CENTRU DE CREAȚIE VESTIMENTARĂ ÎN TRENDUL URBAN ORADEA Martie 2016 Cuprins MULȚUMIRI Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu, care a fost mereu… [301688]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE CONSTRUCȚII ȘI ARHITECTURĂ

SPECIALIZAREA: ARHITECTURĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: LA ZI

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Arhitectura și moda couture

PROIECT DE DIPLOMĂ

CENTRU DE CREAȚIE VESTIMENTARĂ ÎN TRENDUL URBAN

ORADEA

Martie 2016

[anonimizat] a [anonimizat]-a dat putere de concentrare și reușită în toate etapele parcurse până acum și puterea de a finaliza această lucrare.

[anonimizat], Prof. Univ. Dr. Arh. [anonimizat], atenta supraveghere și îndrumarea pe care mi-a dat-o [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] l-au acordat.

[anonimizat], [anonimizat] m-a [anonimizat], răbdarea și încurajarea arătată pe parcursul acestui an.

[anonimizat], aflându-[anonimizat], artei, științei și culturii. De-a [anonimizat] a oferi un adăpost pentru corpul uman. Aceasta este relația cea mai vizibilă și logică care leagă aceste două domenii. [anonimizat], [anonimizat], răsucirea, [anonimizat]; [anonimizat], atunci când proiectează o clădire, [anonimizat]. Așadar, [anonimizat].

A.1. [anonimizat], [anonimizat], modă, tehnologie și artă în general; lumea fiind familiarizată cu conceptele acestora. Deși există o [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat], estetică, formă și structură. [anonimizat], cultura, știința și tehnologia.

Arhitectura și designul vestimentar se aseamănă din mai multe puncte de vedere; [anonimizat]. [anonimizat]. Arhitectura reprezintă un adăpost raportat la o [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], proporții, dimensiuni și materiale. [anonimizat] o [anonimizat], o [anonimizat]; în timp ce arhitectura are o existență îndelungată în timp.

În ultima perioadă, se observă că aceste domenii, arhitectura și moda, au concepte și tehnici similare unul cu celălalt. Atât arhitecții cât și designerii vestimentari încearcă să creeze modele extrem de inovative și originale, fiind influențați de diverse teorii, filosofii și tehnici. Aceste tehnici sunt mai nou comune pentru ambele domenii, cum ar fi plisarea, plierea, răsucirea, draparea, care inițial erau specifice doar modei, dar care sunt folosite mai nou și în arhitectură într-un mod estetic și arhitectural. Faptul că între arhitectură și modă are loc acest schimb de tehnicii și metode, face ca acestea să fie într-o continuă dezvoltare, având ca rezultat piese vestimentare și construcții extraordinare, unice. De exemplu, o rochie sau o construcție sunt practic astfel concepute încât să asigure protecție pentru corpul uman împotriva fenomenelor naturale și oferind intimitate, deși acestea sunt realizate la scări diferite, ceea ce le oferă o identitate proprie sunt criteriile estetice, funcționale și de comunicare.

Unii designeri consideră că moda are un efect semnificativ asupra arhitecturii și a artei în general. Potrivit lui Quinn, arhitectura și arta se află sub influența modei, haina putând fi considerată o metaforă pentru arhitectura modernă. Astfel, moda este întalnită în arhitectură, în designul de obiect și în cel al automobilelor.

În lumea modei, îmbrăcămintea este considerată ca fiind o a doua piele ce adăpostește corpul uman, iar arhitectura ar putea fi considerată ca fiind cea de-a treia. Diferența dintre acestea este că piesele vestimentare sunt ușor de transportat în timp ce arhitectura nu. Excepție de la această regulă ar fi Habitatul lui Lucy Orta din 1992 (figura 1, 2), care este o pelerină de ploaie, care poate fi transformată într-un cort. Lucy Orta este unul dintre artiștii care încearcă să elimine limitele dintre modă și arhitectură. Ea crede că aceste limite dintre arhitectură și modă pot fi rupte de asemănările pe care acestea le au în comun, cum ar fi funcția de adăpost, de îmbrăcăminte și mobilitatea acestora (figura 3).

Efectul pe care fiecare dintre domeniile menționate îl au unul asupra celuilalt le face să fie mai puternice și, în unele cazuri oferă posibilitatea designerilor și arhitecților de a avea un punct de vedere mai larg în proiectarea acelor piese unicate, extraordinare. În plus, în ultimii ani, este foarte evident că arhitectura, de multe ori, este o sursă de inspirație și motivație pentru designul vestimentar și de asemenea, similar arhitecții sunt motivați de activitatea designerilor vestimentari.

A.2. STRUCTURA LUCRĂRII

CAPITOLUL I. Evoluția conceptuală în arhitectură și modă

În acest capitol se va analiza modul în care arhitectura și moda au evoluat din punct de vedere conceptual, dar și programul de arhitectură destinat modei și vânzării articolelor vestimentare.

1.1. Arhitectura și moda de-a lungul timpului

Dialogul dintre arhitectură și modă pare să fi început odată cu primele adăposturi, realizate de primii oameni. De-a lungul timpului aceasta s-a dezvoltat și consolidat, până în prezent când relația, dintre acestea, este mai strânsă ca oricând.

1.2. Arhitectura destinată shoppingului – modei

Astăzi, shoppingul, joacă un rol foarte important, acesta reflectând schimbările care apar în societate, oricât de subtile ar fi ele. Arhitectura destinată shoppingului trebuie astfel gândită încât să genereze identități impresionante, în vederea realizării unui spectacol care să atragă publicul. Acest tip de arhitectură trebuie să ofere atât cadru social cât și de consum.

CAPITOLUL II. Influențe conceptuale în arhitectură și modă

În acest capitol se va analiza modul în care procesul de creație în arhitectură și modă poate fi influențat de artă, știință și tehnologie; dar și modul în care acestea trei reprezintă elemente de legatură între cele două domenii.

2.1. Influența artei în arhitectură și modă

Prin utilizarea artei, în arhitectură și modă, arhitecții și designerii reușesc să transmită un anumit mesaj celor care privesc operele realizate de aceștia. Atunci când arta se împletește cu arhitectura și moda, nu are cum să rezulte decât opere de artă.

2.2. Influența științei în arhitectură și modă

Știința în cadrul arhitecturii și a designului vestimentar se ocupă exclusiv de conținutul a ceea

ce este transmis de către arhitecți și designeri. Știința poate fi considerată ca fiind o sursă de creativitate, aspirație și identitate.

2.3. Influența tehnologiei în arhitectură și modă

Introducerea tehnologiei în arhitectură și modă, înseamnă un pas înainte în construirea unor structuri complexe, dar și maximizarea funcționalității în cele două domenii.

CAPITOLUL III. Funcțiune, structură și materiale

În acest capitol se va analiza paralela dintre arhitectură și modă, din punct de vedere al funcțiunii, al structurii și al materialelor utilizate de către acestea.

3.1. Funcțiunea – în arhitectură și modă

Încă de la începutul lumii exista o legatură între arhitectură și modă. Elementul comun era funcția pe care cele două o îndeplineau, și anume cea de adăpost pentru corpul uman.

3.2. Structura – în arhitectură și modă

Atât în arhitectură cât și în modă, inițial cadrul structural, reprezenta doar rezistența acelei clădiri sau haine. Însă odată cu evoluția tehnologiei, în ambele domenii structura a fost scoasă la suprafață, formând aceeași entitate împreună cu învelitoarea; dobândind în același timp și rol estetic.

3.3. Materiale – în arhitectură și modă

Odată cu dezvoltarea știintței și tehnologiei au apărut materiale noi atât în arhitectură cât și în modă, deoarece concomitent cu acestea s-au găsit și noi metode de manipulare a materialelor, facilitînd astfel un schimb de tehnici și materiale între aceste două domenii.

CAPITOLUL IV. Tehnici specifice modei, preluate în arhitectură

În acest capitol se vor analiza trei tehnici de croitorie care au fost împrumutate și în arhitectură, din dorința de a crea o arhitectură interactivă, flexibilă și mobilă, portabilă. Acest schimb de tehnici între arhitectură și designul vestimentar, are ca și rezultat proiecte inovatoare, observându-se o continuă evoluție a acestora.

4.1. Plisarea – în arhitectură și modă

Plisarea a fost printre primele metode împrumutate din creațiile vestimentare și folosită în arhitectură, pentru a realiza suprafețe profilate care să fie în același timp atât închideri cât și structuri.

4.2. Draparea – în arhitectură și modă

Tehnica drapajului a fost preluată în arhitectură pentru a crea volumetrii organice și fluide, obiectul de arhitectură devenind în același timp și sculptural. Inovația adusă odată cu preluarea acestei tehnici, au fost metodele de a manipula materiale dure și grele, pentru a realiza aceste cute, atât în arhitectură cât și în designul vestimentar.

4.3. Țesutul – în arhitectură și modă

Pe lângă funcțiune, tehnica țesutului pare să fie un al element comun arhitecturii și modei, încă din cele mai vechi timpuri. Însă odată cu apariția materialelor de construcție, această tehnică a fost abandonată, urmând a o reintroduce din nou în arhitectură, abia în ultima perioadă. De precizat este faptul că, metoda țeserii care se folosește astăzi nu mai e la fel cu cea inițială, deoarece ea a fost reinventată datorită noii tehnologii.

CAPITOLUL V. Centru de creație vestimentară

În acest capitol se încearcă aplicarea cunoștințelor prezentate în această lucrare, la tema de

proiectare al proiectului de diplomă intitulat „ Centru de creație vestimentară în trendul urban”.

5.1. Exemple studiate în lume

Acest subcapitol cuprinde o documentare succintă a trei proiecte a unor centre de modă, realizate recent în străinătate, a unor branduri internaționale, renumite, precum Dior și Prada.

5.3. Date despre tema de proiectare

Subcapitolul acesta are ca scop prezentarea temei de proiectare, având în vedere necesitatea unui astfel de program în Romania, oportunitățile economice la nivel municipal, contextul amplasamentului, scopul și funcțiunile componente ale acestui program.

5.4. Abordare proprie și prezentarea conceptului

În acest subcapitul este prezentat evoluția conceptuală din punct de vedere urbanistic și arhitectural, a construcției propuse pentru proiectul de diplomă.

CONCLUZII

În această secțiune a lucrării, se vor exprima opinii personale privind dialogul dintre arhitectură și modă, precum și transpunerea acestora în proiectul de diplomă.

CAPITOLUL I. EVOLUȚIA CONCEPTUALĂ ÎN ARHITECTURĂ ȘI MODĂ

Evoluția conceptuală în arhitectură și modă

Evoluția conceptuală în arhitectură și modă este relevantă datorită faptului că acestea sunt reflectare a identității și culturii populațiilor. O retrospectivă a istoriei ar fi de mare ajutor în stabilirea originii relației dintre arhitectură și modă. Se spune că relația dintre construcție și îmbrăcăminte, a început cu mulți ani în urmă, când oamenii din acea vreme, odată cu utilizarea cea mai timpurie, de către om, a aceluiași material pe care l-a folosit pentru confecționarea unui adăpost, (figura 4) dar și pentru acoperirea corpului său (figura 5).

Cu toate acestea, arhitectura, așa cum o percepem noi astăzi, este mai mult experimentală, cu o practică interpretativă, critică, decât o simplă construcție. Prin urmare, primul arhitect, conform mitologiei grecești, este considerat ca fiind Dedal, cel care a construit Labirintul Cretan. Însă datorită caracterului interpretativ al arhitecturii, contrar mitului, Dedal nu a fost primul arhitect, deoarece el doar a construit labirintul dar nu a și înțeles structura acestuia; în schimb Ariadne, cel care a interpretat structura cu ajutorul unui fir, ar trebui să fie considerat ca fiind primul arhitect. Moda, pe de alta parte, a evoluat într-un mod diferit. Dacă arhitectura era menită să modeleze o societate, moda în schimb, era modelataă de societate.

Civilizațiile din timpul Greciei Antice (2000 I.Hr. – 100 D.Hr.) se împarțeau în 3 categorii: civilizația minoică, miceniană și grecii antici. Arheologii, au studiat aceste civilizații și au găsit dovezi ale unei societăți sofisticate. În fiecare dintre acestea trei, dovezile indică faptul că grecii foloseau hainele pentru mult mai mult decât a-și proteja corpul, îmbrăcămintea avea și rol estetic, dar simboliza și bunăstarea celui care o purta. Oamenii bogați, purtau țesături fine ( lână ) și bijuterii elaborate ( figura 7), în timp ce, săracii aveau o îmbrăcăminte sărăcăcioasă, elementară, din țesături dure (părul de capră ). Hainele femeilor se diferențiau de cele ale barbaților doar prin calitatea mai fină a materialelor, transparența acestora și prin eleganța cu care erau purtate. Etalonul pentru geniul creator grec în arhitectură este ansamblul arhitectonic de pe Acropola Atenei (figura 6), constituit din patru edificii, având fiecare trăsături particulare și alcătuind un ansamblu unitar.

