Analiza turismului urban în Municipiul Timișoara Coordonator științific Asist. Univ. Dr. Amalia Roxana Bădiță Absolvent Liliana Alexandra Vișan… [302108]

Universitatea din Craiova

Facultatea de Științe

Specializarea Geografie

Lucrare de lincență

Analiza turismului urban în Municipiul Timișoara

Coordonator științific

Asist. Univ. Dr.

Amalia Roxana Bădiță

Absolvent: [anonimizat]

2016

Cuprins

Introducere ………………………………………………………………………………………………………………03

[anonimizat]- caracteristici europene și naționale ……………………………………………………………04

Turismul urban ……………………………………………………………………………………………………..07

Segmentarea pieței turistice…………………………………………………………………………………….09

[anonimizat] ………………………………………………………………………………….14

Istoric ……………………………………………………………………………………………………………….18

Mica Vienă ………………………………………………………………………………………………………..21

[anonimizat] …………………………………………………………………………….24

Turismul urban în Timișoara

Resurse turistice urbane ………………………………………………………………………………………….28

Forme de turism …………………………………………………………………………………………………….46

Analiza cantitativă a infrastructurii și circulației turistice …………………………………………..48

Dezvoltarea turismului urban ……………………………………………………………………………………..56

Concluzii …………………………………………………………………………………………………………………60

Anexe ……………………………………………………………………………………………………………………..62

Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………………..73

Introducere

Turismul a [anonimizat], [anonimizat]. Timișoara dispune de un mare potențial turistic antropic dar nefiind lăsate de-o parte resursele naturale.

Dicționarul englez Collins definește turismul ca o activitate realizată în timpul liber ce presupune deplasarea spre o anumită locație pentru destindere și agrement dar totodată și de furnizare a unor servicii specifice acestei activități.

[anonimizat].

Lucrarea “ Analiza turismului urban în Municipul Timișoara “ [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] semnificative obiective turistice de la nivelul Municipiului Timișoara. Astfel, se încearcă realizarea profilului turistic al orașului în sine prin evaluarea elementelor specifice sectorului turistic.

Prin stabilirea potențialului de atractivitate al orașului, prezentarea infrastructurii specifice și gradul de utilizare al acesteia, reprezentarea și analiza circulației turistice de-a lungul timpului și întocmirea unor recomandări pentru dezvoltarea sectorului turistic se sondează posibilitatea turismului de a deveni un catalizator în procesul de creștere urbană prin substituirea anumitor ramuri industriale care, urmând trendul național, intră într-un ușor declin.

Capitolul 1

Elemente teoretico-motodologice

1.1 Turismul – caracteristici europene si nationale

Din punct de vedere etimologic, provine din termenul englezesc “to tour”, care înseamnă a călătorii. Creat în India secolului XVII – lea acest cuvânt galic provine din cuvântul francez “tour” (călătorie, mișcare în aer liber, plimbare, drumeție în circuit), care la rândul său declină din grecescul “turnos”, respectiv latinescul “turnus”, pastrând semnificația de circuit.

Ca și fenomen social, turismul începe să fie consolidat în Europa încă din 1880, în 1905 conturându-se prima definiție ce arată ca turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului înconjurător, pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii (Ehmeyer Feuler în lucrarea “Handbuch der Scweizeishen Volkswistshaft”, 1905).

În ultimele decenii, turismul a cunoscut o amplă dezvoltare, fiind astfel văzut ca un fenomen social al lumii contemporane. Acesta având implicații directe asupra economiei de stat, influențează totodată și relațiile internaționale.

Herman Kohn afirmă că până la sfârșitul secolului, turismul va fi una dintre cele mai mari indusrii ale lumii. Din punct de vedere al încasărilor, acesta deja se situează deasupra unor ramuri economice destul de importante ( precum siderurgia).

Noțiunea de « turism » provine din cuvintele latinesti tumore – a se intoarce și turnus – miseare , termenul desemnând o călătorie (deplasare circulară) cu întoarcere în punctul de plecare. Acesta termen se regăsește în majoritatea limbilor de circulație : franceză – tourisme, engleză – tourism, italiană – tourismo, germană –tourismus etc

Cu toate că turismul este considerat de cea mai mare parte a specialiștilor ca fiind un fenomen specific perioadei contemporane, acesta își are rădăcinile încă la finele secolului XIX de unde provin și primele definiții.

Turismul este “un fenomen al timpurilor modern, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate față de frumusețile naturii… rezultat al dezvoltării comerțului, industriei și mijloacelor de transport” afirmă E. Guy Treuler în 1880.

O explicație mult mai cuprinzătoare este dată de W. Hunziker și K. Krampf, aceștia definesc turismul ca fiind “ansamblul raporturilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor, în afara locului de reședință, atât timp căt deplasarea și sejurul nu sunt motivate de o stabilire permanent sau o activitate lucrative oarecare”.

Așadar, turismul se referă la activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.

Această definiție este suficient de largă pentru a acoperi călătoriile între diferite țări, dar și în interiorul cestora și, de asemenea, pentru a include activitățile vizitatorilor de o zi (excursioniști) și ale celor care rămân, în zona vizitată, cel puțin 24 de ore (turiști).

În ceea ce privește turistul, acesta este definit ca “orice persoană care se deplasează spre locul situat în afara reședinței sale obișnuite, pentru o perioadă mai mare de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizat ”.

Turismul are un impact considerabil asupra economiei societăților și culturilor diferitelor țări, prin activitățile ce presupun practicarea sa. Acțiunea sa se manifestă în mai multe sfere: în primul rănd în economie, apoi se fac resimțite înfluențele de ordin social, cultural și politic. Este de înțeles că intensitatea acestor acțiuni diferă de la un stat la altul în funcție de nivelul său de dezvoltare, de politica promovată față de el, gradul de deschidere șamd.

Rolul direct al turismului se manifestă în economie prin creșterea produsului intern brut și a venitului national, fapt datorat creșterii încasărilor din turism realizate atât de prestatorii direcți

Totodată, turismul este responsabil de creșterea prosperității zonelor pitorești favorizând astfel dezvoltarea infrastructurii , a forței de muncă etc.

Rolul economic indirect al turismului în economie este rezultatul faptului că dezvoltarea turismului determină dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale precum industria ușoară (alimentară, textine, marochinarie, pielărie etc)

Făcând referire la rolul social al turismului, pe lângă contribuția acestuia la refacerea capacității psihice și fizice, turismul contribuie la crearea de noi locuri de muncă specifice dar și generale, precum și la apariția de noi meserii (spre exemplu, animator în turism).

Rolul cultural-educativ al turismului se concretizează prin noi cunoștințe de geografie, istorie, științele naturii, artă, literatură etc dobăndite după prestarea unei activități turistice. Contactul turiștilor cu zone sau țări cu nivel mai ridicat de cultură și civilizație are întotdeauna efecte pozitive asupra acestora.

Din punct de vedere politic, turismul contribuie la mai buna înțelegere între a două sau mai multor popoare aparținând unor culture diferite, acesta fiind motivul pentru care turismul este supranumit “mesager al păcii”.

1.2 Turismul urban

Orașul este și rămâne “ motorul progresului și leagănul a numeroase cuceriri intelectuale, culturale și tehnologice” (Kofi Annan, Bonn- Congresul ONU asupra habitatului), reprezentând cea mai înaltă formă de oraganizare a conviețuirii umane.

V. Cucu definește orașele ca formațiuni spațiale distincte, care, prin modul de organizare teritorială, dar mai ales prin funcțiile pe care le îndeplinesc, se afirmă ca un system econimico-geografic.

Spațiul urban este văzut ca o realitate care, alături de spațiul rural, compune spațiul geographic national definit de o densitate mare a populației și a construcțiilor, o poziție distinctă în procesul schimbului de valori, cu funții de comansare, modificare, dezvoltare și distribuire a valorilor spiritual și material, cu un mediu puternic antropizat.

În zilele de astăzi, în societatea modernă, turismul este considerat una dintre cele 3 industrii majore, fiiind alăturat industriei petrolului și a automobilelor. Este prevestit faptul că la începutul milionului al treilea acestă activitate va ocupa primul loc în economia mondială. Există viziuni diferite în ceea ce privește definirea strictă, rigidă, a acestui fenomen social. Turismul este privit de unii specialiști ca o activitate economică, așadar o consideră o parte a industriei, astfel este studiat din punct de vedere technic dar și psihologic.

Potrivit CEOpedia, turismul urban este un termen care descrie mai multe activități turistice în care orașul este principalul loc în care acestea se desfășoară.

Turismul urban este considerat a fi, în primul rând, o formă de petrecere timpul liber (Holloway, 1994) și implică o deplasare temporară în afara ariei de rezidență și desfățurarea de activități la destinație (Witt, Brooke et al., 1991), generând astfel cheltuieli ce au impact asupra economiei locale.

Astfel, relația dintre turism și oraș se propagă în două direcții: turismul este un mod de apropiere față de oraș, în special de când tehnologia și noile mijoalce de comunicare iau amploare iar transporturile au creat „un sistem dezvoltat, operativ și viabil în toate locurile, consistând în rețele materiale și imateriale ” (Chaoy, 1994, pp.26-39).

Orașul devine obiectul de studiu al turismului urban, acesta fiind cutreierat de către turiștii ce vor să evadeze din rutina zilnică și caută locuri speciale (Urry, 1990). Cei mai mulți dintre vizitatorii orașulului provin tot din zone urbane, alegerea lor fiind justificată de faptul că orașul reprezintă concentrația spațială maximă a unor obiective sociale caracterizate de diversitate ( Levy, 1999).

Ariile urbane acționează precum destinații turistice, atrăgând vizitatori din țară și de peste hotare. Capitalele precum și orașele istorice sunt un punct de atracție atât pentru cei veniți să se relaxeze cât și pentru persoanele ce practică tursmul de afaceri, acest fapt fiind un lucru natural orașelor deoarece aceste pun la dispoziție o gamă largă de atracții.

