Lucrare de licență [301825]

[anonimizat]

2017

„Variații morfologice ale amprentelor digitale într-o populație din zona Moldovei”

Înainte de a [anonimizat] m-[anonimizat] – [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] l-a oferit în elaborarea lucrării de licență.

[anonimizat].

Introducere

Corpul uman este un mare mister pe care oamenii de știință încearcă de milenii să-l deslușească. Un element cu adevărat unic sunt amprentele digitale. Se cunoaște faptul că ele se formează înainte de naștere și sunt o caracteristică a structurii pielii. [anonimizat]. [anonimizat]. Acestea reprezintă o „semnătură biologică” personală, [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat]? [anonimizat], ele au ajutat poliția de-a lungul timpului pentru identificarea criminalilor. [anonimizat] a amprentelor digitale a fost înființat la Londra în 1901 [anonimizat] 1905.

[anonimizat], cea a degetului mare este și cea mai importantă.

[anonimizat]. Chiar dacă mumiile au peste 3000 [anonimizat]-o stare perfectă de conservare. Probabil că unicitatea amprentelor oferă o nouă poartă spre dezlegarea misterului asupra organismului uman. [anonimizat].

[anonimizat], asigură capacitatea de a "simți" [anonimizat].

[anonimizat] ("software") [anonimizat] ("hardware") [anonimizat] o componentă indispensabilă a sistemului de "detectare" a realității prin atingere. Deocamdată, cercetările nu explică unicitatea amprentelor sau de ce acestea sunt dispuse în vârtejuri eliptice.

Desigur, putem considera că un rol special, tot mai vehiculat, este includerea amprentării în setul de parametri de identificare biometrică a individului uman, alături de iris-ul ochiului, lobul urechii, ADN-ul etc.

Capitolul I

TIPURI DE AMPRENTE

Amprenta biologică este semnătura biologică a unui individ. Ea se poate obține prin: analiză biochimică (ADN), presare (amprenta digitală și maxilară), scanare (amprenta retiniană).

Amprentele digitale: urme lăsate de degete pe o suprafață și care servesc la identificarea unei persoane umane (http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=AMPRENT%C4%82, data: 28. 04. 2016, ora: 14:08).

Pe baza studiilor efectuate și a experienței practice în acest domeniu, cercetătorii în materie de dactiloscopie, au ajuns la concluzia certă că este imposibil a se întâlni două persoane cu desene papilare identice. Chiar la aceiași persoană, fiecare desen papilar al fiecărui deget are o morfologie unică neexistând două degete cu desene identice (G. Pășescu, 1996).

Există mai multe tipuri de amprente:

1.1 Amprente palmare: cele cinci degete de la mână poartă următoarele denumiri: mare (polex sau police), arătător (index), mijlociu (mediu), inelar și mic (auricular). Palma propriu – zisă, fără degete este împărțită în trei regiuni având ca limite șanțurile de flexiune palmare. De la baza degetelor până la șanțul de flexiune situat aproximativ orizontal în podul palmei se află regiunea digito-palmară, iar de la aceasta pornește un alt șanț de flexiune orientat relativ vertical către baza palmei, divizând-o în alte două regiuni: regiunea tenară, cea de la baza policelui și regiunea hipotenară, care este situată spre exteriorul palmei.

regiunea digito-palmară: aici pot fi întâlnite creste cu aspect de lanțuri simple, lanțuri duble, delte și arcuri. În această regiune nu se vor întâlni creste papilare sub formă de spirale, cercuri sau alte forme caracteristice nucleului amprentelor digitale (fig. 1 -litera f).

Fig.1 Regiunile desenului papilar al palmei (http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/STRUCTURA-DESENELOR-PAPILARE97.php data: 28. 04. 2016, ora 14:31)

regiunea hipotenară: liniile papilare pot fi întâlnite sub formă de lanțuri, cercuri, arcuri sau alte forme caracteristice nucleului unei dactilogame digitale (fig. 2).

Fig.2 Regiunea hipotenară (http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/STRUCTURA-DESENELOR-PAPILARE97.php data: 28. 04. 2016, ora 14:33)

regiunea tenară: indiferent de configurația liniilor papilare, are formă specifică pulpei degetului mare. Este situată întotdeauna în dreapta desenului papilar palmar, în cazul mâinii stângi, iar în cazul mâinii drepte se găsește în partea stângă a acesteia. Crestele papilare cel mai frecvent întâlnite în această regiune sunt în formă de arcuri. Se mai pot găsi și spirale, lanțuri, precum și alte forme, acestea fiind însă izolate (fig. 3).

Fig.3 Regiunea tenară (http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/STRUCTURA-DESENELOR-PAPILARE97.php data: 28.04.2016, ora 14:36)

1.2 Amprenta ADN: este o descoperire relativ recentă. A fost descoperită în anul 1984 de geneticianul britanic Alec John Jeffreys. Acesta a conceput un procedeu prin care un individ poate fi identificat după zestrea lui genetică, metoda constând în extragerea și analiza ADN-ului extras dintr-o celulă provenită dintr-un fir de păr, de piele, salivă, spermă, sânge. Deși doi oameni pot să aibă un patrimoniu genetic, în mare parte, identic, anumite secvențe din structura ADN-ului sunt specifice fiecărui individ, ceea ce ne face unici, din acest punct de vedere. Analiza genetică pune în evidență secvențele care dau profilul genetic inconfundabil al unei persoane (fig. 4).

ADN-ul este denumirea prescurtată a acidului dezoxiribonucleic și este o moleculă prezentă în toate celulele vii, care conține, în nucleotide, totalitatea informațiilor genetice necesare pentru funcționarea și dezvoltarea organismului, reprezentând, de asemenea, suportul eredității. Informația purtată de ADN se poate modifica de-a lungul timpului, ceea ce explică unicitatea indivizilor și, pe de altă parte, evoluția speciilor.

Amprenta genetică, aduce în criminalistică informații care ajută la identificarea autorilor unor crime/infracțiuni. Pentru reperarea probelor, se folosește un aparat special, numit crime-scop. Acesta emite o lumină albastră care identifică probe biologice sau urme de sânge, care, ulterior, sunt folosite pentru analiza amprentei genetice. ADN-ul se extrage din celulele recoltate, fiind mărite de nenumărate ori, pentru a fi vizibilă structura și pentru a se observa seria de nucleotide care se repetă, fiind situată în partea non-codificată a ADN-ului. Numărul de repetiții diferă de la individ la individ, dovedind astefel că ADN-ul respectiv este al unei anumite persoane (unică, din acest punct de vedere) ( http://bodygeek.ro/amprenta-genetica data: 28.04.2016, ora: 15:05).

Fig. 4 Profil genetic (http://bodygeek.ro/amprenta-genetica data: 28.04.2016, ora: 15:08)

1.3 Amprente plantare: regiunile tălpii piciorului sunt următoarele: metatarsofalangiană, tarsiană și a călcâiului.

regiunea metatarsofalangiană: este cuprinsă între vârful degetelor și o linie imaginară, perpendiculară pe axul longitudinal al plantei, care trece prin articulația situată între falanga a doua a degetului mare si metatars. Această regiune se întâlnește cel mai frecvent reprodusă în urmele plantare și datorită aspectului foarte variat pe care îl are desenul său papilar, reprezintă una din principalele regiuni care pot duce la identificarea unei persoane.

Ȋn regiunea metatarsofalangiană se pot distinge forme diferite ale crestelor papilare, cum ar fi: foarte multe delte, arcuri, linii spirale, lanțuri simple și lanțuri duble.

