Identificarea persoanelor după urmele papilare [302252]
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAȘI
Facultatea de drept
Identificarea persoanelor după urmele papilare
Coordonator:
Lect.dr. Daniel Atasiei
Student: [anonimizat]
2017
Capitolul I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Acest capitol are ca scop prezentarea succintă a [anonimizat], [anonimizat].
Vom începe acest capitol prin a oferi o definiție cât mai exactă a științei criminalisticii. [anonimizat], Criminalistica a fost considerată o știință. În esență criminalistica este o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], prevenirea faptelor antisociale.
Criminalistica – noțiune și sistem
Noțiunea și importanța Criminalisticii
De-a lungul activității judiciare, a modernizării activităților infracționale, o serie de juriști luminați au ajuns la concluzia și convingerea că la baza descoperiri faptelor penale o contribuție decisivă o au științele (biologia, fizica, chimia, matematica etc.). Simpla aplicare a [anonimizat], se dovedește în toate împrejurările a fi insuficientă.
[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] 1893, ” Manualul judecătorului de instrucție” ce a fost în scurt timp reeditat sub denumirea ”Manualul judecătorului de instrucție în sistemul criminalisticii” și-a [anonimizat].
[anonimizat], șef al serviciului de identificare judiciară din Paris.
[anonimizat], precum A. Niceforo, A. Reiss, E. Goddefroy și alții.
Evoluția în toate domeniile a societăți a avut și o [anonimizat], [anonimizat] a diferite modalități de comitere a [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat]. Deși unii autori o [anonimizat] o consideră doar o [anonimizat], [anonimizat] o concluzie cvasiunanimă cu privire la caracterul științific al acestei discipline dedus din obiectul său propriu și metodele sale.
[anonimizat], a definit-o ca o ”știință a stărilor de fapt în procesul penal” . De la această definiție au mai fost formulate și altele la fel de importante, astfel că, în cele ce urmează vom face o scurtă analiză a definițiilor oferite acestei științe pentru a vedea modul în care au evoluat opiniile asupra naturii și asupra locului ocupat de criminalistică în sistemul științelor dreptului, astfel:
”Criminalistica este o știință multidisciplinară care se ocupă cu elaborarea mijloacelor tehnico-științifice, a metodelor și procedeelor tactice de descoperire, fixare, administrare și examinare a probelor, în scopul cercetării și prevenirii infracțiunilor.”
” Criminalistica este un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea și studiul crimei pentru a se ajunge la dovedirea ei.”
„Criminalistica este știința care este într-un continuu progres, pune la îndemâna instanțelor civile, deopotrivă cu cele penale, mijloace noi pentru aflarea adevărului și justiția le folosește din plin”
” Criminalistica este o știință judiciară, pluridisciplinară, care are ca principale ținte descoperirea infracțiunilor, identificarea infractorilor și probarea științifică a activității lor delictuoase, asigurarea măsurilor de prevenție împotriva criminalității.”
”Criminalistica este o știință multidisciplinară cu caracter autonom și unitar care elaborează și folosește metode și mijloace tehnico-științifice de descoperire, fixare, ridicare, examinare și interpretare a urmelor infecțiunii, procedee tactice și metodologice de cercetare a infracțiunilor în vederea identificării autorilor și prevenirii faptelor antisociale.”
Analizând majoritatea definițiilor prezentate rezultă că atribuie Criminalisticii statul de știință, dar există și o opinie conform căreia, printre altele, aceasta pare a fi și o ”artă„ așa cum a definit-o în 1983 Jean Nepote, secretarul general al INTERPOL-ului pe atunci: ”arta și tehnica investigațiilor penale” . Cu toate acestea Criminalistica a mai fost denumită în literatura de specialitate ca fiind ”știința contra crimei”, având o structură complexă formată din trei ramuri distincte, dar strâns legate între ele: tehnica, tactica și metodologia criminalistică despre care le vom argumenta într-o secțiune viitoare.
În esență ne vom opri asupra definiției oferite de prof. univ. dr. Emilian Stancu conținutului noțiunii de criminalistică care evidențiază cel mai bine toate elementele aceste discipline: ”Criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom și unitar, care însumează un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale”.
Obiectul criminalisticii
Obiectul propriu al criminalisticii prezintă o importanță deosebită cel puțin din două motive distincte: pe de o parte putem remarca aportul său în aflarea adevărului, iar pe de altă parte evidențiază, în anumite limite, autonomia sa față de alte științe juridice și nejuridice, dar aflate în legătură, cum ar fi medicina legală, psihologia judiciară, fizica, chimia, biologia judiciară etc..
Obiectul acestei științe trebuie privit mai nuanțat în comparație cu Criminalistica care, în linii mari, este destinată cercetării și descoperirii infracțiunilor în scopul aflării adevărului. Astfel principalele direcții de acțiunea ale Criminalisticii sunt următoarele:
Elaborarea și folosirea de metode și mijloace tehnico-științifice destinate cercetării urmelor infracțiunilor. Trebuie să avem în vedere faptul că mediul înconjurător poate fi purtător de urme dintre cele mai diverse, începând cu urmele lăsate de corpul uman, fie urmele de mâini, de picioare și continuând cu cele ale armelor, obiectelor contondente, ale mijloacelor de transport, fenomenelor fizico-chimice, etc. Astfel metodele tehnice destinate cercetării urmelor infracțiunilor au ca scop identificarea persoanelor care au comis fapta penală sau a obiectelor cu care o anumită fapta penală a fost comisă;
Preluarea și adaptarea de metode aparținând științelor exacte la necesitățile proprii Criminalisticii; spre exemplu adaptarea unor metode proprii altor științe, fizică, biologie, matematică, chimie, pentru aplicarea lor la specificul activității de prevenire și combatere a infracțiunilor;
Elaborarea de reguli și procedee tactice destinate efectuării unor acte de urmărire penală, de asemenea și creșterea eficiențe acestora, prin asigurarea unui fundament științific investigării;
Studierea practicii judiciare, în vederea valorificării științifice a experienței pozitive rezultate din activitatea organelor de urmărire penală pe linia investigărilor infracțiunilor;
Analiza și monitorizarea evoluției modului de săvârșire a faptelor penale. Așa cum am afirmat de la începutul acestei lucrări, Criminalistica este o știință apărută într-un moment în care lupta justiției împotriva criminalității era ineficientă datorită numărului crescut de infractori, care foloseau metode și mijloace perfecționate de operare. Tocmai din acest motiv Criminalistica ar trebui să fie cu un pas înaintea celor care comit infracțiuni pentru a stabili cele mai adecvate procedee de combatere, dar și de prevenire a faptelor penale și nu în ultimul rând de identificare a autorilor acestora;
Perfecționarea modului de cercetare a diverselor categorii de infracțiuni, în special a acelora care aduc atingere unor valori sociale ocrotite deosebite, a acelora care sunt săvârșite cu violență și, în general, a faptelor penale care prezintă dificultăți de investigare;
O ultimă direcție ar fi elaborarea de metode și măsuri cu scop de prevenire a infracțiunilor sau a altor fapte cu caracter antisocial și care aduc atingere valorilor sociale ocrotite.
1.1.3 Metode generale și particulare de investigare ale criminalisticii
Problematica metodologiei criminalistice nu a fost ocolită de literatura de specialitate, numeroși autori români precum C. Suciu, Emilian Stancu, dar și autori străini precum, cei deja amintiți, P. F. Ceccaldi, C. E. O’Har, au abordat aspecte metodologice ale criminalisticii. Criminalistica, așa cum am putut observa până acum, are un obiect propriu de cercetare motiv pentru care metodele de investigare sunt diverse, de la cele comune mai multor științe, dar aplicate într-un mod particular, potrivit obiectului propriu, până la metodele tipice proprii științei.
În cele ce urmează ne vom rezuma la o scrută analiză a ansamblului de metode, folosite de Criminalistică, începând cu cele mai generale și culminând cu cele particulare, specifice acestui domeniu.
La baza metodologiei criminalisticii se situează modalități generale de cunoaștere, specifice tuturor științelor, cum sunt observația, analiza, sinteza, comparația, deducția și inducția, toate acestea fiind adaptate la specificul acestei științe. Spre exemplu, metoda comparativă stă la baza activității de expertiză criminalistică, fiind folosită în identificarea persoanelor și a obiectelor ce au fost implicate într-o faptă penală, procesul de identificare reprezentând ” problema centrală a investigațiilor criminalistice”.
Criminalistica a adaptat la specificul său metode din alte domenii științifice, în primul rând a preluat metode de analiză fizico-chimică a urmelor și micro urmelor, vom vedea într-un capitol viitor clasificarea urmelor și spre finalul acestei lucrări vom înțelege cum pot servi la identificare unor persoane, urme care se prezintă sub formă de resturi de materii și obiecte, dar și metode antropologice, de examinare optică în radiații vizibile sau invizibile, metode biologice de examinare a urmelor de secreții sau țesuturi moi, etc. Toate aceste metode și mijloace științifice pe lângă multe altele sunt folosite în laboratoarele criminalistice care influențează pozitiv finalitatea procesului penal.
Cu toate acestea criminalistica are și metode de examinare proprii, care țin de particularitățile obiectului său de cercetare. Spre exemplu metode destinate descoperii și examinării a urmelor sau mijloacelor de probă, metode de identificare a persoanelor și cadavrelor după semnalmente exterioare ori după resturi osoase, metode de cercetare a înscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafăcute, metode de investigare a accidentelor de trafic rutier, metode de investigare a infracțiunilor din domeniul criminalității informatice ș.a.
Pe lângă acestea metodologie criminalisticii presupune și metode tactice de prevenire a infracțiunilor, dar și procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală. În literatura de specialitate au fost numeroși autori care au împărțit aceste metode în sisteme bipartide, diferențiindu-le în metode tehnico-științifice și tactice, dar și autori care au apreciat că metodele generale sunt supravegherea, metoda experimentală, metoda măsurării și comparării, analizei și sintezei, planificării și prognosticării. Toate aceste opinii, preocupări ale cercetării metodologiei criminalisticii, evidențiază caracterul științific al acestui domeniu și contribuția deosebită pe care o are în aflarea adevărului într-o faptă penală sau orice altă faptă antisocială.
1.1.4 Caracterele criminalisticii și principiile fundamentale
Cu toate că are un caracter autonom raportat la obiectul său specific și, îndeosebi, prin rolul jucat în aflarea adevărului, Criminalistica este legată și de alte științe, atât din sfera juridicului, și aici putem enumera Medicina Legală, Dreptul Penal și Dreptul Procesual Penal, Psihologia Judiciară, etc., fără a exclude și conexiunile cu științele naturii (fizica, biologia, chimia, etc.).
Caracterele specifice ale acesteia sunt:
caracterul judiciar;
caracterul autonom, menționat mai sus;
caracterul unitar și
caracterul pluridisciplinar.
Caracterul judiciar reiese, în special, din legătura pe care o are cu activitățile de cercetare și urmărire penală. Activitatea desfășurată de organele de urmărire penală și consacrată soluționării cauzelor penale are la bază un proces laborios ce este destinat strângerii de probe, clarificării împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta ilicită, identificării autorului sau, după caz, a autorilor și în unele situații chiar a victimei. Acest proces începe odată cu faza de cercetare la fața locului, dar continuă cu activitatea de analiză, investigare, verificare în laboratorul de criminalistică a urmelor sau mijloacelor materiale de probă. Spre exemplu, trusele criminalistice universale dispun de un instrumentar divers, cu ajutorul căruia se pot efectua principalele operațiuni de cercetare la fața locului. Opinia în literatura de specialitate, asupra caracterului judiciar al criminalisticii nu este unitară, fiind și opinii potrivit cărora ne aflăm în fața unei științe cu caracter independent.
Deși criminalistica are legături și cu alte științe, putem observa că nici una dintre acestea nu își propune să elaboreze metode și mijloace tehnico-științifice de descoperire, ridicare și examinare a urmelor infracțiunii sau de identificare a celor care au comis faptele penale. De asemenea, doar criminalistica urmărește să preia și să adapteze, din diverse domenii ale științelor naturii, procedee sau metode capabile să faciliteze calificarea împrejurărilor de fapt în care s-a comis fapta ilicită, din aceste motive rezultă un caracter autonom.
Fiind o știință care se confruntă cu rezolvarea unor probleme dintre cele mai diverse, determinate atât de împrejurările deosebite în care se comit faptele ilicite, cât și de varietatea faptelor penale ce trebuie investigate, aceasta are o structură complexă care se constituie într-un sistem armonios și unitar. Pornind de la particularitățile și specificul domeniului de cercetare, majoritatea autorilor de specialitate sunt de acord că aceasta știință poate fi împărțită în trei segmente principale:
tehnica criminalistică, cuprinzând ansamblul metodelor și mijloacelor tehnico-științifice destinate descoperii, fixării, ridicării și examinării urmelor și a mijloacelor materiale de probă;
tactica criminalistică, cuprinzând totalitatea procedeelor și regulilor privind efectuarea actelor de urmărire penală, altele decât cele stabilite prin normele de drept și
metodologia criminalistică, care vizează cercetarea specifică a anumitor categorii de infracțiuni.
Având la bază activitatea organelor de urmărire penală desfășurată în scopul descoperirii infracțiunilor și identificării autorilor, dar și activitatea complexă de prevenire a fenomenului infracțional, se face tot mai mult simțită nevoia de a se recurge la metode și mijloace dintre cele mai diverse, perfecționate și eficientizate. Autorii de specialitate au subliniat faptul că știința criminalisticii reprezintă ”o punte de legătură între științele naturii și științele juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dintâi găsindu-și aplicare în procesul judiciar” . În prezent asistăm la o contopire a informațiilor despre om, natură, cum sunt cele din domeniul fizicii, chimiei, biologiei, medicinei, într-o știință de sine stătătoare, ce are drept scop aflarea adevărului într-un proces judiciar. O ignorare a acestei contopiri ar fi astăzi de neconceput pentru o cercetare criminalistică temeinică.
Subordonându-se, în principal, scopului procesului penal, criminalistica este călăuzită de principiile de bază care guvernează modul de organizare a sistemului judiciar și activitatea desfășurată pe parcursul procesului penal. Sistemul principiilor fundamentale ale criminalisticii va include principii comune întregului drept, cum este principiul legalității, dar și principii ale activității procesual penale, cum ar fi principul aflării adevărului, prezumția de nevinovăție ș.a. Cu toate acestea, alături de aceste principii comune, criminalistica are la bază și principii fundamentale proprii, ca de exemplu principiul identității, sau principiul potrivit căruia orice faptă infracțională lasă urme.
Orice activitate a omului, precum și orice fapte ilicite ale acestuia produc modificări în mediul înconjurător, modificări care sunt evidențiate de urmele fiecărei infracțiunii comise. Suntem de acord cu opinia unanim acceptată și vehiculată în literatura de specialitate, conform căreia nu poate să existe infracțiune care să nu lase urme, chiar dacă în practică, se afirmă, că pot fi întâlnite așa numitele ”crime perfecte”. Prin termenul de urmă a infracțiunii trebuie să înțelegem atât modificarea materială care s-a produs ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, dar și legătura de cauzalitate ce trebuie să existe între fapta autorului și modificarea intervenită. De asemenea, urma trebuie privită nu doar ca o modificare materială ci și ca o consecință a infracțiunii, cum sunt mușcăturile, petele de sânge aflate pe corpul victimei sau pe hainele autorului, zgârieturile. Astfel trebuie să privim urma într-un sens foarte larg reprezentând, nu doar contactul direct a două corpuri, ci și urme de resturi materiale, urme biologice, reziduuri ale tragerii cu arme de foc, diverse micro urme etc. În ciuda faptului că organele de urmărire penală se întâlnesc cu infractori abili, care sunt precauți și nu lasă urme, chiar dacă nu se găsesc urme asta nu înseamnă că ele nu există, din contră, ar putea fi ridicată problema implementării tuturor mijloacelor care să conducă la efectuarea unei investigații tehnico-științifice a locului faptei temeinice, folosindu-se toate metodele și mijloacele tehnico-științifice de care criminalistica dispune. Din aceste considerente această știință, deși este una pragmatică, este în permanență perfecționare și se încearcă a fi și cu un pas înaintea infractorilor abili, care la rândul lor se perfecționează în comiterea faptelor ilicite.
Un al doilea principiu fundamental al criminalisticii este cel al identității, ținând cont de faptul că în centrul investigațiilor criminalistice se află atât aflarea adevărului într-un proces penal cât și identificarea persoanelor, a obiectelor sau fenomenelor aflate în legătură cu faptele încriminate de legea penală. Acest principiu al identității capătă unele trăsături specifice determinate de identificarea subiecților infracțiunilor, activi sau pasivi, dar și stabilirea exactă a tuturor faptelor și împrejurărilor în care o anumită faptă a fost săvârșită.
Principiul operativității în efectuarea investigațiilor din domeniul penal este un principiu caracteristic întregii activități privind un proces penal, care se materializează prin constatarea la timp a faptelor prevăzute de legea penală, precum și identificarea infractorilor, pentru a fi deferiți justiției. Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, o bună administrare a probelor presupune rapiditate, deoarece odată cu trecerea timpului urmele lăsate cu ocazia săvârșirii faptei ilicite pot fi alterate sau chiar să dispară. Existența și calitatea urmelor este influențată negativ atât de scurgerea timpului cât și de factori meteorologici, dar și intervenția voluntară sau involuntară a omului sau intervenția animalelor. Totodată, acest principiu își găsește o importanță deosebită în ceea ce privește ascultarea matorului ocular sau a suspectului, astfel încât matorul să aibă o imagine clară și recentă asupra celor întâmplate, iar suspectul să nu aibă timpul necesar pentru a-și pregăti răspunsurile la acuzațiile aduse.
Aceste principii fundamentale proprii criminalisticii nu trebuie privite limitativ, așa cum am menționat și mai sus ele trebuie completate cu principiile celorlalte ramuri de drept și chiar cu principiile generale ale sistemului de drept. Criminalistica nu se poate realiza înafara principiului legalității, care are rolul de a evidenția faptul că totalitatea activităților de investigare criminalistică trebuie să se desfășoare în concordanță cu prevederile legale în vigoare.
Principiul aflării adevărului care este regăsit chiar în noul codul de procedură penală, are o semnificație deosebită, pentru înfăptuirea justiției penale, aflarea adevărului fiind consecința unei activități complexe de investigarea a faptelor și împrejurărilor concrete, obiective privind o anumită cauză.
1.2 Apariția științei criminalistice și evoluția criminalisticii în România
1.2.1 Apariția criminalisticii ca știință
Geneza cunoștințelor cu semnificație criminalistică, coboară în adâncurile antichității, când au început să se formeze primele state, să apară primele norme de conviețuire și structuri autoritare menite să asigure ordinea publică, pacea și liniștea obștească. Odată cu apariția omului, a societății umane apare și primele necesități practice de lupta împotriva delincvenților. Profesorul R. Belkin menționează că, ”deja în cărțile sacre ale iudeilor, creștinilor, musulmanilor… exisă descrieri ale unor procedee de descoperire a adevărului”
Începând cu secolul al XVII, după o lunga perioadă a torturilor folosite în scopul aflării adevărului, se regăsesc recomandări de a folosi cunoștințele de specialitate ale unor persoane versate în cercetarea înscrisurilor, detectarea monedelor contrafăcute.
O primă atestare a unor reguli de cercetare a falsurilor o întâlnim în ”Lex Cornelia de falsis” putem astfel observa că apariția unor elemente incipiente specifice unei investigații de tip criminalistic, o întâlnim încă de pe vremea Romei antice.
Secolul XIX, numit și ”secolul aburului” se evidențiază de celelalte perioade istorice, datorită revoluției industriale, apariției burgheziei, când are loc și apariția criminalității profesionale, iar mai târziu a celei organizate. Bunul simț și judecata sănătoasă pe care își fundamentau acțiunile organele de represalii până atunci s-au dovedit a fi neputincioase în lupta cu noua criminalitate. Se simțea nevoia creări unor mijloace și metode mai eficiente, a elaborării unor măsuri speciale împotriva atacurilor criminale, asigurării inevitabile a pedepsirii celor vinovați. Unul dintre pionerii acestor activități a fost celebrul Eugéne Vidocq(1775-1857), care în anul 1881 a creat poliția criminală franceză ”La Sûreté”.
Una dintre principalele direcții de dezvoltare și consolidare a criminalisticii a fost crearea și perfecționarea mijloacelor de evidență a infractorilor. În acest sens un aport deosebit l-a avut Alphonse Bertillon, care, în anul 1883, a demonstrat practic posibilitatea înregistrării, evidenței și identificării ulterioare a infractorilor după datele lor antropometrice. Un sistem destul de complicat, care a fost numit ulterior ”bertillonaj” a devenit ulterior unul dintre primele contribuții științifice în activitatea de urmărire penală.
Criminalistica apare ca știință de sine stătătoare, așa cum am amintit și la începutul acestei lucrări, la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția lucrării ”Manualul judecătorului de instrucție” a lui Hans Gross, considerat întemeietor al criminalisticii, preocupat de elaborarea și sistematizarea procedeelor de depistare și colectare a materialelor ce constituie probă incriminatorie . Aceasta a apărut ca o necesitatea pentru căutarea unor mijloace și metode care să asigure posibilitatea aflării adevărului sau identificării celor răspunzători de fapte ilicite, prevăzute de legea penală.
