STUDII PRIVIND COMPORTAREA UNOR HIBRIZI DE PORUMB LA APLICAREA ACELEIAȘI TEHNOLOGII IULIE 2016 INTRODUCERE În economia cerealieră a țării noastre,… [302410]

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE INGINERIE ȘI AGRONOMIE DIN BRĂILA

SPECIALIZAREA AGRICULTURĂ

LUCRARE DE DIPLOMĂ

IULIE 2016

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE INGINERIE ȘI AGRONOMIE DIN BRĂILA

SPECIALIZAREA AGRICULTURĂ

STUDII PRIVIND COMPORTAREA UNOR HIBRIZI DE PORUMB LA APLICAREA ACELEIAȘI TEHNOLOGII

IULIE 2016

INTRODUCERE

În economia cerealieră a [anonimizat], [anonimizat] 49-52% din suprafața semănată cu cereale.

[anonimizat], de calitatea materialului biologic cu care se lucrează. [anonimizat] (Muntean L.S., 2001).

Productivitatea porumbului ca și a [anonimizat]-[anonimizat]. Nivelul recoltei este în raport cu gradul în care fiecare factor și toți la un loc se apropie de valorile optime cerute de hibridul cultivat. [anonimizat], astfel încât “oferta locului” să fie cât mai apropiată de biologia hibridului. Reușita culturii de porumb și obținerea unor producții mari este condiționată de alegerea corespunzătoare a [anonimizat] a factorilor de vegetație (Bogdan Ileana, P.Gus, T.Rusu, (2003), Gus P., A Lăzureanu, D.Săndoiu, G.Jităreanu, I.Stancu, 1998, Rusu.T., (2005), citați de Rusu Teodor, I. Manases, Ileana Bogdan, 2006).

Lucrarea cu titlul ˶ Studii privind comportarea unor hibrizi de porumb la aplicarea aceleași tehnologii˝ își propune să prezinte rezultatele obținute pe parcursul anilor agricoli 2013-2014 și 2014-2015 asupra capacității de producție a materialului biologic analizat sub influența particularităților tehnice aplicate și în condițiile agroclimatice din perioada analizată.

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND CULTURA PORUMBULUI

Importanța culturii de porumb ( Zea mays)

Porumbul (Zea mays) (fig 1.1) [anonimizat]: [anonimizat].

Boabele de porumb au o [anonimizat], dextrinei și glucozei. [anonimizat]. În producția mondială de grăsimi vegetale comestibile porumbul participă cu circa 1,66 mil. tone (3,7%).

Figura 1.1 Porumbul (Zea mays)

[anonimizat] 21 % se folosește în alimentația oamenilor, 72 % în hrana animalelor și 7% în industrie.

[anonimizat].

[anonimizat] a boabelor ( 1 kg boabe echivalează cu 1,17-1,30 unități nutritive ). Deosebită importanță pentru hrana animalelor o prezintă și porumbul masă verde sau însilozat. Porumbul pentru siloz, recoltat în faza de lapte-ceară, asigură la hectar, cu excepția sfeclei furajere, cel mai mare număr de unități nutritive și cu costul de producție cel mai scăzut. În industrie, boabele de porumb se întrebuințează ca materie primă pentru obținerea spirtului, amidonului, dextrinei, glucozei. Din 100 kg de boabe, de la care se separă embrionii poate rezulta unul din următoarele produse: 77 kg făină, 44 l spirt, 6,3 kg amidon sau 71 kg glucoză, la care se adaugă 1,8-2,7 l ulei comestibil.

Extinderea porumbului a fost favorizată, pe lângă întrebuințările sale multiple, și de urmatoarele particularități fItotehnice și biologice deosebite: comparativ cu celelalte cereale s-a dovedit mai productiv, mai rezistent la secetă si cădere; are puține boli și puțini dăunători, valorifică foarte bine precipitațiile, irigațiile, îngrășămintele organice și minerale; suportă monocultura, poate fi semănat si pentru nutreț si chiar pentru boabe ca a doua cultură, după orz sau după alte plante cu recoltare timpurie; prin însușirea sa de plantă unisexuat-monoică permite obținerea comodă a hibrizilor foarte productivi .

Porumbul este o cultură cu tradiție foarte prețioasă pentru noi, ca țară . În România, importanța culturii porumbului a fost dovedită – țara noastră ocupă locul trei in Uniunea Europeana ca suprafață cultivată, după Franța și Germania, și este în top zece al marilor cultivatori de porumb la nivel mondial. Porumbul este , practic , a doua cultură ca suprafață după cerealele păioase. În prezent, aproximativ 30-40 % din producția anuală de porumb a României se exportă. La nivel intern, consumul de porumb se distribuie în proporție de 70-80 % pentru animale, 10-15% pentru industrializare și 10-15 % pentru hrana umană (www.businesspress.ro).

Compoziția chimică a porumbului

Boabele de porumb, ca și cele de grâu, sunt constituite în cea mai mare parte din substanțe extractive neazotate, substanțe proteice și apă (tabelul 1.1). În cantități mult mai mici se găsesc substanțele grase, alături de care boabele de porumb mai conțin substanțe minerale, vitamine, enzime și alte substante. Cea mai mare parte din extractivele neazotate și proteine se găsesc depozitate în endosperm alături de grăsimi și substanțe minerale.

Partea cea mai mare din materia proteică a bobului de porumb (circa 45%) o formează prolaminele, și anume zeina , după care urmează glutenina (circa 35%) și globulinele (circa 20%). La porumbul obișnuit, proteinele au numai 3% lizină și 0,7 % triptofan. Încorporarea genei Opaque-2 in hibridul HS-335 a sporit conținutul de lizină cu 1,42% și triptofan cu 34,4 mg la 100 g substanță uscată (Cosmin O. și col., 1977) .

Extractivele neazotate din boabele de porumb sunt formate în cea mai mare parte, peste 80% din amidon. Alături de amidon, se mai găsesc cantități mici de zaharuri și dextrine (circa 3% din total), pentozani (circa 6%) și celuloză (circa 3%)

Tabelul 1.1 Compoziția chimică a bobului de porumb *

*Convarietățile dentiformis,indurata,aorista,soiuri și hibrizi

**Citat de V. Miniscalco ,1955

***Șase stațiuni de cercetări agricole,16 hibrizi,limitele medii.

Boabele de porumb conțin în medie:13,5 % apă, 10% proteine, 4% grăsimi, 70,7% glucide (din care 31% amidon, 1,4 % dextrine, 6% pentozani, 2,3% celuloză), 1,4 % cenusă și 0,4% substanțe organic acide, iar în embrion grăsimile reprezintă 35% și proteinele 20% (Martin R.J și col. , 1976).

Figura 1.2 Compoziția chimică a boabelor de porumb

Cea mai mare parte a amidonului, 98%, este depusă în endosperm. Embrionul conține, din totalul de amidon al bobului, 1,3%, iar pericarp numai 0,6%. Cea mai mare cantitate de zahăr este depusă în embrion (70% din totalul bobului); endospermul cuprinde 28,2 %, iar pericarpul numai 1,1% (W. Leonar și J. Martin).

Grăsimile ocupă 4-4,5% din greutatea bobului și se repartizează astfel : 83,2% în embrion, 15% în endosperm și 1,2% în pericarp. În compoziția grăsimilor predomină acizii grași nesaturați.

Componentele minerale se găsesc în bobul de porumb în proporție de 1,7% din substanța uscată. Boabele de porumb sunt mai sărace în substanțe minerale decât celelalte cereale. Cenușa este bogată în primul rând în fosfor (45,61% ) și apoi în potasiu (29,79% ) și magneziu (15,52% MgO).

Boabele de porumb conțin o cantitate redusă de celuloză (2-3%), cea mai mare parte (peste 55%) fiind localizată în pericarp. În endosperm se găsește circa 28%, iar în embrion circa 16 % din celuloza totală a bobului.

Boabele mature, conțin cantități reduse din vitaminele , , E, PP, lipsește vitamina C. În boabele cu pigmenți carotenoizi se găsește provitamina A, care lipsește în porumbul cu bob alb .

Biosinteza substanțelor organice este condiționată genetic dar suferă apreciabile variații, mai ales proteinele și amidonul, sub influența mediului. La același hibrid în anii secetoși boabele devin ˶proteice˝ și rămân amidonoase în anii ploioși.

Situația culturii de porumb

Din centrul de origine (Mexic, America Centrală, America de Sud), porumbul s-a răspândit și este cultivat pe glob în foarte variate condiții de climă și sol.

În Statele Unite ale Americii zona principală a culturii porumbului se găsește în statele Minnesota, Nebraska, Iowa, Wisconsin, Illinois, Indiana, Ohio și Missouri, situate între 40-45° latitudine nordică.

În Europa, zona principală de cultură a porumbului, este situată în jurul cursului inferior al Dunării, aproximativ la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, precum și în Valea Fadului, nordul Spaniei, nord-vestul Portugaliei, sud-estul Franței și sud-estul Austriei . Porumbul se cultivă în America de Sud până în Argentina, în Africa, mai ales în jumătatea de sud și în Asia, mai ales în China, Filipine și Indonezia (fig. 1.3).

Figura 1.3. Aria de răspândire a porumbului (sursă: phys.org)

1.3.1. Situația culturii de porumb pe plan mondial

Dintre plantele cultivate pe glob, porumbul ocupă locul al treilea, totalizând, după datele statistice, suprafața de 164.02 mil. ha. în 2010, 172.25 mil. ha. în 2011, 178.55 mil. ha . în 2012 și 184.41 mil. ha. în 2013 .

Tab 1.2 Suprafața cultivată cu porumb (2010-2013) (FAO)

Principala zonă de cultură a porumbului rămâne continentul american ( cu circa 70 milioane ha în anul 2013), după care urmează Asia, Africa și Europa .

Dintre cereale, porumbul asigură cele mai mari producții la unitatea de suprafață. Din producția totală mondială de porumb (tab 1.3) în anii 2010-2013, continentul american a realizat 49 %, în timp ce Europa doar 10.5 %.

Producția medie mondială în acesată perioadă s-a situat intre 4888,2-5520 kg la 1 ha.

Tab 1.3 Producția totală si producția medie / ha în perioada 2010-2013

(sursă: fao.state)

1.3.2. Situația culturii de porumb pe plan european

La nivel european, porumbul se cultivă în principal în zona situată în jurul cursului inferior al Dunării, în Valea Padului, în nordul Spaniei, nord-vestul Portugaliei, sud-estul Franței și sud-estul Austriei.

Astfel, Uniunea Europeană este al patrulea mare cultivator și producător de porumb din lume, după SUA, China și Brazilia.

Din datele redate în tabelul 1.2. se poate observa că suprafața cultivată cu porumb a crescut semnificativ în anii agricoli 2012 și 2013, această suprafață depășind 18 milioane hectare. Cea mai mică suprafață la nivel european, a fost înregistrată în anul 2006, când s-au înregistrat 13,6 milioane hectare (tabelul 1.4).

