Raportul de cercetare nr. 2 [302164]

Raportul de cercetare nr. 2

Cercetări privind starea ecosistemului acvatic și terestru

riveran din bazinul hidrografic al Jiului de Est

Iunie 2018

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], complexitatea ecosistemelor pe care le formeaza în mediul biologic.

Începând cu Conferința Natiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător de la Stockholm din iunie 1972 [anonimizat], [anonimizat], economice și cele ecologice. Pe baza acestui adevar, s-a [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]-a [anonimizat]: Conventia de la Berna (1979) care a jucat un rol major în domeniul conservarii florei și faunei salbatice și a [anonimizat] (1992), conferința de la Johanesburg (2002) ș.a.

[anonimizat], solul, speciile, peisajele deosebite sunt considerate a fi bunuri comune ale întregii societăți. Aceste resurse nu sunt întotdeauna asociate cu o valoare monetară. [anonimizat] a plăti decât simbolic sau deseori fără a [anonimizat] o tragedie a bunului comun. În multe sistemel ecologiste de evaluare (economie ecologică) utilizarea acestor resurse comune este inclusă ca parte internă a afacerii și intră în costul de producție al produsului.

[anonimizat]. Demonstrarea valorii diversitătii biologice și a resurselor naturale este o [anonimizat] o multitudine de factori economici și etici. Unul din principalele obiective majore al economiei ecologice este dezvoltarea metodelor de evaluare a componentelor diversității biologice. În acest sens au fost elaborate metode pentru atribuirea de valoare economică variabilității ecosistemelor.

[anonimizat], fără cunoașterea datelor esențiale și a funcțiilor ecosistemelor terestre și acvatice. Multe “legende” cu privire la funcțiile ecosistemelor terestre și acvatice au fost dezvoltate de-a lungul anilor atât în sectorul publicului larg cât și printre specialiști. Funcțiile pădurilor față de apă este un exemplu clar plecând pe premisa că padurile sunt bune pentru ecosistemele acvatice dar și pentru resursele de apă, astfel s-a dezvoltat pe baza observațiilor directe că sunt legate cu degradarea solului prin defrișări masive și prin conservarea și reabilitarea solului prin împaduriri.

O imagine comună trebuie dezvoltată, prin corelarea logică a ecosistemelor terestre, zonelor urbanizate și a ecosistemelelor acvatice. O astfel de imagine va fi esentială ca bază pentru realizarea un dialog aprofundat între părțile implicate, ecologiști și managerii de apă, de asemenea încorporandu-se și principiile hidrosolidarității. Prin urmare, va fi important să se pună accentul pe campaniile de informare, implicarea și educarea publicului în încercarea de diseminare a cunoștințelor obținute.

CAPITOLUL 1

CARACTERIZAREA ECOSISTEMELOR PREZENTE ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC AL JIULUI DE EST

Cursurile de apă și ecosistemele acvatice oferă multe beneficii cum ar fi: utilizarea recreațională, navigație, diluarea poluanților, asigurarea habitatului și multe alte resurse precum peștele, păsări de apă, crustacei, meduze și asa mai departe (Postel and Carpenter, 1997).

În cursurile de apă, mișcarea apei este considerată a fi cel mai important factor care afectează distribuția vegetației (Large and Prach, 1999). Arealurile cursului de apă tind să aibă o distribuție neuniformă a macrofitelor datorită variației vitezelor și diferențelor de distribuție a sedimentului. Dar condițiile sunt în același timp interdependente, în sensul că macrofitele tind să reducă viteza fluxului și să intensifice sedimentarea, oferind astfel arealuri propice pentru nevertebrate și pești. Viteza fluxului este unul din factorii determinanți principali ai distribuției speciilor în sistemele riverane, dar în același timp și contribuția acumulării și revărsării apelor subterane are o importanta foarte mare (Wood et al., 2001).

Cerințele arealului în termenii debitelor/fluxului, oxigenului și preferințelor de temperatură specifice pot fi astfel încât să asigure atât respirația cât și nutriția (Freistühler et al., 2001). În acest fel fluxurile acceptate ecologic pot fi determinate împotriva producerii de nevertebrate bentice și existentei viitoare a speciilor individuale.

Ecosistemele acvatice ale zonei estice a Văii Jiului se diferențiază în funcție de caracteristicile și proprietățiile mediului de viață (a apei), dar și în functie de particularitățile reliefului care este străbătut de pâraie și râuri, în ecosisteme de ape stătătoare (ecosisteme lentice) și curgătoare (ecosisteme lotice). În funcție de aceste caracteristici bazinul hidrografic al Jiului de Est se diferențiază două zone: zona de munte și zona deluroasă.

Zona de munte

Cu o albie puțin adâncă și îngustă a râurilor și pâraielor, substratul este neuniform format din bolovănișuri, pietrișuri și nisipuri. Din punct de vedere geologic, Jiul de Est, de la izvoare și până la intrarea în zona deluroasă, traversează zone cu migmatite metatectice, în care raportul metasomatic se materializează prin cuart și feldspat potasic care variază cantitativ foarte mult. Procesul de cuarțo-feldspatizare este adesea foarte înaintat astfel că structura și textura rocilor inițiale este aproape ștearsă, metasomatoza conducând la formarea unor roci granitoide cu o compoziție granodioritică și dioritică. Zona superioară a Jiului de Est mai cuprinde mici depozite de pegmatite, serpentinite peridotite, dunite, gresii calcaroase, calcarenite, calcare masive, calcare silicioase, cuarțite, șisturi cuarțitice cu sericit, amfibolite, șisturi amfibolice etc.

Pantele mari și pe alocuri discontinue, conduc la viteze de scurgere mari ale apelor și formarea cascadelor. Debitele de apă sunt relativ mici, cu temperaturi mai scăzute pe tot parcursul anului cu variații foarte mici de la anotimp la anotimp. Transparența apelor este mare (exceptând perioadele de torențialitate, ploile puternice și topirea zapezilor), cu concentrații scăzute de saruri dizolvate.

În zona de munte organismele vegetale predominante sunt muschii și algele iar organismele nevertebrate reprezentative sunt constituite de o categorie de animale microscopice pseudoelomate denumite generic animale rotifere (Rotifera) care pot forma în ape mai liniștite colonii rotifere și de o categorie de cladocere (Daphnia pulex) care sunt niște mici crustacee deumite poplular și pureci de apă, nevertebratele prezente aici au cerințe mari față de oxigen, manifestând diferite adaptari morfologice pentru a evita antrenarea de curenții puternici.

Cele mai reprezentative specii ale ihtiofaunei acvatice din zona montană este salmo trutta fario (Păstrăvul), alături de care se întâlnește și Cottus gobio (zglăvocul)

Zona deluroasă

Trecând limita geologică, Jiul de Est, intră într-o zonă cu depozite fluviatile formată din

pietrișuri rotunjite, nisipuri și argile formate în Miocenul burdigalian, fiind caracterizate în mod obișnuit printr-o dispoziție neparalelă (încrucișată) a stratelor. Din punct de vedere geologic în zonă au fost identificate depozite de argile șistoase, cărbuni, marne cu ostrei mari cu grosimi între 20 și 350 m formate în Oligocenul acvitanian chatitian, nisipuri și pietrișuri aparținând terasei inferioare și medii cu grosimi de aproximativ 50 m formate în pleistocenul superior. Fragmentarea reliefului, eroziunea accentuată, microalunecările de teren și prabușirile au condus la formarea numeroaselor cuiburi fosilifere de nevertebrate de o importanță științifică deosebită prin bogăția și raritatea specilor. Pe marginea sud estică a depresiunii Petroșani apar două zone de depozite senoniene în facieș de Gosau, constituite din conglomerate, argile, marne și calcare.

Fauna conținută în aceste depozite este următoarea: Plesioptygmatis aff. Bicinta Bronn, Plesioptygmatis aff. Djirmanijensis, Inoceramus balticus Boehm, Actaeonella sp (I. Drăghindă, 1956).

Zona deluroasă, caracterizată de pante cu înclinații mici, cu o viteză de scurgere mai mică, cu maluri joase, albia minoră a râului este mai largă și mai adâncă, fiind mărginită în principal de bolovănișuri, pietriș și nisipuri. Principalele caracteristici ale apei sunt oxigenarea bună, prezența substanțelor în suspensie, cât și a celor dizolvate (), prezența unui fitoplancton permanent, biocenoză săracă din punct de vedere al diversității, determinând astfel o biocenoză instabilă creând relații de interdependență intraspecifice și interspecifice. Variația termică mai largă pe tot cursul anului și de la anotimp la anotimp favorizând prezența planctonului, ca o componentă biocenotică permanentă, formată dintr-un număr mic de populații – diatomee, alge verzi și albastre pentru fitoplancton și rotifere (rotifera), cladocere (daphnia pulex), copepode (Diaptomus, Cyclops, Harpacticoid copepod etc) pentru zooplancton. Pe sectoarele cu viteza redusă, algele și numeroasele specii de nevertebrate (insecte, larve, viermi sârma, crustacee mici și gasteropode) se fixează de elementele substratului din care este constituită albia minoră a râului (pietre, nisip, mâl) formând comunitatea biocenotică bentală.

În urma cercetărilor s-a constatat că ihtiofauna Jiului de Est este constituită din numeroase specii cum ar fi: Barbus petenyi sau Barbus meridionalis petenyi (mreana vânătă sau mreana pătată), Romanogobio uranoscopus (porcușorul de vad sau chetrarul), Salmo trutta fario (păstrăvul), Barbatula barbatula (Grindelul sau molanul), Thymallus thymallus (lipanul), Squalius cephalus (cleanul), Alburnus alburnus (obletele), cottus gobio (zglavocul sau zglăvoaca) etc. Alte specii de faună acvatică identificate: Austropotamobius torrentium (racul de ponoare), Coluber caspius (șarpele rău), bombina bombina (broasca) etc.

Deoarece Jiul de Est este un râu de munte în care viteza apei este ridicată, cu pante abrupte și albia mică, flora acvatică este foarte săracă existând câteva specii apartinând ordinelor isoetales și hydropteridales.

Bottom of Form

Ecosistemele terestre riverane

Ecosistemele terestre riverane sunt acele specii de plante și animale care trăiesc de obicei pe malurile cursurilor de apă, și pot inflența direct sau indirect calitatea apei și la rândul lor pot fi influențate de calitatea apei. În această categorie de ecosisteme sunt cuprinse speciile de plante și animale care trăiesc în imediata vecinătate a cursului de apă, mamifere, reptile și păsări care își părăsesc temporar arealul și interacționează direct cu mediul acvatic.

Între ecosistemele terestre și ecosistemele terestre și terestre riverane se realizează un schimb permanent de materie și energie fiind necesară identificarea speciilor care interacționează cu ecosistemul acvatic.

Fauna riverană prezentă în bazinului hidrografic a Jiului de Est, identificată în urma cercetărilor este reprezentată de specii precum: lutra lutra (vidra), Triturus cristatus (Tritonul cu creastă), Bombina variegata (Izvorașul cu burta galbenă), Anas platyrhynchos (rața sălbatică), Ciconia ciconia (cocostârc), Muscardinus avellanarius (Pârsul de alun sau alunarul), Natrix tessellata (șarpele de apă), Bufo Bufo (broasca râioasă brună), Rana Dalmatina (broasca roșie de pădure), Salamandra Salamandra (Salamandra comună sau salamandra de foc), Triturus Vulgaris (tritonul comun), Triturus alpestris (tritonul de munte), hyla arborea(brotăcelul european), rana temporaria (broasca roșie de munte), Lacerta agilis (șopârla cenușie), Lacerta viridis (Gușterul), Podarcis muralis (șopârla de perete), anguis fragilis (șarpele orb), Elaphe Longissima (șarpele lui Esculap), Coronella austriaca (șarpele de alun), helix pomatia (melcul),

Vegetația riverană a Jiului de Est în ponderea cea mai mare este reprezentată de salix caprea (salcia căprească), salix alba (salcia albă), salix fragilis (salcie comună), carex acutioformis (rogozul). Speciile mezofile și mezohidrofile sunt reprezentate de: Poa pratensis (firuță), Agrostis temiis (păiuș), Alopecurus cyparias (coada vulpii), Trifolium repens (trifoiul), Agropyrum repens (pirul târâtor) etc.

Din punct de vedere al vegetației partea Estică a Văii Jiului este acoperită cu păduri de fag (Fagus sylvatica) în asociere cu gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus) sau frasin (Fraxinus), cu zone de mesteacăn (Betula pendula), stejar (Quercus robur), salcâm (Robinia pseudoacacia), tei (Morton Arboretum) etc.  Flora stratului ierbos se compune din aproximativ 550 de specii cormofite și peste 140 de talofite (specii cu un singur tal, și cu înmulțire prin spori).

Zona Văii Jiului, o zonă cu un potențiale ecologic foarte mare, pe lângă multitudinea de specii identificate mai cuprinde și habitate formate din(Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum, Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, Păduri ilirice de stejar cu carpen (Erythronio-Carpiniori), în zona montană se regăsesc pădurile acidofile de Picea abies (Vaccinio-Piceetea) iar pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene se regăsesc pădurile din Tilio-Acerion.

In regiunea estică a Văii Jiului, de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, comunități de lizieră sunt formate din ierburi înalte higrofile Carex reparia (rogoz), Scirpus sylvatjcus (pipirig), Țypha latifolia (papură), Phragmites communis (stuf) sau vegetație ierbacee precum Equisetuni arvense (coada calului), Mentua aquatica (izma broaștei), Sagitaria sagitifolia (săgeata apei), Juncus effusus (iarba mlaștinii), Ranunculus lingua (piciorul cocoșului), Cicuta virosa (cucuta de apă), Achillea millefolium (coada șoricelului), Capsella bursa-pastoris (traista-ciobanului), vegetație lemnoasă cu Salix caprea, salix alba, salix fragilis de-a lungul râurilor montane, vegetație lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane și vegetație erbacee pe malurile râurilor montane ce adăpostește o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Meridionalilor[6].

