PROIECTAREA TEHNOLOGIEI DE REMEDIERE A UNEI ZONE FORESTIERE DEGRADATE DIN JUDEȚUL CLUJ [302445]

[anonimizat]: INGINERIA MATERIALELOR ȘI A MEDIULUI

SPECIALIZAREA: INGINERIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN INDUSTRIE

TITLUL TEMEI

PROIECTAREA TEHNOLOGIEI DE REMEDIERE A UNEI ZONE FORESTIERE DEGRADATE DIN JUDEȚUL CLUJ

Coordonator: Student: [anonimizat]

2016-2017

Cuprins

INRODUCERE

CAPITOLUL 1 CARACTERIZAREA ZONELOR FORESTIERE DEGRADATE DIN JUDEȚUL CLUJ

Caracterizarea generală a teritoriilor

Efectele negative pe care le produc defrisarile

Circuitul carbonului

Rolul pădurii în circuitul carbonului

Rolul vegetației forestiere în prevenirea și eliminarea proceselor de eroziune a terenurilor

Aspecte privind starea zonelor investigate

Analize comparative ale defrișărilor prin imagini Google Earth

Necesitatea prevenirii și eliminării proceselor de degradare a terenurilor investigate

CAPITOLUL 2 CERCETĂRI PROPRII PRIVIND DETERMINAREA PROPRIETAȚILOR FIZICE ȘI CHIMICE ALE SOLULUI

2.1. Prelevarea probelor de sol 2.2. Determinarea permeabilității solului pentru apă 2.3. Determinarea conținutului de humus din sol 2.4. Determnarea de biomasă umedă și biomasă uscată

CAPITOLUL 3 EVALUAREA GRADULUI DE RISC

3.1. Degradarea terenului 3.2. Procesul de eroziune 3.3. Procesul de alunecare 3.4. Materia organică din sol

CAPITOLUL 4 ALEGEREA ȘI PROIECTAREA TEHNOLOGIEI DE REMEDIERE A ZONEI FORESTIERE STUDIATE

4.1. Proiectarea tehnologiei de remediere a unei zone forestiere degradate din județul Cluj 4.1.1. Lucrări de pregătire a terenului și a solului 4.1.2. Procedeul de stabilizare și consolidare a versanților 4.1.3. Lucrări de ameliorare a terenurilor degradate afectate de fenomene de alunecare 4.1.4. Lucrări de împădurire a zonei degradate și alegerea speciilor pentru împădurirea terenului CONCLUZII BIBLIOGRAFIE ANEXE

INTRODUCERE

Solul reprezintă stratul superficial al scoarței terestre. Acesta a rezultat în urma dezagregării și alterării rocilor sub acțiunea factorilor climatici și biologici. Solul constituie atât un mediu de viață pentru organismele vii cât și o zonă specifică de concentrare a energiilor acestora. [anonimizat], iar cele mai importante procese sunt cele de reducere și de oxidare.[http://documents.tips/documents/definitia-solului.html, 14.01.2017] Fertilitatea reprezintă proprietatea solului de a [anonimizat], necesare pentru creștere și dezvoltare. Într-[anonimizat] o suprafață de un hectar există aproximativ 290 tone de humus, 204 tone de potasiu, 19 tone de fosfor și 15 [anonimizat] o [anonimizat], molibden și mangan. [http://www.scritub.com/geografie/geologie/SOLUL-CARACTERISTICI GENERALE16424232020.php 14.01.2017 , 14.01.2017] [anonimizat] a avut un rol important în modelarea suprafeței Pământului. [anonimizat] a produs o contaminare a [anonimizat]-se astfel un dezechilibru. [anonimizat] a animalelor. [anonimizat] acest proces de degradare este însoțit în cele mai multe cazuri și de fenomenul de poluare. O altă cauză de degradare a solului o constituie defrișarea ilegală. În urma tăierilor abuzive solul își pierde din proprietăți. Acesta nu mai poate stoca dioxidul de carbon și astfel se contrubuie la eliminarea în atmosferă a gazelor cu efect de seră ce duc la problema încălzirii globale. În urma defrișărilor solul devine impermeabil, fapt ce duce la apariția fenomenelor de alunecări de teren dar și la inundații. În perioada 1990-2012 din pădurile statului și din pădurile private s-au tăiat ilegal aproximativ 80 de milioane de metri cubi de lemn, asest fapt a dus la pierderi de 5 miliarde de euro. Tăierile ilegale și comerțul cu lemn afectează viitorul pe termen lung al calității mediului, al sectorului forestier dar mai ales afectează bunăstarea și nivelul de trai al comunităților. Abandonarea acestor suprafețe de teren reprezintă o problemă majoră care duce la o dezvoltare dezechilibrată a mediului. În cazul pădurilor retrocedate a crescut ponderea tăierilor ilegale și a scăzut controlul statului. Legea prevede că fondul forestier trebuie regenerat în cel mult doi ani de la tăiere. În prezent se dorește o ameliorare a situației curente și punerea în aplicare a măsurilor legale de combatere a tăierilor ilegale, dar și găsirea de soluții necesare reabilitării zonelor deja afectate. [http://www.wwf.ro/ce_facem/paduri/combaterea_taierilor_ilegale/?gclid=CjwKEAiAtefDBRDTnbDnvM735xISJABlvGOv0MRui5em8aAPF4SxNggaBjuLQ3KthyLD7v_7uimaYhoCqHHw_wcB , 14.01.2017]

