RECICLAREA DEȘEURILOR LEMNOASE PE VALEA MUNTELUI (JUDEȚUL BACĂU) ȘI EDUCAȚIA ECOLOGICĂ A ELEVILOR [302406]

RECICLAREA DEȘEURILOR LEMNOASE PE VALEA MUNTELUI (JUDEȚUL BACĂU) ȘI EDUCAȚIA ECOLOGICĂ A ELEVILOR

INTRODUCERE

Creșterea continuă a [anonimizat]. De-a [anonimizat] a dezvoltat noi tehnologii pentru a-[anonimizat], a dezvoltării economice. [anonimizat].

[anonimizat] a impactului negativ al deșeurilor asupra mediul și sănătatea umană au fost esențiale pentru mediul înconjurător al Uniunii Europene (UE).  Recent, conceptul de economie circulară a câștigat importanță pentru a menține resursele în societate cât mai mult posibil. Întrucât o [anonimizat]. [anonimizat] o piedică critică în multe moduri.

[anonimizat], în special în cadrul deșeurilor voluminoase livrate la stațiile de reciclare. [anonimizat], mobilier , exploatarea lemnului. Durata de viață a [anonimizat], este lungă (> 10 ani) sau foarte lungă (> 50 ani).

[anonimizat], cât și pentru recuperarea energiei .  Recuperarea deșeurilor din lemn a [anonimizat], în care sistemele de încălzire urbană se bazează substanțial pe energia din biomasă. [anonimizat]-țări pentru a încuraja utilizarea energiilor regenerabile ca un pas către o societate mai puțin dependent de combustibilii fosili . [anonimizat] o abordare economică circulară la deșeurile din lemn va rezulta o cascadă a [anonimizat]. [anonimizat]; [anonimizat] / reciclat pentru alte aplicații materiale; și, [anonimizat] .

Cea mai mare utilizare a deșeului din lemn este producția sa pe plăci aglomerate ([anonimizat]), care implică uscarea și mărunțirea materialului pentru a obține așchii de lemn care sunt presate ulterior împreună cu adăugarea de cleiuri sau lianți .

Utilizarea eficientă a reciclării de calitate a resurselor lemnoase trebuie să fie preferată și factorii care conduc la reducerea ciclului de viață sau pierderea funcționalității. Impuritățile din deșeurile lemnoase constituie o cheie factor care împiedică reciclarea de înaltă calitate și face ca soluția de recuperare a energiei să fie mai atractivă.

Impuritățile pot fi definite ca contaminanți chimici . [anonimizat], textile, sticlă, inerte, adezivi, vopsele, ceruri, conservanți și substanțe ignifuge . [anonimizat]e, vopsele, uleiuri, lianți, adezivi, agenți de lipire, conservanți și substanțe ignifuge. Din aceste surse pot apărea substanțe precum metalele și poluanții organici persistenți (POP);

Pentru ca resursele să fie utilizate în mod circular, prezența substanțelor chimice în produsele reziduale este, deoarece acestea pot reintra în ciclul de viață al noului produs reciclat împreună cu produsul vizat (cicluri de risc) . Prin urmare, obținerea unei circulare curate și sigure, economia se bazează pe metode de monitorizare a nivelurilor de impurități din deșeuri, identificând deșeurile contaminate și le separă înainte de reciclare.

Obiectivul acestui studiu a fost acela de a caracteriza principalele metode de reciclare a deșeurilor lemnoase aflate pe Valea Muntelui, judetul Bacau.

1.NOȚIUNI GENERALE DESPRE DEȘEURI

Ca parte naturală a ciclului de viață, deseurile apar atunci cand orice organism returneaza substațe în mediul înconjurător. Materiile de viață iau materii prime și elimină deșeuri care sunt reciclate de alte organisme vii. Cu toate acestea, oamenii produc un flux suplimentar de reziduuri de material care ar supraîncărca capacitatea proceselor naturale de reciclare, astfel că aceste deșeuri trebuie gestionate pentru a reduce efectul lor asupra esteticii, sănătății sau mediului nostru.

Deșeurile solide și fluide, periculoase și non-toxice sunt generate în gospodăriile, birourile, școlile, spitalele și industriile noastre. Nici o societate nu este imună la problemele de zi cu zi asociate cu eliminarea deșeurilor. Modul în care se gestionează deșeurile depinde adesea de sursa și caracteristicile lor, precum și de orice reglementări locale, de stat și federale care guvernează gestionarea acesteia. Practicile diferă, în general, între reședințe și industrii, în zonele urbane și rurale și pentru țările dezvoltate și în curs de dezvoltare.

Fig.1 Depozitarea deșeurilor în gropi neecologice

1.1. Caracteristicile si clasificarea deșeurilor

Fiecare persoană generează aproximativ 3 kilograme deșeuri menajere pe zi. Din acestă cauză in jur de 1,7 kilograme sunt colectate de municipalitate iar restul sunt transformate prin alte mijloace.

Compoziția lor variază mult de la o localitate la alta, în funcție de anotimp, de poziția geografica, de gradul de dezvoltare a societății si nivelul de viață. Deoarece compoziția deșeurilor este variabilă în timp, este necesară determinarea compoziției medii pe ani, sezoane, tări. Ecosistemele sunt sisteme auto-organizate în așa încât toate resursele sunt utilizate cu maxim de eficiență pentru a nu rămâne nici o resursă neutilizată. Sistemele ecologice sunt capabile să recicleze si să utilizeze resursele eficient, însă factorul antropic perturbă toate procesele din ecosistemele naturale. In afară de această situație, deșeurile activităților umane se acumulează în mare masură, neputând fi reintroduse în ciclurile biogeochimice în ritmul în care sunt produse. Acest fapt impune adoptarea politicilor coerente însoțite de eforturi economice și sociale în vederea unei utilizări raționale a resurselor naturale. Producția și utilizarea resurselor variază semnificativ de la o țară la alta. Conform statisticilor EEA (European Environment Agency), se consideră următoarele sectoare economice cu impact asupra mediului: furnizarea energiei electrice, serviciile de transport și agricultură, apa, gaze, mineritul, construcțiile precum și diferitele activități industriale au un impactcrescut asupra Capitalului Natural. Cu privire la eficiența utilizării resurselor pe cap de locuitor, aceasta variază , fiind de câteva ori mai mare în Europa de Vest și Centrală față de Europa de Sud Est. Grav este faptul că se preconizează o creștere a utilizării resurselor spre anul 2020, iar consumul pe cap de locuitor este în creștere în toate țările europene, atingând în țările din Europa de Vest și Centrală un nivel aproximativ de patru ori mai mare decât din Estul Europei. Această situațiese datorează gradului de dezvoltare socioeconomice ale țărilor respective. Consumul și producția, cât și utilizarea resurselor implică activități în urma cărora rezultând deșeurile. După cum se observă, generarea deșeurilor este corelată cu activitățile de producție si consum, fapt ce nu poate fi evitat, dar se pune problema a deteriorării mediului, epuizării resurselor, și mai ales a prosperității speciei umane. Problema deșeurilor poate fi abordata utlizând metodele ce cuprind toate etapele ciclului de viață ale deșeurilor, o abordare integrată, respectiv studiul deșeurilor pornind de la generarea produselor pană la depozitarea lor ca deșeuri. În gestionarea deșeurilor se întâlnesc probleme foarte complexe, care necesită înlănțuirea acțiunilor coordonate de la nivel local la cel regional, necesitatea colaborării societății civile cu autoritățile locale, cu reprezentanții guvernului și de asemenea colaborarea între state. De o vreme această problemă s-a acutizat, în special in ultimele 2 secole, s-au dezvoltat diferite metodologii, accentuându-se o abordare integrată, considerând minimizarea cantității de deșeuri, gradul de poluare provocat și mai nou, importanța deșeurilor ca materii secundare. Dar și în zilele noastre, până și cele mai dezvoltate țări întâmpină numeroase dificultăți în ceea ce privește aplicabilitatea lor. Pentru a găsi cea mai bună metodă de management al deșeurilor este importantă raportarea la o scară adecvată de timp și spațiu și trebuiesc luate în calcul efectele cumulative. Un primul pas care trebuie făcut este de a identifica principalele tipurile de deșeuri și de a le încadra într-o categorie.

Deșeurile menajere se compun din următoarele materiale: resturi alimentare, hârtie, carton, textile, lemn, plastic, cauciuc, sticlă, ceramică, pământ, cenușă, zgură. Aceste materiale componente ale deșeurilor menajere sunt grupate după caracteristicile lor principale astfel:

-materiale combustibile (hârtie, carton, textile, lemn,oase)

-materiale fermentabile (resturi alimentare, fructe, legume)

-materiale inerte (metale, sticlă, ceramică)

-materiale fine (cenușă, zgura, pământ)

Fig.2. și fig.3. Deșeuri aruncate la întâmplare

O astfel declasificare a materialelor componente ale deșeurilor oferă posibilitatea ca pe baza ponderii fiecărei categorii să se stabilească direcțiile către care trebuie îndreptate eforturile in vederea valorificării superioare a acăstora.

În urma dezvoltarii urbanistice si industriale a localităților precum și creșterii generale a nivelului de trai a populației a antrenat producerea unor cantități din ce în ce mai mari de deșeuri menajere, stradale și industriale care, prin varietatea substanțelor organice și anorganice producând deșeuri solide, rezultând procesul degradării aerobe si anaerobe de catre microorganisme să fie dificil de condus provocând poluarea aerului si apei, creând totodată probleme legate de apariția microorganismelor patogene, a rozătoarelor și altele, cu efecte grave asupra igienei publice.

In țările europene dezvoltate, deșeurile menajere au urmatoarea pondere: 16 % hartie și cartoane; 5 % metale; 6 % sticla; 39 % resturi menajere; 6 % textile;11 % plastice; 17 % alte componente.

Cantitați anuale de reziduuri menajere din diferite tări:

-Elveția = 450 kilograme/locuitor

-Ungaria = 600 kilograme/locuitor

-Anglia = 760 kilograme/locuitor

-Franța = 800 kilograme/locuitor

-India = 1060 kilograme/locuitor

-SUA = 930 kilograme/locuitor

-Brazilia = 640 kilograme/locuitor

-România = 985 kilograme/locuitor

Cantitatea deșeurilor menajere variază în funcție de: numarul populatiei, standardul de viață, felul de hrană, după condițiile climatice și după anotimpurile anului.

Deșeul industrial provenit din industrie, poate fi definit ca un material solid ori lichid cu o compoziție complexă care îl face impropriu pentru utilizarea inițială.

Deșeul are valoare economică nulă sau negativă pentru producator sau detinător.

Deșeurile sunt niște reziduuri generate din activitatea industrială a caror eliminare din ciclul productiv se asigură printr-o gestionare adecvată, și anume prin:

-recuperarea (conditionare) și /sau depozitare in vederea reciclării.

-eliminarea prin stabilizare in vederea stocării ca deșeu ultim sau prin incinerare.

Clasificarea deseurilor industriale

Conform normelor europene se disting 5 clase de deșeuri industriale stocabile:

Clasa I : Deșeuri industriale periculoase- netoxice

Clasa a II-a: Deșeuri industriale nepericulose

Clasa a III-a:Deșeuri inerte în care sunt incluse deșeurile din construcții si deșeurile solide

Clasa a IV-a: Deșeuri toxice

Clasa a V-a: Deșeuri industriale: cenușile de termocentrală, zgurile din industria metalurgică, deșeurile carbonifere .

In România, din cele 77 milioane tone deșeuri solide generate în cursul anului 1999, circa 69 milioane tone au fost deșeuri industriale.

Județele care au generat cantități mari de deșeuri in anul 1999 au fost Vâlcea, Mehedinți si Hunedoara. Alte județe mari producătoare de deșeuri industriale sunt: Alba, Prahova, Bacău, Covasna, Galați, în care generarea de deșeuri este influențată de deșeurile provenite din activitațile de tratare a minereurilor, de producere a energiei pe bază de combustibil fosil, din metalurgie sau prelucrarea țițeiului.

Aactivitățile industriale constituie surse importante de poluare, de la procesul de exploatare a materiei prime și prelucrare, până la depozitarea materialelor reziduale. Cândeste desprevorba de prelucrătoare considerăm diferitele activități de producție: din industria alimentară, industria forestieră, industria textilă, industria băuturilor. Industria energetică, cu cele două mari ramuri: producerea de energie și energetica nucleară, are un impact semnificativ asupra mediului și asupra sănatății umane. În ceea ce privește problema generării deșeurilor, în procesul de producere a energiei electrice este considerată depozitarea haldelor de steril, rezultate în urma exploatării cărbunilor, cu un impact semnificativ asupra ecosistemelor terestre, a apelor subterane dar și emisiile din procesul de rafinare al petrolului. Industria chimica, care are un potențial mare de poluare, generând compuși chimici organici și anorganici toxici. Printre aceștia se enumeră: fenoli, fluoruri, pesticide, solvenți clorurați, materiale plastice, cianuri, aldehide, care poluează toate tipurile de ecosisteme.

Deșeuri ce provin din minerit

Din extracția de minereuri rezultă diferite forme de materiale, fragmente de roci, minereuri ce nu mai sunt utilizate, zguri, care sunt depuse la gura minelor sau sunt depozitate în halde de steril. Acest tip de deșeuri sunt foarte periculoase datorită substanțelor toxice conținute, mai ales metalele grele care poluează ecosistemele terestre, apele de suprafață și cele subterane și cel mai grav este că efectele persistă timp îndelungat.

Deșeuri din construcții și demolări

Aceste deșeuri sunt, de fapt, materiale ce rămân în urma construirii, demolării, renovărilor de clădiri. Acestea reprezintă o buna sursă de materie secundară, dar din păcate nu toate țările le reciclează, ele fiind depozitate ceea ce provoacă surse de poluare. Un material foarte periculos se consideră a fi azbestul, ce provine din renovarea sau demolarea construcțiilor vechi.

Deșeuri generate din activități medicale

Deșeurile medicale infecțioase au un impact semnificativ atât asupra mediului cât și asupra sănătății umane. Sunt grupate în trei mari categorii: deșeuri infecțioase, unde intră tifoane, bandaje, manuși chirurgicale, lenjerie, etc.; deșeuri înțepătoare: seringi, ace, lamele, cuțite și deșeuri menajere: deșeuri din hârtie, carton, mase plastice, sticlă. Aceste tipuri de deșeuri trebuiesc neapărat sterilizate, mărunțite și apoi depozitate.

Deșeuri ce provin din activități agrozootehnice

Activitățile agricole generează numeroase deșeuri constituite din resturi vegetale, dejecțiile animalelor ce pot reprezenta o sursă de îngrașăminte sau pot fi folosite ca și combustibili însă numai dacă sunt gestionate corect.

Deșeuri municipale

Nu există o definiție în ceea ce privește deșeurile municipale, acestea variază de la o țară la alta, chiar și de la o regiune la alta. Conform EEA, deșeurile municipale sunt considerate a fi rezultate din gospodării, colectate de municipalități, deșeurile menajere, cât și acelea colectate de la instituții, intreprinderi mici, școli, deșeuri care sunt similare cu cele colectate de la gospodării.

Activitațile economice mari generatoare de deșeuri sunt:

-Industria extractivă = 48 milioane tone

-Producerea energiei =  8,1 milioane tone

-Metalurgie =  3,6 milioane tone

-Rafinarea țițeiului =  2,2 milioane tone

-Industria chimică =  2,1 milioane tone

-Industria de mașini, produse metalice =  1,4 milioane tone

-Agricultură , zootehnie =  1,2 milioane tone

-Industria alimentară = 0,9 milioane tone

Haldele de steril minier sunt amplasate la gurile de mină sau în apropierea carierelor, iar cele de steril uzinal – tehnologic sunt constituite în vecinătatea uzinelor de preparare, a combinatelor metalurgice sau a termocentralelor.

Fig.4 Halda de steril din Vâlcea

În România este consemnat incidentul de la mina Certej din anul 1971, cand a alunecat un iaz de decantare a sterilului uzinal peste spațiul de habitat al localitații, lasând în urma 99 de victime omenești si mari pagube materiale.

Deșeurile periculoase reprezinta aproximativ 16 % din totalul deșeurilor industriale.

Este de evidențiat masa enorm de mare a deșeurilor întâmplătoare care prin conținutul lor se încadrează în categoria deșeurilor periculoase. Evidența acestora diferă de la o țara la alta dar și de faptul că deșeurile menajere conțin deșeuri întâmplătoare (baterii, uleiuri, rașini, medicamente expirate)ce constituie sursa pericolului ce decurge de aici (poluarea inconștientă a factorilor mediului ambiant).

In urma cresterii gradului de urbanizare sau a dezvoltării economice, stresul urban și-a intensificat efectele produse asupra peisajului si a sănatății locuitorilor săi.

Prin cantitățile imense și gradul lor de toxicitate, deșeurile provenite din activitățile economico-sociale reprezintă un imens pericol pentru poluarea factorilor mediului ambiant (aer, apă, sistemul sol – ape freatice) producând dezechilibre economice.

Fig.4 Deșeuri periculoase

In zona vest europeană se estimează pentru deșeuri întamplătoare intervalul de 30-45 milioane tone pe an, iar pentr zona centrală și estică o productie anuală de aproximativ 6 milioane tone. La aceasta se adaugă alte 25-30 milioane tone de deșeuri întamplătoare produse în fiecare an pe teritoriul Federației Ruse.

Gravitatea constă în faptul că aceste deșeuri sunt depozitate, deși se impune luarea masurilor de precauție/protecție aferente si specifice deșeurilor periculoase.

Prezența elementelor întâmplătoare în deșeurile urbane, limitează posibilitatea de reciclare a acestora datorită existenței pericolului de contaminare.

Astăzi, nu mai pot fi ignorate munții de deșeuri care cresc în fiecare an cu câțiva metri. Aceste depozite neecologice deformează peisajele și poluează mediul înconjurător și csursonstituie surse însemnate de germeni patogeni ce sunt purtați de aer și ape curgătoare sau meteorice ce devin astfel vectori de transport și dispersie.  Acestora li se adaugă alți vectori cum ar fi: biologici, animale, păsări sau chiar oameni.

Deșeurile periculoase sunt cele care amenința viața și sanătatea omului. În general, vechile gropi de gunoi care sunt amplasate greșit conțin și substanțe toxice .

În fiecare an se produc în jur de 30 – 40 milioane tone de deșeuri periculoase. Aproximativ 15 % din deșeurile industriale reprezintă o gamă largă de substanțe toxice, unde unul din patru metale utilizate fiind periculoase. Industria chimicalelor organice produce mii de tone de deșeuri.

Deșeuri nepericuloase cunoscute sub denumirea de deșeuri inerte

Deșeurile inerte nu se descompun, ard sau produc orice altă reacție fizică sau chimică, nu

nu sunt biodegradabile și nu degradează alte materiale cu care intră în contact, într-o manieră

pentru a provoca poluarea mediului sau a daune sănătății umane.

Exemple: resturi de cărămizi, dărâmături, dale etc.

Deșeurile nepericuloase cunoscute sub denumirea de Bancuri de deșeuri industriale

Acestea sunt deșeuri de orice fel, atâta timp cât nu sunt nici inerte, nici periculoase. Ele sunt similare cu gunoi de uz casnic. Când vin de la companii, se numesc deșeuri industriale .

Exemple: hârtie, carton, plastic, metale, lemn, deșeuri verzi, etc.

Deșeurile industriale de tip banal pot prezenta riscuri pentru sănătate și mediul înconjurător.

Deșeurile periculoase cunoscute sub denumirea de deșeuri industriale speciale (DIS)

Aceste tipuri de deșeuri conțin substanțe periculoase pentru oameni și mediu, iar depozitarea și prelucrarea acestora sunt supuse reguli stricte privind retenția și adăpostul de ploaie.

Exemple: fixatori, dezvoltatori, solvenți, cârpe colorate etc.

Deșeuri lemnoase

Deșeurile de lemn au fost de exemplificate ca: rumeguș, brichete din lemn, cutii din lemn, ambalaje din lemn, paleți din lemn, așchii de lemn și materiale similare și include orice amestec de aceste materiale, dar nu include lemn tratat cu substanțe chimice. S-a definit deșeurile urbane din lemn ca fiind partea din fluxul de deșeuri din lemn care poate include cherestea tăiată, ramuri tăiate, păduri și copaci întregi. Componentele primare sunt deșeurile din lemn provenite din construcții și demolări, comerciale și industriale, ambalaje și transport și utilități.

Deșeurile lemnoase sunt produsele de la sfârșitul ciclului de viață, la produsele nereușite, la tăiere, la rumeguș ce rezultă din toate produsele din lemn. Aceasta exclude atât reziduurile de pădure (adesea denumite deșeuri primare din lemn), cât și organice de grădină, inclusiv ramuri, tufișuri și pomi .

Deșeurile rezultate din prelucrarea lemnului sunt influențate de diametrul buștenilor care sunt procesați, tipul de ferăstrău, specificarea produsului necesar și calificarea lucrătorilor. În general, deșeurile din industria lemnului, cum ar fi mașinile de văiat și placajul, furnirul și altele, sunt rumegușul, tăieturile, tăieturile și talpa.

Reziduurile forestiere sunt generate de operațiuni cum ar fi înălțarea plantațiilor, curățarea drumurilor de exploatare, extragerea lemnului pentru pulpă și lemn și uzura naturală. Recoltarea poate să apară subțierea în standuri tinere sau tăierea în standuri mai vechi a lemnului sau a celulozei care, de asemenea, generează vârfuri și ramuri utilizabile pentru energia din biomasă.

Rumegușul provine de la tăiere, dimensionare, în timp ce decupările și rasul sunt consecința tăierii și netezirea lemnului. În general, prelucrarea a 1000 de kilograme de lemn în industria mobilei va duce la generarea deșeurilor de lemn aproape de jumătate (45%), adică 450 de kilograme de lemn. În mod similar, atunci când se prelucrează 1.000 de kilograme de lemn în gater, deșeurile vor ajunge la mai mult de jumătate (52%), adică 520 kilograme de lemn.

Deșeurile de biomasă generate de industriile de prelucrare a lemnului includ rumeguș, tăieturi și coajă.

Reciclarea deșeurilor de lemn nu se realizează de către toate industriile din lemn, mai ales industriile mici sau mijlocii. Decupările și tăieturile sunt vândute sau folosite ca și combustibil pentru procesul de uscare a lemnului. Scoarța și rumegușul sunt de obicei arse. Lemnul rezidual provine din diverse sectoare, inclusiv arbori municipali, comerțul cu amănuntul, lemn și produse din lemn, mobilier, transport și ambalare. Majoritatea acestor deșeuri reziduale sunt amestecate, conținând contaminanți sub formă de cleiuri și rășini în plăci aglomerate și plăci fibrolemnoase de densitate medie (MDF).

Deșeurile rezultate din prelucrarea lemnului sunt influențate de diametrul buștenilor care sunt procesați, tipul de ferăstrău, specificarea produsului necesar și calificarea lucrătorilor. Sunt toate obiectele, materialul, masa materială care apare în timpul producției următoare la produsul sau în timpul deteriorării produsului, unde reutilizarea și reciclarea este obligatorie, în caz contrar sunt pericole directe sau indirect pentru mediul înconjurător.

În cursul procesului de producție pe bază de lemn există întotdeauna astfel de operațiuni care trebuie făcute pentru viitor de utilizare. Dacă aceste operațiuni fac parte integrantă din procesul de fabricație, materialul care poate apărea poate fi considerat ca produs secundar. Cu toate acestea, dacă este necesară o recuperare ulterioară pentru ultima aplicare, chiar dacă utilizarea este sigură, materialul trebuie să fie considerată deșeu până la finalizarea procesului brut. Sa constatat că este necesar să se definească ciclul de viață al deșeului / produs secundar pentru a decide metoda sa de utilizare. În acest scop, a fost introdus un nou model  bazat pe o decizie validă din punct de vedere tehnic cât și economic asigurat pentru fiecare utilizare și posibilitate de eliminare. Este necesar să se separe deșeurile din lemn în funcție derata de contaminare :

I : Lemnul prelucrat sau deteriorat care nu conține niciun fel sau o ușoară poluare.

II: Lemn lejer, vopsit, lăcuit, deteriorat. Produsul din lemn care nu conține organici halogenați sau conservanți pentru lemn.

III : Deșeuri / subproduse de lemn care conțin organice halogenate dar nu sunt tratate cu conservanți.

IV: Deșeuri / subproduse din lemn tratate cu conservanți.

V: Deșeuri de lemn poluate cu un PCB (policlorin bifenil) conținut mai mare de 50 mg / kg

1.2.1.Componența structurală a deșeurilor lemnoase

Deșeurile de lemn sunt de obicei compuse din celuloză, hemi-celuloză și lignină, cu o cantitate mică de cenușă minerală. În funcție de specie, aceste componente pot varia. În general.

Pe măsură ce lemnul este rafinat în alte forme, valoarea acestuia ca și combustibil crește. Beneficiile rafinării includ facilitarea manipulării, transportului și depozitării; durabilitate îmbunătățită; arderea cu eficiență sporită; variabilitate mai mică; și densitate energetică mai mare.

Proprietățile fizice, inclusiv umiditatea diferitelor tipuri de deșeuri lemnoase. Umiditatea este una dintre principalele proprietăți fizice ale deșeurilor din lemn și trbuie să se monitorizeze continuu.

Forma fizică a deșeurilor din lemn prezintă diferite provocări pentru recuperarea resurselor. De exemplu, dispozitivele de fixare (cuie, balamale, ganglioni) vor trebui în mod obișnuit să fie îndepărtate înainte ca deșeurile să poată fi utilizate. În funcție de natura materialului și de gradul în care este înglobat în lemn, este dificil să se automatizeze acest proces, ceea ce duce la costuri suplimentare ale forței de muncă. Îmbinările din lemn pot varia în funcție de mărime și pot include și așchii. De asemenea, particulele de praf sunt foarte variabile și variază de la particule grosiere la făină care poate prezenta un pericol pentru sănătate și / sau explozie.

Bucățile de lemn create în procesul de fabricație, care sunt inutile față de cerințe fie din cauza neregularității formei, fie a inadecvării pentru reutilizare. Colectarea, transportul și depozitarea acestui tip de deșeuri lemnoase ocupă un volum mare datorită neregulii și lipsei de uniformitate în forma sau structura materialului recuperat.

Unele forme de deșeuri de lemn, cum ar fi așchii și rumeguș, au tendința de a absorbi umezeala din aer datorită suprafeței relativ ridicate a particulelor, complicând eventual reprelucrarea acestora. Stocurile acestor materiale pot fi, de asemenea, supuse dispersiei vântului și trebuie astfel acoperite sau conținute într-un fel. Provocările inerente ale tratării deșeurilor din lemn în toate formele sale fizice diferite înseamnă că sunt necesare soluții inovatoare pentru a recupera valoarea maximă din această resursă. Soluțiile pot fi de natură tehnică și pot implica sume importante de capital. Cu toate acestea, există oportunități pentru utilizarea sinergică a deșeurilor de lemn, fie la fața locului (de exemplu, cogenerarea căldurii și a energiei electrice), fie în apropiere, în cooperare cu partenerii o planificare îmbunătățită legată de proiectarea procesului de fabricație sau de situl de stocare în sine. Conținutul de umiditate, densitatea, cantitatea de material volatil, dimensiunea particulelor și nivelul impurităților din deșeurile din lemn afectează modul în care materialul poate fi utilizat, tipul de material tehnologia de conversie a energiei regenerabile folosită și recuperarea energiei nete din aceste resurse. De obicei, deșeurile de lemn cu un conținut de umiditate mai mic de 6% necesar înainte de combustie în co-fi, dar cu până la 25% în centralele de biomasă dedicate. Forma materiilor prime pentru deșeuri lemnoase poate varia în funcție de tehnologia de conversie a energiei. Deșeurile de lemn trebuie să fie pre-tratate, cioplite, uscate sau cu un conținut de umiditate particulară conținut sau pre-amestecat cu alte surse de energie regenerabilă.

Compoziția inițială a lemnului: Lemnul de brad conține 70% carbohidrați. Conținutul de umiditate din lemn a fost de 10% iar conținutul de solide totale a fost de 90%. Conținutul mare de carbohidrați îl recomandă ca materie primă pentru obținerea de bioetanol.

Structura, aspectul și proprietățile fizico-mecanice ale produselor din lemn diferă în funcție de cele trei secțiuni principale care se pot executa:

– transversală, perpendiculară pe axa trunchiului;

– radială sau longitudinală, trece prin axă;

– tangențială, perpendiculară pe rază și tangentială la inelul anual.

Produsele din lemn au o structură microscopică și una macroscopică (anatomică).

În structura microscopică a lemnului deosebim celule de forme și dimensiuni diferite, în funcție de rolul pe care-l au: de conducere a substanței nutritive, de înmagazinare a acestei substanțe, de rezistență.

În structura macroscopică deosebim: straturile mari, măduva, duramen, alburn, cambiu, coaja, precum și: inelele anuale, razele medulare, porii .Inelele anuale sunt straturi de lemn aproximativ concentrice, formate din elemente anatomice asociate și compun cele trei zone alburn, duramen, măduvă.

Figura 2.1 Structura anatomică a lemnului

Elemente ale structurii macroscopice a lemnului

1. Măduva – partea centrală a arborelui are o culoare mai închisă decât restul

lemnului și cu proprietăți mecanice negative asupra pieselor debitante. De aceea se înlătură la debitare.

