Titlul Tezei de Doctorat : [302193]

Universitatea București

Facultatea de Teologie Ortodoxă

“Justinian Patriarhul”

Titlul Tezei de Doctorat :

,,[anonimizat]”

Coordonator:

Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu

Doctorand: [anonimizat]. Alexandru-Marius Gheorghiu

C U P R I N S

[anonimizat]-lea …………………………………………….pag. 1

I.1 [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat], social, economic și cultural……………………….pag.1

I.2 [anonimizat], [anonimizat]-lea ([anonimizat]), Reforma muzicii bizantine și

introducerea ei în spațiul românesc…………………………..pag.12

Repere biografice………………………………………………………………..pag.26

II.1 [anonimizat], Familia……………………………pag.26

(Itinerar biografic)

II.2 [anonimizat]

a lui Macarie Ieromonahul……………………………….pag.41

II.3.Protopsalt, Profesor, Inspector (Epistat)……………………………. pag.47

II.4.Activitatea creatoare și tipografică……………………………pag.57

II.5. Obștescul sfârșit al lui Macarie Ieromonahul……………………..pag.68

[anonimizat], compozitori, istorici, muzicologi și profesori din România………………….pag.73

[anonimizat] M. Popescu și Titus Moisescu………………………….pag.84

Moștenirea lui Macarie Ieromonahul………………………….pag.103

V.1. [anonimizat]. Retipărirea acestora în diverse centre culturale din țară………………………pag.103

V.2. [anonimizat]……………………………….pag.154

V.2.a. Manuscrise aflate în fondul

Bibliotecii Academiei Române………………………………………pag154

V2.b. Manuscrisele musicale din Biblioteca Sfântului Sinod………pag.197

Concluzii……………………………………………………………………………..pag.231

Bibliografie………………………………………………………………………….pag.235

ANEXE……………………………………………………………………………….pag.249

Capitolul I

[anonimizat]-lea

Pentru a [anonimizat], se cuvine să facem o [anonimizat], [anonimizat]-lea. [anonimizat]-[anonimizat], de o [anonimizat], trecuți prin grele încercări de-a lungul vremurilor.

Trăirile și sentimentele românilor din vremea respectivă sunt autentic detaliate de părintele Macarie Ieromonahul (1770-1836), în corespondența timpului său și în prefețele cărților sale de muzică bisericească. [anonimizat] ,,dragostea de neam, spre păzirea legilor strămoșești și spre râvnă fierbinte pentru sporirea împodobirii neamului” .

Aflați sub regim fanariot și habsburgic, românii din Principatele Române s-au confruntat cu un violent proces de deznaționalizare, mulți dintre semeni căutând să ascundă sentimentul național sau să le fie teamă și rușine a vorbi și a cânta românește. Au existat însă români luminați și înțelepți care au ținut aprinsă candela credinței, a nădejdii și a dragostei pentru neam și Biserică și au apărat identitatea națională, spirituală și culturală a poporului român.

I.1 Situația în Țările Române, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, din punct de vedere politic, bisericesc, social, economic și cultural.

În Țările Române (Moldova și Țara Românească), situația la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea stă sub semnul unor năzuințe ale poporului român pentru emancipare, împlinite odată cu apusul regimului fanariot și începutul descătușării de sub suzeranitate turcească.

Epoca fanariotă, instaurată la începutul secolului al XVIII-lea, mai exact în anul 1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească, deschide o pagină nouă în istoria celor două țări române. După insuccesul încercărilor de emancipare de sub suzeranitatea turcească, promovate în locuri și condiții deosebite de Dimitrie Cantemir (1693-1711) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Înalta Poartă nemaiavând încredere în domnii români, a impus la cârma celor două țări române domnitori străini, de neam grecesc, proveniți din familii înstărite din vechiul cartier constantinopolitan Fanar, al cărui centru îl forma Patriarhia Ecumenică.

Crescuți la Constantinopol și deprinși cu luxul și bogățiile lui, domnii fanarioți vor încerca să imite, pe cheltuiala poporului român, strălucirea vechiului Bizanț la curțile domnești de la Iași și București, aducând cu sine moravurile din Fanar învăluite în apucături turcești.

Pe de o parte, acești domnitori s-au dovedit a fi simpli guvernatori și executanți, în mare măsură, ai poruncilor Înaltei Porți, care își dorea menținerea dominației otomane în Moldova și Țara Românească precum și subjugarea din punct de vedere economic a celor două țări.

,,Sub raport politic, social și economic, regimul fanariot a fost o perioadă de mari oprimări și suferințe pentru poporul nostru. Domnii se schimbau mereu, media unei domnii fiind foarte scurtă astfel că, în Țara Românească au fost 40 de domnii, iar în Moldova 36, la care se adaugă și câteva ocupații rusești și austriece. De fapt, Înalta Poartă stabilise în practică durata unei domnii la trei ani. Odată cu domnii veneau o serie de favoriți, dornici de îmbogățire, care ocupau cele mai de seamă dregătorii în stat. Mulți dintre ei au rămas pe aceste meleaguri”.

Prin domnii străini și prin cei veniți odată cu ei, se făcea tot mai simțită influența grecească în toate sectoarele de activitate (administrație, biserică, școală etc.), limba greacă fiind folosită în biserică, în școală, în înalta societate: ”Domnii fanarioți, deprinși cu cântările bisericei din Constantinopol, când veniau în țările române, aduceau cu ei pe cei mai renumiți cântăreți din Orient și îi așezau pe la bisericile domnești. Mai mult încă, toată intelectualitatea din țările române era în acel timp greacă sau grecizată. Școala era greacă, boierii greci sau grecizați vorbeau grecește, mitropoliții și episcopii greci sau impuși de greci, iar în biserică se citea și se cânta numai grecește” .

,,Sub raport bisericesc, constatăm că în Țara Românească regimul fanariot se instaurase odată cu mazilirea și uciderea mitropolitului Antim Ivireanu (1660-1716), din ordinul lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot. Scaunele vlădicești din Țara Românească au fost ocupate în mai multe rânduri de ierarhi greci, e adevărat, în multe cazuri cu înțelegere față de poporul român. Pe toată perioada fanariotă, scunul mitropolitan al Ungrovlahiei a fost ocupat de 12 vlădici, dintre care 6 greci și 6 români, în Episcopia Râmnicului de 2 greci, iar la Buzău, din 11 episcopi, 5 au fost greci”.

În Moldova situația era cu mult mai bună, neacceptându-se decât doi ierarhi greci, în urma unor presiuni îndelungate. În schimb, se constată un fapt îmbucurător și anume că vlădicii nu mai erau schimbați după bunul plac al domnilor, ca în secolele anterioare, ci rămâneau în scaun până la moarte sau se retrăgeau ei înșiși spre sfârșitul vieții.

Într-un cuvânt, sfârșitul secolului al XVIII-lea găsește Țările Române (Moldova și Țara Românească) într-o situație destul de dificilă atât din cauza regimului fanariot cât și din cauza războaielor izbucnite între puterile vremii, respectiv Rusia și Imperiul Otoman (1769-1774) și mai apoi Rusia, Austria și Imperiul Otoman (1787-1792), care își doreau lărgirea sferelor de influență în zona balcanică și își puneau în aplicare politica de expansiune. Asuprirea nemiloasă și fiscalitatea excesivă a dominației otomane, exercitată prin domnii fanarioți, explică lupta întregului popor român pentru emancipare, lucru ce s-a petrecut la începutul secolului al XIX-lea, și anume în anul 1821, odată cu revoluția cu caracter național și social condusă de Tudor Vladimirescu.

Deși condițiile sociale ale românilor erau destul de grele, nădejdea și credința în ajutorul lui Dumnezeu au făcut ca problemele vieții cotidiene să fie depășite în speranța că pronia dumnezeiască va face ca cele cu lipsă să se împlinească și pentru neamul românesc, atât de încercat de-a lungul istoriei: „în secolul al XIX-lea, răsărind soarele libertății și al luminii pentru români, s-a scuturat jugul fanariot și apoi cel turcesc și s-au îndrumat fii României pe calea înfloririi naționale”.

Privind din punct de vedere cultural, spre perioada de sfârșit a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, trebuie să menționăm faptul că, prin grija unor oameni iubitori de neam, personalități alese de Dumnezeu, cu vocație spirituală și culturală, s-au tipărit numeroase cărți de slujbă traduse din grecește în românește prin strădania episcopilor români dar și greci. Astfel, în Țara Românească, pe timpul arhipăstoririi mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787), s-au tipărit un număr impresionant de cărți de cult și de învățătură: Evanghelia (1760, 1775), Antologhionul ( 1762, 1766, 1777, 1786), Ceaslovul (1767 și alte 5 ediții), Molitvelnicul (1764), Penticostarul (1768, 1782), Triodul (1768), Octoihul (1774), Apostolul (1774, 1794), Psaltirea (1775, 1780), Slujba Cuviosului Dimitrie Basarabov (1779), Liturghierul (1790), Catavasierul (1781) Voroavă de întrebări și răspunsuri a Sf. Simeon al Tesalonicului (1765), Omiliile Sf. Macarie Egipteanul (1775), Cazania (după cea a mitropolitului Varlaam, 1768), Invățătură bisericească (1774) și Capete de poruncă (1775) – ambele după mitropolitul Antim Ivireanul, Prăvălioară cu învățătură bisericească de taina spovedaniei (1781).

În timpul păstoririi lui Cosma Popescu, mai întâi ca episcop la Buzău (1763 -1787), apoi ca mitropolit al Ungrovlahiei (9 oct. 1787- 5 sept. 1792), s-a menținut activitatea tipografică, prin editarea următoarelor cărți: Psaltirea (1767), Liturghierul (1768), Catavasierul (1768) și Octoihul (1792).

O bogată activitate culturală și tipografică s-a desfășurat în timpul păstoririi ierarhilor: Chesarie al Râmnicului (1773-1780) și Filaret al II-lea, episcop al Râmnicului (1780-1792), apoi mitropolit al Țării Românești (1792-1793), pe timpul cărora s-au finalizat de tradus și publicat Mineiele pe tot anul bisericesc și alte cărți de cult și de învățătură.

De asemenea, o contribuție importantă în cultura noastră i se atribuie mitropolitului grec Dositei Filitti (1793-1810), care înțelegând situația grea a poporului și clerului român, se identifică cu el și ia o seamă de măsuri respectiv: reducerea „dării cârjei” la jumătate și protestul susținut la Curtea Imperială din Petersburg și Viena împotriva opresiunilor otomane. Lui i se datorează scoaterea de sub tipar a următoarelor cărți:  Molitfelnicul (1794 și 1808),  Psaltirea (1796 și 1806), Liturghierul (1797), Triodul (1799),  Penticostarul (1800), Slujba Sfântului Dimitrie Basarabov (1801), Ceaslovul (1801 și 1806), Rânduiala sfințirii bisericii (1809), apoi: Pravoslavnica învățătură (1794), Carte folositoare de suflet (1799 și 1800), Chiriacodromionul la Evanghelii a lui Nichifor Theotochis (1801), traduse din grecește.

Aceeași activitate culturală, prin editarea cărților de slujbă, pre limba și graiul românesc, s-a desfășurat și în Moldova, unde la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în timpul arhipăstoririi luminatului mitropolit Gavriil Callimachi (Călmașu) (1760-1786) s-au tipărit următoarele cărți de cult: Evanghelia (1762); Ceaslovul (1763, 1773, 1777), Molitvelnicul sau Evhologhionul (1763, 1774, 1785), Catavasierul (1778), la acestea adăugându-se și cele de învățătură: Îndreptarea păcătoșilor (1768) tradusă din grecește,   Învățătură creștinească pentru cei care voiesc a lua vreun cin din cele sfințite și dumnezeiești slujbe (1770), Catehesis sau în scurt Pravoslavnică Mărturisire (1777), Pravilioara în care să cuprind cele șapte taine biscricești cu care să se deprindă preoții, mai ales duhovnicii… (1784) ș.a..

De asemenea, o preocupare în problemele cărturărești a avut-o și mitropolitul Leon Gheucă (1786-1788), care a încurajat și susținut școlile din Moldova precum și activitatea tipografică a protopopului Mihail Strilbițchi.

Viața culturală în Moldova a cunoscut un progres și în timpul mitropolitului Iacob Stamati (1792-1803), care a fost un sprijinitor al școlilor din Moldova iar în calitatea sa de președinte al Epitropiei școlilor a prezentat un raport domnitorului Constantin Ipsilanti (1799-1801) asupra situației învățământului din Moldova, făcându-se felurite recomandări. În timpul păstoririi sale au apărut: Liturghierul (1794),  Psaltirea (1794), Ceaslovul (1797), Prăvălioară, adică Molitvelnicul în scurt (1802). În anul 1795, cu ajutorul mitropolitului Iacob au fost tipărite trei cărți ale episcopului Amfilohie al Hotinului, și anume: Gramatica theologhicească, De obște geografie și Elemente aritmetice .

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cultura românească a cunoscut un avânt deosebit, datorită strădaniilor mitropoliților români: Dionisie Lupu (1819-1823) și Grigorie al IV-lea Dascălul (1823-1834) ai Țării Românești și Veniamin Costachi (1803-1808 și 1812-1843) al Moldovei.

Întronizarea, în anul 1819, a lui Dionisie Lupu în demnitatea de mitropolit al Ungrovlahiei a fost privită cu mult entuziasm de clerul și credincioșii români, mai ales că survenea după păstorirea mitropoliților greci Ignatie ( 1810-1812) și respectiv Nectarie (1812-1819), care au nemulțumit preoții și credincioșii prin măsurile luate. Cu ocazia întronizării mitropolitului Dionisie Lupu, Macarie Ieromonahul, protopsaltul Țării Românești, a ținut un emoționant discurs în care prezenta situația neamului românesc, lipsurile clerului și așteptările pe care le nădăjduia de la noul mitropolit: ,,O! Dumnezeule, cât am fost noi lepădați departe de adevăr, împilați cu sfiala defăimatei și mârșavei temeri, acoperiți de pâcla nepriceperii și aproape, aproape de prăpăstuire […] Fericită, cu adevărat fericită și de trei ori fericită este țara noastră pentru buna norocire ce a dobândit în ziua de astăzi. Fericiți suntem noi, care sub acest fel de stăpân ne-am învrednicit a fi, pentru că scump stăpânul nostru este cel adevărat și după slege păstor, carele își pune sufletul său pentru oi. Stăpânul nostru, prin râvna cea după Dumnezeu are să îndrepteze toate cele stricate și părăsite prin nebăgare de seamă și trecerea cu vederea. Părintele mitropolitul nostru, prin înalta smerită cugetare are să aducă preoția la cinstea cea cuviincioasă […] o ! câtă osteneală are să pună ziua și noaptea pentru îndreptarea și folosul a toată patria”….

Într-adevăr, mitropolitul Dionisie Lupu s-a dovedit a fi cu o deosebită grijă pentru cler și credincioși, înlăturând abuzurile introduse sub înaintașii săi. Totodată, a manifestat un real interes pentru problemele școlar-culturale în calitatea sa de președinte al Eforiei școlilor, sprijinind pe Gheorghe Lazăr și școala de la Sfântul Sava, încercând să înlăture pe dascălii greci. A deschis lângă Mitropolie o școală de muzică, punând în fruntea ei pe ieromonahul Macarie. Mitropolitul Dionisie Lupu a fost cel dintâi ierarh muntean, care a trimis tineri spre a studia la școlile din Occident. În cursul păstoririi sale s-au tipărit mai multe lucrări, dintre care amintim: Apostolul (1820), Penticostarul (1820),  Psalitirea (1820), Cuvinte șase pentru preoție de Sf. loan Gură de Aur (1820), Cuvânt pentru preoție al Sf. Grigorie de Nazianz (1821).

Activitatea culturală din Țara Românească s-a dezvoltat și mai mult sub mitropolitul Grigorie al IV-lea Dascălul (1823-1832; 1833-1834), canonizat în anul 2005, un neobosit și priceput cărturar . El a căutat să pună rânduială în viața clerului, s-a îngrijit de familiile preoțești, a acoperit o parte din datoriile Mitropoliei și a izbutit, pentru scurt timp, să înlăture pe egumenii greci din mănăstirile închinate, ceea ce era o adevărată revoluție pentru vremea aceea.

Apreciind strădania și implicarea mitropolitului Grigorie IV Dascălul în viața bisericească și culturală a vremii, Macarie ieromonahul alcătuiește un cuvânt panegiric în prefața de la Anastasimatarul bisericesc (tipărit la Viena 1823), în care menționează: „…Soarele n-a privit pe alt stăpânitor pe tronul Ungrovlahiei cu atâtea daruri (învățături), cu atât noian de înțelepciune, cu atâta adâncime a faptelor bune, a smereniei, a blândețelor, precum pe Preasfinția ta, cela ce ești dulce la cuvânt, mai dulce la obicei, cela ce ești iute de a pricepe cele bune și mai iute de a le săvârși […] o! câtă bucurie va primi sufletul procatohului (predecesorului) Preasfinției sale văzând școlile românești, cele de Preasfinția sa sistisite (întemeiate) înflorind și pornind prin osârdia Preasfinției tale… ”.

Aceeași ascensiune culturală a avut loc și în Moldova, la începutul secolului al XIX-lea, în timpul arhipăstoririi mitropolitului de vrednică pomenire Veniamin Costachi (1803-1808; 1812-1821; 1823-1842), care prin activitatea sa editorială a scos sub lumina tiparului aproximativ 130 de cărți, însemnând traduceri din literatura patristică și post patristică, cărți de cult, etc. Învățământul bisericesc a înflorit prin înființarea  Seminarului de la Socola (1803, numit mai târziu “Seminarul Veniamin"), a celor Două școli pentru călugărițe și fete în mănăstirea Agapia (1803), a Școlii de cantori bisericești din Iași (1805) și a Școlii "începătoare" de la "Sf.Trei lerarhi" (1824). Activitatea vrednicului mitropolit este frumos reliefată de istoricul Nicolae Iorga în lucrarea: Viața și faptele mitropolitului Moldovei Veniamin Costache, tipărită la București, în anul 1907.

Activitatea înfloritoare în domeniul culturii susținută de mitropoliții Țării Românești și ai Moldovei, prin tipărirea cărților de slujbă pre limba patriei, au adus un accent deosebit în impunerea definitivă a limbii românești în cult. De asemenea, înființarea școlilor pe lângă mitropolie, în care se predau disciplinele în limba română și înlăturarea dascălilor greci în favoarea celor români, a avut un rezultat pozitiv în susținerea elementului național în rândul tinerilor, viitorii promotori ai culturii naționale. Implicarea continuă a ierarhilor români în viața bisericească și culturală conferea suportul necesar pentru susținerea unității de credință, de cultură și de neam, pe care încercau să o surpe dușmanii poporului nostru.

Întrucât, în cele de mai sus, s-a făcut o succintă prezentare a situației din Țara Românească și Moldova, cu referință la împrejurările politice, bisericești, sociale, economice și culturale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, se cuvine să amintim în câteva cuvinte și circumstanțele istorice în care se aflau și românii din Transilvania, aflați în aceeași comuniune de credință și simțire cu ceilalți frați de peste munți.

În acest context, menționăm faptul că Transilvania a fost cedată Imperiului Romano-German, în anul 1699 (Tratatul de la Karlowitz), de către Imperiul Otoman, iar românii ajunși sub dominație habsburgică au avut mult de suferit, fiind considerați locuitori de grad secund, deși erau majoritari printre maghiari, sași și secui. Românii, deși nu erau recunoscuți oficial, totuși, trăiau, munceau, apărau țara, plăteau dările impuse fără însă a avea drepturi ci numai obligații și nu aveau voie să participe la viața politică, fiind tolerați în propria țară.

În ceea ce privește credința, ortodoxia nu era recunoscută, deși administrativ, în Transilvania exista un scaun mitropolitan, episcopii, protopopiate, parohii, dar funcționau neconstituțional, recepte (recunoscute) fiind confesiunile: catolică, calvină, lutherană și unitariană. Românii s-au obișnuit cu statutul de supuși, astfel că singura forță care mai definea identitatea lor era credința și limba. În tot acest timp, autoritățile de la Curtea imperială din Viena au uneltit cât se poate de mult pentru a îngropa sentimentul național al românilor și astfel au decis suprimarea ortodoxiei. Impunerea unirii religioase cu Roma (1698-1701), influențele prozelitiste ale celorlalte culte recunoscute, precum și acțiunea de dărâmare a locașurilor de cult ortodoxe, la inițiativa (13 iunie 1761) generalului Adolf von Buccow, au făcut și mai posomorâtă viața românilor din Transilvania.

O parte din clerul și credincioșii ortodocși au fost nevoiți să accepte condițiile impuse de uniație, iar de cealaltă parte, foarte mulți români au aprins flacăra luptei pentru statornicia în dreapta credință, mărturisind-o chiar cu prețul vieții. Lupta pentru apărarea credinței ortodoxe strămoșești, pentru demnitatea și libertatea poporului român a continuat pe toată perioada secolului al XVIII-lea, fapt ce a determinat pe autoritățile de la Viena să adopte o serie de măsuri menite să restabilească, cu orice preț, ordinea în Principat și totodată să asigure pe viitor un climat conciliant în toate mediile sociale și confesionale.

Se observă către sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, o atitudine mai concesivă pentru populația românească din Ardeal, care încetul cu încetul, începe să obțină și anumite drepturi .

Biserica Ortodoxă din Transilvania, destabilizată încă din anul 1701, va fi restabilită, în anul 1761, ca episcopie dependentă canonic de mitropolia de Carloviț iar episcopii numiți în această perioadă vor fi sârbi de neam. Începând cu anul 1811, după o perioadă de 110 ani, demnitatea de întâistătător al românilor ortodocși din Transilvania va reveni unui cleric autohton, în persoana episcopului Vasile Moga (1773-1845) . În timpul păstoririi sale, s-au înființat și susținut școlile poporale (elementare) românești, s-au întreprins demersuri pentru înființarea unui Seminar teologic, s-au organizat cursuri de pregătire pentru personalul clerical (dintre profesorii formatori enumerăm pe Gheorghe Lazăr, Moise Fulea și Ioan Moga), s-au trimis tineri la studii teologice la Universitatea din Viena, s-au tipărit cărți spre luminarea neamului, s-au trimis zeci de pastorale pentru educarea clerului și a credincioșilor, s-au intensificat petițiile adresate Curții Imperiale pentru susținerea cauzei românilor din Transilvania.

Cel care va reda autoritatea și demnitatea cuvenită clerului și credincioșilor ortodocși români din Transilvania va fi mitropolitul Andrei Șaguna, despre care istoricul Nicolae Iorga scria: ,,Acest maiestos bătrân a fost de pe scaunul său de arhiereu, ca de pe un tron de rege, un cârmuitor de oameni și un îndreptător al vremurilor…”.

Analizând reperele vieții sociale, politice și bisericești din perioada secolului al XVIII-lea, reiese faptul că situația clerului și a credincioșilor din țările române nu era deloc ușoară, având în vedere regimurile politice impuse de Marile Puteri (Imperiul Otoman, Imperiul Romano-German și Rusia Imperialistă). Pentru a se putea impune în spațiul românesc, hotărârile luate de autoritățile vremii trebuiau respectate fără echivoc, populația românească suportând constrângerile economice, precum o povară greu de purtat. Lipsurile și asupririle abătute asupra populației românești erau suportate și de clerul bisericesc, mai ales în Ardeal. Nevoile, simțămintele, dar și aspirațiile neamului românesc își găsesc ocrotirea în Biserica strămoșească, mamă a neamului, păstrătoare a unității de credință și cultură.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea reprezintă intervalul de timp în care s-au cultivat sentimente, idealuri, năzuințe ce așteptau să aducă roade la vremea cuvenită. Oameni luminați de Dumnezeu, cu dragoste de țară și de neam, recunoscuți ca providențiali pentru poporul românesc, se vor strădui să împlinească visul românilor de pretutindeni – Unirea – realizată progresiv, în mai multe etape.

I.2. Învățământul muzical-bisericesc în Țările Române, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea (Dascăli de psaltichie – Personalități marcante), Reforma muzicii bizantine și introducerea ei în spațiul românesc.

Muzica bisericească are o valoare inestimabilă pentru noi, fiind parte integrantă din cultul creștin, o potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg, ce a prins rădăcini adânci în spațiul românesc așa precum sămânța căzută pe pământul cel bun, care a adus roade la vremea ei.

Muzica bisericească asemenea unui aluat, s-a plămădită în timp, din elemente iudaice, grecești, bizantine, iar fiecare popor în parte va modela acest aluat după gustul național. Nu este de mirare că marele Anton Pann, în secolul al XIX-lea, spunea că: „ muzica noastră bisericească demult și-a căpătat un caracter național ” .

Astfel, în contextul afirmării identității naționale și culturale, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, se desfășoară activitatea de românire a cântărilor bisericești, preocupare începută mai demult, încă din timpul domniei Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu al Țării Românești (1688 – 1714), având ca inițiator pe ieromonahul Filothei sin Agăi Jipei (1670-1720), autorul primului document de muzică bisericească în limba română, „Psaltichia rumănească”, cu litere chirilice, alcătuită la îndemnul mitropolitului Antim Ivireanul, finalizată la data de 24 decembrie 1713. Documentul în sine cuprinde mai multe cărți, și anume: Catavasierul (f. 8r-45v); Liturghierul (f.45v-67v); Propedia (f.68r-70v); Anastasima ( f.71-113v); Antologhiul Stihirar (f.114-226v) și Penticostarul Stihirar (f.227-255), sfârșind cu Rugăciunea lui Filothei pentru Constantin Brâncoveanu, într-un cuvânt, acoperă muzical, tot ce are nevoie strana în cursul anului bisericesc. Autorul lucrării specifică importanța și prezența limbii române în cult, menționând că: „cele ce se cântă în biserici, nu numai să se cânte, ci să se înțeleagă de ascultătorii pravoslavnici creștini ” .

Același punct de vedere este împărtășit întocmai și de urmașii lui Filothei, care se vor strădui în viitor să traducă textul cântărilor din limba greacă în limba română, să adapteze melosul specific în acord cu prozodia și topica limbii române, astfel încât, esența originală să nu se distrugă ci să capete vădite valențe autohtone și astfel să se împlinească cele ce se cuvin spre folosul și trebuința neamului românesc. Chiar dacă în perioada fanariotă se va impune în biserică limba greacă în detrimentul limbii române, totuși, procesul de românire a cântărilor bisericești a continuat pe tot parcursul secolului al XVIII-lea după cum ne mărturisește însuși Macarie în prefața de la Irmolologhion: ,,Mulți chiar și din psalții cei desăvârșiți din neamul nostru s-au arătat cu râvnă în decursul vremii, ca să facă câte ceva în limba noastră, precum fericitul întru pomenire Arsenie Ieromonahul Cozianul , Calist protopsaltul Sfintei Mitropolii a Bucureștilor, și Șărban protopsaltul Curții Domnești…”. Evidențiem în mod deosebit personalitatea marcantă a lui Șărban protopsaltul (1675(8) – 1760), dascălul român pe care îl apreciau deopotrivă și românii dar și grecii, după cum ne relatează Macarie Ieromonahul: ”Și iarăși, cu mult mai încoace, în zilele fericitului întru pomenire Dascălului Șărban Protopsaltul, viind cel mai desăvârșit și cel mai vestit Dascăl al vremii aceia dintre Greci, Anastasie Rapsaniotul, cu socoteală ca să’și găsească norocul și să rămâie în țara noastră, când au văzut desăvârșirea meșteșugului, și au auzit preadulcea firească glăsuire a lui Șărban, a lui Constantin, și a celora’lalți Dascăli din Neamul nostru s’au înspăimântat, și singur judecându-se că nu iaste trebuincios, nearătându’se în multe zile s’au întors și au murit în țara lui” .

Șărban protopsaltul Țării Românești contribuie esențial în domeniul muzical, scriind și practicând muzica bizantină în limba română, formând ucenici care să continue pe mai departe românirea cântărilor bisericești. Hrisoavele vremii arată faptul că Șărban era fiul lui Radu grămăticul și s-a format pe lângă Școala Domnească de la București (înființată de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu), unde în acel timp preda psaltichia Coman Dascălul. Promovează treptele uceniciei de la peveț (cântăreț), apoi grămătic și ajunge dascăl-protopsalt. Părintele profesor dr. Nicu Moldoveanu menționează faptul că, Șărban se perfecționează în arta psaltichiei cu Filothei sin Agăi Jipei, formând la rândul său discipoli, dintre care amintim pe: Constandin, nepotul său, viitorul dascăl de psaltichie al lui Macarie Ieromonahul; Ioan sin Radului Duma Brașoveanul, fiul epitropului Radu Duma de la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului și Gheorghe (fiul lui Boiagi), care în anul 1773, alături de Ianache Surdul, copiază Stihirarul pe întregul an al Preasfințitului Kir Ghermano Neon Patron .

Este foarte important de remarcat această succesiune dascăl – ucenic, prin intermediul căreia se va preda întreaga moștenire lăsată de înaintași și se va desăvârși cultura muzicală bisericească cu vădite influențe autohtone. Dăm ca mărturie, în acest sens, Catavasiile Floriilor pe care Șărban protopsaltul le-a preluat de la dascălul său Filothei și în continuare le va preda lui Constandin, ucenicul său, care la rându-i, le va lăsa moștenire lui Macarie, de la care aflăm următoarele: ,,Catavasii la Duminica Stălpărilor, dimpreună cu tot Canonul, alcătuite pe glas bulgăresc de fericitul întru pomenire dascalul Șărban, protopsaltul Țării Romanești, pre care eu, din porunca prea-o-sfințitului mitropolit kyr Dositheiu le-am învățat de la însuși protopsaltul Constandin, ucenicul lui Șărban și de la însuși le-am păstrat în scris pe sistema vechie. Și, pentru ca să rămâe vecinică pomenirea întîiului făcător, le-am alcătuit pe sistima cea noao întocmai și nestrămutat, precum le-am învățat și le-am păstrat în scris și acum le-am paradosit părinților din Monăstirea Neamțul, pentru ca să rămâe veacinice și nestrămutate. La anul 1832” .

Tot din rândul ucenicilor lui Șărban, situați pe calea românirii cântărilor bisericești, consemnăm pe Ioan sin Radului Duma Brașoveanul, protopsalt la biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului și dascăl de cântări la școala cea nouă a bisericii, care va pune în circulație în Transilvania Psaltichia rumănească a lui Filothei, pe care însuși o copiază (cu unele rectificări) în anii uceniciei la București (1751). Pe lângă cultura muzicală deosebită, Ioan sin Radului Duma Brașoveanul este un bun teolog și filolog, alcătuind un volum cuprinzând Teologia Sfinților Părinți și tălmăcește din greacă lucrarea Urmarea lui Hristos de Toma Hemerken (de Kempis). Susține necontenit întrebuințarea limbii române în cult: „fiește care om, în limba întru care s-a născut, i se pare a fi mai frumoasă și mai lesne decât toate limbile. Pentru că Dumnezeu nu caută la frumusețea limbii, nici îi trebuiește aciasta, ci la înțelesul minții și la umilința inimii; să nu Îl cinstim cu buzele și cu limba, iar inima și mintea să rămâie deșarte și fără de roadă…” .

Șirul protopsalților români angajați în procesul de românire a continuat și în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu Constantin, ftori psalt al Episcopiei Râmnicului și cu Mihalache Moldoveanul (Moldovlahul), care a tălmăcit un Anastasimatar grecesc în limba română în anul 1767. În această perioadă, procesul de românire dobândește noi valențe; Mihalache Moldoveanul depășește stadiul atins anterior, respectiv, schimbarea cuvintelor grecești cu cele românești, alcătuind o linie melodică proprie, prelucrată și adaptată la textul românesc, în care păstrează scara, cadențele și stilul. Opera lui Mihalache reprezintă cel mai complet Anastasimatar în notație cucuzeliană, existent la noi, melodiile fiind aproape la fel cu cele alcătuite în sistema cea nouă, hrisantică, în stil silabic, scurt, concis .

O altă figură remarcabilă din panteonul protopsalților români, din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, este Naum Râmniceanu (1764-1838), personalitate complexă în domeniul muzical, teologic, istoric, filologic și literar. Școlit la Sfântul Gheorghe Vechi și la Academia domnească Sfântul Sava, elev și ucenic al arhiereului Filaret al Râmnicului (1780-1792), protosinghelul Naum a desfășurat o rodnică activitate culturală, didactică și științifică. Din punct de vedere muzical, semnalăm apariția, în anul 1778, a lucrării Meșteșugul cântărilor bisericești pe glasuri , ce conține o introducere sumară a gramaticii psaltice ante-hrisantice, alături de o antologie de cântări simple, în tactul irmologic și stihiraric. Evidențiem între cântările românești, introducerea Troparului lui Hrisaf către ucenici, glas I, și a altor cinci cântări provenite din Psaltichia rumănească a lui Filothei. Naum Râmniceanu a cultivat muzica psaltică în multe locuri din țară (București – dascăl la școala Mănăstirii Sf. Ecaterina și cântăreț la biserica Sf. Nicolae Șelari, Dâmbovița, Buzău, Prahova, Vâlcea, Arad, Caraș-Severin), ducând cu el muzica lui Filothei, fiind ultimul reprezentant important al vechiului sistem de cântări pre-hrisantice de la români, al tradiției lui Filothei sin Agăi Jipei .

Tot din rândul protopsalților români, adepți ai conceptului de românire a cântărilor bisericești, mai consemnăm pe Iosif Monahul de la Mănăstirea Neamț, dascălul și îndrumătorul școlii de muzică bisericească din această mănăstire, și pe ucenicul său Visarion, despre activitatea lor creionează mitropolitul Iosif Naniescu (1820-1902) următoarele:,,…Iosif Schimonahul, întâiul cântăreț al Monastirei Neamțul, sau după cum îl numeau alții, Iosif Orbul, fiindcă orbise la bătrânețe, de la care ne-au rămas multe cântări, atât grecești cât și românești, pe sistema veche, precum sunt: Anixandarele mari, Metaoanele cele mari, Evloghitariile cele mari, care pre toate le-a scos pe sistima nouă Duhovnicul Visarion, fiindcă cunoștea amândouă sistimele și cea veche și cea nouă” .

Mai putem aminti tot în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și alți dascăli și protopsalți români susținători și continuatori ai ideii de românire a cântărilor bisericești, precum: Ianuarie Protosinghelul și Vasilache cântărețul, menționați de Anton Pann în Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești , pe Ioan Psaltul alcătuitorul unui Heruvico-Chinonicar cu text chirilic, pe Nicu Dimcea bătrânul, dascăl de psaltichie la București și mai apoi la Iași, pe preotul Ioan (Ioniță) Prale, cel care a tălmăcit în versuri ritmate Prohodul Domnului și Prohodul Adormirii Maicii Domnului (în anul1810), pe preotul Ioniță Năpârcă și alții.

Activitatea și prezența acestor psalți români de-a lungul secolului al XVIII-lea, oferă succesiune și continuitate cântării bisericești în graiul românesc și confirmă existența unui învățământ ce se desfășura în cadrul școlilor de muzică psaltică, cu predare în limba română, înființate pe lângă biserici și mănăstiri.

Existau astfel de școli (sec. XVIII) în mai toate provinciile românești iar dintre cele mai reprezentative enumerăm: în Muntenia – Școala domnească de muzică, înființată de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu în București, având ca promotor pe Filothei Jipa; Școala domnească de Slovenie de la biserica Sfântul Gheorghe Vechi din București, cea mai veche școală românească cu caracter statornic; Școala de la Colțea, ctitorie a spătarului Mihail Cantacuzino, unde pe lângă cunoștințele de cultură generală se preda și un curs de muzică psaltică; Școala de cântări de la Sfântul Sava având ca dascălul musicos pe Mihalache Cântărețul sau Protopsaltul (sec. XVIII); în Moldova – Școala de la biserica Sfântul Nicolae din Iași, reorganizată în anul 1776 de voievodul Grigore Ghica III, Școala de la Mănăstirea Neamț, unde se preda și muzica bisericească, Școala de psaltichie de la Suceava, înființată încă din secolul al XVI-lea; în Transilvania și Banat – Școala de Psaltichie din Șcheii Brașovului, cea mai veche școală românească, unde în secolul al XVIII-lea aflăm ca profesor de muzică bisericească pe Ioan sin Radu Brașoveanu, Școala teologică din Sibiu, Școala de la Mănăstirea Râmeți, unde în secolul al XVIII-lea este menționat Simion Dascălul Școala de la Mănăstirea Chiherul de Jos, având ca mentor pe dascălul Grigoraș (sec.XVIII) Școala de la Mănăstirea Arpașul de Jos unde preda dascălul Toma, Școala de la Mănăstirea Cioara, Școala de la Mănăstirea Hodoș – Bodrog, etc .

Începând cu secolul al XIX-lea, numărul școlilor de muzică crește semnificativ, aceasta datorându-se in mare parte implicării ierarhilor români Dionisie Lupu și Grigorie Dascălul în Țara Românească, Veniamin Costache în Moldova și Vasile Moga în Transilvania. Tot în acest context, notăm contribuția deosebită a lui Macarie Ieromonahul, numit epistat (inspector) al școlilor de muzică din Mitropolie, care își va da toată silința pentru susținerea învățământului muzical bisericesc, atât prin tipărirea cărților rumănite cât și prin implementarea unei programe școlare adecvate perioadei respective.

Dintre școlile înființate la începutul secolului al XIX-lea, enumerăm: Școala de pe Podul Caliților a dascălului psalt Iancu Stan; Școala de pe podul Șerban Vodă a lui Costache Chiosea; Școala de pe Podul Târgului de Afară a dascălului Costantin; Școala de pe podul Mogoșoaiei a dascălului Ghiță. La aceste școli se vor adăuga cele înființate la județe, în orașele reprezentative, precum: Craiova, Ploiești, Târgoviște, Buzău, Râmnicu-Vâlcea, Pitești, Focșani, Câmpulung-Muscel, Târgu-Jiu, Caracal, Cerneți, Urziceni, dascălii acestor școli fiind plătiți din Bugetul de Stat prin Casa Școalelor. Profesorul și muzicologul Gheorghe C. Ionescu menționează că: Înființarea școlilor de musichie la județe, în anul 1825 și numirea lui Macarie Ieromonahul ca epistat al acestora constituie de fapt începutul organizat al învățământului muzical în Țara Românească, școli de musichie existând și înainte….De data aceasta școlile dispun de un local propriu, special amenajat, de manuale didactice tipărite, de un sistem de predare superior, asigurat de cadre didactice atestate, de o îndrumare de specialitate oficială prin asistența la clasă sau în baza unor instrucțiuni scrise, privind studiul muzicii psaltice” .

Tot în secolul al XIX-lea, în spațiul românesc se va introduce noua Reformă a muzicii bizantine, se va finaliza procesul de românire a cântărilor bisericești, grație psalților români Macarie Ieromonahul, Anton Pann și Dimitrie Suceveanu, precum și a urmașilor lor, apar primele tipărituri de muzică bisericească în limba română iar învățământul muzical eclezial va căpăta o amploare deosebită prin înființarea Școlilor de muzică, unele menționate mai sus, iar din anul 1836, a Seminariilor teologice.

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în domeniul muzicii ortodoxe bisericești, s-a simțit nevoia adoptării unei reforme ce a fost introdusă și în Țările Române, în paralel cu procesul de românire a cântărilor bisericești.

Reforma muzicii bizantine a fost începută de către Petru Peloponesiul sau Lambadarie († 1777), cel mai renumit protopsalt grec din secolul al XVIII-lea, despre care Macarie ieromonahul ne oferă următoarele referințe: ,,Apoi Petru Lambadarie Peloponesianul, mai îndemânatec au arătat drumul scrierii, care foarte isteț și iscusit fiind, atâta în ceale bisericești, precum și în ceale persienești, mai mult decât toți alții, au înmulțit cântările ceale noao, și deosebirea de ceale vechi au prisosit foarte. Și drumului scrierii acestuia, urmând și toți cei’lalți alcătuitori după dânsul, s’au înmulțit foarte atât înlesnirea, precum și amestecare celor streine în alcătuiri (…). Pentru acestea dar toate iubitule,adevărul iaste că până în zilele lui Petru Moraitul o așăzare de cântare să cânta în toate părțile lumii, iară el nu puțin eșind din drumul celor vechi, și oareș’ce strein semănând în mathimile lui, cei după dânsul puțin de nu toți, nu numai că cu totul le-au dejghinat, dar și schimonosituri, din cap și din trup au început a face când cântă în sfânta biserică, și de la aceștia, și spre încoace au început a să urî cele așăzate, și bisericești, și pre ceale de Prea Sfântul Duh însuflate, a le numi grețoase și plicticoase, și cu un cuvânt au început a să cânta cântece lumești, și de multe ori a să auzi în sfânta biserică chiar acelea care le cântă turcii în cafenele, și prin adunările lor și pretutindenea a să auzi și a să striga cântări noao, și profora de Țarigrad, cântări noao și ifos de Țarigrad”.

Petru Lambadarie a încercat simplificarea cântărilor bisericești și a semiografiei acestora dar în același timp a infiltrat în structura și interpretarea melodiei elemente profane, străine de duhul Bisericii, așa cum mărturisește Macarie ieromonahul.

Reforma bizantină a continuat cu ucenicii lui Petru Lambadarie: Agapie Peliermul și Gheorghe Cretanul, perfectată desigur, de ucenicii acestora: Mitropolitul Hrysant Karamallis, Grigorie Lampadarul sau Levitul și Hurmuz Gheorghiu (Hartofilax).

Mitropolitul Hrysant Karamallis s-a născut în anul 1770 în Madytul Helespontului din Chersonul Traciei. A fost profesor la Academia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, unde a predat un timp teoria psaltichiei. A ajuns, după anul 1820, mitropolit de Dyrrachium în Iliric, apoi, în anul 1833, mitropolit la Smirna (Izmirul de astăzi), apoi la Prusa (orașul Brusa -Bursa de astăzi), unde a murit în anul 1843. A alcătuit și tipărit următoarele lucrări: Εισαγογη εις θεωρητικον και πρακτικον της εκκλησιαστικης μουσικης, Paris, 1821; Θεωρητικον μεγα της μουκης, Trieste, 1832 – lucrare retipărită, în anul 2007, de Gheorghios N.Konstantinos în editura Sf.Măn.Vatoped din Muntele Athos .

Despre Grigorie Lampadarul sau Levitul aflăm că a fost elev al cântăreților Iacob Protopsaltul, Petru Vizantie și Gheorghe Cretanul. Când a cooperat pentru reformă era cântăreț II la catedrala Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol. A fost profesor de cântări la școala din Constantinopol, iar în anul 1819 va fi numit protopsalt. Transcrie din veche în noua notație aproximativ 20 de volume de cântări. În anul 1822 își dă obștescul sfârșit .

Hurmuz Gheorghiu (Hartofilax) Iamalis era din Halchi, elev al lui Iacov Protopsaltul și Gheorghe Cretanul. Psalt la Constantinopol, unde a activat împreună cu ceilalți doi profesori la Școala Patriarhală de Muzică (1815-1821). Este cel mai important exighisitor, transcriind din vechea în noua notație peste 35 de volume cuprinzând cântări din perioada bizantină și post bizantină și stabilind normele ortografice pentru noua semiografie. Este numit hartofilax (păstrătorul cărților) la Catedrala Sfânta Sofia. După desființarea școlii în 1821, își întemeiază o tipografie proprie. Moare în 1840 în insula Halchi .

Putem spune că acești trei învățați au definitivat reforma între anii 1805-1814 și au putut-o aplica la școala nou înființată din Constantinopol, în anul 1815, mai departe, punctele reformei răspândindu-se în cuprinsul țărilor ortodoxe.

Prima grijă a reformatorilor a fost aceea de a pune ordine în câmpul teoretic, presărat cu atâtea confuzii, apoi și în cel practic, privind cântările propriu-zise, cu scările, formulele și cadențele modale respective și, în fine, în domeniul foarte nebulos al semiografiei, prin simplificarea neumelor cucuzeliene aflate în uz .

Menționăm faptul că reforma a avut susținători dar și contestatari, însă cei mai mulți muzicologi sunt de părere că s-au stabilit următoarele:

,,înlocuirea ftongurilor polisilabice (ananes, neanes, nana, aghia) cu cele monosilabice (Pa, Vu, Ga, Di, Ke, Zo, Ni),

fixarea a trei feluri de tonuri : mare, 12 secțiuni; mic, 9 secțiuni; mai mic, 7 secțiuni;

genurile au rămas aceleași: diatonic, cromatic, enarmonic;

adoptarea, în stilul cântărilor, a tempo-ului (tact): irmologic, stihiraric și papadic;

reducerea numărului semnelor notației neumatice; rămân 10 semne vocale suitoare și coborătoare, care, prin combinație, indică toate intervalele suitoare și coborătoare; 4 semne timporale, cu dublările și triplările lor; 18 ftorale, respectiv, 8 diatonice, 5 cromatice, 5 enarmonice; 5 semne consunante: varia, psifistonul, antichenoma, omalonul și eteronul;

sistematizarea scărilor glasurilor.”

În anul 1816, Petru Emanuil Efesiu, grec de neam, care se desăvârșise la școala din Constantinopol, vine în București și înființează la biserica Sfântul Nicolae – Șelari, o școală de muzică psaltică, în care predă „sistema cea nouă”. La această școală, Petru Efesiu a pus mult suflet la formarea ucenicilor săi, care erau și ei oameni maturi, în jur de 30-40 de ani, și foarte dotați, căci și-au însușit destul de repede noua teorie muzicală. Printre primii elevi au fost Macarie Ieromonahul, Panaiot Enghiurliu ( mai apoi, Pangratie pe numele de călugărie ) și Anton Pann, deși acesta a fost de fapt elevul lui Dionisie Fotino.

Iată ce mărturii avem în acest sens de la Anton Pann: ,,Pe la 1816, Petru Efesiu desăvârșindu-se într’această sistemă nuoă, și viind în București, a fost primit cu dragoste de cei mai aleși boeri ai Patriei noastre, și deșchizând o școală la Biserica Sfântului Nicolae din Șelari, a desăvârșit destui români și streini în sistema cea nuoă, și văzând că trebuința cerea spre a să întâmpina piedicile ce să făcea cu prescrierea lecțiilor de mână, a luat coraju și apucându-se cu multă bătaie de cap, a izvodit pentru întâia dată tiparul de muzică bisericească” .

Petru Efesiu, sprijinit de domnitorul Caragea Vodă și în colaborare cu unii cărturari și negustori, pune bazele, în anul 1820, primei tipografii de note muzicale psaltice din lumea ortodoxă orientală, în care se vor tipări în grecește: Noul Anastasimatar (cuprinzând cântările de la vecernia de sâmbătă seara și utrenia de duminică, pe cele opt glasuri) și Doxastarul pe scurt (ce cuprinde cântările și mai ales slavele de la slujba sărbătorilor de peste an).

După părintele profesor dr. Nicu Moldoveanu: „Petru Efesiu poate sta cu cinste în rândul bărbaților greci care ne-au adus și foloase. Prin el s-a răspândit la noi noua notație muzicală, prin el s-a inventat tiparul de psaltichie și un ucenic al său va fi acela, care va goni muzica grecească din biserica noastră . În anul 1840, Petru Efesiu moare împăcat că a făcut un început bun în răspândirea sistemei celei noi, că a tipărit și că a format ucenici buni, dar și neîmpăcat că n-a putut continua lucrul început cu atâta zel” .

În Moldova, reforma hrisantică s-a implementat în timpul arhipăstoririi mitropolitului Veniamin Costache (1768-1846), cărturar și om al rugăciunii, ctitor de cultură teologică și artă bisericească, care se va îngriji sub toate aspectele de eparhia sa și mai ales de formarea cântăreților și a preoților. Găzduiește, în capitala Moldovei și la școlile înființate aici, protopsalți vestiți, precum Dimcea bătrânul, Petru Vizantie, Grigorie Vizantie-Levitul, Gheorghe Paraschiade.

Observăm așadar, că în Moldova, elementele reformei se vor implementa chiar prin autorii ei, Grigorie Vizantie-Levitul fiind numit protoplsalt la Catedrala Mitropolitană din Iași și profesor la Școala de Psaltichie de aici. Bucurându-se în mod deosebit de sprijinul mitropolitului, îi dedică acestuia polieleul glas III, „La râul Babilonului…”, cântare tălmăcită mai apoi de Macarie și tipărită în Tomul al doilea al Antologhiei. Tot Mitropolitul Veniamin Costache se va îngriji să aducă în eparhia sa pe Macarie ieromonahul, spre a-i încredința pe mai departe predarea cântărilor bisericești în noua sistimă și în limba română.

În Transilvania, reforma hrisantică s-a răspândit grație tipăriturilor lui Macarie și Anton Pann, precum și prin prezența vremelnică a unor psalți veniți din Țara Românească și Moldova, care își vor forma ucenici aici. Desigur că și mulți dintre ardeleni se vor forma la școlile de cântăreți și seminariile înființate în Moldova și Țara Românească, așa cum este Nil Poponea – Sibianul, apropiat al lui Macarie Ieromonahul și dascăl de sistima cea noaoă a psaltichiei grecești și românești, format la Școala de cântări bisericești a mitropolitului Dionisie Lupu. Menționăm în acest sens, pe George Ucenescu (1830-1896), cea mai reprezentativă personalitate muzicală și didactică din Transilvania secolului al XIX-lea, desăvârșit în arta cântărilor bisericești cu profesorul protopsalt Anton Pann. Ucenescu, vreme de 35 de ani va preda muzica bizantină la Școala din Șcheii Brașovului și aproximativ 43 de ani va sluji strana bisericii Sfântul Nicolae din Șchei. Un alt reprezentant al ardelenilor din secolul al XIX-lea este Gheorghe Căciulă, învățător, muzician psalt și compozitor, ucenic al lui Varlaam Barancescu, în perioada când acesta preda psaltichia la Șcheii Brașovului .

În Țările Române, concomitent cu aplicarea reformei hrisantice, se continuă procesul de românire a cântărilor bisericești, într-o nouă etapă, așa cum frumos consemnează părintele profesor doctor Nicu Moldoveanu: Secolul al XIX-lea este epoca în care s-a plămădit toată cântarea psaltică ce se păstrează până astăzi nealterată în Biserica Ortodoxă Română, marii protopsalți ai acestui veac – Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Ștefanache Popescu, Dimitrie Suceveanu – și urmașii lor, împlinind un ideal, propus cu o sută de ani mai înainte, de către autorul primei Psaltichii românești, Filotei Ieromonahul din Sf. Mitropolie, la 1713 .

Ca o concluzie asupra celor prezentate până acum, observăm în contextul cronologic de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, derularea unui amplu proces de dezvoltare și înnoire, ce influențează mai toate domeniile vieții sociale, inclusiv pe cel al muzicii bisericești, care după unii muzicologi, a fost domeniul cel mai afectat de transformările produse în această perioadă istorică.

Desigur că neamul românesc a avut capacitatea în momentele de paroxism să se mobilizeze pentru a depăși situațiile de criză și aceasta se datorează în mare parte unor personalități luminate de Dumnezeu, români cu trăire autentică, iubitori de patrie și providențiali pentru popor.

Dintre acești fii ai neamului, pomenim cu multă evlavie pe Macarie Ieromonahul (1770-1836), părintele muzicii psaltice românești, cel care din tinerețe și-a închinat viața lui Dumnezeu și prin stăruință a înmulțit în cel mai frumos mod talanții dăruiți de Dumnezeu. Nu a ținut pentru sieși cele ce a dobândit în timp, ci a dorit să împărtășească și celorlalte generații din vasta sa cultură muzicală și spirituală, reușind cu toată iscusința să fie un dascăl desăvârșit.

Ani din viața sa i-a petrecut în priveghere, rugându-se lui Dumnezeu și traducând din limba greacă textul cântărilor bisericești, încercând pe cât posibil să păstreze firul melodic original, așa cum a fost moștenit de la sfinții părinți ai Bisericii și să-l transpună în graiul românesc.

Cântările românite de părintele Macarie sunt mărturie vie a meșteșugului pe care numai un protopsalt desăvârșit putea să-l aibă, a iscusinței unui bun traducător și înzestrat compozitor, de aici și numele de protopsaltul Țării Românești.

Opera muzicală a părintelui Macarie cuprinde peste 2000 de cântări românite și aproximativ 150 de cântări originale, o parte din acestea văzând lumina tiparului iar o altă parte aflându-se și astăzi în diferite manuscrise.

Credem că este o datorie a noastră să valorificăm tezaurul cultural moștenit de la înaintașii noștri, privind cu admirație și recunoștință la strădaniile lor depuse în folosul neamului, păstrând vie amintirea lor în sufletele noastre, pomenind de-a pururi numele lor ca și pe al sfinților, căci unii dintre ei sunt vrednici de trecut în calendar.

Capitolul II

-Repere biografice-

II.1 Anul nașterii, Localitatea, Familia.

(Itinerar biografic)

În capitolul de față, ne propunem să scoatem în relief câteva aspecte importante legate de biografia marelui protopsalt al Țării Românești, evidențiind locul și data nașterii, neamul din care își are obârșia ilustrul protopsalt român, trăitor la răspântia veacurilor al XVIII-lea și al XIX-lea.

Dintru început, menționez faptul că Macarie Ieromonahul a îmbrăcat haina monahală, la o vârstă destul de tânără, motiv pentru care aspecte legate de numele pe care l-a purtat înainte de călugărie, precum și data nașterii cu exactitate, nu se cunosc, monahii din mănăstire îngrijindu-se în mod deosebit de mântuirea sufletului și mai puțin de cele lumești.

Cei dintâi biografi ai lui Macarie, și anume, profesorul Ioan D. Petrescu (1818-1907), mitropolitul Iosif Naniescu (1820-1903), profesorul universitar Constantin Erbiceanu (1838-1913) și preotul profesor universitar Niculae M. Popescu (1881-1963) au încercat să creioneze cât mai fidel chipul părintelui Macarie ieromonahul mai ales prin prisma operei sale muzicale, însă, în lipsa documentelor, n-au putut preciza cu exactitate anul nașterii sau numele purtat înainte de călugărie. Până nu demult și locul nașterii era îndoielnic, de vreme ce profesorul și liturgistul Badea Cireșanu, în memorabila sa operă Tezaur liturgic, atrăgea atenția: Ieromonahul Macarie, român de neam, născut în țară (în satul Perieții din județul Ialomița ), iar nu în Transilvania cum zic unii, de aici reieșind faptul că existau anumite confuzii în acest sens .

În ordine cronologică, primele referințe biografice despre Macarie, ne sunt oferite de profesorul Ioan D. Petrescu, la anul 1872, în lucrarea intitulată Arta artelor sau elemente de istoria muzicii, un abecedar al muzicologiei psaltice românești și în care descoperim că părintele Macarie era originar din părțile Ialomiței și s-ar fi născut în perioada domniei lui Alexandru Șuțu (1774-1782): ,, Acesta este Macarie, marele compositoru și maiestru allu musicei noastre Bisericești, a căruia origină este ieșită den cerculu poporului agricolu, pentru că era den fii unui locuitoru den comun′a Perieții, județulu Ialomița. Ellu se născusse în Domnia lui Alexandru Șuțiu (1774 pînă la 1782). Părinții sei mai avuro un altu fiu și o fetă; aceasta fusse mai apoi stareță la Monasteriul Viforîta. Macariu ânco de copilu, areta dorinția d-a înveția carte, pentru care fusse dusu la Monasteriulu Căldărușanii, unde dup-o petrecere de mai multu tempu, fusse luat de Mitropolitulu Dositheiu, care instruindu-lu în limb′a grecă, lu dette subt îngrijirea lui Straton, Proto-psaltulu Mitropoliei, spre a′lu înveția art′a musicei Bisericesci” .

Desigur că aceste informații au reprezentat un punct de reper pentru ceilalți biografi și muzicologi, astfel că, cel mai însemnat biograf al lui Macarie, și anume preotul profesor Niculae M. Popescu, menționează că: ,,După afirmația lui I. D. Petrescu, căruia nu știu dacă trebuie să-i dăm mare crezământ, se trăgea dintr-o familie de țărani din satul Perieții pe Ialomița. A mai avut un frate și o soră care au purtat numele de Periețeanu. Fratele său era stolnicul Voicu Periețeanu, care se interesează mult de tipărirea în Viena a cărților lui Macarie[…]Sora lor – maica Periețeanu – imitând pe fratele său, a intrat în călugărie și ajunge stariță la mănăstirea Viforâta” .

Tot Niculae M. Popescu va alcătui un studiu foarte cuprinzător, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Macarie și în care subliniază faptul că: ,,Macarie Psaltul a fost român de neam. Dar cine i-au fost părinții și unde s-a născut, nu știm. A mai avut un frate și o soră cari au purtat numele de Periețeanu și credem că acest nume de familie a îndemnat pe cineva să scrie că se trăgea dintr-o familie de țărani din satul Perieți, pe Ialomița” .

Într-adevăr, numele de Periețenu purtat de Macarie, de Voicu (fratele) și de Justina (sora), a constituit un reper favorabil în stabilirea originii de baștină a părintelui Macarie, majoritatea biografilor și muzicologilor convenind asupra localității Perieți, din județul Ialomița.

În ceea ce privește stabilirea anului de naștere al părintelui Macarie, se cunosc diferențe mari de timp, de vreme ce mitropolitul Iosif Naniescu sugerează prin însemnarea pe un manuscris că: ,,Părintele Macarie a murit în anul 1836, în etate de 86 de ani optzeci și șese de ani…” , de aici reieșind că ar fi trebuit să se nască în anul 1750, iar de cealaltă parte, pe monumentul funerar al părintelui Macarie, aflat în incinta Mănăstirii Viforâta, ridicat, la anul 1927, din inițiativa Societății Generale a Cântăreților Bisericești Sfântul Ioan Cucuzel, apare următoarea mențiune: Ieromonahul Macarie, Dascăl de Muzichie și Portarie al Sf. Mitropolii a Bucureștilor, 1780-1836, de aici reieșind că anul nașterii ar fi 1780.

Arhiereul Nifon Poieșteanu (1858-1923) în a sa ,,Carte de musică bisericească”, tipărită în anul 1902, este de părere că ieromonahul Macarie: ,,de origine român, născut la noi în țară, probabil între anii 1780-1785” .

Este sigur că, între anii 1750 și 1785, s-a născut părintele Macarie ieromonahul, aceste două date constituind cele două extreme, găsite până în prezent în cercetările biografice întreprinse.

Dacă s-ar fi născut la anul 1750, atunci ar fi avut 67 de ani când studia la școala lui Petru Efesiu de la București (1817) și 73 de ani când mergea pe căile Vienei (1823) să-și tipărească ale muzichiei cărți, ceea ce ceea ce considerăm o vârstă mult prea înaintată pentru o asemenea misiune. De cealată parte, nici anul 1780 sau 1785 nu este potrivit, pentru că ar fi fost prea tânăr să se vaite de bătrânețe așa cum reiese din scrisoarea adresată logofătului Nicolae, sameșul mitropoliei, și în care Macarie, la anul 1834, se plângea de începutul și neputințele bătrâneților, ori un om aflat la aproximativ 50 de ani nu poate să se plângă de bătrânețe, ci numai după ce împlinește vârsta de 60 de ani.

Personalități contemporane de muzicologi, precum Octavian Lazăr Cosma, Titus Moisescu, Gheorghe C. Ionescu, Gheorghe Ciobanu, preotul profesor dr. Nicu Moldoveanu, diac. Sebastian Barbu Bucur, și alții, susțin probabilitatea nașterii lui Macarie ieromonahul ca fiind, în jurul anului 1770, așa cum susținea odinioară preotul profesor Niculae M. Popescu: ,,nu i se cunoaște precis nici anul nașterii, care poate a fost după 1770” .

În cel mai actual ,,Dicționar de muzică bisericească românească”, lucrare publicată, în anul 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la capitolul dedicat lui Macarie ieromonahul reținem următoarele: ,,Macarie Ieromonahul, psalt, compozitor, dascăl de psaltichie, tipograf, născut cca. 1770 în com. Perieți, județul Ialomița”.

Localitatea Perieți, din județul Ialomița, este una din cele mai vechi așezări din Câmpia Bărăganului. Moșiile satelor din Țările Române aveau o întindere mult mai mare decât actuala suprafață a comunei iar pe aceste moșii erau așezări formate în mare parte din moșneni, care stăpâneau pământul din moși-strămoși, în sistemul obștilor țărănești. Atestările documentare din timpurile medievale menționează existența pe cursul râului Ialomița a multor așezări și stăpâniri ale țăranilor liberi. Amintiți ca moșneni, megieși, cnezi, juzi sau judeci, aceștia erau constituiți în comunități puternice, localizate îndeosebi în zonele subcarpatice ale Țării Românești, dar și pe cursurile de jos ale unor râuri, iar drepturile lor asupra proprietăților stăpânite, de multe ori coborând chiar înaintea descălecatului țării, erau întărite prin numeroase cărți domnești .

Prima atestare a localității apare în secolul al XVI-lea, într-un hrisov, din 10 noiembrie 1588, al voievodului Mihnea Turcitul, care întărea ,,Mănăstirii Snagovului satele Dalbanu și Periații și Petrea, partea lui Radul postelnic” .

Numele de perieți ar proveni, după o legendă a locului, de la o pădure din apropiere, deasă ca o perie iar după părerea lingvistului Iorgu Iordan ar proveni de la pluralul cuvântului păr (pom fructifer), care creșteau în acel loc, în timp ce istoricul N.A.Constantinescu este de părere că își are obârșia în verbul a speria de unde Speriați – Sperieți iar prin căderea lui s rezultă perieți .

Este important de menționat faptul că localitatea Perieți apare menționată în cea mai expresivă hartă a Țării Românești de la sfârșitul secolului al XVII-lea, cea alcătuită de marele cărturar, stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-1716) și tipărită în anul 1700 la Padova.

Aceleași coordonate le aflăm și în hărțile tipărite ulterior, în anul 1707 (Austria) și respectiv în anul 1718 (harta reprodusă de florentinul Anton Maria Del Chiaro în lucrarea Istoria Revoluțiilor Valahiei), acestea fiind copii fidele ale hărții stolnicului Cantacuzino, cu unele îmbunătățiri de ordin tehnic.

