V.1 Evoluția numerică a populației [302183]

Capitolul V

Populația

V.1 Evoluția numerică a [anonimizat] (Horlăceni, Dobrinăuți, Strahotin, Tudora, Balinți, Borolea, Dorohoi, Corjăuți, Vorona etc.), acestea fiind localizte pe tot cuprinsul arealului de studiu. O [anonimizat].

O estimare a [anonimizat], din prisma faptului că singurele surse de informații disponibile (documentele istorice), nu reușesc să creioneze intensitatea umanizării unui anumit teritoriu. [anonimizat], [anonimizat] o oarecare rezervă asupra exactității acestora. Un astfel de document este „Catastihul de cisle” care datează din anul 1591, [anonimizat]. Trebuie menționat faptul că actualul teritoriu al bazinului superior al Jijiei pe suprafața județului Botoșani era arondat din punct de vedere administrativ Ținuturilor Dorohoi și Hârlău. [anonimizat] 1591 Ținutul Dorohoiului înregistra 1829 birnici, [anonimizat] 1944 capi de familie. [anonimizat], [anonimizat], slujitorii curții domenești și călugării.

Statistici demografice certe cu privire la populația bazinului superior al Jijiei provin începând cu a doua jumătate a [anonimizat], [anonimizat] 1772-1773 și 1774 (publicate de P. G. Dmitriev, 1975). Potrivit acestor catagrafii numărul de locuitori din bazinul superior al Jijiei se ridica în 1772 la 22 435, aceștia fiind recenzați în 4 487de case. Localitățile cu cel mai însemnat număr de locuitori erau Botoșani (2 995), Dorohoi (625), Vlădeni-Deal (605), Dămileni (585), Saucenița (520), Tătărășeni (510), Pomârla (495), Stroiești (455), [anonimizat] (410), urmate de o serie de așezări cu populație cuprinsă între 15 și 395 locuitori.

După 2 [anonimizat] 1774, populația bazinului superior al Jijei a sporit cu 2 255 persoane, ajungând la 24 690 locuitori. [anonimizat], ca și în 1772, Botoșani (2 665), Dorohoi (885), Ibănești (665), Tătărășeni (645), Pomârla (630), Dămileni cu Cristinești (515), Săveni (485), Stroiești (475), Vlădeni-Deal (410), Dracșani (400) urmate de o serie de localități cu o populație de sub 400 locuitori. [anonimizat], [anonimizat], populația bazinului superior al Jijiei s-a apreciat prin înmulțirea cu 5 a [anonimizat]-o famile.

[anonimizat] s-au realizat în Moldova la 1803, 1820 și 1831. [anonimizat] a locuitorilor, [anonimizat], de istorie a [anonimizat], precum și pentru aprofundarea problemelor de istorie locală (Corneliu Istrati, 2009).

Condica Vistieriei Moldovei din anul 1803, este prima care înfățișează o situație generală a Moldovei, sub diferite aspecte, la începutul secolului al XIX-lea. În cuprinsul condicii se găsesc, informații cu privire la împărțire administrativă a țării, la numele satelor, cine erau stăpânii lor (boieri, mănăstiri sau răzeși), precum și o situație a numărului contribuabililor din diferite categorii fiscale. Din centralizarea datelor statistice ale acestei condici a reieșit faptul că populația bazinului superior al Jijiei se ridica la aproximativ 52 930 persoane. Se constată așadar o creștere a populației față de 1774 cu 28 240 persoane. Cele mai mari așezări erau: Târgul Botoșani ( 2040), Ibănești (1 885), Pomârla (1 140), Tudora (990), Corni (985), Dămileni (945), Cristeși (935) ș.a.

În anul 1820, după încheirea domniei lui Scarlat Alexandru Calimah (1812-1819) când se încheiaseră cei doi ani de scutire a dărilor acordată de către Poartă, Țărilor Române, următorul domnitor al Moldovei, Grigore Șuțu a impus efectuarea unei noi catagrafii, acesta criticând politică internă a lui Scarlat Calimah pentru motivul că acordase boierimii un număr mare de oameni scutiți. Noua catagrafie trebuia să fie cât mai exactă, să cuprindă pe toți cei care urmau să fie impuși la plata dărilor directe, ca și pe cei care puteau beneficia de scutirea de obligați fiscale (Corneliu Istrati, 2011).

Potrivit Catagrafiei Fiscale a Moldovei din anul 1820, populația bazinului superior al Jiiji a crescut față de 1803 cu 32 695 persoane, ajungând la aproximativ 85 625 locuitori. Cele mai mari așezări erau: Târgul Botoșani (7 740), Flămânzi (3 310), Dracșani (1 465), Cristești (1 355), Ibănești (1 300), Văculești (1 265), Vorniceni (1 180), Storești și Chițoveni (1 120), Broscăuți (1 055), Târgul Dorohoi (1 045), Pomârla (1 005) ș.a.

În perioada 1828-1834, Principatele Române au intrat sub ocupație rusă. În urma dispozițiilor date de către generalul Pavel Kiseleff, la 10 februarie 1831, în cele două principate urma să se realizeze o nouă catagrafie pentru a pregăti aplicarea unui nou sistem de impunere a obligațiilor fiscale. Se consideră că din punctul de vedere al înregistrării numerice, catagrafia din anul 1831 a însemnat un progres vizibil în comparație cu recensămintele fiscale anterioare (Corneliu Istrati, 2009).

Prin noua Catagrafie Fiscală a Moldovei, realizată în anul 1831, populația bazinului superior al Jijiei a crescut la 103 285 locuitori, cu 17 660 mai mult față de înregistrarea fiscală din 1820. Așezările cu cel mai mare număr de locuitori erau: Târgul Botoșani (6 010), Flămânzi (3 290), Ibănești (2 110), Vorniceni (1 635), Cristești (1595), Tudora (1585), Dracșani (1 550), Pomârla (1 435), Târgul Dorohoi (1 210), Văculești (1 210), Zlătunoaia (1 205), Coșula (1 155), Lozna (1 130), Havârna (1 120), Storești (1 070), Bucecea (1 065), Broscăuți (1 055), Dersca (1 035), Stăuceni (1 025) ș.a.

Evoluția demografică a bazinului superior al Jijiei pentru secolul al XX-lea și începutul celui următor, ne este bine cunoscută datorită recensămintelor moderne, care s-au realizat la anumite intervale de timp. Primul recensământ este cel din 1912, urmat de cele realizate în 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002 și 2011.

Având în vedere perioada de 239 de ani cuprinsă între 1772-2011, care marchează primul și ultimul recensământ pe baza căror se fundamentează analiza populației bazinului superior al Jijiei, putem spune că între cele două extreme există aspecte cu caracter mult mai compex a căror rezultate trebuie analizate mult mai detaliat. Pe baza acestor surse documentare aminitite mai sus se pot distinge mai multe etape în dinamica demografică a bazinului superior al Jijiei cu prezentarea particularităților de natură economică, socială, demografică și istorică care au influențat procesul de evoluție a numărului de locuitori.

Etapa premergătoare anului 1772, se evidențiază printr-o dinamică redusă a numărului de locuitori, condiționată de anumiți factori: rata mortalității ridicată, frecvența diferitelor maladii (pelagra, tuberculoza, frigurile), subnutriția, condițiile igienico–sanitare precare, frecvența invaziilor străine (poloneze și turco–tătare) etc. Numărul redus al locuitorilor din bazinul superior al Jijiei, poate apreciat și prin afirmația făcută de către Dimitrie Cantemir, care considera Câmpia Moldovei „pustiul de la nord de Iași” (V. Cucu, C. Isbășoiu, 1983). Invaziile străine s-au constituit ca factori deosebit de importanți în dinamica demografică a acestui teritoriu. Între anii 1509–1513 partea de nord a Moldovei este pe rând prădată de polonezi și tătari, în urma cărora populația s-a rărit considerabil, iar unele târguri, printre care și Dorohoi, nu mai sunt menționate în documente mai bine de 30 de ani. În a doua jumătate a secolului al XVII–lea, Moldova este din nou prădată de turci, tătari și polonezi, năvălitorii dedându-se la jafuri și crime, provocând mari necazuri, lăsând după ei numeroase siliști și locuri pustii.