2. Duramenul- partea dintre măduvă și alburn, asigură rezistența arborelui. Are un țesut dens, rezistent și puțin permeabil pentru lichide, cu proprietăți fizico-mecanice superioare alburnului (partea dintre duramen și cambiu). Volumul duramenului în lemn diferă după

specie, el este mai dezvoltat la lemnul de foioase. La unele specii de lemn apare distinct, colorat diferit de alburn, ca de exemplu: stejar, nuc, ulm etc.

3. Alburnul – artea care se transformă cu timpul în duramen. Are un țesut rar și cu un conținut mai mare în umiditate. Servește pentru conducerea sevei și depozitarea unor substanțe nutritive în rezervă.

4. Cambiul – strat generator de dezvoltare al trunchiului, este format dintr-un singur rând de celule vii care înconjoară tulpina.

5. Coaja (scoarța) – strat cu rol de protecție și de conducere de substante nutritive. Din ea se extrag substanțe tanante și altele.

Conținutul de umiditate este mai mare pentru materialele care sunt depozitate în exterior decât pentru deșeurile de lemn care se aflau într-o zonă acoperită. După saturație, cantitatea de apă menținută de deșeurile de lemn este între 179 și 334% din greutatea inițială uscată la aer. Substraturile cu un conținut mai mare de umiditate inițială au o capacitate crescută de a menține apa. Pierderea apei prin scurgere și evaporare are loc rapid în timpul perioadei inițiale de 48 de ore . Timpul necesar pentru ca probele să ajungă la o stare uscată la aer variază între 600 și 900 de ore.

Pentru așchii de lemn, capacitatea de menținere a apei și timpul necesar pentru a ajunge la starea uscată în aer au fost legate de conținutul inițial de umiditate și de dimensiunea particulelor . Particulele mai mici (<10 mm) au o umiditate semnificativ mai mare (P <0,001) și necesita mai mult timp pentru a reveni la starea uscată la aer (aproximativ 780 de ore) în comparație cu așchii > 25 mm (aproximativ 400 ore). Din speciile lemnoase, așchiile de brad conțin mai puțină apă după saturație și reven la greutatea uscată în aer după aproximativ 200 de ore, indiferent de dimensiunea acestora.

1.2.2. Compoziția chimica a deșeurilor lemnoase

Luând în considerare aspectele privind structura și proprietățile lemnului din deșeuri, precum și protecția mediului, denotă o mare importantă cu care se confruntă umanitatea. Transformările care au loc la nivel global in ceea ce priveste mediul înconjurator impun găsirea unor solutii pentru mentinerea echilibrului ecologic al planetei.

Pădurile acopera 30 % din suprafața terestră a globului. Suprafața forestieră era în 2005 de patru miliarde de hectare, cu o treime mai puțin decât la începuturile agriculturii, acum 10.000 de ani. În urma activtaților de defrișare sunt lăsate în urmă cantitați uriașe de deșeuri lemnoase care prezintă un risc ridicat din prisma poluarii cu substanțe organice descompuse. Celuloza este antrenată de ploi în râuri si lacuri cu efecte devastatoare asupra faunei acvatice. Deșeurile din silvicultură și industria lemnului se încadrează în sectorul deșeurilor vegetale organice biodegradabile și/sau combustibile cu impact nefavorabil asupra mediului.

PH-ul de deșeuri lemnoase variază între 3,3 și 6,6 .

Lemnul uzat este un material extrem de complex în ceea ce privește compoziția chimică și materială. În plus, poate conține atât substanțe chimice, cât și substanțe care pot compromite calitatea sa.

Contaminanții  sunt fracții materiale care pot fi în principal separate de deșeurile lemnoase, de exemplu prin sortare sau prin utilizarea unor procedee mecanice cum ar fi cernerea, separarea magnetică sau distribuția curentului turbionar . Principalii contaminanți sunt materialele plastice, metalele și betoanele. În general, contaminanții pot reprezenta până la 1-2% (în greutate) din deșeurile lemnoase.

Contaminanții chimici provin din agenți care au fost utilizați pentru a trata lemnul pentru a-i extinde durata de viață sau pentru a preveni deteriorarea fizică și infestarea dăunătorilor , dar și pigmenții utilizați în vopsele. În principiu, acestea nu pot fi separate mecanic de sursa principală.

Conservatorii de lemn contribuie în mare măsură la conținutul de Cu, Cr și As din deșeuri lemnoase, datorită utilizării pe scară largă a așa-numiților conservanți , utilizați pe scară largă pentru tratarea lemnului. Acoperirile, cum ar fi pigmenții, sunt principalele surse de Pb, Co, Zn și Fe, în timp ce conținutul său de N se datorează în principal adezivilor. Materialele anorganice, cum ar fi cărămida și betonul, pot deteriora cazanele, Cl din plasticul din PVC cauzează coroziune în întregul sistem, iar Zn joacă un rol important în zgâriere . Unii contaminanți ai deșeurilor lemnoase precum Cl, Cu și Fe pot promova formarea poluanților organici persistenți (POP) cum ar fi dioxinele și compușii asemănători dioxinelor în timpul arderii . Prezența contaminanților cu urme de metale în combustibilii din deșeuri compromite calitatea cenușii obținută ca produs secundar din combustie. Următoarele metale cu volatilitate scăzută (Ni, Cr ) ajung, în principal, în cenușă de jos, împreună cu niște nutrienți (Ca, Mg sau P), care împiedică utilizarea lor ca îngrășământ sau în soluri forestiere și agricole . Următoarele metale cu volatilitate mai mare Zn, Cd, Hg sau As se termină în principal în cenușă zburătoare și sunt legate de efectele asupra sănătății. Asemenea probleme pot fi ameliorate prin pre-sortarea deșeurilor din lemn de la sursă, care poate îmbunătăți considerabil calitatea combustibilului atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al mediului. De exemplu, cea mai mică fracție (dimensiunea particulelor <4  mm) a deșeurilor din lemn conține adesea cantități mari de specii problematice din punct de vedere ecologic cât și tehnic, cum ar fi metalele grele și Cl. Cel puțin în unele cazuri, conținutul de contaminanți al combustibilului a fost redus semnificativ prin cernerea sa și eliminarea fracțiunii fine pentru a obține un combustibil de calitate superioară.

1.2.4. Impactul deșeurilor lemnoase asupra mediului înconjurător

Alegerea dintre metodele de gestionare a deșeurilor lemnoase are un impact puternic asupra mediului dincolo de granițele instalației de procesare sau depozitare unde sunt expediate deșeurile de lemn.  La aceste efecte trebuie să examinăm întregul ciclu de viață al produselor din lemn de la creșterea copacilor până la punctul în care produsele din lemn devin deșeuri generate în timpul activităților de construcție și / sau demolare.

Acest ciclu de viață incepe cu sechestrarea carbonului și a altor substanțe în copaci în timpul

creșterii. După recoltare, lemnul devine o materie primă pentru fabricarea cherestelei și pentru a produce placaj si plăci de OSB. Aceste produse din lemn sunt utilizate în activitățile de construcție, porțiunea devine resturi ca rezultat al formării lemnului pentru încorporarea în structuri. După un timp, porțiunea majoră rămasă devine, de asemenea, resturi atunci când structurile sunt dezmembrate în timpul activităților de demolare.

Reutilizarea resturile de lemn care poartă carbonul din timpul creșterii arborilor. Acest carbonul stocat oferă o compensare a emisiilor de carbon generate de transport. Reutilizarea lemnului restant păstrează, de asemenea, o cantitate suplimentară de carbon sechestrat.  Există un raport de aproximativ 2 la 1 între conținutul total de carbon luat

în recoltele de copaci și cantitatea de carbon care rămâne în lemn fabricat pentru produse. Opțiunea de reutilizare este unică pentru a nu schimba caracteristicile deșeurilor din lemn așa încăt lemnul să poată fi utilizat pentru aceleași lucruri pentru care produsul din lemn a fost fabricat inițial. În toate opțiunile implică distrugerea produsului lemnos, astfel încât să nu mai poată fi folosit pentru scopul original. Aceste opțiuni implică măcinarea deșeurilor în jetoane, fie îngroparea lor într-un depozit unde se supune biodegradării. Ca urmare, trebuie să fie produse noi din lemn fabricate pentru a înlocui produsele distruse. Acest lucru duce la emisii de la fabricarea lemnului din lemn în produse noi.

Generarea deșeurilor lemnoase

Reziduurile generate din industria produselor forestiere pot fi împărțite în două părți, ceea ce rezultă din recoltarea și extragerea buștenilor din pădure și care, în general, nu este considerat util pentru o prelucrare ulterioară, și cel care este generat de industria forestieră în timpul procesului de producere a lemnului, placajului, plăcilor aglomerate și altele asemenea, și anume:

Sursă

Tip de reziduuri

Deșeurile lemnoase provin în primă fază din activitățile de exploatare forestiera de unde rezultă ace/frunze, radacini, crengi , scoarță decojită, rumeguș cât și reziduuri sau deșeuri care sunt generate la fabricarea produselor din lemn și depind de mai mulți factori, începând cu proprietățile lemnului până la tipul, funcționarea și întreținerea instalației de prelucrare. Procesoarele de prelucrare a lemnului sunt definite ca întreprinderi care fabrică produse din lemn provenind din cherestea, bușteni parțial fabricați sau reziduuri rezultate din fabricarea produselor din lemn brut.

1.3.1. Cauze si domenii de generare

Există patru surse de deșeuri urbane din lemn: Comerciale și industriale , Construcții și Demolare , Paleți și Ambalare și Utilități.

Comerciale și industriale. Activitățile comerciale și industriale care generează deșeuri lemnoase includ cele legate de fabricarea produselor cum ar fi: tamplărie, componente structurale, mobilier, paleți și ambalaje de transport, cherestea, plăci de construcție și panouri. Producția deșeurilor din lemn , în special din produse din lemn fabricate, se datorează, în principal, activităților esențiale de afaceri. Activitățile esențiale ale activității comerciale includ, dar nu se limitează la metode utilizate pentru tăierea, rindeluirea și șlefuirea, care creează rumeguș, rumeguș și tăieturi, cele mai multe fiind eliminate în depozitele de deșeuri. Fabricarea produselor din lemn conform cerinței clientului, atunci când se lucrează cu produse din panouri din lemn cu dimensiuni fixe, mărește cantitatea de tăieturi create. Acest lucru este valabil mai ales atunci când se fabrică suprafețe / produse circulare sau curbe. În plus, costul forței de muncă raportat la costul produselor din lemn este de așa natură încât este adesea mai simplu să renunți la un produs defect decât să îl reprocesați. În plus, comandarea produselor din lemn este în mod obișnuit dezirabilă în comparație cu pierderile de materiale, ceea ce facilitează în continuare generarea mai mare a deșeurilor. În unele întreprinderi, este dificil să se dispună dimensiunile lemnului care se leagă îndeaproape de dimensiunile produsului, creând pierderi suplimentare în decupaje, deoarece lemnul este redus la dimensiunea necesară pentru producție. Prezentele metode de fabricare și aplicare a lemnului vor continua să genereze cantități semnificative de deșeuri din lemn dacă tehnicile de prelucrare rămân neschimbate.

Construcția și demolarea. Deșeurile din construcție și demolare includ materialele generate de proiectele de clădiri rezidențiale și comerciale. Deșeurile sunt generate prin construirea, întreținerea, renovarea sau demolarea mediului construit.

Deșeuri de ambalaje din lemn. Ambalajul din lemn este unul dintre tipurile de deșeuri acoperite de responsabilitatea producătorului. Aceste deșeuri sunt incluse în deșeurile municipale și deșeurile lemnoase raportate pentru fiecare sector specific. Producătorii de deșeuri de ambalaje din lemn trebuie să raporteze anual cantitățile de deșeuri introduse pe piață către o autoritate națională. Ambalajul din lemn este utilizat în principal în transportul marfurilor.

Deșeuri de lemn generate în construcții. Deșeurile din lemn pentru construcții sunt generate în primul rând de construcția de clădiri. Construcția de clădiri cuprinde construcții noi, renovate și demolate. Statistici Finlanda pregătește un rezumat al deșeurilor din lemn

cantitățile generate de activitățile de construcție și de demolare. Deșeuri de lemn pentru construcții reprezintă 4,2% din deșeurile de lemn generate de toate sectoarele. Întrucât lemnul reprezintă un procent destul de mare în materiale de construcție, atingerea acestui obiectiv este o provocare. Deșeurile lemnoase din construcții și demolări sunt adesea murdare și altfel nepotrivite pentru reciclare. Materiale din lemn provenite din tratarea suprafețelor caracteristice construcțiilor și a elementelor de fixare metalice, amplu, care le împiedică reutilizarea și reciclarea. Reutilizarea și reciclarea în construcție, acestea sunt de asemenea limitate de cerințele de calitate stabilite pentru materialele de construcție.

Din aceste motive, deșeurile de lemn sunt utilizate în principal pentru recuperarea energiei. Această metodă este considerată drept o opțiune justificată pentru promovarea utilizării surselor regenerabile de energie și reducerea utilizării combustibililor fosili.

1.3.2. Măsuri de prevenire a generarii deșeurilor lemnoase

Lemnul este un material excelent din punct de vedere funcțional, ecologic și estetic. Este regenerabil, poate fi refolosit și reciclat în anumite aplicații și este biodegradabil în altele, fiind utilizat sub diferite forme în producția unei game largi de produse, precum și ca sursă de energie. Lemnul reprezintă o parte importantă din activitatea economică a comercianților cu amănuntul. Lemnul și fibrele pe bază de lemn sunt utilizate în produsele pe care aceștia le vând (de exemplu, mobilă, materiale pentru bricolaj și construcții, papetărie, cărți, accesorii de bucătărie, hârtie igienică – șervețele de hârtie etc.), în ambalarea produselor (ambalare primară: de exemplu, cutii pentru băuturi; ambalaj secundar și de transport: de exemplu, cutii din carton), în materialele de comunicare (de exemplu, broșuri și cataloage) și în documentare.

1.4.2. Colectarea deșeurilor lemnoase

Colectarea deșeurilor
• sisteme de pubelă
• coșuri și tomberoane de gunoi
• pubele mari și containere pentru deșeuri (utilizate la colectarea deșeurilor menajere și a materialelor reciclabile din domeniul casnic)

Sisteme de containere speciale pentru materialele reciclabile:
• containere de colectare pentru sticlă;
• containere de colectare pentru hârtie;
• containere de colectare pentru dozele de aluminiu si conserve metalice.

Metode de colectare
• colectarea în punct de colectare;
• colectarea din poartă în poartă.

Moduri de colectare
• colectarea în amestec;
• colectarea selectivă.

Procedura de colectare
• procedura de colectare prin golirea pubelei;
• procedura de colectare prin schimbarea pubelei;
• procedura de colectare în saci de unică folosință.

1.4.3.Transferul si transportul deșeurilor lemnoase

În ceea ce privește colectarea și transportul, numeroase studii reprezintă potențialul de încălzire globală, este un indicator care măsoară efectul de seră produs de cele trei gaze considerate: CO2 , CH4, N2O și include atât gradul de interacțiune cu radiația infraroșie, cât și perioada de staționare în atmosferă până ce dispare. Este nevoie de a creea un sistem de colectare și tratare eficient care reduce cantitățile de deșeuri evacuate, reciclează resursele din deșeuri într-o măsură maximă posibilă și reduce cantitățile de deșeuri care sunt arse și depozitate sau îngropate.

Procesele de colectare și transport ale sistemelor de gestionare a deșeurilor țin de următoarele:

1. tipurile de vehicule pentru colectare, emisiile și costurile;

2. tipul sistemului de colectare: sistemul mixt, sistemul din ușă-n ușă care colectează de la fiecare gospodărie și sistemul stațiilor de colectare;

3. colectarea cu pre-sortare;

4. alte sisteme de colectare: colectare grupată cu puncte de colectare, colectare făra puncte de colectare, doar puncte de colectare;

5. taxe pentru servicii: sistemul forfetar, plăți pentru sisteme suplimentare, plăți simple.

În urma analizei au ajuns concluzia că folosirea unor vehicule cu consum mic pentru colectare și transport, pe baza unui sistem de colectare grupată, cu stații de colectare și cu plată simplă a taxei pe servicii reprezintă cea mai bună soluție. Pentru minimizarea impactului transportului și colectării deșeurilor sunt necesare următoarele: colaborarea între autoritățile vecine în ceea ce privește utilizarea resurselor (vehiculele de transport, echipajul, depourile); amplasarea depourilor de vehicule pentru transport în apropierea depozitelor de deșeuri și nu în apropierea locuințelor, colectarea săptămânală alternativă. Aceste strategii au mari avantaje în ceea ce privește scurtarea distanței parcurse, economisirea resurselor necesare cât și a timpului, implicit minimizarea impactului asupra mediului. Când vorbim despre transportul deșeurilor trebuiesc luate în considerare și tipurile de deșeu. Comparând reciclarea deșeurilor care necesită un transport pe distanță mare și depozitarea deșeurilor, care nu necesită un transport pe distanțe foarte mari, transportul nu afectează mediul în strategiile de reciclare.

Caile de transport al deșeurilor sunt: transportul rutier, transportul deșeurilor pe căi feroviare, transportul pe căi navale și transportul deșeurilor în stațile de transport.

1.4.4. Depozitarea deșeurilor

După cum se observă, depozitarea deșeurilor este o metoda mai puțin acceptată, din pricina efectelor negative pe care le are asupra mediului, cum sunt: emisiile de metan cu poluare atmosferică, emisiile de levigat cu poluarea solurilor, a apelor subterane și mai ales pierderea resurselor. Din nefericire, mai există țări care au ca principală metodă depozitarea deșeurilor, cea mai veche metodă în ciuda numeroaselor eforturi și instrumentelor folosite de UE. Depozitarea deșeurilor se poate face în gropi de gunoi deschise, depozite convenționale cu arderi, depozite cu recuperare de energie, depozite bioreactoare standard sau cu tratare semiaerobă. În toate aceste cazuri, depozitarea necesită mai multe operații: colectarea, transportul deșeurilor la depozite, depozitare directă sau pre-tratare. Cu privire la colectarea deșeurilor ce urmează a fi depozitate, fie depozitare directă, fie cu recuperare energetică, se evidențiază importanța sortării deșerilor pe fracții organice cât și alte fracții cum ar fi hârtia, plasticul și metalele sunt la fel de importante. S-a evaluat impactul asupra mediului pentru cazurile în care în depozite (ce presupuneau recuperare energetică) erau depozitate deșeuri pe diferite fracții individuale (organice, hârtie, plastic, metale, sticlă, deseuri combustibile și necobustibile) și fiecare dintre acestea având un impact diferit, beneficiile de mediu erau diferențiabile, cu toate că deșeurile organice depozitate produc emisii de metan în cantități foarte mari, gaz cu efect de seră care poate fi recuperat și utilizat; cât despre deșeurile din hârtie, acestea produc emisii de carbon și după o sută de ani. Această problemă trebuie să fie inclusă atunci când sunt considerate opțiuni alternative în strategiile de management al deșeurilor, de exemplu, reciclarea și incinerarea. Emisiile depozitelor de deșeuri diferă în funcție de categoriile de deșeuri, pot fi reprezentate de emisii atmosferice și levigat. După ce deșeurile sunt transportate la depozit, acestea urmează a fi supuse tratamentelor mecanice: mărunțire, sortare, curățare, respectiv compactare. Tehnicile de mărunțire sunt diferite în funcție de proprietățile fizice ale deșeurilor, de scopul mărunțirii. Se poate evidenția mărunțirea prin lovire, care se poate face cu ajutorul morilor cu ciocane, concasoarelor percutante, cât și mărunțirea prin tăiere cu ajutorul morilor cu cuțite, tăietoare sau raspel cu sită. Metodele de sortare a deșeurilor constă în: sortarea dimensională (sită tambur, sită cu vibrație, separator balistic, sită plată cu disc), sortarea densimetrică (separator rotativ cu curent de aer, instalație de aspirare), sortarea magnetică (cu ajutorul separatorului magnetic sau a separatorului cu curenți turbionari), sortarea optică și sortarea manuală. Curățarea deșeurior se poate face prin spălare în tamburi sau purificare mecanică . Compactarea se poate realiza cu prese operate mecanic sau hidraulic, este o tehnică ce își găsește întrebuințare și în presarea deșeurilor ce vor fi utilizate ca și combustibil alternativ .

1.4.4. Depozitele de deșeuri și impactul lor asupra mediului

Depozitele de deșeuri reprezintă spații pentru eliminarea finală a deșeurilor. Ele pot fi proiectate pe sol fiind construite din beton, forând în sol sau subteran. Depozitele de deșeuri pot fi clasificate după tipurile de deșeuri ce trebuiesc eliminate: depozite pentru deșeuri nepericuloase, depozite pentru deșeuri periculoase și depozite pentru deșeuri inerte. În conformitate cu normele impuse de UE, depozitele de deșeuri sunt obligate să îndeplinească anumite condiții în vederea obținerii beneficiilor ecologice cât și economice, în ceea ce privește: proiectarea, amplasarea, construcția, exploatarea, închiderea și monitorizarea post-închidere. Cu toate acestea, depozitele de deșeuri sunt din ce în ce mai greu acceptate în strategiile de management, datorită faptului că ele reprezintă o eliminare finală a deșeurilor, mai bine zis pierderea definitivă a resurselor, de aceea se impune cu ajutorul diferitelor instrumente economice, legale, adoptarea altor strategii. În același timp se practică promovarea avantajelor construirii depozitelor cu recuperare de biogaz, care reduc semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră și contribuie la economisirea resurselor. Conform cercetărilor , proiectarea acestor depozite trebuie să țină cont de categoria și cantitatea de deșeuri ce vor fi depozitate, de spațiu, de posibilitățile de reconstrucție și utilizare a terenurilor pe care au fost amplasate depozitele. Amplasarea depozitelor se face pe baza unei analize ce conține: criterii geologice, pedologice, și hidrogeologice, climatice, economice și unele criterii suplimentare, criterii importante din punct de vedere al reducerii impactului asupra mediului. În componența unui depozit intră: echipamente pentru curățarea roților vehiculelor, birourile administrative, garaje, spații de parcare a vehiculelor, instalații pentru tratarea levigatului cât și și pentru colectarea și evacuarea gazului de depozit, zone pentru depozitarea deșeurilor, drumuri interioare, facilități în verificarea deșeurilor și laboratoare, echipament de recepție și cântărire, poartă de acces și sistem de pază. În exploatarea depozitelor sunt necesare condiții specifice ce trebuiesc îndeplinite în legătură cu : metodele de descărcarea și de depozitarea deșeurilor, nivelare și compactare, acoperire zilnică, delimitare a zonelor de lucru, prin celulele de descărcare și prin marcajele temporare, procedura de acceptare a deșeurilor la depozitare, permanenta verificare a stării componentelor, auto-monitorizarea emisiilor și controlul levigatului și a gazului de depozit. Închiderea și monitorizarea post-închidere a depozitelor de deșeuri se referă la sistemul de acoperire care este format din: stratul pentru acoperirea deșeurilor format din geotextil , stratul pentru colectarea și evacuarea gazului de depozit, stratul de impermeabilizare format din argilă sau geomembrană, stratul pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale, stratul de sol vegetal. Sistemul de monitoring post-închidere trebuie să monitorizeze: analiza calității și cantității levigatului, a gazului de depozit, analiza apelor de suprafață și subterane și a concentrațiilor specifice de polunți din sol. Respectarea normelor anterioare pare să fie de mare eficiență cu privire la beneficiile de mediu, însă aceasta depinde de o serie de tipul de depozit, care are o importanță semnificativă. În ciuda faptului, este imposibilă eliminarea depozitelor de deșeuri, fiindcă unele materiale sunt termodinamic imposibil să se recicleze. De asemenea, depozitarea deșeurilor pare fi cea mai avantajoasă metodă în cazul deșeurilor din mase plastice, nefiind biodegradabile deoarece nu pot fi tratate eficient prin alte metode, iar depozitarea lor produce emisii de gaze în cantități infime în comparație cu incinerarea. Dezvoltarea noilor tehnologii, poziționează depozitele în vederea stabilizării deșeurilor, reducerea poluării și pentru producerea energiei electrice din biogazul colectat, depozitele de tip bioreactor. Depozitele sunt clasificate în două tipuri: depozitele tradiționale, care presupun stabilizarea și izolarea deșeurilor, utilizând două mecanisme de gestionare: depozitarea simplă și cea de recuperare de biogaz; depozitele tip bioreactor, care favorizează grăbirea procesului de degradare al deșeurilor, creșterea umidității în deșeuri cât și a cantității de biogaz recuperat se datorează prin recircularea levigatului pentru a reține microorganismele.

1.4.5 Reciclarea si valorificarea deșeurilor lemnoase

Metoda reciclarii vizează doua aspecte importante: eficiența folosirii resurselor și impactul asupra mediului. Deșeurile nu trebuie să mai reprezinte, în ziua de astăzi, acel rău inevitabil, ci o sursă importantă de resurse secundare, tocmai de aceea s-a început promovarea reciclarii și numeroasele avantaje cu privire la utilizarea durabilă a resurselor, de asemenea deșeurile reprezintă o sursă regenerabilă de energie. Conform normelor europene, metoda reciclării poate consta în: reutilizarea energiei rezultate în urma reciclării materiilor. Reciclarea materială vizează înlocuirea resurselor primare cu materialele din deșeuri. Se evidențiază reciclarea materialelor o metodă ce include reciclarea materiilor și reciclarea biologică cu compost prin proces aerob și fermentare prin proces anaerob. Numeroase statistici au dovedit faptul că reciclarea materială a deșeurilor formate din hârtie și carton, are avantaje în sectorul eficienței energetice. Reciclarea deșeurilor presupune o serie de activități cum ar fi: colectarea și transportul deșeurilor, prelucrarea care implică sortare, mărunțirea sau compactarea, valorificarea materialelor și prelucrarea finală a acestora.

Plăci de fibre de densitate medie(MDF): Produsul din lemn este din lemn de esență moale sau din lemn de esență moale, adesea într-un defibrator, care îl combină cu ceară și aresinbinder și care formează panouri prin aplicarea unei temperaturi ridicate și presiune.MDF este mai dens decât lemn. Este format din fibre separate, dar poate fi folosit ca materiale de construcție similare în aplicarea toplywood.It este mai puternic și mult mai dens decât bordul normalparticle.

Este important de remarcat faptul că rumegușul și așchii de lemn pot fi de asemenea folosite pentru a obține lemn de rafinărie care se găsește în utilizări în ziare, țesături, prosoape și fibre.

Utilizările majore ale plăcilor aglomerate sunt pentru stocul de mobilier de bază, podeaua pentru podea, miezuri pentru uși, miezuri pentru blaturi pentru dulapuri de bucătărie și panouri de perete. În prezent, folosește sunt în principal pentru aplicații interioare; dar multe cercetări sunt în curs de desfășurare pentru a dezvolta particulele potrivite pentru aplicații exterioare.  În plus față de utilizările în plăci, rumegușul și rumegușurile lipite și îmbunătățite sunt turnate în spații de scaun, piese de mobilier etc.

Proiectele de construcții, fie mici sau mari, vor produce în mod inevitabil deșeuri de lemn. Dacă sunt eliminate corespunzător, cele mai multe deșeuri lemnoase se vor descompune în cele din urmă prin ele însele. Cu toate acestea, ele vor lăsa în continuare un impact negativ asupra mediului. În plus, transportul deșeurilor către depozitele de deșeuri consumă de asemenea combustibil și alte resurse, care lasă în continuare amprentele de carbon. Reciclarea este o soluție simplă, dar puternică pentru aceste probleme.  Există mai multe companii de reciclare care colectează deșeuri de lemn și se poate beneficia de serviciile lor. Deșeurile de lemn provin din clădiri demolate, fabrici și dărâmături, precum și construcția sau întreținerea anumitor structuri, cum ar fi clădirile, podurile și șinele de cale ferată. În mod normal, aceste deșeuri se îndreaptă direct spre depozitele de deșeuri. Cu toate acestea, timpul se schimbă, iar oamenii devin din ce în ce mai conștienți de mediul înconjurător. Acesta este motivul pentru care reciclarea a devenit o opțiune mult mai bună.

Reciclarea lemnului constă în înlocuirea resturilor de lemn vechi și uzate în ceva util din nou. Lemnul reciclat poate fi transformat în orice produs nou din lemn prin refolosire și refinisare pentru a arata nou-nouț. Unii ar putea crede că produsele reciclate nu sunt la fel de durabile, dar nu pot fi mai departe de adevăr. Produsele care sunt fabricate din lemn reciclat sunt destul de rezistente și pot dura foarte mult timp.

Reciclarea lemnului ajută la reducerea impactului negativ asupra mediului, deoarece reduce necesitatea tăierii copacilor. Lemnul vine dintr-o sursă finită. Dacă tăierea acestor copaci nu este controlată, va produce efecte devastatoare asupra mediului. Reciclarea lemnului este cea mai durabilă opțiune atunci când vine vorba de producerea de produse din lemn noi. Astfel, atunci când susțineți reciclarea lemnului, ajutați și la salvarea mediului înconjurător. Acest lucru ajută, de asemenea, la prevenirea trecerii mai multor gunoaie în depozitele de deșeuri. În plus, produsele din lemn reciclat costă mai puțin decât cele care nu sunt. Acest lucru se datorează faptului că procesul de reciclare a lemnului necesită mai puțin consum de energie decât producerea de noi produse din materiale virgine. Nu este un secret cât de scumpe este podeaua din lemn de esență tare. Pe de altă parte, puteți obține același aspect și simț pentru o fracțiune din costul opțiunii pentru un produs reciclat.

