ARHITECTURA ÎN MIȘCARE – DINAMICA SPAȚIULUI SPORTIV [301579]
[anonimizat] – DINAMICA SPAȚIULUI SPORTIV
Îndrumător: Autor:
dr.arh. Pușcaș Cristian stud.arh. Nicoara Flavius Alin
Oradea
2016
„Frumusețile arhitecturale născute dintr-o [anonimizat]-[anonimizat], uimirea, bucuria descoperirii le vor conferi acea valoare care s-a voit să li se atribuie.”
Le Courbusier
CUPRINS
ARGUMENT …………………………………………………………………………… 5
PLAN DE IDEI ……………………………………………………………………….. 6
CAPITOLUL 1: INTRODUCERE
1.1 Considerații generale. Semnificația sportului …………….. 11
1.2 Încă o terminologie a sporturilor ………………………………. 11
1.3 Scopul lucrării ……………………………………………………… 12
1.4 Definirea termenilor ………………………………………………. 12
CAPITOLUL 2: EVOLUȚIE – PERSPECTIVĂ ISTORICĂ
2.1 Sportul și construcții sportive antice ………………………… 15
2.1.1 Egiptul Antic ……………………………………………… 28
2.1.2 Grecia Antică …………………………………………….. 35
2.1.3 Roma Antică ……………………………………………… 40
2.1.4 Perioada Bizantină ……………………………………. 42
2.1.5 Renașterea ………………………………………………. 25
2.2 Jocurile Olimpice antice …………………………………………. 25
2.3 Tendințe arhitecturale în oglinda J. O. moderne ……………. 35
2.3.1 Atena 1896 – Stadionul Panathenaic ……………… 28
2.3.2 Paris 1900 – Velodromul de Vincennes …………… 28
2.3.3 Saint Louis 1904 – Stadionul Olimpic ……………… 29
2.3.4 Londra 1908 – Stadionul White City ……………….. 28
2.3.5 Stockholm 1912 – Stadionul Olimpic ………………. 28
2.3.6 Anvers 1920 – Stadionul Beerschot ……………….. 28
2.3.7 Paris 1924 – Stadionul Colombes …………………… 28
2.3.8 Amsterdam 1928 – Stadionul Olimpic …………….. 28
2.3.9 Los Angeles 1932 – S.O. Memorial Coliseum …… 28
2.3.10 Berlin 1936 – Stadionul Olimpic …………………….. 28
2.3.11 Londra 1948 – Stadionul Wembley ………………… 28
2.3.12 Helsinki 1952 – Stadionul Olimpic …………………. 28
2.3.13 Melbourne 1956 – Stadionul M. Cricket Ground .. 28
2.3.14 Roma 1960 – Stadionul Olimpic …………………….. 28
2.3.15 Tokio 1964 – Palatul sporturilor Yoyogi …………. 28
2.3.16 Ciudad de México 1968 – Stadionul Olimpic …….. 28
2.3.17 München 1972 – Stadionul Olimpic ………………… 28
2.3.18 Montreal 1976 – Stadionul Olimpic ………………… 28
2.3.19 Moscova 1980 – Stadionul Luijinsky ………………. 28
2.3.20 Los Angeles 1984 – S.O. Memorial Coliseum ……. 28
2.3.21 Seul 1988 – Stadionul Olimpic ………………………. 28
2.3.22 Barcelona 1992 – Arena Palau Sant Jordi ……….. 28
2.3.23 Atlanta 1996 – Stadionul Olimpic …………………… 28
2.3.24 Sydney 2000 – Stadionul Olimpic ………………….. 28
2.3.25 Atena 2004 – Olympic Indoor Hall …………………. 28
2.3.26 Beijing 2008 – Stadionul Național …………………. 28
2.3.27 Londra 2008 – Stadionul Olimpic ……………………. 28
2.3.28 Rio de Janeiro 2016 – Parcul Olimpic ………………. 28
CAPITOLUL 3: STUDIU PE PLAN NAȚIONAL
3.1 Săli de sport vechi – înainte de '90 ……………………………. 40
3.1.1 Sala Sporturilor, Cluj-Napoca 1970 ………………….. 28
3.1.2 Sala Sporturilor, Ploiești 1972 …………………………. 28
3.1.3 Sala Polivalentă, București 1974 ……………………… 28
3.1.4 Sala Sporturilor, Brașov 1975 …………………………. 28
3.1.5 Sala Polivalentă Craiova, 1978 ………………………… 28
3.2 Săli de sport noi – după '90 ……………………………………… 50
3.2.1 Sala Polivalentă Drobeta, Turnu Severin 2005 …… 28
3.2.2 Sala Polivalentă, Piatra Neamț 2010 ………………… 28
3.2.3 Sala Polivalentă, Călărași 2011 ……………………….. 28
3.2.4 Sala Polivalentă Dinamo, București 2013 ………….. 28
3.2.5 Sala Polivalentă, Cluj-Napoca 2014 ………………….. 28
CAPITOLUL 4: STUDII DE CAZ
4.1 Azur Arena Antibes, Franța ……………………………………… 50
4.2 Bilbao Arena, Spania ………………………………………………. 50
4.3 Luanda Multisports Pavilion, Angola …………………………. 50
CAPITOLUL 5: STUDIU PE PLAN LOCAL
5.1 Necesitatea unei săli polivalente ………………………………. 50
5.2 Actuala sală de sport „Antonio Alexe” ……………………….. 50
CAPITOLUL 6: AMPLASARE ȘI IDENTITATE – RELAȚII CONTEXTUALE
6.1 Identitatea culturală ………………………………………………. 50
6.2 Spațiu pentru interacțiune socială ……………………………. 50
6.3 Identitatea locului …………………………………………………. 50
CAPITOLUL 7: ESTETICĂ STRUCTURALĂ ȘI MULTIFUNCȚIONALITATE
7.1 Estetica structurală ……………………………………………….. 50
7.2 Spațiul multifuncțional …………………………………………… 50
CAPITOLUL 8: ATITUDINE PERSONALĂ
8.1 Descrierea și motivarea temei ………………………………….. 50
8.2 Descrierea amplasamentului ……………………………………. 50
8.3 Abordarea obiectului de arhitectură ………………………….. 50
9. CONCLUZII
10. BIBLIOGRAFIE
11. ANEXE
ARGUMENT
Spațiul arhitectural reprezintă un element de maximă importanță pentru societate, mai mult decât pur tehnic, estetic, sau chiar mai mult decât ar fi sugerat de către semiotică. Spațiul este cel care ne aduce împreună dar și cel care ne poate separa.
Sportul și activitățile sportive au făcut parte din cultura umană înca din antichitate și constituie o formă și un spațiu dinamic, în continuă schimbare. Scopul principal al sportului este nu să îți înfrângi oponentul, ci să te autodisciplinezi. Noile tendințe arhitecturale privind spațiul sportului implică multe activități, funcționalitate și multă diversitate.
Pornind de la necesitatea dezvoltării infrastructurii sportive a municipiului Oradea, lucrarea de față își propune conturarea fundamentelor teoretice și abordează evoluția spațiului pentru practicarea sporturilor punând-o într-o perspectivă istorică și valorifică tehnologia și tendințele moderne din spațiul sportului.
Proiectul de diplomă este reprezentat de necesitatea construirii unei săli polivalente in municipiul Oradea (Anexa 1), care să facă posibilă organizarea de competiții internaționale și europene pentru diferite discipline sportive. Fundamentarea acestei necesități se regăsește în actul normativ: "Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 863 din 27.11.2014 pentru aprobarea predării către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții S.A., a amplasamentului obiectivului de investiții "Complex sportiv multifuncțional” în Municipiul Oradea și asigurarea condițiilor în vederea executării acesteia".
PLAN DE IDEI
CAPITOLUL 1: INTRODUCERE
1.1 Considerații generale.Semnificația sportului
"Sportul reprezintă cea mai populară activitate într-o societate modernă. Sportul oferă oportunitatea de a te învăța să acționezi conform unor norme stabilite de comun acord, de a te comporta admirabil atât în victorie cât și în înfrângere, și de a-ți dezvolta nu numai fizicul, ci și comportamentele sociale și valorile etice.".
1.2 Încă o terminologie a sporturilor
Importanța sportului în bunăstarea societății crește pe măsură ce sportul devine tot mai căutat în industria entertainmentului. Datorită importanței și popularității sportului în societate, a apărut un termen ambiguu în legătură cu sportul, și este nevoie de o clarificare a acestei terminologii.
1.3 Scopul lucrării
Lucrarea are rolul de a veni in sprijinul fundamentării teoretice și elaborării proiectului de diplomă cu titlul „Sală de sport multifuncțională”, amplasată in Oradea, Bihor.
1.4 Definirea termenilor
Clarificarea termenilor specifici din domeniul studiat, precum: spațiul sportului, dezvoltare sustenabilă, estetica structurii, dezvoltare durabilă.
CAPITOLUL 2: EVOLUȚIE – PERSPECTIVĂ ISTORICĂ
2.1 Sportul și construcții sportive antice
Acest subcapitol abordează evoluția spațiului pentru practicarea sporturilor și a construcțiilor sportive punând-o într-o perspectivă istorică.
2.2 Jocurile olimpice antice
În acest capitol este evidențiat impactul pe care îl are olimpismul asupra societății și spațiului sportiv, și evoluția sa. Jocurile Olimpice au luat naștere în anul 776 Î.Hr. în Olympia, Grecia și au existat timp de 12 secole neîntrerupt.
2.3 Tendințe arhitecturale în oglinda J. O. moderne
„În lumea modernă sportul poate juca un rol important de progres și de apropiere socială. Toate sporturile pentru toate națiunile.” – Pierre de Coubertin
Primele Jocurile Olimpice moderne au loc în anul 1896, în luna aprilie la Atena, pe stadionul de marmură Averof care avea o capacitate de 40.000 de locuri, la care participă 285 de sportivi din 14 națiuni.
Acest subcapitol va cuprinde o analiza a Jocurilor Olimpice moderne din anul 1896 până în anul 2016, și construcțiile reprezentative a fiecarei ediții.
CAPITOLUL 3: STUDIU PE PLAN NAȚIONAL
3.1 Săli de sport vechi – înainte de '90
În acest subcapitol sunt analizate o serie de exemple reprezentative pentru infrastructura sportivă, construite înainte de anii '90 pentru a înțelege evoluția și necesitatea sălilor de sport din România.
