la nivelul Uniunii Europene [302471]

INTRODUCERE

Energia este adesea încadrată în categoria bunurilor esențiale fiind un element fără de care activitatea cotidiană ar fi imposibil de desfășurat: [anonimizat]. [anonimizat].

Energia a [anonimizat] (Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda și Luxemburg) au creat „Comunitatea Europeanăza Cărbunelui și Oțelului” (CECO), în anul 1951. Atât CECO cât și „Tratatul Euratom privindzinstituirea unei Comunități Europene a Energiei Atomice” (1957) au abordat dimensiunea a [anonimizat]. Ulterior, [anonimizat] a energiei electrice a menținut energia în topul agendei economiceiși politice a Comunității generând o intensificare a [anonimizat] a elaborării treptateza unei politici energeticezla nivelul UE. [anonimizat] 2007, [anonimizat] a capătat o bază juridică iar UE a dobândit competențe partajate cubstatele membre în acest domeniu. În anul 2011, Comisia Europeană a [anonimizat] a marcat totodată și formalizarea dimensiunii externe a politiciivUE privind energia. Crearea unei dimensiunixexterne a politicii UE pentru energie a [anonimizat], dar și pentruiconsolidarea profilului UE în relația cuxpartenerii externi.

Măsurile de combatereba schimbărilor climatice și îngrijorările generate de acest fenomen au apărut mai târziu. [anonimizat], [anonimizat] – [anonimizat] o cantitate semnificativăcde emisii de gaze cu efectide seră în UE.

Europa cunoaște în prezent o [anonimizat], cu emisii reduse dendioxid de carbon.

[anonimizat] (Juncker), promite crearea de noidlocuri de muncă, o [anonimizat].

[anonimizat] a energiei, care săvfaciliteze libera circulație șiicomerțul fără frontiere alygazelor și al energiei electrice în Uniune. Piața internă a energiei reprezintă un obiectiv strategic care urmărește realizarea obiectiveloripoliticii energetice a [anonimizat].

[anonimizat], pe termentmediu și lung a început în anulo2001 cu "Strategia naționalărde dezvoltare energetică a României pe termenomediu (2001 – 2004)" completatăiîn 2002 cu "Strategia de dezvoltare energeticăia României pe termen lungi2002 – 2015". Acesteudocumente vizează dezvoltarea durabilăia sectorului energetic, în condițiile uneiocreșteri economice accelerate, cu ritmuri superioareemediei comunitare.

Prioritatea strategică a sectoruluiyenergetic românesc o constituieucrearea unei piețe concurențiale deqenergie, în condițiile folosirii eficiente aoenergiei și a respectării cerințelor de protecțieqa mediului. La acest moment, România beneficiază de o Strategie Energetică lansată în anul 2007, pentru perioada 2007- 2020, care însă nu mai corespunde provocărilor curente și care nu favorizează procesul de îndeplinire a obiectivelor la nivel de țară și UE, în ceea ce privește energia. Dinamica accelerată din sectorul energetic național, dar și efectele măsurilor succesive adoptate la nivelul UE au determinat în 2014 demararea procesului de realizare a unei noi Strategii Energetice a României 2014-2035, moment la care au fost publicate două documente preliminare: "Analiza stadiului actual" și "Obligații naționale și internaționale". Documentul nu a fost finalizat la acea vreme, însă la începutul anului 2016, materialele preliminare publicate în 2014 au fost actualizate, continuându-se procesul de elaborare al Strategiei Energetice a României pentru perioada 2016-2035 cu perspectiva anului 2050, forma finală realizată nefiind însă adoptată de Executiv.

Strategia energetică reprezintă ansamblul obiectivelor majore al unui stat (sau al unui grup de state) pe termen lung, principalele modalități de realizare, împreună cu resursele alocate în vederea obținerii avantajului competitiv, potrivit obiectivelor specifice stabilite. O strategie are la bază un comportament competitiv pe termen lung și este important să se țină cont atât de particularitățile zonei pentru care este concepută, cât și de evoluțiile contextuale.

Dezvoltarea sectorului energetic se realizează prin elaborarea șiitranspunerea în practică a unei strategii sectoriale, iar pe termenrscurt, prin implementarea unei politici congruente cu documentul strategic. Statul este cel care monitorizează procesul de aplicare si de respectare a codițiilor prevăzute într-o strategie. Într-o economie dintce în ce maipglobalizată, strategia energetică a unei țări setrealizează în contextul evoluțiilor și schimbărilor care au loclpe plan mondial. Dinamica activă din peisajul global al sectorului energetic a determinat schimbări majore generate depfactori precum implementareapunor politici de combatere a fenomenului de încălzire globală (un bun exemplu constă în semnareaeAcordului de la Paris – COP 21, la sfârșitul anului 2015, prin care statele semnatare și-au asumat angajamentulpde a reduce emisiileide gaze cu efectfde seră), sau adoptarea de noi tehnologii.

În opinia autoarei, o Strategie Energetică reprezintă un ghid de bune practici concludent și concis deopotrivă pentruedecidenții din sectorul public, investitori și consumatorii de energie, cu mecanisme intrinseci de revizuire periodică a datelor și a scenariilor de politici și care, se bazează pe resurse umane dedicate și mecanismetinterinstituționale de actualizareiși ajustare. De asemenea, acest document ar trebui asumat de către toate instituțiile relevante pentru sectorul energetic (Guvern, Parlament, Autoritate de Reglementare), iar prevederile sale să fie respectate de către consumatori, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în document.

Lucrarea "Poziționarea României în contextul Strategiei Energetice Europene" prezintă o radiografie a celor mai relevante abordări teoretice privind elementele de bază ale unei strategii energetice, dezvoltă dezideratul deosebit de important privind asigurarea dimensiunii securității energetice, analizează dinamica sectorului energetic deopotrivă la nivel național și european și nu în ultimul rând, abordează aspecte legate atât de contribuția României în contextul noii Strategii privind Uniunea Energiei, cât și a acțiunilor de implementare a obiectivelor acesteia.

De asemenea, în scopul de a oferi consistență cercetării științifice, autoarea a dedicat un capitol din lucrare pentru a realiza și pentru a explica evoluția consumului de energie prin intermediul unor modele econometrice:

– la nivelul Uniunii Europene

modelarea relației dintre consumul de energie și produsul intern brut;

modelarea energointensivității produsului intern brut.

– pentru România

analiza legăturii dintre consumul intern brut și consumul final de energie;

modelarea relației dintre consumul final de energie și produsul intern brut;

modelarea relației dintre consumul intern brut de energie și produsul intern brut;

analiza relației de cauzalitate între energointensivitatea produsului intern brut și dezvoltarea economică;

identificarea relației de cointegrare dintre energointensivitatea produsului intern brut și dezvoltarea economică;

modelarea energointensivității produsului intern brut.

Demersul științific al autoarei are la bază o solidă documentare bibliografică din literatura de specialitate națională și internațională, studiul legislației existente în domeniul energetic și de mediu atât la nivel național cât și al UE, ce reflectă totodată o atentă analiză, prelucrare și diseminare a datelor statistice accesate prin intermediul surselor oficiale ale birourilor de statistică de la nivel național dar și european (INS, respectiv Eurostat).

Primul capitol al lucrării, "Diversificarea ofertei pe piața energiei – componentă a unei strategii energetice sustenabile", prezintă considerentele teoretice privind oferta de energie, de unde reiese faptul că în prezent, trendul urmat de economia globală este acela de a consuma energie dintr-o piață unică și integrată și de asemenea expune existența de variațiuni și incertitudini care caracterizează industria de extracție a resurselor, situație care impune extinderea cadrului de bază existent, în sensul includerii acestora. Structurile energetice ale Uniunii Europene și României, sunt analizate în cadrul subcapitolelor 2 și 3 ale primului capitol, de unde reiese faptul că dezvoltările de ordin instituțional și cele tehnologice ale pieței energiei au generat o creștere a gradului privind competitivitatea activităților de producere și de vânzare cu amănuntul a monopolurilor naturale.

Autoarea recomandă ca înainte de a analiza structura unei piețe de energie să fie evaluați factoriiodominanți care modeleazăppiețele internaționale de energie, raportându-ne la prețul resurselor energetice primare – în special prețurile petrolului, al gazului natural și al cărbunelui, la schimbările tehnologice și nu în ultimul rând, la tendințele politicilorlinternaționale ale energiei, întreqcare se distingprecentelepevoluții de geopolitică a energiei și politicile privind schimbările climatice. România rămâne un important exportatorfnet de energie electricăqîn regiune, țara noastră având capacități de producțieIflexibile ce potIcontribui la piața regională de echilibrare – prin exporturi, atunciucând prețurile sunt ridicate și importuriela prețuri scăzute. În ceea ce privește sectorul gazelor naturale, România are cea mai mare piață de gaze naturale din Europa Centrală, fiind prima țară care a utilizat gazele naturale în scopuri industriale. Gazele naturalegau o pondere de aproximativj30% din consumul intern de energie primară la nivelul țării noastre. Cota lor importantărse explică prin disponibilitateairelativ ridicată a resurselortautohtone, prin impactul redus asupraumediului înconjurător și prin capacitatea de arechilibra energia electrică produsăedin SRE intermitente (eoliene și fotovoltaice), datătfiind flexibilitatea centraleloride generare pe bazăide gaze.

Asigurarea și menținerea unui mix energetic stabil și diversificat, care să cuprindă toate tipurile de surse de energie primară disponibile în România la costuri competitive, reprezintă un obiectiv strategic al țării noastre coroborat cu monitorizarea atentă a tranziției energetice privind creșterearponderii producției energiei electriceifără emisii de gaze cuiefect de seră din surse regenerabileiprecum energia eolianătși cea fotovoltaică.

În ultima parte a Capitolului I sunt prezentate aspecte cu privire la evoluțiile ofertei pe piețele de energie electrică și gaze naturale ce impune un nivel mai crescut de implicare al statelor membre UE în acțiuni privind creșterea economisirii de energie, printr-o mai bună conștientizare asupra beneficiilor implementării unor măsuri de eficiență energetică și prin implementarea inovațiilor tehnologice privind producerea de energie curată. Referitor la gradul de dependență al unui stat de importurile de energie, acest aspect nu prezintă neapărat riscuri majore, dacă privim din prisma dezideratului UE în ceea ce privește interconectările, un principiu ce stă de altfel la baza politicilor europene în materie de energie. Astfel că, independența UE față de importurile de energie, inclusiv în ceea ce privește importurile de gaze, nu reprezintă o opțiune, fiind recomandat ca importatorii să fie încurajați să își diversifice sursele și să promoveze flexibilitatea cererii.

În debutul Capitolului II al lucrării, intitulat "Asigurarea cererii de energie existente pe piață – deziderat strategic al politicilor energetice europene", autoarea a expus considerentele teoretice privind cererea de energie printr-o prezentare exhaustivă a abordărilor teoreticienilor care de-a lungul vremii au analizat subiectul. O idee principală care reiese din această analiză este aceea că, unele servicii energetice pot fi asigurate printr-o gamă variată de produse energetice astfel că spațiile de locuit pot fi încălzite prin electricitate, gaze naturale, ulei sau lemn, deoarece fiecare sursă poate fi transformată în energie termică. Gătitul ar putea fi mijlocit prin utilizarea electricității, a gazelor naturale, a propanului, lemnului sau cărbunelui. Așadar, materialele care generează energie reprezintă de obicei substitute economice, unul pentru celălalt: cererea pentru un anumit produs generator de energie reprezintă un factor de care depinde creșterea prețurilor altor produse energetice. Pe de altă parte, cererea de energie poate fi interpretată drept o cerere derivată în măsura în care se determină valoarea energiei prin capacitatea sa de a oferi un anumit set de servicii necesare. Atunci când este legată de capitalul energetic, energia facilitează furnizarea de bunuri și servicii în industrie și în gospodărie. Prin urmare, consumul de energie atât la nivelul gospodăriilor cât si la nivelul industriei, reprezintă rezultatul unui set de decizii simultane care implică cantitatea și tipul de mijloc de cumpărare – situație în care tipul de capital se diferențiază prin caracteristicile tehnologice, precum eficiența și tipul de combustibil introdus – și rata capitalului de utilizare.

Un factor important care poate modifica modul în care cererea de energie crește în raport cu venitul, îl reprezintă schimbările în structura producției care sunt determinate de dezvoltarea economică. Factori precum inovațiile tehnologice și efectul prețurilor energiei asupra compoziției, eficienței și utilizării capitalului distribuit trebuie luați în considerare alături de influența pe care politica energetică o poate avea asupra cererii, prin modificarea costurilor.

Subcapitolul 2 abordează factorii determinanți ai cererii de energie și începe printr-o prognoză emisă de către una dintre cele mai mari Agenții internaționale în domeniu, conform căreia transformările majore din sistemul energetic global ce vor avea loc în deceniile următoare, vor plasa energiile regenerabile și gazele naturale în rândul marilor câștigători în cursa pentru a răspunde cererii crescânde de energie, până în anul 2040.

Dezvoltarea bazată exclusiv pe maximizarea bogăției și a bunăstării pe termen scurt nu reprezintă o variantă sustenabilă, aplicabilă pe termen lung din punct de vedere ecologic. Pe de altă parte, dezvoltarea bazată exclusiv pe minimizarea impactului asupra mediului, nu reprezintă o soluție sustenabilă din punct de vedere social. În mod evident, eficiența energetică reprezintă una dintre soluțiile care poate răspunde provocărilor existente în sector, astfel încât creșterea economică sustenabilă să poată fi asigurată. De asemenea, este iterată importanța agendei politice propusă de UE, fără de care presiunile asupra mediului ar fi devastatoare, cu impact puternic asupra ecosistemelor și sănătății populației. Totodată, autoarea a subliniat faptul că România, în calitate de stat membru UE, este raliată la toate politicile privind asigurarea aprovizionării cu energiei, respectiv la acelea ce prevăd măsuri privind protejarea mediul înconjurător.

În cadrul ultimelor două subcapitole ale Capitolului II, respectiv "Principalii consumatori de energie de pe piețele din Uniunea Europeană" și "Principalii consumatori de energie de pe piețele din România" este amintită importanța îmbunătățirii nivelului de trai și a calității vieții, fără a sacrifica baza de resurse naturale și este subliniată interconexiunea cu economiile UE, care de altfel necesită să aplice regula de "a face mai mult și mai bine, cu mai puțin" și în mod ideal să decupleze creșterea economică, de consumul de resurse naturale. Alegerea tipului de combustibil variază considerabil la nivelul Uniunii Europene astfel că, unele state membre depind într-o mare măsură de combustibilii fosili, iar celelalte state dispun de o gamă mai largă de surse de energie, printre care se numără atât energia regenerabilă, cât și cea nucleară.

Consumul intern brut al fiecărui stat membru al UE depinde într-o mare măsură de structura sistemului energetic la nivel național, de disponibilitatea resurselor naturale pentru producția de energie primară, respectiv de structura și dezvoltarea fiecărei economii. UE a depus eforturi susținute în scopul de a-și îmbunătăți situația privind intensitatea energetică prin încurajarea traziției de la o industrie intensivă, către o economieibazată pe servicii, orientată către activități și metodeede producție mai puținpconsumatoare de energie în cadrul activităților industriale sau prin închiderea unor unități ineficiente din punct de vedereaenergetic, iar România se numără printrelstatele membre care a înregistrat ceaimai mare reducere a intensității energetice în ultimii ani.

În cazul în care o economie devine mai eficientă în utilizarea energiei și PIB-ul său rămâne constant. Totodată, relația dintre CFE și PIB este complicată deoarece dinamica PIB (creșterea economică) este în general însoțită de un progres în domeniul tehnologic, ceea ce determină diminuarea energointensivității. Pe termen lung există o relație între CFE și PIB identificată prin analiza de cointegrare.

Este de la sine înțeles faptul că, structura unei economii bazate pe ramuri energofage, nu poate fi schimbată foarte ușor însă, dacă România dorește să devină cu adevărat o țară dezvoltată, cu o economie competitivă, intensitatea energetică reprezintă un indicator cu un nivel de relevanță majoră și care trebuie să înregistreze o scădere, ca urmare a folosirii unor tehnologii avansate și a reducerii ponderii în PIB, a ramurilor energofage.

În scopul de a transpune aceste ipoteze în limbaj cantitativ prin intermediul modelelor economice care pot fi utilizate pentru previzionarea variabilelor de interes, autoarea a inserat modelarea econometrică a consumului de energie în Capitolul III al lucrării, o analiză ce are la bază date aferente perioadei 1990-2016 și care vizează modelarea relației dintre consumul final de energie și produsul intern brut, respectiv, a relației dintre consumul intern brut de energie și produsul intern brut. De asemenea, autoarea a realizat modelarea energointensivității produsului intern brut pentru țările din Uniunea Europeană, folosind modele de tip panel. Un alt element important al lucrării curente îl constituie modelarea relației dintre consumul de energie și produsul intern brut pentru România, care prezintă caracteristicile seriilor de date, analizează relația dintre consumultfinal de energie și produsulyinternrbrut și de asemenea, demonstrează natura relației dintre consumul intern brut de energie și produsul intern brut. Prin modelarea energointensivității produsului intern brut pentru România, autoarea își propune să analizeze natura seriilor care evaluează energointensivitatea produsului intern brut, să realizeze modelarea econometrică a energointensivității produsului intern brut folosind modelul exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință și nu în ultimul rând, să formuleze prognoza energointensivității produsului intern brut.

Capitolul IV al lucrării "Reglementarea pieței de energie" analizează din punct de vedere teoretic procesul de reglementare și apoi aduce în atenție importanța unui nivel crescut al încrederii în piață, care impune autorităților competente în reglementare să urmărească și să remedieze practicile anticoncurențiale și să promoveze măsuri de îmbunătățire a funcționării pieței, aspect care subliniază caracterul indispensabil al politicilor dar și a reglementării concurenței – în special a unei reglementări ex ante suficientă pentru a crea un cadru competitiv. În cadrul piețelor de energie electrică și gaze, tranzacțiile realizate în rândul producătorilor, importatorilor, utilizatorilor finali sau a intermediarilor din piață – cum ar fi comercianții din piața cu amănuntul – au loc în mod liber, în limitele constrângerii "fizice" impuse de rețea. Cu toate acestea, chiar dacă participanții la piață se bazează pe accesul la rețea pentru a lua parte la piață, separarea activităților prin intermediul reglementărilor, în scopul de a asigura accesul terților la rețelele de transport și distribuție de o manieră eficientă și nediscriminatorie, rămâne o necesitate.

În cadrul subcapitolelor "Reglementarea piețelor de energie la nivelul Uniunii Europene", respectiv "Reglementarea pieței de energie la nivelul României" subliniază importanța existenței unui cadru optim și eficient de reglementare, care să genereze o mai bună performanță a sectorului energetic ce trebuie să aibă la bază un cadru instituțional și juridic armonizat cu nevoile din zona pentru care sunt formulate, astfel încât să vină în sprijinul deciziilor și a măsurilor programate a fi întreprinse. O altă idee importantă ce se desprinde din cele expuse în cele două subcapitole susmenționate se referă la dezideratul pe care reglementatorul unei piețe de energie trebuie să îl respecte și asigure, și anume stabilirea unui regim concurențial careosă funcționeze în beneficiuletuturor consumatorilor, astfel încât buna funcționare a sectorului energetic, respectiv al pieței de energie să se desfășoare în condiții de eficiență, transparențăqși protecție a consumatorilor. Este prezentat rolul Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) prin ale cărei acțiuni și măsuri întreprinse, se urmărește asigurarea unui regimdconcurențial care să funcționezeiîn beneficiul tuturor consumatorilor și este redată importanța activității de monitorizareeși control și a măsurilor aplicate specifice activității de reglementare, în scopul evitării și după caz, corectării oricăror posibile distorsiuni.

Capitolul V – "Strategii, prognoze și politici energetice" – abordează importanța dimensiunii energiei care se află în strânsă legătură cu realizarea politicilor, tocmai datorită impactului acestui sector asupra progresului economic și social. Totodată, autoarea a arătat că atât la nivel local cât și național, este esențial a fi conturată o prognoză privind dezvoltarea unei politici energetice solide și a explicat cum autoritățile publice folosesc prognoze privind cererea, în scopul de a dezvolta și de a fundamenta strategii pentru entitățile locale de utilități publice și chiar pentru autoritățile de reglementare.

Subcapitolul "Politica energetică a Uniunii Europene" tratată în contextul Strategiei Energetice Europene, relevă importanța acordurilor internaționale angajate de Uniunea Europeană în sectorul energetic care au avut contribuții notabile în conturarea politicilor energetice și în consolidarea Strategiei Energetice Europene, generând o mai bună dezvoltare economică, contribuind totodată la procesul privind tranziția către o dezvoltare durabilă a statelor membre. Aflate sub observația atentă a instituțiilor europene,iîn special a Comisiei Europeane și a Consiliului European, progreseleuintegrării politicilor autarătat că, deși s-au înregistrat unele îmbunătățiri, problemele majore rămân de actualitate, iar unele evoluții ale stăriiimediului înconjurător provoacă mare îngrijorare. Astfel, proiectul Uniunii Energetice propus de Comisia Europeană, pare a fi răspunsul la toate aceste provocări, fiind totodată cel mai important și mai complex demers al UE în materietde politici energetice, reunind obiective,rpreocupări, interese și viziuniidiferite sub aceași umbrelă.

Subcapitolul "Dimensiunea transfrontalieră a problemei emisiilor depgaze cu efectode seră – amenințare la adresa politicilor și strategiilor energetice" subliniază faptul că gazele cu efect de seră generate de activitățile umane reprezintă cel mai important factor al schimbărilor climatice observate de la mijlocul secoluluieal XX-lea și semnalează gradul critic al problemei emisiilor de gaze cutefect de seră, justificând astfel aportul economiștilor care au emis teorii importante în ceea ce privește permisele de tranzacționare a emisiilor și taxelelor optime ce necesită a fi aplicate celor mai poluanți factori din sectorul energetic.

Se poate constata că, atât la nivel European, cât și în programele adoptate la nivel național, are loc o îmbinare a instrumentelor pieței concurențiale cu cele de reglementare, standardizare, ceea ce presupune corectarea optimului privat al producției de bunuri și servicii poluatoare cu efect de seră cu costurile/beneficiile marginale externe pe care acestea le generează, astfel încât să se atingă nivelul optim al producției respective din punct de vedere social.

Ultimul subcapitol, "Politica energetică a României – componentă a Strategiei Energetice Europene", evidențiază faptul că obiectivele politicii energetice ale Romaniei sunt în conformitate cu Strategia Lisabona, Carta verde pentru "Strategia europeană pentru energie durabilă, competitivă și sigură", NouaePoliticăyEnergetică a Uniunii Europene, Protocolul Kyoto privind Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice, Protocolul Gothenburg (2001), Ghidul Strategic Comunitar pentru Politica de Coeziune 2007 – 2013 și obligațiile asumate în procesul de aderare (Capitolele 14 si 22) și sunt orientate spre îmbunătățirea eficienței energetice, asigurarea securității furnizării de energie, toți acești factori contribuind la realizarea dezvoltării economice durabile.

De asemenea, autoarea arată că, structura consumului de energie primară eediversificată și echilibrată, ceea ce face dineRomânia o excepțietla nivel regional, iar pe plan european o poziționează pe locul al treilea în clasamentul statelor membre cel mai puțin dependente energetic, după Danemarca și Estonia.

Pornind de la tradiția solidă a țăriirnoastre în sectorul energetic, de la o bazăediversificată de resurse naturale, de la o poziționare geograficăiavantajoasă, deila un capitaliuman (încă) ridicat și de latoportunitățile oferite de noile tehnologii, țaratnoastră poate dezvolta untsistem energetic competitiv, cu serviciiienergetice de înaltă calitate, accesibile cetățeniloreatât din punct de vedereefizic, cât și financiar; un sistemyenergetic rezilient în fațaoșocurilor externe de aprovizionare, adaptattla cerințele totrmai sofisticate aleeconsumatorilor; un sistem energetic aptesă genereze creștere, locuriede muncă și activitate economicărpe orizontală; cu alte cuvinte, unisistem energetic cu emisiitreduse de gazetcu efect de seră și deralți poluanți, în care creștereaePIB va fi decuplată deecreșterea cererii deeenergie.

Importanța conturării și asumării unei politici energetice coerente și stabile la nivel național, congruentă cu liniile directoare propuse de UE, se raportează la rolul sectorului energetic care contribuie înzmodqesențial la dezvoltarea României, prinwinfluența majoră asupra competitivitățiireconomiei, a calității viețiifși a mediului.

Ultimul capitol al lucrării "Securiatea energetică – obiectiv fundamental al strategiei energetice europene", prin cele trei subcapitole iterează importanța securității energetice a Uniunii Europene care constituie un pilon de bază al strategiei energetice europene, ce presupune asigurarea siguranței veniturilor, dar și a securității aprovizionării cu energie. Autoarea a explicat că, pentru a identifica principalele provocări ale securității energetice europene se impune o atentă examinare a tendințelor actuale existente și totodată nu trebuie omis faptul că abordarea componentei de securitate energetică în cadrul UE diferă foarte mult de la un stat membru la altul, aspect justificat prin varietatea de modele de consum de energie distincte, existente la nivel național.

O soluție la provocările legate de securitatea energetică a statelor membre UE o reprezintă gradul de interconectare din Europa de Sud Est, care spre deosebire de Europa de Vest, se află într-un continuu proces de dezvoltare și prin care se contribuie la dezvoltareaepiețelor de energie și a unorrmecanisme regionaleide securitate energetică, după regulileicomune ale UE. Cooperarea regională și cea internațională reprezintă fără echivoc o soluție eficientă care poate răspunde crizelor generate de deficiențele în aprovizionarea cu energie.

Regiunea Mării Negre reprezintă o zonă a Europei de o importanță incontestabilă din punct de vedere al securității energetice. România îndeplinește prima condiție a securității energetice, deținând importante resurse energetice ce pot susține cicluri integrate pe varii ramuri industriale. România susține diferite proiecte energetice, capabile să sporească independența energetică a statelor din regiune, sub imperativelerasigurării intereselor sale strategice, dar și a respectăriipangajamentelor asumate larnivel european. Este important ca statul român să rămână implicat în procesultde adaptare la evoluțiile ce se petrec la nivel regional, europeanyși internațional, atâttdin punct de vedere politic, câtiși economicisau tehnologic.

În încheierea lucrării sunt prezentate principalele concluzii ale demersului științific realizat cu accent atât pe rolul important pe care sectorul energiei îl are într-un stat, cu impact asupra tuturor ramurilor economice, cât și pe tranziția Europei către un mediu nepoluat de activitățile energetice, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, obiectiv devenit noua realitate a decidenților europeni, în baza cărora își fundamentează politicile și strategiile energetice.

DIVERSIFICAREA OFERTEI PE PIAȚA ENERGIEI – COMPONENTĂ A UNEI STRATEGII ENERGETICE SUSTENABILE

1.1. Considerente teoretice privind oferta de energie

În general, resursele energetice pot fi clasificate fie ca fiind epuizabile sau inepuizabile. O resursă este considerată a fi epuizabilă atunci când suma finală a tuturor producțiilor este finită, sau când stocul de resurse nu poate fi înlocuit într-un interval de timp rezonabil. Câteva exemple din categoria resurselor epuizabile le reprezintă cărbunele, țițeiul și gazele naturale, iar din categoria celor inepuizabile amintesc energiile regenerabile – biomasă, hidroenergie, potențial geotermal, energie eoliană, solară și fotovoltaică.

În secolul al XXI-lea, schimbările în ceea ce privește oferta sau cererea de energie într-o regiune generează repercusiuni la nivelul întregii planete. Din ce în ce mai mult, trendul urmat de economia globală este acela de a consuma energie dintr-o piață unică și integrată. Economia aprovizionării cu energie se referă la modul în care sunt alocate resursele energetice în spațiu și timp.

Vreme îndelungată, economiștii în domeniul energiei au analizat cu precădere, subiectul alocării de resurse epuizabile, deoarece combustibilii fosili au reprezentat principala sursă de energie. Harold Hotelling a fost prima personalitate care a lansat unul dintre numeroasele studii teoretice privind ratele de epuizare optime, normele de stabilire a prețurilor, precum și studii empirice menite să testeze veridicitatea teoriei. Aplicarea regulii "procent din R" a lui Hotelling de la sfârșitul anilor '70 și începutul anilor 1980 a contribuit la enunțarea unor ipoteze eronate de către numeroși analiști, care preziceau în mod incorect că prețul petrolului va atinge niveluri tot mai mari în următoarele decenii. Această predicție s-a înfăptuit în cele din urmă recent, însă motivele au fost cu totul altele, neașteptate – speculațiile care au determinat o creștere inexplicabilă a prețului petrolului, nesusținută de raportul cerere-ofertă, care nu a înregistrat modificări majore. În mod sigur, impactul acestor speculații va avea repercusiuni și asupra prețului gazelor naturale care se preconizează să crească deoarece, în formula de calcul, evoluția prețului acestora este direct influențată de cea a petrolului.

Totodată, nu se poate afirma că ipotezele lansate în teorie reprezintă cauza principală a inexactității unor astfel de predicții, o cauză mult mai reală fiind reprezentată de factori precum noile tehnologii din industriile extractive, dezvoltarea de alternative mai puțin costisitoare, incertitudinile în ceea ce privește evaluarea rezervelor sau extinderea bazei de resurse prin activitățile de explorare. În mod specific, cadrul prezentat de Hotelling a stabilit importanța arbitrajului intertemporal și a stabilit un punct de plecare important pentru analiza extracției resurselor epuizabile. În consecință, cadrul de bază existent trebuie extins pentru a include numeroasele variațiuni și incertitudini care caracterizează industria de extracție a resurselor, astfel încât să poată fi utile în sensul predictiv.

Modelele economice privind extracția unei resurse epuizabile implică maximizarea valorii actuale a respectivei resurse. Există diverse ipoteze care pot fi făcute cu privire la aspecte cum sunt costul dezvoltării, dimensiunea resursei și dacă piața este sau nu un monopol sau este perfect competitivă. Incertitudinea cu privire la costuri, prețurile pieței și cantitatea de resurse pot varia, de asemenea. Fiecare dintre aceste potențiale ajustări ale modelului de bază oferă perspective importante, dar în cele din urmă acestea pornesc de la cadrul conceptual oferit de Hotelling.

Un exemplu de problemă analizat de Hotelling se referă la contextul în care o firmă încearcă să maximizeze valoarea actuală a profiturilor obținute din extracția unei resurse epuizabile.
Procesul de explorare de noi resurse prin eforturile întreprinse reprezintă o altă modificare semnificativă, dar necesară a modelului de bază. Este important de subliniat și faptul că, explorarea devine din ce în ce mai costisitoare pe măsură ce se ajunge la un nivel scăzut al cantității resursei respective, astfel că este necesar să se aibă în vedere și acest aspect în evaluarea nivelului optim al explorării. Teoreticieni precum Arrow și Chang (1982) au construit și fundamentat modele în baza acestei caracteristici, iar o revizuire a literaturii de specialitate poate fi consultată în lucrarea lui Cairns.

Din perspectivă globală, tranziția lentă a energiei produsă prin combustia lemnului, la cea bazată pe cărbune a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La nivelul anului 1900, energia provenită din arderea lemnului a asigurat aproape 40% din necesarul global de energie. Până în 1950, combustibilii fosili au întrunit 75% din total, iar în 2000 au asigurat aproximativ 78% din consumul global de energie. Aspectul cel mai surprinzător îl constituie reziliența combustibililor din biomasă, care continuă să asigure 10% din cerințele energetice din întreaga lume.

În secolul al XXI-lea, pentru o bună înțelegere a dinamicii din sectorul energetic este esențial a fi luate în considerare modificările ce apar în oferta sau cererea de energie în piața dintr-o regiune, deoarece acestea au repercusiuni la nivelul întregii Planete. Din ce mai mult, economia globală consumă energie dintr-o piață unică și integrată. Astfel, tendințele globale ale consumului de energie necesită o atentă monitorizare.

1.2. Structura energetică a Uniunii Europene – caracteristicile ofertei și etape de evoluție

Tranziția de la combustibilii pe bază de biomasă către combustibilii fosili, a determinat treptat o mai mare implicare a statului pe piețele de energie. În perioada secolelor al XIX-lea și al XX-lea a avut loc apariția unor mari companii de furnizare a energiei, în primul rând cele care aveau ca profil cărbunele și apoi cele a căror activitate aveau ca materie primă, petrolul.

În secolul al XIX-lea, companiile al căror profil se axau pe comercializarea cărbunelui s-au axat pe procesul de extracție și distribuție în țările industrializate și au fost supuse unei minime influențe a Guvernului. De exemplu, principala intervenție a Guvernului asupra industriei cărbunelui în secolul al XIX-lea a fost prin îmbunătățirea condițiilor de siguranță și minimizarea numărului de decese provocate de accidentele miniere. În prima jumătate a secolului al XX-lea, cazurile de deficit de aprovizionare și cele în care sistemele erau slab integrate (cu precădere, în rândul companiilor de electricitate) au indicat unele potențiale dezavantaje ale concurenței nereglementate.

Mergând pe firul istoric, în urma experienței privind dependența extremă în ceea ce privește alimentarea cu energie, multe țări au ales să-și naționalizeze companiile petroliere și de electricitate. Prin urmare, o mare parte din energie a fost furnizată prin monopoluri publice. Perioada anilor 1980 a cunoscut renașterea liberalizării pieței energiei, începând cu Regatul Unit al Marii Britanii. Această schimbare de paradigmă a generat dezmembrarea structurii monopoliste a producției și furnizării de energie. În prezent, în secolul al XXI-lea, economiile sunt încă implicate în acest proces de liberalizare al piețelor de energie, mobilizând eforturi către promovarea concurenței pe Piața Unică Europeană.

Totodată, raportându-ne la secolul al XXI-lea și revenind la consumul de combustibili fosili, acest proces determină o creștere anuală de mai mult de 7 miliarde de tone de dioxid de carbon, cantitate ce are un efect asupra concentrațiilor de gaze cu efect de seră și implicit asupra climatului pământului. Problemele de mediu generate de producția de energie și de arderea combustibililor fosili există de sute de ani. Legislația locală și națională privind poluarea aerului care interzice arderea cărbunelui în anumite zone a fost introdusă încă din secolul al XIII-lea. Investițiile în surse regenerabile de energie prezintă o creștere rapidă. Cu toate acestea, stimulentele nu sunt suficiente încât să favorizeze o reducere a utilizării combustibililor fosili, dat fiind faptul că încă există rezerve mari de combustibili fosili extrași cu ușurință. Cadrul de bază pentru analizarea extracției optime a resurselor epuizabile nu reflectă intensitatea ridicată a capitalului de dezvoltare.

Procesul de explorare și de producție presupune un capital mare. În plus, investițiile de capital apar în general, în tranșe generoase. Ca atare, decizia unei întreprinderi de a aloca sume foarte mari de bani pentru dezvoltarea unui depozit de resurse va depinde de profitabilitatea percepută a întreprinderii. Astfel, prețurile estimate sunt determinante decisive ale fluxului de capital, dimensiunea costului fix în avans fiind însă la fel de importantă. Investițiile de capital din cadrul industriilor extractive, odată ce sunt realizate nu sunt, de obicei, reversibile. Acest lucru se explică prin faptul că, spre exemplu, echipamentul de capital utilizat în dezvoltarea zonelor aferente petrolului și gazelor naturale nu poate fi transferat cu ușurință la o activitate alternativă după ce a fost pusă în practică. În consecință, dacă există o incertitudine cu privire la prețurile viitoare, investițiile se vor face într-un ritm mai lent decât dacă ar fi reversibile și contrar necesității unui ritm mai accelerat. Aceasta poate duce la o curbă de ofertă pe termen scurt, care este relativ inelastică. În plus, prețurile pot fi foarte volatile pe termen scurt.

Pentru proprietarii de resurse ar fi ideal să dețină o anumită capacitate de rezervă în acest caz, pentru a putea face față unor astfel de creșteri neașteptate ale cererii, însă acest lucru depinde de costul fix al dezvoltării, de frecvența și de severitatea cererii neașteptate și de volatilitatea prețurilor pe termen scurt. Rezistența unei resurse epuizabile reprezintă caracteristica cea mai importantă în determinarea modului în care ar trebui utilizată în estimarea valorii acesteia.

Cu alte cuvinte, această ipoteză reprezintă coloana vertebrală așa-numitei reguli "procent din R" a lui Hotelling, despre care am amintit anterior. Factori precum explorarea, noile tehnologii care contribuie la reducerea costurilor la energie sau la facilitarea procesului de explorare, tehnologia care modifică cererea pentru resursele epuizabile (prin îmbunătățirea eficienței energetice sau energiile regenerabile, de exemplu) sunt importante pentru înțelegerea comportamentului unei firme în varii circumstanțe sau situații în piață. Hartley și Medlock au analizat în lucrarea lor comportamentul întreprinderilor din industria extractivă care vizează multiple obiective de bunăstare socială, dar și alte obiective pe care să le îndeplinească, cum ar fi cazul unei companii naționale de petrol, pentru a determina ce impact ar avea mijloacele de naționalizare a resurselor pentru furnizare și preț.

Cu toate acestea, fără o creștere semnificativă a surselor de energie regenerabile coroborat cu un declin major în utilizarea combustibililor fosili, emisiile deigaze cu efect de seră la nivel global vor continua să crească, probabil mai repede decât s-a întâmplat în 1990. Analizarea economiei mondiale este cu atât mai pertinentă cu cât aceasta este abordată în relație cu problemele de mediu. Emisiile poluante care se află într-o continuă creștere impactează mediul la nivel global. Rata globală de poluare depășește capacitatea de suportabilitate a Planetei. Nu este exclus ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, activitatea de acordare a autorizațiilor de producere a energiei la nivel mondial să fie asigurată de către un unic coordonator al unei rezerve globale de carbon, al cărui rol să fie de a gestiona emisiile degajate în mod natural și emisiile antropice de gazercu efect de seră, îniscopulide a stabiliza climatul Pământului.

La nivelul UE, conform Eurostat, în fiecare stat membru, ponderea combustibililor fosili în consumul de energie a scăzut în perioada 1990-2015, cu precădere în Danemarca (de la 91% în 1990 la 69% în 2015), Letonia (de la 83% la 61%) și România (de la 96% până la 74%). Cu toate acestea, dependența de combustibilii fosili în rândul majorității statelor membre rămâne în continuare foarte mare.

Figura I-1. Ponderea combustibililor fosili în consumul de energie al statelor membre ale UE la nivelul anului 2015 (%)

Sursa: Buletin informativ Eurostat 31/2017 – 20 Februarie 2017

Conform graficului, la nivelul anului 2015, combustibilii fosili reprezentau mai puțin de jumătate din consumul de energie în doar trei state membre: Suedia (30%), Finlanda (46%) și Franța (49%). Cele mai multe dintre statele membre ale Uniunii Europene au înregistrat o creștere a dependenței de importurile de combustibili fosili între anii 1990 și 2015.

Conform datelor Eurostat, această afirmație este susținută de cazul Regatului Unit a cărui rată de dependență de 2% în 1990 a crescut la 43% în 2015, urmat de situațiile înregistrate în Olanda cu o rată de dependență de 22% în 1990, respectiv de 56% în 2015, în Polonia de la 1% în 1990, la 32% în 2015 și Republica Cehă, de la 17% în 1990, până la 46% la nivelul anului 2015.

Pe de altă parte, aceeași analiză realizată de Eurostat, indică primele locuri în clasamentul celor mai puțin dependente state membre de importurile de combustibili fosili, la nivelul anului 2015 erau ocupate de Danemarca (4%), urmată de Estonia (17%), România (25%) și Polonia (32%).

Următorul grafic ilustrează evoluția ponderii combustibililor fosili în consumul de energie al Uniunii Europene, în intervalul de timp 1990-2015 și de asemenea evidențiază tendința de creștere a dependenței față de importurile de combustibili fosili, în același interval analizat.

Legendă

-•-•-•- Ponderea combustibililor fosili (%)

-ș-ș-ș- Gradul de dependență față de combustibilii fosili (%)

Figura I-2. Evoluția ponderii combustibililor fosili în consumul de energie al UE în perioada 1990-2015

Sursa: Buletin informativ Eurostat 31/2017 – 20 Februarie 2017

La nivelul UE, conform Ghidului de statistici al Eurostat aferent sectorului energetic, ediția 2017, în perioada 2004-2014 a existat o scădere la nivelul producției de energie primară atât pentru combustibilii fosili, cât și pentru energia nucleară. Producția de produse petroliere a reprezentat cea mai mare scădere – 52,0%, în timp ce producția de gaze a scăzut cu 42,9%. Cu toate acestea, în aceeași perioadă analizată a existat o creștere importantă în producția de energie regenerabilă, de 73,1%.

Tabel I-1. Producția de energie primară, pe tipuri de combustibil, la nivelul anului 2014, pentru UE-28

Sursa: Ghidul de statistici al Eurostat aferent sectorului energetic, 2017

UE deține încă statutul de lider în materie de inovare și de producție aienergiei provenită din surse regenerabile, însă intervine competiția în ceea ce privește avansul tehnologic și investițional din alte părți ale lumii, care încurajează tehnologiile curate, cupemisii reduseede carbon. Un avantaj suplimentar ce survine din încurajarea amplificării investițiiloriîn companii de înaltăitehnologie, prin intermediultunor politici stabile, îl reprezintă generarea de noi locuri de muncă și implicit o creștere economică la nivelul UE. Acest salt tehnologic va genera totodată noitsectoare de afaceri, noi modeletde afaceri și noiiprofiluri profesionale. De precizat este și faptul că, astfel de schimbări impactează în modiprofund rolul tuturoriactorilor din sistemulienergetic, inclusiv pe cel al consumatorilor de energie.

UE elaborează norme în domeniul energetic la nivel european, însă în practică existăt28 de cadreinormative naționale, aferente numărului statelor membre. Această situație se află într-o totală discordanță raportat la idea unei piețe unice integrate de energie în UE, astfel că se impune a fi întreprinse măsuri concrete în scopul realizării unei piețe integrate a energiei, în scopulede a crea o concurențăumai mare, pentru aiconduce la o maiimare eficiență a pieței printr-oimai bună utilizareua instalațiilor de producere a energieiedin întreaga UE șiicare în mod automat să genereze prețuri accesibile pentru consumatori. O idee de mecanism care să asigure această integrare ar fi înființarea unei Agenții care să gestioneze problematicile legate de supravegherea generală a securității sistemului energetic, inclusiv supravegherea capacității de interconectare și asigurarea unui unic furnizor de ultimă instanță. Agenția ar putea fi organizată fie ca organism UE, fie ca stat membru, sau inclusiv ca un sistem de agenții naționale, eventual plasate în cadrul autorităților naționale de reglementare existente.

Pe parcursul ultimelor decenii, începând cu perioada anilor 1990, Europa a fost implicată într-un continuu proces de fundamentare a unui sistem integrat și competitiv al pieței energiei. Uniunea Europeană a încurajat permanent ideea dezvoltării unei politici strategice în scopul de a schimba tendințele actuale și care să determine conturarea unei piețe unice europene a energiei electrice și gazelor naturale, unul dintre scopuri fiind acela de a deschide concurența companiilor de profil, din întreaga Europă. Discuția la nivel mondial privind reforma piețelor energiei a început ceva mai devreme, la începutul anilor 1980, moment în care țările emergente și dezvoltate au demarat inițiative privind reforma, liberalizarea, privatizarea și restructurarea industriei de furnizare și distribuție a energiei. Industria energetică a țărilor dezvoltate a suferit schimbări enorme în decadele recente.

Dezvoltările de ordin instituțional dar și cele tehnologice ale pieței energiei au generat o creștere a gradului privind competitivitatea activităților de producere și de vânzare cu amănuntul a monopolurilor naturale. Ca rezultat, inițiatorii politicilor în acest domeniu au întreprins demersuri în a restructura industria prin separarea activităților de distribuție și transport, din sectoarele competitive. Înainte de a analiza structura unei piețe de energie este vital a fi evaluați factoriirdominanți care modelează piețelerinternaționale de energie, raportându-nerla prețul resurselor energetice primare – înispecial prețurile petrolului, alegazului natural șiial cărbunelui, la schimbările tehnologice și nu în ultimul rând, la tendințele politiciloriinternaționale ale energiei, întreicare se disting recenteleievoluții de geopoliticăia energiei șiipoliticile privind schimbărileiclimatice.

Marea Britanie reprezintă un bun exemplu în reformarea pieței energiei, promovând ideea de liberalizare a pieței de energie, încă din anul 1989. Astfel, se poate spune că reforma pieței de energie din Europa a început odată cu experiența britanică, iar evoluțiile de pe piețele britanice au influențat conturarea strategiei energetice a UE. Procesul de reformă a pieței energiei în majoritatea țărilor din Europa continentală a început la finele anilor 1990, la inițiativa Germaniei, după aproape un deceniu de la progresele înregistrate în Marea Britanie ca urmare a aplicării prevederilor Directivelor CE. De precizat este faptul că, piața germană a electricității ocupă un loc fruntaș în Europa continentală, prin numărul de participanți la piață, dar și prin capacitatea de producție. În ceea ce privește Franța, acolo există o piață a energiei cu peste 3,5 milioane de clienți eligibili, ceea ce o clasează pe locul trei în rândul piețelor deschise din cadrul UE.

Țările din Europa Centrală sunt integrate din punct de vedere fizic în rețeaua europeană a Europei de Vest și au făcut primii pași în vederea adoptării modelului UE pentru Europa de Vest, iar Polonia și Ungaria au fost precursorii reformei energetice. De precizat în acest context, este importanța pieței energiei electrice din Europa Centrală, fiind una dintre cele mai importante piețe regionale din Europa, iar progresele înregistrate în direcția unei piețe integrate a energiei electrice în Europa vor depinde în mod semnificativ de dezvoltarea acestei piețe.