ECOSISTEMELE TERESTRE

Zona estică a Văii Jiului este populată de mamifere: dihorul de stepă (Putorius eversmanni), , mistrețul(Sus scrofa), bizamul (Ondatra zibethica), șacalul (Canis aureus),vulpea (Vulpes vulpes), Cervus elaphus (cerbul),capreolus capreolus (căpriorul), Rupicapra rupicapra (capră neagră), Felis silvestris (pisica sălbatică), Martes Martes (Jderul de copac), Myoxus glis (Pârșul comun), Dryomys nitedula (Alunarul) etc.

În zona estică a Văii Jiului sunt prezente aproximativ 30 de specii de moluște (gasteropodele terestre, acvatice și bivalve). popândăul (Spermophilus citellus). În zonă se estimează a fi un efectiv de 15 specii de chiroptere (lilieci), dintre aceastea liliacul de apă (Myotis daubentonii) și liliacul de iaz (Myotis dasycneme) fiind specii indicatoare pentru calitatea apelor.

Zona adăpostește animale rare și protejate prin lege: Ciconia ciconia, Egretta garzetta, Natrix natrix, Bizam, etc. precum și numeroase specii de păsǎri cu grad de periclitate și vulnerabilitate. Dintre speciile vulnerabile în Europa, pe teritoriul Văii Jiului sunt întâlnite: stârcul pitic, barza neagră, șoimul de seară, turturica, ghionoaia sură. Zona asigură condiții de cuibărire și pasaj pentru mai multe specii, printre care și stârcul galben (Ardeola ralloides), egreta mare (Egreta alba), stârcul cenușiu (Ardea purpurea), țigănușul (Plegadis falcinellus), lopătarul (Platalea leucorodia), egreta mică (Egretta garzetta), barza neagră (Ciconia nigra), culicul mare (Numenius arquata), sfrânciocul roșiatic negru (Lanius collurio), rața sulițar sau fluierarul de mlaștină

Ecosistemele mai cuprind specii de reptile: șarpele rău (Coluber caspius), șoparla de câmp (Lacerta agilis), gușterul (Lacerta viridis), batracieni: broasca râioasă verde (Bufo viridis), broasca de pământ (Pelobates fuscus), țestoasa de baltă (Emys orbicularis), brotăcelul (Hyla arborea și numeroase specii de insecte și viermi (Diaclina testudinea, Eubrachium hispidulum, Metaclisa azurea, Neatus picipes, Neomida haemorrhoidalis, Platydema dejeani, Tenebrio opacus, Bothrideres bipunctatus, Dicerca berolinensis, Eurythyrea austriaca, Rhopalocerus rondanii, Peltis grossa, Omoglymmius germari, Menephilus cylindricus, Mycetophagus decempunctatus, uloma rufa, nematodes filum, lumbricus terrestris, etc). Moluștele sunt reprezentate de aproximativ 30 specii de gasteropodele terestre, acvatice și bivalve (scoici)

Pajiștile sunt populate cu specii xerofite și xeromezofite, mai puține de cele mezofile și sunt folosite în principal ca și pășuni, porțiunile cu fânețe fiind puține. Valoarea acestora este constă în faptul că sunt extinse pe terenurile degradate, constituind o frână în eroziunea de suprafață a solurilor. Ca specii se regăsesc Stipetum capillatae, negara (Stipa capillata), păiușul (Festica valesiaca), bărboasa (Botriochloa ischaemum), pelinița (Artemisa austriaca), scrântitoarea (Potentilla argentea), laptele câinelui (Euphorbia nicaeensis), graminee (Lolium perene, L.multiflorum, Bromus inermis, Dactylis glomerata, Festuca pratensis) și leguminoase (Medicaro satriva, Onobrychis viciaefolia, Lotus corniculatus, Melilotus officinalus). În anumite locuri improprii agriculturii și desfășurării pășunatului se întâlnesc tufărișuri în special de păducel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus spinosa), corn (Cornus mas) și măceș (Rosa canina). Mai rar pot fi văzute scumpia (Cotinus coggygria), sângerul (Cornus sanguinea) cu un rol important în protecția versanților și refacerea profilului.

După confluența cu Jiul de Vest, râul întră într-o zonǎ de o mare valoare științificǎ și naturală, Parcul Natural Defileul Jiului, cu rol în conservarea biodiversitații.

În urma observațiilor și cercetărilor efectuate asupra organismelor acvatice sunt necesare observații periodice asupra schimbărilor calitative ale apei, deoarece în zonă se desfășoară activități economice care pot iniția procese de degradare a ecosistemelor acvatice cu poluanți care provoacă schimbări în calitatea apei și structura hidrobiocenozelor.

CAPITOLUL 2

METODE DE ANALIZĂ UTILIZATE PENTRU DETERMINAREA PARAMETRILOR DE CALITATE AI APEI

Metode și practici de prelevare și conservare a probelor de apă

Recoltarea probelor de apă este o etapă deosebit de importantă în desfășurarea procesului de analiză fizico-chimică, bacteriologică sau biologică a apei, deoarece probele de apă trebuie să fie cât mai reprezentative și nu trebuie să introducă erori în compoziția și calitățile apei datorită unor tehnici defectuoase, deoarece erorile datorate recoltării necorespunzatoare a apei nu mai pot fi corectate ulterior.

Pentru prelevarea probelor de apă din secțiunile de monitorizare stabilite s-au utilizat recipiente de prelevare care nu oferă posibilitatea interacțiunii între apă și material (oțel inoxidabil sau material plastic). Înainte de începerea prelevării, echipamentele utilizate pentru prelevarea și transportul probelor de apă au fost curățate urmând metoda specificată de producător, apoi s-au limpezit cu apă.

Recipientele utilizate pentru transportul probelor au fost alese pentru a împiedica, pe cât posibil, expunerea la lumină (recipiente opace), din cauza activității microfaunei biologice care ar putea imprima modificări ale compoziției sale fizico-chimice. Au fost alese recipiente care nu produc pierderi prin absorbție, volatilizări sau contaminări cu substanțe străine.

Principalele criterii de alegere a recipientelor sunt următoarele:

rezistență mecanică;

etanșeitatea sistemului de închidere;

ușurința redeschiderii;

rezistența la temperaturi extreme;

comoditate (mărime, formă, greutate);

posibilități de curățire și reutilizare;

disponibilitate și preț.

Tehnica de prelevare a probelor din Jiul de Est și a efluenților săi s-a realizat prin fixarea flaconului pe o tijă specială, care îi conferă greutatea necesară pentru a pătrunde cu ușurință sub nivelul apei, recoltarea s-a realizat pe firul apei, la cea mai mare adâncime, în amonte de orice influență a vreunui efluent și în aval, unde este constatată o omogenizare completă a receptorului cu efluentul.

Stabilizarea, conservarea, transportul și depozitarea probelor

Permanent, s-a avut grijă ca recipientele cu probele de apă să ajungă în laborator închise ermetic și ferite de acțiunea luminii și căldurii. Datorită schimburilor de gaze, reacțiilor chimice și acțiunii micro-organismelor calitatea probei poate suferi alterări rapide, de aceea probele a căror analizare este imposibil de efectuat în aceeași zi, să fie supuse tratamentelor de stabilizare sau de conservare. Pentru depozitarea de scurtă durată s-a aplicat răcirea la temperatura de 4°C, iar pentru depozitarea de lungă durată, congelarea la o temperatură de -20°C sau adăugarea agenților de conservare. (SR EN ISO 5667-3:2013, 2013)

Un aspect important al procesului de recoltare este conservarea probelor pentru analiză, deoarece analiza apei are o valoare limitată dacă probele au suferit modificări fizico-chimice sau biologice în timpul, transportului sau depozitării.

Activitatea microbiană poate schimba balanța amoniac-nitriți-nitați, sau poate descreste conținutul în compuși organici care se degradează rapid; de aceea pentru conservarea formelor de azot și a substantelor organice în generel, se recoltează apa separat în flacoane, în care s-au introdus 2 ml H2SO4 1:3, pentru fiecare 1 litru de apă (înainte de a fi analizată proba de apă se neutralizează); pentru conservarea fenolilor se adauga 0,5g NaOH, pentru 1 litru de apa;

Schimbările de temperatură și presiune pot avea ca rezultat pierderea unor substanțe în stare gazoasă (O2, CO2, H2S, Cl2, CH4), fapt pentru care este recomandat ca determinările de gaze trebuie făcute la locul de recoltare, sau acestea se pot fixa prin tratare cu diversi reactivi, conform tabelului 1.

(SR EN ISO 5667-3:2013, 2013)Tabelul 1

Identificarea probelor de apă

Recipientele în care s-au prelevat probele de apă au fost marcate vizibil și clar cu o etichetă atașată recipientului care conține date referitoare la ampasarea spațială a punctului de prelevare cât și orice altă informație importantă observată în momentul prelevării probelor. (SR EN ISO 5667-3:2013, 2013)

DETERMINAREA PARAMETRILOR DE SALINITATE

DETERMINAREA REZIDUULUI TOTAL USCAT LA 105șC

Reziduu total uscat la 105șC reprezintă masa de material care rămâne după evaporarea apei dintr-o probă nefiltrată și uscarea reziduului la 105 șC până la masă constantă.

Principiul metodei, conform STAS 9187-84: „Ape de suprafață, ape subterane și ape uzate. Determinarea reziduului”, constă dintr-un volum măsurat de apă nefiltrată care se evaporă pe baia de apă iar reziduul obținut se usucă la temperatura de 105°C și se cântărește.

Mod de lucru

Din proba de apă nefiltrată se măsoară cu pipeta un volum de 500 cm3 și se trece într-o capsulă adusă în prealabil la masă constantă. Proba se evaporă pe baia de apă până la uscare (STAS 9187-84, 1984).

Capsula conținând reziduul se usucă în etuvă la 105±2°C timp de 1 oră după care se usucă în exicator timp de 30 minute după care se cântărește. Operațiile de uscare, răcire și cântărire se repetă până la masă constantă (diferența dintre două cântăriri succesive nu trebuie să depășească 0,0005 g). (STAS 9187-84, 1984).

Calcul

Reziduul total uscat la 105șC se exprimă în miligrame pe decimetru cub și se calculează cu formula: (STAS 9187-84, 1984).

m1 – masa capsulei cu reziduu total uscat la 105 șC, în miligrame;

m – masa capsulei goale, în miligrame;

V – volumul probei luate în lucru, în centimetrii cubi.

Determinarea conductivității electrice

Metoda utilizată conform, SR EN 27888 : 1997– Calitatea apei. Determinarea conductivității electrice, se bazează pe măsurarea curentului dintre cei doi electrozi ai senzorului de conductivitate, între care se aplică diferența de potențial electric, curentul care circulă între cei doi electrozi fiind proporțional cu conductivitatea soluției.

Pentru determinarea conductivității electrice s-a utilizat un aparat multiparametru S 47 echipat cu electrod pentru măsurarea conductivității. Pentru calibrarea electrodului s-au utilizat următoarele soluții etalon:

– Soluție etalon A – clorură de potasiu, c(KCl) = 0,1 mol/l preparată prin dizolvarea a 7,456 g de clorură de potasiu, uscată în prealabil la 105 șC timp de 2 h și răcită în exicator apoi se diluează în 1000 ml apă distilată, bidistilată sau deionizată. Conductivitatea acestei soluții la 25 șC este de 1290 mS/m.

– Soluție etalon B – clorură de potasiu, c(KCl) =0,01 mol/l preparată prin diluarea a 100 ml de soluție etalon A cu 1000 ml de apă distilată, bidistilată sau deionizată. Conductivitatea electrică a acestei soluții la 25 șC este de 141 mS/m.

– Soluție etalon C – clorură de potasiu, c(KCl) =0,0001 mol/l, preparată prin diluarea a 100 ml de soluție B cu 1000 ml de apă distilată, bidistilată sau deionizată.Conductivitatea electrică a acestei soluții la 25 șC este de 14,7 mS/m.

Măsurarea conductivității trebuie făcută imediat, în special în cazurile în care au loc activități biologice semnificative sau schimburi de gaz dintre atmosferă si gazele prezente în apă (dioxid de carbon sau amoniac). Activitatea biologică poate fi încetinită prin conservarea probelor la întuneric și 4 șC. În probele prelevate în vederea măsurării conductivității nu se adaugă nici un agent de conservare. Pentru determinări de mare exactitate, măsurarea se efectuează atunci când proba și aparatul aflate în contact direct au atins temperatura de echilibru de 25 șC ± 0,1 șC.

Măsurarea conductivității se realizează prin introducerea senzorului de conductivitate în proba de apă citindu-se pe ecranul aparatului valoarea conductivității.Rezultatul se exprimă în milisiemens pe metru adică prin conductivitate electrică la 25 șC. Corecția temperaturii este realizată automat de către aparat menționându-se și temperatura la care a fost efectuată măsurarea.

STAREA ACIDIFIERI

Determinarea pH – ului

Metoda utilizată, conform SR ISO 10523: 2009 – Calitatea apei. Determinarea pH-ului se bazează pe măsurarea diferenței de potențial a unei celule electrochimice utilizând aparatul Multiparametru S 47 cu unitate de extindere pentru pH. pH-ul unei probe este dependent de temperatură, datorită echilibrului de disociere, de aceea temperatura unei probe se specifică împreună cu pH-ul.

Reacția este interferată de:

Apariția unei supratensiuni în electrodul de pH, în special în membrană, diafragmă și soluția de măsurare. Erorile de măsurare pot fi diminuate dacă atât calibrarea aparatului cât și măsurarea se efectuează în condiții asemănătoare;

Îmbătrânirea și sedimentările de pe membrana electrodului de măsurare (de exemplu: carbonat de calciu, hidroxizi ai metalelor, uleiuri, grasimi) induc o scădere a pantei electrodului de pH, creșterea timpului de răspuns sau apariția sensibilității încrucișate față de anioni și cationi;

Prezența gazelor în vecinătatea electrodului de pH, poate genera interferențe suplimentare;

Prezența sulfurilor sau a arsenului pot contamina suprafața de sticlă a electrodului.

