Hit s. n. pl. hituri „cântec de succes, șlagăr”.

Clip și-a extins sfera, ajungând să fie utilizat nu numai în muzică și film, ci și într-o sintagmă precum ,,clip electoral”

Terminologia sportivă

Bowling s. n. „joc de popice practicat pe o pistă modernă, cu dispozitive automatizate”.

Fitness s. n. „condiție fizică bună, sănătate”.

Jogging s. n. „alergare ușoară în scopul menținerii sănătății”.

Derby s. n. pl. derby-uri, articulat derby-ul „întrecere sportivă de mare importanță”.

Canyoning – „sport extrem constând din coborârea pe văile unor torenți din munți”

Playoff – „joc suplimentar pentru a decide finalul în cazul unor competitori aflați la egalitate”

„După disputarea partidelor din playoff, numai 10 formații se vor califica la turneul final…” (Adevărul)

Rafting, – glosat „proba plutașilor” Ziarul Adevărul, într-un articol despre expediția „Marlboro A.T.” desemnează coborârea în barcă de cauciuc a unui râu vijelios, cu obstacole, care necesită manevre dificile.”

Skate – „patinaj pe rotile” reprezintă rezultatul unei elipse și al unei contaminări dintre compusele englezești roller-skates și roller-skating: „Skate-ul extrem nu e lipsit de pericole”; „noul skate-parc din Capitală” (TVR)

Skateboard – „sportul practicat cu ajutorul planșei pe role”

Terminologia produselor alimentare și a băuturilor

Chips s. n. pl. chipsuri „cartofi prăjiți (denumire comercială)”.

Cornflakes s. n. „fulgi de porumb”.

Brandy s. n. pl. brandy-uri, articulat brandy-ul „băutură alcoolică, coniac”.

Whisky s. n. pl. whisky-uri, articulat whisky-ul „băutură alcoolică”.

Ketchup s. n. „sos picant din suc de roșii, oțet și mirodenii”.

Terminologia din modă și cosmetică

Look s. n. pl. lookuri, articulat lookul „înfățișare,aspect”.

Make-up s. n. pl. make-upuri, articulat make-upului „machiaj”.

Fashion s. n. „modă”.

Design s. n. „creație vestimentară”.

Body s.n. „corp” apare în română cu sensul din franceză „obiect de lenjerie feminină”. În absența unui termen autohton „body” – această piesă vestimentară în mare vogă cunoaște în funcție de împrejurări multiple valențe. Termenul apare și sub forma „românizată” bady .

Bodypainting – „spectacolul s-a încheiat cu două demonstrații de pictură pe corp, bodypainting” (Adevărul,)

Fan club este definit ca un „grup organizat ai cărui membri admiră aceeași persoană”. În română el are atât sensul din engleză (denotativ), cât și unul mai larg cu conotații peiorative „fondarea fan-club-ului „Eu, tu și Pacepa” pe ruinele justiției române” (Adevărul)

Roll on este utilizat în română pentru recipiente (de uz cosmetic, medical etc.) cu bilă. Exemplu: Roll on unguent pentru prevenirea înțepăturilor de țânțari, (reclamă „Mega Image”.)

Stick este folosit în limba vorbită cu sensul din franceză, „deodorant prezentat sub formă de baton” (reclamă „Mega Image”).

Stripper definit ca „persoană care câștigă bani făcând striptease”, este atestat în română numai cu referire la persoane de sex masculin, deoarece pentru feminin s-a impus termenul stripteuză.

Top este utilizat în română în afara sensului consacrat (clasament) cu un sens atestat în franceză unde desemnează „o piesă vestimentară scurtă”

Terminologia din mediul publicistic

Stilul publicistic folosește anglicisme din toate domeniile, punând în circulație cuvinte care altminteri ar rămâne necunoscute sau cunoscute de o foarte mică parte a vorbitorilor. Prezentăm în continuare exemple din presă:

„Broadband-ul s-a dublat, iar cota de piață a operatorilor de telefonie fixă a ajuns la 29%.” (Jurnalul Național)

„După trimiterea SMS-ului, vei fi contactat…” (Jurnalul Național)

„Ambele piese beneficiază de videoclipuri lansate cu succes, într-un mod inedit.” (Jurnalul Național)

„Am un blog pe care l-am început acum o lună.” (Jurnalul Național)

„Ți-ai schimbat și look-ul…” (Jurnalul Național)

„Potrivit organizatorului, Dorian Ciubuc, manager general la Fun Time „Production, la București grupul headliner va fi Def Leppard.” (Jurnal TV,)

„Între vizitele la prietenii aflați peste ocean și sesiunile de shopping, a strecurat în câteva întâlniri în interes profesional.” (Libertatea Week-end)

„Un pardesiu trendy, din jeans.” (Libertatea Week-end)

Terminologia aparținând stilului tehnico-științific

Termenii care conturează stilul tehnico-științific „sunt cuvinte care se folosesc într-o ramură determinată a științei și tehnicii, aparținând unor sectoare economice sau administrative, unor instituții sau unor profesiuni. Datorită caracterului lor specializat, acești termeni nu depășesc (cu unele excepții) granițele lexicului din domeniul respectiv.”

Domeniul economic are un impact major asupra limbajului. Practic, cea mai mare parte a termenilor folosiți de economiști sunt în limba engleză. Deși unii termeni economici pot fi traduși sau au corespondent în limba română, cei din domeniu operează adesea tot cu termeni englezești. Chiar dacă „broker” de exemplu poate fi tradus prin „agent de bursă”, se folosește termenul englezesc. Aceasta pentru că intervine, uneori tentația firească de a scurta, de a economisi timpul, dar și o dimensiune conotativă: sună mai bine în engleză.

În cazul lui „leasing” nu e nevoie să fie tradus deoarece românii știu că nu pot lua, de exemplu, produse alimentare în leasing. Cuvântul „lider” este foarte obișnuit astăzi fiind folosit de piața de cărți, cosmetice, mașini etc., nu numai pentru personalități ale vieții politice. Conceptul de „leadership” este considerat a fi un set de valori, atitudini și deprinderi „occidentale” necesar pentru a face dovada unei democrații autentice și a unei economii de piață funcționale. La fel și „management, marketing, team-building”, sunt o mică parte a jargonului considerat la modă pentru cei care sunt interesați de evoluția organizațiilor românești.

Cuvântul „brand” versus „marcă” este controversat. Dicționarul Explicativ al Limbii Române, definește marca astfel: „semn distinct aplicat pe un obiect, produs sau pe un animal etc. pentru a-l deosebi de alt tip, model, inscripție”. În limba engleză cuvântul folosit este „mark” (sau trademark, servicemark), iar termenul „brand” este „o entitate vie, un ansamblu de atribute tangibile și intangibile, simbolizate printr-o marcă comercială (nume, logo etc.)”. Brandul e un set de atribute și asocieri, emoționale și raționale între consumator și produs, marca e un nume sau un semn grafic care simbolizează aceste legături. Deci marca Coca-Cola e numele, scrierea acestuia și forma sticlei. Brand-ul Coca-Cola e senzația pe care-o ai când te gândești că vei bea o sticlă din această băutură, părerea pe care o ai despre calitățile sau dezavantajele produsului, grupului de prieteni sau fast-food-ul care însoțesc băutul acestuia etc.

În locul cuvântului experiență apare frecvent cuvântul „expertiză” având o conotație în plus, adică experiență specializată într-un anumit domeniu.

Cuvântul „target”, cu sens „țintă” apare des în ziarele de mare tiraj nefiind însă consemnat în dicționarul de anglicisme ori în cel de cuvinte recente.

Exemple de folosire a unor anglicisme din domeniul tehnico-științific în presa actuală românească: „Businessul cu produse precongelate afectat de normele UE.” (Adevărul online) „O altă facilitate vizează posibilitatea trainingului angajaților, care se face online prin fișiere video.” (Gândul on line), „Caut oameni cu expertiză în domeniul cardurilor.” (Ziarul financiar on line), „Noul director de marketing la Sensiblu și Metro.” (Ziarul financiar on line), „În acest moment Citi group are opt centre de corporate banking în România.” (Săptămâna financiară), „Open source, afacerea care se dezvoltă singură.” (Săptămâna financiară), , „Diavolul mediatic se îmbracă de la product placement.” (Săptămâna financiară), „Cum să transformi datele în bani în retail.” (Ziua on line), „Retail banking – Banca viitorului într-o Europă lărgită.” (Ziarul financiar on line) , „Importatorul Fiat ridică targetul de vânzări.” (Ziua on line)

Cuvinte ca player, modem, Tv tuner, job, show etc. și-au câștigat statutul de anglicisme denotative „necesare” deoarece sunt folosite pentru a exprima realități noi, concepte noi, idei noi, iar marea majoritate a vorbitorilor le înțeleg și le folosesc frecvent.

Anglicismele conotative sau stilistice sunt cele care dublează un cuvânt omânesc preexistent, cu scopul de a dezvolta anumite nuanțe stilistice. Astfel, întâlnim termenii:

party – pentru petrecere

happy-end – pentru sfârșit fericit

week-end – pentru sfârșit de săptămână

penalty – pentru lovitură de la 11 m

live – pentru în direct

summit – pentru întâlnire la vârf

În ceea ce privește frazeologismele de tip colocvial este elocvent următorul exemplu: „no comment” – formulă onsacrată în cadrul interviurilor pentru a se evita răspunsul la o întrebare.

Anglicismele întâlnite în paginile scriitorilor, în cele mai multe cazuri au o funcție conotativă, de evocare a culorii locale sugerând astfel un anumit mediu social, cultural sau geografic. Majoritatea sunt anglicisme deja integrate în limba română, iar excepțiile sunt foarte puține. Ar mai fi de adăugat că operele beletristice autohtone nu conțin anglicisme, dar ele apar în romanele traduse din alte limbi.

Anglicismele „sexy, job, weekend, ok, bestseller, jean” sunt dintre cele care apar deja în dicționarele românești și sunt adoptate de marea majoritate a vorbitorilor. Cuvintele care țin de domeniul profesiilor precum „consultant manager, PR, free lance”și de domeniul modei precum „look, shooting, promoter, fan, casting”, ajută la crearea atmosferei descrise.

Categoria anglicismelor „de lux” este reprezentată de împrumuturile inutile și, de foarte multe ori cchiar dăunătoare. Ele sunt „nemotivate sau posedă motivații de tip negativ, precum veleitarismul intelectual și afectarea, traduse prin snobism lingvistic, insuficienta cunoaștere a resurselor limbii materne, comoditatea sau graba care, mai ales în cazul ziariștilor, nu le permit să reflecteze asupra echivalențelor lexicale, pentru a alege termenul cel mai adecvat”

Valeria Guțu Romalo, în lucrarea „Corectitudine și greșeală”, susține că aproape toate anglicismele din această categorie se regăsesc într-un jargon „sugestiv numit franglais, ceea ce poate indica pentru unele din ele – o etimologie multiplă”.