Perioada Evului mediu a fost o perioadă de tranziție, de la vastul Imperiu Roman, care era civilizat și atotputernic, la regate mici și state efemere, fiind o perioadă dominată de războaie și nesiguranță. Singurul element coalizator și cerebral fiind biserica. Acestei perioade îi corespund stilul romanic și stilul gotic. Stilul romanic este o artă religioasă ce se caracterizează prin construcții masive cu ziduri groase, fiind susținute în interior de coloane, iar în exterior de contraforți. Stilul gotic se caracterizează tot prin construcții masive, cu ferestre mari și interior luminat. Specifice acestei perioade sunt: bisericile – catedralele, locuințele cu turn și castelele (figura 8).

Din punct de vedere al modei, în această perioadă se diferențiază îmbrăcămintea dintre bărbați și femei, unii considerând că abia în acest moment a apărut moda. De asemeni, tot în această perioadă se pune accent pe rochie ( figura 9), apare cămașa cu mâneci lungi, iar acoperitoarea de pe cap era făcută din in moale, purtată până sub bărbie și era acoperită în același stil cu voal și coroană.

În perioada Renașterii are loc dezvoltarea burgheziei, emanciparea țărănimii, nobilimea pierzând treptat supremația economică, păstrându-și doar preeminența politico-socială. Arhitectura Renașterii se caracterizează prin revenirea la principiile constructive romane cu ziduri pline și dominante orizontale. Se folosesc ca elemente de construcție coloanele, capitelurile, pilaștrii, frontonul triunghiular, arcadele și cupolele (figura 10).

Datorită Renașterii italiene, apar primele manifestări ale modei. În această perioadă, femeile încep să se îmbrace pentru a arăta bine și nu doar pentru confort, fiind o perioadă caracterizată de șarm și cochetărie. Se poartă rochii foarte strâmte în talie cu mâneci lungi și fuste lungi cu trenă, iar pălăriile erau înalte și ascuțite, denumite henin, amintind de turlele bisericilor (figura 11). În secolul al XVI-lea apare corsetul și crinolina. Rochia nu mai urmează linia corpului, având partea de sus strâmtă pe corp, decolteu pătrat, iar fusta e stransă pe talie, după care e evazată. În locul pălăriilor apar bonetele sub diferite forme. Pe toată aceasta perioadă, regii cu reginele și amantele lor erau cei care dictau moda.

Perioada barocă reprezintă o perioadă de stabilitate, progres și evoluție culturală și artistică. Barocul în arhitectură este caracterizat de monumentalitatea clădirilor și decorul excesiv al acestora, folosindu-se de scene dramatice, cu personaje multiple (figura 12). În această perioadă costumele sunt o exagerare a epocii precedente, având același stil de corset dar mult mai strâmt, rochiile sunt mult mai elaborate, împodobite cu dantelă și broderii, iar cercurile devin ovale. Rochiile acestei perioade sunt cunoscute ca fiind cele mai largi rochii din istorie, având un diametru de până la doi metri și jumătate (figura 13).

Perioada neoclasicismului este percepută ca un curent ce se opune excesului decorativ și exuberanței barocului și a stilului rococo. Arhitectura neoclasicismului se caracterizează prin stil sobru și sever, în care accentul cădea mai mult pe structură decât pe elementele decorative. Din punct de vedere al modei, în această perioadă fustele erau bufante, cercurile sunt înlocuite cu pernițe căptușite dispuse la șolduri; corsetele sunt la fel de strâmte îmbrăcate în dantelă, cu tifon la gât. Mânecile sunt scurte în această perioadă, bufante și dantelate.

Revoluția industrială a venit ca urmare a descoperirilor din domeniul științific, fiind un proces tehnic, lent prin care munca manuală a fost înlocuită cu cea mecanică. Revoluția industrială a avut ca efect creșterea producției, dezvoltarea orașelor și a științei. În arhitectură era la modă arhitectura grandioasă, cu ferestre largi, iar influența ramurilor industriale s-a vazut prin construirea fabricilor dar și a orașelor de mari dimensiuni. Necesitatea de a experimenta noi tehnici industriale i-a determinat pe arhitecți să conceapă noi tipuri de clădiri, folosind materiale noi, precum metalul (figura 14).

Și în domeniul modei a avut loc o revoluție; sunt evitate din ce în ce tot mai mult cercurile pentru rochii, femeile fiind atrase tot mai mult de libertatea de mișcare și sport. Astfel că rochiile sunt mai puțin voluminoase, dar cu trenă și sunt bogat împodobite cu jabouri și mărgele. Corsetele sunt strâmte, având nasturi până la gât, cu gulere și jabouri din dantelă (figura 15). Mânecile sunt strâmte, fie trei-sferturi, fie lungi dar dantelate. De asemenea apar costumele masculine, influențate de costumele de călărie.

„La belle époque”, cum este numită perioada imediat următoare, este o perioadă exuberantă, caracterizată printr-o efervescentă creativitate, viață bună și frumoasă pentru mediul urban. În această perioadă s-a dezvoltat un nou tip de arhitectură care avea la bază folosirea oțelului, ca și structura metalică, iar datorită faptului că pereții nu mai erau atât de grei, se puteau construi clădiri mai înalte. Astfel că în Statele Unite s-au construit primii zgârie-nori, la Chicago, cu zece etaje, realizat cu structura metalica. Tot în această perioadă a fost descoperit și betonul armat. Aspectul clădirilor din această perioadă a început să fie tot mai simplu și mai puțin decorat.

În această perioadă, interesul crescut pentru sport a femeilor, duce la renunțarea treptată la corsete, hainele devenind tot mai moi și confortabile. Datorită faptului că sunt inventate mașinile de

cusut, apare conceptul de comercializare a hainelor „gata de purtat”. În 1910 se purtau rochii strâmte și bluze largi cu decolteu rotund și mâneci în stil kimono.

Arhitecții perioadei Art Nouveau, considerau că forma trebuie să urmeze funcțiunea, elementul decorativ trebuie sa provină din structură, iar estetica să fie concordanța dintre forma și funcțiune (figura 16). Imediat după terminarea Primului Razboi Mondial, mentalitatea femeilor a început să se schimbe, oferindu-se posibilitatea să lucreze. Moda acestei perioade se caracteriză prin fuste mult mai scurte, până sub genunchi, cu forme exagerate. De asemenea apare rochia simplă (figura 17 ), realizată în timpul primului război mondial, fiind creată dintr-o singură piesă cu un decolteu rotund, având mâneci scurte gen kimono și fără prea multe podoabe. De obicei această rochie se purta cu o curea în talie. Aceasta rochie reprezentând o sursă de inspirație pentru moda din următorii 10 ani.

Modernismul a devenit stilul arhitectural dominant în perioada postbelică. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, stilul internațional care era o ramură a modernismului a devenit definitoriu în construcția clădirilor grandioase. Specific acestei perioade este minimalismul, prin care se evitau elementele decorative în favoarea proporțiilor și a metodelor de construcție (figura 18).

Din punct de vedere al modei, în această perioadă, femeia devine din ce în ce tot mai sexy,

ținutele acestora scot în evidență umerii goi, șoldurile și taliile de viespe. De regulă, talia este cuprinsă de o curea lată, iar fustele largi și vaporoase, se opreau imediat sub genunchi (figura 19).

În perioada postmodernă, spațiile funcționale și formalizate ale mișcării moderniste sunt înlocuite de diverse abordări estetice. Arhitecții moderniști au considerat clădirile postmoderne ca fiind vulgare și kitschoase, în timp ce arhitecții postmoderniști, consideră că spațiile moderniste sunt lipsite de sensibilitate. Postmodernismul căuta exuberanța în orice domeniu. Un arhitect al postmodernismului este și Frank Gehry, cunoscut pentru inovația arhitecturală și structurală

(figura 20).

În această perioadă industria modei este în plină expansiune. Toate marile vedete și marii magnați ai lumii se imbrăcau de la case de moda celebre. Din acest moment viața fără modă nu mai există. Prețurile pentru anumite vestimentații create de marii designeri de modă, sunt uriașe, doar oamenii înstăriți pot să își permită să poarte îmbrăcăminte atât de pretențioasă ( figura 21).

1.2. Arhitectura destinată shoppingului – modei

În cartea sa „The fashion of architecture”, Quinn., spunea despre shopping că acesta este

„ descris în mod notoriu ca fiind ultima activitate publică rămasă; shoppingul unind rasa umană mai rapid decât foarte multe alte activități.”

Shoppingul, asemeni designului vestimentar, este în mod constant reinventat, redefinit și reformulat. Acesta reflectă până și cele mai mici și subtile schimbări ale societății. Shoppingul pătrunde, în mod inconștient, în fiecare circumstanță cunoscută de om, datorită faptului că cele mai multe interacțiuni sociale umane, sunt acum întreținute de shopping. Spațiile comerciale destinate vânzării de articole vestimentare nu mai sunt, spații de sine stătătoare. Acestea sunt structurate împreună cu cafenele,spațiile expoziționale, centre sportive; în timp ce spațiile publice sunt reconfigurate astfel încât să înglobeze și comerțul în evoluția acestora. Centrele urbane, sunt caracterizate de proliferarea tot mai intensă a marilor case de moda, dar și a logourilor acestora prezente pe clădiri, în reclame publicitare sau pe pungile de cumpărături. Astfel că, spațiul urban este marcat în mod foarte eficient, de arhitectura de retail.

De-a lungul secolelor, atât arhitectura cât și designul vestimentar au fost folosite cu scopul de a exprima identitatea personală, socială și culturală. Cu toate acestea, în ultimii ani, arhitecții și designerii vestimentari au încercat să exprime mai mult decât valoare, și statut, exprimând aspecte mai complexe și provocatoare a spectacolului oferit de mediu și de context. Astfel că relația dintre

arhitectură, modă și identitate este de foarte mare actualitate, însă foarte puțin explorată.

Arhitectul care proiectează astfel de construcții destinate shoppingului, trebuie să cunoască în general, unele noțiuni de marketing, dar să înțeleagă, de asemenea și nevoia continuă de a se dezvolta și reinventa, deoarece acesta este conceptul de bază al fiecărui magazin de desfacere. Prada, Gucci și Luis Vuitton, și-au actualizat viziunile, adoptând mai degrabă statutul de ultramodern, decât pe cel clasic-tradițional. Această nouă piață creată de aceștia, reflectă în mod direct noua percepție asupra statutului și luxului. Astfel că hainele de blană, bijuteriile ostentative dar și mașinile luxoase conduse de șoferi angajați, aparțin unei ere trecute. Designerii de modă și-au schimbat stilul și produsele, astfel încât să coincidă cu noile nevoi ale oamenilor, creându-și propriile imagini. Aceste stiluri caracteristice, generează o semnătură proprie atât pentru arhitectura magazinului, cât și pentru îmbrăcămintea expusă acolo.

Termenul de „magazin promoțional” a fost introdus de arhitectul Dietmar Steiner. Arhitectura unui astfel de magazin reprezintă un fel de materie primă, proiectată astfel încât să atragă o anumită categorie de clientelă. Datorită consumului în masă, arhitectura promoțională, țintește către o anumită gamă de utilizatori. Crează astfel arhitecturi bazate pe diferențierea asocierilor culturale, a fondului etnic, considerențelor demografice și stilistice, înglobându-le în estetica arhitecturii.

Un exemplu în acest sens este magazinul promoțional realizat de Future Systems pentru firma

milaneză Marni ( figura 22). Conceptul îndrăzneț al acestuia urmărește schimbările colecțiilor de modă în fiecare sezon. Firma Marni deține magazine promoționale în orașe mari precum New York, Londra și Milano. Fiecare dintre acestea a fost conceput într-o manieră identică ce conferă mărcii o semnătura vizuală pentru fiecare magazin. În fiecare dintre acestea, pardoseala este realizată sub formă de insulă care plutește, uneori cu pereți înclinați, creând senzația de peșteră, dar întotdeauna încadrată de pereți care își schimbă culoarea și textura la fiecare sezon, pentru a completa și susține paleta de culori dominantă în colecție. Tavanul reprezintă un contrast interesant, oferind senzația de adâncime deși este plat, reflectând în același timp tot interiorul magazinului, cu ajutorul luciului de pe acesta.

Magazinele pilot sau de reprezentanță sunt un fenomen relativ nou, reprezentând probabil declarația cea mai potrivită pe care o poate face un designer vestimentar despre propria lui munca. Acestea,dar și showroom-urile de modă, transmit un mesaj important cu privire la calitatea și imaginea acelui brand. Multe dintre ele sunt concepute după criteriile de proiectare a unei galerii de artă; arhitectura fiind un mijloc de amplificare a impactului creat de colecție. Ca și în cazul tradiționalei „ maison de couture” din Paris, un astfel de magazin este amplasat cel mai probabil intr-o zonă exclusivistă. Arhitectura și designul interior sunt realizate în modul în care să reflecte cu exactitate statutul și imaginea firmei. De asemenea, proporțiile generoase, dimensiunile și scara sunt foarte importante, datorită faptului că aceste spații generoase împreună cu o atmosferă asemănătoare cu cea a unei catedrale, reușesc întotdeauna să impresioneze.

