Disciplina : Cultura pajiștilor și plantelor furajere Cifu Adrian PROIECT DE DIPLOMA ANALIZA SISTEMULUI DE FOLOSINȚĂ A PĂȘUNII COMUNALE BILBOR… [301885]

[anonimizat]. dr. [anonimizat]

2018

[anonimizat] : Cultura plantelor

Disciplina : Cultura pajiștilor și plantelor furajere

Cifu Adrian

PROIECT DE DIPLOMA

ANALIZA SISTEMULUI DE FOLOSINȚĂ A PĂȘUNII COMUNALE BILBOR

Îndrumător științific

Conf. dr. [anonimizat]

2018

Analiza sistemului de folosință a pășunii comunale Bilbor

Autor: Adrian Cifu

Coordonator științific: Conf.dr.-[anonimizat],

Str. Mănăștur, Nr. 3-5, 400372,Cluj-Napoca, România; [anonimizat]

REZUMAT

Zona studiată este o pășune a [anonimizat] o altitudine de 1250m. Pajiștea se întinde pe o suprafață de 80ha și predomină o vegetație specifică etajului boreal alcătuită în mare parte din Nardus Stricta și Festuca Rubra.

[anonimizat].

În urma cercetărilor efectuate, s-a [anonimizat], cu un efectiv dublu de bovine față de capacitatea reală a acesteia. [anonimizat] 150 [anonimizat], de 100, respectiv 50 de bovine.

[anonimizat], 15-20% din totalul de pășune analizat. Vegetația ierboasă cuprinde specii dăunătoare pajiștilor (Nardus stricta), specii de balast (Hieracium pilosella), specii medii furajere (Agrostis capillaris), precum și bune furajere (Festuca rubra).

[anonimizat], pentru a [anonimizat], [anonimizat]. Acest procedeu ar avea rolul de a permite vegetației să se refacă și ar asigura o hrană constantă pe tot parcursul pășunatului. Lucrările de îngrijire sunt insuficiente și s-ar recomanda accentuarea acțiunilor de distrugere a mușuroaielor și a cioatelor, precum și colectarea pietrelor.

CUVINTE CHEIE: păjiște, [anonimizat].

Bibliografie: 1.[anonimizat], ”Metode de studiu și de interpretare a vegetației pajiștilor”,EdituraRISOPRINT, Cluj-Napoca 2014

Analysis of the Bilbor communal pasture system

Author: Adrian Cifu

Scientific coordinator: Conf.dr.-[anonimizat]. Mănăștur, Nr. 3-5, 400372,Cluj-Napoca, România; [anonimizat]

SUMMARY

The studied area is a [anonimizat] 1250m. The grassland stretches over ​​80ha and the specific vegetation is that of the boreal floor composed by Nardus Stricta and Festuca Rubra.

[anonimizat].

As a [anonimizat]’s grassland does not have a pre-established grazing system and it is also with a double force of cattle compared to its real capacity. The grazing is made in a single group of about 150 heads, and the sowing is done in two groups of 100 and 50 cattle.

[anonimizat], 15-20% of the total studied grassland. The grassy vegetation includes grassland species (Nardus stricta), ballast species (Hieracium pilosella), medium fodder species (Agrostis capillaris) and good fodder also (Festuca rubra).

After the study, we came to the conclusion that, in order to combat the intensive grazing, the best solution would be to divide the pasture into plots, used by a rotating system. This process would allow the vegetation to recover and provide constant food throughout the whole grazing. The caution work is insufficiently and it would be recomanded to intensify the actions of destroying mosses and crows, as well as collecting stones.

KEY WORDS: Haze, boreal floor, grazing.

Bibliography: 1.Florin Păcurar, Ioan Rotar, "Methods of study and interpretation of grassland vegetation", RISOPRINT Publishing House, Cluj-Napoca 2014

INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri, necesitatea omului de a lucra pământul a fost incontestabilă. Fiecare locuitor al zonei rurale utiliza pământul ca și sursă principală de trai. Chiar dacă aceștia nu desfășurau o muncă strategică, bazată pe cunoștințe vaste în domeniu, agricultura reprezenta, de cele mai multe ori singura sursă de venit. Obiceiul străvechi s-a păstrat până în prezent, căci o mare parte din locuitorii zonei rurale practică o agricultură de subzistență, combinată recent cu profesarea într-un alt domeniu.

Este de la sine înțeles că acest domeniu nu se va afla niciodată în declin. Agricultura furnizează hrană întregii populații, iar importanța acestui fapt este una incontestabilă. Pășunatul, dar și agricultura constituie proiecte viabile pe termen lung în ceea ce privește motorul sustenabil al umanității. Practicat încă din cele mai vechi timpuri, pășunatul reprezintă o resursă de hrană pentru animale și, extinzând ideea la un nivel mai înalt, o conexiune permanentă a omului cu natura. Regăsim aceste idei dezbătute anterior și în literatură, la autori precum Liviu Rebreanu sau George Coșbuc, care, încercând să descrie și să captureze cât mai bine practicile din trecut, au subliniat, în același timp, vitalitatea practicării agriculturii. Societatea actuală, deși în continuă schimbare, a înțeles că o evoluție sănătoasă nu înseamnă doar tehnologizare și îndepărtare de practicile trecutului, ci și o agricultură prosperă, sustenabilă pentru omenire.

Condițiile actuale favorizează dezvoltarea agriculturii prin oferirea de subvenții. Acest fapt are și implicații ecologice: prin subvențiile pe care le oferă, APIA încurajează întreținerea și protejarea cadrului natural tocmai pentru a împiedica dispariția în timp a pajiștilor și a speciilor de plante sau animale.

Studiul de față analizează o pajiște din comuna Bilbor, mărginită de pădurile Ruși și Piciorul Dobreanului, împărțită în 5 parcele experimentale. Datorită suprafeței mari a pășunii, există o varietate mare a tipurilor de pajiști.

Scopul acestei lucrării constă în analizarea pășunii comunale Bilbor, în vederea elaborării unui mangement rațional de folosire.

CAPITOLUL 1

PAJIȘTI DE MUNTE

„Pajiștile de munte și de baltă sunt: golurile de munți pășunabile, pășunile situate în regiunea montană, pădurile pășunabile și pășunile împădurite, precum și cele situate în zonele inundabile ale râurilor și în Lunca Dunării și aparțin domeniului public al statului.” (Art. 25 Pajiști de munte și de baltă)

Pajistile de munte, subalpine si alpine se gasesc la o altitudine de peste 1800m si ajung pana la 2500m. Ele se caracterizeaza printr-un biotop specific cu temperaturi scazute, vanturi puternice si si vietuitoare adaptate la aceste conditii vitrege de viata. Plantele sunt pitice, multe dintre ele taratoare sau cu frunze dispuse in rozeta la suprafata solului. Frunzele sunt acoperite cu ceara, sau cu perisori protectori. Unele plante au frunze suculente. Datorita luminii puternice, in general, florile sunt viu- colorate. Animalele au deobicei, culor inchise, pentru a capta razele solare.

O pășune este un teren agricol acoperit cu iarbă, care servește ca hrană (nutreț) pentru animalele erbivore. Termenul poate cuprinde și expresia de „pajiște cu flori de câmp”.

După modul de folosire a pășunilor, se pot clasifica în fânețe, pășuni, izlazuri, de unde se recoltează plantele pentru însilozare sau obținerea fânului pentru iarnă prin uscare.

Repartiția pajiștilor pe altitudini absolute (după TEACI și colab. 1980)

– mii hectare –

După regiunea în care se află, cele care se află la o anumită altitudine sunt numite pășuni alpine. Sau după timpul de folosire sunt pășuni permanente, sau pășuni cultivate. Pășunatul modern pentru a împiedica distrugerea florei printr-un pășunat excesiv se parcelează cu ajutorul unor garduri electrice, creând posibilitatea refacerii ierburilor de pe pășune.

1.1.Etajul boreal

Acest etaj este situat în partea mijlocie si superioară a munților Carpați, între 1200 (1300) și 1600 (1750) în nord, 1300-1450 și 1750-1850 m în sud.

Relieful de munte are o fragmentare destul de pronunțată, predominând versanții cu înclinare și expoziție variată.

Substratul este diversificat, întâlnindu-se atât roci sedimentare (filis, calcare), șisturi cristaline, cât și roci eruptive (granite, andezite, piroclaste). Climatul este rece și umed: valorile medii anuale ale temperaturii sunt de

4-20°C, precipitațiile variază între 1000-1200 mm/an.

La înălțimi mai mari de 1400 m, se realizează condiții climatice relativ aspre, care limitează concurența fagului și a bradului și favorizează dezvoltarea molidului. Acesta are anumite însușiri ecologice, care îi asigură avantaje mari față de alte specii lemnoase. Astfel, molidul prezintă rezistență la ger, rezistență față de secetă (mai ales cea fiziologică), suportă bine cantitatea mare a precipitațiilor de vară, iar la maturitate, umiditatea atmosferică relativ scăzută și insolația puternică. Molidul poate crește pe soluri acide, scheletice, având un sistem radicular superficial, dar acest lucru îl face sensibil la acțiunea vântului, fiind ușor de doborât.