Toate revistele la modă au titlurile în engleză sau franceză, iar articolele abundă în anglicisme. De fapt, asta înseamnă anglicism „de lux”: folosirea în exclusivitate sau cu precădere a anglicismelor, textul semănând mai mult cu unul în limba engleză decât cu unul românesc. Dacă în momentul în care citești un ziar românesc sau o revistă, nu găsești decât vreo două titluri în limba română înseamnă că într-adevăr ai de-a face cu anglicismul de lux prin excelență. Aici e firesc să deranjeze anglicismele pentru că acestea sunt folosite fără noimă sau fără discernământ: „Cum vede ceva cool în ziare, vă dă de veste. E vorba despre cele mai cool post-it notes pe care le-am văzut. Creativ, cool, funny și practic” (Revista The One, aprilie 2008). Cuvinte ca frumusețe, sănătate, modă, dezbateri, stil, știri, familie s-au transformat în beauty, health, fashion, debates, style, news, family, care nu apar nicidecum ca dublete în text ci ca fiind unice variante. „Report”, „Woman”, „ First look”, „Fashion story”, „Streetstyle”, Shoping„Fashion News”, „Beauty Story”, „ Beauty g”, „Deco Story”. (Revista Elle) întâmplă „What’s Up Doc?”, „Star Zone”, „Beauty Zone”, „ Sex Zone”, „More pages”, „Pet Zone”, „Travel Zone”, „Modă și Wellness”( revista: Ce se întâmplă doctore? Mai 2008)

Majoritatea anglicismelor „de lux” dețin o pondere însemnată mai ales în anunțurile publicitare, în denumirile de firme, societăți comerciale etc.:

Advertising „publicitate”

Marketing manager „director comercial”

Nurse „asistentă medicală, infirmieră”

Part – time „angajat pe durată limitată, plătit cu ora”

Program officer „responsabil, coordonator de program”

Showroom „magazin – expoziție”

Salesman „agent comercial, vânzător”

Briefing „conferință de presă”

Panel „secțiune a unei conferințe, reuniuni”

Press release „comunicat de presă”

Key-speaker „vorbitor principal”

Text book „manual, curs universitar”

Board „consiliu de conducere”

Backing (vocal) „acompaniament al solistului”

Teleplay „piesă de teatru tv”

Draftat „transferat” (despre sportivi)

Pole position „favorit într-o competiție”

Acceptând împrumuturile de lux ca pe un efect firesc al globalizării, nu poate fi vorba de un regres lingvistic, de o stâlcire, urâțire sau stricare a limbii, din contră de un progres lingvistic, social și cultural. Singura exagerare rămâne aceea a folosirii frazelor exclusiv în limba engleză sau a folosirii unui împrumut foarte nou sau foarte specializat într-un text adresat marelui public, fără a i se da o definiție sau un sinonim. Deci, anglicismul „de lux” nu mai reprezintă o amenințare pentru limba noastră, ci un imbold spre o lume mai deschisă, mai diversă, mai prosperă.

Anglicismul, fie el „de lux” sau necesar, nu mai e folosit de o parte restrânsă a vorbitorilor, ci de marea masă a acestora. Și presa reflectă, de fapt, o stare socială; de aceea folosește anglicisme, pentru că se folosesc și sunt înțelese de români. Dacă nu ar exista feed-back-ul cititorului sau privitorului, nu s-ar mai folosi anglicisme, deoarece mesajul transmis nu și-ar atinge scopul.

Adaptarea anglicismelor în limba română

Există multe dificultăți de adaptare a anglicismelor la sistemul flexionar românesc, la cel fonetic etc, oscilații în scrierea lor, extinderi sau restrângeri de sens și alte asemenea situații.

Adaptarea fonetică și grafică depinde de mai mulți factori: momentul intrării în limbă, conștiința lingvistică a vorbitorilor (cunoașterea sau necunoașterea limbii engleze). Cunoscătorii limbii engleze acționează ca ,,frână” în calea adaptării. Caracterul internațional al anglicismelor denotative motivează folosirea lor în forma originară (tocmai pentru a fi un ,,instrument” facil de comunicare între specialiști și nu numai). Ele nu se vor adapta niciodată, tocmai datorită acestui caracter: lobby, hobby, thriller, brandy, ketchup, western etc.

Un alt factor demn de menționat este filiera de pătrundere în limba română. Există și anglicisme pătrunse prin filieră franceză (șalanger din challenger, golaveraj din goal-average)

O manifestare evidentă de snobism lingvistic este în cazul anglicismelor intrate demult în limbă și care sunt ortografiate conform etimologiei lor, deși acestea sunt adaptate fonetic și grafic: interview (pentru interviu), clown (pentru clovn), leader (pentru lider) ș.a.

Acele anglicisme care au pătruns în limba vorbită se ortografiază fonetic. Cel mai cunoscut exemplu în acest caz este blugi, care s-a adaptat total.

Dificultăți apar adesea în scrierea compuselor englezești cu sau fără cratimă, precum și în utilizarea cratimei în cazul formelor articulate enclitic, flexionate sau derivate.

Adaptarea morfosintactică o devansează pe cea fonetică și grafică.

În privința genului la substantive (acestea fiind cele mai numeroase părți de vorbire împrumutate), majoritatea anglicismelor care desemnează inanimate se încadrează în categoria neutrului românesc: cocteil – cocteiluri, weekend – weekenduri, trening – treninguri, meci – meciuri etc. Un singur inanimat a trecut la feminin și e acceptat în varianta literară: giacă, prin analogie cu jachetă, oricum ambele provenite din englezescul jacket (în DEX apare și varianta geacă)

O situație interesantă apare în cazul unui termen precum miss, care, conform genului natural ar trebui să fie feminin, dar el își formează pluralul în –uri, la fel ca substantivele neutre. Ne îndepărtăm astfel de regula concordanței între genul natural și cel gramatical. Anglicisme masculine și feminine sunt mai puține ca pondere, dar nu neglijabile.

Ex.: masculine – lider, lideri; suporter, suporteri; clovn, clovni

feminine – stewardesă, stewardese, tenismenă, tenismene; reporteră, reportere.

Există și substantive împrumutate din engleză care nu s-au adaptat morfosintactic. Unele sunt greu adaptabile, altele nu s-au adaptat deloc. Situații aparte avem când vorbitorii români nu recunosc formele de plural englezești (desinența –s), iar prin adăugarea desinențelor românești se ajunge la forme cu caracter pleonastic: ,,pungile de snacksuri”, ,,bestsellersuri românești”, ,,un pachet de sticksuri” etc. (este așa-numitul pleonasm morfologic). În aceste cazuri, frecvența utilizării lor a contribuit la considerarea acestor forme drept corecte. Dintre substantivele care nu s-au adaptat sub acest aspect al limbii, menționăm pe mass-media. În fapt întâlnim două situații diferite la acest termen. În acord cu etimologia (media fiind, așa cum se știe, pluralul cuvântului latinesc medium ,,mijloc”) apare acordul la plural: Mass-media au anunțat că…

Verbele împrumutate din limba engleză sunt mai puține decât substantivele, dar la ele adaptarea morfosintactică este obligatorie și se face prin încadrarea în prima conjugare (cu sufixul –ez la persoana I a indicativului prezent). Astfel avem: a dribla, a accesa, a procesa, a sponsoriza, a implementa, a scana, a lista etc.

În ceea ce privește norma lexico-semantică putem vorbi despre extinderile de sens, restrângerile, deprecierile și chiar sensurile figurate.

Termenul blugi, trunchiat din englezescul blue jeans (pantaloni strâmți, confecționați dintr-un material special, foarte rezistenți, purtați de tineri), și-a lărgit sensul în registrul colocvial, desemnând materialul specific. Lider apare acum cu sensul generic ,,șef, de frunte”, evoluat de la cel de ,,conducător politic, sindical etc.” Similar îl avem pe top, care nu se mai folosește numai în muzică, ci în toate domeniile, cu sensul generic ,,clasament”.

Un exemplu pentru restrângerile de sens ar fi know-how (în engleză cu sens general ,,cunoștințe tehnice sau științifice”), care în limba română apare drept ,,transfer de tehnologie”.

Deprecierea sensului este evidentă în cazul termenului bișniță (din englezescul business) folosit colocvial cu sensul binecunoscut ,,afacere dubioasă, necinstită”. Bișniță și bișnițar au conotații peiorative.

Și sensurile figurate sunt utilizate frecvent cu conotații peiorative. Așa avem: „killer puzzle politic”, ,,joker electoral”, ,,time-out prelungit pentru înaintașul Rapidului.

Necunoașterea sensului unor anglicisme, graba, neatenția în exprimare generează de multe ori construcții pleonastice. Pleonasmele morfologice sunt tolerabile, dar pe lângă acestea există și pleonasme lexicale intolerabile datorate cauzelor mai sus menționate. Apar astfel situații de genul:

„narațiunea unui story”

„hobby preferat”

„bani cach”

„bord de conducere”

„a face henț cu mâna”

Cele mai multe pleonasme se realizează prin alăturarea unor termeni în construcții cu caracter redundant, întrucât sensul determinantului este inclus în definiția determinatului (anglicismul). Cel mai des întâlnit pleonasm lexical, în ciuda numeroaselor semnalări rămâne „mijloace mass-media”.

Anglicismele sunt o realitate în limba română, iar atitudinea vorbitorilor și a specialiștilor ar trebui să fie una rațională în această privință, cântărind atât avantajele, cât și dezavantajele. Acestea din urmă nu sunt numeroase, dar există. Dintre acestea menționăm: nesiguranță de adaptare, crearea de forme inculte cum ar fi „ciungă”, „plovăr” sau forme hipercorecte (clovn pronunțat ca în limba engleză, deși el s-a adaptat total) dar și riscul pleonasmelor.

Putem vorbi și de avantaje ale existenței anglicismelor în limba română. Aceste împrumuturi au contribuit la permanenta înnoire și reconstrucție a limbii, la nuanțarea ei semantică și stilistică, la modernizarea lexicului. Dacă nu se exagerează folosirea, influența anglicismelor nu constituie un fenomen negativ. Adoptarea în vorbire a acestor termeni corespunde unor necesități de expresie atât culturale, cât și sociale (apariția unor realități extralingvistice noi, determinată de fapte ce țin de progresul umanității), cât și funcționale (necesitatea existenței în limbă a unor termeni care să desemneze aceste realități noi).

Greșeli de lexic și de semantică în presa audio-vizuală din România

Vorbitorii de limba română se confruntă sdesea cu numeroase dificultăți în procesul comunicării verbale, dificultăți legate de cunoașterea precară a sensului unor cuvinte recent apărute. Numărul mare de neologisme existente în limba română actuală, cunoașterea lor insuficientă, asimilarea incorectă a unor neologisme, sensurile noi pe care cele mai multe dintre ele și le adaugă constituie sursa unor greșeli de exprimare și de folosire deformată sau improprie a cuvintelor.

Pleonasmul este o eroare de exprimare, pentru care în DEX, găsim următoarea definiție: „PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-o-] – Din fr. Pleonasme”.

Cauzele apariției erorilor pleonastice sunt multiple. Ignoranța joacă un rol important, în special în cazul pleonasmelor etimologice. Nu toți vorbitorii cunosc sensul originar al cuvintelor și asociază unii termeni, de regulă neologici, cu alții care au cuprins în înțelesul lor semnificația celor dinainte. În această categorie putem include o exprimare de tipul „a-și aduce aportul/contribuia”. Termen de origine franceză, ,,aport” semnifică ,,aducere” (din fr. apporter), echivalent semantic cu ,,contribuție materială, intelectuală, morală etc. a cuiva într-o acțiune comună”. Prin urmare, asocierea ,,a-și aduce” + ,,aportul” s-ar traduce prin ,,a-și aduce… aducerea”, exprimare evident pleonastică. În aceeași situație este și termenul ,,contribuția”. Chiar persoanele suficient avizate asupra normelor lexico-gramaticale ale limbii literare pot insera în vorbirea lor astfel de erori. Neatenția este cea care generează pleonasme într-o proporție considerabilă. În egală măsură intervine slăbirea autocontrolului. În general, persoanele care și-au format o deprindere din sesizarea pleonasmului în vorbirea celorlalți, atunci când vine vorba de ei înșiși sunt mai puțin exigenți și chiar nu remarcă, nu sunt conștienți de propriile greșeli. Poate cele mai frecvent întâlnite pleonasme datorate acestei cauze sunt cele care numesc relația antonimică “a coborî (în) jos” / ,,a urca (în) sus”.