Etapa 1772-1912 se caracterizează printr-un proces rapid de trecere a relațiilor vechi, feudale la o dezvoltare a comerțului și meșteșugurilor sub forma târgurilor și iarmaroacelor, fapt ce a impulsionat și creșterea demografică. Teritoriul studiat era integrat atât comerțului cu Bucovina (prin Herța), cât și celui european, fapt afirmat de Hacquet (călător austriac prin țările române), că la iarmarocul din Botoșani se vindeau mărfuri englezești, franțuzești și turcești. În cadrul acestei etape are loc o creștere a populației de la 22 435 locuitori în 1772, la 223 472 în 1912, ceea ce înseamnă un spor de 1436 persoane pe an, cu un ritm mediu de 6,4%. Un rol important în evoluția ascendentă a populației l-a avut sporul migratoriu, realizat în special de curentele de populație românească dar și alogenă.

Etapa 1912-1948 a fost marcată de urmările celor două războaie mondiale, precum și de seceta din 1946, urmată de foametea din 1947, cu efecte negative atât în plan economic cât și în plan demografic asupra teritoriului studiat. În cea mai mare parte a acestui interval (1912-1941) populația bazinului superior al Jijiei crește cu 79 116 locuitori, pentru ca în perioada 1941-1948 să scadă cu aproximativ 7,2%, adică cu 21 854 persoane. Acest fapt, poate fi pus pe seama evenimentelor din Al Doilea Război Mondial care a produs pagube pe întreg teritoriul României. Totuși, la nivelul întregii perioade se observă o evoluție ascendentă consistentă a numărului de locuitori, de la 223 472 în 1912, la 280 734 în 1948, ceea ce înseamnă o creștere medie de 25,6%, cu 1 591 de persoane pe an. Un rol important în evoluția ascendentă a populației, revine valorilor ridicate ale natalității, acestea fiind cuprinse între 34,8‰ și 38,8‰ (mediile calculate pentru vechile județe Botoșani și Dorohoi). (V.Nimigeanu, 1972)

Etapa 1948-1992 se află sub influența regimului socialist, care promovează o serie de măsuri în primă etapă antinataliste (legalizarea avorturilor în 1956) și apoi prodemografice (favorizarea natalității, restricția divorțurilor, reducerea valorilor mortalității etc.) măsuri care vor avea ca finalitate o evoluție numerică ascendentă a populației bazinului superior al Jijiei. Imediat după Al Doilea Război Mondial, se constată o revigorare a populației teritoriului studiat, între anii 1948-1956 creșterea fiind de aproximativ 13,5% sau 37 993 locuitori. În ciuda măsurilor antinataliste, prin legalizarea avorturilor în 1956, populația bazinului superior al Jijiei a crescut din acest an și până la următorul recensământ (1966) cu 7,1%, adâugându-se în medie 2253,3 persoane pe an. Intervalul cuprins între recensămintele din 1966 și 1992 va genera o creștere a populației de 12,53%, cu o medie de 1615,1 persoane pe an. Această evoluție ascendentă va avea consecințe demografice evidente, la recensământul din 1992 ajungându-se la o populație de 383 253 persoane, cea mai mare valoare pentru întreaga perioadă analizată.

Tabelul V.1 Dinamica populației și ritmul mediu anul de creștere/scădere a populației bazinului superior al Jijiei pe suprafața județului Botoșani (1772-2011)

Etapa 1992-2011 a fost influențată de schimbările majore ale regimului politic prin revenirea la democrație, adoptându-se alte politici demografice, diferite de cele promovate de regimul comunist, cea mai importantă măsură fiind liberalizarea avorturilor în 1989. Restructurările economice, mai ales cele din industrie au determinat o scădere a numărului de locuitori, cerințele pentru întreținerea unei familii cu mai mulți copii fiind greu de suportat. Începând cu jumătatea acestei perioade, țara noastră se orientează către structurile euro-atlantice fapt ce a determinat o migrație masivă, în special a populației tinere spre țările Uniunii Europene în căutarea unor locuri de muncă mai bine remunerate. Toți acești factori au contribuit la instalarea perioadei declinului demografic cu impact socio-economic negativ asupra teritoriului studiat. În acest interval, de 19 ani, populația bazinului superior al Jijie va scădea cu aproximativ 10,4%, ceea ce înseamnă o medie de 2093,6 persoane pe an. Criza demografică se accentuează mai ales după anul 2002, când populația va scădea în medie cu 3447,9 persoane pe an până la recensământu din 2011.

Dinamica comparativă a populației bazinului superior al Jijiei și a populației județului Botoșani scoate în evidență aceleași linii de evoluție demografică, cu precizarea că între anii 1966-1977 la nivelul județului s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului de locuitori de 1 189 persoane. Acest fapt se datorează mai ales bilanțului migratoriu negativ, mare parte din populația tânără, aptă de muncă fiind atrasă de orașele mari ale țării pentru un loc de muncă în domeniul industriei. În același timp valorile natalității depășeau frecvent 35‰, bazinul superior al Jijiei consituind un rezervor de populație tânără pentru centrele industriale mari ale țării.

În final, ca o concluzie la aceste etape de evoluție cu toate caracteristicle calitative și cantitative aduse în discuție, trebuie privită și o evoluție pe verticală a populației regiunii studiate. În tot intervalul de 239 ani, cuprins între 1772-2011 populația bazinului superior al Jijiei a crescut cu 321 040 de persoane, adică 1431%, ceea ce înseamnă o medie de 1343,3 persoane pe an.

V.2 Mișcarea naturală a populației

V.2.1 Natalitatea

Natalitatea este un parametru demografic esențial în dinamica unei populații, și fiind un fenomen complex, în același timp biologic și social, factorii care permit explicarea unor variații spațiale ale acestui indicator sunt numeroși, legați între ei și uneori imposibil de separat; în ansamblu aceștia sunt economici, politici și socio–culturali. (G. Erdeli, Liliana Dumitrache, 2006)

O primă constatare din analiza șirurilor de date referitoare la natalitate în perioada 1966–2016 este aceea că valorile acesteia pe ansamblul regiunii studiate au fost superioare mediei naționale în cea mai mare parte a intervalului, cu un ecart ce variază între 5,5‰ (1969) și 0,09‰ (2009). Doar între anii 2007-2016 valorile natalității bazinului superior al Jijiei au fost mai mici decât valorile înregistrate la nivel național, diferența cea mai mare fiind de 1,29‰ la nivelul anului 2016. Cu toate aceste diferențe, evoluția acestui indicator atât la nivelul regiunii studiate cât și la nivel național a a vut o evoluție aproape identică, cu creșteri și scăderi specifice acelorași perioade.

În urma interzicerii avorturilor la sfârșitul anului 1966, rata natalității înregistrează cele mai mari valori pentru toată perioada analizată atât la nivelul regiunii studiate, cât și la nivel național. Astfel în anul 1967 acest indicator ajunge la 30,5‰, în condițiile în care la nivelul anului 1966 era de doar 18,4‰. Creșterea natalității se menține și la nivelul anului 1968 când se înregistrează cea mai mare valoare specifică regiunii studiate (31,1‰). Aceeași evoluție este specifică și la nivel național, când rata natalității crește de la 14,3‰ în 1966, la 27,4‰ în 1967 și 26,7‰ în 1968.

