A Final Cu Diacritice [302420]
CUPRINS
REZUMAT
ABSTRACT
CAPITOLUL I. INTRODUCERE
1.1. Argument
1.2. Întrebări de cercetare
1.3. Obiectiv
1.4. Metodologie
CAPITOLUL ÎI. ASPECTE TEORETICE ȘI PROBLEMATICA
2.1. Contracția urbană în Europa și România. Fenomenul “shriking”
2.2. Orașul București la granița dintre declinul intern și competiția globală
2.3. Degresiunea centrală și explozia urbană periferică a orașelor românești
2.4. Categorii de comunități urbane marginalizate. Tranziția locuirii românești
2.5. Definirea locuirii sustenabile. Rolul densificarii urbane. Revitalizarea zonei centrale
Concluzia 1
CAPITOLUL III. TIMPURI NOI
3.1. Componentele și resursele Cartierului Timpuri Noi
3.2. Relațiile, elementele și legăturile fizice în teritoriu
3.2.1. Salbă de lacuri al răului Colentina și răului Dâmbovița. Axa E-V
3.2.2. Sistemul verde al orașului București. Axa N-S
3.2.3. Alcătuirea blocului urban. Green urban blocks și Public Housing
Concluzia 2
CAPITOLUL IV. PRINCIPII, [anonimizat]
4.1. Reguli de proiectare “Urban blocks” [anonimizat], LAK
4.2. Principii de dezvoltare “Public housing typology Malaga’s “Green Block”, España
4.3. High-[anonimizat], NYC
Concluzia 3
CAPITOLUL V. OPERAȚIUNI URBANE ÎN TIMPURI NOI
5.1. Apariția conceptului. Formă impune dezvoltarea urbană
5.1.1. Fuziunea elementelor naturale. Valorificarea resurselor locale
5.1.2. Conectarea spațiilor verzi majore
5.2. Aplicabilitatea principiilor și regulilor din studiile de caz detaliate anterior
5.3. Importantă vecinătăților. Constrângerea viziunii. Integrarea proiectului în context
5.4. Explicarea noilor relații interne. Zoning și Masterplan
5.5. Evoluția în timp a operațiunilor urbane propuse
5.6. Percepția utilizatorilor. Impactul proiectului în viitor
Concluzia 4
CONCLUZIE GENERALĂ
BIBLIOGRAFIE
REZUMAT
Cuvinte cheie: proces, fenomen, evoluție, [anonimizat], tipologie de locuire, “green blocks”, “public green housing”, legătură de “verde”.
Globalizarea este termenul atribuit schimbărilor continue ale societăților contemporane și economiei mondiale. [anonimizat] o modificare. Dezvoltarea urbană se bazează pe creșterea constanța a economiei prin competitivitatea orașelor la diferite nivele. La baza evoluției orașelor stă inovare. Un oraș are „obligativitatea morală” de a progresa din trei perspective: din punct de vederea a [anonimizat], dar și aspirația acestuia de a [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat], economic și nu numai. [anonimizat]. O influență determinantă în subconstienutul uman reprezintă zonele de locuire. Ele au “responsabilitatea” de a [anonimizat] “loc” în oraș într-o [anonimizat] i le ofere omului. [anonimizat] “Green Blocks” and “Public Green Housing” la situația existența. Astfel, [anonimizat]ară de tip “Public Green Housing”, zonele “Green Blocks”, spații comerciale, legăturile de “verde” create între Parcul Unirii, Parcul Tineretului și “Delta” Văcărești prin includerea unei pasarele pietonale devin un prim contact vizual cu omul.
ABSTRACT
Key words: the process, the phenomenon, the evolution, the nodal point, “the place”, the typology of housing, " the green blocks", "the green public housing”, “the green connection between spaces”
Globalization is the term attributed to the continuous changes of contemporary societies and the world economy. By global social and economic change is meant any process or phenomenon in the world that will have a prompt or delayed effect, resulting in a progress. Urban development is based on the steady growth of the economy through the competitiveness of cities at different levels. At the heart of the evolution of the cities is innovation. A city has the "moral obligation" to progress from three perspectives: from the point of view of increasing the quality of dwelling in the city, from the point of view of the nodal points through which the city can evolve, but also its aspiration to become a competitive actor at national, european or international level. Thus, the Bucharest city has underwent mutations in political, administrative, economic and not only. The New Times neighborhood has reached two of the mentioned points. The living areas have an influence in human subconsciousness. They have the "responsibility" to proliferate from a "place" in the city into a variety of attractions, extensions and opportunities that they give to human. This proposal represents the design of a new vision that responds to most socio-economic needs by adapting and integrating new Green Blocks and Public Green Housing types into the existing situation. Thus, The New Town urban area have Green urban blocks and Public Housing, commercial spaces. “The green connection” will be created between the Unirii Park, the Tineretului Park and the Vacaresti Delta by including a pedestrian walkway become a first vision-touch with the human.
CAPITOLUL I. INTRODUCERE
1.1. Argument
Dezbaterea subiectului locuirii “smart and green sustainable living” care se poate adapta în orașul București, poate avea caractere diverse raportate la contextul evolutiv. Esență conceptul locuirii sustenabile se materializează în “triple bottom line”. Termenul de “triple bottom line” se referă la palierele de angrenare în care acest concept activează, pe scurt, conceptul are un obiectiv clar: satisfacerea nevoilor sociale, economice și ecologice actuale. Conceptul face referire la descrierea unei vieți durabile prin interconectarea domeniului economic – ecologic – politic – cultural. În plus, reprezintă un subiect recent și ofertant prin varietatea opțiunilor și perspectivele pe care o oferă. Tema propusă spre analiză se dovedește a fi un subiect complex care poate fi exploatat din mai multe unghiuri de către un specialist. La o analiză detaliată a spațiul propus spre abordare se poate constată multiple oportunități de dezvoltare a diferitelor tipuri de proiecte. Apariția unei tipologii de locuire de tip “green block” îmbunătățește calitatea locuirii actuale. Diversele forme și tipologii antrenează spațiul general propus. Această diversitate este dată și de poziționarea cartierului față de orașul București, în care se realizează proiectul, deoarece prin însuși poziția lui fizică impune a fi o dezvoltare de tip zona rezidențială cu diferite caractere funcționale. În final, scopul proiectul este de a folosi și de a valorifica resursă componenței spațiului verde din zona centrală bucureșteană, prin integrarea acesteia la nivelul întregului oraș.
1.2. Întrebări de cercetare
Pentru detalierea acestui subiect, “smart and green sustainable living”, s-a început de la studierea lucrării “Planning, Connecting, and Financing Cities – Now – Priorities for city leaders – 2013” propusă de “Internațional Bank for Reconstruction and Development/ The World Bank” în care se discuta despre stategiile de urbanism actuale și este considerate o lucrare – reper pentru ajutarea liderilor orașului să abordeze provocările întâmpinate în dezvoltarea orașelor. Succint, pentru a-i ajută pe lideri și alți factori de decizie asupra orașelor să identifice rapid blocajele cu care se confruntă un teritoriu când urbanizarea este accelerată și necontrolată și să pună în practică soluții sau opțiuni alternative pentru a face față acestor blocări teritoriale și nu numai, Banca Mondială cu sprijinul S.E.C.O. au conceput o cartea sub denumirea de “Planning, Connecting, and Financing Cities – Now – Priorities for city leaders – 2013”, reprezentând lecțiile învățate anterior rezultate din diagnoze concrete cu obiectivul obținerii unei urbanizari durabile care să fie întemeiată pe cei trei piloni politici. După cum reiese și din titlul cărții: “Planning, Connecting, and Financing Cities – Now – Priorities for city leaders – 2013” – cei trei piloni politici se susțîn pe coordonarea relației dintre planificarea modului în care se utilizează un teren și riscul de pericol a acestuia, apariția locuințelor, infrastructură și transportul urban.
Mai jos, sunt concretizate cele trei întrebări de cercetare în baza cărora s-a conceput lucrarea de față:
Cum pot fi transformate așezările urbane prin soluții bazate pe elemente din natură, astfel încât soluția să se sprijine pe un mod de viață uman și durabil transformând așezările urbane într-un ecosistem urban complex?
Cum pot societățile urbane să dezvolte un sistem urban stabil (durabil) care să se bazeze pe apriecierea patrimonului cultural intangibil, a inovării tehnologiei și regulilor instituționale că să atingă o performanță ecologică durabilă într-un oraș?
În ce măsură, poate o nouă formă urbană – implementarea urbană sustenabilă -să devină locul unui proces de implicare a persoanelor și instituțiilor cu interese diferite, dar cu un scop comun pentru a-și stabili orașul pe un drum durabil?
1.3. Obiectiv
Obiectivul cercetării este de a stabili clar cum poate o nouă formă urbană, înțeleasă că tipologie de locuire, să aducă o schimbare într-un oraș, astfel încât, prin inovare, orașul să treacă la o nouă etapă evolutivă, ajutându-se de resursele locale. Zona rezidențială într-un oraș se definește că fiind un spațiu de locuire că funcție urbană complexă și având că elemente definitorii locuirea unifamiliala, locuirea colectivă și ansamblu residential intregrate într-un nucleu de spațiu cu dotări sociale și culturale. Zona rezidențială este înțeleasă că un “loc de întâlnire” între oameni. Ea devine, pe parcursul evoluției, „un centru în sine” în care omul își desfășoară activitățile zilnice și își trăiește viață. O zona rezidențială în oraș trebuie să creeze o trecere lînă de la un spațiu funcțional la altul prin lizibilitate. Pe lângă această calitate, i se impune să inspire siguranță, liniște, atractivitate și să provoace dorința de reîntoarcere în acel loc. Trecerea de la o zona funcțională la altă trebuie să fie blanda, clară și să perminta actorilor urbani o înțelegere cu ușurință a locației și, implicit, a spațiului în contextul urban în care se află. Că atare, acestea zona de locuire se caracterizează că fiind zone funcționale cu caractere distincte, cu o identitate bine definită și pot fi înțelese că repere prin unicitatea lor.
1.4. Metodologie
Lucrarea reprezintă cercetarea modului în care spațiul verde dintr-un oraș relaționează cu restul testului urban, tocmai de aceea elementul de “verde” poate avea o varietate de forme urbane. Contextual, teritoriul studiat are două elemente naturale care pot fi valorificate, iar interesul final constă în modul și metodă prin care cele două elemente naturale pot fuziona la potențialul lor maximum. Această lucrate este constituită din 4 părți. Prima parte dezbate un subiect general despre problematica locuirii în Europa și România și explică de ce Bucureștiul este parte activă în fenomenul “shrinking”. Prima parte demonstrează motivele, cauzele și efectele oscilarii orașului București între degresiunea centrală și explozia urbană periferică. Partea a ÎI-a, unde se pune accent strict pe zona de studiu, cartierul Timpuri Noi, se axează pe justificarea “green blocks” integrate contextual țînându-se cont de relațiile, elementele și legăturile fizice în teritoriu. Partea a III-a analizează și extrage o serie de reguli și principii din trei studii de caz recunoscute la nivel global prin impactul social al propunerilor urbanistice: De ce durabil? De ce ecologic? De ce “green block?”, iar ultima parte descrie concret aplicabilitatea cercetării transpuse in sit.
CAPITOLUL II. ASPECTE TEORETICE ȘI PROBLEMATICA
2.1. Contracția urbană în Europa și România. Fenomenul “shrinking”
Fenomenul de “shrinking cities” se referă la pierderea de populație a unui oraș și diminuarea potențialului economic al aglomerațiilor urbane, denumite și că arii funcționale urbane într-o perioada scurtă de timp. Conceptul de “shrinking cities” este o reacție a suburbanizarii, deoarece s-a constatat o mișcare a populației pornită din miezul orașului spre periferie potrivit căreia locuitorii se stabilesc în zonele limitrofe orașului pentru faptul că terenurile sunt mai ieftine și au mai mult spațiu de locuit.
Fenomenul mai este cunoscut și sub denumirea de “contraurbanizare”, “deconcentrarea metropolitană” sau “schimbarea metropolitană”. În Europa de Est fenomenul se manifestă după perioada postsocialista, când vechile regiuni industriale au intrat în privatizarea occidentală. Tranziția țărilor din Europa Centrală și Răsăriteană către societăți democratice și către o economie care aveau că scop urmărirea cerințelor pieței, după 1989, apare schimbarea dorită ce sporește contracția. În America, după 2006, se formează centrele urbane dense având zone suburbane care cresc continuu. Suburbanizarea și urbanizarea în tandem cu migrația umană au produs că rezultat unul la șase orașe și unul la patru orașe din întreagă lume să se miscoreze în țările cu economia în expansiune sau în dezindustrializare. Fenomenul are cause multiple și complexe. Depopularea centrelor urbane este considerată un principal efect vizibil. Îmbătrânirea populației, schimbarea zonelor industriale, scăderea intenționată a calității vieții, etapele de tranziție ale orașelor sunt considerate cauze profunde. Factorul determinant este de natură economică. În România, fenomenul este prezent, foarte puțîn studiat și are forme variate. Potrivit arhitectului Gabriel Pascariu în articolul “Contracția urbană în România – scurte reflecții pe o tema dată” susținut în expoziția “Shrinking cities”, M.N.A.C., “echivalentul expresiei de “shrinking cities” poate fi tradusă drept “contracție urbană” “1. România are un număr 1650 de localități, respectiv peste 10 % din numărul total, cu mai puțin de 100 locuitori. Există peste 100 de așezări care nu au deloc locuitori și aproximativ 50% din municipia și orașe care pierd anual peste 5% din
1 Gabriel Pascariu, (2015)“Contractia urbana in Romania – scurte reflectii pe o tema data”,Bucuresti
populație. În ultimii 25 de ani, același localități menționate mai sus, au înregistrat un procent de 10% de depopulare. Contracția urbană din România este înțeleasă că o componentă a unei contracții globale care afectează continuu urbanul și ruralul fiecărui oraș în parte manifestându-se în planul economic, social, cultural, dar și cel ambiental. Contracția urbană poate fi considerat rezultatul unor schimbări economice, politice și administrative. Mutațiile avute în Europa prin schimbarea de la industia grea la industria ușoară au dus, și în continuare duc, la mutări ale activităților de la fostele zone industriale spre zone cu o densitate a populației mult mai mare, accelerând declinul celor întâi menționate. Pe plan național, fenomenul este evident în decăderea sectoarelor activităților din economia națională vizibil din an în an prin scăderea numărului de angajați în funcție de treptele activităților economice. Din punct de vedere a contracției fizice, în urbanism și arhitectură, s-a remarcat un dezinteres față de patrimoniul industrial. Demolările la nivelul zonelor de prelucrare și a zonelor de exploatare este rezultatul un abandon față de clădirile valoroase existente în România considerat de specialiștii în domeniu un “abandon ecologist”. Fenomenul este cvasi-prezent prin accelerarea dezechilibrelor regionale și crearea unori repolarizari inter- și intră-urbane. Dincolo de geometria orașelor și dinamică diferită, viteză schimbărilor este principalul motiv pentru care scăderea populației este accelerată. Mai mult de atât, în cazul orașele mari precum Bucureștiul, contracția este agravată de “expodul european” al forței de muncă ce caută strategii de supraviețuire individuale.