În ceea ce privește încercările de identificare a persoanelor după semnalmentele exterioare, trebuie menționat că primele cu adevărat însemnate le întâlnim în timpul lui Napoleon I, care a înființat prima poliție judiciară din lume, punându-l în fruntea ei pe cunoscutul E.F.Vidoq, despre care am amintit și mai sus, pentru a înregistra infractorii și pentru identificarea recidiviștilor. Acesta a realizate fișe personale alea infractorilor cuprinzând fapta comisă, modul de operare etc, dar sistemul lui s-a dovedit la fel de greoi ca cel al lui Bertillon, cu toate acestea pe perioada unui an de zile, împreună cu alți camarazi, a demascat și prins peste opt sute de asasini, hoți, jefuitori. ”Pentru a reuși trebuie să utilizezi trădarea, denunțul și instinctele josnice ale oamenilor, Totul se cumpără și totul este corupt”
Majoritatea lucrărilor ce au fost piloni ai acestei științe exprimă o idee comună privind formarea unei discipline de sine stătătoare, criminalistica, ce avea sa fie mai târziu și ”tehnică penală” sau ”poliție tehnică”, ”poliție științifică”. Cu toate acestea literatura de specialitatea a combătut aceste terminologii, demonstrând că în activitatea de combatere a criminalității sunt necesare atât metodele și mijloacele de expertiză a materialelor de probă, elaborate, de regulă, în cadrul disciplinei ”poliția științifică” cât și procedee și metode mai vaste ce țin de descoperirea și cercetarea infracțiunilor în ansamblu.
Cu toate acestea, în practica de combatere a infracțiunilor se aplică cunoștințe nu doar din domeniul tehnicii și al științelor naturii, ci și din psihologie, domeniu ce în prezent a dezvoltat o latură în sfera juridicului, psihologie judiciară, care are legături cu știința criminalisticii.
1.2.2 Scurt istoric a evoluției Criminalisticii în România
În ceea ce privește evoluția criminalisticii în România trebuie nuanțat faptul că încă de la apariția acesteia ca știință, și la noi în țară au existat oameni care au fost preocupați de elaborarea și introducerea unor elemente de criminalistică în procesul judiciar. Cu toate acestea primii criminaliști aflați în slujba justiției, s-au considerat medicii legiști români, astfel încă din 1812 a fost întocmit primul Atestat medical cu caracter medico-legal. De asemenea primul act cu valoare de expertiză medicală a fost semnat în anul 1803 de către un chirurg, care la cererea domnitorului, descrie rănile provocate în anchetă unui hoț internat la Spitalul Colțea pentru a-și divulga complicii. La noi în țară prima autopsie cu caracter medico-legal datează din 6 februarie 1832, când s-a efectuat autopsia unei anumite Anastase Bekeri, care a murit subit în noaptea de 27 ianuarie a aceluiași an.
În anul 1820 apare Condica criminalicească. Partea I redactată de Ioniță Sandu Sturdza, la Iași, care mai târziu în anul 1841 va introduce un principiu modern: ”nicio pedeapsă fără lege, nicio abatere, nicio vină, nicio crimă nu va fi supusă la pedepse care nu vor fi hotărâte de lege înaintea săvârșirii lor”.
În anul 1840 apar și primele propuneri de înființare a unei evidențe alfabetice a infractorilor după modelul Prefecturii de poliție din Paris, la inițiativă Vornicului Manolache Florescu. În anul 1879, în România începe să fie practicată fotografie judiciară, apare primul serviciu fotografic la Poliția Capitalei, unde se fac remarcați fotografii Ion Niculescu și Max Kessler, fapt care a situat țara noastră pe unele dintre primele locuri în Europa în domeniul Criminalisticii.
În luna martie a anului 1882 se introduce prima fișă în cazier, la Poliția Capitalei. Dacă în anul 1931 numărul de ordine al dosarelor infractorilor înregistrați era de 64.322, după aproximativ 20 de ani, în 1951 acest număr a ajuns la 148.480. După acest moment, doi ani mai târziu ia ființă cazierul central alfabetic.
Pe 20 decembrie 1892 se inaugurează Morga orașului București, un adevărat institut de medicină legală, unic prin concepția sa organizatorica în acea epocă. Acest institut cuprindea săli de conservare a cadavrelor, săli de fotografiere, de autopsie, dar și un laborator de microscopie, unul de toxicologie. În institut era amenajat și cu un amfiteatru pentru cursuri, dar și o bibliotecă. Acest institut medico-legal, va contribui decisiv la nașterea și consolidarea noii științe judiciare, Criminalistica.
În anul 1895 se înființează Serviciul de identificare judiciară, care folosește fișe antropometrice cu fotografii din față și profil partea dreaptă, precum și cu impresiunile primelor patru degete de la mâna dreaptă. Serviciu ale cărui rezultate au fost mai puțin notabile din cauza folosirii unui sistem relativ greoi de identificare, astfel pentru perfecționarea procesului de identificare s-a recurs la dactiloscopie, și în anul 1909, prof.dr. Mina Minovici, pe baza propriilor cercetări obține primele rezultate în descoperirea infractorilor după urmele de mâini. Nicolae Minovici este cel care umple un gol în teoria și practica medico-legală din România, prin redactarea și apariția în 1904 a Manual tehnic de medicină legală, care constituie, în același timp, primul Tratat de Criminalistică tehnică din țara noastră. În completarea acestui tratat contribuie și o altă lucrare, Manual teoretico-practic de poliție judiciară , constituind prima lucrare de criminalistică tactică și metodologică din țara noastră, abordând pentru prima dată la noi în țară, noua știință desprinsă din medicina legală, în sistemul tripartit ( tehnic, tactic și metodologic), inițiat de Hans Gross.
În anii următori apar numeroase lucrări care dezvoltă și perfecționează metodele și mijloacele tehnico-științifice folosite în criminalistică, spre exemplu în anul 1913 apare manualul de fotografie, în 1914 se tipărește prima lucrare de dactiloscopie, intitulată Dactiloscopia sau identificarea prin impresiunile digitale de la mâini, astfel metoda de identificare antropometrică este înlocuită cu identificarea dactiloscopică. Tot în acest a fost efectuată și prima expertiză dactiloscopică, efectuată de Nicolae Episcopescu, în cazul celui mai mare furt din istoria României, cu valoarea prejudiciului se putea construi, la acea vreme mai multe cartiere de locuințe.
În anul 1920 se pun bazele Școlii de poliție științifică, la București, iar 10 ani mai târziu, în librăriile bucureștene apare primul volum al Tratatului de Criminalistică semnat de către Edmond Locard, prin care se susține teoria lui Constantin Țurai cu privire la Regula celor 12 puncte coincidente. În cadrul acestei lucrări se precizează că pentru a se ajunge la identificare dactiloscopică concludentă nu este nevoie neapărat de marcarea a 12 puncte de coincidență pe urma și impresiunea de comparat, ci pentru aceasta sunt suficiente uneori 4-5 puncte bine grupate, în centru unei figuri excepționale sau în sectoarele deltice ale structurilor papilare, elemente care împărtășesc o concluzie de probabilitate rezonabilă echivalentă unei identificări certe a unei urme papilare digitale sau palmare. Odată cu dezvoltarea dactiloscopiei, se întreprind studii vizând inițierea unor metode de cercetare criminalistică a falsurilor în înscrisuri și de identificare a persoanelor după scris.
În anul 1956 ia naștere Institutul de Criminalistică în cadrul Procuraturii Generale, pe atunci, având în subordine cabinete criminalistice teritoriale. Tot pe parcursul acestui an se înființează și Laboratorul central de expertize criminalistice de pe lângă Ministerul Justiției, având în subordine două laboratoare interjudețene, la București și Cluj, da apare și primul curs de psihologie judiciară, încredințat lectorului universitar Tiberiu Bogdan. Acest Institut de Criminalistică funcționează și în prezent, sub denumirea de Institutul Național de Expertiză Criminalistică din cadrul Ministerului de Justiție, iar un moment important pentru istoria acestuia l-a constituit integrarea României în Uniunea Europeană, din care a rezultat un proces de perfecționare și modernizare intens.
În ceea ce privește învățământul criminalistic din țara noastră a urmat un drum sinuos, primele noțiuni de criminalistică au fost predate în cadrul facultăților de drept din București și Iași, prin intermediul cursurilor de medicină legală introduse la insistențele fraților Minovici. Importanța studierii acestei științe pragmatice la nivel universitar este deosebită, fiind de actualitate, pentru ca la finalul celor IV ani de studiu tânărul jurist să aibă un bagaj de cunoștințe minimale putând astfel aplica sutele de articole ale Noului Cod Penal și ale Noului Cod de Procedură Penală corespunzător. Primul curs de Criminalistică predat studenților a fost redactat și predat de către profesorul Camil Suciu, de la Facultatea de Drept din București, în anul 1951, iar primul manual de Criminalistică, elaborat de același autor, apare în anul 1963.
În prezent asistăm la o dezvoltare și perfecționare a metodelor și mijloacelor tehnico-științifice de investigare criminalistică, o restructurare a laboratoarelor de specialitate, fiind recunoscut rolul pe care îl au cunoștințele de Criminalistică în pregătirea complexă a studentului jurist, indiferent de domeniul în care acesta își va desfășura activitatea ( judecător, procuror, avocat, organ de cercetare penală), fiind raportate la specificul activității judiciare.
1.3 Metodologia identificării criminalistice
1.3.1 Noțiune, obiect și principiile identificării criminalistice
Având în vedere specificul temei noastre, identificarea persoanelor după urmele papilare, trebuie să facem unele precizări de ordin noțional și metodologic a identificării criminalistice. Privită în sensul cel mai larg, identificarea unor persoane sau obiecte, reprezintă elementul definitoriu al investigațiilor criminalistice, de asemenea se spune că reprezintă ”problema centrală a investigațiilor criminale”. Identificarea criminalistică a unei persoane după urmele papilare constituie o activitatea indispensabilă actului de justiție, având ca scop identificarea infractorilor. Astfel scopul final al identificării îl reprezintă individualizarea persoanei, fie direct, după urme lăsate de părți ale corpului, fie indirect, prin intermediul obiectelor.
Potrivit teorii generale a identificării criminalistice, acest proces este posibil datorită perceperii realității obiective și sesizării proprietăților, a trăsăturilor caracteristice unei persoane sau unui obiecte, ce se individualizează în raport cu alte științe sau lucruri asemănătoare. Cu toate acestea, spre deosebire de alte domenii, identificarea criminalistică presupune recunoașterea unui obiect concret, ce poate avea elemente sau însușiri de natură să-l aproprie de alte elemente asemănătoare, de același gen sau specie, dar care se deosebește de toate acestea prin trăsături ce-l fac să fie identic numai cu sine însuși.
Prin identitate se înțelege însușirea unei persoane, a unui obiect sau a unui fenomen de a-și materializa individualitatea în timp și spațiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbătoare ce le deosebesc de toate celelalte și le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a existenței lor. Același autor precizează că prin identic trebuie să vedem un concept aplicabil la ceea ce este unic, raportat la o persoană, obiect sau chiar fenomen, inclusiv la obiecte de gândire.
Identificarea unei persoane este posibilă nu doar prin intermediul unor metode tehnice, așa cum întreaga activitatea criminalistică nu trebuie înțeleasă ca reducându-se numai la activitatea de laborator, ci și pe baza declarațiilor unui martor ocular sau ale victimei, în cadrul unei activități procedurale, cum ar fi, recunoașterea dintr-un grup efectuată după reguli tactice de criminalistică. Toate acestea au ca finalitate determinarea a ceea ce denumim sintetic ”fapte și împrejurări ale unei cauze penale”.
Concluzia care se desprinde din toate mențiunile făcute anterior ne determină să afirmăm că identificarea criminalistică este un proces de constatare a identității unor persoane, obiecte sau fenomene aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode științifice criminalistice, cu scopul stabilirii adevărului într-un proces penal.
În ceea ce privește noțiunea de obiect al identificării criminalistice în literatura de specialitate nu este exprimată o opinie unitară, fiind mai multe păreri și fără a se ajunge la un punct de vedere unanim. Unii autori atribuie noțiunii de obiect al identificării criminalistice un înțeles cât mai larg, pe când alți autori limitează acest obiecte la elemente solide ale lumii materiale. În criminalistică sunt supuse procesului de identificare obiecte, persoane, fenomene care, așa cum a amintit și mai sus, au anumite caracteristici, particularități aflându-se în legătură cu fapta ilicită. Din aceste considerente trebuie să menționam faptul că nu intra în sfera identificării criminalistice probleme ce țin de stabilirea vinovăție sau nevinovăției unei persoane, criminalistul putând să răspunde la întrebări ce oferă răspunsuri în ceea ce privește urmele descoperite la fața locului, dacă acestea au fost create de o anumită persoană sau un anumit obiect.
În literatura de specialitate s-a impus sistemul de clasificări bipartide al obiectelor identificării, în funcție de mai multe criterii. Un prim criteriu în reprezintă scopul identificării, potrivit căruia obiectele antrenate în procesul identificării se împart în obiecte scop, acele obiecte ale căror urme sau reflectări materiale au fost descoperite la fața locului, obiecte ce urmează a fi identificate denumite și obiecte de identificat. Cea de-a doua categorie de obiecte fiind obiecte mijloc de identificare, obiecte ce servesc la identificarea urmelor ce le-au creat, acestea fiind denumite și obiecte identificatoare. Pentru a înțelege mai bine această clasificare vom oferi un exemplu, la locul faptei au fost găsite urme de încălțăminte, astfel pantofii care au creat urmele vor fi obiecte scop, iar pantofii presupuși că ar fi creat urmele vor fi obiecte mijloc de identificare.
Un alt criteriu de clasificare al obiectelor utilizate în procesul de identificare este cel al căutării și identificării, conform căruia obiectele se împart în obiecte căutate, ale căror urme au fost descoperite în câmpul infracțional și obiecte verificate acele obiecte presupuse că au creat urmele de la locul faptei.
În procesul de identificare pe lângă obiectele căutate și verificate, o importanță deosebită o au și urmele acestora, deoarece oferă criminalistului posibilitatea să le examineze și să stabilească proprietățile, caracteristicile individuale ale obiectelor cercetate. Astfel există, pe de o parte, obiecte de identificat, iar pe de altă parte, urmele acestora denumite obiecte identificatoare.
Având în vedere cele menționate până acum putem oferi o definiție a obiectului identificării criminalistice fiind un obiect material prin natura sa, concret, fie el ființă sau lucru, precum și fenomenul care a generat o anumită stare de fapt, care reprezintă caracteristici sau proprietăți, precum și însușiri particulare, prin care el se manifestă în spațiu și timp, îl face susceptibil de a crea urme și implicit de a fi identificat, stabilindu-se astfel și relația lui cauzală cu faptele cercetate.
Procesul de identificare criminalistică este guvernat de o serie de principii ce oferă acestei activități un caracter științific, rezultatele obținute servind și conducând la aflarea adevărului într-un proces penal. Astfel pe lângă principiile fundamentale ale Criminalisticii, ce își găsesc aplicare în întreaga activitate criminalistică, inclusiv în procesul de identificare, sistemul principiilor identificării criminalistice este alcătuit din principiul identității. Acest prim principiu fundamental presupune determinarea unei persoane sau a unui obiect concret, dar este important a fi stabilită și neidentitatea, necesară excluderii din cercul suspecților a persoanelor bănuite de săvârșirea unei fapte penale, ori a obiectelor despre care se presupune că ar fi fost folosite la săvârșirea faptei. Dacă s-ar rezuma doar la stabilirea elementelor de asemănare a persoanelor și a obiectelor, fără a se stabili și elementele de neidentificare s-ar ajunge la producerea unor confuzii. Spre exemplu scoaterea unei persoane de sub incidența legii penale, care este vinovată, în dauna unei persoane nevinovate.
Cel de-al doilea principiul este cel al delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop al identificării și obiecte mijloc de identificare. Obiectele scop al identificării sunt obiecte materiale ce se află în legătură cauzală cu fapta ilicită și se concretizează în diferite ipostaze cum ar fi persoana infractorului sau a victimei, produsele infracțiunii, instrumentele folosite ș.a.. Obiectele mijloc de identificare sunt reprezentate de urmele obiectelor scop, dar și de modelele de comparație, ce sunt realizate experimental în laboratoarele de criminalistică cu obiectele presupuse a fi format urmele de la fața locului. Aplicarea acestui principiu trebuie să fie una riguroase, orice abatere de la acest principiu fiind de natură să influențeze negativ soluția pronunțată în cauza penală.
Principiul stabilității relative a caracteristicilor de identificare este cel de-al treilea principiu fundamental din cadrul sistemului de principii a identificării criminalistice. Urmele create în câmpul infracțional, urme ce reflectă caracteristicile esențiale ale unei persoane sau ale unui obiect pot fi folosite la determinarea identității, însă, nu este suficient ca aceste caracteristici sa-l individualizeze, să-l diferențieze de celelalte obiecte asemănătoare, ele trebuind să prezinte o anumita stabilitate. Stabilitatea se raportează la intervalul de timp cuprins între momentul descoperirii urmelor și momentul efectuării examenelor comparative. Criminalistul va trebui să diferențieze caracteristicile schimbătoare de cele relativ stabile și, de asemenea, să determine dacă acestea au putut fi influențate de diverși factori interni sau externi.Modificările pot interveni fie la urmă fie la obiectele putător de urmă, fie la factorul creator de urmă, cercetat ulterior comiterii infracțiunii, spre exemplu apariția unei cicatrici în desenul papilar, uzura pneurilor unui autoturism etc.
Un ultim principiu cel a dinamicii caracteristicilor de identificare este la fel de important ca toate celelalte, organele judiciare trebuie să țină cont de schimbările trăsăturilor și proprietăților caracteristici, de interacțiunile cauzale cu factori care pot determina modificări sau transformări de ordin calitativ și cantitativ. Modificările nu privesc doar obiectul scop al identificării, ci și obiectele mijloc de identificare. Unele modificări sunt firești, ca de exemplu îmbătrânirea unor persoane, uzura unor obiecte, influența factorilor meteorologici etc, iar alte modificări au la bază încercarea autorului faptei ilicite de a înlătura urmele infracțiunii, ștergerea urmelor etc.
1.3.2 Fazele și metodologia identificării criminalistice
Fazele procesului de identificare marchează momente mai însemnate de stabilire a caracteristicilor esențiale ale obiectului mijloc și obiectului scop, în urma examinării lor comparative. Înainte de identificarea propriu-zisă, obiectele sunt determinate pe baza caracteristicilor descoperite, în tipuri, grupe și uneori subgrup, activitate ce se realizează prin reținerea, în procesul examinării, a trăsăturilor esențiale și comune mai multor obiecte, fenomene sau ființe asemănătoare.
Identificarea criminalistică se realizează treptat pornind de la general spre particular, astfel procesul de identificare parcurge două faze principale: identificarea de grup, cunoscută și sub denumirea, delimitarea grupului, dar având același conținut stabilirea caracteristicilor coincidente și a deosebirilor dintre exemplarele examinate. Astfel pentru realizarea identificării în această prima faza sunt examinate și evidențiate trăsăturile generale ale obiectelor, determinându-se apartenența la gen (grupa, categorie), fiind vorba despre însușirile fizice și funcționale cele mai generale, care conduc la stabilirea categoriei mari de obiecte care au aceste însușiri. Cu toate acestea sunt și situații când stabilirea identității nu este precedată în mod obligatoriu de o determinare generică, spre exemplu un text scurt, dactilografiat, dar care conține caracteristici specifice, oferă suficiente elemente pentru a concluziona că a fost scris la o anumită mașină. Utilitatea practică a acestei faze constă în eliminarea acelor obiecte, ființe sau fenomene din sfera cercetării, care nu au trăsăturile de grup respective și orientarea atenției asupra unei sfere mai restrânse de exemplare, în care se află și cel căutat, adică obiectul scop.
În cea de-a doua fază se finalizează procesul de identificare, prin individualizare sau determinarea obiectului concret, aflat în raport cauzal cu fapta cercetată, denumită și etapa identificării propriu-zisă (individuale) a criminalisticii. În urma identificării de grup a obiectului scop, în această etapă se selectează caracteristicile, care prin specificul lor și prin detaliile ce le reprezintă, ce pot fi întâlnite numai la un singur obiect scop. Această fază presupune explicarea rațională a coincidențelor și necoincidențelor ce se regăsesc comparând obiectul scop cu obiectul mijloc. De esența acestei faza este importanța explicațiilor care se dau situațiilor constatate ce trebuie să se bazeze pe faptul că numai o parte din caracteristicile obiectului creator, aflate pe partea de contact cu obiectul primitor, sunt redate în urma sa, claritatea caracteristicilor obiectului creator, reproduse în obiectul primitor sau pe suprafața acestuia depinde de natura ambelor obiecte și caracteristicilor obiectelor-mijloc și ale obiectului scop suferă, de la formare și până la examinare, modificări mai mult sau mai puțin perceptibile.
