Recuperare după meniscectomie artroscopică – [301840]

UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” [anonimizat] – [anonimizat]:

Prof. Univ. Dr. Docu Axelerad Daniel

Absolvent: [anonimizat]

2020

CUPRINS:

INTRODUCERE

PARTEA I – FUNDAMENTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE

Capitolul 1 – Aspecte motivaționale ale alegerii temei

Motivația alegerii temei

Date din literatura de specialitate

1.2.1 Anatomia articulației genunchiului

1.2.2 Biomecanica Articulației Genunchiului

Scopul lucrării

Sarcinile lucrării

Ipoteza lucrării

Partea a II-a – CONTRIBUȚII PERSONALE

Capitolul 3 – Designul experimental

3.1 Material și metode

3.1.1. Locul, durata, condițiile de desfășurare ale experimentului

3.1.2. Subiectul cercetării

3.1.3. Teste aplicate pentru validarea cercetarii

3.1.4. Programul de recuperare

3.2.  Rezultate obținute

3.3. Analiza și interpretarea datelor

3.4 Concluzii

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

”[anonimizat]. [anonimizat], și în cazul sportivilor și în rândul celor care nu fac sport.

[anonimizat] o răsucire rapidă a corpului, [anonimizat].

[anonimizat], iar celălalt în interior și este numit menisc medial. Rolul meniscului este de a menține stabilitatea și echilibrul genunchiului.

Atunci când apare o [anonimizat]: durerea, umflarea, blocarea și rigidizarea genunchiului. [anonimizat], de eliminarea unei porțiuni de menisc sau de înlocuirea meniscului.

Tipuri de tratament

Leziunile de menisc de dimensiuni mici pot fi tratate nechirurgical cu ajutorul medicamentelor antiiflamatorii dar și a protocolului RICE: Rest (odihnă), Ice (gheață), Compression (compresii), and Elevation (ridicarea piciorului).

Meniscectomia artroscopică presupune realizarea a două mici incizii pentru a îndepărta porțiunea de menisc ruptă.

[anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] „bone-bridge”.

[anonimizat] a fost sau urmează să fie îndepărtat prin meniscectomie. Intervenția se realizează artroscopic.”1

”Orice pacient: [anonimizat] a genunchiului va fi evaluat pentru o posibilă ruptură de menisci. Un istoric medical și examen fizic atente ajută la diferențierea pacienților cu ruptură de menisci de cei cu artralgie prin altă etiologie. Se vor efectua teste specific de către ortoped pentru a detecta rupture de menisci. [anonimizat]. Radiografia evidențiază boala degenerativă a [anonimizat]. [anonimizat]ple terapeutice. Când este indicată intervenția chirurgicală tratamentul este menisectomia. Corectarea meniscului și transplantul meniscal sunt de asemenea opțiuni terapeutice.”2

”Meniscectomia sau operatia de menisc este o procedura ortopedica specifica chirurgiei artroscopice a genunchiului prin care se extrage portiunea rupta de menisc. Acesta extragere poarta numele de "ablatie" si poate fi efectuata prin indepartarea partiala sau totala a meniscului.
Meniscectomia parțială menține integritatea funcțiilor meniscului, preluarea greutății, absorbția șocurilor, lubrifierea, stabilitatea, și se fectuează numai dacă porțiunea exterioară a cartilajului este nevătămată (ex: ruptura de menisc oblică sau radială). De reținut este faptul că atunci când extragerea meniscului este totală se favorizează apariția unei posibile artroze de genunchi în viitor. De aceea, chirurgul ortoped trebuie să efectueze acest procedeu (ablatie completă) numai dacă meniscectomia parțială nu este posibilă. Interventia este necesară atunci cand s-a produs o leziune de menisc izolată, o entorsă gravă sau genunchiul prezintă o laxitate cronică și poate fi realizată asupra părții interne sau externe a meniscului, concomitent cu repararea ligamentului încrucișat anterior, dacă și acesta a fost afectat.”3

1https://www.spitalulmonza.ro/ruptura-de-menisc-cele-mai-intalnite-probleme-ale-genunchiului/

2https://www.academia.edu/25587989/Ruptura_de_menisc

3https://www.ortopedie-arcalife.ro/meniscectomie.html

Cum în medicină există o permanentă evoluție există ”tratamente moderne pentru ruptura de menisc. Stimularea electrică neuromusculară a mușchilor din genunchi poate fi utilizată cu scopul de a întări meniscul și țesuturile din jur. Injecțiile cu corticosteroizi în articulația genunchiului pot fi utilizate pentru a ușura durerea sau inflamația în țesutul moale al genunchiului. Terapia cu vibrații este o altă metodă aplicată de medici. Terapia extracorporală cu șoc este de asemenea foarte utilă. Terapia mersului este o altă metodă care ajută pacienții să își câștige poziția normală pe care o pierd din cauza durerii și disconfortului.”4

”Rupturile de menisc sunt greu de prevenit deoarece sunt de obicei rezultatul unui accident. Ruptura de menisc este o leziune obișnuită în multe sporturi. Meniscul detine 30-50% din încărcătura corporală în poziție verticală. (…)

Există trei modalități majore de prevenire a rupturii meniscului.

Prima dintre acestea este purtarea încălțămintei corecte pentru sport și suprafața pe care se desfașoară activitatea (….) deoarece un pas dezechilibrat ar putea însemna o ruptură a meniscului.

Al doilea mod de a preveni ruperea meniscului este întărirea și întinderea mușchilor principali ai piciorului. (…). Masele musculare adecvate și rezistența pot, de asemenea, ajuta la menținerea genunchilor sănătoși.

Ultima modalitate majoră de a preveni o ruptură de menisc este învățarea unei tehnici adecvate pentru mișcarea care are loc. Pentru sporturile care implică mișcări rapide puternice, este important să învățați cum să vă schimbați direcția, să vă întoarceți, să aterizați dintr-un salt și să vă opriți corect. (…)

Aceste trei tehnici majore vor preveni și reduce în mod semnificativ riscul de rupere a meniscului.”5

4https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/ruptura-menisc/

5Ibidem 4

PARTEA I – FUNDAMENTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE

Capitolul 1 – Aspecte motivaționale ale alegerii temei

1.1.Motivația alegerii temei

De-a lungul timpului s-a urmărit în medicină atât modernizarea sa, cât și îmbunătățirea eficienței tratamentelor aplicate pacienților cu diferite patologii. Pe lângă eficiența tratamentelor s-a urmărit și îmbunătățirea timpilor de recuperare .

Ruptura de menisc este un traumatism des întâlnit în rândul sportivilor de performanță care practică de obicei sporturi cu încărcătură crescută la nivelul genunchilor .

In acest studiu voi urmări realizarea unui program de exerciții care să ajute la tratarea dupa intrevenția de meniscectomie a cazului G.C. și urmărirea obținerii unei eficiențe cât mai bune într-un timp de recuperare foarte scurt.

1.2. Date din literatura de specialitate

Puține alte domenii ale traumatologiei și ale chirurgiei ortopedice au obținut o evoluție atât de mare în ultimii ani precum chirurgia genunchiului, traumatologia sportivă și artroscopia. Astfel că, putem observa că sunt efectuate o multitudine de studii pentru îmbunătățirea rezultatelor în tratarea afecțiunilor genunchiului.

In anul 2019, a fost efectuat un studiu referitor la ”Transplantul de alogrefe meniscale după menisectomie: eficiență clinică și rentabilitate” și publicat în revista ”Chirurgie la genunchi, traumatologie sportivă, artroscopie”. Scopul acestei reviste este acela de a publica lucrări despre inovațiile în chirurgia genunchiului, chirurgia traumatismelor sportive și artroscopia genunchiului.

În acest studiu publicat a fost ”evaluată eficacitatea clinică și, de asemenea, rentabilitatea transplantului de alogrefă meniscală (MAT) după leziunea meniscală și ulterior, meniscectomie. Ca și metode importante: analiza eficienței clinice și a costului-eficiență. Rezultatul nu a fost concludent avand în vedere faptul că a fost găsit doar un mic studiu pilot pentru a face comparație cu un grup de control care a primit îngrijiri non-chirurgicale. Astfel că, transplantul de alogrefă meniscală nu a putut fi declarat ca fiind condroprotector. Analiza cost-eficiență nu a putut fi rezultată din lipsa eficacității acestei proceduri în comparație cu îngrijirile nechirurgicale. Concluzia studiului: ”Beneficiile MAT includ ameliorarea simptomatică și refacere a cel puțin a unor activități anterioare, care se vor reflecta în valorile de utilitate și, prin urmare, în anii de viață reglați de calitate, iar pe termen mai lung, prevenirea sau întârzierea osteoartritei și evitarea sau amânarea unora, înlocirea genunchiului, cu economii rezultate. Este probabil să fie rentabil, dar acest lucru nu poate fi dovedit pe baza dovezilor actuale.”6

Intr-un alt studiu au fost evaluate ”Efectele meniscectomiei genunchiului asupra dezvoltării osteoartritei în articulația patelofemorală 40 de ani după meniscectomie. Majoritatea studiilor de osteoartrită la genunchi și meniscectomie se concentrează asupra osteoartritei în articulația tibiofemorală și ignoră articulația patellofemurală. Acest studiu și-a propus să evalueze efectele pe termen lung ale meniscectomiei totale asupra articulației patelofemorale. Din câte știm, acesta este singurul studiu al artrozei în articulația patelo-femorală, după meniscectomia care se extinde până la o perioadă de urmărire de 40 de ani. Douăzeci și doi de pacienți cu osteoartrită au fost evaluați la o medie de 40 de ani post-meniscectomie folosind radiografii standardizate care suportă greutatea genunchilor operați și neoperați. Osteartrita articulară patelofemurală a fost diagnosticată prin prezența osteofitelor și îngustarea spațiului articular la mai puțin de 5 mm. Scorurile lui Kellgren și Lawrence au fost calculate din radiografii. Artroza articulară patelofemurală și artroza articulară tibiofemorală au fost corelate cu scorurile Comitetului internațional de documentare a genunchilor și cu măsurători ale mișcării. O diferență semnificativă a fost observată între genunchii operați și cei neoperați în ceea ce privește formarea osteofitelor articulației patelofemurale.