Growing and shrinking cities. Shrinking Cities / Projektbüro Philipp Oswalt
Shrinking cities, 1950–2000. Shrinking Cities / Projektbüro Philipp Oswalt
2.2. Orașul București la granița dintre declinul intern și competiția globală
Totuși, contracția urbană nu ține cont de “cât de mare este spațiul”, ci se axează pe o percepție intuitivă asupra a spațiului, “cum este văzut”, “cum este trăit”. Nu descreșterea spațiului devine o problema, ci efectul spațiului care fie devine nenecesar, fie nedorit. Paradoxal, în sintagma “contracției urbane”, spațiul devine o pendulare între idea de “prea mult” și “nu prea puțîn”. Astfel că, fenomenul de “shrinking city” se rezumă la faptul că este normal că într-un oraș efortul susținut de oameni să se descompună, la un moment dat, în ruine clădirile și spațiile publice animate de indivizi. Problema orașelor în contracție nu se limitează doar la pierderea pasivă a energiei oamenilor care pleacă – energie înțeleasă că forță de muncă – ci orașul nu mai primește energie active suficientă a oamenilor care rămân. Că să se mențînă contra declinul, un oraș trebuie să reziste decăderii energiei active, dar trebuie să găsească resurse cu influxuri pozitiv-constructive. Fenomenul “shrinking” este perceput că un fenomen negative și nu doar relative negative, pentru faptul că orașul se distruge treptat. Dispare, în timp, ordinea urbană particulară fiecărui oraș, construit anterior cu multă energie umană. Deși energia umană poate fi înlocuită de energiile viitoarelor activități positive, totuși ordinea particulară trecută se pierde și rămâne că istorie. Chiar dacă sunt două fenomene diferite și independente, termenii de “shrinking” și “sprawl” nu sunt și fenomene opuse, ele au în comun consecutiviatatea în procesul de creștere urbană. Cee ace face diferența celor două fenomene se referă la timpul de percepție și modificare în structura orașului. Cele două fenomene au o legătură invizibilă și apar în orașele mari și în metropole, unele dintre acestea fiind în procesul de formare, dar și în orașele mici sau mijlocii, cu o populație considerată relativ statornică.
Cu toate că “sprawl”-ulul are o perioada de timp de manifestare mai îndelungată, acesta este considerat un fenomen greu de controlat, fiindcă deține stadii de metamorfozare diverse pornite din centru/centrele orașelor spre dezvoltările urbane exterioare.
Deopotrivă, în paralel cu acest fenomen de “sprawl”, “shrinking’-ul este un proces mai lent, dar sigur, care se afirmă în declinul zonelor vurnerabile din oraș, pronit și acesta, din interiorul localităților generatoare de dispersie până la limita maximă a aceleași localități dovedită prin contracția întregii localități care își pierde populația gradat, și odată cu numărul de locuitori în scădere, își diminuează capitalul.
Bucureștiul anilor 1990-2008 reprezintă cazul tipic de oraș care se extinde rapid în exterior, în timp ce “miezul” orașului și zonele semicentrale se golesc. Cele două fenomene sunt observabile prin condițiile de locuire neavantajoase și de servicii publice. Orașul pierde populația tânăra și rămâne cu o populație îmbătrânita. Unul din aceste cazuri este Cartierul Timpuri Noi. Pe lângă acest cartier, de menționat sunt și Cartierul Dacia, Cotroceni, Armenesc, Uranus și altele. În situația această, contracția nu este la nivelul întregului oraș, ci în fragmente de teritoriu/insule care se degenerează, întră în procesul de declin și apoi abandon. În procesul “shrinking”, se sesizează o diferența acută dintre centrul orașului și maginile lui. Se relevă declinul “periferiilor extreme” -Rahova – Ferentari – Brâncuși – Depoul Militari – și “periferiile de centru” care fac parte din fenomen. Însă “periferiile extreme” a avantajul oferit de terenurile libere de la marginea orașului care sunt văzută că oportunități de dezvoltare pentru viitor. Atât “sprawl”-ul cât și “shrinking”-ul sunt fenomene care fac parte din ciclicitatea de evoluție a unui oraș și sunt fenomene cunsocute în istorie că fiind o alternanța dintre expansiunea orașului și decilnul lor. Ambele au o perspectiva negative care pot fi controlate sau corectate prin planificare sau intervenții/inserții/operațiuni urbane de un anumit tip. “Sprawl”-ul este o consecință socială și de mediu în defavoarea calității și identității orașului și care se afirmă în zonele dense și stabile, pe când “shrinking” nu este rezultatul unei consecințe urbană a “sprawl”-ului, ci un fenomen complex, care înglobează “sprawl”-ul și este de natură economică. Aceste două fenomene pot fi estompate prin remodelarea țesutului urban cu tipologii urbane noi și practici culturale diverse. Tocmai de aceea, aceste doau fenomene trebuie să fie abordate diferit de către specialiști. “Sprawl”-ul necesită o abordare strategică pornită și controlată din interior. Minimizarea efectelor și estomparea fenomenului se realizează mai greu prin intervenții punctuale, ci mai degrabă prin proiecte integrate care să aducă teritoriul urbanizat la o scară umană realistica față de condițiile vieții cotidiene. La polul opus al fenomenului “shrinking” stă consecință fenomenelor la nivel global și nu territorial, iar soluțiile pentru diminuarea fenomenului nu mai ține de planificarea teritorială de tip autoritară. De menționat este faptul că acest fenomen are și o latura pozitivă, fenomenul are abilitatea de a scoate în evidență prin procesul de declin potențialul autohtonic care devine ignorat de populație și autorități.
Conceptul de “shrinking” se face remarcat în București, potrivit unui raport guvernamental recent făcut în perioada 2004-2008, prin existența celui mai mare procent de proprietari de locuințe din lume, peste 85%. Contracția urbană a marilor orașe românești se resimte semnificativ fără că această să modifice, paradoxal, structura de proprietate. Blocurile privatizate din perioada anilor 1991 pe prețuri foarte mici rămân ale propietarilor și ale descedentilor acestora, chiar dacă 70% din aceștia nu mai locuiesc în orașul bucureștean. Că urmare, este greu de analizat contracția orașului, deoarece regimul de proprietate face analiză greu de necercetat. În plus, fenomenul s-a resimțit în perioada post-1989 repercutat în zonele peri-urbane a celor cu bani. Comparativ cu Detroit, cel mai mare oraș din statul American Michigan, situat la granița cu Canada, în regiunea central-vestică S.U.A., recunocut și sub denumirea de “Motor City” sau “Motown” a înregistrat un declin de peste 57% în unele suburbii din perioada anilor 1970 și un declin general al orașului de 25% în perioada 2000-2010, Bucureștiul s-a aflat într-un proces mai lent – fac referire la falsele orașe imaginate de regimul comunist care se bifurcau în categorii de tipul monoindustriale sau agro-industriale, dincolo de pieroada colectivizatii forțate din anii cincizeci și inchieata în 1962. Migrația economică de la oraș/sate în străînătate din ultimii 10 ani, țări precum Spania, Franța și mai ales Italia, fenomenul este vizibil cel mai mult în zonele rurale și dezvoltate mai puțîn economic față de Capitală.
Contradictoriu, orașul București nu se contracta în sensul de a se restrânge, din contra, el se extinde în suprafață, deși de la an la an, populația scade. Pentru a explică paradoxul fenomenului, autorul Șerban Popescu-Criveanu, în articolul “Se contracta, oare, orașele românești?” a descris evoluția orașelor românești, inclusiv Bucureștiul, pornind din anii 1970 până în prezent.
Pe scurt, la recesamantul din 25 ianuarie 1948 datele statistice arătau că România fusese grav efectata de război; din 15,9 milioane de locuitori – 23% locuiau în mediu urban, iar 77% reprezenta mediul rural; datele estimau rezultatul a 148 de orașe. În perioada 1965-1990 s-a manifestat în plan politic legi care impuneau diminuarea teritoriului ocupat de fiecare localitate printr-o procedure de “legalizare a perimetrelor construibile”2, mai târziu, în anul 1990, 12,6 milioane (54%) locuiau în mediu urban, iar 10,6 milioane (46%) locuirau în mediu rural, 29% -3 milioane de oameni- erau activi în domeniu agricol, iar 7,6 milioane inactivi. În perioda stalinistă, a început să se matelializeze idei și convingeri potrivit cărora locuirea la oraș este mai bine și mai bună, iar locuirea la sat/țară este mai rea și mai grea. Rezultatul acestor convingeri s-a făcut vizibil după anul 1990, unde peste 100 de unități administrative au fost declarate orașe sau municipia, ajungându-se în timp la peste 320 de municipii și orașe. Apariția a primelor legi pentru guvernarea și managementul unui oraș românesc, nu a determinat deosebiri semnificative în creșterea calității vetii, deși reprezenta o evoluție considerabilă pentru cetățeanul român, ci a atras pagube reale a
măririi impozitelor. În timp ce impozitele au crescut, calitatea vieții în unele zone a scăzut sau, fragmentat, orașul a decăzut agresiv.
În general, dinamică unui oraș reflectă dinamică socitatii, precum și continuitatea și durabilitatea politicilor din statul respectiv. În București, declinul urban din unele cartiere sunt înțelese că având o viziune necorespunzătoare cu realitatea și necesită noi
2 Serban Popescu-Criveanu, (2015), “Se contracta, oare, orasele romanesti?”,Bucuresti
principii și perspective mai optimiste care să atragă și creșterea economică, dar și fluxul social. Orașul București este un oraș neomogen în cee ace privește realitățile
Sursa:http://www.blog.urbact.eu/2013/02/shrinking-population-and-urban-sprawl-a-loosing-combination-for-romanian-cities/
urbane contemporane, deoarece nu au cadrul legislativ care să susțînă regenerarea urbană a zonelor în declin. Absența politicilor urbane care să conture sis a întărească posibilele viziuni strategice pentru creșterea orașului nu au făcut decât să atanceasca orașul în declin. În noul context în care se situează orașul București logică centralist-totalitară a investițiilor orientate doar către spațiul urban a fost acum înlocuită cu competiția economică punctuală a diferitelor teritorii din oraș care au la baza principii simple. Resursele teritoriale nu au mai fost exploatate pentru vechile priorități, ci acestea s-au intdreptat mai mult spre profit 100%.
2.3. Degresiunea centrală și explozia urbană periferică a orașelor românești
Crizele sociale și spațiale s-au manifestat în zonele centrale cu case vechi, cartierele de blocuri și zonele industrial pericentrale și periferice. Dezindustrializarea și apariția runinelor sau a terenurilor degradate abandonate sunt astăzi dovezile realității orașelor, implicit orașul București. Unele orașe sunt parte din ruinele industriale și economice actuale. Primele motive care stau la baza peisajului urban dezolant sunt politicile funciare urbane generatoare de risipire a oportunităților locale fiecărei entități urbane în parte cumulată cu o guvernare irațională și dezinteresul omului față de valorile autohtone. Pierderile semnificative în planul social pe palierul locuirii din zonele centrale sau din cartierele de blocuri sunt cântărite în raport cu avantajele sociale sau locative în proporție cu adecvarea modului de locuire modern și costurile locuirii impuse de structura locuirii. Mobilitatea rezidențială de la centru către periferie aduce cu sine și benefici având că efect tardiv locuiri “de plecare” și locuiri “de sosire”.
Accesibilitatea periferică ține cont de faptul că locuirea “la curte” este convenabilă, producând moduri de locuire alternative celui urban, fiind prezent și și denumit sub alte forme: locuirea “lângă pădure”, locuirea “lângă lac”. Totuși, în zona periferică nu există o parcelare stabilă; dezvoltarea urbană este neorganizată, ierarhia tramelei stradale este greu de perceput în unele situații, iar uneori, delimitările terenurilor se suprapun cu terenurile altor propietari ceea ce conduce la conflicte de interes. În același context, oportunitățile zonelor periferice pentru dezvoltarea economică sunt scăzute, iar absența locurilor de muncă obligă locuitorul din periferie să se reîntoarcă către oraș obligându-l la o întrebare: a rămâne sau a pleca din periferie?! În București, locuințele fie ele vechi sau noi, au înregistrat în anul 2017 un declin de 1,1%, din cauza condițiilor.
2.4. Categorii de comunități urbane marginalizate. Tranziția locuirii românești
În urbanism nu există o definiție clară care să explice sensul expresiilor “comunități marginalizate” sau “zone marginalizate”, tocmai de aceea, într-o cercetare socială realizată pe orașul București, s-au dedus patru tipuri de comunități urbane în declin care reflectă statutul și sărăcia orașului.
De menționat este faptul că aceste comunități urbane sunt doar punctuale, apărute fragmentat în țesutul urban al orașului și uneori nu atestă veridicitatea evenimentelor și acțiunilor contemporane, ci mai degrabă sunt rezultatul unui dezinteres administrativ apărut pe fondul unei guvernări neexistente. Comunitățile urbane marginalizate se nasc, în majoritatea situațiilor, la confluența dintre perferia orașului și localitățile limitrofe numită că zona de interfață sau în zonele ale orașului care au fost treptat abandonate de către oameni. (1) Zonele de tip ghetou cu blocuri de slabă calitate sau în foste colonii muncitorești contruite înainte de anul 1990 sunt inalnite aici probleme de supra-aglomerare. Într-o încăpere de 9-15 metrii pătrați sunt obligați să trăiască până la 11 persoane, unitățile fiind insalubre cu băi comune. (2) Zone de tip mahala cu case și/sau adăposturi improvizate de oameni extinse după anul 1990 care atapostesc comunitățile foarte sărace de rromi și vând că principala problema sărăcia extremă. (3) Zone cu locuințe sociale modernizate create după 2000 pe fondul unor proiecte integrate care au că intenție să crească nivelul calității vieții cu intervenții în infrastructură și captarea maselor sociale cu venit peste mediu. Aceste locuințe sunt identificabile în zonele din afară orașului, mai aproape de sate (exemplu orașul Bragadiru). Totuși, acest tip de zona a fost supusă unui risc, adâncirea segregării prin modernizarea infrastructurii. (4) Zone istorice (centrale) ale orașului care se referă în general la zonele de case individuale, naționalizate în perioada comunistă, aflate în stadia avansate de degradare. Aici poate fi menționat și Cartierul Timpuri Noi. Cu excepția poziție centrale, Cartierul Timpuri Noi are comunități care seamănă cu cele de tip mahala și se intand mai mult spre zona de periferie. Însă, diferența față de celelalte tipuri de zone marginalizate se face prin apropierea cartierului cu zona centrală a orașului, zona central-istorică unde nu mai trăiesc comunități cu legături puternice și interacțiuni zilnice.