Ȋn partea superioară a acestei regiuni, sub pliul de articulație a degetelor, se găsesc patru delte corespunzătoare degetului al doilea, al treilea, al patrulea și al cincilea. Sub pliul degetului mare crestele papilare au adeseori forma unor linii spirale sau lanțuri, care întotdeauna au concavitatea orientată spre deget.

Desenele degetelor piciorului au o varietate foarte mare și pot prezenta toate formele existente pe falange (fig. 5 – cifra cinci).

regiunea metatarsiană este cuprinsă între regiunea metatarsofalangiană și o linie imaginară, perpendiculară pe axul longitudinal al plantei, care trece prin articulația tarsului cu metatarsul. Ca și în regiunea metatarsofalangiană, în câmpul palmar al acestei regiuni se pot întâlni variate forme de lanțuri simple, lanțuri duble, linii spirale, arcuri, chiar și delte (fig. 5 – cifra unu).

regiunea tarsiană, corespunzătoare osului tarsului, este cuprinsă între regiunea metatarsiană și călcâi, respectiv de-a lungul scobiturii (cavității) tălpii piciorului. Aici se găsesc creste relativ orizontale care se bifurcă, se întrerup, se contopesc sau formează mici butoniere. Ȋn mod excepțional pot fi întâlnite și lanțuri (fig. 5 – cifra doi).

regiunea călcâiului este partea posterioară a tălpii, corespunzătoare osului calcaneu. Câmpul papilar din această regiune, ca și cel din regiunea tarsiană are un aspect omogen care se caracterizează prin creste papilare orizontale, cu multe întreruperi, bifurcații și contopiri. În această regiune, nu se vor întâlni niciodată creste papilare sub formă de arcuri, lanțuri sau linii spirale.

Datorită unor bătături, cicatrici sau malformații situate în diverse regiuni, într-o amprentă plantară pot fi întâlnite deformări ale desenului papilar, acestea constituind elemente cheie în identificarea persoanei căreia îi aparține urma (fig. 5- cifra trei), (I. R. Constantin, 1975).

Fig. 5 Regiunile tălpii piciorului (http://www.scritub.com/medicina/PRINCIPIILE-REFLEXOLOGIEI18592321.php data: 28.04.2016, ora: 15:20)

1.4 Amprentele dentare pot fi:

amprentă totală : se amprentează toți dinții din cavitatea bucală. Se iau trei amprente distincte: amprenta arcadei inferioare, amprenta arcadei superioare și amprenta ocluziei sau, mai popular, ”mușcătura” (fig. 6).

Fig. 6 Amprentă totală (http://www.doctoruldedinti.info/amprenta-in-stomatologie/ data: 28.04.2016, ora: 15:29)

amprenta segmentară sau parțială: amprentează doar un segment din cavitatea bucală, și anume, partea în care urmează a se efectua reconstituirea protetică. Pentru amprenta segmentară nu se folosesc linguri de amprentă. Pe amprenta segmentară apare: amprenta dinților superiori, amprenta dinților inferiori și înregistrarea ocluziei. Ca și tehnică, amprenta segmentară se poate lua în un timp sau în doi timpi (fig. 7).

Fig. 7 Amprentă segmentară (http://www.infodentis.com/lucrari-dentare-fixe-etape-clinice/amprenta-dentara-tehnici.php data: 28.04.2016, ora: 16:39)

Capitolul II

MORFOLOGIA ȘI STRUCTURA PIELII

Pielea este învelișul exterior al corpului. Ea este formată din trei straturi: epidermul, dermul și hipodermul. La exterior, pielea prezintă diferite elemente morfologice: proeminențe, creste, cute, orificii. Proeminențele pot fi permanente, corespunzând papilelor dermice, sau temporare, fiind determinate de proiectarea în afară a foliculilor piloși sub influența frigului sau ca urmare a unei emoții.

Crestele papilare corespund crestelor dermice papilare, care apar mai pronunțate pe fețele palmare și plantare și mai reduse la nivelul buzelor, scrotului, aceste linii proeminente apar mai mult sau mai puțin curbate.

Epiderma este pătura superficială, nevascularizată, de natură epitelială (este un epiteliu stratificat, pavimentos cornificat). Aceasta se află într-o continuă transformare care se desfășoară de la stratul bazal spre suprafață, unde celulele cheratinizate se exfoliază, noile celule de înlocuire fiind date de stratul germinativ profund. Stratificarea epidermei este variabilă, încât la nivelul pielii groase, se pot identifica cinci straturi, iar în cea subțire doar patru:

Stratul bazal, numit și germinativ, constituit dintr-un singur rând de celule strâns atașate de membrana bazală. La nivelul acestui strat există mai multe tipuri de celule: stem (asigură formarea celulelor care vor face parte din straturile mai superficiale), melanocite (produc pigmentul melanic), celule Merkel (sunt intim asociate cu câte o terminație nervoasă senzitivă sub formă de disc, funcționând împreună ca receptori tactili, corpusculi Merkel).

Stratul spinos, este destul de gros, conține celule numite cheratinocite, cu o activitate mitotică mai slabă decât în stratul inferior și care conțin mănunchiuri de tonofilamente. Printre cheratinocitele stratului spinos apar împrăștiate și celule Langerhans, cu multe prelungiri care le conferă forma stelată. Celulele Langerhans fac parte din sistemul imunitar, fiind considerate macrofage.

Stratul granular este constituit din trei – cinci rânduri de cheratinocite aplatizate, cu un conținut ridicat de tonofilamente și două categorii de granule: de cheratohialină și lamelare.

Stratul lucid, mai este numit și zona de tranziție, apare numai în structura pielii groase. Constă în câteva rânduri de cheratinocite turtite și moarte, identice ca structură cu cele de la baza stratului superior.

Stratul cornos este stratul extern și cel mai gros din structura epidermei. Conține cheratinocite moarte, turtite, pline cu cheratină (nucleul și organitele fiind dezintegrate în urma morții celulare), care se mai numesc și celule cornificate.

Derma este pătura de natură conjunctivă situată sub epidermă, conținând ca celule – fibroblaste/fibrocite, macrofage, mastocite, leucocite, iar ca fibre – pe cele colagene, elastice și reticulare. Derma este bogată în terminații nervoase, vase sangvine; de asemenea, ea găzduiește foliculi piloși, glande sudoripare și sebacee. Bogata vascularizație a dermei, care poate conține 5% din tot sângele corpului, asigură nu numai hrănirea sa și a epidermei, ci și termoreglarea. Derma prezintă două straturi:

Stratul papilar, de contact cu epiderma, este un țesut conjunctiv areolar, cu numeroase proeminențe apicale numite papile dermice. La nivelul palmelor și a tălpilor, papilele apar înșiruite constituind crestele dermice care determină formarea crestelor epidermice, a căror ordonare este determinată genetic; porii glandelor sudoripare se deschid de-a lungul acestor creste epidermice, încât la atingerea lor se pot obține amprentele.

Stratul reticular este un țesut conjunctiv mai dens, în care mănunchiuri de fibre de colagen formează o rețea (reticulum), multe dintre ele având o orientare paralelă cu suprafața pielii. Porțiunile mai puțin dense dintre mănunchiurile de colagen constituie așa numitele linii de tensiune sau de clivaj ale pielii, aceste linii se întind longitudinal în pielea membrelor, capului și circular în jurul gâtului și trunchiului.