Magazinul pilot proiectat de Leong Architects ( figura 23), pentru firma 3.1 Phillip Lim, este primul magazin de acest tip din Seoul, și al doilea din cadrul companiei globale, care include mai multe reprezentanțe în locații internaționale. O astfel de expansiune comercială presupune o repetare consecventă a caracteristicilor de marcă, deoarece este necesară pentru a consolida identitatea acesteia. În același timp, noul magazin trebuie să fie diferit, aducând o noutate pentru a reîmprospăta imaginea celui precedent. Astfel la proiectarea reprezentanței din Seoul, elementul de bază a fost cel din Los Angeles. Un prim element comun al celor două este prezența enclavelor care aveau rolul de a separa fiecare funcțiune ( zonă expozițională, depozitare, scările, spațiul de vânzare,etc). Intrarea principală în magazin, este de asemenea, de tip enclavă, cu o vitrină de sticlă continuă. Atât fațadele cât și pereții interiori erau căptușiți cu texturi evocatoare, acestea reprezentând o sensibilitate pentru designerul Phillip Lim, fiind astfel evidențiată legătura între stilul designerului și cel pe care trebuie să îl exprime arhitectura magazinului pilot. Fațada este îmbrăcată în panouri convexe de beton, în timp ce pereții interiori căptușiți cu panouri de spumă având forme conice.

Un alt tip de arhitectură destinată shoppingului este arhitectura mall-ului, a cărui expansiune este în creștere, și de mare actualitate. Mall-urile exprimă o adevărată atracție și un mare interes pentru publicul larg, acestea fiind de fapt locuri în care relațiile sunt permanent reconstruite. Tocmai datorită acestui motiv, marile case de modă, își deschid magazine în mall-uri și datorită faptului că în aceste complexe, impulsul de a cumpăra este mai mare.

Stilul arhitectural al clădirii mall-ului ( figura 24) este modern și funcțional. Interiorul acestuia este amenajat în același stil modern, cu spații largi, puternic luminate, în jurul acestora fiind amplasate culoare cu magazine, având rolul de a direcționa clienții către toate zonele. La capetele holurilor de acces sunt dispuse cafenele sau locuri de odihnă dotate cu canapele confortabile.

Mallurile sunt astfel concepute încât clientul să aibă o vedere de ansamblu ( figura 25) asupra a cât mai multe magazine, dar și asupra zonelor cu ecrane publicitare. Magazinele sunt prevăzute cu vitrine foarte mari din sticlă, ocupând în totalitate pereții exteriori. Odată cu intrarea în mall, clientul este asaltat aproape zilnic de promoteri care îți oferă pliante cu reduceri, promoții sau tombole; pe măsură ce înaintează, atenția clientului este îndreptată către ecrane publicitare pe care sunt difuzate fără întrerupere spoturi publicitare sau de promovare ale anumitor magazine.

Mall-ul pune la dispoziția clientului o mulțime de servicii, precum serviciile bancare, poștale, policinica, coafor, piscine, cinema, florărie, etc. Accesul la toate sericiile și magazinele de care are nevoie omul, reprezintă de fapt elementul cheie, căruia i se datorează succesul acestui

program arhitectural. Accesul rapid la servicii, magazine, informații fac din mall un adevărat punct de interes social și comercial.

Sistemul prin care funcționează mall-ul este de a atrage în acest spațiu cât mai mulți oameni prin diferite servicii și beneficii, care până la urmă ajung să devină clienții mall-ului. Comoditatea pe care o creează mall-ul funcționează, deoarece sunt puse într-un singur loc, formațiuni ce țin de material social,comercial și cultural, care asociate cu accesul rapid, se creează acea legătură între cultura consumului și locul unde se desfășoară acesta.

CAPITOLUL II. INFLUENȚE CONCEPTUALE ÎN ARHITECTURĂ ȘI MODĂ

2.1. Influența artei în arhitectură și modă

În opinia lui Thompson, arta este mijlocul prin care un om își poate exterioriza sentimentele, emoțiile, acestea putând fi exprimate cu ajutorul unor linii, culori, mișcări, sunete sau cuvinte. Fiecare opera de artă trebuie să aibă un efect asupra privitorului, creând astfel o relație între operă, artist și privitor. Această relație este rezultatul tranziției gândurilor și a sentimentelor.

Mulți teoreticieni consideră că arta trebuie să fie infecțioasă, molipsitoare. Adevărata operă de artă este cea care poate să transmită exact sentimentele pe care le-a trăit artistul în momentul în care a conceput-o. Opera de artă este cea care demolează granița dintre artist și privitor, existând o legătură directă între expeditorul mesajului și destinatarul acestuia. Gradul de contagiozitate în cazul unei astfel de „infecții” în cadrul unei opere de artă atât în modă cât și în arhitectură, depinde de trei lucruri: individualitatea sentimentului transmis, claritatea acestuia și sinceritatea artistului.

Tolstoi spunea că opera de artă are și o latură tehnică, care este mai evidentă în arhitectură, sculptură și modă, mai puțin în pictură, muzică și poezie. La începutul secolului al XX-lea, influența artei în arhitectură a devenit mai clară. Există exemple de picturi și sculpturi care au influențat în mod direct arhitectura unei construcții. Mulți arhitecți au tratat arhitectura ca pe o operă de artă, combinând arta cu arhitectura și folosindu-se de teorii arhitecturale au obținut un rezultat spectaculos și valoros. În arhitectură funcționalitatea este foarte importantă, în timp ce în artă, estetica vizuală este foarte importantă. Astfel că arhitecții se folosesc de artă pentru a trasmite, prin intermediul unor linii, culori sau forme, sentimentele pe care aceștia doresc să le împărtășească beneficiarilor și nu doar lor.

Pe de altă parte, aceleași influențe din artă, sunt eligibile și în domeniul designului vestimentar, deoarece și acesta se bazează pe aceleași principii estetice și funcționale ca și în arhitectură. Designul vestimentar în sine poate fi considerat ca fiind o artă, deoarece este principalul mod de comunicare non-verbală de care designerii vestimentari se folosesc pentru a transmite mesajul dorit. Frumusețea formei, ideea și expresivitatea reprezintă elementele cheie ale artei precepută prin intermediul hainelor. Materialele, de asemenea reprezintă un factor foarte important în designul vestimentar, deoarece ele sunt percepute drept „pânza” artistului. Multi designeri și arhitecți se folosesc de artă la conceperea proiectelor lor, arta devenind chiar conceptul lor în proiectarea unui articol de îmbrăcăminte sau a unei clădiri. De exemplu, picturile lui Mondrian, au reprezentat sursă de inspirație pentru Yves Saint Laurent la proiectarea unei rochii în 1965, colecția toamnă-iarnă (figura 26). De asemenea tot această operă de artă a lui Mondrian a fost sursă de inspirație și pentru Gerrit Rietveld când a proiectat Casa Schröder în 1924, folosind aceleași principii ca și Mondrian și De Stijl (figura 27).

2.2. Influența științei în arhitectură și modă

Unul dintre factorii care au marcat secolul al XX-lea a fost îmbunătățirile făcute în domeniul știintei și al tehnologiei. În domeniul științei s-au făcut îmbunătățiri în ceea ce privește sănătatea umană și a confortului de viață.

Se spune că există două elemente importante ale fiecărei culturi și anume arta și științele. Astfel că relația dintre artă și știință este greu de ignorat, deoarece acestea sunt legate una de alta. Atât arta cât și știința sunt într-o continuă căutare de adevăr, de metode care să ajute sa se autodepașească mereu, deși acestea nu au aceleași criterii de semnificație și valoare. Dacă în cazul artei, importante erau mijloacele prin care era transmis un mesaj, în ceea ce privește știința, important este conținutul a ceea ce este transmis, și nu mijloacele de transmitere.

Cu multe secole în urmă, știința și arta erau unite. Știința a fost oarecum o filozofie legată de artă reprezentând adevărul despre natura și religie.Un element cheie esențial al artei și științei este observarea mediului înconjurător cu scopul de a aduna informații, obeservarea și experimentarea reprezentând temelia de bază a științei. Atât arta cât și știinșa își propun să realizeze o schimbare, o inovație sau măcar o îmbunătățire față de ceea ce există. Ambele se folosesc de metode abstracte pentru a înțelege lumea.

Tehnologia și știința au un impact major asupra stilului de viață a oamenilor, dar și în arhitectura și designul vestimentar. Astfel că oamenii de știință cu ajutorul tehnologiei și a științei au creat materiale noi atât în domeniul construcțiilor cât și în cel al articolelor de îmbrăcăminte. Unul dintre cele mai noi materiale întâlnit atât pe podiumurile de modă cât și în domeniul arhitecturii este fațada media sau materialele media. Această fațadă este creată cu lumini din LED-uri mici, care pot reda orice imagine pe care arhitectul sau designer-ul dorește să o transmită. În timpul zilei, LED-urile de pe fațada unei astfel de clădiri, reflectă lumina naturală, iar pe timpul nopții cu ajutorul unui sofware este redată imaginea dorită. În domeniul modei, Hussein Chalayan a creat un articol de îmbrăcăminte, realizat tot pe același principu cu LED-uri, care era folosit în mod normal pentru reclame (figura 28). O combinație între arhitectură și știință ar putea îmbunătăți nivelul de trai și confortul oamenilor.

Atât arhitectura cât și designul vestimentar au fost îmbunătățite cu ajutorul științei. Științele, cultura, teoriile artei, designul, mass-media, precum și sociologiile, furnizează impulsuri pentru a stimula dorința de inovare și cercetare în domeniul arhitecturii și al modei, pentru a contribui la progresul acestora. Tehnologia în cadrul modei a devenit un element important. După ce, la un moment dat, progresul științific însemna trecerea de la țesături obișnuite, la cele pliate, plisate sau supuse unor noi tehnici, acum progresul științific în domeniul modei este reprezentat de texturi neobișnuite preluate din domeniul arhitecturii și al ingineriei. Puterea și inspirația științei în modă și arhitectură este cea care a dus la realizarea mai multor proiecte de neuitat (figura 29).

2.3. Influența tehnologiei în arhitectură și modă

De-alungul timpului, oamenii din întreaga lume, au încercat să creeze noi utilaje și tehnici care să le ușureze modul lor de viață. Odată cu crearea unor unelete, mașini, tehnici, metode sau cu îmbunătățirea celor exitente, probeleme cu care se confruntă omenirea erau rezolvate. Aceste creații au fost direcționate astfel încât să îndeplinească o anumită funcție. De exemplu, pentru oamenii primitivi o adevarată binecuvantare ar fi fost să găsească o soluție de a rezolva problema transportului mărfurilor și a materialelor. Astfel tehnologia ar putea fi definită ca fiind o sumă de informații și mijloace cu ajutorul cărora activitățile umane ar fi mult ușurate.

În zilele noastre, tehnologia joacă un rol important în viața oamenilor, fapt pentru care oamenii încearcă să țină pasul cu noile apariții din domeniul tehnologiei. Fiecare nouă dezoltare tehnologică da naștere unor noi probleme. Astfel că este destul de dificil pentru arhitecți și designeri să se orienteze într-un mediu aflat în continuă transformare.

Relația dintre artă și tehnologie este destul de dependentă de factorul de timp, deoarece ambele sunt într-o continuă mișcare, evoluție. O piesă de artă, care se realizează într-o zonă aflată în curs de dezvoltare din punct de vedere tehnologic, într-o scurtă perioadă de timp, aceasta își poate pierde valoarea.

Această evoluție tehnologică, a îmbunătățit viața oamenilor, însă în multe cazuri, tehnologia a cauzat probleme datorită faptului că oamenii nu s-au putut adapta la trecerea aceasta. Însă în ceea ce îi privește pe arhitecți și designeri, tehnologia este cea care i-a determinat să fie mai creativi și inovatori (figura 31). Atât arhitecții cât și designerii vestimentari, cu ajutorul tehnologiei, au proiectat atât haine cât și clădiri extraordinare, care au ridicat ștacheta la un nivel și mai înalt al designului și arhitecturii în lume. Articolele de îmbrăcăminte și accesoriile sunt proiectate în așa manieră încât să îmbine în mod plăcut estetica și tehnologia. Utilizarea noilor tehnologii și a materialelor neconvenționale în designul vestimentar a făcut o mare schimbare în industria modei. Se preconizează că în viitor chiar și echipamentele electronice vor face parte din îmbrăcăminte. Moda inteligentă va avea ca elemente de bază țesături inteligente, tehnologii ușor de purtat, adică obiecte electronice funcționale integrate în îmbrăcăminte.

Motivul principal al introducerii tehnologiei în designul vestimentar este maximizarea funcținalității. Efectul tehnologiei în designul vestimentar este bine evidențiat în lucrările lui Hussein Chalayan, acesta folosind tehnologia ca element cheie în conceptele sale. Hussein Chalayan este inspirat de idei extrase din domenii care aparent nu pot fi asociate cu moda, producând o serie de colecții care aveau ca motiație știința, tehnologia și arhitectura. În colecția lui “ Înainte – acum“,Chalayan a folosit ca și material inteligent un material special care se folosește la construcția avioanelor, având ca propreitate faptul că își poate modifica forma și textura. (figura 30).