Pleonasmul constituie obiectul multor lucrări normative sau de cultivare a limbii și nu este considerat întotdeauna o greșeală de exprimare foarte gravă. Așa se explică faptul că spunem foarte des „Ieși afară!”, „Taci din gură!”, „Am văzut cu ochii mei.”, „Am auzit cu urechile mele.”. Aceste sintagme sunt numite de Iorgu Iordan „pleonasme de intensitate”. Aceste sintagme sunt considerate de lingviști pleonasme tolerabile, folosite în scop persussiv și, cutoate că sunt exprimări pleonastice, insistența și dorința de precizare sunt atât de puternice, încât sunt acceptate ca formule mai ferme decât „Ieși!” sau „Taci!”.

Spre deosebire de aceste exemple, care au o anumită justificare și nu mai sunt considerate greșeli, alte pleonasme sunt intolerabiledin punctul de vedere al normelor actuale și îi deranjează pe cei cu preocupări de corectitudine lingvistică.

Intensificarea sensului intervine mai ales în cazul cuvintelor încărcate de afectivitate, care par să nu poată transmite singure o încărcătură semantică atât de mare. Se apelează astfel la formulări pleonastice. În loc să se afirme un singur termen, precum insolență, pentru a califica acțiunea unei persoane, se va adăuga imediat și impertinență ori neobrăzare.

Este cunoscut faptul că unele adjective nu au categoria morfologică a comparației, întrucât ele denumesc însușiri absolute (particular, complet, general, egal, gata, rotund etc.). Formulări de tipul:

„Aceasta e colecția cea mai completă a tablourilor lui Aman.”

„Cazul de care îmi vorbiți e mai particular.”

nu pot fi admise drept corecte, deoarece adjectivele în cauză, prin conținutul lor, exprimă valori asemănătoare superlativului. Prin urmare, ele nu pot permite asocierea cu morfeme de superlativ relativ sau absolut sau cu echivalente ale acestora (cel mai, foarte, deosebit de, prea, extrem de etc.).

Alte adjective, de largă circulație, fiind împrumuturi din latină, ce reprezintă la origine, vechi comparative, nu mai pot primi, prin antepunere, mijloacele gramaticale specifice formării gradului comparativ. De-a dreptul supărătoare sunt expresiile pleonastice în structura cărora intră adjectivele interior, inferior, ulterior, major, minor. De exemplu: „Randamentul, de data aceasta mai superior, este urmarea firească a…”

Multe dintre pleonasme sunt ușor de recunoscut (a avansa înainte, a prefera mai bine, manuscris de mână, ambii doi, babă bătrână). Foarte multe rămân neobservate, deoarece chiar și vorbitorul cultivat nu are întotdeauna pregătirea lingvistică, în mod deosebit etimologică, pentru a observa structura pleonastică a unui termen sau a unei combinații de cel puțin două cuvinte.

Pleonasmele sunt foarte des întâlnite atât la televiziune și radio cât și în paginile ziarelor sau în discuțiile cotidiene. Este folosită frecvent expresia „mijloace mass-media”. Mass-media înseamna „mijloace de comunicare în masă a informațiilor (radio, TV, publicații etc.)", este greșită o astfel de exprimare, pentru că devine ilogic să spui „mijloace mijloace de comunicare în masă", pentru că au fost utilizate două noțiuni identice. Se aude foarte des la televizor sau la radio expresia „Grăbiți-vă repede!” Corect este: „Grăbiți-vă!” sau „Veniți repede!”

Un alt pleonasm des întâlnit în mass-media este „marile metropole europene”. Metropolă este „un nume dat marilor orașe ale lumii ( de obicei capitale de state) așa cum denumește termenul Dicționarul explicativ al limbii române (DEX). Deci alăturarea „marile metropole” conține o repetiție inutilă, adică „marile orașe mari” sau „marile mari orașe”. Ar fi corect să se spună: „metropolele europene” sau „marile orașe europene”.

Alte structuri pleonastice din mass-media din România:

„în privința asupra provenienței banilor”– corect: în privința

provenienței banilor sau asupra provenienței banilor (RTV, 5. 03.2006);

„ce făceau înaintașii lor în trecut…”– corect: ce făceau înaintașii

lor (România TV, 13. 03.2006);

„Cel puțin jumate de zodiac este afectat, dar numai în proporție de 50%.” – corect: cel puțin jumătate de zodiac este afectat. (România TV, 13. 03.2006);

„deocamdată, pentru moment, la revedere”- corect: deocamdată,

la revedere (Prima TV, 18. 03.2006).

Folosirea greșită sau inutilă a unui cuvânt în locul altuia

În emisiunile multor posturi de radio sau televiziune se întâlnesc destule greșeli, a căror cauză o constituie modificarea structurii unor construcții fixe.

Construcțiile fixe (locuțiuni și expresii) nu trebuie modificate prin adăugarea unui termen sau prin substituția unui termen cu altul prin apropiere formală sau semantică. Astfel se explică situațiile următoare:

„cu ocazia tradiționalelor mesaje urbi și orbi” – corect: cu ocazia radiționalelor mesaje urbi et orbi (Realitatea TV, 2.III);

„samsarul neagă că ar fi avut la cunoștință despre aceste nereguli” – corect: samsarul neagă că ar fi avut cunoștință de aceste nereguli (B1 TV, 7.03.2016);

„căutarea teroriștilor nu a luat final” – corect: căutarea teroriștilor nu s-a terminat (B1 TV, 21. 03.2016);

Cuvinte neadecvate semantic

În presa noastră audio-vizuală, se înregistrează continuu situații de inadvertență contextuală fie ca urmare a necunoașterii sensului cuvintelor, fie din dorința de exprimare elegantă:

„Din păcate, prognoza pentru următoarea perioadă nu este teribilă.” – corect: Din păcate, prognoza pentru următoarea perioadă nu este prea bună. (Pro TV,

„în capitală va fi rost de ploaie.” – corect: în capitală va fi ploaie. (Antena 1, 21.03. 2016);

„dacă ele nu sunt vândute sub egida unei farmacii” – corect: dacă ele nu sunt vândute în cadrul / prin intermediul unei farmacii (Antena 1, 9.03.2016);

„localnicii au fost evacuați din blocul în flăcări” – corect: locatarii au fost evacuați din blocul în flăcări (Antena 3, 9.03.1016);

Repetițiile lexicale sunt supărătoare și trebuie evitate:

„și apoi mergem direct acolo să fim în direct cu […]” – corect: și apoi mergem acolo să fim în direct cu […] (Pro TV, 14. 03.1016);

„și să luăm un exemplu concret: cine are de exemplu […]” – corect: și să luăm un exemplu concret: cine are […] (Realitatea TV, 10. 03.1016);

„care de-a lungul timpului s-au interesat mai degrabă de interesul personal” – corect: care de-a lungul timpului și-au văzut mai degrabă de interesul personal (Realitatea TV, 25. 03.1016);

„Acesta este și motivul pentru care acesta a pierdut procesul.” – corect: Acesta este și motivul pentru care (numele persoanei) a pierdut procesul. (Național TV, 4. 03.1016);

„să începem pentru început.” – corect: să începem… /pentru început… (Național TV, 10. 03.1016);

„câștigurile câștigate” – corect: sumele câștigate/ câștigurile dobândite (DIGI 24, 8. 03.1016);

„va putea, poate, pentru prima dată” corect: va fi în stare, poate, pentru prima dată (TVR 1, 2. 03.1016);

„drept urmare, a urmat o audiere” – corect: drept urmare, a avut loc o audiere (România TV, 12. 03.1016).

Greșeli în domeniul morfologiei

În cazul substantivelor, greșelile cele mai frecvente privesc formele de plural și cele de genitiv-dativ: „victimile”, „produsuri”, respectiv „domeniul medicinii”, „regele zgurei”, „din cauza cenușii”, „familia sorei”, „orele amiezei”. În unele cazuri substantivele în genitiv sau dativ sunt construite cu ajutorul prepoziției „la”, specifică acuzativului: „din cauza la viitură.” „Începe să prindă un contur tot mai mare forma genitiv-dativului nemarcat. Întâlnim destul de frecvent exprimări ca: „potrivit Mediafax, suporter al Poli AEK Timișoara, noul președinte al Peru, conform SRI.” Astfel de greșeli ar putea fi evitate dacă s-ar apela la anumiți termeni generici, antepuși numelui propriu, precum ziar, revistă, publicație, agenție, etc. preferința pentru varianta scurtă, cam ciudată și agramată a emițătorului, numită, eufemistic, legea minimului efort.” agenție, etc. preferința pentr varianta scurtă

Formele de masculin și feminin creează și ele probleme: „cireașa de pe tortă”, „Reporterul a fost pus la pământ de doi vamaioți puși pe glume proaste, chiar când se pregătea să înceapă transmisiunea în direct. Însărcinată în patru luni, Ilknur nu a mai putut continua și a fost dusă la spital pentru un control medical.” Se poate observa că în prima frază s-a folosit genul masculin, chiar dacă noul Doom admite forma reporteră, iar în a doua frază genul feminin, deși este vorba despre una și aceeași persoană. Acest lucru se explică prin faptul că, între două formulări paralele de genul „Ana Blandiana este cel mai bun poet al momentului” și „Ana Blandiana este cea mai bună poetă a momentului”, se alege frecvent cea prima variantă. „Această preferință poate fi interpretată ca un gest de aliniere la moda lingvistică actuală, întrucât procedeul masculin pentru feminin în indicarea profesiei, funcției, titlului, gradului unei femei, se poartă în lumea bună a vorbitorilor de limba română.”

„Neglijarea acordului în caz cu substantivul afectează frecvent componentul demonstrativ al formelor de superlativ.”

Una dintre cele mai frecvente erori morfosintactice constă în dezacordul adjectivelor numerale compuse, formele de masculin fiind folosite în locul celor de feminin. Membrii CNA susțin că se poate vorbi de o tendință de invariabilizare a numeralului compus: „doisprezece luni” (Antena 3,) – corect: douăsprezece luni; „doisprezece mii” (Antena 3, Antena 1, Pro TV) – corect: douăsprezece mii. „douăzeci și unu de ore” (Antena 3) – corect: douăzeci și una de ore.

Din monitorizarea efectuată de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” se pot enumera următoarele greșeli privind folosirea incorectă a adjectivelor:

TVR 2

„sechestru asigurator” (corect asigurător);

„în ultimile trei săptămâni” (corect ultimele);

„doisprezece luni” (corect douăsprezece).

Antena 1

„Cererea pentru hoteluri cu număr maximum de stele” (corect maxim);

„nu vă rămâne decât să răspundeți provocării lansată de Antena 1” (corect: lansate);

„asasinându-și proprii cetățeni” (corect: propriii);

„situația tramvaielor nu e una roză” (corect: roz).

Antena 3

„După ani întregi de creștere economică și frenezie comunistă” ( corect: consumistă);

„Fără să fie ceva incriminatoriu” (corect: incriminator);

„Creșterea de 7,5% față de aceiași perioadă a anului trecut” (corect: aceeași);

„am primit sume noi incompatibil mai mari față de social-democrați” (corect: incomparabil….decât);

„Un talent înăscut” (corect: înnăscut);

„doisprezece amendamente” ( corect: douăsprezece);

„conform prognozei dată de meteorologi” (corect: date);

„douăzeci și unu de ore de coșmar” (corect: douăzeci și una);

„Există vreo strategie legat de” (corect: legată);

„din cauza alertei de tsunami lansată ceva mai devreme” (corect: lansate);

„în cadrul unei ceremonii prilejuită de…” (corect: prilejuite);

„cinzeci și doi de mii de euro” (corect: cincizeci și două);

„voturi…în final au fost două sute doisprezece” (corect: douăsprezece);

„doisprezece mii de euro” (corect: douăsprezece);

„douăzeci și unu de mii de nopți” (corect: douăzeci și una).