În ceea ce privește piața de gaze naturale din Europa, aceasta a cunoscut o reformă profundă în ultimiii20 deiani, însă declinul resurselor indigene și dependența din cepîn ce mai mare de livrările mari de gaze naturale reprezintă în continuare principalele obstacole în calea liberalizării și a integrării pieței. După cumpeste menționat în „Strategiaoeuropeană a securității energetice”pdin 2014, UEoimportă 53% dinienergia pe care o consumă, iar dependențande importul de energietse referă laoțiței (aproape 90%), la gazinatural (66%) și, într-oimai mică măsură, lalcărbune (aproape 42%), respectiv la combustibil nuclear (40%).

Din Comunicarea Comisiei Europene privind perspectivele piețelor interne de gaz și energie electrică COM (2006) 841 final reiese o serie de eșecuri ale pieței gazelor din UE, ce se dorea a fi una competitivă. Raportul evidențiază cinci distorsiuni importante, prima raportându-se la nivelul ridicat al concentrării pieței gazelor naturale din pricina separării insuficiente a activităților și a dezmembrării întreprinderilor mari, integrate pe verticală. Cel de-al doilea eșec identificat în raportul menționat, se referă la existența unor piețe de gaze lipsite de lichiditate dar și la o lipsă a infrastructurii care limitează accesul noilor participanți la piață. Concurența transfrontalieră insuficientă, lipsa informațiilor fiabile și transparența piețelor de gaze reprezintă celelalte trei distorsiuni identificate în raport. Pe de altă parte, în Raportul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) din anul 2008, este subliniat faptul că după crizele de aprovizionare ce au avut loc în perioada anilor 2005-2006, politica energetică s-a concentrat în mod susținut asupra problemelor legate de securitatea aprovizionării, competitivității pieței fiindu-i astfel acordat un loc secundar pe lista de priorități.

Ultimele două decenii în care s-a urmărit reformarea sectorului gazelor și al energiei electrice a vizat totodată și creșterea eficienței economice în rândul statelor membre UE. În ultimii ani a avut loc o serie de schimbări la nivelul sectorului energetic european, însă de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (2007), piețele energetice ale Europei se află încă în proces de îndeplinire a obiectivului privind formarea unei piețe a energiei unice și integrate.

Principala motivație privind reforma pieței energiei se bazează pe considerente economice în scopul de a face sectorul energetic rentabil, prin încurajarea concurenței între actori. Totodată, necesitatea acestei reforme este generată și de alți factori precum ideologia politică, dorința de a atrage investiții străine sau îngrijorările ridicate de problemele de mediu. Cu toate acestea, abordarea Uniunii Europene (UE) în termeni de restructurare a piețelor de energie cuprinde o perspectivă mai largă, care pe lângă aspectele economice, vizează și obiective de ordin strategic sau politic.

Noua piață a energiei își propune să consolideze siguranța aprovizionării cu energie a Uniunii Europene și să sporească gradul de eficiență și competitivitate al statelor membre. În anul 2006, Jose Manuel Barroso, care ocupa funcția de Președinte al Comisiei Europene la acea vreme, afirma faptul că, strategia energetică a UE necesită trei piloni care să echilibreze nevoile fundamentale ale Uniunii: unul prin care să se asigure cererea tot mai mare de energie din surse interne și externe, altul care să faciliteze dezvoltarea unei piețe interne a energiei mai competitivă și cel de-al treilea pilon, care să promoveze încurajarea și sprijinirea protecției mediului și a dezvoltării surselor de energie curată, respectiv a regenerabilelor. De asemenea, noua piață a energiei a UE își propune să ofere o poziție de negociere mai puternică companiilor energetice europene din sector atunci când aprovizionează cu energie piețele globale, întrucât apare posibilitatea unei game mult mai variate de opțiuni disponibile în ceea ce privește rutele de aprovizionare existând totodată, un acces mai bun la clienți. Cu toate acestea, din experiența UE de până acum reiese faptul că, existența barierelor politice și economice îngreunează realizarea obiectivelor UE într-un viitor apropiat, acestea fiind și cauza diferențelor semnificative în procesul de dezvoltare între regiunile care au condiții comerciale diferite.

Cadrul de bază pentru examinarea extracției optime a resurselor epuizabile nu reflectă intensitatea ridicată a capitalului de dezvoltare. Procesul de explorare și de producție presupune, în general, un capital foarte mare. În plus, investițiile de capital presupun, în general, costuri mari.

Gradul de interconectare a Sistemului Electroenergetic al unei țări este direct proporțional cu valoarea netă a capacității de schimb transfrontalier și invers proporțional cu valoarea puterii instalate totale (în capacitățile de producție). În România, CN Transelectrica SA administrează și operează sistemul electric de transport, asigurând totodată, schimburile de energieielectrică între țările EuropeiiCentrale și de Răsărit, în calitate de membru alpENTSO-E (Rețeaua Europeană a Operatorilor de Transport și Sistem pentru Energie Electrică). În anul 2013 apfost luată decizia dellansare a proiectului 4M MarketiCoupling (4MMC) cu scopulide a implementa cuplarea piețelorpdin RepublicapCehă, Slovacia, Ungariapși România cu mențiuneapcă, Polonia participă cuistatut de observator. Viitorii pași înpdirecția cuplării prinppreț, la nivelpEuropean (modelul țintă) se află în strânsă legătură cupaderarea la Multi-Regional Couplingpprin proiectulpCEE (EuropapCentrală și de Est). În ceea ce privește țara noastră, beneficiile cuplării României se referă la o lichiditate mai mare a pieței priniintermediul unei noiffrontiere (HU-RO) implicatăiîntr-o procedură de alocare mai eficientă.

România rămâne unpimportant exportator netpde energie electrică în regiune, țara noastră având capacități depproducție flexibile, ce poticontribui la piața regionalăide echilibrare – prin exporturi, atunciicând prețurile sunt ridicate și importuriila prețuri scăzute.

Figura I-3. Disponibilitatea parcului de capacități existente în intervalul 2016 – 2030, fărăprezervă și investiții în capacitățiinoi

Sursa: Ministerul Energiei, pe baza datelor Transelectrica, ANRE și raportări ale companiilor în anul 2016

În ceea ce privește creșterea gradului de interconectare, odată cu lansarea Pachetului privind Uniunea Energetică, CE a stabilit un obiectiv de interconectare minim specific pentru energia electrică de 10% din capacitatea instalată de producție a energiei electrice din statele membre, țintă ce trebuie asumată și implicit realizată până în anul 2020, propunând totodată un set de măsuri aferente atingerii acestui obiectiv de către statele membre.

Un alt deziderat prezent pe agenda publică a CE în ceea ce privește sectorul energetic, vizează ideea integrării sectorului gazelor naturale și al electricității, prin identificarea interdependențelor dintre cele două sectoare, integrarea fiind privită ca un al doilea pas. În opinia Comisiei, viitorul rol al gazelor naturale, care include gazele regenerabile și energia electrică pe gaz, este unul foarte important.

Prevederile Pachetului propus de CE la finele anului 2016, Energie curată pentru toti europenii care conține prevederi referitoare la măsurile pentru menținerea competitivității UE, în condițiilepîn care tranziția cătrepo energie curată schimbăppiețele energetice mondiale, reprezintă un imperativ la nivelul statelor membre. Dintr-o altă perspectivă, poate da naștere unor conflicte în raportul intereselor naționale cu cele ale actorilor internaționali din sectorul energetic, din perspectiva structurii de tip oligopol a pieței energiei, care presupune mai multe bariere la intrarea pe piață. Din acestppunct de vedere procesul de liberalizarepa piețelor deeenergie electrică poate fi interpretat și ca o provocare în calea implementării acestui Pachet propus de CE.

Concomitent cu momentul lansării de noi reguli privind tranziția către o energie curată pentru toți europenii, CE a propus la 30 noiembrie 2016, un nou Regulament privind pregătirea pentru riscurile din sectorul energiei electrice și care prevede un set de norme pentru țările UE care trebuie avute în vedere în contextul pregătirii și gestionării situațiilor de criză. Acest nou cadru impune ca țările UE să coopereze între ele în scopulpde a se asigura că restul energiei electrice este alocat în zonele cele mai expuse unei întreruperi de energie. În ceeacce privește investițiileiîn acest sector, deciziile în această privință pentru capacitatea de producție se bazează pe calcule din punct de vedere aliprofitabilității.

Scopul liberalizării piețelor de energie electrică este acela de a spori siguranța aprovizionării cu energie, prin creșterea numărului de participanți la piețe și de asemenea, de a contribui la îmbunătățirea flexibilității sistemelor energetice. Ca și în cazul liberalizării pieței de gaze naturale și în acest caz, acest proces poate să prezinte noi riscuri, nivelul insuficient al rezervei de capacitate fiind unul dintre ele. În România, liberalizarea totală a piețeiide energie electrică a avut loc lai31 decembrie 2017, conformzcalendarului prestabilit încă din 2012.

Piețele și sistemele integrate impun țărilor UE să coopereze îndeaproape în procesul privind prevenirea și gestionarea situațiilor de criză. În prezent, măsurile de criză se iau adesea la nivel național, ținând cont doar de contextul național, ceea ce poate submina funcția pieței, ar putea genera riscuri pentru ceilalți și ar putea determina creșterea costurilor la energie.

În conformitate cu Planul de investiții pentru Europa tranziția cătreiun sistem energeticimai sigur și maiidurabil va necesitaiinvestiții majore în producție, în rețele de distribuție a energiei electrice și în eficiențaeenergetică, estimate lapaproximativ 200 de miliardeide euro peian, în următorulideceniu.

În prezent, multesstate membre funcționeazăiîn baza unor cadre de securitateia aprovizionării cuienergie electrică neadaptate la provocările curente și utilizeazăpabordări perimate și incoerenteipentru evaluarea securității aprovizionăriiicu energie electrică. Din acest motiv, CE a propus statelor membre să conlucreze în scopul stabilirii unor niveluriide risc acceptabile pentru scenariile care presupun întreruperea aprovizionării și de aiefectua o evaluare obiectivă, lainivelul întregii UE careisă abordeze situația dinifiecare stat membru.

1.3. Structura energetică a economiei României – caracteristicile ofertei și etape de evoluție

Poziționată în Europaide Sud-Est, Româniaieste mai slab interconectatăicu rețelele de transportide gaz naturaliși de energie electricăiale vecinilor săi,icomparativ cu țările Europei Centrale și cu atât mai puțin raportat la cele vest-europene. Acesta reprezintă unul dintre motivele pentru care țara noastră participă activila negocierea noiloripachete de reformă a piețelor deienergie la nivel Europeaniși de asemenea, constituie una dintre direcțiile decisive în baza căreia Strategia energetică națională, în ansamblulpsău, orientează șiifundamentează poziționarea României îniraport cu aceste pacheteide reformă ale piețeiieuropene de energie. Piețele de energie electrică din statele membre UE necesită a fi adaptate contextului actual de la nivel mondial, pentru a putea răspunde provocărilor și nevoilor tot mai mari ce survin din zona energiilor regenerabile, dar și pentru a atrage investiții în resurse, cum ar fi în tehnologii de stocare a energiei (CCS), care pot compensa producția variabilă de energie.

În România, conform ANRE, s-a optat pentru modelul utilizat și în Europa, de piață descentralizatădde energie electrică, în carepproducătorii și furnizoriipsunt liberi să încheie tranzacții devvânzare-cumpărare a energieieelectrice. Relațiile întreiparticipanțiiila piață se bazeazăiîn principal peicontracte, bilateral negociate sau reglementate.

Pe lângă contracte, participanțiiilaipiața angro de energiefelectrică aupposibilitateavde a se angaja la o piațăifizicăcde energie organizatăicu o zi înaintea zilei deidispecerizare (Piața pentru Ziua Următoare – PZU), care este completată de o bursă de energie. Participareanla această piațăieste voluntară (opțională), neexistând nicio obligație a participanților de a oferta sau de a cumpăra de pe PZU. De asemenea, piața trebuie să ofere stimulentele adecvate astfel încât consumatorii să devină mai activi și să contribuie la menținerea stabilității sistemului de electricitate. Se estimează că ponderea energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie va crește de la 25% la 50%, în 2030.

În ceea ce privește piața energiei electrice, aceasta a înregistrat modificări substanțiale începând cu anul 2009, când a fost introdusă cea mai recentă legislație la nivelul UE. Cu toate acestea, în acest caz, investițiile în capacitățile de producere a energiei electrice de pe piețele nereglementate nu sunt constante, acestea având mai curând un caracter ciclic. Nu există niciun consens științific referitor la o prognoză care să indice dacă piețele de electricitate pot produce în mod continuu nivelurile de capacitate necesare deoarece experiența este prea limitată, iar cazurile disponibile pe care se poate formula o estimare, implică date deopotrivă complexe și contradictorii care pot determina un rezultat nerealist. În acest context trebuie precizat faptul că majoritatea sistemelor europene de electricitate nu dispun de prevederi specifice pentru a asigura capacitatea adecvată de producere a energiei electrice, acestea având la bază principiul de a se axa pe piața de energie electrică în scopul de a oferi stimulente pentru investiții, prețul fiind singurul motor al stimulentelor pentru investiții. Cea mai mare cantitate de energie electrică este generată de către centralele electrice mari care sunt conectate la rețeaua națională de transport. De asemenea, energia electrică poate fi generată și în centrale electrice de dimensiuni mai mici, care sunt conectate la rețelele regionale de distribuție.

În timp ce consumul de energie a urmat un trend descrescător în ultimii ani, capacitatea de producție a înregistrat o creștere, ceea ce prin comparație explică dependențairedusă de importuri a României. Cu toate acestea, o creștere a consumului intern de energie este anticipată în următorii ani, deși România este caracterizată de optendință clară deidecuplare a creșterii economice deiconsumul de energie. Astfel, în scopul optimizării costurilor – atâtipe partea de producție, câtiși pe cea deirețea – capacitatea excedentarăide producție trebuie armonizată cu nivelul consumului.

Gazele naturale au o pondere de aproximativ 30% din consumul intern de energie primară la nivelul țării noastre. Cota loriimportantă se explicăiprin disponibilitatea relativrridicată a resurselor autohtone, priniimpactul redus asupra mediuluiiînconjurător și prin capacitateaide a echilibra energiaielectrică produsă din SREyintermitente (eoliene șiifotovoltaice), dată fiind flexibilitateaicentralelor de generareipe bază de gaze.

România beneficiază de o tradiție solidă în sectoarele petrolier, gazeifer și minier fiind primul stat din lume care a produs țiței în anul 1857 și unul dintre primii producători de gaze naturale, conform Agenției Naționale a Resurselor Minerale (ANRM) deținând totodată o experiență deipeste 150 de ani în industria de țiței și alta deipeste 100 ani în industriaigazelor naturale, în toateesectoarele de activitateispecifice:

geologietși geofizică;

explorareaizăcămintelor;

forajulisondelor și exploatareaețițeiului și gazelor;

prelucrareaihidrocarburilor (rafinare, petrochimie ș.a.);

colectarea, transportul, depozitareaeși distribuția țițeiului, gazeloreși produselor petroliere;

utilajeloreși sculelor specifice;

serviciiloricomplementare;

protecțiaimediului;

legislație;

cercetareaiștiințifică, proiectare, educațieiși formarea cadrelor deispecialiști.

Asigurarea și menținerea unui mix energetic stabil și diversificat, care să cuprindă toateitipurile de surse deeenergie primară disponibileeîn România la costuri competitive, reprezintă un obiectiv strategic al țării noastre coroborat cu monitorizarea atentă a tranziției energetice privind creștereaeponderii producției energieieelectrice fără emisiiede gaze cueefect de seră din surse regenerabile, precumeenergia eoliană șiicea fotovoltaică.

Locul combustibililoretradiționali în mix – gazenatural, uraniueși cărbune este consfințit în scenariul rezultat ca urmare a demersului de diagnoză realizat al Ministerului Energiei în anul 2016, coroborat cu modelarea4cantitativă de detaliu aesubsectoarelor relevante prin intermediulesuitei de modele macroeconomiceePRIMES/GEM E-3, utilizatăede CE în definireaepoliticilor energetice și de mediu și identificat în propunerea de document a Ministerului Energiei realizată în anul 2016, privind Proiectul Strategiei Energetice a României pentru anul 2030, la care se adaugă considerente strategice, după cum urmează:

Figura I-4. Mixul de capacitateobrută instalată în 2015yși 2030 (scenariu optim)

Sursa: Diagnoză a sectorului energetic întreprinsă de Ministerul Energiei, coroborată cu modelarea cantitativă de detaliu a subsectoarelor relevante prin intermediul suitei de modele macroeconomice PRIMES/GEM E-3, în anul 2016

O altă resursă importantă în mixul energetic național de care România beneficiază este cărbunele, acestawfiind și unppilon al securității energetice naționale. În perioadele meteorologiceeextreme, din orice anotimp, cărbunele acoperă într-o mare proporție, ponderea din necesarulide energie electrică. Din analiza sectorului carbonifer din România, prezentată în Raportul sesiuniilde lucru Țiței, produsezpetroliere și gaz natural, parte integrantă a propunerii de document privind Proiectul Strategieiienergetice a României 2016-2030, cu perspectivatanului 2050, reiese faptul că ponderea cărbunelui în mixuliglobal de energie a cunoscutro creștere, de la 23% înianul 2000, la 29% înianul 2016.

Prognozele de creștereysusținută a activității industrialeiîn economiile emergenteyau dus la investițiiymajore în producțiayde cărbune, dar înyfapt cererea a scăzutyîn ultimii ani, antrenândyprăbușirea prețului șiiconducând la capacitățiineutilizate.

O altă resursă naturală este uraniul, iar România deține o experiență solidă a unui ciclu completyal combustibilului nuclear, dezvoltatype baza tehnologiei canadiene de tip CANDU. Dioxidul deyuraniu (UO2), utilizatzpentru fabricarea combustibilului necesar funcționării celor douăyunități nucleare existente în România amplasate la Cernavodă, deținute și exploatate de compania Nuclearelectrica SA, reprezintă produsulyprocesării și rafinării uraniului extrasidin producția indigenă.

În ultimii ani, România a cunoscut un progres în utilizarea potențialului său energetic eolian și fotovoltaic, iar noiicapacități în centrale eolieneiși fotovoltaice sunt în plan a fi construite, chiar dacă ritmul acestui proces nu se estimează a fi unul foarte rapid. Totodată, biomasa reprezintă o altă resursă importantă ce ocupă un locicentral în mixul energieipelectrice, prin prisma utilizării lemnuluiede foc în mediulerural, însă potențialul de dezvoltareeeste în continuare ridicat, înespecial prin eficientizarea și introducereaede noi tehnologii, precumecapacitățile de producere a biogazului. Resursele geotermaleeși solare sunt exploatateedoar marginal în România, existândeun potențial substanțial deecreștere a utilizării acestoreresurse în deceniile următoare.

Totodată, potențialul hidroenergeticreste utilizatrîn bună măsură, însă este imperios necesară o mai mare atenție acordată amenajării hidroenergetice a cursurilorrprincipale de apă, astfel încât să fie respectate bunele practici în materie derprotecție a biodiversitățiirși a ecosistemelor.

1.3.1. Structura pieței derenergie electrică din România

Sectorul derproducere a energiei electricerdin România se poate analiza pornind derla tipul de resursă primarărutilizat în procesul deuproducere (hidro,6nuclear,atermo, eolian, fotovoltaic sauqbiomasă). Operatorii economicisdin domeniul produceriisenergiei electrice – deopotrivă cei care aparțin sectorului de stat și cei din sectorul privat – își desfășoară activitatea în baza unor licențe de exploatarescomercială a capacităților desproducere a energiei electricesemise de Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE), având astfel acces lappiața de energie electrică.

La nivelul anului 2016, în urma prelucrării de către ANRE a datelor raportate de către producătorii de energie electrică (obligație ce survine din prevederile Ordinul ANRE nr. 61/2016 pentru aprobare a Regulamentuluiyde etichetare a energiei electrice) s-a conturat următorul grafic care redă în mod explicit, structura energiei electrice produsă în unități de producereedispecerizabile și nedispecerizabile, calculatăepe tipuri de resurseeconvenționale și neconvenționale, laenivelul anului 2016.

Figura I-5. Structura pe tipuri de resurse a energiei electrice produsă în unități dispecerizabile și nedispecerizabile, la nivelul anului 2016

Sursa: Raport anual ANRE 2017, modelare date raportate de către producătorii de energie electrică

Raportul anual privind activitatea ANRE aferent anului 2016 prevede faptul că, sectorul de producereeal energiei electrice a rămas dominat de producătorii deienergie din surse convenționale, astfel că primii 4 producători înregistrează cote de piață de peste 5% din cantitateattotală produsă, care însumează aproximativ 75% din energiaoprodusă în unitățile dispecerizabile. Cantitățile de energieeelectrică peste 1 TWheînregistrează un număr dee8 producători, care reprezintăecumulat aproximative86%.

Același Raport anual al ANRE aferent anului 2016, prezintă coteleedeypiață ale producătoriloricu unitățiidispecerizabile, în funcțieide energiailivrată în rețele, la nivelul anului 2016, cu mențiunea că acestea auefost calculate pe bazaestructurii existente la nivelede societăți cu personalitateejuridică distinctă, fără a fi luate în considerare participațiile deținute deiunii operatori economicifîniacționariatul altora.

Figura I-6. Cotele de piațăiale producătorilor cu unități dispecerizabile, în funcțe de energia livrată înirețele, la nivelulianului 2016

Sursa: ANRE, prelucrare date lunare raportate de producătorii dispecerizabili de energie electrică, 2016

Așa cum se evidențiază și în grafic, cel mai importantiproducător din România, din punct de vedere al cantitățiirde energie electrică produsăiși livrată în rețeala fost și în anulo2016, Hidroelectrica, cu o pondere de 29,83% în total producție de energie. La nivelul anului 2016, grupul primilor trei producători de energie electricăiîn România a reprezentat uniprocent de 68,94% dinitotalul cantității de energielelectrică livrată, aproape egalrcu valoarea înregistrată înr2015, iar în ceearce privește scăderea cantitățilorrîn ponderea finală de energie, acestea s-au înregistratrîn special la producțiarpe bază dercărbune, combustibilrnuclear și sursăteoliană, în timprce producțiatdin surse hidroenergetice atcrescut cu aproape 1,5 TWh .

Sursele regenerabile de energie completează mixul energetic al României, țară care dispune pe întreg teritoriul țării de o gamă variată de resurse de energie regenerabilă: energie eoliană, solară și fotovoltaică, biomasă, hidroenergie, potențial geotermal. Pentru a fi exploatate astfel încât ponderea regenerabilelor și implicit a energiei curate să crească în mixul energetic sunt necesare investiții consistente în tehnologii.

1.3.2. Structura sectorului gazelor naturale din România

România are cea mai mare piață de gaze naturale din Europa Centrală, fiind prima țară care a utilizat gazele naturale în scopuri industriale.

Astfel, după anul 1989, România a fost supusă unor reforme majore în ceea ce privește domeniul structural și instituțional care au caracterizat economia românească, în sectorul gazelor naturale restructurarea vizând cu precădere separarea activităților în sectoare autonome de producere, înmagazinare, transport și distribuție sau emiterea de reglementări în scopul de a acorda acces terților la sistemul de transport, păstrând totodată principiul egalității și nediscriminării.

Liberalizarea pieței de gaze naturale din România a avut loc gradual și a beneficiat de o atentă moniorizare din partea ANRE, care a emis un set de măsuri menite a conduce la dezvoltarea pieței naționale, dar și în scopul pregătirii acesteia pentru a se integra în viitoarea piața unică europeană de energie.

Piața gazelor naturaleieste avantajată de pozițiaifavorabilă a României față deicapacitățile de transport în regiuneaisud-est europeană șiide posibilitatea de interconectareka SNT cu sistemeleyde transport central europeneiși cu resursele de gazeydin Bazinul Caspic, din estul MăriiyMediterane și din OrientulyMijlociu, prin Coridorul Sudic. De asemenea, infrastructura existentă pe teritoriul României deyextracție, transport, înmagazinareisubterană și distribuție acoperă întreagayțară, cu mențiunea că aceasta necesită investiții consistente în retehnologizare și mentenanță.

În anii ceyurmează, pentru producătorii deygaze naturale din Româniayva fi importantă menținerea unuiynivel competitiv în raportycu sursele din import, avândyîn vedere oferta excedentarăyde gaz natural la nivel global, prețurileyinternaționale convergând spre valoriyreduse.

Figura I-7. Evoluția capacităților nete disponibile pe bazăyde gaz natural, în intervaluly2016 – 2030 (cu și fără cogenerare)

Sursa: PRIMESj/ GEM E-3, pe baza datelor deyintrare validate de Ministerul Energiei, în anul 2016

De asemenea, pânăyîn anul gazier 2015-2016, tarifulide rezervare de capacitateiîn SNT gaze naturale pe intrărileidin import a fost maiymare decât cel peiintrările din producția internă, astfelycă producția locală aybeneficiat de un avantajycompetitiv. Începând cu anulygazier 2016-2017, rezervareaype ambele tipuri deypuncte (intrare/ieșire) seyrealizează în baza aceluiașiytarif. Prin urmare, competitivitateayși viteza de reacție laymișcările pieței devin elementeiesențiale în strategia fiecăruiiproducător și importator.

Consumul internyde gaze naturale s-ayaflat într-o zonă de echilibruiîn ultimii ani, după o perioadăyde descreștere accentuată, astfel că, din propunerea de document a Ministerului Energiei realizată în anul 2016, privind Proiectul Strategiei Energetice a României aflăm că la nivelul anului 2015, producțiaide gaze naturale aidepășit 95% diniconsumul intern.

În acest context trebuie menționat faptul căyîn ultimii ani, producțiayinternă constantă și consumuliîn scădere au redusiponderea anuală a importuriloride gaze de la 15% în 2013, la 7,5% în 2014 și la doar 2,5% în 2015 plasând astfel România pe locul 3 la nivelul UE din punct de vederesal independenței energetice.

Înrschimb, în 2016, pe fondul cotațiiloriîn scădere ale petrolului, importurileiprin contracte pe termenrlung au ajuns larprețuri egale saurchiar mai mici decâtrcele din producția internă. De asemenea, conformraceluiași document, în anulr2015 consumul finalemăsurat la puterea calorificăeinferioară (PCI) a fostpde 73,6 TWh, dinpcare 9 TWh capmaterie primă pentru producereaeîngrășămintelor chimice. Restul dee64,6 TWh auefost utilizați în scopeenergetic: 29 TWh înisectorul industrial; 10 TWh pentruiîncălzire în sectorul comercialiși al instituțiilor publice, inclusivx0,8 TWh în sectorulxagricol; 25,6 TWh înigospodării, pentru încălzirea spațiuluiirezidențial și a apei, respectivipentru gătit.

Așa cum reiese și din scenariul rezultat ca urmare a demersului de diagnoză realizat al Ministerului Energiei în anul 2016, coroborat cu modelareaycantitativă de detaliu a subsectoareloryrelevanteiprin intermediul suiteiyde modeleimacroeconomice PRIMES/GEM E-3, utilizatăyde CEiîn definireaypoliticilorienergetice și deimediu și identificat în propunerea de document a Ministerului Energiei realizată în anul 2016, privind Proiectul Strategiei Energetice a României pentru anul 2030, gazul natural va rămâne opțiunea predominantă pentruyîncălzire în mediul urbanyîn România, cel puțin pânăiîn anul 2030.

Figura I-8. Prognoză PRIMES privind cererea de gaze naturale pentru încălzirea locuințelor, 2015-2030

Sursa: Diagnoză a Ministerului Energiei, coroborată cu modelarea cantitativăyde detaliu a subsectoareloryrelevante prin intermediulisuitei de modele macroeconomiceiPRIMES/GEM E-3, în anuli2016

Figura I-9. Perimetrele de prospecțiune, de explorare, de dezvoltare și exploatare

Sursa: Acorduri petroliere – Documente și hărți privind acordurile petroliere ale ANRM (http://www.namr.ro/wp-content/uploads/2014/02/ Er_prosp.pdf)

Un segmentuimportant al utilizării gazuluiinatural în România esteiproducerea de energie electrică șiide energie termică înicentrale de cogenerare cuicapacitate instalată mare.

Prezența în Marea Neagră a unor companii straine de top, cumulată cu investițiile masive realizate în ultimii ani și cu intenția exprimată de a fi făcute investiții și în anii următori, oferă o șansă României de a deveni un actor important în ceea ceiprivește asigurareaisecurității energetice în EuropaiCentrală și deiEst.

Perimetrele în care au loc activități de prospecțiune, explorare și dezvoltare a resusrselor naturale pe teritoriul României, și totodată lista cu operatorii responsabili pot fi consultate analizând harta reprezentativă realizată de ANRM.

În scopul de a asigura securitatea energetică a României prin preîntâmpinarea tendințelor de creștere aidependenței de importuri, chiar dacăiacestea se vor puteairealiza din surse și prin ruteialternative, dezvoltarea zăcămintelorioffshore descoperite în ultimiiiani în Marea Neagră reprezintă atât un imperativ al Strategiei energetice a României, cât și oicondițieisine qua non pentru ca gazul natural să rămână o constantă în mixul energetic.

1.4. Reflecții privind evoluțiile ofertei pe piețele de energie electrică și gaze naturale

În zilele noastre, deficitul de energie se răsfrânge asupra a două fronturi – pe cel al resurselor și pe cel al acumulării poluării. Presiunea asupra economiei sau a politicienilor vor conduce la noi rezultate și, cel mai probabil, la unele soluții. Acestea ar putea constitui o punte de trecere spre următoarea "etapă" în ceea ce privește capacitatea omenirii de a valorifica energia. În ultimii 20 de ani, gazul natural a ocupat un loc esențial în rândul surselor majore de aprovizionare cu energie pentru gospodăriile, afacerile și utilitățile din Europa.

Ponderea globală a gazelor naturale în utilizarea energiei în Europa a crescut de la valoarea de peste 3% în 1966, la puțin peste 15% în 1986. Indiferent dacă această extindere este considerată rapidă sau lentă, rămâne un aspect supus controverselor. Potrivit unor critici din literatura de specialitate de calibrul lui Odell, extinderea a fost mult prea lentă, ca rezultat al politicilor nerealiste ale companiilor producătoare, de stabilire a prețurilor, din pricina practicilor monopoliste în transport și distribuție, a percepției greșite asupra situației aprovizionării cu gaze naturale în Europa, dar și din cauza diverselor constrângeri instituționale.

Cu privire la rolul gazului natural în aprovizionarea cu energie a Europei Occidentale, următorii ani pot avea o importanță deosebită pentru rolul gazului, pe termen lung. O provocare în acest sens este reprezentată de procesul de dereglementare, însă acest aspect nu constituie singura provocare. Nivelul crescut de conștientizare asupra problemelor de mediu reprezintă de asemenea un factor care acționează puternic în favoarea gazelor naturale, acestea din urmă reprezentând o resursă mult mai curată decât orice alt înlocuitor de combustibil, petrol sau cărbune. De asemenea, se conturează din ce în ce mai mult ipoteza conform căreia, gazul natural va putea înlocui energia nucleară.

Progresul tehnologiczînregistrat în ceea cezprivește cogenerarea și în alte echipamente care utilizează energie poate, de asemenea, să acționeze pentru a promova gazele naturale drept alegerea adecvată atât din punct de vedere economic, cât și din considerente de mediu. O caracteristică esențială a pieței europene a gazelor naturale o constituie faptul că este dominată de câțiva agenți atât pe partea de cerere, cât și pe cea de ofertă. De obicei, gazul este tranzacționat pe bază bilaterală și este supus contractelor pe termen lung, între vânzător și cumpărător (în speță, o companie de transport). Astfel, atunci când se analizează structura pieței, elementele privind comportamentul de tip oligopol și strategic trebuie luate în considerare în mod explicit. Gazul natural este o resursă epuizabilă, ceea ce mai înseamnă faptul că în costul de producție, pe lângă costul factorului de transport, este inclus un cost suplimentar de oportunitate privind reducerea cantității care poate fi produsă în viitor.

În 1990, Golombek și Hoel statuau faptul că acest cost de oportunitate a resurselor reprezintă justificarea unei sume care trebuie inclusă în costul marginal. Analiza lui Golombek și Hoel abordează subiectul extracției optime a gazului natural norvegian, cu precădere pe momentul în care gazul poate fi exportat și utilizat în Norvegia, ca sursă de energie în industriile mari consumatoare de energie sau în centralele termice cu gaze. Totodată, ideea centrală a analizei acestora este de a oferi o estimare brută a acestui cost suplimentar stabilit pentru un exemplu pe care au ales a-l analiza – gazul natural norvegian – într-un model traditional de tip Hotelling, iar ideea care se desprinde este aceea că, acest cost suplimentar aplicat resurselor la nivelul anului 1990, este semnificativ diferit de zero. Aflăm astfel că, ratele de discount joacă un rol foarte important în luarea deciziilor privind momentul și modul în care se produce golirea rezervoarelor de energie epuizabilă.

Revenind la procesul de liberalizare a piețelor de energie, se poate afirma faptul că pe de o parte acesta sporește siguranța aprovizionării prin creșterea numărului de participanți pe piață și prin îmbunătățirea flexibilității sistemelor energetice, însă pe de altă parte, liberalizarea poate să genereze noi riscuri legate de capacitatea rezervelor sau inconveniențe privind politicile de mediu.

Christian Egenhofer arată în analiza sa că piețele determină o mai mare transparență a costurilor de securitate a aprovizionării, ceea ce la rândul său acest lucru poate conduce la o conjunctură în care consumatorii sunt puși în situația de a alege între a plăti suplimentar pentru creșterea siguranței aprovizionării, sau în a accepta un nivel redus de securitate, în schimbul unor prețuri mai mici. Astfel, urmare a acestei abordări se desprinde ideea că siguranța aprovizionării cu energie are două componente principale, intercorelate – costul și riscul.

Raportându-ne la componenta de costuri, este esențial de a fi analizate costurile generate de întreruperile în aprovizionarea cu energie, care intră sub incidența a două categorii: costurile private și sociale.

Răspunsul la aceste provocări poate fi formulat și din perspectiva angajării statelor membre UE în acțiuni privind creșterea economisirii de energie, printr-un nivel crescut de conștientizare asupra beneficiilor implementării unor măsuri de eficiență energetică, menite a modifica comportamentul consumatorilor și totodată, prin încurajarea și apoi prin implementarea inovațiilor tehnologice pentru producerea de energie curată.

Referitor la gradul de dependență al unui stat de importurile de energie, acest aspect nu prezintă neapărat riscuri majore, dacă privim din prisma dezideratului UE ce vizează interconectările, un principiu ce stă de altfel la baza politicilor europene în materie de energie. Astfel că, independența UE față de importurile de energie, inclusiv în ceea ce privește importurile de gaze, nu reprezintă o opțiune fiind recomandat ca importatorii să fie încurajați să își diversifice sursele și să promoveze flexibilitatea cererii.

Este de preferat ca organismele responsabile de formularea de politici să prezinte măsuri care să încurajeze introducerea unor criterii geografice privind diversificarea importurilor de gaze (cum ar fi scutirile de la regulile concurenței), în timp ce creșterea importurilor dintr-o sursă stabilită ar trebui evitată. Astfel de măsuri politice sunt cel mai bine formulate la nivelul statelor membre, în funcție de particularitățile fiecărei națiuni, însă totodată acestea ar trebui să se constituie pe mecanisme sistematice de supraveghere a pieței. Deducem faptul că, din punct de vedere teoretic, deficitul de capacitate de producție ar putea fi compensat prin comerț, însă cu toate acestea, problemele pot apărea din punctide vedereial capacității de interconectare, care poate să nu permită acest lucru, mai multe state membre UE având în continuare statut de insulă energetică, fiind insuficient interconectate cu statele vecine. În plus, există riscul ca responsabilitatea pentru capacitatea de rezervă să difere de la un stat membru la altul.

Actuala infrastructură energetică este învechită și nuieste adaptată laicreșterea producției din sursele regenerabileide energie. Pentru ca gradul de interconectare să crească, este necesarjsă se atragăjinvestiții, însă din păcatejconcepția actuală a pieței și politicile naționale ale statelor membre UE nujprezintă stimulentele adecvate șijnu oferă suficientăkpredictibilitate pentru investitorii potențiali.

ASIGURAREA CERERII DE ENERGIE EXISTENTE PE PIAȚĂ – DEZIDERAT STRATEGIC AL POLITICILOR ENERGETICE EUROPENE

2.1. Considerente teoretice privind cererea de energie

Pornind de la principiul potrivit căruia o ofertă variată generează implicit o creștere în ceea ce privește cererea, teoreticianul J.B. Say stabilea implacabil, în anul 1880 faptul că stimularea artificială a consumului nu aduce beneficii comerțului.

În aceeași lucrare, economistul J.B. Say statua faptul că, factorul ce determină creșterea și dezvoltarea este reprezentat de furnizarea de mijloace de producție mai bune și mai multe, condiție care constituie și motivul pentru care politica macroeconomică ar trebui să se concentreze cu precădere asupra stimulării producției, încurajarea consumului fiind astfel interpretată a fi dezavantajoasă. Pe de altă parte, Adam Smith atesta faptul că "unicul scop al producției este consumul".

L. Walras, S. Jevons și C. Menger urmați de V. Pareto, B. Bawerk, Fr. Wieser au dezvoltat teoria consumatorului rațional. Pentru L. Walras de exemplu, consumatorul este un agent final care, în limitele venitului câștigat caută să cumpere de pe piață un anumit număr de bunuri și servicii pentru satisfacerea nevoilor sale. Se consideră în același timp că deși este rațional și capabil de evaluări cantitative și calitative, consumatorul are totuși un rol pasiv, calculele sale de maximizare reducându-se la a stabili o scară a preferințelor în funcție de natura și intensitatea nevoilor.

V. Pareto a înregistrat un adevărat progres în ceea ce privește problema satisfacerii nevoilor, raportându-se la scara ansamblului societății. Totodată, atât la Pareto cât și la Walras se observă faptul că optimul se raportează la o structură dată a veniturilor, iar natura nevoilor rămâne o problemă a sociologilor și psihologilor, de unde se explică și ideea lansată de Pareto conform căreia economia ar trebui să studieze nu numai comportamentul logic ci și comportamentul non-logic al consumatorilor, și mai mult, aceasta să fie parte a unei științe sociale multidisciplinare care combină toate informațiile pe care le avem despre etică, economie, politică etc..

Fără a-și propune să respingă teoria tradițională, ci doar să înlăture limitele acesteia, al doilea val al neoclasicismului în varianta modernă din secolul XX a dezvoltat teoria consumului prin lărgirea sferei de cuprindere, îmbunătățirea instrumentelor de analiză și sporirea rigurozității științifice. Astfel, A.C. Pigou a luat în considerare structura veniturilor; ulterior, K.Wicksel a cuantificat influența factorului timp și a celui monetar; pe această direcție a mers și Keynes contribuind la lărgirea câmpului de analiză a teoriei predecesorului său, neoclasicul A. Marshall.

Neoclasicismul modern, prin economiști ca M. Friedman, P. Samuelson sau J.R. Hicks a adus în atenție elemente socio-psihologice ale dinamicii veniturilor, astfel luând naștere "noua teorie a consumatorului", având ca punct de plecare postulatul raționalității.

Această nouă abordare pornește de la premisa că, în sine, consumul reprezintă o activitate în care bunurile reprezintă intrările (input-urile) și în care ieșirile (output-urile) sunt colecțiile de caracteristici.

Ordonarea utilității sau a preferințelor sunt considerate ordonări ale colecțiilor de caracteristici și numai indirect ale colecțiilor de bunuri, prin intermediul caracteristicilor pe care acestea le posedă. Este evident că teoria „noilor economiști” cuprinde multe aspecte de real interes, dar dintre acestea teoriile referitoare la „prețul timpului” (ce se află într-o permanentă creștere în raport cu prețul celorlalte bunuri) cât mai ales diferitele modalități de abordare a utilității ocupă o poziție dominantă.

Energia a jucat un rol important încă de la începuturilekUniunii Europene, atunci cândkcele șase state membre fondatoare au creat ComunitateakEuropeană a Cărbuneluikși Oțelului, în urmă cu 67 de ani, în 1951. Energia este adesea încadrată în categoria bunurilor esențiale, fiind un element fără de care activitatea cotidiană ar fi imposibil de desfășurat: viața necesită surse în scopul asigurării subzistenței, surse care au la bază energia chimică.

Accesul la energie electrică promovează dezvoltarea socială, sporește bunăstarea și confortul indivizilor, facilitându-le totodată accesul la informații prin intermediul computerului, al radioului, televiziunii. De asemenea, garantarea energiei are un rol esențial în situații mult mai comune, dar indispensabile traiului, cum ar fi posibilitatea întreținerii unor mijloace mai curate de depozitare și pregătire a alimentelor sau confortul de a beneficia de servicii de încălzire sau de răcire a spațiilor de locuit. Lipsa serviciilor energetice în țările în curs de dezvoltare, reprezintă una dintre cauzele principale ale nivelurilor scăzute de dezvoltare socială și economică.

Dezvoltarea unei economii a fost si este strâns legată de disponibilitatea, extracția, distribuția și utilizarea energiei. Din punct de vedere istoric, legătura dintre energie și creșterea economică s-a manifestat prin așa-numita "Lege de Fier" privind cererea de energie, conform căreia o creștere economică de 1%, conduce la o creștere de aproximativ 1% a cererii de energie.

Dacă cererea de energie provine din dorința de a utiliza energia pentru a obține anumite servicii necesare așa cum am precizat anterior, trebuie subliniat faptul că aceasta depinde în principal de cererea pentru serviciile dorite, de disponibilitatea și proprietățile tehnologiilor de conversie a energiei, precum și de costurile energiei și de cele ale tehnologiilor utilizate pentru conversie.

Pentru a exemplifica, ofer situația în care consumatorii folosesc benzină în scopul de a alimenta un automobil sau un vehicul motorizat, transformând benzina în energie mecanică pentru motoare. Cantitatea de benzină utilizată este proporțională cu numărul de kilometri pe care mașina îi parcurge și invers proporțională cu eficiența prin care benzina este convertită în energie mecanică utilă. Astfel, cererea de benzină derivă din alegeri privind distanțele pe care sunt conduse vehiculele și eficiența conversiei lor de energie.

În mod similar, energia electrică este achiziționată de consumatori numai pentru a efectua funcții care depind de aceasta. Prin utilizarea energiei electrice se poate asigura iluminatul, refrigerarea, încălzirea spațiilor sau a apei, funcționarea unui aparat de aer condiționat, iar șirul exemplelor poate continua. Astfel, energia electrică este transformată în energie mecanică (prin care se poate asigura funcționarea unui aparat de aer condiționat) sau în energie termică (prin care se poate încălzi un spațiu sau apa). Așadar, cererea de energie electrică este determinată de cererea pentru serviciile necesare care sa garanteze o bună desfășurare a activităților cotidiene – de la încălzirea unui spațiu în mod corespunzător, astfel încât să asigure confortul ambiental și până la accesul la informații pe cale electronică (sau televiziune/radio) sau pentru desfășurarea unor activități profesionale sau de divertisment.

Unele servicii energetice pot fi asigurate printr-o gamă variată de produse energetice. Spațiile de locuit pot fi încălzite prin electricitate, gaze naturale, ulei sau lemn, deoarece fiecare sursă poate fi transformată în energie termică. Gătitul ar putea fi mijlocit prin utilizarea electricității, a gazelor naturale, a propanului, lemnului sau cărbunelui. Astfel, materialele care generează energie reprezintă de obicei substitute economice, unul pentru celălalt: cererea pentru un anumit produs generator de energie reprezintă un factor de care depinde creșterea prețurilor altor produse energetice.

Pe de altă parte, cererea de energie poate fi interpretată drept o cerere derivată în măsura în care se determină valoarea energiei prin capacitatea sa de a oferi un anumit set de servicii necesare. Atunci când este legată de capitalul energetic, energia facilitează furnizarea de bunuri și servicii în industrie și în gospodărie. Prin urmare, consumul de energie atât la nivelul gospodăriilor cât si la nivelul industriei, reprezintă rezultatul unui set de decizii simultane care implică cantitatea și tipul de mijloc de cumpărare – situație în care tipul de capital se diferențiază prin caracteristicile tehnologice, precum eficiența și tipul de combustibil introdus – și rata capitalului de utilizare.

Resurse energetice precum cărbunele, petrolul, gazele naturale (din ce în ce mai mult) și chiar piețele de energie electrică depind de dinamica cererii și a ofertei în întreaga lume. Este probabil ca perioadele de abundență sau cele în care predomină lipsa resurselor energetice, care în trecut au generat perioade de bogăție sau conflicte la nivel de state sau continente, pot afecta acum întreaga lume.

De exemplu, din punctkdekvedere al energiei provenite din surse regenerabile, producția de vânt a fost mai scăzută în ianuarie 2017, în cadrul a mai multe piețe europene comparativ cu ​​aceeași lună a anului precedent, iar în timpul iernii energia solară a devenit nesemnificativă în ceakmaikmare parte a mixului deiproducere a energiei electriceidin statele membre UE. În plus, perioada secetoasă înregistrată în ultimele luni din 2016 a continuat în primul trimestru al anului 2017, modificând nivelele de rezervă ale bazinelor hidrografice la niveluri mai scăzute de ani, ceea ce implicit a afectat negativ generarea de energie hidroelectrică.

În secolul al XXI-lea schimbările ce au loc, în ceea ce privește cererea și oferta de energie într-o regiune pot avea repercusiuni pentru întreaga Planetă. Trendul economiei globale înclină spre un consum de energie într-o piață unică și integrată. Din acest motiv, pentru a estima corect și mai ales pentru a garanta securitatea furnizării de energie conform cererii existente, este important a fi luate în considerare tendințele privind consumul de energie.

