Reprezentarea loisirului în arta transilvăneană a secolelor XIX și XX Coordonator științific Lect. Dr. Ioana Rus-Cacovean Absolvent Sabina Zugravu… [301618]

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Lect. Dr. [anonimizat]: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

Reprezentarea loisirului în arta transilvăneană a secolelor XIX și XX

Coordonator științific

Lect. Dr. [anonimizat]: [anonimizat]

2018

Cuprins

Lista figurilor

Fig. 2. 1 [anonimizat], 1863, Musée d’Orsay, Paris 37

(http://www.manet.org/luncheon-on-the-grass.jsp)

Fig. 2. 2 [anonimizat], 1880-1881, [anonimizat], D.C. 38

(http://renoir.chez.com/canotier.htm)

Fig. 2. 3 [anonimizat]ère, 1869, Nationalmuseum, Suedia 41

(http://www.renoir.net/la-grenouillere.jsp)

Fig. 2. 4 [anonimizat], 1874, [anonimizat] 42

(https://www.metmuseum.org/art/collection/search/436947)

Fig. 2. 5 [anonimizat]. Bennecourt, 1868, Art Institute of Chicago 42

(http://www.artic.edu/aic/collections/exhibitions/Impressionism/Monet)

Fig. 2. 6 [anonimizat], 1883, Musée d’Orsay, Paris 44

(http://www.musee-orsay.fr/fr/collections/catalogue-des-oeuvres/notice.html?nnumid=1161)

Fig. 2. 7 [anonimizat], 1874, [anonimizat] 45

(https://artsandculture.google.com/asset/the-ballet-class/fwE5p5FTjV9Ezg?hl=ro)

Fig. 2. 8 [anonimizat], 1878, Musée d’Orsay, Paris 46

(https://www.edgar-degas.org/L-Etoile.html)

Fig. 2. 9 Frédé[anonimizat], 1869, [anonimizat] 47

(https://www.enrevenantdelexpo.com/2016/07/12/scene-ete-bazille-rejoint-exposition-musee-fabre/)

Fig. 2. 10 [anonimizat], 1892, Musée d’Orsay, Paris 48

(http://www.musee-orsay.fr/fr/collections/oeuvres-commentees/recherche/commentaire/commentaire_id/jeunes-filles-au-piano-17428.html?no_cache=1)

Fig. 2. 11 [anonimizat], 1887, Mr. and Mrs. [anonimizat] 49

(https://fr.wikipedia.org/wiki/Blanche_Hosched%C3%A9)

Fig. 2. 12 [anonimizat]. Femeie la fereastră, 1880, [anonimizat]é Caillebotte, Paris 50

(https://www.baudelet.net/val-yerres/gustave-caillebotte/interieur-femme-a-la-fenetre.htm)

Fig. 2. 13 [anonimizat], 1875-1876, Musée d’Orsay, Paris 51

(http://www.musee-orsay.fr/en/collections/works-in-focus/search/commentaire_id/in-a-cafe-2234.html)

Fig. 2. 14 [anonimizat], 1876, Musée d’Orsay, Paris 52

(http://www.musee-orsay.fr/en/collections/works-in-focus/painting.html?no_cache=1&zoom=1&tx_damzoom_pi1%5BshowUid%5D=4038)

Fig. 2. 15 [anonimizat], 1889, Brooklyn Museum 54

(https://metmuseum.org/exhibitions/view?exhibitionId=%7B4F31BE4C-309F-4A01-8A69-45D80D786215%7D&oid=21407)

Fig. 2. 16 [anonimizat], 1874, Colecție privată 55

(https://www.alfredsisley.org/The-Lesson.html)

Fig. 2. 17 Pál [anonimizat], 1873, Magyar Nemzeti Galéria, Budapesta 57

(https://www.wga.hu/html_m/s/szinyei/06szinye.html)

Fig. 2. 18 Ká[anonimizat], 1905, Magyar Nemzeti Galéria, Budapesta 58

(https://www.wikiart.org/en/karoly-ferenczy/morning-sunshine-1905)

Fig. 2. 19 [anonimizat], 1901, Colecție privată 59

(http://www.dw.com/de/liebermanns-zwei-reiter-am-strand-versteigert/a-18538030)

Fig. 2. 20 Ernst Oppler, Box, 1920, Colecție privată 59

(https://www.the-athenaeum.org/art/detail.php?ID=301610)

Fig. 3. 1 Johann Martin Stock, Portret de femeie, 1787, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca 63

Fig. 3. 2 Nicolaus Muller, Petrecere cu dans, a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu 65

Fig. 3. 3 Mișu Popp, Portret de bărbat, 1860, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu 66

Fig. 3. 4 Johann Bobel, Vedere din Sibiu, 1864-1870, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu 68

Fig. 3. 5 Octavian Smigelschi, Tânăr citind, 1899, Muzeul Național Brukenthal 71

Fig. 3. 6 Arthur Coulin, Violonista, 1907, Muzeul Național Brukenthal 73

Fig. 3. 7 Arthur Coulin, În crângul de măslini, 1911, Muzeul Național Brukenthal 75

Fig. 3. 8 Friedrich Miess, Nud cu pălărie culcat într-un interior, 1918-1935, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu 77

Fig. 3. 9 Elena Popea, Târg la Bran, prima jumătate a sec. XX, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca 79

Fig. 3. 10 Aurel Popp, În grădină, prima jumătate a sec. XX, Muzeul de Artă Satu Mare 81

Fig. 3. 11 Aurel Popp, În poartă, prima jumătate a sec. XX, Muzeul de Artă Satu Mare 82

Introducere

Tematica loisirului reprezintă în contextul socio-cultural al secolului al XIX-lea un punct de interes pentru reprezentările artistice ale pictorilor impresioniști din Franța, Anglia, Germania, Ungaria și Transilvania.

Deoarece în Transilvania nu putem vorbi despre un curent impresionist așa cum a fost el definit și reprezentat în cele patru țări luate ca reper în această lucrare, vom aborda doar problematica loisirului reprezentat în pictura transilvăneană a artiștilor Nicolaus Müller, Mișu Popp, Johann Böbel, Octavian Smigelschi, Arthur Coulin, Friedrich Miess, Elena Popea, Aurel Popp, și Johann Martin Stock.

Acesta din urmă este relevant pentru partea introductivă în tematica generală a timpului liber. Lucrarea sa Portret de femeie a fost realizată în secolul al XVIII-lea și este un reper în ceea ce privește legătura dintre loisir și societate în Transilvania.

Temele abordate de impresioniști adoptă o viziune nouă asupra lumii, detașându-se de arta academistă oficială. Activități precum luatul mesei în grădină, picnicurile, plimbările în grădină, plimbările cu barca, dansul, petrecerile, cântatul la pian, călăritul etc. devin teme centrale și tot mai des abordate dintr-o perspectivă a timpului liber cultivat.

Pe lângă toate aceste caracteristici, un nou ideal de modernitate se naște în viziunea pictorilor impresioniști care se detașează de tematici istorice sau mitologice și abordează dintr-o perspectivă nouă conceptul de a privi fie un obiect, fie o întreagă scenă a vieții de zi cu zi.

Senzația, impresia transmisă de impresioniști se face cu ajutorul culorilor și a spectrului cromatic pe care aceștia îl folosesc pentru a crea. Transpunerea estetică a subiectelor oferite de mediul în care pictorii își desfășurau activitatea, a orașului care transmitea anumite stări, a personajelor care își petreceau timpul într-o lume comună, obișnuită, au fost puncte de plecare în înțelegerea acestui curent.

Loisirul, trecând adesea neobservat, considerat o activitate de scurtă durată, efemeră, poate chiar banală, intră în atenția impresioniștilor tocmai pentru că aceștia și-au asumat rolul de a surprinde o bucățică din viața privată și de a o reda ca instantaneu.

Motivație

Motivul alegerii acestei teme pornește din dorința de a documenta tematica loisirului în spațiul european și românesc, cu precădere spațiul transilvănean, abordând-o atât din perspectiva socială, cât și artistică, dar și pentru a observa diferențele care apar în operele de artă din spațiul românesc.

De asemenea, mă voi axa în special pe contextul politic, economic și social al mediului din care artiștii provin, pe principalele subiecte abordate de aceștia și pe stabilirea activităților specifice cel mai adesea abordate. Pictura impresionistă relevă o bogată frescă socială caracteristică secolului al XIX-lea și formează privitorului o reprezentare a imaginarului social interpretată de pictorii adepți ai curentului.

O precizare trebuie făcută încă de la început și anume faptul că în lucrările pictorilor transilvăneni pe care le voi analiza pe parcursul acestei lucrări nu putem recunoaște, decât la nivel tematic, o reprezentare a loisirului, așa cum va fi el dezbătut și analizat în contextul său general, aceștia neîncadrându-se în curentul impresionist vest-european propriu-zis.

Lucrările alese nu încorporează trăsăturile stilistice ale impresionismului așa cum au fost ele redate de cel francez sau maghiar, fiind vorba și despre un decalaj cronologic, care a făcut imposibilă alinierea picturii en plein air din Transilvania cu cea din Ungaria, Germania, Anglia și Franța. Totodată, ceea ce este relevant pentru scopul cercetării pe care o întreprind este analiza comparativă și perspectiva socială a lucrărilor.

Fiecare pictor pe care îl voi aminti pe parcursul acestei lucrări a ales să reprezinte cu predilecție o anumită activitate (ex: Degas și balerinele), iar din perspectiva cercetării academice sunt importante de analizat caracteristicile fiecăruia și felul în care arta și societatea reușesc să fie complementare în pictura impresionistă vest-europeană.

Lucrarea de față își propune să abordeze felul în care pictura impresionistă din spațiul vest-european și arta transilvăneană a secolelor XIX și XX redau specificul unei societăți și modalitățile prin care putem analiza, raportându-ne doar la operele de artă, trăsăturile și obiceiurile acesteia.

În ceea ce privește cercetarea, aceasta este structurată pe 3 niveluri: contextul general al loisirului și al dezvoltării sale, reprezentarea loisirului în pictura impresionistă vest-europeană iar în ultimul rând reprezentarea loisirului în arta de pe teritoriul Transilvaniei, făcând legătura cu spațiul european și analizând din acest punct de vedere subiectele predilecte, asemănările și deosebirile.

De asemenea, acest subiect reprezintă o perspectivă de cercetare îndeosebi folositoare pentru viitoare demersuri în domeniul studiilor culturale sau ca lucrare cu caracter general și informativ pentru oricine dorește să cunoască succint o istorie a impresionismului în Europa și a artei secolelor XIX și XX în Transilvania, dar și cum aceasta este abordată în spațiul cultural autohton.

Această teză are un caracter predominant informativ, descriptiv și analitic, bazându-se pe comparația și pe analiza diverselor ipostaze ale tematicii loisirului în spațiul vest-european și în Transilvania, fiind documentată în special cu ajutorul lucrărilor aflate în colecțiile Muzeului de Artă și Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeului Național Brukenthal Sibiu și Muzeului de Artă Satu Mare, dar și din alte țări precum Franța (Musée d’Orsay) sau a lucrărilor de specialitate din domeniul artei și culturii.

Structură și metodologie

Lucrarea de față este structurată în trei capitole principale care abordează din perspectivă socială loisirul în societatea secolelor XIX și XX în Europa și Transilvania.

În capitolul Loisirul-Cadru general îmi propun să urmăresc apariția și dezvoltarea conceptului de loisir din Antichitate până în epoca modernă. Diferitele valențe pe care le-a cunoscut de-a lungul timpului au modificat percepția inclusiv asupra felului în care oamenii își înțelegeau propriul sine.

Primul capitol este alcătuit din patru subcapitole ce prezintă particularitățile conceptului de timp liber în fiecare ramură a vieții sociale, de la aspecte religioase până la aspecte profane. Primul subcapitol analizează trăsăturile acestui concept de-a lungul timpului, făcând o scurtă incursiune în mentalul colectiv al diferitelor secole. Regresul sau avântul unor ideologii au determinat inevitabil adaptarea societății în funcție de nevoile pe care le-avut la un moment dat.

Al doilea subcapitol intitulat Noi abordări ale conceptului de loisir în epoca modernă își propune să vadă cum începând cu perioada Renașterii omul devine elementul central al existenței. Libertatea gândirii moderne a fost eliberată de Biserică și a putut să se manifeste în afara universului limitat în care se afla. Deschiderea către această lume nouă a dezvoltat un ritual amplu al loisirului care era în acea perioadă definitoriu pentru mediul citadin.

Subcapitolul Viața socială și loisirul analizează felul în care procesul de modernizare din Europa secolului al XIX-lea a afectat pături largi ale populației nu doar la nivel economic, social sau politic, ci și filosofic, emoțional.

Ultimul sub-subcapitol urmărește pentru zona Transilvaniei tranziția de la societatea Evului Mediu până la cea modernă. Loisirul și activitățile dedicate petrecerii timpului liber într-un mod cultivat și-au găsit un loc bine meritat în orașele Transilvaniei. Odihna și preocuparea pentru evadarea din oraș au fost necesare și în contextul epidemiilor răspândite în rândul populației o dată cu dezvoltarea rapidă a orașelor.

Al doilea capitol, Reprezentarea loisirului în impresionismul european are ca scop analizarea revoluției artistice care se produce în secolul al XIX-lea o dată cu apariția impresionismului și felul în care acesta redă prin pictură o bucățică din obiceiurile vieții cotidiene.

Evoluția societății și raportarea la timpul liber se modifică în Europa o dată cu Revoluția Industrială și cu inovațiile aduse de aceasta. Îmi propun să observ felul în care pictura impresionistă a redat aceste fragmente din viața de zi cu zi și cum s-a detașat de vechile canoane artistice.

Primul subcapitol se axează pe felul în care raportarea la peisaj, natură, activități în aer liber se modifică și poziționarea omului în centrul tuturor activităților care presupun cunoaștere devin pentru impresioniști surse de inspirație.

Al doilea subcapitol evidențiază trăsăturile impresionismului francez cu ajutorul analizei picturilor care redau activități de loisir precum: plimbările, dansul, jocul, studiul, petrecerea timpului în cafenele și petrecerile.

În ultimul subcapitol îmi propun să observ diferențele dintre pictura impresionistă din Franța și cea din Anglia, Ungaria și Germania, evidențiind și schimbările care apar la nivelul tematicii.

Ultimul capitol, Pictura transilvăneană în secolele XIX și XX își propune să analizeze modalitatea în care pe teritoriul Transilvaniei loisirul a fost reprezentat în artă și deosebirile fundamentale dintre arta vest-europeană și arta transilvăneană.

Din această perspectivă voi aborda decalajul produs și modalitatea în care loisirul a fost reprezentat în spațiile amintite. Idealul de modernitate care se naște în secolul XX va fi pus în cazul Transilvaniei în contextul economic, politic și social.

Voi analiza de asemenea și atmosfera, abordarea și mesajul pictorilor din Transilvania, diferențele și asemănările, contextul în care arta a evoluat și la ce anume s-a raportat pentru pictorii de pe acest teritoriu. Analiza propriu-zisă se va realiza cu ajutorul picturilor din muzeele din Cluj-Napoca, Sibiu și Satu Mare iar specificitățile acestei zone vor fi abordate și în funcție de contextul istoric.

Bibliografia folosită în elaborarea acestei lucrări se constituie din opere de referință pentru tematica abordată precum Ernst Hans Gombrich, Istoria artei, reviste precum cea semestrială publicată de Seminarul de Antropologie Istorică (Caiete de Antropologie Istorică, volumul Pentru o istorie a loisirului) dar și surse online precum articole referitoare la istoria loisirului sau a impresionismului francez.

Aceste articole au apărut în jurnale de specialitate ca The History Teacher, Vanderbilt Historical Review sau The Yale Historical Review și sunt relevante pentru subiectul cercetării.

De asemenea, albumele de artă au constituit un punct de reper în elaborarea prezentei lucrări, iar aici menționăm următoarele: Nina Kalitina, Nathalia Broadskaia, Claude Monet și Natalia Brodskaia, Edgar Degas. Pe lângă acestea, site-urile muzeelor Orsay, Tate Modern, Metropolitan Museum of Art, Philadelphia Museum of Art etc. au fost relevante pentru analiza pictorilor vest europeni.

În ceea ce privește partea de cercetare propriu-zisă a picturilor reprezentative pentru tematica loisirului din Transilvania secolului al XIX-lea, lucrările din Muzeul de Istorie a Transilvaniei și Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și Muzeul de Artă din Satu Mare au constituit surse importante de referință în ceea ce privește analiza și cercetarea, alături de cataloage dedicate pictorilor transilvăneni.

Capitolul 1. Loisirul-Cadru general

1. 1 Contextul general al apariției conceptului de loisir

Conceptul de loisir cunoaște diferite valențe de-a lungul istoriei, schimbându-și constant caracteristicile și modul în care ideea de distracție sau chiar de pierdere a timpului era privită. Dacă Evul Mediu asistă la o interzicere a ceea ce se înțelege prin joc, distracție, pierdere a timpului considerat sacru de către morala creștină, secolele XVII-XVIII vor privi diferit timpul profan care nu mai avea la bază concepția timpului care inseamnă bani.

Loisirul a reprezentat pentru fiecare domeniu în parte, de la literatură, la filosofie, antropologie, sociologie, istoria artei o abordare diferită în funcție de nevoile pe care o societate le-a avut într-un anumit moment și a fost tratat în contextul fiecărei epoci istorice.

Felul în care societatea s-a dezvoltat și percepția fiecărei epoci asupra timpului liber a influențat modalitatea prin care ne raportăm și astăzi la acest concept. Această atitudine a individului de a-și depăși limitele sociale impuse rezultă din capacitatea acestuia de a chestiona realitatea și de a o analiza, dându-i posibilitatea de a înțelege și aborda problema din diverse perspective: filosofice, sociale, emoționale sau religioase.

De asemenea, loisirul trebuie privit ca o condiție fundamentală a spiritului care se dezvoltă treptat, oferind individului înțelepciune și cunoaștere, lucruri pe care munca, în esența sa, le-ar oferi într-o măsură mai mică, nu le-ar cultiva sau, după anumite concepții, ar avea efecte retrograde asupra spiritului uman(ist).

Putem totuși afirma faptul că acest concept al timpului liber se metamorfozează constant și capătă sensuri noi în funcție de cultura sau religia în care este abordat. Spre exemplu, în Antichitate grecii vedeau în ideea de loisir școala (skole), înțelegând prin aceasta locul în care învățăturile dobândite devin punte în înălțarea spiritului.

Creștinii, pe de altă parte, privesc timpul liber ca pe o potențială resursă pentru un act contemplativ al Divinității, în care ziua a șaptea este considerată drept zi de odihnă, nu doar trupească, ci și sufletească.

Deși diferite ca abordare, cele două viziuni vor fi puncte de plecare în schimbarea mentalităților referitoare la ideea de relaxare, repaos, amuzament, distracție, joc, pierdere a timpului. Romanii foloseau termenul de otium pentru a desemna activitățile de loisir obișnuite, precum sărbătorile dedicate zeilor sau festivitățile familiale, sociale, un termen folosit atunci când aceștia nu munceau pentru a-și procura hrana sau erau plecați la război.

Un rol important în dezvoltarea acestui otium și mai târziu a loisirului modern l-au avut curentele filosofice din Roma antică, precum hedonismul și stoicismul. Hedonismul punea pe primul loc plăcerea și desfătarea, ambele privite ca bine suprem, unde acel otium devenea sursa tuturor posibilităților și libertăților, în care individul refula, creea, găsea echilibru și putere.

Stoicismul, pe de altă parte privea morala și spiritul ca fiind derivate din rațiune și din cunoașterea și înțelegerea legilor naturii care face posibilă trecerea spre bine, unde acesta nu mai reprezintă apogeul plăcerii, ci acceptarea durerii, nefericirii și a morții.

De asemenea, viziunea aristotelică asupra loisirului a conturat cinci aspecte după care omul trebuie să se ghideze atunci când întreprinde anumite activități sau când abordează problematica timpului liber:

1. Loisirul este baza culturii și sursa unei vieți bune.

2. Loisirul include muzica, arta, activitățile fizice și mai presus de toate acestea, contemplarea.

3. Moderația este premisa loisirului.

4. Pacea este premisa loisirului, iar o națiune obișnuită doar cu războaie, este slab pregătită pentru pace și loisir.

5. Oamenii trebuie să învețe utilizarea corectă a timpului liber iar această educație este responsabilitatea statului.

Deși aceste percepții asupra timpului liber nu vor mai avea aceeași însemnătate în secolele XVIII și XIX, ele vor rămâne semnificative pentru ceea ce înseamnă creștere personală și separarea loisirului de munca propriu-zisă, considerată a fi motorul supraviețuirii individului, dar care nu îi aducea libertatea.

Loisirul putea fi adeseori confundat și cu mulțumirea sufletească sau cu termenul de recreere, care nu are o componentă culturală, timpul liber fiind cea mai înaltă formă a sacrificiului uman, pentru care acesta trebuie să se lupte întreaga sa viață. Sensibilitățile oamenilor referitoare la viață și moarte, plăcere și suferință s-au modificat în funcție de perioadele istorice și de transformările semnificative care au avut loc la nivelul unei societăți, într-un ritm alert sau mai puțin alert, când norma și tradiția au fost înlocuite de dorințe și plăcere, moment în care și morala creștină și exigențele sale au început să își piardă din valoare.

Deși conceptul de loisir s-a conturat încă din Antichitate, trăsăturile pe care le vom observa pe parcurs sunt determinate de avântul sau regresul unor ideologii, concepții despre viață, traiul de zi cu zi, evenimentele importante sau conceptul de fericire și bunăstare.

Începutul Evului Mediu este caracterizat de o gândire economică, îngrădită în tradiție și în vechile obiceiuri, cu rădăcini adânci în doctrina Bisericii, doctrină care reușea să ignore complexitatea vieții concrete, cea pe care țăranul sau negustorul o trăiau zilnic. O altă abordare a secolului al XIII-lea vine cu caracterizările autorilor ecleziastici referitoare la societate unde se accentuează schema celor trei categorii: cei ce se roagă, cei ce luptă și cei care muncesc.

