SPECIALIZAREA :MEDICINĂ VETERINARĂ STUDIUL ȘI TRATATMENTUL AFECȚIUNILOR TRAUMATICE LA ANIMALELE DE COMPANIE Coordonator științific, Șef Lucr. Dr…. [301851]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” [anonimizat]: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

SPECIALIZAREA :[anonimizat]: [anonimizat]

2018

Lista figurilor

Figura 4.1. Sală de intervenție chirurgicală pentru animale mici 29

Figura 4.2. Etuvă și autoclav pentru sterilizarea instrumentarului 30

Figura 5.2.1 Instrumentar și materiale folosite 33

Figura 6.1. Repartizarea grafică pe ani a cazurilor diagnosticate 34

Figura 6.2. Repartizarea cazurilor cu afecțiuni traumatice în funcție de specie 35

Figura 6.3. Repartiția leziunilor traumatice în funcție de originea lor 36

Figura 6.4. Anestezia locală prin infiltrație 37

Figura 6.5. Aspectul pintenului cu unghia încarnată după tundere 38

Figura 6.6. Dezinfecția câmpului operator cu betadină 38

Figura 6.7. Incizia pielii 39

Figura 6.8. Izolarea pintenului 39

Figura 6.9. Hemostaza prin ligature 40

Figura 6.10. Regularizarea buzelor plăgii 40

Figura 6.11. Trecerea firului prin buzele plăgii 41

Figura 6.12. [anonimizat] 41

Figura 6.13. Aspectul pintenului după ablație 42

Figura 6.14. Aplicarea unui spray antiseptic 42

Figura 6.15. Aplicarea pansamentului 43

Figura 6.16. Aplecarea capului spre partea afectată 44

Figura 6.17. [anonimizat] 45

Figura 6.18. Conchia auriculară după tundere 45

Figura 6.19. Dezinfecția câmpului operator 46

Figura 6.20. Izolarea câmpului operator 46

Figura 6.21. Instrumentar 47

Figura 6.22. Vidarea colecției de conținut 47

Figura 6.23. [anonimizat] 48

Figura 6.24. Deschiderea cavității cu foarfeca 48

Figura 6.25. Aspectul tegumentului intern al conchiei după incizie 49

Figura 6.26. Sutura conchiei în fire separate 49

Figura 6.27. Executatrea primului rând de sutură 50

Figura 6.28. Aspectul final al suturii 50

Figura 6.29. Administrarea unei pulberi auriculare 51

Figura 6.30. Toaletarea conductului auditiv cu betadină 51

Figura 6.31. Aplicarea unui pansament pentru protejarea regiunii 52

Figura 6.32. Scoaterea firelor de sutură 52

Figura 6.33. Aspectul final al feței interne a conchiei auriculare 53

Figura 6.34. Aspectul inițial al plăgii 54

Figura 6. 35. Contenția animalului 55

Figura 6.36. Îndepărtarea agentului vulnerant 56

Figura 6.37. Examenul clinic al animalului 57

Figura 6.38.Aspectul după tunderea perilor 58

Figura 6.39. Dezinfecția câmpului operator cu betadină 59

Figura 6.40. Izolarea extremității distale a membrului afectat 59

Figura 6.41. Izolarea câmpului operator 60

Figura 6.42. Incizia pielii 60

Figura 6.43. Secționarea stratului muscular 61

Figura 6.44. Secționarea razei osoase 61

Figura 6.45. Hemostaza prin sutură 62

Figura 6.46. Sutura stratului muscular 62

Figura 6.47. Sutura pielii 63

Figura 6.48. [anonimizat] 63

Lista tabelelor

Tabel 6.1:[anonimizat] 2015-2018 34

Table 6.2-Numărul cazurilor clinice cu afecțiuni traumatice în funcție de specie 35

[anonimizat], care stau pe langă casa omului și care primesc protecția lui în schimbul simplei prezențe. Cele mai întâlnite animale de companie care se găsesc la casa omului sunt câinele și pisica.

Câinele, pe lângă animal de companie mai are și alte atribuții cum ar fi: paza, vânătoarea, îndrumător pentru persoanele cu deficient de văz și altele. Datorită comportamentului acestui animal care este plin de energie și curajos, precum și viața lui în mediul urban predispune animalul la patologie traumatică (accidente rutiere, accidente din timpul dresării și jocului, lupte de stradă)

Pisicile din mediul urban sunt deținute aproape exclusiv ca și animal de companie. Cel mai frecvent acestea prezintă leziuni datorită luptelor cu alte animale ( în special cotoii) terminându-se prin plagă prin mușcătură, precum și leziuni dobândite în urma unor traumatisme produse prin căderi de la etaj, iar în ultimul timp cel mai frecvent se întâlnesc traumatisme produse de autotourisme

Afecțiunile traumatice sunt cele mai întîlnite la aceste specii în mod special leziunile traumatice deschise, deoarece proprietarul le observă mai repede din cauza durerii animalului, sângelui de pe blană precum și de pe obiectele cu care acesta intră în contact.Traumatismele închise sunt diagnosticate mai greu din cauza simptomatologiei șterse, propretarul trecând cu vederea aceste simptome.

Pentru diagnosticul traumatismelor se acordă o atenție deosebită examenului clinic al animalelor, examenelor complementare de laborator precum si examenelor radiologice și ecografice , ceea ce ajută medicil să pună un diagnostic cât mai corect și să intervină cât mai repede în funcție de traumatismul suferit de animal.

Conținutul lucrării de licență este structurată în două părți. În prima parte sunt redate principalele aspecte ale afecțiunilor traumatice și influențele produse asupra organismului animalelor de diferiți agenți fizici, mecanici și alți factori. În această parte am prezentat etiologia, simptomatologia, diagnosticul, tratamentul și vindecarea leziunilor traumatice deschise și închise precum și cadrul organizatoric în care s-a desfășurat licența. Partea a doua a licenței cuprinde cercetările proprii care s-au desfășurat din 2015-2018. Acestea cuprind obiectivele și metodologia cercetării, rezultatele și interpretarea lor, iar la final sunt prezentate câteva cazuri reprezentative temei de licență.

PARTEA I: CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1: NOȚIUNI GENERALE DE TRAUMATOLOGIE

Traumatologia reprezintă o ramură a chirurgiei care se ocupă cu prevenirea și tratamentul traumelor. Traumatologia studiază, etiopatogeneza clinica si terapeutica afecțiunilor traumatice. Traumatismul constituie conflictul dintre agentul traumatic și organism, iar trauma este rezultatul acestui conflict.

Chirurgia actuală definește traumatismul prin ansamblul consecințelor locale și sistemice care apar și se dezvoltă în urma vehiculării de energie nocivă suplimentară organismului. Modificările locale sunt cuprinse în denumirea de focar lezional; cele locale împreună cu cele generale constituie sindromul lezional, iar mecanismele compensatorii și de apărare alcătuiesc sindromul reacțional.

Agenții traumatici pot fi: mecanici, fizici (căldura, frigul, rdiațiile, electricitatea) și chimice (acizi, baze). Agenți mecanici pot acționa asupra organismului sub formă de presiune și tracține sau combinat. Aceștia determină producerea unui focar traumatic, numit și focar lezional, deoarece cuprinde țesuturi deteriorate.

După caracterele morfo-patologice ale focarului, traumele pot fi: închise și deschise.

Traumele închise sunt acoperite de piele sau de o mucoasă intactă grupând: contuziile, colecția serosanguinolentă și hematomul.

Traumele deschise sunt reprezentate de plăgi produse pe piele și mucoase. Poate interesa numai acest segment sau se extind în straturile subiacente pe o întindere și adâncime variată. După natura agentului ce le-a produs, plăgile sunt accidentale și operatorii.

CAPITOLUL 2: LEZIUNI TRAUMATICE ÎNCHISE

Leziunile traumatice închise sunt acele leziuni în care focarul traumatic nu comunică cu exteriorul, astfel integritatea pielii sau mucoaselor rămâne intactă protejând organismul contra infectiei. Acestea sunt: contuzia, chistul sero-sangvinolent ( chistul traumatic) și hematomul.

