Protezele mobilizabile și reoptimizarea acestora [301695]

CUPRINS

INTRODUCERE

PARTEA GENERALĂ

Capitolul 1. EPIDEMIOLOGIE

Ancheta epidemiologică …………………………………………………………………………………………4

Capitolul 2. MODIFICAREA CÂMPULUI PROTETIC EDENTAT TOTAL SAU PARȚIAL

2.1. Atrofia și resorbția câmpului protetic înainte și după protezare ……………………………………….6

2.2. Modificarea lucrării protetice dentare în limita resorbției osoase …………………………………….7

2.3. Modificarea mucoasei ………………………………………………………………………………………………..7

2.4. Modificarea dimensiunii verticale în urma protezării ……………………………………………………..8

Capitolul 3. REFACEREA INTEGRITĂȚII PROTETICE

3.1. Fractura bazei protezei ……………………………………………………………………………………………….9

3.1.1. Reparația cu acrilat autopolimerizabil ……………………………………………………………………..10

3.1.2. Reparația cu acrilat termopolimerizabil ……………………………………………………………………10

3.2. Reparația prin înlocuirea unor dinți ……………………………………………………………………………11

3.2.1. [anonimizat] ……………………………………………………11

3.2.2. Dinte de proteză detașat și pierdut sau deteriorat ca formă …………………………………………11

3.3. Reparația prin înlocuirea unui croșet rupt ……………………………………………………………………12

3.4. Individualizarea bazei protetice …………………………………………………………………………………12

3.4.1. Norme de conduită ………………………………………………………………………………………………..12

3.4.2.Reoptimizarea prin rebazare …………………………………………………………………………………..13

3.4.3. Etapele reoptimizării prin rebazare ………………………………………………………………………….13

PARTEA SPECIFICĂ

Capitolul 4. PREZENTARE DE CAZURI

4.1. Concepția și orientarea studiului ………………………………………………………………………………..16

4.2. Material și metodă ……………………………………………………………………………………………………16

4.3. Cazuistică personală …………………………………………………………………………………………………17

4.3.1. Cazul nr. 1 ……………………………………………………………………………………………………………17

4.3.2. Cazul nr. 2 ……………………………………………………………………………………………………………23

4.3.3. Cazul nr. 3 ……………………………………………………………………………………………………………27

4.3.4. Cazul nr. 4 ……………………………………………………………………………………………………………33

Capitolul 5. REZULTATE ȘI DISCUȚII ………………………………………………………………………….41

CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………………43

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………….45

INTRODUCERE

Teritoriul stomatologiei cuprinde elemente care ating valențe de artă atunci când vorbim de reconstituirile protetice care trebuie să refacă funcțiile estetice, masticatorii sau fonatorii, însă nu trebuie să ocolim o realitate frecvent întâlnită în practică și anume faptul că o proproție demnă de luat în seamă de cazuri de edentație parțial întinsă sau totală sunt ancorate în soluțiile protetice sociale.

Consecințele edentațiilor întinse sau totale asupra integrității sociale a pacientului au un impact deosebit de mare, punându- și amprenta asupra comportamentului psihic al acestuia.

Protezele mobile, sunt soluții terapeutice cele mai frecvente în astfel de cazuri.

În asistența de specialitate un loc important îl ocupă terapia vârstei înainte ca pacienți peste vârsta de 65 de ani, să fie protezați prin proteze mobilizabile acrilice.

Un tratament protetic promițător cu proteze mobilizabile este posibil în cazul în care încorporarea protezelor reface procesele funcționale din cavitatea bucală fără perturbări.

Datele statistice arată o creștere a solicitărilor pacienților pentru o nouă protezare.din cei 23.327 locuitori ai municipiului Arad cu vârsta cuprinsă între 65- 85 ani 45 la % sunt purtători de proteze mobilizabil, adică un număr de 10.497 de locuitori. Situația economico financiară, reducerea posibilităților de procurare a unei noi proteze prin sistemele de asigurarea de stat, au făcut ca un număr tot mai mare de pacienți să se adreseze cabinetelor și laboratoarelor de tehnică dentară pentru a- și reoptimiza protezele deja existente.

Pacienții care solicită o reoptimizare a protezelor mobile pe care le au, prezintă cauze atât obiective cât și subiective.

Motivele subiective care au fost în majoritatea cazurilor în concordanță cu deficiențele reale ale protezelor făceau referință la funcția masticatorie.

Motivele obiective care au fost constatate sunt cele care alterează funcția masticatorie. Astfel se demonstrează concordanța între motivele subiective ale pacienților și constatarea obiectivă. Au fost și cazuri în care marea posibilitate adaptativă a pacientului la purtarea protezelor i- au făcut pe aceștia să nu resimtă cauzele obiective, ce fac necesară reoptimizarea protezelor mobilizabile.

PARTEA GENERALĂ

Capitolul 1. EPIDEMIOLOGIE

Analiza factorilor care determină solicitarea pacienților la tratament poate fi împărțită în două grupe:

Cauze medicale care pot fi:

Imediate și aparțin excitantului ținând cont de greșelile de concepție, deficiențe de amprentare, greșeli de laborator, lipsa tratamentului de individualizare, precum și o deficitară îndrumare tehnică și psihică a pacientului protezat.

Tardive și acestea țin de pacient (modificarea în timp a câmpului protetic cu apariția de leziuni de decubit sau leziuni eritematoase, atrofie a câmpului protetic, alterarea în timp a materialului acrilic.

Cauze sociale care se datorează unei educații sanitare deficitare.

Din punct de vedere tehnic se constată că principalul motiv invocat de pacienți este instabilitatea protezei. Acesta a fost prezent în 36,25% din cazurile de adresabilitate. Considerăm că unii factori etiologici pot fi înlăturați realizându- se astfel reoptimizarea vechii proteze.

Această metodă cuprinde următoarele obiective:

Refacerea integrității protetice

Corectarea ocluzo- articulară

Individualizarea bazei protezei

Ancheta epidemiologică

Reoptimizarea este o activitate complexă în echipă, care vizează la edenttaul total sau subtotal o rearmonizare a tuturor părților componente ale construcției protetice cu elemente morfo- funcționale individuale ale sistemului oro- facial.

Prin prisma practicii putem defini noțiunea de reoptimizare a protezelor mobile ca un ansamblu de procedee tehnice de laborator și clinice de cabinet care urmăresc refacerea capacității funcționale a unei proteze existente, a cărei capacitate funcțională a suferit prin:

Fracturarea protezei

Fracturarea sau desprinderea unor dinți

Pierderea stabilității

Pierderea elasticității sau ruperea croșetelor

Conținutul noțiunii practice de reoptimizare include:

Tehnologia protezelor fracturate

Tehnologia dinților artificiali rupți sau desprinși

Tehnologia înlocuirii dinților lipsă din proteză

Tehnologia refacerii parțiale prin remodelarea marginală

Tehnologia rebazării prin căptușirea bazei, folosind metoda indirectă

Tehnologia rebazării integrale prin înlocuirea bazei

Includerea în termenul general de reoptimizare a unor serii de tehnici are menirea de a sublinia obligativitatea medicală ce trebuie să stea la baza activității practice a cuplului medic- tehnician dentar. Aplicațiile principale ale reoptimizării au în vedere:

Reoptimizarea planificată în cadrul unor activități de dispensarizare a edentatului total sau parțial protezat prin proteze mobilizabile.