CAPITOLUL 1

CARACTERIZAREA ZONELOR FORESTIERE DEGRADATE DIN JUDEȚUL CLUJ

1.1.Caracterizarea generală a teritoriilor

Pădurea Făget se află în sudul orașului Cluj-Napoca, conform figurii 1.2., iar principalele căi de acces sunt DN1 (Cluj-Turda) prin localitatea Feleacu, DJ10R (Cluj-Sălicea) care străbate situl, Drumul Sf. Ioan dinspre Cluj. Municipiul Cluj-Napoca se găsește în zona centrală a Transilvaniei și reprezintă o zonă de legătură întra Munții Apuseni, Podișul Someșan și Câmpia Transilvaniei conform figurii 1.1.. În pădurea Făget se regăsesc trei tipuri de habitate naturale de interes comunitar, dintre care unul prioritar, patru specii de plante (moșișoară, curechi de munte, pipiriguț și clopoțeii Adenophora lilifolia), precum și șapte specii de insecte. Situl face parte dintr-un arc de înalțimi cu două trepte. Arcul este întrerupt spre vest de valea largă și ușor meandrată a râului Someșul Mic. Dealul Feleacului, cu subunitățile sale, prezintă culmi domoale, dezvoltate pe roci sermațiene. Din punct de vedere al pedologiei, solurile caracteristice sitului sunt cele de tip luvosol pseudogleizat, mezobazice și hidric echilibrate, cu stagnări temporare de apă deasupra. În partea vestică a sitului se afla pârâul Gârbău cu o lungime de 7 km. În această zonă se regasește un climat de tip continental moderat, specific regiunilor de deal din nord-vestul țării. Circulația aerului este predominant vestică, cu ierni blânde și precipitații frecvente, iar vara, vremea este instabilă. Vegetația Făgetului este în general formată din pădure de Gorun (Quercus petraea), Fag (Fagus silvatica) și Carpen (Carpinus betulus), iar în unele zone sunt prezente și exemplare de Stejar pedunculat (Quercus robur), Tei (Tilia cordata) și Cireș (Cerasus avium). Stratul arbuștilor este compus din Alun (Corylus avellana), Sânger (Cornus sanguinea) și Păducel (Crataegus monogyna), iar stratul ierburilor și subarbuștilor este dominat de rogoz. Fauna pădurii este caracterizată de o diversitate ridicată dată de prezența habitatelor forestiere în amestec cu cele mlăștinoase. Nevertebratele sunt bine reprezentate în special de fluturi. În zonele mlăștinoase este prezentă Țestoasa de lac (Emys orbicularis). [http://www.fagetulclujului.ro/node/1, 07.12.2016] Pădurea Hoia se află în vestul municipiului Cluj-Napoca, conform figurii 1.2., fiind folosită în principal ca loc de agrement dar și pentru practicarea diferitelor sporturi. Aceasta are o suprafață de 295 de hectare. Partea sudică a pădurii începe de la o creastă deluroasă orientată V-E, iar în nord, acesta coboară pe o pantă mai lină fiind mărginită de Valea Lungă. Estul este mărginit de Tăietura Turcului, iar vestul pădurii se termină pe panta de nord-est a Dealului Melcilor. Vegetația variată a pădurii este în general formată din specii de Stejar (Quercus sessilifora), Gorun (Quercus petraea), Carpen (Carpinus betulus), Cer (Quercus cerris) și Ulm (Ulmus campestris), dar și specii de Cireș sălbatic (Cerasus avium), Măr sălbatic (Malus silvestris), Tei de pădure (Tilia cordata), Fag (Fagus silvatica), Plop (Populus nigra), Salcâm (Robinia pseudoacacia), Porumbar (Prunus spinosa), Alun (Corylus avellana) și diverse specii de ciuperci. Fauna pădurii este caracterizată de Gușter (Lacerta viridix), Șoarece de câmp (Microtus arvalis), Veveriță (Sciurus vulgaris), Iepurele de câmp (Lepus europaeus), Arici (Erinaceus europaeus), Căprior (Capreolus capreolus), Mistreț (Sus scrofa), Pisică sălbatică (Felis silvestris), Lup (Canis lupus) și diferite specii de păsări. Începând cu secolul XX pădurea a început să prezinte interes turistic prin obiective precum Cheile Baciului și  Muzeul Etnografic în Aer Liber al Transilvaniei, dar odata cu trecerea anilor câteva fâșii din pădure au fost tăiate. [https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83durea_Hoia , 06.06.2017] Pădurea Lomb este situată la o altitudine de 560 și 637 m, în partea de nord a orașului Cluj-Napoca și ocupă partea sudică a dealului Lomb. Aceasta are o suprafață de 132 de hectare, iar relieful este reprezentat printr-o pantă domoală, accidentată în partea de mijloc. O mare suprafață de pădure este ocupată de plantații de Gorun (Quercus petraea) și Stejar (Quercus sessilifora). Temperatura medie anuală este de 8,2°C, iar vânturile predominante sunt în general cele nord-vestice. Solul s-a format pe roci sarmatice, fiind reprezentate la suprafață de nisipuri galbene-roșcate și marne. Partea superioară a pădurii este reprezentată de solul brun de pădure, pseudo-gleizat, iar partea inferioară este reprezentată de o pseudorendzină, lipsită de material scheletic. Având în vedere faptul ca pădurea Lomb este situată în imediata apropiere a orașului Cluj, aceasta are un rol peisagistic și ameliorativ asupra climatului general al orașului. [https://natura2000cluj.files.wordpress.com/2014/04/kovacs_1968.pdf , 06.06.2017] Muntele Băișorii este situat la o altitudine de 972 și 1246 m. Acesta se află în partea de sud-vest a județului Cluj, la poalele de est al Muntelui Mare, pe cursul mijlociu al râului Iara, la obârșia pârâului Gera și pe culmile de est ce pleacă din vârful Buscat. Accesul se face de pe drumul DJ107M. Vântul predominant este în general cel vestic, iar temperatura medie anuală este de aproximativ 2°C. Fauna acestei zone este foarte bogată, fiind reprezentată în general de Urs (Ursus arctos), Lup (Canis lupus), Vulpe (Vulpes vulpes), Mistreț (Sus scrofa), Cerb (Cervus elaphus), Căprioară (Capreolus capreolus) și diferite specii de insecte și păsări. Flora zonei este etajată pe vericală, începând cu păduri de Stejar (Quercus sessilifora) și Gorun (Quercus petraea), păduri de Fag (Fagus silvatica), amestec de foioase și Molid (Picea abies), iar în final este prezent etajul subalpin. Această zonă reprezintă una dintre cele mai importante stațiuni turistice montane din județul Cluj, prin cadrul natural și accesibilitate. [http://alpinet.org/main/articole/blog_ro_id_580_userid_0.html , 06.06.2017] Muntele Rece aparține de comuna Măguri-Răcătău din județul Cluj, fiind cea mai mică așezare din cadrul comunei. Situat la o altitudine de aproximativ 1134 m, la o distanță de 36 km de Cluj-Napoca și 12 km de Măguri Răcătău. [https://cluj.com/judetul-cluj/comuna-maguri-racatau/satul-muntele-rece/, 06.06.2017] Speciile de animale care predomină zona sunt reprezentate de Lup (Canis lupus), Pisică sălbatică (Felix silvestris), Nevăstuică (Mustela nivalis), Dihor (Mustela putorius), Cerb (Cervus elaphus), Căprioară (Capreolus capreolus), Vulpe (Vulpes vulpes), Mistreț (Sus scrofa) și diferite tipuri de nevertebrate. Vegetația este reprezentată de Fânețe montane, păduri de Fag (Fagus silvatica), păduri aluviale de Anin negru (Alnus glutinosa) și Frasin comun (Fraxinus excelsior), turbării și diferite tipuri de plante precum Ghiocelul (Galanthus nivalis) și Arnica (Arnica Montana). Aceste 5 zone au fost alese pentru efectuarea sudiului și a analizelor deoarece exploatările forestiere ilegale din ultimii 15-20 de ani, prin extragerea arborilor maturi și valorificarea lor economică, au dus în acest moment la pierderea caracterului compact al pădurii, astfel vârsta arborilor nu trece în general de 10-20 de ani. Construirea rețelor dense de drumuri forestiere distrug în totalitate covorul vegetal, în special în zonele montane. Unele cursuri de apă au fost distruse prin extragerea materialului lemnos prin târâre, iar depozitele mari, abandonate, de cherestea și rumeguș afectează covorul vegetal și calitatea solului. [http://www.naturatransilvaniei.ro/2013/11/somesul-rece-arie-naturala-protejata.html, 06.06.2017]

Figura1.1. Localizarea orașului Cluj-Napoca [http://arcparc.ro/wp-content/uploads/harta_Cluj.jpg, 07.12.2016]

Figura 1.2. Localizarea teritoriilor analizate din județul Cluj [https://www.google.ro/maps/place/F%C4%83getul+Clujului,+DC71,+Cluj-Napoca/@46.8286234,23.4592088,256698m/data=!3m1!1e3!4m5!3m4!1s0x47491240f3620485:0x105f378441ae0cea!8m2!3d46.699676!4d23.5649776 , 20.01.2017]

1.2. Efectele negative pe care le produc defrisarile

Defrișarea a provenit în limba română, ca și cuvânt, din limba franceză (defricher). Termenul de defrișare se refera la a înlătura, prin tăiere sau ardere, arborii sau alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împădurii in nou. [https://dexonline.ro/definitie/defrisare , 07.12.2016] Defrișarea are loc din mai multe motive, copacii sunt folosiți sau vânduți pentru combustibil sau ca lemn, în timp ce terenul rămas neocupat este folosit ca pășune pentru animale, pentru așezări umane, sau pentru plantații. Îndepărtarea copacilor, fără a reîmpăduri a dus la deteriorarea habitatelor, la pierderea bioiversității și la ariditate. Aceasta are efecte negative asupra biosferei favorizând emisiile de dioxid de carbon în atmosferă. De asemenea, defrișarea duce la eroziunea solului. În majoritatea cazurilor în urma defrișărilor masive rămân suprafețe imense de teren pustiu, nefolosit. Factorii care permit despădurirea pe scară largă sunt reprezentați de ignoranța oamenilor, ignorarea valorii pădurilor, managementul deficitar al resurselor natural, precum și legile deficitare de mediu. Defrișările cauzează modificări permanente asupra condițiilor climatice, deșertificarea, efectul de seră, încălzirea globală și favorizează deplasarea poluanților. Cauzele cele mai importante ale deforestării sunt mutarea culturilor și comerțul cu lemn. Acest proces nu reprezintă un pericol pentru pădure dacă este făcut cu grijă și dacă pădurii îi este dat suficient timp pentru a-și regenera spațiile defrișate. O altă cauză principală a defrișărilor este globalizarea.[https://ro.scribd.com/doc/149086487/58559333-DEFRI%C5%9EAREA-P%C4%82DURILOR-IN-ROMANIA , 07.12.2016] Europa este acoperită într-o proporție de 45% de păduri, ceea ce reprezintă 27% din suprafața pădurilor de pe Terra, iar România este acoperită în proportie de 28% de păduri. Dispariția pădurilor reprezintă atât o cauză a încălzirii globale cât și o consecință a acesteia. Pădurea are capacitatea de a absorbi cantități foarte mari de dioxid ce carbon, iar cand aceasta este defrișată toată cantitatea absorbită revine în atmosferă, sporind astfel cantitatea de gaze cu efect de seră. Pădurea stochează 40% din cantitatea de carbon reținut de ecosistemele terestre, iar degradarea acesteia generează circa 20% din emisiile anuale de carbon în atmosferă. Defrișarea contribuie la degradarea solurilor, la intensificarea vitezei vânturilor, la creșterea aridității climatului și la apariția inundațiilor catastrofale. Pădurea are o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare decât oricare alt ecosistem natural, astfel ea reprezintă factorul determinant în menținerea echilibrului ecologic, hidric și climatic. Prin acest impact asupra naturii, s-au dereglat echilibrele ecologice și fizice instaurate de multe milenii în natură. Activitățile antropice au redus în anul 2002 suprafața forestieră cu 16-20%, comparativ cu anul 1988. [http://portaluldestiri.net/defrisarile-si-consecintele-acestora/, 16.12.2016] În România defrișările au determinat intensificarea proceselor de eroziune a solurilor care au dus la alunecari masive de teren cu numeroase pierderi materiale și au determinat creșterea vitezei apelor care au provocat foarte multe inundații așa cum reiese și din figura 1.3.. [http://blogoenciclopedia.blogspot.ro/2012/12/defrisarea-padurilor-o-problema-pentru.html, 16.12.2016]

Figura 1.3. Harta terenurilor din România afectate de eroziunea prin apă (galben) și alunecări de teren (roșu) [http://nazone.ro/search/label/inundatii, 16.12.2016]

Circuitul carbonului

Circuitul carbonului din natură este format dintr-o serie de schimburi de substanță care antrezează carbonul între atmosferă, hidrosferă, litosferă și biosferă conform figurii 1.4.. Cea mai mare parte a carbonului se află sub formă gazoasă, în special ca dioxid de carbon. Fluxurile de carbon între atmosferă și biosferă au loc în urma procesului de fotosinteză, între atmosferă și hidrosferă se face prin înmagazinarea carbonului în mari și oceane, între biosferă și litosferă carbonul este stocat sub formă de zăcăminte, iar intre atmosferă și litosferă carbonul este eliminate în urma activităților antropice de ardere a combustibililor. [https://prezi.com/9z7rgihpivsk/circuitul-carbonului-in-natura-micu-olteanu/, 07.12.2016]

Figura 1.4. Circuitul carbonului în natură [http://www.scrigroup.com/educatie/chimie/Circuitul-carbonului-in-natura55912.php , 20.01.2017]

Rolul pădurii în circuitul carbonului

Pădurile din toată lumea aduc numeroase beneficii importante. Pădurile adăpostesc peste jumătate din speciile care trăiesc pe pământ, ajută, de asemenea, la încetinirea încălzirii globale, prin stocarea și reținerea carbonului, sunt surse de produse lemnoase, ajută la reglarea căderilor de precipitații, sunt surse esențiale de hrană și apă și aduc în același timp enorme avantaje estetice, spirituale și de agrement pentru milioane de oameni.