Astfel, acel otium din Antichitate nu își găsește desăvârșirea în aceste practici, ci mai degrabă le îngrădește într-un univers impus de neajunsurile unei societăți aflate la începutul dezvoltării.

Orașul reunea astfel într-un spațiu comun străini, din diferite clase sociale, determinate de un statut economic care le condiționa existența. Această piață a orașului și a luptei constante pentru supraviețuire determină în gândirea orășeanului o schimbare a felului în care acesta își percepe propria existență.

Negustorii, meșteșugarii, membrii breslelor comerciale din secolele XII și XIII deschid calea, prin ceea ce Jacques le Goff a numit revoluția comercială, spre un nou un mod de a câștiga, de a profita, de a investi și de a te bucura de timpul liber, limitat acum doar de propriile obligații.

Perioada de pace relativă a acestor două veacuri și depășirea anului 1000, văzut de mulți ca un sfârșit le permite indivizilor să se concentreze pe aspectele culturale și sociale ale societății în care trăiesc. În continuare, pentru negustori o mare parte a timpului prețios era cel alocat câștigului și competiției, în timp ce pentru Biserică timpul dedicat mântuirii și rânduirii spirituale rămânea cel mai important aspect al vieții cotidiene.

Deși în continuare prins între legile morale ale Bisericii și legile juridice ale orașului omul reușește să își privească viața și sub altă formă, implementând treptat un proces de laicizare a culturii. Avântul urban modifică preocupările societății în care cei mai influenți oameni își desfășoară activitatea și o remodelează atât pentru interesele proprii, cât și pentru cele ale întregii societăți precum a făcut-o clasa comercială.

Acea skola din Antichitate se regăsește și aici iar acest timid început de loisir începe să capete un cu totul alt sens. Deși facultățile deschideau, în concepția Bisericii, drumul către meserii profane, acestea au dat oamenilor posibilitatea de a raționaliza existența, astfel încât decorul vieții obișnuite, cotidiene nu mai era organizat de normele religioase iar ritmul existenței nu mai era impus de Biserică.

Epoca medievală, deși deschisă într-o anumită măsură spre cunoaștere și progres nu se poate detașa de principiile fricii impuse de Biserică deoarece controlul acesteia asupra vieții intelectuale era aproape total, independența intelectuală fiind cel mai adesea confundată cu erezia.

Privind piramidal, clasa de jos și loisirul erau două concepte aproape imposibil de alăturat. Aceasta nu avea acces decât la sărbători ce se desfășurau pe parcursul anului, concomitent cu sărbători religioase sau cu cele familiale precum nunta sau botezul. Aceste manifestări erau considerate de Biserică prilej pentru a păcătui, pentru a bea și a mânca pe săturate sau chiar lucruri compensatorii pentru neajunsurile vieții de zi cu zi.

Elitele erau cele care aveau posibilitatea și disponibilitatea de a-și petrece timpul liber într-un mod cultivat prin lectură, studiu, conversații cu filosofi sau artiști, plimbări, jocuri, călătorii, lucruri care treptat au dat un alt ton de viață societății. Neîncrederea și dezamăgirea pe care societatea Evului Mediu o percepea a reușit să se transpună într-o nouă ideologie de viață, impulsionată de lumea modernă și progresele sale.

Curiozitatea, determinată de descoperirea unor lumi noi aducea cu sine o eliberare față de creștinism și Biserică prin afirmarea individualismului, completată de dorința de a descoperi, de a scrie sau a picta tot mai mult, de a surprinde prin orice metode lumea nouă, deschisă spre evoluție și cunoaștere.

Pictorul Jan van Scorel va reprezenta în anul 1531 un școlar cu o foaie de hârtie într-o mână și cu o pană în cealaltă, Portretul unui tânăr școlar subliniind rolul extrem de important al educației. Temele abordate în această perioadă se concentrează asupra omului, virtuțile moralei fiind un mijloc de acces la înțelepciune și cunoaștere.

O altă schimbare semnificativă a felului în care conceptul de timp liber este înțeles vine o dată cu apariția Reformei care aduce în prim plan lupta economică pentru existență și combaterea lenei și a trândăviei, urmând zicala: ori mănânci bine, ori dormi liniștit.

Berthold de Ratisbonne aduce, prin predica sa, în secolul al XIII-lea o altă concepție interesantă asupra timpului și folosirea acestuia, el considerând că Dumnezeu a oferit omului 6 daruri, unul dintre acestea fiind și timpul.

Acest dar oferit omului trebuie să aibă justificare în fața Atotputernicului, mai ales pentru că acest timp trebuia folosit în scop lucrativ sau pentru mântuire, fiind interzisă risipirea sa în alte scopuri ce pot abate de la morala creștină, risipire pentru care se va da socoteală în fața Atotputernicului.

Timpul este privit drept valoare centrală și esențială a existenței omului și în același timp o condiție fundamentală care îi permite să își desăvârșească menirea în această lume. Acest timp al Domnului îl condiționează pe individ, deși lumea în care acesta trăiește este una devalorizată și imorală, motiv pentru care el trebuie să își folosească timpul în scopul mântuirii sufletului.

Aspect esențial al unei persoane dar și factor de condiționare socială, timpul a ocupat un loc important în ierarhia bogățiilor oferite, pe lângă trup și suflet, astfel că omul trebuia să îndeplinească și o funcție socială pe care doar timpul i-o putea pune la dispoziție.

Diferitele atitudini referitoare la timp și la petrecerea acestuia se regăsesc și în expresii precum: pierderea timpului, timp de calitate, timp potrivit, care ne indică faptul că în contextul general al existenței, acesta a ocupat un loc foarte important, care a influențat, în special după Evul Mediu, o renaștere a felului în care toată viața și tot ansamblul de interacțiuni sociale era privit.

Omul avea nevoie, pe lângă siguranța mântuirii sufletului și de activități care să îl facă să simtă că este prezent în viața sa și prin altceva decât muncă. Ritmul vieții, limitat de intervalul zi-noapte sau activitatea sezonieră a determinat pentru omul medieval apropierea de natură și de frumusețea acesteia.

Aceste lucruri s-a manifestat prin intermediul grădinilor și a activităților ce puteau fi desfășurate în acestea precum grădinăritul, cititul, studiul, plimbările. Călătoriile sunt de asemenea o consecință a modificării constante a peisajului urban deși în general ele erau rezervate nobililor. Vom observa faptul că toate aceste caracteristici vor fi pregnante în secolele XIX și XX, determinând și în pictura impresionistă înclinarea spre reprezentarea unor activități de loisir în natură considerate a fi efemere sau chiar banale.

Trecem astfel de la timpul dedicat mântuirii, la cel profan, dedicat plăcerilor proprii, bucuriei, bunăstării și al confortului.

1. 2 Noi abordări ale conceptului de loisir în epoca modernă

Începând cu perioada Renașterii, elementul central al existenței devine însuși omul și preocupările sale. Descoperirea lumii și a omului, așa cum afirma Michelet dă naștere unei dimensiuni ludice, caracterizată prin exaltarea vieții agreabile, a bunăstării și a frumuseții ce poate fi regăsită în obiecte, oameni, peisaje.

Libertatea gândirii moderne este eliberată de creștinism și de Biserică și oferă omului posibilitatea de a privi și în afara universului său limitat, cu evidente consecințe și asupra modului în care este perceput loisirul.

În pofida dezacordului conceptului de loisir cu morala impusă de Biserică foarte multe tipuri de activități cu caracter ludic sunt desfășurate în continuare, deși stratificările sociale impuse de secolele XVI și XVII au schimbat mentalul colectiv. Șahul, jocurile de cărți sau jocurile de noroc, dansul, muzica sau vânătoarea erau activități care reuneau interesele comune ale nobililor, care, atunci când nu se pregăteau pentru războaie aveau timp să se gândească și la alte aspecte ale vieții cotidiene.

Pentru clasa de jos, jocurile constau în sărbători ale satului, lupte de cocoși, tauri, jocuri cu mingea, dansuri, vânătoare, dar nu de plăcere ca în cazul nobililor, ci doar pentru obținerea hranei.

Încă din perioada Renașterii omul a simțit nevoia să aducă natura cât mai aproape de mediul locuit, iar nobilimea să o înglobeze în palate sau castele, alături de monumente de arhitectură laice.

Se nasc astfel trei tipuri de grădini: parcuri/rezervații de vânătoare, grădinile franceze cu geometria peisagistică specifică și grădinile engleze care ofereau o apropiere de peisajele naturale. Toate aceste lucruri sunt un prilej, la început pentru nobilime, să își găsească refugiu pentru odihnă sau pentru întâlniri cu lumea bună.

Clasa de jos va avea acces în parcuri de abia în secolul al XIX-lea atunci când oamenii începeau să simtă, în toată agitația vieții de zi cu zi nevoia de recuperare a sănătății fizice și mentale, dar și prin modificările care apar în concepția mai vastă a timpului liber.

Ritualul complex al loisirului era definitoriu pentru mediul citadin care încă din secolul al XVI-lea încearcă să modifice concepția sacralizată a Bisericii și a societății pre-capitaliste care se conturează, după cum afirma Jacques Le Goff în lucrarea Negustorii și bancherii în Evul Mediu încă din secolul al XIII-lea. Înalta societate și îndeosebi curtea franceză au dat naștere unei societăți a spectacolului cu un întreg ritual în ceea ce privește ceremoniile, întâlnirile dintre nobilime și regalitate sau chiar călătoriile.

Este foarte important de precizat că tot acest ritual petrecut la Curte nu avea caracteristicile unui loisir în sensul în care îl înțelegem astăzi. Libertatea era constrânsă de un program rigid și bine stabilit care se contura în obligațiile monarhilor. Loisirul secolelor XVII și XVIII era mai degrabă construit în jurul îndatoririlor de la Curte, regele având prin seratele, balurile sau reprezentările teatrale pe care le organiza motiv să își arate puterea.

De asemenea, mișcarea intelectuală din Europa secolului al XVII-lea și progresul științific venit dinspre rândurile burgheziei sau aristocrației s-au grupat în interiorul academiilor, practicându-și știința în muzee și grădini botanice. Dacă menționam anterior despre sensiblitățile care se schimbă în funcție de transformările sociale sau istorice, este important de punctat faptul că în secolul al XVII-lea imaginația și sensibilitatea sunt înlocuite de rațiune.

În toată această perioadă a avântului științei și a literaturii se dezvoltă și un spirit monden, care pe lângă tratarea subiectelor de morală sau de circumstanță se distanțează de spiritul trivial întâlnit până atunci la curtea regelui Henric al IV-lea al Franței.

Viața publică și viața privată încep să fie două concepte fundamental separate, mai ales pentru că intră în discuție și conceptul liberului arbitru. Iluminismul promova, prin însuși numele său ideea unei societăți optimiste, luminate, ruptă de rigorile secolelor anterioare și a feudalismului.

Tradiția este abandonată în folosul rațiunii, ceea ce permite oamenilor să conștientizeze prejudecățile sau abuzurile la care sunt supuși, prin acest lucru ei fiind conduși către fericirea spirituală.

O nouă modalitate de a transforma societatea se impunea, nu doar prin cunoașterea lumii, ci și prin organizarea fericirii interioare, pe care omul o putea găsi în această nouă artă de a trăi, mai târziu cunoscută sub numele de savoir vivre. Această concepție a fericirii care modifică și felul în care este privit și abordat loisirul a încercat, pe lângă transformarea lumii, găsirea unui loc confortabil în aceasta. Morala fericirii personale dădea posibilitatea indivizilor să privească timpul liber ca pe o cale de autorealizare și autocunoaștere care nu mai trebuia justificat în fața Divinității.

Abordând problematica loisirului și evoluția sa, trebuie să amintim și de conceptul de plăcere care începe să fie abordat în filosofia secolului al XVIII-lea. Kant aduce în discuție ideea Naturii care ia locul Divinității. David Hume pune accent pe sentiment și pe subiectivitatea plăcerilor, lucru care va influența mai apoi și concepția despre timp liber și modalitățile prin care acesta devine reprezentat.

Un alt factor care a stat la baza dezvoltării loisirului a fost ideea creativității și a inițiativei, iar faptul că se arăta disponibilitate pentru timpul liber dădea dovadă că omul dorea să acceadă la fericire.

Moralitatea creștină în sensul oferit de Biserică promova idealuri de fericire pe care nu le concepea fără dogma bisericească. Plăcerea oferită de loisir nu trebuia să aibă ca înțeles desfrâul sau imoralitatea, ci tocmai căutarea unei fericiri comune, oferită de dezvoltare.

Viața cotidiană și aspirațiile societății încep să dea naștere disponibilității pentru loisir, privit drept sursă a creativității și inovației. Teoriile lui Kant asupra Naturii dau naștere sentimentului de libertate individuală, pentru că acesta a reușit, după secole de umbrire a dorințelor și plăcerilor personale să renască într-o altă formă. Plăcerile inferioare sau plăcerile superioare pe care Biserica le-a catalogat în secolul XV nu mai reprezentau decât o umbră a trecutului, iar pe măsură ce Natura lua locul Divinității, omul se concentra pe fericirea proprie și a celorlalți, nu pe fericirea creștină.

O dată cu toate aceste aspecte modernizatoare ale societății secolului al XVIII-lea, asistăm și la un nou mod de viață, prin modă, aranjarea spațiului, raporturi inter-umane, sociabilitate. O altă abordare trebuie realizată din perspectiva Revoluției Industriale și a consecințelor pe care le-a avut asupra timpului liber.

Ceea ce Revoluția Industrială reușește să modifice în percepția oamenilor asupra modului de viață este delimitarea între timpul dedicat muncii și cel dedicat loisirului, mai ales pentru că o dată cu industrializarea accentuată și munca solicitantă, odihna, socializarea, relaxarea erau alternative benefice.

Trecerea timpului, efemeritatea vieții, a momentelor de fericire, conștientizate tot mai mult în această perioadă dau naștere unei nostalgii ale unor vremuri care nu se mai întorc, în special o dată cu reacția Romantismului împotriva Revoluției Industriale.

Subiectivitatea trăirilor, aspirația către iubirea perfectă, adorația trecutului trezesc în gândirea întregii epoci o nostalgie pentru timpul care nu se mai întoarce, iar fascinația și mai interesantă a romanticilor pentru memorii sau jurnal devine o exaltare a sinelui, de asemenea efemer.

Aspectul cotidian al existenței, neglijat până atunci sau considerat banal, nedemn de luat în considerare, capătă, o dată cu Romantismul o cu totul altă semnificație prin transformarea unor aspecte neglijate ale vieții de zi cu zi, a lumii în care orice individ își desfășoară o bună parte a existenței într-un ritual complex, cu o anumită simbolistică.

Trecând de la timpul liber clar delimitat de muncă și implicații religioase la cel dedicat aspirațiilor sufletești constatăm faptul că apare un nou tip de loisir: cel nocturn. Secolul al XIX-lea, cu diferitele sale concepții asupra vieții și a morții, cu detașarea de practicile morale, respectabile, au permis și oamenilor obișnuiți să experimenteze stiluri de viață proprii.

Nivelurile diferite de cultură, mentalitățile sau mediul social au determinat pentru indivizii secolului al XIX-lea o nouă abordare a moralității personale și asupra gustului pentru anumite tipuri de distracții.

Pentru că în esența sa, loisirul păstrează componenta culturală, societatea trebuia să caute să se integreze în spațiul urban, cel care le și dădea posibilitatea de a-și satisface nevoile.

Spațiul urban devine în secolul al XIX-lea o scenă a vieții cotidiene atribuită tuturor categoriile sociale. Plăcerile nu mai erau constrânse de regulile nobilimii, iar acest lucru a crescut și curiozitatea oamenilor pentru ceea ce mai înainte le era interzis sau inaccesibil.

Analizând din perspectiva habitatului urban, adaptarea la noile progrese tehnologice, inclusiv cel al iluminatului public a determinat o nouă înțelegere a petrecerii timpului liber. Detașat de teama secolelor anterioare, de insecuritatea politică și economică, individul începe să își privească inclusiv corpul într-o cu totul altă manieră.

Cultivarea nudului, a plăcerii formelor, a cadrului în care este realizat acesta, lumina, intensitatea culorilor cultivă un oarecare misticism spiritual, regăsit mai apoi și în pictura impresionistă.

Din perspectiva petrecerii timpului liber orașul se împarte între diurn și nocturn, între regulă și dezordine. Orașul diurn era specific timpului muncii când sarcinile și responsabilitățile vieții de zi cu zi trebuiau îndeplinite.

Orașul nocturn, pe de altă parte, era dizolvat în obscuritate sau asociat cu pericolul, moartea sau locul interzis, frecventat doar de huligani sau de cei ce îl păzesc. Cele două dimensiuni ale orașului se contopesc în farmecul pe care îl capătă pe măsură ce societatea caută să inventeze elemente ludice noi.

Prin însăși natura sa orașul înseamnă loisir iar acest noctambulism specific a dat posibilitatea afirmării unor noi structurări ale amenjării spațiului public social și al relațiilor interumane care se conturează prin aducerea la un loc a unor indivizi cu scopuri comune.

Ambianța relaxată și libertină a orașului nocturn a oferit pe lângă progres (iluminat, igienă, confort) și un spațiu de analiză și reflecție, de uitare, de nepăsare, de fericire, spațiu care te îndepărtează pentru câteva momente de aspectul repetitiv al vieții. Toate aceste lucruri nu mai erau condiționate de un calendar liturgic sau de sărbători religioase, nu mai încorporau în sinea lor teamă, ci încurajau crearea unor stiluri proprii de viață pe diferite paliere ale mentalului colectiv

Libertatea orașului oferea posibilitatea de afirmare, de exprimare a nevoilor și de transformare a plăcerilor individuale în aspecte esențiale și eliberatoare ale sufletului, care deși blamate, au conturat obiceiuri specifice și au schimbat vechile concepții despre loisir și felul în care acesta trebuia petrecut. Inclusiv noțiunea de vacanță care apare în această perioadă dovedește faptul că modificările sociale s-au transpus și în viața cotidiană care se afla într-o evoluție continuă.

Asistăm la metamorfozarea societății și a mentalităților iar acest lucru va fi definitoriu și pentru pictura impresionistă. Prin toate aceste transformări, refuzul impresioniștilor de a reprezenta subiecte religioase, inspirația lor provenind din ceea ce le oferea natura, peisajul, grupurile sociale, individul în diferite ipostaze și modalitatea prin care surprinderea unor lucruri aparent banale reușesc să ilustreze o bogată frescă a societății de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Același lucru se întâmplă și în cazul Transilvaniei, deși în cazul multor picturi sunt reprezentate peisaje sau scene de târguri specifice Sibiului sau Brașovului. Decalajul față de țările Europei de Vest au determinat pe lângă o încetinire a progresului deja impus în prima jumătate a secolului al XIX-lea și o serie de dezacorduri între vechi și nou, tradiție și schimbare.

Lumea aceasta amestecată cu diverse culturi și stiluri de viață pe un teritoriu al confluențelor a determinat pentru călătorii străini ajunși în Transilvania, precum Auguste de Gérando sau John Paget să aibă motive de critică asupra societății pe care au întâlnit-o aici, mai ales în contextul Revoluției pașoptiste.

Putem concluziona arătând că loisirul, în contexul modernității capătă diferite sensuri atât în Europa, cât și în Transilvania și integrat în spiritul fiecărei epoci, acesta a avut un impact major asupra mentalităților colective și a modului în care timpul liber s-a modelat și adaptat constant la schimbările majore din sânul unei societăți.

1. 3 Viața socială și loisirul

Dacă discutăm despre loisir, trebuie să abordăm și aspectele importante ale societății în care acesta se dezvoltă. Pentru că societatea europeană a fost supusă unui amplu proces de modernizare în secolul al XIX-lea a și afectat în același timp pături largi ale populației, nu doar prin schimbări la nivel economic, politic, social, ci și prin modificarea percepției asupra lumii și a vieții, a conceptelor privind relațiile inter-umane și a raporturilor întreprinse de indivizi în cadrul societății, deci ample transformări ale stilului de viață.

Seratele, balurile, mersul la teatru,vânătoarea, conversațiile în cadrul saloanelor literare erau în continuare destinate elitei sau nobilimii mai ales pentru că în secolul al XIX-lea, progresele tehnologice și-au pus amprenta asupra modului de petrecere a timpului liber, chiar și în ceea ce defineam ca fiind orașul nocturn.

Componenta socială a timpului liber trebuie privită și din perspectiva femeii și a bărbatului pentru care organizarea și petrecerea acestuia se raporta la activități diferite. De asemenea, și imaginea femeii până în secolul al XIX-lea era încadrată în marginea categoriilor medievale alături de artiști și marginali.

Natura feminină specifică intră în atenția medicilor și a filosofilor, aceștia încercând să găsească răspunsul la întrebarea: Ce o diferențiază pe femeie de bărbat? Principalul său rol este acela de a fi mamă, după cum afirma și Jean-Jacques Rousseau, deoarece anatomia sa o predestinează pentru așa ceva.

Acest lucru se reflectă și în abordarea sociabilității, mai ales pentru că timpul bărbaților era dedicat vieții publice, afacerilor, întâlnirilor, studiului sau chiar a construirii unei cariere. Femeia, pe de altă parte avea un scop predestinat, care se răsfrângea asupra folosirii timpului pentru a crește copii, a avea grijă de casă și de familie.

Mai apoi, avântul timpului folosit în scopuri proprii, pentru plăceri și aspirații personale se va observa și în cazul femeilor. În cazul burgheziei viața de familie se desfășura după anumite reguli bine stabilite, de la trezitul dimineața devreme, până la reuniunea familiei la ore fixe pentru a lua masa.