Turismul urban cunoaște o amplă dezvoltare după anul 1980, ajungănd ca astăzi să ocupe un loc important în economia națională, fiind însă în continuă dezvoltare. Totodată, se manifestă și preocuparea autorităților locale privind amenajarea de locuri specifice destinate diferitelor tipuri de turiști, dar și tendința de reidicare către standardele europene.

Turismul urban nu mai este privit ca o manifestare culturală, o dorință de ieșire din monotonie, ci o adevărată industrie a frumosului. Fără doar și poate, se poate afirma că acesta este un factor important pentru consolidarea orașelor, reprezentând o sursă de venit și creator a numeroase locuri de muncă pentru populație.

O dată cu intensificarea acestui fenomen, orașele se comfruntă cu două probleme: în primul rând trebuie să satisfacă nevoile și așteptările unui număr din ce în ce mai mare, iar în al doilea rând trebuie să se asigure că turismul se află înt-un stagiu armonios, dezvoltându-se fără a afecta în mod negativ aria urbană sau împrejurimile.

1.3 Segmentarea pieței turistice

Piața turistică reprezintă spațiul economico-geografic în care se intâlnesc și se confruntă, într-un interval de timp bine determinat, purtatorii cererii și ofertei de produse turistice, precum și factorii care determină comportarnentul acestora.

Pentru a defini piața turistică, este necesară abordarea mai multor elemnte

produsul turistic, respectiv ansamblul serviciilor care-l formează

firmele care asigură prestarea serviciilor ce compun produsul turisticși care reprezintă purtătorii ofertei

consumatorii de turism

spațiul economico-geografic în cadrul căruia au loc actele de vânzare-cumpărare ale produselor și serviciilor turistice

intervalul de timp avut în vedere.

O imagine completă a pieței turistice aste dată atât de cererea – materializată prin consum dar și de oferta – materializată prin producție. Piața turistică este zona de interferență a acestora.

Clasificarea piețelor turistice

Piețele turistice sunt clasificate după cinci criterii majore

Nivelul de la care este privită

Obiectivele urmărite de grupurile de turiști

Întinderea geografică

Perioada de timp în care se desfășoară activitatea turistică

În funcție de primul criteriu, putem deosebi mai multe tipuri de piețe de turism, de exemplu: piața turismului de agrement, piața turismului cultural, piața monumentelor istorice, piața festivalurilor medievale, piața sporturilor extreme etc.

Luând în calcul obiectivele urmărite de turiști se disting următoarele tipuri de piețe de turism:

Din punct de vedere al întinderii piața turistică este divizată în patru categorii

După perioada de timp alocată activităților turistice se diferențiază:

piața turismului pe termen scurt;

piața turismului pe termen mediu;

piața turismului pe termen lung.

Cererea de turism se concretizează prin cantitatea solicitată de un turist dintr-un produs sau serviciu turistic dat, la un tarif bine precizat, într-o zonă și într-un interval de timp bine delimitate.

Nevoia de apare ca o nevoie superioară, care se manifestă în mod presant numai atunci când nevoile de pe treptele inferioare ale piramidei lui Maslow au fost satisfăcute.

Segmentarea pieței turistice

Piața turistică este abordată în trei feluri

Abordarea globală. Aceasta este specifică firmelor și agențiilor turistice care se ocupă cu oferirea de servicii diferitelor categorii de clientelă.

Abordarea individuală este o altă formă de abordare, aceasta fiind concretizată prin faptul că cererea este analizată la nivelul fiecărui client iar produsul turistic fiind adaptat necesităților și dorințelor acestuia.

Abordarea pe segmente este constituită din împărțirea pieței în categorii și apoi subcategorii în funcție de categorii principale.

Prima dintre abordări, cea globală, este cea mai des utilizată de firmele turistice. Foarte multe dintre agențiile de turism pun la dispoziție consumatorilor produse precum circuit în autocar, adaptate pe cât posibil gusturilor și preferințelor acestora. Până la începutul anului 1970 acesta era singurul tip de produs turistic existent pe piața turistică. Există totodată un număr foarte mare al turiștilor care nu agrează acest tip de circuite datorită serviciilor și produselor ce nu satisfac pe deplin dorințele lor.

Totodată, segmentarea pieței turistice are în vedere obținerea de informații privitoare la:

Motivul alegerii unui anumit bun turistic

Dimensiunea grupului de turiști

Bugetul alocat activităților turistice

Fidelitatea turiștilor față de o destinație sau nume de marcă

Reacția la schimbările prețurilor

Care este reacția la diferitele strategii de marketing în turism

Elaborarea de programen pentru a avea succes

Cu toate că oferirea unui produs standardizat (precum KFC) este opțiunea cea mai ușoară, se recurge la analiza pieței pentru diversificare și îmbunătățire a produselor.

Rolul și importanța segmentării diferă de la un sector la altul al industrie, la fel și în turism. În sectoare precum „cazare” și „transport” segmentarea este un pas fundamental în procesul de emitere a produsului turistc. Organizațiile din acest sectoar se pot confrunta cu dificultăți atunci când este vorba să satisfacă nevoi diferite cu aceleași facilități și resurse.

Segmentarea este deasemenea o etapă indispensabilă în procesul de conceperea a produselor unui organizator de voiaje sau de sejururi. În ceea ce privește sectorul „atracții”, aici importanța segmentării se vădește a fi importantă nu atât pentru formularea produsului, cât pentru operațiunea de „targeting” – elaborarea strategiei promoționale și de distribuție pentru fiecare segment în parte.

Ca și metode de segmentare a pieței turistice, sunt folosite șase criterii

Scopul călătoriei – acesta este esențial în analiza turistică, în funcție de alegerile clienților realizăndu-se produse în acest scop. Spre exemplu, de la trei categorii inițiale “de vară”,“de iarnă” și “flight only” pleacă alte subcategorii precum: “activități sportive” “litoral” “orașe” “munți” etc., acestea împătțite la rândul lor în alte subcategorii pentru a se modela dorințelor consumatorilor.

Nevoile, motivațiile și beneficiile căutate de turiști

Conduita turiștilor

În acest scop, în anul 1985 s-a realizat un raport AIEST (Association Internationale d'experts Scientifiques du Tourisme) grupăndu-se turiștii în patru categorii principale:

sedentariștii sunt în general persoane cu venituri mici care preferă animația din incinta stațiunilor unde sunt cazați;

sedentarii-mobili sunt turiștii cu venituri medii iar în timpul vacanței pun preț pe contactele cu alte persoane și pe vizitarea obiectivelor turistice.

itineranții sunt turiști motivați în special cultural sau social, care pun accent pe transportul rapid și cazarea de scurtă durată. În materie de obiective, vizitează absolut orice le este recomandat.

nomazii sunt personele (tinere în general) care își manifestă dorința de cunoaștere, aventură. Aceștia călătoresc în grupuri restrânse sau individual și sunt foarte motivați sub aspect cultural, religios, artistic, afectiv.

Caracteristicile demografice, economice și geografice ale clienților – sevesc la definirea unui profil al segmentelor descrise anterior cu ajutorul celorlalte criterii de segmentare. Segmentarea geodemografică este cel mai ușor de realizat, datele putând fi obținută din anuarele statistice și alte publicații de profil. Principalele criterii utilizte în segmentarea pieței turistice sunt vârsta, naționalitatea, profesia, religia,nivelul de educație și ciclul de viață al familiei.

Caracteristici psihografice – segmentarea psihografică se referă la caracteristici precum mentalități, atitudini, credințe, percepții etc.

În funcție de caracteristicile psihologice J.R. Albey categosrisește turiștii astfel:

Segmentarea după stilul de viață este ceva mai complexă, aceasta reflectând o înțelegere completă a nevoilor, motivațiilor și aspirațiilor turiștilor,necesitând totodată și eforturi de considerabile.

Prețul – este cel care determină întreaga mișcare de deplasare, de aplicare sau nu pentru serviciile unei agenții.În acest scop se realizează studii menite să releve gradul de acceptabilitate a prețurilor de către potențialii turiști, ținând seama că aceste prețuri trebuie să fie îndeajuns de mari pentru a acoperi costurile fixe ridicate aferente produselor turistice și asigura un profit satisfăcător. În ordinea importanței ca variabilă de segmentare, prețul este în strânsă corelație cu cu avantajele și conduita turistului.

Capitolul 2

Municipiul Timișoara

2.1 Descriere fizico-geografică

Municipiul Timișoara este situat la intersecția paralelei de 45ș47’ latitudine nordică, cu

meridianul de 21ș17’ longitudine estică, aflându-se, ca poziție matematică, în emisfera nordică, la distanțe aproximativ egale față de Polul Nord și de Ecuator, și în emisfera estică, în fusul orar al Europei Centrale. Ora locală a orașului (considerată după meridian) este în avans cu 1h 25minute și 8 secunde față de ora meridianului Greenwich, dar se află în întârziere cu 34 minute și 52 secunde față de ora oficială a României (ora Europei Orientale).

Potențialul de dezvoltare al unui oraș reiese din poziția sa funcțională în ansamblul economico-teritorial înglobant. Un rol important revine atitudinii sociale față de resursele mediului, capacității comunităților locale de a se organiza astfel încât să valorifice sustenabil și cât mai eficient cu putință potențialul orizontului local și cel conferit de situarea sa regională.

Fig 2.1 Timișoara, așezare geografică

Teritoriul Timișoarei este așezat în sud-estul Câmpiei Tisei, în zona de divagare a râurilor Timiș și Bega, într-unul din puținele locuri favorabile traversării întinselor mlaștini formate de apele întrepătrunse ale celor două râuri, care până acum două secole și jumătate acopereau în fiecare primăvară, suprafața câmpiei subsidente dintre câmpiile mai înalte ale Buziașului (SE) și Vingăi (NE).

În ansamblu, relieful este monoton, de câmpie, cu altitudini cuprinse între 87-110 m, netezimea suprafeței de câmpie nefiind întreruptă decât de albia slab adâncită a râului Bega (realizată artificial, prin canalizare).

Partea de nord-est a arealului, ce pătrunde în Câmpia Vingăi, este mai înaltă (ajungând până la 150 m) și mai fragmentată (2-25m).

