Contribuția Evenimentelor Culturale la Promovarea Imaginii Turistice a Municipiului Sibiu [302184]

[anonimizat] – Geografia Turismului

Lucrare de Licență

Contribuția Evenimentelor Culturale la Promovarea Imaginii Turistice a Municipiului Sibiu

Profesori coordonatori:

Conf. univ. dr. Dumbrăveanu Daniela

Asist. univ. dr. Tudoricu Anca

Student: [anonimizat]

2018

Cuprins

Introducere / Descrierea Turismului

1.1. Turismul pe Plan Internațional…………………………………………………………………1

1.2. Turismul de Eveniment pe Plan Mondial…………………………………………………..??

1.1.2. Statistica ???………………………………………………………………………………………..??

Metodologie

2.1. Metodele folosite în realizarea cercetării……………………………………………………??

2.2. Limitele cercetării…………………………………………………………………………………..??

Contextul Științific

3.1. Imaginea turistică……………………………………………………………………………………??

3.1.1 Etapele Formării Imaginii…………………………………………………………………….??

3.2. Contribuția Materialelor Promoționale………………………………………………………??

3.3. Contribuția Evenimentelor la Conturarea Imaginii………………………………………??

Sibiu – Premizele dezvoltării turismului de eveniment

4.1. Localizarea Geografică a Municipiului Sibiu + Organizare( Harta !!! )………….??

4.2. Profilul Economic al Municipiului Sibiu……………………………………………………??

Structura etnică…………………………………………………………………………………..??

Structura confesională…………………………………………………………………………??

4.3. Infrastructura Turistică a Municipiului Sibiu……………………………………………..??

4.3.1. Infrastructura de Transport…………………………………………………………………??

4.3.2 Infrastructura de Cazare Turistică………………………………………………………..??

Sibiu – Tendințele Turismului de Eveniment

5.1. Evenimente culturale / cu festivaluri în Județul Sibiu ( Harta !?! + Tabel )…..??

5.2. Impactul Turismului de Eveniment………………………………………………………….??

Concluzii

Bibliografie

Descrierea Turismului

1.1. Turismul pe plan internațional

Începând cu a doua jumătate a [anonimizat] a [anonimizat], acesta reflectând în același timp întreaga societate putând astfel fi considerat un barometru al acesteia (Erdeli, Gheorghilaș, 2006). Turismului i se atribuie o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. Dezvoltarea sectoarelor economice reprezintă o consecință a nivelelor înalte pe care turismulu le-a întâlnit de-a lungul timpului. Dezvoltarea producției precum și a muncii au reprezentat un imbold în ceea ce privește puterea de cumpărare și creșterea treptată a veniturilor. [anonimizat] micșorării zilei de lucru și a săptămânii s-au creat adevărate pârghii pentru o desfășurare din ce în ce mai intensă a actului turistic. Pe plan internațional, din punct de vedere economic, cererea anumitor bunuri consumabile și a unei game ridicate de servicii a reprezentat o premiză a dezvoltării turismului această cerere fiind și un stimul pentru sectorul prestator de servicii și sectorul producător, dezvoltând în același timp și o creștere a consumului și a activităților economice.

După cum este menționat mai sus, sfârșitul primei jumătăți a secolului XX și începutul celei de-a doua a reprezentat un punct din care turismul a început să evolueze și să devină una dintre cele mai evoluate ramificații economice ale lumii. Astfel după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au avut loc o serie de modificări fundamentale care au antrenat activitatea turistică spre o dimensiune superioară (Gheorghilaș,2014), componentele pieței turistice mondiale înregistrând modificări substanțiale față de perioadele anterioare astfel că oferta turistică a intrat într-o fază de restructurare, în timp ce, cererea turistică s-a amplificat, atât prin includerea unor noi motivații de călătorie, cât și a unor noi mase de călători (Cristureanu, 2006, Gheorghilaș, 2014). Drept urmare a modificărilor de ordin tehnic a structurilor materiale, cu accent pus pe mijloacele de transport, și-au făcut apariția destinații turistice noi și obiceiuri noi de călătorie au fost asimilate, conturându-se în timp un tablou nou al circulației turistice pe plan internațional.

Având în vedere evoluția continuă a mijloacelor pentru transport, aeroporturile și șoselele au preluat partea cea mai însemnată a fluxurilor turistice, o dată cu progresul înregistrat de transporturile aeriene și automobilistice. Ca urmare a acestor progrese, au fost înregistrate schimbări și vis-a-vis de obiceiurile privind călătoriile turiștilor, afișându-se astfel noi tendințe și preferințe în ceea ce privește un consum turistic (agrement sau cazare, forme de transport, destinații). În același timp, motivațiile în ceea ce privește călătoria s-au diversificat și multiplicat într-un ritm continuu, efectul rezultat al acestui fenomen materializându-se printr-o lărgire considerabilă a gamei de destinații turistice.