În cadrul fazei de identificare individuală este necesar să se țină seama de împrejurările în care au fost create caracteristicile respective, de timpul și condițiile de păstrare, de mijlocarele cu care au fost transportate obiectele mijloc și obiectele scop, spre a se face aprecierile corespunzătoare. Ambele faza trebuie privite ca părți componente ale procesului unic de identificare, prima constituind premisa logică a celei de-a doua, cu toate că așa cum am menționat și mai devreme, în practica criminalistica sunt cazuri în care nu sunt parcurse cele doua faze ale identificării. Astfel procesul de identificare criminalistică începe cu stabilirea celor mai generale caracteristici, ceea ce permite determinarea apartenenței la o categorie mare de obiecte, dar pe măsură ce sunt evidențiate caracteristicile cu o răspândire mai mică, sfera obiectelor se îngustează, pentru ca în final, pe baza unor calități, proprietăți, semne particulare, să se ajungă la stabilirea concretă a obiectului sau persoanei căutate.
Deși una dintre sarcinile de bază ale identificării criminalistice o reprezintă stabilirea persoanei sau a obiectului concret aflat în legătură directă cu săvârșirea infracțiunii, și o etapa deosebit de importantă pentru aflarea adevărului într-un proces penal și soluționarea cauzei, nu întotdeauna acest proces poate fi parcurs până la finalitatea lui. Astfel se pot întâlni frecvent împrejurări care împiedică individualizarea factorului creator al urmei, sau situații când urmele nu conțin destul de multe caracteristici de individualizare sau în cazul așa numitelor urme materiale ( sânge ,salivă, ulei, vopsea) când procesul identificării vizează, de regulă, determinarea categoriei sau grupului căruia îi aparține urma cercetată.
În marea majoritate a situațiilor și împrejurărilor de fapt, în care se ajunge la cercetarea criminalistică, se apelează la diverse categorii de specialiști și experți atât din domeniul științei criminalistice cât și din alte domenii precum; fizicieni, chimiști, biologi, antropologi, psihologi, medici legiști. O parte din domeniile de identificare criminalistică mai des întâlnite în practică sunt: identificarea traseologică, identificarea dactiloscopică, cea pe care o vom dezvolta și noi în cadrul acestei lucrări, identificarea balistică, identificarea grafică, identificarea persoanelor după scris, identificarea cadavrelor etc.
În ceea ce privește metodologie identificării criminalistice, metoda principală la care se recurge în procesul de identificare a unei persoane, a unui obiect sau a unui fenomen, aflat în legătură cauzală cu o faptă ilicită este examinarea comparativă. Fundamentul metodologic al identificării criminalistice constă, după cum se subliniază în literatura de specialitate, în selectare și comparare. O primă metodă folosită în identificarea criminalistică este examinarea separată a fiecărui obiect în parte, în scopul evidențierii caracteristicilor identificatoare. În majoritatea cazurilor examinarea caracteristicilor se face pe modelele obținute în laboratoarele criminalistice, realizate de experții criminaliști, care trebuie să corespundă anumitor cerințe, în special să fie compatibile cu urmele obiectului căutat. Pentru a se realiza acest lucru expertul criminalist are nevoie să cunoască cât mai multe despre condițiile în care s-a format urma obiectului căutat pentru ca modelul de comparație să fie o reproducere cât mai fidelă.
Efectuarea examenului comparativ presupune compararea proprietăților și caracteristicilor exterioare ale obiectului scop cu cele ale obiectului mijloc, pentru a stabili care dintre acestea sunt asemănătoare și care se deosebesc. Compararea obiectelor supuse identificării se poate face, atât pe calea confruntării, cât și pe calea juxtapunerii sau suprapunerea. Procedeul confruntării este cel mai răspândit și accesibil în majoritatea cazurilor, fiind folosite în acest scop microscoape, sau fotografii. Procedeul juxtapunerii este cel mai adesea folosit în examinarea situațiilor, spre exemplu în analiza urmelor create de instrumente de spargere. Procedeul suprapunerii constă în suprapunerea imaginii transparente a unuia din obiecte peste imaginea celuilalt obiect.
Rezultatele obținute în procesul identificării criminalistice, a expertului în urma aprecierii asemănărilor și deosebirilor, se materializează în concluzii care pot fi certe (pozitive sau negative) sau de probabilitate. Concluziile de probabilitate au ridicat numeroase divergențe în literatura de specialitate, dar de cele mai multe ori se ajunge la o asemenea concluzie din cauza insuficienței cantitative sau calității necorespunzătoare a materialelor comparate. De asemenea pot exista situații de imposibilitate a rezolvării problemei fie din cauza lipsei unor mijloace sau metode adecvate, fie din cauza lipsei caracteristicilor de individualizare.
Capitolul II
IDENTIFICAREA DACTILOSCOPICĂ
Acest capitol își propune să aducă la cunoștința voastră un scurt istoric al dactiloscopieie atât la nivel internațional cât și în spațiul românesc, prezentarea noțiunilor generale de dactiloscopie, ce sunt desenele papilare, care sunt trăsăturile acestora, dar și cum se formează acestea analizând, pe scurt, structura pielii și formarea crestelor papilare. De asemenea vom face o scurtă clasificare a desenelor papilar, clasificare ce este necesară la o identificare cât mai ușoară și rapidă o persoanei sau persoanelor ce au comis o faptă prevăzută de legea penală și care sunt proprietățile unui desen papilar. Dactiloscopie este un domeniu al criminalisticii, procedeu de identificare a unei persoane cu ajutorul amprentelor digitale. Aceasta ajută la identificarea persoanelor înregistrate în cazierul judiciar și la stalibilirea antecedentelor penale ale acestora.
2.1 Apariția dactiloscopiei și noțiuni generale de dactiloscopie.
Activitatea de identificare criminalistică a apărut ca preocuparea și necesitate încă de la cercetarea primelor fapte ostile societății organizate pe baze statatale, fapte ce intrau în contradicție cu morala societății respective și încălcau regulile de comportare stabilite de ea. Astfel s-au ridicat doua probleme în primul rând stabilitea autorului după urme și alte elemente ale comiterii faptei și în al doilea rând, identificarea persoanei recidiviste.
Identificarea autorului unei infracțiuni s-a făcut, multă vreme, prin folosirea unor elemente științifice împreună cu elemente mistice, dar metode sigure de stabilire a autorilor erau considerate tortura și ordaliile, aceasta din urma fiind un procedeu mistic la care erau supuși cei suspecți și care era aproape imposibil de trecut cu bine. De exemplu cu ceva mii de ani în urmă, în China au fost create metode ce cercetare bazate pe psihofiziologia omului. Astfel pentru a demonstra vinovăția unei persoane era folosită așa numita metoda încercarea cu orez. Bănuitului i se dădea să manance o mână de orez crud, dacă reușea să facă acest lucru, era considerat nevinovat, iar în cazul în care nu reușea era considerat vinovat și pedepsit cu asprime. Această metoda se spirjinea pe un proces psihofiziologic al organismului uman ce rezidă în faptul că, în situația unor emoții și tensiuni nervoase excesive, se stopează producerea salivei.
În paralel cu metodele de identificare a infractorilor, au fost folosite și procedee care să înregistreze pe cei condamnați astfel încât dacă mai comiteau și a doua oară fapte ilicite să fie cunoscuți și să li se aplice o pedeapsă mai severă. Dintre metodele cele mai cunoscute pentru a identifica recidiviștii au fost însemnarea cu fierul ferbinte și tatuarea celor condamnați și internați în ocnă.
Odată cu dezvoltarea societății moderne, a științei, culturii,prin scăderea din ce în ce mai accentuată a influenței dogmelor religioase și apariția ideii de libertate, democrație și egalitate socială s-au dezvoltat științele juridice, dar și ciminalistica, știința anchetării infracțiunilor și infractorilor și odată cu aceasta s-au dezvoltat diverse ramuri printre care și dactiloscopia care se ocupă cu examinarea și calificarea desenelor papilare.
În opinia unor autori primul care s-a gândit să aplice un sistem metodic de înregistrare a infractorilor a fost Eugène Francios Vidocq, de numele căruia este legată și apariția în 1811, poliției franceze „La Sûrete”. Ca șef al poliției criminale pariziene, după 2 ani de activitate, el a lăsat o arhică polițienească de mare valoare: fișe persoanale ale deținuților, o rețea importantă de infractori, plantarea așa numiților „mutoni” ăn celulele închisorii pentru a culege informații de la cei reținuți, alte metode și procedee folosite și astăzi de către agenții de poliție sub acoperire în activitatea lor operativă de investigații.
Cu toate acestea arhiva lui Vidocq a devenit cu timpul greoie și imposibil de orientat pentru a recunoaște un recidivist, deoarece după 70 de ani de la înființare, în arhiva poliției franceze au ajuns sa fie peste 5.000.000 de fișe personale ale infractorilor. În aceată perioadă de criză a metodelor de înregistare a infractorilor și-a făcut apariția Alphonse Bertilion, considerat de către unii autori, unul dintre întemeitorii poiției științifice, cu sistemul său de înregistrare antropometrică. Acest sistem deși a fost benefic la debutul său a devenit la fel de greoi astfel s-a impus descoperirea unui nou sistem de identificare, mai sigur și mai rapid, bazt pe particularitățile desenului papila al fiecărui individ, și i-a naștere dactiloscopia.
Dactiloscopia prezintă avantajul că rezolvă pe lângă problama înregistrării penale a recidiviștilor și pe cea a identificării autorilor faptelor penale după urmele lăsate la locul faptei. Cu toate că prima identificare a unui infractor pe baza urmelor digitale este atribuită, în literatura de specialitate, englezului Henry Fauls, identificare realizată la Tokio, în anul 1879, cu ocazia cercetării unui omor, metoda de identificare dactiloscopică constituie rodul activității mai multor oameni de știință, majoritatea dintre ei fiind medici. Dintre aceștia amintim pe William Herschel, nepotul celebrului astronom engels, a plecat la vârsta de 20 de ani, în 1853, în India. La început acesta s-a gândit să utlizeze o amprentă manuală ca semnătură la un contract și apoi a început să examineze amprentele digitale. Astfel acesta a declarat că amprentele papilare nu se schimbă odată cu vârsta și pot fi valoroase în păstrarea cazierului judiciar. De asemenea nu-i putem uita pe Francis Galton, fiind primul care a publicat o carte despre dactiloscopie și a militat pentru introducererea acestei metode în practica Scotland-Yard-ului. Metoda lui Galton a fost pus în practică pentru prima data de un polițist din Argentina, Juan Vucetich, în 1892, în cazul unei mame ce și-a ucis cei doi copii.
În Europa și Statele Unite amprentele digitale s-au dezvoltate într-o direcție puțin diferită. Edward Henry a fost inspector general al polițeiei Bengale când a citit cartea lui Galton și împreună cu doi dintre ofițerii lui a elaborat un nou sistem de clasificare diferit.
De asemenea în spațu românesc, în anul 1896, Nicolae Minovici, medic legist de reputație europeană, deși a fost adeptul antropometriei, tot el a fost printre promotorii aplicării în țara noastră a dactiloscopiei, care a reuși identificarea autorului unui furt cu ajutorul urmelor de mâini. Prima expertiză dactiloscopică din țara noastră a fost efectuată de Nicolae Episcopescu, în cazul celui mai mare furt din istoria României, 400.000 lei în bacnote și 300.000 lei în bijuterii, o valoare enormă pentru acele timpuri.
În prezent, activitățile precum, identificarea autorilor unor infracțiuni, depistarea recidiviștilor, identificarea cadavrelor necunoscute, au la maza metodele proprii acestei ramuri a criminalisticii, Dactiloscopia. Acest termen derivă din cuvintele grecești dactilos care înseamnă deget și scopia= prin care se poate privi, cerceta. Într-o formulă sintetică dactiloscopia este știința privind desenele papilare.
Desenele papilare, specifice corpului omenesc, se află la nivelul degetelor palmei și tălpii piciorului( urmă plantară ) și sunt cunoscute sub denumirea de dermatoglife, fiind formate din sistemul liniilor paralele ale crestelor papilare, separate între ele de șanțuirle papilare.
Pentru o mai bună înțelegere a desenelor papilare vom prezenta câteva informații general despre structura pielii și formarea crestelor papilare. Pielea, care îmbracă întreaga suprafață a corpului uman este alcătuiră din trei staturi: epidemul , dermul și hipodermul. Epidermul este partea exterioară a pielii, fiind alcătuite din mai multe starturi de celule epiteliate. Dermul reprezintă pielea propriu-zisă, este un țesut fibros, viu și elestic. Hipodermul ete stratul cel mai profund, situat sub derm. Crestele papilare se formează la suprafața se formează la suprafața dermului și au o înalțime ce variază între 0,1 și 0,4 mm și o lățime între 0,2 și 0,7mm. Aceste creste sunt despărțite de niște șanțuri papilare cu au aceleași dimensiuni ca ale crestelor pe care le separă.
Formarea crestelor papilare de la suprafața dermului este reprodusă identic de statul epidermic, ceea ce face ca în exterios epidermul să prezinte aceleași caracteristici ca și dermul. Sudoarea secretată de glandele sudoripare și sebum( substanțe grase) secretate de glandele sebacee, formează la suprafața epidermului un stat de săruti și grăsimi care la contactul cu un anumit obiect se depun pe acesta și redau întocmai forma crestelor papilare.
Având în vedere tot aceste mențiuni în cele ce urmează vom vorbi despre desenele papilare, ce reprezintă acestea, care sunt caracteristicile lor și proprietățile acestora.
2.2 Desenele papilare și caracteristicile acestora
Dacă vă priviți mâinile veți putea observa că suprafețele interioare ale palmelor și degetelor nu sunt netede, acestea fiind marcate de o serie de crestături. De asemenea întâlnim astfel de crestături și pe tălpile picioarelor, dar sunt mai rar întâlnite la locul faptei. Structura de creste a palmei și a degetelor poate fi destul de completă oferind o serie de elemente de indenficare a unei persoane care a savârșit o fapt prevăzută de leagea penală.
Desenele papilare imprimate pe suprafața unor obiecte, denumite, așa cum am mai menționat, dactilograme, sunt de două feluri. Pe de-o parte aveam desene papilare imprimate involuntar pe un anumit obiect, denumite urme, iar pe de alta parte, avem desene papilare imprimate voluntar, denumite în literetura de specialitet impresiuni sau amprente în litigiu.
Ținând cont de locul unde se află situat pe suprafața pielii, impresiunile sau urmele pot fi: digitale( reprezentate de crestele papilare de pe suprafața interioară a degetelor) , palmare ( reprezentate de crestele papilare de pe întrega suprafață interioară a palmei) și plantare( reprezentate de crestele papilare de pe talpa piciorelor).
La identificarea unei persoane cu ajutorul metodelor specifice dactiloscopiei este necesară aplicarea principiilor identificării criminalistice, despre care am discutat în primul capitol al prezentei lucrări. De asemenea și procesul idenficării după amprentele papilare se va desfășura cu trecerea prin cele două etape, pornind de la general spre particular: se stabilește astfel apartenența de gen sau specie, iar ulterior stabilirea concretă a subiectului.
Pentru a se putea identifica desenele papilare este necesar ca acestea să fie clasificate, pentru a ușura descoperirea cu rapiditate a unei amprente. Desenele papilare sunt caracterizate de forme variate din aceste considerente s-a impus împărțirea lor categorii, grupe sau subtipuri. Primul criteriu îl reprezintă regiunea anatomică a corpului pe care o ocupă, respectiv cele trei zone generale amintit mai sus, digitală, palmară și platară. Astfel în funcție de locul pe care îl ocupă desenele papilare ale mâinii sunt structurate în felul următor:
regiunea digitală, care cuprinde zona degetelor mâinii, fiecare deget fiind alcătuit din trei fragmente osoase, cu excepția degetului, denumite, de la vârful degetelor spre baza acestora: falangete, falangine, și falange
Regiunea digito- palmară, cuprinsă între baza degetelor și șanțul flexionar format ca urmare a diferenței de lungime a degetelorpe fața dorsală de suprafața palmară.
Regiunea palmară cuprinsă între șantul flexionar și încheietura mâinii, fiind formată din două zone, zona tenară și zona hipotenară.
Indiferent de regiunea în care se găsesc, desenele papilare au aproape o importanța elega în procesul de identificare a unei persoane. Cu toate acestea, datorită particulariților sale, zona galangetelor sunt cel mai adesea întâlnite la fața locului.
Crestele papilare care alcătuiesc structura desenului unei falangete, de regulă, formează trei zone: zona bazală ( cuprinsă între șantul flexionar și centrul desenului ) zona centrală sau nucleară și zona marginală alcătuită din crestele aflate la exteriorul desenului. Locul de întâlnire al celor trei zone poarte denumirea de deltă, denumire ce i-a fost dată avându-se în vedere asemănarea triungiului format cu litera grecescă „delta” De asemenea aceste delte sunt de mai multe feluri: delte negre și delte albe, care l-a rândul lor se divind în subtipuri.
Al doilea criteriu de clasificare a desenelor papilare este impus de forma desenului din zona centrală și de poziția și numărul deltelor, astfel desenele papilare se împart în:
Desene adeltice sau de tip arc, lipsite de zona centrală
Desene monodeltice sau de tip laț , în zona centrală ragăsindu-se forma unui laț pornind din dreapta sau din stânga desenului, de aici avem și subclasificarea în dextrodeltice și sinistrodeltice
Desene bideltice sau de tic cerc, zona centrală fiind formată de cerc, lațuri gemene, spirală, etc
Desene polideltice, majoritatea fiind formate din trei delte și mai rar din patru delte.
Desene amorfe sau excepționale. Literatura de specialitate semnalează un tip de desen asemănător maimuțelor, întâlnit la unele persoane cu handicap mintal, dar și un tip de desen denumit danteliform, întâlnit în țara noastră.
În afară de particularitățile de formă ale desenelor papilare, pe baza cărora în procesul de identificare criminalistică duce la stabilirea genului sau grupului din care fac parte uemele unei persoane, amprentele digitale conțin și o serie de caracteristici sau detalii de natură să permită identificarea certă a unei persoane ce a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Amprentele constau într-un set de crestături de diferite forme și dimeniuni, fiind detalii ale desenelor papilare, amintim dintre acestea pe cele mai importante cu mențiunea că determinarea acestora se face pe amprentă în sensul acelor de ceasornic, începutul fiind considerat în stânga jos: capăt de creastă papilară, respectiv început de creastă papilare și sfârșit de creată papilară; bifurcare și trifurcare; contopire simplă și contopire triplă; întrerupere pe o porțiune de circa 2mm; fragment de creastă papilară, butuonieră determinată de o scurtp bufurcare a creste urmată de revenirea la traseul normal; inel caracteristică ce se apropie de butonieră, dar este circular; devierea a doua creste papilare ce aveau intenția să se unească; intersecția a două creste papilare; cârlig detaliu format de un fragment mic de creastă, atașat unei crete mai mari și anastomoză creastă ce unește, sub foma unui pod, alte doua creste papilare.
Toate aceste detalii ale desenelor papilare ne ajută în cea de-a doua etapă a procesului de identificare criminalistică, pentru realizarea indetificării persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. În cele ce urmează vom examina proprietățile desenului papilar și cum ne ajută pe noi, criminaliștii, la identificarea persoanelor.
2.3 Proprietățile desenelor papilare
Desenul papilar fiind unul dintre cele mai importante elemente în identificarea criminalistică a unei persoane are următoarele proprietăți: unicitate, fixitate și inalterabilitate.
În ceea ce privește prima propietate a desenului papilar, unicitatea, cercetătorii pe baza studiilor efectuate în materie de dactiloscopie, au ajuns la concluzia certă că este imposibil a se întâlni două persoane cu desene papilare identice. Fiecare desen papilar al fiecărui deget are o morfologie unică, neexisntând două degete cu desene identice chiar la aceași persoană.
Desenele papilare se deosebesc între ele prin formă și prin detaliie caracteristice, ale căror număr și variante fac practic imposibilă întâlnirea a doua amprente identice de la persoane diferite. După un calcul matematic, prin aranjamente și combinări, efectuat de către Galton și Balthazard, s-a ajuns la rezultatul că la circa 64 miliarde de desene s-ar putea găsi două desene papilare cu aceleași caracteristici coincidente. Totuși s-ar putea considera acest lucru imposibil, deoarece conform legilor naturii nu se admite existența a doua lucruri absolut identice.
Chiar dacă s-ar găsi doua desene papilare care la o primă vedere sa fie asemănătoare, la o prima vedere părând chiar identice, la o examinare mai amănunțită vom putea observa că detaliile crestelor papilare nu mai corespund ca formă, număr și plasament.
Fixitatea sau stabilirea desenului papilar, cea de-a doua proprietate a acestuia, reprezentată de menținerea formei și a detaliilor caracteristice desenului papilar de la formarea sa pâna la decesul persoanei. În literatura de specialitate se afirmă faptul că urmele papilare încep să se formeze din a 8 a săptămână de viață intrauterină și se definitivează și rămân aceleași până la moarte în a 17 a săptămână de viață intrauterină. Sunt și alte păreri conform cărora acestea s-ar forma în luna a 5 înainte de a ne naște, dar un lucru este cert și acceptat în unanimitatea, faptul că acestea rămân neschimbate până la moarte.