Hipodermul este stratul cel mai profund, situat sub dermă, care face legătura între piele și organele interne ( Rafailă S., 2014).

La punctul de contact cu epidermul, dermul prezintă ridicături conice, denumite papile (din latină: papilla = proeminență). În vârful papilelor se află porii prin care este eliminată transpirația. Crestele papilare situate la suprafața dermului corespund papilelor dermice. Crestele papilare care se formează la suprafața dermului au o înălțime care variază între 0,1 – 0,4 mm și o înălțime ce variază între 0,2 – 0,7 mm.

Forma crestelor papilare este reprodusă identic de către stratul epidermic. Sudoarea secretată de glandele sudoripare și substanțele grase secretate de glandele sebacee formează, la suprafața epidermului, un strat de săruri și grăsimi, care, la contactul cu un suport, se depun și redau întocmai forma crestelor papilare (fig. 8).

Crestele papilare existente pe suprafața pielii de pe interiorul mâinilor și de pe talpa picioarelor formează desenul papilar, un desen pe cât de complicat, pe atât de util în identificarea fizică a unei persoane, din care fac parte și încrețiturile pielii care străbat transversal crestele papilare, denumite linii albe, precum și liniile ce se formează în epiderm, în zona șanțurilor flexorale (I. R. Constantin, 1975).

Fig. 8 Structura pielii (http://www.scrigroup.com/sanatate/LEZIUNI-ALE-PIELII-PRODUSE-PRI85544.php data: 28.04.2016, ora: 18:59)

Capitolul III

EMBRIOGENEZA AMPRENTELOR DIGITALE

Originea tegumentului este dublă: componenta superficială, epidermică, este de origine ectodermală, iar componenta profundă, formată din dermă și hipodermă, este de origine mezodermică.

După patru săptămâni, membrele se dezvoltă rapid, iar din a doua lună pot fi văzuți genunchii, coatele, degetele de la picioare și degetele de la mâini. Degetele încep să se separe și osul începe să se osifice la începutul săptămânilor șapte, opt a vieții intrauterine. Articulațiile încep să se formeze în a opta săptămână, iar morfologia mâinii externe apare similară, proporțională cu cea a unui copil (fig. 9), (Pășescu Gh., 1996).

Fig. 9 Formarea degetelor (https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/nij/225323.pdf data: 28.04.2016, ora: 19:48)

Epiderma este învelișul tegumentar embrionar format inițial de un strat de celule cuboidale, care în săptămâna a cincea, prin înmulțire, evoluează în două straturi: unul profund, epiderma și unul la suprafață, numit epitrichium sau periderma.

Între celulele cuboidale bazale care proliferează și peridermă, se interpune un strat celular nou, numit stratum intermedium, cu celule vacuolizate. La începutul lunii a patra, epiderma este tristratificată, tot prin proliferarea celulelor profunde, în luna a patra, apar mai multe straturi și o anumită specializare: stratul profund sau germinativ, în care celulele se înmulțesc în continuare, stratul spinos și granulos, în care începe keratinizarea (stratum lucidum) și stratum corneum, prin cornificarea căruia epiderma embrionului își pierde transparența (fig. 10), (Bareliuc L., 1977).

Fig. 10 Proliferarea celulelor (https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/nij/225323.pdf data: 28.04.2016, ora: 19:52)

În a șasea săptămână mugurii membrelor cresc, în săptămâna a șaptea se remarcă extremitatea lor în formă de paletă festonată, cu cinci proeminențe indicatoare ale degetelor; acestea din urmă se evidențiază la sfârșitul lunii a doua, prin resorbția membranelor interdigitale, care le leagă (rol morfogenetic al fenomenului de necroză). Primul șanț care apare pe lungimea membrelor superioare separă segmentul distal de segmentul proximal al acestora: șanțul pumnului. Segmentul proximal va fi și el împărțit în două, prin apariția șanțului cotului. Pentru membrele inferioare, lucrurile se petrec la fel. Desenul papilar ia naștere între a treia și a patra lună a vieții intrauterine și primește o formă definitivă prin luna a șasea, deci cu câteva luni înainte de naștere și nu dispare nici după moartea persoanei, decât prin procesul de putrefacție a țesuturilor. Există anumite afecțiuni genetice care împiedică formarea amprentelor la anumite persoane. Aceste afecțiuni ar fi: sindromul Naegeli și sindromul D.P.R. (dermatopathia pigmentosa reticularis). Această maladie se produce la naștere sau în timpul copilăriei, de obicei până la vârsta de doi ani, fiind o formă de displazie ectrodermală. Boala are ca simptome lipsa amprentelor, piele uscată, păr puțin, număr mic de dinți. Din punct de vedere al identificării criminalistice înseamnă că nu numai că-i lipsesc amprentele, ci nu are linii (creste papilare) nici pe tălpile picioarelor (urme plantare).

Dermul și hipodermul se constituie în primele șase săptămâni din mezenchim. Din a doua lună, apare substanța fibrilară interstițială, produsă de fibroblastele diferențiate din celulele mezenchimale. În derm, se diferențiază stratul superficial papilar. Țesutul adipos hipodermic se formează în al doilea trimestru din celulele mezenchimale care trec prin stadiile intermediare de lipoblaste, începând să acumuleze trigliceride intracitoplasmatice (Raven and Johnson, 1992).

În timpul săptămânii a XIII-a, din crestele neurale se desprind celule cu prelungiri dendritice, numite melanoblaști, aceștia, ajungând în epidermă, elaborând pigmentul melanic și devenind melanocite. Acestea transmit pigmentul și altor keranocite, prin prelungirile lor, acest fenomen fiind denumit activitate citocrină, prin care se definește masa de pigment caracteristică raselor. Derma și hipoderma se dezvoltă din mezenchimul migrat al dermatoamelor somatice și din cel somatopleural, care se va diferenția, începând din luna a treia, în țesut conjunctiv, prin apariția fibroblaștilor și a fibrelor colagene și a fibrelor elastice, la sfârșitul lunii a patra. Limita între epidermă și dermă, plană la început, devine crenelată în luna a patra, când epiderma trimite în corionul primar și plantar îngroșări epidermale. În consecință, în luna a cincea apar la suprafața pielii ridicături, acestea se observă ca niște creste epidermale, constituind un desen specific (dermatoglife), care se definitivează în jumătatea a doua a vieții fetale. În a treia săptămână, pe laturile corpului embrionului apare câte o proieminență lineară dispusă în axul lung al corpului, denumită linie mamară. Liniile mamare se termină la ambele capete cu câte o proeminență în formă de paletă, care reprezintă viitoarele membre. În a cincea săptămână proeminențele sunt mai alungite și împărțite în câte două segmente, unul proximal și unul distal. Segmentul distal care va deveni mână sau picior, prezintă la marginea sa liberă șanțuri longitudinale, care încep să delimiteze forma degetelor. Până în luna a doua degetele sunt reunite printr-o membrană, ceea ce face ca mâinile și picioarele să aibă un aspect palmat (fig. 11). La începutul lunii a treia fața palmară a mâinilor privește înainte și policele înafară.

Fig. 11 Evoluția formării dermatoglifelor (https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/nij/225323.pdf, data 15.10.2016, ora 14:22).