Reactivi utilizați: apă distilată sau deionizată cu o conductivitate 0,01 mS/m, soluții tampon pentru calibrarea pH-metrului de 4.01, 7.00, 9.21 unităti de pH, recomandate de producător, soluție de electrolit pentru umplerea electrodului de referință: soluție de clorură de potasiu, soluție de clorură de potasiu 1 mol/l – se dizolvă 74,5 KCl în apă distilaă și se completează până la 1000 ml, soluție de etanol 70% și acetonă

MOD DE LUCRU

Este recomandat a se măsura valoarea pH-ului cât mai repede posibil după prelevare. Dacă stocarea prelungită a probelor nu se poate evita, acestea se păstrează în frigider, la o temperatură cuprinsă între 0C și 4C. Se pregătesc soluțiile etalon pentru calibrarea pH-metrului. Acestea se aleg astfel încât valorile așteptate ale probelor de analizat să fie cuprinse între valorile celor două soluții etalon. Se măsoară temperatura soluțiilor etalon și a probelor. Dacă este posibil soluțiile tampon și probele ar trebui să aibă aceeași temperatură.

Pentru a asigura citiri de pH precise, înaintea fiecărei serii de măsurători se face calibrarea echipamentului de măsurare prin introducerea parametriilor soluțiilor de calibrare în meniul de pH apoi se scufundă electrodul de pH în prima soluție de calibrare. Se spală electrodul cu apa distilată și cu probă, apoi se imersează în a doua soluție de calibrare. Se repetă procedura pentru toate soluțiile de calibrare. Pentru a etalona calibrarea, se afișează grafic curba de calibrare (mV funcție de pH).

Atunci când este posibil, se măsoară probele în aceleași condiții precum etalonarea. Este de preferat să se determine valoarea pH-ului direct în flaconul de prelevare. Se spală electrodul de pH cu apă distilată și cu soluție de măsurat, după care se imersează în probă și se citește valoarea. Dacă probele conțin impurități organice, electrozii se curăță cu etanol, acetonă sau soluție caldă de detergent.

Se indică pH-ul cu două zecimale. Se indică temperatura la care se face măsurarea în grade cât mai exact de exemplu: pH-ul 7,48 măsurat la 17,2 șC.

DETERMINAREA SUBSTANȚELOR PRIORITARE (metale grele)

Principiul metodei constă în măsurarea emisiei atomice prin spectrometrie optică conform SR EN ISO 11885:2009 ”Calitatea apei. Determinarea elementelor selectate prin spectroscopie de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv.”

Substanța de interes aflată (sau trecută) în stare lichidă este nebulizată iar aerosolul rezultat este purtat de un flux de gaz (Argon) spre torța plasmei. Linia spectrală de emisie atomică caracteristică este produsă de plasma cuplată inductiv (ICP). Spectrul este dispersat de fantele spectrometrului și intensitatea liniilor este monitorizată de detectori. De la detectori semnalele sunt controlate și procesate de un sistem computerizat. Se utilizează corecția zgomotului de fond pentru a compensa contribuțiile fondului la determinarea urmelor de elemente.
  Intensitatea radiației care este proporțională cu concentrația elementului din proba, este recalculată intern dintr-un set de curbe de calibrare stocate în memorie și este prezentată direct sub forma de concentrație procentuală.

Reactivi utilizați: acid azotic, ρ(HNO3) = 1,4 g/ml, peroxid de hidrogen, H2O2, fracție volumetrică 30 %, acid sulfuric, ρ(H2SO4) = 1,84 g/ml, acid clorhidric, c(HCl) = 0,2 mol/l, sulfat de amoniu, (NH4)2 SO4 și soluții stoc pentru următoarele elemente: Cd, Co, Cr, Cu, Fe, Mn, Mo, Ni, Pb, Zn, Be, As, Ca, Li, Mg, Sr, Sb, Ti, V, Se, Tl la concentrația masică de 100 μg/ml fiecare.

Soluțiile intermediare standard de amestec se prepară ca amestec standard de elemente în 5 % acid azotic sau 5 % acid clorhidric (fracție volumetrică). Asigurându-se compatibilitatea. Pentru compunerea soluțiilor de referință multielement, trebuie să se țină cont de compatibilitatea chimică, hidroliza posibilă a compușilor inițiali, precum și de interferențele spectrale. Pentru evitarea interferențelor, reactivii de digestie (de exemplu acidul azotic, acidul sulfuric, apa regală) trebuie adăugați la soluțiile de referință.

Apă ultrapură;

Soluția de referință multielement I ρ (As, Be, Ca, Cd, Co, Cr, Cu, Fe, Li, Mg, Mo, Ni, Pb, Se, Sr, Ti, Tl, V, Zn, Sb ) = 0,5 mg/l;

Soluția de referință multielement II ρ (As, Be, Ca, Cd, Co, Cr, Cu, Fe, Li, Mg, Mo, Ni, Pb, Se, Sr, Ti, Tl, V, Zn, Sb ) = 1 mg/l;

Soluția de referință multielement III ρ (As, Be, Ca, Cd, Co, Cr, Cu, Fe, Li, Mg, Mo, Ni, Pb, Se, Sr, Ti, Tl, V, Zn, Sb ) = 2 mg/l;

Soluția etalon de reacti – se introduce 1 ml de acid azotic și 100 ml apă într-un recipient de polietilenă sau PTFE.

Mod de lucru

Pentru determinarea metalelor grele din apele de suprafață se inițializează configurația de operare și se setează parametrii de operare pentru determinarea metalelor grele, înainte de a începe încercările instrumentul trebuie să se stabilizeze termic. Se configurează și se calibrează instrumentul, utilizând amestecurile de soluții standard tipice. Se spală sistemul cu blancul de reactiv între standardele utilizate.

Înainte de începerea determinărilor, se reanalizează amestecul standard de referință cu cea mai mare concentrație ca și în cazul probei. Valorile concentrației nu trebuie să depășească valoarea obținută cu ± 5 % (sau limitele de control stabilite, cea mai joasă). Dacă este cazul se aplică corecții de calibrare. Se pornește determinarea probei prin spălarea sistemului cu soluția etalon și se spală din nou între eșantioane / probe. Se analizează standardul de verificare a instrumentului și soluția de calibrare la fiecare 10 eșantioane.

Calculul și exprimarea rezultatelor

Calculul rezultatelor determinărilor se face automat de softul instrumentului (Winlab 32), scăzându-se reactivul de blanc din toate eșantioanele prin opțiunile corespunzătoare. Rezultatele se exprimă în mg (sau micrograme) de element pe litru de probă sau miligrame la kilogram, până la trei zecimale.

Determinarea ionilor dizolvați bromură, clorură, fluorură, azotat, azotit, fosfat, sulfat, litiu, sodiu, amoniu, potasiu, magneziu și calciu.

Determinarea concentrației de cationi (Li+, Na+, NH4+, K+, Mg2+, Ca2+) și anioni (F-, Cl-, , Br-, , , ) din ape prin metoda ion-cromatografică s-au utilizat SR EN ISO 14911: 2006: Calitatea apei. Determinarea prin cromatografie ionică a ionilor dizolvați de Li+,Na+,NH4+,K+,Mg2+,Ca2+, Sr2+ și Ba2+ și SR EN ISO 10304 – 1: 2009: Calitatea apei. Determinarea anionilor dizolvați prin cromatografia ionilor în stare lichidă. Partea 1. Determinarea ionilor F-, Cl-, NO2-, Br-NO3-, SO42- , PO43-.

Interferențele metodei

Pentru ationi: Compușii organici, precum aminoacizii sau aminele alifatice pot perturba determinarea cationilor anorganici. În absența unui puternic complexant, precum acidul piridin 2,6-dicarboxilic în faza mobilă, fără reacție post coloană, este posibil ca și cationii Zn, Ni și Cd să poată provoca interferențe încrucișate. Dacă există mari diferențe între nivelurile de concentrație se pot produce sensibilități încrucișate la determinarea NH4 și Na. Materiile solide și compușii organici (precum uleiurile minerale, detergenții și acizii humici) reduc durata de viață a coloanelor de separare și trebuie eliminate din probă înainte de analiză.

Pentru anioni: Acizii organici alifatici cum ar fi acizii mono sau dicarboxilici pot interfera la separarea anionilor. Ionul sulfit poate determina o eroare de justețe pozitivă pentru ionul sulfat datorită auto-oxidării. În acest caz proba poate fi ajustată la pH 10 și se adaugă o soluție de formaldehidă în scopul stabilizării ionului sulfit. Prezența metalelor, posibil interferențe cu anionii de interes (de exemplu metale alcalino-pamântoase, metale tranziționale, metale grele) ar trebui verificată.

Limitele de detecție determinate sunt:

Mod de lucru

Se verifică dacă există suficient eluent în rezervorul de eluent, soluție de acid metan sulfonic pentru determinarea cationilor, soluție de hidroxid de potasiu și apă ultrapură pentru determinarea anionilor, se verifică dacă există apă ultrapură în recipientul care alimentează sistemul de prelevare automată a probelor și se va prepara și adăuga în rezervorul de eluent soluția de acid metan sulfonic de concentrație 18mmol dacă se află o cantitate insuficientă pentru începerea analizelor. Se verifică dacă vasul în care se realizează evacuarea soluțiilor rezultate în urma analizei este gol. Eluentul utilizat pentru funcționarea sistemul ICS 3000, determinarea cationilor este soluția de acid metan-sulfonic având concentrația de 18 mmol, pentru determinarea anionilor generarea eluentului este automată opțiunea EG și CR-TC o coloana-trapa/de gardă ne va indica în % nivelul de încărcare a generatorului de eluent pentru anioni.

Se deschide opțiunea Panoul de control prin intermediul programului și se pornesc pompele de pe butoanele situate pe ecranul calculatorului (On/Off) și cele trei sisteme de încălzire. Se amorsează pompele acționând opțiunea „Prime on” înainte de amorsarea pompelor se deschid valvele, astfel încât presiunea afișată al pompelor să fie cât mai scăzută. După aceasta se valvele se strâng ușor și se realizează amorsarea pompelor. Se pornește generatorul de eluent tot din panoul de control. Se pornesc cei doi supresori, pentru anioni și cationi. Se va trece la spălarea sistemului de injecție al sistemului de prelevare automată a probelor, prin acționarea comenzii „Flush”. Se trece la monitorizarea liniei de bază prin comanda „Baseline on”

Se va efectua monitorizarea pe canalul pentru cationi (CD 1) și canalul pentru anioni (CD 2). După stabilizarea liniilor de bază se poate trece la efectuarea analizei probelor.

Pentru efecturea încercării se va deschide secvența de lucru (lista de probe). Când se va selecta o secvență din partea stângă a Browserului în partea dreaptă, inferioară a panoului va fi afișată lista de probe iar panoul superior este rezervat pentru fișierele necesare procesării probelor.

În cadrul secvenței de lucru se vor completa toate coloanele din secvență și anume:

– în coloana Nr. Se va completa automat numărul curent;

– în coloana Type se va alege tipul probei : Unkwownn, Standard sau Blank, în funcție de tipul probei de analizat;

– numărul probei din sistemul de prelevare automată a probelor se completează va fi completat în “Pos”;

– se va completa volumul injectat în coloana “Inj Vol”;

– se va completa “Program”;

– se va completa metoda de lucru în coloana “Method”;

– se va alege tipul de probă Single pentru probele neefectuate sau Finished pentru probele efectuate;

– următoarea coloană include informații despre data efectuării analizei și momentul începerii analizei Date/Time;

După completarea secvenței de lucru se va trece la efectuarea analizei probei, înainte de a porni analiza propriu zisă se va dezactiva monitorizarea, prin acționarea comenzii baze line on/off, se va alege rândul completat din secvența de lucru corespunzătoare și se va rula prin pornirea analizei din Batch și Start, înainte de rula proba se vor verifica setările din secvența de lucru prin Ready Check. Prin opțiunea Start va porni analiza probei, după efectuarea operațiilor de verificare, după efectuarea analizei se va trece la identificarea peakurilor. Atribuirea denumirii pentru fiecare peak se va realiza cu ajutorul standardului soluției standard pentru a identifica peakurile (vârfurile).

Indentificarea peak-urilor

Tabelul de “vârf-uri” (Peak Table) este utilizat pentru a atribui nume tuturor peak-urilor de interes ale unei cromatograme. Peak-urile sunt identificate automat după timpii de retenție. Se va selecta tab-ul Peak Table pentru a deschide tabelul și se vor introduce numele tuturor cationilor și anionilor corespunzători, peak-urilor care trebuie identificate în coloana Peak Name.

Timpii de retenție la care se presupune apariția fiecărui peak se vor introduce în coloana Ret.Time (reprezintă timpul nominal de retenție Tret). Dacă este detectat un peak la un anumit timp specificat, numele este atribuit automat, acesta fiind recunocut de program. Se poate defini un interval adițional de toleranță în coloana Window. Lățimea corespunde dublului valorii “ferestrei”. Pentru a determina aria corespunzătoare timpului de retenție, această valoare este adăugată sau scăzută din timpul de retenție. Dacă este detectat un peak și acest interval, acesta va fi identificat chiar dacă timpul de retenție nu corespunde cu exactitate timpului nominal introdus. Dacă sunt detectate mai multe peak-uri în această zonă, softul Chromeleon identifică peak-ul cel mai mare sau pe cel mai apropiat de timpul de retenție în funcție de parametrul Window.În coloana Window se introduce, de exemplu, 0.25 AG pentru fiecare peak pentru a identifica cel mai mare peak într-un interval de 15 de secunde.

Detectarea peak-urilor

Înainte ca peak-urile să poată fi identificate și analizate cantitativ, ele trebuie detectate. Pe baza unor valori implicite ale algoritmului de recunoaștere a peak-urilor, softul Chromeleon poate detecta chiar și cele mai mici peak-uri, care în mod nomal nu vor prezenta interes.

Trasarea curbei de calibrare se realizează utilizând standarde diferite, de concentrații diferite care se va efectua în minim cinci puncte periodic. Din soluțiile standard de cationi se vor prepara cinci soluții de concentrații diferite C1/10; C1/20; C1/50; C 1/100; C1/200. Pentru anioni se va proceda la fel, se vor prepara cinci soluții A1/10; A1/20; A1/50; A1/100; A1/200.