Potrivit rapoartelor Ministerului Mediului, peste 180 mii de hectare au fost defrișate ilegal în România, începând din 1990, deși se știe că arborii plantați în prezent vor deveni o pădure matură abia în 80 de ani. Rapoartele atestă că din 1990 pâna în 2000 au fost tăiate peste 130.000 de hectare de pădure. Cele mai afectate județe, din care au dispărut păduri întregi, sunt Neamt, Harghita, Covasna, Iași, Satu Mare și Maramureș. Zeci de hectare au fost tăiate în ultimii trei ani, în Munții Piatra Craiului, din județul Bihor, unde din pădurile dese au ramas câteva cioturi. Pădurarii au afirmat că nu pot face mai nimic în această privință, pentru că sunt prea puțini. Aceștia au adăugat că numărul hoților de copaci se inmulțește de la an la an, devenind de neoprit. Doar în anul 2008, politiștii au descoperit peste 5000 de infracțiuni silvice în întreaga țară. În plus, au fost confiscați peste 30 de mii de metri cubi de copaci. Pădurile României ocupă după datele statistice 6,7 mil. ha ceea ce reprezintă 26,3 % din teritoriul țării. Dupa acest procent România se situează pe locul 12 printre țările din Europa și este sub procentul mediu de 31 % cât reprezintă pădurile din suprafața totală a Europei. România cu 0,28 ha pădure pe cap de locuitor se situează sub media de 0,32 ha a țărilor din Europa. În ultimii 75 de ani suprafața pădurilor noastre s-a redus de la 35 – 40 % in 1921 la 26,7 % in 1990, adică cu aproximativ 10 – 15 %. Trecerea de la economia centralizată la economia de piață a determinat începând cu anul 1990 multe modificari în regimul de proprietate și de gospodărire a pădurilor. Peste 400 000 ha de pădure au fost restituite foștilor proprietari sau urmașilor acestora, numărul lor poate să ajungă la 1 milion. Se impune cu atât mai mult ca prin amenajament să se gasească soluții pentru gestionarea lor durabilă. Reducerea suprafeței pădurilor constituie un pericol pentru echilibrul hidrologic, pentru protecția solului și a mediului înconjurător precum și pentru baza de protecție forestieră. Ca depozite globale importante de carbon, pădurile joacă un rol fundamental în influențarea climei Pământului. Plantele și solurile din păduri conduc ciclul global al carbonului prin reținerea dioxidului de carbon în fotosinteză și eliberarea lui în respirație. Deși reținerea de carbon prin fotosinteză descrește la un moment dat pe măsură ce copacii îmbătrânesc, multe păduri mature continuă să rețină carbonul în sol. Pădurile reprezintă factorul determinant în menținerea echilibrului ecologic, climatic si hidric, reprezentând ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare, decât oricare alt ecosistem natural. Vegetația forestieră contribuie la încetinirea scurgerii de suprafață, păstrarea litierei, a covorului vegetal ierbos și la reținerea apei. Litiera este sursa principală de întoarcere a elementelor minerale în sol și a substanțelor organice. Când pădurile sunt degradate sau defrișate, carbonul stocat de acestea este eliberat înapoi în atmosferă prin respirație, ajungând astfel să contribuie în mod clar la carbonul din atmosferă, așa cum se poate observa în figura 1.5.. Defrișările pădurilor tropicale sunt responsabile pentru aproximativ 20% din emisiile totale de dioxid de carbon cauzate de om și sunt o cauză esențială care duce la dispariția speciilor care trăiesc în aceste păduri. Pădurile și măsurile de utilizare a solului au posibilitatea de a reduce emisiile de carbon cu echivalentul a 10-20% din emisiile previzionate de combustibilii fosili până în 2050. [http://www.milioanedecopaci.ro/rolul-padurilor.html, 07.12.2016]

Figura 1.5. Relația dintre rădăcini și carbonul din aer și din sol [http://www.fusionfarms.com/comingup/holistic-management-vic-aug10/, 07.12.2016]

Rolul vegetației forestiere în prevenirea și eliminarea proceselor de eroziune a terenurilor

Pădurea reprezintă cel mai complex ecosistem. Aceasta asigură un grad ridicat de protecție al factorilor de mediu, dar și a solului. Coronamentul arborilor, litiera si solul forestier, în cazul unei ploi torențiale cu intensitate de 2,0-2,5 mm/min, pot reține o cantitate totală de apă de până la 100-150 mm/oră, apa căzută fiind reținută aproape integral. Principalele specii de arbori din țara noastră, consumă un volum mare de apă, depășind 450 mm/an, prin evapotranspirație. În urma cercetărilor efectuate în țara noastră a rezultat faptul că pe terenurile acoperite cu pădure eroziunea solului lipsește, în cele mai multe cazuri aceasta are valori sub 0,5 /ha/an. Eroziunea înregistrată pe terenurile cu folosințe diferite decât cele forestiere, este de 1 până la 4 ori mai mare în cazul pajiștilor naturale sau cultivate, de 10 până la 50 de ori mai mare în cazul pajiștilor naturale degradate prin pășunat abuziv, de 50 până la 200 de ori mai mare în cazul terenurilor agricole cultivate cu plante prășitoare și de 100 până la 500 de ori mai mare în cazul terenurilor lipsite de vegetație, acestea fiind grav afectate de procesele de eroziune de suprafață și chiar de adâncime. Efectele defrișărilor ilegale, urmate de o gospodărire necorespunzătoare a acestor suprafețe distruse, au condus la declanșarea unor procese intense de eroziune a solului. În unele zone în doar 10 ani, stratul fertil de sol a fost spălat integral de apele provenite din ploi torențiale sau apele provenite din topirea zăpezilor, acest fapt a dus la reducerea drastică a capacității de producție a terenurilor, în comparație cu perioada inițială în care terenul era în totalitate acoperit cu vegetație forestieră. Tehnologiile neadecvate, utilizate pentru scoaterea materialului lemnos, cu ajutorul tractorului prin târâre sau semitârâre, în locul utilizării funicularelor, au sporit în mod substanțial procesele de eroziune. Aceste cercetări demonstrează clar rolul puternic pe care îl are vegetația forestieră, în combaterea și prevenirea proceselor de degradare, aceasta formând un scut de protecție a solului împotriva eroziunii de suprafață și de adâncime. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009]

Aspecte privind starea zonelor investigate

Actul normativ de bază, aprobat prin lege de către organul legislativ al țării, prin care este reglementat modul de gospodărire a pădurilor, este Codul Silvic. Acesta a fost adoptat pentru prima dată în anul 1910, fiind actualizat în anul 1962 și apoi în 1996. Prevederile adoptate în Codul Silvic și în actele normative adoptate ulterior au contribuit la îmbunătățirea modului de gospodărire a pădurilor, punând accentul îndeosebi pe administrarea fondului forestier național și pe schimbările ce privesc proprietatea asupra pădurilor. Înainte de anul 1989 majoritatea suprafețelor din fondul forestier se aflau în proprietatea statului, după acest an fiind retrocedate vechilor proprietari, bisericilor, primăriilor și altor persoane fizice sau juridice îndreptățite. În cele mai multe cazuri, prevederile adoptate în anul 1996 în Codul Silvic, menite să contribuie la îmbunătățirea modului de gospodărire a fondului forestier aflat în proprietatea statului, dar și cel ce aparține sectorului privat, nu au fost aplicate. Primăriile și noii proprietari, cărora li s-au restituit peste 1 milion de hectare de pădure, s-au preocupat să taie abuziv arborii și să valorifice materialul lemnos, neglijând total faptul că aceste suprafețe trebuie regenerate și gospodărite în așa fel încât pădurea să aibă continuitate. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009] Începând cu anul 2005 și până în prezent, în zona comunei Băișoara au început să apară o serie de fenomene de alunecare a versanților și inundații, principala cauză a acestora fiind defrișările masive din ultimii ani. Dezastrul cu cea mai mare amplitudine a avut loc în anul 2005 când un munte întreg, de circa 10.000 de metri cubi de pământ s-a prăbușit peste drumul ce leagă stațiunea Muntele Băișorii de comuna Băișoara. Masiva alunecare de teren a format un baraj pe o porțiune de peste 60 metri, oprind astfel scurgerea pârâului Huda și formând un adevărat iaz care a inundat gospodăriile și fântânile care se aflau la poalele muntelui. În urma alunecarii de teren au rămas izolate peste 200 de familii și câteva zeci de turiști. [http://romanialibera.ro/actualitate/proiecte-locale/un-munte-de-pamant-a-blocat-accesul-in-baisoara—42031, 09.06.2017] Un alt dezastru ecologic care s-a produs în această zonă a fost reprezentat de inundații. Defrișările masive de pe teritoriul localității, care au transformat pădurea într-o suprafață cu aspect selenar, au reprezentat cauzele principale de producere a inundațiilor. Consecințele defrișărilor se pot observa foarte clar în această zonă conform figurii 1.6., în locul pădurii rămânând doar cioturi și buturugi, iar pârâiele muntelui fiind sufocate cu fragmente de lemn și rumeguș. Băișoara este cea mai greu lovită comună ce aparține județului Cluj. [http://romanialibera.ro/actualitate/proiecte-locale/dezastru-ecologic-pasat-intre-autoritatile-din-apuseni–74990, 10.06.2017] Un alt fenomen de alunecare a avut loc pe drumul spre pădurea Făget-Sfântul Ion. În urma ploilor abundente o bună parte din drumul ce face legătura între Cluj și Feleacu s-a surpat, șoferii fiind obligați să circule doar pe o bandă pentru a putea trece în siguranță. Surparea a fost favorizată de construcțiile neautorizate din zonă și de faptul că proprietarii acestor construcții au depozitat o cantitate foarte mare de nisip în acea zonă. Surparea se poate observa în figura 1.7.. [http://citynews.ro/eveniment-29/s-surpat-drumul-spre-padurea-faget-sfantul-ion-91373, 10.06.2017]