Deșeurile de lemn generate la șantierele de construcție pentru case de lemn și comerciale oferă un potențial mai mare de reutilizare datorită ușurinței de separare a lemnului în timpul diferitelor etape de construcție. Cut-off-uri și resturi generate în timpul încadrării și tăiere constituie un flux de deșeuri relativ curat și omogen, care poate face o materie primă excelentă pentru producția de lemn prelucrat. Acest tip de deșeuri lemnoase reprezintă o formă extrem de dorită de material reciclabil pe care procesatorii sunt dornici să o obțină. Operațiunile de demolare generează de obicei o formă mult mai puțin dorită de deșeuri lemnoase, ca urmare a naturii lor neuniforme, compuse prin amestecarea lemnului cu alte materiale. Lemnul poate fi reutilizat, dar în general are o valoare redusă și este destinat utilizărilor cum ar fi combustibilul pentru boilere sau materia primă pentru mulci. Deoarece activitățile de demolare generează mult mai mult deșeuri pietonale decât cele de construcție, costurile de eliminare reprezintă o parte mult mai mare a cheltuielilor de exploatare. O opțiune dezirabilă pentru gestionarea deșeurilor din lemn ar fi refolosirea elementelor arhitecturale structurale.

Fabricarea lemnului compozit din deșeuri de lemn

Atunci când două sau mai multe materiale care au proprietăți fizice sau chimice diferite sunt combinate (de obicei armarea și matricea) și materialele se amestecă pentru a forma oprodusul finit, rezultatul este numit compozit (Finnish Plastics Industries Federation 2014). Materialele plastice sunt utilizate în mod obișnuit în compozite datorită ușurinței lor. Combinatul de lemn se referă la un produs care este un amestec de lemn și alte materiale. Celălalt material este de obicei plastic, și există numeroși producători de produse compozite din lemn și plastic pe care produc panouri pentru structuri externe în special. Composite din lemn sunt cele mai frecvent utilizate în placi de terasă, motiv pentru care a fost selectat ca alternativă examinată în acest studiu. Pardoseala din lemn compozit pentru terase este un produs care ar putea înlocui produsul corespunzător din lemn impregnat.

Beneficiile de mediu care pot fi atribuite utilizării deșeurilor lemnoase depind de metoda de recuperare. Principalele avantaje directe pentru mediu par a fi cele mai notabile și cantitative când deșeurile de lemn sunt folosite pentru a înlocui cărbunele pentru producerea de energie electrică sau de abur. Atunci când lemnul este utilizat pentru a înlocui cărbunele bituminoase cu conținut ridicat de sulf, emisiile de sulf pot fi reduse cu mai mult de 80%. Utilizarea deșeurilor lemnoase eliberează spațiul de depozitare a deșeurilor, contribuie la sechestrarea carbonului, reduce emisiile de dioxid de carbon de la prelucrarea materialului virgin și contribuie la utilizarea durabilă a resurselor naturale. Problemele de mediu însoțesc avantajele ecologice ale reciclării deșeurilor lemnoase, în special a deșeurilor de lemn rezultate din demolări. De exemplu, în caz de conservare a lemnului pe bază de apă, există preocupări legate de leșierea chimică , dacă lemnul este folosit ca mulci sau concentrarea în cenușă , dacă lemnul prelucrat este folosit ca combustibil pentru cazan. Aceste probleme de mediu sunt în prezent cercetate. Resturile lemnoase furnizate de industria prelucrării lemnului care pot să fie utilizate ca surse de energie sunt: ​​scoarța, bucăți de trunchi, rumeguș, reziduuri de furnir,(Botnariuc N., Vădineanu A., 1982).

Sursele de lemn utilizate în scopuri energetice sunt:

– lemn de foc din lemn brut pentru industrie;

– lemn de foc provenit din exploatarea forestiera;

– deșeuri provenite din prelucrarea primară a lemnului (lemn, placaj, producția de furnir);

– deșeuri provenite din prelucrarea secundară a lemnului (mobilier, uși-ferestre, scrapiere,parchet etc.);

– lemnul rezidual ca urmare a tratamentului chimic.

Posibilități de utilizare eficientă a deșeurilor de lemn

Datorită variațiilor în conținutul de apă și compoziția chimică, pentru utilizarea deșeurilor de lemn drept combustibil, metode eficiente diferite sunt noi pentru conversia biomasei. Acestea pot fi numite în termen a tehnologiei de conversie ca termică (combustie directă, gazeificare, piroliză). În general, conversiile termice sunt utilizate pentru deșeurile din lemn uscat (sub 20% umiditate) și sunt utilizate în producția de căldură, de abur de proces, de electricitate, de gaz, de carbune sau de combustibil lichid (rezultatul sinteza catalitică din gaz – metanol sau hidrocarburi). Eficiența procesului de conversie energetică a deșeurilor lemnoase este de aproximativ 50% – 90% și acest lucru procentul este variabil și depinde de metodele de conversie, conținutul de umiditate, chimice compoziția și deșeurile de lemn (chipsuri, coaja si rumeguș). Pentru gospodării și ferme mici din România, ne putem converti eficient (combustie directă) pentru a extrage combustibilul necesare pentru încălzirea fermelor și a apei calde.

Conversia termică are două etape: conversia primară (conversia materiei prime în prelucrarea combustibilului, transformarea termo-chimică, transformarea psihică, biochimică transformare) și conversia secundară (conversia combustibilului în energie – căldură, mecanică, electrice și de ardere a energiei).

În prezent, în zonele rurale din România se utilizează combustie directă cu eficiență foarte scăzută (sub 50%), deoarece tehnologia este veche și are o eficiență scăzută. Combustibilul principal în acest caz este lemnul de foc. Dar pentru că România are un foarte bun potențial teoretic de deșeuri din lemn și asta se găsește în zonele rurale, agricultorii pot folosi deșeuri de lemn cum ar fi combustibil, foarte ușor și foarte eficient cu cost redus pentru investiții. Acest lucru este posibil dacă folosesc metode eficiente de conversie și noi tehnologii cu eficiență ridicată. Brichetarea deșeurilor lemnoase este o altă metodă utilizată pentru a crește eficiența energetică a utilizării deșeurilor lemnoase. Deci, poate fi fabricarea peletelor de lemn sau brichete și care pot fi noi ca un combustibil în soba convențională, dar cu cea mai mare eficienta conversiei.

1.4.6. Căi de reducere a deșeurilor lemnoase

Posibilitățile predominante de recuperare a lemnului rezidual includ reutilizarea (forma și funcția originală), reciclarea directă în alte produse din lemn (de exemplu, lemnul de demolare în plăci aglomerate), reciclarea indirectă în produse din lemn (de exemplu, mulci peisagistic) și producerea de energie procese de căldură și / sau energie electrică).

Deșeurile de rumeguș și de lemn în multe țări sunt încă considerate ca un produs secundar dificil de exploatare și deseori eliminate în depozite de deșeuri sau incinerate, cauzând astfel probleme de mediu. Rumegușul are o varietate de utilizări:

Umplerea găurilor și a defectelor din lemn : rumegușul foarte fin sau făina de lemn face ca materialul de umplutură să fie excelent, dacă este amestecat în chit cu adeziv de lemn.

Curățarea: rumegușul poate fi folosit pentru scufundarea uleiurilor – doar stropiți-l, lăsați-l să stea pentru o vreme, apoi măturați. În mod similar, rumegușul este excelent pentru curățarea podelei din beton – amestecată cu apă, folosind o mătură de împingere în jur. Rumegusul umed va capta și va absorbi praful și murdăria fină. Poate fi utilizat și pentru curățarea mâinilor grase și grase grase. Sprângeți-l, masați bine și adăugați mai mult rumeguș după cum este necesar.

Protejarea mediului: Nu numai copacii vii, ci și lemnul cioplit poate avea grijă de aerul curat și de apă. Un amestec de așchii de lemn și compost poate fi folosit ca filtru bio pentru a trata aerul urât mirositor.  Un filtru bio bine gestionat poate reduce emisiile de miros cu 85%, hidrogenul sulfurat cu 90% și amoniacul cu aproximativ 60%.

Creșterea animalelor: rumegușul și lemnul de lemn pot fi de asemenea folosite pentru așternuturi animale (cum ar fi caii și vacile) și așternut pentru animale mici, cum ar fi hamsteri și cobai.

Paleți de lemn. Un palet de lemn nu este decât cherestea. Datorită popularizării tendinței rustice numită- urban chic, paleții din lemn pot fi utilizați pentru o varietate de proiecte. De la mobilier cum ar fi bănci, canapele de cafea , la bucăți decorative și de depozitare.

De asemenea, pot fi folosite și rumegusul și așchii de lemn ca îngrășământ. Deși rumegușul aparent durează aproximativ un an pentru a deveni într-adevăr util ca îngrășământ, rumegușul din lemn de nuc este un ucigaș natural de buruieni.

Compostul este o modalitate ecologică și logică de a construi o grădină. Pe lângă rumegus și așchii de lemn, frunzele căzute, tăieturile de iarbă, buruienile, ramurile și plantele moarte pot fi folosite pentru a ridica calitatea grădinilor. Deșeurile organice se vor descompune pentru a hrăni solul, îl protejează de uscare , protejează microorganismele și viața solului și conservă apa. Udarea este redusă cu mai mult de 50% atunci când o grădină contine compost din rumeguș și resturi din lemn.

Reutilizarea produselor din lemn se referă la cazurile în care există o prelucrare minimă a deșeurilor sau o modificare a funcției originale a produsului înainte de redistribuire. Opțiunile de reutilizare a deșeurilor de lemn există în principal în afara punctului de fabricație, cum ar fi reutilizarea plăcilor de podea sau a paleților de lemn, deoarece orice deșeu de lemn generat prin definiție în timpul producției are un potențial redus de producție.

Paleți și ambalaje. Recuperarea paleților și a materialelor de ambalare din lemn din depozite de deșeuri pot fi făcute profitabile prin revânzarea materialelor. Industria a stabilit deja valoarea reutilizării prin adoptarea unor modele standardizate de paleți. Astfel de paleți sunt concepute pentru a face multiple călătorii. Pentru a crește longevitatea, componentele deteriorate pot fi înlocuite și nu este neobișnuit ca utilizatorii mari de paleți să aibă propriile lor operațiuni de reparare a paleților. Pierderea de paleți este endemică în industria construcțiilor, cu multe zeci de mii de paleți lipsind în fiecare an. O mare parte din aceste palete pierdute se termină în depozitele de deșeuri. Pentru a contracara acest lucru, multe companii au introdus stimulente financiare, cum ar fi depozite pe paleți, pentru a încuraja returnarea paleților.

Valoarea paleților se traduce în mai multe oportunități comerciale, cum ar fi furnizarea de servicii de recuperare pentru proprietarii de paleți – de marcă, revânzarea paletelor în stare bună și repararea și revânzarea paletelor deteriorate. Un serviciu de recuperare a paleților ar încuraja salvarea paleților în sarcini separate din lemn provenite de la sursă și îndepărtarea lor din depozitele de deșeuri. Există potențialul de a revinde direct paletele care nu sunt denumite pe piață și / sau să le repare și să le vândă brokerilor, producătorilor, companiilor de transport și de distribuție a paleților.

Alte opțiuni includ pregătirea și vânzarea materialelor pentru paleți pentru procesul de reparare a paleților. Aceste materiale includ paleți care pot fi tăiați în lungime pentru a acționa ca materii prime pentru reproiectarea paleților noi. Dovezile anecdotice indică faptul că materialele recuperate din acest proces pot fi în valoare de până la 50% din prețul de vânzare cu amănuntul al paleților noi. Utilizarea proceselor mecanizate pentru reducerea costurilor forței de muncă servește ca opțiune viabilă și este adesea folosită în întreaga SUA și Europa de Vest.

Materiale de construcții. Cererea de materiale de construcție second-hand este derivată din diverse surse, printre care arhitecți, restauratori de case și hobby-uri / meșteșugari, care caută o sursă disponibilă și rentabilă de materii prime second-hand.

Deși există un potențial ridicat de reutilizare a lemnului utilizat, configurarea inițială pentru acest tip de afacere depinde de mai mulți factori, cum ar fi costurile de transport și spațiul disponibil pentru primirea, sortarea și afișarea materialelor din lemn. Adăpostul este, de asemenea, necesar pentru majoritatea materialelor, pe lângă furnizarea de facilități de expunere și depozitare.

Recuperarea plăcilor de podea este potențial profitabilă. Cu tendințele de restaurare și renovare a caselor vechi folosind materiale originale sau antice, unele podele sunt considerate mai valoroase în starea lor de mâna a doua. De asemenea, este posibilă adăugarea de valoare a unor astfel de lemn, variind de la procese tehnologice scăzute, cum ar fi detonarea și tăierea lemnului la lungimile comercializabile, la procese tehnologice mai înalte, cum ar fi detectarea unghiului, grosimea.

O posibilitate nouă de a fi explorată, în California se angajează inspectori, însărcinați cu locurile de construcție și demolare pentru a evalua materialele din lemn care au fost recuperate din clădiri. Materialele sunt certificate în ceea ce privește specificațiile și aplicațiile corespunzătoare în construcții.

4.2. Reciclarea directă a produselor din lemn fabricate din lemn

Reciclarea directă a deșeurilor lemnoase implică procesarea materialului pentru fabricarea unui nou produs solid pe bază de lemn. Produsele din lemn compozite pot fi fabricate folosind deșeuri de lemn ca materie primă. Exemple de astfel de produse includ palete compozite, miezuri de usi, placi fibrolemnoase noi (MDF) si placi aglomerate noi. Această operațiune extrage particulele de lemn și fibrele din produsele din panouri din lemn printr-o combinație de defecțiuni mecanice, căldură și apă. Particulele și fibrele pot fi apoi utilizate în fabricarea de noi produse din panouri.

Reciclarea indirectă. Recircularea indirectă se referă la fabricarea de noi produse din deșeuri de lemn. Exemple de produse includ (printre altele) mulci, compost, amestec de gustare și așternut de animale. Aceste produse au utilizat în mod tradițional deșeuri de lemn netratate ca materie primă de bază. În prezent, există incertitudine și lipsă de informații cu privire la posibilele efecte și impacturi ale "contaminanților", cum ar fi formaldehidă-rășini pe bază de rășină și tratamente de conservare pe aceste produse "indirecte". De exemplu, rapoartele indică faptul că puii preferă să mănânce fibre lemnoase acoperite cu rășină, mai degrabă decât dieta lor obișnuită – adesea cu rezultate fatale. În schimb, astfel de rășini pot avea un efect benefic în mediile organice reciclate, cum ar fi compostul, acționând ca o lentă pătura îngrășământ. Există o nevoie clară de a continua eforturile pentru a cuantifica mai bine posibilele efecte ale acestor substanțe.

Așternut pentru animale. Spațiile de dormit pentru animale și așternuturile pentru animale (denumite colectiv sub formă de așternut) sunt absorbante și ajută la colectarea și îndepărtarea îngrășămintelor de origine animală și a ureei. Deșeurile de lemn folosite ca așternut includ rumegușul, așchii și lemn tăiat. Amestecul rezultat de gunoi, gunoi de grajd trbuie folosit într-un anumit fel, cum ar fi aplicarea pe teren sau compostarea. Așternuturile pentru animale nu pot conține contaminanți chimici, deoarece animalele au contact și pot ingera așternutul. De exemplu, păsările de curte obțin până la 4% din dieta lor din consumul de gunoi. Substanțele chimice din așternut ar putea să se acumuleze în păsări în cantități semnificative care afectează fie păsările de curte, fie pe cei ce le consumă.

Compost. Deșeurile de lemn folosite în compost pot proveni dintr-o varietate de surse. Nevoile unei instalații de compost variază foarte mult cu tipurile de materii prime sau cu "rețetele" pe care le utilizează. Deșeurile de lemn din compost servesc ca un agent de umplutură, furnizează carbon la microorganisme, ajută la reținerea umidității și oferă materialului o structură mai solidă. Tipul de material utilizat ca agent de umplutură depinde de disponibilitatea și costul instalației și de cele mai multe ori este folosit cel mai ieftin material. S-au realizat lucrări de succes în utilizarea procesului de compostare pentru remedierea diferitelor substanțe chimice toxice sau dăunătoare mediului. Aceasta poate fi o cale de urmat pentru deșeurile lemnoase tratate chimic.

Cea mai comună formă de produs de sol modificat este solul vegetal. Deșeurile lemnoase pot fi folosite pentru a furniza materii organice solului de suprafață sau pentru a mări calitatea generală a altor soluri de calitate inferioară. Sunt de dorit particule de lemn mai mici, deoarece se descompun mai repede decât particulele mai mari. Peisajul multicolor este realizat predominant din lemn, bușteni, scoarță și frunze. Mulciul este folosit ca material de acoperire a solului pentru combaterea buruienilor, pentru prevenirea pierderilor de umiditate în sol și pentru scopuri estetice. Deșeurile de lemn utilizate pentru mulci trebuie să producă un produs plăcut din punct de vedere estetic. Deoarece deșeurile lemnoase sunt, în general, un gri neatractiv, mai multe vopsele sunt disponibile pentru deseurile de culoare din lemn utilizate pentru mulci. Un avantaj al mulsului obținut din deșeuri de lemn vopsit este că acesta tinde să dureze mai mult decât mulciurile de coajă, datorită rezistenței crescute la degradare.

Generarea de energie. Generarea de energie, sub formă de căldură sau de energie electrică, este o modalitate de a extrage energia din deșeurile de lemn pentru a fi utilizată ca energie termică sau electrică. Cu toate acestea, există aspecte specifice legate de producerea de energie, de exemplu, poluarea aerului, ceea ce justifică includerea acesteia ca o categorie separată. Generarea de energie este realizată printr-o varietate de mijloace, cum ar fi arderea, arderea pentru a produce abur sau gazeificarea pentru a produce un gaz combustibil. Etanolul și metanolul pot fi, de asemenea, produse din deșeuri lemnoase, dar acesta este un proces complicat și dificil, dar pentru a ajunge la maturitatea comercială. Există oportunități pentru utilizarea deșeurilor de lemn pentru producerea de energie în centralele electrice și pentru produsele din lemn fabricate pentru a fi utilizate atât pentru încălzirea procesului în cuptoarele de ciment, cât și pentru producerea de energie în centralele electrice.

Electricitate. Electricitatea din deșeurile de lemn poate fi generată în numeroase moduri. Metodele includ utilizarea:

• cazanul cu ardere pentru a produce abur și, prin urmare, conduce o turbină cu abur

• cazanul de ardere pentru a produce gaze inerte calde sau aer încălzit pentru a conduce o turbină

• reactorul de gazeificare pentru producerea unui gaz care urmează a fi ars într-un cazan cu combustie care produce abur pentru a conduce o turbină cu abur

• reactorul de gazeificare pentru a produce un gaz care urmează să fie ars într-o turbină cu gaz

• reactorul de gazeificare pentru producerea unui gaz care urmează a fi ars într-un motor cu combustie internă (IC)

• procesul de piroliză pentru producerea gazelor de combustie într-o turbină cu gaz.

Combustibili lichizi. Alte tehnici pot fi utilizate pentru a genera combustibili lichizi din deșeuri de lemn. Gazeificarea urmată de reformarea sngasului utilizând un proces Fischer-Tropsch este o cale către motorina sintetică. Procesul de procesare a pirolizei poate furniza biocrude pentru transformare într-un înlocuitor diesel. Tehnologiile care includ hidroliza enzimatică, termică și acidă sunt în curs de dezvoltare activă pentru conversia materialelor celulozice în zaharuri și de acolo în etanol; deșeurile de lemn ar putea constitui o materie primă importantă pentru orice proces de fabricație comercială.

Bicarbonat. În plus față de producția de gaze și biocrude, prelucrarea pirolizei oferă, de asemenea, un produs denumit biocarburant. Acest reziduu solid sau cărbune este în principal compus din carbon și rămâne ceea ce rămâne după prelucrarea biomasei lemnoase prin piroliză. Biochimul poate fi co-ars cu cărbune în centralele electrice, având o compoziție chimică și o valoare calorică asemănătoare și poate fi, de asemenea, modernizat pentru aplicații metalurgice. Este, de asemenea, în curs de dezvoltare ca un supliment agricol util cu potențial ca remediu pentru sol, care crește retenția de apă, retenția nutrienților și stimulează activitatea microbiană a solului. Un produs secundar potențial al utilizării sale în agricultură este ca o soluție de sechestrare a carbonului cu volum mare.

Cuptoare de ciment. Un cuptor de ciment rulează la aproximativ 1200 grade Celsius și este, de obicei, ars cu praf de cărbune. Cu toate acestea, substituirea altor materiale este posibilă în acest proces. De exemplu, în Melbourne, vechile anvelope sunt folosite ca materii prime. Avantajul utilizării combustibililor alternativi cum ar fi acest lucru în cuptoarele de ciment este temperatura ridicată la care acestea funcționează, ceea ce la rândul lor reduce cantitatea de emisii. Eficacitatea arderii se îmbunătățește pe măsură ce dimensiunea particulelor este redusă, făcând astfel materiale ca rumegușul ideal.

Lemn de foc. Vânzările de lemn de foc sunt extrem de sezoniere. Cu toate acestea, există, fără îndoială, o piață rezidențială pentru cutii de dimensiuni convenabile, orientate către consumatori, pungi sau pachete de ardere sau bușteni. Acestea sunt adesea vândute la stațiile de benzină, magazinele de hardware și chiar supermarketurile, cu condiția să respecte controlul calității.

Procesul de combustibil. Utilizarea comercială și internă a peleților și a brichetelor ca și combustibil de proces (pentru căldură sau energie) fabricate din deșeuri lemnoase este viabilă din punct de vedere comercial. Peletele de lemn ca sursă de combustibil sunt în general fabricate din rumeguș și râșnițe de lemn de la fabricile de cherestea, deși peletele de porumb sunt obișnuite în SUA și peletele pot fi de asemenea fabricate dintr-o varietate de alte reziduuri agricole, inclusiv coajă de nucă. Combustibilul pentru peleți este, în general, standardizat și mult mai uniform în compoziție decât lemnul de foc tradițional.

1.4.6 . Cai de reducere a deseurilor lemnoase

Conform standardelor europene, prioritățile în ceea ce privește tratarea deșeurilor, sunt după cum urmeaza: primul pas îl reprezintă prevenirea deșeurilor, apoi reciclarea lor, recuperarea de energie și în final depozitarea. Pentru descrierea aceastei metode de gestionare a deșeurilor trebuie mai întâi să definiți termenii. Astfel, diminuarea deșeurilor este reprezentată de prevenire, reducerea la sursă a fluxului de deșeuri și reutilizarea produselor. Minimizarea fluxului de deșeuri solicită și la măsuri de gestionare a deșeurilor, cum ar fi scăderea gradului de toxicitate (deșeurile periculoase) și reciclarea. Aceste metode trebuiesc susținute de factorii politici de la nivel regional la cel național și adaptate în funcție de problemele existente. Din cauza fluxului crescând de deșeuri este din ce în ce mai greu pentru toate țarile să gestioneze această problemă. Fiecare țară e nevoită să adopte strategii adecvate pentru a putea să reducă cantitățile de deșeuri și neaparat epuizarea resurselor. Unul dintre rapoartele Agenției Europene prezintă zece cazuri în care unele țări europene au reușit să găsească soluții pentru prevenirea și minimizarea cantităților de deșeuri. Cele mai bune măsuri se consideră a fi:

• responsabilitatea producătorilor, în ceea ce privește ambalajul produselor;

• acordurile voluntare;

• instrumentele legislative;

• programele informative;

• taxele pe deșeuri.

Responsabilitatea producătorilor în ceea ce privește ambalarea produselor, este dovedită afi cea mai eficientă metodă, mai ales în cazul deșeurilor menajere, acele deșeuri provenite din gospodării, caz în care a redus semnificativ cantitățile generate, dar nu rezolvă și problema altor deșeuri, ca de exemplu cele industriale. Acordurile voluntare se bazează pe înțelegeri între autorități și producători care se aseamănă cu regulile legate de asumarea responsabilității producătorilor, numai că aceste acorduri reprezintă o metodă mai soft. Instrumentele legislative sunt în funcție de cerințele impuse de U.E. Statele membre ale UE sunt nevoite să adopte și să aplice măsurile legislative corespunzătoare. Acestea au un impact semnificativ asupra reducerii cantităților de deșeuri municipale depozitate, mai ales în privința deșeurilor reciclabile. Programele informaționale au o mare eficientă la nivelul companiilor producătoare, deoarece le oferă acestora suport și exemple de metode aplicabile în vederea minimizării cantităților de deșeuri. Astfel de programe implică costuri destul de ridicate care sunt subvenționate de guvern și pot fi corelate cu taxele pe deșeuri. Intrumentele economice sunt metode eficiente pentru reducerea fluxurilor de deșeuri, ca de exemplu taxele pe deșeuri. Prevenirea și diminuarea cantităților de deșeuri implică prevenirea și minimizarea la sursă. În acest caz, mai ales pentru deșeurile municipale , iar eficiența ține de comportamentul și atitudinile oamenilor, iar acest comportament este indus de conștientizarea problemelor de mediu, numit comportament pro-mediu. De asemenea pentru a susține această metodă, este necesară o abordare ce ia în calcul și analizează psihologia cognitivă a oamenilor. Reciclarea, reducerea deșeurilor și reutilizarea acestora ar trebui să fie luate în mod separat.

Se monitorizează cu atenție:

– comportamantele față de reciclare,

– atitudinile față de reciclare,

– normele subiective ale indivizior,

– percepția controlului comportamental,

– factori ce pot apărea în funcție de situații,

– consecințele reciclării, atitudinile față de minimizarea deșeurilor,

– informațiile demografice (unde intră informațiile referitoare la: varstă, sex, stare civilă, educație, ocupație, rol în familie) și în urma căruia arată rolul înțelegerii comportamentului uman în elaborarea proiectelor ce vizează prevenirea și minimizarea deșeurilor.

STUDII PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR LEMNOASE PE VALEA MUNTELUI (JUD. BACĂU)

2.1. Deșeuri lemnoase – surse de poluare

Județul Bacău face parte din Regiunea Nord Est și este poziționat în zona central-estică în ansamblul național, cu o suprafața de 6.621 km2 reprezentand aproximativ 2,8% din suprafața țarii și 18% din suprafața Regiunii Nord-Est. Populația Judetului Bacau, în anul 2007, era de 719.844 locuitori, din care 356.547 (46%) locuitori în mediul urban și 390.715 (54%) în mediul rural. Județul Bacău cuprinde trei municipii (Bacau, Onești și Moinești), 5 orașe (Comanești, Dărmanești, Târgu Ocna, Buhuși și Slănic Moldova) și un total de 85 de comune. Un aspect important îl reprezintă faptul ca o treime din județ, partea vestică este caracterizată de un relief muntos, cu altitudini medii și înalte. Bacăul nu are în totalitate concordanță cu obiectivele stabilite prin planurile de gestionare a deșeurilor. Conform estimărilor, în anul 2007, cantitatea totală de deșeuri municipale generate a fost de circa 226.000 tone din care aproximativ 165.000 tone deșeuri menajere, 41.000 tone deșeuri asimilabile si 20.000 tone deșeuri din grădini si parcuri, deșeuri din piețe si deșeuri stradale. La sfarsitul anului 2009, serviciile de salubrizare erau prestate de 8 operatori de salubrizare, din care 5 licențiați ANRSCUP. In anul 2007, aproape 40% din județ beneficia de serviciile de salubrizare din care 82% în mediul urban și 4 % în mediul rural. La sfârșitul anului 2009, după închiderea spațiilor de depozitare din mediul rural, gradul de acoperire cu servicii de salubrizare în mediul rural a crescut, dar nu 100% așa cum era necesar. Numarul comunlor cu servicii de salubrizare a crescut de la 16 în anul 2007 la 30 de comune în anul 2009 rezultând faptul ca 55 de comune erau lipsite de acest serviciu. În prezent, majoritatea deșeurilor municipale sunt colectate în amestec și aproape întreaga cantitate este eliminată prin metoda de depozitare. În zona urbană, colectarea se realizează din poartă-în-poartă în cazul zonelor de case și prin puncte de colectare în zonele cu blocuri. Colectarea deșeurilor, în mediul rural, se realizează prin sistemul din poartă-în-poartă.

Cu privire la deșeurile provenite din lemn, acesta este un material excelent din punct de vedere funcțional, ecologic și estetic. Este de evidențiat faptul poate fi refolosit și reciclat în anumite scopuri și este și biodegradabil , poate fi utilizat sub diferite forme în producția unei game largi cât și ca sursă de energie.

Bacăul prezintă păduri și zone cu vegetație de padure – 281.800 ha ce reprezintă un procent de 42,5% din suprafața județului.

Lucrarea de față prezintă principalele aspecte ale deșeurilor lemnoase și modurile de valorificare a acestora atât sub aspect general cât și la nivelul județului Bacău.