Un tabel complet al așezărilor din județul Ialomița, pentru secolul al XVIII-lea, îl găsim în lucrarea ,,Mémoires historiques et géographiques sur la Valachie avec un prospectus d'un atlas géographique et militaire de la derniere guerre entre la Russie et la Porte Ottomanne”, publicată în anul 1778, la Frankfurt (Germania), de Friedrich Wilhelm von Bauer și care oferă o descriere interesantă a spațiului românesc din perioada secolului al XVIII-lea. Reținem referitor la județul Ialomița următoarele informații: ,,Acest district se întinde la Est până la Raiaua Brăilei și la Dunăre, la Sud până la Dunăre, la Vest până la districtul Ilfov și la Nord până la cele ale Secuienilor și Buzăului” . Între cele 85 de așezări ialomițene se numără și localitatea Perieți în dreptul căreia apare – Perijezy – village et terroir avec deux églises.

Într-o catagrafie a județului Ialomița, găsim reprodus un document grecesc Katiliki tis Ialomitzas ehi epta plases, din anul 1789, care indică 103 așezări ale județului Ialomița, printre care se menționează și existența localității Perieți (Peroetzi – text în grecește) aflată în Plasa Slobozia.

În anii următori, tot mai multe surse cartografice străine au prezentat informații generale despre așezările din Sud-Estul Europei, cu referințe exacte și la județul Ialomița. În acest context, harta rusească, de la 1835, oferă informații culese de la fața locului (intre anii 1828-1829) de către ofițerii ruși, de unde aflăm faptul că localitatea Perieți avea 82 de gospodării .

Conform datelor statistice ale județului Ialomița, în anul 1837, localitatea Perieți figurează în plasa Ialomița, cu un număr de 137 de familii.

La anul 1864, satul Perieți va deveni oficial comună iar din 1874 va cuprinde următoarele sate și cătune: Perieți (satul de reședință), Arionești, Botaru (vechiul sat Tătărăi), Brătești (satul Misleanu de astăzi), Cuțaridești și Lata. Încă din perioada medievală figurau pe moșia Perieți cătunele Tătărăii și Fundenii, dispărute de-a lungul vremii.

Secole de-a rândul pământurile mănoase de pe valea Ialomiței au constituit dintotdeauna o importantă resursă agricolă și de pășunat, astfel că moșiile din această zonă a câmpiei Bărăganului prezentau un real interes pentru familiile domnitoare și boierești care exploatau pământul sau îl donau mănăstirilor pentru a se putea întreține. Potrivit Anuarului județului Ialomița pe anul 1906, întocmit de Aureliu V. Ursescu, cei mai mari proprietari funciari la Perieți, la răspântia secolelor al XIX-lea și al XX-lea, erau frații Periețeanu și C. Chiriacescu .

Aflăm către sfârșitul secolului al XIX-lea, că Periții Ialomiței avea o populație de 1898 de suflete, se întindea pe o suprafață de 10585 hectare, din care 330 hectare pădure, 13 hectare bălți și cuprindea 11 moșii aparținând mai multor proprietari și locuitori moșneni, la loc de cinste fiind neamul Periețenilor. La cele două biserici din comună slujeau 2 preoți ajutați de 4 dascăli iar la cele 2 școli existente, frecventau în anul 1899-1900, aproximativ 170 de elevi, instruiți de 2 învățători .

La începutul secolului al XX-lea, comuna Perieți cuprindea satul de reședință, satul Misleanu și Poenaru – Bordea ( fostul Arionești ), având 2 școli precum și două locașuri de cult, cea mai veche biserică, închinată Adormirii Maicii Domnului, fiind construită la anul 1820 de comunitatea locală în frunte cu boierii Periețeni iar cea de-a doua, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, fusese construită pe la anul 1850. La amândouă slujea la anul 1905 preotul Dumitrache Periețeanu .

Din cauza intemperiilor vremii, cele două biserici au fost dărâmate, fiind imperios necesară construirea unui nou locaș de cult, mai trainic și mai frumos, cu o arhitectură în plan trilobat, lucrările desfășurându-se între anii 1915 – 1929 ( în perioada Primului Război Mondial lucrările au stagnat ), slujba de sfințirea fiind oficiată de Preasfințitului Părinte Gherontie Nicolau al Tomisului, la data de 25 martie 1930 .

Foarte interesant este faptul că, în anul 1932, Adunarea Eparhială a Constanței, sub conducerea Preasfințitului Gherontie Nicolau (1867-1948), ce avea în jurisdicție și parohiile din județul Ialomița, a înființat 6 protopiate în județ iar cea de-a IV-a circumscripție administrativă purta numele de Protopopiatul IV Perieți, sub ocârmuirea preotului Alexandru Alexandrescu, parohul Perieților. Acest protopopiat a funcționat între anii 1932-1934, cu sediul în localitatea Perieți, fiindu-i arondate parohiile din zona orașului Slobozia.

În perioada interbelică, parohia Parieți figura în lista datelor statistice cu un număr de 390 de familii (700 de persoane), iar în perioada postbelică numărul parohiei crescuse la aproximativ 2500 de suflete .

,,În zilele noastre, comuna Perieți este situată în partea centrală a județului, pe malul stâng al râului Ialomița, imediat în amonte de orașul Slobozia, fiind străbătută de șoseaua națională DN2A care leagă Slobozia de Urziceni, dispunând de calea ferată Urziceni-Slobozia; cuprinde satul de reședință (Perieți) și alte 4 sate: Fundata, Păltinișu (fostul Netoți), Misleanu (fostul Brătești) și Stejaru (fostul Pribegi), cu o populație de 3.586 de locuitori, majoritatea fiind români, de religie creștin-ortodoxă (95, 71 %)”.

Prin aceste locuri periețene, s-au perindat în vechime, având moșii aici, mai mulți boieri de diferite ranguri, dintre care amintim pe: Hagi Oprea Periețeanu pârcălabul, Mirea II slugerul Periețeanu, Târcă, Ivașcu, Radu Turcitu, Aldimir, Mihai Cantacuzino, Constantin Cantacuzino, Radu Spătarul, Ceauș, Vintilă logofăt, Stoica postelnic, Libiini logofăt, iar în timpuri mai apropiate, boieri mai noi proveniți din neamurile Periețeanu, Fuierea, Chiriacescu, Hristodorescu, Poenaru-Bordea, Popescu și alții .

Din ramura boierilor Periețeni, s-au ridicat din secolul al XVII-lea și până în zilele noastre, clerici, dregători, magistrați, înalți funcționari ai țării, oameni luminați, iubitori de patrie, Biserică și neam.

Neamul Periețenilor din care își are obârșia Macarie ieromonahul, după părerea genealogistului Alexandru V. Periețeanu-Buzău, descendent tot din această familie, s-ar părea că ar fi provenit de undeva din Transilvania, strămoșii venind în Țara Românească, prin secolul al XVI-lea, fie împroprietăriți de domn, fie cu oile, stabiliți aici în inima Bărăganului .

Strămoșul acestui neam purta numele de Crăciun I și este amintit în documentele vremii (anii 1590-1600) ca stăpânitor pe moșie la Perieți, Tătărăi și către Albești .

Fiii lui Crăciun I sunt: Stan I ot Albești (cca.1620) și Crăciun II ot Albești (cca.1630). Copiii lui Stan I din Albești sunt: Oprea I Juzbașă din Albești și Lupea din Tătărăi ( cei doi sunt amintiți în arhiva Filitti, precum ar fi cumpărat în anul 1680 pământ în comuna Albești din Ialomița pentru urmași), Baldovin și Dumitru din Surdești (sunt amintiți în condica serdarului Iordache Arion ca frați ai lui Oprea Juzbașa); iar copiii lui Crăciun II din Albești sunt: Stan II din Albești, Dumitran din Tătărăi și Mihail din Perieți.

Oprea I Juzbașa din Albești este strămoșul lui Macarie Ieromonahul și este amintit în documentele Academiei Române, de la anii 1685 și 1686, precum ar fi cumpărat moșii în Tătărăii de sus de la vărul său Stan, de la moșneni și de la Mănăstirea Slobozia lui Ianache, pentru fii săi: Mirea I căpitan din Albești, Perieți și Andrășești și Oprea II (Hagi) pârcălab din Albești, Perieți și Andrășești.

Ramura lui Mirea I căpitan din Albești, Perieți și Andrășești va înflori și va prospera prin cei cinci fii ai săi, această mlădiță din neam având cel mai complex ansamblu social, începând de la boieri-boiernași, magistrați, militari de carieră, artiști, clerici și terminând cu funcționari de diferite categorii:

Danciu logofătul, primul fiu al lui Mirea I, apare în documente la anul 1698, apoi ca logofăt de Perieți în anul 1717, prin descendenții săi se va ajunge la alianță cu familia Strîmbeanu;

Constantin clucer, al doilea fiu al lui Mirea I, unul dintre cei mai înstăriți boieri Periețeni (14 moșii în Ialomița, 5 în Buzău, are nenumărate vii, mori, animale), este amintit ca logofăt de divan, în 1709, clucer al doilea, în 1745, iar mai apoi clucer de arie, în anul 1754, la numirea făcută de voievodul Constantin Racoviță, adoptă definitiv numele de Periețeanu iar prin fii săi – Constantin II comis Periețeanu (†1769) și Dumitrașcu Periețeanu – se va coborâ până în zilele noastre la familia magistraților și a înalților funcționari de stat cu numele Periețeanu-Buzău precum și la diferite alianțe cu familiile Neculescu, Cotescu, Tătăranu, Luchian, Urechia și cu alți numeroși descendenți în familiile Deșliu, Polizu, Slătineanu, Urdăreanu, Mavrodoglu, Stănescu, Balș, Teohari, Gussi ș.a;

Mirea II sluger, al treilea fiu al lui Mirea I, este amintit ca logofăt de Perieți, în anul 1717, apoi, în anul 1752, domnitorul Grigorie II Ghica îl numește vel sluger și după genealogia întocmită de Alexandru V. Periețeanu-Buzău, acesta ar fi bunicul lui Macarie Ieromonahul. Pe această ramură a familiei, vom întâlni mai multe persoane, dedicate vieții bisericești. Descendenții lui Mirea II sluger și ai soției sale, Bălașa, sunt: Mănăilă (posibil tatăl lui Macarie Ieromonahul), Anastasia, Ilinca și o fată căsătorită Boteanu, se va ajunge la alianțe cu alte familii de vază precum: Marghiloman, Mehtupciu, Arion, Halepliul, Boteanu, ș.a.;

Hagi Ioan, cel de-al patrulea fiu al lui Mirea I, are moșii în Albești, Fundeni, Perieți și Stănești din Ialomița, prin copiii săi se vor stabili alianțe cu familia Buescu și Hristofi;

Iordache paharnic, cel de-al cincilea fiu al lui Mirea I, este menționat într-o scrisoare datată 30 Martie 1762 ca,,răposat paharnic Periețeanu” .

Cealaltă spiță a neamului Periețeanu, descendentă din Oprea II (Hagi) pârcălab Periețeanu, fratele lui Mirea I căpitan, se dovedește a fi destul de înstărită, având moșii în Albești, Cătunu, Perieți, Stănești și Tătărăi din Ialomița iar ca zestre se alătură câteva moșii în Cocorăști și Vîrboceni din Buzău. Pe această filiera s-a folosit în documentele vremii un inel cu sigiliu al familiei, fapt ce dovedește că Periețenii nu erau un neam oarecare. Totodată, pe marginea unor vechi însemnări ialomițene, s-au descoperit lucruri inedite despre acest neam. Iată de pildă, în pronaosul bisericii Mănăstirii Slobozia, s-a găsit o piatră de mormânt cu următoarea incripție: ,,SUBT ACEASTĂ PIATRĂ ODIHNESC OASELE RĂPOSATII ROABEI LUI DUMNEZEU NANIA JUPÂNEASA HAGII OPRII. ODIHNĂSCU′SĂ ȘI OASELE RĂPOSATII ROABEI LUI DUMNEZEU DOSPINA JUPÂNEASA OPRII CĂPITANUL, SNĂ HAGII OPRII OT PERIEȚI. VĂ DNI IO GRIGORIE GHICA VOEVOD ȘI S′AU SCRIS ÎN LUNA LUI IULIE 30 DE ZILE, LEAT 7242” .

Pe marginea acestei atestări, menționate și de Nicolae Iorga și de preotul Ioan D. Petrescu-Visarion(1884-1970), rezultă faptul că soția lui Oprea II (Hagi) Periețeanu, jupâneasa Nania(Ilina), precum și nora sa, jupîneasa Despina, soția lui Oprea (Oprișan) căpitan Periețeanu, fiul lui Oprea II (Hagi) Periețeanu, au fost înmormântate în pridvorul bisericii, existând posibilitatea ca și alți membri ai aceleiași familii să fi fost înmormântați tot aici.

Ne putem întreba, cum de au ajuns aceste persoane din neamul Periețenilor să fie înmormântate în pridvorul bisericii, asemenea ctitorilor ?

De bună seamă că, o parte din membrii familiei Periețeanu erau foarte apropiați de Biserica strămoșească, contribuind substanțial prin donațiile lor și astfel intrând în rândul ctitorilor.

În acest context, punem spre mărturie, un act de danie ce s-a păstrat în documentele vremii, datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, prin care Oprea II (Hagi) Periețeanu dăruiește Mănăstirii Slobozia 40 de stânjeni din moșia Lășcoi și 60 de stânjeni din moșia Perieți. Credem că nu a fost singura danie destinată Bisericii, ci doar menționăm importanța păstrării ei în arhiva Academiei Române.

Mănăstirea Slobozia nu este singurul locaș de cult care a beneficiat de daniile neamului Periețeanu. În secolul al XVIII-lea, biserica de lemn din satul Valea Părului (fost Cocorăști de jos), județul Buzău, se construiește prin contribuția substanțială a familiei Periețeanu, ramura ce s-a stabilit pe plaiurile buzoiene. De asemenea, biserica cea veche de lemn din satul Beceni (fost Cocorăști de sus) s-a zidit cu cheltuiala pitarului Grigore Periețeanu, la anul 1843, mai apoi refăcută, prin anii 1911-1916, de Ștefan Periețeanu-Buzău, înmormântat aici, în pridvorul bisericii.

În părțile Ialomiței, la anul 1820, se constuiește biserica cea veche din localitatea Perieți, cu ajutorul boierilor Periețeni. La anul 1854, Constantin IV Periețeanu lasă prin testament schitului Găvanu, 50 de pogoane din moșia sa Vîrboceni – Licoiul.

Observăm așadar că, de-a lungul anilor, mai mulți boieri Periețeni și-au manifestat, în vreun fel sau altul, dragostea față de cele sfinte, ajutând la constuirea unor locașe de cult sau oferind o parte din moșiile lor bisericilor, insuflând totodată și celorlalte generații respectul cuvenit Bisericii neamului nostru românesc.

Pe lângă boieri-boiernași, magistrați sau alți înalți funcționari ai țării, aflăm și descendenți din acest neam cu vocație monahală, precum Macarie Ieromonahul (1770-1836) și Iustina Periețeanu, sora lui Macarie, stareță, între anii 1828-1846, la Mănăstirea Viforâta. Chipul stareței Iustina se poate observa și astăzi, fiind zugrăvit pe peretele din interiorul bisericii, alături de alți ctitori și binefăcători ai mănăstirii. Despre vrednicia stareței Iustina, se vorbește și astăzi în rândul maicilor de la Viforâta, transmițându-se din generație în generație respectul pentru înaintași, iscusința lucrului, ascultarea, nevoința, tăierea voii și alte virtuți.

Deși, genealogistul Alexandru V. Periețeanu-Buzău, descendent din neamul Periețeanu menționează faptul că nu a mai întâlnit în neamul său alți descendenți care să se dedice vieții monahale, în afară de Macarie și Iustina, totuși, pe marginea cercetărilor întreprinse în comuna Perieți, la Mănăstirea Căldărușani, locul de închinoviere a lui Macarie Ieromonahul, precum și din răsfoirea mai multor monografii și documente aflate în fondul Academiei Române și la Arhivele Statului, au ieșit la iveală date inedite. Este posibil ca afirmația genealogistului Alexandru V. Periețeanu-Buzău să aibă în vedere doar ramura din care coboară descendenții domniei sale, și anume cea a lui Constantin I clucer (sec. XVIII), stabilită în județul Buzău.

La începutul secolului al XIX-lea, din vița cea aleasă a neamului Periețeanu va ieși o mlădiță arhierească, în persoana episcopului vicar Dositei Botoșăneanul (Periețeanu), născut în anul 1838, în localitatea Perieți, județul Ialomița. Despre preasfinția sa se cunosc puține date, singura sursă biografică fiind o schiță alcătuită de bunul său prieten, arhimandritul Nifon Popescu, stareț între anii 1888 și 1909, la Mănăstirea Sinaia. Din consemnările starețului Nifon aflăm faptul că, arhiereul Dositei a îmbrăcat haina monahală în anul 1862, la vârsta de 24 de ani, la Mănăstirea Căldărușani, încă din copilărie fiind foarte atașat de rânduielile bisericești, învățate de la unchiul său, ieromonahul Agatanghel, stabilit aici. În anul 1870, a fost hirotonit ierodiacon și mai apoi ieromonah, în anul 1874, din grija mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei (1850-1875), care l-a rânduit să slujească la Catedrala mitropolitană din București. S-a evidențiat ca un bun slujitor, cu o voce frumoasă și un excelent predicator. După terminarea studiilor seminariale la București și Socola, își îndreaptă pașii spre Universitatea din Atena, unde în anul 1855, devine licențiat în teologie. Reîntors în țară, este hirotesit arhimandrit și, în 1866, ales arhiereu, fiind hirotonit cu titulatura de Botoșăneanul și rânduit vicar al Mitropoliei Moldovei și egumen al bisericii Sfântul Spiridon din Iași. În anul 1887, a primit ordinul Coroana României în grad de ofițer. Din cauza unor probleme de sănătate, se retrage, în anul 1894, la Mănăstirea Sinaia, pentru a se bucura de liniștea duhovnicească și aerul de aici. Întrucât starea de sănătate s-a îmbunătățit pentru o vreme, preasfințitul Dositei a revenit pentru aproximativ trei ani de zile (1897-1899) în București, ca arhiereu slujitor la biserica Sfântul Spiridon-Nou. În ziua de 19 mai 1899, a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat la Mănăstirea Căldărușani, în apropierea bisericii Sfântul Ioan Evanghelistul din incinta cimitirului monahal. Întreaga sa avere, cărțile, aproximativ 250 de volume, au fost dăruite încă din timpul vieții, bibliotecii Mănăstirii Sinaia. ,, Preasfințitul Dositei Botoșăneanul era omul în care vicleșugul și răutatea nu se vedea. El privea viața și lumea ca pe o mare în valuri; iar avuția și plăcerile lumii, ca deșertăciunile unor oameni cu mintea îngustă și cu inimile închise. De multe ori zicea: ‹‹ Nu e nimic pe lumea asta; doar dincolo dacă vom căpăta ceva prin credința și faptele bune›› ”.

Arhiereul Dositei Botoșăneanul (Periețeanu), așa cum reiese din datele oferite de starețul Nifon, era fiu de preot și mai avea o soră monahie, pe nume Agripina (Periețeanu), care s-a îngijit de cele necesare înmormântării arhiereului, fratele său. Totodată, aflăm și de un unchi, pe nume Agatanghel, duhovnic renumit al Mănăstirii Căldărușani, foarte apropiat de episcopul Dositei, care posibil să fi fost tot din neamul Periețeanu.

Toate aceste mărturii biografice inedite, sporesc și mai mult interesul acordat celor din neamul Periețeanu, care s-au dedicat vieții bisericești, având ca înaintași pe Macarie Ieromonahul (Periețeanu) și sora sa, stareța Justina (Periețeanu).

Din scrisorile păstrate și publicate de Nicolae Iorga, Niculae M. Popescu și Titus Moisescu, rezultă că Macarie Ieromonahul a mai avut un frate pe nume Voicu, boiernaș – stolnic, care l-a însoțit la Viena. Din corespondența vremii, reiese că Voicu Periețeanu avea anumite legături financiare cu casa de comerț Hagi Pop din Sibiu iar în timpul revoluției din anul 1821 s-a retras aici, pentru ca mai apoi să fie alături de părintele Macarie, ajutându-l la tipărirea și distribuirea cărților de muzică.

Apare un detaliu extrem de important, descoperit în diferite monografii ale comunei Perieți, care consemnează clericii localității, dintre care amintim, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe un anume Tache Periețeanu preotul, fiul lui Voicu Periețeanu. Dacă din schița biografică a arhiereului Dositei Periețeanu, reținem cuvintele: fiu de preot, născut la 6 septembrie 1838, în satul Perieții din județul Ialomița, fără însă a se menționa și numele preotului, putem analiza probabilitatea ca tatăl arhiereului Dositei să fie chiar preotul Tache Periețeanu, fiul lui Voicu Periețeanu, deci ar rezulta că arhiereul Dositei Botoșăneanul (Periețeanu) ar putea fi nepotul lui Voicu Periețeanu și implicit al lui Macarie și al Iustinei.

Continuând cercetările în ordine cronologică, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, aflăm un alt preot cu numele Dumitrache Periețeanu, parohul comunei, care în anul 1905 încă mai slujea la cele două biserici din localitate.

În acest context, conform datelor culese din diferite izvoare, întâlnim pe această ramură a neamului Periețeanu, o seamă de descendenți, care imitând pe ruda lor, ieromonahul Macarie Periețeanu, au îmbrățișat misiunea pastorală și s-au străduit, fiecare după putință, să slujescă Biserica strămoșească și să fie folositori neamului românesc.

Reținem așadar că, din neamul Periețeanu s-au ridicat în decursul secolelor, boieri, dregători, magistrați, militari, înalți funcționari, oameni politici, demnitari precum și o seamă de personalități ale vieții bisericești, pentru care se cuvine să ne îndreptăm recunoștința și respectul nostru, reperul fiind profesorul, protopsaltul, compozitorul, traducătorul, copistul și tipograful Macarie ieromonahul, părintele muzicii psaltice românești.

II.2 Formarea muzicală, teologică și culturală a lui Macarie Ieromonahul

Simțind o chemare pentru viața monahală, Macarie Ieromonahul își îndreaptă pașii de copil spre Mănăstirea Căldărușani, ctitorie a voievodului Matei Basarab (1632-1654), zidită pe ruinele unei alte așezări monastice mai vechi din acele locuri, binecuvântate de Dumnezeu.

Aici, în vatra Căldărușanilor, s-au nevoit părinți cu viață îmbunătățită, ținând rânduielile bisericești, prin post și rugăciune, prin privegheri și ascultări, căci doreau să dobândească Împărăția Cerurilor și desăvârșirea sufletească, în detrimentul celor lumești și trecătoare.

În perioada anilor 1772-1794, pe timpul stăreției arhimandritului Filaret, Lavra Căldărușanilor devenise un renumit centru de spiritualitate și cultură, unde slujbele nu au încetat niciodată iar preocupările cărturărești deveniseră obișnuință monahală.

Starețul Filaret se îndeletnicea, printre alte treburi gospodărești, cu ,,traducerea dintr-alte limbi a Sfintelor și Dumnezeieștilor Scripturi ” iar monahii tineri, cu mai puțină îndemânare, scriau din Sfinții Părinți.

În acest climat duhovnicesc, este inițiat și tânărul monah Macarie Periețeanu, închinoviat aici, care a beneficiat de îndrumările și cunoștințele părinților mai vechi de zile, acumulându-și astfel o bază solidă din sfera teologiei precum și a muzicii bisericești.

Desigur că, perioada cea mai înfloritoare, din toate punctele de vedere, în ceea ce privește istoria mănăstirii Căldărușani, o reprezintă perioada stăreției Sfântului Gheorghe, de la Cernica și Căldărușani, (1794-1806), când obștea mănăstirii sporește cu numărul de monahi și frați, veniți aici din toate provinciile țării, spre a se înduhovnici, sub grija părintească a marelui duhovnic, trecut în rândul sfinților.

Pentru Macarie Ieromonahul Protopsaltul, viețuirea în vatra Căldărușanilor a însemnat o adevărată formare pe treptele monahismului și ale culturii, adeseori amintindu-și în prefețele cărților sale de muzică de personalitățile pe care le-a cunoscut aici, precum: ,,fericitul întru pomenire dascălul Macarie, arhimandritul din sfânta monastire Căldărușanii”, cunoscător de limbă greacă și care s-a străduit să tălmăcească din sfintele cărți pe limba patriei, și ,,sfinția sa părintele dascălul Grigorie ierodiaconul, bogoslavul și filosoful care s-a îndeletnicit cu tâlcuirea a tot feluri de scripturi bisericești, părintești, bogoslovești, iticești și a tot felul de scripturi folositoare, trebuincioase și de nevoie limbii noastre ”.

În ceea ce privește muzica bisericească, de vreme ce la Căldărușani existau mulți părinți dornici de a învăța meșteșugul psaltichiei, este lesne de înțeles că Macarie face cunoștință cu abecedarul muzical aici în mănăstire, lecțiile predându-se după manuscrisele existente. Se cunoaște faptul că ,, manuscrisele bisericești se bucurau de o cinstire deosebită în mănăstirea Căldărușani, monahi precum Acachie și Ghimnasie fiind repere evidente de copiști, caligrafi dar și compozitori, pe care Macarie cu siguranță i-a cunoscut.

Întrucât era atașat de părinții acestei mănăstiri unde-și făcuse ucenicia, Macarie Ieromonahul va păstra întotdeauna legătura spirituală cu o parte din aceștia, dedicându-le aumite compoziții muzicale, cum este de pildă, polihroniul în glasul al VIII-lea, destinat starețului Dositei de la Căldărușani (1807-1837), ucenicul Sfântului Gheorghe Ardeleanul.

Așa cum albina culege nectarul din flori, Macarie Ieromonahul a cules învățătura ce bună și folositoare de la părinții aflați în mănăstirea Căldărușani, sporind în meșteșugul muzicii și al științei de carte. Astfel, ,,dup-o petrecere de mai multu tempu, fusse luat de Mitropolitulu Dositheiu, care instruindu-lu în limb′a grecă, lu dette subt îngrijirea lui Straton, Proto-psaltulu Mitropoliei, spre a′lu înveția art′a musicei Bisericesci”.

Mitropolitului Dositei Filiti al Țării Românești (1793-1810), deși grec de neam, s-a arătat a fi un filoromân în tot timpul arhipăstoririi sale, tipărind cărți în limba română și ajutând pe cât posibil norodul românesc, oferind totodată burse de studiu tinerilor care dovedeau aptitudini muzicale și cărturărești. Iată că și Macarie, înzestrat fiind de la Dumnezeu cu multe calități și virtuți, primește atenția cuvenită din partea mitropolitului, după cum însuși mărturisește: ,,Catavasii la Duminica Stâlpărilor…pre care eu, din porunca preaosfințitului mitropolit chir Dositei le-am învățat…”.

Pentru a-și desăvârși cunoștințele muzicale, Macarie se apropie de dascălul Contandin, ucenicul lui Șărban, protopsaltul Țării Românești, de la care învăță meșteșugul cântărilor bisericești pe sistima veche a muzicii bizantine, fapt confirmat de însemnarea făcută de însăși mâna lui Macarie la Catavasiile Stâlpărilor.

Preotul, profesorul și academicianul Niculae M. Popescu este de părere că: ,,Macarie a cunoscut bine și limba grecească, precum și meșteșugul cuvântărilor. Aceasta ne îndeamnă să credem că învățase în Academia Grecească din București, școală vestită atunci în toată ortodoxia. Iar râvna lui patriotică, precum și cunoștințele despre cărturăria românească bănuim că le-a deprins din școala română de la Sfântul Sava, unde director era învățatul călugăr Grigorie Rîmniceanu. Lui Macarie nici limba slovenească nu-i era necunoscută, întrucât ne spune el singur că dorea să alcătuiască psaltichie și pentru Biserica sîrbească” .

Nu știm sigur dacă Macarie a urmat cursurile celor două prestigioase școli, însă, suntem de acord cu cele menționate de Niculae M. Popescu în ceea ce privește cultura solidă acumulată de Macarie în tinerețea sa, fapt ce admite existența în preajma cuvioșiei sale a unor dascăli de renume de la care a avut ce învăța, înmulțind astfel darurile primite de la Dumnezeu.

Faptul că în anul 1819, la instalarea lui Dionisie Lupu în demnitatea de mitropolit al Țării Românești (1819-1823), Macarie Ieromonahul este cel care va rosti cuvântul din partea clerului la acest eveniment deosebit, ne putem da seama cât de apreciat era Macarie Ieromonahul ca orator, om de cultură și protopsalt.

Pe lângă formarea sa ca orator desăvârșit, protpsaltul nostru dovedește un adânc simțământ patriotic care îl pune în practică, identificându-se cu neamul pe care îl slujește: O Dumnedeule ! cât am fost noi lepădați departe de adevĕr, înpilați cu sfiala defăimatei și mârșavei temeri, acoperiți de pâcla nepriceperei și aprope de împrăpăstuire. Noi umblam cu lacrimi căutând binele, suspinam diua și noptea ca să aflăm folosul, ne străduiam cu totă vîrtutea, umblam cu gura căscată ca să prindem binele și binele era în mâna nostră. Ci o Dumnedeule ! slavă ție .

Ieromonahul Macarie, asemenea unui duhovnic îmbunătățit, format în lavra Căldărușanilor, îndeamnă pe toți fiii neamului să își îndrepte atenția către Preamilostivul Dumnezeu care prin Pronia sa divină va ridica ceața întunerecului și va rĕsĕri nouĕ iarăși dorința strălucirii, a luminei. În frumoasele sale cuvinte, părintele Macarie, asemenea unui teolog și catehet desăvârșit, dezvoltă idei cu privire la antropologie, soteriologie, hristologie, eclesiologie, reușind să capteze atenția oricărui ascultător și cititor pe care îl inițiază în dogmatica ortodoxă: …Și iarăși privind pămîntul și vedendu-l împodobit cu tot felul de saduri și pre isvorele apelor, care curg pre fața a tot pământul…Apoi privind și firea nostră a omenilor și cunoscệnd darurile cu care întrecem pre cele cuvântătore, adunăm că Dumnedeu are deosebită Pronie pentru om. Pentru că după ce i s’a sădit în fire pre iubirea de sine a vieții sale, apoi cu cuvîntarea și nemurirea sufletului l’au ridicat mai pre sus de tote cele-l-alte jivini necuvîntătore, nu l’au lăsat numai cu acestea , ci i-au dat și legi Dumnedeești, pre care păzindu-le nu numai aicea să trăiască bine și fără turburare, ci și după mortea trupului pre suflete să le priimescă în mîna sa… Fiul lui Dumnedeu Iisus Christos luând trup omenesc ni-au descoperit nouĕ omenilor pre Dumnedeu Tatăl în fața sa și a trimis pre sfinții sĕi Aostoli ca să învețe tote nemurile sfînta și pravoslavnica credință și să așede preoți prin sate și episcopi prin cetăți și orașe.

Din punct de vedere muzical, sosirea la București a lui Petru Efesiu (cca.1770-1840) marchează un nou capitol în pregătirea lui Macarie Ieromonahul în ceea ce privește sistima cea nouă. Pe lângă sistima veche a muzicii bizantine, Macarie va învăța noua teorie a muzicii psaltice (sistemul hrisantic) la renumita școala de muzică, înființată, în anul 1817, de vestitul protopsalt de origine greacă.

Acest Petru Efesiu era ucenic al lui Gheorghe Cretanul, antemergătorul reformei hrisantice din anul 1814, urmează cursurile școlii de muzică de la Constantinopol, unde predau cei trei reformatoti: Hrisant mitropolitul de Madit, Grigore Lampadarul Protopsaltul și Hurmuz Gheorghiu Hartofilax, aici însușindu-și noul sistem de notație psaltică, cunoscut sub numele de ,,noua sistimă” sau ,,noua teorie”. Fiind susținut de autoritățile locale, în frunte cu domnul fanariot Ioan Caragea (1812-1818), protopsaltul Petru Efesiu deschide, în data de 6 iunie 1817, la biserica Sfântul Nicolae – Șelari, o școală de muzică psaltică unde se vor desăvârși destui români și străini, doritori a învăța meșteșugul muzicii bisericești în noul metod.

Părintele Profesor Doctor Nicu Moldoveanu precizează în lucrarea ,,Istoria muzicii bisericești la români ”: ,,Acest Petru Efesiu s-a dovedit a fi un bun pedagog și un spirit foarte practic și cu idei destul de înaintate. El a pus mult suflet în formarea ucenicilor săi, care erau și ei oameni maturi, în jur de 30 – 40 de ani, și foarte dotați, căci și-au însușit destul de repede noua teorie muzicală. Printre primii săi elevi au fost Macarie Ieromonahul, Panaiot Enghiurliu (mai apoi, Pangratie pe numele de călugărie) și Anton Pann, deși acesta a fost de fapt elevul lui Dionisie Fotino…” .

Macarie Ieromonahul își va însuși foarte bine noua teorie a muzicii psaltice, formarea muzicală și culturală începută în mănăstirea Căldărușanilor și desăvârșită mai apoi pe lângă renumiții dascăli ai vremii de atunci, Straton, Constandin, Petru Efesiu, vor oferi lui Macarie suportul necesar ca acesta să devină protopsalt, profesor, inspector (epistat), compozitor, traducător și tipograf, înscriind o pagină de aur în istoria Bisericii noastre.

II.3.Protopsalt, Profesor, Inspector (Epistat)

În calitatea sa de protopsalt al Țării Românești, dascăl și epistat al școlilor de musichie, Macarie va desfășura, cu timp și fără timp, în folosul Bisericii și al neamului, o intensă și bogată activitate creatoare și tipografică. Personalitatea sa va rămâne întipărită veșnic în istoria muzicii psaltice românești iar numele său va fi pomenit pururea alături de Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Ștefanache Popescu, Ghelasie Basarabeanu, Varlaam și alți psalți și dascăli luminați ai poporului nostru, care vor continua și desăvârși până în zilele noastre cele începute cu mulă trudă de înaintași.

Despre începuturile carierei profesionale a dascălului Macarie Ieromonahul, amintim că, în anul 1812, episcopii Iosif al Argeșului și Constandie al Buzăului solicită într-o scrisoare adresată Boierilor caimacami înființarea unei școli de muzică bisericească pe lângă Mitropolia din București și aducerea lui Macarie să paradosească musichia, dându-i-se toate cele trebuincioase cum și leafă, ca unul care are râvnă precum din mica sa copilărie sau nevoit de au învățat acest meșteșug.

Din această scrisoare se observă aprecierea ierarhilor români pentru Macarie și recunoașterea în domeniul muzical a meritelor de care se făcuse vrednic protopsaltul nostru.

Din însemnările vremii respective, aflăm că, în 20 noiembrie 1812, ,,Iosif al Argeșului numește pe Macarie dascăl de psaltichie și aședă școla în Metropolie. Salariul se plătea de Metropolie și de la Cutia obștei ” . Nu știm exact dacă școala a funcționat dar după părerea lui Niculae M. Popescu și a altor muzicologi, înființarea respectivei școli nu a mai avut loc, ci în locul ei s-a înființat o altă școală în anul următor, 1813, nu la Mitropolie, ci în două odăi la Sfântul Sava iar ca profesor este numit Gherasie Ieromonahul.

Considerăm că anul 1812, așa cum o dovedesc izvoarele vremii, a fost un an cu foarte multe schimbări și încercări în viața poporului român, doar amintim cu acest prilej, începutul domniei lui Vodă Ioan Caragea (1812-1818) și izbucnirea epidemiei de ciumă care a decimat populația Bucureștilor cu aproximativ 90.000 de suflete. Pe lângă aceste aspecte, semnalăm și o serie de măsuri luate de Ioan Vodă Caragea în ceea ce privește învățământul școlilor, conform însemnărilor lui V.A. Urechia: ,,Una din primele lucrări ale lui Caragea, îndată după sosire la București, fu de a însărcina pe biv Vel Vornic Grigorie Brâncoveanu și pre biv Vel Căminar Nestor ca să tocmească și să cerceteze socotelile Cutiei școlelor de venitul și cheltuiala lor și să propună planul de reorganisare a școlelor. La 1 Decembrie 1812 noul Domnitor, în interesul cercetărilor ordonate emite un pitac”.

Este posibil ca decizia voievodului de a emite un ordin domnesc prin care întărește pe boierii Grigore Brâncoveanu și Căminarul Nestor, pentru a verifica toate datele și cheltuielile școlilor domnești, în vederea reorganizării învățământul școlar, să fi avut ca rezultat amânarea înființării școlii de la Mitropolie unde fusese numit ca dascăl Macarie Ieromonahul.

Numele lui apare amintit, ceva mai târziu, în anul 1815, într-o scrisoare a boerilor târgovișteni, prin care cer domnitorului Caragea reînființarea unei școli, lângă Târgoviște, pentru pregătirea copiilor lor și a celor sărmani și îl consideră potrivit pe Macarie Ieromonahul, ,,ce se află însărcinat cu schitul Golgotei, om cu șciință la meșteșugul cântării … fiind îndatorat a face și logos în anvonul bisericei la tote dilele cele mari, aretânt și acesta, că acolo la sf. monăstire dintru inceput a fost școlă pentru învețătura copiilor” .

Din respectiva adresă reiese faptul că Macarie se ocupa de schitul Golgotei, de lângă Târgoviște iar din descrierea făcută privind meșteșugul cântării și iscusința logosului, considerăm că Macarie Ieromonahul este Macarie protopsaltul de care ne ocupăm, întrucât este cel care întrunea întru totul calitățile profesionale specificate în cerere, iar apropierea sa de Târgoviște, prin sora sa Justina Periețeanu de la Viforâta, este mai mult decât evidentă, de aceea nu ne îndoim că cel vizat era protopsaltul nostru, însă nu putem confirma dacă Macarie a funcționat sau nu la această școală. Cert este că anaforaua privind înființarea respectivei școli a fost semnată de domnitorul Caragea, la data de 7 aprilie 1815 .

Începând cu anul 1819, calitatea de magistru a lui Macarie Ieromonahul este recunoscută în mod oficial de către noul mitropolit Dionisie Lupu (1819-1823), care îi încredințează protopsaltului nostru școala de muzică de pe lângă Mitropolie și misiunea de a tălmăci în limba română cântările bisericești: ,,Deci prea-o-sfinția sa știindu-mă pre mine smeritul între ieromonahi desăvârșit în cea vechie și în cea noao musichie,…, chemându-mă mi-au poruncit ca toate cărțile de psaltichie ale sistimii cei noao să le prefac românește și să le paradosesc, sistisindu-mi și școală de musichie românească ” . Odată cu această numire, este posibil ca Macarie Ieromonahul să primească și titlul de portarie al Sfintei Mitropolii, ,,rang bisericesc care se acorda unei persoane de încredere a palatului mitropolitan ”.

Macarie Ieromonahul își va pune toată încrederea în noul mitropolit Dionisie Lupu, pe care îl consideră proniator pentru neamul românesc, așa cum reiese din mesajul adresat la întronizare.

Într-adevăr, în puținii ani de arhipăstorire, Dionisie Lupu s-a îngrijit îndeaproape de situația clerului și a credincioșilor, manifestând un deosebit interes pentru problemele învățământului românesc. În calitatea sa de președinte al Eforiei școlilor, a sprijinit pe Gheorghe Lazăr și școala de la Sfântul Sava, încercând să înlăture pe dascălii greci în favoarea celor români.

Mitropolitul Dionisie va dispune alcătuirea unei comisii pentru tălmăcirea cântărilor bisericești, aceasta fiind compusă inițial din Macarie Ieromonahul, Anton Pann și Panaiot Enghiurliu (Pangratie după numele de călugărie).

Din cauza unor neînțelegeri, acest colectiv s-a desființat, urmând ca fiecare, pe cont propriu, să tălmăcească din limba greacă în limba română melodiile bisericești. Credem că nepotrivirea de caracter între membrii comisiei, precum și viziunea diferită asupra modului de lucru, au făcut ca respectivii coordonatori să parcurgă fiecare pe cont propriu un drum comun.

Macarie Protopsaltul, cu multă jertfelnicie, s-a străduit ziua și noaptea ca să ducă la bun sfârșit misiunea de prefacere a cântărilor bisericești în graiul și pre limba patriei. De asemenea, nu a uitat să-și organizeze școala, formând ucenici cărora le insufla dragostea pentru muzica psaltică și pentru cântările bisericești în limba română.

Aflăm de la V.A. Urechia că: ,,Părintele Macarie, dupe Ieromonahul Gherasie, apoi Dioniosie Fotino și în urmă Anton Pann, vor ilustra școla de musichie din Bucureșci în perioada anilor 1818-1820… ”.

Ca profesor, a sesizat lipsa manualelor în limba română și în acest sens, cu binecuvântarea mitropolitului Dionisie Lupu, pleacă, în primăvara anului 1821, însoțit fiind de Nil Poponea Sibianul, să-și tipărească lucrările românite la Buda, unde intenționa să scoată la lumină Theoreticonul, Anastasimatarul și Irmologhionul .

Misiunea în care Macarie protopsaltul s-a angajat, nu s-a dovedit a fi una lipsită de încercări, ci dimpotrivă, extrem de grea, întrucât condițiile istorice și lipsurile materiale și-au spus cuvântul. Din cauza revoluției lui Tudor Vladimirescu, din anul 1821, mitropolitul Diosinie Lupu se retrage la Brașov și nu mai poate oferi sprijinul promis, astfel că Macarie, însoțit fiind de fratele Voicu Periețeanu și Ghiță Oprean, cu ajutorul financiar al casei de comerț Hagi Pop din Sibiu, vor tipări cele trei cărți de muzică în cetatea Vienei, la mănăstirea călugărilor armeni (mechitariști) de aici.

Tipărirea la Viena, în anul 1823, a celor trei cărți de muzică: Theoreticonul, Anastasimatarul și Irmologhionul, a reprezentat o încununare a muncii jertfenice depuse de protopsaltul nostru în folosul Bisericii și a Școlii, conștientizând că ,, lipsa cărților nu puțină împiedicare face sporirii ”.

În tot acest timp, Macarie Ieromonahul nu uită de școala de muzică de pe lângă Mitropolie, lăsată în grija dascălilor Costea și Grigorie, cărora le adresează înainte-cuvântarea de la Theoreticon: ,, Nu puțină bucurie au primit sufletul mieu, când am auzit că școala de musichie pre care în lipsa mea eu am încredințat dragostii voastre, cu vrednicie o cârmuiți, și cum cu multă punere aveți silința, încât pre mulți din ucenici la desăvârșire i-ați adus și cu alții de asemenea vă siliți ”.

Reîntors în țară, Macarie se va ocupa foarte serios de reorganizarea învățământului muzical bisericesc, mai ales că după retragerea mitropolitului Dionisie Lupu din anul 1823, în demnitatea de mitropolit al Ungrovlahiei va fi ales eruditul ierodiacon Grigorie Dascălu aflat la Căldărușani, un alt prieten și binefăcător, pentru care protopsaltul nostru arăta un respect deosebit.

În anul 1825, domnitorul Grigorie IV Ghica Voievod (1822-1825) semnează ,,obșteasca anafora a părinților arhierei și a veliților boieri” prin care se înființează în orașele reședință de județ școli cu predare în limba română cu câte doi dascăli: ,, unul să învețe rumănește și altul cîntările bisericești după meșteșugul psaltiisimi celei nouă, căci prin cîntări și cităriri cuvioasă să cade să slăvim pe Dumnezeu în sfintele sale lăcașuri” .

Cu această dată, se vor înființa școli de muzică bisericească în orașele județene precum: Buzău, Caracal, Cerneți, Craiova, Câmpulung-Muscel, Focșani, Pitești, Ploiești, Târgoviște, Târgu-Jiu, Urziceni, Vâlcea, dascălii fiind plătiți din Bugetul de Stat prin Casa Școalelor . Pe lângă acestea, adăugăm și cele patru școli de muzică bisericească existente în București, înființate în anul 1821, respectiv 1823: Școala de pe podul Caliților în care preda dascălul Iancu Stan, Școala de pe Podul Șerban Vodă a lui Costache Chiosa, Școala de pe Podul Târgului de Afară a dascălului Constandin și Școala de pe Podul Mogoșoaiei a dascălului cântăreț Ghiță .

Menționăm că toate aceste unități școlare funcționau sub atenta supraveghere a lui Macarie Protopsaltul, numit epistatul școlilor de musichie din cuprinsul Mitropoliei Țării Românești .

Ca epistat (inspector) a acestor școli, Macarie Ieromonahul s-a străduit să alcătuiască o programă școlară, din 18 articole: ,,Ponturi 18 cătră dascălii de musichie ce sunt orânduiți ca să paradosească atât aici în politia Bucureștilor cum și afară prin județe, în ce chip au să urmeze de la început până la săvârșirea mathimilor ” . Din aceste instrucțiuni, referitaore la dascăli și ucenici reținem faptul că elevii erau întâi cercetați după aptitudinile și posibilitățile intelectuale ale fiecăruia și dacă iaste îndemînatec (punctul 1) ca mai apoi să fie semnat un angajament (asigurație). După aceea, urma inițierea, predarea lecțiilor prin semnele muzicale (haractirurile suitoare și pogorâtoare), tonurile, scările, așa cum se arată în gramatica muzicii și în alte cărți de muzică (punctul 2). Se continua cu aplicarea semnelor timporale și consonante (ornamentale), apoi cu intonarea exercițiilor (paralaghia) și a cântărilor precum Doamne stigat-am și celelalte tropare din Anastasimatar (punctul 3). Urmează predarea glasurilor diatonice, enarmonice și cromatice, cu explicarea ftoralelor (punctul 4), pentru ca mai apoi să se facă introducerea la Irmologion și la alte cântări mai grele precum heruvicele și chinonicele (punctul 5). Se avea în vedere învățarea mai întâi a cântărilor stihiraricești și irmologhicești și pe urmă cele papadicești (punctul 6). Odată cu progresul, se pot preda mathimi (lecții, învățături) din cărți precum: Tomul al II-lea, al III-lea, al IV-lea al Antologhiei, dar și din Doxastarul lui Ioacov și al lui Petru Lambadarie (punctul punctul 7). Dacă ucenicul progresa, se putea trece la predarea din Irologhionul Calofonicon cu cratimi cu tot iar mai pe urmă se dădea un examen și dacă ucenicul îl trecea era trimis la București pentru a primi din partea Eforiei cuviinciosul atestat și era trecut în catalogul celor desăvârșiți și trebuincioși iar dascălului său să i se cunoască silința și osârdia și de toți să se laude (punctul 8). Erau primiți toți cei care doreau să învețe muzica bisericească inclusiv preoții și diaconii (punctul 9). Erau îndemnați ucenicii și dascălii să arate spor în cele râvnitoare și patrioticești (punctul 10). Școlarii erau datori să repete mathimile (lecțiile) cu un ceas mai′ nainte de venirea dascălului și se aplicau reguli disciplinare iar cei care se dovedeau a fi neascultători, la trei abateri, erau excluși din școală (punctul 11). Lecțiile se predau pentru a fi însușite de ucenici iar când se constatau neînțelegeri se puteau repeta (punctul 12) iar dascălul putea alcătui categorii, că trei feluri sunt aceștia, unii foarte ascuțiți cu istețimea, alții nu prea greoi iar alții cu totul greoi și fiecărei cete să i se predea cele cuvenite (punctul 13). Ucenicii erau îndemnați să cânte Podobiile, Irmoasele, Samoglasnicile și toate cele ce se cîntă din rânduiala bisericească de peste an, ca să fie desăvârșiți (punctul 14). Toți dascălii erau datori să respecte cele 18 ponturi (punctul 15) și să predea lecțiile peste tot anul afară de dumineci și de praznice mari împărătești (punctul 16). În școlile românești se va preda românește ca să înțeleagă și cei care cântă și cei care ascultă (punctul 17) iar dascălii care se vor arăta fără râvnă, fără silință și nevrednici se vor scoate și se vor pune alții (punctul 18). Aceste 18 ponturi au fost alcătuite și semnate de Eforii Școalelor și de Macarie Ieromonahul, epistatul dascălilor de musichie.

Se observă, în acest context, o etapă deosebit de importantă din sistemul de învățământ muzical bisericesc, care are ca promotor pe Macarie Ieromonahul, dascălul de cântări bisericești, prin a cărui stăruință s-a realizat o programă analitică ce ne surprinde prin complexitatea ei și care va avea în timp un efect scontat.

Luăm cunoștință, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, de multe persoane apropiate de Macarie, ucenici sau dascăli (colaboratori), care au beneficiat de ajutorul și tutelajul oferit de epistatul școlilor de musichie din Țara Românească. Menționăm în acest sens pe dascălii Costache Chiosea și Grigorie, care l-au suplinit pe Macarie la școala de cântăreți a Mitropoliei, între anii 1821-1823. Aflăm pe Ioniță Stoicescu-logofețul, dascălul școlii de muzică din orașul Ploiești și cântăreț la biserica Sfântul Gheorghe de aici, acesta fiind ucenic al lui Chiosea și atestat de Macarie, în anul 1824. Și-a organizat școala în clădirea din curtea bisericii, până la anul 1838, când se va desființa din lipsă de fonduri. Un altul este dascălul Constantin Ioan, care a fost trimis de Macarie să predea la școala din Câmpulung-Muscel, motiv pentru care aduce la cunoștință că odată ajuns aici, fără a mai pierde o cirtă de ceas măcar a și început a preda copiilor învățătura. Tot la Câmpulug-Muscel, apare ca dascăl Nicolae Pandele, ucenic al lui Macarie, venit, după o perioadă de timp, în locul lui Ioan Constantin. Găsim, de asemenea, pe Petrache Eliad dascălul școlii de cântăreți bisericești din Craiova, ucenic al lui Macarie și cântăreț la biserica Obedeanu din localitate. Întâlnim la Buzău, pe dascălii Ghelasie (Basrabeanul) și Matache (Slăvulescu) cântărețul, unii dintre cei mai de seamă protopsalți și dascăli ai vremii. Matache, ucenicul lui Macarie la școala de la Mitropolie, va preda și la Seminarul de la Buzău înființat aici de episcopul Chesarie (1784-1846). Între anii 1825-1830, apare la renumita școala de cântăreți de la Cerneți, reședința de atunci a județului Mehedinți, dascălul Toma, ucenic al lui Macarie la Școala Mitropoliei. La școala de cântăreți din Focșani, figurează dascălul Teodorache, plătit cu 50 de lei pe lună din Bugetul Eforiei. Găsim la școala de la Pitești, pe dascălul Nicolae Nan (Iane), ucenic al lui Macarie, încadrat aici cu suma de 50 de lei lunar. Tot din rândul ucenicilor lui Macarie, a funcționat în calitate de cântăreț la Râmnicu-Vâlcea și dascăl de psaltichie la școala de cântăreți de aici, dascălul Costache, în timp ce la Târgoviște, apare dascălul Gheorghe Istrati, ș.a.

Desigur că lista poate continua și cu alți colaboratori ai lui Macarie, de vreme ce, înființarea școlilor de musichie, odată cu decretul din 1 septembrie 1825 și numirea lui Macarie ca epistat al acestora, reprezintă de fapt începutul organizat al învățământului muzical în Țara Românească.

Părintele profesor Nicu Moldoveanu subliniază că:,,Au existat școli de cântăreți și înainte de 1825, dar acum sunt bine organizate, controlate și mai ales servite de personal calificat, în clădiri proprii, cu manuale didactice tipărite, cu metode bine stabilite și mai cu seamă în limba română…”.

Macarie Ieromonahul a dorit să se facă folositor și celor din Moldova, astfel că, în anul 1829, odată cu surghiunirea lui Grigorie IV Dascălu, mitropolitul Țării Românești, părăsește Bucureștiul și merge în Moldova, unde se va îngriji asemenea unui apostol, de răspândirea sistimii celei noi a muzicii psaltice bisericești, pre limba și graiul românesc.

Aici, găsește sprijin la Mitropolitul Veniamin Costache (1803-1808; 1812-1821; 1823-1842), care cunoscându-l, îl rânduiește igumăn la Mănăstirii Bârnova. În această mănăstire, Macarie nu poate viețui mult timp din cauza unor intrigi ale unui oarecare Negulici, și din această pricină, se retrage la Mănăstirea Neamț, unde, printr-o scrisoare datată 8 aprilie 1831, aduce la cunoștință mitropolitului Veniamin, situația în care se afla precum și cele întâmplate la Bârnova: ,, Mai întâiu rog îndurările milostivirii Înalt Preosfinției Voastre ca să vă milostiviți și să mă ertați că am îndrăznit de am venit aici în sfânta monastire Neamțul fără blagoslovenia Înalt Preaosfinției Voastre. Și al doilea, acum când eram gata ca să vă înștiințez pe Preaosfinția Voastră că eu încă din săptămâna brânzii de când am arătat Preaosfinției Voastre pricinile mele nici o ispravă putând a face cu vicleanul acela de Negulici, în cea mai de pre urmă m’am rugat Preaosfințitului Chesarie [episcopul vicar al mitropoliei] ca să rânduiască igumăn pe cine va voi că eu nu mai poci întâmpina atâtea supărări…”.

În atmosfera elevată a Mănăstirii Neamț, Macarie funcționează ca dascăl și conducător al școlii de cântăreți de aici, bucurându-se de toată aprecierea din partea părinților călugări. Dovada faptului că Macarie a fost pentru un timp mentorul școlii de muzică bisericească din mănăstirea Neamțul și că aici a predat psaltichia după teoria cea nouă, o avem de la o însemnare făcută pe unul din manuscrisele sale în care se menționează: Catavasiile la Duminica Floriilor dimpreună cu tot canonul…pe care le-am paradosit [predat, încredințat] părinților din sfânta monastire Neamțul, pentru ca să rămâe veacinice și nestrămutate, la anul 1832 .

Despre activitatea didactică a părintelui Macarie Ieromonahul, desfășurată (1831-1833) la Mănăstirea Neamț, dă mărturie starețul Gherasim în a sa lucrare: Istorie pentru Sfânta Mănăstire a Neamțului: ,, Era împodobită această monastire și cu părintele Macarie Ieromonah, dascălul școalei de muzichie carele veniseră din Valachia și era bărbat desăvârșit, învățat întru amândouă sistime și cu fierbinte râvnă și cu osârdie și cu răbdare în toată viața era lucrând la acest meșteșug spre a dobândi cununa dreptății și a moșteni viața veșnică pentru împărțirea talantului căci el nu numai pre mulți i-a îmbogățit cu învățătura acestui meșteșug al muzicei cei nouă bisericești dar s′au ostenit tare mult de l-au alcătuit de pe sistima veche pe cea nouă tălmăcindu-l și din grecește pe limba moldovenească ”.

Macarie Ieromonahul având tact pedagogic, cu siguranță că și-a apropiat și aici mulți ucenici pe care i-a format prin competența sa didactică și prin maestruozitatea de interpretare a cântărilor, etalonul cel mai strălucit fiind Visarion Protopsaltul, caligraf și compozitor, dascăl de psaltichie, cel mai reprezentativ produs al școlii nemțene.

După o ședere de aproximativ 2-3 ani în Mănăstirea Neamțul, Macarie, după anumite teorii, se pare că ar fi fost chemat la Buzău, ca oaspete al episcopului Chesarie, pentru a preda muzica psaltică în școala pe care renumitul arhiereu o înființase aici și în care activa ca profesor, Matache cânterețul, ucenicul lui Macarie. Ideea aceasta aparține profesorului Constantin Erbiceanu și este preluată de episcopul Nifon Ploieșteanul, Grigore Poslușnicu, Badea Cireșanu, Nicolae Severeanu, cel dintâi oferind ca argument mărturisirea mitropolitului Iosif Naniescu precum l-ar fi avut pe Macarie la Buzău profesor de muzichie pe când era diacon la Episcopul Chesarie .

Părintele Profesor Doctor Nicu Moldoveanu precizează în lucrarea Istoria muzicii bisericești la români: ,,Se afirmă uneori că Macarie, prin anul 1833, a fost chemat de episcopul Chesarie la Buzău ca să predea muzica la școala înființată acolo, pe care o conducea un elev al său, Matache cântărețu. Deși nu ni s-a păstrat nici un document care să ateste acest lucru, totuși n-ar fi ceva imposibil ” .

În anul 1834, odată cu revenirea lui Grigorie Dascălu în tronul mitropolitan de la București, Macarie este chemat pentru o altă ascultare din partea mitropolitului și anume, conducerea tipografiei de la Mănăstirea Căldărușani. Aici, protopsaltul nostru se va îngriji, timp de aproximativ doi ani, la bunul mers al tipografiei, apoi, îmbolnăvindu-se de paralizie (dambla) este luat în grijă de sora sa, monahia Justina Periețeanu, stareța la Mănăstirea Viforâta, pentru ca în toamna anului 1836 să-și dea obștescul sfârșit, fiind înmormântat la Mănăstirea Viforâta, în partea de miazăzi a bisericii. Prin fața mormântului, împodobit cu flori, mai trec și astăzi pelerini sau simpli credincioși, aprinzând o candelă ori înălțând o rugăciune spre pomenirea marelui protopsalt al Țării Românești, care întreaga viață și-a dedicat-o muzicii bisericești, punându-se în slujba Bisericii și spre folosul și luminarea neamului.

II.4.Activitatea creatoare și tipografică

,,Lucrul cel mai important pentru Biserică și Națiune pe care îl va face Macarie Ieromonahul este tălmăcirea cărților de cântări bisericești ‹‹pre limba patriei››, la început împreună cu Anton Pann și Panaiot Enghiurliu și apoi fiecare pe cont propriu ”, menționează părintele profesor Nicu Moldoveanu în lucrarea ,, Istoria muzicii bisericești la români ” .

Această misiune pe care o primește în anul 1819, de la mitropolitul Dionisie Lupu (1819-1821), o va duce la bun sfârșit cu multă osârdie, priveghind zi și noapte pentru a tălmăci cântările bisericești, apoi căutând cu orice preț să dea la lumina tiparului cărțile românite.

Pentru că lipsa cărților nu puțină împiedicare face sporirii, așa cum însuși mărturisea, Macarie dorește să înființeze la Mitropolie o tipografie unde se dorea scoaterea la lumină a următoarelor lucrări: Anastasimatarul, Irmologhionul „argon” (pe larg) și „syntomon” (pe scurt), Doxastarul, Antologhionul și Irmoasele calofonice.

Se pregătise în acest sens și un contract prin care Macarie împreună cu Kir Serafim (Christodulo) și Kir Panaioti (Enghiurliu) se înțelegeau ca să finalizeze obiectivele propuse: ,,Preaînvățatul dascăl de muzică Kir Macarie să „noteze” limba [bisericească] românească după particularitățile [„laictismele”] noii metode, și în timpul tipăririi lor [cărților] să fie corector; Iar preacinstitul Kir Serafim, ca un priceput al cestui meșteșug, în termen de șase luni să pregătească toate literele necesare și glasurile și caracterele din nou, și câte scule vor lipsi de la tipografie, și preaînvățatul în ale muzicii Kir Panaioti să aibă grija depunerii banilor necesari pentru cheltuielile [ce urmează să se facă] până la tipărirea amintitelor cărți, și în măsura vânzării lor să fie el însuși cassă [casier] până la lichidarea acestei tovărășii ” .

Din cauza multor ,, împiedicări și neaflarea meșterilor ”, această tipografie nu s-a mai înființat. Neizbutind să tipărească în București lucrările românite, Macarie, însoțit de dascălul Nil Poponea Sibianul, pleacă la Buda[Pesta] în primăvara anului 1821, spre a-și duce la îndeplinire scopul propus, fiind trimis de mitropolitul Dionisie Lupu, cel care dorea să susțină financiar acest demers.

O altă piedică va amâna pentru moment planul protopsaltului nostru, întrucât în țară va izbucni revoluția lui Tudor Vladimirescu, motiv pentru care mitropolitul Dionisie este nevoit să se retragă la Brașov și în aceste condiții nu mai putea oferi ajutorul făgăduit pentru tipărire: ,,…întâmplîndu-să în țările noastre acelea care tuturor sunt știute, și prea-o-sfinția sa trecând dincoace în Brașov, de nevoie silit am fost ca să rămâiu în multă vreme așteptând, încât mai să primejduia lucrul ca de tot să rămâie nepus în lucrare” .

Istovit de drum și așteptare, Macarie se reîntoarce în țară iar pe timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu se refugiază la Sibiu, luându-și cu sine manuscrisele traduse în românește, având nădejde în continuare în ajutorul lui Dumnezeu pentru lucrul cel bun pe care dorea să îl împlinească: ,, Dar dumnezeiasca pronie, care toate le ocârmuește spre folosul și sporirea tuturor de o potrivă, rădicând patrioticeasca râvnă în sufletul Domnii sale Domnului Hagi Constantin Pop, împreună cu a altor doao suflete iubitoare de Hristos și de neam, au priimit să facă dinpreună această cheltuială cu voia și blagoslovenia Pre-o-sfinției sale părintelui mitropolitului Ungrovlahiei și să tipărească aceste cărți ” .

Într-adevăr, rugăciunea îi este ascultată și în tovărășie cu fratele său, stolnicul Voicu Periețeanu și kir Ghiță Opran, om de vază din urbea ialomițeană Călărași, Macarie va găsi sprijinul scontat la familia Hagi Pop din Sibiu. Această familie bogată de aromâni deținea o casă de comerț, fiind ,,mijlocitoare între Răsăritul românesc și bulgar și Apusul european. Stăpânul ei Zenovie Pop, care învățase carte grecească în școala din București cu vestitul cărturar Lambru Fotiade, ședea împreună cu familia sa la Viena, de unde păstra legăturile cu țara noastră, iar afacerile casei erau lăsate în seama bănățeanului Stan Popovici” .

În data de 2 noiembrie 1821, Macarie se îndreaptă spre Viena, trece prin Lugoj, apoi Buda și ajunge în capitala Austriei, prin februarie 1822. Odată ajuns aici constată că viața este foarte scumpă: ,,dacă la Pesta plăteam 20 de fiorini pe lună, aici cîte 42, acolo petreceam cu trei fiorini pe zi, aici îndoit; acolo luam stinjinul de lemne [cu] cîte 20, aici [cu] căte 40 ”.