România cât și orașul capitală deține un remarcabil potențial de dezvoltare în contextul sectoarelor vitale. Domeniul locuirii deține un important rol în procesul de creștere economică și incluziune socială. Orașul se confruntă azi cu câteva carențe în următoarele paliere: infrastructură de tansport, lipsa de acces la apă și canalizare în toate sectoarele, lipsa parcărilor, cartiere cu un aportul de dotări nerealist, taxe și impozite prea mari. După Sofia (Bulgaria), fondul imobiliar se deperioreaza rapid din cauza întreținerii și gestionării inadecvate. Locuințele publice reprezintă în București sub 2% din fondul imobiliar și sunt insuficiente așa cum reiese din listele de așteptare pentru închirierea locuințelor sociale. După criză financiară din 2008 sectorul construcțiilor se agravează existând o puternică scădere a prețurilor imobilelor. După anul 2014, piață imobiliară cunoaște un puternic reviriment până la începutul anului 2017.
Orașele importante ale țării, inclusive Bucureștiul cunosc fenomenul de expansiune urbană rapidă și cu pierdere de populație în special în zonele centrale, cu impact extrem de negativ asupra mediului, deoarece centrele orașelor. Motivul principal este pentru că centrul orașului nu mai răspunde nevoilor cetățenilor. În documentul cadru al Națiunilor Unite UN-Habitat Global Housing Strategy” susține că locuirea trebuie corelată cu alte strategii și politici, fiind strâns legată de obiectivele legate de reducerea sărăciei, incluziunea socială și dezvoltarea economică pentru că pe viitor, orașul să obțînă rezultate sigure și durabile. Problema locative din București este legată de extinderea spațiului urban, de regulă pe orizontală având că o consecință devitalizarea centrelor urbane și pierderea terenurilor agricole sau zonele periurbane debil ecologic. Bucureștiul s-a extins în perioada 1993-2015 cu o suprafață de peste 8.537 ha, de 1.6 ori mai mare că suprafață intravilana totală a municipiului Ploiești. Datele statistice din perioada 1990-2009 afirmă dinamică pozitivă și active a suprafețelor contuite cât și expansiunea. Totuși, Bucureștiul trăiește situații punctuale paradoxale: centrul se golește, periferia se extinde, populația scade, sărăcia crește.
2.5. Definirea locuirii sustenabile. Rolul densificării urbane.
Revitalizarea zonei centrale
Conceptul “sustenabilității” sau “dezvoltarea durabilă” a apărut odată cu Raportul Meadows în cadrul Clubului de la Roma în 1972 când s-au semnalat primele probleme care produceau modificări în creșterea populației, impactul industralizarii, efectele poluării, producția de alimente și tendințele de epuizare a resurselor naturale. Problematica dezvoltării durabile a fost dezbătută din 1992, “Conferință Mondială pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro” până în prezent punând accent pe protecția mediului care să contribuie la creșterea economică fără impact negative asupra lui, pe echitatea și coeziunea socială prin respectarea drepturilor fundamentale, prosperitatea economică fiecărui stat și respectarea principiilor și practicilor dezvoltării. Conceptul a primit o serie de definiții. Thomas Jefferson a definit conceptul că fiind “un cumul de generații care nu poate face datorii mai mari decât poate fi plătite”3, interpretat că omul are obligativitatea să protejeze mediul în care își desfășoară activitățile. Robert Gilman a definit sustenabilitatea o “capacitatea unei societăți, ecosistem sau orice asemenea unui sistem existent de a funcționa continuu într-un viitor nedefinit fără a ajunge la epuizarea resurselor cheie”4; William D. Ruckelshaus consideră acest concept “o doctrina de urgență prin care dezvoltarea și progresul economic trebuie să aibe loc și să se menina de-a lungul timpului, în limite stabile de ecologie”5; iar Muscoe Martin susține că este “ o doctrina care are rolul să sprijine de jos locuitorii actuali și viitori prin mijloace simple”6.
Conceptul de sustenabilitate este un cumul de forme și metode de dezvoltare socio-ecoconomica care au că scop principal aigurarea echilibrul dintre sistemele social-economic și elementele capitalului natual cu un obiectiv final între păstrarea
3Thomas Jefferson, 6 Septembrie, 1789
4Robert Gilman, In Context, A Quarterly of Humane Sustainable Culture, 1983
5William D. Ruckelshaus, „Toward a Sustainable World,” Scientific American, September 1989
6Muscoe Martin, „A Sustainable Community Profile,” from Places, Winter 1995.
7*Bhatta, B.(2010) Analysis of Urban Growth and Sprawl from Remote Sensing Data. Springer, Heidelberg
amiabilă dintre tipul omului și mediul în care trăiește prin echilibrul ecologic, securitatea economică și echitatea socială. Locuirea sustenabilă vizează eliminarea disparităților în accesul la resurse, respectiv comunitățile sărace ori marginalizate, pentru generațiile viitoare oferind oportunitatea de a crește social, cultural fără negarea drepturilor generațiilor tinere dorince să avanseze. Deschiderea generațiilor viitoare către inovare și dezvoltare atrage după sine noi oportunități – urban growth.
Bucureștiul este orașul atipic care a tolerat patru tipuri de creșteri în teritoriu: dispersie urbană (urban sprawl)7*, expansiune compactă (compact development)7*, dezvoltări în salturi (leapfrog development)7*, dezvoltări liniare (liniar development)7*, toate conducând către densificarea zonelor orașului.
Tabel 1 – Comparatia oraselor romanesti prinvind densitatea urbană în perioada 2002-2012
Sursa: Numărul 2 / 2015 al Revistei Arhitectura
Situatia actuala a expansiunii orasului Bucuresti
Negru: Expansiune urbana in anul 2017 Gri: suprafață municipu în anul 2000
Verde: suprafață municipiu în anul 2012
Sursa: Consolidarea Capacității de Planificare Spațială, precondiție pentru dezvoltarea urbană durabilă, Banca Mondială, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Afacerilor Europene, 2013
Puține concepte din domeniul urbanism își păstrează centralitatea. În Conferință “Socialist and Post-socialist Urbanizations: Architecture, Land and Property Rights”, Eesti Kunstiakadeemia, Tallin, mai 2014 s-a descutat despre densitatea urbană că fiind “un instrument slab pentru proiectarea urbană, date fiind modurile diverse de definire a acesteia”.8 Astfel că în difinirea densității urbane (hight-density) sunt esențiali următorii termeni: numărul de locuitori sau numărul de locuințe, suprafață locuibilă, suprafață construită sau volumujl contruit, raportate la ounitate de suprafață care la rândul sau depinde de scară la care se proiectează – nivelul orașului/ vecinătățile/ loturile. Pe deoparte, grupul a+t, format de jurnalistă Aurora Fernández Per și arhitectul Javier Mozas, în Spania au dat curs unor publicații asupra densității și stabilirii unor reguli de baza pentru facilitarea practicii: Why Density? Debunking the myth of the cubic watermelon, Density. New Collective Housing, Density Projects, 36 New Concepts on Collective Housing, DBook – Dată, Density, Diagrams, Dwellings. Abordarea teoretice este însoțită de problematizarea definiției și funcția densității, iar soluția este reprezentată de varietatea direcțiilor de definire pe care termenul de “densitatea” o poate avea și ține mai mult cont de “măsurile densității”. O altă abordare a densității urbane este cercetată de Density Atlas, o echipa multidisciplinară care definesc densitatea în mai multe maniere: “locuințe pe acru, locuiori pe acru și CUT pentru a obține o imagine relevamta a ansamblurilor analizate.”9
Problematica este situația de abordare, începând de la Unwin până la Jane Jacobes, limitarea densității are defapt diverse soluții pentru rezolvarea problemelor urbane. În cazul orașului București, decizia politică din perioada socialistar regulamenta limitarea întinderii teritoriale și promovau densificarea; actual situația expansiunii urbane a orașului este diferită. Pe scurt, densificarea se referă în mod current la numărul de locuitori raportat la o unitate de măsură sau la o anumită arie de clădiri per unitate de măsură sau la procentul de utilizare al unor clădiri per unitate de măsură. Pe lângă acest sens clar și teoretic, densitatea se referă și la cultură urbană, la ideea că orașele
8 Conferinta “Socialist and Post-socialist Urbanizations: Architecture, Land and Property Rights”, Eesti Kunstiakadeemia, Tallin, mai 2014
9Density Atlas, 2014
sunt concentrații care generează pattern-uri socio-economice și culturale, iar pattern-urile interacționează, se amestecă, se suprapun și se transformă în timp. Așadar, rolul densificarii este de a răspunde reacțiilor extinderii infinite care apar de cele mai multe ori spontan, are scopul de a controla expuizarea absurdă a terenurilor unui teritoriu administrativ și facilitează înființarea altor comunități și culture.
În contextul dat, societatea română actuală cunoaște schimbări profunde pe mai multe planuri. Activitățile cultural-creative au stat și stau, în continuare, la baza dezvoltării economiei unui oraș, tocmai de aceea, pe fondul modificărilor majore din ultimul deceniu asupra orașului București au generat atât efecte beneficat, cât și distructive obligând orașul să ia noi forme de expresie și manifestare urbană, cât și de revitalizare, gentrificare.
Concluzia 1
Bucureștiul este un oraș care se află într-o situație paradoxală. La nivel național, face parte din categoriile de orașe cu depopulare urbană accentuată. Orașul este parte activă în fenomenul “shrinking”, deși continuă să se dezvolte pe orizontală. Unul din motivele fondatoare fenomenului “shrinking” este considerat emigrarea (migrarea dintr-un loc în altul) populație române. De ce? Pentru că orașul nu mai răspunde cererilor individului. Populația activă are tendința de a caută zone periferice, zone considerate mai liniștite. Totuși, pe fondul unei model de dezvoltare urbană bazat pe “fordist model of industrialization” sugerează că urbanizarea actuală a orașului este un proces ciclic, iar declinul este unul din semnele orașului care îl va conduce în viiorul apropiat la o creștere mai mare – expansiune urbană – că în cazul Bucureștiului. De asemenea, un oraș care este monostructural -se concentrează doar pe dezvoltarea unei singure creșteri economice – este mult mai vulnerabil declinelor rapide. Tocmai de aceea, pentru investitorii locali sau străini, orașul București se află acum în posibilitatea unei noi etape de evoluție.
CAPITOLUL III. TIMPURI NOI
3.1. Componentele și resursele Cartierului Timpuri Noi
Bucureștiul, Capitală României și, astăzi, oraș European, nu îi se cunoaște cu precizie originea numelui, fiind considerat încă un mister. Una din supozițiile de provenineta a numelui orașului își are originea într-un documentele vechi găsit în Viena în anul 1800. Acestea atestă faptul că denumirea orașului de pe Dâmbovița provine din sintagma “pădurile de fag ce se numesc Bukovie”, “bukovie” = “bucurie”. Pe lângă această incertitudine, orașul-capitală trece printr-o faza de marketizare a ideei de locuire. În ansamblu, orașul bucureștean nu are nicio politică de locuire. Expansiunea haotică din București prezintă două ipostaze. Este vorba despre locuirea urbană care se diferentieaza de cea rurală prin integrarea să în teritoriul urban și prin existența tuturor dotărilor necesare unui om, astfel încât cadrul residential, individul are acces la toate structurile funcționale urbane. De menționat este faptul că, în unele zone rurale deja există dotările și amenajările necesare locuirii, astfel încât calitatea locuirii este mai crescută. Cea de a două ipostază de locuire, este locuirea umană care este văzută mai mult că un mod de locuire ce se transformă continuu și are că factor principal doar componentă socială. Totuși, Bucureștiul trece printr-o faza ofertantă din punct de vedere al locuirii prin ridicarea unor tipare asupra propietăților. Locuințele primesc sintagme: “pline de siguranță” și conform cu “standardele europene”, “confort sporit”, “vedere frumoasă”, însă modul în care oamenii aleg să locuieasca diferă de la persoană la persoană, dar și de la cartier la cartier, dat fiind faptul că în oraș se pot identifica nouă forme de locuire: “locuirea în vechile blocuri socialiste”-unde au domiciliu persoanele de categoria a III-a, “asamblurile rezidențiale” adresate mai mult tinerilor, “locuirea tranzitorie” – adresată studenții care stau în chirie sau la cămine, “zonele de tip ghetou” sau “foste mahalale”, specifice mai mult cartierului Ferentari, Timpuri Noi, Tei; “locuirea în spațiul public” care se adresează persoanelor fără adăpost, homelessilor și o altă categorie socială de tip rromă – cartierul Rahova, locuirea de tip “Programul Prima Casă” presupunând un avantaj/opțiune pentru tinerii căsătoriți, “locuirea într-o casă luată pe datorie”, “locuirea în case naționalizate” și “locuirea periurbană” care prezintă cel mai mare raport înregistrat în ultimii 10 ani.
3.2. Relațiile, elementele și legăturile fizice în teritoriu
Aflat pe locul fostelor mahalale, Cartierul Timpuri Noi încă își formează identitatea locuirii, astfel că este greu de precizat în ce formă de locuire se cataloghează. După aspectul arhitectural, îl poți încadra că făcând parte dintr-o fosta zona cu blocuri socialiste. Dacă analizezi componentă socială, o bună parte din locuitorii cartierului, sunt studenți, dat fiind faptul că pe arteră principala Splaiul Unirii se întâlnesc două facultăți private: Facultatea creștină “Dimitrie Cantemir” și Facultatea de Drept “Titu Maiorescu”, astfel se poate clasifică într-o locuire de tip tranzitorie. Cartierul se întinde între bulevardul Mărășești, splaiul Dâmboviței, Calea Văcărești și Calea Vitan și este traversat de bulevardul Nerva-Traian care lasă impresia că “străpunge” cartierul. Principala componentă relevanță în descrierea caracterului cartierului este componentă socială. Acesta are o populație relativ tânăra. Un studiu socio-antropologic realizat de Asociația Komunitas în lucrarea “Cartier de București” s-au identificat acele spațiile cu potențial de intervenție din cartier, de amenajare sau transformare a zonei. De asemenea, s-a investigat problemele din cartier și modul în care cetățenii își petrec timpul liber aici. Denumirea cartierului “Timpuri Noi” provine din perioada socialistă. În perioada comunistă LEMAÎTRE era o veche turnătorie care a primit numele de “Timpuri Noi”. Ulterior, acest cartier a devenit recunoscut pentru platfoma industrială, furnizorul de pompe, obiecte pentru instalații și compresoare. De-a lungul aniilor, această platforma industrială și fabrică Timpuri Noi recunsocuta la nivelul orașului și chiar, în perioada comunistă, la nivelul țării și-a pierdut treptat din valoare. Actual, cartierul poate fi definit că “un cartier cu o mulțime de contraste arhitecturale, culturale și sociale, existând un amestec neumiform între nou-modern și vechi-socialist, între ce funcțional și ce este uzat”10. În suprafață de intreventie delimitată la E de Splaiul Unirii, la S de Calea Văcărești și Pasajul Mihai Bravu, la V de Bulevardul Tineretului și bulevardul Dimitrie Cantemir, iar la N de bulevardul Unirii se întâlnesc câteva elemente de reper importante recunoscute la nivelul cvartalului, dar și la nivelul orașului, unele dintre aceste ansambluri fiind păstrate în nouă viziune. Pe fondul transformările comuniste și a revoluției socialiste, cartierul a dezvoltat o serie de porțiuni cu caracteristici complexe. Spre exemplu, aici se întâlnesc primele industrii din capitală, porțiuni cu demolări masive, porțiuni cu bulevarde socialiste, porțiuni cu blocuri aflate pe Splaiul Unirii, dar și pe Bulveradul Tineretului până la intersecția cu Calea Văcărești care au deschidere către Parcul Tineretului și “Delta Văcărești”, porțiuni cu case individuale care lasă senzația că te afli într-o zona rurală.