Figura 1.6. Teren afectat de defrișări în Muntele Băișorii [http://www.cotidiantr.ro/composesoratul-muntele-baisorii-oamenii-se-revolta-cirebea-rezista-71456.php#.WTrE8euLSM8, 10.06.2017]

Figura 1.7. Surparea terenului în pădurea Făget [http://citynews.ro/eveniment-29/s-surpat-drumul-spre-padurea-faget-sfantul-ion-91373, 10.06.2017]

În anul 2015 un alt fenomen de alunecare de teren de mare amploare s-a produs în pădurea Hoia. În zona parcului industrial TETAROM, în urma săpăturilor de la baza dealului care au avut ca și scop reabilitarea unor hale și clădiri de birouri, au apărut inițial doar niște fisuri în solul zonei, urmate apoi de o gravă alunecare de teren a carei pagube s-a ridicat la o sumă de peste 200.000 de euro. Amploarea alunecării de teren din pădurea Hoia se poate observa în figura 1.8. [https://actualdecluj.ro/tag/alunecari-de-teren-hoia/, 10.06.2017]

Figura 1.8. Alunecări de teren în pădurea Hoia [https://actualdecluj.ro/tag/alunecari-de-teren-hoia/, 10.06.2017]

Un prim val de alunecări de teren a început în dealul Lomb în anul 2015, cand a început construcția a două mari centre de afaceri. Alunecarea a avut loc pe șantierul drumului ce face legătura între dealul Lomb și strada Oașului, dar și pe versantul care face legătura între centrele de afaceri aflate în procesul de construcție. Fenomenul de alunecare s-a repetat la începutul anului 2017, iar procesul se poate observa și în figura 1.9.. Pentru consolidarea zonelor sunt necesare lucrări estimate la suma de 35.000.000 lei. [http://www.presalocala.com/2017/03/22/alunecari-de-teren-pe-dealul-lomb/, 10.06.2017]

Figura 1.9. Alunecări de teren pe dealul Lomb[http://www.presalocala.com/2017/03/22/alunecari-de-teren-pe-dealul-lomb/, 10.06.2017]

Analize comparative ale defrișărilor prin imagini Google Earth

Cu ajutorul imaginilor oferite de programul Google Earth se poate observa evoluția zonelor studiate ce aparțin județului Cluj. Degradarea provocată de defrișările ilegale este vizibilă în fiecare zonă prezentată, pădurea fiind micșorată în urma activităților antropice. În figurile 4.13. și 4.14. se poate observa evoluția zonei Făget în decursul a 6 ani. În partea de sus a pădurii au început lucrări ce construcție a drumurilor și a locuințelor, afectând astfel zona de vegetație.

Figura 4.13. Prezentarea zonei Făget în anul 2003 [https://www.google.com/earth/ ,20.01.2017]

Figura 4.14. Prezentarea zonei Făget în anul 2009 [[https://www.google.com/earth/ ,20.01.2017]]

În fugurile 4.15. și 4.16. din zona Lomb se poate observa cum în 6 ani o zonă foarte mare de pădure a fost defrișată, fapt ce a dus la apariția a numeroase fenomene de alunecari de teren.

Figura 4.15. Prezentarea zonei Lomb în anul 2003 [https://www.google.com/earth/ ,20.01.2017]

Figura 4.16. Prezentarea zonei Lomb în anul 2009 [https://www.google.com/earth/ ,20.01.2017]

În figura 4.17. și 4.18. se observă gradul de defrișare dar și de degradare a terenului din zona Hoia pe parcursul a 6 ani.

Figura 4.17. Prezentarea zonei Hoia în anul 2003 [https://www.google.com/earth/ ,20.01.2017]

Figura 4.18. Prezentarea zonei Hoia în anul 2009 [https://www.google.com/earth/ ,20.01.2017]

Figura 4.19. prezintă un versant grav afectat de defrișări ilegale din zona Muntele Băișorii din anul 2011, se poate observa și gradul de degradare a terenului, constituind astfel un risc de producere a alunecărilor de teren.

Figura 4.19. Prezentarea zonei Muntele Băișorii în anul 2011 [https://www.google.com/earth/ ,20.01.2017]

Necesitatea prevenirii și eliminării proceselor de degradare a terenurilor investigate

Procesele de degradare a terenurilor aduc consecințe negative multiple atât asupra desfășurării normale a activiăților umane dar și asupra modului de dezvoltare a ecosistemului, combaterea acestor procese negative reprezentând o necesitate. Degradarea în timp a terenurilor duce la distrugerea treptată a capacității productive a solului, solul reprezenând principala bază de producere a bunurilor de consum alimentar. Catastrofele naturale reprezentate prin viituri torențiale, alunecări de teren și eroziune pot produce adevărate pagube, astfel că într-o zonă degradată, odată cu trecerea timpului se accentuează și se accelerează procesul și astfel pentru combaterea acestei probleme o să crească atât costurile cât și dificultatea lucrărilor de combatere. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009] Pentru a prevenii și a elimina procesele de degradare este necesară acționarea imediată prin măsuri specifice de lucru. Având în vedere faptul că toate cele 5 zone investigate prezintă forme substanțiale de degradare, iar în unele cazuri degradarea solului a condus la apariția fenomenelor de alunecare de teren și inundații, fenomene ce au adus pagube materiale proprietarilor și au distrus o bună parte din vegetația forestieră, este clară necesitatea acționării prin diferite măsuri specifice pentru a combate această problemă. Defrișările ilegale care au avut loc în aceste zone au reprezentat o cauză importantă în apariția acestor dezechilibre ecologice, iar în urma acestei ipoteze, pentru a demonstra legătura între aceste fenomene de dezechilibru ecologic și defrișări s-au efectuat o serie de analize fizico-chimice și biologice pe probe de sol colectate din ariile foresiere și din ariile defrișate a celor 5 zone de studiu, urmând să se propună măsuri de remediere pentru una din zonele analizate, care prezintă cea mai accentuată degradare a suprafeței, și anume zona degradată a muntelui Băișorii.

CAPITOLUL 2

CERCETĂRI PROPRII PRIVIND DETERMINAREA PROPRIETAȚILOR FIZICE ȘI CHIMICE ALE SOLULUI

2.1. Prelevarea probelor de sol

Prelevarea solului pentru analiză este o operație foarte importantă de care depinde, în mare măsură, exactitatea rezultatelor. Probele de sol se recoltează în structură naturală și structură artificială. Recoltarea solului în stuctură naturală, așa cum este solul așezat în natură, interesează în special agrotehnicieni în studiile de pedologia solului, în timp ce recoltarea probei de sol în structură artificială se folosește în cercetările de laborator și se poate realiza mai ușor. Pentru cercetarea igieno-sanitară a solului, probele de sol se recoltează în structură artificială până la adâncimea de 1 m, sau mai mult, în funcție de natura solului și de caracteristicile poluantului urmărit. Suprafața de sol care trebuie cercetată se stabilește prin delimitarea unei parcele cuprinse între 25 – 250 m2, pe care se fixează punctele de recoltare conform figurii 3.8. [http://www.scrigroup.com/geografie/geologie/PRELEVAREA-PROBELOR-DE-SOL-Ins35289.php , 17.12.2016]

Figura 3.8. Fixarea punctelor pentru recoltarea solului [http://www.scrigroup.com/geografie/geologie/PRELEVAREA-PROBELOR-DE-SOL-Ins35289.php , 17.12.2016]

Probele individuale de sol se recoltează foarte rar, deoarece sunt greu de stabilit caracteristicile și proprietățile solului prin analiza unei singure probe. Astfel analizele de sol se fac pe probe medii obținute din mai multe prelevări individuale omogenizate bine. Recoltarea solului de la suprafață se efectuează după o prealabilă îndepărtare a prafului, rădăcinilor, frunzelor sau a altor reziduuri ce se găsesc pe suprafața solului. Adâncimile care se recomandă pentru recoltarea solului, în funcție de tipul acestuia, gradul și forma de poluare, sunt:

– 5 cm – islazuri în contact cu ape reziduale; – 20 cm – suprafețe arabile legumicole tratate cu ape reziduale; – 1 m – soluri cu puncte contaminate când există bănuiala unei impurificări.