Îndurând frigul iernii, precum și multe alte lipsuri, Macarie nu renunță la misiunea asumată, ci prin înțelegere cu ,,popii armeni, ca unii ce numai ei au privileghiuri de a putea tipări orice”, aduce la cunoștință prin scrisoarea din martie 1822, că urmează să tipărească cele trei cărți de muzică: Teoreticonul, Anastasimatarul și Irmologhionul, primele tipărituri muzicale psaltice în limba română cu caractere chirilice: ,,Cartea cea dintâiu care am să tipăresc iaste Gramatica, carea fiindcă și aceasta dimpreună cu scările ei iaste ca la 15 coale, am hotărât ca să o legăm deosebit. Gramatica aceasta cuprinde în sine puterea meșteșugului psaltichiei, […] a doua carte, care să cheamă Anastasimatarul sau Octoihul, cuprinde în sine cele opt galsuri bisericești, începând de la „Doamne strigat-am”, „Pune Doamne, streajă gurii mele”, dimpreună cu stihirile înfierii de sâmbătă sara, dogmatica, stihoavna, troparul învierii cu bogorodicina lui, sedelnele de la Utrenie după podobiile lor pe mic, ipacoi, andifoanele, hvalitele și fericirile pe fieștecare glas, până ce se sfârșesc cele opt glasuri. Apoi după sfârșitul acestora, cele unsprezece svetline cu bogorodicinele lor, și vascresnele toate, și așa se sfârșește Anastasimatariuliar […] o a treia carte, care se cheamă Irmologhion, adecă Catavasieriu, cuprinde în sine toate catavasiile praznicelor împărătești și ale Născătoarei de Dumnezeu, irmoasele din Octoih, din Triod și din Pendicostar, slijba săptămânii sfintelor patimi, cu tripeasnețile și sedelnile toate pe mare, podobiile pe toate glasurile pe mare, „Bine ești cuvântat Doamne”, pe mare, andifoanele svetilnilor și alte cântări trebuincioase”.

Anul 1823, în care se tipăresc cele trei capodopere muzicale ale lui Macarie, va rămâne veșnic imprimat cu litere de aur în istoria muzicii bisericești, cele dintâi tipărituri macariene fiind primele cărți psaltice editate în limba română, cu text chirilic.

Din corespondența vremii, reise faptul că cele trei tipărituri (Theoreticon, Anastasimatar și Irmologhion) erau legate între ele și formau un trup. Deși inițial s-a dorit editarea lor într-un tiraj de 1500 de tomuri, Macarie a cerut încuviințarea lui Zenovie Pop ca să le tipărească într-un tiraj 3000 de trupuri (tomuri), ,,pentru că vine mai ieftin tiparul când se tipăresc mai multe cărți ”.

Tipărirea celor 3000 de tomuri a îndemnat pe majoritatea muzicologilor noștri să afirme că acestea erau destinate celor trei provincii românești, adică 1000 de tomuri pentru Țara Românească, 1000 pentru Moldova și 1000 pentru Transilvania. Desigur că așa ar fi fost mai simplă împărțirea lor, doar că, în urma unei cercetări mai aprofundate asupra scrisorilor publicate de Nicolae Iorga, Niculae M.Popescu și Titus Moisescu, rezultă că altfel s-au rânduit lucrurile.

Este adevărat că iubitorul de neam, Macarie, dorea să răspândească monumentalele sale lucrări tuturor ucenicilor și dascălilor români din cuprinsul întregii țări:,, Macarie a tipărit pentru toți românii munteni, moldoveni, transilvăneni, bănățeni, etc”, întrucât, ,, sufletul românesc era același pretutindeni, cu aceeași limbă și aceeași lege creștinească ” .

Din scrisoarea semnată de Macarie, la Viena, datată 10 februarie 1822, aflăm cum dorea protopsaltul nostru distribuirea cărților tipărite: ,,… voia noastră era ca să tipărim trei mii Anastasimatare, trei mii Irmologhii și trei mii Grămatici (pe care deosebită carte am hotărât ca să o facem). Câte o mie de fieștecare carte pentru Țara-Românească, pentru Moldova și câte o mie pentru aceste locuri, care din toate părțile mi se ceriu”.

Din cele 1000 de trupuri destinate locurilor unde i se cereau, se constată faptul că Macarie dorea să împartă 500 de trupuri pentru românii din Basarabia, de vreme ce în scrisoarea adresată lui Zamfir Pop îl întreabă: ,,dacă voiești să tipărești titlul la cele 500 de trupuri pentru Basarabia”, iar mai apoi dădea referințe asupra localităților unde să se înscrie cumpărătorii:,,Deci s-au făcut așăzământ ca în cele mai întâiu orașe ale Valahiei, Moldovei și Basarabiei să se poată iscăli iubitorii de neam ce vor să cumpere cărți la ipocimenele știute, după cum în jos să arată, unde și la cine pot să meargă cei ce poftesc a să iscăli și a număra banii” .

Mai mult decât atât, Macarie aduce la cunoștință că a cerut binecuvântarea mitropolitului de la Karloviț, Preasfințitul Ștefan Stratimirovici, pentru a tipări cărțile de muzică, dorind totodată să se facă folositor și sârbilor: ,,Voiam să mă fac folositoriu și sârbilor cu prefacerea Anastasimatarului pe noua sistimă în slovenie, și să-l parodosesc …”. Cererea binecuvântării era întemeiată întrucât în Ardeal și Banat se simțea încă influența puternică a Mitropoliei de Karloviț care avusese aici jurisdicție canonică. Demersul bun al lui Macarie primește răspunsul îndoielnic al mitropolitului Ștefan Stratimirovici al Karlovițului, deorece: ,,nu prea vrea să se introducă în Ardeal și Ungaria cântarea aceasta, care – zicea el – este deosebită de cea întrebuințată în eparhia sa”.

Niculae M. Popescu este de părere că ,,în Ardeal și părțile ungurești” cărțile lui Macarie ,, n-au pătruns deloc”, ceea ce ne duce cu gândul că tipăriturile destinate Transilvaniei (1000 de tomuri) de fapt nu au fost distribuite aici, ci în altă parte, așa cum vom observa în dovezile care apar ulterior.

În urma contractului semnat între Eforia Școlilor și Casa de comerț Hagi Pop (Sibiu), din data de 5 septembrie 1823, aflăm că s-au repartizat 1000 de tomuri pentru Țara Românească, achiziționate pe cheltuiala Casei Școlilor și așezate la Mitropolia din București:,, [Eforia Școalelor (Mitropolitul Grigorie, C. Bălăceanu, Iordache Golescu, Mihail Ghica, Nestor) face contract cu C. Pop] pentru una mie trupuri psaltichii rumănești, ce sunt în trei mii bucăți, adică Gramatica psaltichii, Anastasimatari bisericesc și Ermologhion, ce s-au tipărit în Viiena, cu toată cheltuiala dumitale, și s-au legat după forma ce li s-au arătat: care psaltichii s-au făcut chipzuite și cu știrea prea-înaltului nostru Domn a să lua pe seama Casii Școalelor, în preț de fl. Douăzeci și șapte de mii [din care se dau 10.000; restul într-un an, cu dobânda de] fl. Trei la pungă pă lună ” .

De asemenea, alte 500 de trupuri au fost trimise de stolnicul Voicu Periețeanu și kir Ghiță Opr(e)an în Moldova, pentru a fi distribuite acolo celor interesați iar restul, adică aproximativ 1523 de trupuri de psaltichie, au fost înmânate lui Stan S. Popovici, care se făcuse părtaș contractului de tovărășie. În anii următori, acesta se va plânge în repetate rânduri Mitropoliei, Eforiei Școlilor, Departamentului Logofeției Treburilor Bisericești și în ultimă istanță Voievodului, pentru că s-a încărcat cu aceste cărți și nu-și poate recupera banii investiți iar în acest context, roagă instituțiile în cauză să-i achiziționeze cărțile restituindu-i suma aferentă: ,,Drept aceea, umilit mă rog cinstitei ocârmuiri a să milostivi și a porunci ca să mi se numere suma … ca să-mi capăt capitalul care de atuncea aci l-am avut închis”.

În data de 16 decembrie 1836, Stan S.Popovici este nevoit să aducă de la Sibiu la București restul de 1523 de tomuri psastichii, în speranța că își va putea redobândi suma investită, reținută vreme de câțiva ani în aceste cărți. Toată gestiunea pe care o avea o depune la Mitropolie, iar din lista de predare rezultă că toate cărțile erau dedicate Țării Românești și Moldovei, nici un exemplar pentru Transilvania sau Basarabia:

”.

Se constată că, din cele 3023 de tomuri tipărite, circa 2000 erau dedicate Țării Românești și aproximativ 1000 Moldovei, deși inițial, Macarie se gândea să ofere din acestea, cu dedicație, și celor din Transilvania și Basarabia, cu toate acestea, până în prezent, nu s-a găsit vreun astfel de exemplar, fapt ce dovedește că planul inițial a fost revizuit.

În ceea ce privește distribuirea acestor cărți, observăm că deși Macarie primise nenumărate vești îmbucurătoare din țară, totuși, ,, frumoasele sale volume nu erau cumpărate nici de curiozitate. Gustul pentru cântarea bisericească în românește încă nu se răspândise…Nu era acum vremea tipăriturilor lui Macarie. Ea va veni atunci când mai toată țara și mănăstirile vor fi pline de ucenici de ai săi și aceste vremuri nu vor întârzia mult”. Încă mai persista rușinea de a se cânta Doamne miluiește pe limba patriei, mulți acceptând să cânte, să citească și să vorbească în greacă decât vlahica – limba mojicilor.

Activitatea creatoare a lui Macarie nu se oprește aici, protopsaltul nostru pregătind pentru fiii patriei cea de-a patra carte, cu titlul Tomul al doilea al Antologhiei, tipărită la București, în anul 1827. S-a editat aceasta cu banii școalelor, din porunca domnitorului Grigorie IV Ghica, căruia îi este și consacrată. Cuprinde în sine toată rânduiala Utreniei, de la cântările treimice la doxologie, și a fost tipărită într-un tiraj de 1600 de bucăți de a căror desfacere s-a ocupat Ioniță Cămărașul .

În anii 1831-1833, Macarie se afla în Moldova, la Mănăstirea Neamț, unde știm că preda părinților meșteșugul cântării bisericești. În paralel cu activitatea didactică depusă aici, a desfășurat și o bogată activitate creatoare, reușind să alcătuiască un Antologhion, ce conține anixandarele, glasul VIII (mai multe variante) și catavasiile la Duminica Floriilor, lucrare terminată la anul 1832. Anul următor, va înfăptui un frumos Irmologhion Calofonicon, din 188 de foi, ce cuprinde irmoasele celor opt glasuri precum și alte imne de laudă.

Reîntors în Țara Românească, în anul 1834, i se încredințează de către mitropolitul Grigorie Dascălul tipografia de la Mitropolie, pe care a așezat-o în casele bâțcovenilor de la Cocioc, din incinta Mănăstirii Căldărușani. Macarie se dovedea a fi omul potrivit la locul potrivit, mai ales că era familiarizat cu mediul monahal de aici, Căldărușanii fiind mănăstirea de metanie.

Odată ajuns aici, aduce la cunoștința logofătului Nicolae, sameșul Sfintei Mitropolii, dorința de a se îngriji cât va putea de mult pentru sporirea lucrului încredințat:,,Prin smerita mea scrisoare înștiințez dumitale că încă de la septembrie 13, cum am venit de la București, am luat asupră-mi îndreptarea tipăririi tipografiei, după cinstita poruncă ”.

Macarie, deși încercat cu cele ale bătrâneții, nu pregetă să-și asume responsabilitatea tipografiei, încercând din răsputeri să îndrepte stângăciile întâlnite aici. În acest sens, și-a ales matrițele cu slove potrivite tipăririi, a îndreptat greșelile de tipar apărute pe timpul când monahul Inochentie, mai puțin priceput, direcționa tipografia, a preluat întru totul conducerea tipografiei, înlocuind o parte din personal și păstrând oamenii corespunzători.

Macarie a fost ajutat la tipografie de monahul Meletie, ,,ca probariu”, fiind venit de la Sfântul Munte Athos iar ca ,,zețari” a avut pe Gherontie de la mănăstirea Neamț și pe Ioan de la Căldărușani, cel din urmă propus mai târziu ca arhiereu”.

Cărțile tipărite în mănăstirea Căldărușani de Macarie Ieromonahul sunt: ,,Oglinda omului celui din lăuntru” apărută în anul 1835 și ,,Viețile Sfinților” pe 12 luni, tipărite pe parcursul a doi ani, între 1835-1836.

,,Oglinda omului celui din lăuntru” a fost tradusă după originalul slavon și tipărită prima data în țară, la mănăstirea Neamț, în anul 1833. Frații Ioniță și Nicolae Bâțcoveanu, logofeții mitropoliei, analizând utilitatea ei, au dispus suportând cheltuielile, posibilitatea reeditării în tipografia Mitropoliei așezată la mănăstirea Căldărușani.

Pe foaia de titlu găsim scris: ,,Oglinda omului celui din lăuntru. Pusă înainte ce 10 figuri cu însemnarea lor. Întăiu tipărită în Moldavia. Iară acum a doao oară tipărită în zilele Prea înălțatului nostrum Domn Alexandru Dimitrie Ghica Vvod. Cu Blagoslovenia Sfintei Mitropolii. Prin osârdiia și toată cheltuiala Dumnealor Nicolae logofătul, și Ioann Pitariul Frații Bâțcoveni. În Tipografia Sfintei Mitropolii, anul 1835, de Meletie monahul tipograf ”.

Macarie Ieromonahul, directorul acestei tipografii, își rezervă dreptul de a alcătui o ,,Înainte cuvîntare cătră cetitori” în care face un rezumat al învățăturilor morale ce se desprind din lucrare, socotind-o foarte folositoare pentru suflet.

Cea mai importantă lucrare tipărită în lavra Căldărușanilor, pe toată perioada de existență a tipografiei instalate aici este, fără îndoială, ediția ,,Viețile Sfinților”, pe 12 luni, apărută într-un tiraj de 600 de exemplare din fiecare lună, un record tipografic de care se făcea vrednic truditorul Macarie, împreună cu colaboratorii săi. Textul folosit la reeditare este cel tradus și tipărit în mănăstirea Neamț, între anii 1807-1815.

Pe foaia de titlu a volumului din luna Ianuarie apare: ,, Întru Slava Lui Dumnezeu Celui în Treime Închinat, Sau tipărit această Sfîntă și de suflet folositoare carte, ce cuprinde Viețile Sfinților din luna lui Ianuarie, Acum a doao oară în zilele Prea Înălțatului nostru Domn Alexandru Dimitrie Ghica Voevod, întru întâiul an al Domniei Sale, cu blagoslovenia și cu toată cheltuiala Sfintei Mitropolii, în anul: 1835, în tipografia Sfintei Mitropolii, de Meletie monahul tipograful ”.

Volumele dedicate Vieților Sfinților s-au finalizat de tipărit în anul 1836, când Mitropolia din București trimite următoarea adresă starețului Dositei de la Căldărușani: ,,Părintele Macarie ne-au făcut arătate că din Viețile Sfinților ce s-au tipărit, o sumă de tomuri s-au legat și sunt întru tot gata, și ca să nu stea acolea să să prăfuiască și să să facă la dânsele vreo stricăciune, să scrie prea cuvioșiei tale ca pentru căratul aici a acestor cărți ce s-au gătit să dai prea cuvioșia ta carele trebuincioase, ca să le încarce și să le aducă aici, a să pune în păstrare ”.

La începutul anului 1836, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Episcop Chesarie al Buzăului, prietenul lui Macarie, se va tipări la Buzău monumentala lucrare ,,Prohodul Domnului”, fiind cea de-a cincea carte tălmăcită de Macarie și care vede lumina tiparului în timpul vieții sale. Din prefața volumului aflăm că episcopul Buzăului a îndemnat pe dascălul Macarie, ,,să se apuce să alcătuiască românește această sfîntă cîntare întocmai după înființarea celor grecești nestrămutînd atît pentru tălmăciri și apropierea cuvintelor, cît și întregimea silabelor cîntării ”.

Înzestat cu inteligență și pricepere, Macarie va așeza versurile ritmate ale prohodului în așa fel încât a alcătuit cea mai bună variantă de până atunci și fixată ca reper pentru toate celelte versiuni ce se vor alcătui în timp, până în zilele noastre. La începutul fiecărei stări a alcătuit și melodia, astfel încât, după modelul celei dintâi să se cânte toate strofele ce urmează.

Părintele profesor Nicu Moldoveanu concluzionează: ,,Traducerea lui Macarie Ieromonahul, realizată împreună cu prietenul său, Episcopul Chesarie Câpățână al Buzăului și tipărită la Buzău, în anul morții lui Macarie (1836), va sta la baza tuturor edițiilor ulterioare în notația chrysantică sau sistema nouă, promovată cu mult sârg de Petru Efesiu, în școlile de la București, începând de la 1816, unde a învățat și Macarie. Chiar și lui Anton Pann i-a plăcut această versiune Macarie-Chesarie”.

Niculae M.Popescu mărturisea că: ,,Toată suflarea românească cântă în Vinerea Patimilor după Prohodul lui Macarie”.

Activitatea creatoare și tipografică a lui Macarie ia sfârșit în anul 1836, când răpus de boală și suferință încetează să mai lucreze așa cum neobosit o făcuse continuu până în luna lui August a anului 1836, deși planul său era să mai tipărească o antologie muzicală la mănăstirea Căldărușani.

Neputințele bătrâneților și eforturile îndelung susținute ca să-și termine lucrul, i-au agravat starea de sănătate, aflându-se ,,nemișcat și bolnav de dambla” dar nădăjduind într-o posibilă recuperare: ,, și dacă îmi va fi mai bine ne vom mai sfătui, viind sănătos”, după cum mărturisea printr-o scrisoare destinată părintelui Evghenie, iconomul Mitropoliei. Munca depusă se oglindește cu prisosință în cele aproximativ 150 de cântări originale și peste 2000 de cântări ,,românite”, tălmăcite din grecește, tipărite în mare parte, precum și în cărțile reeditate sub îngrijirea sa la mănăstirea Căldărușani. Moștenirea lui Macrie va rămâne pentru eternitate și de-a pururea pomenită în toată Biserica Ortodoxă Română.

II.5. Obștescul sfârșit al lui Macarie Ieromonahul

În tomna anului 1834, Macarie Ieromonahul aduce la cunoștința logofătului Nicolae, sameșul sfintei mitropolii a Bucureștilor că: ,,eu de acum înainte sânt bătrân, și neputincios cu picioarele, și într-o jumătate de cias dabea ajung până acolo” la tipografie, unde trebuie să privegheze ,, ziua și noaptea ” căci ,,ziua tot se micșorează și mai mult noaptea lucrează tipografiia”.

Zelos din fire și cuprins de ardoarea activității tipografice, Macarie izbutește să-și biruiască slăbiciunile trupești și în aproximativ doi ani de zile dă la lumină, ajutat de ceilalți truditori ai tipografiei, un număr impresionant de volume din ,,Viețile Sfinților” și ,,Oglinda omului celui din lăuntru”.

Acest efort suprapus peste alte osteneli acumulate în timpul vieții au înrăutățit și mai mult starea de sănătate a părintelui Macarie, după cum Niculae M. Popescu surprinde în cuvinte foarte expresive momentele de încercare prin care trecea Macarie către apusul vieții: ,,Bătrânețea și privegherea tipografiei îl covârșiră. La cinci zile după Sântămăria mare din anul 1836, scria iconomului mitropoliei: ‹‹ eu, cinstite părinte, mă aflu nemișcat și bolnav de dambla ››. Mintea însă îi era întreagă; lămuririle cerute le dă cu toată limpezimea. Dar sănătatea trupescă nu se mai întoarce; și la Căldărușani, cu toată bolnița, îngrijirea unui bătrîn paralitic nu era ușoară . Mână îndemânatică de femee și inimă de soră trebuiau”.

Într-adevăr, în aceste condiții de boală și suferință, Macarie nu este uitat de sora sa, maica Justina Periețeanu, care pentru a se putea ocupa îndeaproape de fratele său, îl duce la Mănăstirea Viforâta, unde era stareță, aici, părintele Macarie bucurându-se de îngrijirea corespunzătoare.

În acest răstimp, nu mai aflăm nimic despre părintele Macarie, doar scrisoarea lui Stan.S.Popovici pomenește faptul că a depus la mitropolie cărțile de muzică iar ,,alcătuirea acestor cărți s-au tipărit din îndemnarea răposatului părintelui Macarie Ieromonahul, dascălul de musichie al Sfintei Mitropolii a Bucureștilor ” . Respectiva scrisoare este datată 16 decembrie 1836.

Această informare este foarte prețioasă pentru noi, întrucât, constatăm că părintele Macarie este menționat ca răposat în luna decembrie a anului 1836, în timp ce în luna august era în viață, semnând scrisoarea adresată părintelui Evghenie, iconomul Mitropoliei. De aici, rezultă faptul că părintele Macarie a răposat, cel mai probabil, în toamna anului 1836:,, Spre sfârșitul anului istovit de boală și de muncă moare smeritul ieromonah Macarie în mănăstirea Viforâta sub ochii iubitori ai surorii sale, care era atunci starița acestei mănăstiri”.

Locul de veci credem că a fost ales de maica Iustina Periețeanu, stareța mănăstiri Viforâta, care a indicat ca mormântul părintelui Macarie să fie lângă biserică, ca unul care s-a învrednicit în viața pământească să slujească Biserica și neamul său asemenea unui apostol. Un alt loc mai potrivit nu era.

Enorma sa prețuire se datorează prin excelență activității muzicale, sârguinței didactice și preocupărilor tipografice, ce au făcut ca numele său să fie așezat în panteonul personalităților muzicale bisericești.

În numele său, profesorul protopsalt Ion Popescu Pasărea, va iniția în anul 1911, Societatea culturală a cântăreților bisericești – ,,Părintele Macarie”, ce avea ca scop înălțarea culturală, morală și materială a cântăreților bisericești, un ideal vechi lăsat ca moștenire de nemuritorul Macarie.

În anul 1927, prin grija Societății Generale a Cântăreților Bisericești, centrala București și filiala din Dâmbovița, pe mormântul decorat cu flori, s-a înălțat un monument funerar, realizat din piatră cu o cruce așezată în partea superioară, având în mijloc imprimat chipul părintelui Macarie Ieromonahul, după un desen de epocă. În partea inferioară, străjuiește o placă comemorativă din marmură albă, al cărei text inscripționat amintește: ,,IEROMONAHUL MACARIE, DASCĂL DE MUZICHIE ȘI PORTARIE AL SF. MITROPOLII A BUCUREȘTILOR, 1780-1836. LA ANUL 1927, OCTOMBRE 2, ÎN ZILELE Î.P.S. PATRARH AL ROMÂNIEI ȘI REGENT DR.MIRON, PROTOPOPI JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA FIIND PREOȚII DEM. N. POPESCU-DOICEȘTI, A. POPESCU-HĂBENIȘI LAZĂR GEORGESCU-GĂIEȘTI, RIDICATU-S-A ACEST MONUMENT, PE LOCUL UNDE A FOST MORMÂNTUL NEMURITORULUI COMPOZITOR MACARIE, DIN INIȚIATIVA SOCIETĂȚII GENERALE A CÎNTĂREȚILOR BISERICEȘTI SF.IOAN CUCUZEL DIN ROMÂNIA, CENTRALA BUCUREȘTI ȘI A FILIALEI CÎNTĂREȚILOR DIN DÂMBOVIȚA, PREȘEDINTE AL FILIALEI FIIND PREOTUL STELIAN GR. PETRESCU DIN TÂRGOVIȘTE ȘI AL CENTRALEI D. I. PĂUN I. BELU-IAR SUPERIOARĂ A SFINTEI MĂNĂSTIRI VIFORÂTA FIIND PREACUVIOASA MAICĂ EVGHENIA STĂNESCU ”.

Niculae M.Popescu, unul dintre cei mai apreciați biografi ai lui Macarie, menționează faptul că părintele muzicii psaltice românești: ,,S-a odihnit cîtăva vreme lângă zidul mănăstirei în dreptul stranei drepte de unde i se aducea prinos binemeritat, acordurile line ale muzicei sale, pe care o iubise așa de mult și pentru care se străduise toată viața. Dispozițiuni sanitare i-au mutat mai târziu rămășițele în cimitirul unde nimeni nu ți le poate arăta”.

Afirmația bigrafului survine în urma indicațiilor primite de la stareța Ambrosia Manolescu. Este posibil ca această informație să fie adevărată de vreme ce textul de pe placa comemorativă confirmă: ,, RIDICATU-S-A ACEST MONUMENT, PE LOCUL UNDE A FOST MORMÂNTUL NEMURITORULUI COMPOZITOR MACARIE ”.

Din mărturiile maicii Zenaida, nonagenară, viețuitoare și acum aici, venită la mănăstirea Viforâta încă din copilărie, am aflat că pe timpul maicii starețe Evghenia Stănescu, se îndătinase obiceiul ca profesorii de teologie din țară, însoțiți de elevi și studenți, să vină în pelerinaj la mănăstire, făcând pomenire părintelui Macarie, amintire ce va rămâne pururea vie în sufletele tuturor iubitorilor de muzică bisericească.

Întreaga avere a lui Macarie, manuscriptele și cărțile sale de cântări, au fost lăsate surorii sale pentru a le oferi episcopului Chesarie al Buzăului, care luându-le, le-a înmânat mai departe spre păstrare și îngrijire ierodiaconului său, Iosif Naniescu, viitorul mitropolit al Moldovei. Acesta, luminat fiind de Dumnezeu, le-a dăruit mai departe Academiei Române, unde se păstrează și astăzi, pentru ca moștenirea să fie la îndemâna tuturor celor care vor dori să se îmbogățească muzical și cultural.

În lipsa unui testament autentic al lui Macarie, putem folosi însemnarea mitropolitului Iosif Naniescu de pe manuscrisul Irmologhion-Calofonicon:

,, Părintele Macarie a murit în anul 1836, în etate de 86 de ani opt zeci și șese de ani [calculul poate fi greșit]. Acest Irmologion ce este tradus din grecește de păr. Macarie și adaos cu compoziții ale sale nou intitulat fiind Irmologion Calofonicon suscris cu însuși mîna sa în monastirea Neamțului anul 1833 și dupe moartea sa a rămas la Preasfințitul Kesarie Episcopul Buzeului împreună cu alte cărți de Psaltichie și manuscrise de Psaltichie pe care părintele Macarie singur le-a lăsat la moartea sa în anul 1836 cînd a încetat din viață în monastirea Văforâta, aproape de Tîrgoviște peste gîrla Ialomița unde sora sa era Stariță căreia cu limba de moarte ia lăsat cuvînt ca să le aducă la Preasfințitul Episcop Kesarie al Buzeului, carele mi le-a dat mie subsemnatul, fiind atunci Ierodiacon al 2lea , și eu pentru respectul fericitului păr. mare dascal, Macarie, am asigurat manuscriptul acesta cu legătură precum se vede neatins de tăetură spre eternă pomenire atât păr. Macarie cât și Prea Sfințitului Kesarie Ep.Buzeului. am scris aici în anul 1897 în Mitropolia din Iași , Iosif Mitr. Moldovei, luna August 10. 1897”.

Cu harismele sale, părintele Macarie s-a dovedit a fi un slujitor adevărat al Bisericii, un dascăl eminent și distins epistat al școlilor de musichie, protopsalt desăvârșit, cunoscător al vechii și noii teorii muzicale, un neobosit tipograf, într-un cuvânt, om cu viață sfântă. La meșteșugul psaltichiei se adăugau cunoștințe solide de limba greacă, de cultură generală, mânate de un adânc simțământ patriotic. Om al sacrificiului, al lucrului bine înfăptuit, Macarie a fost conștient de menirea și răspunderea sa în fața semenilor dar mai ales înaintea lui Dumnezeu.

Cât timp va dăinui cântarea bisericească în stranele și în altarele sfintelor biserici, numele marelui protopsalt Macarie Ieromonahul va fi de-a pururea pomenit. Odată cu troparele, cu laudele, cu slavosloviile dar mai ales cu axioanele duminicale și praznicale, va răsuna și numele compozitorului, nemuritorul Macarie Ieromonahul.

Capitolul III

Macarie Ieromonahul,

în conștiința unor clerici, compozitori, istorici, muzicologi și profesori

din România

,, Pre mine nimeni să nu mă prihănească ca pre un iubitoriu de argint, că eu acea ce am avut, osârdia și osteneala, o am jărtvit pentru neam, fără a mă împărtăși la vreun câștig; și când aș fi avut și bani, toată lumea ar cunoaște iubirea mea de neam, ca lângă aceastea, aș jărtvi și cheltuiala, și toate cărțile în har le-aș dărui neamului ”, mărturisea părintele Macarie Ieromonahul, în anul 1822, aflat în timpul misiunii consacrate primelor tipărituri muzicale bisericești din limba română. Credea cu adevărat în menirea sa de a lumina neamul românesc aflat în întunericul necunoștinței și al umbroasei deznaționalizări, propovăduind ca un apostol al neamului românesc valorile consfințite ale poporului: credința, limba maternă și cultura.

Activitatea laborioasă, desfășurată în special în domeniul muzicii bisericești, i-a fost recunoscută atât în timpul vieții cât și în posteritate, oameni de cultură, lingviști, clerici, scriitori, muzicologi și compozitori români consemnând în operele lor aspecte legate de personalitatea genială a părintelui muzicii psaltice românești.

Începând din secolul al XIX-lea și până în zilele noastre, vom găsi nenumărate însemnări despre părintele Macarie, fie în mod individual, fie complex, alături de alte personalități marcante ale muzicii bisericești.

Însuși marele protopsalt Anton Pann(1797-1854) își arăta respectul cuvenit față de părintele Macarie: ,,Din tălmăcitorii și alcătuitorii cântării român[ești] nu cunosc decât patru, afară de Kantemir Domnul Moldavii, cel dinâiu care a tălmăcit Anastasimatarul este Mihalache Moldovlahul […], al doilea este unul Vasilache Cântăreț,[…], al treilea este Ianuarie Protosinghelul,[…], al patrulea care a scris pe metodul cel vekiu este Părintele Macarie Ieromonahul, Portarie al Sfintei Mitropolii, acesta însă mai pe urmă învățând metodul nuou și în tocmai prefăcândule de a și tipărit precum se vădu”. Tot Anton Pann este cel care se consideră coleg și împreună conlucrător la tălmăcirea cântărilor, alături de Macarie.

Mitropolitul Iosif Naniescu (1820-1902) a cunoscut și a dat mărturie despre viața și activitatea părintelui Macarie, fiind, în vremea uceniciei, diacon al Preasfințitului Chesarie de la Buzău, prieten apropiat al lui Macarie. Pe această filieră, mitropolitul Iosif a intrat în posesia cărților și manuscriselor de muzică rămase de la Macarie, pe care le-a păstrat cu sfințenie și, mai târziu, a crezut de cuviință să le ofere Academiei Române, pentru ca în acest fel, toți cei iubitori de cântare bisericească să le poată cerceta. Din însemnările lăsate de mitropolitul Iosif, pe anumite manuscrise, se poate observa prețuirea pe care o avea față de Macarie: ,,…și eu pentru respectul fericitului păr. mare dascal, Macarie, am asigurat manuscriptul acesta cu legătură precum se vede neatins de tăetură spre eternă pomenire atât păr. Macarie cât și Prea Sfințitului Kesarie Ep.Buzeului. am scris aici în anul 1897 în Mitropolia din Iași , Iosif Mitr. Moldovei, luna August 10. 1897 ”.

Creatorul celui dintâi volum românesc dedicat istoriei muzicii, profesorul Ioan Dem.Petrescu(1818-1907) îl consideră pe Macarie un geniu al muzicii: ,, marele composetoru și maiestru allu musicei nostre Bisericeșci[…], bunu Românu, cum nu se prea găsiau mulți pre atunci[…], geniu, instructor și creatoru în musică, prin alle căruia cmposețiuni, să se potă între-vede bunulu gustu și progresulu artei[…]. Alături de Macarie, profesorul Ioan D. Petrescu îl așează și pe Anton Pann, ca urmaș în procesul de românire, însă, după părerea sa: ,, Anton Pann adesea forțiază variațiunile compozețiunilor selle, pren săltări esagerate și pren întorseturi fantastice, ce trecu peste cadenția și claretatea tonurilor” , în timp ce la Macarie ,,semplitatea, claretatea și dulceația composețiunilor selle, escela pre a′le tutulor cântăreților greci den țerră ”.

Contribuția lui Macarie Ieromonahul la dezvoltarea învățământului muzical bisericesc de la începutul secolului al XIX-lea este atent evidențiată de istoricul Vasile Alexandrescu Urechi a(1834-1901) în paginile monumentalei lucrare ,,Istoria Școalelor”, care cuprinde o parte din istoria învățământului românesc, de la 1800 până la anul 1864. Aici se pot găsi date inedite despre școlile de muzică bisericească existente în țară, precum și despre cele înființate în anul 1825, prin decret domnesc și atent supravegheate de epistatul Macarie Ieromonahul, care:,,..dupe Ieromonahul Gherasie, apoi Dioniosie Fotino și în urmă Anton Pann, vor ilustra școla de musichie din Bucureșci… ”.

În anul 1875, cunoscutul psalt ieșean, Ștefan Păltinescu, întocmește un studiu cu titlul Musichia, în cuprinsul căruia aflăm câteva referințe vizavi de viața și opera unor protopsalți din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Iată ce aflăm despre Macarie: ,,Ieromonahul Macarie de la Mitropolia din București acesta fiind forțe în musichia veche, și învățând și pe cea nouă de la Petru Efesiul, a tradus și compus în limba română multe cântări bisericești, dintre care, la 1821 cu agiutorul Mitropoliților Dionisie și Veniamin, și a altoru patrioți, a tipărit în Viena trei cărți: Teoriticonul, Anastasimatariul și Ermologhionul; cară mai în urmă cu tipariul cumpărat de Mitropolia din București, de la reposatul Petru Efesiul, a tipărit și alte cărți. Este bine constatat, că Mitropolia de la București, la care Macarie a fost director. Acesta a stăruit mult pentru traducerea și tipărirea cărților de musichie, încât nime dintre traducători și compositorii români, n-a servită mai bine biserica de cât neuitatul Macarie. Melodiile compuse și prelucrate de el, au atâta dulceață, încât a remas unice și neimitabile; însuși Grecii doresc a-i traduce cântările lui dacă le-ar putea, fără a adăogi sau a scade ceva din contecstul lor; dară și Macarie s-a săvârșit din viață, fiind în mizerie”.

Venerabilul episcop Melchisedec Ștefănescu(1823-1892), unul dintre cei mai luminați ierarhi ai Bisericii noastre, membru al Academiei Române, printre multele sale studii de istorie și teologie, dedică, în anul 1882, un studiu cântărilor bisericești, intitulat ,,Memoriu pentru cântările bisericeșci în România”. Răsfoind paginile respective, vom găsi la un moment dat o abordare comparativă între Macarie și Anton Pann: ,, Nu putem să nu regretăm, că cântările lui Pann, nu au dulceța melodiei române, formate în România și care distinge pe cântările lui Macarie, care sunt mult mai plăcute gustului român, ca product al simțului românesc, clironomisit de la străbuni prin multe secule”.

Preasfințitul Nifon Ploieșteanul (1859-1923), un alt ierarh vrednic de pomenire, în asentiment cu episcopul Melchisedec Ștefănescu, evidențiază în mod deosebit statutul lui Macarie în istoria muzicii bisericești:,, De și figura lui Macarie apare posterității mică, din cauza lipsei de detaliuri; totuși ea este măreță și neasemănat de importantă, pentru că lui datorim marea reformă, ce s′a făcut în musica nostră bisericescă. El nu numai că a curățit cântările nostre bisericești, de tot ce era strein și le-a pus pe românește; dar a acomodat aceste cântări, cu genul și gustul musical al poporului Român”.

Pentru profesorul Badaea Cireșanu(1859-1919), Macarie Ieromonahul este vrednicul reformator al cântărilor noastre bisericești, puse pe noua psaltichie a mitropolitului Hrisant, dar potrivite gustului românesc[…]. Sistemul său de cântare este liniștit, dulce, mângâios și curat bisericesc; din el lipsesc strigătele supărătoare, trecerile repezi peste note și alte figuri grele și nepotrivite”.

În gândirea profesorului și muzicologului Mihai Gr. Poslușnicu (1871-1936), Macarie Ieromonahul a sistematizat definitiv muzica bisericească în spiritul național, alături de Anton Pann, acțiunea lor fiind a doua etapă în naționalizarea acesteia. Muzicologul român este de părere că cei doi titani dispun în reușita lor de simțul românesc și notația muzicală adaptată metodei științifice. Macarie are întâietatea de a curăța cântările de străinisme și de a le acomoda spiritului național. Macarie și Anton Pann i-au influențat pe toți psalții care le-au urmat .

Constantin Erbiceanu(1838-1913) va dedica, la rându-i, câteva articole interesante, ce evidențiază activitatea protopsaltului nostru iar pe marginea indicațiilor oferite de mitropolitul Iosif Naniescu și alți contemporani, zugrăvește chipul fizic al părintelui Macarie: ,,Era Macarie om frumos la chip, corpolent, fruntea deschisă, ochii vioi și de un caracter blând și plăcut. Acestea știu despre Macarie, a cărui amintire pururea trebue să fie vie între oamenii Bisericești și neîntrecut până în present în ceea ce privește dulceața sa în cântare, linitatea și plăcerea în intonațiunea sa ” .

Personalitatea lui Macarie Ieromonahul nu a putut fi trecută cu vederea nici de istoricul Nicolae Iorga (1871-940), cel mai prolific savant român, care conturează imaginea lui Macarie Ieromonahul prin următoarele cuvinte:,, Macarie, care-și zicea Portarie al Mitropoliei, un înnoitor în notația psatichiei, stăpânit de ideile reformei bizantine a lui Petru Efesiul, care făcuse la București tipar de psaltichie grecească, publică la Viena, în tipografia Armenilor mechitariști, cu privilegiu pentru lucrările în limbi răsăritene, trei cărți de bază ale mișcării de prefacere: Theoreticonul, Anastasimatarul și Irmologhiul ” .

Profesorul, dirijorul și compozitorul Ion Popescu Pasărea (1871-1943), cea mai vădită personalitate muzical-religioasă din prima jumătate a secolului al XX-lea, recunoaște meritele deosebite ale lui Macarie și Anton Pann în domeniul muzicii bisericești:,, Adevărații întemeitori ai cântării bisericești române, sunt cei doi cunoscuți corifei dela începutul veacului XIX-lea. Îndemnați și sprijiniți de Mitropolitul Dionisie Lupu al Munteniei ei desăvârșesc inițiativa predecesorilor, traducând și tipărind primele cărți de cântări bisericești române…În ciuda vremii și mai ales a tendinței de modernizare, opera lui Macarie și Anton Pann se menține cu îndârjire, dar și cu mândrie în repertoriul bisericii noastre ”. Cinstind memoria înaintașului Macarie, Ion Popescu Pasărea va înființa, în anul 1911, Societatea Culturală ,,Părintele Macarie” a cântăreților bisericești din Capitală, care va deveni Asociația Generală a cântăreților bisericești, prin unirea cu ,,Asociația Cucuzel”, având ca scop înălțarea culturală, morală și materială a cântăreților bisericești.

Cel care va îmbodobi cel mai frumos chipul părintelui Macarie este, fără îndoială, preotul, profesorul și academicianul Niculae M. Popescu(1881-1963), omul care și-a dedicat ani din viață, alcătuind biografia marelui protopsalt al Țării Românești. În cuvinte alese și potrivite, Niculae M. Popescu alcătuiește zeci de studii dedicate vieții și activității lui Macarie, pe care o caracterizează astfel: ,, Este o viață simplă și mânată de convingerea sinceră și caldă de a folosi neamului și de a strica părerile din mijloc al tuturor piedicilor. Duhul mântuirii care suflase scântee de viață pentru ridicarea din întunerec a neamului nostru se sălășluise adânc în sufletul acestui smerit și uitat călugăr ”.

Pentru Ioan D. Petrescu-Visarion(1884-1970), renumitul muzicolog al secolului al XX-lea, Macarie apare ca ,,un susținător al reformei cu întreaga sa ființă de român, de cărturar, de cântăreț dăruit de Dumnezeu cu mult și mare har”. Parohul bisericii Sfântul Visarion consideră că, ,,Opera lui Macarie se integrează în marea operă de redeșteptare a neamului nostru. Norocul său a fost că a întâlnit în scaunul vlădicesc arhierei luminați, râvnitori de folosul obștesc și de podoaba Liturghiei în limba de obște”. Cu toate acestea, a existat la un moment dat o constradicție între preotul Ioan D. Petrescu-Visarion și Niculae M. Popescu, pe tema muzicii bizantine. Niculae M.Popescu aprecia că:,,După o rătăcire cam lungă, muzica noastră corală bisericească se întoarce astăzi la psaltichia temeinică și curată a lui Macarie Psaltul”. Ioan D. Petrescu-Visarion, fiind specialist în paleografie bizantină și un admirator al lui Filothei Jipa, socotea că muzica bisericească a secolului al XVIII-lea și muzica chrysantică este ultima decadență a muzicii bizantine, în consecință, muzica lui Macarie era inferioară lui Filothei, fiind departe de cea autentic bizantină, așa cum o definea părintele Petrescu, dar, ,,nu tăgăduiește meritele lui Macarie, de traducător și psalt distins”.

Privind dintr-un alt punct de vedere, profesorul Octavian Lazăr Cosma este de părere că Macarie a ocolit, în parte, filonul psaltic al lui Filothei ,, considerându-1 necorespunzător noilor generații, învechit, greoi…” . Muzicologul Viorel Cosma consideră că: ,, românirea cîntărilor în accepțiunea lui Macarie a însemnat practic permutarea melodiilor de cult folosite în biserica de rit greco-ortodox la specificul limbii române. Operațiunea a facilitat scuturarea profilului melodic încărcat de infinite melisme, vocalize și ornamente, într-o asemenea manieră, încît să se obțină o linie cantabilă, sobră și cît mai bine adaptată sensibilității poporului român”[…]„Prin impresionanta operă de traducător al cântării bisericești într-un moment de răscruce, Macarie Ieromonahul se înscrie în istoria muzicii românești ca o personalitate reprezentativă a redeșteptării culturii noastre de la începutul culturii veacului trecut ” .

În studiile sale de referință în domeniul muzicologiei, Gheorghe Ciobanu (1909-1995) aduce în discuție aportul psalților români Macarie și Anton Pann la românirea cântărilor bisericești:,, Adaptând cântările la muzicalitatea limbii române, Macarie a obținut linii melodice curgătoare fără salturi mari. Tehnica sa de adaptare presupunea respectarea mai degrabă a sistemului de cadențe decât a melodiei. Macarie a părăsit sistemul cadențial în anumite circumstanțe, atunci când conținutul textului o cere, închiend frazele pe alte trepte”. După părerea sa, în românirea cântărilor bisericești, Macarie n-a preluat aproape nimic românesc legat de folclor.

Venerabilul Titus Moisescu (1922-2002) retipărește Theoreticonul părintelui Macarie într-o ediție îngrijită, cu studiu introductiv, adnotări și transcrieri și publică 69 de scrisori și documente referitoare la activitatea de muzician și tipograf a lui Macarie. Rememorând opera marelui protopsalt, onorabilul muzicolog este impresionat ,,de câtă trudă a depus acest ieromonah spre a-și putea realiza idealul său de românire a cântărilor, de a introduce în biserică, după secole de dominare a limbii grecești, cîntarea în limba română”. . Pentru profesorul Titus Moisescu ,, Macarie a fost și un excelent pedagog, din moment ce a tipărit la început Theoreticonul, socotind că muzica trebuie mai întîi învățată, ca meșteșug, și apoi practicată”.

Profesorul Gheorghe C. Ionescu (1920-1999) găsește în smeritul ieromonah un muzician complet, întrucât ,,creația muzicală a lui Macarie Ieromonahul, amplă și cuprinzătoare – aproximativ 150 de cîntări originale și peste 2000 de cîntări românite – acoperă întreaga arie a serviciului religios, de la cîntările Vecerniei și Utreniei la cîntările Liturghiei în cele trei variante: a sfîntului Ioan Chrisostom, a sfîntului Vasile cel Mare și cea a Darurilor mai înainte sfințite, extinzîndu-se asupra celorlalte servicii de cult, la cîntări ocazionale, imnuri de slavă și cîntece cu caracter moral-educativ”.

Preacuviosul părinte Ioanichie Bălan (1930-2007) de la Sihăstria trece în filele Patericului Românesc pe Macarie Ieromonahul, alături de alți 380 de cuvioși și sfinți părinți, care s-au nevoit pe pământul românesc. Din primele cuvinte aflăm: ,,Smeritul ieromonah Macarie, protopsaltul Mitropoliei din București, a fost cel mai vestit dascăl de musichie, la începutul secolului trecut și un mare ctitor al muzicii noastre bisericești ” .

În viziunea părintelui profesor dr. Nicu Moldoveanu, Macarie este traducătorul, compozitorul, copistul și tipograful cu fire dîrză și hotărâtă, care nu s-a îndoit nici o clipă de valoarea acțiunilor sale. Părintele profesor consideră că ,, Macarie s-a impus ca părinte al muzicii psaltice românești, atât prin faptul că a tradus textul cântărilor în limba națională, găsind în același timp formulele cele mai potrivite care să meargă la sufletul românului, cât și pentru că a fost animat, în tot ce a făcut, de un patriotism convins și înflăcărat ”.

Pentru arhidiaconul Sebastian Barbu-Bucur (1930-1915), Macarie este cel care a naționalizat muzica bisericească, stabilind concordanțe cât mai perfecte între text și melodie: ,,Opera muzicală a lui Macarie corespunde unei nevoi imperios simțite în Biserica română – aceea de a avea cîntări bisericești în limba patriei – cântări naționale tipărite, deziderat realizat în chip fericit de Macarie, om de geniu, înzestrat cu cele mai frumoase calități artistice și patriotice”.

Preotul profesor dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie din Cluj, subliniază în mod deosebit influența exercitată de Macarie asupra muzicii bisericești din Transilvania: ,, Ieromonahul Macarie (1770-1836), unul din elevii lui Petru Efesiul la Școala de muzică de la biserica Sfântul Nicolae – Șelari, și-a lăsat o amprentă puternică în muzica bisericească din Transilvania, prin operle sale, ce au înrâurit uneori în proporții copleșitoare imnele liturgice notate mult mai târziu de protagoniștii școlii muzicale bisericești transilvănene, pe timpul mitropolitului de pioasă amintire, Andrei Șaguna ”.

Nu numai în Muntenia, Moldova și Transilvania s-a resimțit ecoul activității muzicale a lui Macarie Ieromonahul, ci și în Oltenia, așa cum amintea regretatul părinte Alexie Buzera (1934-2011) de la Craiova: ,,La București, după înființarea Școlii domnești de psaltichie de la biserica Sf. Nicolae-Șelari din 1816-1817, condusă de Petru Emanuel Efesiu, care a tipărit Anastasimatarul și Noul Doxastar în limba greacă, în propria tipografie, în anul 1820 și mai ales a Școlii de psaltichie de la Mitropolie în limba română (1819) sub conducerea lui Macarie Ieromonahul, a comisiei de traducere a cântărilor bisericești din grecește în românește, în componența căreia era Macarie Ieromonahul, Anton Pann și Pangratie(Panaiot Unghiurliu), protopsaltul Mitreopoliei, cartea de psaltichie tipărită în limba română (1823) a impulsionat procesul de românire al cântării bisericești și generalizarea notației hrisantice, cu urmări benefice atât în Moldova cât și în Oltenia sau Valahia Mică”.

Părintele profesor Zaharia Matei, de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul, din București, în lucrarea de doctorat consacrată vieții și activității lui Anton Pann, menționează pe cei doi corifei angajați în munca asiduă de tălmăcire a cântărilor strănii: ,, Această muncă nu a fost ușoară, însă ea a fost îndeplinită cu multă pricepere și dăruire de cei dintâi dascăli ai învățământului muzical bisericesc, Macarie Ieromonahul și Anton Pann, care au deprins regulile cântării bisericești curând reformate, aplicându-le în opera de tălmăcire a cântărilor bisericești în limba poporului român”.

Complementaritatea dintre Macarie și Anton Pann este demonstrată de profesorul Vasile Vasile de la Universitatea de Muzică din București: ,,În timp ce Macarie reprezintă stilul mănăstiresc, Pann dedică lucrările sale în primul rând bisericilor de mir, orășenești și sătești. […] Ambii se dovedesc preocupați de a contribui la reducerea decalajului pe care-l înregistra muzica bisericească. […]Dacă Macarie Protopsaltul deschide seria tipăriturilor psaltice în limba română prin cărțile lui de prestigiu, Pann va reuși să pună la îndemâna cântăreților de strană toate cele necesare, cum îi plăcea să-și autoaprecieze activitatea de alcătuitor de culegeri specializate. […]Nedespărțiți vor rămâne nu numai în culegerile posterioare, dar și în panteonul culturii noastre” .

Aceste mărturii culese de la diferiți oameni de cultură muzicală și nu numai, evocă personalitatea marcantă a lui Macarie în decursul istoriei muzicii bisericești de-a lungul anilor. Ne putem da seama că tot ceea ce a creat Macarie se definește prin muncă și rugăciune ,,ora et labora”, împlinindu-și astfel ascultarea de monah truditor și părinte luminător al neamului. Faptul că de-a lungul a 180 de ani de la trecerea la cele veșnice, nu a fost lăsat uitării iar opera sa rămâne în continuare un izvor nesecat din care se adapă tot iubitorul de psaltichie, ne face să înțelegem că ieromonahul Macarie a fost cu adevărat un apostol în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor. Cântările sale, și cele tălmăcite dar și cele originale, poartă amprenta sfințeniei și vor rămâne veșnice, cântându-se cu regularitate în cultul Bisericii noastre. Dacă părintele Ioanichie Bălan de la Sihăstria a trecut, motivat, în filele Patericului Românesc numele ieromonahului Macarie, se cuvine ca pasul următor să se împlinească prin trecerea părintelui Macarie în sinaxarul Bisericii noastre ca unul care mărturisește:,, Pre mine nimeni să nu mă prihănească ca pre un iubitoriu de argint, că eu acea ce am avut, osârdia și osteneala, o am jărtvit pentru neam, fără a mă împărtăși la vreun câștig; și când aș fi avut și bani, toată lumea ar cunoaște iubirea mea de neam, ca lângă aceastea, aș jărtvi și cheltuiala, și toate cărțile în har le-aș dărui neamului ”.

Capitolul IV

Scrisorile păstrate de la Macarie și publicate de Nicolae Iorga, Nicolae M. Popescu și Titus Moisescu

Un izvor important în ceea ce privește conturarea unei biografii a lui Macarie Ieromonahul îl constituie scrisorile păstrate în diverse arhive, biblioteci, fonduri de carte și care dau mărturie asupra activității jertfelnice pe care protopsaltul nostru a depus-o pe altarul muzicii bisericești.

O parte dintre aceste scrisori au fost publicate mai întâi de cel mai mare savant al nostru, Nicolae Iorga, apoi de preotul Nicolae M. Popescu și mai apoi, într-o formă completă, de binecunoscutul muzicolog și bizantinolog Titus Moisescu.

Nicolae Iorga va publica câteva din aceste scrisori, în anul 1905, în lucrarea Contribuții la istoria literaturii române din veacul al XVIII-lea – I Scriitori bisericești, – Analele Academiei Române, Tomul XXVIII, și de asemenea, în lucrarea Scrisori de boieri și negustori olteni și munteni către casa de negoț sibiana Hagi Pop, din anul 1906.

Nicolae M. Popescu, unul dintre cei mai recunoscuți biografi ai lui Macarie, va publica câteva scrisori în lucrarea Viața și activitatea dascălului de cântări Macarie Ieromonahul, în anul 1908 iar altele în articolele cu titlul Știri noi despre Macarie Ieromonahul apărute în revista Biserica Ortodoxă Română, în anul 1915.

Muzicolog Titus Moisescu va cuprinde, în lucrarea Prolegomene Bizantine volumul I, anul 1985, majoritatea scrisorilor publicate până la acea vreme la care a adăugat și cele găsite personal în arhivele statului sau în arhivele Mitropoliei Ungrovlahiei.

În cele ce urmează vom încerca să dăm scurte referiri la conținutul acestor scrisori pe care le vom prezenta în întregime în anexe, lăsând textele respective să vorbească de la sine despre evenimentele desfășurate în ordine cronologică precum și personajele care fac scenariul acestor vremuri istorice din secolul al-XIX-lea.

Prima scrisoare menționează faptul că, în anul 1820, ieromonahul Macarie va încheia la București, împreună cu preacinstitul Kir Serafim (Christodulo) și preaînvățatul în ale muzicii Kir Panaioti (Enghiurliu) un contract prin care s-au înțeles să scoată la lumina tiparului următoarele cărți de muzică bisericească: Anastasimatarul, Irmologhionul,”argon” [pe larg] și „syntomon” [pe scurt], Doxastarul, Antologhionul și Irmoasele calofonice. Acest contract nu va fi dus la bun sfârșit din cauza unor neînțelegeri și a evenimentelor ce vor avea loc în Țările Române.

Cea de-a doua scrisoare este datată, în 18 iunie 1821, în orașul Buda[pesta], și conține corespondența dintre Dionisie Popovici și Ștefan Stratimirovici, Mitropolitul Karlovițului (1790-1837) în care cel dintâi îl înștiințează pe ierarhul sârb de dorința lui Macarie Ieromonahul de a preface cântările bisericești și în limba slavă cu acordul preasfinției sale.

Cea de-a treia scrisoare este semnată de Stan Popovici (negustorul din Hațeg), în anul 1821, 8/ 20 octombrie, care se adresează Casei de Comerț Hagi Pop din Sibiu, menționând cu această ocazie faptul că ,,părintele Macarie cântărețu [care] ar voi să dea vreo 3 cărți de cântări bisericești la tipar, … la tipografia armenească…” .

Cea de-a patra scrisoare este semnată de același Stan Popovici, care înștiințează, în data de 2 / 14 noiembrie 1821, Casa de Comerț Hagi Pop din Sibiu despre faptul că ,,[Macarie] dascălul de muzică bisericească, vine la Viena spre tipărirea de doao cărți de cântări bisericești: Anastasimatariu și Irmologhionu…”.

Cea de-a cincea scrisoare cuprinde înștiințarea pe care Macarie Ieromonahul o adresează Casei de Comerț Hagi Pop din Sibiu, la data de 5 noiembrie 1821, în orașul Lugoj, despre anumiți răuvoitori care doreau prin felurite viclenii să oprească îndeplinirea misiunii de românire a cântărilor bisericești, întrucât nu puteau primi sporirea și deșteptarea neamului nostru .

Cea de-a șasea scrisoare conține comunicarea pe care Voicu Periețeanu, fratele lui Macarie Ieromonahul, o adresează lui Zamfir Pop, căruia îi trimite ,,o psaltichie, care cuprinde toate stihurile praznicilor de piste an, care iaster foarte de trebuință și o cere părintele Macarie, ca să o îmbrace în haină românească”.

Cea de-a șaptea scrisoare este semnată de Macarie Ieromonahul, în anul 1821, pe când se afla la [Buda]Pesta, împreună cu dascălul de cântări Nil Nicolae Poponea. Aceștia, după cum se face mărturisirea în scrisoare, au fost trimiși la Budapesta, de către mitropolitul Dionisie Lupu (1819-1921) al Țării Românești, pentru a tipări cărțile de muzică ce conțineau cântările bisericești românite de Macarie. Ajunși la Budapesta, aceștia dau de veste dascălilor din țară despre demersurile pe care le-au întreprins pentru a pune toate în lucrare de a tipări, și astfel să fie împărțite ucenicilor și dascălilor de muzică: ,,Cei din Țara Românească și din Moldova veți primi cărțile de la prea-o-sființia sa părintele mitropolitul a toată Ungrovlahia, Kirio Kir Dionisie, unde veți răspunde și banii. Cei din Ardeal, din Sibiu, de la domnul Moise Fulea, directorul naționalelor școale neunite. Iar cei din Banat, în Caransebeș, de la prea cinstitul protopop Ioan Tomici”.

Cea de-a opta scrisoare este intitulată Înainte cuvântare cătră cântărețul român, să se bucure în Domnul și este semnată de însuși Macarie Ieromonahul, la anul 1821, în cetatea [Buda]Pestei. Conținutul ei va fi introdus în prefața de la Irmologhion. Protopsaltul nostru, în cele câteva pagini ale scrisorii, dovedește că este prin excelență un patriot, evidențiind în istorie momente favorabile neamului românesc precum și momente de grea încercare: ,, Iar din nestatornica vremilor și a prefacerii norocirilor în multă sumă de ani fiind căzuți în prăpastiile nesimțirii, de bună voie ne-am lăsat să fim lipsiți întâiu de la cele mai puternice”. Macarie menționează pe dascălii Bisericii noastre care s-au trudit în acele vremuri să se facă folositori neamului românesc spre a-l lumina. De asemenea, protopsaltul nostru subliniază importanța muzicii bisericești la noi și prefacerea cântărilor pe limba patriei, spre folosul neamului, lucrare în care s-a angajat cu binecuvântarea mitropolitului Dionisie Lupu al Țării Românești, pentru ca cei ce sunt români să nu se rușineze în a-și afirma identitatea națională și culturală: ,, Pentru aceasta dar, o iubitule cântăreț Român, de acum fă-te adevărat slăvit Român, viteaz și cu râvna și cu fapta, fă-te iubitoriu de neam, folositoriu patriei, și nici într-un chip nu mai primi a te lega de necinstita sfială a nesimțirii.

De acum nu te mai rușina de a întrebuința toată musichia pre graiul limbii tale, nu te mai rușina de a zice „Doamne miluiește” pre limba ta, ci mai vârtos silește-te zioa și noaptea, ca după putere tu să alcătuiești lipsa ce vei putea, privind totdeauna folosul, sporirea și podoaba slăvitului tău neam, fără a-ți mai întoarce privirea la sfiala, neîndrăzneala și ticăloșia ce ai zăcut până acu”.

Scrisoarea a noua este adresată de Macarie Ieromonahul către Casa de Comerț Hagi Pop din Sibiu, în data de 10 februarie 1822, prin care înștiințează că se află în Viena, încă din data de 20 noiembrie 1821, și a întreprins cele necesare în vederea tipăririi cărților de muzică bisericească. El dă mai multe detalii tehnice cu privire la locul unde se tipăresc (mănăstirea călugărilor armeni), calitatea hârtiei, numărul cărților, precum și prețul fiecăreia în parte: ,,Acum însă dobândind nădejdile, înștiințez Domniilor voastre că cu alții nimenea din tipografi neîndrăznind a face tocmelile tipăririi, am făcut cu popii armeni, ca unii ce au privileghiuri ca ori pre ce limbă să poată tipări, și slovele cuvintelor le fac ei cu cheltuiala lor, iar notele mele de iznoavă să dreg și să varsă aici în două țenturi, pentru câte: 350, hârtie care în destul îmi vor fi pentru două teascuri. Pentru cărți, voia noastră era ca să tipărim trei mii Anastasimatare, trei mii Irmologhii și trei mii Grămatici (pe care deosebită carte am hotărât ca să o facem). Câte o mie de feștecare carte pentru Țara-Românească, pentru Moldova și câte o mie pentru aceste locuri, care din toate părțile mi se ceriu”. ,,De asemenea, din respectiva scrisoare reiese greutățile financiare pe care le-a îndurat în orașul Viena, toate fiind mult mai scumpe: Aici, cu toată iconomia ce aș putea face, cheltuiala este mare: pentru casă la Pesta plăteam câte douăzeci fiorini e lună; aici câte 42; acolo petreceam cu trei fiorini pe zi, aici îndoit; acolo luam stânjinul de lemne [cu] câte 20, aici [cu] câte 40”.

Scrisoarea a zecea cuprinde înștiințarea pe care părintele Macarie o face în luna martie 1822, din tipografia călugărilor armeni (mechitariști), prezentând evenimentele derulate în timp și stadiul lucrărilor de tipărire a cărților bisericești: ,, Cartea cea dintîiu care am să tipăresc iaste Gramatica […] A doua carte, care se cheamă Anastasimatarul sau Octihul […] Iar a treia carte, care se cheamă Irmologhion, adecă Catavasieru. […] Tipărirea acestor cărți să va începe peste doaoă luni de zile, pentru care cu smerenie puiu înainte această înștiințare la tot iubitoriu de neam Român, atât parte bisericească cât și politicească, poftind pre toți de obște ca să arate cuviincioasa osârdie spre cumpărarea acestor dintâiu cărți, care câte treile odată să vor trimite legate la fieștecare cinstit prenumerant, ce-și va scrie cinstitul nume și va răspunde banii înainte …” .

Scrisoarea a unsprezecea este destinată mitropolitui Ștefan Stratimirovici al Karlovițului și este scrisă, în data de 21 mai 1822, la Viena, de Gheorghe Sina, negustor aromân, și de Zenobie Constantin Pop, fiul lui Constantin Hagi Pop – șeful casei comerciale cu același nume din Sibiu- prin aceasta înștiințându-l pe mitropolit de lucrările de tipărire ce vor avea loc în mănăstirea călugărilor armeni precum și de solicitarea de a grăbi rezivuirea cărților ce se vor tipări.

Scrisoarea a douăsprezecea provine din partea mitropolitului Ștefan Stratimirovici de Karloviț, destinată lui Gheorghe Sina, datată, 6 iulie 1822, în care se regăsește răspunsul dat de mitropolitul sârb, înștiințând prin acesta că nu a primit cartea de cântări tipărită de mitropolitul muntean.

Scrisoarea a treisprezecea conține înștiințarea pe care Macarie o trimite, la data de 16 august 1822, prin care face cunoscut conținutul cărților de muzică bisericească ce se vor tipări, precum și orașele din țară unde se vor înscrie cei care le doresc: Gramatica, care iaste tomul cel dintâiu cuprinde în sinte puterea meșteșugului psaltichiei a sistimei ceii noao, […] Altă carte, care să cheamă Anastasimatariul sau Octoihul cuprinde în sine ceale opt glasuri bisericești,[…] A treia carte, ce să cheamă Irmologion, adecă Catavasieriu, cuprinde în sine toate catavasiile praznicilor împărătești și ale Născătoarei de Dumnezeu, irmoasele din Octoih, din Triod și din Pendicostariu….