Tabelul 1.4 Situația culturii de porumb la nivel european (FAO)

Producțiile medii la nivel european au variat între 5232 și 6869 kg/ ha (fig. 1.4), acestea depășind producțiile mondiale.

Figura 1.4. Producția medie la nivel european

1.3.3. Situația culturii de porumb pe plan național

În România, conform datelor publicate de Ministerul Agriculturii, suprafața de porumb cultivată în ultimii 5 ani a variat între 2098,4 și 2730,2 mii hectare.

În comparație cu anul agricol 2009 – 2010, când suprafața cultivată cu porumb la nivel național a fost de aproximativ 2100000 hectare, în anul agricol 2015 suprafața a crescut cu aproximativ 500000 hectare (tabelul 1.5).

Tabelul 1.5

Suprafața cultivată cu porumb în România in perioada 2010-2015

(sursă: MADR)

La nivelul județului Brăila, suprafața cultivată cu porumb a variat între 62265 și 101339 ha, cea mai mare suprafață fiind semănată și recoltată în anul agricol 2012 (tab. 1.6).

Tabelul 1.6 Suprafața cultivată cu porumb în județul Brăila(insse.ro)

1.4. Producțiile înregistrate la nivel mondial, european, național și județean

Producția medie obținută în ultimii ani la nivel mondial a variat între 4890 și 5520 kg/ha.

Figura 1.5. Producțiile medii înregistrate la nivel mondial, național și european

La nivel European, producția medie a înregistrat valori mai mari în comparație cu producțiile realizate pe plan mondial.

În județul Brăila , producția de porumb înregistrată în perioada 2010-2013 a fost în medie de 404374,75 tone anual, cu un randament la hectar în 2012 de numai 3172kg/ha.(insse.ro)

1.5. Cerințele față de factorii ecologici

1.5.1. Cerințele față de climă

Porumbul are cerințe relativ ridicate față de temperatură, de la încolțire și până la maturitate. Astfel, temperatura minimă de germinație a porumbului este de 8-10 °C (H. Wallace și E.Bressman menționează ca minimă pentru germinație, temperatura de 6° C).

În condițiile umidității suficiente răsărirea plantulei are loc când la începerea germinației s-au acumulat 100°C, indiferent de numărul zilelor necesare realizării acestei cantități de caldură. În condiții favorabile de umiditate, la temperatura de 21° C, porumbul răsare în numai 5-6 zile. La temperatura de 15,5-18°C, porumbul răsare în 8-10 zile.

Eventualele înghețuri târzii, după răsărire, distrug părțile aeriene, iar dupa ce vârful de creștere a ajuns la suprafața solului, la aproximativ două săptămâni de la răsărire, temperaturile de -4°C, dacă se mențin 2-3 ore, distrug plantele.

Tabelul 1.7 Influența temperaturii asupra creșterii plantelor

După răsărire, cerințele pentru căldură cresc, pentru înspicare fiind necesare temperaturi de peste 18°C, în timpul înfloririi-fecundării 20-22°C, în timpul formării boabelor 19-22°C și scad ușor spre maturizare. Influența temperaturii asupra creșterii plantelor de porumb rezultă evident din tabelul 1.7.

Temperaturile foarte ridicate, de peste 35°C, mai ales dacă sunt însoțite de secetă, dăunează creșterii și fructificării porumbului și determină o grăbire a formării inflorescenței mascule și apariția acesteia cu mai multe zile înaintea stigmatelor. I. Safta(1965) a găsit, în anul 1958, o decalare în apariția acestor două inflorescențe, la 4 hibrizi studiați, de 10-12 zile, față de numai 4-6 zile în anul 1959, sau 3-6 zile în anul 1962. Temperaturile prea ridicate dăunează, de asemenea, viabilității polenului și germinației acestuia pe stigmate. Corelând decalajul exprimat în zile între înspicare și apariția stigmatelor cu producția , I. Safta constată, în toate cazurile, o corelație distinct negativă .

Oscilațiile de temperatură, 30°C ziua și 7°C noaptea, începând din a 5-a zi după fecundare, cu o durată de numai 2-4 zile, determină mari modificări în procesul de formare al bobului de porumb, conducând la manifestarea fenomenului de șiștăvire, cu intensități variate (T. Mureșab și colab., 1966). Scăderea temperaturii până la 1,5-8°C, în faza de coacere în lapte, provoacă oprirea procesului de acumulare a substanțelor, înnegrirea și distrugerea bobului .

Temperatura solului influențează în mare măsură , atât creșterea rădăcinilor, cât și creșterea părții epigee, precum și parcurgerea fazelor de vegetație. După G. Dikson, rădacinile porumbului se dezvoltă cel mai bine la temperatura de circa 24°C, iar în fazele mai târzii la 28°C. Florile se formează mai timpuriu la o temperatură a solului de 20-32° C. Porumbul nu ajunge la maturitate când temperatura solului este mai mică de 16°C .

Factorul umiditate condiționează în cea mai mare măsură producția de boabe pe terenurile neirigate din arealul favorabil din punct de vedere termic, cu toate că porumbul se consideră rezistent la secetă, datorită consumului specific de apă redus, rădăcinilor profunde ce folosesc apa din straturile adânci, precum și micșorării suprafeței de respirație prin răsucirea limbului foliar.

Și la porumb cerințele față de umiditate se diferențiază în cursul vegetației. Astfel, la germinare, cantitățile de apă absorbite variază în funcție de temperatură, echivalând cu 27-44% din greutatea bobului. Încolțirea și răsărirea decurg normal și repede (4-6 zile) când solul are temperatură prielnică și 60-70% apă .

Necesarul de apă al porumbului se mărește pe măsură ce plantele înaintează în vegetație, consumul maxim înregistrându-se în perioada începând dinaintea înspicatului și până la începutul fazei de coacere în ceară. În perioada de consum maxim suprafața foliară a porumbului se ridică la 35-45 mii /ha, cu indicele foliar 3,5-4,5.

Figura 1.6. Necesarul de apă al porumbului

(sursa foto: www.dekalb.ro)

După I. Safta , cele mai bune condiții de vegetație pentru porumb, sub aspectul regimului de umiditate sunt realizate atunci când plouă peste 500 mm anual, peste 250 mm de la 1 mai la 31 august sau peste 350 mm între ianuarie și 31 august, cu condiția ca precipitațiile să fie bine repartizate în principalele luni de vegetație și să cadă 2-3 ploi abundente în fiecare lună. Deosebit de importante sunt ploile din mai, iunie, iulie .

În linii generale se poate reține că, fără irigare, cultura porumbului, cu o cantitate de precipitații pe perioada vegetației sub 150 mm, practic, este imposibilă. Pentru condițiile din țara noastră, J. Humlum (1942) a stabilit că producția de boabe la hectar depășește media, când cantitatea de precipitații este mai mare de 40 mm în luna mai, de 60 mm în luna iunie, de 60 în luna iulie și sub 80 mm în luna august .

1.5.2. Cerințe față de sol

Porumbul nu trebuie considerat o plantă cu cerințe deosebite față de sol. El se cultivă pe soluri foarte diferite din punct de vedere textural și din punctul de vedere al pH-ului. În România, porumbul se întâlneste în cultură pe toate solurile din seria cernoziomurilor, pe brun-roșcat, pe argiloiluviale, pe soluri aluviale, pe lăcoviști, pe soluri nisipoase și pe alte soluri .˶ Dintre toate plantele, porumbul este acela care valorifică cel mai bine pământurile slabe. ˮ (Gh. Ionescu-Sisești, 1955).

Din punct de vedere textural și din punct de vedere al fertilității, cele mai potrivite soluri pentru porumb sunt cernoziomurile și solurile aluviale ușoare (nisipo-lutoase și luto-nisipoase) din Lunca Dunării și alte lunci, unde apa freatică, la mică adâncime, permite aprovizionarea plantelor cu apă pe toată perioada de vegetație .

Porumbul dă rezultate slabe pe solurile subțiri, formate pe roci pietroase. Pe aceste soluri sistemul radicular al porumbului se dezvoltă superficial, iar în timpul vegetației plantele sunt puternic afectate de secetă. De asemenea, pe pantele prea înclinate, sudice, care pierd repede apa prin scurgere la suprafață și prin evaporare, porumbul nu dă rezultate .

O amplitudine mare suportă porumbul în privința reacției solului. În țara noastră, porumbul se cultivă pe soluri cu reacție de la acidă până la alcalină. Cele mai bune rezultate se obțin însă pe solurile cu reacție ușor acidă sau neutră (pH 6,5-7) . Când solul este echilibrat aprovizionat cu elemente nutritive, porumbul nu înregistrează fenomene negative, determinate de aciditatea solului, decât atunci când pH-ul coboară sub 5,6 (S. Aldrich și R. Leng, 1965) .

Excesul de apă este întotdeauna dăunător, în mod deosebit pentru plantele tinere, din cauză că determină reducerea temperaturii solului. Stagnarea temporară a apei, în faza de 8-10 frunze, determină reducerea însemnată în plantă a conținutului de azot, fosfor, potasiu, zinc și alte elemente ( Irina Vintilă și colab ., 1982) .

1.6. Realizări privind cultura de porumb

În România, porumbul este principala plantă de cultură, ocupând primul loc atât ca suprafață ( în medie 30% din terenurile arabile ), cât și ca producție (totală și în medie pe hectar). De aceea, nivelul producției și eficiența economică a culturii de porumb, a cunoscut schimbări importante, cu precădere în ultimii 50 de ani

( AN. I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXV, 2007, VOLUM JUBILIAR).

Nu întâmplător producția de porumb pe țară și în medie pe hectar a început să crească semnificativ începând cu anul 1957, când a luat ființă Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (I.C.C.P) la Fundulea. Principala sarcină a noului institut era de a elabora, pe baza documentării și a cercetărilor științifice proprii, metode și procedee care să permită apropierea nivelului tehnic al culturii porumbului din România de cel practicat în țările cele mai avansate în acest domeniu (AN. I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXV, 2007, VOLUM JUBILIAR).

În cele 5 decenii de activitate la Fundulea au fost create sute de mii de combinații hibride, din care în urma unor testări riguroase privind o multitudine de însușiri dorite au fost înregistrați 82 de hibrizi performanți, în marea lor majoritate cultivați pe suprafețe mari. O importantă diversificare a hibrizilor s-a realizat sub aspectul perioadei de vegetație. Au fost creați în primul rând hibrizi cu perioadă de vegetație semitimpurie (13), mijlocie (29), semitardivă (21) și tardivă (11), potriviți pentru cele mai întinse areale din zonele de câmpie din sudul și vestul țării, în condiții cu și fără irigare, și pentru unele din zonele colinare limitrofe acestora (AN. I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXV, 2007, VOLUM JUBILIAR) .