A existat o diferență semnificativă în scorurile articulației tibiofemurale Kellgren și Lawrence, scorurile Comitetului internațional de documentare a genunchilor și gama măsurătorilor de mișcare între genunchi, cu un spațiu articular patelofemural fațeta laterală de <5 mm și> 5 mm. Acest studiu arată o asociere între meniscectomia totală deschisă și artroza articulară patelofemurală la 40 de ani după intervenția chirurgicală.

De asemenea, a existat o asociere între îngustarea spațiului articular patellofemoral în fațeta laterală și osteoartrita articulară tibiofemorală. Cauzele posibile includ modele modificate de încărcare biomecanică în urma meniscectomiei, precum și procese globale la nivelul genunchiului.”7

6https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6541576/

7https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6851031/

1.2.1. Anatomia genunchiului

Fig. 1 ”Genunchiul – vedere anterioară, posterioară și sagitală”8

”Este cea mai mare articulație a corpului omenesc. Atenția mai deosebită ce i se acordă se întemeiază pe câteva observații de ordin general medical, și anume :

1) comparativ cu alte articulații mari (șold, scapulohumerală), este mai puțin acoperită si protejată de părți moi, ceea ce explică frecventele sale expuneri la acțiunea factorilor externi;

2) este foarte mult solicitată in statică si locomoție , fapt ce grăbește uzura mai accentuată a elementelor sale componente;

3) articulația genunchiului are numeroase implicații în patologie , fiind sediul a numeroase traumatisme și a unor procese inflamatorii și tmorale.

Această articulație se încadrează în grupul articulațiilor bicondiliene.

Unii autori o consideră o articulație trohleeană.

Suprafețele articulare aparțin epifizei inferioare a femurului, epifizei superioare a tibiei

8Netter,F.H. (2012) – Atlas de anatomie a omului, editia a5-a , Editura Medicală Callisto, planșa 489 și planșa 493

și patelei. Fibula nu ia parte la alcătuirea ei. Pentru întelegerea biomecanicii articulare , pe lângă elementele osteologice cunoscute anterior, vom adăuga unele detalii privitoare la conformația și orientare condililor femurali. Astfel, va trebui să observăm că:

a) suprafața articulară a epifizei inferioare femurale, reprezentată prin cei doi condili, este recurbată înapoi și, de aceea, partea sa cea mai amre este situată înapoia axului osului;

b)fiecare condil este oblic orientat și axul său de învârtire este oblic de sus în jos și din spațiul intercondilian înspre fața cutanată;

c) condilul medial este mai proeminent decât cel lateral;

d) condilul medial se află pe un plan inferior celui lateral;

e) privind din profil se observă cum raza de curbură a celor doi condili descrește dinainte-înapoi (în partea anterioară ea are aproximativ 45 mm, iar în cea posterioară aproximativ 16 mm) ceea ce face ca suprafața articulară a condililor să apară nu ca un segment de cerc ci ca o curbă spirală;

f) condilul medial este mai îngust și mai lung (aproximativ 10 mm) decât cel lateral (aproximativ 8 mm);

g) cei doi condili diverg dinainte-înapoi, astfel că diametrul transversal al extremității inferioare femurale este mai mare în partea posterioară decât în cea anterioară. Condilii femurali sunt acoperiți de un cartilaj hialin, gros de 2-3 mm.

Fața posterioară a patelei prezintă o creastă verticală și două povârnișuri pe laturi.

Epifiza superioară a tibiei prezintă fața superioară articulară cu cele două fose articulare (cavitați glenoide). Cartilajul care acoperă fosele articulare este mai subțire în partea periferică a acestora și mai gros în partea centrală (6-7 mm). El este foarte elastic și are rolul de a atenua presiunile și traumatismele produse de mișcările ce se efectuează în mers, fugă sau sărituri.

Corespunderea suprafețelor articulare se face astfel: fața patelară a femurului răspunde feței posterioare a patelei (creasta și povârnișurile sale); fețele articulare ale condililor răspund foselor articulare ale platoului tibiei; eminența intercondiliană continuă creasta patelei. În această articulație nu există concordanță perfectă între suprafețele oaselor. Pentru atenuarea acestei nepotriviri se dezvoltă fibrocartilajele semilunare. Aici ligamentele și mușchii contribuie, în special, la soliditatea articulației.

Meniscurile intraarticulare sunt două fibrocartilaje ce s-au dezvoltat la periferia fiecăreia din fosele ariculare tibiale. Rolul lor este de a contribui la o mai bună concordanță între suprafețele condiliene femurale si fosele articulare ale tibiei, insuficient excavate. Pe secțiune verticală, fiecare menisc prezintă:

a) două fețe: dintre care una superioară concavă care răspunde condilului femural, și alta inferioară plană, aplicată pe fosa articulară corespunzatoare tibiei;

b) o bază( circumferință laterală) ce răspunde capsulei articulare de care aderă;

c) o creastă (circumferința medială) cu mult mai subțire și întinsă înspre centrul articulației, de care rămâne separată printr-o distanță de 6-8 mm;

d) câte două extremități: una anterioară și alta posterioară, numite coarn. Meniscurile se inseră pe platoul tibiei eclusiv prin intermediul coarnelor. Ele sunt solidare cu platoul tibial în timpul mișcărilor.

Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet; el este intrerupt doar pe o mică întindere la nivelul eminenței intercondiliene. Se inseră prin conul anterior și cel posterior la nivelul eminenței intercondiliene.

Meniscul medial are forma unei semilune, deci cu o întrerupere medială mult mai mare. El prezintă inserții mai îndepărtate, și anume: prin cornul anterior, pe marginea anterioară a platoului tibial, iar prin cel posterior , pe aria intercondiliană posterioară.

Cele două meniscuri sunt unite în partea anterioară printr-o bandeletă transversală, numită ligamentul transvers al genunchiului.

Formula memotehnică privind forma meniscurilor intraarticulare este OE-CI( O Extern- C intern).

Mijloacele de unire sunt reprezentate printr-o capsulă și o serie de ligamente.

Capsula se prezintă ca un manșon care unește cele trei oase: femurul, tibia și patela. În partea anterioară capsula este perforată de patelă pe marginile căreia se și inseră. Inserția femurală a capsulei are următorul traiect: pleacă din depresiunea de deasupra feței patelare la circa 10-20 mm de suprafața articulară si descinde pe laturile condililor până sub epicondil. Aceștia rămân extracapsular. De acolo, capsula se afundă în fosa intercondiliană, unde se confundă cu ligamentele încrucișate. După unii autori, ligamentele încrucișate reprezintă porțiunea profundă de invaginare intercondiliană a capsulei.

Inserția tibială urmărește conturul condililor tibiali, începând de la aria intercondiliană anterioară și terminându-se în aria intercondiliană posterioară, pe ligamentele încrucișate. Linia de inserție capsulară se află la o distanță de aproximativ 2-5 mm sub cartilajul articular. Ea nu cuprinde articulația tibiofibulară. Stratul fibros al capsulei genunchiului prezintă doua orificii mari: unul anterior, pentru patelă pe ale cărei margini se și inseră, și altul posterior, la nivelul scobiturii intercondiliene, unde se află acea porțiune a capsulei ce se contopește cu ligamentele încrucișate. Există și alte orificii mai mici care dau trecere unor prelungiri ale stratului sinovial al capsulei.

Capsula articulară mai prezintă o paritcularitate importantă: ea aderă de baza ( circumferința externă) meniscurilor și astfel, este împarțită în două porțiuni: una suprameniscală și alta submeniscală.

Structura capsulei este constituită din fibre longitudinale , mai evidente pe părțile marginale; din aceste fibre unele merg de la femur pâna la tibie, iar altele sunt întrerupte de meniscuri. Pe lângă fibrele longitudinale mai există fibre transversale și oblice. Capsula este slabă înainte și pe fețele marginale, dar mai densă pe parte posterioară; la acest nivel este întărită de două calote fibroase care se mulează pe condilii femurali.

Ligamentul patelei sau ligamentul rotulian (Lig. Patellae)

Se prezintă ca o formațiune fibroasă, puternică, lungă de 5-6 cm și lata de 2-3 cm, situată înaintea articulației. Are forma unui triunghi și se inseră prin baza sa pe vârful patelei, iar prin vârf prin partea inferioară a tuberozității tibiei. Deoarece este considerat ca tendon terminal al mușchiului cvadriceps, patela ar fi în acest caz un os sesamoid. Ligamentul patelei prezintă două fețe și două margini. Prin fața sa anterioară răspunde fasciei femurale, iar prin cea posterioară unei mase celulo-adipoase, numită corpul adipos infrapatelar, si mai jos, unei burse sinoviale, numită bursa infrapatelară profundă. Marginile ligamentului vin în raport cu formațiunile de întărire ale capsulei. Ligamentul patelei se poate vedea și palpa sub piele (mai ușor în semiflexiune).

Ligamentele posterioare

Pe partea posterioară a articulației se găsește un plan fibros având diferite proveniențe. El este așezat asemenea unei punți peste scobitura intercondiliană și este format din 3 părți: una în mijloc și două pe laturi. Acestea din urmă sunt calotele fibroase și au fost amintite la structura capsulei. În afară de ele, mai găsim două formațiuni numite ligamentul popliteu oblic și ligamentul popliteu arcuat. Ligamentul popliteu oblic ( lig.politeum obliquum) reprezintă o expansiune largă și sidefoasă care pornește din tendonul mușchiului semimembranos, îndreptându-se în sus și în afară, spre a se termina pe calota fibroasă corespunzătoare condilului lateral. Acest ligament este cunoscut în miologie sub numele de tendonul recurent al mușchiului semimembranos.

Ligamentul popliteu arcuat ( Lig. Popliteum arcuatum). Acest ligament este înțeles și descris în mod diferit de autori, deoarece el prezintă dispozițiuni individuale foarte variate. De obicei, se prezintă ca o bandă fibroasă cu concavitatea superioară , ce pleacă de pe condilul lateral și merge în sens medial către fosa intercondiliană, trecând pe sub ligamentul popliteu oblic, pentru a se pierde în capsulă. Descris în felul acesta, ligamentul popliteu arcuat prezintă o margine superioară concavă și alta inferioară convexă. De la această margine inferioară pleacă o banda fibroasă numită retinaculul ligamentului arcuat care se inseră pe capul fibulei.