3.2 Săli de sport noi – după '90
În acest subcapitol sunt analizate o serie de exemple reprezentative pentru infrastructura sportivă, construite după anii '90, inclusiv cea mai nouă și modernă sală de sport din România, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
CAPITOLUL 4: STUDII DE CAZ
Pe lângă România, cu Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, Franța, Spania și Angola oferă exemple reprezentative pentru arhitectura sportului, din care se pot identifica principii de compoziție și principii ale flexibilității spațiului interior, care sunt relevante pentru proiectul de diplomă.
CAPITOLUL 5: STUDIU PE PLAN LOCAL
5.1 Necesitatea unei săli polivalente
Acest subcapitol prezintă situața infrastructurii sportive din municipiul Oradea și necesitatea construirii unei noi săli de sport care să îndeplinească cerințele actuale în ce privește capacitatea și dotarea acesteia.
5.2 Actuala sală de sport „Antonio Alexe”
În acest subcapitol este prezentată situația actuală a singurea arene multifuncționale din oraș, care are o capacitate de 2.000 de locuri.
CAPITOLUL 6: AMPLASARE ȘI IDENTITATE – RELAȚII CONTEXTUALE
6.1 Identitatea culturală
Este demonstrată nevoia implementării unei identități culturale și modurile prin care se poate face acest lucru.
6.2 Spațiu pentru interacțiune socială
Identitatea culturală și semnificația socială a spațiului viitor în ceea ce privește activitatea sportivă sunt considerate a fi importante în cadrul interacțiunii sociale. Interacțiunea socială este vizibilă în mijloace de transport în comun, în parcuri sau în orice împrejurare în care vedem oameni vorbind. Prin intermediul acestor interacțiuni între oameni se vor ridica oportunități pentru dezvoltarea identității culturale.
6.3 Identitatea locului
Identitatea locului poate fi un personaj emoțional, oferindu-i omului o stare de aparținere. Atât semnificația culturală a spațiului pentru sport cât și cea socială implică o stare de aparținere unui grup de oameni.
CAPITOLUL 7: ESTETICĂ STRUCTURALĂ ȘI MULTIFUNCȚIONALITATE
7.1 Estetica structurală
În context arhitectural, structura este un obiect fizic real. Funcțiile structurilor fizice sunt numeroase, dar întotdeauna implică un conflict impotriva gravitației.
7.2 Spațiul multifuncțional
În privința sălilor de sport multifuncționale, există în funcționarea lor spații interioare astfel dimensionate și concepute încât pot facilita, prin transformări sau intervenții asupra mobilierului sau a elementelor de compartimentare, desfășurarea mai multor activități .
CAPITOLUL 8: ATITUDINE PERSONALĂ
8.1 Descrierea și motivarea temei
Acest subcapitol urmărește descrierea și motivarea temei, precum și concluziile rezultate în urma analizei pe plan local a infrastructurii sportive.
8.2 Descrierea amplasamentului
Acest subcapitol urmărește prezentarea sintetică a datelor tehnice ale sitului, precum și concluziile rezultate în urma analizelor specifice în proiectarea unei săli de sport.
8.3 Abordarea obiectului de arhitectură
În acest subcapitol este prezent obiectul de arhitectură propus, precum și aspectele urbanistice, funcționale și estetice.
CAPITOLUL 1: INTRODUCERE
1.1 Considerații generale. Semnificația sportului
Semnificația sport nu este percepută ca fiind o descoperire nouă dacă ne referim la Grecia antică. Astăzi, Consiliul Europei identifică importanța sporturilor în felul următor: „Consiliul e conștient de faptul că sportul are un rol distins și acesta figurează ca forță de integrare socială, toleranță și înțelegere. Este la îndemâna oricui, indiferent de vârstă, limbă, religie, cultură sau aptitudine. Sportul reprezintă cea mai populară activitate într-o societate modernă. Sportul oferă oportunitatea de a te învăța să acționezi conform unor norme stabilite de comun acord, de a te comporta admirabil atât în victorie cât și în înfrângere, și de a-ți dezvolta nu numai fizicul, ci și comportamentele sociale și valorile etice. Contribuția sa la educație este din ce în ce mai vizibilă. Sportul are o contribuție esențială în ceea ce privește promovarea valorilor de bază ale Consiliului Europei, democrația, drepturile omului, legile statului de drept.”.
Care este semnificația sportului în relație cu arhitectura?
Începând cu atleții greci ai antichității, arhitectura a jucat un rol important în oferirea spațiului pentru sport. Arhitectura a rămas în aceași poziție. O poziție în care relația dintre arhitectură și sport este legată prin experimentarea trupului.
Jocul și sportul, pot fi percepute ca o simulare a realității, în care participanții se văd uneori în situații-limită pe care sunt nevoiți să le soluționeze, ceea ce le antrenează imaginația și creativitatea și îi ajută să-și găsească noi resurse.
Psihologul elvețian Karl Groos afirmă că „jocul conduce de la sarcini ușoare la unele mai dificile, de vreme ce doar cucerirea intenționată conferă sentimentul de satisfacție în succes”.
Relația dintre om și mediu este una dinamică. Experiența umană este afectată de mediul înconjurător și vice versa. Această condiție are o importanță decisivă atunci când se ocupă cu spațiul pentru sport și mișcarea corpului în secolul 21, din moment ce concentrarea și participarea a făcut unele schimbări majore în aceste domenii în deceniile anterioare. A apărut astfel o nouă provocare arhitecturală.
În România sporturile au devenit o parte considerabilă a industriei de divertisment, o creștere a tipurilor de sport, iar femeile și persoanele în vârstă încep tot mai mult să facă sport, în ciuda faptului că la început sportul părea să conteze doar pentru copii și tineri.
1.2 Încă o terminologie a sporturilor
Importanța sportului în bunăstarea societății crește pe măsură ce sportul devine tot mai căutat în industria entertainmentului. Datorită importanței și popularității sportului în societate, a apărut un termen ambiguu în legătură cu sportul, și este nevoie de o clarificare a acestei terminologii.
Terminologia se obține pe baza modelului lui H. Eichberg, cel care distinge mai multe tipuri de activități fizice. În acest sens, caracterul interacțiunii sociale devine punctual decisiv pentru subdiviziunile sportului.
Sportul are mai multe întrebuințări în cazul de față: sport competitiv, sport pentru exerciții și sănătate și sport pentru cultură și joc. În sportul competitiv atmosfera generală este una de câștig sau pierdere. Sportul pentru sănătate și exercițiile te disciplinează și te învață cum să te integrezi în societate și cum să îi tratezi pe cei de lângă tine.
În ultimii ani gimnastica a fost amenințată de mai multe forme de fitness. Corpul tânăr, normal, în formă și sănătos se produce numai sub supravegherea unui instructor și doar respectând regulile corectitudinii.
Modelul sportului în cultură și joc, include și sportul popular, jocurile și festivitățile. Este un model de a-l întâlni pe celălalt, permițând diversitate și
participare pentru toți. Jocurile de obicei includ elemente competitive, dar renunță la rezultatele sportive.
Karl Groos spune că „jocul conduce de la sarcini ușoare la unele mai dificile, de vreme ce doar cucerirea intenționată conferă sentimentul de satisfacție în succes”.
Termenul „Sportul pentru toți”, folosit astăzi include toate cele trei modele de sport, dar în primul rând cel mai important este sportul pentru exerciții și sănătate, iar apoi sportul pentru cultură și joc, ultimul fiind cel pentru competiție.
Toate aceste concepte pot fi exprimate printr-o singură expresie, și anume „Sportul pentru toți”. Această expresie este una difuză și într-o continuă schimbare, afectată permanent de noile tipuri de activități. Un concept de activitate fizică este cel care are la bază disciplina și educația, dar și activitățile voluntare. Această activitate s-a transformat într-una social-aducațională, formând copii și tinerii, iar după anii ´90 tot mai multi oameni de toate vârstele s-au alăturat acestor grupări, aspectul voluntar al asociațiilor sportive este tot mai evident în zilele noastre.
Un alt concept al activităților sociale este numit „sportul non-asociat”. În acest caz se pot identifica două categorii diferite de sport; una este aceea că sportul este organizat de orice altceva, dar nu de asociații, iar cea de-a doua, că sportul este auto-organizat. Aceste sporturi non-asociate s-au dezvoltat cel mai mult după anul 2000, prin centrele de fitness, școli de dans, săli de aerobic și săli de sport. Exemple de sporturi auto-organizate: alergatul, mersul pe jos, mersul cu bicicleta, fotbalul în parc, etc.
Ultimul aspect al activitățiilor fizice este reprezentat de exercițiile de zi cu zi, exerciții care ar trebui să însemne rutina fiecărui om de zi cu zi. În această categorie poate intra mersul cu bicicleta sau mersul pe jos, plimbarea, grădinăritul, etc. Aceste activități nu sunt noi, dar trebuie să le implementăm în viața noastră ca pe o rutină, gândindu-ne la sănătatea noastră.
1.3 Scopul lucrării
Scopul lucrării este analiza evoluției spațiului pentru practicarea sporturilor punând-o într-o perspectivă istorică, dar mă voi opri în special asupra noilor tendințe arhitecturale privind spațiul sportului care și-au pus amprenta pe construcțiile de astăzi și voi expune necesitatea construirii unei săli polivalente care va dezvolta infrastructura sportivă din municipiul Oradea.
Totodată, această lucrare susține teoretic proiectul de diplomă. Printr-o analiză a sălilor polivalente din România și punerea în context a câtorva studii de caz, se poate alcătui o bază fundamentală care determină proiectarea obiectului de arhitectură.
1.4 Definirea termenilor
Pentru a clarifica exprimarea consider necesară definirea următorilor termeni:
Spațiul sportului – cadrul în care se desfășoară „toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau nu, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale sau să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel”.
Dezvoltare sustenabilă – este acea „dezvoltare ce întrunește nevoile generației actuale fără a compromite abilitatea viitoarelor generații să își satisfacă nevoile”.
Dezvoltare durabilă – „Conceptul de dezvoltare durabila poate fi caracterizat din mai multe puncte de vedere, prin urmatoarele elemente: economic (eficienta, crestere, stabilitate), social (nivel de trai, dialog social si delegarea responsabilitatilor, protejarea culturii/patrimoniului), ecologic: biodiversitate/ rezistenta sistemelor, resurse naturale, evitarea poluarii”.
Estetica structurii – „este o disciplină a proiectării structurale care se ocupă cu analiza contribuției structurii la realizarea expresiei arhitecturale”.
Sport – Sportul are două maniere de concepere, primul fiind recunoscut de natura organizată și reglementată, iar a doua este importanța acestuia pentru recreere, dezvoltare și amuzament.