Stilul distinctiv al acestui rafinament al vieții cotidiene a dat naștere și unui complex ritual de regularizare a timpului liber, cotidian. Pentru că o femeie nu mai trebuia să se ocupe de dimineață până seara de pregătirea copiilor pentru școală, aranjarea mesei, curățenie, aceasta avea timpul necesar să ia lecții de pian, să participe la saloane literare, să corespondeze.

Un alt aspect important al loisirului societății din veacul al XIX-lea este democratizarea treptată a timpului liber și a activităților pe care și clasa de jos va începe treptat să le practice. Călătoria, care până la apariția căii ferate era lentă și de cele mai multe ori periculoasă devine atractivă și fascinantă.

Promenadele, activitățile în natură, în grădină, admirarea peisajelor, jocurile devin accesibile pentru o pătură largă a societății. Conceptul de vacanță începe să capete în contextul Revoluției Industriale un nou înțeles, mai ales prin faptul că mașinăria trebuia folosită în scopul oamenilor, pentru a le ușura munca și a le oferi posibilitatea de a se bucura de puținul timp liber pe care îl aveau.

Modernizarea orașului dă oamenilor posibilitatea de a-și alege tipul de activități preferate, oferindu-le în același timp și mijloacele necesare realizării acestora. Industria de turism care se dezvoltă tot în secolul al XIX-lea, stațiunile balneare, maritime, deschiderea cafenelelor ca medii de socializare, de citire a ziarelor, de conversație, deschideau drumul spre o nouă formă de loisir cu mai multe ramificații și sensuri.

Viciile caracteristice orașului au fost de asemenea componentă a timpului liber, pe fondul laicizării și a moralității plăcerii, care s-a separat de valori tradiționale și regula strictă a modului în care timpul liber trebuia să fie petrecut.

Imaginarul corpului uman și percepția asupra celorlați se traduce printr-o curiozitate și fascinație pentru modă și aliniere la standardele societății care, o dată impuse, trebuiau urmate de pături largi ale societății. Același lucru se întâmplă și în cazul vestimentației, a locurilor de luare a mesei, a stațiunilor turistice frecventate, sau, per ansamblu, a tuturor activităților care dădeau tonul modei în secolul al XIX-lea.

Atmosfera schimbătoare a timpului a determinat o orientare către prestigiu și către un aranjament social al activităților dedicate timpului liber care devine tot mai activ. Activitățile au început să se diferențieze în funcție de anotimpuri: iarna era anotimpul balurilor, al concertelor, al teatrelor, iar vara anotimpul vacanțelor, al serbărilor câmpenești care aveau loc de obicei în grădini.

Pentru impresioniști, subiectul petrecerilor sau al activităților în grădină a ocupat un loc foarte important în reprezentări, mai ales pentru că erau aduse în atenția publicului activitățile considerate banale, dar și cele care nu necesitau foarte mult timp de pregătire, precum o cerea o serată sau un bal. Intră în discuție, o dată cu aceste activități banale și conceptul de lucru nearanjat în prealabil.

Asocierea tot mai frecventă a unor jocuri sau activități de loisir cu anumite clase sociale, au reinterpretat modul în care societatea, în ansamblul său, putea oferi fiecărui individ un prilej de joc și relaxare.

Fiecare clasă socială a trebuit să se caracterizeze prin aspirațiile sale, obiceiurile sale, moda pe care o adopta, mâncarea consumată și activitățile folositoare timpului liber pe care le întreprindeau.

Astfel, societatea secolului al XIX-lea trebuie privită atât din perspectiva unui savoir vivre accentuat pentru fiecare clasă socială în funcție de posibilitățile și nevoile impuse dar și printr-o adaptare constantă la schimbările sociale care intervin în viața de zi cu zi.

1. 3. 1 Viața socială și loisirul în Transilvania

Societatea românească a cunoscut, în perioada secolului al XIX-lea diferite forme de tranziție de la societatea războinică a Evului Mediu la societatea de tip capitalist, modernă. Deși sentimente de insecuritate caracterizau încă societatea din acea perioadă, putem afirma că loisirul și-a găsit un loc bine meritat în orașele Transilvaniei, lucru reliefat și de pictura care abordează această tematică.

O dată cu dispariția curții princiare din Transilvania și instalarea regimului austro-ungar, activitățile de loisir, precum vânătoarea, se rezumă doar la domeniile aristocraților pe care se desfășoară aceasta. Rămasă în mentalul colectiv ca un substitut al exercițiilor de război, vânătoarea a reprezentat pentru aristocrația transilvăneană o importantă activitate de loisir pe parcursul secolului al XIX-lea. De menționat este faptul că în tablourile pictorilor din Transilvania pe care îi voi trata în această lucrare, nu sunt reprezentate scene de vânătoare.

De asemenea, elitele formate din negustori, meștușugari, comercianți, profesori încep să investească în capitalul cultural al orașului din care provin, înființându-și asociații care să se ocupe cu organizarea de baluri sau serate. Efectul imediat al apariției acestor asociații este presa, care adesea în publicațiile sale punea accent pe activitățile destinate loisirului și releva o amplă imagine a modului în care societatea își petrecea timpul.

Activitățile erau impuse de sezoane, iarna fiind destinată balurilor, seratelor, concertelor și patinajului. La Sighișoara, Asociația de patinaj va înființa în 1888 un patinoar pentru public, care își schimba de la an la an locația. În Cluj, patinajul a fost impulsionat de moda din Viena și Budapesta, unde această activitate se practica seara pe acordurile muzicii, la lumina felinarelor. Patinajul din Grădina Mikó s-a transformat rapid într-o activitate îndrăgită atât de copii cât și de adulți până la izbucnirea Primului Război Mondial.

Discutăm la sfârșitul secolului al XIX-lea despre primul bal pe gheață, unde fanfara militară asigura atmosfera, iar iluminatul era asigurat de torțe, patinajul transformându-se rapid în una din plăcerile preferate ale clujenilor pe timp de iarnă.

John Paget, în capitolul dedicat Clujului pe timp de iarnă, preocupat mai degrabă de aspectele politice ale orașului, nu menționează nimic despre patinaj, ci doar amintește potențialului vizitator al acestui oraș că este foarte frig, un frig care pur și simplu te durea, iar celor ce le place să privească afară, să nu aleagă Clujul ca reședință de iarnă.

În sezonul cald grădinile erau cele preferate pentru organizarea de serate, concerte, jocuri de cărți sau reprezentări teatrale, în contextul european al pasiunii declarate pentru natură și pentru petrecerea timpului liber în mijlocul acesteia. Vacanțele, activitățile în aer liber erau importante pentru noul mental al Europei aflată într-un proces intens de urbanizare.

Pentru zona Transilvaniei, Munții Carpați au reprezentat simbolul evadării în natură, mai ales o dată cu înființarea Asociației Carpatine Ardelene la Sibiu. Drumețiile realizate pe jos la munte sau descoperirea împrejurimilor orașului au constituit pentru societatea transilvăneană a secolului al XIX-lea un aspect important al dezvoltării unei culturi pentru loisir, animat de progresele constante.

Odihna și preocuparea pentru bunăstare realizate cu ajutorul naturii sunt alternative mediului citadin obositor și haotic, care își pune amprenta și asupra sănătății oamenilor. Aerul curat sau schimbarea aerului este necesar și în contextul epidemiilor răspândite în rândul populației, în număr tot mai mare în contextul industralizării și al dezvoltării orașelor.

Putem afirma de asemenea că societatea s-a modernizat prin loisir, iar treptat, rolul timpului liber a capătat alte valențe în funcție de importanța pe care acesta a avut-o pentru dezvoltarea și integrarea unei comunități într-un ansamblu mai larg al culturalizării conceptului de timp liber.

Deși încetățenite deja în societatea transilvăneană, unele dintre aceste activități precum muzica, petrecerile și dansul nu erau agreate de toate păturile societății, mai ales de aristocrație. Secolul al XVII-lea îl amintește pe Miklos Esterházy care se plânge de primirea neadecvată pe care o avut-o la familia Batthyány, primire care a inclus tobe, trâmbițe, tamburi și cântăreți turci, țigani.

Pe lângă aceste distracții, nu tocmai apreciate de aristocrație, trebuie să menționăm și despre balurile mascate inițiate de regele Matia Corvin, fiecare carnaval având tematică specifică, precum Lucifer și lumea de jos.

Toate aceste sărbători, petreceri, plimbări au fost prilej pentru societatea din Transilvania să stabilească anumite principii legate de petrecerea timpului liber și să dezvolte treptat o cultură a loisirului care să pună accent pe educație și moralizare.

Capitolul 2. Reprezentarea loisirului în impresionismul vest-european

2. 1 Revoluția artistică a secolului al XIX-lea

Secolul al XVIII-lea și Revoluția Franceză marchează pentru societate și artă o ruptură de tradiția secolelor anterioare prin renunțarea la convențional și normă. Condițiile de muncă și trai se modifică și datorită Revoluției Industriale care începe să ușureze munca și să dea naștere treptat unei culturi a loisirului în marile centre urbane precum Paris sau Londra.

Se va face astfel distincția între simpla artă meșteșugărească și Arta scrisă cu majusculă datorită criticilor de artă sau academiilor care vin în ajutorul artiștilor. Însă, o dată cu această libertate de creație și manifestare a viziunilor artistice se creează și o ruptură între public și artist.

Pictorii din secolul al XIX-lea erau liberi în ceea ce privește subiectul operelor lor, având la îndemână o gamă variată din care puteau să aleagă. Fie că erau peisaje, scene istorice sau ale vieții cotidiene artistul dădea dovadă de curaj și ambiție prin faptul că înfrunta sau chiar destrăma convenția anterioară și deschidea un nou drum în artă.

Canonul anterior a fost uitat făcând relația clientului cu artistul dificilă din pricina viziunilor diferite pe care cei doi le aveau în legătură cu un anumit subiect. Artistul putea să aibă impresia unei concesii incompatibile cu valorile sale sau cu principiile colective ale grupului din care făcea parte. Neîncrederea dintre artiști și public se datora și faptului că artistul era privit ca un impostor care cerea prea mult pentru ceea ce nu era considerat a fi artă.

Discrepanța venea și din faptul că artistul se considera a fi unic prin creația sa iar prin ceea ce oferea publicului trebuia să își arate disprețul și nemulțumirea față de convenții prestabilite. Analizată ca o perioadă agitată în decursul istoriei artei, epoca impresionismului se caracterizează prin abordarea banalității sociale și a activităților cotidiene surprinse îndeosebi de pictura en plein air.

Picturile impresioniste au fost privite și ca pretexte pentru descifrarea, înțelegerea și analizarea elementelor considerate a fi secundare: nuanțele culorilor, intensitatea acestora, urmele lăsate de pensulă. Afinitățile artiștilor pentru culoare, lumină și atmosferă au desprins publicul de temele istorice sau religioase de până atunci.

Impresionismul a oferit o deosebită atenție experienței vizuale și poveștii din spatele lucrării. Privitorul trebuie să înțeleagă un tablou ca un tot unitar, atât prin reprezentare cât și prin mesajul transmis.

Evoluția societății și raportarea la ceea ce însemna timp liber în secolul al XIX-lea se modifică datorită Revoluției Industriale iar noua raportare la peisaj, natură, activități în aer liber se datorează invențiilor și inovațiilor care au loc în acea perioadă. Poziționarea omului în centrul tuturor activităților care nu includeau munca fizică, ci mai degrabă cunoașterea și introspecția au reprezentat pentru impresioniști surse de inspirație.

Felul în care priveai, captai o scenă, îi dădeai formă, o îmbrăcai în culoare și o transpuneai pe pânză devenise o regulă în pictura impresionistă și pentru că artistul observa direct ceea ce picta, cu subiecții în față sau ulterior în studio.

Mai mult decât orice stil anterior, impresionismul explorează și ilustrează obiecte și evenimente de zi cu zi pe care mai întâi le apreciem vizual și pe care, mai apoi, le simțim, prețuim și interiorizăm pentru calitățile lor. Pasiunea pentru peisaje și amploarea pe care aceasta a luat-o în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea se datorează în primul rând peisajului de tip istoric.

În 1816, guvernul francez instituie Prix de Rome pentru peisajele istorice. Artiștii călătoreau la Roma, unde își dezvoltau tehnicile și învățau să lucreze cu lumina. Sudul și nordul Europei au fost la început preferate de pictori datorită peisajelor dramatice și a luminii puternice. Începând cu anul 1830 se încearcă explorarea peisajelor din propriile orașe, oferind mai multă flexibilitate fie în aer liber, fie în studio. Adesea, reprezentarea munților, a pădurilor, văilor era îmbibată cu semnificație religioasă sau spirituală având un stil specific fiecărui pictor.

Cu toate că impresionismul se declara indiferent în ceea ce privește subiectul abordat, acesta s-a menținut relativ constant în alegerea temelor. Imaginea mediului înconjurător în cea mai mare parte a fost privită ca un câmp de libertate de mișcare și percepție a unor scene cotidiene. În primii cincisprezece ani ai acestui curent, scenele în care un spectator este integrat într-un peisaj sunt foarte des întâlnite. Acest lucru se datorează faptului că pictorii erau atrași de situațiile în care unul sau mai mulți indivizi se bucurau de mediul în care se află.

Experiența artistică nu se rezuma doar la vizual, ci reunea toate simțurile. De la căldura soarelui, aerul rece sau cald, vântul, mirosurile sau atingerile nisipului, apei, stâncilor până la senzațiile oferite de dans sau muzică, toate acestea constituiau surse de inspirație pentru ceea ce artistul dorea să ilustreze.

Pe lângă natură și peisaje impresioniștii abordau și subiecte ce țineau de viața socială precum teatrul, sălile de concert, cafeneaua, picnicul, micul dejun, petrecerile, studiul, conversațiile etc. Omul este reprezentat ca o persoană individualizată, lipsită de griji, frumoasă, prietenoasă, intimă, integrată în tot ansamblul reprezentat.

În timp ce anumite stereotipuri despre societatea franceză ne sugerează faptul că acea cultură a loisirului și relația dintre spațiul urban și cel rural a rămas constantă pentru sute de ani, perioada industrializării și a progresului în știință și artă au schimbat felul în care artiștii își priveau propriul oraș. Modalitatea prin care artistul își percepea sinele și propria creație ținea și de felul în loisirul traversa granița dintre oraș și natura propriu-zisă.

Pictura impresionistă a surprins toate acele schimbări care au început să aibă loc o dată cu jumătatea secolului al XIX-lea și felul în care artistul înțelegea viața, atât a sa cât și a prietenilor sau a persoanelor străine. Această artă reprezintă o oglindă a trecutului și ne oferă informații relevante în ceea ce privește peisajul urban rezultat în urma industrializării și o bogată frescă a societății secolului al XIX-lea.

Odată cu modernizarea orașelor începe și apropierea pictorilor de suburbie, un loc considerat a fi periculos până atunci din pricina izolării față de centru. În Paris, schimbările radicale aduse de către Baronul Haussmann combinate cu industrializarea puternică și dezvoltarea căilor ferate au schimbat geografia orașului și a întregii societăți urbane. Imediata apariție a culturii loisirului a schimbat legătura dintre centru și suburbii care au început să fie privite și folosite în moduri complet noi de către parizieni.

Deși centrul unui oraș avea un farmec aparte, el a pierdut treptat din importanță pentru că de cele mai multe ori acesta devenea claustrofobic, aglomerat ca un labirint întortocheat cu străzi înguste. Același lucru se întâmpla și în Paris, unde plăcerea de a te plimba în centrul orașului în perioada pre Haussmann nu exista pentru clasa de mijloc sau burghezie, fie pentru că adesea străzile erau aglomerate, gălăgioase sau chiar periculoase, fie pentru că pe ele își făceau veacul cei din clasa de jos.

Burghezia lua contact cu centrul orașului doar atunci când exista o necesitate, petrecând timpul pe străzile orașului doar atât cât era nevoie, fără a fi deloc o experiență plăcută. Interioarele caselor sunt cele mai des preferate tocmai pentru că acolo omul putea să își creeze propria oază de liniște fără a fi obligat să suporte neplăcerile orașului.

În ceea ce privește Parisul, modificările radicale aduse de Haussmann au schimbat și comportamentul social al parizienilor și raportarea la orașul nou. Datorită acestei inovații, oamenii nu se mai simțeau obligați să îndure aglomerația și înghesuiala străzilor pentru a-și rezolva treburile. Peisajul urban devine un loc plăcut, nu doar suportabil.

Pentru tânăra generație de artiști care se forma în această perioadă, orașul a oferit nenumărate posibilități de a surprinde societatea care se desfășura într-o nouă cultură a timpului liber. Arta impresioniștilor trebuia să reflecte lumea reală și societatea modernă, fiind un lucru care deși astăzi pare normal, în secolul al XIX-lea a fost privit ca o tendință inovatoare în artă.

Inclusiv noua abordare a luminii, a umbrei, a întregii cromatici redate pe pânză au fost considerate aspecte inovatoare pentru că impresioniștii considerau că până atunci nimeni nu a reușit să picteze lumina exact așa cum o vedea la fața locului. Lumina cu care aceștia se jucau era cea mai importantă, Degas considerând că nu este relevant să arăți sursa luminii, ci efectul acesteia.

Pentru că studioul nu mai oferea satisfacție impresioniștilor, ei au început să petreacă mare parte a timpului în natură sau în oraș iar acest lucru se datora tuburilor de culoare din metal care păstrau culorile mai mult timp și făceau posibile deplasările frecvente, și șevaletul portabil. Culorile intense, vibrante, variate pe care aceștia le foloseau au fost din nou rezultatul progresului în artă deoarece reușeau să le adapteze imediat mediului înconjurător, fără a interveni foarte mult în culoarea originală.

Un alt element important pentru revoluția artistică a secolului al XIX-lea este aparatul de fotografiat. Instantaneele redate de acesta au reprezentat pentru impresioniști o noutate din punctul de vedere al redării imaginilor instantaneu, după cum afirma Degas: în mod magic.

Încă de la descoperirea sa, camera foto a schimbat modul în care arta era privită și percepută de artiști și public. Modelele portabile îi ajutau pe impresioniști să experimenteze cu lumina și cu acea compoziție realizată brusc în care artistul nu putea să intervină. La fel ca și în fotografie, imaginile redate pe pânză erau blurate iar unele figuri tăiate pentru a crea senzația de mișcare.

În această perioadă, artistul avea nu doar disponibilitatea, ci și mijloacele pentru a gusta din toate noutățile oferite de modernizare. Călătoriile frecvente și accesibilitatea către zone mai puțin circulate se datora trenului și rețelei tot mai dezvoltate de căi ferate. Epoca trenurilor este surprinsă în pictura impresionistă în chiar momentul nașterii sale. Acest simbol al epocii moderne a schimbat și felul în care societatea se raporta la timpul liber.

Industrializarea și democratizarea loisirului au fost asimilate de către societățile occidentale, care au privit rezultatele acestor procese ca un drept fundamental. Timpul muncii nu mai putea să fie asociat cu bunăstarea sufletească iar experiența fiecărui individ cu sine se putea câștiga doar prin lipsa constrângerilor și a regulilor.

Entuziasmul laicizării și separarea valorilor tradiționale de cele neobișnuite au influențat modul în care impresioniștii au redat clivajul dintre moralitatea plăcerii și respectarea regulilor. Secolul al XIX-lea va fi cel care va defini loisirul ca fiind timpul rămas disponibil după ce toate celelalte obligații au fost îndeplinite. Monopolul plăcerii nu mai era deținut doar de aristocrație iar ansamblul de distracții, dorința de călătorie, aventură și cunoaștere erau satisfăcute de ambianța libertină a orașelor dar și de importanța acordată confortului și igienei.

Consumarea dorințelor și a distracției sub diferite forme devine un fenomen expansiv surprins în impresionism ca un subiect adecvat timpurilor. Surprinderea cadrelor și a mediului în care aceștia trăiau zi de zi era cea mai logică și potrivită abordare deoarece era lucrul pe care artiștii îl înțelegeau și simțeau cel mai bine.

Impresionismul renunță la abundența detaliilor, redând cadre doar ca pe o impresie. Convingerile pictorilor impresioniști erau mai presus de orice convenție iar stagnarea împotriva căreia aceștia s-au revoltat a stabilit noua expresie artistică. Revoluția socială și artistică a secolului al XIX-lea a fost dominată de prospețimea subiectelor și a viziunii asupra lumii.

2. 2 Epoca impresionismului francez și loisirul

Louis Leroy inventa în anul 1874, cu o conotație negativă termenul de impresionism după ce văzuse tabloul lui Monet: Impression, soleil levant. Obișnuit cu finisarea perfectă a pictorilor Salonului, publicul a respins interpretarea schițată a noilor artiști. Olympia lui Manet provoacă în 1863 un scandal imens din cauza reprezentării zeiței Venus ca o curtezană.

Pentru public și criticii de artă era clar că acest nou curent din pictură nu se potrivea viziunilor tradiționaliste ale pictorilor academiști iar ceea ce făceau impresioniștii era tocmai renunțarea la canoane și reguli. Încă din secolul al XVIII-lea picturile au fost clasificate după gen, urmărind o ierarhizare specifică: picturi cu tematică istorică, portret, peisaj, natură moartă. Salonul din 1863 refuză două treimi din lucrări incluzând și pe cele ale lui Edouard Manet, Camille Pissarro și Gustave Courbet.

În 1874, refuzații se vor reuni în Société anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs și vor organiza o expoziție în salonul lui Felix Nadar. Inconștient, Louis Leroy inventase un nume care avea să reprezinte enorm peste ani pentru noua generație de pictori, creându-le o identitate proprie. Acesta le dăduse și mai multă ambiție și determinare să demonstreze că ceea ce au creat era cu adevărat o revoluție artistică a secolului al XIX-lea.

Pe lângă conceptul de impresionism ca experiență a unui obiect sau scenă, acest curent trebuia înțeles și la nivel fiziologic prin senzație, termen folosit în mod interschimbabil cu impresie. Impresie și senzație se foloseau pentru a desemna impactul senzațional asupra lucrurilor delicate și foarte puțin perceptibile pe care impresioniștii reușeau să îl redea.