Din analiza graficului evoluției ratei natalității pe cele două medii (Fig. V.3), se constată că valorile acestui indicator au fost aproape identice până în anul 1974, pentru ca apoi mediului urban săi îi fie atribuite valori net superioare până la nivelul anului 1992. Rata cea mai mare a natalității celor două medii este specficiă anului 1968, cu 30,8‰ în mediul urban, respectiv 31,2‰ în mediul rural. Între anii 1974-1992, indicii natalității din mediul urban au avut valori cuprinse între 25,7‰ (1975) și 14,1‰ (1992), iar mediului rural îi sunt specifice valori cuprinse între 23,5‰ (1974) și 13,5‰ (1992). După anul 1992 și până în prezent, acest parametru demografic a înregistrat o evoluție descendentă cu valori mai mari de data aceasta specifice mediului rural. Maximul acestei perioade este de 15,6‰ în mediul rural, valoare înregistrată în anul 1999, în timp ce în mediul urban natalitatea nu a mai trecut niciodată de 12,7‰ rată specifică anului 1993. Cele mai mici valori s-au înregistrat în anul 2016 pentru mediul rural (8,6‰) și în anul 2011 pentru mediul urban (8,1‰).

Intervalul de timp cuprins între 1966-1973 se află sub incidența aprobării și intrării în vigoare a decretului privind interzicerea avotrurilor, în scopul stimulării creșterii demografice, fapt confirmat prin valorile mari ale natalității atât la nivelul regiunii studiate (cu ambele medii de rezidență), cât și la nivel național. Perioada 1974-1992, cu valori mari ale ratei natalității în mediul urban sunt o consecință a fenomenului industrializării, atracția urbană pentru populația tânără cu potențial de reproducere atingând cote maxime. Trebuie remarcat faptul că în această perioadă, comparativ cu intervalul 1966-1973 evoluția galopantă a ratei natalității a fost stopată, fiind înlocuită de un nou comportament demografic, de data aceasta fără intervenția statului, renunțându-se la modelul familiei tradiționale cu un număr mare de copii. Începând cu anul 1992 și până în prezent natalitatea se înscrie pe un trend descendent, această situație fiind urmarea unui cumul de factori: prăbușirea regimului comunist, aprobarea avorturilor, lipsa locurilor de muncă în diverse domenii sau migrațiile pentru muncă în străintate.

Dacă privim evoluția ratei medii a natalității (la nivelul regiunii studiate este de 16,82‰) pentru perioada 1966-2016 în profil teritorial, concluziile referitoare la caracteristicile acesteia scot în evidență situații care ne permit schițarea unor elemente de individualitate la nivel de unitate administrativă:

pentru intervalul menționat, rata natalității s-a menținut la valori medii de peste 20‰, superioare mediei pe regiune, înregistrate în comunele Albești, Copălău, și Vorniceni;

cu valori medii cuprinse între 17‰ și 19,9‰ se încadrează unitățile administrative localizate în partea centrală și de sud a bazinului superior al Jijiei (Ungureni, Roma, Dângeni, Gorbănești, Vorona, Flămânzi, Prăjeni, Todireni, Hlipiceni, Călărași etc.);

sub media regiunii, cu valori cuprinse între 15‰ și 16,8‰ se încadrează o serie de unități administrative localizate în partea centrală și nord-est a bazinului superior al Jijiei: Cristinești, Pomârla, Șendriceni, Havârna, Săveni, Hănești, Dorohoi, Nicșeni, Unțeni, Leorda, Bucecea, Sulița etc.

cele mai mici valor medii cuprinse între 13,2‰ și 14,9‰ caracterizează partea nord-vestică a regiunii studiate, unitățile administrative din această categorie fiind localizate în imediata vecinătate a municipiului Dorohoi: Ibănești, Cordăreni, Broscăuți, Corlăteni, Brăești, Văculești, Vârfu Câmpului etc.

Din analiza hărții de mai sus, se observă că în comunele Tudora și Frumușica rata natalității a depășit chiar și 40‰, la polul opus situându-se comunele Dersca cu o valoare minimă de 3,1‰ înregistrată în 2015, la care se adaugă Havârna și Văculești cu 4,6‰ la nivelul anilor 2012, respectiv 2010. Cu indici mari se mai înscriu și comunele Stăuceni, Cristești și Prăjeni care depășesc 38‰.

Analizând valorile medii ale natalității pe cele două perioade (1966-1989 și 1990-2016) se obsrevă că partea sudică bazinului superior se încadrează printr-o tendință mai lentă de scădre a natalității, detașându-se în acest sens comuna Albești, unde valoarea natalității nu a coborât niciodată sub 10‰. De cealaltă parte, jumătatea nordică a teritoriului studiat prezintă valori mult mai mici ale ratei natalității, care explică, de altfel, un proces de îmbătrânire demografică mult mai evident la nivelul unităților administrative din acest sector.

V.2.2 Fertilitatea populației

Ferilitatea populației, o preocupare relativ recentă pentru geografi, merită atenție nu numai datorită faptului că reprezintă un element al dinamismului demografic, ci și pentru că nivelul acesteia este un bun indicator al mentalităților, exprimând, în fapt, atitudinea populației față de viața modernă. Fertilitatea se referă numai la acea parte a populației care participă direct la procesul de reproducere, respectiv la populația feminină de vârstă fertilă, considerată între 15 și 49 ani.

La nivelul teritoriului studiat, valorile fertilității au cunoscut transformări evidente, fiind influențate de o gamă variată de factori cu implicații profunde asupra comportamentului demografic al bazinului superior al Jijiei. Între aceștia se pot menționa în primul rând schimbarea de concepție în ce privește calitatea vieții, tinerii din ziua de astăzi orientându-se mai mult spre realizarea profesională, viața de cuplu și implicit opinia asupra procreării atenuându-se foarte mult în perioada postdecembristă.

Figura V.7 Rata fertilității în unitățile administrative din bazinul superior al Jijiei la recensământul din 1977

Pentru analiza ratei fertlității s-au prelucrat datele oferite de recensămintele efectuate în 1966, 1977, 1992, 2002 și 2011. În acest interval 45 de ani, tendința acesteia a fost aceea de scădere continuă, în paralel cu o diminuare a valorilor natalității. La niveul bazinului superior al Jijiei pe suprafața județului Botoșani, rata fertilității a scăzut de la 75,9‰ în 1966, la 45‰ la recensământul din 2011. În 1977, comparativ cu 1966 se constată o creștere notabilă, ajungând la 109‰, cea mai ridicată valoarea din toată perioada. Valorile cele mai scăzute sunt specifice mediului urban, acestea fiind comparabil mai mici față de cele din mediul rural. Astfel, dacă în 1966, mediul urban avea o rată a fertilității de 47,8‰, în mediul rural valoarea era aprope dublă, ajungând la 80,2‰. La recensământul din 1977 valorile fertilității se inversează, dar se mențin la cote relativ apropiate: mediul urban – 112,5‰, mediul rural – 107,2‰. Această situație se explică prin faptul că și valorile natalității erau mari ridicate în mediul urban la recensământul din 1977 comparativ cu mediul rural, populația tânără de la orașe fiind mai numeroasă ca un efect al începerii procesului de industrializare a orașelor din județul Botoșani.

Figura V.8 Rata fertilității în unitățile administrative din bazinul superior al Jijiei la recensământul din 2011

Cele mai mari valori a ratei fertilității la recensământul din 1966 se înregistrau la nivelul comunelor Copălău, Vorniceni, Tudora, Prăjeni și Stăuceni cu rate cuprinse între 107‰ și 120‰. În mediul urban, cea mai mare rată era specifică orașului Săveni (63,3‰), în timp ce la Botoșani și Dorohoi, valorile erau de 48,5‰, respectiv 38,5‰ (cea mai mică valoare de pe tot arealul studiat). La recensământul din 1977, ca urmare a majirării valorilor natalității, rata fertilității cunoaște o creștere însemnată, detașându-se localitățile Flămânzi (201,1‰) și Corni (154,4‰). Cele mai mici valori se înregistralul la Șendriceni (69,7‰), Ibănești (76,3‰) și Bucecea (78,9‰).

