PROGRAM MASTER – ADMINISTRAREA AFACERILOR IN TURISM DEZVOLTAREA SI PROMOVAREA TURISMULUI RELIGIOS IN ZONELE DIN BUCOVINA Indumator stiintific: Prof…. [302312]
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
FACULTATEA DE BUSINESS & [anonimizat]:
Prof. univ. PUIU NISTOREANU
Student: [anonimizat]
2018
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………….
CAPITOLUL 1 Consideratii asupra notiunii de turism si turism religios
Concept………………………………………………………………………
Tipuri de turism………………………………………………………………
Caracteristicile turismului religios………………………………………………………..
CAPITOLUL 2 Turism religios in lume si in Romania
2.1. Turism religios in lume……………………………………………………………………….
2.2. Turism religios in Romania…………………………………………………………………
CAPITOLUL3 Inventarierea principalelor resurse ale turismului religios din Bucovina
3.1 Asezare si cai de acces………………………………………………………………………………
3.2 Baza turistica materiala a turismului religios din Bucovina……………………………
3.3 Atlas al asezamintelor religioase din Bucovina……………………………………..
3.3.1 Mănăstirea Voroneț………………………………………………………………………………..
3.3.2 Mănăstirea Putna……………………………………………………………………………………
3.3.3 Mănăstirea Sucevița………………………………………………………………………………..
3.3.4 Mănăstirea Moldovița……………………………………………………………………………..
3.3.5 Mănăstirea Arbore………………………………………………………………………………….
3.3.6 Mănăstirea Humor………………………………………………………………………………….
3.3.7 Mănăstirea Agapia………………………………………………………………………………….
3.3.8 Mănăstirea Dragomirna…………………………………………………………………………..
3.4 Perpective de dezvoltare ale turismului religios din Bucovina………………………..
CAPITOLUL4 Analiza principalelor fluxuri turistice catre Bucovina
CAPITOLUL5 Solutii privind valorificarea superioara a produsului turistic religios din Bucoviana
CONCLUZII……………………………………………………………………………………………..
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………..
ANEXE……………………………………………………………………………………………………..
[anonimizat] a [anonimizat] a 4 [anonimizat]: [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat].
Astfel, în această lucrare voi încerca să analizez acest tip de turism practicat în Bucovina prin prisma punctelor pozitive si a [anonimizat] a se putea contura o idee despre ce se face bine, dar si pentru a se vedea unde mai trebuie făcute îmbunătătiri. Această lucrare nu este una teoretică, ci una mai degrabă practică, deoarece aceste aspecte le-am observat chiar eu, în cadrul unei excursii în această regiune, si consider că această lucrare poate fi utilă persoanelor, societătilor sau chiar institutiilor care promovează sau interactionează cu turismul religios din Bucovina.
Bucovina se afla in Nordul Moldovei, una din cele trei mari provincii istorice ale Romaniei, alaturi de Muntenia si Transilvania. Regiunea si-a primit acest nume după anexarea acesteia la Imperiul Habsburgic, în 1775.
Bucovina este împărtită în prezent pe teritoriul a două zări, si anume România, în zona adiacentă oraselor Rădăuti, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Siret si Vicovu de Sus, si în Ucraina în zona adiacentă oraselor Cernăuti, Cozmeni, Zastavna, Văscăuti, Vijnita, Sadagura si Storojinet.
Din punct de vedere turistic, Bucovina este cel mai bine cunoscută datorită mănăstirilor construite aici de către domnitorii si boierii moldoveni, mănăstiri unice, reprezentate fiecare de către o culoare specifică: Voronet – albastru, Sucevita – verde, Moldovita – galben, Humor – rosu. Aceste mănăstiri au fost construite majoritatea în timpul domniei lui Stefan cel Mare (1457 – 1504), iar munca domnitorului a fost continuată cu devotament de către fiii acestuia, Petru Rares remarcându-se prin faptul că el a fost primul care a împodobit fatadele mănăstirilor si ale bisericilor cu fresce deosebit de frumoase care ilustrau pasaje din Biblie. Totodată, datorită unicitătii mănăstirilor, până în acest moment 6 mănăstiri au intrat în patrimoniul UNESCO. Din aceste considerente, precum si din cauza frumusetii naturii si a localnicilor deosebit de primitori, Bucovina e alegerea ideală pentru turistii care doresc să se bucure de atmosferă linistită si relaxantă.
Desi în Bucovina cel mai important tip de turism practicat e cel religios, pe lângă acesta mai sunt practicate si alte tipuri, precum turismul pentru traditii (sau turism rural), turismul pentru sănătate si SPA, precum si turismul activ. Majoritatea turistilor care vin în această regiune încearcă să combine mai multe tipuri de turism, pentru că este o regiune care oferă mult prea multe atractii, ca cineva să poată experimenta un singur tip de turism. Astfel, produsele turistice oferite în această regiune includ tururi de 1-2 zile ale mănăstirilor, sau tururi mai lungi pentru relaxare în natură si în mediul rural.
Din păcate, agentiile de turism care oferă pachete turistice în această regiune oferă foarte putine pachete, iar acestea majoritatea sunt axate pe turismul religios, si mai exact oferă tururi ale mănăstirilor bucovinene.
Astfel, probabil si datorita agentiilor de turism, turismul religios este cel mai bine promovat aici, iar mănăstirile din Bucovina sunt cea mai mare atractie a zonei, însă sunt de părere că si acestea sunt slab exploatate, si că s-ar putea crea pachete mult mai complexe, care întradevăr să promoveze toate mănăstirile, nu doar cele care sunt monumente UNESCO, deoarece fiecare are o istorie unică în spate, si povestea fiecăreia este aproape la fel de interesantă.
CAPITOLUL I
CONSIDERATII ASUPRA NOTIUNII DE TURISM RELIGIOS
1.1. CONCEPT
Etimologioc, termenul „turism” provine din latinescul „turnus – voiaj in circuit” si preluat de limba franceza „tour – calatorie”, conform dictionarului lui Larousse.
Exista o serie de definitii care s-au remarcat de-a lungul timpului, si anume:
Definitie lui Swizewischi si Oancea, care considera turismul un fenomen socio-economic de masa, careacteristic civilizatiei industrial-urbane ce se deplaseaza in cadrul relatiilor interdependente dintre mediul geografic si societate;
In opinioa lui Pompei Cocean turismul este un fenomen socio-uman in continua expansiune, generat de nevoia umana de recreere si cunoastere;
Definitia Academiei Internationale de Turism, conform careia turismul este un termen care desemneaza calatoriile de agrement, ansamblul de masuri puse in aplicare pentru aprovizionarea, organizarea si desfasurarea acestui tip de calatorii.
Turismul religios este o forma a turismului cultural, care este practicat de turisti atat in scopul dobandirii de noi cunostiinte, cat si pentru satisfacerea unor nevoi spirituale.
Bucovina este un spațiu cu vocație culturală europeană, o promisiune de excelență a culturii române. Sunt în România spații culturale care nu mai pot aduce nimic nou în cultură, care respiră numai prin nările trecutului. Bucovina poate aduce, la masa culturii române, anvergura și excelența unui spațiu care, din destin periferic, și-a păstrat aerul tonic al tinereții culturale. “Bucovina nu a avut vreme să fie macerată de malaxorul care destramă eroi și tradiții. Aici, cultura română respiră tânăr și liber, fără inhibiții, fără „eroi civilizatori”, fără „modele” culturale autoritariste.
În viziunea de marketing turistic, potențialul turistic face parte integrantă din oferta turistică, una din cele două laturi, alături de cererea turistică, ale pieței turistice.
Mai mulți autori s-au ocupat, în lucrările lor, de cercetarea conținutului și naturii ofertei turistice. Astfel, încă în 1959, elvețianul W. Hunzincker, în manualul său de economia turismului, arăta că "oferta turistică este o combinație de elemente materiale și servicii", combinație în care serviciile joacă rolul principal. De asemenea, britanicul H. Medlik consideră produsul turistic ca "un amalgam de elemente tangibile și intangibile, concentrate într-o activitate specifică", iar profesorul elvețian J. Krippendorf înțelege prin oferta turistică "un mănunchi de elemente materiale și imateriale oferite consumului și care ar trebui să aducă unele foloase cumpărătorului, adică să-l satisfacă". El include în elementele politicii produsului turistic următorii factori:
factori naturali (poziția în teritoriu, relieful, vegetația, fauna, clima, peisajul);
factori generali ai existenței și activității umane (ospitalitate, obiceiuri, folclor, cultură, artă, economie, politică etc.);
infrastructura generală (transpoturi și comunicații, populația și așezările omenești), alți factori ai infrastructurii (apă, canalize, telecomunicații etc.);
echipamentul turistic (cazare, alimentație publică, transport turistic etc.).
E. Nicolaescu este de părere că "lista elementelor care concură la crearea produsului turistic" a trebuit să includă următoarele categorii principale de factori:
patrimoniul turistic, cu factorii naturali (așezarea geografică, climă, relief, peisaj etc.); diverse elemente naturale de atracție specifică (cursuri de ape, izvoare, lacuri etc.), factorul uman (ospitalitatea, obiceiuri și datini, folclor, istorie, artă, cultură etc.);
infrastructura generală a zonei, incluzând dezvoltarea economică generală (industrie, agricultură, transporturi, comerț), dezvoltarea demografică (populație și așezări omenești), infrastructura generală edilitară;
infrastructura cu specific turistic;
cadrul general privind pregătirea și perfecționarea cadrelor din turism;
cadrul instituțional legat direct sau indirect de turism.
În concepția profesorului Cristiana Cristureanu, oferta turistică este formată din cadrul și potențialul natural și antropic, masa de bunuri materiale (alimentare, industriale) destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activitățile specifice, infrastructura specifică turistică și condițiile de comercializare (preț, facilități etc.).
Principala caracteristică a ofertei turistice o reprezintă complexitatea ei. Elementele componente ale ofertei pot fi grupate în două categorii:
elemente atractive, compuse din resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice, având o importanță relativă în timp și spațiu;
elemente funcționale, compuse din echipamentul și serviciile care fac posibilă desfășurarea producției turistice.
Chiar dacă turismul religios capătă o tot mai mare amploare, nu trebuie ignorat faptul că la baza lui a stat pelerinajul.
Pănă la mijlocul secolului al XI-lea termenul de pelerin derivă din latinescul peregrinus (cel care este plecat departe) și desemnează pe străinul care nu avea dreptul să locuiască în oraș (dreptul de cetățean). Începând cu această epocă pelerinajul începe să desemneze o călătorie individuală sau colectivă spre un loc sfânt, care este efectuată din motive religioase și într-un spirit de devoțiune. Sociologii au întreprins, după modelul istoricilor, un studiul asupra fenomenului de pelerinaj din trei perspective:
Analiza fenomenologică;
Analiza funcțională – politic, economic, cultural;
Fenomenul sacrului în pelerinaj
Este important să analizăm pelerinajul intr-o perspectivă funcțională, astfel incât să subliniem influența pe care un sistem religios poate s-o exercite asupra societății în care el se actualizează și de asemenea asupra amprentei determinante pe care acesta din urmă, societatea, i-o imprimă.
Unii specialiști care studiază astăzi acest fenomen, afirmă că el este caracterizat prin conjuncția a trei trăsături fundamentale:
Existența unui loc consacrat unde mergem în mod special;
Deplasarea colectivă sau individuală spre acel loc;
Scopul acestei deplasări – obținerea unui anumit bun material sau spiritual.
Una din primele etape în descrierea fenomenologică a pelerinajului constă în a studia căile pe care le folosesc pelerinii și locurile spre care ei se îndreaptă. Manifestările puterii divine, care au determinat pelerinajele au irupt adesea în spații, locuri particulare ca grote, izvoare, fluvii, munți și insule, în locuri cu acces dificil sau izolate, ca și cum aspectul dificil, periculos al încercării ar fi ridicat valoarea actului de evlavie.
Un astfel de loc era sființit prin trecerea fondatorului unei religii, sau prin prezența unui corp venerat, a unui mormânt, poate cel al unui apostol; câteodată locul de pelerinaj este dat de manifestarea reală a puterilor supranaturale care le consacră acel spațiu.
Renumele diferitelor sanctuare se fondează adesea pe virtuțile lor vindecătoare, iar un anumit număr dintre ele sunt specializate în vindecarea unei boli precise.
Atracția pe care o exercită un loc de pelerinaj nu este strict dependentă de mărimea distanței până la acel loc. Există destule exemple de regiuni aflate la mare distanță care au furnizat, în timp, un număr foarte mare de pelerini. În interiorul aceleeași țări se stabilește o ierarhie între diversele locuri de pelerinaj printre care unele dobândesc o vastă influență și renume, în timp ce altele rămân mărginite la un rol pur local. Aceste fenomene, de-a lungul istoriei au o anumită mobilitate funcție de conjunctura istorică.
Spre exemplu, în Moldova, dacă în Evul Mediu un loc de pelerinaj important, mai ales la nivel local era Mănăstirea Neamț, cu Hramul Inalțarea Domnului,la care partcipa Domnitorul Țării împreună cu mulțime mare de credincioși, astăzi, Cuvioasa Parascheva, ala cărei moaște au fost aduse la Iași în sec. al XVI-lea, a căpătat un renume mult mai mare. Acesta s-a extins la întreaga țară, ajungând cel mai mare pelerinaj, dar mai ales în ultimii ani renumele s-a extins și în Europa. Contextul, activitatea și viziunea înțeleaptă a ierarhiei Bisericii și colaborarea cu autoritățile civilea facilitat acest fenomen.
Anumite regiuni sunt acoperite de o rețea foarte strânsă de pelerinaje de slabă influență, în timp ce alte părți unde densitatea este mai puțin mare, anumite pelerinaje au căpătat valoare internațională.
Itinerariile pe care le folosesc pelerinii sunt semnificative pentru că aceștia nu se preocupă de căutarea drumurilor cele mai scurte sau mai ușoare. Ei caută „un circuit jalonat de sanctuare importante, un itinerar de devoțiune; drumul este determinat de densitatea supranaturalului.” În tradiția ortodoxă, în afară de densitate este importantă și intensitatea supranaturalului manifestată în acel loc prin intermediul unei icoane făcătoare de minuni, a unor moaște sau a unei persoane cu viață sfântă. Elementul esențial, spre care este focalizată atenția tuturor pelerinilor este icoana sau moaștele sfântului, în tradiția răsăriteană sau statuia sfântului în cea apuseană.
Din perspectivă funcțională una dintre funcțiile cele mai importante ale pelerinajului, privit în primul rând la nivel personal este de a institui o ruptură, o ieșire, o evadare din comunul vieții cotidienane. Pelerinajul introduce o noutate, el crează propria sa societate in care diferențele sociale, profesionale, ierarhiile claselor, vârstelor, sexelor sunt ignorate. Se constituie o comunitate efemeră și difuză dar omogenă, susținută de o dorință și un scop unic.
Pelerinajul poate avea o funcție politică importantă. Anumiți pelerini au jucat un rol important în unificarea dintre popoare de diverse naționalități. În perioada modernă impactul pelerinajului este mare și de acest lucru politicul va profita, în nevoia firească de capital electoral. Prezența, mai ales la aceste manifestări, conferă politicienilor o autoritate În acelați timp, dintotdeauna pelerinajele au jucat un important rol economic. Cultul moaștelor în lumea creștină s-a situat de multe ori la interferența a două exigențe: pe de o parte setea mistică a credincioșilor și pe de altă parte dorința unor mănăstiri, biseici, catedrale de a canaliza către ele profitul financiar care rezultă. În jurul sanctuarelor se adună mulțime numeroasă de pelerini care determină schimburi de mărfuri, recrutare de forță de muncă etc. Pentru a face față afluxului unei populații flotante, s-a dezvoltat progresiv în jurul centrelor de pelerinaj o importantă industrie hotelieră.
Aglomerările născute în jurul pelerinajelor au favorizat adesea fabricarea și vinderea de obiecte religioase și suveniruri. În zilele noastre industria suvenirurilor este atât de dezvoltată încât este afectată valoarea obiectelor în sine. Acestea se apropie tot mai mult de nonvaloare, surogat sau kitch datorită faptului că producerea lor urmează regulile nefaste ale industrialului, realizându-se cantități mari cu șabloane, fiind ignorată tot mai mult valoarea muncii omului, având ca scop principal profitul și progresul cantitativ.
Nu trebuie să subestimăm valoarea și influența cultural artistică a diferitelor pelerinaje. Pe drumurile de pelerinaj consacrate se ridică opere de arhitectură remarcabile, iar în cadrul relațiilor interumane, realizările epice sunt specifice.