„Sportul este un sistem instituționalizat de practici fizice competitive, delimitate, codificate și guvernate convențional care au scopul explicit de a-l selecta pe cel mai bun competitor”.
„Sportul este o activitate umană care implică organizații administrative specifice și un fundal istoric de reguli care definesc obiectivele și care limitează modalitățile de comportament; implică competiție sau/și provocare și un rezultat specific determinat în primul rând de calități fizice”.
„Sportul este activitate fizică liberă, spontană desfășurată în timpul liber; funcțiile sale sunt recreerea, amuzamentul și dezvoltarea”.
Palestră – amenajare destinată activitățiilor gimnastice și atletice din gimnaziile Greciei antice. Palestra era o curte, parțial acoperită fiind prevazută uneori cu coloane și cu anexele necesare practicării exercițiilor fizice: vestiare, magazii, etc.
Pentatlon – (gr. penta. – cinci și atlon – luptă, cu sens agonal, de întrecere) – concursul celor cinci probe: alergare, săritură în lungime, luptă, aruncarea suliței și a discului.
Instalație – „Ansamblul de obiecte conceput prin restructurare formală și semantică; este urmărit experimentul, inovarea limbajelor de expresie plastică, valorificarea câmpului vizual prin motivele obiectuale, contigente și spațiale; în conținut instalația crează relații simbolice inedite, redimensionării ludice și obținerea de mesaje nuanțate sau directe. Deconstrcția, recompunerea,
integrarea și mitologia contemporană determinate de spații virtuale constituie ansamblul programatic.”
CAPITOLUL 2: EVOLUȚIE – PERSPECTIVĂ ISTORICĂ
Acest capitol servește ca o schiță a istoriei spațiului și arhitecturii sportului, care nu dorește a fi unul de istorie științifică din moment ce scopul este unul contemporan, căutând o bază istorică pentru ruperea cu spațiul conventional al sportului și creând noi spații. Cele mai recente tendințe în domeniul spațiului pentru sport vor fi prezentate la sfârșitul acesui capitol.
Încă din atichitate printre preocupările oamenilor a fost și practicarea exercițiului fizic. Scopul fiind atingerea și păstrarea unui tonus fizic cât mai ridicat și mai performant, necesar și în cazul ostașilor.
2.1 Sportul și construcții sportive antice
Antichitatea a fost dominată de cultura greacă, în special în domeniul educației fizice unde a atins un grad de dezvoltare foarte ridicat. Acest punct culminant al Greciei este rezultatul unei evoluții care se referă, în primul rând la popoarele din bazinul oriental al Mării Mediteranei, leagănul civilizației europene cât și la câteva popoare din Orient.
2.1.1 Egiptul Antic
Egiptul ocupă un loc însemnat în istoria celor mai vechi popoare, totodată dezvoltând o cultură impunătoare și originală. Prin obiectele de artă descoperite pe suprafața Egiptului, confirmă preocupările pentru activitățile fizice a egiptenilor în perioada antică, fără să ridice sportul la rang de doctrină, dar l-au tratat ca pe un adevărat rit de putere. Tot Egiptul ne-a dat arhetipul competițiilor internaționale.
Cele mai importante perioade ale Egiptului Antic, care confirmă activitățile fizice sunt cele din timpul Regatului vechi, Regatului mijlociu și Regatului nou.
Din timpul Regatului vechi (3000-2000 Î.Hr.) au fost descoperite monumente de artă, reprezentate în mare parte de statui, cea mai importantă fiind statuia regelui Mycermas și a „numitului Hosi” care reprezenta forța
musculară. Tot din această perioadă sunt și basoreliefurile de la Ptah-Hotep care confirmă interesul pentru activitățile fizice și practicarea lor.
Din perioada Regatului mijlociu (2000-1550 Î.Hr.), au fost descoperite picturile murale de la Beni-Hasan (fig.1) care reprezintă fazele unei lupte, acestea mărturisind practicarea exercițiilor fizice de către egipteni.
În perioada Regatului nou (1550-1000 Î.Hr.) cultura cunoaște progrese semnificative. Educația fizică ocupa un loc important în școli, practicandu-se gimnastica analitică, atletismul și luptele.
Fig.1 Picturile murale de la Beni-Hasan
(sursa:https://en.wikipedia.org/wiki/Beni_Hasan#/media/File:Beni_Hassan_tomb_15_wrestling_detail.jpg)
2.1.2 Grecia Antică
Sportul în Grecia antică a ocupat un loc fundamental în definirea personalității cetățeanului, unde au apărut și primele programe arhitecturale destinate practicării exercițiilor fizice.
În Grecia antica se regăsesc primele evenimente sportive, acestea fiind Jocurile de la Olympia, datând cu 776 Î.Hr. și erau închinate lui Zeus. Sala Olympia avea o arhitectură spectaculoasă, iar arta funcționa funcționa și pentru ritualuri fizice, dar și pentru ritualuri spirituale.
Valoarea deosebită acordată acestor jocuri poate fi măsurată și de o altă dovadă – întrecerea sportivă devine calendar, prima ediție fiind atestată documentar. Numerotarea jocurilor începe cu anul 776 Î.Hr., necunoscându-se înainte de această dată vreun nume al câștigătorilor.
Jocurile antice de la Olympia și alte Jocuri Olimpice antice grecești au durat mai mult de un mileniu, și sunt esențiale pentru înțelegerea diferențelor dintre ideile vechi și cele moderne despre atletism. Nu era nici o competiție între echipe, nici concursuri de jurizare subiectivă, și nici un premiu pentru locul doi. Unul singur câștiga și toți ceilalți pierdeau.
Fiecare stadion era construit pe o sinteză între caracterul specific al locului, orașul înconjurător și arhitectura din Grecia antică. Un exemplu în acest sens este stadionul Panathenaic din Atena din 330 Î.Hr.. Acest stadion a fost reconstruit apoi după copia exactă a Jocurilor Olimpice din 1896 (fig.2).
Designul arhitectural al vechilor stadioane grecești au pus în scenă experiență atât pentru atlet cât și pentru spectator. În stadionul Olympia, sportivii treceau de la lumina soarelui în tunelul întunecat, și apoi în lumina razelor solare. Aceasta alternanță dintre lumină și întuneric, căldură și frig, fac ca această experiență să fie una dramatică și magică.
Fig.2 Stadionul Panathenaic reconstituit după copia Jocurilor Olimpice din 1896
(sursa: http://www.dcrainmaker.com/2012/02/hanging-out-in-greek-olympic-stadium.html)
Cele două clădiri propuse pentru antrenamente erau gimnaziul și palestra. Fiecare avea o formă arhitecturală distinctă, dar cele două clădiri au fost interconectate fizic și funcțional încât un singur cuvânt, de obicei, gimnaziul, a fost adesea folosit pentru ambele clădiri.
Gimnaziul este o instalație complexă pentru practicarea exercițiilor fizice. Înainte de gimnaziu se gasea palestra, care era o construcție specială care reunea în jurul unei mari curți dreptunghiulare, vestiare, săli de antrenament, instalații de baie, curți neacoperite și săli de conferințe. În imediata apropiere a palestrei se găsea o pistă de alergare care avea o lungime de 190 de metri. În unele cazuri lângă gimnaziu era amenajat un stadion pentru întreceri.
Palestrele erau terenuri de sport publice sau particulare, care aveau și anexe: vestiare, spații de odihnă, băi, etc. Palestra era construită în jurul unei curți vaste care avea dedesupt o cisternă. Curtea era înconjurată de un portic pe patru laturi. Pe latura de nord porticul era dublat de o galerie pentru a proteja camera de furtuni și soare. Intrarea avea o scară care făcea legătura cu etajul. Spre curtea centrală se deschideau toate încăperile parterului. Palestra și gimnaziul, fiind un loc în care mintea și corpul este instruit.
Ambele tipologii sunt descrise de scriitorul vechi, arhitectul și inginerul Vitruviu care a identificat trei elemente fundamentale ale arhitecturii în "Cele zece cărți despre arhitectură", carte fiind scrisă în urmă cu mai mult de două milenii: Firmitas (stabilitate), Utilitas (utilitate) și Venustas (atractivitate).
Gimnaziile erau de dimensiuni mai mari decât palestrele, având mai multe terenuri de sport care aveau și bazine de înot. Palestra avea formă pătrată și era orientată după trama ortogonală a orașului, iar in partea estică a palestrei era stadionul. Pista de antrenament era acoperită cu un portic de 7,75 x 191 metri după curbele de nivel. Stadionul pe care aveau loc întrecerile era situat la un nivel inferior și avea o dimensiune de 18 metri lățime și o lungime de 191 de metri.
Între portic și nivelul stadionului era o diferență de nivel de aproximativ 5 metri care a permis realizarea gradenelor pentru spectatori.
Cele mai mari construcții sportive erau stadioanele independente, de formă dreptunghiulară, cu o lungime de 190 de metri și o lățime de 30 de metri, având de jur-împrejur bănci pentru spectatori. Stdionul din Efes era un loc unde se desfășurau concursuri atletice, ceremonii, întreceri de care, lupte de gladiatori, etc. și avea o dimensiune de 229,50 x 29,50 metri, cu o capacitate de 75.000 de spectatori.
Grecii au realizat în premieră mondială hipodromul pentru cursele de cai. Pista de alergare avea cca. 1500 de metri, iar o probă consta în parcurgerea a 8-12 tururi, fiind și primii organizatori ai unor competiții sportive semnificative.
2.1.3 Roma Antică
În Roma antică, practicarea exercițiilor fizice nu cunoaște amploarea din Grecia, excepție făcând doar cele legate de pregătirea militară. Singurele construcții destinate întrecerilor sportive dezvoltate erau circul și hipodromul.
Circul era destinat întrecerilor de care, și avea dimensiuni impresionante: 600 de metri lungime și 150 de metri lățime. Locul principal în care se desfășurau cursele era Circus Maximus, care avea o capacitate între 150.000 și 180.000 de spectatori.
Circul roman avea elemente funcționale care se regăseau la teatre și amfiteatre. Arena circului avea o formă alungită , iar în jurul ei era un zid scund, numit spina (spinare) care o împărțea în două părți egale. Spina avea așezat pe ea șapte ouă mari din lemn, fiind aruncat unul din ele în interiorul arenei la fiecare înconjor al arenei.
Stadionul roman a preluat atribuțiile hipodromului grecesc, fiind destinat alergărilor de cai și care, jocuri atletice. Cel mai cunoscut este stadionul-hypodrom al lui Domițian la Roma.
Un program arhitectural original, dezvoltat de romani, cu totul nou este programul amfiteatrelor care erau destinate luptelor de gladiatori, luptelor cu animale, dar nu sunt destinate întrecerilor sportive.