Relieful teritoriului administrativ al Timișoarei este cuprins în cea mai mare parte în Câmpia Timișoarei, cu următoarele subunități:

– Câmpia înaltă GiarmataVii – Dumbrăvița, în nord și nord-est, cu înălțimea medie de 100m;

– Câmpia joasă a Torontalului în partea de nord-vest, cu înălțimea medie de 88 m;

– Câmpia aluvionară a Begheiului în partea de est, cu altitudinea medie de 90-95 m

– Câmpia joasă Timiș-Bega, reprezentând cumpăna de ape dintre cele două râuri, ale cărei

cote scad pe direcție nord-est – sud-vest, de la 96 la 90 m.

Din punct de vedere tectonic, arealul este străbătut de o linie de falie orientată est – vest, marcată

prin existența vulcanului stins de la Șanovița – Ludabara, precum și de apele termo-minerale de la Timișoara, Calacea și Buziaș-Ivanda.

Din studiile seismologice efectuate începând cu ultimele decenii ale sec. al XIX-lea și până în

prezent, rezultă că Banatul este o regiune cu numeroase focare seismice, care se grupează în două areale: unul în partea de sud-est a regiunii, al doilea în imediata apropiere a orașului Timișoara.

În apropiere de Timișoara se intersectează liniile seismice Periam-Variaș-Vinga în nord-vest și Radna- Parța-Șag în sud-est. Un focar secundar se află chiar sub vatra orașului Timișoara.

Orașul este un centru seismic destul de activ, dar din numeroasele cutremure observate, puține au depășit magnitudinea 6 pe scara Richter.

În ceea ce privește structurile geologice ale zonei, predomină depozitele cuaternare cu grosimi

de circa 100 m, sub care se succed depozitele levantine (până la cca 600m adâncime) și cele daciene în facies lacustru și de mlaștină.

Ca urmare a alcătuirii petrografice a formațiunilor de suprafață (nisipuri, argile), pe teritoriul considerat se produc și fenomene de tasare, datorate substratului de argile umede, cu formarea de crovuri, în timp ce în partea de nord-est sunt mai frecvente fenomenele erozionale.

Climatul Timișoarei se încadrează în climatul temperat continental moderat,

caracteristic părții de sud-est a Câmpiei de Vest, cu influențe submediteraneene.

Trăsăturile sale generale sunt marcate de diversitatea și neregularitatea proceselor

atmosferice. Masele de aer dominante, în timpul primăverii și verii, sunt cele temperate, de

proveniență oceanică, care aduc precipitații semnificative. În mod frecvent, chiar în timpul iernii,

sosesc dinspre Atlantic mase de aer umed, aducând ploi și zăpezi însemnate, mai rar valuri de frig. Din septembrie până în februarie se manifestă frecvente pătrunderi ale maselor de aer polar

continental, venind dinspre est. Cu toate acestea, în Banat se resimte puternic și influența ciclonilor și maselor de aer cald venite dinspre Marea Mediterană, acestea generând iarna dezgheț, iar vara perioade de căldură excesivă.

Temperatura medie multianuală este de 10,6șC, iar precipitațiile, mai bogate în lunile mai-iulie și noiembrie-decembrie, ating o medie de 592mm/an.

Principalul curs de apă este Bega,cel mai sudic afluent al Tisei. Acesta izvorăște din Munții Poiana Ruscă, este canalizată și a fost amenajată pentru navigație (115 km).

Canalul Bega a fost construe între anii 1728 și 1760, dar amenajarea lui definitivă s-a făcut mai târziu.

Pe teritoriul învecinat Timișoarei se găsesc numeroase lacuri, fie naturale, formate în locul vechilor meandre sau în arealele detașate (Kuntz, Giroc, Lacul Șerpilor), fie de origine antropică (Fratelia, Freidorf, Moșnița, Mehala,Ștrandul Tineretului etc.).

Din punct de vedere al apelor subterane, pânza freatică a Timișoarei se găsește

la o adâncime foarte mica,aceasta variind între 0,5 – 4 m. Pânzele de adâncime cresc numeric, de la nord la sud, de la 4 la 9 m – până la 80 m adâncime – și conțin apă potabilă, asigurând astfel o parte din cerințele necesare consumului urban.

Apar ape de mare adâncime, captate în Piața Unirii (hipotermale), apoi la sud de Cetate și în Cartierul Fabric (mezotermale), cu valoare terapeutică, utilizate în scop balnear.

Resursele de apă termominerală sunt valorificate atăt în oraș cât și în împrejurimi la Calacea, Buziaș, Ciacova, Ivanda.

Din punct de vedere al vegetației, predominante sunt pădurile de stejar, distruse în trecut pentru construirea așezărilor și extinderea terenurilor agricole. În prezent teritoriul este acoperit de silvostepă, peisaj comun în cea mai mare parte a Câmpiei Panonice.

Peisajul este diversificat de vegetația de luncă din lungul principalelor râuri.

În apropierea orașului există câteva rezervații naturale- Arboretumul de la Bazoș, Mlaștinile Murani și Pădurea Bistra.

Solurile sunt diversificate, fiind întâlnite molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri și soluri hidromorfe. Fertilitatea acestora nu este foarte ridicată, dar nici foarte scăzută, făcând astfel posibilă o utilizare medie în agricultură

Resursele de subsol sunt destul de limitate, se exploatează și se valorifică materialele de construcție (argile pentru ceramică, materiale de balastieră, nisip cuarțos etc.), apeloe subterane termominerale și resurseloe de hidrocarburi situate în nord-vestul Timișoarei

2.2 Istoric

Pe locul unde se află astăzi Timișoara, oamenii și-au dus existența încă din perioada neoliticului, cu mai bine de 6000 de ani în urmă, fapt atestat de descoperirea mai multor vase ceramice și a unor urme de locuințe aparținând culturii Vinca. Mai apoi, în perioada geto-dacă, aici se presupune că s-a aflat o așezare numită Zambara, a cărei locuire a continuat în perioada romană, dar și după retragerea aureliană, în anul 271, mărturie stând obiectele de ceramică descoperite în situl de la Cioreni( în actualul cartier Ronaț al orașului), și care datează din secolele II-IV. Informațiile referitoare la așa-zisa perioadă a Evului Mediu Întuncat ( secolele VI-XI), sunt destul de puține. Cu toate acestea, cel mai probabil, la începutul formării statelor româneși medievale, autoritatea în zonă era exercitată de cneazul Glad, autoritate care a fost înlocuită, în scurt timp, de cea maghiară, comitatul Timiș, ca unitate administrativă în cadrul regatului maghiar, fiind atestat în anul 1175.

Prima atestare documentară a Timișoarei este controversată, istoricii vorbind fie despre anul 1212, fie despre anul 1266, numele orașului venind din Castrum de Thymes, (castrul de pe Timiș), fortificația anterioară care a precedat orașul. Acesta a avut însă dimensiuni reduse până la începutul secolului XIV, când regele Carol Robert de Anjou al Ungarieri, a ordonat construirea unui palat regal aici, și chiar a mutat capitala regatului la Timișoara, între anii 1316-1323, într-o perioadă de conflicte feudale.

În ciuda perioadei scurte în care a fost capitală, Timișoara s-a dezvoltat demografic și comercial, iar orașul avea statut de bun al coroanei maghiare, regii maghiari vizitând adesea orașul

Un alt moment ce a marcat istoria Evului Mediu timișorean a fost transformarea orașului, în 1440, de către Iancu de Hunedoara, într-o tabară militară permanentă, grație poziției strategice. De asemenea, orașul, transformat în resedința familiei Huniazilor, a și trecut în posesiunea acestora, pentru o vreme.

Secolul al XVI-le a fost unul zbuciumat pentru Timișoara, care, mai întâi a avut de suferit în urma asediului armatei de țărani răsculați, conduse de Gheorghe Doja, în 1514, iar apoi a fost chiar cucerit, în anul 1552, de către otomani.

Timișoara a devenit astfel capitala unui ’’vilayet ’’ otoman ce cuprindea întreg Banatul, iar compoziția etnică s-a modificat, prin stabilirea în oraș a unui număr considerabil de turci , dar și de evrei sefarzi, aceștia contribuind la dezvoltarea comerțului. Orașul și-a schimbat aspectul, dar și importanța, el fiind condus de către un trimis special al sultanului, la fel ca Belgrad sau Budapesta, și folosit ca bază de operațiuni a armatei otomane.

Stăpânirea otomană a rezistat unei răscoale populare, dar și mai multor încercări de cucerire din partea principilor Transilvaniei, până în anul 1716, când austriecii conduși de prințul Eugeniu de Savoia au reușit cucerească orașul.

Statutul administrativ s-a modificat aproape în permanență în secolul al XVII-lea, dar, în 1781, Timișoara a devenit ’’oraș liber regesc ’’, printr-o diplomă emisă de împăratul Iosif al II-lea.

Dominația austriacă a fost cea care și-a pus, poate, impactul cel mai mare asupra Timișoarei. Orașul a fost reconstruit și reorganizat, au fost colonizați emigranți germani catolici, din Nassau si Schawaben, de unde și numele de ’’șvabi ’’, iar construcția canalului navigabil Bega a legat orașul de Dunăre și de Tisa.

În timpul revoluției de la 1848, cetatea a fost din nou asediată de forțele revoluționare maghiare, timp de 114 zile, fără succes însă. Mai apoi, în scurta perioadă de conducere neoliberală ce a urmat revoluției, Timișoara a devenit capitala provincei Banatului timișan, și și-a păstrat vechiile privilegii.

Mai mult, beneficiind de pe urma unei dezvoltări industriale considerabile, în oraș s-a introdus o linie de telegraf, iluminatul stradal cu gaz, iar o cale ferată a făcut legătura între oraș și portul Baziaș.

Dezvoltarea economică a continuat și după ce Timișoara a intrat sub administrația maghiară, în urma negocierilor politice din cadrul Imperiului Austriac, între împăratul Franz Joseph și fruntașii maghiari, în anul 1860.