Ligamentul colateral fibular (Lig.collaterale fibulare) .

Se inseră în partea superioară pe epicondilul lateral al femurului, iar în cea inferioară pe partea antero-laterală a capului fibulei, înaintea vârfului capului. În extensiune, acest ligament este întins; în flexiune, relaxat. Ligamentul nu aderă de capsulă. Prin fața sa profundă vine în raport cu tendonul muschiului popliteu și artera articulară supero-externă, iar prin cea superficială cu fascia femurală.

Ligamentul colateral tibial (Lig. collaterale tibiale).

Comparativ cu precedentul, acesta se prezintă ca o formațiune fibroasă mai aplatizată, care în mare măsură se confundă cu capsula. El se inseră în partea superioară pe condilul medial al femurului, iar în cea inferioară pe fața medială a tibiei. În grosimea acestui ligament se deosebesc 3 feluri de fibre: verticale, situate în partea cea mai anterioară și întinse de la femur la tibie; oblice descendente, care plecate de la femur se îndreapta în jos, răsfirându-se pe meniscul medial; oblice ascendente, îndreptate de la tibie spre meniscul medial. Acest ligament se confundă în partea posterioară cu capsula articulară, pe când în cea anterioară este bine individualizat. Prin fața sa profundă vine în raport cu meniscul articular, cu tendonul orizontal al semimembranosului și cu artera infero medială a genunchiului. Fața lui superficială este acoperită de fascia femurală și de tendoanele ce participă la formare complexului aponevrotic, numit ” piciorul gâștei” ( Pes anserimus).

Ligamentele colaterale, fibular și tibial, au rolul de a asigura stabilitatea articulară în extensiunea genunchiului.

Ligamentele încrucișate (Lig. cruciata genus). Sunt în număr de două și se găsesc posterior, în fosa intercondiliană. Se inseră , pe de o parte, pe fețele intercondiliene ale femurului, iar pe de alta, pe ariile intercondiliene ale tibiei. Deși profund situate aceste ligamente se găsesc în realitate în afara articulației , deoarece sunt în afara membranei sinoviale. După situația lor, dar mai ales după inserția lor tibială, au fost denumite unul anterior și altul posterior.”9

Fig. nr. 2 ”Ligamentele colaterale și încrucișate ale genunchiului”10

”Ligamentul încrucișat anterior (Lig. cruciatus anterius).

E inseră prin extremitatea inferioară pe aria intercondiliană anterioară a tibiei, iar prin cel superior pe fața intercondiliană a condilului lateral ( partea posterioară). Are o direcție oblică în sus , înapoi și în afară.

Ligamentul încrucișat posterior (Lig. cruciatum posterius).

Se inseră pe aria intercondiliană posterioară a tibiei (înapoia inserțiilor meniscurilor). De aici se îndreaptă în sus, înainte și înăuntru, pentru a se fixa pe fața intercondiliană a condilului medial (partea ei anterioară).

Pe partea anterioară și pe cea posterioară a acestui ligament se distinge câte un fascicul, numit ligament menisco-femural anterior, respectiv posterior (Lig. meniscofemorale anterius et Lig. meniscofemorale posterius). Ambele se desprind de pe cornul posterior al meniscului lateral, se alătură ligamentului posterior și după un traiect variabil se confundă cu el. Adeseori, ele rămân izolate (independente), mergând să se insere pe fața laterală a condilului medial.

9Papilian, V., Anatomia omului, Vol. I, Aparatul locomotor, editura ALL, p.131-135

10Netter,F.H. (2012) – Atlas de anatomie a omului, editia a5-a , Editura Medicală Callisto, planșa 491

Raporturile ligamentelor încrucișate între ele. Cele două ligamente prezintă o dublă încrucișare ; una în sens antero-posterior și alta în sens frontal. Într-adevăr, ligamentul ”anterior” este anterior prin inserția tibială și ”extern” (lateral) prin cea femurală, iar cel ”posterior” este posterior prin inserția tibială și ”intern” (medial) prin cea femurală ( formula MNE motehnică AE-PI).

Ligamentele încrucișate se ating prin marginile lor axiale, pe când prin cele marginale dau inserție capsulei. Din cele două fețe pe care le prezintă (anterioară și posterioară) numai cea anterioară este tapetată de sinovială, pe când cea posterioară este extraarticulară și vine în raport cu corpul adipos posterior al genunchiului.

Pentru considerentul că ligamentele încrucișate împing stratul sinovial înaintea lor, ele apar ca fiind porțiunea cea mai profundă a capsule și sunt de fapt formațiuni extraarticulare. Totodată, ligamentele încrucișate sunt părți îngroșate ale porțiunii invaginate, intercondiliene a capsulei.

Formațiuni aponevrotice de întărire ale capsulei. În partea anterioară, capsula articulară este întărită de trei formațiuni aponevrotice care se succed înainte înapoi astfel: fascia genunchiului, expansiunea cvadricipitală cu retinaculele patelei și aripioarele patelei.

1) Fascia genunchiului. Acoperă articulația ca un manșon, se continuă în sus cu fascia femurală, iar în jos cu cea crurală. Pe partea sa laterală, această fascie este întărită de tractul iliotibial.

2) Expansiunea cvadricipitală. Este o lamă fibroasă ce se desprinde din tendoanele terminale ale mușchiului cvadriceps ( mai ales ale vaștilor) trece ca o perdea înaintea articulației genunchiului, spre a se fixa pe circumferința epifizei proximale tibiale. Această expansiune este consolidată pe marginile patelei și ale ligamentului patelar printr-o serie de fibre verticale care constituie doua formațiuni numite retinaculele patelei medial și, respectiv, lateral ( Retinaculum patellae mediale et Retinaculum patellae laterale). Fiecare retinacul pleacă din tendonul vastului și de la marginea respectivă a patelei și se fixează pe circumferința condilului tibial subiacent, de o parte sau de cealaltă a tuberozității tibiei.

3) Aripioarele patelei ( neomologate de N.A.) sunt două bandelete fibroase întinse în plan orizontal și acoperite de expansiunea cvadricipitală. Ele se inseră, pe de o parte, pe marginile patelei, iar pe de alta, pe condilul femural respectiv, ( fața cutanată). Retinaculele verticale se pot compara cu niște șine ce conduc patela, iar aripioarele patelei ar avea rolul unor frâuri. Chirurgii înțeleg sub numele de ”aripioare rotuliene” întreg aparatul fibros situat pe laturile patelei, cuprins între ea si ligamentul patelar înainte,și condilii femurali,înapoi. Aceste formațiuni sunt complexe, fiind formate din: fascia genunchiului cu piciorul gaștei, expansiunea cvadricipitală, retinaculele verticale și aripioarele orizontale. Spre a evita confuziile s-a propus ca unele să fie numite ”aripioare anatomice”, iar celelalte ”aripioare chirurgicale”. Acestea din urmă au un rol important în traumatisme (fracturi,luxații ale patelei ).

Sinoviala. Articulația genunchiului prezintă o sinovială vastă și complicată. Prin marea ei întindere, ea oferă o suprafață apreciabilă pentru resorbția de toxine în infecții. În mod schematic, se admite că are aceeași dispoziție ca pretutindeni; adică, după ce acoperă fața profundă a stratului fibros, se inseră la nivelul cartilajelor articulare de pe femur, patelă și tibie. De aici rezultă că în punctele unde capsula se depărtează de cartilaj , cum ar fi, de exemplu, în depresiunea de deasupra feței patelare și pe laturile condililor, ea se reflectează, spre a acoperi suprafața osoasă, cuprinsă între inserția stratului fibros și cartilaj.

Sinoviala este intreruptă la nivelul meniscurilor articulare; cu alte cuvinte, ea se inseră pe fața superioară, și inferioară a acestor fibrocartilaje. După cum vedem, pe laturile articulației există două sinoviale: una suprameniscală ce corespunde articulației femuro-meniscale, și alta inframeniscală ce corespunde articulației menisco-tibiale. Cum în partea anterioară și posterioară sinoviala descinde direct de la femur pe tibie, trebuie să o considerăm ca o singură sinovială subdivizată în două porțiuni.

Sinoviala articulației genunchiului prezintă câteva detalii importante.

Bursa suprapatelară ( Bursa suprapatellaris) fundul de sac sau recesul subcvadricipital, este o prelungire pe care sinoviala genunchiului o trimite sub muschiul cvadriceps, între fața profunda a acestui mușchi și femur. Am văzut că în partea anterioară stratul fibros al capsulei se inseră până la 2 cm deasupra marginii superioare a feței patelare a femurului. Sinoviala, tapetând stratul fibros, formează aici un fund de sac care reprezintă porțiunea anterioară și superioară a sinovialei.”11

11Papilian, V., Anatomia omului, Vol. I, Aparatul locomotor, editura ALL, p.135-136

Fig. nr. 4 ”Genunchiul – secțiune”12

”În mod obișnuit, la adult acest fund de sac e cu mult mai mare, deoarece comunică parțial sau în totalitate cu bursa sinovială subcvadricipitală. În acest caz, el este format astfel:

– sinoviala pleacă de la limita cartilajului de pe marginea superioară a feței patelare a femurului, se îndreaptă în sus, acoperă fața anterioară a diafizei pe o întindere de circa 2-6 cm, apoi se reflectă și tapetează fașa profundă a mușchiului cvadriceps, ajungând la marginile patelei pe care se inseră. Pe acest fund de sac se prind câteva fascicule musculare ce formează mușchiul subplural crural sau tensorul sinovialei genunchiului ( M. Articularis genus).

Raporturile acestui fund de sac cu sinoviala se prezintă în două feluri:

a) fundul de sac comunică cu sinoviala;

b) rămâne independent, formând bursa sinovială destinată să favorizeze alunecarea mușchiului cvadriceps.