Primele amfiteatre erau construite din lemn și erau demontate după terminarea spectacolelor. În toată lumea s-au identificat peste 200 de amfiteatre. Cel mai vechi amfiteatru a fost construit în 53 Î.Hr. la Roma de către Scribonius Curio. A fost urmat de amfiteatrul lui Cezar pentru venationes, și apoi de unul din piatră, ridicat de C.Statilius Taurus, distrus de incendiul neronian. Cel din Pompei, din piatră, este însă mai vechi (79 Î.Hr.).
Cel mai important amfiteatru construit este Colosseum-ul sau Amphitheatrum Flavium din Roma (fig.3). Această construcție fiind unică și monumentală pentru imperiul Roman, având cu un proiect tehnic și o capacitate între 50.000 și 87.000 de spectatori .
Colosseumul era prima construcție cu o structură autonomă, cu o formă eliptică a planului și o înălțime a zidului exterior de 48 de metri. Arena centrală are o lungime de 86 de metri și o lățime de 156 de metri, forma sa fiind ovală.
Arhitecții au gândit un sistem de acces și evacuare foarte eficient, cu 80 de intrări, fiecare fiind numerotată. Părțile principale ale amfiteatrului erau: arena, cavea, cunei, pulvinar, baltei, spoliarum, vomitorium,podium.
Colosseum-ul a fost construit din blocuri de travertin și beton roman. S-a urmărit obținerea unei arhitecturi monumentale, folosindu-se la fiecare nivel câte un ordin diferit: doric, ionic și corintic.
Fig.3 Colosseum-ul din Roma – plan
(sursa: http://www.e-architect.co.uk/images/jpgs/exhibitions/colosseum_rome_plan_j180112.jpg)
2.1.4 Perioada Bizantină
Această perioadă este dominată de moștenirea Romei în privința interesului limitat pentru întrecerile sportive, consecința fiind reducerea construcțiilor sportive. Cursele carelor de luptă continuând și în aceasta perioadă, dar Jocurile Olimpice au încetat să mai existe în anul 393, când impăratul Teodosiu I a pus capăt păgânismului și a promovat creștinismul. Întrecerile atletice au fost și ele excluse.
Hipodromul din Constantinopol (fig.4) fost construit de Septimius Severus după modelul lui Circus Maximus din Roma și a fost inaugurat în 330 de Constantin, având o capacitate de 30.000 de spectatori, în acest loc desfășurându-se curse, jocuri, spectacole. Acest hipodrom comunica cu palatul imperial, dând posibilitate spectatorilor să poată vedea împăratul când erau anumite evenimente. Forma hipodromului era una de patrulater alungit, arena avea o lungime de 500 metri și o lățime de 118 metri.
Fig.4 Hipodromul din Constantinopol. Publicație 1600
(sursa:http://www.roger-pearse.com/weblog/wp-content/uploads/2013/12/onufrio_panavinio_-hippodrome_constantinople.jpg)
2.1.5 Renașterea
În perioada renașterii se reconsideră practicarea exercițiilor fizice și anume vânătoarea, turnirele, tirul cu arcul și archebuza. Turnirele sunt interzise după 1559, iar locul lor este luat de cursele de cai. Aceste activității sportive nu presupuneau amenajări speciale, desfașurându-se în piețele centrale ale orașelor.
„Perioada secolelor XVIII ș XIX nu va produce nici un element semnificativ din punct de vedere al programului arhitectural, dar în secolul XVIII-lea se înregistrează o creștere a preocupărilor teoretice privind practicarea exercițiilor fizice, iar în secolul al XIX-lea se deschide o nouă perspectivă prin apariția sistemelor naționale de educație fizică și sport, unele cu influențe deosebite, cel puțin pe plan european.”
În 1896 la Atena are loc renașterea Jocurilor Olimpice cu desfășurarea primei olimpiade moderne, ceea ce va însemna inceputul unui nou concept al construcțiilor sportive. În secolul XX se pun bazele unor noi tipologii standard ale
diverselor construcții și instalații sportive, arhitectura acestora fiind în continuă schimbare și adaptare la caracterul dinamic al spatiului sportiv.
„Tot în acest secol se „ marchează maturizarea gândirii teoretice în domeniul educației fizice și sportului. La jumătatea acestui secol s-a ajuns la o fundamentare științifică aproape completă a fenomenului de practicare a exercițiilor fizice sub formele de educație fizică și sport. Mai întâi s-au constituit disciplinele științifice de profil și apoi s-a ajuns la "știința" domeniului, asupra căreia nu sunt puncte unitare de vedere privind denumirea și, mai ales, "așezarea", deci locul și, implicit, rolul disciplinelor care o compun”.
2.2 Jocurile olimpice antice
Olympul este orașul unde s-au născut jocurile olimpice și cele mai frumoase legende din toată istoria mitodologiei mondiale.
Multe legende au circulat în legătură cu începuturile Jocurilor de la Olympia. Crearea lor a fost atribuită lui Pelops sau lui Heracle.
Acest oraș a gazduit cele mai importante și cunoscute jocuri, neexistând în toată istoria nici un imperiu în care Jocurile Olimpice antice să se fi desfășurat pe durata a 12 secole de existență neîntreruptă, timp în care au avut loc 293 de ediții. La desfășurarea acestor jocuri se discutau și probleme politice importante și se sărbătoreau victoriile militare din acea vreme.
În acest context se poate preciza că după calendarele grecești, Jocurile Olimpice aveau loc odată la patru ani. Toate ritualurile erau organizate în așa fel încât să nu aibe loc nici o abatere și începeau în prima săptămână a lunii pline, după solstițiul de vară. Durata de 4 ani dintre cele două adiții era numită Olimpiadă, acest fapt ne arată însemnătatea ridicată ce era dată Jocurilor Olimpice. Programul acelor cinci zile în care se desfășurau jocurile era structurat in următoarele etape: prima zi era dedicată procesiunii și depunerii jurământului,
în a doua zi aveau loc tragerile la sorți și era stabilită ordinea atlețiilor, iar în celelalte trei zile aveau loc jocurile.
Regularitatea cu care se desfășurau Jocurile Olimpice era uimitoare deoarece nici războaiele, nici invaziile nu au putut să întrerupă activitatea regulată a jocurilor.
Cele patru Jocuri Olimpice sacre au fost considerate cele mai splendide spectacole atletice desfășurate în Grecia, și anume: Jocurile de la Olympia (închinate lui Zeus), Jocurile de la Delphi (închinate lui Apollo), Jocurile de la Istmia (închinate lui Poseidon) și Jocurile de la Nemeea (închinate lui Zeus).
Jocurile feminine aveau loc la Olympia, desfășurându-se din 5 în 5 ani, în luna septembrie, fiind legate de cultul zeiței Hera.
„ Jocurile Olimpice rămân peste secole dovada ingeniozității și perfecțiunii umane. Întreceri de "luptă" și pace între cetăți. Strălucirea, aurul unui mileniu de antichitate. "Egiptul a avut piramidele – spunea C.Kirițescu – Roma, forul capitolin, Elada a avut Olympia ! …"”
Fig.5 Amfiteatrul și Templul lui Apollo. Delphi
(sursa: http://www.ancient.eu/uploads/images/415.jpg?v=1431035093)
Jocurile care aveau loc la Delphi erau numite Jocurile Pythice și erau aniversate din patru în patru ani, principalele întreceri fiind cele artistice urmate de cele atletice. Participant la acele jocuri putea fi orice cetațean grec.
În Istmia erau celebrate Jocurile Istmice și aveau loc la sanctuarul lui Poseidon, și aveau loc la interval de doi ani. Aceste jocuri conțin întreceri de alergări, sărituri, pentatlon, curse de care, întreceri ecvestre.
Jocurile Nemeice aveau loc la Nemeea se desfășurau doar în anul fără soț al fiecărei olimpiade, fiind dedicate lui Zeus. Învingătorul primea o cunună alcătuită din tulpini verzi de țelină sălbatică, plantă ce preamărea splendoarea tinereții.
Jocurile de la Olympia își au originile în Grecia antică. În Olympia erau trimiși cei mai reprezentativi atleți, după care trebuiau să ajungă la Elis cu o lună înaintea începerii jocurilor pentru a se antrena. Jocurile de la Olympia erau caracterizate de varietatea întrecerilor sportive: întreceri de cai, alergări, întreceri de care, aruncări, sărituri, box, lupte, box și pancrațiu.
Întrecerea cea mai apreciată era cea de pentatlon, câștigătorul pentlatonului fiind cel mai talentat atlet, acesta trebuind să câștige trei probe din cinci. Cele cinci probe constau în: săritura în lungime, aruncarea discului, alergarea pe distanța de un stadiu, aruncarea suliței și luptele. După legea aspră a acelei vremi pătrunderea unei femei în spațiul sacru era pedepsită cu moartea, apoi era aruncată de pe vârful muntelui Taigheta.
Pentatlonul atletic a fost dispupat pentru prima oară în anul 708 Î.Hr, la a 18-a Olimpiadă. Aristotel scria despre învingătorii pentatlonului ca „ sunt cei mai perfecți dintre toți atleții, fiindcă au fost deopotrivă dăruiți de la natură cu forță, viteză, îndemânare și curaj”.
Câștigarea Jocurilor în Olympia se echivala cu obținerea titlului de erou. La reîntoarcerea, în cetatea de origine, învingătorul era purtat în car triumfal, trecând prin zidul spart special în loc de poartă – semn de extremă adulație.
Biruințele atleților constituiau la reîntoarcere, un adevărat prilej pentru sărbători populare. În plus, se emiteau monede prin care erau comemorate, de regulă, victoriile ecvestre.
Din 776 Î.Hr. și până la a 13-a olimpiadă care a avut loc în anul 728 Î.Hr., alergarea pe distanța de un stadiu, respectiv 192,27 de metri, era unica probă la care s-a concurat în sanctuarul din Olympia.
În secolul al V-lea Î.Hr., calendarul probelor este mult mai dezvoltat și mai complet decât la primele ediții, iar competițiile erau extinse până la șase zile. În prima zi erau organizate festivitățile religioase; atleții și judecătorii depuneau jurământul și aduceau jertfe lui Zeus. A doua zi era destinata desfășurării concursurilor tinerilor , iar în următoarele două zile se desfășurau cursele hipice și pentlatonul. A patra zi era din nou dedicată festifității religioase în cinstea lui Zeus, aducându-se ofrande. Ziua a cincea era împarțită astfel: dimineața aveau loc întreceri de alergări pe distanțe scurte,iar dupa amiaza aveau loc probele de contact (lupte, pugilat și prancațiu). Jocurile se finalizau cu alergări în echipament de luptă la care participau hopliții și pedestrașii. La încheierea armistițiului olimpic aveau loc concursurile militare. În ultima zi, aveau loc festivitățiile de celebrare a olimpicilor și era dat un mare banchet.