Prin deșeu se înțelege un material rezultat în urma unui proces tehnologic sau biologic care nu mai poate fi utilizat ca atare. Deșeurile de lemn cuprind un ansamblu de produsi și materiale a căror origine se regăsește în toate etapele industriei lemnului, de la exploatarea forestieră până la fabricarea produșilor finiți. De asemenea, lemnul de rebut (cutii, lăzi, paleți) reprezintă cantități deloc neglijabile.

Principalele deșeurilor lemnoase provin:

– de la exploatările forestiere: scoarță, rumeguș, lemn subțire (mărunt);

– din industria de prelucrare a lemnului (debitare, tâmplărie, fabrici de mobilă, parchet): aschii, rumeguș, resturi;

– rebuturi: lemn de șantier, traverse de cale ferată, paleți, lemn de cofraj ș.a.m.d.

Normele europene clasifică deșeurile lemnoase ca fiind deșeuri banale care nu reprezintă un caracter periculos sau toxic pentru mediu. La nivelul României, conform HG 856/5.10.2002 deșeurile lemnoase se clasificate în funcție de proveniență:

– deșeuri din agricultură;

– deșeuri de la prelucrarea lemnului, producerea plăcilor și a mobilei, a pastei de hârtiei și a cartonului;

– deșeuri de la conservarea lemnului .

In funcție de starea sub care se găsesc deșeurile lemnoase pot fi:

– lemn în stare naturală, ex: coajă, rumeguș;

– reziduuri de lemn care rezultă din tâmplărie, construcții sau talaz din rindeluire ;

– lemn uzat care provine din grinzi, ferestre, paleți, lemn tratat

– traverse de cale ferată, PVC.

Industria lemnului produce mari volume de reziduuri care necesită utilizate, comercializate sau eliminate în mod corespunzător. Gropile de reziduuri de lemn sunt caracteristici comune în industria lemnului pe tot parcursul anului.  De asemenea, arderea lemnului rezidual eliberează gaze cu efect de seră în atmosferă, provocând diverse probleme de sănătate. Reutilizarea sau reciclarea acestor reziduuri de lemn va reduce presiunea asupra pădurilor noastre în continuă scădere, va reduce poluarea mediului, va crea bogăție și locuri de muncă.  Prin practicarea diferitelor metode de eliminare a deșeurilor lemnoase și a utilizării acestora în industria lemnului din țara noastră, efectele deșeurilor lemnoase se vor reduce asupra mediului, precum și asupra sănătății umane și beneficiile bunelor practici de gestionare ale acestora.

Descărcat de la De Gruyter Online la 09/21/2016 05:16:13 AM

prin acces liber

Descărcat de la De Gruyter Online la 09/21/2016 05:16:13 AM

prin acces liber

Agenții economici din județul Bacău produc în general deșeuri lemnoase rezultate în urma procesarii lemnului și producerea plăcilor și a mobilei. Aproximativ 90% dintre aceste resturi sunt valorificate în scop energetic prin combustie în centralele proprii, restul sunt comercializate către agenți economici specializați. Concluzia este că se impune o gestiune mai eficientă a deșeurilor din lemn pentru o valorificare optimă dar și o diversificarea a metodelor de valorificare în funcție de natura și caracteristicile deșeurilor în obținerea o eficienței economice. Nu este de neglijat aspectul ecologic atunci când deșeurile sunt tratate în apropierea zonei de transformare a lemnului și este necesară impunerea prevederilor de măsuri adaptate pentru oprirea contaminării apelor, aerului și solului , asigurându-se protecția mediului înconjurător.

După anul 1990 exploatarea forestieră a fost într-o continuă creștere prin apariția unui număr mare de agenți economici care au ca obiect de activitate procesarea materialului lemnos și obținerea de cherestea. În urma activităților de procesare a lemnului au rezultat milioane de metri cubi de rumeguș care au fost depozitate neorganizat în diverse locuri cum ar fi: malul apelor, gropi de gunoi, terenuri agricole, râpe, pășuni, etc. Transformarea rumegușului în îngrășământ poate dura între 15 și 25 de ani și ca urmare nu este benefic pentru agricultură. Rumegușul de lemn are o serie de caracteristici: greutate mică, este higroscopic, puterea calorică este medie în funcție din ce specie de arbori provine. Depozitarea rumegușului în condiții necorespunzătoare poate afecta profund mediul. Dacă rumegușul este depozitat pe malul apelor este antrenat de ploi și pătrunde în apele de suprafață devenind o corvoadă pentru animalele acvatice, iar rumegușul depozitat pe câmp afectează grav calitatea solului, care nu mai poate fi util pentru agricultură. Deoarece în prezent se produc cantități mari de rumeguș rezultat din diverse specii de lemn este necesar luarea unor măsuri eficiente pentru diminuarea cantității acestor deșeuri prin găsirea unor soluții pentru utilizarea acestora. Lemnul nu este poluant în folosit sub forma naturală, dar prin adăugarea aditivilor la finisaj pot avea efecte directe asupra sănătății. De exemplu, la producerea PAL-ului sunt expuneri la formaldehida, un gaz generează cancerul gâtului. Deșeurile din lemn prezintă o materie complexa : coaja care se poate arde sau compostată, rumegușul se poate valorifica sub forma de PAF, combustibil sau în agricultură , așternut pentru animale si talasul se poate arde în cazane de lemn, pentru panouri de PAL sau pentru pastă de hartie.

În urma procesării lemnului pot rezulta urmatoarele tipuri de deșeuri :

– din exploatare forestiera – crăci, coajă, ramuri, talas ;

– din debitare – margini , talas si rumeguș ;

In urma producției rezultă și un produs intermediar caracterizat prin calitate și dimensiune. Pentru valorificrea produselor de calitate inferioară (clasele D și E) se folosește operația de mărunțire sau tocare, utilă în industria celulozei și a hârtiei.

Prin Articolul 75 al Codului fortestier se încearcă oprirea defrișărilor prost facute cât și apariția resturilor. Fabricile producătoare de cherestea produc cele mai mari cantități de asemenea resturi care variază de la rumeguș la talas. Aceste resturi provenite în urma procesării lemnului, dacă ajung în ape reprezinta pentru pești o adevarată otravă. Rumegușul pătrunde în branhiile peștilor producându-le sufocarea. Acesta are efecte negative și asupra vegetației de pe malul râurilor cât și a viețuitoarelor terestre care vor consuma această apă. Cheresteaua și rumegușul, depozitate neadecvat reprezintă surse pentru incendii. Chiar dacă provin dintr-o sursă naturală, deșeurile rezultate din prelucrarea lemnului nu mai conțin proprietățile naturale. Rezultarea levigatului, adică prezența apei asupra deșeurilor din lemn se poate compara cu infuzia de ceai. Rezultatul este un lichid de culoare neagră cu miros de petrol cu producerea unei spume superficiale în apele din jur. Procesul de descompunere al deșeurilor din lemn este un proces destul de lent cu producere de levigat pe parcursul timpului, iar substanțele naturale din lemn: acizi, lignină, acizii grași si taninurile se dizolvă și se întind cu concentrații foarte mari.

Deșeurile lemnoase depozitate necorespunzător pot contamina si stratul de apă freatică. Apa poluată are o culoare brună, miros și un gust neplăcut. Cele mai afectate sunt apele de suprafață și în același timp suferă foarte mult fauna acvatică. Consumul de oxigen necesar pentru bio-degradarea levegatului, poate fi letal pentru peștii precum pastravii și alte nevertebrate. Deșeurile provenite din lemn pot genera hidrogen sulfurat și amoniac în condiții anaerobe. Prezența amoniaculuiu în poate reduce capacitatea sângelui peștilor de a mai transporta oxigen provocând un efect letal asupra vieții acvatice prin sufocare.

Legile europene nu permit ca rumegușul sa fie aruncat la rampa de gunoi deoarece:

– este inflamabil;

– poate fi valorificat și doar deseurile care nu mai pot intra intr-un procesde reciclare pot merge la groapa de gunoi;

– poate fi reciclat în sub-produse a lemnului si combustibil, fiind considerat un avantaj atat pe plan economic cât și ecologic. Doar dacă este tratat cu diferite substanțe chimice periculoase, se consideră un deșeu care nu mai poate intra într-un proces de reciclare. Majoritatea deșeurilor din lemn , sunt rezultate în urma prelucrării lemnului. Din cantitatea de lemn tăiată direct în pădure, doar jumătatea este exploatabilă ca atare.

Tone de deșeuri de lemn provin și din industria ambalajelor fabricarea ambalajelor interne. Deșeurile de lemn de ambalare sunt considerate lemn curat și sunt utilizate cu precădere la fabricarea panourilor din PAL, OSB ș.a.

Există o cerere mare pentru acest tip de deșeuri de lemn și este foarte puțin disponibil pentru producerea de energie sau compostare unde s-ar putea folosi o deșeuri din lemn de calitate inferioară.

Responsabilitatea deșeurilor de lemn rezultate din fluxurile municipale și industria ambalajelor este semnificativ mai bună decât pentru alte industrii. Pentru industria ambalajelor aceasta este determinată de o serie de reglementări privind ambalarea.

2.2.Deșeurile lemnoase în exploatarea forestieră

În exploatarea forestieră, valorificarea masei lemnoase provenite din aplicarea de rărituri, lucrări de igienă și tăieri accidentale, cât și din aplicarea lucrărilor speciale de conservare , fiind posibilă numai dacă pot fi evitate sau limitate vătămările produse arborilor remanenți, semințișurilor existente, solului sau unor obiective economice existente în zonă.

Fig.2.2.1 Exploatarea pădurilor

Fig.2.2.2.Doborârea arborilor

Fig.2.2.3. Resturi rezultate din curățarea arborilor doborâți

În recoltarea lemnului sunt necesare 5 procese tehnologice:

– recoltarea ce constă în doborâre, curățire și secționare

– colectarea ce cuprinde etapele de adunat, scos și apropiat

– fasonarea primară- manipulare, curățare, stivuire

– transport tehnologic

– sortare și fasonare

Orice exploatare de masă lemnoasă se realizează cu respectarea reglementărilor privitoare la regimul silvic. În tăierile rase recoltarea arborilor se aface la rânnd, inclusiv vegetația forestieră de mici dimensiuni. La exploatarea masei lemnoase se evită degradarea solului, iar tăierea arborilor se face cât mai jos, înălțimea cioatei sa nu depășească 1/3 din diametrul secțiunii, iar doborârea arborilor se face în afara suprafețelor cu regenerare naturală.

Curățarea parchetelor de exploatare urmărește asigurarea condițiilor necesare în efectuarea lucrărilor de împădurire și regenerare naturală urmată de dezvoltarea ulterioară a puieților. Resturile de expolatare sunt alcătuite din crăcile cu un diametru sub 2 cm.

In pădurile de molid, aceste resturi, se așează în șiruri orientate pe linia de cea mai mare pantă cu o lățime de 1,20 m, întrerupte din 20 în 20 m.

În pădurile de foioase, resturile se strâng doar dacă procentul lor depășește 2% din totalul masei lemnoase. Strângerea resturilor se face tot în șiruri , iar în cazul că masa acestora este mică, nu se mai strâng. Nu se strâng nici în cazul tăierilor de igienă sau a altor tăieri de îngrijire.

La tăierile cu produse accidentale sau principale cu restricții, resturile de exploatare se strâng în grămezi cât mai înalte pe cioatele mari și în afara zonelor cu semințiș natural, fără a ocupa suprafețe mari, maxim 10% din suprafața parchetului.

În pădurile cu soluri superficiale cu pericol de eroziune, aceste resturi rezultate din exploatare se mărunțesc și se îmrăștie pe suprafața parchetelor. În majoritatea zonelor de deal și câmpie aceste resturi se valorifică ca lemn de foc. Nu este permisă strângerea acestora pe drumuri, poteci, văi etc.

Depozitarea de materiale lemnoase, crăci sau resturi de exploatare în albiile pâraielor, văilor sau în zonele expose viiturilor este strict interzisă. Colectarea materialului lemnos se face doar pe traseele aprobate.

Fig.2.2.4. Strânsul crengii în grămezi

Deși sectorul forestier suferă de un deficit de materii prime, pot fi disponibile cantități mari de reziduuri forestiere. Rata de utilizare industrială a reziduurilor de lemn poate fi de până la 17,4%. Reziduurile de exploatare forestieră sunt destul de împrăștiate, operațiunile de recoltare sunt sezoniere și condițiile de muncă sunt proaste. Aruncarea, derapajul, transportul și depozitarea prezintă dificultăți suplimentare. Costul de transport pe metru cub de reziduuri de exploatare este destul de ridicat, fără sa luăm în calcul costurile de gestionare. Prin urmare, utilizarea reziduurilor de exploatare este neatractivă din punct de vedere financiar.

Reziduurile de exploatare forestieră sunt adesea disponibile în zonele deluroase, iar utilizările alternative trebuie să concureze cu lemne de foc.

Diversitate și calitate acesor deșeuri estescăzută cât și lipsa politicilor de susținere.  Drept urmare, cantități mari de reziduuri de exploatare rămân subutilizate. Guvernul ar trebui să formuleze politici fiscale favorabile pentru a face mai atractive reziduurile de exploatare.

Reziduurile de bușteni includ  blaturi de copaci, lemn uscat și deteriorat și lemn de calitate scăzută. Volumul reziduurilor de bușteni – peste 5 cm în diametru și peste 1 m lungime, este de 8,44 m 3 / ha. Pierderi apar și în timpul colectării, încărcării și transportului. Rata de pierdere este de aproximativ 7 la sută, adică 0,59 m 3 / ha. Prin urmare, volumul utilizabil al reziduurilor este redus la 7,85 m 3 / ha. Producția de cherestea este de aproximativ 70 m 3 / ha, ceea ce înseamnă că reziduurile utilizabile reprezintă doar aproximativ 11% din volumul recoltat. În consecință, un birou forestier cu producție anuală de 350 000 m 3 de cherestea poate obține 39 250 m 3 de reziduuri forestiere.

Lipsa de competențe duce, de asemenea, la o creștere a reziduurilor de exploatare. O problemă obișnuită este cioturile mari. În unele zone, înălțimea ciotului poate atinge 90 cm. Uneori rămâne în urmă buștenii mai mici sau buștenii de bună calitate amestecate cu lemn de foc, rezultând deșeuri evitabile.

Multi metrii cubi de lemn este irosit în fiecare an. Aceasta include bușteni mici și bucăți scurte, mai puțin de 2 m lungime și mai puțin de 8 cm în diametru. De asemenea, copacii supra-maturi și parțial putrezi sunt lăsați netăiați.

Reziduurile provenite din exploatare reprezintă aproximativ 15 la sută din producția totală de bușteni. Șaizeci la sută din reziduuri ar putea fi utilizate.  Reziduurile de exploatare utilizabile, inclusiv ramurile de peste 3 cm grosime și tăieturile reprezintă 10 la sută din producția de bușteni. Cu toate acestea, deșeurile utilizate economic sunt doar aproximativ 7%.

În general, reziduurile sunt lăsate în pădure pentru a se descompune.  Cantități mici de reziduuri  sunt utilizate de localnici în domeniul construcțiilor, lemn pentru foc sau alte scopuri.

2.3. Reciclarea și valorificarea deșeurilor lemnoase rezultate în urma prelucrării lemnului la SC WOOD 2000 SRL

În acest capitol voi prezenta aspecte legate de reciclarea deșeurilor din lemn din cadrul fabricii vizitate de elevi. Societatea poartă numele de SC WOOD 2000 SRL și are ca obiect de activitate: Tăierea și rindeluirea lemnului, cod CAEN: 1610.

Activitatea societății este structurată astfel:

Activitate de tăiere a lemnului

Activitate de aburire și uscare

Activitate de prelucrare a lemnului uscat

În activitatea de tăiere a lemnului, societatea are în dotare:

Bazic vertical – Rulmak- cu o productivitate de 20-25 mc bușteni/ schimb/ 8h

Circular

Pendulă

Bușteanul se ridică pe o rampă, iar apoi piesă cu piesă , este prins într-un circular automat, care se deplasează prin fața pânzei de debitat. La fiecare trecere rezultă o scândură de diferite grosimi, in funcție de comenzi. Odată cu fiecare piesă rezultă și rumeguș care este depozitat într-un buncăr. Fiecare scândură se deplasează pe o bandă transportoare către circular unde este tivită. În urma procesului de tivire rezultă aschii și rumeguș.

Fig. 2.3.1. Introducerea bușteanului în Bazic

În urma procesului de debitare a cherestelei, rezultă în proportie de 8% rumeguș și 27 % alte resturi de lemn (coji , aschii, capete).

În activitatea de aburire și uscare , societatea deține:

Un aburitor marca Nard cu o capacitate de 30 mc și o centrală termică de producerea aburului

4 uscătoare cu o capacitate de 80 mc

3 camere de uscat cu o capacitate de 50 mc.

Aburirea este procesul prin care cheresteaua este detensionată, iar această procedură are o durată de 24- 48 h.

Uscarea durează între 7 și 25 de zile, în funcție de grosimea și esența cherestelei.

În activitatea de prelucrare a cherestelei uscate, cheresteaua uscată de fag este exportată în China, iar resturile rămase se reciclează astfel:

– capetele de lemn rezultate, cât și cele cu defecte sunt transformate în diferite obiecte și ustensile de bucătărie cu ajutorul diverselor utilaje pe care unitatea le are în dotare.

Aceste elemente sunt prelucrate în felul următor:

– se aleg bucățile/ resturile de lemn la lungimea dorită

– se rindeluiesc mărginile perfect drepte

– se lipesc și se se presează, rezultând panouri de diferite lungimi

– se degrosează și finisează, la acestă etapă rezultând rumeguș

– în funcție de forma dorită, se introduc în CNC, utilaj care scluptează diferite forme în lemn, în funcție de modelul selectat și se obține obiectul dorit, ex: tocătoare, linguri, tăvi, platouri, sucitoare etc. Toate aceste obiecte sunt ambalate, etichetate și distribuite în lanțurile de magazine: SELGROS, KAUFLAND, DEDEMAN și în unele benzinării.

– rumegușul, aschiile, cojile arborilor rezultate în urma proceselor tehnologice sunt arse in centrala producătoare de aburi necesară procesului de aburire și uscare.

Debitările firmei pe anul 2018 sunt reprezentate în tabelul 2.3.1.

2.3.1.Tabelul cu debitările anului 2018

Imagini din cadrul Fabricii SC WOOD 2000 SRL :

Fig. 2.3.2. Resturi rezultate din urma fabricării cherestelei

Fig.2.3.3. Finisarea grinzilor de lemn

Fig. 2.3.4. Producerea cherestelei în urma secționării bustenilor în bazic

Fig. 2.3.5. Resturi de lemn ce urmează a fi reciclat

Fig.2.3.6. Lipirea și presarea bucătilor de lemn

Fig. 2.3.7. Lipire și presare rezultând lemn stratificat

Fig. 2.3.8. Sucitoare rezultate din reciclarea resturilor de lemn

Fig.2.3.9. Platou din lemn reciclat

Fig.2.3.10. Platou mic dejun produs cu ajutorul CNC-ului

Fig.2.3.11. Hala de producție a obiectelor scluptate din lemn cu ajutorul CNC-ului

Există multe modalități de prevenire a poluării la instalațiile de fabricare a obiectelor din lemn.

Reguli generale:

• Se face o listă cu deșeurile, apoi se găsește o modalitate de a elimina fiecare dintre ele. De exemplu, înlocuirea prosoapelor de hârtie cu prosoape de magazin lavabile în vederea diminuării deșeurilor cât și economisirea banilor.

• Mențineținerea zonelor de lucru curate și bine organizate pentru a ajuta la prevenirea accidentelor.

• Schimbarea practicilor de lucru pentru a minimiza deversările.

• Se remediază scurgerile imediat.

• Cumpărarea celor mai puține produse toxice sau periculose disponibile. Sau înlocuirea acestuia cu unul ECO.

• Materiale în exces, se consultă dacă furnizorul pentru returnare.

• Includerea costului eliminării atunci când se iau decizii de cumpărare, opțiunea cea mai ieftină poate costa mai mult din cauza eliminării sau a altor costuri de gestionare.

• Curățarea peteleor se poate face cu un burete, perie, cârpă sau role, în loc să fie pulverizate.

• Reducerea numărului de solvenți utilizați prin găsirea unui solvent polivalent care poate servi la o varietate de scopuri.

• Folosirea solvenților până când își pierd eficacitatea, chiar dacă acestia seimpregnează cu sedimente și par murdari , se extinde durata de viață a solventului prin filtrarea solidelor.

• Depozitarea materialele să se facă într-un mod care să nu le fie deteriorate.

• Toate articolele sunt etichetate în mod clar. Depozitarea produsele în containere originale.

• Stocarea deșeurile separat și asigurarea că sunt etichetate corespunzător pentru a facilita reutilizarea sau reciclarea.

• Inspectarea regulată a zonelor de depozitare pentru a observa dacă există scurgeri sau alte avarii.

• Angajații trebuiesc instruiți pentru a reduce la minimum deșeurile din operațiunile de prelucrare a lemnului și finisare.

• Stabilirea uni program de întreținere pentru fiecare echipament.

• Limitarea accesului la finisaje și solvenți.

• Păstrarea recipientelor bine închise atunci când nu sunt utilizate.

Adezivii pentru deșeuri și curățarea lor pot produce deșeuri periculoase, iar manipularea și eliminarea corespunzătoare a acestor deșeuri este costisitoare.

Reducerea utilizării și a generării de deșeuri va aduce beneficii afacerii și mediului.

Există înlocuitori cu emisii reduse pentru soluție pe bază de solvent, uree formaldehidă și unele rășini epoxidice adezivi. Luarea în considerare înlocuirii adezivilor toxici cu cei pe bază de apă .

2.4. Informarea și conștientizarea comunității despre impactul deșeurilor lemnoase asupra mediului

Provocări pentru sănătate

Rumegușul și alte prafuri de proces prezintă un incendiu

și explozie risc eu n mori. Deșeuri de lemn și praf

sunt inflamabile și, dacă sunt aprinse, se pot anunț la foc

focar, astfel un incendiu poate provoca o explozie dacă

volum de praf conținut în zona este înalt.

Pentru a minimi ze th este risc, praf poate a fi eliminat de

manual m eans, sau de preferință, adunarea de local

ventilație de evacuare sisteme și colectate în saci

sau cicloni. Deșeurile generate de a vertical

grup a văzut este s ucked i nu la praf Colectie capotă

ca un vacum mai curat. Aceasta reduce valoarea rumeguș în

aerul și se generează a presiune de aspirație care

aspiră praf (rumeguș) fr om aerul dinăuntru lemnul

industrie

Provocări pentru sănătate

Rumegușul și alte prafuri de proces prezintă un incendiu

și explozie risc eu n mori. Deșeuri de lemn și praf

sunt inflamabile și, dacă sunt aprinse, se pot anunț la foc

focar, astfel un incendiu poate provoca o explozie dacă

volum de praf conținut în zona este înalt.

Pentru a minimi ze th este risc, praf poate a fi eliminat de

manual m eans, sau de preferință, adunarea de local

ventilație de evacuare sisteme și colectate în saci

sau cicloni. Deșeurile generate de a vertical

grup a văzut este s ucked i nu la praf Colectie capotă

ca un vacum mai curat. Aceasta reduce valoarea rumeguș în

aerul și se generează a presiune de aspirație care

aspiră praf (rumeguș) fr om aerul dinăuntru lemnul

industrie

Provocări pentru sănătate

Rumegușul și alte prafuri de proces prezintă un incendiu

și explozie risc eu n mori. Deșeuri de lemn și praf

sunt inflamabile și, dacă sunt aprinse, se pot anunț la foc

focar, astfel un incendiu poate provoca o explozie dacă

volum de praf conținut în zona este înalt.

Pentru a minimi ze th este risc, praf poate a fi eliminat de

manual m eans, sau de preferință, adunarea de local

ventilație de evacuare sisteme și colectate în saci

sau cicloni. Deșeurile generate de a vertical

grup a văzut este s ucked i nu la praf Colectie capotă

ca un vacum mai curat. Aceasta reduce valoarea rumeguș în

aerul și se generează a presiune de aspirație care

aspiră praf (rumeguș) fr om aerul dinăuntru lemnul

industrie (fig. 9 , 10

Provocări pentru sănătate

Rumegușul și alte prafuri de proces prezintă un incendiu

și explozie risc eu n mori. Deșeuri de lemn și praf

sunt inflamabile și, dacă sunt aprinse, se pot anunț la foc

focar, astfel un incendiu poate provoca o explozie dacă

volum de praf conținut în zona este înalt.

Pentru a minimi ze th este risc, praf poate a fi eliminat de

manual m eans, sau de preferință, adunarea de local

ventilație de evacuare sisteme și colectate în saci

sau cicloni. Deșeurile generate de a vertical

grup a văzut este s ucked i nu la praf Colectie capotă

ca un vacum mai curat. Aceasta reduce valoarea rumeguș în

aerul și se generează a presiune de aspirație care

aspiră praf (rumeguș) fr om aerul dinăuntru lemnul

industrie (fig. 9 , 10

Prevenirea poluării nu înseamnă pur și simplu stagnarea producerii deșeurilor, înseamnă cum putem face pentru a reduce cantitatea și toxicitatea poluării pe care o producem. Prevenirea poluării poate fi ceva atât de simplu precum utilizarea resturilor de lemn care par a nu mai fi utile, să le utilizăm chipzuit în alte sectoare , metodă eficientă pentru noi cât și pentru mediu, această operațiune este eficientă și reduce drastic cantitatea deșeurilor. Lucruri simple precum alegerea solvenților nepericuloși, atunci când este posibil, pot proteja mediul . Prevenirea poluării înseamnă a ne gândi la impactul asupra mediului, al acțiunilor noastre când incercăm limitarea acestui impact.

Folosirea eficientă a mijloaceleor de comunicare în masă se face printr-un website propriu prin promovarea imaginii prin articole în presă, internet, site-uri de socializare, pagina de web a Consiliului Județean, a Autorității de Sănătate Publică Bacău cât și pe adresa Agenției Naționale de Mediu unde se promovează numeroase informații și statistici cu privire la impactul deșeurilor asupra mediului înconjurător, comunicându-se comunității principalele obiective propuse și problemele întâmpinate dar în același timp și eventualele bune practici menite să împiedice poluarea și să stimuleze colectarea selectivă urmată de reciclarea și valorificarea deșeurilor lemnoase.

Oamenii trebuiesc informati:De ce să prevină poluarea?

Când generăm deșeuri sau poluare, trebuie să gestionăm în mod sigur și legal aceste deșeuri sau poluări. Indiferent dacă este vorba despre gunoiul menajer sau deșeuri dintr-o afacere, gestionarea deșeurilor costă bani. Și de obicei lucrurile pe care le aruncăm sunt materiale pe care le-am plătit atunci când le-am primit. Un bun exemplu sunt servețele de hârtie. Le cumpărăm, le folosim o dată, apoi plătim din nou pentru eliminare ca gunoi. Dacă reducem cantitatea de deșeuri pe care o producem, economisim bani. Este la fel de simplu. Reducerea costurilor este majoră, motiv pentru a preveni poluarea.

Rumegușul curat poate fi utilizat pentru așternutul animalelor; compostare; ca materii prime în fabricarea plăcilor de particule, a miezului de cipuri, a laminatelor și a produselor special modelate prin presă, cum ar fi paletă de stoc și palete de transport. Rumeguș grosier poate fi folosit ca mulci de amenajare. In orice caz, rumegușul fin nu este bun pentru mulci, deoarece devine ușor în aer. Rumegușul de foioase poate să fie utilizat în fabricile de celuloză și hârtie sau pentru fabricarea de brichete de cărbune, dar la distanță de cumpărătorul stabilește dacă această utilizare este disponibilă. Rumegușul curat poate fi, de asemenea, utilizat pentru combustibil în unele situații.

Deșeurile de lemn pot fi costisitoare pentru gestionarea companiilor. Există cerințe de depozitare, de eliminare costurilor și preocupări față de mediu care trebuie luate în considerare.

Fig.2.4.1. Cei 3 R : Reducere, Refolosire, Reciclare

© https://www.google.com/search?q=reducere+reutilizare+reciclare

Reducerea

Creșterea randamentului din materiile prime și scăderea numărului de piese respinse vor reduce valoarea cantității de deșeuri de lemn generate. Dispunerea eficientă a pieselor în formă ciudată pe stocul de foi combinând tăierea mai multor dimensiuni, poate crește randamentele. Atenția în timpul gradării, uscării, tăierii, măcinării, șlefuirii, asamblării și finisării duce la reducerea părților respinse. Menținerea mașinilor de tăiat și frezat într-o bună stare de funcționare pentru a se reduce cât mai mult pierderele de materiale deteriorate în timpul procesării, într-un cuvânt diminuarea rebutului.

Reutilizare / refolosire

Piesele scurte pot fi îmbinate pentru a face lungimile dorite. Lemn cu imperfecțiuni precum petele sau nodurile pot fi utilizate în produsele rustice. Scopul este reducerea eliminării deșeurilor, această metodă transformă lemnul cu valoare scăzută sau fără valoare în produse cu valoare mai mare.

Reciclare

Un sistem de colectare a prafului va reduce uzura echipamentelor care se găsesc in fabricile care au ca obiectiv de activitate, prelucrarea lemnului, această metodâ va îmbunătății mediul de lucru și eficiența șlefuirii , împiedicând rumegușul colectat să nu fie contaminat cu murdărie și alți contaminanți care pot reduce capacitatea de a recicla aceste deșeuri. Rumegusul să fie utilizate ca materie primă la fabricarea plăcilor de O.S.B, a miezului de PAL, a laminatelor și produselor de presă special modelate, cum ar fi paletele de transport.  Talasul și rumegușul pot fi utilizate pentru așternutul animalelor, în operațiunile de compostare, în fabricarea hârtiei cât și ca combustibil.