După abordarea celor două aspecte, cel fenomenologic și cel funcțional al pelerinajului, rezultă incontestabila lui valoare universală și importanța în evoluția societății omenești. Din toate timpurile oamenii au intreprins pelerinaje la locurile recunoscute ca fiind sfinte. Elementele care caracterizează spațiul sfânt diferă în funcție de sistemul simbolic specific fiecărei culturi.
Ca o concluzie, putem afirma că pelerinajul este un fenomen complex care în decursul istoriei a jucat un rol important în viața religioasă a omului. În epoca modernă pelerinajul este treptat înlocuit cu turismul religios ambele forme presupunând plecarea, parcurgerea drumului și sosirea la locul destinației.
Turismul religios ia o amploare tot mai mare în ultimul timp și mai ales în zona Moldovei, unde peste 90% dintre obiectivele turistice din această zonă sunt obiective religioase. Turismul religios se dovedește a fi tot mai însemnat în contextul luptei pentru protejarea frumuseților naturii, protejare a creației prin programe ecologice și eliminarea consumerismului.
Practicarea unui turism religios veritabil, nu se putea face, mai ales în stadiul incipient, fără implicarea bisericii pentru care, măcar o parte din implicațiile turismului religios, sunt relativ cunoscute. Luând în considerare că Centrul functioneaza sub directa îndrumare a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, experiența pe care personalul direct implicat o are în buna organizare a evenimentelor de acest gen și făcând uz de rețeaua deja existentă pe care o are Mitropolia, Centrul de Pelerinaj prin programele sale se adresează:
Studenților și cadrelor universitare care preferă acest gen de turism;
Organizațiilor neguvernamentale nonprofit (peste 350 în Iași), respectiv asociații studențești, asociatii și fundații filantropice, etc.;
Scolilor și liceelor;
Enoriașii parohiilor locale.
Datorită multiplelor contacte la nivel ecumenic pe care Mitropolia Moldovei și Bucovinei le are în țară și mai ales în străinătate, se constată o cerere continuă a acestui tip de servicii, servicii prestate cu succes și până acum pentru turiști și pelerini din străinătate, de alte confesiuni, interesați de valorile perene ale spiritualității creștin ortodoxe.
Activitatea de formare și educare se desfășoara într-o dublă direcție: pe de o parte, turiștilor li se va oferi ocazia de a participa efectiv la viața spirituală a comunităților monastice vizitate. Experimentarea prin participarea directă la ceea ce se vizitează va duce la sensibilizarea turistului față de creație, normele și regulile comunităților monastice, evitându-se prin aceasta atât eventualele distrugeri cauzate mediului, cât și perturbarea programului mănăstiresc.
Pe de altă parte, excursiile de acest tip contribuie atât la îmbunătățirea calității serviciilor oferite de gazde, cât și la formarea unei noi relații între comunitatea monastică sau parohială și turist, în sensul implicării diirecte în procesul de formare și stimulare a turiștilor dar și a gazdelor. Activitatea Centrului va urmări promovarea relațiilor inter-religioase și inter-umane.
1.2. TIPURI DE TURISM
Resursele turistice ale unui teritoriu sunt exploatate în cadrul unor forme de turism sau forme ale circulației turistice, generate de amploarea fluxurilor turistice intra- și interregionale, aceste forme de turism au cunoscut o diversificare crescândă. Varietatea resurselor turistice ale României și dispersia lor relativ uniformră în teritoriu, precum și diversitatea acțiunilor turistice interne și internaționale au permis alcătuirea unei clasificări a formelor de turism în funcție de mai multe criterii, cu elemente utilizate pe plan internațional, respectiv în clasificările Organizației Mondiale a Turismului. Un prim criteriu, care s-a impus pe plan mondial încă de la începuturile activității turistice organizate, este cel al provenienței fluxurilor turistice. În funcție de acest criteriu s-au delimitat două forme de turism: turismul intern și turismul internațional. Turismul intern este forma de turism la care participă populația unei țări în interiorul granițelor ei. Turismul internațional este forma de turism care include turiștii ce depășesc, în cadrul călătoriilor lor, granițele țării de reședință.
Potențialul turistic al zonei Bucovina permite practicarea celor mai diverse forme de turism. În ultimii ani, turismul internațional a reprezentat 10-15% din circulația turistică înregistrată în unitățile de cazare ale zonei. În cadrul turismului internațional bucovinean se regăsesc forme ale turismului de sejur (turism balnear, turism montan), ale turismului cultural (excursii la monumentele istorice și de artă) și turism de tranzit.
Turismul național s-a dezvoltat în zona Bucovinei, atât sub aspectul turismului de sejur (tratament balnear, odihnă, minivacanțe), cât și al turismului de circulație sau itinerant (excursii la monumente, drumeții montane) și ocazional (la manifestări folclorice, la sfârșit de săptămână).
După modul și momentul în care este angajată o acțiune turistică, formele de turism pot fi următoarele: turism organizat, turism neorganizat (sau pe cont propriu) și turism semiorganizat sau mixt.
Turismul organizat presupune achitarea anticipată a unei călătorii turistice, fie în cadrul turimului intern, fie în cadrul turismului internațional. Aranjamentele internaționale sunt de tipul călătoriilor charter, sejururi în stațiuni etc. În cea mai mare parte, zona este vizitată în cadrul turismului organizat, respectiv sejur în stațiunea Vatra Dornei, excursii cu turiștii străini sosiți pe litoral sau în stațiuni balneare și montane apropiate, excursii cu plecare din Suceava etc.
După perioada anului în care se desfășoară acțiunea turistică, formele de turism se grupează în turism continuu (de-a lungul întregului an) și turism sezonier (în care se încadrează și turismul la sfârșit de săptămână), practicat în anumite perioade ale anului. În Bucovina, activitatea turistică are un pronunțat caracter sezonier, deși potențialul turistic permite desfășurarea activității în tot cursul anului. Cauza se regăsește în insuficienta valorificare a potențialului turistic, ca urmare a unui grad redus de dotare și echipare a unor obiective, localități și areale de interes turistic, menite să asigure desfășurarea activității turistice în tot cursul anului.
După mijloacele de transport, formele de turism se grupează în turism feroviar, rutier, naval și aerian. În județ, ponderea cea mai mare o dețin turismul rutier și feroviar. Cel mai cuprinzător criteriu de clasificare a formelor de turism, în care se regăsesc, pe de o parte, preferințele turiștilor, iar pe de altă parte, resursele turistice ale teritoriului, este cel după motivația care generează călătoria. Se disting astfel: turismul balnear de odihnă, de agrement, sportiv, profesional, științific, de afaceri, de reuniuni și congrese, etnic, de studii (liceale și universitare), cultural, drumeție montană etc.
La rândul lor, unele forme pot fi nuanțate, ca de exemplu: vânătoare și pescuit sportiv, sporturi de iarnă, de vară etc. Bucovina dispune de resurse turistice care permit practicarea tuturor acestor forme de turism.
Din datele prelucrate ale unei investigații sociologice întreprinse în rândul populației din județul Suceava și din alte județe, a reieșit că principalele motivații de excursii ale populației locale sunt agrementul (32,4 % din totalul răspunsurilor înregistrate), vizitarea obiectivelor cultural- istorice (26,4 %). Printre obiectivele sau destinațiile turistice cele mai frecvent citate sunt mânăstirile (23,5 % din totalul răspunsurilor), stațiunea Vatra Dornei (14,6), precum și principalele centre urbane ale județului (Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Fălticeni cu 14,2 %). 4
Pentru persoanele investigate din alte județe, principalele motive care le-au determinat excursia în județul Suceava au fost următoarele:
vizitarea unor obiective și localități turistice (64 % din cei chestionați);
petrecerea unei minivacanțe de 5-7 zile (22,5 % din cei chestionați);
petrecerea concediului de odihnă (20,3 % din cei chestionați);
petrecerea sfârșitului de săptămână (13,5 % din cei chestionați);
petrecerea sfârșitului de săptămână (13,5 % din cei chestionați);
cura balneară la Vatra Dornei (4,3 % din cei chestionați);
practicarea sportului preferat (3,6 % din cei chestionați).
Turism religios
Religia reușește să motiveze anual milioane de oameni să pornească în călătorie. Statisticile arată că anual aproximativ 240 de milioane de oameni pornesc în pelerinaj spre marile centre de cult aflate pe tot cuprinsul globului. Popularitatea fenomenului religios a făcut ca în ultimele decenii pelerinajul să crească ca importanță în dinamica turismul
________________________________
4 Strategia de dezvoltare a turismului in judetul Suceava
internațional. În industria turismului, turismul religios este un domeniu de nișă, de aceea este puțin cercetat de către specialiști și catalogat ca aparținând categoriei turismului cultural. Abia de curând cercetătorii, mass-media, agențiile de turism și guvernele au început să privească cu interes la numărul mare de călători care pleacă din motive religioase spre locații sacre. Acestea sunt văzute de către industrie ca fiind atracții turistice care pot fi oferite călătorilor doritori de cultură și istorie. Există o întreagă literatură turistică care promovează locurile sacre, catedrale, biserici, mănăstiri, trasee de pelerinaj. Rezultatul promovării acestor locații se reflectă în numărul mare de persoane care pornesc la drum.
În inimile credincioșilor pelerinajele ocupă un loc deosebit, iar acest fapt nu este o noutate. Pelerinajele sunt capabile să adune și să genereze în jurul lor o acțiune complexă de revigorare religioasă oferind locului de pelerinaj o identitate unică. Pelerinajul este un puternic instrument pastoral care reușește să motiveze credincioșii având puterea să capaciteze atenția și să transmită mesajele creștine.
Pelerinajul nu este o călătorie obișnuită, el are un scop precis și un traseu bine determinat către locul sacru. Această călătorie presupune părăsirea realității cotidiene spre o realitate necunoscută. Structura pelerinajelor este compusă din elemente care sunt prezente în toate pelerinajele: componenta dinamică – călătoria; caracterul de masă – pelerinii; existența unui centru -locul sacrul; ritul practicat în locul sacru; mutația spirituală; întoarcerea în spațiul laic.
Locașurile sacre sunt construite cu intenția de a uimi credincioșii prin frumusețea decorurilor, dimensiune, bogăție și prin strălucirea lor unică care nu se regăsește în cotidian. Centrele de pelerinaj au scopul de a educa, a minuna, a inspira, a sublinia trăsăturile culturale sau a capta atenția pelerinilor pentru o perioadă cât mai îndelungată de timp. Construcțiile religioase se transformă într-un element de mândrie națională, un simbol, cu care poporul respectiv se identifică și pe care-l venerează.
În marea majoritate a religiilor lumii există pelerinaje întreprinse de credincioși către locuri sacre. Acest fenomen religios nu este o noutate, el existând din vremuri străvechi și este prezent peste tot în lume în diferite religii. Fiecare religie are propriile tradiții și propriile ritualuri când este vorba despre pelerinaj.
Cu siguranță nu există un alt loc în lume cum este Bucovina în Nordul Moldovei, România, unde un grup de mănăstiri pictate cu o așa calitate superioară a frescelor exterioare, asteaptă să fie văzute. Obiectivele sale turistice, cum sunt bisericile și mănăstirile au fost vizitate în pelerinaje de credincioși încă din timpurile când nu erau cunoscute și acum de un număr mare de turiști curioși și avizi să cunoască, în special, capodoperele artei Bizantine. Cele 5 mănăstiri pictate, Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița și Arbore, unicate pe plan mondial, au fost recunoscute încă din anul 1972, primind astfel premiul „Pom d’or” din partea Federației Internaționale a Ziariștilor și Scriitorilor de Turism, urmând ca mai târziu, acestea împreună cu Mănăstirea Pătrăuți, Probota și Suceava, din anul 1993 să fie declarate Patrimoniul Universal UNESCO. Valoarea artistica a acestora este comparata de istoricii de artă cu operele murale ale bisericilor San Marco din Veneția sau ale celei din Orvietto.
CAPITOLUL II
TURISMUL RELIGIOS IN ROMANIA SI IN LUME
2.1. Turismul religios in România
Turismul religios este o formă de turism care există, de secole și care mai pastrează încă unele trăsături, în privința pelerinajului propriu-zis, dar care a evoluat enorm. Astăzi turismul religios implică din partea turiștilor un nivel de instruire și un grad de cultură ridicate care să permită aprecierea obiectivelor cultural-religiose din punct de vedere al arhitecturii, construcției, valorii, semnificațiilor spirituale și conținutului de obiecte de artă. Se păstrează încă pelerinajele determinate de tradițiile religioase din diferite țări (pelerinajul obligatoriu la Mecca), sau cele legate de evenimente și manifestări specifice (moaște de sfinți, icoane făcătoare de minuni).
Turismul religios este un fenomen complex care se află în continuă transformare și diversificare, păstrându-și însă elementul de bază care l-a consacrat: religia.
Vorbind despre turismul religios în România trebuie să luăm în considerare 6 aspecte:
• Mormintele sfinte, ca locuri de pelerinaj, care sunt privite singular și care pot fi însoțite de foarte puține atracții turistice. În cazul României nu se poate vorbi de morminte sfinte, în schimb există mai multe monumente de cult care adăpostesc rămășițe pământene ale unor sfinți (mormântul Sfintei Paraschiva la Iași) sau martiri (osemintele primilor părinți martiri creștini de la mănăstirea Cocoș din nordul Dobrogei).
Sanctuarele religioase care au importanță turistică majoră datorită particularităților istorico-culturale, și care pot fi însoțite de alte valori culturale sau de peisaj, festivități creștine, fiind o combinație între atracția turistică și valoarea spirituală pentru credincioși. Pe teritoriul nostru opaițele cu însemnele crucii descoperite în așezările daco-romane din secolele IIIV, și călătoria apostolului Andrei, în ținuturile Dunării de Jos și în Dobrogea în aceeași perioadă, înlătură orice îndoială că românul nu s-ar fi născut creștin.
Sanctuarele și templele, ca edificii religioase precreștine, le regăsim sub formă de vestigii, în vechea capitală a statului dac centralizat, Sarmisegetuza Regia, localizată în Munții Orăștiei. Cu toate că nu este la fel de renumit ca sanctuarele religioase din Marea Britanie, sanctuarul dacic de la Sarmisegetuza Dacică din Munții Orăștiei poate constitui un bun exemplu de combinație între valoarea turistică și cea spirituală a sanctuarului.
Bunuri cultural-religioase, care au statut de monumente arhitectonice și artistice, considerate mari atracții turistice. Din acest punct de vedere România are un avantaj datorită unor monumente renumite cum ar fi mănăstirile din Bucovina și Sub-Carpații Moldovei: Voroneț, Humor, Pătrăuți, Bistrița sau Putna, Moldovița, Sucevița, Dragomirna, Golia, Galata, Agapia, Humor. In Muntenia și Oltenia există de asemenea un brâu de mănăstiri începând cu Mănăstirea Dealu, Cozia, Argeșului, Hurez sau Tismana iar în județul Buzău, mănăstirea Ciolanu. În Transilvania întâlnim mănăstirile: Râmeț, Nicula, Rohia.
Lângă funcția religioasă propriu-zisă, mănăstirile sunt și habitate caracteristice, producătoare de bunuri și atracții turistice (articole de artizanat, hramuri, pelerinaje). In țara noastră întâlnim toate tipurile constructive și o gamă extrem de variată de stiluri. Sunt binecunoscute bisericile din piatră din Țara Hațegului, considerate a fi printre cele mai vechi din Arcul Carpaților. Tot în același stil sunt bisericile de la Densuș, Sântamăria Orlea, Ștrei, Strei Sângeorgiu, Remeți, Scheii Brașovului. Alte biserici au fost întărite cu fortificații. Un exemplu în acest sens este biserica evanghelică din Sebeș, biserica Arbore din nordul Moldovei, la Sibiu, Cisnădie, Cisnădioara, Cincu, Harman, Rotbav, Biertan, Feldioara, Codlea. De o mare valoare turistică se dovedesc a fi bisericile de lemn din Maramureș, Sălaj sau Munții Apuseni. Sunt binecunoscute bisericile din lemn de la Surdești, Cupșeni, Dragomirești, Libotin din Maramureș, Fildu de Jos, Agriș sau Cizer în Sălaj, Rieni, Lazuri, Vidra, Garda de Sus în Munții Apuseni. Pictura interioară sau frumusețea icoanelor găzduite pot fi admirate în bisericile din Remetea, Sighiștel, Hălmagiu, Almașu Mare, Ocna Sibiu, Densus, Vad, Feleac, Moisei, Libotin, Susenii Bârgăului, Nicula, Săliste, Făgăraș.