Scrisoarea a patrusprezecea este semnată de Grigorie psaltul, prieten al lui Macarie, care îi dă de veste protopsaltului nostru, la data de 15 iunie 1823, în orașul Iași, despre demersurile întreprinse în vederea distribuirii cărților de muzică: Am vorbit cu domnul Cantemir, secretarul chezato-crăieștii aghenții, ca să vând cărțile, să le dea la cumpărător cu bani gata. Am avut vorbă și cu prea-sfințitul Mitropolit, ca de mai înainte să alcătuiască școală de a să paradosi, căci fără aceasta nu să va putea lumina neamul acesta… .

Scrisoarea a cincisprezecea, datată la 15 iunie 1823, în orașul Iași, cuprinde răspunsul dat de Grigoraș Spătarul către Macarie Ieromonahul despre convorbirea avută cu Cantemir secretarul și cu Mitropolitul pentru cele necesare (o butcă-căruță) în distribuirea cărților de muzică.

Scrisoarea cu numărul șaisprezece este adresată, la data de 2 iulie 1823, de Macarie Ieromonahul către Zamfir Pop prin care îl înștiințează de stadiul tipăririi cărților bisericești precum și de acțiunea domnului spătar Grigoraș Grosul în vederea distribuirii acestor cărți în țară: Eu, din mila lui Dumnezeu, mă aflu sănătos, silindu-mă în lucrul mieu. În săptămâna aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, scot din tipar pre a 18-a și a 19-a coală din Irmologhion. Lângă acestea, fiindcă dumnealui spătar Grigoraș Grosul îmi trimise răspuns la scrisoarea ce i-am trimis, o trimisesem Domniei tale, ca să vezi câtă silință și dragoste arată acel bun om spre trecerea cărților . Această scrisoare exprimă și dorința de a trimite 500 de tomuri și în Basarabia.

Scrisoarea cu numărul șaptesprezece este semnată de Macarie Ieromonahul, la data de 10 iulie 1823, în orașul Viena, și este adresată lui Zamfir Pop, prin care îl înștiința de expedierea câtorva coli din exemplarele tipărite și îi adresa întrebarea dacă domnia sa voiește să tipărească titlul la cele 500 trupuri pentru Basarabia .

Scrisoarea cu numărul optsprezece face referire la contractul încheiat de Eforia Școlilor cu Constantin Pop din Sibiu în vederea achiziționării pentru o mie de trupuri (exemplare): [Eforia Școalelor (Mitropolitul Grigorie C. Bălăceanu, Iordache Golescu, Mihail Ghica, Nestor) face contract cu C. Pop] pentru una mie trupuri psaltichii rumănești, ce sunt în trei mii bucăți, adică Gramatica psaltichii, Anastasimatari bisericesc și Ermologhion, ce s-au tipărit în Viena… .

Scrisoarea cu numărul nouăsprezece este o notă cu privire la cheltuiala cărților de psaltichie.

Scrisoarea cu numărul douăzeci este scrisă de Voicu Periețeanu Casei de Comerț Hagi Pop din Sibiu, la data de 9 octombrie 1823, cu privire la ,,partea ce are la tipărirea cîntărilor lui Macarie”.

Scrisoarea cu numărul douăzeci și unu cuprinde nota lui Voicu Periețeanu, trimisă la data de 16 octombrie 1823, către Macarie prin care îl înștiințează: ,,că Pop a vândut la București 1000 de Psaltichii, pe 27 sfanți, lei” .

Scrisoarea cu numărul douăzeci și doi este înștiințarea lui Dimitrachi Medelnicerul către Zamfir Pop, prin care îi vestește: ,, [N-au sosit Orologhiile, decât numai două, pentru Vodă și Mitropolit. Petrachi Poienaru să stăruie necontenit, căci și el lucrează]” .

Scrisoarea cu numărul douăzeci și trei cuprinde adresa, din data de 18 februarie 1824, a mitropolitului Grigorie Dascălul al Țării Românești (1823-1834) către Zamfir Pop cu referire la primirea cărților de psaltichie și la rânduiala ce se va face pentru așăzarea școalelor rumânești.

Scrisoarea cu numărul douăzeci și patru este o adresă a mitropolitului Grigorie Dascălul al Țării Românești (1823-1834) către Zamfir Pop cu referire la cele ce a primit prin coletul trimis și anume: ,,rămășița cărților de muschi, și s-au împlinit lipsa sumei cei cumpărată, dar în coletul cel trimis cu această rămășiță de cărți s-au găsit și tablele halcograficești ale musichii, alăturată între dânsele, și o tablă deosebită, ce iaste pe numele Sf. Bisericii ot Sibiu ”.

Scrisoarea cu numărul douăzeci și cinci cuprinde adresa, din data de 10 august 1825, a boierului Constantin Bălăceanu către Casa Hagi Pop din Sibiu, cu referire la desfacerea insufientă a cărților de psaltichie: Pentru cărțile de musichi[e] ce au rămas nevândute, de a le cumpăra țara, știut fie dumitale că dintr-o mie dă trupuri ce au cumpărat, d-abia au vândut până acum cincizeci…

Scrisoarea cu numărul douăzeci și șase este semnată de Macarie Ieromonahul, la data de 8 aprilie 1831, și îi este adresată Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache (1803-1808; 1812-1821; 1823-1842) neputând viețui la mănăstirea Bârnova, unde fusese rânduit egumen, din cauza unor intrigi ale unui oarecare Negulici, și din această pricină, se retrage la Mănăstirea Neamț: Mai întâiu rog îndurările milostivirii Înalt Preosfinției Voastre ca să vă milostiviți și să mă ertați că am îndrăznit de am venit aici în sfânta monastire Neamțul fără blagoslovenia Înalt Preaosfinției Voastre. Și al doilea, acum când eram gata ca să vă înștiințez pe Preaosfinția Voastră că eu încă din săptămâna brânzii de când am arătat Preaosfinției Voastre pricinile mele nici o ispravă putând a face cu vicleanul acela de Negulici, în cea mai de pre urmă m’am rugat Preaosfințitului Chesarie [episcopul vicar al mitropoliei] ca să rânduiască igumăn pe cine va voi că eu nu mai poci întâmpina atâtea supărări….

Scrisoarea cu numărul douăzeci și șapte este adresată de Macarie Ieromonahul, în data de 23 septembrie 1834, logofătului Neculae sameșul Sfintei Mitropolii, aducîndu-i la cunoștință despre osteneala pe care o depune la tipografia de la Mănăstirea Căldărușani și încercările pe care le-a îndurat cu anumite persoane din cadrul tipografiei: ,, Prin smerita mea scrisoare înștiințez dumitale că încă de la septembrie 13, cum am venit de la București, am luat asupră-mi îndreptarea tipăririi tipografiei […]Despre altă parte, părintele acesta Inochentie tipograful, cu toate că desăvârșit iaste pierdut, încât nici să vorbească nu știe, nici să scrie știe, nici să cetească știe, dar nu mă poate vedea să fiu eu prin tipografie”….

Scrisoarea cu numărul douăzeci și opt conține adresa Mitropoliei Bucureștilor, din data de 26 septembrie 1834, către cuviosul Macarie prin care i se încredința conducerea exclusivă a tipografiei din mănăstirea Căldărușani: …însuți rămâi de acum înainte căpetenie tuturor lucrătorilor acei tipografii, să fii cu de aproape băgare de seamă la toate, ca să nu să facă vreo greșală ori la tipărit, sau să să înștiințeze vreo neorânduială, căci de acum înainte răspunderea toată să cere de la cuvioși[a ta]….

Scrisoarea cu numărul douăzeci și nouă conține adresa Mitropoliei Bucureștilor, din data de 26 septembrie 1834, către cuviosul Inochentie prin care îi aduce la cunoștință faptul că trebuie să predea cele ale tipografiei către Macarie, înlocuitorul său: ,, … De aceea s-au orânduit în locu-ți cuviosul Macarie, și scriem cuvioșiei [tale] ca să-i paradosești cu foaie anume toată hârtia tipărită și netipărită, toate uneltele tipografiei, toată slova cântărită și orice alte lucruri vor fi de ale tipografiei, căci de acum înainte toată lucrarea și îngrijirea tipografiei s-au pus asupra cuvioșiei sale….

Scrisoarea cu numărul treizeci este adresată de Macarie Ieromonahul, în data de 4 octombrie 1834, logofătului Nicolae, sameșul Sfintei Mitropolii, prin care îl înștiințează despre ajutorul financiar necesar și despre cele de trebuință tipografiei și lucrătorilor ei: ,,…Din 200 lei a cheltuielilor ce aveți să-mi trimiteți pentru luna curgătoare a lui octomvre, mă rog să încredințați lui Stamate al mieu 20 lei ca să cumpere puțin pește sărat, măsline, praz și rădichi, că n-au ce să mai mănânce lucrătorii…”.

Scrisoarea cu numărul treizeci și unu cuprinde înștiințarea Mitropoliei Bucureștilor, din data de 6 octombrie 1834, către Tipografia Căldărușani, prin care se delega logofătul Ioniță Vetra din partea Sfintei Mitropolii pentru a prelua cele ale tipografiei de la cuviosul Inochentie și a se preda părintelui Macarie: ,,…Drept aceea să orânduiește logofătul Ioniță Vetra din partea Sintei Mitropolii să meargă la Căldărușani, unde pe de o parte să ia din stăpânirea cuviosului Inochentie toate uneltele tipografiei, slova cea vece și noao, hârtia tipărită și netipărită, precum și orice alte lucruri de ale tipografiei, și cu catastih curat să să dea în priimirea orânduitului Kir Macarie supt iscălitură…”.

Scrisoarea cu numărul treizeci și doi este comunicarea lui Macarie Ieromonahul, scrisă la data de 6 octombrie 1834, către logofătul Nicolae, sameșul Sfintei Mitropolii în legătură cu pretențiile financiare ale cuviosului Inochentie și cu cele de trebuință lucrătorilor de la tipografie: ,,…Trimite-mi și mie 200 lei ca să cumpăr ceale trebuincioase de acum înainte, că nu mai au ce să mănânce, și pentru toate celelalte lăsați asupra mea, și nădăjduiesc la mila lui Dumnezeu că veți rămâne mulțumiți. Plătiți și lui Inochentie 4 galbeni pe lună, ca să se ducă și el mulțumit…”.

Scrisoarea cu numărul treizeci și trei este adresată de Macarie Ieromonahul, la data de 22 noiembrie 1835, către Evghenie, Economul Mitropoliei Bucureștilor, solicitându-i hârtie pentru tipar, dându-i socoteală de topurile pe care le-a folosit până atunci: ,,…Însă atunci, acele zile am împărțit toate cărțile și le-am dat legătoriului, și fără treabă n-am șăzut, iar acum de nu-mi veți trimite hârtie trebuie să șădem, că altă treabă n-avem să facem…”.

Scrisoarea cu numărul treizeci și patru reprezintă solicitarea Mitropoliei Bucureștilor, din data de 5 iunie 1836, către starețul Dosoftei de la Căldărușani ca să pună la dispoziție cele necesare pentru transportul cărților ce s-au tipărit până atunci la tipografia mănăstirii: ,,… ca pentru căratul aici a acestor cărți ce s-au gătit să dai prea cuvioșia ta carele trebuincioase, ca să le încarce și să le aducă aici, a să pune în păstrare ” .

Scrisoarea cu numărul treizeci și cinci redă adresa logofătului Nicolae, din data de 19 iunie 1836, către Mitropolia Bucureștilor, prin care cere repararea chiliilor avariate de la Cociocu în urma lucrărilor de la tipografie ce au avut loc acolo: ,,…Și fiindcă acum se isprăvește tipărirea cărților Viețile Sfinților și stricăciune nu puțină s-au făcut chiliilor, de aceea mă rog cinstitei ocârmuiri ca să binevoiască a orândui un mai mare să meargă să facă foaie de ce stricăciune s-au făcut și cheltuiala ce poate a merge la meremet…”.

Scrisoarea cu numărul treizeci și șase reprezintă înștiințarea pe care Macarie Ieromonahul o face, la data de 20 august 1836, către preacuviosul părinte Evghenie, economul Mitropoliei Bucureștilor, legat de starea precară a sănătății sale: ,,…Eu, cinstite părinte, mă aflu nemișcat și bolnav de dambla. Arată și d[umnealui] coconului Iordache Zosima aceasta, că și dumnealui mi-au trimis o poruncă a canțalariei pentru aceasta, și dacă îmi va fi mai bine, ne vom mai sfătui, viind sănătos”. Această scrisoare este, de fapt, ultima semnată de Macarie Ieromonahul.

Scrisoarea cu numărul treizeci și șapte este adresa Eforiei Școlilor din București către Mitropolia Ungro-Vlahiei, datată august 1836, în legătură cu cărțile de muzică tipărite la Viena date în seama Mitropoliei spre a fi vândute: ,,Făcând băgare de seamă Eforia la ale școalelor lucruri [și la] socoteala a lei 28.335 dați de la Casa Școalelor pentru o mie trupuri psaltichii, adică grămatică, Anastasimatar și Ermologhion, care s-au dat pe seama Sfintei Mitropolii a să vinde și să dea socoteală ca să să împlinească banii ce s-au dat a să întoarce iarăși la Casa școalelor”.

Scrisoarea cu numărul treizeci și opt este o reînoire a adresei din august 1836, prin care se cerea socoteală Mitropoliei Bucureștilor pentru desfacerea cărților de muzică tipărite la Viena de Macarie Ieromonahul: ,,…să face plecată rugăciune Sfintei Mitropolii, ca să binevoiască a face punere la cale spre a să cere de la însărcinatul cu desfacerea acestor exemplare de psaltichii, omul Sfintei Mitropolii, curată socoteală de câte exemplare de psaltichii și de banii ce sînt strânși.

Prin scrisoarea cu numărul treizeci și opt, datată în 8 noiembrie 1836, Departamentul Logofeției Trebilor Bisericești și Instrucției Publice din Prințipatul Țării Românești cere Mitropoliei Ungro-Vlahiei să prezinte situația încasărilor de pe cărțile tipărite la Viena de Macarie Ieromonahul: …de aceea cinstita Eforie roagă pe sfântul mitropolit să binevoiască a [trimite] la acest Departament cât mai fără zăbavă socoteala de câte exemplare s-au desfăcut din suma ce s-au tipărit, de câte sunt încă nevândute și de câți bani s-au strâns…

Scrisoarea cu numărul patruzeci, datată în 9 decembrie 1836, este adresată Economului Evghenie de către Ocîrmuirea Mitropoliei Bucureștilor prin care îl înștiințează de primirea raportului pe care l-a întocmit: ,, S-au văzut raportul cuvioșiei tale de supt nr. 168, ce faci în pricina stricăciunii urmată la casele dumnealui logofătului Nicolae Bățcoveanul de la Cocioc de către lucrătorii tipografiei ce au fost așăzați acolo pentru tipărirea Vieților Sfinților ” .

Scrisoarea cu numărul patruzeci și unu, datată 16 decembrie 1836, cuprinde adresa lui Stan S. Popovici către Mitropolia Ungrovlahiei în care aduce lămuriri asupra cheltuielilor cărților de muzică bisericească care s-au tipărit la Viena de Macarie Ieromonahul și dorește să i se restituie investiția: ,,Drept aceea, umilit mă rog cinstitei ocârmuiri a să milostivi și a porunci ca să mi se numere suma din sus în arginți sau în galbeni, fiind această a mea umilită rugăciune prea dreaptă, ca să-mi capăt capitalul care de atuncea aci l-am avut închis, în aceste cărți și slove, ca să poci și eu a-mi agonisi chiverniseala familiei meale, că într-un adevăr, mult m-am stenohorit că n-am avut acest capital în mână la trebuințăle negustorești, încât numa unul Dumnezeu știe și mai vârtos că destulă pagubă am simțit pierzând dobânda capitalului de atâția ani, de la 1822 și până acum”. În această scrisoare, se află printre altele că părintele Macarie decedase până la data întocmirii acestei scisori: …Alcătuirea acestor cărți s-au tipărit din îndemnarea răposatului părintelui Macarie Ieromonahul, dascălul de musichie al Sfintei Mitropolii [a] Bucureștilor….

Scrisoarea cu numărul patruzeci și doi este adresată de Stan Popovici către Alexandru Dimitrie Ghica, Domnitorul Țării Românești prin care îl roagă, la data de 16 martie 1837, să îi ofere ajutorul în recuperarea cheltuielilor cu cărțile de muzică tipărite la Viena de Macarie Ieromonahul: ,, Cu smerită plecăciune, umilit, mă rog milii milostivirii Măriei tale, jălindu-mă pentru cărțile de musichie, care încă în anul trecut, luna lui avgust întâi, le-am fost paradosit cinstitei ocârmuiri a Sfintei Mitropolii aici împreună cu socoteala ce costuluiesc, în sumă de fiorini 7106×45, câte trei țvanțih de argint….

Scrisoarea cu numărul patruzeci și trei este adresată Mitropoliei Ungrovlahiei de către Departamentul Logofeției Trebilor Bisericești și Instrucției Publice din Prințipatul Țării Românești, solicitându-se mitropoliei, de urgență, să răspundă asupra modului de gestionare a banilor datorați Eforiei Școlilor pentru cărțile de psaltichie ale lui Macarie, altfel va fi silită să raporteze domnitorului: ,,… căci dacă și după această nu să va vedea din aprtea Sfintei Mitropolii nici o punere la cale, apoi Departamentul, nemaiputând suferi a întrebuința o corespondență fără nici un sfârșit, va fi silit a răportui Măriei sale lui Vodă ”.

Scrisoarea cu numărul patruzeci și patru reprezintă adresa Eforiei Casei Școalelor către Mitropolia Ungro-Vlahiei, din data de 28 iunie 1837, prin care înștiințează că va trimite la mitopolie pe secretarul său, pentru a lămuri socotelile legate de cărțile de psaltichie: ,,…Eforia orânduiește pă secretarul său N. Iliescu ca să [să] înfățișeze la Sfânta Mitropolie, cerând trebuința și copia după socotelile anului 1824, unde sunt trecuți acei bani pentru psaltichie”.

Scrisoarea cu numărul patruzeci și cinci reprezintă adresa Departamentului Logofeției Trebilor Bisericești și Instrucției Publice din Prințipatul Țării-Românești către Prea-o-sfințiile lor părinților Episcopi, Ocârmuitorii Sfintei Mitropolii, din 10 mai 1838, în legătură cu cererea lui Stan Popovici de a primi înapoi cheltuielile cu cărțile de psaltichie: ,, Cu cinste să trimite prea-o sfințiilor voastre, în copie, jalba lui Stan S. Popovici, ce au mai dat către Departament în pricina despăgubirii ce cere de cărțile și slovele de psaltichie…”.

Scrisoarea cu numărul patruzeci și șase este adresa, din 6 mai 1838, a lui Stan Popovici către Departamentul Logofeției Trebilor Bisericești prin care cere ajutor pentru înapoierea cheltuielilor avute cu cărțile de psaltichie: ,, Cunoscut este cinstitei mari logofeții că peste 18 luni au trecut decând mă tiranisesc aici, adăstând desfacerea socotelii și despăgubirea după cărțile și slovele de psaltichie…”.

Scrisoarea cu numărul patruzeci și șapte este o înștiințare pe care Departamentul Logofeției Trebilor Bisericești o trimite Mitropoliei Ungro-vlahiei, în data de 26 mai 1838,: ,, La adresul Sfintei Mitropolii cu No. 1218, atingîtor de cărțile și slovele de psaltichie a lui Stan Popovici, Departamentul cu cinste răspunde că această corespondență ce să urmează între Departament și Sfânta Mitropolie nu poate fi de nici un folos jăluitorului….

Scrisoarea cu numărul patruzeci și opt este o copie după stenograma Săcrătariatului Statului către Departamentul Logofeției Trebilor Bisericești, datată de 9 noiembrie 1839, referitoare la cheltuielile făcute de Stan Popovici cu psaltichiile: ,, A… face rugătoarea cerire d-a să cerceta dacă arătarea pomenitului Popovici este adevărată și câtă este suma ce are el a lua de la Sfânta Mitropolie….

Scrisoarea cu numărul patruzeci și nouă este trimisă, la 10 ianuarie 1840, de Stan Popovici către Mitropolia Ungro-Vlahiei pentru recuperarea cheltuielilor investite în cărțile de muzică bisericească ale lui Macarie: ,,… Acum dară iarăși cu fierbinți lacrămi rog cinstita otcârmuire ca să să milostivească spre ticăloșia mea în care mă aflu, care mi s-au pricinuit din acele cărți, fiind acum am la vârstă de bătrânețe și cu familie nevârstnică, ca să binevoiască a mă desface, ca să mă poci plăti pe unde sunt a datori….

Scrisoarile cu numărul cincizeci este semnată tot de Stan St.Popovici, în 16 februarie 1842, care insistă la mitropolitul Neofit al Ungro-Vlahiei pentru a-și recupera investiția din cărțile de psaltichie:,,… Prea sfinte părinte! Din suflet umilit vă rog să vă milostiviți un ceas mai nainte a hotărî desfacerea acelor cărți și slove, după cum sfântul duh vă va lumina, ca să mă văz scăpat din robia în care mă aflu aici”.

Scrisoarea cincizeci și unu este adresată de Stan St. Popovici, în 15 aprilie 1842, mitropolitului Ungro-Vlahiei, explicându-i neajunsurile cauzate de investiția în cărțile de muzică nevândute: ,, De vro zeace zile necontenit am tot venit la prea sfinția voastră ca să mă mai rog pentru desfacerea socotelii cărților de psaltichie, și nicidecum n-am găsit o vreame a putea intra la prea sfinția voastră, având apururea mari vizite de boierime. Așa m-am socotit ca prin scris să vă descop[ăr] greutățile care am pe capul mieu, și mă rog a nu fi cu supărare pentru îndrăzneala ce mi-am luat ” .

Scrisoarea cu numărul cincizeci și doi este trimisă de Stan St. Popovici mitropolitului Neofit al Ungro-Vlahiei, cu nădejdea că: ,, Pentru mila ce veți face cu mine, om cu familie nevârstnică, mare pomană veți avea, căci banii aceștia [care] mi să vor număra îi voi socoti un mare dar de la prea sfinția voastră, iară nu în alt chip… ” .

Insistențele lui Stan Popovici continuă și în scrisoare cu numărul cincizeci și trei, datată 1 iunie 1842, adresată totmitropolitului Țării Românești Neofit al II-lea (1840-1849) prin care îl roagă să îi acorde ajutor financiar pentru acoperirea cheltuielilor avute cu cărțile de muzică bisericească: ,,… mă rog prea sfinției voastre să vă milostiviți și să-mi slobediți acei mai sus însămnați bani, care să vor cuprinde la socoteala cărților de psaltichie…” .

Scrisoarea cu numărul cincizeci și patru este adresată mitropolitului Ungrovlahiei de către Ghiță Opran, datată 22 iunie 1842, prin care mărturisește că a luat asupra sa datoria cărților lui Stan Popovici: ,,Fiindcă pentru cărțile de psaltichie ce le-am avut în tovărășie cu Dl. Stan Popovici de la Sibii am luat asupră-mi și partea dumisale, precum vă veți îndestula din alăturatul înscris făcut între noi…”.

În scrisoarea cu numărul cincizeci și cinci, Stan Popovici adeverește înțelegerea cu Ghiță Opran în preluarea cărților:,,…astăzi învoindu-mă cu dumnealui căminarul [Ghiță Opran], am priimit dumnealui și partea mea asupra dumisale, și m-au desfăcut pe mine de partea mea pe jumătate din 20 f 7106,, 45, care au costisit aceste toate cărți și slove, după cum arată socoteala ce am predat la Sfânta Mitropolie. Deci rămâne acum Dl. Căminariu desăvârșit și singur stăpân pe dânsele…”

Scrisoarea cu numărul cincizeci și șase reprezintă raportul economului Isaia al Mitropoliei Țării Românești privind legatul celor 1000 de trupuri de psaltichie:,, Pentru legatul a 1000 de trupuri psaltichie, care sunt în trei bucăți, adică Theoreticon, Anastasimatar și Irmologhion, fiindcă Kir Marin Gheorgovici, săvârșitorul acestora, cere lei patru mii. No. 4000, după socoteala ce a făcut cu iconomia, plecat să subpune la cunoștința sfinției voastre ca, binevoind a porunci d-a i să răspunde arătați banii supt iscălitură în condică ”.

Scrisoarea cu numărul cincizeci și șapte reprezintă cheltuielile pentru legătoria celor 1000 de trupuri cerută de Marin Gheorgivici: ,, Am îndrăzneală a vă ruga pentru slobozenia hârtiei cu No. 456, a mea, de banii legăturilor de cărțile [de psaltichie], că și eu am adăstat peste măsură, că am a răspunde la vânzătorii de unde am luat marfă de le-am isprăvit”…

Scrisoarea cu numărul cincizeci, din 30 august 1843, reprezintă o notă cu privire la distribuirea a 40 de trupuri de psaltichii Episcopiei Rîmnicului, din porunca mitropolitului Neofit al II-lea al Țării Românești: ,, În temeiul poruncii prea-o-sfințitului părintelui, cu No. 1511, să scrie sfinției tale ca să slobozi în priimirea dumnealui Petrosian Donescu, patruzeci trupuri [de psaltichii], ce să alcătuiesc din trei bucăți – anastasimatar, irrmologhion și gramatică – pentru trebuința școlarilor seminariști din episcopia Râmnicu ”.

În scrisoarea cu numărul cincizeci și opt, din 30 decembrie 1843, se prezintă dorința mitropolitului Neofit de a împărți un număr de tomuri de psaltichii elevilor din seminarul mitropoliei: ,, …spre a să da la seminarul Sfintei Mitropolii, pentru trebuința învățăturii copiilor seminariști. Și cu această poruncă, să va scădea iconomia la socoteală”.

În scrisoarea cu numărul șaizeci, Gheorghe Opran aduce la cunoștința paharnicului Iordache Zosima, următoarele: ,, Socoteala psaltichiei este aceasta: să să puie summa banilor câtă este ea la dumneata în socoteala lui Kir Stan; să să mai adauge încă 50 f. cari i-am plătit acum, cu îndeplinirea formelor ce lipsau…”.

Scrisoarea șaizeci și unu, datată 10 octombrie 1848, este adresată lui Isaia, Economul Mitropoliei de către Neofit mitropolitul, în legătură cu banii strânși din vânzarea cărților de muzică: ,, Din vânzarea cărților de psaltichie, ce s-au luat la Mitropolie de la slugerul Opran, s-au mai strâns lei patru mii treizeci și trei, No. 4033…”.

Scrisoarea cu numărul șaizeci și doi, datată 28 octombrie 1853, reprezintă o evaluare făcută de Departamentul Logofeției trebilor Bisericești și Instrucției Publice din Prințipatul Țării Românești și trimisă mitropolitul Ungro-Vlahiei: ,, Între sumele ce figurează rămășiță din veniturile Sfintei Mitropolii pă anii trecuți fiind și lei 11.880, parale 28, ce s-au dat cu împrumutare în cumpărătoarea unor psaltichii, și cu deslușire de a să întoarce înapoi în casa Sfintei Mitropolii din prețul vânzării lor…”

Scrisoarea șaizeci și trei este adresată mitropolitului Ungro-Vlahiei de către Isaia, economul, la 24 decembrie 1853, cu privire la evaluarea sumelor primite și a cărților de psaltichie distribuite:,,S-au priimit de casa iconomiei, pe vremea mea, lei 13.639, par. 23, rămăind rămășiță expușii lei 11.880, par. 28. După cum aceasta se deslușește curat prin socotelile date de mine în leatul 1848, cinstitului obștesc control, cu dovezile cuvenite, și care socoteli sunt și în cancelaria Sfintei Mitropolii…”

În scrisoarea cu numărul șaizeci și patru, datată 30 iunie 1854, se face o inventariere completă a situației cărților de psaltichie de către paharnicului Iordache Zosima, pe care o trimite mitropolitului Nifon Rusailă (1850-1875): ,,După chibzuiala răposatului părintele mitropolit Neofit, s-a luat cu chip de împrumutare, din casa iconomiei Sfintei Mitropolii, la anul 1845, lei 18.636, parale 23, și s-a dat răposatului Gheorghe Opran pentru cumpărarea a 1523 trupuri cărți de psaltichie, destinându-să acestea a să vinde în parte pe un preț mai mare, și din banii ce să vor prinde de dânsele, întorcându-să casei prezisa sumă. Restul, ce să calcula la a fi însemnător, să slujească drept fond pentru tipărire de cărți bisericești. Iconomia, fiind fost otorizată cu priimirea și păstrarea cumpărarea cărților, a fost într-aceeași vreme poruncită de a slobozi în priimire-mi, supt luare de adeverință de la mine, o parte din acele cărți, care, după chibzuirea ce să făcuse a să vinde un trup cu lei 36, acoperea suma de lei 18.636, parale 23. Vânzându-să de către mine un număr din partea de cărți de care [îmi] fuse vorba aici, banii adunați după acest număr, și peste dânșii mai mult lei 40, parale 23, s-a răspuns de mine în două rânduri la iconomie, în sumă de lei 13.636, parale 23. Iar restul, rămas din expusa parte de cărți, pre cât a scăpat nerupt în ziua de 30 iunie 1848 (ziua spargerii casei mele și sfărâmării lucrurilor dintr-însa de către revoluționari), s-a rădicat în lipsă de acasă de iconomie și de Dl. Constandin Movrulea, în bucăți 401, de s-a transportat în biblioteca Sfintei Mitropolii, precum dovedește adeverința ce a lăsat acasă Dl. Mavrulea de priimirea lor .

În scrisoarea cu numărul șaizeci și cinci, din 30 iunie 1856, Departamentul Credinței și al Instrucției Publice din Prințipatul României solicită mitropolitului Nifon Rusailă al Ungro-Vlahiei evidența cărților de muzică: ,, Nevăzându-să până acum nici un răspuns din partea eminenței voastre la adresa acestui ministeriu cu No. 2767 din anul 1853, octombrie 28, în privința științei cerute d-a să arăta cine a fost însărcinat cu vânzarea cărților de psaltichie și ce forme s-au îndeplinit la a lor predare, spre a să putea împlini suma de lei 11.880 28/40 dați cu împrumutare pentru cumpărătoarea acestor cărți…”.

Scrisoarea cu numărul șaizeci și șase, din 22 august 1856, este o dare de seamă a lui Constantin Mavrulea către mitopolit: ,, După grabnica întrebare ce mi s-a făcut de către prea sfinția voastră, plecat printr-acesta vă fac cunoscut că în adevăr la anul 1848 am priimit de la casa paharnicului Iordache Zosima, precum și însuși arată, suma de patru sute bucăți psaltichii, care cărți să află și astăzi în Biblioteca Sfintei Mitropolii; iar altele peste acestea n-am mai priimit.”

Scrisoarea cu numărul șaizeci și șapte este semnată de mitropolitul Nifon al II-lea al Țării Românești, prezentând lămuririle necesare cu privire la distribuirea psaltichiilor precum și la cele rămase în biblioteca Sfântei Mitropolii. Totodată, mitropolitul aduce la cunoștință, desființarea școlilor de cântăreți.: ,,…Cercetându-să apoi bibliotecarul Mitropoliei, ca să să vază ca câte bucăți cărți mai sunt din acele psaltichii, ne-au arătat / supt a însuși iscălitură, că să mai află în ființă 400 trupuri, din care s-ar putea despăgubi casa Mitropoliei, dacă s-ar putea vinde, dar s-au desființat școalele de cântări bisericești, nu numai că cântăreți nu să mai găsesc pe la biserici, dar nici dintr-însele nu să mai cumpără de cătră nimeni. Acestea fiind împrejurările în privința aceasta, să fac cunoscute cinstitului Departament”.

Scrisoarea cu numărul șaizeci și opt aparține Mitropolitului Primat Nifon al II-lea al Țării Românești și este adresată protopopului Ștefan al plășilor Mostiștea, Oltenița și Negoești din districtul Ilfov, prin care îi aducea la cunoștință înalta hotărâre din data de 19 martie 1863, prin care cultul divin din biserici nu se va mai oficia în limba greacă ci în cea română: …supt prezidenția înălțimii sale domnului stăpânitor, a hotărât ca de astăzi înainte, în toate mănăstirile și bisericile statului, cultul cel atotputernic să se serbeze numai în limba română, care hotărâre s-au întărit de înălțimea sa prin ordonanță [cu] No. 272, și totdeodată ne invită a da de îndată ordine tuturor egumenilor mănăstirilor, celorlalte biserici din eparhia noastră, ca cultul divin să se serbeze numai în limba română.”.

Documentul, cu numărul șaizeci și nouă, aduce la lumină un manuscris al lui Narcis Crețulescu, păstrat în Biblioteca Academiei Române, cu însemnări referitoare la cărțile de muzică bisericească tipărite la Mănăstirea Neamț, majoritatea având la bază cărțile tipărite de Macarie Ieromonahul, puse la dispoziția mănăstirii de către preotul Grigorie tipograful: ,,În acele timpuri, tipografia Mitropoliei din Iași era condusă de Iconomul Grigore – preot la Iași și tipograf în Mitropolie. (Vezi cărțile de acolo.) Acest preot Grigorie a dăruit Mănăstirii Neamțu 44 de steamuri de psaltichie, pentru care starețul Dometian l-a trecut la Pomelnicul ctitoricesc al Mănăstirii Neamțu la pag. 95/127. Cu aceste steamuri de danie și cu altele care s-au adăogit mai pe urmă s-au început a se tipări întâi la 1827 cărți de psaltichie, între care cel întâi Ermologhion notat aice. De atunci încoace s-au tipărit multe cărți de psaltichie în Mănăstirea Neamțu. Acest preot Grigorie a fost mulți ani tipograf în Iași. El era tipograf și pe la 1831…”.

Aceste scrisori și documente, păstrate de-a lungul anilor și editate mai târziu de Niculae Iorga, Niculae M.Popescu și Titus Moisescu, pun la dispoziția celor interesați informații deosebit de importante legate de viața și opera ilustrului protopsalt Macarie Ieromonahul al Țării Romînești.

Plecând de la prima scrisoare în care se evocă planul lui Macarie și al colaboratorilor săi de a înființa o tipografie unde să tipărească lucrările românite, continuând apoi cu peregrinările prin orașele Sibiu, Budapesta, Viena, căutând sprijin în vederea îndeplinirii misiunii încredințate, toate le regăsim detaliat expuse în aceste scrisori. Urmează apoi dezvăluiri legate de activitatea didactică, muzicală, tipografică, desfășurată la București, Neamț, și la mănăstirea Căldărușani. În finalul scrisorilor se evocă șirul lung de întâmplări legate de distribuirea sau desfacerea cărților de muzică tipărite, ce alternează cu știrile din țară la acea vreme.

Importanța deosebită a acestor documente constă în alcătuirea unei biografii câte mai corecte a părintelui Macarie, prin cercetarea adevărului istoric așa cum era descris de trăitorii acelor vremuri.

Capitolul V

Moștenirea lăsată de Macarie Ieromonahul

V.1 Cărțile muzicale tipărite la Viena, București și Buzău. Retipărirea acestora în diverse centre culturale din țară

Macarie Ieromonahul, protopsalt desăvârșit și dascăl de prestigiu, epistat (inspector) al școlilor de muzică bisericească din cuprinsul mitropoliei Țării Românești, era foarte conștient de beneficiile tipărului, atât în spațiul școlii cât și la strana bisericii. Cărțile erau foarte necesare în școală elevilor, ca metodă eficientă de predare și învățare a lecțiilor iar în biserică, ca mijloc de răspândire a cântărilor în limba română.

După o muncă jertfelnică, a urmat o călătorie destul de anevoioasă la Viena, capitala Austriei, unde, în anul 1823, în tipografia călugărilor armeni, scoate la lumina tiparului cele trei cărți de muzică românite, împlinindu-și astfel, o parte din misiunea ce-i fusese încredințată în anul 1819, de mitropolitul Dionisie Lupu.

Muzicologul Titus Moisescu consemnează, la reeditarea Theoreticonului, ediția din 1976: ,, Macarie a fost și un excelent pedagog din moment ce a tipărit la început Theoreticonul, socotind că muzica trebuie mai întîi învățată, ca meșteșug, și mai apoi practicată. Astfel el a avut meritul de a fi dat la iveală, pe calea tiparului, prima gramatică practică a muzicii în limba română, care s-a răspîndit în toate părțile locuite de români”.

,,Theoreticonul sau privire cuprinzătoare a meșteșugului musichiei bisericești după așăzământulu sistimii ceii noao”

Este cea dintâi carte tipărită la Viena, la începutul lunii iulie 1823 și cuprinde în sine teoria muzicii psaltice bisericești după noua reformă (chrysantică).

Volumul pentru Țara Românească are mențiunea: „acum întâiași dată tipărit în zilele Prea Luminatului și Prea Înălțatului Domn Io Grigorie Dimitrie Ghika Voevod, întru întâiul an al domniei sale ”, având „voia și blagoslovenia Prea Osfinției Sale Părintelui Mitropolit Kirio Kir Grigorie ” – „tălmăcit din grecește pre limba romanească, de smeritul Macarie Ieromonahul portarie al Sfintei Mitropolii a Bucureștilor, dascălul școalei de musichie”.

Macarie adresează înainte cuvântarea din Theoreticon-ul pentru Țara Românească ,,cinstiților dascăli ai sistimii de musichia cea noao bisericească, Costache și Grigorie”, dascăli pe care i-a rânduit în locul său la școala de psaltichie de la Mitropolie, pe timpul cât va rămâne la Viena, înștiințându-i de demersurile înfăptuite aici: ,,Deci, acum deodată puiu înaintea dragostii voastre Theoriticonul sau Gramatica sistimii, dimpreună cu toate scările care fac trebuință, de a înlesni ucenicilor toate nedomeririle acestui meșteșug , romanește, rugîndu-vă ca întru toate să fiți cu luare aminte…”.

Macarie îi sfătuiește pe colaboratorii săi de catedră să aibe grijă la toate detaliile așezate în lucrare, ,,dezlegând toate împleticirile ceale greu de înțeles..” pentru ca ,, fii Patriei” să învețe cu spor acest meșteșug al psaltichiei . La sfârșitul cuvântării, Macarie conchide: ,,Deci, priimți cu blîndețe această dintîiu carte, Theoreticonul, ca o pîrgă a ostenelilor mele, care și de se arată mică în privire, dar foarte scump trebuincioasă la înțeles. Și cuprinzătoare, numai pentru o carte sau doao, ci pentru toate cărțile ce sînt alcătuite după noul așăzămînt a aceștii sistime…”.

Theoreticonul pentru Moldova are același titlu ca și cel din Țara Românească, cu deosebirea că sunt menționate numele domnitorului Moldovei, Ioann Sandul Sturza Voevod, întru întâiul an al domniei sale și cu voia și blagoslovenia mitropolitului locului, în persoana lui Kirio Kir Veniamin, iar înainte cuvântarea este adresată ,,cinstiților dascăli ai sistimii musikiei ceii noao Bisericei din Moldavia” cărora, cu multă dragoste le pune înainte acest Theoreticon .

Conținutul lucrării:

Theoreticonul conține treizeci de pagini, rânduite în nouăsprezece capitole, la final adaugându-se câteva exerciții de paralaghie și un număr de șase planșe, în care sunt prezentate schematic scările, semnele, treptele, mărturiile, ftoralele, (două planșe pentru scările diatonice, una pentru scările cromatice, una pentru scările enarmonice, alta pentru scara muștar, nisabur, hisar și pentru toate celelalte scări – cincisprezece la număr).

Protopsaltul nostru a folosit pentru alcătuirea lucrării Theoreticon, ediția lui Hrysant, Εἰσαγωγὴ εἰς τό θεορητικόν και πρακτικόν τῆς εκκλησιαστικῆς μουσικῆς, apărută la Paris în anul 1821. Această lucrare circula și în țările române, înainte de publicare, sub forma manuscriselor. La Biblioteca Academiei Române există și în prezent un manuscris grecesc (Mss.gr.761-B.A.R), sub semnătura lui Θεόδορος Γερασἰμου, 1820 Ιάσσιον. Cu toate că asemănarea este evidentă, totuși Macarie are meritul de a tălmăci textul grecesc în limba română, pe înțelesul cititorului iar pe alocuri intervenind cu adaosul unor exerciții sau lecții recapitulative, neîntâlnite în originalul grecesc.

Primul Capitol (pagina 1) se intitulează ,,Pentru felurimea bunei viersuiri”, adică pentru felul cântării (viersuirii), autorul precizând dintru început denumirile sunetelor muzicale, pe care le înlănțuie treptat, cu numele de ,,șir de glasuri” : Pa, Vu, Ga, Di, Che, Zo, Ni, Pa, așezându-le atât în urcare – ,,suire” (sau ,,ascuțime”) – cât și în coborâre – ,,pogorîre”(sau ,,îngreuere”) – Pa, Ni, Zo, Che, Di, Ga, Vu, Pa.

Observăm foarte mulți termeni din originalul grecesc, tălmăciți sau adaptați stilului românesc, într-o frumusețe a limbajului cu totul deosebită, pe care numai un maestru al cuvântului putea să redea iar spre exemplificare, prezentăm modelul de mai jos:

În textul Theoreticonului grecesc apare: / În Theoreticonul lui Macarie, apare :

,,Κατάβασις δε ειναι σειρα φθογγων, / ,,Iar pogorîre iaste șir de glasuri,

ψαλλομενον κατα την εναντιαν / care cu împotrivă silabe a celor suitoare se cîntă

της αναυασεως ταξιν, οιον, / cu această rînduială, adecă:

Πα, νη, ζω, κε, δι, γα, βου,πα” / Pa, Ni, Zo, Che, Di, Ga, Vu, Pa”

Capitolul al II-lea se intitulează ,,Pentru haractirurile glasurilor” (pg.3-5) și corespunde în Theoreticonul lui Teodor Gherasim cu ,,Κεφαλαιον Β – Περὶ χαρακτήρον τῶν φθόγγων” .

Acest capitol tratează semnele vocale suitoare (ascendente) și coborâtoare (descendente):

Ison , nici nu urcă nici nu coboară, ci repetă sunetul anterior iar Macarie îl numește ,,fără glas” adică ,,nici suire are, nici pogorîre, ci numai potrivire arătând glasul ce va să înceapă”.

,,Semnele suitoare” adică ascendente sunt:

Oligon – urcă o treaptă;

Petasti – urcă o treaptă;

Chendimile – urcă o treaptă neaccentuată;

Despre cele trei semne: Oligon , Petasti , Chendimile, protopsaltul nostru menționează că ,,arată un suitoriu al glasului ce au stătut înainte” .

Chendima – urcă două trepte sărite (acest semn nu se scrie niciodată singur) sau cum frumos tălmăcește Macarie: ,, arată doao glasuri alergătoare suitoare” .

Ipsili – ,,arată pe al patrulea alergătoriu suitoriu glas” adică urcă patru trepte sărite (de la o treaptă la cea de-a cincea-cvintă – nu se scrie niciodată singur).

,,Semnele poporîtoare ” adică descendente:

Cele patru semne vocale descendente sau coborâtoare sunt:

Apostrofos (epistrof)coboară o treaptă;

Iporroi – coboară două trepte consecutive iar despre aceste două semne autorul menționează că se folosesc ,,pentru deasa pogorîre” adică una după alta.

Elafron – ,,arată doao glasuri alergătoare pogorîtoare ” adică arată două trepte sărite în coborâre.

Halili – ,,arată pre al patrulea alergătoriu pogorîtoriu”adică acest semn vocalic coboară patru trepte sărite (de la o treaptă la cea de-a cincea – cvintă).

(Schema semnelor vocale ascendente și (Schema semnelor vocale ascendente și descendente din Mega Theoreticonul lui Hrysant) descende din Theoreticonul lui Macarie)

(Schema semnelor vocale ascendente (Schema semnelor vocale ascendente și

și descendente din Bazul Teoretic al lui Anton Pann) descendente după Theoreticonul lui

Dimitrie Sucevenu)

Prin analiza acestor chenare, putem observa asemănările de structură și metodă pe care cei patru protopsalți le folosesc în operele lor. Θεορητικόν-ul lui Hrysant de Madyt, autorul reformei muzicale, este modelul lui Macarie Ieromonahul în alcătuirea Theoreticonului românesc. Anton Pann se va orienta după lucrările lui Hrysant și Fokeos dar are ca informare și Theoreticonul lui Macarie, în schimb ce Dimitrie Suceveanu preia aproape în totalitae, cu mici modificări, opera lui Macarie, părintele muzicii psaltice românești.

Spre deosebire de muzica liniară (occidentală), unde avem portativ, cheie, măsuri și valori de note, în muzica psaltică (bizantină) avem aceste semne vocalice expuse mai sus (10 la număr), care fiecare în parte, execută o lucrare specifică. Desigur că aceste semne vocalice se pot combina între ele, astfel încât să se obțină anumite intervale muzicale necesare alcătuirii melodiei așa cum vedem în capitolul următor.

Capitolul al III-lea are denumirea: ,,Pentru alcătuirea haractirurilor” (pg. 4-6), adică referitor la alcătuirea sau combinarea semnelor muzicale, existând o regulă în acest sens, după cum frumos menționează autorul: ,, Să alcătuiesc haractirurile cu bună rînduială, pentru ca să să puie de față frumos îngrădite, în deosebirea a tot feliul de alcătuire, pentru ca fără de îngrădire poate să stea numai Isonul Oligonul Petasti ApostrofosElafron Halili Iar celelalte haractiruri slăbesc de a să scrie singure. Ci, îngrădite cu altele, înmulțesc în viersuire lucrarea lor, după alcătuirea și locul carele stau. Adecă Chendima alcătuindu-se cu Oligonul de stă înaintea lui așa arată doao glasuri alergătoare suitoare. Iar așa arată trei glasuri suitoare alergătoare. În continuare, autorul explică combinarea semnelor vocalice folosindu-se și de text dar și de expunerea semnelor în exerciții:

(Theoreticonul lui Macarie (pg.5) – exemple de combinare

a semnelor vocalice)

În modelul alăturat, Macarie subliniază pe fiecare semn lucarea ce o săvârșește atât în urcare cât și în coborâre: pentru ison, care nici nu urcă nici nu coboară, Macarie scrie dedesuptul lui: ,,potrivire”- ceea ce înseamnă asemănarea sau repetarea sunetului anterior. Pentru oligon , autorul așează dedesubt litera a corespondent în chirilică a numărului 1, de asemenea și la cele două chemndime autorul așează sub ele tot litera a, adică urcă tot o treaptă, la lucrarea oligonului cu chendimele , autorul așează sub această combinație litera Ƃ – corespondentul cifrei 2 (indicația că se urcă două trepte una după alta), la combinarea oligonului cu o chendimă , Macarie așează litera г (indicația că se urcă 3 trepte sărite), la oligon combinat cu ipsili se pune litera д (indicația că se urcă 4 trepte sărite) iar când ipsili este așezat în stânga oligonului, așa:, Macarie a pus sub această combinație litera ε (indicația că se urcă 5 trepte sărite) și așa mai departe.

Același model de expunere îl vom întâlni și în Theoreticonul lui Dimitrie Suceveanu, tipărit în anul 1848, la Iași, cu mențiunea că, în loc de numerotația cu litere avem cu cifre arabe, după cum se observă în exemplul următor.

(Theoreticonul lui Dimitrie Suceveanu, pg.6)

Lucrarea semnelor combinate trebuie învățată prin exercițiu intens, de aceea, așa cum vom vedea în capitolele următoare, autorul expune mai multe exerciții numite de ,,paralaghie” pentru deprinderea acestui meșteșug.

Capitolul al IV-lea se intitulează ,,Pentru paralaghie”, adică pentru cântarea sau intonarea semnelor muzicale (haractirurilor). Protopsaltul nostru expune în acest capitol câteva principii de solfegiere: ,,Paralaghie cîntăm cînd împreunăm silabele glasurilor în viersuire, asupra haractirurilor celor scrise ” . După această indicație, autorul prezintă modul de citire al unei partituri muzicale: ,,Întru care mai nainte de toată melodia, stă mărturia glasului ce arată pre glasul care are să facă începutul viersuirii, și pe urmă stau haractirurile, și așa încep a viersui glasurile care stau pe fieștecare haractir după alcătuirea ce stă înainte”.

În continuare, Macarie prezintă ,,paralaghia diatoniceștii ființe” sau cântarea diatonică în glasul I, precizând semnul mărturiei ,,care arată că glasul întîiu pa face început” sau, cu alte cuvinte, glasul I are tonica în pa. Se adugă la sfârșitul capitolului două modele de exerciții:

(Theoreticonul lui Macarie, pg. 6)

În modelul prezentat la pagina 6 din Theoreticon, protopsaltul nostru face mențiunea ,,deasa diatonicească paralaghie”.Se înțelege prin această metaforă că semnele muzicale sunt apropiate ca distanță între ele (o treaptă sau o secundă) și se cântă fără salturi prea mari.

La pagina 7 din Theoreticon, autorul menționează alergătoarea paralaghie a diatoniceștii așăzări, înțelegându-se prin aceasta intonarea semnelor muzicale cu o oarecare dificultate întrucât mersul melodic prezintă salturi de 2, 3, 4 sau mai multe trepte, aceste intervale definind în mod arhaic alergătoarea paralaghie, cum observăm în exercițiul de mai jos:

(Theoreticonul lui Macarie, pag. 7)

După cum se poate observa în exemplele de mai sus, Macarie Ieromonahul, sub fiecare notă muzicală (haractir), a așezat silaba sau sunetul care îi corespunde, aceasta fiind necesară ucenicilor pentru deprinderea învățăturii: ,,Dascălii iscusesc pre ucenici cu paralaghia, scriindu-le să lase silabele paralaghiei după alcătuirea ce stă de față. Și fiindcă aceasta se face pentru înlesnirea iar nu pentru desăvîrșirea învățăturii, să cade după aceea să lase silabele paralaghiei și să rămâie numai singure haractirurile glasurilor ca mai apoi să poată cânta silabele cuvintelor ce vor fi așezate asupra viersuirii haractirurilor” .

Capitolul al V-lea (pg.7-9) se intitulează ,,Pentru înființarea bunei viersuiri” adică pentru alcătuirea cântării sau melodiei. După cum mărturisește autorul, buna viersuire ,,să cunoaște în doaă chipuri, prin numărarea vremilor haractirurilor care urmeză și prin chipul răspunderii glasurilor. Autorul cînd specifică numărarea vremilor haractirurilor” se referă la varietatea ritmică din muzica psalică ce se realizează prin folosirea semnelor timporale.

Dintru început, trebuie să menționăm că autorul folosește termenul ,,vreme” pentru timpul sau durata unui semn muzical: ,,Să numără dară vremea într-acest chip, mișcînd mîna de sus în jos, bătînd genunchiul. Deci, zăbava, carea să cheltuiește de la o bătaie pînă la alta, să socotește o vreme”.

Macarie Ieromonahul consemnează în acest capitol semnele psaltice timporale și anume:

,,Clazma ;Apli ;Gorgonul ; Argonul , precum și derivatele sau compușii lor:Dipli;Tripli;Digorgonul,Trigorgonul;Diargonul”; etc., exemplificând și explicând lucrarea lor asupra fiecărui semn muzical (haractir) în parte, analizând totodată și situațiile de excepție ale acestora.

În capitolul al VI-lea se analizează semnele consonante (de expresie și ornament) pe care Macarie protopsaltul le numește ,,ipostasurile care n-au vremi, ci numai lucrare”. Este vorba despre: ,,Varia, Omalon , Andichenoma, Psifiston, Eteron, Stavros , Endofon . ”.

Despre ,,varia” , a cărei lucrare este de a accentua cu o scurtă apogiatură semnul muzical aflat după ea, autorul menționează că ,,voiaște ca glasul haractirului ce stă înaintea ei să se ia cu îngreoere, încît să se deosebească răspunderea lor, atît a glasului ce stă înaintea ei precum și a celui dupre dînsul”.

Despre ,,omalon ”, autorul menționează că ,,pricinuiaște oareșicare val glasului în grumaz”, adică face să se cânte, notele sub care este așezat, cu o ondulație repede, crescând până la nota imediat superioară apoi descrescând ușor la sunetul inițial. Acesta se poate scrie sub una, două sau trei note care reprezintă același sunet, făcând ca legătura dintre ele să fie ondulatorie.

,,Andichenoma ” este prezentată ca semnul care ,,aduce glasul cu săltare” adică face ca nota sub care se așează să se intoneze cu o săltare mai vioaie. Este dată ca exemplu în lucrare, sub oligon, iar mai apoi tot sub oligon având apli. Ea se mai poate întâlni cu apli sub petasti, epistrof și ison.

,,Psifistonul ”, mărturisește autorul, ,,dă o aoreșicare putere și viiciune glasurilor subt care care să scrie. Să pune dar înaintea pogorîtoarelor haractiruri, supt ison și supt oligon”. Cu alte cuvinte, Psifistonul face ca nota sub care se pune, de obicei sub ison și oligon, să fie cântată cu o anumită accentuare.

,,Eteronul” se scrie sub două sau mai multe note, ,,leagă la un loc haractirurile suitoare sau pogorîtoare, făcînd ca aceste note să se cânte legat (legato de expresie), lin și fără lovire de putere”.

,,Stavros unde stă, taie glasul, pentru ca celelalte glasuri înainte să se ia cu noao răsuflare”, cu alte cuvinte are valoarea unei pauze.

,,Endofonul aduce prin nas glasul haractirului supt care să scrie”,

nazalizând astfel melodia acolo unde este indicat.

Capitolul al VII-lea (pg.12-13)se intitulează ,,Pentru felurimea întîmpinărilor glasurilor în haractiriuri” și tratează interpretarea semnelor muzicale, autorul dovedind un simț practic și teoretic deosebit, găsind formulele necesare pentru a exprima în cuvinte lucrarea variată a semnelor psaltice. Acest capitol este o completare a capitolului al III-lea, privind lucrarea semnelor combinate:,,În haractirurile cu care să scrie feliurimea bunei viersuiri, să află multe chipuri cu care să iau glasurile, căci într-alt chip să ia glasul Oligonului, și într-alt chip al Chendimilor […] Oligonul suie glasul despărțit, unde dar să cere deasă suire de glasuri multe […] Petasti suie glasul puțin mai mult decât fireasca ascuțime a tonului ce să va întîmpla”.

Totodată, autorul aduce în plus și alte explicații legate de chendime, apostrof, elafron, hamili, iporoi: ,,Chendimile își țin haractirul și nu-și despart glasul lor, nici de stătătoriul înainte, nici de cel după dînsul […] Apostrofos, Elafron, Hamili își pogoară glasurile lor cu tăiere și prin silabe. Iar Iporroi pogoară cu desime ceale doao glasuri ale lui fără a tăia suflarea”.

În capitolul al VIII-lea, autorul vorbește despre semnele de alterație (accidenți) Ifesis și Diesis, iar mai apoi despre general ifes, general diez și ftoraua glasului al II-lea.

Ifesul și diezul corespund în muzica liniară (occidentală) cu bemolul, respectiv diezul, acestea alterând descendent respectiv ascendent, cu un semiton înălțimea sunetului pe sau sub care se află: ,,ifesis iaste înjumătățire de glas, cînd să privește despre ceale pogorîtoare spre ceale suitoare. Iar Diesis iaste lăcomie a tonului, cînd să privește iarăși despre ceale pogorîtoare spre ceale suitoare, adecă ga-di iaste treaptă de ton mare, însă înjumătățindu-se să face Ifesis, și din tonul jumătate face Diesis”.

Ftoraua enarmonică General ifes pe care autorul o numește ,,Ghennichi Ifesis voește ca pre cel suitoriu ce va sta înaintea lui, de cîte ori îl va întîmpina, să-l facă Ifesis, asemenea și pentru General diez (Ghennichi Diesis) care voiaște ca pre glasul cel pogorîtoriu ce va sta înaintea lui, de câte ori îl va întîmpina să-l facă Diesis”. Cu alte cuvinte, General Ifes (pentru ke) va avea ca efect zo ifes pe tot parcursul melodiei, până la apariția unei noi ftorale. La fel se va întâmpla când întâlnim General Diez (pentru ga) și care va avea ca efect pe vu aproape de ga pe tot parcursul melodiei, până la apariția unei noi ftorale.

Protopsaltul nostru, către sfârșitul acestui capitol menționează: ,,Iar semnul acesta oriunde să pune preface viersuirea în glasul al doilea”. Ftoraua prezentată este hisar și se deosebește de ftoraua glasului II, prin faptul că are cruce la dreapta. Hisarul se scrie pe ke (la) și își apropie pe zo (si) și di (sol) la distanță de un sfert de ton, așa cum și autorul consemnează: ,,și voiaște ca din locul așezării ei, pre cel suitoriu ce-l va întîmpina, să-l facă Ifesis, și pre cel după acela pogorîtoriu Diesis”, fiind o ftora enarmonică.

Ftoralele glasului II sunt: aceastapentru di (sol) și aceasta pentru ke (la), având ca efect ke ifes (la bemol) și pa ifes (re bemol). Ambele ftorale cromatice arată faptul că de la locul apariței lor se va cânta după scara glasului II.

În Capitolul al IX-lea se prezintă la modul general aspecte ale celor opt glasuri ce se numesc ,,glasuri bisericești și ne-au predat noao Sfinții Părinți, dascălii Sfintei noastre Biserici a răsăritului”.

Macarie împarte aceste glasuri în trei neamuri, și anume:,,Diatonicești, adecă așăzate, Hromaticești, adecă prefăcute și Armonicești. Și neam Diatonicesc iaste acela a cărui scară arată numai tonuri. Și Hromaticesc iaste acela a cărui scară arată și jumătăți de tonuri. Iar Armonicesc iaste acela a cărui scară arată și pătrate de ton”.

În acest sens, menționăm faptul că Macarie adoptă teoria lui Hrysant care împarte octava în 68 de secțiuni, ceea ce înseamnă că în genul diatonic: tonul cel mare este împărțit în ,,douăsprezece treapte sau depărtări” (come), tonul cel mic,, de nevoie iaste ca să fie de noao, cel mai mic de nevoie iaste să fie de șapte”.

În genul cromatic, vom avea: tonul cromatic de 14 secțiuni (glas II) și respectiv 18 secțiuni(glasul VI), tonul mare de 12 secțiuni (ton de legătură) și semitonul cromatic de 7 secțiuni(în glasul VI, semitonul cromatic ascendent, prin diez, are 3 secțiuni).

În genul enarmonic, avem: tonul enarmonic de 13 secțiuni, tonul mare de 12 secțiuni și semitonul enarmonic de 3 secțiuni.

Schema scărilor este cuprinsă la sfârșitul Theoreticonului, în cele șase planșe prezentate.

În Capitolul al X-lea al Theoreticonului, Macarie Ieromonahul analizează glasul I al muzicii bisericești, dând referiri asupra scării melodice (diatonice), a formulei specifice, a cadențelor și a semnelor reprezentative: ,,Glasul întâiu întrebuințează Diatoniceasca așăzată scară. După roata celor vechi așa: ni, pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa. Adecă voiaște ca să aibă pre ceale doao împătrit strunite de o potivă. Adecă pre treapta pa-vu, deopotrivă cu che-zo. Și pre vu-ga cu zo-ni, și pre ga-di cu ni-pa”. Reproducem mai jos scara diatonică după diapason, de la sfârșitul Theoreticonului, planșa 1, scara 1:

di 12 ke 9 zo 7 ni 12 [Pa 9 vu 7 ga 12 di 12 ke 9 zo 7 ni 12 Pa] 9 vu 7 ga 12 di 12 ke

Ton de legătură

Tetracord I Tetracord II

(scara glasului I –două tetracorduri simetrice cu ton de legătură între ele numit diazeuxis)

Semn distinctiv al glasului I este: cînd începe de la Pa(πα).

În ceea ce privește formula de acordaj a glasului, autorul indică ,,Ananes” (întrebuințată ca apehemă), cu ftorau specifică ce ,,se pune fireaște pe che”.

În tactul stihiraric, glasul I are cadențe imperfecte (,,razimă cu nesăvîrșire”) în Ga și Pa, (Di și Ke – mai rar întâlnite) iar perfecte și finale în Pa, respectiv în tactul irmologic, întâlnim cadențe imperfecte în Di, perfecte și finale adică ,,ispravă și desăvârșit în Pa.

Celelalte mărturii sunt: ,,pentru Ke(κε ) , pentru Di (δι) , pentru Ga(γα) iar pentru Pa(πα) ”.

Capitolul al XI-lea este dedicat glasului al II-lea iar după precizarea autorului:,,întrebuințează scara Hromaticească sau prefăcută, care urmează în Difonii, adecă în doao glăsuiri, întocmai așa. Începându-se glasul al doilea de la di, pogorîm treapta di-ga ton mare, iar pe ga-vu ton mai mic. Și pe vu-pa ton mare, luînd pre pa, iar pre pa-ni ton mai mic. Și mai lămurit o acest feliu de scară

așa ni, pa, vu, ga, di, che, zo, ni pa, vu, și cealelalte asemenea”. Cu alte cuvinte, Macarie afirmă că scara cromatică a glasului al II-lea este o construcție bazată pe sistemul difoniei (tricoardă), având cele trei terțe aproape identice, după modelul:

di 12 Ke 7 zo 12 [Ni 7 pa 12 Vu 7 ga 12 Di 7 ke 12 Zo 7 ni] 12 Pa 7 vu 12 Ga 7 di 12 Ke

(scara cromatică a glasului II după difonie – planșa 3, scara nr. 3)

Pentru că scara după modelul de mai sus, formată din tonuri mai mici (7 secțiuni) și tonuri mari (12 secțiuni), după părintele Grigore Panțâru ,,nu se poate executa din cauza egalității secundelor mărite cu tonul de legătură între tetracorduri”, se reproduce scara de mai jos, după Kinonion:

.

Pe de altă parte, octava glasului II cromatic, așa cum este prezentată de Mcarie nu mai are 68 de sectiuni, ci 7+12+7+12+7+12+7 = 64 de secțiuni. Dimitrie Suceveanu, din dorința de a păstra octava hrysantică de 68 de secțiuni, schimbă numerotația intervalelor, făcând tonul mare de 13 secțiuni, chema scăriifiind aceasta: ni 7 pa 13 vu 7 ga 13 Di 7 ke 13 zo 7 ni, însă nici în acest caz nu se păstrează octava de 68 de secțiuni ci: 7+13+7+13+7+13+7=67secțiuni.

Theoreticonul lui Suceveanu, 1848, pg.32

Semnul distinctiv al glasului II este acesta: .