2.1. Contuzia

Contuzia este o leziune traumatică închisă, caracterizată prin infiltrarea serohemoragică, dilacerarea, strivirea și/sau zdrobirea țesuturilor asupra cărora acționează factori mecanici (Traian E.,1994) fără a exista o soluție de continuitate la nivelul pielii.

Contuziile se pot produc prin izbirea unor părți ale corpului unui animal de obstacole fixe, lovituri, căzături, etc.

Ținând cont de întinderea și gravitatea leziunilor, contuziile sunt de 3 grade:

Contuzia de gradul I – ( echimoza) constă în striviri ale capilarelor, revărsarea sangelui în țesuturi- piele, țesut conjunctiv subcutanat- care se caracterizează prin tumefacție ușoară, având o colorație care pleacă de la negru-brun-violaceu-măsliniu-albăstrui-verzui până la galben.( cyf-medical-distribution.ro)

Contuzia de gradul II- rezultată prin ruperea de vase de calibru mediu și mare din zonele afectate producând hemoragii difuze sau circumscrise ( hematoame) în țesuturile conjunctive subcutanate sau submucoase. Acestea se termină în mod obișnuit prin indurație.

Contuzia de gradul III- sunt leziuni ireversibile, a căror tablou anatomo-clinic este dominat de distrucții și modificări locale întinse și profunde: striviri de țesuturi, rupturi de vase, hemoragii, hematoame, ce duc la gangrene locale și supurație.

Tratamentul contuziilor de gradul I și II constă în repaus, imobilizarea reagiuni bolnave, terapia antiflogistică, frecții ușoare cu tinctură de iod sau alcool camforat, incizia și drenajul hematoamelor mari. În contuziile de gradul III se practică antisepsia mecanică severă, instituind obligatoriu tratament parenteral cu antibiotic și sulfamide.

2.2. Colecția sero-sangvinolentă

Secreția sero-sangvinolentă sau chistul traumatic este o contuzie de gradul II și se caracterizează prin dilacerarea și dezlipirea țesutului conjunctiv subcutanat cu formarea unei cavități care se umple incomplete cu un transudat.

Simptomele sunt reprezentate de o colecție seroasă bine delimitată, nedureroasă, moale, uniform fluctuentă, oferind la palpare senzația de val.(Moroșanu N., Burtan I., 1994)

Tratatamentul impune repaus sub observație stimulând resorbția conținutului prin fricțiuni cu tinctură de iod cu repetare din două în două zile. După 8-10 zile de la formarea lui, se va deschide în punctul cel mai decliv cu cauterul, termocauterul sau bisturiul, asigurându-i un drenaj bun.Fenomenele de vindecare se stimulează prin aplicarea unei vezicători pe toată regiunea asigurând în același timp și imobilizarea.(Ciobanu S.,2012)

Se recomandă introducerea intracavitară, prin aspersiune, a eterului iodoformat 10% și a antibioticelor.

2.3. Hematomul

Hematomul este o colecție hemoragică în grosimea țesuturilor, perivasculară sau subcapsulară.(Moroșanu N.,1982). Din punct de vedere etiopatogenetic el constituie o contuzie de gradul II, în care agentul traumatic acționând în direcție perpendiculară asupra organismului, distruge vasele și produce o hemoragie subcutanată ambundentă( Ciobanu S.,2012).

La animalele de companie, câine și pisică (și la suine), se întâlnește frecvent othematomul localizat pe fața internă a conchiei auriculare, unilateral sau bilateral. Othematomul poate să apară în urma unei lovituri tangențiale sau în urma zdrobirii pavilionului urechii între două corpuri dure ce acționează asupra pavilionului.La Cockeri, datorită pruritului provocat de catarul auricular, aceștia se scarpină, provocând othematoame cu multiple zgârieturi.

La câini, după 10 ani, othematomul poate să apară în urma unor tulburări de circulație sangvină, prin alterarea endoteliului vascular și carențe vitaminice (Filea I., 1989).

Simptomatologie. Othematomul se prezintă ca o formațiune uniformă , delimitată, care se poate dezvolta brusc.La palpație regiunea este caldă, dureroasă, moale și dă senzația de crepitație sanguină. Animalul scutură din cap, ținând capul ușor înclinat spre partea bolnavă.

Diagnosticul diferențial se va face față de tumoră, abces, chist sero-sanguinolent și hernie.

Tratamentul se realizează prin asigurarea repausului și supravegherea animalului. Se oprește creșterea hematomului prin comprese cu apă rece cu gheață sau cu soluții astringente: alaun de potasiu 5%, soluția Burrow și soluția de acetat bazic de plumb. Intravenos se administrează substanțe hemostatice : ser gelatinat 5%, soluție de trombină pură, citrat de sodiu, ser normal de cal, clorură de calciu, vitamina K sau injecții subcutanate de clauden, maneton hemofren etc..

Hematomul se deschide după 10-14 zile, când apare fluctuația consecutiv colectării serului, eliminând cheagurile și asigurând drenajul.

Deschiderea othematomului se face cu termocauterul, către intrarea conductului auditiv extern asigurând o drenare cât mai bună. Conductul auditiv se astupă cu un tampon de tifon pentru ca serozitatea hematomului să nu ajungă în el după se fac aspersiuni zilnice cu eter iodoformat 10% sau sufatiazol soluție 20% . Pe cale generală se va face sulfamido și antibioterapie timp de 4-6 zile după deschidere.

CAPITOLUL 3. LEZIUNI TRAUMATICE DESCHISE (PLĂGILE)

Plăgile, generate de agenți mecanici, fizici și chimici,sunt leziuni traumatice deschise, caracterizate prin întreruperea continuității pielii sau mucoaselor și expunerea țesuturilor subiacente la contactul cu exteriorul. (Filea I., 1989).

Sub raport anatomoclinic, plăgile se caracterizează prin leziuni de gravitate și extindere variată. În general la o plagă se pot deosebi următoarele elemente:

Buzele sau marginile, formate din piele sau mucoasa lezată, împreună cu țesutul conjunctiv subiacent;

Pereții, formați din mușchi, fascii și țesutul conjunctiv situat între ele;

Fundul plăgii și cavitatea plăgii care de obicei este umplută cu cheaguri sanguine, corpi străini și țesuturi care au fost distruse în timpul rănirii.(Ciobanu S.,2004)

Diagnosticul plăgilor se stabilește în raport cu natura și intensitatea acțiunii agentului vulnerant, localizarea și intinderea plăgilor, organele afectate, gradul infecției și posibilitățile de intervenție operatorie în timp util.

3.1. Clasificarea leziunilor deschise

Plăgile in funcție de raportul cu agentul vulnerant se clasifică:

Plăgile prin înțepare

Plăgile tăiate

Plăgile contuze

Plăgile produse prin armă de foc

Plăgile prin smulgere și rupere

Plăgile prin mușcătură

Plăgile prin strivire

Plăgile granulomatoase sau plăgile de vară

Plăgile otrăvite

Plăgile virulente

3.1.1 Plăgile prin înțepare

Acestea sunt plăgi înguste, mai mult sau mai puțin profunde, în formă de con cu vârful în profunzime, produse de corpuri ascuțite (cuie, sârmă, așchii de lemn, furcă, ace, etc.) și înțepături de insecte. Acestea pot fi superficiale și profunde.

Durerea este redusă și trecătoare când corpul înțepător este aseptic, subțite și neted, și foarte pronunțată cînd corpul ce o produce este septic, voluminos și cu suprafață neregulată.( Ciobanu S., 2004).

Hemoragia în plăgile prin înțepare, este slabă sau chiar lipsește, în afară de cazul când se perforează un vas mare.(Vlăduțiu O.,1971)

Plagile produse de insecte (muște viespii, albine) sunt destul de grave, cand sunt numeroase pot duce la exitus.