Activitatea din domeniul ameliorării porumbului de la Fundulea a constat, în fiecare etapă, în cercetarea și manipularea unui material biologic foarte numeros și diversificat, folosind metode statistice, moderne, însușite prin documentare temeinică, sau dobândite experimental, care au condus la creșterea eficienței activității de ameliorare (AN. I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXV, 2007 ) .

1.6.1. Tehnologia cadru a porumbului

Condițiile climatice și cele edafice din majoritatea zonelor țării noastre și potențialul productiv al hibrizilor din cultură, în condițiile aplicării unor tehnologii moderne de cultivare, pot asigura realizarea unor recolte la nivelul celor mai avansate țări ale lumii. (M. Axinte, Fitotehnie vol. I, 2006)

Rotația culturii

Experiența acumulată în tehnica obținerii de producții mari la porumb, în diferite condiții și după diferite premergătoare, dovedește că prin aplicarea unei agrotehnici superioare poate fi îmbunătățită influența plantei premergătoare, rolul acesteia fiind însă deosebit de important în ceea ce privește rotația culturilor în scopul rentabilizării suprafețelor. (V. Negomireanu, Cultura porumbului irigat, 1961) .

Porumbul este considerat o cultură puțin pretențioasă față de planta premergătoare, putându-se cultiva după aproape toate plantele de cultură și chiar după el însuși mai mulți ani la rând. Cele mai bune premergătoare pentru porumb sunt leguminoasele anuale (soia, fasolea, mazărea, borceagurile) și leguminoasele perene (trifoi, sparcetă, lucernă), cereale păioase, prășitoare (floarea-soarelui, cartof), in, cânepă .

În condițiile țării noastre însă principala premergătoare pentru porumb o constituie grâul, datorită, între altele, și ponderii mari a acestuia în structura culturilor. Porumbul se poate cultiva și în monocultură, dar până la 3-4 ani îndeosebi pe solurile fertile, cu umiditate suficienta și dacă se aplică îngrășăminte .

Fertilizarea

Porumbul este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive. Consumul specific pentru realizarea a 100 kg boabe, plus producția corespunzătoare de tulpini și frunze, este de 1,8-2,6 kg N, 0,86-1,4kg și 2,4-3,6 kg (după Hera Cr., 1980) .

Stabilirea dozelor de îngrășăminte se face în funcție de producția scontată, consumul specific al plantei de porumb, rezerva solului în elemente nutritive și apă, regimul precipitațiilor, hibridul cultivat, planta premergătoare .

Doza de azot este cuprinsă între 90 și 200 kg/ha.

În condiții de neirigat, în funcție de precipitațiile din intervalul octombrie-februarie, doza de azot se majorează cu 5 kg pentru fiecare 10 mm precipitații peste medie și se micșorează cu 5 kg pentru fiecare 10 mm precipitații sub medie.

Pe solurile cu aport freatic, doza de azot se mărește cu 15-20 kg/ha .

Doza de fosfor este cuprinsă între 30-100 kg /ha. Un sol aprovizionat cu 8-10 mg la 100 g sol asigură o bună nutriție a plantelor de porumb. Pe solurile cu un conținut mai mic de 6 mg / 100 g sol, doza de fosfor se majorează cu 15-20 kg pentru fiecare mg în minus .

Doza de potasiu este cuprinsă între 40-80 kg /ha. Porumbul este bine aprovizionat cu potasiu pe solurile cu un conținut de peste 20 mg /100 g sol.

Aplicarea îngrășămintelor cu microelemente: dacă în vegetație apar simptomele carenței de zinc, se recomandă efectuarea a 2-3 stropiri cu o soluție de sulfat de zinc în concentrație de 0,2-0,4 %, la intervale de 7-10 zile, începând cu faza de 4-6 frunze .

Aplicarea îngrășămintelor organice : gunoiul de grajd este indicat pentru porumb pe toate tipurile de sol din țară. Dozele care se aplică sunt de 20-40 t/ha odată la 2-3 ani, dozele mai mari fiind pe solurile erodate, luvisoluri și la culturile irigate .

Lucrările solului

Prin lucrările solului se urmărește afânarea acestuia pentru îmbunătățirea regimului de apă, aer și substanțe nutritive, încorporarea resturilor vegetale, nivelarea terenului, combaterea buruienilor și asigurarea răsăririi .

După premergătoare timpurii se face arătura la adâncimea de 20-25 cm, pe terenurile ușoare și 25-30 cm pe terenurile mijlocii și grele, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Eficiența arăturii este cu atât mai mare cu cât se face mai repede după eliberarea terenului de planta premergătoare. Până toamna arătura de vară se menține curată de buruieni și afânată.

După premergătoare târzii se face arătura de toamnă la adâncimea de 25-30 cm, în funcție de umiditate, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Se recomandă folosirea grapei stelate numai după plantele care se recoltează mai devreme (soia, floarea-soarelui, porumb pentru siloz), după plantele recoltate mai târziu arătura rămâne negrăpată.

Dacă la desprimavărare terenul este nivelat , neîmburuienat și fără resturi vegetale la suprafață , pregătirea patului germinativ se face în preziua semanatului cu combinatorul sau grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți .

Dacă primăvara terenul este denivelat și îmburuienat, se face o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți, după care în preziua semănatului se lucrează cu combinatorul, perpendicular pe direcția de semănat.

Patul germinativ este de calitate când solul pe adâncimea de 3-6 cm este marunțit și zvântat, iar dedesubt este așezat, pentru a favoriza ascensiunea apei la bob.

Sămânța și semănatul

Calitatea semințelor pentru semănat . Semințele folosite la semănat trebuie să aparțină unui hibrid recomandat pentru zona de cultură și să fie certificate. Pentru a îndeplini cerințele de calitate pentru semănat, sămânța de porumb trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98 % și germinația de peste 90 % .

Tratarea semințelor : împotriva agenților patogeni, care produc boli ce pot provoca pagube însemnate în cultură, cum ar fi: Giberella fujikuroi (înflorirea albă a boabelor de porumb), Giberella zeae ( putregaiul tulpinilor și al știuleților), Ustilago maydis (tăciunele comun al porumbului), Sorosporium holci-sorghi (tăciunele știuleților și paniculelor de porumb), Diplodia maydis (putregaiul uscat al tulpinilor și știuleților), sămânța se tratează cu fungicide precum: Tiradin 70 PUS (3 kg/t), Tiramet 600 SC (3 l/t), Vitavax 200 FF (2,5l/t) și alte fungicide omologate.

Pentru protejarea plăntuțelor de porumb contra atacului de gărgărița frunzelor (Tanymecus dilaticollis) și a vermilor sârmă (Agriotes sp.) semințele se tratează cu insecticide precum: Cruiser 350 FS (9 l/t), Gaucho 600 FS(8 l/t), Promet 400 CS (25 l/t) și alte insecticide omologate .

Epoca de semănat coincide cu perioada când la adâncimea de 10 cm în sol, la ora dimineața se realizează temperatura de 8°C, iar vremea este in curs de încălzire.

Calendaristic, epoca optimă de semănat a porumbului se încadrează între 1-20 aprilie în câmpia din vestul și sudul țării, în Dobrogea și sudul Moldovei și între 15-30 aprilie în centrul Transilvaniei și centrul Moldovei și între 20-30 aprilie în central și nordul țării. ( L.S. Muntean și colab., 2008).

Pentru fiecare zi câstigată la răsărire se grăbește cu 2 zile apariția paniculelor și a stigmatelor, ceea ce duce deci la reducerea perioadei de vegetație. (Soare Aurica – Fitotehnia cerealelor și leguminoaselor pentru boabe – note de curs).

Prin semănatul la inceputul epocii optime, se asigură umiditatea necesară germinării, iar plantele ajung mai devreme la maturitate, ceea ce face ca recoltatul și eliberatul terenului de resturi vegetale să se facă mai timpuriu, iar pe de altă parte hibrizii tardivi folosesc mai bine potențialul termic al zonei. (Conf.univ.dr. Viorel Ion – Fitotehnie, 2010) .

Întârzierea semănatului are influențe negative asupra producției, prin semănatul într-un sol cu umiditate redusă, situație în care se întârzie răsăritul, iar fenofazele de răsărire-fecundare sunt deplasate în perioada de vară cu temperaturi ridicate și umiditate atmosferică scăzută, fapt ce duce la creșterea procentului de plante sterile și la reducerea producției (Conf.univ.dr. Viorel Ion – Fitotehnie, 2010).

Densitatea la semănat se stabilește în funcție de hibridul cultivat, umiditatea și fertilitatea solului.

La hibrizii timpurii densitatea în teren neirigat este de 45.000-60.000 plante/ha, iar in condiții de irigare 65.000-70.000 plante/ha, la hibrizii mijlocii în teren neirigat 40.000-55.000 plante/ha și 60.000-65.000 în teren irigat iar la hibrizii târzii 40.000-50.000 plante/ha la neirigat și 60.000-65.000 plante/ha în teren irigat (Soare Aurica– Fitotehnia cerealelor și leguminoaselor pentru boabe – note de curs).

Cantitatea de sămânță la hectar variază între 15-30 kg, în funcție de puritate, germinație și MMB. Pentru realizarea densităților dorite la recoltare, la semănat, se mărește numărul de semințe cu 10-15% reprezentând pierderile ce apar la răsărire și în intervalul răsărire-recoltare.

Distanța între rânduri este de 70 cm pe terenurile neirigate și pe cele irigate prin aspersiune și de 80 cm pe terenurile irigate prin brazde.

Adâncimea de semănat este condiționată de umiditatea solului din stratul superficial și de textura solului. Semănatul se realizează la 5-6 cm adâncime pe solurile mai grele și în zonele mai umede și la 6-8 cm pe solurile mai ușoare și în zonele mai uscate .

Lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire la porumb. Porumbul, avand un ritm lent de creștere în primele faze de vegetație, este expus îmburuienării. Buruienile produc pagube la porumb cuprinse între 30 și 95 % (Șarpe N. – Combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole, 1976) .

Combaterea buruienilor la porumb se poate realiza prin efectuarea de lucrări mecanice și manuale, prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin efectuarea de lucrări mecanice și folosirea erbicidelor.

La stabilirea metodei optime de combatere a buruienilor este necesar să se țină seama de următoarele: gradul de infestare cu buruieni, speciile dominante, tipul de sol, condițiile climatice zonale și rotația culturii.