În nouă viziune s-au posat suprafețe din terioriu sub următoarele criterii: în zona de N s-a păstrat Mănăstirea Radu- Vodă și Colegiul Național “Ion Creangă”. Acestea au fost integrate în context prin reamenajarea spațiului verde aferent clădirilor și propunând o legătură cu noile ansambluri liniare aflate de-a lungul Dâmboviței. A două etapă face referire la posarea locuințelor individuale și propunerea unui parc urban. Pentru a fi posibilă apariția acestui parc, s-a analizat modul de organizare a unei amenajări celebre americane “CENTRAL PARK”. Din “Greensward Plan”, proiectul realizat de Frederick Law Olmsted și de Calvert Vaux, s-au extrast câteva reguli de organziare și amenajare. În cea de a treia etapă de organizare, considerată a fi și ultima, s-a păstrat 70% din situația existența și spațiul a fost modelat cu o nouă tipologie de ansambluri. Pornind de la consensul cetățenilor cartierului, indivizii percep psihic cartierul aflându-se între două limite (limitele de natură psihică, asociandu-se cu locul sau cu modul de frecventare a zonelor): “de la metrou Timpuri Noi, până la Dudești” și “din Calea Văcărești până în Calea Vitan”. În realitate, în terioriu, se pot creea mai multe tipuri de legături. Legături de natură psihică, atunci când omul delimitează psihic o zona doar prin pentru că frecventează lui, legături de natură emoțională – asociază locul cu un eveniment plăcut sau neplăcut-; legătură de natură fizică, unești spații de aceeași categorie etc. Tocmai, de aceea, pentru a fi posibilă nouă viziune s-a propus legarea spațiilor verzi printr-un pietonal. Scopul conectivității spațiilor publice este de a antrena zona și a obligă pietonul să participe în exploatarea spațiului. Că individul să fie atras de ceea ce observă se recomandă o serie de activități, cu deosebi în parcul urban, astfel încât să capteze atenția indivizilor. Principalul punct de pornire în parcurgerea drumului pe pasarela pietonală se află în Parcul Unirii. Acesta traversează răul Dâmbovița la cota actuală a străzii și se oprește la est de “Delta Văcărești”. Pe parcursul traseului pietonal, care este recomandat să se situeze la o înălțime de 2 metrii față de sol și care, în unele
10Asociatia Komunitas(2015),“Cartierele Tineretului,Timpuri Noi si Tei din Bucuresti”,Buc.,p.22-79
situații, face trecerea dinspre parcul urban prin diferite ansambluri rezidențiale, directionand pietonul către acele asanbluri unde au parterul liber, iar la primul nivel – spațiu commercial. În drumul către parcurgerea insulelor urbane și a noului parcului urban, pietonul întâlnește o succesiune de activități, astfel încât să dinamizeze spațiul urban sis a se justifice soluția abordată. Că propunerea să fie posibilă, s-a ținut cont de două elemente relevante la nivelul orașului, integrate în proiectului. Elementul principal de la care s-a pornit a fost păstrarea cursului apei și sistematizarea lui pe suprafață de aproximativ 800 metrii lungime și introducerea elementului în organizarea urbană acolo unde era necesar. Similar, s-au păstrat spațiile verzi existente și s-a proiectat un parc înconjurat de incinte și terase verzi, prin acest mod devenind vizibil existența cel de al doilea element natural din cadrul propunerii.
Începând cu anii 1970, indicele spațiilor publice plantate în teritoriu bucureștean a fost sub valoarea uzuală (existent 37-40mp/locuitor, dintr-un necesar de 55mp/locuitor). Acest deficit a condus progresiv către necesitatea apariției unui sistem de spații plantate. În cazul de față, apariția parcului urban a contribuit la sublinierea cursului de apă și la consolidarea unei necesități umane. Dat fiind faptul că zona de intervenție se situează pe cea de a două direcție de apă importantă a Capitalei, și anume cursul răului Dâmbovița, cu atât mai mult se poate exploara avantajele existenței oazei de apă, dar și poziționare extrem de favorabilă. Spațiile publice verzi identificate au dimensiuni mari și sunt repere importante în orașului București. Deși zona studiată, din punct de vedere al funcțiunilor, este diversificată prin existența unor clădiri emblematice din perioada industrializări, în interiorul teritoriului studiat nu predomină niciun element din cadru sistemului verde. Poziția favorabilă sitului determina includerea elementului “verde”.
3.2.1. Salba de lacuri al răului Colentina și răului Dâmbovița. Axa E-V
Salbă de lacuri al răului Colentina și al răului Dâmbovița constituie obiectivul dezvoltării unei promenade, conceptul proiectării unei amenajări complexe gândită în anii 1989 și rediscutată actual. Revitalizarea salbei de lacuri poate determina, în timp, creșterea competitivitățîi economice în oraș, creșterea socio-economică și îmbunătățirea calitățîi vieții locuitorilor din toate cartierele vizate de traiectoria râurilor. Peisajul urban pe care salbă de lacuri a celor două râuri ii conferă orașului o identitate induvidualizata. Cele două direcții naturale majore care subliniază orașul nu au continuitate, în present, și nici nu sunt legate între ele. Între fiecare unitate componentă ale râurilor – unitate înțeleasă că lac component în demersul lor – nu se face conexiunea unităților prin niciun circuit, parcurs, traseu și așa mai departe. În străbaterea traseului râurilor din oraș, acestea se intersectează cu o serie de parcuri importante percepute că repere majore în oraș. Localizat pe răul Dâmbovița, situl Timpuri Noi are în apropiere trei parcuri cu influență generală: Parcul Unirii care funcționează mai mult că un square, Parcul Tineterului situat într-o zona numită “Valea Plângerii”, o fosta zona de gunoi și “Delta Văcărești”, un parc amenajat conceput să facă parte din amenajarea urbană complexă a lacurilor de pe răul Dâmbovița din anii 1989.
3.2.2. Sistemul verde al orașului București. Axa N-S
Existând că aspect general componentă verde – punctul de pornire a conceperii proiectului – s-au introdus ansambluri de locuire urbană “smart green” care aparțîn acum “centurii de verdeață” a orașului. Inserțiile de țesut construit “green blocks” permit valorificarea elementului natural și instigă cetățeanul să-și schimbe atitudinea față de natură. Peisajul urban se transformă, de la blocuri destructurate, cu trama stradală neroganizata și poluare fonică la ansambluri imobiliare cu terase verzi. Încurajarea mersului pe jos, accesarea spațiilor de recreere, noi zone sigure și pietenoase sunt practicabile prin propunerea unui parc urban.
3.2.3. Alcătuirea blocului urban. Green urban blocks și Public Housing
În România, termenul de “locuința” sau “locuire” îi este atribuit atâta unei “casei”, cât și unui “apartament”. În vorbirea curentă, oamenii de rând, intelectuali sau copii spun că “stau la bloc” sau “stau la casă”, în diferent dacă locul în care sunt domiciliați. Tot locuitorii orașului sunt cei care nu se identifica cu termenii urbanistici “de locuințe individuale sau colective”. O justificare probabilă poate să reprezinte nevoia oamenilor de a folosi termini familiari – indivizii idetificandu-se cu locul în care trăiesc. Situl analiză este o zona mixtă conțînând instituții, servicii, echipamente publice, servicii de interes general, (servicii manaheriale, tehnice, profesionale, sociale, colective so personale, comerț, hoteluri, restaurant, recreere), mici activități productive, locuințe construite în prelungirea zonei centrale și a polilor urbani principlali, în centrele de cartier și în jurul altor puncte de concentrare a locuitorilor (gări, autogări, zone de activități). Cele mai multe locuințe din acest perimetru se află într-o stare avansată de degradare. Fațade sunt deteriorate în proporție de 70% din construcțiile toatele din teritoriu, parcelarea este destructurată, neorganizată, mai ales, în zona locuințelor individuale, unde abia se distinge trama stradală. Pentru a face distincția dintre planul cartierului vechi și suprapunerea acestuia cu nouă organizare, s-a pornit de la păstrarea locuințelor colective de P+10 cu incinte și propunerea unor “blocuri urbane” de la P+5, P+6, P+7. Pe lângă diferențele de înălțime, noile curți interioare date de blocurile urbane propuse formează incinte cu suprafețe mai mici și mai prietenoase. Spațiul din incinte a fost proiectat cu o suprafață de 300 mp, comparativ cu incintele locuințelor colective vechi care depășește în unele situații 800 mp.
Blocurile urbane, într-un sens mai larg, pot funcționa că o formă de deconectare, ele definesc spațiul și aspectul urban general și influențează modul de funcționare a orașului. În plus, ele adăpostesc diferite medii socio-culturale și sunt generatorare de economie. În același timp, blocul urban este importat în contextul sau urban. Astfel de corpuri urbane (= blocuri urbane) contruibuie și subliniază principiile și patrametrii pentru un orașul ecologic sau durabil prin realizarea unui echilibru între obiectivele ecologice, economice și sociale în mediul urban. În timp, un oraș durabil nu se mai referă doar la cele trei relații mai sus menționate. Moughtin în cartea “Urban design – street and square” publicată în 1992, introduce importantă flexibilității și a rețelelor mediului urban. El observă că “orașul durabil, sau mai corect, un oraș care se apropie de o formă durabilă, este o structura compactă și flexibilă în care părțile sunt conectate între ele și în ansamblu, un spațiu public clar articulat”.11 Conceptul de “bloc comunitar” este o interpretare contemporană a unui viitor bloc urban într-un oraș durabil. Conectivitatea socială și viață comunității sunt subiectele care promovează propunerea. Spațiul urbanistic tradițional, înțeles că spațiul existent, împreună cu spațiul deschis (incinta) sunt rezultatul spațiului current contruit. Conceptul de “bloc comunitar” în orașul durabil promovat de Moughtin se bazează pe scoaterea în evidență a ideei de “spațiul deschis în comunitate” și are că scop regenerarea comunicării dintre utilizator și mediu înconjurat. Prin urmare, se promovează ideea spațiului construit că rezultat al spațiului deschis care nu este altceva decât elementul central al propunerii. În consecință, blocul urban este un model conceptual cu mai multe scenarii de dezvoltare și forme cu scopul de a vizulaliza procesul de organizare și de a evidenția relațiile sociale și morfologice fundamentale, consecina unui propuneri reușite. În organizare, blocul urban se adaptează la climă și mediul natural, atuu principal fiind infrastructură verde pe care-l definește și care se observă prin terase verzi.
În schemă de mai jos este explicat abstract procesul urban în cadrul organizării urbane. Miezul blocului urban este considerat spațiul deschis (incinta), o zona care este disponibilă pentru socializare și interacțiunea cu mediul urban exterior și este considerat nodul comunității, urmat de coridoare (alei/străzi), înțeles că spații de tranziție pietonale care leagă blocurile urbane de spațiul public și rețeaua stradală. Un spațiu de tranziție de la nodul
comunității către clădiri funcționează că un spațiu colectiv în exterior aducând oamenii spre interior și invers.
A.B. Jacobs în “Great Streets” subliniează ideea că “o stradă mare ar trebui să fie un loc cel mai de dorit a fi, de a petrece timp”,12 iar coridoarele blocului comunitar sunt “străzi mari, viabile și multifuncționale în raport cu facilitățile de la parter, deoarece sunt orientate spre pieton, sunt un mediu sigur pentru utilizatori, îmbunătățind calitatea spațiului deschis prin vegetație.”13
Tipologia terenului întodeauna va infleunta în cea mai mare măsură modul de utilizare a blocului urban. Scopul blocului comunitar este de a produce un mediu cu utilizare mixtă și parcele care trebuie să combine proprietatea publică cu cea private. Varietatea formelor clădirilor și spațiului construit oferă imagini dinamice utilizatorului și un mediu intern antrenant. Tipologiile clădirilor diferite animă spațiu și conferă o atmosfera plăcută. Clădirile sunt proiectate în conformitate cu orintarea și ventilația naturală existența în cartierul Timpuri Noi. În cazul în care acest lucru nu este posibil,
11 Moughtin, C., Urban design: Street and Square, Oxford: Architectural Press, 2003, p. 193
12/13 Jacobs, A.B., Great Streets. Cambridge, MA: The MIT Press, 1995, p. 8.
se aplică sisteme de ventilație și răcire mecanică. Spațiul deschis din incintele blocurilor oferă spații de socializare care pot fi amenajate după placul comunității și da posibilitatea creeari unui mediu unic pentru comunitatea respective. Spațiile deschise (incintele) sunt posibile prin realizarea unei ierarhii: privat, semiprivate, public. În spațiu privat interiorul este contruit și este observabi-l prin prezența teraselor, acoperișurilor verzi; spațiul semiprivate/semipublic este destinat spațiului comunitar, iar în spațiul public se concentrează nodul comunitar și zonele verzi.
“Blocul comunitar” are proprietatea de a se adapta cu ușurință diferitelor medii urbane în raport cu utilizările spațiului și activitățile din limitele sale, tocmai de aceea design-ul blocului poate fi fezabil contextual. În schemele următoare sunt prezentate două scenarii de caz care sunt dezvoltate în doar două etape. Prima etapă ilustrează o schemă abstractă, simplă de organizare a formei inițiale a unui bloc urban/bloc comunitar, pe când cea de a două etapă reprezintă capacitatea structurii de a se metamorfoza contextual.
Cea de a două etapă este considerate mai complexă, deoarece reprezintă o acumulare de sisteme. În propunere, blocul urban/blocul comunitar poate fi înmulțit, asociat, atașat sau îmbinat pentru a formă mici “nuclee comunitare”. În prima etapă al primului scenariu de caz, au fost alese o serie de patru blocurile comunitare alcătuite din locuințe cu utilizare mixtă la parter, o clădire cu facilități publice (administrație) și cu o parte care găzduiește spațiul verde. Cel de al doilea scenariu de caz, ilusteaza blocurile comunitare terasate care găzduiesc doar o suprafață de spațiu verde. Aceste scenarii de caz sunt doar două exemple din numeroasele posibilități care demonstrează flexibilitatea aspectului unui bloc comunitar. De menționat este faptul că mediul urban se transformă odată cu asocierea activităților, utilizarea spațiului general și utilizatorii care vor trăi în blocurile comunitare.