Catedralele o alta categorie de edificii religioase sunt prezente în Transilvania, la Alba Iulia, la Herina și Cisnădioara, Biserica Neagră din Brașov, Catedrala Sf. Mihail din Cluj.
Destinațiile religioase, unde au loc manifestări religioase. În România un bun exemplu îl constituie sărbătorile de Crăciun și sfârșitul anului în zona Maramureș sau în Bucovina. Hramurile și pelerinajele religioase, concentrează, pentru 1-3 zile, un mare număr de credincioși veniți din toată țara, uneori chiar turiști străini aflați în sejur sau în tranzit în România. Majoritatea absolută se desfășoară vara, la 20 iulie (Sf. Ilie), 15 august (Adormirea Maicii Domnului), dar și în prima lună a toamnei, la 8 septembrie (Nașterea Maicii Domnului) și 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci). Alte activități mai sunt: simpozioane religioase, evenimente cultural creștine, expoziții de icoane și obiecte de cult, concerte de muzică religioasă.
Circuitele de vizitare a unor importante lăcașe de cult, unele cu valoare pur religioasă, asociate cu cele cu valoare istorică și artistică: circuitul mănăstirilor din Bucovina, Moldova, Dobrogea.
Taberele religioase pentru tineret, care se desfășoară cu precădere în perioada vacanțelor de vară. În cazul țării noastre este vorba de sprijinul bisericilor de diferite culte care sprijină tinerii cu probleme sociale. Drumul spre sfintele mănăstiri este ales de tot mai mulți tineri, acestea reprezentând adevărate locuri de reculegere și întărire duhovnicească. Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din România organizează pelerinaje la mănăstiri din toată țara
Calculele la nivel mondial arată că turismul religios reprezintă aproximativ 26% din fluxul turistic total. În ceea ce privește România, numărul turiștilor implicați în turismul cultural și religios, la nivelul anului 2002, a depășit în mod evident cifra de 500.000. Această cifră, din păcate, nu este exactă, putând fi amplificată de numărul pelerinilor care merg la marile sărbători religioase, cum este Sfânta Paraschiva la Iași, Sfântu Dimitrie cel Nou la București, 15 august la Nicula, sau Rusaliile la Sumuleu (numai în ultimul caz numărul pelerinilor sosiți aici depășește cifra de 100.000 de oameni anual).
În consecință se poate spune că numărul turiștilor care practică turismul cultural și religios în România depășeste cifra de 1.000.000. În trei ani de activitate Centrul de pelerinaj „Sf. Paraschiva” a organizat 354 de pelerinaje dintre care:
• 31 de pelerinaje în străinătate la care au participat 1.009 pelerini și s-au parcurs 146.607 km;
• 323 pelerinaje în România la care au participat 10.017 pelerini, parcurgându-se 52.858 km;
• pelerinaje în România, în special în regiunea Moldovei, pentru 1.393 pelerini de diferite confesiuni din străinătate.
2.2. Turismul religios la nivel internațional
Religia este, indiscutabil un subiect extrem de vast și delicat la nivel mondial. Pe măsura dezvoltării societătii ăi a creșterii gradului de cunoaștere individual, ea a căpătat conotații dintre cele mai diverse, iar lupta cu știința a devenit din ce în ce mai aprigă. Dincolo de acest aspect controversat, religia trebuie privită ca parte integrantă a culturii popoarelor, ca punct de referință al universalității și , de ce nu ca unic punct de sprijin în multe momente ale istoriei.
Fără a realiza o prezentare amplă a fenomenului trebuie să facem câteva precizări care țin de cele cinci mari religii ale lumii: iudaismul, creștinismul, islamismul, hinduismul si budhismul.
Unul dintre cele mai vechi popoare, cunoscut pentru numeroasele sale călătorii nomade cât și pentru stilul de viață ce îl are în centru pe Yahweh (Iehova) este poporul evreu sau poporul Israel. Izgonit din Paradisul Edenic, trecut prin încercările trăite pe pământ egiptean, pornit în expansiune către o țară promise, călătorind în pustiu 40 de ani, cucerind Canaanul, poporul evreu a avut ca reprezentanți personaje cu rezonanțe profunde sau mitologice: Adam și Eva, Avraam,Moise, Iosua, David, Solomon, Iov, Isaia. Ele converg spre punctul de întrerupere al istoriei : Iisus Hristos. Confruntați cu greutățile vremurilor, persecutați și expulzați de cele mai multe ori, evreii duc o viață grea, fiind nevoiți să se răspândească în toate colțurile lumii, păstrând însă cu ei credința ancestrală și cartea de căpătâi, Biblia (Vechiul Testament). Credința într-un Dumnezeu unic și existența mesianismului înțeles mai mult ca fenomen general decât ca persoană sunt repere ale iudaismului. Lupta pentru “Pământul Sfânt” cunoaște un moment victorios în 1948 odată cu proclamarea statului Israel.
Creștinismul îl are în centru pe Iisus Hristos în tripla ipostază: ca persoană, ca viață a sa și ca învățătură. Religia apărută în secolul I în Imperiul Roman, ea cunoaște un moment crucial și anume Schisma din 1054 când biserica se împarte în Ortodoxă (cu centrul la Constantinopole) și Catolică (cu centrul la Roma). După 1500 are loc Reforma protestantă soldată cu apariția în timp, a altor categorii creștine cum ar fi de exemplu baptiștii sau anglicanii. În secolul al XX- lea se inițiază o nouă mișcare, Ecumneica, ce vizează apariția apropierea tuturor creștinilor prin încercări de reconciliere între toate bisericile existente.
Islamismul este ultima dintre religiile monoteiste; născută în Arabia Saudită, ea se centrează pe mesajul lui Dumnezeu relevant profetului Mahomed prin mijlocirea arhanghelului Gavril. Ea recunoaște, confirmă și completează iudaismul si creștinismul.
Apărut în India străveche, hinduismul are o bază religioasă autohtonă, la care se adaugă aport indo-european (arian). Hinduismul nu are intemeietor uman, adepții săi afirmând că el a existat și va exista întotdeauna. Este profund înrădăcinat în natură, cosmos și viață. Zeul supreme,creato, este Brahma, dar la fel de importanti sunt și alții, cum ar fi Shiva (zeul distrugător) și Vishnu (zeul ocrotitor).
La originea religiei budhiste stă un om, Siddharta Gautama (Buddha), care a trăit în India în jurul anului 400 î.Hr. El vorbește adepților despre reaîncarnare, despre suferințele provocate în viață de dorință și despre posibilitatea atingerii fazei supreme, de iluminare (Nirvana) prin disciplină și meditație.
Datorită schimbărilor istorice –migrații, cuceriri etc- credințele au depășit perimetrele inițiale astfel încât, în prezent, foarte puține state au religie unică. Astfel religia islamică, răspândită în Africa de Nord și în mare parte din Estul Mijlociu, s-a extins și în Asia de Sud și de Sud-Est. Religia creștină predomină în Europa – protestantă în nord, romano-catolică în sud, ortodoxă în est, Australia (datorită ocupației engleze de la sfârșitul secolului al XVIII-lea), America de Nord și de Sud (romano-catolicismul este mai răspândit pe teritoriul Americii de Sud). Religia budistă este acum întâlnită în primul rând în Asia de Est și în unele regiuni din Asia Centrală și de Sud-Est. Malayezia, Singapore, India, Madagascar sunt câteva locații pentru Hinduism în timp ce marile orașe europene sau americane sunt centre importante ale religiei iudaice.
Dincolo de aceste religii consacrate există o serie de alte culte ce împărtășesc diferite opinii asupra vieții și lucrurilor. Acestea au mai mult caracter local dar valorile și credințele lor pot fi cunoscute în lume datorită unor activități de tip misionar.
Din punct de vedere al turismului, putem privi religia ca o formă veche de călătorie practicată de adepți către diferite puncte considerate sfinte. În timp, pe măsura dezvoltării infrastructurii, a transporturilor, a comunicațiilor dar și a creșterii numărului populației, aceste locuri au început să fie vizitate de cât mai mulți turiști. Pe lângă adepții a diferitelor religii, sunt numeroase persoane care merg în scop cultural, de lărgire a orizontului în diferite zone ale lumii pentru a vedea și participa la evenimente care țin de alte religii decât a lor.
Extinderea turismului religios ține în principal de promovarea sa în rândurile credincioșilor de către conducătorii cultelor dar și realizarea unor produse turistice pe această temă. O problemă a acestei forme de turism ține de concentrarea maselor de persoane în jurul unor evenimente din calendarele religioase. Atunci apare o suprapopulare a zonelor și a obiectivelor care pot genera perturbarea activității obișnuite desfășurate la lăcașurile de cult, de exemplu, dar și suprasolicitarea bazei tehnico-materiale sau deteriorarea resurselor turistice.
În lume există o mulțime de locuri considerate sacre. Ele au fie caracter natural, fie antropic. Prin valoarea lor ambele sunt considerate ca destinații pentru turismul religios. Din categoria celor naturale remarcăm în special masivele muntoase cum ar fi Kailas (Tibet ), Sinai (Egipt), Fuji (Japonia), Olimp(Grecia) sau ape ca Indus sau Gange (Asia). Multe locuri sunt legate de numele unor zei venerați în special în perioadele îndepărtate ale istoriei.
Din grupa edificiilor turistice cu funcție religioasă fac parte: sanctuarele, templele, bisericile, catedralele, (moscheile, sinagogile, mănăstirile, mausoleele și cimitirele). Pe lângă aceste așezăminte specifice cultelor, există o serie de alte locuri pline de mister, atribuite însă practicilor religioase (de exemplu piramidele egiptene).
În timp, unele locuri au căpătat o rezonanță mondială, consacrându-se ca puncte de pelerinaj majore. Ca loc de convergența a trei religii, Ierusalimul este poate, cel mai celebru și recunoscut în întreaga lume. Istoria sa zbuciumată, fragmentată de numeroase cuceriri, luptele nesfârșite nu au știrbit cu nimic importanța sa. De-a lungul secolelor, el a adunat noi și noi valori fundamentale ale patrimoniului universal. Pentru evrei, loc principal de pelerinaj este Zidul Plângerii rămas din perioada distrugerii Celui De-al Doilea Templu(70 i.Hr). De peste 2000 ani, evreii din întreaga lume vin să se roage aici. Alte locuri sunt mormintele lui David, Rachela, Zaharia. Datorită rolului incontestabil al Israelului în istoria mondială a religiilor, a frecvenței siturilor istorice el a primit denumirea de “Țara Sfântă”.
Pentru musulmani, moscheea construită în secolul VII d.Hr.(Cupola Stâncii) este sfântă. Ea adăpostește multe moaște legate de evenimente biblice, inclusiv piatra pe care Abraham era pregătit să-și sacrifice fiul. Cupola este de aur iar mozaicurile și sculpturile desăvârșesc interiorul.
Pentru creștini există mai multe locuri menționate în Noul Testament, dintre care amintim: Mormântul Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani, ruinele cetății Antonia unde a fost judecat Iisus de către romanul Pilat, Drumul Crucii (via Dolorosa), Biserica Sfântului Mormânt. Acestea sunt vizitate în special cu ocazia sărbătoririi Paștelui, când numeroși credincioși se adună aici pentru a lua lumină și alte lucruri sfințite.
Cu peste un miliard de adepți, islamismul deține recordul referitor de activitatea de pelerinaj: anual la Mecca, Arabia Saudită, cu ocazia desfășurării calatoriei numite haji se adună peste două milioane de musulmani. Mecca este centrul spiritual al lumii islamice, aici fiind locul de naștere al lui Mohamed, fondatorul religiei. Pelerinajul este unul dintre cei cinci stâlpi ce trebuie respectați de credincioși. El prevede înfăptuirea călătoriei cel puțin o dată în viață. Ceremoniile durează câteva zile (dintre care una este cea mai importantă), însă datorită numărului mare de personae, sosirile de turișiti se întind pe două luni de zile. Destinația centrală a pelerinajului este Moscheea Sfântă cu nouă minarete (unică în lume) și Ka’abah, “piatra sfântă”,o clădire cubică construită din piatră, fără geamuri. Când pelerinul atinge piatra neagră, el atinge într-un fel mâna lui Dumnezeu. Pelerinul face apoi un alt gest simbolic: aruncă pietre în obeliscuri, adică aruncă pietre în Satana, pentru a ucide în el răul capital, ipocrizia, lăcomia, egoismul, intoleranța și despotismul. El face legământul solemn de a împlini voia Domnului și de a-l venera prin fiecare faptă a vieții lui.
Creșterea numărului de pelerine de la an la an determină autoritățile să adopte măsuri cum ar fi permiterea instalării corturilor care sunt rezistente la foc (343 de personae au murit in 1997 într-un cort obișnuit), efectuarea unui singur pelerinaj la cinci ani de către populația rezidentă, prezența unui număr considerabil de cadre medicale. Pe de altă parte, cererea de alimente, spații de cazare, servicii de igienă este în creștere masivă, iar infrastructura trebuie să permită desfășurarea în bune condiții a festivităților.
Alte locuri de pelerinaj pentru lumea musulmană sunt: moscheea Sfântă Sofia din Istanbul (Turcia), moscheea din Medina (Arabia Saudită), moscheea Omeiazilor din Damasc (Siria) și Marea Moschee din Kairouan (Tunisia). Fosta catedrală, ridicată împăratului Iustinian, Sfânta Sofia era cel mai impunător monument din secolul VI. Cupola de 55m înălțime, cele 40 de ferestre și 107 coloane policrome îi dăduseră faimă dincolo de granițele Imperiului Bizantin. În 1453 este transformată în moschee prin ridicarea a patru minerate. Medina este locul profetului Mohamed iar moscheea adăpostește mormantul acestuia. Prin reamenajare, orașul poate găzdui peste 250.000 de pelerine. În curtea moscheei din Damasc se află cupola Tezaurului și trei minerate în stiluri diferite. Pentru pelerine ea mai are o valoare: aici se află sarcofagul în care se crede ca ar fi depus capul Sfântului Ioan Botezătorul. Localitatea Kairouan este a doua Mecca pentru credincioși, aici făcându-se pelerinaje pentru cei care din diferite motive nu pot ajunge în Arabia Saudită.
Centrul creștinismului catholic este considerat Roma cu Vaticanul, devenit stat independent în 1929. El este legat indisolubil de persoana Papei care este conducătorul statului și șeful bisericii romano-catolice. Și aici, cu ocazia unor sărbători cunoscute, se adună o mulțime de credincioși veniți din toată lumea pentru a asculta cuvântările celor cu ranguri bisericești înalte. Dintre locurile pe care le vizitează pelerinii amintim: biserica Sfântul Petru- cea mai mare din lume, Capela Sixtina pictată de Michelangelo cu celebra “Judecata de Apoi” și cu bolta cu 343 de figuri.
Lourdes, un oraș situat la poalele Munților Pirinei, în sudul Franței, este unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Europa. Catolicii cred că Fecioara Maria a apărut aici în anul 1858, iar apele unui izvor subteran aflat în apropiere au dobândit de atunci puteri tămăduitoare. Acesta este exemplul de loc care a devenit sacru deoarece s-a crezut că o divinitate și-a făcut apariția aici . Influența acestui loc sacru s-a extins și asupra comunității locale- orașul s-a dezvoltat rapid, prin costruirea de noi hoteluri, restaurante și facilitate destinate pelerinilor.
Santiago de Compostela (Spania) este un loc devenit simbol al luptei contra marilor cotropitori. De-alungul timpului mii de oameni au lăsat urme ale degetelor pe statuia Sfântului Iacob, în semn de recunoștință pentru că au ajuns cu bine la destinație. În interiorul catedralei, lângă racla Sfântului Iacob, are loc anual o slujbă aparte în luna iulie.
Unul dintre punctele de reper ale spiritualității ortodoxe este Muntele Athos, supranumit “Grădina Maicii Domnului”, situat în Marea Egee, în partea nordică a Greciei. Aici se găsesc 20 mânăstiri istorice înființate cu permisiunea împăratului bizantin și confirmate de către Patriarhul Constantinopolului. Numărul lor a rămas fix de-alungul timpului și nu poate fi schimbat. Monahi greci, ruși, români, sârbi, bulgari și ciprioți locuiesc aici de sute de ani. Pelerinii pot ajunge în această zonă și pot asculta slujbele care au loc noaptea îmbarcându-se pe un vapor care pleacă din portul Ouranopolis în fiecare dimineață. Merită amintite și mânăstirile de la Meteora, amplasate în coloanele de gresie și conglomerate erodate în diferite forme. Grecia mai are o serie de temple închinate marilor zei ai antichității, temple care fac în prezent obiectul turismului cultural decât religios în sens strict: Acropole (închinate Atenei), templele lui Zeus și Hera din orașul Olimpia , insula Salamina cu templul Afroditei.