În mod tradițional, de-a lungul timpului, piețele de energie au funcționat având la baza un nivel de guvernanță mult prea redus. În ultimii ani, statele-națiuni au început să sesizeze importanța gestionării piețelor în scopul evitării abuzurilor, a menținerii unui nivel crescut de transparență, a asigurării siguranței aprovizionarii cu energie si gaze naturale și a necesității de a promova unele obiective. Există anumite piețe – cum ar fi cea de petrol – care sunt complet integrate în piețele internaționale, în timp ce piața gazelor naturale și cea a energiei electrice, prin conducte, rețele și interconexiuni au permis ca o mare parte a globului să fie aprovizionată cu energie și gaze naturale. Cele mai multe dintre sursele de energie principale pot fi gestionate astfel încât să poată face față atât provocărilor din sectorul energetic, cât și schimbărilor pe termen scurt ale cererii și ofertei.

Un factor important care poate modifica modul în care cererea de energie crește în raport cu venitul îl reprezintă schimbările în structura producției, schimbări determinate de dezvoltarea economică. Factori precum inovațiile tehnologice și efectul prețurilor energiei asupra compoziției, eficienței și utilizării capitalului distribuit trebuie luați în considerare.

De asemenea, un alt factor de o importanță majoră îl reprezintă influența pe care politica energetică o poate avea asupra cererii, prin modificarea costurilor. Înțelegerea acestor influențe este vitală pentru elaborarea unor politici energetice inteligente, transparente și orientate spre rezolvarea celor mai stringente probleme, precum a celor conexe schimbărilor climatice sau accesului la servicii energetice sigure și accesibile.

2.2. Factorii determinanți ai cererii de energie

Conform unei analize recente realizată de Agenția Internațională pentru Energie (AIE), transformările majore din sistemul energetic global ce vor avea loc în deceniile următoare, vor situa energiile regenerabile și gazele naturale în rândul marilor câștigători în cursa pentru a răspunde cererii crescânde de energie, până în anul 2040.

Rețelele inteligentekpermit creșterea răspunsului lakcererea de energie, facilitând totodată creșterea nivelului de eficiențăienergetică, integrarea resurseloriregenerabile distribuite și a sporirii serviciiloride reîncărcare a vehiculelorkelectrice reducând în același timpiconsumul în orele de vârfkde sarcină, cu efecteibenefice asupra stabilitățiiiSistemului Energetic Național (SEN). Însă pentru a determina nevoile din cadrul unui SEN, în ceea ce privește rețelele inteligente, este nevoie de o strânsă colaborare între principalii factori de decizie dintr-o societate: Guvern, sector privat, asociații de consumatori și cele dedicate protejării mediului înconjurător.

Deși potențialul de îmbunătățire al eficienței energetice prin intermediul adaptarii tehnologiilor la realitățile pieței este notabil, trebuie asumat faptul că societățile au tendința de a folosi energia prin aplicarea tehnologiei pentru a-și satisface nevoile de bază care le asigură confortul sau mobilitatea. Stilul de viață și preferințele consumatorilor devin astfel factori esențiali în dezvoltarea viitorului echilibru energetic.

În conformitate cu Raportul trimestrial de monitorizare al piețelor de energie electrică din statele membre UE, DG Energie – CE, Volumul 10 (numărul 1, trimestrul I, 2017) și așa cum reiese din figura de mai jos, creșterea economică în UE-28 a fost semnificativă în primul trimestru al anului 2017, PIB-ul înregistrând o creștere de 2,0% comparativ cu anul precedent, fiind ușor mai mare decât creșterea economică în T4 2016 (1,9%).

Figura II-1. PIB la nivelul UE-28 diferență T/T4 (Q/Q4) – (%)

Sursa: Raport trimestrial de monitorizare al piețelor de energie electrică din statele membre UE, DG Energie – CE, Volumul 10 (numărul 1, trimestrul I, 2017)

În luna ianuarie 2017, prețurile la energia electrică de pe piețele en-gros au crescut la cel mai înalt nivel de la momentul februarie 2012, atingând în medie 64 EUR/MWh la nivelul UE. Această creștere accentuată a fost provocată în special de valul de temperaturi scăzute care a afectat cea maikmare parte a continentului european în acea lună, determinând o creștere în ceeakcekprivește consumul de energie electrică necesară pentru încălzire, situație care a afectat de asemenea prețurile de piețele en gros de energie electrică. Cu toate acestea, în paralel cu revenirea temperaturilor mai crescute, prețurile de pe piață au început să scadă, în martie 2017 acestea fiind sub 40 €/MWh pe media lunară.

Dezvoltarea bazată exclusiv pe maximizarea bogăției și a bunăstării pe termen scurt nu reprezintă o variantă sustenabilă, aplicabilă pe termen lung dinkpunctkde vedere ecologic. Pe dekaltăkparte, dezvoltarea bazată exclusiv pe minimizarea impactului asupra mediului, nu reprezintă o soluție sustenabilă din punct de vedere social.

Pentru a reduce decalajele de eco-eficiență dintre țara noastră și țările mai dezvoltate este nevoie atât de înlocuirea tehnologiilor vechi și poluante cu unele curate, cât și de o serie de măsuri vizand politicile de mediu și mecanismele pieței, în cadrulkunor schemeieficiente ale parteneriatuluikpublic-privat, care să se subordoneze principiului “de a produceimai mult, cu un consumimai redus de resurse naturale”.

În mod evident, eficiența energetică reprezintă una dintre soluțiile care poate răspunde acestei provocări, astfel încât creșterea economică sustenabilă să poată fi asigurată. UE și-a propusica pânăkîn 2030 să reducă emisiileideigaze cu efect de serăicu 40%, fațăkde nivelul dini1990. Acesta este acordul la careiau ajuns șefiiide state și de guverne ai statelor membre din Uniunea Europeană. Acordul impune și majorareakproducției de energiekdin surse regenerabile. E suficient să ne imaginăm care ar fi calitatea vieții în Uniunea Europeană în lipsa unor măsuri riguroase de mediu, pe fundalul creșterilor constante ale economiilor. Este evident că, fără o agendă politică solidă, așa cum este cea propusă de Uniunea Europeană, presiunile asupra mediului ar fi devastatoare, cu impact puternic asupra ecosistemelor și sănătății populației.

România în calitate de stat membru este raliată la toate aceste politici privind asigurarea aprovizionării cu energie, menite a proteja mediul înconjurător. Rezultatele pe care țara noastră le-a acumulat în ultimii ani sunt validate și de RaportulkAgenției Europene de Mediu. Româniaka înregistrat o scădere a emisiiloride gaze cu efect de serăiaproape la jumătate, cum de asemenea a reușit să diminueze efectul nociv al altor poluanți atmosferici: emisii de dioxid de sulf sau emisii de NOx.

Transpunerea corectă și completă a celuiide-al TreileaiPachet energetic și aplicarea practică a acestuia trebuie să aibă loc în continuare. Reducerile permanente și importante privind valorile intensitățiijenergiei primare au fostkposibile atât prin măsuriitehnice de creștere aieficienței de utilizare a energiei, dar șijprin intermediul unor măsurikeconomice structurale. Diferențelekfață de țările dezvoltatejprivind structurile economice nuiau fost însă în totalitate eliminate. Pentru a elimina influența acestor diferențe structurale este uzuală calcularea intensității energiei primare cu corecția de structură a economiei.

2.3. Principalii consumatori de energie de pe piețele din Uniunea Europeană

Europenii au nevoie de energie sigură, durabilă, neîntreruptă, curată și la prețuri accesibile. Așa cum am precizat anterior, viața de zi cu zi depinde în mare măsură de energie pentru asigurarea serviciilor uzuale, indispensabile atât pentru cetățeni, cât și pentru industrie. Garantarea accesului la toată energia de care avem nevoie, la un preț acceptabil, atât în prezent, cât și în viitor, reprezintă o provocare.

Imediat după revoluția industrială a luat naștere ipoteza conform căreia, creșterea activităților economice are la bază creșterea consumului de energie. Cu toate acestea, măsurile propuse de către UE în domeniul energiei își dirijează atenția pe creșterea productivității energetice, prin metode privind îmbunătățirea eficienței energetice sau restructurarea economiilor, astfel încât acestea să producă mai mult din aceeași cantitate de energie.

Din datele Eurostat (biroul de statistică al UE), reiese faptul că UE consumă în prezent o cincime din energia produsă la nivel mondial, având la dispoziție relativ puține rezerve proprii. Acest context are în mod evident repercursiuni asupra economiei proiectului european, cu replici evidente în rândul statelor membre UE. UE ocupă astfel locul întâi în clasamentul celor mai mari importatori de energie din lume, asigurându-și necesarul de energie pentru consum în proporție de 53 % prin importuri, la un cost anual de aproximativ 400 de miliarde EUR. Această realitate este amplificată de numarul limitat de țări furnizoare, care accentuează vulnerabilitatea în caz de perturbări ale aprovizionării cu energie.

După sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial creșterea nivelului de trai și a calității vieții europenilor a fost posibilă prin sporirea veniturilor, a producției și a consumului. Cu toate acestea, nu trebuie omis faptul că resursele Planetei sunt finite, implicit cele energetice. Modul în care sunt gestionate și consumate resursele disponibile are un impact real atât asupra prosperității și echității zilei de astăzi, cât și asupra generațiilor viitoare. În acest context este importantă decuplarea creșterii economice de impactul negativ exercitat asupra mediului, prin creșterea productivității resurselor și a energiei, gestionarea în condițiikdeksiguranță a emisiilor de gazejcu efectjdeiseră, implicit prin trecerea de la sistemele energetice și de transport intensive pe bază de carbon, la unele bazate pe surse regenerabile de energie.

Diminuarea cantității de deșeuri și a utilizării resurselor prin întreținerea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și a produselor existente pentru a-și menține valoarea cât mai mult timp posibil este la fel de importantă. Acest lucru nu numai că va reduce presiunile asupra mediului, ci va aduce de asemenea, beneficii economice majore.

În scopul îmbunătățirii nivelului de trai și al calității vieții, fără a sacrifica baza de resurse naturale trebuie subliniată interconexiunea cu economiile UE, care de altfel necesită să aplice regula de "a face mai mult și mai bine, cu mai puțin" și în mod ideal să decupleze creșterea economică de consumul de resurse naturale. Conform Eurostat, între anii 2001 și 2016, productivitatea resurselor în UE a crescut cu 38,6%. În timp ce economia UE (în termeni de PIB) a crescut cu 20,7%, consumul intern de produse a scăzut cu 13,0%, ceea ce indică decuplarea absolută a consumului material de creșterea economică.

Începând cu anul 2000, UE și-a sporit în mod continuu productivitatea energetică, toate statele membre contribuind la acest obiectiv. Acela a fost momentul când UE și-a redus consumul primar și final de energie compensând ușoarele creșteri ale consumului în perioada anterioară anului 2006.

Tendința pe termen scurt, începând cu anul 2010 a fost una mult mai pozitivă deoarece anul de bază 2010 a avut o iarnă deosebit de rece, generând nevoi de încălzire destul de ridicate în întreaga Europă. Alegerea tipului de combustibil variază considerabil la nivelul UE, astfel că unele state membre depind într-o mare măsură de combustibilii fosili, iar celelalte state dispun de o gamă mai largă de surse de energie, printre care se numără atât energia regenerabilă cât și cea nucleară.

Conform unui bilanț energetic realizat de Eurostat, ce analizează consumul intern brut de energie în funcție de țară și tip de combustibil la nivelul anului 2015, pentru UE-28, reiese următoarea figură:

Figura II-2. Bilanțul energetic pentru țările Uniunii Europene

Sursa: Eurostat, bilanțuri energetice, consumul intern brut de energie 2015, ediția ianuarie 2017

Pentru a aprofunda analiza principalilor consumatori de energie de pe piețele din UE consider că este important a începe prin a defini intensitatea energiei primare (IEP), care reprezintă consumul de energie primară (CEP) necesar pentruiajproduce okunitatejde Produs InterniBrut (PIB), la nivel național. Relația de calcul este reprezentată prin formula IEP = CEP/PIB.

Acest indicator reprezintă indicatorul cel mai sintetic privind eficiențaide utilizare a energiei la nivelul unei economii naționale și reprezintă totodată un indicator-cheie pentru măsurarea progreselor realizate în cadrul Strategiei Europa 2020, ce vizează o dezvoltare inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii în rândul statelor membre UE.

Consumul final de energie/1000 de tone echivalent petrol (tep) reprezintă un alt indicator care exprimă suma energiei livrate către consumatorul final pentru toate utilizările ce implică consumul de energie: consum final de energie în industrie, transporturi, gospodării, servicii, agricultură etc. Consumul final de energie din industrie acoperă consumul din toate sectoarele industriale, cu excepția "sectorului energetic”. Trebuie menționat faptul că, atât cantitățile de combustibili transformate în centrale electrice de producătorii auto industriali, cât și cantitățile de cocs transformate în gaz de furnal, nu fac parte din consumul total de energie industrială, ci se cumulează sectorului de transformare.

Consumul final de energie în transporturi acoperă consumul din toate tipurile de transport, adică: feroviar, rutier, transport aerian și navigațiae pe teritoriul spațiului respectiv (intern). Consumul final de energie în gospodării și servicii se referă la cantitățile consumate de către gospodării private, comerț, administrație publică, servicii, agricultură și pescuit.

Infograficul alăturat realizat de Eurostat reprezintă consumul final de energie înregistrat la nivelul UE, după sector, la nivelul anului 2015:

Figura II-3. Consumul final de energie în UE după sector, în anul 2015

Sursa: Eurostat, bilanțuri energetice – consumul final de energie în UE după sector în anul 2015, ediția ianuarie 2017

Structurakeconomică a unei economiikjoacă un rol important înjdeterminarea intensității energetice, deoarece economiile bazate pe servicii vor prezenta, a priori, intensități energetice relativ scăzute, în timp ce economiile cu industrii grele (cum ar fi cele producătoare de fier și oțel) desfășoară o mare parte a activității lor economice în cadrul sectoarelor industriale, ceea ce determină o intensitate energetică mai mare.

Uniunea Europeană a depus eforturi susținute în scopul de a-și îmbunătăți situația privind intensitatea energetică prin încurajarea traziției de la o industrie intensivă, cătreko economie bazatăkpe servicii, orientată către activitățijși metode de producție mai puțin consumatoare de energie în cadrul activităților industriale sau prin închiderea unor unitățiiineficiente din punct de vedereienergetic. România se numărăiprintre statele membre care a înregistrat cea mai mare reducere a intensității energetice, în perioada 2005-2015, în cuantum de -36.5 %, iar cantitatea de energie necesarăkpentru producereaiunei unități de producție economică (măsurată prin PIB) a scăzut cu cel puțin o treime, conform Eurostat.

Consumul intern brut de energie reprezintăjcantitatea de energie necesară pentru a satisface consumul intern de energie aferent unei entități geografice. Acesta este caracterizat de producția primară la care se adaugă importurile, de produsele recuperate și de modificări ale stocurilor, mai puțin exporturile și furnizarea de combustibili către porturile maritime (pentru navele maritime). Consumul intern brut de energie descrie nevoile totale de energie ale unei țări (sau ale unei entități) și acoperă: consumul propriu al sectorului energetic, distribuția și pierderile de transformare, consumul final de energie înregistrat de către utilizatorii finali, utilizarea neenergetică a produselor energetice, respectiv diferențele statistice.

Un aspect important referitor la structurajconsumului intern brutjde energie aferentă anului 2015 la nivelul UE, conform Eurostat, îl reprezintă faptul că produselejpetroliereidețineau cea maijmare pondere (34,4%), urmateide gaze (22,0%) și de combustibiliiisolizii(16,1%). Pondereaienergieirnucleare a fost de 13,6%, iar energia din surse regenerabile a reprezentat 13,0%. Volumul și ponderea combustibililor solizi au cunoscut o scădere abruptă după anul 1990 (de la 27,2% în 1990, lao18,6% în 2000, respectivila 16,1% în 2015).

Pe de altăkparte, sursele de energiekregenerabile și-au majorat ponderea în mixul total de energie, dehla 4,3% îni1990, la 5,7% în 2000, respectiv laj13,0% în 2015 în timp ce ponderea gazului în mixul final s-a majorat de la 17,9% în anul 1990 și 22,9% în anul 2000, la 22,0% în anul 2015. De asemenea, un alt aspect important de luat în calcul îl constituie mixul energetic și faptul că procentele fiecărui produs energetic în consumulkintern brut de energie diferă de la stat la stat. Stabilirea mixului energetic la nivelul unui stat se realizează în funcție de resursele naturalekdisponibile, de structurajeconomiilor lor și de asemenea, de deciziile adoptate la nivel național privind sistemul energetic.

Conform Eurostat, consumul internjbrut dekenergie în UE-28 în 2015 ajfostkde 1627 milioane tone de echivalent petrol (Mtoe). După ce a rămas relativ neschimbat în perioada 2005-2008, consumul intern brut de energie a scăzut cu 5,8% în anul 2009, iar o parte din această schimbare poate fi atribuită mai curând unui nivel mai scăzut de activitate economică, ca urmare a crizei financiare și economice mondiale, decât unei schimbari structurale a configurației consumului de energie. În 2010, a avut loc o revenire de 3,7% a nivelului consumului intern brut de energie în UE-28, deși aceasta a fost urmată de o scădere similară (-3,7%) în 2011.

După acești trei ani de fluctuații relativ mari, în 2012 respectiv 2013 s-au înregistrat rate mai modeste de schimbare, în timp ce consumul a scăzut cu 0,8% și 1,1%, iar acest model s-a intensificat în 2014, cu o reducere de 3,6% față de anuljprecedent.

În 2015, akavut loc olrevenire modestă, în creștere cu 1,2% a consumuluilintern de energie electricălîn UE-28. Așa cum reiese și din statisticile elaborate de Eurostat, nivelul consumului de energie în UE akfostlînianul 2015 aproape lakacelași nivelicu cel din 1990, cu precizarea că, în perioada analizată, numărul locuitorilor din UE-28 a crescut cu 33,3 milioane de persoane. Nivelul consumului de energie în UE-28 în 2015 a fost cu 11,6% mai mic decât vârful său anterior de 1840 Mtoe înregistrat în 2006, ceea ce echivalează cu o reducere medie de 1,4%/an.

Consumul intern brut al fiecărui stat membru al UE depinde într-o mare măsură de structura sistemului energetic la nivel național, de disponibilitatea resurselor naturale pentru producția de energie primară, respectiv de structura și dezvoltarea fiecărei economii (în general, consumul de energie este mai mic atunci când economiile se confruntă cu o recesiune). De precizat este faptul că acest lucru este valabil nu numai pentru combustibilii convenționali și energia nucleară, ci și pentru sursele de energie regenerabile.

La nivelul anului 2015, Germania a înregistrat cel mai ridicat nivel al consumului intern brut de energie reprezentând o pondere de 19,3% din totalul UE-28. În timp ce Franța (15,5%) și Regatul Unit (11,7%) se alătură situației înregistrată în Germania, fiind astfel singurele state membre ale UE care au înregistrat o pondere de două cifre, cota consumului intern brut de energie înregistrat în Italia a fost de 9,6%, fiind imediat sub nivelul celor trei state UE. Cumulat, aceste patru state membre au însumat 56,1% din consumul intern brut al UE-28, în 2015. Comparativ cu anul 1990, consumul intern brut la nivelul anului 2015 a fost relativ scăzut pentru jumătate din numărul statelor membre UE. În termeni absoluți, cele mai mari creșteri ale consumului intern brut de energie între 1990 și 2015 au fost înregistrate în Spania (31,4 Mtep) și în Franța (24,8 Mtep).

În 2016, consumul intern brut de energie înregistrat la nivelul Uniunii Europene, a fost de 1641 Mtep. Această valoare înregistrată reflectă de asemenea, o scădere de 10,8% comparativ cu vârful de aproape 1840 Mtep înregistrat în 2006 și în creștere de 6,1% cu perioada aferentă intervalului 1996 – 2006, conform datelor Eurostat centralizate în următorul tabel:

Tabel II-1. Evoluția consumului intern brut de energie, la nivelul Uniunii Europene

Sursa: Buletin informativ Eurostat, 25/2018 – 5 Februarie 2018

Consumul final de energie include consumul de energie realizat de către toți utilizatorii, cu excepția sectorului energetic (fie pentru livrări, pentru transformare sau pentru uz propriu), consumul de energie înregistrat în agricultură, industrie, servicii și gospodării, precum și consumul de energie aferent sectorului de transport.

Din structura consumului final de energie, pe sectoare, aferentă anului 2015 rezultă faptul că, cea mai mare pondere este ocupată de sectorul rezidențial (25,4%), urmat de cel al transporturilor (33,1%) și de cel al industriei (25,3%). Sectorul serviciilor a reprezentat 13,6%, alte transporturi 6,0%, iar restul sectoarelor 2,6%.

În ceea ce privește consumul neenergetic la nivelul anului 2015, acesta s-a ridicat la aproape 97 Mtoe. Produsele petroliere au reprezentat 84,5%, gazele 13,6%, iar 1,9% din totalul consumului neenergetic a fost acoperit de combustibilii solizi.

Totodată, pondereajenergiei din surse neregenerabile în consumulifinalide energie, la nivelul anului 2015 îniUE, a fostide 83,6%, iar energia provenită din surseiregenerabile a înregistrat o pondere de 16,4% în aceeași perioadă analizată, conform figurii de mai jos.

Figura II-4. Consumul finalkde energie înkUE28 în 2015, bazatkpe indicatoriijÖKO-Institut, transferuri statisticelși cu excluderea contabilizăriilmultiple, în Mtep

Sursa: Raport privind progreselekînregistrate în domeniul energieikdin sursekregenerabile, Bruxelles, 1.2.2017kCOM(2017) 57 finalk

La nivelul anului 2016, consumul final de energie în UE a fost de 1108 Mtoe, depășind cu 2,0% obiectivul de eficiență. De precizat este însă faptul că, consumul finalide energieiîn UE a crescut cu 2,1%, între anii 1990 (1085 Mtoe) și 2016 (1108 Mtoe). Totodată, cel mai scăzut nivel al consumului final de energie a fost înregistrat în anul 2014 (1063 Mtoe, cu 2,1% mai puțin decât obiectivul stabilit), iar cel mai ridicat în anul 2006 (1194 Mtoe, cu 10,0% peste obiectiv). În 2015, UE a îndeplinit obiectivul de eficiență de 1086 Mtoe, însă în anul 2016 consumul a crescut din nou cu 2% peste obiectiv, conform graficului alăturat:

–– Consumul final de energie (Mtep) – – – Ținta 2020 (Mtep)

Figura II-3. Consumul final de energie la nivelul UE în anul 2016 (Mtep)

Sursa: Buletin informativ Eurostat, 25/2018 – 5 Februarie 2018

În prezent, tendințakeste aceeakde a integra o pondere cât mai crescută a surselorkde energie regenerabilă în mixurile energetice naționale ale statelor membre UE. Pornind de la anul de referință 2004, ponderea surselor de energie regenerabilă în consumuljfinal brut dejenergie a crescut semnificativiîn toate statele membre.

Comparativ cu anul 2015, acesta a crescut în 15 dinjcele 28 de stateimembre. Cu maijmult de jumătate (53,8%) dinienergia sa provenind din surseiregenerabile în consumulifinal brut de energie, Suedia a avut cea maijmare pondere în 2016, depășind astfel Finlanda (38,7%), Letonia (37,2%), Austria (33,5%) și Danemarca (32,2%).

Pe de altă parte, statele membre UE care contrar tendinței de creștere a ponderii de surse de energie regenerabilă, au înregistrat în 2016 o pondere foarte scăzută de energie provenită din surse de energie regenerabile în mixul energetic național sunt Luxemburg (5,4%), Malta și Olanda (6,0%).

Tabel II-2. Ponderea consumului dekenergie din surse regenerabile (% dinjconsumul final brut dekenergie)

Sursa: Buletin informativ Eurostat, 17/2018 – 25 Ianuarie 2018

Orientarea către o mai mare pondere de energie provenită din surse regenerabile poate de asemenea, să contribuieksemnificativ lakreducerea impactului negativkasupra mediului, ca urmare a utilizării energiei (de exemplu, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră), precum și lakreducerea dependențeijUE de importurile de energie din alte părți ale lumii. Prin urmare, UE își propune să-și mărească ponderea energieiiregenerabile în consumul delenergie la 20%, pânăiîn 2020. Sursele de energie regenerabile sunt surse care sunt practic inepuizabile sau se reînnoiesc în cursul unei vieți omenești. Emisiilekdekgaze cu efectidejseră într-o societate care folosește o pondere mai mare de energie din sursekregenerabile sunt practic neglijabile, astfel contribuindu-se la atenuarea schimbărilor climatice. Începând cu anul 2004, UE a crescut în mod constant pondereajsurselor regenerabilelde energie în consumulide energie și este pe cale să-și atingă obiectivul stabilit pentru 2020, amintit anterior.

În același timp, UE își propune ținte ambițioase și în ceeaice priveșteicreșterea ponderii de eficiență energetică cu 20%, pânăiîn 2020. În termeni absoluți, acest lucru înseamnă că pânăiîn 2020, consumul de energie al UE nu trebuie să depășească 1483 milioane tone echivalent petrol (Mtoe) de energie primară, sau 1086 Mtoe din energia finală (conform prevederilor Directivei privind eficiența energetică). Obținerea unui nivel crescut de eficiență energetică înseamnă că este nevoie de mai puțină energie pentru producerea acelorași rezultate economice.

Consumul primar de energie măsoară cererea totală de energie a unei țări. Acesta acoperă consumul din sectorul energetic, pierderile care apar în timpul transformării și distribuției energiei și consumul final de energie realizat de către utilizatorii finali. În comparație, consumul final de energie acoperă numai energia consumată de utilizatorii finali, cum ar fi gospodăriile, industria, agricultura și transporturile. Acesta exclude energia utilizată de sectorul energetic.

Directiva privind gradul de deschidere al piețelor a fost adoptată la nivelul UE în 1998. Chiar și în acest context, există încă numeroase țări cum ar fi Franța, Austria, Bulgaria, Luxemburg, Letonia și Slovacia care rămân rezistente la separarea completă a producției și a distribuției de energie. Spre deosebire de reformele pieței energiei impuse statelor membre de către UE, apariția inițială a piețelor în industria gazelor naturale din SUA nu făcea parte dintr-un proiect de restructurare al unei industrii de mult considerată ca fiind un exemplu clasic de monopol natural. În schimb, a reprezentat o modalitate eficientă de a corecta o lungă succesiune de erori de reglementare.

Începând cu anul 2009, piața europeană a energiei a fost schimbată fundamental, la acel moment fiind introdusă o nouă variantă de legislație la nivelul UE care vizează acest sector. În centrul noii legislații se află liberalizarea piețelor de gaz și electricitate, prin separarea producției de distribuție.

Motivul care a generat aceasta refundamentare, a fost acela de a asigura condițiile necesare piețelor în scopul de a răspunde nevoilor impuse de segmentul energiilor regenerabile, dar și pentru a atrage investiții în resurse – cum ar fi stocarea energiei – care pot compensa producția oscilantă de energie. Cea mai recentă variantă de legislație propusă de Uniunea Europeană privind piața internă, lansată în anul 2009 și cunoscută sub numele de cel de-al TreileakPachet energetic a fost adoptată atât în scopul îmbunătățirii și completării regulilor deifuncționare a pieței interne a energiei cât și pentru a rezolva problemele structurale existente. Cel de-al Treilea Pachet energetic vizează cinci obiective principale:

separarea activității furnizorilor de energie de cea a operatorilor de rețea

consolidarea independenței autorităților de reglementare

înființarea Agențieiipentru CooperareajAutorităților de Reglementareidin Domeniul Energiei (ACER)

cooperarea transfrontalieră întresoperatorii de sistemekde transport și crearea rețelelor europene pentru operatoriiide sisteme deitransport

transparență sporită a piețelor cu amănuntul în beneficiul consumatorilor

Cel de-aljTreilealPachet energetic a generat un progres tangibil pentru consumatori determinând totodată creșterea lichidității pe piețele europene de energie electrică și intensificarea semnificativă a comerțului transfrontalier. Consumatoriijdin multe statekmembre pot beneficia acumkde mai multe opțiuni. Creșterea concurenței, în special pe piețele en gros, a ajutat la menținerea prețurilor sub control. Drepturile consumatorilor introdusekde cel de-allTreilea Pachet energetic au îmbunătățit în mod evident poziția consumatorilorlpe piețele energiei, însă acest proces este unul de lungă durată și presupune eforturi comune susținute atât din partea CE, dar mai ales din partea statelor membre UE.

Din acest motiv, șapte ani mai târziu, la 30 noiembrie 2016, CE a propus un nou pachet de măsuri – Energie curată pentru toți europenii, care să includă norme armonizate cu actualul context energetic european, privind noul model de piață a energiei din UE, menit să ajute piețele energetice să includă mai multe surse regenerabile de energie, să consolideze rolul consumatorilor și să gestioneze mai bine fluxurile energetice în întreaga UE. În acest context s-a ținut cont de asemenea si de faptul ca piața trebuie să ofere stimulentele adecvate care să motiveze consumatorii să devină mai activi și să contribuie la menținerea stabilității sistemului de electricitate.

Acest pachet de măsuri reflectă unul dintre dezideratele CE, mai precis ca UE să conducă tranziția către o energie curată și nu doar de a se adapta la aceasta. Astfel, UE s-aiangajat să reducă emisiile de CO2 cuicelkpuțin 40% până în anul 2030, în timp ce se va concentra pe modernizarea economiei sale prin creșterea calității vieții cetățenilor europeni, dar și pe lărgirea plajei de locuri de muncă dedicate acestora. Propunerile pachetului au trei obiective principale: de a pune pe primul loc eficiența energetică, de a obține o poziție de lider mondial în domeniul energiilor regenerabile și de a asigura condiții echitabile de contractare a energiei, pentru consumatori. Potrivit documentului, consumatorii sunt participanți activi și actori centrali pe piețele energetice ale viitorului. Se militează de asemenea ca în viitorul apropiat, consumatorii din întreaga UE să aibă posibilitatea alegerii unor oferte mai bune pe piața energiei, să aibă acceskla instrumentelfiabile de comparare a prețurilor lakenergie și de asemenea, să poată produce și vinde propria energie electrică.

O mai mare transparență și o mai bună reglementare a pieței de energie oferă mai multe oportunități pentru ca societatea civilă să se implice mai mult în sistemul energetic și să răspundă la dinamica prețurilor la energie. Pachetul conține de asemenea, o serie de măsuri destinate protejării celor mai vulnerabili dintre consumatori și de rezolvare a sărăcieijenergetice și le solicită statelor membre să-și concentreze investițiile într-o mai mare măsură asupra celor săraci din punct de vedere energetic, evidențiind faptul că eficiența energetică reprezintă una dintre cele mai bune modalități de abordare a cauzelor profunde ale sărăcieijenergetice. Sărăcia energeticăkreprezintă o provocarekmajoră în întreaga UE și este generată de veniturile scăzute ale cetățenilor, corelate cu un nivel crescut al ineficienței din punctkdelvedere energeticla locuințelor. Prin intermediul propunerilor CE referitoare la măsurile de eficiențălenergetică, se solicită statelor membre să ia în considerare sărăcia energetică, implementând măsuri de eficiență în mod prioritar atât în gospodăriile afectate de sărăcia energetică, cât și în locuințele sociale.

Așa cum afirma și Daniel Yergin în lucrarea sa, comparativ cu un sistem controlat, piețele energetice mari, flexibile și funcționale asigură securitatea energetică prin absorbția șocurilor permițând cererii și ofertei să răspundă mai rapid nevoilor din piață.

La nivelul UE, în urma tuturor măsurilor întreprinse de-a lungul timpului s-au înregistrat deja progrese astfel că, consumatorii au posibilitatea de a-și schimba furnizorii pentru gaz și electricitate, iar furnizorii trebuie să le pună la dispoziție explicații lămuritoare privind termenii și condițiile contractuale. Eforturile de aliniere a normelor naționale privind piața și utilizarea rețelelor pentru gaz și energie electrică, precum și cele privind facilitarea și direcționarea investițiilor transfrontaliere în infrastructura energetică continuă și se află în plină dezvoltare.

2.4. Principalii consumatori de energie pe piețele din România

În perioada economiei centralizate, economia românească s-a dezvoltat prin intensificarea activității industriilor mari consumatoare de energie, a industriei grele, acest sector devenind în scurt timp cel mai mare consumator de energie la nivel național. Mecanismul de organizare a economiei centralizate s-a bazat pe sistemul de conducere pe bază de plan. Primul plan anual a fost cel din 1949, urmat de cel din anul 1950. Ulterior s-a trecut la planurile cincinale, primul fiind cel din perioada anilor 1951 – 1955. Economia socialistă a fost definită de industrializarea puternică, fenomen ce implica: electrificarea, mecanizarea complexă, dezvoltarea industriei grele (siderurgie, construcții de mașini), automatizarea producției.

Restructurarea economiei a determinat scăderea abruptă a consumului final de energie în sectorul industrial, de la aproximativ 41% în 2000, la 29% în 2013. Aceste efecte au fost amplificate odată cu începutul crizei economice, astfel încât în intervalul ​​2009-2010 principalul sector privind consumullfinal de energieia devenit cel rezidențial.

În conformitate cu datele prezentate în raportul ANRE – "Tendințeleleficienței energeticelși politici înlRomânia" în consonanță cukdatele Eurostat, înlperioada 2011-2015 consumul final dekenergie în România a scăzut de la 22,75 Mtep, la 21,90 Mtep, adică cu 854 ktep, ceea ce reprezintă mai puțin cu 3,8%. De precizat este și faptul că, în aceeași perioadă analizată, PIB-ul Românieija crescuticu 25,8%. În 2016, consumul final de energie a crescut ușor față de 2015, la 22,32 Mtep.

Conform Raportului remis de ANRE – Departamentul pentru Eficiență Energetică, în anul 2018, intitulat “Tendințele eficiențeiienergetice și politici înlRomânia” și realizat în baza datelor oficiale ale INS, cei trei mari consumatori de energie din România, la nivelul anului 2015 au fost: sectorul casnic, sectorul industrial, respectiv sectorul transporturilor, cele trei însumând 88,7% diniconsumul totalienergetic național.

Graficul alăturat, reprezintă evoluția consumuluiifinal energeticlpe sectoare, având ca referință anii 2011 și 2015, de unde reiese în mod evident tendința de scădere a consumuluijfinal energetic în majoritatea sectoarelor monitorizate. Consumul final de energie aferent activităților din sectoruljtransporturilor a înregistrat okcreștere semnificativă de 278 ktep (1,04%/an), iar energia utilizată în sectoruljindustrial a înregistrat o importantă scădere de 655 ktep reprezentând 29% din consumul finalkenergetic total. De asemenea, consumulkfinal de energie în sectorul agriculturii a crescut cu 6,4%. Ponderea consumuluikfinal energetic al sectorulkcasnic în consumul final energeticjal României a rămaskconstantă (34%), însă consumul finalkenergetic a înegistrat o scăderekcu 6,3%.

Figura II-4. Consumul final energetic pe sectoare

Sursa: InstitutulkNațional de Statistică

Structura consumuluijenergeticjfinal de energie, pelsectoare, la nivelul anului 2011 este redată în graficul alăturat:

Figura II-5. Ponderea consumuluikenergetic sectorial în consumullfinal de energie (2011)

Sursa: InstitutulkNațional de Statistică

Structura consumuluikenergetic finaljde energie, pe sectoare, la nivelul anului 2015 este redată grafic alăturat:

Figura II-6. Ponderea consumului energetic sectorial în consumul final de energie (2015)

Sursa: Institutul Național de Statistică

Analizând și comparând cele două grafice expuse anterior, se pot constata modificările înregistrate cu privire la pondereajconsumurilor sectorialekîn consumul final energetic, în perioada analizată. De exemplu, la nivelul anului 2015 consumul înregistrat în sectorul casnic a depășitjconsumul sectorului industrial cu 5%, iar consumul înregistrat în sectorul transporturi a cunoscut o creștere de 3%. Consumurilekenergetice în sectoarelejterțiar șilagricultură au crescut de asemenea, însă s-au menținut ca și ponderi înjconsumul final (9 %, respectiv 2%).

De precizat este și faptul că, factorii determinanți care influențează cererea de energie sunt reprezentați de structura economică și tehnologie. La nivel macro, fiecare dintre acestea influențează intensitatea energetică. În ceea ce privește structura economică, pe măsură ce o economie se dezvoltă, înclină spre a deveni mai orientată spre servicii. În măsura în care o unitate de producție de servicii necesită o cantitate mai mică de energie decât o unitate de producție, intensitatea energetică va scădea. Raportându-ne la tehnologie, cu cât capitalul alocat creșterii nivelului de eficiență energetică crește, cerererea de energie pentru un anumit nivel de producție va scădea, permițând astfel extinderea activității economice fără a angaja și o creștere a cererii de energie. În concluzie, așa cum indică și evidențele empirice, pe măsură ce intensitatea energetică scade, economiile se dezvoltă.

MODELAREA ECONOMETRICĂ A CONSUMULUI DE ENERGIE

Intensitatea energetică reprezintă un indicator al cantității de energie utilizate pentru a produce o unitate de producție economică. Intensitatea energiei finale măsoară eficiența energetică a economiei față de consumul final de energie care este suma de energie finală disponibilă în diferite sectoare după conversia surselor de energie.

Intensitatea energiei primare este măsurată prin raportul dintre consumul de energie primară și PIB. Relația dintre consumul (final sau brut) de energie și PIB este complicată deoarece dinamica PIB (creșterea economică) este în general însoțită de un progres în domeniul tehnologic, ceea ce determină diminuarea energointensivității, doar începând de la un anumit grad de dezvoltare (relația este de tip Kuznetz).

Pentru România, am identificat o relație pe termen lung între consumul de energie și PIB prin analiza de cointegrare.

Este de la sine înțeles faptul că, structura unei economii bazate pe ramuri energofage, nu poate fi schimbată foarte ușor. Însă, dacă România dorește să devină cu adevărat o țară dezvoltată, cu o economie competitivă, intensitatea energetică reprezintă un indicator cu un nivel relevanță majoră și care trebuie să înregistreze o scădere, ca urmare a folosirii unor tehnologii avansate și a reducerii ponderii în PIB a ramurilor energofage.

În scopul de a transpune aceste ipoteze în limbaj cantitativ prin intermediul modelelor economice care pot fi utilizate pentru previzionarea variabilelor de interes, voi insera analiza realizată privind estimarea relației dintre consumul final de energie (CFE) și produsul intern brut (PIB), în care am folosit indicatorul consumului final al energiei ca indicator format din suma consumului final de energie din industrie, transporturi, gospodării, servicii, agricultură.

3.1. Modelarea relației dintre consumul de energie și produsul intern brut, pentru țările din Uniunea Europeană. Modele de tip panel

Pornind de la ideea că produsul intern brut (PIB) reprezintă valoarea tuturor bunurilor și serviciilor finale, produse într-o economie într-o anumită perioadă de timp, explicăm ideea că acest indicator este folosit pentru a măsura activitatea economică de pe teritoriul unei țări.

PIB-ul este considerat drept indice al starii de sanatate a unui sistem economic, pentru că cifra lui sintetizează capacitatea acelei țări de a produce venit în interiorul ei.

3.1.1. Seriile de date

Seriile de date referitoare la consumul final de energie, consumul intern brut de energie și produsul intern brut sunt preluate din baza de date Eurostat:

consumul final de energie – seria "Final Energy Consumption", în mii tone echivalent petrol (tep). Sursa: Eurostat, Complete energy balances – date anuale [tabelul nrg_110a], disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do? dataset=nrg_110a&lang=en (accesat mai 2018)

consumul intern brut de energie – seria "Gross inland consumption", în mii tone echivalent petrol (tep). Sursa: Eurostat, Complete energy balances – date anuale [tabelul nrg_110a], disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show. do?dataset=nrg_110a&lang=en (accesat mai 2018)

produsul intern brut – seria "Gross domestic product", la prețurile piețe, milioane euro, transformate în prețuri 2010. Sursa: Eurostat, "GDP and main components" (producție, cheltuieli, venituri) [tabelul nama_10_gdp], disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en (accesat mai 2018)

Conform testelor standard de rădăcină unitate, seriile consumului final de energie sunt staționare în nivel. Testele de rădăcină unitate în panel și testele individuale sunt prezentate în tabelul III-1:

Tabel III-1. Teste de rădăcină unitate în panel pentru seriile consumului final de energie

Legendă:

Seriile cfe? cib? pib?: țările UE-28

Eșantion: 1990 2016

Variabile exogene: Efecte individuale

Sursa:

pentru consumul final de energie și consumul intern brut de energie: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" – date anuale [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en ()

pentru produsul intern brut: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

Testele nu identifică argumente în favoarea ipotezei nule (prezența rădăcinii unitate) atât în panel (Levin, Lin & Chu t – pentru rădăcină unitate comună), cât și individual (testele Im, Pesaran and Shin W-stat, ADF – Fisher și PP – Fisher) pentru seriile consumul final de energie și consumul intern brut de energie. În consecință, utilizăm în analiza de tip panel seriile respective în nivel. Mai mult, fiind staționare nu pot fi incluse în relații de cointegrare.

Seriile produsul intern brut pentru țările din UE nu sunt staționare. Atât la nivel individual, cât și ca evoluție în panel, seriile sunt integrate de ordinul I. În consecință, în modelele econometrice vor fi incluse în prima diferență, simbolic, d(pib?).

3.1.2. Modelarea relației dintre consumul final de energie și produsul intern brut

Construim un model de tip panel al legăturii dintre consumul final de energie, la nivel european și produsul intern brut. Pentru modelul strict omogen, coeficientul de determinare este R2 = 0.644. În aceste condiții, construim un model cu efecte specifice, de forma:

cfeit = a0 + a1d(pibit) + μi + γt + eit,

unde:

cfeit – reprezintă consumul final de energie în țara i, anul t;

pibit – este produsul intern brut din țara i, anul t;

d – operatorul de diferențiere;

a0 – coeficient de omogenitate (măsoară efectele comune);

a1 – coeficient care evaluează efectele modificării PIB asupra consumului final de energie;

μi – efectele specifice (fixe sau aleatorii) individuale, invariabile în timp;

γt – efectele specifice (fixe sau aleatorii) în timp, invariabile între țări;

eit – erorile idiosincratice

i – este un indice al țărilor din UE-28.

t – indice al timpului: 1990 – 2016.

Dacă parametrul a1 este semnificativ diferit de zero, atunci, la nivel european (UE-28), modificarea produsului intern brut a influențat evoluția consumului final de energie.

Existența unor coeficienți μi semnificativi semnalează prezența efectelor individuale: există anumite caracteristici specifice fiecărei țări din UE. Coeficienții γt evaluează particularitățile diferitelor momente de timp.

Rezultatele modelului sunt următoarele:

Tabel III-2. Model de tip panel cu efecte specifice individuale pentru evaluarea relației dintre consumul final de energie și produsul intern brut în țările UE-28

Observații: metoda de rezolvare Pooled EGLS (Period SUR). Eșantion: 1991-2016. Secțiuni (țări): 28. Numărul total de observații: 608. Matricea de covarianță a erorilor: period SUR (PCSE), corecție cu numărul gradelor de libertate.

Sursa:

pentru consumul final de energie: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" – date anuale [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en ()

pentru produsul intern brut: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

Pentru a ține seama de posibilitatea existenței unor relații de corelare între erorile din ecuația de regresie înregistrate pentru o anumită secțiune (țară), la diferite momente de timp, am folosit metoda de rezolvare EGLS [estimare prin "metoda celor mai mici pătrate generalizată"] cu opțiunea SUR (engl. "seemingly unrelated regression").

Modificarea produsului intern brut influențează pozitiv evoluția consumului final de energie, la nivel european. În afara de această corelație, la nivelul fiecărei țări se înregistrează un efect individual specific fix (testul de tip Hausman respinge ipoteza unor efect specifice aleatorii). Efectele fixe sunt semnificative, iar ca mărime, depind de dimensiunea fiecărei țări. Pentru România, μ-România = 23932.91, astfel încât modelul extras din panel este:

cfeRomânia,t = 23932.91 + 0.032112 d(pibRomânia,t) + uRomânia,t,

unde u este variabila reziduală.

3.1.3. Modelarea relației dintre consumul intern brut de energie și produsul intern brut

Construim un model de tip panel al legăturii dintre consumul intern brut de energie, la nivel european și produsul intern brut. Pentru identificarea efectelor individuale specifice, construim un model de forma:

cibit = a0 + a1d(pibit) + μi + eit,

unde cibit este consumul intern brut de energie în țara i, anul t, iar celelalte simboluri au semnificația prezentată în cazul modelului precedent. Rezultatele estimării sunt următoarele:

Tabel III-3. Model de tip panel cu efecte specifice individuale pentru evaluarea relației dintre consumul final de energie și produsul intern brut în țările UE-28

Observații: metoda de rezolvare Pooled EGLS (Period SUR). Eșantion: 1991-2016. Secțiuni (țări): 28. Numărul total de observații: 608. Matricea de covarianță a erorilor: period SUR (PCSE), corecție cu numărul gradelor de libertate.

Sursa:

pentru consumul intern brut de energie: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" – date anuale [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en ()

pentru produsul intern brut: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

La fel ca în cazul modelului precedent, pentru a ține seama de posibilitatea existenței unor relații de corelare între erorile din ecuația de regresie înregistrate pentru o anumită secțiune (țară), la diferite momente de timp, am folosit metoda de rezolvare EGLS cu opțiunea SUR.

Modificarea produsului intern brut influențează pozitiv evoluția consumului intern de energie, la nivel european. În afara de această corelație, la nivelul fiecărei țări se înregistrează un efect individual specific fix (testul de tip Hausman respinge ipoteza unor efect specifice aleatorii). Efectele fixe sunt semnificative, iar ca mărime, depind de dimensiunea fiecărei țări. Modelul este asemănător celui dezvoltat pentru consumul final de energie.

Pentru România, μ-România = 37624.53, astfel încât modelul extras din panel este:

cibRomânia,t = 37624.53 + 0.050877 d(pibRomânia,t) + uRomânia,t,

unde u este variabila reziduală.

Rezultatele sunt asemănătoare celor obținute prin modelul anterior, pentru relația dintre consumul final de energie și produsul intern brut.

