Alimentația sugarului și copilului mic [301828]

[anonimizat] a familiei din care acesta face parte. Ele conduc fie către o sănătate bună și o [anonimizat]; fie către o sănătate precară și o dezvoltare deficitară.

Alimentația echilibrată din punct de vedere nutrițional a ocupat și încă ocupă un rol important în dezvoltarea sănătoasă a individului. Celebrul motto dat de Hipocrate “[anonimizat]” arată importanța pe care o atribuiau strămoșii noștri unei alimentații adecvate. O [anonimizat] o continuă degradare a statusului nutrițional. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, [anonimizat].

Nutriția adecvată a sugarului și copilului mic este esențială pentru dezvoltarea completă a fiecărui copil. Este bine recunoscut faptul că perioada de la naștere la vârsta de doi ani este o "fereastră critică" în care se construiesc fundațiile creșterii optime, a sănătății și a dezvoltării comportamentale.

Diversificarea alimentației face parte dintr-o diversitate de arii de intervenție precum: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Dezvoltarea echilibrată sugarului și a copilului mic depinde în mare măsură de îngrijirea pe care i-o acordă mama în primele luni de viață. Astfel, mama va trebui să se informeze asupra îngrijirii și igienei acestuia pentru a contribui benefic la dezvoltarea și menținerea stării de sănătate a celui mic. Va fi nevoie să fie ferit de îmbolnăviri prin respectarea curățeniei acestuia, a [anonimizat] a camerei și a obiectelor cu care acesta vine în contact.

Lucrarea de față constituie o [anonimizat]. Ea tratează aspecte importante legate de îngrijirea și alimentația sugarului și copilului mic din spațiul românesc cu conotații evolutive înspre prezent. Am adus în prim plan tipurile de alimentație existente de-a [anonimizat], [anonimizat], îmbrăcămintea și mediul ambiental.

Materialul de față a [anonimizat]. Proza, [anonimizat]. O altă sursă de informații au constituit-o interviurile realizate unor doctori care au lucrat în acest domeniu și câtorva mame care au trăit în acea perioadă.

[anonimizat], [anonimizat] o asemenea cantitate de informații și dezvoltare în acest domeniu.

Alimentația sugarului și copilului mic

Istoria alimentației

Istoria alimentației arată că tipul nostru actual de hrană este punctul culminant al unei evoluții lungi care a avut loc alături de evoluția tehnică, economică, social și psihologică a popoarelor.

Prima perioadă a umanității (epoca focului, pietrei, lemnului și osului), corespunde unei economii bazate pe recoltarea produselor vegetale, domesticirea animalelor mici, colectarea diverselor produse animale (ouă, miere) și vânătoarea. Este epoca în care omul, simplu prădător al resurselor naturale, nu știa cum să-și producă alimentele sale.

A doua perioadă ce traversează epoca pietrei șlefuite, a metalului și se continuă până în preajma zilelor noastre, este cea a producției în diverse moduri: cultivarea solului și creșterea animalelor. Ea este caracteristică unei serii de descoperiri tehnice care au revoluționat economia, organizațiile sociale, cât și mentalitatea și alimentația omului. Agricultura manuală, olăritul, domesticirea animalelor, aratul, reprezentând de asemenea etape culturale și alimentare ale acestei evoluții.

În final, a treia perioadă corespunde descoperirii mașinilor și complexului de invenții legate de electricitate și abur. Ea reprezintă debutul unei mari revoluții care, în unele zone ale lumii, creează un nou tip de civilizație și un nou tip de hrană, în timp ce alte zone nu au beneficiat încă de acest progres și, astfel, o diferență imensă între țările bogate și cele sărace.

Această evoluție a alimentelor nu a reușit să aibă repercusiuni în domeniul sănătății. Patologia, legată de hrană, s-a schimbat de-a lungul secolelor; unele dintre problemele care au provocat anterior (și cauzează încă în unele țări) mortalitate ridicată au dispărut în țările industrializate, în timp ce alte probleme legate de noua economie au apărut și continuă să apară.

Alimentația țăranului și copilului, în vederea dezvoltării normale și eficiente a pruncului, a maturizării complete a adultului și a îmbătrânirii frumoase a vârstnicului, a ocupat un rol important în literatura medicală din secolele trecute, dar și în cea populară și literară. Astfel au fost scrise cărți, articole, poezii, cântece, proverbe și zicători, a fost amintită în diverse opere literare, dar și transmisă prin viu grai din generație în generație.

Tipurile de alimentație ale copilului mic și sugarului

Convenția Drepturilor Copilului precizează că alimentația este componenta de bază a dreptului copilului la sănătate. Copiii au dreptul la o alimentație adecvată, la accesul către produse nutritive și inofensive, ambele influențând în mod direct realizarea un nivel de sănătate cât mai înalt.

Încă din cele mai vechi timpuri s-au făcut diverse legături între hrană și patologie. Cu toate acestea, studiul alimentației umane a intrat târziu în domeniul preocupărilor științifice. Hipocrate stabilește cu 500 de ani î.e.n. că alimentația are un rol important în prevenirea și tratamentul bolilor, combătând astfel vechile doctrine care afirmau că hrana “este sursa tuturor relelor”. El spunea clar, cu 2500 de ani în urmă, vis-a-vis de principiile de bază ale alimentației raționale promovate de nutriția contemporană: “Dacă reușim să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentație și exercițiul fizic, astfel încât să nu fie nici prea mult nici prea puțin, am reușit să descoperim mijlocul de întreținere a sănătății”.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății pentru sugarul și copilul mic există mai multe tipuri de alimentație și anume:

Alimentația naturală este metoda de alimentare a sugarului cu lapte de mamă ( direct din sân sau cu biberonul, paharul sau seringa).

Alăptarea este alimentația sugarului la sân.

Alăptarea exclusivă este alimentația sugarului numai la sân. Adică nici un alt lichid sau aliment (fără apă/ceai) nu este dat copilului decât lapte de mamă și eventuale suplimente medicamentoase (vitamine sau medicație).

Alăptare preponderentă este alimentația sugarului la sân sau cu lapte matern colectat, plus apă/ceai/suc de fructe.

Alăptarea parțială (alimentația mixtă) este alimentația sugarului la sân dar și cu alt tip de lapte.

Alimentația cu substitute de lapte matern (alimentația artificială) este alimentația sugarului cu alt tip de lapte decât lapte matern, fără alimente solide.

Înțărcarea este introducerea alimentației complementare, de tranziție și înlocuirea treptată a laptelui matern cu alte alimente.

Ablactarea este încetarea alăptării.

Alimentația complementară (diversificată) este introducerea alimentelor "solide", diferite de lapte, în alimentația sugarului (inițial sub forma preparatelor fluide/semisolide). Alimentele complementare sunt orice aliment diferit de laptele preparat acasă sau de fabrică, care se poate folosi ca și completare a laptelui de mamă sau ale preparatelor de lapte praf, atunci când acestea nu mai satisfac nevoile nutriționale ale copilului.

Alimentația cu biberonul este oferirea oricărui tip de lapte cu biberonul.

Pentru perioada de sfârșit a secolului XVIII și până la mijlocul secolului al XIX-lea găsim în literatura medicală trei mari tipuri de alimentație și anume: alimentația naturală, alimentația mixtă și alimentația artificială. Cele trei categorii au fost tratate atât împreună cât și separat. S-au dat definiții, s-au făcut comparații, s-au stabilit avantaje și dezavantaje. Doctorii au încercat să explice mamelor alimentația ideală, și apoi, alternativele pentru cazurile de excepție.

Alimentația naturală

Dr. Nicolae Chrissochelaf în lucrarea sa de doctorat din 1887 a dat câteva definiții pentru cele trei mari tipuri de alimentație și a tratat pe rând fiecare dintre ele arătând beneficiile și minusurile fiecăreia. Astfel, despre alimentația naturală el scrie: „Prin alimentațiunea naturală se înțelege nutrirea copilului cu laptele femeii, și care se poate face de cătră mamă, s’au nutrice. Incontestabil, că acesta este sistemul natural și prin urmare, indiscutabil, cel mai bun.”(pg. 15) Apoi el trece în revistă câteva avantaje pe care le are acest tip de alimentație și citează câțiva medici și instituții medicale precum: abatele Gaillard(1837), Villerme(1826-1836), Academia Franceză(1867), dr. Perran, Denis Dumont(1865), Dr. Brochard. Pe cel din urmă îl numește „cel mai zelos protector al copiilor” și scrie despre dânsul următoarele: „El se exprimă astfel: alimentațiunea s’au alăptarea maternelă este pentru femeie din punct de vedere patologic, cel mai bun preservativ contra accidentelor grave, ce survin după facere.”(pg. 17)

Dr. D. Pașcanu în cartea Sfaturi despre alăptarea copiilor și despre sifilis arată cât de important este ca mama să-și alăpteze copilul. În acest sens el prezintă singura situație acceptabilă pentru ca un copil să nu fie alimentat natural, și anume: „E lesne de înțeles, că numai atunci când mama e bolnavă și oprită de doctor, sau când nu are lapte de ajuns, ori îl are de calitate proastă, și după toate încercările nu-i vine laptele ori nu i se schimbă calitatea și copilul îi merge rău, atunci și numai atunci, îi ieste ertat de a-și da copilul la doică, iar când nu găsește nici doică bună, a-l alăpta artificial cu biberonul.”(pg. 4) În continuare dânsul prezintă douăsprezece reguli care, spune el, „trebuesc știute ca pe «tatăl nostru» și ținute cu sfințenie, dacă voiți copii sănătoși și viguroși.”(pg. 5)

Dr. Axente Iancu în 1928 prezintă alimentația naturală, „la sânul mamei”, ca fiind cea ideală pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a sugarului. Astfel, el arată care este tehnica de alăptare a copilului; calculează cantitatea de lapte necesară noului-născut și sugarului în funcție de vârstă, talie și greutate; stabilește numărul și durata unei alăptări. De asemenea, mai prezintă și poziția mamei atunci când alăptează, precum și diverse tehnici de alăptare a copiilor debili, prematuri sau gemeni. În final, el arată care ar trebui să fie caracteristicile unei femei care vrea să fie doică și să alăpteze și alt copil în afară de al ei.

Dr. G. Banu spune că laptele matern este cel mai bun aliment pentru copil deoarece este de datoria mamei să-și hrănească singură copilul. Apoi prezintă tehnica de alăptare, cantitatea de lapte pe care trebuie să o ia un copil în funcție de vârstă și perioada ideală de înțărcare. De asemenea, mai enumeră și câteva măsuri de igienă de care trebuie să aibă grijă o femeie care alăptează.

Alimentația mixtă

Și despre acest tip de alimentație s-a scris și s-a acordat o mare atenție substituenților folosiți pentru hrănirea celor mici.

Dr. Chrissochefal arată care este motivul pentru care este folosită această alimentație, precum și impactul ei asupra sănătății copilului. „Se întâmplă foarte dese ori, că unele mame, ce-și alăptează singure copiii, nu au o secrețiune suficientă de lapte, și atunci, înlocuesc această lipsă, prin laptele de vacă s’au alte alimente ușoare, și acest mijloc de a crește copiii, ’l numim alimentațiune mixta. […] Matei, care numește această metodă de creștere, alăptarea cu jumătate lapte, consiliază a se da copilului sînul mamei în timpul zile, iar sara biberonul.”(pg. 30)

De asemenea, el enumeră o serie de alimente cu care se poate înlocui laptele matern; și anume: „grisul, sagou, tapioca, fecula de cartofe, făina de orez, de grău, ouăle, carnea mai tărziu. […] Profesorul Parrot au fixat la 100 grame, cantitatea farinajelor ce se pot da unui copil în 24 oare, de la 6 luni la 1 an; Această cantitate credem că poate varia în plus s’au în minus de la un an înainte el recomandă, supe grase, carne, ouă et. unii autori admit și vinul, amestecat cu apă și sachar, alții ’l proscriu, ca escitînd micul organism. Noi am văzut la tară, că micii copii a’i ruralilor, tolerează nu numai vinul simplu, dar și rachiul.”(pg. 31)

Dr. D. Pașcanu prezintă câteva beneficii ale acestui tip de alimentație comparativ cu alimentația artificială. „Dacă mama are lapte bun, dar e puțin și ajunge ca să se sature copilul, atunci ea îi va da copilului pe lângă țâță lapte de vacă ori capră, va face deci o alăptare amestecată, ceea ce e mai bine decât dacă l-ar lipsi pe copil și de leaca de țâță ce o are, și i-ar da numai lapte de vacă.”(pg. 8) Tot dânsul recomandă ca măcar în prima lună de viață copilul să fie alimentat natural pentru o mai bună digestie a laptelui, iar în cazul mamelor care au din ce în ce mai puțin lapte să-l suplimenteze cu lapte de vacă diluat conform vârstei.

Dr. Axente Iancu definește acest tip de alimentare astfel: „Se numește alimentație mixtă acel fel de alimentație, care constă atât din alimentația naturală(laptele de mamă) cât și din alimentația artificială (laptele de vacă).”(pg.77) Apoi el prezintă două metode: „metoda prin complectare când copilul este pus mai întâiu la sânul mamei, care trebuie golit bine, pentru ca să nu dispară laptele de tot și numai după aceia i-se dă biberonul; ori că tot a doua alimentare la piept o înlocuim cu laptele de vacă, care se administrează în concentrația corespunzătoare vârstei; aceasta este metoda prin substituire.”(pg. 77-78) În continuare, el prezintă câteva alimente cu care se poate înlocui laptele în funcție de vârstă și câteva rețete care să le ajute pe mame să-și hrănească copii sănătos: spanac, gulii, morcovi, cartofi, conopidă, compot de cireșe, prune, pere, mere.

Alimentația artificială

Tot dr. Chrissochefal definește acest tip de alimentație: „Numim alimentațiune artificială aceia care se practica esclusivamente cu biberonul. La noi în tară această alimentațiune, este întrebuințată mai mult în orașe, și mai deloc prin comunele rurale.”(pg. 32)

În continuare el pledează pentru o bună igienă a biberonului, explică pe scurt fiziologia digestivă a noului-născut, compară laptele de vacă cu cel de măgăriță și de capră și arată că laptele de măgăriță este cel mai asemănător laptelui matern, iar apoi prezintă câteva metode de diluție a laptelui în funcție de vârstă și câteva sfaturi pentru bone. El încheie spunând: „numai cănd se vor observa cu rigoare mijloacele și precauțiunele ce am indicat mai sus; atunci și alimentațiunea artificială, va deveni un mijloc precios pentru creșterea copiilor.”(pg. 37)

Prof. dr. N. Manolescu prezintă în Apărătorul Sănătăței câteva sfaturi: „Pentru alăptarea artificială, laptele curat, adică neamestecat cu apă, nu se poate întrebuința decât cel de măgăriță, căci el se apropie cel mai mult în compoziția lui de laptele de femee; dar acest lapte este rar și prin urmare scump.”(pg. 32) Apoi prezintă cu ce se poate dilua laptele de vacă, și anume cu zeamă de orz, supă de pui sau cu apă distilată.

Dr. D. Pașcanu arată cum este hrănit un copil cu o astfel de alimentație: „Când mănâncă alt lapte decât cel de femeie, se zice că este alăptat artificial. Laptele, în cazul acesta se dă: cu lingurița, cu ceșcuța, dar mai ales cu biberonul, căci din biberon i se pare copilului că suge ca din țâță – și apoi suge numai câr îi trebue.”(pg. 8) Dânsul mai prezintă și câteva reguli de igienă a laptelui astfel încât să i se ofere copilului un lapte sănătos. De asemenea arată că laptele de măgăriță este cel mai bun pentru copil după laptele matern: „Cel mai apropiat de laptele femeei este laptele de măgăriță, , dar e rar și nu se obicinuește, deși să rezultate foarte bune, mai ales în primele trei luni după naștere.”(pg. 9) În continuare prezintă modul de procesare și păstrare al laptelui de vacă, dar și diluțiile acestuia în funcție de vârstă.

Dr. Axente Iancu dă și el o definiție alimentației artificiale: „Dacă un copil mic primește în loc de lapte de mamă lapte de vacă sau un alt lapte animal, zicem că el este alimentat artificial.”(pg. 54) În continuare el prezintă compoziția chimică a laptelui matern și arată că acesta nu se potrivește cu cel de vacă care „a fost făcut pentru vițel și nici decum pentru copilul mic.”(pg. 54) Apoi el prezintă câteva surse de infecție a laptelui și arată cum trebuie să se conserve laptele în mod corect, și anume, prin pasteurizare, fierbere și sterilizare. Mai prezintă și diverse tehnici de igienizare a biberonului, precum și tehnica de alăptare cu acesta.

Repartiția meselor

Recomandarea dată mamelor era ca să respecte programul de alăptare, pentru că doar așa vor avea un copil sănătos.