Odată cu dezvoltarea organismului uman, intevin o serie de schimbări datorită vârstei sau anumitor boli, dar forma desenului papilar rămâne aceeași. Cercetările experimentale au demonstrat faptul că luând impresiunile digitale de la o persoană, la intervale mari de timp și comparându-le vom observa că se modifică doar dimesiunile, structura lor rămând aceeași. Unul dintre protagoniștii dactiloscopiei, William Herschel a luat impresiunile digitale ale aceleași persoane la vârste diferite, la 28, 31 și 53 de ani și a constatat cu această ocazie faptul că forma crestelor papilare a rămas nealterată.
Inalterabilitatea reprzintă o altă proprietate esențială a desenului papilar, ce se caracterizează prin faptul că, în mod normal, un desen papilar nu poate fi înlăturat sau modificat. Pentru a se convinge de acest aspect, criminalistul francez Edmond Locard a experimentat pe propriile degete, arzându-le cu fierul roșu, cu apă clocotită și cu ulei încins, dar a constatat că după vindecare forma și detaliile desenului lui papilar au rămas neschimbate. Acest lucru ce explică prin faptul că papilele sunt așsezate în statul de profunzime al pielii și în cazurile de rănire ușoară, prin care nu este afectată integritatea lor, crestele papilare se regenerează în forma anterioară.
Din practică s-au despins numeroase exemple de infractori care au încercat să își altereze desenul papilar prin diverse metode: frecarea de o suprafață adezivă, arderea sau folosirea unor substanțe chimice, fără rezultate. În fapt înseși existența unei cicatrice este de natură să ofere un element prețios de identificare.
În privința proprietăților desenului papilar, unii autori, printre care și Ion Constantin și Marius Rădulescu sunt de părere că ele se reduc la două: fixitate și unicitate, inalterabilitatea fiind considerată o componentă a fixității. Considerăm că distincția dintre fixitate și inalterabilitate trebuie făcută și este esențială, fixitatea reprezentând o stabilitatea naturală a desenului papilar și inalterabilitatea fiind imposibilitatea modificării artificiale.
Capitolul III
URMELE PAPILARE
3.1. Mecanismul de formare a urmelor papilare
Amprentele digitale, palmare și cele plantare sunt impresiuni ale reliefului crestelor papilare prezente pe partea interioară a palmelor și pe tălpile picioarelor omului. Termenul de „amprente” este o denumire generică, însă în practică este utilizat cu două sensuri:
Urme papilare- sunt imprimări involuntare ale reliefului crestelor papilare pe obiectele din câmpul infracțional (inclusiv obiectele produs sau mijloc al infracțiunii) sau pe corpul uman (persoane vii sau cadavre) și prezintă interes în scopul identificării acestora (stabilirii sursei de origine).
Impresiuni papilare- sunt imprimări voluntare ale reliefului crestelor papilare pe fișe dactiloscopice tip sau prelevate în format electronic, în scopul înregistrării și comparării acestora.
Pentru căutarea eficientă a urmelor papilare este necesar să fie înțeles modul în care acestea se pot crea. Urmele papilare, indiferent că este a degetelor, a palmei, sau a întregii mâini, se formează prin contactul direct al acesteia, fie cu o suprafați, fie cu un obiect oarecare. Modalitățile de formare cu care ne-am putea confrunta sunt următoarele:
prin transfer de substanțe biologice, cum ar fi transpirație sau sebum de la nivelul glandelor sudoripare . Aceste urme papilare sunt de obicei latente, invizibile, și trebuie să fie evidențiate folosind metodele corespunzătoare. Acestea sunt cele mai cunoscute și cele mai comune tipuri de urme papilare;
prin transferul substanțelor de pe crestele pielii (altele decât sebumul, transpirația), pe obiecte din câmpul infracțiunii (imprimare prin transfer de la om la obiect); acest gen de urme papilare se numesc „de stratificare”;
ca rezultat al transferului de substanțe de pe obiecte pe mâinile sau pe tălpile omului (cum ar fi vopsea, sânge, colorant, grăsime, mizerie etc.); acest gen de urme papilare se numesc „de destratificare”;
ca rezultat al deformării în relief a suportului de exemplu în chit, silicon, vopsea proaspătă, ceară, plastilină etc.
Pe baza acestor modalități de formare, urmele papilare pot fi clasificate, astfel: urme statice, care se formează prin contactul dintre suprafețele papilare și suprafețele atinse, astfel încât desenul papilar nu prezintă modificări determinate de alunecarea sau de mișcarea (frecarea) palmelor sau a plantelor. Acestea au valoarea ea mai mare pentru idenficarea unei persoane, deoarece reușește să redea cu claritate desenul papilar și detaliile lui caracteristice. Urme dinamice, care se formează ca urmarea a producerii unei alunecări, mișcări (frecări) între suprafețele papilare și suprafețele atinse, prezentându-se sub forma unor mânjituri și pot servi în cel mai bun caz la o identificare generică.
Urme de suprafață sau urme de adâncime, formate ținând cont de plasticitatea obiectului primitor de urmă, cu cât obiectul purtător de urmă are o plasticitate mai ridicate vom avea urme de adâncime, și cu cât gradul de plasticitate este mai mic, obectul primitor de urmă fiind dur, vom avea urme de suprafață. Acestea din urmă, la rândul lor, se pot forma prin stratificare sau prin destratificare.
Urme de mâini vizivbile sau latente în general întâșnite la urmele de suprafață formate prin startificare. Contrar aparențelor, urmele latente sunt de o claritate mai bună decât cele vizibile.Eplicația constă în faptul că aceste urme se formează prin depunerea unui strat foarte subțire de substanță, capabilă să redea cu fidelitate detaliliile caracteristice crestelor papilare și chiar al porilor. Urmele vizibile pot determina unele greutăți în cercetarea lor, pe de o parte, acestora le este caracteristic un anumit grad de acoperire a detaliilor cu substanță (sănge, vopsea, murdărie, gresime), pe de altă parte, substanța imprimată în șanțurile papilare determină estomparea crestelor, astfel încât pe obiect apare o imagine negativa a amprentei papilare.
3.2 Căutarea, descoperirea și interpretarea urmelor papilare la fața locului
În cadrul cercetării la fața locului sunt întreprinse eforturi pentru căutarea, localizarea, descoperirea, relevarea, documentarea/fixarea, ridicarea/colectarea, ambalarea și transportarea probelor provenind din locul faptei. Unul din obiectivele acestei activități este acela de a fi identificate urme papilare, pe baza cărora să fie identificat cel care a comis o infracțiune, pentru a putea fi tras la răspundere penală, după desfășurarea într-un mod echitabil al procesului penal.
Pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de urmele papilare și eliminarea tuturor confuziilor pe care le-am putea întâlni este necesar să fie făcute următoarele precizări:
Amprenta papilară este reprezentată atât de urmă, cât și de impresiunea papilară definite la modul general, nediferențiat;
Urmă papilară este acea amprentă papilară ridicată cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, iar acestea pot fi, așa cum am văzut anterior urme papilare vizibile, care pot fi observate fără a fi utilizate tratamente de relevare a urmelor papilare; urme papilare invizibile, denumite și urmele papilare latente pentru a căror punere în evidență sunt necesare a fi aplicate diverse tehnici de relevare; urme papilare de suprafață, care sunt create pe suprafețe fără plasticitate; urme papilare de adâncime, care sunt create prin imprimarea profilului crestelor papilare pe suporturi care prezintă un anumit grad de plasticitate;
Activitatea prin care se urmărește descoperirea urmelor papilare este numită generic ”Căutare”. Descoperirea urmelor unei infracțiuni presupune înainte de toate, o căutare sistematică a lor, ținând cont de natura locului și modului de săvârșire a faptei. De asemenea pentru ca locul faptei să nu fie contaminat este în sarcina celui care conduce cercetarea la fața locului să limiteze numărul de persoane care efectuează cercetarea numai la specialiști, pentru evitarea creării unor urme suprapuse sau distrugerea unor urme.
În literatura de specialitate s-a conturat o regula cu caracter de generalitate, conform căreia pentru descoperirea urmelor unei infracțiuni, în cercetarea fiecărui caz, organul de urmărire penală va căuta să reconstituie mintal fiecare fază a desfășurării infracțiunii, parcurgând cu atenție, în sens direct sau invers drumul presupus că ar fi fost parcurs de infractor.
Căutarea urmelor debutează cu locul în care se presupune că a intrat infractorul prin cercetarea tuturor elementelor din jur, ca de exemplu clanța ușii, încuietorile, etc. De asemenea cioburile unui geam spart, în urma pătrunderii în încăpere astfel, pot păstra în condiții bune umele crestelor papilare.
Căutarea urmelor trebuie să se facă cu multă atenție deoarece în practică pot apărea situații când la o primă vedere nu pot fi găsite urme papilare, ceea ce ne poate duce la concluzia că infractorul a folosit măsuri, dar chiar și în asemenea situații nu trebuie exclusă posibilitatea apariției unei amprente digitale spre sfârșitul drumului parcurs de infractor sau atunci când este nevoit să desfășoare o operațiune migăloasă. De asemenea pe lângă fapul că manușile pot crea urme specifice, în ipoteza folosirii unor mănuși chirurgicale, de latex, nu trebuie exclusă posibilitatea descoperirii amprentelor din interiorul acestora.
În cadrul activității de investigare tehnico-științifice a locului comiterii unei infracțiuni, este indicat să fie realizată activitatea de ”interpretarea” la fața locului a urmelor criminalistice, respectiv de a reface imaginar, de a explica și a comenta pe baza examinării științifice, urmelor descoperite în perimetrul cercetat, pentru a putea stabili șirul logic al acțiunilor întreprinse la locul unei infracțiuni de persoanele implicate în săvârșirea acesteia.
După realizarea acestei etape, este avută în vedere activitatea de ”fixare” sau ”documentare”, prin care urmele papilare sunt descrise în procesul verbal de cercetare la fața locului sau sunt fotografiate în poziția în care au fost descoperite, apoi este realizată activitatea de ridicare, prin care urma papilară sau obiectul purtător de urme sunt luate din câmpul infracțiunii pentru a fi examinate în laborator sau pentru a fi anexate la dosarul cauzei. Despre aceste două etape, fiarea și ridicarea, vom vorbi mai detaliat în cele ce urmează.
Grafic, în cadrul activității de investigare tehnico-științifice a locului comiterii faptei, aceste activități care pot fi întreprinse în cazul urmelor papilare, pot fi redate sub forma următoarei diagrame a fluxului de lucru:
Pentru a realiza căutarea urmelor papilare cu valoare incontestabilă în procesul de probare a unei activități în câmpul infracțional, se impune stabilirea locurilor pe unde autorul și-a facilitat accesul către câmpul infracțiunii și a drumului parcurs de acesta, denumit ”iter criminis”, atât cu scopul de a se delimita locul unde pot fi găsite urmele lăsate, cât și pentru ca ele să poată fi căutate și descoperite organizat și rapid.
Pentru început pot fi folosite metodele vizuale și se utilizează surse de iluminare cu lungimi de undă variabile (de tip Polilight). Lumina se dirijează sub un unghi de incidență,de regulă de 45 de grade, iar, dacă suportul permite, și prin transparență.
În timpul căutărilor folosind diferite metode, nu trebuie omisă niciodată existența și a altor tipuri de urme, cum ar fi cele biologice, trasologie, etc., care ar putea fi distruse ireversibil. În această manieră, se iau măsuri împotriva contaminării cu alte urme (nu numai urme papilare), iar dacă acest lucru este inevitabil, se înregistrează aceste urme suplimentare pentru a putea fi ulterior eliminate sau prezența lor explicată. Purtarea mănușilor de protecție nu este întotdeauna suficientă deoarece materialul mănușilor din latex conține pori care pot permite transferul transpirației pe suprafețele obiectelor, determinând riscul creării altor urme papilare precum și distrugerea/deteriorarea celor existente. Este recomandat să se poarte două perechi de mănuși din latex sau o pereche de mănuși din latex sub care este purtată o pereche de mănuși subțire din bumbac.
Forma și poziția urmelor papilare descoperite trebuie să fie documentate (pot fi realizate cu această ocazie schițe, fotografii, descrieri etc.). În situațiile în care este posibil, poziția mâinii/degetelor trebuie să fie indicată cu ajutorul săgeților. Pe cât posibil, orice urme create în secvență anatomică, care atestă prinderea unui obiect, trebuie să fie ridicate și ilustrate simultan (complet), chiar dacă unele dintre ele sunt inapte pentru efectuarea comparațiilor, ele putând avea valoare prin aceea că ajută la înțelegerea activității întreprinse de autor. În acest fel, pe de o parte se poate dovedi că obiectul a fost mișcat/apucat, iar, pe de altă parte, chiar dacă fiecare urmă nu conține 12 elemente, prin examinarea lor se poate realiza identificarea persoanei care le-a creat.
Interpretarea la fața locului a urmelor papilare este o activitate vitală pentru bunul mers a cercetărilor efectuate în cadrul procesului penal. Urmele papilare constituie premise pentru o serie de deducții care pot fi făcute cu privire la:
legătura dintre cel care a lăsat urmele și fapta infracțională;
activitățile desfășurate de cel care a lăsat urmele în locul faptei și succesiunea operațiilor întreprinse de acesta;
identificarea persoanelor care au lăsat urmele sau a unor obiecte folosite de acestea la comiterea infracțiunii;
determinarea modului și condițiilor de imprimare a urmelor papilare;
determinarea vechimii urmelor papilare;
determinarea degetului, a mâinii, a piciorului sau a regiunii de la care provine urma papilară și aprecierea valorii de identificare a urmelor papilare.
În ceea ce privește stabilirea vechimii urmelor de mâini, aceasta este relativă fiind influențată de o serie de factori, chiar de alterere a urmelor cum ar fi lumina, căldura, ploia etc. Astfel urmele de pe suprafețele lucioase cum ar fi sticlă, porțelan, suprafețe netede și lustruite pot fi păstrate chiar ani de zile, în timp ce urmele de pe hârtie se păstrează câteva ore, în funcție de calitatea lor.
Determinarea vechinii urmelor papilare debutează din momentul descoperirii lor, dar ea continuă până în momentul expertizei dactiloscipice. În primele momente ale cercetătii, stabilirea vechimii urmelor este absolut necesară deoacere relevarea unei urme proasete poate duce la îmbâcsirea acesteia și astfel poate fi alterată conducând la niște conluzii neadevărate.
Tot în ceea ce privește interpretarea la fața locului a urmelor papilare, putem aprecia dacă urmele provin de la un minor, dat fiind dimensiunea urmelor sau dacă provin de la o persoană vârstnică, având în vedere existența ridurilor longitudinale din desenul papilar, datorită încrețiturile specifice procesului de îmbătrânire.
3.3. Relevarea urmelor papilare și investigarea în laborator
Sub raportul perfecționării științifice, descoperirea urmelor papilare și relevarea acestora, poate fi caracterizată unul dintre cele mai dinamice domenii ale tehnicii criminalistice. Sunt seminificative, în acest sens, noile metode de relevale, despre care o să vorbim în capitolul umător, dar și preocupările continue de perfecționare a metodelor de identificare a persoanelor.
Relevarea este activitatea de punere în evidență a profilului papilar al unei urme latente, folosind tehnici/procedee specifice, în scopul fixării, ridicării, prelucrării și examinării ulterioare. În ceea ce privește metodele de relevare a urmelor de mâini se impun a fi făcute două precizări: pe de o parte acestea nu-și găsesc aplicabilitatea doar în cercetările interprinse la fața locului, pe de altă parte, metodele ce vor fi prezentate în cele ce urmeză nu sunt specifice doar relevării urmelor papilare, unele dintre găsindu-și aplicare și în relevarea urmelor formate de alte părți ale corpului uman, precum: urmele de buze, de picioare etc.
Printre procedeele care pot fi utilizate în vederea relevării urmelor papilare latente, privită ca o activitate de evidențiere a urmelor prin punerea în practică a unor metode și tehnici criminalistice, enumerăm:
Pudrarea, care este un procedeu mecanic prin care urmele papilare sunt evidențiate cu ajutorul pulberilor și a pensulelor de relevare;
Afumarea, reprezentată de procedeul mecanic prin care obiectele purtătoare de urme papilare sunt trecute prin fumul rezultat în urma arderii unor substanțe relevatoare;
Vaporizarea, care reprezintă procedeul prin care obiectul purtător de urme papilare este expus unor vapori ai diverselor substanțe chimice de relevare (ex. Ciano acrilat, iod, etc.)
Procedura de relevare a amprentelor digitale invizibile, sau latente necesită utilizarea diverselor metode, ținând cont de natura suportului cele mai des întâlnite sunt: relevarea mecanică chimică, folosind lampa cu xenon etc.
Procedura aleasă ca fiind cea mai potrivită pentru căutarea, relevarea, fixarea și ridicarea urmelor papilare depinde de o serie de factori, cum ar fi: natura suportului (absorbant sau neabsorbant, poros sau neporos); forma suportului (sferică, semisferică, neregulată etc.);plasticitatea materialului suport (suportul cu plasticitate ridicată – de exemplu plastilină – necesită o abordare diferită față de suportul ceramic sau metalic);modul de formare al urmei (latentă, prin stratificare, prin destratificare);natura substanței din care este constituită urma (în cazul urmelor prin stratificare/destratificare);culoarea materialului (deschis, închis, zone colorate);vechimea, presiunea, dinamicitatea urmei; condiții de mediu și ambient (umezeală, temperatură etc.); tipul de examinări ulterioare care se doresc a fi întreprinse (de exemplu examinări ADN), dar și posibilitatea de a interveni asupra materialului suport.
Dacă sunt necesare metode speciale de relevare (de exemplu utilizarea reactivilor sau a pigmenților), obiectul pe care se află urma, dacă nu este de dimensiuni foarte mari și poate fi transportat, se ridică ca atare și se continuă examinarea/relevarea în laborator.
3.3.1 Relevarea urmelor papilare latente folosind pulberi și pensule
Metoda relevării urmelor papilare cu pulberi și pensule este cea mai veche și cea mai cunoscută metodă folosită pentru evidențierea urmelor papilare latente.
Pentru ca această metodă să își dovedească eficiența este necesar ca suprafața suportului să nu fie umedă sau lipicioasă, caz contrar în care vor trebui utilizate metode diferite pentru a putea fi obținut un rezultat viabil.
Metoda nu este foarte sensibilă și de aceea se aplică numai la urmele relativ recente (interval de timp scurt între momentul comiterii faptei și momentul efectuării cercetării la fața locului de exemplu 24 ore).
Există o varietate mare de pulberi, care diferă din punctul de vedere al materialului, culorii, granulației și compoziției. În unele situații, pulberea de relevare aderă atât la crestele, cât și la șanțurile urmei papilare, iar acestea nu sunt foarte bine definite. Întrucât aderența pulberii este mai mare pe creste și mai redusă în șanțuri, în unele cazuri se poate îndepărta excesul de pulbere prin pensulare ușoară sau prin aplicarea unei folii cu gelatină, cu adezivitate redusă, urmată de ridicarea urmei; după aceasta se observă diminuarea cantității de pulbere depuse pe urma papilară iar delimitarea între creste și șanțuri va fi mai clară. În continuare, urma papilară poate fi ridicată folosind o folie cu adezivitate ridicată.
Pulberile trebuie să fie depozitate într-un loc răcoros, fiind recomandate containerele cu închidere cu capac înșurubat, iar înainte de utilizare trebuie să fie agitate pentru a evita aglomerarea particulelor și pentru a amesteca substanțele de diferite densități.
Nu există o pulbere anume pentru un suport anume, ci întotdeauna se vor face testări pentru a se alege pulberea care dă rezultatele cele mai bune într-o situație concretă, iar în ceea ce privește pensula de relevare, aceasta trebuie să fie folosită pentru un singur tip de pulbere. S-a dovedit în timp că aceste pulberi prezintă risc pentru sănătatea utilizatorilor, de aceea, trebuie purtată o mască respiratorie care să-i protejeze împotriva inhalării pulberilor fine.
Pentru relevarea urmelor papilare sunt utilizate următoarele tipuri de pulberi:
Pentru aplicarea pulberilor în vederea punerii în evidență a urmelor papilare pot fi utilizate mai multe tipuri de pensule, cu următoarele specificații:
3.3.2. Relevarea urmelor papilare latente folosind substanțe și tehnici speciale
Aceste tehnici speciale sunt utilizate în condiții de laborator, datorită faptului că relevarea se realizează cu substanțe chimice corozive, toxice, cancerigene, motiv pentru care utilizarea lor se realizează numai după ce asigurate toate măsurile de protecție corespunzătoare, respectiv portul unor perechi de ochelari de protecție adecvați, măști pentru protecția împotriva aerosolilor toxici, a mânușilor corespunzătoare fiecărui tip de substanță utilizată, și nu în ultimul rând utilizarea unor hote de aerisire sau spatii bine aerisite.