Un loc aparte în religie revine Masivului Sinai din Egipt. Moise, evreul crescut la curtea faraonului, decide că este timpul să se întoarcă spre pământul făgăduinței (Israel). Însoțit de numeroase personae, el traversează Marea Roșie (sec.XII î.e.n) și ajunge în pustiu. Dumnezeu se arată lui Moise pe muntele Sinai, după ce traversase valea Horeb și îi adresează cele zece porunci, pe care acesta le spune poporului adunat. Ulterior, acesta le va scrie pe “Tabelele Legii”. El rămâne în istorie ca un mare inițiat, organizator al monoteismului. Pelerinii din zona arabă vin aici și pentru Mânăstirea Sfânta Ecaterina construită de împaratul Iustinian în 536.
India, locul de naștere al două mari religii (hinduismul și budhismul) are o serie de locuri considerate consacrate sacre. Cel mai important este, fără îndoială, Varanasi (Benares), un loc ancestral, vizitat de pelerini din întreaga lume. Mulțimile se adună pe malul Gangelui, de-alungul debarcaderelor unde se găsesc ruguri funerare. Credincioșii cred că baia în apele fluviului îi izbăvește de păcate. Orașul are mai mult de 1500 de locuri sfinte dintre care cele mai cunoscute sunt Templul de Aur și moscheea Aurangzeb. Construcțiile budhiste sunt de două feluri: stupa și templul rupestru. Cea mai veche și impunătoare stupa este Sanchi (sec II î.e.n.) având o înălțime de 13 m și un diametru de 32 m. Ca temple rupestre amintim: Complexul de la Ajanta si cel de la Ellora (în jur de 30 de temple și mânăstiri în incinta fiecăruia). Alte amplasamente sacre pentru budhiști sunt Kelanya Vikar (sau “Locurile Sfinte- Sri Lanka”) pe unde se spune că a trecut Budha, munții Emei și Wutai, orașul Lhasa din China central-sudică- primul are peste 100 de temple și mânăstiri.
O lume fascinantă o constituie lumea religioasă tribală păstrată până în zilele noastre. Astfel populația Hopi din America de Nord face pelerinaje la vârful San Francisco pentru a invoca spiritual Katsina, aducător de ploaie, văzută ca element fundamental al existenței lor. În Peru, vârfurile ce străjuiesc cetatea Cuzco, capitala Imperiului Incas timp de mai multe secole, sunt locuri sacre relaționate cu diferite sărbători religioase. În mai multe sate andine sunt venerate încă zeități ale pământului sau apei. Triburile aborigine ale Australiei cred în continuare în mareția Pământului și în necesitatea proslăvirii lui. Teritoriul capătă astfel sens dublu : de organizare dar și religios. Astfel îi sunt atribuite diferite nume simbolice. Cel mai renumit dintre acestea este muntele de granit roșu numit Ayers Rock, cunoscut și sub numele de Uluru, situate în inima continentului Australian. La baza lui, în peșteri sunt cioplituri și picture considerate sacre de aborigeni.
Pentru mulți adepți ai pelerinajului religios, vizitarea uni anumit loc sacru reprezintă scopul pelerinajului. Dar pentru alții, călătoria în sine o experiență spirituală personală. De aceea odată ajunși într-o zonă recunoscută din punct de vedere religios, ei fac o serie de alte deplasări pentru a vedea și alte locuri sfinte. Astfel s-au creat anumite circuite, ce reclamă din punct de vedere turistic o asistență adecvată și servicii pe măsură. Un exemplu ar fi circuitul celor 88 de temple budhiste din insula Shikoku (Japonia). Legeda spune că acest circuit a fost stabilit în timpul secolului al IX-lea de către Koo Daishi, fondatorul sectei japoneze Shingon. Pelerinii cred că acesta îi însoțește în călătorie iar prezența lui sanctifică pelerinajul. Destinația pelerinajului nu este reprezentată de un singur punct final, ci de o rețea de locuri sacre ce acoperă întreaga insulă.
Fie că vorbim de pelerinaj în sensul de vizită la un anumit loc sfânt, fie că îl privim ca un circuit care atinge mai multe astfel de locuri, există anumite riscuri de care trebuie să se țină cont. În primul rând, un număr excesiv de persoane pe o suprafață redusă poate provoca deteriorarea acesteia (inclusiv a obiectelor și locurilor de cult). În al doilea rând, avem de-a face cu posibilitatea perturbării ritualurilor în lipsa unei organizări corespunzătoare.
În concluzie, pelerinajele se constituie într-o formă de turism care stă sub incidența unor evenimente din calendarele religioase dar care, economic vorbind, poate genera venituri considerabile pentru anumite state.
CAPITOLUL III
INVENTARIEREA PRINCIPALELOR RESURSE ALE TURISMULUI RELIGIOS DIN BUCOVINA
3.1. Asezare si cai de acces
Așezarea geografică este deosebit de favorabilă dezvoltării turismului:
relief foarte variat (zona de munte 53%; zona de podiș 30%, zona de luncă 17%);
acces facil:
– din sudul țării se poate ajunge la Suceava cu mijloace auto, pe drumul european E85 (DN2), cu trenul pe ruta București – Suceava, iar cu avionul la aeroportul Salcea;
– din vestul țării se ajunge la Suceava pe drumul european E576 (DN17) – Suceava și pe calea ferată Cluj Napoca- Suceava;
– din nord-vestul țării, din Maramureș se ajunge la Suceava prin pasul Prislop, pe drumul național DN18 Baia Mare – Sighetul Marmației – Iacobeni;
– județul Suceava se află amplasat la intersecția a două magistrale europene: E85 – – București – Suceava – Siret și E576 – Suceava – Dej – Cluj Napoca.
– în jurul mănăstirilor sunt cinci heliporturi, iar la Floreni (Vatra Dornei) este un mic aeroport pentru avioane de capacitate redusă.
Legături aeriene:
Aeroportul din Suceava a fost construit în 1963. El oferă o pistă de 1800 m lungime și 30 m lățime, permițând accesul avioanelor de tip scurt și mediu rutier. Tipul de avion care transportă cel mai mare număr de pasageri ar fi Boeing 737 de aproximativ 150 locuri. Aeroportul corespunde normelor de trafic internațional și poate primi zboruri internaționale. Aerogara dispune de servicii de vamă și viză. Ea poate primi 100 pasageri în trafic intern și 50 în cel internațional. Linia actuală București – Suceava (o linie cotidiană în momentul actual) este dotată de către TAROM cu aparate foarte recente ATR 42 (scaune de piele) de aproximativ 50 locuri.
Un serviciu de elicoptere ar putea fi ușor asigurat până la cele mai importante destinații din teritoriu. Un eliport a fost de altfel amenajat la Sucevița. Stațiunea Vatra Dornei dispune de o pistă de 60 m pentru mici avioane private și elicoptere. Pista este totuși închisă pentru moment.
Legături feroviare:
În momentul de față legăturile feroviare între București și Suceava sunt în număr de șase. Plecările nu sunt totuși posibile decât la începutul și sfârșitul zilei. În timpul sezonului de iarnă, trenuri speciale asigurau în anii 70-80 legătura București – Putna.
Nici un tren de noapte confortabil nu asigură legătura București – Suceava. După exemplul vechilor trenuri de lux din Europa Centrală, n-ar fi posibil să se pună în uz vagoane de noapte pentru o clientelă turistică.
3.2 Baza turistica materiala a turismului religios din Bucovina
Județul Suceava are facilități de cazare moderne ceea ce explică numărul mare de turiști care vizitează anual acest județ. Baza materială a turismului din județul Suceava cuprinde în prezent peste 100 de hoteluri, hanuri, moteluri, case de odihnă, vile, cabane, popasuri și campinguri cu peste 6.000 de locuri de cazare.
Tabel 1
Structura de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică
Sursa: Strategia de dezvoltare a turismului în județul Suceava
Pe categorii de clasificare, 39,9% din numărul total de turiști sosiți a fost înregistrat în structurile de cazare turistică clasificate cu 2 stele, fiind urmate de structurile cu 3 stele (33,2%), cu 4 stele (14,6%) și cu o stea (12,3%).
Tabel 2
Categoria de clasificare pe număr de unități de cazare
Sursa: Strategia de dezvoltare a turismului în județul Suceava
Tabel 3
Capacitate de cazare turistică – numar de locuri
Sursa: Strategia de dezvoltare a turismului în județul Suceava
Capacitatea de cazare turistică în funcțiune a structurilor de primire turistică în semestrul I 2008 a fost de 1016.6 mii locuri-zile,în creștere cu 4,6% comparativ cu semestrul I 2007. În totalul capacității de cazare turistice în funcțiune în semestrul I 2008 hotelurile au deținut cea mai mare pondere, de 49,2%, urmate de tiristice rurale cu 17,1%, pensiunile turistice urbane 14,2%, vilele turistice 9,2%, cabanele turistice 3,4%, hoteluri pentru tineret 2,3%, campingurile 1,8%, moteluri 1,7% și 1,1% au reprezentat celelalte tipuri de structuri de primire turistică. 5
Clasificând capacitatea de cazare în funcțiune pe zone turistice, cea mai mare pondere
o deține zona stațiunii balneare Vatra Dornei cu 29,9% din capacitate, zona ’’alte localități și trasee turistice ’’ cu 29,4%, zona ’’ stațiuni din zona montană’’ cu 21,4% și zona orașelor reședință de județ cu 19,3%.
3.3 Rețeaua unităților de alimentație publică
Deși toate unitățile de alimentație publică pot fi utilizate de către turiști, în atenție sunt luate cele reprezentative, în special cele aferente bazelor de cazare, ca și cele de categorie superioară.
Tabel 4
Serviciile de servire a mesei si servicii de agrement din cadrul unităților de cazare
Sursa: Strategia de dezvoltare a turismului în județul Suceava
_____________________________________
5 Strategia de dezvoltare a turismului in judetul Suceava
Tabel 5
Tipul produselor oferite la masă turiștilor
Sursa: Strategia de dezvoltare a turismului în județul Suceava
Din punctul de vedere al structurii pe tipuri de unități, se constată o diversificare redusă a unităților de alimentație publică, cele mai numeroase fiind restaurantele clasice, bufetele și barurile de zi. Deși zona Bucovinei are o bucătărie tradițională recunoscută, unitățile de alimentație publică sunt reduse ca număr; de asemenea se constată o predominanță a unităților pe traseele turistice.
Serviciile suplimentare
Într-o viziune modernă, serviciilor suplimentare le este stabilit un rol deosebit în sporirea atractivității destinațiilor turistice, ca și în creșterea încasărilor pe turist și pe zi/turist. În principal, serviciile suplimentare cuprind activități de agrement, acele activități menite să asigure petrecerea plăcută a timpului liber al turiștilor la locul de sejur. Agrementul se constituie ca parte componentă a serviciilor turistice suplimentare; la rândul lor acestea mai cuprind și alte activități complexe desfășurate de unități specializate menite să satisfacă nevoile sociale ale persoanelor care se deplasează în diferite locuri, pe o perioadă mai mare de 24 de ore, pentru odihnă, reconfortare, cură balneară sau în scopul de a cunoaște colțuri din natură, monumente culturale și istorice, precum și pentru participarea la diverse reuniuni internaționale și în interes de afaceri.
Serviciile turistice suplimentare, diversificarea acestora trebuie să răspundă următoarelor necesități:
să fie în măsură să stimuleze interesul fiecărui turist pentru o gamă variată de prestații;
să satisfacă motivațiile și preferințele pentru activități recreative ale celor mai diverse categorii de clintelă turistică, de la turismul de masă, până la manifestările individuale, cu caracter de unicat, ale cerințelor;
să ofere posibilități multiple, cu variante zilnice diferite, de petrecere agreabilă a timpului liber în orice împrejurare, dincolo de condițiile meteorologice nefavorabile;
să dezvolte oferte atractive în vederea creșterii solicitărilor de servicii turistice;
să pună la dispoziția clientului mai multe variante de programe turistice, ceea ce va permite substituirea unui program cu altul la fel de recreativ.
În sens turistic, agrementul reprezintă satisfacerea unor motivații diverse, legate de mișcare, contact cu natura, participare, sport, cunoaștere, acțiuni care au un numitor comun – calitatea lor de a place. Activitățile recreative, distractive, de divertisment – reunite în egrementul turistic – completează oferta turistică. Turismul nu se poate concepe fără agrement; și nu orice fel de agrement, ci unul plin de conținut, capabil să satisfacă un număr cât mai mare de cereri, să răspundă nevoilor de reconfortare și destindere pentru toate vârstele și profesiile. Calitatea serviciilor depinde de o serie de factori între care competența și educația personalului din unitățile turistice, precum și de educația generală a cetățenilor, de gradul de confort, de promptitudinea serviciilor, de calitatea și diversitatea meniurilor oferite. Aceasta presupune studierea gusturilor turiștilor, testarea lor și apoi asigurarea bazei materiale corespunzătoare, completarea celei existente cu săli polivalente în care turistul să poată să vizioneze un film, să citească o carte, să joace șah, biliard sau să se deconecteze cu jocuri mecanice.
Punerea la dispoziția turiștilor a unor forme cât mai variate și utile de agrement constituie o direcție de ridicare a nivelului calitativ al turismului românesc, în general, și a celui bucovinean, în special.
Forme de agrement
a) Activități cultural-distractive, forma de agrement cea mai indicată turiștilor cu afecțiuni cardiovasculare, se desfășoară în principal la clubul stațiunii, situat în fostul cazino, clădire cu valoare arhitectonică, dar care are un număr restrîns de încăperi destinate agrementului, o mare suprafață fiind ocupată de o pensiune a stațiunii. La club se află o bibliotecă, unde se face și vizionarea programelor TV, se organizează audiții muzicale și se țin conferințe, o sală de jocuri de club, o sală de spectacole de 280 de locuri.
b) Activitățile sportive sunt mai bine reprezentate la Vatra Dornei decât cele cultural-distractive, în ce privește baza materială.
Complexul de agrement Lunca Dornei oferă o piscină în aer liber (cu apă de râu), un lac de mici dimensiuni (lac în care se poate face canotaj), 2 popicării cu câte o pistă, un teren de tenis (care se transformă iarna în patinoar), mese de tenis în aer liber și jocuri de club. Bazinul terapeutic și sauna de la baza de tratamant ,,Călimani” sunt folosite pentru agrement mai mult vara, pentru că în sezonul rece sunt probleme legate de încălzirea apei.
Sporturile de iarnă sunt foarte bine reprezentate la Vatra Dornei. Pe Dealul Negru, la poalele căruia este situată stațiunea, se poate schia până în luna aprilie. În plus, aici există avantajul de a avea pârtie de schi chiar lângă hotel, confort oferit de puține stațiuni din țară. S-au amenajat pârtii de schi, un schi-lift, o pârtie de sanie omologată (1200 m) și un telescaun cu lungimea de 2,8 km. Pe lângă acestea, în cadrul activităților culturale, în circuitul turistic sunt cuprinse unități muzeistice și alte obiective cu caracter istoric, etnografic și cultural: Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița, bisericile de la Volovăț, Solca, Horodnic, Sf. Treime Siret, colecțiaToader Hrib de la Arbore. Un renumit centru de creație populară în domeniul olăritului, se află în comuna Marginea; sunt incluse și câteva monumente istorice valoroase: Baia, Probota, Slatina, Râșca, Răuseni. Între Ciocănești și Cârlibaba se evidențiaza bogata zestre etnografică și folclorică, integrată în peisajul deosebit de pitotesc al Văii Bistrișei Aurii.
Activități turistice cu caracter recreativ
În unități de cazare cu confort superior sunt instalate aparate TV, în jur de 90% din camere, în celelalte unități acest nivel de dotare se găsește la jumătate din numărul camerelor și chiar la mai puțin, recurgându-se la alternativa mutării unor aparate TV în unele spații de folosință comună. Recepțiile tuturor unităților de cazare sunt dotate cu jocuri de rumy, șah, table, care sunt puse la dispoziția turiștilor pentru închiriere.
Unitățile reprezentative și care sunt frecventate mai mult de turiști străini pune la dispoziția acestora pentru consultare principalele ziare și reviste în limba română și publicații străine. La unele hoteluri sunt posibilități de a se amenaja săli de club în care să se organizeze activități recreative.