12Netter,F.H. (2012) – Atlas de anatomie a omului, editia a5-a , Editura Medicală Callisto, planșa 490

În general, la făt și copil există o bursă subcvadricipitală independentă; mai târziu, în cursul dezvoltării ea intră în comunicare cu articulația. Acest fund de sac permite o alunecare ușoară a tendonului; când el este lezat, mișcările sunt mult diminuate. Tot el apără tendonul de uzură în timpul miscărilor mai întinse ale patelei ( 6cm de la flexiune la extensiune).

Raporturile dintre sinovială și ligamentele încrucișate :

Sinoviala pleacă de pe partea posterioară a capsulei, se reflectă înauntru pe laturile ligamentelor încrucișate formând două foițe cu direcție sagitală: una pe partea medială, iar cealaltă pe partea laterală a acestor ligamente. Înaintea ligamentelor încrucișate, cele două fețe se unesc restabilind continuitatea sinovială. De aici, vedem că sinoviala nu se interpune între aceste ligamente, ci le aplică unul pe celălalt și că ele sunt în realitate în afara sinovialei și a cavității articulare. Tot în afara articulației rămâne și eminența intercondiliană a tibiei.

Corpurile (masele ) adipoase ale genunchiului.

În partea anterioară a articulației se găsește o masă grăsoasă dispusă cu un colț între condilii femurali și platoul tibial, ea poartă numele de corpul adipos infrapatelar ( Corpus adiposum inrapatellare). Pe o secțiune sagitală, acest corp adipos apare ca un triunghi cu baza la ligamentul patelar și cu vârful în spatiul intercondilian. Sinoviala acoperă corpul adipos anterior și apoi formează trei cute. De la vârful corpului adipos pornește o cută mediană, liberă in cavitatea articulară, plica sinovială infrapatelară ( Plica synovialis infrapatellaris) care merge înapoi și se fixează pe ligamenul încrucișat anterior. De pe ea se desprind plicele alare ( Plicae Alares) una în dreapta alta în stânga care se fixează pe marginile laterale corespunzătoare ale patelei. Plica sinovială infrapatelară împreună cu ligamentele încrucișate formează un sept care împarte articulația în două jumătăți. Fiecare jumătate este subdivizată în două etaje, unul supra meniscal, altul sub meniscal.

Acestor 4 compartimente li se adaugă un al 5-lea, delimitat în jos de plicele alare. Înapoia ligamentelor încrucișate, deci înapoia sinovialei, între ea și ligamentele posterioare, exista o altă masă gresoassă numită corpul adipos posterior al genunchiului. Ambele corpuri adipoase sunt niste formațiuni de umplutură. În flexiune corpul adipos anterior ocupă spațiul cuprins între condil și platoul tibial. În extensiune el este împins înainte formând o proeminență bilobată ca două pernițe de fiecare parte a tendonului patelei.

Prelungirile sinovialei

În afara de bursa suprapatelară sinoviala trimite în partea posterioară prelungiri analoge:

– una sub mușchiul popliteu ( Recessus subpopliteus) una sub capul medial al mușchiului gastroclemian ( Bursa subtendinea m.gastrocnemii medialis)

– și alta sub mușchiul semimembranos ( Bursa m. Semimembranosi). De obicei, toate trei comunică cu cavitatea sinovială. În plus, sinoviala mai prezintă o multime de apendici sau ciucuri care au rolul de a umple spatiile ce s-ar forma în interiorul articulatiei prin diferitele mișcări.

Raporturile articulației.

Înainte și pe laturi, articulația este acoperită de planurile fibroase descrise anterior, de țesut celular și de piele. Înapoi , răspunde planurilor regiunii poplitee și diferitelor organe care se găsesc în această regiune.

Raporturile dintre sinovială și carilajele de conjugare ale extremităților osoase.

Cartilajul de conjugare al femurului prezintă raporturi intime cu sinoviala înainte și înapoi; pe laturi, raporturile acestuia cu sinoviala sunt mai îndepărtate . De aceea propagarea osteomielitei la articulație este posibilă prin partea anterioară și posterioară ( mai puțin pe laturi). Cartilajul de conjugare al extremității superioare a tibiei nu are niciun raport cu sinoviala.

Bursele sinoviale ale genunchiului

Bursele prepatelare :

1) Bursa subcutanată prepatelară ( Bursa subcutanea praepatelaris) situată între piele și fascia genunchiului

2) Bursa subfascială prepatelară ( Bursa subfascialis praepatellaris) se găsește între fascie și tendonul mușchiului cvadriceps( inconstantă).

3) Bursa subtendinoasă prepatelară ( Bursa subtendinea praepatellaris) este așezată sub tendonul terminal al cvadricepsului, între el și patelă, variabilă, inconstantă.

Bursele pretibiale, în număr de 3: doua superficiale și una profundă.

1) Bursa subcutanată infraptelară ( Bursa subcutanea infrapatellaris) se găsește înaintea tendonului patelei, în țesutul celular subcutanat;

2) Bursa subcutanată a tuberozității tibiei ( Bursa subcutanea tuberositatis tibiae) este situată la nivelul tuberozității tibiei, tot în țesutul celular subcutanat.

3) Bursa infrapatelară profundă ( Bursa infrapatellaris profunda) se află între ligamentul patelei și tibie.”13

1.2.2 Biomecanica genunchiului

”Genunchiul este segmentul mobil al aparatului locomotor care leagă coapsa de gambă. La omul normal, când sprijinul se repartizează în mod egal pe ambele membre inferioare, greutatea corpului se transmite prin capetele femurale la genunchi și de aici la plante, linia de forță tercând prin mijlocul capului femural, prin mijlocul genunchiului și prin mijlocul articulației gleznei.

Statica genunchiului

Axa biomecanică a femurului care, trece prin centrul capului femural și prin scobitura intercondiliană, face cu axa anatomică a corpului femural un unghi de 100 deschis în sus. Față de axa anatomică a tibiei, axa anatomică a femurului se găsește ușor înclinată în afară, formând astfel un unghi deschis în afa ă de 1700 – 1770 (genu valgum fiziologic).

Biomecanica articulației femuro-tibiale are un singur grad de libertate și în consecință prezintă două mișcări principale: flexia și extensia gambei pe coapsă, mișcări la care se adaugă și altele secundare ca: rotație internă și rotație externă. Articulația mai prezintă și mișcări de înclinare laterală foarte reduse ca amplitudine.

Amplitudinea medie a mișcărilor active de flexie și extensie este 1350 , iar a celor pasive de 1500 . Mișcările se execută în plan sagital, în jurul unei axe transversale care trece prin cei doi condili femurali. Articulația femuro-tibială acționează după principiul unei pârghii de gradul III, prin deplasarea femurului pe tibia fixată (ca în sprijinul pe sol), prin deplasarea tibiei pe femurul

fixat (ca în poziția șezând) sau prin deplasarea simultană a celor două oase (ca în mers, când gamba este pendulată).

Mișcarea de flexie este aceea prin care fața posterioară a gambei se apropie de fața posterioară a coapsei. Se execută în jurul mai multor axe. Începutul mișcării de flexie se face mai

13Papilian, V., Anatomia omului, Vol. I, Aparatul locomotor, editura ALL, p.136-138

mult prin rostogolire, iar sfârșitul mai mult prin rotație pe loc în jurul unei axe fixe. Când flexia ajunge la 700 , se asociază și o mișcare de rotație internă, care poate ajunge până la 200 amplitudine. Mușchii motori pentru flexie sunt: bicepsul femural și semimembranosul, ca mușchi principali, iar în mod accesoriu intervin și semitendinosul, gemenii, popliteul, plantarul subțire, dreptul intern și croitorul. Limitarea mișcării de flexie este realizată de întâlnirea feței posterioare a gambei cu fața posterioară a coapsei.”14

Fig. nr. 5 ”Genunchiul: vedere laterală și medială”15

”Mișcarea de extensie este aceea prin care fața posterioară a gambei se depărtează de fața posterioară a coapsei. La începutul mișcării are loc rotarea extremității femurului, apoi rostogolirea lui pe platoul tibial, până când axa lungă a gambei ajunge să continue axa lungă a coapsei (văzute din profil).

Mișcării de extensie i se asociază și o mișcare de rotație în afară a gambei pe coapsă. Mușchii motori ai extensiei sunt în primul rând cvadricepsul și tensorul fasciei lata. Ei realizează, împreună cu tendonul cvadricipital, rotula, aripioarele rotuliene și tendonul rotulian, un aparat complex de extensie a genunchiului.

14Nenciu, G., Biomecanica – Curs în tehnologie IFR, Editura Fundației România de mâine, București, 2012, p82-84

15Netter,F.H. (2012) – Atlas de anatomie a omului, editia a5-a , Editura Medicală Callisto, planșa 488

Extensorii acționează cu toată forța lor atunci când se face extensia forțată a genunchiului flectat sau când se execută o mișcare forțată de blocare a genunchiului în ușoară flexie, ca în activitatea fizică. Astfel, în aceste situații se poate rupe aparatul extensor al genunchiului la diferite nivele, ajungându-se la ruptură de tendon cvadricipital (mai ales la fotbaliști și rugbiști), la o fractură de rotulă, la o ruptură de ligament rotulian (la alpiniști) sau la o smulgere de apofiză tibială anterioară.

Mișcarea de extensie este limitată de ligamentul posterior al articulației, de ligamentul încrucișat anterior, iar în mod accesoriu de ligamentul încrucișat posterior, de mușchii ischio-gambieri și de ligamentele anterioare care se extind în momentul extensiei.

Mișcările de rotație înăuntru și în afară . Aceste mișcări se asociază mișcărilor de flexie și extensie. Mai intervin și ligamentele încrucișate, care rotează gamba în afară în poziția finală de flexie și înăuntru în poziția finală de extensie. Amplitudinea mișcării de rotație activă este de 150 – 200 , iar de rotație pasivă de 350 – 400 . Rotația în afară se face de bicepsul femural, iar rotația înăuntru se face de: semimembranos, semitendinos, popliteu, drept intern și croitor. În rotația externă ligamentele laterale se extind, iar ligamentele încrucișate se relaxează, în timp în rotația internă se întind ligamentele încruci șate și se destind ligamentele laterale.

Mișcările de lateralitate sunt limitate de ligamentele laterale în special în mers, când sunt puse sub tensiune maximă odată cu extensia genunchiului. În flexia completă, ligamentul lateral extern se relaxează, dar cel intern se menține ușor destins. În semiflexie, însă, se obține o relaxare maxim ă a ligamentelor.