Concluzia 2
Blocurile urbane sunt structuri care se pot metamorfoza contextual. Ele au capacitatea de adaptare atât în mediul intern, cât și în mediul extern și oferă șansă de a se formă mici cartiere. Prin capacitatea de adaptare la mediu se înțelegere posibilitatea de soluții prin înmulțirea, asocierea, atașarea sau îmbinarea unui singure structure de formă dreptunghiulară sau pătrată. Blocurile urbane sau blocurile comunitare oferă posibilități alternative și din alte pespective. Optimizarea utilizării terenului determina șanse multiple în îmbinarea proprietăților private, semiprivate, publice, semipublice facilitând posibilitatea creării unui amestec socio-cultural în nucleele comunitare noi formate. Viitorul bloc comunitar este o propunere cu o formă urbană flexibilă și adaptabilă pentru a justfica structura acestuia în funcție de necesitățile comunității și de amestecul socio-cultural în teritoriu. Pe termen lung, formă blocului urban conduce la reoganizare, reformare și regenerare urbană. Blocul urban/ comunitar este considerat Mumford în “The Culture of Cities. The Sustainable Urban Development Reader, Wheeler, M. S. and Beatley, T”: “o matrice de modele și relații legate unul cu altul cu un scop comun pentru a îmbunătăți conectivitatea socială a mediilor urbane”.14 Este important de precizat că blocul comunitar funcționează doar în raport cu celelalte părți și elemente ale orașului, iar acele blocuri considerate modele tind să formeze o imagine de ansamblu, superficială în cadrul orașului. Structura blocului urban este esențială și nu, în mod deosebit, formă construită a blocului, deoarece procesul urban într-un oraș este mult mai important comparativ cu formă urbană a orașului.
14 Mumford, L., The Culture of Cities. The Sustainable Urban Development Reader, Wheeler, M. S. and Beatley, T. (eds.), London: Routledge, pp. 18-22, 2008.
Aviapolis, Helsinki, LAK
CAPITOLUL IV. PRINCIPII, REGULI SI MASURI – STUDII DE CAZ
Painted
4.1. Reguli de proiectare “Urban blocks” in Aviapolis, Helsinki, LAK
Sursa: www.scandinavian-architects.com/
“Aviapolis” este un proiect recent realizat în Finlanda, în orașul Valtaa. Proiectul este considerat o viziune pragmatică cu structura bine definită și clară având că scop final îmbinarea a trei paliere – mixed use, services and residential. Proiectul propune transformarea orașul Valtaa “de la un oraș cu mașini, la un oraș pentru confort, propunerea unui transport competitive și mobilitate inovatoare, oferirea a 60 de mii de locuri de muncă și păstrarea acestora că rezidenți.15 “FRAME PLAN”, masterplanul care fundamentează proiectul “Aviapolis” din Valtaa, Finlanda, a apărut că urmare a unui chestionar realizat în dată de 14.04.2017 “AVIAPOLIS URBAN BLOCKS – Questions and Answers”. Cele cinci întrebări fundamentale care au stat la baza conceperii masterplanului au fost însoțite de răspunsuri diverse. Rol apariței chestionarului înainte de proiectarea masterplanului a condus la răspunsuri neastepate din partea ceatenilor. În legislația filandeza, “Ek” este termenul oficial prin care se măsoară eficientă/desitatea blocului și reprezintă raportul dintre suprafață brută a podelei și suprafață terenului de constructive. El se împarte în “East Housing District”, “South services District”, “North Multifcuntional District”, “Central Park and Atomi Bulding”, “Car Parks Architecture”.
a. “East Housing District” formează o anfiladă de curți pronînd de la sud spre nord, traversată cu alei mici. Urban block-urile compun curți interioare cu grădini verzi pe acoperiș și cu spații comune de comunicare.
B. “South services District” este un mix de tipologii de locuințe și este considerat un “mini-oraș-trib”.
c. “North Multifcuntional District” este cea mai complexă și cea mai activă zona, deoarece această face legătură dintre nouă dezvoltare urbană și Rälssitie, un cartier residential adiacent.
d. “Central Park and Atomi Bulding” este zona în care parcul devine o e. “Car Parks Architecture” este suprafață de teren destinată exculsiv parcării și aferentă “Central Park and Atomi Bulding”. Zona este constituită din 250 de blocuri urbane tradiționale, care să promoveze latura ecologică și culturală specifică regiunii extensie a acoperișului clădiri Atomi care găzduiește o școală primară, o bibioteca și o cafenea.
15,16 Aviapolis, “Frame Plan Starting Point and Objectives City Planning Board”,18 August 2014 ,p22-25
Helsinki; construcțiile vechi vor fi resolidificate, iar străzile vor fi proiectate astfel încât să faciliteze accesibilitatea resolidificate, iar străzile vor fi proiectate astfel încât să faciliteze accesibilitatea rapidă din orice punct de plecare ai porni; planificarea are că scop dezvoltarea unei zone cu o gama mai largă de oportunități, dat fiind faptul că organizarea urbană se află în apropierea unuia aeroport. Operațiunea este considerată “a gateway pentru Filanda și regiunea Helsinki”17 oferind oportiunitati a 60 000 de locuri de muncă în regiune. În figura a, b și c sunt illustrate și explicate trei subzone din operațiunea urbană filandeza.
b
Sursa: www.scandinavian-architects.com
a
Sursa: www.scandinavian-architects.com/
c
Sursa: www.scandinavian-architects.com/
masterplan
Sursa: www.scandinavian-architects.com/
Așadar, organizarea pornește de la un bloc tradițional care deține 12 000 metrii pătrați. Blocul trece printr-un proces de teșire în două etape fără să își modifice suprafață, ci doar capacitatea de locuire. Regulile de baza în această operațiune sunt definite astfel: 1.RE-SIZE – dimensiuni mari de blocuri pentru a crește permeabilitatea, a reduce distanțele și a crește diversitatea arhitecturală; 2. RE-DISTRIBUTE- introducerea unei ierarhii a străzilor, care se referă la fluxurile interne și externe de trafic; 3. RE-ORGANISE – spațiul stradal dedicat exclusiv pentru anumiți utilizatori ai drumurilor și 4. RE-MODEL – intensifica varietatea spațiului de-a lungul blocului pentru a îmbunătăți calității spațiale. În schemele următoare sunt explicate grafic cum s-a introdus arteră majoră (linia roșie) , cum au apărut străzile secundare (grena), apariția spațiului verde în jurul căruia s-au format blocurile urbane.
1 2 3
4 5 6
“Public hosing typology Malaga’s “Green Block”, España
Rendering
4.2. Principii de dezvoltare “Public hosing typology Malaga’s “Green Block”, España
Recent în Málaga, España, s-a proiectat o tipologie de locuințe bazată pe eficientă energetică, durabilă din perspectiva ecologică. La fundamentarea acestei tipologii de locuire se situează masterplanul intitulat “Green block” care înglobează locuințe sociale, cu unitățile de piață gratuite și cu zone comerciale integrate. Viziunea are scopul final de a reduce circulația autovehiculelor din interiorul propunerii și pune accentul pe mobilitatea pietonală.
Conceptul de “Green Block” scoate în evidență spațiul public al construcțiilor și obligă pietonul să acceseze întreg spațiul din toate unghiurile de percepție. De remarcat este faptul că “Green Block” este format dintr-o serie de unități de locuit care au funcțiunile diversificate. Structurile rezidențiale servesc în amenajarea generală că “unități climatice independente”, ele având rolul să completeze întregul sistem organizat. Principiul director care solidifica propunerea a apărut că urmare a dorinței de a integra “verdele” prin niște buzunare folosite că spațiu public. Dorința de a există o locuința cu o eficientă energetică a contribuit la propunerea finală. “Green Block” prezintă conceptul de “passive house”. Blocurile comunitare/urbane necesită o încălzirea spațiului lent și sigur, acest lucru fiind prosibil prin controlarea tipurilor de materiale pe care le folosești atunci când contruiesti o nouă unitate de locuire. În cazul “Green Block”, lumina naturală și lumina din buzunare funcționale că spațiu public este un prim obiectiv. Conceptul acestui tip de structura folosește soarele că sursă de căldură și caută să folosească cât mai puțînă energie. Conceptul a apărut în anii 1980 și a fost dezvoltat în continuare printr-o serie de cercetări care să întărească existența locuințelor ecologice. Conceptul își are originea în Germania și s-a extins rapid în Austria și Suedia. Astăzi, în America sunt peste 20 000 de mii de astfel de unități de locuire proiectate. Avantajul utilizării implementării “passive house” constă în modul de ventilare a unui unități de strucutura în care se controlează temperatura din interiorul locuinței, astfel încât această să fie una favorabilă. Ventilarea se face fie singular sau trasversal prin deschideri mai mari a stivelor sau a luminatoarelor. Economia resurselor este un alt principiu la conceperea “green block”, tocmai de aceea existența unui “flux continuu de resuse naturale, în interiorul și exteriorul clădirii își crește durata de viață a construcției”18, din acest motiv sunt trei strategii care fundamnteaza durabilitatea construcției: conservarea energiei, conservarea apei și conservarea materialelor.
18 Sustainable Architecture Module : Introduction to Sustainable Design – Jong-Jin Kim, Assistant Professor of Architecture& Brenda Rigdon, Project Intern, College of Architecture and Urban Planning, The University of Michigan, decembre 1998;
Central Park, Manhattan, NYC
Rendering
4.3. High-density and design în Central Park, Manhattan, NYC
Parcurile naturale sunt suprafețe de teren ample integrate în oraș. Ele se pot diferetia printr-o tematică reprezentativă. Parcul are utilitate exclusiv publică, dar nu este o regulă. De la grădini japoneze, la parcuri aromatice, parcuri de distracție și așa mai departe, unde elementul central sunt coloritele de vegetație, astăzi parcurile au tematice interesante. Existența lor în integrarea orașului a apărut că răspuns la nevoile omului de a exercită activități umane în aer liber și de a crea un cadru propice pentru comunicare. Parcurile nu servesc doar pentru conservarea naturii, scăderea poluării în oraș, atragerea și odihnă turiștilor, ci au scop recreativ. Dualitatea celor două obiective: conservare a naturii și recreere socială au condus la dezvoltarea unui turism ecologic. Turismul ecologic vizează exclusiv îndreptarea atenției omului și a activităților pe care le desfășoară către natură și îl implică în educarea sau reeducarea ecologică. În România, acest timp de turism este mai puțîn cunoscut, dat fiind faptul că educația către protejarea naturii a atrasă atenția copiilor și cetățenilor mai recent. În București sunt recunoscute la nivelul orașului peste 25 de parcuri cu impact mai mare. Printre acestea se fac recunoscute Parcul Unirii, Parcul Tineretului și Delta Văcărești. Că exemplu universal, unde istoria socială și culturală a avut un impact deosebit în urbanizarea a fost Central Park-ului din Manhattan, NYC. NYC este cel mai dinamic oraș din America. Istoria parcului este strânsă legată de istoria socială și culturală a orașului. Odată cu dechiderea parcului din anul 1857 au apărut modificări în noțiunile și termenii urbanistici ale acelei perioade istorie. O schimbare continuă au suferit următoarele noțiuni: “recrerea în contextul socitatii”, “urbanism”, “arhitectură peisagistică”, “rolul spațiului public în relație cu democrația”. Evoluția Manhattan-ului, mobilitatea populației americane, istoria mișcării și evoluției Central Park-ului în timp au condus la mai multe etape de intervenții asupra lui. Cronologia evenimentelor a produs modificări semnificative în modul de proiectare a parcului. Durata evenimentelor acelei perioade include și răspunsul nevoii apariției unui prim parc urban de dimensiuni mari în NYC. Creșterea urbană necontrolată și îngrijorarea oamenilor asupra scăderii sănătății și vitalității publice din cauza explozii urbane din anii 1860 au reprezentat măsuri de siguranță pentru populația newyorkeza. Pe fondul unui motiv social, spațiul larg deschis al parcului a contribuit la creșterea mediul urban și la dorința populației de a vizită acest spațiul public. Anual, peste 25 de milioane de oameni vizitează Central Park, chiar dacă, azi, Manhattan-ul se situează într-o paradigmă constanța a creșterii densității.
Pe scurt, în schemele de mai jos se va explică un studiu de caz realizat de Georgely Baics și Leah Meisterlin de la Colegiu Barnard pe un sfert din suprafață totală a Manhatten-ului. S-a observat evoluția rapidă și modificarea “land-use patterns” astfel:
Sursa: (Baics and Meisterlin)
concentrația mare a clădirilor comerciale (figurate cu roșu) se află în vârful Manhattan-ului și se termină pe stradă Broadway, în același timp cu activitățile comerciale a apărut coridoare cu funcțiunii business pe Broadway și Bowery și pe ambele maluri ale cartierului. În același context, sunt concentrate de-a lungul râurilor Hudson și East activități industriale (mov) care sunt localizate în zona nordică, în nord-vest pe străzile 38 și 39) unde se regăsesc fabrici mai mici. Locuirea este activitatea cu cea mai mare proporție de utilizare a terenurilor din întreg oraș. Potrivit studiului, zona rezidențială este actual constituită cu 80% față de situația din secolul al XIX-lea. Totuși, distribuirea locuirii în teritoriu nu este nefondată, ci ea reprezintă rezultatul alimentării cu muncitori pentru fabricile din apropiere. Pe străzile Third Avenue și Eighth Avenue există mai puțîn comerț, potrivit studiului există două motive. Un prim motiv se axează pe fluxul pietonal, activitatea comertiala a urmat “early mass transit”19, iar cel de al doilea motiv a fost interzicerea acestei activități în apropierea imobilelor cheie – “zoning before zoning”20 – a permis locuitorilor bogați să controleze direcția in care urmă să se dezvolte cartierele lor.
Sursa: (Baics and Meisterlin)
Sursa: (Baics and Meisterlin)
19Baics and Meisterlin,”The grid as algorithm for land use: a reappraisal of the 1811 Manhattan grid”,NYC
20Baics and Meisterlin, “Zoning Before Zoning: Land Use and Density in Mid-Nineteenth-Century New York City”, NYC, 2016
Zonele cu densități mai mari (verde închis) reflectă clasa muncitoare din Manhattan și este considerată forță de muncă imigrantă în creștere pentru oraș. Densitatea crescută din această a condus la supraaglomerari, deoarece majoritatea locuințelor sunt formate din comunități de oameni imigranți și muncitori. Cel mai ridicat grad de supraagomerare (purpuriu) se înregistrează în East Side. În ansamblu, studiu realizat de Baics and Meisterlin identifica două modele de utilizare a terenurilor: primul model este concentrarea densă a industriei și rezidenții clasei muncitoare, iar cel de al doilea “the less dense intermixing of upper-class residences, small shops, and commercial areas”21
a
b c
Sursa: https://www.nationalgeographic.com/new-york-city-skyline-tallest-midtown-manhattan/
21Baics and Meisterlin, “Zoning Before Zoning: Land Use and Density in Mid-Nineteenth-Century New York City”, NYC, 2016
Manhattan este unul dintre cele cinci cartiere din New York City; este cel mai faimos dintre cele cinci diviziuni care compun insula Manhattan; este renumit că fiind un important centru financiar al lumii și este cartierul cu densitatea cea mai mare dintre cele cinci diviziuni.