Formula veche de acordare a glasului al II-lea este ,,Neanes” și ,,Nenano”, după cum menționează autorul:,, pre care cei vechi le judeca, glăsuindu-le cu aceste lexis: neanes nenano”. ,,Iar semnile ftoralelor glasului al doilea, pentru începutul scării lui, sînt doao, aceasta și aceasta …”. Cele două ftorale: pentru Δί are ca efect ke ifes șipentru ke, face pe κε și πα ifes. Ele apar din terță în terță:,,…aceastasă pune pe di, vu, ni … și aceasta κε, ga, pa…”.

Mărturii avem: pentru Ni(νι), Vu(βoυ), Di(δι) și Zo(ζο) iar pentru Pa(πα), Ga(γα), Ke(κε) și Ni' (νι’):,,Iar semnile mărturiilor acestui glas pentru nι este acesta , pentru pa acesta și acest feliu să scriu și cealelalte semne de mărturii a acestui neam Hromaticesc a glasului al doilea, precum se arată într-această scară, cu partea mărturiilor, carea în fieștecare Difonie să înseamnă schimbând numai stihiile tonurilor”.

În tactul stihiraric, întâlnim cadențe imperfecte pe Di(δι), Vu(βoυ) și Zo(ζο) și câteodată pe Ni(νι) ,iar cadențe perfecte în Di(δι) și Vu(βoυ) și finale doar în Di(δι):,, Stihiraricește sînt glasurile di, vu, răzimări …”.

În tactul irmologic găsim cadențe imperfecte în Di(δι), perfecte în Vu(βoυ) și finale numai în Di(δι), părintele Macarie amintind și de baza în Pa(πα), desigur, atunci când glasul II irmologic (la cântările stihoavnei sau antifoanele Utreniei) întrebuințează scara cromatică a glasului VI, cu baza în Pa (πα):,,Iar Irmologhicește, ia scară desăvârșită Hromaticească și stăpînesc pa, di. Făcîndu-și răzimări nesăvârșite în di, iar săvârșite și deplin în pa”. Menționăm în acest sens că Anton Pann amintește în Bazul Teoretic faptul că glasul II întrebuințează 3 scări: cea cromatică proprie, cea a glasului VI și cea diatonică a glasului IV.

Capitolul al XII-lea este dedicat glasului al III-lea, care după cum mărturisește autorul: ,,întrebuințează scara Diatoniceasă, cînd dar pre Ga să pune această ftora Armonicească Atunci să face scara Armoniceasă, care pre glasul cel dintîiu spre pogărîre îl ia numai cu un pătrar de ton mare, iar pre al doilea și al treilea spre pogorîre le ia tonuri mari. Iar spre suire ia doao tonuri mari. Adecă pre ga-vu spre pogorîre îl ia numai cu un pătrar de ton mare, și de acolo spre pogorîre pre vu-pa îl ia de treisprezeace treapte, și pre pa-ni spre pogorîre de doaosprezece trepte. Iar spre suire ga-di de doaosprezece, și pre di-che iar de doaosprezece” . După cuvintele părintelui Macarie, scara glasului al III-lea, are la bază structura trifoniei, folosindu-se ,,pătrar de ton mare” ce definește scara enarmonică. Având în vedere că unele secțiuni de ton mare sunt stabilite ,,la unsprezece și treisprezece depărtări”, scara glasului III după Macarie va avea următoarea structură:

ke 11 zo 3 [Ni 12 pa 13 vu 3 Ga 12 di 13 ke 3 Zo 11 ni] 11 pa 4 vu

(scara enarmonică a glasului al III-lea – planșa 4, scara 5)

(Pentru a se păstra structura de 68 de secțiuni a octavei hrysantice, în tratatele de muzică găsim reprodusă scara glasului III după modelul de mai sus)

Dacă în trecut glasul al III-lea se cânta enarmonic, folosindu-se sfert de ton sau cum zice părintele Macarie ,,pătrar de ton mare”, în prezent, acesta se cântă diatonic, din cauza influenței sistemului temperat care a transformat această scară în fa major.

Semnul distinctiv este: la care se adaugă și tonica (cheia) .

Formula veche de acordaj este prezentată de Macarie astfel:,,Glăsuiaște dar glasul al treilea la început după socoteala celor vechi cu aanes[…]și nana”. ,,Semnul ftoralei glasului al treilea iaste adică agemul, care coboară pe Zo(ζο) aproape de Ke(κε), la sfert de ton, același efect are și asupra lui Ga(γα), ridicând pe Vu(Bυ) la sfert de ton față de Ga(γα).

În tactul stihiraric, are cadențele imperfecte în Ke, perfecte în Pa și finale în Ga, iar în tactul irmologic întâlnim cadențe imperfecte în Ke(κε), perfecte în Pa(πα) și finale în Ga(γα), după cum spune și Macarie:,,răzimări nesăvîrșite în che, săvîrșite în pa și cu toată isprava în ga.Pentru mărturii, Macarie consemnează:,,sînt acelea care s-au orînduit și pentru întîiul glas, cînd glasul al treilea urmează Diatonicește. Iar cînd urmează Armonicesc, pentru ni iaste acesta și pentru pa acesta pentru vu acesta , pentru ga acesta și cealelalte asemenea, precum să văd într-această scară”.

În Capitolul al XIII-lea autorul prezintă glasul al IV-lea:,, Glasul al IV-lea întrebuințează scara Diatonicească, a căriia așăzare și treaptile s-au orînduit în capul [capitolul] al nouălea. Pre glasul al patrulea îl judecăm despărțindu-l în trei părți, Papadicesc, Irmologhicesc și Stihiraricesc. Și cel Papadicesc are Ison pre di. Cel stihiraricesc are Ison pre pa, care amîndouă glăsuiesc la început cu Aghia. Iar Irmologhicesc are Ison pre vu. Și glăsuiaște la început cu . .

După Macarie, întrebuințăm glasul al IV-lea, în trei forme: papadic, stihiraric și irmologic. În tactul papadic, avem semnul glasului: Δι, baza în Di (δι) (tonica), formula veche de intonație Aghia, ftoraua diatonică iar cadențele imperfecte sunt în Vu(Bυ) și Ni(νι’), perfecte în Di(δι) și finale în Di(δι) – Ni (do) ton de legătură (sinaphe) între cele două tetracorduri simetrice:

În tactul irmologic Bu, nota de bază este Vu(Bu), ftoraua , formula de intonație este Leghetos, iar cadențe imperfecte întâlnim în Di(δι), perfecte în Vu(Bu) și finale tot în Vu(Bᵿ):

În tactul stihiraric cu baza în Pa (πα), ftoraua , avem cadențe imperfecte în Di(δι) și Vu(Bu), perfecte în Pa(πα) și finale în Vu(Bu) – scara este a glasului I (diferă însă cadențele):

Capitolul al XIV-lea se intitulează ,,Pentru glasul al cincilea”, pe care Macarie îl numește ,,Plaghios tu protu” (plagalul glasului I):,, Glasul al cincilea, fiindcă nua are altă scară, ci întrebuințează pre cea Diatonică a glasului întîiu: pa, vu, ga, di che, zo, ni, pa. Și fiindcă într-însul obicinuiaște să se odihnească glasul întîiu, s-au numit Plaghios tu protu. Adecă, călcătoriul sau alăturașul glasului întîiu. Dar fiindcă de multe ori voiește pre zo Ifesis, și treapta zo-che cercetîndu-se să găsește o a patra parte de ton mare, priimeaște și scară carea iaste unită din Diatoniceasca în-cinci-cordată pa-di[tetracord], și din armoniceasca în-cinci-cordata di-pa[tetracord], pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa. Glasul al cincilea, Stihiraricește are Ison pre pa…iar irmologhicește are Ison pre che și călătorește ca de la pa ”.

În glasul V, ne spune protpsaltul nostru, sunt întrebuințate două scări melodice: una diatonică, asemenea glasului I și alta enarmonică. Scara diatonică pentru cântările stihirarice are baza (tonica) pe Pa (πα), având semnul distinctiv Pa (πα-re), în urcare Zo' (Si') este natural iar în coborâre devine ifes:

di 12 ke 9 zo 7 ni 12 [Pa 9 vu 7 ga 12 di 12 ke 9 zo 7 ni 12 Pa] 9 vu 7 ga 12 di 12 ke

Pertru cântările irmologice avem bazul în Ke(κε – la) Ke (ftora ke ca de la pa), întrebuințându-se Zo' (Si') natural atât în urcare și în coborâre. Formula veche de intonație este Aneanes. În tactul stihiraric, glasul al V-lea are semicadență pe Ke(κε), cadențe imperfecte și perfecte pe Pa(πα) și finale pe Di(δι) iar în tactul irmologic întâlnim cadențe imperfecte în Ni'(νι’ ) și perfecte și finale în Ke(κε).

Scara enarmonică agem (ftoraua specifică așezată pe treapta Zo') are tetracordul inferior diatonic iar cel superior, enarmonic, datorită agemului:

di 12 ke 9 zo 7 ni 12 [Pa 9 vu 7 ga 12 Di 12 ke 5 zo 11 ni 11 Pa]

În Capitolul al XV-lea autorul analizează glasul al VI-lea, lăturașul sau plagalul glasului II:,,Pre glasul al șaselea l-au numit Plaghios tu devteru, căci întrebuințează scara Hromaticească, în acest chip: pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa, care are în cea dintîiu împătrit strunită pre vu Ifesis, și pre ga Diesis. Și în cea de al doilea pre zo Ifesis și pre ni Diesis. De multe ori însă întrebuințează și pre o acest feliu de împreunată sau unită scară: pa, vu, ga, di, che, zo, ni, pa. Acest glas are Stihiraricește, Isonul începutului său pre pa, și după cei vechi pre neheanes. Să numără dar cu pa-vu, vu-ga. Iar Irmologhicește are Ison pre di și întrebuințează scara glasului al doilea”.

Observăm că Macarie indică pentru acest glas scara cromatică, formată din două tetracorduri simetrice: pa-vu-ga-di și che-zo-ni-pa' legate prin tonul de legătură(diazeuxis)di-che, iar de cealaltă parte menționează o scară mixtă formată dintr-un tetracord cromatic și unul diatonic, iar la sfârșit, aduce aminte și de întrebuințarea în cântarea irmologică a scării glasului II.

Pentru scara cromatică, cu baza (tonica) în Pa(πα), avem semnul și ftorale specifice: (Pa) și (Di)care fac pe Vu(Bυ-mi) și Zo(ζο-si) ifes și pe Ga(fa) și Ni(νι’-di' ) diez. Această scară este specifică cântărilor stihirarice (stihiri, Doxologii etc.) și găsim cadențe imperfecte pe di(sol) și perfecte și finale pe pa(re). Scara cromatică a glasului VI o avem prezentată de Macarie în planșa cu numărul 5 din Theoreticon, după următoarea structură:

di 7 ke 18 zo 3 Ni 12 [Pa 7 vu 18 ga 3 Di 12 Ke 7 zo 18 ni 3 Pa] 12 Vu 7 ga 18 di 3 ke

În textul lui Macarie găsim referințe asupra unei alte scări a glasului al VI-lea, împreunată sau unită, adică mixtă, formată dintr-un tetracord cromatic și un tetracord diatonic, după modelul din planșa 5(Theoreticon):

di 12 ke 9 zo 7 ni 12 [Pa 7 vu 18 ga 3 Di 12 Ke 9 zo 7 ni 12 Pa] 9 vu 7 ga 12 di 12 ke

De asemenea, în cântările irmologice, glasul al VI-lea întrebuințează scara cromatică a glasului al II-lea (pentru tropare, antihoane, prochimene etc.), cu semnul mărturiei: , având cadențe perfecte și finale în Vu (mi) și imperfecte în di (sol).

Capitolul al XVI-lea, se intitulează ,,Pentru Glasul al șaptelea”. ,,Glasul al șaptelea s-au numit Varis adecă Greu, și nu culcătoriu glasului al treilea, pentru că Isonul lui iaste mai greu decât toate celelalte glasuri. Are dar Ison, în Papadichie și în Irmologhion calofonicon, adecă cel bun viersuitoriu, pre zo, precum iase cu treaptile sale prin Roată, adecă cea grea în jumătățare de glas. Dar fiindcă acest zo în scara cea întru toate nu stă întărit, și ceale din acest zo trepte zo-ni, ni-pa sînt deopotrivă cu vu-ga, ga-di, pentru aceasta să mută Isonul Stihiraricescului și Irmologhicescului glasului al șaptelea pre ga. Glăsuiaște dar glasul al șaptelea la început după cei vechi cu aanes, iar de noi numai cu ne. Glasul al șaptelea întrebuințează scara cea Armonicească, pre care și glasul al III-lea o întrebuințează. De multe ori însă întrebuințează și pre cea Diatonicească în Stihirariu după Roată. Iar în Papadichie, după cea întru toate a Diapasonului”.

După cum menționează autorul, glasul al VII-lea folosește două feluri de scări: una enarmonică și una diatonică.

Scara enarmonică este identică cu cea a glasului al III-lea, având baza (tonica) în Ga(fa), folosită mai ales în cântările stihirarice și irmologice, având ftoraua specifică ( agem ), așezată pe nota Ga(fa) și Zo'(si') – semn distinctiv: .

În această situație, întâlnim cadențe imperfecte în Di(δι), și rareori Pa(πα), iar perfecte și finale în Ga(γα). După cum se observă în modelul de mai jos, avem două tetracorduri conjuncte identice: Ni(do) – Ga(fa) – Zo'(si') agem.

ke 11 zo 3 [Ni 12 pa 13 vu 3 Ga 12 di 13 ke 3 Zo 11 ni] 11 pa 4 vu

(scara enarmonică a glasului al VII-lea este identică cu cea a glasului al III-lea – planșa 4, scara 5)

bazul scării

T I T II

Macarie numește glasul al VII-lea varis adică grav întrucât în cântările papadice se folosește scara diatonică cu baza(tonica) în Zo, scară împrumutată din glasul I care în limba greacă este ,,protos”, de aici glasul VII se mai numește varis sau protovaris adică primul glas grav (greu). În această formă întâlnim cadențe imperfecte în Zo'(ζο-si'), Ga(γα-fa) și Di (δι-sol) (ca în glasul I și V) perfecte și finale în Zo(ζο), semnul distinctiv fiind: .

(Scara melodică protovaris expusă mai sus este socotită o a treia variantă a

glasului I, având unele cadențe (Pa și Ga) identice cu cele în glasul I.)

Macarie dedică, mai departe, Capitolul al XVII-lea glasului al VIII-lea, despre care menționează:,, Glasul al optulea s-au numit Plaghios tu tetartu [plagalul glasului al IV-lea], căci întrebuințează, ca și glasul al patrulea Papadicește, ca să aibă Ison pre ceale patru tonuri mai grele. Glăsuirea glasului al optulea, la început, după cei vechi, iaste neaghie, care glăsuire întinde treaptă de ton mare suitoriu și pogorîtoriu, și are Profora încuviințată și domnitoare. Iar de noi se glăsuiește numai cu ne, aducînd în mijloc însuși această viersuire. Și are pre Isonul tonului ni. Iar cînd are ga pre Ison, atunci Isonul lui iaste cu trei tonuri mai sus de la ni, care va-să-zică că atunci călătorește după Trifonie, căci prin prin tonuri atît spre suire, cum și spre pogorîre arată viersuirea”.

Conchidem așadar că glasul al VIII-lea întrebuințează scara diatonică, după octavă (cu tonica pe Ni – semn distinctiv: ) și scara diatonică după trifonie (cu tonica pe Ga – semn distinctiv: ). În general, scara diapazon (baza în ni – ftoraua specifică:pentru ni(do) – pentru ni(do) de sus) este folosită de Macarie pentru cântările papadice, stihirarice, irmologice, formula intonațională de acordaj:neaghie .

Uneori, pentru tropare, condace, sedelne, observăm că se întrebuințează scara diatonică după trifonie cu baza în Ga, (glăsuindu-se Ga ca de la Ni). Cadențele glasului al VIII-lea sunt pe Di (δι) semicadență, imperfecte pe Vu(Bυ) iar perfecte și finale pe treapta Ni(νι), adugîndu-se cadențele pe Ga (finale, perfecte și imperfecte) în cazul scării diatonice cu bazul în Ga.

Iată structura celor două scări, așa cum sunt prezentate în text și la sfârșitul Theoreticonului:

di 12 ke 9 zo 7 [Ni 12 pa 9 vu 7 Ga 12 Di 12 ke 9 zo 7 Ni] 12 pa 9 vu 7 ga 12 di 12 ke

Scara diatonică după diapazon, întrebuințată în glasul VIII, cu baza în Ni(do)

Planșa 6 (Theoreticon)

Ni 12 pa 9 vu 7 Ga 12 di 9 ke 7 Zo 12 ni

Scara după trifonie, baza pe Ni(do), tonica și cadența perfectă Ga(fa)

În capitolul al XVIII-lea sunt menționate ftoralele și rolul lor:,,Ftoraua arată scara neamului, sau a alcătuiri, cînd dar ftoraua are legare și dezlegare; spre a lega să pune semn de ftora, care face și început prefacerii glasului, pentru ca să facă cunoscută scara viersuirii, dar prefacere glasului nu să face mai nainte de semnul ftoralei, ci după semn. Iar despre dezlegare să pune semn ori de ce ftora, făcîndu-se prefacerea iarăși după semn. Căci cînd să pune vreo ftora, nu în locul ei cel firesc, ci pre alt ton, atunci să lasă glăsuirea tonului ce au fost mai nainte, și în locul aceluia să glăsuiaște cu glăsuirea ce înseamnă ftoraua. De atunci și treptile, și mărturiile ceale firești să prefac precum într-această scară s-au pus de față se arată”.Cu alte cuvinte, ftoralele (φθορα (lb. gr) = schimare, prefacere, alterare) sunt niște semne ce au puterea de a schimba dintr-o dată și pe neașteptate cursul cântării, acestea fiind așezate pe anumite note muzicale, indicând o anumită modulație în cântarea bisericească.

Macarie prezintă ftoralele diatonice, care sunt în număr de opt, acestea indicând fiecare o notă din scara diatonică:

Ni Pa Vu Ga Di Ke Zo Ni'

După acestea, sunt prezentate cele cinci ftorale numite Hromaticești(cromatice): ,, ”. Facem mențiunea că primele două ftorale:(Pa) și(Di) sunt ale glasului al VI-lea, au ca efect Vu ifes – Ga diez; Zo ifes- Ni'diez.

Ftoraua muștar așezată pe Di are ca efect Ga și Pa diez.

Celelalte două ftorale ale glasului al doilea: Di, Ke, – au ca efect Pa și Ke ifes.

În final, Macarie așează două ftorale Armonicești(enarmonice): agem și nisabur. Ca efect, agemul, când se scrie pe Zo, Vu – face cele două note ifes iar când se scrie pe Ga, face pe Vu diez. Nisabur se scrie pe Di și are ca efect Ga și Vu diez.

În capitolul de față Macarie se rezumă doar la 15 ftorale, prezentate mai sus. Desigur că celelalte ftorale enarmonice:hisarul, general diez, general ifes, precum și ftoralele secundare, diezul și ifesul , sunt prezentate de Macarie în capitolul 8 din Theoreticon.

Capitolul al XIX-lea este ultimul capitol al Theoreticonului și este destinat ,,Pentru Mărturii” adică semnelor distinctive a glasurilor bisericești: ,, Mărturiile mărturisesc, sau drumul, sau viersuirea și acelea care mărturisesc drumul, totdeauna să pun înaintea viersuirii, care sînt noao cu numărul”:

Mărturiile glasurilor I, II, III, IV (considerate autentice)

Glasul I – ; Glasul al II-lea – ; Glasul al III-lea – ; Glasul al IV-lea –

Plagalele lor:

Mărturiile glasurilor V, VI, VII, VIII (considerate lăturașe ale celor autentice)

Glasul al V-lea – ; Glasul al VI-lea -; Glasul al VII-lea – ; Glasul al VIII-lea – .

La sfârșitul tabelului, Macarie adaugă: ,,A lui Leghetos ” , care de fapt este glasul IV – forma irmologică, ce întrebuințează scara diatonică, cu baza în Vu(mi).

Pentru că mărturia este concepută ca un semn grafic, are deci și o simbolistică pe care Macarie o explică astfel: ,,Toată dar mărturia are doao părți. Dintru care una iaste însuși semnul care mărturisește înființarea viersuirii, iar cealaltă iaste care arată unirea celor șapte silabe a glasurilor, și mărturisește starea locului care stă. Adecă în mărturia aceasta, acest semn iaste al însușimii lui, iar acesta π iaste al împreună glăsuirii locului sau stării lui pa”. În textul alăturat, Macarie exemplifică forma mărturiei alcătuită din două semne, configurată astfel: , în care inițiala de deasupra este π, adică sunetul pa din scara muzicală, în timp ce semnul acesta este exponent al genului diatonic. Vom întâlni așadar mărturii diatonice, cromatice și enarmonice.

Mărturiile diatonice sunt acestea: ,,”.

,,Mărturiile cromatice:

Pentru glasul II :

Pentru glasul VI: ”

Mărturiile enarmonice:,, ”.

Macarie, conchide astfel acest capitol dedicat mărturiilor:,,Într-un cuvânt, mărturiile mărturisesc viersuirea, țin și arată scara, să scriu și la început, și la mijloc, și la sfârșit cîteodată; la început ca să arate glasul și drumul, la mijloc pentru ca să arate viersuirea și scara, și la sfîrșit pentru încredințarea și negreșeala”.

În paginile următoare ale Theoreticonului, Macarie face o recapitulare a întregii lucrări, arătând semnele vocalice simple și combinate, semnele timporale și lucrarea lor, apoi propune anumite exerciții în care se regăsesc toate acestea. Față de celelalte teoreticoane grecești, considerate drept model pentru cel românesc, nu întâlnim acest rezumat, de aceea considerăm că este aportul original al autorului: ,,De trebuință lucru am socotit că iaste ca să adaog aici la sfîrșit, pentru noii începători, pe scurt, numai acelea ce fac trebuință ca să le înveațe, mai nainte de a începe să cînte tonurile scării…”

După parcurgerea celor 30 de pagini cu teorie și exerciții muzicale, întâlnim 6 planșe, frumos tipărite, în care sunt expuse scările diatonice, cromatice, enarmonice, cu tonurile, mărturiile și ftoralele cuvenite. În mare parte aceste scări au fost întrebuințate pe parcursul analizei muzicale elaborate pe marginea celor 19 capitole din Theoreticon. Se cuvine, totuși, să amintim, în continuare, conținutul fiecărei planșe în parte.

Planșa 1 conține:,, Scara întîiu a tonurilor diatonicești, adecă a celor așăzate ființești după tot diapasonul carele să cuprinde în opt tonuri, cu mărturiile și ftoralele diatonicești în starea și treptile ei întru carea noii începători să învață înființarea bunei viersuiri. Într-această scară, cînd va face trebuință să se suie și al treilea Diapason, atunci mărturiile lui să scriu cu doao Oxii deasupra. Iar cînd va face trebuință să se suie și al patrulea Diapason, atunci mărturiile lui să scriu cu trei Oxii deasupra”. Macarie, în continuare expune ftoralele diatonice: ,,”.

Planșa 2 conține: ,,Tonurile, treptile, mărturiile și ftoralele, după așăzămîntul sistimii ceii vechi a cinci-încordatei Roate. Tonurile, treptile, mărturiile și ftoralele a opt-încordatului Diapason, după tot bunul așăzămînt al sistimii ceii noao. Scara a doa, a Diatoniceștilor tonuri, în starea și ființa ei, întru carea să privește deosebirea în cinci încordatei Roate, a așăzămîntului tonurilor cîntărilor celor vechi, de așăzămîntul opt-încordatului Diapason, după toată buna alcătuire a așăzămîntului sistimii ceii noao”.

Planșa 3 conține: ,,Tonurile, ftoralele, mărturiile și treptile Glasului al doilea. Scara a treia Hromaticească, adecă prefăcută a Glasului al doilea, carea își are lucrarea sa în suire și în pogorîre trii Difonii, adecă prin doao glăsuiri, ton mare și ton mai mic întru toată alergarea ei, precum prin trepte arată. Iar cînd în Glasul al doilea să va amesteca, sau al șaselea glas, sau altul, atunci viersuirea glasului aceluia să arată prin ftorale și prin mărturii. Scara a patra a aceștii ftora Armoniceascăce să lucrează cu viersuirea Glasului al doilea carea din așăzarea stării locului său, unde un ton ifesis și pogoară un ton Diesis”.

În Planșa 4 întâlnim:,,Scara a cincea, a Glasului al treilea Armonicească. Însă Glasul al treilea își are drumul Diatonicesc, atunci semnile mărturiilor lui sînt acelea ce s-au orînduit la întîia scară a Glasului întîiu. Iar cînd Armonicește își are drumul său, atunci urmeazămărturiile lui întocmai precum să văd într-această scară. Scara a șasea, cea din Diatonicească și Armonicească împreunată a Glasului al cincilea, a cărui ftora Armonicească din starea locului său, stăpînește doao tonuri întru pogorîre, luînd pre cel dintîi Diesis și pre al doilea mare, întru suire, din starea locului său ia doao tonuri mari. Scara a șaptea , a acestei ftora Armonicești ce să cheamă Nisabur carea numai întru pogorîre stăpînește doao tonuri, luînd pre Ga Diesis și pre Vu Diesis. Scara a opta, a semnilor ce să chiamă Ifesis și Diesis dintre care Ifesis cînd să pune deasupra la ton suitoriu, lăcomește de pogoară mai mult de un pătrar, saujumătate de ton”.

Planșa 5 cuprinde:,,Scara a noaă, cea din Hromaticească împreunată cu Diatonicească glasului al șaselea. Scara a zecea, cea întru tot Hromaticească, a Glasului al șaselea. Scara a unsprezecea, a aceștii ftora Hromaticească ce să chiamă Muștar”.

Planșa 6 conține:,,Scara a doasprezecea Diatonicească a Glasului al optulea, în starea și trptile ei. [Scara]a treisprezecea, cea după Trifonie scară, a Glasului al optulea. [Scara] a patrusprezecea, cea din Glasul al optulea ftoricească scară, în starea și mărturiile ei. Scara a cinciprezecea, a acestor semne, dintre care aceasta ce să cheamă Ghenichi Ifesis voiește ca pre Glasul cel suitoriu ce va sta înaintea lui, să-l facă ifesis iar acesta ce să cheamă Ghenichi Diesis voiește ca pre glaul cel pogorîtoriu ce va sta înaintea lui să-l facă Diesis”.

Theoreticonul lui Macarie și-a făurit un drum foarte important în cultura noastră muzicală bisericească, chiar dacă la început nu s-a bucurat de atenție spectaculoasă, însă, în timp, valoarea incontestabilă a acestui document s-a adeverit prin preluarea sa ca model de dascălii și protopsalții români, din diferite locuri și timpuri, care au alcătuit la rândul lor propedii de muzică psaltică, după cum menționează și muzicologul Titus Moisescu:,,Această primă gramatică a creat condițiile formării unei puternice școli muzicale psaltice în țările românești, una dintre cele mai puternice școli din sud-estul european, cu cele mai solide și stabile fundamente teoretice și organizatorice, pe care nici un alt popor nu le-a avut. Forța cu care s-a dezvoltat muzica românească după apariția cărților lui Macarie în 1823 a fost mare, psalți de renume și înzestrați cu multiple calități – Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Ștefanache Popescu, Theodor Georgescu, Nicolae Severeanu, Ion Popescu – Pasărea etc. – contribuind, prin creația și activitatea lor didactică, la făurirea și dezvoltarea acestei școli românești de muzică psaltică ”. Theoreticonul lui Macarie se distinge atât prin frumusețea tiparului cât și prin explicația din tabelele de la sfârșit, stând la baza lucrărilor de mai târziu. Muzicologul și bizantinologul Titus Moisescu, cel care va retipări la București, în anul 1976, această valoroasă operă a lui Macarie, menționează faptul că apariția Theoreticonului în anul 1823 ,,a avut consecințe dintre cele mai bune, am putea spune surprinzător de pozitive, chiar dacă acestea nu s-au înregistrat imediat în mod spectacular”.

,,Anastasimatariu bisericescu”

Este cea de a doua carte tipărită la Viena, în luna iulie a anului 1823, cunoscut în două variante, după paginile de titlu în care apar diferit numele domnitorilor Grigorie Dimitrie Ghica Voievod al Țării Românești și Ioann Sandul Sturza Voievod al Moldovei, de asemenea, după prefețele dedicate separat mitropoliților Grigorie IV (Dascălul) al Țării Românești și Veniamin Costache al Moldovei, textul muzical fiind același.

Volumele sunt tipărite foarte îngrijit, pe hârtie de calitate superioară, semnele muzicale și textul literar în chirilică fiind reproduse cu cerneală neagră și pe alocuri cu roșie (titlurile, mărturiile, ftoraleler și semnele timporale), vignetele, chenarele, realizate frumos și cu bun gust, ce scot la iveală o realizare grafică de excepție pentru vremurile respective.

Anastasimatarul lui Macarie este alcătuit și tradus în mare parte după cel grecesc al lui Petru Lampadarie (†1777), revizuit și tipărit de Petru Efesiu la București, în anul 1820, sub numele de ,,Νεων Αναστασιματαριον” (Noul Anastasimatar). După cum menționează părintele profesor Nicu Moldoveanu, se poate observa, în Anastasimatarul lui Macarie, contribuția originală a protopsaltului român, întrucât: ,,Traducerea acestor cântări nu este atât de servilă, cum s-a afirmat uneori, căci Macarie, care era un om dotat muzical, acolo unde textul nu corespunde ca număr de silabe sau ca accent tonic, completează, stilizează, ajustează,·alcătuind formule și chiar cântări întregi personale, păstrând însă sistemul cadențial. Stilul cântărilor este foarte liniștit, clar, fără dificultăți de execuție, cursiv, fără salturi prea mari, nu face abuz de cromatisme, căci acolo unde vrea să redea prozodic o idee care ar cere o formulă cromatică, Macarie o redă printr-o modulație minoră (vezi Voscreasna a XI-a)”.

În cele trei sute de pagini, cât conține Anastasimatarul, întâlnim cântările de la Vecernia de sâmbătă seara și cele de la Utrenia de duminică pe cele opt glasuri, plus Fericirile, Svetilnele și Voscresnele .

Pe foaia de titlu găsim scris: ,,Anastasimatariu bisericescu după așăzămăntulu sistimii ceii noao. Acum întîiași dată tipărit în zilele Prea Luminatului și Prea Înălțatului nostru Domn Io Grigorie Dimitrie Ghika Voevod întru întâiul an al Domniei Sale. Cu voia și blagoslovenia Prea Osfinției Sale Părintelui Mitropolit a toată Ungrovlahia Kirio Kir Grigorie. Alcătuit după cel Grecesc pre limba Românească de smeritul Macarie Ieromonahul, Portarie al Sfintei Mitropolii a Bucureștilor Dascălul Școalei de Musichie, Viena, 1823”.

În Anastasimatarul dedicat Moldovei, textul este același, doar că sunt menționați voievodul Ioan Sandu Sturza Voevod și mitropolitul Moldovei Veniamin.

Precuvântarea volumului destinat Țării Românești este închinată mitropolitului Grigorie IV (Dascălu), pe care Macarie îl consideră ales al lui Dumnezeu pentru Biserica și Neamul Românesc. Așa cum reiese din această dedicație, mitropolitul Grigorie, încă din tinerețe, s-a străduit, cu multă silință și însetoșare de sporire, spre lucrarea celor bune și folositoare, viețuind în post și rugăciune spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și luminând inimile și sufletele românilor prin cărțile de învățătură pe care le-a tălmăcit în limba patriei. Este cel caruia i se dedică Anastasimatarul, pentru împlinirile cărturărești și pentru vredniciile arhipăstorești pe care le așteptau clerul și poporul ortodox român: ,,O, câte suflete prin Prea O Sfinția Ta au să se aducă la calea adevărului și la pocăință. O, câte suflete doritoare de ceale cerești, curate, și fără prihană, au să se arate prin sârguința, sfătuirile ceale folositoare, nevoințele cele neadormite, prin blândeațele și înalta smerita cugetare a așezării vieții Pre O Sfinției Tale. O, cela ce ești vrăjmaș măgulirilor și laudelor, dă-mi voie să strig adevărul, ce nu poci a-l tăcea. O, cela ce ai firea mai blândă decât a porumb[e]ilor, o, IERARHE, dă-mi voe să te numesc, Părinte al Patriei, firbinte foloditoriu al Pravoslaviei și al Prea Sfintei Troițe, neadormit apărătoriu ”.

Citind acest preafrumos cuvânt închinat Părintelui Mitropolit Grigorie Dascălu al Țării Românești, ni se pare a citi o filă din pateric sau din acatistul unui sfânt părinte, cee ce ne duce cu gândul că Macarie îl considera sfânt pe mitropolitul Grigorie, încă din timpul vieții, numindu-l ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul (Teologul). Pe de altă parte, meșteșugul cuvântului este de la sine înțeles că era o altă virtute pe care protopsaltul nostru o deținea, pe lângă cunoștințele muzicale. După dedicație, pe următoarea pagină apare ca motto, versetul 1 din Psalmul 149:,,Cîntați Domnului cîntare nouă, lauda Lui în Biserica cuvioșilor”.

Asemenea Volumului din Țara Românească, cel destinat Moldovei are cuvântarea de început adresată chiriarhului locului, în persoana mitropolitului Veniamin Costache, cărturar de seamă, o altă personalitate eminentă a Bisericii Ortodoxe Române, promotor al valorilor naționale, ctitor de locașuri sfinte și al școlii românești, susținător constant al muzicii și culturii bisericești:,, Știind râvna care ai Prea O Sfinția Ta spre sporire a învățăturilor ce aduc podoabă Sfintelor biserici și neamului, după dreptate și cu cuviință am socotit ca să aduc această carte musicească ce s-au tipărit întâiu în limba graiului Patriei, Prea înaltului haractir a Prea O Sfinției Tale, ca cela ce ești și cu neamul strălucit și cu fapta împodobit, ca cela ce din mica vârstă ai fost iubitoriu muselor și singur ești împodobit cu acelea[…]Deci, Prea O Sfinția Ta ești cel dintâiu pricinuitoriu și deșteptătoriu a tot folosul patriei, atât a celor duhovnicești precum și a celor politicești, pe care faceri de bine, râvna, bunătățile și blândeațile Prea O Sfinției Tale știindu-le, cu eu prea plecata slugă Prea O Sfinției Tale, am îndrăznit ca să împodobesc această carte Anastasimatarul bisericesc, cu încuviințat și prea cinstit numele Prea O Sfinției Tale, după dreptate și cuviință, afierosindu-l stăpâneștii Ierarhiei Tale…”

Conținutul Anastasimatarului:

pg.1-32: ,,Începutul cu Dumnezeu Ceal Sfântu al Glasului întâio”, sunt expuse cântările de la Vecernie, începând cu ,,Doamne strigat-am”, continuând cu stihurile și stihirile, pe glasul 1, Slavă…Și acum…Dogmatica glasului 1:,,Pre ceea ce este mărirea a toată lumea…”, Stihirile Stihoavnei, Slavă…Și acum…,,Iată s-au plinit…”, apoi Troparul Invierii: ,,Piatra fiind pecetluită…”, Slavă…Și acum…al Născătoarei (Bogorodiția):,,Gavriil zicând ție Feciară..”, apoi se continuă cu rânduiala Utreniei, sedelnele Învierii:,, Mormântul Tău Mântuitorule…”, al doilea rând de sedelne:,, Muierile mânecând au venit la mormânt”, cele trei rânduri de Antifoane, Prochimenul și Laudele (Hvalite) glasul 1, apoi se încheie cu Fericirile pe glasul 1 iar la sfârșit este scris:,, Sfârșitul glasului întâi”.

pg.33-64:,,Începutul cu Dumnezeu Ceal Sfântu al Glasului al doilea”, sunt prezentate cântările de la Vecernie, începând cu ,,Doamne strigat-am”, continuând cu stihurile și stihirile, pe glasul 2, Slavă…Și acum…Dogmatica glasului 2:,,Trecut-a umbra legii…”, Stihirile Stihoavnei, Slavă…Și acum…,,O minune mai noao…”, apoi Troparul Invierii: ,,Când Te-ai pogorât la moarte…”, Slavă…Și acum…al Născătoarei (Bogorodiția):,,Toate tainele Tale..”, apoi se continuă cu Utrenia, sedelnele Învierii:,, Iosif cel cu bun chip…”, al doilea rând de sedelne:,, Piatra Mormântului a să pecetlui”, Ipacoi:,,După Patimă…” , cele trei rânduri de Antifoane:,,Spre cer ridic…” , Prochimen și Laude glas 2, apoi se încheie cu Fericirile pe glasul 2 iar la sfârșit este scris:,, Sfârșitul glasului al doilea”.

pg.65-98: ,,Începutul cu Dumnezeu Ceal Sfântu al Glasului al treilea”, urmează cântările de la Vecernie:,,Doamne strigat-am” glas 3, stihurile și stihirile, pe glasul 3, Slavă…Și acum…Dogmatica glasului 3:,,Cum să nu ne mirăm…”, Stihirile Stihoavnei, Slavă…Și acum…,,Fără sămânță…”, apoi Troparul Invierii: ,,Să se veselească cele cerești…”, Slavă…Și acum…al Născătoarei (Bogorodiția):,,Pre tine ceea ce…”, apoi se continuă cu Utrenia, sedelnele Învierii:,,Hristos din morți s-a sculat…”, al doilea rând de sedelne:,, De frumsețea fecioriei Tale…”, Ipacoi:,,Îngrozind cu vederea…” , cele trei rânduri de Antifoane:,,Robia Sionului…” , Prochimen și Laude glas 3, apoi se încheie cu Fericirile pe glasul 3 iar la sfârșit este scris:,, Sfârșitul glasului al treilea”.

pg. 99-134: ,,Începutul cu Dumnezeu Ceal Sfântu al Glasului al patrulea”, urmează cântările de la Vecernie:,,Doamne strigat-am”, glas 4, stihurile și stihirile, pe glasul 4, Slavă…Și acum…Dogmatica glasului 4:,,Proorocul David…”, Stihirile Stihoavnei, Slavă…Și acum…,,Caută spre rugăciunile…”, apoi Troparul Invierii: ,,Propovăduirea Învierii cea luminată…”, Slavă…Și acum…al Născătoarei (Bogorodiția):,,Taina cea din veac ascunsă…”, apoi se continuă cu rânduiala Utreniei, sedelnele Învierii:,,Căutând la intrarea Mormântului…”, al doilea rând de sedelne:,, Înviat-ai ca un nemuritoriu…”, Ipacoi:,,Ceale ce au fost…” , cele trei rânduri de Antifoane:,,Din tinerețile mele…” , Prochimen și Laude glas 4, apoi se încheie cu Fericirile pe glasul 4 iar la sfârșit este scris:,, Sfârșitul glasului al patrulea”.

pg.135-172: ,,Începutul cu Dumnezeu Ceal Sfântu al Glasului al cincelea”, urmează cântările de la Vecernie:,,Doamne strigat-am…”, glas 5, stihurile și stihirile, pe glasul 5, Slavă…Și acum…Dogmatica glasului 5: ,,În Marea Roșie…”, Stihirile Stihoavnei, Slavă…Și acum…,,Biserică și ușă ești…”, apoi Troparul Invierii, glas 5: ,,Pre Cuvântul cel împreună fără de început…”, Slavă…Și acum…al Născătoarei (Bogorodiția):,,Bucură-te ușa Domnului neumblată …”, apoi se continuă cu rânduiala Utreniei, sedelnele Învierii: ,,Crucea Domnului să o lăudăm…”, al doilea rând de sedelne:,, Doamne după Învierea Ta…”, Ipacoi:,,De îngereasca vedere…” , cele trei rânduri de Antifoane:,,Când mă necăjesc…” , Prochimen și Laude glas 5, apoi se încheie cu Fericirile pe glasul 5 iar la sfârșit este scris:,, Sfârșitul glasului al cincelea”.

pg.173-206: ,,Începutul cu Dumnezeu Ceal Sfântu al Glasului al șaselea”, urmează cântările de la Vecernie:,,Doamne strigat-am…”, glas 6, stihurile și stihirile, pe glasul 6, Slavă…Și acum…Dogmatica glasului 6: ,,Cine nu te va ferici…”, Stihirile Stihoavnei, Slavă…Și acum…,,Făcătoriul și izbăvitoriul mieu…”, apoi Troparul Invierii, glas 6: ,,Puterile îngerești la mormântul Tău…”, Slavă…Și acum…al Născătoarei (Bogorodiția):,,Cela ce pre cea Blagoslovită…”, apoi se continuă cu rânduiala Utreniei, sedelnele Învierii: ,,Mormântul deșchis fiind…”, al doilea rând de sedelne:,, Viața în mormânt…”, Ipacoi:,,Cu moartea Ta cea…” , cele trei rânduri de Antifoane:,,La ceriu ochii miei ridic…” , Prochimen și Laude glas 6, apoi se încheie cu Fericirile pe glasul 6 iar la sfârșit este scris:,, Sfârșitul glasului al șaselea”.

pg.207-238: ,,Începutul cu Dumnezeu Ceal Sfântu al Glasului al șaptelea”, urmează cântările de la Vecernie: ,,Doamne strigat-am…”, glas 7, stihurile și stihirile, pe glasul 7, Slavă… Și acum…Dogmatica glasului 6: ,,Maică Te-am cunoscut mai presus de ființă…”, Stihirile Stihoavnei, Slavă…Și acum…,,Supt acoperemântul tău…”, apoi Troparul Invierii, glas 7: ,,Sricat-ai cu Crucea Ta moartea…”, Slavă… Și acum…al Născătoarei (Bogorodiția):,,Ca ceea ce ești vistieria…”, apoi se continuă cu rânduiala Utreniei, sedelnele Învierii: ,,Viața în mormânt au zăcut…”, al doilea rând de sedelne:,, Pecetluit fiind mormântul…”, Ipacoi:,, Cela ce au luat chipul nostru…” ,cele trei rânduri de Antifoane: ,,Robia Sionului…” , Prochimen și Laude glas 7, apoi se încheie cu Fericirile pe glasul 7 iar la sfârșit este scris:,, Sfârșitul glasului al șaptelea”.

pg.239-272: ,,Începutul cu Dumnezeu Ceal Sfântu al Glasului al optulea”, urmează cântările de la Vecernie:,,Doamne strigat-am…”, glas 8, stihurile și stihirile, pe glasul 8, Slavă…Și acum…Dogmatica glasului 8: ,,Împăratul ceriurilor…”, Stihirile Stihoavnei, Slavă…Și acum…,,Fecioară nenuntită…”, apoi Troparul Invierii, glas 8: ,,Dintru înălțime te-ai pogorât…”, Slavă… Și acum… al Născătoarei (Bogorodiția):,,Cela ce pentru noi…”, apoi se continuă cu rânduiala Utreniei, sedelnele Învierii: ,,Înviat-ai din morți…”, al doilea rând de sedelne:,, Oamenii Mântuitorule…”, Ipacoi:,,Mironosițele stând înaintea Mormântului…” , cele trei rânduri de Antifoane:,,Din tinerețile mele…” , Prochimen și Laude glas 8, apoi se încheie cu Fericirile pe glasul 8 iar la sfârșit este scris:,, Sfârșitul glasului al optulea”

pg. 272-300: ,,Începutul cu Dumnezeu Ceal Sfântu al celoru ounsprezece svetilne ale Învierii dinpreună cu voscresnele”. După aceste cântări apare motto-ul:,,Sfârșitu și lui Dumnezeu Cealui în Troiță proslăvit laudă”.

Pg.301-302:,, Îndreptare a oare cărora treceri cu vederea ce sau făcut în așăzarea alcătuirii” (erata).

Anastasimatarul lui Macarie, după părerea lui Niculae M. Popescu întrece variantele grecești și românești existente până atunci, grație talentului desăvârșit al protopsaltului român precum și condițiilor tipografice deosebite care au făcut ca și în prezent aceste cărți să se păstreze în condiții excepționale, ceea ce demonstrează că munca ieromonahului român de a le tipări în Viena nu a fost în zadar.

Reținem în acest sens gândurile împărtășite de Niculae M. Popescu cu privire la Anastasimatar: ,,Ca alcătuire Macarie dă dovadă de un talent muzical desăvârșit. Păstrează acolo unde și cât se putea <<desăvârșită alcătuire a versuirii>> grecești, ține seamă de <<tonulu cuvinteloru>> în românește și el traducătorul întrece în multe părți originalul prin nemerita exprimare muzicală a textului românesc. Înveselitorul tropar săltăreț al grasului al III-lea <<Să se veselească cele cerești>>, Podobia <<De frumsețea fecioriei tale>>, Voscreasna I și a IV cu nemerita ei cadență în di de jos, întrec tot ce s'a mai al cătuit ca muzică bisericească în românește. În ce însă Anastasimatariul întrece toate tipăriturile străine și românește de muzică este în frumusețea tiparului. E prima carte tipărită, dar tipar așa de lesne de citit și de frumos cu << roșu și cu negru >>n'a mai avut nici o cartede muzică bisericească.

Într-adevăr, calitatea acestei lucrări și-a spus cuvântul în perioada următoare, stând la baza celorlalte ediții de anastasimatare, cum este cel al lui Dimitrie Suceveanu, din anul 1848 și cel al lui Serafim ieromonahul de la Buzău, din anul 1856, copii fidele ale Anastasimatarului lui Macarie, dovedind o întrebuințare mai largă decât Anastasimatarul lui Anton Pann, din anul 1854.

3.Irmologhion sau Catavasieriu musicesc

Această lucrare muzicală este cea de-a treia carte tipărită la Viena, împreună cu Theoreticonul și Anastasimatarul și cuprinde catavasiile Praznicilor Împărătești și ale Născătoarei de Dumnezeu, ce se cântă în perioada anului bisericesc.

Pe foia de titlu găsim scris: ,,Irmologhion sau catavasieriu musicesc, care cuprinde în sine catavasiile praznicilor împărătești și ale Născătoarei de Dumnezeu, ale Triodului și ale Penticostariului, precum să cîntă în sfînta lui Hristos Dumnezeu beserica cea mare. Acum întîiași dată typărit în zilile prea-luminatului și prea-înălțatului nostru domn și ighemon a toată Ungrovlahia, Io Grigorie Dimitrie Ghica voevod, întru întîiul an al domniei sale. Cu voia și blagoslovenia prea-o-sfințitului mitropolit a toată Ungrovlahia kyrio kyr Grigorie (în ediția pentru Moldova: Ioann Sandul Sturza voevod întru întîiul an al domniei sale, cu voia și blagoslovenia prea-o-sfinției sale părintelui arhiepiscop și mitropolit al Moldaviei kyrio kyr Veniamin). Alcătuit romanește pre așăzămîntul sistimii ceii noao dupre cel grecesc de smeritul Macarie Ieromonahul, portarie al Sfintei Mitropolii a Bucureștilor, dascalul școalei de musichie. 1823”.

Așa cum ne-am obișnuit la Macarie, în primele pagini apare o prefață, de data aceasta adresată ,,Cinstitului și în Christosu iubitu patriotu cântărețului romanu” în care autorul își așterne simțămintele profunde de patriotism și iubire pentru neam, făcând o incursiune în sfera muzicii bisericești de la începuturi, evocând personalitatea câtorva dascăli musicoși pe care istoria nu poate să-i dea uitării, analizând totodată, cu multă acrivie, evenimentele desfășurate în țările române mai ales din punct de vedere cultural și bisericesc: ,,Mulți râvnitori în decursul vremii s-au arătat cu râvnă ca să facă câte ceva spre folosul și podoaba Neamului în patrioticeasca grăire, dar totdeauna au stat atâtea piedici, nu numai de la cei ce de-a pururea pândesc deșteptarea și sporirea noastră, dar și de la cei deșerți din însuși neamul nostru, care nesimțind ticăloșia întru care se află prăpăstuiți, totdeauna, se fac îndemnători acelora spre rău, și dintr-acest fel de pricini, sporirea în limba noastră zăcea primejduindu-se în cele mai jalnice suspinuri”.

Ia atitudine împotriva grecizării excesive iar de cealaltă parte îndeamnă pe tot românul să nu se rușineze a cânta pre limba patriei cele ce se cuvin în biserică: ,,Pentru acestea dar toate te rog, iubitule patriot cântăreț român, ca de acum înainte să te faci adevărat slăvit român, și cu râvna și cu fapta, să te faci iubitor de neam și folositor Patriei. Cântă de acum înainte vitejește și cu îndrăzneală orice cântare în limba Patriei tale, cu minunata, fireasca și dulcea glăsuire a Patriei tale, cu înțelegere, cu evlavie, cu dragoste către milostivul Dumnezeu, și către Preacurata Maica Lui”.

Conținutul Irmologhionului:

pg. 1-3: ,,Katavasii la Adormirea Prea Sfintei Stăpânei Noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Mariei” pe glasul 1.

pg. 8-19: ,,Katavasii la Nașterea Domnului, Dumnezeu, și Mântuitorului Nostru Iisus Hristosu” pe glasul 1.

pg. 20-24: ,,Katavasii la Închinarea Cinstitei și de viață făcătoarei Kruci” pe glasul 1.

pg. 24-31: ,,Katavasii la Sfânta și luminata zi a Învierii Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos” pe glasul 1.

pg. 31-36: ,,Katavasii la Duminica Sfântului Slăvitului și întru tot lăudatului Apostolu Thomii” pe glasul 2.

pg. 37-48: ,,Katavasii la Botezul Domnului Dumnezeu, și Mântuitorului nostru Ic. Hc. [Iisus Hristos] ”, pe glasul 2.

pg. 48-52: ,, Katavasii cesă cântă în Duminica fiului curvariu” pe glasul 2.

pg. 52-59: ,,Katavasii la Întîmpinarea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Ic. Hc. [Iisus Hristos]”, pe glasul 3.

pg. 59-65: ,,Katavasii la Buna Vestire a Sfintei Prea Curatei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Feciarei Mariei” pe glasul 4 leghetosu.

pg. 66-70: ,,Katavasii la Sfânta și Dumnezeiasca Schimbare la Față a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Ic. Hc. [Iisus Hristos], pe glasul 4 leghetosu.

pg. 70-74: ,,Katavasii la Duminica întâiu a Sfântului Post” glasul 4 leghetosu.

pg. 74-81: ,,Katavasii la Duminica Stâlpărilor” pe glasul 4 leghetosu.

pg.81-87: ,,Katavasii la Sfînta Înălțare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Ic. Hc. [Iisus Hristos]”, pe glasul 4 leghetosu.

pg.87-93: ,,Alte Katavasii la Înălțarea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Ic. Hc. [Iisus Hristos]”, pe glasul 4 leghetos.

pg.93-97: ,,Katavasii ce să cântă în Duminica dintâiu a Triodului”, glas 2.

pg.97-101: ,,Katavasii ce să cântă la Duminica lăsatului de carne”, glas 2.

pg. 101-105: ,,Katavasii la Duminica Rusaliilor”, glas 2.

pg. 105-112: ,,Katavasii la Înălțarea Cinstitei și de viață făcătoarei Kruci, pe glasul 8.

pg.112-117: ,,Katavasii în Sâmbăta Sfântului și dreptului Lazăr, glasul 8.

pg.117-122: ,,Katavasii la miercurea înjumătățirii praznicului, glas 8.

pg.122-128: ,,la Kanonul Pevecerniții Sfîntului și Dreptului Lazăr – glas 1, ,,la Buna Vestire” – peasna 4, 6 și 8 – pe glasul 4 leghetos, ,, a Cinstitei Kruci” glas 8, ,,În Sfînta și marea Luni la Utrenie, sedealna întâi, podobie, Mormântul tău Mântuitorule, începânduse de la di, pe glasul 1 (forma glasului 2), Podobie – ,, Pre Înțelepciunea și Cuvântul” – glas 8.

pg.122-134: ,, În Sfânta și marea Luni Tripesnițulu”, glasul 4,

pg.134: ,,Svetilna glasului 3”-,,Cămara Ta Mântuitorule” pe glas 3 (ga ca de la ni).

pg.135-141: ,,În Sfînta și marea Marți, la Utrenie, sedealna 1, glas 4 [forma glas 2], Podobie – Celce teai înălțatu pre Kruce” (sedelne, Tripesnețul).

pg. 141-151: ,,În Sfînta și marea Miercuri, la Utrenie” (sedelnele și Tripesnețul) – începe cu glasul 3 apoi celelalte sedelne sunt pe glasul 4 (forma glas 2).

pg. 151-161: ,,În Sfînta și marea zi Joi, la slujba Sfintelor Patimi” (sedelne și Tripenețul), pe glasul 6. La pagina 161 avem svetilna (luminânda) glasului 3: ,,Întru o zi ai învrednicit…”.

pg.161-184: ,,În Sfânta și marea Sâmbătă la Utrenie” (sedelnele glasul 1 – forma glas 2 la fel ca melodia Mormântul tău Mântuitorule), ,,În Sfînta și marea Sâmbătă Canonul Sfintei Casiei” glas 2.

Pg.184-189: ,,La Epitafionu” (cele trei stări ale prohodului – primele strofe), începând cu pagina 185 întâlnim ,, Evloghitariile” (Binecuvântările Învierii pe glasul 1, ( forma glasului 5 tetrafon).

pg.189-217: ,,Podobiile de la Vecernie pe mare, precum să cântă în Sfânta lui Dumnezeu Biserica cea Mare”.

pg.217-219: ,,Antifoane” pe glasul 5.

pg.219-220: ,,Svetilna glasu 3” Luminânda Crăciunului ,,Cercetatu-ne-au pre noi…”, Luminânda Bobotezei ,,Arătatu-s-au Mântuitorul, după sfârșitul cântărilor apare motto-ul: ,,Sfârșit și lui Dumnezeu cealui în Troiță proslăvit laudă”.

Cântările tălmăcite în acest volum al Irmologhionului sunt creațiile protopsalților Petru Peloponesiul, Petru Vizantie, Grigorie Lampadarie, Gheorghe Cretanul, însă, e bine de știut că din pricina lungimii melodiei, nu au fost așa de des întrebuințate la strana bisericilor noastre, rămânând în uz doar Axioanele (cântarea a IX-a a catavasiilor) lui Macarie, capodoperele originale ale protopsaltului român care și astăzi sunt fără egal. Desigur că edițiile Irmologhioanelor tipărite de Dimitrie Suceveanu, în anul 1848, precum și cel tipărit de Serafim Ieromonahul, în anul 1856, cuprind în mare parte opera tălmăcită de Macarie precum și axioanele sale originale.

Și mai tîrziu, în 1875, Nae Ionescu și I.B. Sburlan vor retipări la Buzău opera românită a lui Macarie sub titlul: ,,Gramatică, Anastasimatar, Irmologion și Doxologii”, având pagina de titlu astfel însemnată: ,,Grammatica, anastasimatarul și irmologhionul de cântări bisericeșci. Acum retipărite întocmai după celle tipărite în Episcopia Buzeului în anul 1856. În ḑilele prea înălțatului nostru Domnŭ Carol I. Cu bine cuvântarea prea sânției salle Părintelui Episcop al Eparchiei Buzeu D. D. Inocențiu. Cu spesele Cântăreților sântei Episcopii Buzeu N. Ionescu și I. B. Sburlan. Buzeu (Noua Tipographia Română A. Georgescu), 1875”.

4.Tomul al doilea al Antologhiei

Este cea de-a patra lucrare tipărită de Macarie, de data aceasta în tipografia Mitropoliei de la București, în anul 1827, după cum aflăm în pagina de titlu: ,, Tomul al doilea al Anthologhiei, după așăzămîntul sistimii ceii noao a musichiei bisericești, acum întîiu tipărit în zilele prea-luminatului și prea-înălțatului nostru domn Grigorie Dimitrie Ghica Voevod întru al șaselea an al domniei sale, cu voia și blagoslovenia prea-o-sfințitului mitropolit a toată Ungrovlahia kyriu kyr Grigorie, întradus după cel grecesc pre limba noastră românească, de Macarie Ieromonahul, dascalul școalelor de musichie a patriei. În București, în Sfînta Mitropolie, la anul 1827”. Și Anton Pann menționează în Bazul Teoretic: ,,În zilele Prea sfințitului Grigorie mitropolitul a tipărit (Macarie) Tomul al doilea cu tiparul care îl cumpărase sfânta mitropolie dela Petru Efesiu”.

Prefața Antologhiei îi este adresată domnului Grigorie Dimitrie Ghica(1755-1834), voievodul Țării Românești (1822-1828), primul domn pământean în Muntenia după epoca fanariotă.

Evidențiind binefacerile înfăptuite de domnitor, Macarie menționează: ,,Să grijește dară Dumnezeu de țara românească puindune noao acest feliu de Domn făcătoriu de bine, și iubitoriu de Patrie, karele întot chipul cu ne-adormit ochiu să sărguește ka să o adukă în starea bunei norociri, și a toată fericirea”.

Din prefața Antologhiei, aflăm că voievodul Grigore IV Ghica se făcea vrednic de buna rânduială a treburilor politicești atât înlăuntru cât și în afară, îngrijindu-se printre altele și de sporirea culturală a neamului, în timpul domniei sale înflorind învățământul românesc. S-au înființat în vremea aceea multe școli și s-au tipărit cărți de folos. Antologhia de față s-a tipărit pe ,,banii școalelor”, din porunca domnitorului după cum însuși Macarie menționează: ,,care din poruncă cu banii școalelor, acum întâiu o am tipărit spre podoaba Sfintelor Besărici a Patriei, și trebuința și întemeiarea școalelor Musicești celor din Politie, și dupre afară, care de Măria Ta sau alcătuit, și pentru de obște credincioșilor supuși ai Marie Tale la care nădăjduiesc că mult va să fie la obște folosul dintra ceasta karte musicească ce cuprinde Tomul al doilea al Antologiei”. Se numește tomul al doilea, întrucât după rânduiala și tipicul grecesc, slujba din ziua Duminicii era împărțită în trei tomuri și anume: tomul întâi cuprindea Vecernia, tomul al doilea Utrenia iar tomul al treilea Liturghia, rezultând de aici că volumul de față conține cântările Utreniei din ziua de Duminică.

În cele 431 de pagini (numerotate de la 1 la 40 cu cifre arabe iar de la 41 înainte cu litere chirilice) se cuprind următoarele cântări:

pg. 1-5: ,,Început cu Dumnezeu cel Sfânt al rânduielii Utrenii – Duminică dimineață după Troicinic” urmează cântarea de la Miezonoptică ,,Cade-să cu adevărat a lăuda pre Treimea cea mai presus de Dumnezeire” glasul 2.

pg. 6-20: ,,Dumnezeu iaste Domnul cu troparăle Învierii pe opt Glasuri pe mare și mic, facerea lui Kir Petru Lambadarie” se începe cu glasul 1.

Pg. 20-25: ,, La slujba cântării Acatistului” pe glaul 8.

Pg. 25-32: ,,În Sfînta și Marea Săptămână a Patimilor. Facere din început” (Troparele de la denii – glas 8)

Pg.32-40: ,,Bine ești cuvîntat Doamne ce să cântă în toate Duminicile dup fericiți cei fără prihană. Facere a lui Kir Petru Lambadarie Peloponesianul” glasul 5.

Pg. 40-41: ,,Antifonul Glasului al patrulea cari să cântă piste an la toate sărbătorile” glas 4 leghetos (vu).

Pg. 42-181: ,,Început cu Dumnezeu Cel Sfânt al Polieleilor” (pg.42-61: ,,Polieleul 1, facere a lui Kir Ioan Protopsaltul Bisericii ceii Mari – glas 1; pg. 61-76: ,,Polieleul al doilea facere a lui kir Grigorie Protopsaltul Sfintei lui Xc [Hristos] Bisericii ceii Mari încă ami scurtat și câte doao stihuri întru unul după cearerea oare cărora -glas 3 ga ca de la ni”; pg.76-94: ,,Polieleul al Treilea facere a lui Daniil Protopsaltul Sfintei lui Xc [Hristos] Bisericii ceii Mari” -glas 4; pg. 95-114: ,,Polieleul al patrulea facerea lui kir Petru Lambadarie Pelopolesianul” glasul 5; pg.114 – 134: ,,Polieleul al cincilea facerea lui kir Sinesie Svetagorețul” glasul 6; pg.135-152:,,Polieleul al șaselea facerea lui kir Petru Lambadarie” glas 7 (Zo); pg153-174: ,,Polieleul al șaptelea facerea lui Hurmuz aflătoriul sistimii ceii noao, și Hartofilax al Sfintei Bisericii ceii Mari” glasul 8; pg.174-181: ,,Polieleul al optulea facerea lui kir Iacov Protopsaltul Sfintei Bisericii ceii Mari însă numai stihurile ceale alese” glasul 4.

Pg.181-201: ,,Polieleul al noulea care să cântă la praznicile Prea Sfintei Stăpânei de Dumnezeu Născătoarei. Facerea lui kir Gheorghie Criteanul” – Polieleul Cuvânt Bun – glas 7.

Pg.202-233:,,Alte polielee pe opt glasuri, însă numai stihurile ceale alese precum să obișnuiesc a să cânta în Sfintele Monastiri de obște”.

Pg.233-241: ,,Alt polieleu pe mic Glas al doilea diatonicesc leghetos”

Pg.242-246: ,,La râul Babilonului facere a lui kir Grigorie Protopsaltul Sfintei Bisericii ceii Mari după cearerea Prea o Sfințitului Mitropolit al Moldovei Kiriu kir Veniamin” glas 3 (ga ca de la ni).

Pg.246-256: ,,Alt Polieleu, facerea lui Hurmuz aflătoriul sistimii ceii noao, și Hartofilax al Sfintei Bisericii ceii Mari” pe glas 3.

Pg.256-263: ,,Altul, așăzat după Tipic, care să cântă numai în Dumineca fiului celui curvar, în dumineca lăsatului de carne, și în dumineca lăsatului de brânză. La totstihul zicându-se de tri ori alliluia, și fără Slavă, pentru ca după în dată să începe Bine ești cuvântat Doamne, precum să obișnuiește în sfintele monastiri de obște a Patriei. Pe glas al treilea” – glas 3 (ga ca de la ni).

Pg.264-314: ,,Începutul cu Dumnezeu Cel Sfînt al Pasa-pnoarilor” (adică cântarea ,,Toată suflarea să laude pe Domnul” pe cele opt glasuri – compozițiile sunt alcătuite de Ioan Protopsaltul și Petru Lambadarie).