Complexitatea continuă a organizării turismului la nivel internațional, a determinat un imbold cu o creștere continuă a actului turistic și a reușit prin ritmul înalt de dezvoltare atins, să se transforme într-un fenomen de-a dreptul spectaculos, poate cel mai impresionant al perioadei contemporane, cu urmări umane și sociale, precum și economice cu o importanță aparte, dar și o activitate socio – economică caracteristică. Pe plan mondial creșterea bruscă a volumului de deplasări turistice s-a remarcat în mod special în era postbelică. În numai 30 de ani volumul circulației turistice internaționale a crescut de cca. 11 ori (numărul sosirilor turistice internaționale în 1950 se cifrau la cca. 25 de milioane, iar în 1980 au ajuns la 285 de milioane) (Gheorghilaș,2014). O dată cu lărgirea destul de apreciabilă a așa zisei sfere de atracție a crescut și numărul de turiști. Nivelul venitului a jucat un rol cu o însemnătate redusă în ceea ce privește accesibilitatea la actul turistic a tuturor categoriilor sociale, întâlnindu-se astfel o diversificare a participării tuturor categoriilor de vârstă, printr-o implicare tot mai intensă a persoanelor vârstnice și tinere. Putem spune că această inevitabilă creștere indică faptul că turismul din perioada contemporană s-a modelat într-un așa zis fenomen de masă și a întâlnit în cadrul tuturor structurilor sale un profund proces de democratizare.

Între anii 1960 și 1980 și alte elemente se consolidează și se dezvoltă. În acest fel, mai întâi se elaborează și se pun apoi în practică programe naționale care stimulează și susțin turismul, tipurile de turism devin mai diversificate și se dezvoltă iar turismul organizat capătă o amploare mai mare. În tot acest timp cresc investițiile din partea mediului privat cu firme specializate cât și în cadrul guvernamental, paralel cu aceste investiții crescând și cheltuielile individuale. Ulterior după anul 1990 putem afirma că turismul evoluează el reprezentând o îmbinare între mirific, acțiune și rezultate datorat ritmului de creștere superior P.I.B. – ului mondial sau comerțului cu bunuri materiale (Milin, Fruja, Buzilă, 2005) .În cadrul țărilor cu o economie mai robustă, turismul a dobândit un loc din ce în ce mai remarcabil în ceea ce reprezintă valorile cultural-sociale ale comunităților gazdă devenind astfel o așa zisă nevoie socială.

Turismul prezintă un impact impresionant în perioada contemporană asupra societății, economiei, mediului ambiant și culturii destinației turistice. Structura economică este puternic diversificată de acesta. Apariția unor noi ramuri industriale precum cea a agențiilor de voiaj, a artizanatului, a agrementului, a transportului pe cablu sunt determinate de o existență a marii industrii turistice într-o regiune, zonă, țară. Această industrie poate influența și evoluția unor economii pe o treaptă mai mică (consum și producție mai mică) printr-o impulsionare și o valorificare prin turism a anumitor resurse locale precum meșteșugurile specifice unei zone sau gastronomia locală.

Turismul aferent perioadei contemporane a evoluat într-o unealtă din ce în ce mai eficace de realizare a unor programe dezvoltare regională dar și într-un așa zis factor de echilibru. Ca și rezultat prin dezvoltarea acestor activitați turistice apar locuri noi de muncă atât în turism cât și în activități adiacente, cu 2 poate 3 locuri suplimentare de muncă în alte activități decât cele de turism la fiecare loc de muncă în turism determinând astfel o reducere a șomajului, în special la nivel local. Pe plan internațional se consideră că turismul este industria care creează cele mai multe joburi, înregistrând un număr 234 de milioane de joburi adică un procent de 8.7% din totalul locurilor de muncă.

Nu se poate da la o parte ritmul de creștere și rolul turismului, din ce în ce mai ridicat în economiile naționale. Conform (Gheorghilaș, 2014) turismul este una dintre principalele cinci activități de export pentru 83% dintre țările lumii și o sursă principală de încasări valutare pentru cel puțin 38% dintre statele lumii, turismul reprezentând 11,8% din exporturile mondiale (1,754 mld. US$), 9,3% din investițiile de capital (1,010 mil. US$) și 3,8% din cheltuielile guvernamentale (300,2 mil. US$).

Metodologie

2.1. Metodele folosite în realizarea cercetării

În vederea realizării acestui studiu s-au folosit mai multe metode aplicabile în geografie și anume:

Ca și primă metodă menționăm Metoda Chestionarului. Chestionarul a fost construit în momentul în care am știut clar natura studiului și anume promovarea turistică prin intermediul evenimentelor culturale. Oamenilor intervievați li s-a precizat cine este cel care a întocmit chestionarul în vederea realizării cercetării, faptul că aceste date sunt prelucrate în scop personal și rămân confidențiale.