Desenul papilar apare în luna a treia a vieții intrauterine a fătului și primește forma definitivă în luna a șasea. El nu se schimbă nici după moartea persoanei, ci se distruge prin procesul de putrefacție a țesuturilor. Începând cu suprafața internă a falangelor, palmelor și plantelor, la sfârșitul lunii a treia, apar neregularități ale suprafeței inferioare a epidermului, sub formă de creste paralele proeminente în derm. Porțiunile lor profunde devin glomerulate. Din aceasta se vor dezvolta ulterior glandele sudoripare ecrine. Lumenele apar din săptămâna a XXIV-a și începe procesul de secreție gladulară. Pe suprafața externă a epidermului apar proeminențe longitudinale corespunzând crestelor din profunzime (Pășescu Gh., 1996). Dezvoltarea unghiilor începe în luna a treia prin formarea, la nivelul porțiunii posterioare a falangelor terminale a unei arii plate, aria unghială primară, care este înconjurată, de un fald de piele. În regiunea unghială, epiteliul prezintă trei straturi: germinal, intermediar și superficial. Masa propriu-zisă a unghiei este depusă în cursul lunii a cincea, fără participarea keratohialinei, în porțiunea patului unghial din vecinătatea șanțului unghial proximal. Aici, stratul bazal epidermic este transformat în matricea unghială și celulele sale sunt penetrate de fibrile ale substanței organice.

Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie de schimbări datorită „vârstei sau anumitor boli”, dar „formarea desenului papilar rămâne aceeași”. Cercetările experimentale au dovedit că luând impresiunile digitale de la o persoană la intervale mari de timp și comparându-se între ele, se observă că într-adevăr structura lor rămâne aceeași, modificându-se doar dimensiunile (Pășescu Gh., 1996).

Încercările de distrugere a reliefului pielii prin frecare, arsuri superficiale sau procedee chimice nu pot înlătura desenul papilar decât pentru o perioadă scurtă, deoarece într-un timp scurt după regenerarea pielii acest desen apare din nou.

Ca exemplu în acest sens, sunt cazurile cioplitorilor în piatră, zidarilor, celor care lucrează cu diferite substanțe chimice corozive ale căror desene papilare se alterează frecvent în procesul activității specifice. Încetând de a mai veni în contact cu asemenea corpuri sau substanțe, după 8-10 zile epidermul se va reface și va continua să prezinte aceleași caracteristici ale desenului papilar ca înainte de alterare (I. R. Constantin,1975).

Arsurile și tăieturile profunde care atacă dermul, după vindecare fac să nu mai apară desenul papilar, însă rămân cicatrici care reprezintă caracteristici deosebit de importante în identificarea dactiloscopică, având în vedere forma lor și locul pe care-l ocupă în morfologia desenului (Pășescu Gh., 1996).

Există și boli care pot duce la pierderea amprentei boala eritrodisesteziei palmo-plantară. Aceasta prezintă o gamă variată de simptome precum eritem, amorțeală, furnicături, durere, inflamare și pot progresa spre vezicule până la ulcerații. În urma unui studiu, această boală a apărut la un pacient cu cancer la a șasea ședință de chimioterapie. Acesta a fost incapabil să realizeze documentele guvernamentale datorită faptului că amprentele îi lipseau (Oanță A, 2010).

Capitolul IV

TIPURI DE AMPRENTE DIGITALE

Tipurile sunt grupe mari de desene papilare împărțite în după forma generală a crestelor care alcătuiesc regiunea centrală. După acest criteriu, desenele papilare se împart în cinci tipuri:

tipul arc (adeltic);

tipul laț (monodeltic);

tipul cerc (bideltic);

tipul combinat (polideltic);

tipul amorf.

Tipul arc, cunoscut și sub numele de adeltic, este cel mai puțin răspândit, reprezentând circa 7,1 % din totalul dactilogramelor. Are o formă foarte simplă.

La desenele de tip adeltic, crestele papilare pornesc de la o margine a falangei spre cealaltă, urmând aceeași direcție cu crestele ce se află în regiunea bazală, din dreapta spre stânga.

Cu cât ne îndepărtăm de regiunea bazală, cu atât crestele papilare se curbează mai puternic și formează o convexitate către vârf, fără a se întoarce către marginea de unde au plecat, fiind asemănătoare arcurilor de cerc, de unde denumirea de tip arc.

Deoarece dactilograma adeltică nu are decât două feluri de creste papilare (ușor curbate și puternic curbate), în zona centrală nu se vor găsi lațuri, spirale și cercuri, iar cele trei regiuni specifice ale desenului papilar digital nu pot fi distinct limitate între ele. Din această cauză tipul arc nu are nici delte, din acest motiv se mai numește tip adeltic.

Tipul care se împarte la rândul său în două subtipuri: arc simplu și arc pin (piniform). La subtipul arc simplu, denumit pe scurt arc, crestele papilare au forma unor linii curbate, formând o convexitate mai pronunțată către vârful falangetei. La acest subtip se pot întâlni, în funcție de forma generală a crestelor ce-l formează, cinci varietăți: arcuri paralele (fig. 12), arc lipit dreapta (fig.13), arc lipit stânga (fig. 14), arc cu laț lipit dreapta (fig. 15) și arc laț lipit stânga (fig.16). Lațul se consideră în dreapta sau în stânga în funcție de partea în care el își are sectorul rotunjit. Arcurile paralele se consideră atunci când în câmpul papilar nu se formează nici o figură în afara acestor creste, care au traiectorie regulată de arc de la o margine la cealaltă a falangetei.

Arcul lipit (stânga sau dreapta) se formează atunci când una din crestele centrale este ușor oblică și pe ea se sprijină alte creste. Acestea sunt lipite la capătul din dreapta de creasta de sprijin sau această creastă se află situată în stânga și ele sunt lipite de ea la capătul lor din partea stângă.

În cazul arcului cu laț, în centrul câmpului papilar apare o creastă ce are traiectoria unui laț care nu este liber, ci lipit de crestele învecinate.

Examinând un desen papilar din subtipul arc pin (piniform) se constată că un număr mare de creste de la bază au o orientare paralelă cu șanțul de flexiune, iar o anumită creastă situată mai spre centrul dactilogramei, după un anumit drum, capătă brusc o traiectorie verticală ca un ax. Următoarele creste papilare ocolesc acestă creastă sau se sprijină pe ea printr-o convexitate foarte accentuată și astfel întreaga figură ia forma unui pin sau brad, de unde și denumirea specifică.

La subtipul arc pin se creează uneori o figură de triunghi, care nu trebuie confundată cu delta, pentru că laturile ei nu prezintă laturile marginale a trei regiuni distincte. Acest tip de deltă se numește deltă falsă (fig. 17).

La arcul pin, regiunea centrală poate fi mai ușor delimitată, existând un început de desen central între creasta paralelă cu șanțul de flexiune situată la baza axului vertical și cea care-l înconjoară pe la vârf. Subtipul arc pin se prezintă în trei varietăți: arc pin, arc cu ax în dreapta (fig. 18) și arc pin cu ax în stânga (fig.19).

Tipul laț, cunoscut și sub numele de monodeltic, este cel mai răspândit reprezentând 59,7% din totalul dactilogramelor.

Este denumit tip laț acel desen papilar în care una sau mai multe creste din regiunea centrală pornesc dintr-o margine a desenului papilar de pe falangetă, se îndreaptă către marginea opusă, fără să o atingă, se încovoaie, formând o buclă (laț) și se întorc la marginea de unde au plecat. Deci, denumirea vine de la forma generală a crestelor papilare din regiunea centrală, care sunt asemănătoare unor lațuri introduse unul în altul. Dactilogramele de acest fel, în literatura de specialitate, se mai numesc bucle (Pășescu Gh., 1996).