Deșeurile solide sunt inevitabile, dar dispunerea atentă și practicile bune de lucru vor reduce cantitatea acestora.

Resturile neterminate, care nu sunt reutilizate, pot fi reciclate prin măcinarea acestora în mulci. Acesta poate fi, de asemenea, împachetat și vândut pentru aprindere sau reciclare.

Deșeurile de lemn mai mari pot fi utilizate ca combustibil într-un cazan industrial sau în centrale termice pe lemn. Căldura produsă poate fi utilizată pentru uscat cherestea sau pentru a furniza căldură pentru instalația de încălzire a halelor. Lemnul mărunțit și rumegușul pot fi folosite ca materie primă la fabricarea de pelete de combustibil, utilizate în sobe și cazane de încălzit pe bază de peleți sau brichete de lemn.

Civilizația actuală trebuie să conștientizeze că majoritatea deșeurilor din lemn pot conține substanțe periculoase ce pot dezvolta un risc ridicat asupra mediului și sănătății umane, dar tot în același timp pot fi refolosite ca posibile resurse secundare, materiale și energetice, care pot fi valorificate prin reciclare.

Concluzii

• Deșeurile reprezintă o problemă de nivel global, abordată atât din punct de vedere al impactului acestora asupra mediului și sănătății populației umane, cât și al epuizării resurselor.

• Industriile din lemn produc volume mari de reziduuri care trebuie utilizate, comercializate sau e liminate corespunzător. Mormanele de reziduuri de lemn sunt caracteristici comune în industriile lemnului pe tot parcursul anului. Aceste reziduuri sunt în general considerate deșeuri și acest lucru a dus la practici de ardere deschise, deversare în corpurile de apă sau deversare într-o zonă deschisă care constituie poluarea mediului. Gaterele generează cantități mari deșeuri de lemn, iar eliminarea necorespunzătoare a deșeurilor de lemn asupra mediului afectează atât ecosistemele acvatice, cât și pe cele terestre. De asemenea, arderea deșeurilor de lemn eliberează gaze cu efect de seră în atmosferă provocând diverse probleme de sănătate. Reutilizarea / reciclarea acestor reziduuri de lemn va reduce presiunea asupra pădurilor noastre în continuă scădere, va reduce poluarea mediului, va crea bogăție și ocuparea forței de muncă. Literatura disponibilă pe această temă a fost revizuită și, prin urmare, acestă lucrare se concentrează pe diferitele metode de eliminare a deșeurilor de lemn și utilizarea acesteia în industriile lemnului, efectele deșeurilor de lemn asupra mediului, precum și asupra sănătății umane și beneficiile adecvate practici de gestionare a deșeurilor de lemn.

• Abordarea integrată a gestionării deșeurilor presupune evaluarea impactului asupra mediului de la fabricarea produselor în vederea consumului, care este în continuă creștere datorită efectivului ridicat al populației, dar și din cauza confortului pe care îl pretinde societatea de astăzi, până la eliminarea acestora sub formă de deșeuri.

• Deșeurile pot conține substanțe periculoase, cu un risc ridicat asupra mediului și asupra sănătății umane, dar în același timp reprezintă și posibile resurse secundare, materiale și energetice, care pot fi valorificate prin reciclare.

• La nivel european se impune adoptarea unor metode standard de gestionare a deșeurilor în vederea minimizării impactului asupra mediului și utilizarea durabilă a resurselor, principalele metode sunt: prevenirea și minimizarea cantităților de deșeuri, reciclarea materială sau energetică, incinerarea cu recuperare energetică și depozitarea în depozite controlate.

• Cea mai promovată metodă este cea a prevenirii și minimizării cantităților de deșeuri generate, datorită avantajelor pe care le implică deoarece cantitățile reduse de deșeuri implică costuri reduse de gestionare, adică avantaje economice și în special reducerea poluării asociată gestionării deșeurilor, urmată de metoda reciclării materiale și energetice, care este privită în special ca o metodă de economisire a resurselor.

• Metoda de depozitare a deșeurilor implică un grad de poluare ridicat, este cea mai puțin acceptată metodă de gestionare a deșeurilor deoarece presupune eliminarea finală a deșeurilor în depozite și implicit pierderea definitivă a resurselor.

• Dezvoltarea tehnologiilor moderne au condus la proiectarea unor depozite de deșeuri dotate cu instalații specifice pentru captarea emisiilor, sau cu recuperare de energie, depozite tip bio-reactor, care însă nu pot fi suportate (economic) și adoptate universal, depozitarea continuând sa fie și în zilele noastre o metodă destul de utilizată, mai ales în țările mai puțin dezvoltate socio-economic, ca de exemplu România .

• În România constituirea unui sistem integrat de management al deșeurilor este încă în faza incipientă, mai ales în unele zone ale țării cum ar fi și județul Bacău, unde s-au evidențiat probleme în ceea ce privește gestionarea deșeurilor:

• Principala metodă de gestionare a deșeurilor este reprezentată de depozitare, care în majoritatea cazurilor se face în depozite neconforme, în întreg județul există un singur depozit autorizat de ANPM și aparține Consiliului Județian.

• Numărul de gropi de gunoi este foarte ridicat, nu se cunoaște numărul exact al celor rămase însă toate aceste gropi trebuiau închise în 2009

• Baza de date în legătură cu fluxul de deșeuri este incompletă, nu se cunosc cu exactitate cantitățile și tipurile de deșeuri, deoarece acestea nu sunt sortate, căntărite corespunzător, din lipsa dotării cu echipajele corespunzătoare

• Posibilele resurse secundare nu sunt valorificate, se pierd în cantități destul de mari, rata de reciclare este foarte mică deoarece deșeurile nu sunt sortate corespunzător.

• În ceea ce privește evaluarea impactului depozitelor neconforme asupra mediului, fie că este vorba despre depozitele din orașe fie că este vorba despre gropile de gunoi din zonele rurale, aceasta se poate face doar pe baza unor date exacte legate de starea de mediu.

• Depozitele, din studiile de specialitate, produc două tipuri de emisii: emisii gazoase și emisii de levigat, care dacă nu sunt colectate, din cauza concentrației lor în diferiți compuși toxici, cum ar fi, în cazul gazului de depozit: CH4 în concentrații mari, CO, CO2, rspectiv elementele din compoziția levigatului: compuși organici, azotați, azotiți, metale grele, au un impact semnificativ asupra mediului și sănătății populației umane.

• Deși până în 2009 toate gropile de gunoi trebuiau închise, nu se știe cu exactitate câte au mai rămas, iar în zonele în care acestea într-adevăr s-au conformat, populația, nemaiavând opțiunea depozitării deșeurilor în acele gropi, fie ard deșeurile, fie le utilizează ca fertilizanți pe terenurile agricole, din păcate netratate, ceea ce reflectă necesitatea unei mai bune informări în vederea conștientizării de către populație a problemelor și riscurilor ridicate de aceste practici și nevoia impetuoasă de a sorta și colecta rațional deșeurile în vederea reciclării, a valorificării lor ca resurse secundare.

PARTEA a II-a –VALORIFICAREA CERCETĂRILOR ÎN

EDUCAȚIA ECOLOGICĂ A ELEVILOR

4. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ A ELEVILOR ȘI IMPLICAȚIILE EI ÎN COMUNITATE

4.1. Importanța educației ecologice în școală

Cele mai recente studii referitoare la starea mediului înconjurător sunt îngrijorătoare deoarece se înregistrează un dezechilibru imens asupra mediului natural la țările dezvoltate. Unica soluție pentru continuitatea vieții pe planeta noastră o reprezintă corelarea intereselor umanității cu legile naturii. Protecția mediului nu poate avea rezolvare decât în urma asocierii măsurilor de ordin juridic și administrativ cu cele de ordin educațional.

Educația ecologică conduce elevul spre formarea unei păreri cât mai obiective asupra realității, părere care să-l conștientizeze asupra șanselor de viitor, să-l stimuleze să participe direct la menținerea calității vieții proprii, dar și cea a generațiilor viitoare.

În perspectiva școlară obiectivele vizează achiziția de cunoștințe și atitudini, definirea valorilor și demersul didactic care trebuie să ajute beneficiarul (elevul) în educția ecologică să:

– înțeleagă că omul este inseparabil de mediul său de viață, iar efectele negative ale acțiunilor lui se repercutează asupra lui însuși;

– obțină cunoștințe minime necesare soluționării problemelor imediate de mediu;

– judece propriile responsabilități și pe cele colective, angajându-se în obținerea de cooperare în direcția rezolvării problemelor de mediu;

– dezvolte instrumente de analiză, reflecție și acțiune pentru a înțelege, preveni și corecta neajunsurile provocate mediului.

Evaluarea educație ecologice se poate face prin monitorizarea acțiunilor concrete de protecție a mediului sugerate, induse și susținute de elevi, prin monitorizarea atitudinii lor față de această formă de educație, ca și a aptitudinilor achiziționate cu privire la difuzarea informației în comunitate și la atenționarea celor din jurul nostru asupra realității.

Eficiența educației ecologice nu se poate aprecia decât prin efectele sale pe termen lung asupra comportamentului viitorilor beneficiari ai calității mediului, dar rămâne și obligația de a avea o utilitate imediată prin aplicațiile practice ale elevului.

Educația ecologică în școală nu este o disciplină oarecare, ci o modalitate socio-pedagogică de atingere a scopurilor clar definite și e folosită ca mijloc de sporire a eficacității învățământului.

4.2.Comunicarea în educația ecologică

Verbul a comunica se refera la acțiunea de a transmite un mesaj despre ceva cuiva care este receptorul. Comunicarea presupune existența a 4 componente fundamentale : un emițător, un canal de comunicare, informație si receptor.

Fig. 4.2.1. Cele 4 elemente fundamentale ale comunicării

©https://www.google.com/search?biw=1276&bih

În realizarea comunicării sunt necesare doua condiții esențiale : existența mesajului și compatibilitatea codurilor (care pot aparea sub forma limbajului natural, verbal, nonverbal, a simbolutilor concrete sau abstracte). In comunicarea umană se folosesc: codurile verbale (semnale, simboluri, cuvinte) si nonverbale (gesturi, intonații, mimică, expresii faciale). Ținând cont de numarul participanților si de tipul relației dintre interlocutori, există 5 tipuri de comunicare umană :

Intrapersonală – comunicarea cu sine sau cu propria persoană ;

Interpersonală – între doua persoane și vizează menținerea de relații, atitudini, comportamente de cunoaștere, ajutorare, colaborare, afecțiune, consiliere, e.t.c. ;

De grup – interacțiunea cu mai multi parteneri ;

Publică – implică un singur emițător de mesaje și un auditoriu specific sau o multitudine de receptori ;

De masă – prin care mass-media sau o instituție produce și transmite mesaje pentru public.

Comunicarea presupune reversibilitatea mesajelor în cadrul relației celor doua entități. Foarte importantă este capacitatea noastră de percepere a semnalelor, imaginatie, de bogația vocabularului, memorie pentru a menține într-o anumită formă coerenta informația, atunci când la rândul nostru putem deveni emițători si adresăm mesaje.

De ce am descris aceste aspecte legate de comunicare ? Pentru ca orice mesaj ecologist presupune transmiterea unei informații despre mediu, în direcția unei ținte determinate, care la rândul ei emite un răspuns obligatoriu (feedback). Un rol deosebit revine astfel profesorului, formatorului în educația pentru mediu care trebuie sa aibă capacitatea de a-i activa pe elevi, de a le trezi interesul pentru mediu si problemele acestuia. Comunicarea cu elevii necesită și sensibilizarea profesorilor, cresterea gradului de ințelegere a elevilor și a problemelor acestora. Elevii trebuie să își formeze atitudinea fața de alte persoane și să se adapteze la mediu.

Tehnicile de comunicare pentru realizarea educatiei ecologice pentru mediu se aplica de obicei la nivel de grup.

Comunicarea rotativă – reflectă stabilirea unei comunicari regulate între mai multe subgrupuri, care funcționează în paralel, pe parcursul unei activității .

Dizpozitivul Philips 6×6 – permite fracționarea a unui grup mare în subgrupuri eterogene, pentru discutarea pe scurt a unui anumit subiect ori pentru consultarea anumitor aspecte. Ulterior, în plenul grupului, purtătorii de cuvănt ai fiecărui subgrup, comunică succint opiniile sau propunerile emise de fiecare din ele.

Discuțiile de tip panel (panel=eșantion) – constă în utilizarea unui grup restrâns de specialiști reprezentativi, care constituie nucleul, în vederea studierii unei probleme, în timp ce auditoriul intervine prin mesaje scrise. Discuția de tip panel are ca obiective principale : organizarea unei rețele de comunicare în interiorul unui grup mare, asigură un anumit număr de intervenții, sprijină pe fiecare în parte să-și susțină punctul de vedere, înlocuiește discursurile sau monologurile, identifică aspectele emoționale ale unei anumite probleme.

Purtatorul de cuvant  – grupul este împărtit în mai multe subgrupuri compacte în jurul unui purtator de cuvant. Purtătorul de cuvânt poate ceda locul oricărei alte persoane din grup pentru a-și exprima opinia personală. De asemenea, in anumite momente el poate intra în comunicare cu membrii subgrupului sau atunci când are nevoie de argumente.

Tehnici de argumentare – în funcție de tema discutată, doua subgrupuri sau două persoane se vor înfrunta într-o ședintă generală. Ceilalți participanti, care nu participă direct la dezbatere, acceptă sau nu argumentele, indiferent de propriile lor sentimente.

Împarțirea opiniilor – este recomandată când membrii grupului se pot împarți în trei subgrupuri de opinie (acord, neutru, dezacord), aproape egale, circumscrise unei orientări descinzănd din tema respectivă.

Tehnica minicazurilor – în cazul unor subgrupuri, participanții analizează unele situații ce pot fi aplicate în viața lor de zi de zi, fie ca sunt pozitive sau negative. Această metodă trebuie sa determine elevii pentr: a  expune concis și concret situațiile cu care se confruntă în mod real, a evidenția comportamentele spontane față de situație și a stimula conștientizarea acestor comportamente.

Cele șapte schimbări – participanților li se cere să-și imagineze șapte schimbări pe care doresc să le introducă într-un context. Se impune o imaginație nerestrictivă. Schimbările se notează, apoi se ordonează de la cea considerată cea mai importantă sau interesantă la cea mai puțin importantă. Separat se face o alta ordonare, de la soluția cea mai realizabilă pâna la cea mai puțin realizabilă.

Tehnica fotolimbajului – utilizează un material proiectiv constituit prin alegerea unor fotografii testate pentru proprietatea lor de a determina reacții din partea participantilor.

Exercițiile de reperare a valorilor – elevilor li se propune sa aleagă în mod individual, de pe o listă, șase termeni care evoca valorile cele mai importante, permițandu-se să se situeze în cadrul unei diagrame metaforice și să inițieze un schimb de aprofundare.

Jocul de puzzle – determină membrii unor grupuri de lucru sa realizeze aceeași figură ori aceiași frază, compuse din piese sau cuvinte care le-au fost încredințate. Asamblarea pieselor sau a cuvintelor poate fi realizată de catre fiecare participant, daca respectivul reușește sa exploateze în mod util informațiile furnizate.

Intervențiile regulate sau cuvantul de aur – elevii se împart în 6 subgrupuri care vor funcționa separat. Fiecare subgrup dispune de 30 minute pentru a defini o problemă, pentru a se pune de acord în legatură cu o afirmație sau chiar pentru a lua o hotărâre. Fiecare participant dispune de 5 minute pentru intervențiile sale. Subgrupurile sunt urmarite, în mod separat, de unul sau mai mulți observatori.

3.1.3. Obiectivele educației ecologice

Educația ecologică vizează în fapt formarea conștiinței și atitudinii de responsabilitate a omului pentru interrelațiile lui cu mediul abiotic (biotopul) și biotic (biocenoza).

Obiectivele urmărite sunt:

– asimilarea de către elevi a unui volum de cunoștințe și formarea capacității intelectuale care să le permită înțelegerea legității viului, a unității în diversitatea biosferei, a cauzelor care au deteriorat mediul, a necesității conservării și protejării mediului, a cunoștințelor despre tehnicile poluante și nepoluante, despre modalitățile realizării echilibrelor ecologice și evitării dezastrului ecologic;

– formarea de motivații, convingeri, atitudini privind situația biosocială a omului, privind dependența viitorului condiției umane de evoluția relației om-biosferă, societate-natură, privind raționalitatea condiției umane care trebuie să fie compatibilă cu cerințele de protecție a mediului;

– aplicarea principiilor drepturilor omului în acțiuni de conservare și protecție a mediului și asumare de responsabilități în domeniul mediului;

– formarea deprinderilor, obișnuințelor, comportamentelor corespunzătoare conținuturilor celor două citate mai sus, obiectiv sinteză a rezultatelor ecoeducației.

Produsul final al ecoeducației din punct de vedere performant, se dorește a fi “Omul prieten al naturii” care știe să ia din natură, dar să-i și acorde atenția cuvenită menținerii echilibrelor funcționale

Aspecte metodice privind educația ecologică a elevilor prin activități de gestionare a deșeurilor lemnoase

Preferința elevilor spre problematica mediului a dus treptat la conturarea ideii asupra temei lucrării. În ultimii ani am derulat un proiect în parteneriat cu Primaria Comunei Asău intitulat Ecologizarea, în care am urmǎrit formarea unor deprinderi și comportamente ecologice cu privire la mediul înconjurător, colectarea deșeurilor pe raza comunei Asău (strângerea gunoaielor în scopul dezvoltării deprinderii de pǎstrare a curǎțeniei, de ocrotire a mediului și a viețuitoarelor din acesta).

În urma interesului și entuziasmului manifestat de elevi, am hotǎrât sǎ îi implic într-un proiect de amploare și le-am propus studierea unui ecosistem terestru – pǎdurea, deșeurile rezultate în urma exploatării lemnului cât si metodele de eliminare a acestora.. Elevii, cunoscând bine pǎdurea atât din mediul familial cât și din activitățile extrașcolare, au fost de acord și foarte încântați.

5.1. Funcțiile metodelor

Desfășuraea procesului de învățământ demonstrează că bunul său mers ca și rezultatele obținute depind de metodele utilizate. Folosindu-se metode diferite, se obțin diferențe esențiale în pregătirea elevilor, iar însușirea unor noi cunoștințe sau comportamente se poate realiza mai ușor sau mai greu în funcție de metodele utilizate. Metodele constituie instrumente importante, aflate la dispoziția profesorului, de a căror cunoaștere depinde eficiența muncii educative. Fiind cel mai intim legate de activitatea sa, alegerea și combinarea metodelor reprezintă terenul pe care se poate afirma cel mai ușor creativitatea didactică.

Metoda, în limba greacă metodos (odos = cale, drum și metha = spre, către), înseamnă calea de urmat în scopul atingerii unui obiectiv sau modalitatea de căutare și descoperire a adevărului.

Metodele reprezintă forme specifice de organizare a relaței profesor – elev și elev – cunoștințe și cuprind o suită de procedee care vizează cunoașterea, instruirea și formarea personalității.

Metoda didactică reprezintă o cale spre didactică si are ca scop atingerea obiectivelor educaționale. Ea este o cale în fixarea conturului unor fapte, legi, descrieri, interpretări, apropiindu-le cât mai mult de realitate.

Metoda didactică reprezintă o sursă sigură de organizare și desfășurare a procesului de predare – învățare . Metoda didactică reprezintă următoarele modalități de lucru:

– încadrată în lecții sau activități extradidactice prin intermediul elevilor, în scopuri utile acestora;

– intuiește, în mare parte a cazurilor, legătura dintre profesori și elevi, soluționarea problemelor împreună, prin depistarea adevărului de neadevăr;

– utilizată sub forma unor procedee, unite și folosite, în dependență de cerințele elevilor, având ca scop înțelegerea și aprofundarea cunoștințelor, a dezvoltării creativității;

– ușurează rolul profesorului, ca persoană competentă în promovarea cunoștințelor noi și organizator abil al proceselor de predare – învățare.

Prin decizii complexe, profesorul, alege o metodă sau altă metodă în procesul instructiv, în dependență de scopurile urmărite, de deosebirile de vârstă, psihologice, individuale de experiență dodactică etc.

Metodele didaactice conțin următoarele funcții:cognitivă, formativ – edcativă, instrumentală, normativă și motivațională.

Funcția cognitivă: prin care oricărui elev, i se deschide un drum spre aflarea adevărului, înțelegerea științei, dar și în domeniul comportamental (priceperi, deprinderi). De exemplu, apelând la explicație, damonstratie, problematizare, elevul este condus spre aflarea, descoperirea unor noi conținuturi.

Funcția formativ – educativă: elevii din punct de vedere fizic și psihicsunt determinați să-și creeze noi deprinderi intelectuale, atitudini noi, sentimente, opinii,convingeri, capacități, comportamente. De exemplu, conversația euristică dezvoltă gândirea divergentă, cultivă imaginația, dezvoltă sentimentul încrederii în sine, perseverența, atitudinea favorabilă față de învățătură, motivația intrinsecă și extrinsecă.

Funcția instrumentală (operațională): metode reprezintă un instrument de execuție, fiind un mijlocitor spre atingerea obiectivelor educative, este un intermediar între elev și unitatea de conținut.

Funcția normativă: metode indică „cum” trebuie să procedeze, cum dă se predea și cum să se învețe, cum să învățăm pe alții să învețe.

Funcția motivațională: potrivit căreia, o metodă bine aleasă poate stârni și menține interesul elevului, curiozitatea, dorința de cunoaștere și acțiune.

5.2. Clasificarea metodelor de învățământ

Există mai multe criterii folosite în clasificîrile actuale a metodelor didactice, precum: criteriul istoric, criteriul gradului de generalitate, criteriul organizării muncii, criteriul funcției fundamentale, criteriul suportului purtător de informații, criteriul tipului de învățare, criteriul subiectului pe care este centrată metoda, criteriul tipului de relație profesor – elev, criteriul gradului de activizare a elevilor.

Orice analiză propriu zisă a metodelor presupune, anterior,o sistematizare a acestora. Principalele criterii cunoscute și utilizate sunt:

Criteriul istoric – acela al raportării exigențelor timpului în care se desfășoară procesul didactic:

– metode mai vechi, clasice, tradiționale (conversația, problematizarea, explicația, demonstrația, învățarea prin descoperire, expunerea)

– metode noi, moderne (studiul de caz, algoritmizarea, instruirea programată, știu-vreau să știu-am învățat, metoda piramidei, metoda ciorchinelui, metoda cubului, brainstorming-ul)

Criteriul gradului de generalitate sau de aplicabilitate a metodei:

– metode generale, care se pot aplica la cele mai multe discipline de învățământ, pe toate treptele de școlaritate (expunerea, conversația);

– metode particulare (speciale), proprii unei discipline de învățământ sau unei trepte de școlaritate (lucrări de laborator, brainstorming);

Criteriul organizării muncii:

– metode de activitate individuală: – libere (lucrul cu manualul);

– sub îndrumarea profesorului (observație dirijată);

– programate (exercițiul);

– metode de activitate în doi(în perechi): – profesor – elev ;

– elev – elev;

– metode de activitate în echipă (echipele reprezntând microgrupuri):

– grupuri care efectuiază aceeași activitate;

– grupuri care efectuiază activitățidiferite.

– metode de activitate cu clasa (colectivă):- unilaterală (prelegere, explicația);

– bilaterală (conversația);

– multiplă (dezbaterea);

– metode de activitate în grupuri mari (mai mari decât clasa de elevi): – conferința

– dazbateri

Criteriul funcției fundamentale:

– metode de predare-învățare: – de trensmitere /asimilare de cunoștințe;

– de consolidare;

– de aplicare;

– de formare de priceperi/deprinderi,

– metode de evaluare.

Criteriul suportului purtător de informații (Piaget, Okon):

– metode verbale: – expozitive ( expunerea);

– interogative (conversația);

– metode intuitive (observația);

– metode bazate pe acțiune (exercițiul, demonstrația);

Criteriul tipului de învățare:

– metode ale învățării prin receptare ( expunerea);

– metode ale învățării prin descoperire (problematizare);

– metode ale învățării prin acțiune (exercițiul);

– metode ale învățării prin creație (brainstorming)

Criteriul subiectului pe care este centrată metoda:

– metode centrate pe activitatea profesorului (explicația, demonstrația);

– metode centrate pe activitatea elevului (lucrul cu manualul, observația, fișele de muncă independentă, exercițiul).

Criteriul tipului de relație profesor-elev (M. Debesse):

– metode obiective, autoritare (observația dirijată, algoritmizarea);

– metode liberale, permisive (problematizarea, conversația euristică).

Criteriul gradului de activizare a elevilor:

– metode pasive (expunerea, demonstrația);

– metode active (conversația exercițiul).

Acest periplu ar putea continua, însă, dincolo de multitudinea taxonomiilor existente sau posibil de realizat ceea ce rămâne sunt următoarele realități de necontestat: multitudinea și diversitatea metodelor didactice și valențele lor educative

În abundența informațională cu care societatea actuală se confruntă, sistemul educațional are dificilul rol de a forma personalități, care să știe și să discearnă informația prețioasă de cea excedentară, de a extrage esențialul din general. Astfel, în educație a apărut termenul de educație modernă. Termenul de modern este folosit în educație, de obicei, pentru a releva situația avansată a prezentului în relație cu trecutul care a depășit prin dezvoltare. Pentru unii, modernitatea este opusă practicilor tradiționale și de caracterizează prin schimbare, dinamism și inovație. Scoala și oamenii ei se află acum la granița dintre modernism și postmodernism. Într-o societate postmodernistă, cunoașterea trebuie să fie funcțională, utilă: înveți nu doar pentru a ști și a stoca o serie de informații din diferite domenii, pentru a demonstra cât de educat ești, ci, înveți pentru a face, pentru a folosi ceea ce știi, pentru a aplica ceea ce ai acumulat, în folosul tău și al celorlalți. A ști ce să faci cu ceea ce ai învățat este dezideratul major al educației postmoderniste.

Școala postmodernistă trebuie să știe cum să motiveze pe elev să învețe și cum să faciliteze procesul învățării, organizând și dezvoltând strategii de lucru interactive, punând accentul pe utilitatea cunoștințelor și pe necesitatea însușirii lor pentru a se descurca în viață. Agenții educaționali trebuie să fie interesați de ceea ce-și doresc elevii să învețe și de ceea ce pot să facă cu aceste cunoștințe. Rolul cadrului didactic este nu de a îndopa elevul cu diverse cunoștințe, ci de a le arăta ce au de făcut cu acestea.

Activitățile propuse elevilor în scopul sporirii gradului de implicare activă și creavivă în școală, trebuie să asigure: stimularea gândirii productive, a gândirii critice, a gândirii divergente și libertatea de exprimare a cunoștințelor, a faptelor, a gândurilor.

Predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul să meditaze între elev și lumea ce îl înconjoară. Profesorul trebuie să organizeze nu numai spațiul și activitatea, ci să participe alături de elevi la elaborarea cunoștințelor, să servească drept model în legăturile interpersonaleși să încurajeze interacțiunile cooperante între elevi.

5.3. Metode, activități și tehnici de învățare aplicabile în realizarea educației ecologice

5.3.1. Metode didactice clasice ( tradiționale)

Observația independentă. Metoda constă în explorarea directă a realității, a viețuitoarelor. Punând elevul în contact direct cu materialul/fenomenul biologic, el poate descoperi singur trăsăturile morfologice, anatomice, urmărește desfășurarea unor fenomene, deci are un pronunțat caracter euristic.

După locul unde este folosită observația, aceasta se împarte în două categorii:

– în școală, la lecțiile de biologie, în laborator;

– în afara școlii: în cadrul excursiilor didactice, vizitelor didactice care se desfășoară la grădini botanice, parcuri zoologice, muzee de științe ale naturii etc.

Cerințele aplicării observației independente sunt:

– organizarea de către profesor a observațiilor, dirijate pe cale orală sau prin fișe de muncă independentă;

– corelarea observațiilor în funcție de particularitățile de vârstă (ex. La clasa a VIII-a, la lecția Reciclarea deșeurilor se solicită evidențierea provenienței deșeurilor, tipul acestora, metode de îndepărtare a deșeurilor, colectarea și valorificarea acestora);

– ordonarea rezultatelor și stabilirea concluziilor, etapă dirijată de profesor.

După modul de efectuare a observațiilor, acestea pot fi:

a) de scurtă durată – se limitează la derularea unei ore de curs; la rândul său ea poate fi: macroscopică asupra deșeurilor în general (identificarea și descrierea componentelor de biotop și biocenozǎ), relații între ecosistemul studiat și ecosistemele vecine, etc. și microscopică asupra structurii acestora.

Etapele observației de scurtă durată asupra ecosistemului unei păduri sunt:

– expunerea materialului de observat – planșa cu piramida trofica a unei paduri ;

– confruntarea observațiilor globale cu unele informații deținute de elevi din experiența lor anterioară;

– dirijarea observațiilor de către profesor pentru o analiză sistematică (se analizează toate componentele ecosistemului);

– sublinierea relației dintre biotop și biocenozǎ (adaptările la mediu);

– comparația materialului observat cu alte ecosisteme de același tip sau de tip diferit (orice ecosistem terestru).

b) de lungă durată – se desfășoară atât timp cât este nevoie pentru a descrie structura unei biocenoze dintr-un ecosistem (ex. structura biocenozei dintr-o pădure, pe parcursul unui an). Toate observațiile adunate de elevi trebuie controlate de profesor și îndrumate către un scop științific.