Tratamentul este diferit în funcție de vechimea și profunzimea plăgii precum și de forma, volumul și starea septică a corpului vulnerant. Tratamentul plagilor superficiale și recente , constă în toaletarea regiunii cu tinctură de iod și aplicarea unei substanțe vezicante în jurul plăgii. În cazul plăgilor profunde se recomandă debridarea traiectului plăgii și asigurarea drenajului. Sunt indicate și seroterapia antitetanică și antigangrenoasă, sulfamidoterapia și antibioterapia care potențează efectul intervenției chirurgicale evitând complicațiile septice.

3.1.2. Plagile tăiate

Plagile prin tăiere sunt produse de corpuri tăioase (cuțit, coasă, seceră, cioburi de sticlă etc.), care secționează țesestuturile printr-o mișcare de presiune și alunecare.

În raport cu profunzimea lor acestea pot fi superficiale și profunde, cu margini regulate, îndepărtate sau apropiate și distrugeri de țesuturi, fiind insoțite frecvent de hemoragii abundente, consecutiv secționării vaselor.

Tratamentul plagilor proaspete ( nu a trecut de la producerea ei 6 ore) constă în toaletarea și antisepsia mecanică, se aplica un dren de cauciuc și se suturează pielea în puncte separate, după asigurarea hemostazei. Plăgile vechi și profunde se tratează descoperit. Se face toaleta și antisepsia mecanică a plăgii și se stimulează fenomenele de bacterioliză, proteoliză și de înmugurire prin hemopansament sulfamidat, chimioterapie și antibioterapie generală.Serul antitetanic, sulfamidoterapia și penicilinoterapia completează tratamentul.

3.1.3. Plăgile contuze

Sunt produse de corpuri dure, neregulate, rugoase care acționează asupra țesuturilor prin presiune bruscă și violentă. (Ciobanu S.,2004)

Plăgile contuze se caracterizează prin distrugeri de țesuturi cu orificii largi, margini neregulate, anfractuoase, mortificate, cu lambouri mari și infiltrație cu cheaguri de sânge, resturi septice din corpul contondent rămase în plagă, praf, păr murdar, pamânt, însămânțând plaga cu numeroși germeni patogeni și condiționat patogeni.

Durerea este puțin intensă la început din cauza strivirii și ruperii filetelor nervoase. Hemoragia este de mică intensitate din cauza obliterării vaselor, consecutivă ruperii acestora. (Ciobanu S.,2004)

În tratamentul plăgilor se impune o antisepsie mecanică severă, tratându-se descoperit plaga, fiind contraindicată sutura acesteia deoarece duce de cele mai multe ori la complicații septice foarte grave.

3.1.4. Plăgi produse prin amă de foc

Sunt leziuni traumatice deschise produse prin acțiunea armelor de foc (gloanțe, schije de proiectile, alice), întălninduse mai frecvent la câini de vânătoare.

Plăgile prin arme de foc se împart după aspectul lor în: plăgi perforante în care glonțul sau schija perforează corpul animalului și plăgi oarbe proiectilul fiind reținut în țesuturi.Gravitatea acestei plăgi este determinată de multitudinea schijelor, aspectul neregulat al acestora,de forța cu care acționează asupra animalului precum și de corpii străini pe care îi antrenează în plagă. ( Ciobanu S.,2004)

Leziunile produse de proiectil din centru către periferie cuprind trei zone: de distrugere, de contuzie și de comoție.

Zona de distrugere cuprinde traiectul creat de proiectil și țesuturile distruse. Aceasta conține țesuturile zdrobite, sânge și eventual prioiectilul.

Zona de contuzie cuprinde țesutul din jurul zonei de distrugere. Țesuturile sunt devitalizate datorită ischemiei produse prin rupturile vasculare și tromboză.

Zona de comoție corespunde țesuturilor în care undele altenante de cavitație și-au pierdut intensitatea necesară contuzionării, dar au fos capabile să producă tulburări funcționale structurale.Are o capacitate imunologică și un potențial de vindecare scăzut.

Tratamentul plăgilor produse de proiectile mari, vor necesita o intervenție chirurgicală cât mai precoce și completă fiind plăgi cu țesuturi devitalizate și de la început infectate. (Ciobanu S., 2004)

3.1.5. Plăgile prin smulgere și rupere

Plăgile sunt produse print-un efort puternic de tracțiune ce rupe aderențele naturale. Sunt produse de mărăcinișuri, sârmă ghimpată, cuie, cărlige, cuști sau garduri care produc în special plăgi ale pleoapelor, buzelor și urechilor.

Aceste păgi au o zonă subțire de țesuturi mortificate cu buze uneori neregulate, dințate, alteori cu buzele regulate ca și plăgile tăiate, iar cand sunt recente se pot afronta. Pereții și fundul plăgii nu sunt regulate, conțin bucăți de țesuturi rupte și buzunare, deoarece țesuturile se rup la înălțimi și distanțe diferite.( Ciobanu S., 2004)

Plăgile se tratează efectuând mai întâi toaletarea plăgii, apoi antisepsia mecanică, aplicând o medicație antiseptică urmată de sutura plăgii etajată sau simplă în raport cu groimea straturilor anatomice. (Vlăduțiu O.,1971)

3.1.6. Plăgile prin mușcătură

Plăgile prin mușcătură sunt diferite în funcție de particularitățile dentiției fiecărei specii. Ele pot avea aspect de plăgi înțepate, contuze sau de plăgi prin rupere.

Mușcătura de carnivore se caracterizează prin înțepături multiple cu ajutorul caninilor , producând ruperi, deșirări sau tăieturi care uneori sunt mortale. Aceste plăgi se consideră întotdeauna infectate complicându-se cu abcese, flegmoane, limfangite, tetanos și gangrenă gazoasă, existând și pericolul inoculării cu virusul rabic.(Filea I.,1989)

Mușcătura de cal provoacă contuzii cu țesuturi strivite și devitalizate. Plaga are pe piele aspectul celor 2 arcade dentare incisive sau când pielea este distrusă, buzele plăgii sunt neregulate de cele mai multe ori. Mușcătura produsă de porci sunt produse prin spintecare rupere și smulgere. Plăgile provocate de carnivore și cal se pot complica adeseori cu fracturi osoase. Ciobanu S.,2004)

Tratamentul plăgilor prin mușcatura este același ca la plăgile contuze.

3.1.7. Plăgile prin strivire

Se întâlnesc mai frecvent la animalele mici (câine și pisică), când obiecte foarte grele cad pe diferite părți din corpul animalului sau când acestea cad sub roțile unui vehicul în mișcare (Vlăduțiu O., 1971). Aceste plagi au margini neregulate, tumefiate cu echimoze și escoriații în jur.Țesuturile sunt strivite și imbibate cu sânge, cu fragmente de aponevroze, tendoane și așchii de oase care creează condiții optime de infecții. Hemoragia lipsește. Datorită distrugerilor mari de țesuturi acestea sunt însoțite de șoc traumatic și se complică cu gangrenă gazoasă.(Ciobanu S.,2004)

Tratamentul cere întotdeauna o intervenție chirurgicală specială. La animalele mici plaga localizată la membre se tratează prin amputația membrului respectiv.

3.1.8. Plăgile granuloase sau plăgile de vară

Sunt produse și întreținute de larvele de Habronema muscae, aflate în glandele salivare ale muștelor adulte. Infestarea rănilor se face numai în sezonul de vară, de aceea a luat și denumirea de plagă de vară.

Caracteristica acestor plăgi constă într-o înmugurire excesivă cu prezența de granulații cazeoase sau cretoase în centrul carora se găsește larva.(Ciobanu S.,2004) Pruritul exagerat care se remarca in urma infestării agravează evoluția leziunii care sângerează continuu.

Tratamentul se face prin extirparea granulațiilor din plagă și chiuretarea fundului plăgii până la țesuturile sănătoase. Prevenirea se face prin dezmuștizarea adăpostului și oprirea pătrunderii muștelor în interiorul acestora.

3.1.9. Plăgile otrăvite

Sunt plăgi produse de un agent vulnerant ce difuzează o substanță toxică capabilă să producă o acțiune locală sau generală, conscutiv pătrunderii in circulația sanguină.