Ministerul Sănătății, Centrul de Educație Sanitară din 1956 dădea următoarele recomandări în privința orelor și duratei alăptării: „Pentru a respecta o alimentație corectă mama îi va da 6 mese pe zi, la distanță de 3 ore între ele. În primele 2-3 săptămâni, dacă copilul se trezește singur i se va da o masă și noaptea. Dar mama, în mod obligatoriu, trebuie să-l dezobișnuiască de masa de noapte. După prima lună, cel mai bun program de supt este următorul: 6 – 9 – 12 – 15(3) – 18(6) – 21(9) seara. Durata unui supt nu trebuie să depășească în primele zile după naștere 5-10 minute. În continuare durata suptului trebuie mărită treptat, dar fără să treacă sub nici un motiv 15-20 minute.”(pg. 8)

Iată și câteva dintre motivele acestui mod de alimentare:

„Un copil alimentat neregulat, la ore diferite, face foarte ușor diaree și crește prost în greutate.”(pg.8)

„Oricât s-ar prelungi masa peste 20 minute, copilul nu mai poate suge, ci el se joacă doar. Astfel, el devine leneș și nervos și, mai mult decât atât, contactul prelungit al salivei cu sfârcul, produce răni.”(pg. 9)

„Alimentați copilul numai din 3 în 3 ore! Numai după 3 ore stomacul s-a golit și poate primi o nouă cantitate de hrană.”(pg. 9)

În teza sa de doctorat, Alimentațiunea copiilor nou-născuți din 1887, Dr. Nicolae Chrissochefal scrie următoarele: „Metoda ce trebue să urmăm în alimentațiunea sau alăptarea copiilor de la 1 zi până la 6 luni, este următoarea: copilul născut deja nu are trebuință decât de puțină apă zaharată sau de câteva grame de colostru, 3-4g de lichid de fiecare sugere. 30 de grame de lichid îi este suficient în prima zi și 150g în a doua zi. 400g în a treia zi, 550g în a patra zi, 600g în a cincea zi. După prima săptămână organismul micului copil devine mai apt în privința funcției de digestie și asimilare, așa că el are nevoie de o porție mai mare de lapte, 650g în 8-9 sugeri, câte 70g fiecare.”(pg. 21)

În cartea Sfaturi către mame din 1908, Ettinger I. recomandă ca în primele 4 luni alăptarea să se realizeze din 2 în 2 ore la orele: 6, 8, 10, 12, 14, 16, 18, 20, 22; iar după luna a 5-a din 3 în 3 ore la orele: 7, 10, 13, 16, 19, 22. De asemeni, durata unei sugeri să fie de 5 maxim 20 minute.

În cartea Alăptarea copiilor din 1912, Pașcanu D. propune următoarea repartizare a meselor: în prima și a doua lună la 2 ore de 7 ori pe zi, în lunile 3-5 la 3 ore de 7 ori pe zi, în lunile 6-9 la 3½ ore de 6 ori pe zi, iar în lunile 10-12 de 5 ori pe zi.

În cartea Îngrijirea și alimentația copilului mic din 1928, Dr. Axente Iancu recomandă hrănirea prematurilor din 2 în 2 ore de 7-9 ori pe zi; iar a celorlalți copii inițial din 3 în 3 ore de 6-7 ori pe zi, ulterior din 4 în 4 ore de 6-7 ori pe zi.

În Scrisorile medicale din Revista de Pediatrie, Puericultură și Nipiologie, 1941-1942, Prof. dr. Gh. Popoviciu recomandă ca cel mic să nu sugă mai des ca din trei în trei ore, iar în timpul nopții să nu sugă deloc, cel mult o dată și ori de câte ori plânge.

În cartea Alimentația copilului în primul an din 1950, Ministerul Sănătății oferă următoarele recomandări: „În primele 24h copilul nu va fi pus la sân. Setea lui va fi potolită cu câteva lingurițe de apă fiartă cu zahăr sau cu ceai slab de chimen sau de tei. A doua zi începe hrănirea propriu-zisă a copilului. […] Din a două zi de viață, adică din ziua în care copilul e pus la sân, se va respecta o îngrijire atentă a sânilor precum și o regularitate în alăptarea copiilor. […] Alăptarea se va face la fiecare supt dintr-un singur sân. Copilul va fi ținut la sân cel puțin 20 minute. Între mese vom păstra câte 3 ore, de repaus. […] La fel de important este și repausul pe care trebuie să-l păstrăm în alimentația copilului în timpul nopții. […] În primele trei luni mama va pune copilul la piept de 6 ori pe zi, din 3 în 3 ore. Începând din luna a 4-a i se va da copilului pe lângă sân zeamă de fructe sau de zarzavaturi crude. […] Din luna 4-a copilul va suge de 5 ori pe zi din 4 în 4 ore.”(pg. 7-10) În continuare din luna a cincea se recomandă începerea diversificării. „Astfel copilul va suge de 4 ori pe zi, iar la masă va mânca o supă de zarzavat sau griș cu lapte. După 6 luni, copilul va suge numai de 3 ori pe zi iar celelalte două mese va primi supă de zarzavat sau griș cu lapte. […] În felul acesta, pe la 8 luni, copilul va suge de două ori pe zi, iar la restul meselor va primi noile alimente cu care s-a obișnuit încetul cu încetul. Astfel dimineața și seara va fi pus la piept. […] Spre sfârșitul lunii a zecea copilul trebuie înțărcat, adică luat complet de la sân.”(pg. 10-12)

În cartea Sfaturi către mame, Dr. G. Banu propune următorul orar de alimentație precum și cantitatea de hrană necesară în funcție de vârstă:

Modul de hrănire

Felul în care este hrănit un copil depinde foarte mult de tipul de alimentație pe care îl are și de starea de sănătate a mamei. Astfel, există mai multe moduri de hrănire în funcție de vârsta copilului, tipul de hrană pe care îl primește și de persoana care îl hrănește.

Alăptarea în poziție culcată

Poziția mamei care alăptează este importantă pentru că trebuie să fie confortabilă atât pentru copil cât și pentru ea. De asemenea, aceasta diferă în funcție de starea de sănătate a mamei, cât și de locul în care se află atunci când trebuie să alăpteze. În timpul lehuziei, deoarece nu poate să se ridice, mama va alăpta stând întinsă.

Iată recomandarea pe care o face dr. Axente Iancu acestor mame: „În primele 10 zile când mama e lăuză și nu are voie să se ridice, va plasa copilul lângă dânsa făcând o foarte mică întoarcere spre partea sânului din care alăptează. Copilul este așezat paralel cu mama pe brațul mamei unde copilul stă plasat. Cu mâna din partea opusă mama introduce sfârcul în gură și va face, prinzând sânul între degetul arătător și cel mijlociu al aceleiaș mâni, ca sânul să nu astupe nările copilului, căci în acest caz copilul nu mai poate respira și va fi jenat la sugere.”(pg. 30)

Și în 1950 Ministerul Sănătății dădea aceleași recomandări mamelor care alăptau în perioada de lehuzie.

În 1956 Ministerul Sănătății oferea următoarele sfaturi mamelor aflate în perioada de lehuzie: „Pentru a nu obosi mama va alăpta în pat așezînd copilul pe partea stîngă sau dreaptă, paralel cu corpul ei, în așa fel, încît sfîrcul să atingă buzele copilului. Apoi, mama îi va introduce sfîrcul în gură în așa fel, încât să nu-i astupe nasul, ceea ce l-ar împiedeca să sugă.”(pg. 7)

Alăptarea în poziție șezândă

După ce mama trece de perioada de lehuzie este sfătuită ca să alăpteze stând în pat sau pe un scaun pentru a oferi copilului o poziție mai eficientă de hrănire. „La 10-14 zile când mama are voie să se ridice, ea șade în pat i-a copilul în brațe.”(pg. 31)

Iată ce recomandă dr. Axente Iancu în continuare: „Mai târziu, după ce mama a părăsit patul, șezând pe un scaun obișnuit, va trebui să-și pună sub picioare un scăunel, sau așezându-se ea pe un scăunel, picioarele ei sunt sprijinite de podea.”

De asemenea, în 1950 și apoi în 1956 Ministerul Sănătății recomanda ca alăptarea să se realizeze de către mamă atunci când va sta pe un scaun pentru a permite copilului să se hrănească mai ușor, dar și trebuie să-și găsească o poziție comodă pentru a alăpta. „Mai tîrziu, când mama se dă jos din pat, poate alăpta în poziție șezîndă. Ea va sta pe un scaun, cu spatele rezemat de spetează și cu piciorul corespunzător sânului din care suge copilul, ridicat pe un scăunel sau o lădiță. În această poziție, capul copilului se sprijină pe brațul corespunzător sînului din care suge, iar cu mîna opusă, mama îi va introduce sînul în gură. Imediat după supt, copilul va fi ținut câteva minute cu capul în sus, pînă ce dă afară aerul înghițit(rîgîie) și nu trebuie înfășat sau mișcat prea busc, căci poate vărsa.”(pg. 7)

Hrănirea artificială

În anul 1904 Prof. Dr. N. Manolescu Scria în Apărătorul Sănătăței următoarele aspecte legate de modul de hrănire în alimentația artificială: „Laptele se poate da copilului cu păhăruțul, cu lingurița, dar mai lesne cu biberonul. Sunt multe modele de biberoane. Cel mai bun este acela care se spală mai cu înlesnire. Neputându-se face decât alăptarea cu biberonul, grija de căpetenie, pe lângă curățenia laptelui, va fi ca biberonul să fie întotdeauna în perfectă curățenie; nu se va pune lapte în el decât atât cât trebuie pentru un supt și după ce va fi fost spălat cu apă fierbinte.”(pg. 33)

Aceleași recomandări le făcea și Dr. Axente Iancu în anul 1928 arătând totodată și cum este corect să se țină biberonul atunci când este alăptat sugarul: „Nu este bine ca biberonul să fie ținut într-o poziție orizontală, căci în acest caz deodată cu laptele, copilul ingerează și o respectabilă cantitate de aer, dând naștere la aerofagie. Sticla va fi ridicată peste orizontal așa, ca extremitatea care cade spre gura copilului să fie ocupată numai de lapte.”(pg. 71)

Pe lângă aceste recomandări, în 1956 Ministerul Sănătății mai completează cu următoarele: „După ce mama a încălzit biberonul într-o oală cu apă caldă, va pune tetina și încearcă temperatura laptelui, picurînd pe dosul mîinii. Mama, când va hrăni copilul în va pune în poziție semișezândă, cu spatele și ceafa rezemate de mîna stîngă. Iar în mîna dreaptă va ține biberonul, astfel înclinat încît gîtul biberonului să fie umplut cu lapte. Altfel copilul înghite mult aer și varsă. Pentru ca sugarul să nu sugă prea repede i se scoate de 2-3 ori tetina din gură. În nici un caz nu se dă copilului să sugă culcat. După supt se ține copilul în poziție verticală și se bate ușor pe spate pînă ce elimină gazele pe gură(rîgîie).”(pg. 36)

Scheme de alimentație și rețete

Sfaturile și schemele de alimentație au prezentat o serie de modificări de-a lungul deceniilor. Acestea au fost influențate de cultura și locul de instruire academica a medicului, dar și de influențele marilor puteri de la acele vremuri.

Astfel, în 1887, dr. Nicole Chrissochefal oferă următoarele sfaturi în privința alimentației în lucrarea sa de doctorat:

„Metoda ce trebuie să urmăm în alimentațiunea sau alăptarea copiilor de la 1 zi până la 6 luni, este următoarea: copilul născut deja nu are trebuință decât de puțină apă zaharată sau de câteva grame de colostru, 3-4g de lichid de fiecare sugere. 30 de grame de lichid îi este suficient în prima zi și 150g în a doua zi. 400g în a treia zi, 550g în a patra zi, 600g în a cincea zi. După prima săptămână organismul micului copil devine mai apt în privința funcției de digestie și asimilare, așa că el are nevoie de o porție mai mare de lapte, 650g în 8-9 sugeri, câte 70g fiecare. […]

Unii autori fixează durata alimentației naturale exclusive până la apariția primilor dinți. Noi credem că de la 6 luni în sus, tubul digestiv al micului copil este apt de a primi și alte alimente, și de aceea recomandăm de a i se da de la această vârstă: supe feculente, de tapioca, de grisă, supe puțin groase cu pâine și chiar și alte preparațiuni ușoare și digestibile.

Noul-născut până la șase luni trebuie să fie supus exclusiv unui regim lactat; de la această vârstă dieta lactată poate să facă loc fără pericol și chiar cu oarecare avantaj, alimentației mixte propriu-zise, care are la bază laptele și combinare și cu alte alimente.

Preparate culinare ce se pot da micului copil: grisul, sagoul, tapioca, fecula de cartofe, făina de orez, de grâu, ouăle carnea mai târziu. Unele din aceste substanțe amestecate cu lapte și puțin zahăr, fierte negreșit, dau un aliment foarte nutritor și plăcut copiilor, din care putem da de 2,3 și 4 ori pe zi; în cantitatea ce o vom crede suficientă după puterea digestivă a copiilor. Profesorul Parrot a fixat 100g cantitatea farinajelor ce se pot da unui copil în 24h de la 6 luni la un an. De la un an înainte el recomandă supe grase, carne, ouă.

Unii autori admit și vinul, amestecat cu apă și zahăr, alții îl proscriu ca excitând micul organism. Noi am văzut la țară, că micii copii ai ruralilor tolerează nu numai vinul simplu, dar și rachiul.”(pg. 21, 28, 31)

Apoi, în anul 1895, Dr. N. Manolescu prezintă în lucrarea sa Igiena țăranului câteva alimente pe care le consuma în mod special copii:

„Cocoloșul: uneori sătenii fac cocoloașe de mămăligă conținând în ele brânză. Pe aceste cocoloașe le prăjesc pe cărbuni și apoi le mănâncă; însă asemenea preparat este mai mult pentru copii.

Jintița este zerul încărcat de caseină, rămas de la fermentarea urdei. Această zeamă este dulce și hrănitoare. Caldă o mănâncă copiii cu mare gust.

Terciul nu este altceva decât mămăligă semi-lichidă, pe care o mănâncă copiii mai cu plăcere decât mămăliga vârtoasă. În unele localități se mănâncă terciul cu felii de brânză dumicate în el; în altele (spre munte) se amestecă cu zeamă de prune sau chiar fermentate; prin aceasta terciul are un gust mai bun.

Dacă porumbul este uscat sătenii îi coc boabele și obțin ceea ce numesc floricele, care în alimentațiunea țăranului n-au alt rol decât mai mult o plăcere pentru copii.

Covrigii sunt pregătiți pentru a le face plăcere copiilor.

Topinamburii sunt consumați sub formă crudă. Mai cu seamă copiii le mănâncă.

Alunele de pădure sau cele de pământ numai foarte rar se vad în mâinile săteanului și atunci numai într-ale copiilor.

Copiilor mai toată ziua nu le stă gura, mâncând tot ce găsesc prin casă și pe colarta casei.”

În cartea Îngrijirea copiilor nou-născuți, Stravidi C. Prezintă câteva din alimentele cu care se poate începe diversificarea alimentaței:

„Când copilul are 4 incisivi i se pot da niște pape. Prima papă: făină de grâu uscată la cuptor, făină lăptată sterilizată, racahout, arow-root. La început papa se dă o dată pe zi și va înlocui o alăptare. După o porție de papa nu se mai alăptează decât după 4 ore.”

În Revista științelor medicale, nr. 4 din 1906 găsim o modalitate de a înlocui laptele: „Decoct de vegetale folosit la sugari când laptele e contraindicat: grâu, arpacaș, porumb sfărâmat, fasole albă boabe, mazăre uscată, linte – din fiecare câte 30g sau o lingură și o lingura de făină. Se fierbe în 3L apă 3 ore împreună cu 20g sare. Se strecoară.”

Iată ce recomandă Ettinger I, în 1908 în cartea Sfaturi către mame: „După 10-12 luni se înlocuiește laptele cu (de preferat vara): fiertură de pâine, fiertură cu făină de grâu, făinurile lactate, făina de orez, de orz, fosfatina Falleière, iaurtul, kefirul, babeur.

După înțărcare: lapte de vacă; lapte cu griș, orez, tapioca, făină lactată, fosfatină, pișcoturi, pâine uscată, pesmeți, cafea cu lapte, supă de găină sau de vacă cu orez, griș, pâine, ouă moi(1,2 pe zi) mai mult gălbenușul, cartofi fierți, püree de cartofi. De la 18-20 luni: puțină carne de pasăre, creieri, pește slab. După 2 ani: carne”

Dr. Pașcanu în Alăptarea copiilor din 1912 recomandă ca după luna a 10-a să se înceapă înlocuirea unui prânz cu: lapte cu orez, cu griș, cu tapioca; fiertură de pâine, de făină lactată, fosfatină. De asemenea, el recomandă mamelor care nu pot alăpta ca să înlocuiască laptele matern cu laptele de măgăriță, deoarece este cel mai apropiat ca și compoziție de laptele femeii și dă rezultate bune mai ales în primele 3 luni.