Conversația euristică. Metoda se folosește atunci când cunoștințele pot fi desprinse de elevi din cercetarea unui material intuitiv, din analiza unor exemple, a experienței și observațiilor anterioare – când noile cunoștințe pot fi deduse din cunoștințele însușite anterior sau pe cale inductivă, pe baza experienței elevilor. Conversația euristică este o modalitate specifică de investigație, pe baza unui schimb de idei între profesor și elevi, prin care aceștia analizează, comentează, descoperă aspecte noi. Conversația euristică presupune momente de incertitudine, căutări, tatonări, dar și de selecție a tuturor posibilităților, în drumul spre găsirea unui răspuns corect. Euristica implică mai multe metode: conversația euristică, problematizarea, învățarea prin descoperire, modelarea, experimentul.

La lecția Poluarea, prin utilizarea acestei metode, elevii trebuie să surprindă aspecte importante referitoare la sursele de poluare a mediului trestru. Urmărind (pe o planșă sau pe o prezentare Power-Point), se pot pune următoarele întrebări:

Care sunt sursele de poluare ?

Care este impactul poluanților asupra viețuitoarelor din diferite medii de viată?

Efectul poluanților este local sau general, este pe termen scurt sau mare?

Ce mǎsuri se pot lua pentru prevenirea și combaterea poluǎrii mediului?

Elevii pot reduce efectele poluǎrii ? Cum?

Particularitățile conversației euristice sunt:

– trecerea de la necunoscut la cunoscut se face printr-o etapă intermediară de semicunoaștere, cu ambiguități, alternative, contradicții;

– se operează cu informații incomplete la început;

– se progresează în etapa cunoașterii, dar nu se finalizează aceasta încă;

– se ajunge la final, dar drumul poate fi străbătut de piedici, incertitudini, uneori fiind necesară o reluare a discuțiilor pentru a găsi alte răspunsuri. Astfel, se încurajează inițiativa, perseverența elevilor.

În funcție de momentul utilizării în lecție, conversația euristică se clasifică în:

– conversația introductivă (ex. Ce este poluarea?)

– conversația de fixare (ex. Care sunt cele mai frcvente surse de poluare?)

– conversația de verificare (ex. Caracterizarea mediilor de viață poluate).

Conversația euristică predomină în lecțiile de biologie, dar se poate întâlni și în excursiile didactice sau la ședințele de cerc școlar.

Problematizarea. Instruirea prin problematizare este întâlnită acolo unde apar contradicții majore în mintea elevilor, între cunoștințele vechi și cele noi, între două teorii, între teorie și propriile observații. Pentru ca o temă să aibă caracter problematizat trebuie să trezească o reacție de surpriză, de mirare.

Proprietățile problematizării:

– existența unei lacune în sistemul de cunoștințe al elevului;

– stimularea dorinței de cunoaștere;

– descoperirea unor răspunsuri.

Etapele problematizării:definirea punctului de plecare și a scopului urmărit, punerea problemei, organizarea informației, utilizarea raționamentului pentru identificarea soluțiilor posibile, luarea deciziei, verificarea soluției alese și a rezultatelor.

Exemplu: De unde provin deșeurile? Elevii trebuie sǎ identifice principalele surse de provenința a deșeurilor cât și gasirea unor metode de înlaturare a acestora. Elevii vor enumera sursele de proveniență: industriale, metabolice și menajere, cât și metodele de îndepărtare (depozitarea în gropile ecologice, arderea, compostarea si nu în ultimul rând- reciclarea)

Antrenând toate componentele personalității (intelectuale, afective, volitive), problematizarea contribuie la stimularea curiozității, a spiritului de explorare. Astfel, ei își formează treptat un stil individual de muncă, își dezvoltă independența în gândire, autonomia, curajul în argumentarea unor opinii personale.

Explicația – este o formă de expunere orală, în care predomină argumentarea rațională. Se referă la dezvăluirea unor date noi, pe baza argumentațiilor deductive. În acest sens profesorul enunță mai întâi o definiție, o regulă, un principiu sau prezintă un fenomen și, după aceea, analizează diferite exemple, prezentând cauzele, interpretările sau aplicațiile posibile.

În explicație profesorul e dator să folosească cuvinte adecvate (riguroase din punct de vedere științific, corecte gramatical), să realizeze o argumentare logică și să fie preocupat de captarea atenției și interesului elevilor.

Utilizând explicația se poate argumenta rolul reciclării deșeurilor.

Explicația este legată în special de procedeul deductiv, pornindu-se de la general la particular, se enunță legi, definiții și se trece apoi la componentele acestora.

Demonstrația. A demonstra înseamnă a arăta elevilor obiectele și fenomenele reale sau substitutele acestora în vederea asigurării unei baze perceptive (concret – senzoriale), sugestive, activități de predare – învățare, a confirmării unor adevăruri, ori a facilitării executării corecte a unor acțiuni și a formarii deprinderilor și comportamentelor corespunzătoare.

Demonstrația scoate învățământul din formalismul lui, deseori excesiv de formal, înlesnește însușirea cunoștințelor și a deprinderilor pe calea cea mai scurtă și cu o bună păstrare în memorie. În cadrul lecțiilor de ecologie am folosit următoarele tipuri de demonstrație:

a) Demonstrația cu ajutorul desenului la tablă, utilizată în evidențierea culorii pubelelor folosite pentru colectarea selectiva a deșeurilor.

Desenul la tablă se face de către profesor în paralel cu explicarea conținutului științific al lecției. Valoarea didactică a desenului la tablă constă în aceea că fixează atenția elevilor asupra detaliilor, dându-le posibilitatea să înțeleagă mai ușor; constituind o abstractizare, contribuie la dezvoltarea gândirii; elevii își dezvoltă spiritul de observație, deprinderea de a desena și contribuie la educația estetică – dacă este bine executat; desenul ajută în mod deosebit la fixarea cunoștințelor, dacă se folosește creta colorată.

b) Demonstrația cu ajutorul planșelor, care pot fi folosite atât în verificarea cunoștințelor, cât și în predarea cunoștințelor noi și, dacă este timp, chiar la fixarea conținutului predat. Utilizez planșe la lecțiile despre ecosisteme, dar și la cele despre poluare.

c) Demonstrarea cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale. Cercetările arată că omul reține 30 procente din ceea ce vede și 20 procente din ceea ce aude (ascultă), iar în condițiile asocierii văzului cu auzul se păstrează 65 procente din informațiile adresate ambelor simțuri. Se folosesc filmulețe la lecțiile despre ecosisteme și poluare.

d) Demonstrarea cu ajutorul microscopului sau a lupei electrice.

În concluzie, a demonstra înseamnă a arăta, a prezenta obiecte sau fenomene reale sau înlocuitoare ale acestora, în scopul asigurării unui suport concret – senzorial procesului de învățământ.

Folosirea metodei demonstrației îmbracă diferite forme, după mijloacele ce se folosesc în acest scop.

Învățarea prin descoperire. Descoperirea sau aflarea unui lucru necunoscut se poate realiza în mod întâmplător (spontan) sau pe baza unei căutări sau unei cercetări speciale, în condiții ce favorizează descoperirea. Această metodă cuprinde un sistem de operații privind organizarea activității didactice astfel încât elevii să descopere cu propriile forțe noile caracteristici, principii, legi.

Metoda aceasta solicită gândirea creativă, asemănându-se cu problematizarea. Deosebirea constă în faptul că în timpul problematizării elevii se confruntă cu o situație conflictuală pe care trebuie să o rezolve, în timp ce în descoperire, elevii sunt concentrați mai ales asupra soluției de răspuns la sarcina de învățare trasată. Cunoștințele vechi servesc pentru a deprinde elemente noi.

În procesul de învățare, descoperirea trebuie realizată de către elevi, de fapt, ei redescoperă ceea ce în știință este deja cunoscut. Această metodă sporește contribuția elevilor la procesul de învățare. Prin îndeplinirea sarcinilor didactice trasate de profesor, ei descoperă soluții, cazuri de aplicare, însușiri necunoscute, relații, asemănări sau deosebiri, formulează definiții, emit ipoteze, dar cunosc și satisfacția succesului.

Învățarea prin descoperire are un profund caracter formativ, dezvoltă curiozitatea și interesul, voința, perseverența.

Ținând seama de relația ce se stabilește între profesor și elevi, se pot distinge două forme ale descoperirii:

a) Descoperire independentă – desfășurarea propriu-zisă a descoperirii se realizează prin activitatea individuală a elevilor, profesorul supraveghind și controlând acest proces;

b) Descoperire dirijată – profesorul conduce descoperirea prin sugestii, puncte de sprijin, informații suplimentare, întrebări ajutătoare, urmărind stabilirea soluției scontate.

În funcție de relația care se stabilește între achizițiile anterioare și cele la care se va ajunge prin descoperire, se pot distinge trei forme de descoperire:

a) Descoperirea inductivă – când, în procesul de învățământ, elevul trece de la analiza și structurarea unor date și fapte, la generalizări. Prin aceasta formă, elevii pot să ajungă independent la formularea unor definiții, reguli, principii, la stabilirea notelor definitorii ale unor noțiuni.

Iată o sarcină de lucru, pentru rezolvarea căreia, elevii vor fi determinați să descopere răspunsul în mod inductiv : « Pornind de la reciclarea deșeurilor lemnoase , stabiliți principalele surse de deșeuri din lemn ».

b) Descoperirea deductivă. Elevii învață pe baza raționamentului deductiv să facă aplicații prin particularizare și individualizare, prin căutarea de exemple, în care se regăsesc trăsăturile solicitate.

Iată un exemplu ce poate fi utilizat în activitatea de predare – învățare : Pe baza cunoștințelor acumulate în lecția Poluarea, identificați cum pot afecta deșeurile provenite din lemn, anumite ecosisteme ?

c) Descoperirea transductivă (prin analogie). Elevii compară diferite formațiuni, structuri, procese și descoperă la cele pe care nu le cunoaște elemente și însușiri comune cu cele pe care le-au mai întâlnit. Elevii vor putea descoperi dacă respectivele formațiuni, structuri, organe, procese, sunt sau nu echivalente. De exemplu, pornind de la tipurile de deșeuri, elevii vor descoperi că există similitudini între efectele acestora asupra mediului (aceeași organizare – biotop și biocenozǎ, care sunt în legǎturǎ), dar și diferențe (ex.unele fiind biodegradabile, iar altele pot dura sute de ani pentru a se descompune).

5.3.2. Metode moderne

Învățământul modern presupune o nouă abordare a educației, prin promovarea metodelor didactice interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și creativității.

Sarcinile didactice se realizează cu ajutorul metodelor, tehnicilor și procedeelor didactice. Folosirea judicioasă a metodelor are o deosebită importanță pentru reușita activitțăii la catedră.

Dezideratele de modernizare și perfecționare a metodologiei didactice se înscriu pe direcția sporirii caracterului activ-participativ al metodei de învățare, pe aplicarea unor metode cu un pronunțat caracter formativ în valorificarea noilor tehnologii instrucționale, care să-l implice pe elev direct în procesul de învățare, stimulându-i creativitatea, interesul pentru nou, dezvoltarea gândirii, reușind să aducă o însemnată contribuție la dezvoltarea întregului său potențial.

Metodele constituie instrumente de prim rang în mâna profesorului, este celea eficientă de organizare și conducere a învățării, un mod comun de a proceda, care reunește într-un tot familiareforturile cadrului didactic și ale elevilor.

Plecând de la o literaturaă în domeniu (Palmate, Cerghit, Mucchielli), metodele didactice sunt împărțite din punct de vedere istoric în metode tradiționale și metode moderne. Însă nu tot ce este vechi este neapărat și demodat, după cum nu tot ce este nou este și modern. Dintre aceste metode didactice moderne fac parte cele ce duc la creșterea gradului de participare – implicare a elevilor, la dezvoltarea structurilor cognitiv-motrice și participo-aplicative a acestora.

Definitoriu pentru folosirea metodelor activ – participative este caracterul lor stimulativ din punt de vedere fizic și psihic, precum și posibilitatea alternării activităților individuale și de grup, în scopul atingerii optimum – ului motivațional și acțional la nivelul elevilor care se văd angajați și trebuie să-și asume noi roluri și responsabilități în propria formare.

Rolul metodelor didactice moderne este acela de a crea un context situațional, astfel încât cel care învață să fie angajat și să participe în mod activ la realizarea obiectivelor predării, să asigure transformarea lui în subiect al propriei formări. Aceste metode se caracterizează printr-o permanentă deschidere la înnoire, la inovație.

Cerința primordială a educației progresiste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată, bazată pe îmbinarea activităților de învățare și de muncă independentă, cu activitățile de cooperare, de învățare de grup și de muncă independentă.

Deși învățarea este eminamente o activitate proprie, ținând cont de efortul individual depus în înțelegerea și conștientizarea semnificațiilor științei, nu este mai puțin adevărat că relațiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariției și construirii învățării personale și colective.

Tendințele principale ale înoirii și modernizării metodologieide instruire ar fi:

– valorificarea deplină a metodelor în vederea activitării elevilor, a participării lor efective la dobândirea cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor;

– accelerarea caracterului formativ al tuturor metodelor de instruire utilizate în activitatea de predare-învățare;

– aplicarea cu prioritate a metodelor participativ-active centrate pe elev.

Creșterea ponderii metodelor activ-participative nu înseamnă renunțarea la metodele clasice de învățământ, la cele de transmiere și asimilare a informației. Metodologia modernă operează schimbări care țin de pondere, dar mai ales de valorizare, de sporirea potențialului formativ al metodelor clasice prin accentuarea caracterului lor euristic și participativ-activ.

Învățământul modern promovează metodele de învățare active, învățarea bazată pe însușirea experienței conceptualizate a omenirii, dar și pe investigația proprie a realității și formarea de cunoștințe și experiențe prin efort propriu. A instrui nu mai înseamnă a-l determina pe elev să-și inmagazineze în minte un volum de cunoștințe, ci de a-l învăța să ia parte la procesul de producere a noilor cunostințe.

Astfel, sunt preferate metodele moderne euristice de predare-învățare, deoarece aceasta pune accentul pe următoarele capacități:

– capacitatea de a pune întrebări și de a construi răspunsuri;

– cultivarea unor deprinderi, priceperi și calități intelectuale;

– dezvoltarea gândirii criticeși a creativității;

– aplicarea unor concepte sau algoritmi de calcul în proiecte sau lucrări, în contexte diferite;

– formarea de opinii, mentalități sau comportamente dezirabile.

Cheia unei astfel de abordări a demersului didactic îl reprezintă plasarea elevului în postura de agent al descoperirii de soluții, al instrucției și educației. Schimbarea de comportamentsau de mentalitate nu poate fi atinsă decât în mică măsură dacă elevul ascultă sau reproduce mecanic niște cunoștințe care oricum nu sunt înțelese sau acceptale ca utile. Desigur nu în orice context, sau pentru orice unitate de învățare, metodele tradiționale expozitive pot fi eliminate. Dimpotrivă există competențe specifice care nu pot fi atinse prin încercările elevilor de descoperire. Există conținuturi prea vaste, care nu pot fi descoperite de elevi prin activități de investigare proprie.

Metodologia diversificată, îmbinarea dintre activitățile de cooperare, de învățare în grup, cu activitățile de muncă independentă reprezintă o cerință primordială în educația postmodernistă. Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente.

Avantajele metodelor interactive sunt:

– dezvoltă inteligențe multiple, capacităță specifice inteligenței verbal/lingvistice ( ce implică sensibilitate de a vorbi și de a scrie); inteligenței interpersonale (capacitatea de a înțelege intențiile, motivațiile, dorințele celorlalți, creând oportunități în munca colectivă);

– stimulează și dezvoltă capacități cognitive complexe ( gândirea critică, divergență, gândire laterală – capacitatea de a privi și de a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii);

– munca în grup permite împărțirea sarcinilor și responsabilităților în părți mult mai ușor de realizat;

– timpul de soluționare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în grup decât atunci când se încearcă gâsirea rezolvării pe cont propriu;

– interrelațiile dintre memrii grupului, emulația, sporește interesul pentru o temă sau o sarcină dată, motivând elevii pentru învățare;

– lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și împărtăși părerile, experiența, ideile, strategiile de lucru, informațiile;

– se reduce la minim fenomenul blocajului emoțional al creativității;

– grupul dă un sentiment de încredere, de siguranță și antrenare reciprocă a membrilor ceea ce duce la dispariția fricii de eșec și curajul de a-și asuma riscul.

Învățământul modern promovează metodele interactive, care solicită mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și creativității.

Învățământul este un proces flexibil, adaptabil la cerințele societății aflată într-o permanentă schimbare. Accentul cade pe receptivitatea în fața noului, reciprocitatea învățării, folosirea metodelor de instruire perfectibile care promovează creativitatea și activează imaginația, utilizarea instrumentală a mijloacelor tehnice și valorizarea relației: dascăl – colectivitate – elev.

Modernizarea învățământului prin utilizarea metodelor noi de învățare și evaluare, care permit reasamblări, reajustări și adaptări la disciplinele de învățământ, depinde în ultimă instanță de cunoașterea, înțelegerea și abilitatea de a le folosi.

Clasificarea metodelor și tehnicilor inreractive. După funcția didactică

principală metodele interactive de grup se clasifică astfel:

a) Metode și tehnici de predare – învățare interactivă în grup:

– metoda predării/învățării reciproce (Reciprocal Teaching – Palinscar);

– metoda Jigsaw (mozaicul);

– citirea cuprinzătoare

– cascada ( Cascade);

– STAD (Student Team Achievement Divisioon) – metoda învățării pe grupe mici;

– TGT(Teams/Games/Tournaments) – Metode turnirurilor în echipe;

– metoda schimbării perechii (Share – Pair Circles);

– învățarea dramatizată;

– problematizarea de grup;

– jocul didactic;

– studiul de caz.

b) Metode și tehnici de fixare și sistematizare a cunoștințelor și de verificare/evaluare alternativă interactivă:

– harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map);

– matricele;

– lanțurile cognitive;

– scheletul de pește (fishbone maps);

– diagrama cauzelor și a efectului;

– pânza de păianjen (Spider map-Webs);

– tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Tehnique);

– metoda RAI;

– cartonașe luminoase;

– portofoliul individual sau de grup;

– jurnalul reflexiv;

– investigația.

c) Metode și tehnici de rezolvare de probleme prin stimularea creativității:

– brainstorming;

– metoda păllăriilor gânditoare;

– caruselul;

– multi – viting;

– masa rotundă;

– interviul de grup;

– incidentul critic,

– philips 6/6;

– tehnica 6/3/5;

– controversa creativă;

– tehnica acvariului ( fishbowl);

– tehnica focus grup;

– patru colțuri;

– metoda Frisco;

– sinectica;

– buzz – Groups;

– metoda Delhi.

d) Metode de cercetare în grup:

– tema sau proiectul de cercetare în grup;

– experimentul pe echipe;

– portofoluil de grup.

În cele ce urmează voi prezenta câteva metode moderne, activ – participative ce pot fi folosite cu succes în predarea biologiei.

Studiul de caz. Această metodă are legături cu învățarea prin descoperire și cu învățarea prin problematizare. Este o metodă care permite profesorului să realizeze un învățământ legat de viață și, totodată, să asigure participarea elevilor la lecții. Se prezintă clasei cazuri de viață, care înseamnă exemple tipice, în care se comentează esența unei întregi categorii de fenomene.

Elevii înțeleg cazul prezentat, de la care ajung să explice și să înțeleagă întreaga clasă de fenomene. Profesorul are selecționate diferite cazuri, pentru diferite teme.

Această metodă presupune ca profesorul să prezinte cazul, să organizeze și să mențină întregul proces de analiză a acestuia, elevii să sesizeze, pe baza dirijării analizei informațiilor ce se pot ivi, să anticipeze noi idei și soluții în legătură cu cazul respectiv.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o situație pentru a deveni caz de cercetare :

– să fie autentică ;

– să presupună urgența intervenției (să fie o situație problemă care suscită interesul pentru a fi analizată, rezolvată) ;

– ă fie legată de preocupările grupului (elevii să aibă informațiile necesare pentru a găsi soluții de rezolvare);

– să fie prezentată clar și corect (să conțină toate informațiile necesare pentru a fi soluționată).

Exemplu de studiu de caz utilizat la lecția Poluarea: citirea unui fragment dintr-un articol de ziar, ce prezintǎ un aspect legat de poluare într-un ecosistem , pe baza cǎruia elevii trebuie sǎ identifice efectele pe termen lung și scurt și soluțiile de remediere a poluǎrii.

Instruirea programată. Esența instruirii programate constă în distribuirea materialului de studiu în unități, care să poată fi asimilate dintr-o dată, punând în fața elevului probleme și cerându-i o activitate îndreptată spre rezolvarea lor. La baza instruirii programate stă programul, care cuprinde ansamblul cuantelor de informații, fixare, consolidare, alcătuind un capitol, o temă, o lecție. Între cuantele de informații sau pași există o legătură intrinsecă.

În practica școlară se folosesc, cu o frecvență mai mare, două tipuri de instruire programată:

a) programarea liniară, cu răspuns construit;

b) programarea ramificată, cu răspuns la alegere.

În programarea liniară, elevul este condus la însușirea cunoștințelor printr-o succesiune de pași mici, astfel organizați încât să reducă la minimum greșelile posibile, cel ce învață fiind mereu pus în situația de a construi un răspuns corect. Secvențele sunt scurte, iar diferențele între gradul de dificultate al unei secvențe și al celei următoare sunt mici.

În programarea ramificată, o dată cu informația respectivă se prezintă mai multe răspunsuri, din care elevul îl alege pe cel care îl consideră corect. Această programare cuprinde:

– secvențe principale, care se parcurg în mod obligatoriu;

– secvențe ajutătoare sau de corecție, care se parcurg când răspunsul dat este greșit;

– secvențe avansate, care se studiază în situația în care s-a ales răspunsul corect.

După rezolvarea lor, elevul este trimis la următoarea secvență principală.

Avantajele instruirii programate:

– cere din partea elevului o participare activă și independentă;

– determină o individualizare a instruirii, manifestându-se prin ritm propriu al fiecărui elev;

– presupune o structurare logică și gradată a materialului și a dificultăților pe care elevii trebuie să le învingă;

– stabilește o conexiune inversă profesor – elev, dar și elev-profesor;

– poate fi folosită atât în instruirea cu calculatorul, cât și în cea fără calculator;

– poate completa sau înlocui, parțial sau total, anumite segmente de instruire tradițională sau se pot completa reciproc.

Sistemul educațional bazat pe învățământul asistat de calculator realizează trecerea de la învățarea indusă sau receptată, la învățarea interactivă, bazată pe dialogul inteligent cu calculatorul, care poate amplifica capacitatea de prelucrare și asimilare a informațiilor, poate spori performanțele intelectuale ale elevilor.

Metoda Știu – Vreau să știu – Am învățat. Cu grupuri mici sau cu întreaga clasă, se trece în revistă ceea ce elevii știu deja despre o anumită temă (de ex. metode de reciclare a deșeurilor) și apoi se formulează întrebări la care se așteaptă găsirea răspunsului în lecție.

Pentru a folosi această metodă, le cer la început elevilor să formeze perechi și să facă o listă cu tot ce știu despre tema ce urmează a fi discutată.

În acest timp, construiesc pe tablă un tabel cu următoarele coloane: Știu / Vreau să știu / Am învățat, ca cel prezentat mai jos:

Cer apoi câtorva perechi să spună celorlalți ce au scris pe liste și notez lucrurile cu care toată lumea este de acord în coloana din stânga. Poate fi util să grupez informațiile pe categorii.

În continuare, îi ajut pe elevi să formuleze întrebări despre lucrurile de care nu sunt siguri. Aceste întrebări pot apărea în urma dezacordului privind unele detalii sau pot fi produse de curiozitatea elevilor. Notez aceste întrebări în coloana din mijloc. Cer apoi elevilor să citească textul.

După lectura textului, revin asupra întrebărilor pe care le-au formulat înainte de a citi textul și pe care le-au trecut în coloana Vreau să știu. Văd la care întrebări s-au găsit răspunsuri în text și trec aceste răspunsuri în coloana Am învățat.

În continuare, îi întreb pe elevi ce alte informații au găsit în text, în legătură cu care nu au pus întrebări la început și le trec și pe acestea în ultima coloană.

Mă întorc apoi la întrebările care au rămas fără răspuns și discut cu elevii unde ar putea căuta ei aceste informații.

Merită să reflectăm puțin la strategia Știu / Vreau să știu / Am învățat, la scopurile și efectele produse de:

a) tabelul Știu / Vreau să știu / Am învățat

b) brainstorming-ul în perechi

c) lista de idei trecută în prima coloană

d) categorisirea acestor idei

e) formularea întrebărilor pentru a doua coloană

f) lecturarea textului cu aceste întrebări în minte

g) completarea coloanei a treia în urma lecturării textului,

În încheierea lecției elevii revin la schema Știu / Vreau să știu / Am învățat și decid ce au învățat din lecție. Unele dintre întrebările lor s-ar putea să rămână fără răspuns și s-ar putea să apară întrebări noi. În acest caz, întrebările pot fi folosite ca punct de plecare pentru investigații ulterioare.

Metoda piramidei, cunoscută și sub numele de metoda bulgărelui de zăpadă, este o îmbinare armonioasă între activitatea individuală și cea a grupurilor de elevi. Are rolul de a încorpora activitatea fiecărui elev într-un demers amplu menit să rezolve o problemă complexă . Metoda piramidei presupune organizarea unei activități structurată în următoarele etape:

a) individuală – elevii primesc o temă pe care o rezolvă individual într-o perioadă scurtă de timp, de obicei cinci minute. Se pot formula întrebări legate de subiectul tratat;

b) perechi – se formează grupe de doi elevi care, pe durata a cinci minute, își verifică reciproc rezultatele și încearcă să răspundă la întrebările care s-au formulat în interiorul grupului;

c) grupuri de patru – grupurile se unesc două câte două. Elevii își confruntă rezultatele, concep un răspuns nou într-o formulare la care și–au adus toți aportul, identifică concluziile cu caracter general și zonele de controversă rezultate în urma întrebărilor fiecăruia;

d) întreaga clasă – un reprezentant al fiecărui grup prezintă concluziile echipei sale. Acestea pot fi notate pe tablă pentru a putea realiza comparația între răspunsurile grupurilor. Pe baza lor se concep concluziile finale.

Structura cumulativă a piramidei răspunsurilor are numeroase avantaje:

– activitatea individuală urmată de activitatea în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și formula opiniile personale și de a le verifica, îmbunătăți sau transforma în raport cu răspunsurile altor membri ai grupului;

– creșterea progresivă a dimensiunilor grupului implică o confruntare repetată cu idei și considerații noi;

– creșterea graduală a complexității itemilor, fiecare fază fiind construită pe fazele anterioare, simplifică abordarea problemei, o sintetizează și o reduce la esență.

Evaluarea activității elevilor se poate face ținându-se seama de aportul fiecăruia la conceperea concluziilor finale. Pentru a ușura sarcina profesorului și pentru a implica elevii în actul evaluativ se poate distribui un chestionar de bilanț al rolurilor în cadrul echipelor. Chestionarul cuprinde un set de enunțuri adaptate specificului sarcinii de rezolvat. Folosind o scală de la unu la zece, elevii acordă puncte pentru propria activitate răspunzând, în acest mod, enunțurilor formulate:

– sunt creativ;

– exprim idei la care nu s-a gândit nimeni;

– formulez răspunsuri neconvenționale care se plasează împotriva tradiției;

– încerc deliberat să influențez ceilalți membri ai echipei să vadă lucrurile în modul în care le văd eu;

– contribui la activitatea echipei ca expert;

– sunt pregătit să îmi argumentez punctul de vedere;

– folosesc ideile celorlalți și concep răspunsuri cu ajutorul lor;

– evaluez potențialul ideilor noi pe măsură ce sunt exprimate;

– acționez ca lider;

– mă asigur că echipa își îndeplinește obligațiile;

– evaluez cu atenție capacitățile fiecărui membru al echipei;

– am o puternică influență asupra concluziilor echipei;

– îi determin pe ceilalți să se încadreze în timpul afectat rezolvării problemei;

– am puncte de vedere bine stabilite despre ce ar trebui să facă echipa;

– mă asigur că obiectivele sunt clare pentru toți;

– nu mă las purtat de entuziasm, deci obiectivitatea mea nu are de suferit;

– îi ajut pe ceilalți să vizualizeze impactul ideilor noi;

– echipa se poate baza pe mine pentru elaborarea unor idei noi;

– sunt flexibil indiferent de rolul pe care-l joc în cadrul echipei;

– ajut în orice fel ar putea fi de folos;

– ajut la formarea spiritul de echipă;

– observ cu atenție momentele în care echipa are nevoie de ajutor și mă străduiesc să umplu golurile;

– ajut la rezolvarea disputelor din interiorul grupului;

– mă detașez mental de echipă pentru a analiza ce se întâmplă.