Tabelul V.2 Privire comparativă asupra ratei natalității și fertilității populației la recensămintele din 1966, 1977, 1992, 2002 și 2011

În toate cazurile acest indicator demografic prezintă o creștere, așa cum s-a mai amintit, la nivelul anului 1977, urmată de o scădere destul de accentuată pentru celelalte recensăminte: 64,5‰ în 1992, 54,7‰ în 2002 și 45,0‰ în 2011. Aceeași tendință se constată și la nivelul celor două medii, rata fertilității fiind net superioară în mediul rural, comparativ cu mediul urban. Diferența cea mai notabilă corespunde recensământului din 2002, rata fertilității din mediul urban fiind de 39,4‰, în timp ce în mediul rural ajungea la 72,3‰. Pentru recensământul din 2011 scăderea este mai accentuată în mediul rural (52,2‰), în mediul urban rata fertilității fiind aproape egală (38,1‰) cu cea din 2002.

În profil teritorial situația pentru recensămintele din 1992, 2002 și 2011 permite sesizarea unor concluzii:

comuna Albești, s-a menținut pe prima poziție, cu cea mai ridicată rată a fertilității pentru recensăminte din 1992 (127,3‰) și 2002 (126,0‰), la cel din 2011 locul acesteia fiind luat de comuna Cristinești cu 89,3‰;

dacă la recensământul din 1992, numărul unităților administrative care depășeau pragul de 100‰ a ratei fertilității era de 6 (Albești, Copălău, Dângeni, Flămânzi, Vorniceni, Todireni), râmăne tot la 6 la nivelul anului 2002 (Albești, Gorbănești, Hănești, Copălău, Unțeni, Cristești) și lipesec cu desăvârșire la cel din 2011;

orașul Botoșani se menține cu valorile cele mai mici ale fertilității la recensămintele din 1992 (44,4‰) și 2002 (32,1‰), în timp ce la recensământul din 2011 valeaorea cea mai mică este deținută de comuna Brăești (29,0‰);

un număr de 42 unități administrative se încadrează cu o rată a fertilității cuprinsă între 60‰-99‰ la recensământul din 1992, scade la 37 pentru recensământul din 2002 și ajunge la 12 la recensământul din 2011;

la recensământul din 2011 un număr de 32 unități administrative se încadrează cu o rată a fertilității cuprinsă între 40‰ și 59‰;

extremitatea nord-vestică a bazinului superior al Jijiei în cuprinsul cărea se află unitățile administrative Ibănești, Dorohoi, Broscăuți, Dimăcheni, Brăești, Leorda, Vârfu Câmpului, Lozna, Dersca, împreună cu Mihai Eminescu și Curtești, se evidențiază prin cele mai mici rate ale feritilității la recensământul din 2011, fiind cuprinse între 28‰ și 40‰, acesta fiind și arealul cu cele mai mici valori medii ale natalității pentru perioada 1966-2016, dar și 1990-2016.

În contextul deja analizat, natalitatea și fertilitatea populației bazinului superior al Jijiei prezintă o caracteristică foarte bine reliefată prin criza demografică care s-a instalat în acest teritoriu. Ambii indicatori se completează reciproc și demonstrează instabilitatea demografică apărută în special după anul 1992, semne privind vitalitatea regiunii manifestându-se izolat.

Tabelul V.3 Evoluția ratei fertilității populației în unitățile administrative din bazinul superior al Jijiei la recensămintele din 1966, 1992 și 2002

V.2.3 Nupțialitatea, divorțialitatea și stabilitatea cuplurilor

Nupțialitatea se referă la căsătorie ca fenomen demografic exprimând frecvența căsătoriilor în cadrul unei populații. Rata de nupțialitate numită și rata brută de nupțialitate reprezintă numărul de căsătorii ce revin la 1000 persoane.

Comparativ cu valorile înregistrate la nivel național, rata nupțialității calculată pentru perioada 1966-2016 în bazinul superior al Jijiei prezintă valori mai mici. Excepție de la această regulă corespunde intervalului 1990-2003, fără anul 2000, când rata căsătoriilor din regiunea studiată era peste media celei înregistrate la nivelul țării noastre. În cadrul bazinului Jijiei acest indicator a oscilat între 4,3‰ în 2013 și 8,3‰ în 1992. La nivelul României, valorile minime și maxime au fost de 5,2‰ în 2011, respectiv 9,2‰ în 1977 și 1978.

Evoluția acestui parametru demografic pe medii de rezidență scoate în evidență valori mai mari specifice mediului urban și o evoluție în general descendentă în intervalul 1966-2016. Valoarea maximă se înregistrează în anul 1976 când vor fi oficiate un număr de 1219 căsătorii, cu o rată a nupțialității de 12,1‰. În general perioada 1965-1982 corepsunde unui număr mai mare de căsătorii, valorile acestui indicator fiind tot timpul peste valoarea de 8‰. Astfel de valori se mai înregistrează doar punctiform până în 2016, ani cu o rată a nupțialității mai ridicată fiind 1991 și 2007. În mediul rural rata căsătoriilor nu a depășit niciodată valoarea de 8,9‰ spcecifică anului 1992, pentru ca începând cu anul 2010 aceasta să coboare sub 4‰, cu o ușoară creștere în anul 2016 când s-a înregistrat o valoare de 4,4‰.

Divorțialitatea reprezintă numărul divorțurilor ce revin la 1 000 de locuitori în timpul unui an. Spre deosebire de nupțialitate, divorțialitatea este mult mai dependentă de prevederile sistemului legilsativ și ca atare suportă influența directă a normelor în vigoare. La acest capitol bazinul superior al Jijiei s-a menținut în intervalul 1966-2016 aproape întotdeauna sub media pe țară, diferențele fiind destul de mari mai ales pentru perioada 1966-1992. După acest an valorile se apropie foarte mult, iar începând cu 1998 apar intervale cu suprapuneri sau creșteri ușoare ale divorțialității pentru teritoriul studiat.

În altă ordine de idei, rata divorțialității înregistrează valori mici, sau chiar foarte mici în prima parte a perioadei (excepția face anul 1966 cu 0,7‰) ca urmare a decretului privind interzicerea divorțurilor de la sfârșitul anului 1966. Astfel, la nivelul bazinului superior al Jijei rata divorțialității a fost de 0‰ în anul 1967, pentru ca în următorii ani să crească foarte ușor oscilând înte 0,02‰ și 1,2‰ până în 1992. Schimbările legislative de după 1990 au influențat și evoluția ratei divorțialității, pragul de 1,5‰ fiind depășit destul de des iar în penultimul an al seriei (2015) s-a înregistrat un maxim de 2,1‰, pentru ca în 2016 să coboare la 1,5‰.

Pe medii de rezidență, rata divorțialității este mai mare în mediul urbană față de mediul rural pe toată durata perioadei analizate (Fig. V.12). Această situație poate fi ușor explicată deorece spațiul rural se caracterizează printr-o societate de tip autarhic, cu o mentalitate mai rigidă divorțurile fiind mai greu de asimilat de către membrii acestor comunități. Totuși, chiar și în mediul rural se constată o creștere a valorilor divorțialității mai ales după anul 1990 când pragul acestui indicator trece frecvent de 1‰, sau chiar 1,5‰ în 2015. În mediul urban valorile de sub 1,5‰ sunt foarte rare, maximul fiind atins tot în 2015 când rata divorțialității a ajuns la 2,6‰.