Într-o serie de baloane cotate de capacitate nominală de 100 ml se introduc cu ajutorul unei pipete volume de 10 ml, 5 ml, 2 ml, 1 ml și 0,5 ml din soluțiile etalon mixte și se aduc la semn cu apă ultrapură, cu rezistivitatea de 18,2MΩ-cm. Se va trasa curba de calibrare de pentru fiecare anion și cation de analizat.

Figura nr. 1 Exemplu de cromatogramă

Calculul și exprimarea rezultatelor

Concentrația anionilor și cationilor va fi calculată automat de către softul echipamentului prin utilizarea metodei de determinare cantitativă. Rezultatele se raportează cu minim 2 cifre semnificative în [mg/l].

Determinarea condițiilor de oxigenare (oxigenul dizolvat și a consumul biochimic de oxigen)

Proba de analizat se aduce la o temperatură de (20 2)C și se aerează dacă este necesar. În cazul aerării proba se lasă în repaus aproximativ 15 minute. Se elimină bulele și posibila suprasaturație în oxigen.

Principiul metodei constă în imersia în apa de analizat a unei sonde alcătuită dintr-o celulă închisă de o membrană selectivă și care conține electrolitul și doi electrozi metalici. Datorită diferenței de potențial între electrozi, provocată de acțiunea galvanică sau de o sursă de curent exterioară, oxigenul trece prin membrană și este redus la catod, în timp ce ionii metalici din soluție migrează spre anod. Curentul astfel generat este direct proporțional cu viteza de trecere a oxigenului prin membrană și cu stratul de electrolit și în consecință proporțională cu presiunea parțială a oxigenului din proba de analizat, la o temperatură dată.

Mod de lucru

Pentru fiecare probă, se umple un flacon de incubare care se lasă să deverseze ușor. Se elimină bulele care sunt aderente pe pereți. Se măsoară concentrația de oxigen dizolvat din fiecare flacon la momentul zero, conform SR EN ISO 5814: 2013 – Calitatea apei. Determinarea conținutului de oxigen dizolvat. Metoda electrochimică cu sonda. Apoi flacoanele sunt închise etanș astfel încât să se evite prinderea bulelor de aer apoi se introduc flacoanele în incubator și se lasă la întuneric timp de n zile 4 ore.După incubare se determină concentrația de oxigen dizolvat în fiecare din flacoanele din prima serie.

Analiză de control

Pentru fiecare serie de măsurători s-a efectuat cel puțin o determinare dublă pentru o probă (CBOn1, CBOn2). Se reprezintă diferența relativă (ri = (CBOn1-CBOn2)*100/0,5*(CBOn1 – CBOn2) %, în care:

CBOn1 – prima determinare CBOn a probei;

CBOn2 – a doua determinare CBOn a probei.

Calculul și exprimarea rezultatelor

Rezultatul determinării oxigenului dizolvat este obținut direct cu ajutorul aparatului sensION 6 și este afișat pe display-ul acestuia exprimat în mg O2/l sau % saturație. Consumul biochimic de oxigen după n zile (CBOn), exprimat în miligrame la litru de oxigen, se calculează folosind ecuația:

CBOn = (c1-c2) în care:

c1 – concentrația de oxigen dizolvat din proba de analizat în momentul inițial, în mg/l;

c2 – concentrația de oxigen dizolvat din proba de analizat după n zile, în mg/l;

Determinarea transparenței conținutului de materii totale în suspensie

Principiul metodei constă în separarea materiilor în suspensie prin filtrare, urmată de uscarea și cântărirea reziduului până la masă constantă.

Mod de lucru

Proba omogenizată în prealabil și care conține o cantitate de minim 10 mg materii totale în suspensie se filtrează prin pâlnie cu filtru din fibră de sticlă. Reziduul de pe filtru din fibră de sticlă se spală cu apă bidistilată până la îndepărtarea sărurilor solubile (verificate în filtrat, cu reactivul specific, în funcție de natura sărurilor). Precipitatul se usucă al 105 ± 3°C, se răcește și se cântărește. Operațiile de uscare , răcire și cântărire se repetă până la masă constantă.

Calcul

Conținutul de materii totale în suspensie se exprimă în mg/dm3 și se calculează cu formula:

Materii totale în suspensie = (mg/dm3) în care:

m1 – masa filtrului fără reziduu, în miligrame;

m2 – masa filtrului cu reziduu, în miligrame;

V – volumul probei de apă luat pentru analiză, în centimetrii cubi.

TURBIDITATEA

Turbidimetrul de laborator modelul 2100 AN IS este un nefelometru, cu capacitatea de a măsura lumina atenuată sau difuză. Sistemul optic include un ansamblu de diode de emitere a luminii de 870 ± 30 nm, un detector de 90ș pentru monitorizarea luminii difuze, un detector de împrăștiere a luminii înainte, un detector de lumină transmisă și un detector de lumină împrăștiată înapoi.

Turbiditatea măsurată prin această metoda se exprimă în unități nefelometrice de turbiditate (NTU), unități nefelometrice (FNU) sau unități EBCs (European Brewery Convection).

Modul de lucru presupune o calibrare inițială prin introducerea succesivă, în nefelometru a soluțiilor standard de concentrație 20, 200, 1000, 4000 NTU. Pentru determinarea turbidității se alege domeniul de măsură (NTU, FNU sau unități EBCs), se introduce proba de analizat într-o fiolă, se șterge fiola cu ulei siliconic și se introduce în aparat. Turbiditatea soluției va fi afișată automat pe ecranul turbidimetrului.

CAPITOLUL 3

METODE PENTRU CARACTERIZAREA CALITĂȚII APELOR DIN BAZINUL HIDROGRAFIC AL JIULUI DE EST

Apele reprezintă o resursă natural regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil pentru viață și societate, materie primă pentru activități productive, sursă de energie și cale de transport, factor determinant în menținerea echilibrului ecologic. (legea apelor). În contextul dezvoltării durabile, protecția și menținerea calității resurselor de apă și a ecosistemelor acvatice, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului și asupra sănătății umane se realizează prin limitarea consumului de apă, recircularea apei și reducerea poluanțiilor evacuați de fiecare activitate economică.

Pentru cunoașterea resurselor de apă, inclusiv de prognozare a evoluției naturale sau sub efecte antropice, cursurile de apă trebuiesc privite ca și activități unitare și permanente, de supraveghere și observare ale fenomenelor hidrologice și hidrometeorologice. Prin directiva cadru Apă se definește starea apelor de suprafață prin: starea ecologică a apelor, reprezentată de structura și funcționarea ecosistemelor acvatice ca fiind ansamblul elementelor de calitate biologice, hidromorfologice și fizico-chimice cu funcțiuni de support pentru comunitățiile biologice și microbiologice.

Determinarea calității ecosistemelor acvatice din bazinul hidrografic al Jiului de Est, presupune interdependența indicatorilor fizici, chimici și biologici ai apei determinați în punctele de control amplasate în funcție de activitățiile economice desfășurate oferind astfel o privire coerentă și completă asupra stării ecologice și chimice a apei.

Determinarea calității apei prin metoda Indicelui de Calitate a apei

Pentru compararea calității apei și pentru monitorizarea variațiilor în timp a calității apei s-a utilizat metoda modificată a indicelui de calitate a apei (ICA) având drept obiectiv principal agregarea indicatorilor individuali (exprimați în unități fizice) într-un indice de calitate al apei unic (pe o scară convențională 0 – 100). Indicele calității apei (ICA) a fost definit conceptual la începutul anilor 1970 de către National Sanitation Foundation (NSF)

Etapele pentru atingerea obiectivului fixat au fost următoarele:

transformarea fiecăruia din cei 8 indicatori într-un indice de calitate;

efectuarea unei medii ponderate a valorilor astfel obținute.

Tabelul nr. 3.1 Indicatorii de calitate a apei

În funcție de agregarea indicatorilor individuali, apa se poate încadra în clasele de calitate impuse de National Sanitation Foundation

Caracterizarea caracteristicilor fizico-chimice

Caracterizarea calității apei la nivelul bazinului hidrografic al Jiului de Est, presupune o evaluarea globală a rezultatelor analitice obținute periodic, în campanii sezoniere expediționare. Secțiunile de monitorizare și cursurile de apă sunt încadrate pe categorii de calitate (Tabelul 3.2), în conformitate cu normativul 161 din 16 februarie 2006 privind clasificarea calității apelor de suprafață în vederea stabilirii stării fizico-chimice a corpurilor de apă.

Tabelul 3.2. Valorile parametrilor fizico-chimici

Caracterizarea stării ecologice a apei

Datorită faptului că în prezent nu există o inventariere a ecosistemelor acvatice, pentru evaluarea stării ecologice a corpurilor naturale de apă de suprafață din bazinul hidrografic al Jiului de Est vor fi stabilite intervale ale parametrilor fizico – chimici și concentrații letale pentru ihtiofaună încadrând cursurile de apă în clasele de calitate ecologică.

Peștii ca toate organismele vii, de la cele mai simple până la cele mai evoluate, întrețin pe tot parcursul vieții relații foarte strânse cu mediul ambiant formând cu acesta o unitate indestructibilă, unitate marcată de schimbul reciproc permanent de substanțe și de energie.

Pentru determinarea calității ecosistemelor acvatice se va face o clasificare primară a cursului de apă, apoi în urma comparației dintre calitatea chimică a apei și condițiile de referință (Tabelul 3.3) ale ihtiofaunei se va clasifica cursul de apă.

Tabelul 3.3. Limitele intervalelor optime de dezvoltare

În evaluare inhtiofaunei în funcție de parametrii chimici determinați se va aplica principiul celei mai defavorabile situații (“one out all out”), pentru clasa de calitate bună până la 4 depășiri pentru calitatea foarte slabă.

În cazul poluanților specifici sintetici starea ecologică foarte bună este definită prin valori apropiate de zero sau cel putin sub limita de detecție a celor mai avansate tehnici analitice folosite. Starea ecologică bună, atât pentru poluanții specifici sintetici, cât și pentru cei nesintetici este definită prin concentrații ce nu depășesc valorile standardelor de calitate pentru mediu.

CAPITOLUL 4

CARACTERIZAREA CALITĂȚII APELOR DIN BAZINUL HIDROGRAFIC AL JIULUI DE EST

Corpurilor de apă supuse riscului de a nu atinge „starea ecologică bună” sau „potențialul ecologic bun” ca efect al presiunilor antropice generate de activitățiile economice din partea estică a Văii Jiului au fost monitorizate pe o durată de 2 ani cu o frecvență trimestrială de prelevare a apelor de suprafață. Pentru determinarea calității ecosistemelor acvatice din bazinul hidrografic al Jiului de Est, s-a realizat o monitorizare a indicatorilor fizici, chimici și hidrologici în 16 secțiuni de monitorizare efectuându-se comparări cu normativul 161/2006 privind clasificarea calității apelor de suprafață în vederea stabilirii stării fizico-chimice a corpurilor de apă și determinarea calității apei prin metoda indicelui de calitate a apei.

4.1 Râul Jieț în amonte de așezările gospodărești

Secțiunea de monitorizare este amplasată după zona de protecție sanitară a râului Jieț (Fig. 3.1.) la o latitudine Nordică de 45°25'01,7" și o longitudine Estică de 23°27'08.0", zona este caracterizată de slabe influențe antropice asupra calității apei deoarece zona este foarte slab populată, din observațiile efectuate în teren s-a concluzionat faptul că, sezonier în zonă, sunt aduse animale la pășunat (ovine, bovine, cabaline etc.).

Fig. 3.1. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.1.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.1 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.1. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

Prin încadrarea indicatorilor fizico-chimici, în secțiunea de prelevare s-a constatat (conform tabelului 3.1) faptul că, în clasa de calitate 4 au fost încadrați 2 indicatori, în clasa de calitate 3 au fost încadrați 2 indicatori, în clasa de calitate 2 au fost încadrați 5 indicatori iar în clasa de calitate 1 au fost încadrați 3 indicatori.

4.1.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.2).

Tabelul 4.2. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jieț în amonte de așezările gospodărești”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.2. Râul Jiul de Est în dreptul localității Tirici

Localitatea Tirici este componentă a orașului Petrila fiind prima localitate pe care o strabate Jiul de Est de la izvoare (voievodu), Secțiunea de monitorizare este amplasată ca primă frontieră pentru compararea presiuni generate de activitățile antropice asupra ecosistemelor acvatice din Jiul de Est (Fig. 4.2.), fiind situată la o latitudine Nordică de 45°27'41,2" și o longitudine Estică de 23°27'545.0", zona este caracterizată prin influențe antropice reduse asupra calității apei deoarece localitatea este foarte slab populată (56 locuitori), din observațiile efectuate în teren s-a concluzionat faptul că, principalele activitățile desfășurate în zonă sunt creșterea animalelor, agricultura în microferme, activități forestiere punctiforme și agroturismul.

Fig. 4.2. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.2.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.3 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.3. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.2.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.4).

Tabelul 4.4. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jiul de Est în dreptul localității Tirici”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.3. Râul Jiul de Est după confluența cu pârâul Răscoala

Secțiunea de monitorizare este amplasată la aproximativ 100 ÷ 150 m după zona de confluență a Jiului de Est cu pârâul Răscoala (Fig. 4.3.) la o latitudine Nordică de 45°27'29,9" și o longitudine Estică de 23°27'25.8", este în general o zonă nelocuită, iar calitatea apei poate fi influențată de caracteristicile fizico-chimice ale pârâului Răscoala.

Fig. 4.3. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.3.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.5 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.5. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.3.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.6).

Tabelul 4.6. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jiul de Est după confluența cu pârâul Răscoala”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.4. Pârâul Răscoala în amonte

Secțiunea de monitorizare este amplasată la iesirea pârâului Răscoala din satul Răscoala (Fig. 4.4.) la o latitudine Nordică de 45°27'40,6" și o longitudine Estică de 23°27'21.9", zona este în prinicpal deluroasă fiind caracterizată de peisaje naturale iar calitatea apei este în principal influențată de: procesele de versant foarte active, eroziune intensă și activități antropice reduse, desfășurate în localitatea Răscoala (139 locuitori).