Vegetația etajului boreal este dominată de pădurile de molid. Rar se întâlnește Acer pseudoplatanus și Sorbus aucuparia. Stratul arbustiv este în general slab dezvoltat și este compus din: specii de caprifoi (Lonicera nigra, L. xylosteum), soc roșu (Sambucus racemosa) etc. Pe alocuri, pe văiugile din partea superioară a etajului, poate coborî aninul verde (Alnus viridis). Dintre subarbuști fac parte afinul(Vaccinium myrtillus) și merișorul (Vaccinium vitis-idaea).

Caracteristice etajului sunt solurile brune podzolice și criptopodzolice. Se pot întalni, de asemenea, soluri hidromorfe și organice (turbe).

Învelisul vegetal al etajului este alcătuit în mare parte din molidișuri, care acoperă cea mai mare parte a teritoriului. În câteva masive muntoase, la limita superioară a etajului se întalnesc păduri la larice (Larix).

Suprafețele defrișate sunt acoperite cu pajiști secundare reprezentate în principal de asociația Campanulo-Nardo-Festucetum commutatae.

În partea inferioară a etajului sunt frecvente mlaștinile de turbă oligotrofe (Tinoavele) (Eriophoro (vaginatae) – Spagnetum carpaticum si Eriophoro (vagiriatae) – Sphagnetum transsilvanicum).

Cea mai raspândită grupă de molidiș este constituită din populații de Picea excelsa în care se află rare exemplare de scoruș (Sorbus aucuparia). În mediul rece și umbros ce se formează sub stratul arborilor, arbuștii lipsesc. Puținii arbuști ce se întâlnesc pe liziere și în luminișuri sunt: Lonicera xylosteum, L. nigra, Spiraea ulmifolia, Sambucus racemosa, Ribes petraeum, R. alpinum. De regulă, în molidișuri este bine dezvoltat stratul muscinal alcătuit din Hylocomium splendens, Rhytidiadelphus triquetrus, Eurynchium striatum, Dicranum scoparium, Ptilium crista-castrensis, specii de Polytrichum.

În unele molidișuri, în care mușchii sunt mai puțin răspândiți, se înfiripă un strat ierbos rar, constituit din Oxalis acetosella, Hieracium transsilvanicum, Homogyne alpina, Soldanella hungarica, Luzula luzuloides, L. silvatica, Maianthemum bifolium, Calamagrostis arundinacea, Melampyrum silvaticum, Campanula abietina, Moneses uniflora, Saxifraga cuneifolia. Frecvent, în stratul inferior al unor molidișuri, domină Vaccinium myrtillus și V. vitis-idaea.

Pe calcare, pe care se formează soluri bogate în humus, slab acide, mai fertile, flora stratului inferior al pădurii conțin specii precum: Cardamine glanduligera, Lamium galeobdolon, Pulmonaria rubra, Epilobium montanum, Salvia glutinosa, Ranunculus carpaticus, Euphorbia amygdaloides. Alături de acestea, apar o serie de ferigi (Athyrium filix-femina, Dryopteris filix-mas, D. spinulosa), precum și Oxalis acetosella, Soldanella hungarica, Hieracium transsilvanicum.

Exista și molidișuri cu tendință de înmlăștinare, în care stratul de mușchi este constituit din specii de Sphagnum. Arborii au înaltime redusă.

Pajiștile secundare instalate pe locul molidișurilor defrișate se prezintă ca pajiști cu înțelenire puternică, cu înălțimea de 15-20 cm (40 cm inflorescențele). Dacă nu se pășunează, pajiștea atinge 50-70 cm înălțime. Sunt dominate de paiușul roșu (Festuca rubra ssp. commutata) care, în cazul pășunatului excesiv, este ușor înlocuit de părul porcului (Nardus stricta). În alcătuirea pajiștilor intră și alte graminee (Agrostis rupestris, Festuca suspina, Deschampsia caespitosa, Poa media, Anthoxanthum odoratum, Agrostis tenuis), alături de ciperacee (Luzula luzuloides, Carex leporine) leguminoase (Trifolium repens, Lotus corniculatus) și alte specii (Potentilla ternata, Campanula abietina, Hieracium aurantiacum, Geum montanum, Ligusticum mutellina, Leotodon autumnalis, Pedicularis verticillata, Achillea millefolium, Prunella vulgaris, Rumex acetosella).

Mlaștinile de turbă oligotrofe (tinoavele), formate de regulă numai pe roci acide, în condiții de precipitații abundente, ocupă suprafețe nu prea mari, de ordinul miilor de m² sau al hectarelor, fiind răspândite atât în etajul boreal, cât și în cel subalpin și în partea superioară a etajului nemoral.

În țara noastră tinoavele nu sunt prea numeroase (circa 250), iar suprafața lor însumează aproximativ 1350 ha. Tinovul are forma de lentilă îngroșată în partea centrală. Sub învelișul destul de neregulat de mușchi (pe adâncime de cațiva dm, până la cațiva m) se află turba formată din parțile moarte ale mușchilor și altor plante conservate în mediul puternic acid al tinovului. Pe margini, din apa de scurgere ia naștere un inel mlăștinos. Edificatori ai tinoavelor sunt mușchii din genul Sphagnum (S. fuscum, S. recurvum, S. magellanicum. S. rubellum, S. cuspidatum s.a.); se asociaza specii de Polytrichum (P. commune, P. stricum) și alte briofite.

Pe învelișul compact, moale și elastic, format din mușchi, se fixează celelalte plante componente, dintre care caracteristice sunt speciile de Ericaceae (Adromeda polyfolia, Oxycocus quadripetalus, Vaccinium uliginosum, Empetrum nigrum), cele de Drosera (D. rotundifolia, D. intermedia), Eriophorum vaginatum, Parnasia palustris etc. Pe unele trinoave se întâlnesc răriști de arbori scuzi, aparținând speciilor Pinus silvestris, Picea excelsa, Betula pubescens sau se formează tufărișuri cu Salix bicolor, S. myrtilloides.

Tinoavele noastre, aflate la limita sudică a tinoavelor tipice, conservă în mediul lor foarte puțin variabil o serie de relicte glaciare. Pe lângă specii de Sphagnum (S. wulfianum, S balticum), se afla specii de Carex (C. magellanica, C. limosa, C. pauciflora), de Drosera (D. obovata, D. intermedia), Betula nana, Salix bicolor, S. myrtilloides, etc.

Importanța științifică a acestor aspecte analizate anterior nu este o problemă de interes strict geografic. Elementele care formează cadrul natural descris constituie o bază a analizei pășunii studiate, datorită încadrării pajiștii din Bilbor în etajul boreal prezentat anterior.

(Lucian Badea, Institutul de Geografie -Academia Republicii Socialiste România)

1.2. Sisteme de folosință a pajiștilor montane

1.2.1. Repartizarea pajiștilor pentru pășunat cu animale

După modul de folosință, pajiștile pot fi:pășune, fâneață sau mixte.

Un rol important în stabilirea utilizării unei pajiști este dat de prezența sau absența apei potabile în apropierea parcelelor. În lipsa apei potabile, se recomandă utilizarea pajiștii ca și fâneață.

Producția de iarbă este utilizată în două moduri: atât prin pășunatul direct cu animalele sau prin furajare la iesle cu masă verde, cât și prin cosirea acesteia, în scopul conservării ei sub formă de fân, siloz etc.

Repartizarea în funcție de etajare joacă un rol important în managementul pajiștilor: cele situate la o altitudine de peste 1600 m ar trebui pășunate cu ovine, par cele situate la o cotă mai mică de 1600 m să fie repartizate pășunatului cu bovine. În acest caz, ca și suprafețe de pășunat se mai adaugă și cele din fondul forestier, având o consistență redusă, în care crește iarbă consumabilă de animale. Anumite suprafețe din fondul forestier pot fi folosite ca și adăpost în lipsa arboretelor de pe pajiști.

Dezinfectarea pășunilor și asigurarea apei de băut

Ca și organizarea propriu-zisă a pășunatului, lucrările de întreținere, precum dotarea pășunilor cu adăpători și adăposturi pentru animale sau asanarea sanitar-veterinară reprezintă un aspect important pentru buna reușită a valorificării pășunii.

Dezinfectarea pășunilor împiedică dezvoltarea unor paraziți, extrem de dăunători pentru rumegătoare. Locurile umede care favorizează traiul paraziților trebuie îngrădite pentru a împiedica accesul animalelor sau trebuieîntreprinse acțiuni de desecare pentru a elimina umiditatea. Un punct important în lucrările de dezinfectare îl reprezintă curățarea adăpătorilor, care pot deveni focare de răspândire a helmintozelor (gălbezei). Astfel, este necesară dezinfecatrea lunară a acestora cu lapte de var. Ba mai mult, terenul din jurul adăpătorilor se va menține mereu uscat, prin pavare și prin eliminarea surplusului de apă.

Asigurarea cu apă de băut este o condiție absolut necesară pentru dezvoltarea unui pășunat rațional. Pentru fiecare kg de SU ingerată (5Kg MV) consumul zilnic de apă se ridică la 4-6 l la vacile de lapte 3-5 l la bovine la îngrășat și la 2-3 l la ovine și cabaline. De exemplu pentru o vacă care consumă 10 kg SU (50 Kg MV) trebuie să i se asigure 40-60 l apă. Pentru fiecare litru de lapte produs o vacă are nevoie de 4-6 l apă. În general se socotește că 1 UVM în sezonul de pășunat are nevoie 30-40 litri apă/zi vara și de 15 – 20 litri în cursul primăverii și al toamnei.