Ligamentele încrucișate limitează deplasarea înainte și înapoi a platoului tibial pe condilii femurali, când genunchiul este extins.

Ligamentul încrucișat anterior limitează deplasarea înainte, iar cel posterior – deplasarea înapoi. Ligamentul încrucișat anterior se întinde în extensie, se relaxează în flexia ușoar ă și se întinde din nou în hiperextensie. El se poate rupe în extensia genunchiului, în flexia de 900 a genunchiului, sau prin trecerea forța ă de la flexie la extensie cu genunchiul rotat extern. Ligamentul încrucișat posterior se întinde în flexie completă, se relaxează în semiflexie și se întinde din nou ușor în extensie. El se rupe foarte rar, când lovitura pe gambă surprinde genunchiul în flexie.

Biomecanica meniscurilor

Deși solitare pe tibie, meniscurile se deplasează în flexie, dinainte înapoi pe platoul tibial, dar se apropie ușor și între ele, prin extremitățile posterioare. În extensie, meniscurile se deplasează în sens invers, adică dinapoi înainte, ating marginile anterioare ale platoului tibial și se depărtează ușor unul de altul. Tot ele se mai deplasează și odată cu platoul tibial față de condilii femurali, ele situându-se mereu pe acea parte a platoului care suportă presiunea condililor.

Astfel, în extensie, condilii alunecă înainte, împingând meniscurile înaintea lor, iar în flexie, condilii alunec ă înapoi, împingând meniscurile înapoia lor.

În rotația gambei în afară, partea anterioară a meniscului intern urmează capsula la care aderă și se deplasează dinapoi înainte și dinăuntru în afară, în timp ce partea sa posterioară este împinsă înapoi de condilul femural, ceea ce are drept rezultat o puternică distensie a meniscului. Meniscul extern poate suferi o deplasare asemănătoare, dar de sens invers, în timpul mișcării de rotație externă. El este mai rezistent și mai mobil.

Rolul meniscurilor

1. Completeză spațiul liber dintre suprafața curbă a femurului și suprafața plană a tibiei și împiedică astfel protruzia sinovialei și capsulei în cavitatea articulară, în cursul mișcărilor.

2. Centrează sprijinul femurului pe tibie în cursul mișcărilor.

3. Participă la lubrefierea suprafețelor articulare, asigurând repartizarea uniformă a sinovialei pe suprafața cartilajelor.

4. Joacă rolul unui amortizor de șoc între extremitățile osoase, mai ales în mișcările de hiperextensie și hiperflexie.

5. Reduc în mod important frecarea dintre extremitățile osoase. Majoritatea rupturilor de menisc se produc în mișcări rapide și puternice sau în mișcări care își modifică direcția în timpul efectuării lor, când meniscurile sunt supuse unor presiuni foarte mari.

Biomecanica articulației femuro-rotuliene

Rotula este menținută pe locul ei, de un sistem complicat de frâuri, de origine musculară, ligamentară și tendinoasă. În sens vertical, este fixată de tendonul rotulian și de tendonul cvadricipital care numai el este motor și solicită rotula, trăgând-o în afară și aplicând-o puternic în șanțul trohlean. Aceste tendoane fac între ele un unghi deschis în afară (unghiul Q). Închiderea lui favorizează apariția luxației rotulei. În sens transversal, rotula este menținută de cele două aripioare rotuliene.

Aripioara internă se întinde de la marginea internă a rotulei, la fața internă a condilului intern, este întărită de inserția vastului intern și de ligamentul menisco-rotulian intern și este deosebit de solicitată.

Aripioara externă se întinde de la marginea externă a rotulei, la fața externă a condilului extern, este întărită de vastul extern, fascia lata și ligamentul menisco-rotulian extern și este mai slab dezvoltată. În afara acestor formațiuni, o serie de elemente fibroase se încrucișează peste rotulă, formând o veritabilă rețea. Este vorba de expansiunile directe și încrucișate ale vaștilor, expansiunile croitorului, fasciei lata, aponevrozei gambiere și ale dreptului anterior.

Rolul rotulei – în extensie, menține tendonul la distanță de trohleea femurală – mărește brațul de pârghie al cvadricepsului, deplasând tendonul cvadricipital față de axa de rotație a genunchiului, ușurând activitatea acestui mușchi. – în flexie, fiind trasă de tendonul rotulian, rotula ia contact progresiv cu suprafața articulară a trohleei și se înscrie în șanțul trohlean; pornind de sus și ușor din afară ea coboară spre linia mediană, trece peste linia verticală a trohleei, apoi, odată cu intrarea în șanțul dintre cei doi condili, se îndreaptă din nou în afară, pentru ca la sfârșitul mișcării de flexie să acopere exclusiv condilul extern.”16

1.3 Scopul lucrării

Scopul lucrării este de a demonstra că programul propus a ajutat la o recuperare mai rapidă a pacientului, la îmbunătățirea calităații vieții acestuia și la o reintegrare mai rapidă în viața de zi cu zi dar și în viața profesională.

1.4. Sarcinile lucrării

În realizarea acestui studiu au fost conturate următoarele sarcini:

informare din punct de vedere al bibliografiei

selectarea și aplicarea exercițiilor pentru o recuperare cât mai rapidă

procesarea și interpretarea informațiilor obținute

concluzii finale

1.5. Ipoteza lucrării

Aplicarea unui program de recuperare selecționat și personalizat pe un pacient care a suferit o intervenție chirurgicală, sub forma unei meniscectomii la genunchi, va duce la ameliorarea

durerii, reintegrare socială și profesională mult mai rapidă prin creșterea amplitudinii de mișcare și creșterea forței musculare.

16Nenciu, G., Biomecanica – Curs în tehnologie IFR, Editura Fundației România de mâine, București, 2012, p85-88

Capitolul 3 – Design-ul experimental

Ruptura de menisc se produce în urma unei torsiuni cand toata talpa piciorului pe sol. Se manifestă ulterior cu dureri în timpul mersului iar durata de recuperare este de la 2 până la 4 săptămâni în cazul unei meniscectomii artroscopice, așa cum e în studiul prezentat în această lucrare.

”Meniscectomia reprezintă o intervenție uzuală, efectuată în special asupra sportivilor. Recuperarea integrală a bolnavilor operați de menisc nu se bazează însă numai pe actul chirurgical , ci și pe un program postoperator bine condus.

Schema programului de recuperare a meniscectomiilor ( excluzând cazurile de leziuni meniscale asociate unor leziuni ligamentare importante, care impun o altă atitudine post-operatorie) este standard, indiferent dacă intervenția a constat într-o meniscectomie parțială, subtotală sau totală și s-a practicat uni- sau bilateral. Diferențierea constă numai în termenele de aplicare ale diferitelor etape ale programului.

Programul cuprinde șapte etape principale . După meniscectomiile parțiale sau subtotale unilaterale, etapele se parcurg mai repede, iar după cele totale sau bilaterale, unele etape sânt mai lungi. În principiu, datele la care se poate trece la o etapă ulterioară sânt următoarele( ne referim la numărul de zile ce s-au scurs de la intervenția chirurgicală).

Schema se referă numai la cazurile corect operate sau care nu prezintă complicații postoperatorii, responsabilitatea rezultatelor trecând treptat de la chirurgul ortoped la medicul recuperator și în final asupra antrenorului, colaborarea celor trei fiind obligatorie.

Particularitatea recuperării genunchiului constă în strânsa interdependență între funcția articulară și valoarea anatomo-funcțională a musculaturii extensoare, mai evidentă decît la orice altă articulație.

Atonia și atrofia se instalează la cvadriceps mai repede și sânt mai accentuate comparativ cu orice alt mușchi periarticular. Atonia și atrofia se datoresc faptului că, prin imobilizare, mușchii membrelor inferioare ( Îndeosebi cvadricepsul) sînt lipsiți de o cantitate mare de lucru muscular. În mod normal, acest lucru muscular constă în susținerea și mobilizarea întregii greutăți corporale. Reducerea forței musculare are drept consecință directă și imediată o articulație instabilă.”17

17 C.Baciu, C., Cristea, D., Constantinescu, C., Jurian, Z., Kinetoterapia pre- și postoperatorie, editura Sport-Turism, București 1981, p. 217-218

3.1 Material si metode

In această lucrare știintifică, voi prezenta un program de recuperare kinetoterapeutică aplicat unui pacient diagnosticat cu ruptură de menisc. Menționez faptul că pacientul nu este sedentar ci are o viață activă sportivă.

3.1.1 Locul, durata și condițiile de desfășurare ale experimentului

Experimentul s-a desfășurat în perioada ianuarie 2020 – 15 martie 2020, la domiciliul pacientului, unde condițiile de desfășurare ale recuperării au fost optime, acesta având amenajată o sala de antrenament la domiciliul său, având în vedere profesia sa.

Pacientul este un sportiv de performanță aflat în ultimul său an de activitate, având vârsta de 37 ani.

Acesta a suferit o ruptură meniscală în timpul unui meci de volei, în toamna anului 2019. A resimțit durere pe moment după care durerea s-a retras, zona fiind bine încălzită, dat fiind faptul că activase încă de la începutul meciului ca titular.

A doua zi a resimțit dureri când s-a dat jos din pat. Impreună cu medicul echipei au decis să consulte un medic specialist ortoped pentru un control de specialitate și acordarea unui diagnostic.

Din raportul medical reiese faptul că pacientul s-a prezentat acuzând dureri la nivelul genunchiului drept.

Din anamneza efectuată, medicul specialist ortoped obține următoarele informații:

– traumatism la nivelul genunchiului drept in timpul unui meci de volei prin cădere doar pe piciorul drept cu rotirea genunchiului în interior; hidartroza timp de două săptămâni. Pacientul nu este alergic la niciun fel de medicament; este fumător de tigări electronice.

-examen obiectiv: – extensie/flexie-1/0/120 A grade;

– semne meniscale pozitive – compartiment intern

– semne meniscale pozitive – compartiment extern

– șoc rotulian pozitiv.