Pg. 314-321: ,,Acestea să cântă după Evanghelie, Dumineca, glas 2” (sunt stihurile psalmului 50 și cântarea ,,pentru rugăciunile…” facere a lui kir Petru Lambadarie).

Pg. 321-323: ,,După Evanghelie, în Duminicele Sfîntului și Marelui Post, facerea lui kir Petru Lambadarie”(sunt expuse cântările:Ușile Pocăinții…În calea mântuirii…La mulțimea faptelor mele – pe glasul 8, alcătuite de Petru Lambadarie și Grigorie Protopsaltul).

Pg. 323-344: ,,Cea ce ești mai cinstită pe toate glasurile pe mic. Facere a lui kir Petru Lambadarie Peloponesianu” (compoziții ale lui Petru Lambadarie și Damian Vatopedinul).

Pg. 344-356: ,,Toată suflarea a hvalitelor pe opt glasuri, facere a lui kir Iacov Protpsaltul Sfintei Bisericii ceii mari”.

Pg. 357-359 (paginile sunt numerotate greșit din tipar): ,,Aici așăzaiu trei axioane, și lumină lină, după cearerea ucenicilor din școale” (cântările sunt pe glasurile 2, 3 agem sirian, 7 și 2).

Pg. 359-389: ,,Un Polieleu facere a răposatului sărdarul Dionisache Moraitul ce au stătut aici în București” (glas al doilea diatonicesc leghetos vu).

Pg. 390-425: ,,ceale unsprezeace voscreasne care sau micșorat din ceale vechi, și sau mai împodobit de kir Iacov Protpsaltul Sfintei Bisericii ceii mari”.

Pg. 425-427: ,,Kântare de laudă la arhiereu, care să cântă când să închină pela icoane ca să slujeacă, și când să dezbracă în Sfîntul oltariu, și la mease când rădică pahar pentru arhiereu exighisită din papadichie Glas al Șaptelea zo” (este vorba de imnul arhieresc ,,Pre stăpânul și arhiereul nostru…” cântat pe larg).

Pg.427-431: ,,MATHIMĂ, care să cântă când să îmbracă Arhiereul în mijlocul Besăricii. Facere a Prea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Maistorul, exighisită din Papadichie” pe glasul al șaptelea Zo (este vorba de compoziția ,,De demult proorocii te-au vestit…” a lui Ioan Cucuzel – după treminarea acestei cântări paginile Antologhie se termină prin cuvintele: ,,Sfârșit și lui Dumnezeu cel Sfânt slavă”).

Preotul Niculae M.Popescu este de părere că Macarie și în această lucrare urmează îndeaproape originalului grecesc, desigur, cu anumite intervenții proprii: ,,Ca în toate alcătuirile sale și aici Macarie s-a ținut de melodia grecească și pentrucă mai toate cântările sunt scrise în tactul papadic – rar – în care aceeași vocală se prelungește pe mai multe fraze melodice, abaterile sunt și mai puține. Are însă și cântări ca Iată Mirele vine, Când slăviții ucenici unde varietatea melodiilor lui întrece monodia originalului”.

Antologhia lui Macarie a fost retipărită, cu anumite corecturi (eliminarea cratimilor și adăugarea unor cântări noi) la Buzău, în anul 1856, de Serafim Ieromonahul, cu binecuvântarea episcopului Filothei chiriarhul locului.

5. Prohodul Domnului

Cea de-a cincea lucrare tipărită și tălmăcită de Macarie este „Prohodul Domnului”, fiind ultima tipăritură a marelui protopsalt apărută în anul 1836, cu purtarea de grijă a episcopului Chesarie de la Buzău: ,,Prohodul Domnulul Dumnezeu și Mîntuitorului Nostru Iisus Hristos. Carele să cîntă în Sfînta și Marea Vineri seara la priveghiere, întocmit dupre cum să cîntă grecește fără scădere sau înmulțire de vreo silabă. Acum întîiu tipărit în zilele prea-înălțatului nostru Domn a toată Țara Românească, Alexandru Dimitrie Ghica Voevod, întru al doilea an al domniei sale. Cu blagosloveniia și cu toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Episcop al Sfintei Episcopii Buzăul, kirio kir Chesarie. În Sfînta Episcopie Buzăul, întru a sa acum din nou făcuta tipografie, la anul mîntuirii 1836. Fevruarie 6”.

Era imperios necesară apariția acestei lucrări, întrucât încercările anterioare nu au fost foarte reușite, ca de exemplu traducerea lui Ioniță Pralea de la Socola, în 1810, tipărită în 1820, având multe expresii nefirești sau cuvinte nepotrivite iar pe lângă acestea lipsea melodia. Textele vechi din Trioadele traduse la noi erau lipsite de melodie, iar cea mai frumoasă versiune a Prohodului existentă în Psaltichia rumănească a lui Filothei Jipa trebuia diortosită. În această situație, de nenumărate ori se ajungea la discrepanțe majore între text și melodie, după cum arată și episcopul Chesarie al Buzăului în prefața pe care o semnează, motivând în acest fel apariția și importanța acestei opere: ,,Încă din vârsta cea dintâiu am avut, o iubiților, această dorință, ca adecă să auz în sfintele beserici ale patriei noastre cântăndu-se Prohodul Domnului în românește așăzat întocmai după alcătuirea și înființarea celor grecești, pentrucă într'adevăr priviam în toți anii cu multă mâhnire a sufletului mieu că tocmai atunci în zilele acelea întru care să cădea să fie tot sufletul pătruns de evlavia cea cuvincioasă și de o nestrămutată umilință a inimii, atunci mai vârtos să făcea cele mai multe hazmodii, care și pornea inimile oamenilor spre vorbe și rîsuri în sf. beserică. Căci obicinuit fiind a să cânta de mulți această sfântă cântare românește și grecește, cei ce cânta grecește mergea cu cântarea ca pre o podobie potrivită, venea frumos și îndulcea auzul ascultătorilor; iar cei ce cânta românește și era mai cărturari, depărtare fiind cuvintele de înființarea podobiei grecești, o ducea pe cât să putea pe glas și oareșce tot potrivea cântarea, iar cei cu știință de carte mai puțină și cu înțelegerea mai proști, după ce nici cuvintele le nemereaa bine, apoi și glasul cu totul îl înstreina și, precum mai sus am zis, totdeauna să făcea vorbe și râsuri în beserică, când? într'acele sfinte zile, zic, întru care fieștecine să cădea să fie uimit de mărimea tainii ceii înfricoșate ce s'au lucrat pentru mântuirea noastră, și ceresc cu totul să se facă întru luarea aminte la cele ce să cetesc și să cântă. Acestea așa văzându-le mă mâhniam foarte, și chitiam totdeauna în mintea mea, cum s-ar putea acest sfânt lucru în beserică”.

Această mărturisire sinceră pe care o face episcopul Chesarie al Buzăului, arată realitatea lucrurilor din bisericile noastre și mai ales lipsurile cu care se confruntau clerul și credincioșii români, de aceea, a fost nevoie ca iubitorii de neam să îndrepte aceste stângăcii, împlinind cu ajutorul lui Dumnezeu cee ce se cuvenea de împlinit. Odată devenit arhiereu, Chesarie apelează la bunul său prieten, Macarie Ieromonahul, protopsalt desăvârșit, înzestrat cu multe calități printre care și retoricești, căruia îi solicită să alcătuiască românește această sfântă cântare a Prohodului Domnului. Pe lângă traducerea efectivă a cuvintelor grecești, Macarie avea în vedere ritmarea și versificarea în românește, astfel încât, melodia să fie potrivită textului tălmăcit.

Lucrul nu era deloc ușor, însă, după părerea lui Niculae M.Popescu: ,,Ieromonahul Macarie se achită minunat de această însărcinare și învederă cu prisosință că pe lângă un mare muzicant, el era și un bun mânuitor al limbei. Traducerea ritmată făcută de el este bună. Limba e curat bisericească, clară, are suflu poetic. Rare ori se găsesc și inversiuni silite, unele nepotriviri de accente, unele hiaturi greoaie și câteva cuvinte supărătoare pentru urechea de azi”.

În exemplele următoare vom analiza textul prohoadelor apărute înainte și după ediția Macarie-Chesarie, pentru a observa asemănările și deosebirile existente între ele:

a)-prima variantă aparține originalului grecesc (neschimbat) care a fost întrebuințat de diferiți traducători români pentru creația autohtonă (redăm prima strofă din ms.gr. 751-B.A.R., f. 94v):

Η ζω-η εν τα-φω / κα-τε-τε-θης Xρι-στε / και αγγ-ε-λον στρα-τι-αι ε-ξε-πλη-τον-το / σιγ-κα-τα-βα-σιν δο-ξα-ζου-σαι την σην/ nr. de silabe: 6+6+12+11=35;

b)- prima variantă românească (pe note muzicale psaltice-notația prechrysantică) este atribuită lui Filothei sin Agăi Jipei din Psaltichia rumănească din 1713(redăm prima strofă din ms.rom.761-B.A.R., f. 25r ):

Vi-a-ță în mor-mînt / pu-su-teai Hris-toa-se / și oș-ti-le în-ge-rești sau 'n-spăi-mîn-tat / ple-că-ciu-nea ta pro-slă-vin-du-o/ nr. de silabe:6+6+12+10=34;

c)- varianta existentă în Triodul tipărit la București în anul 1726 (prima strofă):

Vi-a-ță în mor-mânt / teai pus Hris-toa-se / și oș-ti-le în-ge-rești să spăi-mîn-ta / mă-rind po-go-râ-rea ta / nr. de silabe: nr.de silabe 6+5+11+7=29

d)- varianta din Triodul tipărit la Râmnic de episcopul Damaschin, în 1734, (redăm prima strofă):

Vi-a-ță în mor-mânt / teai pus Hris-toa-se / și oș-ti-le în-ge-rești sau spăi-mîn-tat / sme-re-ni-a ta slă-vind / nr.de silabe:6+5+11+7=29

e)-varianta lui Macarie-Chesarie din 1836 (redăm prima strofă):

În mor-mânt vi-a-ță / pus ai fost Hris-toa-se / și sau spăi-mîn-tat oș-ti-ri-le în-ge-rești / ple-că-ciu-nea ta cea mul-tă pro-slă-vind / nr. de silabe: 6+6+12+11=35;

f)- varianta tipărită de Dimitrie Suceveanu în anul 1847, în tipografia Mitropoliei din Iași (redăm prima strofă):

În mor-mânt vi-a-ța / pus ai fost Hris-toa-se / și sau spăi-mân-tat oș-ti-le în-ge-rești / ple-că-ciu-nea ta cea mul-tă pro-slă-vim / nr.de silabe:6+6+11+11=34;

g)- varianta părintelui profesor doctor Nicu Moldoveanu, în colaborare cu doctorul în științe Nicolae Ionescu-Palas, tipărită în anul 2006, adică după 170 de ani de la apariția Prohodului, versiunea Macarie-Chesarie:

În mor-mânt, Vi-a-ță / Pus ai fost, Hris-toa-se / Și oș-ti-ri-le-n-ge-rești / S-au în-spăi-mân-tat, / Ple-că-ciu-nea Ta cea mul-tă / Prea-mă-rind / nr. de silabe: 6+6+8+5+8+3=36;

Analizând versiunile Prohoadelor de mai sus, observăm asemănări în ceea ce privește traducerea textului după originalul grecesc, însă, în cazul Prohodului, fiind vorba de o cântare interpretată de mai mulți credincioși laolaltă, ne dăm seama cât de esențială era ritmarea versurilor astfel încât tot poporul să cânte melodia și versurile fără încurcături sau disonanțe. Nu degeaba episcopul Chesarie era mâhnit când observa că interpretarea Prohodului în limba greacă era foarte armoniasă, existând text ritmat și melodie bine stabilită, în timp ce Prohodul în limba română nu avea încă stabilită o ritmare și o melodie în acord una cu cealaltă.

În acest sens, Macarie reușește pe cât posibil să creeze o armonie între text și melodie, punând la începutul fiecărei stări în parte melodia corespunzătoare, o variantă pe larg și o variantă pe scurt, ,,lăsând la voia fieștecăruia precum va voi așa să le cînte, să le poată a le întrebuința fiind potrivire întru alcătuire”.

În exemplul de mai jos se poate observa textul și melodia primei strofe din starea I, unde Macarie așează versurile într-o frumoasă compoziție pe glasul al V-lea (tetrafonos), specifică tactului stihiraric. Viersuirea începe de pe nota Di (Sol) urcă până în Ni (do) acut apoi revine pe cadența Ke (la) continându-se registrul melodic până la nota Pa (Re) de sus apoi revenire și cadență perfectă pe Ke (la) de unde se continuă firul melodiei, ca ambitus, nici prea sus (Pa-la), nici prea jos (vu-mi) până la finalul viersuirii pe nota ke (la) cadență finală, baza acestei scări a glasului V stihiraric (tetrafonos), în care mai întâlnim stihurile de la Vecernie ,,Pune Doamne pază gurii mele…”.

(Prohodul Domnului – prima strofă, pg.2)

Munca lui Macarie este pe deplin recunoscută și apreciată, astfel că opera tipărită la Buzău, în anul 1836, se epuizează destul de repede, lucru amintit și de Anton Pann în prefața Epitafului, din anul 1846, lucrare ce a avut ca model de orientare varianta Macarie-Chesarie, versiune ce va sta la baza tuturor edițiilor ulterioare apărute în spațiul românesc: Prohodul Domnului, Iași, 1847 editat de Dimitrie Suceveanu, apoi reeditat în anul 1856, 1873 și 1896; Prohodul Domnului, Buzău, 1853, editat de episcopul Filothei; Prohodul Domnului, Buzău, 1860, editat arhim. Dimitrie; Prohodul Domnului, București, 1862, editat de Ștefanache Popescu, ediție reeditată în 1868; Prohodul Domnului, Rîmnicu Vîlcea, 1872, editat de Oprea Demetrescu, reeditat în 1875 și 1878; Prohodul Domnului, București, 1902, editat de Ion Popescu Pasărea la Tipografia Cărților Bisericești, ediție reeditată ulterior de mai multe ori. Ediții ale Prohodului au mai apărut în timp (vezi pr. Marin Tomescu, pr. Vasile Frăcea Sachelarie, pr. Ioan D.Petrescu Visarion) dar nu s-au menținut în uz iar începând cu anul 1942, textul Prohodului va fi tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod.

V.2 Manuscrisele muzicale psaltice, care conțin

cântări originale sau tălmăcite de Macarie

Un subcapitol foarte important din lucrarea de față îl reprezintă manuscrisele muzicale în care apar cântări românite sau originale, alcătuite de Macarie, scrise de însăși mâna lui sau copiate de alți autori în diferite manuscrise. În acest sens, redăm în cele ce urmează o succintă prezentare a manuscriselor românești aflate în Biblioteca Academiei Române și în Biblioteca Sfântului Sinod, care conțin cântări traduse, aranjate sau chiar compuse de Macarie

V.2.a.Manuscrise aflate în fondul Bibliotecii Academiei Române

Manuscrisul românesc numărul 1685

(Irmologhion – Calofonicon)

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Irmologhion Calofonicon;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1833 – f. 1; conține 188 de file (186,187,188 albe), format 27 X 19,5 cm; legat cu piele și pânză. Hârtie albă, nelustruită. Textul cu cerneală neagră și roșie. Frontispicii și inițiale ornate cu motive florale, în culori la f.3, f.50, f.59 ș.a. Scrisul este de o singură mână. Pe margine are unele îndreptări de note; unele litere inițiale sunt împodobite cu cerneală de diferite culori. Provine din biblioteca mitropolitului Moldovei, Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române în anul 1894.

Autor: Macarie Ieromonahul;

Însemnări:

Pe copertă are următorul titlu: Irmologhion Calofonicon tradus de părintele Macarie și scris de însuși mâna sa în monastirea Neamțului la anul 1833.

f. 2r : ,,Irmologhion calofonicon, adică irmoase frumos viersuitoare. Facere a feluri de preaînțelepți și sfinți dascăli, carii în vremi din vechime au stătut. Iar pe sistima ceastă noao s-au alcătuit de chir Grigorie protopsaltul sfintei Bisericii cei Mari, iar românește, precum stă de față, s-au introdus de smeritul ieromonah Macarie, adăogând și alte multe irmoase trebuincioase sfintei biserici și pre toate împodobindu-le cu cratimi potrivite la fieștecare irmos de față, precum se vede, spre slava lui Dumnezeu Celui în Troiță proslăvit, spre podoaba sfintelor Lui biserici și spre folosul fiilor patriei româno-moldoveni ce să osîrduesc de învață în școalele de musichie națională. La anul de la Hristos 1833, în sfînta Monastire Neamțul. Preot Ghiță Ionescu”.

f. 2v: ,,Părintele Macarie a murit în anul 1836 în etate de 86 (optzeci și șease) de ani. Acest Irmologhion, ce este tradus din grecește de părintele Macarie și adaos cu compoziții ale sale, din nou intitulat fiind Irmologhion calofonicon, s-a scris cu însăși mîna sa în Monastirea Neamțului, anul 1833. Și dupe moartea sa a rămas la preasfințitul Chesarie , episcopul Buzăului, împreună cu alte cărți de psaltichie și manuscrise de psaltichie, pe care părintele Macarie singur le-a lăsat la moartea sa, în anul 1836, cînd a încetat din viață în monastirea Viforîta, aproape de Tîrgoviște, peste gîrla Ialomița, unde sora sa era stareță, căreia cu limba de moarte i-a lăsat cuvînt ca să le aducă la preasfințitul episcop Chesarie al Buzăului, carele mi le-a dat mie, subsemnatul, spre păstrare, fiind atunci ierodiacon al doilea. Și eu, pentru respectul fericitului părinte, mare dascal Macarie, am asigurat manuscriptul acesta cu legătură, precum se vede, neatins de tăetură, spre eternă pomenire atît a părintelui Macarie cît și a preasfințitului Chesarie, episcopul Buzăului. Am scris aici în anul 1897, în Mitropolia din Iași. Iosif, mitropolitul Moldovei, luna august 10, 1897. Autograf Iosif Naniescu, mitropolitul Moldovei”.

Această însemnare a mitropolitului Naniescu mai este scrisă de trei ori: o dată de mâna mitropolitului și de două ori de altă mână – pe hârtie albă lustruită și adăugată la urma manuscrisului:

f. 10: Iosif Ierod[iacon] (semnătura proprie a mitropolitului Naniescu, pe când era Ierodiacon).

f. 13: 3 [coală] din Calofoniconu rum[ânesc,] să se pue la locul ei.

Conținutul manuscrisului:

Cuprinde 120 de irmoase pe toate glasurile Octoihului, astfel:

f. 3 – 50: ,,Irmoasele glasului 1” (33 la număr);

f. 50 – 59: ,,Irmoasele glasului 2” (de la 34 la 38);

f. 59 – 73: ,,Irmoasele glasului 3” (de la 39 la 48);

f. 73 – 97: ,,Irmoasele glasului 4” (de la 49 la 63);

f. 97 – 113: ,,Irmoasele glasului 5” (de la 64 la 76);

f. 113 – 127v: ,,Irmoasele glasului 6” (de la 77 la 84);

f. 127v – 136: ,,Irmoasele glasului 7” (de la 85 la 88);

f. 136 – 177: ,,Irmoasele glasului 8” (de la 89 la 118);

f. 177: irmosul 119 ,,Spre lauda mitropolitului UngroVlahiei, Kiriu Kir Grigorie” Polihroniu pe glasul 1;

f. 178v: irmosul 120 ,,Spre lauda Mitropolitului Moldovei Kiriu Kir Veniamin” Polihroniu pe glas 4;

f. 181: Polihroniu dedicat domnitorului Țării Românești Alexandru Dimitrie Ghica Voievod, pe glasul 1;

f. 182: Polihroniu dedicat domnitorului Moldovei, Mihail Grigorie Sturza Voievod, pe glasul 4 (forma glas 2);

f. 183: Polihroniu dedicat starerțului Dositei de la Căldărușani, pe glasul 8;

f. 184: Polihroniu în cinstea Maicii Fevronia stareța de la Țigănești, pe glasul 8;

f. 184v: ,, Cu gândirea mă ating în urmele tale Prea Curată, pururea Fecioară”, imn de laudă închinat Maicii Domnului. În general mai toți

Compozițiile irmoaselor sunt alcătuite de: Arsenie, Balasie preotul, Dimitrie Domesticul, Petru Berechet, Gheorghe Criteanul, Petru Lambadarie, Grigorie protopsaltul, Iacov protopsaltul, Damian Sfetagoretul, Ioan protopsaltul, Meletie Sinaitul, Ghermano arhiereul, Daniil protopsaltul, Dionisie Moraitul, Hurmuz, Panaiot Haracioglu, Atanasie patriarhul Ierusalimului, Manuil Hrisaf, Petru Vizantie și Macarie Ieromonahul (cele care nu au nume de autor sunt considerate a fi ale lui).

Manuscrisul românesc numărul 1483

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Irmologhion – Calofonicon;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, (anul 1869 – f. 243); conține 243 de file, format 23X18 cm + f. 19 bis; textul cu cerneală neagră și roșie; numeroase majuscule în peniță. Provine din biblioteca Mitropolitului Iosif Naniescu; dăruit Academiei Române în anul 1894. Autorul este Macarie Ieromonahul, copistul: Iosif Naniescu (Mireon).

Însemnări:

<Psaltichie>. ,,Irmologhion calofonicon, adică irmoase frumos viersuitoare, facere a feluri de preînțelepți și sfinți dascăli, carii în vremi din vechime au stătut. Iar pe sistima această noă s-au alcătuit de chir Grigorie protopsaltul sfintei bisericii ceii mari. Iar romanește <sic!>, precum stă de față, s-au într-adus de smeritul ieromonah Macarie, adăogând și alte multe irmoase trebuincioase sfintei biserici și pre toate împodobindu-le cu cratimi potrivite la fieștecare irmos de față, precum se vede, spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime proslăvit, spre podoaba sfintelor lui biserici și spre folosul fiilor patriei romano-moldovene ce se osîrduesc de învață în școalele de musichie națională, la anul de la Hristos 1833, în sfînta monastire Neamțul”.

F. 1v: ,,Acest irmologhion calofonic ce este tradus în românește după cel grecesc de răposatul dascăl de muzică bisericească, Macarie Ieromonahul, precum însuși arată în prefața acestei cărți, s-a copiat întocmai după original; la moartea acestui mare dascăl român a fost rămas la fericitul întru pomenire, răposatul Chesarie, episcop de Buzău, la anul 1837, de către care s-a încredințat mie, ierodiaconul său, Iosif Naniescu, astăzi arhiereul Iosif Mireon, la care se află și astăzi și pentru care s-a copiat acum la anul 1872. Și am pus această însemnare spre știința urmașilor în Sfânta Mitropolie din București, 1872, Iosif Naniescu, Mireon”.

Conținutul manuscrisului: Manuscrisul este identic cu cel prezentat anterior (Ms.Rom.1685) și cuprinde cântări de: Arsenie, Ghermano arhiereul, Balasie preotul, Dimitrie Domesticul, Petru Berechet, Macarie Ieromonahul, Petru Lambadarie, Gheorghe Criteanul, Grigorie protopsaltul, Iacob protopsaltul, Damian Sfetagoretul, Ioan protopsaltul, Meletie Sinaitul, Macarie Românul, Daniil protopsaltul, Hurmuz, Panaiot Haracioglu, Petru Vizantie, Atanasie patriarhul Ierusalimului, Manuil Hrisaf.

Manuscrisul românesc numărul 1690

(Stihirarul)

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Stihirar;

Manuscrisul datează din secolul al XIX– lea, (anul 1825– f. 1); 248 de file; format 24×18,5 cm. Textul este cu cerneală neagră și roșie, scris de o singură mână. Titlurile și inițialele sunt scrise cu roșu. Hârtia este albă, groasă și dungată. Legat în pânză neagră. Provine din biblioteca mitropolitului Moldovei: Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române în anul 1894.

Autor: Macarie Ieromonahul;

Copist: Ilie, cântărețul de la Sfântul Nicolae-Vlădica.

Însemnări:

f. 1: ,,Începutul cu Dumnezeu cel sfânt al Stihirarului, carele întîiu pe vechiu s-au alcătuit de fericitul întru pomenire Hrisaf cel Nou și pe sistima cea noaos-a exighisit de Grigorie protopsaltul sfintei lui Dumnezeu Bisericii ceii mari și de Hurmuz hartofilax, izvoritorii și aflătorii aceștii sistime, iar pe limba noastră românească s-au prefăcut de smeritul Macarie ieromonahul, portarie al sfintei Mitropolii, dascalul școalelor romanești de musichie, la anul 1825, septembrie 1”.

f. 122v: ,,Sfîrșit și lui Dumnezeu celui în Troiță proslăvit, laudă. Scrisu-s-au acest Stihirar de mine, Ilie cîntărețul ot sfîntul ierarh Nicolae mahalaua Vlădicăi, cu porunca și cheltuiala sfinții sale părintelui Macarie ieromonahul, dascalul școalelor românești de musichie”.

Conținutul manuscrisului:

f. 2 – 20: Slavele de la Vecernie ale tuturor glasurilor (mult mai întinse decât cele din Anastasimatar);

f. 20 – 45: ,,Începutulu cu Dumnezeu celu sfântu alu celoru unsprezece Voscreasne care dinu începutu s'au alcătuitu de fericitulu întru pomenire Ioan celu dulce” – Cele 11 Voscresne, compuse dintru început de către Ioan cel dulce, mare muzicant și imnograf;

f. 46 – 66: Ciasurile Nașterii Domnului ,,din Stihirarulu cel vechiu”;

f. 66 – 84: Ciasurile Bobotezii ,,din Stihirarulu cel vechiu”;

f. 84v – 106: ,,În Sfânta și marea Vineri, la ciasurile sfinteloru patimi, dinu Stihirarulu cel vechiu”;

f. 106 – 114: Cântări la Duminica a treia din Postul Mare;

f. 114 – 119: Slavă, Și acum, pe opt glasuri, la ,,Adormirea Preasfintei Stăpâne de Dumnezeu Născătoarea și pururea fecioarei Maria”;

f. 119 – 125: ,,La tăerea capului cinstitului, proorocului, mergătorului înainte și botezătoriului Ioannu, Troparu din cele grele”;

f. 125– 247: Se repetă același cuprins de mai sus, scris întocmai de aceeași mână și cu aceeași însemnare la urmă. Este repetarea manuscrisului.

Manuscrisul românesc numărul 1691

(Papadichie)

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Papadichie;

Manuscrisul datează din secolul al XIX– lea, (anul incert, probabil în anul 1825, căci scrisul, hârtia și cerneala seamănă cu Ms. 1690); conține 186 de file, format 23,5×18 cm. Textul cu cerneală neagră și roșie, scris de o singură mână, foarte meșteșugit. Hârtia este albă, groasă și dungată. Legat în pânză neagră. Provine din biblioteca mitropolitului Moldovei: Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române în anul 1894.

Autor: Macarie Ieromonahul, traducere după Petru Berechet;

Copist: Ilie, cântărețul de la Sfântul Nicolae Vlădica.

Însemnări:

f. 1: ,,Începutul cu Dumnezeu cel sfînt al Papadichiei, care din început pe vechiu s-au alcătuit de feliuri de dascali și sfinți părinți ai sfintei noastre biserici a răsăritului de la sfîntul Ioann Damaschin și încoace, iar pe methodul sistimii ceii noao s-au exighisit de Grigorie protopsaltul și de Hurmuz hartofilax ai sfintei lui Hristos Bisericii ceii Mari. Iar românește s-au prefăcut de smeritul Macarie ieromonahul, portarie al sfintei Mitropolii și dascalul școalelor românești de musichie”.

f.186: ,,Sfîrșit și lui Dumnezeu celui în Troiță proslăvit, laudă. Scrisu-s-au această Papadichie de mine, Ilie cîntărețul ot sfîntul ierarh Nicolae mahalaua Vlădicăi, cu porunca și cheltuiala sfinții sale părintelui Macarie ieromonahul, portarie al sfintei Mitropolii și dascalul școalelor românești de musichie”.

Conținutul manuscrisului:

f. 1 – 11: Polieleul „Robii Domnului”, glas 1;

f. 11 – 15v: ,,Mărturisiți-vă Domnului”, glas 1;

f. 15v – 21: ,,Mărturisiți-vă Domnului”, glas 6;

f. 21 – 69: Robii Domnului, ,,polieleu mare și meșteșugăreț”, glas 8;

f. 69 – 83: ,,Stihuri dinu psalmului 44 împreunate cu laude către Născătoarea de Dumnezeu, care se cântă în locu de polieleu la sărbătorile Maicii Domnului”;

f. 83 – 97v: ,,Începutulu cu Dumnezeu celu sfântu alu Pasapnoariloru Utreniei, care se cântă înaintea evangheliei, facerea lui chir Petru Berechetu”. Glas 1, 4, 6, 7, 8;

f. 97v – 101v: ,,Începutul cu Dumnezeu cel Sfînt alu Slavosloviiloru. Aceasta de față iaste facerea lui kir Petru Berechet”, glas 1 tetrafonos;

f. 101v – 107: Doxologia sau Slavoslovia, glas 1 pentafonos armonicesc agem, de Balasie preotul si nomofilaxul;

f. 107 – 112v: Doxologie, glas 8, de Petru Berechet;

f. 112v – 117: Cântări de Petru Berechet, la sărbătorile Maicii Domnului, glas 3;

f. 117 – 124: Cântări de Petru Berechet, la Sfinții Împărați Constantin și Elena, glas 8;

f. 124 – 130: Închinarea Arhanghelului Gavriile, de Petru Berechet, pe opt glasuri;

f. 130 – 148: Din Acatisul Maicii Domnului, pe opt glasuri, de Petru Berechet;

f. 148 – 155: Condac la Acatisul Maicii Domnului, de Petru Berechet, glas 8;

f. 155 – 161: ,,Oareșcare cratimi, ce se numesc naiuri”, Nagmea și Pestrefu, glas 1, de același Petru Berechet;

f. 161 – 166: Altă cratimă: ,,Neiu”, glas 2 diatonic;

f. 166 – 171: Altă cratimă: ,,Neiu”, glas 8;

f. 171-186v: ,,Doxe, sau Prochimenele Vecerniei, facerea lui Kiru Ioanu protopsaltulu Sfintei lui Hristos Bisericii ceii Mari” sunt așezate toate prochimenele de peste săptămână;

f.186v-188 sunt goale.

Manuscrisul românesc numărul 1692

(Pricesniar)

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Chinonicile sărbătorilor de peste tot anul;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea (început); Conține 299 de file, în format: 24,5×19,5 cm. Textul cu cerneală neagră și roșie. Titlurile și inițialele sunt scrise cu roșu. Din biblioteca mitropolitului Moldovei, Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române în anul 1894.

Însemnări:

,,Chinonicile sărbătorilor de peste tot anulu. Compusă melodia în grecește de mai mulți din cei mai renumiți dascali de muzică bisericească de la sfînta și Marea Biserică a resăritului, precum Daniil protopsaltul, Petru Lampadarie și alții și s-au tradus în românește de fericitul întru pomenire ieromonahul Macarie dascalul de muzică bisericească romînească. F. 45, 97 – 100, 120, 138 – 140, 159-160, 230-250 albe”.

Conținutul manuscrisului:

F. 1 – 160: Chinonice pentru tot anul;

F. 161 – 299: Același cuprins (se repetă).

Manuscrisul românesc numărul 1804

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Antologhion;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1838 (f. 231); Conține 453 file, în format: 20,5 x 15,5 cm. Textul cu cerneală neagră și roșie. Medalioane în laviu, reprezentând pe Maica Domnului, pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe Sfântul Ioan Botezătorul la f.1 Frontispicii colorate la f. 143 și 231. Numeroase majuscule ornate. Legătură artistică în piele. Din biblioteca mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române în anul 1894.

Copist: Ghimnnasie monahul.

Însemnări:

F. 1: ,,Tomos al Anthologhiei, întru care să cuprinde adică cele de trebuință cîntări al Utrenii și ale Liturghiei, cele ce s-au făcut și s-au ixighisit de răposatul întru fericire Macarie ieromonah, portarie al sfintei Mitropolii a Bucureștilor, dascalul Școalei de musichie a limbei noastre patrioticești”.

F. 231: 1836 Ghimnasie monah. Numele copistului este imprimat și pe cotorul manuscrisului.

Conținutul manuscrisului:

Cuprinde cântări de Macarie, după cum urmează:

F. 16 – 34: Fericit bărbatul, glasul 8;

F. 97 – 99: Binecuvântările Învierii, glas 5;

F. 101 – 124: Doxologiile lui Iacob protopsaltul, traduse de Macarie «spre folosul patriei slăvind pe milostivul Dumnezeu»;

F. 132 – 134: Doxologia Sfântului Ambrozie, glas 8, după trifonie;

F. 143 – 231: Răspunsurile la Sfânta Liturghie, de Petru Lambadarie, glas 8, traduse de Macarie Ieromonahul;

F. 232 – 254: Pricesnele la Praznicele Împărătești, traduse din grecește;

F. 399 – 403: Pricesne ale lui Macarie, glas 6;

F. 413 – 414: Vai, înnegrite suflete (Slava de la Stihoavna vecerniei duminicii lăsatului sec de carne), glas 8;

F. 419 – 444: Irmoase frumos viersuitoare de mai mulți autori greci, precum și de Macarie Ieromonahul;

F. 451 – 453: Stihiri ca o slavoslovie către Dumnezeu… alcătuite de Macarie Ieromonahul.

Manuscrisul românesc numărul 1951

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Liturghier;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1840 (f. 111); Conține 118 file, în format: 21, 5×15, 5 cm. Numerotație veche cu cifre arabe, cu greșeli și lipsuri: 1-112; (f. 4 – 102). Textul cu cerneală neagră. Titlurile și inițialele sunt scrise cu roșu. Frontispicii în peniță la f. 26 v, 49, 74v, ș.a. Inițiale ornate la f. 10, 111, 113 ș.a Pecetea inelară în fum a lui Varlaam monahul aplicată la f.4, 46, 81v, ș.a. Legătură veche în scoarțe de lemn ți piele. Cumpărat de la Dem. Teodorescu la 22 dec. 1950.

Copist: Varlaam monahul.

Însemnări:

F. 26: ,,Am scris aceste heruvice cînd mă aflam la învățătură la Monastirea Sinaia, în județul Prahovii. Varlaama monaha ot goriu Cazii, ot schitul Stănișoara, județu Piteștiului, 1840 martie 17”.

F. 49: ,,Am scris aceste chinonice cînd mă aflam la învățătură la Monastirea Coziia . Varlaama monaha ot schitul Stănișoara. Iulie 20, 1840”.

F.106: ,,Aspisah <sic> Varlaama monaha ot goriu Cozii ot opșta Stănișoara, Leata 1840”.

F. 106: ,,Am scris aceste cînd mă aflam șezător la schitul Cornetu, județu Vîlcii, plaiu Loviștii. Varlaam monah. 1842”.

F. 111: ,,Aceste acsioane ale praznicelor sînt scrise de dascălul mieu, de fratele Nicolae Cîntărețul și mi le-au dăruit mie. Varlaam monah. 1840, martie 17”.

F. 102: ,,Am citit și eu suptscrisu pe această Saltichie a robului lui Dumnezeu Varlaam monah, cîntărețul Mănăstririi Cobiei, pe care, după încetarea din viață au dăruit-o mie, suptscrisului. 1864, octombrie 31. Preotul Paraschiv, duhovnic de la biserica Catanile Sat în jud. Dolj”.

F. 118v: Încercări de condei.

Conținutul manuscrisului:

Psaltichie greco-română. Cântările sunt compuse de: Anton Pann, Petru Lambadarie, Grigore Lambadarie, Petru Peloponesiotul, Daniil protopsaltul, Macarie protopsaltul, Grigore protopsaltul, Nicolae Cântărețul.

Manuscrisul românesc numărul 2122

Date codicologice:

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1826 (f. 9); Conține 204 file, în format: 23 x 17 cm, numerotație veche, dar posterioară manuscrisului; f – 201 (f. 3 – 204). Textul cu cerneală neagră. Titlurile și inițialele sunt scrise în diverse culori. Frontispicii colorate la f. 19v, 67 și 143. Desene în peniță și culori la f. 9 și 44v, ultimul semnat de Anthim ierodiacon. Legătură veche în piele. Din biblioteca lui Ghenadie Enăceanu, episcopul Rîmnicului. Dăruit Academiei Române de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, la 8 decembrie 1901.

Însemnări:

F. 9: 1826 septembrie 17;

F. 19: Antonie Pantoleon

F.44v: 1832, fevruarie 1

F.103v: Acsion compus de mine, Anton Pann, în har cuvioșii sale maichii Evpracsii, cînd mă aflam bolnav la Mănăstirea Dintr-un lemn. Anul 1835, iunie 18.

Conținutul manuscrisului:

F. 5: ,,Psaltichie. Început cu Dumnezeu cel sfînt, Floarea cîntărilor, alcătuită de mine, Antonie Pan, prin cereerea și îndemnarea dumnealui Hristea, logofăt al Cozii, în Rîmnic, la an 1826, septembrie 14”.

Unele cîntări sunt compuse Macarie (F. 135r – 136r: „acsionul [duminical] facerea părintelui Macarie, glas VII ZO”), Daniil, Petru și Grigore Lampadarie, Dionisache Moraitul, Visarion Nemțeanul, Gheorghe Criteanul, Grigore protopsaltul, ș.a

F. 100 albă.

Manuscrisul românesc numărul 2228

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Utrenier + Catavasier

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1843 (f. 371). Conține 370 de file + f. 56 bis, de forma: 8×6 cm. Numerotație veche cu cifre arabe, cu creionul, cu greșeli: 1- 294 (F.1 – 282). Textul cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și indicațiunile tipiconale sunt scrise cu roșu. Frontispicii în peniță la f.1, 29v, 40 ș.a. Inițiale ornate la f. 1, 117, 211v. Legătura artistică în piele. Din biblioteca lui Ghenadie, Enăceanu episcopul Râmnicului. Dăruit Academiei Române de Ministerul Cultelor și Instrucțiunilor Publice, la 8 dec. 1901.

Copist: Gheorghe Zograf.

Însemnări:

F. 370: Slavă să fie Domnului Iisus Hristos, spre a cărui laudă s-au scris această cărticică de mine, Gheorghie Zograf. Șia luat săvîrșire la leatul 1843, martie 2.

Conținutul manuscrisului:

Psaltichie româno-greacă. Compoziții de: Anton Pann, Macarie Protopsaltul, Dionisache, Hurmuziu Protopsaltul, Petru Lambadarie.

Manuscrisul românesc numărul 2229

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Liturghier + Catavasier + Vecernier + Irmologhion.

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1839 (f. 84v), Conține 293 de file, format 8 x 6 cm; numerotație veche cu cifre arabe, în creion : 1-293.

Textul cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și indicațiunile tipiconale sunt scrise cu roșu. Frontispicii în peniță la f.1, 53, 84v, ș.a. Inițiale ornate la f. 100, 161, ș.a. Legătură artistică din piele. Din biblioteca lui Ghenadie Enăceanu, episcopul Râmnicului. Dăruit Academiei Române de Ministerul Cultelor și Instrucțiunilor Publice, la 8 dec. 1901.

Copist (și în mare parte și autor): Gheorghe Zograf.

Însemnări:

F. 84v: 1839, ghenarie 26.

F. 254v: Iar aicea am scris: Plîng și mă tînguiesc, care l-am alcătuit eu, cel ce am scris această cărticică, Gheorghie Zograf.

F. 260v: Acest axion l-am scris la leat 1841, fevruarie 28, joi seara a 3 din post.

F. 292: De mine duse la București de s-au legat această iubită cărticică. Și eu sunt cu trabădu ți osteniala; titor. 1840, iunie 1. C. Olănescu.

Conținutul manuscrisului:

F. 278- 284 cuprind cântări laice.

Psaltichie româno-greacă. Compoziții de Anton Pann, Panait Protopsaltul, Gheorghe Zograf, Macarie Protopsaltul ( Stihiri ca o slavoslovie, Cântarea dimineții), Petru Melodul, Dionisie Moraitul.

Manuscrisul românesc numărul 3197

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Liturghier;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1843 (f. 2); conține 148 file de forma: 18,5 x 11,5 cm ; paginație veche cu cifre arabe: 2 – 246 (f. 7v- 130v). Textul cu cerneală neagră. Titlurile și inițialele sunt scrise cu roșu. FRrontispicii colorate la f.2, 7, 28, ș.a. Gravură de factură occidentală, reprezentând pe Maica Domnului, la f. 6v. Ștampile neidentificate în fum la f. 2 și 7. Legătura veche în piele se păstrează deasupra legăturii moderne. Din biblioteca lui Ghenadie Enăceanu, episcopul Râmnicului.

Copist: Martinian monahul.

Însemnări:

F. 2r: ,,Carte de musichie împodobită cu frumoase și alese cîntări scrisă în zilele părintelui arhimandrit D.D.Callinic starițul obștii Cernichii, de zmeritul monah Martinian, la anul 1843, aprilie 20”.

F.2v: Această carte s-au scris prin porunca părintelui starițu pentru maica Fevronița cîntăreața, <nepoata sfinții sale ininteligibil> soră a preaiubitului mieu frate Agathanghel ierodiacon 1844.

F.7: Această carte s-au scris de opște cu porunca părintelui stareț 1843.

F. 10v-13:,, Această carte a fost a părintelui arhimandrit Agathanghel, nepot a părintelui Calinic, episcop de Râmnic. Și după moartea sa a rămas cocoanii Rozi Papiu, de la care s-a cumpărat de părintele Conon monahu și de la dînsu am cumpărat-o eu cu 5 lei noi. Și astăzi, la anul 1890 aprilie 6, am dat-o gratis preasfințitului episcop al Rîmnicului – Noul Severin D.D. Ghenadie. Diogen Stroescu”.

F. 147v: ,,Această carte este a me, Fevroniia monahia, dată de taica, părintele stareț, de am învățat pe dînsa. Și cu mare dragoste am învățat. Dar, ah, tirana moarte văz că o să mă răpue în groapă. 1844, octombrie 30. Fevroniia monahiia născută 1829, mai 2.

A răposat Fevronia, dulcea mea soră, în anul 1845, martie 10”.

F. 148: ,,Inventar de lenjerie a ierodiaconului Agatanghel de la Mitropolia Țării Românești din 3 mai 1848”.

Conținutul manuscrisului:

Psaltichie. Compoziții de: Petre Lambadarie, Grigorie protopsaltul, Petru Efesiul, Macarie ieromonahul, Anton Pann, Pandele preotul, Daniil protopsaltul.

F. 4-6, 47v-76v, 131-147 albe.

. Manuscrisul românesc numărul 3236

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Psaltichie romîno-greacă;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1819 (f. 181); conține 301 de file, în format: 17,5 x 11,5 cm; numerotație veche cu cifre chirilice, adesea tăiată la legat. Textul cu cerneală neagră. Titlurile și unele indicațiuni muzicale sunt scrise cu roșu. Inițialele ornate la f. 11, 15, 22 ș.a. Legătură veche în piele. Cumpărat de la anticarul Zwiebel, la 19 febr.1904. F. 267, 298, 299 albe.

Însemnări:

F.181: ,,Scurtat după cererea preasfințitului Dionisie mitropolit de mine Anton Pann la anul 1819”.

F. 48-58:,, Acest tom este al mieu, cel mai nainte iscălit și cumpărat în lei 23, adică douăzeci și trei de la dascălul Ioniță. Și cine îl va fura să easă osîndit…Și spre a fi știut m-am iscălit. Eu Mihai Velescul, cîntăreț al bisericii Mavrodolului din orașul Pitești, ce sunt venit la București, de la anul 1845, luna ghenar 10”.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții de: Grigorie protopsaltul, Ioan protopsaltul, Grigorie Lambadarie, Petru Lambadarie, Daniil protopsaltul, Gheorghe Criteanul, Iacov protopsaltul, Petru protopsaltul, Petru Vizantie, Petru Efesiul, Anton Pann, serdarul Dionisache Moraitul, Macarie ieromonahul, Hurmuziu hartofilax.

Manuscrisul românesc numărul 3340

Date codicologice:

Manuscrisul datează de la începutul secolului al XIX – lea, conține 93 de file + F. 17 bis, în format: 30,5 x 20,5 cm. Textul cu cerneală neagră. Dăruit Academiei Române de Constantin Erbiceanu, la 3 aprilie 1908.

Însemnări:

F.1: Autograful lui Macarie cîntărețul. El era și orator. Aicea să păstrează cîteva din discursurile sale de valoare istorică. Dăruit-am acest manuscript Academiei Române. 1908, apriil 3. C. Erbiceanu.

F.1. nenumerotată: Macarie psaltul mort la 1836 la Viforîta <jud. Dîmbovița>, unde sora sa era stareță. Nota este a lui C. Erbiceanu.

F.1. nenumerotată: Eticheta vechii legături , cu explicații în grecește, datate 16 octomvrie 1804, privitoare la Omolia lui IoanGură de Aur. Dedesupt, un fragment de rugăciune, tot în lb. greacă.

Conținutul manuscrisului:

F. 1 – 4: Ioan Gură de Aur, Omilie în lb. greacă, cu parafraze interlineare făcute de Macarie psaltul

F. 5 – 10, 13 – 93: Macarie Psaltul, Omilii la diferite sărbători și înscăunări de prelați;

F. 11 – 12: Lucian din Samosata, Dialogurile morților, Fragment în lb. greacăcu parafraze interlineare ale lui Macarie psaltul.

F. 46, 62 – 63, 84 – 86 albe.

Manuscrisul românesc numărul 3392

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Liturghier;

Manuscrisul datează de la mijlocul secolului al XIX – lea (anul 1859); conține 107 file + F. 44 și 91 bis.; în format: 17,5 x 12 cm. Textul, în alfabet de tranziție, este scris cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și indicațiunile psaltice sunt scrise cu roșu. Frontispiciu în peniță și chenar la F. 31. Inițiale ornate la F. 41, 43, 69 ș.a. Legătură veche în carton și piele. Intrat în colecția Bibliotecii Academiei Române în anul 1950. Proveniența necunoscută.

Copist (probabil): George Georgescu, seminarist.

Însemnări:

F. 30v: Amu scris eu, Luca Constantinescu, seminarist clasa întîiu amicului meu Georgie Georgescu clasa a patra , spre suvenire. 1859 iulie 16. O însemnare asemănătoare și la f. 107.

Conținutul manuscrisului:

Lucrarea de față a fost probabil copiată de George Georgescu seminarist. Unele compoziții sunt atribuite lui Nichifor Crăciunescu, Anton Pann și Macarie protopsaltul.

Manuscrisul românesc numărul 3552

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Antologhion;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1828 (f. 313v); conține 331 de file + F. 289; în format: 20 x 15 cm. Textul cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și indicațiunile melodice sunt scrise cu roșu. Frontispicii în peniță și culori la F. 1, 47, 82 ș.a. Legătură veche în piele. Din biblioteca Mănăstirii Țigănești. Trecut în colecția Academiei Române la 14 noiembrie 1908.

Însemnări:

F.1: A sf. Mănăstiri Căldărușani.

F. 313v: Această carte musicească, ce să numește și Tomos al Antologhiei este al părintelui Isaiia, monah cîntărețu și mai marele arhondar al … Mănăstirii Căldărușani din Jud. Ilfov. Și s-au scris de mine zmeritul Ioan Stoicescu, dascalul Școlii de musichie din orașul Ploești, în Jud. Prahova, în leat 1828, avgust. 12. S-au săvîrșit de scris în zilele armiei rosești, avînd mitropolit în scaun pă … chiriu, chir Grigorie al Ungrovlahiei. 1828 avgust 12.

Conținutul manuscrisului:

Psaltichie româno-greacă. Compoziții de: Petru Lambadarie, Meletie Sinaitul, Mihalache protopsaltul, Grigore Lambadarie, Petru Peloponesiotul, Petru Efesiul, Ioan protopsaltul, Macarie dascălul, Petru Vizantiul, Daniil protopsaltul, Iacov protopsaltul Gheorghe Criteanul, Panait protopsaltul.

F. 46 și 319 albe

F. 97 – 101: «Toată suflarea» și heruvice compuse de Macarie.

Manuscrisul românesc numărul 3584

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Irmologhion – Catavasier;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1842 (f. 34v), conține 34 de file, în format: 21,5 x 14,5 cm. Textul cu cerneală neagră. Titlurile sunt scrise cu roșu. Inițialele ornate la f. 1v, 2, 3 ș.a. Proveniența necunoscută.

Însemnări:

F. 34: Sfîrșitul. 1842, ghenarie 19.

Conținutul manuscrisului:

Compozițiile sunt semnate de Arsenie, Ghermano arhiereul, Macarie ieromonahul, Balasie preotul, Ioan protopsaltul, Petru Berechet, Gheorghe Criteanul, Grigore protopsaltul, Daniil protopsaltul și Petru Lambadarie.

Manuscrisul românesc numărul 3630

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Antologhion;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1833 (f. 1); conține 408 file, în format: 18x 21 cm; numerotație veche cu cifre chirilice: 1 – 340 (f. 9 – 346). Textul cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și indicațiunile muzicale sunt scrise cu roșu. Frontispicii colorate la f.1,9, 54 ș.a. Inițiale ornate la f. 30, 39, 42 ș.a. Viniete la f. 30, 65 și 146v. Legătură veche în piele. Din biblioteca Mănăstirii Țigănești. Trecut în colecția Academiei Române, la 14 noiembrie 1908.

Însemnări:

F.1: S-au scris și s-au alcătuit această cărticică de musichiece să numește tomul întâi și al doilea în zilele stăpânirii rusești, de .. Theodosie monah și psaltist, la leatul 1833, ianuarie 20, în Sfânta Mînăstire Bistrița (olteană).

F. 2: Cătră ori care cinstită persoană ce să va întîmpla a cînta pre această carte de musichie, ce că numește tomul întîiu și al doilea, fiind că și din grabă și din nebăgare de seamă să vor fi întîmplat grețale în fonesuri sau cuvinte, mă rog ca să nu fie cu îngreoiare asupra mea, căci și eu ca un om m-am silit întru adevăr, ca pentru mine. Dar supus și legat fiind cu neputințe omenești, să-mi fiți ertători greșalelor, îndreptîndu-le cu duhul blîndețelor.

Conținutul manuscrisului:

Psaltichie românească și grecească. Compoziții de: Macarie ieromonahul, Iosif ieromonah Nemțeanu, Hurmuziu, Gheorghe Criteanul, Iacov protopsaltul, Daniil protopsaltul, Petru Peloponesiotul, Petru Lambadarie, Grigore Lambadarie, Dionisache Moraitul, Visarion ieromonah Nemțeanu, Petru protopsaltul, părintele Ghermanos, Petru Vizantie, Ioan Cucuzel, Ioan Lambadarie.

F. 4 – 7, 78 – 79, 223 – 224, 384 – 406 albe.

Manuscrisul românesc numărul 3694

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Psaltichie româno-greacă;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1851 (f. 113); conține 200 de file, în format: 18 x 13 cm. Textul cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și indicațiunile muzicale sunt scrise cu roșu. Frontispicii în peniță la f. 167 și 171. Inițiale ornate la f. 32, 72, 165 ș.a. Legătură veche în piele. Cumpărat de la I. Cărăbaș la 3 nov. 1971.

Însemnări:

F.113: Axion compus de Anton Pann; și s-au dedicat de d<umnealui> Costache Mavrut, țenzorul cărților bisericești. Anul 1851, avgust 30 .

F. 16, 92, 103: A mea. Meletie ieromonah.

F. 200: Acest ms. Mi-a fost dăruit de N. Verzea, funcționar în cancelaria Sf. Sinod. Tit Simedrea. Mai semnează și la f. 1.

Conținutul manuscrisului:

Anixandarii ce să cîntă la vecerniile privegherilor, alcătuite a treia oară de fericitul întru pomenire chir Macarie ieromonahul, fiind în sfînta Monastire Căldărușanii. Compoziții de: Daniil protopsaltul, Petru Lambadarie, Hurmuz, Gheorghe Criteanul, Dionisache Moraitul, Mihalache protopsaltul, Grigore Lambadarie, Petru Peloponesiotul, Petru Efesiul, Anton Pann, Iosif Nemțeanul, Petru Vizantie, Grigore protopsaltul, Ghelasie ieromonahul.

. Manuscrisul românesc numărul 3735

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Antologhion;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1832 (f. 41.); conține 49 de file, în format: 26 x 20 cm. Textul cu cerneală neagră. Unele titluri, inițiale și indicațiuni muzicale sunt scrise cu roșu. Inițialele ornate la f. 29, 30, 31 ș.a. Din biblioteca mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române în anul 1894.

Însemnări:

F. 11: Anixandarii care să cîntă în vecerniia cea mare, la privegheri, alcătuite acum într-acest chip de smeritul ieromonah Macarie, igumenul sf. Monastiri Bîrnova …

F. 29: Întru slava lui Dumnezeu, spre folosul părinților din Sfânta monastire Neamțul, ce să vor îndeletnici a învăța și spre podoaba Sfintei Biserici s-au alcătuit aceste Anixandarii ce să cântă la privegheri, acum, într-acest chip, cu cîte puțină cratimă la fieștecare stih și cu pripeale după tipic bine potrivite…

F. 41: Catavasii la Duminica Stîlpărilor, dinpreună cu tot canonul alcătuite pe glas bulgăresc de fericitul întru pomenire dascalul Șărban protopsaltul Țării Românești, pre care eu din porunca preaosfințitului mitropolit chir Dositheiu le-an învățat de la însușii protopsaltul Constandin, ucenicul lui Șărban și le-am păstrat în scris pe sistima vechie. Și, pentru ca să rămîe vecinică pomenirea întîiului făcător, le-am alcătuit pe sistima cea noao întocmai și nestrămutat, precum le-am învățat și le-am păstrat în scris și acum le-am paradosit părinților din Monastirea Neamțul, pentru ca să rămîie vecinice și nestrămutate. La anul 1832.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții de Macarie, egumenul de la Bârnova și Șerban, protopsaltul Țării Românești.

F. 1 – 40: Anixandare, glasul 8 (mai multe variante);

F. 41 – 46: Catavasii la Duminica Floriilor, glasul 8.

F. 9-10, 39-40, 45-46 albe.

Manuscrisul românesc numărul 3736

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Anastasimatar și Liturghier;

Manuscrisul datează din prima jumătate a secolului al XIX – lea; conține 146 de file; în format: 26 x 20 cm. Textul cu cerneală neagră. Unele titluri, inițialele și indicațiuni muzicale sunt scrise cu roșu. Inițialele ornate la F. 9, 10, 22, ș.a. Din biblioteca mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române în anul 1894.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții de: Macarie ieromonahul, Gheorghe Criteanul, Hurmuz hartofilax, Petru Lambadarie, Daniil protopsaltul, Gherman arhiereul, Petru Berechet, Grigore protopsaltul. Primele compoziții sunt așezate pe versuri de Barbu Paris Momuleanu și Ion Eliade Rădulescu.

Filele 137-146 sunt tipărite, cuprinzând pagini psaltice de Macarie.

Filele 5-6, 12, 23-24, 30-32, 56-58, 65-66, 83-84, 89-92, 105-108, 116, 128, 130-132,134-136 albe.

Manuscrisul românesc numărul 3818

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Heruvicariu;

Manuscrisul datează din prima jumătate a secolului al XIX – lea; conține 456 file; în format: 11,5 x 8,5 cm. Textul cu cerneală neagră. Unele titluri , inițiale și indicațiuni muzicale sunt scrise cu roșu. Inițialele ornate la f. 37, 100, 198 ș.a Legătură veche din piele. Cumpărat de la anticarul A. Zwiebel, la 10 octombrie 1905.

Însemnări:

F.1.: Glas 8 tradus în noate sicde mine Dumitrache

F1 liminară : Din cărțile mele suptscrisul V.Muntianu

F.1: Această carte de Psaltichii ce se numește Heruvicariu este gios iscălitului G. Albu;

F. 1 liminară: Aciasta este prea sigură din parte-mi, rugîndu-vă să binevoiți a considera osebi Autograf . I. Creangă ?!

F. 168: 1859, ghenar 27. Dimitriu Costagogu.

Conținutul manuscrisului:

Conține cântări la Sfânta Liturghie, catavasii, cântări din Triod, compuse de: Petru Lambadarie, Grigorie protopsaltul, Macarie protopsaltul, Mihalache, Chiril arhiereul, Dionisiu, Daniil protopsaltul, Petru Peloponesiotul, Hurmuziu hartofilax, Ioan protopsaltul.

F. 7-10, 141-142, 191-192 albe.

Manuscrisul românesc numărul 3915

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Pricesne…;

Manuscrisul datează de la mijlocul secolului al XIX – lea, conține 55 de file, în format 35,5 x 23 cm. Textul, cu cerneală neagră, este scris în alfabet de tranziție. Din biblioteca mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române în anul 1894.

Copist: Iosif Naniescu (F. 55v).

Conținutul manuscrisului:

Compoziții de: Gheorghe Criteanul, Petru Lambadarie, Daniil protopsaltul, Macarie protopsaltul, Iacov protopsaltul, Grigorie protopsaltul, Petru Vizantie, Hurmuz hartofilax.

F. 18, 33, 39, 44-45, 51, 52-53 albe.

Manuscrisul românesc numărul 3931

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Psaltichie românească și grecească;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1863 (f. 3); conține 362 de file + F. 331 bis, în format: 25,5 x 21 cm. Numerotație veche cu cifre arabe diversă.

Însemnări:

F. 3: Lira. Muzică bisericească, sau Adunare de felurite cîntări bisericești alese, traduse după cele grecești și altele compuse în românește de fericitul părinte Macarie, dascalul și traducătorul cîntărilor bisericești în limba noastră românească, precum și de sf.sa părintele arhimandrit Iosif Naniescu, egumenul Monastirii Găiseni, după sistema melodiei cîntărilor bisericei cei mari a Patriarhiei din Constantinopole. S-au scris în Monastirea Găiseni (Dâmbovița), la anul 1863.

F. 12: S-au cîntat în Seminarul sf. Episcopii Buzău la anul 1836, după cele grecești, de Iosif;

La F. 226 și 301 se află două scrisori din anul 1862 și 1871 ale lui Ghimnasie schimonahul de la Mănăstirea Căldărușani, adresate lui Iosif Naniescu.

La F. 228-299 se află două exemplare cu textul Prohodul Adormirii Maicii Domnului, copiate de Ghimnasie și însoțite de exemplificări psaltice.

La F. 253 însemnarea: ,,Aceste Prohoade, întîiu al Domnului, este din Triod. Al doilea, al Maicii Domnului, iar veche facere, a lui Manoil, ritor Marii biserici, Criteanul. Toate dar acestea în Moldaviia, din nou potrivite pe tonura elineștii întocmiri și tipărit la anul 1820 de Ioan Prale moldoveanul.

Iar acum, mult îndemnat fiind de părinți și maici, l-am întocmit și cu fonesuri de paralaghie începuturile, mijloacele și sfîrșitul cu binecuvîntările și îndreptîndu-l mai bine în stări și în cuvinte, apoi l-am înființat și tot cu fonesuri de paralaghie, precum stă de față, în sf. Monastire Căldărușani, la anul 1866 noemvrie 23. Ghimnasie shimonah, cîntăreț”.

Conținutul manuscrisului:

În afara compozițiilor lui Macarie și Iosif Naniescu, mai menționăm compoziții de: Antim arhiereul, Iacov protopsaltul, Hurmuz hartofilax, Grigore protopsaltul, Petru Berechet, Gheorghe Criteanul, Petru Lambadarie, Daniil protopsaltul, Daniil Peloponesiotul, Dionisache Moraitul, Nae Mateescu.

F. 326-327 tipărite

F.15, 17-18, 22-23, 26, 32-33,108-109,115-117,127-129,138-141,147-149,178-179, 180-181, 215, 220-223, 224-225, 254-255, 301-302, 320-321, 358-36 – albe.

Manuscrisul românesc numărul 3960

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Podobier și Liturghier;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1862 (f. 1); conține 194 file; în formatul 18 x 14,5 cm. Textul este scris cu cerneală neagră, în alfabet de tranziție. Titlurile sunt scrise, adesea, în culori și roșu. Inițialele ornate la F. 15, 75, 97 ș.a. Frontispicii în culori la F. 38, 42, 56 ș.a. Miniatură înfățișând pe Adam și Eva și pomul cunoașterii binelui și al răului. Desene în peniță la F. 5, 27, 85 ș.a. Cumpărat de la pr. Gheorghe Băbuș, la 10 iunie 1982.

Însemnări:

F.1 liminară: Din compunerile lui Ghelasie Basărăbeanul, fost profesor la Seminarul de la Argeș.

Conținutul manuscrisului:

F.1 Psaltichie. Început cu Dumnezeu cel sfînt al podobiilor celor opt glasuri întocmite precum se vede de sfințiea sa părintele Ghelasie Basarabeanu. Și s-au scris acestea de mine Ioan Lăcureanu. Anul 1862, m<ai> 22.

Mai sunt compoziții atribuite lui Anton Pann, Macarie, Daniil protopsaltul și Ioan protopsaltul.

F. 58 – 59, 188 albe.

Manuscrisul românesc numărul 3961

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Psaltichie;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1904 (F. 2); conține 181 de file + F. 151 bis; în formatul 20 x 16,5 cm. Textul, cu cerneală neagră, este scris în alfabet latin și de tranziție. Frontispiciu colorat la F. 2. Miniaturi colorate la F. 39 și 108. Vinietă în peniță F. 98. Legătură veche în carton. Cumpărat de la pr. Gheorghe Băbuș, la 10 iunie 1982.

Însemnări:

F. 98: Polieleu al lui Dimitrie Bondalici, protopsaltul bisericii Colței în 1832.

F. 116: Polieleul Maicei Domnului, tradus din grecește de Athanasie Iordănescu, fiind cîntăreț la Biserica Lucaci în 1902.

F. 177: Imn sufletesc compus de ierodiaconul Irinarh din sf. Monastire Neamț.

Conținutul manuscrisului:

F. 2: Întru slava lui Dumnezeu, carte numită Privegherul, ce cuprinde cîntările Vecerniei celei mari și ale Utreniei. Scrise de smeritul cîntăreț Athanasie Iordăchescu, 1904, cîntăreț Biserica Lucaci. Compoziții de: Macarie protopsaltul, Athanasie Iordănescu, Dimitrie Suceveanul, Serafim ieromonah, Varlaam preotul, Dimitrie Moraitul, Hurmuz hartofilax, Gheorghe Criteanul, Ghelasie Basarabeanul, Irinarh ierodianul.