Plăgile veninoase autohtone sunt: mușcătura de viperă,de nevăstuică, de albine, viespi și bondari. Plăgile veninoase diferă după animalul sau insecta care a produs plaga.

Mușcătura produsă de viperă produce înțepături profunde având un orificiu cutanat foarte mic. La locul leziunii se constată un punct hemoragic și un edem care progresează repede. Acestea se localizează la mamelă, membre și buze.Sunt foarte dureroase și se complică frecvent cu toxiemie sfârșind prin moarte în decurs de 3-6 ore la animalele mari, iar la cele de talie mica poate dura chiar și cateva minute.

Înțepăturile de albine, viespii și bondari se însoțesc de dureri vii și tumefacții difuze, mai mult sau mai puțin intinse.( Ciobanu S.,2004)

În plăgile produse de viperă se suprimă circulația în regiunea mușcată pentru a împiedica pătrunderea toxicului în organism. Se face apoi toaletarea plăgii, antisepsia mecanică, lărgind mult suprafața plăgii pentru a permite scurgerea veninului. Nu se practică nici un fel de hemostază pentru a da posibilitatea sângelui parenchimatos să spele cât mai bine plaga. Zona limitrofă se infiltrează cu procaină 2%. În jurul marginii plăgii se injectează, în mai multe puncte, câte 2-3 picături de permanganat de potasiu1%.Tratamentul specific îl constituie seroterapia antiveninoasă efectuate în primele ore de la mușcătură.( Ciobanu S.,2004)

Contra înțepăturilor de abine, viespii și bondari se recomandă să se facă pe regiunea înțepată afuziuni reci sau loțiuni amoniacale, comprese cu alcool sau acid acetic 10%.

3.1.10. Plăgile virulente

Sunt cauzate de instrumente de curățenie, unelte agricole diverse, dinți de animal contaminante cu materiale patologice virulente susceptibile de înmulțirea organismului receptiv și retransmise prin contactul ulterior direct sau indirect.

Tratamentul local constă în: excizia marginilor plăgii sub anestezie locală, lăsând în mod deliberat ca plaga să sângereze.Se interzice sutura acestor plăgi.

Tratamentul general constă în seroprevenție tetanică, antibioterapie și vaccinarea antirabică.

3.2. Simptomele plăgilor

3.2.1. Simptome comune tuturor plăgilor

Simptomele comune tuturor plăgilor sunt: locale, distale și generale.

Simptomele locale se manifestă prin: durere , hemoragie, îndepărtarea buzelor plăgii, contaminarea și infectarea plăgii, ipotența funcțională.

Durerea este prima reacție care apare în urma unui traumatism. Ea este de diferită intensitate în raport cu țesutul lezat, invervația regiunii corporale afectate, întinderea și profunzimea plăgii, agentul vulnerant și individualitatea animalului. Durerea persistă mai mult în plăgile complicate, în cele superficiale fiind mai intensă la început, după se diminuează până la dispariție în 2-3 zile. Cele mai sensibile dintre animale sunt cabalinele și carnivorele, fiind mai sensibile cele tinere față de cele bătrâne precum și rasele ameliorate față de cele comune.

Hemoragia este prezentă în plăgile produse de agenți mecanici și poate lipsi în cele termice, elecrice și chimice. Intensitatea ei depinde de forța cu care acționează agentul vulnerant, vascularizația regiunii.(Moroșanu N., Burtan I.,1994)

Îndepărtarea buzelor plăgii este consecința retractibilității și contractilității țesuturilor atinse de corpul traumatic. Pielea este țesutul cel mai retractil deoarece are cele mai multe fibre elastice, urmată de muschi, fascii, tendoane, aponevroze etc. Cu cât leziunea este mai profundă cu atât și depărtarea buzelor plăgii va fi mai mare și invers. Plăgile localizate în regiuni cu mișcări de extensie vor avea buze mult mai depărtate decât plăgile așezate în regiuni cu mișcări de flexie.( Ciobanu S., 2004)

Contaminarea și infectarea plăgii se produce odată cu pătrunderea corpului vulnerant în țesuturi, ca urmare a pătrunderii florei microbiene odată cu acesta. Orice plagă este considerată infectată după circa 6 ore de la producerea ei, procesul septic fiind în plină evoluție după 24 de ore. De aceea sutura plăgilor accidentate la animale este indicată în primele 6 ore de la producerea plăgii și contraindicată după acest interval de timp. (Filea I., 1989)

Infecția plăgii este determinată de multiplicarea activă în țesuturile lezate atât a florei microbiene vehiculată în plagă de agentul traumatic, cât și a celui aflat în imediata vecinătate a plăgii. (Ciobanu S.,2004).

Ipotența funcțională. Se manifestă printr-o suprimare parțială sau totală a funcției regiunii afectate,mai ales la nivelul membrelor (șchiopătură de diferite grade până la imposibilitatea efectuării sprijinului). Spre exemplu când plaga interesează numai părțile moi se înregistrează șchiopătura sau ipotența funcțională parțială; în cazul fracturilor, sprijinul pe membrul bolnav este nul iar ipotența funcțională poate fi totală. (Ciobanu S., 2004)

Simptomele distale pot apărea fie prin continuitate, fie prin intermediul vaselor și al nervilor și se caracterizează prin: echimoză, tromboză arterială, venoasă, limfangite,nevrite și paralizii.

Echimoza reprezintă o infiltrație sanguină în jurul focarului traumatic.

Tromboza favorizează ischemia și chiar gangrena regiunii iritate de artera trombozată. Tromboza venoasă expune la tromboflebite și la embolii, iar limfangita la adenite purulente.

Nevrita ascendentă duce la paralizii și la tulburări trofice care, interesează regiunea inervată de nervul lezat.

Simptomele generale sunt mai evidente în cazul traumatismelor întinse și profunde, dar constant sunt însoțite de stres. Pot apărea modificări hemodinamice și respiratorii imediat după producerea plăgilor, urmând tulburarea dezechilibrului homeostazei termice,ale echilibrului hidro-ionic, ale coagulării sângelui etc. Febra poate fi datorată unei infecții (septică) însoțită de fenomene inflamatorii, sau unei resorbții din focarul traumatic a substanțelor piretogene (aseptică). Cea din urmă poate fi în general de durată scurtă, moderată și în platou ( aseptică).

3.2.2. Simptome specifice pe regiuni anatomice și țesuturi

În afara simptomelor locale, generale și distale care cu unele varietăți sunt comune tuturor tipurilor de plăgi, dependent de aria anatomică și profunzimea lor, simptomele se partilcularizează.(Moroșanu N., Burtan I.,1994)

Plăgile craniene simptomele sunt condiționate de natura și forța cu care acționează agentul traumatizant. Plăgile penetrante produc tulburări grave nervoase în funcție de centrii corticali atinși. Acestea se pot manifesta prin stare de comă, bradicardie, tulburări de ritm respirator și de deglutiție, tulburări motorii, de sensibilitate si de vedere.

Plăgile sinusurilor se exprimă prin jetaj sangvinolent de aceeași parte cu leziunile. (Moroșanu N., Burtan I.,1994)

Plăgile vaselor sanguine prezintă hemoragii grave sau mai puțin grave în funcție de calibrul vasului lezat. Acestea pot fi plăgi ale arterelore în care sângele este de culoare roșu deschis, în jet sacadat sincron cu bătăile inimii, ale venelor sângele fiind de roșu închis în jet continu, nepulsatil și plăgi capilare, hemoragia fiind difuză, fără a fi identificat un vas de calibru mai mare lezat.

Plăgi articulare penetrante determină scurgerea lichidului sinovial, filant, citrin când sunt proaspete și cu flacoane de puroi când s-au complicat. (Moroșanu N., Burtan I.,1994)

Plăgile abdominale penetrante pot fi: simple, se constată hernieri ale organelor mobile din cavitatea abdominală și complicate când pe lângă eviscerarea organelor are loc și perforarea acestora, peritoneul contaminându-se cu materii fecale, urină sau bilă.