Vaporizarea cu Cianoacrilat
Procedeul de relevare a urmelor papilare prin vaporizare cu cianoacrilat este una dintre cele mai eficiente metode de a face vizibile și de a conserva urmele papilare de pe orice obiect cu suprafețe neabsorbante, neporoase (ex.: metal, sticlă, plastic etc.).
În cazul urmelor papilare mai vechi, cu precădere cele de pe suprafețe lipicioase, această metodă de relevare prezintă avantaje considerabile. Metoda de relevare a urmelor papilare prin vaporizare cu cianoacrilat funcționează pe majoritatea suprafețelor unde pulberile sunt ineficiente. Prin încălzire, cianoacrilatul lichid degajă rapid vapori care reacționează cu grăsimea de pe crestele urmelor papilare latente, punându-le astfel în evidentă. O descrierea detaliată a procedurii de relevare de utilizat este specificată în Instrucțiunea de Lucru pentru utilizarea instalației de vaporizare cu cianoacrilat din dotarea autolaboratorului criminalistic al fiecărui Serviciu Criminalistic.
Proces de relevare a urmelor papilare latente cu vapori de cianoacrilat durează între 10 și 30 minute, în funcție de obiectul purtător de urme papilare și de tipul de cianoacrilat utilizat. Timpii de relevare specificați sunt doar orientativi, întreg procesul de evaporare a cianoacrilatului va trebui să fie atent urmărit, deoarece urmele papilare pot deveni vizibile într-un timp foarte scurt, iar expunerea prelungită poate duce la imposibilitatea exploatării urmei din punct de vedere dactiloscopic. Spre exemplu, empiric s-a observat faptul că în cazul obiectelor confecționate din înlocuitori de piele (ex.: portofele, genți, coperte de agende etc.) expunerea îndelungată (peste 10 minute) duce la depunerea în exces a vaporilor de cianoacrilat și la îmbâcsirea crestelor papilare, lucru care nu s-ar întâmpla în același interval de timp dacă pielea din care ar fi confecționate obiectele ar fi naturală.
Contrastul urmelor papilare relevate prin procedeul de vaporizare cu cianoacrilat poate fi îmbunătățit prin pensulare cu prafuri (pulberi) fluorescente, negre sau argintii, care pot fi magnetice sau nemagnetice, în funcție de obiectul tratat și de culoare de bază a suportului. Rezultate mai bune se obțin prin tratarea cu pigmenți fluorescenți (Ardrox, Rhodamină 6G, Roșu Bazic 28, Galben Bazic 40) a urmelor relevate cu cianoacrilat.
Există posibilitatea ca formele comerciale de cianoacrilat (superglue) să nu conducă la o relevare eficientă a urmelor papilare, motiv pentru care este indicată testarea mai multor mărci de cianoacrilat, fiind însă recomandată utilizarea soluției de cianoacrilat destinată acestui scop (care are concentrație și proprietăți fizico-chimice adecvate scopului).
Ridicarea urmelor papilare relevate cu vapori de cianoacrilat se poate face prin fotografiere directă, la scară, în sistem analog sau digital. În cazul urmelor relevate cu vapori de cianoacrilat și evidențiate suplimentar cu ajutorul pulberilor, ridicarea poate fi realizată atât fotografic, cât și prin transferarea pe folie adezivă transparentă sau mată, în funcție de tipul pulberii utilizate la relevare.
Avantajele folosirii acestui procedeu de relevare constau în faptul că vaporii de cianoacrilat se imprimă și se fixează foarte bine pe crestele papilare, cu un risc redus de ștergere accidentală a urmelor, precum și în faptul că aplicarea pulberii poate fi repetată fără ca urmele să fie deteriorate în vreun fel.
Procedeul de relevare prin vaporizare cu cianoacrilat este eficient și în cazul tratării unor obiecte de dimensiuni mici (tuburi, gloanțe, cioburi, fragmente de fier etc.), precum și a unor obiecte din plastic, lemn și fier (ciocane, topoare, cuțite, arme de foc, cartușe etc.).
Această metodă de relevare nu afectează urmele biologice pentru stabilirea profilului genetic, în condițiile în care procesul de relevare a fost efectuat cu ustensile sterile, folosite pentru relevarea unei singure urme și în condițiile în care a fost evitat procesul de inter-contaminare. Dacă nu sunt respecte aceste condiții, este imposibil să se evite transferul de celule nucleate de pe o urmă papilară pe alta, rezultând în această ipoteză inter-contaminarea probelor.
În cazul evidențierii suplimentare cu pulberi magnetice a urmelor relevate cu cianoacrilat, pentru necontaminarea probelor biologice folosite la stabilirea profilului genetic se respectă următoarea procedură:
se sterilizează prin flacără pensula magnetică;
se folosesc pulberi magnetice neutilizate anterior pentru alte relevări. Se deschide un recipient nou și se va folosi pulberea din acesta numai în acest scop. După utilizarea unei cantități de pulbere, aceasta nu se mai introduce în același recipient;
în cazul evidențierii suplimentare cu pigmenți fluorescenți (Rhodamină 6G, Ardrox, Galben Bazic 40, Roșu Bazic 28) a urmelor papilare relevate cu cianoacrilat, pentru necontaminarea probelor biologice se vor utiliza pigmenți care nu au mai fost folosiți anterior.
Rhodamina 6G
Rhodamina 6G este o substanță toxică, motiv pentru care întotdeauna se va manipula într-un spațiu bine aerisit, cu mănuși chirurgicale și mască respiratorie de protecție. În momentul examinării cu o sursă de lumină ultravioletă, întotdeauna vor fi folosiți ochelari de protecție.
Această substanță prezintă o fluorescență de culoare roșie care se utilizează împreună cu surse de lumină cu lungime de undă variabilă pentru evidențierea urmelor papilare relevate prin vaporizare cu cianoacrilat. Se utilizează pentru suporturi de culoare deschisă. Substanța poate fi pusă la dispoziție atât în formă lichidă (soluție gata preparată), cât și în formă solidă care se diluează în apă sau în metanol. Concentrația soluției este de 1g Rhodamină 6G/1l metanol sau 0,1g Rhodamină 6G/2l apă; pentru intensificarea fluorescenței soluției se va mări concentrația prin adăugarea unui mic exces de Rhodamină 6G, dacă sursa de lumină UV de care se dispune este de mică putere.
Înaintea utilizării Rhodaminei 6G, obiectul purtător se supune vaporizării cu cianoacrilat. Este de preferat să se realizeze o subexpunere la vapori. Dacă întregul obiect purtător este acoperit de depunere de cianoacrilat sau dacă urmele papilare sunt foarte încărcate de depunere, tratarea cu Rhodamină 6G va cauza apariția fluorescenței pe întregul obiect sau urmele relevate nu vor avea creste/ șanțuri bine conturate.
Obiectul purtător se scoate din etuva de vaporizare cu cianoacrilat când urmele papilare de pe obiectul martor (introdus special) încep să se contureze.
Rhodamina 6G se pulverizează sau se toarnă peste obiectul/zona de interes în timp ce se examinează cu o sursă de lumină cu lungimea de undă între 450-480 nm (în funcție de tipul de soluție lungimea de undă poate varia), purtând ochelari de protecție de culoare portocalie. Ridicarea urmelor relevate se face prin fotografiere metrică (se utilizează un etalon metric fluorescent) după uscarea suportului.
Pigment Ardrox
Ardroxul este o substanță toxică, motiv pentru care întotdeauna se va manipula într-un spațiu bine aerisit, cu mănuși chirurgicale și cu mască respiratorie de protecție. În momentul examinării cu o sursă de lumină ultravioletă, întotdeauna se vor purta ochelari de protecție.
Este un pigment de culoare galbenă cu fluorescență ridicată, utilizat pentru evidențierea urmelor papilare de pe suporturi de culoare închisă relevate prin vaporizare cu cianoacrilat. Poate fi pus la dispoziție și sub formă de pulbere, și ca soluție. Se recomandă diluarea Ardroxului în metanol înainte de utilizare, respectând următoarea rețetă – 2% Ardrox – 2 ml Ardrox în 100 ml metanol. O altă soluție poate fi compusă din 1 ml Ardrox, 95 ml alcool isopropilic (2-propanol) și 5 ml acetonitril.
Înainte de utilizarea Ardroxului, obiectul purtător se supune vaporizării cu cianoacrilat. Este de preferat să se realizeze o subexpunere la vapori; dacă întregul obiect purtător este acoperit de depunere de cianoacrilat sau dacă urmele papilare sunt foarte încărcate de depunere, tratarea cu Ardrox va cauza apariția fluorescenței pe întregul obiect sau urmele relevate nu vor avea creste/ șanțuri bine conturate. Obiectul purtător se scoate din etuva de vaporizare cu cianoacrilat când urmele papilare de pe obiectul martor (introdus special) încep să se contureze. Obiectul, respectiv zona de interes se inversează în soluția de Ardrox timp de 1-3 minute, însă soluția se poate și turna asupra obiectului/zonei de interes; soluția care curge se captează într-un vas curat și se refolosește. După tratare se spală sub jet de apă, se usucă într-un spațiu bine aerat, după care se examinează cu o sursă de lumină UV.
O altă soluție de spălare a obiectului/zonei tratate este compusă din 10 ml acid acetic și 100 ml metanol, aceasta fiind mai eficientă pentru îndepărtarea urmelor de soluție Ardrox de pe suport, păstrând în același timp detaliile urmei papilare. Este contraindicată utilizarea metodei pulverizării soluției peste obiectul sau zona de interes, pentru faptul că rezultatul nu va mai fi la fel.
Unele suporturi pot absorbi alcoolul din soluția de Ardrox, de aceea se testează mai întâi pe o porțiune mică din obiect. Dacă acea porțiune test devine în întregime fluorescentă după tratare și uscare, înseamnă că alcoolul a fost absorbit și deci soluția este eficient să fie folosită.
Lungimea de undă folosită pentru evidențierea urmelor este între 450 și 480 nm, folosind ochelari de culoare portocalie. De asemenea, poate fi utilizată și o lungime de undă de 365 nm, putând folosi doar o lampă UV.
Ridicarea urmelor relevate se face prin fotografiere metrică, cu utilizarea unui etalon metric fluorescent.
Ardroxul are fluorescență de culoare galbenă și, în funcție de suport, urmele relevate care au fost fotografiate trebuie să fie sau nu inversate.
Galben Bazic 40
Galbenul Bazic 40 este o substanță toxică, motiv pentru care întotdeauna se va manipula într-un spațiu bine aerisit, cu mănuși chirurgicale și cu mască respiratorie de protecție. În momentul examinării cu o sursă de lumină ultravioletă, întotdeauna se vor purta ochelari de protecție.
Este un pigment de culoare galbenă cu fluorescență ridicată, utilizat pentru evidențierea urmelor papilare relevate prin vaporizare cu cianoacrilat. Înainte de utilizare, pulberea de Galben Bazic 40 se diluează în alcool – 2 g Galben Bazic 40 în 1000 ml alcool. Se pot modifica concentrațiile pentru diluarea sau pentru întărirea soluției (respectiv scăderea sau creșterea gradului de fluorescență). Înainte de utilizarea soluției de Galben Bazic 40, obiectul purtător se supune vaporizării cu cianoacrilat. Este de preferat să se realizeze o subexpunere la vapori, iar dacă întregul obiect purtător este acoperit de depunere de cianoacrilat sau dacă urmele papilare sunt foarte încărcate de depunere, tratarea cu Galben Bazic 40 va cauza apariția fluorescenței pe întregul obiect sau urmele relevate nu vor avea creste/ șanțuri bine conturate. Obiectul purtător se scoate din etuva de vaporizare cu cianoacrilat când urmele papilare de pe obiectul martor (introdus special) încep să se contureze.
Obiectul sau zona de interes se introduce în totalitate, în soluția Galben Bazic40, se spală sub jet de apă (de la robinet), apoi se usucă într-un spațiu bine aerat, după care se examinează cu o sursă de lumină UV cu lungimi de undă cuprinse între 450 și 480 nm, folosind ochelari de culoare portocalie, sau de 365 nm, situație în care este posibil a fi folosite și lămpi cu UV. Soluția de Galben Bazic 40 se poate și turna asupra obiectului sau zonei de interes, soluția care curge se va capta într-un vas curat și se va refolosi, dar această metodă nu este la fel de eficientă ca imersarea. Și în cazul acestei substanțe este contraindicat să se pulverizeze soluția.
S-a observat că unele suporturi pot absorbi alcoolul din soluția de Galben Bazic 40, de aceea se testează mai întâi pe o porțiune mică din obiect. Dacă acea porțiune test devine în întregime fluorescentă după tratare și uscare, înseamnă că alcoolul a fost absorbit și deci soluția nu poate fi folosită.
Ridicarea urmelor relevate se face prin fotografiere metrică, utilizându-se un etalon metric fluorescent.
Galbenul Bazic 40 are fluorescență de culoare galbenă și, în funcție de suport, urmele relevate care au fost fotografiate trebuie să fie sau nu inversate.
Roșu Bazic 28
Roșul Bazic 28 este o substanță toxică, motiv pentru care întotdeauna se va manipula într-un spațiu bine aerisit, cu mănuși chirurgicale și cu mască respiratorie de protecție. În momentul examinării cu o sursă de lumină ultravioletă, întotdeauna se vor purta ochelari de protecție.
Este un pigment de culoare roșie cu fluorescență ridicată, utilizat pentru evidențierea urmelor papilare relevate prin vaporizare cu cianoacrilat.
Pentru prepararea soluției este necesar să fie îndepliniți doi pași:
Primul pentru a realiza soluția de bază prin dizolvarea a 0,2 g de Roșu Bazic 28 în 60 ml propanol, la care se adaugă 40 ml de acetonitril;
Al doilea pentru a realiza soluția de lucru, prin diluarea a 5 ml de soluție de bază cu eter de petrol până la 100 ml.
Atât soluția de bază, cât și soluția de lucru se amestecă într-un spațiu bine aerat, folosind mănuși chirurgicale și mască respiratorie de protecție. Se depozitează în borcane din sticlă maro cu capace ermetice cu filet. Se pot utiliza 6 luni de la preparare.
Înainte de utilizarea soluției de Roșu Bazic 28, obiectul purtător se supune vaporizării cu cianoacrilat. Este de preferat să se realizeze o subexpunere la vapori. În cazul în care întregul obiect purtător este acoperit de depunere de cianoacrilat sau dacă urmele papilare sunt foarte încărcate de depunere, expunerea la Roșu Bazic 28 va cauza apariția fluorescenței pe întregul obiect sau urmele relevate nu vor avea creste sau șanțuri bine conturate. Obiectul purtător se scoate din etuva de vaporizare cu cianoacrilat când urmele papilare de pe obiectul martor, care va fi introdus special, încep să se contureze.
Obiectul sau zona de interes se imersează în soluție de Roșu Bazic 28, se usucă într-un spațiu bine aerat, se spală în apă distilată, se usucă iarăși, după care se examinează cu o sursă de lumină cu lungimi de undă variabile. Soluția de Roșu Bazic 28 se poate și turna asupra obiectului sau zonei de interes, caz în care soluția care curge se captează într-un vas curat și se refolosește. Și în cazul acestei substanțe este contraindicat să se utilizeze metoda pulverizării.
Ridicarea urmelor relevate se face prin fotografiere metrică, cu utilizarea unui etalon metric fluorescent.
Roșul Bazic 28 are fluorescență de culoare roșie și, în funcție de suport, urmele relevate care au fost fotografiate trebuie să fie sau nu inversate.
“Tape Glo”
“Tape Glo” este o substanță chimică, motiv pentru care întotdeauna se va manipula într-un spațiul bine aerisit, cu mănuși chirurgicale și cu mască respiratorie de protecție. În momentul examinării cu o sursă de lumină ultravioletă, întotdeauna se vor purta ochelari de protecție.
Este un pigment lichid, cu fluorescență de culoare galbenă, utilizat pentru relevarea urmelor papilare de pe suprafețe adezive, cum ar fi: scotch, etichete din hârtie/plastic, leucoplast, benzi adezive izolatoare (electrice), benzi adezive din hârtie/plastic, autocolante etc.
Înainte de aplicarea soluției trebuie să fie efectuată o examinare vizuală a suportului adeziv. Trebuie să fie relevate urmele papilare de pe partea neadezivă a suportului, cu cianoacrilat sau cu pulberi de relevare; pentru procesul de relevare, suprafața adezivă se lipește pe o coală de hârtie cerată. Dacă suprafața adezivă este prinsă de alte suprafețe, aceasta trebuie să fie desprinsă cu atenție, iar atunci când este necesar se va folosi soluția “Un Du”. După desprindere se examinează vizual și se fotografiază metric orice urme observabile.
Suprafețe adezive pe suport din material plastic (de exemplu scotch): folia adezivă se introduce într-un vas din sticlă sau din plastic, se toarnă peste aceasta soluție “Tape Glo” astfel încât toată suprafața foliei să fie acoperită. După aproximativ 10-15 secunde se scoate folia adezivă din soluție și se spală cu apă curată. Este de preferat folosirea apei distilate, dar nu este obligatoriu. Soluția de “Tape Glo” se poate aplica și cu o pensulă din păr de cămilă (se depune o peliculă fină de soluție pe întreaga suprafață a foliei) sau se poate pulveriza.
Suprafețe adezive pe suport textil sau din hârtie (de exemplu leucoplast): banda adezivă se introduce într-un vas cu apă curată (este de preferat utilizarea apei distilate, dar nu este obligatoriu) timp de aproximativ 30 secunde până se îmbibă cu apă, apoi se scoate banda adezivă din apă, se introduce în alt recipient și se acoperă cu soluție “Tape Glo” timp de aproximativ 10-15 secunde și iarăși se spală cu apă curată sau cu apă distilată. Soluția de “Tape Glo” se poate aplica și cu o pensulă din păr de cămilă, situație în care se va depune o peliculă fină de soluție pe întreaga suprafață a benzii adezive, sau se poate pulveriza.
Se examinează cu o sursă de lumină cu lungimea de undă de 450 nm și cu ochelari de protecție de culoare portocalie. Nu este obligatoriu ca banda adezivă să fi e uscată înainte de examinare.
Soluția de “Tape Glo” poate fi reutilizată după folosire, păstrându-și calitățile timp de 1 an.
Ridicarea urmelor relevate se face prin fotografiere metrică (se utilizează un etalon metric fluorescent);
Substanța “Tape Glo” are fluorescență de culoare galbenă și, în funcție de suport, urmele relevate care au fost fotografiate trebuie sau nu să fie inversate.
Violet de Gențiană
Soluția de violet de gențiană este toxică, inflamabilă, corozivă și se absoarbe rapid prin piele. De aceea, la prepararea și utilizarea ei se vor respecta cu strictețe regulile de protecție a muncii în laboratoarele de chimie (mănuși chirurgicale, mască respiratorie de protecție, echipament de protecție, spațiu aerisit sau ventilat etc.).
Violetul de gențiană este un produs care permite relevarea urmelor papilare de pe suprafețe adezive de culoare deschisă, neabsorbante; nu poate fi utilizat pentru suprafețe închise la culoare și pentru suprafețe adezive pe suport de hârtie/ textil. Poate fi utilizat și pentru urmele de pe suporturi uleioase, grase și siropoase.
Pentru prepararea soluției este necesar să fie îndepliniți doi pași:
Primul pentru a realiza soluția de concentrată sunt utilizate 5 g violet de metil 6 B sau echivalent, 10 g fenol și 50 ml etanol, rezultând o soluție de culoare violetă și se conservă în sticle de 100 ml, ermetic închise și etichetate;
Al doilea pentru a realiza soluția de lucru, dintr-un 1 ml de soluție concentrată peste care se adaugă 15-30 ml apă distilată cu temperatura de 15-25 grade Celsius. După fiecare utilizare, soluția se aruncă.
Pentru utilizare se toarnă soluția de relevare într-un vas din sticlă sau din plastic, se trece banda adezivă de 2-3 ori prin soluție. După relevarea urmelor papilare, banda adezivă se spală sub jet de apă rece, după care se usucă la temperatura camerei.
Urma obținută se fotografiază metric.
Negru de Sudan
Negrul de Sudan este o substanță chimică, motiv pentru care întotdeauna se va manipula într-un spațiu aerisit, cu mănuși chirurgicale, cu ochelari și cu mască respiratorie de protecție.
Nu se folosește pentru relevarea urmelor papilare de pe suprafețe poroase sau absorbante, pentru că va colora în negru întreaga suprafață. Acest proces de relevare împiedică realizarea examinărilor biologice și poate cauza dizolvarea cernelii de pe documente.
Este o substanță solidă și trebuie să fie dizolvată pentru a putea fi utilizată.
Pentru prepararea soluției se amestecă 15 g de pulbere Negru de Sudan cu 1 l de alcool și se omogenizează cu o tijă din material plastic, după care se adaugă 500 ml de apă distilată, rezultând o soluție de culoare neagră. O parte din pulberea de Negru de Sudan nu se va dizolva și se va de pune ca sediment sau va pluti la suprafața soluției. Se toarnă soluția într-un recipient din sticlă cu capac cu filet și se etichetează corespunzător; poate fi depozitată pe o perioadă de timp nedefinită.