Estetica impresionismului cuprindea la început o atitudine diferită iar mai apoi o nouă modalitate de a privi, de a analiza și simți. Natura și mediul înconjurător erau principalele puncte de plecare în dezvoltarea unității dintre lumină și atmosferă. Modelele de libertate abordate desprindeau spectatorii pentru acea clipă în care priveau tabloul de rutină.

Această artă celebra călătorii, sportivii, petrecăreții, studioșii etc, iar aspectul nedeterminat al împrejurimilor deschise oferea o multitudine de senzații captivante pentru spectator. Pentru impresioniști simplul fapt că puteau să spargă monotonia existenței zilnice sau să elibereze de anxietate și conflict un spectator era definitoriu pentru ceea ce doreau de fapt să creeze și să ofere publicului.

Picturile ilustrau scene de care artistul se bucura mai întâi ca observator înainte de a le transpune pe pânză. Scenele din natură sau din interioare împărtășeau scufundarea impresioniștilor în aceleași medii în care și cel care privea își petrecea timpul liber. În timp, scenele urbane au devenit foarte atrăgătoare pentru cei care au găsit în acest mediu o schimbare față de agitația modernității și se bucurau în mijlocul ei de surprizele oferite de lumea exterioară. Prin aceasta, sentimentul de libertate putea fi cu adevărat resimțit.

Inclusiv gesturile, mișcările sau trăsăturile unui individ erau importante pentru impresioniști datorită spectacolului creat în jurul fiecărui personaj. Pentru aceștia, întreaga lume era un tablou imens din care se inspirau. Documentarea anumitor activități precum baletul, temă întâlnită îndeosebi la Edgar Degas sugerează faptul că artistul nu picta doar o simplă scenă, ci se conecta cu întreg universul pe care îl descoperea treptat.

De la simple schițe până la picturi detaliate, artistul reușea să transmită un ideal, fără a impune o cunoaștere prealabilă. În natură omul se putea desfășura fără a fi constrâns de reguli sociale iar faptul că aceasta începea să devină un subiect tot mai abordat în acea perioadă se datora incapacității oamenilor de a se exprima așa cum ar fi dorit: liber și fără prejudecăți.

Natura îi obliga pe oameni să se apropie de ei înșiși și să se descopere într-un mediu nealterat. În varietatea de subiecte preferate de artiștii secolului al XIX-lea și orașul a ocupat un loc important poate tocmai din cauza controverselor aduse acestuia. Duritatea, fumul și mizeria unui oraș erau abordări nemaiîntâlnite până atunci.

Noul Paris din anii 1860 și 1870 era datorită lui Haussmann un oraș plin de parcuri și copaci, bulevarde largi și spații de promenadă. Tot în această perioadă se spunea că în oraș se află mai mulți copaci și țărani decât în afara sa. Parisul se bucura de coexistența vieții urbane și rurale în același spațiu. Pe lângă acest aspect, orașul luminii, al plăcerii, al oportunității își scria istoria prin pictura impresionistă. Strada și agitația, lumina și umbra armonizau partea socială, asimetrică cu cea compactă și riguroasă.

Loisirul era noua chestie la modă, petrecerea timpului liber trândăvind și bucurându-te de marele dar oferit de tehnologie. Schimbarea care a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea în concepția pariziană despre natura nealterată din mediul rural a fost atribuită următorilor factori: cultura pronunțată a loisirului promovată de împăratul Napoleon al III-lea și dusă la bun sfârșit de Haussmann și apariția drumului de fier și a trenurilor care, deși destinate transportului de mărfuri industriale au fost valorificate de orășeni pentru a se deplasa mai ușor.

O dată cu aceste schimbări majore, turismul înflorește și se dezvoltă rapid în partea de nord a Franței iar activitățile destinate loisirului cresc în suburbii. Argenteuil și Asnières, alături de Versailles și Louvenciennes au devenit destinațiile preferate de turiști datorită elementelor îmbinate armonios: Sena, copacii, băncile.

Impactul produs de aceste transformări au fost surprinse de impresioniștii care redau naturalețea fiecărei acțiuni întreprinse de parizieni ca formă de loisir. Cafenelele, restaurantele, hotelurile, stațiunile balneare, grădinile au fost preferate îndeosebi în zona Argenteuil și pentru prețul scăzut al vinului. Acolo oamenii puteau să socializeze, să danseze, să privească bărcile care trec pe râu și să se scufunde complet în aceste mici plăceri.

Cei ce privesc își răsfață propriul sentiment de timp liber datorită culturii pe care o au și a izolării de realitatea muncii. Tocmai de aceea impresionismul a devenit expresia ideală a loisirului prin mai mult decât o experiență estetică.

Antiteza dintre estetic și modern sugerează faptul că impresioniștii erau pe deplin conștienți de schimbările gustului parizian în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și încercau să se adapteze acestora. Ca revelație artistică și avangardă, operele impresioniștilor erau artificii care comentau subiectiv progresul și modernizarea. Comentatori vizuali ai timpului lor, impresioniștii dezvăluiau activități relaxante, interacțiuni între clasele sociale sau prezența femeilor în societate.

Abilitatea femeii de a privi și de a analiza avea implicații sociale în reprezentările artistice. Privirea feminină era analizată prin cea masculină, iar construcția socială masculină în Parisul secolului al XIX-lea era de asemenea definită în impresionism.

Prezența unui astfel de artificiu implica dezvoltarea intelectuală și a conștiinței de sine în cultura franceză, a felului în care indivizii își construiau identitatea prin metafore și reprezentări. Impresionismul observa toate aceste interacțiuni și le analiza din punct de vedere artistic și social.

În ceea ce privește tematica abordată, aceasta este repetitivă la majoritatea pictorilor, sub diferite forme. Monet este cel care, după ce se va detașa de ceilalți impresioniști, va crea în stilul propriu. Pentru că prin valorile promovate de curent, imitarea vechilor maeștri nu era una acceptată, majoritatea au preferat să își găsească inspirația uitându-se pe fereastră sau vizitând un loc din natură.

Dintre pictorii impresioniști pe care îi vom analiza pe parcursul acestui capitol, îi menționăm pe Claude Monet, Edouard Manet, Edgar Degas, Auguste Renoir, Gustave Caillebotte și Frédéric Bazille. Activitățile dedicate timpului liber pe care le vom analiza sunt următoarele: plimbările, dansul, jocul, studiul, petrecerea timpului în cafenele și petrecerile.

Fiecare abordare în ceea ce privește loisirul este diferită pentu fiecare în parte, iar acest lucru se poate observa în nuanțele de culoare folosite, lumină, contraste, personaje, atmosferă, sentiment transmis sau impact vizual. Fie că se desfășura în natură sau în interior, loisirul reprezentat de impreioniștii secolului al XIX-lea spune o poveste a societății franceze și a modului în care aceasta alegea să își petreacă timpul liber.

Fig. 2. 1 Edouard Manet, Dejunul pe iarbă, 1863

Ulei pe pânză, 208 x 264 cm, Musée d’Orsay, Paris

Având un rol asumat de comentator social, Manet considera că arta trebuie să se bazeze pe subiecte ale vieții moderne. Ca și Monet, acesta admira picturile marilor artiști de care a fost fascinat la muzeul Louvre, însă și-a întors atenția spre lumea care se desfășura în jurul său: bulevardele largi, cafenelele la modă ale Parisului, cursele de cai și oamenii din cartierul său.

Trebuie să aparții timpului tău și să pictezi ceea ce vezi, afirma Manet.

În 1862, pe malurile Senei la Gennevilliers, Manet privea femeile care se îmbăiau în Sena, spunându-i prietenului său Antonin Proust că majoritatea se așteaptă să picteze un nud, așa că asta va și face. Peisajul este unul foarte plăcut, iar singura care pare să acorde atenție pictorului este femeia din prim plan. Întreaga scenă pare aproape obișnuită, fără a trimite privitorul cu gândul la ceva vulgar.

Cei doi bărbați, care cel mai probabil provin din înalta clasă socială, discută în timp ce stau la picnic. Nuditatea este cea care trimite spre naturalețe și confort, Manet arătând în același timp și rolul femeii în societatea franceză a secolului al XIX-lea, dezbrăcată de orice prejudecată în fața celorlalți.

Naturalețea cu care personajele sunt reprezentate este o trăsătură comună a tuturor picturilor ce urmează a fi analizate pe parcursul acestor lucrări. Detașați de timpul muncii, majoritatea avea ocazia să se bucure de ceea ce tehnologia și progresul le oferea. Diferențele de gen nu mai sunt deloc accentuate de afirmarea superiorității bărbatului, ci se încearcă mai degrabă o frumoasă armonizare a celor două genuri în pictura impresioniștilor.

Fig. 2. 2 Auguste Renoir, Dejunul vâslașilor, 1880-1881

Ulei pe pânză, 129. 5 x 172. 7 cm, The Philips Collection, Washington, D. C.

Această reprezentare a fost gândită ca o desfășurare a cuplurilor, echilibrată de postura fiecărui personaj și a culorilor. Scena surprinsă în actualitatea sa vie păstrează aspectul obișnuit al viziunii unui participant. Fiecare personaj este surprins într-o postură diferită, naturală, aproape liberă.

Tabloul aproape că transmite privitorul în mijlocul acțiunii, putând inclusiv să audă toate gălăgia din acel loc. Personajele fuzionează, deși fiecare desfășoară o activitate specifică. Întoarcerea spre natură nu a fost doar un mijloc de izolare sau de a scăpa de o existență urbană agitată, ci mai degrabă o experiență revigorantă, o recuperare a sinelui instinctiv și natural.

Pentru impresioniști, a ști să trăiești clipa era esențial iar simplele momente efemere rezultate din plăcerea activităților de loisir trebuiau surprinse. Nu numai că acești pictori s-au îndreptat spre subiecți comuni, ci au și evidențiat trăsături care au indicat caracterul trecător al lucrurilor.

Din multitudinea de moduri în care o plimbare cu barca sau o balerină puteau fi redate, Monet, Degas, Manet, Renoir și ceilalți au preferat să folosească conturul indistinct, culorile strălucitoare, deschise și geometria compozițională nemaiîntâlnită care dădea spectatorului senzația de spontaneitate.

Pe lângă faptul că parizienii doreau să evadeze din agitația zilnică, aceștia doreau să fie și admirați, observați sau surprinși într-o pictură. Oamenii se scăldau, vâsleau sau luau masa pe malul râului alături de prieteni. În vara anului 1869, Auguste Renoir și Claude Monet petrec câteva zile împreună pe La Grenouillère, loc preferat de parizieni vara. Tușele rapide dau doar forma siluetelor, fără a le contura, Renoir reușind să surprindă o impresie instantanee în strălucirea de culori și reflexii ale apei.

Restaurantul de la La Grenouillère, situat pe o barjă era locul în care clasa mijlocie se întâlnea pentru a se bucura de micile plăceri ale Parisului suburban. Salcia plângătoare din centrul tabloului era situată pe insula de lângă restaurant unde oamenii se reuneau să discute, să socializeze. Îmbrăcați elegant, aceștia stau lângă oamenii care se scaldă în râu, urmând ca mai apoi să ia masa la restaurant.

Pe lângă femeile de înaltă societate a căror companie începea să fie o plăcere în rândurile bărbaților sau a anumitor cercuri importante, în societatea pariziană își făceau simțiă prezența și les grenouillères, femei tinere, libere care puteau să își schimbe iubiții cu ușurință oricând doreau, satisfăcându-și orice capriciu.

Petrecând mult timp alături de Renoir și Monet, Manet se simte tot mai atras de mare. Pentru acesta, arta era modul lui de a se arunca cu capul în jos și să se simtă ca un om care pentru a învăța să înoate, trebuie să se arunce în apă, oricât de nebunesc ar putea părea acest lucru.

Nimeni nu trebuie însă să picteze același peisaj privindu-l la fel, fiecare operă fiind o creație nouă a minții. Acesta era interesat să picteze oamenii în costume, rochii sau nud. Ca rezident al Parisului pentru toată viața sa, Manet a fost atras de scene din viața de zi cu zi, interior și exterior. Spre deosebire de ceilalți impresioniști, multe dintre picturi le termina în studio, iar gama de culori pe care o utiliza era mult mai largă. Inspirația sa provenea de asemenea și din xilogravurile japoneze și contrastul dintre lumină și umbră.

Această lucrare este legată de practica tradițională a lui Manet, dimensiunea pânzei portabile, mult mai mare decât cea a lui Monet sau Renoir, sugerează faptul că scena a fost redată ulterior în studio.

Nu există acea spontaneitate caracteristică impresionismului, însă culorile se îmbină armonios. Pălăria de paie a bărbatului se potrivește cu culoarea clasică din lemn a bărcii și catargului, nuanțele de albastru din rochia femeii se armonizează cu cele ale apei, lucru care dovedește faptul că paleta de culori a reprezentat o temă centrală a picturii. Manet nu era interesat de peisajele tradiționale, cu excepția unui fundal pentru portretizare, însă îi plăcea să picteze marea.

Plimbare cu barca ne sugerează o atmosferă caldă, în care cei doi tineri stau într-o barcă. Femeia este îmbrăcată într-o rochie, privind spre apă în timp ce bărbatul, considerat a fi cumnatul lui Manet se uită direct, exprimând o stare mai puțin relaxată, acest lucru putând fi observat după felul în care își ține mâinile.

Fig. 2. 3 Auguste Renoir, La Grenouillère, 1869

Ulei pe pânză, 810 x 665 cm, Nationalmuseum, Suedia

Anumite personaje pe care le regăsim în picturile impresioniste erau prieteni sau membri ai familiei pe care pictorii îi reprezentau în diferite ipostaze sau locuri care mai apoi aveau să devină caracteristice întregului curent. Unul dintre acestea este Bennecourt, locul în care Monet s-a retras din agitația Parisului, la îndemnul lui Émile Zola.

Pictorul o avea ca model pe Camille Doncieux, viitoarea sa soție alături de care se bucura de o atmosferă liniștită, de aerul proaspăt și de bunăstarea pe care natura le-o oferea. Pentru femeia care privește înspre apă, peisajul oglindit este asemănător cu viziunea ei asupra obiectelor reale de pe celălalt mal, însă Monet transformă fermele care se zăresc în depărtare și reflecțiile acestora inversate în apă.

Monet se joacă cu lumina și cu imaginea apei, un element cu care a experimentat de-a lungul carierei sale artistice. Acest tablou este considerat o capodoperă a impresionismului și este singurul care a supraviețuit scurtei perioade de timp pe care cuplul a petrecut-o în Gloton.

Fig. 2. 4 Edouard Manet, Plimbare cu barca, 1874

Ulei pe pânză, 97 cm x 1, 3 m, Metropolitan Museum of Art, New York

Fig. 2. 5 Claude Monet, Pe malul Senei, Bennecourt, 1868

Ulei pe pânză, 81. 5 x 100. 7 cm, Art Institute of Chicago

Loisirul, în orice formă se manifesta avea ca principală sursă de inspirație socialul și felul în care acesta se regăsea în orice aspect al vieții publice și private. Dansul social reprezenta o modalitate de a face parte dintr-o comunitate și de te supune anumitor reguli, de a arăta că știi și poti să te porți în situații importante.

În secolul al XIX-lea, orașele se reorientau spre schimbări culturale și progres tehnologic o dată cu procesul industrializării. Imigrația, avântul clasei de mijloc, trecerea de la rural la urban într-o perioadă scurtă de timp au dus treptat la o reevaluare a valorilor și normelor sociale incluzând relațiile dintre sexe, rolul femeii în societate și concepte ca sexualitatea și moralitatea.

Balurile erau de obicei ținute în saloanele private sau în cluburi atunci când lumea se reunea pentru o petrecere importantă. Dansurile și întreaga natură circumscrisă atmosferei create în jurul acestora reflecta un sentiment de cordialitate și de cuviință apreciat de ambii parteneri.

Auguste Renoir și Edgar Degas erau pasionați de scenele de dans, de interacțiunile dintre cei doi parteneri și de aspectul monden al întâlnirii. Renoir redă în tabloul Dans la țară o scenă de dans în care cei doi tineri sunt prinși în relaxarea oferită de muzică. Cuplul pare să se fi ridicat grăbit de la masă, lucru indicat de masa dezordonată și pălăria de pe jos. Reținerea elegantă a dansatorilor din oraș și a sălii de bal contrastează cu veselia oferită de natură.

Degas, pe de altă parte documenteză prin picturile sale baletul. Acesta frecventa Opera din Paris nu doar ca membru al unei audiențe, ci ca spectator, direct în culise. Începând cu 1870, Degas va fi fascinat de balerine, până la moartea sa, redându-le în schițe, tablouri sau sculpturi. Felul în care balerinele se pregăteau pentru spectacol și micile gesturi de dinainte și de după repetiție ofereau naturalețe și spontaneitate tablourilor sale. De la întinderile pe care le făceau, până la poziție sau felul în care maestrul vorbea cu ele au creat o serie de tablouri document prin personajele și locul reprezentat.

În Ora de dans este reprezentat maestrul Jules Perrot într-o sală a operei din Paris, de dinainte să fie mutată în Palatul Garnier. Spre deosebire de ceilalți impresioniști care au abordat diferite tematici ale loisirului în aer liber, Degas a preferat să picteze scene de interior concetrându-și atenția asupra modului de a reprezenta mișcările corpului uman.

În toate lucrările sale care au ca element central balerina el trimite privitorul cu gândul la tandrețea feminină, la echilibru și armonie, fixând în femeie mișcarea, vibrația și gestul.

Fig. 2. 6 Auguste Renoir, Dans la țară, 1883

Ulei pe pânză, 900 cm x 1. 8 m, Musée d’Orsay, Paris

Fig. 2. 7 Edgar Degas, Ora de dans, 1874

Ulei pe pânză, 85. 5 x 77. 2 cm, Metropolitan Museum of Art, New York

Acest tablou rămâne și o mărturie a unui loc care astăzi nu mai poate fi văzut decât în fotografii sau picturi. Sala de repetiție în care balerinele se relaxau după o zi extenuantă a ars la scurt timp după. Degas înregistrează ceea ce a fost obișnuit cândva dar o face printr-un limbaj pictorial care impresionează prin atenția la detalii și mișcarea balerinelor.

Fig. 2. 8 Edgar Degas, Steaua, 1878

Pastel, 44 x 60 cm, Musée d’Orsay, Paris

Toate activitățile de loisir reprezentate în pictura impresionistă transmit privitorului o stare de bine, de relaxare atunci când interacționează pentru prima oară cu personajele reprezentate. Culorile, naturalețea figurilor, mișcarea sau modul în care sunt așezați oamenii dau senzația de imagine care poate fi auzită.

Frédéric Bazille, la scurt timp înainte să moară, la doar 28 de ani realizează tabloul Scenă de vară. În mijlocul zilei după cum bate lumina câțiva tineri se relaxează în haine de baie. Unii înoată, alții ies din apă, alții se luptă iar alții meditează.

Scena redată lângă Montpellier ne trimite imediat cu gândul la timp liber și detașare de tot ceea ce presupune munca și agitația orașului. Pe lângă faptul că stațiunile balneare au început să se dezvolte o dată cu avântul loisirului, apa era considerată benefică în tratarea unor maladii precum agresivitatea, depresia, astmul etc. Jocul care se creează în jurul acestor personaje și a mediului în care aceștia întreprind activități de loisir este specific impresioniștilor.

Fig. 2. 9 Frédéric Bazille, Scenă de vară, 1869

Ulei pe pânză, 158 x 158 cm, Fogg Art Museum, Cambridge

O dată cu progresul societății de la mijlocul secolului al XIX-lea, studiul și lectura devin acum modus vivendi. Pentru că în acea perioadă Dumas și Hugo erau la modă în Franța, clasa de mijloc începea să prindă gustul pentru lectură și să arate acest lucru prin saloanele dedicate acestei activități. Bibliotecile erau deja simbol al studiului și culturii iar majoritatea erau fascinați de noul val al modernității. Teatrul, pianul, cititul erau părți lăudabile ale vieții mondene.

Fig. 2. 10 Auguste Renoir, Tinere la pian, 1892

Ulei pe pânză, 81 x 116 cm, Musée d Orsay, Paris

Ca majoritatea impresioniștilor, Renoir iubea muzica și iubea să o reprezinte cu ajutorul tinerelor care cântau la pian. Pictorul evită detaliile pentru a putea reda clar pe cele două fete care se concentrează asupra lecției.

În natură studiul era și mai plăcut iar impresioniștii au reușit să redea farmecul acestui lucru prin felul în care s-au apropiat de personaje, au surprins lumina și au încercat pus în evidență, cât mai natural, trăsăturile personajelor reprezentate.

Monet, în Pădure la Giverny redă pe Blanche și Suzanne Hoschedé într-o grădină pictând și citind. Blanche, pasionată la rândul său de pictură încerca să își adapteze stilul la cel impresionist. Femeia emancipată, care acum face ce altădată făceau bărbații este surprinsă într-un mod natural, firesc pentru acea epocă.

Fig. 2. 11 Claude Monet, În pădure la Giverny, 1887

Ulei pe pânză, 91. 4 x 97. 7 cm, Mr. and Mrs. George Gard De Sylva Collection, Los Angeles

Gustave Caillebotte, în lucrarea Interior. Femeie la fereastră capturează un moment trecător al vieții de zi cu zi. Bărbatul citește și este absorbit de ziarul său iar femeia privește pe fereastră. În ciuda proximității fizice, se observă distanța emoțională dintre cei doi, sugerând pe lângă ideea de studiu și relaxare și singurătatea, izolarea și dorința.

O altă perspectivă a loisirului este determinată și de apariția reclamelor. În tabloul lui Caillebotte clădirea spre care femeia privește este simbolul aparției cumpărăturilor, simbol al plăcerii, nu doar a necesității.