Stabilitatea cuplurilor se poate măsura prin indicele de stabilitate a cuplurilor calculat ca expresie a raportului dintre numărul de divorțuri și căsătorii. Acest indicator demografic este influențat de o gamă variată de factori, între cei mai importanți fiind posibilitatea întemeierii unei familii. O familie implică responsabilități multiple, cheltuieli pentru susținerea acesteia dar și dorința de a renunța la realizarea profesională mai ales din partea femeilor. Cum s-a constatat anterior o evoluție descenentă atât a nupțialității cât și fertilității, dublată de o creștere a divorțialității putem conchide faptul că indicele de stabilitate a cuplurilor depinde în mare măsură de statutul femeii în societate, vârsta la care se încheie o căsătorie fiind mult mai înaintată comparativ cu perioadele anterioare. Analiza indicelui de stabilitate a cuplurilor la nivelui bazinului superior al Jijiei pe suprafața județului Botoșani, corelat cu evoluția pe cele două medii de rezidență explică în mare măsură creșterea numărului divorțurilor, concomitent cu o scădere a numărului căsătoriilor. Cu cât numărul divorțurilor este mai mare, cu atât rata indicelui de stabilitate a cuplurilor este și ea mai mare, familiile actuale fiind mai puțin consolidate.

Analiza disoluției familiilor pe medii sociale demonstrează că divorțul este specific mai mult pentru populația din mediul urban. Deși la începutul anilor 1960 rata de divorțialitate aveau valori de sub 1,5‰, către sfarșitul deceniului observăm o creștere impunătoare, iar liberalizarea legislației de după 1990 a provocat o creștere continuă a acesteia. În același timp cu creșterea numărului divorțurilor se constată și o scădere a numărului căsătoriilor, ceea ce a dus la destabilizarea relațiilor familiale și dizolvarea multor familii formal sau informal.

În plus la aceasta trebuie adăugat că transformările socio-economice ce au condus la reconfigurarea ruralului, în ultimele două decenii, au avut mai mult efecte negative asupra nivelului de trai al populației rurale. Comparativ cu rezidenții din mediul urban populația rurală a fost mai mult afectată de sărăcie, de șomaj sau de lipsa accesului la servicii publice de calitate, factori ce au determinat precaritatea condițiilor de viață pentru o parte însemnată a locuitorilor de la sate. Transformarea a atins și componenta valorică, care multe decenii la rând constituia acel fundament al vieții de familie, ce asigura stabilitatea, educația cuvenită a tinerilor, transmiterea valorilor de la o generație la alta. Valorile tradiționale vechi au erodat, iar cele noi încă nu s-au format, ceea ce a provocat răspândirea comportamentului deviant, alcoolismul și cazuri de violență în familie etc.

Dacă raportăm numărul căsătoriilor, la numărul divorțurilor putem trage aceleași concluzii, deoarece dacă la începutul perioade analizate un divorț survenea chiar și la 40 de căsătorii, cum este cazul anilor 1969-1972, în prezent un divorț se manifestă la fiecare 2,5-2,3 căsătorii (2014, 2015).

Analiza comparativă e voluției natalității, nupțialității și divorțialității (Fig. V.14) scoate în evidență aceleași caracteristici aminitite anterior. În timp ce rata natalității a avut o evoluție descendentă în tot intervalul 1966-2065, cu ușoare creșteri la nivelul anilor 1986-1989 (cu valori puțin peste 10‰), rata nupțialității a avut mai mult o evoluție sinuoasă cu o tendință de scădere continuă începând cu anul 2000. De altfel valorile acestor parametri demografici tind să se apropie foarte mult, diferența dintre natalitate și nupțialitate fiind în prezent de doar 3,5‰, față de 23,7‰ la nivelul anului 1968. În tot acest timp (1966-2016) valorile divorțialității au cunoscut un trend asecendent mai ales după anul 1994, diferența față de rata nupțialității fiind de doar 2,7‰-2,9‰ (2015-2016), față de 7,3‰ în 1968.

Diferențele privind raportul căsătoriilor la numărul divorțurilor s-a estompat foarte mult în ultima perioadă, atât în mediul urban, cât și în mediul rural fiind oficiate 2,3 căsătorii la un singur divorț, în 2015. Aceste valori vin în contradicție cu cele din anul 1971 când se înregistrau 18,5 căsătorii la un singur divorț în mediul urban, iar în mediul rural valorile erau de cinci ori mai mari (92,1 căsătorii la un singur divorț).

Tabelul V.4 Evoluția raportului căsătoriilor la un singur divorț în bazinul superior al Jijiei pe suprafața județului Botoșani (1966-2016)

V.2.4 Potențialul demografic

Indicator aflat în relație directă cu populația feminină în general, și populația feminină de vârstă fertilă în special, redă imaginea comportamentului demografic la un moment dat. Pentru stabilirea indicelui de potențial demografic specific regiunii studiate, vom realiza raportul dintre populția feminiă de vârstă fertilă (15-49 ani) și populația feminină totală. În urma analizei rezultatelor recensămintelor din 1966, 1977, 1992, 2002 și 2011 vom observa că valorile acestui indicator sunt direct proporționale cu evoluția populației. Valoarea maximă este specifică anului 1966 (47,9%), iar cea minimă anului 2011 (43,8%). O creștere a valorii acestui indicator se constată la nivelul anului 2002, când se apropia de cea din 1966, cu 47%. Acest fapt se datorează unui număr mai mare de născuți vii (cu siguranță și de gen feminin), în perioada 1986-1987, care la nivelul anului 2002 se încadrau în categoria de vârstă fertilă (15-49 ani).

Figura V.15 Rata indicelui de potențial demografic al unităților administrative din bazinul superior al Jijiei la recensământul din 1966

În profil teritorial, la nivel de unitate administrativă, se detașează cele din mediul urban, cu cea mai ridicată valoare specifică orașului Botoșani cu 54,7%, urmat de Dorohoi cu 50,3% și Săveni cu 50%. De altfel, și rata medie a indicelui de potențial demografic specifică mediului urban este superioară cele înregistrate la nivelul regiunii, fiind de 53,3%. În mediul rural se constată o valoare medie de 46,7%, unitățile administrative din această categorie cu indici mai mari fiind Bucecea (declarat oraș abia în 2004) cu 50,8% și Trușești cu 50,4%. Valorile cele mai mici sunt cuprinse între 43,4-44,9% și caracterizează unitățile administrative din vecinătatea orașului Dorohoi (Hilișeu-Horia, Lozna, Broscăuți, Văculești, Brăești, Roma, Vorniceni și Știubieni), dar și o serie de comune din sudul arealului de studiu: Curtești, Coșula, Copălău, Todireni.

La următoarele două recensăminte din 1977 și 1992, valoarea acestui indicator scade continuu ajungând la 45,7%, respectiv 44%. Excepție de la această situație se observă în cadrul mediului urban a căror valori ale indicelui de potențial demografic vor fi mai mari față de cele din 1966. Astfel, la recensământul din 1977 acest indicator se înscrie cu o valoare de 55,7% (detașându-se net orașul Botoșani cu 57,8%, urmat de Dorohoi cu 52%), pentru ca la recensământul din 1992 să scadă ușor, până la 54,6%. Mediului rural îi sunt caracteristice valori mici, sau chiar foarte mici la aceste două recensăminte, cu 42,1% în 1977 și 35,6% în 1992 (cea mai mică rată a indicelui de potențial demografic pentru toată perioada analizată). La nivel de unitate administrativă aparținând ruralului pentru recensământul din 1992 se observă valori și mai mici de sub 30% pentru comune ca: Văculești (26,8%), George Enescu (27,1%) și Corlăteni (27,9%).

Figura V.16 Rata indicelui de potențial demografic al unităților administrative din bazinul superior al Jijiei la recensământul din 2011

Recensământul din 2002 se evidențiază printr-o revitalizare populației feminine fertile, valoarea indicelui de potențial demografic fiind aproape identică cu cea din 1966. În privința celor două medii, unitățile administrative urbane înregistrează cea mai mare creștere din toată perioada analizată (60,3%), iar în mediul rural crește lent față de precedentul recensământ de la 35,6% în 1992 la 37,5% în 2002.