B1TV

„riscurile administrării unei plante modificată genetic” (corect: modificate);

„să nu dăm amploare unei inițiative personale izvorâtă din frustrarea domnului…” (corect: izvorâte);

„Televiziunile nu au nici o vină pentru ceea ce arată” (corect: nicio).

Kanal D

„Sexi bunicuțele” (corect: sexy);

„Am considerat că nu comit nici o infracțiune” (corect: nicio);

„momentele din viața lui proprie” (pleonasm);

„sunt civili loviți de raidurile aeriane” (corect: aeriene).

PRO TV

„douăzeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au ajuns la ambulanță aproape leșinați” (corect: leșinate);

„N-a fost nici o problemă între noi.” (corect: nicio);

„Dragele noastre” (corect: dragile).

Prima TV

„a judecat astăzi recursul măsurii de arestare preventive” (corect: preventivă);

„ n-are nici o importanță” (corect: nicio);

„nici un rău” (corect: niciun).

Dezacordul mărcilor genitivale al. a, ai, ale

În unele contexte, marca de genitiv al este acordată cu alt substantiv decât cel care reprezintă antecedentul nominalului în genitiv:

„în proiectul de modernizare al cetății Sucidava” – corect: în proiectul de modernizare a cetății Sucidava (Antena 1, 10.03.2016);

„la punctul de trecere al frontierei de la Petea” – corect: la punctul de trecere a frontierei de la Petea (Antena 1, 25. 03.2016);

„în plin turneu de promovare al celor mai noi filme” – corect: în plin turneu de promovare a celor mai noi filme (Pro TV, 1. 03.2016);

„procesul de înmugurire al florilor” – corect: procesul de înmugurire a florilor (Pro TV, 7. 03.2016);

„retragerea din viața publică al regelui Mihai I” – corect: retragerea din viața publică a regelui Mihai I (Realitatea TV, 2. 03.2016);

„la schimbările nu în 24 de ore, peste noapte, a prefecților” – corect: la schimbările nu în 24 de ore, peste noapte, ale prefecților (Realitatea TV,1403.2016

„una dintre puținele ambasadoare a cântecului aromân” – corect: una dintre puținele ambasadoare ale cântecului aromân (Realitatea TV, 19. 03.2016);

„venirea pe lume al celui de-al șaptelea copil” – corect: venirea pe lume a celui de-al șaptelea copil (România TV, 13. 03.2016).

Uneori se folosește marca de genitiv invariabilă a, care nu marchează

acordul:

„au fost transformate în sedii sociale a unor firme” – corect: au fost transformate în sedii sociale ale unor firme (Național TV, 17. 03.2016);

„transportul dintr-o țară în alta a produselor” – corect: transportul dintr-o țară în alta al produselor (Național TV, 31. 03.2016).

Dezacordul adjectivului

Acordul în caz al adjectivului este vizibil la genul feminin, numărul singular, la cazurile genitiv și dativ:

„concluzia unei cercetări realizată de […]” – corect: concluzia unei cercetări realizate de […] (Pro TV, 1. 03.2016);

„unei companii controlată de […]” – corect: unei companii controlate de […] (Pro TV, 14. 03.2016);

„în timpul unei conferințe de presă comună cu Barack Obama” – corect: în timpul unei conferințe de presă comune cu Barack Obama (Antena 1, 22. 03.2016);

„Decizia Norvegiei, în urma perioadei grea prin care trece” – corect: Decizia Norvegiei, în urma perioadei grele prin care trece (B1 TV, 8. 03.2016).

Greșeli de utilizare a numeralului

Pe lângă dezacordul numeralelor (vezi supra), am mai înregistrat două tipuri de greșeli care implică numeralele: utilizarea formei de masculin doisprezece la exprimarea orei sau a datei și absența prepoziției de care leagă nominalul cuantificat de numeral:

„de la ora doisprezece” – corect: de la ora douăsprezece (Pro TV, 23. 03.2016);

„în doisprezece septembrie” – corect: în douăsprezece septembrie (România TV, 2. 03.2016);

„165 milioane de dolari” – corect: 165 de milioane de dolari (DIGI 24, 1. 03.2016);

„80 de milioane euro” – corect: 80 de milioane de euro (Realitatea TV, 2. 03.2016);

„27 oameni au murit” – corect: 27 de oameni au murit (România TV, 13. 03.2016);

„10 milioane lei alocate pentru biserici” – corect: 10 milioane de lei alocate pentru biserici (B1 TV, 1. 03.2016);

„34 locuințe distruse complet în urma incendiului din Titan” – corect: 34 de locuințe distruse complet în urma incendiului din Titan (B1 TV, 10. 03.2016);

„Onțanu, reținut pentru o șpagă de 4,2 milioane euro” – corect: Onțanu, reținut pentru o șpagă de 4,2 de milioane euro (Antena 3, 24. 03.2016).

Dezacordul numeralelor cu utilizare adjectivală

S-au constatat contexte în care numeralele cardinale compuse nu se acordă în gen, tendința fiind de folosire invariabilă a formei de masculin:

„doisprezece meciuri” – corect: douăsprezece meciuri (Pro TV, 10. 03.2016);

„treizeci și unu de săptămâni” – corect: treizeci și una de săptămâni (Pro TV, 21. 03.2016);

„au venit cu doisprezece autospeciale cu apă și spumă” – corect: au venit cu douăsprezece autospeciale cu apă și spumă (Antena 3, 9. 03.2016).

Mai rar este dezacordul numeralului ordinal:

„în România au fost câteva furturi foarte mari: prima este retrocedările, a doua este…” – corect: în România au fost câteva furturi foarte mari, primul a fost reprezentat de retrocedări, al doilea… (Național TV, 31.III).

Formele cel, cea, cei, cele reprezintă pronume „semiindependente” Atunci când determină un adjectiv, pronumele se acordă cu adjectivul în gen și număr. Exemple: Cel mai bun elev, Cea mai bună carte, Cele mai bune filme, Cei mai buni studenți. În situația în care pronumele determină un adverb, forma sa este invariabilă. Adverbul este o parte de vorbire cu formă fixă, neflexibilă, prin urmare, niciun pronume nu se poate acorda cu un adverb. „Economia societății a fost cea mai greu de schimbat” (Traian Băsescu, la B1TV)

În morfologia verbală s-au înregistrat câteva forme hibride de indicativ imperfect (de tipul vroiam, vroia, vroiau etc.), în locul celor corecte, fără -r- în radical (voiam, voia, voiau etc.): „M.V. vroia” (DIGI 24), corect – voia.

Verbul a preceda a fost înregistrat persoana a 3-a singular precede: „ precede corect – precedă. Network, 31. 03.2016),

Verbul a apărea este folosit cu forma de infinitiv apare (tendință veche, explicată prin atracția altui tipar de conjugare), în forme verbale compuse: „modelul va apare abia la toamnă” (DIGI 24, 4. 03.2016), corect – va apărea.

S-a înregistrat și accentuarea pe sufix, în loc de radical, a verbelor de conjugarea a III-a, la imperativ, persoana a II-a plural, atunci când sunt urmate de clitice pronominale (v. supra, exemplul „spuneți-ne ceva”, TVR 1, 9. 03.2016).

Este destul de frecventă înlocuirea formelor adverbiale maximum și minimum cu cele ale adjectivelor corespondente, maxim și minim: „consumați zilnic minim doi litri de lichide” (RRA, 31. 03.2016), corect: minimum doi litri.

Abateri de la normă în sintaxa limbii române actuale

Anacolutul

Aspectul gramatical al limbii române nu trebuie privit numai din punctul de vedere al statutului pe care i-l oferă poziția de sistem, ci și sub aspectul utilizării în activitatea de transmitere a informației.

În vorbire, întreruperea construcției sintactice este involuntară, condiționată în plan afectiv și emotiv de circumstanțele actului de comunicare, de absența planificării prealabile a structurii enunțului, de starea și de atitudinea locutorului (goluri de memorie, oboseală, nesiguranță), precum și de intervențiile colocutorului, având ca urmare pierderea controlului vorbitorului asupra ansamblului organizării sintactice a enunțului.

În scris, însă, întreruperea construcției sintactice este, în general, rezultatul elaborării enunțului, ca organizare sintactică complexă, fiind uneori intenționată, în vederea reproducerii cât mai fidele a vorbirii populare, cu scopul obținerii unor efecte stilistice.

Limba vorbită și scrisă reprezintă o sursă permanentă a greșelilor de natură sintactică care implică de foarte multe ori, apariția anacolutului sub toate formele sale, deoarece această structură sintactică deviantă este cel mai greu sesizabilă.

„Anacolutul este o greșeală de stil constând în întreruperea construcției gramaticale începute și continuarea frazei cu altă construcție”. Este o greșeală gramaticală din domeniul sintaxei care, chiar la nivelul limbii literare, prezintă tipuri consacrate sau măcar tolerate, dar cele mai multe sunt categoric respinse ca greșeli dintre cele mai infamante.

Prin analogie cu fenomene din domeniul foneticii, anacolutul poate fi numit un accident sintactic, care are ca rezultat destabilizarea structurii unei unități sintactice

Construcțiile anacolutice reprezintă o discontinuitate sintactică care se manifestă la nivelul realizării formale a enunțului, care au în vedere categoriile gramaticale de caz, persoană și număr.

Anacolutul cazului, care se explică, cel mai frecvent, prin nerespectarea unor restricții de caz sau de prepoziție, impuse de centrul grupului verbal cu funcția sintactică de predicat. Anacolutul cazului nominativ se explică prin tendința spontană de a începe fraza sau propoziția cu cazul nominativ – subiect. Construcția nu se continuă, iar vorbitorul – reconsiderându-și modalitatea de exprimare – transformă nominativul în caz obligatoriu și, deci, subiectul în complement (direct sau indirect). Ex. Mama, când am plecat, i-a părut foarte rău.

În limba vorbită, anacolutul cazului nominativ este marcat prin izolarea nominativului – care ocupă, în general, primul loc în enunț – de restul construcției. Izolarea este marcată prin intercalarea unei construcții regente sau subordonate, izolare ce duce la suspendarea relației de interdependență a subiectului în nominativ cu predicatul și la înlocuirea lui cu o relație de dependență față de verbul sau construcția verbală cu funcție de predicat, relație impusă de regimul cazual sau de regimul prepozițional..

El, pe parcursul operei, îi vine în minte copilăria pe care și-a petrecut-o împreună cu prietenul său.

Soluția corectă ar fi ca pronumele el să aibă același caz cu pronumele îi, și astfel am avea: Lui, pe parcursul operei, îi vine în minte copilăria pe care și-a petrecut-o împreună cu prietenul său.

În limba scrisă, anacolutul cazului nominativ se remarcă prin izolarea subiectului de restul enunțului, aceasta producându-se din cauza intercalării unor cuvinte, a unor subordonate sau a unor construcții gerunziale.

…iară cine va umbla și nu va izbândi nimic, acela, să știe că i se va tăia capul.”(Petre Ispirescu, Greuceanu)

În cazul textelor aparținând stilului beletristic rolul preponderent revine funcțiilor expresivă și poetică, anacolutul reprezentând un mijloc lingvistic prin intermediul căruia autorul își caracterizează personajele.

„—Eu, domnule judecător, dumneaei zice, pardon, iar ai venit, mă porcule?(Ion Luca Caragiale, Momente și schițe)

Raportul semantic dintre subordonată și regentă este întrerupt în cazul anacolutului sintactic, deoarece construcția cu care începe fraza este părăsită când se intercalează o propoziție subordonată și fraza este continuată cu o altă construcție. Moșneagul, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi. (Ion Creangă, Povestiri)

Subiectul cu care începe fraza, moșneagul, este părăsit după subordonata temporală când a văzut-o și fraza este continuată cu altă construcție, în care moșneagul are funcție de complement indirect. Forma de nominativ se poate explica și prin faptul că moșneagul este în același timp subiectul gramatical al subordonatei și subiectul logic al întregii fraze. Conform regulilor sintaxei limbii literare, fraza trebuia să fie construită astfel:

Moșneagului, când a vazut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi.