Crearea dublei monarhii, în 1867, a însemnat accentuarea politicii de maghiarizare, dar toate acestea au rămăs fără ecou pe plan economic. Orașul s-a dezvoltat considerabil, vechile fortificații au fost dărâmate pentru a face loc locuințelor, au fost construite noi bulevarde, și în 1899, a fost introdus tramvaiul electric.

Primul război mondial a afectat serios nivelul de trai al timișorenilor, din cauza rechizițiilor, a creșterii prețului alimentelor, dar și a înrolării a nu mai puțin de 13000 de bărbați în armata Imperiul Austro-Ungar.

În contextul destrămării dublei monarhii, și a situației politice confuze din Ungaria, în Timișoara a avut loc, la 31 octombrie 1918, o mare manifestație la care au participat reprezentanți ai tuturor etniilor din Banat, și s-a decis constituirea unui Consiliu Național al Banatului, care să hotărască soarta provinciei.

În fața proclamării, la inițiativa reprezentanților maghiari și șvabi, conduși de dr.Otto Roth, membru în Partidul Social Democrat din Ungaria, a unei Republici a Banatului, după modelul Confederației Helvetice, reprezentanții români, conduși de dr. Aurel Cosma, au luat atitudine.

Aceștia au denunțat această soluție, a unei autonomii, dar în cadrul Ungariei, și au cerut unirea Banatului cu România, luând legătura cu Consiliul Național Român Central, constituit la Arad, în acea vreme.

În cele din urmă, voința românilor a prevalat, iar la Conferința de Pace de la Paris, unirea Banatului cu România a fost recunoscută oficial.

2.3 Timișoara, Mica Vienă

Mica Vienă este o denumire pe care o dețin unele orașe Europene al căror stil arhitectonic este inspirat din cel vienez. Așadar, Timișoara impresionează prin bogata arhitectonie proiectată și realizată de maeștrii impreiului Austro-Ungar.

Simina Ivan, soprană a Operei Naționale Române, afirmă că ” Timișoara este Mica Vienă, sau mai bine spus Viena este Timișoara mare”. De aceeași părere este și Florin Medeleț, istoric, acesta mărturisind că Timișoara este asemuită Vienei nu doar datorită bogăției culturale, diversității etnice și lingvistice, dar și datorită conservării numeroaselor clădiri ce dăinuiesc din secolul XVIII.

Ioan Holender, directorul Operei din Viena, susține că „Timișoara este numită mica Vienă pentru că planul orașului este același” iar directorul Austrian Airlines Timișoara, Magdalena Mărculescu, afirmă că Timișoara a fost numită ”mica Vienă” în trecut, acest nume fiind păstrat și în momentul de față datorită inerției de care au dat dovadă clădirile de-a lungul timpului.

Sub trotuarele timișorene, stau îngropați metri întregi de arheologie medievală din care se povestește și astăzi despre vremurile de mult apuse.

Tradiția palatelor cu numeroase decorațiuni începe, în Viena, o dată cu secolul al XVII lea după eliberarea de sub stăpânirea otomană, acestea devenind model pentru casele impreiale răspândite în întreg imperiul austriac. Burghezii doreau ca decorațiunile reședințelor proprii să fie asemenea caselor impreiale astfe, stilul baroc împărătesc pătrunde în orașul Timișoara la începutul secolului al XVIII lea, o dată cu reconstruirea lui. Fațadele ritmate proiectate astfel încât să se joace cu felul în care cade lumina, sunt întrerupre de cornișele ferestrelor foarte bogat decorate cu modele și motive baroce.

Palatul Episcopiei Romano-Catolic, edificat într 1730-1740, este cel mai bun exemplu al înțelegerii conceptului de artă barocă provincială a secolului XVIII. Porțile masive sculptate de meștri alohtoni vegheau, în vremurile de mult apuse, o piață, astăzi înlocuită d eo străduță modestă. Piața de fața cazarmei Transivlania, cea mai mare cazarmă baroc din Europa, cu un front de fațadă de peste 400 de metri, a dispărut treptat prin demolare unor clădiri. Administrația austrică ce pătrunde în 1716 șterge aproape în întregime orașul și îl reconstruiește după modelul vienez, aceasta însemnănd o matrice foarte bine proporționată și dispersată. Modul de aplicare al fiecărui proiect al clădirilor Timișorene este foarte coerent, nu numai în costruire dar și în utilizare. În secolulu XVIII exista o administrație militară cu cldiri sobre care ilustrează un stil arhitectural cu imbinări ale elementelor baroce cu elemente clasiciste dar cu un aer mai sobru, mai ordonat.

Arta feroneriei înflorește și ocupă atât balcoanele căt și fațadele clădirilor timișorene. Utilizarea șinelor de fier și a fierului în general în cantitate mare la construcția clădirilor se întâmplă după jumătatea secolului al XIX lea, acesta devenind un laitmotiv ce înlocuiește arcurile de cărămidă sau grinzile de lemn permițând astfel înălțarea mult mai ușoară a edificiilor.

Cu toate că Imperiul Otoman a stăpânit orașul mai bine de două veacuri aprenta pe care o lasă în urmă este aprope insesizabilă, dispărând paroape în totalitate datorită, în mare parte, construirii de noi edificii peste cele existente. Spre exemplu, clădirea primăriei veche a orașului, a primăriei germane, ridicată in 1731 are in temelii o urmă a unor bai otomane.

În anumite planuri ale orașului din prima parte a secolului XVIII se dădeau indicații cum trebuiesc construite casele iar cea mai importantă dintre acestea fiind că trebuia să arate exact ca și cele din Viena.

Totodată, comune sunt clădirile joase, doar cu un etaj, carora le este specifică masivitatea, nefiind influențate de decorațiunile stilului baroc ce cucerește Timișoara.

Ani ’50 se caracterizează printr-o dorință comună de înălțare, această aspirație manifestându-se și în construcția de clădiri, cetățenii primind dreptul de a ridica un etaj în plus locuințelor. Bineînțeles că acest lucru a dus la înmulțirea populației, atingănd 100.000 de locuitori, 1853- unirea Timișoarei prin telegraf cu Viena și Budapesta, 1856- înființarea căii ferate către Baziaș, Seghedin, Viena,

Momentul introducerii curentului electric este cel mai timpuriu din Europa , al 5-lea oraș cu tramvaie din lume și al doilea din Europa, începănd din 1982 dărâmă zidurile declarăndu-se oraș deschis

Edilii Timișoarei, atunci când au dat jos zidurile vechiului oraș, au conceput planurile orașului după Ringul Vienez. Timișoara prezenta exact aceleași caracteristici precum Viena, un cartier central înconjurat de ziduri și un glacis exterior iar restul cartierelor erau destul de depărtate de centrul orașului. Pentru a lega cartierele între ele și de centru, după distrugerea zidului, o arteră foarte largă a fost construită la exteriorul cartierului central.

De-a lungul a peste 40 de ani, inginerii și tehnicienii au plănuil iar apoi au executat apărarea de inundație a ținuturilor bănățene, irigarea marilor câmpii din zonă (Lunca Mureșului, Lunca Timișului, Lunca Begăi, Lunca Bârzavei, Lunca Tisei).

Hanul Trompetistului atestat documentar încă din prima jumătate a secolului XVIII a suferit numeroase modificări în a doau jumatate a secolului XIX. Până în 1922, aproape toate cele peste 200 de cafenele ale Timișoarei aveau orchestre proprii, taxele suplimentare impuse pentru muzică au soldat cu mistuirea a numeroase orchestre.

2.4 Caracterizare socio-economică

Municipiul Tmișoara – reședința judeului Timiș și totdată reședința Regiunii de Dezvoltare Vest, s-a manifestat în permanență ca un polarizator al populației pentru celelalte regiuni, oferind astfel o dezvoltare rapidă și puternică.

Evoluția populației în Municipiul Timișoara urmază trendul național și se înscrie în tendința de descreștere progresivă cauzată în cea mai mare parte de deficitul natural dar și de fenomenul de emigrație.

Fig 2.4.1 Evoluția demografică în Timișoara
prelucrare date INS

Este vizibil faptul că populația Municipiului Timișoara este într-o continua scădere. În anul 1992 se înregistrau 334377 de locuitori, anul 1995 aduce o creștere importantă, numărul locuitorilor ajungănd la 338516. De aici, în următorii 5 ani, se remarcă o scădere destul de mare, aceasta continuând până în 2005 când se ajunge la 334231 locuitori. Pe un interval de doi ani, numărul rezidenților orașului înregistrează o creștere nesemnificativă urmând ca în anii următori să fie într-o continua scădere.

Municiopiul Timișoara formează totodată cea mai densă zonă locuită din jutețul Timiș, cu o densitate medie de 75 loc/kmp și una dintre cele mai populate la nivel national.

Fig 2.4.2 Structura populației pe grupe de vârstă
prelucrere date INS

Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică populația României se comfruntă cu o îmbătrânire demografică, aceeași tendință o urmează și Municipiul Timișoara.

Analizând Tabelul 2.2 putem observa că în anii 2000 și 2005 grupurile de vărstâ majoritare erau 40-44 și 25-29, realizându-se însă din 2010 un echilibru care s-a menținut până în 2014 astfel încât grupa majoritară este 30-34.

Observabil este faptul că atât categoria de vârstă 0-4 ani cât și cele cuprinse într 70-85 sunt într-o continua creștere în peroada analizată.

Din punct de vedere social, pe teritoriul Municipiului Timișoara viețuiesc 21 de etnii divizate în 16 religii reflectănd astfel gradul ridicat de toleranță și interculturalitatea.

Etniile prezente în oraș sunt următoarele: români (85,5%), maghiari (7,7%), germani (2,3%), sârbi (2%), ucrainieini, slovaci, evrei, aromâni, turci, ruși, Bulgari, șvabi, lipoveni, macedoromâni, italieni, sași, secui, tătari, sloveni și rromi.