Nu acealși lucru se poate spune și despre recensământul din 2011 care prezintă cele mai mici valori medii ale indicelui de potențial demografic atât la nivelul teritoriului studiat (43,8%) cât și în mediul urban (49,9%), pentru ca valoarea în mediul rural să crească în continuare ajungând la 38,9%. O privire mai atentă asupra hărții indicelui de potențial demografic la nivel de unitate administrativă pentru anul 2011 (Fig. V.16), scoate în evidență două areale cu manifestări diferite ale acestui indicator:

jumătatea vestică caracterizată printr-o vitalitate demografică mai dinamică, cu valori mai ridicate ale indicelui de potențial demografic remarcându-se în special orașele Botoșani și Dorohoi cu 51,6%, respectiv 47,3%, urmate la distanță mică de comunele Stăuceni, Mihai Eminescu, Copălău, Corni, Răchiți, Flămânzi, Dersca, Coșula, Lozna, Șendriceni, Tudora, Roma, Bucecea și Curtești cu un indice de potențial demografic ce depășește 41%;

jumătatea estică cu valori mai mici ale indicelui de potențial demografic, unitățile administrative mai dinamice fiind Săveni (45,7%), Dângeni (42,7%) și Durnești (41,1%).

Tabelul V.5 Evoluția indicelui de potențial demografic în unitățile administrative din bazinul superior al Jijiei la recensămintele din 1977, 1992 și 2002

V.2.5 Îmbătrânirea demografică

Indicele de îmbătrânire demografică reprezintă raportul dintre populația vârstnică (peste 60 ani) și cea tânără (0−14 ani), și este influențat de o serie de factori precum, planificarea familială, scăderea ratei fertilității populației, reducerea valorilor natalității și mortalității infantile, creșterea speranței de viață la naștere etc. Toți acești factori s-au manifestat negativ asupra bazinului superior al Jijiei, efectele asupra raportului tineri/vârstnici fiind dintre cele mai nefavorabile. Toată perioada cuprinsă între anii 1966-2011 se caracterizează printr-o creștere continuă a indicelui de îmbătrânire demografică de la 33,3% în 1966, la 117,4% în 2011. Acest parametru demografic are o evoluție oarecum firească având în vedere că rata natalității a cunoscut la rândul ei o curbă descendentă, populația tânără din regiune fiind antrenată pe rând, în funcție de situația economică, în amplul proces de migrație internă sau internațională. Dacă între anii 1966-1992 este cunoscut faptul că industrializarea marilor orașe ale țării a atras o bună parte a populației tinere din regiunile periferice ale României, după 1992 și mai ales 2000, migrația internațională s-a manifestat cu o mai mare intensitate. De aceste curente migraționiste nu a fost omisă nici regiunea studiată, efectele îmbătrânirii demografice fiind vizibile și foarte greu de atenuat.

Dacă ne raportăm la nivelul anului 1966, o privire atentă asupra ratei indicelui de îmbătrânire demografică la nivel de unitate administrativă (Fig. V.17) împarte teritoriul bazinului superior al Jijiei în două sectoare cu manifestări diferite ale acestui parametru:

partea nordică și nord-vestică se caracterizează în general printr-o rată de îmătrânire mai ridicată față de restul regiunii studiate cu valorile cele mai mari înregistrate la Brăești (54,9%), Bucecea (51,1%) și Cristinești (50,5%);

partea estică și sudică cu două areale mai restrânse, unul la limita cu județul Iași, și celălalt grupează unitățile administrative din jurul orașului Săveni, cu valori mici sau chiar foarte mici al indicelui de îmbătânire demografică cuprinse între 16,5 și 29,8% (mai ales la Prăjeni, Vorniceni și Tudora).

În privința repartiției pe medii sociale a ratei de îmbătrânire, mediul urban se află peste media regiunii cu o valoare de 44,7%, iar mediul rural sub media regiunii cu 31,7%.

Recensămintele din 1977, 1992 și 2002 analizate în ansamblu, pot furniza mai multe caracteristici:

rata medie de îmbătrânire a regiunii studiate crește continuu de la 44,5% în 1977 la 66,65 în 1992 și 96,7% în 2002, cu precizarea că în mediul urban asistăm în primă fază la o scădere a acestui indicator față de 1966 (33,1% în 1977 și 22% în 1992), după care începe să se instaleze ușor dar sigur îmbătrânirea demografică, acest parametru ajungând la 49,15% în 2002;

în mediul rural, sector care întotdeauna a generat forță de muncă pentru mediul urban se înscrie pe o curbă ascendentă de îmbătrânire demografică, valorile acestui indicator fiind de 48,1% în 1977, 120,2% în 1992 și 128,9% în 2002;

la recensământul din 1977 orașul Botoșani, principalul centru urban al bazinului superior al Jijei, se remarcă printr-o valoare scăzută a indicelui de îmbătrânirie demografică (28,8%), singurele unități administrative din mediul rural comparabile din acest punct de vedere fiind: Copălău (29,4%), Coșula, Prăjeni (26,4%) și Tudora (30,1%);

cele mai mari valori ale acestui indice la recensământul din 1977 sunt atribuite comunelor Cristinești (100,2%), Văculești (93,7%), Brăești (85,2%) și Cordăreni (80,5%);

la recensământul din 1992, mediul urban se detașează net de mediul rural, diferența dintre cele două medii sociale fiind de 98,2% în favoarea orașelor, care se înscriu cu rate foarte mici ale indicelui de îmbătrânire demografică: Botoșani (18,4%), Dorohoi (28,3%) și Săveni (58,3%);

valori mari sau chiar foarte mari ale indicelui de îmbătrânire demografică la recensământul din 1992 sunt specifice mai ales unităților administrative din nord-vestul regiunii studiate: Văculești (287,1%), Cordăreni (247,1%), Corlăteni (209,6%) și George Enescu (208%);

la recensământul din 2002, 49 de unități administrative aveau valori ale indicelui de îmbătrânire demografică de peste 100%, și doar 8 unități administrative se încadrau sub acest prag (Botoșani, Dorohoi,Săveni, Bucecea, Flămânzi, Albești, Copălău, Corni și Prăjeni).

Tabelul V.6 Evoluția indicelui de îmbătrânire demografică în unitățile administrative din bazinul superior al Jijiei la recensămintele din 1977, 1992 și 2002

Evoluția fenomenului de îmbătrânire demografică continuă și la nivelul anului 2011, acesta fiind al patrulea recensământ consecutiv, comparativ cu cel 1966, când apar dezechilibre în cadrul raportului tineri-vârstnici. Majoritatea unităților administrative din regiunea studiată se află în stadiul în care populația vârstincă este cu mult mai numeroasă decât cea tânără, valoarea indiceului de îmbătrânire demografică ajungând la 117,4% (acest lucru înseamnă că la 100 de tineri, revin aproximativ 117 vârstnici, sau un tânăr are de întreținut 1,1 persoane cu vârstă de peste 60 de ani).

La fel ca și în 1966, nordul și nord-vestul bazinului superior al Jijiei este cel mai afectat de îmbătrânirea demografică, de data aceasta însă cu o mai mare intensitate.

Privind în profil teritorial, se evidențiază comunele Cordăreni și Havârna cu cele mai îngrijorătoare valori ale ratei de îmbătrânire demografică, 218,7%, respectiv 204%. La distanță relativ apropiată se însciu comunele Văculești, Lunca, Blândești, Corlăteni și Ibănești, cu valori ce depășesc 180%. Trebuie remarcată evoluția comunei Văculești, care la recensămintele anterioare, în special cele din 1992 și 2002, se caracteriza prin valori mult mai mari ale acestui indice (287,% și 201,6%) pentru ca la recensământul din 2011 să scadă la 199,4%. Acest lucru se poate pune pe seama faptului că este o comună suburbană orașului Dorohoi și privind la arhitectura locuințelor care s-au construit în ultmii ani, putem spune că tinerii care au lucrat o perioadă de timp în străinătate, încep să se întoarcă pentru întemeierea unei familii mai stabile.