Prelevări la adâncimi mai mari sunt necesare la contaminările masive sau la solurile extrem de permeabile. Pentru recoltarea solului în structură artificială se folosesc fie sonde de diferite tipuri în funcție de adâncimea la care dorim să efectuăm recoltarea și de natura solului, fie casmale sau lopeți cu care se sapă un șanț până la adâncimea dorită de unde se recoltează apoi proba de sol. Pentru recoltarea solului de la suprafață, se folosesc spatule de metal cu ajutorul cărora se raclează suprafața solului. [http://documentslide.com/documents/determinarea-indicatorilor-microbiologici-ai-solului.html, 17.12.2016]

Solul se recoltează în recipiente de sticlă sau polietilenă cu gâtul larg și închidere ermetică, spălate în prealabil cu amestec sulfocromic (cele din sticlă) sau cu detergenți (cele din polietilenă). Se clătesc bine cu apă de robinet, apă distilată și bidistilată și apoi se usucă. Punctele de prelevare a solul pentru efectuarea analizelor se observă în figura 3.9.. [http://documents.tips/documents/atestat-sol.html , 17.12.2016]

Figura 3.9. Puncte de prelevare a probelor de sol [http://arcparc.ro/wp-content/uploads/harta_Cluj.jpg, 07.12.2016]

2.2. Determinarea permeabilității solului pentru apă

Permeabilitatea solului este proprietatea acestuia de a lăsa să se infiltreze apa în profunzime și depinde de mărimea granulelor de sol și anume, cu cât acestea vor fi mai mari, cu atât vor lăsa printre ele mai multe spații și în conseciință pămăntul va fi mai permeabil. În cazul granulelor mici se formează spații strâmte prin care apa pătrunde mai greu iar pământul va fi mai puțin permeabil sau chiar impermeabil. Natura granulelor de sol influențează, de asemenea, permeabilitatea solului: astfel nisipul lasă să se infiltreze ușor apa prin el, în timp ce argila având o adeziune mare va lăsa apa cu greu să se infiltreze, iar humusul deși are o adeziune mare pentru apă, din cauză că aglutinează grăunciorii dă naștere la o structură de agregate favorabilă permeabilizării apei. Principiul metodei: se măsoară cantitatea de apă infiltrată printr-o coloană într-un anumit timp. Material necesar: – tubul lui Wolff – este un tub cilindric cu înăltimea de 25 cm și diametrul de circa 3 cm și care se termină în partea inferioară printro prelungire în formă de pâlnie (Fig. 3.10.); – cilindru gradat de 100 ml; – stativ.

Modul de lucru: în prelungirea tubulară a pâlniei se introduce vată, iar în forma de pâlnie se pune pietriș sau nisip de mare. Apoi se introduce solul pe care dorim sa-l cercetăm până la o înălțime de 16 cm. Se toarnă apă până la o înălțime de 8 cm deasupra solului, menținând acest nivel cât mai constant. Se fixează tubul pe stativ , iar la partea inferioară se pune cilindrul gradat în care se prinde filtratul.În momentul în care apa începe să picure în cilindru, notăm timpul și urmărim filtrarea apei prin sol timp de o oră. Rezultatul se exprimă în număr de cm3 de apă filtrată/oră. Interpretarea rezultatelor se face prin comparare pe diferite soluri. Se pot observa valori mai scăzute ale permeabilității pentru probele de sol prelevate din zonele defrișate în comparație cu solul prelevat din zonele împădurite, conform figurii 3.11.. [http://documents.tips/documents/atestat-sol.html , 17.12.2016]

Figura 3.10. Tubul Wolff [http://www.scrigroup.com/geografie/geologie/CONTROLUL-CARACTERISTICILOR-ME54968.php , 20.01.2017]

cm3/h

Figura 3.11. Variația permeabilității solului pentru apă (în cm3 de apă filtrată pe oră)

2.3. Determinarea conținutului de humus din sol

Humusul reprezintă materia organică din stratul de sol pana la 30 cm, rezultată în urma descompunerii substanțelor vegetale și animale. Humusul din sol este o componentă naturală a acestuia, dar în solurile cultivate, conservarea și eventual sporirea cantității de humus este un rezultat al muncii și priceperii omului, care asigură aprovizionarea susținută a solului cu elemente nutritive ușor accesibile pentru plante. Cantitatea de humus existentă la un moment dat în sol se poate aprecia vizual sau se poate determina prin metode directe sau indirecte. (Tabel 3.1.)

Tabelul 3.1. Aprecierea conținutului în humus în funcție de culoarea solului [http://www.scritub.com/geografie/geologie/DETERMINAREA-PROPRIETATILOR-CH85787.php, 10.06.2017]

În figura 2.20. se poate observa variația conținutului în humus, apreciată în funcție de culoarea solului, pentru probele colectate din ariile defrișate și probele colectate din ariile împădurite.

Figura 2.20. Aprecierea conținutului în humus, în funcție de culoarea solului

Dintre metodele utilizate pentru dozarea humusului total din sol mai cunoscute sunt: metoda calcinării și metoda Schollenberger – Jackson. Metoda calcinări: Se bazează pe principiul eliminării prin calcinare a substanței organice din probă ca urmare a oxidării carbonului cu oxigenul atmosferic. Pierderea de greutate prin ardere se determină prin cântarire. Metoda nu poate fi aplicată decât la soluri nisipoase și lipsite de carbonați. Prin ea se determină substanța organică în totalitatea ei, nu numai humusul descompus. Principiul metodei: materia organică se determină mai ales la solurile din sere. Material necesar: – balanță analitică; – cuptor electric; – sită cu ochiuri de 1 mm; – creuzet de porțelan; – exicator. Modul de lucru: proba de sol la care s-a determinat umiditatea, se mojarează fin și se trece prin sita cu ochiuri de 1 mm. Din această probă se cântăresc 1-2 g sol ce se introduc într-un creuzet de porțelan cu masă cunoscută. Apoi acest creuzet se introduce într-un cuptor electric, rece, la care i se ridică temperatura până la 6000C. Creuzetul se menține la această temperatură timp de 2 ore, după care se scoate și se ține într-un exicator cu CaCl2 uscată, după care se cântărește la balanța analitică. Calcul: conținutul de materie organică este egal cu pierderea în greutate a solului prin calcinare, exprimându-se în procente, față de solul uscat la 1050C și se calculează cu formula:

Materie organică (%) = 100 unde:

M1 = masa creuzetului, în g; M2 = masa creuzetului înainte de calcinare, în g; M3 = masa creuzetului după calcinare, în g; 100 = factor pentru raportare procentuală.

Se apreciează că pentru a se realiza un regim trofic normal pentru legumele cultivate în sere, solurile, în funcție de textură, trebuie să conțină cel puțin: – 4,0 – 5,0 % materie organică, solurile nisipoase nisipoase-lutoase; – 5,0 – 6,0 % materie organică, solurile lutoase și luto-argiloase; – 7,0 – 9,0 % materie organică, solurile argiloase [http://www.scritub.com/geografie/geologie/DETERMINAREA-PROPRIETATILOR-CH85787.php , 17.12.2016]

Se poate observa conținutul mai scăzut al materiei organice, exprimat în procente, în zonele defrișate. Scăderea este mai accentuată în cazul solurilor din zonele în care defrișările sunt mai vechi și unde se poate observa și procesul de degradare a solului conform figurii 2.20.. În figura 2.21. este reprezentată variația conținutului de materie organică pentru o perioadă de trei ani. Odată cu trecerea timpului degradarea se accentuează și conținutul în materie organică descrește.

%

Figura 2.20. Conținutul de materie organică a zonelor investigate

%

Figura 2.21. Variația conținutului de materie organică în perioada 2008-2010

Tabelul 3.2. Conținutul de materie organică în diferite zone,
în diferiți ani

2.4. Determnarea de biomasă umedă și biomasă uscată

Investigarea experimentală a biomasei vegetale și a creșterii plantelor s-a realizat pe probele de sol prelevate din zonele împădurite și din zonele defrișate. S-au analizat 3 tipuri de semințe de plante, Triticum aestivum (grâu), Lycopersicum esculentum (pătlăgica roșie) și Poa pratensis (fân). Acestea au fost plantate pe sol prelevat din zona forestieră și pe sol prelevat din zona defrișată, iar pe parcursul a 19 zile au fost îngrijite în același mod, primind aceeași cantitate de apă, lumină și căldură. După 19 zile s-a făcut recoltarea, urmată de analize asupra creșterii tulpinilor și a rădăcinilor, analize de determinare a biomasei uscate și a biomasei umede, analize de determinare a raportului dintre biomasa umedă și cea uscată și calcule pentru determinarea biomasei uscate în procente. În urma acestor determinări s-a ajuns la concluzia că pe solul prelevat din ariile defrișate, plantele au avut un deficit mare de creștere. Solul din aceste zone este argilor, fiind dificilă astfel infiltrarea apei necesare pentru creșterea plantei, iar rădăcinile acestora au crescut foarte puțin tot datorită solului argilos, asa cum reiese din tabelele 3.3., 3.4. și 3.5.