Organizarea riguroasă a Jocurilor Olimpice era dată în sarcina magistrațiilor, care la rândul lor erau selectați și numiți de un juriu special.
În secolul I Î.Hr. romanii cucereau Grecia, iar decadența Jocurilor Olimpice începe odată cu ecopa creștină. Grecia începe să neglijeze tot mai mult gimnaziul și stadionul olimpic, în locul lor venind ocupanți din Roma, Alexandria și Asia Mica. În epoca bizantină împăratul Teodosiu I interzice orice fel de întreceri, aceasta ducând la stingerea Jocurilor Olimpice. În anul 395, Alaric și vizigoții au devastat sanctuarul Olympiei, unde timp de 1172 de ani lumea trăia marea aventură a competiției pașnice.
Fig.6 Templul lui Zeus. Olympia
(sursa: http://www.talesbeyondbelief.com/images/temple-zeus-olympia-adler.jpg)
2.3 Tendințe arhitecturale în oglinda J. O. moderne
„După un somn lung de 1503 ani, Jocurile Olimpice se trezesc din nou la viață. De data aceasta nu ca o sărbătoare a unui singur popor, ci a sportivilor din toată lumea”. – Victor Bănciulescu
Primele Jocurile Olimpice moderne au loc în anul 1896, în luna aprilie la Atena, pe stadionul de marmură Averof care avea o capacitate de 40.000 de locuri, la care participă 285 de sportivi din 14 națiuni.
Dacă programul antic era gazduit la Olympia în același loc: stadion, gimnaziu și hipodrom, și debuta cu o singură probă, astăzi Jocurile Olimpice moderne sunt dedicate întregii lumi sub un singur steag, steagul olimpic, având un program complex care constă în 28 de sporturi.
Pierre Fredy, baron de Coubertin este întemeietorul Jocurilor Olimpice moderne, născut la Paris în data de 1 ianuarie 1863 într-o familie de aristrocați.
La vârsta de 24 de ani se hotărăște să se dedice științelor pedagogice și formșrii unui nou sistem educațional. După multele călătorii ce le-a făcut în S.U.A. și Anglia mare interest ce îl manifestau oamenii față de sport.
A fost și un bun sportiv în timpurile sale, practicând crosul, fotbalul, atletismul, canotajul, înotul și scrima. În acea vreme Coubertin înțelegea că societățile de sport, aflate în derută, marcate de resentimentele istorice, nu sunt pregătite pentru o trecere atât de mare.
La vârsta de 29 de ani prezină la Sorbona actul reînvierii Jocurilor Olimpice, prin organizarea unei competiții internaționale. Congresul din anul 1894 a însemnat un trimf. La inițiativa sa se creează pe data de 23 iunie 1894 Comitetul Internațional Olimpic, Coubertin fiind ales președinte. Coubertin era un bun cunoscător și un propagator al ideii olimpice dar și un bun strateg.
„Sportul pentru Coubertin înseamnă sănătate, forță, frumusețe, bucurie . Totul în noi, trebuie să fie Armonie. Corp și minte. Acțiune și gândire. Bucuria și voluptatea de a face mișcare. Euritmie. Trebuie să tindem spre perfecțiune, spre vechiul ideal grec, kalokagathia – frumusețe și bunătate.”
În anul 1921, Coubertin lansează un concurs internațional de arhitectură, pentru proiectarea Olympiei moderne, care să reprezinte pe cea din antichitate.
A primit numeroase distincții în decursul carierei sale, printre ele fiind nominalizarea pentru Premiul Nobel în 1936 și a primit Premiul Virginie Heriot în același an.
Cercurile olimpice sunt unul dintre cele mai cunoscute simboluri din lume și reprezintă cele cinci regiuni ale lumii participante la Jocurile Olimpice: America de Nord și Sud, Africa, Australia, Asia și Europa. Pierre de Coubertin spunea despre cinci cercuri că reprezintă un adevărat simbol internațional, un simbol internațional al păcii și prieteniei care unește regiuni diferite ale lumii.
Tot Pierre de Coubertin a fost creatorul steagului olimpic, care a vrut să marcheze a XX-a aniversare a Comitetului Internațional Olimpic la 23 iunie 1914 la Paris. Aceasta fiind prima ediție la care a fluturat steagul olimpic pe stadionul din Anvers în anul 1920.
2.3.1 Atena 1896
La Atena în anul 1896, pe data de 6 aprilie pe Stadionul Panathenaic (fig.7), 40 de mii de spectatori au sărbătorit cu mare entuziasm renașterea Jocurilor Olimpice. La această primă ediție au concurat 241 de atleți (nici o concurentă femeie) din 14 națiuni (Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Australia, Chile, SUA, Germania, Franța, Elveția, Danemarca, Suedia, Ungaria, Grecia), majoritatea concurențiilor fiind greci. Aceste jocuri au fost primele Jocuri Olimpice de când au fost înterzise în anul 393 de către Teodosii I.
Stadionul Panathenaic a fost renovat pentru a doua oară, pentru a putea găzdui Jocurile Olimpice din 1896. Capacitatea stadionului era de 50.000 de spectatori.
Stadionul a fost refăcut „ca pe vremea lui Pericle” : de formă eliptică (în U), având 260 m lungime și 140 m lărgime, cu o pistă de… nisip fin, având linie dreaptă 232 m.
Concursurile au constat în 9 discipline (atletism, ciclism, scrimă, gimnastică, tir sportiv, natație, tenis, haltere, lupte) cu 43 de probe, iar deschiderea oficială a fost făcută de Maiestatea Sa, regele Gheorghie I al Greciei.
Primul campion olimpic al modernității a fost James Connoly (S.U.A.), concurs la triplu salt. Din cauza pistelor nisipoase și a virajelor scurte, la aceste prime Jocuri Olimpice nu a fost stabilit nici un record.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 11 medalii de aur, 7 de argint și 2 de bronz; Grecia, cu 10 medalii de aur, 17 de argint și 19 de bronz; Germania, cu 6 medalii de aur, 5 de argint și 2 de bronz; Franța, cu 5 medalii de aur, 4 de argint și 2 de bronz; Marea Britanie, cu 2 medalii de aur, 3 de argint și 2 de bronz; Ungaria, cu 2 medalii de aur, 1 de argint și 3 de bronz.
„În seara zilei de închidere baronul îi trimite regelui o scrisoare, în care își exprimă admirația pentru ceea ce a făcut Grecia și poporul grec, organizând prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne. Conținutul e scurt, elegant, forma rescpectuasă și în conformitate cu rigorile etichetei. Dar ultima propoziție e curajoasă peste măsură: "Jocurile celei de-a doua ediții vor avea loc în 1900 la Paris."
Fig.7 Atena, 1896. Prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne. Stadionul Panathenaic.
(sursa: https://supravietuitor.files.wordpress.com/2010/04/stade1896.jpg)
2.3.2 Paris 1900
A doua ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Paris, în perioada 14 mai 1900 – 28 octombrie 1900. Desfășurarea acestei ediții la Paris a fost hotărâtă de Congresul Internațional Olimpic în anul 1897. La această ediție au concurat 997 de sportivi din care 975 de bărbați și 22 de femei din 24 națiuni, marcând prima participare a femeilor la Jocurile Olimpice, primul titlu de campioană revinind tenisistei britanice Charlotte Cooper.
Velodromul de Vincennes (fig.8) a fost construit în anul 1894 și a fost stadionul principal pentru Jocurile Olimpice de vară din 1900.
Participanții au concurat la 19 discipline (atletism, canotaj, cricket, croquet, ciclism, fotbal, scrimă, iahting, gimnastică, natație, golf, pelota bască, polo, rugby, tenis, echitație,tir, tir cu arcul și tir cu coarda) cu 95 de probe.
Jocurile Olimpice de la Paris s-au desfășurat în cadrul Expoziției universale internaționale, acest lucru aducând o serie de neajunsuri care au extins calendarul întrecerilor pe o perioadă de 5 luni de zile. Aceste jocuri nu au avut nici ceremonie inaugurală și nici de închidere.
Fig.8 Velodromul de Vincennes. Paris 1900
(sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Vélodrome_de_Vincennes#/media/File:Btv1b8433332t-p014_(cropped)1A_Square.jpg)
„Din nefericire, însă, scria Coubertin cu mâhnire, unicul loc din lume la acea epocă, unde toți se arătau indiferenți ideii pentru care am lupttat-era Parisul”.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 21 medalii de aur, 14 de argint și 15 de bronz; Franța, cu 21 medalii de aur, 14 de argint și 15 de bronz; Marea Britanie, cu 12 medalii de aur, 9 de argint și 7 de bronz; Belgia, cu 3 medalii de aur, 3 de argint și 1 de bronz; Germania, cu 3 medalii de aur, 2 de argint și 2 de bronz; Italia, cu 3 medalii de aur, 2 de argint și 0 de bronz.
Prima participare a România la Jocurile Olimpice a fost la Paris, fiind reprezentată de singurlui sportiv, Gheorghe Plagino la proba de Tir, obținând locul 13.
2.3.3 Saint Louis 1904
Ediția a III-a a Jocurilor Olimpice se desfășoară la Saint Louis, statul Missouri, SUA, în perioada 1 iulie 1904 -23 noiembrie 1904. Deschiderea oficială a fost făcută de către David Francis, Președintele Louisiana Purchase Exposition.
La această ediție au concurat 651 de sportivi din care 645 de bărbați și 6 de femei din 12 națiuni și au concurat la 17 discipline cu 91 de probe.
În SUA, Jocurile Olimpice au primit o însemnătate mai mare decât în Franța, încât a fost construit un nou stadion (Stadionul Olimpic St.Louis) cu o capacitate de 15 000 de locuri. Datorită condițiilor mult mai favorabile au fost înregistrate și noi recorduri. Un record a fost stabilit de americanul Archie Hahn care a fost câștigător la probele de sprint, cu un record de 21,6 secunde la 200 m.