Înzestrarea pășunilor cu adăpători este de cele mai multe ori dificilă și se realizează în funcție de sursa de apă prezentă în zona pajiștii, ținând cont de faptul că distanța maximă nu trebuie să depășească 800 m. Dacă debitul sursei de apă este redus, recomandabilă ar fi construirea unor bazine care să colecteze apa din izvoarele de coastă sau cea provenită din precipitații. Lungimea jgheabului de adăpare se calculează în funcție de numărul de animale, astfel încât procesul să nu depășească o oră.

Tabelul 1.2.2.1

Unele date necesare pentru calculul lungimii adăpătorilor

Prof. dr. ing. Ioan ROTAR, G H I D DE ÎNTOCMIRE A AMENAJAMENTELOR PASTORALE, Editura Capolavoro Brașov, 2014, p.125

Tabelul 1.2.2.2

Dimensiuni orientative ale adăpătorilor (în cm)

Prof. dr. ing. Ioan ROTAR, G H I D DE ÎNTOCMIRE A AMENAJAMENTELOR PASTORALE, Editura Capolavoro Brașov, 2014, p.126

Soluția cea mai bună o constituie adăpătorile automate cu nivel constant, unde pierderile de apă sunt minime.

Termeni tehnici pentru pășunat rațional și necesarul de iarbă

Coeficientul de folosire a pășunilor prin păscut cu animale este în funcție de calitatea covorului ierbos și variază în limite destul de largi:

25 – 35 % pășuni pe terenuri umede cu rogozuri (Carex sp.);

30 – 50 % pășuni subalpine și montane de țepoșică (Nardus stricta);

45 – 70 % pășuni de câmpie și dealuri uscate (Festuca valesiaca, F. rupicola, Botriochloa ischaemum);

65 – 90 % pășuni de dealuri umede și lunci cu graminee valoroase;

85 -95 % pășuni naturale montane cu graminee valoroase sau pășuni semănate din toate zonele.

Din aceste considerente necesarul zilnic calculat de iarbă pentru o unitate de vită mare (UVM) în condițiile din țara noastră, de 50 kg, este bine să fie mărit cu cca 30 %, ajungând astfel la 65 kg iarbă pentru 1 UVM sau 13 kg substanță uscată (SU).

Sisteme de pășunat

Valorificarea producției de iarbă poate fi realizată prin sisteme de pășunat, iar în lipsa unui efectiv suficient de animale, este recomandabilă cosirea surplususlui sau transformarea unor parcele ale pășunii în fâneață pentru a evita pierderile.

În comparație cu procedeul de cosire, care necesită condiții simple, precum stadiul de dezvoltarea al plantelor, înălțimea și modul de tăiere, îndepărtarea recoltei, pregătirea fânului, însilozare etc., pășunatul este complicat, deoarece intervin o serie de factori care influențează productivitatea covorului ierbos al pajiștii. Intervenția factorului animal prin călcare, ruperea ierbii, dejecțiile solide sau lichide pot dăuna compoziției floristice și productivității pășunii. Datorită acestui fapt, accentul trebuie pus nu doar pe metodele de îmbunătățire a producției pajiștii, ci și pe modul de folosire al acesteia

Înainte de a dezvolta metodele de valorificare a ierbii prin pășunat se prezintă criteriile de clasificare a sistemelor de pășunat (Tabelul 1.2.4.1).

Tabelul 1.2.4.1

Criterii de clasificare ale sistemelor de pășunat
(după Gh. MIHAI, 2002 – modificat)

Din aceste date rezultă complexitatea deosebită a valorificării raționale a pajiștilor prin pășunat, care este o artă, de care depinde în final productivitatea și durabilitatea covorului ierbos, cât și randamentul animalelor exprimat în spor greutate vie, lapte.

1.2.4.1. Pășunatul extensiv

1.2.4.2 Pășunatul rațional

1.2.5. Fânețele

Pajiștile, pășunile și fânețele sunt elemente dominante ale spațiului rural, prezentând o mare diversitate biologică, în comparație cu zonele cultivate. În zonele de deal și de munte, în special, solurile sunt acide, iar compoziția florei naturale furajere este extrem de sensibilă.

O parcelă care nu îndeplinește condițiile de pășunare enumerate mai sus (lipsa apei potabile, distanțe prea mari față de fermă, teren accidentat etc.) se va utiliza în scopul producerii fânului, semifânului sau silozului pentru sezonul rece.

Pentru a obține cantitatea și calitatea maximă de nutrienți, iarba se va cosi în momentul optim, la înflorirea gramineelor. Excepție fac acele pajiști care se află sub angajament, acestea fiind cosite doar la data prevăzută în contractul de agro-mediu.

Recoltarea fânețelor cu întârziere are ca și consecințe conținutul scăzut de proteine, săruri minerale și vitamine, dar conținutul ridicat de celuloză. Ba mai mult, producția recoltei următoare este redusă, deoarece refacerea plantelor este mult încetinită.

Recoltarea se va face cu utilaje mecanice sau coasă, la înălțimea de 4-5 cm de la suprafața solului. Produsul proaspăt cosit conține aproximativ 80% apă, iar pentru păstrare, acesta trebuie supus procesului de uscare, astfel încât umiditatea să fie redusă sub 17%. Odată cu procesul de pierdere a apei, are loc o pierdere însemnată de substanțe nutritive.

Procesul de pregătire a fânului poate fi supus mai multor metode: uscarea pe sol, pe suporturi, pregătirea fânului în baloturi sau cu ajutorul curenților de aer.

Uscarea pe sol – este cea mai simplă metodă care, totodată, provoacă și cele mai mari pierderi de substanțe nutritive.

Pregătirea fânului pe suporturi este o metodă utilizată în regiunile cu precipitații crescute, în acest fel fânul își păstrează gustul și culoarea, pierderile de substanțe nutritive fiind mici. Pregătirea în baloturi reduce pierderile provocate de uscarea excesivă a plantelor. Se aplică în regiunile secetoase, în special la culturile de lucernă.

Pregătirea fânului cu ajutorul curenților de aer constă în dirijarea unor curenți de aer, creați artificial prin materialul recoltat și insuficient uscat, timpul de uscare este mic și astfel se evită pierderile.

CAPITOLUL 2

2. OBIECTIVE, CADRUL NATURAL, METODE DE LUCRU

2.1. Obiective

Activitatea de cercetare a avut ca scop studiul compoziției floristice al pășunii „Comunale Bilbor”, în vederea elaborării unui management de folosire rațională a pajiștii.

Obiectivele specifice sunt următoarele:

Studiul compoziției floristice în vederea identificării tipurilor de pajiște.

Identificarea valorii ecologice și agronomice a tipurilor de pajiști.

Încadrarea în clasă, categorie de pajiște și calcularea capacității de suport.

2.2. Cadrul natural

2.2.1. Descrierea zonei

Studiul s-a efectuat pe pășunea comunală Bilbor, o zonă de munte, situată în nordul județului Harghita, la poalele Calimanilor și traversată de izvoarele Bistricioarei.

Localitatea este situată în Depresiunea Bilbor, care se află în Carpații Orientali, în Grupa Centrală a acestora, la contactul dintre zona cristalino-mezozoică a Munților Bistricioarei (în est) și eruptivul neogen al Munților Căliman (în vest), pe cursul superior al Bistricioarei.

Este o depresiune de baraj vulcanic, de formă elipsoidală, având o suprafață de 38 km2.

„Din punct de vedere matematic, Comuna Bilbor este cuprinsă între următoarele coordonate geografice: 470 04′ latitudine nordică și 250 29′ longitudine estică, fiind cea mai nordică așezare din județul Harghita și totodată, localitatea situată la cea mai mare altitudine din județ, vatra acesteia fiind cuprinsă între 1 050 – 950 m altitudine, numărându-se astfel printre așezările de altitudine ale României.”(Tofan, G. B., 2010)

Fig. 3.1 Încadrarea administrativ-teritorială a comunei Bilbor în județul Harghita

Sursa: G. B. Tofan, 2013

2.2.2. Particularitățile reliefului

Din punct de vedere morfologic și altitudinal, în acest sector se succed trei subunități: vatra, versanții și munții înconjurători. Vatra depresiunii este aproape plată, care se prezintă sub forma unui șes aluvial, cu tendințe frecvente de înmlăștinire. Fiind o unitate depresionară, întâlnim cele trei trepte clasice ale unei depresiuni: luncă, terase și glacisuri. Depresiunea este închisă la vest de culmea Măgura (1 503 m) – Obcina (1 387 m) -Bâtca Ciungilor (1 344 m), iar la est de culmea cristalină Piatra Lăptăriei (1 449 m) – Bâtca Mezoveștilor (1 377 m), unde valea se îngustează brusc, primind aspect de defileu.(Tofan, G. B., 2010).

2.2.3. Sol

Solurile au un rol important pentru utilizarea terenurilor, unele sunt favorabile pentru livezli, culturi agricole, dar restrânse, altele sunt fertile, pentru pășuni, fânețe și păduri.

Harta Pedologică a României, ICPA, 1:200.000

În Bilbor predomină clasele de Andisoluri (tipul andosolurilor), Cambisolurile (tip – districambosoluri și eutricambosoluri), dar și Spodisoluri (prepodzol, în special și podzol).

Andosolurile sunt specifice reliefului vulcanic, formate pe rocile vulcanice și sunt bogate în minerale amorfe. Acesta se localizează pe versanții cu expoziție sud-vestică la altitudini de 1200 – 1800 metri.