Tabelul 3.3. Determinarea de biomasă umedă și uscată, raportul dintre biomasa umedă și uscată și biomasa uscată în calculată în procente pentru Triticum aestivum (grâu)

Tabelul 3.4. Determinarea de biomasă umedă și uscată, raportul dintre biomasa umedă și uscată și biomasa uscată în calculată în procente pentru Lycopersicum esculentum (pătlăgica roșie)

Tabelul 3.5. Determinarea de biomasă umedă și uscată, raportul dintre biomasa umedă și uscată și biomasa uscată în calculată în procente pentru Poa pratensis (fân)

Invesigarea experimentală a creșterii plantelor s-a realizat pe probe de sol prelevate din zone împădurite și zone defrișate. Variațiile de creștere a lungimii tulpinilor și a rădăcinilor se pot observa în figura 2.22. și în figura 2.23. În urma a 19 zile de creștere, plantele sădite pe solul prelevat din ariile forestiere s-au dezvoltat mult mai bine decât cele sădite pe solul prelevat din ariile defrișate,în aceste zone solul având o structură argiloasă, impermeabilă, nu a permis dezvoltarea propice a culturilor. Acest fapt demonstrează importanța solului forestier pentru dezvoltarea durabilă a vegetației și pentru prevenirea degradării terenului.

cm

Figura 2.22. Variații ale creșterii plantelor în diferite probe de sol din zone împădurite și zone defrișate, după 19 zile

Figura 2.23. Variația de creștere a lungimii tulpinilor și a rădăcinilor după 19 zile

CAPITOLUL 3

EVALUAREA GRADULUI DE RISC

3.1. Degradarea terenului

Interacțiunea dintre factorii abiotici și cei biotici a dus la construirea unui ecosistem divers și complex, ecosistemul forestier. Solul, prin însușirile sale fizice și chimice este un organism viu care asigură aprovizionarea permanentă a plantelor, cu apă și substanțe minerale necesare menținerii și dezvoltării acestora. Plantele realizează prin procesul de fotosinteză biomasa care asigură hrana și existența animalelor și a omului. Fertilitatea solului determină capacitatea plantelor de a produce biomasă. Activitățile antropice conduc treptat la reducerea parțială sau chiar totală a fertilității solului. Fenomenele care duc la eliminarea fertilității solului se numesc fenomene de degradare. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009] Dispunerea terenului în pantă, existența unui substrat favorabil dar și lipsa vegetației forestiere au dus la apariția unor procese intense de degradare a terenului analizat. În zonă a apărut și un proces de alunecare a terenului care se datorează precipitațiilor abundente care au avut loc si care au umectat puternic stratul de cuvertură a solului, dar și datorită unor activități antropice. [Document al Institutului de Cercetare și Amenajări Silvice „Împădurirea și consolidarea terenurilor alunecătoare din perimetrul CRAIRIT- Ocolul Silvic Turda ”, ianuarie 1983]

3.2. Procesul de eroziune

Procesele de eroziune constau în desprinderea și îndepărtarea din loc a particulelor de sol sau rocă. Aceste procese sunt cele mai răspândite și sunt determinate de factorii climatici în principal de apă și vânt. Când factorul de eroziune este apa atunci procesul se numește eroziune hidrică sau pluvială, iar când factorul este vântul atunci procesul se nemește eroziune eoliană. Eroziunea hidrică reprezintă procesul de desprindere și îndepărtare de la locul inițial a particulelor de sol de către apa provenită din ploi sau din topirea zăpezilor. Aceasta este constituita din patru faze și anume faza de impact, faza de dislocare, faza de transport și la final faza de depunere. Ca și forme principale de terenuri erodate de apă se disting terenurile cu eroziune de suprafață și terenurile cu eroziune de adâncime. Cele cu eroziune de suprafață rezultă în urma procesului de dislocare a particulelor de sol și rocă și scurgerea difuză pe versanți a apei, iar principalii factori care influențează evoluția procesului sunt reprezentați de intensitatea și volumul ploilor, tipul de sol, panta versantului și gradul de acoperire cu vegetație. Terenurile cu eroziune de adâncime rezultă din scurgerea concentrată a apelor provenite din precipitații și din topirea zăpezilor. Ca și forme de terenuri cu eroziune de adâncime se disting Rigolele, care sunt prezente sub forma unor șanțuri mici, izolate și cu adâncimi între 30-50 cm, Ogașele, cu o degradare mai avansată și adâncimi de 0,5-3,0 m și lățimi de 0,5-8,0 m și Ravenele, care reprezintă forma cea mai avansată de eroziune. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009]

3.3. Procesul de alunecare

Alunecarea reprezintă procesul de mișcare a unei mase mai mici sau mai mari de pământ de la un nivel mai ridicat spre un nivel mai coborât, sub acțiunea combinată a gravitației și a apei. Caracteristica rocilor, relieful, gradul de înclinare a terenului, activitățile antropice și acțiunea apei de infiltrație reprezină facorii care favorizează deplasarea de teren. Alunecarea de teren are trei părți componente și anume, râpa (cornișa) de desprindere, patul (suprafața de alunecare) și masa alunecătoare, așa cum se poate observa în figura 2.6.. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009]

Figura 2.6. Părțile componente ale unei alunecări de teren [http://www.chimiamediului.ro/wp-content/poze/alunecare%20de%20teren%20diagrama.gif , 16.12.2016]

În urma evaluarii gradului de risc în zona analizată rezultă fapul ca această zonă prezintă o suprafață afectată de forme de eroziune și de degradare apărute ca urmare a defrișărilor ilegale. Zona prezintă atât forme de eroziune de suprafață apărute ca urmare a precipitațiilor abundente și a zăpezilor cât și forme de eroziune de adâncime prin prezența rigolelor, ogașelor și chiar a ravelor. Aceste forme de eroziune pot duce la procese de alunecare a terenului, reprezentând astfel un risc pentru locuitorii zonei.

3.4. Materia organică din sol

Sursele de materie organică din sol sunt reprezentate de plantele care cresc pe respectivul sol. Cea mai importantă sursă de materie primă organică din sol este reprezentată de cantitățile imense de material vegetal depuse anual ca litieră, acumulari de frunze, fragmente de scoarță, semințe) în care materialul vegetal recent căzut este numai parțial descompus, organele plantei mai putând fi recunoscute.

Materialul vegetal în curs de descompunere reprezintă cea mai importantă sursă de materie organică din sol. În afară de litieră o  mare parte din materia organică din sol provine și din descompunerea rădăcinilor / organelor subterane ale plantelor.

Terenurile degradate sunt terenurile care, datorită acțiunii factorilor antropici (exploatare agricolă sau silvică necorespunzătoare, poluare cu elemente potențial toxice) sau naturali (eroziunea sub acțiunea factorilor climatici) au pierdut materia organică. Pratic materia organică care contribuie la fertilitatea solului este humusul (materia organică stabilă). Acumularea de materie organică în sol este benefică atât pentru producția vegetală cât și pentru fixarea dioxidului de carbon și reducerea impactului rezultat din acțiunea lui ca gaz de seră. Humusul este un material de culoare brună cu caracteristici permeabile care, cu descompunerea materialelor organice, furnizează plantelor toate elementele nutritive indispensabile în demersul vieții vegetale. Elementele conținute în humus sunt asimilate de plante. Datorită caracteristicii sale de permeabilitate, apa nu stagnează în humus, menținând o rezervă de umiditate ideală. Humusul este un substrat de mare importanță pentru viață. Prezența sa se află la baza echilibrului natural și multiform al microflorei bacteriene și la baza fertilității solului.Sub aspect chimic și fizic humusul este partea cea mai activă a substanțelor organice din sol. Interacționează cu fracțiunile minerale ale solului și cu soluția circulantă (apa),  influențând proprietățile chimice și fizice ale terenului. Nu întâmplător humus în latină are o semnificație precisă: pământ. Deci, humusul este un component chimic al solului derivat dintr-un proces de descompunere și reabilitare a materiei organice, aflat la o adâncime de circa 20-30 cm. În medie, humusul este compus din 55% carbon, 36% oxigen, 5% azot si 4% hidrogen. Este vorba de o substanță unică și prețioasă în natură: pierderile de humus din sol, adesea consecință a defrișării și a culturii nediferențiate a terenurilor, duce la deșertificare și agravarea efectului de seră. Caracteristicile chimice și structurale ale humusului se află la baza importanței fundamentale în determinarea proprietății solului, cu reflexe asupra fertilității sale. În compoziția humusului intră elemente nutritive fundamentale cum sunt azotul, sulful, fierul, precum și potasiul, magneziul, calciul, etc. Humusul reprezintă unul din fundamentalele instrumente de manifestare a puterii de absorbție a solului, prezența sa fiind indispensabilă pentru orice tip de culturi. El contrbuie la reținerea apei, ameliorând în același timp drenajul, mai ales în terenurile argiloase. Ajută la menținerea unui teren bine aerisit și la alimentarea bacteriilor ce transformă materia organică. Solurile bogate în humus sunt mai închise la culoare, absorbind astfel căldura cu mai mare usurință față de cele deschise la culoare. Cantitatea de humus din sol diferă: sunt considerate soluri sărace, colorate în galben-cenușiu, cele ce conțin pâna la 2% humus, precum și soluri bogate, colorate în negru, ce conțin peste 7% humus. Substanța organică prezentă în sol este constituită din reziduurile de plante (frunze, ramuri uscate, etc.), animale, microorganisme și din produsele lor de transformare. Substanțele organice relativ simple (aminoacizi, zaharuri, vitamine, etc.) derivă din descompunerea reziduurilor și din lucrarea pământului efectuată de către microorganisme. Sunt ușor degradabile, constituind surse importante pentru hrana plantelor. Rolul humusului în sol este acela de a crea și menține structura fizică a terenului, astfel încât să fie facilitate mișcările hidrice și gazoase: creșterea capacității de schimb cationic, de constituire și conservare a rezervei de elemente fertilizante (printre care fosforul și potasiul) în formă asimilabilă. Sub aspect ambiental este fundamentală acțiunea antierozivă a humusului: formațiunile de complexe humo-argiloase permit o mai mare rezistentă la eroziunea superficială a solului, exercitată de vânt, de apele de scurgere, etc. Nu lipsit de importantă este și rolul de combatere a fenomenului de poluare, datorită acțiunii de absorbire și inactivizare a substanțelor cu potențială acțiune toxică, cum ar fi compușii organici de sinteză sau  metalele grele. Materia organică absoarbe apa – aceasta poate înmagazina o cantitate de apă de aproximativ șase ori mai mare decât greutatea sa – fiind un „balon de oxigen” pentru vegetația din solurile aride și nisipoase naturale. Solurile cu materii organice sunt mai bine structurate, ceea ce îmbunătățește infiltrarea apei și reduce predispoziția acestuia la compactare, eroziune, deșertificare și alunecări de teren. La nivel global, conținutul de carbon este de aproximativ de două ori mai mare în sol decât în atmosferă și de trei ori mai mare decât în vegetație. Solurile Europei reprezintă un rezervor uriaș de carbon, conținând aproximativ 75 de miliarde de tone de carbon organic. Atunci când materia organică din sol se descompune, aceasta eliberează dioxid de carbon (CO2) în atmosferă; în schimb, în momentul formării, CO2-ul este preluat din atmosferă. Pierderea materiei organice din sol scade capacitatea de infiltrare a apei în acesta, cauzând intensificarea șiroaielor și a eroziunii. La rândul său, eroziunea reduce conținutul de materii organice prin îndepărtarea stratului fertil de suprafață. În condiții de semiariditate, acest aspect poate duce chiar și la deșertificare. În figura 2.7. este prezentat sugesiv profilul de sol cu cele patru orizonturi și cu zona în care regăsim humus în sol. [http://www.agenda.ro/humusul-materie-organica-indispensabila-pentru-plante/147798, 16.12.2016]