Fig. 2. 12 Gustave Caillebotte, Interior. Femeie la fereastră, 1880

Ulei pe pânză, 0, 89 x 116 cm, Colecție privată, Comité Caillebotte, Paris

Secolul al XIX-lea reunea artiștii și intelectualii în cafenele, într-un mediu plăcut și relaxant pentru discuții sau socializare. Cafenelele pariziene reprezentau centrul lumii sociale și al interacțiunilor. Fie că era loc de întâlnire, de rendez-vous, de realimentare cu energie, din cafenea se lua pulsul politic și social al orașului.

Cafenele precum Folies Bergère sau Café des Ambassadeurs erau laboratoarele creative ale impresioniștilor, oferindu-le spații în care puteau să discute despre inovațiile din artă sau să lucreze efectiv la picturile lor.

Cafenelele din Paris erau considerate locuri în care gândirea liberă era hrănită iar prin urmare ele răspundeau nevoilor artistice. În cafenele artișii se puteau simți liberi și apropiați de lumea din jur. Abordând o perspectivă istorică, cafenelele au rămas strâns legate de impresioniști și viceversa, fiind un fel de simbol al primilor și cei mai buni ani ai mișcării.

Fig. 2. 13 Edgar Degas Absintul, 1875-1876

Ulei pe pânză, 92 x 68 cm, Musée d’Orsay, Paris

După războiul franco-prusac, soldații întorși încep să răspândească absintul în Franța. Adoptat în scurt timp, societatea franțuzească a instituit tradiția orei verzi, când lumea se aduna în cafenelele preferate și consuma absint.

Oamenii se bucurau nu doar de tăria acestei băuturi, ci mai degrabă de starea pe care o dădea. La Belle Époque era răpusă de farmecul alcoolui iar personajele ilustrate de Edgar Degas sunt celebrități ale momentului. Femeia era Ellen Andre iar bărbatul era artistul Marcellin Desboutin. Privirea femeii este melancolică, pierdută, iar culoarea pe care Degas a ales să o folosească pentru paharul de absint este deosebită.

Pe lângă faptul că acest tablou ilustrează depravarea societății franceze, ne dă de înțeles și că rolul femeii era unul complet nou. Aceasta putea să își petreacă timpul liber într-o cafenea, bând alături de barbați fără a fi condiționată de rolul său social.

Un subiect aparte pentru pictorii impresioniști a fost și tema petrecerii. Acestea au fost analizate dintr-o perspectivă socială și morală atât pentru comportamentul lor cât și pentru viața lipsită de griji pe care societatea o avea. Renoir se amuza de comportamentul personajelor și participa la petreceri pentru farmecul și atmosfera lor.

Fig. 2. 14 Auguste Renoir, Bal la Moulin de la Galette, 1876

Ulei pe pânză, 131 x 175 cm, Musée d’Orsay, Paris

Pe lângă surprinderea anumitor comportamente, Renoir dorea să evoce culorile vii și efectul luminii. Câteva fețe din prim plan sunt reprezentate detaliat, pictate într-o manieră liberă. În spate, formele se diluează tot mai tare. Scena se desfășoară în Montmartre, zona boemă a Parisului, iar personajele sunt pictate după realitate.

Femeile sunt modelele lui Renoir iar bărbații colegii și prietenii săi pictori. Portretizarea loisirului parizian , prin stilul său inovator a reprezentat un semn al ambiției artistice a lui Renoir, devenind una dintre capodoperele impresionismului.

Secolul al XIX-lea și democratizarea loisirului au determinat în artă o nouă percepție asupra timpului liber și a naturaleții personajelor pentru că în societatea urbană oamenii nu puteau să fie ei înșiși pe deplin. Conceptul de natură s-a schimbat o dată cu noile condiții și scopuri ale vieții. Respingând viteza, aglomerația și zgomotul din orașe, dar totuși acceptând toate acestea ca pe manifestări ale energiei și progresului, oamenii au dorit să mențină contactul cu natura, găsind în varietatea noului peisaj oferit o lumină și o atmosferă aparte.

Pe lângă faptul că impresionismul a jucat un rol important în dezvoltarea picturii moderne acesta a și analizat, documentat și redat scene specifice societății franceze în secolul al XIX-lea lăsând mărturii despre locuri, oameni, evenimente importante.

2. 3 Impresionismul în Anglia, Ungaria, Germania

Atunci când se discută despre arta impresionistă primul gând trimite către Franța, Salonul Refuzaților și scene din viața cotidiană desfășurate în aer liber. Anglia a avut impresioniștii săi care multă vreme au fost trecuți cu vederea. Marea Britanie în epoca victoriană este păstrată în memoria colectivă drept conservatoare în viața de zi cu zi sau în artă.

Începând cu 1880, inspirați de francezi, pictorii impresioniști din Anglia vor adopta pictura en plein air, încă o noutate la acea vreme, când publicul britanic era obișnuit cu artiștii importanți ai Academiei Regale precum Frederic Lord Leighton. Spre deosebire de impresioniștii francezi, cei din Anglia nu au fost niciodată cunoscuți ca un întreg coerent, însă în parte, fiecare împărtășea principii care îi includea în categoria impresioniștilor.

Influența lui Monet și a lui Renoir, după șederea în Londra, s-a observat mai apoi în lucrările lui Alfred Sisley sau John Singer Sargent. Mulți impresioniști din Anglia au mers la studii în Paris, luând contact cu coloniile de artă de acolo.

John Singer Sargent a reprezentat podul de legătură între cele două națiuni prin valorile însușite și modul de a reprezenta lumina. Deși nu a fost recunoscut în totalitate ca impresionist, acesta a adoptat din tehnici. Majoritatea nu erau obișnuiți cu reprezentarea naturii și a naturaleții personajelor așa cum o făceau francezii iar acest lucru a îngreunat tranziția artistică a secolului al XIX-lea în Anglia.

Fig. 2. 15 John Singer Sargent, Studiu în aer liber, 1889

Ulei pe pânză, 65. 9 x 80. 6 cm, Brooklyn Museum

El a urmat exemplu impresioniștilor francezi și a căutat ca personajele să fie persoane apropiate sau cunoștințe. În vara anului 1889 Sargent se afla în Worcestershire la Forkbury Rectory unde i-a întâlnit pe Paul Helleu, pictor francez și soția sa, Alice. Pictura reflectă actul picturii în sine, Sargent înregistrând poziția exactă a mâinii lui Paul Helleu și atenția pe care o acordă acesta detaliilor. Alice, relaxată, privește în depărtare, neatentă la ce face soțul său. Ideea de loisir a fost preluată și de pictorii englezi și redată conform principiilor impresioniste, mai puțin în ceea ce privește lumina.

Dacă societatea franceză era mult mai deschisă și receptivă la ceea ce reprezenta imoralitatea societății, acest lucru observându-se și prin tablourile impresioniștilor, cea engleză era mult mai reținută în astfel de reprezentări. Puternic marcată de revoluția industrială, Anglia avea în secolul al XIX-lea 80% din populație din clasa muncitoare, cererea pentru mâna de lucru fiind uriașă și adeseori fiind realizată de femei și copii. La începutul secolului al XIX-lea, clasa muncitoare avea foarte puțin timp liber. Până la sfârșitul secolului, prin legile impuse, duminica și mai apoi sâmbăta au fost declarate zile libere.

Vacanțele încep să fie acum accesibile datorită progreselor favorizate de Revoluția Industrială iar timpul dedicat relaxării să fie privit altfel. Se dezvoltă stațiunile turistice iar orașe precum Brighton devin renumite pentru plajă și spațiu ideal de socializare a societății engleze de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Fig. 2. 16 Alfred Sisley, Lecția, 1874

Ulei pe pânză, 41. 3 x 47 cm, Colecție privată

Lectura devine foarte populară o dată cu apariția tiparului cu abur, permițând ziarelor să devină comune și accesibile oricui, cu toate că nu au fost foarte îndrăgite până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Edgar Allan Poe și Arthur Conan Doyle prin scrierile lor încep să atragă lumea cu poveștile despre detectivi, aceasta având acum și timpul necesar pentru a se bucura de ele.

Alfred Sisley realizează în 1874 Lecția, tablou unic în parcursul artistic al pictorului deoarece celelalte aproximativ 900 de opere ilustrau peisaje. În interior se află cei doi copii ai lui Sisley: Pierre și Jeanne la lecțiile din casa de vacanță din Voisins. Ceasul ne indică faptul că trecerea timpului este atent monitorizată.

Mulți oameni se bucurau de seri muzicale, când se adunau în jurul pianului și cântau sau petreceau. Sălile de muzică sau de concerte permiteau acest lucru unei pături largi ale populației, iar teatrul era de asemenea una dintre pasiunile dezvoltate și simbol al emancipării.

În Ungaria, secolul al XIX-lea a fost martorul unei dezvoltări rapide în pictură și arhitectură, prin influența marilor centre artistice precum Viena, Berlin, Paris, Milano care au modelat și influențat arta maghiară. Evenimentele istorice din țară și dualismul stilistic al clasicismului și romantismului în legătură cu sentimentul național puternic a început să dea naștere unor subiecte noi.

Formarea grupurilor și a coloniilor de artă au fost locurile din care au început să se răspândească noi teorii asupra artei. Ideea de loisir este răspândită prin însăși impresionism, iar Pál Szinyei Merse reușește să ilustreze acest lucru prin creațiile sale.

Considerată a fi cea mai reprezentativă lucrare a sa, Picnic în mai ilustrează un grup de prieteni relaxându-se pe un deal. La fel cum ne indică și titlul lucrării, aceștia se bucură de un picnic în luna mai, la umbra unui copac. Interacțiunile dintre personaje și raportarea la întreg ansamblul ne oferă aceeași impresie ca și în cazul picturilor impresioniste franceze.

Doar tehnica diferă. Peisajul a fost pictat ulterior în atelier, iar figurile au fost redate rând pe rând după modele. De asemenea, pictorul se include și pe sine în tablou, el fiind cel care stă întins și mănâncă.

Putem observa deja diferențe între stilul francez al reprezentării și a celui englez și maghiar. Mai întâi, preferința pentru scene de interior în ceea ce privește loisirul în lucrările abordate în această lucrare. Deși nu reprezintă o particularitate, acest lucru se observă și în modul în care sunt redate scenele.

Naturalețea acestor reprezentări pare forțată iar acest lucru se datorează, cel puțin în cazul lui Merse, faptului că scena nu a fost redată în momentul în care a fost privită. Față de impresioniștii francezi, cei englezi și britanici nu mai au rolul asumat de comentatori sociali, ci mai degrabă de simpli observatori pasivi, care își adaptează parțial stilul și tehnica curentului impresionist.

Fig. 2. 17 Pál Szinyei Merse, Picnic în mai, 1873

Ulei pe pânză, 127 x 163 cm, Magyar Nemzeti Galéria, Budapesta

Cel considerat a fi tatăl picturii impresioniste maghiare și fondatorul picturii maghiare moderne este Károly Ferenczy. Față de impresionismul francez care în secolul XX își încheie perioada de glorie, cel a lui Ferenczy de abia atunci începe. Astfel, se observă un decalaj major între cele două spații.

Realizat în anul 1905, Răsăritul redă o scenă relaxată cel mai probabil de primăvară sau vară, după intensitatea luminii și după abundența vegetației. Bărbatul citește relaxat iar femeia, cu o privire deranjată privește în fața sa. Dacă nu am fi știut autorul picturii, probabil am fi afirmat imediat că aparține unui impresionist francez. Ferenczy reușește prin nuanțele folosite, prin felul în care se joacă cu lumina și prin tematica abordată să se identifice cu idealurile impresionismului, deși o face mult mai târziu.

În Germania, o figură influentă a secolului al XIX-lea a fost Max Liebermann mai întâi prin realism și reprezentările claselor inferioare la locul de muncă sau în timpul jocului dar mai ales pentru contribuția la impresionismul german. În vara anului 1873 călătorește în Franța la Barbizon unde ia contact cu ideile naturalismului pe care îl va adapta ulterior în picturile impresioniste. În pictura impresionistă germană și ea decalată față de cea franceză regăsim subiecte inedite precum călăria (Max Liebermann) sau boxul (Ernst Oppler).

Fig. 2. 18 Károly Ferenczy, Răsăritul, 1905

Ulei pe pânză, 91. 5 x 92. 3 cm, Magyar Nemzeti Galéria, Budapesta

Reprezentările timpului liber atât la Max Liebermann cât și la Ernst Oppler sunt o noutate în paleta largă de activități de loisir. Max Liebermann, în Doi călăreți pe plajă reflectă influențele lui Manet și Degas. Din nou, atmosfera specifică și armonia călăreților dau senzația de imagine auzită, specifică impresionismului.

Ernst Oppler, cu lucrarea sa Box, aproape că se îndepărtează de ceea ce înțelegem cu adevărat prin impresionism și alege să schițeze mai degrabă scenele și personajele, păstrând doar o vagă idee de impresionism prin culori și lumină. Detașându-se de tematicile standard și de pictura en plein air, Oppler reușește, deși cu un decalaj semnificativ față de Franța să păstreze acea senzație și impresie oferită de jocul de lumini și umbre, de tonurile de culoare sau de tematica abordată.

În cele trei spații europene în care impresionismul a fost mai puțin cunoscut, artiștii și-au adaptat tehnicile la realitățile și specificitățile vremii, încercând totodată să creeze ceva complet nou. Deși decalajul față de Franța este evident, ideile promovate de-a lungul timpului s-au răspândit în aceste spații și au reușit să se afirme printre artiști.

Impresionismul a pus un semn de egalitate între loisir și artă iar acest lucru a determinat revoluția artistică a secolului al XIX-lea. Ceea ce era considerat a fi banal și efemer a fost reprezentat cu scopul de a depăși anumite canoane și reguli anterioare iar afinitatea pentru naturalețe și nonconformism au determinat ceea ce Ernst Hans Gombrich a numit Revoluția permanentă.

Fig. 2. 19 Max Liebermann, Doi călăreți pe plajă, 1901

Ulei pe pânză, 71 x 91 cm, Colecție privată

Fig. 2. 20 Ernst Oppler, Box, 1920

Ulei pe pânză, Colecție privată

Capitolul 3. Pictura transilvăneană în secolele XIX și XX

3. 1 O viziune diferită asupra artei și loisirului

Procesul de trecere de la arta medievală la cea modernă, a subiectelor abordate și a genului a durat mai bine de două secole și s-a desfășurat cu lentoare pe tot teritoriul României. Conceptul de modern era privit și înțeles ca atribut principal al creației laice care avea în mare parte influențe din Occident, iar modernizarea și progresul în arta de pe teritoriul Transilvaniei au fost rezultatul mai multor schimbări sociale și politice.

Momente precum Revoluția din 1848 sau încorporarea Transilvaniei în Imperiul Austro-Ungar în anul 1867 au impus un ritm mult mai alert al modernizării structurilor existente decât în Moldova sau Țara Românească. Orientarea spre Occident s-a desfășurat treptat în acest context și a avut tendința de generalizare în special pentru ceea ce reprezentau studiile și influențele străine pentru pictorii din Transilvania.

Se va încerca alinierea și sincronizarea cu tot ceea ce era avansat în Europa vestică printre care pictura en plein air, descoperirea naturii umane și a activităților întreprinse de societatea burgheză pe care la pictorii din Transilvania, în lucrările abordate de acest capitol o vom întâlni în puține cazuri.

Tematica loisirului își lărgește granițele în cazul picturii transilvănene, observând că artiștii din perioada interbelică precum Elena Popea și Aurel Popp aleg să reprezinte subiecte adaptate specificului național: târgul, discuțiile dintre țărani în poartă, delimitând între timpul muncii și cel al timpului liber, cel în care țăranii își încheie ziua de muncă (ex: Aurel Popp- În poartă) sau adaptează în funcție de afinitățile pentru un anumit spațiu, așa cum o face Elena Popea cu Branul.

Pentru introducerea în tematică îl menționăm pe Johann Martin Stock, elev al portretistului curții imperiale de la Viena și acolit al baronului Samuel von Brukenthal care a avut o mare influență asupra artei din Transilvania. Gustul comanditarilor, numărul relativ mic al intelectualilor și abundența juriștilor, economiștilor sau a celor care în continuare erau interesați de pictura religioasă a influențat și modul de abordare a unei noi tematici.

Astfel, trebuie să răspundem unor întrebări: A fost sau nu loisir în arta transilvăneană? Cine sunt artiștii care încearcă o nouă abordare și interpretare a loisirului? Ce pregătire aveau și ce idealuri împărtășeau? Trebuie să analizăm diferențele și asemănările dintre pictorii din Transilvania și cei din Franța, Ungaria, Germania și Anglia, atmosfera, abordările diferite în funcție de studiile urmate și motivele pentru care avem sau nu o reprezentare a loisirului în arta transilvăneană a secolelor XIX și XX.

Inovația și originalitatea artiștilor trebuie interpretată luând în considerare mai multe aspecte: influențe din partea centrelor în care aceștia au studiat, modalități de reprezentare, elemente de compoziție, actualitate, viață socială etc. Specificul național a reprezentat pentru majoritatea artiștilor din Transilvania secolelor XIX și XX inspirația principală din care s-au ramificat ulterior alte subiecte și interpretări.

Decalajul existent între pictorii transilvăneni și cei europeni este rezultatul situației sociale și politice a vremii pe de-o parte, iar mai apoi un anumit convenționalism și influențe specifice în funcție de mediu, situație materială și crez artistic pe de alta.

Prin comparație cu pictorii impresioniști din cele 4 țări menționate, în special cei francezi care fac trecerea de la tradiție și normă la nonconformism, cu riscuri asumate și abordări inedite, pionierii picturii românești moderne au fost denumiți primitivi. Cei care s-au apropiat cel mai mult de arta franceză au fost pictorii din Principate care au fost influențați pe tot parcursul secolului al XIX-lea de moda pariziană și de obiceiurile aferente.

Majoritatea pictorilor pe care îi vom discuta pe parcursul acestui capitol au fost educați în ambianța artei apusene și au reușit să transmită mai apoi prin operele lor un mesaj clar și încadrat sau nu într-un mare curent.

Foarte multe reprezentări artistice abordau subiectul vieții de la țară, a muncii sau a aspectelor sociale importante și reprezentative pentru un anumit moment cu importanță istorică. Spre deosebire de timpul liber al secolului al XIX-lea reprezentat de pictura franceză, în Transilvania întâlnim aceste reprezentări în pictura de gen sau în peisaj care este mai puțin relevant pentru această lucrare.

Dacă la impresioniștii vest-europeni întâlnim o constantă în tematică, în ceea ce privește Transilvania putem afirma că aceasta este foarte variată și încorporează atitudini și raportări bazate pe în care artiștii trăiesc, studiază și creează. Putem să analizăm societatea din Transilvania pe baza picturilor epocii doar într-o mică masură și trebuie să ne raportăm la aceasta din perspectiva influențelor pe care artistul le primește, locul în care studiază și felul în care alege să abordeze o anumită temă.

Din punct de vedere al atmosferei, culorilor, luminii și chiar a personalităților artistice care se dezvoltă în Transilvania, pictura pe care aici nu o putem numi impresionistă se adaptează diferit la realitățile vremii și este redată în acord cu preferințele și crezul artistic al fiecărui pictor în parte.

Majoritatea pictorilor din Transilvania se cunoșteau între ei deoarece studiaseră împreună la aceleași Academii, școli, lucraseră împreună în aceleași ateliere sau participaseră la expoziții (Smigelschi, Coulin). Urmărind o veche tradiție europeană a artiștilor, majoritatea își doreau să călătorească, să studieze și să lucreze în țări precum Italia, datorită atmosferei specifice și a luminii. Robert Wellmann oferă posibilitatea mai multor pictori să se bucure de această atmosferă la Cervara di Roma.

În cele ce urmează vom încerca să raspundem întrebărilor adresate în introducere și să analizăm dacă loisirul așa cum este el înțeles de societatea secolelor XIX și XX este sau nu reprezentat în pictura transilvăneană.

Pentru a confirma sau infirma această teză am ales 11 lucrări pe care le-am considerat a fi relevante pentru subiectul abordat, lucrări care se găsesc în colecțiile Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, Muzeului de Artă și Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca și Muzeului de Artă din Satu Mare.

Deși nu se vor regăsi caracteristicile unui loisir așa cum l-am observat la pictorii europeni, vom analiza încercările pictorilor din Transilvania de a reprezenta activități de loisir și dacă această temă se încadrează, cu anumite tangențe curentului și tematicii vest-europene.

Johann Martin Stock cu lucrarea Portret de femeie este relevantă pentru tematica vastă a loisirului deoarece aceasta are primele semne ale unei abordări moderne ce ne indică o schimbare semnificativă față de tematica religioasă întâlnită până atunci. Stock studiază la Academia de Arte din Viena și devine elevul lui Martin Meytens, pictorul de curte al Mariei Theresia. Se mută în Bratislava și continuă să își onoreze comenzile din Viena și Ungaria, după care se întoarce în Transilvania unde este însărcinat de baronul Brukenthal cu achiziționarea de tablouri pentru palatul său din Sibiu.

În lucrare observăm postura degajată a femeii, zâmbetul său, poziția mâinilor și mediul în care aceasta este reprezentată, înconjurată de natură, sprijinită pe o carte, aspecte care sugerează privitorului o atmosferă caldă, relaxată și totodată o primă privire de ansamblu asupra a felului în care se manifesta loisirul în Transilvania secolului al XVIII-lea. Pe poșeta de catifea a femeii, apare un înscris cu litere aurii, sugerând o broderie care spune: Pour passer le temps.

Lucrarea lui Johann Martin Stock este relevantă pentru introducerea în tematica generală și pentru analizarea viitoarelor încercări ale secolelor XIX și XX de a reprezenta, în diferite forme, cu diferite personaje sau subiecte distincte, viața cotidiană și socială din Transilvania.

Fig. 3. 1 Johann Martin Stock, Portret de femeie, 1787, nr. inv. F 19112

Ulei pe pânză, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca

Impunerea unui anumit stil artistic s-a regăsit într-o anumită măsură în preferințele comanditarilor și a modalităților prin care artiștii reușeau să își vândă lucrările pentru a se întreține. Nivelul educației artistice și al gustului elevat al celor care comandau lucrările în această zonă era foarte diferit față de un comanditar din Principate datorită culturii, a progresului economico-social mai lent față de societatea transilvăneană.