În unitățile de alimentație publică de categoria I, formațiile orchestrale prezintă zilnic programe muzicale, se organizează mese festive care, alături de servirea unor preparate ale bucătăriei tradiționale, crează cadrul specific al acestor restaurante. Pentru grupurile organizate de turiști români și străini unele restaurante organizează seri cu specific local în cadrul cărora se prezintă spectacole folclorice la care își dau concursul formații proprii ale acestor unități, alte formații și interpreți laureați. Deosebit de atractive pentru turiști, și din acest motiv ar trebui extinse, sunt focurile de tabără organizate la cabanele ,,Rarăul”, ,,Zugreni”, ,,Runc”, ,,Deia” și ,,Putna”. În aceeiași măsură se pot organiza sistematic pentru turiștii străini petreceri câmpenești și servirea unor mese la stânele din zona de munte.
Vânătoarea și pescuitul sportiv
Bogăția cinegetică este atestată de faptul că județul Suceava deține locul I pe țară în ce privește efectivele de cerb carpatin și cocoș de munte, 3-4 la mistreț și urs. În Bucovina există 14 case de vânătoare, care au între 7-20 locuri de cazare. Până în anul 1974, când s-au introdus unele măsuri restrictive, județul Suceava era vizitat de peste 200 de turiști străini. Din punctul de vedere al încasărilor valutare, turismul pentru vânătoare este avantajos dacă se ia în calcul faptul că prețurile medii în funcție de punctajul trofeului sunt destul de ridicate. În zona de munte există o densă rețea de apă care se întinde pe 1950 km.
Cele 38 fonduri de pescuit sunt gospodărite în mod egal de acoalele silvice și de Asociația Județeană a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi. Apele sunt populate de specii de salmonide: păstrăv indigen – pe văile Putnei, Barnar, Coșna, Bancu, Tibău, Cârlibaba, Neagra Broșteni, Brodina; Lipan – pe văile Bistriței, Tibău, Moldovei, Neagra Broșteni, Sucevei superioare; lostrița populează râul Bistrița de la Cârlibaba la lacul Izvorul Muntelui.
Baza de tratament
Ea este concentrată, în întregime, în stațiunea Vatra Dornei, valorificând resursele de apă minerală și de nămoluri terapeutice. Procedurile cu apă mineralizată se efectuează în cadrul celor două baze de tratament ,,Dorna” și ,,Călimani”, iar vechea bază de tratament din cadrul Policlinicii balneare asigură tratamentul cu nămol (împachetări și băi).
Capacitatea de tratament a stațiunii este de 4818 proceduri pe zi, din care, 1760 proceduri majore (băi carbogazoase) și 3058 proceduri asociate (hidroterapie, mofete, fizioterapie). Sintetic, dotarea bazelor de tratament, precum și capacitatea pe fiecare tip de procedură se prezintă în tabelul nr.2. În ce privește structura tratamentelor se constată ponderea relativ redusă a băilor carbogazoase și a mofetelor în totalul procedurilor, dacă se ține seama de faptul că stațiunea Vatra Dornei este profilată pe tratamentul afecțiunilor cardiovasculare
3.4 Atlas al asezamintelor religioase din Bucovina
Dacă există o regiune în Europa Centrală care oferă un panel vast și variat de atracții turistice, aceea este cu siguranță zona Mănăstirilor clasificate din Bucovina. Regiunea istorică din nordul României, la vest de Carpați și la sud de Ucraina, civilizația nu s-a întrerupt aici de mai mult de 14000 ani. Cunoscutele perioade Cucuteni și Romaines, printre altele, oferă chiar și în zilele noastre numeroase mărturii și vestigii în muzee și la loc deschis. Viața culturală a marcat din totdeauna viața acestei regiuni. Tot în această regiune primul turist român, prințul Dimitrie Cantemir, a apreciat potecile de munte, deja puse în valoare în secolul XVIII. Primul hotel-cabană a fost construit în 1906.
Acest peisaj, care este în mod intrinsec de un mare interes turistic, se bucură de bogății unice în lume: bisericile și mănăstirile pictate din secolele XV și XVI, clasificate de UNESCO în 1972 și înscrise în catalogul „ Patrimoniului Universal Protejat”. Frescele interioare și exterioare, care acoperă ansamblul de edificii, sunt de o rară frumusețe și oferă magia atemporalității. Mănăstirile au reintrat de câțva ani în sânul Bisericii fiind luate în îngrijire de către maici care, pe lângă simțul responsabilității conservării acestui patrimoniu, au o vie dorință de a deschide porțile acestor locuri unui număr cât mai mare de vizitatori.
Numărul mănăstirilor de interes internațional este de 15, din care 5 sunt clasificate în patrimoniul Umanității de la UNESCO:
-Arbore: Biserică construită în 1503 – pereții pictați în 1541 – culoare dominantă: verde
-Humor: 1530 – pereții pictați în 1535
-Moldovița: 1532 – pereții pictați 1537 – culoare dominantă: roșu – cărămiziu – mic muzeu de artă religioasă – 40 călugărițe viețuiesc aici din care 6 sunt traducătoare (ghid) -Sucevița: 1583 – pereții pictați 1596 sau 1601 – traducătoare (ghid) – peisaj remarcabil
-Voroneț: 1488 – pereții pictați în 1496 – Cea mai reputată mănăstire și una din cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe din Europa – supranumită „Capela Sixtină a Orientului” – culoare dominantă: „albastru de Voroneț”. 16 maici trăiesc aici dintre care 2 sunt traducătoare (ghid). De asemenea mai pot fi citate:
-Mănăstirea Suceava și Hagicadar
-Agapia: una din cele mai mari mănăstiri de maici din lumea ortodoxă
-Dragomirna: 1609 – la marginea Sucevei – una din cele mai înalte clopotnițe din România – peisaj remarcabil
-Putna: construită în 1469 – important loc de pelerinaj în religia ortodoxă 15 august – 80 călugări locuiesc aici – peisaj remarcabil
-Mănăstirea Zamca: din Suceava
-Mănăstirea Sf. Ioan: din Suceava
-Manastirea Slătioara: Comuna Râșca
-Secu
-Văratic: ateliere de țesut – muzeu religios
-Biserica catolică de la Cacica: loc cunoscut de pelerinaj.
Se estimează un număr de 100000 turiști pe an. Sezonul turistic este concentrat pe o perioadă de 4,5 luni, în funcție de condițiile meteorologice. În timpul lunilor de iarnă, când este zăpadă, accesul spre cea mai mare parte a mănăstirilor este dificil. Clientela este foarte diversificată ca vârstă, categorii socio-profesionale și origine națională și internațională. Nivelul ofertei hoteliere orientează totuși în momentul de față piața spre o clientelă tânără, individuală și în grup.
3.3.1 Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Voroneț, cea mai vizitată dintre Mănăstiri, se află la 5 km de Gura Humorului și 36 km de Câmpulung Moldovenesc. Ctitorită de Ștefan cel Mare (1488), construcția este celebră pentru "albastrul de Voroneț" – considerat de specialiști unic în lume și cunoscut ca și roșul lui Rubens sau verdele lui Veronese.
Manastirea Voronet – poza personala
În pisania aflată deasupra ușii din pronaos stă scris: "Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țarii Moldovenești, fiul lui Bogdan Voievod, a început a zidi acest hram în mănăstirea de la Voroneț în numele Sfântului, slăvitului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, în anul 6996, al lunii mai 26, în luna Pogorârii Duhului Sfânt și a fost terminată în același an al lunii septembrie 14".
Mănăstirea Voronețului, monument memorial și votiv, s-a bucurat încă de la început de o atenție specială, atât din partea lui Ștefan cel Mare, dar și din a urmașilor săi. În 1547, Mitropolitul Grigorie Roșca a construit pridvorul închis de la vest, pentru care a adoptat o soluție nemaiîntâlnită până la el – peretele de vest al pridvorului este un perete plin, fără nici o deschidere. Se creeaza astfel (împreună cu suprafețele laterale ale masivilor contraforți de colț) un imens ecran unitar, pe care se desfășoara binecunoscuta Judecată de Apoi, care a facut ca Mănăstirea Voroneț să fie considerată "Capela Sixtină a Orientului".
Pictura exterioară a Mănăstirii Voroneț se datorează aceluiași Grigore Roșca. Rezultatul a fost excepțional: Judecata de Apoi ocupă tot peretele de apus într-o uriașă compoziție pe cinci registre, unică în arta orientului creștin. Specialiștii o consideră prin amploare, știința efectului decorativ și strălucirea policromiei, superioară compozițiilor de la Athos și celor de la Camposato (Pisa), demnă de a fi alăturată Capelei Sixtine din Roma, mozaicurilor geamiei Khrie (Istambul), imaginilor de la San Marco (Veneția), din Siena, Assisi, Orvieto. Originalitatea artistului constă în curajul său de a introduce în scenă instrumente muzicale moldovenești (bucium, cobza), peisaj local, ștergare, veșminte populare. Peretele de sud este ocupat de Arborele lui Ieseu și filosofi antici, portrete socotite capodopere. Lângă intrare sunt pictați Sf. Daniil Sihastrul și mitropolitul Grigorie Roșca. Pe abside, conform regulei împământenite, Cinul adună zeci de figuri într-un adevărat alai. Pe cât a mai rămas din peretele nordic nespălat de ploi, Adam ară, Eva toarce lâna (Facerea lumii), în vreme ce Zapisul lui Adam și Vămile Văzduhului înseamnă de fapt legende folclorice. Jilțurile și o parte din strane aparțin secolului al XVI-lea. Naosul și altarul păstrează ansamblul iconografic din vremea lui Ștefan cel Mare: bine adaptat spațiului, armonios, cu personaje impunătoare, orănduire scenica mai puțin obișnuită în Moldova (Patimile lui Iisus, în naos), compoziții neîntrecute prin sobrietate, vigoarea gesturilor și formelor (Intrarea în Ierusalim, Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor, în conca), elemente ce vădesc apropierea de mediul real, patetic uman (Coborârea de pe cruce, Sfântul Teodor, tabloul votiv). Pictura pronaosului, ulterioară, alternează ornamente și figuri ce vor să facă parcă legatura cu exteriorul, trecând totuși prin pridvor, unde Calendarul bisericii, dar mai ales Sfântul Ilie se bucura de o prospețime stângace cu o nota de umor.
Deasupra ușii de la intrare, în pronaos, se află inscripția în piatră ce precizează numele ctitorului și timpul înălțării mănăstirii. Tot în pronaos se află mormântul Sf. Cuvios Daniil Sihastrul, primul stareț al mănăstirii. Tabloul votiv, al întemeietorului, se află în naos și îl reprezintă pe Ștefan cel Mare, alături de Doamna Maria-Voichița și fiul lor Bogdan.
Manastire Voronet – poza personala
Forma inițială a bisericii Mănăstirii Voroneț mai poate fi vazută în tabloul votiv: asezată pe un soclu de piatră, cu turla înalțată pe o bază pătrată. Exonarthexul i-a fost adăugat în 1547 la initiațiva mitropolitului Grigorie Roșca, considerat al doilea ctitor al bisericii. Asa cum se înfățișează astăzi, Voronețul reprezintă unul dintre primele monumente moldovenești creatoare de stil propriu, sinteză originală de elemente bizantine (plan treflat cu turla pe naos), gotice (tendința de elansare a edificiului, arcurile frânte la chenarele ușilor și ferestrelor, prezenta contraforturilor) și strict autohtone (turla pe patru arcuri și baza stelată, ocnite sub cornișă, arcade oarbe la abside, friză și discuri smălțuite). Încă de la început, Mănăstirea Voroneț a fost o adevarată lavră a isihasmului românesc. Viața monahala s-a întrerupt în anul 1785, dupa anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic și s-a reluat în anul 1991, de data aceasta cu obște de calugărițe sub stăreția Stavroforei Irina Pantescu.
3.3.2 Mănăstirea Putna
Prima ctitorie a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, Mănăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost sorocit loc de odihnă veșnică pentru domnitor și familia sa. Zidirea a început la un an după cucerirea cetății Chilia în vara anului 1466 (la 4 iulie după prima versiune a Letopisețului de la Putna, 10 iulie după a doua versiune și după Cronica moldo-polonă). Lucrările de construcție au durat patru ani, timp în care această măreață operă a fost dusă la bun sfârșit de arhitectul grec Teodor, ajutat de meșterii zidari, pietrari, zugravi și argintari veniți din Transilvania. Ion Neculce scria în O samă de cuvinte: "și așa au făcut mânăstirea de frumoasă tot cu aur poleită; zugrăveala mai mult aur dacât zugrăveală și pre dinlăuntru și pre dinafară și acoperită cu plumb. Și dzicu călugării să fi fost făcută și sfeșnicele cele mari și cele mici și policandru și hora tot prisne de argint". Sfințirea mănăstirii s-a făcut la 3 septembrie 1470, după victoria asupra tătarilor la Lipinți, slujba fiind săvârșită de un sobor de 64 de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu mitropolitul Teoctist, episcopul Tarasie al Romanului, egumenii mănăstirilor, după cum relatează Letopisețul de la Putna și cel al lui Grigore Ureche.
Strădania domnitorului ctitor de a crea Putnei o puternică bază materială reiese din cuprinsul multor documente păstrate. Prin hrisovul datat 17 noiembrie 1502 Ștefan cel Mare hotăra ca preoții din satele Mănăstirii Putna să plătească acesteia dările ce reveneau chiriarhului și să fie judecați de egumen, nu de slujbașii Mitropoliei. Din lungul șir al actelor de danie, menționăm ultimul act emis în timpul vieții, la 2 februarie 1503, prin care i se întăreau mănăstirii toate daniile și privilegiile obținute până atunci (27 de sate, vii, sare de la ocnă, pietre de ceară, venitul unor vămi, mori, prisăci). Alte danii au făcut și unii din boierii lui Ștefan. Privilegiile mănăstirii au fost întărite și printr-un hrisov emis de Ștefăniță Vodă, nepotul lui Ștefan cel Mare (1517-1527), la 21 august 1520. Urmașii au continuat să înzestreze mănăstirea astfel încât puterea ei economică a crescut necontenit.
Încă din timpul lui Ștefan cel Mare, cu îndrumarea primilor ei egumeni, arimandriții Ioasaf, Paisie (zis cel Scurt) și Spiridon, Mănăstirea Putna a devenit cel mai însemnat centru cultural și artistic al țării. Importanța ei crește și prin faptul că este gropnița lui Ștefan cel Mare, a familiei și a urmașilor săi până la Petru Rareș. În pridvorul bisericii se află mormântul mitropolitului Teoctist. Toate mormintele au lespezi funerare frumos lucrate, cu inscripții în limba slavonă.
Biserica, reconstruită de domnitorii Vasile Lupu, Gheorghe Ștefan și Eustație Dabija (1653-1662) se înscrie în datele generale ce constituie trăsăturile epocii: plan trilobat, brâu în torsadă împărțitor al zidurilor, ocnițe din arcaturi și arcade oarbe, pilaștri, ferestre dreptunghiulare gotice; turla are coloane răsucite, pridvorul închis apare aici pentru prima dată în Moldova. Mormântul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt este acoperit cu un baldachin de marmură albă, vârf de creație a genului, iar cripta cu o piatră pe care frunza dăltuită a stejarului amintește de copilăria voievodului; pe alte morminte (sec. XV-XVI) lespezile sunt împodobite cu litere majuscule, vrejul meandric, păsări ciugulind ce par desprinse din fresce și țesături populare sau cu repertoriu ornamental complicat de influență barocă apuseană (sec. XVII-XVIII). Puternice ziduri de piatră înconjoară biserica (Turnul Tezaurului – 1481) accesul făcându-se prin gangul turnului cu metereze (sec. XVIII) numit ,,Turnul lui Eminescu”, spre ceea ce Vasile Drăguț considera ,,…unul dintre cele mai importante ansambluri monastice din țară”.
Incinta descrie in pictura de la 1757 un patrulater cu laturile aproximativ egale, iar pe colturile de sud-est si sud-vest este intarita de cate un bastion cu plan rectangular, cu acoperis piramidal si cu metereze dispuse imediat sub nivelul streasinilor. Metereze aveau si zidurile perimetrale intarite pe dinafara cu numeroase contrafonturi distribuite la distante egale. 7
În vecinătatea mănăstirii, o biserică de lemn, probabil cel mai vechi monument al arhitecturii religioase din Moldova, ctitorie a voievodului Dragoș (cca. 1353) a fost adusă din Volovăț la Putna de Ștefan cel Mare și Sfânt în amonte pe valea apei. Chilia și o bisericuță (9,25 m lungime) scobite în piatră sunt atribuite sihastrului Daniil în beneficiul căruia domnitorul ridică schitul Voroneț.