Reoptimizarea imediată a protezelor în vederea compensării procesului de rezorbție postoperatorie sau extracțională

Reoptimizarea la solocitarea directă a pacienților, prin care se urmărește readaptarea bazei la țesuturile de sprijin

Reoptimizarea protezelor la pacienții care solicită protezări nboi datorită unor deficiențe de construcție a vechii proteze sau a pierderii valorii de adaptare inițială

Reoptimizarea unei vechi proteze, pentru a o face mai stabilă și confortabilă

Reoptimizarea tranzitorie cu scop medical. Indicația reoptimizării este dată de motive de ordin medical, material, tehnic, socio- economic sau psiho- social.

Reoptimizarea se face de lungă durată sau provizorie până la protezarea definitivă.

Optimizarea este limitată sau contraindicată:

Protezele suferă de procesul de îmbătrânire și obosire a materialului specific acrilatelor

Înlocuirea mai mult de o treime din suprafața bazei

Protezele au mari deficiențe de polimerizare, caracterizate de prezența unor porozități de suprafață sau în profunzime

Fracturi totale ale bazei în două sau mai multe fragmente la care liniile de fractură nu permit o captare sigură

Protezele sunt fracturate după reparații repetate

Dinții laterali ai protezei sunt montați incorect în raport cu creasta

Totalitatea manoperelor de laborator depășesc 40% dinh timpul afectat unei proteze noi

Capitolul 2. MODIFICAREA CÂMPULUI PROTETIC EDENTAT TOTAL SAU PARȚIAL

2.1. Atrofia și resorbția câmpului protetic înainte și după protezare

Atrofia se definește ca reducerea în volum și greutate a unui organ din cauza unei deficiențe de nutriție a țesuturilor, provocată de încetarea unora din funcțiile la care a participat.

Resorbția se definește ca dispariția treptată, parțială sau totală, a unui țesut devenit inutil organismului prin încetarea funcției pentru care prezența lui este necesară.

La nievlul celor două maxilare în edentația totală sau parțială se produc ambele fenomene. La început apare fenomenul de resorbție la nivelul crestei alveolare, apoi urmează atrofia mai mult sau mai puțin accentuată a masei osoase maxilare. Cele mai frecvente cauze ale resorbției crestelor alveolare sunt: senectutea, extracțiile dentare, parodontopatiile, protezarea tardivă sau defectuoasă, afecțiuni degenerative ușoare.

Dacă edentația este provocată de parodontopatii, atrofia și resorbția se produc mai rapid și mai accentuat. Gradul și evoluția resorbției și atrofiei sunt influențate de ordinea cronologică a pierderii dinților. Atrofia este mai pronunțată în zonele în care dinții au fost pierduți de mai mult timp.

Resorbția crestelor urmează înclinația axelor dinților și are un caracter centripet la maxilar și centrifug la mandibulă. Maxilarul se atrofiază mai lent decât la mandibulă. La mandibulă fenomenul poate fi atât de accentuat încât orificiul mentonier poate ajunge pe creastă.

În cazul în care dinții cu mobilitate mare sunt lăsați să se elimibne spontan, fenomenul de resorbție și atrofie este foarte accentuat deoarece, provoacă, rpin presiunile exercitate de rădăcina balantă, o atrofie exagerată a osului alveolar din jur. La început se produce o atrofie verticală apoi o atrofie orizontală, astfel că locul unde a fost implantat un dinte mobil se recunoaște prin depresiunea în formă de pâlnie a crestei alveolare.

Resorbția este o consecință a unor condiții:

Factori de sistem la care timp de mai mulți ani nu apar modificări aparente ale osului alveolar

Factori dietetici. Din punct de vedere al preîntâmpinării resorbției osoase, problema alimentației raționale se pune sub două aspecte și anume: consistența și compoziția lor chimică. De aceea studierea obiceiurilor alimentare a populației din diferite zone ale țării conducxe la date sigure care ilustrează o corelație de acțiuni aliment- dinte, aliment- carie, aliment- substrat osos.

Factori ereditari. Statisticile ne arată cu certitudine că resorbția osoasă apare frecvent la membrii aceleași familii. Factorii genetici jucând un rol important în a face unele persoane din aceași familie să fie mai sensibile.

Factori endocrini. Glanda tiroidă este responsabilă cu asimilarea fosforului. Ea funcționează la parametri normali când există o cantitate suficientă de minerale în alimentație. Glanda parotidă controlează asimilarea Ca și funcționează atunci când vitamina D se găsește în cantitate suficientă în organism.

2.2. Modificarea lucrării protetice dentare în limita resorbției osoase.

S- a studiat resorbția osului alveolar din dreptul dinților lipsă înlocuiți cu dinți artificiali ai protezelor totale sau parțiale, constatându- se că există un proces de atrofie și resorbție care duce la instabilitatea protezei pe câmpul protetic ca urmare a distrugerii proceselor alveolare în diferite zone ale câmpului protetic. Acest fenomen duce la bascularea protezelor pe câmpul protetic.

Există contradicții între părerile specialiștilor de acum două decenii care recomandau trecerea unui timp îndelungat de la extracție la protezare, timp necesar stabilizării resorbției osoase și părerile specialiștilor contemporani care recomandă protezarea imediată. Aceasta este biostimulatoare pentru os, determină o vindecare mai rapidă, modeleazo funcțional creasta și reduce astfel mult resorbția osoasă.

2.3. Modificările mucoasei

Mucoasa câmpului protetic acoperă crestele alveolare și bolta palatină de c are este fixat aderent. Ea nu este pregătită fiziologic pentru a suporta presiuni, dar prezintă elasticitate sau reziliență (capacitate de a se comprima temporar sub acțiunea presiunilor și de a reveni la starea inițială odată cu încetarea lor). Când contactele nu sunt prelungite, proteza nu apasă continuu pe mucoasă, se produce o deviere temporară a circulației sanguine din zona protetică spre zona marginală. Aceste deviații devin astfel stimulatoare pentru țesuturile de la acest nivel.

Rezultă că protezele mobile nu sunt numai un remediu terapeutic cu rol de substituire a pierderilor dentare, ci au și un rol biologic stimulator asupra câmpului protetic.

Există u paradox, care constă în faptul că protezele superioare incorect ajustate au o bună retenție. Aceasta se explică prin inflamația ce o provoacă proteza, inflamație care proliferează prin edem umplând astfel spațiile dintre țesuturi și proteză, ameliorând astfel stabilitatea ei.

2.4. Modificarea dimensiunii verticale în urma protezării.

Controlul dimensiunii verticale pornește de la observarea faciesului pacientului.

O dimensiune supraevaluată exprimă:

Alură facială nenaturală

Tremor cutanat în regiunea peribucală

Riduri în speță în jurul buzelor

O dimensiune subevaluată exprimă:

Alură facială nenaturală

Dispariția roșului de buze

Deplasarea spre anterior a mentonului

Aprecierea supra sau subevaluării se stabilește prin măsurători exofaciale.

Capitolul 3. REFACEREA INTEGRITĂȚII PROTETICE

3.1. Fractura bazei protezei

În practica curentă, ne întâlnim frecvent puși în situația de a efectua reparații ale protezelor mobile acrilice fracturate, fracturi datorate atât unor accidente produse în timpul manipulării lor de către pacienți, modificărilor câmpului protetic cât și a defectelor tehnice care apar în timpul confecționării protezelor.

Dintre cauzele care duc la fracturarea unei proteze amintim:

Modificări ale câmpului protetic date de purtarea protezelor, fapt care duce la bascularea lor pe câmp. Reziliența neuniformă a câmpului protetic asociată cu prezența unui torus proeminent care joacă rol de muchie, determină bascularea protezei și fracturarea ei pe linia mediană.