Tot dânsul arată cum să se facă în alimentația artificială diluția laptelui de vacă în funcție de vârsta copilului și numărul de prânzuri și cantitatea acestora.

În Revista de Obstetrică, Ginecologie și Puericultură, anul IV, Nr. 1-2 din 1924 se oferă câteva indicații în privința hrănirii prematurilor: „Copiii atât de slabi(prematurii) suportă greu alimentația artificială. Pe cât posibil trebuie hrăniți la sân. La un copil de 2000g dăm în primele zile 125g lapte/zi, a cincea zi ajungem la 300g, a zecea zi dam 400g. din a zecea zi dăm lapte 1/5 din greutate(200g de lapte de kilogram). Cantitatea de lapte va fi repartizată în prânzuri date la început mai des(12-10) apoi din ce în ce mai rar(8-6)(date la 2 apoi 3 ore).”

În 1928, dr. Axente Iancu prezintă în cartea sa Îngrijirea și alimentația copilului mic câteva sfaturi în legătură cu diversificarea alimentației, dar și câteva rețete pentru copil. Astfel, de la 5-6 luni la prânz i se va da copilului în loc de lapte bulion cu griș sau supă cu griș și cu unt și sare (supa putând fi gătită dintr-o supă de carne sau de legume) împreună cu ½ -1 cartof trecut prin sită. Se vor da 4-5 linguri de legume la un prânz. După ce se obișnuiește cu prânzul se va înlocui seara laptele cu fiertură din lapte cu făină, pesmeți sau pâine prăjită și pisată. După 10 luni i se va da ou de 2 – 3 ori pe săptămână, iar după un an ½ linguriță carne tocată.

Figura 16 și Figura 17 – Rețete pentru sugari

Figura 18 și Figura 19 – Rețete pentru sugari (continuare)

În Revista de Obstetrică, Ginecologie și Puericultură, Anul XI, Tomul X, Nr. 4 din 1931 găsim scrise următoarele:

„Unii din medicii francezi recomandă prima fiertură între 7 și 9 luni. Medicii germani și austrieci o dau mult mai devreme. Pirquet recomandă să se dea la 4 luni, la copiii alăptați la sân, 50g de fiertură care înlocuiește în parte suptul de la prânz. La 5 luni, el dă 100g de fiertură, înlocuind complet suptul de la amiază. Finkelstein dă în prima lună 0,50-1g% de făinoase, în a doua lună cel mult 2%, în a treia lună 3%, între a treia și a patra lună rămâne la 3-4% făină. După 6 luni copilul ia supe și fierturi.

Făinurile malțate sunt ceva mai ușor de digerat decât făinurile obișnuite și pot fi date înaintea lor.

După ce un copil are 8 dinți i se permite să roadă o coajă de pâine sau i se dă un biscuit. Este de preferat să ne servim pe pâine bine prăjită în cuptor, pisată și trecută prin sită. Din această făină de pesmeți se iau1-2 lingurițe și se pun în supă, în lapte sau în pureul de mere. Tapioca, saguul, grișul se dau după un an.

Pâinea trebuie fiartă în lapte. Papara reprezintă un aliment mult mai ușor de digerat dacă este făcută cu pâine prăjită sau cu biscuiți bine prăjiți.

La copiii ceva mai mărișori, se dă să mănânce pâine. Nu trebuie să depășim 25g de pâine pe zi de an.

Pastele făinoase(macaroanele, tăiețeii, fideaua) se dau după 8 luni. Li se adaugă lapte și unt. Trebuiesc bine fierte.”

Prof. Dr, Gh. Popoviciu recomandă următoarele alimente în lucrarea sa Regimul copilului preșcolar sănătos din Revista de Pediatria, Puericultură și Nipiologie din 1937:

Laptele – care este un aliment de mare importanță și se poate da copilului până la 3-4 ani, ½ l pe zi. Apoi poate fi înlocuit cu pâine cu unt, cartofi, aluaturi, legume, carne, ouă, mâncări dulci și fructe. Când copilul nu mai vrea lapte fiert i se poate da lapte nefiert, lapte prins, zer, iaurt, lapte cu cacao, ciocolată, cafea de malț, cafea neagră obișnuită, slabă.

Legumele – care se pot da în cursul anului al 2-lea. Se preferă legumele mai ușor de digerat ca spanacul, morcovi, salata, conopida, cartofii, mai târziu se pot da mazărea, guliile.

Carnea – creier, ficat ce pot fi date în formă de piure (fiertură) deja după un an. De la 1 ½ – 2 copiii pot să meargă bine și cu un regim vegetarian însă trebuie mărită masa hranei

Ouăle – 1 ½ gălbenuș de ou de la sfârșitul anului întâi și nu mai mult de 2-3 pe săptămână

Fructele – înainte de a împlini 1 an pot fi date mere, pere, portocale, banane, iar după un an se adaugă și alte fructe.

Iată și un meniu pe care îl recomandă dr. Popoviciu:

„Dimineața: lapte cu pâine, franzelă sau pesmeți cu unt

Înainte de amiază: pâine(franzelă, pesmeți) cu unt sau fructe sau pătlăgele roșii

Amiaza: supă(de griș, orez), legume fierte cu unt, spanac, morcovi, conopidă, salată, mazăre, linte, cartofi(în piureu, fiertură), carne sau ficat(și pește), salată, fructe sau compot

După amiază: lapte cu pesmeți sau pâine

Seara: 1- 2 ani: griș, orez sau făină de porumb(maioneză, mondamire cu lapte, zahăr, eventual gălbenuș de ou), zeamă de fructe, compot; 3-4 ani: macaroane, tăieței, legume, mezeluri și compot sau 1 ou cu o ceașcă de lapte; sau pâine cu unt și brânză.”

Tot dumnealui prezintă în aceeași revistă din anul 1941-1942 în secțiunea Scrisori medicale alte câteva recomandări:

„Când nu aveți lapte de ajuns,dați copilului de sân pe lângă laptele vostru, de 2-3 ori pe zi și lapte de vacă. La copiii sub 4 luni laptele de vacă trebuie amestecat cu tot atâta apă fiartă și îndulcit cu o bucățică de zahăr la sticla de supt. Sticla de supt trebuie să fie de 1-2 decilitri.

Numai după ce a împlinit 6 luni veți da copilului o dată, de două ori pe zi pape(fierturi), pregătite din lapte cu griș, sau coaje de pâine, bine fierte împreună.

Din luna a 7-a se poate da copilului și supe din carne slabă sau zarzavaturi(verdețuri), fierte cu puțin griș.

Din luna a 8-a va primi o dată pe zi legume(cartofi, morcovi, spanac), bine fierte, zdrobite și trecute prin sită, cât și puține poame sdrobite. Celelalte sugeri se vor înlocui cu lapte de vacă până la un an.

Numai după ce a împlinit 1 ½ an vom da copilului ouă. Carnea bine tocată vom începe să-i dăm, abia după ce i-au ieșit 8-10 dințișori.

Sub 6 luni laptele copilului poate fi amestecat în loc de apă cu tot atâta supă de orez sau făină.”

În cartea Sfaturi către mame dr. G. Banu prezintă câteva alimente care pot fi folosite atunci când se înțarcă copilul:

Figurile 25-28 – Etapele diversificării alimentației

În 1950 Ministerul Sănătății prevedea următoarele lucruri în cartea Alimentația copilului în primul an despre modul de alimentare al copiilor și dădea câteva recomandări în legătură cu diversificarea alimentației sugarului și copilului mic:

„Singura hrană potrivită pentru sugar este laptele de mamă. Laptele de mamă este hrana cea mai ușor mistuită de către copil. Copiii hrăniți cu lapte de mamă cresc mai bine și se îmbolnăvesc mai rar. Laptele de mamă nu conține numai materialele din care copilul își clădește corpul, dar mai conține vitamine și substanțe de apărare contra boalelor infecțioase (ca pojar, varicelă, scarlatină, etc). vitaminele din laptele de mamă păzesc copilul de rachitism, și-i întăresc rezistența față de boli.

În primele 24h copilul nu va fi pus la sân. Setea lui va fi potolită cu câteva lingurițe de apă fiartă cu zahăr sau cu ceai slab de chimen sau de tei. A doua zi începe hrănirea propriu-zisă a copilului. […]

În primele trei luni mama va pune copilul la piept de 6 ori pe zi, din 3 în 3 ore. Începând din luna a 4-a i se va da copilului pe lângă sân zeamă de fructe sau de zarzavaturi crude, care conțin vitaminele de care are nevoe copilul. La început i sa va da sugarului între supturi numai câte o linguriță de zeamă de fructe, până când se va obișnui cu noul aliment. Mai târziu, peste 6-7 luni, copilul poate să mănânce la o masă numai zeamă de fructe sau mere rase în care se vor pune 1-2 biscuiți pisați.

Din luna 4-a copilul va suge de 5 ori pe zi din 4 în 4 ore.

Un aliment potrivit pentru un copil de 5 luni este o supă de zarzavat simplă în care se fierbe griș, sau lapte cu griș. Se poate înlocui în decurs de 3-4 zile un supt cu o supă de zarzavat sau griș cu lapte. Astfel copilul va suge de 4 ori pe zi, iar la masă va mânca o supă de zarzavat sau griș cu lapte.

După 6 luni, copilul va suge numai de 3 ori pe zi iar celelalte două mese va primi supă de zarzavat sau griș cu lapte. Grișul cu lapte se poate înlocui cu făină cu lapte. La 6-7 luni mama îi va pregăti copilului supă de carne și zarzavaturi diferite. La supă se poate pune griș sau orez. Din zarzavaturile fierte în supă se vor face piureuri sau budinci. Supa și budincile se vor îmbogăți cu gălbenuș de ou crud care le îmbunătățește gustul și-i ajută copilului la creștere. Pentru a varia și a îmbogăți masa copilului cu noi alimente hrănitoare, i se mai poate da brânză proaspătă de vacă și iaurt.

În felul acesta, pe la 8 luni, copilul va suge de 2 ori pe zi, iar în restul meselor va primi noile alimente cu care s-a obișnuit încetul cu încetul. Astfel dimineața și seara va fi pus la piept. La ora 10 va mânca mere rase sau suc de fructe cu biscuiți. La prânz o supă și pure de zarzavat. După masă va primi iaurt sau griș cu lapte. La masă i se poate da copilului în loc de griș cu lapte, o mămăliguță cu brânză proaspătă de vacă.”(pg. 7-12)

Astfel pentru un copil de 9-10 luni care a fost înțărcat se recomandă următorul meniu:

Dimineața: lapte sau cafea cu lapte + biscuiți sau miez de pâine

Ora 10: un fruct ras cu zahăr și biscuiți sau un măr întreg din care va mușca sau pâine cu unt, marmeladă sau miere.

Prânz: supă de carne sau zarzavat în care se poate pune un albuș de ou crud sau smântână + piureuri de zarzavaturi – cartofi, morcovi, mazăre, spanac, sau o budincă de macaroane cu brânză, sau chifteluțe de carne.

Ora 17: ca la ora 10 sau un iaurt.

Seara: mămăligă, papanași, chiftele de cartofi sau griș cu lapte.

La sfârșitul primului an nu este recomandat ca să primească mai mult de două mese de lapte pe zi și nu mai mult de 500ml.

În anul 1956 Ministerul Sănătății completa recomandările anterioare în lucrarea Alimentația noului născut și a sugarului pînă la un an din colecția Școala mamei.

„Deși laptele este un aliment ideal, totuși sugarul are nevoie și de alte alimente nutritive. De obicei copilul primește lapte matern, primele 5 luni, apoi se înlocuiește cîte un supt cu un aliment pînă la 9 luni.

Înțărcarea se face după sfatul medicului progresiv(încetul cu încetul), începînd de la patru luni. În nici un caz nu se va începe înțărcarea în timpul lunilor călduroase de vară, deoarece căldura și uscăciunea ușurează apariția diareilor, – și nici în timpul unei boli a copilului.”(pg. 22)

Se recomandă următoarea schemă de înțărcare a sugarului:

Copilul primește cinci supturi.

Înțărcarea se începe înlocuind suptul de la prânz cu o supă de legume.

După 2-3 săptămâni se înlocuiește al doilea supt cu o fiertură de lapte cu făinoase.

După alte 2-3- săptămâni se înlocuiește cel de-al treilea supt cu o masă de mere rase.

Al patrulea supt care se înlocuiește, este cel de la orele 9-10, când se dă roșii, compot sau mere rase.

La 8-9 luni se înlocuiește ultimul supt, cel de dimineață, cu cafea cu lapte și 4 biscuiți.

„Copiilor alimentați artificial li se dă după sfatul medicului suc de fructe(suc de lămîie, portocale, morcovi, mere, roșii, etc). de la 3 luni li se dă vitamina D sau vitamina A+D.”(pg.20)

„Prin urmare, un sugar alimentat artificial se poate dezvolta perfect dacă:

Nu i se dă pînă la 6 luni mai mult de 600 gr. lapte pe zi și 500 gr. după 6 luni.

Dacă se va dilua laptele de vacă cu o fiertură de făinoase și nu cu apă sau ceai.

Dacă i se vor da vitamine.”(pg. 20)

Figura 35 – Meniu pentru copilul de 1 an

Îngrijirea sugarului și copilului mic

Îmbrăcămintea și încălțămintea

Referitor la felul de îmbrăcare al sugarului și la tipurile de haine folosite, dr. G. Banu are mai multe recomandări. Dânsul precizează că sugarul trebuie să fie bine îmbrăcat pentru că el pierde multă căldură prin piele și de aceea trebuie menținută o căldură constantă a corpului. De asemenea, mai subliniază câteva reguli ale îmbrăcămintei: „să-l apere împotriva frigului, să nu-i strângă prea tare nici una din părțile trupului, să nu-i împiedice prea mult mișcările brațelor și ale picioarelor, să-l apere împotriva propriilor lui murdării, îngăduind să fie schimbat ușor, fără a-l desbrăca în întregime.”(pg. 18-19)

În continuare prezintă o listă cu articole de îmbrăcăminte pentru sugar și modul de îmbrăcare al acestora: „o cămășuță subțire, scurtă până la buric, tăiată la spate și cu mâneci largi; pieptare cu mâneci de grosimi diferite, pentru a le folosi după timp. Pântecele și șezutul se acopăr cu altă haină. Aceasta este de formă pătrată îndoită în colțuri. Când se înfașă copilul, colțul îndoiturii se ridică între picioare și e prins cu celelalte două colțuri care se resfrâng peste el. Se îmbracă în urmă cu scutice de grosimi deosebite, după timp.”(pg. 19-20)

Figura 37 și Figura 38 – Poziția copilului la îmbrăcare

Mamelor cu copii slabi și bolnavi domnul doctor le recomandă ca să fie mult mai atente în privința îmbrăcămintei și anume: „Deseori este nevoie să li se învelească picioarele în vată (ceea ce nu i se face copilului voinic). Capul se lasă descoperit; pielea capului copilului se obișnuește cu aerul (temperatura) de afară, tot așa de bine ca și la oamenii mari. Când este scos la plimbare, i se poate pune o manta care-l acopere peste tot și care are o glugă (capiușon) de acoperit capul.”(pg. 21-22)

Figura 39 – Înfășarea copilului

Dr. Axente Iancu precizează că sugarul trebuie îmbrăcat pentru a-și putea păstra căldura corpului și recomandă ca îmbrăcămintea copilului să respecte câteva condiții și anume:

„Îmbrăcămintea copilului trebuie făcută în așa fel, ca ea să nu-c comprime și să nu-l strângă prea tare. Ea va lăsa libere toate mișcările. Nici nu va jena prin apăsare buna funcțiune a diferitelor organe. O haină care comprimă plămânii și abdomenul (dată fiind importanța respirației abdominale la copilul mic) jenează respirația, îngreunează digestia. Îmbrăcămintea copilului mic trebuie să mai țină socoteală și de împrejurarea ca copilul mic să poată fi pus în curat și să poată fi scăpat atât de materiile fecale (murdărie) cât și de urină (ud) cu multă ușurință fără a impune de fiecare dată în același timp și un schimb general al îmbrăcămintei în întregime.”(pg. 116)

În continuare domnul doctor prezintă patru metode diferite de îmbrăcare: metoda veche, metoda franceză, metoda engleză, metoda americană.

Metoda veche

Aceasta este o metodă pe care dânsul recomandă ca să nu mai fie folosită pentru că nu permite mișcarea copilului, îndepărtarea materiilor fecale, nu favorizează circulația sângelui și împiedică dezvoltarea copilului.

„Copiii mici pe vremurile de demult erau înfășați în întregime dela cap până la picioare, după ce mai înainte mâinile erau așezate de-a lungul corpului, iar membrele inferioare erau îndreptate din poziția lor de flexiune, care se păstrează mult timp și după naștere ca o amintire a vieții intrauterine și ca un mijloc de apărare împotriva frigului. Pentru o mai bună împachetare și imobilizare, deasupra păturei se trecea cu fâșii în formă de spirale foarte dese cari deasemenea împrejmuiau copilul din creștet până în tălpi. În felul acesta copilul mic era imobilizat pe deplin, iar din întreg pachetul care forma copilul mic nu i-se mai vedea decât fața.”(pg. 117)

Metoda franceză

„Această metodă reclamă îmbrăcăminte pentru cap, pentru corp și pentru șezutul copilului. Metoda franceză prevede pentru acoperirea capului o bonetă (ceapsă). E bine ca această bonetă să fie întrebuințată numai când copilul este scos din casă, altcum numai copii debili și slabi pot s’o păstreze și în casă pentru a fi mai bine ocrotiți în contra frigului.