Un moment semnificativ a fost organizarea zilelor antropologice, competiții cu caracter rasist rezervate "tributurilor necivilizate", Pierre de Coubertin împotrivindu-se acestei organizări, chiar lipsind de la aceste Jocuri Olimpice.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 78 medalii de aur, 82 de argint și 79 de bronz; Germania, cu 4 medalii de aur, 4 de argint și 5 de bronz; Cuba, cu 4 medalii de aur, 4 de argint și 3 de bronz; Canada, cu 4 medalii de aur, 1 de argint și 1 de bronz; Ungaria, cu 2 medalii de aur, 1 de argint și 1 de bronz; Marea Britanie, cu 1 medalii de aur, 1 de argint și 0 de bronz.
2.3.4 Londra 1908
Ediția a IV-a a Jocurilor Olimpice are loc la Londra, Anglia. Ceremonia inaugurală are loc în data de 27 aprilie 1908, iar ceremonia de închidere are loc pe data de 31 octombrie 1908. Deschiderea oficială a fost făcută de Maiestatea Sa, Edward VII, Regele Angliei, iar în cadrul acestei ceremonii inaugurale are loc defilarea delegațiilor pe națiuni.
Jocurile Olimpice de la Londra au beneficiat de o organizare foarte buna decât cele organizate până atunci. Pentru acest eveniment a fost construit un stadion cu o capacitate de 68 000 de locuri, stadionul White City (fig.9). Proiectantul acestui stadion a fost inginerul J.J.Webster și a fost finalizat în 10 luni de către George Wimpey. Stadionul avea o pistă de alergare cu o lățime de 7,3 metri, iar trei ture aveau o lungime de 536 de metri, având si bazin de înot.
La acestă ediție a avut loc o creștere a participanților, numărând 2008 de sportivi, din care 1971 de bărbați și 37 de femei. Sportivi s-au întrecut în 23 de discipline, care constau în 110 probe. Tot la această ediție a avut loc debutul patinajului artistic, primul învingător fiind rusul Nikolai Panin Kolomenkin și sunt aprobate și oficializate măsura greutății discului și lungimea distanței de maraton. Un nou record mondial a fost stabilit de Forrest Smiithson, SUA, pe distanța de 110 metri garduri cu 15 secunde.
Fig.9 Stadionul White City, Londra, Anglia.
(sursa: http://www.oldstratforduponavon.com/sitebuilder/images/whitecity-620×413.jpg)
2.3.5 Stockholm 1912
A V-a ediție a Jocurilor Olimpice se are loc la Stockholm, Suedia. Ceremonia inaugurală are loc în data de 5 mai 1912, iar ceremonia de închidere are loc pe data de 27 iulie 1908. Deschiderea oficială a fost făcută de Maiestatea Sa, Gustav V, Regele Suediei. La această ediție au concurat 2407 de sportivi din care 2359 de bărbați și 48 de femei din 28 națiuni, fiind prima ediție la care au participat sportivi de pe toate continentele. Sportivii s-au întrecut în 14 discipline, care constau în 102 probe. Tot la această ediție apar noi probe, cursele de alergări pe distanțe de 5000 și 10 000 de metri, ștafete 4×100, 4×400 și concursul la decatlon și pentatlon.
Un moment semnificativ este construirea Stadionului Olimpic din Stockholm în stil gotic medieval (fig.10). Proiectantul acestui stadion este arhitectul Torben Grut, având ca scop găzduirea Jocurilor Olimpice și are o capacitatea de 35.000
Oscar Swahn este cel mai în vârstă campion în istoria Jocurilor Olimpice, fiind medaliat cu aur la proba cerb alergător.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 25 medalii de aur, 19 de argint și 19 de bronz; Suedia, cu 24 medalii de aur, 24 de argint și 17 de bronz; Marea Britanie, cu 10 medalii de aur, 15 de argint și 16 de bronz; Finlanda, cu 9 medalii de aur, 8 de argint și 9 de bronz; Franța, cu 7 medalii de aur, 4 de argint și 3 de bronz; Germania, cu 5 medalii de aur, 13 de argint și 7 de bronz.
Primul război mondial (1914-1918) întrerupe seria victorioasă, plină de succese a Jocurilor Olimpice, dar olimpismul devenise o idee în mers și nimic n-o mai putea opri. În acest an, Coubertin lansează o nouă deviză, de fapt o nouă idee, care își va deschide și ea încet, dar sigur, drumul: „Toate sporturile pentru toate națiunile”
Fig.10 Stadionul Olimpic din Stockholm. 1912 – Ceremonie de deschidere
(sursa: http://www.oldstratforduponavon.com/sitebuilder/images/whitecity-620×413.jpg)
2.3.6 Anvers 1920
Jocurile Olimpice sunt reluate la Anvers, Belgia unde are loc cea de-a VII-a ediție. Această ediție are lor în perioada 20 aprilie 1920 (ziua ceremoniei inaugurale) – 12 septembrie 1920 (ziua ceremoniei de închidere). Deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice o face Maiestatea Sa, Albert I, Regele Belgiei.
Tot la această ediție are loc primul jurământ olimpic. Primul sportiv care a depus jurământul în numele tuturor olimpicilor a fost Victor Boin care a concurat la polo și scrimă.
La Anvers au concurat 2626 de sportivi din care 2561 de bărbați și 65 de femei din 29 de națiuni și au concurat la 22 discipline cu 154 de probe. În arena olimpică este fluturat pentru prima dată drapelul olimpic. Pierre de Coubertin spunea despre cele cinci cercuri că reprezintă un adevărat simbol internațional, un simbol internațional al păcii și prieteniei care unește regiuni diferite ale lumii.
Pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice a fost construit stadionul Beerschot (fig.11). Construcția stadionului a început în iulie 1919 iar deschiderea oficială a avut loc pe 23 mai 1920, înaintea începerii Jocurilor Olimpice. Stadionul avea o capacitate de 35.000 de spectatori. După terminarea jocurilor, capacitatea stadionului a fost redusă la 12.771 de spectatori, iar în prezent este folosit pentru clubul de fotbal belgian FCO Beerschot Wilrijk.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 41 medalii de aur, 27 de argint și 27 de bronz; Suedia, cu 19 medalii de aur, 19 de argint și 25 de bronz; Marea Britanie, cu 15 medalii de aur, 15 de argint și 13 de bronz; Finlanda, cu 15 medalii de aur, 10 de argint și 9 de bronz; Belgia, cu 14 medalii de aur, 11 de argint și 11 de bronz; Norvegia, cu 13 medalii de aur, 9 de argint și 9 de bronz.
Fig.11 Stadionul Beerschot
(sursa: http://www.stadiumguide.com/bosuil/)
2.3.7 Paris 1924
La Paris, Franța în anul 1924 are loc cea de-a VIII-a edițe a Jocurilor Olimpice. Pe data de 4 mai 1924 are loc ceremonia inaugurală, iar în data de 27 iulie 1924 ceremonia de închidere. Deschiderea oficială a jocurilor a fost deschisă de Gaston Doumergue, Președintele Franței.
Stadionul Colombes (fig.12) a fost folosit pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice, care avea o capacitate de 45.000 de spectatori, iar câțiva ani mai târziu a fost extins la 60.000 de spectatori.
La această ediție au concurat 3089 de sportivi din care 2954 de bărbați și 135 de femei din 44 de țări și au concurat la 17 discipline cu 126 de probe. Acestea au fost primele jocuri sub deviza Citus (mai repede), Altius (mai sus), Fortius (mai puternic) și are loc ritual înălțării celor trei drapele care reprezentau Comitetul Internațional Olimpic, țara organizatoare și gazda viitoarea ediții.
L a aceste Jocuri Olimpice a participat și România, fiind reprezentată de 54 de sportivi, obținând medalii de bronz.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 45 medalii de aur, 27 de argint și 27 de bronz; Finlanda, cu 14 medalii de aur, 13 de argint și 10 de bronz; Franța, cu 13 medalii de aur, 15 de argint și 10 de bronz; Marea Britanie, cu 9 medalii de aur, 13 de argint și 12 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 3 de argint și 5 de bronz; Elveția, cu 7 medalii de aur, 8 de argint și 10 de bronz.
În întrecerile de artă, juriile au în componența lor foarte multe personalități, între care Cocteau, Enescu, Strawinski, Piccaso, Ravel… Era, spuneam noi, un gest de largă înțelegere a ideii lui Coubertin, pentatlonul muzelor.
Fig.12 Stadionul Colombes. 1924
(sursa: http://farm3.static.flickr.com/2027/2264549961_342bebf8be_b.jpg)
2.3.8 Amsterdam 1928
Data de 17 mai 1928 la Amsterdam, Olanda a marcat începerea celei de-a IX -a ediție a Jocurilor Olimpice, acestea fiind numite pentru prima dată Jocurile Olimpice de vară iar ceremonia de încheiere a fost în data de 12 august 1928. Acesta ediție marchează pentru prima dată aprinderea flăcării olimpice în cupa stadionului, dar nu a fost purtată în ștafetă.
Deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice a făcut-o Prințul Herdrik, iar jurământul olimpic a fost depus de fotbalistul Harry Denis.
Pentru desfășurarea acestor jocuri, a fost construit un stadionul olimpic din Amsterdan (fig.13) cu o capacitate de 31.600 de locuri. Arhitectul acestui stadion este Jan Wils, design-ul acestui stadion a câștigat medalia de aur Olimpic la concursul de arhitectură din 1928. În anul 1937 s-a mărit capacitatea stadionului de la 31.600 de locuri la 64.000 de locuri prin adăugarea celui de-al doilea nivel la aripa de nord și sud, această extindere fiind proiectată tot de arhitectul Jan Wils.
La această ediție au concurat 2883 de sportivi din care 2606 de bărbați și 277 de femei din 46 de țări și au concurat la 14 discipline cu 109 probe. Pentru prima dată sunt admise la Jocuri și femeile la probele de gimnastică și atletism.
După ce țara noastră participase modest la Paris, unde echipa de rugby este felicitată pentru participarea și cucerește, în turneul celor trei echipe, medalia de bronz, de astădată la Amsterdam, România, cu Comitetul olimpic național încă din anul 1914, se prezintă la startul întrecerilor în mai multe discipline și cu mai mulți sportivi
Era dovata dorinței noastre de a nu lipsi de la această mare sărbătoare a tinereții lumii, Jocurile Olimpice. Nu câștigăm nici o medalie, dar nu spusese Coubertin că important la Jocuri este lupta, participarea și nu victoria?
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 22 medalii de aur, 18 de argint și 16 de bronz; Germania, cu 10 medalii de aur, 7 de argint și 14 de bronz; Finlanda, cu 8 medalii de aur, 8 de argint și 9 de bronz; Suedia, cu 7 medalii de aur, 6 de argint și 12 de bronz; Italia, cu 7 medalii de aur, 5 de argint și 7 de bronz; Elveția, cu 7 medalii de aur, 4 de argint și 4 de bronz.