Plăgile toracale sunt cele mai grave atunci când sunt însoțite de leziuni ale pleurei și pulmonului. Plăgile penetrante toracale se clasifică în 2 categorii: cu torace închis și cu torace deschis. Plăgile cu torace deschis se manifestă prin: toracopnee, puls accelerat și filiform, durere intensă,hemoptizie, emfizem subcutanat și hemotorax. (Ciobanu S., 2004)

Plăgi localizate la nivelul aparatului locomotor se exprimă prin șchiopătură și pot produce deformări grave ale regiunii ca urmare a secționării de tendoane și ligamente.

3.3. Vindecarea plăgilor

Vindecarea unei plăgi este un proces natural. El începe din momentul producerii discontinuității tisulare și se desfășoară într-un flux continu, unidirecțional potrivit programării genetice, potențial existent și orientat pe reconstituirea stratului distrus.

Există 2 modalități de vindecare: vindecarea plăgilor printr-un proces reparator,având ca rezultat final cicatrcea țesutului conjunctiv – cicatrizarea și regenerarea, propie numai ficatului și osului.

În procesul de vindecare a unei plăgi se deosebesc trei faze interdependente: faza inițială, faza proliferativă și faza de maturație.

a. Faza inițială

Denumită și fază inflamatorie, de debridare sau de preînmugurire se caracterizează prin existența a două categorii de fenonene reacționale: timpurii și întârziate.

Reacțiile timpurii. Datorită producerii plăgii la nivelul microcirculației, la oprirea hemoragiei se realizează o constricție de 5-10 min urmată de vasodilatație, la acest proces mai participă celulele endoteliale și palchetele sanguine care aderă la suprafața vasului lezat formând un dop plachetar. Pe lângă plachetele sanguine care au rolul în declanșarea cascadei factorilor coagulării, proteinele participă și ele la refacerea țesutului lezat care intervin în diferite faze ale cicatrizării(fibrinocitină, vitronectină, fibrinogen, trombospondină, factorul Willebrand). Coagulul format în urma acțiunii celor 2 componente va forma la suprafața plăgii crusta.

Reacțiile întârziate. Constau în modificarea permeabilității vasculare și se vor manifesta printr-un fenomen activ de diapedeză celulară, în care eritrocitele, leucocitele ți trombocitele părăsesc lumenul vascular și se vor concentra în plagă. După aproximativ 6 ore, neutrofilele vor migra în focar și vor produce enzime proteolitice cu rol antiinfecțios, dar activitatea acestora va înceta în momentul în care procesul de curățire a plăgii va fi încheiat. De asemenea macrofagele și limfocitele participă la procesul de definitivare a curățirii plăgii. (Ciobanu S.,2004)

b. Faza proliferativă (sau de înmugurire)

Se caracterizează printr-o deshidratare și alcalinizare a țesuturilor din plagă, cu procese de proliferare și de regenerare. Proliferarea și migrarea celulară în această fază, se referă în principal la fibroblaste, angioblaste și cheratinocite. Primele două tipuri de celule stau la baza formării țesutului de granulație, care va constitui ulterior suport pentru migrarea celulelor epidermice neoformate. (Ciobanu S.,2004).

O dată cu dezvoltarea țesutului de înmugurire infecția plăgii este jugulată și transformată în microflora plăgii, care are rol de a regenera procesele regenerative. Această fază durează atât timp, până ce mugurii cărnoși au umplut toată cavitatea plăgii și au ajuns la nivelul buzelor ei.

C. Faza de maturare, remodelare

După o perioadă de aproximativ trei săptămâni în care are loc o acumulare rapidă de collagen, urmează a treia fază , în care are loc o remodelare a matricii extracitoplasmatice și o maturare a structurii celulare. În această fază au loc schimbări însemnate ale formei, volumului și rezistenței cicatricii.

Colagenaza are un rol esențial în procesul de remodelare. Aceasta este produsă de fibroblaste, macrofage, celule endoteliale și neutrofile. Remodelarea este un process spontan care poate continua ani la rând în funcție de mărimea leziunii cutanate și de mobilitatea pielii din regiunea afectată.În mod obișnuit o cicatrice nu va mai avea niciodată rezistența țesutului pe care-l înlocuiește.( Ciobanu S.,2004)

3.4. Tratamentul plăgilor.

Conduita teapeutică ce se adoptă în cazul plăgilor are în vedere aspectul anatomoclinic al acestora, vechimea leziunilor, întinderea și gravitatea lor, localizarea și starea septică a țesuturilor vulnerante.

Obiectivele tratamentului unei plăgi recente sunt: reducerea până la dispariția a riscului infecțios și crearea condițiilor în care biologia vindecării să decurgă nestânjenită. Aceste obiective se realizează prin:

A. Toaletarea plăgilor

Constituie primul ajutor acordat animalului rănit. Acesta constă în tunderea și raderea părului din zona traumatizată, după ce plaga a fost acoperită cu o compresă de tifon sterilă, în scopul de a opri pătrunderea prafului și parului în plagă. Pielea din jurul plăgii, se spală cu apă și săpun sau bromocet 1%, după se șterge centrifug în cercuri concentrice de la margine spre periferie, astfel încât să nu se mai revină peste locul în care s-a mai trecut o data. Urmează dezinfecția plăgii prin badijonare cu soluție alcoolică de iod 2%.

B. Anestezia și analgesia locală

Se asigură anestezia regional și locală prin infiltrații cu procaină 2 %, xilină 1% sau 2%. Nu este indicată injectarea xilinei în țesutul afectat. Anestezia generală se poate realiza cu ketamină sau se poate practica anestezia inhalatorie cu sevofluran, animalul fiind intubat în tot timpul actului chirurgical. Anestezia generală necesită un examen clinic al animalului care să ateste că acesta este clinic sănătos.

C. Debridarea

Debridarea constă în indepărtarea țesuturilor devitalizate si/sau candidate la moirtificare, lărgirea plăgii pentru a putea permite o examinare completă a acesteia și îndepărtarea corpilor străini și a particulelor contaminante restante și controlarea sângerării.

Aceste operațiuni se fac cu ajutorul instrumentelor ascuțite, mecanic, chimic și autolitic. Intrumentarul care se va folosi este bisturiul, foarfecele ascuțit, forcepsul, excizia pornind de la exterior spre interior.

După îndepărtarea țesuturilor devitalizate se va verifica viabilitatea țesuturilor apreciind culoarea, sângerarea și contracția musculară la stimularea electrică.

Scopul final al tratamentului unei plăgi accidentate recent este de a o transforma într-o plagă curate, și care conține numai țesuturi viabile și bine irrigate sanguine, pretabilă suturii și vindecării primare.(Ciobanu S.,2004)

D. Antisepsia

Constă în tratamentul medicamentos local și general ce se aplică în plăgi. Prescrierea medicației are în vedere particularitățile biologice ale țesuturilor afectate, respective evoluția stadială a cicatrizării, proces complex care începe în momentul terminării operației.

În raport cu modalitatea posibilă de vindecare a plăgilor, acesta poate fi reprezentat de tratare închisă și deschisă a plăgilor.

Tratamentul închis al plăgilor

Este cunoscut sub numele de sutura plăgilor. Prin sutură se înțelege actul chirurgical prin care se urmărește aducerea și menținerea în contact a planurilor anatomice de la nivelul unei soluții de continuitate.