Deficiențe care apar la confecționarea protezelor ce pot să scadă rezistența acesteia. Aceste deficiențe apar fie datorită unei folieri necorespunzătoare a torusului palatin și al diferitelor zone proeminente, fie grosimii neuniforme a bazei. Ele se mai pot datora și deficiențelor de preparare, îndesare și polimerizare a acrilatului care slăbesc rezistența bazei. Montarea greșită a dinților în afara crestelor, izolarea defectuoasă a tiparelor prin aplicarea substanței izolatoare pe dinți, sau îndepărtarea în grabă a protezelor din tipare sunt alte greșeli care pot scădea rezistența protezelor.

Accidente care se referă la neglijența în purtarea protezelor de către pacienți.

Refacerea integrității protezelor depinde de:

Durata în timp a protezei

Execuția corectă care să ofere o rezistență maximă

Respectarea de către pacienți a indicațiilor cu privire la funcționalitate, igienă sau control periodic.

Dezideratul principal urmărit de noi în aceste cazuri este realizarea unei reparații corecte.

Dacă avem o fractură simplă, proteza poate prezenta două fragmente. Tehnica obișnuită prezintă următoarele faze de lucru:

Cele două fragmente ale protezei fracturate se pun în poziție corectă astfel încât suprafețele fracturate să fie în contact intim, fără denivelări sau spații.

Fragmentele bine uscate repoziționate corect se mențin în această poziție și se picură ceară fierbinte pe linia de fractură cu ajutorul unei spatule fierbinți, făcând lipituri perpendiculare pe linia de fractură, care vor realiza o solidarizare cât mai eficientă. Apoi pentru un plus de siguranță solidarizarea se completează prin aplicarea și lipirea unui bețigaș pe dinții artificiali ai ambelor fragmente.

Pe suprafața mucozală a protezei astfel restuarate se depune pastă de gips realizându- se un model cu soclu. După priza gipsului bețigașul este îndepărtat, apoi fragmentele protezei se desprind de pe model.

Fragmentele protezei se curăță de ceara de lipit.

Cu o freză de dimensiune mare se îndepărtează 1- 1,5 mm din grosimea plăcii protezei de pe linia de fractură, obținând între cele două fragmente o distanță de 1- 2 mm. Această manoper este necesară și pentru a desființa zona lucioasă a protezei și pentu o mai bună polimerizare.

În zonele subțiate cu ajutorul unei freze se realizează fisuri retentive în formă de coadă de rândunică Y, T sau U. Această manoperă are ca scop mărirewa suprafeței de contact și obținerea unor condiții optime de întrepătrundere cu materialul de reparație.

La această metodă tehnică pot apărea erori în:

Cooptarea fragmentelor

Fixarea fragmentelor fisurate

Controlul corectitudinii captării și fixării este împiedicat de prezența cerii de lipit de-a lungul liniei de fractură

Reparația cu acrilat autopolimerizabil.

Zona unde se efectuează reparația se izolează prin vaselinare și se realizează o cheie de gips care va cuprinde și porțiuni de dinți protetici pentru o poziționare cât mai exactă. După priza gipsului cheia se îndepărtează și ceara se spală cu apă clocotită, se prepară materialul acrilic și se introduce între fragmentele fracturate, ușor în exces.

În prima fază se presează cu degetul pentru a se umple tot spațiul, apoi se aplică cheia de ghips cu care se continuă presarea până la întărirea acrilatului. Unii autori recomandă fierberea acrilatului timp de 10- 20 minute pentru a definitiva polimerizarea și a mări rezistența.

Reparația cu acrilat termopolimerizabil.

Este un procedeu mai rar utilizat, fiind indicat în cazurile când trebuie înlocuită o porțiune foarte mare din placa protetică sau pacientul prezintă o intoleranță la arilatele autopolimerizabile. Până la completarea cu ceara a spațiului creat, manevrele sunt aceleași cu cele descrise anterior. Proteza împreună cu modelul, se ambalează într- o chiuvetă obișnuită. Se lasă liberă porțiunea unde este aplicată ceara. Gipsul în care s-a făcut ambalarea se netezește și se îndepărtează ceara. Se aplică acrilat termopolimerizabil și peste el se aplică celofan umezit și se presează partea a doua a chiuvetei. Se polimerizează acrilatul.

Reparația unei fracturi multiple (3- 4 fragmente). Reconstituirea lor se face în același mod dar operația este mai dificilă. Se creează distanțele și retențiile pe linia de fractură și se modelează ceara. În cazul unei nesiguranțe în repoziționare se poate lua o amprentă în cavitatea bucală, peste proteză cu fragmentele poziționate corect. În acest fel turnarea modelului se face în partea mucozală a amprentei.

Dacă unul dintre fragmente s-a pierdut, dar este de mici dimensiuni, se ia o amprentă cu material elastic peste proteza aplicată în gură. După turnarea modelului se modelează din ceară fragmentul lipsă.

Reparația unei proteze fisurate.

Se face în mod asemănător prin aceleași tehnici cu protezele fracturate, cu excepția fazei de cooptare a fragmentelor fisurate care nu mai este necesară.

Reparația prin înlocuirea unor dinți

Dinte detașat de baza protezei, dar intact ca formă.

În această situații dintele se repune la locul său și se lipește cu ceară pe suprafața plăcii protezei. Se modelează o cheie vestibulară din gips, apo se îndepărtează dintele, se creează retenții pe fața orală a dintelui și se repune pe proteză cu ajutorul cheii de gips. În spatele dintelui, în spațiul creat se introduce acrilat autopilmerizabil, se aplică o folie de celofan umezit și se presează cu degetul până în momentul polimerizării complete. După polimerizarea completă se prelucrează și se lustruiește.

Dinte din proteză detașat și pierdut sau deteriorat ca formă.

În acest caz este necesară o amprentă în gura pacientului peste proteză pentru a obține relațiile cu antagoniștii și dinții vecini și pentru a putea repoziționsa corect dintele în proteză.

Amprenta solidară cu proteza se zolează și se toarnă modelul în două etape. În prima etapă se introduce pasta de gips în interiorul protezei și se realizează un soclu cu prelungire distală, unde se toarnă o cheie de angrenaj. După priza gipsului se izolează modelul și se toarnă gips în amprenta antagoniștilor prelungind gipsul peste cheia de angrenaj.

Prin turnare se obține un model solitar cu proteza și modelul antagoniștilor. În locul unde lipsește dintele se aplică un dinte de acrilat prefabricat existent deja în laborator sau confecționat special după forma, mărimea și culoarea corespunzătoare. Adapatarea se face în raport cu dinții vecini și antagoniști, operațiile următoare fiind identice cu cele descrise anterior.

Reparația prin înlocuirea unui croșet rupt.

Fractura croșetelor este datorată deselor tracționări efectuate în timpul manevrelor de îndepărtare a protezelor de pe câmpul protetic, mai ales când, de la început s-a lucrat incorect cu cleștii crampon. Pentru înlocuirea croșetului rupt proteza este aplicată pe câmpul protetic, medicul ia o amprentă care să cuprindă dintele sau dinții pe care trebuie adaptate croșetele. Amprenta se execută din material elastic, și poate cuprinde întregul câmp protetic sau doar zona care interesează. După am prentă se realizează un model din gips. După demulare se execută croșetul din sârmă, din oțel inoxidabil de 0,7-0,8 mm. Sârma este un aliaj inoxidabil de tip wiplă, cu grad mare de elasticitate, și rezistență la rupere.