Îmbrăcămintea pentru corp constă dintr’o cămășuță de pânză moale (cea dură jupoaie pielea foarte delicată a copilului mic, deacea ea nu poate fi întrebuințată), un pieptăraș de flanelă și un pieptăraș de bumbac sau de pichet. Toate aceste trei bucăți au deschizătura în spate. Ele vor trebui în schimb să fie larg croite (ele sunt tot mai largi din sus în jos) pentru a le putea încheia bine la spate care nu poate să rămână descoperit. Pentru încheierea lor nu se întrebuințează nici nasturi și nici ace de siguranță, căci atât unele cât și altele jenează și pot chiar leza copilul, și numai șireturi cari sunt mai practice.

Pentru îmbrăcarea părții de jos a corpului se întrebuințează un scutec de pânză moale care vine în contact cu pielea; peste el se așează o bucată de pânză absorbantă (molton), iar pe deasupra lor urmează o bucată de flanelă. Toate aceste 3 bucăți au un format de patru unghiu cu laturile de 80 și 70 cm, învăluie corpul până la subsuoară. Nu mai sus, pentru ca să lase liberă mișcarea mâinilor, și nici mai jos, pentru ca să susțină în acelaș timp coloana vertebrală a copilului. Cu scutecul se va înfășa fiecare picior în parte pentru a împiedica ca membrele inferioare să fie frecate deolaltă, pe când moltonul și bucata de flanelă vor învălui ambele picioare fără a le mai separa dela olaltă.”(pg. 120-121, 123-124)

Această metodă domnul doctor o recomandă pentru toți copiii din primele săptămâni ale vieții, cât și pentru copiii bolnavi și cei prematuri.

Metoda engleză

„Metoda engleză păstrează din metoda franceză piesele rezervate părții superioare. Printre piesele destinate șezutului însă întâlnim în locul bucății de flanelă un pantalonaș de flanelă. Introducerea pantalonașului în îmbrăcămintea copilului mic formează particularitatea și caracteristica metodei engleze.

Pantalonașul poate fi îmbrăcat din cauză că el se încheie și se descheie cu ajutorul nasturilor în partea de înainte și de-a lungul membrelor inferioare.

Metoda engleză impune folosirea ciorapilor și întrebuințarea pantofilor. Când copilul englez este scos la plimbare, i-se dă și o bonetă pe cap, iar peste costumul obicinuit i-se mai dă și o rochie pe deasupra, care depășește membrele inferioare.”(pg. 125-127)

Metoda americană

„Metoda americană se caracterizează prin decoltajul exagerat pe care-l preconizează. El propovăduește mâinile, picioarele goale și gâtul gol pentru ca să obicinuiască pe copilul mic cu răceala și frigul. Dat fiind că copilul mic este foarte simțitor față de temperatura scăzută, sistemul american nu este bun la noi. El nu poate fi fi recomandat în nici un caz în țara noastră.”(pg. 127)

Prof. Dr. N. Manolescu face referire la îmbrăcămintea țăranului, a țărancei cât și a copiilor mici:

„Îmbrăcămintea copiilor începe cu înfășarea. Noul născut, în cele mai multe părți, imediat după naștere, este pus pe fân, lângă sobă, pe care născânda este așezată, ca să se asemene cu Maica Domnului. Această împrejurare ocazionează fălcarița, atât de deasă la țară.

De pe fân copilul este pus între cârpe căldicele, până se pregătește o bae căldicică. După spălătură în bae, noul născut este înfășat, și pentru aceasta întrebuințează următoarele obiecte: tichie, scutice de pânză și de lână și fașă, iar după botez, la 8 zile și plapomă, umplută cu vată sau cu păr de câne, pe care i-o dă nașul.”(pg. 88-89)

Dr. D. Pașcanu arată că îmbrăcămintea și și igiena copiilor mici cere o atenție mare pentru a preveni diverse boli. De asemenea, el arată cât de greșit este obiceiul de a lega capul copilului cu legături pentru a-i „potrivi capul”.

„Rea este strângerea prea tare în fașe a mâinilor și piciorelor copiilor, sub cuvînt că acestea să crescă drepte, pe când ele numai strînse nu se pot desvolta cum se cade, și apoi strîmbarea piciorelor și a mânilor nu provine din nelegare strînsă și nici nu pote fă împedecată prin acesta, căci orogonea acestei strîmbări zace în diferitele bole, mai cu semă ale oselor. Curățenia scutecelor rămâne la bunul simț al mamei. Ca așternutul de sub copil să fie mai puțin deteriorat de umedelele ce se produc, este bine ca o salteluță potrivită să fie umplută cu paie ori frunză de fag și alte asemenea, putându-se ast-fel schimba mai des.”

Igiena și baia sugarului

Foarte importantă este și igiena mamei dinaintea, din timpul și de după alăptare.

Figura 43 și Figura 44 – Igiena corectă a mamei când alăptează

Dr. G. Banu arată cum ar trebui să decurgă igiena copilului imediat după naștere:

„Imediat după naștere copilul trebuie spălat și corpul lui curățit peste tot. Iată ce trebuie băgat de seamă când se face cea dintâiu baie a copilului: se va cerceta dacă buricul este bine legat și dacă nu curge sânge; se va curăța tot corpul de unsoarea grasă cu care e acoperit copilul la naștere, cu deosebire între picioare, la gât, la subțiori, în îndoiturile genunchilor și ale brațelor. Se va freca corpul cu o petică muiată în vaselină, untdelemn, untură de porc, ca să se înmoaie și să se ridice aceste grăsimi. După această curățire, se face copilului o baie caldă de 37-38 grade.

Moașa îl bagă în apă cu fața în sus; ținându-i capul cu mâna stângă(mâna la cap) și-i spală corpul cu mâna dreaptă, cu apă și săpun. După 5 minute îl șterge peste tot și-l învelește într’un cearșaf uscat și încălzit. La toate încheieturile, cu deosebire între picioare și genunchi, se dă cu praf de scrobeală sau pudră de talc. Copilul se cântărește îndată după naștere.”(pg. 16-17)

Tot la naștere se va observa dacă copilul are vre-un defect precum „buza de iepure” sau „gură de lup”, iar mamele cu astfel de copii vor fi instruite de către medic sau moașă în privința felului de alimentare al copilului. O altă recomandare dată mamelor era legată de botezul copilului și de prevenirea unor afecțiuni în urma unui botez realizat în mod necorespunzător:

„Niciodată baia nu va trebui să fie rece, cum se întâmplă de obiceiu când se botează copilul în biserici. Copilul înmuiat în apă într’un loc neîncălzit, se îmbolnăvește deseori de plămâni, și moare.”(pg. 18)

În privința igienei îmbrăcămintei dânsul recomandă ca cel mic să fie schimbat ori de câte ori este ud, să nu se dezbrace copilul în întregime ci să i se schimbe doar pânza dintre picioare și să fie șters cu o cârpă curată sau cu vată.

Dr. Axente Iancu face și el câteva recomandări în privința igienei copilului la naștere:

„Copilul la naștere, după ce i-s’a pus în ochi picăturile de nitrat de argint și după ce i-s’a tăiat cordonul ombilical (buricul) primește prima baie (scaldă) care trebuie să fie temeinică, deoarece copilul, o săptămână, până ce nu-i care restul cordonului ombilical, nu va mai fi scăldat. Nu i-se mai face baie copilului în prima săptămână, din cauza că plaga (rana) care se formează, poate fi o portiță de intrare pentru diferiți microbi producători de infecții grave.

Tegumentele (pielea) copilului la naștere sunt obduse cu o substanță cazeoasă care să-l protejeze față de lichidul în care el plutește pe timpul cât se află în pântecele mamei. Pentru a putea îndepărta mai ușor acest strat protector în trecut, dar care în noile condițiuni de viață nu-și mai are rostul, copilul nou născut este uns cu uleu sau cu un gălbenuș de ou înainte de a fi săpunit și spălat.

După căderea cordonului ombilical continuă să primească zilnic câte o baie.”(pg. 93)

În continuare dânsul arată care este perioada cea mai bună a zilei pentru baie. Astfel vara se va face baia la amiază, iar iarna seara, înainte de culcare. De asemenea, mai precizează că baia se va face întotdeauna înainte de alăptare. Pentru ca cel mic să nu răcească în baie temperatura din cameră la momentul îmbăierii trebuie să fie de 20-22 grade, temperatura apei de 35-37 grade și ferestrele bine închise pentru a evita producerea de curenți de aer. Vana sau troaca în care se va face baia(în funcție de posibilitățile financiare ale părinților) va fi așezată lângă sobă și împrejmuită cu un paravan pentru a menține o temperatură constantă în jurul copilului. Se mai prezintă și metodele de curățare și de igienă a cădiței de baie.

Diferitele etape de curățire și îmbăiere sunt prezentate detaliat începând cu spălarea ochilor și continuând cu spălarea orificiilor nazale, urechilor și a feței. Se recomandă ca săpunirea copilului să se facă înainte de a-l introduce în apă și să se folosească aproximativ 150 ml de soluție de 3% săpun, aceasta variind în funcție de calitatea săpunului și mărimea copilului. Tot aici el prezintă și tehnica corecte de îmbăiere a copilului.

Durata unei băi va fi de maximum 3-5 minute, iar la sfârșitul acesteia nu se recomandă călirea cu apă rece:

„Unii obicinuiesc ca după baie să verse pe copilul mic o cantitate de apă rece pentru a-l antrena și pentru a-l face mai rezistent. Acest procedeu nu poate fi aprobat de către doctorul de copii. În împrejurările normale limita inferioară a temperaturei apei poate fi de 35ș C, o apă mai rece decât aceasta îi produce o senzație neplăcută și dăunătoare. La sfârșitul băii se poate vărsa pe copil încă o cantitate de apă, dar această apă va trebui să aibă temperatura apei de baie. Turnarea apei pe copil la finele băii se face cu intențiunea de a îndepărta eventualele depozite de săpun, care ar mai fi rămas pe urma băii.”(pg. 107)

Existau și câteva contraindicații ale băii, și anume copii bolnavi și cei slabi, deoarece puteau pierde căldură la baie și astfel să răcească. După baie copilul era pus într-un cearșaf uscat și încălzit, după care era șters cu atenție pentru a nu-l răni și pentru a nu lăsa vro parte a corpului udă. Apoi se trecea la pudrarea corpului în strat subțire cu o pudră compusă din oxid de zinc și talc venet în cantități egale. Erau contraindicate făina și amidonul deoarece puteau produce iritații, pudrarea pe pielea udă și folosirea tampoanelor de vată pentru că ele sunt refolosite putând duce la infecții.

Un alt aspect al igienei îl constituie îngrijirea și spălarea gurii, obicei care nu mai este recomandat din cauza riscului mare de traumatisme și infecții. Curățarea pielii capului cât și tăierea unghiilor cel puțin o dată pe săptămână este un aspect important în privința sănătății copilului.

Schimbarea copilului ori de câte ori se udă sau se murdărește este esențială pentru igiena acestuia. Astfel, se recomanda ca înainte de fiecare alăptare să se schimbe copilul cu haine uscate și curate. Spălarea cârpelor ude și murdare se va face într-o soluție de 1/8% lisol și vor fi fierte cel puțin 10 minute.

Ministerul Sănătății prevedea în 1956 ca mama care alăptează să aibă mare grijă de igiena ei. Îmbrăcămintea să-i fie întotdeauna curată, atunci când alăptează să se îmbrace cu un halat de pânză sau stambă, care trebuie să fie spălat și fiert cât mai des, și să-și prindă părul într-o basma. Ea va trebui să aibă unghiile tăiate scurt, se va spăla pe mâini cu apă și săpun înainte de fiecare alăptare, va șterge sfârcurile înainte și după supt cu o vată înmuiată în acid boric, apă fiartă și răcită sau ceai de mușețel. Dacă mama este răcită ea va trebui să aibă mare grijă ca să nu-i transmită boala și copilului. De asemenea, mai recomandă ca mama să se ferească de munci grele sau de eforturi prea mari.

„Tot astfel, mama trebuie ferită de emoții, de griji, de frământări; ea trebuie să stea cât mai mult timp în aer curat, să facă plimbări, să se culce devreme și să doarmă suficient, pentru a fi odihnită.”(pg. 21)

Pentru o bună dezvoltare a copilului se recomanda ca să se cântărească săptămânal copilul și să se noteze greutatea acestuia.

Poziția copilului

Figurile 50-53 – Metode de a ține copilul în brațe

Locuința și mobilierul

Condițiile locuinței, în mod special camera copilului și mobilierul acesteia, sunt esențiale pentru o bună dezvoltare a copilului. Nivelul de igienă al casei, așezarea camerelor și mobilierului acestora cât și numărul de persoane care stau într-o încăpere influențează în mod pozitiv sau negativ atât calitatea somnului cât și starea de sănătate a copilului.

Dr. G. Banu recomandă ca să fie aer, lumină și puține persoane în camera copilului, și sfătuiește ca cel mic să doarmă singur în pătuțul lui. De asemenea, el mai oferă și câteva condiții de igienă a locuinței.

„Odaia în care stă copilul trebuie să fie mărișoară, luminoasă și locuită de puține persoane, odăile care dau spre miază-zi sunt mai sănătoase decât cele dinspre miază-noapte. Locuința lui va fi aerisită de mai muște ori pe zi și pentru aceasta se va căuta ceasul când copilul este scos dintr-o cameră și mutat în alta. Aerul va fi primenit cu deosebire seara, înainte de culcare. Patul va fi așezat într-un colț luminos al odăii. Lucrurile care slujesc la spălatul copilului, se vor găsi în aceeș cameră. Nu trebuie spălate rufe și nici păstrate rufe murdare în odaia copilului.”(pg. 24-25)

Referitor la încălzirea locuinței în perioada rece a toamnei, iarna și la începutul primăverii, dânsul precizează că încălzirea cu lemne a camerelor este cea mai bună.

„În timpul verii când căldurile sunt foarte mari, nu trebuie ca razele soarelui să cadă de-a dreptul pe copil. Noaptea, odaia se va ține în întuneric desăvârșit sau cu o foarte mică luminiță. Niciodată copilul nu va dormi în pat cu altcineva (mama), căci poate fi înăbușit; el va fi culcat în leagănul lui, într’o albie, într’un cărucior ori într’un pat mic.”(pg. 25)

Dr. Axente Iancu sugerează celor care vor să combată marea mortalitate a copiilor mici să aibă în atenție și o bună îngrijire și igienă a locuințelor proprii.

„S’a dovedit anume, că în camerele umede, întunecoase și lipsite de aer și lumină, mortalitatea copiilor mici este mai urcată. Deaceea unei camere în care trebuie să petreacă copilul mic, trebuie să i-se ceară să fie cât se poate de spațioasă, să aibă lumină cât se poate de multă, și să fie mereu aerisită. Pentru ca camera copilului să poată împlini aceste desiderate, ea trebuie să fie zidită spre sud, sud-est sau sud-vest.

În camera copilului mic nu e voie să se fiarbă, să se spele sau să se usuce rufele. Toate aceste manopere ar întreține o atmosferă de vapori care poate să-i fie profund dăunătoare.

Mobilierul camerei destinată copilului mic va fi cât se poate de simplu, foarte redus la număr și toate obiectele, ca perdele sau covoare etc. cari ar putea să servească ca loc de depunere a prafului, cel mai potrivit vehicul pentru transportul microbilor sau a micilor vietăți producătoare de boli, vor fi eliminate.”(pg. 130-131)

Dânsul recomandă ca temperatura ideală a camerei să fie de 18-20ș C. De asemenea, el mai precizează ca să i se pună la dispoziția copilului două camere, una de zi și alta de noapte. Copilul va trebui ferit de curenții de aer atunci când camera va fi aerisită.

„Este cât se poate de necorespunzătoare și vătămătoare pentru copil din toate punctele de vedere îngrămădirea în aceeaș cameră a tuturor membrilor unei familii numeroase. În aceste cazuri camera copilului mic nu va fi nici odată aerisită îndestulător, aerul ei va fi mereu încărcat, iar posibilitatea infecțiunilor de tot felul este foarte mare.”(pg. 131)

Un alt aspect pe care îl condamnă este păstrarea unei camere de bun în timp ce toți membrii familiei dorm înghesuiți într-o singură cameră. Dânsul recomandă ca această cameră să fie folosită pentru copilul mic.