Fig. 4.4. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.4.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.7 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.7. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.4.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.8).

Tabelul 4.8. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Pârâul Răscoala în amonte”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.5. Râul Taia în amonte

Secțiunea de monitorizare este amplasată înainte de intrarea cursului de apă în zona așezărilor gospodărești (Fig. 4.5.) la o latitudine Nordică de 45°46'42,1"și o longitudine Estică de 23°42'02.11", zona este caracterizată de slabe influențe antropice asupra calității apei deoarece zona este foarte slab populată în amonte, din observațiile efectuate în teren s-a concluzionat faptul că, în zonă, se desfășoară activități silvice, agroturistice iar sezonier sunt aduse animale la pășunat (ovine, bovine, cabaline etc.).

Fig. 4.5. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.5.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.9 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.9. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.5.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare apoi s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.10).

Tabelul 4.10. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Taia în amonte”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.6. Râul Jiul de Est înainte de confluența cu Râul Taia

Secțiunea de monitorizare este amplasată după localitățile Cimpa și Lonea (Fig. 4.6.) la o latitudine o Nordică de 45°27'01,8" și o longitudine Estică de 23°24'31,3", zona este caracterizată de influențe antropice asupra calității apei deoarece zona este populată iar în Jiul de Est intră în zona activitățiilor economice (E.M Lonea – activă).

Fig. 4.6. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.6.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.11 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.11. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.6.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.12).

Tabelul 4.12. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jiul de Est înainte de confluența cu Râul Taia”, rezultă o calitate medie a apei (clasa 3) pe o scară de la 1 la 5.

4.7. Râul Jiul de Est după confluența cu râul Taia

Secțiunea de monitorizare este amplasată după la o distanță de aproximativ 300 m de confluența Jiului cu râul Taia (Fig. 4.7.) la o latitudine Nordică de 45°27'00,3" și o longitudine Estică de 23°24'19,4", zona este caracterizată de importante influențe antropice asupra calității apei, principalele activități economice desfășurate sunt exploatarea cărbunelui, exploatarea și prelucrarea materialelor lemnoase.

Fig. 4.7. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.7.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.13 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.13. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.7.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.14).

Tabelul 4.14. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jiul de Est după confluența cu râul Taia”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.8. Râul Jiul de Est după confluența cu râul Jieț

Secțiunea de monitorizare este amplasată după confluența râului Jiul de Est cu râul Jieț (Fig. 4.8.) la o latitudine Nordică de 45°27'05,0" și o longitudine Estică de 23°23'47,7", albia râului este caracterizată de prezența aluviunilor, talveg variabil, viteze reduse și debite mari, zona este caracterizată de prezența influențelor antropice semnificative fiind o zonă populată în care activitățiile desfășurate sunt: creșterea animalelor, agricultura, exploatarea și prelucrarea materialelor lemnoase etc.

Fig. 4.8. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.8.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.15 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.15. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.8.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.16).

Tabelul 4.16. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jiul de Est după confluența cu râul Jieț”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.9. Râul Jiet în aval de așezările gospodărești

Secțiunea de monitorizare este amplasată înainte de confluența râului Jiet cu Jiul de Est, (Fig. 4.9.) la o latitudine Nordică de 45°27'03,6" și o longitudine Estică de 23°23'59,7", albia râului este caracterizată de prezența ostroavelor și talvgelor variabile, zona este caracterizată de prezența influențelor antropice semnificative fiind o zonă populată în care activitățiile desfășurate sunt: creșterea animalelor, agricultura, exploatarea și prelucrarea materialelor lemnoase etc.

Fig. 4.9. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.9.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.17 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.17. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.9.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.18).

Tabelul 4.18. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jiet în aval de așezările gospodărești”, rezultă o calitate medie a apei (clasa 3) pe o scară de la 1 la 5.

4.10. Râul Rosia în amonte

Secțiunea de monitorizare este amplasată înainte de așezările gospodărești riverane (Fig. 4.10.) la o latitudine Nordică de 45°26'40,9" și o longitudine Estică de 23°22'03.0", zona este caracterizată de slabe influențe antropice asupra calității apei deoarece zona este foarte slab populată, din observațiile efectuate în teren s-a concluzionat faptul că, sezonier în zonă, se desfășoară activități de exploatare a materialelor lemnoase.

Fig. 4.10. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.10.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.19 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.19. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.10.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.20).

Tabelul 4.20. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Rosia în amonte”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.11. Râul Bănița după confluența cu râul Roșia

Secțiunea de monitorizare este amplasată după confluența râului Roșia cu râul Bănița (Fig. 4.11.) la o latitudine Nordică de 45°26'26,3" și o longitudine Estică de 23°21'46,4", scopul secțiunii este de a cunoaște aportul de poluanți adus de cele două cursuri de apă Jiului de Est, zona este caracterizată de influențe majore asupra calității apei datorită traficului rutier și a activităților gospodărești desfășurate.

Fig. 4.11. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.11.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.21 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.21. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.11.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.22).

Tabelul 4.22. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Bănița după confluența cu râul Roșia”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.12. Râul Jiu de Est înainte de confluența cu râul Banița

Secțiunea de monitorizare este amplasată după ce Jiul de Est a traversat orașul Petrila (Fig. 4.12.) la o latitudine Nordică de 45°25'60,1" și o longitudine Estică de 23°21'44,7", fiind influențat de presiunile exercitate de activitățiile economice desfășurate, in amontele secțiunii de prelevare , zona este caracterizată de influențe antropice complexe venite din ramurile industriei extractive, depozitarea deșeurilor, prelucrarea lemnului etc.

Fig. 4.12. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.12.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.23 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.23. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.12.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.24).

Tabelul 4.24. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jiu de Est înainte de confluența cu râul Banița”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.13. Râul Jiu de Est după de confluența cu râul Banița

Secțiunea de monitorizare este amplasată la aproximativ 250 m de confluența râului Bănița cu Jiul de Est (Fig. 4.13.) la o latitudine Nordică de 45°25'52,8" și o longitudine Estică de 23°21'34,7", scopul secțiunii de prelevare este de a observa rata de reducere sau creștere a ratei de diluție a poluanților prezenți în Jiul de Est și râul Bănița.

Fig. 4.13. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.13.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.25 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.25. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.13.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.26).

Tabelul 4.26. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jiu de Est după de confluența cu râul Banița”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

4.14. Râul Maleia în aval

Secțiunea de monitorizare este amplasată după zona urbanizată a orașului Petroșani (Fig. 4.14.) la o latitudine Nordică de 45°24'48,3" și o longitudine Estică de 23°22'04,6", zona este caracterizată de influențe antropice semnificative asupra calității apei deoarece este un curs de apă cu un debit relativ mic și o morfometrie variabilă în funcție de aluviunile transportate din amonte. Râul Mareia este un curs de apă dinamic în care sunt prezente fenomene de transport, acumulare și eroziune.

Fig. 4.14. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.14.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.27 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.27. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.14.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.28).

Tabelul 4.28. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Maleia în aval”, rezultă o calitate medie a apei (clasa 3) pe o scară de la 1 la 5.

4.15. Râul Slătioara în aval

Secțiunea de monitorizare este amplasată după trecerea cursului de apă prin populată (Fig. 4.15.) la o latitudine Nordică de 45°24'20,4" și o longitudine Estică de 23°21'53,4", zona este caracterizată de influențe antropice semnificative asupra calității apei deoarece în amontele cursului de apă se desfășoară activități de creștere a animalelor și pășunat iar în aval se desfășoară activități din ramura comerțului cu amănuntul în magazine specializate.

Fig. 4.15. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.15.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.29 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.29. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

4.15.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.30).

Tabelul 4.30. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Râul Jieț în amonte de așezările gospodărești”, rezultă o calitate medie a apei (clasa 3) pe o scară de la 1 la 5.

4.16. Jiul de Est înainte de confluența cu Jiul de Vest

Secțiunea de monitorizare este amplasată în apropierea confluenței Jiului de Est cu Jiul de Vest (Fig. 4.16.) la o latitudine Nordică de 45°22'44,4" și o longitudine Estică de 23°22'16,6", până la acest punct Jiul de Est formează în drumul lui, de la izvoare și până la confluență, un ușor câmp meandrat cu ostroave și talvege variabile iar importanța cunoașterii regimurilor hidrologice este necesară pentru prognozarea evoluției elementelor hidrologice.

Fig. 4.16. Punctul de monitorizare în BH Jiul de Est

4.16.1. Determinarea calității apei în conform normativul 161 / 2006

Valorile instantanee determinate în secțiunea de monitorizare sunt redate în tabelul 4.31 pentru încadrarea în clasele de calitate definite de normativul 161 / 2006.

Tabelul 4.31. Clasele de calitate ale apei din sectiunea de prelevare

Notă: * Sub limita de detecție

** Total săruri dizolvate

Indicele de calitate a apei

4.16.2 Determinarea calității apei utilizând indicelui de calitate a apei (WQI)

Pentru calcularea calității apei s-au calculat concentrațiile medii ale indicatorilor determinați în programul de monitorizare și s-a efectuat agregarea indicatorilor individuali obținând astfel calitatea apei în secțiunea de monitorizare (tabelul 4.32).

Tabelul 4.32. Concentrația medie și calitatea apei

După evaluarea calității apei cu ajutorul indicelui de calitate a apei, în secțiunea de monitorizare „Jiul de Est înainte de confluența cu Jiul de Vest”, rezultă o calitate bună a apei (clasa 4) pe o scară de la 1 la 5.

În tabelul 4.33 se prezintă sintetic calitatea apei în secțiunile de monitorizare amplasate în bazinul hidrografic al Jiului de Est.

Tabelul 4.33. Sinteza calității apei în secțiunile de monitorizare

Utilizând metoda indicelui de calitate a apei, din cele 16 secțiuni alese pentru a fi monitorizate 4 secțiuni sunt încadrate în clasa de calitate medie și 12 secțiuni sunt încadrate în clasa de calitate bună.

Prin compararea indicatorilor chimici cu limitele intervalelor de calitate reglementate de

Normativul 161/ 2005, pentru întreg programul de monitorizare 23 ÷ 44 indicatori chimici au fost încadrați în clasa întâi, 5 ÷ 12 indicatori chimici în clasa a doua, 1 ÷ 12 indicatori chimici în clasa a treia, 2 ÷ 6 indicatori în clasa a partea, iar în clasa a 5 a au fost incadrați 4 indicatori.

CAPITOLUL 5

INFLUENȚELE FACTORILOR FIZICO-CHIMICI ASURPRA IHTIOFAUNEI ACVATICE DIN BAZINUL

HIDROGRAFIC AL JIULUI DE EST

Ihtiofauna ca toate ecosistemele acvatice, de la cele mai simple până la cele mai evoluate, întrețin pe tot parcursul vieții relații foarte strânse cu mediul acvatic formând cu acesta o unitate indestructibilă, unitate marcată de schimbul reciproc permanent de substanță și de energie.

Pe parcursul filogenezei ihtiofaunei acvatice, s-au produs numeroase modificări ale condițiilor de viață care au determinat, formelelor care au supraviețuit, modificări adaptative morfofiziologice, modificări care le-au permis existența în timp și evoluția până la formele care populează astăzi mediul acvatic.

Condițiile de viață și variațiile acestora față de care ecosistemele acvatice s-au adaptat în decursul filogenezei lor, constituie pentru aceste organisme condiții obișnuite sau normale de viață. Oscilațiile acestor condiții între anumite limite la care în timp s-a produs adaptarea, determină modificări corespunzătoare în organismul peștilor.

Aceste modificări sunt considerate modificări normale sau fiziologice și ele caracterizează starea de sănătate a peștelui. Se poate întâmpla încă, ca asupra ecosistemelor acvatice să acționeze factori neobișnuiți, față de care organismul lor nu este adaptat. În cazul în care acești factori nu determină imediat moartea peștilor, ei determină o stare anormală a organismului acestora. În aceasta stare, diferitele componente ale organismului sau organismul în întregime, continuă să-și îndeplinească funcțiile însă, calitatea și cantitatea acestora este diferită de cea normală.

5.1. Cerințe ihtiofaunei acvatice față de calitatea apei

Unii agenți fizico-chimici existenți în mediul de viață sau care provin din afara acestuia, pot fi deseori cauza unor stări patologice la pești, cu consecințe mai mult sau mai puțin grave asupra economiei piscicole. coponenta abiotică a mediului de viață a peștilor reprezintă un ansamblu de factori fizico-chimici care, între anumite limite, constituie o condiție normală a existenței lor, condiție la care s-au adaptat de-a lungul filogenezei. În situațiile în care unii factori fizico-chimici ambientali înregistrează valori normale, ei pot deveni nocivi pentru sănătatea peștilor, provocându-le acestora unele stări patologice.

1. Cerințe față de materiile în suspensie

Materiile în suspensie sunt particule solide, fin divizate, de natură minerală sau organică

Acțiunea directă a materiilor în suspensie asupra peștilor poate consta într-o iritare branhială, cu consecințe asupra respirației sau prin constituirea unui suport pentru colonizarea bacteriană ca sursă de infecții branhiale ulterioare. Materiile în suspensie colmatează locurile de reproducere din apele naturale și asfixiază icrele în incubatoare. Efectul indirect al materiilor în suspensie este mai complex și constă în:

• diminuarea luminozității;

• reducerea fotosintezei;

• creșterea temperaturii apei ca urmare a intensificării absorbției calorice;

• reținerea în apă a unei cantități mai mici de oxigen;

• diminuarea producției primare și a producției naturale.

Materiile în suspensie provin în principal din precipitații și din diverse surse poluante. În medii cu suprapopulare intensivă, dejecțiile și excrementele constituie o sursă de materii în suspensie. Valorile optime ale cantității de material în suspensie recomandate în ape sunt:

• pentru incubarea icrelor, în salmonicultură, < 25 mg/l;

• în alte situații, < 75 mg/l

2. Cerințe față de pH-ul apei

Caracterul acid sau bazic al apei (pH-ul) acționează, în ambele situații, printr-un efect direct, de iritare a peștelui, evidențiată printr-o eroziune care antrenează o hipersecreție de mucus, hemoragii, leziuni cutanate și branhiale și/ sau moartea organismelor. Caracterul cronic al acidității sau alcalinității apei, conduce frecvent la afecțiuni branhiale, tegumentare și la starea de stres.