Pictura originală, distrusă în timpul luptelor pentru domnie dintre Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan, s-a încercat a fi refăcută abia în secolele XVIII-XIX când în pridvor s-au zugrăvit doar câteva chipuri de sfinți. Această dorință de a reda Putnei strălucirea de odinioară, când era "tot cu aur poleită zugraveala, mai mult aur decât zugraveală și pre dinăuntru și pre denafară…" (cronicarul Ion Neculce), a început să prindă contur abia în 1972 când, mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, a binecuvântat proiectul de refacere a picturii din biserica mare a mănăstirii, pe baza unui plan iconografic întocmit de părintele Sofian Boghiu. Ca o proorocie peste decenii, hotărârea mitropolitului de a încredința pictarea ctitoriei ștefaniene celor ce vor picta mai înainte Paraclisul mănăstirii, s-a împlinit la 10 iulie 2001, când, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pictorii Mihail și Gavril Moroșan au trasat primele linii la noua frescă.
Fii ai Bucovinei, pictori de categoria I-a, cu numeroase lucrări în țară și străinătate, frații Moroșan au împodobit biserica cu frumoase chipuri, scene și compoziții pe fondul foiței de aur. Stilul neobizantin, cu acorduri cromatice deosebite, compozițiile inedite, sunt câteva din caracteristicile noii picturi.
Muzeul Mănăstirii Putna reflectă statutul avut de așezământul monahal încă de la întemeiere – cel mai important centru de cultură și creație artistică medievală din Moldova.
Colecție de broderii – (piese caracteristice vremii), adevărate capodopere ce au făcut onoare multor expozitii internaționale, cotată printre cele mai valoroase din Orientul creștin: Acoperamântul de mormânt al Mariei de Mangop (1477) – cel mai vechi portret brodat în mărime naturală din arta moldovenească, dvera mare (1510) și altele patru (1484-1510). Manuscrise – realizări de seamă ale miniaturisticii naționale, scrieri vestite pentru calitatea desenelor însoțitoare, varietatea coloritului acestora, sunt reprezentate prin Tetraevangheliarul de la Humor (1473) și altele două din 1488-1507, la fel de faimoase, coborâte din școala lui Gavriil Uric de la Mănăstirea Neamț, al cărui Tetraevanghel (1429) se află acum la Oxfort (biblioteca Bodleyana). Tot atât de prețioase – ferecături din argint ale manuscriselor, cădelnița decorată cu stema Moldovei, dăruită de Ștefan cel Mare și Sfânt (1470), cruci, icoane, potire, ca și piese sculptate în lemn (racla – sec. XV); unul din cele trei clopote (Blagovistnic -1490) provine tot de la Ștefan Voievod. Cel mai vechi istoric al mănăstirii (1761) se datorează învățatului Vartolomeu Măzareanu, egumen la Putna.
De-a lungul vremii Mănăstirea Putna a suferit numeroase refaceri și reparații, ultimele în anii 1968-1970. Turnul de la intrare păstrează obiecte ce amintesc serbarea prilejuită de împlinirea a 400 de ani de la sfințirea mănăstirii (1871) unde au participat, printre altii, poetul Mihai Eminescu, scriitorul Ioan Slavici, compozitorul Ciprian Porumbescu, istoricul A. D. Xenopol.
______________________________
7 http://www.putna.ro/Arhitectura-s2-ss3.php
3.3.3 Mănăstirea Sucevița
Mănăstirea Sucevița, cu hramul Învierea Domnului, a fost construită în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala familiei de boieri Movilă. Tradiția asează pe valea râului Sucevița, între dealuri, o biserică din lemn și o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea.
Primii sihaștri de pe valea pârâului Sucevița au fost ucenici ai Sfântului Daniil Sihastrul. Acești sihaștri se nevoiau sub Muntele Obcina Mare, unde mai tarziu și-au făcut o mică biserică de lemn cu hramul "Schimbarea la Față". Locul se numește până astăzi "La Pustnici". Legenda spune că, mai tarziu, dupa secolul al XVI-lea, pentru răscumpararea a cine știe căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții. Documentar, Mănăstirea Sucevița este atestata la anul 1586, ca rezultat al inițiativei mitropolitului Gheorghe Movilă.
Dupa venirea pe tronul Moldovei, în anul 1595, Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvorașe, amplasate la intrare, zidurile și turnurile de incintă, care conferă mănăstirii înfățișare de cetate medievală, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd și astăzi pe latura de nord, precum și chilii pentru călugări.
Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior și exterior. Pictura, realizată în frescă, a fost executată de doi pictori moldoveni, Ioan Zugravul și fratele sau Sofronie, și se pastrează în forma originală. Aceasta are o valoare artistică, culturală, istorică și duhovnicească incontestabile în întreaga lume. În camera mormintelor își dorm somnul de veci frații voievozi Ieremia și Simion Movila ale căror lespezi funerare din marmură de Rușchița sunt, în tradiția inaugurată de Ștefan cel Mare, valoroase obiecte de artă medievală românească. Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileștilor – mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești între secolele XVI-XVII.
Tabloul votiv înfățișând familia lui Ieremia Movilă, se desfașoară în partea stângă a ușii naosului, în partea opusă aflându-se al doilea tablou votiv reprezentând pe mitropolitul Gheorghe Movilă, inițiatorul construirii bisericii, și pe tatăl fraților Movilă, Ioan Movilă (fost logofăt, călugărit la bătrânețe cu numele de Ioanichie).
Construită în stilul arhitecturii moldovenești – îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova – Mănăstirea Sucevița, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis.
Nota aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise – stâlpii legați prin arcuri în acoladă – plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord. Prin excelență "muntenești", pridvoarele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnitele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată.
Incinta mănăstirii este un patrulater cu laturile de 100 și 104 metri, înconjurat de ziduri înalte de 6 metri și groase de 3 metri, prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării – stema Moldovei.
Mănăstirea Sucevița, ultima biserică moldavă zugrăvită în exterior, este un "testament al artei vechi moldovenești". Tradiția și inovația împletesc original și pitorescul într-o desfășurare multicromă dominată de un verde crud, plin de viață.
Programul iconografic al picturii interioare și exterioare respectă tradiția constituită în epoca lui Petru Rareș (prima jumatate a sec. al XVI-lea), dar introduce teme noi, cu caracter teologico-dogmatic, cum este scena din conca naosului reprezentând imnul liturgic "Unul nascut.." și alte reprezentări ale Sfintei Treimi.
O trăsătură caracteristică a picturii de la Sucevița este înclinația spre narațiune, configurând cicluri complete din viețile unor sfinți (Sfântul Pahomie, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mucenic Gheorghe, Viața lui Moise etc), prezentate cu scop educativ. Știința și măiestria pictorilor se descifrează mai ales în abordarea perspectivelor studiate, a populării fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi specifice spațiului artistic post-bizantin din această zonă a Europei.
Pictura murală de la Mănăstirea Sucevița, considerată de cercetatorul de artă francez Paul Henry drept "testamentul artei moldovenesti", încheie epoca de mari creații care a fost secolul al XVI-lea, ale carei monumente cu pictura exterioară de la Humor, Moldovița, Arbore și Voroneț constituie capodopere ale artei universale. Pictura interioară este repartizată pe toată suprafața disponibilă conform schemelor tradiționale, îmbogatiță însă prin subiecte mai puțin obișnuite în Moldova, dar familiare pentru Muntenia – spre exemplu: reprezentarea Cortului Mărturiei, în altar. Iconostasul Mănăstirii Sucevița este sculptat în lemn de tisa, în stil baroc și datează din anul 1801.
Pridvorul întâmpină, ca de obicei, cu Judecata de Apoi și o foarte pământeană relatare istorică: Întâmpinarea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou la curtea lui Alexandru cel Bun. Naosul cuprinde un mozaic miniatural din viața lui Iisus, trei imagini ale Genezei unde natura și peisajul ies în prim plan – sunt tratate cu generozitate și semnificativ, zugravii plasând fără sfiala în ambianța persano-mediteraneeană maci, garofițe și viță de vie – și "tabloul votiv", care este și el bogat în personaje.
Unică în pictura noastră este iconografia oconiței – Viața lui Moise – tot miniaturizată, unde apar și caței, purcei, ba chiar evrei cu căciuli țuguiate, elemente laice de sorginte locală, în timp ce Maica Domnului – pe boltă – are flori în nimb și este încorporată unui peisaj montan.
Alte sute de scene descriu, în pronaos, Viața Sfântului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele, imagini din Viața Sfântului Nicolae ce se desfășoară în ambianța marină.
Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldovenești cu pictura exterioară, fiind totodată singura care-și păstrează latura de nord, unde este reprezentată scena "Scara virtuților", cea mai impresionantă scena, prin amploarea și contrastul dintre ordinea îngerilor și haosul iadului.
Din tematica picturii mai amintim: Rugăciunea tuturor sfinților, Arborele lui Iesei, cicluri complete din viața unor sfinți: Sfântul Ioan cel Nou, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mucenic Gheorghe, friza profeților și filosofilor antichității, între care regăsim pe David și Solomon, Homer, Sofocle și Aristotel.
Revelatoare și definitorie pentru Sucevița ramâne însă Scara Sfântului Ioan Climax (la nord), cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinței într-o primă judecată imediat dupa moarte și una din cele mai valoroase compoziții ale picturii medievale românești. Aici, Vamile văzduhului nu mai dau nici o șansă păcătoșilor. Este redatș lupta dintre bine și rău, încercarea omului de a pași spre perfecțiune pentru a-și redobândi chipul pierdut prin căderea în păcat.
Peretele de vest nu are pictură – se spune că zugravul, care lucra în paralel la Mănăstirea Sucevița a Movileștilor și la Mănăstirea Teodoreni din Burdujeni, a cazut de pe schela Mănăstirii Suceviței și a murit.
3.3.4 Mănăstirea Moldovița
Mănăstirea Moldovița este una dintre cele mai vechi așezări monahale, cu un important trecut istoric. Originea sa nu este cunoscută cu precizie, însă tradiția o amintește încă din perioada voievozilor Mușatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410 cu întregul ansamblu de contrucții, având hramul Buna Vestire și fiind deja un centru cultural. Mănăstirea Moldovița s-a bucurat de privilegii și din partea lui Ștefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave voievodul a confirmat mănăstirii 11 sate, mai multe iezere, prisăci și privilegii comerciale, care o situau printre cele mai înstărite mănăstiri din Moldova. Ctitoria lui Alexandru cel Bun a rezistat până la sfârșitul sec. al XV-lea, când s-a prăbușit din cauza unor alunecări de teren. Ruinele se văd și astăzi la 500 m distanță de actuala construcție. Dorind să continue existența așezământului, voievodul Petru Rareș îi schimbă amplasamentul și construiește în 1532 noua biserică (păstrată până astăzi), închinând-o aceluiași hram. Tot atunci mănăstirea a fost împrejmuită cu ziduri și turnuri de apărare, căpătând aspect de fortăreață. Pe ruinele fostelor chilii a fost ridicată în perioada 1610-1612 clisiarnița (casa egumenească) de către episcopul Efrem de Rădăuți, pentru păstrarea odoarelor bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști. Sub domnia lui Alexandru cel Bun, la Mănăstirea Moldovița funcționa un important centru cultural, unde se copiau și se împodobeau cărți bisericești. Cele mai valoroase manuscrise datează din secolul al XV-lea. Activitatea culturală desfășurată în epoca lui Alexandru cel Bun a continuat și în secolele al XVII-lea (se remarcă strădaniile episcopului Efrem de Rădăuți, mare cărturar și ctitor la Moldovița, care a organizat aici o școală de copiști și miniaturiști) și al XVIII-lea.Acoperișul bisericii este în întregime din șiță de brad. Mănăstirea Moldovița este a doua după Humor și ultima dintre mănăstirile bucovinene având pridvorul deschis. Pictura interioară nu se abate de la tradiție, însă Răstignirea (naos) e socotită cea mai valoroasă realizare pe această temă din bisericile Bucovinei; se fac în mod curent asemănări cu arta italiană (Coborârea de pe cruce) sau cu iconarii Novgorodului din sec. XV (Plângerea lui Iisus, peretele de nord). În conca altarului, la o masă concavă, Cina cea de taină îl are pe Iisus la centru într-o atitudine plină de căldură. Bogăția elementelor figurative și decorative, strălucirea coloritului sunt impresionante la Fecioara orantă din bolta pronaosului ca și la Maica Domnului Îndurătoare din timpanul portalului, imagine mai umanizată și mai tragică decât în orice altă iconografie. Pictura exterioară datând din anul 1537, mai mult decât cea interioară, prezintă evidente asemănări cu fresca de la Mănăstirea Humor, este complexă imagistic și bogată cromatic. În pridvor, ca peste tot, Judecata de Apoi include printre eretici pe Mohamed. Fațada sudică, avantajată, a bineconservat Imnul acatist și un impresionant Asediu al Constantinopolului, poate cel mai bine zugrăvit; alături Rugul lui Moise completează ilustrarea învățăturii mariologice ortodoxe. Tot la sud, într-o compoziție generoasă, Arborele lui Iesei se înalță străjuit de căpeteniile celor 12 seminții ale lui Israil. Pe abside este reprezentat Cinul, ca grăitoare legătură între Biserica triumfătoare din cer și cea luptătoare de pe pământ. Remarcabilă împletirea și unitatea elementelor bizantine și locale, interpretarea românească a unor teme tradițional bizantine. Din punct de vedere artistic, împodobirea bisericilor cu picturi exterioare este o inovație. La Mănăstirea Moldovița pictura reprezintă un tot unitar de cultură generală – pe lângă scenele religioase, în exterior se pot vedea scene istorice (Asediul Constantinopolului) și cu aspect cultural (Filosofii antici). Pe stâlpul de pe fațada sudică sunt redați sfinții militari (Sf.Gheorghe, Sf.Dimitrie, Sf.Mercurie). În continuare, pe aceeași fațadă, la partea superioară este reprezentat "Imnul acatist", una dintre cele mai frumoase teme iconografice, care se poate
vedea la bisericile din Bucovina. Alături de "Imnul acatist" și "Asediul Constantinopolului" apar și "Rugul lui Moise" și Arborele lui Iesei" (temă care ilustrează genealogia lui Iisus și nu lipsește de la nici o biserică cu picturi exterioare din Moldova). La baza întregii picturi interioare și exterioare, care se desfășoară după un program precis, stă un principiu caracteristic artei creștine – acela de a oferi prin pictură sinteza adevărurilor religiei. Spre deosebire de pictura din secolul al XV-lea, care vorbește mai mult prin sobrietate și simbolism, cea de la Moldovița, deși continuă tradiția bizantină, are un caracter mult mai realist, narativ. Realismul cu care sunt tratate personajele și felul în care sunt așezate în cadrul respectiv, insuflă viață scenelor. În întreaga pictură figurile sunt judicios distribuite, urmând să pună în valoare proporțiile armonioase ale bisericii. Siluetele elegante ale personajelor sunt în acord cu suprafața curbă a absidelor, în perfectă concordanță cu arhitectura monumentului. Catapeteasma este sculptată în lemn, pictată și aurită, adevarată operă de artă.
Muzeul mănăstirii păstrează manuscrise din secolul al XV-lea în care se fac referiri prețioase la modul de organizare a școlii mănăstirești, la activitatea culturală în general. Aici au fost caligrafiate, printre altele, Tetraevangheliarul (1613) și o psaltire (1614). Jilțul domnesc din vremea lui Petru Rareș (sec. XVI) este cea mai valoroasă operă de acest fel din Moldova, în bună vecinătate cu broderiile dăruite de Voievodul Ștefan cel Mare (sec.XV). În anul 1785 Mănăstirea Moldovița a fost desființată. Până în 1932-1934 când și-a reluat activitatea ca mănăstire de maici, a suferit numeroase deteriorări. În perioada 1954-1960 Moldovița a fost restaurată și înnoită. Acoperișul a fost refăcut în întregime și i s-a mărit sarpanta pentru protecția picturii, au fost degajate bazele turlei pentru a-i evidenția silueta impunătoare, fundațiile și soclul au fost consolidate, iar zidurile, turnurile și chiliile au fost refăcute.
3.3.5 Biserica Arbore
În 1503 Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Ștefan cel Mare, sfetnic de seamă al lui Bogdan al III-lea și tutore al lui Ștefăniță Vodă, cel care în 1497 a apărat cu curaj Cetatea de Scaun timp de trei săptămâni împotriva asediului polon, cel care începând din 1486 a fost portarul Sucevei aproape 40 de ani, a ridicat un paraclis la Curtea sa situată pe valea râului Solca.