Andosolurile se caracterizează prin prezența unui orizont A molic, A umbric sau A ocric, urmat de un intermediar AC, AR sau Bv și spijină pădurile de molid, brad, fag și de amestec, însă se mai poate găsi și sub vegetație subalpină (jnepeniș sau ienupăr).

Textura acestora este nediferențiată pe profilele de sol, strucutra este grăunțoasă, slab dezvoltată pe primul orizont și au un conținut ridicat de humus. Fertilitatea acestora este variabilă, în funcție de versant și de pantă.

Podzolurile și prepodzolurile se formează și se găsesc în zonele montane înalte, la altitudini de peste 1800 de metri, în cadrul cărora putem identifica orizontul eluvial Es și orizonturi iluviale Bs și/sau Bhs.

Roca pe care se sprijină aceste soluri este atât metamorfică acidă, cât și eruptivă: granodiorite, granite, șisturi cristaline.

Vegetația specifică acestor soluri este cea subalpină și alpină, însă se mai găsesc în cadru restrâns și păduri de molid cu brad.

Din punct de vedere pedogenetic, în condițiile climatului de munte rece și umed, podzolurile și prepodzolurile se descompun greu și se acumulează sub formă de humus brut. În urma acțiunii ciupercilor se formează însă un humus acid care dă naștere orizontului Bhs.

Un alt tip de soluri care se găsește în cantități moderate în Bilbor este eutricambosolul, acesta se localizează în regiunile mai joase și este fertil pentru culturile agricole.

Însă, aceste soluri prezintă un potențial ridicat pentru erodare, tocmai pentru care este mai mult utilizat pentru culturile de meri sau pruni, precum și pentru pășuni și fânețe.

2.2.4. Clima

Sub raport climatic, se încadrează tipului de climă temperat-continental de tranziție, specific arealelor depresionare intramontane, cu umezeală mai mare a aerului, depuneri de rouă frecvente, calm atmosferic, contraste termice evidente între zi și noapte, între iarnă și vară, precipitații mai scăzute decât pe rama montană înconjurătoare (800 – 1 000 mm/an), precum și inversiuni de temperatură.

(Atlas Climatologic al RSR,Ed. 1965)

Iernile sunt lungi și geroase, iar verile scurte și relativ calde. Temperatura medie multianuală are valori cuprinse între 2 – 40 C, cărora le corespund temperaturi extreme de -4… -60 C, în luna ianuarie și respectiv 14 – 160C, în luna iulie. (Tofan, G. B. (2010).

(Atlas Climatologic al RSR,Ed. 1965)

2.2.5. Rețeaua hidrografică

În cadrul premiselor hidrografice o importanță deosebită prezintă apele minerale, care aparțin sectorului nordic al aureolei mofetice a eruptivului Căliman-Harghita, majoritatea fiind incluse tipului hidrochimic bicarbonatat-carbogazos, cu subtipul bicarbonatat-calcic-magnezian cu CO2. Apa minerală de aici poate fi utilizată atât ca apă potabilă de masă cu consum zilnic, cât și în scopuri curative.

Izvoarele de apă minerală sunt localizate în partea vestică a depresiunii, adică pe partea dreaptă a Bistricioarei, formând un areal relativ restrâns (11 surse).

Majoritatea acestora poartă denumiri ce reprezintă numele unor localnici cu contribuții la îngrijirea și afirmarea acestora.

Principala arteră hidrografică este Bistricioara, unul dintre cei mai importanți afluenți de dreapta ai Bistriței Moldovenești, care din punct de vedere hidrografic aparține bazinului Siretului. Izvorăște de la altitudinea de 1 530 m, de sub Vârful Răcila, din zona de nord-est a Munților Căliman, având o lungime de 61 km. Din anul 1960 se varsă în apele lacului de acumulare “Izvorul Muntelui”.

Mlaștinile reprezintă un element esențial al peisajului acestei depresiuni, evidențiindu-se prin felul lor, adică de mlaștini eutrofe (cca. 65 ha). O mare însemnătate din punct de vedere terapeutic o are turba impregnată cu apă minerală, care constituie o rezervă semnificativă ce poate fi exploatată în scopuri terapeutice.

2.2.6. Vegetația

Pădurile de rășinoase ocupă cele mai mari suprafețe, specia dominantă fiind molidul (Picea abies), alături de care apar specii de brad (Abies alba), larice (Larix decidua), pin (Pinus sylvestris), ienupăr (Juniperus communis), iar dintre foioase fagul (Fagus sylvatica), mesteacănul (Betula pendula), scorușul (Scorbus aucuparia), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), salcia (Salix caprea).

Menționăm de asemenea și o serie de specii caracteristice zonei de tundră, întâlnite în arealul „mlaștinilor cu borviz”: mesteacănul pitic (Betula humilis) și salcia pitică (Salix repens). Dintre plantele ierboase mai rare amintim: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), bulbuci de munte (Trollius europaeus), limba siberiană (Lingularia sibirica), trifoiul lutrei (Manyanthes trifoliata), salcie (Salix starkeana), darie (Pedicularis sceptrum carolinum), trestia de câmp (Calamagrostis neglecta).

Există declarată o singură rezervație Rezervația botanică Mlaștina Pârâul Dobreanului (4 ha), administrată de către primaria comunei.

Nu este lipsită de interes nici prezența plantelor medicinale și aromatice: ciuboțica cucului (Primulla officinalis, P. veris), coada șoricelului (Achillea millefolium), păpădia (Taraxacum officinale), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), chimion (Carum carvi), cimbrișor (Thymus serpyllum), sovârf (Origanum vulgare), sunătoarea (Hypericum perforatum), zburătoarea (Chamaenerion augustifolium), afin (Vaccinium myrtillus), merișor (Vaccinium vitis idaea), zmeurul (Rubus idaeus). Ciuperci comestibile: râșcovul (Lactarius deliciosus), hribul (Boletus edulis), gălbiorul (Contharellus cibarius), ghebe (Armillaria mellea), vinețele (Bussula virescens).

2.2.7. Fauna

În privința faunei, pădurile din jurul depresiunii dețin importante resurse cinegetice, care sunt valorificate rațional, în strânsă legătură cu menținerea unui echilibru ecologic între specii. Dintre mamiferele mari cele mai răspândite sunt: ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), cerbul carpatin (Cervus elaphus carpathicus), râsul (Lynx lynx), mistrețul (Sus scrofa), căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele (Lepus europaeus), dihorul (Mustela putoris). Specii de păsări: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), cocoșul de mesteacăn (Lyrurux tetrix), ierunca (Tetrastes bonasia).

2.3. Metoda de studiu

2.3.1. Faza de teren

Studiile s-au desfășurat în luna octombrie a anului 2017 pe pajiștea comunei Bilbor, cu ajutorul metodei fitosociale. Această metodă se folosește atât în cercetările care se execută pe itinerar pe suprafețe întinse de pajiști, cât și în lucrările din staționar pe suprafețe mai mici. La baza acestei metode se află ridicările fitocenologice (relevee); (fig. 2.3) care reprezintă descrierea floristică și stațională a unor suprafețe reprezentative pentru fiecare fitocenoză denumite „unități de studiu”.

Fig. 2.3. Întocmire relevee floristice

Modul de împarțirea al unităților de studiu (unități de cercetare) depinde de scopul și obiectivele cercetării, putându-se alege diferite criterii: uniformitatea vegetației, tipul de pajiște, categoria de flosință, măsuri de întreținere, expoziție, tip de sol, bariere naturale (păduri, tufărișuri, drumuri etc.), bariere antropice (limite de proprietate).

Pentru alcătuirea unui releveu se notează la fața locului, pe teren într-o fișă geobotanică de teren următoarele informații:

numărul curent al releveului, denumirea trupului de pășune și a localității;

suprafața releveului, expoziția, altitudinea, panta, înălțimea vegetației;

acoperirea generală a vegetației în procente;

După aceasta se vor înregistra toate speciile de pe suprafața de probă, pe grupe economice:

poacee;

fabacee;

cyperacee și juncacee;

specii din alte familii botanice;

Aprecierea abundenței-dominanței s-a estimat folosind scara Braun-Blanquet, modificată de Păcurar și Rotar în anul 2014, modificată cu trei sub-note și trei sub-intervale.

Figura 2.3.1.1 Scara de apreciere a abundenței-dominanței modificată cu trei sub-note și trei sub-intervale de Păcurar și Rotar 2014

Suprafața unui releveu floristic este de 20 m2. Numărul releveelor executate pe un trup de pajiște este cu atât mai mare, cu cât vegetația este mai neuniformă și cu cât suprafața fitocenozelor este mai mare și cercetarea mai detaliată.

Numai lista floristică nu este suficientă pentru caracterizarea unei fitocenoze de aceea se apreciază și se înregistrează principalii indici geobotanici: abundența (numărul de exemplare) și dominanța (suprafața acoperită de specia respectivă) care notate împreună reprezintă aportul cantitativ al speciei la alcătuirea fitocenozei.

La realizarea studiului floristic s-a folosit atât scara, cât și schema de apreciere a abundenței și dominanței după metoda Braun-Blanquet (tabelul 2.3.1.1 și tabelul.2.3.1.2) modificată de Păcurar și Rotar în anul 2014.

Tabelul 2.3.1.2 Schema de apreciere a abundenței-dominanței după metoda Braun-Blanquet, utilizând trei sub-note.

2.3.2 Faza de birou

Datele scrise în formularele de teren vor fi introduse în calculator. Astfel, debutează procesul de prelucrare și interpretarea datelor prelevate. Această fază este consumatoare de timp și presupune atât cunoștințe de specialitate cât și posedarea unor programe de calcul speciale.

Speciile indicator ne oferă o serie de informații cu privire la condițiile staționale, managementul pajiștilor semi-naturale și nivelul influenței antropice. În general, etalonarea prin indici ecologici și agronomici este realizată pe scări de la 1 la 9, în acest fel, putându-se realiza cu ușurință corelarea lor.

Pe baza analizei spectrelor ecologice, agronomice și naturale se poate stabili situația ecosistemului praticol la un moment dat, inclusiv modul de întreținere și folosință. Datele care stau în spatele indicatorilor de agro-mediu sunt numeroase și provin de la nivelurile inferioare (ferma) până la cele superioare (ministere).

1.Indicele de umiditate ne descrie relația (corespondența, interdependența) între umiditatea solului și răspândirea speciilor de plante. Noi vom prezenta scara până la nivelul 10 (tabelul 2.3.2.1). Această situație o justificăm pe seama inexistenței speciilor cu preferințe mari față de umiditate în ecosistemele de pajiști.

Tabelul 2.3.2.1

Exigența speciilor la umiditate și denumirea categoriilor ecologice

2.Indicele de reacție a solului ne indică relația (corespondența, interdependența) între reacția solului și răspândirea speciilor de plante. Ellenberg (1992) clasifică preferințele speciilor la reacție pe o scară de la 1 la 9 (tabelul 2.3.2.2).

Tabelul 2.3.2.2

Exigența speciilor la reacția solului și denumirea categoriilor ecologice

3.Indicele de troficitatea (indicele de azot) ne indică relația (corespondența, interdependența) între aprovizionarea cu elemente a solului și răspândirea speciilor de plante. Exigența speciilor la troficitate a fost etalonată pe o scară de la 1 la 9 (Ellenberg și colab., 1991, tabelul 2.3.2.3).

Tabelul 2.3.2.3

Exigența speciilor la troficitatea solului și denumirea categoriilor ecologice

4.Indicele de cosit ne descrie relația (corespondența, interdependența) între modul de folosință prin cosit și răspândirea speciilor de plante. Pe baza valorii medii a indicelui de cosit a unei fitocenoze cu o valoare conservativă ridicată se poate recomanda felul lucrărilor de întreținere și modul de aplicare a lor. Analog cu factorii ecologici, etalonarea toleranței speciilor prin indicele de cosit are un caracter relativ în anumite condiții de concurență. De aici, deducem că indicele de cosit nu are o valoare absolută pentru toate condițiile staționale.

Tabelul 2.3.2.4

Toleranța speciilor la cosit și denumirea categoriilor agronomice (după Briemle și Ellenberg, 1994, modificat și adaptat la condițiile din România)

5.Indicele de strivire ne descrie relația (corespondența, interdependența) între acțiunea de tasare (fie de animale, fie de mașini agricole) și răspândirea speciilor de plante. Briemle și colab., (1996, 2002) etalonează toleranța speciilor cu privire la strivire pe o scară cu valori cuprinse între 1 și 9 (tabelul 2.3.2.5).

Tabelul 2.3.2.5

Toleranța speciilor la strivit și denumirea categoriilor agronomice (după Briemle și Ellenberg, 1994, modificat și adaptat la condițiile din România)

6.Indicele de pășunat ne descrie relația (corespondența, interdependența) între influențele strivirii și păscutului (asociate cu palatabilitatea și gradul de consuma-bilitate) și răspândirea speciilor de plante. Briemle și colab., (1994, 2002) etalonează toleranța speciilor la pășunat pe o scară cu valori cuprinse între 1 și 9 (tabelul 2.3.2.6).

Tabelul 2.3.2.6

Toleranța speciilor la pășunat și denumirea categoriilor agronomice (după Briemle și Ellenberg, 1994, modificat și adaptat la condițiile din România)

Valoarea furejeră este o noțiune complexă, care ia în considerare următoarele aspecte (Vîntu și colab., 2004; Rotar și Carlier, 2010):

compoziția chimică;

gradul de consumabilitate;

palatabilitatea (acceptanța animalelor);

digestibilitatea;

procentul de frunze și tulpini;

perozitatea organelor plantei și felul ei;

gradul de toxicitate etc.

Diversitatea mare a acestor specii a dus la elaborarea unei clasificări pratologice a plantelor din alte familii botanice (AFB) din pajiști după criterii economice, după cum urmează (Rotar și Carlier, 2010):

specii consumate de animale;

specii neconsumate sau consumate în mică măsură de animale (buruieni de balast);

specii dăunătoare produselor animaliere;

specii toxice;

specii dăunătoare vegetației pajiștilor.

Categoriilor agronomice și valoarea furajeră (după Briemle, 1996, modificat și adaptat la condițiile din România)

Tabelul 2.3.2.7

Spectru ecologic

Treptele scărilor de preferințe ale speciilor de plante le denumim categorii ecologice. Spectrul categoriilor ecologice (spectrul ecologic) redă numeric sau grafic, ponderea speciilor cu anumite valențe ecologice (sin. valoarea ecologică) față de factorii de mediu (Cristea și colab., 2004). Altfel spus, spectrul ecologic este o clasificare a speciilor în funcție de treptele scărilor factorilor ecologici. Spectrul ne ajută în stabilirea caracterului ecologic al fitocenozelor de pajiști (preferința generală a sistemelor de pajiști) și a numărului de specii pe categorii ecologice.

Spectru agronomic

Treptele scărilor de toleranță ale speciilor le denumim categorii agronomice. Spectrul categoriilor agronomice (spectrul agronomic) redă ponderea (numeric sau grafic) speciilor cu anumite valențe agronomice față de modul de folosință al pajiștilor sau față de valoarea furajeră.

Valoarea pastorală, clasa și categoria de pajiște și încărcătura de animale la hectar (capacitatea de pășunat)

Atribuirea valorii furajere unei fitocenoze se realizează pe seama valorii indicatoare medii ponderate calculată. Valoarea medie indicatoare joacă rolul valorii pastorale. Aceasta se va încadra într-un interval, care va avea clasa, categoria și încărcătura de animale corespunzătoare.

Tabelul 2.3.2.8

Corespondența dintre intervalele valorii pastorale, clasele de vegetație, clasele de favorabilitate și capacitatea de pășunat a pajiștii (Păcurar și Rotar, 2014)

Dacă pe pajiștea studiată se află mușuroaie și pietre sau vegetație lemnoasă, atunci valoarea pastorală se va diminua conform tabelelor de mai jos (tabelul 2.3.2.9; tabelul 2.3.2.10).

Tabelul 2.3.2.9

Coeficienții de bonitare pentru gradul de acoperire a pajiștei cu mușuroaie sau pietre

Tabelul 2.3.2.10

Coeficienții de bonitare pentru gradul de acoperire cu vegetație lemnoasă (arbori, arbuști, cioate)

CAPITOLUL 3

3. REZULTATE ȘI DISCUȚII

În urma studiilor efectuate, au fost identificate trei tipuri de pajisti:

PD_1: Festuca rubra – Nardus stricta

PD_2: Festuca rubra – Agrostis capillaris

PD_3: Nardus stricta – Festuca rubra

PD_4: Festuca rubra – Nardus stricta

PD_5: Festuca rubra – Agrostis capillaris

3.1. Descrierea tipurilor de pajiști

3.1.1 Subtipul de pajiște Festuca rubra – Nardus stricta

Subtipul de pajiște Festuca rubra-Nardus stricta, face parte din seria Festuca Rubra, serie specifică etajului boreal, subetajului pădurilor de molid și brad (Țucra și colab., 1987).

Ocupa versanții de moderat la puternic înclinați, soluri revene-jilave, puternic acide (districambisoluri , prepodzoluri). (Țucra și colab., 1987).

Această parcelă are o pantă de 60%, expoziție N, fiind folosită prin pășunat. Gradul de consumul al acestui tip de pajiște este aproximativ de 65-70% (tabelul 3.1.1.1).

Tabelul 3.1.1.1

Condiții staționale ale pașunii FESTUCA RUBRA – NARDUS STRICTA

În compoziția floristică, Poaceaele au cea mai mare pondere în covorul ierbos cu o participare de 43%, urmate de plantele din alte familii botanice (AFB) în procent de 32,5%, iar Fabaceaele având o participare de 5%, si Cyperaceae-juncaceae de doar 0,5% (tabelul 3.1.1.2).

Dintre Poaceae, se remarcă două specii dominante, Festuca rubra cu o acoperire de (12,5 %) și Nardus stricta cu (12,5%). Fabaceaele sunt slab reprezentate de Trifolium repens cu (5%). Dintre plantele din alte familii botanice, în funcție de procentul de acoperire se remarcă: Achillea millefolium (8%), Thymus pulegioides (8%), Leucanthemum vulgare (2,5%), Plantago lanceolata (2,5%), Veronica serpyllifolia ( 2,5%).

Tabel 3.1.1.2

Compoziția floristică a tipului de pajiște Nardus Stricta – Festuca Rubra și exigența speciilor la factorii ecologici, agronomici și antropici (B – bioforma, T – temperatura, U – umiditatea, R – reacția solului, N – troficitatea, C – toleranța la cosit, P – toleranța la pășunat, S – toleranța la strivit, VF – valoarea furajeră, SO – categoria sozologică ,H – hemerobia, UR– urbanofilia)

Tabel 3.1.1.3

Urmărind spectrele ecologice (tabelul 3.1.1.2.), reiese că fitocenoza tipului de pajiște Nardus Stricta-Festuca Rubra are un caracter mezo-xerofil (Up = 4,36), Extrem acidofile (Rp = 3,44) și oligomezotrof (Np = 4,08).

Din punct de vedere agronomic, pajiștea este mediu tolerantă la cosit (Cp = 6,06), mediu tolerantă la pășunat (Pp = 5,52), mediu tolerantă la strivit (Sp = 5,46). Din analiza acestor factori putem afirma că pajiștea are maxim două cicluri de pășunat pe an, în cadrul căreia plantele se consumă parțial într-un sistem semi-extensiv.

Tipul de pajiște Festuca rubra-Nardus stricta are o valoare pastorală de 5,27 care scade la 4,21 datorită vegetației lemnoase și a mușuroaielor prezente, încadrându-se în clasa IV, fiind o pajiște mediocră, suportând 0,41 – 0,60 UVM/ha.

În compoziția floristică se întâlnește o specie fără valoare furajeră (Carduus acanthoides) cu o participare de 0,5%, și trei specii slab furajere (specii dăunătoare vegetației pajiștilor): (Nardus stricta) 12,5%, (Thymus pulegioides) 8%, (Carduus acanthoides) 0,5%.

Mai regasim sapte specii de balast: (Hieracium pilosella) 5%, (Veronica serpyllifolia) 2,5%, (Luzula multiflora) 0,5%, (Prunella vulgaris) 0,5%, (Ranunculus acris) 0,5%, (Arnica montana) 0,5%, (Cerastium holosteoides)0,5%.

Se identifică și opt specii mediu furajere cu o acoperire de 27,5% , reprezentate de: (Agrostis capillaris) 8%, (Achillea millefolium ) 8%, (Holcus lanatus) 5%, (Leucanthemum vulgare) 2,5%, (Plantago lanceolata) 2,5%, (Alchemilla vulgaris) 0,5%, (Pimpinella major) 0,5%, (Leontodon autumnalis) 0,5%.

Regasim 2 specii bune furajere cu o participare de 17,5%, (Festuca rubra) 12,5%, (Cynosurus cristatus) 5%.

Obiectivele îmbunătățirii fitocenozei (având în vedere că pajiștea se află sub angajament de agromediu):

îmbunătățirea compoziției floristice;

combaterea speciilor dăunătoare vegetației pajiștii;

cosirea resturilor neconsumate;

distrugerea mușuroaielor;

combaterea vegetației lemnoase;

încărcătura de animale corespunzătoare;

sistem corespunzător de pășunat.

3.2.2 Subtipul de pajiște Festuca rubra – Agrostis capillaris

Subtipul de pajiște Festuca rubra-Agrostis capillaris, face parte din seria Festuca Rubra, serie specifică etajului boreal, subetajului pădurilor de molid și brad (Țucra și colab., 1987).

Ocupă versanții de la moderat la puternic înclinați, soluri revene-jilave, puternic acide: prepodzoluri litice, litosolurile. (Țucra și colab., 1987).

Această parcelă are o pantă de 70%, expoziție S, fiind folosită prin pășunat. Gradul de consumul al acestui tip de pajiște este aproximativ de 70% (tabelul 3.2.2.1).

Tabelul 3.2.2.1

Condiții staționale ale pașunii FESTUCA RUBRA – AGROSTIS CAPILLARIS

În compoziția floristică, alte familii botanice (AFB) au cea mai mare pondere în covorul ierbos cu o participare de 31,5%, urmate de Poaceae în procent de 28%, iar Cyperaceae-juncaceae având o participare de 2,5%, si Fabaceaele de doar 0,5% (tabelul 3.2.2.2).

Dintre Poaceae, se remarcă două specii dominante, Festuca rubra cu o acoperire de 12,5 % și Nardus stricta cu 12,5%. Fabaceaele sunt slab reprezentate de Trifolium pratense (0,5%). Dintre plantele din alte familii botanice, în funcție de procentul de acoperire se remarcă: Thymus pulegioides( 8%), Fragaria vesca( 5%), Plantago media (2,5%), Deschampsia cespitosa ( 2,5%), Potentilla erecta( 2,5%), Centaurea scabiosa (2,5%), Rorippa austriaca (2,5%).

Compoziția floristică a tipului de pajiște Nardus Stricta- Agrostis Capilaiaris și exigența speciilor la factorii ecologici, agronomici și antropici (B – bioforma, T – temperatura, U – umiditatea, R – reacția solului, N – troficitatea, C – toleranța la cosit, P – toleranța la pășunat, S – toleranța la strivit, VF – valoarea furajeră, SO – categoria sozologică ,H – hemerobia, UR – urbanofilia) .

Tabelul 3.2.2.2

Urmărind spectrele ecologice (tabelul 3.2.3), reiese că fitocenoza tipului de pajiște Nardus Stricta-Agrostis Capilaiaris are un caracter mezo-xerofil (Up=4,84), Puternic acidofile (Rp=4,43) și oligomezotrof (Np=3,86).

Din punct de vedere agronomic, pajiștea este mediu tolerantă la cosit (Cp=5,12), mediu tolerantă la pășunat (Pp=5,17), mediu tolerantă la strivit (Sp=4,82). Din analiza acestor factori putem afirma că pajiștea are maxim două cicluri de pășunat pe an, în cadrul căreia plantele se consumă parțial într-un sistem semi-extensiv.

Tipul de pajiște Festuca rubra – Agrostis capillaris are o valoare pastorală de 4,94 care scade la 3,11 datorită vegetației lemnoase și a pietrelor prezente, încadrându-se în clasa III, fiind o pajiște degradată, suportând 0,21-0,40UVM/ha.

În compoziția floristică se întâlneste o specie dăunătoare produselor animaliere (Carduus0 acanthoides) 0,5% ,3 specii dăunătoare vegetației pajiștilor: (Nardus stricta) 12,5, (Thymus pulegioides) 8%, (Deschampsia cespitosa) 2,5%, cu o participare de 23,0%.

Avem noua specii de balast :(Fragaria vesca) 5%, (Luzula multiflora) 2,5%, (Hieracium pilosella) 0,5% , (Prunella vulgaris) 0,5%, (Veronica serpyllifolia) 0,5%, (Potentilla reptans) 0,5%, (Campanula patula) 0,5%, (Plantago major) 0,5%, (Salvia pratensis) 0,5%, (Centaurea scabiosa) 2,5%, (Rorippa austriaca) 2,5%.

Se identifică și opt specii mediu furajere cu o acoperire de 27,5% , reprezentate de: (Agrostis capillaris) 2,5%, (Agropyron pectiniforme) 0,5%, (Plantago media) 2,5%, (Plantago lanceolata) 0,5%, (Potentilla erecta) 2,5%, (Pimpinella major) 0,5%, (Leucanthemum vulgare) 0,5%, (Achillea millefolium) 0,5%.

Regasim 2 specii bune furajere cu o participare de 13%, (Nardus stricta) 12,5%, (Trifolium pratense) 0,5%.

Obiectivele îmbunătățirii fitocenozei (având în vedere că pajiștea se află sub angajament de agromediu):

îmbunătățirea compoziției floristice;

combaterea speciilor dăunătoare vegetației pajiștii;

cosirea resturilor neconsumate;

distrugerea mușuroaielor;

combaterea vegetației lemnoase;

încărcătura de animale corespunzătoare;

sistem corespunzător de pășunat.

3.2.3 Subtipul de pajiște Nardus Stricta-Festuca Rubra

Subtipul de pajiște Nardus Stricta-Festuca Rubra, face parte din seria Festuca Rubra, serie specifică etajului boreal, subetajului pădurilor de molid și brad. (Țucra și colab., 1987)

Ocupă versanți puternic înclinați, însotiți, soluri revene, extrem de oligobazice, foarte puternic acide(prepodzoluri litice). (Țucra și colab., 1987)

Această parcelă are o pantă de 40%, expoziție N, fiind folosită prin pășunat. Gradul de consumul al acestui tip de pajiște este aproximativ de 35-40% (tabelul 3.2.3.1).

Tabel 3.2.3.1

Condiții staționale ale pașunii NARDUS STRICTA – FESTUCA RUBRA

În compoziția floristică, Poaceaele au cea mai mare pondere în covorul ierbos cu o participare de 52,75%, urmate de plantele din alte familii botanice (AFB) în procent de 34%, iar Fabaceaele având o participare de doar 0,5%. (tabelul 4.2.).

Dintre Poaceae, se remarcă două specii dominante, Nardus stricta cu o acoperire de 22,25% și Festuca rubra cu 17,5%. Fabaceaele sunt foarte slab reprezentate de Trifolium repens cu 0,5%. Dintre plantele din alte familii botanice, în funcție de procentul de acoperire se remarcă: Hieracium pilosella( 8%), Alchemilla vulgaris( 8%), Thymus pulegioides (8%), Bellis perennis (2,5%), Leontodon autumnalis (2,5%), Fragaria vesca (2,5%).

Compoziția floristică a tipului de pajiște Nardus Stricta-Festuca Rubra și exigența speciilor la factorii ecologici, agronomici și antropici (B – bioforma, T – temperatura, U – umiditatea, R – reacția solului, N – troficitatea, C – toleranța la cosit, P – toleranța la pășunat, S – toleranța la strivit, VF – valoarea furajeră, SO – categoria sozologică ,H – hemerobia, UR – urbanofilia) Tabelul 3.2.3.2

Urmărind spectrele ecologice (tabelul 3.2.3.2), reiese că fitocenoza tipului de pajiște Nardus Stricta- Festuca rubra are un caracter mezo-xerofil (Up = 4,85), Extrem acidofile (Rp= 2,80) și oligomezotrof (Np = 3,77).

Din punct de vedere agronomic, pajiștea este mediu tolerantă la cosit (Cp = 5,58), mediu tolerantă la pășunat (Pp = 5,65), mediu tolerantă la strivit (Sp = 5,28). Din analiza acestor factori putem afirma că pajiștea are maxim două cicluri de pășunat pe an, în cadrul căreia plantele se consumă parțial într-un sistem semi-extensiv.

Tabel 3.2.3.3

Tipul de pajiște Nardus Stricta-Festuca Rubra are o valoare pastorală de 4,86 care scade la 3,11 datorită vegetației lemnoase și a mușuroaielor prezente, încadrându-se în clasa III, fiind o pajiște degradată, suportând 0,21 – 0,40 UVM/ha.

În compoziția floristică se întâlnesc doua specii dăunătoare vegetației pajiștilor intr-un procentaj destul de ridicat 30,25%:(Nardus stricta) 22,25% si (Thymus pulegioides) 8%.

Avem sapte specii de balast: (Hieracium pilosella) 8%, (Fragaria vesca) 2,5%, (Bellis perennis) 2,5%, (Ranunculus acris) 0,5%, (Cerastium holosteoides) 0,5%, (Prunella vulgaris) 0,5%, (Gnaphalium sylvaticum) 0,5%.

Se identifică și patru specii mediu furajere cu o acoperire de 19% , reprezentate de: (Agrostis capillaris) 8%, (Alchemilla vulgaris) 8%, (Leontodon autumnalis) 2,5%, (Plantago lanceolata) 0,5%.

Regasim trei specii bune furajere cu o participare de 23%: (Festuca rubra) 17,5%, (Cynosurus cristatus) 5%, (Trifolium repens) 0,5%.

Obiectivele îmbunătățirii fitocenozei (având în vedere că pajiștea se află sub angajament de agromediu):

îmbunătățirea compoziției floristice;

combaterea speciilor dăunătoare vegetației pajiștii;

cosirea resturilor neconsumate;

distrugerea mușuroaielor;

combaterea vegetației lemnoase;

încărcătura de animale corespunzătoare;

sistem corespunzător de pășunat.

3.2.4 Subtipul de pajiște Festuca Rubra – Nardus Stricta

Subtipul de pajiște Festuca Rubra-Nardus Stricta, face parte din seria Festuca Rubra, serie specifică etajului boreal, subetajului pădurilor de molid și brad (Țucra și colab., 1987).

Ocupa versanții de moderat la puternic înclinați, soluri revene-jilave, puternic acide(districambisoluri , prepodzoluri).(Țucra și colab., 1987).

Această parcelă are o pantă de 70%, expoziție N-S, fiind folosită prin pășunat. Gradul de consumul al acestui tip de pajiște este aproximativ de 65% (tabelul 3.2.4.1.).

Tabelul 3.2.4.1.

Condiții staționale ale pașunii FESTUCA RUBRA – NARDUS STRICTA

În compoziția floristică, Poaceaele au cea mai mare pondere în covorul ierbos cu o participare de 58,5%, urmate de plantele din alte familii botanice (AFB) în procent de 19%, iar Fabaceaele si Cyperaceae-juncaceae avand o participare de doar 0,5% fiecare (tabelul 3.2.4.1).

Dintre Poaceae, se remarcă două specii dominante, Festuca rubra cu o acoperire de 17,5 % și Nardus stricta cu 17,5%. Fabaceaele sunt reprezentate de Trifolium pratense (0,5%) si Cyperaceae-Juncaceae (Luzula multiflora) 0,5%.

Dintre plantele din alte familii botanice, în funcție de procentul de acoperire se remarcă: Alchemilla vulgaris (5%), Bellis perennis (2,5%), Deschampsia cespitosa (2,5%), Plantago media (2,5%), Plantago lanceolata (2,5%).

Compoziția floristică a tipului de pajiște Festuca Rubra-Nardus Stricta și exigența speciilor la factorii ecologici, agronomici și antropici (B – bioforma, T – temperatura, U – umiditatea, R – reacția solului, N – troficitatea, C – toleranța la cosit, P – toleranța la pășunat, S – toleranța la strivit,

VF – valoarea furajeră, SO – categoria sozologică ,H – hemerobia, UR – urbanofilia)

Tabelul 3.2.4.2.

Urmărind spectrele ecologice (tabelul 3.2.6), reiese că fitocenoza tipului de pajiște Festuca Rubra-Nardus Stricta are un caracter Mezofil (Up=5,17), Extrem acidofile (Rp=2,90) și oligomezotrof (Np=3,54).

Din punct de vedere agronomic, pajiștea este mediu tolerantă la cosit (Cp=6,14), mediu tolerantă la pășunat (Pp=5,90), mediu tolerantă la strivit (Sp=5,46). Din analiza acestor factori putem afirma că pajiștea are maxim două cicluri de pășunat pe an, în cadrul căreia plantele se consumă parțial într-un sistem semi-extensiv.

Tabel 3.2.4.3.

Tipul de pajiște Festuca rubra-Nardus stricta are o valoare pastorală de 5,33care scade la 4,79 datorită vegetației lemnoase și a mușuroaielor prezente, încadrându-se în clasa IV, fiind o pajiște mediocră, suportând 0,41 – 0,60 UVM/ha.

În compoziția floristică întâlnim trei specii dăunătoare vegetației pajiștilor): (Nardus stricta) 17,5%, (Deschampsia cespitosa )2,5%, (Thymus pulegioides) 0,5%.

Mai regasim sapte specii de balast: (Danthonia decumbens) 2,5%, (Bellis perennis) 2,5%, (Luzula multiflora) 0,5%, (Cerastium holosteoides) 0,5%, (Prunella vulgaris) 0,5% , (Ranunculus acris) 0,5%, (Anthoxanthum odoratum) 0,5%.

Se identifică sapte specii mediu furajere cu o acoperire de 24%, reprezentate de: (Agrostis capillaris) 12,5%, (Alchemilla vulgaris) 5%, (Plantago lanceolata) 2,5%, (Plantago media) 2,5%, (Carum carvi) 0,5%, (Achillea millefolium) 0,5%, (Leontodon autumnalis) 0,5%.

Regasim si patru specii bune furajere cu o participare de 17,5%, (Festuca rubra) 17,5%, (Cynosurus cristatus) 8%, (Poa annua) 0,5%, (Trifolium pratense) 0,5%.

Obiectivele îmbunătățirii fitocenozei (având în vedere că pajiștea se află sub angajament de agromediu):

îmbunătățirea compoziției floristice;

combaterea speciilor dăunătoare vegetației pajiștii;

cosirea resturilor neconsumate;

distrugerea mușuroaielor;

combaterea vegetației lemnoase;

încărcătura de animale corespunzătoare;

sistem corespunzător de pășunat.

3.2.5 Subtipul de pajiște Festuca Rubra – Agrostis Capillaris

Subtipul de pajiște Festuca Rubra-Agrostis Capillaris , face parte din seria Festuca Rubra, serie specifică etajului boreal, subetajului pădurilor de molid și brad (Țucra și colab., 1987).

Ocupa versanții de moderat la puternic înclinați, soluri revene-jilave, puternic acide(districambisoluri , prepodzoluri).(Țucra și colab., 1987).

Această parcelă are o pantă de 20%, expoziție N, fiind folosită prin pășunat. Gradul de consumul al acestui tip de pajiște este aproximativ de 80% (tabelul 3.2.5.1).

Tabelul 3.2.5.1.

Condiții staționale ale pașunii FESTUCA RUBRA – AGROSTIS CAPILLARIS

În compoziția floristică, Poaceaele au cea mai mare pondere în covorul ierbos cu o participare de 62,5%, urmate de plantele din alte familii botanice (AFB) în procent de 35%, Cyperaceae-juncaceae de doar 0,5% (tabelul 4.2.).

Dintre Poaceae, se remarcă două specii dominante, Festuca rubra cu o acoperire de (22,25 %) și Agrostis capillaris cu (22,25%). Dintre plantele din alte familii botanice, în funcție de procentul de acoperire se remarcă: Alchemilla vulgaris (12,5%), Leontodon autumnalis (5%), Bellis perennis (5%), Deschampsia cespitosa (2,5%), Plantago lanceolata (2,5%), Thymus pulegioides (2,5%), Achillea millefolium (2,5%).

Compoziția floristică a tipului de pajiște Festuca Rubra-Agrostis Capillaris și exigența speciilor la factorii ecologici, agronomici și antropici (B – bioforma, T – temperatura, U – umiditatea, R – reacția solului, N – troficitatea, C – toleranța la cosit, P – toleranța la pășunat, S – toleranța la strivit, VF – valoarea furajeră, SO – categoria sozologică ,H – hemerobia, UR – urbanofilia)

Tabelul 3.2.5.2.

Urmărind spectrele ecologice (tabelul 3.1.5), reiese că fitocenoza tipului de pajiște Festuca Rubra-Agrostis Capillaris are un caracter mezofil (Up=5,18), Extrem acidofile (Rp = 3,42) și oligomezotrof (Np = 4,44).

Din punct de vedere agronomic, pajiștea este mediu tolerantă la cosit (Cp = 6,86), mediu tolerantă la pășunat (Pp = 5,90), mediu tolerantă la strivit (Sp = 5,37). Din analiza acestor factori putem afirma că pajiștea are maxim două cicluri de pășunat pe an, în cadrul căreia plantele se consumă parțial într-un sistem semi-extensiv.

Tabel 3.2.5.2

Tipul de pajiște Festuca rubra-Agrostis capillaris are o valoare pastorală de 5,85, încadrându-se în clasa V, fiind o pajiște medie, suportând 0,61 – 0,80 UVM/ha.

În compoziția floristică se întâlnesc trei specii dăunătoare vegetației pajiștilor): (Nardus stricta) 5%, Deschampsia cespitosa (2,5%), Thymus pulegioides (2,5%).

Mai regasim cinci specii de balast: Bellis perennis (5%), Luzula multiflora (0,5%), Prunella vulgaris (0,5%), Veronica serpyllifolia (0,5%), Cerastium holosteoides (0,5%).

Se identifică și sapte specii de mediu furajere cu o acoperire de 40,75% , reprezentate de: Agrostis capillaris (22,25%), Alchemilla vulgaris (12,5%), Leontodon autumnalis (5%), Plantago lanceolata (2,5%), Achillea millefolium (2,5%), Carum carvi (0,5%), Plantago media (0,5%).

Regasim 2 specii bune furajere cu o participare de 34,75%, (Festuca rubra) 22,25%, (Cynosurus cristatus) 12,5%.

Obiectivele îmbunătățirii fitocenozei (având în vedere că pajiștea se află sub angajament de agromediu):

îmbunătățirea compoziției floristice;

combaterea speciilor dăunătoare vegetației pajiștii;

cosirea resturilor neconsumate;

distrugerea mușuroaielor;

combaterea vegetației lemnoase;

încărcătura de animale corespunzătoare;

sistem corespunzător de pășunat.

CAPITOLUL 4

4. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

4.1 Concluzii

Pe o suprafață de 80ha se regăsesc 110 bovine, ceea ce rezultă o încărcătură de 1,30UVM/ha.

Pajiștea studiată suportă o încărcătură de 0,5 UVM/ha, ceea ce înseamnă un număr de 40UVM/ha.

4.1.1 PD_I Festuca rubra – Nardus stricta

Pe această porțiune de pășune nu se aplică lucrări de întreținere (vegetația lemnoasă, pietre, mușuroaie), iar târilea lipsește. Vegetației lemnoasă ocupă 30% din suprafața parcelei. Valoarea furajeră se reduce datorită vegetației lemnoase.

4.1.2 PD_II Festuca rubra – Agrostis capillaris

Expoziție sudică cu un grad de înclinare de 70%, puternic cărăruită, cu o acoperire de 40% vegetație lemnoasă și 11-12% pietre. Nici în acest caz nu se aplică lucrări de întreținere și de târlire. Din această cauză, valoarea furajeră scade.

4.1.3 PD_III Nardus stricta – Festuca rubra

Vegetație lemnoasă este de 40% și mușuroaie înțelenite de 30%. La fel ca și în cazurile anterioare, lucrările de îngrijire și târlire lipsesc. Din această cauză, valoarea furajeră scade.

4.1.4 PD_IV Festuca rubra – Nardus stricta

Pajiștea se întinde pe un platou. Se efectuează lucrări de întreținere și fertilizare prin târlire irațională. Totuși întâlnim mușuroaie înțelenite de 15-20%. Acest fapt determină o scădere a valorii furajere.

4.1.5 PD_V Festuca rubra – Agrostis capillaris

Parcelă pe care se aplică lucrări de întreținere și folosință corespunzătoare. Târlirea s-a aplicat în urmă cu 5-6 ani. Datorită acestui fapt nu avem scăderi ale valorii furajere, care se menține la 5,85.

4.2. Recomandari

Încotro?

Acțiuni pe termen scurt (intensive):

Combaterea vegetației lemnoase;

Adunarea pietrelor și distrugerea mușuroaielor;

Fertilizarea cu îngrășăminte organice (târlirea) și minerale (NPK);

Îmbunătățirea covorului ierbos prin supraînsămânțare;

Sistem rational de pășunat cu parcele.

Acțiuni pe termen lung (extensive):

Reducerea numărului de bovine și trasferarea pe o altă pășune;

Combaterea vegetației lemnoase;

Adunarea pietrelor și distrugerea mușuroaielor;

Târlirea pășunii(5-7 nopți);

Sistem rational de pășunat cu parcele.

Bibliografie:

Anghel Gh., Bărbulescu C., Burcea P., Grîneanu A., Niedermaier K., Samoilă Z., Vasiu V., 1967 – Cultura pajiștilor, Ed. Agro-silvică de Stat, București

Atlas Climatologic al RSR,Ed. 1965

Badea, Lucian, Institutul de Geografie (Academia Republicii Socialiste România)

Bărbulescu C., Burcea P., 1971- Determinator pentru flora pajiștilor, Ed. Ceres, București

Bărbulescu C., Motcă Gh., 1983 – Pășunile munților înalți, Ed. Ceres,București

Bold I., Crăciun A., 2012 – Organizarea teritoriului agricol, concepte – tradiții – istorie, Ed. Mirton, Timișoara

Burcea P., Marușca T., Neagu M, 2007 – Pajiștile montane din Carpații României, Ed., AmandA Edit

Cernelea E., Bistriceanu C., 1977 – Cultura și exploatarea pajiștilor montane, Ed. Ceres, București

Cernelea E., 2004 – Pășunile și păstoritul în Parcul Național Retezat, Ed. Călăuza v.b., Deva

Geografia României, vol. 1, Ed. Academiei RSR, 1983.

11.Grigorescu C. G., Chiper V., 1930 – Legea pentru organizarea, administrarea și exploatarea pășunilor, comentată și explicată ȘI Regulamentul legii pentru organizarea, administrarea și exploatarea pășunilor, Ed. Ramuri, Craiova

Marușca T., 2001 – Elemente de gradientică și ecologie montană, Ed. Universității ”Transilvania”, Brașov

Marușca T., 2005 – Gospodărirea ecologică a pajiștilor montane, CEFIDEC Vatra Dornei

Marușca T., Mocanu V., Cardașol V., Hermenean I., Blaj V. A., Oprea Georgeta Tod Monica Alexandrina, 2010 – Ghid de producere ecologică a furajelor de pajiști montane, Ed. Universității ”Transilvania”, Brașov

Marușca T., Pop O. G., 2013 – Gospodărirea durabilă a pajiștilor din zona rurală montană, Ed. Universității ”Transilvania”, Brașov

Moisuc Al., Samfira I., Carrere P., 2001 – Pajiști naturale și exploatații ecologice, Ed. Agroprint, Timișoara

Păcurar, F., Rotar, I. 2014. Metode de studiu și interpretare a vegetației pajiștilor. Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca.

Păcurar și colab.,2015, Study of the Floristic Composition of Certain Secondary Grasslands in Different Successional Stages as a Result of Abandonment. Bulletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca. Agriculture.

Rotar, I., Vidican Roxana, 2003 – Cultura pajiștilor, Ed. Poliam, Cluj N.

Stan, Vasile D., Stan Angelica Marioara – BILBOR, Oameni și locuri

Tofan, G. B. (2010), The Natural Tourist Potential in the Bilbor Depression, Journal of Settlements and Spatial Planning, vol. 1, nr. 2, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, ISSN 2069-3419, pp. 151-156, 6 p., 7 fig.

Tofan, G.B.(2013), Comuna Bilbor. Harta geografico-turistică, scara 1:60 000 (cu text privind caracterizarea geografică și obiectivele turistice,în limba română și engleză), tipărit la PrintPlazza, Cluj-Napoca, ISBN 978-973-0-14528-1.

Țucra și colab., 1987, Principalele tipuri de pajiști din R. S. România, Editura Poligrafică "Bucureștii Noi", București, pag. 30–31.

Țucra I., Kovacs A.J., Roșu C., Ciubotaru C., Chifu T., Neacșu Marcela, Bărbulescu C., Cardașol V., Popovici D., Simtea N., Motcă Gh., Dragu I., Spirescu M., 1987 – Principalele tipuri de pajiști din R.S. România, Redacția de propagandă tehnică agricolă, Brașov

Vîntu V., Moisuc Al., Motcă Gh., Rotar I., 2004 – Cultura pajiștilor și a plantelor furajere, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Harta Pedologică a României, ICPA, 1:200.000

*** 1954, Instrucțiuni pentru amenajarea pășunilor împădurite și pășunilor alpine „Amenajamente silvo-pastorale” – Partea I, Partea a II-a Ed. Agro-silvică de stat

***http://www.unibuc.ro/prof/oprea_c_r/docs/2014/noi/25_00_16_47Carpati_Veget_si_fauna.pdf

***http://azm.gov.ro/calendarul-fermierului-montan-in-luna-iunie-2/