Diagnostic acordat în urma examinării clinice:

– leziune menisc genunchiul drept;

– suspiciune leziune menisc intern la genunchiul drept.

Medicul ortoped solicită și examinarea paraclinică prin efectuarea unui test RMN, iar până la aducerea rezultatelor și trecerea la etapa următoare, i-au fost recomandate:

– repaus în fașă elastică,

– gheață local și medicație antialgică.

In urma rezultatelor investigației RMN s-au stabilit urmatoarele:

-leziune interstițială LIA

-leziune gradul I LCM

-leziuni gradul III ML

– Chist Baker

-hidartroză în cantitate medie-mare.

Din scrisoarea medicală eliberată după efectuarea meniscectomiei parțiale externă artroscopică la genunchiul drept se menționează că, intraoperator, s-au constatat următoarele:

– condropatie grad I condil femural intern;

– leziune completă de menisc extern.

Evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă și este externat cu următoarele recomandări:

– ablatia firelor de sutură la două săptămâni de la externare;

– aplicare de pansamente locale sterile;

– medicație antialgică la nevoie;

– aplicări locale cu gheață (prin prosop 20 de minute 2-3 ori pe zi);

– fașă elastică pe timpul zilei la membrul inferior operat;

– mobilizări ale membrului inferior operat până la limita durerii si cu sprijin progresiv pe acesta;

– revenire la control medical.

Intervenția chirurgicală s-a desfășurat în luna ianuarie 2020 iar programul de recuperare a fost început imediat.

3.1.2. Subiectul cercetării

Prin această cercetare doresc să pot demonstra că exercițiile efectuate cu TRX ul contribuie la o recuperare mult mai rapidă a amplitudinii mișcărilor și, mai ales, la întărirea foței musculare a membrului inferior afectat.

3.1.3 Teste aplicate pentru validarea cercetării

Imediat ce s-a efectuat externarea pacientului a fost stabilită și prima ședință pentru a realiza doua teste esențiale necesare în stabilire evoluția pacientului de la momentul 0 și pâna la final ședințelor de recuperare.

După consultarea documentelor medicale prezentate de pacient (în care se regăsesc și recomandările medicului chirurg ortoped referitoare la recuperarea prin kinetoterapie), a fost efecuată o anamneză din care s-au obținut următoarele informații:

– pacientul, sex masculin, vârsta 37 ani, necăsătorit, cu domiciliul în zonă urbană

– sportiv de performanță, practică volei-ul din copilărie

– entorse de gleznă, gr. I și II repetate, la membrul inferior drept cu perioade scurte de recuperare și nu totdeauna complete, având în vedere perioadele compeționale

– fără comorbidități

Am decis efectuarea a 3 teste de-a lungul perioadei de recuperare, o serie de teste la începutul, la mijlocul perioadei de recuperare și, ultimul test, la finalul perioadei de recuperare.

Prin efectuarea acestor teste s-a urmărit evoluția cât și eficiența programului de recuperare propus de catre terapeut în vederea atingerii scopului final. Aceste teste le voi prezenta, de asemenea pe parcursul acestei lucrări.

I . Bilanțul articular

”Poziția funcțională este cea anatomică de zero.

Poziția de repaus articular este la o flexie de 30-400”18

Testarea amplitudinii de mișcare a genunchiului a fost efectuată cu goniometrul, iar valorile obținute au fost comparate cu cele prezentate de T. Sbenghe în ”Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare.”

1. Flexie – pacientul în decubit ventral, goniometrul așezat pe partea laterală a genunchiului, cu

18Sbenghe, T., ”Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare”, Editura Medicală, București, 1987, p 50-51

brațul fix pe coapsă, orientat spre marele trohanter al femurului, și cu cel mobil pe gambă, spre maleola externă:

2. Extensie – ca valori, extensia propriu-zisă este nulă, iar eventuale hiperextensie sau genu recurvatum – inexistente

3. Rotația internă activă– inexistentă având în vedere că apare în mod normal în timpul efectuării flexiei, când depășește valoarea de 700, iar flexia pacientului este de doar 450.

4. Rotația externă pasivă se produce la revenirea din poziția de flexie

II. Bilanțul muscular:

Pentru flexia genunchiului

Poziția pacientului: deoarece pacientul poate merge, il așezăm în poziție pentru testarea F3 (antigravitațional): decubit ventral, cu membrele inferioare in extensie și în afara mesei.

Execută flexia gambei fără rezistență, dar nu completă. Astfel apreciem o forță F-3

Pentru extensia genunchiului

Poziția pacientului: șezând la marginea mesei, cu membrele inferioare în afara acesteia, atârnând. Pacientul execută extensia gambei fără rezistență dar incompletă. Apreciem o fortță F-3

Alte testări efectuate: Testul McMurray și Testul lui Apley.

”Testul McMurray:

Subiectul stă în decubit dorsal, cu genunchiul flectat la maxim. Pentru testarea meniscului lateral, examinatorul duce tibia în rotație internă concomitent cu extensia genunchiului. Dacă există un fragment desprins din menisc, această manevră va cauza durere și apariția unui click în articulație.

Testul lui Apley:

Subiectul stă în decubit ventral cu genunchiul flectat la 900. Examinatorul fixează coapsa subiectului cu ajutorul genunchiului său (în 1/3 distală), apoi rotează tibia atât intern cât și extern, menținând tracțiunea în ax a tibiei.

Se observă, dacă există limitări, mobilitate excesivă sau durere.”19

3.1.4. Programul de recuperare – obiective și importanță

După efecuarea bilanțului articular și bilanțului muscular efectuate în prima ședință de recuperare, a fost stabilit și un program al ședințelor următoare : recuperarea se va desfășura pe parcursul a 4 săptămâni, cu ședințe zilnice în fiecare săptămână. Testarea pacientului se va efctua din nou, la începutul săptămânii aIIIa și apoi la finalul perioadei de recuperare.

I. Săptămâna 1 de recuperare:

In prima săptămână de recuperare s-a urmărit reacomodarea musculaturii cu actul motric prin exerciții ușoare, iar creșterea numărului de repetări a fost facută progresiv în funcție de evoluția clinică a pacientului.

Menționez că exercițiile au fost executate de către pacient cu ambele membre inferioare (mai întâi cu membrul inferior sănătos și apoi cu membrul inferior afectat) deoarece se cunoaște

faptul că membrul sănătos preia din sarcinile celui afectat, fiind solicitat mult mai mult decât ar trebui.

De asemenea, exercițiile se execută și simultan, cu ambele membre inferioare, pentru a se putea compara amplitudinea de mișcare și forța membrului afectat comparativ cu cel sănătos.

Exercițiul 1 : contracții izometrice cu menținere –

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie; pacientul execută exercițiul, pentru început, câte 5 repetări, cu menținere de 6-8 secunde. Relaxare, dublul timpului contracției izometrice efectuate

19Balint,T., Diaconu, I., Moise, A., Evaluarea aparatului locomotor, Tehnopress, Iasi 2007, p. 96

Exercițiul 2 : Inversia și eversia piciorului

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie; pacientul execută exercițiul – 5 repetări x 3 serii

Exercițiul 3 : flexia piciorului-dorsală și plantară

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie; paientul execută exercițiul – 5 repetări x 3 serii.

T1- flexie dorsală , T2 – flexie plantară.

Exercițiul 4 : rotații ale picioarelor

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie; pornind dinspre interior și apoi schimbând sensul rotației, spre exterior, pacientul execută exercițiul – 5 repetări x 3 serii

Exercițiul 5: abducția-adducția membrului inferior cu genunchiul întins

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie – pacientul execută exercițiul – 5 repetări x 3 serii

T1 : abducția membrului inferior

T2: revenire în poziția inițială

Exercițiul 6: adducția forțată a membrului inferior cu genunchiul întins, așezând membrele unul peste celălalt

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie – pacientul execută exercițiul – 5 repetări x 3 serii

Exercițiul 7: flexia coapsei pe bazin la 45-550 cu meținerea poziției timp de 5-6 secunde. Repausul dintre repetări va fi dublul timpului menținerii poziției, pentru a relaxa musculatura.

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie – pacientul execută exercițiul – 5 repetări x 3 serii

După 3 zile în care au fost executate exercițiile prezentate mai sus, având în vedere că pacientul are o stare fizică foarte bună, se trece la adăugarea altor exerciții iar cele efectuate până acum se mențin dar se marește numarul de repetări la 10 în loc de 5.

Exercițiul 8: flexia genunchiului afectat – mobilizare pasivă – executată de kinetoterapeut până la limita apariției durerii.

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie – kinetoterapeutul mobilizează pasiv articulația genunchiului, ducând-o în flexie până la limita apariței durerii – se execută 10 repetări x 3 serii cu repaus de 1 minut între serii.

– același exercițiu se efectuează cu pacientul în poziție decubit lateral, pe partea sănătoasă – se execută 10 repetări x 3 serii cu repaus de 1 minut.

Exercițiul 9: flexie – extensie pasivă a genunchiului afectat

– poziția pacientului: în șezând la marginea mesei, membrul inferior afectat este lăsat în jos – pasiv – sub acțiunea forței gravitaționale și este ridicat prin contracția mușchiului cvadriceps și ajutat de kinetoterapeut până la limita apariției durerii – se execută 10 repetări x 3 serii cu repaus de 1 minut.

– același exercițiu se efectuează activ cu celălalt membru inferior

Exercițiul 10: flexie pasivă și extensie activă

– poziția pacientului: în șezând la marginea mesei, membrul inferior afectat este lăsat în jos – pasiv – sub acțiunea forței gravitaționale și este ridicat cu ajutorul membrului inferior sănătos, realizându-se contracția mușchiului cvadriceps.

II. Săptămâna aII-a de recuperare:

In săptămâna a doua de recuperare, pentru că pacientul prezintă o stare fizică dar și psihică foarte bune, dorința acestuia fiind să revină în activitate cât mai repede, menținem exercițiile executate în prima săptămână dublând numărul repetărilor și ritmul executării acestora.

Ședințe de hidroterapie au fost introduse la sfârșitul săptămânii a doua de recuperare la recomandarea kinetoterapeutului, iar după terminarea a 5 ședințe de hidrokinetoterapie, feedback-ul primit de la pacient a fost unul pozitiv ceea ce a ajutat și mai mult la starea psihică și fizică a acestuia.