Întrebările au fost redactate în așa fel în cât respondenții să înțeleagă ceea ce li se cere prin completarea acestora, limbajul a fost accesibil în timp ce întrebările clare și scurte. Pentru nu a produce confuzii au fost evitate întrebările duble precum și negațiile în conceperea unei întrebări. Nu în ultimul rând trebuie menționat faptul că răspunsurile au fost în funcție de tipul întrebării și anume închise sau deschise.

Metoda Sintezei. Această metodă este prezentă în cadrul tuturor studiilor geografice. Sinteza a fost folosită în cadrul definirii mai exacte și succinte a studiului în partea de introducere al acestuia, fiind mai reprezentativă în cadrul concluziilor.

Metoda Comparativă este evidențiată la începutul lucrării atunci când s-a făcut o comparație între festivalul cultural Spoleto din Charleston, South Carolina și Piccolo Spoleto, cel din urmă fiind organizat de către municipalitate față de primul care este privat, cu o promovare a artiștilor locali și regionali.

Definirea turismului și detalierea evoluției acestuia au fost realizate cu ajutorul Metodei Istorice, metodă ce deși stă în primul rând la baza studiilor fizico-geografice aceasta poate fi aplicată și în cadrul celor umane, sociale, culturale, economice etc.

Metoda Dinamică, ce în cadrul studiului a constat în observare indirectă, prin fotografii, a zonelor sau locațiilor în care s-au desfășurat evenimente precum: Piața Mare din Sibiu, Sala Thalia, Muzeul Astra, Piața Mică, Librăria Habitus etc.

Metoda Informațional-Geografică este cea care a permis evidențierea cu ajutorul programului GIS localizarea Municipiului Sibiu și a anumitor evenimente, zone și trasee din cadrul acestuia.

2.2. Limitele cercetării

În ceea ce privește limitele cercetării, pe parcursul acesteia au fost întâlnite și situații ce au reprezentat piedici în vederea unei documentări și posibile prelucrări cât mai exacte a datelor.

Ca și prim impediment menționăm dificultățile în a obține anumite răspunsuri la întrebările aflate în chesionar cum ar fi : „ Care este nivelul veniturilor lunare ? ” sau „ În cadrul carei categorii de studii vă aflați ? ”.

Programul limitat și doar în timpul săptămânii din cadrul primăriei în vederea obținerii unor date cu caracter statistic, reprezintă un alt aspect negativ al limitării cercetării.

Contextul Științific

Un eveniment este un fenomen spațial-temporal care poate fi clasificat sau categorisit în diferite moduri în funcție de mărime, formă și conținut (Getz, 1997, 2008). Evenimentele pot genera o varietate de beneficii pentru destinații (Hernández-Mogollóna, Duarte, Folgado-Fernández, 2017). Cu toate acestea, consecințele unor evenimente uriașe au constituit baza spre care au fost îndreptate majoritatea cercetărilor și anume impactul bănesc al anumitor evenimente dedicate sportului. Deși interesul pentru alte tipuri de evenimente a crescut (Bauer, Law, Tse, & Weber, 2008), doar câteva studii au abordat impactul evenimentelor la scară mică și în special, de evenimente culturale (Gursoy, Kim. & Uysal, 2004). Aceste mici evenimente, tind să fie profund legate de locația lor și pot furniza o bază importantă pentru elaborarea planurilor de marketing pentru destinații (Litvin & Fetter, 2006; Olsen, 2010; Ritchie, 1984).

Unicitatea unui eveniment cultural poate apărea din locația sa și mai ales din atmosfera locului (Getz, 2008). Planificarea și promovarea corespunzătoare a acestor tipuri de evenimente poate ajuta pentru a transforma imaginea turiștilor despre destinație, sporind astfel veniturile (Liu, 2014). Datorită unei dorințe mari la nivel regional și local dar în primul rând datorită globalizării, orașele au fost forțate, pentru a atrage turiști, să concureze între ele. Bogăția, unicitatea precum și identitatea tradițiilor specifice fiecărei locații, pot deveni un factor esențial de diferențiere în ceea ce privește imaginea turiștilor asupra evenimentelor. Evenimentele culturale oferă o serie de beneficii, printre cele mai importante fiind destinațiile, care în multe dintre studii își au analiza structurată în primul rând pe efectul evenimentelor notabile și însemnate la nivel mondial, pe orașe mari, incluzând și planificarea. O mare parte din atractivitatea evenimentelor este că acestea nu sunt niciodată la fel și trebuie să fiți acolo pentru a vă bucura pe deplin de această experiență unică; dacă o ratați, este o oportunitate pierdută (Getz, 2008).

Evenimentele culturale pot avea si un efect benefic asupra oamenilor, în ceea ce privește bunăstarea și sănătatea. Participarea la aceste evenimente s-a dovedit a fi nu numai puternic asociată cu un comportament sănătos și bunăstare mentală dar și să transmită mesaje de promovare a sănătății și de a reduce excluziunea socială (Weziak-Białowolska, 2016).