Examinând un laț în mod izolat, se disting următoarele părți componente: capul lațului (partea rotunjită), brațele lațului, deschizătura lațului.

Lațurile pot fi orientate verical, oblic sau orizontal și totodată, pot avea brațele lungi sau scurte. La tipul laț se disting destul de ușor cele trei regiuni specifice desenului papilar digital, precum și cele două limitante. În punctul unde se întâlnesc aceste regiuni se formează numai o singură deltă, astfel că o asemenea dactilogramă se mai numește și monodeltică. Delta se găsește întotdeauna în partea opusă deschizăturii lanțului.

Pentru ca un desen papilar să fie încadrat în tipul laț, este suficient să aibă în regiunea centrală cel puțin un singur laț liber, cu condiția ca acesta să nu fie lipit de una din limitante. În cazul în care în centrul desenului se găsește un singur laț și acesta nu este liber, atunci dactilograma respectivă face parte din tipul arc, subtipul arc simplu sau arc pin, varietatea cu laț în dreapta sau în stânga.

Desenul papilar de tip laț, în funcție de cele două poziții posibile ale deltei și ale deschizăturii lațului, are două subtipuri:

subtipul laț dextrodeltic (fig. 20)

O dactilogramă se consideră că face parte din acest subtip, atunci când în desenul papilar delta se află în partea dreaptă, iar deschizătura lațului se află în stânga. Deci, lațul pornește din partea stângă, formează bucla și se întoarce în aceiași parte.

subtipul laț sinistrodeltic (fig. 21)

Se apreciază că face parte din acest subtip dactilograma care are delta în partea stângă, iar deschizătura lațului în partea dreaptă. Lațul pornește din dreapta, formează bucla și se întoarce de unde a plecat.

Sunt situații când divizarea în subtipurile descrise nu este suficientă pentru excluderea din faza examinărilor dactiloscopice a uneia sau alteia din dactilograme, astfel că în continuare se ivește nevoia de a micșora mai mult grupurile pentru a putea exclude și alte desene papilare care la prima vedere par asemănătoare.

Un element nou ce poate fi luat în considerare în micșorarea grupurilor la tipul laț este forma deosebită a nucleului. Nucleul acestui tip de desen papilar este constituit din lațul cel mai interior din regiunea centrală, cu tot ce este cuprins între brațele sale. În funcție de forma sub care se prezintă nucleul, dactilogramele monodeltice se divid în 12 varietăți, indiferent că subtipul este dextro sau sinistrodeltic, astfel:

lațul simplu, cunoscut ca fiind nucleul alb, fiind forma clasică a tipului monodeltic (fig. 22). Nucleul este alcătuit dintr-un laț care între brațele sale nu mai are nici o figură papilară;

lațul simplu cu inel, cu butonieră sau bifurcat este la fel ca cel descris mai sus, cu deosebirea că pe traseul unuia dintre brațele lațului se formează unul dintre cele trei detalii. Când se formează două sau toate cele trei detalii deodată pe traseul lațului, varietatea poartă denumirea detaliului cel mai apropiat de capul lațului (fig. 23);

laț cu punct (cu fragment sau cu mai multe puncte) se numește atunci când lațul simplu are între brațele sale unul dintre elementele menționate (fig. 24);

lațul liniar este dactilograma cu nucleul format dintr-o buclă ce înconjoară una, două, trei sau chiar mai multe creste liniare. Când între brațele lanțului se găsește numai o creastă rectilinie se numește laț liniar (propriu-zis) sau laț cu baghetă. Când sunt mai multe creste poartă, după caz denumirea de laț biliniar, triliniar sau multiliniar;

lațul liniar cu inel, cu butonieră sau bifurcat se consideră atunci când are în nucleu o singură creastă papilară, care se bifurcă sau care are pe traseul său fie un inel, fie o butonieră (fig. 25);

lațul rachetă are nucleul format dintr-un laț ale cărui brațe, în loc să meargă paralel, se unesc după o scurtă distanță, luând forma unei rachete de tenis (fig. 26);

lațul cu semn de întrebare se aseamănă cu un laț simplu cu deosebirea că are în interiorul său o creastă papilară care se curbează la capătul superior luând, oarecum, aspectul unui semn de întrebare (fig. 27);

lațul concav este dactilograma al cărei nucleu se formează dintr-un laț sau mai multe, care au un traseu de formă concavă față de șanțul de flexiune a falangetei (fig. 28);

lațurile suprapuse simple se întâlnesc la dactilograma al cărei nucleu este constituit dintr-o buclă ce înconjoară două lațuri alăturate ale căror brațe învecinate se intersectează reciproc. Când în interiorul lațurilor suprapuse se găsește câte o baghetă, se numesc lațuri suprapuse liniare (fig. 29);

lațurile comune (adiacente), simple sau liniare se găsesc la dactilograma monodeltică al cărei nucleu are în interior două lațuri care au un braț comun, fiecare laț putând conține câte o creastă papilară izolată (fig.30);

lațurile duble (paralele), simple sau liniare se întâlnesc la desenele papilare cu nucleu alcătuit dintr-un laț în interiorul căruia se găsesc alte două lațuri independente și paralele ce pot conține fiecare la rândul lor câte o baghetă (fig. 31);

nucleul monodeltic excepțional se întâlnește la dactilogramele digitale ale căror lațuri înconjoară una sau mai multe figuri având forme ce nu pot fi încadrate în nici una din varietățile enunțate (fig.32).

Tipul cerc (bideltic), este format din creste papilare care urmează circular curbura falangetei și, prin unirea cu punctul de plecare, dau naștere la două unghiuri situate în extremități opuse. Între brațele acestor două unghiuri, crestele papilare existente se rotesc asemănător unui vârtej, de unde și numele de tip cer sau verticil.

Dactilograma de tip cerc, ca și cea de tip laț, are întotdeauna în structura ei clar delimitate cele trei regiuni specifice desenului papilar digital. Deoarece, la acest desen papilar, centrul se prezintă în formă de cercuri concentrice, în spirale, în forme ovoidale sau în lațuri contrare – care se încolăcesc între ele – regiunea centrală va fi un desen complet închis și de formă circulară, astfel încât cele trei regiuni se întâlnesc în două puncte unde se formează două delte; de aceea se mai numește și tip bideltic.

Dactilogramele digitale bideltice pot fi recunoscute după configurația crestelor papilare, care formează nucleul desenului și, în raport cu acesta, sunt divizate în șapte subtipuiri:

subtipul circular este dactilograma al cărei nucleu îl constituie o creastă papilară asemănătoare unui cerc;

subtipul spirală este dactilograma de tip cerc al cărei nucleu îl formează o creastă papilară care se rotește ca o spiră ce se depărtează de punctul central, cu sensul de rotire spre dreapta (fig. 33) sau spre stânga (fig. 34);

subtipul ovoidal (elipsoidal) ce se caracterizează prin existența unui nucleu format dintr-o creastă papilară care în traiectoria sa ia aspectul unui oval alungit perpendicular pe șanțul de flexiune, orizontal sau oblic spre dreapta ori spre stânga (fig. 35);

subtipul rachetă are nucleul constituit dintr-o creastă papilară care, în traiectoria sa, ia forma unui oval ascuțit la bază și terminat cu o baghetă care îi dă aspectul unei rachete de tenis orizontală sau perpendiculară pe șanțul de flexiune ori înclinată fie spre dreapta, fie spre stânga desenului (fig. 36);

subtipul lațuri gemene sau contrare este dactilograma care are nucleul constituit din două lațuri contrare ce se încolăcesc între ele și ale căror brațe se îndreaptă în direcții opuse, desenul regiunii centrale semănând cu un vârtej (fig.37);

subtipul bideltic buzunar se definește printr-un nucleu constituit din două lațuri independente ale căror brațe se îndreaptă în aceeași direcție – spre dreapta sau spre stânga – dar unul îl înconjoară pe celălalt, dând regiunii centrale aspectul unui bob de fasole sau al unui buzunar. Acest subtip este produs de combinarea a două nuclee monodeltice finalizate cu un desen papilar ce are în compunere două delte (fig. 38);

subtipul bideltic combinat rezultă din amestecul unui nucleu monodeltic cu un desen adeltic (fig. 39);

subtipul bideltic excepțional se caracterizează prin faptul că desenul papilar deși are două delte, nucleu său are o formă care nu poate fi încadrată la nici unul din subtipurile bideltice enunțate (fig. 40).