Figura V.18 Rata indicelui de îmbătrânire demografică al unităților administrative din bazinul superior al Jijiei la recensământul din 2011

V.2.6 Mortalitatea generală

Acest indicator reflectă într-un mod fidel gradul de dezvoltare al unei țări sau regiuni el fiind în legătură directă cu performanțele sistemului sanitar și cu puterea economică. Valorile cele mai mari sunt determinate și de incidența mare a mortalității infantile, pe când valorile mici sunt rezultatul firesc al unei mortalități constante în rândul populației vârstnice. Cauzele directe ale mortalității țin de morbiditate, subalimentație, ignoranță igienico – sanitară precum și anumite practici ale unor culte religioase (C. Iațu, 2002).

Dintre toți parametrii demografici analizați până acum se poate spune că indicele de îmbătrînire demografică se află în strănsă legătură cu evoluția ratei mortalității. Se poate observa foarte ușor, că acolo unde unitățile administrative sunt caracterizate de o îmbătrânire demografică accentuată, atunci și rata mortalității atinge valori ridicate. Spre exemplu dacă în anul 1992, comuna Văculești avea un indice de îmbătrânire demografică de 287,1%, rata mortalității era de 31,5‰ la nivelul anului 1994, cea mai mare valoarea înregistrată în bazinul superior al Jijiei. Același lucru se poate spune și despre comuna Cordăreni, care în anul 2002 avea un indice de îmbătrânire demografică de 239,3%, iar mortalitatea înregistra la nivelul anului 2005 o valoare de 27,9‰.

În ansambul, rata mortalității bazinului superior al Jijiei a fost sub media pe țară în intervalul 1966-2016, doar anii 1996 și 1998 fiind excepție de la această regulă. Spre exemplu în 1996 rata mortalității pe regiune a fost cu 0,2‰ mai mare față de cea înregistrată la nivel național, iar în 1998 diferența este aproape nesemnificativă. Rata mortalității pe țară nu a fost nicodată mai mare de 1,5‰ față cea a regiunii studiate, diferență înregistrată în 1974.

Pe ansamblul regiunii, în intervalul 1966-2016 rata medie a mortalității a fost de 10,4‰ și a cunoscut o variație cuprinsă între 12,9‰ în 1996 și 7‰ în 1966. La nivel național, media pentru intervalul 1966-2016 a fost de 11,‰, și a variat între 13,1‰ (2015) și 8,2‰ (1966). Se constată așadar valori mai mici ale mortalității în perioada comunistă ca urmare a unei vieți mai echilibrate, în timp ce revenirea la democrație a adus cu sine și o deterioare a nivelului de trai, dat de valorile tot mai mari ale mortalității.

Din analiza graficului ratei mortalității pe medii de rezidență, situația este mai contrastantă, mediul urban fiind caracterizat de valori mult mai reduse ale acestui indicator. Doar la începutul perioade analizate, mai exact 1966-1969, valorile ratei mortalității erau aproape egale, ușor mai mici în mediul rural față de mediul urban. Dacă în mediul urban, rata mortalității nu a fost niciodată mai mare de 9,1‰, înregistrată în anul 1969, mediul rural a depășit frecvent valoarea de 15‰, cu un maxim la nivelul anului 1996 de 17,5‰.

Aceste diferențe dintre cele două medii de rezidență sunt date de condițiile igienico-sanitare precare în mediul rural, dar și de populația mai îmbătrânită la sate, în timp ce mediul urban a oferit întotdeauna condițiile necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, populația mai întinerită din rândul orașelor contribuie în continuare la menținerea valorilor mortalității la cote mai joase.

La nivel de unitate administrativă, sectorul teritorial cu cele mai ridicate valori ale mortalității corespunde regiunii de nord-vest a bazinului superior al Jijeii în care se încadrează comunele Văculești, Cordăreni, Vârfu Câmpului, George Enescu, Corlăteni, Cristinești și Hilișeu-Horia. La acestea se adaugă comunele Curtești și Vlăsinești, toate cu o valoare medie a mortalității pentru perioada 1966-2016 cuprinsă între 14‰ și 17,9‰.

Figura V.21 Rata medie a mortalității unităților administrative din bazinul superior al Jijiei pentru perioada 1966-2016

Cele mai reduse valori corespund unităților administrative din partea central-sudică a regiuni studiate, media cea mai mică fiind atribuită comunei Prăjeni (9,3‰), în condițiile în care mediul urban este analizat separt. Tot la Prăjeni s-a înregistrat și cea mai mică valoare din toată perioada supusă analizei, remarcându-se anul 1981 cu doar 3,4‰. O valoare apropiată este specifică și comunei Tudora, care în 1966 înregistra o rată a mortalității de 3,9‰.

Mediul urban, analizat la nivel de unitate administrativă scoate în evidență valori medii cuprinse între 6,4‰ și 9,9‰ repartizate astfel: Botoșani (6,4‰), Dorohoi (8,0‰) și Săveni (9,9‰). Trebuie remarcat faptul că municipiul Botoșani este singura unitate administrativă din județ unde rata mortalității nu a depășit niciodată valoarea de 10‰ în intervalul 1966-2016.

O analiză comparativă în privința distribuției valorilor medii ale mortalității pentru perioada comunistă (1966-1989) și pentru perioada postdecembristă (1990-2016) scoate în evidență ratele cele mai mari pentru jumătatea nordică a teritoriului, iar cele mai mici pentru partea sudică în ambele intervale de timp.

V.2.7 Mortalitatea infantilă

Indicator demografic, la care țara noastră nu excelează la nivelul continentului, atinge cote alarmante la nivelul bazinului superior al Jijiei. Modalitățile pentru remedierea acestui parametru demografic par a fi greu de soluționat, având în vedere că se află în strânsă legătură cu sistemul sanitar, care, la noi, este puternic destabilizat. Lipsa cadrelor medicale înalt calificate, corelat cu nivelul de trai scăzut produc efecte dintre cele mai puțin dorite în privința deceselor la copiii sub un an.

Valoarea medie a bazinului superior al Jijiei în intervalul 1966-2016, este destul de mare, de 29,6‰, cu o tendință descendentă evidentă, la capetele șirului fiind consemnate rate de 55,2‰ (1968) și 9,3‰-9,5‰ (în 2015, respectiv 2016).

Figura V.24 Rata medie a mortalității infantile a unităților administrative din bazinul superior al Jijiei pentru perioada 1966-2016

La nivelul de unitate administrativă valoarea medie a mortalității infantile pentru perioada 1966-2016 se încadrează între limitele de 10,2‰ și 38,4‰, atribuite comunelor Coșula, respectiv Ungureni. Totodată partea estică a regiunii studiate, mai ales unitățile administrative din jurul orașului Săveni prezintă cele mai ridicate valori ale mortalității, media pentru aceste comune depășind 35‰ (Cordăreni, Vorniceni, Vlăsinești, Hănești, Unțeni etc.). La popul opus, nu există o repartiție teritorială compactă cu valori mici ale acestui parametru demografic, unitățile administrative cu o medie de sub 27‰ fiind repartizate pe toată suprafața bazinului superior al Jijiiei: Coșula, Nicșeni, Blândești, Dobârceni, Ibănești, Dersca, Bucecea și Botoșani.