Stilul consecvent al academiștilor și influențele acestora s-au reflectat în pictură și datorită reticențelor publicului la noile idei pe care artiștii din Transilvania au încercat să le adapteze gusturilor conservatoare și al tradiționalismului acceptat de comanditari. Pentru mulți artiști orașul era locul propice pentru a-și arăta energia și a dezmorți lumea artistică deja formată într-un anume stil.

În secolele XVIII și XIX foarte mulți artiști migrează spre Transilvania și contribuie la înflorirea vieții artistice. Pictura artiștilor germani se caracteriză în secolul al XVIII-lea prin genul de portret inovator și prin libertatea de expresie, eleganța personajelor reprezentate fiind de cele mai multe ori dictată de noile ecouri ale artei europene, depășind tradiționalismul local și direcțiile noi ale Academiei de la Viena sau Berlin.

Însă acest lucru îl putem observa nu doar în portrete sau peisaje, ci și în scenele reprezentative ale vieții de zi cu zi. Arta pictorilor din Transilvania se conturează ca un fenomen distinct, cu trăsături reflectate de modul în care aceștia s-au raportat la spațiul cultural german. Unii au fost atrași de viața artistică care începea să se dezvolte în Transilvania și de oferte, alături de un public numeros.

Pictorul sibian Nicolaus Müller, elev al lui Antoine Pesne la Berlin în lucrarea Petrecere cu dans redă într-o manieră timidă, interacțiunile dintre personaje și se apropie de întâlnirea cu oamenii simpli.

Timp de secole, costumul popular sau Tracht-ul a fost pentru sași un element important de identificare și un simbol al spațiului cultural din care proveneau, o carte de vizită mai precis. Nicolaus Müller evocă o scenă de la petrecere sau un bal săsesc care se desfășura mereu după o anumită regulă purtând în sinea sa eticheta eleganței.

Aceste baluri urmăreau un calendar și se desfășurau în lunile de iarnă când muncile câmpului se terminau, iar perioada de glorie a acestora a fost reprezentată de secolele XVIII și XIX.Observăm faptul că expresia personajelor nu este una întocmai fericită, ci mai degrabă gânditoare, melancolică pentru fiecare în parte. Tânăra din mijloc poartă pe cap un Borten, simbol al purității de dinainte de căsătorie și privește în jos respingând tăcut atingerea partenerului său.

Această lucrare se încadrează în tematică din două perspective: ideea de petrecere, a jocului desfășurat în inima comunităților rurale care după cum se observă și în lucrare este diferită față de mediul citadin, monden prin îmbrăcăminte, atitudine și atmosferă. Mai apoi se observă faptul că cei implicați în această scenă acceptă timid plăcerile vieții dorind parcă să nu tulbure un echilibru prestabilit.

Fig. 3. 2 Nicolaus Müller, Petrecere cu dans, a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, nr. inv. 778

Ulei pe pânză, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu

Revenind la portret, trebuie să îl menționăm pe Mișu Popp cu lucrarea Portret de bărbat. Încadrat în arta academistă și în realizarea portretelor de tip Biedermeier, acesta studiază la Academia de Artă din Viena și este atras de temele mitologice și de artiști flamanzi și olandezi care îi inspiră stilul.

Aprofundând în muzeele și galeriile Vienei acesta a folosit drept izvoare de inspirație scene religioase din gravuri ale maeștrilor Renașterii sau Barocului. Trebuie spus de asemenea că până la impunerea impresionismului ca o nouă tendință în pictura europeană, academismul a fost predominant și a rămas și la Mișu Popp curentul în care s-a încadrat cel mai bine.

În lucrarea anterior menționată observăm atmosfera specifică stilului Bierdemeier și modul în care obiectele de lux sunt etalate pe mobilier. Artistul încearcă să depășească o anumită rigiditate prin poziția mâinii relaxate și prin postură însă detaliază în același timp un alt aspect important: condiția socială a acestuia.

Discutăm de un intelectual sau poate un politician al vremii care prin obiectele așezate pe masa din stânga sa: cărți, instrumente de scris, sigiliu își evidențiază condiția. Mai apoi, vestimentația și postura sa sugerează sobrietate, accentuată de paleta cromatică cu culori închise și tonuri de gri, verde, albastru.

Fig. 3. 3 Mișu Popp, Portret de bărbat, 1860, nr. inv. 2078

Ulei pe pânză, 139, 5 x 105, 5 cm, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu

Burghezia cultivată, intelectuală, cu pasiuni aparte încearcă să aprecieze viziunea și originalitatea artistului însă dorește ca prin imortalizarea în portret să impună propriul gust și să se concentreze pe latura socială și mai puțin pe cea psihologică. Tocmai de aceea poate părea că personajele sunt îmbrăcate în artificialitate și nu sunt ca în reprezentările lui Manet, detașate de normele sociale.

Făcând trecerea spre peisajul secolului al XIX-lea trebuie să amintim faptul că acesta, îndeosebi cel de după 1870 a fost luat ca punct de reper în istoria artei și a evoluției reprezentărilor de după războaiele napoleoniene. Artiștii din Transilvania care studiau la Viena sau München reveneau în țară cu concepții asupra realismului și academismului, cel mai apreciat la acea perioadă în cele două spații menționate.

Pe lângă peisajele scenelor de gen sau al portretelor începe să se răspândească peisajul documentar care nu aduce în prim plan doar natura sau un anumit monument, ci include acestea pe lângă oameni care întreprind diverse activități într-un spațiu bine definit.

Așa este și cazul lui Johann Böbel, staroste al breslei brutarilor și membru în Sfatul Orașului Sibiu. Prin lucrările sale, acesta documenta aspectul orașului, interacțiunile dintre oamenii diferitelor clase sociale, casele și chiar întinderea perimetrului orașului, cu principalele sale puncte de reper.

Johann Böbel este cel care a realizat în anul 1875 primul plan modern al Sibiului după principii topometrice, din perimetrul intra și extra muros însoțind acel plan de informații grafice și explicații scrise. Peisajul reprezentat de Böbel în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, undeva între 1864 și 1870 redă o vedere a orașului Sibiu dominat de Biserica Evanghelică privită dinspre Orașul de Jos.

Numeroasele personaje care interacționează în prim plan fac parte din diferite categorii sociale: doamnele de vază ale orașului cu rochii elegante și pălării asortate discută între ele. Domnii cu joben vin să completeze această scenă și salută respectuos doamnele. Lângă aceștia, negustori, țărani și care cu boi, oameni care își desfășoară activitățile de zi cu zi în centrul orașului sunt alăturați orășenilor în ținute deosebite.

Inclusiv animalele reprezentate: câinii, boii, caii, măgărușii ne trimit cu gândul la întâlnirea tuturor categoriile sociale în același spațiu. Doamnele care discută și domnii din prim plan se amestecă cu ceilalți într-o scenă complexă a vieții cotidiene. Pe stradă, în plan median observăm personaje similare celor din prim plan care discută sau se plimbă.

Johann Böbel nu a ales să reprezinte doar burghezia sau să includă doar doamnele bine îmbrăcate care discută, ci a redat o scenă complexă a vieții sociale, cotidiene din Sibiul secolului al XIX-lea. Loisirul se întâlnește preponderent în oraș, se desfășoară în oraș și se răspândește în oraș de la cetățean la cetățean.

Faptul că toate aceste personaje sunt ilustrate în locul cel mai reprezentativ al Sibiului și anume centrul ne indică omogenitatea claselor sociale într-un spațiu comun tuturor.

Fig. 3. 4 Johann Bobel, Vedere din Sibiu, 1864-1870

Ulei pe pânză, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu

Secolul al XIX-lea a pus mare accent pe educație considerând-o un bun de mare preț. Sentimentul devorării timpului a accentuat presiunea temporală în ceea ce privește cotidianul și a dat un nou înțeles vieții individuale și sociale în care timpul trebuia să fie împărțit între muncă și distracție.

Simbol al culturii și educației prin excelență a rămas cartea care nu mai avea doar un rol pur material, ci simboliza spiritualitatea omului și dezvoltarea sa prin valorile spirituale. După impunerea dualismului austro-ungar în 1867 s-au făcut eforturi considerabile pentru modernizarea societății și a educării maselor.

Octavian Smigelschi contribuie la acest lucru prin aplecarea spre tradiție și istorie românească surprinzând în lucrările sale caracterul țăranului român și a spiritualității neamului său. Acest lucru se poate observa în lucrări precum Boboteaza sau Portița.

Pentru că publicul intelectual din Transilvania era relativ limitat în ceea ce privea noua abordare în artă și nu reușea să depășească în totalitate canonul anterior artiștii au fost nevoiți să se adapteze și să se conformeze la cerințele impuse de cei care erau dispuși să cumpere artă și să se identifice cu aceasta.

El dorea să aducă în atenția publicului aspecte din viața țăranului român și să abordeze o nouă artă cu caracter național românesc nu numai bisericesc, ci și profan. Acesta a studiat în Budapesta sub îndrumarea lui Bertalan Székely. Prieten cu Robert Wellmann, Fritz Schullerus și Arthur Coulin, Smigelschi și-a desăvârșit studiile și a continuat să aprofundeze pictura bisericească.

A călătorit cu Arthur Coulin la Cervara di Roma în Italia unde a studiat arta renascentistă și s-a detașat de academism adoptând influențe ale stilului Art Nouveau și ale simbolismului. Mai apoi în Italia la Ravenna, Florența, Roma dar și la Constantinopol și Tesalonic pentru a-și lărgi orizonturile în domeniul studiilor. S-a instruit în maniera programelor academiste și a simpatizat cu școala germană, însă după ce a revenit în țară, și-a dat seama că limbajul artistic deprins nu coincidea cu tradiția artistică din spațiul transilvănean.

În secolul al XIX-lea gustul pentru muzică, influențat de tradiția maghiară și austriacă era intens cultivat pe teritoriul Transilvaniei. Smigelschi era cunoscător al muzicii clasice iar proprii săi copii au fost reprezentați luând lecții de vioară într-o serie de lucrări și schițe dedicate muzicii intitulate Lecții de muzică (vezi fig. 17, Children playing the violin, aflată în colecția Muzeului Național Brukenthal din studiul The quartet- Genesis of a painting series by Octavian Smigelschi).

Smigelschi a acceptat influențe moderne însă cu moderație, respingând noile descoperiri tehnologice și ideologice ale impresionismului sau post-impresionismului care nu au reprezentat deloc o sursă de inspirație deoarece acesta avea o viziune clară asupra artei pe care trebuie să o reprezinte unui public neexperimentat.

Lucrarea Tânăr citind îl reprezintă pe fratele său, întins pe o canapea cu motive florale. Băiatul își sprijină capul pe o pernă albă, dantelată, stând într-o poziție relaxată, acest lucru fiind indicat de cămașa descheiată. Este concentrat asupra lecturii cărții sau poate a unui caiet.

Lumina caldă cade pe cămașa sa iar privirea blândă, cu un mic zâmbet schițat în colțul gurii ne sugerează naturalețea personajului. În lucrarea lui Smigelschi observăm, față de celelalte lucrări abordate că prin tematică și redare se apropie de crezul artei moderne vest-europene prin căutarea luminii și aplatizarea formelor și reușeste să distingă spre începutul secolului XX trăsături ale modernității pe teritoriul Transilvaniei.

Întrebarea firească este de ce pictorii din Transilvania nu erau influențați și de ideile impresioniste la momentul în care ele făceau deja furori în Franța sau Anglia, chiar și numai datorită criticii.

Tendințele impresioniste au fost criticate intens și respinde de presă și criticii de artă. Inovația, prospețimea pe care pictura franceză a adus-o secolului al XIX-lea nu a fost recunoscută decât ulterior după analiza ca întreg a artei secolului al XIX-lea și a evoluției sale înainte și după etapa impresionistă.

Este posibil ca artiștii din Transilvania care se confruntau cu problema comanditarilor și a achiziționării lucrărilor sa nu dorească să experimenteze cu noul curent care nu le-ar fi acordat ocazia să se afirme public sau chiar i-ar fi defăimat complet.

Pe de altă parte, aceste alegeri ar putea fi corelate cu preferințele personale, scopul fiecărui artist în epocă sau cu dorința de a se alinia sau nu unui mare curent european la modă.

Fig. 3. 5 Octavian Smigelschi, Tânăr citind, 1899, nr. inv. 1669

Ulei pe pânză, 65 x 75 cm, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu

Începutul secolului XX impune o schimbare în viața cultural-artistică a Transilvaniei prin reevaluarea fenomenului artistic, a viziunii și a modernității care începea să își facă simțită prezența în sudul provinciei o dată cu influențele artiștilor precum Arthur Coulin.

Acesta s-a confruntat cu dificultăți în a reda funcționalitatea artei și raportul dintre aceasta și realitățile concrete ale vieții zilnice. Necesitatea frumosului pe care Coulin o subliniază în programul său artistic trebuie să se regăsească și în obiectele uzuale, nu doar în cele izolate.

Arthur Coulin a urmat cursurile școlii de Arte și Meserii din Graz iar mai apoi cursurile Academiei de Arte Frumoase din München fiind coleg cu Robert Wellmann și Fritz Schullerus. În contextul în care Europa era supusă discuțiilor aprinse în ceea ce privește diferențele dintre vechi și nou, impresionism și simbolism, academism și artă independentă, Arthur Coulin va ajunge la Viena și München tocmai în contextul acestor tensiuni.

Pentru acesta era foarte important rolul artistului în societate iar la întoarcerea în Transilvania va promova constant ideea conform căreia arta trebuie să aibă un loc important în viața socială. Prin programul artistic pe care și l-a însușit artistul dorea să schimbe felul în care cultura era privită în Transilvania, să modifice raportul dintre artă și realitatea vieții.

Eliberarea de sub gândirea formală, veche și integrarea unei noi frumuseți moderne care să răspundă nevoilor materialului, funcțiunii și să se raporteze la nevoile vieții cotidiene prin evidențierea meșteșugului era necesară pentru spațiul artistic al Transilvaniei.

Influențat de opera lui Wilhelm Leibl și de afinitățile sale pentru lucrările cu tentă impresionistă, Coulin se joacă acum cu lumina și culorile în natură, cu nudul și cu formele. În timpul lui, impresionismul german ajunsese la apogeu și își mutase centrul de interes la Berlin acolo unde s-au și dezvoltat cei mai de seamă reprezentați ai curentului: Max Liebermann sau Lovis Corinth.

Înclinând spre Leibl, Coulin nu dizolvă formele, ci abordează pensulația liberă și tratează subiectele cu o oarecare libertate, lucru care îl apropie de impresionismul vest-european. Urmărind în parcursul său profesional itinerariul care l-a purtat prin München, Budapesta și Roma vom observa că în picturile sale se regăsește etalonul european al vremii însoțit de un decalaj semnificativ.

În lucrarea Violonista este reprezentată soția pictorului, Olga, alături de vioara sa. Inclusiv interiorul în care este redată scena, poziția corpului său, îmbrăcămintea sugerează pași mărunți spre modernitate.

Preocuparea pentru lumea culturală, a lecțiilor artistice ne sugerează diversificarea tematicii și a limbajului artistic în spațiul transilvănean.

Acest tablou face trimite și la condiția femeii la începutul secolului XX prin faptul că aceasta își practică meseria, fiind la fel reprezentată și în artă. Femeia este emancipată, se dezvoltă pe plan cultural-artistic, este apreciată de către publicul larg și își încearcă meșteșugul artistic fără rețineri. Toate aceste nuanțe sunt accentuate de frumusețea și eleganța pe care Coulin o propune în acest tablou.

Fig. 3. 6 Arthur Coulin, Violonista, 1907, nr. inv. 1332

Ulei pe pânză, 133 x 81 cm, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu

În lucrarea În crângul de măslini realizată în 1911, Arthur Coulin redă în timpul vizitei sale la Cervara di Roma un tablou ce ilustrează două femei: cea din dreapta, întinsă pe jos, într-o poziție degajată iar cealaltă, nud, stând în picioare cu hainele pe brațe.

Atmosfera relaxată, liniștea oferită de natură în care cele două femei își petrec timpul liber încorporează tot peisajul italian prin câteva nuanțe puse în evidență de culoarea roșie și a luminii.

Lumina accentuează formele senzuale, dezvoltând prin apariția celor două femei într-o manieră relaxată, optimistă caracterul mesajului pe care artistul dorește să îl transmită. Atmosfera specifică spațiului italian, culorile și lumina completează starea interioară și expresivitatea personajelor.

Tema loisirului capătă valențe noi și interpretări diferite în funcție de mediul în care acesta este încercat iar într-o perioadă în care Coulin a avut contact cu lumea culturală, efervescentă a spațiului italian epoca impresionismul vest-european era de mult încheiată.

Dintre peisajele cele mai reprezentative a perioadei italiene a pictorului, cea mai semnificativă este compoziția în peisaj Fata cu fluture în care lumina trimite spre pictorii impresioniști. Timpul liber reprezentat în artă, timpul dedicat relaxării venea ca o detașare de principiile unei societăți pragmatice condusă de impulsuri practice.

Cu crezul artistic pe care Coulin l-a avut, a reușit să facă primii pași spre modernitate la începutul secolului XX. El definește arta ca domeniul foarte larg al lucrurilor ale căror forme vizibile au fost create de un spirit sensibil și o mână școlită, adică toată casa și ce cuprinde ea, orașul cu piețele și străzile sale.

Pentru a-și susține programul artistic, acesta a propus înființarea unei asociații culturale, idee susținută și de alți artiști și intelectuali ai vremii printre care amintim pe Victor Roth, Carl Dorschlag, Viktor Kloess etc.

Coulin reușește în anul 1904 să pună bazele Asociației Sebastian Hann pentru dezvoltarea artei autohtone de pe teritoriul Transilvaniei, prin care se dorea afirmarea artistului în societate și treptat, idealuri ale modernității.

A pledat pentru libertatea spiritual-artistică și pentru impunerea profesionalismului în artă, bazându-se pe propriul talent dar și pe cultivarea meșteșugului artistic. Dorința de a depăși condiția artistului provincial, cu o precaritate materială l-a determinat să găsească un nivel înalt al calității expresiei și reprezentării artistice.

Fig. 3. 7 Arthur Coulin, În crângul de măslini, 1911, nr. inv. 1301

Ulei pe pânză, 69 x 51 cm, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu

Încă o figură proeminentă a artei din spațiul transilvănean al secolului XX este Friedrich Miess. Artist brașovean dedicat în totalitate artei, studiază mai întâi la Viena la Academia de Arte Frumoase, mai apoi la Academia Regală de Arte Frumoase din München unde este interesat de studiul naturii, îndeosebi de redarea ipostazelor naturii ca formă și culoare.

După ce călătorește în Italia, la Cervara di Roma, spațiu devenit deja consacrat pentru artiștii din Transilvania și lucrează în atelierul prietenului său Robert Wellmann, creația îi va fi marcată de redarea luminii, a efectelor sale pe pânză și a modului în care aceasta poate fi relaționată cu întreaga paletă cromatică.

Eliberat de tendințele academiste rezultate în urma studiilor făcute în această direcție, Miess va începe să se concentreze asupra individualizării stilului prin prisma convigerilor proprii despre artă și despre menirea artistului în societate, aspecte asupra cărora se apleacă în urma experiențelor europene.

Arta pentru Miess reprezenta însăși viața iar prin creație trebuia să își destăinuie sufletul, fără a fi influențat de concepțiile celor din jur. Miess a avut o importantă contribuție la viața artistică din sudul Transilvaniei prin efortul permanent de a depăși convenționalismul în artă și de a reda dincolo de suprafață esența lucrurilor exact așa cum sunt ele privite și receptate pentru prima oară.

Lucrarea Nud cu pălărie culcat într-un interior pune totuși în evidență formarea academică a lui Miess prin echilibrul compozițional și desenul anatomic corect, a liniilor trasate în acord cu subiectul reprezentat.

În tablou este încorporată și o natură statică care capătă un rol secundar în întreaga compoziție. Femeia stă culcată pe spate, cu ochii închiși iar corpul se întoarce timid către privitor. Pe peretele din spatele său se află trei tablouri, opere ale pictorului, acestea venind în completarea imaginii de ansamblu, alături de mobilierul din spate pe care se află o vază cu flori.

Putem interpreta și din perspectiva apetenței publicului pentru cultură din Transilvania secolului XX și să afirmăm că viața artistică din teritoriu era în plin avânt și dezvoltare, artiștii fiind influențați de studiul naturii și de oglindirea propriilor viziuni despre artă și loisir așa cum era el înțeles și reprezentat în acea perioadă.

Din nou, chipul calm, blând al femeii trimite privitorul cu gândul la relaxare, la consumarea dorințelor într-un cadru familiar, accesibilitatea și detașarea de concepțiile rigide. Culorile sunt vibrante, lumina cade peste trupul dezvelit al femeii iar pălăria ne sugerează o zi toridă de vară. Excesul coloristic specific impresionismului german cu care Miess luase contact fusese abandonat la revenirea în Transilvania, el încercând tot timpul abordări noi, obiective.

Raportarea la corpul femeii și la eleganța formelor acesteia satisfac pictorului dorința de a surprinde oamenii în unicitatea apariției lor. În momentul în care impresionismul era curentul la modă, Miess s-a concentrat pe academism, atunci când cubiștii și futuriștii își luau avânt el s-a menținut în sfera expresionismului.

Tema loisirului interpretată și reprezentată la Miess este una degajată, cu valențe libere, obiective, despre care nu putem afirma că ne transmite vreun obicei al societății transilvănene a secolului XX.

Modelul feminin în mărime naturală oferă un caracter monumental lucrării. Tușele pensulei sunt clare, liniile clar trasate iar timpul liber nu este privit la Miess ca activitate cotidiană, ci ca răsfățare privată.