„Patul copilului în anumite locuri la început este improvizat dintr’un coș împletit din nuiele în care se pune un sac umplut cu paie sau numai o pătură împăturată drept așternut. Unii preferă leagănul sau troaca. Unele mame au o deosebită înclinație pentru a culca copilul mic cu ele în pat. Acesta este un obiceiu foarte rău.

Este deci absolută nevoie ca copilul mic să-și aibă patul lui propriu. Saltelele din patul copilului nu vor conține pene deoarece ele scot din folosință tonusul muscular (mușchii devin mai moi) pot provoca strâmbarea șinei spinării și pot predispune la transpirațiuni sau asudări și prin urmare la răceală. Saltelele vor fi umplute cu paie, pleavă de ovăs sau iarbă de mare. Tot așa și perina dela cap. Aceasta va fi însă foarte puțin ridicată pentru a nu produce strâmbarea gâtului. Sub cearceaf se așează o bucată de pânză impermeabilă, de gumă, care să împiedice pătrunderea urinei și scaunelor copilului în saltea. Sub cearceaf se mai poate plasa și o bucată de pânză absorbantă sau de molton pentru a preveni formarea unui lac de urină și materii fecale.”(pg. 132-134)

Prof. Dr. N. Manolescu precizează că: „în casa în care nu intră soarele, care este omorâtor de microbi, este puțină sănătate.”(pg. )

Alimentația și îngrijirea sugarului și copilului mic în operele literare

În diferite lucrări literare din această perioadă găsim afirmații cu privire la alimentația copiilor mici, modul de creștere al lor, cât și tratamentele empirice ale acelor vremuri.

Marele nostru povestitor Ion Creangă ne prezintă în Amintiri din Copilărie, o asemenea situație:

„Și după cum am cinste a vă spune, multă vorbă s-a făcut între tata și mama pentru mine, până ce a venit în vara aceea pe la august și cinstita holeră de la 1848 și a început a secera prin Humulești în dreapta și în stânga. Însă peste noapte a și dat holera peste mine și ceream mereu apă. Și când acolo, moș Vasile Țandură și altul, erau la noi acasă și prăjeau pe foc într-un ceaun mare niște hoștine cu său; și după ce mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean, au întins hoștinele ferbincioare pe o pânzătură și m-au înfășat cu ele peste tot până ce am adormit și de-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos ca toți sănătoșii.”(pg. 160)

De asemenea, Ion Agârbiceanu ne amintește și el în povestirile sale următoarele:

„Portița de la curte de deschide grabnic și o fetiță de vreo șase ani strigă de acolo tare, ca la cineva foarte depărtat:

Buno-o! A zise mama să veniți și dumneavoastră să mâncați!

Când intră în curtea lui Ion, copiii mai mărunți sar grămadă în jurul lor.

Bunică, câte ouă aveți?

Zece!

Blidul cu lapte, larg și afund stă în mijlocul mesei, și vreo șapte linguri pescuiesc înăuntru, să prindă și câte un glonț de mămăligă. Ochii copiilor privesc țintă la blid. Ochii moșului și ai bunicului se uită mai mult la copii și mâinile ce duc lingura la gură tremură de parcă ar face lingurile tot așa: „na și ție, na și ție”.(pg. 59)

Pentru cei cu o stare materială mai bună, Ionel Teodoreanu prezintă în opera sa, În casa bunicilor, aspecte legate de traiul îmbelșugat al copiilor:

„ Pe masa negustorilor fără dugheană, dar cu sobă – pe care se coc castanele -, stă alviță tolănită ca o cucoană mare pe-o blană de urs alb, sclipesc rubinele iepurașilor de caramel roș, se zburlesc numai zulufi de floricele îndulcite cu sirop și-s trase-n țeapă câte trei smochine cu glazură și câte cinci miezuri de nucă în pojghiță de zahăr. Când era mic, ea îi spunea că peste noapte au venit și au rămas sub perna lui: alune prăjite, migdale zăhărite, grămădite în cornete de hârtie colorată sau mere calde ca dintr-un cuibar.”(pg. 48)

Și în romanul Desculț, Zaharia Stancu creionează aspecte legate de felul în care mamele își îngrijeau copiii:

„Cei doi copii ai mamei de la bărbatul ei dintâi, Ion și Evanghelina s-au bolnăvit de pântec. Evanghelinei îi răsar dinții. Plânge ziua, plânge noaptea. Îi ține isonul Ion bâzâitul… Mama îi leagănă în poală, să-i amuțească, să-i adoarmă, să doarmă duși, unși, somnului supuși. Nu-i adoarme. Îi i-a în brațe pe amândoi – pentru brațele de copilandră ale mamei, plozii sunt grei, prea grei – și se plimbă cu ei prin casa bunicii:

Taci cu mama, taci cu mama, taci cu mama!…

Nu tace Evanghelina. Nu tace Ion. Scutecele mereu trebuie spălate, schimbate, uscate. Mama are ochi frumoși, cozi lungi, galbene ca ovăzul copt, mijloc subțire. Văduvă la șaptesprezece ani!…

Taci cu mama, taci cu mama, taci cu mama!…”(pg. 9)

Și în privința cântecului de leagăn și a modului de a a-i adormi pe cei mici găsim scris în operele literare, dar și în folclor. De exemplu, în Amintiri din copilărie de I. Creangă:

„— Nică, dragul mamei! vezi că tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăsul cela pe jos; și eu asemene nu-mi văd capul de trebi; tu mai lasă drumurile și stai lângă mămuca, de-i fă țevi și leagănă copilul; c-apoi și eu ți-oi lua de la Fălticeni o pălăriuță cu tăsma ș-o curălușă de cele cu chimeri, știi colo, ca pentru tine!

— Bine, mamă! dar, în gândul meu, numai eu știam. […] Dar când auzeam de legănat copilul, nu știu cum îmi venea; căci tocmai pe mine căzuse păcatul să fiu mai mare între frați. Însă ce era să faci când te roagă mama? Dar în ziua aceea, în care mă rugase ea, era un senin pe cer și așa de frumos și de cald afară, că-ți venea să te scalzi pe uscat, ca găinile.”(pg. 118)

Publicistul, scriitorul și editorul D. Stăncescu, a publicat basmul: Cerbul de aur, unde cerbul purta între coarne un leagăn de mătase unde urma să stea fata împăratului după eliberarea sa din captivitate:

„Soarele rămase pe lângă el ca stelele cele mici pe lângă soare, iar coarnele cică i-ar fi fost lungi și pline de ramuri, și pe ele erau semănate pietre nestemate ce scânteiau; iar de la vârful unui corn la celălalt s-ar fi cumpănit încetișor de colo până colo un leagăn împletit numai din fire de mătase. Se uită cerbul, când se pomeni așa, la soră-sa care rămase încremenită, și din ochii lui mari și vorbitori începură a se rostogoli lacrimi din belșug. Apoi îngenunche în fața fetei și o îndemnă să se urce sus, în leagănul dintre coarne. Fata se sui și cerbul plecă prin desiș. La fiecare pas ce-l făcea, leagănul se mișca ușurel când înainte, când înapoi lin și, când i se făcea fetei somn, ea adormea copilărește, legănată încetișor.”(pg. 182)

Și în Legenda rândunicăi, de V. Alecsandri, întâlnim la fel descrierea fenomenului legănatului:

„Copila descântată de zâna ei cea bună/ Creștea-ntr-o ziuă numai cât alta într-o lună,/ Ș-a sale brățișoare, ș-a sale mici picioare/ Aveau, fiind în leagăn, mișcări de aripioare.”

Poeții și scriitorii s-au referit de nenumărate ori la imaginea mamei care își adoarme copilul și dragostea acesteia față de el.

De leagăn. Pentru Călin de Grigore Vieru:

„Hai, puiu, nani-na,/ Că mama te-a legăna, Că mama te-a legăna,/ Pe obraji, pe geana sa;/ Pe nesomnu lui tăticu,/ Pe un vers de Eminescu,/ Pe pământu ce-l iubescu,/ Să-l iubești și tu așa,/ Hai, puiu, nani-na.”(pg. 213)

Cântec de leagăn de O. Cazimir:

„Dormi cu mama, puișor!/ Dorm pisicile-n pridvor,/ Doarme-n patul ei păpușa/ Doarmă-n leagăn și Vaniușa…/ Ia te uită, frate! Cum,/ N-adormi și nici pân-acum?/ Dorm sub streșini rândunele,/ Iepurașu-n tufănele,/ Vulpea doarme-n vizuină,/ Fluturașul pe-o sulfină,/ Greierușul pe-o lalea –/ Fiecare unde-o vrea!”

Cântecul de leagăn Haide nani interpretat de Ștefana Bălănescu în 1923:

Figura 55 – Cântecul de leagăn “Haide nani”

Și în folclor găsim cântecul de leagăn:

“Doină din ce s-a facut,/ Dintr-o gură de mic prunc./ L-o lăsat maica dormind,/ L-o aflat doina zicând:/

Culcă-te, puiuț micuț,/ Scoală-te mărișoruț,/ Culcă-te și te abuă/ Până mâine-n dalbă ziuă./ Și te culcă și adormi/Până mâine-n dalbe zori./ Abu abu abua,/ Abua, țucu-l maica./ Dormi, puiuțule, te-alină/ Maica-I dusă la făină./

Puișor cu ochi de mure,/ Maica-idusă la pădure./ Și aduce gătejoare/ Și ți-a face scovergioare./ De ți-i purta binișor,/ Ți-a aduce-un puișor./ De ți-i purta binișor,/ Ți-a aduce-un puișor,/ Un puiuț de rândunea/ Cu tine s-a abua./

Abu abu abua,/ Abua, țucu-l maica./ Nu te teme tu de zmei,/I-a goni maica pe ei./ Nici de zmei, nici de moroi,/ Maica nu-i lasă la noi./

Nici de zmei, nici de moroi,/ Maica nu-i lasă la noi./ Nu te teme de moroaie,/ Cârtițoi și cârtițoaie./ Cârtițoi și cârtițoaie,/ Că le dă maica bătaie.”

Zenovia Țîmpău interpretează în 1920 la Pojorâta în jud. Suceava Cântec de leagăn:

Interviuri

Interviu cu doamna doctor Oltean Lilie

Vă salut cu respect, doamnă doctor! Vă mulțumesc pentru disponibilitatea de a realiza acest interviu. Vă rog să-mi oferiți câteva date biografice despre dumneavoastră.

Mă numesc Oltean Lilie (Macarie) și sunt născută în 1932 în 22 aprilie, într-o familie modestă; tatăl meu fiind grefier la Tribunalul din Iași, iar mama casnică. Am locuit in orașul Iași și am fost 3 copii la părinți.

Vă rog să îmi spuneți pe scurt despre începutul carierei dumneavoastră de medic. Când și unde ați terminat facultatea? Unde ați început să faceți anii de stagiatură și cum ați ales specialitatea?

Am terminat Facultatea de Medicină din Iași, secția Medicină Generală, în anul 1959. Am ales la repartiție comuna Tăcuta, județul Vaslui, unde lucra soțul meu ca medic cu un an înaintea mea. Am lucrat ca medic de țară la specialitatea Pediatrie întrucât și soțul meu era generalist și era șeful circumscripției. După un an am fost transferați la o circumscripție grea din județ care avea 2 comune si 11 sate și nici un medic. Circumscripția se numea Zăpodeni, iar a 2-a comună Telejna.

Comuna Zăpodeni avea un dispensar în curtea căruia era și locuința medicului. Dispensarul avea cabinet de consultație, casă de naștere cu salon de lehuze, staționar de copii și dependințele necesare. Dar nu avea lumină electrică, nici telefon. Cel mai apropiat telefon era Primăria la 2 km. Urgențele și asistarea nașterilor se făceau la lumina lămpii cu petrol. Dispensarul se găsea la 7 km de șosea și la 14 km de orașul Vaslui, drumurile nefiind pietruite. Personalul era puțin: un oficiant sanitar în vârstă, o asistentă medicală, o moașă care deservea a 2-a casă de naștere din comuna Telejna, o infirmieră, o îngrijitoare și un dezinfector. Toate ieșirile pe teren se făceau cu pasul. Dispensarul avea numai o căruță cu un cal bătrân, care transporta numai materiale, alimente si medicamente de la județ.

În anul 1962 am dat concurs pentru medic specialist la Secția Sanitară Bacău (căci în acel an concursul se dădea pe județe). Am reușit să iau specialitatea Fizioterapie Recuperare în Onești, iar cursul de secundariat l-am făcut abia în 1964 la București.

Vă rog să-mi povestiți despre rolul pe care îl avea medicul în creșterea și dezvoltarea copilului în acea perioadă.

Medicul avea obligații:

De a ține cursuri de îndrumare a gravidelor și a mamelor cu copii mici.

Trebuia să facă vizite la domiciliul mamelor cu copii mici și acestea mai frecvente cu cât copilul era mai mic sau era în evidență specială.

Trebuia să aibă evidența tuturor copiilor până la 7 ani și o evidență specială a copiilor cu probleme (cei distrofici, cu malformații sau boli deosebite). Aceștia din urmă trebuiau vizitați mai des.

Avea obligația de a chema la dispensar mamele sărace pentru a le împărți lapte praf și a le învăța cum să-l folosească.

Răspunderea de efectuarea vaccinurilor și chiar vaccina copii la domiciliu (așa cum am făcut eu).

Urmărea dezvoltarea sugarului și a copilului mic prin chemarea mamelor cu acești copii pentru măsurătorile necesare.

Acorda gratuit copiilor rahitici tratament cu Vit. D2 și calciu.

Interna la staționar copii mai gravi și mamele cu copii atunci când nu erau siguri că tratamentul prescris era efectuat corect.

Ce ați putea să-mi spuneți despre modul de alimentație al sugarului și copilului mic? Care era tipul ideal de alimentație și cum se făcea diversificarea alimentației?

Mamele în general își alăptau copii până la vârsta de un an. Erau foarte puține mame care nu-și puteau alăpta copilul și acestea erau învățate cum să utilizeze și să dilueze laptele praf sau laptele de vacă, după vârsta sugarului. În general diversificarea se făcea la 4-6 luni, treptat, introducând laptele cu griș, supe de legume, piureuri de legume și fructe cu biscuiți.

Dar erau și mame care începeau să le dea sugarului de la 3 luni din mâncarea pe care o consumau ele, bine înțeles, câte puțin. Acest subiect îl voi dezvolta mai bine la o altă întrebare.

Care erau recomandările date mamei referitor la alimentația ei în perioada alăptării?

Recomandările referitoare la alimentația mamei în perioada alăptării erau:

Să consume alimente care conțin toate principiile alimentare.

Să consume alimente bogate în vitamine și săruri minerale. Alimentația să fie echilibrată, fără să ducă la obezitate.

Să nu consume băuturi alcoolice (circumscripția era într-o regiune viticolă).

Să nu consume alimente condimentate (piper, ardei iute).

Să nu consume alimente care produceau copilului colici sau balonări abdominale.

În acea perioadă femeile de la țară nu fumau și nici nu consumau cafea – de droguri nici nu era vorba.

Din punct de vedere al îngrijirii sugarului și copilului mic, care era sfaturile date mamei în privința igienei copilului?

Copiii sugari din acea perioadă erau înfășați și legănați. Înfășatul se făcea pe o masă sau pe pat, pe care se așezau scutecele în următoarea ordine: scutecul mare din molton,deasupra lui scutecul din finet, iar peste acesta scutecul de pânză îndoit în triunghi. Copilul era îmbrăcat cu o cămășuță și un pieptăraș și apoi înfășat. După 4 luni copilul nu mai trebuia înfășat, ci vara se îmbrăca cu pantalonaș cu papuc, iar iarna se adăuga o jachetă de lână. Până la 6 luni copilului i se făcea baie în fiecare seară. Între 6 luni și un an, o dată la 2 zile, iar după un an cel puțin de 3 ori pe săptămână. Ochii, nasul și urechile trebuiau șterse cu vată înmuiată în apă fiartă și răcită.

Pelincile trebuiau schimbate ori de câte ori se udau sau se murdăreau. Copilului i se făcea toaleta locală și apoi era uns cu ulei fiert în apă, pentru a combate iritația regiunii.

Legat de orarul de somn și de masă, ce îmi puteți spune?

Sugarul era pus la sân de 6 ori pe zi ( la ora 6,9,12,15,18 și 21) și se recomanda să se sugă până la 20 de minute. De la 2-3 luni trebuia să primească între mese câteva lingurițe de suc de fructe (mere, cireșe) sau de legume ( morcov, roșii). După 4-5 luni începe diversificarea, când se introduc alimente și se suprimă câte un supt.

Primul supt suprimat este cel de la ora 10 și se introduce treptat un prânz de griș cu lapte. Al 2-lea prânz introdus era supa de legume și pireul de legume. Al 3-lea prânz introdus era pireul de fructe amestecat cu biscuiți pisați. Pe la 8 luni se introduce oul care se dă fiert moale, întâi ¼ de linguriță și treptat se ajungea la un ou întreg .