Infestarea cu buruieni este foarte diversificată, în care cele mai reprezentative specii sunt :

-monocotiledonate : Setaria spp. (mohor), Echinochloa spp. (iarba bărboasă), Sorghum halepense (costrei);

-dicotiledonate : Amaranthus spp. (știr), Chenopodium spp. (lobodă), Xanthium strumarium (cornuți), Solanum nigrum (zârnă), Sinapis arvensis (muștar sălbatic), Polygonum convolvulus (hrișcă urcătoare), Gallium aparine (turița), Datura stramonium (ciumăfaia), Cirsium arvense (pălămida), Convolvulus arvensis (volbura), Sonchus arvensis (susai) .

Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și dicotiledonate anuale se pot folosi erbicide aplicate preemergent : Dual Gold 960 EC (1,0-1,5l/ha), Gardoprim Plus Gold (4,0-5,0 l/ha), Stomp (4,0-5,0 l/ha) și alte erbicide omologate și erbicide aplicate postemergent: Callisto 480 SC (0,20-0,35l/ha), Lumax 375,5 SE(3,0-3,5 l/ha), Stellar (1,0-1,5 l/ha).

Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate se utilizează preemergent Pledge 50 WP (90-120 g/ha) și erbicide cu aplicare postemergentă, atunci când plantele de porumb sunt în faza de 4-6 frunze, iar buruienile dicotiledonate anuale sunt în faza 2-4 frunze, iar buruienile dicotiledonate perene au cel mult 10 cm înălțime, și anume:Banvel 480 S (0,6 l/ha), Harmony 75 DF(15g/ha), Icedin Super (1 l/ha), Mustang (0,4-0,6 l/ha) și alte erbicide omologate.

Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale, inclusiv costreiul (Sorghum halepense) din rizomi, se utilizează erbicide cu aplicare postemergentă, atunci când plantele de costrei au înălțimea de 15-25 cm, și anume: Equip (1,75-2,5 l/ha), Mistral 4 SC (1,0-1,5 l/ha), Nicosulfuron 4 OD (0,8-1,5l/ha).

Combaterea dăunătorilor în perioada de vegetație apare ca necesitate atunci când nu s-au efectuat tratamentele adecvate la sămânță, de asemenea, în situația monoculturii de porumb, poate apărea necesară combaterea prin aplicarea de insecticide în prímele faze de vegetație a gărgăriței frunzelor (Tanymecus dilaticollis), cunoscută și sub denumirea de rățișoara porumbului, folosindu-se produse insecticide precum Actara 25 WG (0,1 kg/ha), Mospilan 20 SP/SG (0,1 kg/ha).

Irigarea este o măsură tehnologică importantă în cultura porumbului, acesta valorificând foarte bine apa de irigație. În perioada critică pentru apă a porumbului care începe cu 10-15 zile înainte de înspicat și durează până la maturitatea în lapte-ceară (de la 10-20 iunie până la 10-20 august ) umiditatea solului trebuie menținută la peste 50 % din IUA (intervalul umidității active ) (Conf.univ.dr. Viorel Ion – Fitotehnie, 2010) .

Numărul de udări în cultura porumbului este de 3-4 la intervale de 12-14 zile, cu norme de udare de 700-800 /ha pe solurile cu permeabilitate bună și 400-500 /ha pe solurile cu permeabilitate mai redusă.

Recoltarea porumbului poate fi făcută sub formă de știuleți sau sub formă de boabe. Recoltarea mecanizată sub formă de știuleți începe la umiditatea boabelor de 30-32 % și se încheie când aceasta este cuprinsă între 24-26 %, la umidități mai reduse înregistrându-se pierderi importante de boabe prin scuturare.

Recoltarea mecanizată sub formă de boabe se face la o umiditate a boabelor sub 25%. Recoltarea sub formă de boabe se execută cu ajutorul combinei universale echipată cu culegător de știuleți și echipament de treierat. După recoltare, boabele trebuie uscate până la umiditatea de 14 % (Mihail Axinte, Fitotehnie, 2006). Pierderile trebuie să fie sub 2,5%, gradul de vătămare a boabelor sub 8% și puritatea de peste 98 %.

Capitolul II CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR DIN ZONA ÎN CARE S-AU REALIZAT CERCETĂRILE

2.1. Aspecte generale privind Insula Mare a Brăilei

2.1.1. Așezare geografică

Situată în perimetrul județului Brăila – fig. 2.1, este înconjurată de apele Dunării – Brațul Măcin (Dunărea Veche) la nord, est și sud, Brațul Vîlciu și Dunărea Nouă între km 252 și km 170 la vest .

Insula, cu o formă alungită, măsoară 65 km în lungime și între 12 și 15 km lățime.

Fig. 2.1 Localizarea unității Insula Mare a Brăilei

În regim natural, înainte de îndiguire, acest teritoriu era inundat de apele de revărsare ale fluviului cu o frecvență de o dată la 3 ani. Folosința terenurilor inainte de amenajare era constituită din vegetație specifică luncii inundate, stufărișurile și pădurile ocupând peste jumătate din teritoriu. Agricultura se practică pe zonele mai înalte (grindurile Dunării și ale privalelor ), iar creșterea animalelor pe pășunile naturale după retragerea apelor de revărsare. Lacurile și bălțile, ce se păstrau și după retragerea apelor de viitură, constituiau resursele piscicole ale localnicilor.

După îndiguire și aplicarea lucrărilor hidroameliorative complexe (desecare, drenaj, irigație), exploatarea agricolă a pășit diverse etape, în momentul actual Insula Mare a Brăilei constituie o adevărată oază antisecetă de producție agricolă performantă, cu perspectiva unui cadru ecologic armonios, în care tehnica agricolă se înfrațește cu natura .

2.1.2. Relieful

Insula Mare a Brăilei este produsul procesului de aluvionare realizat în decursul timpului de Dunăre fiind caracteristic luncii largi, cu numeroase formațiuni negative (lacuri, bălți, japșe, privaluri) și pozitive (grinduri).

Incinta are forma unei covate întinse, cu marginile ridicate și mijlocul coborât. Formele de microrelief specific luncii reflectă succesiunea proceselor de aluvionare și eroziune desfășurate de fluviu în trecutul geologic.

Se disting urmatoarele forme de microrelief :

lacurile și bălțile, forme depresionare rotunde și alungite, cu marginile neregulate ;

privalele și japșele, forme alungite diferit orientate, ce făceau în trecut legătura între lacuri și bălți sau între acestea și Dunăre. În cadrul programului de amenajare a Insulei, parte din privale au fost nivelate, iar altele au fost transformate în colectoare de desecare;

grindurile, forme pozitive de relief, de regulă alungite, situate în lungul privalelor și Dunării .

Incinta îndiguită Insula Mare a Brăilel este raionată (fig. 2.2) după formele de microrelief astfel:

Zona grindului fluvial, situat la cote de 5-7 m, cu lățimi de 200-500 m în aval și 800-1000 m în amonte, împreună cu grindurile interioare ocupă 38% din suprafața totală a incintei.

Zona intermediară, cea mai extinsă zonă, ocupând 41% din suprafața incintei, cu cote situate în limitele valorilor de 4-5 m, constituie zona de trecere de la grinduri la zona joasă.

Zona joasă, înglobând fostele lacuri, bălți, japșe și privale, acoperă 23% din suprafața totală a incintei și este situată la cote ale terenului sub 4 m.

Figura 2.2. – Raionarea microreliefului în Insula Mare a Brăilei (Sursa: SCDA Brăila)

Zonarea pe cele trei forme de microrelief -grind, intermediară, joasă- constituie cadrul în care se diferențiază însușirile fizice, hidrofizice și hidrologice ale solurilor, elemente ce contribuie la diferențierea măsurilor tehnice ce se aplică în exploatarea agricolă și hidroameliorativă a acestor pamânturi desecate și irigate.

2.1.3. Hidrografia și hidrogeologia

Rețeau hidrografică (fig. 2.3) a Bălții Brăilei era formată din brațele Dunării și dintr-un paienjeniș de gârle și privaluri, ce îngreunau foarte mult accesul în interiorul bălții din cauza colmatării la care a fost supusă această zonă.

Figura 2.3 – Hidrografia Bălții Brăilei în regim natural (Sursa: SCDA Brăila )

Brațul Măcin, numit și Dunărea Veche, are o lungime de 96 km și o lățime medie de 250 m . Brațul Măcin prezinta numeroase bancuri submerse, producând dificultăți navigației. Din Brațul Măcin, la 3 km aval de Vadu Oii se desprinde Brațul Vâlciu ce taie zona interioara a bălții, unindu-se apoi cu Brațul Dunărea Navigabilă la Gropeni .

Brațul Dunarea Navigabilă, numit și Dunărea Nouă, are o lungime de 70 km, o lățime medie de 500 m. Din Dunărea Navigabilă se bifurcă succesiv de la N la S mai multe brațe secundare (Cremenea, Orbului, Calia, Cravia și Harapu) închizând ostroave mai mici (Vărsătura, Crăcănel, Calia, Fundu Mare, Harapu).

Brațul Vâlciu este cel mai important braț care se dezvolta în Balta Brăilei.Acesta are o lungime de 40 km și o lățime ce variază între 100 și 140 m.

În urma amplelor lucrări de îmbunătațiri funciare s-au produs modificări importante asupra rețelei hidrografice (a dispărut păienjenișul de ape alcătuit din privaluri, canale, gârle, japșe) și asupra albiilor brațelor principale.

De asemenea, în urma lucrărilor complexe de îmbunatățiri funciare, regimul hidrologic al Dunării exercită în continuare o puternică influență asupra regimului Bălții Brăilei fiindcă nivelul Dunării este superior nivelului mediu al pânzei freatice alimentarea se face aproape permanent prin infiltrații.

Efectul exercitat asupra pânzei freatice de apa a fluviului Dunărea e legat de mărimea viiturii, durata acesteia și efectul precipitațiilor căzute în perioadele viitoare. Influența Dunării asupra pânzei freatice este mai accentuată din aval spre amonte și din centru spre periferie în funcție de textura depozitelor aluvionare și departarea de fluviu.

La nivelurile mari ale Dunării, apele freatice ajung în zona depresionară la 0,4-0,8 m iar în zona grindurilor la 1,2-1,8 m. La nivelurile mici ale Dunării, în zonele depresionare, adâncimea apei freatice devine 1,5-3 m.

Adâncimea nivelului freatic depinde și de cantitatea de precipitații și de valorile evapotranspirației înregistrate.

În anii secetoși aproape jumătate din suprafața Bălții Brăilei are pânza freatica situată între 2-3 m iar în anii umezi aproape jumătate din suprafață are pânza freatic situată între 1-2 m.

Imediat după introducerea irigațiilor s-a observat o creștere a nivelului freatic cu 58 cm în sectorul Filopoiu, 40 cm în sectorul Maicanu și Bălaia. Principalele cauze le-au constituit aplicarea unor norme mari de udare pe de o parte și permeabilitatea mare a solurilor pe de altă parte. La acestea s-au adăugat și pierderile de apă pe canalele prost căptușite.