Fig. 3. 8 Friedrich Miess, Nud cu pălărie culcat într-un interior, 1918-1935 (?), nr. inv. 2674

Ulei pe pânză, 89 x 170 cm, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu

Ecouri târzii…

Intrată mai mult în sfera unei activități comerciale, deci lucrative, lucrarea Elenei Popea Târg la Bran aduce în atenția privitorului o nouă tehnică compozițională din punct de vedere al culorilor și al redării personajelor. Liniile și expresiile clare ne trimit cu gândul la influența impresionistă prin faptul că fețele personajelor nu sunt individualizate deși observăm o anumită rigoare în construcția formelor.

Diferitele genuri și teme pe care Elena Popea le-a abordat în toată opera sa sunt rezultatul traseelor pe care le-a parcurs în formarea sa profesională și artistică. A studiat mai întâi la Leipzig, iar mai apoi la Academia de Artă Feminină din München unde a fost influențată de Caroline Kempter și de experiența sa impresionistă.

Elena Popea a încercat diferite modalități de redare specifice impresionismului german și a postimpresionismului francez însă nu a preluat foarte mult din tematica specifică acestora. În ceea ce privește reprezentările umane, aceasta o face cu o anumită rigiditate, concentrându-se mai degrabă pe structurarea și conturarea formelor și mai puțin pe fluiditatea formelor și a mișcărilor.

Aceasta preia scene din viața țărănimii transilvănene din dorința de a nu pierde contactul cu locurile natale. Dezinteresul față de individualizarea formelor vine ca o consecință a dorinței de a exploata mișcarea și lumina și mai puțin expresivitatea figurii umane. Tema Branului o regăsim în mai multe lucrări ale Elenei Popea datorită perfecționării pe care o făcea la Cluj și Bran.

Revenirea insistentă asupra acelorași motive ne indică o exigență surprinzătoare la o fire atât de neliniștită și spontană.

Accentul este pus pe esențial iar abordarea propusă în această lucrare își îndreaptă atenția și spre caracterul specific românesc, a identificării specificului din locul natal. Explorarea satului transilvănean cu ajutorul acestui târg specific îndeosebi țăranilor vine ca o simplă descriere a vieții cotidiene.

Țăranii trebuie priviți în această lucrare ca exponenți ai armoniei, bunăstării în raport cu spațiul în care își desfășoară activitatea, existența și în care există o comuniune între om și natură. Liniștea și seninătatea indusă de cromatica munților, a decorului, a întregului cadru natural care-i protejează pe cei prezenți sunt proiecții nostalgice asupra satului ardelean.

Fig. 3. 9 Elena Popea, Târg la Bran, prima jumătate a secolului XX

Ulei pe carton, 0, 335 x 0, 255 m, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca

Un alt artist reprezentativ pentru exemplul de trăire expresionistă, aport de culoare lumină și simboluri în ritmicitatea suprafețelor pe care le decorează este Aurel Popp.

Acesta a avut contact direct cu Școala de la Baie Mare rar, deși a lucrat în apropierea coloniei de artiști, la Satu Mare. Aurel Popp, după cum se arată într-o monografie din 1968 a continuat să trăiască cu rezistențe sufletești derogate într-o societate a cărei ostilitate i s-a arătat cu cele mai neașteptate prilejuri. Se considera socialist, dar rămăsese un izolat. Se expunea astfel adversităților mediului și, totodată, se sustragerea oricărei ocrotiri.

A studiat la Budapesta apoi a plecat cu bursă de studiu în Italia unde a vizitat mai multe orașe: Roma, Assisi, Siena, Perugia. Va studia ulterior și la Paris și va întreprinde călătorii de studii în Bruxelles, Madrid, Köln, München, Londra etc.

Stilul său a fost comparat cu cel al artiștilor sași care au activat în aceeași perioadă în sudul Transilvaniei având în comun marile centre artistice din Europa unde au studiat sau au călătorit, promotoare la acea vreme a expresionismului.

Poziția pacifistă pe care o va lua față de patriotism și naționalism va fi redată prin lucrări ce atrag atenția asupra ororilor războiului. Intervenția războiului este surprinsă și lăsată mărturie în lucrarea În grădină, unde în colțul din stânga al tabloului informează privitorul că lucrarea a fost întreruptă, (deci, neterminată), de clopotele care au bătut la amiază, în data de 1 august 1914 pentru a-l convoca la război.

Detașându-se de influența müncheneză, acesta se va concentra mai degrabă asupra culorilor și luminii și va individualiza mai puțin sau aproape deloc personajele, abordând subiecte ale vieții cotidiene doar în câteva lucrări.

Aurel Popp s-a degajat de latura naturalistă a impresionismului (…) rigurozitatea redactării a preluat-o de la clasicismul academist; acordurile cromatice de la impresionism; de la secesionism unitatea decorativă și ritmul, iar de la expresionism potențarea, până la epuizare, a formei.

În lucrarea În grădină Aurel Popp reprezintă într-o atmosferă relaxată două femei așezate la masă, servind ceaiul sau poate cafeaua și prezintă privitorului o imagine particulară dispusă într-un anumit cadru. Grădina, natura care a fost atât de îndrăgită în lucrările impresioniștilor se regăsește și la Aurel Popp. Expresiile celor două femei nu sunt individualizate, însă putem citi după poziția corpului și privirile îndreptate în jos că acestea așteaptă ca războiul să izbucnească și sunt deja resemnate.

Grădinile, paradisuri în miniatură au reprezentat pentru arta impresionistă și expresionistă spații destinate studiului, meditației, contemplării, favorizate de felul în care omul se armonizează cu natura.

Interpretarea naturii prin frumusețea culorii alături de vibrațiile luminii și a tehnicii picturii caracteristice curentului, cu tușe mărunte, culori neamestecate sugerează de asemenea că acest tablou este rezultatul trăirilor artistului într-o perioadă zbuciumată pe care o traversează.

Fig. 3. 10 Aurel Popp, În grădină, prima jumătate a secolului XX

Ulei pe pânză, Muzeul de Artă Satu Mare

O altă lucrare care evidențiază parțial trăsăturile impresionismului este lucrarea În poartă care aduce în prim plan o femeie, a cărui chip nu îl putem vedea din cauza poziției pe care o adoptă. Putem observa că aceasta discută cu un vecin, obicei specific sătenilor, în zilele de duminică sau atunci când aceștia își termină munca la sfârșitul zilei.

Tema loisirului clasic nu este prezentă în această lucrare însă putem distinge prin tehnica abordată felul în care Aurel Popp se joacă cu lumina și contrastul de culori, invocând trăsături pitorești și apropierea de natură. Peisajul nealterat evocă ansamblul interacțiunilor de la sat și pune accent pe naturalețea personajelor. Sensibilitatea pentru lumea rurală și latura romantică a naturii, liniștea oferită de sat și tot ansamblul în care viața cotidiană se desfășoară sunt motive exploatate de Aurel Popp.

Expunerea în natură a personajulor reprezentate ne trimite cu gândul la pictura en plein air și la timpul liber pe care acești artiști o abordează ca observatori pasivi, nu implicați direct în scenă. Naturalețea și gestul femeii, alături de lumină contravine viziunii pe care societatea o avea referitor la reprezentarea femeilor în artă. Într-o lume dominată de bărbați, femeile trebuie să aibă încredere și să fie dispuse să își asume un nou rol.

Paradisul rural schematizat în lucrarea menționată captează o anumită energie pe care o transmite mai apoi privitorului. Pictura este astfel vie, inspirată din frumusețea vieții cotidiene și a priveliștilor pe care oamenii le oferă în tot ansamblul în care se desfășoară.

Fig. 3. 11 Aurel Popp, În Poartă, prima jumătate a secolului XX

Ulei pe pânză, Muzeul de Artă Satu Mare

3. 2 Asemănări și deosebiri între reprezentările loisirului în Transilvania și spațiul vest-european

Atunci când discutăm despre tema loisirului în spațiul transilvănean trebuie să înțelegem că acesta nu se regăsește decât cu ușoare valențe în lucrările pictorilor aleși și sunt cele mai relevante pentru tema propusă. Având în vedere faptul că tematica vastă a loisirului nu a fost cultivată în sensul pe care îl recunoaștem la pictorii vest europeni ai secolelor XIX și XX nu putem avea reprezentări asemănătoare acesteia în pictura din Transilvania.

În majoritatea lucrărilor întâlnim fie portretul, fie peisajul, fie reprezentări cu tematică istorică și prea puțin reprezentări ale temei loisirului așa cum o întâlnim în arta europeană. Această temă este totuși adaptată și se regăsește în diferite forme. Pictorii din Transilvania experimentează în funcție de interesele proprii și de cerere. Aceștia își asumau rolul de comentatori sociali într-o anumită măsură așa cum se întâmpla și în cazul francezilor deși societatea în care ei activau nu era în totalitate pregătită să accepte încă schimbările bruște, adaptate culturii vestice.

Ca diferență principală trebuie menționate studiile pe care artiștii din Transilvania le-au urmat și influențele primite de-a lungul timpului. Dacă discutăm despre francezi este clar că arta impresionistă s-a dezvoltat o dată cu orașul în care locuiau și cu toate schimbările aferente modernizării. Principala inspirație le era oferită chiar de noua societate care se dezvolta în secolul al XIX-lea, cu toate dorințele și neajunsurile sale, pictorii fiind capabili să imortalizeze acum activitățile banale, cotidiene care până atunci nu au trezit interesul publicului.

Pictorii din Transilvania au luat în majoritatea cazurilor drumul Școlii de la München sau Viena călătorind frecvent în Europa pentru a-și definitiva studiile sau doar în căutare de noi subiecte. De asemenea, publicul intelectual nu era încă receptiv la un nou stil așa cum s-a întâmplat în cazul Franței, care sub domnia lui Napoleon al III-lea traversa o perioadă de creștere și dezvoltare economică.

Pentru pictorii din Transilvania adaptarea la un nou stil era adeseori influențată de mediul din care proveneau, de crezul artistic pe care îl aveau și de ceea ce doreau să transmită prin artă. Aceștia nu au avut rolul de comentatori sociali în totalitate așa cum am observat în cazul pictorilor europeni, ci mai moderat.

Rigiditatea pe care o putem observa în unele cazuri se datorează unor încercări de aliniere la tendința europeană, care de cele mai multe ori este reinterpretată și adaptată specificului local sau național, așa cum se întâmplă în cazul lui Octavian Smigelschi. Problemele sociale și politice pe care le traversează Transilvania în secolele XIX și XX, până la Marea Unire oferă posibilitatea de a crea un nou mod de exprimare. În cazul Elenei Popea și a lui Aurel Popp, aceste modificări în stilul propriu apare după anul 1918.

Raportarea la spațiul cultural german și viziunile asupra artei dobândite în urma studiilor făcute la München au fost adevărate deschizătoare de drum pentru artiștii din Transilvania care la început de secol XX au făcut eforturi considerabile pentru a se alinia la parcursul artistic al Europei. Reîntorși în Transilvania, aceștia experimentează tehnici din naturalismul german (cazul lui Coulin) sau fac pași mărunți spre impresionism (cazul lui Aurel Popp). Stilul Art Nouveau venit dinspre Viena se bucura de o foarte mare popularitate în Transilvania și chiar a început să se suprapună peste portretistica tradițională.

În timp ce țări precum Franța susțineau activ activitățile de loisir, fie prin construcția căilor ferate și modernizarea orașului, românii din Transilvania se confruntau cu probleme politice (ex: Revoluția din 1848) sau dualismul austro-ungar. Pentru că în 1859 Moldova și Țara Românească au înfăptuit Mica Unire, românii din Transilvania începeau să aibă același ideal, unul care a persistat în mentalitatea colectivă sub diferite forme transpuse inclusiv în artă.

Majoritatea artiștilor nu au rămas ancorați într-un singur stil, ci au început să se adapteze în funcție de posibilități și de comanditari. Deși artiștii încercau să scape de convenționalismul epocii, publicul trebuia să se identifice cu ceea ce pictorii reprezentau iar acest lucru nu putea fi posibil abordând tehnici și tematici impresioniste.

Spațiul italian a reprezentat de asemenea o sursă majoră de inspirație pentru pictorii din Transilvania care au fost atrași de lumina aparte a spațiului, în timp ce în cazul impresioniștilor francezi, spațiul englez cu noul peisaj industrial a reprezentat la început o modificare a percepției artistice și a subiectelor abordate. (ex: fumul).

Din cauza dezvoltării accelerate a orașului, societatea secolului al XIX-lea a căutat să se retragă spre natură și o dată cu noile progrese tehnologice, să profite pe cât posibil de noile oportunități de a călători.

S-a încercat o diversificare a limbajului artistic prin abordarea unor noi subiecte iar în unele cazuri observăm cum obiecte specifice loisirului își fac încet loc: vioara, cartea, ceașca de cafea.

Persistă totuși rigiditatea personajelor mai ales în cazul portretelor, așa cum se observă și la Mișu Popp dar și faptul că artiștii se joacă cu lumina și culorile (ex: Friedrich Miess-Toamna). Atmosfera cu care diverse spații din Franța (Argenteuil, Giverny) au fost asociate se observă și în cazul pictorilor din Transilvania și cazul spațiului italian. Aceste spații (cel german, cel italian) au fost receptate prin înnoirile specifice secolului al XIX-lea și începutul secolului XX prin asimilarea influențelor en plein air sau a celor de natură simbolistă.

La Sibiu și Brașov, orașe cu tradiție germană activau artiști încă din secolul al XVIII-lea, perioadă care a marcat alinierea artei locale cu fenomenul european, Sibiul fiind până aproape de secolul XX cel mai important centru artistic din Transilvania. Observăm, ca și în cazul pictorilor vest europeni specificul local abordat în reprezentările artistice. Tradiționalismul întâlnit adesea în lucrările analizate este sugestiv pentru mediul în care artistul se dezvolta, cultura la care se raporta și la influențele pe care le asimila în traseul său.

Ca și pictorii vest europeni, cei din Transilvania aleg să reprezinte personajele într-o manieră nouă (nudul, femeia care își practică meșteșugul, poziții ale corpului așa cum întâlnim la Arthur Coulin și Friedrich Miess), lucruri prin care se transmite publicului faptul că s-a încercat alinierea la realitățile europene și la modificările apărute în artă.

Tema loisirului se regăsește adesea în pictura transilvăneană deși nu i s-a dat o atât de mare importanță precum în Franța. În reprezentări, loisirul s-a regăsit adesea lângă peisaje sau portrete. Noțiunea de timp liber își lărgește granițele în cazul Transilvaniei: viața de la țară, poarta, târgul, discuțiile ce au loc în poartă sunt apropiate de artiști și le oferă cadrul ideal pentru a-și exprima valorile.

Deși preluarea influențelor müncheneze și vieneze este specifică pictorilor care au ales drumul Școlii de la München și Viena și se observă mai ales la pictorii sași, ei se adaptează mereu sensibilităților vremii. Majoritatea pictorilor se întorc în Transilvania cu dorința de a susține ideile care pun în centrul atenției artistul și întreaga viață socială, așa cum a fost cazul lui Arthur Coulin.

Artistul este ca și în cazul vest europenilor și pedagog și creator, lucru care trebuie integrat în concepția despre artă. Pentru pictorii din Transilvania racordarea la principiile artei europene a însemnat un proces lent și anevoios, majoritatea dintre aceștia fiind pionieri pentru începuturile modernității în arta transilvăneană a secolelor XIX și XX. Artiștii s-au adaptat adesea tradiționalismului și valorilor acestuia deși se foloseau, ca și în cazul vest europenilor de concepte precum imaginație, natură, energie, frumusețe.

Ceea ce nu întâlnim în cazul pictorilor transilvăneni este interacțiunea naturală dintre personaje și ambianța degajată. Johann Böbel, deși aduce în prim plan diferite clase sociale, el nu le individualizează și se concentrează mai degrabă pe reprezentarea colectivă. Încercările de individualizare se vor observa de abia la Coulin și Miess care își dezvoltă un stil artistic propriu.

Artiștii transilvăneni se limitează la formule moderate ale inovației, deși încearcă în permanență să dezvolte noi viziuni asupra artei și a rolului social pe care aceasta trebuie să o ocupe. Spre deosebire de pictorii francezi, artiștii din Transilvania evită atitudinile radicale în ceea ce privește stilul, tehnica și tematica pentru a nu trezi susceptibilitatea publicului burghez care de regulă nu agrea schimbările și inovațiile. Stilul lui Coulin și a lui Miess se va îndrepta spre zona academismului și a realismului, cu puține împrumuturi din tehnica impresionistă.

Atunci când în Franța impresionismul își va fi încheiat de mult perioada de glorie, în Transilvania de abia se observă mici influențe și o schimbare moderată a stilului. Ca și în cazul impresioniștilor europeni, pictorii din Transilvania se atașează și formează o intensă legătură cu locurile natale, dorind ca prin creațiile lor să redea atmosfera specifică locului de origine.

De amintit este faptul că și impresioniștii francezi au întâmpinat probleme în formarea unor legături între artist și comanditar din pricina viziunilor diferite pe care cei doi le aveau în legătură cu un anumit subiect.

Mijloacele de expresie care au stat la dispoziția pictorilor francezi, maghiari, englezi și germani nu au fost potrivite și pentru acest spațiu. Deși au fost ghidați de viziunile proprii asupra lumii și Artei și influențați de realitățile diferite din spațiul transilvănean, pictura trebuia de cele mai multe ori adaptată unui public puțin experimentat. Acest lucru trebuie desigur înțeles, după cum menționam anterior prin prisma problemelor sociale, economice și politice cu care artiștii vremii se confruntau și din cauza cărora nu au reușit să își adapteze crezul artistic în totalitate viziunilor europene.

Dacă în vest întâlnim abordări ale banalității sociale, ale activităților obișnuite, ale interacțiunilor care adeseori pot părea superficiale, în cazul artiștilor transilvăneni implicarea pe care o aveau față de specificul național și față de modalitatea în care artistul trebuia să se raporteze la public și viceversa.

Fotografia este de asemenea punct comun. Miess și Smigelschi au experimentat cu această tehnică pentru studii fotografice de peisaj sau de modele, pe care le redau mai apoi în atelier. Studiul picturii en plein air și apropierea de natură a fost îmbrățișat de pictorii Școlii de la Baia Mare, care au experimentat ulterior cu această tehnică.

Evoluția tehnicilor s-a făcut într-un timp îndelungat, în timp ce în cazul francezilor aceasta a marcat o întreagă revoluție artistică a secolului al XIX-lea. Subiecte comune se regăsesc atât la Monet cât și la Coulin: nudul, natura, postura corpurilor însă acest lucru trebuie privit în cazul pictorilor transilvăneni ca simple apropieri de cultura europeană, nu o îmbrățișare completă a acesteia.

Tema loisirului, pe întreg teritoriul țării nu a fost adaptat și înțeles cu valențele pe care le-a căpătat în spațiul francez de exemplu iar acest lucru s-a reflectat și în pictură. Adaptările și interpretările care se încearcă au fost mici pași care s-au încercat în avântul pe care modernismul l-a luat la începutul secolului XX. În cazul pictorilor maghiari precum Károly Ferenczy sau Simon Hollósy, membri ai coloniei de pictori de la Baia Mare s-a observat mai clar apropierea de spațiul vest-european și de influențele picturii impresioniste. La cei doi, tematica loisirului se îmbină cu tehnica impresionistă, în timp ce pictorii din Transilvania se regăsește tematica loisirului și mici influențe regăsite și în impresionism: lumina în special, natura, explorarea fotografiei.

Diferențele se observă mai ales prin faptul că pictorii aleși pentru analiza reprezentării temei loisirului nu se încadrează în curentul impresionist și nu au ales să reprezinte decât anumite scene din viața cotidiană, mai mult sau mai puțin cu înțelesul de loisir așa cum l-am analizat pentru Anglia, Ungaria, Franța și Germania. Foarte puțini reușesc să aducă în evidență activități delimitate pentru ceea ce înseamnă petrecerea timpului liber. Contextualizarea fiecărei lucrări în parte este importantă pentru înțelegerea anumitor aspecte istorice sau sociale din viața artiștilor și a felului în care se raportau la arta vest-europeană.

Apropierea de orice curent artistic important se face cu un decalaj semnificativ și în funcție de studiile urmate, care sunt punctul de pornire atunci când analizăm tehnicile, tematica și întregul cadru pe care pictorii aleg să îl reprezinte. Raportarea la curentele importante din Europa a fost mai degrabă un experiment artistic și o încercare a mai multor viziuni adaptate pentru spațiul Transilvaniei.

Astfel, toate aceste încercări de reprezentare a loisirului în pictură dezvăluie culoarea unei epoci și o concepție artistică ilustrată în funcție de mijloacele ce le stăteau la dispoziție, de parcursul urmat și de întreg ansamblul la care aceștia au ales să se raporteze, urmărind mai mult sau mai puțin tipare în etapa de formare și dezvoltare artistică individuală.

3. 3 Abordare, mesaj, atmosferă

Perceperea și manifestarea vieții culturale în Transilvania s-a desfășurat diferit față de restul țării din motive pe care le menționam și anterior, acest lucru fiind caracteristic și pentru pictura secolelor XIX și XX. Activitatea culturală a celor din Transilvania era legată de realitățile politice ale secolelor XVIII și XIX, de la Imperiul Habsburgic și linia trasată de acesta în parcursul istoric și social al Transilvaniei până la Imperiul Austro-Ungar.

Pe plan european, secolul al XIX-lea se bazează pe anumite principii, printre care conștiința națională sau conștiința de sine, lucruri care vor influența inclusiv și pictura din Transilvania (ex: Octavian Smigelschi). Suflul de modernitate pe care arta îl primește la începutul secolului XX se datorează direcțiilor de acțiune pe care diverși artiști, în special cei care rămân conectați cu spațiul german le oferă reprezentărilor artistice ieșite de sub tutela convenționalismului.