Se realizează un croșet cervico- alveolar deschis dental compus din:

Segment dentar aplicat pe fața vestibulară a dintelui, adaptat în zona subecuatorială

Segment elastic elastic ce asigură elasticitatea croșetului

Segmentul de fixare în șaua sau baza protezei are forma unei linii frânte. La confecționarea croșetelor de sârmă se respectă următoarele reguli tehnologice:

Sârma să fie îndoită o singură dată, într-un singur sens pentru a nu se modifica structura cristalină a metalului și rezistența la rupere

Sârma să nu fie încălzită la flacără înainte sau după modelare

Sârma să fie modelată cu clești cu fața activă a fălcilor fără zimți

Cu freza fisură sau sferică se taie un șanț în versantul vestibular al șeii protezei în care se va îngropa segmentul de fixare al croșetului. Cu ajutorui cerii de lipit, croșetul se poziționează corect pe model, apoi cu acrilatul autopolimerizabil se prinde segmentul de fixare al croșetului în baza protezei. După priza acrilatului se prelucrează și se lustruiește proteza în zona reoptimizată.

Individualizarea bazei protetice

Norme de conduită.

Cu prilejul oricărei reparații cu optimizare a protezelor mobile sunt obligatorii următoarele norme de conduită:

Se va evita modificarea rapoartelor vechii proteze pe câmpul protetic.

Optimizările și reparațiile să se execute rapid în câteva ore.

Acrilatul aplicat trebuie să confere protezei suficientă rezistență și durabilitate în timp.

În timpul reparației se v a evita aplicarea monomerului de acrilat autopolimerizabil pe dinții acrilici, deoarece se poate produce fisura lor.

Se va stabili motivul exact care a dus la deteriorarea protezei, dacă acesta nu se datorează unui accident.

Reoptimizarea prin rebazare.

Termenul de rebazare, desemnează procesul de refacere a sinergiei dintre baza unei proteze adjuncte și câmpul protetic pe care se aplică.

Reoptimizarea protezelor prin rebazare va fi efectuat având în vedere:

Executarea corectă a gravării și folierii modelelor de lucru

Respectarea regimului termic de polimerizare în cadrul metodei indirecte unde se folosește acrilat termopolimerizabil

Respectarea condițiilor de efectuare a autopolimerizării la acrilatele cu priză rapidă, sub presiune și la apă caldă la temperatură de 35 grade C timp de 30 minute.

Etapele reoptimizării prin rebazare

Cercetarea și corectarea factorilor care au provocat dispariția progresivă a bunei adaptări inițiale

Realizarea amprentei de readapatare

Reconstituirea baze în laboratorul de tehnică dentară

Această operațiune se poate realiza fie prin adiționare de material rezilient sau nerezilient (căptușire) peste suprafața mucozală a bazei protezei pentru a obține readaptarea acestei la suprafața câmpului protetic, fie prin înlocuirea în totalitate a vechii baze protetice, printr-una nouă (rebazare sau refacere completă) cu păstrarea relațiilor interocluzale ale dinților artificiali.

Aceste operații sunt necesare fie datorită faptului că apare o nepotrivire între câmpul protetic și proteză prin atrofia fiziologică progresivă, fie datorită unei resorbții osoase datorată unei proteze necorespunzătoare din punct de vedere al stabilității.

Rebazare se poate efectua prin două metode:

Tehnica directă se face de către medic cu rășini acrilice autopolimerizabile direct pe câmpul protetic.

Tehnica indirectă se face cu acrilat termopilmerizabil fiind necesar ca proteza să fie supusă unui regim termic. Această metodă poate duce la eliberarea de forțe interne reziduale care pot crea deformări și fracturi, iar pacientul este lipsit de proteză pe durata reparației. Din cauza acestor riscuri de multe ori reoptimizarea nu- și atinge scopul urmărit și de aceea unii specialiști preferă confecționarea uneia noi.

Fazele clinico- tehnice ale reoptimizării protezelor mobile acrilice sunt:

După- o examinare minuțioasă a câmpului protetic a pacientului precum și a protezei necorespunzătoare care trebuie reoptimizată se reduce întreaga suprafață mucozală a protezei cu 1 mm și se creează retenții pentru materilaul de amprentare. Ca portamprentă se folosește proteza și se ia amprenta funcționlă după tehnicile clasice. Operțiunea se termină în ocluzie centrică fără ca pacientul să exagereze contracția mușchilor ridicători, fiind urmată de mișcări pasive pentru a completa funcționalitatea amprentei.

Turnarea modelului din gips Moldano de tip III. Prin demulare se îndepărtează proteza portamprentă evidențiindu-se în acest fel câmpul protetic al noi situații.

Se prelucrează prin deretentivizare completă a fostei proteze pentru a nu fractura modelul de lucru în timpul procedurilor ce urmează

Refacerea machetei de ceară în zonele de despovărare. Astfel, pentru ca marginile protezei să aibe o grosime funcțională corespunzătoare fundurilor de sac conservate pe model, se picură ceară fierbinte cu spatul pentru ceară până la umplerea lor apoi vor fi modelate funcțional și fizionomic.

Ambalarea în chiuvetă cun ajutorul gipsului în vederea obținerii tiparului. După îndepărtarea cerii din tipar proteza este poziționată în negativul unei părți a tiparului în timp ce modelul câmpului protetic rămâne în cealaltă parte a tiparului.

Spațiul dintre proteză și model este completat cu acrilat termopolimerizabil obținut prin amestecarea prafului Superacril (monomer) cu lichidul corespunzător (polimerul).

Polimerizarea se face prin fierbere în apă la tempertura și durata indicată de firma producătoare a acrilatului, după ce în prealabil a fost presată și prinsă în ringul de polimerizare.

Dezansamblarea se face după încheierea ciclului de polimerizare.

Prelucrarea, finisarea și lustruirea piesei protetice

Inserarea pe câmpul protetic.

Calitățile pe care trebuie să întrunească un materila de rebazare sunt:

Adeziuena corespunzătoare se referă la calitatea materialului de rebazare de a adera intim la baza vechii proteze cât și la însușirea materialului de a favoriza apariția fenomenului fizic de adeziune între baza protezei și câmpul protetic.

Reziliența premanentă oferă un confort deosebit pacientului purtător al protezelor rebazate deoarece înlătură în totalitate senzațiile neplăcute provocate de baza dură

Durabilitate. Se referă la calitatea materialului de căptușire de a permite obținerea unor recondiționări de lungă durată

Rezistență la abraziune. Această calitate a materialului influențează direct durabilitatea în timp a procedurii de reoptimizare .

Capacitate redusă de absorbție a materialului lichid permanent și pasager în cavitatea bucală. Materialele de rebazare au la început un proces de absorbție pronunțat, după care urmează o perioadă lungă și lentă de îmbibare. Dacă totuși apar deteriorări ale materialelor de rebazare aceasta se datorează unei multitudini de factori dintre care: rezistența redusă, crearea unor condiții favorabile de dezvoltare a florei microbiene din interiorul omogenităților și imposibiltatea întreținerii igienei corespunzătoare

Stabilitate dimensională. Materialele de rebazare trebuie să elimine toate discrepanțele existente în fața mucozală a protezei și câmpului protetic. În timpul polimerizării nu trebuie să intervină factori de contracție sau dilatare.

Stabilitate coloristică

Pasivitate chimică. Materialul de rebazare trebuie să aibe o tolersanță bilogică mare și să nu-și modifice această calitate nici în perioada de polimerizare, nici în perioada de prelucare.