Această metodă a fost utilizată în lecția Reciclarea deșeurilor, pe baza următoarei cerințe : Identificați tipurile de deșeuri care produc poluarea mediilor de viață , folosind materialul intuitiv .

Metoda ciorchinelui. Este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei. Poate fi utilizată atât în evocare prin inventarierea cunoștințelor elevilor, cât și în etapa de reflecție.

Etape:

a) se scrie un cuvânt / temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a foii de hârtie;

b) se notează în jurul acestuia toate ideile, sintagmele sau cunoștințele care vă vin în minte în legătură cu tema respectivă, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial;

c) pe măsură ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii între toate ideile care par a fi conectate;

d) activitatea se oprește când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.

Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. În acest fel, se îmbogățesc și se sintetizează cunoștințele.

Rezultatele grupurilor se comunică profesorului care le notează la tablă într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca.

În etapa finală a lecției, ciorchinele poate fi reorganizat utilizându-se anumite concepte supraordonate găsite de elevi sau de profesor.

De exemplu, la lecția „Poluarea” se pornește de la cuvântul cheie „poluare”, iar în jurul lui se notează toate ideile emise de elevi.

Metoda cubului. Această metodă presupune detalierea unui subiect din mai multe perspective, permițând abordarea complexă și integratoare a unei teme (descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează). Am aplicat această metodă la lecția „Reciclarea deșeurilor” :

descrie sursa de proveniență a deșeurilor;

compară deșeurile , pentru sesizarea diferențelor;

asociază tipurile de deșeuri biodegradabile;

analizează gradul de poluare a deșeurilor ;

aplică noțiunile teoretice în rezolvarea unor probleme;

argumentează necesitatea reciclării.

Metoda Pălăriilor gânditoare (“Thinking hats” – Edward de Bono) “Dacă interpretezi rolul unui gânditor, chiar vei deveni unul…” Edward de Bono

Este o tehnică interactivă, de stimulare a creativității participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care definește rolul. Astfel:

Pălăria albă:

– oferă o privire obiectivă asupra informațiilor;

– este neutră;

– este concentrată pe fapte obiective și imagini clare;

– stă sub semnul gândirii obiective;

Pălăria roșie:

– dă frâu liber imaginației și sentimentelor;

– oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor;

– roșu poate însemna și supărarea sau furia;

– descătușează stările afective;

Pălăria neagră:

– exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata;

– oferă o pespectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție;

– este perspectiva gândirii negative, pesimiste;

Pălăria galbenă:

– oferă o pespectivă pozitivă și constructivă asupra situației;

– culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul;

– este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic;

Pălăria verde:

– exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă;

– este verdele proaspăt al ierbii, al vegetației, al abundenței;

– este simbolul fertilității, al producției de idei noi, inovatoare;

Pălăria albastră:

– Exprimă controlul procesului de gândire;

– albastru e rece; este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător și atotcunoscător;

– supraveghează și dirijează bunul mers al activității;

– este preocuparea de a controla și de a organiza; Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația fiecărei culori și să-și reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia.

Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi:

Pălăria albă – pălăria roșie

Pălăria neagră – pălăria galbenă

Pălăria verde – pălăria albastră

Cum se folosește această metodă ?

Se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor și se oferă cazul supus discuției pentru ca fiecare să-și pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată individual – și atunci elevul respectiv îi îndeplinește rolul – sau mai mulți elevi pot răspunde sub aceeași pălărie. În acest caz, elevii grupului care interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări. Ei pot purta fiecare câte o pălărie de aceeași culoare, fiind conștienți de faptul că:

Pălăria albastră – clarifică

Pălăria albă – informează

Pălăria verde – generează ideile noi

Pălăria galbenă – aduce beneficii

Pălăria neagră – identifică greșelile

Pălăria roșie – spune ce simte despre efortul creativ

Această metodă poate fi folosită cu succes când se studiază lecția -Poluarea.

Metoda brainstorming este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educație, în stimularea creativității, în domeniul afacerilor, al publicității, etc.

Etimologic, brainstorming provine din engleză, din cuvintele brain= creier și storm = furtună, plus desinenț„-ing” specifică limbii engleze, ceea ce înseamnă „furtună în creier”- efervescență, o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este „ metoda inteligenței în asalt.”

Un principiu al brainstormingului este: cantitatea generează calitatea.Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. (Osborne, 1959). Prin folosirea acestei metode se provoacă și se solicită participarea activă a elevilor, se dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce privește alegerea soluțiilor optime și se exersează atitudinea creativă și exprimarea personalității.

De asemenea, utilizarea brainstormingului optimizează dezvoltarea relațiilor interpersonale – constatăm că persoanele din jur pot fi bune, valoroase, importante. Identificarea soluțiilor pentru o problemă dată este un alt obiectiv al brainstormingului.

Etapele metodei:

a) se alege tema și se anunță sarcina de lucru;

b) se solicită exprimarea într-un mod cât mai rapid, în enunțuri scurte și concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor – chiar trăznite, neobișnuite, absurde, fanteziste, așa cum vin ele în minte legate de rezolvarea unei situații-problemă conturate. Se pot face asociații în legătură cu afirmațiile celorlalți, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar atenție, fără referiri critice. Se suspendă orice gen de critică, nimeni nu are voie să facă observații negative.;

c) totul se înregistreză în scris, pe tablă, flipchart, video, reportofon, etc.;

d) se lasă o pauză de câteva minute pentru așezarea ideilor emise și recepționate;

e) se reiau pe rând ideile emise, iar grupul găsește criterii de grupare a lor pe categorii-simboluri, cuvinte-cheie, imagini care reprezintă posibile criterii;

f) grupul se împarte în subgrupuri, în funcție de idei listate, pentru dezbatere.Dezbaterea se poate desfășura însă și în grupul mare. În această etapă are loc analiza critică, evaluarea , argumentarea și contraargumentarea ideilor emise anterior.Se selectează ideile originale sau cele mai aproape de soluții fezabile pentru problema pusă în discuție. Se discută liber, spontan, riscurile și contradicțiile care apar; . g) se afișează ideile rezultate de la fiecare subgrup, în forme cât mai variate și originale: cuvinte, propoziții, imagini, desene, cântece, coleje, joc de rol, pentru a fi cunoscute de ceilalți.

Profesorul trebuie să fie un autentic catalizator al activității, care să încurajeze exprimarea ideilor, să nu permită intervenții inhibante și să stimuleze explozia de idei.

În desfășurarea lecțiilor în învățământul primar se realizează de cele mai multe ori variante prescurtate ale metodei, obiectivul fundamental fiind acela de a-i determina pe elevi să-și exprime liber opiniile, să formuleze idei proprii eliberate de prejudecăți, să exerseze atitudini deschise și creative în grup, să fie motivați pentru activitate, să învețe într-o manieră plăcută și atractivă, într-o ambianță plină de prospețime și emulație.

Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea:

– obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor rezolvatoare;

– costurile reduse necesare folosirii metodei;

– aplicabilitate largă, aproape în toate domeniile;

– stimulează participarea activă și crează posibilitatea contagiunii ideilor;

-dezvoltă creativitatea,spontaneitatea,încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;

– dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.

Limitele brainstorming-ului:

– nu suplinește cercetarea de durată, clasică;

– depinde de calitățile moderatorului de a anima și dirija discuția pe făgașul dorit;

– oferă doar soluții posibile nu și realizarea efectivă.

Explozia stelară. Este o metodă de dezvoltare a creativității. Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări asemenea exploziei stelare. Se scrie pe o foaie ideea și se adaugă cât mai multe întrebări ce au legătură cu conceptul de analizat: Ce? Cine? Unde? De ce? Când? Răspunsurile la aceste întrebări pot genera alte întrebări: Ce? Cine? Unde? Când? Întrebări care cer o și mai mare concentrare. Este o metodă de stimulare a creativității în grup care dezvoltă gândirea cu operațiile ei (analiza, sinteza, concretizarea, generalizarea, abstractizarea), intercomunicarea, respectul pentru opinia celuilalt, exprimarea. Elevii se prind repede în joc, activitatea este relaxantă și se pot descoperi lucruri noi și interesante.

Etape :

– propunerea temei;

– colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale ;

– grupurile lucrează pentru a crea o listă cu întrebări cât mai diverse și cât mai multe;

– comunicare rezultatelor muncii de grup;

– evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii.

Exemplu: la studiu lecției Reciclarea deșeurilor, clasa a VIII-a.

CE?

CUM? DE UNDE?

CARE? CINE?

CE sunt deșeurile?

CUM clasificăm tipurile de deșeuri?

CARE sunt principalele metode de înlăturare a acestora?

DE UNDE provin deșeurile din lemn ?

CINE este factorul principal în producerea poluării?

5.3.3. Activități extrașcolare

Activitățile extrașcolare sau extracurriculare sunt realizate în afara mediului școlar, în afara instituției de învățămînt, cu participarea clasei, mai multor clase de elevi sau a mai multor instituții de învățământ. Activitațile extrașcolare sunt foarte importante pentru elevi deoarece ele ajută la formarea unei atitudini pozitive față de invățat, au performanțe academice mai ridicate, au formate abilități practice diversificate, dar și strategii bune de rezolvare de probleme. Pe langă asta, activitățile extra acționeaza si asupra stimei de sine, iar sentimentul de implinire si autoeficacitate este mult mai ridicat.

Activitățile extrașcolare vizează de regulă acele activități cu rol complementar orelor clasice de predare-învățare. Aria lor e dificil de delimitat. Pot fi excursii și vizite la muzee, cinematografe, teatre, pot fi excursii și vizite la instituții publice sau alte obiective de interes comunitar, pot fi activități artistice, de hobby, cluburi tematice și echipe sportive, pot fi vizite la alte școli, pot fi activități legate de protecția mediului.

Caracteristici de bază ale activităților extrașcolare:

înglobează activitățile organizate de către școli (înafara mediului școlar) și de către alte instituții extrașcolare

rolului școlii, văzută ca sistem formalizat de a transmite cunoștințe și sunt venite din nevoia ca școlile să asigure experiențe care să susțină dezvoltarea în ansamblu a elevilor

sunt parte a sistemului școală – familie –comunitate. Dezvoltarea adolescenților este dependentă de un întreg sistem de fenomene și relații, iar activitățile extrașcolare/ extracurriculare reprezintă un element de bază în rețeaua școală – familie –comunitate

Face posibilă exprimarea și explorarea identității. Adolescenții își formează identitatea prin dezvoltarea de abilități și prin auto-asocierea cu alții .

Participarea la activități extrașcolare îi ajută pe adolescenți să se înțeleagă pe ei înșiși prin observarea și interpretarea propriului comportament din timpul participării la

aceste activități.

Impactul activităților extrașcolare/extracurriculare

Activitățile extrașcolare reprezintă un element prioritar în politicile educaționale întrucât au un impact pozitiv asupra dezvoltării personalității tânărului, asupra performanțelor școlare și asupra integrării sociale în general:

performanță și rezultate școlare mai bune;

coeficienți de abandon școlar mai scăzuți;

o stare psihologică mai bună, incluzând un nivel de stimă de sine mai bun, mai puține griji privind viitorul și sentiment redus de izolare socială;

un grad mai scăzut de abuz de alcool și droguri;

un grad mai scăzut de activitate sexuală în rândul fetelor;

un nivel scăzut de comportamente delincvente, incluzând arestări și comportamente antisociale.

Un studiu al lui Eccles și Barber (1999) indică un impact diferit al activităților extrașcolare, în funcție de tipul lor:

participarea în toate tipurile de activități extrașcolare/extracurriculare corelează cu creșterea rezultatelor școlare;

participarea la activități sportive înregistrează o probabilitate mai mare ca elevii să se înscrie la facultate până la vârsta de 21 de ani;

participarea la activități prosociale corelează cu o rată mai mică de delincvență în rândul elevilor participanți.

Formele de activitate extrașcolară organizate de cadrele didactice sunt: excursii, expediții, marșuri turistice, întruniri, expoziții, concursuri, festivaluri, competiții.

Vizitele – Vizitele la muzee, la expoziții, în diferite locuri cu încărcătură istorică, la case memoriale se pot constitui în adevărate modalități de a cunoaște și prețui valorile țării. Vizionarea unor filme, spectacole de teatru, operă, balet pot constitui surse de informații, dar în același timp și puncte de plecare în a face cunoștință cu lumea artei, a frumosului și de le educa gustul pentru frumos. De asemenea, se pot organiza întâlniri cu personalități care pot constitui un model de conduită pentru copii / elevi (medici, avocați, preoți, etc.).

Excursiile – Atât excursiile cât și vizitele didactice sunt activități organizate în natură, la diferite instituții culturale sau în cadrul unor agenți economici în demersul realizării obiectivelor instructiv-educative în concordanță cu anumite teme prevăzute în programele de învățământ. Acestea sunt menite de a stimula procesul de învățare, de a aprofunda ceea ce elevii au achiziționat în cadrul activităților de predare-învățare.

În funcție de sarcina didactică fundamentală, excursiile prezintă mai multe tipuri, după cum urmează (I. Nicola, 2000):

excursii și vizite introductive – organizate înaintea predării unui capitol / unei teme cu scopul de a-i sensibiliza pe copii / elevi și a valorifica rezultatele în cadrul lecției / lecțiilor viitoare;

excursii și vizite organizate în vederea comunicării de cunoștințe noi – se urmărește transmiterea de cunoștințe noi prevăzute în programa școlară;

excursii și vizite finale (de consolidare și fixare) – organizate după predarea unui capitol / unei teme în vederea concretizării cunoștințelor predate, de sistematizare și fixarea lor.

Excursiile și drumețiile tematice proiectate și organizateîn cadrul instituțiilor de învățământ au multiple valențe de informare și formare a elevilor, completând și aprofundând procesul de învățământ. Conținutul didactic al drumețiilor și excursiilor este mai flexibil și mai variat față de lecțiile organizate în clasă, având un caracter mai atractiv, elevii participă cu mai mult interes într-o atmosferă de optimism și bună dispoziție la asemenea activități. Cadrele didactice după de discută cu elevii stabilesc destinația / destinațiile, scopurile excursiilor / drumețiilor, obiectivele vizate, itinerariul, perioada de derulare (data concretă). De asemenea, sunt prezentate principalele situații problematice care se vor fi urmărite pe parcursul excursiei / drumeției.

ORGANIZAREA EXCURSIEI DIDACTICE

Fabrica de prelucrare și reciclare a lemnului SC WOOD 2000 SRL

SCOP: Studiul procesului tehnologic de reciclare a deșeurilor lemnoase

DURATĂ: scurtă ( 6 ore)

LOCUL DESFĂȘURĂRII: SC WOOD 2000 SRL, Onești- Bacău

PROBLEMATICA STUDIATĂ: cunoașterea metodelor de prelucrare și reciclare a lemnului

DATA: iunie 2019

OBIECTIVE URMĂRITE:

– identificarea tipurilor de deșeuri lemnoase;

– identificarea metodelor de îndepărtare a deșeurilor lemnoase;

– stabilirea etapelor din timpul reciclării;

– aprecierea acestui proces tehnologic și a produselor finite rezultate din resturi de lemn;

– argumentarea necesității reciclării deșeurilor provenite din lemn;

– argumentarea necesității ocrotirii mediului.

ETAPELE ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII EXCURSIEI:

Documentarea. Profesorul întocmește un dosar care să conțină informații referitoare la descrierea zonei de vizitat și anume o fabrica, mijlocul de transport disponibil, prețul biletului. Este bine ca elevii să fie informați despre ce vor putea întâlni în momentul vizitei în cadrul fabricii.

Planificarea excursiei:

asigurarea că excursia este justificată în raport cu programul educațional al școlii și cu nevoile elevilor;

solicitarea permisiunii din partea conducerii școlii;

trimiterea unui program cu destinația, orele plecării și a întoarcerii, mijlocul de transport folosit, materialele necesare fiecărui elev și echipamentul ( pantalon lung, adidași, tricou cu mânecă scurtă, hanorac, șapcă, caiet, pix, șervețele umede și uscate, apă, o gustare, aparat foto).

Pregătirea elevilor:

anunțarea elevilor cu 2 săptămâni înainte despre efectuarea vizitei și obiectivelor urmărite;

stabilirea atribuțiilor pe elevi (șeful grupului, sanitarul);

prelucrarea normelor de disciplină și conduită din timpul excursiei;

precizarea echipamentului și obiectelor de uz personal de care vor avea nevoie.

Excursia propriu-zisă. Înainte de plecare număr elevii, acțiune ce o voi repeta în timpul excursiei și la finalizarea ei. Voi avea o listă cu elevii participanți. Voi menține grupul unit și îi voi supraveghea pe toată durata excursiei. Ajunși în apropierea fabricii ”P&D Forest, Onești, îl rog pe Domnul Aministrator sa le prezinte elevilor aspecte legate de la înființare fabricii cât și descrierea produselor fabricate. Voi realiza obcervații cu elevii la produsele finite ce provin în urma reciclării resturilor lemnoase, prezentate de de domnul Administrator, se vor realiza fotografii, se vor lua notițe.

Se va merge în fiecare hală, la pas încet, se vor identifica aparatele/ utilajele care realizată produsele reciclate. Nu se va permite elevilor să fie zgomotoși, să atingă aparatura, să deranjeze angajații sau sa oprescă procesul tehnologic. Întoarcerea din excursie se va face în aceleași condiții de siguranță și disciplină ca la venire.

Activități ulterioare

Pentru a valorifica la maxim achizițiile din excursie, pentru a realiza o fixare a acestora și pentru a verifica atingerea obiectivelor stabilite, se vor cere elevilor următoarele:

– schimb de idei cu alți elevi;

– dezbaterea observațiilor făcute în cadrul unei lecții sau ședință de cerc;

– pregătirea unor materiale care să fie expuse, pe baza notițelor luate, a fotografiilor și înregistrărilor făcute;

– întocmirea unor referate, eseuri, portofolii care să conțină informații referitoare la cât de importantă este reciclarea deșeurilor lemnoase, desene, fotografii, impresii, argumente referitoare la importanța păstrării mediulu, metode de reciclare, impresii asupra celui mai plăcut/neplăcut moment al excursiei.

5.3.4. Metode de evaluare

Evaluarea este o activitate de măsurare a eficacității, eficienței și pertinenței activităților în raport cu obiectivele lor. Prin evaluare se compară rezultatele instructiv-educative cu obiectivele planificate (evaluarea calității), cu resursele utilizate (evaluarea eficienței) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului). A stabili o strategie de evaluare echivalează cu a fixa când evaluezi, sub ce formă, cu ce metode și mijloace, cum valorifici rezultatele obținute. Se cunosc următoarele forme de evaluare:

a. Evaluarea inițială (predictivă) are scopul de a stabili nivelul de pregătire al elevilor la începutul activității didactice, măsura în care elevii stăpânesc cunoștințele și abilitățile necesare asimilării conținutului etapei care urmează, capacitățile fiecărui elev.

Datele obținute prin evaluarea inițială ajută la: stabilirea modului adecvat de predare-învățare a noului conținut și la organizarea unui program de recuperare și sprijinire pentru unii elevi.

b. Evaluarea continuă (formativă) este acea evaluare frecventă, care îi permite elevului să-și îndrepte lacunele și erorile imediat după apariția lor, înainte de acumularea acestora. Aceasta evaluare furnizează atât profesorului, cât și elevilor, informația necesară pentru a afla la timp dacă obiectivele urmărite au fost atinse și permit continuarea demersului pedagogic spre obiective mai complexe. Această evaluare nu se exprimă în note și, cu atât mai puțin, în scoruri. Evaluarea este formativă deoarece îi ajută pe elev să învețe.

c. Evaluarea finală (sumativă). Este mai complexă deoarece evidențiază nivelul pregătirii elevilor la sfârșitul unei etape de instruire. Ea stabilește gradul în care au fost atinse obiectivele generale și se traduce printr-un scor (rezultate obiective obținute în urma unui test sau a oricărei alte forme de evaluare prin adunare sau scădere de puncte, după reguli fixe). Aceasta evaluare poate avea și o interpretare normativă, deoarece performanța unui elev poate fi judecată prin raportare la performanța altuia (norma este distribuția performanțelor).

Evaluarea reprezintă totalitatea activităților prin care se colectează,organizează și interpretează datele obținute în urma aplicării unor tehnici,metode și instrumente de măsurare,elaborate în conformitate cu obiectivele și tipul evaluării.

Funcțiile evaluării:

Funcția diagnostică (prin depistarea lacunelor și greșelilor elevilor evaluatorul își ameliorează tehnicile și modul de predare)

Funcția prognostică (interpretarea rezultatelor permite luarea de decizii privind evoluția ulterioară a elevilor)

Funcția de selecție (intervine atunci când se dorește ierarhizarea elevilor )

Tipuri de evaluare:

Predictivă (inițială)

Formativă (continuă)

Sumativă (finală)

Instrumente de evaluare:

Proba-orice instrument de evaluare proiectat,administrat și corectat de către profesor.

Item-element component al unei probe.

METODE DE EVALUARE TRADIȚIONALE

Tabel 5.3.4.1. Metode de evaluare tradiționale

METODE MODERNE DE EVALUARE

Observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor.

Furnizează informații asupra performanțelor elevilor din perspectiva capacității lor de acțiune și relaționare , a competențelor și abilităților de care dispun aceștia. Se pot evalua mai ales comportamentele afectiv-atitudinale.

Atingerea acestui scop depinde de selectarea unor instrumente adecvate obiectului observării.

Practic profesorul are următoarele modalități de înregistrare a informațiilor:

Fișa de evaluare

Scara de clasificare-construită prin ordonări și gradări de date obiective prin stabilirea unor intervale egale (sau cantitativ comparabile) care formează treptele scării.

Lista de control sau verificare-utilizată de obicei la biologie după o activitate de investigație-experimentare.

Observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor se realizează prin observarea curentă a comportamentului elevilor la ore care permite :

Cunoașterea interesului manifestat de elevi pentru studiu

Sesizarea modului în care elevii participă la activități

Observarea gradului de îndeplinire a îndatoririlor școlare

Cunoașterea modului de exprimare

Observații:

Pentru înregistrarea observațiilor este recomandabil ca profesorul să își alcătuiască o schemă proprie de notare, în care se vor regăsi toți elevii clasei evaluați după criterii stabilite

În funcție de aceste constatări profesorul poate interveni pentru corectarea procesului cât și pentru stimularea progresului școlar

Investigația/experimentul

Investigația este utilă mai ales atunci când se dorește ca elevul să descopere și să exploreze fenomene din mediul înconjurător. Ca modalitate de evaluare oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoștințele însușite în situații noi și variate , pe parcursul unei ore de curs.

În cadrul unei investigații , obiectivele de evaluare (ex: definirea și înțelegerea problemei, identificarea procedeelor de obținere a informațiilor, colectarea și organizarea datelor etc.) capătă semnificații diferite , corelate cu gradul de complexitate al sarcinilor de lucru și specificul disciplinei.

Activitatea didactică desfășurată prin intermediul investigației poate fi organizată individual sau pe grupuri de lucru, iar aprecierea modului de realizare a investigației este, de obicei , de tip holistic.

Evaluarea conceptelor operaționale se va realiza pe baza rezolvării fișei de evaluare elaborată de profesor.

Tabel 5.3.4.2. Testele docimologice – forme de optimizare a evaluării

Matricea de evaluare :

Un singur instrument de evaluare nu poate măsura totul. De aceea este necesar să se proiecteze evaluarea avându-se în vedere varietatea instrumentelor de evaluare ce pot fi utilizate, astfel încât prin evaluarea realizată pe întreg parcursul anului să se acopere toate (cât mai multe) obiectivele/ competențe din programă. Proiectarea eficientă a evaluării pe obiective / competențe se poate realiza prin întocmirea unei matrice de evaluare centrată pe capacități / competențe. În mod similar, pentru disciplinele la care însușirea / cunoașterea unor elemente de conținut este esențială, se pot construi matrice de evaluare pe conținuturi și domenii de conținut.

Pornind de la matricele realizate se pot construi apoi instrumentele cele mai potrivite pentru evaluarea capacităților sau conținuturilor prevăzute de programe.

În stabilirea instrumentelor (componentelor) de evaluare se ia în calcul specificul fiecărei discipline , nivelul de vârstă, nivelul de pregătire a clasei, specificul sintalității clasei și resursele materiale.

Exemplu de construire a unei matrice de evaluare:

Elaborarea unui test de cunoștințe se realizează în baza unei matrice de specificații (plan sau schemă conținând formatul componentei de evaluare) pentru a stabili câte sarcini trebuie să aibă elevul pentru dozarea optimă a efortului.

Exemplu de construire a unei matrice de specificații (pe coloane sunt specificate categorii de obiective / competențe iar pe linii elemente de conținut ce vor fi testate):

După construirea acestei matrice se poate proceda la :

Construirea itemilor

Elaborarea schemei de notare

Metode alternative de evaluare

Referatul

În practică sunt utilizate cu precădere două tipuri principalele de referate:

Referate bazate pe informare-documentare, bibliografică

Utilizare:

Cercuri

Sesiuni de comunicări

Teme de sinteză

Referate bazate pe descrierea unor activități desfășurate în clasă și pe analiza datelor obținute în urma acestei activități (experiment)

Avantaje ale acestei metode :

Instrument de evaluare cu pronunțat caracter formativ și creativ

Permite abordarea unor domenii noi ce reprezintă extinderi ale conținutului trunchiului comun

Evaluarea are caracter strict individualizat și sumativ

Relevă motivația intrinsecă de învățare (documentare) și gradul de implicare individuală a unor elevi

Permite conexiuni intra, inter, trans curriculare, având caracter integrator

În evaluarea unui referat se urmăresc :

Proiectul

Este o activitate mai amplă decât investigația , începe în clasă prin definirea și înțelegerea sarcinii, se continuă acasă pe parcursul a câtorva zile sau săptămâni și se încheie în clasă prin prezentarea lui în fața colegilor sau a unui raport asupra rezultatelor obținute și dacă este cazul, a produsului realizat

Proiectul poate fi realizat individual sau în grup

Titlul / subiectul va fi ales de către profesor sau elevi

În timpul realizării proiectului se pot evalua următoarele capacități/competențe:

metodele de lucru

utilizarea corespunzătoare a bibliografiei

corectitudine/acurateță tehnică

utilizarea corespunzătoarea materialelor și echipamentului

generalizarea problemei

organizarea ideilor și materialelor într-un raport

calitatea prezentării

acurateța cifrelor/desenelor/tabelelor/ diagramelor

Portofoliul

Instrument de evaluare complex, integrator, oferă posibilitatea de a emite o judecată de valoare care reflectă evoluția elevilor

Se proiectează de către profesor și reunește diferite instrumente de evaluare tradiționale și alternative

Sintetizează activitatea elevului de-a lungul timpului (un an, un ciclu) reprezentând astfel și o formă de evaluare sumativă a achizițiilor elevului și a preocupărilor sale

Portofoliul reprezintă cartea de vizită a elevului , structura sa este determinată de scopul pentru care este proiectat de către profesor, în funcție de context.

Utilitate:

Elevii devin parte a sistemului de evaluare și pot să-și urmărească pas cu pas, propriul progres

Elevii și profesorii pot comunica (oral sau scris) calitățile, defectele și ariile de îmbunătățire a activităților

Elevii, profesorii și părinții pot avea un dialog concret despre ceea ce pot realiza, atitudinea față de o disciplină și despre progresul care poate fi făcut la disciplină în viitor.

Factorii de decizie, având la dispoziție portofoliile elevilor, vor avea o imagine mai bună asupra a ceea ce se petrece în clasă

Un portofoliu poate să cuprindă:

AUTOEVALUAREA

Autoevaluarea are rol esențial în întregirea imaginii elevului din perspectiva judecății de valoare pe care o emite profesorul evaluator și tot odată are multiple implicații în plan motivațional și atitudinal datorită necesității elevilor de autocunoaștere

6. VALORIFICAREA METODICO-DIDACTICĂ A TEMEI

6.1. Metodologia cercetarii ?

6.2. Ipoteza și obiectivele cercetǎrii

Educația elevilor reprezintǎ o mare responsabilitate a cadrelor didactice, care ar putea sǎ se realizeze cu dificultate dacǎ se aplicǎ metode clasice, statice, teoretice. În lupta de a atrage elevul spre învǎțare și de a-i forma priceperi și deprinderi, într-un mod facil și plǎcut, cadrul didactic este nevoit sǎ gǎseascǎ soluții, sǎ le experimenteze și sǎ le implementeze în practica didacticǎ pe cele ce se dovedesc a fi eficiente.

Ipoteza de lucru este cǎ, prin creșterea ponderii activitǎților în teren, a celor practice de laborator, dar și prin implicarea elevilor în gǎsirea unor soluții utile referitoare la protecția mediului, se vor obține nu doar rezultate școlare mai bune, ci se va forma un comportament ecologic, se vor forma multe priceperi și deprinderi, iar învǎțarea se va realiza cu plǎcere și fǎrǎ efort. Ipoteza a fost formulatǎ în urma observǎrii unor schimbǎri de atitudine, de comportament a elevilor fațǎ de mediu, în urma implicǎrii acestora în diverse proiecte de mediu. Deoarece am implicat anterior elevii în activitǎți de cunoaștere a ecosistemelor de pǎdure, am considerat că este foarte important sa studiem recciclarea deșeurilor lemnoase, care este mai puțin cunoscută de cǎtre elevi, și anume – inițierea elevilor în studiul metodelor de reciclare a deșeurilor lemnoase. Motivul pentru care am ales această temă a fost de a dezvolta spiritul ecologic al elevilor și de ce nu, poate în viitor unii chiar vor activa în aceste domenii ce aparțin colectării și reciclării deșeurilor lemnoase.