Tipul combinat (polideltic) cuprinde dactilogramele digitale care au o formă mai rar întâlnită și este constituit din combinarea unuia sau a două desene de tipul laț cu unul de tip cerc, sau prin combinarea a două desene de tip cerc, în urma căreia rezultă întotdeauna un desen papilar cu mai mult de două delte, de unde și denumirea de tip polideltic.

În raport cu numărul deltelor, tipul combinat se împarte în două subtipuri:

subtipul trideltic, caracterizat prin existența a trei delte rezultate din combinarea unei dactilograme de tipul laț cu una de tip circular (fig. 41).

subtipul quatrodeltic, caracterizat prin existența a patru delte rezultate din combinarea a două dactilograme de tipul circular sau a uneia de tip circular cu două de tip laț (fig. 42).

Tipul amorf cuprinde dactilogramele digitale care au crestele nesistematizate pe regiuni. Caracteristica sa constă în topografia neregulată a crestelor papilare, de unde își trage și denumirea de amorf. Totuși, și la aceste desene papilare se pot distinge anumite particularități care au determinat divizarea lor în trei subtipuri:

subtipul simian, remarcat prima dată în 1883, fiind constituit din desenele papilare digitale ale căror creste, în configurația lor, nu au nici o trăsătură comună cu celelalte tipuri. Cel care a descoperit această formă a fost Charles Fèrè, fost director al Laboratorului criminalistic din Lyon, descriindu-l astfel: ”De la baza falangetei pornesc din același punct două feluri de linii, unele paralele cu pliul articular, altele elipsoidale cu vârful plasat aproape de extremitatea degetului. Acest sistem de linii circumscriu un spațiu de linii drepte, verticale și oblice față de axul longitudinal al degetului și dispuse în evantai.”

Subtipul simian, caracteristic maimuțelor, a fost întâlnit de Fèrè la șase epileptici și, sub formă asemănătoare, a mai fost găsit la unii degenerați și deficienți mintal. În România acest tip de desen papilar nu a fost întâlnit.

subtipul danteliform are desenul papilar format în total sau în parte, din fragmente de creste papilare care cad perpendicular pe șanțul de flexiune având o formă asemănătoare unei ghirlande sau a verigilor incomplete ale unui lanț. Aceste fragmente de creste se succed neregulat, iar uneori sunt presărate cu sectoare punctiforme, creând aspectul unei dantele, de unde și denumirea subtipului. Atunci când dactilograma este numai parțial formată din fragmente cu caracteristicile descrise mai sus, apare o combinație de creste papilare danteliforme, cu crestele papilare normale, desenul respectiv făcând parte tot din subtipul danteliform, varietatea danteliform combinat (fig. 43).

Desenele papilare cu zone danteliforme au fost obiectul cercetărilor și preocupărilor specialiștilor din India, S.U.A. și din alte țări.

S-a stabilit că desenele papilare danteliforme sunt individuale atât de la individ la individ, cât și de la deget la deget. Prezența statornică a acestui tip de desen papilar danteliform la membrii unei familii cu patru generații a demonstrat că el este rezultatul unor mutații cromozomiale, cu caracter ereditar, și nu a unei cauze accidentale.

subtipul nedefinit îl constituie dactilogramele cărora din cauza distrugerii dermului, ca urmare a unor leziuni ori a existenței unei cicatrice nu li se poate distinge subtipul după criteriul formei regiunii centrale (fig. 44).

Capitolul V

PROCEDEE DE INTERPRETARE ALE AMPRENTELOR DIGITALE

Prelevarea urmelor papilare prin fotografie

Fotografierea este metoda principală de ridicare a oricăror tipuri de urme și în special a celor de suprafață. Prin această metodă urmele nu sunt influențate cu nimic, existând posibilitatea ca apoi să se aplice și alte metode de ridicare. În principiu, urmele papilare se fotografiază în laborator, unde sunt condiții optime. Urmele papilare se fotografiază la fața locului numai când obiectul pe care se găsesc nu poate fi transportat la laborator. Sunt fotografiate atât urmele de adâncime, cât și cele de suprafață (fig. 45).

Urmele papilare invizibile sunt fotografiate numai după ce au fost relevate prin una din metodele descrise. La fotografiere se luminează ambele părți pentru a apărea toate detaliile și a se forma contrast între urmă și fond în condiții speciale, urmele se vor fotografia direct, fără a fi relevate, pentru a se obține fotografia porilor sau a muchiilor crestelor papilare care este primul pas în expertiza poroscopică.

Este recomandabil ca ori de câte ori se va face o fotografie a urmelor la locul faptei, pe obiectele mari (vitrină, sobă, etc.), urma să fie acoperită cu hârtie ce se lipește la colțuri și se sigilează și care se păstrează până ce se developează filmul. În caz că fotografierea nu a reușit se va repeta, iar dacă s-a realizat în bune condițiuni se va proceda la ridicarea urmelor și cu pelicule adezive.

Fig.45 Amprentă ridicată prin fotografiere (https://www.google.ro/search?q=amprenta+ridicata+prin+fotografie&biw=1366&bih=677&source=ln, data 15.09.2016, ora 14:33)

Prelevarea urmelor prin transferare pe peliculă adezivă (folio)

În diferite situații se pot găsi urme digitale la care nu se poate realiza ridicarea lor pe cale fotografică, datorită convexității mari a obiectului purtător de urme, ca: becuri electrice, stilouri, eprubete, etc. De aceea, după relevare astfel de urme se transferă pe peliculă adezivă (fig. 46). La fel se procedează și cu urmele existente pe obiecte care din cauza poziției lor sau a spațiului strâmt nu permit întrebuințarea aparatului fotografic.

Pentru ridicarea urmei cu ajutorul peliculei adezive este necesar ca urma să fie bine relevată numai cu una din pudrele colorate (și nu prin alte metode); după aceea se taie o peliculă de culoare contrară prafului întrebuințat la relevare (neagră pentru prafurile albe și albe pentru prafurile negre sau roșii). Se ia apoi pelicula și după ce se desprinde folia de protecție se aplică peste urmă, apăsându-se bine cu degetul dintr-o margine în alta, pentru a se elimina aerul. Se va avea grijă să nu se miște pelicula peste urmă pentru ca aceasta să nu fie stricată. Apoi, pelicula se ridică, urma fiind transferată și peste ea se așează bucata de celuloid ca protecție (fig.47).