Pentru utilizare se agită recipientul cu soluție Negru de Sudan și se toarnă într-un vas suficient de mare pentru a putea imersa obiectul sau suprafața purtătoare de urme papilare. Imersarea în soluție se face timp de 2-3 minute, după care se clătește obiectul sau suprafața tratată cu jet de apă rece. Soluția de Negru de Sudan poate fi turnată din nou în recipientul de depozitare pentru a fi reutilizată, inclusiv particulele care se depun pe fundul vasului.
În cazul unor obiecte sau suprafețe foarte mari, soluția Negru de Sudan se poate turna în mod repetat peste zonele de interes. Lichidul care se scurge se reutilizează.
După relevare, suprafața/obiectul se va usca la temperatura camerei. Nu se recomandă utilizarea căldurii pentru grăbirea procesului de uscare.
Urmele papilare relevate se vor examina numai după uscarea suportului sau suprafeței purtătoare. Urmele slab vizibile pot fi uneori evidențiate suplimentar prin reprocesare.
Ridicarea și fixarea urmelor papilare relevate se face prin fotografiere metrică. Urmele relevate se pot ridica și cu folie adezivă, dar această metodă nu dă întotdeauna rezultate satisfăcătoare. Din acest motiv, înainte de ridicarea cu folie adezivă, întotdeauna urma papilară se va fotografia metric.
Este una dintre cele mai bune metode pentru relevarea urmelor papilare de pe suprafețe neporoase, lucioase sau aspre, contaminate cu substanțe grase, lipicioase sau acoperite de resturi uscate de lichide. Poate fi utilizată pentru suprafețe cerate (ca de exemplu lumânări, hârtie cerată etc.).
Poate fi folosită și pentru evidențierea suplimentară a urmelor papilare relevate cu cianoacrilat.
Ninhidrina
Relevarea cu ninhidrină se bazează pe reacția acesteia cu aminoacizii din secrețiile umane. De interes pentru dactiloscopie sunt secrețiile prezente pe crestele papilare.
Această metodă este printre puținele care permit relevarea urmelor papilare foarte vechi de pe obiectele cu suprafețe poroase care au în compoziție celuloză (hârtie, carton de diferite compoziții și calități).
Aplicarea soluției de ninhidrină pe obiectele purtătoare de urme se poate face:
prin tamponare cu vată;
prin scufundarea acestuia într-o tavă cu soluție timp de câteva secunde;
prin turnarea soluției peste documentul așezat într-un recipient;
prin pulverizare, în cazul când aceasta se află în spray sau pulverizator, timpul de relevare a urmelor papilare fiind de max. 30 min..
După aplicarea soluției și după scurgerea acesteia, obiectele se suspendă pe un suport într-o încăpere întunecoasă timp de 12-24 ore, pentru evidențierea urmelor papilare.
În ipoteza în care rezultatul nu este mulțumitor, procedura de relevare se poate relua. Cu toate aceste trebuie avut în vedere faptul că soluția de ninhidrină deteriorează suportul, total sau parțial, de aceea metoda se folosește după ce au fost efectuate toate examinările sau determinările de interes. Înaintea tratării cu ninhidrină, organul de urmărire penală va fi informat asupra riscurilor de dizolvare a cernelii, de înnegrire a hârtiei termosensibile și de distrugere a autocolantelor, situație în care nu vor mai putea fi utilizate în cadrul unor expertize de alt tip.
În funcție de documentul care urmează a fi tratat, se va cere un acord în scris pentru aplicarea soluției cu asumarea riscurilor de distrugere totală sau parțială a acestuia.
Accelerarea relevării cu ninhidrină poate fi realizată printr-una dintre următoarele metode:
uscarea suportului cu o sursă de căldură;
așezarea documentului într-o învelitoare cartonată peste care se trece cu un fier de călcat cu aburi;
hârtiile/documentele tratate rămân sensibile mult timp și de aceea nu trebuie să fie expuse timp îndelungat la lumină și nici nu trebuie atinse;
În cazul urmelor vechi de pe hârtie, prin folosirea soluției de ninhidrină, există riscul ca acestea să apară pe reversul hârtiei. De aceea, atunci când este cazul, se ia în calcul și inversarea fotografică.
Urmele papilare relevate se ridică prin fotografiere metrică. Suportul purtător de urmă poate fi izolat complet cu bandă de scotch pentru a evita producerea efectelor nocive ale substanței și poate fi anexat planșei fotografice sau, după caz, expertizei dactiloscopice.
În cazul suporturilor din hârtie termosensibilă se utilizează un derivat al ninhidrinei (izononil ninhidrină) care asigură relevarea și fixarea urmelor papilare latente fără înnegrirea suportului.
3.4. Fixarea și ridicarea urmelor papilare
În urma căutării, descoperirii și relevării amprentelor de la fața locului are loc cea de-a oua etapă a cercetării urmelor, fixarea și ridicarea. Fixarea urmelor papilare se realizează prin două modalități:
prin descriere în procesul verbal de cercetare la fața locului, ocazie cu care sunt menționate toate urmele papilare, locurile unde au fost găsite, tipul desenului papilar al acestora, acolo unde se poate determina fără utilizarea unor metode specifice de mărire; de asemenea tot în procesul verbal sunt făcute mențiuni în ceea ce privește fotografiile efectuate, transferarea pe pelicure adezive sau prin mulaje, dar și ce obiecte purtătoate de urme de mâini au fost ridicate de la fața locului.
prin fotografiere, care se realizează prin două categorii de imagini: una care redă grupajul urmelor papilare împreună cu repere înconjurătoare, iar cealaltă prezentând fiecare urmă în parte. Alături de urmele relevate se așază tăblițe cu numere indicatoare și etaloane metrice gradate, pentru a se putea realiza calibrări.
Conform art. 195 NCPP, fotografiile făcute la fața locului vor fi anexate la prosecul verbal. Fotografiile se realizează după relevarea urmelor latente, sau chiar înainte de aceste moment dacă există pericolul degradării urmelor. În general se efectuează o fotografie a grupului de urme digitale sau a întregii palme, ulterior se insită asupra porțiunilor sau amprentelor care conțin cele mai multe detalii pentru identificare.
Urmele de pe pahare se fotografiază asigurându-se un fond de contrast cu substanța de relevare sau prin introducerea în pahar a unei substanțe de culoare închisă. Urmele de pe oglindă se fotografiază prin dispunerea, în dreptul obiectivului, a unui ecran negru cu un orificiu în centru, astfel încât să asigure fondul întunecat al imaginii și să prevină relectarea în oglindă. Așa cum prevede și articolul menționat mai sus din Noul Cod de Procedură Penală prin procedeele de fixare a urmelor se mai numeră și desenele sau schițele care se vor anexa la procesul verbal întocmit de cel care face cercetarea la fața locului, ele servind doar la poziția lor față de alte obiecte, neputând fi utilizate în cercetarea de identificare.
Alături de aceste metode de fixare a urmelor de mâini are loc și ridicarea lor ce se poate realiza fie prin transferarea pe peliculă adezivă specială, fie prin efectuarea mulajelor. De asemenea ridicare vizează și obiectele mici, care pot fi transportate ce sunt purtătoare de urme.
Indiferent de modalitatea de relevare și de ridicare, toate urmele papilare vor fi mai întâi fixate fotografic folosind un etalon metric, iar poziția acestora va fi notată, astfel încât să fie oricând posibilă reconstituirea poziției. În cadrul acestei etape vor fi respectate următoarele reguli:
aparatul fotografic se fixează astfel încât axa longitudinală a obiectivului să fie perpendiculară pe suprafața urmei;
întotdeauna se utilizează un etalon metric. În cazul fotografierii urmelor papilare relevate prin metode fluorescente, etalonul metric va fi fluorescent;
se folosesc surse suplimentare de iluminare, amplasate sub unghiuri de incidență.
Ridicarea urmelor papilare latente relevate cu pulberi (magnetice sau nemagnetice) și cu pensule nu ridică probleme deosebite. Se utilizează folii de ridicare de culoare contrastantă față de tipul de pulbere utilizată pentru relevarea urmelor papilare. Același procedeu se aplică și în cazul urmelor papilare de stratificare sau de destratificare. Foliile care pot fi folosite pentru ridicarea urmelor papilare sunt de următoarele feluri:
folii cu gelatină (albă, neagră, transparentă);
folii adezive din material plastic care au suportul de fixare atașat (albă, neagră, transparentă);
folie de tip scotch care se fixează după ridicarea urmei pe un suport lucios de culoare albă sau neagră;
folii speciale flexibile pentru ridicarea urmelor papilare de pe suprafețe curbe, neregulate etc.
Pentru utilizarea acestora cu eficacitate sunt utilizate următoarele reguli:
toate foliile de ridicare, cu excepția scotch-ului, au o peliculă transparentă din plastic care protejează suprafața adezivă. Aceasta se îndepărtează numai în momentul ridicării urmei papilare și se fixează înapoi pe suprafața adezivă imediat după ridicarea urmei. Pe cât posibil, la reaplicarea foliei de protecție se va evita formarea bulelor de aer între aceasta și folia de ridicare;
aplicarea foliei de ridicare pe urma relevată se va face de la o extremitate către cealaltă, aplicând progresiv presiune cu degetele, pentru a evita formarea bulelor de aer;
folia cu gelatină poate fi utilizată și pentru „curățarea” urmei (îndepărtarea excesului de pulbere); se aplică cu presiune redusă, după care se utilizează o folie cu un grad ridicat de aderență pentru ridicarea urmei (de exemplu scotch sau similar).
Pentru ridicarea urmelor papilare relevate pe suprafețe înghețate, în condiții de iarnă, folia adezivă va fi încălzită anterior pentru a asigura transferul urmei pe aceasta. Încălzirea se poate face prin ținerea foliei cca 30 secunde între palme.
Pentru ridicarea urmelor papilare relevate pe suprafețe fierbinți, în timpul verii, este necesara răcirea suprafeței prin transferul obiectului la umbră sau prin crearea de umbră cu un alt obiect, de exemplu un carton. În caz contrar adezivul foliei, care intră în contact cu suprafața încălzita de soare, se va înmuia și va adera la suprafața pe care se află urma.
Pentru ridicarea urmelor relevate cu pulberi, cu excepția celei albe, se pot utiliza și materiale siliconice, iar după relevarea urmei se aplică siliconul pe suport, apoi se fotografiază. Metoda se aplică în mod special în cazul suprafețelor neregulate, când este dificilă utilizarea foliei de ridicare.
Pentru ridicarea urmelor papilare în relief, cum sunt urmele papilare în chit, ceară, se fixează prin fotografiere metrică cu lumină incidentă și ulterior se ridică prin mulaj (de ex. cu latex, materiale siliconice, Mikrosil).
Urmele papilare în sânge, coloranți, se fixează prin fotografiere metrică folosind filtre de culoare. Se utilizează filtre de aceeași culoare cu urma pentru ca aceasta să aibă culoare albă și filtre de culoare complementară culorii urmei pentru ca aceasta să aibă culoare închisă (de exemplu în cazul unei urme în sânge pe suport de culoare verde se folosește filtru verde- suportul va avea culoare albă iar urma culoare închisă).
Transferarea pe peliculă adezivă, procedeu denumit și folio, se face după relevare și fotografiere, iar dacă la fața locului nu este posibilă fotografierea de detaliu, se recurge direct la transferarea lor peliculă. Peliculele adezive pe care au fost transferate urme papilare se individualizează prin numerotare, se menționează locul de unde au fost ridicate (în spațiile special destinate acestei activități), se ambalează în plicuri din hârtie și se sigilează. Urmele papilare se protejează împotriva căldurii, umidității, prafului sau a altor condiții nefavorabile care ar putea conduce la deteriorarea acestora, ceea ce ar determina neutilizarea lor în asigurarea probatoriului în cauză. Există cazuri care necesită o atenție sporită, pentru faptul că folia cu gelatină se depozitează departe de căldură și se procesează cât mai repede posibil, datorită faptului că, odată cu trecerea timpului, calitatea acesteia va avea de suferit.
Orice suport, care conține sau se bănuiește că ar putea conține urme papilare, care urmează să fie transportat pentru a fi examinat în laborator, trebuie conservat și ambalat în vederea protejării zonelor de pe care pot fi ridicate urme papilare. Distrugerea fizică, vărsarea de lichid trebuie prevenită. Ca materiale de împachetat trebuie folosite cutii de carton și hârtie. Urmele papilare și obiectele purtătoare ale acestora sunt ridicate de specialistul criminalist în vederea prelucrării în laborator și exploatării lor prin mijloace specifice, conform metodologiei în domeniul sistemului automat de comparare a urmelor papilare și prin comparații în cercurile de suspecți, făcându-se mențiunea necesară în procesul-verbal.
Toate probele ambalate vor fi sigilate, etichetate și pentru fiecare se va întocmi o fișă de custodie. Securizarea se realizează în scopul garantării provenienței și integrității fizice a probelor și va fi efectuată individual pentru fiecare probă în parte, inclusiv pentru obiectele care conțin probe. Aceasta va fi efectuată prin sigilare, ștampilare, lipire, sertizare, sau prin orice modalitate care conferă inviolabilitate, autenticitate și individualizare în etapele procesului judiciar.
Capitolul IV
METODE INEDITE DE RELEVARE A URMELOR PAPILARE
4.1. Relevarea urmelor papilare de pe materialele textile
4.1.1. Dispozitivul de depunere a metalului în vid
Datorită muncii de cercetare desfășurate în domeniu criminalisticii, de-a lungul timpului, au fost dezvoltate multe metode care au determinat relevarea unor urme latente, de o și mai bună calitate, de pe diferite suprafețe dificile. Laboratoarele criminalistice folosesc cu succes etuva de cianoacrilat, pentru suprafețe plastifiate, ninhidrina pentru hârtia colorată, iar pentru suprafețele metalice sunt utilizate diferite metode chimice prin care se depun substanțe revelatoare. Momentan nu există o metodă recunoscută pentru relevarea urmelor papilare latente pe țesături, iar în laboratoarele criminalistice se întâmplă foarte rar să recupereze urmele papilare de pe astfel de suprafețe. Este, prin urmare, clar că o metodă care să permită relevarea cu succes a urmelor create de relieful papilar de pe materiale textile ar reprezenta un pas important înainte pentru identificarea criminalistică.
Cea mai reușită metodă de relevare a urmelor papilare de pe articolele de îmbrăcăminte a fost testată în anul 2011, de un grup de cercetare al Poliției din Scoția. Metoda, descoperită în anul 1964 și supusă testărilor din anul 1968, a fost denumită ”depunerea de metal în vid”.
S-a dovedit că această prin realizarea acestei tehnici au putut fi procesate urme papilare latente de pe suprafețe poroase și neporoase, fiind evidente avantajele avute față de alte metode de punere în evidență a urmelor latente, în special de pe articole care au fost expuse unor condiții de mediu dure și total nefavorabile.
Depunerea de metal în vid este procesul fizic prin intermediul căruia este așezat un strat fin de metal pe proba în litigiu, într-un spațiu vidat. Aur, zinc, argint, staniu, aluminiu și unele aliaje sunt folosite pentru a alcătui substratul fin. Rezultatul constă într-o urmă papilară latentă negativată.
Deoarece procesul acoperă substratul și nu urma latentă, substanțele utilizate nu interferează sebumul crestelor papilare, care poate fi colectat și supus analizei ADN. Atunci când textura materialului supus examinării nu permite evidențierea a unui desen papilar, care să poată fi comparat cu impresiunile papilare ale unei persoane, tehnica poate fi folosită pentru a releva semnele de apucare pe țesătură, pentru a ajuta la izolarea zonei de unde poate fi colectat ADN-ul, care poate conduce la identificarea cu succes a unui profil și, implicit, al autorului unei fapte cu caracter penal.
Dispozitivul construit pentru realizarea procesului de depunere a metalului în vid prezintă similitudini funcționale cu ale etuvei de cianoacrilat.
Imaginea unuia dintre dispozitivele de depunere a metalului în vid.
Pentru relevarea urmelor papilare latente este necesară respectarea următorilor pași:
probele în litigiu care trebuie procesate sunt plasate pe suportul din partea superioară a camerei de vid. Pentru suportul superior au fost dezvoltate și diverse dispozitive cu sisteme de prindere specifice unor obiecte cu caracteristici fizico-structurale dificile;
metalele care urmează a fi evaporate pot fi plasate în două tipuri de surse de căldură – folii termice metalice sau creuzete. Foliile metalice sunt fabricate din ștanțări metalice subțiri refractare, de obicei, confecționate din tungsten sau molibden. Aceste folii au cavități care vor ține materialul de evaporare;
în interiorul camerei, la partea inferioară, sunt plasate încălzitoarele cu răcire, sub forma unui filament deschis, circular, care permite introducerea creuzetelor în interiorul bobinelor. Creuzetele sunt fabricate în mod obișnuit din aluminiu, carbon, cuarț și nitrură de bor. Creuzetele au proprietăți izolatoare care permit o temperatură uniformă pentru realizarea evaporării controlate;
ușa camerei este apoi închisă și sistemul de pompare este inițiat;
pompa mecanică curăță aerul din cameră. Pompa mecanică, într-un sistem cu pompare difuză, are două funcții. Primul este eliminarea a 99% din aerul din cameră, pentru crearea vidului. Al doilea este de a returna pompa de difuzie. Pompa mecanică acționează ca evacuarea pompei de difuzie. O pompă de difuzie nu poate funcționa la presiune atmosferică ridicată. Pompa mecanică reduce presiunea din cameră la domeniul de funcționare corect al pompei de difuzie;
când pompa mecanică a redus presiunea din cameră în zona de funcționare a pompei de difuzie, atunci o supapă de operare este deschisă, iar pompa de difuzie va reduce presiunea din cameră până în momentul în care poate începe procesul de depunere. Procesul complet de pompare poate dura de la 30 la 45 de minute, în funcție de dimensiunea camerei.
Odată ce camera este la presiunea dorită, metalele pot fi evaporate. Acesta este locul în care abilitățile și experiența operatorului echipamentului preia controlul. Cantitatea de evaporare este controlată de operator. Este ușor pentru un operator neexperimentat să expună prea puțin timp sau prea mult timp proba în litigiu, rezultând o calitate slabă a urmelor papilare de examinat. Probele care au fost subexpuse pot fi reprocesate, dar prin aceasta se risipesc resurse inutil.
Urmă papilară obținută prin procesul depunerii metalului în vid.
În urma testărilor prin această metodă, s-a constatat că foarte puține urme papilare au reușit să fie relevate astfel încât să redea un desen papilare complet, susceptibil comparațiilor dactiloscopice. Cu toate acestea, nailonul era singurul material care păstra desenul papilar, cel mai probabil datorită suprafeței sale aproape impermeabilă, care nu ar fi putut absorbi ușor sebumul depus de pe crestele papilare.
4.1.2. Etuva de cianoacrilat și lumina infraroșie
Deși etuva de cianoacrilat, aflată în dotarea laboratoarelor criminalistice românești de aproape două decenii, a fost utilizată cu succes în relevarea urmelor papilare latente de pe suprafețe dificile, doar de curând a fost elaborată o nouă metodă de evidențiere a urmelor papilare latente de pe țesături, care se bazează utilizarea combinată a procesului de fumare a cianoacrilatului (superglue), urmată de aplicarea unei tehnici imagistice, utilizând un spectru de lumină infraroșie. Rezultatele arată că imaginile pe țesături netede, strălucitoare, cum ar fi poliester, mătase, nailon și acetat, de diferite culori și modele pot oferi o îmbunătățire față de metodele existente sau prin simpla examinare cu ochiul liber a rezultatului obținut. Rezultatele obținute în cazul articolelor de îmbrăcăminte confecționate din bumbac au fost mai puțin reușite, ceea ce i-a determinat pe cercetători să concluzioneze acest lucru se poate datora unei combinații a prezenței grupării funcționale carbonilice în aceste țesături, precum și a absorbției lor ridicate a sebumului. Vârful carbonil a furnizat caracteristica spectroscopică optimă pentru a cartografia și a imagina o urmă papilară. Comparațiile dintre cartografierea în infraroșu, la o anumită gamă de frecvențe și analiza componentelor principale, au arătat că imagistica a fost obținută prin analiza principală a componentelor.
4.1.3 Depunere metalică unică
Depunerea metalică unică (single metal deposition II – SMD II), o metodă recent dezvoltată pentru dezvoltarea de amprente latente, a fost investigată prin modificarea sistematică a aspectelor procedurii pentru a evalua efectul acestora asupra nivelului de dezvoltare și a contrastului obținut. Dimensiunile nanoparticulelor de aur, temperatura băii soluției de depunere și tremuratul orbital în timpul detectării au arătat că afectează nivelurile de dezvoltare și contrastul obținut. Au fost găsite nanoparticule de aur cu diametrul de 15-21 nm, care s-au dovedit a fi cele mai eficace pentru o vizualizare satisfăcătoare a amprentelor latente, în timp ce soluțiile care au fost aplicate la temperatura camerei au găsit un echilibru adecvat între raportul contrastului dintre detaliile crestei și nivelul de colorare de fundal realizat. În cele din urmă, nivelele optime de dezvoltare și contrast au fost obținute prin agitarea constantă a ambelor băi de soluție la aproximativ 50-70 de rotații pe minut în timpul perioadei de submersie. De asemenea, SMD II a fost testat pe o mare varietate de tipuri de substrat și s-a dovedit a fi eficient pe o serie de suprafețe poroase, neporoase și semi-poroase. Cu toate acestea, calitatea detecției poate fi influențată în mod semnificativ de natura substratului. Acest lucru a dus la producerea de degete de culoarea gri închis, alb sau auriu pe diferite suprafețe, precum și detectarea inversată a anumitor tipuri de plastic, văzută în mod similar prin utilizarea depunerii de metal în vid.