Figura 2.4. Harta hidrogeologică post indiguire

(sursă: SNIF Brăila)

S-a evidențiat necesitatea unor soluții de reabilitare a lucrărilor de indiguire prin supraînălțări, compartimentări de incinte prin diguri de compartimentare, consolidări de taluze, reducerea infiltrațiilor prin corpul digurilor, control al fenomenelor de hidraulică subterană din zonele adiacente digurilor (grifoane). (http://www.incda-fundulea.ro/).

Raionarea hidrogeologică (fig.2.4) a Insulei Mari a Brăilei are ca scop stabilirea aprovizionării freatice.

2.1.4. Caracterizarea solurilor din Insula Mare a Brăilei

Datele pedologice mai vechi, reluate și reinterpretate în cadrul lucrărilor de reambulare, permit să se aprecieze următoarea situație a solurilor din incintă:

-soluri hidromorfe: soluri gleice pe 29% din teritoriu și lăcoviști pe 5%;

-soluri neevoluate: soluri aluviale pe 58% și protosoluri aluviale pe 6%.

Textura solului este predominant fină și mai puțin medie și grosieră. Așa cum rezultă din cartarea pedologică efectuată în anul 1974 de OSPA Galați, solurile cu textura grosieră ocupau 2.470 ha (3,5 %), solurile medii 21.520 ha (30,5 %), iar solurile cu textura fina 36.710 ha (66 %).

În privința grupării solurilor pe clase de calitate (în funcție de sol, climă, apă freatică), solurile Insulei se dispun astfel:

-clasa a II-a – soluri fertile (61-80 puncte de bonitare), sunt soluri neafectate sau slab afectate de fenomene de degradare pe cca. 66% din teritoriu;

-clasa a III-a – soluri mijlociu fertile (41-60 puncte de bonitare), moderat afectate de fenomene de degradare, sunt răspândite pe cca. 28% din teritoriu;

-clasa a IV-a și a V-a (sub 40 puncte) – soluri slab și foarte slab fertile ce sunt dispuse pe suprafețe reduse (6%), sunt puternic și foarte puternic afectate de fenomenele de degradare prin saturare sau exces de apă.

Figura 2.5 Raionarea texturală a solurilor din Insula Mare a Brăilei (Sursa: SCDA Brăila)

Solurile au un conținut ridicat de carbonați, sunt bogate și foarte bogate în humus și bine aprovizionate cu azot. Aceste proprietăți fizice și chimice, alături de aportul freatic mare, conferă solurilor incintei o fertilitate deosebit de ridicată.

Pe depunerile aluviale foarte permeabile, groase de 60-100 m s-au format ca urmare a proceselor de pedogeneză, soluri tinere, aluviale, cu o fertilitae deosebit de ridicată, determinată de 3 factori esențiali: bogația în elemente nutritive a materialului aluvionar, existența unui cadru hidrologic optim, de intensa aprovizionare cu apă a plantelor din pânza freatică și o permeabilitate pentru apă foarte bună a solurilor, în care predomină în general fracțiunile fine (argiloase) (Ion Vișinescu, Lucrările științifice ale SCDA Brăila,Vol.V, 2009) .

Figura 2.5 Harta solurilor din Insula Mare a Brăilei și amplasarea câmpului experimental (sursa: SCDA Brăila)

2.1.5. Caracteristicile climatice

2.1.5.1. Regimul pluviometric

Regimul precipitațiilor în Insula Mare a Brăilei , unitate fizico-geografică cu o extindere majoră în arealul Câmpiei Brăilei, se subînscrie legităților de manifestare și distribuție a fenomenului pluviometric deficitar pe ansamblul teritoriului.

Precipitațiile lichide și solide în zona Bărăganului de nord sunt sub valoarea de 500 mm, cu valori medii variind între 400-490 mm, cele mai mici cantități înregistrăndu-se în Balta Brăilei (P. Gastescu, I.S. Gruescu, 1973 ).

O analiză statistică la Brăila atestă aportul în precipitații a anului agricol mediu (50% asigurare) de 447 mm cu valori de 267 mm -60% în perioada caldă a anului (IV-IX) și 180 mm -40% în perioada rece a anului (X-III).

Anul agricol umed (5% asigurare ) asigură un aport de apă din precipitații de 599 mm din care 418 mm în perioada caldă a anului. Anul agricol uscat (80% asigurare) aduce un aport pluviometric de 342 mm din care 180 mm în perioada caldă a anului.

Perioada cea mai umedă a anului o constituie mai-iunie , în care se asigură în anul mediu 115 mm-26 % din venitul mediu anual de apă. Luna iunie, luna cea mai ploioasă asigură 126 mm în anul umed și numai 34 mm în anul secetos.

Perioada cea mai săracă în precipitații din cursul anului agricol și cu ecou deosebit în înființarea culturilor ce se seamană în toamnă este septembrie-octombrie, care în anul mediu asigură 60 mm, doar 13 % din totalul veniturilor pluviometrice ale anului.

Precipitațiile maxime pe perioade scurte -24, 48, 72 ore, la asigurarea de 5 % prezintă valorile: 60,7 mm, 66,2 mm și respectiv 81,7 mm – influențează în mod deosebit bilanțul hidrologic , constituind parametri însemnați ce se iau în seamă pentru eficientizarea exploatării agricole și hidroameliorative a teritoriului Insulei.

Parte din cantitatea de precipitații produsă în perioada rece a anului agricol este sub formă de zăpadă , apreciindu-se că reprezintă cca. 20-23 % din totalul anual al precipitațiilor.

2.1.5.2. Regimul termic

Regimul temperaturii aerului, prin valorile medii lunare și în special prin amplitudinea absolută, reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat continental.

Temperatura medie anuală a aerului la Brăila este de 10,9° C.

Temperaturile medii lunare variază pe un ecart destul de mare, de la luna cea mai rece – ianuarie cu media multianuală -2,5°C, la luna cea mai caldă –iulie, a cărei multianuală are valoarea de 22,8°C.

Important pentru agricultură este parcurgerea unor praguri termice. Astfel, pragul de 0°C, important pentru inceperea activităților agricole, este depășit în general în a doua parte a lunii februarie, iar scăderea sub 0°C se produce în prima jumătate a lunii decembrie. Intervalul cu temperaturi peste 0°C este cuprins între 294 și 302 zile din an iar suma temperaturilor realizate totalizează 3950-4200°C.

Trecerea temperaturilor prin pragul termic de 5°C se produce primăvara, în a doua decadă a lunii martie, iar toamna în a doua decadă a lunii septembrie, la un interval de 240-247 zile și la o sumă a temperaturilor totalizând 3035- 4069°C.

Pragul termic de 10°C este pășit în a doua parte a lunii aprilie, iar scăderea sub acest prag în ultima decadă a lunii octombrie, la un numar de 191-199 zile și o sumă a temperaturilor în limitele 2450-3710°C.

Intervalul cu temperaturi de peste 15°C se produce pe durata a 140-151 zile, desfășurându-se aproximativ în perioada–prima decadă a lunii mai și ultima decadă a lunii septembrie, însumând 2484-3060°C .

Intervalul cu temperaturi de peste 20°C , corespunde aproimativ anotimpului vară, începând cu prima decadă a lunii iunie pană la prima decadă a lunii septembrie, pe durata a 78-92 zile la o sumă a temperaturilor de 1685-2018°C.

Numărul zilelor în care temperatura maximă depășește 25°C(zile de vară) este de 112 iar cel al zilelor foarte călduroase , în care temperatura maximă depașește 30°C(zile tropicale) este 42.

Fenomenul de îngheț, însemnat prin data medie de producere a primului îngheț (toamna), în general ultima decadă a lunii octombrie, iar ultimul îngheț (primăvara), prima jumătate a lunii aprilie .

Din durata aproximativă a perioadei de îngheț de 110 zile , numai în 30-35 zile temperatura aerului este sub 0°C noaptea și ziua , în cca. 80 zile temperatura aerului este negativă noaptea producând înghețul și pozitivă ziua producând dezghețul.

2.1.5.3. Regimul eolian

Vântul constituie un element climatic cu mare impact asupra agriculturii practicate în Insula Mare a Brăilei, având influență majoră asupra regimului hidrologic al solurilor, comportamentului culturilor, calității irigației, s.a.

În privința frecvenței, studiile climatice atestă frecvențele anuale diferențiate astfel: vântul din nord -21,3 %, vântul din nord-est -18,0 %, cel de sud-16,7 % și cel de sud-vest 12,8 %.

Viteza medie a vântului pe direcția nord este de 3,1 m/s iar pe cea de nord-est 2,9 m/s .

Numărul mediu anual al zilelor cu vânt tare (peste 11 m/s) este în zona de câmpie de cca. 70 iar în Insulă în jur de 10.

Vânturile cele mai cunoscute în Bărăganul de nord sunt Crivățul, vânt rece și uscat, care bate în timpul iernii, determinat de anticiclonul siberian cu direcție nord, nord-est și suhoveiul, vânt uscat și cald, care bate vara din est, având o frecvență mai mică.

2.1.6. Flora și fauna

Peisajul floristic actual este dominat de specii mezohidrofile ce suportă primăvara un regim de umiditate temporară excesivă provenită din precipitații și din creșterea nivelului freatic ca urmare a infiltrației din canalele de irigație. Plantele xerofite sunt reprezentate prin câteva specii ruderale.

In funcție de formele de relief vegetația este dispusă astfel:

Vegetația de pe fostele grinduri :sunt dominante speciile mezofile precum: pălămida (Cirsium arvense), zârna (Solanum nigrum), spanac alb (Chenopodium album), știr (Amaranthus retroflexus), mohor (Setaria spp.).

Vegetația de pe fostele japșe: nota dominantă o dau în afară de Cirsium arvense și Xanthium italicum, specii hidrofile precum: Phragmites australis, Polygonum lapathifolium.

Vegetația de pe fostele lacuri: față de speciile din arealul fostelor japșe mai apar specii hidrofile precum: Veronica anagalis-aquatica.

Vegetația din lungul digurilor: datorită existenței de cele mai multe ori a unui exces de umiditate provenit din infiltrațiile din canalele de irigații se remarcă ca specii hidrofile: Phragmites australis, Euphorbia palustris, Galenga oficinalis, Galium aparine, Cirsium arvense, Sonchus arvense.

Vegetația specifică canalelor de irigații: sunt specifice specii de Cerathophillum și Myriophillum, pe margini o zonă de stuf, urmată de Bolboschoenus maritimus, Echinochloa crus-gali.

Vegetația ruderală: este specifică unui climat mai arid și este reprezentată de specii xerofite ca Avena fatua, Sorgum halepense, Cynodon dactylon, precum și de specii mezofite precum Agropyron repens, Cirsium arvense , Artemisia absinthium.