În același fel se creează anacolutul în fraze de tipul celei următoare, frecvente în vorbirea curentă:

L-am căutat pe Gheorghe, care nefiind acasă, l-am lua tpe Ion.

Construcția corectă: L-am căutat pe Gheorghe, care nu era acasă și l-am luat pe Ion.

Anacolutul acordului apare datorită nerealizării acordului între elementele, care din punct de vedere gramtical pot fi implicate în acest fenomen (fie între subiect șI predicat, fie între substantiv și adjectiv).

În limba vorbită întâlnim frecvent construcții de felul:

Pentru noi cei de jos, promisiuni rămâne.

Anacolutul s-a produs prin dezacordul între subiectul promisiuni aflat la persoana a III-a, plural și predicatul rămâne aflat la persoana a III-a, singular. Corect ar fi:

Pentru noi cei de jos, promisiuni rămân.

Atunci când oamenii vorbesc, modelează cuvintele, stabilesc relații între ele, selectează contextul potrivit intenției de a transmite idei. Ideile se comunică în unități mari, în îmbinări de cuvinte, conform normelor gramaticale. Între morfologie și sintaxă legăturile sunt evidente: forma cuvintelor este impusă de normele sintactice ale asocierii cuvintelor, pentru a da un conținut ideilor noastre.

Anacolutul este o eroare de exprimare care trădează, de multe ori, pe lângă o insuficientă pregătire lingvistică și un deficit de logică sau o gândire superficială. Anacolutul se manifestă ca o ruptură în linia firească a enunțului, care începe după o anumită schemă logico-gramaticală, dar continuă după alt model. G. Gruiță explică esența acestui mecanism prin următoarea schemă:

„unul/una (din/dintre) + PLURAL – care + singular”

Există o multitudine de astfel de structuri în limba română actuală. Iată câteva exemple:

„Unul dintre medicii care l-a tratat pe dictatorul din Bagdad afirmă că Saddam este foarte bolnav.” (Naț. 2003, nr. 1994);

„Unul dintre favoriții care și-a anunțat intrarea în competiție este deputatul Ion Enisei.” ( Ev. zilei, 2003, nr 3471);

„Dumneavoastră sunteți unul dintre acei medici care și face ceea ce spune?” (Ziua, 2005, nr. 49);

„Mona Muscă este unul dintre puținele personaje politice care s-a implicat în susținerea fenomenului cultural și a politicilor culturale.” (Adevărul, 2004, nr. 4507).

Solecismul

Una dintre abaterile de la corectitudine o constituie solecismul. Termenul provine din limba greacă, având sensul a vorbi incorect. Vine de la denumirea orașului Soloi, colonie ateniană, unde se vorbea o greacă incorectă.

În limba română, termenul a ajuns prin filieră franceză: solécisme (<lat. soloecismus): „emploi fautif, relativement à la syntaxe, de formes par ailleurs existantes (ex. Je veux qu’il vient. / Je veux qu’il vienne.)”.

În sens larg, solecismul este definit drept orice tip de greșeală, abatere de la normă în orice domeniu, inclusiv încălcare a etichetei, a bunului-simț . Această din urmă accepție este conservată de limba engleză: incongruență, absurditate, greșeală, eroare gramaticală, încălcare a uzului, în timp ce limba franceză specializează sensul: greșeală de sintaxă, viciu de construcție a enunțului. De aceea, indicat ar fi să folosim sintagma solecism lingvistic.

Limba română păstrează sensul specializat, de eroare gramaticală (sintactică) sau/și de uzaj într-o anumită perioadă: „greșeală de sintaxă în vorbirea literară; abatere neintenționată de la forma normală, folosită mai ales de scriitorii latini. Rezultă din nerespectarea regulilor sintactice de către vorbitori, ca o consecință a lipsei de cultură sau a necunoașterii limbii de către aceștia”.

Deci, solecismul este abaterea care se definește drept greșeală de sintaxă, cauzată îndeosebi de incultura vorbitorilor sau de cunoașterea defectuoasă a limbii. De aceea, sensul acestui termen este de eroare în utilizarea limbii. Categoriile de vorbitori cele mai expuse solecismului sunt persoanele ignorante în ceea ce privește domeniul limbii și cei care învață o limbă străină.

Solecismul se poate manifesta ca:

abatere de la regulile acordului gramatical

Fiecare (dintre noi) avem rostul nostru.

Vorbitorul mai puțin instruit din punct de vedere lingvistic tinde să acorde atât verbul-predicat, cât și forma de posesiv cu un pronume (implicit sau explicit), cu funcție de atribut: dintre noi. Ceea ce nu conștientizează vorbitorul este faptul că pronumele nehotărâte, de genul: fiecare, oricare solicită acordul la persoana a III-a, singular: Fiecare (dintre noi) are rostul său.

Care ești acolo?

Același gen de greșeală există și în enunțul de mai sus, în care acordul se face greșit la persoana a II-a, singular, în locul persoanei a III-a, singular: Care este acolo?

Unul dintre testele de stăpânire a limbii române este acordul corect al cuvintelor: al, a, ai, ale, a căror morfologie depinde întotdeauna de alte componentr ale enunțului care, de multe ori, sunt greu de identificat din cauza distanței sau a complexității unor structuri implicate. De vină pentru aceste erori sunt:

absența unei bune competențe lingvistice;

deprinderea, formată pe baza graiului local de a folosi un a invariabil în orice fel de context. Foarte mulți vorbitori de limbă română au această deprindere pe care școala o înlătură cu dificultate. Iată câteva exemple:

„S-a discutat în legătură cu monumentul și cu dificultățile de amplasare ale acestuia.” (Timpul, 2003, nr, 43 din 14.01)

Fiind vorba despre amplasarea monumentului, nu de dificultățile acestuia, era corectă alegerea lui a.

„Trece termenul de restituire al banilor și își pierde casa în favoarea celui care a luat împrumutul.” (Cronica română, 2003, nr. 3235)

Asocierea logică este restituirea banilor (nu termenul banilor), de aceea forma corectă este a: termenul de restituire a banilor.

abatere ca urmare a folosirii incorecte a unor elemente de relație

Exemplu: Aș vrea ca să plec.

În enunțuri de acest tip este încălcată regula folosirii conjuncției. O propoziție completivă directă nu poate fi introdusă prin ca să (acesta fiind un element de relație specific propoziției circumstanțiale de scop): Aș vrea să plec.

abatere ca urmare a folosirii semiadverbului restrictiv decât în absența negației verbale

Această abatere dovedește vorbirrea neîngrijită, foarte răspândită în ultima vreme: Are decât 2 ani.

Se observă aici lipsa mărcii negației: nu și confuzia lui decât cu adverbul numai: Nu are decât 2 ani. / Are numai 2 ani.

Cunoașterea și aplicarea normelor lingvistice și literare condiționează realizarea unei comunicări orale și scrise corecte, îngrijite, unitare.

Însă, ca majoritatea abaterilor, solecismul poate deveni figură de stil: „Catindatul: (…) dar știi, orișicât poți zice, trebuie pentru ca să-ți faci o carieră ca tânăr…” (I. L. Caragiale, D-ale carnavalului).

Greșeli de sintaxă

De multe ori, Consiliul Național al Audiovizualului a atras atenția asupra creșterii numărului greșelilor de limbă din cadrul emisiunilor posturilor de radio și televiziune din România. Din documentele CNA, s-a constatat că greșelile privind sintaxa sunt cele mai frecvente erori care apar în emisiunile radio și TV.

Dezacordul în caz al adjectivului

Este o greșeală foarte des întâlnită în limba română contemporană, inclusiv în limba standard. Acordul în caz este „vizibil” doar la feminin singular, cazul dativ sau genitiv, unde adjectivul are o formă diferită de cea de nominativ sau acuzativ, formă omonimă cu cea de plural (o carte publicată – unei cărți publicate – niște cărți publicate). Dezacordul în caz constă în utilizarea formei de nominativ-acuzativ în locul celei de genitiv și se întâlnește mai ales la adjectivele participiale:

din cauza căldurii degajată de reflectoare” (Antena 1, 12. 05.2011) – corect: din cauza căldurii degajate de reflectoare;

„Mașina circula pe baza unei autorizații de circulație expirată din luna ianuarie” (B1 TV, 8. 05.2011) – corect: Mașina circula pe baza unei autorizații de circulație expirată din luna ianuarie;

„NASA a făcut publice cele mai frumoase fotografii ale Terrei văzută din spațiu” (B1 TV, 12. 05.2011) – corect: NASA a făcut publice cele mai frumoase fotografii ale Terrei văzute din spațiu;

„…cu ajutorul unei camere video fixată pe casca…” (Prima TV, 3. 05.2011) – corect: …cu ajutorul unei camere video fixate pe casca…;

Dezacordul în număr al adjectivelor

Dezacordul în număr al adjectivelor (propriu-zise, pronominale) are un caracter accidental, contextual, produs prin influența atracției, a sensului, a interpretării greșite a relațiilor sintactice, a neatenției:

„a fost surprins cu unul dintre pantofi găuriți în talpă” (Realitatea TV, 8. 05.2011) – corect: a fost surprins cu unul dintre pantofi găurit în talpă;

„Starurile au strălucit pe covorul roșu, înconjurați de fani entuziaști” (Antena 1, 17. 05.2011) – corect: Starurile au strălucit pe covorul roșu, înconjurate de fani entuziaști;

„Până atunci însă, o noapte și o seară cât mai bună!” (Antena 1, 17. 05.2011) – corect: Până atunci însă, o noapte și o seară cât mai bune!

„frumoase sunt româncele noastre, dar oricât de darnice ar fi fost natura cu ele, tot mai e nevoie de puțin ajutor” (Kanal D, 13. 05.2011) – corect: frumoase sunt româncele noastre, dar oricât de darnică ar fi fost natura cu ele…;

„propaganda sovietică și mass-media occidentale l-au numit…” (TVR 1, 3.05.2011) − recomandat: mass-media occidentală…;

Dezacordul dintre subiect și predicat

În unele situații dezacordul este favorizat de faptul că subiectul este un substantiv colectiv, al cărui sens de plural atrage și verbul în sfera pluralului:

„cei mai afectați […] sunt personalul navigant, care-și fac datoria” – corect: cel mai afectat […] este personalul navigant, care-și face datoria (Realitatea TV, 15. 03.2016);

„SRI-ul, comisia de control a SRI-ului, vor să le pună pe piață doar cu buletinul” – corect: SRI-ul, comisia de control a SRI-ului, vrea să le pună pe piață doar cu buletinul (Realitatea TV, 31.03.2016);

„ne-au interceptat SRI-ul și pe noi” – corect: ne-a interceptat SRI-ul și pe noi (DIGI 24, 16. 03.2016);

„grupul Vouă ne-au pregătit două scenete” – corect: grupul Vouă ne-a pregătit două scenete (Național TV, 27. 03.2016);

„va da de gândit la multă lume care au rol în educație” – corect: va da de gândit la multă lume care are rol în educație / multor persoane care au rol în educație (Național TV, 10.03.2016).