Utilizarea tehnologiei în moda, i-a determinat pe designeri să iasă din propriile tipare și să devină cât mai inventivi. De exemplu, unii designeri s-au folosit de tehnologie pentru conceperea unui material care funcționează asemeni unui ecran, acesta putând fi folosit pe post de panou publicitar, sau pur și simplu pentru imprimarea celebrelor marci. De asemenea, articolele concepute dintr-un astfel de material inteligent, permite celui care îl poartă să aleagă culoarea, textura sau imprimeurile pe care acesta le dorește.

Arhitectura și tehnologia au o relație inseparabilă una cu cealaltă. Arhitectura secolului al XIX-lea se caracterizează mai mult prin construcții monumentale, de unde rezultă faptul că în acea perioadă arhitectura nu avea vreo legatură cu industria tehnologica. Însă după revoluția industrială și introducerea în arhitectură a unor materiale noi, cum ar fi sticla și oțelul, totul s-a schimbat, deoarece noile materiale erau ieftine și flexibile. Astfel că progresele tehnologice au schimbat în mod radical concepția arhitecților în proiectare, înlocuind metodele tradiționale, cu altele noi.

Un interes al oamenilor pentru ce înseamnă mașinii și tehnologie, a apărut odată cu producțiile industriale în secolul al XX-lea. În această perioadă au apărut pe piață noi materiale constructive care au fost imediat adoptate în arhitectură. Astfel tehnologia a transformat arhitectura într-un instrument pentru reforme sociale și culturale.

În zilele noastre oamenii trăiesc în era digitală, iar arhitecții se folosesc de aceasta în conceperea proiectelor, folosind procedee și tehnici identice cu cele utilizate în industrie, lucru care este foarte important în arhitectura digitală.Cu ajutorul nanotehnologiei, s-au produs materiale mai eficiente și mai inteligente, și au ca scop satisfacerea nevoilor oamenilor care se schimbș în fiecare zi. Utilizarea acestor tehnologii au ca scop economisirea resurselor energetice și reducerea cheltuielilor, într-un mod cât mai ușor, fiind folosite la infrumusețarea unei construcții, la ergonomia spațiilor și la construirea acestora.

Odată cu avansarea tehnologiei, în întreaga lume, au venit în ajutorul arhitecților și inginerilor noi tehnici structurale care le-au ușurat munca și le-a dat posibilitatea de a proiecta structuri complexe și flexibile. Astfel, structura metalică joaca un rol important în evoluția arhitecturii din punct de vedere al tehnologiei, deoarece odată cu utilizarea acesteia, arhitecții au reușit să materializeze proiecte spectaculoase din punct de vedere volumetric, cu forme fluide și parametrice, dar și din punct de vedere funcțional deoarece aceasta permite utilizarea unor deschideri structural mai mari, rezultând astfel spații flexibile. Materialele au fost și ele îmbunătățite cu ajutorul tehnologiei, fiind inventate materiale noi, rezistente și usoare în același timp. Pe de altă parte,

“tehnologia digitală permite realizarea unui calcul complex, o varietate de forme complexe, care urmează a fi materializate mai ușor folosind algoritmi, crescând astfel posibilitatea proiectării unor clădiri unicate. Tehnologia digitală facilitează o relație directă între ce poate fi proiectat și ce se poate construi.”

Așadar influența tehnologiei în arhitectură, a reprezentat o evoluție importantă, deoarece fără tehnologie arhitectura ar fi stagnat și nu ar mai fi sesizata nicio îmbunătățire și nu ar mai fi apărut proiecte inovatoare. “ Arhitectura și tehnologia, sau mai precis, instrumentele și metodele noi de proiectare și constructie, au devenit un lucru indispensabil în zilele noastre”. Zaha Hadid este una dintre arhitecții care s-a folosit la maxim în proiectele sale de utilizare a tehnologiei. De fapt, tehnologia joaca un rol important în proiectele ei (figura 31), devenind astfel un element-cheie al clădirilor proiectate de ea. În realizarea acestora, ea folosește tehnologii și materiale noi, pentru a crea volumetrii futuriste și complexe (figura 32). De asemenea Zaha Hadid este și designer

vestimentar creând haine care au același concept ca și în cazul proiectelor sale arhitecturale.

În concluzie, între artă, știință și tehnologie există o relație strânsă, acestea depinzând unele de altele. Relația de legătură din acest triunghi este cel mai ușor de sesizat în arhitectură și modă. Moda și arhitectura cu ajutorul artei, științei și tehnologiei sunt într-o continuă evoluție, creând proiecte inovatoare. În plus, cu ajutorul acestor trei, relația dintre modă și arhitectură devine și mai puternică și devin din ce în ce tot mai apropriate. Se poate spune că arta este baza arhitecturii și modei, iar știința și tehnolgia ajută la utilizarea unor metode mai neconvenționale și a unor materiale noi, care ajută de fapt la dezvoltarea acestora.

CAPITOLUL III. FUNCȚIUNE, STRUCTURĂ ȘI MATERIALE

3.1. Funcțiunea – în arhitectură și modă

Funcția primară a clădirilor și a hainelor a fost, întotdeauna, de a oferi organismului adăpost și protecție. În ultimii ani, designerii vestimentari și arhitecții au început să reinventeze acest aspect fundamental al practicii lor, inspirându-se din schimbările care au loc în societatea contemporană.  Designerii de modă reevaluează potențialul îmbrăcăminții pentru a răspunde noilor nevoi, folosind țesături de înaltă performanță, și care încorporează funcția de protecție, mobilitate și originalitate. În același timp, arhitecții pun sub semnul întrebării viitorul zidăriilor realizate din beton, mortar și cărămizi, specifice structurii tradiționale, înlocuindu-le cu materiale și tehnici noi pentru a crea structuri mai versatile, flexibile și ecologice, care pot răspunde noilor nevoi umanitare. Astfel că arhitecții și designerii relansează viziunea lui Archigram, cu privire la o urbanizare mobilă, pe care acesta a introdus-o cu ceva timp în urmă.

Cu o populație în continuă creștere, și o societate în continuă mișcare, fiind mereu pe fugă, designerii vestimentari au realizat că oamenii au devenit de fapt „nomazi urbani” care au nevoie de adăpost și protecție oriunde ar merge; motiv pentru care designerii au implementat această funcțiune în conceptele lor.

Nomadismul, a devenit o nouă situație contemporană, deoarece oamenii circulă din oraș în oraș, petrecând mult timp la locul de muncă sau se deplasează în permanență în localitatea în care locuiesc. Locuitorii din mediul urban trăiesc de-a lungul zilei mai mult în habitate temporare, decât în propria lor locuință. Habitatul omului modern este considerat ca fiind corpul uman, asistat de dispozitive tehnice, oferindu-i confort cu ajutorul configurației hainelor.

În timp ce nomazii urbani se confruntă cu limitările mediului urban, rolul arhitectului de a soluționa problemele vieții moderne este înlocuit de designerul vestimentar. Acest lucru se datorează constatării faptului că îmbrăcămintea poate să se adapteze mai ușor locuitorului urban decât arhitectura, deoarece designul vestimentar se caracterizează prin schimbări și reînnoiri progresive, în timp ce arhitectura necesită mai mult timp pentru a se dezvolta.

Aplicație în arhitectură și modă :

Yeohlee Teng

Designerul Yeohlee Teng este cea care a creat termenul de „nomad urban”, în colecția ei din 1982, făcând o legătură între acesta și mediul urban. Pornind de la acest termen „adăpost”,Yeohlee intenționează să ofere clientului „ un sentiment de refugiu” în timpul călătoriei, purtând aceste articole de îmbrăcăminte simple și complexe în același timp.

Acest concept a apărut ca o necesitate a faptului că spațiul arhitectural nu este utilizat la capacitatea maximă. Bisericile sunt în mare parte goale timp de șase zile pe săptămână, locuințele sunt goale cel puțin 9 ore în decursul unei zile, sălile de sport sunt pline doar în timpul meciurilor.

Astfel clădirile arhitecturale care sunt concepute pentru a satisface cerințele unor programe speciale și de adăpost, sunt în cele mai multe cazuri nefolosite, inerte și goale. Impactul arhitecturii contemporane este vizibil în special în cazul hainelor nomazilor urbani, în mișcările lor prin jungla urbană, protejandu-i împotriva zgomotului, poluării și indivizilor necivilizați( figura 33 ).

Shigeru Ban

Arhitectul japonez Shigeru Ban din Tokyo, este recunoscut pentru construcțiile sale numite adăposturi, realizate din tuburi de hârtie ( figura 34) în taberele de refugiați din Rwanda 1995. Acest cort temporal, construit din materiale reciclabile, a fost realizat în mai multe zone din lume, unde se găseau victime ale calamităților naturale și ale violenței.

Shigeru Ban a început să utilizeze pentru prima dată, tuburile de hârtie ca și material structural, în 1986 la o expoziție de design. Datorită faptului că aceste tuburi de hârtie erau ieftine, ușor de înlocuit și low-tech, dar și datorită faptului că erau reciclabile acestea au devenit un material inovativ, fiind folosit și la construcția unor clădiri de anvergura mai mare. Un exemplu ar fi Catedrala anglicană Christchurch din Noua Zeelandă, puternic avariată de cutremurul din 22 februarie 2011.

Vexed Generation

Vexed Generation este un centru de designeri, care în colaborare cu arhitecți și artiști plastici produc articole de îmbrăcăminte și accesorii neconvenționale. Adam Thorpe și Joe Hunter s-au cunoscut la începutul anului 1990, în perioada în care Marea Britanie, traversa o perioadă zbuciumată, cu revolte. Motiv pentru care au debutat cu o colecție de piese vestimentare care erau concepute ca piese de rezistență împotriva abuzului, prin încălcarea libertăților civice din acea perioadă.

De regulă, sustenabilitatea este întâlnită mai mult în domeniul arhitecturii decât în cel al modei, însă o excepție de la această regulă este Vexed Generation care prin natura și tehica sa de concepție a articolelor de îmbrăcăminte, urmăresc să fie cât mai sustenabile, pentru o perioadă de timp cât mai mare.

Vexed Generation sunt cunoscuți pentru aceste trei mari concepte : protecție, funcționalitate și durabilitate, acestea regăsindu-se în toate colecțiile lor. De asemenea ei sunt recunoscuți prin materialele hi-tech folosite și tehnici de producție de ultimă generație. Percepția unică pe care Vexed Generation o are asupra valorilor și standerdelor pe care ar trebui să le îndeplinească designul vestimentar, folosind materiale durabile și tehnici de realizare a structurii articolelor de îmbrăcăminte, pare a fi mai degrabă arhitecturală decât vestimentară.

Hanoracul Vexed Parka (figura 35), este o piesă de îmbrăcăminte destinată celor care practică ciclismul urban, asigurând protecția biciclistului în timpul deplasării. Astfel au fost încorporarate suprafețe de protecție în zona organelor vitale, o gluga pentru acoperirea și protecția capului și o mască de protecție pentru față.

Acest articol de îmbrăcăminte este un produs care promovează mobilitatea urbană și utilizarea bicicletei în loc de mașină, fiind astfel un instrument de combatere a poluării aerului.

Junya Watanabe

Junya Watanabe este un alt designer în a cărui colecții, funcționalitatea joacă un rol important, interesul lui major fiind protejarea corpului uman ( figura 36). Pentru a maximiza funcționalitatea unui articol vestimentar, el se folosește de materiale inteligente pe care le adaptează cu tehnologia. Astfel în colecțiile lui, Watanabe îmbină în mod elegant croiul cu minipanouri solare care ar putea alimenta bateria unor electronice portabile. O altă tehnică întalnită la el este folosirea neoprenului pentru căldură și protecție, care sunt ulterior ceruite pentru impermeabilitate. Inspirându-se din protecțiile folosite în cadrul armatei, Watanabe le-a aplicat în colecțiile sale, căptușind piesele vestimentare cu aluminiu.

Viktor & Rolf

Colecțiile semnate de Viktor & Rolf, bazate mai mult pe idei decât pe tendințele actuale, sunt expuse, în prezentări extravagante și neobișnuite, în fiecare sezon în Paris.

În colecția de toamnă-iarnă 1999-2000, designerii au explorat acest concept de “adăpost”, fiind o colecție haute couture compusă din nouă articole de îmbrăcăminte stratificate pe un singur model, situată pe o platformă rotativă; de aici și numele de Păpușa rusă sau Babushka ( figura 37).

Articolele vestimentare pot fi considerate ca fiind locuințe temporare de mici dimensiuni, în timp ce clădirile pot fi considerate articole vestimentare la o scara mai mare. Blokland susține această teorie scriind “ne putem îmbrăca cu arhitctura iar hainele noastre să devină un adapost”, precizând în mod clar că între acestea poate exista în mod clar o inversare de roluri.