Structura confesională a populației se prezintă astfel: religie ortodoxă (80,7%), romano-catolici (10,2%), penticostali (2,6%), reformanți (1,9%), baptiști, Greco-catolici, adventiști, evanghelici lutereani sinodo-presbitarieni, creștini și evanghelici.

Fig 2.4.3 Structura Confesională
prelucrare date INS

În cadrul Regiunii de Dezvoltare Vest, județul Timiș, deține cea mai mare pondere a performanțelor economice, bineînțeles, polarizare în mare parte de Municipiul Timișoara.

Sectorul industrial reprezintă una dintre ramurile activității economice cu o mare contribuție la dezvoltarea orașului. Zonele industriale sunt amplasate de-a lungul principalelor artere de circulație ruteră și ferovieră, iar ăn funcșie de amplasare sunt diferenșiate opt zone importunate.

Agricultura este valorificată pe ternurile aferente Timișoarei datorită condițiilor pedologice manifestate prin diversitate mare a solurilor și fertilitate diricată dar și condițiilor climatice blânde, favorabile. Cele mai multe dintre areale sunt cultivate cu cereal pentru boabe (grâu, secară, orz, orzoaică, porumb) și legume.

Comerțul aduce o contribuție impresionantă economiei datorită investițiilor în această ramură a economiei datorită cererii mari de produse dar și de puterea ridicată ( mai mare decât media pe țară) de cumpărare a populației. Municipiul Timișoara polarizează mare parte din comerțul pe județ și o parte semnificativă a comerțului din Regiunea de Dezvoltare Vest datorită infrastructurii ce facilitează atât transportul cât și distribuția mărfurilor.

Un rol extrem important care a facilitat dezvoltarea comerțului in Timișoara il reprezintă Zona Liberă. O zonă liberă reprezintă un perimetru bine delimitat în care se desfășoară activități productive, de comerț, schimb de produse care vizează mai multe ramuri în care nu se percept axe.

Municipiul Timișoara dispune de o lungă tradiție de comerț, aceasta fiind susținută de localizarea geo-strategică favorabilă, fiind în proximitatea statelor vecine (Serbia și Ungaria).

Reurse turistice urbane

Din punct de vedere structural, patrimoniul turistic al unui spațiu dat are la bază mai multe componente:

Resurse turistice (ce constituie materia primă practicării turismului)

Infrastructură specifică dar și generală

Structuri turistice (sau baza tehnico-materială)

Conceptul de “resursă turistică” înglobează atât atracțiile turistice destinate vizitării, cât și diferite elemente ce pot fi valorificate, creând astfel diferite forme de turism.

Potențialul turistic al unui areal dat este valorificat cu ajutorul resurselor turistice potențiale (ulterior devenind resurse turistice reale) dar și de prezența infrastructurii turistice care să favorizeze această activitate.

Resursele turistice însumează acele reurse naturale dar și antropice care au devenit atracții turistice și sunt valorificate din punct de vedere economic.

.

Conform Ordonanței de Guvenrn nr 68/26 aug 1994, întorită de legea nr 41/1995 au fost stabilite principalele categorii de obiective.

Monumnte și situri arheologice

Monumente și ansambluri de arhitectură

Rezervații de arhitectură și urbanism, clădiri, monumente și ansmabluri memoriale

Monumente de artă plastică și comemorativă

Monumente tehnice

Locuri istorice

Parcuri și grădini

Fig 3.1 1 Obiective turistice în Timișoara

Municipiul Timișoara deține un amplu ansamblu de obiective turistice, regăsindu-se exemplare din fiecare categorie, acestea fiind polarizate de cartierele Cetate, Iosefin și Fabric. Pe întreg teritoriul municipiului se regăsesc nu mai puțin de 120 de monumente culturale (vezi anexa 1), cele mai numeroase fiind palatele, piețele, bisericile și spitalele

Din punct de vedere turistic, analiza și înventarierea bunurilor culturale se face după anumite aspecte precum locul, geniul tehnic, tema culturală, tipul de proprietate, capacitatea de suport etc.

Timișoara este un oraș cu o istorie foarte bogată și un patrimoniu cultural mai mult decăt impresionant. Pornind de la clădiri-monument, cetăți, castele, biserici, statui, făntăni, parcuri, piețe, poduri și chiar fabrici din secole trecute, toate aceste obiective ascund taine din negura vremurilor apuse.

Fig 3.1.2 Obiective turistice în cartierul Cetate

Din categoria cetăților și a castelelor, semnificative sunt:

Bastionul Maria Theresia

Acesastă construcție a fost ridicată în secolul al XII lea și reprezintă prima cetate fortificată a Timișoarei

Perioadă favorizantă dezvoltării a avut loc între anii 1316-1323 când Carol Rober de Anjou a proclamat orașul capitală al Regatului Ungar.

În 1552 bastionul este cucerit de otomani sub a căror dominație stă până în 1716 când este cucerit de Imperiul Habsburgic.

Castelul Huniazilor

Fig 3.1.4 Castelul Huniazilor

[turismistoric.ro/wp-content/uploads/2013/04/12_204_Castelul-Huniazilor.jpg]

Acesta a fost construit la inițiativa voievodul Iancu de Hunedoara între anii 1315-1316, pe ruinele unui vechi castel construit de Carol Robert de Anjou și avariat în urma unui cutremur, în urma unei vizite în Timișoara.

În timpul ocupației otomane, castelul a deservit ca reședință a condamnaților militari ai Pașalâcului de Timișoara. După recucerirea orașului de către armata imperială acesta a fost folosit ca și depozit militar.

Muzeul, este definit de Dicționarul Explicativ al Limbii Române ca o instituțiece se ocupă cu stângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectivelor de artă care prezintă interes istoric, științific sau artistic.

Muzeul Banatului

1872 este anul în care Muzeul Banatului își începe existența, o dată cu fondarea Societății de Istorie și arheologie din sudul Ungariei inițiată de Ormos Zsigmond. De-a lungul anilor, muzeul a funcționat în mai multe sedii însă din 1947 a fost mutat în Castelul Huniazilor.

Puține clădiri din Romănia dețin o istorie atăt de îndelungată și zbuciumată ca și clădirea ce adăpostește Muzeul Banatului. Aceasta a fost construită de Carol Robert de Anjou, refăcută de Iancu de Hunedoara, modificată de otomani în perioada 1550-1716, remodificată de habsburgi în secolul XVIII și ulterior restaurtă după un bombardament al orașului de 3 luni.

Muzeul deține peste 486000 de piese, acestea fiind categorisite pe arheologie, numismatică, memorialistică, istorie, științe ale naturii, cartografie și carte veche românească și străină.

Muzeul de Artă

Un alt obiectiv ce nu trebuie omis de consumatorii frumosului este Muzeul de Artă. Situat în aripa de vest a Palatului Baroc din Piața Unirii, acesta însumează peste 8500 de exponate adunate din mici donații și achiziții. Prima pictură în evidențele muzeului datează din 1879 iar în 1888 se adaugă impresionanta donație a lui Ormos Zsigmond.

Fig 3.1.6Munzeul de Artă
Foto Alexandra Vișan

Muzeul Satului

Acesta a fost înființat în 1971 în extremitatea de nord-est a orașului, în Pădurea Verde, pe o suprafață de peste 17 ha. Acesta cuprinde case, biserică, moară, primărie și birt reconstruite de muzeu respectând tehnicile locale.

Fig 3.1.7 Muzeul Satului
[www.ghiduri-turistice.info/data_files/mce_images/timisoara/muzeul-satului-banatean-timisoara-08.jpg]

Bisericile sunt edificii construite și amenajate pentru practicarea activităților religioase mai ales pentru oferirea serviciilor confesionale. Datorită importanței atăt comfesională cât și istorice pe care o dețin, acestea ajung să fie obiective turistice chiar dacă scopul construirii lor nu a fost acesta.

Timișoara deține un complex de astfel de edificii, 13 dintre ele regăsindu-se și pe Lista Monumentelor Culturale. Cele mai reprezentative sunt :

Catedrala Mitropolitană

Situată în centrul orașului, străjuiește Piața Operei prin măreția și frumusețea sa. Aceasta are ca hram pe Sfinții Trei Ierarhi și este declarat monument de artă pentru arhitectura, sculptura și pictura ei.

La inaugurarea ei în 6 Octombrie 1946 a participat însăși patriarhul de atunci, Nicodim Munteanul și chiar Regele Mihai I alături de întreg episcopatul Mitropoliei Ardealului.

Din cauza celui de-al doilea război mondial, finisajele s-au terminat abia în 1966, după 20 de ani de la punerea pietrei de temelie.

Aceasta este o biserică relativ nouă construită pe piloni din cauza pănzei freatice foarte dense și ridicate.

Policandrele, iconostasul și ușile împărătești au fost sculptate în lemn de tei.

Între anii 2003-2006 pictura catedralei a fost restautară, primid astfel strălucirea binecuvenită.

Catedrala are în total 13 turle dintre care 9 mari și 4 auxiliare. Aceasta este construită în stil bizantin îmbinat cu cel nord-moldovenesc.

La intrarea în catedrală, în pronaos, pe partea deaptă sunt așezate încă din 1956 moaștele Sfântului Iosef de la Bartoș – mitropolitul Timișoarei din secolul al XVII lea.

Sinagoga Cetate

Acest edificiu de rât mozaic a fost construit în 1863 la inițiativa rabinului Mauriciu Hirschfeld datorită numărului mare de evrei din vreme aceea (circa 13000).

La cea de-a doua inaugurare a singogei, în 1872, a participat însăși împăratul Franz Josef I.

Fațada este placată cu ceramică și cărămizi false. Interiorul este dominat de orga Wegenstein instalată din 1866

Biserica Piariștilor

Călugării Piariști ajunși în Timișoara în anul 1788 primesc mănăstirea călugărilor fransciani și biserica Sf. Ioan Nepomuc constreuită pe locul unei vechi moschei, aceasta constuită de asemenea peste o biserică medievală.

Aceasta are elemente neo-bizantine, maghiare și baroce din vechea biserică.