Turismul de eveniment, putem spune o formă aparte a turismului cultural, a cunoscut, în ultimii ani o creștere remarcabilă. Pentru dezvoltarea turismului, evenimentele sunt des văzute ca și o soluție la problemele de diferențiere a produselor și de sezonalitate într-o piață tot mai competitivă a turismului (Liu, 2014). Putem adăuga că evenimentele pot fi un liant în ceea ce înseamna dezvoltarea și imaginea unui oraș prin faptul că ele pot oferi o expunere pe plan în primul rând național cât și internațional. Acest lucru poate fi îndeajuns pentru a îmbunătății imaginea unui oraș ca destinație dedicată turismului. De asemenea, aceste evenimente, pot crea pentru piața regională dar și cea locală o serie de experiențe de recreere. Atunci când evenimentele sunt organizate în mod deliberat pentru a încuraja interesul turistic, în special în afara sezonului sau în perioada de tranzit dintre vârful sezonului și perioada de acalmie a sezonului, rezidenții locali beneficiază de varietatea, calitatea și unicitatea evenimentelor (Carmichael, 2002). Evenimentul cultural în special, devine un mijloc comun de revitalizare economică, de transformare a orașului, de repoziționare a destinației, de îmbunătățire a imaginii, de investiții inerne și generare de venituri din turism etc. (Smith, 2003; Quinn, 2009).

Termenul de ” festivalizare ” a orașului poate fi atribuit acelor orașe care s-au constituit ca și scene pentru un flux continuu de evenimente cu caracter cultural. Pe teritoriul continentului european, în ultimii ani, turismul cultural a cunoscut o dezvoltare amplă datorită evoluției și nu în ultimul rând a punerii în scenă a evenimentelor culturale. Un tip de eveniment cultural care a ajuns să construiască o tradiție și care este deosebit de important într-un context european, este organizarea anuală a inițiativei Capitala Europeană a Culturii (Liu, 2014). Pentru dezvoltarea unor evenimente culturale este nevoie și de o educatie a indivizilor pentru a le pune în practică, iar faptul că unele orașe, pe lângă patrimoniul cultural pe care îl dețin, au avut la un moment dat și statutul de capitală culturală europeană, poate fi privit ca și un avantaj în ceea ce privește educația. Bourdieu a susținut că, capitalul cultural, familiarizat cu codurile culturale dominante ale unei societăți este un factor determinant al succesului educațional (Jæger & Møllegaard, 2017).Orașele în care patrimoniul cultural a fost păstrat și a fost evidențiat, din punct de vedere turistic, au reușit să genereze fluxuri turistice importante și să câștige o reputație (Drăghici, Papuc, Iordache, Dobrea, Pintilii, Teodorescu, Peptănatu, Diaconu, Simion, 2015). Anumite evenimente, în special în domeniul culturii, s-au dovedit adevărate oportunități, deoarece implică mari investiții din partea autorităților locale (Getz, 1991).

Pentru a defini amploarea și natura anumitor eveinmente și festivaluri ce au fost închinate turismului, în anii recenți s-au făcut pași mari și importanți. Conceptualizate ca festivaluri și evenimente cuprinzătoare, turismul de eveniment este înțeles ca fiind legătura dintre turism și studii de evenimente (Getz, 2008). Cercetările istorice demonstrează modul în care festivalul și evenimentele au o istorie lungă de a acționa ca atracții turistice și de a realiza reproducerea locurilor ca destinații turistice (Quinn, 2009). Drumul evenimentelor și festivalurilor de-a lungul istoriei este lung și rolul lor este acela de a întruchipa tradițiile unor vremuri de mult apuse. Ei au înflorit din nou în societatea contemporană, după declinul de la mijlocul secolului al XX-lea (Boissevain, 1992). În ceea ce privește orașele din occident, principala motivație a acestora în ceea ce privește dezvoltarea anumitor strategii de evenimente și festivaluri a fost reechilibrarea ca urmare a declinului economic ce s-a desfășurat pe termen lung. Festivalurile și evenimentele au făcut parte dintr-o gamă mai largă de noi ”strategii culturale” (Fox Gotham, 2005). Evenimentele culturale pot fi o sursă de mândrie etnică care contribuie la dezvoltarea unor comunități etnice diferite, întărind conținutul și semnificația identificării colective (Fox Gotham, 2005). Este adevărat că pentru unii, precum David Harvey (1988, p.168, 2000), producția în masă a festivalurilor și sărbătorilor creează ”orașe voodoo” în care fațada de reamenajare culturală poate fi văzută ca o ”mască de carnaval” care acoperă lipsa investiților și crește inegalitatea socială.