3.2. Structura – în arhitectură și modă

Moda prin definiție, este de scurtă durată, însă structurile de bază rămân întotdeauna la fel. În funcție de evoluția modei, structura poate suferi ușoare modificări sau ajustări conform noilor tendințe, în comparație cu arhitectura a cărei structuri suferă transformări din punct de vedere dimensional, sau din punct de vedere al flexibilității; aceasta putând fi rigidă sau flexibilă în funcție de nevoile specifice ale amplasamentului. Unii consideră că se poate păstra structura de bază chiar dacă stilul arhitectural suferă modificări în funcție de tendințele noii generații. Însă alții nu sunt de acord, susținând că acest lucru este valabil doar în cadrul designului interior, motivând faptul că o schimbare arhitecturală a clădirii nu se poate realiza fără a modifica și structura. Această diferență din punct de vedere al modificării unei structurii, poate fi văzută între stilurile romanic și gotic, dacă comparăm stilul romanic al Catedralei din Pisa, Italia cu stilul gotic de la Westminster Abbey din Londra. Aceste asemănări și diferențieri de structură este evidentă de asemenea și în perioada Renașterii, când arhitecții erau influențați de epoca romană clasică.

Dacă ne întrebăm care ar fi structura în cazul designului vestimentar, atunci putem spune că structura este modul în care un produs vestimentar este construit pentru a-și împlini funcțiile sale.

Acestea determinând liniile structurale și formele elementelor constituente, cum ar fi cele corelate

unele cu altele, cum se asigură corespondența dimensională, unde și cum vor fi plasate elementele de închidere. Maxima arhitectului Frank Llyod Wright potrivit căreia „forma urmează funcția“, se aplică și în vestimentație. Designul cu cel mai mare succes este cel care întrunește criteriile funcționale și își atinge scopul printr-o formă simplă, prin onestitatea structurală și aparenta simplitate. Numărul, tipul și direcțiile liniilor și formelor constructive determină funcționalitatea produsului și compoziția vizuală. Daca o tehnică constructivă, cum ar fi o linie de asamblare sau o pensă, este vizibilă, atunci aceasta este atât structurala cât și decorativă.

Până nu de mult, structura reprezenta strict partea de rezistență a unei construcții, ea fiind îmbrăcată într-o coajă care era fațada clădirii, structura fiind astfel ascunsă. De asemenea în domeniul modei, elementele structurale a unei haine erau bine ascunse pentru a nu se vedea la suprafață, având rol strict structural sau funcțional, fără a avea și un rol estetic. Dar recent, atât designerii vestimentari cât și arhitecții au început să dezvolte un nou concept de “ piele structurală” care aduc la suprafață și structura, astfel încât acestea să devină unul și același lucru. Atât structura cât și fațada devin unitare într-o singură suprafață, structura având de aceasta dată și un rol estetic, decorativ. Această expunere evidențiază legătura dintre decorațiune și funcțiune, sugerând faptul că există cazuri în care atât clădirile cât și hainele pot fi folosite cu funcții alternative.

Geoffrey Scott a scris că “arta este studiul arhitecturii, dar nu a structurii în sine, ci efectul structurii asupra omului”. Crearea acestei legături între om și clădire precum și înțelegerea modului în care aceasta funcționează este esențială în designul vestimentar. Atunci când are loc crearea unui articol vestimentar, aceasta trebuie astfel concepută încât să satisfacă nevoile celui care îl va purta, asemeni unei construcții în care omul trăiește. În acest sens, este important ca la o anumită perioadă să se facă sondaje cu privire la necesitățile oamenilor, tocmai pentru a realiza articole vestimentare și construcții care să satisfacă necesitățile fiecărei generații. Este adevărat că arhitectura și moda sunt transcendente în timp, însă pentru a deveni atemporale, în proiectele acestora trebuie să se regăsească preocupările epocii respective, care să le plaseze exact în acea perioadă.

Aplicație în arhitectură și modă:

Toyo Ito

Toyo Ito este recunoscut pentru modul armonios în care îmbină sistemul structural cu cel decorativ, pentru a realiza construcții luminoase și transparente. Acest principiu aparent contradictoriu îl regăsim extrem de rafinat și la clădirea Tod’s Omotesando din Tokyo. În procesul de proiectare al spațiului comercial Tod’s Omotesando ( fig ura 38), desfășurat pe șapte etaje. Ito s-a folosit de două materiale contarstante, sticla și beton, iar cu ajutorul acestora, a realizat un joc alternant pe fațada clădirii. Ideea de la care a pornit, în concepția fațadei, au fost copacii de pe strada Omotesando Avenue. Învelitoarea nu a avut doar rol estetic, ci și structural. Acest lucru este posibil deoarece datorită pilelor de beton, care reprezentau ramurile copacilor, nu au mai fost necesari alți stâlpi interiori, planșeele rezemând direct pe acestea. Din punct de vedere al raportului dintre plin și gol, aici predomină golul.

Pe același principiu în care sistemul structural primește și un rol estetic, a proiectat și

compania de bijuterii Mikimoto Ginza tot din Tokyo ( figura 39). Construcția cu zece etaje este

realizată tot din beton și sticlă, de data aceasta predominând plinul. Ferestrele au forme neregulate, dispuse aleatriu, motiv pentru care atmosfera interioară este spectaculoasă datorită jocului de lumini și umbre. Stilul arhitectural al acestei clădiri, a reprezentat o sursă de inspirație pentru rochia Petal Dress ( figura 39). Modelul perforațiilor de pe fațada clădirii permite infiltrarea luminii la interior, în timp ce perforațiile rochiei au rolul de a arăta ce se află sub material. Se spune că modul în care un om este îmbrăcat, reflectă personalitatea acestuia. În același mod, după cum în cazul unei construcții, fațada joacă rolul unei învelitoare care protejează sistemul structural, permițând în același timp utilizatorilor acesteia să poată privi în exterior; dar în modă, rochia este cea care protejează organismul ( în această situație reprezintă elementul structural). Arhitectura și moda având în comun această valoare expresivă, fiind importante din punct de vedere cultural, și având același scop, de a acoperi și proteja corpul uman.

Yoshiki Hishinuma

Cunoscut pentru utilizarea materialelor textile inteligente și crearea unor forme neobișnuite, Yoshiki Hishinuma a lansat propria colecție, în 1996, după un stagiu făcut la Miyake Issey. În proiectele sale, acesta îmbină noua tehnologie cu cea tradițională, folosind tehnici precum plisarea, draparea și plierea pentru a oferi textură și volum produselor vestimentare. Colecția „ Inside Out 2way” ( figura 38) se caracterizează prin această alternanță între transparență și opacitate, folosind benzi de materiale opace, care au atat rol structural de a lega componentele textile între ele, dar și rol estetic și funcțional puse strategic astfel încât să acopere anumite părți ale corpului.

Tot mai mult, designerii vestimentari utilizează în procesul de creație, anumite elemente arhitecturale inspirate din clădiri celebre. Unele modele conțin diverse forme geometrice, care au rol dublu atât estetic cât și structural, și nu preiau forma corpului așa cum eram obisnuiți până acum. Prin intermediul acestui progres, designerii vestimentari, doresc să arate ce mare influență poate avea arhitectura asupra modei, de aici și aceste stiluri arhitectonice care defilează pe podiumul de moda.

3.3. Materiale – în arhitectură și modă

De o perioadă lungă de timp, arhitecții și designerii vestimentari au folosit materiale și tehnici comune, folosindu-le în mod similar, însă proiectate la scări diferite. Materiale, cum ar fi cele din oțel, s-au folosit în colecția de rochii a lui Gareth Pugh din filmul Who Are You, Polly Maggoo (figura 40), observându-se calitatea arhitecturală a oțelului. Tehnici precum plierea, infășurarea, draparea sunt folosite atât în designul vestimentar cât și ân arhitectură. Acestea sunt foarte bine evidențiate la sala de concerte Walt Disney din Los Angeles realizată de Frank Gehry (figura 40), unde structura complexă este îmbrăcată cu foi de oțel netede, curbate și reflectorizante. Nu doar materialele și tehnicile sunt comune între arhitectura și designul vestimentar, dar există corelări și între culori, formă, texturi, geometrie și orientare. Aceste corelări au devenit și mai evidente odată cu evoluția tehnologiei care facilitează acest împrumut și libertatea de relaționare între cele două domenii.

Adolf Loos abordeazaă subiectul despre definirea „ placării” unei structuri, în eseul său

„ Principiul placării” sugerând faptul că „ placarea este chiar mai veche decât structura”. Îndeplinirea funcției de adăpost și protecție împotriva căldurii și a intemperiilor, s-ar realiza simplu prin acoperirea acelui spațiu, neluând în considerare partea estetică, ci doar cea funcțională, considerând că este de ajuns „ a oferi un spațiu cald și locuibil”. Termenul „acoperire” este unul general, și poate fi în cazul arhitecturii un tavan sau un acoperiș, iar în cazul modei un material, o blana sau chiar pielea. Cu toata acestea, făra o structură nu poate exista placarea, deoarece aceasta are nevoie de un suport pe care sa fie prinsă. Toate acestea nu fac altceva decât să întărească relația dintre arhitectură și modă.

Arhitecții s-au folosit de progresele din domeniul tehnologiei materialelor dar și a tehnologiei digitale pentru a reinventa “îmbrăcămintea” unei clădiri dar și modul în care este percepută aceasta, de cele mai multe ori, distincția între fațadele din față, spate și laterale, precum și acoperișul fiind mult estompată. În mod similar, designerii vestimentari au trecut mai departe de ideea că, îmbrăcămintea trebuie să urmeze forma corpului, astfel că au studiat modul în care s-ar putea distorsiona silueta dominantă, preluând chiar materiale utilizate în construcții cum ar fi, oțelul și lemnul. Acest lucru este posibil datorită tehnologiei care permite utilizatorilor ei să prelucreze și manipuleze mai ușor materialele.

Aplicație în arhitectura și modă:

Frank Gehry

Un exemplu relevant în domeniul arhitecturii este Filarmonica Walt Disney din Los Angeles, proiectată de Frank Gehry ( figura 42). Aceasta este recunoscută pentru structura complexă îmbrăcată în tablă de oțel inoxidabil reflectorizant, care a generat spații interioare și exterioare spectaculoase, oferind vizitatorului sentimentul că se află “ în interiorul unui instrument muzical”. Pentru realizarea structurii, Frank Gehry a utilizat un software (Computer-Aided Three-Dimensional Interactive Application) extrem de avansat, folosit de obicei în industria aerospațială.

Paco Rabanne

În arhitectură, metalul s-a folosit de foarte mult timp și încă se mai folosește. Mai mulți designeri au încercat de alungul timpului diverse metode să folosească metalul ca și material în creațiile lor, însă acest lucru nu s-a reușit până în 1965, când Paco Rabanne, un designer vestimentar a creat prima rochie realizată în totalitate din foițe metalice (figura 41) . Fiind absolvent al facultății de arhitectură, acesta s-a inspirat mult din arhitectură pentru elaborarea colecțiilor sale, realizând rochii din plastic și metal.

Paco Rabanne răstoarnă toate convențiile. Dacă până atunci materialele din care erau

confecționate rochiile de seară erau ușoare, moi; Rabanne tranformă aceste materiale în zale metalice, reci, dure și în construcții sculpturale. Creațiile sale metalice, amintesc de vechile armuri folosite de medievali în luptă. Însă inovația pe care Rabanne o aduce în piesele lui metalice este

faptul că le transformă de fapt în bijuterii supradimensionate, construind o linie feminina și armonioasă pe forma corpului, oferindu-i acesteia o frumusețe sculpturală, inabordabilă și disctinctă în același timp.

Rachel Bergeson & Partners

Rachel Bergeson & Partners este o echipa de tineri designeri care în 2014 au realizat o serie de articole vestimentare realizate dintr-un material care nu a mai fost folosit în acest domeniu. În ultima perioada de timp, materialele naturale sunt foarte căutate atât în domeniul arhitecturii cât și în cel al designului vestimentar. Lemnul a început să se folosească în desigul accesoriilor (figura 43) și al incălțămintelor de ceva timp ( figura 43), însă nu a mai fost utilizat în creațiile vestimentare, până în 2014. Astfel că în acel an, Rachel Bergeson & Partners au creat o rochie de seară din furnir

( figura 43), inspirandu-se din arhitectură, dar asemănându-se și cu creațiile metalice ale lui Paco Rabanne, diferând însă materialul din care a fost confecționată.

Furnirul este o foaie subțire de lemn, având o grosime cuprinsă între 0.5-2mm. Aceasta este decupată dintr-un buștean și reprezintă cea mai înaltă formă de valorificare a lemnului, precum și cea mai elegantă formă a lemnului. Buștenii din care se poate confecționa furnirul trebuie să îndeplinească foarte multe condții, cum ar fi dimensiunile, forma, structura, cularea și să nu aibă noduri, motiv pentru care aceștia reprezintă maxim 5% din suprafața unei păduri.

Utilizarea unui material dur precum furnirul, în confecționarea unei astfel de rochii nu este ușor. Lemnul a fost tăiat cu laserul, fiecare piesă fiind numerotată, după care fixată pe materialul suport al rochiei. Motivul acesta de origami din lemn îl regăsim atât în rochia lui Rachel Bergeson, cât și în designul interior al noului terminal al Aeroportului Wellington din Noua Zeelandă ( figura 44), cât și în arhitectura pavilionului canadian de la expoziția din Shanghai 2010 ( figura 45).