În 1523 "în luna lui aprilie, în cetatea Hârlaului, Ștefan Vodă (Ștefăniță Vodă) au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fi aflat cu hiclenie" (Grigore Ureche). Luca Arbore a fost înmormântat în ctitoria sa. Chivotul de mormânt al ctitoruliui (în pronaos) este apreciat ca cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina. Mănăstirea Arbore a fost construită din cărămidă și piatră extrasă de la carierele din zonă. Cu plan dreptunghiular la exterior (fără turlă) și fals-trilobat în interior (absidele sunt două nișe arcuite în grosimea zidurilor laterale), biserica are o formă nemaiîntâlnită până atunci la ctitoriile epocii. Silueta deosebit de elegantă a construcției este accentuată de prelungirea pereților spre vest cu cca 2,5 metri și unirea lor la partea superioară prin arcadă, obținându-se astfel un spațiu semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească.
Pictura interioară a fost serios afectată în secolele XVII-XVIII când edificiul, supus vitregiilor istoriei, a rămas fără acoperiș. Tablourile votive (în pronaos și naos) înfățișează totuși deslușit pe ctitor și familia sa în două ipostaze, figurile fiind profund portretizate laic. Sfinții și sfintele (în pronaos) au adesea nimburile în relief și aurite, semn al opulenței caracteristice fruntașilor feudalității locale, chiar într-o perioadă de permanente conflicte cu Poarta otomană împotriva căreia se invocă victoria, simbolic, în Cavalcada Sfintei Cruci (pronaos); compoziția dă; nota specifică picturii murale din Bucovina. Pictura exterioară este opera lui Dragoș Coman din Iași chemat la 1541 de Ana, fiica lui Arbore, să zugrăvească biserica. Artistul dovedește geniu: umblat pe multe meleaguri străine, el inovează, are o viziune nouă față de înaintași, reușește o sinteză îndrăzneață între elementele orientale și occidentale bine integrată totuși în tradiție. Se păstrează canonic Imnul acatist (la miazăzi), dar Asediul Constantinopolului capătă substanța real-istorică (asediul perșilor din anul 626); reprezintă doar o aliniere formală impusă de moment, opțiunea antiotomană a pictorului fiind evidențiată prin actualizarea Cavalcadei (în interior). Drumul magilor, Maica Domnului și alte scene denotă o înclinație spre peisajul stâncos, pe un fundal preponderent verde, ca și la Judecata de Apoi unde găsește unele soluții proprii de fluidizare a mișcării personajelor. În Cinul de pe absidă, printre sfinții martiri figurează și apărătorul de moarte, Cristofor, cu pruncul Iisus pe umăr; este o imagine unică și neobișnuită pentru Moldova, influență a picturii murale din țările catolice.
Proba de geniu a zugravului rămâne însă decorul fațadei de apus; în marea cavitate unde se fac îndeobște pomeni și parastase, întregul perete pare o imensă carte de miniaturi care "…îmbină o viziune parcă de quatrocento italian cu strălucirile emailurilor, stampelor și covoarelor orientale" (P. Comărnescu). La nici o altă mănăstire nu găsim un asemenea ansamblu de miniaturi considerat de altfel drept cel mai bine realizat din toată pictura epocii Ștefan cel Mare – Petru Rareș. Întâlnim și aici pe Adam arând, pe Eva torcând (în Geneză), mesenii de la Ospățul Sfântului Gheorghe sunt așezati și cu spatele la pridvor (amplasament străin bizantinismului, introdus de Renașterea italiană), redarea peisajului, a stâncilor în speță, trimite spre Giotto, dar personajele au o mișcare mai firească, "trăiesc" evenimentul – pe același fond verde întunecat. Și tot aici artistul se dovedește curajos: la trecerea de pe un zid pe altul, așeazș capul balaurului într-o scenă și coada în alta (aducerea balaurului). Tranșant, Dragoș Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice munumente de artă moldovenească.
3.3.6 Manastirea Humor
Mănăstirea Humor este una dintre cele mai vestite ctitorii ale evului mediu moldovenesc. În pădurile nesfârșite de la poalele Obcinei Mari, Oană vornicul de la Suceava, întemeia loc de rugăciune pe valea râului Humor după 1400, la vremea domniei lui Alexandru cel Bun. Mănăstirea Humor s-a bucurat de veniturile pe care le avea moștenite încă de la ctitor și de la fiii săi, fiind confirmate și de Ștefan cel Mare printr-un hrisov datat 25 aprilie 1475 (cinci sate, un munte, o slatină și o prisacă). Se mai văd ruinele zidurilor primei ctitorii în vecinătatea actualei biserici a Mănăstirii Humor construită în 1530 ,,cu cheltuiala și osteneala” logofătului Teodor Bubuiog și a soției sale Anastasia, după cum menționează pisania așezată la intrare. Pictura interioară, cel puțin parțial realizată de ,,Toma, zugrav de Suceava” (1535) păstrează schema iconografică accentuând mișcarea și umanismul expresiilor (Cina cea de taină – adsida altarului, Ospeția lui Avram – conca de sud, Tabloul votiv, Maica Domnului – cupola pronaosului).
Pictura exterioară vădește pe deplin arta meșterului Toma – cele mai vechi fresce în aer liber din Bucovina, unde, preciza istoricul Vasile Drăguț, ,,…își spune cuvântul o sărbătorească orchestrație de culori calde, pe suportul cărora roșul se detașează cu strălucire”. Unică prin valoare în pictura noastră veche este imaginea Maicii Domnului cu pruncul din timpanul portalului; tot în pridvor Judecata de Apoi se lasă privită și din afară, luminată prin arcade. Dacă peretele nordic a fost în mare parte șters de intemperii, cel dinspre sud se constituie într-un real tezaur.
Imnul acatist (24 de strofe-scene) ocupă majoritatea suprafeței, ilustrat în special prin Glorificarea Mariei și monumentala compoziție Asediul Constantinopolului, voită eroare istorică purtând mesajul antiotoman specific vremii; li se alătură Rugul în flăcări, Acatistul Sfântului Nicolae și Legenda fiului risipitor. Absidele bisericii cuprind Cinul (Deisis), rugăciunea tuturor sfinților proprie numai picturii exterioare din Bucovina, frescă de amploare considerată și ea o invocație la apărarea Moldovei în fața amenințării semilunei. Biserica Mănăstirii Humor se numără, alături de bisericile de la Voroneț, Moldovița, Sucevița și Arbore, printre ctitoriile împodobite atât la interior cât și la exterior cu fresce bizantine care le fac unice în lumea ortodoxă. În fapt, fresca exterioară de la Humor pictată de Toma Zugravul în 1535 deschide șirul celorlalte biserici cu pictură exterioară din Moldova.
În pronaos picturile înfățișează Sinaxarul (calendarul bisericesc), icoana Adormirii Maicii Domnului și a Sfintei Fecioare rugătoare, îngeri și profeți. În camera mormintelor bolta este acoperită cu scene din viața Sfintei Fecioare Maria. În naos sunt pictate chipuri de sfinți, ciclul Patimilor și Învierea, iar pe boltă Hristos Pantocrator. Tot în naos sunt tablourile ctitorilor. În altar, pe bolta absidei, este reprezentată, tradițional, Maica Domnului cu Pruncul, alături de chipuri de sfinți ierarhi și Cina cea de taină. Dar ceea ce impresionează cel mai mult sunt frescele exterioare. Principalele teme iconografice sunt: Acatistul Bunei Vestiri (fațada sudică), Arborele lui Iesei (fațada nordică), Judecata de Apoi (fațada vestică) și Cinul, care cuprinde o procesiune a sfinților îngeri, profeți, apostoli, ierarhi, martiri și cuvioși (absidele laterale și cea a altarului). Pe peretele exterior sudic este de remarcat, în partea inferioară, scena asediului Constantinopolului, reflectând evenimentele din 1453 care au dus la ocuparea capitalei Imperiului Bizantin de către turci.
Arhitectura Mănăstirii Humor prezintă un interes cu totuldeosebit. Aici apar pentru prima dată în construcția bisericilor din Moldova pridvorul deschis și o încăpere la etaj, numită tainiță, ce se suprapune camerei mormintelor. În zilele de răstriște aici se păstrau obiectele de preț. Din pridvor se pătrunde în pronaos, iar mai departe în camera mormintelor și în naos. Spre răsărit biserica se termină prin absida de formă circulară a altarului, despărțit de naos printr-o catapeteasmă foarte veche, o excepțională sculptură în lemn. Edificiul are plan treflat, fără turlă pe naos ca și în cazul altor ctitorii boierești. Elementul particular este pridvorul deschis cu arcade, inovație în epocă determinată atât de tradiția constructivă locală (prispe, foișoare) cât și de influențele renascentiste din exterior (loggia preluată mai târziu și de ,,stilul brâncovenesc”). Fațadele prezintă cunoscutul joc de arcaturi și ocnițe, ancadramentele de piatră sunt dreptunghiulare la ferestrele gotice bipartite. Turnul de apărare a fost înălțat de Vasile Lupu (1641). Evangheliarul de la Humor (1473) cu celebra miniatură a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt (aflat în muzeul Mănăstirii Putna) și jiltul pe care sunt sculptate capete de bour certifică, printre altele, valoarea centrului de cultură care a fost mănăstirea încă de la începuturi. Viața monahală a călugărilor a fost întreruptă în 1785, la anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic; biserica s-a menținut cu îndeletnicirile parohiale până la 1 august 1991 când și-a recăpătat statutul de mănăstire, acum fiind slujită de călugărițe.
3.3.7 Mănăstirea Agapia
Mănăstirea Agapia, cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (8 noiembrie), este situată pe valea pârâului Agapia (Topolița), la poalele culmii Măgura, într-un cadru natural deosebit de pitoresc, înconjurată de culmi montane îmbrăcate cu păduri seculare și împestrițată multicolor de numeroase grădinițe cu flori și livezi.
Biserica din incintă a fost construită din piatră și cărămidă după un plan arhitectural treflat, asemănător Bisericii "Trei Ierarhi" din Iași, cu turla pe naos, de către arhitectul Ionasc (Enache) Ctisi, Constantinopolitanul (arhitect de curte al lui Vasile Lupu), cu cheltuiala Hatmanului Gavriil (fratele domnitorului Vasile Lupu și a soției sale, Liliana, în perioada anilor 1642-1644. În anii următori, s-a construit zidul de incintă, cu chilii etajate și turnul clopotnită, prin portalul căruia se pătrunde în mănăstire. Sfințirea a avut loc la 12 septembrie 1647, fiind oficiată de mitropolitul Varlaam al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, la care a participat și domnitorul Vasile Lupu, cu toată boierimea Moldovei. Pentru ziua sfințirii, hatmanul Gavriil împreună cu Cneaghina Liliana a comandat și a donat
Pictura realizata de Nicolae Grigorescu la Manastirea Agapia
bisericii o evanghelie scrisă pe pergament și împodobită cu frumoase miniaturi cu portretele evangheliștilor, de către vestitul copist Ivanco, de la Episcopia Rădăutilor, monah provenit de la Mănăstirea Putna.
Ctitorii au mai dăruit noului lor așezământ și o frumoasă cruce cu opt brațe, sculptată în miniatură, cu cele douasprezece praznice mari de peste an, îmbrăcată în argint aurit, filigranat. Evanghelia îmbrăcată în ferecături de aur și crucea ctitorească, împreună cu alte obiecte vechi și de valoare provenite de la Mănăstirea Agapia, se păstrează la Muzeul de Artă, secția Artă Medievală, din București.
Biserica cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din incinta mănăstirii a fost renovată de mai multe ori. Cu prilejul renovării din anul 1858, interiorul bisericii a fost pictat de Nicolae Grigorescu. Cu toate că avea doar 18 ani, acesta a realizat o remarcabilă suită de compoziții murale și de icoane pline de lumină, mișcare și realism. Pictorul a folosit modele vii, alese cu multă grijă, pentru a realiza portretele sale și s-a inspirat pentru compoziții din marii meșteri ai Renașterii. Pentru Icoana Sfântului Gheorghe în picioare, de pe ușa stângă a altarului, s-a inspirat din sculptura lui Donatello din Florența, iar pentru a realiza pe prorocul Daniel, din stânga registrului de sus al tampei, și-a facut autoportretul. Grigorescu a îmbinat tradiția bizantină cu stilul neoclasic și cu arta românească, creată de geniul său artistic. Pictura Mănăstirii Agapia este dominată de un puternic suflu realist, de viață, de autenticitate, ceea ce a facut să dobândească o deosebită valoare artistică. În cupola boltei naosului este pictat Iisus Pancocrator, tronând pe un curcubeu, care pune în valoare tricolorul românesc. O manieră picturală, cu pastă uleioasă îngroșată și linii sigure, a fost abordată pentru tablourile Apostolilor Petru, Andrei, Ioan și Pavel, de pe cilindrul bolții, între patru ferestre.
Agapia din Deal sau Agapia Veghe
Acest așezământ de cult este situat către nord, la cca. 2 km de Mănăstirea Agapia (Agapia din Vale), într-o poiană adăpostită. Începuturile vieții monahale au facut-o calugării sihaștrii. În a doua jumătate a secoului XIV-lea, aceștia, sub conducerea cuviosului Agapie, au ridicat un schit din lemn, pe locul numit astăzi "Livada părinților". De la acest sihastru și-au primit numele mănăstirea, munții din jur, valea cu pârâul și mai apoi satul și comuna. La sfârșitul secolului al XV-lea, s-a construit o nouă biserică din lemn și câteva chilii pe actualul loc, numit "Poiana lui Eufrosin". Cu timpul, numărul sihaștrilor s-a mărit și biserica a devenit neîncăpătoare. De aceea, la mijlocul secolului al XVI-lea, domnitorul Moldovei, Petru Rareș și doamna Elena au contribuit la construcția unei noi biserici din piatră, pe locul celei vechi, pe care au înzestrat-o cu odoare și moșii. Până în secolul al XVII-lea, mănăstirea a avut o perioada de glorie, fiind un important lăcaș de închinăciune și de cultură. Aici au ucenicit și au învățat mulți feciori de boieri și domni, unii dintre ei ajungând episcopi, mitropoliți sau domnitori ai Moldovei. Printre ei se numără și domnitorul Aron-Vodă (1591-1595), de care se leagă legenda încrustată cu litere vechi și cam șterse de vreme, pe o stâncă ce este cunoscută sub numele de "Piatra lui Aron-Vodă", situată cam la jumătatea distanței, pe drumul ce duce de la Agapia din Deal la Agapia din Vale. Mănăstirea Agapia din Deal a rămas o sihăstrie, un sălaș al schivnicilor bătrâni, iubitori de liniște și de viață aspră pustnicească. Biserica, cazută în ruină, cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril", a fost reconstruită și ctitorită în anul 1680 de Anastasia Doamna, soția lui Gheorghe Duca-Vodă, adăugându-i un nou hram, "Schimbarea la Fața a Domnului" (6 august), care se păstrează și astăzi. Sihăstria de la Agapia Veche a fost un nucleu de credință ortodoxă și de cultura românească, în care pustnicii au trăit într-o desăvârșită pietate, unii dintre ei fiind proslăviți după moarte, în rândul sfinților: cuviosul Agapie Sihastrul, cuviosul Eufrosin Sihastrul, sihaștrii din muntele Scaunele (situat pe obcină, un kilometru mai sus de Agapia Veche), cuvioșii părinți Evloghie, Pirmen, Mihail, Vasile și Paisie (sec. XVI-XVII), Sfântul Rafail, Sfântul Partenie și alții. (Prostosinghel Ioanichie Bălan, 1990).
3.3.8 Mănăstirea Dragomirna
La 12 kilometri de Suceava, aproape de pădure, spre satul Mitocul Dragomirnei a fost ridicată Mănăstirea Dragomirna. Mitropolitul Anastasie Crimca, fiul negustorului sucevean Ioan Crimca și al Cristinei a pus piatra de temelie a acestei mănăstiri în anul 1602. Înainte de construirea marii mănăstiri, o altă biserică mai mică fusese ridicată.