Culturile agricole, care ocupă 94,6 % din suprafața Insulei Mari a Brăilei sunt însoțite de buruieni din categoria dicotiledonatelor în proporție de 60 % și monocotiledonatelor 40 %.

2.2. Caracterizarea hidroclimatică a anilor agricoli din perioada experimentală

Sub aspect pluviometric s-au derulat următoarele caracteristici climatice:

-Toamna anului agricol 2013-2014 a beneficiat de un aport de apă din precipitații de 154 mm (Tabelul 2.1) cu 59 mm peste media multianuală a anotimpului (95 mm) în timp ce în aceeasi perioadă dar în anul agricol 2014-2015 s-au înregistrat 123 mm, cu 28 de mm peste media multianuală a acestei perioade, asigurând astfel condiții optime însămânțărilor și pornirii în vegetație a culturilor semănate în toamnă.

-Iernile perioadei caracterizate, au asigurat pe asamblu un aport aproape identic de 127 mm respectiv 128 mm, depășind multianuala iernii (91 mm), cu 36 mm respectiv 37mm .

Figura 2.6. Distribuția precipitațiior

-Primăvara a beneficiat de un aport în precipitații de 135 mm în anul agricol 2013-2014, cu 26 mm peste multianuala anotimpului (109 mm), iar primăvara anului agricol 2014-2015 a fost asigurată cu un aport de precipitații de 122 mm, cu 13 mm peste media multianuală a acestui anotimp și caracterizând primăverile anilor 2013-2015 ca fiind mediu aprovizionat pluviometric. Această situație a asigurat un regim hidric favorabil pentru creșterea si dezvoltarea mai ales a culturilor de toamnă dar și a celor semănate în primăvara.

-Vara 2014 cu un aport de 92 mm a prezentat un deficit de precipitații de 55 mm față de media multianuală a verii (147 mm), în timp ce vara 2015 a beneficiat de un aport de 124 mm, cu un deficit de 23 mm dar corelat și cu temperaturile ridicate a caracterizat verile 2014 și 2015 ca fiind anotimpuri secetose.

Drept urmare, anul agricol 2013-2014 a beneficiat de un aport în precipitații de 564 mm, cu 121 mm peste media multianuală, în timp ce anul agricol 2014-2015 a beneficiat de un aport de 497 mm, cu 54 mm peste media multianuală .

În acest context pluviometric, anii agricoli 2013-2014 și 2014-2015 se pot caracteriza pe ansamblu ca fiind favorabili pentru culturi în toamnă, iarnă și primăvară și nefavorabili în vară (Tabelul 2.1.).

Sub aspect termic se pot preciza următoarele particularități:

-Toamna anului agricol 2013-2014 pe ansamblu cu valoarea termică în aer de 12 °C s-a situat peste multianuala anotimpuală (11,5°C), în luna noiembrie, prezentând valori medii lunare peste valorile normale, cu 3,1 °C iar în anul agricol 2014-2015 toamna a beneficiat de un aport termic de 11,3°C sub media multianuală anotimpuală cu 0,2°C.

-Iernile, pe ansamblu, au fost mai calde decât multianuala anotimpuală cu valorile lunare depășind multianualele, în ianuarie 2014 cu 1,6 °C și în februarie 2015 cu 2,3°C.

-Primavara 2014 s-a manifestat printr-o temperatura anotimpuală crescută cu 1,40C față de valoarea multianuală (10,90C) în timp ce primăvara 2015 a fost mai caldă cu 0,9°C față de multianuala anotimpului. Menționăm că lunile martie, care au avut o medie de 8,60C în 2014 și 6,1°C în 2015, mai mari cu 3,90C decat media multianuală lunară (4,70C) în 2014 și cu 1,2°C în 2015, a permis declanșarea timpurie a campaniei de inființare a culturilor de primăvară, beneficiindu-se in acest fel de aportul pluviometric atat din iarnă cât și din primavară

Figura 2.7 – Distribuția temperaturilor

-Vara, de asemenea s-a caracterizat printr-o temperatura medie de 22,40C în 2014, depășind multianuala verii cu 0,40C, iar temperaturile verii 2015 au depășit multianuala anotimpuală cu 1,1°C . Temperaturile ridicate din verile anilor agricoli 2013-2014 și 2014-2015, corelate cu lipsa de precipitații pe areale întinse din teritoriul județului Brăila au determinat manifestarea fenomenului de secetă pedologică, stresarea culturilor, afectarea lor sub aspect bioproductiv și s-a impus cerința expresă de aplicare a irigației.

Sub aspect termic, anii agricoli caracterizați se consideră pe ansamblu ca fiind ani calzi, depășind anul normal (11,00C) cu 0,60C în intervalul 2013-2014, respectiv cu 0,7°C în anul agricol 2014-2015 depășirile anotimpuale fiind deosebit de evidente (depășiri cu valori între 0,3-2,30C în iarnă, primavară si vară).

Tabelul 2.1 Valorile medii ale principalelor elemente climatice(Stația Meteo Brăila)

2.3.Particularități tehnice în care s-au efectuat experiențele

2.3.1 Structura loturilor experimentale în Insula Mare a Brăilei

În cadrul fermei de Cercetare Lunca din Insula Mare a Brăilei sunt amplasate loturi demonstrative ce aparțin plantelor care urmează a fi introduse în anii următori în loturile macro și apoi în ferme.

Din toate soiurile și hibrizii testați în loturile micro de la Lunca voi fi introduși în cultură numai cei care au potențial bun, adaptat la condițiile agropedologice specifice ecosistemului.

În anii agricoli 2013-2014 și 2014 – 2015 au fost testate următoarele specii de plante: grâu, orz, secară, triticale, porumb, soia, rapiță și lucernă.

Figura 2.8 Aspecte din campul experimental

2.3.2 Caracterizarea zonei experimentale

Studiile au fost efectuate la ferma Lunca din Insula Mare a Brăilei, zonă ce este special amenajată pentru loturile de testare a soiurilor și hibrizilor.

Din punct de vedere pedologic, punctul de lucru Lunca este amplasat pe un sol gleic molic. Însușirile fizice ale solului sunt redate în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2 Însușirile fizice ale solului gleic, molic din Insula Mare a Brăilei

(sursă: INCPA București)

Din datele redate în tabel se poate observa că solul se caracterizează printr-un regim aerohidric favorabil.

Din punct de vedere chimic, solul din zona bazei de testare Lunca se caracterizează ca fiind un sol foarte bine aprovizionat cu azot (Tabelul 2.3).

Tabelul 2.3 Însușirile chimice ale solului gleic molic din Insula Mare a Brăilei

(sursă: INCPA București – citat de Buzdugan L.)

Procentul de humus pe adâncimea de profil variază între 3,2 și 4,09% iar aprovizionarea solului cu fosfor este bună.

Din cadrul culturilor care se testează la Lunca se poate observa din tabelul 2.4 că solul este favorabil pentru cultura porumbului și grâului.

Tabelul 2.4 Favorabilitatea solului pentru diferite culturi

(sursă: Buzdugan L., 2011)

2.4 Tehnologia aplicată

2.4.1. Măsuri agrofitotehnice

Măsurile agrofitotehnice aplicate au fost următoarele:

Alegerea terenului. Experiența a fost amplasată în condiții agropedologice ale zonei Lunca, zonă irigabilă.

Rotația culturii.

Rotația și fertilizarea reprezintă verigi tehnologice de bază ale agriculturii moderne, contribuind la creșterea potențialului productiv al solului. Cercetările realizate, atât în țară, cât și în străinătate, arată că prin rotația culturilor se asigură armonizarea factorilor ce contribuie la creșterea și dezvoltarea plantelor de cultură (Gheorghe Sin, Elena Partal, AN. INCDA FUNDULEA, VOL. LXXVIII, NR. 1, 2010).

În câmpul experimental, cultura porumbului în anul 2014 și 2015 a avut ca plantă premergătoare cultura de orz.

Lucrările solului. Porumbul trebuie semănat într-un sol afânat pe un strat adânc, bine mărunțit la suprafață, cu rezervă mare de apă și curat de buruieni.

Aceste cerințe se realizează acordându-se o atenție deosebită pregătirii terenului, cu mult timp înaintea semănatului.

Asigurarea condițiilor optime pentru semănatul și răsărirea culturii precum și pentru activitatea biologică a solului, revine în mare parte lucrărilor solului.

În câmpul experimental au fost efectuate atât în anul agricol 2013-2014 cât și 2014-2015 următoarele lucrări:

imediat după recoltarea plantei premergătoare s-a efectuat lucrarea de dezmiriștire după care în toamnă s-a aplicat o erbicidare cu Rondup;

în toamnă imediat după erbicidare s-a lucrat solul cu Tiger-ul, lucrare ce a fost realizată concomitent cu fertilizarea;

pregătirea patului germinativ s-a efectuat în primăvară cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili.

Fertilizarea

Fertilizarea câmpului de experiența a fost efectuată cu un total S.A. de 287 kg/ha din care 181 kg/ha N, 78 kg/ha P și 28 kg/ha S.

La bază au fost administrate complexe 18:46:0 în doză de 100 kg/ha iar ca îngrăsământ starter s-au administrat 70 kg/ha sulfat de amoniu și 70 kg îngrășământ complex 18:46:0.

Pe perioada de vegetație s-a administrat uree în doză de 270 kg/ha iar la fertirigare s-au administrat 50 kg/ha sulfat de amoniu;

Semănatul

Semănatul s-a executat în condiții optime, în câmpul de experiență, fiind efectuat în data de 24 aprilie în anul 2014 și 21 aprilie în anul 2015, cu semănătoarea Maestra (fig. 2.9).

În ambii ani agricoli au fost utilizate 80.000 bg/ha la hibrizii PR32F73 și KWS Konsens, în timp ce la hibridul Olt s-au utilizat 20 kg.

Figura 2.9 – Semănatul culturii de porumb

Sămânța folosită în cadrul experienței, a fost tratată cu fungicidul Maxim XL 035 FS, în doză de 1 l/t, împotriva fuzariozei (Fusarium verticillioides) și a căderii plăntuțelor (Pythium spp.), și cu insecticidul Sentinel Syn, în doză de 8 l/t de sămânță, împotriva viermelui sârmă (Agriotis spp.) și a gărgăriței frunzelor (Tanymecus dilaticollis).

Densitatea culturii

Densitatea culturii este considerată cel mai important element tehnologic de cultură și poate influența uneori starea fitosanitară a porumbului.

Este bine cunoscut faptul că prin creșterea densității la semănat, numărul de știuleți mici și mijlocii cresc, iar plantele dovedesc o sensibilitate accentuată la cădere.

Densitatea optimă este starea de echilibru în competiția plantelor pentru hrană, lumină, apă și substanțe nutritive, care reprezintă principalii factori ce hotărăsc mărimea acestei.