La această vârstă se putea introduce și carnea, sub formă de piure de ficat, apoi carne de pasăre fiartă și tocată mărunt, amestecată cu supă sau piure de legume.

În jur de 1 an i se putea da carnea sub formă de perișoare sau chifteluțe fierte.

Programul de somn la sugar era respectarea orelor de masă după care copilul dormea. După vârsta de 7-10 luni, programul cuprindea perioade de trezire, așezare pe oliță, toaletă și alimentația, urmate de perioade de somn, începând cu orele 7 și până la orele 21,30 când începea somnul de noapte.

Care erau condițiile de trai din acea perioadă? Care era felul de îmbrăcare al copiilor și cum erau locuințele oamenilor?

Condițiile de trai în acea perioadă au fost grele. Locuitorii din circumscripția mea erau țărani agricultori, femeile casnice, dar munceau foarte mult și acasă și la câmp. În comună nu era curent electric, iluminarea se făcea cu lampa de petrol. Nu era telefon decât la Primărie. Drumurile în sat erau nepietruite, așa că după ploaie se mergea foarte greu. Apa era scoasă din fântâni, care erau puține, iar vara multe secau deoarece satul era așezat pe un deal înalt.

Locuințele oamenilor în majoritate erau compuse din 2 camere și un coridor pe mijloc. Multe case nu aveau nici podea cu scânduri, ci aveau lut amestecat cu balegă de cal. Mai aveau o bucătărie de vară în care era cuptorul de pâine. În comuna de reședință erau și 2 bordeie (case săpate în pământ). Familiile din comună aveau mulți copii, chiar până la 8-10, de aceea copiii erau prost alimentați și prost îmbrăcați(numai cu o cămășuță).

Ce îmi puteți spune despre îngrijirea și alimentația copiilor din perioada anilor 1950? Cam cât de numeroase erau familiile și care era atenția pe care o acorda mama celui mic?

Deși condițiile erau grele(era după război și foametea din 1946) mamele își iubeau mult copiii și se sacrificau pentru ei. Din 1959 până în 1964, când am plecat de la circumscripție, nu am văzut nici un copil abandonat, nici un copil dus la orfelinat, nici un copil care să rătăcească în pădure, deși pădurea începea din marginea satului.

Ce îmi puteți spune despre nivelul de sănătate al copiilor din acea perioadă? Cât de dese erau îmbolnăvirile și care erau cauzele cele mai frecvente?

În pofida lipsurilor, a alimentației sărace și a condițiilor mizere de trai, nivelul de sănătate a copiilor era bun. În perioada cât am lucrat la țară nu mi-a murit nici un copil la staționar. Nu erau malformații congenitale sau boli grave.

Îmbolnăvirile erau rare, iar cauzele erau: în anotimpul rece afecțiuni respiratorii, iar în anotimpul cald afecțiuni digestive. Mamele erau foarte bine inițiate în tratamente simple pentru orice boală așa că veneau la Dispensar în cazul în cazul în care nu se puteau rezolva simptomele (boala).

Copiii erau vaccinați în totalitate așa că nu am avut cazuri de poliomielită, tetanos, febră tifoidă etc.

Bolile contagioase ca rujeola, varicela, parotidita epidemică erau privite ca boli obișnuite și se vindecau cu repaus și tratamente naturiste, fără să dea complicații sau decese.

Dacă ar fi să faceți o comparație între acea perioadă si ziua de azi, care ar fi avantajele și dezavantajele acelei perioade, referitor la îngrijirea și alimentația sugarului și copilului mic?

Când fac comparație între acea perioadă și ziua de azi, rămân surprinsă și îngrijorată văzând diferența dintre starea de sănătate a copiilor de atunci și de azi. Nici nu se pomenea de cancer, nu am avut nici un caz, nici măcar la adulți. Copiii aveau rezistență deosebită la îmbolnăviri, răspundeau foarte bine la tratamente și se vindecau repede. Niciodată nu am avut toate paturile de la staționarul de copii ocupate, deși erau 11 sate și paturi numai 6.

Avantajele acelei perioade erau:

Aer curat, nepoluat, neiradiat.

Alimentație simplă gătite în casă fără chimicale.

Apă curată de fântână (izvor) fără îndulcitori sau CO2.

Somn de calitate și destul.

Muncă în aer liber și mers pe jos kilometri pe zi.

Dragoste maternă până la sacrificiu.

Credința locuitorilor că Dumnezeu îi conduce. Cele 2 Biserici Ortodoxe din sat erau pline duminica.

Deși dezavantajele sunt multe – confortul modernismului, comoditatea, televizorul, arată că simplitatea și naturalețea sunt mai de dorit.

Interviu cu domnul doctor Prisăcariu Dumitru

Vă salut cu respect, domnule/doamnă doctor! Vă mulțumesc pentru disponibilitatea de a realiza acest interviu. Vă rog să-mi oferiți câteva date biografice despre dumneavoastră.

Mă numesc Prisecariu Dumitru; am 87 de ani și locuiesc în orașul Bicaz, jud. Neamț.

Vă rog să îmi spuneți pe scurt despre începutul carierei dumneavoastră de medic. Când și unde ați terminat facultatea? Unde ați început să faceți anii de stagiatură și cum ați ales specialitatea?

Am absolvit Facultatea de Medicină Generală în 1957. Deci, dacă vă interesează anii 1950 vă pot spune că abia în 1951am intrat la facultate, așa că aproape o decadă îmi este necunoscută. Vă asigur că nu diferă prea mult de perioada 1957-1961, cât timp am activat ca medic la un dispensar rural.

Condițiile sociale, economice și politice erau cu mult diferite de cele de astăzi.

Am fost stagiar la Spitalul Buhuși, județul Bacău timp de 8 luni, după care la solicitarea Medicului Șef de raion am preferat activitatea la dispensarul medical Tazlău, raionul Buhuși.

Trebuie să vă spun că nu îmi este plăcută Pediatria, deoarece nici nu am optat pentru aceasta la facultate (secție a Institutului de Medicină Iași).

Dar, ca medic la țară nu faci ce îți place sau ce vrei, trebuie să faci de toate.

Mai mult de 60-70 % este ocupat de activitatea pediatrică.

Și cum pofta de mâncare vine după ce începi să mănânci, am fost nevoit să învăț pediatrie, fără a face vreun stagiu în prealabil.

Vă rog să-mi povestiți despre rolul pe care îl avea medicul în creșterea și dezvoltarea copilului în acea perioadă.

Nici o specialitate nu era mai importantă ca Pediatria. De ce? Pe plan social și politic se ducea lupta pentru scăderea mortalității infantile. În țara indicele de mortalitate infantilă, în comparație cu multe țări europene era foarte mare.

În comuna în care am lucrat, indicele de mortalitate infantilă ajungea la peste 100 la mie. După un an am reușit sa îl scad la 50 la mie. Eram sub medie pe regiune, deci puteam sa stau liniștit.

Frecvența bolilor care duceau la creșterea mortalității erau bolile infecto-contagioase (rujeola, poliomielita, tusea convulsivă cu complicații și pulmonare), boala diareică acută, infecții respiratorii virale, etc.

Evidența bolilor cronice era foarte riguroasă. Erau registre cu capitole pentru fiecare boală. Sora de ocrotire, moașa și asistentul de igienă erau instruiți săptămânal. Zilnic, ca la raportul de gardă, analizam activitatea din ziua precedentă.

Pediatrul trebuie sa fie în post ca o santinelă, ziua și noaptea. În mediul rural nu este program de 8 ore!

Erau controale pe linie sanitară și pe linie de partid frecvente.

Ce ați putea să-mi spuneți despre modul de alimentație al sugarului și copilului mic? Care era tipul ideal de alimentație și cum se făcea diversificarea alimentației?

Alimentația ideală a sugarului mic era cea naturală. Aceasta se făcea fie la necesitatea copilului (când plânge), fie cu program fix la 3 ore, 7 prânzuri. Între orele 0-6 dimineața atât mama cât și copilul trebuie să se odihnească.

În lipsa laptelui matern sau insuficiența acestuia se făcea alimentația mixtă sau artificială.

Pe atunci nu aveam lapte umanizat așa că singur posibilitate era laptele praf sau laptele de vacă.

Diversificarea se făcea după aceleași principii, indiferent de tipul de alimentație.

Schema era aceasta:

1 lună: 6 x 110-120 ml lapte praf 8% cu 5% zahăr.

2 luni: 6 x 120-130 ml de lapte praf 10% cu 5% zahăr și se introducea sucul de fructe treptat.

3 luni: 6 x 130-140 ml de lapte praf 10% cu 5% zahăr + suc de fructe, apoi piure de mere, nu piure de morcov cu suc de citrice.

4 luni: 4 x 160-170 ml de lapte praf 12, 5% + 5% zahăr + 1 x 160- ml de supă de zarzavat cu 3% făinos (introduse progresiv) + adaos de ulei vegetal crescut în mod progresiv de la câteva picături la o linguriță ulei + nu piure de mere.

5 luni: 3 x 170-180 ml de lapte praf 12,5% cu 5% zahăr + 1 x 100-150 ml de supă zarzavat cu 3 % făinos și ulei vegetal + 50% grame piure legume + 1 x 170-180 grame făinos cu lapte + suc nu piure de mere.

6 luni: 2 x 180- 200 ml lapte praf 12,5% +5% zahăr + 1 x 100-150 ml supă de zarzavat 3% făinos și ulei vegetal cu adaos de 50-100 de grame piure de legume nu carne fiartă nu brânză de vacă + 1 x 180-200 de grame făinos cu lapte + un piure de mere sau banane cu biscuiți și suc de portocale.

După 7-8 luni se crește cantitatea de alimente la 200-250g/masă și se introduc iaurtul, gălbenușul de ou, carnea de vacă bine mixată sau pasăre fiartă, ficat, piure de spanac, frișcă.

În alimentația naturală principiul este mai sus menționat, cu ore fixe sau după pofta copilului.

Dacă copilul între prânzuri este liniștit și dacă crește în greutate se merge cu alimentația naturală 6 luni. Diversificarea se face de la două luni cu suc de fructe, de preferat la ora 9-10, și se crește treptat dacă toleranța digestivă este bună, până la 5-6 lingurițe.

La 3-4 luni se poate începe și cu piure de fructe la o masă.

Dacă creșterea în greutate nu este satisfăcătoare se face proba suptului una sau mai multe zile. Dacă curba ponderală nu este satisfăcătoare se introduce alimentația mixtă după schema de mai sus cu înlocuirea a una-două supturi cu lapte în diluție de 10% sau 12,5% după vârstă.

În continuare, după 5-6 luni, schema diversificării este ca la alimentația mixtă sau artificială.

La alimentația naturală diversificarea se face cu supă de zarzavat, la ea se adaugă progresiv ulei vegetal având în vedere totdeauna toleranța digestivă a sugarului. Urmează piureul de legume(cartofi, morcov), apoi cantități mici de carne de pui sau vacă bine fierte și bine mixate.

În continuare se introduce zeamil, fosforiu, făină de grâu rumenită, pesmet de pâine albă, toate preparate cu lapte praf sau lapte de vacă.

La copilul de 3 ani, prânzurile se vor calcula și în funcție de programul copilului în viitor – la creșă sau școală. Se recomandă 3 prânzuri principale, fructe la ora 10 și după masă la ora 4-5 suc de fructe sau fructe dacă copilul solicită.

Care erau recomandările date mamei referitor la alimentația ei în perioada alăptării?

În primul rând se recomanda igiena personală a mamei. Spălatul pe mâini înainte de alimentație sau schimbul lenjeriei. Spălarea areolei mamelonare. Durata suptului, circa 20 de minute. Prelungirea suptului indică sau insuficiența lactației sau copilul este leneș și adoarme la sân. În acest caz, trebuie stimulat atingeri faciale și vorbitul mamei.

În același timp, pentru o lactație cât mai bună, mama trebuie să se alimenteze corespunzător nevoilor crescute în situația ei fiziologică. Lupta împotriva fumatului, a consumului de alcool și cafea, liniștea psihică în familie etc.

Sigur, nu se găsește în întrebări și restul educației copilului. Plimbarea în aer liber, gimnastica, vorbitul și cântatul cât mai mult.

Copiii cărora li se dă mâncare și li se asigură curățenia fără să li se vorbească (abandonul psihic) duce la distrofierea copilului (obiceiul de a se legăna etc.).

Se recomandă ca în timpul lactației, mama să se ferească de anumite alimente ca murături, fasole, varză, condimente tari, alimente prăjite în ulei.

Din punct de vedere al îngrijirii sugarului și copilului mic, care era sfaturile date mamei în privința igienei copilului?

Încă din maternitate, mamele primesc primele noțiuni de îngrijire a sugarului.

Se dau sfaturi despre cum să îmbăieze un sugar, când se face baia, cât durează o baie, cu ce fel de săpun se spală copilul, cât de fierbinte trebuie să fie apa, cum se constată temperatura obținută când nu ai termometru etc.

Prima baie la domiciliu se face cu sora de ocrotire.

Cât despre îmbrăcăminte, sfaturile de atunci nu se mai potrivesc astăzi. Astăzi să ai bani și ai totul de-a gata.

Pe atunci nu erau pampers-uri, scutece le diferite forme și îl confecționa mama acasă dacă nașii, rudele nu-i dădeau la botez.

Mijloacele de transport pentru sugari erau rudimentare și scumpe. Puțini părinți își permiteau acest lux. De altfel, drumurile de la țară, cu gropi și noroi, nu erau prea adecvate. Mama își purta copilul în brațe. Nu era obiceiul să-l poarte în mașini sau la spate.

O recomandare la care țineam foarte mult era aceea ca înainte de a umbla la copil, să se spele cu apă și săpun.

O a doua recomandare era tot atât de importantă. Orice persoană care tușește, este bolnavă, strănută, să nu fie în camera copilului. Era un lucru dificil, dar eu țineam foarte mult. Infecțiile exogene sunt de temut.

Toate rufele copilului să fie spălate separat de ale altor copii sau adulți. Aerisirea camerei cât mai des. Trebuie de știut că la țară foarte multe familii, chiar dacă nu mai multe cămine, locuiesc într-o bucătărie sau ,,dolie” unde se face tot menajul. Cel mai adesea era vorba de supraîncălzirea camerei.

Era greu de implementat ideea de a lăsa copilul să se miște în voie. De regulă, până la 4-6 luni, copiii sunt legați cu o fesă, ca să nu se ,,strâmbe” picioarele.

Le mai recomandam masajul și gimnastica pasivă. Sora de ocrotire avea obligația să-i arate cum se face aceasta.

Legat de orarul de somn și de masă, ce îmi puteți spune?

Somnul este un lucru foarte important pentru un sugar. Dacă copilul doarme bine, toată familia este odihnită, iar mama poate avea o lactație mai bună. Dacă copilul este alimentat corect, dacă este curat (schimbat când se udă), dacă camera este aerisită și nu supraîncălzită, atunci copilul doarme ca un ,,îngeraș”.

Sugarul mic, în prima lună, dacă i se respectă doleanțele de mai sus, atunci el doarme fără grijă.

După două luni, după fiecare masă copilul este ținut vertical să eructeze, i se vorbește, i se cântă și treptat după două-trei luni își recunoaște mama, apoi, eventual alți frățiori și tatăl, dacă și el se implică în creșterea și educația copilului.

Treptat, timpul de veghe între prânzuri se mărește așa că după 6 luni copilul va dormi circa 10-14 ore pe zi. Programul de somn și alimentația este un program ce intră în educația copilului.

Cum este învățat de mic, atât de ordonat va fi ca preșcolar și școlar.

Prânzul de la ora 10 de fructe are în vedere prânzul de la ora 10 de la grădiniță și apoi cel de la școală din pauza mare.

Este foarte important ca între orele 24 și 6 dimineața, toată familia să doarmă.

Aceasta se va realiza dacă i se asigură sugarului și copilului mic liniștea necesară. Dacă părinții vor sta până la ore târzii, dacă violența verbală sau și cea fizică este prezentă, atunci copilul va avea un somn agitat, mai târziu, va avea consumuri.

Nu trebuie uitat că copilul are o sensibilitate și o atașare fermă de mama care-l alăptează.

Care erau condițiile de trai din acea perioadă? Care era felul de îmbrăcare al copiilor și cum erau locuințele oamenilor?

Pe parcursul întrebărilor anterioare am punctat câteva aspecte referitor la condițiile de viață și alimentație.

Ca să răspund concret la întrebare voi relua unele aspecte mai importante.

Trebuie știut că generația de astăzi nu poate să-ți închipuie cum trăia generația din 1950.

Lumea era săracă, era zonă de munte, pământ agricol puțin, pădurile erau naționalizate. Pentru câștigarea banilor necesari traiului de zi cu zi, oamenii lucrau unii la pădure, iar alții, nu prea mulți, lucrau la o făbricuță de cherestea. Puține femei erau angajate pe atunci. În comună nu era decât un restaurant modest, o școală cu 7 clase, o grădiniță și o stațiune de vară pentru creșa de copii din orașul Buhuși și care era patronată de fabrica de postav, Buhuși. Deci nivelul de viață economic și financiar era scăzut. O parte din oameni mai aveau vite și își mai asigurau o parte din hrană. Casele erau modeste, încălzirea se făcea într-o bucătărie cu sobă, cu plită, ceea ce era dificil de controlat: temperatura, aburii și mirosurile de la pregătirea alimentației.