Un alt tip de acord prin atracție implică o propoziție relativă introdusă prin pronumele care. Acesta reia referința unui nominal și, având funcția de subiect, trebuie să impună verbului din subordonată acordul. Dezacordul apare când verbul nu se acordă cu pronumele relativ, ci cu un nominal din propoziția regentă care este mai proeminent din punct de vedere pragmatic, al modului cum este organizată informația de către locutor:

„este doar una dintre legile care trebuie modificată” – corect: este doar una dintre legile care trebuie modificate (Realitatea TV, 25. 03.2016);

„inclusiv pentru mine, ca om foarte tânăr la acea perioadă, care aveam de-a face cu zona aceasta” – corect: inclusiv pentru mine, ca om foarte tânăr la acea perioadă, care avea de-a face cu zona aceasta (Realitatea TV, 26.03.2016);

„să devenim o națiune care să credem în ceva” – corect: să devenim o națiune care crede în ceva (Național TV, 10. 03.2016);

„eu sunt o fată care merg mult” – corect: eu sunt o fată care merge mult (TVR 1, 1.03.2016);

„tu ești cel care ar trebui să iei atitudine” – corect: tu ești cel care ar trebui să ia atitudine (Kanal D, 16.03.2016).

Dezacordul poate apărea și când subiectul este multiplu (format din termeni coordonați), iar verbul este acordat doar cu unul dintre termenii coordonați (cel care e mai aproape de verb):

„laptele și brânza de Brădet are E.coli” – corect: laptele și brânza de Brădet au E.coli (DIGI 24, 4.03.2016).

În contextul de mai jos, dezacordul apare prin elipsa unui substantiv la singular, temperatura sau maxima:

„după-amiaza se va atinge maximum 8o Celsius” – corect: după-amiaza se va atinge maxima / temperatura maximă de 8o Celsius (DIGI 24, 15. 03.2016).

Când verbul-predicat este antepus subiectului, dezacordul se poate produce prin neanticiparea mesajului:

„li se vor pune sub sechestru o parte din avere” – corect: li se va pune sub sechestru o parte din avere (Realitatea TV, 103.2016)

Unele dezacorduri sunt simple neglijențe sau aplicarea unei norme morfologice regionale în locul celei standard, literare:

„De ce a plecat toți odată așa? S-a speriat de tine?” – corect: De ce au plecat toți odată așa? S-au speriat de tine? (Prima TV, 13.03.2016);

„Se va șterge lucrurile….” corect: Se vor șterge lucrurile… (Marian Vanghelie la Realitatea TV, 24.05.2017)

„Ca și”

Am înregistrat și în această etapă de monitorizare, destul de frecvent, utilizarea unei particule adverbiale și între prepoziția calității ca și nominal. Utilizarea este incorectă, deoarece și nu are nicio justificare sintactică sau semantică, nefiind vorba nici măcar de evitarea unei cacofonii:

„ca și solicitanți de azil ei au dreptul la […]” – corect: ca solicitanți de azil ei au dreptul la […] (Pro TV, 3. 03.2016);

„nu atât ca și claritate, pentru că nu-i foarte limpede, din cauza barajului” – corect: nu atât în ce privește claritatea, pentru că nu-i foarte limpede, din cauza barajului (TVR 2, 13. 03.2016);

„mineriada pe care ați prins-o dumneavoastră ca și director SRI” – corect: mineriada pe care ați prins-o dumneavoastră ca director SRI (Realitatea TV, 26. 03.2016);

Extinderea utilizării prepoziției pe

„ea a fost internată pe secția de chirurgie” – corect: ea a fost internată în secția de chirurgie (Antena 1, 31. 03.2016);

„un punct de vedere negativ al guvernului pe inițiativa legislativă” – corect: un punct de vedere negativ al guvernului cu privire la inițiativa legislativă / […] asupra inițiativei legislative (Realitatea TV, 8. 03.2016);

„vedeți pe mediile sociale cât de mult prinde o asemenea teorie” – corect: vedeți în mediile sociale cât de mult prinde o asemenea teorie (Realitatea TV, 31. 03.2016);

„votul final pe lege” – corect: votul final pentru lege (DIGI 24, 2. 03.2016);

„martora pe care am avut-o pe telefon” – corect: martora pe care am avut-o la telefon (DIGI 24, 22. 03.2016);

Prepoziții temporale

În unele contexte, prepozițiile temporale sunt utilizate inadecvat, pentru exprimarea datei. În limba română, utilizarea prepoziției temporale depinde de tipul de nominal care urmează după prepoziție (poate fi exprimat doar anul, luna ori data exactă):

„vor avea loc în 1 și 15 martie, la Teatrul […]” – corect: vor avea loc pe 1 și 15 martie, la Teatrul […] (Realitatea TV, 1. 03.2016);

„va avea loc în 5 martie la Opera Națională” – corect: va avea loc pe 5 martie la Opera Națională (Realitatea TV, 1. 03.2016);

„au mai rămas doar două zile până de 8 martie” – corect: au mai rămas doar două zile până la 8 martie (B1 TV, 6.03.2016).

„Datorită” + substantiv în genitiv

Prepoziția datorită impune nominalului cazul dativ. În sintagmele coordonate, al doilea nominal coordonat are uneori cazul genitiv (marcat prin a, marcă gramaticalizată a cazului genitiv):

„doar datorită reflexelor și a norocului” – corect: doar datorită reflexelor și norocului (Antena 1, 10. 03.2016);

„datorită virajelor spectaculoase și a vremii capricioase” – corect: datorită virajelor spectaculoase și vremii capricioase (Realitatea TV, 25. 03.2016).

„Ca să” pentru „să”

S-a constatat că se folosește frecvent conectorul compus ca să în locul conectorului să pentru a introduce propoziții completive. Conform normelor limbii literare, acest conector poate introduce doar propoziții circumstanțiale de scop.

„i-ar fi ajutat pe Virgil Măgureanu și pe soția lui ca să ia bani din bancă” – corect: i-ar fi ajutat pe Virgil Măgureanu și pe soția lui să ia bani din bancă (Antena 1, 14. 03.2016);

„Ministrul Învățământului nu trebuia ca să facă asta” – corect: Ministrul Învățământului nu trebuia să facă asta (Național TV, 10. 03.2016).

„Faptul că” în loc de „că”

În contextele semnalate mai jos, este incorectă utilizarea nominalului faptul urmat de o propoziție subordonată introdusă prin că. Această utilizare este favorizată de tratarea secvenței faptul că drept conector compus:

„iar colegii povestesc faptul că era mereu cu zâmbetul pe buze” – corect: iar colegii povestesc că era mereu cu zâmbetul pe buze (B1, 1. 03.2016);

„premierul …i-a reproșat ministrului Agriculturii… faptul că s-a grăbit cu declarațiile în acest caz” – corect: premierul …i-a reproșat ministrului Agriculturii… că s-a grăbit cu declarațiile în acest caz (B1 TV, 4. 03.2016);

Nemarcarea relațiilor sintactice

În textele afișate pe ecran (pe banda de jos sau în titluri) se întâlnește frecvent stilul „telegrafic”, care constă în nemarcarea unor relații sintactice între cuvinte, în general pentru că se dorește scurtarea mesajului (de multe ori, din motive de spațiu insuficient pe ecran). Sunt omise prepozițiile și mărcile de caz (mărcile flexionare), uneori și articolul, iar substantivele au forma de nominativ și sunt juxtapuse în ordinea obișnuită (respectarea topicii asigurând înțelegerea textului):

„patron Brădet” – corect: patronul firmei Brădet (DIGI 24, 15. 03.2016);

„manager taxe companie de consultanță” – corect: manager de taxe al unei companii / la o companie de consultanță (DIGI 24, 9. 03.2016);

„a doua probă la simulare bac” – corect: a doua probă la simularea bacalaureatului (Pro TV, 9. 03.2016);

„proprietar fabrică lactate” – corect: proprietarul unei fabrici de lactate (Kanal D, 4. 03.2016);

„Sursa: motivare arestare Neculai Onțanu” – corect: Sursa: motivarea arestării lui Neculai Onțanu (Realitatea TV, 31. 03.2016);

„antrenor canotaj” – corect: antrenor de canotaj (DIGI 24, 15. 03.2016);

„consultant nutriție” – corect: consultant în nutriție / consultant nutriționist (TVR 2, 14. 03.2016);

„director companie producătoare de țigarete” – corect: director al unei companii producătoare de țigarete (Național TV, 17. 03.2016);

„președinte Asociația Salvați Bucureștiul” – corect: președinte al Asociației Salvați Bucureștiul (Național TV, 24. 03.2016);

„Patronii Colectiv, liberi” – corect: Patronii de la „Colectiv”, liberi (B1 TV, 29. 03.2016);

„4.000 angajați Boeing vor rămâne fără loc de muncă” – corect: 4.000 de angajați ai firmei „Boeing” / de la „Boeing” vor rămâne fără loc de muncă (B1 TV, 30.03.2016).

lexicale, în literatura de specialitate sunt desemnate «toate noutățile lexicale»: cuvinte noi, noile sensuri și noile variante de întrebuințare a cuvintelor”. Conceptul de creație lexicală este strâns legat de cel de neologie lexicală, în a cărei definire „trebuie incluse și tehnicile, procedeele de formare a unităților lexicale noi” de natură morfologică, sintagmatică, semantică, a împrumuturilor. Fiind caracterizat de un grad foarte ridicat de originalitate și expresivitate, textul publicitar abundă de noi invenții lexicale „din dorința de a-l epata pe receptor sau sub impactul «modei» lingvistice”

Creația publicitară folosește limbajul ca pe o armă specială prin care să poată cuceri mintea consumatorului vizat, dar, mai ales, cu ajutorul căreia să poată câștiga războiul cu concurența. Într-o competiție veșnică între firme și produse, în urma căreia publicul-țintă e agasat la tot pasul de mesaje publicitare, creativitatea rămâne „asul din mânecă”. Varietatea formulelor expresive, a inovațiilor de orice natură și a invențiilor de noi cuvinte se poate înțelege și explica tot prin prisma acestei lupte pentru supremație pe piață, prin tensiunea iscată din dorința firmelor de a oferi produse și soluții unice, originale, care să convingă înaintea celorlalte, venite dinspre firmele competitoare.

Devierile intenționate de la normă, mergând până la apariția de elemente lexicale cu adevărat ingenioase, caută nu doar să impresioneze, dar și să angajeze receptorul în depistarea sensului noilor creații, făcându-l astfel interesat; invenția lexicală poate fi înțeleasă imediat sau, dacă nu, se încearcă asigurarea unei interpretări plauzibile a sa în contextul în care se ivește. Așadar, o nouă formație lexicală necesită o și mai mare atenție a receptorului, pe lângă faptul că adesea produce emoție și/sau amuzament și provoacă plăcerea estetică. Mai mult chiar, un text publicitar conținând o creație lexicală poate face acea comunicare memorabilă, iar sloganul creativ poate fi actualizat ulterior și în alte contexte de comunicare, ceea ce îi asigură răspândirea în masă și, implicit, un succes.

Creatorul unui astfel de mesaj încearcă să obțină un răspuns favorabil din partea receptorului, câștigându-i astfel atenția asupra produsului, determinându-l să și-l dorească și, în final, motivându-l să cumpere produsul respectiv sau, cel puțin, făcându-l să-și amintească de el. Majoritatea creațiilor lexicale (compuneri, contaminații, siglări etc.) au avantajul de a fi mai concise, mai economice în limbaj, fiind mult mai ușor de reținut, comprimând și simplificând mesajul.

4.1. Inovații lexicale în discursul publicitar

Una dintre trăsăturile specifice pentru mass-media de după 1989 este aceea de a inova – pentru a capta atenția și a-și asigura succesul la public – mai ales prin formă decât prin conținut. Alături de mijloacele obișnuite de îmbogățire a limbii, fie ele lexicale, gramaticale și/sau semantice, cum ar fi împrumuturile din alte limbi, derivarea, apariția unor dublete și triplete morfologice, lărgirea unor sensuri metaforice etc., se remarcă, în presa actuală, și utilizarea din ce în ce mai frecventă a jocurilor de cuvinte. Aceste modificări ludice creează adesea ambiguitate la nivelul decodării mesajului și produc efecte comice, dar și agresive prin raportare la destinatari/receptori.