3.2. Modelarea energointensivității produsului intern brut pentru țările din Uniunea Europeană. Modele de tip panel

3.2.1. Seriile de date

Calculăm energointensivitatea produsului intern brut în două variante: ca raport între consumul final de energie și produsul intern brut, respectiv raport între consumul intern brut de energie și produsul intern brut. Unitatea de măsură este aceeași: mii tone echivalent petrol consum energetic la un milion euro (prețuri 2010) produs intern brut.

Seriile de date referitoare la consumul final de energie, consumul intern brut de energie și produsul intern brut sunt descrise în subcapitolul precedent.

La nivelul UE, energointensivitatea produsului intern brut, calculată ca raport între consumul final de energie (în mii tep) și produsul intern brut (milioane euro, prețuri 2010), a înregistrat o tendință de scădere în ultimii 20 de ani (figura III-1). Tendința cea mai accentuată este înregistrată în noile țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România.

Figura III-1. Energointensivitatea produsului intern brut în țările Uniunii Europene – consumul final de energie (mii tep) la un milion euro produs intern brut

Sursa:

pentru consumul final de energie: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" – date anuale [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en ()

pentru produsul intern brut: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

O tendință similară a înregistrat și energointensivitatea produsului intern brut calculată ca raport între consumul intern brut de energie (în mii tep) și produsul intern brut (în milioane euro, prețuri 2010). Datele pentru țările UE-28 sunt prezentate în figura III-2.

Figura III-2. Energointensivitatea produsului intern brut în țările Uniunii Europene – consumul intern brut de energie (mii tep) la un milion euro produs intern brut

Sursa:

pentru consumul final de energie: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" – date anuale [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en ()

pentru produsul intern brut: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

Dacă se combină o serie staționară (consumul final, sau consumul intern brut de energie) cu o serie nestaționară, integrată de ordinul 1 (produsul intern brut), atunci rezultatul este, teoretic, o serie nestaționară .

Testele de rădăcină unitate pentru seriile energointesivității produsului intern brut, individuale și în panel, sunt prezentate în tabelele următoare.

Tabel III-4. Teste de rădăcină unitate în panel pentru seriile energointesivității produsului intern brut – consumului final de energie / produsul intern brut

Observație: pentru testele de rădăcină unitate individuale, variabilele exogene sunt efectele specifice individuale, respectiv tendințe lineare individuale.

Legendă:

Seriile eni1?: țările UE-28

Eșantion: 1990 2016

Sursa:

pentru consumul final de energie: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" – date anuale [tabelul nrg_110a], mai 2018, disponibil la http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en;

pentru produsul intern brut: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en.

Rezultatele nu sunt concludente. Testele din prima generație (de tip ADF și Phillips-Perron) și testul Im, Pesaran & Shin (în modelul cu trend linear) nu identifică rădăcini unitate individuale, în schimb testele de tip Hadri nu găsesc argumente în favoarea ipotezei de staționaritate. La fel, pentru rădăcina unitate comună (în panel): testul Levin, Lin & Chu t respinge ipoteza nulă, iar testul Breitung – t găsește evidențe în favoarea ipotezei respective.

Tabel III-5. Teste de rădăcină unitate în panel pentru seriile energointesivității produsului intern brut – consumului intern brut de energie / produsul intern brut

Observație: pentru testele de rădăcină unitate individuale, variabilele exogene sunt efectele specifice individuale, respectiv tendințe lineare individuale.

Legendă:

Seriile eni2?: țările UE-28

Eșantion: 1990 2016

Sursa:

pentru consumul intern brut de energie: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" – date anuale [tab. nrg_110a], acces. mai 2018, disponibil la http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en ()

pentru produsul intern brut: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

Rezultatele nu sunt categorice. La fel ca în cazul precedent, testele din prima generație (de tip ADF și Phillips-Perron) și testul Im, Pesaran & Shin (în modelul cu trend linear) nu identifică rădăcini unitate individuale, în schimb testele de tip Hadri nu găsesc argumente în favoarea ipotezei de staționaritate. La fel, pentru rădăcina unitate comună (în panel): testul Levin, Lin & Chu t respinge ipoteza nulă, iar testul Breitung – t găsește evidențe în favoarea ipotezei respective.

Având în vedere rezultatele prezentate în tabelele precedente, pentru siguranță acceptăm concluziile testelor din a doua generație: seriile nu sunt staționare în nivel, eventual sunt trend staționare.

3.2.2. Relația de cauzalitate între energointensivitatea produsului intern brut și dezvoltarea economică (versiunea Tota-Yamamoto a testului Granger)

Având în vedere faptul că seriile privind energointensivitatea și dezvoltarea economică (produsul intern brut) nu sunt staționare, pentru analiza relațiilor de cauzalitate aplicăm versiunea Tota-Yamamoto a testului de cauzalitate de tip Granger. În primul rând, determinăm numărul optim de lag-uri în modelul VAR construit pornind de la cele două variabile.

Pentru versiunea de calcul a energointensivității pornind de la consumul final de energie, numărul optim de lag-uri este 3. Valoarea a fost determinată ca rezultat comun al criteriilor informaționale Schwarz și Hannan-Quinn (pentru un număr maxim l = 10). Construim un model VAR(3) cu variabile exogene consumul final de energie și produsul intern brut, ambele decalate cu 4 perioade (l + d, unde d = ordinul de diferențiere al proceselor respective, adică d = 1). Testul de tip Granger, aplicat în modelul VAR construit după metodologia prezentată (metodologia Toda-Yamamoto) este prezentat în tabelul III-6.

Tabel III-6. Testul de cauzalitate Granger (versiunea Toda-Yamamoto) între nivelul dezvoltării economice și energointensivitatea evaluată pe baza consumului final de energie

Eșantion: 1990 2020. Observații incluse: 524

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en și "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

Dacă respingem ipoteza că PIB nu este cauza pentru energointensivitate, într-un model de tip VAR, atunci riscul de eroare este de 0.87%. Acceptăm că PIB este o cauză (în sens Granger) pentru energointensivitatea evaluată pe baza consumului final de energie. Relația inversă (energointensivitatea nu este cauză pentru PIB) are o probabilitate atașată de 59%. În consecință, nu respingem ipoteza că energointensivitatea nu este cauză pentru PIB.

Pentru versiunea de calcul a energointensivității pornind de la consumul intern brut de energie, numărul optim de lag-uri este 3. Valoarea a fost determinată ca rezultat comun al criteriilor informaționale Akaike, Schwarz și Hannan-Quinn (pentru un număr maxim l = 12). Potrivit metodologiei Toda-Yamamoto, construim un model VAR(3) cu variabile exogene consumul final de energie și produsul intern brut, ambele decalate cu 4 perioade (l + d, unde d = ordinul de diferențiere al proceselor respective, adică d = 1).

Testul de tip Granger, aplicat în modelul VAR construit după metodologia prezentată (metodologia Toda-Yamamoto) este prezentat în tabelul III-7.

Tabel III-7. Testul de cauzalitate Granger (versiunea Toda-Yamamoto) între nivelul dezvoltării economice și energointensivitatea evaluată pe baza consumului intern brut de energie

Eșantion: 1990 2020. Observații incluse: 524

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en și "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

Dacă respingem ipoteza că PIB nu este cauza pentru energointensivitate, într-un model de tip VAR, atunci riscul de eroare este de 22.38%, superior pragului standard de 5%. Acceptăm că PIB nu este o cauză (în sens Granger) pentru energointensivitatea evaluată pe baza consumului intern brut de energie. Relația inversă (energointensivitatea nu este cauză pentru PIB) are o probabilitate atașată de 74.7%. În consecință, nu respingem ipoteza că energointensivitatea nu este cauză pentru PIB.

În concluzie, testul de cauzalitate Granger (în versiunea Toda-Yamamoto) nu respinge existența unei relații unidirecționale de cauzalitate între produsul intern brut și energointensivitatea evaluată pe baza consumului final de energie (cu PIB – cauză) și respinge orice alte relații de cauzalitate. În consecință, dacă între variabilele energointensivitate și creșterea economică există o relație, atunci această relație este mai complexă decât o legătură lineară, chiar dacă această legătură este evaluată într-un model multivariat de tip VAR (vectori autoregresivi). Ca urmare, încercăm identificarea unor relații mai complexe între variabilele respective.

3.2.3. Relația de cointegrare dintre energointensivitatea produsului intern brut și dezvoltarea economică

Pentru analiza relației dintre energointensivitatea produsului intern brut și dezvoltarea economică, pentru țările UE (UE-28), ținem seama de faptul că ambele variabile ar putea fi nestaționare. În consecință, testăm existența unor relații de cointegrare între variabilele respective.

Testul de cointegrare în panel (de tip Pedroni) între nivelul dezvoltării economice (estimat prin produsul intern brut) și energointensivitatea măsurată pornind de la consumul final de energie este prezentat în tabelul III-8.

Tabel III-8. Testul de cointegrare între nivelul dezvoltării economice și energointensivitatea evaluată pe baza consumului final de energie

Ipoteza nulă: nu există cointegrare

a. Ipoteza alternativă: coeficienți autoregresivi comuni

b. Ipoteza alternativă: coeficienți autoregresivi individuali

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en și "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

Din cele 11 teste, 9 resping ipoteza nulă (lipsa cointegrării) la pragul de 1%, iar celelalte două resping ipoteza respectivă la 5%. În consecință, admitem că între nivelul dezvoltării economice și energointensivitatea (evaluată ca raport între consumul final de energie și produsul intern brut) există o relație de cointegrare în panel, pentru țările din UE (UE-28).

Testul de cointegrare în panel de tip Pedroni între nivelul dezvoltării economice (estimat prin produsul intern brut) și energointensivitatea evaluată pornind de la consumul intern brut de energie este prezentat în tabelul III-9.

Tabel III-9. Testul de cointegrare între nivelul dezvoltării economice și energointensivitatea evaluată pe baza consumului intern brut de energie

Ipoteza nulă: nu există cointegrare

a. Ipoteza alternativă: coeficienți autoregresivi comuni

b. Ipoteza alternativă: coeficienți autoregresivi individuali

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en și "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

Din cele 11 teste de cointegrare, 9 resping ipoteza nulă (lipsa cointegrării) la pragul de 1%, un test respinge ipoteza respectivă la 10% (Panel v-Statistic) și un singur test nu respinge ipoteza nulă (group rho, la pragul de 15.2%). În consecință, admitem că între nivelul dezvoltării economice și energointensivitatea (evaluată ca raport între consumul intern brut de energie și produsul intern brut) există o relație de cointegrare în panel, pentru țările din UE (UE-28).

Având în vedere relațiile de cointegrare dintre energointensivitate și creșterea economică, estimăm model de tipul

eniit = a0 + a1∙pibit + (μi + γi∙t) + eit,

unde:

eniit – reprezintă energointensivitatea produsului intern brut din țara i, anul t;

pibit – este produsul intern brut din țara i, anul t;

a0 – coeficient de omogenitate (măsoară efectele comune);

a1 – coeficient care evaluează efectele modificării PIB asupra energointensivității;

μi – efectele specifice (fixe sau aleatorii) individuale, invariabile în timp;

γi – coeficient care măsoară efectele specifice individuale determinate de evoluția progresului tehnologic din fiecare țară (i) asupra energointensivității;

eit – erorile idiosincratice;

i – este un indice al țărilor din UE-28.

t – indice al timpului (1990 – 2016).

Dacă parametrul a1 este semnificativ diferit de zero, atunci, la nivel european (UE-28), nivelul de dezvoltare economică a influențat dinamica energointensivității produsului intern brut.

Existența unor coeficienți μi semnificativi semnalează prezența efectelor individuale: există anumite caracteristici specifice fiecărei țări din UE. Coeficienții γ evaluează impactul progresului tehnic asupra energointensivității: dacă γi < 0, atunci la nivelul țării i s-a înregistrat o îmbunătățire a tehnologiilor de fabricație în sensul scăderii energointensivității.

Am construit două modele: în primul model, energointensivitatea este definită ca raport între consumul final de energie și produsul intern brut, iar în al doilea, ca raport între consumul final brut de energie și produsul intern brut.

Rezultatele estimării sunt sintetizate în tabelul III-10.

Tabel III-10. Model de tip panel cu efecte specifice individuale pentru evaluarea relației dintre energointensivitate și dezvoltarea economică în țările UE-28

Observații:

Pentru uniformitatea exprimării coeficienților, valoarea produsului intern brut (în milioane euro, prețuri 2010) a fost împărțită la 106, iar valorile variabilei t au fost împărțite la 100.

Metoda de rezolvare Pooled EGLS (Period SUR). Eșantion: 1991-2016. Secțiuni (țări): 28. Numărul total de observații: 608. Matricea de covarianță a erorilor: period SUR (PCSE), corecție cu numărul gradelor de libertate.

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/ nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en și "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa http://appsso.eurostat.ec.europa. eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en.

Toți coeficienții din model sunt semnificativ diferiți de zero la pragul p < 0.0001, iar efectele specifice individuale fixe nu sunt redundante: pentru coeficienții μ riscul de redundanță este p(F=42035.7) < 0.0001, pentru primul model și p(F=30925.1) < 0.0001, pentru cel de-al doilea, iar pentru coeficienții γ riscul de redundanță este p(F=5417.4) < 0.0001, pentru primul model și p(F=4753.4) < 0.0001, pentru cel de-al doilea.

eniit = a0 + a1∙pibit + (μi + γi∙t) + eit,

În ambele modele, coeficienții a1 sunt negativi și semnificativ diferiți de zero, ceea ce însemnă că un nivel de dezvoltare economică mai ridicat este asociat cu o energointensivitate mai redusă. La nivelul fiecărei țări din UE coeficienții γi sunt negativi (și semnificativ diferiți de zero), ceea ce înseamnă că țările respective au promovat în timp tehnologii mai puțin energointensive.

Valori mai mari (în modul) ale coeficienților γi se înregistrează în noile țări membre ale UE. Explicăm această situație prin faptul că, în țările respective, adoptarea unor tehnologii mai puțin energointensive (rezultat al progresului tehnic) s-a suprapus peste un proces masiv de restructurare, care a avut ca efect diminuarea ponderii în produsul intern brut a ramurilor energointensive.

3.2.4. Legătura dintre consumul intern brut și consumul final de energie

Diferența dintre consumul intern brut și consumul final de energie depinde de dimensiunea economiei și de nivelul de dezvoltare al țărilor din UE. Pentru evaluare, am construit un model de tipul:

unde reprezintă raportul față de produsul intern brut (pib) a diferenței dintre consumul intern brut de energie (cib) și consumul final de energie (cfe) din țara i, în anul t, μi este efectul specific individual, γi este efectul specific individual legat de dinamica în timp a ponderii respective, iar eit este eroarea idiosincratică. Din model am exclus Luxemburg și Malta. Rezultatele sunt următoarele:

Tabel III-11. Diferența dintre consumul intern brut și consumul final de energie în țările Uniunii Europene

Observații: Metoda de rezolvare: Panel EGLS (Cross-section SUR). Eșantion: 1990-2016 (27 de înregistrări). Numărul de secțiuni (țări): 26 (UE-28, mai puțin Luxemburg și Malta). Numărul total de observații incluse în calcul: 597 (panel neechilibrat).

Sursa:

pentru consumul final de energie și consumul intern brut de energie: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "Complete energy balances" – date anuale [tabelul nrg_110a], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_110a&lang=en ()

pentru produsul intern brut: calcule în EViews-10 pe baza datelor Eurostat, "GDP and main components" [tabelul nama_10_gdp], accesat mai 2018, disponibil la adresa web http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_gdp&lang=en

Coeficienții din model sunt semnificativ diferiți de zero la pragul p < 0.0001. Datele relevă câteva concluzii interesante. Pentru ilustrare (figura III-3), coeficienții μi (care evaluează distanța dintre cei doi indicatori) și γi (care măsoară recuperarea decalajului) au fost normalizați în intervalul [0, 1], respectiv [-1, 0]:

Figura III-3. Legătura dintre consumul intern brut și consumul final de energie pentru țările Uniunii Europene

Sursa: calcule pe baza modelului de tip panel

Concluziile sunt următoarele:

Noile țări membre (NTM) ale UE înregistrează cele mai mari diferențe dintre consumul final de energie și consumul intern brut de energie (ca pondere în produsul intern brut): în ordonarea descrescătoare a decalajelor NTM sunt pe primele 11 poziții (în tabelul precedent, respectiv, la baza figurii de mai sus).

Coeficienții γi sunt negativi în toate țările, ceea ce semnifică un proces de recuperare a diferențelor, în timp;

Recuperarea decalajului este mai rapidă în noile țări membre ale Uniunii Europene: în ordonarea crescătoare a coeficienților γi, la fel NTM sunt pe primele 11 poziții.

Există o corelație puternică între mărimea decalajului și dimensiunea coeficienților care evaluează viteza de recuperare: coeficientul de corelație τ al lui Kendall între rangurile estimatorilor calculați pentru parametrii μi, (ordonați crescător) respectiv γi (ordonați crescător) este 0.7723.

Anticipăm, în consecință, o reducere a diferențelor dintre țările membre ale UE în ceea ce privește decalajele dintre consumul intern brut și consumul final de energie, măsurate ca raport față de produsul intern brut (indicatori de energointensivitate).

3.3. Modelarea relației dintre consumul de energie și produsul intern brut, pentru România

3.3.1. Seriile de date

Pentru a stabili legătura între consumul de energie și produsul intern brut am folosit serii de timp constând din datele statistice anuale pentru perioada 1990 – 2016(7). Datele sunt preluate din evidența Eurostat și valorile prezentate în tabelul următor:

Tabel III-12. Consumul de energie și produsul intern brut, 1990-2016

Sursa datelor: Eurostat (http://ec.europa.eu/eurostat) Pentru:

Consumul final de energie (CFE): "Complete energy balances – annual data. Final Energy Consumption" [tabelul nrg_110a]

Consumul intern brut de energie (CIBE): "Complete energy balances – annual data. Gross inland consumption" [tabelul nrg_110a]

Produsul intern brut (PIB) în prețuri 2010 (euro): "GDP and main components. Gross domestic product at market prices" [tabelul nama_10_gdp]

Caracteristicile seriilor de timp determină tipul de model econometric ce poate fi utilizat în analiză și prognoză. Pornind de la aceasta, an analizat natura seriilor CFE, CIBE șî PIB. Am utilizat, ca suport, programul Econometric Views.

a. Caracteristicile seriei "consumul final de energie"

Grafic, seria "consumul final de energie", pentru România în perioada 1990-2016 este prezentată în figura III-4. În grafic, am reprezentat, de asemenea, trendul seriei, calculat prin filtrul Hodrick-Prescott (λ = 100).

Figura III-4. Evoluția consumului final de energie în România (1990-2016)

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

În perioada 1990 – 2016, indicatorul CFE a cunoscut fluctuații accentuate (cu creșteri succesive, dar și cu scăderi semnificative), pe o tendință globală descendentă. După 1999, CFE s-a stabilizat la valori cuprinse între 21 și 23 mil. tep.

Fluctuațiile față de trendul calculat cu ajutorul filtrului Hodrick-Prescott sunt prezentate în figura III-5. Volatilitatea seriei este mai accentuată în perioada de restructurare puternică a economiei, caracterizată, în principal prin scăderea ponderii industriei în valoarea adăugată brută la nivel național. După 2003, tendința de scăderea a consumului final de energie se menține, dar cu un ritm mai scăzut, iar fluctuațiile sunt mult atenuate.

Figura III-5. Fluctuațiile consumului final de energie față de trend

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Analiza staționarității seriei "consumul final de energie"

Analiza staționarității este importantă econometric, deoarece dacă o serie este staționară atunci un șoc asupra seriei respective are doar efect temporar. Din punctul de vedere al modelării economice, analiza efectuată pe serii nestaționare poate duce la apariția unor corelații false .

Analiza staționarității seriei am realizat-o în EViews-10, atât prin aplicarea unor teste de rădăcină unitate din prima generație (ADF, Phillips-Perron, KPSS), cât și prin analiza rezultatelor obținute prin aplicarea unor teste cu punct optimal (sau teste din a doua generație, GLS-DF, ERS, Ng-Perron).

Rezultatele aplicării testelor de rădăcină unitate asupra valorilor seriei "consumul final de energie" sunt prezentate în tabelul III-13 (modelele includ constanta). Pentru respingerea ipotezei nule (prezența rădăcinii unitate), valoarea testului statistic asociat trebuie să fie inferioară valorii critice.

Tabel III-13. Testarea staționarității seriei "consumul final de energie" pentru perioada 1990-2016

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Testele din prima generație (ADF, Phillips-Perron, KPSS) resping ipoteza de rădăcină unitate la pragul de 10% (ADF și KPSS), respectiv 1% (Phillips-Perron). În schimb, pentru testele din a doua generație, rezultatele nu sunt coerente: testul de tip GLS-DF respinge ipoteza de rădăcină unitate la pragul de 10%, în schimb, testele ERS și Ng-Perron nu resping ipoteza respectivă. Mai mult, testele ERS și Ng-Perron nu resping ipoteza de rădăcină unitate nici în seria diferențiată, ci doar în seria dublu diferențiată. În concluzie, natura seriei, potrivit testelor respective este cea descrisă în tabelul III-14.

Tabel III-14. Natura seriei "consumul final de energie"

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei..

Rezultatele nu sunt coerente. Explicăm acest fapt prin numărul relativ redus de observații incluse în model (înregistrarea datelor este în perioada 1990-2016, adică 25 de observații) și volatilitatea crescută din prima parte (anii '90). Dacă analizăm seria de date după anul 2000, atunci toate testele de radăcină unitate indică o structură de tip I(1), adică seria este nestaționară de ordinul I. Ca agument, prezentăm în tabelul următor doar rezultatele aplicării testului de tip Ng-Perron (tabelul III-15). Ipoteza nulă a testului este H0: seria are o rădăcină unitate.

Tabel III-15. Testarea staționarității seriei "consumul final de energie" pentru perioada 2001-2016

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei..

Așa cum se poate observa, valoarea testului statistic pentru seria în diferențe este mai mică decât valoarea critică la pragul de 5% ceea ce înseamnă că seria este generată de un proces nestaționar în nivel și staționar în diferențe, de tip I(1).

b. Caracteristicile seriei "consumul intern brut de energie"

Grafic, seria "consumul intern brut de energie", pentru România în perioada 1990-2016 este prezentată în figura III-6. În grafic, am reprezentat, de asemenea, trendul seriei, calculat prin filtrul Hodrick-Prescott (λ = 100).

Consumului intern brut de energie în România, pentru perioada 1990-2016, a înregistrat o tendință globală de scădere, cu fluctuații mai reduse comparativ cu volatilitatea înregistrată de consumul final de energie (figura III-6).

Figura III-6. Evoluția consumului intern brut de energie în România (1990-2016)

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Fluctuațiile față de trendul calculat cu ajutorul filtrului Hodrick-Prescott sunt prezentate în figura III-7.

Figura III-7. Fluctuațiile consumului intern brut de energie față de trend

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Analiza staționarității seriei "consumului intern brut de energie"

Rezultatele aplicării testelor de rădăcină unitate asupra valorilor seriei "consumului intern brut de energie" sunt prezentate în tabelul III-16 (modelele includ constanta). Pentru respingerea ipotezei nule (prezența rădăcinii unitate), valoarea testului statistic asociat trebuie să fie inferioară valorii critice.

Tabel III-16. Testarea staționarității seriei "consumul intern brut de energie"

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Cu excepția testelor din prima generație Phillips-Perron și KPSS, toate celelalte teste nu resping ipoteza de rădăcină unitate pentru seria în nivel. În schimb, cu excepția ERS, toate celelalte teste resping ipoteza de rădăcină unitate pentru seria calculată prin diferențiere simplă.

În concluzie, acceptăm ipoteza sugerată de majoritatea testelor și anume faptul că seria "consumului intern brut de energie" este generată de un proces stohastic nestaționar, de tip I(1) – seria este integrată de ordinul I. De altfel, pentru perioada 2001-2016, toate testele sugerează o structură de tip I(1).

c. Caracteristicile seriei "produsul intern brut"

Produsul intern brut este calculat în milioane euro, prețuri 2010. Datele disponibile pentru România acoperă perioada 1990 – 2017 (vezi tabelul III-12).

Grafic, seria "Produsul Intern Brut", este prezentată în figura III-8. În grafic, am reprezentat, de asemenea, trendul seriei, calculat prin filtrul Hodrick-Prescott (λ = 100).

În perioada 1990 – 2017, Produsul intern brut a înregistrat o tendință globală de creștere. Pe fondul acestui trend general, pot fi constatate perioade de recesiune economică, așa cum sunt cele de la începutul anilor '90, sau cele ulterioare crizei economico-financiare începute în 2009.

Figura III-8. Evoluția produsului intern brut în România (1990-2017)

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Figura III-9. Fluctuațiile produsului intern brut față de trend

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Fluctuațiile față de trendul calculat cu ajutorul filtrului Hodrick-Prescott sunt prezentate în figura III-9. Dacă interpretăm trendul Hodrick-Prescott ca fiind "produsul intern brut potențial", atunci volatilitatea seriei reprezintă abaterea (engl. gap) dintre valorile efective ale PIB și potențial. În această ipoteză, PIB s-a situat peste potențial (gap pozitiv, teoretic cu presiuni asupra inflației), doar în anii 1995-1996, 2006-2009 și 2017.

Analiza staționarității seriei "Produsul Intern Brut"

Rezultatele aplicării testelor de rădăcină unitate asupra valorilor seriei "produsul intern brut" sunt prezentate în tabelul III-17 (modelele includ constanta). Pentru respingerea ipotezei nule (prezența rădăcinii unitate), valoarea testului statistic asociat trebuie să fie inferioară valorii critice.

Tabel III-17. Testarea staționarității seriei "produsul intern brut" în perioada 1990-2017

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei..

Cu excepția KPSS, celelalte teste nu resping ipoteza de rădăcină unitate pentru seria în nivel. Testele din prima generație (ADF, Phillips-Perron, KPSS) resping ipoteza de rădăcină unitate pentru seria calculată prin diferențiere simplă. În cazul testelor din a doua generație, rezultatele nu sunt coerente: testul de tip GLS-DF respinge ipoteza de rădăcină unitate la pragul de 5%, în schimb, testele ERS și Ng-Perron nu resping ipoteza respectivă. Mai mult, testele ERS și Ng-Perron nu resping ipoteza de rădăcină unitate nici în seria diferențiată, ci doar în seria dublu diferențiată.

Dacă analizăm seria de date după anul 2000, atunci toate testele de rădăcină unitate indică o structură de tip I(1), adică seria este nestaționară de ordinul I. Ca argument, prezentăm în tabelul III-18 doar rezultatele aplicării testelor de tip Ng-Perron. Ipoteza nulă a testului este H0: seria are o rădăcină unitate.

Tabel III-18. Testarea staționarității seriei "produsul intern brut" în perioada 2001-2017

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Așa cum se poate observa, valoarea testului statistic pentru seria în diferențe este mai mică decât valoarea critică la pragul de 10% ceea ce înseamnă că seria PIB pentru 2001-2017 ar putea fi generată de un proces stohastic nestaționar de tip I(1).

3.3.2. Relația dintre CFE și PIB

a. Testarea relațiilor de cauzalitate

Având în vedere faptul că seriile de date sunt relativ scurte (27 de înregistrări), testele de staționaritate sunt nesigure. În această situație, încercăm să identificăm existența unor relații de cauzalitate între consumul final de energie și produsul intern brut. În acest scop, într-o primă fază, identificăm structura unui model de tip Vector AutoRegresiv (VAR), construit pe baza celor două variabile. Concret, aplicăm o procedură de selectare a numărului de lag-uri într-un asemenea model. Rezultatele sunt prezentate în tabelul III-19.

Tabel III-19. Identificarea modelului VAR pentru consumul final de energie și produsul intern brut

VAR – selectarea numărului de lag-uri

Variabile endogene: consumul final de energie (CFE) și produsul intern brut (PIB)

Exogenă în model: constanta (C)

Eșantion: 1990 2016. Observații incluse: 23

* indică ordinul selectat prin criteriul respectiv (la pragul de 5%)

LR: Testul modificat de tip Lagrange secvențial

FPE: Eroarea finală de prognoză

AIC: Criteriul informațional Akaike

SIC: Criteriul informațional Schwarz

HQ: Criteriul informațional Hannan-Quinn.

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Testele FPE, AIC și HQ selectează p = 2, iar LR și SIC selectază p = 1. Pentru siguranță, alegem modelul VAR cu 2 lag-uri.

Având în vedere suspiciunea de non-staționaritate sugerată de testele de rădăcină unitate, aplicăm versiunea Toda-Yamamoto a testului de cauzalitate Granger.

Testul de cauzalitate Granger poate fi aplicat doar în cazul seriilor staționare. Versiunea Toda-Yamamoto oferă rezultate semnificative și în prezența unor procese stohastice nestaționare .

Potrivit acestui test, dacă seriile analizate sunt integrate de ordinul 1 (d = 1), în modelul VAR(2) sunt introduse ca variabile exogene CFEt-3 și PIBt-3. Apoi, se aplică testul de cauzalitate de tip Granger în modelul VAR care include și blocul variabilelor exogene.

Rezultatele sunt prezentate în tabelul III-20.

Tabel III-20. Testul de cauzalitate de tip Toda-Yamamoto pentru consumul final de energie și produsul intern brut

VAR – Teste de cauzalitate de tip Granger (Block Exogeneity Tests)

Eșantion: 1990 2016. Observații incluse: 24

Sample: 1990 2016

Included observations: 24

Variabila dependentă: consumul final de energie (CFE)

Variabila dependentă: produsul intern brut (PIB)

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Testele de cauzalitate nu resping ipoteza conform căreia PIB nu este o cauză (în sens Granger) pentru CFE (dacă se respinge ipoteza de non-cauzalitate riscul este de 66.78%, valoare mult superioară pragului standard de 5%) și nu resping ipoteza conform căreia CFE nu este o cauză (în sens Granger) pentru PIB (dacă se respinge ipoteza de non-cauzalitate riscul este de 16.97%). În concluzie, testele de cauzalitate nu identifică o relație semnificativă între consumul final de energie și produsul intern brut, într-un model standard. În aceste condiții, testăm existența unei astfel de relații într-un model mai complex.

b. Legătura dintre creșterile absolute ale variabilelor (modelul în diferențe)

Identificarea modelului se obține prin selectarea unei funcții (sau a unui grup de funcții) matematice, cu ajutorul căreia se urmărește să se descrie (să se aproximeze) valorile variabilei endogene Y în funcție de variația variabilei exogene X. Funcțiile matematice care se pot utiliza în acest sens – funcții liniare sau neliniare – sunt numeroase și de forme diverse.

Analizăm o relație de tipul:

CFEt = f(PIBt, et)

unde:

CFE – consumul final de energie (variabilă dependentă);

PIB – Produsul Intern Brut (variabila explicativă);

e – alți factori de influență;

t – index al timpului, t = 1990, …, 2016.

Deoarece variabilele sunt integrate de ordinul 1, econometric datele în nivel nu pot fi incluse într-o ecuație de regresie. Afirmația se bazează pe analiza staționarității seriilor de date . Mai mult, așa cum am arătat în analiza de cauzalitate, testele nu identifică o relație între variabilele în nivel. Din această cauză am procedat la diferențierea seriilor:

d(CFEt) = CFEt – CFEt-1

d(PIBt) = PIBt – PIBt-1.

Admitem pentru început ipoteza că, între cele două variabile există o legătură lineară.

d(CFEt) = a0 + a1d(PIBt) + et, t = 1990, …, 2016.

Am estimat această ecuație cu ajutorul EViews prin metoda celor mai mici pătrate:

R2 = 0.5685.

[sub estimatori, în paranteză, t-statistic].

În ecuația de regresie, ut este variabila reziduală. Estimatorii sunt semnificativ diferiți de zero, dar erorile din model sunt autocorelate (probabilitatea atașată testului Breusch-Godfrey de autocorelare serială a erorilor pentru 2 lag-uri este p = 0.0403, inferior pragului standard de 0.05). Autocorelarea erorilor are ca efect distorsiunea estimatorilor. Din această cauză, respingem ipoteza unei relații directe între creșterile celor doi indicatori. Rezultă faptul că, în cazul existenței unei relații între CFE și PIB, aceasta este mai complexă. În consecință, testăm existența unei legături într-un model cu factor inerțial.

Concret, analizăm legătura dintre modificarea consumului final de energie în funcție de creșterea produsului intern brut, într-un model în care introducem un factor inerțial: modificarea CFE depinde de un factor autoregresiv.

d(CFEt) = a0 + a1d(CFEt-1) + a2d(PIBt) + et, t = 1990, …, 2016

unde a0 este un estimator al mediei procesului, a1 evaluează factorul inerțial, iar a2 măsoară impactul creșterii PIB asupra modificării absolute a valorii CFE. Rezultatele sunt următoarele:

R2 = 0.5611.

[sub estimatori, în paranteză, t-statistic]. Grafic, rezultatele estimării sunt prezentate în figura III-10.

Figura III-10. Legătura dintre modificarea consumului final de energie și creșterea produsului intern brut, într-un model cu factor inerțial

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Modelul este semnificativ din punct de vedere econometric: probabilitatea ca, în ansamblu să nu existe coeficienți semnificativi în ecuația de regresie este prob(F = 14.06) = 0.0001. Coeficienții modelului sunt semnificativ diferiți de zero la pragul de 2.3% (a0) și la 1% (a1 și a2). Testul Durbin-Watson de autocorelare a erorilor este dw = 1.81 (se respinge ipoteza de autocorelare de ordinul I). De altfel, testul Breusch-Golfrey respinge ipoteza de autocorelare serială a erorilor, cel puțin până la ordinul 4, la un prag de 29.86% (mult superior pragului standard de 5%). De asemenea, testul White respinge ipoteza de heteroscedasticitate a erorilor la pragul de 34%.

Testul Jarque-Bera nu respinge ipoteza de normalitate a distribuției erorilor, la pragul de 57.77%, la fel, mult superior pragului standard de 5%. De altfel, reprezentarea grafică a erorilor arată o distribuție apropiată de cea normală (figura III-11).

Figura III-11. Distribuția erorilor în modelul cu factor inerțial al modificării consumului final de energie în funcție de creșterea produsului intern brut

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Pentru siguranță, testăm o ipoteză generală conform căreia modelul econometric a prins orice legătură lineară între variabilele analizate, astfel încât reziduurile sunt independente și identic distribuite. Concret, aplicăm testul BDS asupra variabilei reziduale (ut) din ecuația de regresie. Deoarece dimensiunea seriei de date este relativ redusă (n = 25), probabilitățile atașate ipotezei nule (erorile sunt i.i.d.) au fost calculate prin bootstraping (tabelul III-21).

Tabel III-21. Testul de tip BDS privind distribuția reziduurilor în modelul cu factor inerțial al modificării consumului final de energie în funcție de creșterea produsului intern brut

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Indiferent care ar fi dimensiunea de integrare (de la 2 la 6), riscul de eroare atașat respingerii ipotezei nule (erorile sunt independente și identic distribuite) este mai mare de 5%. Concret, pentru ipoteza autocorelării de ordinul 3, riscul este 68.36%.

În consecință, acceptă ipoteza că modelul este corect construit. Legătura dintre creșterea PIB și modificarea CFE este pozitivă, â2 = 0.1727. De asemenea, procesul se comportă inerțial: 32% din modificarea CFE precedentă este preluată inerțial în modificarea curentă (concret, â1 = 0.3182). Modelul explică peste 56% din variația față de medie a consumului final de energie (R2 = 0.5611).

Principala problemă a acestui model constă în faptul că nu analizează legătura dintre cele două variabile, ci evaluează doar relația dintre modificările variabilelor respective.

c. Relația de cointegrare între consumul final de energie și produsul intern brut, 1990-2016

Având în vedere faptul că seriile nu sunt staționare, analizăm posibilitatea existenței unei relații stabile pe termen lung între consumul final de energie și produsul intern brut. Concret, analizăm posibilitatea existenței unei relații de cointegrare între variabilele respective.

Pentru specificarea modelului, aplicăm testul de cointegrare Johansen. Rezultatele sunt prezentate în tabelul EViews următor.

Tabel III-22. Testul de cointegrare Johansen între consumul final de energie și produsul intern brut

Eșantion: 1990 2016, observații incluse: 25

Serii: consumul final de energie (CFE), produsul intern brut (PIB)

Numărul de lag-uri: 1 to 2

Numărul relațiilor de cointegrare pe clasa de modele (la nivelul de semnificație de 0.05)

Criteriile informaționale după rang și tipul de model

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Testul Johansen identifică o relație de cointegrare într-un model cu trend linear (atât prin criteriul informațional Akaike, cât și prin criteriul informațional Schwarz – selecția este marcată în tabel cu (*). În consecință, estimăm un model de tipul:

cfet = a0 + a1pibt + a2t + et, t = 1990, …, 2016

unde

cfe – consumul final de energie;

pib – produsul intern brut;

e – variabila de eroare

t – index al timpului (t = 1990, …, 2016).

Rezultatele estimării în EViews-10 prin metoda FMOLS (engl. Fully Modified Least Squares) sunt următoarele:

R2 = 0.6698.

[sub estimatori, în paranteză, t-statistic]. Grafic, relația de cointegrare este prezentată în figura III-12.

Figura III-12. Consumul final de energie în relația de cointegrare cu produsul intern brut

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Testele de cointegrare nu resping ipoteza nulă (seriile sunt cointegrate) la un prag p > 0.2 pentru testul Hansen de instabilitate a coeficienților) și la pragul p = 0.30, testul bazat pe adăugarea de variabile de trend adiționale. Ambele valori sunt mult superioare pragului standard de 0.05 (adică, 5%). Testele de tip Engle-Granger, care au ca ipoteză nulă non-cointegrarea resping ipoteza nulă la pragul p = 0.011, testul τ, respectiv p < 0.0001, testul z. Ambele valori sunt mult inferioare pragului statistic standard de 0.05 (5%). Erorile sunt independente și identic distribuite (conform testului BDS, bootstraping = 10000, ε = 2σ).

Estimatorii sunt semnificativ diferiți de zero (la pragul de 5% – a1 și 1% – a0 și a2). Modelul explică ⅔ din variația față de medie a consumului final de energie (R2 = 0.6698). Aceasta înseamnă că între consumul final de energie și produsul intern brut există o relație stabilă pe termen lung (într-un model care include tendința lineară).

d. Modelul de corecție a erorilor (VEC)

Având în vedere faptul că testul Johansen nu exclude existența unei relații pe termen lung între consumul final de energie și produsul intern brut, aprofundăm analiza respectivă prin construcția unui model de corecție a erorilor. Modelul respectiv identifică atât o posibilă relație pe termen lung (la fel ca algoritmul prezentat în paragraful precedent), cât și ecuația de dinamică pe termen scurt. Modelul testat este:

d(CFEt) = β[CFEt-1 + b1PIBt-1 + b2t + b3] +

+ a0 + a1d(CFEt-1) + a2d(CFEt-2) + a3d(PIBt-1) + a4d(PIBt-2) + et.

Prima linei descrie relația pe termen lung, iar cea de-a doua, ecuația de dinamică pe termen scurt. Dacă β este negativ și semnificativ diferit de zero, atunci între consumul final de energie și produsul intern brut există o relație stabilă pe termen lung. Rezultatele estimării modelului sunt următoarele.

d(CFEt) = – 0.9870 [CFEt-1 – 0.1529∙PIBt=-1 + 756.5912∙t – 19212.22] +

+ 279.3251 + 0.4715∙d(CFEt-1) + 0.1616∙d(CFEt-2) –

– 0.0098∙d(PIBt-1) + 0.0009∙d(PIBt-2) + ut,

(ut este variabila reziduală). Modelul include o variabilă de tip dummy pentru anul 2009 (coeficientul estimat este -4134.820, cu t-statistic = -5.522). Erorile sunt independente și identic distribuite (cel puțin până la dimensiunea de integrare 6, conform testului de BDS). Modelul explică 84% din variația față de medie a consumului final de energie (R2 = 0.8362).

Coeficientul de cointegrare este negativ (β = -0.987) și semnificativ (tβ = -6.266), ceea ce confirmă faptul că între consumul final de energie și produsul intern brut există o relație stabilă pe termen lung. Relația este

CFE = 0.1529∙PIB – 756.5912∙t + 19212.22

Viteza de atracție spre echilibru este remarcabilă: ecartul față de relația de echilibru este recuperat aproape integral (mai exact, în proporție de 98.7%) în decursul unui an.

În primul an după apariția unui șoc (de dimensiunea unei abateri standard), volatilitatea (dispersia) consumului final de energie (CFE) este explicată în proporție de 95.7% de șocurile înregistrate în variabila respectivă (descompunerea Cholesky, ordinea PIB, CFE) și 4.2% de șocul înregistrat în valoarea PIB. Ponderea se modifică la 67.6% / 32.4% după doi ani, iar după trei ani, aproape ⅔ din volatilitatea CFE este explicată de șocul în PIB (mai exact, 65.60%) (tabelul III-23).

Tabel III-23. Consumul final de energie – descompunerea dispersiei

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza modelului de corecție a erorilor.

Pe termen mediu și lung, cea mai mare parte din dispersia consumului final de energie (CFE) este datorată volatilității PIB (peste 90%, începând cu anul 8).

e. Modelul ARDL

Principalul dezavantaj al modelului de tip VAR – standard constă în faptul că impune același număr de întârzieri (lag-uri) pentru toate variabilele. De aceea, testăm posibilitatea existenței unei relații între consumul final de energie și produsul intern brut care să nu fie supusă restricției respective. Concret, construim un model de tip Auto-Regresiv cu Lag Distribuit (ARDL).

Modelul selectat automat în EViews, astfel încât criteriul informațional Schwarz să fie minim este de tip ARDL(3,2):

CFEt = a0 + (a1CFEt-1 + a2CFEt-2 + a3CFEt-3) + [b1PIBt + b2PIBt-1 + b3PIBt-2] + et.

În paranteza rotundă am reprezentat partea autoregresivă a modelului, iar în paranteza dreaptă – partea de lag distribuit. Rezultatele estimării sunt următoarele.

Tabel III-24. Modelul de tip ARDL al legăturii dintre consumul final de energie și produsul intern brut

Variabila dependentă: consumul final de energie (CFE)

Metoda: ARDL

Eșantion (ajustat): 1993 2016. Observații incluse: 24 (după ajustare)

Numărul maxim de lag-uri: 4 (selecție automată)

Metoda de selecție a modelului: criteriul informațional Schwarz (SIC)

Variabila explicativă (max. 4 lag-uri, selecție automată): PIB

Regresori exogeni: C t

Număr de modele evaluate: 20

Modelul selectat: ARDL(3, 2)

Notă: HAC pentru abaterea standard a erorilor și calcului covarianțelor (Bartlett kernel, lungimea de bandă Newey-West fixă = 3.0000)

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Figura III-13. Modelul de tip ARDL al legăturii dintre consumul final de energie și produsul intern brut

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Estimatorii sunt semnificativ diferiți de zero, modelul în ansamblu este semnificativ [p(F = 24.76) < 0000001] și explică 91.6% din variația față de medie a consumului final de energie. Reziduurile sunt independente și identic distribuite. Testul BDS pentru variabila reziduală este prezentat în tabelul III-25.

Tabel III-25. Testul BDS pentru variabila reziduală din modelul ARDL al legăturii dintre consumul final de energie și produsul intern brut

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza datelor din modelul ARDL (tabelul II-14).

Probabilitatea minimă ca erorile să fie independente și identic distribuite este 71.4% și corespunde dimensiunii de integrare 2 (valoarea este mult superioară pragului standard de 5%).

Valoarea F-statistic din testul Pesaran de tip F-Bound este 16.05, superioară pragului I(1) = 9.63 corespunzător cuantilei de 1%, ceea ce indică faptul că variabilele sunt nestaționare.

Aceeași concluzie este sugerată și de testul de tip t-Bound: valoarea testului statistic este -5.84, inferioară pragului corespunzător cuantilei de 1%, I(1) = -4.26.

Pornind de la această constatare, modelul ARDL identifică o relație de cointegrare între consumul final de energie și produsul intern brut:

(în paranteză sub estimator este t-statistic).

Coeficientul de cointegrare este β = -9213 și este semnificativ diferit de zero, la un prag p < 0.0001 (concret, tβ = -5.607). Relația de cointegrare diferă ușor față de cea identificată prin modelul VAR – standard, datorită specificării diferite. Ecuația de dinamică pe termen scurt este:

d(CFEt) = 18639.60 + 0.5523∙d(CFEt-1) + 0.2256∙d(CFEt-2) +

0.1723∙d(PIBt) – 0.1283∙d(CFEt-2) + ut,

unde u este variabila reziduală. Toți coeficienții sunt semnificativ diferiți de zero, la pragul de 5%.

Prin performanțele remarcate, considerăm că modelul de tip ARDL explică într-un mod corespunzător atât relația pe termen lung dintre consumul final de energie și produsul intern brut, cât și ecuația de dinamică pe termen scurt.

3.3.3. Relația dintre CIBE și PIB

c1. Testarea relațiilor de cauzalitate

Încercăm să identificăm existența unor relații de cauzalitate între consumul intern brut de energie și produsul intern brut. La fel ca în cazul precedent, identificăm structura unui model VAR, construit pe baza celor două variabile. Rezultatele sunt prezentate în tabelul III-26.

Tabel III-26. Identificarea modelului VAR pentru consumul intern brut de energie și produsul intern brut

VAR – selectarea numărului de lag-uri

Variabile endogene: consumul intern brut de energie (CIB) și produsul intern brut (PIB)

Exogenă în model: constanta (C)

Eșantion: 1990 2016. Observații incluse: 23

* indică ordinul selectat prin criteriul respectiv (la pragul de 5%)

LR: Testul modificat de tip Lagrange secvențial

FPE: Eroarea finală de prognoză

AIC: Criteriul informațional Akaike

SIC: Criteriul informațional Schwarz

HQ: Criteriul informațional Hannan-Quinn.