Nivelul cultural era scăzut. Foarte multe familii aveau păduchi. Chiar jumătate și unii din cei înstăriți și oameni de partid aveau asemenea paraziți. Râia, bolile de piele și parazitozele intestinale erau foarte frecvente din cauza lipsei de educație. Chiar oamenii înstăriți care aveau case cu mai multe camera locuiau cu toată familia într-o ,,dolie” un fel de anexă lipită de casă, cu un geam minuscul și cu o ușă. Avea o formă dreptunghiulară, lungă cât peretele casei și lată de circa 2,5-3 metri.

În asemenea condiții de viață nu se putea cere condiții pentru îngrijirea și creșterea optimă a unui copil. În comuna Tazlău aveam de îngrijit în jur de 100 sugari anual. Sistemul sanitar de atunci era foarte strict. Se făceau vaccinările anti variolic, BCG și anti poliomielitic. Astăzi se face mult tam-tam cum vaccinările. Cât am fost medic la țară, nici un copil nu a făcut complicații post vaccinal.

Astăzi, medicul de familie la un dispensar rural (nu mai spun de cel urban) are un dispensar utilat, cei mai mulți cu mașină personal sau suficiente mijloace de transport în comun.

Deplasarea în teren se poate face astăzi cu ușurință, deși nu mai sunt aceleași norme de vizite în teren.

Atunci, medicul trebuia să vadă nou-născutul la domiciliul în prima săptămână, apoi lunar în primul trimestru, cam o dată la două luni în primele 6 luni și o dată pe trimestru în următoarele 6 luni.

Am mai amintit despre modul de îmbrăcare al copilului. Voi repeta!

Cei care-și permiteau, cumpărau sau primeau un trusou pentru nou-născut. Acesta consta din o plăpumioară, tig, câteva scutece și un fel de brâu îngust de 3-4 cm, cu care, după înfășurare, copilul era legat (arestat) că nu se putea mișca. Vă dați seama că din libertatea de mișcare în cavitatea uterină, acum trebuia să stea legat.

A trebuit să duc multă muncă de educație a mamelor pentru schimbarea mentalităților. Această îmbrăcăminte era cel puțin până la șase luni când, pe lângă bluzița pe care o avea mai punea și un pantalonaș, o ținută în care mișcarea era liberă.

Pe cap toți copiii purtau 1-2 scufițe. De teama răcelii la cap acestea erau purtate și ziua și noaptea și iarna (mai groase) și vara.

Ce îmi puteți spune despre îngrijirea și alimentația copiilor din perioada anilor 1950? Cam cât de numeroase erau familiile și care era atenția pe care o acorda mama celui mic?

Și la această întrebare am mai presărat pe ici-pe colo unele aspect.

Familiile erau în general mai numeroase. Puține familii nu aveau copii. În general 3-4 copii de familie. Romii, ca și astăzi, aveau mai mulți copii.

Starea economică și financiară slabă, coroborată cu obiceiurile de consumat alcool și fumatul contribuiau și mai mult la o viață cu multe lipsuri în alimentație dar și în vestimentație.

Alimentația sugarului era pe cât posibil naturală. Dar din cauza alimentației dezechilibrate a mamei asociată cu alcoolul și fumatul această alimentație nu putea fi realizată prea mult timp.

Se introducea alimentația mixtă și apoi cea diversificată (descrisă la întrebarea numărul 4). Puține mame erau care-și alimentau copiii cu lapte matern până la un an. De aceea se repartiza un kilogram de lapte praf de copil sub un an și se făcea cât se putea cu el. Mamelor cu copii mici sub trei ani, li se dădea și lor cât mai era din laptele praf primit.

Preparate dietetic aveam în cantitate mică Eledonul și Similacul.

Acest tip de lapte era păstrat pentru distrofici sau nealimentarea din timpul bolilor diareice acute.

Aveam antibiotice, vitamine, calciu,. Nu exista pe atunci lapte umanizat.

Ce îmi puteți spune despre nivelul de sănătate al copiilor din acea perioadă? Cât de dese erau îmbolnăvirile și care erau cauzele cele mai frecvente?

Ce se poate spune despre nivelul de sănătate? Sănătatea ține de aplicarea măsurilor igienico-sanitare, ține de alimentație, de asemenea, ține de profilaxia generală și mai ales a sugarului. Am menționat la o întrebare anterioară, despre izolarea cât mai bună a nou-născutului față de persoanele străine de familie și mai ales a celor cu afecțiuni respiratorii virale.

În aceste condiții, îmbolnăvirile erau mai reduse.

Problema cea mai importantă era numărul mare de distrofici și prematuritatea. Din cauza condițiilor economico-financiare precare, mamele erau subnutrite și lactația insuficientă. Laptele praf de 1 kilogram pe lună era insuficient. Laptele de vacă de găsea mai greu și în general administrat incorect, cu diluații și adaos de zahar și făinos.

Cu toate acestea, mortalitatea infantilă era în scădere. De ce? Insistența cu educația mamelor, cu demonstrații practice, treptat au dat rezultatele scontate.

La dispensar aveam un staționar cu 5 paturi, unde erau internați copiii care făceau tratamente cu antibiotice sau copiii cu boli diareice acute, cu deshidratare și cu mame mai puțin cooperante.

Cauzele îmbolnăvirii?

Poliomielita era în scădere prin introducerea vaccinării antipoliomielitică.

Scarlatina și anginele streptococice la copiii școlari, împreună cu rujeola și varicela.

Sugarii și copiii mici făceau frecvent I.A.C.R.S. și care veneau mai târziu la consultații făceau pneumopatii acute. În special bronhopneumonii.

Vara predominau dispepsiile simple sau mai grave cu deshidratare. Pe atunci toxicoza era frecventă și de temut.

Otitele erau frecvente dar fără complicații.

Dacă ar fi să faceți o comparație între acea perioadă si ziua de azi, care ar fi avantajele și dezavantajele acelei perioade, referitor la îngrijirea și alimentația sugarului și copilului mic?

Cred că diferența dintre cele 2 perioade: cea din 1950 și cea de astăzi este mare.

În primul rând, diferența economică și financiară.

În al doilea rând, gradul de educație și civilizație este net în favoarea perioadei actuale.

Astăzi găsești orice: alimente, îmbrăcăminte etc.

Statul este implicat mult în ajutorarea familiilor cu mulți copii.

Spitalele sunt mai multe. Gradul de pregătire profesională, experiența pediatrilor, mijloacele de transport în comun și personale, ambulanțele etc. Spre exemplu orașul Buhuși avea 5 salvări. Roznovul una. Solicitarea salvării în acea perioadă era o problemă: dura și 12 ore. Tot raionul Buhuși avea un spital cu secția de copii de 20 de paturi și un singur pediatru pe tot raionul.

Astăzi, secțiile de pediatrie cu 100-120 de paturi și micile orașe cu secții de pediatrie, centre de permanență, ambulanțe SMURD și cu medici specializați în diferite urgențe: cardiologie, pediatrice, chirurgicale etc.

Cu toate acestea, organizarea sanitară era mai bună atunci. Evidențele primare, vaccinările, măsurile igienico-sanitare erau riguroase. Era SANEPIDUL care trimestrial controla dispensarele pe linie de igienă și modul de păstrare a evidenței primare. Se făcea în spitale lunar, control bacteriologic; dispensarele medicale erau încadrate cu un asistent de igienă și un agent dezinfector.

Profilaxia bolilor infecto-contagioase era cu mult superioară celor de astăzi spre exemplu dacă apare un focar de hepatită A sau B, bolnavul este izolat, se iau eventual probe de alimente sau apă și atât.

Atunci, în focarele de hepatită A și B, dizenterii se făceau dezinfecții ample.

Se afișa la poarta casei un anunț: ,,Boală contagioasă,, nu intrați!

În privința tratamentelor nu am dus lipsă de nici un medicament.

Astăzi, comoditatea medicilor și a personalului sanitar este mare.

Medicii, dacă nu au locuință la dispensar fac naveta cu mijloace de locomoție personale sau cele în comun.

Dezavantajele pentru îngrijirea copilului erau mari. Ele erau legate de sărăcia oamenilor (era perioada postbelică), lipsa mijloacelor de transport. Atunci trebuia să mergi pe jos 3-5 și chiar 10 kilometri. Dacă aveau un sugar în prima lună și îl vizitai o dată pe săptămână nu era ușor. Și dacă în ziua respectivă mai aveai de văzut și câțiva copii, vă dați seama de diferența între atunci și acum.

Interviu cu mama Lidia

Îmi face deosebită plăcere să salut o mamă cu experiență! Vă mulțumesc pentru disponibilitatea de a realiza acest interviu. Vă rog să-mi oferiți câteva date biografice despre dumneavoastră (nume, vârstă).

Mă numesc Brișcaru Lidia din Satu-Nou, comuna Schitu-Duca, județul Iași; provenită din părinții Râncianu Elena și Vasile. Sunt născută pe 14 iunie 1927 și am 91 de ani.

Vă rog să-mi dați câteva detalii despre familia dumneavoastră. La ce vârstă v-ați căsătorit? Câți copii aveți și ce vârstă au fiecare?

M-am căsătorit la vârsta de 23 de ani. Am 5 copii în viață și 2 gemeni morți în urma unei operații. Cei în viață se numesc Florin, Vasile, Petrică, Ioan și Doina. Cel mare, Florin, are 66 de ani, Vasile 62 de ani, Petrica 60 de ani, Ioan 56 de ani și Doina are 52 de ani.

Care a fost alimentația copiilor dumneavoastră? Până la ce vârstă i-ați alăptat? Cu ce ați început diversificarea și cum ați continuat-o?

Copiii erau alimentați cu lapte de la sân și lapte praf până începeau să mănânce. Iar la 7-8 luni trebuiau hrăniți cu mâncare mai consistentă pentru că nu le era de-ajuns laptele. În alimentația copiilor foloseam cartofi, lapte, orez, iar mai târziu, mâncare. Chiar pentru fiecare în parte același procedeu.

În perioada de alăptare cât de dese erau mesele? Cam cât dura o alăptare? Vă trezeați și noaptea ca să alăptați?

Mesele se dădeau după nevoia copilului. Când plângea trebuia să îi dai de mâncare și chiar și noaptea îi alăptam. Mesele nu durau mult, doar 5-10 minute.

Care erau măsurile de igienă pe care le făceați atunci când doreați să alăptați?

Înainte de alăptare, spălam pieptul, ziua din cauza transpirației, dar noaptea nu mai reușeam să fac acest lucru din cauza oboselii.

Care erau preferințele culinare ale copiilor dumneavoastră? De la vârstă au început să mănânce la masă cu familia?

Copiii nu aveau preferințe: ce le dădeai, aceea mâncau, după nevoia familiei. Iar de la un an în sus îi țineam la masă și mâncau împreună cu familia.

Cum decurgea baia celui mic? Cât de des era îmbăiat copilul?

Baia o făceam la copii când erau mici, cam de 3 ori pe săptămână, nu în fiecare seară cum este indicat, pentru că lucram la munca câmpului și era mult de lucru. Făceam baie într-o cădiță de plastic, cu apă călduță, înfășurat în scutece.

Cum era îmbrăcămintea copilului? Puteți să-mi povestiți mai multe despre modul de îmbrăcare al copilului?

Pentru copii cumpăram costumașe. Pe cei mici îi înfășam în scutece, iar cei mari după mărime, purtau pantaloni și flanele.

Care erau condițiile din locuința dumneavoastră? Cel mic avea camera lui, patul lui?

În acel timp condițiile erau destul de grele. Locuiam toți la un loc, nu avea nici unul camera lui, deoarece trebuiau supravegheați. Aveam 4 camere , dar copiii nu erau despărțiți.

Legat de orarul de somn al copilului ce îmi puteți spune? Cum îl adormeați pe cel mic? Puteți să îmi împărtășit vre-un cântec de leagăn cu care îl adormeați?

Copiii când erau mâncați și schimbați, dormeau. Nu ne necăjeau. Ei adormeau mai ușor fără cântec deoarece nu mai auzeau gălăgie.

Cât de mult timp petreceați cu cel mic într-o zi și care erau activitățile pe care le desfășurați?

Timpul pe care îl petreceam cu cel mic era atât cât îl alăptam și-l schimbam pentru că trebuia să fac mâncare pentru tot restul familiei. Tot așa la rând pentru fiecare dintre ei.

Ce îmi puteți spune despre nivelul de sănătate al copiilor dumneavoastră? Cât de des se îmbolnăveau și care erau cauzele cele mai frecvente?

Când copiii răceau, chemam Salvarea și mergeam cu ei la spital. Răceau mai mult iarna când trăgeau curent rece.

Ați avut de unde învăța despre îngrijirea și alimentația copilului? Care era rolul medicului în acest context? Cât de dese erau vizitele pe care le făceați la cabinetul doctorului?

Mama a fost aceea care mă învăța cum trebuie să alimentez și să îngrijesc copiii. Când era nevoie și ne anunța pentru vaccinuri mergeam la dispensar, tocmai la Pocreaca, pentru că nu era dispensar în sat.

Cred că ați avut ajutor și din partea mamei dumneavoastră. Puteți să îmi spuneți câteva dintre sfaturile pe care vi le-a împărtășit dânsa în legătură cu îngrijirea și alimentația celui mic?

Desigur: mama mea m-a ajutat foarte mult și cu mâncare și cu sfaturi, cum se îngrijește copilul.

Știu că aveți nepoți, dacă ar fi să faceți o comparație între acea perioadă si ziua de azi, care credeți că ar fi avantajele și dezavantajele acelei perioade, referitor la îngrijirea și alimentația copiilor?

Până acum am 7 nepoți, fără strănepoți. În acel timp copiii i-am crescut foarte greu pentru că aveam și casă de făcut și totul ea dintr-un singur salariu. Deși i-am purtat în școală pe toți, trebuia să stau între ei să mă descurc cum puteam. Acum copiii se cresc mult mai ușor ca în acele timpuri.

Interviu cu mama Margareta

Îmi face deosebită plăcere să salut o mamă cu experiență! Vă mulțumesc pentru disponibilitatea de a realiza acest interviu. Vă rog să-mi oferiți câteva date biografice despre dumneavoastră.

Mă numesc Diaconu Margareta și am 90 de ani.

Vă rog să-mi dați câteva detalii despre familia dumneavoastră. La ce vârstă v-ați căsătorit? Câți copii aveți și ce vârstă au fiecare?

La 23 de ani m-am căsătorit. Am 5 copii. S-au născut în 1952, 1954, 1957, 1959, 1961.

Care a fost alimentația copiilor dumneavoastră? Până la ce vârstă i-ați alăptat?

Până la un an și o lună au fost alăptați.

În perioada de alăptare cât de dese erau mesele? Cam cât dura o alăptare? Vă trezeați și noaptea ca să alăptați?

Când cerea copilul de mâncare, o dată, de două ori pe noapte. O masă dura cam o jumătate de oră.

Care erau măsurile de igienă pe care le făceați atunci când doreați să alăptați?

Spălam mâinile când munceam pe afară.

Care erau preferințele culinare ale copiilor dumneavoastră? De la vârstă au început să mănânce la masă cu familia?

Nu erau pretențioși la mâncare. Mâncau orice li se dădea. La 2 ani mâncau la masă cu familia.

Cum decurgea baia celui mic? Cât de des era îmbăiat copilul?

Lângă sobă într-o covățică. Până la 6 luni de 2 ori pe zi. Până la un an la o zi la 2 zile. Apoi masaj puțin în apă.

Cum era îmbrăcămintea copilului? Puteți să-mi povestiți mai multe despre modul de îmbrăcare al copilului?

Înfășați în scutece și cu pelinci până la 6-7 luni, apoi făceam hăinuțe din finet.

Care erau condițiile din locuința dumneavoastră? Cel mic avea camera lui, patul lui?

Toți erau în aceeași cameră. Până la 3 copii o singură cameră. După aceea 2 camere. Cel mic dormea cu mama.

Legat de orarul de somn al copilului ce îmi puteți spune? Cum îl adormeați pe cel mic? Puteți să îmi împărtășit vre-un cântec de leagăn cu care îl adormeați?

Nu erau legănați. Din când în când le mai cântam câte ceva.

Cât de mult timp petreceați cu cel mic într-o zi și care erau activitățile pe care le desfășurați?

Stăteam de vorbă cu cel mic și îi explicam. Făceam mâncare, croitorie și mai mergeam și la câmp.

Ce îmi puteți spune despre nivelul de sănătate al copiilor dumneavoastră? Cât de des se îmbolnăveau și care erau cauzele cele mai frecvente?

Au fost sănătoși și nu aveau nevoie de mers la doctor și dacă mai răceau câte puțin îi ungeam cu spirt și le dădeam Piramidon.