Densitatea culturii în câmpul experimental, a fost pentru hibrizii de proveniență străină de 80.000 bg/ha în timp ce la semănarea hibridul românesc s-a utilizat o cantitate de 20 kg/ha în ambii ani agricoli.

Distanța între rânduri

Creșterea densității de semănat determină reducerea distanței între plante pe rând.

Schema utilizată în câmpul experimental a fost efectuată la o distanță de 70 cm între rânduri, deoarece o îndesire a plantelor ar determina auto-stânjenirea frunzelor (fig. 2.10).

Figura 2.10 Aspecte din camp(foto original)

Porumbul are capacitatea de a-și orienta direcția frunzelor către interiorul intervalului pentru a putea utiliza cât mai intens lumina.

Adâncimea de semănat

Datorită condițiilor optime din perioada semănatului, adâncimea de semănat din cadrul câmpului experimental a fost de 5 cm la toți hibrizii.

Combaterea buruienilor

Prin natura lor plantele de porumb sunt caracterizate ca lipsite total de posibilitățile de a concura cu buruienile. Datorită creșterii lente din primele 4-6 săptămâni și a numărului de indivizi, 5-6 plantule/m2 se creează încă de la început o aprigă concurență în favoarea buruienilor care, prin număr și capacitate de spațiu, apă și hrană câștigă lupta, provocând mari pagube culturilor de porumb, care variază între limite de 30–90% în funcție de gradul de infestare cu buruieni.

În fiecare variantă experimentală au fost urmărite și observate un număr de 5 specii de buruieni, ponderea cea mai mare fiind a buruienilor monocotiledonate perene. Densitatea buruienilor a variat între 1-4 plante/m2, în funcție de variantă și repetiție.

Prima erbicidare s-a efectuat înainte de semănat cu Glifosat, atât în anul agricol 2013-2014 cât și în anul agricol 2014–2015, folosindu-se doza de 0,9 kg/ha.

În faza de 4 frunze la toți hibrizii s-a aplicat erbicidul Arigo în doză de 0,33kg/ha în ambii ani agricoli pentru combaterea în postemergență timpurie a buruienilor monocotiledonate anuale și dicotiledonate anuale iar la faza de 8 frunze s-a efectuat ultima erbicidare cu Principal în doză de 0,09 kg/ha pentru combaterea monocotiledinatelor anuale și perene și dicotiledonatelor anuale. Trebuie specificat folosirea adjuvantului Trend 90 în doză de 250 ml/ha ce crește eficacitatea și viteza de acțiune a erbicidelor, asigură distribuția uniformă a substanței active în plantă.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Primul tratament efectuat, împotriva dăunătorilor, în loturile experimentale a fost la apariția adulților de Diabrotica, adulți ce au depășit pragul de 5 exemplare/plantă. Doza utilizată fiind de 0,2 l/ha.

Pentru combaterea dăunătorilor de Ostrinia nubilalis, Heliothis amigera și Agrotis segetum s-a utilizat insecticidul cu acțiune sistemică locală, Coragen în doză de 0,1 l/ha.

Ultimul tratament contra dăunătorilor s-a efectuat cu Hexitiazox în doză de 0,04 kg/ha în vederea combaterii adulților de Diabrotica virgifera virgifera.

Din punct de vedere al fungicidelor s-a utilizat fungicidul Opera ca are ca substanțe active epoxiconazol și piraclostrobin în doză de 1,5 l/ha pentru combaterea Helmintosporiozei (Helminthosporium turcicum).

Irigarea

Pentru obținerea unor producții însemnate cantitativ, cuprinse între 15-20 de tone de știuleți, hibrizii de porumb consumă o cantitate de apă de aproximativ 6000 metri cubi la hectar, acest necesar fiind satisfăcut în perioada de vegetație din precipitații, din aportul freatic și din normele de irigare dupa cum se detaliază în figura 2.11 .

Figura 2.11 Necesarul de apă pe perioda vegetației la diferite culturi (Sursa:agribusiness.thediplomat.ro)

Așadar, din cele exemplificate în grafic, se constată că pentru cultura de porumb din necesarul de 6000 /ha irigației îi revin 3000 /ha, iar această normă a fost asigurată pe parcursul celor doi ani în care s-au făcut observații asupra culturii de porumb prin trei udări, cu norme ce au variat în funcție de perioada aplicării.

Recoltarea

Recoltarea s-a efectuat manual pentru 10 plante din fiecare varintă experimentală, după care restul suprafeței a fost recoltată mecanizat.

2.4.2. Materialul biologic utilizat

În ambii ani analizați s-a utilizat ca material biologic un număr de 3 hibrizi de porumb, unul produs la Fundulea (Olt) și doi hibrizi de proveniență străină (KWS Konsens și PR32F73).

2.4.2.1 Caracteristicile biologice ale hibridului Olt

Olt (fig. 2.12), este un hibrid simplu ce se caracterizează printr-o perioadă de vegetație de 135 – 138 de zile, suma unităților termice active este de 1368°, încadrându-se în grupa FAO 430. Planta prezintă o înălțime totală de 244 de centimetrii și nu lăstărește. Pe tulpină, regăsim 18 frunze erecte.

Porumbul Olt are ca punct de inserție al știuletului, zona situata la 95 de centimetrii iar știuletele porumbului prezinta bob dentat, prismatic, de culoare galben-portocaliu.

Figura 2.12 – Hibridul Olt – stadii diferite de vegetație

Știuletele are formă cilidrică-conică, de 19-20 centimetrii lungime, cu rahis de culoare roșie, și randament de boabe de 81-83 %. Greutatea medie per știulete este de 235 de grame.

Boabele au un conținut de 12,7% proteină, 70,4% amidon și 4,8% grăsimi.

Porumbul Olt se caracterizează prin buna rezistență la secetă, arsita, fuzarioza știuleților și tulpinilor, helmitosporioză și căderea și frângerea tulpinilor la maturitate.

Densitatea recomandată este de 50.000-55.000 plante/hectar la cultura neirigata. La cultura irigată se recomandă o densitate de 65.000-70.000 plante/hectar (www.seminteplante.ro).

2.4.2.2.Caracteristicile biologice ale hibridului KWS Konsens

Hibridul KWS Konsens (fig. 2.13), face parte din grupa FAO 560 (tardiv) și este recomandat datorită productivității foarte bune, având o talie înaltă, cu inserția știuletelui înaltă, știuleți masivi, cilindro-conici, bob dentat, cu conținut foarte mare de amidon și proteine.

Figura 2.13 – Hibridul Konsens – caracteristici biologice

Avantajele hibridului KWS Konsens sunt reprezentate de: productivitate

excelentă, toleranță foarte bună la secetă și arșiță, rezistență bună la frângerea tulpinilor și la bolile aparatului foliar, stabilitatea producției.

Hibridul prezintă o vigoare timpurie foarte bună, putând fi semănat timpuriu, recomandat pentru toate zonele de cultură.

Densitățile recomandate sunt în funcție de zona de cultură și de tehnologia aplicată:

la neirigat: 60.000 – 65.000 plante/ha;

la irigat: 65.000 – 70.000 plante/ha.

2.4.2.3 Caracteristicile biologice ale hibridului PR32F73

Hibridul PR32F73 (fig. 2.14) face parte din grupa FAO 600, este un hibrid tardiv, cu o excelentă capacitate de producție, adaptabilitate remarcabilă în zonele de cultură afectate de secetă și se pretează atât pentru boabe cât și pentru siloz.

Figura 2.14 Hibridul PR32F73 – Stadii de dezvoltare

Hibridul se caracterizează prin talie medie-înaltă, inserție înaltă a știuletelui, bob dentat, conic.

Avantajele acestui hibrid sunt: rezistență bună la frângere și cădere, rezistență la boli și toleranță foarte bună la secetă, se recomandă a fi cultivat în sistem de irigare.

Densitățile recomandate sunt următoarele:

la neirigat: 60.000-65.000 plante/ha;

la irigat: 65.000- 7.000 plante/ha.

2.4. Observații și determinări

Observațiile și determinările au fost efectuate atât în câmp cât și în laborator.

În timpul perioadei de vegetație s-au făcut observații și determinări cu privire la următoarele aspecte:

data apariției fiecărei faze de vegetație (când 75% din plantele fiecărei variante a ajuns la stadiul urmărit);

înălțimea plantelor / pe faza de vegetație, prin măsurarea a 10 plante, de la sol până la vârful acestora;

înălțimea de inserție a știuletelui.

În laborator s-au determinat:

lungimea știuletelui;

număr de boabe în știulete;

număr de rânduri de boabe;

greutatea boabelor/știulete;

MMB-ul;

producția de boabe pentru fiecare hibrid.

CAPITOLUL III REZULTATE ȘI DISCUȚII

3.1 Rezultate în urma determinărilor și măsuratorilor efectuate în perioda activă a vegetației

3.1.1 Rezultate privind fazele de vegetație

În câmp, s-au făcut observații cu privire la fazele de vegetație a tuturor hibrizilor atât în anul agricol 2013-2014 cât și în anul agricol 2014–2015.

Din datele înregistrate și redate în tabelul 3.1. se poate observa că perioada de vegetație a hibridului Olt a variat între 155 și 163 de zile de la semănat până la maturitatea fiziologică.

Tabelul 3.1 Fenofazele de creștere și dezvoltare a hibridului Olt

Datorită condițiilor climatice din anii analizați se poate observa că în anul agricol 2013–2014 numărul zilelor de la semănat până la răsărirea culturii a fost mai mare comparativ cu anul agricol 2014-2015, când au fost necesare doar 5 zile pentru apariția fenofazei de germinare – răsărire.

Perioada de vegetație a hibridului Olt a variat între 155 și 163 de zile.

Urmărind datele înregistrate în teren se poate observa că fenofazele de creștere și dezvoltare au avut nevoie de aproximativ aceeași perioadă de timp, excepție înregistrându-se la fenofaza de apariție a stigmatelor.

Tabelul 3.2 Fenofazele de creștere a hibridului PR37F72

Hibridul KWS în condițiile agropedologice ale Insulei Mari a Brăilei a înregistrat o perioadă de vegetație de maxim 173 de zile (tab. 3.3).

Tabelul 3.3 Fenofazele de creștere și dezvoltare a hibridului KWS Konsens

Concretizând datele redate în tabelele anterioare se poate observa că numărul zilelor de la semănat la răsărit a variat la toți hibrizii în ambii ani agricoli (Tabelul 3.4).

Tabelul 3.4 Numărul zilelor de la semănat la răsărit

Perioada de vegetație a hibrizilor analizați a variat în funcție de fiecare an agricol, astfel că hibridul Olt în anul agricol 2014 – 2015 a avut nevoie de un număr mai mic de zile pentru a ajunge la maturitatea fiziologică față de anul agricol 2013 – 2014.