F. 46 – 47 albe.

Manuscrisul românesc numărul 3978

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Antologie;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anii 1843 – 1847 (f. 108. 119); conține 438 de file, în format: 20 x 16 cm; paginație și numerotație veche cu cifre arabe, diversă. Textul cu cerneală neagră. Unele titluri, inițiale și indicațiuni muzicale sunt scrise cu roșu. Legătură veche în carton și cotor de piele. Cumpărat de la pr. Gheorghe Băbuș, la 10 iun. 1982.

Însemnări:

F.53: Însemnare de cîte cîntări să află în această carte anume, cu lista lor, 1845, maiu 12.

De tipar a părintelui diaconu Ioan Sărindăreanu din București, la anul 1845maiu 31, la Moși.

F. 56: 1845 iunie 1-iu, pă cînd eram la Copăcenii de Sus, județul Ilfov, din plasa Sabarului.

F. 119: Polieleu al treilea. Facerea lui chir Daniil, protopsaltul… Bisăricii cei mari. 1847, fevruarie 17, cînd mă aflam cîntăreț la Pitar Moș, cu lei 500.

F. 108: 1843, martie 21. Scris cînd m-am aflam slujind Bisăricii sf. Vasile pe Podu Mogoșoai.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții de: Petru Peloponesiotul, Petru Lambadarie, Petru Efesiul, Grigore Lambadarie, Dionisie Peloponesiotul, Antonie Petrovici, Iacov protopsaltul, Grigore protopsaltul, Gheorghe Criteanul, Daniil protopsaltul, Hurmuz hartofilax, Nectarie Frimu ierodiacon, Dimitriu Nicolaidi, petru Vizantie, Gheorghe Urzescu, Antim Hariopolis arhiereu, Macarie ieromonahul, Costantin protopsaltul, Ioan protopsaltul, Theodor Ecdotu, Manuil hrisaf, Ioan Astraptalidu.

F. 206 albă.

F.1 și 2 sunt tipărite, iar f.437-438 cuprind un Calendar bisericesc cu sărbătorile mari cu dată fixă.

Manuscrisul românesc numărul 4028

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Liturghier;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1833 (F. 10); conține 259 file; în format: 17 x 11,5 cm; paginație veche cu cifre arabe: 1 – 511.

Psaltichie românească și grecească. Compoziții de: Grigore Lambadarie, marin, Ioan Hrisav, Petru Lambadarie, Petru Efesiul, Dorothei preotul, Macarie ieromonahul, Grigore protopsaltul, Nil monahul, Petru Vizantie, Daniil protopsaltul, Gheorghe Criteanul, Iacov protopsaltul, Hurmuz hartofilax, Grigore Creteanul, Veniamin ieromonahul.

Textul este scris cu cerneală neagră. Titlurile, unele inițiale și indicațiunile muzicale sunt scris cu roșu. Frontispicii și compozițiuni coloratela f. 7, 10, 18,ș.a. Inițiale colorate la f. 20, 25, 40 ș.a. Gravură în lemn datată 1749, la f.9. Legătură artistică în piele. Cumpărat de la I. Cărăbaș, în anul 1971.

Însemnări:

F. 10: Scrisă de fratele Ștefan, iar pă urmă numit Veniamin 1833.

Conținutul manuscrisului:

F. 58 – 81: Heruvicele săptămânii așezate de sfinția sa părintele Macarie după ceale grecești pre limba românească ale lui chir Grigorie Lambadarie;

F. 247 – 255: Doxologia Sfântului Ambrozie al Mediolanului ce se cântă la litaniile ce se fac spre mulțumirea și slava lui Dumnezeu

F. 7-9, 167-168 albe.

Manuscrisul românesc numărul 4075

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Liturghier;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1828; conține 128 de file, în format: 19 x 14 cm. Psaltichie româno-grecească. Textul cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și indicațiunile melodice sunt scrise cu roșu. Inițiale stângaci ornate la f.23, 24, 27 ș.a. Legătură veche în piele. Cumpărat de la Ioan Cărăbaș, la 3 nov. 1971.

Conținutul manuscrisului:

Melodii compuse de Petru Efesiul, Macarie ieromonahul, Daniil prortopsaltul, Petru Lambadarie, Grigorie protopsaltul, Ilie Fotino Peloponesiotul. Între f. 24-25 textul prezintă discontinuitate lipsind o filă.

Manuscrisul românesc numărul 4249

Date codicologice:

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1872 ( f. 1); conține 192 de file, în format 22,5 x 15 cm; numerotație veche cu cifre arabe: 1-190. Textul cu cerneală neagră. Cumpărat de la B. Petre din București, la 24 aprilie 1914.

Însemnări:

F. 1: Psaltichie. Colecțiia de toate cîntările trebuincioase peste an, scrise, cu multă osteneală și așazate la rînd dupre cum trebue să cînta peste an, adunate din cîntările mai multor preaînțelepți și sfinți dascali, carii în vremi s-au ocupat de au compus și au făcut acestea, pentru folosul fiilor patriei. Iar eu, smeritul preot, după dorința ce am avut am dat puțină osteneală corpului meu în timp de două luni, iunie și iulie și am făcut o colecție, așa cum se vede. Scrisă în zilele preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Ungrovlahiei și primat al României D. D. Nifon. Preotu Ghiță Ionescu. Anul 1872, iulie 28.

F. 124: Finitul chinonicelor prăsnicare. Preotu Ghiță Ionescu. Biserica Zlătari. Anul 1872, iunie 15. Preotul Ghiță Ionescu mai semnează la F. 27, 31, 92, 165 și 178.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții de : Petru Lambadarie, Macarie ieromonahul, Iosif Naniescu, Teodor Fokeos, Ghiță Ionescu, Varlaam Protosinghelul, Daniil protopsaltul, Gheorghe Criteanul, Iacov protopsaltul, Grigore protopsaltul, Petru Vizantie, Hurmuz hartofilax, Dionisache Moraitul, Chesarie episcopul Buzăului, Anton Pann, Spirache Enescu, Ioan protopsaltul.

Manuscrisul românesc numărul 4342

Date codicologice:

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1890 (F. 1), conține 90 de file, în format: 18, 5 x 14 cm. Textul cu cerneală neagră, este scris cu alfabetul de tranziție. Titlurile, inițialele și indicațiunile muzicale sunt scrise cu roșu. Frontispiciu în peniță la f. 25. Vinietă la f. 10. Legătură veche în carton. Cumpărat de la pr. Gheorghe Băbuș la 30 martie 1984.

F. 1: Carte de Psaltichie cu cîntări bisericești, scrise de micul între cîntăreții cei bisericești de țară Athanasie Iordănescu. Afumați, 1890, septembrie 14.

Însemnări:

F. 53, 60: Axion compus de cîntărețul Athanasie Iordănescu la 1889.

F. 75: Acsion compus de cîntărețul Athanasie Iordănescu la 30 mai 1896, septembrie 14.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții atribuite lui: Nectarie, protopsaltul de la Athos, Macarie ieromonahul, Anton Pann, Petru Lambadarie, Gheorghe protopsaltul, Iacov protopsaltul, Ștefan, Popescu, Athanasie Iordănescu.

F. 88 albă.

Manuscrisul românesc numărul 4343

Date codicologice:

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1890 (F. 1), conține 49 de file, în format: 17, 5 x 10,5 cm; paginație veche cu cifre arabe diversă. Textul cu cerneală neagră, este scris în alfabet latin și de tranziție. Frontispiciu în peniță la f.6. Legătură veche în pânză. Cumpărat de la pr. Gheorghe Băbuș, la 30 martie 1984.

F. 1 (Psaltichie). Irmoase calofonice sau bineglăsuite, adunate și prescrise de mine, Tănase Iordănescu, cântăreț în Afumați, 1890.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții atribuite lui Petru Berechet, Anton Pann, Grigorie protopsaltul, Daniil protopsaltul, Gherman arhiereul, Macarie protopsaltul, Gheorghe Criteanul, Petre Efesiul, Casiana, Matei Vatopedianul.

F.14 – 20. 28 – 32 sunt lipsite de text, având numai notația muzicală.

Manuscrisul românesc numărul 4359

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Antologhion;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1829 (F. 116); conține 222 de file, în format: 18,5 x 13,5 cm. Textul, cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și indicațiunile musicale sunt scrise cu roșu. Legătura veche în carton și color de piele. Dăruit Academiei Române de Casa Bisericii, la 12 septembrie 1915.

Însemnări:

F. 1 (Psaltichie româno-grecească). Începutul cu Dumnezeu cel sfânt al anthologhiei, adică câte cântări face trebuință unui cântăreț peste tot anul.

F. 116v: Lei 37 și parale 20 am cheltuit cu acestă carte. Și însemnai aici ca să se știe 1843, de când am scris eu; iar de când s-au făcut acest tom est leatul 1829, martie 4. Dumitrașco Ștefnescu cântărețul.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții atribuite lui: Petru Peloponisiotul, Grigore Lambadarie, Petru Vizantie, Petru Efesiul, Ioan protopsaltul, Daniil protopsaltul, Petru Lambadarie, Gheorghe Criteanul, Hurmuziu hartofilax, Iacov protopsaltul, Constantin Chiose, Macarie ieromonahul, Ilie Stoianovici.

Coperta a II-a interioară: Socoteli bănești.

Manuscrisul românesc numărul 4412

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Calofonicon irmologhion;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1833 (F. 2); conține 76 de file, în format: 40 x 27cm. Textul cu cerneală neagră. Dăruit Academiei Române de Casa Bisericii, la 21 septembrie 1915.

Însemnări:

F. 2: Calofonicon irmologhion, adică Irmoase frumos glăsuitoare. Facere a feluri, de preînțelepți și sfinți dascăli, carii în vremi au stătut din vechime. Iar pe sistima ceastă s-au alcătuit de Grigorie protopsaltul Bisericii ceii Mari, după predaniia preaînțelepților dascăli Petru Lambadarie și a ucenicului lui, Petr Vizantie. Iar românește, precum se vede, s-au introdus de smeritul ieromonah Macarie, adăugând și alte multe irmoase trebuincioase și pre toate împodobindu-le cu cratimile lor de față, spre folosul fiilor patriei romano-moldovene, ce se străduiesc de învață și școalele de musichie maționale. La anul de la Hristos 1833.

Conținutul manuscrisului:

Melodii atribuite lui: Arsenie, Grigorie protopsaltul, Gherman arhiereul, Balasie preotul, Petru Berechet, Panaiot Halacioglu, Dimitrie Domesticul, Daniil protopsaltul, Athanasie patriarhul Ierusalimului, Petru Lambadarie, Melatie Sinaitul, Damian Sfetagorețul, Ioan protopsaltul, Petru Peloponisiotul, Gheorghe Criteanul, Iacov protopsaltul, Hurmuz hartofilax, Roman Melodul, Cozma Aghiopolitul, Casia monahia.

Ms. Este autograful ieromonahului și dascălului de musichie Macarie.

Manuscrisul românesc numărul 4479

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Papadichie;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1831 (F. 9); conține 34 de file, în format: 30,5 x 21,5 cm. Textul cu cerneală neagră. Unele titluri, inițiale și indicațiuni muzicale sunt scrise cu roșu. Dăruit Academiei Române de Casa Bisericii, la 29 februarie 1916. Ms. Este autograf.

Însemnări:

F. 8: Înainte cuvântare către cântărețul român semnată de Macarie ieromonahul, portarie, alcătuitorul psaltichiei românești;

F. 9: O dedicație către Mitropolit, semnată și datată 8 aprilie 1831.

Conținutul manuscrisului:

Semnele suitoare și coborâtoare;

Scara glasurilor 1, 2, 6, 3, 7;

Ftorale;

General diez și general ifes;

Ifesul și diezul;

Exerciții de paralaghie.

37. Manuscrisul grecesc numărul 4480

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Psaltichie româno-grecească;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea (anul 1859); conține 50 de file; în format: 27 x 20 cm. Textul, cu cerneală neagră. Unele titluri, inițiale și indicațiuni muzicale sunt scrise cu roșu. Dăruit Academiei Române de Casa Bisericii, la 29 februarie 1916.

Conținutul manuscrisului:

Conține cântări precum: Fericit bărbatul, tropare, cântări la Sfânta Liturghie, compuse de: Macarie ieromonahul, Hristafu dascălul, Gheorghe Criteanul, Petru Efesiul.

F. 3 – 4, 24 – 28, 30 albe.

La F. 46 se află conceptul unei scrisori cu conținut gospodăresc din 4 decembrie 1859 a lui Iosif Naniescu, adresată unui oarecare Lambu, din vremea când era egumen la Mănăstirea Găiseni.

Manuscrisul românesc numărul 4483

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Theoriticon;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1822 (f. 1); conține 24 de file; în format: 26 x 20,5 cm. Cf. Bibl. Rom. Veche III, p. 425-427, nr. 1185. Textul cu cerneală neagră. Unele inițiale și indicațiuni muzicale sunt scrise cu roșu. Un Theoreticon al lui Macarie apare la Viena în 1823, fără ca numele lui Constantin Hagi Pop să fie amintit. Dăruit Academiei Române de Casa Bisericii, la 29 februarie 1916.

Însemnări:

F.1: Theoriticon, sau cuprindere a meșteșugului musichiei bisericești, după așezământul cel nou, tîlmăcit din grecește pre limba românească de smeritul Macarie ieromonahul, portarie al sfintei Mitropolii a Bucureștilor și acum întâia dată în tipariu, cu osârdia și toată cheltuiala domniei sale domnului Hagi Constandin Pop, spre folosul de obște al neamului românesc, la anul 1822, întru împărăteasa cetate a Viennii.

Conținutul manuscrisului:

F. 1 – 4: Pentru felurimea bunei viersuiri;

F. 4: Pentru alcătuirea haractirurilor;

F. 5: Pentru paralaghie;

F. 6: Alergătoarea paralaghie a diatoniceștii așezări;

F. 7 – 9: Pentru înființarea bunei viersuiri;

F. 10 – 11: Pentru felurimea întâmpinărilor glasurilor în haractiruri;

F. 12: Pentru glasurile vecernicești;

F. 13 – 14: Glasul I vecernicesc;

F. 15: Glasul al II-lea vecernicesc;

F. 16: Glasul al III-lea vecernicesc;

F. 17: Glasul al IV-lea vecernicesc;

F. 24: La psaltichie să cîntă zece haractiruri glăsuitoare (…); Exerciții psaltice.

Manuscrisul grecesc numărul 4484

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Heruvico – chinonicar;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1857; conține 333 de file; în format: 21,5 x 16,5 cm. Textul cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și indicațiunile muzicale sunt scrise cu roșu. Inițiale ornate la f 100, 104, 102 ș.a. Legătura veche în piele. Cumpărat de la Ion Cărăbaș, la 3 noiembrie 1971.

Însemnări:

F. 218: 1857, fevruarie 7. Ghimnasie monah din sfânta Monastire Căldărușani.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții de: Cheorghe Criteanul, Macarie ieromonahul, Ghelasie ieromonahul, Daniil protopsaltul, Petru Lambadarie, Mihalache protopsaltul, Grigorie protopsaltul, Petru Efesiul, Iacov protopsaltul.

. Manuscrisul numărul 4568

Date codicologice:

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1866 (F. 27); conține 29 de file; în format: 20,5 x 16,5 cm. Textul cu cerneală neagră. Titlurile, inițialele și unele cântări sunt scrise cu roșu. Legătura veche în carton se păstrează sub legătura modernă. Din bibl. Mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române, în anul 1894.

F.2: Prohodul adormirii Maicii lui Dumnezeu, întocmit după cum se cântă grecește fără scădere sau înmulțire de vreo silavă. Ms. Copiază textul românesc di Urmări pe mormintiri de Ioan Prale. Cf. Bibl. Rom. Veche III, p. 338, nr. 1080.

Însemnări:

F 27: Aceste Prohoade, întâi al Domnului este din Triod; al doilea, al Maicii Domnului, iar veche facere, a lui Manuil ritor Marii Biserici, Corintheanul. Toate dar acestea în moldaviu (sic) din nou potrivite pe tonura elineștii întocmiri și tipărite la anul 1820 de Ioan Prale moldoveanul; iar acum, mul îndemnându-mă din părinți și maici, l-am întocmit despre cum este al Domnului, cel tocmit de răposatul Macarie cu fonesuri de paralaghie, începuturile, mijloacele și sfârșitul cu binecuvântările și îndreptându-l în stări și la cuvinte l-am scris în Sfânta Monastire Căldărușani, la anul 1866, noemvrie 23. Ghimnasie shimonah, cântăreț.

Manuscrisul numărul 4721

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Psaltichie româno-grcească;

Manuscrisul datează de la mijlocul secolului al XIX – lea, conține 196 de file; numerotație veche cu cifre arabe, deversă; în format 20,5 x 15 cm. Textele sunt scrise cu cerneală neagră, albastră, verde și roșie. Frontispicii stângace în peniță la f. 95, 97, 99 ș.a. Inițiale ornate la f. 24, 25, 46 ș.a. Viniete stângace în peniță la f. 93, 95, 97 ș.a. Dăruit Academiei Române de urmașii lui Tudor Pamfile, la 10 febr. 1922.

Însemnări:

F. 45: “1845, mai 28. Ștefan protopsalt din Roman”.

F. 57: “1845, iunie 7. Ștefan”.

F. 82: “1845, ghenar 12”.

F. 77-79: “Această carte este a me și chea de mine scrisă în cursul la anul 1842, de chiar mi-au venit și ceasul morții, căci Dumnezeu ca un drept judecător venind”.

F. 152-153: “N-au vroit mătă nimică, fără numai a merge față la dreptul judecător, fără fățărie, la anul 1860, aprilie 16. Costache psalt Gheorghiu, brat (frate) Ion, zăt (cumnat) Ionescu”.

F. 162: ,,La anul 1848, avgust 14 zile a murit Alecsandru cumătru Paraschiv de holeră; și pentru că mi-au fost prietin am însămnat ca să nu-l uit. Costache Gheorghiu”.

F. 180: “Anul 1861 la iulie în 24 de zile s-au înecat prietenul mieu Gheorghiu psaltul”.

F. 14: „Să se știe când m-am tocmit să învăț o copilă la Ceaslov, la anul 1847, ianuarie 13 zile. Costache Gheorghiu”

F. 1: “Această carte este dreaptă a me și cine va îndrăzni ca să o furi, să fie anaftema și să i să legi mâinile și picioarele ca să nu poată umbla. Că cu mare osteneală am scris sfintele cântări ale Sfintei Treimi. Alecu Popescu”.

F. 40: Însemnări cu privire la importanța muzicii bisericești, semnate: “C. Ionescu, la anul 1905, fevruar 22”.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții de: Petru Lambadarie, Hurmuz hartofilax, Grigore Lambadarie, Petru Efesiul Costache psaltul, Dionisie Moraitul, Iacov protopsaltul, Macarie protopsaltul, Dimitrie Suceveanul.

F. 41, 80-81, 178-179 albe.

Manuscrisul numărul 4946

Date codicologice:

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea, anul 1832 (F. 1); conține 54 de file; în format: 23 x 18 cm. Textul este scris cu cerneală rădăcinie. Cumpărat de la Zoe Toraeanu, la 21 iulie 1969.

Însemnări:

F. 1: (Neofit Cavsocalivitul). Înfruntarea jidovilor asupra legii și a obiceiurilor lor, cu dovediri din Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, atât din cea veche, cât și din cea nouă, acum întâiu într-acești chip tipărită în zilele prealuminatului și preaînălțatului domnului nostru Alexandru Constandin Moruz voevod, întru a doua domnie a măririi sale în Moldovia, cu blagolsovenia și cu toată cheltuiala preasfinții sale chiriu chir Iacov, mitropolit a toată Moldavia, în Iași, la anii de la Hristos 1805, fevruarie 8. S-au tipărit de ieromonahul Macarie, duhovnic sfintei Mitropolii și de Gherasim, ierodiacon, tipografi. Prescrisă din cuvânt în cuvânt din sus numita carie prin preacinstitul domn protoprezviter al Caransebeșului Ioann Thomici și de la preacinstirea sa prin mine, fiind în școala clericească în Verșeț, la anii de la Hristos 1832, în luna lui martie în 31 de zile. Gheorghie Dimitrievici, preot Cf. Bibl. Rom. Veche II, p. 446-447, nr. 662.

F. 54: Neștiința și prostia acolo locuiește. În omul care nu bucuros cărți cetește. Verșeț, 17 martie, anu 1832. Gheorghe Dimitrievici, diacon.

Manuscrisul numărul 5514

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Psaltichie românească și grecească;

Manuscrisul datează din prima jumătate a secolului al XIX – lea, conține 92 de file; în format: 22,5 x 18 cm. Textul, cu cerneală neagră, este scris în alfabet de tranziție. Inițiale ornate la f. 30, 39, 42 ș.a. Cumpărat la 18 sept. 1940. Proveniența necunoscută.

Însemnări:

F. 87 – 88, 91 – 92, Însemnări fără valoare și însemnări de condei.

Conținutul manuscrisului:

Compoziții de: Ioan protopsaltul, Petru Lambadarie, Sinesie Sfetagorețul, Casiana monahia, Macarie ieromonahul, Humuz hartofilax.

F 65 – 88 sunt adăugate după 1850.

Manuscrisul numărul 5883

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Psaltichie;

Manuscrisul datează de la mijlocul secolului al XIX – lea, conține 72 de file; în format: 38 x 24 cm. Textul, cu cerneală neagră, este scris în alfabet de tranziție. Manuscrisul a fost copiat de ieromonahul Iosif Naniescu, viitorul mitropolit al Moldovei. Din bibl. Mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu. Dăruit Academiei Române în anul 1894.

Însemnări:

F.1: Începutul cu Dumnezeu cel sfânt al tomului al doilea al Anthologhiei. Facere a feluri de dascăli, iar românește s-au prefăcut de smeritul Macarie ieromonahul, dascălul școalelor de musichie a patriei.

Conținutul manuscrisului:

Sunt menționate compoziții de: Petru Lampadarie, Gheorghe Criteanul, Mihalache protopsaltul, Damian Vatopedineanul.

Manuscrisul românesc numărul 1711

Date codicologice:

Denumirea manuscrisului: Theoreticon;

Manuscrisul datează din secolul al XIX – lea (început); Conține 58 de file, paginație veche cu cifre arabe: 1-72 (f.23-58v); în format: 24,5 x 18, 5 cm. Textul cu cerneală neagră și roșie, ultima abia lizibilă. Dăruit Academiei Române, de către folcloristul Simion Florea Marian, la 26 martie 1902.

Însemnări: Theophil Dann Konsistorial Prokurator und Kirchensangerslehrer procurator consistorial și dascăl de cantori.

Conținutul manuscrisului:

Prefața diferă de textul tipărit, fiind adresată dascălilor de musichie din Moldova.

F 1 – 22: Theoreticon cu privire cuprinzătoare a meșteșugului musichiei bisericești după așăzămîntul sistimii ceii noao, acum întâiași dată tipărit în zilele prealuminatului și preaînălțat domn Ioann Sandul Sturza voevod, întru întîiul an al domniei sale, cu voia și blagosloveniia preaosfinției sale părintelui arhiepiscop și mitropolit al Moldovei chirio, chir Veniamin, tălmăcit din grecește pre limba românească, de smeritul Macarie ieromonah, portarie al sfintei Mitropolii a Bucureștilor, dascalul școalei de musichie.

Partea a doua este formată din caiete de diferite dimensiuni.

F. 23 – 58: Psaltichie.

Manuscrisul Românesc numărul 304:

Date codicologice:

Manuscrisul datează de la mijlocul secolului al XIX – lea; conține 475 de file; paginație veche cu cifre arabe; dimensiuni 22 x 16,5 cm; Textul cu cerneală neagră și roșie. Chenar și frontispicii frumos colorate la fila 3, 5, 117 și 378. Dăruit Academiei Române de profesorul P. Ionescu la 11/13 ianuarie 1895.

Însemnări:

f. 2: Bucățile de muzică bisericească sunt adunate și transcrise de cântărețul Ioan Grigoriu (zis Ivanciu) ” . P. Ionescu

f. 3: Antologie dupre așăzământul sistimii ceii noao a musichiei bisericești, adunată fiind de la feluri de dascăli, precum grecești și rumânești. Și s-au scris în zilele prealuminatului și preaînălțatului nostru domn Gheorghie Dimitrie B<ibescu> voevod, întru al doilea an al domniei sale și a oblăduirii preasfințitului mitropolit a toată Ungrovlahiia, chiriu, chir Neofit.

Conținutul manuscrisului:

Cântări compuse de: Macarie Protopsaltul, Dorothei Cernicanul, Gheorghe Criteanul, Petre Peloponesiotul, Petre Lampadarie, Dionisache Moraitul, chir Hurmuz, Anton Pann, chir Iacov, Petru Efesiul, Ilie Fotino, Petru Berechet.

V.2.b.Manuscrisele musicale din Biblioteca Sfântului Sinod

Manuscrisul Românesc numărul II-146

Date codicologice:

Nr. nou de inventar C.78981 / 1973;

Denumirea manuscrisului: Antologhion (Antologie); datează din secolul al XIX-lea, (anul 1839-1842); 135 de file; Autor: Ghelasie Basarabeanul; Copist: Stan sin Popa Marin;

Conținutul manuscrisului:

f. 1r: Axion la Adormirea Maicii Domnului, Glas. I: „Neamurile toate…”;

f.1v: Axion la Nașterea Domnului, Glas. I: „Mărește suflete al meu…”;

f.2r: Axion la Învierea Domnului, Glas. I: „Îngerul a strigat…”;

f.3r: Axion la Botezul Domnului, Glas. I: „Mărește sufletul meu…”;

f.3v: Altul asemenea, Glas VI;

f.3v: La Întâmpinarea Domnului, Glas III: „Neamurile toate…”;

f.4r: Altul, Glas III;

f.4v: Axion la Buna-Vestire a Sfintei Prea Curatei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, Glas IV, leghetos: „Binevestește pământule…”;

f.5r: Axion la Intrarea în Biserică, Glas IV: „Îngerii intrarea…”;

f.5v: Axion la Duminica Stâlpărilor, Glas IV, leghetos: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.6r: Axion la Pogorârea Duhului Sfânt, Glas IV, leghetos: „Bucură-te Împărăteasă Maică…”;

Manuscrisul Românesc numărul II-52

Date codicologice:

Nr. nou de inv.C. 6974 / 1960

Denumirea manuscrisului: Anastasimatar și alte bucăți de muzică

bisericească; Secolul al XIX-lea (anul 1848-1849); 229 file; Autor: Macarie

Ieromonahul; Copist: Nicolae Străulescu;

Manuscrisul Românesc numărul I-27

Date codicologice:

Nr. nou de inv. C 75843 / 1968

Denumirea manuscrisului: Antologhion (Antologie); Secolul al XIX-lea – (anul 1849 mai 20); 234 file; Copist: Ioan Iermilianov

Conținutul manuscrisului:

f.4r: Anixandarii : „Deschizând tu mâna ta…”, Kare sau alcătuit acum a treia oară mai împodobite de Sf. Părinte Macarie Ieromonah, Protopsaltul Valahiei fiind în Sfințita Monastire Kăldărușani, Glas VIII;

f.120r : „Slavă…”, „ Și acum…”, ce se cîntă în ziua de paști la sfârșitul utreniei și stihira la stihoavna vecerniei la sărutare –facere a lui Macarie Ieromonahul, „Ziua învierii…”, Glas V;

f.122v: Axionul Praznicelor facere a lui Macarie Ieromonahul, „Îngerul a strigat…”, Glas I;

f.127v: Axionul înjumătățirii Praznicului, „Străin lucru…”, Glas VIII;

f.130v: Axion la Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, „Mărește sufleul meu…”, Glas V;

f.133r: Axion la Pogorârea Sfântului Duh, „Bucură-te împărăteasă Maică…”, Glas IV leghetos;

f.138v: Axion la Schimbarea la Față, a Domnului nostru Iisus Hristos, „Mărește sufletul meu pre Domnul…”, Glas IV;

f.141v: Axion la Adormirea Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, „Neamurile toate…”, Glas I;

f.146v: Axion la Înălțarea Cinstitei și de viată făcătoarei Cruci, „Rai de taină…”, Glas VIII, de Macarie Ieromonahul;

f.149r: Axion la Intrarea în Biserică, (21 nov.), „Îngerii, intrarea celei Prea Curate văzând…”, Glas IV, Vu;

f.157r: Acest irmos: „Taină străină văd…”, se cântă când se întâmplă Nașterea lui Iisus Hristos, (Macarie Ieromonahul), Glas I;

f.158v: Aceasta se cântă la Botezul Domnului, „Nu se pricepe toată mintea…”, Glas VI;

f.166r: Axion la Nașterea Domnului, „Mărește sufletul meu…”, Glas I;

f.169v: Axion La Botezul Domnului, „Mărește sufletul meu…”, Glas VI;

f.171v: Axion la Îtâmpinarea Domnului, „Născătoare de Dumnezeu…”, Glas VIII, Ga ca de la NI;

f.175r: Axion la Buna Vestire, a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, „Binevestește pământule…”, Glas IV, leghetos;

f.183v: Slava la Stihoavna Vecerniei Duminicii Lăsatului sec de carne, „Vai, înegritule suflete…”, Macarie Ieromonahul, Glas VIII;

f.190r: Chinonic facere a lui Macarie Ieromonahul, „Gustați și vedeți…”, Glas VI;

f.196v: Axion la Sâmbăta Sfântului și dreptului Lazăr, „Să cinstim noroade…”, Glas VIII;

f.198v: Axion la Sfânta Duminică a Floriilor, „Dumnezeu este Domnul…”, Glas IV;

f.227r: Irmos, facere a lui Macarie Ieromonahul, Glas VIII;

f.221v: Irmos mai scurtat de Macarie Ieromonahul, „Cel ce ai săturat pe noroade…”, Glas VIII;

Manuscrisul Românesc numărul II-67

Date codicologice:

Nr. nou de inv. C. 79698 / 1974

Denumrea manuscrisului: Antologhion (Antologie); Secolul al XIX-lea – anul 1853 (1892-1893, f.25r); 156 file; Copist: Gheorghe Brezeanu;

Conținutul manuscrisului:

f.79r: Acest Irmos se cântă la Adormirea Maicii Domnului, „Neamurile toate…”, Glas I;

f..80r: Irmosul la Nașterea Domnului Iisus Hristos, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

f.80v: Irmosul Botezului Domnului Iisus Hristos, Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

f.81r: Irmosul Întâmpinării Domnului, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

f.82r: Irmosul la Schimbarea la Față, Glas IV: „Mărește sufletul meu…”;

f.82v: Irmos la Duminica Florilor, Glas IV: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.83r: Irmos la Sfântă Învierea Domnului Christos, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

f.84r: Irmos la Înalțarea Domnului, Glas V: „Mărește sufletul meu…”;

f.85r: Irmos la Buna Vestire, Glas IV: „Binevestește pământule…”;

f.86r: Irmosul la Pogorârea Duhului Sfânt, Glas IV: „Bucură-te Împărăteasă…”;

f.143v: Polieleu în Stihuri, facerea Parintelui Macarie Ieromonahul, Glas V: „Robii Domnului…”;

Manuscrisul Românesc numărul II-111

Date codicologice:

Nr. nou de inv. C.9675 / 1960;

Denumirea manuscrisului: Teoria Muzicii Bisericești; Secolul al XIX-lea – anul 1854; 167 file; Copist: N. Străulescu;

Conținutul manucrisului:

f.32r: La Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

f.34r: La Înalțarea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas IV, leghetos: „Bucură-te, Împărăteasă Maică…”;

f.35r: La Adormirea Maicii Domnului, Glas I: „Neamurile toate te fericesc pe tine…”;

f.36r: La Schimbarea la Față, Glas IV: „Mărește sufletul meu…”;

f.37r: Înalțarea Crucii, Glas VIII: „Rai de taină…”;

f.38v: La Nașterea Domnului, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

f.39v: La Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Glas II: „Mărește sufletul meu…”;

f.41r: La Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

f.43r: La Duminică Stâlpărilor, Glas IV, leghetos: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.43v: La Miercurea Înjumătățirii, Glas VIII: „Străin lucru este maicilor fecioria…”;

f.44v: „Binevestește pământule, bucurie mare…”; Glas IV;

f.45v: La Pogorârea Duhului Sfânt, Glas IV: „Bucură-te, Împărăteasă Maică…”;

Manuscrisul Românesc numărul II-174

Date codicologice:

Nr. nou de inv. C.75828 / 1966

Antologie; secolul al XIX-lea; anul 1855 și 1864; 199 file; Copist: Ion Brădean și Nicolae Bădescu;

Conținutul manuscrisului:

f.150v: Axion, Glas III (Macarie Ieromonahul); Glas VII (Macarie),

Manuscrisul Românesc-Grecesc numărul II-145

Date codicologice:

Nr. nou de inv. D. 1315 / 1959

Denumirea manuscrisului:Antologie; Secolul al XIX-lea – anul 1856, I + 244 f;

Copist anonim;

Conținutul manuscrisului:

f.152r: Axion la Adormirea Maicii Domnului, Glas I: „Neamurile toate…”, facerea lui Macarie Ieromonahul;

f.152v: Axion la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Mărește suflete al meu…”;

f.153r: Altul, Glas I;

f.153v: La Botezul Domnului, Glas VI: „Mărește suflete al meu…”;

f.154r: Altul, Glas VI;

f.154v: La Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas III: „Neamurile toate…”;

f.155r: La Buna Vestire, Glas IV: „Bine vestește pământule…”; La intrarea în Biserică, Glas IV: „Îngerii intrarea…”, „Ca de un sicriu…”;

f.156r: La Duminica Floriilor, Glas IV: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.156v: La Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

f.157r: La Înălțarea Domnului, Glass IV, leghetos: „Mărește sufletul meu…”;

f.157v: La Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Glas IV: „Bucură-te Împărăteasă…”;

f.158: Altul, Glas V: „Mărește sufletul meu…”;

f.158v: La Înălțarea Cinstitei Cruci, Glas VIII: „Rai de taină…”;

f.159r: La Nașterea Maicii Domnului, Glas VIII: „Străin lucru…”;

f.236v: Slava de la Stihoavna Vecerniei Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, Glas VIII: „Slavă…”; „Vai, mie înnegritule suflete…”;

Manuscrisul Românesc-Grecesc numărul II-158

Date codicologice:

Nr. nou de inv. D.43657 / 1964 și 43798;

Antologie;

Secolul al XIX-lea- anul 1857 iunie 4 (cf. f.4r); 316 file;Copist: Chiril Monahul

Mănăstirea Bisericani (Moldova)

Conținutul manuscrisului:

f.2r: „Brațele părintești…”, fără autor (posibil Macarie), Glas V;

f.19r: Binecuvântările Învierii, ale lui Petru Lampadarie, în limba română (de Macarie) și greacă;

f.66r: Axion în Sf. și Marea Joi, Glas VI: „Din ospățul Stăpânului…”;

f.67r: Axion în Sf. și Mara Sâmbătă, Glas II: „Nu te tângui pentru mine Maică…”;

f.258r: Axioane praznicare, de Macarie, la Nașterea Domnului, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

f.258v: Altul, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

f.259v: La Botezul Domnului, Glas VI: „Mărețte suflete al meu…”;

f.260r: Altul, Glas VI;

f.261r: La Întâmpinarea Domnului, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

f.261v: La Intrarea în biserică și la buna vestire, Glas IV: „Îngerii intrarea…”;

f.262r: La Buna Vestire, Glas IV: „Bine-vestește pământule…”;

f.262v: La Florii, Glas IV: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.263v: La Paști, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

f.264r: La Înjumătățirea Praznicului și la Nașterea Maicii Domnului, Glas VIII: „Străin lucru…”;

f.264v: La Înălțare, Glas V: „Mărește sufletul meu…”;

f.265r: La Pogorârea Duhului Sfânt, Glas IV: „Bucură-te…”;

f.266r: La Schimbarea la Față: „Mărește sufletul meu…”;

f.266v: La ziua Crucii, Glas VIII: „Rai de taină…”;

f.267r: La Adormirea Maicii Domnului: „Neamurile toate…”;

Manuscrisul Românesc numărul II-313

Conținutul manuscrisului:

f.71v: La Sfânta și Dumnezeiasca Schimbare la Față, Glas: „Mărește sufletul meu…”;

f.72v: Axion la Duminica Stâlpărilor, Glas IV: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.73r: La Sfânta Înălțare a Domnului nostru Iisus Hristos, Glas IV, leghetos,

f.73v: Axion la Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas V, „Mărește suflete al meu…”;

f.74v: Axion ce se cântă la Duminica lăsatului sec de carne, Glas II; Axion la Înălțarea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, „Rai de taină…”, Glas VIII;

f.65r: Axion la Adormirea prea Sfintei Stăpânei nostre de Dumnzeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria, Glas I: „Neamurile toate…”;

f.65v: Axion la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Mărește suflete al meu…”;

f.66v: Axion la Înălțarea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, Glas VIII: „Rai de taină…”;

f.67v: Axion la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Glas VI: „Mărește suflete al meu…”;

f.69r: Axion, Glas III, la Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos: „Născătoare de Dumnezeu…”;

f.71r: Axion, Glas IV, „Îngerii intrarea…”;

Manuscrisul Românesc numărul II-12

Date codicologice :

Penticostar-Triod-Liturghier (Antologie); secolul al XIX-lea; anul 1858;

215 file; Autor: Ghelasie Basarabeanul; Copist: Ștefan Protopopescu;

Conținutul manuscrisului:

f.3v: „Slavă…”, Glas V, „Ziua învierii…”, „Hristos a înviat…”; În Sfânta și Liminata Duminică a Paștilor, seara „Slavă…”, Glas II, „Cântare de mântuire…”, „Și acum…”, „Trecut-a umbra legii…”;

f.5r: Prochimenul, Glas VII: „Cine este Dumnezeu…”;

f.5v: Luni în Săptămâna Luminată, seara, „Slavă…”, Glas Glas III, „Cei ce stăm cu nevrednicie…”, „Și acum…”, „Cum să nu ne mirăm…”; (cu trimitere la Anastasimatar). Prochimenul, Glas VII: „Dumnezeul nostru în cer și pre pământ…”;

f.6r: Marți în Săptămâna Luminată, seara, „Slavă…”, Glas IV, „Doamne nașterea Ta…”; „Și acum…”, „Proorocul David…” (trimitere la Anastasimatar), Prochimen, Glas VIII: „Cu glasul meu…”;

f.6v-7r: Miercuri în Săptămâna Luminată, Seara, „Slavă…”, Glas VI: „Doamne iadul ai prădat…”; „Și acum…”, „În Marea Roșie…” (Anastasimatar), Prochimen, Glas VI: „Auzi Dumnezeule rugăciunea mea…”;

f.7r-v: Joi în Săptămâna Luminată, seara, „Slavă…”, Glas VI: „Cine va spune…”; „Și acum…”, „Cine nu Te va ferici…”; (trimitere la Anastasimatar). „Iubite-voi Doamne…”, Glas VII; La Stihoavnă, Glas V, „Să trâmbițăm…”;

f.9r: Vineri în Săptămâna Luminată, Seara, „Slavă…”, „Pre Tine te slăvim Doamne…”, Glas VIII; „Și acum…”, „Împăratul cerurilor…” (trimitere la Anastasimatar); Prochimen Glas VIII: „Dat-ai moștenire…”, caută înapoi la Păresimier;

f.9v: A doua Duminică a Thomii. Sâmbătă seara, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VI: „Fiind ușile încuiate…”, La Stihoavnă, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas V, „Iubitorule de oameni…”. La Laude, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VI, „În ziua a opta…”;

f.11v: A treia Duminică a Mironosițelor, Sâmbătă seara, „Slavă…”, Glas VI, „Mironosițele mu(i)eri…”; „Și acum…”, „Trecut-a umbra legii…”, (trimitere la Anastasimatar)

f.12v: A patra Duminică a slăbănogului, Sâmbătă seara, „Slavă…”, Glas V, „Suitu-s-au Iisus în Ierusalim…”, „Și acum…”, „Cum să nu ne mirăm…”, Glas III (trimitere la Anastasimar). La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas VIII, „În pridvorul lui Solomon…”, „Și acum…”, „Ziua învierii…”. La Laude, „Slavă…”, Glas VIII, „Doamne pre slăbănogul…”;

f.14v: Miercuri a patra săptămână, la Înjumătățirea Praznicului, Marți seara, „Slavă…”, Glas VI: „Înjumătățindu-să praznicul…”. La Stihoavnă, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VIII, „Înjumătățindu-să praznicul…”. La Laude, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas IV, „Luminându-ne fraților…”;

f.15v: A cincea Duminică a Samarinencei, Sâmbătă seara, „Slavă…”, Glas VI: „Lângă puțul lui Iacov…”; „Și acum…”, Glas IV, „Proorocul David…” (Anastasimatar). La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas VIII, „Când Te-ai arătat…”; „Și acum…”, Glas VIII: „Înjumătățindu-să praznicul…”. La Laude, „Slavă…”, Glas VI, „Izvorul începerii de viață…”; „Și acum…”, „Prea blagoslovită…”;

f.17v: A șasea Duminică a orbului. Sâmbătă seara, „Slavă…”, Glas V, „Doamne trecând pre cale…”, „Și acum…”, „În Marea Roșie…” (Anastasimatar). La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas VIII: „Soarele dreptății…”. La Laude, „Slavă…”, Glas VIII: „Cine va spune puterile Tale…”;

f.19v: La Înălțarea Domnului, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VI: „Din sânurile părintești…”; La Litie, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas IV: „Doamne taina cea din veac…”. La Stihoavnă, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VI: „Suitu-S-au Dumnezeu…”. La Laude, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VI, „Născutu-Te-ai precum Însuți ai voit…”;

f.21v-22r: A șaptea Duminică după Paști, a Sfinților Părinți 310 adunați în Nicheia la Soborul cel Dintâiu. Slujba aceasta este la luna lui octombrie în 11 zile. Sâmbătă a șaptea săptămână după Paști să face pomenire tuturor pravoslavnicilor răposați din veac. Slujba acestora să se cânte în Sâmbăta Lăsatului de carne; După Paști Duminica a cinzeci de zile întru care se prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh. Sâmbătă seara, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VIII, „Veniți noroade să ne închinăm…”. La Litie, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VIII: „Când ai trimis…”. La Stihoavnă, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VIII: „Limbile oarecând s-au amestecat…”. La Laude, „Slavă…”, „Și acum…”, Glas VI: „Împărate ceresc…”;

f.24v: Duminica Tuturor Sfinților, Sâmbătă seara, la Vecernie, „Slavă…”, Glas VI: „Dumnezeiasca ceată a mucenicilor…”; „Și acum…”, Glas VIII, „Împăratul cerurilor…”, (la Anastasimatar). La Litie, „Slavă…”, Glas V: „La prăznuirea de acum…”. La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas VI: „Veniți astăzi…”; „Și acum…”, Glas VI: „Făcătorul și izbăvitorul…” – Anastasimatar Macarie. La Laude, „Slavă…”, Glas I, Stihira Evangheliei, „În munte ucenicii…”; „Și acum…”, „Prea blagoslovită ești…”;

f.27v: Începutul cu Dumnezeu cel Sfânt al Glasului I: „Doamne strigat-am…”, „Să se îndrepteze…”; Stihurile, „Pune Doamne…”; „Slavă…”, „Și acum…”, Dogmatica: „Pre ceea ce este mărirea a toată lumea…”. La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas I: „Astăzi s-a plinit…”; (Macarie Ieromonahul);

f.31v: Glas II: „Doamne strigat-am…”, „Să se îndrepteze…”; „Slavă…”, „Și acum…”, Dogmatica: „Trecut-a umbra legii…”, la Stihoavnă, „Slavă…”, Glas II: „O minune mai nouă…”;

f.33r: Glas III: „Doamne strigat-am…”, „Să se îndrepteze…”; „Slavă…”, „Și acum…”, Dogmatica: „Cum să nu ne mirăm…”; la Stihoavnă, „Slavă…”, Glas III: „Fără sămânță din Dumnezeiescul Duh…;

f.35r: Glas IV: „Doamne strigat-am…”, „Să se îndrepteze…”; „Slavă…”, „Și acum…”, Dogmatica: „Proorocul David…”; La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas IV: „Caută spre rugăciunile robilor Tăi…;

f.37r: Glas V: „Doamne strigat-am…”, „Să se îndrepteze…”; „Slavă…”, „Și acum…”, Dogmatica: „În Marea Roșie…”; La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas V: „Biserică și ușă ești…”;

f.38v: Glas VI: „Doamne strigat-am…”, „Să se îndrepteze…”; „Slavă…”, „Și acum…”, Dogmatica: „Cine nu Te va ferici pre Tine…”; La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas VI: „Făcătorul și izbăvitorul meu…”;

f.40v: Glas VII: „Doamne strigat-am…”, „Să se îndrepteze…”; „Slavă…”, „Și acum…”, Dogmatica: „Maică Te-ai cunoscut…”; La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas VII: „Sub acoperământul tău Stăpână…”;

f.42r: Glas VIII: „Doamne strigat-am…”, „Să se îndrepteze…”; „Slavă…”, „Și acum…”, Dogmatica: „Împăratul cerurilor…”; La Stihoavnă, „Slavă…”, Glas VIII: „Fecioară nenuntită…”;

f.106r: Axion la Buna Vestire, Glas IV: „Binevestește Pământule…”, (Macarie);

f.106v: Axion la Nașterea Domnului: Glas I: „Mărește sufletul meu…”, (Macarie);

f.107r: Altul, Glas I, (Macarie);

f.107v: Axionul la Botezul Domnului, Glas VI: „Mărește suflete al meu…”; Alt Irmos tot asemenea (Macarie)

f.108r: Axion la Duminica Stâlpărilor, Glas IV, leghetos: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.108v: Axion la Sfânta și Luminata zi a Învierii Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

f.109v: Axion la Înălțarea Domnului, Glas V: „Mărește sufletul meu…”; (de Ghelasie);

f.110r: Axion la Duminica Rusaliilor, Glas IV, leghetos: „Binevestete Pământule…”;

f.110v-111r: Axion la Întâmpinarea Domnului, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

f.111v: Axion la Sfânta Dumnezeiasca Schimbare la Față a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Glas IV, leghetos: Mărește suflete al meu…;

f.112r: Axion la Înjumătățirea Praznicului, Glas VIII: „Străin lucru…”; (de Ghelasie);

f.134v: Polieleul „Robii Domnului…”, Glas V: „Robii Domnului…”, Glas V (de Macarie Ieromonahul);

f.116r: Axion în Sf. și Marea Sâmbătă, Glas VI: „Nu te tângui Marie…”;

f.165v: Axion, Glas III, agem, „Cuvine-se cu adevărat…”, (Macarie Ieromonahul);

f.171v: „Când slăviții ucenici…”, Glas III, (Varianta Macarie);

Manuscrisul Românesc numărul I-18

Date codicologice:

Nr. nou de inv. C. 54614 / 1966

Antologie; Secolul al XIX-lea; anul 1862;133 file;

Copist: Ghiță (Gheorghe) Ionescu;

Conținutul manuscrisului:

f.29v: În Sf. și Marele Post în Vinerea Săptămânii a-V-a seara la priveghere la slujba cântării Acatistului tradus de fericitul Părintele Ieromonah Macarie în românește, condacul „Apărătoarei Doamne…”, Glas VIII;

Manuscrisul Românesc numărul II-278

Date codicologice:

Nr. vechi de inv. 3591 și nr. nou de inv. 32470 / 963;

Stihirar-Doxastar și Liturghier;

Secolul al XIX-lea; anul 1863;

236 file;

Copist: Marin Georgescu (cf. f.1 și f. 175)

Conținutul manuscrisului:

f. 118r: Axion, glas IV, „Cuvine-se cu adevărat…”, (de Macarie Ieromonahul);

f. 119v: Axion, glas V, „Vrednică ești cu adevărat…”, (de Macarie)

f. 124v: Început cu Dumnezeu cel Sfânt al axioanelor celor 12 praznice împărătești, (de Macarie Ieromonahul); Axion la Adormire(a) Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, glas I, „Neamurile toate…”;

f. 125v: Axion la Nașterea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, glasul I, „Mărește suflete al meu…”;

f. 126r: Altul a II-a zi, glasul I, „Mărește suflete al meu…”;

f.127r: Axion la Botezul Domnului Iisus Hristos, glas VI, „Mărește suflete al meu…”;

f. 128r: Altul a II-a zi, glas II, „Mărește suflete al meu…”;

f. 129r: Axion la Întâmpinarea Domnului, februarie 2, acesta se cântă până la odovania acestui praznic, glas III, Ga ca de la Ni, „Născătoare de Dumnezeu…”;

f. 130v: Axion la Sfânta și Luminata Zi a Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, glas I, „Îngerul a Strigat…”;

f. 131v: La Buna Vestire a Sfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioare Maria, martie 25, glas IV leghetos, „Binevestește pământule…”;

f. 132r: Axion la intrarea în Biserică, noiembrie 21, care se cântă până la odovanie, glasul IV leghetos, „Îngerii intrarea celei Preacurate…”;

f. 133r: Axion la Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, care se cântă până la odovania praznicului, glas IV leghetos, „Mărește sufletul meu…”;

f.192v: „Iată Mirele…” (Macarie); „Când slăviții ucenici…”, (unul pe mare și unul scurt, de Macarie Ieromonahul);

Manuscrisul Românesc numărul I-17

Date codicologice:

Nr. nou de inv. D. 80163 / 1975

Antologie;

Secolul al XIX-lea; anul 1867;

130 de file;

Copist: Ghiță Ion(escu).

Conținutul manuscrisului:

f.50v: Slava, la Stihoavnă, Sâmbătă seara, în Duminicile lăsatului sec de carne, facerea Părintelui Macarie la anul 1836, Glas VIII: „Vai mie înnegritule sufete…”;

Manuscrisul Românesc numărul I-54

Date codicologice:

Nr. nou de inv. D. 80176 / 1975

Heruvico-Chinonicar;

Secolul al XIX-lea; anul 1876 Maiu 13;

191 file;

Copist: Basiliu Theodorescu și Theodor Teodorescu;

Conținutul manuscrisului:

f.48r: Heruvicele Săptămânii așezate de sfinția sa Părintele Macarie Ieromonahul, dupre cele grecești, pre literă rumânească,(sic) a lui Kir Grigoeri(e) Lampadarie, Glas I: „Carii pre heruvimi…”;

f.51r: Altul facerea a lui Kir Grigorie Protopsaltul, Glas II;

f.57v: Heruvic: Facerea a acestuiași (aceluiași), Grigorie, Glas III, Ga ca de la Ni;

f.63v: Facerea a lui Kir Grigorie Protopsaltul, Glas VI;

f.66v: Facerea a lui Kir Petru Lampadarie, Glas VII, varis;

f.69v: Facerea a acestuiași, Glas VIII;

f.105r: Începutul Axioanelor care se cântă la praznicele cele împărătești și ale Născătoarei de Dumnezeu, după Macarie Ieromonahul. La Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

f.106v: Alt Irmos: „Mărește sufletul meu…”; Glas I;

f.108r: La Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

f.109v: Alt Irmos, Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

f.111r: La Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

f.113r: La Buna Vestire, Glas IV: „Binevestește pământule…”;

f.114v: La Intrarea în Biserică, Glas IV: „Îngerii intrarea…”; Altul, Glas IV: „Ca de un sicriu însuflețit…”;

f.116r: La Duminica Stâlpărilor, Glas IV: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.117v: La Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

f.119v: La miercurea Înjumătățirii Praznicului, Glas VIII: „Străin lucru este maicilor fecioria…”;

f.120v: La Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas V: „Mărește sufletul meu…”;

f.121v: La Pogorârea Duhului Sfânt, Glas IV: „Bucură-te Împărăteasă Maică…”;

f.123v: La Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, Glas IV: „Mărește sufletul meu…”;

f.124v: La Adormirea Maicii Domnului, Glas I: „Neamurile toate…”;

f.126r: La Înălțarea Cinstitei Cruci, Glas VIII: „Rai de taină…”;

f.127v: În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, Glas VIII: „Să cântăm noroade…”;

Manuscrisul Românesc numărul I-59

Date codicologice:

Nr. nou de inv. C. 75836 / 1968

Antologie – partea I;

Secolul al XIX-lea; anul 1879 octombrie 16 – București;

119 file;

Copist: F. Ioanescu;

Conținutul manuscrisului:

f.40r: Slavele celor unsprezece voscrezne ale Învierii, de Părintele Ieromonah Macarie, „Slavă…”, Voscreazna (sic) I, Glas I: „În munte ucenicii mergând…”;

f.41r: Slava Voscresnei a-II-a, Glas II: „Cu mirezme venind muierile…”;

f.42r: Slava Voscresnei a-III-a, Glas III: „Magdalenei Mariei…”;

f.43v: Slava Voscreznei a-IV-a, Glas IV: „Mânecare adâncirea…”

f.45r: Slava Voscreznei a-V-a, Glas V: „O preaînțelepte, judecățile Tale…”;

f.46v: Slava Voscreznei a-VI-a, Glas VI: „Pacea adevărată, Tu ești Hristoase…”;

f.48r: Slava Voscreznei a-VII-a, Glas VII: „Iată întuneric și de dimineață…”;

f.49r: Slava Voscreznei a-VIII-a, Glas VIII: „Lacrimile Mariei…”;

f.50v: Slava Voscreznei a-IX-a, Glas V: „Ca întru anii cei de apoi…”;

f.52r: Slava Voscreznei a-X-a, Glas VI: „După pogorârea în iad…”;

f.53v: Slava Voscreznei a-XI-a, Glas VIII: „Arătându-Te pre Tine Ucenicilor Tăi…”;

f.78r: Aceste trei Axioane sânt luate din cartea „Tomul al doilea” al Părintelui Macarie, dascălul de muzică bisericească românească, Glas II: „Cuvine-se cu adevărat…”;

f.79v: Altul, Glas III;

f.80v: Altul, Glas VII;

f.90r: Axioanele praznicilor, întocmai după originalul răposatului întru fericire Părintele Ieromonah Macarie, dascălul de muzică bisericească românească. Acesta – La Adormirea Maicii Domnului, Glas I: „Neamurile toate…”;

f.91r: Axion la Nașterea Domnului, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

f.92v: Axion la Învierea Domnului, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

f.94r: Axion la Botezul Domnului, Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

f.95r: Axion la Întâmpinarea Domnului, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

f.97r: Axion la Duminica Floriilor, Glas IV: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.98r: Axion la Buna Vestire, Glas IV: „Binevestește, pământule…”;

f.99v: Axion la Intrarea în Biserică, Glas IV: „Îngerii intrarea celei Preacurate…”;

f.100r: Apoi „Ca de un sicriu…”, irmosul din urmă; Axion la Înălțarea Domnului, Glas IV: „Bucură-te Împărăteasă Maică…”;

f.101r: Axion la Schimbarea la Față. Glas IV: „Mărește sufletul meu…”;

f.102v: Axion la Înjumătățirea Praznicului, și la Nașterea Maicii Domnului, Glas VIII: „Străin lucru este maicilor…”;

f.103v: Axion la Înălțarea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, Glas VIII: „Raiu de taină ești Născătoare…”;

Manuscrisul Românesc numărul II-295

Date codicologice:

Nr. nou de inv. D. 24184 / 1963

Antologie;

sfârșitul secolului al XIX-lea; anul 1891; August 21; 338 pagini;

Copist: D. Lascăr;

Conținutul manuscrisului:

p.216: Axion la Adormirea Maicii Domnului, Glas I: „Neamurile toate…”;

p.217: Axion la Nașterea Domnului, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

p.218: Axion la Învierea Domnului, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

p.220: Axion la Botezul Domnului, Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

p.221: Axion la Întampinarea Domnului, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

p.223: Axion la Duminica Floriilor, Glas IV: „Dumnezeu este Domnul…”;

p.224: Axion la Buna Vestire, Glas IV: „Bine vestește, pământule…”;

p.225: Axion la Intrarea în Biserică, Glas IV: „Îngerii intrarea celei Preacurate…”, apoi „Ca de un sicriu…”, pag.224; Axion la Înălțare, Glas IV: „Bucură-te Împărăteasă Maică…”;

p.227: Altul tot la Înălțare, Glas V: „Pre tine Maica lui Dumnezeu…”; Axion la Schimbarea la Față, Glas IV: „Mărește sufletul meu…”;

p.229: Axion la Nașterea Maicii Domnului și la Înjumătățirea Praznicului, Glas VIII: „Străin lucru…”;

Axion la Înălțarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, Glas VIII: „Rai de taină, ești Născătoare…”;

Manuscrisul Românesc numărul II-19

Date codicologice:

Nr. nou de inv. C. 75830 / 1968

Antologie;

Sfârșitul secolului al XIX-lea; anul 1895 Maiu 10;

686 pagini;

Copist: G. Călinescu (fratele lui Nicolae Călinescu de la Vâlcea).

Conținutul manuscrisului:

p.221: La Acatistul cel Mare, „Porunca cea cu taină…”, Glas VIII, Comp. de Păr. Macarie;

p.249: ACSIOANE PRASNICALE: La Adormirea Maicii Domnului, 15 august, „Neamurile toate…”, Glas I;

p.251: Acsion La Schimbarea la Față, „Mărește sufletul meu…”, Glas IV;

p.253: Acsion la Intrarea în Biserică: „Îngerii, intrarea…”, Glas IV;

p.254: ACSION LA NAȘTEREA DOMNULUI: „Mărește sufletul meu…”, Glas I;

p.256: Acsion la Botezul Domnului: „Mărește suflete al meu…”, Glas VI;

p.258: Acsion la Întâmpinarea Domnului: „Născătoare de Dumnezeu…”, Glas III;

p.262: Acsion la Duminica Floriilor: „Dumnezeu este Domnul…”, Glas IV;

p.264: Acsion La Buna Vestire: „Binevestește pământule bucurie mare…”, Glas IV;

p.267: Acsion la Învierea Domnului: „Îngerul a strigat…”, Glas I;

p.270: Acsion la Înjumătățirea Praznicului și Nașterea Maicii Domnului, „Străin lucru este maicilor…”, Glas VIII;

p.271: Acsion la Înălțarea Domnului: „Bucură-te împărăteasă maică…”, Glas IV;

p.273: Acsion la Înălțarea Cinstitei Cruci: „Raiu de taină ești Născătoare…”, Glas VIII;

p.301: Acsion: „Cuvine-se cu adevărat…”, Glas V, de Macarie;

Manuscrisul Românesc numărul I-103

Date codicologice:

Nr. Nou inv. C. 24195 /1963;

Antologie,

Sfârșitul secolului al XIX-lea, anul 1897, 116 file +190 pagini,

Copist: Iacov

Conținutul manuscrisului:

p.139: Irmoase, scrise de Macarie Ieromonahul, la Nașterea Maicii Domnului, Glas VIII: „Străin lucru este maicilor fecioria…”;

p.140: La Înălțarea Crucii, Glas VIII: „Rai de taină…”;

p.142: La Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Glas IV, leghetos: „Îngerii intrarea celei preacurate…”;

p.144: La Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

p.146: La Botezul Domnului, Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

p.147: Altul asemenea, Glas VI;

p.149: La Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

p.151: La Buna Vestire, Glas IV, leghetos: „Binevestește pământule bucurie mare…”;

p.153: La Sâmbăta lui Lazar, Glas VIII: „Să cinstim noroade…”;

p.155: La Duminica Floriilor, Glas IV, leghetos: „Dumnezeu este Domnul…”;

p.156-157: La Învierea Domnului, Glas I: „Îngerul au strigat…”;

p.159: La Înălțarea Domnului, Glas V: „Mărește sufletul meu…”;

p.160: La Pogorârea Sfântului Duh, Glas IV, leghetos: „Bucură-te Împărăteasă Maică…”;

p.162: La Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, Glas IV, leghetos: „Mărește sufletul meu…”;

p.164: La Adormirea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Neamurile toate…”;

Manuscrisul Românesc numărul I-60

Date codicologice:

Nr. Nou de inv. c 54615 / 1966

Antologie,

Prima jumătate a Secolului al XIX-lea,

71 de file; copist anonim

Conținutul manuscrisului:

f. 8r: Heruvicele săptămânii așezate de sfinția sa părintele Macarie Ieromonahul portarie al sfintei Mitropolii a cucurezilor după cele grecești, tălmăcire rumânească a lui Kir Grigorie , „Carii pre heruvimi…”, Glas I;

f. 10v: Heruvic, „Carii pre heruvimi…”, Aceluiași facere, Glas II;

f. 13v: Heruvic- tot al aceluiași Grigorie, facere, Glas III , Kir Grigorie, „Carii pre heruvimi…”;

f. 16v: Heruvic, „Carii pre heruvimi…”, Altul facere a lui Kir Petru Lambadarie, Glas IV Di din Ni diatonic;

f. 19v: Heruvic, „Carii pre heruvimi…”, facere a aceluiași Lambadarie, Glas V;

f. 22v: Heruvic, „Carii pre heruvimi…”, facere a lui Kir Grigorie Protopsaltul, Glas VI;

f. 25r: Heruvic, „Carii pre heruvimi…”, facere a lui Kir Petru Lambadarie, Glas VII, Zo;

f. 28r: Heruvic, „Carii pre heruvimi…”, facere al aceluiași Lambadarie, Glas VIII, Ni;

Manuscrisul Românesc numărul I-79

Date codicologice:

Nr. Nou de inv. C. 4641 / 1960;

Antologie,

Secolul al XIX-lea,

109 file,

copist, anonim.