În interiorul clădirii s-au identificat mai multe morminte precum cel al Johannei Honrath (prima iubire a lui Beethoven) și Karl Grath. Totodată, din cripta bisericii au fost mutate 261 de schelete.

Domul Romano-Catolic

Construit începând cu al treilea deceniu al secolului al XVIII lea și finisat 20 de ani mai târziu, sensibilizează prin fastuoase sculpturi interioare dar și prin fațada măreață. Minunată clădire, aceasta comfirmă măreția stilului baroc, imitând biserici asemănătoare nu numai din Viena ci și din Salzburg

Din cauza substratului mlăștinos, la ridicarea bisericii s-au folosit piloni de lemn.

.

Are o lungime de 55 de metri, lățime de 22 de metri iar înălțimea turnurilor este de 35 m. Clopotele au fost turnate în 1763 iar orologiile montate în 1764.

Palatul desemnează o construcție impunătoare care servește ca locuință pentru personaje importnate (de origine nobilă) sau ca sediu al unei instituții publice.

Palatul Lloyd

Este o clădire impunătoare, cu trei etaje, amplasată în centrul Timișoarei. A fost construită de arhitectul Leopold Baumhorn între anii 1910-1912 și se evidențiază prin stilul eccleric și influențele seccesion.

Clădirea a avut mai multe întrebuințări de-a lungul timpului : inițial a funcționat Bursa Agricolă, societatea Lloyd, înainte de război la parterul clădirii se regăsea Cafeneaua Wien (locul în care se întâlnea clasa superioară a Timișoarei).

Începând cu anul 1948, clădirea funcționează ca sediu al Rectoratului Universității Politehnica din Timișoara.

Fig 3.1.14 Palatul Lloyd
Foto Alexandra Vișan

Palatul Szechenyi

Situat în Piața Victoriei, acesta a fost construit între anii 1900-1914 de către Societatea Szechenyi după planurile lui Laszlo Szekely. Acesta este o clădire cu patru etaje iar la fiecare etaj sunt porțiuni ieșite înafară, lagate prin balcoane. Colțurile clădirii sunt netezite și prevăzute cu câte un turn. Zonele din partea superioară se termina în frontoane triunghiulare și sunt decorate cu bazorelief.

Fig 3.1.15 Palatul Szekely
Foto Alexandra Vișan

Palatul Dauerbach

Palatul Dauerbach, situat în Piața Victoriei, a fost construit după planurile arhitectului Lazslo Szekely între anii 1912-1913.

Fațada clădirii este împărțită în cinci părți : partea centrală alcătuită din trei părți, fiind mai înaltă iar la nivelul acoperișului prezentând trei frontoane de formă ogivală. Partea secundară formată din două părți laterale este de o înălțime mai mică, prezentând un acoperiș scund, fiecare parte deținând la nivelul superior un fronton.

Liceul Piarist

O dată cu mutarea piariștilor din Sântana, în 1790, și primirea în folosință a Mănăstirii Franciscanilor, își încep și activiatatea ordinului pedagogic.

Școala cunoațte o puternică dezvoltare, astfel în 1870 deținea 417 de elevi roman-catolici dar și ortodocși, evrei, luternai și reformați. Limba inițială de predare era latina apoi au fost adăugate germana, maghiara și ulterior, în 1920, limba română.

Activitatea piariștilor s-a încheiat în 1948 dar faima dobândită a atras majoritatea elevilor din Timișoara. În prezent, edificiul găzduiește Universitatea Politehnică.

Fig 3.1.17 Liceul Piarist
[https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8e/Piaristi_Timisoara_4.jpg]

Casa Mercy

Aceasta, împreună cu alte câteva case alăturate și terenul din fața lor, formează Piațeta Mercy

.

Este supranumită palat atăt datorită dimensiunilor deloc neglijabile dar și datorită rangului primului posesor al acesteia.

Coloanele palatului sunt cosntruite în stil ionic, sprijinind un balcon chiar deasupra intrării al cărui design nu a păstrat originalul. A deservit ca reședință lui Claudius Mercy, primul guvernator militar al banatului după cucerirea Timișoarei în 1716 și alungarea otomanilor din banat. Acesta, general fiind, a murit in bătălia de la Parma în 1734 după ce, vreme de mai bine de 15 ani a hotărât destinele industriale, hidrotehnice, culturale a ținutului bănățean pe care l-a condus.

Casa cu Atlanți

Clădire istorică al cărei nume provine de la coloanele cu atlanți ce se găsesc în partea centrală, a fost construită în 1812 de către comercianul Toma Naum Makri pentru a fin închiriată. Casa a fost ulterior donată, de fiica comerciantului, comunității sârbe iar apoi ajungând în proprietatea Bisericii Sârbe. În 1966 este preluată de Statul Român iar după 1989 este proprietate privată.

Casa cu Atlanți se remarcă prin deosebiții pilaștri dar și prin prezența tunurilor ce stăjuiesc intrarea, acestea fiind o parte din arsenalul fortificației Timișoarei până la 1716 capturate de austrieci, devenind astfel sprijinitori ai casei și fiind înlocuiți de versiuni mai bune.

Piețele sunt o înglobare de sisteme, relații sociale și infrastructuri unde se desfășoară comerțul, se schimbă bunuri și servicii. Ulterior, prin importanța economică sau artistică, acestea devin obiective turistice.

Piața Unirii

Fig 3.1.20 Piața Unirii
Foto Alexandra Vișan

Aceasta este cea mai veche piață a Timișoarei și este construită și amenajată în stil baroc.

De-a lungul timpului, piața a purtat mai multe denumiri : Hauptplatz (Piața Principală), Domplatz (Piața Domului) și Piața Losonczy.

Aceasta reprezină un punct de interes turistic nu doar importanței sale dar și datorită faptului că înglobează mai multe obiective : Domul Romano-Catolic, Liceul Nikolaus Lenau, Casa cu Lei, Catedrala Ortodoxă Sârbă, Palatul Episcopiei Ortodoxe, Casa Bruck, Paatul Baroc și Monumentul Sfânta Treime.

În Pața Unirii, una dintre cele mai frumoase și interesante piețe ale secolului XVIII din întreaga Europă Estică și Sud-Estică, se găsește Casa Albastră. Aceasta, aparținea unei familii de neguțători, pe vremea aceea, responsabili cu o parte din podurile ce traversau Bega.

După terminarea ciumei în 1739, boală care măcelărise mai bine de trei pătrimi din populația orașului restul fiind marcată de imaginea grămezilor de cadavre ce se ardeau în piețele orașului, Jande Hansen a plecat la Viena comandănd monumentul Sfintei Treimi pentru a celebra victoria vieții. Bătând drum lung cu vaporul, acesta impresionează prin basoreliefurile ce înfățișează momente ale ocupației molimei devastatoare. Piața ce găzduiește monumentul nu a fost construită doar pentru estetică ci și pentru funcția comercială, aceasta fiind inima Timișoarei, tărgul săptămânal dăinuind sute de ani.

Piața Victoriei

Sau fosta Piață a Operei este una dintre piețele centrale ale municipiului Timișoara, totodată prezintă o mare importanță istorică, fiind locul unde în 20 Decembrie 1989 Timișoara a fost proclamat primul oraș liber din România.

Piața Victoriei a fost concepută la începutul secului XX când zidurile cetății Timișoara erau distruse.

În interiorul pieții se regăsesc două monumente semnificative:

Lupoaica cu puii, este o replică a Lupei Capitolina dăruite Timișoarei de către Roma ca simbol al latinității.

Acest edificiu este amplasat pe o coloană înaltă de 5 metri.

Inaugurarea monumentului a avut loc în anul 1926 pe data de 23 Aprilie în prezența a 10000 de oameni.

Fântâna cu pești a fost construită în anul 1957 sub forma unei stele cu cinci colțuri și în scurt timp a devenit foarte admirată și căutată atât de vărstnici ci și de tineri.

Parcurile și zonele verzi sunt foarte numeroase în municipuil Timișoara, acestea îndeplinind mai multe funcții, printre care cea estetică, recreativă și de agrement, sanitară dar totodată constituind un factor de protecție a mediului ambiant și de manținere a echilibrului ecologic.

Parcul Rozelor

Renumit în întreaga Europă, Parcul Rozelor, sau Rozariumul, a fost realizat din contribuția femeilor înstărite din oraș în secolul al XVII lea.

În 1891 este vizitat de Împăratul Franz Jozef în timpul Expoziției Universale fiind ridicate 10 pavilioane din lemn.

În perioada celui de-al doilea Război Mondial, parcul este distrus dar este refăcut între anii 1953-1965 atingănd un număr de peste 1200 de variații de trandafiri. În perioada interbelică se construiește și un amfiteatru.

Parcu Botanic

Fig 3.1.24 Parcul Botanic
Foto Alexandra Vișan

Situat în spatele Spitalului Municipal Clinicile Noi, Parcul Botanic este recunoscut pentru marea varietate de specii arboricole pe care o deține.

În 1995 a fost declarat rezervație științifică cu scopul de a proteja flora flora locală. Cu o suprafață de aproximativ nouă hectare, acesta se constituie într-un frumos și liniștitor parc dendrologic.

3.2 Forme de turism

Valorificarea resusrelor turistice este un proces complex, îndelungat prin care sunt puse în evidență diferite obiective prin diverse forme de turism.

Formele de turism sunt specifice fiecărui tip de turism dar dețin valori diferite datorită dinamicității societății.

Prezența complexului de tipuri de turism dar și a multiplelor posibilități de valorificare a resurselor turistice a dus la proiectarea mai multor forme de turism principale.

Pentru o mai bună analiză, în literatura de specialitate s-au constituit mai multe clasificări ale formelor de turism în funcție de diferite criterii :

Cel mai important dintre criterii îl reprezintă motivația deplasării. Acest criteriu este strict legat de formele de turism practicate în destinația aleasă.

Un alt criteriu important este proveniența turiștilor. De aici, putem divide vizitatorii regiunii date în două marei categorii : turiști autohtoni (cei proveniți din interiorul țării) și turiști venetici (cei proveniți de peste hotare).