În cazul utilizării peliculelor adezive, când aceasta nu s-a făcut cu suficientă atenție, la prelucrarea și examinarea lor în laborator se pot comite erori, care împiedică identificarea urmei. Trebuie să se țină seama de faptul că prin transferare urma se inversează; ceea ce este în dreapta apare în stânga și invers (imagine în oglindă). De asemenea, urmele relevate cu pudre albe sau culori deschise vor avea șanțurile negre și crestele albe, ceea ce reclamă inversarea lor pe cale fotografică (diapozitivare), urmând apoi ca pozitivul să fie comparat din nou cu urma reală pentru a se verifica dacă nu s-a strecurat vreo greșeală, care poate crea mari greutăți la elucidarea cazului.

Fig.46 Amprentă ridicată pe peliculă adezivă (Conferința Internațională de Criminalistică Iași, 2017, original)

Fig.47 Trusa ce conține cutiile cu pulberele de prelevat amprente (Conferința Internațională de Criminalistică Iași, 2017, original)

Prelevarea urmelor papilare de adâncime prin mulaj

Urmele papilare de adâncime, în funcție de natura obiectului pe care au rămas, pot fi ridicate cu ajutorul mulajelor de parafină, ceară sau ceară cu oxid de zinc, alginat și latex. Urmele de adâncime ce se ridică prin mulaj se creează când infractorul a pus degetele, mâna sau planta pe chitul proaspăt al geamului, pe obiecte proaspăt vopsite, pe unt, ciocolată, plastilină de sigiliu, pe lumânările care s-au utilizat în diverse activități infracționale.

După ce au fost descoperite și fotografiate, urmele sunt pregătite în vederea ridicării lor cu ajutorul mulajelor. Pregătirea constă în curățirea de obiecte sau de particule străine ce au căzut în urmă după formarea sa. Particulele de praf, nisip, bucățile de sticlă, vopsea uscată, se îndepărtează fie printr-un curent de aer, fie cu ajutorul unei pensete. După curățirea sa, urma se împrejmuiește cu plastilină. Astfel ca mulajul să aibă o grosime suficientă pentru a nu se sparge ușor.

După pregătirea urmei se prepară pasta pentru turnarea mulajului. În general, când obiectul primitor este dintr-o materie care se topește ușor (ceară, săpun, untură), pasta se prepară din ghips avându-se în vedere că praful de ghips să fie mai întâi cernut cu o sită deasă pentru a fi cât mai fin, lucru necesar unei reproduceri cât mai exacte a construcției desenelor papilare. În cazul când materia în care este formată urma rezistă la temperatură ridicată, se poate executa mulajul cu ajutorul parafinei sau din ceară 75% și oxid de zinc 25% .

În ultima vreme a intrat în practică confecționarea mulajelor dintr-un material foarte fin – alginat. De reținut că acest mulaj reproduce mai bine detaliile fine ale desenelor papilare. Tehnica de lucru este următoarea: înainte de prepararea pastei se omogenizează pulberea de alginat; se dozează amestecul de pulbere și apă cu ajutorul unor măsuri speciale, care se găsesc în trusele furnizate de fabrica ce a produs alginatul, utilizându-se o măsură de pudră și trei de apă la temperatura de 16 – 200 C; se amestecă într-un vas de cauciuc cu ajutorul unei spatule rigide timp de 1 minut, evitându-se formarea bulelor de aer și se aplică imediat. Priza este completă după câteva minute. Acest mulaj poate fi folosit numai la urmele aflate pe obiecte consistente: chit, lumânări, argilă (fig. 48).

Se mai poate folosi pasta de mulaj care se livrează laboratoarelor uzinale, dotate cu profilografe pentru măsurarea rugozității pieselor fine sau mulajul de latex. Mulajele obținute se vor unge cu tuș foarte fin și se vor mula pe hârtie, reproducându-se astfel urma desenului papilar ce va fi apoi fotografiată. Se mai poate rula mulajul fără tuș într-o suprafață presărată cu praf fin, după care se va fotografia urma creată în praf, sub un unghi de lumină. Dacă urma de praf nu este suficient de reușită se curăță mulajul cu o pensulă fină și se face o altă urmă.

Fig. 48 Chit cu alginat (https://www.google.ro/search?q=chit+cu+alginat+pentru+amprente&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwikiei7otLUAhXQK1AKHQaTDaAQ_AUIBigB&biw=1366&bih=638#imgdii=URX4Di-SG-KcaM:&imgrc=9VEu1UgIFK2GIM, data: 22.06.2017, ora: 23:19)

Prelevarea și ambalarea obiectului purtător de urme

În cazul când urmele invizibile sau vizibile se descoperă pe obiectele ce se pot ridica de la fața locului (sticle, bucăți de geam, bibelouri), acestea se iau avându-se grijă să fie mânuite cu multă precauție (apucându-se de părțile pe care nu pot rămâne urme digitale) (fig. 49). De pildă, dacă pe o sticlă se găsesc urme digitale, aceasta va fi prinsă prin introducerea degetului în gâtul sticlei, urmând ca degetul arătător de la cealaltă mână să fie plasat pe muchia fundului sticlei. În acest mod, urmele digitale rămase prin apucarea sticlei de către infractor nu vor fi șterse. Când trebuie ridicat un pahar, el va fi apucat între degetul mare și arătător sau mijlociu de așa natură încât un deget să fie plasat pe buza paharului, iar celălalt în partea opusă pe muchia fundului acestuia. Cuțitele vor fi ridicate punându-le un dop în vârf și sprijinindu-se mânerul cu un deget sau cu podul palmei ori între degete. Cioburile de geam vor fi prinse marginal între degetul mare și cel mijlociu, iar când sunt mari vor fi ridicate cu ajutorul ambelor mâini, fără să se atingă suprafața lor. Hârtiile se apucă cu penseta (Zamfirescu S. N., 2007).

Când obiectele purtătoare de urme digitale trebuie transportate pe distanțe mari, vor fi împachetate în așa fel încât să nu se strice urmele. Împachetarea se va realiza cu grijă, pentru a se preîntâmpina spargerea sau frecarea de pereții ambalajului a obiectului purtător de urme. Nu există rețete general valabile, dar se pot arăta câteva exemple edificatoare. Astfel, se recomandă împachetarea cioburilor de sticlă cu urme digitale, folosindu-se plastilină sau chit, care se modelează în formă de sul și se înfige marginal pe ciob, pentru a ține ambalajul depărtat de sticlă prin grosimea plastilinei sau chitului. Deasupra se va înfășura un material de ambalaj și se leagă pentru a nu se desface. Sticla sau paharul purtător de urme se ambalează între câteva șipculițe așezate de-a lungul său, iar în capete se pun plăcuțe de lemn găsindu-se apoi o metodă oarecare prin care să se fixeze de asemenea manieră obiectul, încât să nu se miște pe timpul transportului

(https://www.scribd.com/doc/173068376/Criminalistica-Cercetarea-Urmelor-Papilare).

Fig. 49 Obiect cu amprente (https://www.google.ro/search?newwindow=1&hl=ro&biw=1366&bih=624&site=imghp&tbm=isch&sa=1&q=obiecte+cu+amprente , data 15.10.2016, ora 17:29)

Capitolul VI

CERCETĂRI PERSONALE

Material și metode

Materialul pentru lucrarea de licență provine de la Poliția Orașul Broșteni. Materialul prezentat provinde de la un număr de 16 persoane, cărora li s-au prelevat amprentele, persoane care locuiesc în județele Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava, Vaslui.

Materiale: tuș pentru amprentare, rulou, tăviță, fișă dactiloscopică decadactilă A.F.I.S. (fig. 50).