Figura 2.7. Reprezentare sugestivă a profilului de sol [http://www.scrigroup.com/geografie/ecologie-mediu/Relatiile-dintre-organisme-si-41885.php, 16.12.2016]

CAPITOLUL 4

ALEGEREA ȘI PROIECTAREA TEHNOLOGIEI DE REMEDIERE A ZONEI FORESTIERE STUDIATE

4.1. Proiectarea tehnologiei de remediere a unei zone forestiere degradate din județul Cluj

În urma investigațiilor și a analizelor efectuate pe probele de sol recoltate din ariile forestiere și din ariile defrișate ale zonei afectate s-a ajuns la concluzia că terenul devine în cea mai mare parte neproductiv. Reconstrucția ecologică forestieră pe terenul degradat luat în analiză nu se poate realiza decât prin adoptarea unei soluții tehnice complexe, iar în situația in care nu se iau măsuri urgente de stăvilire a alunecărilor, există pericolul ca acestea să se extindă. Terenul fiind într-o stare avansată de degradare, singurul mijloc de consolidare și valorificare îl constituie vegetația forestieră. În acest sens, este necesară luarea unor măsuri specifice pentru amenajarea (pregătirea) terenului, instalarea propriu-zisă a vegetației (plantarea) și întreținerea ulterioară până la restaurarea și readucerea terenului la stadiul propice unei dezvoltări normale. [Document al Institutului de Cercetare și Amenajări Silvice „Împădurirea și consolidarea terenurilor alunecătoare din perimetrul CRAIRIT- Ocolul Silvic Turda ”, ianuarie 1983]

4.1.1. Lucrări de pregătire a terenului și a solului

Terenul care urmează să fie supus reabilitării necesită o pregătire prealabilă a zonei. Această pregătire a terenului și a solului se face prin lucrări de curățire. Se elimină bolovanii, vegetația ierboasă și lemnoasă prin îndepărtarea rădacinilor și a cioatelor urmată de o pregătire manuală a solului în vetre. Se mobilizează solul în fâșii de 1 m cu plugul sau manual, cu sapa. Se mobilizează manual suprafețele prin astuparea fisurilor și atenuarea asperităților (valuri, trepte de alunecare). Se execută sanțuri de scurgere pentru eliminarea excesului de apă și conducerea apei până la baza versanților. [Document al Institutului de Cercetare și Amenajări Silvice „Împădurirea și consolidarea terenurilor alunecătoare din perimetrul CRAIRIT- Ocolul Silvic Turda ”, ianuarie 1983] Pregătirea solului în vetre are un rol important în asigurarea condițiilor favorabile de porducere a puieților plantați, menținerea și dezvoltarea lor. Vetrele sunt de formă dreptunghiulară și cu dimensiuni de 60 x 80 cm. Acestea sunt executate manual cu sapa, în șiruri orientate pe curba de nivel și sunt constituite dintr-o platformă ușor înclinată spre versant și un val de sprijin din pământ. Se face o mobilizare a solului la o adâncime de cca. 15 cm pe suprafața vetrei, iar în mijlocul vetrei se execută o groapă de 30 x 30 x 30 cm în care se plantează puieții. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009] Acestea reprezintă condițiile obligatorii pentru stabilizarea terenului și pentru reușita plantațiilor.

4.1.2. Procedeul de stabilizare și consolidare a versanților

Dupa pregătirea terenului urmează o serie de procedee de stabilizare și consolidare care se execută prin lucrări de terase simple și terase sprijinite cu gărdulețe. Zonele care necesită terase simple sunt cele care au un grad de eroziune de suprafață avansată, aceste terase având rolul de a reduce viteza de scurgere a apelor pe versant și de a reține apa din precipitații, dar și de a reține eventualele materiale care se pot rostogoli de pe versant. Aceste terase sunt dispuse în rânduri orientate pe curba de nivel, cu tronsoane de lungimi de 6 m și la distanța de 2 m între axele acestora. Se realizează o platformă cu o înclinare de 5-10° spre versant cu două taluze, unul în amonte cu o înclinație de 60° și unul în aval cu o înclinare de 45° conform figurii 4.20.. Terasele se execută manual, cu sapa, iar platforma are lățimea de 0,6 m. Terasele simple cuprind operații de fixare a rândurilor de terase, realizare a platformei și a taluzelor, mobilizarea solului prin spargerea bulgărilor și de finisare a lucrării. Terasele simple se execută ușor, acestea sunt relativ ieftine și au o eficiență ridicată. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009]

Figura 4.20. Schița unei terase simple [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009]

În zonele cu eroziune de adâncime sunt necesare efectuarea unor operații de stopare a evoluției formațiunilor torențiale și de stabilizare a terenului afectat de eroziune. Aceste lucrări se stabilesc în funcție de natura formațiunilor torențiale, de adâncime (rigolelor, ogașelor, ravenelor) și de caracteristicile acestora. În zona analizată s-au găsit formațiuni torențiale sub forma rigolelor și a ogașelor. În cazul ogașelor se efectuează lucrări de nivelare-modelare. Acestea constau în astuparea ogașelor cu pământ care se tasează și se nivelează mecanizat cu ajutorul buldozerului. După astupare și nivelare, zona este fertilizată și însămânțată cu ierburi. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009]

4.1.3. Lucrări de ameliorare a terenurilor degradate afectate de fenomene de alunecare

Acestea se realizează prin lucrări silvoameliorative și de stabilizare a terenurilor. Prin lucrările silvoameliorative se instalează culturi forestiere pe zona afectată, iar prin lucrările de stabilizare a terenului sunt necesare o serie de operații de refacere a sprijinului lateral cu ajutorul zidurilor de sprijin, de regularizare a scurgerilor de suprafață și de drenare a versanților. Zidurile de sprijin sunt amplasate la baza versanților, au secțiune trapezoidală și se execută din zidărie de piatră cu mortar de ciment sau beton. În zid se execută niște orificii cu secțiune dreptunghiulară de 10 x 20 cm, care au rolul de a elimina apele de infiltrate din spatele zidului. Aceste orificii se dispun la distanțe de 3-5 m pe orizontală și 1-1,5 m pe verticală, iar în spatele zidului este amplasat un dren din piatră cu rolul de a dirija apele de infiltrație în jos. Regularizarea scurgerilor de suprafață se face prin formarea unor canale de gardă. Aceste canale se amplasează deasupra cornișei și au rolul de a reține apa scursă de pe versanți și de a o dirija în afara zonei afectate. Canalele prezintă o secțiune trapezoidală cu o înclinare de 1-3% spre exterior, iar amplasarea lor se face cu o distanță de 10-25 m între ele. Drenarea versanților se realizează printr-un sistem de drenuri compus dintr-un dren de gardă și o rețea de drenuri „în spic”. Aceste drenuri „în spic” sunt formate la rândul lor dintr-un dren principal colector și mai multe drenuri secundare orientate la un unghi de 45° față de cel principal. Acestea sunt amplasate la o disanță de 25 m unul față de altul. Drenurile au secțiune trapezoidală, au lățimea la fund de 0,3-0,6 m și adâncimea de 1-3 m. În partea de jos a drenului este amplasat un strat de piatră filtrant de 0,6-1,0 m grosime, iar în partea superioară a drenului se pune brazda de iarbă conform figurii 4.21.. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009]