Având în vedere caracterul social al lor putem exemplifica Festivalul Essence din New Orleans din anii `90, o sărbătoare în primul rând dedicată afro-americanilor, ce se întinde pe mai multe zile, ce prezintă artiști și combinații ale genurilor muzicale jazz, hip-hop, soul, funk și R & B. Festivalul conține, de asemenea, seminarii de ”responsabilizare” pentru consumatorii interesați în creșterea conștiintei, construirea stimei de sine și creearea de relații sociale pozitive (Fox Gotham, 2005). Participarea la festivaluri implică căutarea de oportunități care oferă îmbogățire, cultură, noutate și socializare. (Crompton, Mckay, 1997). Festivalurile de astăzi sunt diferite de primele forme de festivaluri organizate în cele mai vechi timpuri, când au fost folosite pentru a sărbători cele mai importante evenimente ale comunităților privind religia, folclorul și agricultura (Mahika, Rădulescu, Aluculesei, 2014). În ziua de azi festivalurile sunt organizate cu scopul de a atrage cât mai mulți turiști. Mai mult decât atât, oamenii nu participă numai la festivalurile organizate în cadrul comunității lor ci și călătoresc pentru a experimenta alte culturi din cadrul altor comunități. Festivalurile sunt surse de bani pentru regiunile și orașele care le găzduiesc. Festivalurile se găsesc în mai multe forme și tipuri: festivaluri de muzică, festivaluri de film, festivaluri de teatru, festivaluri de artă, festivaluri culinare, festivaluri folclorice, festivaluri medievale, carnavaluri etc (Mahika, Rădulescu, Aluculesei, 2014). Menționam mai sus faptul că statutul de capitală europeană poate avea un efect benefic asupra educației oamenilor, dar nu numai. Acest statut poate constituii în primul rând, și poate mai important pe alocuri decât educația culturală, un atuu în ceea ce privește infrastructura turistică, investițiile în festivaluri, muzee etc. Practic vorbim de dezvoltarea economiei.

Aducem în prim plan, ca exemplu, orașul Glasgow (Scoția), care a devenit recunoscut pe plan internațional, pentru utilizarea turismului cultural ca și instrument pentru dezvoltare urbană. Odată asociat cu un șomaj sever și unele dintre cele mai grave medii urbane din Europa, orașul si-a folosit poziția de Capitală Culturală Europeană, în anul 1990 pentru a se reinventa ca destinație turistică. Glasgow a găsit noi surse de dezvoltare economică și de renaștere, în primul rând prin investiții în artă, muzeu, facilități civice, festivaluri și piață turistică (Recognising Culture, 2001, 46). Din perspectiva unei comunități, literatura observă că turismul bazat pe festivaluri poate genera beneficii economice semnificative, completând camerele și restaurantele locale, în timp ce în general necesită investiții minime de capital, profitând de infrastructura existentă (Litvin, Fetter, 2006).

Vis-a-vis de contribuția evenimentelor culturale la dezvoltarea turismului aferent unei regiuni sau oras, putem da exemplu pe lângă festivalul Essence din New Orleans menționat mai sus și festivalul cultural Spoleto din Charleston, South Carolina. Charleston este suficient de mic pentru a fi dominat de arte non-stop în timpul festivalului de 17 zile, dar și suficient de mare și sofisticat pentru a oferi o audiență informată și teatre adecvate. Spoleto are o mare importanță pentru transformarea orașului Charleston în destinația turistică de succes pe care o deține astăzi (Litvin, Fetter, 2006). Festivalul de șaptesprezece zile, care se desfășoară în fiecare lună mai și iunie, cuprinde peste 120 de spectacole cu un amestec internațional de artiști distinși și talente în devenire, printre care se numără Joshua Bell, Yo-yo Ma, Cvartetul Emerson String și Teatrul American de Dans Alvin Ailey (Spoleto, 2003). Un festival însoțitor, Piccolo Spoleto, introdus în 1979, se desfășoară simultan. În timp ce festivalul Spoleto este o organizație privată, Piccolo Spoleto este organizat de orașul Charleston și aduce în prim plan artiști locali și regionali (Litvin, Fetter, 2006). Acest festival satelit cuprinde peste 800 de evenimente, oferite în întregul oraș; unele gratuite, multe altele la prețuri mai mici de 10 $ (Donovan, 2003). Conform unor studii ale Universității South Carolina, s-a determinat că 153 000 de oameni au participat la evenimentele Spoleto / Piccolo Spoleto în decursul a șaptesprezece zile ale evenimentului din anul 2000, dintre care 53 % locuiau dincolo de zona orașului Charleston și 38 % din afara Carolinei de Sud. Acești cercetători au calculat faptul că Spoleto a creat un impact economic pozitiv de 68 milioane de dolari pentru orașul Charlestown (Schunk and Teel, 2002). Populația orașului Charleston era la momentul studiului Universității South Carolina undeva la aproximativ 100 000 de locuitori, populație ce de-a lungul unui secol a fost într-o creștere continuă cu mici oscilații între anii 1950 și 1960. Această populație a ajuns la momentul ultimului recensământ, în anul 2010 sa însumeze aproximativ 120 000 de locuitori. Având în vedere că recensămintele se întocmesc în SUA pe perioade de 10 ani și raportându-ne la studiul și proiecția (Population and Housing) ce ne indică o continuă creștere până în anul 2030, logica ne poate indica impactul pozitiv ridicat pe care festivalul l-a avut și îl va avea în continuare asupra vizitării orașului Charleston, oferind astfel în primul rând, un imbold industriei hoteliere locale și nu numai.