Volumul de participanți arată numărul de turiști ce iau parte într-o activitate turistică. Se pot evidenția, în funcție de acest criteriu, două forme de turism :

Turismul în grup

Turismul individual

În funcție de modul de organizare, se pot distinge trei forme principale de turism : turism organizat sau controlat, turism semiorganizat și turism liber sau neorganizat. Aceste forme principale sunt divizate la răndul lor în mai multe forme secundare, așadar, în cadrul formelor organizate și semiorganizate putem include : aranjamente de tip Package-Tour ( în care sunt stabilite cazarea și masa iar tipul de deplasare este ales de fiecare), călătoriile charter (sunt complet controlate, fiind inclus transportul, cazarea, masa iar programul este presatbilit) sau aranjamente combinate de tip Free and Drive (includ folosirea combinată a anumitor mijloace de transport, în preț intrând cazarea)

Criteriul sezonalității este foarte important în industria turismului, acesta determinănd 3 forme principale : turism permanent (ocntinuu), sezonier (discontinuu) și turism de circumstanță (liber).

În funcție de durata sejurului se deosebesc trei forme de turism : turism de durată lungă, turism de durată medie și turism de durată scurtă

După gradul de mobilitate al turiștilor se evideniază : turismul de tranzit, itinerant și de sejur.

Luând în considerare criteriul mijloacelor de transport utilizate, se remarcă patru forme principale de turism practicate în Timișoara:

Turismul rutier. Din punct de vedere al accesibilității rutiere, Municipiul Timișoara dispune de o rețea foarte densă formată din drumuri europene, naționale și județene (DJ 591, DJ 592, DJ 691E 70, DN 59,DN 59 A, DN 69,E 671, DN 6, asigurând astfel intrarea în oraș și, implicit, către obiectivele turistice.

Turismul feroviar. Prezența magistalei 900 dar și dispunerea radiară a rețelei feroviare favorizează accesul în oraș. Timișoara deține două puncte directe de trecere a frontierei la Jimbolia și Stamora Moravița, ambele către Serbia.

Turismul naval

Turismul aerian este favorizat de prezența aeroportului înternațional Traiaon Vuia care asigură curse regulate atât țn principalel orașe din țată dar și de peste hotare.

3.3 Analiza cantitativă a infrastructurii și circulației turistice

Turismul este o activitate economică foarte importantă cu implicații culturale, sociale și de mediu și cu o evoluție spectaculoasă. Această activitate joacă un rol crucial deoarece contribuie cu o pondere destul de însemnată la produsul intern brut al țării astfel un număr mare al forței de muncă depinzând de acest sector.

Infrastructura turistică

Infrastructura reprezintă unul dintre principalii factori de influență în activitatea de turism, aceasta, împreună cu alte elemente precum bunurile și serviciile destinate consumului turistic, condițiile de comercializare, forța de muncă, echipamente turistice etc; alcătuind oferta turistică fără de care nu se pot valorifica resursele turistice.

Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică se definesc ca fiind construcții sau amenajări, care furnizează in mod permanent sau sezonier serviciul de cazare și alte servicii turistice.

Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2014, la nivel național existau 6130 de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, Regiunea Vest situându-se pe locul al șaselea cu 598 de unități de cazare, reprezentăd 9,76% din totalul unităților de cazare.

Fig 3.3. 2 Structuri de primire turistică (1990-2014)
prelucrare date INS

Analizănd evlouția structurilor de primire turistică cu funțiuni de cazare turistică în perioada 1990-2014 se poate observa în Municipiul Timisoara se manifestă un trend ascendent.

În 1990 sunt prezente doar 7 hoteluri și un camping, celelalte tipuri de structure de primire turistică fiind inexistente. Pe parcursul următorilor 10 ani (până în anul 2000) numărul hotelurilor se dublează și îsi fac loc pe piața de deschidere doua noi tipuri de structuri, și anume vilele turistice.

În ceea ce privește hotelurile, acestea sunt cele mai vechi și totodată cele mai cunoscute tipuri de structuri de primire turistică. Se observă o evoluție ascendentă a numărului acestora, pornind de la un total de 7 hoteluri în anul 1990, în anul 2014 se ajunge la nu mai puțin de 51 de astfel de structuri.

2005 este anul care marchează apariția unui alt tip de structure de primire turistică- hotelurile pentru tineret. Acestea se conturează sub forma unor structuri de cazare turistică, cu dotări minimale, adaptate cerințelor caracteristice tineretului, care asigură servicii de cazare, masă, agrement, pe baza unor regulamente de organizare interioară specifice. Totodată acesta este și singurul an în care acest tip de structură de primire turistică figurează în statistică.

Hostelul reprezintă un tip de structură de primire turistică cu o capacitate minima de 3 camere, garsoniere sau apartamente dispuse pe niveluri, in spatii amenajate, de regulă, in clădiri cu altă destinație inițială decât cea de cazare turistică (definiție preluată de pe www.inss.org.il).

Acest tip de structură își face debutează târziu în Timișoara, în 2010 fiind doar două unităță, dar pe parcursul a doi ani număril acestora se triplează, ajungănd în 2014 la 7 astfel de unități datorită condițiilor bune de care dau dovadă și prețurile avantajoaste ăn special grupurilor mari.

Vilele turistice își fac apariția în statistica națională începănd cu anul 2000. Acestea se definesc ca structuri de primire turistică de capacitate redusă, funcționând în clădiri independente și cu arhitectură specifică. Pe parcursul a 5 ani (2000-2005) numărul vilelor turistice rămâne constant dar în perioada următoare (2010-2014) numărul acestora se înjumătățește, rămânând la nivelul municipiului Timișoara o singură structură de acest timp.

Campingul este un tip de structură de cazare turistică destinată asigurării spațiului necesar turiștilor pentru a se caza cu cortul sau rulota. Pe parcursul a celor 25 ani de referință (1990-2014), la nivelul municipiului Timișoara se regăsește un singur camping. Acesta a fost, bineînțeles, extins și modernizat de-a lungul timpului.

Fig 3.3. 3 Capacitatea de cazare turistică în funcțiune
prelucrare date INS

Capacitatea de cazare turistică în funcțiune reflect numărul de locuri de cazare puse la dispoziția turiștilor de către unitățile de cazare și se exprimă în locuri-zile.

Începând analiza din anul 2001 este observabil faptul că numărul locurilor oferite de hoteluri se detașează net de celelalte tipuri de structure de cazare turistică, însumănd 531781 de locuri, urmănd ca până în anul 2012 să se ănregistreze o continua creștere, ajungând la 1269959 de locuri. În anul 2013 sesizăm o micșorare a capacității de cazare la nivelul hotelurilor cu 4274 de locuri, ajungănd astfel la 1265685 de locuri. În schimb, anul 2013 aduce o creștere de 60192 de locuri, ajungăndu-se astfel la apogelul capacității de cazare al hotelurilor (1325877 locuri)

În ceea ce privește hotelurile pentru tineret, în perioada 2001-2005, numărul locurilor disponibile indică un trend ascendent, capacitatea mărindu-se cu 6752 dar după 2005 aceste tipuri de structuri de cazare turistică dispar în totalitate.

Hostelurile își fac apariția în anul 2010 cu un total al capacității de cazare de 19166 de locuri și pe parcursul a 4 ani numărul locurilor crește semnificativ, maximul fiind atins în anul 2013 (125019 locuri) urmând ca în anul 2014 capacitatea să se diminueze cu 821 de locuri, ajungănd astfel la 124198 de locuri.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, motelurile au o existență scurtă, doar în anul 2005 existând o capacitate de cazare turistică totală de 930 de locuri, în anii următori și până în prezent nemaifiind consemnat nici un loc disponibil în acest tip de structură de primire turistică.

Campingul municipiului Timișoara înregistra în anul 2001 o capacitate de cazare turistică totală de 89570 de locuri, acesta extinzându-se în anii următori, maximul fiind înregistrat în anii 2010-2011 (94900) urmând ca ulterior să fie indicată o ușoară diminuare , ajungănd astfel în anul 2014 la o capacitate de cazare turistică totală de 79040 de locuri.

În cazul pensiunilor turistice se observă o creștere spectaculoasă a capacității de cazare turistică, astfel, în 2001 fiind înregistrate 64168 de locuri iar până în 2005 numărul acestora crește de 2,6 ori ajungând la 170888 locuri. Se constatată o creștere constantă până în 2013 cănd se atinge maximul înregistrat (321851 locuri) urmând ca în anul 2014 să urmeze trendul national și anume să se inventarieze o ușoară diminuare a numărului total de locuri, ajungănd la 271020.

Fig 3.3. 4 Sosiri în structuri de primire turistică (2001-2014)
prelucrare date INS

Sosirile turiștilor în structurile de primire turistică îndică numărul turiștilor cazați în unitățile de cazare turistică și cuprind toate peroanele (din țară sau străini) care călătoresc în afara localității în care sunt domiciliați, rămânând cel puțin o noapte într-o astfel de unitate de cazare fără a desfășura o activitate renumerată.

Cei mai mulți dintre turiști prefer cazarea într-un hotel, așa cum arată datele statistice, însă numărul acestora oscilează. Pornind de la un total al sosirilor de 127462 în 2001, se constată o ușoară descreștere în 2003 (ajungând la 118359) fiind apoi urmată de o creștere semnificativă până în anul 2007 când numărul total al sosirilor în hoteluri este de 195462. Anul 2010 aduce o diminuare sesizabilă, sosirile turiștilor însumănd 146389, urmată de o creștere puternică pănă în 2012 unde se atinge impresionantul număr de 186215. Abia sesizabilă scăderea sorisilor turiștilor din 2013 (- 8350), urmează iarăși o creștere fiind atins și maximul din perioada analizată, de 194146 de sosiri în 2014.

Soririle turiștilor în hosteluri în 2010 însumează 1018 urmând până in 2013 numărul acestora să crească de aproximativ 10 ori ajungănd la 10991 continuând în 2014 cu o scădere ușoară și ajungănd la un număr total al sosirilor de 9482.