CAPITOLUL IV. TEHNICI SPECIFICE MODEI, PRELUATE ÎN ARHITECTURĂ

Dacă aruncăm o privire asupra modului în care arhitectura și moda au evoluat, observăm că aceasta se datorează faptului că între cele două domenii s-a realizat un schimb de tehnici și metode de concepție respectiv execuție. Astfel arhitecții au împrumutat din designul vestimentar tehnici noi, precum plisarea, plierea, și drapajul, pentru a „ realiza forme mai fluide și mai complexe”. În același mod și designerii vestimentari au preluat tehnici noi din arhitectură pentru a crea „articole de îmbrăcăminte cu țesături arhitectonice”. Realizarea acestui schimb de metode, împreună cu dezvoltarea tehnologiei și implemntarea acesteia în ambele domenii, duce implicit la un nivel mai înalt de dezvoltare.

4.1. Plisarea – în arhitectură și modă

Designerii vestimentari au folosit de mult timp această tehnică de plisare a materialului pentru a obține suprafețe complexe și pentru a amplifica volumetric piesa vestimentară. De curând, designerul Miyake Issey a introdus în industria modei, tehnici noi de plisare. Acestă metodă de manipulare a suprafeței materialelor textile și aceste modele plisate, au devenit, de asemenea, sursă de inspirație pentru un număr mare de arhitecți, care au preluat metoda de plisare.

Această metodă de plisare creeaza un impact vizual, atât în arhitectură cât și în modă, prin intermediul suprafețelor texturate și a volumului realizat. Există două metode de a realiza aceste pliseuri în cazul materialelor textile. Acestea se pot realiza manual sau mecanic. În cazul metodei manuale, bucățile de material care urmează a fi prelucrate sunt de dimensiuni reduse. În cazul metodei mecanice, plisarea se realizează pe materiale textile de dimensiuni mai mari, având o productivitate mai mare și rezultate de calitate superioară. În prezent există și mașini automate pentru plisat, care pot fi reglate astfel încât lățimea unei cute să fie între 0,2 și 5 cm, având astfel și o varietate mare de modele cu pliseuri.

Issey Miyake

Issey Miyake este renumit pentru inovația făcută atât în domeniul materialelor textile cât și în domeniul designului vestimentar. Acesta a studiat posibilitățile tehnologice pentru manipularea unui material astfel încât să rezulte creații sculpturale, lăsând astfel o amprentă asupra industriei textile. Această tehnică a reprezentat un pas inovator și în moda arhitecturală, nu doar în domeniul textilelor, deoarece acum articolele de îmbrăcăminte aveau o formă arhitectonică.

În colecția “Pleats Pleaseline” de toamnă-iarnă din 1989, Issey Miyake, a îmbinat în mod armonios textura cu forma materialelor plisate, reprezentând o sursă de inspirație pentru mulți arhitecți. Rochia “Ritm Pleats” ( figura 46) din aceeași colecție, a fost prima piesă creată cu

ajutorul metodei de plisare, după care a fost realizată și restul colecției. Această tehnică de plisare manuală a fost inventată de Miyake; “materialul este tăiat și cusut sub forma unui articol de îmbrăcăminte, după care este prins; între pliseuri se pun mai multe straturi de hârtie urmând apoi a fi introdus într-o mașină de presare. În urma acestui proces pliseurile sunt reținute în “memoria” materialului, iar cand sunt îndepărtate acele hârtii, rămâne doar forma finită a articolului

vestimentar”

Gehry Partners

Această tehnică de plisare o regăsim și în arhitectura clădirii IAC a lui Frank Gehry din New York ( figura 47 ), aparținând sediului central al companiei de internet IAC. Datorită amplasamentului situat în proximitatea râului Hudson din New York, conceptul clădirii era să reflecte ideea de navă plutitoare pe acest râu. Provocarea lui Gehry a fost de a realiza forme dinamice, fluidizate, îmbrăcate în întregime cu sticlă.

Fiecare bucată de sticlă a fost prelucrată printr-un proces de îndoire la rece, realizat la fața locului, pentru a se potrivi fix pe curbura fiecărui panou. Culoarea albă de pe clădire a fost aplicată prin adăugarea de mici puncte de email alb la fiecare foaie de sticlă, pentru a reflecta lumina și a reduce efectul de orbire. Aceste dungi de culoare albă au fost poziționate astfel: prima la țnălțimea de 90 cm deasupra pardoselii iar cea de-a doua la 190 cm față de pardosea, astfel încât să nu fie împiedicată vizibilitatea celor din interior înspre exterior. Datorită formei fluide a clădirii, structura nu se putea realiza cu materialele tradiționale, astfel că a fost realizată din oțel, acesta fiind un material ușor și flexibil. Stâlpii din suprastructura au fost realizați din beton și înclinați la un anumit unghi astfel încât să se plieze după forma clădirii. Imaginea clădiri IAC se aseamănă cu Filarmonica Walt Disney, prin formele aerodinamice realizate cu ajutorul tehnicilor împrumutate din designul vestimentar.

Foreign Architects

În jurul anilor 2000-2004, suprafețele ondulate au devenit tot mai populare în domeniul arhitecturii, venind ca și o soluție ideală pentru rezolarea continuității mai multor suprafețe într-o singură entitate, fluidă. Au existat în acea perioadă mai multe încercări în aerhitectură de a implementa această metodă de plisare, însă cea mai mare reușită l-a avut Terminalul Internațional Yokohama ( figura 48). Soluția structurală a acestuia a fost adaptată la principiul lui Miyake de plisare a unei suprafețe textile, care prin utilizarea pliseurilor realizează o structură intrinsecă a suprafeței respective.

O suprafață netedă continuă, în urma procesului de plisare, devine profilată, formând o structură rigidă tot continuă. Datorită faptului că nu mai există o delimitare clară între interior și exterior, rezultă un alt tip de arhitectură, cu spații fluide, flexibile, capabile să găzduiască orice program arhitectural. Pliseurile structurale în cadrul unei construcții, oferă aceeași impresie de mișcare și dinamică, ca și în cazul unui articol de îmbrăcăminte.

4.2. Draparea – în arhitectură și modă

Riegelman spunea, într-un mod poetic că „ draparea este ca și arhitectura: corpul uman este structura de rezistență, iar materialul este precum pielea care alunecă pe acest sistem structural. Țesătura, prinsă cu noduri, cade în curbe sinuoase, asemenea unui râu, prelingându-se pe conturul corpului.” Așadar, piesele proiectate trebuiesc concepute în raport cu funcția și conturul corpului

uman, respectiv a cadrului structural. Arhitecții și designerii trebuie să producă modele unicate și inovatoare, care să prezinte noi provocări pentru generațiile următoare.

Arhitecții au preluat din modă, tehnica drapajului și cutele formate în urma acesteia, transpunându-le în proiectele lor și utilizându-le atât la construcțiile mai fluide căt și la cele rigide. Spectaculos este faptul că aceștia au reușit să manipuleze materiale dure precum metalul și lemnul, folosindu-le la construirea unor volumetrii organice. În mod similar, designerii vestimentari s-au folosit de tehnica aceasta de modelare discretă, pornind de la forma feminina a unui manechin și ajungând la o formă cât mai sculpturală. Acest lucru realizându-l cu ajutorul pliurilor și cutelor.

În designul vestimentar, draparea înseamna proprietatea materialelor textile de a forma cute, ale căror forme și stabilitate depind de proprietățile fibrelor, de grosime și de structura țesăturii. În general, materialele subțiri și fine formează cute mici, iar cele aspre și groase formează cute mari.

Yohji Yamamoto

Designerul Yohji Yamamoto este cunoscut pentru unicitatea materialelor pe care acesta le utilizează în colecțiile sale, dar și pentru complexitatea, precizia și atenția acordată detaliilor. Toate materialele pe care acesta le folosește sunt făcute în Japonia, cu ajutorul unor tehnici tradiționale japoneze. Colecția lui de primăvară-vară 2006 ( figura 49) se caraterizează prin folosirea acestei tehnici de drapare, și a materialelor groase și grele. Negrul și bleumarinul sunt predominante în această colecție.

În procesul de drapare foarte importantă este calitatea materialelor și groimea acestora, pentru a conferi o ținută elegantă cutelor, de unde și această preferință a lui Yohji Yamamoto pentru un anumit tip de materiale. Yohji este cunoscut pentru măiestria sa în aceste tehnici de lucru mai complicate precum draparea și plisarea. S-a spus despre el, că hainele create de el, sunt atât de bine construite și asamblate încăt acestea pot fi purtate și pe dos.

Shigeru Ban

Curtain Wall House, Tokyo 1995, cunoscută și sub numele de „ Case Study House 7” (figura 50),este situată într-o zonă centrală instorică, în Tokyo. În urma discuțiilor avute cu beneficiarul, Shigeru Ban, a considerat că cea mai bună abordare este aceea de a facilita comunicarea interiorului cu exteriorul. Acest lucru a fost posibil prin realizarea unei structuri, închisă perimetral cu pereți cortină de sticlă, pe toate cele 3 nivele. La al doilea și al treilea nivel în partea de sud și est există două terase mari, deschise. Terasele au fost închise printr-o draperie imensa, din material textil impermeabil, care îmbracă cele doua nivele, dând impresia din exterior că ar fi vorba despre un singur nivel, sau de un ecran. Datorită acestei perdele, luminarea și ventilarea spațiilor interioare sunt controlate prin închiderea sau deschiderea acesteia. Membrana subțire exterioară, are rolul unui ecran sau a unui oblon, elemente întâlnite la casele tradiționale japoneze.

Dacă arhitectul Shigeru Ban, doar a preluat din designul vestimentar, draparea și introducand-o în arhitectura, modelând tot un material textil, nu la fel putem să spunem și despreHeatherwick Studio, care a preluat aceasta tehnica de drapare însă a dus-o mai departe, folosindu-se de materiale mai neobișnuite, cum ar fi lemnul sau oțelul; realizând astfel o inovație în acest domeniu.

Heatherwick Studio

Primul proiect, al studioului Heatherwick, în care regăsim această tehnică de drapaj, este Templul Budist din 2001( figura 51), situat în Kagoshima, sudul Japoniei. Pe lângî funcția de cult, templul trebuia să conțină și un spațiu în care să fie așezate rămășitele celor care au pierit în lupta din 1877.

Construcția nu este încă finalizată, dar aceasta va fi realizată din lemn și sticlă, având o formă drapată, complexă și fluidă, datorită cutelor formate. Aceste noi forme organice sunt materializate cu ajutorul unor straturi de lemn, pe principiul de treaptă și contratreaptă. În faza de concepere a acestui proiect, s-au realizat o serie de experimente prin care se încercau posibilități de manipulare a unui material textil. După alegerea unei forme „câștigătoare”, aceasta a fost scanată cu ajutorul unui aparat medical, urmând apoi să fie prelucrată cu software-uri noi de proiectare.

Straturile de lemn, ce reprezintă învelișul exterior al templului, erau fixate pe o structură metalică, acestea urmând a fi hidroizolate pe exterior și interior. Prin formarea cutelor, spațiul din interior era spectaculos, iar cu ajutorul formei sinusoidale, s-a reușit realizarea unei compartimentări funcționale mult mai clară, fiind în directă relație cu structura.

Un alt proiect realizat tot de Heatherwick Studio, este cafeneaua de la malul mării ( figura 52) amplasată în Littlehampton, un oraș situat pe coasta de sud a Angliei, în 2007. În încercarea de a evita folosirea unor fațade lungi și plate, Heatherwick Studio, a „feliat” volumul pe diagonală, formându-se astfel panglici pe care cu ajutorul metodei de drapare, le-a dispus una lângă alta, formând astfel o volumetrie organică și spectaculoasă. Coaja care îmbracă structura, are rol funcțional de închidere a spațiilor la exterior, rol estetic și structural în același timp. Cafeneaua are o structură metalică, învelișul este realizat dintr-un oțel moale, la exterior are un strat de ulei care îi conferă textura ruginie. Fațada poziționată către mare, este închisă cu sticlă, oferind celor situați în spațiul interior, o comunicare vizuală directă cu marea.

4.3. Țesutul – în arhitectură și modă

Gottfried Semper în cartea sa „Cele patru elemente ale arhitecturii”, afirma că originea arhitecturii se intrepătrunde cu cea a țesutului. Motivând prin faptul că cele mai vechi incinte spațiale,verticale, adică împrejmuirile, erau împletite. Ulterior aceasta a condus la inventarea produselor țesute la o scară mai largă. De asemenea, Otto Frei susține că prima locuință umană a fost construită prin metoda de țesere a plantelor vii ( ramuri de copaci, bambus, etc) deoarece acestea erau ușor de procurat și se puteau manipula cu mâna. Mai mult decât atât, termenii „tehnologie” și „textile” sunt ambii derivati ai cuvantului latin „texere” care înseamnă a țese, a confecționa sau a construi.