Comportarea igienică corespunzătoare. Capacitatea materialelor de rebazare de a se preta la o igienă corespunzătoare constituie o problemă importantă atât sub aspectul toleranței biologice cât și al conservării calității acestor produse de a se preântâmpina degradarea sub acțiunea unor factori fizici și chimici.

Pretare la prelucrarea corectă. Din acest punct de vedere majoritatea materialelor reziliente de rebazare sunt deficitare cu toate că se pot prelucra ușor. Cercetările din ultimii ani se axează pe obținerea unor materiale care să se poată prelucra corect, menținându- și toate calitățile.

PARTEA SPECIFICĂ

Capitolul 4. Prezentare de cazuri

Pentru ca reoptimizarea să îndeplinească cu succes scopul final, ea trebuie să îndeplineaască următoarele obiective.

Obiectiv socio- economic prin prețuri de cost reduse

Obiectiv psiho- social prin capacitatea pacientului să colaboreze și să accepte reoptimizarea protezei.

Obiectiv medical de redare a funcțiilor alterate a aparatului dento- maxilar.

4.1. Concepția și orientarea studiului

Abordarea acestei teme a fost determinată de observația că situația economico- financiară a unui număr tot mai mare de pacienți reduce posibilitățile de obținere a unei proteze noi.

Un număr tot mai mare de pacienți se adresează cabinetelor și laboratoarelor de tehnică dentară pentru a- și reoptimiza protezele deja existente.

Impactul acestei situații și posibilitatea de a evalua care sunt consecințele asupra calității vieții individului este greu de apreciat din cauza multitudinii problemelor conceptuale și metodoogice. Cei care sunt purtători de lucrări protetice mobile, cunosc o limitare funcțională a aparatului dento- maxilar, un disconfort psihologic și social care constituie un adevarat handicap. Multe persoane au dificultăți în pronunțarea cuvintelelor, în perceperea gustului alimentelor, au un sentiment de nesiguranță, sunt încordați, jenați și iritați, au dificultăți în a se relaxa și a face diverse activități zilnice normale.

În ceea ce privește momentul de aplicare a terapiei protetice, acesta variază în raport cu starea piesei protetice și defectul acesteia.

Material și metodă

În vederea unei evaluări cât mai obiective am participat la examinarea clinică a 162 de subiecți în cabinet și am parcurs practic toate etapele confecționării lucrărilor protetice în laboratorul de tehnică dentară unde s- a realizat optimizarea protezelor mobilizabile. Datele culese le- am consemnat într- o fișă a fiecărui caz de lucru care conține:

Identitatea

Tip constituțional

Topografia edentației

Vechimea lucrărilor protetice mobile

Prezentarea unor factori de risc sau a unor obiceiuri vicioase

Statutul socio- economic

Elemente care să permită o apreciere cât mai corectă și obiectivă a cauzelor care au determinat afectarea protezelor mobile

Cazuistică personală

Prezentare de caz nr. 1

Proteză totală, fracturată și care prezintă absența fragmentului fracturat ceea ce necesită atât reconstituirea protezei cât și rebazarea totală a acesteia.

Pacientul O.T. în vârstă de 58 ani se prezintă în cabinetul de medicină dentară pentru tratament acuzând fractura unei proteze totale maxilare. La examenul obiectiv se constată fracturarea protezei acrilice mobilizabile totale cu lipsa unui fragment din proteză.

Proteza prezintă o armătură metalică care a împidicat fracturarea ei pe linia mediană. Pacientul relatează că a suferit un accident caznic. În timpul igienizării protezei scapă proteza din mână și aceasta cade și se sparge. Un fragment din proteză s- a desprins și nu a mai putut fi recuperat.

Se prezintă la tratament pentru reoptimizarea printr- o reparație de reconstituire a fragmentului care lipsește și rebazarea totală a acesteia întru cât se observă a atrofie neuniformă a crestelor alveolare.

Materiale utilizate:

Gips

Gips dur tip Moldano

Ceară de modelat

Soluție de izolat Divoset

Acrilat termopolimerizabil tip superacril

Etapele pe care le-am parcurs în realizarea acestui caz au fost:

Studiul corectitudinii amprentei venite din cabinetul de medicină dentară, pentru a vedea dacă sunt zone marginale subțiri care ar trebui îngroșate cu ceară și confecționarea modelului de lucru din gips.

În această etapă se urmărește și dacă materialul de amprentă acoperă întreaga suprafață mucozală a protezei și este repartizat uniform.

Pentru a evita înălțarea marginilor vestibulare pentru căptușire se scurtează aceste margini până la limita dintre mucoasa fixă și cea neutră.

În prealabil verificării amprentei, aceasta a fost spălată la jet de apă curentă apoi dezinfectată prin imersie în soluție dezinfectantă.

Fig. 4.1. Imagine cu materialul de dezinfecție al amprentelor

Fig. 4.2. Amprenta

Fig. 4.3. Proteza cu fragmentul lipsă

Fig. 4.4. Imagine cu instrumentele folosite la turnarea modelului

Pe modelul de lucru realizat prin turnarea în amprentă a unei paste de gips, se modelează din ceară fragmentul care lipsește utilizând instrumentarul bine cunoscut pentru modelaj în ceară. Turnarea gipsului se realizează sub vibrarea continuă a amprentei pe măsuța vibratoare pentru a evita încorporarea unor bule de aer în model care vor împiedica realizarea unei reparații de calitate a protezei.

Fig. 4.5. Proteza cu fragmentul lipsă modelat din ceară

Fig. 4.6. Proteza cu fragmentul absent modelat în ceară

Etapa următoare o constituie ambalarea protezei în chiuveta metalică, în acest scop se alege o chiuvetă potrivită pentru manopera efectuată și se trece la ambalarea propriu- zisă.

Fig. 4.7. Proteza ambalată în chiuvetă

După ambalarea protezei în chiuvetă se îndepărtează ceara machetei fragmentului absent prin introducerea după priză a ghipsului într- un vas cu apă care are temperatura de 100° C.

Fig. 4.8. Proteza în chiuvetă și ceara îndepărtată

După obținerea tiparului reoptimizarea protezei prin rebazare se face cu rășină acrilică termopolimerizabilă. Tiparul se izolează pentru a împiedica unirea fizică între gipsul tiparului și rășina acrilică care este introdusă manual în chiuvetă. Chiuveta astfel creată se introduce sub presa manuală și se exercită o presiune lentă uniformă și progresivă, pentru ca pasta de acrilat să ocupe prin alunecare toată suprafața tiparului.

Chiuveta este apoi prinsă într- un inel și introdusă în vas cu apă unde se încălzește la temperatura și timpul prestabilit în instrucțiunile tehnice ale firmei care a produs acrilatul.

După polimerizare proteza este scoasă din chiuvetă, spălată cu o perie aspră, netezită și lustruită.

Fig. 4.9. Proteza netezită

Fig. 4.10. Proteza lustruită

Prezentare de caz nr. 2

Proteza acrilică mobilizabilă parțială cu un croșet rupt.

Pacientul se prezintă pentru tratament. La examenul clinic se observă că unul din croșetele elastice este rupt. Pacientul relatează că ruperea acestuia s- ar datora uzurii.

Materiale utilizate:

Gips dur de tip Moldano

Ceară de modelat

Sârmă din oțel inoxidabil de 0,7 mm tip Wiplă

Acrilat autopolimerizabil

Etapele pe care le-am parcurs în rezolvarea acestui caz au fost:

Studiul amprentei din cabinetul stomatologic pentru a verifica integritatea acesteia și poziționarea materialului de amprentă față de dintele din ancoră.