3.1. Imaginea turistică

La scară gobală, putem vorbi despre turism drept o industrie competitivă. Dacă o atracție sau o destinație, din punct de vedere al accesibilității este scumpă, consumatoare de timp sau chiar complicată și nu suportă o capacitate adecvată, există temerea că destinații spectaculoase vor rămâne secrete pentru masa turistică, preferând în schimb, alternative competitive.

Și mergând mai departe, este considerat că unicitatea, precum și anumite divergențe culturale sunt foarte importante dacă se dorește ca bunul sau activul cultural să se transforme într-un succes comercial garantat. Când turiștii interesați de cultură își doresc să aibă anumite experiențe sau să își îmbogățească cunoștințele, apare următoarea întrebare: „Cum putem identifica cele mai adecvate strategii și practici pentru a putea comercializa experiența în cauză și erudiția, pentru turiștii interesați de cultură ?”

În ceea ce privește branding-ul destinației turistice, proveniența este mai critică, deoarece țările pre-există identității create pentru aceștia de către comercianți și nici agenții lor de publicitate, nici consumatorii nu pot fi obiectivi (Morgan & Pritchard, 2001, p. 281 în Therkelsen, 2001). Informarea turiștilor după dar și înainte de a ajunge la o anumită destinație este asimilată ca fiind o componentă a marketingului. Într-o destinație turistică nouă este important a transmite și a crea în primul rând o imagine, putem spune adecvată, a zonei respective, bazată pe atracțiile principale, serviciile și facilitățile disponibile. Imaginea trebuie să fie cât mai aproape posibil de realitate, astfel încât turiștii să nu fie dezamăgiți ci atenți, astfel încât să nu își facă o idee greșită (Stănciulescu, 2004). Toate produsele ce sunt decodificate și preluate în universul consumatorului câștigă, putem spune, o existență precum și o identitate culturală și uneori elementele componente pot fi comune pentru mai multe culturi. Beerli și Martin (2003) au introdus nouă dimensiuni cu atribute, care determină imaginea destinației turistice percepute, cum ar fi resursele naturale, infrastructura generală, infrastructura turistică, agrementul și recrearea turistică, cultura, istoria și arta, factorii politici și economici, mediul, mediul social și atmosfera locului. Toate dimensiunile sunt, de asemenea, incluse în „atracția culturală” (Kantanen, 2005). Imaginea organică a atracției se bazează pe surse de informații non-comerciale, cum ar fi știrile despre destinație în mass-media, informațiile primite și opinii ale prietenilor și rudelor (Stănciulescu, 2008). Imaginea indusă se bazează pe surse comerciale de informații, cum ar fi diferite forme de publicitate și informații de la agenții de voiaj și operatorii de turism (Kantanen, 2005). Stabilirea brandului orașelor a fost asociat cu zborul în timp dintr-un demult apus trecut industrial, dar este acum legat de sporirea peisajului urban cu brand-uri cunoscute global și cu destinații de divertisment încapsulate în „orașul fantezist” (Hannigan, 1998). Un brand de succes ar trebuii să fie imediat recunoscut, să joace pe dorința de confort și certitudine și să ofere un punct de identificare pentru consumatori într-o piață aglomerată (Richards, 2004). Evenimentele cunoscute sau cu un caracter major au evoluat într-o formă inexplicabil de prețioasă a unei așa zise „monezi culturale”, în mod aparte în ceea ce reprezintă consecințele lor de imagine. Putem afirma că evenimentele cu caracter major pot avea un evident efect modelator asupra imaginii unei țări gazdă sau a unei comunități, conducând astfel spre o percepție favorabilă a potențialei destinații de voiaj. Drept urmare, acest potențial putem afirma că a reprezentat un argument pentru ca evenimentele să fie utilizate drept o unealtă de conturare și optimizare a imaginii turistice, mai ales pentru orașele considerate voluminoase. O problemă majoră cu astfel de strategii este faptul că impactul lor este foarte greu de măsurat, acest lucru fiind valabil în special în cazul zonei relativ nebuloase a imaginii orașului (Stănciulescu, 2008). Una dintre problemele majore este complexitatea imaginilor; multifațete, extrem de subiective și deseori orientate spre diferite publicații (Paddison, 1993).

În literatura de specialitate, în domeniul turismului, în deceniile trecute s-a constatat o dezvoltare a ceea ce înseamnă imaginea turistică, datorată în cazul Sibiului și statutului de capitală culturală europeană pe lângă arhitectura și istoria locului, cu mențiunea că Sibiul a beneficiat mai recent de acest statut, în anul 2007, programul fiind inițiat în anul 1985 când prima capitală culturală de pe continentul european a fost orașul grec Atena.