Din analiza ratei mortalității infantile în comparație cu cea înregistrată la nivel național se pot identifica două perioade cu evoluție diferită:

perioada 1966-1973, cu valori ale mortalității infantile a bazinului superior al Jijiei inferioare celor înregistrate la nivel național, detașându-se anul 1968 cu 55,2‰ pentru regiunea studiată și 59,5‰ pentru România;

perioada 1974-2016, cu valori ale mortalității infantile superioare față de cele pe țară și cu tendința de scădere continuă, anul 2008 marcând coborârea sub nivelul de 15‰ pentru regiunea studiată, iar pentru țara noastră, pragul este reprezentat de anul 2005.

Pe cele două medii de rezidență rata mortalității infantile înregistrează valori mai ridicate în mediul rural comparativ cu mediul urban, iar dintr-o analiză mai atentă asupra acestei evoluții (Fig. V.26), putem desprinde câteva aspecte specifice:

în mediul urban, valorile mortalității infantile au oscilat între 58,4‰ (1968) și 6,1‰ (2015), singura perioadă cu valori mai mari față de mediul rural fiind cuprinsă între anii 1967-1969;

valorile cele mici ale mortalității infantile specifice mediului urban au fost de 4‰ la Botoșani (2008) sau chiar nule la Dorohoi (2011);

orașul Bucecea prezintă o evoluție asemănătoare cu a municipiilor Botoșani și Dorohoi, cu o medie multianulă de 26,0‰, iar în perioda 1966-2016, s-au înregistrat 12 ani cu valori nule;

orașele Flămânzi și Săveni, prin ratele medii de peste 30‰ se apropie de caracteristicile unor unități administrative rurale, cu o evoluție oscilantă de la valori ce depășesc uneori 80‰, până la cele nule;

în mediul rural, prin evoluțiile la nivel de unitate administrativă se constată o evoluție în salturi, cu valori uneori exagerate, cum este cazul comunei Cordăreni care în anul 2015 înregistra 166,7‰, precedat însă de 19 ani cu rate ale mortalității infantile nule;

un număr de 24 de unități administrative din mediul rural au înregistrat valori de peste 100‰, cele mai ridicate fiind specifice comunelor Cordăreni, Unțeni, Dimăcheni, Văculești, Blândești, Vorniceni, Dobârceni, toate cu peste 140‰.

V.2.8 Bilanțul natural

Indicator demografic ce redă creșterea sau scăderea naturală a populației, reprezintă expresia diferenței dintre natalitate și mortalitate. În urma evoluției natalității și mortalității bazinului superior al Jijiei se pot face aprecieri în legătură cu valorile medii, maxime și minime ale bilanțului natural atât la nivel de regiune cât și în profil teritorial.

Figura V.27 Rata medie a bilanțului natural al unităților administrative din bazinul superior al Jijiei pentru perioada 1966-2016

Așa cum era și firesc, cele mai ridicate valori medii ale bilanțului natural sunt specifice unităților administrative din sudul regiunii studiate (Albești, Copălău, Flămânzi, Prăjeni, Tudora, Corni), dar și unităților urbane Botoșani și Dorohoi, la care se adaugă comuna Vorniceni din partea nordică. Pentru aceste comune și orașe, toți parametrii mișcării naturale a populației (natalitatea, fertilitatea, potențialul demografic, îmbătrânirea demografică) indică valori care indică un parcurs demografic pozitiv în tot intervalul 1966-2016. La polul opus se află unitățile administrative din nordul arealului de studiu (Cordăreni, George Enescu, Corlăteni, Văculețti, Brăești, Vârfu Câmpului), care prin valorile medii ale bilanțului natural și altor indicatori ai mișcării naturale a populației scot în evidență un parcusr demografic negativ. Se observă că doar în partea nordică media valorilor bilanțului natural în intervalul 1966-2016 este negativă, cuprinsă între -4,5‰ și -0,9‰, pentru ca la toate celelelate unități administrative din județ să fie caracteristice valori pozitive, ce ajung până la 12‰.

Analizate separate, pe intervale de timp mai scurte (1966-1989 și 1990-2016), valorile medii ale bilanțului natural se apropie de realitățile perioade în cauză. Astfel, pentru intervalul 1966-1989, toate unitățile administrative sunt caracterizate de valori medii pozitive cuprinse între 3,3‰ și 18,3‰, aceste extreme fiind reprezentate de comunele Văculești și Prăjeni. La fel ca și pentru întreg intervalul analizat, perioada 1966-1989 corespunde unor valori medii mai reduse nordului și nord-vestului arealului de studiu, în care se detașează orașul Dorohoi și comuna Vorniceni. De asemena, jumătatea sudică este caracterizată de cele mai ridicate valori medii ale bilanțului natural, ce depășesc 15‰ în comunele Stăuceni, Bălușeni, Corni, Vorona, Tudora, Copălău, Flămânzi, Prăjeni, Albești și orașul Botoșani.

Intervalul 1990-2016, corespunde perioade postdecembriste cu toate transformările care au avot loc mai ales în plan social și economic, prin reducerea nivelului de trai în urma disponibilizărilor masive, dezechilibrele de ordin demografic fiind urmarea firească a acestora. Aceste elemente au contribuit la reducerea valorilor bilanțului natural, care, comparativ cu intervalul 1966-1989 prezintă o situație invers proporțională. Doar un număr de 11 unități administrative au înregistrat valori medii pozitive ale bilanțului natural (Botoșani, Dorohoi, Săveni, Flămânzi, Vorniceni, Corni, Tudora, Coșula, Copălău, Prăjeni și Albești) cuprinse între 0,2‰ și 6,2‰. Marea majoritate a unităților administrative au coborât sub pragul de 0‰, cea mai mică valoare fiind caracteristică comunei Văculești, cu -11,9‰.

Figura V.29 Rata medie a bilanțului natural al unităților administrative din bazinul superior al Jijiei pentru perioada 1990-2016

Analiza comparativă a evoluției bilanțului natural la nivelul regiunii studiate și la nivelul țării scote în evidență valori mai ridicate pentru bazinul superior al Jijiei, excepție fiind doar anii 2014 și 2016 când se înregistrează o diferență de 0,014‰ și 0,26‰ în favoarea României. Valori mai mari, de peste 20‰ aparțin intervalului 1967-1969, ca urmare a promovării unor măsuri pronataliste, iar odată cu anul 2004 sunt caracteristice valori negative, cu cea mai mică rată în 2015 și 2016 (-3,6‰).

În profil teritorial, recorduri absolute aparțin comunelor Tudora (33,8‰), Hlipiceni (33,0‰), Prăjeni (31,7)‰ și Albești (30,3‰), toate la nivelul anului 1967. De remarcat este faptul că perioada 1967-1969, corespunde unor valori de peste 20‰ la cea mai mare parte a unităților administrative din bazinul superior al Jijiei. Valorile cele mai mici s-au înregistrt în special după anul 1990, minimele absolute fiind specifice comunelor Corlăteni (-21‰ în 2010), Văculești (-18,4‰ în 1995), Cordăreni (-17,4‰ în 2004), George Enescu (-16,9‰ în 2015), Unțeni (-16,3‰ în 2016) și Călărași (-15,3‰ în 2015). Singurele unități administrative unde rata bilanțului natural nu a înregistrat valori negative sunt Botoșani și Albești care au coborât cel mai puțin până la 0,6‰ în 2016, respectiv 0,1‰ în 2015.

Pe cele două medii de rezidență, se pot deosebi două perioade distincte cu evoluție diferită a bilanțului natural:

perioada 1966-1972 se remacă prin valori mai ridicate în mediul rural față de mediul urban, diferențele dintre cele două medii fiind cuprinse între 5,3‰ în 1966 și 0,3‰ în 1972;

în intervalul 1973-2016 valorile bilanțului natural în mediul urban se depărtează de cele din mediul rural, diferența cea mai mare fiind de 13,1‰ în 1986.

Analiza ratei natalității și mortalității pe cele două medii scoate în evidență aceleași caracterstici, cu diminuări ale bilanțului natural, dar cu menținerea unor unor valori pozitive în mediul urban și negative în mediul rural.