Acțiunea indirectă a pH-ului, constă în implicarea pe care o are asupra fenomenelor de toxicitate din apă. Astfel, o valoare scăzută de pH conduce la creșterea toxicității metalelor și nitriților din apă, în timp ce la un pH ridicat crește toxicitatea amoniacului. Valorile de pH cuprinse între 7 ÷ 8,3 sunt favorabile vieții peștelui, cele situate între 6 ÷ 9 nu produc accidente prin efect direct dar, influența acestora asupra toxicității nitriților sau amoniacului este periculoasă. De o parte și de alta a acestor limite extreme, există riscul producerii unor accidente în populația acvatică.

Sensibilitatea peștilor la diferitele valori de pH variază de la o specie la alta, de la un grup la altul. De exemplu, în timp ce percidele și centrarchidele pot rezista la valori de pH < 5, ciprinidele mor rapid la pH < 6 (Rahel, F. J.și Magnuson, J. J., 1983 citați de Kinkelin, P. etal.,1985). Nivelurile situate peste 9,2 și sub 4,8 sunt periculoase și pot provoca moartea salmonidelor (în principal păstrăv indigen – Salmo trutta fario și păstrăv curcuberu -Oncorhynchus mykiss), iar valorile de peste 10,8 și sub 5,0 pot fi fatale pentru ciprinide (în special crap – Cyprinus carpio  ). Salmonidele, comparativ cu ciprinidele, sunt mult mai vulnerabile la pH ridicat și mai rezistente la pH scăzut. Fântânelul american (Salvetinus alpinuss  ) poate rezista la un pH coborât, tolerând nivelul de 4,5 ÷ 5,0

Manifestările patologice provocate peștilor de pH-ul acid al apei se întâlnesc pretudindeni, în apele cu o slabă alcalinitate (< 25 mg/l concentrație CO2), situate pe terenuri sărace în calcar. Conținutul de gaz carbonic în apa de ploaie reprezintă, aportul natural de aciditate în cea mai mare parte din apele închise. De asemenea, fotosinteza poate provoca zilnic variații de pH de 1 unitate cu incidențe patologice notabile în mediul acvatic. Aportul de îngrășăminte azotoase reprezintă o altă cauză a creșterii valorii pH-ului și respectiv a toxicității amoniacului din apă. Pentru a se proteja de efectul nociv al unui pH scăzut sau ridicat, corpul peștelui produce o secreție abundentă de mucus pe tegument și pe partea interioară a branhiilor. Valorile extreme de pH produc iritarea țesuturilor, în special ale celui branhial; pe branhii și pe partea ventrală a corpului peștilor apar hemoragii; post-mortem, pe tegument și branhii, există o cantitate mare de mucus cu sânge (apos și închis la culoare)

3. Cerințe față de suprasaturările cu gaze

Suprasaturarea apei cu gaze atmosferice se află la originea emfizemelor cutanate (bule de gaz sub tegument) sau a emboliilor gazoase care se produc la ihtiofaună după o expunere a acestora timp de 2 zile la saturații gazoase ≥ 110-115 %. Pe măsură ce saturația crește, durata de expunere necesară declanșării tulburărilor aerului de la starea gazoasă la cea solvită în organismul peștilor generează aceste tulburări. Saturarea apei în gaze crește odată cu presiunea atmosferică și hidrostatică și descrește pe măsură ce temperatura apei crește. Cauzele suprasaturării apelor în gaze solvite pot fi atât naturale cât și induse. Aerul atmosferic, structura geologică a solului din care apele se pot încărca cu gaze, intensificarea procesului de fotosinteză combinată cu creșterea temperaturii și scăderea bruscă a presiunii atmosferice, ca și zăpada, sunt câteva din cauzele naturale ce pot genera suprasaturarea gazoasă a apelor. Dintre cauzele induse, încălzirea bruscă cu peste 10°C a apei ce provine de la centralele termice, utilizarea aerului comprimat în diferitele sisteme de creștere a peștelui sau la transportul acestuia, sunt cele mai comune. Suprasaturările gazoase sunt date, în principal, de creșterea conținutului de azot, oxigen, dioxid de carbon. Aceste gaze infiltrează țesuturile peștilor provocându-le boala bulelor de gaz.

4. Cerințe față de conținutul de oxigen din apă

Conținutul insuficient de oxigen din apă conduce la asfixia peștelui sau la scăderea performanțelor acestuia încetinirea creșterii, slaba asimilare a ranei, sensibilitate accentuată la agresiuni. Slaba oxigenare a apei onstituie un factor de stres pentru pești. În condiții de slabă oxigenare a apei, peștii manifestă anorexie dau semne de hipoxie, se aglomerează în locurile unde curentul este mai puternic, respiră la suprafață (pipează), au tendința de a părăsi mediul nefavorabil. Ritmul respirator se accentuează până la moarte care, survine cu mișcări spasmodice ce alternează cu perioade de calm. După cum este știut, cerințele peștilor față de conținutul de oxigen din apă variază funcție de specie, vârstă, momentul fiziologic, starea de sănătate, performanțele de creștere, etc.

Oxigenul pătrunde în apă prin difuziune din aer și de asemenea din asimilarea fotosintetică a plantelor acvatice. Pe de altă parte, el este consumat în procesul de descompunere microbiană a substanțelor organice moarte, în oxidarea unor compuși organici cași în procesul de aspirație a organismelor vii din apă. Concentrația de oxigen solvit în apă se exprimă în mg/l sau în procente de saturare. Temperatura apei, presiunea atmosferică și conținutul de săruri solvite sunt elementele care se iau în calcul atunci când se face conversia din mg/l în procente de saturare. Diferitele specii de pești au cerințe diferite față de concentrația de oxigen din apă. Astfel, salmonidele, prezintă particularități speciale față de acest factor, concentrația optimă pentru ele fiind de 8 ÷ 10 mg/l; dacă nivelul acesteia scade sub 3 mg/l, peștii manifestă simptome de asfixie; Ciprinidele sunt mai puțin pretențioase, concentrația optimă de oxigen de acer ele au nevoie fiind de 6 ÷ 8 mg/l; când nivelul acesteia scade sub 1,5-2 mg/l, apar semnele asfixiei.

Cerințele peștelui față de cantitatea de oxigen solvit în apă depinde, de asemenea, de temperatura apei, nivelul pH-ului, concentrația de gaz carbonic, intensitatea metabolismului, starea de stres, ca și de alți factori, elementele majore fiind însă temperatura, greutatea medie individuală și totală a peștelui / unitatea de volum apă. Cerința de oxigen crește odată cu temperatura apei și cu greutatea peștelui/ unitatea de volum apă. (ex. o creștere a temperaturii apei de la 10°C la 20°C, dublează cerința în oxigen a peștelui) Factorul cel mai frecvent responsabil de scăderea concentrației de oxigen din apă este poluarea cu substanțe organice provenite din apele reziduale (din agricultură, industria alimentară, canalizările publice). Substanțele organice sunt descompuse de către microorganisme, proces în care se consumă oxigen luat din apă. Concentrația de substanțe organice din apă și capacitatea lor de a prelua oxigenul necesar în descompunere sunt evaluate prin determinări chimice, respectiv consumul chimic de oxigen (CCO) și consumul biochimic de oxigen (CBO5).

Nivelurile optime de CCO și CBO5 variază de la un grup la altul, astfel:

• pentru ciprinide, nivelul optim de CCO este de până la 20 ÷ 30 mg/ l, iar de CBO5 de până la 8 ÷ 15 mg/ l O2;

• pentru salmonide, nivelul optim de CCO este de până la 10 mg/ l O2, iar de CBO5 de până la 5 mg/ l O2.

Peștele poate muri frecvent prin sufocare iarna, în bazinele dens populate, ca și vara în apele poluate, cu temperaturi ridicate și curenți slabi.

În bazinele puternic eutrofizate, deficiența în oxigen apare adesea vara, în zorii zilei, ca rezultat a creșterii consumului de oxigen în procesul de descompunere bacteriană a substanțelor organice moarte și de dezasimilare din plantele acvatice sau poate fi cauzată de dezvoltarea în exces a zooplanctonului. Deficiența în oxigen solvit în apă provoacă peștelui starea de sufocare și în cele din urmă moartea; diferitele specii mor succesiv, funcție de cantitatea de oxigen de care au nevoie.

Peștii expuși deficitului de oxigen nu se mai hrănesc, înoată aproape de suprafața apei, respiră întretăiat, se aglomerează la gurile de alimentare, sunt apatici, lipsiți de reactivitate, pierd reflexul de orientare și mor. Modificările anatomopatologice majore ce se petrec în corpul peștilor afectați de deficitul de oxigen din apă sunt: paliditatea pronunțată a tegumentului, congestia până la cianoză a branhiilor, franjurarea acestora, apariția unor mici hemoragii în camera anterioară a ochiului, pe tegument, pe operculele branhiale. La majoritatea peștilor răpitori gura este spasmodic deschisă, iar operculele branhiale sunt larg deschise.

Prejudiciile cauzate peștelui de prezența unei cantități mari de oxigen în apă este rar întâlnită. Saturarea în oxigen critică pentru mulți pești, după cum s-a mai arătat este de 250 ÷ 300 %. Peștii pot fi afectați de valorile saturației mai mari de acest nivel; în acest caz, branhiile lor capătă o culoare anormală roșu-deschis iar marginile lor sunt franjurate. Excesul de oxigen din apă duce la paralizia peștelui.

5. Cerințe față de substanțele azotate

Substanțele azotate patogene pentru pești sunt amoniacul (NH3) și nitriți (NO2–). Ele rezultă prin descompunerea materiei organice moarte, reducerea nitraților și nitriților prezenți în apă, și din diverse surse de poluare sau, pot fi produși de metabolism cum este cazul amoniacului. Dintre stările patologice provocate peștilor de substanțele azotate, cele mai frecvente sunt intoxicațiile cu amoniac și azotiți. După proveniența lor, substanțele toxice pot fi endogene (produși de degradare, rezidii metabolice) și exogene (substanțe existente în mediul acvatic). Toxicele exogene pot avea o acțiune locală (cazul unor substanțe caustice care acționează la suprafața corpului) sau pot fi resorbtive, afectând întregul organism al peștelui după pătrunderea lor în acesta (prin branhii, tractus digestiv, tegument).

Acțiunea substanțelor toxice este influențată de diferiți factori interni și externi. Dintre aceștia din urmă, rol important au temperatura, pH-ul și concentrația apei în oxigen, astfel:

cu cât temperatura apei este mai ridicată, cu atât mobilitatea toxicului crește;

cu cât concentrația de oxigen din apă crește, cu atât toxicitatea scade;

odată cu ridicarea valorii pH-ului, toxicitatea amoniacului din apă crește;

la scăderea valorii pH-ului, crește toxicitatea cianurilor din apă.

Unele efecte ale diverselor substanțe toxice se suprapun și se însumează, altele se contracarează, prin urmare doza toxică a unei substanțe depinde de concentrația acesteia în apă și de timpul de expunere asupra organismului.

5.1. Amoniacul

Raportul dintre cele două forme de amoniac depinde de pH-ul și temperatura apei (tabelul 5.1). Trecerea ionului amoniu (NH4+) in amonaic se face cu atât mai puternic cu cât temperatura apei și pH-ul sunt mai ridicată.

În funcție de pH-ul și temperatura apei există o dependența a conținutului de amoniac NH3 în funcție de procentul din amoniu total (tabelul 5.1).

Tabelul 5.1 Dependența conținutului de amoniac

Amoniacul în stare nedisociată (NH3) pentru pești este toxic respirator și nervos, penetrând ușor barierele tisulare. Amoniacul are afinitate specială pentru encefal, ceea ce explică simptomele nervoase intens manifestate la pești în caz de intoxicație cu această substanță. În urma testelor e toxicitate acută a amoniacului nedisociat (NH3) efectuate la pești, s-a stabilit pentru ciprinide un nivel al concentrației letale (LC50) de 1 ÷ 1,5 mg NH3/ l apă, iar pentru salmonide de 0,5 ÷ 0,8 mg NH3/ l apă.

Concentrația maximă admisă de amoniac nedisociat în apă este de 0,05 mg/l pentru ciprinide și de 0,0125 mg/l pentru salmonide (Svobodova, Z. 1991) În acțiunea toxică a amoniacului se disting două situații:

• autointoxicația ce se produce atunci când NH3 rezultat din degradarea proteinelor nu se poate elimina din organism din diverse cauze (nivel ridicat de pH, deficit de oxigen, traumatizarea branhiilor, etc); nivelul de amoniac din sânge în acest caz este foarte crescut;

• intoxicația, când conținutul de NH3 din apă este crescut și ca urmare, o cantitate din acesta pătrunde în organismul peștelui, crescând mult concentrația sa în sângele peștelui.

Amoniacul rezultat din degradarea proteinelor se elimină prin branhii în proporție de 90-95 %, restul prin rinichi, dacă pH-ul apei este neutru sau ușor alcalin. La creșterea pH-ului apei peste anumite limite, are loc blocarea branhiilor și producerea autointoxicației.

Amoniacul rezultat prin metabolismul proteic nu se mai elimină la cota normală (90-95 %) prin branhii, acumulându-se în organism până la praguri toxice, aceasta fiind o autointoxicație (intoxicația endogenă). Intoxicația exogenă se produce prin prezența amoniacului în apă peste limitele admise, ca urmare a înfloririlor algale, vegetației abundente, descompunerilor organice, populărilor dense, diverselor surse de poluare.

5.2. Nitriți și nitrați

Nitriții sunt substanțe azotate ce însoțesc nitrații și amoniacul din apele de suprafață dar ei, se găsesc într-o concentrație mai mică, datorită instabilității lor, fiind ușor oxidați sau reduși pe cale chimică și biochimică.