Închiderea plăgii poate fi făcută prin sutură primară, primară întârziată, secundară, autoplastii sau prin grefă prin piele liberă. (Ciobanu S., 2004)

a) Suturile primare constau în apropierea marginilor și versanților plăgii în primele 6 ore de la rănire. Prin aceasta se urmărește ca vindecarea să se obțină cât mai repede, ca urmare a evitării perioadei de umplere cu țesut conjunctiv de granulație a plăgii rămasă deschisă prin retracția marginilor ei și împiedicarea infectării țesuturilor prin pătrunderea de noi germeni patogeni. Firele de sutură se scot la 6-9 zile în cazul carnivorelor domestice.( Ciobanu S., 2004).

b) Sutura primară întârziată se execută în cursul primei săptămâni de la rănire respective după 3-5 zile. Înainte de executarea suturii plaga se protejează cu un pasament steril care se schimbă zilnic sau la două zile. Local se mai pot administra antibiotice sau chimioterapice

c) Sutura secundară se execută pe o plagă în plin process de vindecare prin apropierea marginilor și versanților unei plăgi care a fost lăsată să evolueze “deschis” mai mult de 7 zile de la momentul producerii ei. Scopul este de a scurta timpul de vindecare, mai ales în cazurile la care contracția stagnează și de a preveni și combate hipertrofia țesutului de granulație.(Bolte S., Ignat C., 1997)

d) Autoplastia cutanată sau grefă prin piele liberă. Autoplastia cutanată se realizează prin mobilizarea pielii din vecinătate și prin lambou perpendicular. În grefa cutanată liberă pielea este detașată complet din zona donatoare. Pentru recoltare se poate folosi un bisturiu, cuțit special sau electrodermatomul.( Ciubanu S.,2004)

Tratamentul deschis al plăgilor

Aceste plăgi include: plăgi cu pierderi întinse de substrat, în care afrontarea este imposibilă și plăgi în care persist inflamația septică și necrozele tisulare.(Ciobanu S.,2004)

Vindecarea plăgilor fiind un proces dinamic parcurge mai multe etape, reprezentate de: inflamație, debridare și maturare.

Cea mai utilizată metodă de tratament în cazul acestor plăgi este folosirea pansamentelor. Pansamentele neaderente se folosesc pentru a evita îndepărtarea coagulului sanguine . Pansamentul compresiv este folosit deoarece pot fi controlate hemoragiile mici elimină de asemenea spațiile moarte și previne formarea edemului din jurul plăgii.(Swaim S. F.,1985).Se folosesc și alte tipuri de pansamente care împiedică acțiunea diferiților factori traumatici asupra plăgilor.

Pentru combaterea infecției se vor administra o medicație de susținere, medicație antiseptică, antiserotonică, iar uneori este indicată folosiea corticosteroizilor.

CAPITOLUL 4: DESCRIEREA CADRULUI ORGANIZATORIC

Studiile din lucrarea cu titlul ,, Studiul și tratamentul afecțiunilor traumatice la animalele de companie

“ s-au desfășurat în cadrul Clinicii de Chirurgie , Facultatea de Medicină Veterinară, în perioada 2015-2018.

Clinica de chirurgie pentru animale mici este formată din:

Sală de așteptare;

Sală de consultație;

Sală de intervenție pentru animale mici, dotată cu masă de operație, lampă scialitică, lampă cu ultraviolete, masă mobilă pentru instrumentar, dulap pentru depozitarea medicamentelor și materialelor folosite în operație, chiuvetă;

Figura 4.1. Sală de intervenție chirurgicală pentru animale mici

Sală pentru trezire postoperatorie;

Sală pentru sterilizarea instrumentarului care este dotată cu o etuvă, un autoclav și o chiuvetă pentru spălarea instrumentarului.

Vestiar pentru femei și bărbați

Figura 4.2. Etuvă și autoclav pentru sterilizarea instrumentarului

PARTEA II

CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 5: OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

5.1. Scopul și obiectivele lucrării

Scopul principal al acestei lucrări este de a stabili un diagnostic cât mai corect a traumatismelor și de a institui un tratament cât mai precis, astfel încât animalul să fie repede stabilizat precum și instituirea unei conduite chirurgicale și terapeutice cat mai elaborate având în vedere redarea funcționalității părții lezate și aspectul estetic al regiunii.

Obiectivele urmărite în această lucrare sunt:

Examinarea, diagnosticarea și tratarea animalelor într-un timp cât mai scurt;

Combaterea și prevenirea complicațiilor aseptice și septice locale și generale;

Efectuarea actului chirurgical cu precizie prin refacerea substratului distrus;

Instituirea tratamentului terapeutic, medicamentos antibacterian atât local cât și general ca și completare a actului chirurgical;

Supravegherea animalului după efectuarea operației până la vindecarea completă.

5.2. Materialele necesare și metodele chirurgicale utilizat

La Clinica de chirurgie din cadrul facultății de Medicină Veterinară animalelor venite cu diferite afecțiuni sunt trecute de către medic în registrul de consultație, după se ia anamneza și beneficiază de consultație de specialitate în urma căreia se dă un diagnostic. Pe baza datelor colectate se întocmește o fișă de observație după sunt înregistrate în calculator într-un program Marasoft.

Înainte de executarea actului operator se face pregătirea preoperatorie a animalului. Aceasta constă în tunderea, raderea și dezinfecția cu soluție de betadină a zonei afectate.

Aneztezia s-a facut local prin administrarea de Xilină 1% , dar și general prin administrarea de Xilazină 1% și Ketamină 10%.

Contenția animalelor sa realizat în decubit lateral și decubit dorsal.

De asemenea pentru a efectua cât mai steril operația personalul medical trebuie să aibă echipament de protecție care constă în : compleu medical, mănuși chirurgicale sterile, bonetă și mască chirurgicală.

Instrumentarul și materialele folosite:

Instrumentar pentru incizie, hemostază, sutură.

Materiale folosite: câmp operator, feșe de tifon, tampoane sterile, fire de sutura neresorbabile și resorbabile.

Figura 5.2.1 Instrumentar și materiale folosite

Tratamentul medicamentos a fost realizat pe cale generală si locală.

Tratamentul general: administrarea antibioticelor, soluție perfuzabilă și vitaminoterapie.

Tratamentul local: administrarea unguientelor cicatrizante, pulberi cu antibiotic și spray-uri cicatrizante.

CAPITOLUL 6: REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA ACESTORA

Studiul s-a efectuat în perioada 2015-2018 în cadrul clinicii de chirurgie a Facultății de Medicină Veterinară Iași. În această perioadă s-au consultat 503 pacienți, dintre care cei cu afecțiuni traumatice au fost în număr de 88 cazuri clinice.(Tabel 6.1)

Tabel 6.1

Cazuri clinice cu afecțiuni traumatice și alte afrcțiuni chirurgicale, în perioada 2015-2018

Figura 6.1. Repartizarea grafică pe ani a cazurilor diagnosticate

Table 6.2

Numărul cazurilor clinice cu afecțiuni traumatice în funcție de specie

Figura 6.2. Repartizarea cazurilor cu afecțiuni traumatice în funcție de specie

După cum se observă în tabelul și graficul de mai sus ( Tabel 6.2, Figura 6.2) în perioada 2015-2018 cele mai multe cazuri clinice au fost observate la câine față de pisică. În această perioadă s-au înregistrat la câine un numar de 57 cazuri cu leziuni traumatice iar la pisică 31 de cazuri.

În urma consultației clinice animalele au prezentat mai multe tipuri de leziuni. Astfel astfel au fost observate leziuni inchise cum ar fi contuzii și hematoame dar și leziuni traumatice deschise: plăgi prin tăiere, plăgi prin mușcătură, plăgile prin înțepare, plăgile contuze, plăgile prin smulgere și rupere, plăgile granulomatoase sau plăgile de vară.

Figura 6.3. Repartiția leziunilor traumatice în funcție de originea lor

După cum se poate observa leziunile care predomină sunt cele prin tăiere în număr de 22 după care urmează leziunile prin smulgere și rupere și plăgile prin înțepare și contuze. ( Figura 6.3.)

Din numărul cazurilor prezentate la Clinica de chirurgie, eu am extras următoarele exemple, cele care le-am considerat a fi mai representative.

Extras numărul 1

Anamneza: câine, rasa Saint-Bernard în vârstă de 11 ani. Animalul trăiește la curte și a fost observant lingându-se frecvent la membrul anterior stâng. În urma urma examenului făcut de proprietar acesta a observant ca locul dureros era la nivelul pintenului.