Concluzia 3
Principiul este un element fondator pe baza căruia se întemeiază o teorie științifică. Regulă reprezintă o normă cu ajutorul căreia se desfășoară un proces, o activitate sau produce un fenomen. Modul prin care se rezvolta o situație poate avea punctul de pornire comun, dar rezultatul final diferit. Regulă poate avea capacitatea de a fi o interdicție sau o excepție. Măsură este un instrument care stabilește reguli și aplică principii.
CAPITOLUL V. OPERATIUNI URBANE IN TIMPURI NOI
Rendering
5.1. Apariția conceptului. Formă impune dezvoltarea urbană
Conceptul este un ansamblu de caracteristici modale a unei gândiri unitare și reflectă abstractizarea, transformarea și sintetizarea unori idei. În unele situații, conceptul este reprezentarea unei forme în plan a unei imagini mentale abstractizate. În situația existența s-a pornit de la elementul primordial apă, simbol al regenerării și metamorfozării.
Istoria cursurilor de apă din București este una controversată. Dâmbovița care străbate orașul pe o distanță de aproximativ 22 de km, parcurgând-l pe direcția nord-vest spre sud-est este principala sursă de apă în alimentarea orașului. Răul străbate cartierele Semănătoarea, Grozăvești (începe modificarea traseului spre sud-est), Cotroceni, Eroilor (direcția se modifică spre est), Națiunile Unite și Izvor, Piață Unirii (revine la direcția sud-estică), Timpuri Noi, Văcărești, Vitan-Bârzești (revine la cursul inițial spre sud-est), ieșind din oraș în localitatea Glina, care face conxiune cu Centură Bucureștiului. Răul a fost numit “foaia de stejar”22 din varii motive. În trecut, răul a provocat o serie de inundații din cauza malului nesistematizat, apoi acestea s-au amplificat din cauza morilor de apă care se îngrămădeau pe malurile răului. După inundația din 1864, Alexandru Ioan Cuza a început un proiectul de canalizare a Dambovite care s-a finalizat abia după 1880, proiect realizat de Grigore Cerchez. În 1934, răul a fost parțial acoperit de plăci de beton. La 50 de ani după, sub guvernarea regimului communist, planșeul de beton a fost scos și albia reamenajată și construit Lacul Morii și metroul. Apariția lacului a atras și comentarii negative, circulând o glumă renumită: “-Unde se varsă Dunărea? -în Marea Neagră! Și unde se varsă Dâmbovița? În metrou!”23 În anii 1980 a fost elaborat un plan de către ingineri prin care se dorea realizarea unui canal care se lege capitală cu Dunărea, Bucureștiul devenind port. Planul prevedera că Dâmbovița ar fi trebuit
22 Florian Georgescu et al. Istoria Orașului București, Muzeul de Istorie a Orașului București, 1965
23 Ștefan Ionescu, Bucureștii în vremea fanarioților, Editura Dacia, Cluj, 1974
să fie canalizată în cea mai mare parte a cursului în partea inferioară a acestuia și să fie conectat cu răul Argeș continuând drumul spre Dunăre. Proiectul a fost început, realizat în proporție de 70%, dar nu și finalizat. În prezent, lucrările care făceau această legătură dintre oraș și Dunăre sunt oprite, iar investiția alocată nu a fost amortizată nici până în prezent. Din acest motiv, cursul albiei
Dâmbovița, respectiv elementul de apă, va fi elementul repetitiv care aduce dinamică în organizarea propusă și datorită prezenței sale va avea rol de modelare a formei urbane.
Orașele contemporane sunt supuse schimbărilor și evoluțiilor prin expansiuni neomogene conducătoare de probleme modificând formă lor urbană. Factorii pricipali care impun formă urbană a unei organizări sunt de natură economică, sociali și factori naturali. Formă unui teritoriu este influențată de politici, reguli, design, surse și profit, obstacole și restricții (posibilități și limitări), management, tehnologie, mentalitate, populație, valoare, locație, topografie, carcateristici ecologice și climatice, cursuri de apă, plante, vânt. Formă urbană se concentrează pe diferite elemente. Prezența acestor elemente este necesară și se referă la o îmbunătățire a soluțiilor de rezvolvare a formelor urbane. Contextul natural este prima condiție pentru organizarea elementelor formei urbane: relieful, calitatea și gradul de adecvare a solului, expunerea la soare, climă influnteaza modul și stabilirea așezării. Sistemul de străzi definește blocurile stradale care compun orașul și face distincția dintre o proprietate private și una publică, semi-publică. Bill Hillier, fondatorul “Space Syntax” susține că “străzile nu definesc societatea, ci că, dimpotrivă străzile pot adună un spațiu pe care societatea insistă să îl împartă”24 În plus, susține că “viabilitatea străzilor este probabil cel mai relevant indicator al prezenței unei societăți civile puternice”25 Din punct de vedere morphologic străzile sunt elementul cel mai stabil al formei urbane și necesită timp în procesul fizic al construirii orașului. Sistemul parcelar este cel care separă domeniul public de domeniu privat, iar rolul sau fundamental în procesul de construire și urbanizare este adesea ignorat. Stabilește dimensiunea parcelelor și orientarea străzii
24,25 Hillier B (2009) Spatial sustainability in cities: organic patterns and sustainable forms. In: Koch D, Marcus L, Steen J (eds) Proceedings of the 7th international space syntax symposium, KTH, Stockholm, p 16–45
determinând o formă urbană. Deși clădirile nu au o stabilitate foarte mare în timp, precum sistemul parcelar sau stradal, ele contrubuie la stabilirea formei urbane și este considerat cel mai vizibil element. Poziția cladirei, funcțiunea ei, dar și înălțimea sunt caracteristici ce contribuie la formă urbană. Acestea au capacitatea de a face distincție în peisajul urban.
5.1.1. Fuziunea elementelor naturale. Valorificarea resurselor locale
În spațiile publice deschise, apă are o valoare deosebită pentru psihologi, sociologi, designer, pentru oameni în general. Multe studii atestă că apă are efecte positive prin estetică, sunet, funcție și beneficia psihologice. Nasar a arătat că apă crește satisfacțiile vizuale. Sorvig subliniază că “fluxul de apă nu numai că face oamenii să se simtă bine, ci îi și calmează, îi ține departe de gândurile plictisitoare și îi distrează”26 Ward și Russell au prezentat în propriile studii că spațiile care conțîn acest element sporește sentimente liniștitoare. Că urmare, spațiile care conțîn elementul de apă reduce stresul, armonizează natură, contribuie la socializare și distracție, atrage relaxarea, deconectează oamenii de la aglomerația urbană, astfel spațiile deschise care conțîn în compoziția organizării spațiului elementul de apă este apreciat de utilizatorii spațiului pentru valoarea să. Utilizarea acestui element pentru a crește preferințele spațiului urban pentru utilizatori fără a se acordă o atenție deosebită dimensiunilor sale senzoriale este o alegere discutabilă. Nu există o formă ideală a proiectării acestui element în cadrul spațiului deschis. Formă să ideal este strâns legată de activitățile care se desfășoară în apropiere. Acceptarea apariției acestui element într-un context urban și dimensiunile sale senzoriale sunt determinate de modul în care
26 Sorvig, K., (1991), Water design special effects. Landscape Architecture, 81 (12): 72-75
27Chanson, H., 1998, The formal water garden. Technical Report, Department of Civil Engineering, University of Queensland, Australia.
28 Carr, S., Lynch, K., 1981, Open space: Freedom and control. In: L. Taylor (Ed.), Urban open spaces. New York: Rizzoli International Publications.
proprietățile spațiului deschis și compoziția elementului de apă contribuie la design-ul peisagistic. Elementul de apă se clasifică în două categorii: element nemișcat care se conformează cu formă și structura locului și element active, sensorial. “Apă in mișcare ajută la suprimarea sunetelor nervoase ale vieții urbane aglomerate, creând astfel o atmosfera mai pașnică. Ea atrage atenția oamenilor la un anumit punct”27 Aceste spații deschise au obligativitatea să asigure condiții fiziologice și psihologice necesare pentru a sporii confortul utilizatorilor. Carr și Lynch au sugerat că “preferință spațiilor deschide depinde de faptul că indivizii sau grupurile de indivizi se pot exprimă in acea zona și pot scapă de rutină și de problemele din familie”28 Crowhurst și Lennard au arătat că “obiectele pecum fântânile cresc interactivitatea in spațiile deschise și îmbunătățesc nivelul de divertisment prin creșterea plăcerii și a bucuriei”29
“Oamenii consideră că spațiile care prezintă elemente de design estetic, cum ar fi apă, sunt atractive”30, iar “interesul oamenilor de a face descoperiri în spațiile dechise necesită stimulente, iar apă este unul din stimulentele care creează percepții diferite”31 Rezultatul studiilor realizate asupra acestui element au arătat că pasivitatea apei se asociază cu emoția de pace și că apă în mscare este asociată cu emoțiile de entuziasm. În plus, acesta este compatibilă cu activitățile pasive atunci când apă se găsește într-o formă să pasivă, iar apă în mișcare este compatibilă cu activitățile pline de viață, cu toate acestea, proiectarea spațiilor urbane care dinamizează spațiul trebuie să asigure satisfacerea nevoilor urmane pentru a fi eficent, confortul și funcționalitatea. Din acest motiv, materializarea spațiului deschis trebuie să răspundă cerințelor utilizatorilor care activează spațiul urban fără să ignore nevoile psihologice și fiziologice a acestora. Contextual, elementul de apă se află în două forme: formă să activă – răul Dâmbovița și formă pasivă – lacul urban.
29 Crowhurst, S. H., Lennard H., 1987, Livable cities, people and places: Social and design principle for the future of the city. Southampton, NY: Gondolier Press
30 Huang, S-C. L., 1998, A study of people’s perception of waterscapes in built environments. Ph.D. Thesis, Texas A&M University, Texas, USA
31Lynch, K., 1960, The İmage of the City. Cambridge, Massachusetts: The MIT Press.
5.1.2. Conectarea spațiilor verzi majore
Psihologia socială demonstrează că utilizatorii unui oraș manifestă un atașament, uneori neconstientizat, față de natură (pădure, munte, izvor, iarbă s.a.m.d.). Bilogii confirmă că o ipoteza denumită “bioteza biofiliei” prin care se confirmă încă o dată că “dependență omului față de lumea naturală s-ar extinde mult dincolo de procuparile sale privind asigurarea bunăstării materiale, vizând totodată și unele nevoi de semnificație mai abisale”32 La nivel mondial se remarcă faptul că modul de viață urban va îngloba mai mult de jumătate din locuitorii planetei având, în prezent, un ritm de extindere de două procente. Fenomenul determina suprapopularea orașelor, mai ales a orașele care sunt în curs de dezvoltare, întâmpinând probleme de tipul intensificării traficului, poluarea atmosferică, criză de locuințe, acumularea de deșeuri toate aceste probleme fiind rezultatul reducerii dramatice a spațiilor verzi prin convertirea acestora în suprafețe ocupate cu locuințe. Lipsa spațiilor verzi accentuează riscurile ecologice urbane și au un impact extrem de negative asupra viabilității și sustenabilității calității vieții și stării de sănătate a populației. Creșterea densității nechilibrate în unele zone urbane produce o “foame de spațiu”. De aceea, a apărut așa umita “gherilă verde” introdusă în olrasele cu zone urbane cele mai aglomerate precum Japonia, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, Australia, Libia s.a. Conceptul de “gherilă verde” (guerrilla gardening) a fost anticipat și promovat de Liz Christy în 1973 prin transformarea unei grădini, o zona din Bowery Houston – Hew York. Echipa de lucru Green Guerrilla, a transformat un teren viran într-o grădina urbană. Conceptul de “guerilă verde” are la baza și semnificația transformării unor zone abandonate, aflate în proprietate incertă ori în litigiu cu spațiu verde conex. Această pracica este foarte răspândită în America, în New York și Ohio, dar și Marea Britanie au adoptat acest concept. Richard Reynolds, în 2004 a conceput o platforma online în
32 Yang M. Suitability Analysis of Urban Green Space System based on Gis, International Institute for Geo-Information Science and Earth Observation Enschede, The Netherlands, 2003
33(C. Stephens și P. Stair, Noi căi pentru sănătatea publică urbană, în vol. Starea lumii 2007. Viitorul nostru urban, 2008, p. 214).
care sunt înscrise 30 de țări participatoare la această practică socială. În România, această practică a fost greu asimilată și foarte puțin înțeleasă, însă nu se poate ignoră la nesfârșit necesitatea locuitorilor orașelor, mai ales Bucureștiul, a spațiilor verzi. Motivul propunerii unui parc urban a fost legat de necesitatea dezvoltării durabile a orașului care face orașul să respire viață. “Plantele sunt un element vital-indiferent dacă există sau nu înlăuntrul granițelor orașelor, ele reprezintă o parte vitală a metabolismului orașului…”33 Actual, definirea spațiului urban este o paleta largă de explicații și acestea sunt în funcție de “modurile care influențează diferitele aspect ale vieții urbane și ale sistemului urban că întreg.”34 Cu certitudine se poate afirmă că “infrastructură urbană verde/albastră” reprezintă suma spațiilor verzi , private sau publice dintr-un oraș, grădini sau suprafețe de pajiște, terenuri de păduri, parcuri, cimitire și râuri, precum și terenurile umede incluzându-se și vegetația spontană de pe depozite, marginea drumurilor și acoperișurilor clădirilor. Spațiul urban verde este un modelator al activităților într-un oraș și contribuie la epurarea atmosferică. În București, spațiul verde urban este înțeles că o rețea mozaicată sau un sistem de ecosisteme seminaturale în oraș. Conservarea suprafețelor verzi existente, revitalizarea și reamenajarea parcurilor existente din oraș, extinderea perdelelor de protecție, elimitarea consrcutiilor ilegale și redare terenurilor aflate în sistemul spațiului verde al orașului sunt doar câteva metode spre creșterea calității vieții și sănătății pubice și reducerea poluării orasuli București, deoarece orașul suferă o adevărată “criză” de vegetație. Circa 40 de parcuri din oraș au valoare peisagistică sau istorică dintre care cfele mai recunoscute sunt Grădina Cișmigiu, Parcul Carol I, “Delta Văcărești”, cele din urmă făcând parte dintr-o categorie importantă a “verdelui” urban, cu acces nelimitat. Situate în piețe, scuaruri importante, incojurate de cartiere de locuit și mărginite de bulevarde cu rezonanță istorică acestea sunt zone urbane cu efecte decorative, locuri de odihnă sau de joacă pentru copii, iar cauza care a condus la reducerea spațiului verde din orașul București s-a datorat prepanatiei zonelor destinate odihnei și agrementului; dovedindu-se, încă o dată, nivelul de trăi al orașului. Pe fondul acestui subiect, s-a propus conectarea celor trei parcuri din apropierea cartierului
34 Practical Evaluation Tools for Urban Sustainability – Green Blue
Timpuri Noi – Parcul Unirii, Parcul Tineretului, “Delta” Văcărești, printr-un prietonl suspendat care să conducă utilizatorul în toate spațiile urbane verzi, inclusiv parcul urban gândit și coagularea activităților din cartier în acest parc urban. Pentru a fi posibil apariția parcului urban s-a observat intenția oamenilor față de ce activități înclină să desfasuare în cartier și s-a preluat acele activități din spațiile verzi conexe, astfel încât să se realizeze conexiunea.