Fig. 4.11. Amprenta

Se toarnă modelul de lucru. După spălarea amprentei la jet de apă curentă, aceasta va fi dezinfectată cu soluție destinată acestui scop, iar ulterior se trece la verificarea acesteia, verificare care constă în controlul integrității amprentei, materialul de amprentă să cuprindă zonele care ne interesează, acesta să nu fie detașat de proteză și să redea cu fidelitate detaliile din zona care necesită reparată.

Fig. 4.12. Prepararea pastei tip Moldano

Fig. 4.13. Modelul de lucru cu dintele ancoră

Fig. 4.14. Modelul de lucru cu croșetul existent

Se conformează din sârmă traseul brațului elastic și se fixează în poziție corectă cu acrilat autopolimerizabil în masa acrilică a șeii protetice. După priza finală a acrilatului autopolimerizabil zona reparată se prelucrează prin netezire și lustruire.

Fig. 4.15. Netezirea protezei

Fig. 4.16. Proteza lustruită

Pacientul revine în cabinetul de medicină dentară, unde se realizează proba piesei protetice reparate, lustruite și finisate. Acesta se declară mulțumit de rezultatele obținute și în același timp este fericit că nu a fost necesară înlocuirea vechii proteze cu una nouă pe care nu și- o putea permite datorită situației financiare precare.

Prezentare de caz nr. 3

Reoptimizarea unei proteze acrilice totale prin rebazare

Pacientul se prezintă la tratament. El relatează că proteza nu mai are stabilitate și se desprinde în timpul masticației și al vorbirii. Examenul clinic pune diagnosticul de edentație totală maxilară protezată. Crestele alveolare au un proces accentuat de atrofie, ceea ce face ca proteza să nu mai aibe stabilitate pe câmpul protetic.

Motivele socio- economice ale pacientului îl împiedică pe acesta să accepte ideea unei noi proteze fiind necesară astfel reoptimizarea vechii proteze prin căptușirea ei.

Materiale utilizate:

Gips

Gips dur tip Moldano

Ceară de modelat

Soluție de izolat Divoset

Acrilat termopolimerizabil tip Superacril

Etapele pe care le-am parcurs în căptușirea protezei au fost următoarele:

Studiul corectitudinii amprentei și turnarea modelului de studiu.

În prima fază amprenta a fost spălată la jet de apă curentă cu scopul de a îndepărta urmele de salivă sau alte detritusuri care se puteau găsi eventual la acest nivel, apoi aceasta a fost dezinfectată cu soluție destinată acestei manoper.

Fig. 4.17. Amprenta

Se urmărește integritatea amprentei și dacă aceasta a înregistrat în totalitate suprafața câmpului protetic, bolta palatină și crestele alveolare.

Amprenta trebuie să redea cu fidelitate toate detaliile de relief existente la nivelul bolții palatine și în preajma acestora până în fundurile de sac vestibulare.

Materialul de amprentă trebuie să cuprindă toată baza protezei și în același timp să fie aderent la baza acesteia, este obligatoriu ca materialul de amprentă să nu fie dezlipit deloc de proteză pentru a nu compromite manoperele care urmează și evident reușita rebazării să fie cea scontată.

Dacă toate elementele suprafeței de sprijin acoperite de mucoasa fixă și zona de retenție sau succiune, acoperită de mucoasa neutră au fost înregistrate corect se trece la confecționarea modelului de lucru. Acest model se confecționează din gips dur tip Moldano, pentru a permite modelului să reziste la manevrele din timpul fazelor de laborator.

Se prepară pasta de gips tip Moldano, aceasta poate fi realizată prin două metode, fie prin malaxare cu vacuum malaxorul, fie prin preparare manuală, este tehnica aleasă, astfel pasta de gips preparată aceasta se toarnă în amprentă începând din zonele cele mai înalte ale acesteia și prin vibrare continuă pe măsuța vibratorie, pentru a evita formarea bulelor de aer care vor compromite finalizarea tehnicii în parametri optimi.

După turnarea pastei de gips pentru modele se prepară pastă de gips obișnuit pentru realizarea soclului modelului care trebuie să aibe o înălțime cuprinsă între 1,5- 2 mm și căruia în final după priza gipsului i se va da forma dorită.

Fig. 4.18. Modelul de lucru

Prin repoziționarea protezei după îndepărtarea materialului de amprentă se observă o neconcordanță între marginile protezei și limitele câmpului protetic.

Fig. 4.19. Neconcordanța între marginile protezei și câmpul protetic

Fig. 4.20. Vedere frontală a neconcordanței între marginile protezei și câmpul protetic

Datorită neconcordanței dintre marginile bazei protezei și câmpul protetic, se trece la extinderea bazei protezei cu ajutorul cerii de modelat apoi se ambalează proteza cu modelul în chiuvetă. Ambalarea protezei s-a efectuat după o izolare a modelului în apă. Modelul astfel izolat s- a introdus în pasta de gips, care a fost depusă într- o jumătate de chiuvetă. Pasta a rămas la marginea chiuvetei.

Fig. 4.21. Proteza ambalată într- o jumătate a chiuvetei

Am asamblat cel de al doilea inel al chiuvetei și am turnat gips pentru completarea ambalării.

Fig. 4.22. Ambalarea celui de al doilea inel al chiuvetei

După ambalare am îndepărtat ceara cu care am extins baza protezei prin introducerea chiuvetei în apă la temperatura de 100° C.

Fig. 4.23. Chiuveta spălată

După îndepărtarea cerii prin spălare, am uscat chiuvetele și am izolat gipsul în chiuvetă. Această izolare este necesară pentru a ușura separarea protezei de model și a asigura dezambalarea fără riscuri de fracturare.

După confecționarea tiparului și izolarea acestuia am introdus manual materialul acrilic. Chiuveta închisă având în interior materialul acrilic termopolimerizabil am introdus- o sub presa manuală, unde am exercitat o presiune lentă și continuă.

Chiuveta astfel presată am introdus- o într- un ring unde am menținut presiunea.

Polimerizarea acrilatului s- a făcut prin fierbere în apă la temperatura de 100° C timp de 45 minute.

După polimerizare am dezambalat proteza și am prelucrat- o cu frezele.

Netezirea și lustruirea protezei au fost ultimele faze de reoptimizare prin căptușirea totală a protezei.

Pentru netezire, lustruire și finisare a protezei, se folesesc freze, pufuri, filțuri alături de paste speciale de lustruit. Aceste manopere se efectuează atât pentru a conferi protezei un luciu frumos cât și pentru a acoperi sau îndepărta unele microporozități care pot exista la nivelul protezei și care în timp duc la deteriorarea acesteia și la infiltrații care cu timpul schimbă culoarea acrilatului și induc un miros urât.

Fig. 4.24. Proteza netezită

Fig. 4.25. Proteza lustruită

Pacientul este chemat în cabinetul de medicină dentară pentru a i se introduce pe câmpul protetic proteza reparată.

Acesta se declară mulțumit de aspectul acesteia și de stabilitatea redobândită pe câmpul protetic în urma intervenției noastre.

Prezentare de caz nr. 4

Completarea cu dinți a protezei

Pacientul se prezintă pentru tratament.