Examenul clinic: în urma inspecției de la distanță s-a observant o șchiopătură ușoară a animalului la membrul stâng anterior. La inspecția din apropiere s-a observant la acest membru că unghia pintenului a intrat în țesuturi, prezentând o creștere vicioasă, perforând pielea și pernuța aferentă acestuia ducând la inflamarea zonei respective. Astfel că animalul prezenta sensibilitate dureroasă la palpare, zona era caldă, tumefiată și congestionată.

Diagnostic: unghie încarnată.

Tratament: ablația pintenului.

Anestezia: pentru executarea intervenției s-a impus anestezie generală cu xilazină 2% , Ketamină 10% și locală cu xilină 1%.( Figura 6.4)

Figura 6.4. Anestezia locală prin infiltrație

Pregătiri preoperatorii: contenția animalului pe latura afectată cu expunerea feței mediale a membrului, tunderea perilor ( Figura 6.5), spălarea și dezinfecția tegumentului cu alcool iodat ( Figura 6.6), aplicarea garoului.

Figura 6.5. Aspectul pintenului cu unghia încarnată după tundere

Figura 6.6. Dezinfecția câmpului operator cu betadină

Instrumentar și material folosite: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, ace de sutură, port ac, fir de mătase, tampoane sterile, feșe de tifon.

Tehnica operatorie:

1. Incizia pielii pe porțiunea sănătoasă, executată în felie de pepene împrezurul pintenului.(Figura 6.7)

2. Hemostaza s-a realizat prin aplicarea unui garou înainte, iar în timpul intervenției prin tamponament, forcipresură și ligatură.( Figura 6.9)

Figura 6.7. Incizia pielii

3. Izolarea pintenului cu foarfecaprin decolarea pielii (Figura 6.8)

Figura 6.8. Izolarea pintenului

Figura 6.9. Hemostaza prin ligatură

Figura 6.10. Regularizarea buzelor plăgii

4. Îndepărtarea garoului.

5. Sutura pielii efectuată în fire separate cu fir de mătase, după o prealabilă regularizare a buzelor plăgii. ( Figurile 6. 10, 6.11, 6.12)

6. Tratamentul local prin aplicarea unui spray antiseptic cicatrizant și un pansament protector a încheiat intervenția.( Figurile 6.14, 6.15)

Figura 6.11. Trecerea firului prin buzele plăgii

Figura 6.12. Sutura pielii, aspect final

Figura 6.13. Aspectul pintenului după ablație

Figura 6.14. Aplicarea unui spray antiseptic

Figura 6.15. Aplicarea pansamentului

Îngrijiri postoperatorii:

aplicarea unui guler pentru a proteja accesul la regiunea intervenției.

Pansamentul s-a schimbat la 48 de ore și apoi la 7 zile,

tratament general cu antibiotic – Synulox- timp de 5 zile

La 2 săptămâni s-au scos firele de sutură, fiind protejată în continuare cu pansament pentru încă 7 zile.

Extras numărul 2

Anamneză: pisică, rasa Pixie-Bob, vârsta 5 ani. De 3 săptămâni pisica prezintă o tumefacție la urechea stângă, ceea ce făcea ca aceasta să stea cu capul aplecat spre partea afectată și să scuture frecvent din cap. Proprietarul a mai fost la un alt cabinet unde i se extrăgea conținutul care se reface de fiecare dată.

Examenul clinic: Prin insoecție sa constatat o tumefiere a conchiei auriculare ce a provocat aplecarea urechii. (Figura 6.16) Aceasta cuprinde toată conchia auriculară de la vârf până la bază. La palpație se simte o consistență uniform elastică, fără a se percepe fluctuență. Temperatura locală este puțin mai crescută.

Figura 6.16. Aplecarea capului spre partea afectată

Diagnostic: Othematom auricular( Figura 6.17)

Figura 6.17. Othematom auricular- detaliu

Tratament: drenarea conținutului urmat de sutură.

Anestezie: Xilazină 2%, Keatmină 10%.

Contenție: decubit lateral pe partea regiunii sănătoase.

Pregătiri preoperatorii: Tunderea perilor de pe conchia auriculară pe ambele fețe ( figura 6.18), aplicarea unui tampon de vată in conductul auditiv, dezinfecția cu betadină ( figura 6.19), izolarea cu un câmp operator ( figura 6.20).

Figura 6.18. Conchia auriculară după tundere

Figura 6.19. Dezinfecția câmpului operator

Figura 6.20. Izolarea câmpului operator

Instrumentar și materiale folosite: pentru incizie s-a folosit bisturiu și foarfec; pentru hemostază s-a folosit tampoane sterile, iar pentru sutură s-a folosit fir neresorbabil numărul 2-0 (figura 6.21).

Figura 6.21. Instrumentar

Tehnica operatorie:

1. Executarea unei puncții și aspirarea lichidului cu o seringă adaptată la ac (s-au extras aproximativ 15 ml lichid sero-sangvinolent).( fiurile 6.20, 6.23)

Figura 6.22. Vidarea colecției de conținut

Figura 6.23. Lichid sero-sangvinolent

2. Executarea unei butoniere cu bisturiul la nivelul tegumentului intern a conchiei auriculare prin care s-a introdus lama unui foarfec la vârful urechii continuându-se cu incizia până la nivelul conuctului auricular. (figurile 6.24, 6.25)

Figura 6.24. Deschiderea cavității cu foarfeca

Figura 6.25. Aspectul tegumentului intern al conchiei după incizie

3.Sutura conchiei auriculare pe toată grosimea ei în mai multe puncte separate cu executarea nodului în interiorul conchiei. Sutura s-a făcut cu fir neresorbabil, de mătase numărul 2. Dispunerea firelor a fost în mai multe linii paralele, în număr de 14 fire,cu scopul de a menține în contact pereții cavității, anulând-o în final, ceea ce a permis cicatrizarea la acest nivel.( figurile 6.26, 6.27, 6.28)

Figura 6.26. Sutura conchiei în fire separate

Figura 6.27. Executatrea primului rând de sutură

Figura 6.28. Aspectul final al suturii

4. Aplicarea unui pansament protector ( figura 6.31).

Tratament postoperator: Local aplicarea unui unguient cu antibiotic pe fața internă (Asocilin). General se va administra antibiotic Amoxicilină 5 zile. Tratamentul conductului auditiv prin toaletă ( figura 6.30)și pudraj cu pulbere pentru tratarea otitei (figura 6.29). Se recomandă aplicarea unui colier Elisabetan pentru protejarea regiunii auriculare de traumatisme.

Figura 6.29. Administrarea unei pulberi auriculare

Figura 6.30. Toaletarea conductului auditiv cu betadină

Figura 6.31. Aplicarea unui pansament pentru protejarea regiunii

Figura 6.32. Scoaterea firelor de sutură

Figura 6.33. Aspectul final al feței interne a conchiei auriculare

Extras numărul 3

Anamneza: Câine, metis, mascul, vârsta de 7 ani. Câinele a fost lăsat în grija unui om, iar când proprietarul a venit acasă din străinătate a găsit câinele cu sârma prinsă de membrul anterior.

Examenul clinic: La inspecția din depărtare se observă că animalul prezenta șchiopătură, și execută cu greu sprijinul pe membrul afectat. Acesta se linge frecvent la membrul drept anterior, pe fața dorsală a membrului în zona metacarpiană acesta prezintă zona umflată de culoare roz spre maroniu, iar la palparea regiunea este sensibilă.( figura 6.34)

Figura 6.34. Aspectul inițial al plăgii

Diagnostic: plagă prin compresiune lentă complicată cu gangrena regiunii metacarpiene ca urmare a legării membrului cu sârmă.

Tratament: tăierea sârmei.

Anestezie: Xilazină 2%, Ketamină 10%.

Contenția: decubit lateral, pe partea sănătoasă.( figura 6.35)

Figura 6. 35. Contenția animalului

Pregătiri preoperatorii: tundere, dezinfecția regiunii cu betadină.