Loisirul reprezentat în impresionismul francez a căpătat o anumită simbolistică în funcție de preferințe sau spații care ulterior au fost asociate cu impresioniștii (Argenteuil, Giverny). Abordarea pictorilor vest europeni se baza foarte mult pe lumea din jurul lor care se alinia unor principii moderniste deja de la jumătatea secolului al XIX-lea, a dezvoltării orașului, a necesităților apărute în urma unor progrese tehnologice, cu mici decalaje pentru spațiul german și maghiar, lucru care a coincis în unele cazuri cu etapele modernizării și în Transilvania.

Mesajul impresioniștilor francezi era adaptat schimbărilor sociale din Parisul secolului al XIX-lea, al modernizării și expansiunii teritoriale și a mentalității colective care percepe spațiul și timpul liber într-o altă formă. Pentru pictorii din Transilvania lucrurile stau cu totul altfel, iar acest lucru se observă în felul de redare a formelor, a luminii sau a întregului cadru în care se desfășoară acțiunea.

Atmosfera transmisă variază în funcție de mediul în care pictorii au început să se formeze și să se dezvolte pe plan personal și profesional. Pentru majoritatea pictorilor din acest spațiu de o mare importanță a fost spațiul italian care a oferit o nouă modalitate de expresie pictorilor, alături de spațiul german, referința de bază în ceea ce privește studiile și abordările diverse.

Ca spațiu distinct, Transilvania a îmbinat elemente ale diferitelor culturi (sași, maghiari, români) iar arta transilvăneană a reflectat caracterul multicultural al provinciei, fenomenul artistic fiind raportat cel mai adesea la spațiul german și la un mediu conservator. Mentalitatea artiștilor și modul lor de formare, cu respect pentru forme clasice au determinat și crezul artistic dominat de interferențe între academism și modernism (romantism și simbolism).

Atmosfera este specifică climatului social și cultural al vremurilor în care acești artiști se desfășoară ținând cont de gusturile publicului care cumpărau artă.Aceasta este reflectată în majoritatea picturilor analizate cu o oarecare reticență în ceea ce privește raportarea la ideile impresioniste care se regăseau în pictura secolelor XIX și XX. Ideile impresioniste sunt filtrate de școala de la München și interpretate după principii încă influențate de academism.

Fiecare lucrare analizată trebuie înțeleasă prin prisma biografiei artistului, prin studiile sale și prin raportarea pe care fiecare a avut-o la spațiul transilvănean din perspectiva loisirului care se încadrează într-un context și se raportează întotdeauna unei mișcări la nivel european care influențează modul de abordare a tematicilor.

Am observat astfel că tematica loisirului nu a fost principală, interpretată și redată de-a lungul carierei unui artist, ci a fost adaptată în funcție de specific și de preferințe în materie de stil. Pictorii care se apropie cel mai mult de curentul impresionist o fac în momentul în care experimentează cu lumina, formele, volumele, ritmul însă sunt reținuți în a se degaja complet tocmai din cauza perspectivei sociale care cu siguranță nu ar fi putut să accepte, așa cum s-a întâmplat în cazul francezilor, o revoluție în arta secolului al XIX-lea.

Mesajul, abordarea și atmosfera sunt specifice și adaptate spațiului transilvănean mai ales din punctul de vedere al comanditarilor care impun epocilor, prin dorințe și convingeri proprii un anumit stil. Friedrich Miess și Arthur Coulin au reușit să treacă spre un modernism moderat și să iasă din canoanele impuse anterior deși și în cazul acestora se observă o reținere. Aurel Popp se apropie de impresionism cu un decalaj semnificativ (prima jumătate a secolului XX) prin tehnică și subiect însă ulterior transformă și contextualizează acest lucru din perspectiva socială a războiului.

Concluzionăm astfel afirmând că în spațiul transilvănean regăsim accente ale tematicii loisirului și doar la câțiva pictori valențe artistice preluate din impresionism prin tehnică, lumină și culoare (Arthur Coulin, Friedrich Miess, Aurel Popp). Interacțiunile sociale, loisirul adaptat specificului național (statul în poartă, târgul) sunt reprezentative pentru acest spațiu prin individualizarea personajelor și a activităților desfășurate mai mult decât prin urmărirea unui tipar.

Lucrările alese pentru această cercetare au fost cele mai relevante în acest sens și au reprezentat în ceea ce privește tematica generală a loisirului puncte de pornire pentru analize viitoare mult mai detaliate și complexe ale reprezentării timpului liber în artă.

Concluzii

Prezenta lucrare și-a propus să aducă în atenție diverse perspective asupra temei loisirului și a modalităților de reprezentare a acestuia în arta secolelor XIX și XX în spațiul vest-european și în Transilvania. Petrecerea timpului liber și reprezentarea sa în artă a avut pentru fiecare artist o semnificație diferită și a fost corelat cu o anumită simbolistică.

Influențele venite din diferite sfere ale societății și a vieții culturale, a impactului modernizării și a schimbărilor survenite pe plan artistic au impus abordarea categorică a unui stil complet diferit și au declanșat ceea ce s-a numit revoluția artistică a secolului al XIX-lea. Decalaje s-au observat și între impresioniștii francezi și cei germani care s-au aliniat curentului impresionist mult mai târziu.

Impresionismul a reușit să pună un semn de egalitate între petrecerea timpului liber și artă prin abordarea banalității sociale și a cotidianului care nu au făcut până la jumătatea secolului al XIX-lea subiectul reprezentărilor artistice. Afinitatea pentru naturalețe, efemeritate, nonconformism s-a regăsit în toate lucrările analizate însă acestea trebuie contextualizate și interpretate ținând cont de diferențe clare de la spațiu la spațiu.

În cazul Transilvaniei nu am avut impresionism iar în ceea ce privește tema loisirului, aceasta este adaptată specificului național și îmbină elemente clare ale modernității de abia spre începutul secolului XX. Acești pictori au experimentat constant și și-au adaptat viziunile în funcție de gusturile publicului și de posibilitățile existente în mediul în care se dezvoltau. Influențele venite dinspre spațiul german au accentuat trasarea unei rigurozități în reprezentare și au modelat percepțiile referitoare la formă, culoare, lumină.

Ca și în cazul artiștilor europeni arta de pe teritoriul Transilvaniei începe să se preocupe de lumea culturală, dedicată lecțiilor, cititului și scoate în evidență faptul că rolul femeii în societate s-a schimbat. Aceasta este emancipată, are posibilitatea de a se dezvolta fără a fi îngrădită de preconcepțiile sociale și este liberă să experimenteze.

Se diversifică limbajul artistic în funcție de raportarea la o anumită cultură și la un anumit spațiu sau în funcție de principiile pe care arta trebuie să le transmită. Reprezentările loisirului în arta transilvăneană nu sunt reprezentări degajate ca și în cazul pictorilor vest europeni, ci se mulează după principii impuse de societate, scoțând în evidență specificul local.

Astfel, am încercat să vedem dacă în Transilvania am avut reprezentată tema loisirului în arta secolelor XIX și XX. După cum menționam anterior, acest loisir trebuie contextualizat din punct de vedere istoric și social. Dacă în spațiul francez artiștii își asumau rolul de comentatori sociali și doreau să ofere o frescă bogată a vieții sociale în cazul acestui spațiu arta a fost mijloc de expresie pentru alte idei (naționalism de exemplu), care de cele mai multe ori nu puteau să coincidă cu cele promovate prin nonconformismul artiștilor francezi.

Tablourile selectate sunt, din perspectiva noastră cele mai relevante pentru subiect deși nu se întâlnesc în toate activități specifice de timp liber. Ceea ce am demonstrat pe parcursul acestei lucrări este faptul că tema loisirului își schimbă caracteristicile constant și modul în care ideea de petrecere a timpului liber este privită.

Reprezentările sale în artă sunt diverse, înțelese și abordate în diferite feluri, în funcție de rolul asumat al artistului, de condiția socială, de gustul publicului și de nevoile impuse de fiecare popor în parte.

Astfel, putem vorbi despre o conștiință europeană a culturii românești alături de originalitatea mesajului transmis și a particularităților fiecărui curent în parte care reprezintă o verigă între vechea pictură tradițională și curentele înnoitoare care-și căutau drumul.

Bibliografie

Avram, Olivia Monica, Pagini din viața culturală românească din județul Mureș (secolele XVIII- XIX). Societăți, asociații, colecționari, biblioteci, Sibiu, ed. Astra Museum, 2014.

Bataille, Georges, The taste of our time. Manet, Vol. 14, SUA, ed. Skira, 2008.

Bellefleur, Michel, Le loisir contemporain: Essai de Philosophie Sociale, Quebec, Presses de l’Universite du Quebec, 2002.

Braunstein, F, J. F. Pepin, Ghid de cultură generală, trad. de Roxana Dobrescu, București, ed. Orizonturi, 1991.

Brodskaia, Natalia, Edgar Degas, SUA, ed. Parkstone Press International, 2012.

Bryson, Bill, Acasă: O istorie a vieții private, Iași, ed. Polirom, 2012.

Chituță, Alexandru Constantin, Octavian Smigelschi-inițiatorul picturii monumentale și naționale bisericești, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, Asociația culturală „Pictor Octavian Smigelschi”, 2016.

Cutting, E. James, Impressionism and its canon, SUA, ed. University Press of America, 2006.

Dr. Arh. Moldovan, Horia Radu, Studiul general privind evoluția istorică a țesutului urban al orașului Sibiu, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București. Studiul face parte din documentația „Studiului de fundamentare P. U. G Sibiu 2009 pentru determinarea zonelor protejate cu materializare semnificativă a valorii culturale”.

Dumitrașcu, Dinu, Andreas Vesalius și anatomia umană în Renaștere, în „Revista Medicală Română”,Vol. LXI, nr. 4, 2014.

Fallone, Emma, Art as a window in the past. Impressionist views of Hausmann’s Paris, în „The Yale Historical Review”, 2015.

Florea, Vasile, Istoria artei românești, București, ed. Litera Internațional, 2007.

Godineau, Dominique, Femeia, în „Omul Luminilor” (coord. Michel Vovelle), Iași, ed. Polirom, 2000.

Gombrich, Ernst Hans, Istoria artei, ediția a 16-a, revizuită și adăugită, trad. de Nicolae Constantinescu, București, ed. Pro Editură și Tipografie, 1994.

Gompertz, Will, O istorie a artei moderne.Tot ce trebuie să știi despre ultimii 150 de ani, București, ed. Polirom, 2014.

Gruiță, Savu Ioana, The quartet-Genesis of a painting series by Octavian Smigelschi, Brukenthal, Acta Musei, VII. 2, 2012.

Guerin, Florian, Le noctambulisme: un loisir atypique repoussant les limites de la ville et de la nuit (teză de doctorat), Paris, UMLV.

Gurevich, J. Aron, Negustorul, în „Omul Medieval” (coord. J. Le Goff) trad. de Ingrid Ilinca și Dragoș Cojocaru, București, ed. Polirom, 1999.

Harris, C. Jean, A little-known essay on Manet by Stephane Mallarme, în „The Art Bulletin”, Vol. 46, nr. 4 (decembrie), 1964.

Hazzlitt, Frances Harry, The wisdow of the stoics, SUA, ed. University Press of America, 1984.

Herbert, L. Robert, Impressionism,originality and laissez-faire, în „Radical History Review”, 1987.

Horn, Ildiko, Forme de distracție ale aristocrației maghiare în epoca modernă timpurie, în „Caiete de antropologie istorică-Pentru o istorie a loisirului”, Anul VI, nr. 1-2 (10-11), Cluj-Napoca, ed. Accent, 2007.

Ives, Colta, French prints in the era of Impressionism and Symbolism, în „The Metropolitan Museum of Art”, 1988.

Jones, Kristin, Early history of recreation and leisure, Indiana, ed. Jones and Bartlett, 2008.

Le Goff, Jacques, Omul medieval, Iași, ed. Polirom, 1999.

Le.Goff,.Jacques,.Negustorii și bancherii în Evul Mediu, București, ed. Meridiane, 1994.

Maftei, Ștefan, Estetică. Suport de curs (Specializarea Turism Cultural, UBB), manuscris, 2017.

Malnig, Julie, Two stepping to glory. Social dance and the rhetoric of social mobility, în „Etnofoor”, Vol. 10, nr. 1/2, Muziek & Dans, 1997.

Mesea, Iulia, Lucian Pop, Lumină și culoare. Colecția de artă Lucian Pop, Cluj-Napoca, ed. Compania de Tipar, 2016.

Mesea, Iulia, Radu Popica, Catalog Arthur Coulin, Brașov, ed. Muzeului de Artă Brașov, 2010.

Muzeul Național Brukenthal, Asociația Culturală Pictor Octavian Smigelschi, Octavian Smigelschi-Pictor inovator și emblematic în pictura românească a secolului XX, Sibiu, ed. Muzeul Național Brukenthal, 2016.

Nicoară, Simona, Timp liber, distracție, joc. Sensibilități și metamorfoze de-a lungul istoriei, în „Caiete de antropologie istorică-Pentru o istorie a loisirului”, Anul VI, nr. 1-2 (10-11), Cluj-Napoca, ed. Accent, 2007.

Nicoară, Toader, Din distracțiile societății de curte în țările române. Vânători și plimbări domnești în sec. XVII și XVIII, în „Caiete de antropologie istorică- Pentru o istorie a loisirului”, Anul VI, nr. 1-2 (10-11), Cluj-Napoca, ed. Accent, 2007.

Paget, John, Clujul pe timp de iarnă, în „Ungurii și Transilvania”. Transilvania, Cluj-Napoca, ed. Casa Cărții de Știință, 2015.

Popescu, Elena, Mișu Popp. Reprezentant al academismului românesc, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, 2007, manuscris, (teză de doctorat), susținută la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2006.

Popica, Radu, Arta germană din Transilvania în colecția Muzeului de Artă Brașov, Brașov, ed. Muzeului de Artă Brașov, 2011.

Popica, Radu, Elena Popea, Brașov, ed. Muzeului de Artă Brașov, 2010.

Popica, Radu, Expoziția retrospectivă Friedrich Miess (1854-1935), Brașov, ed. Muzeului de Artă Brașov, 2014.

Sabău, Nicolae, Contribuții la cunoașterea pictorului Octavian Smigelschi. Pictura bisericii din Șanț (Rodna Nouă), în colecția „File de istorie”, 1974.

Schapiro, Meyer, Impressionism. Reflections and Perceptions, Bloomington, Indiana University, 1961.

Seitz, C. William, Claude Monet: seasons and moments, The Museum of Modern Art, New York, ed. Doubleday & Co., 1960.

Simpson, Steven, Carlton Yoshika, Aristotelian view of leisure: an outdoor recreation perspective, în „International Journal of Public Administration”, SUA, Arizona State University, 2007.

Snider, Lindsay, A Lasting Impression: French painters revolutionize the art world, în „The History Teacher”, Vol. 35, nr. 1, (noiembrie), Society for History Education, California, 2001.

Sutcliffe, Anthony, The impressionists and Haussmann’s Paris, în „SAGE Journals” FCS, VI, University of Leicester, 1995.

Teșculă, Nicolae, Timpul liber și manifestările sale la Sighișoara în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în „Caiete de antropologie istorică-Pentru o istorie a loisirului”, Anul VI, nr. 1-2 (10-11), Cluj-Napoca, ed. Accent, 2007.

Weber, Max, Etica protestantă și spiritul capitalismului, București, ed. Humanitas, 2003.

Weber, Max, Orașul, București, ed. All, 2013.

Zerner, Henri, Privirea artiștilor, în „Istoria Corpului: De la Revoluția Franceză la Primul Război Mondial” (coord. Alain Corbin), București, ed. Art, 2008.

Surse online

Alexa, Tiberiu, Aurel Popp-Propuneri pentru o punere în context (https://muzeuldeartabaiamare.wordpress.com/category/artisti-contemporani/aurel-popp/) Accesat 03. 06. 2018.

Christie’s,.The.British.painters.who.embraced.Impressionism.(https://www.christies.com/features/A-guide-to-British-Impressionism-8632-1.aspx) Accesat 29. 04. 2018.

Clouser, Haley, The artistic artifice of the Impressionist gaze, în „Vanderbilt Historical Review”, George Mason University (http://vanderbilthistoricalreview.com/wp-content/uploads/2015/02/The-Artistic-Artifice.pdf) Accesat 29. 04. 2018.

Corvinus University of Budapest, Hungarian Art in the 19th and 20th century (http://www.uni-corvinus.hu/index.php?id=45843) Accesat 30. 04. 2018.

Dr. Topan, Dorel, Aurel Popp- Butinarii (https://www.muzartbm.ro/aurel-popp-butinarii/) Accesat 30. 05. 2018.

F. a, Boating (https://www.metmuseum.org/art/collection/search/436947) Accesat 29. 04. 2018.

F. a,.Impressionism and the famous cafes of Paris in the 19th century (https://www.essay-911.com/samples/impressionismandthefamous.htm) Accesat 30. 04. 2018.

F..a, Károly Ferenczy (https://www.wikiart.org/en/karoly-ferenczy) Accesat 30. 04. 2018.

F..a,.Max.Liebermann.(http://www.visual-arts-cork.com/famous-artists/max-liebermann.htm) Accesat 30. 04. 2018.

F..a,.On.the.bank.of.the.Seine..Bennecourt.(http://archive.artic.edu/impressionism/monet/) Accesat 03. 06. 2018.

Hope,.Andrea,.Impressionism-Monet.and.Renoir..La.Grenouillère (https://kiamaartgallery.wordpress.com/2015/05/14/impressionism-monet-and-renoir-la-grenouillere-the-frog-pond-1869/) Accesat 28. 04. 2018.

Ilea, Kloos Mihaela, Foto documente: Împodobirea capului la săsoaicele din Transilvania (https://povestisasesti.com/2014.04/27/foto-documente-impodobirea-capului-la-sasoaicele-din-transilvania/) Accesat 30. 05. 2018.

Killyeni,.Andras, Spooort! Regi ai gheții la Koloszvar (Cluj) (http://corbiialbi.ro/index.php/spoort/284-regi-ai-ghetii-la-kolozsvar-cluj/) Accesat 12. 03. 2018.

Lambert,.Tim,.A.history.of.Britain.in.the.19th.century.(http://www.localhistories.org/19thcentengland.html) Accesat 29. 04. 2018.

Lambert,.Tim,.Everyday.life.in.the.19th.century.Britain.(http://www.localhistories.org/19thcent.html) Accesat 30. 04. 2018.

Larousse,.La.classe.de.danse.(http://www.larousse.fr/encyclopedie/oeuvre/la_Classe_de_danse/181368) Accesat 29. 04. 2018.

Manea,.Irina.Maria,.Absintul,.licoarea.artiștilor.(https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/absintul-licoarea-artistilor) Accesat 28. 04. 2018.

Mesea,.Iulia,.Pictură-Smigelschi,Octavian.Tânăr.citind (http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=415B20D8EC2045888239E0BFA61167C9) Accesat 30. 05. 2018.

Metropolitan.Museum.of.Art,.An.out.of.doors.study.(https://metmuseum.org/exhibitions/view?exhibitionId=%7B4F31BE4C-309F-4A01-8A69-45D80D786215%7D&oid=21407) Accesat 30. 04. 2018.

Metropolitan.Museum.of.Art,.Boating.(https://www.metmuseum.org/art/collection/search/436947) Accesat 29. 04. 2018.

Metropolitan.Museum.of.Art,.The.Dance.Class.(https://www.metmuseum.org/art/collection/search/438817) Accesat 30. 04. 2018.

Mureșan, Valentin, Pictura transilvăneană în contextul artei românești (http://revista-euphorion.ro/pictura-transilvaneana-in-contextul-artei-romanesti/) Accesat 30. 05. 2018.

Musée.d’Orsay,.Danse.à.la.ville.(http://www.musee-orsay.fr/en/collections/works-in-focus/painting/commentaire_id/city-dance-country-dance-8908.html?tx_commentaire_pi1%5Bfrom%5D=841&tx_commentaire_pi1%5BpidLi%5D=509&cHash=287e0fb5ef) Accesat 29. 04. 2018.

Musée.d’Orsay, Edgar Degas. La clasee de danse (http://www.musee-orsay.fr/fr/collections/oeuvres-commentees/recherche/commentaire/commentaire_id/la-classe-de-danse-169.html?no_cache=1) Accesat 03. 06. 2018.

National Gallery of Art, An eye for art. Observing everyday Life-Edouard Manet, (https://www.nga.gov/content/dam/ngaweb/Education/learning-resources/an-eye-for-art/AnEyeforArt-EdouardManet.pdf). Accesat 29. 04. 2018.

National.Gallery.of.Art,.Gustave.Caillebotte..The.painter’s.eye.(https://www.nga.gov/exhibitions/2015/gustave-caillebotte.html) Accesat 29. 04. 2018.

Olga’s Gallery, The Lesson (http://www.abcgallery.com/S/sisley/sisley19.html) Accesat 30. 04. 2018.

Petauton, Martine L., Reflets des Arts-La scene d’été de Frédéric Bazille (http://www.lacauselitteraire.fr/reflets-des-arts-la-scene-d-ete-de-frederic-bazille-par-martine-l-petauton) Acesat 30. 04. 2018.

Philadelphia.Museum.of.Art,.Catalog.Manet.and.the.sea.(https://www.philamuseum.org/doc…/ex…/manetSea.pdf) Accesat 29. 04. 2018.

Popescu, Elena, Pictura germană din Transilvania în colecția Muzeului Național Brukenthal..Secolele.XVI-început.de.secol.XIX (https://www.scribd.com/document/148728556/Art19-Pictura-Germana-Din-Transilvania-in-Colectia-Muzeului-National-Brukenthal) Accesat 30. 05. 2018.

Tate Modern Museum, British Impressionism (http://www.tate.org.uk/art/art-terms/b/british-impressionism) Accesat 29. 04. 2018.

The.Museum.of.Modern.Art,.Claude.Monet.Biography.(https://www.moma.org/artists/4058) Accesat 29. 04. 2018.

Web.Gallery.of.Art,.Picnic.in.May.(https://www.wga.hu/html_m/s/szinyei/06szinye.html) Accesat 30. 04. 2018.