III. Săptămâna aIII-a de recuperare:

La începutul acestei săptămâni este efectuată evaluarea intermediară a pacientului înainte de a continua programul kinetoterapeutic propus. Astfel, am constatat următoarele:

Rotația internă activă– existentă având în vedere că apare flexia a depășit 700 (condiție esențială pentru realizarea rotației.

Rotație pasivă (la revenirea din flexie)

II. Bilanțul muscular:

Pacientul execută flexia gambei pe coapsă cu rezistență medie opusă de kinetoterapeut. Astfel apreciem o forță F 4

Pacientul execută extensia gambei cu rezistență medie aplicată de kinetoterapeut. Apreciem o fortă F 4

Având în vedere aceste rezultate am continuat programul de recuperare pe care mi l-am propus de la început.

În săptămâna aIIIa se vor menține exercițiile învățate, la durata și intensitatea din săptămâna aIIa și vor fi adăugate: mersul, urcatul și coborâtul scărilor și următoarele exerciții:

Exercițiul 11: rulări pe podea cu ajutorul rolei

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie și picioarele pe rolă: pacientul execută exercițiul 5 repetări x 3serii, rularea efectuându-se până la limita apariției dure

T1 – rulare T 2 – revenire la poziția inițială.

Exercițiul 12: flexia genunchiului afectat – mobilizare activă – până la limita apariției durerii.

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie – pacientul execută flexia genunchiului, până la limita apariței durerii – 10 repetări x 3 serii cu repaus de 30 sec. între serii.

– același exercițiu se efectuează cu pacientul în poziție decubit lateral, pe partea sănătoasă – se 10 repetări x 3 serii cu repaus de 30 sec.

T 1: flexia genunchiului

T2: revenire la poziția inițială

Exercițiul 13: flexia coapsei pe bazin cu genunchiul în flexie și apoi cu el cât mai întins –

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie: pacientul execută exercițiul – 10 repetări x 3serii

T1: flexia coapsei pe bazin cu genunchiul întins

T2: flexia coapsei pe bazin cu genunchiul în flexie;

T3: flexia coapsei pe bazin cu genunchiul întins

T4: revenire în poziție inițială, cu membrul infeior în extensie

T1: flexia coapsei pe bazin cu genunchiul întins T2: flexia coapsei pe bazin cu genunchiul în flexie;

Timpul 3: revenire la T1 Timpul 4: revenire la poziția inițială

In această săptămână, au fost introduse exerciții efectuate cu ajutorul unor aparaturi medicale pentru dezvoltarea forței musculare și a creșterii mobilității. Astfel, pacientul a executat exerciții la scripete, din șezut și din poziția ortostatică, pornind de la o greutate de 0,5 kl în primele zile pentru membrul inferior afectat.

Au fost introduse mersul la bicicleta medicinală (pentru început, timp de 10 minute și cu intensitate mică) și mersul pe bandă timp de 10 minute și cu o viteză mică. Pacientul nu a acuzat dureri astfel că au fost mărite treptat durata și intensitatea efortului depus la aceste două aparate.

Exercițiul 14: flexia genunchiului și revenire cu membrul inferior întins cu sprijin pe mingea de fitball

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie și picioarele pe mingea de fitball: pacientul execută exercițiul – 10 repetări x 3serii, rularea efectuându-se până la limita apariției durerii

T1: se rulează începand de la nivelul calcaneului până la vârful picioarelor ,

T2: revenirela poziția inițială.

Exercițiul 15: flexia coapsei pe bazin cu membrele inferioare întinse și cu mingea de fitball ținută la nivelul genunchilor.

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie . La acest exercițiu a apărut reacția negativă a pacientului, acuzând durere în zona meniscului, neputând menține mingea și nici genunchii întinși.

Se renunță, pe moment, la acest exercițiu.

Exercițiul 16: apăsarea mingii de fitball cu călcâiul membrului inferior afectat și menținerea acestuia timp de 10 secunde;

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrul inferior afectat în extensie și în sprijin pe minge iar membrul inferior sănătos în flexie cu sprijin pe podea; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: apăsarea mingii de fitball cu călcâiul

T2: meținere 10 sec

T3: relaxare 15-20 sec

Exercițiul 16: presarea mingii fitball la nivelul picioarelor, cu menținere de 10 secunde;

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie și mingea de fitball între picioare, la nivelul maleolelor mediale; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: presarea mingii de fitball 10 sec

T2: relaxare 15-20 sec

Exercițiul 17: flexia genunchilor cu mingea de fitball între picioare

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie și mingea de fitball între picioare, la nivelul maleolelor mediale; pacientul execută flexia genunchilor; se execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: flexie

T2: revenire la poziția inițială.

Se revine, la sfârșitul săptămânii, la exercitiul 15, cel la care pacientul a acuzat durere și, de această dată, pacientul reușește să-l execute fără prea mare efort și , ce e mai important, fără a mai acuza durere. Astfel că s-a început cu 5 repetări x 2 serii iar în urmatoarele zile s-a mărit treptat numărul de repetări. In ultimele două zile din săptămână, s-a mai adaugat o serie în plus la acest exercițiu.

Exercițiul 17: flexia coapsei pe bazin cu membrele inferioare întinse și cu mingea de fitball între picioare – aplecare pe o parte și pe cealaltă.

– poziția pacientului – decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie și mingea de fitball între picioare, la nivelul maleolelor mediale; pacientul execută spre lateral, aplecări spre stânga și apoi spre dreapta; se execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: aplecare spre lateral (dreapta sau stânga)

T2: revenire la poziția inițială

La exercițiile libere au fost adăugate exerciții din decubit lateral, atât pe partea cu membrul inferior sănătos, cât și pe partea cu membrul inferior afectat.

Exercițiul 18: membrul inferior în extensie, se execută abducția și adducția acestuia

– poziția pacientului – decubit lateral, cu membrul inferior de sprijin în flexie, iar cel de mobilizat în extensie cu genunchiul cât mai întins și cu flexie dorsală a piciorului; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: abducția m.inferior T2: aducția m.i. sau revenire la poziția inițială.

Exercițiul 19: membrul inferior în extensie, se execută flexia coapsei pe bazin acestuia

– poziția pacientului – decubit lateral cu membrul inferior de sprijin în flexie, iar cel de mobilizat în extensie cu genunchiul cât mai întins și cu flexie dorsală a piciorului; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: flexia coapsei pe bazin T2: revenire la poziția inițială

Exercițiul 20: membrul inferior în extensie, se execută flexia gambei pe coapsă cu ducerea genunchiului la piept

– poziția pacientului – decubit lateral cu membrul inferior de sprijin în flexie, iar cel de mobilizat în extensie cu genunchiul cât mai întins și cu flexie plantară a piciorului; pacientul duce genunchiul la piept și cu piciorul în flexie dorsală, executându-se astfel o triplă flexie alcătuită din flexia articulației gleznei, a genunchiului și coxofemurală, air la revenirea în poziția inițială se execută treiplă extensie în articulațiile menționate; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: triplă flexie T2: revenire la poziția inițială (triplă extensie).

IV. Săptămâna aIV-a de recuperare

– se execută exercițiile învățate în primele trei săptămâni,

– se mărește timpul de execuție la scripete și greutatea de tracțiune a acestuia,

– se mărește timpul, intensitatea și viteza la bicicleta medicinală

– se adaugă exerciții la spalier

– se adaugă exercițiile cu TRX-ul

Exercițiul 21: ridicări pe vârfuri și coborâre pe călcâie

– poziția pacientului: în ortostatism, cu fața la spalier, membrele superioare prind bara spalierului de la nivelul umerilor; se execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

Exercițiul 22: urcarea-coborâre a m.i. pe prima bară a spalierului efectuând flexia gambei pe coapsă, punând ușoară presiune pe planta piciorului. Se execută la fel și pe a doua și a treia bară a spalierului (până la limita apariției durerii)

– poziția pacientului: în ortostatism, cu fața la spalier, membrele superioare prind bara spalierului de la nivelul umerilor; se execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

Mersul, urcatul și coborâtul scărilor, în săptămâna a IV-a de recuperare, se execută cât mai lejer, cu sprijin pe membrul inferior afectat până la limita apariției durerii.

Exercițiul 23: flexia-extensia gambei cu greutăți adăugate gambei

– poziția pacientului : în șezut la marginea mesei, cu m.i.2 atârnând în afară. Se atașează o greutate de 500gr deasupra articulației gleznei; pacientul efectuează flexii și extensii ale gambei, contra gravitației cu scopul întăririi musculaturii m.i.2 În zilele următoare, greutățile atașate m.i.2 se măresc în funcție de creșterea forței musculaturii și până la limta apariției durerii; pacientul execută exercițiul – 10 repetări x 3 serii

Exercițiul 24: abducția m.i.2, alternativ

– poziția pacientului: în ortostatism cu m.i.2 lipite la nivelul maleolelor mediale; m.s.2 prind bara spalierului; pacientul execută exercițiul – 10 repetări x 3 serii

T1: abducția m.i. T2: revenire la poziția inițială

Exercițiul 25: extensia m.i.2, alternativ

– poziția pacientului: ortostatism, extensia se execută cu genunchiul cât mai întins; m.s.2 prind bara spalierului, pentru sprijin; pacientul execută exercițiul – 10 repetări x 3 serii

T1: extensia m.i T2: revenire la poziția inițială

Exercițiul 26: flexia m.i.2, alternativ

– poziția pacientului: ortostatism, flexia se execută cu genunchiul cât mai întins; m.s.2 prind bara spalierului, pentru sprijin; pacientul execută exercițiul – 10 repetări x 3 serii

T1: extensia m.i T2: revenire la poziția inițială

Exercițiul 27: genuflexiuni

– poziția pacintului: în ortostatism, m.i.2 ușor depărtate, cu fața la spalier, m.s.2 prind bara spalierului pentru siguranță;

pacientul execută exercițiul – 10 repetări x 3 serii

T1: poziția inițială T2: genuflexiune

Exercițiul 27: aducerea genunchilor la piept

– poziția pacientului: poziție de flotare și cu banda TRX ului prinsă la nivelul gleznelor; pacientul execută exercițiul 5 repetări x 2 serii

T1: flexia genunchilor alternativ T2: revenire la poziția inițială

Exercițiul 28: flexia genunchilor simultan cu sprijin pe mânerele de la TRX

– poziția pacientului: decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie și cu mânerele TRX ului prinse la nivelul gleznelor; m.s.2 în sprijin pe podea; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

Exercițiul 29: fandare laterală pe m.i. stâng,

Poziția pacientului: ortostatism, m.s.2 prind mânerele TRX ului; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: poziția inițială T2: fandare laterală pe m.i. stâng

Exercițiul 30: fandare laterală pe m.i. drept,

Poziția pacientului: ortostatism, m.s.2 prind mânerele TRX ului; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: poziția inițială T2: fandare laterală pe m.i. drept

Exercițiul 31: sărituri

– poziția pacientului: de genuflexiune, cu membrele superioare în extensie și prind cu mâinile mânerele TRX ului; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: săritura T2: revenire la poziția inițială

Exercițiul 32: flexia genunchiului cu revenire în pas fandat.