Instrumentar și materiale folosite: clește chirurgical pentru tăiat obiecte metalice, feșe de tifon,bisturiu. foarfec, pense hemostatice, tampoane sterile

Tehnica operatorie:

1. Tăierea sârmei afundată în țesutul conjunctiv subcutanat al membrului anterior ( figura 6.36).

2. Asigurarea hemostazei prin tamponare.

3. Aplicarea pe suprafața pielii a unui unguient cicatrizant.

4. Aplicarea unui pansament protector, care se va schimba în fiecare zi timp de o săptămână, apoi din 3 în 3 zile până la vindecare.

Figura 6.36. Îndepărtarea agentului vulnerant

Îngrijiri postoperatorii:

Administrarea de antibiotic Synulox timp de 7 zile pentru prevenirea infecției.

Aplicarea unui guler pentru ca animalul să nu aibe acces la zona afectată.

Supravegherea animalului pentru ca vindecarea să decurgă în mod normal.

Extras numărul 4

Anamneză: Cotoi, rasă comună, vârsta1,5 ani. Animalul a fost mușcat de către un câine când era mai mic, iar de atunci își târâie piciorul neputând face sprijinul pe membrul afectat.

Examenul clinic: prin inspecție se observă că pisica nu face sprijinul pe memrul drept, care este flexat și târâit pe sol. Se observă atrofie musculară și miros ihoros. ( figura 6.37)

Figura 6.37. Examenul clinic al animalului

Diagnostic: plagă prin mușcătură complicate cu gangrena membrului anterior drept.

Tratament: amputarea membrului.

Anestezie: Xilazină 2%, Ketamină 10%.

Contenție:decubit lateral, pe partea sănătoasă a animalului.

Pregătiri preoperatorii: tunderea perilor ( figura 6.38), izolarea extremității distale a membrului prin aplicarea unui pansament steril ( figura 6.40), dezinfectare cu soluție de betadină ( figura 6.39), aplicarea câmpului de operație(figura 6.41)

Instrumentar: pentru incizie –bisturiu, foarfec, ferăstrău chirurgical; pentru hemenostază- pense hemostatice, tampoane sterile; pentru sutură- port ac, fir sintetic resorbabil, fir de mătase, agrafe de prins câmpuri, feșe de tifon.

Figura 6.38.Aspectul după tunderea perilor

Figura 6.39. Dezinfecția câmpului operator cu betadină

Figura 6.40.Izolarea extremității distale a membrului afectat

Figura 6.41. Izolarea câmpului operator

Tehnica operatorie:

1. Incizia pielii, de jur împrejurul umărului.( figura 6.42)

2. Secționarae musculaturii din regiune cu ridicarea acesteia spre baza membrului.( figura 6.43)

3. Secționarea razei osoase cu fierăstrăul de amputare.( figura 6.44)

4. Hemostaza vaselor de sânge s-a realizat prin aplicarea penselor hemostatice urmată de ligatura transfixică a vaselor.( figura 6.45)

5. Sutura stratului muscular în fir continuu folosind fir resorbabil. (figura 6.46)

6. Sutura cutanată folosind fire neresorbabile număr 2-0, în fire separate.(figura 6.47, figura 6.48)

Îngrijiri postoperatorii:

Aplicarea unui guler de protecție ca animalul să nu aibă acces la zona operației;

administrarea de Synulox timp de 5 zile;

firele de sutură s-au scos după 2 săptămâni.

Figura 6.42. Incizia pielii

Figura 6.43. Secționarea stratului muscular

Figura 6.44. Secționarea razei osoase

Figura 6.45. Hemostaza prin sutură

Figura 6.46. Sutura stratului muscular

Figura 6.47. Sutura pielii

Figura 6.48. Sutura pielii, aspect final

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Numărul cazurilor de afecțiuni traumatice este mai mare la câini decât la pisici datorită elasticității mari a corpului pisicilor precum și datorită contactului redus cu mediul exterior datorită mediului urban în care trăiesc.

Leziunile traumatice deschise sunt mai des întâlnite decât leziunile traumatice închise. După cum se poate observa leziunile care predomină sunt cele prin tăiere mai frecvente la câini, urmează leziunile prin smulgere și rupere, plăgile prin mușcatură sunt frecvente la pisici.

Leziunile traumatice închise sunt mai rar întâlnite datorită trecerii cu vederea de către proprietar și a învelișului pilos bogat al animalelor de companie

De cele mai multe ori prognosticul este rezervat din cauza infecțiilor din plagă, provocate de contaminarea cu germeni odată cu agentul traumatizant.

Plăgile ce prezintă lipsa țesutului de acoperire sunt tratate descoperit ți necesită monitorizare zilnică, atât a evoluției plăgilor precum și a stării generale de sănătate a animalului. Acestea se vindecă treptat de la periferie spre interior, lăsând în urmă cicatrici stelate, aspect puțin important deoarece o data cu creșterea părului ele sunt mai puțin vizibile.

Plăgile prin strivire și rupere sunt de cele mai multe ori complicate cu fracture osoase, prognosticul fiind dependent de complexitatea leziunilor și timpul scurs de la momentul accidentului până la prezentarea la medical veterinar.

Plăgile vechi, complicate cu gangrena membrului necesită amputare.

Din cele 4 cazuri prezentate, 2 au fost cu gangrena membrului dintre care una a sfârșit prin amputarea membrului, iar celalt caz intervenindu-se în timp util s-a reușit salvarea membrului datorită monitorizării zilnice a câinelui. Restul de cazuri fiind reprezentate de 1 caz cu încarnarea unghiei și altul cu othematom auricular.

Compresiunea lentă poate avea etiologie diferită după cum sunt prezentate în cele 2 cazuri: în primul caz s-a produs traunatismul prin compresiunea lentă a unghiei care a perforat pielea și pernuța aferentă acestuia ducând la inflamarea zonei.. În al doelea caz leziunea s-a datorat sârmei prise in jurul membrului anterior stâng, care cu timpul s-a afundat in țesutul conjunctiv subcutanat.

Pentru a preveni infecțiile secundare s-a recurs la antibioterapie pe cale generală și locală. Toate cazurle s-au vindecat fără a prezenta complicații.

BIBLIOGRAFIE

Bolte S., 1988, Ghid practic de propedeutică chirurgicală veterinară, Editura Ceres, București

Bolte S., Ignat C., 1997, Chirurgie veterinară, Editura Brumar, Timișoara

Burtan I., Enache T., 2007,Principii și proceduri terapeutice în urgențe veterinare, Editura Alcris M94, București

Burtan I.,1991, Curs de propedeutică și tehnică chirurgicală

Ciobanu S.,2004, Plăgile la animale, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași

Ciobanu S., 2012, Patologie și clinică chirurgicală- Suport de curs

Ciudin Elena,2000, Pisicile – Creștere și patologie, Editura Moldogrup, Iași

Constantin N.,2009, Tratat de Medicină Veterinară, Editura Tehnică, București

Cotea C.,2004, Biologie celulară, embriologie generală, histologie generală, Editura Tehnopress, Iași

Filea Ioana Ivona,1989, Chirurgia animalelor mici, Editura Ceres,București

Ghergariu S., Căoățână V.,1988, Urgențe medico-chirurgicale veterinare, Editura Ceres, București.

Ghergariu S., Căpățână V., Enache T., 1996, Compediu de urgențe medicale chirurgicale și obstretică ginecologică la animale, Editura All

Moldovan și col., 1982, Patologia clinică și chirurgicală, Editura Didactică și Patologică, București

Moroșanu N., Burtan I., 1994, Patologie și clinică chirurgicală, Editura Universității Agronomice ,,Ion Ionescu de la Brad”

Moroșanu N., 1987, Compediu de medicină veterinară, Editura Cerest, București

Swaim S.F., 1985, Management and bandaging of soft tissue injuries of dog and cat feet. J. Am. Anim. Hosp. Assoc

Traian E. și col., 1994, Medicină legală veterinară, Editura All

Vlăduțiu O., 1971, Patologie și clinică chirurgicală, Editura Didactică și Pedagogică, București

http://www.cyf-medical-distribution.ro