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Cu excepția AIC, toate celelalte teste selectează p = 1. Deoarece testele de rădăcină unitate sugerează o structură de tip I(1) pentru seriile analizate, aplicăm versiunea Toda-Yamamoto a testului de cauzalitate Granger. Concret construim un model VAR(1) în care adăugăm ca variabile exogene CIBt-3 și PIBt-3. Apoi, se aplică testul de cauzalitate de tip Granger în modelul VAR care include și blocul variabilelor exogene. Rezultatele sunt prezentate în tabelul III-27.

Tabel III-27. Testul de cauzalitate de tip Toda-Yamamoto pentru consumul intern brut de energie și produsul intern brut

VAR – Teste de cauzalitate de tip Granger (Block Exogeneity Tests)

Eșantion: 1990 2016. Observații incluse: 24

Variabila dependentă: consumul intern brut de energie (CIB)

Variabila dependentă: produsul intern brut (PIB)

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Testele de cauzalitate nu resping ipoteza conform căreia PIB nu este o cauză (în sens Granger) pentru CIB (dacă se respinge ipoteza de non-cauzalitate riscul este de 61.2%, valoare mult superioară pragului standard de 5%) și nu resping ipoteza conform căreia CIB nu este o cauză (în sens Granger) pentru PIB (dacă se respinge ipoteza de non-cauzalitate riscul este de 99.4%). În concluzie, testele de cauzalitate nu identifică o relație semnificativă între consumul intern brut de energie și produsul intern brut, într-un model standard. În aceste condiții, testăm existența unei astfel de relații într-un model mai complex.

c2. Legătura dintre creșterile absolute ale variabilelor (modelul de diferențe)

Deoarece variabilele sunt integrate de ordinul 1, analizăm legătura dintre creșterile variabilelor respective, printr-un model de tipul următor:

d(CIBt) = a0 + a1d(PIBt) + et, t = 1990, …, 2016.

unde:

CIB – consumul intern brut de energie (variabilă dependentă);

PIB – Produsul Intern Brut (variabila explicativă);

e – alți factori de influență;

t – index al timpului, t = 1990, …, 2016

d – operatorul de diferențiere.

Am estimat această ecuație în EViews-10 prin metoda celor mai mici pătrate:

R2 = 0.5085.

[sub estimatori, în paranteză, t-statistic]. Rezultatele sunt prezentate grafic în figura III-14.

În ecuația de regresie, ut este variabila reziduală. Estimatorii sunt semnificativ diferiți de zero, la pragul p < 0.0001, erorile din model nu sunt autocorelate, cel puțin până la lag-ul 4 (probabilitatea atașată testului Breusch-Godfey de autocorelare serială este p = 0.2153, valoare superioară pragului standard de 0.05) și nu sunt heteroscedastice (probabilitatea atașată testului White este p = 0.05).

Modelul în ansamblu, este semnificativ: probabilitatea ca toți coeficienții șa fie zero este prob(F = 24.83) < 0.0001.

Figura III-14. Legătura dintre modificarea consumului final de energie și creșterea produsului intern brut

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Modelul explică 50.85% din variația față de medie a consumului intern brut de energie. În consecință, modelul este corect din punct de vedere econometric, dar evaluează doar relația dintre creșterile celor două variabile și nu relația dintre variabilele respective.

c3. Relația de cointegrare între consumul intern brut de energie și produsul intern brut

Având în vedere faptul că seriile nu sunt staționare, analizăm posibilitatea existenței unei relații stabile pe termen lung între consumul intern brut de energie și produsul intern brut. Concret, analizăm posibilitatea existenței unei relații de cointegrare între variabilele respective.

Pentru specificarea modelului, aplicăm testul de cointegrare Johansen. Rezultatele sunt prezentate în tabelul III-28, generat în EViews-10.

Tabel III-28. Testul de cointegrare Johansen între consumul intern brut de energie și produsul intern brut

Eșantion: 1990 2016, observații incluse: 25

Serii: consumul intern brut de energie (CFE), produsul intern brut (PIB)

Numărul de lag-uri: 1 to 2

Numărul relațiilor de cointegrare pe clasa de modele (la nivelul de semnificație de 0.05)

Criteriile informaționale după rang și tipul de model

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Testul Johansen identifică două relații de cointegrare într-un model cu trend pătratic. În consecință, estimăm un model de tipul:

cibt = a0 + a1∙pibt + a2∙t + a2∙t2 + et, t = 1990, …, 2016

unde

cib – consumul intern brut de energie;

pib – produsul intern brut;

e – variabila de eroare

t – index al timpului (t = 1990, …, 2016).

Rezultatele estimării în EViews-10 prin metoda FMOLS (engl. Fully Modified Least Squares) sunt următoarele:

R2 = 0.9099.

[sub estimatori, în paranteză, t-statistic]. Relația de cointegrare este prezentată grafic în figura III-15.

Figura III-15. Consumul intern brut de energie calculat în relația de cointegrare cu produsul intern brut

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Testele de cointegrare nu resping ipoteza nulă (seriile sunt cointegrate) la un prag p > 0.2 pentru testul Hansen de instabilitate a coeficienților) și la pragul p = 0.565, testul bazat pe adăugarea de variabile de trend adiționale. Ambele valori sunt mult superioare pragului standard de 0.05 (adică, 5%). Testele de tip Engle-Granger, care au ca ipoteză nulă non-cointegrarea resping ipoteza nulă la pragul p = 0.019 (valoarea este inferioară pragului statistic standard de 0.05). Erorile sunt independente și identic distribuite (conform testului BDS, bootstraping = 10000, ε = σ). Estimatorii sunt semnificativ diferiți de zero (la pragul de 1% – a0, a1 și a2) și doar la pragul de 12% – coeficientul a3. Modelul explică peste 90% din variația față de medie a consumului intern brut de energie (R2 = 0.9099). Aceasta înseamnă că între consumul intern brut de energie și produsul intern brut există o relație stabilă pe termen lung (într-un model care include trend pătratic).

c4. Modelul de corecție a erorilor (VEC)

Având în vedere faptul că testul Johansen nu exclude existența unei relații pe termen lung între consumul final de energie și produsul intern brut, aprofundăm analiza respectivă prin construcția unui model de corecție a erorilor. Modelul respectiv identifică atât o posibilă relație pe termen lung (la fel ca algoritmul prezenta în paragraful precedent), cât și ecuația de dinamică pe termen scurt. Modelul testat este:

d(CIBt) = β[CIBt-1 + b1PIBt-1 + b2t + b3] +

+ a1d(CIBt-1) + a2d(PIBt-1) + a0 + a3t + et.

Prima linei descrie relația pe termen lung, iar cea de-a doua, ecuația de dinamică pe termen scurt. Dacă β este negativ și semnificativ diferit de zero, atunci între consumul intern brut de energie și produsul intern brut există o relație stabilă pe termen lung. Rezultatele estimării modelului sunt următoarele.

d(CIBt) = – 0.8114[CIBt-1 – 0.2775∙PIBt-1 + 1439.918∙t – 30852.14] +

+ 0.5230∙d(CIBt-1) – 0.0695∙d(PIBt-1) + 263.342 – 15.0351∙t + ut.

(ut este variabila reziduală). Estimatorii sunt semnificativ diferiți de zero, erorile sunt independente și identic distribuite (cel puțin până la dimensiunea de integrare 6, conform testului de BDS). Modelul explică doar ⅓ din variația față de medie a consumului final de energie (R2 = 0.327).

Coeficientul de cointegrare este negativ (β = -0.8114) și semnificativ (tβ = -2.923), ceea ce confirmă faptul că între consumul intern brut de energie și produsul intern brut există o relație stabilă pe termen lung. Relația este

CIB = 0.2775∙PIB – 1436.918∙t + 30852.14

Viteza de atracție spre echilibru este remarcabilă: ecartul față de relația de echilibru este recuperat în proporție de 81% în decursul uni an.

În primul an după apariția unui șoc (de dimensiunea unei abateri standard), volatilitatea (dispersia) consumului intern brut de energie (CIB) este explicată în proporție de 54.26% de șocurile înregistrate în variabila respectivă (descompunerea Cholesky, ordinea PIB, CIB) și 45.74% de șocul înregistrat în valoarea PIB. Ponderea se modifică la 40.35% / 59.65% după doi ani, iar după trei ani, peste 72% din volatilitatea CIB este explicată de șocul înregistrat în PIB (tabelul III-29).

Tabel III-29. Consumul intern brut de energie – descompunerea dispersiei

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza modelului de corecție a erorilor.

Pe termen mediu, dispersia CFE este datorată, în principlal, volatilității PIB (peste 90%, începând cu anul 8).

c5. Modelul ARDL

Așa cum am arătat, principalul dezavantaj al modelului de tip VAR – standard constă în faptul că impune același număr de întârzieri (lag-uri) pentru toate variabilele. De aceea, testăm posibilitatea existenței unei relații între consumul intern brut de energie și produsul intern brut, eventual a unei relații de cointegrare care să nu fie supusă restricției respective. Concret, construim un model de tip Auto-Regresiv cu Lag Distribuit (ARDL).

Modelul selectat automat în EViews, astfel încât criteriul informațional Schwarz să fie minim este de tip ARDL(4,2):

CIBt = a0 + (a1CIBt-1 + a2CIBt-2 + a3CIBt-3 + a4CIBt-4) + [b1PIBt + b2PIBt-1] + et.

În paranteza rotundă am reprezentat partea autoregresivă a modelului, iar în paranteza dreaptă – partea de lag distribuit. Rezultatele estimării sunt prezentate în tabelul III-30 și grafic în figura III-16.

Tabel III-30. Modelul de tip ARDL al legăturii dintre consumul intern brut de energie și produsul intern brut

Variabila dependentă: consumul intern brut de energie (CFE)

Metoda: ARDL

Eșantion (ajustat): 1994 2016. Observații incluse: 23 (după ajustare)

Numărul maxim de lag-uri: 4 (selecție automată)

Metoda de selecție a modelului: criteriul informațional Schwarz (SIC)

Variabila explicativă (max. 4 lag-uri, selecție automată): PIB

Regresori exogeni: C t

Număr de modele evaluate: 20

Modelul selectat: ARDL(4, 2)

Notă: HAC pentru abaterea standard a erorilor și calcului covarianțelor (Bartlett kernel, lungimea de bandă Newey-West fixă = 3.0000)

Sursa: Tabelul III-12, calcule ale autoarei.

Figura III-16. Modelul de tip ARDL al legăturii dintre consumul intern brut de energie și produsul intern brut

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza modelului ARDL.

Cu excepția coeficientului a3, toți ceilalți coeficienți din model sunt semnificativ diferiți de zero, la pragul standard de 5%.

Modelul în ansamblu este semnificativ [p(F = 38.84) < 0000001] și explică 95.69% din variația față de medie a consumului intern brut de energie.

Reziduurile sunt independente și identic distribuite: probabilitățile calculate prin bootstraping și asociate tuturor dimensiunilor de integrare de la 2 la 6 din testul BDS pentru variabila reziduală (tabelul III-31) sunt superioare pragului standard de 5%.

Tabel III-31. Testul BDS pentru variabila reziduală din modelul ARDL al legăturii dintre consumul final de energie și produsul intern brut

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza datelor din modelul ARDL.

Valoarea F-statistic din testul Pesaran de tip F-Bound este 12.69, superioară pragului I(1) = 11.65 corespunzător cuantilei de 1%, ceea ce indică faptul că variabilele sunt nestaționare. Aceeași concluzie este sugerată și de testul de tip t-Bound: valoarea testului statistic este -5.02, inferioară pragului corespunzător cuantilei de 1%, I(1) = -4.26.

Pornind de la această constatare, modelul ARDL identifică o relație de cointegrare între consumul intern brut de energie și produsul intern brut:

Coeficientul de cointegrare este negativ, β = -1.340 și semnificativ diferit de zero, la un prag p < 0.0001 (concret, tβ = -5.213). Relația de cointegrare diferă ușor față de cea identificată prin modelul VAR – standard, datorită specificării diferite. Ecuația de dinamică pe termen scurt este:

d(CIBt) = 44759.22 – 1903.398∙t + 0.8873∙d(CIBt-1) + 0.3002∙d(CIBt-2) +

+ 0.2435∙d(CIBt-3) + 0.2982∙d(PIBt) – 0.2782∙d(PIBt-1) + ut,

(ut este variabila reziduală). Estimatorii sunt semnificativi la pragul de 5%.

Prin performanțele remarcate, considerăm că modelul de tip ARDL explică într-un mod corespunzător atât relația pe termen lung dintre consumul intern brut de energie și produsul intern brut, cât și ecuația de dinamică pe termen scurt.

3.4. Modelarea energointensivității produsului intern brut pentru România

Calculăm energointensivitatea produsului intern brut în două variante: ca raport între consumul final de energie și produsul intern brut, respectiv raport între consumul intern brut de energie și produsul intern brut. Unitatea de măsură este aceeași: mii tone echivalent petrol consum energetic la un milion euro (prețuri 2010) produs intern brut.

Evoluția energointensivității produsului intern brut în perioada 1990 – 2016 este prezentată în figura III-17.

Figura III-17. Energointensivitatea produsului intern brut

Sursa: Tabelul III-12.

În ambele variante (consum final, respectiv consum intern brut la 1 mil. € – PIB), energointensivitatea scade aproape linear. Explicăm aceste dinamici prin acceptarea ipotezei că o creștere a PIB induce un progres în domeniul tehnologiilor de producție, care are drept efect scăderea relativă a consumului de energie.

3.4.1. Natura seriilor care evaluează energointensivitatea produsului intern brut

a. Seria ENI-1: consumul final de energie / produsul intern brut

Rezultatele aplicării testelor de rădăcină unitate asupra valorilor seriei "consumul final de energie la un mil. € produs intern brut (prețuri 2010)", simbolizată ENI-1, sunt prezentate în tabelul III-32.

Pentru respingerea ipotezei nule (prezența rădăcinii unitate), valoarea testului statistic asociat trebuie să fie inferioară valorii critice.

Tabel III-32. Testarea staționarității seriei "ENI-1: energointensiviatatea produsului intern brut (consumul final de energie / PIB)"

Sursa: Tabelul III-12.

Testele din prima generație ADF și Phillips-Perron resping ipoteza de rădăcină unitate pentru seria în nivel, la pragul de 5%. Cu excepția GLS-DF, celelalte teste nu resping ipoteza de rădăcină unitate pentru modelul care include ca variabile exogene constanta și trendul. Natura seriei, potrivit testelor respective este cea descrisă în tabelul III-33.

Tabel III-33. Natura seriei "ENI-1: energointensiviatatea produsului intern brut (consumul final de energie / PIB)"

Sursa: Tabelul III-12.

Acceptăm ipoteza că seria energointensivității produsului intern brut, calculată ca raport între consumul final de energie și produsul intern brut [în mii tone echivalent petrol consum energetic la un milion € (prețuri 2010) produs intern brut] este trend staționară.

b. Seria ENI-2: consumul intern brut de energie / produsul intern brut

Rezultatele aplicării testelor de rădăcină unitate asupra valorilor seriei "consumul intern brut de energie la un mil. € produs intern brut (prețuri 2010)", simbolizată ENI-2, sunt prezentate în tabelul III-34. Pentru respingerea ipotezei nule (prezența rădăcinii unitate), valoarea testului statistic asociat trebuie să fie inferioară valorii critice.

Tabel III-34. Testarea staționarității seriei "ENI-2: energointensiviatatea produsului intern brut (consumul intern brut de energie / PIB)"

Sursa: Tabelul III-12.

Testele din prima generație ADF și Phillips-Perron resping ipoteza de rădăcină unitate pentru seria în nivel, la pragul de 1%. Cu excepția GLS-DF, celelalte teste nu resping (la pragul de 10%) ipoteza de rădăcină unitate pentru modelul care include ca variabile exogene constanta și trendul. Natura seriei, potrivit testelor respective este cea descrisă în tabelul III-35.

Tabel III-35. Natura seriei "ENI-1: energointensiviatatea produsului intern brut (consumul final de energie / PIB)"

Sursa: Tabelul III-12.

Acceptăm ipoteza că seria energointensivității produsului intern brut, calculată ca raport între consumul intern brut de energie și produsul intern brut [în mii tone echivalent petrol consum energetic la un milion € (prețuri 2010) produs intern brut] este trend staționară. Aceasta înseamnă că șocurile din istoria seriei au efect tranzitoriu, astfel încât se poate construi un model de prognoza pe termen scurt și mediu.

3.4.2. Modelarea econometrică a energointensivității produslui intern brut. Model exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință

a. Seria ENI-1: consumul final de energie / produsul intern brut

Graficul seriei are o formă ușor hiperbolică. În consecință, construim un modele exponențial-hiperbolic de tipul

Pentru acest model aplicăm o procedură de tip Bai-Perron în vederea selectării unor eventuale puncte de întrerupere în dinamica seriei (constanta, a0 și/sau tendința). Printr-o procedură secvențială, testul identifică un singur punct de ruptură, în anul 1996.

Modelul calculat în această ipoteză este detaliat în tabelul III-36, iar rezultatele estimării sunt prezentate grafic în figura II­18.

Tabel III-36. Energointensivitatea produsului intern brut (consumul final de energie / produsul intern brut). Modelul exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință

Variabila dependentă: exp[eni(1)]

Metoda: MCMMP

Eșantion (ajustat): 1990 2016. Observații incluse: 27

Tipul de întrerupere: testul secvențial Bai-Perron (L+1 vs. L întreruperi)

Data selectată pentru întrerupere: 1997

Sursa: Tabelul III-12 și modelul exponențial-hiperbolic.

Figura III-18. Energointensivitatea produsului intern brut (consumul final de energie / produsul intern brut). Modelul exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință

Sursa: Tabelul III-12 și modelul exponențial-hiperbolic.

Modelul este semnificativ din punct de vedere econometric, estimatorii sunt semnificativ diferiți de zero la pragul p < 0.0001, iar erorile sunt independente și identic distribuite (conform testului BDS).

Modelul detaliat în tabelul II-27 poate fi sintetizat prin relația următoare:

,

unde ut este variabila reziduală. Modelul aproximează foarte bine seria de date (coeficientul de determinare este R2 = 0.9854) și, ca atare poate fi folosit pentru elaborarea prognozelor pe termen scurt și mediu.

b. Seria ENI-2: consumul intern brut de energie / produsul intern brut

Având în vedere forma ușor hiperbolică descrisă de graficul seriei (figura III-17), construim un model exponențial-hiperbolic de tipul

.

Pentru acest model aplicăm o procedură de tip Bai-Perron în vederea selectării unor eventuale puncte de întrerupere în dinamica seriei (constanta, a0 și/sau tendința). Printr-o procedură secvențială, testul identifică trei puncte de ruptură (1994, 1998, 2002). Modelul calculat în această ipoteză este prezentat în tabelul III-37 și în figura III-19.

Tabel III-37. Energointensivitatea produsului intern brut (consumul final de energie / produsul intern brut). Modelul exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință

Variabila dependentă: exp[eni(2)]

Metoda: MCMMP

Eșantion (ajustat): 1991 2016. Observații incluse: 26

Tipul de întrerupere: testul secvențial Bai-Perron (L+1 vs. L întreruperi)

Datele selectate pentru întrerupere: 1994 1998 2002

Sursa: Tabelul III-12 și modelul exponențial-hiperbolic.

Erorile din model sunt normal distribuite (valoarea testului Jarque-Bera este JB = 0.6317, ceea ce presupune un risc al erorii de ordinul I de 72.92%), nu sunt heteroscedastice (probabilitatea atașată ipotezei nule în testul White este de 27.74%) și nu sunt autocorelate (probabilitatea atașată ipotezei nule în testul Breusch-Godfery este de 45.97%, pentru primele 3 lag-uri).

De altfel, testul BDS confirmă ipoteza conformă căreia reziduurile din ecuația de regresie sunt independente și identic distribuite (cu probabilitatea minimă de 33% pentru dimensiunea de integrare 4 – calculată prin bootstraping cu 10000 de replici).

Cu excepția coeficientului a1 din perioada 1991-1993, semnificativ la pragul de 0.1554/2 = 0.0777, toți ceilalți coeficienți sunt semnificativi la pragul p < 0.0001.

Modelul explică 99.54% din variația față de medie a energointensiviății produsului intern brut (versiunea CIB/PIB).

Figura III-19. Energointensivitatea produsului intern brut (consumul intern brut de energie / produsul intern brut). Modelul exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință

Sursa: Tabelul III-12 și modelul exponențial-hiperbolic.

Modelul exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință, detaliat în tabelul II-29, poate fi sintetizat prin relația următoare:

unde ut este variabila reziduală.

Modelul aproximează foarte bine seria de date (coeficientul de determinare este R2 = 0.9954) și, ca atare poate fi folosit pentru elaborarea prognozelor pe termen scurt și mediu.

3.4.3. Prognoza energointensivității produsului intern brut

a. Seria ENI-1: consumul final de energie / produsul intern brut

Prognoza pe termen scurt și mediu (orizont 2020) a energointensivității produslui intern brut (ENI-1, calculată ca raport între consumul final de energie și PIB) este realizată pornind de la modelul exponențial-linear cu ruptură de tendință.

Modelul identifică endogen momentul de ruptură la sfârșitul anului 1996 și este specificat astfel:

(ut este variabila reziduală).

Valorile prognozate pornind de la modelul descrie (model exponențial-linear cu ruptură de tendință) sunt prezentate în tabelul III-38 și, grafic, în figura III-20.

Tabel III-38. Prognoza energointensivității produsului intern brut (ENI-1: consumul final de energie / PIB)

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza modelului exponențial-linear cu ruptură de tendință.

Figura III-20. Prognoza energointensivității produsului intern brut (ENI-1: consumul final de energie / PIB)

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza modelului exponențial-linear cu ruptură de tendință.

Conform prognozei realizate pe baza modelului exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință, scăderea energointensivității se va atenua pe termen scurt și mediu (3-4 ani), astfel încât, spre anii 2020 în România consumul final de energie va fi de circa 0.14 tone echivalent petrol (tep) la un milion € produs intern brut (prețuri 2010).

b. Seria ENI-2: consumul intern brut de energie / produsul intern brut

Prognoza pe termen scurt și mediu (orizont 2020) a energointensivității produslui intern brut (ENI-2, calculată ca raport între consumul intern brut de energie și PIB) este realizată pornind de la modelul exponențial – hiperbolic, cu ruptură de tendință:

(ut este variabila reziduală). Valorile prognozate sunt prezentate în tabelul III-39 și, grafic, în figura III-20.

Tabel III-39. Prognoza energointensivității produsului intern brut (ENI-2: consumul intern brut de energie / PIB)

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza modelului exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință.

Conform prognozei realizate pe baza modelului exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință, scăderea energointensivității va continua pe termen scurt și mediu (3-4 ani), astfel încât, spre anii 2020 în România consumul intern brut de energie va fi de circa 0.19 tone echivalent petrol la un milion € produs intern brut (prețuri 2010).

Tendința de scădere a energointensivității produsului intern brut a fost accentuată în perioadele de restructurare masivă și dez-industrializare pe segmentul energo-intensiv (sidelurgie, materiale de construcții ș.a.) și a continuat tendințele de scădere, dar cu ritmuri mai moderate în ultimii ani.

Figura III-21. Prognoza energointensivității produsului intern brut (ENI-2: CIBE / PIB)

Sursa: calcule în EViews-10 pe baza modelului exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință.

În ambele variante de calcul a energointensivității [ca raport între consumul final de energie și produsul intern brut, respectiv raport între consumul intern brut de energie și produsul intern brut, în mii tone echivalent petrol consum energetic la un milion euro (prețuri 2010) produs intern brut], tendința prognozată pe termen scurt și mediu este de scădere, în continuare a consumului de energie la un milion euro – produs intern brut. Adică, o creștere a eficienței utilizării resurselor enegetice.

REGLEMENTAREA PIEȚEI DE ENERGIE

4.1. Considerente teoretice privind procesul de reglementare al pieței de energie

Literatura de specialitate din sectorul economic nu oferă o definiție precisă a conceptului de reglementare. Teoreticienii și cercetătorii care au studiat interpretările referitoare la conceptul de reglementare lansate de-a lungul timpului au manifestat interes în a identifica o definiție clară, încercând prin sistematizare să facă acest termen accesibil analizei ulterioare. Pe de altă parte, există cercetători care exprimă anumite rezerve în a oferi o definiție concretă a termenului de reglementare. Într-o interpretare generală, reglementarea reprezintă angajarea de legi, reguli sau ordine prevăzute de o autoritate pentru a reglementa comportamentul economic în scopul de a satisface nevoile sociale sau obiectivele politicii economice și, prin urmare, este opusul abordării "laissez-faire". De asemenea, scopul său este de a proteja publicul de consecințele negative ale concurenței imperfecte, așa cum surprinde Baumol în lucrarea sa.

"Teoria reglementării" a fost lansată în anul 1971 de către George Stigler, iar ideea centrală a acestei teorii se baza pe faptul că în general, reglementarea se adresează industriei și este proiectată și folosită în beneficiul acesteia, înainte de toate. Stigler precizează în lucrarea sa că, beneficiile reglementării pentru industrie sunt evidente. Guvernul poate acorda subvenții sau poate interzice intrarea prea abruptă în piață a concurenților, astfel încât nivelul prețurilor să crească. Totodată, Guvernul poate menține mai ușor prețurile minime, astfel evitându-se practicile de tip cartel. În lucrarea lui Stigler este redată și abordarea conform căreia, o teorie privind reglementarea trebuie să poată preconiza ce ramuri ale industriei sau ce sectoare ar trebui să fie reglementate și care dintre acestea ar urma să înregistreze avantaje sau dezavantaje în urma acestui proces. De asemenea, teoria ar trebui să poată indica ce formă de reglementare necesită a fi adoptată, de exemplu, una care să presupună subvenții, restricții la import sau reglementări privind prețurile.

Din punct de vedere legal, o caracteristică a instrumentelor juridice privind reglementarea pieței este aceea că, persoanele fizice sau organizațiile pot fi obligate de autorități să respecte un anumit comportament impus în piață sub rezerva sancțiunilor.

Așa cum atestă în lucrarea lor Kay și Vickers reglementarea economică se constituie din două tipuri de reglementări: reglementarea structurală și reglementarea comportamentală. "Reglementarea structurală" este utilizată pentru reglementarea structurii pieței prin impunerea de restricții în ceea ce privește importurile sau exporturile, sau de reguli care le sunt adresate companiilor în scopul de a nu livra servicii în absența unor calificări recunoscute. "Reglementarea comportamentală" este folosită în scopul reglementării comportamentului în piață, prin controlul prețurilor, stabilirea de reguli împotriva publicității agresive sau prin stabilirea unor standarde minime de calitate. De precizat este faptul că reglementarea economică se exercită în principal în cadrul monopolurilor naturale și în structurile de piață cu o concurență limitată sau excesivă.

Un alt tip de reglementare este cea socială, care cuprinde reglementarea în domeniul mediului, sănătății și al siguranței la locul de muncă, respectiv în ceea ce privește protecția consumatorilor și forței de muncă (oportunități egale în câmpul muncii). Instrumentele aplicate aici presupun reglementări cu privire la evacuarea substanțelor nocive mediului înconjurător, reglementările privind siguranța în cadrul fabricilor și la celelalte locuri de muncă, obligația de a include informații pe ambalajul mărfurilor sau pe etichete, interzicerea furnizării anumitor bunuri sau servicii, cu excepția situației în care există o autorizație care certifică calitatea produselor (serviciilor) respective și interzicerea discriminării pe motive legate de rasă, culoare a pielii, religie, sex sau naționalitate în procesul de recrutare a personalului.

La nivelul teoriilor privind reglementarea economică au luat naștere două școli de gândire, fiind reprezentate prin teoriile pozitive privind reglementarea, respectiv prin teoriile normative de reglementare. În timp ce teoria pozitivă este obiectivă și bazată pe fapte, cea normativă este subiectivă și bazată pe valoare. Astfel, teoriile pozitive abordează explicarea din punct de vedere economic a reglementării și consecințele ce derivă din reglementare. Varianta normativă investighează ce tip de reglementare este cea mai eficientă. Această variantă este denumită normativă deoarece, de obicei, există o ipoteză conform căreia o reglementare eficientă este de necesară. Pentru a se înțelege mai bine distincția dintre teoria pozitivă și cea normativă, abordarea lui Blaug reprezintă o sursă în care este redată în mod explicit o analiză pe această temă.

În conformitate cu teoriile, instrumentele economice trebuie să fie mai eficiente, însă în practică, mult mai frecvent întâlnite sunt standardele. În rândul teoriilor de interes public este destul de dificil de identificat o explicație a acestor practici. Cu privire la unele instrumente mai generale, teoreticieni precum Stewart sau Dewees au lansat studii normative valoroase, iar o altă lucrare de referință cu privire la comparația dintre reglementare și răspundere aparține lui Burrows în care se regăsește, de asemenea, o abordare mai amplă și laborioasă pe acest subiect. Aceste studii surprind în principal, proprietățile aferente eficienței instrumentelor, însă fără a explica dintr-o perspectivă pozitivă care sunt instrumentele utilizate în practică.

Din punct de vedere istoric, piețele se dezvoltă în mod natural, fără standarde universale prestabilite. În comerțul timpuriu al cerealelor, de exemplu, piețele au evoluat local și au fost caracterizate de prețuri locale și fundamentate în urma unei analize subiective. În consecință, aceste piețe au fost extrem de volatile făcând practic imposibilă gestionarea riscurilor sau realizarea de investiții sigure. Dezvoltarea transporturilor a condus la piețe mai mari, au necesitat din ce în ce mai mult o standardizare obiectivă în scopul de a genera încredere și lichiditate. Acest lucru a fost facilitat prin creșterea numărului de participanți netradiționali de pe piață, cum ar fi speculanții.

Norme privind asigurarea funcționării pieței cum ar fi garantarea proprietății private, dreptul la concurență sau protejarea consumatorilor fac parte în general, din cadrul economic și juridic al economiilor de piață. Alte norme, cum ar fi compensarea, decontarea sau interoperabilitatea, pot fi organizate ca autoreglementări de către participanții la piață.

Deficitul de energie înregistrat într-o piață se reflectă în prețuri, situație care influențează și deciziile de investiții (pe termen scurt și lung) ale participanților la piață. Pentru electricitate și gaze naturale, prețul se constituie din trei elemente diferite: prețul mărfii (energia electrică sau gazele naturale), prețul de transport (prețul pentru utilizarea infrastructurii de transport disponibile) și în final, prețul presupus de cerințele specifice sistemului (de exemplu, stocarea, echilibrarea, rezervarea sau tranzacționarea în timpul zilei). Orice distorsiune subminează eficiența întregii piețe, și de asemenea erodează încrederea în piață, situații care îngreunează menținerea sprijinului participanților la piață. Printre altele, nivelul crescut al încrederii în piață impune ca autoritățile competente în reglementare să urmărească și să remedieze practicile anticoncurențiale și să promoveze măsuri de îmbunătățire a funcționării pieței, aspect care subliniază importanța politicii și a reglementării concurenței – în special o reglementare ex ante suficientă pentru a crea un cadru competitiv.

În cadrul piețelor de energie electrică și gaze, tranzacțiile realizate în rândul producătorilor, importatorilor, utilizatorilor finali sau a intermediarilor din piață – cum ar fi comercianții din piața cu amănuntul – au loc în mod liber, în limitele constrângerii "fizice" impuse de rețea. Cu toate acestea, chiar dacă participanții la piață se bazează pe accesul la rețea pentru a lua parte la piață, separarea activităților prin intermediul reglementărilor în scopul de a asigura accesul terților la rețelele de transport și distribuție de o manieră eficientă și nediscriminatorie, rămâne o necesitate.

4.2. Reglementarea piețelor de energie la nivelul Uniunii Europene

În ultimul deceniu, sectorul energetic a făcut față unor momente critice, iar un nou model de piață este necesar pentru a face față atât provocărilor curente, cât și celor din viitor. Necesitatea transformării modelului energetic tradițional, în special în ceea ce privește efectele asupra mediului a determinat o reformă inevitabilă și profundă a reglementării.

Din punct dejvedere al reglementării, sectorul energetic a tranzitat o perioadă de activitate intensă la nivel european. Articolul 194 dinzTratatul privindlfuncționarea UE stipulează faptul că, în contextullinstituirii și funcționării piețeilinterne și din perspectiva necesității deka proteja calitatea mediului, politicajUniunii în domeniul energieilurmărește, în spiritul solidaritățiisîntre statelekmembre: să asigure bunalfuncționare a pieței energiei; să asigure securitateajaprovizionării cu energie în UE; să promoveze eficiențaienergetică și economia de energie, precumjși dezvoltarea de noi sursefde energie și energiilregenerabile. Trei pachete energetice consecutive au fost adoptate în scopul de a armoniza și de a liberaliza piața internă a energiei din UE, iar dinamica propunerilor legislative la nivel european continuă, fiind una accelerată care propune ținte și măsuri ambițioase statelor membre UE.

Pachetulllegislativ "Energie – Schimbări Climatice" agreat de șefii de stat și de Guvern la ConsiliultEuropean din 13 decembrie 2008 și adoptat în cadrul reuniunii plenare a Parlamentului European din data de 17 decembrie 2008, a stabilit obiective ambițioase în perspectiva anului 2020, cu privire layreducerea emisiiloride gaze cuiefect de seră (cu cel puțin 20% comparativ cu nivelulhînregistrat în anul 1990), creșterea ponderii energiilor regenerabile în total consum energie (cu cel puțin 20%) și creșterea eficiențeiuenergetice (cu 20%, de asemenea). Clima și energia se prezintă ca un tot, acestea fiind parte integrantă a politicii UE, ceearce a condusfla o trilemă în ceea ce privește următoarele obiective: competitivitate, sustenabilitate și securitate privind aprovizionarea. Ulterior acestui moment, în luna ianuarie 2014, CE a lansat Pachetul privind Cadrul 2030 în domeniul energiei și schimbărilor climatice, acesta fiind o continuare a Pachetului „Energie – Schimbări Climatice – 2020” și totodată a fost definită foaia de parcurs în perspectiva anului 2050, un pas intermediar în politica energetică și climatică în scopul de a se atinge un nivel sustenabil de creștere economică.

Doi ani mai târziu, în noiembrie 2016, CE și-atprezentat propunerilerlegislative pentru revizuirea dosarelorrenergetice din 2030, reflectate în pachetul lansat la acel moment – Clean Energyrfor AllrEuropeans (Energie Curatăipentru toți Europenii) prin care UE s-a angajat să reducă emisiile de CO2ecu celipuțin 40 % până în 2030, 27 % din consumulide energieeal UE să provină din surse regenerabile și în același timp să modernizeze economia europeană și să creeze locuri de muncă, astfel urmând a fi generată o creștere economică pentru toți cetățenii europeni. Propunerile acestui pachet urmăresc trei obiective principale, îndeosebi: evidențierea rolului primordial al eficienței energetice, UE să devină liderimondial înidomeniul energiei din surseeregenerabile, iar consumatorilor să le fie oferită o soluție echitabilă.

Totodată, Pachetul EnergieeCurată pentruktoți Europenii subliniază importanța includerii sărăciei energetice, o problemă din ce în ce mai prezentă și stringentă în rândul statelor membre fiind recunoscută și importanțajadoptării unei politiciesociale privind tranziția energetică. Sărăcia energetică definește acea categorie de consumatori careia îi este privat accesul la energia curată, regenerabilărși la prețuri accesibile, această situație generând facturi uriașetpentru energie sau mai grav, locuințe lipsite de încălzire. Sărăcia energetică care trebuie abordată prin prisma unui cumul al problemelor energetice și sociale prezintă trei cauze principale: prețurile ridicate ale energiei, veniturileyreduse sau stagnantelși casele ineficientefdin punct de vederegenergetic care aufnevoie urgentăhde renovări. Contracararea sărăcieidenergetice necesită obabordare politicătglobală fiind recunoscute legăturile dintre politicajsocială și cea deimediu, iar prevederile legislative ale Pachetului Energie Curată pentru toți Europenii vizează îndeosebi mobilizarea eforturilor tuturor statelor membre UE în acest scop.

Acordul asupraicadrului de politiciiprivind clima și energia pentru 2030, precumfși cel asupra Strategieifeuropene pentru securitate energeticăfdin 2014 constituie piloni de bază ai proiectului privind viitoarea Uniune Energetică. Obiectivul pachetului CE privind Uniunea Energetică este de a asigurafo energie lafprețuri accesibile, sigură și sustenabilă pentru cetățenii UE, prin finalizarea pieței unice a energiei reformând totodată producția, transportul și consumul de energie în Europa.

În sectorul energetic, finalizareafpieței interne afUE presupune: eliminareaka numeroase obstacole șihbariere din calea comerțului, cuplarea politicilor și a măsurilor de stabilire a prețurilor cu normele și standardele UE, precum și adoptarea unor noi reglementărirîn materie de mediujși siguranță. Primele Directive de liberalizare au fostkadoptate în 1996 (cea aferentă sectorul energiei electrice), respectiv în 1998 (cea aferentă gazelor naturale), iar transpunerea în sistemeleujuridice ale statelor membre s-a desfășurat pe parcursul a doi ani, procesul fiind finalizat în anul 1998 (pe parte de energie electrică), respectiv anul 2000 (pe parte de gaze naturale). Procesul de transpunere a următoarele Directive UE privind sectoarele energiei electriceiși a gazelornnaturale trebuia a fi finalizat de către statele membre până în anul 2004, însă uneleidispoziții au intratlvigoare abia în anul 2007. Consumatoriipindustriali și cei casnici au câștigat dreptul de a-și alege în mod liber furnizoriiide gaze și pe cei de energie electrică dintr-okgamă mai largăhde concurenți. În luna aprilie 2009, un nou set de reguli a fost adoptat la nivelul UE, prin care se urmăreatcontinuarea liberalizăriippiețelor interne ale energiei electriceyși gazelor naturale reprezentând totodată, piatra de temeliepa punerii înpaplicare a pieței internera energiei.

Multe dintre rețelele electrice și conductele de gaz sunt construite în scopul aprovizionării naționale și nu sunt bine conectate la nivel transfrontalier. Electricitatea este în principal produsă pe bazaeunei largi game dedsurse și tehnologii. Fiecarehstat membru și-a constituit propriulhmix energetic în funcție deidisponibilitatea resurseloriși de tendințele înregistrate la nivel național. Interconexiunilekelectrice dintre statele membreusuntuesențiale pentru schimburileutransfrontaliere de electricitate, întrucâtumixurile energetice din stateleimembre sunt adeseafcomplementare. Evoluțiile curente de pe piațafenergiei electrice, în special ponderea totlmai mare afenergiei din surse regenerabile necesităfmăsuri suplimentarefpentru a consolida integrareafpieței. Și în ceeaice privește sectorul gazelor naturale, CE se află în curs de elaborare a unuippachet de măsuri axate pe sustenabilitate și pe diversificareka surselor de aprovizionare, proces care include și revizuirea Regulamentuluilprivindlsecuritatea aprovizionării cu gaze naturale. În ceea cekprivește diversificarea, o atenție sporită se acordă Coridorului Sudic al gazelor, elaborării uneiestrategii pentru o mai bună utilizare akpotențialului de gaz naturalllichefiat dar și stocării.

În prezent, la nivelul UE, piețele de gaze naturale și energie electrică sunt reglementate prin două Directive (Directivele 2009/72/CE și 2009/73/CE) ce reprezintă piatra de hotar a integrării pieței gazului și a energiei electrice și prin care statelor membre le este indicat cum este recomandat să-și adapteze legislația națională aferentă piețelor de gaze naturale și energie electrică la nivel național, dar și prin Regulamente UE privind accesul la schimburile transfrontaliere de energie electrică și rețelele de transport de gaze. Acestea sunt denumite împreună "cel de-al Treilea Pachet privind piața energiei", despre care am amintit anterior.

În ceea ce privește piața de energie electrică la nivelul UE, CE a lansat în anul 1996 Directiva UE 96/92/CE care a vizat printre altele, separarea segmentelor competitive ale producției de energie electrică și a comerțului cu amănuntul de la întreprinderilelde transport șildistribuție. Din alt punct de vedere, prin această Directivă statele membre UE au fost supuse unui proces de armonizare al legislației naționale, în sensul implementării unui mecanism de separare contabilă ce presupunea ca o întreprindere să țină conturi separate pentru toate activitățile sale, inclusiv în ceea ce privește activitatea de generare, transport, distribuție și vânzare cu amănuntul a energiei, în scopul de a preveni subvenționarea încrucișată, dar și pentru a promova concurența pe piețele angro. De asemenea, prin această Directivă a fost lansată o prevedere conform căreia accesul la rețelelekde transport și dekdistribuție să fie realizat în mod nediscriminatoriu. DirectivafUE 96/92/CEna fost abrogată în anul 2003 prindDirectiva 2003/54/CEna ParlamentuluigEuropean și a Consiliuluigprivind normele comuneipentru piața internă de energiegelectrică al cărei scop a fost de a continua procesul de reconfigurare al pieței de energie la nivelul UE și care a prevăzut ca statele membre să își asume angajamente mai puternice de separare a activităților, subliniid totodată importanța independenței autorităților de reglementare și venind cu un nou set măsuri privind consolidarea integrării pieței. Ca element de noutate, această Directivă a prevăzut necesitatea separarării activității de transport a energiei de cea de generare, atât din punct de vedere juridic cât și contabil. Pentru activitateamde distribuție anenergiei a fost propusă aceeași regulă, astfel încât societățile deținătoare de rețele să devină independente din punct de vedere juridic și capabile de a lua decizii, fără a fi afectate de alte interese. De menționat este și faptul că micii distribuitori au fost exceptați de la separarea juridică. Termenul până la care statele membre au fost nevoite a respecta aceste dispoziții ale Directivei a fost luna iulie, 2007. Totodată, în paralel, Comisia Europeană a supus implementării, cu titlu obligatoriu, Regulamentul UE nr. 1228/2003 al Parlamentului European și albConsiliului privind condițiile debacces la rețeabpentru schimburile transfrontaliere dekenergie electrică, care prevedea reguli privind accesul la interconectări, respectiv în ceea ce privește tarifele, toate în scopul de a promova comerțul transfrontalier și extinderea capacității de interconectare. Acest Regulament a fost abrogat doi ani mai târziu, când a intrat în vigoare Regulamentulh(CE) nr. 714/2009hal Parlamentului European și alhConsiliului din 13 iulie 2009hprivind condițiile de acceshla rețea pentru schimburileitransfrontaliere de energie electrică.

De asemenea, tot în anul 2009, CE a lansat Directiva 2009/72/CE ahParlamentului European și ahConsiliului din 13 iulieh2009 privind normelehcomune pentru piața internă a energiei electricehși de abrogare ahDirectivei 2003/54/CE prin care s-a pus accent pe consolidarea securitățiihaprovizionării cu energie a statelor membre și pe stabilirea de prețuri corecte pentru consumatorii finali de energie. Prin această Directivă s-a mai propus a fi impusă nu numai decuplarea legală sau funcțională a activelor rețelei, ci și separarea proprietății și totodată crearea unei Agenții pentru facilitarea cooperării între autorităție naționale de reglementare în domeniul energiei, abilitată să ia decizii cu caracter obligatoriu privind comerțul transfrontalier în scopul de a facilita dezvoltarea pieței unice europene. Astfel, la 3 septembrie 2009, a fost înființată Agenția Europeană pentruiCooperare a Autoritățiloride Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), cu sediul la Ljubljana (Slovenia) care colaborează cu instituții și părți interesate din cadrul UE, în principal cu autoritățileinaționale de reglementareiși cu rețelele europene ale operatorilorlde sisteme de transport (ENTSO), în scopul furnizării unei serii de instrumente destinate realizării unei piețe unice a energiei în cadrul UE și care propune măsuri menite a asigura independența tuturor autorităților naționale de reglementare din statele membre UE.

Referitor la reglementarea piețelor de gaze naturale din statele membre UE, începând cu anul 1998, în urma Directivelor UE privind sectorul gazelor naturale, UE a încercat să integreze și să armonizeze piețele de gaze solicitând în același timp soluții specifice fiecărei țări care să aibă în vedere și caracteristicile naționale diferite existente la nivelul fiecărui stat membru. La începutul anului 2000, se preconiza ca UE să ajungă la liberalizarea deplină înainte de mijlocul decadei, însă piețele europene de gaze nu aveau încă concurența, integrarea transfrontalieră sau armonizarea necesară atingerii acestui deziderat. Datorită cadrului UE de reglementare, statele membre pot alege într-o mare măsură ce instrumente de reglementare aplică. Deși majoritatea consumatorilor din Europa au posibilitatea de a-și alege acum furnizorul de gaze, fiind totodată înregistrat un progres semnificativ în ceea ce privește armonizarea legislației naționale ca rezultat al politicii energetice a UE, anumite obstacole rămân prezente în calea concurenței legate de structurile piețelor sau de poziționarea diferită privind cooperarea dintre statele membre.

Mai multe state membre UE prezintă încă o influență a companiilor de gaze care au deținut monopolul, chiar dacă cota lor de piață a fost redusă odată cu introducerea concurenței. A existat o atitudine defensivă a companiilor europene de energie, acestea având tendința de a rezista la schimbarea modelului lor tradițional de afaceri, însă pentru a compensa acest lucru, multe dintre acestea au investit în special în țările din Europa Centrală și de Est. De precizat este faptul că, numeroase companii de gaze naturale și-au diversificat portofoliul pătrunzând și în piața de energie electrică și a altor produse de utilitate, cum ar fi apa sau telecomunicațiile.

Un cadru optim și eficient de reglementare, care să genereze o mai bună performanță a sectorului energetic trebuie să aibă la bază un cadru instituțional și juridic armonizat cu nevoile din zona pentru care sunt formulate, astfel încât să vină în sprijinul deciziilor și a măsurilor programate a fi întreprinse. În scopul de a identifica cele mai potrivite soluții care să răspundă nevoilor și provocărilor din sectorul energetic și climatic, care să garanteze totodată și aprovizionareakcu energie furnizată lakprețuri accesibile și în condiții de securitate a gospodăriilorkși a întreprinderilor, este nevoie de o strategie care să promoveze o piață a energiei competitivă, integratăjși fluidă și care să constituie un pilonnde bază solidipentru a asigura direcționarea energiei acolo unde este nevoie.