Etapele urmate pentru pregătirea soluției de nanoparticule de aur au fost propuse de Schnetz, B. și Margot, P în materialul publicat ca urmare a experimentelor conduse.
Influența rotațiilor pe minut asupra relevării urmelor papilare (pentru fiecare segment este indicat numărul de rotații pe minut).
4.2 Soluții chimice folosite la relevarea urmelor papilare
4.2.1 Un Du”
Produsul este extrem de inflamabil, motiv pentru care va trebui să fie manipulat în departe sau în absența oricărei surse de căldură/aprindere. Iritații pot fi create ca urmare a inhalării vaporilor, de aceea în momentul aplicării este neceasră o ventilație corespunzătoare, hote de evacuare sau să fie efectuată în spatii bine aerate, și utilizând echipamente de protecție (mănuși, halate, ochelari de protecție, măști respiratorii).
Soluție prefabricată este destinată desprinderii benzilor/foliilor adezive care au fost aplicate pe o suprafață poroasă. Uzual, adezivul foliilor/benzilor autocolante se impregnează în suporturile poroase (de exemplu un șervețel de hârtie), situție care face aproape imposibilă desprinderea acestora fără a fi deteriorate eventualele urme papilare latente, care pot fi relevate de pe partea adezivă. Soluția “Un Du” permite realizarea procesului de desprindere fără a provoca deteriorări părții adezive, respectiv urmelor papilare latente prezente.
Dacă suportul este impermeabil (folie din material plastic), se picură soluție “Un Du” pe o spatulă, se atinge de marginea foliei/benzii adezive și se lasă să intre soluția sub aceasta. Adezivul este „neutralizat” temporar, folosindu-se spatula pentru îndepărtarea foliei/benzii adezive. După desprinderea de pe suport, soluția “Un Du” se evaporă destul de rapid. Ulterior se pot folosi tehnicile și substanțele, care pot fi utilizate pentru relevarea urmelor papilare.
În cazul în care suportul este permeabil (benzi adezive din hârtie sau materiale textile) este recomandat să fie impregnată cu soluție reversul benzii, respectiv a părții care nu conține adeziv, și desprinderea de pe suprafața pe care a fost lipită, fără utilizarea spatulei, prin această metodă putând fi redusă intervenția asupra părții adezive. Ulterior pot fi folosite tehnicile și substanțele utilizate pentru relevarea urmelor papilare latente.
4.2.2 Soluție S.P.R.
Soluția de S.P.R. (Small Particle Reagent) poate fi de culoare neagră sau albă, fiind destinată relevării urmelor papilare latente de pe obiecte cu suprafețe neporoase, lucioase sau rugoase, ude/umede (hârtie/carton cerat, metal polizat/ruginit, cărămizi, pietre, beton, material plastic, lemn, metal galvanizat/vopsit, sticlă, ceramice etc.). Poate fi folosită și pentru relevarea urmelor papilare de pe suprafețe aflate sub peliculă de apă, cu condiția ca jetul de soluție să ajungă la suprafața care interesează. Poate fi folosită pentru relevarea urmelor papilare de pe suprafețe care conțin reziduuri, spre exemplu de pe o cutie de suc pe suprafața căreia a curs lichid.
S.P.R. se aplică fie cu spray, fie cu un recipient cu pompă manuală. De asemenea, obiectele/suprafețele de mici dimensiuni pot fi imersate în soluție.
Recipientul se agită energic pentru omogenizarea soluției (particulele se decantează) înainte de fiecare aplicare. Se pulverizează soluția de la o distanta de 20-30 centimetri până când întreaga suprafață de interes este acoperită, apoi se spală suprafața tratată, procedeu pentru care se utilizează un recipient, de preferat cu pompă, cu apă curată. Spălarea poate fi efectuată și direct cu jet de apă. În momentul spălării zonei tratate cu soluție S.P.R., apa nu se depune pe zona unde se relevă urme papilare, aceasta comportându-se ca în cazul prezenței unei pete de ulei.
În cazul în care obiectul sau zona de interes se imersează în soluție S.P.R., soluția se agită energic și se toarnă într-un recipient, în care se introduce imediat obiectul, lăsând să se depună pe suprafața acestuia particulele prezente. Multe obiecte sau suprafețe trebuie să fie introduse de mai multe ori pentru a se releva urme papilare, iar uscarea urmelor se face în mod natural. Nu se recomandă utilizarea unui uscător de păr pentru accelerarea procesului de uscare.
Ridicarea urmelor papilare se face prin fotografiere cu unitate metrică și/sau prin transfer pe folie adezivă de culoare albă, transparentă sau neagră. Uneori, detaliile urmelor relevate vor fi vizibile abia după ridicarea urmei pe folie.
4.2.3 DFO (1,8-DIAZAFLUOREN-9-ONE)
DFO este o substanță chimică, motiv pentru care întotdeauna se va manipula într-un spațiu bine aerisit, cu mănuși chirurgicale și cu mască respiratorie de protecție. Este potențial inflamabilă și toxică dacă este ingerată.
DFO este un analog al Ninhidrinei și reacționează cu aminoacizii prezenți în secrețiile papilare, fiind capabil să releveze de 2-3 ori mai multe urme latente decât atunci când este utilizată doar ninhidrina;
Substanța se utilizează sub formă de soluție, fie preparată în laborator, fie achiziționată
ca atare. Este utilizată pentru relevarea urmelor papilare latente de pe suporturi din hârtie, carton.
Pentru prepararea soluției sunt avute în vedere următoarele etape: se dizolvă 2,5 g DFO în 40 ml etanol; se adaugă 20 ml acid acetic; se amestecă până când se dizolvă pulberea DFO; se adaugă 940 ml Novec Engineered Fluid HFE-7100; se acoperă soluția timp de 30 min. La suprafața soluției se poate forma o peliculă uleioasă, care trebuie să fie îndepărtată înainte de utilizarea soluției; se păstrează la întuneric.
Obiectul se imersează în soluție timp de aproximativ 10 sec. Nu se recomandă pulverizarea soluției pentru că nu se îmbibă corespunzător pe suportul purtător de urme. Se usucă prin expunerea la o temperatură de 100° C timp de 10 minute. Cea mai eficientă sursă de căldură este fierul de călcat. Se plasează obiectul sau suprafața purtătoare de urme între 2-3 straturi de șervețele din hârtie și se aplică căldură timp de câteva minute. Procesul se poate opri pentru verificarea relevării eventualelor urme papilare, ocazie cu care se utilizează surse de lumină cu lungime de undă variabilă – Polilight, iar în cazul în care urmele relevate nu sunt foarte bine conturate, se poate continua aplicarea căldurii. Procesul poate fi repetat în totalitate pentru obținerea unor rezultate mai bune. Urmele relevate au culoare de la roșu clar la roșu închis, similară culorii obținute în momentul reacției la ninhidrină și sunt fluorescente. Urmele relevate pot fi vizibile cu ochiul liber sau nu, însă întotdeauna trebuie să fie utilizate surse de lumină cu lungime de undă variabilă; se utilizează ochelari de culoare portocalie sau roșie și lungimile de undă 450 nm, 485 nm, 525 nm și 530 nm. Fluorescența este mai puternică imediat după încălzire și se diminuează cu timpul din cauza umidității ambiante.
Urmele relevate se vor fixa prin fotografiere metrică.
Este foarte important de știut faptul că tratarea cu DFO poate fi însoțită de tratarea cu ninhidrină. În acest caz, se utilizează întâi DFO și apoi ninhidrină. Dacă se tratează obiectul sau suprafața de interes întâi cu ninhidrină, urmele relevate cu DFO nu vor avea fluorescență. Dacă au fost relevate cu ninhidrină urme latente dar contrastul nu este satisfăcător, se pot trata ulterior cu DFO pentru întărirea contrastului.
4.2.4 “Wet Wop”
“Wet Wop” este o substanță chimică, motiv pentru care întotdeauna se va manipula într-un spațiul bine aerisit, cu mănuși chirurgicale, cu ochelari și mască respiratorie de protecție.
Este un pigment lichid utilizat pentru relevarea urmelor papilare de pe suprafețe adezive. Poate fi utilizat pentru suprafețe cum ar fi: scotch, etichete din hârtie/plastic, leucoplast, benzi adezive izolatoare (electrice), benzi adezive din hârtie/plastic, autocolante etc. Substanța este pusă la dispoziție în două culori: alb și negru.
Înainte de aplicarea soluției trebuie să fie efectuată o examinare vizuală a suportului adeziv. Trebuie să fie relevate urmele papilare de pe partea neadezivă a suportului, cu cianoacrilat sau cu pulberi de relevare; pentru procesul de relevare, suprafața adezivă se lipește pe o coală de hârtie cerată.
Dacă suprafața adezivă este prinsă de alte suprafețe, aceasta trebuie să fie desprinsă cu atenție (dacă este necesar, se folosește soluția “Un Du”). După desprindere se examinează vizual și se fotografiază metric orice urme observabile. Banda adezivă se introduce într-un vas și se acoperă cu soluție “Wet Wop” timp de 15-30 secunde, după care se spală în apă. Soluția poate fi aplicată pe suprafața adezivă și cu o pensulă. După uscare, urmele papilare se fotografiază metric.
Capitolul V
EXPERTIZA DACTILOSCOPICĂ – PROCESUL DE TRANSFORMARE A URMEI PAPILARE ÎN MIJLOC MATERIAL DE PROBĂ
5.1. Posibilitățile de lu cru ale structurilor criminalistice
5.1.1. Natura, modul de recoltare și cantitatea minimă de probă
Urmele papilare care pot fi supuse unei expertize dactiloscopice pot fi digitale, palmare sau plantare. Acestea pot fi evidențiate prin utilizarea unor metode mecanice (pudrare), chimice (substanțe), optice (surse de lumină) și pot fi ridicate prin fotografiere directă cu etalon metric, folii adezive, prin ridicarea obiectului în sine pentru tratare în laborator (dacă obiectele sunt umede se vor usca la temperatura obișnuită a camerei), prin mulaj.
Pentru stabilirea unei identificări (sursă comună de origine) sunt necesare cel puțin 12 detalii dactiloscopice macroscopice, care să provină din cel puțin 4 categorii diferite. În cazul stabilirii unei excluderi urmele papilare pot conține mai puțin de 12 detalii dactiloscopice, dacă este strict respectată prezența centrului sau a unei delte dactiloscopice. Atunci când urmele papilare au fost create în secvență anatomică (urme grup) pot fi identificate dacă acestea conțin, fiecare în parte, cel puțin 6 detalii dactiloscopice, iar în etapa analizei s-a putut determina secvența anatomică a acestora.
5.1.2. Posibilitățile de lucru în legătură cu urmele papilare
În cuprinsul expertizelor dactiloscopice vor fi ilustrate aspectele rezultate ca urmare a parcurgerii următoarelor activități esențiale pentru obținerea unui mijloc de probă sustenabil în cadrul procesului penal:
determinarea sustenabilității examinării urmelor papilare;
stabilirea naturii urmei papilare;
stabilirea tipului și subtipului urmei digitale;
stabilirea mâinii și degetului de proveniență a urmei digitale;
stabilirea regiunii de proveniență a urmei palmare;
stabilirea plantei de proveniență a urmei plantare;
stabilirea identității de origine atribuită;
stabilirea identității de origine neatribuită.
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate formula una, două sau toate dintre următoarele întrebări, care vor conduce la lămurirea tuturor aspectelor importante:
dacă urma prezintă suficiente detalii dactiloscopice macroscopice calitative și cantitative necesare efectuării comparațiilor dactiloscopice;
dacă urma papilară poate fi determinată ca fiind digitală, palmară sau plantară;
care este tipul și subtipul urmei digitale;
care este mâna și degetul de proveniență a urmei digitale;
care este mâna și regiunea de proveniență a urmei palmare;
care este planta de proveniență a urmei plantare;
dacă urma papilară evidențiată, pusă la dispoziție sau existentă în baza de date AFIS și impresiunea papilară pusă la dispoziție sau existentă în baza de date AFIS sunt create de aceeași persoană (identitate de origine atribuită);
dacă două sau mai multe urme papilare evidențiate, puse la dispoziție sau existente în baza de date AFIS conțin detalii dactiloscopice macroscopice similare din punct de vedere al formei, dimensiunii și plasamentului acestora (comunitate de origine neatribuită).
5.2. Părțile componente ale raportului de expertiză dactiloscopică
5.2.1. Pagina de prezentare
Prima pagină a raportului de expertiză criminalistică dactiloscopică va respecta întru totul modelul pus la dispoziție de Institutul Național de Criminalistică. Aceasta va conține antetul unității de poliție din care face parte expertul care urmează să întocmească raportul. Sub atent se va completa cu sintagma ”RAPORT DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ DACTILOSCOPICĂ”, urmat de numărul și data în care este finalizat raportul de expertiză. Pe următorul rând va fi completat numărul dosarului penal în care a fost dispusă expertiza. În josul paginii va fi completat gradul profesional al expertului care urmează să întocmească raportul, numele și prenumele acestuia, numărul brevetului deținut în domeniul expertizei dactiloscopice, iar sub urmează să fie completată sintagma ”Expert criminalist”, unde se va regăsi semnătura expertului, precum și sintagma ”Multiplicarea Raportului Criminalistic nr. xxx/xxxx este permisă numai în întregul său, în scopul în care a fost elaborat”.
Pe următoarea pagină va fi redactată sintagma ”În baza art. 172, 178 din C. Proc. Pen. și a art. 26, alineat 1, punctul 15 din Legea 218/2002, am procedat la efectuarea prezentei expertize criminalistice în laboratoarele Serviciului Criminalistic, cu respectarea normelor de management al calității și a Codului de Conduită nr. 210/11.04.2006”. Dacă expertul criminalist se va afla în ipostaza de a redacta o lucrare, alta decât o expertiză, va trebui să adauge una dintre următoarele sintagme:
”În baza art. 172, 1811 din C. Proc. Pen. și a art. 26, alineat 1, punctul 15 din Legea 218/2002, am procedat la efectuarea prezentei constatări criminalistice în laboratoarele Serviciului Criminalistic, cu respectarea normelor de management al calității și a Codului de Conduită nr. 210/11.04.2006”;
”În baza art. 172, 178 și 191 din C. Proc. Pen. și a art. 26, alineat 1, punctul 15 din Legea 218/2002, am procedat la efectuarea prezentei expertize genetică judiciară în laboratoarele Serviciului Criminalistic, cu respectarea normelor de management al calității și a Codului de Conduită nr. 210/11.04.2006”;
”În baza art. 172, 178 și 180 din C. Proc. Pen. și a art. 26, alineat 1, punctul 15 din Legea 218/2002, am procedat la efectuarea prezentului supliment de expertiză criminalistică în laboratoarele Serviciului Criminalistic, cu respectarea normelor de management al calității și a Codului de Conduită nr. 210/11.04.2006”;
”În baza art. 172, 178 și 181 din C. Proc. Pen. și a art. 26, alineat 1, punctul 15 din Legea 218/2002, am procedat la efectuarea unei noi expertize criminalistice în laboratoarele Serviciului Criminalistic, cu respectarea normelor de management al calității și a Codului de Conduită nr. 210/11.04.2006.
Acolo unde sunt îndeplinite diverse proceduri penale, după caz, pot fi înscrise următoarele:
”părțile au fost încunoștințate de către organul judiciar prin proces-verbal nr…sau cum rezultă din conținutul ordonanței/încheierii;
la efectuarea expertizei/constatării criminalistice a/au participat x (expert/experți parte) și/sau x (părți și subiecți procesuali principali) care au dat explicații în cursul expertizei (dacă este cazul).
5.2.2. Obiectul expertizei criminalistice
În cadrul acestei secțiuni vor fi menționate date ale cazului în care au fost ridicate urmele papilare, care, prin ordonanța sau încheierea motivată, organul de urmărire penală sau instanța de judecată, sunt supuse unei expertize criminalistice. Tot aici vor fi menționate întrebările adresate, care urmează să fie lămurite după procesarea urmelor papilare. Aceste întrebări, în cazul în care sunt insuficient de clare sau în cazul în care obiectul este exprimat în cuprinsul mai multora, pot fi reformulate de către expert, cumulate sau disociate, astfel încât obiectivele lucrării să nu fie modificate.
În situația mai puțin probabilă, în care unul sau mai multe obiectivele lucrării nu pot fi soluționate din varii motive, se va explica în cuprinsul raportului, iar în final va fi formulată concluzia de imposibilitate a soluționării.
5.2.3. Materiale puse la dispoziție
Această secțiune, în cadrul unei expertize dactiloscopice, va fi compusă din două părți. În cadrul primei părți vor fi enumerate materialele aflate în litigiu (planșa fotografică întocmită cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei și urmele papilare ridicate), care sunt puse la dispoziția expertului pentru efectuarea lucrării. Cu această ocazie sunt specificate toate amănuntele importante care pot oferi o descriere scurtă și concisă. În cadrul celei de-a doua părți vor fi specificate materialele care vor fi utilizate drept model de comparație. În această situație pot fi întâlnite două ipoteze, una în care există fișa decadactilară în cartoteca locala a Serviciului Criminalistic unde este realizată expertiza și o alta în care nu se dispune de aceasta, situație în care vor fi utilizate imagini ale fișei și a impresiunilor papilare extrase din sistemul informatizat AFIS MORPHOTRACK.
Materialele recepționate este obligatoriu să fi fost ambalate în colet sau plic sigilat cu sigiliul tip M.I./ M.A.I., prin ștampilare, caz în care se va menționa că îndeplinesc cerințele prevăzute în procedura generală de lucru 5.8 – privind ambalarea, sigilarea și transportul. În cazul în care materialele puse la dispoziție nu sunt ambalate și sigilate corespunzător, acestea vor fi restituite organului de cercetare urmărire penală sau instanței de judecată printr-o adresă notă de constatare ce va conține și motivul restituirii.
Atunci când situația o impune pot fi solicitate probe suplimentare sau lămuriri referitoare la efectuarea expertizei criminalistice.
5.2.4. Descrierea materialelor supuse examinării
După studierea planșei fotografice întocmite cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei și a fiecărei urme papilare supuse examinării, acestea din urmă vor fi scanate sau fotografiate cu etalon metric, atât folia purtătoare, cât și fiecare urmă ilustrată individual. Vor fi prezentate respectând aceeași structură logică avută în vedere și la întocmirea planșei fotografice. După ce vor fi ilustrate toate urmele papilare individual, vor fi indicate tipurile, subtipurile și varietățile acestora, cu specificația referitoare la suficiența caracteristicilor dactiloscopice necesare identificării.
În cadrul acestei secțiuni, după finalizarea obiectivelor expuse mai înainte, vor fi descrise modelele de comparație, menționându-se toate datele de identificare ale persoanelor și se va descrie modul de dispunere a elementelor componente ale fișei decadactilare.
5.2.5. Examinări – Constatări
Dacă în urma examinărilor separate a materialelor care au fost supuse expertizării se constată existența unor situații în care cantitatea și/sau calitatea acestora nu este corespunzătoare atingerii obiectivelor lucrării, va fi făcută motivarea acestui aspect și se va trece direct la capitolul „Concluzii”.
În cazul raportul este unul complex, care poate conține domenii diferite, se va proceda la divizarea acestui capitol în subcapitole distincte pentru fiecare domeniu.
În această etapă a raportului se vor descrie toate etapele examinărilor separate și comparative prin intermediul cărora se va răspunde la obiectivele stabilite în lucrare prin actul de dispunere, astfel:
vor fi descrise în amănunt materialele supuse examinării/probelor, individualizarea acestora prin marcare cu litere sau cifre, dacă beneficiarul nu le-a marcat sau au fost marcate neconform, și evaluarea caracteristicilor de individualizare care să permită examinări comparative concludente, utile identificării criminalistice;
vor fi descrise detaliat materialele de comparație și a modalităților de realizare a modelelor de comparație, precum și evaluarea caracteristicilor de individualizare care să permită examinări comparative concludente, utile identificării criminalistice;
se va descrie etapa comparativă sau a examinărilor/determinărilor propriu-zise, a indicatorilor calitativi și cantitativi, fundamentul științific al metodei, explicațiile expertului/ specialistului la examinările/determinările efectuate și, dacă este cazul, estimarea incertitudinii;
vor fi indicate operațiile executate cu ocazia efectuării expertizei criminalistice, metodele, programele și echipamentele utilizate;
vor fi menționate Procedurile Specifice de Lucru utilizate pentru efectuarea determinărilor sau examinărilor de laborator;
vor fi prezentate determinările sau demonstrațiile efectuate prin fotografii, diagrame, grafice, tabele etc.