Fig.12 Stadionul Olimpic din Amsterdam. 1928
(sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Olympic_Stadium_Amsterdam_1928.jpg)
2.3.9 Los Angeles 1932
A X-a ediție a Jocurilor Olimpice a avut loc la Los Angeles, California, Statele Unite ale Americii, și s-au desfășurat în perioada 30 iulie 1932 – 14 august 1932. Deschiderea oficială a fost făcută de Charles Curtis, Vicepreședintele SUA, iar jurământul olimpic a fost făcut de George Calnan.
Din punct de vedere arhitectural, cel mai semnificativ eveniment a fost extinderea Stadionului Olimpic Memorial Coliseum (fig.14) care a fost construit în anul 1920 și proiectat de arhitectul stadionului este John and Donald Parkinson.
La acea vreme când a fost inaugurat stadionul în 1923, a fost cel mai mare stadion din Los Angeles, având o capacitate de 75.000 de locuri, iar datorită faptului că în 1932 urma să găzduiască Jocurile Olimpice a fost extins la 105.000 de locuri.
La această ediție au concurat 1332 de sportivi din care 1206 de bărbați și 126 de femei din 37 de țări și au concurat la 14 discipline cu 117 probe. Un alt moment semnificativ este ritualul de premiere în care laureații olimpici urcă pe podiumul segmentat pe locuri, iar drapelul reprezentativ țări este ridicat în timp ce este intonat imnul națiunii campionului. Acest ritual având loc la locul competiției.
Ca valoare de concurs, Los Angelesul a justificat toate așteptările. Rezultatele la natație și atletism ( cu excepția săriturilor în lungime) au întrecut categoric pe cele ale protagoniștilor din arenele olimpice ale capitalei olandeze. Au fost stabilite 32 de noi recorduri olimpice, dintre care 28 erau și recorduri mondiale.
Jocurile Olimpice se afirmaseră definitiv, cucerindu-și fără drept de apel independența și identitatea de cea mai mare competiție polisportivă a planetei. Un extras din presa vremii certifică, accentuând în special că americanii au construit la Los Angeles o veritabilă infrastructură, iar condițiile de cazare în
primul sat olimpic adevărat, vor deveni model pe care ulterior îl vor adopta toți organizatorii.
Fig.14 Stadionul Olimpic Memorial Coliseum. 1932
(sursa: http://waterandpower.org/museum/Early_LA_Buildings%20(1925%20+)_4_of_8.html)
2.3.10 Berlin 1936
La 1 august 1936 Adolf Hitler anunță deschiderea celei de-a XI-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară. În ziua solemnităților pronunță cel mai scurt discurs din viața sa, exprimat într-o singură frază: „Anunț Jocurile celei de-a XI Olimpiade deschise!”
Pentru desfășurarea acestor Jocuri Olimpice a fost construit Stadionul Olimpic de la Berlin (fig.15), aceasta fiind opera monumentală a arhitectului Werner March. Structura stadionului este una impunătoare, având la bază conceptul de soliditate și autoritate care reflectă regimul nazist. Stadionul a fost proiectat astfel încât să poată găzdui 100.000 de spectatori.
Intrarea principală este marcată de două turnuri, iar inelele olimpice sunt suspendate între cele două turnuri pentru a finaliza simbolic proiectarea portalului.
A fost Olimpiada premergătoare celui de-al doilea război mondial, cu steaguri naziste cu zvastică, apologii rasiste, cu Hitler în tribună.
La această ediție au concurat 3963 de sportivi din care 3632 de bărbați și 331 de femei din 49 de țări și au concurat la 19 discipline cu 129 de probe. Un moment semnificativ este aprinderea torței în antica Olympie și este purtată de 3000 de alergători, iar în program trei discipline noi: baschet, canoe și handbal.
România a fost și ea prezentă la Jocurile Olimpice de la Berlin, participând cu 54 de sportivi, Henri Rand obținând o medalie de argint la călărie, sărituri peste obstacole.
Fig.15 Jocurile Olimpice de vară. Stadionul Olimpic de la Berlin. 1936
(sursa: http://www.olympic.org/berlin-1936-summer-olympics)
2.3.11 Londra 1948
Și totuși sportivii, mulți până acum câțiva ani pe front, în linia întâi, aleargă acum amenințați doar de pistolul… starterului. Dorința de mișcare, prietenie și victorie este în fiecare din ei, dar se știe, numai unii o vor obține, iar ceilalți, sportivi, o vor recunoaște.
Nimeni n-a vrut să organizeze această olimpiadă postbelică Coubertin murise în 1937, îngrijorat de norii grei ai apropiatului război. Și totuși Anglia o va face, înălțând dintr-un stadion vechi, un Wembley de glorie viitoare.
În 29 iulie 1948 se desfășoară a XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, la Londra, Anglia, iar ceremonia de deschidere a fost oficiată de Maiestatea Sa, George VI, Regele Angliei pe stadionul Wembley (fig.16). Jurământul olimpic a fost depus de atleticii Donald Finlay și John Mark.
La această ediție au concurat 4104 de sportivi din care 3714 de bărbați și 390 de femei din 59 de țări și au concurat la 17 discipline cu 136 de probe. Un moment semnificativ este debutul feminin la canoe, prima campioană fiind Karen Hoff, Danemarca.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 38 medalii de aur, 27 de argint și 19 de bronz; Suedia, cu 16 medalii de aur, 11 de argint și 17 de bronz; Franța, cu 10 medalii de aur, 6 de argint și 13 de bronz; Ungaria, cu 10 medalii de aur, 5 de argint și 12 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 11 de argint și 8 de bronz; Finlanda, cu 8 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz.
Fig.16 Stadionul Wembley, Londra. 1948
(sursa: http://www.oldstratforduponavon.com/sitebuilder/images/wembley7-620×413.jpg)
2.3.12 Helsinki 1952
A XV-a ediție a Jocurilor Olimpice se desfășoară la Helsinki, Finlanda. Ceremonia inaugurală are loc pe data de 19 iulie, iar închidere pe 3 august 1952. Deschiderea Jocurilor a fost oficiată de Juho Kusti Paasikivi, Președintele Finlandei. Jurământul olimpic este depus de gimnastul Heikki Savolainen.
La 19iulie, în ciuda unei ploi violente și reci, în fața a peste 70 de mii de spectatori, ascunși sub umbrele, ceremonia de deschidere nu a omis nici unul din elementele ei tradiționale.
Stadionul Olimpic din Helsinki (fig.17) a găzduit Jocurile Olimpice de vară, clădire ce a fost începută în 12 februarie 1934, iar inaugurarea a fost făcută în 12 iunie 1938. Acest stadion este construit pe axa nord-sud, cu o structura din beton armat și o capacitate de 50.000 de spectatori. Pentru aceste Jocuri din 1952, Comitetul de organizare a mai adaugat la nord și la sud locuri din lemn pentru aproximativ 20.000 de persoane, ajungând la o capacitate de 70.000 de spectatori. Pe lânga aceste locuri suplimentare, a mai fost nevoie de creerea temporară a 10 camere de dressign, dușuri, etc. pentru sportivele care concurau.
De atunci stadionul a mai suferit cateva modificări, cel mai semnificativ este cel din 1990-1994, când a fost modernizat complet. Acest stadion a fost clasat ca cel mai frumos din lume, fiind rezultatul unui concurs de arhitectură care a fost câștigat de arhitecții Yrjö Lindegren și Toivo Jäntti. Stadionul are o lungime de 243 de metri și o lățime de 159 metri iar turnul o înălțime de 72 de metri.
La această ediție au concurat 4955 de sportivi din care 4436 de bărbați și 519 de femei din 69 de țări și au concurat la 17 discipline cu 149 de probe. Un moment semnificativ este purtarea drapelului de o femeie pentru prima dată, numele ei este Estrella Puntes din Uruguay.
Fig.17 Stadionul Olimpic din Helsinki. 1948
(sursa: http://yle.fi/aihe/artikkeli/2012/10/17/helsingin-olympialaiset-1952)
Pentru prima oară prezente în program: probele de 10 km fond femei și slalomul uriaș pentru femei și bărbați.
La ediție, România obține pentru prima data la Jocurile Olimpice o medalie de aur la proba de tir, și o medalie de argint și două de bronz.
2.3.13 Melbourne 1956
De data aceasta este rândul Australiei ca să găzduiască a XVI-a ediție a Jocurilor Olimpice. Melbourne este orașul care gazduiește acesta ediție care începe pe data de 22 noiembrie 1956 și se termină pe data de 8 decembrie 1956.
Deschiderea oficială a fost făcută de Philip Mountgatten, Duce de Edimbourg, jurământul a fost depus de atleticul John Landy, iar flacăra olimpică de atletistul Ron Clarke. În cadrul ceremoniei inaugurale este intonat un nou imn olimpic, autorul acestui nou imn este compozitorul polonez Michel Spisak.
La această ediție au concurat 3314 de sportivi din care 2938 de bărbați și 376 de femei din 72 de țări și au concurat la 17 discipline cu 145 de probe. Focul aprins în străvechea Olympie este adus la Atena, purtat de 1500 de făclieri, ajunge în Australia pe cale aeriană.
Pentru desfășurarea acestei ediții a fost construit Stadionul Olimpic Park din Melbourne pentru antrenarea atleticilor și la o scurtă distanță a fost construit și MCG (Melbourne Cricket Ground). Stadionul Melbourne Cricket Ground (fig.18), cunoscut și sub numele de "G" este al 10-lea cel mai mare stadion din lume și cel mai mare din Australia. Acest stadion a fost construit în anul 1853, și a servit ca stadion principal pentru Jocurile Olimpice de vară din 1956, având o capacitate totală de 100.000 de locuri, 95.000 de locuri pe scaune și 5.000 de locuri în picioare.
Fig.18 Stadionul Melbourne Cricket Ground. 1956
(sursa: http://terraoko.com/?p=26827)
Clasamentul recapitulativ al primelor șase națiuni: URSS, cu 37 medalii de aur, 29 de argint și 32 de bronz; SUA, cu 32 medalii de aur, 25 de argint și 17 de bronz; Australia, cu 9 medalii de aur, 10 de argint și 7 de bronz; Ungaria, cu 9 medalii de aur, 10 de argint și 7 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 8 de argint și 9 de bronz; Suedia, cu 8 medalii de aur, 5 de argint și 6 de bronz.