Un alt deziderat pe care reglementatorul unei piețe de energie trebuie să îl respecte și asigure îl reprezintă stabilirea unuinregim concurențial carensă funcționeze în beneficiul tuturor consumatorilor, astfel încât buna funcționare a sectorului energetic, respectiv al pieței de energie să se desfășoare în condiții de eficiență, transparență și protecție a consumatorilor. Pentru a asigura acest lucru, autoritatea de reglementare trebuie să desfășoare o susținută activitate de monitorizare și control, în urma căreia aplică măsuri adecvate și specifice activității de reglementare pentru a evita sau corecta potențialele distorsiuni existente.

4.3. Reglementarea pieței de energie la nivelul Romaniei

Piața deienergie dinjRomânia s-a dezvoltat în mod semnificativ în ultimii 20 de ani, fiind vorba despre o perioadă în care legislația națională a fost armonizată într-o mare măsură în conformitate cu cadrul juridic al UE. Au fost desfășurate cu succes unele dintre cele mai importante procese de privatizare din domeniul energetic: privatizarea companiilor de furnizare și distribuție a energiei electrice și gazelor naturale, precum și a uneia dintre cele mai mari companii românești care activează în sectorul petrolier.

Sectorul energetic a fost și continuă să fie unul dintre cele mai atractive sectoare pentru investitori, în special datorită potențialului remarcabil al României privind sursele de energie. Cu toate acestea, chiar dacă piața energiei din România este relativ tânără (în comparație cu alte piețe din UE) și se dezvoltă rapid, reglementările realizate necesită o ajustare în mod permanent, conformă cu dinamica pieței de energie. Statul ocupă rolulnde arbitru și de reglementator al piețelornde energie electricănși de gaze naturale, într-un sistem de piață competitiv în sectoruloenergetic. Necesitatea unui cadru legislativkși de reglementare transparent, coerentvși stabil care să implice un dialog susținut cu părțile interesate în scopul de a stimulavinvestițiile la un cost competitivial capitalului și pentru a menține interesul public, reprezintă o condițieisine-qua-non.

„AutoritateakNațională de Reglementare în domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, este o autoritate administrativălautonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentăjdecizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii la nivel național necesare funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor. În scopuljasigurării exercitării în teritoriuja competențelor sale, ANREjare în structură oficiijteritoriale fără personalitatejjuridică”.

ANRE colaboreazăkcu Autoritățile de reglementarekale statelor din regiune, inclusiv prin acorduripde cooperare, cu ACER și CE în scopul de a armoniza cadrul de reglementare privind dezvoltarealpieței regionale, a regulilorkprivind schimburile transfrontaliere de energie electricălși gaze naturale, a celor aferente gestionării și alocării capacitățilorlde[interconexiune, fără a aduceiatingere atribuțiilor și competențelorkacestora. În îndeplinirea atribuțiilorisale și fără a fi afectatekcompetențele de luare a deciziilor în activitatea degreglementare, ANRE colaborează cu ConsiliulrConcurenței, cu AutoritateamNațională pentrumProtecția Consumatorilor, cu Autoritateafde Supraveghere Financiară, cujministerele și cu alte organe de specialitategale administrației publice centralegsau locale interesate, cugasociațiile consumatorilor de energie electricăgși gaze naturale, cu operatoriigeconomici specializați care presteazăgservicii pentru sectoruluenergieigelectrice și gazelor naturale, cugasociațiile profesionale din domeniulgenergiei electrice și gazelor naturale, cugasociațiile patronale și sindicale, inclusiv prinischimburi reciproce deiinformații.

Conform Statutului și rolului ANRE, în desfășurarea activității sale, Autoritatea are dreptul săksolicite toate informațiilekși documenteleknecesare, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale legale deila operatorii economicildin domeniul său delactivitate, inclusiv evidențelelcontabile ale acestora, justificărilpentru orice refuz de alacorda acces terților lalrețea, precum și orice informațiiiprivind măsurile necesare pentruyîntărirea rețelei sau înylegătură cu soluționarea unor plângeri. ANRE organizeazăyconsultări publice înyoricare dintre situațiile prevăzute explicitide lege sau ori deicâte ori apreciază că esteynecesar și în toate cazurile, înainteide a adopta reglementări oriimăsuri ce pot impactaifuncționarea pieței de energieielectrică sau de gaze naturale oferindu-seiastfel părților interesate posibilitateayde a formula opinii și de a transmiteiobservații privind măsurileipropuse.

Activitatea de reglementare a ANREose realizează în bazaoLegii nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial nr. 485/16.07.2012 cunmodificările și completărileiulterioare, Legii nr. 160/2012 pentru aprobarea OUG nr. 33/2007 privind organizareajși funcționareauANRE, publicată înhMonitorul Oficial nr. 685/03.10.2012, cu modificările șijcompletările ulterioare, Legiirnr. 23/2014 pentrutaprobarea OUG nr. 57/2013 privindemodificarea și completareacLegii nr. 220/2008 pentru stabilireacsistemului de promovare a producerii energieicdin surse regenerabile de energie, publicatăcîn Monitorul Oficialbnr. 184/14.03.2014 și anLegii nr. 121/2014 privindpeficiența energetică, publicată în MonitorulnOficial nr. 574/01.09.2014, cujmodificările și completărileiulterioare.

Activitatea ANRE privind licențiereaha mai multor producătorihși importatori de gaz natural și energie electrică în scopul de a creea un mediubconcurențial mai robust, este necesară și corespunde normelor UE din acest domeniu. La această activitate a ANRE, se adaugă legiferareabobligativității pentru companiilevproducătoare de a tranzacționa o partendin volumele de gaz natural pe piețele centralizate, ceea ce reprezintă un pasiimportant în direcția creării uneiipiețe mai competitiveiși mai lichide.

În ceea ce privește comerțul cu energie electrică, este de remarcat faptul că România a fost una dintre primele piețe europene care a dezvoltat o platformă independentă pentru tranzacțiile energetice care susține în prezent piața contractelor bilaterale, piața pentru ziua următoare, piața certificatelor verzi, piața certificatelor de emisii, piața intra-zilnică, piațaicentralizată cu negociere dublăicontinuă a contractelor energetice bilaterale (piața OTC), piața centralizată a serviciului universal, piața energiei electrice pentru marii consumatori finali. În anul 1996, a fost lansată de către CE, Directiva 96/92/CE a ParlamentuluivEuropean si a Consiliului, privind regulilevcomune pentru piațaiinternă de energie electrică iar România, deși nu avea statutul de stat membru UE, a demarat procesul de creare a unei piețe funcționale de energie electrică.

Producătorii și furnizorii de energie electrică, distribuitorii de energie electrică/operatorii rețelelor de distribuție, operatorul rețelei de transport, consumatorii eligibili și consumatorii captivi reprezintă categoria principalilorvparticipanți la piața de energie electrică. Prețurile la energia electrică pentru consumatorii casnici s-au liberalizat total de la 31 decembrie 2017, conform Memorandumului devÎnțelegere aprobat de GuvernulvRomâniei în martie 2012, în conformitate cuvobligațiile asumate în relațiavcu FMI, Banca Mondialăvși CE privind aprobarea calendaruluivde eliminare treptată avtarifelor reglementate de energiecelectrică la consumatorii finali carecnu uzează de dreptul deceligibilitate. Începând cu anul 2018, la nivelul României, toată energia electrică provine din piața liberă. Astfel, încheierea calendarului de liberalizare a determinat, mișcări majore în piața de energie din România prin intrarea unor jucători noi și importanți pe piața consumatorilor casnici, cu oferte de preț pe cât de avantajoase, pe atât de riscante pentru consumator (prin prisma unora dintre clauze), prin apariția unor pachete noi de energie și servicii pentru populație dar și prin motivarea jucătorilor actuali, care dețin monopolurile regionale de distribuție de electricitate și care nu au avut de răspuns unei competiții prea strânse până la acest moment.

Pe de altă parte, protejarea consumatorilor vulnerabili din România de fluctuațiile de prețuri necesită o mai mare concentrare de eforturi și măsuri din partea autorităților. De asemenea, România are nevoie de a acorda o mai mare importanță reformei privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat din sectorul energetic, în conformitate cu legislația internă privind piața de energie.

România s-a poziționat ca un furnizor de energiecelectrică față de partenerii săi din Ungaria, Slovacia și Republica Cehă, în data dei19 noiembrie 2014 fiind lansată cucsucces cuplarea piețelor CZ-SK-HU-RO integrândcpiețele de energie electrică pentru ziuarurmătoare din cele patru state și înlocuind cuplareaipiețelor CZ-SK-HU. Potențialul piețelor de export stimulează investițiile deoarece investitorii încearcă să extindă capacitatea de generare a energiei, în concordanță cu cererea tot mai mare.

În ceea ce privește piața gazelor naturale din România, aceasta a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani datorită reorganizării și restructurării sectorului și a dezvoltării cadrului de reglementare, ca urmare a dinamicii din sector și a implementării reglementărilor UE în legislația națională. Participanții la piața gazelor naturale sunt: ​​producătorii de gaze naturale (entități care dețin un contract de petrol și licență de furnizare), furnizorii de gaze naturale (entități care dețin o licență de furnizare a gazelor naturale), operatorul național de transport și sistem (societatea națională Transgaz), distribuitorii de gaze naturale (entități care dețin o licență pentru distribuția gazelor naturale, precum și concesionarea pentru distribuția gazelor naturale); operatorii de depozitare subterană a gazelor naturale (entitățile care dețin o licență de stocare, precum și un contract de concesiune pentru stocarea gazelor naturale și activele conexe); clienți (en-gros, finali sau orice altă entitate care achiziționează gaze naturale).

Restructurarea sectorului gazelor naturale este o consecință a angajamentului autorităților publice de a se adapta la realitățile din sectorul gazelor naturale, precum și la colaborarea cu forurile europene. Calendarul de eliminare a prețurilor reglementate pentru gazele naturale (liberalizarea pieței) a debutat la 1 iulie 2013 pentru consumatorii casnici și o parte din agenții economici care nu își exercitaseră până atunci dreptul de a-și alege furnizorul.

Liberalizarea pieței gazelor naturale din Romania a avut loc gradual, acest proces având la bază măsuri menite a dezvolta piața națională și să susțină participarea acesteia la viitoarea piață unică.

Chiar dacă intenția inițială a Guvernului a fost ca populația să aibă un preț stabilit de piața liberă începând cu anul 2018, Executivul a decis printr-o Hotărâre în anul 2015, ca procesul de dereglementare al pieței să se desfășoare până în anul 2021. Această decizie reprezintă rezultatul unor negocieri purtate cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, UE și Băncii Mondiale, din care a rezultat că partenerii externi susțin extinderea perioadei de la trei ani (2015-2018) la șase ani (2015-2021) agreându-se totodată ca ritmul de creștere a prețului să fie repartizat uniform, pe toată perioada de referință, neacceptându-se creșterea mai accentuată în prima parte a perioadei. La 1 aprilie 2017, urmare a unei decizii a Executivului, a avut loc liberalizarea strict a prețului de achiziție a gazelor naturale care reprezintă doar un element din prețul final plătit de consumatorii casnici, alături de tarifele de transport, distribuție, furnizare și înmagazinare care compun factura consumatorului final, ANRE continuând să reglementeze prețul final al gazelor pentru consumatorii casnici, până în anul 2021.

Gradul de deschidere al pieței gazelor naturale s-a realizat gradual începand cu anul 2001, fiind complet deschisă pentru consumatorii noncasnici de la 1 ianuarie 2007.

Piața estevdeschisă integral pentru toțivconsumatorii de la 1kiulie 2007, existând posibilitatea alegerii furnizorului de gaze naturale din lista celor licentiați de Autoritatea de reglementare, consumatorii având totodată posibilitatea de a-și negocia direct condițiile contractuale și prețul pentru furnizarea gazelor naturale.

Piața gazelor naturale din România este alcătuită din segmentul concurențial care presupune comercializareavgazelor naturale întrevfurnizori și între furnizorivși consumatoriiveligibili, respectiv segmentul reglementat, care vizează activitățilevcu caracter devmonopol natural desfășurate în baza contractelor cadru (transport, înmagazinare subterană, distribuție) și furnizareaila preț reglementat.

În timp ce în cadrul segmentului concurențial prețurileise formează liber în bazaicererii și a ofertei și a mecanismelor concurențiale, în segmentulireglementat al pieței, sistemeleide prețuri și tarife se stabilesc de către Autoritatea de reglementare, pe baza metodologiilor proprii elaborate în acest scop.

Cu privire la sursele de energie regenerabilă, se poate afirma faptul că România beneficiază de un potențial major prin prezența energiei eoliane, solare, hidroelectrice sau a biomasei. Folosirea energieicdin surse regenerabile asigură numeroase beneficii, inclusiv onreducere a emisiilor demgaze cu efect deyseră, diversificareahaprovizionării cu energiekși reducerea dependenței față de piețelecde combustibili fosili (încspecial, față de piațacpetrolului și a gazelor). Promovareacproducerii energiei electriceodin surse regenerabile de energie (E-SRE) reprezintăgun imperativ al UEvavând la bază următoarele deziderate: protecțiavmediului, creșterea independențeibenergetice față devimporturi prin diversificareavsurselor de aprovizionare cuvenergie, precum și motive devordin economic și de coeziunevsocială.

În timp ce în ultimii ani investitorii și-au exprimat interesul în principal, în ceea cevprivește dezvoltarea investițiilor în segmentul energiei eoliene și a energiei solare, în ultimul timp interesul acestora s-a extins cu rapiditate și către unitățile de biomasă sau microcentralele hidroelectrice. În promovarea resurselor sale, România a adoptat rapid mecanisme de sprijin pentru sursele de energie regenerabilă, acestea constând în principal într-un sistem de cote obligatorii combinate cu comercializarea certificatelor verzi.

Principalul sistem de promovare a producerii de energievelectrică din surse regenerabile de energie ("E-SRE") la nivel național funcționează ca o schemă de ajutor (iar pentru unități de producție care depășesc un anumit nivel, funcționează ca ajutor de stat individual care necesită aprobarea CE) a unui sistem de cote obligatorii combinate cu tranzacționarea certificate verzi. În baza acestui sistem, anual, fiecarevfurnizor de energie electrică trebuie să achiziționeze un număr devcertificate verzi care să fie în concordanță cu cota obligatorie prevăzută de reglementările relevante, înmulțit cu cantitateavde energie electrică furnizată anual consumatorilor finali. În România, sistemul devpromovare a energiei electricevproduse din surse regenerabile prinvcertificate verzi funcționează încă dinvanul 2005.

Adoptarea HG nr. 1892/2004 pentruvstabilirea sistemului de promovareva producerii energiei electricevdin surse regenerabile de energie, a instituitvsistemul de promovare prinvcertificate verzi, orientat sprevmecanisme concurențiale de piață șivanume sistemul cotelor obligatorii combinatvcu tranzacționarea de certificatevverzi (CV). Sistemul de promovareiastfel instituit a fostvreconfirmat prin Legea nr. 220/2008, denumităvîn continuare Lege, care și-avpropus să facă maivatractiv sistemul pentruvinvestitori introducândifacilități noi, printre careiși acordarea unuivnumăr mai mare de certificatevverzi diferențiat învfuncție de tipul tehnologiei devproducere a E-SRE. Sistemul devpromovare prin CV instituitvprin Lege a fost autorizatide CE prinvDecizia C (2011) 4938 privindvajutorul de statvSA 33134 (2011/N) pentruvRomânia – certificate verzivpentru promovarea produceriiienergiei electrice dinisurse regenerabile de energie.

În ultimii ani, schema de sprijin a fost modificată de manieră semnificativă prin suspendarea în primă fază în anul 2013 a unui număr devcertificate verzi /MWh pentru câțiva ani, determinat în funcțievde sursa de energie regenerabilă și prin reducerea numărului de certificate verzi/MWh în funcție de sursa de energie regenerabilă pentru proiectele viitoare.

La data de 16 decembrie 2016, CE a adoptat decizia de autorizare a modificărilor aduse schemei de sprijinzprin certificate verziipentru producția de energie din sursezregenerabile. Comisia a apreciat la acea vreme că amendamentele aduse de către Ministerul Energiei se află în concordanță cu regulile Comisiei privind ajutorul de stat. Odată cu aprobarea Comisiei s-au întrunit toate condițiile legale pentru realizarea unei reforme în domeniul energiei regenerabile. Principalele modificări aduse schemei au fost raportate la modul de calcul al cotei de certificate verzi, noul mod de calcul conducând la o distribuție mai uniformă a impactului asupra consumatorului final, creșterea duratei de valabilitate a certificatelor – în condițiile în care certificatele verzi emise de la 1 ianuarie 2017 au o valabilitate până la 31 decembrie 2031 – prelungirea perioadei de amânare și a celei de recuperare a certificatelor verzi amânate, acestea fiind înregistrate valoric numai în momentul tranzacționării lor, modul de tranzacționare (acesta urmând a fi restricționat, iar tranzacțiile făcute pe o piață centralizată a certificatelor verzi), modul de transfer al costurilor cu certificate verzi către consumatorii finali.

De asemenea, în anul 2014, statul român a fundamentat o schemă de ajutor de stat și pentru consumatorii industriali care în anumite condiții pot fi scutiți de obligația de a achiziționa certificate verzi și prin care a fost redusă cantitatea de energie electrică care poate beneficia de sprijin prin certificate verzi. Conform Hotărârii de Guvern de la acea vreme, instituirea schemei de ajutor de stat prevedea exceptarea marilor consumatori de energiezelectrică de la plata pana la 85% a certificatelor verzi, iar motivul a fost acela de a stabiliza activitatea industrială, de a asigura noi locuri de muncă, de a încuraja investitorii, cu atât mai mult întrucât industria electrointensivă din România asigurapcirca 20% din consumul finalzbrut de energie. Acest sector este și celbmai mare generator denlocuri de muncă la nivelnnațional.

În Raportulianual de activitate al ANRE aferent anului 2016 este redată evoluțiaccapacității electrice instalatecîn centrale electrice carecau beneficiat de sistemul decpromovare a E-SRE (la sfârșitul anului) și a energieicelectrice produse încaceste centrale pentrucperioada 2005 – 2016, după cumcurmează:

Figura IV-1. Evoluția capacitățiicelectrice instalate înccentrale electrice care aucbeneficiat de sistemul de promovareca E-SRE și a energieicelectrice produse încaceste centralecpentru perioada 2005 – 2016

Sursa: Raport anual privindcactivitatea ANRE, 2016

Conform Metodologiei decmonitorizare a sistemului decmonitorizare a sistemului de promovareza energiei electrice din sursezregenerabile de energie prin certificate verzi, prin activitateazanuală de monitorizare a sistemuluizde promovare a energieizelectrice din surse regenerabileide energie prin certificateiverzi, ANRE urmărește:

să evalueze funcționareazschemei de sprijin prin certificatezverzi și eficacitatea acesteiazîn îndeplinirea țintelor naționalezstabilite prin Lege privindzponderea E-SRE în consumul finalzbrut de energie electrică;

să evaluezezeficiența schemei de sprijinzprin CV raportat lazefortul financiarznecesar;

să stabileascăcdacă, în urma aplicării schemeicde sprijin prin certificatecverzi, activitatea de producereca E-SRE este supracompensatăzși să permită reanalizarea schemeizîn vederea adaptăriizei la condițiile reale.

Raportul anualzde activitate al ANRE, 2016 redă graficzde aseamenea, evoluțiazanuală a numărului dezCV emise de la momentul aplicăriizsistemului de promovareza E-SRE pânăzîn prezent:

Figura IV-2. Evoluția anualăva numărului de certificatezverzi emise de lazmomentul aplicării sistemului de promovareza E-SRE, până înzprezent

Sursa: Raport anual privind activitatea ANRE, 2016

Prin acțiunile și măsurile întreprinse, ANRE urmărește să asigure unui regimzconcurențial care să funcționezezîn beneficiul tuturor consumatorilor. În scopul asigurării unei bunezfuncționări a sectorului și a pieței dezenergie în condiții dezeficiență, transparență șizprotecție a consumatorilor, autoritateazde reglementare desfășoară ozactivitate susținută dezmonitorizare și control șizaplică măsurile necesare, specificezactivității de reglementare pentruievitarea și după caz, corectareazoricăror posibile distorsiuni.

Prioritățile ANRE în contextul ultimelor evoluții la nivelul UE sunt conexe creșterii eficienței piețelorzde energie și integrăriizacestora în piața europeană, armonizării legislațieizsecundare cu prevederile legislațieizprimare și europene, dezvoltării platformelor de tranzacționare, aplicării prevederilor regulamentelorzeuropene privind integritateazși transparența piețelor, asigurării integrării surselorzde energie regenerabilezîntr-un mod sustenabil, atragerii investițiilor în rețele inteligente respectiv informarii corecte și protejării drepturilor consumatorilor de energie.

STRATEGII, PROGNOZE ȘI POLITICI ENERGETICE

5.1. Considerente teoretice asupra conceptului de politică energetică

Domeniulzenergiei considerat timp dezdecenii un atributzexclusiv al Guvernelorznaționale a dovedit în timpzcă politicile tradiționale centralistezși monopoliste, chiar dacă suntzaplicate sub semnul celorzmai înalte considerente dezprotecție națională, nu pot supraviețui globalizării și nu se pot dezice de presiunile concurențiale. Energia se află în strânsă legătură cu realizarea politicilor tocmai datorită impactului acestui sector asupra progresului economic și social. Atât la nivel național cât și local este esențial a fi conturată o prognoză privind dezvoltarea unei politici energetice solide. De exemplu, în sectorul privat, în scopul conturării perspectivelor strategice și a planurilor de afaceri, funcționarii folosesc prognozele bazate pe cerere. De asemenea, autoritățile publice folosesc prognoze privind cererea în scopul de a dezvolta și de a fundamenta strategii pentru entitățile locale de utilități publice și chiar pentru autoritățile de reglementare. Modelarea economică a problemelor de politică energetică este adesea discutată în literatura de specialitate ca fiind "de sus în jos" sau "de jos în sus". În timp ce modelele "de sus în jos" oferă o imagine clară și de ansamblu a funcționării tuturor sectoarelor economiei din punct de vedere global, național sau regional, modelele "de jos în sus" tind să modeleze în detaliu anumite sectoare ale economiei, inclusiv sectorul energetic. Aceste modele redau cu precizie caracteristicile tehnologiilor și ale proceselor aferente funcționării piețelor de energie.

Mergând pe firul istoric, în anul 1966, Mancur Olson Jr. și Richard Zeckhauser au lansat prima teorie privind acțiunile colective și comportamentul din cadrul alianțelor, conform căreia, țările care suportă toate costurile politicilor lor, nu pot beneficia în totalitate de avantajele din urma implementării lor, astfel că statele ar beneficia doar de acțiuni coordonate, însă fără a fi stimulate la nivel individual. Cu alte cuvinte, interpretarea acestei teorii ne spune că abilitatea de a încheia acorduri eficiente de coordonare a politicilor este limitată de puterea suverană a fiecărei țări. Pentru ca un acord să fie eficient, iar prevederile să îi fie respectate și îndeplinite, acesta trebuie să reflecte interesul propriu al fiecărui stat.

Din punct de vedere istoric, guvernele economiilor agrare și rurale au concentrat eforturi într-o măsură mult prea mică în ceea ce privește formele de energie "moderne" având cu totul alte priorități. Obiectivele principale ale națiunilor erau de a-și menține puterea și de a asigura pacea, deziderate strâns legate de garantarea accesului populației la suficient de multă hrană fiind depuse în principal, eforturi de stabilizare a piețelor agricole. Trebuie amintit în acest context faptul că statul era un organism relativ mic, cu o influență economică limitată, așa cum aprecia și Peter Jupp în lucrarea sa, unde a analizat dinamica și natura coezivă de la nivelul Guvernului britanic în timpul unei epoci de transformare și modul în care Marea Britanie a fost guvernată între anii 1688-1848.

Dintr-o altă perspectivă, acordurile internaționale au capacitatea de a creea așteptări reciproce, care favorizează comportamentul orientat către cooperare. Desigur că, pentru ca un acord să fie eficient și să-și producă efectele, acțiunile întreprinse în temeiul acestuia trebuie să aibă capacitatea de a determina rezultate benefice în sectorul pentru care sunt destinate. În multe privințe, nevoia de coordonare internațională a politicilor de securitate energetică apare concomitent cu nevoia de intervenție guvernamentală la nivel național, în scopul de a compensa lipsa externalităților de securitate energetică din comportamentul sectorului privat.

De-a lungul timpului, guvernele statelor europene au introdus politici economice, prin instituirea de noi instituții sau a unor scheme de impozitare, cu impact major asupra piețelor energetice. De prea puține ori însă, aceste decizii au fost luate ținându-se cont de impactul pe care acestea îl vor avea asupra pieței de energie fiind adesea modificate sau revocate provocând modificări abrupte în rândul stimulentelor pentru piețe.

O politică energetică se raportează adesea la un cadru parțial echilibrat concentrându-se cu precădere asupra anumitor surse de energie. Cu toate acestea există și o anumită tradiție în a încadra sectorul energetic într-un cadru general echilibrat, pornind de la premisa că baza unei politici energetice solide constă în suma eforturilor întreprinse în scopul de a diminua vulnerabilitățile existente în piață.

Câteva dintre punctele slabe ale pieței prezente în cadrul unei politici energetice sunt analizate în lucrarea lui Helm. În general, orice formă de politică microeconomică presupune intervenția autorităților pentru a influența rezultatele dintr-o piață privată, în sensul alocării resurselor. În termeni generali, o bază a unei politici energetice orientată spre factorul politic constă în redistribuirea veniturilor, prin modificarea structurii prețurilor stabilite în piețele private. Economiștii tind să ignore această bază a politicii energetice considerând-o în afara expertizei lor, axându-se în schimb, pe cauze legate de eficiență, cum ar fi monopolurile sau securitatea aprovizionării, gestionarea riscurilor (interpretate a fi baza politicilor energetice) sau pe externalități.

Externalitățile se raportează, de exemplu, la costul social al emisiilor de gaze cu efect de seră asociatecconsumului de energie. În cadrul activităților de cercetare cu privirecla schimbările climaticeis-a încercat identificarea unor variante de impozitare a carbonului și a unor scheme de comercializare a emisiilor de carbon.

Se poate spune că o cauză a eșecului unei piețe de energie o reprezintă baza politicii energetice intervenționiste. De amintit în acest context faptul că, la începutul secolului al XX-lea, mai multe Guverne au intervenit puternic și în mare măsură de o manieră contraproductivă în producția, prelucrarea și distribuția energiei. În literatura de specialitate, economiști reputați au explicat distincția dintre interesul consumatorilor și teoriile intervenționiste menite a influența alegerile acestora. Aceste teorii pornesc de la premisa că politicile sunt concepute pentru a tempera ipoteza concurenței pure, pe care o numesc frecvent un “eșec al pieței”.

În cazul unei societăți în care primează principiul potrivit căruia, o piață liberă și funcțională reprezintă cea mai eficientă bază pentru o economie solidă trebuie identificate excepțiile de la această regulă în scopul de a găsi o raționalizare acceptabilă pentru intervenția Guvernului în economie. Externalitățile există acolo unde actorii din piață nu iau în considerare toate consecințele propriilor acțiuni sau ale altora în cadrul societății. În cazul securității energetice, ca și în multe alte domenii pentru care se elaborează politici economice, se caută o externalitate ca bază pentru excepția de la regulă. Termenul externalitate este folosit în economie pentru a se referi la un cost sau un beneficiu care este ignorat de piață în determinarea prețurilor. Prezența costurilor și a beneficiilor care nu sunt internalizate în deciziile de piață denotă faptul că economia nu funcționează eficient iar o realocare a resurselor prin care s-ar putea atinge un nivel mai ridicat de bunăstare economică ar putea fi o alternativă potrivită în acest context. O externalitate negativă indică faptul că sectorul privat subestimează costul social complet al producerii și utilizării energiei, acest scenariu fiind ineficient, deoarece determină un consum excesiv, o producție internă insuficientă și ca o consecință, la importuri excesive de energie. Altfel spus, în cazul unei externalități negative jucătorii de pe piață nu plătesc întregul cost social al propriilor acțiuni – cum ar fi în cazul poluării generate de activități industriale. Pe de altă parte, în cazul unei externalități pozitive, operatorii economici pot fi incapabili să absoarbă profitul generat de propriile acțiuni- cum ar fi cele în domeniul cercetării și inovației.

O externalitate poate reprezenta totodată și un semnal important pentru cei care elaborează politicile energetice în cazul nostru, în sensul în care ar fi interpretat drept un semnal în urma căruia Guvernul să intervină de o manieră eficientă în economie pentru a corecta dezechilibrul creat ca urmare a alocării resurselor.

În economiaxpolitică, externalitatea este desemnatăxa fi efectul indirect alxunei activități de consum sau de producțiexasupra altor agenți economiciv(indivizi, comunități sau întreprinderi) decât celxaflat la originea activitățiixrespective de consum sauxproducție. Într-o economie de piațăxcompetitivă echilibrele nuxvor fi în general optimalexîn sens Pareto (echilibrul general al piețelor, sau forma eficienței sociale) întrucâtxele reflectă doariefectele private (directe) și nuzpe cele sociale (directezși indirecte) aleiactivității economice.

Externalitățile apar în principal datorită faptului că drepturile de proprietate asupra unor resurse sunt fie insuficient protejate, fie incomplet definite. Dintre resursele vitale, aerul este o resursă fară proprietar. Din această cauză, poluarea este cazul cel mai evident de externalitate. Spre exemplu, agenții economici pot utiliza gratuit aerul pentru că acesta nu are proprietar și îl pot polua pentru că nu este suficient protejat. Mai mult chiar, agenții economici care utilizează aerul curat și produc poluare nu compensează persoanele afectate de poluarea aerului.

Conform studiilorxempirice efectuate s-a constatatiexistența nu numai axunei anumite evoluții în timp axcheltuielilor pentru acțiuni antipoluante, cixși a unor anumitexrelații de dependență întrexgradul de reducerexa reziduurilor poluante, peide o parte și costul precum și beneficiul totalice se realizează prinzcontrolul și acțiunile de reducereza gradului dedpoluare, peide altă parte.

Renașterea liberalizării pieței de energiei a avut loc în perioada anilor 1980, moment ce a coincis cu dezmembrarea structurii monopoliste a producției și furnizării de energie. În prezent, economiile sunt încă implicate în acest proces prin măsuri privind creșterea eficienței în promovarea concurenței pe Piața Unică Europeană.

5.2. Politica energetică a Uniunii Europene (Strategia Energetică Europeană)

Acordurile internaționale angajate de UE în sectorul energetic au avut contribuții notabile în conturarea politicilor energetice și în consolidarea Strategiei Energetice Europene, generând o mai bună dezvoltare economică și de asemenea, au contribuit la procesul privind tranziția către o dezvoltare durabilă a statelor membre. Câștigul dejaidovedit al deschiderii sectoruluixcătre piață este redatxprin scăderea prețurilor, însăxcomplexitatea problemelorxsectorului de energie crește pexmăsură ce se măreștexnumărul actorilorximplicați (furnizori, producători, comercianți sau reglementatorixde piață) și pe măsurăxce se acutizează problemelexglobale de mediu. Așa se facexcă, în politica comunăxde energie a UE, alxcărei pilon central esteiPiața Unică de Energie, pexmăsură ce se rezolvăxunele probleme, apar alteleinoi, din ce înice mai complexe.

Politicilexenergetice trebuiezsă asigure pe termenzscurt, mediu șizlung, un echilibruzdinamic între următoarelezobiective strategicezfundamentale:

Securitatexenergetică – sau capacitateaxunui stat de axasigura pentru consumatori, în mod neîntreruptxși la prețurixaccesibile, necesarul dexconsum energetic. Securitatea energetică a UE va depinde de noi interconectări, atât în interiorul UE cât și în afară, de practicile de economisire a energiei și tehnologii, precum și de realizarea rețelelor de transport inteligente și a tehnologiilor de măsurare. Abordând și analizând problematica securității energetice, Daniel Yergin expune în lucrarea sa cele patru componente ale conceptului de securitate energetică:

diversificarea resurselor/surselor de aprovizionare;

asigurarea unui "security margin" sau "resilience" (a face față prin resurse de tip "buffer" șocurilor ce întrerup aprovizionarea);

recunoașterea integrării într-o piață energetică globală;

importanța informației de înaltă calitate.

Competitivitateazpiețelor de energiezși competitivitate economică – Prețurile competitive ale energie reprezintă o condițiezimportantă a competitivitățiizactivităților economice. Rolul instituțiilorzde reglementare, monitorizarezși control este foartezimportant în asigurareazunui mediu concurențialzși echitabil pe piețele dezenergie.

Sustenabilitateiecologică și climatică – Reducerea emisiilorzde gaze cu efect dezseră precum șiza altor poluanțizlocali, reprezintă un angajament important de asumat în contextul combaterii fenomenului de încălzire globală și în aimenține integritateaimediului înconjurător și sănătateaipublică. Pentru asigurarea unui cadru propice dezvoltării sectorului energetic, concomitent cu respectarea obiectivelor strategice fundamentale susmenționate, este importat a fi integrate, de asemenea, următoarele obiective strategice operaționale:

Asigurarea mixului energetic – Folosirea combustibililor care poluează mult, precum cărbunele și petrolul, va trebui redusă substanțial pentru a putea îndeplini obiectivele în reducerea emisiilorzde gaze cu efect dezseră cu 80%, până în 2050. Aspecte cheie înztranziția către unzsistemienergetic cu emisiizreduse sunt intensificarea folosirii surselor regenerabile și creșterea eficienței energetice.

Decarbonizarea sistemului energetic – Pentru a realiza obiectivul de reducere cu mai mult de 80% a emisiilor până în 2050, producția de energie a Europei va trebui să fie caracterizată de emisii de carbon apropiate de zero. Decarbonizarea sistemului energetic este fezabilă atât din punct de vedere economic, cât și tehnic. Toate scenariile axate pe decarbonizare permit realizarea obiectivului de reducere a emisiilor și pot fi mai puțin costisitoare pe termen lung decât actualele politici.

Atragerea si dezvoltarea investițiilor în sectorul energetic – investiții în tehnologii noi, infrastructură, îmbunătățirea eficienței energetice, tehnologii energetice cu carbon redus.

Asigurarea securității energetice în regiune prin interconectări – O infrastructură energetică eficientă este indispensabilă pentru buna funcționare a pieței interne de energie și pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, competitivitate și securitate a aprovizionării cu energie în Uniune. Aceasta este posibilă prin angajamentul unor investiții considerabile în rețelele de electricitate și gaz existente și în special printr-o dezvoltare rapidă a interconectărilor lor.

Stoparea sărăciei energetice – Conceptul de saracie energetică poate fi abordat atât la nivel macro, cât și la nivel microeconomic. Accesul la energie electrică și gaze naturale suficiente și de calitate pentru industrie, agricultură și restul sectoarelor este esențial pentru prosperitatea și competitivitatea unei țări. Sărăcia energetică se traduce prin dificultatea sau incapacitatea consumatorilor de a-și menține în locuință condiții adecvate de temperatură, sau de a dispune de alte servicii energetice esențiale, la un preț rezonabil. Reducerea așa-numitei „sărăcii energetice” poate fi posibilă prin aprovizionarea cu energie la prețuri competitive, iar pentru asta este nevoie ca UE să definească orientări comune, pentru ca toate statele membre să avanseze în aceeași direcție în scopul eradicării sărăciei energetice.

Aflate sub observația atentă a instituțiilor europene, în special a CE și a Consiliului European, progresele integrării politicilor au arătat că deși s-au înregistrat unele îmbunătățiri, problemele majore rămân de actualitate, iar unele evoluții ale stării mediului înconjurător provoacă mare îngrijorare. Cauza acestei îngrijorări pornește de la faptul că utilizarea energiei, dincolo de utilitatea ei indispensabilă traiului zilnic poate provoca totodată, daune suplimentare mediului. De exemplu, combustia cărbunelui emite oxizi de sulf, care în urma unei reacții chimice în atmosferă poate genera ploi acide. Arderea combustibililor autovehiculelor emană oxizi de nitrogen și compuși organici volatili, care la contactul cu lumina solară, generează smogul. Instalațiile generatoare de electricitate folosesc adesea o cantitate mare de apa pentru răcire, eliminând în urma acestui proces o cantitate de apă încălzită direct în lacuri sau oceane, provocând dezechilibre în eco-sistem. Extracțiile de petrol sau exploatarea cărbunelui pot duce la surpări ale terenurilor ce acoperă perimetrele respective.

Impactarea mediului se află în prezent la baza conturării politicilor de energie la nivel internațional. Efectele negative asupra mediului înconjurător se află în strânsămlegătură cu emisiile dezgaze cu efect dezseră în atmosferă, cu precădere a dioxidului de carbon degajat în urma arderii combustibililor fosili.

Toate cele trei surse primare de combustibili fosili – cărbune, petrol și gaze naturale – conțin carbon. În timpul arderii, carbonul se combină cu oxigenul pentru a producezdioxidul de carbon, principalul gazzcu efect de seră. Se estimează că, acumularea dioxidulului de carbon în atmosferă va impacta în mod semnificativ negativ clima mondială, generând încălzirea globală, creșterea nivelurilor oceanelor, sporirea intensității furtunilor tropicale și reducerea biodiversității.

Evoluțiileznefavorabile legate dezcreșterea continuă azdependenței față de importurilezde energie, cuzimplicații pe termenzscurt asupra siguranțeizaprovizionării și peztermen lung asupra consumuluizși dezvoltării sectoruluizenergetic, concomitentzcu creșterea emisiilorzde gazezcu efectzde seră reprezintăzprovocări cărora țărilezeuropene trebuie să leifacă față în cadruliunui efort a cărui finalitatezse regăsește în politicaicomună de energie.

De la simpla colaborare între statele membre pe diversezmăsuri se treceztot mai mult la coordonareazacestora sub comandairesponsabililor UE. Construcția piețeizinterne a energiei șizintegrarea ei într-ozpolitică comună de energieza UE reprezintă un proceszcare își are origineazîn Tratatele fondatoarezale primelor comunități europenezși încă se află înzproces de completare.

În cadrul ConsiliuluizEuropean din luna martie a anului 2014, Comisia s-azangajat să realizeze un studiu aprofundat privind securitateazenergetică europeanăzși să prezinte un plan de acțiune complet cu privire lazmodul în carezse poate reduce dependența energetică a UE. În scopul consolidării securității aprovizionării și cazrăspuns la situațiazgeopolitică actuală și la dependențazUE în materiedde importuri, CE a propus la acel moment, o nouă strategie globală privind securitatea energetică. Diversificareazsurselor de aprovizionare externe, modernizarea infrastructuriizenergetice, finalizarea piețeizinterne de energie azUE și realizarea de economii de energiezsunt printre principalelezsale puncte. Obiectivele politicii UE în domeniul energiei, în spiritulzsolidarității între statelezmembre, au ca și scop asigurarea funcționări pieței energiei, asigurarea securității aprovizionăriizcu energie înzUniune, promovarea eficienței energeticezși a economiei dezenergie, precum șizdezvoltarea de noizsurse de energie și energiizregenerabile. Măsurileznecesare pentru realizareazacestor trei obiective (competitivitate, zsustenabilitate și securitateazaprovizionării cu energie) nuzaduc atingere dreptuluizunui stat membruzde a stabilii condițiilezde exploatare a propriilorzresurse energetice, dreptului săuzde a alege diferite sursezde energie și structuriizgenerale a aprovizionăriizsale cu energie.

Asigurarea interconectărilor energetice între statele membre și modernizarea infrastructurii ar contribui la reducerea la minimum a perturbărilor și a dependenței energetice. În plus, o piață internă a energiei ar permite un acces mai ușor lazpiețele energiei dincolo dezfrontierele naționale. Acest lucru ar îmbunătăți de asemenea accesibilitateazenergiei și competitivitatea prețurilorzenergiei pentru cetățeni și întreprinderi.

O altă provocare majoră pentru UE sezreferă la modulzîn care se poate asigura securitatea energeticăzcu energie competitivăași „curată” ținând contzde limitarea schimbărilorzclimatice, escaladarea cereriizglobale de energie șizde viitorul nesigurzal accesului lazresursele energetice.

În conformitatezcu obiectivele UEzconvenite în cadrul privind climazși energia pentruz2030, UE trebuie totodată să își reducă dependența generală de combustibilii fosili și emisiile de gaze cu efectzde seră. Îndeosebi, Cadrul pentru 2030 propune următoarele acțiuni:

un angajament de a continua reducerea emisiilorzde gaze cu efectzde seră, stabilind un obiectiv de reducere cuz40 % până în 2030, comparativ cu nivelulzînregistrat în 1990;

un obiectiv pentruzenergia din sursezregenerabile care să constituie celzpuțin 27 % din consumul de energie, cu flexibilitate pentru statele membre în privința stabilirii de obiective naționale;

eficiență energetică îmbunătățită prin aducerea unor eventuale modificări la Directiva privind eficiența energetică;

reforma schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii, pentru a include o rezervă pentru stabilitatea pieței;

indicatori-cheie privind prețurile la energie, diversificarea aprovizionării, interconectările dintre diferite state membre și evoluțiile tehnologice, în vederea măsurării progreselor realizate în direcția unui sistem energetic mai competitiv, mai sigur și mai durabil;

un nou cadru de guvernanță pentru raportarea din partea statelor membre, bazat pe planuri naționale coordonate și evaluate la nivelul UE.

În baza Strategieizpentru securitate energeticăzdin 2014, a Cadrului privindzClima și Energia pentruz2030, dar și prin integrarea mai multor domenii dezpolitică într-o strategie coerentă unică, s-a conturat ideea unei Strategii – cadru pentruzo Uniune Energetică rezilientă.

Proiectul viitoarei Uniuni Energetice Europene are la bază componentele unuizmecanism de punere în aplicare menitzsă conducă la politicizmai previzibile, mai transparentezși mai stabile, formulând concluziizpolitice la nivel dezstat membru, regional șizeuropean. Orientărilezprivind planurile energeticezși climatice naționalezintegrate reprezintă bazazde la care statele membreztrebuie să pornească pentruza-și elabora planurilezenergetice și climatice naționalezintegrate pentru perioadaz2021-2030. Metodologiazpropusă în ceeazce privește indicatorii-cheiezreprezintă primul paszcătre măsurarea șizmonitorizarea realizăriizUniunii Energetice.

UniuneazEnergetică necesită unzproces de guvernanțăzfiabil și transparent,zancorat în legislație și menit să garanteze că acțiunilezîn domeniul energiei de la nivelurile european, regional, naționalzși local contribuieztoate la realizarea obiectivelorzacestui proiect. De aceea esteznevoie ca planurile naționalezsă reflecte rezultatulzconsultărilor regionale înzdomeniile care ar beneficiazde cooperarea consolidatăzcu statele membrezînvecinate.

Totodată, un alt obiectiv major al viitoarei Uniuni Energetice constă în modernizarea economiei UE, al cărui succes s-ar datora unei mai strânse colaborări cu alte inițiative de referință, cum ar fi piața unică digitală, uniunea piețelor de capital sau Planul de investiții pentru Europa, în scopul de a genera noi locuri de muncă, dezvoltare și investiții pentru Europa. Această abordare este tratată în amănunt în documentul CE COM (2016) 860 final – Energie curată pentru toți Europenii și reprezentată prin figura următoare:

Figura V-1. Modernizarea economiei – rolul Uniunii Energetice și măsurile dezcombatere a schimbărilor climaticez

Sursa: Comisia Europeană, documentul COM (2016) 860 final – Energie curată pentru toți Europenii, 30 noiembrie 2016

Importanța sectorului energetic pentru economia europeană este evidentă iar un exemplu care să susțină această afirmație se raportează la prețurile la energie care afectează competitivitatea întregii economii reprezentând, în medie, 6 % din cheltuielile anuale ale gospodăriilor. Provocările din domeniul energiei la care Europa trebuie să răspundă, includxaspecte cum ar fi creștereaxdependenței de importuri, diversificareaxlimitată a surselor dexaprovizionare, nivelul ridicatxși volatilitatea prețurilor laxenergie, creșterea cererii dexenergie la nivel global, riscurilexde securitate care afectează țărilexproducătoare și pe celexde tranzit, amenințările din ce înxce mai mari provocatexde schimbările climatice, progresulxlent în ceea cexprivește eficiența energetică, provocărilexcare decurg din pondereaxtot mai mare axenergiei regenerabile, precumxși nevoia de o maixmare transparență, de oimai bună integrareiși interconectare pe piețeleide energie.

În prezent, așa cum am precizat anterior, UE este celxmai mare importator mondial dexenergie. Multe statexmembre ale UE se bazează în mare măsură pexun număr limitatxde furnizori, în special pentruxaprovizionarea cu gaze. Acest lucru îi face vulnerabili la perturbărilexcare survin în aprovizionareaicu energie.

În plus, infrastructuraxenergetică învechită a Europei, piețele de energie slab integrate (în special, la nivel transfrontalier), precumiși lipsa coordonării la nivelul politicilor energetice naționale indică adesea că statele membre UE nu beneficiază de o maizmare posibilitate de alegere și nici de șanse de diminuare a prețurilor la energie.

Conform Strategiei-cadruzpentru o Uniune Energetică rezilientăzcu o politică prospectivăzîn domeniulzschimbărilor climatice, document remis de CE în anul 2015, fiecarezcreștere suplimentară cu 1 % azeconomiilor de energie, reducezimporturile de gazezcu 2,6 %. De asemenea, documentul stipulează faptul că unzprocent de 75 % din fondul nostruzlocativ este ineficient dinzpunct de vedere energetic. Transporturilezse bazează în proporție dez94 % pe produse petroliere, dinzcare 90 % sunt importate. Conform aceleiași strategii-cadru anterior menționată, UE a cheltuitzpeste 120 de miliarde dezeuro pe an – direct sau indirect – prin acordareazde subvenții pentru energie, adeseaznejustificate, iar până în anul 2020, sectorul energetic din UE necesită investiții de peste ozmie de miliarde dezeuro.