Tabelul 3.5 Perioada de vegetație a porumbului din perioada studiată

Din datele redate în tabelul 3.5 se poate observa că hibridul KWS este cel care în fiecare an agricol a înregistrat perioada cea mai mare de vegetație.

3.1.2 Rezultate privind talia plantelor

Talia plantelor a fost măsurată la maturitatea fiziologică a fiecărei variante în parte în 3 repetiții, fiecare repetiție având un număr de 10 plante(Tabelul 3.6).

Talia hibridului Olt a variat între 233 și 243 cm, diferența între cei doi ani agricoli fiind de aproximativ 10 cm.

Hibridul Pioneer a înregistrat o talie ce a variat între 226 și 249 cm, media taliei fiind de 235 cm în anul agricol 2013–2014 și 248 cm în anul agricol 2014-2015.

Hibridul KWS a înregistrat o talie aproximativ egală în cei doi ani agricoli studiați.

Tabelul 3.6 Talia hibrizilor (cm)

Urmărind talia celor trei hibrizi se poate observa că aceasta a înregistrat valori mai mari în anul agricol 2014 – 2015(figura 3.1).

Figura 3.1. Talia plantelor

3.1.3 Rezultate privind punctul de inserție al știuletelui

Punctul de inserție al știuleților a fost măsurat în 3 repetiții, fiecare repetiție având un număr de 10 plante(figura 3.2).

Figura 3.2 Aspecte privind măsurătorile biometrice

Din datele obținute și redate în tabelul 3.7 se poate observa că hibridul Olt (luat ca martor) a înregistrat cea mai mică valoare a punctului de inserție, aceasta fiind cuprinsă între 66 și 67 cm în timp ce hibridul PR32F73 a înregistrat cea mai mare valoare.

Tabelul 3.7 Punctul de inserție(cm)

Distanța de la sol la punctul de inserție a știuletelui a oscilat între 67 și 77 cm în anul agricol 2013 – 2014 și între 66 și 82 cm în anul agricol 2014 – 2015, hibridul PR32F73 având punctul de inserție cel mai mare (fig. 3.3).

Figura 3.3. Punctul de inserție a știuleților

3.1.4 Rezultate privind lungimea știuleților

Dezvoltarea slabă a știuleților și posibila deformare a lor pot împiedica dezvoltarea mătăsii și, în consecință, legarea florilor.

Lungimea știuleților a variat între 18,4 și 23,6 cm, hibridul Olt (fig.3.4) înregistrând valorile cele mai mari în ambii ani agricoli.

Figura 3.4. Măsurători biometrice efectuate la hibridul Olt

Hibridul Olt și PR32F73 au înregistrat valori mai mari ale lungimii știuleților în anul agricol 2013 – 2014 în timp ce hibridul Konsens a înregistrat o medie mai mare a lungimii știuletelui în anul agricol 2014 – 2015 (tab. 3.8)

Tabelul 3.8 Lungimea știuleților (cm)

3.2 Rezultate în urma determinărilor și măsurătorilor efectuate asupra elementelor de productivitate

3.2.1 Rezultate privind umărul de rânduri de boabe pe știulete

Numărul de rânduri pe știulete este destul de tipic cultivarului, variațiile fiind relativ mici sau accidentale, astfel că rândurile sunt dispuse întotdeauna perechi pe rahis, deoarece spiculețele din inflorescența femelă (știuletele) se compun din câte două flori perechi, una fertilă și una sterilă.

În cadrul parcelelor studiate din Insula Mare a Brăilei, Centrul de Cercetare Lunca, atât hibridul Olt cât și hibrizii PR32F73 și Konsens au înregistrat un număr de 16 rânduri de boabe.

3.2.2 Rezultate privind numărul de boabe pe rând

Din datele redate în tabelul 3.9, se observă numărul boabelor pe rând a variat între 36 și 42.

Tabelul 3.9 Numărul boabelor pe rând

Din media boabelor pe rând în cei doi ani agricoli analizați se observă că hibridul PR32F73 a înregistrat cel mai mare număr de boabe, valori care au fost superioare față de hibridul Olt și hibridul Konsens în ambii ani (fig. 3.5).

Figura 3.5. Media boabelor pe rând

3.2.3 Rezultate privind numărul boabelor pe știulete

Influența numărului de boabe are un rol important în calcularea producției.

La hibridul Olt numărul boabelor pe știulete a variat între 615 și 620, cel mai mare procent de boabe înregistrându-se la hibridul PR32F73 în anul agricol 2014 – 2015 (tab. 3.10).

Tabelul 3.10 Numărul boabelor pe știulete

Urmărind media numărului de boabe pe știulete se poate observa că hibridul PR32F72 este net superior față de Olt și hibridul Konsens.

3.2.4 Rezultate privind masa a o mie de boabe (MMB)

Masa a o mie boabe are legătură strânsă cu producția, deoarece hibrizii cu masa o mie de boabe mai mare prezintă o capacitate de producție mai mare, iar datele obținute sunt redate în tabelul 3.11.

Tabelul 3.11 MMB (g)

Din probele efectuate în cadrul laboratorului de Fitotehnie, masa a 1000 de boabe a oscilat la Olt între 400 și 403 g, între 420 și 431 g la hibridul PR32F73 și între 398 și 416 g la hibridul Konsens.

3.2.5 Rezultate privind producțiile obținute

Datele privind producția obținută la hibridul Olt și cei doi hibrizi de proveniență străină au scos în evidență diferențe mari ale producției în funcție de locul de amplasare a lotului. Astfel producțiile înregistrate în cadrul loturilor micro au înregistrat valori mai mici comparativ cu producțiile din loturile macro (tabel 3.12).

Tabelul 3.12 Media producțiilor de porumb înregistrate în Insula Mare a Brăilei

Hibridul care s-a comportat cel mai bine din punct de vedere al producției în ambii ani agricoli a fost PR32F72, hibrid ce a depășit cantitatea de 15 t/ha (figura 3.6).

Figura 3.6 Producția medie a hibrizilor analizați în anii agricoli 2013-2014 și 2014-2015

CAPITOLUL IV

Concluzii

Sub aspect pluviometric și termic, anii agricoli 2013-2014 și 2014-2015 au fost favorabili pentru cultura porumbului, astfel că semănatul s-a realizat în condiții optime, acest lucru reflectându-se în perioada de la semănat la răsărire, ce a variat de la 6 zile la hibrizii Olt și PR32F73 la 9 zile la hibridul Konsens în anul 2014 iar în anul 2015 perioada de la semănat la răsărit a fost mai scurtă cu 1-2 zile la fiecare hibrid;

Referitor la perioada de vegetație, hibridul Konsens s-a evidențiat cu cea mai lungă perioadă, de 173 de zile în 2014 și 171 de zile în 2015 iar cu perioada mai scurtă de vegetație s-a evidențiat hibridul PR32F73 cu 151 de zile în 2014 și 161 de zile în 2015;

Urmărind talia celor trei hibrizi în anul agricol 2014-2015 acesta a fost mai mare în comparație cu anul 2013-2014, lider fiind hibridul PR32F73 cu o talie cuprinsă între 235-248 centimetri, iar talia cea mai mică având-o hibridul Konsens, dar aproximativ egală în cei doi ani de 225 și 226 centimetri;

Referitor la elementele de productivitate, hibridul PR32F73 s-a evidențiat favorabil privind toate elementele, iar privind media producțiilor realizate în Insula Mare acesta a depășit producția de 15 t/ha, la polul opus aflându-se hibridul Olt cu o producție de 11,2 t/ha iar hibridul Konsens a înregistrat producția de 12,3 t/ha.

BIBLIOGRAFIE

Axinte M., Fitotehnie Vol. I , Editura ˶Ion Ionescu de la Brad ˝, Iași, 2006;

Bîlteanu Gh., Bîrnaure V., Fazecaș I., Ciobanu Fl., Salontai Al., Vasilică C., Fitotehnie, Editura Didactică și pedagocică, București, 1979;

Bîlteanu Gheorghe, Fitotehnie, Editura Ceres, București, 2003;

Cosmin O., Neguț C., Sarca Tr., HS-335,primul hibrid de porumb cu proteină de calitate superioară se extinde în producție , Cereale și plante tehnice, nr. 3, AN. I.N.C.D.A Fundulea,Vol. LXXV, Volum Jubiliar, 2007;

Gâstescu P., Gruescu I.S., Județele patriei:Județul Brăila, 1973;

Hera Cr., Borlan Z., Ghid pentru alcătuirea planurilor de fertilizare, Editura Ceres, 1980;

Hera Cr., Metode de apreciere a stării de aprovizionare a solului în vederea stabilirii necesarului de îngrașăminte, București, 1980;

Ion Andronache, Dinamica mediului geografic în Balta Brăilei, rezumat teză de doctorat, Universitatea din București, 2008;

Ion Viorel, Fitotehnie, București, 2012;

Ionescu-Sisești Gh., Cultura porumbului, Editura Agrosilvică, București, 1955;

Mureșan T. și col., Cultura porumbului, Editura Ceres, București, 1973;

Negomireanu V., Cultura porumbului irigat, 1961;

Puiu Ștefan, Pedologie, Editura Ceres, 1980;

Rusu Teodor, I. Manases, Ileana Bogdan,˶ Cercetări privind comportarea hibrizilor de porumb Pioneer în diferite condiții pedoclimatice din județul Cluj˝,Agricultura-Știință și Practică, nr. 1-2(57-58)/2006

Sarca T., Cosmin O., Antohe I., Cercetăti și realizări in ameliorarea porumbului la Fundulea, AN. I.N.C.D.A. Fundulea, Vol. LXXV, Volum jubiliar, 2007;

Sin Gheorghe, Elena Partal, AN. INCDA FUNDULEA, VOL. LXXVIII, NR. 1, 2010;

Soare Aurica, Fitotehnia cerealelor și leguminoaselor pentru boabe-note de curs;

Șarpe N., Combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole, Editura Ceres, București, 1987;

Vintilă I., Borlan Z., Răuță C., Daniliuc D., Țigănaș L., Situația agrochimică a solurilor din România; Prezent și viitor; Editura Ceres, București, 1984;

Vișinescu I., Insula mare a Brăilei laborator natural și ameliorativ;

Vișinescu I., ˶Probleme ameliorative actuale ale solurilor și soluții tehnice de aplicat în exploatarea agricolă și hidroameliorativă complexă din Insula Mare a Brăilei˝, Lucrările științifice ale SCDA Brăila, Vol. V, 2009;

Zamfirescu N., Velican V., Săulescu N., Fitotehnie, Vol. I, Editura Agrosilvică , 1965;

Zamfirescu N., Velican V., Săulescu N., Safta I., Canțăr E., Fitotehnie, Vol. II, Editura Agrosilvică, 1965;

***faostat.fao.org;

***insse.ro-Institutul Național de Statistică;

***bussinesspress.ro.

*** seminteplante.ro