Odată cu descoperirea materialelor mai rezistente în timp, această metodă de țesere nu s-a mai utilizat în domeniul arhitecturii, până de curând, când arhitecții au revenit din nou la această

metodă. Revenirea aceasta, se datorează necesității arhitecților de a crea spații complexe, spectaculoase, cu suprafețe neobișnuite; dar și pentru a lega volumetric-spațial mai multe corpuri de clădire.

Deși în domeniul modei, țesutul nu mai reprezintă o noutate, asta nu înseamnă că designerii vestimentari nu pot să ducă această tehnică la un nivel mai înalt. Datorită noilor tehnologii apărute, cum ar fi imprimantele 3D, designerii șochează din nou prin colecții avangardiste cu țesături modelate 3D, care dau articolelor vestimentare forme arhitectonice și neconvenționale.

Danit Peleg

Danit Peleg este o tânără, designer vestimentar din Israel, care a creat o colecție întreagă de articole vestimentare, fără nicio cusătură. Acest lucru a fost posibil, datorită faptului că a înlocuit mașinile de cusut, cu imprimantele 3D, iar materialele textile cu cele sintetice. Singura problemă întâmpinată de Danit în crearea acestor haine a fost faptul că încă acest tip de imprimantă nu este destul de dezvoltat pentru a imprima într-un timp scurt hainele, dat fiind faptul că pentru printarea unei singure jachete a fost nevoie de două săptămâni.

Piesele vestimentare create de Danit ( figura 53), arată ca oricare altă haină, doar că are un aer mai avangardist, datorită modelului realizat și în special datorită faptului că a fost realizat cu ajutorul unei tehnologii moderne. Acestea nu sunt făcute dintr-un plastic dur, din contra sunt chiar flexibile, și pot fi purtate și în afara podiumului.

Herzog & de Meuron

Arena Naționala din Beijing ( figura 54), proiectată de Herzog & de Meuron, finalizată în 2008, este realizată cu metoda de țesere a oțelului. Structura de rezistență a construcției este înglobată în fațadă, iar elementele structurale se împletesc între ele astfel încât să formeze o țesătura metalică, care include atât fațadele cât și acoperișul. O caracteristică foarte importantă a acestui proiect este îmbinarea unor sisteme complexe, în același volum deși reflectă o simplitate conceptuală elegantă.

Perceput de la depărtare, stadionul este văzut ca un volum mare, a cărei linie de capăt este ondulatorie, cu ecouri ascendente și descendente în funcție de numărul gradenelor din interior. Dacă de la distanță se citește bine configurația geometrică a țesăturilor de metal, în momentul aproprierii, acestea se pierd. Elemente structurale țesute după forma arenei dictată de gradene, arată ca un desiș haotic, aproape ca o pădure artificială.

Jim Chen-Hsiang Hu

Jim Chen-Hsiang Hu, a dezvoltat conceptul 3D a articolelor vestimentare, țesut din fire și rășini. Acesta consideră că țesutul 3D este un proces prin care se iau panouri de material special concepute, care urmează a fi tăiate cu laserul, după care se prind la loc folosind tehnici tradiționale. Cu ajutorul acestei noi tehnici de țesut se crează modele vestimentare în diferite grade de futurism-tehno.

În timpul studenției lui, Jim Hu a realizat un proiect care punea la îndoială ipotezele cunoscute până acum despre tehnologie și fabricație, fiind premiat pentru acesta. Jim Hu a reușit să

demonstreze că o imprimantă 3D nu poate să ofere și rezistență materialului folosit, în timp ce cu ajutorul țesutului 3D este rezolvată și partea structurală a materialului, deoarece acesta produce un

material care are aplicații multiple. Astfel că tânărul designer s-a folosit de această nouă tehnologie în crearea colecțiilor sale și susține că țesutul 3D „Ar putea avea un viitor, care este posibil să fie mai puțin asociat cu moda…să fie acesta punctul de plecare către o arhitectura mai ușoară?“

Noua sa colecție se numește „ One More Dimension”, (figura 55) prezentând o nouă dimensiune în proiectarea articolelor vestimentare. Piesele lui reflectă diversitatea materialelor, textura și densitatea acestora.

John McAslan + Partners

Un alt exemplu de construcții arhitecturale, în al cărui concept regăsim tehnica țesutului, este Gara King's Cross din Londra. În 2005, stația a suferit o transformare, la aceasta adăugându-se o extensie semicirculară dispusă pe două nivele. În acest caz gara a suferit un proces de restaurare, unul de re-utilizare și o extensie nouă. Proiectul a fost realizat de John McAslan + Partners și în scurt timp Gara King's Cross a devenit un punct de reper iconic al Londrei, fiind considerată o stație unică, cu cea mai mare deschidere structurală din Europa.

Structura este din oțel (figura 56), și este realizată prin metoda de țesere a elementelor sale, motiv pentru care a și fost posibil să aibă o deschidere atât de mare. Aceasta a fost concepută asemeni unui copac care își are rădăcina și trunchiul ( stâlpii) în proximitatea elevației existente, după care prin țesere se pliază în jurul spațiului.

Noua construcție este amplasată în partea de vest a clădirii existente, are o înălțime de 20m, echivalent a două nivele și o lungime de 150 m. După cum spuneam mai sus, această structură are cea mai mare deschidere din Europa, și cuprinde 16 coloane înalte care iau forma unui copac, din care radiaza sub forma unei pâlnii conice peste tot spațiul.

CAPITOLUL V. CENTRU DE CREAȚIE VESTIMENTARĂ

5.1. Exemple studiate în lume

Centru de creații haute-couture Dior Homme – Paris, Franța

Studioul italian de arhitectură, Antonio Virga, este cel care s-a ocupat de renovarea și extinderea unei clădiri istorice pariziene, pentru a crea un centru de creații haute-couture pentru casa de modă franceză Dior. Clădirea sediului Dior este situată la intersecția străzii Rue de Marignan cu Impasse Bourdinm, amplasată pe un teren de formă triunghiulară.

Structura originală a construcției, datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când Parisul a suferit o restructurare din punct de vedere urbanistic, cu restricții de înălțime și restricții în ce privește materialele folosite pe fațade. Provocarea lui Antonio Virga a fost de a rezolva o astfel de funcțiune, ce presupune un număr mare de angajați, într-o suprafață de 1 500 de metri pătrați, dispuse pe cinci nivele ( figura 57)

Intervenția majoră a lui Antonio Virga a fost extensia de la primul etaj, care constă în crearea unui spațiu de lucru suplimentar și un coridor de legătură între acesta și restul spațiilor. Noua extensie este în formă de L, dispusă în jurul unei terase amenajate cu spații de recreere, închisă cu pereți de sticlă ( figura 57), având vedere înspre această „curte interioară” .

Accesul în clădire se face de pe strada Rue de Marignan, într-un spațiu de recepție decorat și mobilat minimal. Acest stil minimalist se regăsește de altfel în amenajarea întregii clădiri, cu pereți albi, pardoseli din lemn sau de culoare gri. În jurul spațiului ascensorului s-a montat o spirală metalică de culoare neagră, ca o semnătură a noii intervenții arhitecturale ( figura 57). Birourile sunt compartimentate prin pereți de sticlă, iar în atelierele de creație ( figura 57) se regăsesc aceleași nuanțe de alb, gri și negru.

Astfel că sediul parizian Dior Homme, care ascunde spații minimaliste în spatele unor fațade clasice, impunătoare; reprezintă o analogie, pentru brandul în sine, între moștenirea lăsată de Christian Dior și compania Dior de astăzi, condusă de Raf Simons.

Sediul central Dior – Seul, Coreea de Sud

Cel mai nou centru de modă al companiei Dior a fost realizat în Seul ( figura 58), fiind proiectat de Christian de Portzamparc. Designul interior a fost realizat de Peter Marino. Clădirea este amplasată într-o zonă comercială, la intersecția a două artere, în vecinătatea unui magazin de reprezentanță al casei de modă 3.1 Phillip Lim.

În elaborarea conceptului arhitectural a acestui proiect, arhitectul, a dorit ca prin forma clădirii să reflecte frumusețea și eleganța creațiilor haute-couture elaborate de casa de modă Dior. Pornind de la țesătura de bumbac moale de culoare albă, a creat suprafețe care se unduiesc, sugerând mișcarea. Aceste suprafețe sunt panouri înalte de 20 de metri, de culoare albă, din fibră de sticlă. Ele au fost turnate în matrițe din lemn, în ateliere speciale, după care au fost asamblate și montate pe un cadru metalic direct pe amplasament. ( figura 58)

Clădirea este structurată pe șase nivele, având ca funcțiune principală, cea de spațiu comercial pentru creațiile Dior, precum și mici ateliere de creație prevăzute cu birouri. De asemenea mai are la etajul al treilea o zonă expozițională, prevăzută cu un spațiu V.I.P.; iar la ultimul nivel al volumului

frontal, are o cafenea cu produse de patiserie, cu specific francez.

Proiectarea designului interior i-a revenit arhitectului Peter Marino, care a realizat o combinație de texturi atât pe tavane și pardoseli cât și pe pereti, astfel încât să redea rafinamentul și eleganța specifică creațiilor Dior.

Datorită formei arhitecturale, Casa Dior este atractivă și primitoare, reprezentând o atracție pentru acea zonă, deși este împânzită de clădiri care promovează cele mai importante branduri de modă internaționale.

Sediul central Prada – San Francisco, California

Sediul central al casei de modă Prada din San Francisco, este situat pe Coasta de Vest, aproape de Union Square și a fost proiectat de biroul de arhitectura OMA. Clădirea are o suprafață desfășurată de 39 000 de metri pătrați și este compusă din 10 etaje. Din punct de vedere funcțional, aceasta este compusă din spații comerciale, alimentație publică – cafenea, spațiu expozițional – catwalk, birouri și ateliere de creație, iar la ultimul etaj apartamente V.I.P..

Din punct de vedere arhitectural (figura 59), clădirea este compusă din două volume dispuse pe verticală, care par să plutească datorită retragerii de la parter și a retragerii de la etajul șase, unde este amplasată cafeneaua prevăzută cu terasă. Cele două cuburi sunt placate cu panouri perforate din oțel inoxidabil, ale căror perforații variază între 2.5 și 9 cm. Parterul și retragerea de etajul șase sunt îinchise cu pereți cortină de sticlă.

Perforațiile de pe fațadă permit luminii naturale să pătrundă în interiorul clădirii, realizând în interior un joc de lumini spectaculos. Acest joc este amplicat de designul interior modern al clădirii. Pereții sunt îmbrăcați cu policarbonat translucid de culoare verde pal, prevăzut și acesta cu găuri. Acest tip de material îl regăsim și în alte sedii ale celebrei case de modă Prada, precum și pardoseala din marmură realizată în carouri.

Modul de expunere a creațiilor haute-couture, este de asemenea interesant, datorită tehnologiei și a materialelor inovatoare folosite. Piesele vestimentare sunt expuse în cutii mari și mobile, suspendate de tavan, din același metal perforat ca și cel de pe fațadă. Un alt mod interesant și inovator de folosire a tehnologiei este la cabina de probă; ușile din sticlă opacă ale acesteia, la atingerea unui buton de către client, se transformă în ecran e pe care sunt proiectate imagini din cabină din diverse unghiuri, astfel încât clientul are posibilitatea să se privească atât din față cât și din spate sau lateral.

5.2. Date despre tema de proiectare

În prezent, moda a devenit mai mult decât un stil anume de îmbrăcăminte. Aceasta nu are doar

un caracter estetic, ea presupune modificări care nu sunt legate doar de necesitate, ci de moravurile societății ale cărei opinii le și exprimă. Altfel spus, moda contemporană este un mijloc de definire a indentității unei persoane, a unei societăți sau a unui popor.

Tema proiectului de diplomă propune spre studiu proiectarea unui centru de creație vestimentară amplasat în Oradea. Necesitatea unui astfel de centru este dată în primul rând de faptul că în România nu există încă un astfel de centru, deși există materie primă pentru așa ceva, având învățământ specializat pe acest domeniu și forță de muncă. Tocmai datorită forței de muncă ieftină, și a lipsei unui brand propriu, România este percepută ca fiind “ mașina de cusut a Europei”.

Județul Bihor, este considerat ca fiind cel mai mare producător de textile și încălțăminte din România, în urma unei statistici făcute pe baza cifrei de afaceri. Acest lucru se datorează faptului că acesta deține un număr mare de fabrici de producție, aparținătoare a unor branduri internaționale.

Datorită amplasării orașului Oradea, la intersecția unor rute central – europene majore, dar și a faptului că acesta deține căi de comunicație facile în cadrul sistemelor urbane transfrontaliere, amplasarea unui centru de modă în Oradea este foarte indicat. Un astfel de centru este potrivit pentru o astfel de locație și datorită accesibilității acestui oraș la piețele altor țări, cu care Uniunea Europeană va semna acorduri preferențiale.

Pentru Oradea, realizarea unui centru de creație vestimentară ar însemna atragerea unor investitori internaționali care ar aduce o sursă mare de venit, locuri de muncă pentru absolvenții unor unități de învățământ specializate în acest domeniu, creșterea turismului și totodată promovarea valorilor locale.