Strategia-cadru pentruzo Uniune Energetică rezilientăzcu o politică prospectivă înzdomeniul schimbărilor climatice prevedezfaptul că, prețurile crescutezale energiei electrice pentruzțările europene sunt lazun nivel redus,zdeși continuăzsă fie cu 30 % mai mari decâtzcele din SUA, în contextulzîn care prețurile energiei electricezpentru gospodării, după impozitare, auzcrescut în medie cu 4,4 % dinz2012 până în 2013.

Prețurilezcrescute alezgazului sunt de douăzori mai mari decât cele dinzSUA. Diferența dezpreț față de alte economiizare un impact asuprazcompetitivității industriei noastre, în specialzasupra industriilor mari consumatoarezde energie. Companiile europene dinzdomeniul energiei din sursezregenerabile au avut împreunăzo cifră de afaceri anuală de 129zde miliarde de eurozși asigură locurizde muncă pentru pestezun milion de oameni. Companiile dinzUE dețin 40 % din totalulzbrevetelor pentru tehnologiizîn domeniul surselor regenerabilezde energie. Provocarea o reprezintăzmenținerea rolului de liderzal Europei în ceea cezprivește investițiile globalezîn domeniul energieizdin surse regenerabile.

În acest context, proiectul Uniunii Energetice propus de CE pare a fi răspunsul la toate aceste provocări, fiind totodată cel mai important și mai complex demers al UE înzmaterie de politici energetice reunindzobiective, preocupări, interesezși viziuni diferite subzaceași umbrelă. Este important însă, ca fiecare statzmembru să se angajeze în mod activzși bine informat în acestă dinamică. Astfel, putem deduce faptul că energia constituie o problemă care vizează atât axele naționale cât și pe cele supranaționale și, prin urmare, pe cea internă și externă în elaborarea politicilor. Ipoteza lui Stetter, conform căreia politica în domeniul energetic are o natură transversală, este potrivită în acest context. Cu alte cuvinte, politica energetică se dezvoltă pe mai mulți piloni, prin interacțiunea dintre acei piloni, precum și prin interacțiunea cu politicile externe ale statelor membre. Pentru a clarifica acest lucru, "pilonul transversal" denotă în acest caz o complexitate și o diversitate mult mai crescută în cadrul mecanismului de politică externă al UE.

Keukeleire și MacNaugthan caracterizează politica externă a UE ca trecând de la diferite stadii de integrare supranațională, la unele de integrare interguvernamentală, ajugându-se până la o cooperare pur interguvernamentală. Interacțiunea complexă dintre actorii din sectorul energetic și problematicile de politică externă și internă consolidează ideea conform căreia rolul Comisiei în politica energetică nu este determinat doar de anumite dispoziții cu caracter formal ale Tratatului Uniunii Europene.

5.3. Dimensiunea transfrontalieră a problemei emisiilor de gazezcu efect de seră – amenințare la adresa politicilor și strategiilor energetice

"Gazele cuzefect de seră" se referă la un tip de gaze capabile să mențină sau să capteze căldură în atmosferă. Cu alte cuvinte, gazele cu efect de seră reprezintă tipuri de gaze care absorb mai întâi radiațiile infraroșii și apoi emit efectiv radiații termice, așa cum reiese și din figura alăturată.

Figura V-2. Legătura dintre creștereazconcentrațiilor de gazezcu efect de seră în atmosferăzși creșterea temperaturii Pământului

Sursa: Analiza panoramică a Curții de Conturi Europene 2017 – Acțiunile UEzîn domeniul energiei și alzschimbărilor climatice

Întregul proces este în esență ceea ce provoacă efectul de seră. Fără efect de seră, această planetă ar fi fost mult mai rece și mai dificilă pentru supraviețuirea rasei umane. Așadar, valențele gazelor cu efect de seră sunt multiple, însă focusul trebuie să rămână pe faptul că sporirea cantității acestui tip de gaze în atmosferă, determină apariția efectului de seră, care în cele din urmă declanșează încălzirea globală.

Gazele cuzefect de seră generatezde activitățile umane reprezintă cel mai important factor al schimbărilor climatice observate de la mijloculzsecolului al XX-lea. Pe măsură ce nivelul emisiilorzde gaze cu efect dezseră generate de activitățile umane iau amploare, acestea se acumulează în atmosferă și impactează clima, determinând multe alte schimbări în lume – în atmosferă, pe uscat și în oceane.

Categoria gazelor care contribuie la efectul de seră include:

Vaporii de apă – Constituie cel mai abundent gaz de seră, dar ceea ce este important este că aceștia acționează conform principiului de tip bumerang pentru climă. Pe masură ce atmosfera Pamantului se încălzește, vaporii de apă se măresc, determinând totodată posibilitatea apariției norilor și a precipitațiilor, făcând din acestea unele dintre cele mai importante mecanisme de reacție pentru efectul de seră.

Dioxidul de carbon (CO2) – O componentă minoră, dar foarte importantă a atmosferei, dioxidul de carbon este eliberat prin procese naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice sau prin activități umane – defrișări, despăduriri sau prin arderea combustibililor fosili. Activitățile desfășurate de oameni, au determinat creșterea concentrației atmosferice de CO2, cu mai mult de o treime de la începutul Revoluției Industriale.

Metanul – Emis în timpul producției și transportului de petrol, gaze naturale și de cărbune. Este cel mai simplu alcan, o hidrocarbură saturată aciclică și se găsește sub formă de zăcăminte naturale dar se poate produce, de asemenea, prin activități umane, inclusiv prin descompunerea deșeurilor în depozitele special destinate sau în agricultură. Cantități apreciabile de gaz metan se găsesc și în minele de carbuni. Metanul este un gaz cu efect de seră mult mai activ decât dioxidul de carbon, dar și unul mult mai puțin abundent în atmosferă.

Protoxidul de azot (oxidul nitros) – Este un puternic gaz cu efect de seră produs în urma practicilor de cultivare a solului, în special în timpul arderii combustibililor fosili, a deșeurilor solide, dar și prin arderea biomasei.

Clorofluorocarburile (CFC) – Reprezintă compuși sintetici de origine industrială, utilizați într-o serie de activitati, fiind considerati și gazezcu efect de serăzcu o capacitate de a distruge stratul de ozon.

Deoarece multe dintre principalele gaze cu efect de seră rămân în atmosferă timp de zeci până la sute de ani de la eliberare, efectele lor de încălzire asupra climei persistă de mult timp și pot afecta atât generațiile actuale, cât și cele viitoare.

Problema emisiilor de gaze cu efect de seră este critică, iar economiștii au adus contribuții teoretice importante în ceea ce privește permisele de tranzacționare a emisiilor și taxelelor optime ce necesită a fi aplicate celor mai poluanți factori din sectorul energetic (de exemplu prin abordarea naturii costului social a emisiilor de carbon, care s-a dovedit a fi cel mai bine reprezentată prin evidențierea importanței ratei de actualizare socială).

Asigurarea unui gradzînalt de purificare a mediului impune cheltuielijfoarte mari, care nupse mai pot justificapnici chiar fizic, deoarecegla un anumit grad delconcentrare reziduurile devin nevătămătoaregși nici economic suportabile. Deoaceea, abordarea se comută spre a identifica punctulpîn care se pot obține avantajelepmaxime din acțiunile depprotecție a mediului sau optimulpeconomic.

Analizând mai bine această problemă din teoriapoptimizării alocării resurselor, deducem faptul că producțiajunui anumit bun (în cazul de față a unui efect extern) poatepcontinua pâna la acel punctola care utilitatea sappentru membrii societății estepegală cu costul său. Anumiți economiști au aplicatiacest principiu la problema optimizării reduceriiigradului de poluare. Se interpreteazăjastfel, noțiunea de utilitatelîn cazul de față înlsens monetar, sub formalvalorii pagubelor care arlputea fi evitată printr-olacțiune specială îndreptatălîn acest scop și alprețului pe care consumatoriijar fi dispuși să-l plăteascăjpentru a se putea bucurakde un mediu curat, nepoluat. Deci, se punekproblema de a determinalpână la ce grad deldepoluare a mediului este interesatălși dispusă societateapsă ajungă, cunoscându-se:

gradul inițial de poluare al mediului;

utilitatea socială suplimentară (marginală), reprezentată depsumele de bani în plusppe care consumatoriipar fi dispuși să le plătească pentru reducereapgradului de poluare, sume carepsunt în descreștere odatăpcu diminuarea gradului deppoluare;

costurile suplimentare pe care societatea trebuie sa le plătească pentru a avea un mediu tot mai curat, costurile care sunt în creștere odată cu sporirea gradului de purificare a mediului.

Așadar, pe măsurăpce gradul de purificare apmediului crește, costurilepsuplimentare sunt tot maipmari. În ceea ce privește utilitatea, inițial aceastapeste mai ridicată, deoarecepsocietatea este dispusă săxcheltuiească maixmult pentru purificareaimediului. Treptat, sumele suplimentarexpe care societateaxar fi dispusă să le plătească crescxodată cu reducerea concentrației substanțelorxpoluante din mediu, ca urmare a acțiunilorxantipoluante întreprinse. Într-un mediu purificat, utilitateaxunor acțiuni antipoluantexsuplimentare dispare șiideci, dacă o exprimam numeric, ea devineiegală cu zero.

Din cele demonstrate pâna acum, se poate concluziona de o manieră importantă pentru practică, că nu este indicat în a pretinde efectuarea purificării în integralitate a mediului, întrucât acest proces ar deveni foarte costisitor și cu avantajeieconomico-sociale tot mai mici. Important este a fi cercetat punctul unde se realizează valoarea extremă a variabilelor, adică acel punct limită la carexcheltuiala suplimentară pentruxprotecția mediului maiipoate asigura cel puținiun avantaj echivalent. Este punctul critic peste careiorice cheltuială suplimentarăise soldează cu pierderi. Asemenea raționamentexse pot face atât pe ansamblu, cât șiiseparat, pe fiecare factor dexmediu și reziduu poluant în parte având în vedere, atât variantele tehnologice, precum și evoluția tehnologiilor.

Se poate constata că atât la nivel European, cât și înoprogramele adoptate la nivel național, are loc opîmbinare a instrumentelorppieței concurențiale cu celexde reglementare, standardizare, ceeaxce presupune corectareaxoptimului privat al producțieixde bunuri și serviciixpoluatoare cu efect deiseră cu costurile/beneficiilezmarginale externe pe care acestea lezgenerează, astfel încât să se atingă nivelul optim al producțieizrespective din punct dezvedere social.

Practic, estezvorba de internalizareaicosturilorzmarginale externe (externalități negative) și a beneficiilor marginale externe (externalități pozitive). Soluția pentru aceste internalizări, fundamentată teoretic prin taxazPigou (principiul conform căruia, poluatorul plătește) și a subvențiilor corective (principiul subvenționării diseminării efectelor pozitive), rămâne o provocare practică pentru România, știut fiind faptul că aplicarea legilor implică competențe și responsabilități atât la nivelul decidenților, cât și la cel al fiecărui membru al societății, nu doar legal, dar și etic și moral.

Externalitățilezpozitive corespund unor activitățixce produc economii sau beneficiixpentru terți, iar externalitățile negativexgenerează costuri (dezeconomii)xpentru terțe părți.

Externalitățile reprezintăxun caz de eșec al piețelor în situațiaxîn care concurența liberă genereazăxniveluri de producție sau dexconsum ce nu corespundxalocării eficiente a resurselor șixnu se realizează un optimxPareto.

Externalitățilexpozitive (economii externe) dexproducție apar deoarece dexanumite acțiuni ale unor agențixeconomici beneficiază alți agențixeconomici fără ca aceștiaxsă plătească prețul pentru beneficiilexobținute. Un exemplu celebru de externalitate pozitivă, introdus de James Meade (reputat economist britanic) este cel al apicultorului și proprietarului unei livezi. Albinele vor da mierea din florile livezii, iar pomii vor fi polenizați de către albine și vor da mai multe fructe. În 1973, James Meade a definit conceptul de externalitate astfel: "o economie externă (sau o dezeconomie) este un eveniment care conferă un beneficiu apreciabil (sau cauzează o pagubă apreciabilă) unei persoane sau unui grup de persoane, atunci când respectivele persoane nu s-au aflat printre părțile care și-au dat în întregime consimțământul la luarea deciziei sau deciziilor prin care s-a ajuns, direct sau indirect, la producerea evenimentului în cauză".

Așa cum am precizat anterior, o externalitate pozitivă este reprezentată de decizia (sau deciziile) unora care produce efecte benefice asupra altora. Astfel, toate demersurile și acțiunile menite să diminueze cantitatea de emisii de gaze cuxefect de seră, le conferă celor din jur beneficiul de axtrăi într-un mediu mai curat, care se cuantifică prin stoparea efectelor negative cauzate de schimbările climatice și printr-o o serie de avantaje ce mențin calitatea vieții crescută. În mod similar avem de-a face cu o externalitate negativă atunci când decizia (deciziile) uneia sau mai multor persoane produc efecte defavorabile asupra altora. Problemele de mediu se pot considera că apărând exact în acest context, al externalităților negative.

În cazul externalităților negative, esența problemei poate fi văzută ca fiind divergența dintre beneficiile, costurile sociale și cele private. Astfel, în cazul externalităților apar o serie de beneficii și costuri externe care, chiar dacă se adaugă beneficiilor și costurilor proprii ale unei activități date, formând astfel costurile și beneficiile sociale, ele nu sunt reflectate în prețul pieței, provocând fie supraproducție, fie subproducție pentru bunul respectiv. De exemplu, faptul că firmele nu sunt obligate să plătească direct pentru costul poluării create din cauza procesului de producție pe care îl folosesc, face costurile private să se situeze sub nivelul costurilor reale suportate de societate, ceea ce duce la un preț de piață mai scăzut decât cel necesar în situația de nivel optim al producției. Astfel, atât cererea cât și oferta vor fi prea mari, realizându-se o supraproducție și un supraconsum, adică o situație în care resursele nu sunt utilizate în cel mai bun mod posibil. Se poate concluziona prin faptul că problema mediului are la bază neincluderea în curbele de cost a daunelor ecologice provocate de firmele private.

Arthur C. Pigou a arătat că externalitățile negative pot fi internalizate prin impozit asupra activității poluante și prin subvenție în favoarea celor ce suportă efectele externe negative. Ca urmare, volumul producției va coborâ până la nivelul optim, realizându-se astfel o producție eficientă social. Introducerea unui astfel de impozit, în afară de faptul că va reduce volumul producției la un nivel optim pentru societate are și avantajul că va genera venituri pentru stat. Aceste venituri ar putea fi folosite pentru a compensa daunele pricinuite celor care au fost afectați de poluare. Totuși trebuie menționat că există multe probleme practice legate de introducerea acestui tip de impozit, deoarece este foarte greu de calculat un nivel adecvat al impozitării și de estimat mărimea daunelor produse terților (costul marginal extern).

Ronald Coase a abordat cazul unui număr redus de agenți afectați de o externalitate negativă, propunând o soluție care evită intervenția guvernamentală. Atunci când numărul agenților economici afectați este redus, atribuirea drepturilor de proprietate duce la internalizarea efectelor externe. Teorema lui Coase susține că există situații în care externalitățile pot fi rezolvate fără intervenție publică, și anume atunci când:

drepturile de proprietate sunt clar definite;

numărul persoanelor implicate este mic;

costurile de negociere sunt neglijabile.

Rolul Guvernului în această situație ar trebui să fie sprijinul privind încurajarea negocierilor între părțile afectate, care poate genera o soluție unanim acceptată. Ronald Coase era de parere că, dacă costurile de tranzacție sunt zero (sau neglijabile), va exista o soluție privată negociată voluntar care să rezolve problema.

În plus, rezultatul este invariant în raport cu modul de definire a drepturilor de proprietate. Din păcate, de cele mai multe ori, externalitățile implică un număr mare de actori și drepturile de proprietate sunt neclare, așa că soluția lui Coase nu se poate aplica. Intervenția guvernamentală este necesară frecvent. Aceasta poate fi indirectă, prin regulamente, legi și taxe, sau directă, prin control direct. Există în esență urmatoarele modalități de intervenție publică în cazul externalităților:

1. Amendarea emitenților de efecte externe negative;

2. Reglementarea cantității de efecte externe emise;

3. Subvenționarea/despăgubirea victimelor;

4. Organizarea de licitații asupra drepturilor de proprietate;

5. Redefinirea drepturilor de proprietate.

Metodele utilizate în scopul reduceriizemisiilor de gaze cu efectzde seră diferă de la unzsector la altul. UE azstabilit un plafon pentruzemisiile totalezgenerate de sectoarelezfurnizoare de energie, prin schema propusă dezcomercializare a certificatelor dezemisii (EU ETS) și a creat o piațăzpentru cotele de emisii stabilindzastfel „un preț” alzcarbonului.

Laxnivelul UE această schemăxde comercializare a certificatelorxde emisii a avut un debut relativ tulbure, deoarece Guvernele statelor membre și-au tratat relativ generos furnizorii tradiționali, în termeni de distribuire a acestor permise. Referitor la costul social al emisiilor de carbon, Pearce (Pearce, 2003) demonstrează în lucrarea sa faptul că, costul social al carbonului necesită o estimare a valorii actuale, daunele fiind provocate de cantitatea de carbon acumulată în atmosferă.

Conform ipotezei, nu foarte frecvent întâlnită în abordările teroreticienilor referitoare la faptul că, costul social al carbonului reprezintă valoarea curentă a unor daune estimate pe termen lung trebuie subliniat că, valoarea lor actuală depinde atât de factorii tehnologici, cât și de alegerea ratei de actualizare socială. Această teorie diferă prin abordare de celelalte analize de mediu care tratează daunele provocate prin poluare, Pearce (Pearce, 2003) demonstrând astfel faptul că rata de actualizare socială joacă un rol crucial în determinarea dimensiunii costului social al carbonului.

5.4. Politica energetică a României – componentă a Strategiei Energetice Europene

Obiectivele Politicii energetice ale Romaniei sunt în conformitate cu Strategia Lisabona, Carta verde pentru "Strategia europeană pentru energie durabilă, competitivă și sigură", Noua Politică Energetică a Uniunii Europene, Protocolul Kyoto privind Convenția – cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice, Protocolul Gothenburg (2001), Ghidul Strategic Comunitar pentru Politica de Coeziune 2007 – 2013 și obligațiile asumate în procesul de aderare (Capitolele 14 si 22) și sunt orientate spre îmbunătățirea eficienței energetice, asigurarea securității furnizării de energie, toți acești factori contribuind la realizarea dezvoltării economice durabile.

Din punctxde vedere al resurselor energetice, România este avantajată atât din perspectiva poziției sale geografice dar și datorită geopoliticii, context care îi conferă o serie de oportunități. Conform Eurostat, dependențaxde importuriide gaze naturaleia României, a scăzut înx2015 la sub 5% dupăxce cu cinci anixmai devreme era dex24%; prețul angro alxenergiei electrice și alxgazelor naturale estexcel mai mic din Uniunea Europeană, potrivitxdatelorxEurostat (2015), iarxcombustibilii s-auvieftinit considerabilila pompă pe fondul prăbușiriiicotațiilor internaționale ale barilului deițiței.

Structuracconsumului de energie primarăce diversificată și echilibrată, ceeacce face din România ocexcepție la nivel regional, iar pe plan european o poziționează pe locul al treilea în clasamentul statelor membre cel mai puțin dependente energetic, după Danemarca și Estonia.

Conform figurii alăturate realizate în baza datelor Eurostat, cele mai scăzute niveluri de dependență energetică în 2015 s-au înregistrat în Estonia, Danemarca, România și Polonia, fiind de altfel și singurele state membre care au raportat niveluri de dependență sub 30,0 %. La cealaltă extremă, cu un grad de dependență de importurile de energie primară de peste 90% identificăm state precum Cipru, Malta și Luxemburg.

Figura V-3. Rata dependenței energetice în rândul statelor UE-28, în anii 2005 și 2015 – toate produsele (% din importurile nete în consumul intern brut, în tone echivalent petrol)

Sursa – Eurostat, cod (tsdcc310)

Statele membre au mixuri energetice foarte diferite. Conform figurii alăturate, prezentate în cadrul analizei panoramice a Curții de Conturi Europene 2017 – AcțiunilecUE în domeniul energiei șical schimbărilor climatice, realizatăcîn baza datelor Eurostat, pe lângă creșterea ponderiixenergiei din surse regenerabilexîn producția de energie electricăxși termică în UE, în intervalul 1990-2015, pondereaxgazelor naturale a crescutxpână în 2010, după care a prezentat o tendință descrescătoare. Pondereaxenergiei nucleare a rămas relativxstabilă, în timp ce utilizareaicărbunelui și a petroluluiis-a redus.

Figura V-4. Evoluțiaxmixului energetic utilizatxîn UE-28 pentru producțiaxde energie electrică și termică, înxperioada 1990-2015

Sursa: Analiza panoramică a Curții de Conturi Europene 2017 – Acțiunile UE înxdomeniul energiei și al schimbărilorxclimatice în baza datelorxEurostat, 2017

Mixul energetic variază considerabil de la un statxmembru la altul și evoluează cu timpul ca urmare a condițiilor geografice ale țărilor respective, cum ar fi disponibilitatea resurselor naturale și accesul la acestea, opțiunile de politică națională, decizia de a recurge sau nu la energie nucleară, schimbarea stimulentelor financiare, progresele în ceea ce privește tehnologiile, cerințele în materie de decarbonizare și dezvoltare a pieței interne. La nivel național, prin măsurile întreprinse în elaborarea politicilor energetice, România trebuie să-și asume faptul că, securitatea energetică a unui stat este parte integrantă a securității energetice a altor state.

De precizat în acest context, la nivelul României infrastructuraxde energie electrică șixde gaze a fostxfinanțată cu 2,4 mld €, prin intermediul implicării financiare axUE în proiectele de infrastructurăxenergetică. Astfel, România beneficiazăxde finanțare europeană pentru proiectulxBRUA, gazoduct ce arexun traseu de 528 km pexrutaaBulgaria-România-Ungaria-Austria având prioritate la nivel European prin aportul său la asigurarea siguranței securității energetice a EuropeiaCentrale și de Sud-Est. Proiectul BRUA al companieiaTransgaz, pentru dezvoltarea căruiaaUE a alocat în luna ianuarie 2016asuma de 179,3 milioane euroaprin intermediul Connecting Europe Facility, reprezintă 40% dinavaloarea eligibilă estimată. De asemenea, proiectul beneficiază și de sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) care susține dezvoltarea piețelor europene regionale de energie, oferind un împrumut de 278 milioane de lei (60 milioane de euro) pentru construcția de noi conducte de gaze naturale între România, Bulgaria, Ungaria și Austria (BRUA). Inițierea acestui proiect și derularea sa reprezintă o realizarearemarcabilă întrucât proiectulaBRUA constituie un pas semnificativaîn sensul integrării piețelor europeneade gaze și al creșterii securitățiiaenergetice a țărilor implicate, prinafacilitarea accesului la noiasurse de gaze naturale: BazinulaCaspic, gaz natural lichefiat (GNL) dinaGrecia prin Bulgaria și potențialeagaze naturale din sectorul românescaal Mării Negre.

Regiunea MăriizNegre s-a modificat semnificativzîn ultimii ani prin migrarea centrului de greutate al interesuluizprincipalilor poli de putereispre spațiul ponto-caspic înzproximitatea României, având potențialulzde a deveni „poartăzde intrare” în bloculzregional economico-politic alzUE și spațiu de tranzitzîntre producătorii central-asiaticizși marii consumatorii europeni de energie.

Pornind de la tradițiazsolidă a țării noastre înzsectorul energetic, de lazo bază diversificată de resurseznaturale, de la o poziționarezgeografică avantajoasă, de lazun capital uman (încă) ridicatzși de la oportunitățilezoferite de noile tehnologii, țaraznoastră poate dezvolta unzsistem energetic competitiv, cu serviciizenergetice de înaltă calitate, accesibilezcetățenilor atât din punctzde vedere fizic, cât șizfinanciar; un sistem energeticzrezilient în fața șocurilorzexterne de aprovizionare, adaptatzla cerințele tot maizsofisticate ale consumatorilor; unzsistem energetic apt să generezezcreștere, locuri de muncă șizactivitate economică pe orizontală; în fine, unzsistem energetic cu emisii redusezde gaze cu efect dezseră și de alți poluanți, înzcare creșterea PIB vazfi decuplată de creștereazcererii de energie.

Conform documentului Ministerului Energiei din luna februarie 2016 intitulat "Analiza stadiului actual", ce constituie o radiografie a sistemului energetic românesc, cu date și informații care relevă tendințele actuale ale sectorului energetic din România, lazînceputul anului 2015, situația resurselorzgeologice și a rezervelorzde țiței și condensat sezprezenta astfel:

Tabel V-1. Resursele și rezervele geologice, la nivelulzanului 2015

Sursa: "Analiza stadiului actual" – Ministerul Energiei în baza datelor aflatezîn evidența ANRM (2016)

Având înzvedere puterea calorificăiredusă a cărbunelui românesc, posibilitateazde integrare a pieței româneștiza cărbunelui în piața europeanăzeste limitată atât de costulzde producție ridicat, cât șizde cel al transportului. Cărbunelezar putea să joace în continuarezun rol în mixul energeticzeuropean la orizontulzanului 2050, însă doar înzcondițiile în care vorzavea loc dezvoltări aleztehnologiilor de captare șizstocare a carbonului (CSC).

Creșterea utilizării de cărbune determină un nivel ridicat al emisiilorzde CO2 în centralele electrice, potrivit viziunii CE. Unul dintrezobiectivele Strategiei privindzUniunea Energetică este diminuareazdin ce în ce maizmare a ponderii combustibililorzfosili în economie.

În 2015, s-auzînregistrat progrese înztrei domenii care suntzesențiale pentru aceastăztranziție: în cel al comercializării certificatelor de emisii, în cel al surselor regenerabile de energie și al creșterii investițiilor în tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon, respectiv în cel al eficienței energetice.

Cărbunelezrămâne însă, principalazresursă pentru producereazde energie electrică în termocentrale. Utilizarea intensivă azcărbunelui (autohton și dinzimport), impune utilizareazde tehnologii de ultimăzgenerație, inclusiv din punct de vedere alzreducerii emisiilorupoluante.

Dr. A.E. Dunstan atesta în 1938 în „The Science of Petroleum” faptul că, Româniaxa fost prima țarăxdin lume cu o producțiexde petrol oficial înregistratăxîn statisticile internaționale de 275 tone. Au urmat Statele Unite ale Americii în 1859, Italia în 1860, Canada în 1862 și Rusia în 1863. Rezervelexde țiței ale României suntxînsă limitate, în condițiilexîn care descoperirilexdin ultimii 30 de anixpot fi catalogate a fixmodeste, cu excepția unor semnale recentexprovenind din apele de micăxadâncime ale Mării Negre, comercialitateaxfiind încă în faza dexanaliză. Conform datelor aflatezîn evidența Agenției Naționalezpentru Resurse Minerale (ANRM), lazînceputul anului 2014 Româniazavea rezerve sigurezde 60 de milioane deztone, în vreme ce resurselezgeologice se ridică lazdouă miliarde de tone.

Având în vedereznevoia de a stopa declinulzconstant al producției autohtonezde țiței și gaze dinzultimii 30 de anizprecum și riscul creșteriizmasive a dependenței dezimporturi, România are nevoiezde investiții substanțiale înzdezvoltarea și exploatarea rezervelorzde petrol și gaze naturale. Trebuie menționat faptul că, trăsătura cea mai marcantă a contextului recent global a constituit-o prăbușireazprețului petrolului pe piețelezinternaționale care a creataunele condiții de persistență prelungităaa prețurilor mici. Potrivitascenariului „Low Oil Price” alaAgenției Internaționale pentruaEnergie (AIE) – prezentat în raportulaWorld Energy Outlook 2015 – echilibrulape piața petrolieră nuava fi restabilit înainte dea2020, cu prețuri înacoridorul 50-60 dolari, urmând apoi o lungăași lentă creștere până laa85 dolari în 2040.

Sistemul Național deaTransport al Țițeiului esteaoperat de o companie listată laibursă, în care statul românadeține o participație dea58,7162% prin Ministerul Energiei. SNTTaare o lungime totală a rețelei dezconducte de aproximativ 3.800 km, cuzo gamă a diametrelorzconductelor între 3 – 28 inch, iar capacitateazde transport este de 27,5 milioaneztone/an.

O altă resursă energetică importantă a Romaniei este gazul natural. Țara noastră are cea mai mare piață de gaze naturale din Europa Centrală și a fost prima țară care a utilizat gazele naturale în scopuri industriale. Piața gazelor naturale a atins dimensiuni record la începutul anilor ’80, ca urmare a aplicării unor politici guvernamentale orientate către eliminarea dependenței de importuri.

Aplicarea acestor politici a dus la o exploatare intensivă a resurselor interne având ca rezultat declinul producției interne. Așa cum am menționat anterior, dependența dezimporturi de gaze naturale a României, azscăzut în 2015 lazsub 5%, după cezcu cinci ani maizdevreme era de 24%, potrivit datelorzbiroului de statistică al UniuniizEuropene, Eurostat. Reducerea importurilor deagaze naturale a fost, înaprimul rând, efectul scăderiizcererii interne – mai ales în urmazînchiderii de capacități industriale, darzși al iernilor blânde șizal unor măsuri de eficiențăzenergetică. Din punct dezvedere al mediului, gazulznatural este considerat „poarta sprezo dezvoltare durabilă”. Impactulzasupra mediului generatzde utilizarea gazului natural arezo dimensiune locală (particule, fum), regionalăz(ploi acide) și unazglobală (gaze cuzefect de seră).

România areao experiență de pestea150 de ani în industriaade țiței și de peste 100aani în industria gazelor naturale, înatoate sectoarele de activitate specifice: geologiezși geofizică, explorareazzăcămintelor, forajul sondelorzși exploatarea țițeiului șizgazelor, prelucrarea hidrocarburilor (rafinare,zpetrochimie), colectarea, transportul, depozitareazși distribuția țițeiului, gazelorzși produselor petroliere, utilajelorzși sculelor specifice, serviciilor complementare, protecțiazmediului, legislație, cercetareazștiințifică, proiectare, educațiezși formarea cadrelorzde specialiști.

Conform datelor ANRM și a celor regăsite în Raportul sesiuniizde lucru țiței, produse petroliere și gazznatural, parte integrantă a proiectului Strategiei energetice a României 2016-2030 cu perspectiva anului 2050, în România, sezexploatează 432 de zăcăminte dezțiței și gaze naturale, dinacare:

240 deazăcăminte comerciale deațiței și gaze naturale cuaaproximativ 9400 de sonde deațiței și 800 de sonde deagaze naturale, pentru careaacordurile petroliere suntadeținute de o singură companie, unaproducător de țiței și gazeanaturale;

153 de zăcăminteacomerciale cu aproximativ 3200ade sonde de gaze naturale, pentru careaacordurile petroliere suntadeținute de o singură companieacare desfășoară activități în sectorulagaze naturale;

alte 39 de zăcăminteapentru care au fostaîncheiate acorduri petroliere deadezvoltare, explorare și exploatareapetrolieră, având ca titulariadiverse companii.

Majoritatea sunt zăcămintesmature având o duratăade exploatare de pestea25-30 ani. Perspectivele de evidențiereade noi rezerve probabileași posibile sunt condiționateade investițiile în explorareageologică, precum și deagradul de reușită al sondelorade explorare.

După campania de explorare a perimetrelor pe care le are concesionate în Marea Neagră, compania OMV Petrom a luat decizia finală de a investi în exploatarea acestor perimetre alături de partenerul său american, ExxonMobil, care începând din 2008 au investit în Marea Neagră 1,5 miliarde de dolari. Până acum, cele două companii au forat șapte sonde, iar cele mai multe dintre ele au „întâlnit acumulări de gaze”. De asemenea, recent, anumite companii din sectorul energetic au descoperit peaplatforma continentală aaRomâniei un zăcământ important dezgaze.

Suprafața zăcământului atinge 39 km pătrați iar rezervele confirmateade forajul de evaluare, potzdepăși 30 miliarde metrizcubi de gaze naturale. România în prezent produce maxim 12 miliardezde metri cubi de gazeznaturale. Marea majoritate a resurselorpgeologice și a rezervelor sigure identificateapână în prezent este localizatăaonshore (96%) și doar 4% înazona platformei continentale azMării Negre.

Energia electricăaeste percepută din ce înzce mai mult ca unzserviciu public către populație, darzîn același timp și în egalăzmăsură, o necesitate pentru economie. Responsabilitateazde a asigura acest serviciuztrebuie văzută de cetățeni (consumatori) nuznumai ca un drept în azfi serviți, dar și cazo obligație de a folosi înzmod rațional energia, în condițiizde eficiență energetică. În stabilireazobiectivelor strategice de dezvoltareza sectorului energetic înzUE pentru anul 2030 (țintelez40/27/27) și în contextul strategiczal Uniunii Energetice, energia regenerabilă arezun rol esențial în reducerea emisiilorzde gaze cu efect de serăași a altor forme de poluare, precumași în sporirea siguranței aprovizionăriiacu energie și susținerea industriei europeneza tehnologiilor verzi.

Conform buletinului informativ al ANRE din primul semestru al anului 2016, producția totală de energieielectrică din surse regenerabileide energie în anuli2015 s-a ridicat la 25822 GWh, din care 8118 GWh au fost susținuți în urma aplicării schemei de promovarefa E-SRE.

Ponderea energieifelectrice din surse regenerabile defenergie în consumul finalfde energie electrică în anulf2015 a fost de aproximativ 44 %, iar gradul de îndeplinire a țintei naționale de energie electrică propuse pentru anul 2015 fiind de 126 %.

Figura V-5. Structura capacității electrice totale pe tipuri de tehnologii, la sfârșitul anului 2015

Sursa: Buletin informativ ANRE, semestrul I, 2016

Pe baza investițiilorfrealizate în sectorul energieifelectrice din SRE se estimează posibilitatea unuifexcedent de energie electricăfprodusă pe bază de SREffață de obligațiile asumatefde România prin Directivaf2009/28/CE, excedent care ar puteazface obiectul unui transferistatistic către alte statezmembre.

În perspectiva creării Uniunii Energetice, ponderea crescutăzde energie din surse regenerabile contribuie lazconsolidarea securității energetice azEuropei, în timp ce în ceazmai mare parte a statelorzmembre sunt necesare eforturizsuplimentare pentru a sezgaranta că energia dinzsurse regenerabile este maizbine integrată în piațăzși în special pentruza asigura consecvența dintre schemelezde sprijin și funcționareazpiețelor energiei electrice.

Prin constituireazUniunii Energetice, UE își propunezsă stimuleze creșterea economică, să garantezezsecuritatea energetică europeanăzși să combată schimbărilezclimatice. Obiectivul pachetului dezpolitici privind Uniunea Energeticăzeste de a asigura ozenergie la prețuri accesibile, sigurăzși durabilă pentru cetățeniizUE. Cinci domenii-cheie, printrezcare se numără securitateazenergetică, eficiența energetică și reducereza emisiilor de carbon, fac obiectul unor măsurizspecifice.

România urmăreștezcu atenție diferitele inițiativezlegislative ale CE carezvizează implementarea strategiei UEzprivind Uniunea Energiei și sezimplică activ în procesul de negociereza acestora la nivel european. Înzacest sens, România sprijină necesitateazca acest concept al UniuniizEnergiei să devină un catalizatorzpentru reformele necesare înzsectorul energetic în statelezmembre ale Comunității Energeticezși o expresie a solidaritățiiznecesare pentru creșterea securitățiizenergetice. Cu toate acestea, Româniazconsideră că trebuie prezervat dreptulzfiecărui stat membru de azdecide cu privire la mix-ulzenergetic național, cu accent pe utilizareazresurselor primare naționale, prin respectareazcerințelor de mediu și prin eficientizareaztehnologiilor utilizate, în vedereazasigurării unei securitățizenergetice crescute.

Acordul de la Paris – combaterea schimbărilor climatice după anul 2020

Din perspectiva României, Acordul încheiat la Paris la sfârșitul anului 2015 (COP21), transmite unzsemnal clar investitorilor, mediuluizde afaceri șizfactorilor de deciziezprivind tranziția globalăzcătre economia cu emisiizreduse de carbon, fiind totodată un stimulzcare va ghida acțiunilezla nivel global pe oztraiectorie de limitare azcreșterii temperaturii medii globalezsub 2°C. În același timp, este primulsinstrument multilateral obligatoriu din punctsde vedere juridic și cusparticipare universală în domeniulsschimbărilor climatice.

Poziția României estesreflectată în poziția desansamblu convenită de UE. Forulscomunitar și-a asumatsrolul de lider globalsîn combaterea schimbărilorsclimatice, angajându-se unilateral săsreducă, până în anul 2020, lasnivel comunitar, emisiile de gazescu efect de serăscu 20% față de nivelulsînregistrat în anului1990, făcându-sesapel și la celelaltesstate dezvoltate să se angajezesîn același proces de reduceresa emisiilor, prin stabilireasunei ținte cel puțin lasfel de ambițioasă precum ceaspropusă de către UE.

Principalelexobiective ale actualului cadru pentruxpolitica privind energia șiiclima ce trebuie atinse până îni2020 sunt:

reducerea cu 20% axemisiilor de gazexcu efect de seră;

creșterea cu 20% a ponderiixenergiei din surselexregenerabile;

creșterea cu 20% axeficienței energetice.

Cu o pondere de energie regenerabilă de 23,9% încă din anul 2013, așa cum reiese și din graficul alăturat prezentat în documentul CE SWD (2015) 236 final, privind progresul României în contextul formării Uniunii Energetice, țara noastră își va atinge obiectivul național de 24% pentru anul 2020. Totodată, este important de precizat faptul că, între timp, CE ar putea reveni asupra valorii țintelor obligatorii impuse statelor membre, în sensul majorării acestora.

Figura V-6. Ținta 2020 privind ponderea de energiexdin surse regenerabile (24%)

Sursa: Comisia Europeană SWD (2015) 236 final (în baza datelor Eurostat)

Conform Raportuluixde țară al Românieixdin 2017 remis de către CE la 22 februarie 2017, România nuxși-a atins ținta dexinterconectare pentru 2020, aceasta fiind la nivelul de 7%. CE atragexatenția asupra necesitățiixconcentrării eforturilor pexașa-numitele insule energetice: StatelexBaltice, PeninsulaxIberică, Cipru, Malta șixGrecia. Raportat la nivelul creșterii economice preconizată pentru România, nivelul obiectivelor indicative naționale pentru 2020 în ceeaice privește consumulifinal de energie, nu suntosuficient de ambițioase.

Cadrul privindxclima și energia pentrui2030 propune noi obiective și măsuri menite să sporească competitivitatea, siguranța și sustenabilitatea economiei și a sistemului energetic ale UE. Acesta cuprinde obiective de reducere axemisiilor de gaze cuxefect de seră și de creștere a utilizării de energiexdin surse regenerabile, propunând un nou sistem de guvernanță și indicatori de performanță.

Îndeosebi, acest Cadru propune următoarele acțiuni:

un angajament de a continua reducereaxemisiilor de gaze cu efectxde seră, stabilind un obiectiv de reducere cu 40 % pânăxîn 2030, comparativ cuxnivelurile din 1990;

un obiectiv pentru energiaxdin surse regenerabilexcare să constituie cel puțin 27 % din consumul de energie, cu flexibilitate pentru statele membre în privința stabilirii de obiective naționale;

eficiență energetică îmbunătățită prin aducerea unor eventuale modificări la Directiva privindxeficiența energetică;

reforma schemei UE de comercializaresafcertificatelor de emisii, pentrusa include o rezervă pentru stabilitatea pieței;

indicatori-cheie privind prețurile la energie, diversificarea aprovizionării, interconectările dintre diferite state membre și evoluțiile tehnologice în vederea măsurării progreselor realizate în direcția unui sistem energetic mai competitiv, mai sigur și mai durabil;

un nou cadru de guvernanță pentru raportarea din partea statelor membre, bazat pe planuri naționale coordonate și evaluate la nivelul UE.

Contribuția României la îndeplinirea obiectivului privind atenuarea schimbărilor climatice se află în strânsă legătură cu respectarea politicilorieuropene, pe baza principiuluiiparticipării echitabile la atingerea țintelorinaționale pentru 2020iși a țintelor comunitare pentrui2030, acestea fiind condiționate de ooserie de acțiuni și măsuri ce sunt aliniate la directivele și reglementările europene. Totodată, protejarea calitățiinapelor, a solurilor și apecosistemelor de potențialul impact negativ ce survine din activitățile energetice, impune investiții în tehnologii care să asigure reducerea factorilor poluanți dar și a efectelor acestora asupra biodiversității. Activitățile curente alejcompaniilor din sectorul energeticjnecesită a avea la bazăjcele mai bune practici dekprotecție a mediului, inclusiv cudprivire la protejarea biodiversitățiidși la reabilitarea siturilordcontaminate.

De precizat este și faptul că, la nivelul UE, în cadrul energie și climă este prevăzută utilizarea terenurilor și a sectorului forestier fiind în vigoare un Regulament ce vizează aceste sectoare și care prevededreguli de responsabilizare mai solide pentru folosirea terenurilor și a silviculturii. De asemenea, Politica Agricolă Comună prevede măsuri privind diversificarea culturilor, pledează pentru o producție mai puțin intensivă și susține acțiuniledclimatice prin măsuri ce vizeazădîmbunătățirea gestiunii terenurilor.

Nu în cele din urmă, de subliniat este faptul că, elaborarea sau amendarea legislației specifice sectorului energetic impactează decisiv atât economia în ansamblul său, cât și securitatea națională. Activa participare a României în procesuldde elaborare a politicilordenergetice europene, precumdși la monitorizarea implementării corespunzătoare a acestora, presupune creșterea capacității dedcercetare, analiză și modelareda datelor statistice ladnivel de instituții, concomitent cu elaborarea sistematică de studii sau prognoze privind sectorul energetic, securitatea, mediul și clima, transporturile sau agricultura.

Importanța conturării și asumării unei politici energetice coerente și stabile la nivel național, congruentă cu liniile directoare propuse de UE, se raportează la rolul sectorului energetic care contribuiedîn mod esențial laddezvoltarea României, prin influențadmajoră asupra competitivității economiei, a calitățiidvieții și a mediului. În scopul de adrăspunde așteptărilor și nevoilor consumatorilor, sectoruldenergetic românesc trebuiedsă devină mai robustddin punct dedvedere economic, mai avansatddin punct de vederedtehnologic și maidpuțin poluant.

SECURITATEA ENERGETICĂ – OBIECTIV FUNDAMENTAL AL STRATEGIEI ENERGETICE EUROPENE

6.1. Abordarea teoretică a conceptului de securitate energetică

Securitatea energetică a UE constituie un pilon de bază al strategiei energetice europene, care presupune asigurarea siguranței veniturilor, dar și a securității aprovizionării cu energie. Deși întrunește un rol de o importanță majoră, conceptul de securitate energetică nu are o definiție general acceptată, întrucât dinamica privind schimbarea gamei de amenințări ce pot afecta securitatea unui stat a condus, în ultimele decenii, la numeroase încercări de a oferi o nouă definiție conceptului de securitate. Astfel, securitatea internațională, cu excepția dimensiunilor politice și militare, presupune și o componentă energetică.

Conform dicționarului Oxford al limbii engleze termenul de securitate este definit prin "situația de a nu fi expus vreunui pericol sau vreunei amenințări". După consultarea a mai multe definiții asupra securității energetice, din abordarea concisă a teoreticianului Winzer (Winzer, 2010) aflăm că securitatea energetică reprezintă “absența sau protejarea unui sistem față de amenințările legate de aprovizionarea cu energie".

O altă interpretare asupra naturii vagi a definiției securității energetice o oferă teoreticienii Loeschel și Moslener care susțin în lucrarea lor (Loeschel, 2010) faptul că această ambiguitate folosește drept justificare pentru diferite politici sau acțiuni și poate fi "exploatată în diferite moduri, de către grupuri cu interese diferite".

Chester afirma în analiza sa (Chester, 2010) faptul că această așa-zisă ambiguitate privind definirea conceptului se datorează complexității securității energetice, iar orice tentativă de definire ar putea genera o interpretare nerealistă. Deși rămâne folosit într-o gamă largă de rapoarte și documente, dimensiunea și importanța conceptului de securitate energetică nu sunt abordate adecvat. În literatura de specialitate, securitatea energetică este asociată și analizată foarte des prin prisma asigurării surselor de energie primară, dar și din punctdde vedere al geopoliticii statelor. Din această perspectivă, Daniel Yerghin subliniază în lucrarea sa (Yergin, 2006) faptul că în mod evident, opiniile privind securitatea energetică diferă foarte mult de la o națiune la alta.

În timp ce asigurarea siguranței veniturilor reprezintă o prioritate și o preocupare principală a statelor producătoare de hidrocarburi, menținerea securității aprovizionării cu energie constituie o prioritate în rândul statelor în perioade în care predomină un trend crescut al prețurilor la energie, coroborat cu o volatilitate ridicată a acestora.

În consecință, necesitatea asigurării unui nivel crescut a siguranței veniturilor a determinat încă din anul 1960 înființarea Organizației țărilor exportatoare de petrol (OPEC), iar după o vreme, în anul 1974, securitatea aprovizionării cu energie a reprezentat o motivație suficient de serioasă pentru crearea Agenției Internaționale pentru Energie (AIE).

În conformitate cu statutul său, misiunea Organizației țărilor exportatoare de petrol (OPEC) este de a coordona și de a asigura unitatea politicilor petroliere ale statelor sale membre și de asemenea, de a urmări stabilitatea piețelor petrolului în scopul de a asigura pe de o parte, furnizarea de petrol către consumatori de o manieră eficientă, economică și regulată, iar pe de altă parte, de a garanta un venit constant producătorilor de petrol dar și o rentabilitate echitabilă a capitalului pentru cei care investesc în industria petrolieră.