– poziția inițială a pacientului: pas fandat, cu membrele superioare în semiflexie din articulația cotului iar mâinile prind mânerele TRX ului; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: ridicarea genunchiului la piept

T2: revenire la poziția de pas fandat.

Exercițiul 33: genuflexiuni cu încărcare pe membrele inferioare, alternativ

– poziția pacientului: de genuflexiune, cu membrele superioare în extensie și prind cu mâinile mânerele TRX ului; un m.i. în extensie, celălalt în flexie; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: ridicarea genunchiului la piept

T2: revenire la poziția de pas fandat.

Exercițiul 34: genuflexiuni cu încărcare pe membrele inferioare, simultan

– poziția pacientului: de genuflexiune, cu membrele superioare în extensie și prind cu mâinile mânerele TRX ului, membrele inferioare uțor depărtate pentru mai multă stabilitate; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: genuflexiune

T2: revenire la poziția inițială

Exercițiul 35: pas fandat cu revenire în ortostatism, cu sprijin pe membrul inferior sănătos.

– poziția inițială a pacientului: ortostatism și cu membrul inferior de lucrat în flexie; pacientul execută exercițiul 10 repetări x 3 serii

T1: piciorul flectat se duce în spate în flexie forțată, T2: revenire la poziție inițială

Exercițiile efectuate cu ajutorul TRX-ul, consider au avut o contribuție important în recuperarea mai rapidă a pacientului, acesta neacuzând niciun simptom dureros în timpul executării exercițiilor, astfel că, treptat am putut mări numărul de repetări și serii ale exercițiilor.

De asemenea, pacientul execută mersul la bandă și bicicletă, cu ritm mai alert și pentru un timp mărit la 20-25 min.

3.2.  Rezultate obținute

La sfârșitul săptămânii am efectuat evaluarea finală a pacientului.

Rotația internă activă– existentă având în vedere că apare flexia a depășit 700 (condiție esențială pentru realizarea rotației.

Rotație pasivă (la revenirea din flexie)

II. Bilanțul muscular:

Pacientul execută flexia gambei pe coapsă cu rezistență maximă opusă de kinetoterapeut. Astfel apreciem o forță F 5

Pacientul execută extensia gambei cu rezistență maximă aplicată de kinetoterapeut. Apreciem o fortă F 5

3.4 Concluzii

Având în vedere rezultatele foarte bune obținute la finalul perioadei de recuperare consider că programul de exerciții propus pentru recuperarea pacientului care a suferit o intervenție chirurgicală sub forma unei meniscectomii artroscopice, este unul care ajută la o recuperare rapidă și completă a pacientului.

Pe parcursul perioadei de recuperare s-a urmărit:

exercițiile să nu provoace durere

obținerea controlului genunchiului

recâștigarea amplitudinii de mișcare

recâștigarea flexibilității

recăpătarea forței musculare

exercițiile au fost progresive din punct de vedere al duratei, intensitătii și a volumului pentru a îmbunătăți funcționalitatea în repararea meniscului, oboseala să fie instaurată treptat iar durerea să nu se producă.

La începutul perioadei de recuperare, pacientului i-a fost recomandat ca la domiciliu să aplice tehnica RGCE:

– repaus – pacientul încetează activitatea sportivă care i-a produs accidentarea și va evita stresul pe membrul inferior afectat.

– compresie – pentru a evita și preveni umflarea suplimentară, pacientul a purtat fașă elastic la nivelul genunchiului

– gheață – aplicații cu gheață de câteva ori pe zi, gheața fiind înfășurată intr-un prosop

– elevație – reducerea umflăturii de la nivelul intervenției chirurgicale, repausul în decubit dorsal trebuie însoțit cu poziționarea pe o pernă a membrului inferior afectat, mai sus, la nivelul inimii.

In urma aplicării programului de recuperare se observă că pacientul s-a recuperat în proporție de 90-95%, ceea ce consider că programul propus de mine a avut un real succes.

Rotația internă activă– existentă având în vedere că apare flexia a depășit 700

Rotație pasivă (la revenirea din flexie)

II. Bilanțul muscular: se obține o forță F5

Pacientul execută flexia gambei pe coapsă cu rezistență maximă opusă de kinetoterapeut

Pacientul execută extensia gambei cu rezistență maximă aplicată de kinetoterapeut.

”Artroscopia genunchiului este o procedură chirurgicală care permite medicilor să vadă articulația genunchiului fără a face o incizie mare prin piele și alte țesuturi moi. Artroscopia este utilizată pentru a diagnostica și trata o gamă largă de probleme de genunchi.
In timpul artroscopiei genunchiului, chirurgul introduce o cameră mică, numită artroscop, în articulația genunchiului. Aparatul foto afișează imagini pe un monitor video, iar chirurgul se folosește de aceste imagini pentru a ghida instrumentele chirurgicale miniaturale.
Artroscopia poate descoperi mai multe probleme la nivelul genunchiului, cum ar fi un menisc rupt sau o patelă aliniată necorespunzator. Se pot repara, de asemenea, ligamentele articulației. Există riscuri limitate pentru procedură, iar perspectivele sunt bune pentru majoritatea pacienților. Timpul și prognosticul de recuperare vor depinde de gravitatea problemei genunchiului și de complexitatea procedurii necesare.”20

”Mișcarea și exercițiile de gimnastică aerobic/fitness au ca rezultate: sănătate, calități fizice deosebite, aspect fizic plăcut, bună dispoziție, energie, educație estetică, comunicare, colaborare, atenție sporită, memorie, imaginație, control și autocontrol la limite superioare.”21

”Exercițiile fizice produc efecte fiziologice stabile numai printr-un antrenament metodic și de lungă durată. Efectele exercițiilor fizice dinamice în recuperarea stabilității genunchiului (Cordun, M., 1999): ¾ favorizează resorbția edemelor prin creșterea întoarcerii venoase; ¾ realizează întinderea tegumentului; ¾ refac suprafețele articulare de alunecare; ¾ previn sau reduc aderența și fibroza intraarticulară, menținând astfel mobilitatea articulară; ¾ alungesc progresiv elementele periarticulare; ¾ redau elasticitatea musculară, menținând mobilitatea articulară; ¾ cresc forța și rezistența musculară; ¾ cresc întoarcerea venoasă; ¾ cresc tonusul simpatic, cu adaptarea circulației la solicitările de efort; ¾ cresc motivația; ¾ îmbunătățesc coordonarea musculară. Efectele exercițiilor fizice statice în recuperarea stabilității genunchiului (Sabău, E., 2008): • nu solicită articulația, putându-se aplica sub aparat gipsat, orteză, articulații dureroase; • necesită un timp foarte scurt (5-10 secunde); • cresc forța musculară mai rapid și mai intens comparativ cu exercițiile dinamice.”22

20https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/ruptura-menisc/

21Damian, M., (2005) – Gimnastica aerobic pentru studenți, Ovidius University Press, Constanța, p.12

22http://www.conferinte-defs.ase.ro/2012/PDF/34.pdf

BIBLIOGRAFIE

Avramescu T., E. , Bazele anatomice ale miscarii, Curs practic pentru studentii facultatilor de kinetoterapie,

Balint,T., Diaconu, I., Moise, A., Evaluarea aparatului locomotor, Tehnopress, Iași 2007,

C.Baciu, C., Cristea, D., Constantinescu, C., Jurian, Z., Kinetoterapia pre- și postoperatorie, editura Sport-Turism, București 1981,

Cordun, M., (1999), Kinetologie medicală, Editura Axa, București,

Damian, M., (2005) – Gimnastica aerobic pentru studenți, Ovidius University Press, Constanța,

Docu Axelerad A., Docu Axelerad D., Adaptarea sistemului de termoreglare la efortul fizic dozat, Record Nr.1/2006, Constanta

http://www.conferinte-defs.ase.ro/2012/PDF/34.pdf

https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/ruptura-menisc/

https://www.academia.edu/25587989/Ruptura_de_menisc

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6541576/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6851031/

https://www.ortopedie-arcalife.ro/meniscectomie.html

https://www.spitalulmonza.ro/ruptura-de-menisc-cele-mai-intalnite-probleme-ale-genunchiului/

Kiss, I., (1999), Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor, Editura Medicală, București,

Marinescu, R., (2003), Chirurgia reparatorie a meniscului – tehnici artroscopice, Editura Universitară “Carol Davila”, București,

Nenciu, G., Biomecanica – Curs în tehnologie IFR, Editura Fundației România de mâine, București, 2012,

Netter,F.H. (2012) – Atlas de anatomie a omului, editia a5-a , Editura Medicală Callisto,

Papilian, V., Anatomia omului, Vol. I, Aparatul locomotor, editura ALL, p.131-138

Sabău, E., (2008), Refacere-Recuperare: kinetoterapie în activitatea sportivă, Editura Fundației România de Mâine, București,

Sbenghe, T., ”Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare”, Editura Medicală, București, 1987,

Shelbourne, K.D.; Nitz, P., (1990), Accelerated rehabilitation after anterior cruciate ligament reconstruction, Am J Sports Medicine, May-Jun, 18(3)