Sursa principală de poluare cu nitriți și nitrați a apelor naturale o constituie îngrășămintele minerale și organice distribuite în bazinele hidrografice sau provenind de pe terenurile agricole, de la diferite industrii, etc. Nitriții iau naștere, de asemenea, din degradarea materiei organice moarte în condiții de anaerobioză sau pot rezulta din reducerea nitraților. Toxicitatea nitriților pentru pești variază funcție de unii factori interni și externi (specia de pește, vârsta și starea acestuia, calitatea apei, etc.) a căror rol nu este încă pe deplin elucidat. Nitrit-ionii pătrund în corpul peștilor prin intermediul moleculelor de clor, principala lor cale de penetrare fiind branhiile. În sânge, nitriții sunt legați de hemoglobină conducând la creșterea concentrației de methemoglobină care, după cum este cunoscut, reduce capacitatea de transport a oxigenului. Creșterea cantității de methemoglobină este evidențiată printr-o colorație brună a sângelui și branhiilor peștelui. Dacă cantitatea de methemoglobină formată în sânge nu depășește nivelul de 50 % din hemoglobina totală, peștele, în mod obișnuit, supraviețuiește

În condițiile în care, peștii expuși unei concentrații crescute de azotiți din apă au în sânge o cantitate mai mare de methemoglobină (70-80 % din cantitatea totală de hemoglobină) ei devin apatici, pierd capacitatea de orientare nu mai reacționează la stimuli, au o respirație accelerată, mor prin asfixie.

Peștii pot supraviețui intoxicării cu azotiți, datorită transformării methemoglobinei în hemoglobină, proces ce are loc sub acțiunea enzimei reductază conținută de eritrocite. Prin acest proces, cantitatea de hemoglobină poate fi restabilită la valoarea normală în decurs de 24 ÷ 48 ore, dacă ihtiofauna este eliberată de presiunea nitriților din apa naturală. În ce privește influența pe care o au unii factori chimici asupra toxicității nitriților, literatura de specialitate subliniză rolul clorurilor, al carbonaților acizi de potasiu, de sodiu și de carbon, ca și al conținutului de oxigen din apă (Lewis, W.M.și Marris, D.P. 1986, citați de Svobodova, Z., 1991). Astfel, în timp ce clorurile influențează pozitiv traversarea branhiilor de către nitriti, carbonații acizi de potasiu si sodiu inhibă acest pasaj. În ce privește conținutul de oxigen din apă, nivelul optim al acestuia compensează capacitatea redusă de transport a sa de către sângele peștelui încărcat cu methemoglobină.

Concentrațiile de nitriți din apă situate la un nivel de 20-40 % din doza letală, pot încetini ritmul de creștere al peștelui fără însă a-i provoca acestuia alte tulburări. Tineretul este mai rezistent la intoxicațiile cu amoniac, comparativ cu peștii mai vârstnici. Pentru a estima concentrația de nitriți din apă care să asigure supraviețuirea peștelui, este necesar a se monitoriza raportul azotiți/ cloruri, care în cazul culturilor de păstrăv trebuie să fie în jur de 17; pentru culturile de pești cu importanță economică mai mică, acest raport poate fi în jur de 8 (Svobodova, Z., 1991).

Nivelul maxim admis de azotiți în apă care să protejeze peștele de efectele toxice ale acestora trebuie să fie sub 0,2 mg NO2¯ /l. În ce privește toxicitatea nitraților asupra peștilor, aceasta este mai redusă. Acțiunea toxică a nitraților se face simțită la valori situate peste 1000 mg/l. Nivelul maxim admis de nitrați în apă trebuie să fie sub 20 mg/l în cazul culturilor de păstrăv curcubeu și sub 80 mg/l în cele de crap.

6. Cerințe față de fenoli

Fenolii, derivați hidroxilici a hidrocarburilor aromatice, ajung în apele de suprafață prin efluenți industriali, în special odată cu apele reziduale rezultate din procesarea termică a cărbunelui, din rafinăriile petroliere, de la fabricile de produse sintetice, precum și de la alte segmente industriale. Fenolii se grupează în monohidroxilici (fenolul, crezolul, naftolul, xilenolul) și polihidroxilici (pirocateholul, resorcina, hidrochinona, pirogalolul, floroglucina). În apele fenolice, rezultate de la distilarea cărbunilor, foarte importante sub aspectul nocivității sunt substanțele însoțitoare (acizi organici, aldehide, cetone, alcooli, piridina, chinoleină, ceanuri, hidrogen sulfurat, sulfuri, amoniac, săruri de amoniu). Fenolii exercită o acțiune nocivă asupra bazinelor acvatice prin:

• consumarea oxigenului dizolvat în apă;

• imprimarea unui gust și miros caracteristic apei, mai ales când aceasta este tratată cu clor, formându-se clor fenoli;

• imprimarea unui gust și miros specific cărnii de pește, chiar la concentrații foarte mici;

• alungarea sau distrugerea faunei acvatice.

Asupra peștilor, fenolii exercită o acțiune neurotoxică și iritantă. Concentrația maximă admisă în apele de suprafață este de 0,001 mg/l pentru fenol, 0,003 mg/l pentru cresol, 0,004 mg/l pentru resorcină și 0,001 mg/l pentru hidrochinonă. Concentrații de 0,1 mg fenoli / l apă și de 0,02 mg clorfenoli/ l apă sunt suficiente pentru a provoca schimbări în proprietățile senzoriale ale cărnii peștelui. Concentrațiile letale pentru pești a diferiților compuși fenolici sunt:

• hidrochinona, 0,2 mg/l apă

• naftol 2-4 mg/l apă

• fenol, crezol, pirocatehol, xilenol, 2-20 mg/l apă

• resorcină, pirogalol, 10-50 mg/l apă

• flaroglucin, 400-600 mg/l apă

Fenolii sunt pentru pești otrăvuri neurotoxice care afectează sistemul nervos central. Semnele clinice ale intoxicării se caracterizează printr-o mare agitație, creșterea iritabilității, sărituri la suprafața apei, pierderea echilibrului și spasme musculare. Post mortem la peștii de la suprafața apei se constată un strat suspect alb acoperit cu mucus; expunerea la temperaturi ridicate, cauzează hemoragii pe partea inferioară a corpului. Expunerea de lungă durată la concentrații joase, conduce la schimbări distrofice și necrobiotice în creier, organele parenchimatice, sistemul circulator și branhii.

7. Cerințe față de petrol și produsele petroliere

Petrolul și produsele de prelucrare ale acestuia sunt responsabile cel mai mult de poluarea apelor de suprafață ca și a pânzei freatice. Aceste produse sunt responsabile pentru majoritatea accidentelor de poluare ce se petrec în lume, accidente care în mare parte se datorează neglijenței în depozitare, manipulare, transport, defecte atribuite direct sau indirect, factorului uman. Petrolul și produsele petroliere pătrund, de asemenea, în mediul acvatic odată cu apele reziduale, aceste surse de poluare includ activitățile inginerești și metalurgice, precum și industria autovehiculelor, serviciile șireparații ale acestora. Nici un produs rezultat din procesarea petrolului nu se solubilizează în apă, existând diferențe mari între petrol și produsele de procesare ale acestuia privitor la toxicitatea lor pentru ecosistemele acvatice.

Toxicitatea variază funcție de compoziția chimică a diferitelor produse, de solubilitatea lor în apă, de gradul de emulsionare și alți factori. Fracțiunile petroliere ușoare (kerosen, petrol) sunt considerate mult mai toxice pentru pești decât fracțiunile grele (uleiurile).

Există de asemenea diferențe în ce privește sensibilitatea diferitelor specii de pești la petrol și produse petroliere. Astfel puietul de pești răpitori (avat, șalău, păstrăv) manifestă o mare sensibilitate la produsele petroliere.

Când produsele petroliere pătrund în bazinele acvatice, ele se întind în suprafață reducând astfel difuzia oxigenului din aer în apă (în special în apele stagnante). În cazuri de poluare a apelor curgătoare, poluantul nu formează un strat compact pe suprafața apei, dar, produsele petroliere emulsionate contaminează mecanic branhiile peștelui și astfel, capacitatea lor respiratorie se reduce.

Produsele petroliere conțin de asemenea variate substanțe foarte toxice, solubile în apă, care pătrund în corpul peștilor și produc imediat intoxicarea acestora. Acestea includ acidul naftenic care este un toxic nervos acutși este capabil de a omorî peștele la concentrații de 0,03 -0,1 mg/l.

Simptomele de dereglare a funcției sistemelor nervos ca și a celui respirator predomină în cazurile de intoxicație acută cu petrol și produse petroliere.Toxicitatea nu este dată numai de petrol și produsele rezultate din procesarea acestuia; ecosistemele acvatice și fermele piscicole sunt rău afectate de mirosul și gustul de ulei al apei și organismelor care trăiesc într-o asemenea apă.

Din acest considerent, sunt preferate mijloacele senzoriale pentru analizele toxicologice, în determinarea cantităților maxime admise de petrol și produse petroliere care pot fi conținute în apă. Pentru diferitele substanțe care derivă din petrol concentrația maximă admisă se situează între 0,002 ÷ 0,025 mg/l.

5.2. Considerații privind starea ecosistemelor acvatice în secțiunile de monitorizare

Ihtiofauna ca parte componentă a ecosistemelor acvatice, se află în relații multiple, reciproce, directe sau indirecte cu celelalte componente ale ecosistemului și funcționează fiind influențate de particularitățile hidrologice, hidrochimice și hidrobiologice ale cursului de apă, fiind creeate anumite condiții abiotice și biotice pentru existența lui.

Evaluarea stării ecologice a ecosistemelor acvatice împreună cu starea fizică și chimică a apei ne permite analize detaliate a  proceselor naturale hidrodinamice, chimice, biochimice, ce au loc în apele naturale poluate, alegerea ihtiofaunei ca sistem principal de evaluare este nuanțată deoarece este ultima verigă trofică a unui ecosistem de tip râu care poate interactiona cu omul.

Starea ecosistemelor acvatice în funcție de materiile în suspensie

Caracteristica principală a cursurilor de apă o prezintă încărcarea variabilă cu materii în suspensie și substanțe organice, încărcare legată direct proporțional de condițiile meteorologice și climatice. Acestea cresc în perioada ploilor, ajungând la un maxim în perioada viiturilor mari de apă și la un minim în perioadele de îngheț. Deversarea unor efluenți insuficient epurați a condus la alterarea calității cursurilor de apă și la apariția unei game largi de impurificatori: substanțe organice greu degradabile, compuși ai azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pesticide, insecticide organo-clorurate, detergenți etc.

Fig. 5.1. Concentrația de materii în suspensie în secțiunile de prelevare

Din cercetările efectuate în secțiunile de prelevare aplasate în bazinul hidrografic al Jiului de Est, conținutul ridicat de materii în suspensie se regăsește în jumătatea inferioară afecând ihtiofauna dar în același timp daca materiile în suspensie au un conținut ridicat de acid humic, UV-B (care grăbește arsul de soare) penetrează doar câtiva milimetri.

Astfel starea ecosistemelor aparținătoare familiilor Salmonidae și Cyprinidae nu prezintă alterări substanțiale din punct de vedere al materiilor în suspensie, valorile medii obținute situându-se în standardele de calitate chimice și ecologice.

Starea ecosistemelor acvatice în funcție de pH-ul apei

Concentrația ionilor de hidrogen din apă și capacitatea de tamponare a acestuia constituie una din proprietățile esențiale ale apelor de suprafață și subterane, pe această cale asigurându-se un grad de suportabilitate natural față de impactul cu acizi sau baze, sărurile de Na+ , K+ , Ca2+ și Mg2+ jucând un rol esențial în acest sens.

În bazinul hidrografic al Jiului de Est, pH-ul apei este cuprins în intervalul de confort pentru ecosistemele acvatice din familia Salmonidae, neexistând abateri de la acest interval, din punct de vedere ecologic asupra ecosistemelor acvatice nu există presiuni exercitate de poluarea cu compuși anorganici. De subliniat că această capacitate de tamponare a pH–ului este deosebit de importantă nu numai pentru echilibrele din faza apoasă, dar și pentru cele de la interfața cu materiile în suspensie, respectiv cu sedimentele.

Fig. 5.2. pH-ul apei în secțiunile de prelevare

Creșterea alcalinității sau acidității apei nu este însoțită de variații corespunzătoare ale pH-ului, datorită capacității de tamponare de care dispun îndeosebi apele naturale. Principalul sistem tampon al apelor naturale îl reprezintă sistemul acid carbonic dizolvat/ carbonați, pentru care pH-ul apei are valori cuprinse între 6,5 ÷ 8,5.

Fig. 5.3. pH-ul apei în secțiunile de prelevare

Starea ecosistemelor aparținătoare familiei Salmonidae nu prezintă devieri de la intervalul optim de pH-ului, pentru dezvoltarea și întreținerea vieții acvatice. Starea ecosistemelor aparținătoare familiei Cyprinidae prezintă mici devieri de la intervalul optim de pH-ului, care pot afecta speciile din familia Cyprinidae, existând posibilitatea unei reduceri a dispersiei speciilor în părțile superioare a bazinului hidrografic, cu efecte îngrijorătoare asupra ecosistemelor acvatice deoarece în final se va ajunge la o competiție între speciile famililor, rezultând înlăturarea unuia dintre competitori fiind un element costisitor din punct de vedere energetic.

Starea ecosistemelor acvatice în funcție de O2 apei

Cel mai important parametru de calitate al apei din râuri și lacuri este conținutul de oxigen dizolvat, deoarece oxigenul are o importanță vitală pentru ecosistemele acvatice.

Conținutul în oxigen al apei râurilor este rezultatul următoarelor acțiuni antagoniste: – reabsorbția oxigenului din atmosferă la suprafața apei prin difuzie lentă sau prin contact energic, interfața apa – aer prezentând o importanță deosebită în acest sens. Acest transfer este serios perturbat de prezența poluanților cum ar fi detergenții și hidrocarburile;

– fotosinteza, care poate asigura o importantă realimentare cu oxigen a apei, ajungându-se la valori care pot depăși saturația;

Fig. 5.4. Concentrația oxigenului dizolvat în secțiunile de prelevare

Ihtiofauna aparținătoare familiei Salmonidae (Salmo trutta fario, Thymallus thymallus) o ihtiofaună sensibilă la variațiile oxigenului dizolvat în apă și cu o cerință destul de mare, apropiată de suprasaturare. Partea superioară a bazinului hidrografic al Jiului de Est este caracterizată de o suprasaturare a concentrației de oxigen în apă, iar în partea inferioară concentrația de oxigen dizolvat revine în limitele normale (fig. 5.4).