AIE a fost inițial concepută în scopul de a ajuta țările să răspundă întreruperilor majore în aprovizionarea cu petrol de o manieră coordonată și unitară. Deși acest rol al Agenției rămâne un aspect-cheie al activității sale, de-a lungul timpului misiunea AIE a evoluat și s-a extins în mod semnificativ.

Agenția abordează și analizează întregul spectru de probleme energetice, inclusiv cererea și oferta de petrol, gaze și cărbune, tehnologiile în domeniul energiei regenerabile, piețele energiei electrice, eficiența energetică, accesul la energie, gestionarea cererii, schimbările climatice, securitate energetică și altele. Prin activitatea sa, IEA pledează pentru politici care vor spori fiabilitatea, accesibilitatea și durabilitatea energiei, în cele 30 de țări membre și în afara ei.

Situația politică, economică și administrativă instabilă din Ucraina care a generat criza din anul 2014 a readus în atenție problema dependenței UE de gazul provenit dintr-o singură sursă de import, situație care amplifică riscurile privind aprovizionarea. Statisticile Eurostat ne indică faptul că UE importă două treimi din gazele destinate consumului, fie prindconducte, fie prin intermediul terminalelorfGNL. Mai mult de oftreime din gazul importatfprovine din Rusia, urmată de Norvegia, Algeriafși Qatar.

6.2. Securitatea energetică a Uniunii Europene – pilon fundamental al Strategiei Energetice Europene

În anul 2010, UE a consolidat normelefprivind securitateafaprovizionării cu gaze, statele membre având obligația de a asigura furnizarea gazelor către gospodării și clienții vulnerabili, cumfar fi spitalele, chiar șifîn condiții de întrerupere a infrastructurii principale de gaze. Patru ani mai târziu, în anul 2014, CE a efectuat câteva testefde stres în ceea cepprivește aprovizionarea cu gaze, în urma cărora a rezultat faptul că Europadar putea facedfață eventualelor întreruperi în aprovizionarea cu gaze doar dacă statele membre vor intensifica nivelul de cooperare.

Majoritatea statelor membre UE sunt îndtotalitate sau aproapedîn totalitate dependente de importuridpentru cererea lor deegaze, iar aprovizionareaeeste dominată de un singurefurnizor. În intervalul 2005-2015, gradul de dependență de importurile de energie al unor state precum Danemarca, Marea Britanie, Lituania, Țările de Jos și Polonia a crescut progresiv. O dependență în creștere, dar mai puțin pronunțată s-a înregistrat de asemenea în Belgia, Republica Cehă, Grecia și Germania. În aceeași perioadă analizată, în rândul celorlalte state membre ale UE s-a înregistrat o scădere a nivelului de dependență energetică, cea mai semnificativă schimbare fiind înregistrată în Estonia, unde rata de dependență a scăzut de la 26,1 % la 7,4 %. La nivelul României, rata de dependență a scăzut de asemenea, cu peste 10,0 puncte procentuale, urmare a creșterii nivelului de eficiență energetică și a promovării producției primare din surse regenerabile.

Figura VI-1. Importuri de gaz natural în UE, în terajouli, pe baza valorii calorifice brute (2015)

Sursa: preluat după Parlamentul European – Infografic: aprovizionarea cu gaz în UE

În scopul de a identifica principalele provocări ale securității energetice europene se impune o atentă examinare a tendințelor actuale existente. Conform unui raport realizat de către AIE, cererea mondială de energie va cunoaște o creștere ceva mai lentă, de aproximativ 30% până în anul 2040, iar la nivelul Europei, va avea loc o creștere doar 0,2%/an.

Abordarea componentei de securitate energetică în cadrul UE diferă foarte mult de la un stat membru la altul, aspect justificat prin varietatea de modele de consum de energie distincte, existente la nivel național. Transportul de energie desfășurat la nivel transnațional prezintă un trend de creștere, iar infrastructura europeană este una excesiv interdependentă, unele state membre fiind complet dependente de importuri.

Urmare a acestor tendințe, Europa ocupă un loc fruntaș în topul celor mai importanți consumatori de energie, însă acest rol începe să se contureze din ce în ce mai mult și în ceea ce privește statutul altor actori emergenți. Conform Comisiei, UE importă 54% din totalul energiei pe care o consumă, la un cost mai mare de 1 miliard de euro/zi. În mod specific, UE importă 90% din țiței, 69% din gazele naturale, 42% din cărbuni și alți combustibili solizi și 40% din uraniu sau alți combustibili nucleari.

Pe termen mediu, Europa este și va continua să fie extrem de dependentă de importurile de hidrocarburi. Așa cum afirma Helm în lucrarea sa (Helm, 2002), dacă prețurile ar putea să se ajusteze în mod liber, securitatea aprovizionării cu energie ar putea fi garantată, de principiu.

Încurajarea și dezvoltarea tehnologiilor avansate în scopul producerii deeenergie din surse regenerabileeprezintă, de asemenea, provocări în ceea ceeprivește securitatea energetică. Diminuarea consumului de energie produsă din hidrocarburi va determina implicit reducerea importurilor, generând totodată schimbări fundamentale la nivelul sistemului european de electricitate și la cel al sistemului energetic, în general.

Unul dintre obiectivele politicii UE în domeniuleenergiei și al schimbăriloreclimatice până în 2020, presupuneeo modificare a rețelelor astfel încât să poată integra o mai mare pondere de energieeelectrică din surseeregenerabile de energieecare să acopere o parte (30%) din consumul deeenergie electrică din UE. Totodată, majorarea cotei SRE, impune atenta monitorizare a securității aprovizionării în sectorul energiei electrice, datorită nevoii crescute de flexibilitate care asigură îndeplinirea raportului dintre cereredși ofertă, în orice moment. Astfel, o cotă de energiedelectrică provenită din sursedregenerabile în proporție de 100% este fezabilă din punct de vedere tehnic, însă adecvanța sistemului se impune a fi atent monitorizată.

Un aspect care nu trebuie omis este faptul că, ponderea energiei regenerabile din sectorul energiei electrice (E-SRE) este de obicei mai mare decât cota totală a SRE. Astfel, pentru a susține această ipoteză, din figura următoare prezentată în cadrul studiului remis în luna ianuarie 2018, de către Direcția Generală Politici Interne, Parlamentul European și intitulată "Obiectivele Directivei privind energia regenerabilă", reiese faptul că o cotă de 30% din SRE implică o cotă de aproximativ 50% din SRE-E.

Nota: SRE-E (în %) pe axa orizontală, SRE (în %) pe axa verticală

Figura VI-2. Ponderea energiei regenerabile în sectorul energiei electrice (SRE-E) în totalul sectorului energieie regenerabile (SRE), la nivelul anului 2030

Sursa: Studiul Direcției Generale Politici Interne, Parlamentul European – "Obiectivele Directivei privind energia regenerabilă", ianuarie 2018

Conform datelor AIE, în cadrul UE, energia provenită din surse regenerabile reprezintă 80% din capacitățile noi, energia eoliană estimându-se a deveni principala sursă de energie electrică imediat după 2030, datorită expansiunii sale puternice atât pe uscat, cât și pe mare (onshore și offshore).

Politicile energetice la nivel mondial sunt structurate astfel încât să încurajeze energia electrică din surse regenerabile, iar la transformarea sectorului energetic contribuie de asemenea, milioanele de gospodării, comunități și întreprinderi care investesc direct în panouri fotovoltaice pentru uzul propriu.

Teoreticienii Kalicki și Goldwyn iterează în lucrarea lor faptul că securitatea energetică a UE este asigurată prin furnizarea de hidrocarburi (și echivalentele lor curente și viitoare) diverse și considerabile cantitativ, la prețuri accesibile și fiabile către statele membre UE, dar și printr-o infrastructură adecvată pentru furnizarea acestor bunuri pe piețele acestor state. Mecanismelefde sprijin pentrufsurse neregenerabile defenergie ale statelor membre necesită a fi construitefîn jurul imperativelorfde securitate energetică, adecvanță șifsiguranță în funcționarea sistemelorgenergetice naționale.

De cele mai multe ori, provocările legate de securitatea energetică intervin în contextul relației de interdependență dintre economie și energie, relație care este susținută de o solidă cercetare empirică ce are la bază ipoteza conform căreia există o puternică corelație negativă între prețurile la energie și performanțele macroeconomice în țările importatoare de energie. Acesta este motivul pentru care și politicile energetice deseori sunt structurate în funcție de criteriul privind menținerea siguranței aprovizionării cu energie, la un preț rezonabil. Din această perspectivă, se poate spune că securitatea energetică reprezintă o componentă importantă în ceea ce privește obiectivul UE de formare a pieței unice Europene, aceasta fiind totodată foarte strâns legată și de alte probleme economice sau politice.

Provocările ridicate de securitatea energetică obligă statele membre să persiste în a menține un control național semnificativ atât asupra piețelor naționale de energie, cât și în relațiile externe cu țările producătoare de energie. O soluție la provocările legate de securitatea energetică a statelor membre UE o reprezintă gradul de interconectare din Europadde Sud Est, care spre deosebire de Europa de Vest, se află într-un continuu proces de dezvoltare și prin care, se contribuiedla dezvoltarea piețelordde energie și a unordmecanisme regionale de securitatedenergetică, după regulile comunedale UE. Cooperareadregională reprezintă fără echivoc o soluție eficientă care poate răspunde crizelor generate de deficiențele în aprovizionarea cu energie. ÎndEuropa de Sud Est un progres au cunoscut și capacitățile de înmagazinare a gazului, regulile dedfuncționare a piețeidși infrastructura, care se află în continuare într-un proces de dezvoltare.

Din punct dedvedere politic, importanța unei probleme este încadrată diferit funcție de dimensiunea la care se raportează: la cea de mediu, economică sau de securitate. Cele mai importante subiecte pe agendele de politică energetică ale statelor membre le constituie accesul la energie, securitatea aprovizionării, costurile energiei, problemele de mediu și acceptarea socială. Acestea nu fac obiectul compromisului, ci al unei ierarhii care necesită satisfacerea nevoilor de ordin inferior, înainte de abordarea celor de ordin superior. Această idee este susținută prin următoarea piramidă, ce reprezintă o adaptare după piramida lui Maslow și care indică faptul că prioritățile politicii energetice pot fi stratificate în mod similar cu modul în care Maslow a structurat piramida ce vizează nevoile umane. Această piramidă ilustrează totodată, o reprezentare schematică a priorităților politice.

Figura VI-3. Accesul la energie

Sursa: Adaptare după Piramida lui Maslow (1954)

O interpretare a piramidei realizată după modelul lui Maslow, sugerează faptul că înțelegerea problemei securității energetice este crucială în mod incontestabil. În scopul de a oferi și o altă perspectivă precizez că, în istoria politicilor energetice au existat momente în care importanța menținerii unui nivel crescut de securitate energetică a fost un principiu sine-qua-non, în funcție de care statele se orientau în conturarea politicilor energetice. În acest scenariu au existat factori care au speculat contextul, cum ar fi firmele de lobby, care dintr-o stare de amenințare generată de nevoile de ordin superior au folosit "tactica bazată pe teamă", ce are la bază ideea că nivelul securității aprovizionării cu energie este inadecvat, sugerând astfel mutarea atenției și a eforturilor, pe problemele legate de cerere și ofertă și pe problemele la nivel înalt de pe agenda de lucru.

De menționat este și faptul că prioritizarea, sau altfel spus, reașezarea dimensiunilor redate în această piramidă este relativă, cu atât mai mult în contextul în care după anii 1990, schimbările climatice în Europa s-au extins de pe agenda de mediu, spre agenda economică a statelor, în care piețele carbonului au transformat emisiile în costuri directe pentru companii. Schimbările climatice se află în strânsă legătură cu problemele de securitate care pot genera chiar dezastre ecologice. Pentru a preveni acest scenariu, UE a propus statelor membre unele măsuri cum ar fi investirea în tehnologii avansate de captare a carbonului sau încurajarea unei mai mari ponderi de energie provenită din surse regenerabile, în mixul de energie. Pe același principiu este justificată acțiunea statelor membre UE și în prevenirea schimbărilor climatice.

Conform CE, securitatea energetică a unui stat membru pe plan extern presupuneddiminuarea riscului de dependență dedun singur furnizor externdsau de o unică rutădde tranzit, prin diversificarea surselordde energie și a căilor dedtransport. Asigurarea unui nivel crescut de securitate energetică presupune înainte de toate o abordare unitară, colectivă posibilă printr-o piață internăifuncțională și printr-o cooperare intensă la niveldregional și european, îndspecial în ceea ce privește coordonarea dezvoltării rețelelor de transport a energiei, gradul de deschidere a piețelor dar și printr-o acțiunedexternă mai coerentă.

În luna mai a anului 2014, CE a lansat Strategiadeuropeană a securitățiidenergetice, ca răspuns la criza politică din Ucraina, pentru a sublinia importanța globală a unei aprovizionări stabile și neîntrerupte cu energie, dar și în sensul în care securitateadenergetică a UE trebuie privită îndcontextul creșterii cererii dedenergie la nivel mondial (cu o creștere estimată de 27% până în 2030), care se preconizează a genera schimbări importante atât în ceea ce privește aprovizionarea cu energie, cât și fluxurile comerciale. Pe termen scurt, Strategia europeană a securității energetice a propus lansarea unor teste de stres privind securitatea energetică pentru a simula întreruperile sursei de gaze pe timp de iarnă. O serie de planuri de urgență și mecanisme de sprijin prevăzute în strategie vizează:

Creșterea stocurilor de gaze

Dezvoltarea infrastructurii de urgență (fluxurile bidirecționale)

Reducerea cererii de energie pe termen scurt

Tranziția către combustibilii alternativi

Dezvoltarea unor noi mecanisme de solidaritate cu partenerii internaționali

Pe termen mediu și lung, strategia propune acțiuni ce vizează cinci domenii principale, primele două fiind deosebit de relevante pentru eficiența energetică:

Creșterea eficienței energetice (în special în sectorul clădirilor și a sectoarelor industriale) în scopul îndeplinirii obiectivelor privind energia și clima pentru 2030, respectiv gestionarea cererii de energie prin informații și transparență (informații concise privind facturarea, contoare inteligente de energie),

Finalizarea formării pieței interne a energiei și dezvoltarea infrastructurii, pentru a se putea reacționa rapid în situații de întrerupereza aprovizionării cu energie,

Creșterea producțieizde energie în UE și diversificarea portofoliului de țări furnizoare și a rutelor,

Unitate în politica energetică externă, utilizarea mecanismului de schimb de informații cu CE cu privire la înțelegerile planificate cu țările terțe care ar putea afecta securitatea aprovizionării,

Consolidarea mecanismelor de urgență și de solidaritate și protejarea infrastructurii critice

Imediat după momentul lansării Strategiei europene a securității energetice, fostul prim-ministru al Poloniei Donald Tusk, în prezent președinte al Consiliului European, a propus în cadrul Consiliului European din iunie 2014 crearea unei Uniuni Energetice în scopul consolidării politicii energetice, dar și pentru a extinde obiectivele și măsurile necesare menite a răspunde provocărilor ridicate de aprovizionarea cu gaze a statelor membre.

Prin formarea Uniunii Energetice, UE și-a asumat să fundamenteze o politicăzprospectivă privind clima, pe bazazstrategiei cadru a Comisieizprivind Uniunea Energetică ce stabilește viziunea în domeniu pentru viitor și care integrează cinci dimensiuni care se află într-o stransă legătură și se susținzreciproc (securitatea energetică, solidaritateazși încrederea; o piață europeanăza energiei pe deplinzintegrată; eficiența energeticăzcare contribuie la moderarea cererii; decarbonizareazeconomiei; inovarea și competitivitatea).

Strategia privindzUniunea Energetică vizeazăzîn mod prioritar finalizareazintegrării pieței interne a energiei, consolidareazcoordonării politicilor naționale, eliminareazbarierelor existente în piață, unzpreț accesibil al energieizpentru consumatori, modernizarea infrastructurii șizatragerea investițiilor în sectorulzenergetic, cu accent peztehnologiile inovative și capacitățilezde producție a energieizverzi.

6.3. Securitatea energetică a României – pilon fundamental al Strategiei Energetice Naționale

La nivel național, România a avutzo implicare activă înzelaborarea conceptuluizUniunii Energetice, prin implicarea sa în dialogul europeanzpe această tematică, dar și prin promovarea poziției de țară privind necesitatea adoptării unordpolitici și ținte ambițioase înddomeniul energetic, atât pentrudconsolidarea profilului economic aldUE, cât și pentru proiectarea Uniuniidca lider mondial în inovațiedși în promovarea modelelordsustenabile de consum energetic.

România rămâne implicată în mod activ în procesul de consultaredeuropeană la nivel de măsuri concrete, fiind propusă stabilirea unei platforme dedicate, privind guvernanța Uniunii Energetice.

Regiunea Mării Negre reprezintă o zonă a Europei de o importanță incontestabilă din punctdde vedere al securității energetice. Majoritatea dezbaterilor desfășurate pe marginea acestui subiect s-au axat pe analizarea livrărilor de petrol și gaze din Rusia, Bazinul Caspic și segmentul nordic al Orientului Mijlociu. Perturbările repetate ale tranzitului gazului rusesc prin Ucraina, indiferent de considerentele politice sau comerciale au relevat unele vulnerabilități grave ale sistemului și au subliniat natura strategică a urmăririi securității energetice în Europa de astăzi. În mod inevitabil și din motive întemeiate a fost acordată o atenție sporită rutelor conductelor existente și a celor aflate în curs de planificare, în jurul sau din Marea Neagră. Activitățile dedexplorare și exploatare din Marea Neagrădnecesită un climat dedsecuritate și de predictibilitatedpentru a putea fi derulate cu succes.

România este directiexpusă creșterii tensiunilor geopoliticeiîn Bazinul Mării Negre, fiind un stat membru de frontieră al UE, însă țara noastră își poate consolida rolul de furnizordregional de securitate energetică. Fluxul de gazednaturale dinspre România către Republica Moldova sau Bulgaria ar duce la eliminarea dependenței de o sursădunică de aprovizionare și totodată ar încuraja producătorii din România în a investi îndprelungirea duratei dedviață a zăcămintelor existente șidîn dezvoltarea de noidzăcăminte. Prin modernizareazcapacităților de înmagazinare de gazinatural și prin sistemeide echilibrare și de rezervăipentru energia electrică, România poate contribui în modisemnificativ la piața regionalăia serviciilor tehnologice deisistem.

Trebuie subliniat faptul că, România îndeplinește prima condiție a securității energetice, deținând importante resurse energetice ce pot susține cicluri integrate pe varii ramuri industriale. Din mixul energetic variat al țării noastre nu lipsesc rezervele de cărbuni, uraniu, petrol, gaze naturale și potențialul hidrologic. Exploatarea adecvată a acestor resurse poate contribui decisiv la asigurarea securității și stabilității Sistemului Electroenergetic Național (SEN) și la depășirea perioadelor cu risc crescut. SEN s-a dezvoltat accelerat în perioada 1950-1989, când s-a interconectat cu sistemele energetice ale statelor vecine. Funcționarea SEN în parametrii optimi și în deplină siguranță a facilitat integrarea sa în Sistemul Electroenergetic al Uniunii Europene, care a sprijinit politicile pentru integrarea piețelor de electricitate din Balcani în piața unică și a facilitat accesul producătorilor și furnizorilor interni de energie la piața europeană.

România susține diferite proiecte energetice capabile să sporească independența energetică a statelor din regiune sub imperativelefasigurării intereselorfsale strategice, dar și afrespectării angajamentelor asumatefla nivel european. În perspectiva asigurării unei bune cooperări energeticefregionale, România participăfactiv la dialogul dedicatfîndeplinirii obiectivelor strategice europene. Unfexemplu în acest sensfeste contribuția Românieifla activitățile Grupului lafnivel înalt privindfinterconectările în domeniulfgazelor naturale dinfregiunea sud-est europeană (CESEC), formatfîn care proiectele propusefde țara noastră auffost avizate ca prioritare lafnivel european.

Cooperarea internațională reprezintă o șansă sigură în a promova transferul de tehnologie și competențe, dar și susținereafcercetării în domeniulzenergiei. Proiecte deccercetare pe teme de relevanțăzstrategică precum tehnologiilezde stocare a energiei electrice, eficiențazenergetică, derulate printr-ozstrânsă cooperare, potzcontribui substanțial lazreabilitarea unora dintre instituteleznaționale de cercetare. Din perspectivă economică și investițională, parteneriatele strategice facilitează relațiile dintre comunitățilezde afaceri și fundamentează un mediu investițional atractiv și predictibil. Mai multe companii energetice cunoscute la nivel mondial sunt prezente în țara noastră, cu precădere în sectorulzpetrolier, dar și alztehnologiilor digitale, al echipamentelorzși serviciilor, iar prin aportul acestora de capital, eficiență, bune practici și de integritatedîn industria energetică, România se califică într-o cursă câștigătoare în rândul statelor membre UE.

Astfel, țara noastră desfășoară relații de cooperare cu parteneri externi importanți și din afara UE, în vederea atragerii de investiții în industria de profil de la nivel național, iar în acest sens un bun exemplu îl reprezintă parteneriatul strategic România-SUA în domeniul energiei, a cărui expresie concretă o reprezintă atât prezența unor companii americane reputate pe piața din România, cât și procesul de consultare susținută între cele două părți pe subiecte ce țin de securitatea energetică regională. Derularea unor tratative cu autoritățile din China în ceea ce privește implicarea companiilor chineze în proiecte precum construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă sau retehnologizarea minelor de cărbune reprezintă o altă oportunitate privind consolidarea dezvoltării României, dar și un indice privind abilitatea României de a stabili bune relații de colaborare interstatale.

Cooperarea, pilon al politicilor europene din domeniul energetic, reprezintă principala cale prin care se pot depăși blocajele generate de varii interese manifestate în plan regional cu potențial efect în plan european extins.

Revenind la regiunea Mării Negre, aceasta se profilează caco zonă de realkinteres datorită rezervelor de hidrocarburi existente în zona maritimă, care se vor adăuga la producția internă actuală a României și care totodată pot oferii țăriilnoastre oportunitățipreale de poziționare în ceea ce privește statutul privilegiat dedproducător și exportatordde energie în Europa. Un exemplu de proiect de referință vine în sprijinul acestei afirmații și anume, proiectul coridorului gazeiferdBRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) fiinddun susținător naturaldal potențialului energeticdnațional (producție, tranzit, export). De asemenea, de menționat este și gazoductul Iași-Ungheni, care se estimează a fi dat spre folosință spre finele anului 2018, reprezintă o contribuție importantă a României la securitatea energetică a Republicii Moldova, prin asigurarea unei alternative sigure privind importulcde gaze naturale.

În anul 2015, Administrația Prezidențială a publicat Ghidul StrategieicNaționale de Apărare a Țăriizpentru Perioada 2015-2019 care promovează ideea că asigurarea securității este un drum cu dublu sens: de la stat la cetățean și de la cetățean la stat și în care estexspecificată, ca direcție de acțiune „asigurareaxsecurității energetice prinxadaptarea operativă și optimizarea structuriixconsumului de resurse energeticexprimare, creșterea eficienței energetice, dezvoltareaxproiectelor menite să asigure diversificareaxaccesului la resurse, îmbunătățirea capacității dexinterconectare și a competitivității, inclusivxprin implementarea obiectivelor UniuniixEnergetice”.

Statistica Eurostat care prezintă cele mai scăzute niveluri de dependență energetică din UE, la nivelul anului 2015, situează România pe locul al treilea, țara noastră înregistrând cel mai redus grad de import net din consumul de energie primară, în anul 2030 preconizându-se ca importul de energie să se situeze la 25% din consumul intern, cea mai parte din pondere fiind reprezentată de țiței. În acest context, se impun eforturi în a fructifica șansa România de a deveni exportator de gaze naturale, urmare a exploatării resurselor din Marea Neagră.

Este important ca statul român să rămână implicat în procesulede adaptare la evoluțiile ce se petrec la nivel regional, europeaneși internațional, atâtedin punct de vedere politic, câteși economic sau tehnologic. Prin faptul că proiectele energetice ale României reprezintă un elementede securitate națională, acestea trebuie să fie atent alese și îndeaproape monitorizate la etapa de implementare, astfel încât să corespundă atât nevoilor prezente la nivel național, cât și celor la nivel regional și pentru a-și putea asigura finanțarea.

Propunerea de proiect privind Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, realizată de Ministerul Energiei în anul 2016, prevede că țintele naționaleepentru anul 2030 vor fiestabilite prin Planul NaționaleIntegrat pentru Energie șieClimă, pe care România îl vaeelabora până la 1 ianuariee2019, în urma unui procesemultilateral de negociere, stabilit prinemecanismul de Guvernanță aleUniunii Energetice.

Un reper important pentru care România trebuie să-și coordoneze eforturile pe termen lung, îl reprezintă urmărirea interesului strategic național din punctcde vedere energetic care trebuie să aibă la bază asigurarea unui gradpredus de dependență depimporturi prin asigurarea unor condiții care să mențină cererea de energiegprimară în 2030 laoun nivel apropiat deocel din 2015 – moment la care România se clasa pe locul al treilea în rândul statelor membre UE cu cel mai redus grad de import net din consumul de energie primară – să garanteze un nivel acceptabil privind suportabilitatea prețurilor la energie pentru consumatorii casnici și care să diminueze impactul negativ activitățiilor din sectorul energetic asupra mediului.

CONCLUZII FINALE

Cererea tot mai mare de energie, prețurile volatile, întreruperile în aprovizionarea cu energie dar și impactul sectorului energetic asupra mediului constituie la ora actuală, provocările cele mai mari, din punct de vedere energetic, ce au determitat UE să mobilizeze statele membre în sensul soluționării lor și totodată, în a gândi o nouă strategie europeană clară în domeniul energiei, bazată pe securitatea aprovizionării, competitivitate și durabilitate.

Semnele tot mai pronunțate ale schimbărilor climatice și dependența din ce în ce mai mare de energie au susținut hotărârea UE în a deveni o economie cu consum scăzut de energie – energie care să fie stabilă, sigură, competitivă și sustenabilă.

Pe lângă asigurarea unei funcționări eficiente a pieței energiei în UE, politica energetică promovează interconectarea rețelelor energetice și eficiența energetică. Sursele de energie avute în vedere variază de la combustibilii fosili și energia nucleară până la sursele regenerabile (energia solară, eoliană, biomasa, energia geotermală sau hidroelectrică).

Lucrarea "Poziționarea României în contextul Strategiei Energetice Europene" prezintă o radiografie a celor mai relevante abordări teoretice privind elementele de bază ale unei strategii energetice, dezvoltă dezideratul deosebit de important privind asigurarea dimensiunii securității energetice, analizează dinamica sectorului energetic deopotrivă la nivel național și european și nu în ultimul rând, abordează aspecte legate atât de contribuția României în contextul noii Strategii privind Uniunea Energiei și a acțiunilor de implementare a obiectivelor acesteia.

În urma realizarii modelarii relației dintre consumul final de energie și produsul intern brut, a rezultat faptul că modificarea produsului intern brut influențează pozitiv evoluția consumului final de energie, la nivel european. În afara de această corelație, la nivelul fiecărei țări se înregistrează un efect individual specific fix (testul de tip Hausman respinge ipoteza unor efecte specifice aleatorii). Efectele fixe sunt semnificative, iar ca mărime, depind de dimensiunea fiecărei țări.

Modelarea relației dintre consumul intern brut de energie și produsul intern brut indică faptul că modificarea produsului intern brut influențează pozitiv evoluția consumului intern de energie, la nivel european. În afara de această corelație, la nivelul fiecărei țări se înregistrează un efect individual specific fix (la fel ca în cazul precedent, testul de tip Hausman respinge ipoteza unor efecte specifice aleatorii). Efectele fixe sunt semnificative, iar ca mărime, depind de dimensiunea fiecărei țări. Modelul este asemănător celui dezvoltat pentru consumul final de energie.

Modelarea energointensivității produsului intern brut pentru țările din Uniunea Europeană a contribuit la conturarea concluziei conform căreia, la nivelul Uniunii Europene, energointensivitatea produsului intern brut, calculată ca raport între consumul final de energie (în mii tep) și produsul intern brut (milioane euro, prețuri 2010), a înregistrat o tendință de scădere în ultimii 20 de ani, tendința cea mai accentuată fiind înregistrată în noile țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România.

În ceea ce privește relația de cauzalitate între energointensivitatea produsuluipintern brut și dezvoltarea economică și în urma aplicării versiunii Tota-Yamamoto a testului Granger a rezultat faptul că, dacă între variabilele energointensivitate și creșterea economică există o relație, atunci această relație este mai complexă decât o legătură lineară, chiar dacă această legătură este evaluată într-un model multivariat de tip VAR (vectori autoregresivi). Ca urmare, autoarea a încercat identificarea unor relații mai complexe între variabilele respective, folosind testul de cointegrare în panel (de tip Pedroni) pentru a analiza relația dintre energointensivitatea produsului intern brut și dezvoltarea economică, pentru țările Uniunii Europene (UE-28). Urmare a realizării acestui test a rezultat că, între nivelul dezvoltării economice și energointensivitatea (evaluată ca raport între consumul intern brut de energie și produsul intern brut) există o relație de cointegrare în panel, pentru țările din Uniunea Europeană (UE-28).

Pentru a determina relația dintre consumul final de energie și consumul intern brut de energie pentru țările UE, autoarea a pornit analiza de la premisa că, diferența dintre consumul intern brut și consumul final de energie depinde de dimensiunea economiei și de nivelul de dezvoltare al țărilor din Uniunea Europeană.

Astfel că, în urma realizării modelului de tip panel, concluziile au fost următoarele

Noile țări membre (NTM) ale Uniunii Europene înregistrează cele mai mari diferențe dintre consumul final de energie și consumul intern brut de energie (ca pondere în produsul intern brut): în ordonarea descrescătoare a decalajelor NTM sunt pe primele 11 poziții (în tabelul precedent, respectiv, la baza figurii de mai sus).

Coeficienții γi sunt negativi în toate țările, ceea ce semnifică un proces de recuperare a diferențelor, în timp;

Recuperarea decalajului este mai rapidă în noile țări membre ale Uniunii Europene: în ordonarea crescătoare a coeficienților γi, la fel NTM sunt pe primele 11 poziții.

Există o corelație puternică între mărimea decalajului și dimensiunea coeficienților care evaluează viteza de recuperare: coeficientul de corelație τ al lui Kendall între rangurile estimatorilor calculați pentru parametrii μi, (ordonați crescător) respectiv γi (ordonați crescător) este 0.7723.

Anticipăm, în consecință, o reducere a diferențelor dintre țările membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește decalajele dintre consumul intern brut și consumul final de energie, măsurate ca raport față de produsul intern brut (indicatori de energointensivitate).

Referitor la modelarea relației dintre consumul de energie și produsul intern brut, pentru România aceasta a fost realizată analizând caracteristicile seriei "consumul final de energie", caracteristicile seriei "consumul intern brut de energie", respectiv caracteristicile seriei "produsul intern brut".

Stabilirea relației dintre consumul final de energie și produsul intern brut a fost realizată, într-o primă fază, prin identificarea structurii unui model VAR, construit pe baza celor două variabile. Având în vedere suspiciunea de non-staționaritate sugerată de testele de rădăcină unitate, autoarea a aplicat versiunea Toda-Yamamoto a testului de cauzalitate Granger, iar rezultatul a indicat faptul că testele de cauzalitate nu identifică o relație semnificativă între consumul final de energie și produsul intern brut, într-un model standard, astfel că a fost realizată testarea existenței unei astfel de relații într-un model mai complex – modelul de diferențe, în urma căruia ipoteza unei relații directe între creșterile celor doi indicatori a fost respinsă, rezultând faptul că, în cazul existenței unei relații între CFE și PIB, aceasta este mai complexă. În consecință, autoarea a testat existența unei legături într-un model cu factor inerțial, prin care a fost analizată legătura dintre modificarea consumului final de energie, în funcție de creșterea produsului intern brut. În consecință, s-a acceptat ipoteza că modelul este corect construit și a rezultat că, legătura dintre creșterea PIB și modificarea CFE este pozitivă.

Având în vedere faptul că seriile nu sunt staționare, a fost analizată posibilitatea existenței unei relații stabile pe termen lung între consumul final de energie și produsul intern brut. Concret, a fost analizată de asemenea, posibilitatea existenței unei relații de cointegrare între variabilele respective, iar în urma testelor realizate, a rezultat faptul că între consumul final de energie și produsul intern brut există o relație stabilă pe termen lung (într-un model care include tendința lineară). În scopul aprofundării analizei, autoarea a construit unui model de corecție a erorilor (VEC). Rezultatele estimării modelului indică faptul că, coeficientul de cointegrare este negativ și semnificativ, ceea ce confirmă faptul că între consumul final de energie și produsul intern brut există o relație stabilă pe termen lung.

În ceea ce privește relația dintre consumul internobrut de energie și produsul internpbrut, autoarea a încercat identificarea unor relații de cauzalitate între consumul intern brut de energie și produsul intern brut și la fel ca în cazul precedent, a identificat structura unui model VAR, construit pe baza celor două variabile. Testele de cauzalitate nu resping ipoteza conform căreia PIB nu este o cauză (în sens Granger) pentru CIB și nu resping ipoteza conform căreia CIB nu este o cauză (în sens Granger) pentru PIB. În concluzie, testele de cauzalitate nu identifică o relație semnificativă între consumul imtern brut de energie și produsul intern brut, într-un model standard. În aceste condiții, a testat exitența unei astfel de relații într-un model mai complex – modelul de diferențe. Modelul explică 50.85% din variația față de medie a consumului intern brut de energie. În consecință, modelul este corect din punct de vedere econometric, dar evaluează doar relația dintre creșterile celor două variabile și nu relația dintre variabilele respective.

În continuare, am analizat posibilitatea existenței unei relații stabile pe termen lung între consumul intern brut de energie și produsul intern brut. Concret, a analizat posibilitatea existenței unei relații de cointegrare între variabilele respective, de unde a reieșit faptul că între consumul intern brut de energie și produsul intern brut există o relație stabilă pe termen lung (într-un model care include trend pătratic). Având în vedere faptul că testul Johansen nu exclude existența unei relații pe termen lung între consumul final de energie și produsul intern brut, analiza respectivă a fost aprofundată de către autoare, prin construcția unui model de corecție a erorilor, iar rezultatul a indicat faptul că, pe termenpmediu și lung, cea mai mare parte dinddispersia consumului interndbrut de energie (CFE) este datorată volatilității PIB.

Cu privire la modelarea energointensivității produsului intern brut pentru România, autoarea a calculat energointensivitatea produsului intern brut în două variante: ca raport între consumul final de energie și produsul intern brut, respectiv raport între consumul intern brut de energie și produsul intern brut, iar în ambele variante (consum final, respectiv consum intern brut la 1 mil. € – PIB), energointensivitatea scade aproape linear. Explicăm aceste dinamici prin acceptarea ipotezei că o creștere a PIB induce un progres în domeniul tehnologiilor de producție, care are drept efect scăderea relativă a consumului de energie.

Prognoza energointensivității produsului intern brut realizată pe baza modelului exponențial-hiperbolic cu ruptură de tendință, indică faptul că scăderea energointensivității se va atenua pe termen scurt și mediu (3-4 ani), astfel încât, spre anii 2020 în România consumul final de energie va fi de circa 0.14 tone echivalent petrol la un milion € produs intern brut (prețuri 2010).

Prognoza pe termen scurt și mediu (orizont 2020) a energointensivității prodului intern brut relevă faptul că scăderea energointensivității va continua pe termen scurt și mediu (3-4 ani), astfel încât, spre anii 2020 în România consumul intern brut de energie va fi de circa 0.19 tone echivalent petrol la un milion € produs intern brut (prețuri 2010).

Tendința de scădere a energointensității produsului intern brut a fost accentuată în perioadele de restructurare masivă și dez-industrializare pe segmentul energo-intensiv (sidelurgie, materiale de construcții ș.a.) și a continuat tendințele de scădere, dar cu ritmuri mai moderate în ultimii ani.

În ambele variante de calcul a energointensivității [ca raport între consumul final de energie și produsul intern brut, respectiv raport între consumul intern brut de energie și produsul intern brut, în mii tone echivalent petrol consum energetic la un milion euro (prețuri 2010) produs intern brut], tendința prognozată pe termen scurt și mediu este de scădere, în continuare a consumului de energie la un milion euro – produs intern brut. Adică, o creștere a eficienței utilizării resurselor enegetice.

Experiența profesională dublată de parcurgerea unui bogat material bibliografic de specialitate, au facilitat:

Argumentarea importanței diversificării ofertei pe piața energiei în contextul fundamentării unei strategii energetice sustenabile, printr-o atentă analiză realizată a considerentelor teoretice privind oferta de energie, dar și a caracteristicilor ofertei și a etapelor de evoluție atât la nivel național cât și european.

Argumentarea necesității asigurării cererii de energie existente pe piață, prin analizarea factorilor determinanți ai cererii de energie și a evaluării principalilor consumatori de energie de pe piețele din Uniunea Europeană și din România.

Prezentarea importanței rolului procesului de reglementare al pieței de energie, la nivelul Uniunii Europene și al României, ținând cont de particularitățile aferente fiecărei zone.

Expunerea strategiilor, prognozelor și a politicilor energetice și argumentarea rolului definitoriu al acestora în scopul unei dezvoltări sustenabile, care să fie în concordanță cu evoluțiile din sector și care să răspundă provocărilor existente.

Argumentarea importanței securității energetice, fiind demostrat faptul că acest obiectiv reprezintă un pilon esențial atât al strategiei energetice naționale, cât și al celei europene.

Printre principalele concluzii și observații identificate în urma elaborării prezentei lucrări, structurată în cinci capitole, se evidențiază următoarele:

Prioritateazstrategică a sectorului energetic românesc ozconstituie crearea unei piețe concurențialezde energie, în condițiile folosirii eficiente a energiei și a respectării cerințelorzde protecție a mediului.

În domeniul energiei, acțiunile curente ale UE se raportează la crearea uneizpiețe interne a energiei, care săzfaciliteze libera circulație și comerțulzfără frontiere al gazelor și alzenergiei electrice în Uniune.

Energia reprezintă un element-cheie al creșterii economice, existând totodată o strânsă legătură între disponibilitatea energiei și dezvoltarea unei națiuni.

Dezvoltarea sectorului energetic se realizează prinzelaborarea și transpunerea în practicăza unei strategii sectoriale, iarzpe termen scurt, prinzimplementarea unei politici congruente cu documentul strategic.

Înainte de a analiza structura unei piețe de energie să fie evaluați factorii dominanți carezmodelează piețele internaționalezde energie, raportându-ne la prețul resurselor energeticezprimare – în special prețurilezpetrolului, al gazului naturalzși alccărbunelui, la schimbărileztehnologice și nu în ultimul rând, la tendințele politicilor internaționale ale energiei, între care se disting recentele evoluții de geopolitică a energiei și politicile privind schimbările climatice.

Asigurarea și menținerea unui mix energetic stabil și diversificat, care să cuprindă toate tipurile de surse de energie primară disponibile în România la costuri competitive, reprezintă un obiectiv strategic al țării noastre coroborat cu monitorizarea atentă a tranziției energetice privind creștereazponderii producției energiei electricezfără emisii GES din surse regenerabile precum energia eoliană și cea fotovoltaică.

Un factor important care poate modifica modul în care cererea de energie crește în raport cu venitul, îl reprezintă schimbările în structura producției care sunt determinate de dezvoltarea economică. Factori precum inovațiile tehnologice și efectul prețurilor energiei asupra compoziției, eficienței și utilizării capitalului distribuit trebuie luați în considerare alături de influența pe care politica energetică o poate avea asupra cererii, prin modificarea costurilor.

Relația dintre CFE și PIB este una complexă și complicată deoarece dinamica PIB (creșterea economică) este în general însoțită de un progres în domeniul tehnologic, ceea ce determină diminuarea energointensivității. Pe termen lung există o relație între CFE și PIB identificată prin analiza de cointegrare.

Modificarea produsului intern brut influențează pozitiv evoluția consumului final de energie, la nivel european: creșterea PIB are ca efect creșterea consumului de energie, dar cu ritmuri mai scăzute.

La fel, modelarea relației dintre consumul intern brut de energie și produsul intern brut indică faptul că modificarea produsului intern brut influențează pozitiv evoluția consumului intern de energie, la nivel european, dar ritmurile de creștere sunt mai mici în cazul consumului de energie.

Modelarea energointensivității produsului intern brut pentru țările din Uniunea Europeană a contribuit la conturarea concluziei conform căreia, la nivelul Uniunii Europene, energointensivitatea produsului intern brut, calculată ca raport între consumul final de energie (în mii tep) și produsul intern brut (milioane euro, prețuri 2010), a înregistrat o tendință de scădere în ultimii 20 de ani, tendința cea mai accentuată fiind înregistrată în noile țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România.

În urma analizării relației dintre consumul finalxde energie și consumul internxbrut de energie pentru țările UE, se estimează o reducere a diferențelor dintre țările membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește decalajele dintre consumul intern brut și consumul final de energie, măsurate ca raport față de produsul intern brut (indicatori de energointensivitate).

Structura unei economii bazate pe ramuri energofage nu se poate schimba într-un interval scurt de timp. Pentru a deveni o țară dezvoltată, cu o economie competitivă, România trebuie să își monitorizeze atent intensitatea energetică, un indicator al cărui nivel este foarte relevant și care trebuie să scadă ca urmare a folosirii unor tehnologii avansate și a reducerii ponderii în PIB a ramurilor energofage.

Un rol important al reglementatorului pieței de energie este de a asigura un regim concurențial care să fie în beneficiul tuturor consumatorilor, iar buna funcționare a sectorului energetic, respectiv al pieței de energie să se desfășoare în condiții de eficiență, transparență și protecție a consumatorilor.

Energia se află în strânsă legătură cu realizarea politicilor tocmai datorită impactului acestui sector asupra progresului economic și social.

Politicilexenergetice trebuie săxasigure pe termen scurt, mediuxși lung, un echilibru dinamicxîntre următoarele obiectivexstrategice fundamentale: securitaterenergetică, competitivitatea piețelor de energie și competitivitatexeconomică, sustenabilitate ecologică șixclimatică, asigurarea mixului energetic, decarbonizarea sistemului energetic, atragerea si dezvoltarea investițiilorrîn sectorul energetic, asigurarea securității energetice în regiune prin interconectări, stoparea sărăciei energetice.

Importanța conturării și asumării unei politici energetice coerente și stabile la nivel național, congruentă cu liniile directoare propuse de UE, se raportează la rolul sectorului energetic care contribuie în mod esențial la dezvoltarea României, prin influența majoră asupra competitivității economiei, a calității vieții și a mediului.

Abordarea componentei de securitate energetică în cadrul UE diferă foarte mult de la un stat membru la altul, aspect justificat prin varietatea de modele de consum de energie distincte, existente la nivel național.

Cooperarea regională și cea internațională reprezintă fără echivoc o soluție eficientă care poate răspunde crizelor generate de deficiențele în aprovizionarea cu energie.

Problemele de mediu internaționale capătă o importanță din ce în ce mai mare. Poluarea aerului și distrugerea stratului de ozon de către clorfluorocarburi nu depind de granițele naționale. Exemplul poluării aerului pe plan global arată clar că, orice încercare a unui stat de a-și păstra mediul curat este sortită eșecului dacă celelalte state nu sunt și ele pregătite să facă un efort în această direcție.

Uniunea Europeană reprezintă un puternic instrument pentru rezolvarea problemelor de mediu. Încheierea de acorduri internaționale pe probleme de mediu este, de obicei, un proces lent, dar în multe cazuri constituie singura soluție viabilă.

Deși România deține resurse energeticerrelativ importante, earnu-șirpoate satisface simultan, în condițiile globalizării, necesitățile interne și de export. De aceea, integrarearîn rețelele energetice alerUniunii Europene oferă o perspectivă clarărenergeticii din țara noastră.

În momentul de față, soluția propusă de UE, în jurul căreia au început a se desfășura acțiuni și planuri la nivel de State Membre este Uniunea Energetică, proiect ce necesită un proces de guvernanță fiabil și transparent, ancoratrîn legislație și destinatrsă garanteze că acțiunilerîn domeniul energieirde la nivelurile european, regional, național și local.

Beneficiind detsprijinul unui dialog tehnictcu statele membre, acest procesra condus la conturarea uneirimagini mult mai clarerîn ceea ce priveșteroportunitățile, punctele forte, amenințărilerși punctele slabe ale UniuniirEnergetice la nivelul statelorrmembre.

Proiectul Uniunii Energetice propus de CE pare a fi răspunsul la toate aceste provocări fiind totodată, cel mai important și mai complex demers al UE în materierde politici energetice reunindrobiective, preocupări, interese șirviziuni diferite sub aceași umbrelă. Este important însă, ca fiecare statrmembru să se angajeze înpmod activ în acestăxdinamică.

Având în vedere tradiția solidăxa țării noastre înxsectorul energetic, baza diversificată de resurse naturale, poziționarea geografică avantajoasă, capitalul uman ridicat și nu în ultimul rând oportunitățile oferitexde noile tehnologii, se poate afirma faptul că țaraxnoastră poate dezvolta unxsistem energetic competitiv, cu servicii energeticexde înaltă calitate, accesibile cetățenilorxatât din punct de vederexfizic, cât și financiar; un sistem energeticxrezilient în fața șocurilor externexde aprovizionare, adaptatxla cerințele tot maixvariate ale consumatorilor; un sistemxenergetic apt să generezexcreștere, locuri de muncă șixactivitate economică pe orizontală; cu altexcuvinte, un sistem energeticzcu emisii reduse de gazezcu efect de seră șizde alți poluanți, înzcare creșterea PIB săzpoată fi decuplată dezcreșterea cererii deienergie.

La nivelznațional, prin măsurile întreprinse în elaborarea politicilor energetice, România trebuiexsă-și asume faptul că, securitatea energetică a unui stat este o parte integrantă a securității energetice a altor state.