Cuvintele telescopate (cuvintele – valiză)

Folosirea conceptului cuvânt telescopat trimite la o imagine foarte plastică, sugestivă și la nivelul descrierii lingvistice a fenomenului, aceea a unui tub telescopic, care poate fi scurtat prin aducerea parțială a uneia dintre piese (sau a unei unități lexicale) în interiorul celeilalte. De aceea, se poate considera că termenul cuvânt telescopat este mult mai expresiv și mult mai bine adecvat realității față de cuvânt-valiză, care, prin traducere, nu mai face trimitere la referentul ce motiva metafora propusă. Pentru a sugera ideea de amestec, de contopire, se folosește în engleză un termen mai general: blend, iar în italiană, expresia parola-macedonia, desemnând „cuvânt-salată de fructe”, „salată de cuvânt”.

„Procedeul – descris și ca o contaminare, compunere prin contopire, fuzionare, contragere – este un joc de cuvinte” (…) care pune în evidență „fie înghesuirea formelor și a sensurilor, fie amestecul și contopirea lor”. „Un cuvânt telescopat, uneori numit și cuvânt valiză (…), reprezintă un tip de contaminare lingvistică, prin alăturarea unor fragmente din două sau mai multe cuvinte, morfeme într-unul nou, de sine stătător, a cărui semnificație va combina pe acelea ale termenilor din care s-a format. Cuvintele telescopate iau naștere atunci când între două sau mai multe concepte se stabilește o legătură puternică, frecvent întâlnită” .

Există o diversitate de procedee care stau la baza creării cuvintelor telescopate, unele asemănătoare, altele chiar opuse:

fuziune, combinare, întrepătrundere, contopire, adjoncție;

contaminare;

alăturare, uniune;

analogie;

trunchiere și combinare;

contragere;

reducere.

Mai nou, există tendința ca unul dintre elementele care compun cuvântul telescopat să reprezinte numele firmei/produsului la care se face reclamă, ceea ce constituie un mijloc foarte puternic de convingere a potențialului consumator.

În broșura DOMO (magazin de produse electronice și electrocasnice), întâlnim repetat, de mai multe ori, cuvântul-valiză domoferta (broșura DOMO, 26 septembrie-16 octombrie 2013), care este un substantiv comun compus prin combinarea elementului lexical domo (desemnând numele firmei) și a substantivului comun oferta. Creația lexicală astfel formată este mult mai sugestivă, dar și mai concisă decât sintagma banală oferta Domo, ceea ce o face și mai ușor de reținut.

„Megaofertă de sezon: Ieftinoaptea pe răcoare! (Nici aerul condiționat nu coboară mai jos decât ce avem noi acolea!)” (reclamă la pensiunea „Vârf de brad”.

Cuvântul-valiză ieftinoaptea (rezultând din adjoncția adjectivului ieftin cu substantivul noaptea) sugerează într-un mod amuzant și original oferta foarte bună: O noapte de cazare în pensiunea „Vârf de brad” este ieftină. De asemenea, sintagma Ieftinoaptea pe răcoare parodiază un fragment dintr-un vers al unei cunoscute melodii a formației Zdob și Zdub (Dimineața pe răcoare […]), cuvântul telescopat constituind și o substituție lexicală. Astfel, efectul produs este dublu: o dată, prin acapararea atenției asupra creației lexicale și încercarea decodificării ei și a doua oară prin „contrastul dintre secvența fixă, stereotip-previzibilă, și secvența nou-creată, conținând elementul nepredictibil”

Tot în exemplul de mai sus există un al doilea cuvânt telescopat, creat tot cu scopul de a surprinde, acolea, rezultat din adjoncția adverbului de loc (de depărtare) – acolo și a variantei regionale a adverbului de loc, indicând apropierea – acilea. Cele două componente semantice opuse („depărtare” – „apropiere”), conținute de compusul hibrid acolea, indică încercarea de apropiere a receptorului mesajului publicitar (aflat într-un spațiu mai îndepărtat) de locul la care se face referire în reclamă („acilea”). De altfel, utilizarea de variante regionale și colocviale ale limbii „este menită să creeze impresia de comunicare spontană, informală”.

„Ca să te bucuri de momentele neprevăzute, ia-ți un Flexicredit.”; „3 motive bune ca să-ți iei un Flexicredit”, „Bucură-te cu Flexicredit de lucrurile neprevăzute!” (afiș publicitar pentru un sistem de creditare de la Raiffeisen Bank – Flexicredit). Flexicredit reprezintă un cuvânt-valiză format din trunchierea adjectivului flexibil și substantivul comun credit.

„Pentru unii AFACEREZA este o limbă străină. Pentru noi, nu.” (afiș publicitar, difuzat la unele canale de televiziune ce abordează subiecte de natură economică, financiară, din perioada 2008-2009).

Afacereza este un cuvânt-valiză construit, prin trunchiere, de la substantivul comun afacere(/i) și particula finală din cuvinte ce denumesc limbi străine ca, japoneza, chineza, complet diferite de limba noastră și, de aceea, mai greu de învățat. Noul cuvânt epatează și dezvoltă interesul pentru consumatorul vizat, ceea ce nu constituie decât o altă formă originală de a obține efectul scontat.

Deraierile lexicale

Foarte asemănătoare fenomenului de telescopare sunt deraierile lexicale. Acestea se bazează pe substituție fonetică – unul sau mai multe sunete sunt înlocuite cu altele asemănătoare, cel mai adesea, dar acest fapt nu constituie o regulă:

„Începutul e tare: A fox odată ca niciodată… […] A fox foarte bun!” (dintr-un spot publicitar la mezelurile Fox, din anul 2011) în loc de A fost odată ca niciodată…; A fost foarte bun!.

În publicitate, deraierea lexicală se poate produce ca aluzie la un anumit produs sau nume de brand; de regulă, prin reactualizarea acestuia în cadrul unor expresii clișeice, devine un mijloc de verificare dacă obiectivul inițial a fost atins (numele produsului respectiv a fost reținut).

Majoritatea deraierilor lexicale care se bazează pe substituții fonetice în interiorul unui cuvânt reprezintă un mijloc de creare a cuvintelor-valiză – de aici și asemănarea dintre cele două procedee (telescopare și deraiere), mergând chiar până la confundare. Astfel, aceste substituții fonetice având ca rezultat formarea unor cuvinte telescopate sunt mai interesante din punctul de vedere al celui care creează reclama, ele având un caracter persuasiv mult mai puternic.

„Cum să prinzi o meDOZĂ? meDOZA este un animal metalic nefolositor cu o formă incertă care trăiește în apa mică din jurul grătarelor. Spre deosebire de speciile comune de vietăți acvatice, meDOZA nu are inamici naturali, reușind astfel să populeze în timp record cei 7140 de km pătrați de ape românești. Dacă vezi o meDOZĂ, pescuiește-o. Se prinde ușor, cu mâna, iar apoi se aruncă repede la gunoi.” (Textul face parte dintr-un afiș publicitar la o campanie inițiată de Agenția Națională Apele Române – ANAR pentru menținerea apelor curate) Creația lexicală ludică reprezintă o contaminare între substantivele meduză și doză. În același timp, forma medoză constituie și o deraiere lexicală de la cuvântul meduză (prin substituția fonetică a vocalei u cu o), combinată cu grafism (sublinierea cuvântului substitut prin litere capitale). Prin crearea acestui cuvânt-valiză, cu un și mai mare impact asupra publicului, se realizează o aluzie la dozele metalice, care cel mai adesea, în loc să fie colectate și reciclate, sunt aruncate în ape, dăunând faunei acvatice.

Tot un tip de deraiere lexicală, dar de data aceasta bazată pe substituție lexicală se poate considera a fi și „modificarea unui proverb, a unei zicale sau a unui citat celebru, în care se introduce numele produsului recomandat”

„Am card [Penny Fan Game] deci câștig!” (broșura „Penny Market”, 18.01.-20.01.2014, p. 4)

„După plată și răsplată – CEC Bank.” (panou publicitar, februarie 2014)

Bazându-se pe reformulări ale unor elemente preexistente și cunoscute de majoritatea persoanelor, aceste tipuri de deraieri incită și seduc într-un mod mascat publicul vizat.

Siglările

Siglarea, „modalitate de abreviere prin care iau naștere noi unități lexicale, numite sigle ” funcționează în publicitate tot în baza principiului economiei limbajului, dar și cu intenția de a surprinde receptorul și de a-l implica în decodarea mesajului, trezindu-i curiozitatea. De regulă, siglele reprezintă nume de produse sau firme. Acestea devin astfel mai ușor de pronunțat și, implicit, de memorat, fiind „considerate – atât în bibliografia românească, cât și în cea străină – un tip de compuse abreviate, alcătuite prin juxtapunerea literelor inițiale ale cuvintelor care formează un grup sintactic stabil (de regulă, o sintagmă nominală)”

„Simplu, cât ai zice MBS!” (slogan publicitar, dintr-un spot TV) MBS reprezintă numele unui produs al firmei producătoare de lactate Rarăul și este format din inițialele cuvintelor ce desemnează ingrendientele pe care le conține. (Mămăligă cu Brânză și Smântână).

Grafismele

Grafismele reprezintă mijloace textuale de atragere a atenției asupra mesajului publicitar prin scoaterea în evidență a elementelor care se dorește a fi reținute, punând accent pe memoria vizuală. Prin majuscule, se subliniază în interiorul cuvintelor nume de produse sau alte cuvinte cu impact puternic asupra consumatorului:

„Hai la marea RONțăială!” (dintr-o reclamă la chipsurile Lay’s, cu referire la un concurs organizat de firma producătoare, în urma căruia se pot câștiga premii constând în bani – RON;)

„Prinde premiile din Locuri DEROmânia!” (sloganul publicitar al concursului organizat de DERO detergent, în urma căruia se putea câștiga o excursie într-unul dintre locurile cele mai vizitate din România).

„Le-am luat englezilor caramelele și le-am ROMânizat cu gust autentic de ROM.”, „Biscuiți ROMânizați cu gust autentic ROM.”, „Caramele ROMânizate cu gust zdravăn de ROM.” (fragmente din afișe publicitare, cu evidențierea numelui produsului – ciocolata ROM).

Aceste creații lexicale constituie apariții ocazionale, efemere, ele au uneori un efect stilistic mai îndelungat și, deși nu se impun decât rareori în limba vorbită, demonstrează productivitatea unor procedee și modalități de inovare lingvistică, contribuind, în același timp, la eficiența mesajului publicitar, ca mijloc puternic de persuasiune.

Astfel de cuvinte, foarte sugestive și expresive, depășesc de mult chiar și numărul limitat al mijloacelor de îmbogățire a vocabularului, nesupunându-se întotdeauna regulilor acestora și dezvoltându-și „reguli” proprii, greu de consemnat și de analizat, ceea ce constituie un motiv în plus pentru a considera textul publicitar drept unul dintre principalele instrumente de marketing. Ca fenomen în continuă dezvoltare în epoca actuală, creativitatea lexicală, indiferent de domeniu, se află în relație de dependență directă cu dinamica lexicului, aspect deloc de ignorat pentru lingviști.

4.2. Greșeli de limbă în afișele publicitare

Textul unui afiș publicitar trebuie sã fie „uman", persuasiv, clar, simplu, motivat, credibil și competitiv. Fãrã sã abunde în adjective, textul trebuie sã informeze asupra serviciilor și produselor pe care le promovează, utilizând însã cuvinte care ating coarda sensibilã a celor cărora le este destinat: „nou, plãcut, garantat, gratuit, confortabil”. Prin intermediul acestora sunt subliniate performanțele serviciului sau produsului, avantajul competitiv, elementele de noutate, alte tipuri de informații indispensabile deciziei de cumpărare a produsului sau de utilizare a serviciului respectiv.