O regiune cu un brand eficient evidențiază elemente cum sunt: natură, peisaje, vreme bună, ambianță relaxantă, accesibilitate, infrastructură (toate acestea formează imaginea artistică), dar și vestigii istorice, monumente de artă, cultură regională (obiceiuri și tradiții, manifestări și evenimente etc.), structuri de primire turistică (hoteluri, moteluri, restaurante, baruri etc.), gastronomie regională (toate acestea formând imaginea psihologică), stimulează economia regională (prin produsele și serviciile proprii oferite și consumate) și poate contribui la dezvoltarea sustenabilă a întregii regiuni (Stăncioiu, Teodorescu, Pârgaru, Vlădoi, Băltescu, 2011).

Sibiu – Premizele dezvoltării turismului de eveniment

Universul evenimentelor este ceva aparte datorită elementelor sale unice și caracteristice precum și a elementelor ce îi dau o anumită diversitate. În societatea actuală viziunea în ceea ce privește evenimentele este într-o măsură mai mare sau mai mică divergentă față de trecut, imaginea și scopurile festivalurilor fiind mai legate de anumite preferințe sociale precum și de modă, dezicându-se astfel de scopurile cu conotații religioase. Capacitatea de a atrage fluxuri turistice din ce în ce mai însemnate în regiuni mai puțin favorizate îl situează pe o poziție esențială în ceea ce privește anumite strategii de dezvoltare regională, locală și internațională. Se poate observa faptul că evenimentele sunt printre cele mai stimulative fenomene în ceea ce privește turismul cu o oarecare evoluție economică și calitativă.

4.1. Localizarea Geografică a Municipiului Sibiu + Organizare ?

Conform lui Vasilescu, (2003) organizarea administrativă a teritoriului României a cunoscut, de-a lungul timpului, formule diverse, încercând să răspundă cerințelor fiecărei perioade. Din punct de vedere al împărțirii regionale, județul Sibiu se află în zona de Centru, alături de județele: Alba, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș, suprafața totală a județului fiind de 5432 km². Ca și organizare administrativă a teritoriului, la 31 decembrie 2016, numărul orașelor și municipiilor județului Sibiu se ridică la 11 el stagnând din anul 2005 și până în prezent. Singura diferență în cadrul orașelor și municipiilor se remarcă în anii 1995 și 2000 unde numărul lor se ridica doar până la 9. Tot în această perioadă doar numărul municipiilor a rămas la fel și anume 2 (Sibiu și Mediaș). În ceea ce privește numărul comunelor, diferența este mai substanțială, în anul 1995 înregistrându-se doar 3 comune în comparație cu anul 2000 și perioada anilor 2005-2016 când conform INSSE (2017) numărul comunelor se ridică la 53. Numărul satelor a scăzut în perioada 2005-2016 dăcă ar fi să comparăm cu anii 1995 respectiv 2005, această scădere fiind totuși nesemnificativă: de la 173 de sate rămânând doar 162.

Fig. 1. – Localizarea Municipiului Sibiu

4.2. Profilul Economic al Municipiului Sibiu

Pentru a întelege mai ușor noțiunea de turism în cadrul gografiei și în cadrul economiei, îi putem atribuii prin analogie termenul de industrie pentru a face anumite deducții. Industria este considerată o branșă esențială, ce se integrează organic cu celelalte sectoare ale unei economii (comerț, transporturi, agricultură și turism) într-un sistem omogen. Industria are scopul de a produce anumite bunuri pentru toate ramurile economiei și pentru cerințele actuale ale populației.

Evoluția populației pe baza datelor statistice înscrise de recensămintele derulate de-a lungul secolului XX evidențiază intercalarea perioadelor de creștere explozivă cu cele de creștere lentă. Cea mai explozivă dinamică demografică s-a înregistrat în perioada 1966-1977 când populația a crescut cu 41.490 locuitori atingând cifra de 151.005 locuitori. Această perioadă a fost caracterizată prin dezvoltarea industrială maximă. După anul 1977 dinamica numărului de locuitori a intrat în faza de creștere lentă cu un ritm mediu anual de 0,87% până în anul 1990, conform ( Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă în Municipiul Sibiu).

Numărul cel mai mare de locuitori din municipiul Sibiu s-a înregistrat la recensământul din anul 1992, atunci când aici locuiau 169 610 oameni. În decursul unui deceniu numărul populației a cunoscut un declin ajungând la 154 892 de personae, declin ce a continuat până la finele anului 2011, când recensământul ne indica faptul că doar 147 245 de persoane mai locuiau în municipiul Sibiu.

La data de 1 octombrie 1966, prin Decretul 770, politica demografică a regimului comunist a avut în vedere creșterea populației și interzicerea întreruperii de sarcină, rezultatul putând fi observat și pe graficul de mai jos.