Conținutul manuscrisului:

f.94r: Irmoasele Praznicelor: Irmos ce se cântă la Nașterea Domnului, alcătuit de Părintele Macarie: „Mărește sufletul meu…”, Glas I;

f.94v: Irmosu la Botezul Domnului, alcătuit de Părintele Macarie: „Mărește sufletul meu…”, Glas II;

f.95r: însemnare;

f.95v: Irmosul la Întâmpinarea Domnului, alcătuit de Părintele Macarie: „Născătoare de Dumnezeu…”, Glas III;

f.96v: Irmoasele ce se cântă la Buna Vestire, alcătuite de Părintele Macarie: „Bine vestește pământule…”, Glas IV;

f.99r: Irmosul la Dumineca Stâlpărilor, alcătuit de Părintele Macarie: „Dumnezeu este Domnul…”, Glas IV;

f.98r: Pripeala la Intrarea în Biserică: „Îngerii intrarea celei Preacurate…”, Glas IV;

f.101r: Irmosul la Învierea Domnului Dumnezeu, alcătuit de Părintele Macarie: „Îngerul a strigat…”, Glas I;

f.101v: Facere(a) lui Macarie Ieromonahulu: „Mărire…”, „Și acum…”, „Ziua învierii…”, Glas V;

f.102v: Irmos la Miercurea Înjumătățirii praznicului alcătuit de Părintele Macarie, Glas VIII: „Străin lucru este maicilor…”;

f.103r: Irmos la Înălțarea Domnului, alcătuit de Părintele Macarie, Glas IV: „Bucură-te împărăteasă maică….”;

f.106r: Irmosul la Înălțarea Cinstitei Cruci, alcătuit de Părintele Macarie, Glas VIII: „Rai de taină ești Născătoare…”;

f.104v: Irmosul Schimbării la Față, alcătuit de Protopsaltul Ieromonahul Macarie, Glas IV, leghetos: „Mărește sufletul meu…”;

f.105r: Irmosul ce se cântă la Adormire, Preasfintei Stăpâniei noastre, de Dumnezeu Născătoare, de Părintele Macarie, Glas I: „Neamurile toate…”;

Manuscrisul Românesc numărul II-10

Date codicologice:

Nr. Nou de inv. C. 75826 / 1968

Liturghier, Secolul al XIX-lea (prima jumătate); 54 file; copist anonim;

Conținutul manuscrisului:

f.1r: Axion la Sfânta și luminata zi a Învierii Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

f.2r: Axion la Sfânta Marie mare, Glas I: „Neamurile toate…”;

f.3r: Axion la Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

f.4r: Axion altul, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

f.5r: Axion la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Glas VI: „Mărește suflete al meu…”;

f.6r: Axion ce se cântă la Florii, pe Glasul al-IV-lea: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.6v: Axion la Duminica Rusaliilor, Glas IV, leghetos: „Bucură-te Împărăteasă…”;

f.7r: Axion la Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Glas IV, leghetos: „Mărește sufletul meu…”; „Nașterea Ta fără prihană…”;

f.8r: Axion la Nașterea Maicii Domnului – Praznicului, Septembrie 8, Glas al VIII-lea: „Străin lucru…”;

f.9r: Axion la Înălțarea Cinstitei și de viață Făcătoarei Cruci, Glas VIII: „Rai de taină ești…”;

f.9v: Axion la Intrarea în Biserică, Glas VI: „Îngerii intrarea…”;

f.10v: „Cu adevărat…”; Bună-Vestire, Glas IV: „Binevestește pământule…”;

f.11r: Axion la Nașterea/Botezul Domnului nostru Iisus Hristos: „Mărește sufletul meu…”, Glas I;

f.12r: Axion la Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos: „Născătoare de Dumnezeu…”, Glas III;

f.22v: Axion la Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas V: „Mărește sufletul meu…”; „Pre Tine Maica lui Dumnezeu…”;

Manuscrisul Românesc-Grecesc numărul II-14

Date codicologice:

Nr. Nou Inv. C. 58865 / 1966;

Antologie; Secolul al XIX-lea (prima jumătate); 277 file,

copist anonim.

Conținutul manuscrisului:

f.341v: Slava din Sfânta și Marea Miercuri, de Macarie Ieromonahul: „Doamne muierea ceea ce căzuse…”, Glas VIII;

f.328v: Chinonicul ce se cîntă la sfânta liturghie cea mai-nainte sfințită, alcătuită de protopsaltul Macarie Ieromonahul, „Gustați și vedeți că bun este Domnul…”, Glas VI;

Manuscrisul Românesc-Grecesc numărul I-52

Date Codicologice:

Nr. Nou de inv. D. 80174 / 1975

Antologie,

Secolul al XIX-lea (prima jumătate);

400 file, copist anonim.

Conținutul Manuscrisului:

f.188r: Heruvic facerea Părintelui Macarie Ieromonahul, Glas VIII: „Carii pre heruvimi…”;

f.190r: Tot Macarie, heruvic, Glas IV;

f.268r: Axion, „Cuvine-se cu adevărat…”, Glas II, de Macarie Ieromonahul;

f.227v: „De Tine se bucură…”, Glas VIII, de Macarie Ieromonahul;

f.220v: La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, traduse în românește de Macarie Ieromonahul, Glas II;

Manuscrisul Românesc numărul I-7

Date codicologice:

Nr. nou de inv. D.80161 / 1975;

Heruvico-Chinonicar pe scurt,

secolul al XIX-lea;

Copist anonim.

Conținutul manuscrisului:

f.35r: Axion la Adormirea maicii Domnului, Glas I: „Neamurile toate…”;

f.36r: La Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Glas I: „Măreșre sufletul meu…”;

f.37r: La sfânta și luminata Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, Glas V: „Îngerul a strigat…”;

f.38v: La Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Glas VI: „Măreșre sufletul meu…”;

f.39v: Axion la întâmpinarea Domnului Iisus Hristos, Glas III, de la NI: „Născătoare de Dumnezeu…”;

f.40v: Axion la Buna-Vestire, Glas IV, leghetos: „Bine vestește pământule bucurie mare…”;

f.41v: Axion, La Intrarea în Biserică, Glas IV, leghetos: „Îngerii intrarea celei Prea Curate…”;

f.42r: Axion la Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, Glas IV, leghetos: „Mărește sufletul meu…”;

f.43r: Axion la Duminica Floriilor, Glas IV, leghetos: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.44r: Axion la Pogorârea Duhului Sfânt, Glas IV, leghetos: „Bucură-te Împărăteasă…”;

f.44v: Axion la înălțarea Sfintei și Cinstitei Cruci, Glas VIII: „Rai de taină…”;

f.46r: Axion la Nașterea Maicii Domnului, Glas VIII: „Străin lucru…”;

Manuscrisul Românesc I-8

Date codicologice:

Nr. Nou de inv. C.4663 / 1960

Axioanele praznicelor împărătești pe note psaltice;

Secolul al XIX-lea;

Copist anonim.

Conținutul Manuscrisului:

f.15v: Acsionul Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, Glas IV: „Bucură-te, Împărăteasă Maică…”;

f.12r: Axion la Duminica Floriilor, Glas IV: „Dumnezeu este Domnul…”;

f.2r: ÎNCEPUTUL AXIOANELOR PRAZNICELOR ÎMPĂRĂTEȘTI: Axionu la Nașterea Domnului Christos, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

f.3v: Axion la Botezul Domnului, Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

f.5v: Axionul Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

Manuscrisul Românesc numărul II 27-30

Date codicologice:

Nr. Nou de inv. C 75831 / 1968

Cântări bisericești;

Secolul al XIX-lea.

Conținutul Manuscrisului:

p.127: Laudele, după Anastasimatarul lui Macarie;

Manuscrisul Românesc numărul II- 408

Date codicologice:

Nr. Nou de inv. C 82986 / 1978

Buchet muzical,

Secolul al XIX-lea;

Conținutul manuscrisului:

p.15: Acsionul la Nașterea Domnului, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

p.17: Acsion la Botezul Domnului, Glas II, forma Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

p.19: Acsionul la Întâmpinarea Domnului, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

p.21: Acsion la Înjumătățirea Praznicului, Glas VIII: „Străin lucru…”;

p.23: Acsion ce se cântă la Pogorârea Duhului Sfânt, Glas IV: „Bucură-te Împărăteasă Maică…”;

p.25: Irmos ce se cântă la Înălțarea Domnului, Glas V: „Mărește sufletul meu…”;

p.26: Irmos la Buna-Vestire, Martie 25, Glas IV: „Binevesteș-te pământu-le…”;

p.28: Irmos ce se cântă la duminica Floriilor, Glas IV, leghetos: „Dumnezeu este Domnul…”;

p.30: Irmos la Schimbarea la Față, Glas IV, leghetos: „Mărește sufletul meu…”;

p.32: Acsion la Învierea Domnului, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

p.37: Acsion la Adormirea Maicii Domnului, Glas I: „Neamurile toate…”;

p.39: Pripeala Acsionului Intrării în Biserică, Glas IV: „Îngerii intrarea celei Prea Curate…”;

p.54: Irmoasele ce se cântă la Întâmpinarea Domnului, în loc de Ceea ce ești mai cinstită, Glas III: „Nu pricep Curată…”;

p.52: Irmos la Sfânta Cruce, Glas al-VIII-lea: „Rai de taină ețti Născătoare…”;

Manuscrisul Românesc-Grecesc numărul III-105

Conținutul Manuscrisului:

p.36: Fericirile, ale celor opt glasuri ale Învierii ce se cântă în Duminici în locul Antifonului al-III-lea, când ese preotul cu Evanghelia la „Slavă…”, „Și acum…” și se face Vohodul, Glas I, după Macarie Ieromonahul;

p.40: Fericirile, Glas II, după Macarie Ieromonahul;

p.45: Fericirile, Glas III, după Macarie Ieromonahul;

p.50: Fericirile, Glas IV, după Macarie Ieromonahul;

p.58: Fericirile, Glas V, după Macarie Ieromonahul;

p.62: Fericirile, Glas VI, după Macarie Ieromonahul;

p.66: Fericirile, Glas VII, după Macarie Ieromonahul;

p.71: Fericirile, Glas VIII, după Macarie Ieromonahul;

p.207: Heruvic, facerea prea fericitului Macarie Ieromonahul, diatonicesc leghetos: „Carii pre heruvimi…”;

p.220: Alt Heruvic, facerea Prea Fericitului Iero-Monah Macarie, Glas VIII;

p.287: Axion, Glas V (vechi național), Macarie Ieromonahul;

p.294: Axioanele Praznicelor Împărătești, compuse de Prea fericitul Macarie Ieromonahul, primul traducător și mare compozitor a sistimei celei nouă a Musichiei, La Nașterea Domnului, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

p.295: Al-II-lea irmos: Glas I;

p.296-297: La Botezul Domnului, Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

p.298: Al-II-lea irmos: Glas VI;

p.299: La Întâmpinarea Domnului, Glas III: „Născătoare de Dumnezeu…”;

p.300: mai scurt, Glas III;

p.301: La Buna-Vestire, Glas IV, leghetos;

p.303: În Sâmbăta lui Lazăr, Glas VIII: „Să cinstim noroade…”;

p.304: La Florii (Duminica Stâlpărilor), Glas IV, leghetos: „Dumnezeu este Domnul…”;

p.305: La Învierea Domnului, Glas I: „Îngerul a strigat…”;

p.307: La Înălțarea Domnului, Glas V: „Mărește sufletul meu…”;

p.308: La Sfânta Treime, (Rusalii), Glas IV, leghetos: „Bucură-te Împărăteasă Maică…”

p.309: Altul, Glas IV;

p.310: La Schimbarea la Față, Glas IV, leghetos: „Mărește sufletul meu…”;

p.311: La Adormirea Maicei Domnului, Glas I: „Neamurile toate…”;

p.313: La Nașterea Maicei Domnului, Glas VIII: „Străin lucru…”;

p.314: la Înălțarea Sfintei și cinstitei Cruci, Glas VIII: „Rai de Taină…”;

p.315: La Odovania acestui Prasnic, glas acelasi, Glas VIII: „Moartea ce a venit nemului…”;

p.316: La Intrarea în Biserică a Prea Sf. Născătoarei de Dumnezeu, Glas IV, leghetos: „Îngerii intrarea…”;

p.399: Kinonic, facerea Ieromonahului Macarie, Glas VI: „Gustați și vedeți…”;

p.404: În Duminica lăsatului sec de brânză (Irmos la Peasna aIX-a, Glas II, de Ierom. Macarie: „Pre Dumnezeu al vedea…”; În Duminica Fiului curvar, Glas II: „Din pământeni cine au auzit…”;

p.411: În Joia cea Mare, Heruvic, facerea Ieromonahului Macarie, Glas VI: „Cinei Tale…”;

p.414: În aceea(și) zi Aghioasele de Ieromonahul Macarie, Glas II;

p.417: În loc de axion acesta, facerea Ieromonahului Macarie, Glas VIII: „De tine se bucură…”;

p.421: Acesta după tipic, tot facerea Ieromonahului Macarie, Glas VI: „Din ospățul Stăpânului…”

p.425: În Sfânta și Marea Sâmbătă, Heruvic tradus de Macarie Ieromonahul, Glas V: „Să tacă tot trupul…”;

p.429: În locul acsionului se cântă acesta, facerea Ieromonahului Macarie, Glas VI: „Nu te tângui pentru mine Maică…”;

p.435: În Sfânta și Marea Duminecă a Paștelor, Troparul, facerea Ieromonahului Macarie, Glas V: „Hristos a înviat…”; altul, glas V;

p.436: „Slavă…”, „Și acum…”, la laude, de Ierominahul Macarie, Glas V: „Ziua Învierii…”;

p.447: Altul armonic, de ieromonahul Macarie, Glas VII;

p.613: Slava Stihoavnei din Duminica lăsatului sec de carne, care este de un meșteșug neîntrecut în arta musicei și de-o frumusețe nespusă, adevărat cap(odoperă) de operă de artă de Ieromonahul Macarie, Glas VIII: „Vai mie, Înnegritule suflete…”;

p.616: Slava Stihoavnei la laude în Miercurea Patimilor, de Ieromonahul Macarie, Glas VIII: „Doamne femeia ceea ce căzuse…”;

p.624: Aceasta la înmormântarea Monahilor, iarăși de ieromonahul Macarie, Glas VIII: „Slavă…”, „Și acum…”, „Pământe primește pre cel zidit…”;

p.621: Slavă la pomenirea morților, de Ieromonahul Macarie, Glas VIII: „Plâng și mă tânguiesc…”;

Manuscrisul Românesc numărul II-34

Date codicologice:

Nr Nou de INv C. 75829 / 1968

Culegere De Cântări Bisericești

Sec al XIX-lea – 1890;

Autor: Gheorghe Călinescu;

Conținutul manuscrisului:

f.3r: „Lumină lină…”, Ehul al-II-lea de Macarie;

.101r: Acsioanele Prasnicelor, de Macarie, Acsion la Adormirea Maicii Domnului, Ehul I, „Neamurile toate…”;

f.102r: Acsion la Înălțarea Sfintei Cruci: „Raiu de taină…”, Ehul VIII;

f.102v: Acsion la Intrarea în Biserică: „Îngerii, intrarea…”, Glas IV;

f.104r: Acsion la Nașterea Domnului: „Mărește sufletul meu…”, Ehul I;

f.105r: Acsion al doilea la Nașterea Domnului, Ehul I;

f.106r: Acsion la Botezul Domnului: „Mărește suflete al meu…”, Glas VI;

f.107r: Acsion al doilea la Botezul Domnului, Glas VI;

f.108r: Acsion la Întâmpinarea Domnului: „Născătoare de Dumnezeu…”, Glas III;

f.109v: Acsion la Duminica Florilor: „Dumnezeu este Domnul…”, Glas IV;

f.110v: Acsion la Buna Vestire: „Binevestește pământule bucurie mare…”, Glas IV;

f.111v: Acsion la Închinarea Crucii, Duminica a-III-a din post: „O maică fecioară…”, Ehul I;

f.112v: Acsion la Sâmbăta lui Lazăr: „Să cinstim noroade…”, Ehul VIII;

f.113r: Acsion la Învierea Domnului: „Îngerul a strigat…”, Glas I;

f.114v: „Îngerul a strigat…”, imitare Rusă, Ehul III, de Păr. Varlaam;

f.115v: Acsion la Duminica Apostolului Toma: „Pre tine făclia luminoasă…”, Ehul I;

f.117r: Acsion la Înjumătățirea Praznicului și Nașterea Maicii Domnului, „Străin lucru este maicilor…”, Glas VIII;

f.117v: Acsion la Înălțarea Domnului: „Bucură-te împărăteasă maică…”, Glas V;

f.118v: Acsion la Pogorârea Sfântului Duh: „Bucură-te împărăteasă maică…”, Glas IV;

f.119v: Acsion la Schimbarea la Față: „Mărește sufletul meu…”, Glas IV;

f.133r: În Sfânta și Marea săptămână a Patimilor, Aliluia și Iată Mirele, Ehul VIII, de Păr. Macarie;

Manuscrisul Românesc numărul Fără cotă

Date codicologice:

ANTOLOGIE;

Copist: Anonim;

Secolul: al XX-lea

Conținutul Manuscrisului:

f.44r: În Sfânta și luminata zi a Învierii, Glas I: „Îngerul a strigat…”, Macarie Ieromonahul;

Manuscrisul Românesc-Grecesc numărul II-6

Conținutul manuscrisului:

f.60r: Voscreznele de Macarie (Ieromonahul), Eh. II: „Sfânt este Domnul…”; „Cu ucenicii să ne suim…”;

f.60v: Mărirea Învierii, Eh. I: „În munte ucenicii mergând…”;

f.61v: Mărirea Învierii, Eh. II: „Cu mirezme viind femeile…”;

f.62r: Mărirea Învierii, Eh. III: „Magdalinei Mariei…”;

f.63r: Mărirea Învierii, Eh. IV: „Mânecare adâncă era…”;

f.64r: Mărirea Învierii, Eh. V: „O, prea înțelepte judecățile Tale Christoase…”;

f.65r: Mărirea Învierii, Eh. VI: „Pacea cea adevărată…”;

f.66r: Mărirea Învierii, Eh. VII: „Iată întuneric și de dimineață…”;

f.66v: Mărirea Învierii, Eh. VIII: „Lacrimile Mariei…”;

f.67v: Mărirea Învierii, Eh. V: „Ca întru anii cei de apoi…”;

f.68v: Mărirea Învierii, Eh. VI: „După pogorârea în iad…”;

f.69v: Mărirea Învierii, Eh. VIII: „Arătându-te pre tine ucenicilor tăi…”;

f.153r: Altul compus de Macarie Ieromonahul, Ehul al cincelea: „Cade-se cu adevărat…”; Dem. A. Anastasiu, Cl. A-V-a;

f.172r: Când înconjoară Biserica cu epitaful în loc de Sfinte Dumnezeule de Macarie, Eh. I plagal: „Soarele și-a ascuns razele sale…”;

Manuscrisul Românesc-Grecesc numărul III-29

Date codicologice:

Buchet Muzical de Cântări Bisericești;

Copist: Gherasim Negulescu;

Secolul al XX-lea.

Conținutul Manuscrisului:

p.95: ACSIOANE: Axion, Glas I, Original de Macarie Ieromonahul; Axion, Glas I, Nectarie Schimonahul; „Acest Acsion este Compus de Prea Cuviosul Părinte Nectarie Schimonahul, primul Cântăreț din Sfântul Munte Athos (Turcia), (sic), Schitul român, Prodromul 1890”;

p.101: Axion, Glas II, Macarie Ieromonahul 1832;

p.105: Axion, (foarte frumos), Glas III, armonios, agem sirian, de Macarie Ieromonahul 1832;

p.121: Acsion „Vrednică ești cu adevărat…”, Glas V, de Protos Varlaam după Nectarie, Prelucrat de I. P. Pasărea- după, „Îngerul a strigat…”, de Macarie Ieromonahul;

p.127: Axion, Glas V, Poetul (sic) Anton Pann; Axion, Glas V, Macarie Ieromonahul;

p.131: Acsion de Protos Varlaam, după Îngerul a strigat, de Macarie, Glas V, prelucrat de I. Popescu-Pasărea;

p.141: Axion, Glas VII, Zo de sus, Macarie Ieromonahul, 1832; „În veci să-i fie pomenirea lui Macarie, Dumnezeu să-l (i)erte”;

p.142: Alt Axion, Glas VII, Zo de sus, Macarie Ieromonahul;

p.183-196: „Bucură-te lemn Fericit”, Axioane Praznicare, după Macarie Ieromonahul, 1832; La Nașterea Maicii Domnului, 8 septembrie, Glas VIII: „Străin lucru este Maicilor fecioria…”; – tot acesta se cântă și la Jumătatea Praznicului Învierii; „Muzicantul, Protopsaltul și Marele Compozitor, -Macarie Prea fericitul, a compus imne frumoase lui Dumnezeu îndurător!!”;

p.184: La Înalțarea Cinstitei Cruci, 14 sept. Glas VIII: „Rai de taină…”; Altul „frumos” să-i zicem, Glas VIII, de V. Coman-Brăila;

p.185: La Intrarea în Biserică, 21 noiembrie, Glas VIII: „Îngerii intrarea celei prea curate…”;

p.186: La Nașterea Domnului, 25 decembrie, Glas I: „Mărește sufletul meu…”;

p.187: La Botezul Domnului, 6 ianuarie, Glas VI: „Mărește sufletul meu…”;

p.188: La Întâmpinarea Domnului, 2 februarie, Glas III, de Macarie: „Născătoare de Dumnezeu…”;

p.189: La Buna-Vestire, 25 martie, Glas IV, Amin: „Binevestește pământule…”; Apoi: „Ca de un sicriu…”, pag. 185; La Sâmbăta lui Lazăr, Glas VIII: „Să cinstim popoare…”; „Iisus pre Lazăr a-nviat/ și pre toți ne-a mângâiat/ Că, la a doua venire/ Toți să dobândească, învierea, mântuire”;

p.190: La Duminica Floriilor, Glas IV, leghetos: „Dumnezeu este Domnul…”;

p.191: La Învierea Domnului, „Îngerul a strigat…”, Glas V, de Macarie; „Bucură-Te cea plină de Dar, Domnul este cu Tine”;

p.192: Altul după cel Rusesc, Glas al-III-lea, Ni ca de la Ga, de Varlaam;

p.193: La Înalțarea Domnului, Glas V: „Mărește sufletul meu…”;

p.194: La Pogorârea Duhului Sfânt, „Rusalii”, Glas IV, leghetos: „Bucură-te Împărăteasă Maică…”; „Prea Sfântă Treime Dumnezeul nostru slavă Ție”;

p.195: La Schimbarea la Față, Glas IV, leghetos: „Mărește sufletul meu…”; „Toate acsioanele Praznicare e compuse de marele dascăl de musichie-Ierom. Macarie 1832;

p.196: La Adormirea Maicei Domnului, 15 august, Glas I, de Macarie, 1832: „Neamurile toate…”; „În veci fie pomenirea lui Macarie;

p.271: Troparul Învierii, Glas VIII: „Dintru înălțime Te-ai pogorât…”; Sfârșitul cântărilor Vecerniei; 11. I. 1938; Lumină lină, Glas II, prescurtată după a lui Macarie, de Ierom. Serafim, 1938”;

p.377: Glas VIII, altele de Ierom. Macarie portarie al Sfintei Mitropolii București; „Să nu întorci fața ta…”; Ehul VIII: „Dat-ai moștenire…”;

p. 405: Polieleu, facerea lui Kir Petru Lambadarie Peloponisiul, transcrise de Macarie Ieromonahul, portarie al Sf. Mitropolii București, Glas V: „Robii Domnului…”; Caută „Bine este cuvântat…”, p.728;

p. 408: 1) Tot astfel se cântă și celelalte 13 stihuri, caută, pag. 412, „Eu l-am scris în întregime, acolo după cartea lui Oprea D-trescu, 1878; Polieleu, „Robii Domnului…”; Glas VIII, Macarie Ieromonahul Protopsaltul;

p. 409: „Mărturisiți-vă Domnului…”, Glas VIII, Starea a-II-a. comp., de Macarie Ieromonahul;

p. 451 -485: Mărimurile cu stih. lor, Macarie Ieromonahul, care se cântă peste tot anul, după polieleu, la Praznicele Împărătești, și la Sfinții cei mari; În 8 zile ale lunii septembrie: „Mărimu-te pre tine…”; Altă Pripeală, Glas VIII: „Bucură-te cea plină de daruri…”; „Slavă…”, Pripeala aceasta: „Slavă Ție Prea Sfântă…”;

p.606: Eh. I, după Macarie: „Mormântul Tău…”; Ehul II: „Casa Efratului…”; „Când de pre lemn…”;

p.607: „Cu ce cununi de laude…”; „Ceea ce ești izvorul milei…”;

p.608: Eh. III: „Mântuește-mă Doamne, Dumnezeul meu…”; „Mare este puterea Crucii…”; „În Chipul Crucii Moisi…”; „Laudă de seară…”;

p.609: Eh. III, „mai rar”, după Macarie: „De frumusețea fecioriei Tale…”; „Pentru mărturisirea Dumnezeieștii credințe…”; Eh. III, după Șt. Popescu: „Fecioara astăzi…”;

Concluzii:

Privind de-a lungul istoriei noastre, mărturisim că poporul român a dăinuit până în prezent datorită credinței în Dumnezeu, a limbii și a culturii, păstrându-și astfel identitatea prin cele trei elemente specifice, care au ținut puternică rădăcina acestui neam ca să nu se clatine, întrucât din toate părțile au fost fel și fel de încercări.

Analizând reperele vieții sociale, politice și bisericești din perioada secolului al XVIII-lea, reiese faptul că situația clerului și a credincioșilor din țările române nu era deloc ușoară, având în vedere regimurile politice impuse de Marile Puteri: Imperiul Otoman, Imperiul Romano-German și Rusia Imperialistă. Pentru a se putea impune în spațiul românesc, hotărârile luate de autoritățile vremii trebuiau respectate fără echivoc, populația românească suportând constrângerile economice, asemenea unei poveri greu de purtat. Lipsurile și asupririle abătute asupra populației românești erau suportate și de clerul bisericesc. Nevoile, simțămintele, dar și aspirațiile neamului românesc își găsesc ocrotirea în Biserica strămoșească, Mamă a neamului, păstrătoare a unității de credință și cultură.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea reprezintă intervalul de timp în care s-au cultivat sentimente, idealuri, năzuințe ce așteptau să aducă roade la vremea cuvenită. Odată cu secolul al XIX-lea, se aprinde flacăra afirmării identității naționale, fiii patriei dorind emanciparea și împlinirea românilor de pretutindeni în Marea Unire, ce s-a realizat progresiv, în mai multe etape (1859, 1877, 1918).

În contextul afirmării identității naționale și culturale, din punct de vedere muzical bisericesc, secolul al XIX-lea culminează cu dorința clerului și a credincioșilor români de a se elibera de sub tutela influenței grecești suportate cu greu în epoca fanariotă dar și o vreme după aceea.

Ierarhi români precum Dionisie Lupu, Grigorie Dascălu, Veniamin Costache, Vasile Moga vor apăra cauza românismului în Biserica strămoșească și vor susține continuarea procesului de românire a cântărilor bisericești, început de Filothei Jipa în epoca brâncovenească și reluat de Macarie Ieromonahul și Anton Pann apoi de Dimitrie Suceveanu și Ștefanache Popescu, corifeii muzicii psaltice românești din secolul al XIX-lea.

Macarie Ieromonahul, născut în Perieții Ialomiței, din vechiul neam al boierilor Periețeni, călugărit la Căldărușani, format pe lângă dascăli renumiți precum Straton, Constandin, Petru Efesiu, și alții, are meritul de a fi întreprins nenumărate activități (de protopsalt, dascăl, traducător, compozitor, tipograf, copist) spre folosul neamului românesc. Nu degeaba posteritatea l-a numit părintele muzicii psaltice românești.

El este personalitatea clericală care îndeamnă pe fiii patriei: ,,Pentru acestea dar toate te rog, iubitule patriot cântăreț român, ca de acum înainte să te faci adevărat slăvit român, și cu râvna și cu fapta, să te faci iubitor de neam și folositor Patriei. Cântă de acum înainte vitejește și cu îndrăzneală orice cântare în limba Patriei tale, cu minunata, fireasca și dulcea glăsuire a Patriei tale, cu înțelegere, cu evlavie, cu dragoste către milostivul Dumnezeu, și către Preacurata Maica Lui” . Păstrând același registru, Anton Pann îndeamnă și el la rându-i: ,,Cântă măi frate române pe graiul și limba ta, Și lasă cele streine ei de a și le cînta, Cântă să nțelegi și însuți și câți la tine ascult, Cinstește ca fieșcare limba și nemu ți mai mult”.

Anul 1819 reprezintă pentru Macarie recunoașterea oficială, din partea mitropolitului Dionisie Lupu, ca dascăl și protopsalt desăvârșit, după cum însuși mărturisește: ,,Deci prea-o-sfinția sa știindu-mă pre mine smeritul între ieromonahi desăvârșit în cea vechie și în cea noao musichie,…, chemându-mă mi-au poruncit ca toate cărțile de psaltichie ale sistimii ceii noao să le prefac românește și să le paradosesc, sistisindu-mi și școală de musichie românească”.

Macarie Protopsaltul, cu multă jertfelnicie, s-a străduit ziua și noaptea ca să ducă la bun sfârșit misiunea de prefacere a cântărilor bisericești în graiul și pre limba patriei. De asemenea, nu a uitat să-și organizeze școala, formând numeroși ucenici cărora le insufla dragostea pentru muzica psaltică și pentru cântările bisericești în limba română. Se observă, în acest context, o etapă deosebit de importantă din sistemul de învățământ muzical bisericesc, care are ca promotor pe epistatul Macarie, dascălul de cântări bisericești, prin a cărui stăruință s-a realizat o programă analitică caractezată prin cele cele ,,Ponturi 18 cătră dascălii de musichie ce sunt orânduiți ca să paradosească atât aici în politia Bucureștilor cum și afară prin județe, în ce chip au să urmeze de la început până la săvârșirea mathimilor”.

În paralel cu activitatea didactică, Macarie își va împlini o parte din misiunea de tipărire a cărților românite, după o călătorie destul de anevoioasă prin capitala Austriei, unde, în tipografia călugărilor armeni, la anul 1823, va scoate de sub tipar cele trei cărți de muzică bisericească: Theoreticonul, Anastasimatarul și Irmologhionul. Anul 1823, în care se tipăresc cele trei capodopere muzicale ale lui Macarie, va rămâne veșnic imprimat cu litere de aur în istoria muzicii bisericești, cele dintâi tipărituri macariene fiind primele cărți psaltice editate în limba română, cu text chirilic.

Misiunea nu se oprește aici, ci se continuă cu activitățile desfășurate la București, Bârnova, Neamț și Căldărușani. Vor urma și alte tipărituri precum: Tomul al doilea al Antologhiei (1827) și Prohodul Domnului (1836), ediție îngrijită de episcopul Chesarie al Buzăului. Menționăm că între anii 1834-1846, Macarie a funcționat ca director al Tipografiei Mitropoliei așezată la Mănăstirea Căldărușani, cu binecuvântarea mitropolitului Grigorie Dascălu, unde, râvnitorul protopsalt va scoate la lumina tiparului ,,Viețile Sfinților” pe tot anul și ,,Oglinda omului celui din lăuntru”. Pe lângă tipăriturile menționate mai sus, Macarie a lăsat o parte din opera sa în manuscrise care se află în diferite biblioteci sau fonduri de carte din țară.

Anii părintelui Macarie s-au scurs în rugăciune și muncă jertfelnică pentru folosul neamului românesc. Cântările românite de smeritul ieromonah, peste 2000 și aproximativ 150 originale, sunt mărturie vie a protopsaltului desăvârșit, a iscusinței unui bun traducător și înzestrat compozitor, care a privegheat să-și ducă lucrul la bun sfârșit. Desigur că munca sa nu a fost în zadar, clerici, cântăreți, muzicologi, oameni de cultură folosindu-se de întregul tezaur muzical pe care protopsaltul Țării Românești l-a lăsat posterității.

Un argument îmbucurător în acest sens este faptul că, de-a lungul a 180 de ani de la trecerea la cele veșnice, s-a tot scris și s-a vorbit de Macarie, ceea ce dovedește că smeritul ieromonah nu a fost lăsat uitării iar opera sa rămâne în continuare un izvor nesecat din care se adapă tot iubitorul de psaltichie.

Prin întreaga sa activitate creatoare, tipografică, didactică, părintele Macarie a fost cu adevărat a fost un apostol între apostolii neamului românesc, rânduit spre slujba lui Dumnezeu și a oamenilor. Dacă astăzi, muzica psaltică românească atinge piscurile cele mai înalte ale frumuseții și melodicității ei, se datorează în special părintelui Macarie. Cântările sale, și cele tălmăcite dar și cele originale, poartă amprenta sfințeniei și vor rămâne veșnice, cântându-se neîncetat în spațiul Bisericii noastre.

Cu ceva vreme în urmă, părintele Ioanichie Bălan de la Sihăstria a trecut, motivat, în filele Patericului Românesc numele ieromonahului Macarie și a sa biografie, se cuvine astfel, ca pasul următor să se împlinească prin trecerea părintelui Macarie în sinaxarul Bisericii noastre ca unul care însuși mărturisește:,, Pre mine nimeni să nu mă prihănească ca pre un iubitoriu de argint, că eu acea ce am avut, osârdia și osteneala, o am jărtvit pentru neam, fără a mă împărtăși la vreun câștig; și când aș fi avut și bani, toată lumea ar cunoaște iubirea mea de neam, ca lângă aceastea, aș jărtvi și cheltuiala, și toate cărțile în har le-aș dărui neamului ”.

Macarie Ieromonahul rămâne un model pentru posteritate, un chip așezat în pagina de aur a istoriei muzicii psaltice românești, cel care a reușit alături de Anton Pann să definească o epocă în spațiul muzicii sacre, prin întreaga sa jertfă. Este o datorie a noastră să ne respectăm înaintașii, să valorificăm tezaurul cultural moștenit de la ei, privind cu admirație și recunoștință la strădaniile lor depuse spre folosul neamului, păstrând vie amintirea lor în sufletele noastre, pomenind de-a pururi numele lor ca și pe al sfinților, căci sunt vrednici de trecut în calendarul bisericesc.

BIBLIOGRAFIE

IZVOARE

MANUSCRISE:

Manuscrisele românești și grecești numerele: 751, 761, 1685, 1483, 1690, 1691, 1692, 1804, 1711, 1951, 2122, 2228, 2229, 3197, 3236, 3340, 3392, 3552, 3584, 3964, 3735, 3736, 3818, 3915, 3931, 3960, 3961, 3978, 4028, 4075, 4249, 4342, 4343, 4359, 4412, 4359, 4479, 4480, 4483, 4484, 4568, 4721, 4946, 5514, 5883, 304, din Biblioteca Academiei Române;

Manuscrisele românești și grecești numerele: II-146; II-52; I-27; II-67; II-111; II-174; II-145; II-158; II-313; II-12; I-18; II-278; I-17; I-54; I-59; II-295; II-19; I-103; I-60; I-79; II-10; II-14; I-52; I-7; I-8; II 27-30; II- 408; III-105; II-34; II-6, III-29, din Biblioteca Sfântului Sinod;

TIPĂRITURI MUZICALE PSALTICE

Macarie, Ieromonahul, Irmologhion sau catavasieriu musicesc, Viena,1823;

Macarie, Ieromonahul, Theoreticon sau privire cuprinzătoare a meșteșugului musichiei bisericești, după așăzămîntul sistimii ceii noao,Viena,1823;

Macarie Ieromonahul, Anastasimatariu bisericescu, Viena,1823;

Macarie Ieromonahul, Tomul al doilea al Antologhiei, București, 1827;

Macarie Ieromonahul și Chesarie al Buzăului, Prohodul, Buzău, 1836;

Pann, Anton, Bazul teoretic și psaltic al muzicii bisericești sau gramatica melodică, București, 1845, în tipografia sa de muzică bisericească;

Pann, Anton, Epitaful sau slujba înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos, București, întru a sa tipografie de muzică bisericească, 1846, ediția I;

Pann, Anton, Irmologhiu – Catavasier, București, 1846, ediția I, întru a sa tipografie de muzică bisericească;

Pann, Anton, Heruvico – Chinonicar, București, 1846, întru a sa tipogrfaie de muzică bisericească;

Pann, Anton, Privighier, București, 1848, în tipografia sa de muzică bisericească;

Pann, Anton, Epitaful sau slujba înmormântării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, București, întru a sa tipografie de muzică bisericească, 1853, ediția a II-a, întru a sa tipografie de muzică bisericească

Dimitrie Suceveanu, Theoreticonu, Anastasimataru, Irmologhi, edițiile retipărite, Iași, 1848

ALTE TIPĂRITURI

* * * Irmologhiu sau Catavasier, corectat de sfinția sa părintele ieromonahul Serafim, în tipografia Sfintei Episcopii Buzău

Ionescu, Dometie, Cântări religioase traduse și compuse de Macarie Ieromonahul, Anton Pan și de alți autori, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1909

Moldoveanu, Pr. Prof. Dr., Nicu (în colaborare), Cântările Sfintei Liturghii și alte cântări bisericești, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, 1996, 1999, 2001, 2003, 2006

Moldoveanu, Pr. Prof. Dr., Nicu, Noul Idiomelar, Editura Apimondia, 1999, 2000

Moldoveanu, Pr. Prof. Dr., Nicu, Frangulea, Victor, Pr. Lector, Catavasierul, Editura Apimondia, 2002

Moldoveanu, Pr. Prof. Dr., Nicu, Cântările Penticostarului, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003

Moldoveanu, Nicu, Pr. Prof. Dr., Cântări la Sfintele Taine și la ierurgii, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002

DICȚIONARE, LEXICOANE, CULEGERI, DOCUMENTE

Dicționar de termeni muzicali, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984;

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, ediția a II-a, București, 1998;

Cosma, Viorel, Muzicieni din România, Lexicon, Editura Muzicală, București, 2004;

Ionescu, Gheorghe C., Lexicon al celor care, de-a lungul veacurilor, s-au ocupat cu muzica de tradiție bizantină în România, Editura Diogene, 1994;

Ionescu, Gheorghe C., Muzica bizantină în România, dicționar cronologic, Editura Sagittarius, 2003;

***Ierom. Marcu Petcu, Nicolae Lihănceanu, Pr. Adrian Pintilie, Ramona-Anca Crețu, Pagini din Istoria Monahismului Ortodox în Revistele Teologice din România – Personalități – Carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PIMEN, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Editura Bibliotecii Naționale a României, Editura Mitropolit Iacov Putneanu, 2011;

*** Pr.Prof. Dr. Nicu Moldoveanu, pr. prof. dr. Nicolae Necula, pr.prof.dr. Vasile Stanciu, arhid. Prof. dr. Sebastian Barbu Bucur, ,,Dicționar de muzică bisericească românească”, carte publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, București, Edit. Basilica, 2013.

*** Documente privind Istoria Romîniei, B. Țara Românească, vecul al XVI-lea. Indicele numelor de locuri, vol. V (1581-1590) Editura Academiei R.S.R. București, 1953, pg. 381;

***M.Cotenescu și Al. Vlădăreanu ,,Tezaur de date ialomițene”, 1392-1944. Vol I.București, 1991;

*** ,,Chipuri de Lumină” – renumiți monahi din trecutul Arhiepiscopiei Bucureștilor, Edit. Cuvântul Vieții a Mitr. Munteniei și Dobrogei, București 2015;

*** ,,Sfinți români și apărători ai legii strămoșești”, edit. I.B.M.B.O.R., București, 1987;

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

B

Bălan, Arhimandrit Ioanichie, ,,Patericul Românesc, ce cuprinde viața și cuvintele unor sfinți și cuvioși părinți ce s-au nevoit în mănăstirile românești (sec.III-XX)”, tipărit cu binecuvântarea I.P.S.Daniel, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ediția a V-a, Edit. Mănăstirea Sihăstria, 2005;

Berechet Gr. Ștefan ,,Un document de la Macarie Ieromonahul, alcătuitorul psaltichiei românești din 1822” în rev: Biserica Ortodoxă Română, București, 1948, nr. 3-4 (martie-aprilie), pp. 154-158.

Boncu C. M, ,,Documente privind istoria învățământului prahovean”, Ploiești, Biblioteca Nicolae Iorga (exemplar dactilografiat);

Breazu, George, Contribuții la cunoașterea învățământului muzical la începutul secolului al XIX-lea, în Muzica, 1961, nr. 3, p.30-33;

Idem, ,,Învățământul muzical în Țara Românească la împlinirea a 90 ani de la înființarea Conservatorului de muzică și declamație din București”, supliment 6-7-8, Muzica, Revista Uniunii Compozitorilor din R.P.R. și a Ministerului Culturii, 1955;

Idem, Pagini din istoria muzicii românești, vol. I, ediție îngrijită și prefațată de Vasile Tomescu, Editura Muzicală, București, 1966;

Idem, ,,Învățământul muzical în Principatele Românești de la primele începuturi până la sfârșitul secolului al XVIII-lea”, în Anuarul Conservatorului de muzică și artă din București pe anul 1941-1942;

Bucescu, Florin, Pregătirea reformei hrisantice. Înnoiri muzicale în creația precursorilor reformei,în AMB, vol.II, nr. 1, aprilie, 2000, Revista Centrului de Studii Bizantine, Iași;

Bucur Barbu, arhid. Sebastian, Muzica bisericească de tradiție bizantină în Muntele Athos, în AMB, vol.IV, mai, 2000, Centrul de Studii Bizantine, Iași, p.79-82

Idem, Manuscrisele muzicale românești de la Muntele Athos, Editura Muzicală, București, 2000;

Bucur, Barbu Sebastian, Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea și aportul original al culturii autohtone, Editura Muzicală, București, 1989

Idem, Curentul de afirmare națională a muzicii psaltice. Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, în SCIA, seria TMC, tom 44, 1997, Editura Academiei Române, p.69-71

Idem, Bibliografia tipăriturilor muzicale psaltice românești, în Teologie și viață, revistă de gândire și spiritualitate, serie nouă, anul IV(LXX), nr. 8-10, 1994, p.52-70

Buzera, Alexie Al., Cultura muzicală românească de tradiție bizantină din secolul al XIX-lea, Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 1999;

Idem, ,,Coordonate ale culturii muzicale din Oltenia” – Muzica de tradiție bizantină, Edit. Reduta, Craiova, 2003, pg.128;

C

Casian Monahul Cernicanul, ,,Istoriile Sfintei Mănăstiri Cernica și Căldărușani”, București, 1988;

Catrina, Constantin, Muzica de tradiție bizantină în Șcheii Brașovului, Editura Arania, Brașov, 2001

Idem, Reforma hrisantică și receptarea ei în spațiul religios și cultural din Șcheii Brașovului, în SCIA, seria TMC, tom 44, 1997, Editura Academiei Române, p.79-82

Idem, Studii și documente de muzică românească, vol.II, Editura Muzicală, București, 1998

Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundațiile Regale pentru Literatură și Artă, București, 1941

Ciobanu, Gh., Anton Pann și românirea cântărilor bisericești, la aniversarea a 175 ani de la nașterea sa, în BOR, anul LXXXVII(1969), nr. 11-12, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, p.1154-1160;

Idem, ,,Originea canonului Stâlpărilor alcătuit de dascălul Șărban” în Studii de Etnomuzicologie și Bizantinologie, vol. I, București, Editura Muzicală, 1974, p.307-316; același studiu și în rev. M.O., Craiova, an XXII, nr. 5-8(mai-august), p.778-787

Idem, ,,Muzica bisericească la români”, în rev. B.O.R., anul XC(1972), nr. 1-2, p.162-195;

Idem, ,,Muzica bisericească la români”, în Studii de etnomuzicologie și bizantinologie, vol. I, București, Edit. Muzicală, 1974, pg.339-340;

Cireșeanu, Dr. Badea, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici Creștine Ortodoxe de Răsărit, Tom II, București, 1911;

Cherescu, Pavel, „Contribuția Episcopului Vasile Moga la dezvoltarea învățământului românesc din Transilvania”, în rev. Mitr. Ard. XXXV (1990), 5, p. 10-27

Cosma, Octavian Lazăr, Hronicul muzicii românești (1784-1823), vol.II, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1974;

Idem, ,,Muzica pe făgașul înnoirilor, în Hronicul muzicii românești”, vol. III, Preromantismul, 1823-1859, Editura Muzicală, București, 1975;

E

Erbiceanu Constantin ,,Două discursuri ale lui Macarie Protopsaltul Mitropoliei Ungrovlahiei” în revista B.O.R. nr 3 anul XXIII, 1899-1900 pg. 331-338;

Idem, „Macarie Ieromonahul- Psaltul școlii din București și reformatorul sistemei vechi de psaltire” în revista B.O.R. anul XVI, 1893 pg.808-820;

Idem, ,,Cererea episcopilor Iosif al Argeșului și Constandie al Buzăului”, în rev. B.O.R., an. XVI, pg.111-112;

Idem, ,,Note asupra istoriei bisericești”, în rev. B.O.R. an.XXVIII (1904-1905), nr.2 (mai), pg.192

Idem, Dedicația lui Macarie Cântărețul cătră mitropolitul Grigorie, în rev. B.O.R. an.XXXII (1908).nr.1 (april), pg.43;

F

Florea, Conf. Univ. Dr. Pavel Mircea, Negreanu, Aurelian–Cătălin, Andronescu –Buzău Pr. Grigore, Vechile biserici ale Bucureștiului, Biserica Sfântul Nicolae din Șelari, Editura Blueprint Internațional, București, 2003

Frangulea, Pr. Lector univ. Dr. Victor, Profesorul protopsalt Ion Popescu Pasărea, Viața și opera, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004

G

Gherasim Episcop al Râmnicului, ,,Istoria Sfintei Mănăstiri Căldărușani”, Edit. Sf. Episcopii a Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 1996;

Ghircoiașu, Romeo, Cultura muzicală românească în secolele XVIII-XIX, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, 1992;

Giuleanu, Dr. Victor, Tratat de istoria muzicii, Editura Muzicală, București, 1986

Idem, Melodica bizantină. Studiu teoretic și morfologic al stilului modern (neo-bizantin), Editura Muzicală, București, 1981

Grigorescu Ștefan ,,Notițe istorice ialomițene”, editura Pro Transilvania, București, 2009,

Idem, ,,Așezări și monumente ialomițene”, Edit. Helis, Slobozia, 2006;

Idem, ,,Protopopiatul Slobozia”, Edit. Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2014,

Idem ,,Inscripții din județul Ialomița”, carte tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcop al Sloboziei și Călărașilor, Edit. Episc. Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2009;

Idem, ,,Monumentul funerar al arhiereului Dositei Periețeanul”, în rev. Bărăganul Ortodox al Ep. Sloboziei și Călărașilor, ianuarie 2011, pg. 11;

H

Harbuzaru, Ieromonah Mihail, ,,Manuscrisele psaltice de la Mănăstirea Sinaia”, Edit. Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2012;

ΗΡΥΣΑΝΘΟΥ ΑΡΗΙΕΠΙΣΚΟΠΟΥ, Θεορητικόν μέγα τῆς μουσικῆς, Trieste, 1832;

I

Ionașcu, Pr.Prof.Dr. Stelian, Paul Constantinescu și muzica psaltică românească, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005 (teză de doctorat);

Idem,,Teoria Muzicii Psaltice pentru seminariile teologice și școlile de cântăreți”, Edit.Sofia, București, 2006;

Ionescu, C. Gheorghe ,,Prohodul – Laudele îngropării Domnului, studiu comparat”, în SCIA, seria TMC, tom 37, București, 1991, p.17-39;

Idem, ,,Macarie Ieromonahul, dascăl de psaltichie și epistat al școlilor de musichie din Țara Românească”, în: SCIA, s.T.M.C., tom 39, București, Edit. Ac.Rom., 1992, pg. 73-83;

Idem, ,,Macarie Ieromonahul și opera de românire a cîntărilor psaltice”, în rev. SCIA, Tom.38, 1990, pg.41;

Iorga, Nicolae, Istoria învățământului românesc, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ilie Popescu Teiușan, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971

Idem, Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea, de la 1821 înainte, vol. I, București „Minerva” Institut de Arte Grafice și Editură, 1907

Idem ,,Date despre Mănăstirea Slobozia…” în Revista de Istorie, an XV., nr. 7-8, iul-sept. 1928, pg.271;

L

Lungu, Prof. Nicolae, Costea, Pr. Prof. Costea, Grigoe, Croitoru, Prof. Ion, Gramatica muzicii psaltice românești, București, 1951 (ed. II – 1969);

M

Matei Pr. Dr. Zaharia ,,Profesorul, Protopsaltul și compozitorul Anton Pann”, București, Edit. Basilica, 2014;

Mateiu, prof. Ion „Cultura Episcopului Vasile Moga”, în rev: B.O.R. XLI (1922- 1923), 12, p. 922-926;

Meteș, Ștefan, ,,Școlile de muzică și cântare bisericească din Iași(1558) și București(1711-1823) și românii din Transilvania”, în M.A., anul X(1965), nr.7-8, p.511-520;

Mihail R. – „Mitropolitul Dionisie Lupu”, în: Mitr. Olt. XI (1959), 5-6, p. 255-285.

Moisescu, Titus, Cântarea monodică bizantină pe teritoriul României; Prolegomene bizantine II, Variante stilistice și de formă în muzica bizantină, Editura Muzicală, 2003

Iderm Monodia bizantină în gândirea unor muzicieni români, Editura Muzicală, București, 1999

Idem, Prolegomene bizantine, I, Editura Muzicală, București, 1985

Idem, Sisteme de notație în muzica religioasă de tradiție bizantină, în AMB, vol. I, nr. 1, aprilie, 1999, Revista Centrului de Studii Bizantine, Iași;

Idem, Macarie Ieromonahul, Opere I Theoreticon, ediție îngrijită cu un studiu introductiv și transliterare de Titus Moisescu, Editura Academiei R.S.R., București, 1976

Moisil, Costin, Anastasimatarele în limba română tipărite în prima jumătate a secolului al XIX-lea, conținut, surse, autori în AMB, vol.IV, mai, 2002, Centrul de Studii Bizantine, Iași, p.142-151

Moisil, Costin, Scările muzicale la Macarie Ieromonahul, în AMB, vol. II, nr. 1, aprilie, 2000, Revista Centrului de Studii Bizantine, Iași, p.137-147

Moldoveanu, Diac. Asist,. Nicu, Izvoare ale cântării psaltice, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1977

Moldoveanu, Diac. Asist. Nicu, Indice bibliografic al studiilor, articolelor și altor lucrări mai mari privind muzica bisericească, publicate în revistele bisericești, centrale și mitropolitane și în Editura de Stat între anii 1950-1970, în GB, XXIX(1970), nr. 5-6, p.555-565

Moldoveanu, Diac. Conf. Dr. Nicu, Macarie Ieromonahul (1770-1836)- traducător, compozitor, copist, tipograf, în BOR, am CVIII(1990), nr.1-2, p.116-136

Moldoveanu, Diac. Conf. Univ. Dr. Nicu, Muzica bisericească la români în secolul al XIX-lea, în G.B., an XLI(1982), nr. 11-12, p.883-915

Moldoveanu, Diac. Lector Dr. Nicu, Manuscrise muzicale bizantine cu notație ante chrysantică din Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Palatului Patriarhal din București, în GB, anul XXXIV(1975), nr. 7-8, p.806-812

Moldoveanu, Diac. Conf. Dr. Nicu, Preocupări de muzică și muzicologie în Biserica Orodoxă Română în ultimii cincizeci de ani (1925-1975), în S.T., București, XXIX(1977), nr. 3-4

Moldoveanu, Pr.Prof.Dr. Nicu, Învățământul muzical bisericesc la români până la organizarea Seminariilor Teologice (1836), în Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea București, Editura Universității din București, (anul II), 2002, p.325-352

Moldoveanu, Pr.Prof.Dr.Nicu, Ionescu Palas, Dr. Nicolae, Prohodul Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, studiu poetico-muzical, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001

Moldoveanu, Pr.Prof.Dr.Nicu, Prohodul Domnului, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006

Moldoveanu, Pr.Prof.Dr.Nicu, Prohodul Adormirii Maicii Domnului, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006;

Idem, Istoria Muzicei Bisericești la Români, București, Edit. IBMBO, 2010;

Idem, ,,Gramatica Muzicii Psaltice” ediție corectată, adăugită și din nou redactată, edit. E.I.B.M.O., București, 2013;

Mosor Drd. Constantin, Aspecte principale din viața și activitatea Mitropolitului Moldovei Gavriil Callimachi (1760-1786), în revista: BOR, an LXXXVIII (1970), nr. 7-8, p. 764-778;

N

Necula, Pr.Prof. Dr. Nicolae, D., Este îngăduit să cântăm alte cântări în Biserică, în afară de cele rânduite în cărțile de ritual?, în Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, p. 27-30

Necula, Pr.Prof. Dr. Nicolae, D., De ce nu se folosește muzica instrumentală în bisericile ortodoxe, în Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, vol.II, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001, p.59-66

Necula, Pr.Prof. Dr. Nicolae, D., Cum și ce cântăm în bisericile noastre, în Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, vol.III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 56-65;

Nifon Arhimandritul (Sinaia) – ,,Schiță biografică a lui Dositei Botoșăneanul (Periețeanul)” – 21 de pagini, Tip. Cărților Bisericești, București, 1899, – cota B.A.R. II 408662;

P

Panțiru, Grigore, Notația și ehurile muzicii bizantine, partea a II-a, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1971;

Pasărea, Popescu I., Comemorarea lui Macarie și Anton Pann, întemeetorii cântului bisericesc român, în Revista Cultura, anul XVII(1930), nr.1-2, p.11-15

Pasărea, Popescu I., Muzica bizantină, în BOR, an XLIX(1931), seria III, nr. 2-3, p.206-211

Pasărea, Popescu I., Principii de muzică bisericească orientală, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1939;

Pasărea, Scrisoare deschisă dommului Păun Belu, cântăreț, în rev. Cultura, An. No.5-6, mai-iunie, 1915, pg.3;

Păcurariu, Pr.Prof.Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997;

Idem, Dicționarul teologilor români, București, Ed. Univers Enciclopedic, 1996;

Idem, Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, în revista BOR, an. XCIII, 1975, nr. 3-4, p. 322-355;

Păltineascu, Ștefan, ,,Musichia” în rev. Buciumul romanu, anul I/1875, nr.10 pg. 463-464;

Claudiu Pătrașcu, ,,Fondul manuscriselor muzicale românești din Biblioteca Sfântului Sinod”, (lucrare de disertație în manuscris), Universitatea Națională de Muzică București, 2010;

Perietzeanu-Buzău V. Alexandru ,,Neamurile Periețeanu” – volum dactilografiat aflat în biblioteca Institutului de Istorie Nicolae Iorga din București,

Petrescu D.Ioan ,,Arta artelor sau elemente ale elemente de ustoria musicei”, București, 1872, Tipografia E. Petrescu, strada Colței nr. 42;

Idem,,Însemnări din biserica Slobozii Postelnicului Ianache Caragea” în rev. B.O.R., nr. 2, mai 1916;

Idem, ,,Laudele îngropării Domnului”, București, Tip.Universul, 1940;

Idem, ,,Echivoc, prezumție, diletantism” în rev. Predania, un îndreptar cu, de și despre Nae Ionescu, antologie prefațată și realizată de diac. Ioan I. Ică jr, Edit. Deisis, Sibiu, 2001, pg. 135;

Plămădeală, Dr. Antonie, Dascăli de cuget și simțire românească, ediția a II-a, Alba Iulia, edit. Reîntregirea, 2004;

Ploeșteanu, Nifon, N., Carte de musică bisericească pe psaltichie și pe note liniare, pentru trei voci, București, 1902;

Pompei Ghe. Dr. Samarian, Istoria orașului Călărași (Ialomița) de la origini până la anul 1852, Institutul de Arte Grafice E.Marvan, București, 1931;

Pop Partenie „Episcopul Vasile Moga colaborator al oamenilor de cultură bănățeni”, în rev. Mitr. Ban. XXIII (1973), 1-3, p. 116-122;

Popescu, Niculae .M., Pr., Viața și activitatea dascălului de cântări Macarie Ieromonahul, București, 1908

Idem, Ediția Prohodului Ieromonahului Macarie și edițiile altora, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1908;

Idem – Macarie Psaltul. La o sută de ani de la moartea lui, în rev. B.O.R. an. LIV (1936), nr. 9-10 (sept-oct.);

Idem, ,,Lămuriri” în rev. Predania, un îndreptar cu, de și despre Nae Ionescu, antologie prefațată și realizată de diac. Ioan I. Ică jr, Edit. Deisis, Sibiu, 2001,

Idem, Știri noi despre Macarie Ieromonahul, Dascălul de cântări și Directorul Tipografiei din Mănăstirea Căldărușani, în rev. B.O.R. an.XXXIX (1916) nr. 10 (ian.) pg. 1107-1108;

Idem, Știri noi despre Macarie Ieromonahul, Dascălul de cântări și Directorul Tipografiei din Mănăstirea Căldărușani, în rev. B.O.R. an XXXIX (1915) nr.8 (nov), pg. 789-805 ;

Ibidem nr.9 (dec), pg.967-978 ;

Ibidem, an XXXIX (1916), nr.10 (ian) pg.1101-1109 ;

Ibidem, nr. XL, nr.11 (feb.) pg. 1188-1196;

Poslușnicu, Mihai Gr. ,,Istoria musicei la români de la renaștere până′n epoca de consolidare a culturii artistice”, Edit. Cartea Românească, București, 1928;

S

Sava, Pr. Viorel, Ostenitori și rodiri în ogorul Teologiei Practice, Editura Erota, Iași, 2003

Stanciu, Pr. V., Muzica bisericească ortodoxă din Transilvania, Editura Presa Universitară, Cluj Napoca, 1996

Ș

Șirli, Adriana, Repertoriul tematic al manuscriselor muzicale bizantine și post-bizantine (secolele XIV-XIX), I, Anastasimatarul, Editura Muzicală, București, 1986

Ștefănescu, Melchisedek, Episcopul de Roman, Memoriu pentru cântările bisericești în România, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1882

Ștrempel, G., Catalogul manuscriselor românești, Vol. I, Editura Științifică, București, 1978

Ștrempel, G., Catalogul manuscriselor românești, Vol. II, Editura Științifică, București, 1983

Ștrempel, G., Catalogul manuscriselor românești, Vol. III, Editura Științifică, București, 1987

Ștrempel, G., Catalogul manuscriselor românești, Vol. IV, Editura Științifică, București, 1992

T

Teodorescu, G. Dem, Viața și activitatea lui Anton Pann, Partea I, București, Tipografia Gutenberg, 1893;

Toma Col. Ing. (r) Leon – ,,Monografia Comunei Perieți”, Județul Ialomița, București, 2007;

U

Urechia, V., A., Istoria școalelor de la 1800-1864, tom I, București, Imprimeria Statului, 1892;

Ursescu V.Aureliu – ,,Anuarul județului Ialomița pe anul 1906”, Tip. Constantin Șeicărescu, Călărași, 1906;

V

Vancea, Z., Creația muzicală românească, secolele XIX-XX, vol. I, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1968

Vasile, Vasile, ,,Istoria muzicii bizantine și evoluția ei în spiritualitatea românească”, vol. II, Editura Interprint SRL, București, 1997.

Vasile, Vasile, Macarie Ieromonahul și Anton Pann. Două destine diferite pe un drum comun, în SCIA, seria TMC, tom 44, 1997, Editura Academiei Române, p.73-78;

Vârtosu Emil „Din viața și activitatea Mitropolitului Dionisie Lupul”, în: Mitr.Olt. an VIII (1956), nr. 4-5, p. 187-199;

Velea, Diac.Prof. Marin, Macarie Ieromonahul – 150 de ani de la moartea sa (1836-1986), în G.B., anul XLV (1986), nr. 5;

W

Wilhelm von Bauer Friedrich – Mémoires historiques et géographiques sur la Valachie avec un prospectus d'un atlas géographique et militaire de la derniere guerre entre la Russie et la Porte Ottomanne, Publie a Franfort et Leipzig chez Henri Louis Broenner, 1778 , pg. 139

Carte aflată în biblioteca digitală, adresa web: http://books.google.es/books?id=x0vR34B5874C&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false;

A N E X E

(Theoreticonu, tipărit la Viena, 1823 – fila de titlu)

(Lectie recapitulativă propusă de Macarie în Theoreticon, despre semnele vocalice)

(Planșă de la sfârșitul Theoreticonului cu scările, mărturiile și ftoralele glasurilor diatonice)

(Anastasimatarul, tipărit la Viena, 1823)

(Din cuprinsul Anastasimatarului – Cântarea Doamne strigat-am, glas I, pag.1 )

(Din cuprinsul Anastasimatarului – Troparul Învierii glas 1, Sedelnele Utreniei, glas 1(forma glas 2)

(Irmologhionu, tipărit la Viena 1823,

destinat Țării Românești – Pagina de titlu)

(Irmologhionu, tipărit la Viena, 1823,

destinat Moldovei – Pagina de titlu -)

(Din cuprinsul Irmologhionului, Catavasii la Adormirea Maicii Domnului, glas 1)

(Din cuprinsul Irmologhionului, Catavasiile Învierii Domnului, pagina 24)

(La pagina 29 din Irmologhion este alcătuită Peasna a IX-a sau irmosul cântării a IX-a de către Macarie, cu numele de altul (a) – această cântare este de fapt Axionul Învierii glasul I capodopera original a lui Macarie )

(Continuarea cântării a IX-a, pagina 30-31)

(Valorificarea cântării (Îngerul a strigat – Axionul glas I) lui Macarie în armonizarea prelucrată de compozitorul Dumitru Georgescu Kiriac)

(Tomul al doilea al Anthologhiei, tipătit la București – Mitropolie – 1827)

(Din cuprinsul Tomului al doilea al Antologhiei – Axionul glas 3 agem sirian – cântare originală alcătuită de Macarie – pagina 358)

(Valorificarea Axionului glas 3 agem sirian – dublă notație)

(Prohodul Domnului, tipărit la Buzău, 1836)

(Pagina 2 din Prohod – textul și melodia primei strofe ,,În mormânt viața” )

1

(Vieție Sfinților – Luna Ianuarie – ediție tipărită, între anii1835-1836, la tipografia Mitropoliei de la Mănăstirea Căldărușani, aflată sub conducerea

ieromonahului Macarie)

(Cartea ,,Oglinda omului celui din luăntru” (pagina de titlu), retipărită în anul 1835 la tipografia Mitropoliei de la Mănăstirea Căldărușani, aflată sub conducerea

ieromonahului Macarie care o și prefașează)

(Irmologhion – Calofonicon – manuscris aflat în Biblioteca Academiei Române-

Este scris de însuși Macarie, în Mănăstirea Neamț, 1833)

(Însemnarea Mitropolitului Iosif Naniescu de pe Irmologhion Calofonicon,

unde menționează anul morții părintelui Macarie și faptul că respectivul manuscris este tradus din grecește și scris cu mâna sa)

(Mormântul Părintelui Macarie Ieromonahul

din incinta Mănăstirii Viforâta)