Fig. 50 – Materiale folosite pentru amprentare (original)

Metoda constă în:

pentru început persoana amprentată trebuie să se spele pe mâini, deoarece transpirația și impuritățile influențează amprentarea;

se completează fișa dactiloscopică cu datele persoanei amprentate;

cu ajutorul ruloului se întinde tușul în tăviță, uniform, într-un strat subțire astfel încât după aplicarea pe degete acesta să fie uniform și desenele papilare să fie vizibile;

tușul se aplică inițial pe vârful degetului, se rulează ușor fără întoarcere la punctul de plecare, apoi se aplică tuș pe tot degetul și așezăm degetele pe fișa dactiloscopică apăsând ușor (fig. 51);

după ce se usucă întoarcem fișa, aplicăm tuș pe toată palma și apăsăm ușor, iar la final aplicăm tuș pe muchia mâinii și apăsăm ușor pe fișă (fig. 52);

mâna persoanei amprentate trebuie să fie relaxată.

Fig. 51 Momentul amprentării degetelor (original)

Fig. 52 Momentul amprentării muchiei mâinii (original)

Analiza materialului provenit din amprentarea eșantionului folosit în studiu

Au fost analizați un număr de 16 indivizi cu domiciliul în cinci județe din regiunea de nord – est a României. Dintre acestea șase sunt persoane de sex masculin și 10 sunt persoane de sex feminin (tabelul 1 și figura 53). Deoarece eșantionul ales provine de la actuali sau foști studenți ai Centrului Universitar Iași, nu am avut o repartiție uniformă a indivizilor pe zona studiată.

Tabel 1 Numărul persoanelor amprentate după locul nașterii și sex

Fig. 53 – Județele marcate reprezintă locul de naștere al persoanelor amprentate

(https://www.google.ro/search?hl=ro&site=imghp&tbm, data: 4.5.2017, ora: 9:33)

Din analiza amprentelor digitale de la toate degetele celor 16 persoane supuse studiului, a rezultat că tipul laț se găsește la 96 de degete, tipul cerc la 57, iar tipul arc la șapte (tabelul 2 și tabelul 3). Aceste date sunt conforme cu datele existente în literatura de specialitate, în care în ordinea proporției amprentelor într-o populație, tipurile de amprentă digitală sunt citate: laț (59,7%), cerc (33,2%) și arc (7,1%) (G. Pășescu, 1996).

Tabel 2 – Numărul amprentelor după tipul amprentei

Tabel 3 Tipuri de amprentă la degetul mare mâna dreaptă

Referitor la aspectul morfopatologic al amprentelor digitale studiate, din totalul amprentelor, un număr de 157 sunt cu aspect normal și trei sunt cu aspect patologic (tabelul 4).

Din analiza celor trei amprente digitale, cu aspect patologic, se constată că aspectul patologic se datorează afectării structurii amprentei în timpul vieții prin accidente casnice, în speță tăieturi și nu prin aspecte anormale ale dezvoltării (tabelul 5).

Tabel 4 Numărul amprentelor după aspectul morfopatologic

Tabel 5 Amprente cu cicatrici

Pe amprentele digitale provenite de la degetul mare aparținând unui număr de 12 indivizi, șase bărbați și șase femei, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, proveniți din eșantionul studiat, am efectuat măsurători biometrice. Acestea au fost efectuate direct pe fișele dactiloscopice. Rezultatul acestor măsurători au fost trecute în tabelul 6. Din analiza datelor se constată că media măsurătorilor la femei este de 0,57 cm, fiind mai mică decât media măsurătorilor la bărbați de 0,66 cm. Aceasta dovedește că din punct de vedere biometric există diferențe în cea ce privește dimensiunile amprentelor digitale de la degetul mare la cele două sexe (tabel 6).

Aceasta este demonstrată și de datele existente în literatură privind observațiile macroscopice asupra suprafețelor palmare la cele două sexe, bărbați și femei ( I. R. Constantin, 1975).

Tabel 6 Măsurători biometrice ale amprentelor digitale în eșantionul utilizat (centimetri)

Concluzii

Din totalul celor 16 persoane amprentate, am constatat că un număr de 96 de amprente digitale aprțin tipului laț, un număr de 57 de amprente tipului cerc și un număr de șapte amprente tipului arc.

Din punct de vedere al aspectelor morfopatologige, 13 persoane au prezentat amprente normale și trei au prezentat cicatrici.

După cum afirmă unii cercetători în materie de dactiloscopie, nu este posibil să întâlnim două persoane cu desenele papilare identice, ceea ce este confirmat de prezentul studiu.

Desenul papilar al fiecărui deget are o morfologie unică și nu există două degete cu desene papilare identice nici măcar la aceeași persoană.

În ceea ce privește influența sexului, amprentele de la bărbați sunt de dimensiuni mai mari decât cele de la femei.

Bibliografie

Bareliuc L., Neagu N., (1997): Embriologie umană, Editura Medicală, București..

Constantin I. R., Rădulescu M., (1975): Dactiloscopia, Serviciul Cultural, Presă și Editorial, București.

Kasei W., Embryology and morphology of friction ridge skin.

Oanță A., Irimie M., (2010): Sindrom mână-picior indus de Sorafenib, Dermato Venerol (Buc) 55.

Pășescu Gh., (2009): Interpretarea criminalistică a urmmelor la locul faptei, Editura Național, București.

Pășescu Gh., Constantin I. R., (1996): Secretele amprentelor papilare, Editura Nașional, București.

Raven P., Johnson G., (1992): Biology, 3rd, Editura Mosby Year Book, St. Louis, MO.

Rafailă M. S., (2014): Suport de curs – anatomie.

Zamfirescu S. N., (2007): Expertiza criminalistică. Mijloace de probă și identificare, Editura ERA, București.

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=AMPRENT%C4%82

Ce este amprenta genetica, ADN-ul sau profilul genetic?

http://www.doctoruldedinti.info/amprenta-in-stomatologie/

https://www.google.ro/search?q=amprenta+ridicata+prin+fotografie&biw=1366&bih=677&source=ln

https://www.google.ro/search?q=chit+cu+alginat+pentru+amprente&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwikiei7otLUAhXQK1AKHQaTDaAQ_AUIBigB&biw=1366&bih=638#imgdii=URX4Di-SG-KcaM:&imgrc=9VEu1UgIFK2GIM

https://www.google.ro/search?newwindow=1&hl=ro&biw=1366&bih=624&site=imghp&tbm=isch&sa=1&q=obiecte+cu+amprente

https://www.google.ro/search?hl=ro&site=imghp&tbm

http://www.infodentis.com/lucrari-dentare-fixe-etape-clinice/amprenta-dentara-tehnici.php

https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/nij/225323.pdf

http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/STRUCTURA-DESENELOR-PAPILARE97.php

http://www.scrigroup.com/sanatate/LEZIUNI-ALE-PIELII-PRODUSE-PRI85544.php

http://www.scritub.com/medicina/PRINCIPIILE-REFLEXOLOGIEI18592321.php

Anexe

Fig. 54 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 55 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 56 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 57 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 58 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 59 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 60 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 61 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 62 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 63 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 64 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 65 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 66 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 67 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 68 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 69 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 70 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 71 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 72 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 73 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 74 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 75 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 76 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 77 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 78 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 79 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 80 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 81 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 82 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 83 Fișă dactiloscopică amprentată (original)

Fig. 84 Fișă dactiloscopică amprentată (original)