Sosirile în vilele turistice totalizează un număr de 1386 în anul 2001 urmănd ca până în anul 2003 acestea să scadă de 3,2 ori ajungând la 432 iar în anul 2005 se înregistrează o ușoară creștere până la 710. În perioada 2007-1012 nu sunt prezente date în cee ace privește sosirile în vilele turistice. În anul 2013 sunt semnalate 26 de sosiri urmănd ca până 2014 numărul acestora să crească de 10,7 ori ajungănd la 279 de sosiri.

Sosirile turiștilor în campinguri au o evoluție oscilatorie în perioada 2001-2011 evidențiindu-se mai multe maxime și minime iar din anul 2012 se conturează o pronunțată reducere a numărului de sosiri, culmindănd în anul 2014 cu doar 72.

În ceea ce privește sosirile turistice în pensiuni, acestea sunt într-o continua ascensiune. Pornind de la 4906 în 2001, cresc spectaculos până în anul 2007 cănd se înregistează un număr de 24172, apoi perioada următoare adduce ușoare dar constant creșteri. Maximul de 32416 este atins în anul 2013, iar în anul 2014 se constată o ușoară reducere a numărului de sosiri (de -965).

Fig 3.3.5 Sosirile turistice (2010-2014)
prelucrare date INS

O analiză succintă a dinamicii sosirilor în perioada 2010-2014 indică faptul că o data cu creșterea numărului turiștilor, crește și variația acestora de la o lună la alta. Totodată este vizibil faptul că fluctuația rămâne aceeși chiar dacă numărul turiștilor crește de la an la an.

Se remarcă faptul că minimul se înregistrează în luna Ianuarie, fiind urmat de o ușoară creștere până în Martie iar apoi urmează o scădere. Un număr mai mare al sosirilor se observă în luna Mai, urmat de o scădere continua până în August. În lunile Spetembri-Octombrie se înregisrează maximele anuale urmate de o continua scădere până la finele anului.

Fig 3.3.6 Sosirile Turistice în 2010
prelucrare date INS

Prinvind structurile de primire turistică alese, concluzionăm că în 2010, cea mai mare pondere a sosirilor turistice se înregistrează în hoteluri. Acest lucru este de înțeles datorită numărului mare de hoteluri existente dar și de capacitatea impresionabilă de care dispun.

Fig 3.3.7 Sosirile turistice în 2014
prelucrare date INS

Anul 2014 aduce ușoare schimbări în cee ace privește susirile turistice, astfel, se poate constata că, pe lângă numărul aproape dublu de sosiri față de 2010, un ușor declin al hotelurilor, astfel făcând loc și altor structure de primire turistică precum pensinule turistice și hostelurile.

Fig 3.3.8 Înnoptări în perioada 2010-2014
prelucrare date INS

Conform Institututlui Național de Statistică, înnoptările turistice reprezintă intervalul de 24 de ore, începand cu ora hoteliera, pentru care o persoană este inregistrată in evidența spatiului de cazare turistică si beneficiază de găzduire in contul tarifului aferent spatiului ocupat, chiar dacă durata de ședere efectivă este inferioară intervalului menționat.

Numărul înnoptărilor crește de la an la an cu aproximativ 5000 pe fiecare lună. Dacă în luna Ianuarie a anului 2010 înregisrează 16418 înnoptări, în anul 2011, în aceeași lună sunt înregistrate 20535 de înnoptări.

Anul 2013 se remarcă prin pierderi înregistrate în luna Mai și în luna Decembrie. 2014, se remarcă printr-o restabilire a numărului de înnoptări, fiind înregisrate și cele mai multe maxime din anii analizați; decât în 2012, în lunile Martie, Mai și August se regăsesc valori mai mari.

Totodată este observabil că, treptat, numărul înnoptărilor tind spre omogenizare de-a lungul anului.

Capitolul 4

Dezvoltarea turismului urban

Municipiul Timișoara dispune de un bogat patrimoniu cultural, acest fapt materializăndu-se prin gradul de atractivitate ridicat al orașului în special pentru turismul cultural, de afaceri și de tranzit. Pe lângă patrimoniul propriu zis, deține o gamă largă de activități și festivaluri dedicate culturii precum Timișoara-Mica Vienă, Zilele Cetății, Ziua Timișoarei, Festivaulu Berii, Festivalul Inimilor etc.

Cu toate că infrastructura turistică este mulțumitoare, Timișoara încă nu atrage suficienți de mulți turiști care vin către România, doar între 3,5% și 6% din totalul turiștilor ajung să viziteze Timișoara ( între anii 2005- 2014).

Pentru administrația publică a Timișoarei, cultura reprezintă o prioritate, fapt materializat prin creșterea bugetului local pentru realizarea de proiecte culturale, acesta triplându-se în perioada 2011-2014 (2.649.911 lei în 2011, 2.633.012 lei în 2012, 4.918.113 lei în 2013 și 7.982.670 lei în 2014).

Pentru ca Municipiul Timișoara să se dezvolte din punct de vedere turistic dar și din punct de vedere urbanistic, trebuie să existe o strânsă cooperare între actorii implicați în acest sector, atât cei din mediu privat cât și cei din mediul public.

De asemenea, în procesul de dezvoltare a turismului trebuie să se țină cont de câteva aspecte precum: dezvoltarea urbană durabilă, implicarea populației locale, promovarea imaginii turistice a orașului echivalentă cu potențialul turistic de care dispune.

Așadar, pentru o dezvoltare de moment și mai ales durabilă a turismului în Municipiul Timișoara trebuiesc luate în considerare patru elemente fundamentale : conservare, restaurare, protecție și valorificare.

Concluzii

În finalul lucrării se pot trage principalele concluzii referitoare la studiul efectuat asupra sectorului turistic din Municipiul Timișoara. Astfel, în ceea ce preivește potențiealul orașului de a se impunde din puct de vedere turistic la nivel național dar și internațional, prin analiza datelor de natură geografică, socială și culturală, principala concluzie ce reiese este următoarea:
Municipiul Timișoara dispune de un bogat patrimoniu cultural antropic la care se adaugă căteva elemente de origine naturală. Istoria bogată fiind cea care dă nota orașului, acesta se impune printr-un număr impresionant de monumente cultural-istorice, religioase, parcuri precum și clădiri și construcții cu un alt rol decât cel turistic.

Din prisma infrastructurii adiacente, aceeasta necesită îmbunătățiri pe alocuri, iar infrastructura specifică sectorului turistic îndeplinește cerințele necesare, putând fi asemuită asemuită, din punct de vedere al funcționalității și mărimii, unui adevărat centru turistic.

Municipiul Timișoara este capabil de susținere a mai multor tipuri și forme de turism, întrunind astfel o gamă variată de practicanți ai acestei activități. În acest sens, ponderea cea mai însemnată o deține turismul cultural- istoric și turismul de afaceri.

Baza materială de susținere a activităților culturale și numărul, forma și tipologia evenimentelor și activităților cultural-artistice reușește să impresioneze, Timișoara fiind unul dintre puținele orașe românești în care festivalurile și evenimentele culturale își fac de mai mulți ani prezența pe piață.

Timișoara este un oraș în care turismul are oreșicare tradiție în ceea ce privește turismul, însă trebuie admis că acesta nu este foarte bine fundamentat, dar are toate premisele pentru a deveni un adevărat centru turistic al cărui nume să fie rpstit peste hotare.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, sunt necesare luarea unor măsuri specifice pentru dezvoltarea acestui sector, însă acest lucru este posibil doar prin implicarea desăvârșită a autorităților locale precum și participarea populației. Astfel de idei, propuneri au fost menșionate în ultimul capitol al lucrării de față.

Studiul realizat a reușit să îndeplinească obiectivele propuse astfel surprinzând sectorul turistic din Municipiul Timișoara într-o manieră istorico-culturală, socială și geografică, totodată venind cu considerente pentru rezolvarea unor probleme constatate pe teren și dezvoltarea turismului local.

Anexe

Anexa 1. Lista monumentelor culturale în Municipiul Timișoara, preluate și prelucrete de pe site-ul Ministerului Culturii

Bibliografie

Cărți

Cândea, M., (2001), Spațiul Urban, din Spațiul Geografic Românesc (ed. Economică), p 349, 2001

Cândea, M., Erdeli, G., Simon, T., (2003), Potențialul Turistic al României și Amenajarea Turistică a Spațiului, Editura Universitară, București

Ilieșiu, N., (1943), Timișoara. Monografie Istorică, Editura Matheiu, Timișoara

Ghiorghilaș, A., (2014), Geografia turismului, Vol III, Editura Universitară, București

Roșu, A., (1980), Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București

Articole

Zamfir, A., Carbos R., (2015), Towards Sustainable Tourism Development in Urban Areas:

Case Study on Bucharest as Tourist Destination, Sustainability, Pub 17/Sep/2015, accesat Mai 2016 la adresa: [http://www.mdpi.com/2071-1050/7/9/12709/pdf]

Bădiță, A., (2013), APPROACHES TO THE ANALYSIS AND EVALUATION OF URBAN TOURISM SYSTEM WITHIN URBAN DESTINATIONS, Revista de turism- studii și cercetări în turism, Numărul 16, 2013, accesat Iunie 2015 la adresa: [http://www.revistadeturism.ro/rdt/article/view/165]

Gârbea, R., (2013), URBAN TOURISM BETWEEN CONTENT AND ASPIRATION FOR URBAN DEVELOPMENT, Management & Marketing, Vol XI, Nr 1, 2013, pp. 157, accesat Mai 2016 la adresa: [http://www.mnmk.ro/documents/2013-01/15-13-1-13.pdf]

Surse online

http://www.timisoara-info.ro/

http://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/turism/Fluxurile-turistice71.php

http://www.tymestours.ro/RO/A-city-tour-timisoara/city-tour-timisoara.htm

http://www.timisoaraazi.ro/index.php?page=XATRACTII&subpage&articleid=1701

http://www.tourismguide.ro/html/orase/Timis/Timisoara/istoric.php

http://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/turism/PIATA-TURISTICA93.php

http://www.timisoreni.ro/