Ați avut de unde învăța despre îngrijirea și alimentația copilului? Care era rolul medicului în acest context? Cât de dese erau vizitele pe care le făceați la cabinetul doctorului?

Nu mă duceam cu el la doctor. Numai o dată a răcit la plămâni la 7,8 luni de la umbra nucului.

Cred că ați avut ajutor și din partea mamei dumneavoastră. Puteți să îmi spuneți câteva dintre sfaturile pe care vi le-a împărtășit dânsa în legătură cu îngrijirea și alimentația celui mic?

Nu am avut ajutor din partea mamei. Am făcut școala de surori la București.

Interviu cu mama Pachița

Îmi face deosebită plăcere să salut o mamă cu experiență! Vă mulțumesc pentru disponibilitatea de a realiza acest interviu. Vă rog să-mi oferiți câteva date biografice despre dumneavoastră.

Îmi face și mie plăcere să vă felicit și Domnul să vă binecuvânteze cu sănătate și înțelepciune, domnișoara Ioana Ciobanu. Mă numesc Iftode Pachița și am 90 de ani și 6 luni.

Vă rog să-mi dați câteva detalii despre familia dumneavoastră. La ce vârstă v-ați căsătorit? Câți copii aveți și ce vârstă au fiecare?

M-am căsătorit la vârsta de 19 ani. Așa a fost situația mea. Dintre frați eu am fost cea mai mare în casă și duceam toate poverile pe care trebuia să le ducă mama. Am trei copii: Mihai are 69 de ani, Rodica are 66 de ani și Maricica are 64 de ani.

Care a fost alimentația copiilor dumneavoastră? Până la ce vârstă i-ați alăptat? Cu ce ați început diversificarea și cum ați continuat-o?

Pe Mihai l-am alăptat mai mult de 6 luni. Avea o fire nervoasă și era slăbuț. Rodica la 6 luni și Maricica la fel. După 6 luni le mai dădeam și piept, dar am început să pregătesc mâncare ușoară până s-au obișnuit cu mâncarea. Apoi l-am dat la coteț, așa se spunea.

Cum decurgea baia celui mic? Cât de des era îmbăiat copilul?

Dimineața îi făceam curățenia fără baie, baia o făceam la 2-3 zile, apoi alăptarea și dormea până la vreo 4 ore, orar. Baia o făceam cu plante, așa mă învăța bunica mea de pe mamă. Făceam frecții la tot corpul, mai plângea, dar îi făcea bine.

Cum era îmbrăcămintea copilului? Puteți să-mi povestiți mai multe despre modul de îmbrăcare al copilului?

Cu privire la îmbrăcăminte, eu am început să lucrez croitoria în sat. Nu era nicio croitoreasă. Mi-am dat silința și aveam de lucru permanent. Până a venit Ceaușescu cu CAP-ul. Nu am mai putut lucra, am căpătat o boală de nervi, nu aveam aer. Puneam coatele pe masă ca să-mi vină aer și tot așa. Și m-am lăsat de croitorie. Este cea mai nenorocită meserie, din cauză că stăteam nopți în șir. Cu privire la îmbrăcăminte, le făceam hăinuțe, rochițele, la toate vârstele lor. Când erau mici, în timpul alăptării, aveam scutece de casă, fașă de lână împletită în trei pelinci de finet. Așa a fost atunci, ca după război și pe urmă secetă de trei ani în Moldova.

Ce îmi puteți spune despre nivelul de sănătate al copiilor dumneavoastră? Cât de des se îmbolnăveau și care erau cauzele cele mai frecvente?

Copiii mei nu au suferit de nicio boală contagioasă. Bineînțeles mai răceau când îi scoteam afară. Au fost sănătoși până i-am dat la casele lor.

Ați avut de unde învăța despre îngrijirea și alimentația copilului? Care era rolul medicului în acest context? Cât de dese erau vizitele pe care le făceați la cabinetul doctorului?

Vizita la dispensar o făceam regulat, chiar dacă copilul era sănătos.

Cred că ați avut ajutor și din partea mamei dumneavoastră. Puteți să îmi spuneți câteva dintre sfaturile pe care vi le-a împărtășit dânsa în legătură cu îngrijirea și alimentația celui mic?

Primul copil l-am născut cu moașa de plasă, acasă, în casă la mama soacră. A fost o mamă bună, a ținut la noi. S-au mai îmbunătățit lucrurile, am început să pregătim materiale pentru a ne face casa noastră. Al doilea copil l-am născut în prima cameră a casei noastre, al treilea în camera de iarnă.

Știu că aveți nepoți și strănepoți, dacă ar fi să faceți o comparație între acea perioadă si ziua de azi, care credeți că ar fi avantajele și dezavantajele acelei perioade, referitor la îngrijirea și alimentația copiilor?

Diferența dintre atunci și acum nu o putem compara. Nu-mi dădea nimic decât îl cântărea și atât. N-am primit alocație la niciun copil, cum se primește acum. Era o sărăcie mare ca seceta din anii 1945-1947. Prima casă am făcut-o cu greu. Când s-a făcut șoseaua Națională la vale, soțul meu s-a încadrat și el. Am strâns banii și când s-a terminat șoseaua soțul meu s-a dus la Vaslui, a cumpărat căpriori, grinzi, dulapi pentru uși și geamuri, scândură pentru podea și dușumea. Am scos toate ușile și geamurile pe care mi le-a făcut tatăl meu și am zis că dacă moare cineva din familia mea n-are de unde îl scoate.

Așa a fost atunci și așa este astăzi. Nu am împrumutat bani de la Banca de stat și nici de la nimeni. Când am avut banii noștri, atunci am făcut. Eu mulțumesc lui Dumnezeu că a fost cu noi.

Interviu cu mama Eunicia

Îmi face deosebită plăcere să salut o mamă cu experiență! Vă mulțumesc pentru disponibilitatea de a realiza acest interviu. Vă rog să-mi oferiți câteva date biografice despre dumneavoastră.

Mă numesc Băsescu Eunicia și am 93 de ani.

Vă rog să-mi dați câteva detalii despre familia dumneavoastră. La ce vârstă v-ați căsătorit? Câți copii aveți și ce vârstă au fiecare?

La 22 de ani m-am căsătorit 28 noiembrie 1948. În 1950 am născut pe Timotei la 9 februarie. În 1952 am născut pe Valentin la 5 septembrie. În 1954 pe Aurora la12 februarie. În 1955 pe Rodica la 3 noiembrie. În 1957 pe Ariela la 22 octombrie.

Care a fost alimentația copiilor dumneavoastră? Până la ce vârstă i-ați alăptat? Cu ce ați început diversificarea și cum ați continuat-o?

I-am alăptat la sân până la 1an și 2 luni și cu lapte cu griș din porumb alb ca la țară, nu se găsea griș natural. Lapte aveam noi, căci aveam vaci în gospodărie. Și pe parcurs le dădeam ca hrană ce mâncam noi. Nu i-am hrănit după oră, ci când le era foame și desigur că și noaptea mă trezeam și alăptam.

Care erau măsurile de igienă pe care le făceați atunci când doreați să alăptați?

Pe vremea mea nu erau măsuri de igienă, doar așa cum știam eu de la mama mea.

Care erau preferințele culinare ale copiilor dumneavoastră? De la vârstă au început să mănânce la masă cu familia?

Copiii nu aveau preferințe la masă, căci erau mulțumiți cu ce era atunci deoarece nu se găseau de toate ca acum. Salariu nu aveam și mâncam simplu și sănătos. La masă cu noi au început să mănânce când stăteau în picioare.

Cum decurgea baia celui mic? Cât de des era îmbăiat copilul?

Baie se făcea în fiecare seară cu apă călduță în covățică de lemn. Îi puneam sub cap o cârpă, pe corp tot la fel și dădeam apă. Îi frecam mănuțele, gâtuțul și peste tot. După uscare îl dădeam cu pudră ca să nu se opărească. Îl înfășuram cu scutece curate, uscate și îl legam pachet ca să stea picioarele drepte și după baie dormea bine.

Cum era îmbrăcămintea copilului? Puteți să-mi povestiți mai multe despre modul de îmbrăcare al copilului?

Îmbrăcămintea era comodă ca să nu-l deranjeze. Condițiile erau așa după timp. Iarna trebuia să fie cald ca să nu răcească și dormeau cu noi în cameră cei mici. Când s-au făcut mai mari dormeam separat.

Legat de orarul de somn al copilului ce îmi puteți spune? Cum îl adormeați pe cel mic? Puteți să îmi împărtășiți vre-un cântec de leagăn cu care îl adormeați?

Copilul dormea de multe ori la sân și îl puneam în covățică. Când se trezea îl legănam. Nu îi trebuia cântec, căci adormea. Și cred că nici nu aveam chef de cântat, căci mă aștepta lucrul.

Ați avut de unde învăța despre îngrijirea și alimentația copilului? Care era rolul medicului în acest context? Cât de dese erau vizitele pe care le făceați la cabinetul doctorului?

Nu am fost cu ei pe la doctori. Nu au fost bolnavi, nu țin minte să fi fost cu ei la spital. La țară medicul venea o dată pe lună, dar mama soacră era mai mult decât un medic, căci era tot timpul aproape. Mama mea a venit la mine când am născut pe primul copil și primele lecții de la dânsa le-am primit.

Știu că aveți nepoți și strănepoți, dacă ar fi să faceți o comparație între acea perioadă si ziua de azi, care credeți că ar fi avantajele și dezavantajele acelei perioade, referitor la îngrijirea și alimentația copiilor?

Alimentația de atunci față de cei mici de acum diferă mult. E cu totul deosebit. Nepoții și strănepoții de acum când aud și le povestesc cum era pe vremea părinților lor se miră de o așa deosebire.

Toate acestea sunt pe scurt.

Anexa

Anexa 1 – Interviuri

Figură 59 – Interviu cu Brișcaru Emilia

Figură 60 – Interviu cu Băsescu Eunicia

Figură 62 – Interviu cu Iftode Pachița

Anexa 2 – Îmbrăcămintea țăranului

Figura 63 – Costum din Oltenia, Mehedinți Figura 64 – Costume din jud. Vlașca

Figura 65 – Costume din jud. Putna FIgura 66 – Costume din jud. Râmnicu Sărat

Figura 67 – Costum tradițional

Figura 68 – Costume din jud. Brăila

Figura 69 și Figura 70 – Costume din jud. Muscel

Figura 72 – Costum din jud. Argeș

Figura 73 – Costum din jud. Prahova

Încălțămintea țăranului

Figura 74 – Încălțămintea țăranului

Locuința țăranului

Figura 81 – Semi-bordei

Figura 81 – Casă învelită cu stuf

Figura 83 – Semi – bordei

Cântece, poezii și zicători

Figura 84 și Figura 85 – Proverbe despre alimentație

Figura 89 – Proverbe despre muncă

Anexa 6 – Cărți consultate

Figura 99 – Îngrijirea și alimentația copilului mic

Figura 100 și Figura 101 – Apărătorul Sănătăței. Cuprinzător de cunoștințe de igienă și medicină populară

Figura 102 – Alimentația copilului în primul an Figura 103 – Alimentația noului născut și a sugarului pînă la un an

Anexa 7 – Referințele figurilor

Banu G., Sfaturi către mame, Editura Esculap – Figurile 4, 5, 9 ,10, 25-28, 36-39, 45, 54, 95

Chrissochefal N., Alimentațiunea copiilor nou-născuți – Tesa pentru doctorat in medicina și chirurgie, Tipografia Națională, 1887 – Figurile 1, 2, 96

Crăiniceanu Gh., Igiena țeranului român. Locuința, încălțămintea și îmbrăcămintea. Alimentațiunea în diferite regiuni ale țerii și în diferite timpuri ale anului, București, Lito-Tipografia Carol Gölb, 1985 – Figurile 84–94, 97

Iancu A., Îngrijirea și alimentația copilului mic, Cluj, Editura Biblioteca medicală și igienică a Astrei, 1928 – Figurile 6, 7, 11-13, 16-24, 40-44, 46-48, 50-53, 99

Manolescu N., Apărătorul Sănătăței. Cuprinzător de cunoștințe de igienă și de medicină populară, București, Editura Inst. de arte grafice „Carol Göbl” S-sor Ioan St. Rasidescu, 1904 – Figurile 63-83, 100, 101

Ministerul Sănătății, Alimentația copilului în primul an, 1950 – Figura 102

Ministerul Sănătății, Alimentația noului născut și a sugarului pînă la un an, Centrul de educație sanitară, 1956 – Figurile 3, 8, 14, 29-35, 49, 103

Pașcanu D., Sfaturi despre alimentația copiilor și despre sifilis, București, Atelierele grafice SOCEC & Cș, societate anonimă, 1912 – Figurile 15, 98

Sîrghi E., Particularitățile funcționale și structurale ale cântecului de leagăn din spațiul folcloric al Republicii Moldova, Chișinău, 2016 – Figurile 55, 56

Bibliografie

Agârbicianu I., Povestiri, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1981

Banu G., Sfaturi către mame, Editura Esculap

Basmele românilor, vol. II, București, Editura Curtea veche, 1987

Blajinu D., Antologie de folclor muzical. 1107 melodii și cântece din Moldova istorică, Constanța, Editura Exponto, 2002

Chrissochefal N., Alimentațiunea copiilor nou-născuți – Tesa pentru doctorat in medicina și chirurgie, Tipografia Națională, 1887

Crăiniceanu Gh., Igiena țeranului român. Locuința, încălțămintea și îmbrăcămintea. Alimentațiunea în diferite regiuni ale țerii și în diferite timpuri ale anului, București, Lito-Tipografia Carol Gölb, 1985

Creangă I., Amintiri din copilărie, București, Editura Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, 1980

Creangă I., Povești. Povestiri. Amintiri, ediția a V-a, Constanța, Editura Steaua Nordului, 2012

Dupin Henri et all, Alimentation et nutritionhumaines, editura ESF, Paris, 1992

Ettinger I., Sfaturi către mame, 1908

Iancu A., Îngrijirea și alimentația copilului mic, Cluj, Editura Biblioteca medicală și igienică a Astrei, 1928

Iordachescu Z., Înțercarea precoce și mortalitatea infantilă, România Medicală, 1928

Manolescu N., Apărătorul Sănătăței. Cuprinzător de cunoștințe de igienă și de medicină populară, București, Editura Inst. de arte grafice „Carol Göbl” S-sor Ioan St. Rasidescu, 1904

Ministerul Sănătății, Alimentația copilului în primul an, 1950

Ministerul Sănătății, Alimentația noului născut și a sugarului pînă la un an, Centrul de educație sanitară, 1956

Pașcanu D., Sfaturi despre alimentația copiilor și despre sifilis, București, Atelierele grafice SOCEC & Cș, societate anonimă, 1912

Popoviciu Gh., Regimul copilului preșcolar sănătos, Revista de Pediatrie, Puericultură și Nipiologie, 1937

Popoviciu Gh., Scrisori medicale, Revista de Pediatrie, Puericultură și Nipiologie, 1941-1942

Revista de Obstetrică, Ginecologie și Puericultură, An II-III, 1922-1923

Revista de Obstetrică, Ginecologie și Puericultură, anul IV, Nr. 1-2, 1924

Revista de Obstetrică, Ginecologie și Puericultură, an V, Nr. 4, 1925

Revista de Obstetrică, Ginecologie și Puericultură, Anul XI, Tomul X, Nr. 4, 1931

Revista de Obstetrică, Ginecologie și Puericultură, Anul XVI, Nr.1, 1936

Revista științelor medicale, nr. 4, 1906

Revista științelor medicale, nr. 7, 1906

Sîrghi E., Particularitățile funcționale și structurale ale cântecului de leagăn din spațiul folcloric al Republicii Moldova, Chișinău, 2016

Stancu Z., Desculț, București, Editura Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, 1982

Stravidi C., Îngrijirea copiilor nou-născuți, 1902

Tamazlîcaru A., Tăpușele, tăpușele, Chișinău, Editura Literatura artistică, 1986

Teodoreanu I., În casa bunicilor, București, Editura Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, 1979

Vieru Gr., Cântec de iubire, Chișinău, Editura Prut Internațional, 2015

Webografie

http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/43281/1/9241593431.pdf?ua=1&ua=1, accesat în februarie 2018

http://usmf.md/uploads/Downloads/Medicina%202/Departament%20pediatrie/puericultura/Alimentatia%20copil.pdf, accesat în mai 2018

http://www.emamica.com/a/tipuri+de+alimentatie+a+sugarului/58, accesat în iunie 2018

http://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/otilia-cazimir/cantec-de-leagan.html, accesat în iulie 2018

http://www.versuri.ro/versuri/gfldhm_vasile-alecsandri-legenda-randunicai.html, accesat în iulie 2018

http://www.who.int/nutrition/publications/Complementary_Feeding.pdf, accesat în septembrie 2017

http://www.who.int/nutrition/publications/Complementary_Feeding.pdf, accesat în septembrie 2017