Pe lângă toate aceste cerințe, este foarte important ca textul unui anunț publicitar să fie scris într-o limbă română corectă. Și totuși, peste tot în jurul nostru, în presă, în vitrinele unor spații comerciale, pe stâlpii de telegraf, pe zidurile unor clădiri, la diverse ghișee, vedem anunțuri publicitare pline de greșeli de limbă. Astfel de afișe pot fi considerate un atentat la corectitudinea limbii române. Chiar dacă uneori, aceste „creații” ne fac să zâmbim, ele demonstrează incultura celor care le-au scris. În cele ce urmeză, argumentăm afirmațiile de mai sus cu câteva fotografii culese din ziare și reviste sau de pe Internet.

„profesional, -ă, profesionali, -e, adj. Care ține de o profesiune, privitor la o profesiune; care este legat de o profesiune. ◊ Secret profesional = informație pe care o deține cineva grație profesiunii sale și pe care nu are dreptul să o divulge nimănui.

profesionist, -ă, profesioniști, -e, s. m. și f., adj. care lucrează într-un anumit domeniu de activitate pe baza unei pregătiri corespunzătoare”

Profesionist este un adjectiv determinând nominale cu referire la persoane (liber-profesionist, instructor profesionist etc.), pe când profesional se folosește  mai degrabă în contexte cu referire la lucruri, obiecte, concepte etc. Corect: coafori profesioniști.

Orice determinant al acestui substantiv, exprimat printr-un adjectiv la o formă variabilă, se acordă în gen și număr cu determinatul (substantivul). Prin urmare, gogoșile nu pot fi decât calde, umplute sau simple. Acordul gramatical s-a realizat, la chioșcul cu bunătăți ispititoare, doar pe jumătate, în număr, nu și la genul la care trebuia (sau pare pe jumătate doar din cauza unei posibile omonimii, atât formale, cât și sonore, dintre masculinul, respectiv femininul aceluiași cuvânt de bază, la plural: gogoașă (două gogoașe / doi gogoși). Ar exista două posibile explicații pentru acest fapt:

particularitățile lingvistice regionale. În vorbirea celor din zonă se observă tendința de folosire a masculinului plural pentru anumite substantive de gen feminin, mai ales când fac referire la anumite obiecte, folosindu-se de pronume personale de pesoana a III-a, plural, cu care le înlocuiesc (de exemplu: “Am pus eu tacâmurile pe masă. Să-i aduni tu!,” în loc de: Am pus eu tacâmurile pe masă. Să le aduni tu!”

hipercorectitudinea. Asemănarea sonoră, și nu numai, a cuvântului gogoși cu langoși, a putut determina această eroare. De regulă, langoși este perceput ca substantiv de genul masculin (un langoș / doi langoși), dar este un lexem care nu apare în DOOM. Acest cuvânt, de origine maghiară acceptă acordul la genul masculin al vreunui posibil adjectiv: un langoș cald / doi langoși calzi. E probabil ca, din dorința de a se exprima corect, prin analogie cu langoși, să se fi realizat greșit și acordul determinantului cu determinatul, în cazul gogoșilor.

Fotografia care urmează, înfățișează un afiș prin care un hipermarket face o ofertă, reducând prețul Dicționarului Explicativ al limbii române. În textul afișului este ortografiat greșit tocmai titlul cărții pentru care hiprmarketul face oferta.

Forma de genitiv-dativ articulat a substantivului limbă este limbii, cu doi i, nu limbi. Deoarece substantivul limbă reprezintă, în acest enunț, un atribut substantival în cazul genitiv (al limbii), ortografierea se face cu doi i, substantivul respectiv fiind articulat.

Acestea sunt afișe reale care au fost expuse, unul în Brașov și altul în Botoșani. Formularea corectă este „disconfortul creat” nu „discomfortul creeat”. Participiul verbului „a crea”(eu creez, tu creezi, el, ea crează, noi creăm, voi creați, ei, ele creează) este „creat” nu „creeat”

Este de neconceput să promovezi un oraș printr-un pliant cu greșeli de ortografie, pliant, a cărui tipărire, probabil că a costat bani grei. Și nu e vorba de o greșeală, două, scăpate în grabă, ci de mai multe greșeli pe un singur pliant pus la dispoziție de Biroul de Informare Turistică „Infotour” al Primăriei Municipiului Arad. Pliantul, intitulat „10 motive pentru a vizita Aradul” este oferit celor care vizitează orașul. Este o carte de vizită rușinoasă pentru un oraș așa de frumos. Diacriticele există doar pe ici pe colo, apar foarte multe cuvinte scrise greșit, ca de exemplu „plinbare” în loc de „plimbare” sau „pregerat” în loc de „preferat”, „pizerii” în loc de „pizzerii” sau „spaîii” pentru „spații”. Există de asemenea formulări care sfidează logica precum „și-a început școala prima școală”, greșeli de acord: „busturi a unor personalități” în loc de „busturi ale unor personalități”. Numele cunoscutului scriitor Ioan Slavici, scris cu „i” mic este o altă scăpare a celor care s-au ocupat cu editarea produsului.

Credem că afișele de mai sus nu au nevoie de niciun comentariu. Este evident chinul la care este supusă limba noastră națională.

Pătrunderea masivă a termenilor englezești în limba română nu a ocolit

nici discursul publicitar. Dacă ne gândim că afișele publicitare se adresează tuturor celor care le privesc (nu doar cunoscătorilor de limbă engleză este greu de înțeles abundența de sloganuri publicitare ăn limba lui Shakespeare.

Foarte des putem citi pe diferite afișe publicitare „Just do it” și „I’m

loving it.” Afișele de mai sus sunt alte exemple care la fel ca sloganul pe care l-am citit multă vreme la postul de televiziune Prima TV, „We love to entertain you!”, au șanse foarte mici să fie înțelese de prea multă lume.

Oare ce vrea să transmită textul din afișul de mai sus? Că adolescentul din imagine ar trebui să fie la fel de tare ca și colegul de bancă sau mai tare decât colegul de bancă? Avem aici un exemplu clar de exprimare ambiguă, ca să nu mai vorbim de utilizarea nepotrivită a djectivului „tare”, întâlnit foarte des nu numai în textele afișelor publicitare ci și în mass-media.

4.3. Publicitatea Baia Mare

Nici Baia Mare nu face excepție de la ceea ce vedem peste tot în țară, în materie de publicitate. Orașul este înțesat de reclame și de afișe de tot felul, multe dintre ele fiind adevărate dovezi de incultură și necunoaștere a limbii române. Iată câteva dovezi în acest sens.

funcționare a produsului respectiv. (din engl. service) DEX definește „service” ca fiind „stație de reparare și întreținere a autoturismelor sau a GSM”.

Pe lângă faptul că, în afișul de mai sus, diacriticele lipsesc în totalitate, întâlnim și o greșeală gravă de acord. Participiul „transportat” cu funcția sintactică de nume predicativ se acordă în gen și număr cu subiectul „persoană”. Este incorectă exprimarea „fiecare persoană este transportat”. Ar fi fost corect: „…fiecare persoană este transportată…”

evidențieze faptul că „meetingul” este „Formativ”, nu altfel și că are drept subiect „Nutriția”, atunci ar fi trebuit ca substantivul „bunăstare” să fie scris tot cu majusculă și toate trei substantivele scrise astfel să fi fost puse între ghilimele.

Utilizarea anglicismelor în limbajul publicitar are ca obiectiv plasarea produselor și a serviciilor oferite într-o lumină mai atrăgătoare. Aceste împrumuturi care apar din rațiuni care țin de modă sau prestigiu sunt deseori condamnate de literatura română de specialitate, fiind puse pe seama comodității sau a unei insuficiente cunoașteri a limbii române. Astfel, Adriana Stoichițoiu-Ichim descrie aceste cuvinte ca fiind “inutile, și în unele cazuri chiar dăunătoare”, adoptarea lor fiind motivată de factori precum “veleitarismul intelectual și afectarea, traduse prin snobism lingvistic, insuficienta cunoaștere a resurselor limbii materne, comoditatea sau graba”

Asculând radioul în mașină, acasă, în fața televizorului, pe stradă sau într-un cinematograf, când citim un ziar, peste tot se repede asupra noastră, agresiv, de neocolit: publicitatea.

Publicitatea ar putea fi considerată drept o acțiune de propagandă cu metode mai subtile si mai persuasive decât ce s-a încercat în perioada comunistă. O parte din responsabilitatea derivei morale, spirituale și chiar economice a României (și a Occidentului în general) se datorează, în mare masură, publicității. Clipurile de la televizor, spoturile de la radio, afișele gigantice , broșurile îndesate zilnic în cutiile poștale „ne manipulează, se joacă cu mintea noastră și, ceea ce este cel mai grav, schimbă sensul unor cuvinte ce reprezintă reperele noastre ca ființe umane. Fericirea, prietenia, frumusetea, generozitatea, sărbătoarea, sunt redefinite zilnic, în funcție de interesele comercianților. Pentru că valorile lor sunt banii, competțtia și legea celui mai puternic. „

Propaganda celor din publicitate are un singur scop: să-i determine pe cei cărora li se adresează să consume cât mai mult. Pentru asta pun la punct adevărate campanii, trezesc dorințe pe care aceștia nu le-au avut niciodată, îi seduc. Nu e de mirare că în ziua de astăzi, tinerii au ajuns să aprecieze mai degrabă un analfabet cu mașină scumpă sau o incultă îmbraăcată luxos. Tinerii învață de douăzeci și doi de ani că, dacă vrei să fii diferit, trebuie să te îmbraci de la firma X, sau dacă vrei să fii fericit și cu un zâmbet larg pe față, trebuie să conduci mașina Y. Oamenii maturi știu că toate acestea sunt convenții. Copiii, însă nu știu. Și copiii văd toată publicitatea din spațiul public și o iau în serios. Acestea sunt valorile cu care cresc în mod involuntar, pentru că asta li se spune cu insistență, zi de zi, oriunde s-ar afla. În reclame văd mașini scumpe, văd bijuterii, văd că prietenia ține de bere, și acestea vor deveni scopurile lor în viață, reperele lor, care se vor transforma în presiune socială mai târziu. Nicio reclamă nu le explică faptul că „a fi” nu înseamnă „a avea.” Niciun afiș oricât de mare ar fi el, nu o să le arate vreodată că ei sunt speciali prin ceea ce gândesc, prin ceea ce simt sau că prietenia și iubirea sunt legături profunde, bazate pe valori adevărate. Publicitatea agresează permanent spațiul public, în care, chiar dacă nu vrei să vezi afișele, ești obligat și nu ai cum să ripostezi. Și toate astea se fac pe banii cumpărătorilor pentru că prețul oricărei publicități va fi adăugat în prețul produsului pe care noi îl vom cumpăra.
Publicitatea este și anticultură. Încearcă să ne facă o viață standardizată, cu câteva mărci care sunt omniprezente. Mall-urile din toată țara sunt la fel. Mall-urile din întreaga lume tind să fie la fel. Aceleași cafenele, aceleași restaurante, aceleași mărci. Ceea ce este diferit este considerat „concurență" și trebuie eliminat. Trăim într-o lume globalizată și, în condițiile actule ar trebui să fie încurajată diferența, și recursul la identitate. Cultura înseamnă diversitate, personalitate și autenticitate. Publicitatea însă nu vrea așa ceva. Vrea uniformizare. Vrea să renunțăm la ceea ce este specific românesc, pentru ceea ce este plat, uniform, standard, „internațional" sau „european". De asta avem acum „Halloween” și „Valentines Day” ca să avem motive să cheltuim în plus pe rețete mondiale. Dacă valorile care îi unesc pe oameni sunt doar „shopping-ul” și banii, societatea nu va ajunge prea departe. Și acestea sunt valorile promovate de publicitate.