Graficul a fost realizat pentru anii 1910, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011, pentru a se observa oscilația evoluției numărului de locuitori care în general de-a lungul acestor ani a fost crescătoare, pe baza datelor culese de pe (INSSE) și ale cercetătorului Varga E. Árpád.

Fig. 2. – Evoluția numerică a populației

Sibiu – Tendințele turismului de eveniment

5.1. Evenimente culturale / cu festivaluri în Municipiul Sibiu

Fig. 3. – Harta evenimentelor culturale

Concluzii

Bibliografie

Bauer, T., Law, R., Tse, T., & Weber, K. (2008). Motivation and satisfaction of megabusiness event attendees: The case of ITU Telecom World 2006 in Hong Kong.

Beerli A., and Martin, J. D. (2003). Tourists’ characteristics and the perceived image of tourist destinations: a quantitative analysis – a case study of Lanzarote, Spain.

Boissevain, J. (1992). Revitalizing European rituals.

Carmichael, B. (2002). Global competitiveness and special events in cultural tourism: the example of the Barnes Exhibit at the Art Gallery of Ontario, Toronto.

Crompton, J. L., McKay, S. L., (1997). Motives of visitors attending festival events.

Cristureanu, C. (2006). Strategii și tranzacții în turismul international, Editura C.H. Beck, București.

Drăghici, C., Papuc, R. M., Iordache, Ș., Dobrea, C. R., Pintilii, R. D., Teodorescu, C., Peptănatu, D., Diaconu, D., Simion, A. (2015). The Role of European Capital of Culture Status in Structuring Economic Profile of Sibiu, Romania.

Erdeli, G., Gheorghilaș, A. (2006). Amenajări Turistice, Editura Universitară, București.

Fox Gotham, K. (2005). Theorizing urban spectacles. Festivals, tourism and the transformation of urban space.

Getz, D. (1991). Festivals, Special Events and Tourism. New York: van Nostrand Reinhold.

Getz, D. (1997). Event management & event tourism.

Getz, D., (2008). Event tourism: Definition, evolution, and research.

Gheorghilaș, A. (2014). Geografia Turismului. Metode de analiză în turism, Editura Universitară, București.

Gursoy, D., Kim, K., & Uysal, M. (2004). Perceived impacts of festivals and special events by organizers: An extension and validation.

Hannigan J. (1998). Fantasy City: Pleasure and Profit in the Postmodern Metropolis.

Hernández-Mogollóna, J. M., Duarte, P. A., Folgado-Fernández, J. A., (2017). The contribution of cultural eve nts to the formation of the cognitive and affective images of a tourist destination.

Jæger, M. M., & Møllegaard, S. (2017). Cultural capital, teacher bias, and educational success: New evidence from monozygotic twins.

Kantanen T. (2005) „Advertising in low and high involvement cultural tourism attractions: Four cases”.

Litvin, S. W., & Fetter, E. (2006). Can a festival be too successful? A review of Spoleto, USA.

Liu, Y. D. (2014). Cultural Events and Cultural Tourism Development: Lessons from the European Capitals of Culture.

Mahika, E. C., Rădulescu R., Aluculesei, A. C. (2014). The Behaviour of Romanian Tourists Regarding The Attendance at Festivals.

Milin, I. A., Fruja, I., Buzilă, N. (2005). Tendințe privind evoluția turismului mondial în perioada 1990-2020.

Morgan N. J., Pritchard A. (2001). Culture, identity and tourism representation: Marketing Cymru or Wales ?

Olsen, D. (2010). Cultural heritage and tourism in the developing world: A regional perspective.

Padisson R. (1993). City Marketing, Image Reconstruction and Urban Regeneration.

Planul de acțiune pentru energie durabilă al Municipiului Sibiu (2014).

Quinn, B. (2009). Festivals, events and tourism.

Recognising Culture, A series of briefing papers on culture and development, edited by Matarasso, F., published in partnership by Comedia, the Department of Canadian Hritage and UNESCO with support from the World Bank.

Richards G. (2004). „The Impact of Cultural Events on City Image: Rotterdam, Cultural Capital of Europe 2001”.

Stăncioiu A. F., Teodorescu N., Pârgaru I., Vlădoi A. D., Băltescu C. (2011). Imaginea destinației turistice – element de susținere în construcția brandului touristic regional. Studiu de caz: Muntenia.

Stănciulescu G. (2004). Strategii și politici regionale de dezvoltare durabilă a spațiului dunărean. Provocări pentru turism. Bucurșeti: Editura ASE.

Stănciulescu G. C. (2008). City Image – As tourism destination.

Vasilescu, B. (2003). Organizarea administrativ-teritorială și evoluția legislației în domeniul administrației publice locale.

http://statistici.insse.ro/shop/

http://varga.adatbank.transindex.ro/?pg=3&action=etnik&id=6765