S-a impus ca o capodopera a arhitecturii medievale, prin silueta indrazneata, orientata spre inalt, si prin rafinamentul decoratiei sclupturale a bisericii mari, expresie a simtului estetic al ctitorului ei. Prelucrarea artistica a pietrei folosita la ornamentarea Dragomirnei a constituit un nou stil de a decora, preluat in intreaga arhitectura moldoveneasca a secolului al XVII-lea. 8
Această bisericută poate fi vazută astăzi în curtea Mănăstirii Dragomirna, fiind de fapt prima biserică ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimca împreună cu rudele sale – Lupu și Simion Stroici. Pisania de la intrare arată că biserica stă sub hramul Sfinților Enoh, Ilie și Ioan Botezatorul. La scurt timp după numirea sa ca Mitropolit al Moldovei, Anastasie Crimca începe să construiască Mănăstirea Dragomirna. Lucrările au fost terminate în 1609, iar mănăstirea a fost sfințită la sărbătoarea Pogorârea Sfântului Duh. Popa Crăciun Matieș, Popa Ignat și Gligorie au împodobit cu delicatețe frescele cu elemente decorative împrumutate din miniaturile și din manuscrisele moldovenești. Picturile se desfășoară în perfect acord cu canoanele Bisericii Ortodoxe: Iisus în Grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Crucificarea, Coborarea de pe Cruce sunt numai câteva dintre scenele care uimesc prin frumusețe.
Pe lângă valoarea lor artistică, frescele de la Dragomirna au o mare valoare documentară. Elementele populare precum și costumele epocii sunt atent reprezentate și observate de către zugravi.La Dragomirna au fost înmormântați Anastasie Crimca, Maria Mavrocordat,
Sursa: http://manastireadragomirna.ro/index.php?page=galerie-foto
Mitropolitul Daniil Vlahovici. Alte morminte au fost descoperite în timpul săpăturilor care s-au facut în incinta mănăstirii. În secolul al 17 – lea, masive ziduri de apărare au înconjurat
_____________________________________
8 Valeriu Marius (coordonator proiect), Manastirile din Bucovina, Editura Terra Design,
mănăstirea, dându-i acesteia un aspect de fortăreață. O cale de acces cu bolta în stil gotic, subliniată de nervuri, ornate cu motive florale, traversează pe sub turnul clopotnită. Turnul clopotniță are la primul etaj o capelă, iar camera clopotului este la ultimul etaj.
Marea sală de mese unde obișnuiau călugării din vechime să servească masa se menține încă în forma sa originală și se află în partea dreaptă a turnului. Arhitectura moldovenească a acelui timp va cunoaște multiple inovații prin această construcție cu proporții și elemente inovative. Cu o structură îngustă și alungită, având o absidă poligonală în partea de vest, ansamblul impresionează prin alura sa monumentală. Biserica ni se dezvăluie ca un edificiu deosebit, unde cadrele ferestrelor cu elementele de factura gotică se armonizează perfect cu bogatele decorațiuni ale turlei ce sunt de influența pură românească.
3.4 Soluții privind transformarea Bucovinei într-un produs turistic de succes
Bucovina, ca destinație turistică, dispune de resurse numeroase (naturale, culturale, istorice și balneare) și este de fapt ca un vast muzeu în aer liber, în care a rămas înscrisă în piatră, lemn, culoare și grai o însemnată parte din zbuciumul, din visele și străduințele străbunilor noștri, și în care oamenii locurilor te întâmpină și azi cu o tradițională ospitalitate, dar și cu noblețea vredniciei și aspirațiilor lor spre frumos. Județul Suceava, dăruit de natură cu un peisaj deosebit, este din punct de vedere turistic o zonă de prim rang al țării și ocupă unul dintre primele locuri privind potențialul economic, uman și turistic, iar acest ținut al Sucevei înseamnă istorie eroică, tradiții și obiceiuri de certă originalitate, monumente și meșteșuguri de o rară ingeniozitate, ctitorii voievodale renascentiste ce atestă, de peste cinci veacuri, vocația noastră europeană.
Bucovina deține un potențial turistic optim practicării multor forme de turism, situându-l printre regiunile clasice de turism ale țării, caracterizat printr-o varietate și frumusețe a peisajelor naturale, o multitudine a monumentelor naturii, istorice și de artă feudală, bogăție, diversitate și originalitate a elementelor etnografice și de artă populară (în mare parte nealterate), prin numeroase stațiuni climaterice și balneo–climaterice, prin frecvența obiectivelor muzeistice, cât și a particularitățile florei și faunei (multe cuprinse în rezervații naturale). Oficial, Bucovina este centru turistic încă din sec.XIX, odată cu înființarea stabilimentului balnear Vatra Dornei (1845). Potențialul său natural a fost recunoscut odată cu declararea monumentelor naturii, de exemplu, în anul 1955 a Tinovului Mare (Poiana Stampei) sau în 1971 a Rezervației ,,12 Apostoli”, sau în anul 1973 a Rezervației de jnepeniș și Pinus cembra din munții Călimani.
Turismul reprezintă una din principalele modalități de petrecere plăcută și utilă a timpului. Turismul religios la vestitele mănăstiri din Bucovina și agroturismul sunt principalele ținte ale străinilor și românilor care vizitează zona, la care se adaugă turismul de aventură în Bazinul Dornelor sau în apropierea Parcului Național Călimani, turismul cultural în zona Fălticeni și Suceava, precum și turismul balnear la Vatra Dornei. Prin potențialul uman și material pe care îl antrenează în dezvoltarea sa, turismul acționează ca un factor stimulator al progresului. Turismul reprezintă o activitate cu rol important în dezvoltarea unor zone. Turismul se caracterizează printr-un înalt dinamism, atât la nivel național cât și la nivel mondial, adresându-se unor segmente largi ale populației și răspunzând necesităților oamenilor de refacere a sănătății, de recreere și cunoaștere. Totodată, turismul, datorită caracterului său de masă, precum și conținutului său complex, antrenează un vast potențial material și uman, cu implicații profunde asupra evoluției întregii societăți.
Pe plan social, turismul asigură accesul oamenilor la „tezaurul de civilizație” și frumusețe a societății, facilitează schimbul de opinii, idei, gânduri, astfel contribuind în mod egal la formarea intelectuală a indivizilor. Pe plan economic, turismul se dovedește a fi un factor al progresului economic, cu largi și pozitive implicații asupra dezvoltării întregii societăți. Astfel, prin faptul că acționează în direcția introducerii în circuitul economic (intern și internațional) a resurselor turistice, a patrimoniului cultural istoric, de mare atracție, și a unora din realizările contemporane în domeniile construcțiilor și artei, turismul se constituie într-un factor dinamizator al structurii economiei locale.
Efectele economice ale activității turistice sunt prezente și în planul eficienței economice ale altor ramuri de activitate: este stimulată dezvoltarea cantitativă și calitativă a acestora, este atrasă forța de muncă disponibilizată și se ceeaza noi locuri de muncă în ramuri adiacente.
Necesitatea dezvoltării economice durabile ne relevă tot mai mult importanța elaborării și aprobării unor strategii, al căror obiectiv final rezidă în faptul că potențialul turistic natural și antropic al Bucovinei să nu fie afectat negativ de turism, ci dimpotrivă, să fie protejat spre binele generațiilor viitoare. Strategiile de dezvoltare a turismului descoperă deficiențele existente în oferta turistică a Bucovinei și determină direcțiile strategice de înlăturare a lor, precum și organizațiile responsabile de realizarea scopurilor scontate.
În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării turismului, rezultă din următoarele aspecte:
– resursele turistice sunt practic inepuizabile, iar turismul reprezintă unul dintre puținele sectoare ale economiei cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;
– exploatarea și valorificarea complexă a resurselor turistice însoțite de o promovare eficientă pe piața externă, trebuie privită ca o sursă de mărire a încasărilor valutare ale statului, contribuind astfel la echilibrarea balanței de plăți externe;
– turismul reprezintă o piață oarecum sigură a forței de muncă și, practic, de redistribuire a persoanelor disponibilizate din alte sectoare economice puternic restructurate;
– turismul, prin efectul său multiplicator, acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri și servicii care antrenează o creștere în sfera producției acestora, contribuind în acest mod, la diversificarea structurii sectoarelor economiei naționale;
– dezvoltarea armonioasă și oarecum uniformă a turismului pe tot teritoriul contribuie la creșterea
economică și socială și la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind și o sursă importantă de sporire a veniturilor populației;
– turismul reprezintă un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale, prin extinderea ariei ofertei specifice și crearea de locuri de muncă în mediu rural altele decât cele tradiționale, ameliorând condițiile de viață și sporind veniturile populației locale;
– în condițiile respectării și promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul reprezintă un mijloc de protejare, conservare și valorificare al potențialului cultural, istoric, folcloric și arhitectural al țărilor, și regiunilor ;
– adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă a unei regiuni impune luarea unor măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenței umane (apă, aer, floră, faună, ecosisteme, etc.), turismul având în același timp și o vocație ecologică;
– pe plan social, turismul, se manifestă ca un mijloc activ de educare și ridicare a nivelului de instruire și civilizație a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației.
Turismul cultural:
– Festivaluri și evenimente, banchete;
– Muzică, teatru, prezentări;
– Viața la sate, viața rurală ( de exemplu: familii și piețele de duminică);
Gastronomie, vizitarea / gustarea produselor locale;
– Plimbări, admirarea peisajelor, a caselor din sat și a “atmosferei”;
– Vizitarea monumentelor istorice și religioase sau clădirilor vernaculare, ruinelor.
Ca și lucrări propriu-zise ce necesită a fi puse în aplicare numim:
Restaurarea, protecția și conservarea patrimoniului cultural mondial și moderniyarea infrastructurii conexe;
Restaurarea, protecția și conservarea patrimoniului cultural national și modernizarea infrastucturii conexe, cu potential turistic important în vederea introducerii lor în circuite turistice;
Amenajarea în scop turistic a obiectivelor turistice naturale și construirea/modernizarea căilor de acces la principalele obiective turistice naturale;
Valorificarea potențialului turistic montan prin construirea/modernizarea punctelor de observare/filmare/fotografiere; construirea/modernizarea refugiilor montane; amenajarea posturilor salvamont;
Dezvoltarea turismului balnear prin reabilitarea/modernizarea infrastructurii rutiere, inclusiv unitațile din corpul drumului în stațiuni turistice balneare, climatice și balneo-climatice; crearea/reabilitarea parcurilor balneare, parcuri – gradină; crearea, modernizarea, dotarea bazelor de tratament din stațiunile turistice balneare, climatice și balneo-climaterice, inclusiv a salinelor terapeutice;
Modernizarea și extinderea structurilor de cazare și a unităților conexe;
Dezvoltarea și consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice și a activitaților de marketing specifice;
Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protectia naturii.
Destinația turistică Bucovina trebuie promovată cât mai eficient ca fiind „un loc unic” atât pe piața internă, dar și pe piețele turistice internaționale. Industria turismului este foarte fragmentată, fiind formată din diferite firme mici și mari, iar dezvoltarea turismului în această regiune necesită coordonare, investiții, instruire și marketing, fiind de fapt o coordonare între Guvern, autoritățile administrației publice locale, firmele și comunitățile locale.
CONCLUZII
Bucovina este cunoscuta pentru manastirile construite de fosti domnitori si boieri moldoveni, cum ar fi Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares, Familia Movilestilor, etc.
Oficial, Bucovina este cunoscuta ca centru turistic încă din sec.XIX, odată cu înființarea stabilimentului balnear Vatra Dornei (1845). Potențialul său natural a fost recunoscut odată cu declararea monumentelor naturii, de exemplu, în anul 1955 a Tinovului Mare (Poiana Stampei) sau în 1971 a Rezervației “12 Apostoli”, sau în anul 1973 a Rezervației de jnepeniș și Pinus cembra din munții Călimani.
Turismul bucovinean cunoaște o puternică dezvoltare în ultimii ani, antrenând un număr însemnat de oameni în județ, din țară și de pe toate continentele lumii. Multitudinea, diversitatea și complexitatea obiectivelor turistice din județ au influențat direct modul de abordare a acestui domeniu de activitate, tot mai mulți amatori de turism orientându-se spre o anumită formă care să le satisfacă dorințele în cel mai înalt grad. În anul 2012 existau pe raza județului Suceava 296 structuri de cazare turistică cu o capacitate de cazare de 9447 locuri. Ponderea cea mai mare a capacității de cazare turistică existentă o dețin pensiunile urbane și rurale (68,9%).
În anul 2011 județului Suceava a fost vizitat de 238611 turiști cazați, dintre aceștia 16,0% fiind turiști străini.
Indicele de utilizare a capacității de cazare în funcțiune în anul 2011 a fost de 22,6% pe total structuri de cazare turistică.
La sfârșitul anului 2011 județul Suceava dispunea de o rețea de cale ferată în exploatare cu o lungime totală de 526 km, din care 248 km era electrificată. Densitatea de 61,5 km / 1000 kmp teritoriu este mai mare decât cea la nivelul țării (45,2 km/1000 kmp).
Caracteristic pentru Bucovina a devenit turismul religios practicat de turiștii străini atrași de frumusețea și încărcătura cultural – istorică a mănăstirilor, bisericilor și schiturilor. Cele mai vizitate obiective sunt mănăstirile Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița, Putna, Dragomirna, „Sf. Ioan” și altele.
Turismul poate fi sursa importantă pentru realizarea de venituri materiale, dar acesta presupune investiții. Există deci un cerc în care se învârt la nesfârșit cei doi factori importanți:
– realizarea calității în servicii din turism pentru atragerea vizitatorilor;
– investiții pe măsură pentru a avea cu cei atrage.
Dacă acești factori sunt realizați, atunci putem spune că turismul constituie o sursă de bani continuă. Bazându-ne pe acest principiu, toți factorii în drept investesc în „industria turismului” pentru a deveni una dintre cele mai prospere zone ale României. Conform unor aprecieri referitoare la formarea imaginii în turism am concluzionat că un turist mulțumit, satisfăcut de locul unde și-a petrecut vacanța, prin transmiterea informațiilor, a valorii lor, poate influența alți cinci turiști potențiali pentru a-și petrece, în viitor, vacanța la locul respectiv de sejur, în timp ce un turist nemulțumit de calitatea serviciilor mai ales de personalul din turism, influențează zece turiști potențiali. În acest context, comportamentul lucrătorului din turism sub aspectul corectitudinii și solicitudinii este hotărâtoare în crearea unei imagini pozitive privind destinația turistică.
Pentru dezvoltarea turismului în această zonă sunt necesare o serie de strategii care să aducă venituri atât pentru populația zonei cât și pentru economia în ansamblu. Aceste strategii sunt necesare și pentru turiști care vor să își petreacă cât mai plăcut timpul liber. Bucovina este una din zonele cele mai importante în ceea ce privește potențialul turistic prin monumentele istorice și de arhitectură, artă populară, cadrul natural de care dispune, factorii terapeutici, aici trăind oameni primitori, gospodari, buni păstrători ai unor tradiții multiseculare și, dacă, la acestea se adaugă creșterea calităților serviciilor oferite, împreună cu susținerea acestei activități printr-o campanie publicitară eficientă, atât în țară, cât și în străinătate prin toate aceste se speră la dezvoltarea cât mai puternică a turismului în Bucovina. Turiștii vin în Bucovina să vadă minunile acestei zone încărcate de istorie, să pipăie piatra, să absoarbă atmosfera fermecată a unei țări de basm.
Bibiliografie
BUCOVINA 2000, Tipografia Lidana, Suceava, 2000;
Nicolae Neacsu,- “Resurse si destinatii turistice” Editura Universitara, 2011;
Buciuman E., Strategii și acțiuni în zona montană, Editura Tribuna Economică, nr. 44, 1990 ;
Ciobanu, I., (1998) – Management strategic, Editura Polirom, Iași.;
Constantin Emil Ursu si Corina Liliana Ignat Judetul Suceava- Ghid Turistic (Seria Ghiduri), Editura Bucovina Istorica, Suceava 2003 ;
Constantin Emil Ursu, Maria Olenici si Corina Liliana Ignat Bucovina Editura Terra Design, Gura Humorului 2004 ;
Dan Ganea, Enciclopedia geografică a României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1998;
Dumitru Marcel Zahaniciuc Zona Etnografica Campulung Moldovenesc Editura Muzeul “Arta Lemnului”, Campulung Moldovenesc 1996;
Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert, 2006
Stănciulescu Gabriela, Managementul turismului durabil în centrele urbane, Editura Economică, București, 2004
***Statistica teritoriala, Institutul National de Statistica
*** www.world-tourism.org
*** www.romanianturism.com
*** www.centruldepelerinaj.ro
*** www.neamt-turism.ro
*** www.ghidvideoturistic.ro
*** www.suceava.insse.ro/
*** http://www.putna.ro/Arhitectura-s2-ss3.php
*** Sursa: www.doxologia.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PROGRAM MASTER – ADMINISTRAREA AFACERILOR IN TURISM DEZVOLTAREA SI PROMOVAREA TURISMULUI RELIGIOS IN ZONELE DIN BUCOVINA Indumator stiintific: Prof…. [302312] (ID: 302312)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.