Prin rezultatele acestei cercetǎri, doresc obținerea unei schimbǎri de concepție și de atitudine fațǎ de protejarea mediului înconjurător. Doresc ca generațiile viitoare sǎ se poatǎ bucura de un mediu curat și mai puțin poluat, de bogǎția și frumusețea Pǎmântului, de viațǎ și sǎnǎtate.

Obiectivele cercetării:

asupra elevilor:

formarea deprinderilor de a realiza ce reprezintă poluarea , cât și necesitatea reciclării deșeurilor;

formarea și dezvoltarea abilităților de a folosi diferite metode și tehnici de cercetare biologică;

familiarizarea cu metodele statistice de prelucrare a datelor din teren și cu interpretarea rezultatelor obținute;

formarea unei concepții și atitudini ecologice;

dezvoltarea abilităților de comunicare și cooperare cu ceilalți colegi;

dezvoltarea capacității de a gândi liber, de a oferi soluții;

oferirea posibilității de a le fi ascultate părerile.

asupra procesului educațional:

completarea conținutului prevăzut de programă (ce are număr redus de ore, conținuturi bogate, care accentuează mai mult tendințele cognitive, în defavoarea celor psihomotorii și afective, ce ar fi necesare educației ecologice);

extinderea activităților curriculare de teren și a lucrărilor practice, care nu sunt accesibile în modul de organizare a procesului de predare-învățare pe clase și lecții);

achiziția de materiale ce pot fi utilizate nu doar la lecții, ci și în cadrul cercurilor biologice, opționalelor (curriculum la decizia școlii), lecțiilor AeL, proiectelor, parteneriatelor și sesiunilor de lucrări științifice.

6.3. Organizarea și metodologia cercetǎrii

ORGANIZAREA UNEI EXCURSII DIDACTICE

La Fabrica de prelucrare și reciclare a lemnului SC WOOD 2000 SRL

SCOP: Studiul procesului tehnologic de reciclare a deșeurilor lemnoase

DURATĂ: scurtă ( 6 ore)

LOCUL DESFĂȘURĂRII: – Fabrica ce are ca obiectiv de activitate- prelucrarea și rindeluirea lemnului

PROBLEMATICA STUDIATĂ: cunoașterea metodelor de reciclare a lemnului

DATA: iunie 2019

OBIECTIVE URMĂRITE:

– identificarea tipurilor de deșeuri lemnoase;

– identificarea metodelor de îndepărtare a deșeurilor lemnoase;

– stabilirea etapelor din timpul reciclării;

– aprecierea acestui proces tehnologic și a produselor finite rezultate din resturi de lemn;

– argumentarea necesității reciclării deșeurilor provenite din lemn;

– argumentarea necesității ocrotirii mediului.

ETAPELE ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII EXCURSIEI:

Documentarea. Profesorul întocmește un dosar care să conțină informații referitoare la descrierea zonei de vizitat și anume o fabrica, mijlocul de transport disponibil, prețul biletului. Este bine ca elevii să fie informați despre ce vor putea întâlni în momentul vizitei în cadrul fabricii.

Planificarea excursiei:

asigurarea că excursia este justificată în raport cu programul educațional al școlii și cu nevoile elevilor;

solicitarea permisiunii din partea conducerii școlii;

trimiterea unui program cu destinația, orele plecării și a întoarcerii, mijlocul de transport folosit, materialele necesare fiecărui elev și echipamentul ( pantalon lung, adidași, tricou cu mânecă scurtă, hanorac, șapcă, caiet, pix, șervețele umede și uscate, apă, o gustare, aparat foto).

Pregătirea elevilor:

anunțarea elevilor cu 2 săptămâni înainte despre efectuarea vizitei și obiectivelor urmărite;

stabilirea atribuțiilor pe elevi (șeful grupului, sanitarul);

prelucrarea normelor de disciplină și conduită din timpul excursiei;

precizarea echipamentului și obiectelor de uz personal de care vor avea nevoie.

Excursia propriu-zisă. Înainte de plecare număr elevii, acțiune ce o voi repeta în timpul excursiei și la finalizarea ei. Voi avea o listă cu elevii participanți. Voi menține grupul unit și îi voi supraveghea pe toată durata excursiei. Ajunși în apropierea fabricii ”P&D Forest, Onești, îl rog pe Domnul Aministrator sa le prezinte elevilor aspecte legate de la înființare fabricii cât și descrierea produselor fabricate. Voi realiza obcervații cu elevii la produsele finite ce provin în urma reciclării resturilor lemnoase, prezentate de de domnul Administrator, se vor realiza fotografii, se vor lua notițe.

Se va merge în fiecare hală, la pas încet, se vor identifica aparatele/ utilajele care realizată produsele reciclate. Nu se va permite elevilor să fie zgomotoși, să atingă aparatura, să deranjeze angajații sau sa oprescă procesul tehnologic. Întoarcerea din excursie se va face în aceleași condiții de siguranță și disciplină ca la venire.

Activități ulterioare

Pentru a valorifica la maxim achizițiile din excursie, pentru a realiza o fixare a acestora și pentru a verifica atingerea obiectivelor stabilite, se vor cere elevilor următoarele:

– schimb de idei cu alți elevi;

– dezbaterea observațiilor făcute în cadrul unei lecții sau ședință de cerc;

– pregătirea unor materiale care să fie expuse, pe baza notițelor luate, a fotografiilor și înregistrărilor făcute;

– întocmirea unor referate, eseuri, portofolii care să conțină informații referitoare la cât de importantă este reciclarea deșeurilor lemnoase, desene, fotografii, impresii, argumente referitoare la importanța păstrării mediulu, metode de reciclare, impresii asupra celui mai plăcut/neplăcut moment al excursiei.

Am atașat pozele la capitolul ANEXE.

6.3.1. Metode de cercetare folosite

Ca primă etapă în procesul de cercetare asupra elevilor, a fost alegerea a douǎ eșantioane: unul experimental clasa a VIII-a C de la Școala Gimnazială Nr 1, Apa-Asău și unul de control, clasa a VIII-a A de la Școala Gimnazială Asău , ambele din comuna Asău, menționez ca Scoala Gimnazială Nr.1 Apa-Asău este structura a Scolii Gimnaziale Asău. Eșantioanele sunt comparabile, atât ca vârstǎ, condiții de studiu, cât și numeric , elevii fiecarei clase sunt normali din punct de vedere intelectual și emoțional. La clasa a VIII-a C de la Școala Gimnazială Nr.1 Apa-Asau au fost 19 elevi , din care 10 fete si 9 băieți, iar la clasa a VIII-a A de la Școala Gimnazială Asău fost 21 de elevi, din care 9 băieți și 12 fete.

Principalele metode utilizate în cercetarea pedagogicǎ au fost:

Observația – este cea mai utilizatǎ metodǎ de cercetare, datoritǎ simplitǎții de utilizare și datoritǎ informațiilor prețioase legate de comportamentul elevilor, de verificarea aplicǎrii corecte a unor tehnici de lucru specifice biologie sau a unor ustensile de lucru. Prin aceastǎ metodǎ am vǎzut cǎ elevii de la clasa experimentalǎ sunt mai interesați de lecțiile la clasǎ, de activitǎțile din teren, de proiectul cu Ocolul Silvic, de activitǎțile de cerc, fațǎ de elevii de la clasa martor, care erau mai pasivi.

Metoda experimentului constǎ în obținerea unor informații obiective și valoroase pentru actul cercetǎrii. Așa cum afirmǎ Grenwood, experimentul oferǎ posibilitatea verificǎrii ipotezei de lucru, induce situația experimentalǎ și poate modifica condițiile de manifestare a acesteia, pe tot parcursul desfǎșurǎrii ei. (Dumitriu Constanța, 2004).

Prin aceastǎ metodǎ, clasa-martor a beneficiat de orele obișnuite de biologie, cu o singurǎ ieșire în teren în programul Ecologizare, în colaborare cu Primăria Asău (realizat în saptămâna altfel). Comparativ, elevii clasei experimentale, pe lângǎ activitǎțile școlare uzuale la care au fost implicați elevii clasei-martor, ei au fost cooptați la situații noi, și anume: vizitarea unei fabrici care are ca obiectiv de activitate – prelucrarea lemnului (mai bine zis reciclarea lemnului deoarece din resturi/ bucați de lemn care nu mai pot fi folosite, le transforma in diferite obiecte:platouri, linguri, sucitoare, tăvi etc.); participarea la proiectul Scoaterea și plantarea de puieți în colaborare cu Ocolul Silvic Comănești, participând la diferite activități, de la scoaterea puieților din pepinieră pâna la plantarea acestora. În urma evaluǎrii activitǎților la cele douǎ clase s-au constatat diferențe, ce au fost prelucrate statistic.

Metoda anchetei prin chestionar a fost utilizatǎ pentru formularea unor concluzii asupra activitǎților elevilor. Nu s-a cerut trecerea mumelui si a clasei, doar daca elevul este fată sau băiat. Chestionarul aplicat a conținut întrebǎri de opinie a elevilor asupra unor aspecte ale biologiei, unele cu rǎspunsuri închise (primele douǎ întrebǎri), altele cu rǎspunsuri deschise (ultimele 4 întrebǎri).

Metoda analizei produselor activitǎții oferǎ informații asupra evaluǎrii unor activitǎți realizate cu elevii (corectitudinea însușiirii și utilizǎrii unor informații), dar și asupra notei de personalitate pe care elevul o dǎ în realizarea unui afiș, a unui pliant, a unui portofoliu, etc. Prin aceastǎ metodǎ se identificǎ elevii cu potențial creativ (care realizeazǎ lucrǎri de excepție), cei cu capacitate bunǎ de reprezentare a unor informații prin modele, cei dezinvolți (care pot prezenta o problemǎ delicatǎ celor ce sunt responsabili cu rezolvarea ei), cei empatici (care se identificǎ cu problemele altora). Astfel de informații se pot dovedi utile și ulterior descoperirii lor, prin utilizarea acestora în activitǎțile din cadrul cercului școlar, simpozioanelor, proiectelor de mediu, activitǎților desfǎșurate în școalǎ cu ocazia unor evenimente.

Metoda testelor a fost utilizatǎ pentru verificarea diferențelor cognitive dintre cele douǎ eșantioane. Au fost aplicate teste inițiale, de progres și finale, cu același conținut și barem, în aceiași zi, la ambele clase. Rezultatele au fost comparate și interpretate.

6.3.3. Etapa constatativǎ inițialǎ

Prima etapǎ a cercetǎrii pedagogice constǎ în etapa inițialǎ, de constatare a cunoștințelor pe care le au elevii cu privire la deșeuri, proveniența acestora, efectele provocate cât si metodele de eliminiare a cestora. Pentru aceasta, s-a aplicat un test inițial la clasele implicate în procesul de cercetare: clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Nr1 Apa-Asău și clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Asău din comuna Asău. Testul inițial a fost aplicat pe data de 21 septembrie .

Test de evaluare inițială

Reciclarea deșeurilor

Nume:………………………..

Clasa:………………

2p. oficiu

Răspundeți la următoarele întrbări:

Ce este deșeul?

De unde provin deșeurile?

Cum afectează acestea mediul înconjurător?

Ce metode de înlăturare a deșeurilor cunoașteți?

Ce se înțelege prin reciclare?

Cum se colectează corect deșeurile în vederea reciclării?

Ce metode de reciclare sunt necesare pentru reducerea deșeurilor lemnoase?

Când ieșiți în natură ce faceți cu ambalajele provenite din alimente și băuturi?

Punctaj: Fiecare răspuns corect valoreză 1p. + 2p. Oficiu = 10 p.

Succes!

Rezolvarea testului inițial

Deșeul este un material rezidual rezultat în urma unui  proces tehnologic / casnic de realizare a unui anumit produs, care nu mai pot fi valorificat direct în realizarea produsului respectiv.

Deșeurile provin din urma activităților industriale, menajere, creșterea animalelor, etc.

Mediul înconjurător este afectat de acestea deoarece:

– sunt inestetice și au un miros urât

– sunt adevărate focare de infecție

– scurgerile acestora ajung in pânza freatică , contaminând apele

– prin acumularea gazului metan se produc explozii, etc.

4. Principalele metode dee îndepărtare a deșeurilor sunt:

– colectarea selectivă și reciclarea

– depozitarea în gropile ecologice, izolate

– arderea în prezența filtrelor de fum

– transformarea deșeurilor biodegradabile în compost

5. Reciclarea este procesul de recuperare și refolosire a unui material deja folosit.

6. Deșeurile se colectează astfel:

– în containerul verde – se colectează sticla

– în containerul galben – plastic și metal

– în containerul albastru – hârtie și carton

– în containerul negru – resturi alimentare

7. Metodele de reciclare în vederea reducerii deșeurilor lemnoase:

– scândurile vechi sau cu defecte se pot reutiliza în amenajarea spatiilor rustice

– reumegușul poate fi folosit în realizarea peleților, cărbunilor pentru grătar, sau a compostului.

– capetele de cherestea se lipesc si se produc panouri din care rezultă diferite ubiecte casnice: platouri, tăvi etc.

– arderea resturilor din lemn in vederea incălzirii locuinței etc.

8. Când ieșim în natură și cosumăm diferite alimente și băuturi, ambalajele acestora le colectăm pe categorii în saci menajeri, apoi le depozităm în containerele care au culorea specifică ficărei categorii de deșeuri.

Obiectiv de evaluare 1: cunoașterea tipurilor de deșeuri

Obiectiv de evaluare 2: utilizarea corectă a noțiunilor de deșeu și poluare

Obiectiv de evaluare 3: verificarea cunoașterii terminologiei de specialitate.

Obiectiv de evaluare 4: enumerarea unor metode de reciclare și valorificare a deșeurilor în vederea reducerii poluării.

Scopul testării inițiale a fost de a depista eventualele lacune din domeniul colectării și reciclării deșeurilor, tipurile de deșeuri și proveniența acestora, cât și comportamentul ecologic al elevilor față de mediu. Am folosit itemi de explicarea unor termeni și itemi subiectivi de enumerare. În urma aplicării testului s-a constatat că cei mai mulți elevi cunosc noțiunea de deșeu cât și proveniența acestora , ce este reciclarea cât și unele metode de eliminare.

Greșeli frecvent constatate:

– mulți elevi nu au știut cum afectează deșeurile mediul înconjurător;

– încurcǎ culoarea pubelelor în care se colectează selectiv deșeurile;

– cunosc puține metode de reciclare;

– nu cunosc termenii adecvați din acest domeniu.

Tabel 6.3.3.1 Rezultate obținute la clasa a VIII-a C, Școala Gimnazială

Nr1.Apa-Asău la testarea inițială

Tabel 6.3.3.2. Rezultate obținute la clasa a VIII-a A, Școala Gimnazială Asău la testarea inițială.

Mediile de la testarea inițialǎ sunt asemǎnǎtoare, ceea ce prezintǎ un punct bun de plecare, deoarece nivelul claselor este asemǎnǎtor (se va lua în calcul diferența de 0,54 puncte la media claselor). Clasa a VIII-a C de la Școala Gimnazială nr.1 Apa- Asău

va fi folositǎ în cadrul studiilor de cercetare în teren, iar clasa a VIII-a A de la Școala Gimnazială Asău va fi consideratǎ clasǎ-martor, pentru a realiza comparații și pentru a stabili dacǎ existența lucrǎrilor din teren va îmbunǎtǎți rezultatele obținute de elevi, fapt mǎsurat prin aplicarea testului de evaluare finalǎ.

6.3.4. Etapa formativ-ameliorativǎ

A doua etapǎ a cercetǎrii este mai elaboratǎ și îndelungatǎ, deoarece s-a desfǎșurat pe parcursul anului școlar, între testul inițial și cel final ( 27 septembrie 2018 – 25 mai 2019). În aceastǎ etapǎ mi-am concentrat atenția pe lecțiile de la clasǎ cu accent pe capitolul Poluarea mediulu și în mod deosebit activitățile extrașcolare. Evaluarea activitǎților a fost diferitǎ: printr-o continuă evaluare orală pe parcursul lecțiilor cât și prin observarea comportamentului elevilor din cadrul excursiilor didactice.

Scopul acestei etape a fost de a evalua înțelegerea cunoștințelor acumulate în lecția Poluarea și aplicarea lor în diferite situații de comunicare. S-a constatat cǎ elevii au înțeles care sunt sursele principale ale poluării, dar mai întâmpinǎ dificultǎți în privința deosebirii tipurilor de . Între cele douǎ clase, se mǎrește decalajul, astfel cǎ elevii clasei a VIII-a C de la Școala Gimnazială Nr.1 Apa-Asău au obținut rezultate mai bune fațǎ de clasa a VIII-a A, deși la testul inițial diferența era de 0,54 puncte în favoarea clasei a VIII-a A.

Evaluarea formativă, de progres a performanțelor elevilor a fost făcută constant pe parcursul orelor, care a urmărit capacitatea elevilor de a opera cu noile cunoștințe învățate. Progresul elevilor a fost apreciat prin răspunsul la majoritatea întrbărilor. Evaluarea formativă are ca principal scop evaluarea tuturor elevilor privind întreg conținutul esențial al materiei parcurse în lecția respectivă.

Excursiile didactice au fost evaluate prin observarea comportamentului elevilor și verificarea completǎrii fișelor de observație. Elevii clasei a VIII-a C de la Școala Gimnazială

Nr.1 Apa-Asău au participat cu interes la toate activitățile : Ecologizare, excursia la Fabrica de reciclare P&D Forest, fapt explicat prin necesitatea completǎrii fișelor de observație cerute în cadrul lecției Poluarea. Elevii clasei a VIII-a A de la Școala Gimnazială Asău au participat doar la Proiectul de Ecologizare și au manifestat un interes mare, justificat de noutatea mediului de observat. Fișele de observație, fiind simplu de completat și având cerințe clare și concise, au fost completate corect de toți elevii celor douǎ clase.

Interpretând toate rezultatele obținute în cadrul acestei etape, informațiile cele mai utile le-am obținut pe parcursul evaluării continuǎ, deoarece îmi permite realizarea unor comparații obiective.

6.3.5. Etapa finalǎ

Ultima etapǎ a cercetǎrii constǎ în aplicarea aceluiași test de evaluare, în care se verificǎ nivelul de cunoștințe ecologice atinse cât și dacă aceștia și-au completat lacunele, pe parcursul derulǎrii experimentului. Testul final nu mai poate corecta eventualele deficiențe, dar indicǎ în mod clar dacǎ existǎ un progres fațǎ de testul inițial aplicat, dacǎ elevii pot aplica cunoștințele dobândite în noi situații – de rezolvare a unor probleme, dacǎ existǎ diferențe de rezultate între clasa-martor și cea experimentalǎ și, cel mai important, oferǎ indicii pentru ameliorarea necesarǎ în activitǎțile didactice ulterioare.

Evaluarea finalǎ a constat și în evaluarea proiectului Scoaterea și plantarea de puieți în parteneriat cu Ocolul Silvic Comănești (prin observarea produselor activitǎții elevilor). Evaluarea finalǎ s-a desfǎșurat în perioada 25 – 29 mai 2019.

Test de evaluare finală

Reciclarea deșeurilor

Nume:………………………..

Clasa:………………

2p. oficiu

Răspundeți la următoarele întrbări:

Ce este deșeul?

De unde provin deșeurile?

Cum afectează acestea mediul înconjurător?

Ce metode de înlăturare a deșeurilor cunoașteți?

Ce se înțelege prin reciclare?

Cum se colectează corect deșeurile în vederea reciclării?

Ce metode de reciclare sunt necesare pentru reducerea deșeurilor lemnoase?

Când ieșiți în natură ce faceți cu ambalajele provenite din alimente și băuturi?

Punctaj: Fiecare răspuns corect valoreză 1p. + 2p. Oficiu = 10 p.

Succes!

Rezolvarea testului inițial

Deșeul este un material rezidual rezultat în urma unui  proces tehnologic / casnic de realizare a unui anumit produs, care nu mai pot fi valorificat direct în realizarea produsului respectiv.

Deșeurile provin din urma activităților industriale, menajere, creșterea animalelor, etc.

Mediul înconjurător este afectat de acestea deoarece:

– sunt inestetice și au un miros urât

– sunt adevărate focare de infecție

– scurgerile acestora ajung in pânza freatică , contaminând apele

– prin acumularea gazului metan se produc explozii, etc.

4. Principalele metode dee îndepărtare a deșeurilor sunt:

– colectarea selectivă și reciclarea

– depozitarea în gropile ecologice, izolate

– arderea în prezența filtrelor de fum

– transformarea deșeurilor biodegradabile în compost

5. Reciclarea este procesul de recuperare și refolosire a unui material deja folosit.

6. Deșeurile se colectează astfel:

– în containerul verde – se colectează sticla

– în containerul galben – plastic și metal

– în containerul albastru – hârtie și carton

– în containerul negru – resturi alimentare

7. Metodele de reciclare în vederea reducerii deșeurilor lemnoase:

– scândurile vechi sau cu defecte se pot reutiliza în amenajarea spatiilor rustice

– reumegușul poate fi folosit în realizarea peleților, cărbunilor pentru grătar, sau a compostului.

– capetele de cherestea se lipesc si se produc panouri din care rezultă diferite ubiecte casnice: platouri, tăvi etc.

– arderea resturilor din lemn in vederea incălzirii locuinței etc.

8. Când ieșim în natură și cosumăm diferite alimente și băuturi, ambalajele acestora le colectăm pe categorii în saci menajeri, apoi le depozităm în containerele care au culorea specifică ficărei categorii de deșeuri.

Obiectiv de evaluare 1: cunoașterea tipurilor de deșeuri

Obiectiv de evaluare 2: utilizarea corectă a noțiunilor de deșeu și poluare

Obiectiv de evaluare 3: verificarea cunoașterii terminologiei de specialitate.

Obiectiv de evaluare 4: enumerarea unor metode de reciclare și valorificare a deșeurilor în vederea reducerii poluării.

Am folosit itemi de explicarea unor termeni și itemi subiectivi de enumerare. În urma aplicării testului s-a constatat că toți elevii cunosc noțiunea de deșeu cât și proveniența acestora , ce este reciclarea cât și unele metode de eliminare.

Scopul testării a fost de a evalua cunostințele acumulate, precum și posibilitatea de a lucra cu aceste noțiuni în contexte noi, pentru rezolvarea unor exerciții.

S-a constatat cǎ elevii au înțeles noțiunile de bazǎ, au știut sǎ explice termenii de specialitate, sǎ enumere categoriile de deșeuri cât și metodele de indepărtare a acestora.

Greșelile constatate au fost mult mai puține comparativ cu testul inițial , mulți dintre elevi încurcând containerele în vederea depozitării categoriilor de deșeuri, fapt ce se explică că în prezent această regulă de colectare selectivă nu este aplicată în localitatea noastră.

În urma aplicării testului la clasele a VIII-a C de la Scoala Gimnazială Nr.1 Apa-Asău și a VIII-a A de la Școala Gimnazială Asău, s-a observat că elevii și-au însușit conceptele și au reușit rezolvarea majorității itemilor. Rezultatele mai bune obținute de elevii clasei a VIII-a C de la Școala Gimnazială Nr.1 Apa-Asău , existând o diferențǎ de 0,58 puncte la media claselor, pot fi datorate aplicațiilor mai dese și a cercetǎrilor în teren, la SC WOOD 2000 SRL din Onești.

Tabel 6.3.5.1. Rezultate obținute la clasa a VIII-aC de la Școala Gimnazială

Nr.1 Apa-Asău la testarea final

Tabel 6.3.5.2. Rezultate obținute la clasa a VIII-a A de la Școala Gimnazială

Asău la testarea final

6.4. Analiza și interpretarea psihopedagogică a rezultatelor

Rezultatele obtinute la testarea inițială

Tabel 6.4.1. Rezultate obținute la clasa a VIII-a C

Fig.6.4.1. Graficul cu rezultatele testului inițial- clasa a VIII-a C

Tabel 6.4.2. Rezultate obținute la clasa a VIII-a A

Fig. 6.4.2. Graficul cu rezultatele testului inițial- clasa a VIII-a A

b. Rezultate obținute la testarea finală

Tabel 6.4.3. Rezultate obținute la clasa a VIII-a C

Fig. 6.4.3. Graficul cu notele obținute la testarea finală, clasa VIII C

Tabel 6.4.4. Rezultate obținute la clasa a VIII-a A de la Școala Gimnazială

Asău la testarea final

Fig. 6.4.4. Graficul cu notele obținute la testarea finală, clasa VIII A

Fig. 6.4.5. Grafic comparativ cu notele obținute la cele 2 teste ale clasei a VIII-aC

Fig. 6.4.6. Grafic comparativ cu notele obținute la cele 2 teste ale clasei a VIII-a A

7.Concluzii

Cercetarea a dorit sǎ evidențieze importanța activitǎților cu caracter practic, la nivel școlar și extrașcolar, în creșterea rezultatelor școlare la disciplina biologie, dar și formarea unui comportament ecologic, necesar dezvoltǎrii complete și corecte a personalitǎții elevilor.

În activitatea didacticǎ desfǎțuratǎ la catedrǎ timp de 11 ani, am putut cunoaște tipologia personalitǎții elevilor, condițiile de instruire a elevilor, cum aceștia evolueazǎ intelectual și comportamental, cum reacționeazǎ ei la activitǎțile curriculare și la cele extracurriculare, i-am vǎzut cum gândesc, cum reacționeazǎ în diferite contexte, care le sunt preocupǎrile și aspirațiile. Am constatat astfel, cǎ vârsta lor plinǎ de energie, nu este atât de compatibilǎ cu lecțiile în care trebuie sǎ stea așezați în bǎnci, iar natura nu li se pare atât de vie prin prezentarea planțelor, atlaselor, imaginilor video. De aceea, am lansat ipoteza cǎ activitǎțile practice din școalǎ și din teren, pot activiza lecțiile, pot aduce rezultate școlare mai bune, pot forma atitudini și comportamente ecologice, ce pot fi valorificate ulterior în diverse activitǎți.

Am studiat comparativ elevii a douǎ clase: clasa a VIII-a C de la Școala Gimnazială

Nr.1 Apa-Asău – clasa experimentalǎ și clasa a VIII-aA de la Școala Gimnazială Asău– clasa martor. Clasele sunt omogene din punct de vedere structural și intelectual.

În cadrul lecțiilor, bazate pe mai multe activitǎți practice, atât în teren, cât și în școalǎ, la clasa a VIII-a C, s-au înregistrat progrese cognitive atât de la un test la altul, cat și fațǎ de clasa martor (cu o diferențǎ de 0,58 puncte). În afara acumulǎrii de cunoștințe, elevii clasei a VIII-a au dovedit mari abilitǎți de comunicare și un comportament ecologic adecvat, demonstrate în activitățile extracurriculare (proiectul de Ecologizare,Scoaterea și plantarea puieților în cadrul Ocolului Silvic, excursie la Fabrica de prelucrare a lemnului din Onești).

Astfel, în urma aplicǎrii metodelor specifice cercetǎrii și a interpretǎrii acestora, am constatat urmǎtoarele argumente, care vin în sprijinul ipotezei de lucru cǎ activitǎțile practice trebuie sǎ fie mai ample în predarea biologiei:

elevii au progresat în ceea ce privește achizițiile cognitive și formarea unor deprinderi ecologice;

rezultatele de la testul final au fost peste nota 6 la clasa experimentalǎ, comparativ cu testul inițial, unde 5 elevi au luat nota 4 și 2 elevi nota 5, ceea ce dovedește creșterea calitǎții procesului educativ;

14 elevi din 19 au aplicat corect noțiunile învǎțate în rezolvarea unor exerciții (în aplicații), fațǎ de 1 la testul inițial;

elevii clasei experimentale au manifestat un interes crescut fațǎ de activitǎțile practice și fațǎ de metodele de cercetare folosite în biologie;

a crescut interesul elevilor fațǎ de activitǎțile extracurriculare, unde au participat în mod voluntar, dezinteresat, stimulați doar de ideea de a proteja mediul;

crearea unui sentiment de o viitoare carieră în domeniul reciclării;

acordarea unui timp prețios pentru activitǎțile ecologice, având în vedere cǎ elevii se pregǎteau ți de evaluarea necesarǎ admiterii în liceu;

crearea unui spirit de competiție constructivǎ între elevi, pentru rezolvarea eficientǎ a sarcinilor de lucru;

creșterea ușurinței în exprimare, manifestatǎ atât în dezbaterile din cadrul cercului de biologie, cât și prin crearea unor afișe, pliante, postere, referate, cu accente personale, inedite, creative;

sporirea interesului pentru disciplina ecologie, fapt dovedit atât prin creșterea performanțelor școlare.

îmbunǎtǎțirea frecvenței elevilor la activitǎțile curriculare și extracurriculare.

8.CONCLUZII GENERALE

Anexe:

Fotografii din timpul excursiei la fabrica de prelucrare și rindeluire a lemnului-Onești

Fotografii din cadrul Proiectului Scoatere și Plantare de Puieți, în colaborare cu Ocolul Silvic Comănești

Poze din timpul proiectului Ecolgizarea în parteneriat cu Consiliul Local al Comunei Asău: