Dispozitive periferice și destocare a datelor [301879]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea și

Perfecționarea Personalului Didactic

METODE CONCRETE DE OBȚINERE

A FEED-BACK-ULUI

ÎN PREDAREA DISCIPLINEI TIC

Conducător științific:

Prof. Univ. Constantin Popescu

Profesor:

FLORINA ADINA IACOB

Oradea 2017

[anonimizat] 3

Feedback-ul în învățământ 4

Feed-back-ul și obținerea lui în lecție 8

Metode de predare în informatică și TIC 8

Metodele tradiționale 9

[anonimizat] – evaluare 10

Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității 12

[anonimizat] 28

[anonimizat] 39

Metode de evaluare a unei secvențe sau activități 48

Metode de evaluare a activității pe un interval mediu sau lung 52

Metode de cercetare în grup 56

Metode de predare 61

Metode colaborative și de cooperare 64

CONCLUZII 102

Introducere – [anonimizat], rezultat din compunerea celor două cuvinte: [anonimizat]. Astfel, cuvântul metodă înseamnă: drum spre…; cale de urmat… în vederea urmăririi unor scopuri dinainte stabilite, a obținerii unor rezultate vizate.

Metoda didactică reprezintă ansamblul organizat al procedeelor (modurilor) de realizare practică a operațiilor care stau la baza acțiunilor parcurse în comun de profesori și elevi. [anonimizat], la realizarea scopurilor propuse.

Deci, metoda constituie o cale de cunoaștere și modificare pozitivă a realității, [anonimizat]. Metoda este și o importantă componentă a procesului de instruire.

[anonimizat], filosoful grec Socrate (469-399 î.e.n), a cărui conversație euristică (metoda socratică), [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat] o [anonimizat] G. Palmade, J.S. Bruner, B.F. Skinner, H. Aebli, J. Piaget, W. Okon, P.I. Galperin etc. (pe plan mondial) și ale pedagogilor români I. Cerghit, Al. Găvenea, I.T. Radu, M. Ionescu, I. Neacșu etc. Toate aceste cercetări duc la concluzia că metodele alcătuiesc instrumente esențiale în activitatea profesorului și a [anonimizat]. [anonimizat], metodologia didactică reprezintă terenul cel mai propice pe care se poate dezvolta și propaga imaginația și creativitatea didactică a profesorului.

[anonimizat], reformele apar ca o necesitate. Orice dezvoltare presupune oameni pregătiți să o realizeze (profesioniști de toate categoriile), iar școala este cea care îi pregătește.

Într-o societate în continuă schimbare, dezvoltarea științelor educației, inovația didactică apare ca o necesitate și solicită transformarea profesorilor în specialiști ai domeniului proiectării curriculare.

Feedback-ul în învățământ

Feedback-ul este o componentă deosebit de importantă a comunicării. T.K. Gamble și M. Gamble definesc feedback-ul drept „toate mesajele verbale și nonverbale pe care o persoană le transmite în mod conștient sau inconștient ca răspuns la comunicarea altei persoane" (Gamble, Gamble, 1993, p. 151). Longenecker spune că feedback-ul „este necesar pentru a determina măsura în care mesajul a fost înțeles, crezut și acceptat" (Longenecker, 1969, p. 497).

Unele determinante esențiale ale feedback-ului folosit în relația profesor-elev, în cadrul procesului de învățare, se pot cataloga astfel:

– feedback-ul ar trebui, la modul ideal, să se bazeze pe încrederea dintre emițător și receptor (imaginați-vă că o persoană, despre care considerați că are intenția să vă nedreptățească, fiindcă are niște interese, vă spune că ați greșit o lucrare despre care sunteți sigur că ați realizat-o perfect. A-ți crede? Dar dacă același lucru l-ar spune cineva în care aveți o încredere deplină?);

– feedback-ul trebuie să fie mai degrabă specific decât general, de preferat să aibă exemple recente (adică trebuie să îi explicați limpede elevului și ceea ce a greșit și ceea ce a făcut bine; opusul acestei abordari îl reprezintă unii profesori care la întrebarea elevului asupra calității lucrării răspund evaziv, în genul – „da, merge" ori „este așa și așa" – ceea ce nu oferă acestuia din urmă un suport pentru optimizarea activității);

– feedback-ul trebuie să fie oferit în momentul în care elevul pare a fi gata să-l accepte (de multe ori, pur și simplu nu e momentul potrivit ca cel căruia îi oferim feedback-ul nostru să accepte acest semnal – mai ales dacă este unul negativ – și trebuie să alegem momentul oportun);

– feedback-ul trebuie să fie verificat privitor la ceea ce elevului i se pare a fi valid ; profesorul poate cere elevului să explice, să reformuleze și să exemplifice, pentru a înțelege în profunzime răspunsul elevului;

– feedback-ul trebuie să conțină acele lucruri pe care elevul să fie capabil să le facă; să nu includă mai mult decât ceea ce elevul poate să facă în timpul prevăzut de respectiva activitate. În caz contrar, putem să ne închipuim „valoarea" următorului feedback pe care un profesor l-a dat unui elev ce dorea să se alăture câtorva colegi care lucrau la un proiect: „ei au început mai demult, dar nu-i nimic, dacă până mâine rezolvi aceste cinci sute de lucrări…".

DeVito spune că feedback-ul, în calitatea sa de „informație trimisă înapoi la sursă" (DeVito, 1988, p. 8), poate fi pozitiv sau negativ, imediat sau întârziat; el se referă la o variabilă a feedback-ului care poate fi un indicator pentru managementul comunicării profesorului. Astfel, DeVito ne precizează că, atunci când transmitem un mesaj unui elev, acest mesaj este auzit simultan de receptor, dar și de către emițător; primind feedback de la propriul mesaj, se realizează un feedback interior care funcționează ca autocontrol, în paralel cu mesajele celorlalți.

În acest sens, o completare a conceptului o aduc T.K. Gamble și M. Gamble, care ne dirijează spre o diferențiere între feedback-ul evaluativ și feedback-ul nonevaluativ. Astfel, feedback-ul evaluativ presupune să dezvoltăm o opinie despre o temă aflată în discuție, să emitem o judecată de valoare – pozitivă sau negativă . În acest caz , distingem trei tipuri de feedback: pozitiv, negativ și formativ.

Feedback-ul pozitiv încearcă să păstreze direcția comunicării în același sens (spre exemplu, dacă ținem o prezentare, iar elevii sunt satisfăcuți de prezentare, vom păstra abordarea folosită);

Feedback-ul negativ are o funcție corectivă, care diminuează sau elimină comportamentele de comunicare nepotrivite (dacă luăm exemplul anterior, atunci când elevii sunt plictisiți tindem să modificăm sau să schimbăm metodele).

Feedback-ul formativ are la bază feedback-ul negativ. În concepția lui Don Tosti, dacă feedback-ul evaluativ pozitiv trebuie să fie oferit la o finalizarea cu bune rezultate (spre exemplu, formulări de tipul „Bravo! "), feedback-ul evaluativ negativ se însoțește de o amânare până în momentul în care activitatea ar fi reluată, astfel încât să fie văzut ca un sprijin mai degrabă decât ca o critică (dacă o echipă a făcut greșeli la ultima activitate, profesorul așteaptă o nouă activitate pentru a instrui elevii: „De data asta să îndreptăm erorile pe care le-am făcut cu ultima ocazie și să lucrăm corect"). Ar fi bine ca feedback-ul negativ să conțină expresii de tipul: „Se pare că…" deoarece îi creează elevului șansa să nu fie pus, în mod direct, într-o situație jenantă pentru greșeala făcută.

Se observă că rolurile feedback-ului sunt destul de bine subliniate în literatura și practica pedagogică de la noi; este vorba despre un accent evident pe feedback-ul de tip evaluativ. În continuare, ne vom îndrepta atenția mai mult asupra celui de-al doilea tip de feedback, cel nonevaluativ – care se folosește atunci când vrem să descoperim sentimentele unei persoane sau vrem să o ajutăm să-și clarifice anumite păreri despre un lucru anume (accentul nu este pus pe propriile noastre idei și judecăți în legătură cu problema în discuție); persoana respectivă studiază propriile probleme și găsește propriile soluții la ele. Ca atare, putem spune că feedback-ul nonevaluativ este eficient în a păstra și îmbunătăți comunicarea.

Vorbind despre feedback-ul nonevaluativ, autorii citați au identificat:

Feedback-ul de sondare se referă la situația de a cere persoanei din fața noastră informații clarificatoare pentru „completarea" problemei. Cei doi autori ne dau un exemplu sugestiv : dacă un elev a luat o notă mică la un test și ne spune: „Sunt supărat deoarece colegii mei au luat note mai mari ca mine", conform acestui tip de feedback, profesorul putea să-i răspundă: „Și de ce te supără această situație ? ". Astfel, îi dăm persoanei ocazia de a identifica motivația reală asupra problemei care o macină. În contrast cu aceasta, o expresie de tipul: „Notele nu contează – poți lua o notă excelentă data viitoare dacă înveți" poate să nu puncteze problema și să fie o abordare superficială, care îl poate determina pe student să fie tentat să intre într-o stare defensivă. Or, dacă un elev a luat o nota de nouă la un examen și ne spune: „Sunt supărat pentru nota primită", deși restul colegilor lui luaseră note de patru și cinci, cadrul didactic este tentat să-i spună: „Ai luat mai mult decât ceilalți", „Nota nouă este o notă excelentă", „Dacă înveți tot atât de bine, data viitoare vei lua cu siguranță zece" etc. Aceste expresii nu sunt rele sau bune, dar pot să nu se potrivească cu situația elevului, și astfel să nu-i ofere acestuia sprijinul necesar. De ce? Simplu, să luăm același exemplu: părintele elevului i-a promis acestuia că dacă ia nota zece la acest test îl recompensează cu un cadou pe care elevul și-l dorește de mult timp. Dacă a luat nota nouă, acest lucru este posibil să nu se mai împlinească și astfel, expresiile anterioare nu aveau cum să folosească ;

Feedback-ul de înțelegere se referă la faptul că trebuie să încercăm să identificăm adevărata semnificație a celor spuse de interlocutor; aceasta putându-se realiza prin parafrazare. Parafrazarea ne îndrumă spre felul în care avem grijă de interlocutorii noștri și de problemele lor; prin parafrazare, fiecare răspuns motivează relaționările, deoarece este încurajat interlocutorul să-și detalieze sentimentele.

Feedback-ul suportiv se referă la problema pe care interlocutorul o consideră importantă și este apreciată și de ascultător ca fiind semnificativă. Feedback-ul suportiv nu este ușor, deoarece trebuie să dispunem de abilitatea de a reduce intensitatea sentimentelor altor persoane, lasându-le să descopere faptul că le considerăm problemele reale și serioase. Folosind comentarii descurajante ca: „Nu ar trebui să te îngrijoreze acest lucru." sau: „ Te supără chiar atât de tare? " nu demonstrăm empatie, ca adulți și educatori. Dacă ne exprimăm în felul următor : „Văd că ești supărat și îngrijorat – să discutăm despre asta; poate vom găsi împreună o rezolvare" sau: „Văd că ești îngrijorat; nu te învinovățesc pentru supărarea ta" (un exemplu des întâlnit este: dacă cineva se plânge: „Mă doare măseaua! ", de obicei i se răspunde complet descurajant, „O să-ți treacă! ").Și aici trebuie să știm despre ce este vorba. De multe ori, cel de lângă noi nu cere soluții. Arătați puțină înțelegere și ar fi destul.

Feedback-ul „mesajul-eu". Folosirea pronumelor eu și tu, eu și voi oferă perspectiva asupra centrului de atenție:” Voi sunteți cei care nu ați rezolvat bine și de aceea nu putem trecem la etapa următoare.” Mesajul negativ spre interlocutor blochează o bună comunicare. Înlocuirea pronumelor voi sau tu cu eu permite fluidizarea comunicării pentru înțelegerea și rezolvarea situației. Elevii din grupul numit prin formula voi vor adopta o atitudine defensivă, de autoprotejare: “ suntem nedescurcăreți”- “ nu suntem nedescurcăreți , nici alții nu sunt mai buni”. Reacția elevilor poate deveni ostilă față de profesor și atunci acesta ar trebui să se centreze pe sine: “Văd că nu putem trece la etapa următoare, voi relua problema, vom mai exersa până data viitoare.” Această tehnică permite proiectarea sinelui în celălalt, încurajează o reacție de apropiere față de înțelegerea profesorului și de colaborare în recuperarea cunoștințelor

Feedback-ul „mesajul-eu" își dovedește utilitatea pe multiple planuri, spre exemplu în tehnica TET (Teacher Effectiveness Training), destinată dezvoltării relationărilor de lucru dintre profesori și elevii acestora, inițiata de Thomas Gordon (apud Moore, 1994, p. 406).

Indiferent dacă este pozitiv sau negativ, feedback-ul trebuie folosit mereu ca și instrument care îi ajută pe cei din jur să se corecteze și să facă progrese. În situația când suntem noi înșine supuși feedback-lui, trebuie să avem aceleași percepții și reacții față de acesta – o metodă foarte eficientă și deloc scumpă de a ne evalua și corecta.

Ca orice instrument de comunicare și relaționare, feedback-ul este foarte sensibil la contextul în care este realizat și la felul de formulare. Astfel, de preferat este să nu facem remarci negative în public la adresa elevului ci să abordăm subiectul într-un cadru restrâns și securizant. Un alt aspect obligatoriu, se referă la discutarea comportamentului elevului și nu invalidarea elevului în ansamblu. De exemplu, vom spune „Modul în care ai rezolvat sarcina este incorect” și nu „Ești un nepriceput, incapabil, etc…”

Ca feedback-ul să-și poată îndeplini rolurile de adaptare și dezvoltare, trebuie: să fie specific și detaliat, cu referire la fapte și comportamente concrete, să sublinieze rezultatele (neplăcute) ale acestor fapte și comportamente, să se ofere, (daca este nevoie) soluții de rezolvare.

Feed-back-ul și obținerea lui în lecție

Feed-back-ul reprezintă, în sens comun, principiul oricărei acțiuni eficiente, care se referă la primirea de informații despre efectele unei acțiuni. În învățământ, feedback-ul constă în acțiunile prin care cadrul didactic obține informații despre efectele și eficiența demersului său pedagogic. Însă nu numai profesorul este cel care are nevoie de cunoașterea operativă a efectelor acțiunilor sale asupra activităților elevilor. La rândul lor, elevii trebuie să-și cunoască rezultatele eforturilor lor de învățare; pentru a putea progresa în învățare, ei trebuie să cunoască cât și-au însușit și cum și-au însușit conținuturile predate, dacă au abilitățile intelectuale și practice necesare. De aceea, putem afirma că feedbacku-l reprezintă principiul fundamental al activităților de predare și învățare eficient. În consecință, perfecționarea procesului de feed-back constituie condiția intrinsecă pentru mărirea gradului de certitudine și determinare în activitatea didactică și pentru înlăturarea sau, cel puțin, micșorarea efectelor elementelor aleatorii.

Metode de predare în informatică și TIC

Metodele sunt definite ca fiind căi de urmat pentru atingerea scopurilor în procesul instructiv- educativ. În predarea informaticii și TIC sunt folosite metode specifice , avînd următoarele funcții:

Funcția cognitivă – Funcția normativă care arată”cum” să se predea și „cum ” să se învețe.

Functia motivațională care urmărește creșterea interesului cu privire la modul de funcționare al calculatorului și a modului în care se realizează comunicarea între calculator și utilizator.

Funcția formativ-educativă care urmărește formarea deprinderilor de manipulare a tehnicilor de programare.

Sistemul de învățământ include în sine procesul de învățământ, cu finalitate la nivelul activității de predare-învățare-evaluare. În acest sens , un loc important îl are procesul de autoreglare a activității cadrului didactic în relația cu răspunsurile elevilor , în activitatea comună de evaluare și autoevaluate.

Metodele tradiționale

Dintre metodele tradiționale sunt: expunerea, prelegerea, descrierea, explicația, conversația, lectura explicativă, observația, învățarea prin descoperire, demonstrația, algoritmizarea, exercițiul, problematizarea, etc.

Expunerea presupune povestirea sau prezentarea unor fapte reale, fără a explica cauzele. Ea se folosește pentru perioade scurte de timp (câteva minute) pentru a dinamiza funcția educativă a procesului de predare – învățare.

Prelegerea se referă la prezentarea neîntreruptă a unor idei ce se încadrează într-o temă. Pentru expunerea conținuturilor se folosesc diverse ipoteze, teorii, argumente logice.

Descrierea presupune prezentarea anumitor proprietăți, a detaliilor unor obiecte sau fenomene. Folosind această metodă se fac cunoscute proprietățile unor obiecte sau conținutul unor evenimente.

Explicația poate fi definită ca o formă de expunere prin care se prezintă relațiile și legăturile între diverse elemente. Această metodă îi ajută pe elevi să descopere cursul firesc al anumitor fenomene și să înțeleagă anumite lucruri.

Conversația presupune un dialog între cadrul didactic si elevi, care stimulează gândirea acestora, asigură însușirea și fixarea cunoștințelor.

Lectura explicativă este o combinare dintre lectură și explicațiile necesare, care duc împreună la înțelegerea mesajului din text. Această metodă este un complex format din mai multe metode cum ar fi: conversația, explicația, chiar și demonstrația.

Observația este o metodă care presupune urmărirea atentă cu scopul de a surprinde anumite aspecte. Această metodă este utilizată la obținerea de informații necesare în luarea anumitor decizii.

Învățarea prin descoperire este o metodă în care elevul descoperă prin efort propriu anumite cunoștințe, informații, etc.

Demonstrația este o metodă indirectă prin care cadrul didactic dovedește realitatea unor obiecte, fenomene, afirmații, folosind noțiuni asimilate anterior sau alte materiale concrete.

Exercițiul este o metodă ce are la bază acțiuni motrice și intelectuale efectuate în mod conștient și repetat, cu scopul de a forma priceperi și deprinderi în scopul consolidării unor cunoștințe.

Problematizarea este o metodă ce îndreaptă gândirea elevilor spre rezolvarea independentă a unor probleme. Folosind această metodă elevii dobândesc în mod activ cunoștințe sau diverse deprinderi.

Domeniul informaticii sugerează educarea unei gândiri algoritmice, sistematice și riguroase, care să promoveze creativitatea elevilor, să stârnească imaginația și să înlăture rutina sau plictiseala.

Prin folosirea TIC în aplicarea acestori metode apare un real avantaj, declașând motivarea elevilor pentru studierea și rezolvarea problemelor care pornesc din situații reale din diferite domenii ale vieții, alegerea bazei de date pe care se conturează informația găsită zi de zi în mediul înconjurător, stabilirea etapelor algoritmilor și programarea în sine.

Metodele interactive de predare – învățare – evaluare

Metodele se împart în mai multe categorii, astfel:

Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității.

Fishbowl(tehnica acvariului)

Tehnica focus grup

Patru colțuri (Four corners)

Brainstorming

Explozia stelară(Starbursting)

Buzz – groups

Metoda „Pălăriilor gânditoare”(Thinking hats – Edward de Bono).

Metoda Delphi

Studiul de caz

Sinectica

Metoda Philips 6/6

Tehnica 6/3/5

Multi-voting

Metoda Frisco

Caruselul(Metoda Graffiti)

Metode de predare – învățare interactivă

Învățarea dramatizată

Metoda mozaicului. (Jigsaw)

Metoda predării/învățării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar)

STAD (Student Teams Achievement Division) – Metoda învățării pe grupe mici

Metoda „Schimbă perechea” (Share – Pair Circles)

TGT (Teams/Games/Tournaments) – Metoda turnirurilor între echipe

Problematizarea de grup

Metoda piramidei

Metode de fixare, consolidare și evaluare

Fishbone maps (scheletul de pește)

Tehnica florii de nufăr (LOTUS Blossom Tehnique)

Hărțile conceptuale sau cognitive (Cognitive map, Conceptual map)

Diagrama cauzelor și a efectului

Organizatorul grafic

Pânză de păianjen ( Spider map – Webs)

Matricele

Metode de evaluare a unei secvențe sau activități.

Jurnalul reflexiv.

Metoda R.A.I.

Tehnica 3-2-1

Metode de evaluare a activității pe un interval mediu sau lung.

Investigația.

Evaluarea cu ajutorul calculatorului.

Proiectul.

Știu/Vreau să știu/Am învățat.

Metode de cercetare în grup.

Portofoliul de grup.

Experimentul pe echipe.

Tema sau proiectul de cercetare în grup.

Metode de predare:

învățarea prin descoperire

metoda cubului

Metode colaborative și de cooperare

algoritmizarea

metoda modelării

Simularea

Metoda proiectului

Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității

Fishbowl (tehnica acvariului)

Tehnica acvariului presupune extinderea rolului observatorului în grupurile de interacțiune didactică. Scaunele din sala de clasă vor fi așezate sub forma a două cercuri concentrice înainte de a intra elevii în sala de clasa. La intrare, elevii își vor alege locul preferat în care se vor așeza.

Elevii așezați în cercul interior primesc 10 minute pentru a discuta o problemă controversată. În discuție se clarifică și se consolidează. Se discută pe baza unor reguli evidente. Orice idee este susținută de dovezi. Sunt de acord cu antevorbitorul și vin cu argumente suplimentare, iar în cazul în care nu sunt de acord, argumentez poziția mea. Regulile se pot extinde de comun acord.

Cei din cercul exterior, între timp, vor asculta ceea ce se discută în cercul interior, fac observații referitoare la relații, consens, microclimat, conflict, strategii de discuție, etc. adoptate de colegii lor cu scopul de a fi rezolvate. Ei vor completa niște fișe/protocoale de observare specifice.

Când această etapă se finalizează, se schimbă rolurile și locurile. Se pornește cu o altă idee controversată pe care cei din cercul interior trebuie să o discute, timp în care cei din cercul exterior completează fișa de observare. Această schimbare este foarte interesantă deoarece fiecare grup este pe rând în ipostaza de observator, dar și de observat. Este indicat să se abordeze în discuție, o altă temă/problemă.

Rolul profesorului poate fi foarte variat: observator, participant, consultant, suporter, arbitru, ghid, etc. Tehnica are prin urmare, infinite variante.

Avantaje:

Dezbatere

Panel formal

Forum

Simpozion

Asigură un mediu controlat, dar dinamic de discuție

Permite schimbarea „programată” a perspectivei asupra rolului unui membru al grupului

Tehnica focus grup

Tehnica „focus grup” este o metodă care utilizează potențialul de învățare și producția de idei în cadrul grupurilor. Definiția cea mai largă ar putea fi: un interviu realizat cu un grup construit, care e focalizat pe o anumită temă și pe o anumită categorie de subiecți. Richard Krueher îl definea „ca pe un interviu de grup pregătit cu grijă pentru a obține informații cu privire la o arie de interes determi-nată, într-un cadru permisiv, lipsit de amenințări. Este condus de un intervievator antrenat. Discuția e confortabilă, iar adesea chiar plăcută pentru participanți. Membrii grupului se influențează unii pe alții, răspunzând la ideile și comentariile formulate în cursul discuțiilor.”

O caracteristică importantă a acestei metode este că participanții își pot modifica sau chiar schimba total părerile până la finalul discuțiilor. Procesul de desfășurare al focus grupului presupune o planificare a studiului. Se poate lucra în grup în manieră cumulativă – presupune obținerea unui evantai mai larg de informații – sau în manieră contradictorie – presupune necesitatea atragerii persoanelor care manifestă rezerve și tendințe inhibitorii prin agresiune și confruntare. Această metodă este foarte complexă, nu neapărat prin modul ei de desfășurare, ci prin felul în care își atinge obiectivele propuse.

Avantaje:

Aproprie participanții de lucru într-un grup natural;

Dezvoltă plăcerea lor pentru discuție, care se desfășoară într-un climat pozitiv;

Introduce maniera pozitivă de focalizare ca pe o activitate sau o sarcină;

Dezvoltă strategii naturale de ocolire sau de diminuare a divagațiilor și fenomenelor de perturbare a comunicării.

Dezavantaje:

Numărul de aspecte care poate fi discutat e limitat;

Timpul disponibil pentru fiecare participant să vorbească este limitat;

Moderatorul are nevoie de o foarte bună pregătire în gestionarea dinamicii grupului;

Nu poate fi asigurată confidențialitatea: participanții de văd și se aud unii pe alții.

Brainstorming

Brainstorming-ul este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educație, în stimularea creativității, în domeniul afacerilor, al publicității, etc. Etimologic, termenul de „brainstorming” provine din limba engleză, „brain” – creier și „storm” – furtună, ceea ce reprezintă noțiunea de „furtună în creier” – o stare de activitate intensă imaginativă, un asalt de idei. Este o „metodă a inteligenței în asalt.” Unul din principiile brainstormingului este: „cantitate genereaza calitatea.” Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare.(Osborne) Prin folosirea acestei metode se provoacă și se solicită participarea activă a elevilor, se dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce privește alegerea soluțiilor optime și se exersează atitudinea creativă și exprimarea personalității. De asemenea, utilizarea brainstormingului optimizează dezvoltarea relațiilor interpersonale – constatăm că persoanele din jur pot fi bune, valoroase, importante.

Identificarea soluțiilor pentru o problemă dată este un alt obiectiv al brainstormingului. Metoda parcurge două etape: prima, de prezentare a ideilor și a doua, de evaluare a ideilor, prin aprecieri critice.

Etapele de desfășurare ale metodei brainstorming :

Etapa I: Moderatorul prezintă clar problema pusă în discuție și necesitatea soluționării ei. Intervenția moderatorului trebuie să fie concisă.

Etapa a II-a: Participanții la discuția-dezbatere sunt aleși în mod obiectiv, pe baza unor criterii clare.

Etapa a III-a: Locul desfășurării trebuie să fie propice stimulării gândirii .

Etapa a IV-a: Sunt încurajate spontanietatea, creativitatea, originalitatea și imaginația în exprimarea ideilor.

Etapa a V-a: Se colectează și se rețin cât mai multe variante de răspuns și cât mai originale.

Etapa a VI-a: Libertatea imaginației se susține prin refuzul de a evalua, comenta sau critica cele expuse.

Etapa a VII-a: Se acceptă o construcție de idei pe idei, prin realizarea de asociații și combinații. Înregistrarea în paralel a discuțiilor.

Etapa a VIII-a: Evaluarea este suspendată , realizându-se mai târziu de către coordonatorul activității.

Etapa a X-a: Valorificarea ideilor apărute în afara sesiunii , într-o altă sesiune .

Se consideră că toate ideile sunt “cunoștințe „, iar ideea finală este a grupului; cantitaea este mai importantă decât calitatea, în această etapă.

Pentru realizarea unei activități eficiente și cu rezultate corespunzătoare se propun următoarele faze:

Faza de pregătire care cuprinde:

selecția membrilor grupului creativ;

faza de antrenament creativ;

pregătirea ședințelor de lucru; ( în care grupul restrâns exersează timp de o oră dezvoltarea de idei pe o temă dată)

Faza productivă care cuprinde:

stabilirea temei de lucru și a problemei ce se dezbate ;

soluționare a subproblemelor formulate;

colectarea ideilor suplimentare, necesare continuării dezbaterii ;

3. Faza selecției de conținut:

a) analiza listei de idei consemnate până în acel moment;

b) evaluarea critică, alegerea soluției finale.

„Perioadă de incubare“ prin operațiile specifice aceastei etape susține dezvoltarea gândirii critice. Cadrul didactic trebuie să fie un coodonator foarte autentic al activității, să încurajeze exprimarea ideilor pentru fiecare elev din cadrul grupului/clasei, să nu permită intervenții ezitante și să stimuleze explozia ideilor. În desfășurarea lecțiilor se realizează o variantă prescurtată a metodei, obiectivul fiind acela de a determina exprimarea liberă a opiniilor, formularea ideilor proprii fără prejudecăți, exersarea unor atitudini deschise și creative în cadrul grupui/clasei, elevii să fie motivați pentru activitate și să învețe într-o manieră atractivă și placută.

Avantaje:

Obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor

Costuri reduse în folosirea acestei metode

Aplicabilitate largă, se poate folosi aproape în orice domeniu

Stimulează participarea activă și crează posibilitatea contagiunii ideilor

Dezvoltă creativitatea, spontaneitatea și încrederea în sine, prin procesul evaluării amânate

Dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă

Dezavantaje:

Nu suplinește cercetarea de durată, clasică

Depinde de calitățile cadrului didactic de a anima și dirija discuția pe partea dorită

Oferă doar soluții posibile nu și realizarea efectivă a acestora

Poate să apară fenomenul de „chiul social”(atunci când responsabilitatea se împarte între mai mulți indivizi, unii depun mai puțin efort ca ceilalți)

Uneori poate fi obositoare sau solicitantă pentru unii elevi participanți

Brainstorming-ul se poate desfășura în cadrul unui grup/clasă format din maxim 30 de elevi, de preferință variat din punct de vedere al pregătirii și al înclinațiilor, sub coordonarea unui cadru didactic care va îndeplini atât rol de animator, cât și de mediator. Rolul cadrului didactic este de a asculta cu atenție ideile elevilor, fără a interveni în discuții, eventual poate intra în joc, respectând regulile lui. O altă recomandare în utilizarea acestei metode ar fi utilizarea unui număr par de elevi al grupului/clasei. Folosită cu atenție, această metodă va stimula creativitatea tuturor elevilor și va rezulta lecții creative. Aceste lecții pot fi elaborate și în parteneriat cu elevii.

Explozia stelară(Starbursting)

Starbursting este un cuvânt provenit din limba engleză, are sensul rezultat din combinarea celor doi termeni “explozie” și “stea”).Starbursting este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului. Asemenea unei exploxii stelare care se concentrează în centrul materiei și se împrăștie în afară, așa și această metodă debutează în centrul conceptului stârnind o explozie de întrebări. Prin lanțul de întrebări care se țes în jurul ideii de pornire se exersează și se stimulează creativitatea , atât cea individuală cât și cea de grup, se dezvoltă logica , se urmărește legătura cauză- efect. Pe măsură ce se îndepărtează de miezul problemei inițiale , se obține efectul de completare și complicare prin relația de conexiune interconceptuală. Antrenarea unei număr cât mai mare de participanți determină lărgirea spațiului de gîndire, numărul mare de întrebări la întrebări și efectul de surpriză.

Etapele sunt următoarele:

Alegerea și propunerea problemei;

Organizarea colectivului de elevi în echipe

Echipele elaborează întrebările ce se consemnează, preferabil în număr cît mai mare dar și cât mai puțin comune

Sintetizarea și comunicarea rezultatelor muncii echipei.

Evidențierea întrebărilor cu impact și evaluarea muncii în echipă.

Metoda Starbursting se potrivește pentru orice nivel de clasă, pentru diferite obiecte de studiu, implică costuri reduse și constituie o modalitate de relaxare.

Metoda „Pălăriilor gânditoare”

“Dacă interpretezi rolul unui gânditor, chiar vei deveni unul…” Edward de Bono Metoda pălăriilor gânditoare, propusă de Edward de Bono, presupune interpretarea unor roluri de către elevi. Aceștia își vor alege câte o pălărie dintr-un număr de șase disponibile. Fiecare pălărie are o altă culoare . Pălăria oferă o identitate nouă elevului care o poartă, identitate pe care el și-o asumă. Elevii aflați în situația cunoașterii semnificației culorilor, pot alege pălăria potrivită.

pălăria albă semnifică tipul de gândire obiectivă; cel care o poartă va da informații, fără a interveni în nume propriu. Se cere o atitudine neutră și obiectivă asupra faptelor discutate ; această pălărie semnifică gândirea obiectivă;

pălăria galbenă semnifică gândirea optimistă, purtătorul ei va afișa o atitudine pozitivă, va sublinia părțile bune ale lucrurilor. Pălăria galbenă este cea care oferă o perspectivă pozitivă asupra situației;

pălăria roșie semnifică gândirea influențată de afect, purtătorul ei va exprima propriile sentimente și gânduri. Pălăria roșie este cea care oferă o perspectivă emoțională asupra faptelor abordate;

pălăria verde semnifică gândirea creativă. Purtătorul ei contribuie cu idei noi și îmbogățește perspectiva asupra situației;

pălăria albastră semnifică gândirea speculativă. Purtătorul ei exercită un control asupra este procesului de gândire și se îngrijește de menținerea bunului mers al lucrurilor;

pălăria neagră semnifică gândirea critică. Cel care o poartă prezintă o perspectivă întunecată asupra situației ,judecând faptele într-o atitudine negativistă.

Purtătorii pălăriilor trebuie să țină seama de personalitatea nouă pe care o exersează. Devenind alte persoane/personaje vor adopta și o gândire din perspective pălăriei pe care o poartă. Jocul devine și mai interesant când pălăria este purtată de un grup.

Etapele sunt următoarele:

Alegerea și propunerea problemei

Organizarea pe roluri , explicarea semnificației pălăriilor și a culorilor

Atribuirea de replici corespunzătoare culorilor:

pentru alb – ,,Faptele sunt următoarele….”

pentru roșu – ,,(Nu) Îmi place că….”

pentru negru – ,,Nu e bine pentru că….”

pentru galben – ,,Beneficiile sunt următoarele….”

pentru verde – ,,Ce-ar fi dacă…”

pentru albastru – ,,Care e următorul pas….”

pentru negru – ,,Critic următoarele…”

Avantajul acestei metode îl reprezintă stimularea capacitatea de interrelaționare , dezvoltarea capacitații de comunicare șia celei de a lua decizii. În același timp se dezvoltă inteligența lingvistică și logica.

Dezavantaje pot exista când elevii se identifică cu una dintre pălării și refuză să mai poarte alta și atunci pot apărea conflicte între ei.

Metoda Delphi

Metoda Delphi presupune un studiu iterativ al experților. Fiecare elev participant va completa un chestionar și apoi va primi un feedback referitor la răspunsurile date. În urma acestor informații, se vor completa din nou chestionarele, de această dată oferind explicații pentru părerile care diferă față de părerile celorlalți elevi participanți. Explicații au un rol de informații pentru ceilalți participanți. În plus, un participant poate să-și schimbe părerile, pe baza evaluării făcute informațiilor noi primite de la ceilalți participanți.

Acest procedeu se repetă atât cât este necesar. Ideea constă în faptul că întreaga clasă poate să evalueze păreri nonconformiste bazate pe informații privilegiate. În acest fel, în majoritatea metodelor Delphi, consensul crește de la o rundă la următoarea. Aceste metode, obișnuite în timp real pe calculator sau față în față, pot trece de obicei prin patru etape:

Etapa I: Subiectul pus în discuție este explorat și fiecare persoană contribuie cu informațiile considerate pertinente problemei.

Etapa a II-a: În această etapă se ajunge la o privire de ansamblu asupra felului cum vede întregul grup problema, de exemplu, dacă există acord/dezacord în privința unor termeni relativi cum ar fi: „important”, „fezibil”, etc.

Etapa a III-a: În cea de-a treia etapă, dacă există dezacorduri importante, acestea sunt explorate pentru a arunca lumina asupra motivelor diferențelor existente și pentru a fi evaluate.

Etapa a VI-a: Ultima etapă presupune o evaluare finală care are loc când toate informațiile adunate au fost analizate inițial și evaluările au fost trimise înapoi pentru reevaluare.

Studiul de caz

La început a apărut ca o metodă de cercetare științifică, în medicină economie, psihologie, etc. și a fost extins și în problemele educației, fiind utilizată de profesorul Colomb Langadall la Școala Comercială Harvard (1935). Denumirea provine din termenul latinesc casus, care înseamnă eveniment fortuit.

După cum arată și numele, studiul de caz reprezintă o metodă prin care se acceptă o anumită situație care se constituie într-un “caz” real și tipic, similar celor existente și problematice. Un studiu de caz trebuie să ridice mai multe probleme și să ofere posibilități multiple de acțiune, să fie semnificativ în relație cu obiectivele de atins. În raportul său cu competențele de verificat, studiul de caz trebuie să aibă valoare multiplă, în direcții diferite: cea etică, cea profesională sau cea științifică; să se adreseze grupului de elevi atrăgându-i să contribuie la soluționarea lui în mod responsabil și activ.

Metoda studiului de caz este importantă deoarece, prin utilizarea ei, elevii stabilesc contacte cu probleme și realități, cu aspecte noi de viață pe care exersează diferite capacități și abilități. Pot lua decizii, pot rezolva probleme, pot să aplice din multitudinea de cunoștințe pe care le-au acumulat. Scopurile metodei constau în educarea personală și în dezvoltarea unei atitudini mature în luarea deciziilor dar și în studiul comportamentului în situații limită. Se educă personaliatatea elevului, atitudinile făță de colegii participanți și față de subiectul în discuție, tratatea cu maturitate a situațiilor, toate acestea se subsumează scopului general de acumulare de cunoștințe.

Etapele care se parcurg sunt următoarele:

Prezentarea cadrului general/circumstanțial în care are loc evenimentul care a generat cazul; pornind de la un grup restrâns de elevi, instruiți și familiarizați cu cazul, se ajunge, printr-o prezentare completă, la întregul colectiv, care va participa la analiză.

Înțelegerea aspectelor esențiale dar și particulare ale cazului și a necesității de a contribui la rezolvarea lui în colectiv ; alegerea materialelor bibliografice și a altor informații utile, întrebări de interes propriu.

Etapa de studiu individual al documentelor propuse pentru realizarea unei informări cuprinzătoare a elevilor; aceștia vor căuta propriile soluții pentru problemele depistate și le vor formulate, finalizându-le.

Elevii dezbat în plen variantele găsite de către fiecare grup și se parcurg modurile de soluționare a cazului; profesorul, ca moderator, încurajează o dezbatere liberă și o analiză critică, subliniind importanța muncii fiecărei grupe și contribuția ei valorică.

Este foarte importantă etapa de extragere a concluziilor având la bază decizia de colectiv, marcând în același timp și forța grupului dar și puterea lui de muncă.

Ultima etapă este de evaluare pentru participanți ca indivizi și ca grup din perspectiva participării active la rezolvarea situației date. Evaluarea are în vedere și modalitățile de rezolvare a cazului aflat în studiu. Se fac observații privind valabilitatea, utilitatea și aplicabilitatea soluțiilor găsite pentru alte situații.

Profesorul proiectează activitatea în care se folosește studiul de caz, fiind conștient de necesitatea exercițiului respectiv. Contribuie la dirijarea acțiunilor de rezolvare a cazului și susține efortul elevilor săi, încurajînd o muncă a cărei utilitate se va concretiza în viitor.

Avantajele metodei sunt vizibile prin apropierea realizată de viața reală cu situațiile propuse, facilitându-le tinerilor o experiență de viață. Contribuie la dezvoltarea unor capacități utile de analiză, de conexionare la realitate, de decizie și de susținere reciprocă.

Metoda, având un caracter activ, dezvoltă spiritul de echipă, învățarea prin cooperare, legarea teoriei de practică și formarea unei personalități echilibrate, cooperante dar și independente.

Dezavantajele metodei, pentru elevi, sunt timpul împărțit în secvențe și durata mare a realizării proiectului, iar pentru profesor anumite dificultăți în evaluarea individuală a elevilor. Dificultățile apar în realizarea portofoliului pentru oricare studiu de caz, fapt care solicită mult timp de prelucrare și experimentare a fiecărui caz.

Metoda analogiilor (sinectica)

Metoda analogiilor sau metoda asociațiilor de idei, cunoscută și sub numele de sinectică a fost elaborată de profesorul William J. Gordon (Operational Approach to Creativity) în 1961, în paralel cu înființarea primului grup sinectic la Universitatea Harvard. Termenul de sinectică își are originea în limba greacă și se referă la principiul fundamental al metodei care constă în asocierea unor idei aparent fără legătură între ele. Componentele cuvântului indică acest lucru : syn înseamnă „a aduce împreună”, ecticos înseamnă “elemente diverse”. Metoda sinectică se fundamentează pe stimularea creativității elevilor, înlesnind procesul de formulare de idei și ipoteze, folosindu-se de raționamentul prin analogie. Prin această metodă se ajunge, în timp, la dezvoltarea capacității intelectuale de a stabili conexiuni între elemente ce pot părea imposibil de asociat. A folosi metoda cu succes înseamnă a încuraja creativitatea și libertatea exprimării opiniilor față de problema adusă în discuție, văzută dintr-o nouă perspectivă, folosind digresiunea. Etapele consacrate sunt:

Formularea și enunțarea problemei de către coordonator;

Etapa de familiarizare cu datele și elementele problemei;

Etapa de retragere /detașare a elevilor față de elementele problemei;

Explorarea posibilităților de găsire a elementelor irelevante și a conexiunilor-surpriză;

Integrarea materialului irelevant în întregul problemei date și recunoașterea unor căi noi, a unor idei noi;

În metoda sinectică învățarea se îndepărtează ea însăși de șabloane, eliberînd gândirea de tensiune, printr-o flexibilitate benefică. Elevul traversează noi stări sufletești prin detașare și empatie și noi modele comportamentale prin nonconformism și originalitate.

Metoda conține câteva etape obligatoriii:

Elevii sunt organizați ca grup sinectic

Profesorul prezintă problema

Parcurgerea itinerariului sinectic

Realizarea modelului de soluționare a problemei

Aplicarea modelului și formularea concluziilor

Elevii, în număr de 5-10, constituie grupul sinectic, cu rolurile de participanți, un secretar și un lider. Se aleg elevii care sunt bine pregătiți în domeniul respectiv, care au un comportament empatic, capacitatea de a surprinde noutatea și de a fi imaginativ.

Profesorul prezintă problema propusă care se detaliază și se fragmentează pentru a se putea lucra mai ușor.

În etapa de lucru efectiv, se utilizează tehnici adecvate acestei metode.După detașarea elevilor față de miezul problemei , se apelează la fantezie, empatie, evocare și analogie. Fiecare dintre aceste tehnici aduce beneficiile proprii: empatia încurajează apropierea individuală de problema data și o mai bună înțelegere a unei anumite laturi a problemei. Analogia îndepărtează soluțiile propuse de posibilitățile reale, iar prin inversie se dechid noi fațete ale problemei, evitându-se inerția gândirii.

Modelul de soluționare a problemei se materializează pe baza propunerii elevilor, ca în final, să se poată aplica modelul obținut și să aibă loc evaluarea rezultatelor. Importanța metodei stă în simularea actului creator cu toate fazele lui și cu toate trăirile lui, bineînțeles respectându-se proporțiile. Pentru elevi sunt o noutate emoțională, intelectuală și interrelațională.

Așa cum reiese din cercetarea specialiștilor, sinectica este de mai multe feluri, în funcție de tipul de analogie pe care este construită. Când vorbim despre sinectica prin analogia directă, atunci soluționarea problemei se face prin date cunoscute. În alt caz, în sinectica bazată pe analogia simbolică se folosește ca soluție imaginea-simbol, iar când sinectica este bazată pe analogia personală, atunci soluționarea problemei se înlesnește prin identificarea elevilor cu obiectul, persoana sau sistemul în cauză.

Dintre avantajele sinecticii menționăm nivelul ridicat al beneficiilor în domeniul dezvoltării imaginației și al analogiilor, al exersării empatiei, al capacității de a adopta un comportament nou. La clasă, stimulează o largă participare a elevilor, fiind o metodă liberă, larg aplicabilă. Printre dezavantaje se pot identifica cerințele deosebite privind participanții care trebuie să aibă cunoștințe de nivel adecvat și capacități în acord cu metoda sinectică.

Metoda Philips 6/6

Această metodă are scopul de a stimula și mări creativitatea. Numele ei vine de la numele profesorului Donald Philips, cel care a conceput un mod interesant de dezvoltare a comunicării pentru adulți.Se apropie de metoda brainstorming, dar este inovativă prin limitările impuse. Metoda Philips 6/6 reprezintă lucrul pe grupe de câte 6 membri, în două faze și într-un interval de două ore.

Metoda conține următoarele etape:

Organizarea participanților în grupe de câte 6 persoane, dintre care 4 cu rolul de membru, un secretar și un conducător de grup. Rolul secretarului este de a nota ideile celorlalți participanți. Se formează atâtea grupe câte permite colectivul clasei.

Profesorul înmânează tema/subiectul ce se va dezbate în cadrul unui grup și prezintă relevanța acestuia. Procedează la fel cu toate grupele participante.

Discuțiile se desfășoară pe baza temei, în cadrul fiecărui grup, pe durata a 6 minute. Modalitatea poate fi răspunsul pe rând a fiecărui membru sau o discuție din care vor rezulta ideile, în final. Oricum, ideile se supun analizei de către ceilalți și se consemnează cele mai importante.

Ideile exprimate sunt aduse la cunoștința colectivului. Ele sunt predate fie în formă scrisă de conducătorul fiecărui grup profesorului sau sunt formulate oral în fața plenului. Variantele de soluții se afișează pe tablă sau ecran.

Colectivul participă la luarea deciziei. Această etapă cuprinde o dezbatere pe baza soluțiilor oferite, conducătorii de grup își prezintă opțiunile, apoi participanții iau cuvântul și dezbat variantele; are loc o selecție a ideilor susținute și ele sunt ierarhizate cu punctaj în forma afișată.

Profesorul prezintă concluziile privind atingerea obiectivelor activității, a punctelor tari și slabe. Se face o evaluare a ideilor din punctul de vedere al profesorului.

Avantaje:

Comunicarea este înlesnită prin formularea rapidă de idei sub impulsul unui timp limitat, acest lucru accentuează și creșterea creativității pe termen scurt.

Se poate realiza o evaluare individuală și o evaluare de grup.

Elevii se pot autoevalua, timpul de lucru fiind scurt se pot aprecia mai ușor.

În același timp, se pot compara cu celelalte grupuri prin evaluarea de grup. Dezavantajul poate fi imposibilitatea de a finaliza formulările în cazul unor elevi care se concentrează mai greu, din cauza timpului limitat. De asemenea, numărul elevilor într-o clasă nefiind multiplu de 6, vor exista elevi neincluși în activitate.

Tehnica 6/3/5

Această metodă denumită Tehnica 6/3/5 poate fi considerată o variantă a branstorming-ului. Diferențele sunt următoarele:se lucrează tot cu idei dar ele circulă notate pe foi de hârtie, astfel că metoda mai poartă și numele de brainwriting.

Se lucrează pe grupe de elevi, numărul de membri într-o grupă fiind de 6 . Sarcina fiecăriu membru este să noteze pe o foaie de hârtie câte 3 soluții pentru problema primită spre rezolvare, timpul de lucru este de 5 minute.

Tehnica 6/3/5 conține următoarele etape:

Organizarea clasei în grupe de câte 6 participanți

Profesorul prezintă problema și explică metoda de lucru, elevii primind și câte o foaie de hârtie în care apar cele trei coloane de lucru

Etapa activității propriu-zise se desfășoară ca activitate individuală și colectivă. Fiecare participant rezolvă sarcina proprie care constă în notarea pe hârtie, în trei coloane, a celor trei soluții găsite în mod individual, în maximum 5 minute. După expirarea timpului alocat, foile se trimit de la stânga spre dreapta până se întorc de unde au plecat. De câte ori se schimbă foaia, cel care o primește are sarcina să continue soluțiile afișate deja modificând în sens creativ. Se vor naște în felul acesta soluții noi, neașteptate, originale.

Ultima etapă este pentru analizarea soluțiilor aflate , organizarea concluziilor și a aprecierilor.

Avantajele sunt stimularea creativității, autoaprecierea prin compararea soluțiilor care nu vizează un rezultat standard și posibilitatea de a se exprima liber.

Dezavantajele constau în restricționarea creativității prin timpul-limită, dar și imposibilitatea de a finaliza formulările pentru elevii care au un ritm mai lent de lucru.

Multi-voting

Metoda Multi-voting este o tehnică de luare a deciziei în grup prin reducerea unei liste de obiecte la un număr ușor de urmărit și administrat prin folosirea unei metode structurate de vot. Această listă scurtă identificată este importantă pentru a putea ușura procesul de decizie.

Etape:

Elaborarea unei liste largi de itemi dezvoltați pe baza unei metode de tip brainstorming sau o altă metodă care generează idei.

Se asociază o literă fiecărui item din lista creată anterior.

Votarea se face astfel:

Fiecare participant va alege din listă o treime, maxim jumătate din itemii considerați de el importanți

Se poate merge pe 1 vot/1 item de participant sau pe voturi multiple

Votul poate să fie închis sau deschis

Numărătoarea voturilor și eliminarea itemilor cu mai puține voturi.

Se vor elimina acei itemi care nu au întrunit suficiente voturi

Dacă grupa va avea mai mult de 15 cursanți se vor elimina acei itemi cu mai puțin de 4 voturi

Se repetă procedura de votare pe lista scurtă de itemi obținută în urma metodei prezentate până când lista de itemi este redusă suficient de mult pentru a putea clarifica decizia.

Metoda Frisco

Metoda Frisco este construită pe jocul de rol, acesta vizând o latură a personalității umane. Metoda ajută la lărgirea orizontului de cunoaștere întrucât tratează o problemă din mai multe puncte de vedere. Grupul constituit are sarcina să acopere rolurile următoare în relație cu situația dată: Conservatorul, Exuberantul, Optimistul și Pesimistul. Atașând situației date respectivele perspective, se completează imaginea inițială cu noi date, se obțin și alte punți de legătură, se îmbogățește viziunea asupra problemei. Se pot identifica aspectele dificile și se pot soluționa mai eficace, găsindu-se și alte căi de rezolvare care nu se întrevedeau fără a aplica metoda Frisco.

Metoda, care are ca punct de pornire o altă metodă și anume brainstorming-ul regizat, este rezultatul muncii de cercetare a unei echipe din S.U.A. și utilizează gândirea imaginativă, empatia și multă creativitate din partea participanților.

Etape:

Identificarea problemei și prezentarea ei , elevii se familiarizează cu datele generale

Organizarea colectivului, participanților li se dau informații despre rolurile la care se apelează: Conservatorul, Exuberantul, Optimistul și Pesimistul, se stabilește în ce constă rolul fiecăruia dintre ei și cine va intrepreta aceste roluri. Se stabilește dacă rolul va fi individual sau colectiv, însemnând că fiecare participant care joacă în comun un rol va putea avea propria contribuție la acest rol.

Etapa dezbaterii cuprinde analiza problemei puse în discuție și se completează cu replicile aprținând personajelor. Conservatorul va a aprecia că soluțiile vechi sunt mai bune și merită menținute,va susține că doar trebuie îmbunătățite. Rolul Exuberantului este să aibă încredere în orice soluție și să prevadă un viitor mai bun, nu neapărat justificat. El va reuși să orienteze pe ceilalți spre altceva, mereu imaginându-și și trăind creativ. Optimistul aduce audiența cu picioarele pe pământ, el optează pentru o perspectivă reală, cu posibilități de realizare. Regândește soluțiile propuse de Exuberant apropiindu-le de realtatea imediată și integrându-le într-un cadru verosimil, realizabil. Pesimistul nu vede soluții realizabile, nu are păreri bune despre discuție, vede pericolul și partea întunecată a oricărei încercări de a da soluții.

Ultima etapă adună ideile propuse și stabilește ponderea soluțiilor găsite. Se pronunță asupra soluțiilor găsite pentru rezolvarea problemei propuse inițial, formulează concluziile.

Avantajele metodei Frisco constau în exersarea comunicării, a spiritului critic și a respectului față de opinia interlocutorilor. Dezvoltă capacitatea de a argumenta potrivit personajului întruchipat, capacitatea de gândire și de exprimare logică.

Dezavantajul constă în lipsa de implicare a unui număr mare de elevi, mai ales dacă este vorba despre o clasă cu efectiv numeros.

Caruselul (Metoda Graffiti)

Caruselul este o metodă prin care fișele de lucru (posterele) circulă, în sensul acelor de ceasornic, de la o grupă la alta, elevii fiind solicitați să urmărească ce au realizat colegii lor și să completeze, în continuare cu alte date, referindu-se la problema dată. Astfel ei își completează informațiile, prin citirea celor redactate de colegi și sunt interesați să găsească altele.

Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape:

Cursanții sunt împărțiți în grupe de câte 3– 4 persoane. Aceștia lucrează la o problemă, la o întrebare ce se poate materializa într-un poster. Posterul poate fi descriptiv sau utilizându-se un organizator grafic, tabel colaj sau desen. Dacă un cadru didactic se decide să organizeze o lecție utilizând modelul graffiti, el trebuie să se asigure că dispune de materialele necesare. Obligatoriu coala pe care se realizează posterul are formatul minim A3.

Posterele se afișează pe pereții sălii de predare, aceasta transformându-se, la modul figurat, într-o „galerie de artă, muzeu, etc.”

Fiecare echipă vine în fața propriului poster, iar la semnalul profesorului se deplasează în sensul acelor de ceasornic, parcurgând toată „galeria”, în calitate de vizitatori sau de critici. Rolul deplasării nu este numai acela de a urmări soluțiile propuse de colegi, ci și acela de a consemna completările, întrebările, observațiile lor vis-a-vis de acestea. Întotdeauna atrageți atenția elevilor asupra faptului că nu au voie să facă afirmații jignitoare la adresa colegilor sau să interpreteze forma posterelor, ci exclusiv conținutul acestora. Nu se vor folosi observații de tipul: „Ați scris frumos/urât!”, „Bravo!”, „Felicitări!”.

La încheierea „turului galeriei”, grupurile revin la locul inițial și își reexaminează posterele prin prisma observațiilor colegilor. Acest moment al lecției este echivalent cu fixarea cunoștințelor din lecția tradițională, deoarece cursanții își lămuresc unele probleme apărute pe parcursul derulării lecției, discutând cu ceilalți colegi. În această etapă, rolul cadrului didactic este acela de a coordona desfășurarea discuțiilor și de a oferi informații suplimentare, acolo unde este cazul.

Metode de predare – învățare interactivă

Învățarea dramatizată

Dramatizarea se bazează, în esență pe utilizarea adecvată a mijloacelor și procedeelor artei dramatice. Utilizarea ei are diferite forme:

Într-o primă formă, dramatizarea poate să devină o altă variantă a jocului de roluri constând în dramatizare unui fapt istoric, a unei lecții, a unui eveniment actual, a unui fragment literar, etc. în care rezolvarea cazurilor nu este dezvăluită de la început, a unei povestiri al cărui sfârșit urmează să fie născocit de elevi, etc. în jocul dramatic, elevii sunt puși să reprezinte personaje și să interpreteze rolurile prefigurate de acestea. Prezentarea faptelor într-un cadru dramatic adaugă predării o forță de sugestie foarte convingătoare; elevii trăiesc mai intens și pătrund mai adânc, rețin mai bine ceea ce profesorul intenționează să-i învețe. Stări conflictuale, situații problemă, etc. sunt tratate de elevi ca și cum ar fi ale lor proprii.

Exersarea elevilor în dramatizarea unor fragmente de opere literare, sau opere întregi, poate lua forma procesului literar, cu posibilitatea de sensibilizare a elevilor. Această modalitate poate deveni o formă mai puțin pretențioasă a unei discuții contradictorii, fără scenariu precis care au menirea să susțină sau să combată felul în care sunt rezolvate probleme, conflictele, etc. în operă, fie spectacol cu aspect de proces judiciar realizat în cadrul cercului dramatic.

Expunerea cu oponent reprezintă o variantă a dramatizării metodei expunerii.

Metoda dramatizării, în sens mai larg, înseamnă a pune elevii în fața dramei științei, a spectacolului căutării, a experimentării mai multor variante, a riscurilor și a surprizelor, a descoperirii adevărului prin prezentarea științei ca proces. Cu toate că interpretarea rolului principal este lăsat pe seama cadrului didactic, dramatizarea se apropie de particularitățile învățării prin descoperire, asigurând o percepere creatoare a materiei.

În educație, drama improvizată poate fi practicată ca metodă de soluționare a stărilor conflictuale.

Metoda mozaicului (Jigsaw)

Metoda grupurilor interdependente, numită și metoda mozaicului, folosește învățarea în echipă. În cadrul echipei , elevii tind să devină specializați, experți într-o anumită direcție de studiu, fiecare dintre ei îndeplinind o altă sarcină de studiu. Finalitatea se atinge dacă elevul și-a îndeplinit responsabilitatea de a transmite colegilor informațiile asimilate.

Metoda are următoarele etape și faze:

Pregătirea materialului de studiu: Profesorul stabilește tema de studiu , o împarte în 4 sau 5 sub-teme și indică, după caz, cele mai importante puncte de interes cărora li se va acorda atenție mai multă în timpul studierii. Opțional, se pot stabili pentru fiecare sub-temă, elementele principale pe care elevii trebuie să pună accent atunci când studiază în mod independent materialele. Forma în care se prezintă elevilor secvențele respective poate varia : întrebări, expunere sau text eliptic. Profesorul realizează o fișă – expert în care va trece cele 4 – 5 sub-teme propuse și o oferă fiecărui grup din clasă.

Organizarea colectivului în echipe de învățare de câte 4 – 5 elevi(în funcție de numărul elevilor din clasă). Fiecare elev din echipă primește un număr de la 1 la 4–5 și va avea ca sarcină de lucru să studieze sub-tema cu numărul pe care l-a primit în cadrul echipei sale. Studiul trebuie să fie independent și elevul să reușească a deveni expert în problema ce i s-a dat. În faza independentă, elevii cu numărul 1 se ocupă de studiul sub-temei cu numărul 1, citesc textele aferente, efectuează exercițiile sau fac o temă pentru acasă.

Organizarea grupurilor de experți are loc după încheierea fazei de muncă independentă, când experții se întâlnesc și alcătuiesc grupurile de experți. Își mențin numărul primit inițial, astfel grupul va aduna toți experții cu același număr: grupul experților cu numărul 1 va dezbate sub-tema cu numărul 1 și tot așa mai departe. Dacă grupul de experți are mai mult de 6 membri, acesta se împarte în două grupe mai mici.

Reîntoarcerea în echipa inițială de învățare duce la schimbul de informație întrucât are loc raportul de echipă. Experții transmit cunoștințe asimilate, reținând la rândul lor cunoștințele pe care le transmit colegilor. Informațiile se transmit în esența lor, într-o formă atractivă, recurgându-se la suporturi audio-vizuale, formă scrisă, audio, video. Interesul participanților se manifestă prin discuții, întrebări și realizarea unei schițe proprii.

faza discuțiilor în grupul de experți debutează cu raportul fiecărui expert privind studiul indepndent. Au loc discuții pe baza datelor și a materialelor avute la dispoziție, se vor adăuga elemente noi și se va stabili modalitatea în care vor fi transmise noile informații în grupele inițiale. Din punctul de vedere al aranjării în clasă, mesele de lucru ale grupurilor de experți se vor distribui astfel încât să nu se deranjeze reciproc. Aceste grupe de învățare își propun să se pregătească cât mai bine, să progreseze în procesul de învățare și să sprijine echipa inițială în învățare.

Evaluarea are ca scop stabilirea nivelului de însușire a cunoștințelor. Profesorul alege modalitățile de evaluare și le aplică.

Avantajele metodei:

Strategia mozaicului este focalizată pe dezvoltarea capacităților de ascultare, vorbire, cooperare, reflectare, gândire creativă și rezolvare de probleme.

Elevii participă la procesul de învățare ascultând activ comunicările colegilor, prezentând în fața clasei ceea ce au învățat, relaționează în rezolvarea sarcinilor, identificând căile necesare pentru a le transmite colegilor ceea ce au studiat.

Se creează o interdependență la nivelul clasei între membrii grupului, în scopul comunicării și cooperării. Aceste acțiuni sunt stimulatoare și își ating pe deplin scopul atunci când fiecare elev își aduce contribuția.

Are loc întârirea coeziunii grupului, ameliorarea comunicării și dezvoltarea capacității de a facilita achiziționarea cunoștințelor de către colegi.

Tendința de instituire a unor ierarhii în grupuri, întrucât elevii cu status înalt și cu abilități deosebite învață de la ceilalți în aceeași măsură în care ei își ajută colegii să înțeleagă și să-și însușească o sub-temă.

Prin munca cu ajutorul metodei grupurilor interdependente se corectează tendința unora de a considera că nu pot fi evaluați individual dacă lucrează în cadrul unui grup. Așa numita lene socială este un efect care este înlăturat prin metoda Jigsaw .(Adrian Neculau, Ștefan Boncu)

Metoda predării/învățării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar)

Este o metodă de învățare pentru însușirea tehnicilor de studiere a unui text; elevii interpretează rolul profesorului, ajutându-și colegii în procesul de învățare. Este un joc de rol prin care se folosește dialogul elev-elev, desfășurat pe grupe sau frontal. Se folosesc patru strategii de învățare, proprii studiului pe textul narativ sau stiințific:

Rezumarea care presupune expunerea ideilor de mare importanță din textul studiat.

Formularea de întrebări legate de informațiile citite;acest pas indică o mai bună înțelegere a textului întrucât cel ce pune întrebările trebuie să cunoască și răspunsul, bineînțeles.

Clarificarea datelor prin înțelegerea termenilor necunoscuți sau a unor aspecte mai greu de înțeles, folosind abilitățe de informare , soluționarea nelămuririlor.

Prezicerea sau prognosticarea constă în exprimarea a ceea ce cred elevii că va urma să se întâmple în continuare, contând pe ceea ce au citit.

Etapele de desfășurare sunt următoarele:

Se explică elevilor de către profesor scopul aplicării metodei , se descriu pe scurt în ce constau metoda și strategiile ce se vor folosi;

Se împart rolurile elevilor;

Se organizează grupele de elevi;

Se lucrează pe grupe cu textul propus de profesor;

Are loc învățărea reciprocă folosind strategiile menționate;

Etapa de completări, comentarii aprecieri și evaluare

Variantele aplicabile sunt:

Varianta 1 folosește pentru studiu același text, propus de către profesor pentru întreaga clasă de elevi. Profesorul organizează elevii în patru grupuri corespunzătoare celor patru roluri. Fiecare grup realizează același rol, elevii cooperează în scopul îndeplinirii cât mai bune a rolului propriu. Primul grup are ca sarcină de lucru să rezume textul dat, al doilea grup va formula un număr de întrebări aplicate la text, care vo rfi adresate colegilorîn final pentru a testa înțelegerea textului dat; grupul al treilea va identifica sensul unor termeni/ sintagme/ noțiuni și va aduce clarificări, iar grupul al patrulea propune predicții legate de text. După consumarea timpului de lucru, urmează etapa învățării reciproce în care fiecare grup preluând temporar și experimental rolul profesorului, își exersează rolul asumat..

Varianta 2 utilizabilă pentru textele lungi, presupune împărțirea textului în părți logice. Se constituie grupuri de câte patru elvi cu rolurile aferente – rezumator, întrebător, clarificator, prezicător- apoi se împart textele care de data aceasta nu mai sunt unice, ci distincte, pentru a fi studiate. Elevii lucrează individual în cadrul grupei proprii, ca rol unic și, în același timp, în grup, asupra aceluiași text, dezvoltându-se astfel responsabilitatea participării la munca grupului propriu. În cadrul unui grup mai numeros, același rol poate fi împărțit între doi sau trei elevi. Prezentarea și învățarea reciprocă are loc în același mod ca la prima variantă, de data aceasta se modifică numărul de texte (patru, în loc de unul singur), se interacționează la acest nivel prin stimularea discuției pe teme diferite.

Avantajele decurg din strategia învățării de grup, motivantă și stimulatorie și din însușirea unor tehnici de muncă intelectuală independentă, utilizabilă în viitor.

În munca cu textul, intens folosită în școală, se exersează concentrarea asupra textului de studiat și concentrarea esențialului, formulând idei importante, reținerea mai ușoară a informației din conținut.

Crește capacitatea de a folosi operații precum analiza, sinteza, generalizarea, legate de gândire, atenția și ascultarea activă, concentrarea, gândirea abstractă.

Este motivantă întrucât un elev considerat mai puțin abil în a convinge pe alții, aplicând metoda învățării reciproce reușește să învețe de la alții și să învețe pe alții, și eficientă în a reda elevilor încrederea în forțele proprii. (Allen și Feldman)

STAD (Student Teams Achievement Division) – Metoda învățării pe grupe mici

Este o metodă care se poate folosi atât pentru copii, cât și pentru adulți urmărind aprofundarea și consolidarea unor concepte sau deprinderi prin activități realizare în grupuri mici.

Această metodă cuprinde mai multe faze:

Faza de predare.

Faza de studiu în echipă.

Faza de evaluare individuală.

Faza de recunoaștere a meritelor și rezultatelor echipei.

Etape:

Profesorul prezintă un subiect sau o temă.

Se studiază tema în grupe eterogene formate din 4 – 5 elevi. Elevii citesc materialele puse la dispoziție, discută și apoi se ascultă unul pe celălalt până când toți elevii rețin informațiile.

Elevii sunt evaluați individual.

După prima săptămână, se calculează punctajul pentru fiecare echipă. Scorul echipelor se calculează, ținând cont de progresul fiecărui elev prin raportarea la performanțele anterioare. Se calculează scoruri medii pentru fiecare elev. De remarcat, faptul că și elevii „slabi” își aduc contribuția la câștigarea de puncte pentru echipă, dacă înregistrează un progres.

Avantaje:

Dezvoltarea abilității de analiză, relaționare și sistematizare;

Creșterea gradului de implicare în activitate;

Creșterea responsabilității elevui față de propria învățare, dar și față de grup;

Dezvoltarea identității personale;

Schimbarea atitudinii față de mediul educational școlar.

Metoda „ Perechea și cercul” (Share – Pair Circles)

Perechea și cercul este o nouă metodă de lucru în clasă bazată pe ideea de lucru în pereche. Clasa este împărțită în două grupe egale ca și număr de elevi participanți, apoi se formează două cercuri concentrice, elevii fiind față în față, pe perechi.

Fig. Reprezentarea modului de așezare a elevilor în cele două cercuri concentrice

Profesorul pune o întrebare sau dă elevilor o sarcină de lucru în perechi. Fiecare pereche discută și apoi comunică ideile. Cercul din exterior se rotește în sensul acelor de ceasornic, realizându-și astfel schimbarea partenerilor în pereche , elevii având posibiliatea să lucreze cu toți colegii de clasă, pe rând. Se cere implicare în rezolvarea sarcinilor de lucru din partea tuturor elevilor.

Etapele de desfășurare sunt următoarele:

Organizării colectivului de elevi în două grupe egale.

Se ocupă locurile de către elevi, indiferent în care dintre cercuri, fie în cercul din interior, fie în cercul exterior. Alegerea locurilor poate fi după preferințele elevilor sau după criterii alese de profesor, de exemplu, prin numere pare și impare. Stând față în față, toți participanții au câte un partener.

Prezentărea și explicărrea problemei de studiu

Profesorul prezintă elevilor cazurile propuse pentru studiu, problemele de rezolvat sau situațiile didactice și explică importanța și necesitatea soluționării.

Etapa de lucru în cerc, în perechi

Elevii lucrează câte doi iar peste câteva minute elevii din cercul exterior se mută cu un loc spre dreapta, se schimbă partenerii, apărând astfel o nouă pereche. Jocul continuă până când se ajunge la partenerii inițiali sau se termină întrebările.

Etapa analizei ideilor și a elaborării concluziilor.

În acest moment, se discută rezultate apărute, ideile sau soluțiile. Sunt reținute concluziile și notate.

Propuneri de sarcini de lucru:

Exerciții de completare: Elevii primesc întrebări cu răspunsuri eliptive care urmează a fi completate pe rând, de fiecare pereche, iar în final se analizează toate răspunsurile, se fac corectări și se dau explicații;

Exerciții de rezolvat: Elevii primesc fișe de lucru cu exercițiile și problemele de rezolvat. Se rezolvă câte un tip de exercițiu într-o pereche, după terminarea tuturor sarcinilor se citesc rezolvările, variantele de răspunsuri și se stabilesc și motivează soluțiile viabile.

Avantajele metodei constau în:

Stimularea cooperării în echipă, a ajutorării reciproce, a înțelegerii și toleranței față de opinia celuilalt

Ca metodă interactivă de grup, care încurajează participarea tuturor elevilor la activitate

Crește capacitatea de a lucra cu fiecare dintre membrii clasei, mobilizarea și concentrarea

Este o metodă ușor de aplicat la orice vârstă și adaptabilă oricărui domeniu și obiect de învățământ

Dezvoltă inteligența logică-matematică, inteligența interpersonală ce creează oportunități în munca colectivă

TGT sau Metoda jocurilor între echipe

Numită și metoda turnirurilor între echipe, această metodă de învățare reprezintă o modalitate de a recapitula cunoștințele elevilor. Această metodă implică toți elevii clasei prin natura jocului. Ea presupune învățarea prin cooperare și folosirea informațiilor dobândite într-o competiție între echipe. De asemenea, ea dezvoltă spiritul de echipă și este o metodă de evaluare foarte apreciată de către elevi. Participând pentru prima oară la un „turnir” elevii învață regulile,iar la următorul lucrurile se vor desfășura de la sine, fără a fi necesară intervenția cadrului didactic.

Pentru început, se formează mai multe echipe de câte patru jucători și acestea nu se mai schimbă în timpul anului școlar. La fiecare „masă de joc” se află câte un reprezentant al echipei, de același nivel(un exemplu de astfel de criteriu ar fi: aceeași medie la materia respectivă). Fiecare echipă va purta un nume pentru tot anul școlar respectiv, utilizat la toate turnirurile, indiferent de materia la care sunt organizate. De asemenea, pentru fiecare masă de joc este necesar să existe următoarele lucruri: fișă cu întrebări; fișă cu răspunsuri; cartonașe numerotate, numărul lor fiind același cu numărul de întrebări de pe fișă.

Profesorul are la dispoziție tabele de punctaj pentru răspunsurile individuale și pentru punctajul total al echipei, care va fi notat de către liderii echipelor; tabele-centralizatoare ale punctajelor care se vor completa de către profesor.

Jocul se desfășoară după un anumit set de reguli:

La început, fiecare jucător trage câte un cartonaș numerotat. Elevul care deține cartonașul cu cel mai mare număr va primi fișa cu întrebări primul. Ulterior, cartonașele se pun la loc. În acest timp, fișa cu răspunsuri este cu fața în jos.

Elevul care este primul primește fișa cu întrebările, iar următorul elev, spre dreapta, primește fișa cu răspunsuri, așezată tot cu fața în jos. Primul elev trage un cartonaș și citește întrebarea cu numărul respectiv de pe fișa cu întrebări, apoi dă răspunsul . Urmează, în sensul acelor de ceas, ca toți elevii să răspundă la aceeași întrebare, ultimul fiind cel care deține fișa cu răspunsuri. Tot el întoarce fișa cu răspunsuri și face verificarea corectitudinii răspunsurilor. Cartonașul va fi câștigat de primul elev dacă a răspuns corect sau de un altul, în ordinea așezării la masă.

Încheindu-se prima etapă, următorul elev care începe jocul va fi cel din stânga fostului elev care a fost primul. Jocul se reia în același mod: se trage un cartonaș, se citește întrebarea cu numărul respectiv, primul răspunde, apoi răspunde pe rând fiecare jucător, ultimul verifică răspunsul corect și cartonașul se acordă celui care a dat primul răspunsul corect la întrebarea corespunzătoare. În felul acesta, există șansa pentru toți să răspundă primul.

Jocul continuă până la finalizarea cartonașelor. Se numără cartonașele pentru fiecare elev în parte, se fac clasamente ale meselor de joc pe baza punctajelor clare și se completează în tabel Profesorul declară echipa câștigătoare a turnirului. La finalul turnirului elevii pun întrebări în legătură cu itemii de pe fișă care nu au fost pe deplin clarificați.

Această metodă oferă elevilor ocazia de a-și exersa deprinderile de învățare prin colaborare, dă posibilitatea formării și exersării unor deprinderi sociale.

Problematizarea

Esența acestei metode constă în crearea unor situații „problemă”, pe parcursul învățării, apoi rezolvarea acestor situații, pornind de la cunoștințe însușite anterior să ajungă la noi adevăruri. În acest fel, noile cunoștințe nu sunt predate elevilor, ci ele sunt obținute prin efort propriu.

Situațiile „problemă” sunt definite ca un conflict declanșat între datele vechi și cele noi pe care le primește elevul și care par să le contrazică pe primele. Această contradicție poate să apară între noțiunile teoretice și aspectele practice, între un caz general și unul particular, etc. În acest fel se creează o stare de tensiune, de nelămurire și curiozitate care declanșează activitatea de cunoaștere, rezolvare a problemei, prin formularea de ipoteze, verificarea lor și stabilirea unor concluzii.

Instruirea prin problematizarea de grup se poate realiza la diferite nivele: expunerea problematizată a materialului de învățat de către profesorul de la clasă, crearea unei situații problemă și rezolvarea acesteia de către elevi într-un mod independent; sesizarea existenței unei probleme și căutarea de soluții pentru rezolvare.

Prin această metodă se urmărește dezvoltarea operațiilor gândirii, a capacităților creatoare, educarea independenței și autonomiei în activitatea intelectuală.

Problematizarea de grup poate fi o metodă eficientă de activare a cursanților folosită în cadrul altor metode (expunere, demonstrație) sau poate fi o extindere mai mare în metoda studiului de caz (care este o problemă mai complexă).

Problematizarea urmărește dezvoltarea gândirii independente și creative, fiind considerată o interacțiune cognitivă între subiectul cunoscător și obiectul cunoașterii. Pentru ca o temă să aibă un caracter problematizant, trebuie să trezească o reacție de surpriză, mirare sau uimire.

Piramida

Metoda piramidei numită și metoda bulgărelui de zăpadă constă în încorporarea activității fiecărui elev din clasă într-un demers colectiv , bazat atât pe activități individuale cât și pe cea a grupurilor. Scopul utilizării metodei este de a soluționa o problemă sau o sarcină dată.

Fazele de desfășurare sunt următoarele:

Introducerea prin care profesorul prezintă problema aleasă pentru soluționare.

Lucrul individual presupune ca fiecare elev să lucreze la soluționarea problemei într-un timp impus și să se noteze întrebări formulate în legătură cu subiectul tratat.

Lucrul în pereche are loc după alcătuirea grupelor a câte doi elevi. Acum se prezintă rezultatele obținute individual de către fiecare, se pun întrebări și se cer precizări din partea colegilor, se notează întrebările care apar pe parcurs.

Lucrul în grupuri mari, de obicei se formează două grupuri mai mari, egale ca și număr de elevi, alcătuite din grupele mai mici existente anterior și se vor discuta soluțiile la care s-au ajuns. În același timp, se răspunde la întrebările rămase nesoluționate.

Raportarea soluțiilor în colectiv. Întreaga clasă, reunită, va analiza și va trage o concluzie asupra tuturor ideilor emise. Acestea pot fi notate pentru a putea fi observate de către toți participanții și pentru a face mai ușor comparații. Se lămuresc și răspunsurile la întrebările nerezolvate până în această etapă, cu ajutorul profesorului de la clasă.

Faza decizională este ultima și constă în alegerea soluției finale, apoi se sformulează concluziile privind realizările și participarea elevilor la activitate.

Avantajele metodei constau în :

Stimularea învățării prin cooperare;

Sporirea încrederii în forțele proprii prin testarea ideilor emise individual, în grupuri mici și apoi în colectiv;

Dezvoltă capacitatea de a emite soluții inedite la problemele apărute;

Dezvoltarea spiritului de echipă și întrajutorare.

Dezavantajele implică evaluarea care se face mai greu deoarece este mai dificil de stabilit care și cât de însemnată a fost contribuția fiecărui elev din cadrul grupelor.

Metode de fixare, consolidare și evaluare

Fishbone maps (scheletul de pește)

Fishbone maps sau herringtone maps (scheletul de pește) – este un organizator grafic utilizat pentru explorarea mai mult aspecte sau efectele unui subiect mai complex, ajutând elevul să își organizeze mai bine informațiile. Este o metodă atractivă datorită modului de reprezentare și are ca scop studierea unei teme/noțiuni din două perspective.

Etape:

1. Cadrul didactic împarte clasa în grupe de elevi.

2. Fiecare grupă va primi o noțiune/temă pe care trebuie să o studieze din două perspective și un desen cu un schelet de pește, pe care se vor nota ideile.

3. Se prezintă produsele realizate de grupe și se aduc completări.

Avantaje:

Exersează potețialul de a da răspunsuri la întrebările legate de anumite probleme aflate în discuție;

Se evidențiază relația dintre efectul dat și cauzele care l-au determinat;

Se realizează o distincție între cauzele și simptomele unui rezultat, a unei problem sau a unui eveniment; o Sintetizarea informațiilor într-un mod visual.

Tehnica florii de nufăr (LOTUS Blossom Tehnique)

Tehnica florii de nufăr presupune o deducere de conexiuni între anumite idei, concept, pornind de la o temă centrală. Această temă centrală va determina cele opt idei secundare care se vor construi în jurul celei principale, asemenea unor petale ale florii de nufăr. Ideile secundare se vor trece în jurul temei centrale, urmând apoi ca ele să devină la rândul lor teme principale pentru alte opt petale de flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme se vor construi alte opt noi idei secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală se generează teme noi de studiu pentru care se dezvoltă conexiuni și concepte noi.

Fig. Reprezentarea temei centrale și a ideilor sub formă de petale ale unei flori de nufăr

Fig. Diagrama Lotus

Etape:

Construirea diagramei, conform figurii de mai sus.

Scrierea temei centrale în centrul diagramei.

Elevii se gândesc la ideile legate de tema centrală. Aceste idei se trec în cele opt petale ce înconjoară tema centrală de la A la H, în sensul acelor de ceas.

Cele opt idei deduse, devin teme centrale pentru celalalte opt flori de nufăr(cadrane).

Se construiesc noi conexiuni pentru cele opt teme centrale și se notează în diagramă.

Evaluarea ideilor: se analizează diagramele și se apreciază rezultatele din punct de vedere calitativ și cantitativ. Ideile emise pot fi folosite ca sursă de aplicații noi și teme de studiu în lecțiile următoare.

Avantaje:

Se poate aplica la orice nivel atât nivel primar, cât și gimnazial, liceal sau la adulți;

Este compatibilă cu multe domenii de activitate;

Este un mijloc de activizare a energiilor, capacităților și structurilor cognitive la diferite obiecte de învățământ;

Permite evaluarea ideilor cu privire la stimularea și dezvoltarea potențialului creativ;

Posibilitatea de a decora sala de clasă cu desenele elevilor;

Posibilitatea de a aranja clasa, astfel încât fiecare grupă să ocupe locul unei petale de nufăr în jurul temei centrale;

Metoda poate fi aplicată în grup sau individual;

Este o modalitate de lucru în grup cu mari valențe formativ – educative.

Hărțile conceptuale sau cognitive (Cognitive map, Conceptual map)

Hărțile conceptuale („conceptual maps”) sau hărțile cognitive („cognitive maps”) pot reprezenta un mod dramatic de expresie, un important instrument folosit în procesul de predare, învățare, cercetare și evaluare la toate disciplinele și toate nivelurile. Ele creează legături între concepte în procesul de învățare. Modul lor de realizare poate să fie unul dirijat sau lăsat la alegerea elevului. În acest fel, cadrul didactic poate să impună ce concepte să fie folosite sau elevul este lăsat să-și aleagă singur conceptele, cât și să-și stabilească singur legăturile dintre acestea.

Esența cunoașterii constă în modul în care cunoștințele sunt structurate. Nu este important cât cunoști, ci mai importante sunt relațiile care se stabilesc între cunoștințele asimilate. Performanța depinde de felul în care elevul își organizează ideile de structurile integrate și de aplicabilitatea acestora.

Novak și Gowin descriu logica hărților conceptuale prin definirea a trei termeni importanți, și anume: conceptul, afirmația și învățarea. Afirmațiile fac legăturile între concepte; ele trebuie să fie concise, complete și accesibile. Învățarea presupune acea conduită de construire activă a noilor afirmații.

Harta conceptuală se poate defini ca fiind un grafic care include concepte (localizate în centrul hărții – centrale sau localizate către marginea hărții – secundare), ierarhizări (pentru a determina locul conceptelor), conexiuni (felul prin care se înțelege relația între concepte) și interpretări (care relevă relațiile între diferite părți ale hărții). Cuvântul – cheie se plasează în centru, iar ideile vor fi așezate în jurul lui.

Etapele construirii unei hărți conceptuale:

Se realizează o listă cu 10-15 concepte cheie sau idei. Se transcrie fiecare concept/idee și câte un exemplu pe o foaie de hârtie. Se pot folosi culori diferite, o culoare pentru concept și alta pentru exemplu.

Se aranjează pe o foaie mai mare (poster) pentru început conceptele generale în partea de sus a foii, iar celalalte mai jos. Exemplele nu vor fi incluse pe foaie încă. Dacă există posibilitatea conceptele vor fi aranjate în așa fel încât să decurgă unul din celălalt. Se pot adăuga și alte concepte pentru a ușura înțelegerea celor existente deja.

Se trasează linii între conceptele de sus și cele de jos, cu care relaționează și pentru conceptele de pe aceleași niveluri. Aranjarea este permisă pentru modificări continuu.

Pe liniile de legătură se scrie câte un cuvânt sau mai multe care va explica relația dintre conceptele care sunt conexate. Se pot rearanja în continuare hârtiile, astfel încât legăturile dintre concepte să fie mai ușor de vizualizat.

Se trec exemplele sub conceptele de care aparțin și se conectează printr-un cuvînt de genul: „exemplu”.

Se copiază rezultatul obținut, realizând harta conceptuală pe o foaie de hârtie. În locul hârtiuțelor se realizează câte un cerc și se notează conceptul. Pentru exemple se alege o altă forma geometrică care să fie diferită de cea pentru concepte sau se lasă fără nici o formă.

Tipuri de hărți conceptuale

Hărțile conceptuale se disting prin forma diferită de reprezentare a informațiilor, astfel:

Harta conceptuală de tip „pânză de păianjen”, numită și Spider map – Webs – în centrul ei se află un concept central, o temă unificatoare de la care pleacă legăturile sub formă de raze către celelalte concepte secundare.

Harta conceptuală de tip „ierarhică”, sub formă de copac – informațiile sunt trecute pe foaie în ordinea descrescătoare a importanței, astfel în vârf se află cea mai importantă informație.

Harta conceptuală de tip „lineară” – informațiile sunt prezentate sub o formă lineară.

Sisteme de hărți conceptuale – informația este organizată într-un mod similar celor de mai sus, doar se adaugă intrări și ieșiri (inputs, respectiv outputs).

Avantaje:

Ușurarea procesului de învățare;

Organizarea cunoștințelor existente deja la elevi și pregatirea noilor cunoștințe; o Proces de învățare activ și conștient;

Stimularea generării de idei, asemenea brainstorming-ului; o Comunicarea ideilor complexe;

Favorizarea procesului de integrare a noilor cunoștințe în structura cunoștințelor deja existente, prin acordarea de atenție relațiilor existente între concepte;

Aplicabilitatea ușoară a cunoștințelor teoretice în practică; o Găsirea de soluții alternative la problemele date;

Evaluarea performanțelor este ușurată de această metodă pentru că ea relevă modul în care gândesc elevii și cum folosesc noțiunile învățate.

Dezavantaje:

Timpul solicitant pentru realizarea unei astfel de hartă conceptuală;

Nivelul ridicat al standardizării;

Ordinea și rigurozitatea cu care trebuie să lucreze. Elaborarea unei hărți conceptuale în grup prezintă mai multe avantaje: concentrează elevii din cadrul grupului asupra sarcinii primite, încurajează organizarea coezivă a grupului și spiritul de echipă și rezultatele apar destul de repede.

Procesul elaborării unei hărți conceptuale în grup cuprinde următoarele etape:

Pregătirea: stabilirea temei de lucru și selectarea partenerilor.

Generarea ideilor, a afirmațiilor: definirea conceptelor și argumentarea utilizării acestora.

Structurarea afirmațiilor: selectarea și clasificarea ideilor.

Reprezentarea grafică: elaborarea hărții conceptuale.

Interpretarea, evaluarea: verificarea listei de concepte, analiza relevanței conceptelor, analiza legăturilor între concepte.

Utilizarea hărții conceptuale: pentru planificarea, proiectarea și evaluarea activității.

Folosite în planificarea activităților aceste hărți ajută la conceptualizarea scopurilor și a obiectivelor ce se doresc a se îndeplini, a nevoilor materiale, a resurselor și capacităților necesare și alte elemente implicate în buna desfășurare a activității. Utilizate în evaluare, aceste hărți ajută la realizarea unor programe de ameliorare, recuperare sau de dezvoltare.

Diagrama cauzelor și a efectului

Constituirea diagramei cauzelor și a efectului oferă posibilitatea de a pune în evidență o problemă, un eveniment sau un rezultat. Aceste diagrame se folosesc de grup ca și proces creativ de generare și organizare a cauzelor majore/principale și minore/secundare ale unui efect.

Diagrama cauză – efect oferă posibilitatea de a evidenția cauza și efectele unor procese, evenimente, fenomene, probleme, etc. și are ca obiectiv principal stimularea imaginației elevilor pentru rezolvarea unei probleme care a fost analizată din mai multe perspective.

Etape:

Se împarte clasa în mai multe echipe de lucru.

Se stabilește problema ce urmează a fi discutată, problemă care este rezultatul unei întâmplări sau a unui eveniment – efectul. Fiecare echipă de lucru are de analizat câte un efect.

Urmează dezbaterea în fiecare echipă pentru a putea descoperi cauzele care au condus la efectul discutat. Cauzele se notează pe hârtie sau pe tablă

Se construiește diagrama cauzelor și a efectului astfel:

Pe axa principală a diagramei se trece efectul;

Pe ramurile axei principale se trec cauzele majore/principale ale efectului, care corespund celor șase întrebări: CÂND?, UNDE?, CINE?, DE CE?, CE? și CUM? (s-a întâmplat);

Fig. Diagrama cauzelor și a efectului

Cauzele minore/secundare ce decurg din cele principale se trec pe câte o ramură mai mică ce se deduce din cea a cauzei majore.

Etapa examinării listei de cauze generate de fiecare echipă:

Examinarea pattern-urilor;

Evaluarea modului în care s-a făcut distincție între cauzele majore și cele minore și plasarea lor corectă în diagramă, cele majore pe ramurile principale, iar cele minore pe cele secundare, relaționând sau decurgând din acestea;

Evaluarea diagramelor fiecărei echipe și analiza lor.

Stabilirea concluziilor și a importanței cauzelor majore.

Diagramele pot fi folosite și pentru a exersa capacitatea de a răspunde la întrebări legate de anumite probleme aflate în discuție.

Avantaje:

Este un instrument folositor atunci când scopul activității este să se ajungă la rădăcina elementelor care au determinat apariția unui fapt; Elevii trebuie să facă distincții între cauzele și simptomele unui rezultat, unei probleme sau a unui eveniment;

Activizarea participanților din acest joc în care se îmbină cooperarea din interiorul grupului cu competiția dintre echipe.

Dezavantaje:

Modul pretențios de a realiza diagrama, dar acest lucru poate fi suplinit prin exercițiu.

Organizatorul grafic

Organizatorul grafic presupune esențializaea unui material informativ care va fi exprimat sau scris, prin schematizarea, sistematizarea și vizualizarea ideilor.

Această metodă îi ajută pe elevi să facă o corelare între ceea ce știu și ceea ce urmeze să învețe, iar pe profesori metoda îi ajută să stabilească obiectivele lecției, să conștientizeze mai bine ceea ce urmează să predea și ceea ce vor să evalueze, să descopere punctele tari și slabe ale elevilor pentru a le oferi sprijinul necesar.

Organizatorul grafic poate fi structurat pe mai multe domenii, cum ar fi:

Comparația

Descrierea

Structurarea pe secvențe

Relația cauză – efect

Detectarea problemei și găsirea soluției

Toate aceste modalități care pot contribui la stimularea capacităților creatoare ale elevilor au ca obiectiv educarea emoției și a stimei de sine, dezvoltarea solidarității, a siguranței, a capacității de administrare a gândurilor în situații de tensiune, a priceperii de prelucrare a pierderilor și frustărilor. De asemenea, este foarte importantă și conduita cadrului didactic, la fel ca și creativitatea sa în găsirea modurilor noi de desfășurare a lecției.

Există mai multe tehnici de organizare grafică, cum ar fi: tabelul comparativ, tabelul consecințelor, tabelul conceptelor, friza cronologică, diagrama Venn, diagrama cauzelor și a efectului, diagrama pânză de păianjen, hexagonul, ciorchinele, tabelul „T”, lanțul evenimentelor, harta evenimentelor, bula dublă.

Avantaje:

Eliminarea redundanței din informație;

Reprezentarea vizuală a unor noțiuni, fenomene, concepte;

Structurarea informației.

Pânză de păianjen ( Spider map – Webs)

Diagrama Spider map (pânză de păianjen) – este un organizator grafic care poate fi utilizat pentru a investiga și a enumera diferite aspecte ale unui subiect, ajutând elevul să-și organizeze și să-și organizeze și să-și sintetizeze ideile. Diagrama seamănă cu o pânză de păianjen, astfel explicându-se numele dat. Are ca principal dezavantaj dificultatea realizării grafice.

Matricele

Metoda matricelor creează cadrul de intercorelare a listelor cu însușiri, atribuții, metode, utilizări, etc. Se utilizează matrice bidimensionale, tridimensionale și multidimensionale. Matricea descoperirii este o metodă înrudită cu analiza morfologică, care favorizează combinări multiple în cadrul unui tabel – matrice. Combinările conțin diverse variabile care, prin asociere într-una din posibilitățile de întâlnire(căsuță) pot sugera noi soluții. Acestea la rândul lor, conduc la adaptări, inovări în raport cu variabilele ce sunt introduse în matrice, cu implicații benefice asupra inventivității tehnice–constructive și funcționale. Metoda matricelor poate fi aplicată pentru orice produs căreia i se caută îmbunătățiri, perfecționări și modernizări.

Metode de evaluare a unei secvențe sau activități

Jurnalul reflexiv

Jurnalul reflexiv (reflexive diary) face parte din metodele alternative de evaluare și conține însemnările elevului asupra aspectelor pe parcursul procesului de cunoaștere. Este o strategie de a evalua cunoștințele metacognitive, folosindu-se de reprezentările pe care le-a dobândit elevul în timpul procesului de învățare.

Jurnalul reflexive este un dialog purtat între elev cu sine însuși, din care învață despre propria sa gândire. În acest jurnal se trec experiențe, sentimente, opinii și diferite gânduri. Prin această metodă se urmăresc trei aspecte: autoreglarea, controlarea acțiunilor desfășurate asupra învățării și controlarea cunoașterii obținute. În elaborarea jurnalului, elevul poate să răspundă la întrebări diverse, cum ar fi:

Ce ai învățat nou din această lecție?

Cum ai învățat?

Ce sentimente ai avut în timpul procesului de învățare?

Care din ideile care s-au discutat ți s-au părut ca fiind mai interesante?

Există anumite idei care necesită clarificări?

Ce fel de dificultăți ai întâmpinat pe parcursul procesului de învățare?

Cum poți utiliza în viitor ceea ce ai învățat?

Procesul de învățare în ce măsură ți-a satisfăcut așteptările?

Ți-a plăcut experiența de învățare?

Dacă ar exista posibilitatea unor schimbări, care ar fi acelea?

Adaugă alte comentarii care te preocupă referitor la această experiență.

Avantaje:

Metodă reflexivă, deschisă și flexibilă de evaluare;

Elevul își poate exprima propriile nemulțumiri, dorințe și satisfacții;

Cadrul didactic poate afla și alte aspecte care influențează procesul de învățare;

Se realizează o bună comunicare între cadrul didactic și elevi.

Dezavantaje:

Elaborarea unui astfel de jurnal solicită disciplină, seriozitate și notare cu regularitate a reprezentării elevilor;

Este destul de grea întocmirea unui astfel de jurnal, deoarece elevii nu sunt obișnuiți cu reflectarea asupra muncii lor.

Metoda R.A.I.

Metoda R.A.I. are la bază stimularea și dezvoltarea capacităților elevilor de a comunica ceea ce tocmai au învățat, prin întrebări și răspunsuri. Denumirea provine de la inițialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează și se desfășoară astfel:

La sfârșitul unei lecții sau a unei secvențe de lecție, cadrul didactic împreună cu elevii, investighează rezultatele obținute în urma procesului de predare – învățare, printr-un joc de aruncare a mingii mici și ușoare de la un elev la altul.

Elevul care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecția predată celui care prinde mingea.

Elevul care a prins mingea va trebui să răspundă la întrebare și apoi să arunce mingea mai departe altui coleg, punând o altă întrebare. Cel care pune întrebarea, trebuie să cunoască și răspunsul întrebării pe care o adresează.

În cazul în care un elev nu cunoaște răspunsul, acesta iese din joc, iar răspunsul va fi dat de elevul care a pus întrebarea. Acesta are ocazia de a mai arunca o dată mingea, și de a mai pune o nouă întrebare.

În cazul în care cel care a pus întrebarea este descoperit că nu cunoaște răspunsul la propria întrebare, va fi eliminat din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau celor care nu au știut da nici un răspuns, conduce treptat la păstrarea în grupă a elevilor cei mai bine pregătiți.

Această metodă poate fi folosită în orice moment al lecției la început, pe parcurs sau la sfârșitul ei. Se pot sugera următoarele tipuri de întrebări:

Ce știi despre ……?

Care sunt ideile principale ale ……?

Despre ce ai învățat în …..?

Care este importanța faptului că …..?

Cum poti justifica faptul că ….?

Ce ți s-a părut mai interesant …..?

Cum consideri că ar fi mai avantajoasă …..?

Această metodă poate fi folosită la orice nivel primar, gimnazial și liceal, solicitând întrebări cât mai diverse în funcție de vârsta elevilor. Pe parcursul jocului, întrebările pot să devină din ce în ce mai grele și mai complexe.

Această metodă se poate adapta la orice conținut, putând fi folosită la orice disciplină. Ea permite reactualizarea și fixarea cunoștințelor dintr-un domeniu, pe o temă dată și exersează abilitățile de comunicare interpersonală, capacitățile de a formula întrebări și de a găsi cel mai potrivit răspuns. Elevii sunt încântați de această metodă, de rezultatele obținute folosind această strategie ce îmbină cooperarea cu competiția. Feedback-ul se realizează foarte rapid, într-un mod plăcut și mai puțin stresant decât la alte metode de evaluare. Această metodă este în același timp și un exercițiu de promptitudine, deoarece tensiunea e mare neștiind la ce întrebări să te aștepți din partea colegilor, elevul trebuind să rămână treaz și distributiv în permanență. Metoda se poate organiza la nivel de clasă sau pe grupe mai mici, folosind câte o minge pentru fiecare grup. Prin eliminarea membrilor din grupe, se ajunge la o finală formată dintr-un grup în care ajung cei mai buni din celelalte grupe.

Avantaje:

Se reactualizează și se fixează cunoștințele pe o anumită temă dată; o Abilități de comunicare interpersonală;

Capacitatea de a formula întrebări și de a găsi răspunsul cel mai potrivit; o Chiar și cei mai timizi elevi din clasă devin mai încurajați, comunică cu ușurință și participă cu plăcere la acest joc.

Dezavantaje:

Prezența mai multor mingi ar crea dezordine;

Căderea mingii unui grup ar distrage atenția celorlalte grupuri.

Tehnica 3-2-1

Această metodă este folosită pentru aprecierea rezultatelor unei secvențe didactice sau a unei activități. Metoda poartă numele Tehnica 3-2-1, deoarece ea solicită elevilor să scrie:

3 termeni/concepte din ceea ce au învățat;

2 idei despre care ar dori să învețe în continuare;

1 capacitate, pricepere sau abilitate care consideră ei că au reușit să o dobândească în urma procesului de predare – învățare.

Această modalitate de evaluare are ca scop principal ameliorarea și nu sancționarea, asigurând un învățământ cu un caracter formativ – aplicativ. Este un instrument al evaluării al cărei funcții principale sunt de constatare și de sprijinire continuă a elevilor. Această metodă se poate utiliza și ca metodă de autoevaluare cu efecte formative în procesul de învățare din clasă, având o valoare constatativă și de feedback.

Avantaje:

Elevii devin conștienți de urmările procesului instructiv – educativ și responsabili de rezultatele obținute;

Implicarea elevilor în învățarea crește direct proporțional cu înțelegerea importanței și a necesității însușirii unui conținut ori a dobândirii unei priceperi încă din faza inițială a predării.

Metode de evaluare a activității pe un interval mediu sau lung

Investigația

Investigația este o metodă de evaluare alternativă, utilă în situația în care se dorește atât urmărirea procesului și realizarea produsului, cât și atitudinea elevului implicat în această activitate. Investigația se folosește pentru a-i deprinde pe elevi să gândească și să acționeze independent, individual și în echipă.

La începutul semestrului, cadrul didactic stabilește o listă de teme pe care elevii le pot aborda cu ajutorul investigației, perioada investigației, precum și modul de lucru și de prezentare a rezultatelor. Investigația poate fi individuală sau de grup. Elevul primește o sarcină prin instrucțiuni precise, ce consemnează fiecare moment al cercetării, el trebuie să înțeleagă și să rezolve sarcina(documentare, observarea unor fenomene, experimentare, etc.) într-un interval de timp stabilit, dând dovadă de cooperare, flexibilitate, creativitate și inițiativă.

Rezultatele se vor analiza împreună cu clasa, pentru ca profesorul să poată formula observații, aprecieri și concluzii. Pe baza rezultatelor obținute, cadrul didactic poate acorda note. Investigația are următoarele funcții: acumularea de cunoștințe, abilitatea de investigare a fenomenelor, abilitatea de evaluare a capacității de a întreprinde asemenea demersuri.

Etape:

Profesorul anunță sarcina de lucru.

Elevii identifică modurile în care pot obține informațiile necesare, sub îndrumarea profesorului.

Elevii adună informațiile și datele necesare.

Profesorul îi îndrumă pe elevi în acest proces de strângere a informațiilor.

Elevii scriu un raport cu rezultatele investigației.

Prin utilizarea acestei metode, cadrul didactic poate aprecia următoarele:

Gradul cu care elevii definesc și înțeleg problema care este investigată;

Capacitatea de a identifica și a selecta modul de obținere a informațiilor, de colectare și organizare a datelor;

Abilitatea de a formula ipotezele;

Modul în care elevul prezintă ce metode a utilizat în investigația realizată;

Analiza raportului cu rezultatele obținute.

Investigația este un instrument de analiză și apreciere a cunoștințelor, capacității și personalității elevilor.

Evaluarea cu ajutorul calculatorului

Noile tehnologii ale informării și comunicării, cu aplicații largi în toate domeniile au pătruns și în învățământ. Invățământul asistat de calculator își propune obiective ambițioase, cum ar fi : dezvoltarea raționamentului, imaginației și a creativității, precum și capacitatea de a emite o apreciere critică asupra rezultatului comunicării dintre om și calculator. Informatica permite adaptarea învățământului la cerințele elevilor, la ritmul lor de muncă, la aptitudinile lor și la nivelul lor de cunoștințe.

Utilizat în evaluare, calculatorul, oferă atât cadrelor didactice, cât și elevilor o mare diversitate. Evaluarea cu ajutorul calculatorului este scăpată de subiectivism, cât și de emoțiile pe care le au în general majoritatea elevilor. Această evaluare face economie de timp și efort pentru evaluatori, mai mult elevii se pot și ei autoevalua pe parcursul muncii beneficiind de un feedback, care este necesar în cadrul procesului de învățare eficientă și performantă. Această metodă de evaluare se folosește prea puțin încă în școli, dar începuturile sunt promițătoare și numărul celor care utilizează această metodă este în creștere.

Evaluarea asistată de calculator ar trebui să capete o extindere mai mare în rezolvarea de probleme mai dificile pentru elevi. După Nisbet și Sbucksmith, „procesul de rezolvare a problemelor poate fi redus la următoarele operații: examinarea problemei model, prelucrarea modelului în vederea efectuării necesare și exprimării problemei în funcție de aceste condiții.”

Acest proces permite studiul care, asociat cu utilizarea materialului din calculator, îi oferă elevului un mod interactiv de construire și asimilare a noilor cunoștințe, concomitent cu posibilitatea de a verifica dacă ceea ce a învățat este corect sau nu.

Proiectul

Proiectul este folosit ca și metodă de evaluare, care se desfășoară timp de câteva zile sau săptămâni. El începe în clasă, când profesorul precizează tema, explică sarcinile de lucru, apoi se continuă acasă și se încheie tot în clasă prin prezentarea rezultatelor obținute și expunerea materialelor realizate. Proiectul poate fi realizat individual sau în echipă.

Metoda proiectului presupune parcurgerea unor pași:

Pregătirea proiectului

Cadrul didactic decide împreună cu elevii câteva repere care se pot formula prin întrebări ce pot dirija dimensiunea evaluativă

Pe ce se va centra demersul evaluativ? – Pe produs final? – Pe proces? – Pe ambele?

Ce rol va avea cadrul didactic? – Consilier permanent al elevului? – Doar evaluator final? – Coordonator al întregii activități?

Care e statusul resurselor implicate în derularea proiectului? – Sunt puse de la început la dispoziția elevului? – Sunt identificate pe parcurs? – Sunt comune pentru toți elevii?

Există o anumită structură? – Propusă? – Impusă de cadrul didactic? – Aleasă de elevi?

Există niște caracteristici ale produsului final obligatorii pentru toți elevii?

Stabilirea ariei de interes și a tematicii proiectului – se discută și se stabilește între cadrul didactic și elevi

Stabilirea premiselor inițiale – cadrul conceptual, datele generale ale investigației, tipul de informații. Elevii își pot stabili niște întrebări care vor fixa elementele principale din proiect.

Identificarea și selectarea resurselor materiale – altele decât cele primite ca și suport.

Precizarea elementelor de conținut – pagina de titlu (tema, autorii, clasa școala, perioada), cuprinsul (capitole, subcapitole, etc.), argumentul, dezvoltarea elementelor de conținut (diagrame, citate, pliante, desene, etc.), concluzii, bibliografie și anexe.

Știu / Vreau să știu / Am învățat

Această metodă vine în ajutorul cadrului didactic, oferind posibilitatea de a folosi experiența anterioară a elevilor atunci când se predă noile informații. Această metodă constă în parcurgerea a trei etape: accesarea a ceea ce știm, determinarea a ceea ce dorim să învățăm și reactualizarea a ceea ce am învățat.

Etape:

Construirea unui tabel la tablă sau pe flipchart, de forma următoare:

2. Gruparea elevilor în perechi și fiecare trebuie să facă o listă cu tot ceea ce știu despre tema ce urmează a fi abordată. Fiecare grupă va nota câte o idee în prima coloana a tabelului creat.

3. Se solicită elevilor să întocmească o listă de întrebări care vor evidenția nevoile de învățare ale elevilor în legătură cu tema abordată. Aceste întrebări vor fi trecute în coloana din mijloc.

4. Elevii citesc textul ales.

5. În urma lecturării textului se revine asupra întrebărilor formulate, se identifică cele la care s-au găsit răspunsuri și acestea se trec în ultima coloană AM ÎNVĂȚAT.

6. Se compară noțiunile cunoscute deja despre tema abordată, tipul și conținutul întrebărilor formulate precum și ceea ce au învățat prin lecturarea textelor.

7. Se revine la întrebările care au rămas fără răspuns și cadrul didactic le sugerează elevilor unde ar putea să găsească informațiile necesare pentru răspunsuri.

8. Cadrul didactic le cere elevilor să-și organizeze informațiile din ultima coloană după anumite criterii.

Această metodă utilizează diverse procedee cum ar fi: conversația, demonstrația, explicația, problematizarea și exercițiul. În etapa „știu” elevii analizează ceea ce știu deja referitor la tema propusă. În etapa „vreau să știu” se formulează întrebările despre ce ar dori să știe referitor la tema propusă. În etapa „am învățat” se trec răspunsurile aflate, pe parcursul lecturării textului, la întrebările referitoare la tema propusă. Pentru a realiza un scurt feedback, elevii revin la tabelul realizat și trag niște concluzii asupra ceea ce știau la începutul activității și ceea ce au învățat pe parcursul ei.

Metode de cercetare în grup

Portofoliul de grup

Portofoliul este util pentru învățare și nu doar pentru colectarea simplă a datelor. El trebuie să permită colectarea unor informații despre activitatea elevului într-o anumită perioadă de timp (semestru, an școlar) și să ofere o imagine a dezvoltării unor deprinderi, capacități în funcție de obiectivele de învățare propuse.

Portofoliul de grup este o colecție organizată de lucrări din activitatea grupului, acumulate în timp, precum și mostre din lucrările individuale ale membrilor grupului. Elementele care se găsesc într-un portofoliu de grup sunt:

coperta, care reflectă personalitatea grupului

cuprinsul – prezentarea grupului și a membrilor săi

introducere și argumentația

mostre, care pentru a fi realizate au necesitat o bună comunicare între membrii grupului

observații, privind modul de interacțiune în timpul activităților comune

autoevaluări ale membrilor grupului

evaluarea grupului.

Portofoliul reprezintă carte de vizită a elevului, prin care el poate să-i urmărească progresul la o anumită materie, de-a lungul unui interval mai lung de timp. Acesta reprezintă un pact între elev și profesorul care îl ajută să se autoevalueze. La începutul demersului educativ se realizează un diagnostic asupra necesităților elevului de învățare pentru a putea stabili niște obiective și anumite criterii de evaluare. Diagnosticul este făcut de profesor și discutat cu elevul implicat. El cuprinde: lista conținutului acestui, argumentația care explică ce lucrări sunt incluse în portofoliu, lucrările realizate individual sau în grupe, rezumate, eseuri, articole, referate, fișe individuale, proiecte, experimente, probleme rezolvate, rapoarte scris, teste, lucrări semestriale, chestionare, înregistrări, fotografii, observații, reflecțiile proprii ale elevului asupra a ceea ce lucrează, autoevaluări, interviuri, hărți cognitive, comentarii suplimentare și evaluări ale profesorului. Portofoliul este un instrument ce îmbină procesul de învățare cu evaluarea continuă, progresivă și multilaterală a procesului de activitate și a produsului final.

Există trei tipuri de portofolii:

de prezentare sau introductiv

de progres sau de lucru

de evaluare.

În momentul în care elevul își prezintă portofoliul, profesorul realizează un mic interviu cu acesta, analizând atitudinea elevului față de munca depusă, făcând afirmații de laudă pentru elementele realizate corect, și ajutându-l să se concentreze asupra elementelor care necesită o îmbunătățire.

Portofoliul este un element de evaluare foarte flexibil, care, poate să includă, pe parcurs, elemente care sunt în interesul elevului și dorește să le aprofundeze. Această metodă de evaluare oferă elevilor posibilitatea de a lucra fiecare în ritmul său propriu, stimulând implicarea în sarcinile de lucru și dezvoltând capacitatea de autoevaluare. Portofoliul este o mapă deschisă mereu, în care elevul poate adăuga tot timpul elemente noi, iar nota nu reprezintă o presiune pentru elev.

Experimentul pe echipe

Experimentele specifice activității didactice constă în observarea, verificarea și măsurarea unor mărimi caracteristice unor fenomene provocate sau nu și dirijate într-o măsură mai mare sau mai mică. Ele reprezintă o metodă de învățare și au un caracter activ – participativ stârnind curiozitatea elevilor în timpul desfășurării experimentelor, apoi implicarea elevilor prin propriile acțiuni în timpul desfășurării. Experimentul este definit de către psihologi „ca un procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează; observație provocată; experiență.”

Conceput în corelație cu principiile didactice moderne, experimentul urmează treptele ierarhice ale învățării, conducând elevul de la observarea unor fenomene fizice sau chimice pe baza demonstrației, apoi la verificarea și aplicarea în practică a acestora când se cristalizează structura formală a intelectului și în continuare, la interpretarea fenomenelor observate care corespunde fazei celei mai înalte dintre treptele ierarhice ale dezvoltări. Profesorul dirijează executarea unor acțiuni de către elevi, care va facilita la cunoașterea unor aspecte. Elevii sunt puși să studieze pe viu, să intre în contact direct cu realitatea, fiind astfel puși să învețe prin descoperire. „Învățarea prin descoperire este metoda didactică în care cadrul didactic concepe și organizează activitatea astfel încât să faciliteze elevului descoperirea prin efort propriu a cunoștințelor, explicațiilor, prin parcurgerea identică sau diferită a drumului descoperirii inițiale a adevărului.” (Ion Jinga) Învățarea prin descoperire presupune: observarea dirijată, observarea independentă, învățarea prin încercare – experiențe, studiul de caz, problematizarea, studiul individual, etc.

Experimentele se pot clasifica după mai multe criterii:

După scopul pe care îl au în lecție:

Experimente pentru stimularea interesului față de noile informații

Experimente pentru învățarea noilor informații, aprofundarea sau extinderea lor

Experimente demonstrative

Experimente pentru fixarea cunoștințelor

Experimente pentru evaluare

După durata desfășurării:

Experimente imediate – încep și se termină în cadrul orei de curs

Experimente de durată – durează o perioadă mai îndelungată de timp

După modul de implicare sau participare a elevilor:

Demonstrativ – efectuat de către profesor

Pe echipe – sarcinile sunt împărțite în cadrul echipei celor 2-3 elevi (unii fac experimentul, alții desenează, alții scriu observațiile, etc.)

Individual – lucrează concomitent cu profesorul sau fiecare individual

Frontal – fiecare elev efectuează experimentul în același timp, sub îndrumarea profesorului.

Cercetările realizate au scos în evidență faptul că majoritatea profesorilor preferă experimentele frontale sau demonstrative, în timp ce elevii își doresc experimențe individuale sau pe echipe.

Etape:

Pregătirea experimentului de către profesor înainte de lecție:

Stabilirea obiectivelor operaționale

Documentarea

Proiectarea experimentului

Pregătirea aparatelor, instrumentelor necesare

Efectuarea experimentulu pentru asigurarea reușitei

Elaborarea fișelor de activitate experimentală individuale sau pe echipe

Stabilirea probelor de evaluare prin care se verificp dacă au fost atinse obiectivele experimentului

Prezentarea experimentului de către profesor cu elevii în timpul lecției:

Organizarea elevilor

Prezentarea obiectivelor urmărite și argumentarea importanței experimentului pentru ca elevii să conștientizeze acest lucru

Prezentarea aparatelor și instrumentelor necesare

Prezentarea fișelor de activitate experimentală și a modului de completare

Efectuarea experimentului:

Prezentarea unei probleme, a unui fenomen sau a unui proces

Formularea unei întrebări cauzale (Din ce cauză s-a produs acest fenomen/proces?)

Observarea și analizarea faptelor generice sau reproduse (faptul generic este un exemplu, o schiță, o descriere, etc. ce reprezintă una sau mai multe din trăsăturile esențiale ale noțiunii de format)

Elaborarea ipotezei

Proiectarea etapelor experimentului, a modului de lucru și precizarea condițiilor didactice și tehnice

Efectuarea experimentului

Colectarea de date și notarea rezultatelor obținute

Prelucrarea datelor experimentale

Confirmarea sau infirmarea ipotezei

Valorificarea experimentului:

Prezentarea rezultatelor

Discutarea rezultatelor

Validarea rezultatelor cercetării prin aplicarea lor în practică

Tema sau proiectul de cercetare în grup

Este o activitate mai amplă, ce permite o apreciere mai complexă a învățării, ajutând la identificarea unor calități individuale ale elevilor. Metoda se recomandă pentru evaluarea unor capacități precum aplicarea, analiza, sinteza și evaluarea.

Etape:

1. Se anunță sarcina de lucru.

2. Se împart responsabilitățile în cadrul fiecărui grup.

3. Se adună datele și materialele.

4. Se prelucrează și organizează datele și materialele.

5. Se realizează produsul.

6. Se prezintă proiectul realizat de către elevi.

Criterii de evaluare – pentru produsul final – pentru proces –

o Validitate

o Raportare la tema proiectului

o Elaboare și structurare

o Documentare

o Calitatea materialului utilizat

o Creativitate

o Creativitate

o Calitatea rezultatelor

Metode de predare

Învățarea prin descoperire

Pentru realizarea predării-învățarii prin intermediul metodelor problematizării și descoperirii este nevoie de folosirea unor tehnici care să ajute elevul să conștientizeze trecerea de la informația posedată la o nouă informație, incluzându-l activ în procesul de descoperirea a unor noi calități ale fenomenului/obiectului studiat.

Astfel, învățarea prin descoperire vine ca o completare a metodei problematizării. Se pot observa trei maniere principale de învățare prin problematizare și descoperire: maniera inductivă, maniera deductivă și maniera analogică.

Implementarea acestei metode presupune parcurgea următoarelor etape:

îndeplinirea actului descoperirii, prin organizarea și interpretarea datelor, întrebuințarea operațiilor gândirii și evidențierea noilor informații;

etapa în care se manifestă un interes mărit pentru căutare și explorare coincide cu apariția unei situații problemă;

exprimarea unor idei generale și stabilirea concluziilor;

studierea noilor informații prin aplicarea celor descoperite în noi contexte situaționale.

Aspectele pozitive privind  implementarea acestei metode sunt:

înlesnirea dobândirii unor metode euristice, de descoperire;

pregătește mediul avantajos unei activități intelectuale intense;

efectele descoperirilor reprezintă însușiri trainice, menținând și asigurarea motivației intrinseci;

folosește la monitorizarea evoluției învățării și la trecerea informațiilor într-un mod consistent de la elev la profesor.

Domeniul informaticii transpune educarea unei gândiri algoritmice, sistematice și riguroase, prin intermediul tehnologiei, care să promoveze creativitatea elevilor, să stârnească imaginația și să înlăture rutina.

Metodica învățării prin descoperire este foarte des aplicată la clasă în momentul în care sunt utilizate programe utilitare, soft-uri de aplicație, integrând eficace TIC-ul în procesul educațional.

Astfel, utilizând procedeul învățării prin descoperire, se va emite o provocare spre explorări și muncă individuală sau în echipă, prin documentare și activități aplicative, prin investigație științifică și tehnică.

Metodele prin problematizare și descoperire fac și ele parte dintre cele formativ-participative, care de asemenea pun la încercare gândirea creatoare a elevului, stimulând voința și imaginația, îi îmbogățește experiența. Cele două metode sunt potrivite pentru lecțiile de aplicații practice de laborator.

Metoda cubului

Metoda cubului este o strategie de predare utilizată pentru studierea unei teme, a unui subiect, a unei situații, din mai multe perspective; poate fi folosită în orice moment al lecției; se oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor abordări complexe și integratoare.

Această metodă, a cubului, este o  metodă de învățare prin cooperare ce are la bază explorarea unui subiect din mai multe puncte de vedere, fiind folosită abordarea complexă și integratoare a unei teme.

În general, este urmărită respectarea următoarilor pași:

Construirea unui cub din carton pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ, DESCRIE, COMPARĂ.

Este anunțat subiectul pus în discuție.

Este împărțită clasa în șase grupe, câte una pentru fiecare față a cubului.

În această etapă pot fi folosite mai multe modalități de stabilire a celor șase grupuri. Modul de distribuire se poate face la întâmplare (fiecare grupă rostogolește cubul și obține ca sarcină de lucru perspectiva înscrisă pe fața de sus) sau sarcina poate fi decisă de către profesor, în măsura respectării anumitor norme și principii   ce au ca scop responsabilitatea individuală și de grup, specializarea pe sarcini a membrilor grupelor și noi oportunități de grup.

Se continuă colaborarea și redactarea datelor și informațiilor adunate la nivelul fiecărui grup.

Prezentarea formei finale a materialelor, într-un mod transparent, astfel încât toți elevii să poată observa vizual rezultatele.

În urma colaborării în cadrul grupului se dobândește o nouă experiența printr-un procedeu deschis de a dobândi noi cunoștințe. De aceea, includerea TIC în aplicarea acestei metode determină obținerea unor produse care:

pune la dispoziția elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare unei abordări complexe a temei, pentru că asta semnifică și abordarea temei din mai multe perspective;

sprijină exprimarea punctelor de vedere personale și individuale;

provoacă gândirea liberă a elevului;

stimulează deprinderi noi de comunicare;

extinde viziunea elevului asupra temei;

Explicațiile și precizările TIC, înlesnesc foarte mult producerea unei colaborări directe dintre elevi. Aceștia se pot sluji de Internetul pus la dispoziție pentru a putea găsi informații și pentru a duce la bun sfârșit anumite sarcini.

Este foarte important ca elevii să nu uite de unde au luat informațiile și să precizeze întotodeauna sursele accesate, de aceea profesorul îi poate învăța să aceseze un sistem de bookmarking colaborativ (de exemplu, http://del.icio.us/) și să-și salveze link-urile către paginile folosite sau să le copieze.

Experiența dobândită prin colaborarea în cadrul grupului reprezintă un procedeu deschis de a dobândi cunoștințe prin coordonarea unor activități comune în interiorul grupului.

Pentru munca în echipă, elevii fiecărui grup pot colabora pentru materialul comun utilizând GoogleDocs, documentele întocmite pot fi uploadate pe platforma Moodle, astfel elevii își poate afirma opinia în legătură cu tema propusă în cadrul forumului dedicat acestei teme.

Astfel, metoda cubului este cel mai bine susținută prin disciplina TIC atunci când cadrul didactic inițiază pe Wiki un proiect legat de tema la care să participe cele 6 echipe.

Programul Wiki  este o tehnologie Web 2.0 care  se sprijină pe  principiul colaborării a cât mai multor utilizatori cu scopul de a pune bazele unui conținut comun.

Aspectele minimale ale metodei sunt:

slaba eficiență în cadrul grupurilor mari;

irealizare evaluării exacte a contribuției fiecărui elev la soluționarea sarcinii de lucru;

Aspectele pozitive ale metodei se identifică în:

însuflețirea creativității elevilor

dezvoltarea unui mediu colaborativ

În momentul în care profesorul optează pentru această metodă trebuie să aibă în considerare următoarele provocări privind modul în care se desfășoară activitățile:

nu se mai stabilește un echilibru la nivel de grup

din partea elevilor emotivi se poate obține un randament slab

unii elevi pot controla întreg grupul

Metode colaborative și de cooperare

Aceste metode sunt acele metode de predare în care, de cele mai multe ori se bazează pe activități de grup:

copiii colaborează în perechi sau în grupuri mici, pentru a realiza aceeași sarcină, dar și pentru a explora o temă nouă sau a lansa idei noi, de asemenea pot di făcute combinații noi sau chiar metode de învățăre autentice;

munca elevilor este bine structurată în diverse etape;

între copii există un contact direct – față în față, iar copiii învăță să colaboreze ca o echipă

copiii sunt atent evaluați atât pentru activitatae individuală, dar și pentru munca realizată de întregul grup;

Prin intermediul disciplinei TIC elevilor li se propun mari oportunități din perspectiva participării și colaborării cu colegii, tutori, experți, profesioniști, părinți etc., ușurând și înlesnind prin instrumentele sale tranzitul de idei și discuții, stimulând spiritul critic, obiectivitatea și reflexiunea discursivă.

Printr-o activitate ce are în centru învățarea prin colaborare și cooperare, elevii sunt considerați ca membrii ai unui grup compact, care implică, de asemenea, activități precum negocierea sau împărțirea unor înțelesuri – inclusiv construirea  și întreținerea noțiunilor importante de sarcini  – ce sunt obținute interactiv în procesele de grup.  Un astfel de tip de învățarea implică și învățarea individuală fără ca prin acest aspect să se reducă importanța acesteia.

În timp, științele învățării ca întreg și-au transformat obiectivele de la perspectiva îngustă a învățării individuale la încadrarea atât a învățării individuale, cât și a celei de grup.

Trăsăturile dominate ale acestor metode sunt:

transmiterea cunoștințelor și al informațiilor de la profesori la elevi. Profesorii pot organiza resursele (datele pe suport electronic, mijloace audio-video etc.) utile realizării activităților propuse, pot structura activitatea, pot încuraja elevii pentru a-și aduce un aport la lecție. Profesorii stimulează participarea celorlalți colegi, a părinților și a membrilor întregii colectivități în activitățile propuse. În acest fel, profesorii oferă informații copiilor și în același timp descoperă ei înșiși noi cunoștințe, experiențe, strategii pe care elevii le realizează în diferite situații de învățare.

– răsturnarea rolurilor între profesor și copil: metoda implică elevii în stabilirea obiectivelor de învățare, în structurarea activităților, în aprecierea procesului de învățare. Educatorii cooperanți motivează elevii în a-și întrebuința propriile cunoștințe, în a le comunica colegilor și a aduna noi cunoștințe pornind de la noile strategii de învățare adoptate. În acest fel, elevii sunt determinați să cunoască părerile celorlalți, să-și amplifice gândirea critică și creativă, să participe direct la discuțiile pe tema propusă, reușind să îi responsabilizeze prin a-și planifica propria lor activitate. În acest caz, profesorul este mediator de cunoștințe, ajutând elevii în a se conecta la noi surse de informații pentru împlinirea experienței lor, învațându-i cum să învețe.

–  împărțirea echipelor se face respectând următoarele repere:

explicarea obiectivelor clare pentru fiecare grup

responsabilizarea personală a fiecărui elev

clasificarea pe atribuții a membrilor echipelor

adaptarea la necesițățile individuale

oportunități de grup clar definite

existența unei întreceri și a unei concurențe în cadrul grupului

lucrul de grup să fie bine organizat și cu un scop clar stabilit

alegerea unei atribuții de grup bine definită, complexă, suficient de clară, lipsită de neclarități, îndreptată spre scopuri sociale pentru a ajuta la deprinderea unor activități și atitudini sociale, astfel încât să  provoace interactivitatea coordonată și competitivă.

Scopul utilizării acestor metode este realizat prin provocarea unei interactivitați intensă între participanți.

Aspectele pozitive ale utilizării acestor metode:

Copiii pot beneficia de pe urma faptului că au ocazia să își coordoneze interacțiunile, explicându-și judecata prin care se afirmă ceva și înțelegând modalitatea celuilalți de a reacționa și argumenta.

aceste metode pot conduce la un așa-numit conflict socio-cognitiv, în momentul în care elevii se confruntă cu informații noi sau contradictorii venite de la ceilalți parteneri.

Ajută la dezvoltarea spiritul competitiv.

Încurajează procesele cognitive, deoarece fiecare elev trebuie să își expună punctul său de vedere cu argumente, să-și pună de acord informațiile cu cele ale partenerilor, să învețe să se asculte reciproc și să evalueze rezolvările posibile la probleme propuse.

Este realizată trecerea peste senzația de izolare, a cărei apariție se poate ivi într-un mediu de învățare datorită tehnologiei, și poate contribui la dezvoltarea aptitudinilor sociale de comunicare. S-a ajuns la concluzia că unii elevi sunt mai puțin activi la discuțiile din clasă, dar sunt mult mai activi la discuțiile on-line, fiind eliminați factorii inhibitori.

Se constată un efect pozitiv al motivației elevilor în privința autoeficienței, realizarea scopului învățării și evaluarea intrinsecă a activităților de învățare. Împrejurările care determină aceste influențe sunt: impactul motivațional pozitiv al ajutorului dat de colegi în învățare, suportul dat de grup atunci când întâmpină dificultăți în realizarea cerințelor, creșterea interesului elevilor față de subiectul materiei sau față de problemele primite spre rezolvare, nevoia de a explica propriile cunoștințe și de a le prezenta raționamentul întregului grup.

Fixează un mediu afectiv pozitiv care îndeamnă elevii pentru obținerea unor rezultate mai bune.

Acțiuni practice specifice acestor metode:

– sarcini experimentale diferențiate;

– lucrul independent;

– informarea și adunarea datelor urmată de dezbateri sau prezentarea unor referate;

– întocmirea unor portofolii;

– procurarea unor dispozitive, albume, machete, planșe, prezentări, soft educațional etc;

– activități de evaluare asistate de calculator.

Întâmpinarea unor dificultăți sau a unor factori de risc:

este imperativ un efor suplimentar din partea profesorului și al elevilor săi;

este nevoie de un timp pentru formarea deprinderilor de lucru, deoarece cooperarea și colaborarea nu se produce spontan;

există riscul ca în timpul învățării prin cooperare și colaborare, în clasă să se producă un fundal sonor ca o „forfotă”;

aplicarea disciplinei de grup, minoritatea trebuie să ia în considerare alternativele propuse de  majoritatea grupului.

Metode colaborative și de cooperare

Algoritmizarea

Metoda se compune din educarea unor deprinderi de gândire și acțiune, de dezlegarea de probleme sau luare de decizii generale și stabile, care vor ușura munca elevilor în rezolvarea unor sarcini din ce în ce mai dificile. Această metodă se întemeiază pe folosirea algoritmilor în procesul de predare cu scopul de a îi familiariza pe elevi cu o mulțime de schițe procedurale (modele de acțiune), logice sau de calcul, care le va îngădui elevilor să rezolve o serie vastă de activități de instruire.

Algoritmii constau într-un număr de indicații care stabilesc succesiunea de operații care trebuie parcurse pentru ca elevii să reușească să ajungă la un rezultat. Algoritmii pot fi grupați în mai multe grupe:

de creație – prin care sunt deprinse tehnici de gândire divergentă productivă;

de rezolvare – ce se constituie din reguli de rezolvare a unor exerciții sau probleme;

de sistematizare a materiei – ce se constituie din reguli de ordonare logică a materiei și care îngăduie analiza și sinteza cunoștințelor;

de consolidare a cunoștințelor – care ajută la deprinderea unor abilități intelectuale sau de calcul;

de identificare – care ajută la sesizarea unei clase de probleme și realizarea unei clasificări sau sinteze;

Metoda modelării

Prin metoda modelării li se dezvoltă elevilor spiritul de observație, competența de analiză, sinteză și creativitate. Astfel, elevul se deprinde să creeze noi probleme ce trebuiesc rezolvate, să corespundă algoritmi cunoscuți noilor situații etc.

Această metoda constă într-o nouă modalitate de orientare didactică în care gândirea elevului este îndrumată spre descoperirea adevărului pe baza judecății prin comparație, utilizând un model didactic.

Metoda învățării prin modelare se poate realiza în două faze. Într-o primă fază, învățarea se va face pornind de la modelele construite de profesori, stadiu în care se vor analiza caracteristicile modelului și compararea lui cu originalul. În a doua fază, elevii vor fi obișnuiți să-și construiască propriile modele printr-o succesiune logică de raționamente. Această metodă constă în folosirea exemplelor ca sursă pentru dobândirea de noi cunoștințe.

Modelul didactic constituie simplificare, o schematizare, a realului. În primul rând, modelul didactic este o reactualizare materială sau mentală a obiectelor și întâmplări din viața reală, fără a fi o replică a originalului, ci asemănător cu acesta, respectând tresăturile sale esențiale, semnificative. Analizând modelul, lucrând cu acesta, elevii dobândesc informații despre sistemul real. În funcție de forma și structura modelelor, acestea pot fi clasificate astfel: modele materiale, modele figurative și modele simbolice.

Metoda modelării este specifică domeniului informaticii este des întâlnită în folosirea algoritmilor ce implică o anumită metodă clasică de elaborare.

Folosirea modelelor în proiectarea algoritmilor prevede stabilirea unor comparații și în sistematizarea datelor de intrare, a informațiilor primite. Înțelegerea modului de clasificare a datelor de intrare/ieșire, de alcătuire de date și stabilirea modului de grupare a datelor reprezintă un mod important în stabilirea performanțelor programului care aplică algoritmul conceput.

Un model ce poate fi dat, se constituie dintr-o gamă largă de probleme care sunt rezolvate prin procedeul Backtracking-ului. Integrarea într-un limbaj de programare a unui algoritm elaborat prin Backtracking, solicită elaborarea unui exemplu care trebuie reprezentat de un program, precum cel de generare a permutărilor, din care elevul, prin mici schimbări, poate realiza multe alte programe care integrează algoritmi ce rezolvă probleme clasice: prezentarea damelor pe tabla de șah, promovarea aranjamentelor, generarea combinărilor etc. Alte tipuri de modele: tabla de șah pentru problema celor 8 regine (Backtracking), multitudinea de discuri pentru problema turnurilor din Hanoi, bile și tije magnetice (geomag) pentru modelarea grafurilor.

Asemănător se procedează și în cazul rezolvării cerințelor care necesită structurile dinamice de date (stive sau cozi), utilizând operațiile elementare specifice acestora.

Întotdeauna modelele materiale sunt percepute imediat, dar acestea trebuie construite cu atenție, mutate în sala de clasă pentru a putea fi prezentate. Profesorul aduce, de cele mai multe ori un singur model material pe care-l prezintă unei clase formate din circa 30 de elevi. O parte din acești copii nu reușesc să observe toate amănuntele.

Pentru a se asigura că fiecare elev poate să urmărească și să înțeleagă modelul,  profesorul ar trebui să folosească modelele figurative: desene, fotografii, reprezentări grafice sau schițe ale originalului care au facultatea de a reproduce forma exterioară, structura internă și relațiile funcționale ale originalului.

De asemenea, în acest sens se poate folosi și software-ul educațional, materiale interactive, materiale video, tutoriale interactive etc. Utilizarea noilor tehnologii în propunerea modelelor în învățare oferă pentru disciplinele informatice o largă arie de a fi puse în practică în predarea altor discipline, de la artele plastice (muzică, pictură, sculptură, literatură) la cele mai diverse domenii ale tehnicii și științe exacte.

Metoda mozaicului

Și această metodă presupune împărțirea elevilor pe grupe. Profesorul C. F. Herreid amintește despre cercetările făcute de Harold Aarons în sectorul învățării prin cooperare, acest autor fiind și cel care a dat denumirea de mozaic (jigsaw) pentru metoda amintită mai sus. Metoda pornește de la un principiu destul de simplu: fiecare dintre grupele de studiu primește o parte specifică a unei probleme pe care trebuie să o trateze din punctul de vedere propriu. Pentru ca acest lucru să se realizeze, ei devin „experți” în această parte a problemei. Din momentul în care membrii unuia dintre grupe derulează un astfel de proces, membrii celorlalte grupe se află într-un proces similar, doar că ei trebuie să devină „experți” rezolvând o altă componentă a problemei (aceasta din urmă a fost împărțită de la bun început de către profesor într-un număr egal de „părți” cu numărul grupelor implicate în respectiva activitate). Fiecare grupă ia cunoștință și se concentrează doar pe partea care i-a fost atribuită de către instructor. În momentul în care grupele consideră că membrii proprii au atins gradul de expertiză necesar, instructorul cere o rearanjare a întregii echipe de cursanți: noile grupe formate vor conține câte un „expert” din fiecare dintre grupele anterioare (în acest mod se reasamblează problema). În acest mod se constituie „mozaicul”, din secțiuni ale aceleiași  probleme care trebuie, printr-un efort a noilor grupe formate să se armonizeze și să lucreze ca un întreg.

Simularea

Simularea face parte din clasa metodelor întemeiate pe acțiuni practice. Ea constă în reproducerea / simularea a variate moduri sau a unor situații, fenomene reale și științifice. Practic este vorba de crearea unui model. Această metodă are beneficiul de a-i pune pe elevi în situația de a participa la propria instruire. Folosind simularea ca metodă didactică, se caută obținerea unei ambianțe cât mai identică cu cea reală, atât ca procedeu de executare cât și ca finalitate. Facilitează studierea și explicarea sarcinilor dificile, înlesnind observarea părților și funcționarea lor, realizarea operațiilor, formarea unor abilități tehnice specifice. Aceasta are beneficiul de a-i pune pe elevi în situația de a participa la propria instruire.

Această metoda nesită implicarea cât mai deschisă a participanților în îmrejurări și ipostaze care lasă impresia că poate lua forme foarte diferite, pornind de la jocurile de simulare, învățarea prin dramatizare, învățarea pe simulatoare, până se ajunge la asumarea și exersarea unor roluri reale, nesimulate.

Literatura de specialitate împarte metoda simulărilor efectuate cu produse software și executate pe calculator, astfel:

Simulare veritabilă care constă în realizarea modelului. Elevul influețează după propria voință variabilele pentru a observa în ce fel acestea distribuie proprietățile obiectului/ fenomenului/ conceptului studiat.

Pseudosimularea – simularea în care elevul răspunde unei cerințele făcute de calculator și după ce se realizează calculele ce fac parte din modelul și natura simulării, va lua cunoștință de rezultat

Prin compararea modelului cu softul educațional și expunerea acestuia sub forma unui film didactic, reușita desfășurării instructiv educativ este asigurată.  Lecția simulată pe calculator vine în ajutorul profesorului, dar și al elevilor excluzând astfel unele bariere în ceea ce privește informația și înțelegerea mesajului scris sau vorbit.

Softul educațional are ca criteriu de bază – simularea. Pot fi întâlnite numeroase modele în lecțiile Ael, precum și la adresa:

http://www.cosc.canterbury.ac.nz/mukundan/dsal/BSearch.html (Java Applets Centre)

Metoda proiectului

Procesul educativ prin metoda proiectului este coordonat prin formularea unor întrebări cheie ale curriculumului care fac trecerea de la standardele de performanță (obiective de referință și competențe specifice) la capacitățile cognitive de nivel superior ale elevilor și contexte din viața reală.

Această metodă are la bază pe pregătirea mentală și efectuarea unor acțiuni complexe, legate de o temă impusă sau aleasă de elevi. Activitatea elevilor se desfășoară în mod independent, individual sau în grup, pe o perioadă mai îndelungată (o săptămână, o lună etc.), presupune o muncă de informare, investigare, proiectare sau elaborare și are ca scop final prezentarea unui produs finit (dispozitiv, model, referat etc.), care va fi evaluat (motiv pentru care proiectul poate fi folosit și ca metodă complementară de evaluare).

Metoda învățării întemeiată pe proiecte este un exemplu de instruire ce are în centrul atenției elevul. Acest sistem de învățare dezvoltă cunoștințe și deprinderi în domeniul informaticii prin cerințe de lucru întinse, care avansează investigația și demonstrațiile reale și clare ale învățării prin rezultate și performanțe.

Unitățile de învățare care prevăd metoda proiectului cuprind planificarea unei instruiri variate, cu scopul de a îi atrage pe elevi indiferent de modul lor de învățare. Disciplinele informatice, prin ansamblul lor de caracteristici, conduc spre extinderea de proiecte, ca o țintă finală a procesului de predare-învățare. Tehnologia este întrebuințată tot pentru a veni în ajutorul procesului de învățare sau de documentare în dobândi produsului finit. Pe toată perioada itineriului urmat în desfășurarea proiectului, sunt incluse diferite metode de evaluare pentru a garanta calitatea deprinderilor de învățare.

Focalizându-se pe obiective, profesorul enunță în planul de evaluare procedeele potrivite prin care elevii arată ceea ce au învățat și structurează activitățile de învățare și desfășurarea procesului de instruire.

Activitățile efectuate prin intermediul proiectului au drept finalitate realizările elevilor și performanțe legate de sarcini indeplinite de aceștia, precum prezentările convingătoare, care arată că au înțeles obiectivele operaționale și normele de performanță. Metoda proiectul are obiective operaționale clar stabilite, care sunt în concordanță cu normele de performanță (obiectivele de referință și competențele specifice) și se axează pe nevoile elevilor și pe ceea ce este nevoie să știe elevii în urma realizării activităților de învățare.

Prezentarea unei unități de învățare concentrate pe un astfel de proiect se realizează cu ajutorul unor înterogații prin care se exprimă idei importante și durabile, având o trăsătură transdisciplinară. Copiii sunt provocați să studieze cu mai multă seriozitate subiectul cu ajutorul întrebărilor de conținut, care se focusează pe obiectivele operaționale și pe norme de randament ridicat.

Pot fi folosite trei tipuri de întrebări cheie ale curriculumului: esențiale, caracteristice unității de învățare și conținuturilor. Întrebările esențiale au un caracter general și sunt întrebări deschise care studiează idei importante și noțiuni durabile pe care oamenii își doresc să le înțeleagă. De asemenea, acestea ajută la argumentarea pentru înțelegere de către elevi a noțiunilor de bază ale proiectului. Întrebările de conținut au mai mult un caracter factual și sunt conforme normelor de performanță. Toate acestea depășesc de multe ori limita unei singure discipline și îi ajută pe elevi să vadă corespondența dintre mai multe discipline. Întrebările unității sunt direct legate de proiect și vin în sprijinul investigațiilor ce pornesc de la întrebarea esențială.

Proiectele sunt reprezentative pentru educația elevilor și pot include și exponenții comunității locale sau experți din exterior, care conferă un context favorabil pentru învățare. Prin intermediul tehnologiei, elevii au o largă perspectivă asupra produselor finale, precum și eventualitatea de a individualiza aceste produse. În acest mod elevii pot depăși granițele sălii de clasă lucrând cu alți elevi aflați la distanță prin intermediul email-ului sau al propriilor site-uri sau prezentându-și rezultatele învățării cu ajutorul instrumentelor multimedia.

Activitățile realizate cu ajutorul proiectului servesc atât la dezvoltarea capacităților cognitive, cât și a celor metacognitive, precum colaborarea, auto-monitorizarea, investigarea datelor sau evaluarea informațiilor. Pe toată perioada proiectului, întrebările cheie ale programei îi provoacă pe elevi să gândească și să transpună noțiunile învățate în lumea reală.

Îndrumarea activităților pentru întocmirea proiectelor necesită din partea profesorului următoarele activități pregătitoare:

Fixarea titlului: profesorul poate să aleagă tema proiectului sau existând posibilitatea să permită elevilor să o facă

Fixarea grupelor de lucru: se va realiza de către profesor după consultarea prealabilă a elevilor

Fixarea obiectivelor și a competențelor vizate

Fixarea timpului de lucru: profesorul trebuie să proiecteze atât timpul alocat elevilor pentru realizarea proiectului cât și timpul pentru prezentarea și evaluarea proiectelor

Îndrumarea activității: are în vedere ghidarea elevilor în ceea ce privește rolul și sarcinile de lucru ale fiecăruia, recomandările cu privire la părțile pe care elevii nu știu să le dezvolte, indicarea bibliografiei suplimentară

Evaluarea: profesorul decide criteriile după care vor fi evaluați elevii

Aspecte pozitive ale învățării prin metoda proiectului sunt:

Posibilități de formare a unor competențe complexe, cum ar fi capacități de gândire de nivel superior, rezolvare de probleme, stimularea încrederii, abilități de colaborare și competențe de comunicare (SRI)

Stimularea spiritului investigativ și a gândirii de nivel superior (Thomas, 1998)

O activitate care să le dea siguranță, sporirea încrederii în sine și îmbunătățirea atitudinii cu privire la învățare (Thomas, 2000)

Deprinderea în domeniul cunoașterii este egală sau mai bună decât cele cauzate de alte metode, iar elevii care iau parte la proiecte își asumă o responsabilitate mai mare cu privire la propriul studiu decât pe parcursul activităților didactice tradiționale (Boaler, 1999; SRI, 2000)

Deschiderea spre o gamă mai largă de oportunități de învățare în clasă, reprezentând o strategie de implicare a elevilor care provin din diverse medii culturale (RAilsback, 2002)

Proiectele care oferă mai multe posibilități de învățare pot fi diferite față de aria tematică sau scopurile stabilite inițial și pot fi folosite la clase diferite și la mai multe trepte de studiu. Învățarea prin metoda proiectului este un exemplu de instruire care atrage elevii în investigarea unor probleme atrăgătoare. Proiectele atrag elevii în roluri active, cum ar fi: luarea deciziei, investigare, documentare, proiectare și colabolare.

Programa prin proiecte este orientat de întrebări semnificative care pun în același context obiectivele operaționale și gândirea de nivel superior a elevilor cu viața de fiecare zi. Astfel, proiectele ajută la stabilirea și atingerea obiectivelor operaționale specifice, semnificative. Proiectele nu constituie abateri de la programa școlară, preocupările suplimentare sau activități cu o temă comună. Elevii își asumă de cele mai multe ori roluri din viața reală și trebuie să îndeplinească cerințe bine stabilite și relevante.

Munca pentru asfel de proiecte, ajută elevii să își dezvolte competențe pentru lumea exterioară, din afara mediului șolar sau informatic, care să corespundă secolului XXI –  astfel de competențe fiind solicitate de angajatorii din zilele noastre – cum ar fi facultatea de a: colabora; lua decizii; avea inițiativă; rezolva probleme complexe; de a fi creativ; sau de a comunica eficient.

Din tipurile de proiecte ce pot fi propuse și dezvoltate la disciplinele informatice amintim:

Complemente de informatică (teme studiate la clasă care pot fi lămurite sau extinse)

Aplicații din viața de zi cu zi (baze de date)

Dificultăți interdisciplinare

Jocuri

Softuri educaționale

Web design

KUBBU

Tehnologiile de e-learning utilizate în prezent sunt Datorită evoluției metodelor pedagogice și psihologice din educație, precum și a tehnologiilor it&c (tehnologii web, tehnologii multimedia, tehnologii de comunicație) au dus la dezvoltarea tehnologiile de e-learning utilizate în prezent. Astfel, utilizarea sistemului internet, a programelor de elaborare a produselor web, a înregistrărilor audio/video, a stocării informațiilor pe cd-uri, a implementării rezultatelor din domeniul graficii pe calculator au făcut posibilă elaborarea de cursuri online, de software educațional pentru diverse discipline.

Înregistrarea și utilizarea Kubbu sunt gratuite.

Avantaje ale acestui tip de învățare sunt și următoarele:

Accesibilitate

Flexibilitate

confortabilitate, utilizatorul putand hotări singur, data si ora la care se implică in activitatea de instruire

metode pedagogice diverse – un material educațional diversificat este reținut în proporție de 80% prin ascultare, vizionare si interactivitate

dacă învățământul tradițional este organizat pe grupe de vârstă, cel online este organizat pe subiecte; într-o clasă virtuală pot fi reuniți subiecți de toate vârstele, cu pregătiri diferite, neglijând granițele spațiale.

AVANTAJEle folosirii aplicației KUBBU sunt multiple:

soft online, fără instalare

Datorită managementului online simplu, poate fi utilizat chiar și de cadrele didactice fără pregătire în domeniul programării

Crearea unui cont pentru pentru profesori este limitat la 200 de profiluri de elev și la 200 activiăți

Pot fi create activități, jocuri, rebusuri sau concursuri

Activitățile sunt create pentru elevi și vin în sprijinul lor în așa fel încât să poată recapitula sau a asimila cunoștințe noi

se pot organiza concursuri online, examene

Pot fi create teste și apoi listate

activitățile concepute pot fi utilizate on-line

conturile elevilor se pot asocia în grupe/clase cu activități, informații importante, fișiere rezultatele se calculează automat și sunt stocate în propria bază de date

se obțin rezultate care pot fi și clasificate după criterii diferite

se pot exporta rezultatele către alte programe și pot fi utilizate ulterior după bunul plac

încurajează elevii și îmbunătățește performanța lor

Crearea contului de tip PROFESOR

se accesează adresa de internet http://www.kubbu.com/

Se alege opțiunea Free Registration

În fereastra nou deschisă se vor completa datele după modelul.

După completarea datelor apăsați Continue.

Contul de profesor a fost creat

AUTENTIFICAREA face urmând pașii:

Alegeți Teacher Login (vezi imaginea):

În fereastra de autentificare se vor completa câmpurile libere cu datele create anterior. Pentru a nu completa datele la fiecare autentificare, se poate bifa căsuța Remember login data. Dăm click pe Log in.

Administrarea contului:

După logare, se deschide fereastra contului, ca în imaginea următoare:

Opțiunea students permite introducerea a maxim 200 de elevi. Pentru aceasta dăm click pe Add student după care se deschide o fereastra în care putem introduce prenumele, numele, e-emailul și se generează în mod automat o parolă (clik pe zar). Se poate aronda noul elev unui grup creat în prealabil, după care neaparat trebuie salvate modivicările, apăsând Save changes.

Crearea unei activități:

Se stabilește numele activității. Pentru fixarea unui timp limită pentru rezolvare, se bifează căsuța Time limit și se merchează în căsuța nou apărută, timpul. Opțiunea Matching type oferă două tipuri de potrivirii (domino sau găsește perechea – Find pairs). Se pot comunica inscrucțiuni elevilor, scriind în căsuța Include instruction, de exemplu: ”pentru rezolvarea testului grupați perechile corespunzător”. Next step.

Se completează corespunzător, conform modelelor de mai jos:

Dacă se dorește introdcerea mai multor perechi de elemente se alege More elements, în caz contrar, Save activity.

Testul a fost creat. Pentru a-l rula, se dă click pe zar.

Pentru modificarea testulului se dă click pe creion (Edit the activity)

Pentru a permite accesul on-line oricui se face click pe cheie și se bifează în fereastra care se deschide, căsuța Accesible to all.

Adresa de internet la care testul poate fi rezolvat on-line este generată automat și se găsește în partea de jos a ferestrei.

Dacă se dorește completarea testului până la o anumită dată (oră), se bifează căsuța Set exam deadline și se completează corespunzător. Se vor face salvările pentru activitate, cu Save changes.

Dacă se dorește listarea testului se fac click pe imprimantă (Print the activity).

Pentru a verifica statistica de rezolvare a testului on-line, se face click pe al doilea buton – Activity statistics.

Pentru imprimare se va deschide o nouă fereastră…

Dacă doriți să folosiți testul în forma clasică (pe hârtie), pentru decupare folosiți opțiunea Easy cut-aut sau Dominoes, apoi Print.

Test de tip grup:

Dacă se dorește crearea unui test în care elevii trebuie să grupeze elementele pe anumite grupe se alege modul divide

Apoi Add activity…

Se completează datele solicitate (numele activității, instrucțiuni, timp). Alegem numărul grupărilor de elemente și le denumim.

Apoi, Next step

Exemplu:

Completăm denumirile elementelor care urmează a fi grupate

Apoi Next step…

Marcăm corespunzător elementele: cu verde, perfericele de intrare, cu roșu, perifericele de ieșire, cu galben, cele de intrare-ieșire, repectiv cu albastru cele de stocare.

Apoi Save activity…

Test tip grilă:

se alege modul slider, apoi Add activity…

Se vor completa câmpurile din fereastră, corespunzător modelului, apoi Next step…

Se vor scrie întrebările și completa variantele de răspuns

Se specifică răspunsul corect marcând litera corespunzătoare răspunsului corect.

Pentru a introduce în test mai multe întrebări dați click pe Add question.

La final, Save activity…

Test cu imagini/sunete:

Pentru a crea un test în care vor apărea imagini sau sunete, se va alege modul composer.

Întâi de toate, trebuie încărcate imaginile sau sunetele respective dând click pe Files.

Pentru a încărca imaginile se alege Pictures, apoi Add file

Selectăm imaginile din calculator și dăm click pe Save.

Procedăm la fel pentru a încărca toate imaginile dorite.

Pentru sunete se procedează analog.

După încărcarea imaginilor, revenim la crearea testului făcând click pe Activities, apoi pe modul composer, apoi pe Add activity și completăm datele cu informațiile corespunzătoare testului.

Facem click pe Picture apoi pe modul composer, pe Add activity și completăm datele generale ale testului. Next step…

Se aleg imaginile pentru test, se stabilește întrebarea și răspunsul corect (din mai multe variante de răspuns, apoi clik pe Save activity…

Test de tip rebus:

Pentru a crea un test tip cuvinte încrucișate se alege modul crossword.

Se completează cu date fereastra care se deschide, click Next step…

Se introduc cuvintele (în List of words) și definițiile corespunzătoare (în Hints), click pe Show crosword…

Dacă se dorește rearanjarea cuvintelor se face click pe Generate crosword, click pe Save activity…

Corectarea testelor se face în mod obiectiv, rezultatele sunt obținute în secunda doi, cu detalieli ce ajută profesorul la indentificarea eventualelor carențe de înțelegere sau învățare, greșelilor ce pot fi remediate imediat.

Plan de lecție

Unitatea de învățământ: Liceul Teoretic ”Nicolae Jiga”

Data: 05.10.2016

Clasa: a V – a A

Disciplina: Tehnologia informației și a comunicațiilor (opțional)

Tema: Dispozitive periferice și destocare a datelor

Scopul: Identificarea componentelor hard ale unui calculator personal

Tipul lecției: predare de noi cunoștințe

Obiective generale:

dezvoltatea deprinderilor de utilizator

Cunoașterea modului de utilizare a unor medii informatice de lucru

Obiective Operaționale: La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili să:

O1 – definească rolul dispozitivele periferice de intrare, de ieșire, de intrare-ieșire și de stocare a datelor

O2 – identifice dispozitivele periferice de intrare, de ieșire, de intrare-ieșire și de stocare a datelor

O3 – folosească optim platforma kubbu pentru realizarea activității practice

Metode și procedee didactice: explicația, conversația, fișe de lucru on-line.

Mijloace de învățământ: – platforma educațională kubbu, tabla, calculatorul, videoproiectorul, manualul de informatică.

Strategia didactică:

Data întocmirii: Întocmit de:

03.10.2016 prof. Adina Iacob

Anexa1.1 (schița lecției)

.

Anexa 1.2 (activitatea pentru obținerea feedback-ului)

Contribuțiile în realizarea acestei prezentări sunt:

Aplicția Proprof Quiz Maker

Aplicația este un software de testare online în care ciclul de evaluare este mult simplificat.

Ce este un quiz? Un quiz este o formă de joc sau joc de minte , în care jucătorii (individuali sau în echipe) încearcă să răspundă corect la întrebări. Este un joc pentru a testa cunoștințele despre un anumit subiect. În unele țări, un test este, de asemenea, o scurtă evaluare folosită în domeniul educației și în domenii similare pentru a măsura creșterea cunoștințelor, abilităților și / sau abilităților.

Avantaje:

Clasificarea automată

Acces oricând, oriunde

Teste de brand cu logo-uri și culori

Rapoarte și analize avansate

Dezavantaje:

Necesită costuri de abonament

Testele sunt de obicei marcate în puncte și multe întrebări sunt concepute pentru a determina un câștigător dintr-un grup de participanți – de obicei participantul cu cel mai mare scor.

Într-un context educațional, un test este, de obicei, o formă de evaluare a studenților, dar de multe ori are mai puține întrebări de dificultate mai mică și necesită mai puțin timp pentru finalizare decât un test. Această utilizare se găsește de obicei în Statele Unite, Canada, Filipine și în unele colegii din India. De exemplu, într-o clasă de matematică, un test poate verifica înțelegerea unui tip de exercițiu matematic . Unii instructori pot programa un test zilnic sau săptămânal, variind de la cinci la treizeci de întrebări relativ ușoare, în scopul de a avea elevii să le revadă lecțiile anterioare înainte de a participa la următoarea clasă. Un "quiz pop" este un test pe care studenții nu au timp să se pregătească; ei sunt pur și simplu surprinși de ea în clasă.

Ce este un producător de testare online?

Un testator on-line este un instrument care îi ajută pe profesori și pe formatori să creeze cu ușurință și să aloce teste online celor care învață. Testele online pot fi programate cu ușurință, deoarece acestea pot fi accesate oricând, oriunde. Testele sunt clasificate în mod automat pentru a salva instructorii de tone de timp și efort. Testarea online oferă, de asemenea, rapoarte detaliate, care dezvăluie lipsuri de cunoștințe și oferă perspective asupra performanței generale a elevului.

Ce este pentru profesori?

Testele online pot ajuta profesorii să salveze timp și efort. Testele sunt clasificate automat, rezultatele fiind disponibile instantaneu studenților, astfel încât profesorii să nu fie nevoiți să-și petreacă orele la examenul de laborator. Aceștia pot crea teste de practică pentru a susține cursurile zilnice sau pentru a evalua cursanții la sfârșitul unui semestru cu examene online sigure. Rapoartele de testare avansate ajută profesorii să identifice lacunele din cunoaștere și să înțeleagă cum să îmbunătățească experiența de învățare a elevilor lor.

Cum se creează un cont pe ProProf?

Cum se creează un quizz?

Există două modele de test pentru care se poate opta

Prima, test cu punctaj, la finalul căruia se obține un punctaj/scor

A doua, test de personalitate, în urma căruia fiecărui participant, în funcție de răspunsuri i se pot asocia în final personaje

Modul de creare a unui test cu finalitatea scor/punctaj:

Se elege Create A Quiz, Scored Quiz, Create scratch

Pentru fiecare întrebare a testului trebuie ales tipul de item

Acesta poate fi de cu alegere multiplă, cu alegere duală (casetă pentru bifat), de tip adevărat/fals, cu răspuns liber sau de tip potrivire.

Exemplu de test cu tipuri diferite de itemi:

După crearea testului, există multiple opțiuni de setări în care se poate personaliza testul, și anume:

la modul general: punctajul acordat pentru fiecare întrebare, limită de timp impusă pentru finalizarea testului, tipul de rezultat, ordinea în care apar întrebările, numărul de întrebări, numărul de încercări permise, numărul de întrebări per pagină, completarea certificatului de finalizare al testului etc.

Setări privind securitatea: public/privat, mod listare activat/dezactivat, mod copiere activat/dezactivat, informațiile personale celui care accesează tetstul: nume, e-mail, ID, telefon etc.

Notificările și alerte:

Aspectul testului: temă, siglă, culoare, font, butoane, etc.

Social Media: fiecărui quizz îi este asocit un link, unde poate poate fi accesat

Setări avansate privind disponibilitatea, salvarea și reluarea testului, etc.

Integrările: captează informațiile deținute de quiz și le adaugă în mod automat unui din conturile Mailchipm, Salesforce, etc, și pot fi trimise către diverse liste din cont.

Plan de lecție

Unitatea de învățământ:

Data: 25.01.2017

Clasa: a V– a A

Disciplina: Tehnologia informației și a comunicațiilor

Tema: Sisteme informatice și Sistemul de operere

Scopul: Verificare cunoștințelor

Tipul lecției: evaluare sumativă

Competențe generale:

Utilizarea responsabilă și eficientă a tehnologiei informației și comunicațiilor

Rezolvarea unor probleme elementare prin metode intuitive de prelucrare a informației

Competențe specifice:

1) Utilizarea eficientă și în condiții de siguranță a dispozitivelor de calcul

2) Utilizarea eficientă a unor componente software

Obiective Operaționale: La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili să:

O1 – definească corect noțiuni legate de sistemele informatice și sisteme de operare

O2 – aleagă răspunsuri corecte din două sau mai multe variante de răspuns

O3 – facă conexiuni între teorie și practică

O4 – fructifice în mod optim deprinderile de utilizator modern al calculatorului pentru a realiza testul on-line

Metode și procedee didactice: explicația, conversația, fișe de lucru on-line.

Mijloace de învățământ: platforma educațională ProProfs, calculator + videoproiector, laborator de informatică.

Strategia didactică:

Anexa 2.1

Anexa 2.2

Utilizarea aplicației digitale „KAHOOT” în lecții

Lansată în 2013 în Norvegia, aplicația Kahoot este o platformă gratuită de învățare prin joc.

Aplicația KAHOOT este unul din softurile utilizate cu succes în demersul didactic, în orice moment al activității, pentru că oferă un feed-back permanent: în recapitularea și fixarea cunoșințelor, în predare și evaluare formativă sau sumativă. Este un program ușor de utilizat, foarte mult îndrăgit de elevi. Poate fi accesat de pe telefonul mobil, sau folosind calculatorul din dotarea laboratorului accesând site-ul kahoot.it. Este eficient și în același timp distractiv, activitatea desfășurânsu-se într-un mediu interactiv, în care elevul își poate verifica și consolida cunoștințele.

De ce este importantă aplicația kahoot?Iată câteva motive:

Evaluarea rezultatelor se face în mod obiectiv.

În evaluare este implicat factorul uman, care prin definiție este subiectiv, ca urmare evaluare este subiectivistă. În schimb, utilizând o tehnică asistată de calculator, elevul are certitudinea că a fost evaluat corect, având deplina încredere în obiectivismul ”mașinăriei”.

Atât profesorul, cât și elevul primesc un feed-back imediat.

Această aplicație asigură un rezultat imediat prin evaluarea pe loc a răspunsurilor, elevul putând să realizeze care sunt defapt greșelile, ce parte din materie nu stăpânește suficient, iar profesorul poate fixa rapid activitățile de ameliorare și corectare

Este redus factorul de stres.

Utilizarea aplicației Kahoot creează un climat plăcut, încurajând elevul să învețe în mod interesant și relaxant.

Rezultatele sunt centralizate și stocate.

Sunt create baze de date on-line, în care sunt stocate rezultatele elevilor precum și interpretarea grafică a acestora, fapt ce permite în orice moment o privire de ansamblu asupra activității pe perioade lungi de timp.

Modalitățile de evaluare sunt diverse.

Se evită monotonia și rutina, îmbogățind practica evaluativă.

Susține interactivitatea

Se dezvoltă perspicacitatea, atenția, creativitatea și distributivitatea

Petru a crea un cont se accesează pagina www.getkahoot.com, secțiunea For schools, opțiunea See collections

Pasul următor este: opțiunea Get my free account

Trebuie stabilit tipul contului, la alegere dintre patru oferte: Teacher, Student, Work sau Socially.

Se completează datele personale în formularul apărut:

Contul fiind creat, se poate întocmi un test.

În crearea unui test se vor urma pașii:

New Kahoot (New K!)

Alegerea opțiunii Quiz, care va deschide o pagină unde se vor înregistra datele testului

Prin alegerea opțiunii Ok, go! Se vor scrie pe rând întrebărie, apăsând, pentru fiecare întrebare nouă opțiunea Add question. Varianta corectă de răspuns, este marcată cu bifă.

Se va acționa butonul Next, pentru a terce la scrierea următoarei.

Se va acționa butonul Next, pentru a trece la scrierea următoarei întrebări.

Opțiunea Save, are ca efect salvarea întregului test, care va fi salvat și apoi publicat.

Opțiunea I’m done conduce la secțiunea unde testul realizat poate fi accesat optând pentru Play.

La începutul testullui/ jocului, pe prima pagină, alegem opțiunea Classic, pentru a da acces fiecărui elev în mod individual.

Se generează automat un cod pin format din șase-șapte cifre de identificare a jocului care oferă acces la aplicația Kahoot, fiecărui elev.

Elevii accesează site-ul la adresa https://kahoot.it/ și introduc codul.

Opțiunea Enter și conduce la deschiderea ferestrei unde elevul trebuie să-și completeze datele de indentificare (indicat numele și prenumele reale)

Se alegedupă opțiunea Ok, go!

Elevii vor fi înregistați în joc, și fiecare din ei își vor vedea numele pe videoproiectorul profesorului

Cadrul didactic va verifica dacă toți elevii participanți sunt înscriși și va porni testul prin selectarea opținuii Start.

Pe videopriector se afișează întrebarea și variantele de răspuns

Fiecărui răspuns i se asociază câte o formă geometrică diferit colorată, care va apare și pe dispozitivele elevilor

Elevii aleg și accesează varianta corectă

După expirarea timpului asociat sau după ce toți participații au răspuns, aplicația generează automat răspunsurile elevilor

Profesorul accesează comanda Next pentru a trece la următoarea întrebare

Fiecărui elev îi va apărea pe dispozitivul propriu culoarea verde, pentru răspuns corect, respectiv roșu pentru cel incorect

La final va apare clasamentul și podiumul.

Accesând opțiunea Get results se vor vedea în detaliu punctajele tuturor participanților

Rezultatele pot fi descărcate în calculator prin opțiunea Save results. Rezultatele fiind salvate, vor putea fi consultate oricând pentru analiză

Avantaje ale utilizării aplicației KAHOOT:

pentru cadrele didactice:

Îmbunătățesc calitatea actului de predare-învățare-evaluare

Dezvoltă creativitatea în proiectare

Ridică standardele la nivelul competențelor digitale

Timp redus în proiectarea activității didactice și feedback (rezultatele clare și centralizate se pot descărca imediat)

pentru elevi:

Îmbunătățesc abilitățile digitale

Dezvoltă auto – controlul și înțelegerea reciprocă

Oferă și crește încrederea de sine

Utilizarea aplicației îi face pe elevi să perceapă activitatea ca pe un joc, nu simt stresul evaluarii, din contră, sunt relaxați și dornici de a interecționa în mod continuu cu tehnologia în procesul educației și autoeducației.

Plan de lecție

Unitatea de învățământ:

Data: 27.10.2016

Clasa: a V-a

Disciplina: Tehnologia informației și a comunicațiilor

Unitatea de învățare: Sistemul de operare Windows

Tema: Operații cu dosare și fișiere

Scopul: formarea la elevi a unor deprinderi de lucru prinvind organizarea informațiilor în fișiere și dosare

Tipul lecției: aprofundarea cunoștințelor

Competențe generale:

Utilizarea responsabilă și eficientă a tehnologiei informației și a comunicațiilor

Cunoașterea și înțelegerea conceptelor, a terminologiei și a procedurilor de lucru.

Dezvoltarea capacităților de explorare/investigare și rezolvare de probleme

Competențe specifice:

Operarea corectă la nivel elementar

Organizarea datelor pe suport extern. Noțiunile de fișier și director

Dobândirea deprinderilor de lucru cu discuri logice, directoare, fișiere

Obiective Operaționale: La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili să:

O1 – definească noțiunele de dosar și fișier

O2 – cunoască operațiile cu dosare și fișiere (creare, selectare, copiere, decupare, lipire, ștergere, redenumire, vizualizare și modificare proprietăți)

O3 – facă conexiuni între teorie și practică

O4 – fructifice în mod optim deprinderile de utilizator modern al calculatorului pentru a realiza testul on-line

Metode și procedee didactice: sinectica (analogia),explicația, conversația, fișe de lucru on-line.

Mijloace de învățământ: calculator+ videoproiector, platforma educațională Kahoot

Strategia didactică:

Anexa 3.1

Fișă de lucru

Clasa a V-a

Operații cu dosare și fișiere

Parcurgeți următorii pași:

Pas 1: Creați pe partiția D un folder cu titlul Clasa a V-a.

Pas 2: În acest folder creați un alt folder cu numele vostru.

Pas 3: În folderul cu numele vostru, creați folderele Poze, Muzica, Referate.

Pas 4: În folderul Poze creați fișierul vacanta.bmp.

Pas 5: În folderul Muzica creați fișierul dance.mp4.

Pas 6: În folderul Referate creați fițierul matematica.doc

Din partiția D mutați folderul Clasa a V-a pe desktop.

Mutați fișierul dance.mp4 în folderul Referate.

Redenumiți folderul Clasa a V-a în Clasa a V-a 2016-2017

Rezolvarea fișei de lucru Operații cu fișiere și foldere

Pentru rezolvarea fișei de evaluare se vor parcurge următorii pași:

Accesează de pe desktop prin click stânga My computer, apoi tot prin click stânga deschide partiția D.

În această partiție prin click dreapta, pe un loc liber, alege opțiunea Nou ->Folder și crează folderul Clasa a V-a, scriind în locul numelui implicit Folder nou, Clasa a V-a.

Deschide folderul Clasa a V-a prin click stânga și crează un nou floder cu numele tău urmând aceiași pași.

Deschide folderul cu numele tău și crează folderele Poze, Muzica și Referate urmând aceiași pași.

Deschide folderul Poze, fă click dreapta și din meniul contextual alege opțiunea Nou->Imagine bitmap. Scrie folosind tastatura vacanta.bmp .

Se vor parcurge aceiași pași, pentru a creea celelalte două fișiere din folderele Muzica și Referate, țiindu-se cont de extensiile fișierelor.

Accesam partiția D la fel ca la pasul 1, și urmăm pașii următori: prin click dreapta pe folderul Clasa V-a, se alege din meniul contextual Decupare, apoi prin click dreapta pe desktop și alegând din meniul contextual Lipire, se realizează mutarea.

Accesam folderul Muzica și pentru a muta fișierul dance.mp4 în folderol Referate, urmăm aceiași pași ca la pasul 7.

Prin click dreapta pe folderul Clasa a V-a din meniul contextual accesăm Redenumire, apoi cu ajutorul tastaturii scriem Clasa a V-a 2016-2017

Anexa 3.2

Feedback-ul se obține automat,la finalul testului după cum se poate observa din următoarele imagini:

CONCLUZII

În urma experimentului pedagogic desfășurat în anii școlari 2014-2017 privind studiul TIC atât cu elevii claselor de gimnaziu, cât și cu cu elevii claselor de liceu, pot evidenția urmatoarele concluzii generale:

Varietatea modalităților de aflare a feed-back-ului elevilor, descrise în multe lucrări este diversă, însă consider că trebuie adaptată la particularitățile clasei de elevi. Pentru aceasta am urmărit îndeaproape evoluția cognitivă a elevilor în scopul creșterii calității învățării din partea acestora.

Prin utilizarea softurilor și a platformelor educaționale am observat că se pot diversivica modalitățile de evaluare (folosirea aplicațiilor îmbogățesc practica evaluativă, evitând rutina și monotonia), se elimină cu desăvârșire posibilitatea ca un elev să copieze. Obținerea rezultatelor se face obiectiv, printr-o avaluare asistată de calculator, astfel elevul nu mai are senzația că a fost defavorizat într-un fel sau altul.

În activitatea desfășurată până acum, venind în contact cu elevii, am constatat  că gradul de atractivitate  al noțiunilor studiate  sporește atunci când intevine  în procesul de acumulare a  cunoștințelor și calculatorul (softuri specifice, prezentări multimedia, instrumente de e-learning). Acest aspect m-a determinat să implic în activitatea didactică resurse de e-learning, fapt ce s-a dovedit a fi de o eficiență ridicată, contribuind la dezvoltarea actului didactic.

Se evidențiază că utilizarea a instrumentelor de e-learning în procesul de educație ajută la:

dinamizarea procesului de predare-învățare

creșterea atractivității pentru materia predată

comunicarea mai facilă cu elevii si părinții acestora

obținerea feedback-ului pe marginea procesului de predare-învățare-evaluare

Instrumentele de tip e-learning Kubbu, ProProfs, Kahoot sunt concepute facil pentru susținera activității profesorilor și îmbunătățirea procesul educativ. Ele ajută la examinarea online a elevilor, materialele fiind accesibile la o adressa web.Astfel, se poate crea o pagina web a unei clase cu activitați, forum de discuții, informații importane. Rezultatele elevilor sunt calculate automat și stocate într-o bază de date, pot fi comparate și sortate pe diverse criterii, exportate în alte programe.

Totodată, atât în cadrul experimentului cât și în cursul activității la catedră mi-am format convingerea că învățarea care se obține prin efort propriu, prin munca individuală susținută este eficientă și are durabilitate în timp.

În acest sens, am dorit să-mi direcționez activitatea în vederea sporirii eficienței activității mele didactice. Astfel, am încercat să țin seama de particularitățile individuale ale elevilor în scopul adoptării unor măsuri adecvate corective, în situațiile când acestea se impuneau.

De asemenea, în urma lecturării și completării cunoștințelor mele cu studii și experimente pedagogice anterioare, acestea nu au rămas la stadiul de lecturare pasivă, ci am urmărit aplicarea lor în activitatea la clasă, în scopul de a-mi îmbunătăți demersul didactic, de a obține feed-back-ul în cel mai eficient mod.

Prin individualizarea și tratarea diferențiată a elevilor în rezolvări de probleme am constatat o mai mare diferență la elevii care întâmpinau dificultăți în învățare, în sensul stimulării și implicit a diminuării acumulărilor de noi lacune.

În egală măsură am căutat să pun în evidență rolul muncii independente în formarea personalității elevilor. Atât procesele cognitive cât și cele aptitudinale au loc în momentul în care elevul este angajat să rezolve independent o anumită sarcină didactică.

Reușita muncii independente îi dă elevului satisfacții deosebite, stările afective pozitive care au loc în astfel de situații îl va mobiliza în continuare și astfel interesul pentru învățătură devine un impuls interiorizat.

Prin gradarea atentă a efortului impus gândirii am reușit să mențin interesul elevilor pentru învățarea acestei discipline, prin activități antrenante ce au oferit satisfacții tuturor.

În acest sens, activitatea cadrului didactic pentru o muncă eficientă este oferită de rezultatele obținute de elevi în munca independentă prin teste de evaluare. Acestea constituie un indiciu clar în ceea ce privește activitatea desfășurata în cadrul orelor de TIC.

Pentru a verifica eficiența experimentului aplicat la clasă și pentru a realiza o comparație privind progresul/regresul elevilor în învățarea disciplinei am evaluat, în mod clasic nefăcând uz de metodele moderne de evaluare, nivelul de cunoștințe ale elevilor de clasa a XI-a prin următorul test:

FIȘĂ DE evaluare – realizare cuprins automat

Realizați un document din 6 pagini, ce afișează, la sfârșit, cuprinsul de mai jos, cu cerințele următoare, astfel:

Concluziile activității:

Elevii navigează cu ușurință pe Internet în vederea realizării unui document ce conține text, paragrafe, imagini, capturi, stiluri, și la final cuprins automat.

Media pe clasa=7,62 din 24 prezenți.

Notele reies din tabelul de mai jos:

FIȘĂ DE INTERPRETARE A REZULTATELOR

Disciplina: TIC

Prof. Adina Iacob

Unitatea de învățare: Operații cu datele în Ms Word

Tema: Generarea cuprinsului unui document

Cls. a XI-a

Număr de elevi: total 24 din care prezenți 24, absenți 0

Salvare fișier

Setare pagină

Adăugare sfârșit de pagină

Aplicare 3 nivele de titlu

Copiere și căutare informații de pe internet

Prelucrări texte, capturi și imagini după cerință

Inserare cuprins automat

Încadrare optimă a elementelor în pagină

Rezultatele:

Nn

Media notelor clasei: 7.62

Greșeli frecvente:

Prelucrări text, imagine, capturi incomplete sau parțial efectuate.

Confuzii între imagine și captură.

Aplicare mai puține nivele de titlu.

Încadrarea elementelor în document nu este suficient de optimă, sau chiar deloc la unele fișiere.

Măsuri:

Se recomandă și lucrul individual intens acasă.

Să aibă participare activă la oră.

Să se implice în realizarea cerințelor.

Să nu trateze cu ușurință rezolvarea cerințelor.

Pentru realizarea obiectivului propus, de a face din TIC o disciplină atractivă în ciclul gimnazial și liceu, consider că numai prin diverse modalități de activizare a elevilor voi reuși acest lucru.

Implicând elevii în activitatea de învățare ca subiecți activi, rezolvând nenumărate probleme în cadrul orelor de TIC am vizat dezvoltarea capacității de folosire a calculatorului.

Consider că numai prin muncă continuă de perfecționare a activității mele didactice voi putea să transmit generațiilor viitoare multiple modalități de utilizare a calculatorului, precum și de utilizare a informațiilor și a comunicării.

BIBLIOGRAFIE:

Albulescu, I. – ”Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și creativitate”, Editura Paralela 45 Pitești, 2008

Albulescu, I., Albulescu, M. – ”Pedagogia comunicării. Procedee discursive didactice”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006

Ausubel,D.P. – ”Învățarea în școală. O introducere în psihologia pedagogică”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

Babanski, I. K. – ”Optimizarea procesului de învățământ”, EDP, București, 2003

Breben, Silvia – “Metode Interactive De Grup” -Metode interactive de grup-ghid metodic, Editura Arves, Craiova, 2002

Bernat, S.-E. – ”Tehnica învățării eficiente”, Editura Presa Universitară Clujeană ClujNapoca, 2003

Bruner, J. S. – “Pentru o teorie a instruirii”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970

Bruner, J. S. – “Procesul educației intelectuale”, Editura Științjfică, București, 1970

Cerghit, I. – “ Metode de învățământ”, Editura Polirom, Iași, 2006

Cerghit, I. – “Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii”, Editura Polirom Iași, 2008

Chiș, V. – “Pedagogia contemporană, pedagogia pentru competențe”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2005

Ciolan, L. – “Învățarea integrate – fundamente pentru un curriculum transdisciplinar”, Editura Polirom, Iași, 2008

Cristea, G. – “ Mangementul lecției”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008

Cucoș, Constantin – “Pedagogie”, (Editia a II-a, revazuta si adaugita), Polirom, 2006

Dumitru, I.Al. – “Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă”, Editura de Vest, Timișoara, 2000

Gardner, M. – “ Inteligențe multiple”, Editura Sigma, București, 2006

Ionescu M, Radu I., ”Didactica modernă”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004.

Ionescu, M. – “Strategii de activizare a elevilor în procesul didactic”, Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1980

Ionescu, M. – “Demersuri creative în predare și învățare”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000.

Ionescu, M., Bocoș, M. – “Tratat de didactică modernă”, Editura Paralela 45, Pitești, 2009

Ionescu, M., Radu, I. – “Didactica modernă”, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2004

Jinga, I., Negreț, I. – “ Învățarea eficientă”, Editura Aldin București, 1999

Logofătu M., Garabet M., Voicu A., Păușan E, ”Tehnologia Informației și a Comunicațiilor în școala modernă”, Editura Credis, București, 2003.

Marc, Bru, – “ Metode în pedagogie”, Editura Grafoart, 2007

Miclea, M. – “Învățarea școlară și psihologia cognitive”, în “Educația și dinamica ei”, coord. M.Ionescu, Editura Tribuna Învățământului, București, 1998

Mândru E., (coord) – “Strategii didactice interactive”, ed. Didactica Publishing House, București, 2010;

Nicola, I. – “Tratat de pedagogie școlară”, Ed. Aramis, București, 2003

Oprea C.L. – “Strategii didactice interactive”, ed. a III-a, EDP, București, 2008

Pânișoară, I. O. – “Comunicarea eficientă”, Ediția a III-a, revăzută și adăugită. Editura Polirom, Iași, 2006

Radu, I., Ionescu, M. – “ Experiență didactică și creativitate”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987.

Stan, E. – “ Pedagogie postmodernă”, Editura Institutul European, Iași, 2004

Șoitu, L. – “ Strategii educaționale centrate pe elev”, București, 2006

Venera Mihaela Cojocariu– “ Teoria și metodologia instruirii”, EDP, București, 2004

Tipuri de feedback si cum se da feedback eficient?

Cum sa oferi feedback unui copil

https://innerspacejournal.wordpress.com/category/material-didactic/metode-interactive-material-didactic/

https://docslide.net/documents/metode-interactive-57042eb63c9ca.html

http://docplayer.fr/20918931-Discipline-informatice.html

http://marinacozariuc.blogspot.ro/2015/01/strategii-didactice-aplicate-in.html

https://alldocs.net/philosophy-of-money.html?utm_source=metode-moderne-de-predare-a-informaticii

http://pshihopedagogie.blogspot.ro/2008/08/tema-11-gradul-ii.html

https://docslide.com.br/documents/tmi-cursdoc.html

https://ebc-networking.wikispaces.com/Instrumente

Kubbu, un instrument util pentru cadre didactice

https://dokumen.tips/documents/etica-570ef2705b40e.html

Arta întrebărilor (II): întrebarea din spatele întrebării

http://www.asociatia-profesorilor.ro/ce-este-evaluarea-rezultatelor-scolare.html

https://www.proprofs.com/quiz-school/video-tutorials/

https://prezi.com/kbb20bz025aq/httpwwwproprofscomquiz-schoolstoryphptitleepitheli/

https://kahoot.com/what-is-kahoot/

Kubbu, un instrument util pentru cadre didactice

https://teachersfirst.com/single.cfm?id=10468

http://taccle2.eu/ro/tag/resurse-educationale-deschise

https://ctnbq.org/websites-for-teachers/

https://chrome.google.com/webstore/detail/proprofs-quiz-maker/lbjjlijadcplngaglneboplbpiohhdmh

http://www.educationworld.com/a_tech/tech-in-the-classroom/pro-profs-quiz-maker.shtml