La examenul clinic se constată prezența unei edentații termino- terminale a maxilarului superior, protezată printr- o piesă protetică acrilică parțială, mobilă cu două elemente de ancorare pe 1.2 și 2.4. se recurge la extracții: 1.2, 1.1, 2.1, 2.2, 2.3 și 2.4 care prezintă mobilitate de gradul III ca urmare a unei afecțiuni parodontale.

Se recomandă confecționarea unei proteze noi. Pacientul refuză tratamentul propus și solicită reoptimizarea vechii proteze prin adăugare de dinți artificiali la nivelul vechii proteze.

Fig. 4.26. Proteza în forma inițială

După vindecarea plăgilor postextracționale pacientul se prezintă pentru continuarea tratamentului.

Materiale utilizate:

Gips

Gips dur tip Moldano

Ceară de modelat

Soluție de izolat Divoset

Acrilat autopolimerizabil

Dinți artificiali prefabricați

Etapele pe care le-am parcurs în rezolvarea acestui caz au fost: studiul amprentei din cabinetul stomatologic se face pentru a verifica integritatea acesteia, poziționarea materialului de amprentă iar grosimea materialului de amprentă să fie uniform, să nu existe fragmente lipsă din materialul de amprentă.

Fig. 4.27. Amprenta pentru modelul de lucru

Fig. 4.28. Amprenta dinților antagoniști

După verificarea amprentei, aceasta este spălată la jet de apă rece pentru îndepărtarea resturilor de salivă sau alte detritusuri care pot fi prezente la acest nivel, iar ulterior dezinfectată cu soluții destinate acestui scop.

Se prepară pasta de gips tip Moldano care se toarnă în amprentă sub vibrare continuă pe măsuța vibratorie pentru a evita înglobarea unor bule de aer în modelul de lucru, apoi se toarnă modelul de lucru fără cheie distală care prezintă copia pozitivă a câmpului protetic.

Se realizează din gips dur pentru a preveni eventualele deformări ale acestuia în timpul fazelor de lucru.

După turnarea pastei de gips dur tip Moldano în amprentă, urmează realizarea soclului modelului, așadar se trece la prepararea pastei de gips normal pentru realizarea acestuia care trebuie să aibe o înălțime între 1,5 – 2 mm, la finalizarea prizei gipsului cu ajutorul aparatului numit soclator se realizează și forma dorită a soclului, adică pentru soclul superior se realizează formă de pentagon, iar pentru soclul inferiro formă de trapez.

Soclul modelului inferior se va extinde și în zona planșeului bucal, pentru a conferi modelului o rezistență crescută în timpul demulării amprentei și al manevrelor care se vor efectua ulterior.

Fig. 4.29. Prepararea pastei tip Moldano

Fig. 4.30. Modelul de lucru

Turnarea modelului arcadei antagoniste se face din gips dur cu sprijin pe dinții existenți ai protezei și pe baza acesteia.

Fig. 4.31. Modelul de lucru și modelul arcadei antagoniste

Următoarea etapă o reprezintă alegerea dinților artificiali ce vor fi montați în proteză. Alegerea formei, mărimii și culorii dinților a fost făcută în concordanță cu aspectul arcadei înainte de edentare.

Fig. 4.32. Dinții aleși pentru montare

Etapa următoare este montarea dinților artificiali într- un val de ceară vestibular. Pentru această etapă este necesară respectarea unor criterii bine cunoscute de montare a dinților artificiali în proteză.

Nerespectarea regulilor de montare a dinților duce la nereușita protezei cu implicații majore în sănătatea aparatului dento- maxilar și implicit nemulțumirea pacientului.

Fig. 4.33. Valul de ceară vestibular

Pe fața paltinală se lasă un spațiu.

Fig. 4.34. Spațiul liber de pe suprafața palatinală

În spațiul de pe suprafața palatinală se introduce material autopolimerizabil pentru a realiza fixarea dinților și pentru a reconstitui viitoarea bază a protezei.

Fig. 4.35. Acrilatul autopolimerizabil presat în spațiul gol de pe fața palatinală

După priza materialului acrilic autopolimerizabil, se spală cu apă fierbinte valul de ceară vestibular care a menținut dinții montați pe proteză.

În spațiul vestibular rămas liber după ce ceara a fost spălată se presează material acrilic autopolimerizabil.

Fig. 4.36. Acrilatul autopolimerizabil presat pe fața vestibulară

După priza acrilatului autopolimerizabil proteza se prelucrează pri netezire și lustruire.

Fig. 4.37. Fază în timpul prelucrării

Fig. 4.38. Proteza pregătită pentru inserarea pe câmpul protetic

Proteza finisată și lustruită a fost inserată pe câmpul protetic al pacientului care la rândul său s- a declarat mulțumit. Aceasta corespunde atât din punct de vedere estetic cât și din punct de vedere funcțional în urma modificărilor aduse.

Capitolul 5. Rezultate și discuții

Din cei 23.327 locuitori ai municipiului Arad cu vârsta cuprinsă între 65- 85 ani, 45 % sunt purtători de proteze mobilizabile, adică un număr de 10.767 de locuitori.

Ponderea populației cu vârsta cuprinsă între 65 de ani și peste 85 de ani reprezintă 18,17%, dintre aceștia 45 % sunt purtători de proteze mobilizabile. Statisticile provin din arhiva Casei de Asigurări de Sănătate din Arad. 50,58 % au vârsta cuprinsă între 65 ani și 75 ani, adică 6.300 de locuitori și 41,42 % au vârsta cuprinsă între 75 ani și peste 85 ani. 55 % din locuitorii cu vârsta cuprinsă între 65 de ani și peste 85 ani prezintă edentații neprotezate sau protezate prin lucrări fixe.

Un număr foarte mare de purtători de proteze beneficiază de proteze mobilizabile totale uni sau bimaxilar, am observat că femeile sunt purtătoare de proteze în număr mai mare decât bărbații. Acest aspect se datorează atât faptului că din punct de vedere statistic femeile sunt mai numeroase decât bărbații, cât și faptului că acestea pun un accent mai mare pe starea lor de sănătate orală și pe aspectul estetic.

Cele mai multe edentații protezate cu proteze acrilice mobilizabile totale sau parțiale le- am întâlnit la maxilarul superior.

În majoritatea cazurilor pacienții care s- au prezentat în cabinet cu o proteză mobilizabilă au solicitat rebazarea acesteia nu înlocuirea cu una nouă.

Cazurile de prezentare în cabinet cu protezele pentru reparații se datorează unor cauze multiple cum ar fi:

Rebazare

Croșete rupte

Fracturi ale protezelor

Dinți desprinși din proteze

Dinți rupți

Fisuri apărute în proteze

Completarea în proteză a unui dinte artificial în urma extracției dintelui natural

Uzura protezelor, bascularea lor pe câmpul protetic au fost cele mai frecvente cauze care au determinat fracturarea protezelor acrilice mobile. Urmează apoi greșelile de laborator cauzate de defectul de polimerizare prin nerespectarea indicațiilor tehnice din prospectul materialului acrilic și greșelile de concepție clinică. Pe ultimul loc sunt situate greșelile de utilizare și parafuncțiile.

Cele mai frecvente cauze de înfundare a protezelor mobile au fost: câmpul protetic edentat recent, când osul alveolar este nestructurat pentru primirea de presiuni masticatorii prin intermediul șeii protezei, topografia edentației când avem edentații intercalate cu breșe edentate scurte și multiple sau edentația este terminală întinsă cu dinți antagoniști naturali. La polul opus au fost cauzele care țin de tipul constituțional și parafuncții.