5.2. Aplicabilitatea principiilor și regulilor din studiile de caz detaliate anterior
Prin cele prezentate anterior, acest subcapitol conține o serie de aplicații în situ preluate din cele trei studii de caz – “Urban blocks” în Aviapolis, Helsinki, LAK; “Public hosing typology Malaga’s “Green Block”, España; High-density and design în Central Park, Manhattan, NYC – și adaptate ipostazei imaginate.
Regulile care au stat la baza operațiunii urbane Aviapolis, Helsinki, LAK se referă la 1.RE-SIZE – dimensiuni mari de blocuri pentru a crește permeabilitatea, a reduce distanțele și a crește diversitatea arhitecturală; 2. RE-DISTRIBUTE- introducerea unei ierarhii a străzilor, care se referă la fluxurile interne și externe de trafic; 3. RE-ORGANISE – spațiul stradal dedicat exclusiv pentru anumiți utilizatori ai drumurilor și 4. RE-MODEL – intensifica varietatea spațiului de-a lungul blocului pentru a îmbunătăți calității spațiale. Pentru că amenajarea urbană să fie posibilă, s-a pornit de la reconfigurarea circulațiilor majore. În următoarea imagine, sunt figurate cu gri închis, circulațiile carosabile, cu gri deschis, circulații pietonale în subzone, iar cu roz-pal circulațiile ocazional carosabile. Mobilitatea este un factor esențial într-o amenajare urbană, dar și un factor important în economia locală. Mobilitatea nu este dată doar de apariția transportului urban, ci și de atragerea componenței principale: “omul”. Că o mobilitate să fie durabilă, trebuie să se țînă cont de calitatea aerului, reducerea zgomotului și sprijinirea omului să aleagă mișcarea activă -mersul pe jos. Tocmai de aceea propunerea unui pietonal care se descarcă în puncte-cheie în cadrul orașului se dovedește a fi o opțiune sigură. Opțiunea aleasă este una din metodele prin care se fundamentează ideea conexiunii dintre spațiile urbane verzi. În cazul noii organizări, circulații au suferit următoarele modificări: bulevardul Splaiul Unirii a fost lărgit pe sensul dinspre Piață Unirii către intersecția Timpuri Noi cu o lățime de 14 metrii, echivalentul a patru benzi, fiind acum circulabil în ambele direcții, iar sensul dinspre interesecția Timpuri Noi spre Piață Unirii, până la intersecția cu Pasajul Mărășești a devenit pietonală cu o lățime de 7 metrii – accesibil doar pentru riverani. Pasajul Maresesti rămâne intact, iar intersecția Timpuri Noi va fi modificată prin apariția unui pasaj subteran, descarcându-se în două puncte: Bulevardul Gheorghe Șincai și Calea Văcărești. Stația de metrou Timpuri Noi va fi recondiționată. În intersecția bulevardul Gheorghe Șincai cu Bulevardul Dimitrie Cantemir descărcarea traficului din acest nod modal se va face printr-un pod care pornește dinspre Colegiu Național Gheorghe Șincai spre Bulevardul Tineretului. În interiorul propunerii va apărea o circulație pietonală cu o lățime de 14 m din Stradă Alunisului continundu-se cu stradă Radu Vodă. Această va fi exclusiv pietonală. Stradă Oitelor care pornește din bulevardul Splaiul Unirii va continuă până în Bulevardul Gheorghe Șincai, având și această patru benzi.
Din studiul de caz mai sus menționat, s-a ținut cont și de îmbinarea a trei paliere – mixed use, services and residential. În urmă analizării proiectului “Public hosing typology Malaga’s “Green Block”, España, s-a extras tipologiile de locuire care fundamentează masterplanul intitulat “Green block”.
“Green Block” este format dintr-o serie de unități de locuit cu funcțiuni diversificate. Structurile rezidențiale servesc în amenajarea generală că “unități climatice independente”, ele având rolul să completeze întregul sistem organizat, iar principiul director care solidifica propunerea “Green Block” relevă dorința de a integra “verdele” prin zone sub formă de “buzunare urbane” folosite că spațiu public. În ipostază gândită, adaptarea unui bloc urban/bloc comunitar nu s-a făcut doar prin preluarea unor forme, ci și prin integrarea formelor la situația existența. Așadar, varietatea înălțimilor blocurilor urbane a condus la ansambluri conexe “în cascadă”, ele având o singură direcție: dinspre parcul urban spre bulevardul principal, Splaiul Unirii, traspunand ideea de “val”, într-un ritm. Direcția teraselor “în casacada” este justificabilă cu scopul protejării parcului urban de ciurculatia carosabilă de pe Splaiul Unirii, circulație reconfigurată.
În insulele urbane amenajate, incintele blocurilor urbane/blocurilor comunitare sunt deschise către Splaiul Unirii. De exemplu, În organizarea urbanistică liniară, s-a ținut
cont de două elemente de valoare, așa încât dezvoltarea să direcționeze fluxul de oameni care se deplasează din zona centrală către zona Timpuri Noi. La parterul locuințelor cu înălțimi de P+5/6/7, se face trecerea dinspre stradă principala, Splaiul Unirii, spre noul parc urban al dezvoltării urbane. În unele situații, parterele servesc că spații libere de trecere, de la est la vest și invers. Că organizarea să fie atractivă, s-a propus conectarea întregilor ansamblurilor imobiliare prin păsărele curbe, (figurate în plan cu nunațe lila) care au diverse înălțimi, în funcție de situație. Tot aici, se face conexiunea cu pasarela galbenă regăsită în parcul urban. În ansamblu liniar, terasele construcțiilor care servesc că spațiu de recreere formează niște “cascade verzi”. Subzonă are un statut privilegiat prin poziționarea să către o arteră principala și deschidere către răul Dâmbovița, aceste detalii pot fi observabile în planul de mai jos. “Structurile rezidențiale ale Al sur servesc că “unități climatice independente” și completează sistemul de izolație termică încorporate cu ventilația pasivă pentru a reduce consumul total de energie în clădiri și pentru a oferi o soluție mai economica pentru controlul climatizarii”35
Plan de detaliu
Din studiu de caz, High-density and design în Central Park, Manhattan, NYC, s-a observant procesul de densificare a insulei Manhattan. Pe fondul unui motiv social, spațiul larg deschis al Parcului Central din NYC a contribuit la creșterea mediul urban și la dorința
35Equipo Editorial, 2017, PRÁCTICA and Daroca Arquitectos' Mixed Housing Complex to Develop Malaga's "Green Block"
populației de a vizită acest spațiul public. Manhattan-ul se situează într-o paradigmă constanța a creșterii densității. Studiu de caz efectuat de Georgely Baics și Leah Meisterlin de la Colegiu Barnard pe un sfert din suprafață totală a Manhatten-ului au observat evoluția rapidă și modificarea “land-use patterns”. Concluzia celor doi profesori identifica două modele de utilizare a terenurilor: primul model este concentrarea densă a industriei și rezidenții clasei muncitoare, iar cel de al doilea “the less dense intermixing of upper-class residences, small shops, and commercial areas”21 care au tras după sine mai multe clase sociale. Central Park a fost proiectat că răspuns pentru creșterea urbană necontrolată și îngrijorarea oamenilor asupra scăderii sănătății și vitalității publice din cauza explozii urbane din anii 1860.
VOLUMETRIE URBAN BLOCKS SI PARC URBAN -PRIMA FAZA DE CONCEPERE
VOLUMETRIE URBAN BLOCKS SI PARC URBAN -PRIMA FAZA DE CONCEPERE
VOLUMETRIE URBAN BLOCKS SI PARC URBAN -PRIMA FAZA DE CONCEPERE
5.3. Importantă vecinătăților. Constrângerea viziunii. Integrarea proiectului în context
Termenul de vecinătate are un rol esențial în organizarea spațiului și în dezvoltarea unui oraș. “1. Vecinătatea este starea sau situația unei persoane în care se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; 2. raportul dintre doi sau mai mulți vecini; 3. locul situat alături de cineva; 4. cei care sunt sau locuiesc alături sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat).”36
Vecintatea este considerată în egală măsură apropierea, ambianța, situația sau starea de proximitate dintre individ/familie/ansamblu/teritoriu/oraș .
În primul rând, vecinătatea are capacitatea de a lega stariile sau situațiile din teritoriul prin eliminarea presiunilor dintre modul în care se ocupă teritoriul și cum este condiționat acesta. Vecinătatea nu reprezintă altceva decât un instrument care conectează și da coerentă țesutului urban prin modul în care se organizează architectural, urbanistic și teritorial. Vecinătatea este o relație a teritoriului dintre nouă intervenție și existent prin integrarea operațiunii în mediul urban. La o analiză mai detaliată, nu este o simplă relație de contopire între țesutul urban nou și cel vechi, ci o
relație între loturi, clădiri și trama stradală. În funcție de scară teritorială noțiunea cuvântului se modifică gradual, tocmai de aceea vecinătatea este considerată, în urbanism, esență compoziției urbane de la un partiu arhitectural până la scară amenajării terioriale. În al doilea rând, noțiunea are obligativitatea de a păstra un echilibru contextual, iar că această situație să fie pusă în practică astfel, trebuie să se realizeze un contrast între interesul intervenției și particularitatea contextului dat.
În nouă viziune teritoriul nou organizat a fost constrâns de circulațiile majore (E de Splaiul Unirii, la S de Calea Văcărești și Pasajul Mihai Bravu, la V
de Bulevardul Tineretului și bulevardul Dimitrie Cantemir, iar la N de bulevardul Unirii) exprimând în plan formă urbană de “pâlnie”, intersecțiile str. Nerva Traian – Splaiul Unirii – Bulevardul Gheorghe Șincai, Calea Șerban Vodă – Bulevardul Dimitrie
36Dex – dictionar explicativ al limbii romane. Ed.2016, Editura: UNIVERS ENCICLOPEDIC, Bucuresti
Cantemir – Bulevardul Gheorghe Șincai – Bulevardul Tineretului, Biblioteca Națională a României, parcelarul proiectat din sudul organizării urbane cu locuințe colective de P+10 și spațiile verzi majore din vecinătate (Parcul Tineretului, Parcul Unirii, “Delta” Văcărești). Vecinătățile de locuire urbană atrage atenția asupra unui tip de viață comunitară specifică orașului. Conceptul de vecinătate este strâng legat de viață socială din cadrul comunităților umane. Studierea vecinătății, respective a comunităților locale urbane se face pentru înțelegerea funcționarii orașului, în ansamblu, a disfuncționalităților generate de mediul construit și de aglomerația urbană. Vecinătatea este “o relație de apropiere între două sau mai multe elemente într-un cadru de referință dat.”37 Comunitatea din locuirea urbană se caracterizează prin trăsături distincte – identitate, omogenitatea activităților și atitudinilor asemănătoare.
Începând cu anul 1997 în BOP au fost introduse o serie de întrebări care au că scop recunoașterea creșterii rolului de “vecinătate” și structurii sociale în dezvoltarea socială urbană și relațiile care se stabilesc între vecinătate și mediul urban imediat. S-au identificat două tipologii de vecinătăți: “vecinătatea fizică” și “vecinătatea socială”. Prima se referă la relațiile de compatibilitate dintre funcțiunile orașului, iar cea de a două între modul de stabilire al relațiilor sociale. La rândul sau, “vecinătatea socială”
este formată din două tipuri: “vecinătatea sportivă” și “vecinătatea anturala”. Teoria legăturilor derivă din “liniile de forță” care conectează un element de altul. Aceste linii din teritoriu pot fi identificabile prin trasee pietonale, spații deschise sau alte elemente de legătură din cadrul fizic al orașului. Comunicarea și conectivitatea cu vecinătatea se face prin trama stradală, spațiul care susține fizic mișcarea dintr-un oraș. Că legătură să fie vizibilă în teritoriul se fac comparații și conexiuni între elemente de aceeași categorie sau de aceeași scare.
37 Zukin, S., Loft Living: Culture and Capital in Urban Change, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1982
PIETONAL URBAN CARE TRAVERSEAZA PARCUL UNIREA/TINERETULUI/DELTA VACARESTI
5.4. Explicarea noilor relații interne. Zoning și Masterplan
Cu scopul de a împărțîi resursele eficient, amenajarea unui parc urban într-o zona cu densitate crescută poate constitui răspunsul unei dezvoltări durabile. Intenția creșterii economice locale și îmbunătățirea mediului este răspunsul rezolvării problemelor de mediu și de resurse. În plus, conceperea lui atrage după sine, și reducerea problemelor legate de poluare, aduce biodiversitate și stabilește ecosisteme terestre. Parcul, poate să devină, prin importantă să și un obiectiv turistic, cultural sau istoric. Fiind realizat pe fosta platfoma industrială, una din subzone funcționează că o expoziție temporală embelmatica printr-un ansamblu cu formă organică în plan care să găzduiască obiecte vechi din locuințele demolate, din fosta fabrică Brifcor a cartierului, Flacarea Roșie, Distileria “modernă”, fabrică Crinul, Uzina Timpuri Noi; o expoziție cu obiectele care fac recunoscut cartierul și ii da autenticitatea locului.
Organizarea urbanistică concepută este compusă din 5 zone diferite. Ele au fost delimitate contextual, după cum urmează: 1. subzona mixtă cu locuințe P+5/6/7 dezvoltate linear; 2. subzona cu păstrarea țesutului existent green urban block P+10; 3. subzona cu propunere green urban block P+5/6; 4. subzona de locuire păstrarea țesutului existent urban block P+10; 4. subzona mixtă cu green urban block-uri de P+5/6; 5. Urban park.
Prima subzona cu locuințe P+5/6/7 dezvoltate linear au o lungime a 760 m de-a lungul cursului Dâmboviței. În organizarea urbanistică liniară, s-a ținut cont de două elemente de valoare, așa încât organizarea să direcționeze fluxul de oameni care se deplasează din zona centrală către zona Timpuri Noi. Primul element natural, cel mai des utilizat, este elementul de “apă” al răului Dâmbovița, iar cel de al doilea, este elemnetul de “verde”, spațiul verde nou creat. La parterul locuințelor cu înălțimi de P+5/6/7, se face trecerea dinspre stradă principala, Splaiul Unirii, spre noul parc urban. În unele situații, parterele servesc că spații libere de trecere, de la est spre vest și invers. Că organizarea să fie atractivă, s-a propus conectarea intregilor ansamblurilor imobiliare prin păsărele curbe, (figurate în plan cu nunațe lila) care au diverse înălțimi, în funcție de situație. Tot aici, se face conexiunea cu pasarela galbenă care deservește parcul. În ansamblu liniar, terasele construcțiilor au scopul unui spațiu recreativ sub formă unor “cascade verzi” producând un ritm visual. Subzona are un statut privilegiat prin poziționarea să față de o arteră principala și deschiderea către răul Dâmbovița.