La finalul acestei etape va fi folosită sintagma: ”În baza celor constatate, descrise și demonstrate, formulez următoarea/următoarele concluzii:”
5.2.6. Concluzie / Concluzii
Concluziile expertizei criminalistice vor cuprinde răspunsurile la obiectivele stabilite de organele judiciare prin actul de dispunere, precum și orice alte precizări și constatări rezultate ca urmare a efectuării expertizei, în legătură cu obiectivele expertizei.
Concluziile sunt formulate scurt, clar, neambiguu și la obiect. Nu se vor repeta numărul dosarului, cauza, întrucât aceste referiri se regăsesc în prima parte a raportului.
Concluziile formulate pot fi certe (pozitive sau negative), de probabilitate (numai în sens pozitiv) și de imposibilitate și se va avea în vedere ca în situațiile în care este posibil, concluziile să aibă corespondență cu obiectivele raportului.
La finalul raportului vor fi specificate numărul de file și cel al anexelor, unde este cazul, precum și alte informații cu privire la formatul electronic al lucrării. Totodată sunt menționate starea și modalitățile alese pentru restituirea tuturor materialelor în litigiu, iar în cazul în care acestea au fost distruse, degradate sau consumate parțial sau total se va face mențiune expresă.
La finalul lucrării va fi specificat din nou gradul profesional, numele și prenumele expertului care va semna raportul întocmit.
5.3. Raport de expertiză dactiloscopică
În cadrul acestei secțiuni voi prezenta un raport de expertiză dactiloscopică pentru o ilustrate empirică a informațiilor prezentate în cadrul acestui capitol.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI X
SERVICIUL CRIMINALISTIC
RAPORT
DE
EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ
Nr. 1 din 20.05.2017
DOSAR nr. 10/P/2017 al SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE, DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI X
În baza art. 172, 178 din C. Proc. Pen. și a art. 26, alineat 1, punctul 15 din Legea 218/2002, am procedat la efectuarea prezentei expertize criminalistice în laboratoarele Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție al Județului X, cu respectarea normelor de management al calității și a Codului de Conduită nr. 210/11.04.2006.
I. OBIECTUL EXPERTIZEI:
Prin ordonanța motivată cu nr. 10/P/2017 din 10.05.2017, organul de cercetare penală a dispus efectuarea unei expertize criminalistice dactiloscopice, în cauza privind pe numiții P. V. G. și M. I. G., pentru a se stabili:
dacă urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată la data de 10.03.2017, în cazul furtului comis din locuința numitului B. G., din satul X, comuna Y, județul Z, au fost create de numiții P. V. G. și M. I. G.?
II. MATERIALELE PUSE LA DISPOZIȚIE:
Pentru efectuarea lucrării au fost puse la dispoziție următoarele:
În litigiu:
fotogramele urmelor papilare, prezentate în planșa fotografică privind aspectele fixate cu ocazia cercetării la fața locului;
peliculele folio cu ajutorul cărora s-au ridicat urmele papilare, cu ocazia cercetării la fața locului, ambalate într-un plic din hârtie sigilat prin ștampilare.
Imag. 1, 2 Aversul și reversul plicului în care au fost ambalate
foliile purtătoare ale urmelor papilare.
Materialele în litigiu au fost ambalate într-un plic lipit, etichetat și ștampilat cu ștampila Serviciului Criminalistic, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, care îndeplinesc cerințele prevăzute în PL 5.8 – privind ambalarea, sigilarea și transportul.
Model de comparație:
fișele A.F.I.S. cu impresiunile papilare ale numiților P. V. G. și M. I. G..
III. DESCRIEREA MATERIALELOR SUPUSE EXAMINĂRII:
A/LITIGIU:
Cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la data de 10.05.2017, în cazul furtului comis din locuința numitului B. G., din satul X, comuna Y, județul Z, au fost relevate cu pulbere magnetică de culoare neagră, ridicate cu folie adezivă transparentă și aplicate pe suport alb un număr de 20 urme de papilare, notate în continuare cu cifre de la 1 la 20, după cum urmează:
nr. 1 – o urmă papilară ridicată de pe tocul ferestrei găsită forțată, de la partea superioară, ilustrată în foto. nr. 14 în planșa fotografică;
nr. 2 și 3 – două urme papilare de pe tocul ferestrei găsită forțată, din partea dreaptă, ilustrate în foto. nr. 15 și 16 în planșa fotografică;
nr. 4, 5 și 13 – trei urme papilare de pe ușa din partea dreaptă, zona inferioară a dulapului din holul locuinței, ilustrate în foto. nr. 17, 18 și 25 în planșa fotografică;
nr. 6, 16, 17 și 18 – patru urme papilare de pe ușa de acces în camera nordică, de pe interior, de deasupra mânerului, ilustrate în foto. nr. 19, 28 și 29 în planșa fotografică;
nr. 7, 8, 9, 10, 11, 19 și 20 – șapte urme papilare ridicate de pe ușa de acces în podul locuinței, ilustrate în foto. nr. 20, 21,22, 23, 30 și 31 în planșa fotografică;
nr. 12 – o urmă papilară ridicată de pe tocul ferestrei găsită forțată, din partea stângă, ilustrată în foto. nr. 24 în planșa fotografică;
nr. 14 și 15 – două urme papilare de pe sertarul din mijloc, partea dreaptă, a dulapului din holul locuinței, ilustrate în foto nr. 26 și 27 în planșa fotografică.
Imag. 3-9 Foliile cu care au fost ridicate urmele papilare în litigiu.
Foliile purtătoare de urme papilare conțin mențiuni cu privire la locurile de unde au fost ridicate.
B/ MODEL DE COMPARAȚIE:
1. Fișa dactiloscopică decadactilară, pe numele P. V. G., fiul lui D. și I., născut la data de xx.xx.xxxx, în orașul M., județul X, cu domiciliul în sat X, comuna Y, județul, C.N.P. 1xxxxxxxxxxxx, ID AFIS xxxx, este un imprimat tipizat, format A4, care conține pe avers datele de stare civilă și impresiunile papilare digitale, iar pe revers impresiunile palmare și muchiile de la ambele mâini.
Imag. 10, 11 Aversul și reversul fișei decadactilară cu impresiunile papilare ale numitului P. V. G..
2. Fișa dactiloscopică decadactilară, pe numele M. I. G., fiul lui H. și O., născut la data de xx.xx.xxxx, în orașul M., județul X, cu domiciliul în sat X, comuna Y, județul, C.N.P. 1xxxxxxxxxxxx, ID AFIS xxxx, este un imprimat tipizat, format A4, care conține pe avers datele de stare civilă și impresiunile papilare digitale, iar pe revers impresiunile palmare și muchiile de la ambele mâini.
Imag.12,13 Aversul și reversul fișei decadactilare cu impresiunile papilare ale numitului M. I. G..
IV. EXAMINĂRI – CONSTATĂRI :
1. Procedând la examinarea separată a urmelor papilare în litigiu și a impresiunilor model de comparație constatăm următoarele:
a) în cazul urmelor papilare în litigiu:
cele notate cu nr. 1, 4, 5, 7 și 8 redau fragmente de urme papilare, fără a se putea stabili zonele din care provin;
cea notată cu nr. 2 redă regiunea hipotenară de la mâna stângă;
cea notată cu nr. 3 reprezintă un fragment de urmă papilară care redă zona marginală a unei falangete;
cea notată cu nr. 6 – redă probabil o parte din regiunea digito-palmară;
cea notată cu nr. 9 – este tipul dextrodeltic, subtipul laț;
cea notată cu nr. 10 – redă regiunea bazală a unei falangete, respectiv limitanta inferioară;
cea notată cu nr. 11 redă probabil o partea din regiunea hipotenară de la mâna dreaptă;
cea notată cu nr. 12 redă regiunea tenară de la mâna stângă;
cea notată cu nr. 13 redă regiunea hipotenară de la mâna stângă;
cea notată cu nr. 14 redă regiunea centrală a unei falangete, tipul bideltic, subtipul cerc;
cea notată cu nr. 15 redă regiunea centrală a unei falangete, tipul bideltic, subtipul lațuri gemene;
cele notate cu nr. 16 și 17 – constituie grup de urme papilare care redau regiunile centrale a două falangete, de tipul bideltic, subtipul ovoidal;
cea notată cu nr. 18 redă regiunea tenară de la mâna dreaptă;
cea notată cu nr. 19 redă regiunea digito-palmară de la mâna stângă;
cea notată cu nr. 20 redă două fragmente de urme papilare, respectiv regiunea tenară și cea hipotenară de la mâna stângă.
Urmele papilare notate cu nr. 6, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19 și 20 conțin suficiente caracteristici dactiloscopice necesare identificării criminalistice, iar cele notate cu nr. 1,2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10 și 11 nu conțin suficiente caracteristici dactiloscopice necesare identificării criminalistice.
Imag.14-32 Fotogramele urmelor papilare notate de la 1 la 20.
impresiunile model de comparație ale numiților P. V. G. și M. I. G. sunt apte pentru comparații dactiloscopice ulterioare.
2. a) Efectuând comparații dactiloscopice între urmele papilare în litigiu, ridicate de la fața locului și impresiunile papilare – model de comparație ale numitului P. V. G., constatăm asemănări ale caracteristicilor dactiloscopice, între:
urma papilară notată cu nr. 12 cu impresiunea papilară a regiunii tenare de la mâna stângă;
urma papilară notată cu nr. 15 cu impresiunea papilară a degetului mare de la mâna stângă;
urma papilară notată cu nr. 19 cu impresiunea papilară a regiunii digito-palmare de la mâna stângă;
urma papilară notată cu nr. 20 cu impresiunea papilară a regiunilor tenară și hipotenară de la mâna stângă;
Pentru exemplificare vizuală vom descrie mai jos urma papilară notată cu nr. 15 comparativ cu impresiunea papilară a degetului mare, de la mâna stângă, a numitului P. V. G., după cum urmează:
Caracteristici generale de asemănare:
Caracteristici individuale de asemănare:
Imag.33 Urma papilară notată Imag.34 Impresiunea papilară a degetului cu nr. 15. mare, de la mâna stângă, a lui P. V. G.
Cu ajutorul programului LUCIA FORENSIC, după ce fotograma urmei papilare notată cu nr. 15 și cea a impresiunii papilare a degetului mare, de la mâna stângă, a numitului P. V. G., au fost aduse la aceeași scară de mărire și poziționare, am procedat la secționarea acestora pe direcția acelorași caracteristici individuale, iar după inversarea și alăturarea secțiunilor, am constatat continuitatea liniară a traseelor crestelor papilare.
Imag. 35, 36 Continuitatea liniară rezultată pe traseul crestelor papilare.
b) Efectuând comparații dactiloscopice între urmele papilare în litigiu, ridicate de la fața locului și impresiunile papilare – model de comparație ale numitului M. I. G., constatăm asemănări ale caracteristicilor dactiloscopice între grupul de urme papilare notat cu nr. 16 și 17 și impresiunile papilare ale degetelor mijlociu și arătător de la mâna stângă.
Pentru exemplificare vizuală vom descrie mai jos urma papilară notată cu nr. 17 comparativ cu impresiunea papilară a degetului arătător, de la mâna stângă, a numitului M. I. G., după cum urmează:
Caracteristici generale de asemănare:
Caracteristici individuale de asemănare:
Imag.37 Urma papilară notată cu nr. 17.
Imag.38 Impresiunea papilară a degetului arătător, de la mâna stângă, a numitului M. I. G.
Cu ajutorul programului LUCIA FORENSIC, după ce fotograma urmei papilare notată cu nr. 17 și cea a impresiunii papilare a degetului arătător, de la mâna stângă, a numitului M. I. G., au fost aduse la aceeași scară de mărire și poziționare, am procedat la secționarea acestora pe direcția acelorași caracteristici individuale, iar după inversarea și alăturarea secțiunilor, am constatat continuitatea liniară a traseelor crestelor papilare.
Imag. 39, 40 Continuitatea liniară rezultată pe traseul crestelor papilare.
c) Urmele papilare notate cu nr. 6, 13, 14 și 18 prezintă deosebiri față de impresiunile numiților P. V. G. și M. I. G.
Examinările au fost efectuate în cadrul laboratorului Serviciului Criminalistic, al Inspectoratului de Poliție al Județului X, folosind lupa dactiloscopică, tehnica de calcul și programul LUCIA FORENSIC.
În baza celor constatate, descrise și demonstrate, formulăm următoarele
C O N C L U Z I I:
Patru dintre urmele papilare au fost create de numitul PRODEA VALENTIN GEORGE, după cum urmează:
urma papilară notată cu nr. 12 a fost creată de impresiunea papilară a regiunii tenare de la mâna stângă;
urma papilară notată cu nr. 15 a fost creată de impresiunea papilară a degetului mare de la mâna stângă;
urma papilară notată cu nr. 19 a fost creată de impresiunea papilară a regiunii digito-palmare de la mâna stângă;
urma papilară notată cu nr. 20 – respectiv cele două fragmente au fost create de impresiunile papilare ale regiunilor tenare și hipotenare de la mâna stângă;
Grupul de două urme papilare, notat cu nr. 16 și 17, a fost creat de impresiunile papilare de la degetele arătător și mijlociu de la mâna stângă a numitului MARCU IONEL GHEORGHE.
Urmele papilare notate cu 6, 13, 14 și 18 nu au fost create de numiții PRODEA VALENTIN GEORGE și MARCU IONEL GHEORGHE.
Urmele papilare notate cu nr. 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10 și 11 nu conțin suficiente caracteristici dactiloscopice necesare identificării criminalistice.
* * *
Prezentul raport conține 21 de file.
Notă:
Vă informăm că prezentul document reprezintă originalul raportului criminalistic, iar în arhivă se păstrează doar formatul electronic al lucrării.
Odată cu raportul se restituie materialele puse la dispoziție, sigilate prin ștampilare cu ștampila Serviciului Criminalistic, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului X.
EXPERT CRIMINALIST
Subinspector de poliție
VIERU MĂDĂLINA-ELENA
C O N C L U Z I I
BIBLIOGRAFIE
Cărți :
Ana Bogdan- Tucicova, O mărturi: Nașterea psihologiei judiciare ca știință în România
André Lalande, Vocabulaire technique et critique de Philosophie, Presses Universitaires de France, Paris, 1975
Alain Buquet, Manuel de criminalistique moderne¸Ediția a doua revizuită și completată, Presses Universitaires de France, 2003, Paris
Aurel Ciopraga, Criminalistică. Tratat de tactică, Editura Gama, 1996
Berchesan V. Ruiu Valorificarea științifică a urmelor infractiunii, Editura Little Star, Bucuresti, 2002
Berchesan V. Ruiu, Tratat de Tehnica criminalistica, Editura Little Star, Bucuresti, 2004;
Brian Innes, Bodies of evidence. The fascinating world of forensic science and how it helped solve more tthan 100 true crimes, The Reader`s Digest Association, New York, 2000
Brian Innes și Allison Jones The science of.. Forensic investigation, Ed. Ticktock Entertainment Ltd, 2006
Constantin Aionitoaie , Tratat practic de criminalistica, ed a-II-a, Editura Carpati, Craiova, 1992
Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică și pedagogică, București, 1972
Camil Suciu, Tratat de criminalistică, vol. I, Ed. Ministerul de Interne, București. 1976
Constantin Gheorghe, O istorie a internelor în date, Ed. Ministerului de Interne, București, 2001
Constantin Țurai, Enigmele unor amprente, Ed. Albatros, București, 1984
Constantin Țurai, Enigmele unor amprente, Ed. Știinșifică și Pedagocică, București, 1989
Constantin Țurai, Elementele de criminalistică și tehnică criminală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1987
Daniel Atasiei, Criminalistică. Suport de curs, Iași, 2012
Emilan Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a V-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2010
Emily Sonnex,
1
Ph.D.; Matthew J. Almond,
1
D.Phil.; and John W. Bond,
2
O.B.E., D.Phil.
Emily Sonnex,
1
Ph.D.; Matthew J. Almond,
1
D.Phil.; and John W. Bond,
2
O.B.E., D.Phil.
Emily Sonnex,
1
Ph.D.; Matthew J. Almond,
1
D.Phil.; and John W. Bond,
2
O.B.E., D.Phil.
E. Stelzer, Teoria și metodologia criminalistică generală, Ed. Științifică germană, Berlin, 1977
Grigore Labo, Criminalistică, Note de curs, Cluj-Napoca, 2012
Gheorghe Golubenco, Criminalistică: obiect, sistem, istorie, Ed. Tipografia centrală, Chișinău, 2008
Gheorghe pasescu, Ion R. Constantin, Secretele amprentelor papilare, Editura Național, București, 1996
Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, Tratat de drep procesual civil, Tipografia Universității București, 1973
Ioan Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, București, 1999
Ioan Mircea, Criminalistica, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1978
Ion Angelescu și Colectiv, Dicționar de criminalistică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984
Ion Mircea, Criminalistica, Ediția a II-a , Ed. Lumina Lex, București, 2010
Ion R. Constantin și Marius Rădulescu, Dactiloscopia¸Serviciul Cultural,Presă și Editorial, 1975
I. Demeter, I. Ceterchi, Introducere în studiul dreptului , Ed. Științifică, București, 1962
Jay Siegel, Forensic Science . A beginner`s guide, Ed. OneWorld, London, 2009
Jim Fraser, Forensic science a very short introduction, Oxford Universty Press, 2010
Lazăr Cârjan, Tratat de criminalistică, Ed. Pinguin Book, București, 2005
Lazăr Cârjan, O istorie a criminalisticii din România, Ed. Pro Universitaria, București, 2015,
Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, Criminalistică. Tradiție și Modernism, Ed. Curtea Veche, București, 2009
Lazăr Cârjan, Constantin Duvac, Ionel Necula, Florin Bobin și Constantin Drăghici, Apariția și Evoluția criminalisticii românești, vol. I, Asociația Criminaliștilor din România, București, 2014
Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistică, Editura Științifică, București, 1990,
Lucian Ionescu și Dumitru Sandu, Identificarea criminalistică, Ediția a II-a, Ed. C.H.Beck, București 2000
Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistică, Ediția a II-a, Ed. C.H. Beck, București, 2011
Louis Lambert, Formulaire des officiers de police judiciaire, Formulationstyle-droite, Librairie générale de droit et de jurisprudence, Paris, 1980
N.E. Genge, The forensic casebook. The science of crime scene investigation, Ballantine Book, New York, 2002
Nicolae. Volonciu, Tratat de procedură penală, Ed. Paideia, București, 1996
Paul Leland Kirk, Crime investigation, Physical Evidence and the Police Laboratory, Interscience Publishers, New York, 1966
Popa Gheorghe, Tehnici moderne de identificare criminalistică, Editura AIT Laboratories, București, 2011
Popa Gheorghe, Metode și tehnici de identificare criminalistică, Editura AIT Laboratories 2011
Pierre Fernand Ceccaldi, La criminalistique, Presses Universitaires de France, Paris, 1962
R.S. Belkin, Istoria Criminalisticii, Editura Norma plublicării, 1999
S. Georgescu, L. Tămaș, Criminalistica în R.P.R și sarcinile sale actuale, în ”Probleme de medicină legală și criminalistică”, vol. I, Ed. Medicală, București, 1964
Schnetz, B.; Margot, P. Technical Note: Latent Fingermarks, Colloidal Gold and Multimetal Deposition (MMD). Optimisation of the Method. Editura For. Sci. Int. 2001
Tiberiu Bogdan și Ioan Sântea, Psihologie judiciară, Themis Cart, București, 2010
Reviste:
Jean Nepote, Situation actuelle et tendance d´évolution de la criminalistique, Revue Internationale de Police Criminelle, nr. 384, ianuarie 1983, p. 2
Revista de criminalistică, Volumul VII, nr.1/ianuarie-iunie 2015, Editura Universul juridic
Surse web:
www.police-scientifique.com
www.global.oup.com
www.rasfoiesc.com
www.ncforensics.wordpress.com
www.cj.md
www.criminalistica.uv.ro
www.academia.edu
www.ro.scribd.com
www.mpublic.ro
www.file.ucdc.ro
www.docslide.net
www.jbc.org
www.sigmaaldrich.com
www.chemspider.com
www.cbdiai.org
www.forensicmag.com
www.archives.fbi.gov
www.csiforensic.com
www.forensi-tech.com
www.ncdoj.gov
www.ncids.com
www.makezine.com
www.crime-scene.com
www.ctsforensics.com
www.criminalistic.ro
www.papers.ssrn.com
www.gbr-criminalistique.com
www.ncjrs.gov
www.crime-scene-investigator.net
www.latent-prints.com
www.onlinelibrary.wiley.com
www.goevidence.com
www.newatlas.com
www.linkedin.com
www.sciencedaily.com
www.ncbi.nlm.nih.gov
www.fsijournal.org
www.researchgate.net
www.ar.scribd.com
www.pt.scribd.com
www.csigizmos.com
www.sciencedirect.com
www.sigmaaldrich.com
www.scbt.com
www.bvda.com
www.onin.com
www.creeaza.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Identificarea persoanelor după urmele papilare [302252] (ID: 302252)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.