Cele mai frecvente cauze care duc la necesitatea reoptimizării protezelor mobile acrilice prin rebazare au fost cele de înfundare a protezelor, urmate de intervențiile chirurgicale și greșelile de laborator ce au survenit în procesul de confecționare al protezelor.

Cazurile de rupere a unui croșet s- au datorat basculării protezei pe câmpul protetic, ele au fost cele mai frecvente cazuri de rupere a croșetelor. Uzura protezelor și croșetele cu pierderea elasticității, greșelile în utilizare, în forțarea croșetelor sau activarea lor de către pacienți au fost cauze imprtante care au dus la ruperea croșetelor. Am întâlnit cazuri în care a fost necesară deplasarea croșetului pe un alt dinte întrucât dintele de bază al croșetului a fost extras.

Greșelile de laborator prin montarea unor dinți artificiali fisurați sau crăpați în timpul stopării acrilatului, sau în timpul presării și dezambalării necorespunzătoare, au fost principalele cauze constatate care au dus la pierderea dinților din proteză.

Manevrele de utilizare greșită prin folosirea dinților din proteză la desfăcut capace sau dopuri de sticlă, ținerea în gură pe timpul unor activități a obiectelor metalice cuie sau șuruburi.

Concluzii

Din punct de vedere cantitativ ponderea pacienților care solicită tratamente de reoptimizare a protezelor mobile, o reprezintă pacienții de peste 65 de ani.

Luând în considerare deficiențele acestor proteze o mare parte din acești pacienți se prezintă cu proteze necorespunzătoare.

Aplicând de la început lucrări protetice corect realizate, se reduce numărul celor care solicită reprotezări și reoptimizări astfel poate crește ponderea tratamentului profilactic al pacienților din această categorie de vârstă.

Succesul tratamentului rezidă nu atât din aplicarea unor legi mecanice cât în fiziologia unor structuri anatomice implicate în lucrarea protetică.

Observațiile confirmă că terapeutica protetică nu este niciodată definitivă și că pacienții trebuie să rămână sub control regulat pentru a se putea interveni imediat ce modificările sunt constatate.

Un control regulat în cabinetul de medicină dentară scutește pacientul de la multe neplăceri care pot surveni de- a lungul timpului.

Unele din deficiențele lucrărilor protetice amintite pe parcursul acestei lucrări pot fi înlăturate prin reoptimizarea vechilor proteze.

Această metodă care presupune rebazarea sau reoptimizarea vechilor proteze atât maxilare cât și mandibulare are în vedere următoarele obiective:

Refacerea integrității protetice

Corectarea ocluzo- articulară

Individualizarea bazei protezei

Conștientizarea tehnicianului dentar impune finalizarea mai atentă a protezelor acrilice mobilizabile, aplicarea corectă a tehnicii de lucru, respectarea timpilor de lucru, reconsiderarea reparațiilor protetice și rezolvarea lor prin participare în echipă cu medicul dentist.

Echipa medic dentist- tehnician dentar joacă un rol deosebit de important pentru reușita oricărei lucrări protetice.

Pentru ca indicațiile de optimizare să atingă scopul final, ele trebuie să urmărească trei obiective:

Obiectiv medical printr- o terapie cu efect de lungă durată

Obiectiv socio- economic prin aplicarea unor prețuri accesibile la scară largă, așa încât să fie rezonabile pentru toate posibilitățile financiare ale pacienților

Obiectiv psiho- social prin capacitatea colaborării și acceptării de către pacient a soluțiilor propuse. Prin efectul pozitiv imediat al reoptimizărilor protezelor mobile se obține un confort sporit al psihicului pacientului.

Bibliografie

Borțun C., Bratu D. – Protezarea edentației totale, Ed. Marineasa, Timișoara, 1998;

Bratu D. – Materiale dentare, Ed. Helicon, Timișoara, 1994;

Bratu D., Bratu E., Antonie S. – Restaurarea edentațiilor parțiale prin proteze mobilizabile, Ed. Medicală, București, 2008;

Bratu D., Colojoară C., Leretter M., Ciosescu D., Românu M. – Materiale dentare în laboratorul de tehnică dentară, Ed. Helicon, Timișoara, 1998

Bratu D., Ieremia L., Uram- Țuculescu S.- Bazele clinice și tehnice ale protezării edentației totale, editura Medicală, Timișoara 2005;

Bratu D., Nussbaum R. – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe, Editura Signata, Timișoara 2001

Brewer A., Morrow R., Overdentures, Saint Louis: Mosby; 1975.p.269;

Burlui V. și colab. – Protetica dentară, Lito I.M.F. Iași, 1989;

Burlui V., Morarasu C. – Gnatologie, Ed. Apollonia, Iași, 2000;

Burlui V., Forna N. – Clinica și terapia edentației parțial întinse, Ed. Apollonia, Iași, 2004;

Campbell LD – Subjective reactions to major connector designs for removable partial dentures, J Prosthet Dent 1977; 37: 507-516

Chojnovski J., Cypryk M., Fortuniak W., Scibiorek M., Rozga- Wijas K. – Macromolecules, 36, 3890 (2003)

Chow T.W., Cheng Y.Y., Ladizesky N.H. – Polyethylene fiber reinforced poly (methyl methacrylate) – Water sorption and dimensional changes during immersion, J. Dent., 1993, 21, 367/372;

Craig´s – Restorative Dental Materials, Editura Elsevier, 2000;

Crum R., Rooney G., – Alveolar bone loss in overdentures: a 5 year study. J. Prothet Dent 1978; 40 (6): 610-13

Da Silva L., Martinez A., Rilo B., Santana U. – R' Titanium for removable dentures bases, Journal of Oral rehabilitation, 2000, 27, 131- 13;

Hutu E., Păuna Mihaela, Bodnar V., Constantinescu M., Țâncu A. – Tehnici curente în protetica dentară, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999

Hutu E., Păuna Mihaela, Bodnar V., Constantinescu M. – Edentația totală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998;

Hutu M., Păuna Mihaela, Botnar V. – Edentația totală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;

Ieremia L., Venera Mocanu – Tehnici dentare speciale de protezare totală, Editura Medicală, București, 1981;

Ieremia L. – Contribuții privind profilaxia stomatopatiilor protetice, Rev. Medicală, Tg. Mureș, 1971, vol. 17, nr.2, p. 151-153

Ionescu A., Păuna M. – Sistemele speciale magnetice utilizate pentru menținerea protezelor mobilizabile, Stomatologie, vol. LIX;

Ionescu A. – Tratamentul edentației parțiale cu proteze mobile, Editura Nasional, București, 1999

Ioniță S., Petre A. – Ocluzia dentară, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1996;

Jackson T. – Sobredentaduras parciales removibles con aditamentos osteointegrados y estructura radicular natural. Clin Odont Norteam 1990;4: 671- 88

Murariu- Măgureanu Cătălina, Păuna Mihaela, Gavan Mircea – Edentația totală: aspecte de analiză biomecanică – metoda elementelor finite, Ed. Cerma, București, 2003;

Neumann C.P.P. – Tehnologia elaborării aparatelor gnatoprotetice totale și parțiale adjuncte din biomaterial compozit termopolimerizabil în cuptor cu microunde, Rev. Med. Stomatologică, 2001, 5, 4, 39- 42;

Neumann C.P.P. – Tehnologia protezelor dentare din titan, Ed. Junimea, Iași, 2001;

Păuna Mihaela, Preoteasa Elena – Aspecte practice în protezarea totală, Editura Cerna, București, 2002;

Romînu Mihai – Polimerizarea în stomatologie, Ed. Brumar, Timișoara, 2000;