Figura 4.21. Rețeaua de drenuri pe terenuri alunecăoare și modul de construcție al acestora [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009]

4.1.4. Lucrări de împădurire a zonei degradate și alegerea speciilor pentru împădurirea terenului

Având în vedere rezultatele bune obținute în ultimele decenii în ameliorarea terenurilor afectate de formele de degradare prin lucrări de împădurire, demonstrează că această metodă reprezintă soluția fundamentală de reabilitare a zonei. Pentru reabilitare se aleg speciile cu pretenții moderate față de factorii de mediu și care au o amplitudine ecologică mare. Acestea se aleg în funcție de cerințele ecologice ale speciilor utilizate, de rolul funcțional al culturilor și de condițiile staționale din perimetru. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009] Plantarea puieților se face în gropi de 30 x 30 x 40 cm sau 30 x 30 x 30 cm. Excepție de la plantare o fac porțiunile de teren cu stabilitate foarte redusă. Rădăcinile puieților se vor trata cu insecticide pentru combaterea dăunătorilor. Schema de plantare este sub formă drepunghiulară, amplasată cu latura mică pe curba de nivel. Distanța între rânduri este de 2,0 m, iar distanța între puieți pe rând este de 1,0 m. Adâncimea minimă de plantare este de 5 cm deasupra coletului, pentru a preveni dezgolirea acestuia. [Document al S.C. IRISILVA S.R.L. Caracal „ Reconstrucție ecologică foresieră pe terenuri degradate, Comuna Frata, județul Cluj, Perimetrul de ameliorare Frata I, Frata II, august 2010] Pe terenuri cu condiții staționale mai bune se vor utiliza Frasinul, Stejarul pedunculat și Gorunul. Frasinul (Fraxinus excelsior) are un sistem radicular foarte bine dezvoltat care contribuie la stabilitatea solului. Acesta se poate folosi ca specie de amesec în arboretele în care specia principală este stejarul sau gorunul și prezintă un mare avantaj la plantare prin faptul că are un procent ridicat de reușită (prindere). Stejarul pedunculat (Quercus robur) și Gorunul (Quercus petraea) au o calitate a lemnului deosebită și un sistem radicular foarte bine dezvoltat, oferind o mare stabilitate a solului. Pe terenuri cu stabilitate mai mică se vor utilize specii mai puțin pretențioase, cum sunt Sălcioara și Cătina albă. Sălcioara (Eleagnus angustifolia) este o specie foarte rezistentă care vegetează bine pe soluri uscate, compacte și sărace. Cătina albă (Hippophae rhamnoides) este o specie de arbust rezistentă la cele mai dificile condiții de sol. Aceasta se răspândește destul de repede fiind și un arbust fructifer apreciat pentru fructele sale. Pe terenuri cu exces de apă se va utiliza Aninul negru. Aninul negru (Alnus glutinosa) are o calitate a lemnului foarte bună, are pretenții reduse în ceea ce privește conținutul nutrienților din sol și se poate utiliza pentru împădurirea depozitelor de aluviuni torențiale și a fundurilor ravenelor. [Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009] Se vor efectua lucrări de întreținere a plantațiilor și completări ale lipsurilor din cadrul suprafeței plantate pentru a asigura desimea optimă a culturilor dar și lucrări de combatere a dăunătorilor pentru a asigura buna creștere a plantațiilor.

CONCLUZII

Concluziile în urma analizei pe probele de sol recoltate din ariile foresiere și din ariile defrișate arată că se poate observa conținutul mai scăzut de materie organică în zonele defrișate, scăderea fiind direct proporțională cu vechimea defrișării, iar stocul de materie organică în sol este direct proporțional cu intrarea anuală de material vegetal. De asemenea fertilitatea solului a scăzut după defrișări. Mai multă biomasă vegetală înseamnă mai mult carbon stocat în plante și mai puțin în atmosferă, iar activitățile antropice, cum sunt defrișările, determină degradarea solului și anume pierderea de materie organică, scăderea permeabilității pentru apă și, prin urmare, scăderea biomasei plantelor. Noi avem nevoie de creșterea biomasei vegetale în sol, pentru a opri creșterea carbonului în atmosferă. Concluziile studiului prevăd faptul că în urma tehnologiei de reabilitare prezentate, zona afectată se va putea repune în circuitul economic, iar regimul scurgerilor de suprafață se va ameliora. De asemenea, în urma lucrărilor de reabilitare se va îmbunătăți aspectul peisagistic, iar dioxidul de carbon emis în aer de către sursele antropice din zonă va fi asimilat. Această împădurire va filtra aerul încărcat cu particule de praf și va atenua viteza vântului, protejând astfel localitatea. De asemenea se dezvoltă biocenoza forestieră, asigurând un loc de refugiu și habitat pentru speciile de păsări și animale.

BIBLIOGRAFIE

http://documents.tips/documents/definitia-solului.html, 14.01.2017

http://www.scritub.com/geografie/geologie/SOLUL-CARACTERISTICI-GENERALE16424232020.php 14.01.2017, 14.01.2017

http://www.wwf.ro/ce_facem/paduri/combaterea_taierilor_ilegale/?gclid=CjwKEAiAtefDBRDTnbDnvM735xISJABlvGOv0MRui5em8aAPF4SxNggaBjuLQ3KthyLD7v_7uimaYhoCqHHw_wcB, 14.01.2017

http://www.fagetulclujului.ro/node/1, 07.12.2016

http://arcparc.ro/wp-content/uploads/harta_Cluj.jpg, 07.12.2016 Figura1.1. Localizarea orașului Cluj-Napoca

https://www.google.ro/maps/place/F%C4%83getul+Clujului,+DC71,+Cluj-Napoca/@46.8286234,23.4592088,256698m/data=!3m1!1e3!4m5!3m4!1s0x47491240f3620485:0x105f378441ae0cea!8m2!3d46.699676!4d23.5649776, 20.01.2017 Figura 1.2. Localizarea teritoriilor analizate din județul Cluj

https://dexonline.ro/definitie/defrisare, 07.12.2016

https://ro.scribd.com/doc/149086487/58559333-DEFRI%C5%9EAREA-P%C4%82DURILOR-IN-ROMANIA, 07.12.2016

http://portaluldestiri.net/defrisarile-si-consecintele-acestora/, 16.12.2016

http://blogoenciclopedia.blogspot.ro/2012/12/defrisarea-padurilor-o-problema-pentru.html,16.12.2016

http://nazone.ro/search/label/inundatii, 16.12.2016 Figura 1.3. Harta terenurilor din România afectate de eroziunea prin apă (galben) și alunecări de teren (roșu)

https://prezi.com/9z7rgihpivsk/circuitul-carbonului-in-natura-micu-olteanu/, 07.12.2016

http://www.scrigroup.com/educatie/chimie/Circuitul-carbonului-in-natura55912.php, 20.01.2017 Figura 1.4 Circuitul carbonului în natură

http://www.milioanedecopaci.ro/rolul-padurilor.html, 07.12.2016

http://www.fusionfarms.com/comingup/holistic-management-vic-aug10/, Figura 1.5. Relația dintre rădăcini și carbonul din aer și din sol

Marcel Dîrja și Aurel Pepine „Ameliorații silvice, ghid pentru întocmirea proiectului” editura AcademicPres Cluj-Napoca, 2009

Document al Institutului de Cercetare și Amenajări Silvice „Împădurirea și consolidarea terenurilor alunecătoare din perimetrul CRAIRIT- Ocolul Silvic Turda ”, ianuarie 1983

http://www.chimiamediului.ro/wp-content/poze/alunecare%20de%20teren%20diagrama.gif, 16.12.2016 Figura 2.6. Părțile componente ale unei alunecări de teren

http://www.agenda.ro/humusul-materie-organica-indispensabila-pentru-plante/147798, 16.12.2016

http://www.scrigroup.com/geografie/ecologie-mediu/Relatiile-dintre-organisme-si-41885.php, 20.01.2017 Figura 2.7.Reprezentare sugestivă a profilului de sol

http://www.scrigroup.com/geografie/geologie/PRELEVAREA-PROBELOR-DE-SOL-Ins35289.php, 17.12.2016

http://documentslide.com/documents/determinarea-indicatorilor-microbiologici-ai-solului.html, 17.12.2016

http://documents.tips/documents/atestat-sol.html, 17.12.2016

http://www.scrigroup.com/geografie/geologie/CONTROLUL-CARACTERISTICILOR-ME54968.php, 20.01.2017 Figura 3.10 Tubul Wolff

http://www.scritub.com/geografie/geologie/DETERMINAREA-PROPRIETATILOR-CH85787.php, 17.12.2016

https://www.google.com/earth/,20.01.2017 Figurile 4.13, 4.14, 4.15, 4.16, 4.17, 4.18, 4.19 , programul Google Earth

Document al S.C. IRISILVA S.R.L. Caracal „ Reconstrucție ecologică foresieră pe terenuri degradate, Comuna Frata, județul Cluj, Perimetrul de ameliorare Frata I, Frata II, august 2010.