Cea de a două subzona de locuire cu green urban blocks ce formează mici incinte cu suprafețe de aproximativ 250-300 mp, localizată în vestul parcului urban, spațial verde urban din interiorul incintelor eșe un spațiu semi-privat pentru locuitori. Traseu pietonal marcat cu galben, cu o înălțime de 2 metrii față de sol, face conexiunea dintre zonele mare verzi din centru orașului București. Masterpanul general pentru cartierul Timpuri Noi intenționează să transforme “pâlnia urbană” prin propunerea unori legături teritoriale dintre spațiile de aceeași categorie. Conectarea spațiilor verzi majore, aflate în teritoriul, este posibilă prin integrarea unei păsărele pietonale și înglobarea unor “green block-uri”. Compontele cheie care redau autenticitate teritoriului sunt elemente autohtone: cursul Dâmboviței și spațiile verzi de-a lungul cursului răului. Conectivitatea elementelor se face prin înglobarea elementului “verde” transpus în diverse ipostaze. Conjunctură acestor două elemente principale a determinat propunerea unui traseu pietonal care să facă traversarea dintr-o subzona către altă mai ușoară. În interiorul organizării, unde țesutul existent era destructurat și degradat, s-au conservat insulele urbane cu desitate crescută. Organizarea a păstrat principiile existente, blocuri urbane cu incinte de dimensiuni mari. Parcul urban, care prin poziționarea să, devine element-central în dezvoltare, este înconjurat de diferite structure urbane, cu funcțiuni diverse. Justificarea spațiului verde adăugat și mărginit de elementul de “apă” care, acum, se regăsește și în “inima noului țesutului urban” se concretizează în plan prin formă de “pâlnie”. Această formă simplă facilitează introducerea spațiului verde în structura-morfologică urbană. Fiind preponderent în organizarea urbană, spațiul verde are o suprafață de aproximativ 182 ha, din care parcul nou propus deține 18 ha, lacul are 770m2, parcarea subterană 280m2, zona amfieatru aer liber 290m2, spațiu expozițional 350 m2, zona cu caracter sportive 320m2, zona 1 de relaxare 220m2, zona 2 de relaxare 2 180m2, amfiteatru 500 m2; suprafață construită în amenajarea generală însumează un total de 44,5 ha.
VOLUMETRIE URBAN BLOCKS SI PARC URBAN – MODIFICARE FAZA A II-A DE CONCEPERE
VOLUMETRIE URBAN BLOCKS SI PARC URBAN – MODIFICARE FAZA A II-A DE CONCEPERE
5.5. Evoluția în timp a operațiunilor urbane propuse
Jacqueline Beaujeu-Garnier și Georges Chabot, în lucrarea “Geografia Urbană” afirmă că “evoluția orașelor și spațiilor urbane aferente acestora au generat fenomene urbane paradoxale”38 prin această înțelegându-se că, uneori, este greu de anticipat următoarea etapă de evoluție prin care trece un oraș.
Dacă în perioadele istorice anterioare, acest domeniu urmarea să realizeze operațiuni care vizau mai mult latura religioasă sau politică, urbanismul modern pune accentul pe bunăstarea locuitorilor, creșterea condițiilor de viață și asigurarea unui confort vizual dintre natură și spațiul construit. Spațiul urban, social, economic nu are tot timpul o formă consacrată, un sens statornic sau o finalitate îmbumbata, deoarece orașul nu ar mai fi “obligat” să evolueze. De cele mai multe ori, spațiul urban proiectat are o regulă clară, o normă riguroasă sau o formă superioară celei existente că să îmbunătățească mediul, totuși această etapă superioară nu garantează succesul evoluției urbane. Că evoluția unui nou spațiul urban să treacă la o nouă etapă, spațiul urban poate fi controlat din trei perspective: 1. dimensiunea spațială – concentrarea asupra unui spațiu mic, dar cu un număr mai mare de construcții; 2. dimensiunea temporală – spațiul urban devine o oportunitate pentru locuiori; 3. dimensiunea economică – spațiul urban este generatorul activității economice dintre cerere și oferta de bunuri și servicii consumabile în interiorul spațiului evolutiv. Accentuarea uneia dintre cele trei dimensiuni ferește spațiul urban de “insuficiente teritoriale, descompuneri sociale, goluri urbane”39 așa cum susține Henri Lefebvre și face spațiul urban “locul de convergență sau spațiul privilegiat de interacțiune dintre “posibil și imposibil”.”40
5.6. Percepția utilizatorilor. Impactul proiectului în viitor
În anul 2030, Timpuri Noi va avea o magistrala modernă de metrou. Remodernizarea ei și reconfigurarea intersecției contribuie la fluidiazarea traficului și la eliminarea tranzitului centrul capitalei. Cartierul Timpuri Noi are dimensiunile propice pentru apariția unori funcțiuni care se anime cartierul. Locuitorii capitalei preferă să circule cu transportul public, bicicletă sau pe jos în demersul pietonal care pornește din zona centrală către parcurile existente în sud-ul cartierului, folosind și aleile pietonale din amenajarea corespunzătoare. Apariția porgramelor de tip “bike&rîde” și “park&rîde” amplasate în Parcul Unirii și Parcul Urban “Timpuri Noi”, sub formă unor păsărele circulare, au rolul de a promova circulația ușoară și mișcarea în aer liber.
În present, circulația carosabilă majoră se desfășoară exclusiv pe aterele principale, pe bulevarde, excepție de la regulă făcând stradă Alunisiului care se conectează cu stradă Radu Vodă. Excepție de la regulă face și o parte din bulevardul Splaiul Unirii, 1,7 km, care deservește ansamblurile urbane aflate la nord de operațiunea generală. Inelul de circulație este acum unul atractiv și aerisit, ne mai existând conflicte între ciurculatiile predominante. Inelul de circulație relaționează corespunzător cu restul
38 Jacqueline Beaujeu-Garnier, Georges Chabot, “Tratado de geografía urbana”, Vicens-Vives,1970, p587
39,40Henri Lefebvre, The Urban Revolution, U of Minnesota Press, 2003 – Political Science ,p196
organizării urbane. Întreagă zona devine un pol cu caracter public și atrage oamenii prin diversitate și originalitate. Propunerile de ansambluri verzi, terasate, amenajate pentru locuitorii zonei sunt acum folosite și de locuitorii cartierelor învecinate sporind astfel accesarea activităților sociale. Calitatea locuirii este acum ridicată, fiind susținută și de mobilitatea urbană crescută și de activitățile diverse întâlnite.
Peisajul urban este modificat în întregime, iar imaginea țesutului de locuințe este acum schimbată complet. Intrarea în organizarea generală se face printr-un coridor dirijat de spațiul verde și apă, animând atmosfera. Patruzand în țesutul nou dinspre boulevard către “inima cartirului Timpuri Noi” realizezi că spațiul este ferit de agitație, este liniștit, prietenos și armonios, iar natură contribuie la menitinerea unei atmosfere liniștitoare.
Concluzia 4
Benefits of planning & green
Ca un oraș să progreseze din punct de vedere economic, social, cultural, etc., în umbră lui există două mencanisme care îi antrenează evoluția – creșterea veniturilor și sporirea sustenabilității urbane. Fiecare intervenție urbană reprezintă un nou centru principal generator de idei. Prin introducerea lor în țesutul urban pot incuba noi tehnologii, forme urbane care slăbesc sau valorifica, în funcție de cum se adaptează intervenția urbană la mediu, legătură dintre activitatea economică și activitatea socială. Orașele “verzi” (Green cities) atrag o serie de calități: creșterea valorii imobiliare, reducerea costurilor energetice, oferă oportunități de relaxare și recreere, sporesc sănătatea mentală și fizică, reduc poluarea și nesiguranță, formează comunități sociale mai puternice și elimina comportamentele antisociale din mediul urban s.a.m.d. Michelle de Roo a propus trei tipuri de planuri bazate pe componentă “verde”: “The Gray Plans based on green”,“The Red Plans based on green” și “The Blue plans based on green”41 formate pe principii general directoare.
“The Gray Plans based on green” fundamentează proiectele de infrastructură verde în care facilitează modul de comunicare al spațiilor urbane prin infrastuctura verde. Principul director din “The Gray Plâns based on green” încurajând pietonul la mersul pe jos, bike sharing, electric car/bus, respective folosirea transportului ecologic. “The Red Plâns based on green” se referă la dezvoltarea zonelor rezidențiale și de business incluzând suprafețe mari de “verde” precum păduri, parcuri de agrement, coridoare ecologice, grădini verzi, acoperișuri verzi și utilizarea elementului de “verde” în blocurile urbane, obligând cartierul să fie un “oraș compact și viu”. În compoziția acestui plan, “verdele” trebuie să se regăsească într-o proporție de minimum 15-20%. “The Blue plâns based on green” ține cont de elementul de “apă” și multifunctionalitatea utilizării ecologice a acestuia.
Principiul director pune accent pe capacitatea de creștere a valorii locuințelor ecologice și este mai puțin importantă partea estetică a unui ansamblu de locuire, creșterea biodiversității zonei și eliminarea poluării sau a orice alt factor care agresează natură. Organizarea urbanistică din cartier preia elemente din “The Red Plâns based on green”, deoarece abordează intenția unei soluții prin green urban blocks.
41Michelle de Roo, The Green City Guidelines -Techniques for a healthy liveable city, Green+, 2008, p51
CONCLUZIE GENERALA
BIBLIOGRAFIE
LUCRARI GENERALE:
1 Gabriel Pascariu, “Contractia urbana in Romania – scurte reflectii pe o tema data”, Bucuresti, 2015
2 Serban Popescu-Criveanu, “Se contracta, oare, orasele romanesti?”, Bucuresti, 2015
3Thomas Jefferson, 6 Septembrie, 1789
4Robert Gilman, In Context, A Quarterly of Humane Sustainable Culture, 1983
5William D. Ruckelshaus, „Toward a Sustainable World,” Scientific American, September 1989
6Muscoe Martin, „A Sustainable Community Profile,” from Places, Winter 1995.
7*Bhatta, B. (2010) Analysis of Urban Growth and Sprawl from Remote Sensing Data. Springer, Heidelberg
8 Conferinta “Socialist and Post-socialist Urbanizations: Architecture, Land and Property Rights”, Eesti Kunstiakadeemia, Tallin, mai 2014
9Density Atlas, 2014
10Asociatia Komunitas (2015), “Cartierele Tineretului, Timpuri Noi si Tei din Bucuresti”, Buc., p.22-79
11 Moughtin, C., Urban design: Street and Square, Oxford: Architectural Press, 2003, p. 193
12/13 Jacobs, A.B., Great Streets. Cambridge, MA: The MIT Press, 1995, p. 8.
14 Mumford, L., The Culture of Cities. The Sustainable Urban Development Reader, Wheeler, M. S. and Beatley, T. (eds.), London: Routledge, pp. 18-22, 2008.
15,16,17 Aviapolis, “Frame Plan Starting Point and Objectives City Planning Board”,18 Aug. 2014, p22-25
18 Sustainable Architecture Module : Introduction to Sustainable Design – Jong-Jin Kim, Assistant Professor of Architecture& Brenda Rigdon, Project Intern, College of Architecture and Urban Planning, The University of Michigan, decembre 1998;
19Baics and Meisterlin,”The grid as algorithm for land use: a reappraisal of the 1811 Manhattan grid”,NYC
20,21 Baics and Meisterlin, “Zoning Before Zoning: Land Use and Density in Mid-Nineteenth-Century New York City”, NYC, 2016
22 Florian Georgescu et al. Istoria Orașului București, Muzeul de Istorie a Orașului București, 1965
23 Ștefan Ionescu, Bucureștii în vremea fanarioților, Editura Dacia, Cluj, 1974
24,25 Hillier B (2009) Spatial sustainability in cities: organic patterns and sustainable forms. In: Koch D, Marcus L, Steen J (eds) Proceedings of the 7th international space syntax symposium, KTH, Stockholm, p 16–45
26 Sorvig, K., (1991), Water design special effects. Landscape Architecture, 81 (12): 72-75
27Chanson, H., 1998, The formal water garden. Technical Report, Department of Civil Engineering, University of Queensland, Australia.
28 Carr, S., Lynch, K., 1981, Open space: Freedom and control. In: L. Taylor (Ed.), Urban open spaces. New York: Rizzoli International Publications.
29 Crowhurst, S. H., Lennard H., 1987, Livable cities, people and places: Social and design principle for the future of the city. Southampton, NY: Gondolier Press
30 Huang, S-C. L., 1998, A study of people’s perception of waterscapes in built environments. Ph.D. Thesis, Texas A&M University, Texas, USA
31Lynch, K., 1960, The İmage of the City. Cambridge, Massachusetts: The MIT Press.
32 Yang M. Suitability Analysis of Urban Green Space System based on Gis, International Institute for Geo-Information Science and Earth Observation Enschede, The Netherlands, 2003
33(C. Stephens și P. Stair, Noi căi pentru sănătatea publică urbană, în vol. Starea lumii 2007. Viitorul nostru urban, 2008, p. 214).
34 Practical Evaluation Tools for Urban Sustainability – Green Blue
35Equipo Editorial, 2017, PRÁCTICA and Daroca Arquitectos' Mixed Housing Complex to Develop Malaga's "Green Block"
36Dex – dictionar explicativ al limbii romane. Ed.2016, Editura: UNIVERS ENCICLOPEDIC,Bucuresti
37 Zukin, S., Loft Living: Culture and Capital in Urban Change, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1982
37 Jacqueline Beaujeu-Garnier, Georges Chabot, “Tratado de geografía urbana”, Vicens-Vives,1970, p587
39,40Henri Lefebvre, The Urban Revolution, U of Minnesota Press, 2003 – Political Science ,p196
41Michelle de Roo, The Green City Guidelines -Techniques for a healthy liveable city, Green+, 2008, p51
SITE-uri:
-http://arhitectura-1906.ro/2017/07/locuirea-intre-proiect-si-decizie-politica-romania-1954-1966-adnotari-la-cartea-mirunei-stroe/
-http://www.octavian-ungureanu.ro/arhitect/locuirea-intre-proiect-si-decizie-politica-arhitect-miruna-stroe/
-https://www.nationalgeographic.com/new-york-city-skyline-tallest-midtown-manhattan/
-https://www.archdaily.com/873666/practica-and-daroca-arquitectos-mixed-housing-complex-to-develop-malagas-green-block
-http://www.arch2o.com/cities-sky-20-cities-like-never-seen/
-https://www.archdaily.com/872420/how-the-layout-of-urban-cells-affects-the-function-and-success-of neighborhoods?utm_content=bufferdbc5d&utm_medium=social&utm_source=linkedin.com&utm_campaign=buffer
ARTICOLE:
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/opinii-asupra-originii-numelui-bucurestiului
https://divisare.herokuapp.com/projects/367347-nauta-architecture-research-roberto-de-marchi-anna-pezzetta-helsinki-vantaa-aviapolis-urban-blocks
http://arhitectura-1906.ro/2014/11/consemnari-despre-vecinatate/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: A Final Cu Diacritice [302420] (ID: 302420)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.