Amplasamentul propus este situat în Piața Cetății, mărginit de patru artere de circulație: Bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Gheorghe Costaforul, strada Alexandru Vlahuță și strada Ion Ghica. Terenul este plat, fără denivelări. Clădirile existente ( depozite și foste hale industriale) sunt propuse spre demolare. Regimul de înălțime predominant al zonei este de P+8 – P+10, urmând ca pe amplasament să se proiecteze o construcție care să respecte acest regim de înălțime.

Centrul de creație vestimentară va conține șase zone importante, necesare și complementare acestui program: zona comercială, zona expozițională – de prezentare, zona administrativă, zona de producție – creație, zona destinată modelingului și zona alimentației publice.

Funcțiunile componente ale programului sunt următoarele:

Zona comercială: este compusă din spații comerciale destinate designului vestimentar, la care se adaugă spații pentru întreținere și înfrumusețare (masaj, cosmetică, coafor, manichiură, nutritionist, etc.).

Zona de primire: compusă din wind fang, recepție, foaier, nucleu de circulații verticale, zona de așteptare.

Zona expozițională – de prezentare: este compusă din spațiul propriu-zis expozițional care are caracter polivalent, în care se vor desfășura prezentări de modă și expoziții pe diverse teme. De asemenea acesta este prevăzut cu spații de depozitare, zona de culise, garderobă și grupuri sanitare; la care se adaugă o recepție, un minibar și o cafenea literară.

Zona administrativă: este compusă din biroul managerului de producție prevăzut cu un spațiu pentru secretară, biroul de contabilitate general, biroul de contabilitate al colecțiilor, biroul responsabilului cu promovarea, respectiv vânzarea evenimentelor și un oficiu.

Zona de creație – producție: ateliere de creație concept, ateliere de proiectare tipare, workshopuri, ateliere de croit, ateliere de cusut, ateliere de călcat – prese, ateliere de brodat și imprimare a stofelor, spații de depozitare materiale, spații de expunere colecții, ateliere de creație pantofi, accesorii, birouri pentru designeri și săli de conferințe.

Zona de modeling: este compusă din spațiul destinat agenției de modeling, zona hairstiliști și make-up artiști și o zonă de întreținere corporală – fitness.

Zona de alimentație publică: compusă din bucătărie, sală de mese cu bar, garderobă și observator panoramic.

Zona tehnică: în subsol se vor prevedea parcări auto, acces auto de aprovizionare / debarasare, spațiu pompieri, depozite, atelier de reparații și întreținere, centrală termică și hidrofor, centrală de ventilație și adăpost pentru situații de urgență.

5.3. Abordare proprie și prezentarea conceptului

În urma analizelor urbanistice realizate zonei de intervenție, a reieșit faptul că situația circulațiilor în această zonă ridică câteva probleme care trebuiesc rezolvate. Una dintre acestea este prezența turbogirației și a drumului național și European E79, care îl străbate, acestea îngreunând traficul în loc să îl descongestioneze. O altă problemă ar fi circulația pietonală de asemeni îngreunată datorită numărului mare de treceri de pietoni, rezolvate dintr-un scoar în altul, dar și datorită faptului că zona este împânzită de puncte de interes local, care necesită un flux mare de oameni. Aceste puncte importante ale zonei sunt: clădirea de birouri Plaza Oradea, Piața Agroalimentară, Sucursala BCR, Agenția Națională de Administrare Fiscală și alte spații comerciale de mari dimensiuni.

Rezolvarea conceptuală din punct de vedere urbanistic, ar presupune ca această turbogirație să fie introdusă în subteran, lăsând la suprafață drumul European 79 și încă două artere. Prin această soluție, s-ar rezolva și problema circulațiilor pietonale, deoarece s-ar crea spații publice care vor rezolva accese pietonale directe înspre Centrul de creație vestimentară propus și înspre celelalte puncte de interes.

Datorită amplasării, sitului, perpendicular pe direcția axei majore, am propus ca accentul volumetric să fie pe direcția axei, pentru a deveni un punct de reper urban și pentru a deveni capăt de perspectivă. Tot în urma analizelor a reieșit că există doi poli diametral opuși, în care sunt necesare retrageri ale volumelor pentru a se rezolva problema posibilelor aglomerării pietonale; astfel că s-a creat un nou ax pietonal major care împarte volumetric situl în două.

În vederea realizării conceptului, s-a pornit de la amprenta dictată de analizele urbanistice, prin extrudarea acesteia. Datorită faptului că în acest program există două procese majore la fel de importante, complementare dar de sine stătătoare, și anume procesul de creație – producție, urmată de vânzarea acestora, s-a considerat că o separare volumetrică între cele două funcțiuni ar fi necesară. Astfel că cele două volume sunt separate de axa pietonală necesară, care ulterior va primi și funcția de catwalk urban, devenind un spatiu expozițional în aer liber.

Fiind o zonă cu regim de înălțime de P+8 – P+10, este absolut necesar ca centrul să se dezvolte atât pe orizontală cât și pe verticală. Astfel că următorul pas a fost de a crea un accent urban pe verticală, dispus perpendicular pe axa majora urbană, ce va găzdui funcțiunea de creație și producție, iar corpul al doilea dezvoltat doar pe orizontală este destinat vânzării produselor create.

Din punct de vedere volumetric, cele două volume au fost modelate prin torsiuni și curburi, asemeni împletiturii unei ațe de cusut. Torsiunea în industria textilă este operația prin care o secțiune a înșiruirii de fibre este rotită în plan propriu cu altă secțiune a aceleiași înșiruiri. Acest proces de torsiune este foarte utilizat în lumea modei, pornind de la firul de ață, tehnici de croitorie, creații vestimentare și până la corpul manechinelor care în prezentările colecțiilor vestimentare, culminează cu această poziție torsionată pentru a poza.

Structura este metalică și face parte din designul clădirii. Fațadele vor fi îmbrăcate în două tipuri de sticlă, pentru a evidenția și mai mult acest efect de torsiune; conferindu-i astfel volumetriilor și mai mult dinamism. Consolele volumetrice au rolul de a marca accese sau de a marca un spațiu public interesant în care se desfășoară diverse evenimente culturale.

B. CONCLUZII

Relația dintre arhitectură și modă a existat încă de la începuturi, prin funcțiunea pe care acestea o îndeplinesc, cea de adăpost pentru corpul uman. În timp ce primele haine și construcții nu aveau și rol estetic, ci erau mai degrabă concepute din necesitate, arhitecții și designerii contemporani au continuat să dezvolte acest concept de „adăpost” însă prin diferite metode ingenioase. Arhitecții au preluat principii și diverse tehnici de croitorie din designul vestimentar pentru a realiza structuri și forme moderne, mobile; în timp ce designerii vestimentari au preluat din arhitectură metale pliabile, membrane structurale și le-au utilizat în colecțiile vestimentare, dar și în scenografia prezentărilor de modă. O altă legătura între aceste două domenii este faptul că atât arhitectura cât și moda sunt determinate de anumiți factori, cum ar fi timpul, cultura și societatea .

În urma cercetărilor făcute, a rezultat că între arhitectura și modă există mai multe similitudini importante. Una dintre asemănări este faptul că ambele relaționează cu arta, știința și tehnologia; de altfel prin intermediul acestor trei, se poate spune că arhitetcura și moda au tehnici, materiale și concepte comune. Altă similitudine este funcția pe care aceastea o îndeplinesc, cea de adăpost, dar și faptul că atât arhitectura cât și moda sunt într-un continu proces de autodepășire, motiv pentru care există mereu o evoluție în aceste domenii.

Procesul de creație se aseamănă atât în proiectarea articolelor de îmbrăcăminte, cât și în proiectarea construcțiilor. În procesul fiecăruia dintre ele regăsim o sursă de inspirație, ideea propriu-zisă și conceptul; atât arhitecții cât și designerii țintind spre un rezultat inventiv și inovator. Tocmai această legătură dintre arhitectură și modă, le ajută să se propulseze și să se aproprie de rezultatul dorit. După cum am menționat mai sus, asemănările și deosebirile dintre arhitectură și modă sunt mult mai vizibile în produsul finit.

Tema aleasă este relevantă în contextul alegerii, pentru proiectul de diplomă, a amplasamentului din Piața Cetății, de pe Bulevardul Dimitrie Cantemir ( E79 ) din Oradea. Acest amplasament a fost ales datorită localizării sale, deosebit de valoroasă, în cadrul orașului Oradea,

fiind o zonă centrală, comercială și administrativă, în care s-a facut în ultima perioadă foarte multe investiții. Un lucru foarte important în alegerea acestui amplasament a fost faptul că această zonă este străbătută atât la intrarea cât și la ieșirea din oraș; Oradea făcând parte dintr-un sistem regional transfrontalier. Astfel că amplasamentul este ușor accesibil, având posibilitatea și a generării unui spațiu pietonal important.

Clădirile existente pe parcelă ( depozite și spații industriale abandonate ) sunt propuse spre demolare, pentru a construi un centru de modă, care va adăposti spații destinate vânzării, expoziției și prezentărilor de modă, cât și cercetării, creației și a formării educaționale.

Ideile prezentate în această lucrare, vin să susțină conceptul proiectului prin transpunerea, din teorie în practică, a unor principii ce țin atât de arhitectură, cât și de modă, artă și tehnologie; în vederea configurării unor spații cu caracter experimental și interactiv. Acestea conferă o nouă dimensiune experienței shoppingului, dar și în cazul creațiilor vestimentare, ce transformă spațiul comercial uzual într-un spațiu spectaculos; menit sa ii ofere, consumatorului de design vestimentar, perspective și senzații unice asupra arhitecturii și legăturii acesteia cu lumea modei, iar spațiul de producție să fie un spațiu ergonimic și modern.

C.BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI:

BLOKLAND, T., Dress code: interior design for fashion shops, Editura Frame, Amsterdam, Netherlands, 2006

BRADLEY, Quinn, The fashion of architecture, Editura Berg Publishers, Sons Ltd.-Willey Academy, Marea Britanie, 2003

BRAHAM, W. W., & Hale, J. A., Rethinking Technology: A Reader in Architectural Theory, Editura Taylor & Francis, Londra & New York, 2007

CASTLE, Helen, Fashion + Architecture, reista Architectural Design – volum 70, nr.6, Editura Wiley Academy, Londra, Decembrie 2000

CĂPIȚĂ C., & Ciupală, Istoria artei și arhitecturii, Ministerul Educației și Cercetării, România, 2005

GARCIA, M., Introduction: Architecture + Textiles = Architextiles, vol. 76, nr.6, editura John Wiley & Sons Ltd., Anglia, 2006

KINGHORN, K. What impact has technology had on architecture of the 20th century? Editura WriteWork , Marea Britanie, 1996

LANCASTER, O., Here Of All Places, Editura John Murray Ltd, Marea Britanie, 1959

LEE, S., Fashioning the future, Tomorrow's Wardrobe, Editura Thames & Hudson, Londra, 2007

LOOS, A.,Spoken into the Void: collected essays 1897-1900, Editura The MIT, Cambridge, 1982

OLIVER, P., Encyclopedia of Vernacular Architecture of the World, Editura: Cambridge University, Cambridge,1997

OTTO, F., Institute for Lightweight Structures , editura University of Stuttgart, Stuttgart, 1969

RIEGELMAN, N., 9 Heads- A Guide to Drawing Fashion,(Editia a 3-a ), 9 Heads Media in assosiation with Art Center College of Design, Editura Pasadena,California,USA, 2003

THOMPSON, J. M., Twentieth Century Theories of Art, Editura Carleton University Inc., Canada, 1999

TOLSTOY, Leo, What Is Art?, Editura Nabu, Carolina de Sud, 2010

WILSON S., Intersections of Art, Science, and Technology, Editura The MIT , Londra, 2002

ZUNDE, J. M., & Bougdah, H. , Integrated Strategies in Architecture, Editura Taylor & Francis, Marea Britanie, 2006

ARTICOLE:

ANTONIO Pacheco, ( 29 iuli2 2015), 3D Weaving Blurs the Lines Between Fashion and Sculpture, accesat la http://thecreatorsproject.vice.com/blog/3d-weaving-blurs-the-lines-between-fashion-and-sculpture

EMBANKMENT Galleries (Londr.) & Museum of contemporary art (Los Angeles), ghid, Skin + bones: parallel practices in fashion and architecture, 24 aprilie -10 august, Embankment Galleries , Londra, 2008

RESURSE WEB:

http://www.vintageromania.com/antichitati-pentru-toti/moda-de-a-lungul-timpului

Home

How does technology impact architecture?

Dior Homme occupies extended Haussmann building by Antonio Virga Architecte

Christian de Portzamparc and Peter Marino create garment-inspired boutique for Dior

http://oma.eu/projects/prada-epicenter-san-francisco

http://www.dior.com/couture/en_int/the-house-of-dior

http://www.prada.com/en.html?cc=WW

http://yeohlee.com/

http://www.archigram.net/index.html