Fig. 5.5. Concentrația oxigenului dizolvat în secțiunile de prelevare

Ihtiofauna aparținătoare familiei Ciprinidae (Barbus petenyi sau Barbus meridionalis petenyi, Romanogobio uranoscopus, Alburnus alburnus, Thymallus thymallus, Squalius cephalus), fără preferințe mari privind concentrația oxigenului dizolvat în apă. Partea superioară a bazinului hidrografic al Jiului de Est este caracterizată de o suprasaturare a concentrației de oxigen în apă, iar în partea inferioară concentrația de oxigen dizolvat revine în limitele normale (fig. 5.5).

Starea ecosistemelor acvatice în funcție de CBO5 apei

Mineralizarea biologică a substanțelor organice este un proces complex, care în apele bogate în oxigen se produce în două trepte. În prima treaptă se oxidează în special carbonul din substratul organic (faza de carbon), iar în a doua fază se oxidează azotul (faza de nitrificare). Din determinările de laborator s-a tras concluzia că este suficient să se determine consumul de oxigen după cinci zile de incubare a probelor (CBO5).

Fig. 5.6. Consumul biochimic de oxigen în secțiunile de prelevare

Bazinul hidrografic al Jiului de Est nu are o apă calitativă din punct de vedere ecologic (Fig. 5.6) pentru creșterea și dezvoltarea populațiilor de salmonide. În bazinul hidrografic al Jiului de Est, doar râul Taia prezintă condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea ihtiofaunei.

Fig. 5.7. Consumul biochimic de oxigen în secțiunile de prelevare

Din punct de vedere al consumului biochimic de oxigen, bazinul hidrografic al Jiului de Est are o apă calitativă din punct de vedere ecologic (Fig. 5.7) pentru creșterea și dezvoltarea populațiilor de ciprinide.

Starea ecosistemelor acvatice în funcție deconcentrația nitriții și nitrații din apă

Compuși ai azotului. Amoniacul, nitriții și nitrații constituie etape importante ale prezenței azotului în ciclul său biogeochimic din natură și implicit din apă. Azotul este unul dintre elementele principale pentru susținerea vieții, intervenind în diferite faze de existență a plantelor și animalelor. Azotul amoniacal decelat în cursurile de apă poate proveni dintr-un mare număr de surse:

– din ploaie și zapadă, care pot conține urme de amoniac ce variază între 0,1 – 2,0 mg/l;

– în apele de profunzime, curate din punct de vedere biologic și organic, amoniacul poate apare prin reducerea nitriților de către bacteriile autotrofe sau de către ioni feroși conținuți;

– în apele de suprafață apar cantități mari de azot amoniacal prin degradarea proteinelor și materiilor organice azotoase din deșeurile vegetale și animale conținute în sol. Această cantitate de azot amoniacal este în cea mai mare parte complexată de elementele aflate în sol și numai o mică cantitate ajunge în râuri.

– un număr mare de industrii (industria chimică, cocserie, fabrici de gheață, industria textilă etc.) sunt la originea alimentării cu azot amoniacal a cursurilor de apă.

Nitriții constituie o etapă importantă în metabolismul compușilor azotului, ei intervenind în ciclul biogeochimic al azotului ca fază intermediară între amoniac și nitrați. Prezența lor se datorește fie oxidării bacteriene a amoniacului, fie reducerii nitraților.

Fig. 5.8. Concentrația de nitriți în secțiunile de prelevare

Încărcătura cu nitriți a bazinului hidrografic al Jiului de Est este foarte redusă în amonte crescând spre avalul bazinului (Fig.5.8), astfel, din punct de vedere ecologic se creează o barieră cu concentrații mari (de 3 ori limita) fiind, diminuate schimburile informaționare, energetice și de biomasă între Jiul de Est și râul Jiu.

Nitrații constituie stadiul final de oxidare a azotului organic. Azotul din nitrați, la fel ca și cel din nitriți sau amoniac, constituie un element nutritiv pentru plante și, alături de fosfor, este folosit la cultura intensivă în agricultură. Prezența nitraților în apele naturale se poate explica prin contactul apei cu solul bazinului hidrografic.

Fig. 5.9. Concentrația de nitrați în secțiunile de prelevare

Concentrația de nitrați în apa bazinului hidrografic al Jiului de Est este foarte redusă (Fig.5.9), deoarece oxidarea amoniului nu a fost surprinsă în stadiu avansat de oxidare, sau procesele fizico-chimice combinate cu morfologia zonei, transformă amoniacul și nitriții direct în azot molecular.

Starea ecosistemelor acvatice în funcție de concentrația de fenoli din apă

Fenolul este un compus cu un caracter ușor acid provenit în principale de la depozitarea deșeurilor provenite de la exploatarea și prelucrarea lemnului. Substanțele organice provenite din masa lemnoasă ca: suspensii, soluții coloidale și substanțe dizolvate (acizi volatili, în special acid acetic și formic, acizi nevolatili, mono și polizaharide, precum și hemiceluloze în proporții variabile [18] pot manifesta influențe asupra apelor de suprafață prin consumarea oxigenului dizolvat în apă, datorită aportului considerabil de substanțe organice.

Fig. 5.10. Concentrația de fenoli în secțiunile de prelevare

În majoritatea secțiunilor din bazinul hidrografic la Jiului de Est, condițiile de calitate ecologică nu sunt îndeplinite pentru conținutul de fenoli din apă, remarcându-se depășiri si de 6 ori a valorii maxime la care ihtiofauna acvatică se poate dezvolta și reproduce fără a exista perturbații exterioare sau modificări în materialul genetic.

CONCLUZII

Calitatea râurilor și pâraielor, variază în funcție de debitele de sezon și se poate schimba în mod semnificativ din cauza precipitațiilor și a scurgerilor pe care le acestea le primesc. În contextul unei dezvoltări durabile, protecția calității apelor de suprafață ocupă un loc major, ținându-se cont de faptul că apa, considerată mult timp ca o resursă inepuizabilă și regenerabilă a devenit și se dovedește tot mai evident unul dintre factorii limitativi în dezvoltarea socio-economică. Ca principal factor de mediu și vector major de propagare a poluării la nivel local și transfrontalier, ca resursă vitală a suportului vieții, monitoringul calității apei a cunoscut o serie de etape din punct de vedere al organizării și implementării. Principala dimensiune a apei este calitatea, care constituie în prezent un obiectiv major în gospodărirea apelor, la care activitatea de monitoring are un rol determinant, reprezentând instrumentul de bază în dezvoltarea politicilor de apă și asigurarea managementului aferent. Reprezentând o activitate de bază în gospodărirea integrată a apelor, monitoringul calității acestora a devenit în prezent un instrument indispensabil evaluărilor spațio-temporare privitoare la tendințele de evoluție a concentrațiilor și încărcărilor de poluanți, precum și a celor legate de încadrarea în criteriile și obiectivele de calitate cerute de legislația in vigoare. În vederea asigurării unei calități corespunzătoare și a protecției apelor, cât și pentru verificarea respectării reglementărilor de protecție este strict necesar să se realizeze o bază de date cât mai completă asupra stadiului de încărcare cu poluanți al acestora. Realizarea unei eficiente protecții a calității apei nu este de conceput fără organizarea unui sistem de supraveghere și control.

În vederea efectuării unor prognoze asupra evoluția și extinderea impactului generat de activitățile economice asupra mediului acvatic s-a determinat calitatea apei în 16 secțiuni de prelevare aplasate pe Jiul de Est și pe afluenții principali ai acestuia, utilizând legislația în vigoare (Normativul 161/ 2006, metoda indicelul de calitate a apei și evaluarea calității ihtiofaunei acfatice bazată în principal pe cercetări anterioare).

Din punct de vedere chimic, starea calității apei din bazinului hidrografic al Jiului de Est conform normativului 161/ 2006 variază în principal de la clasa de 1 (foarte bună) până la clasa de calitate 4 (slabă).

După metoda indicelul de calitatea a apei 25% din secțiunile de prelevare au fost încadrate ca fiind ape de calitate medie iar 75 % au fost încadrate ca fiind ape de calitate bună.

Caracterizarea apei din punct de vedere ecologic prin încadrarea parametrilor fizico-chimici determinați cu intervalele optime de dezvoltare au evidenția depășiri foarte mari în cazul oxigenului dizolvat, fenolilor, nitriților și a consumului biochimic de oxigen.

Se observă că ciprinidele sunt mai puțin pretențioase în ceea ce privește concentrația de oxigen din apă, însă în cazul în care nivelul oxigenului dizolvat scade sub 1,5 ÷ 2 mg/l peștii manifestă simptome de asfixie.

Acțiunea substanțelor toxice este influențată de diferiți factori interni și externi. Dintre aceștia, un rol important îl au: temperatura, pH-ul și concentrația de oxigen. Prin urmare cu cât mediul acvatic are o temperature mai ridicată a apei cu atât mobilitatea toxicului crește iar cu cât concentrația de oxygen din apă crește cu atât mobilitatea toxicului scade. Factorii cei mai importanți în definirea dozei toxice a unui mediu acvatic sunt reprezentați de concentrația de poluant și timpul de expunere al peștelui.

PROPUNERI

Se propune continuarea cercetărilor cu raportul numărul 3 intitulat „Evoluția și extinderea impactului activităților economice asupra mediului acvatic” în cadrul căruia vor fi determinate impacturile potențiale generate de activitățile economice desfășurate în zona Estică a Văii Jiului, extinderea poluării determinată cu un soft de dispersie specializat pentru modelarea parametrilor de calitate și efectuarea prognozelor privind evoluția impcturilor de la sursă până la receptor.

BIBLIOGRAFIE

[1] Drăghindă I., (1956) Prezența Cretacicului superior în bazinul Petroșeni. Comun. Acad. R.P.R., VI, 6, București

[2] Lazăr M., Dumitrescu I., – „Impactul antropic asupra mediului”, Ed. Universitas, 2006;

[3] Lazăr M., – „Reabilitatea terenurilor degradate, Ed. Universitas, 2010;

[4] Munteanu G., Bogatu D., – Tratat de ihtiopatologie, Ed. Excelsior Art, Timi;oara, 2003;

[5] Negulescu M., Antoniu R., Rusu G., Cușa E., Protecția calității apelor, Ed. Tehnică București, 1982

[6] Negulescu M., Mihăilescu L., Pirtea L., Ciofringeanu D., Hălălău M., Epurarea apelor uzate industriale, vol 2, Ed. Tehnică București, 1982

[7] Negulescu M., Mihăilescu L., Pirtea L., Ciofringeanu D., Hălălău M., Epurarea apelor uzate industriale, vol 1, Ed. Tehnică București, 1982

[8] SR EN ISO 5667-3:2013, (2013), Calitatea apei, Prelevare, Partea a 3 a: Conservarea și manipularea probelor de apă, ASRO, Standard Român, București

[9] STAS 9187-84, (1984), Ape de suprafață, ape subterane și ape uzate. Determinarea reziduului, , ASRO, Standard Român, București

[10] SR EN 27888:1997, (1997), Calitatea apei, Determinarea conductivității electrice, ASRO, Standard Român, București

[11] SR EN ISO 10523:2012, (2012), Calitatea apei, Determinarea pH-ului, ASRO, Standard Român, București

[12] SR EN ISO 11885:2009, (2009), Calitatea apei, Determinarea elementelor selectate prin spectroscopie de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv, ASRO, Standard Român, București

[13] SR EN ISO 14911:2006, (2006), Calitatea apei, Determinarea prin cromatografie ionică a ionilor dizolvați de Li+,Na+,NH4+,K+,Mg2+,Ca2+, Sr2+ și Ba2+. Metodă pentru apă și ape uzate, ASRO, Standard Român, București

[14] SR EN ISO 10304–1:2009, (2009), Calitatea apei, Determinarea anionilor dizolvați prin cromatografia ionilor în stare lichidă, Partea 1: Determinarea ionilor bromură, clorură, fluorură, azotat, azotit, fosfat și sulfat, ASRO, Standard Român, București

[15] SR EN ISO 5814: 2013, (2013), Calitatea apei, Determinarea conținutului de oxigen dizolvat. Metoda electrochimică cu sonda, ASRO, Standard Român, București

[16] SR EN ISO 7027-1:2016, (2016), Calitatea apei. Determinarea turbidității. Partea 1: Metode cantitative, ASRO, Standard Român, București

[17] Țuțuianu Ovidiu – Assessing and reporting environmental performance – environmental indicators, AGIR Publishing House, Bucharest, Romania 2006;

ANEXE

ANEXA 1 – Râul Jieț în amonte de așezările gospodărești

ANEXA 2 – Râul Jiul de Est în dreptul localității Tirici

ANEXA 3 – Râul Jiul de Est după confluența cu pârâul Răscoala

ANEXA 4 – Pârâul Răscoala în amonte

ANEXA 5 – Râul Taia în amonte

ANEXA 6 – Râul Jiul de Est înainte de confluența cu Râul Taia

ANEXA 7 – Râul Jiul de Est după confluența cu râul Taia

ANEXA 8 – Râul Jiul de Est după confluența cu râul Jieț

ANEXA 9 – Râul Jiet în aval de așezările gospodărești

ANEXA 10 – Râul Rosia în amonte

ANEXA 11 – Râul Bănița după confluența cu râul Roșia

ANEXA 12 – Râul Jiu de Est înainte de confluența cu râul Banița

ANEXA 13 – Râul Jiu de Est după de confluența cu râul Banița

ANEXA 14 – Râul Maleia în aval

ANEXA 15 – Râul Slătioara în aval

ANEXA 16 – Jiul de Est înainte de confluența cu Jiul de Vest