O ediție a Jocurilor excelentă pentru România. Leon Rotman a fost eroul înrecerilor de canoe, el reușind să se impună atât la 1.000,cât și la 10.000 m. Mai detașat în proba de rezistență, deși avuse mari probleme înaintea startului cu ambarcațiunea sa, mai lungă decât stipula regulamentul. Și la canoe dublu 1.000 m au câștigat tot românii, prin doi sportivi născuți în Deltă, Dumitru Alexe și Simion Ismailciuc.
Încă o medalie de aur a venit la box, categoria 67 kg, acolo unde Nicolae Linca a luptat extrem de curajos cu toți adversarii în ciuda faptului că avea mâna dreaptă fracturată la încheietură încă de la primul meci.
2.3.14 Roma 1960
A XII-a ediție a Jocurilor Olimpice se desfășoară la Roma, Italia începând cu data de 25 august 1960 și se încheie pe data de 11 septembrie 1960. Deschiderea este oficiată de Giovanni Gronchi, Președintele Italiei.
La această ediție au concurat 5338 de sportivi din care 4727 de bărbați și 611 de femei cu o participare record de 83 de națiuni care au concurat la 17 discipline cu 150 de probe. În timpul acestor Jocuri se înregistrează întâia victorie românească la atletism. Iolanda Balaș, cea care a domina de ceva vreme proba de săritură în înălțime, stabilind recorduri mondiale unul după altul, a devenit și campioană olimpică.
Stadionul Olimpic din Roma (fig.19) a gazduit competițiile de atletism și ceremoniile de deschidere și închidere de la Jocurile Olimpice de vară. Lucrarile de construcție a stadionului au început în anul 1927 sub urmărirea inginerului Turinese Angelo Frisa și a arhitectului Enrico Del Debbio, construcția fiind finalizată în anul 1932 doar parțial. În decembrie 1950 au fost reluate lucrările de finalizare a stadionului, proiect încredințat inginerului Carlo Roccatelli, urmând să fie preluată de arhitectul Annibale Vitellozzi. Capacitatea stadionului a ajuns la 100.000 de spectatori, iar inaugurarea a fost făcută în anul 1953.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: URSS, cu 43 medalii de aur, 29 de argint și 31 de bronz; SUA, cu 34 medalii de aur, 21 de argint și 16 de bronz; Italia, cu 13 medalii de aur, 10 de argint și 13 de bronz; Echipa unificată a Germaniei, cu 12 medalii de aur, 19 de argint și 11 de bronz; Australia, cu 8 medalii de aur, 8 de argint și 6 de bronz; Turcia, cu 7 medalii de aur, 2 de argint și 0 de bronz.
La Roma, în cetatea eternă, Jocurile Olimpice au avut strălucire augustă. Ca să ajungă să concureze și să învingă la Roma, mulți sportivi s-au învins pe sine încă înainte, cu mulți ani înainte.
Fig.19 Stadionul Olimpic din Roma. 1960
(sursa: http://mencarini.photoshelter.com/image/I0000JCwrQzGAqJ0)
2.3.15 Tokyo 1964
Primele Jocuri Olimpice în Asia, au loc la Tokyo, Japonia cu ediția a XVIII-a care începc în data de 10 octombrie 1964 și se închid în data de 24 octombrie 1964.
La Tokyo, România a câștigat 2 medalii de aur, cea a Iolandei Balaș la atletism și cea a Mihaelei Peneș la aruncarea suliței. Tot la Tokyo, România a mai obținut 4 medalii de argint și 6 de bronz.
Iolanda Balaș a cucerit al doilea titlu consecutiv la săritura în înălțime, având, ca și la Roma, de luptat mai mult cu ștacheta decât cu celelalte adversare aflate în concurs. Lia Manoliu s-a clasat din nou a treia la aruncarea discului, la fel ca în 1960.
O construcție sportivă remarcabilă este Palatul sporturilor Yoyogi (fig.20), proiectată de arhitectul Kenzo Tange, construită între anii 1961-1964 pentru a găzdui concursurile de înot, sărituri în apa și handbal de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Arhitectura arenei este considerată fiind una de vârf în stilul modern japonez și devine un punct de reper arhitectural. Structura arenei este una modernă și expresionistă, din beton armat și cabluri metalice, acoperișul fiind susținut de 13 cabluri metalice.
Arhitectul Kenzo Tange, a avut o puternică influență asupra formării și evoluției arhitecturii joponeze moderne, el fiind totodată unul din coriferii arhitecturii moderne internaționale.
Sala de sport este cea mai mare dintre cele două proiectate de Kenzo Tange pentru Jocurile Olimpice. Sala mică are o capacitate de 5300 de locuri iar sala mare are o capacitate de 10.500 de spectatori. Aceasta sală este una multifuncțională, având posibilitatea să găzduiască competiții de baschet, hochei, handbal.
Fig.20 Palatul sporturilor Yoyogi. Arhitect: Kenzo Tange
(sursa: http://www.notey.com/@archeyes/external/7729669/national-gymnasium-for-tokyo-olympics-kenzo-tange.html)
Stadionul Național Olimpic din Tokyo (fig.21), Japonia a fost stadionul principal pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice de vară și a servit pentru concursurile de atletism și pentru ceremoniile de deschidere și închidere. Stadionul avea o capacitate de 48.000 de locuri, iar în anul 2015 a fost demolat pentru a se construi un nou stadion principal care să servească pentru Jocurile Olimpice de vară din anul 2020. Arhitectul noului proiect este Kengo Kuma, iar termenul de finalizarea a construcției este noiembrie 2019.
Fig.21 Stadionul Național Olimpic din Tokyo. 1964
(sursa: http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2013/09/07/article-2415102-00D476DA00000190-737_634x428.jpg)
2.3.16 Ciudat de México 1968
A XIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară se desfășoară la Ciudad de México, Mexic, ceremonia inaugurală are loc în data de 12 octombrie 1968, iar ceremonia de închidere în 27 octombrie 1968. Deschiderea Jocurilor Olimpice de vară este oficiată de Gustavo Diaz Ordaz, Președintele Mexicului, iar jurământul olimpic este depus de atleticul Pablo Garrido.
La această ediție au concurat 5516 de sportivi din care 4735 de bărbați și 781 de femei cu o participare de 112 de națiuni care au concurat la 18 discipline cu 172 de probe.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 33 medalii de aur, 37 de argint și 27 de bronz; URSS, cu 29 medalii de aur, 32 de argint și 30 de bronz; Japonia, cu 11 medalii de aur, 7 de argint și 7 de bronz; Ungaria, cu 10 medalii de aur, 10 de argint și 12 de bronz; RDG (Germania), cu 9 medalii de aur, 9 de argint și 7 de bronz; Franța, cu 7 medalii de aur, 3 de argint și 5 de bronz.
La Ciudat de México, România a câștigat 4 medalii de aur (Viorica Viscopoleanu la atletism, Lia Manoliu la atletism, Ionel Drâmbă la scrimă, Ivan Patzaichin și Serghei Cavaliov la kaiac canoe). Tot la Tokyo, România a mai obținut 6 medalii de argint și 5 de bronz.
Stadionul Olimpic din Mexic (fig.22) a fost gazda Jocurilor Olimpice de vară din anul 1968, având o capacitate de 70.700 de spectatori,dar la cerințele Comitetului Internațional Olimpic a fost extins pana la capacitatea de 83.700 de locuri, în care s-au desfășurat concursuri de atletism, meciuri de fotbal, ceremoniile de deschidere și închidere, etc. Acest stadion a fost construit în anul 1952, fiind cel mai mare stadion din acea perioadă, cu o capacitate de 52.000 de locuri, după care în anul 1968 a fost extins cu încă 14.000. Arhitecții care au proiectat acest stadion sunt: Augusto Perez, Raul Salinas, și Jorge Bravo Moro.
Fig.22 Stadionul Olimpic din Mexic
(sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Estadio_Olímpico_Universitario)
2.3.17 München 1972
Ediția a XX-a a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfășurat la München, Germania. Ceremonia inaugurală a avut loc în data de 26 august 1972, iar ceremonia de închidere în 1 septembrie 1972. Deschiderea Jocurilor a fost oficiată de Gustav Heinemann, Președintele Federal, iar jurământul olimpic a fost depus de atletul Heidi Schüller.
La această ediție au concurat 7134 de sportivi din care 6095 de bărbați și 1059 de femei cu o participare de 121 de națiuni care au concurat la 21 discipline cu 195 de probe.
Capitala Bavariei a ținut cu tot dinadinsul să impresioneze prin ospitalitate și deschidere în fața lumii întregi, ca într-un fel să șteargă amintirile neplăcute ce avocau olimpiada anului 1936 marcată de agresivitatea propagandei naziste. Și a
reușit. Münchenul are de nerecunoscut. Complexul sportiv – unul dintre cele mai moderne în acea vreme.
Pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de vară din 1972 (fig.23), a fost construit Stadionul Olimpic din München. Opera arhitecturală a fost proiectată de inginerul Frei Otto și arhitectul Gunther Behnisch. Proiectul acestui stadion este în contradicție cu celelalte construcții sportive care aveau structuri masive, acesta având o structură ușoară suspendată care pare să plutească. Capacitatea inițială a acestui stadion era de 80.000 de locuri, dar capacitatea actuală fiind redusă la 69.250 de locuri. Acestă construcție tip cort a fost revoluționară în acea perioadă și era formată din copertine de dimensiuni mari, realizate din sticla pe o structură din cabluri de oțel.
Fig.23 Stadionul Olimpic din München
(sursa: http://www.blogcdn.com/realestate.aol.com/blog/media/2012/07/101-munich-wikimedia-poco-a-poco.jpg)
Clasamentul recapitulativ al primelor șase națiuni: URSS, cu 50 medalii de aur, 27 de argint și 22 de bronz; SUA, cu 33 medalii de aur, 31 de argint și 30 de bronz; RDG, cu 20 medalii de aur, 20 de argint și 23 de bronz; RFG, cu 13 medalii de aur, 11 de argint și 16 de bronz; Japonia, cu 13 medalii de aur, 8 de argint și 8 de bronz; Australia, cu 8 medalii de aur, 7 de argint și 2 de bronz.
La această ediție, România este clasată pe locul 13, obținând 3 medalii de aur (Ivan Patyaichin la kaiac canoe, Gheorghe Berceanu și Nicolae Martinescu la lupte greco-romane) , 6 medalii de argint și 7 de bronz.
Tensiunile politice internaționale provoacă Jocurilor Olimpice mari tragedii: 12 sportivi israelieni și antrenori au fost uciși de teroriști palestinieni la München. A fost cea mai mare dramă înregistrată sub emblema olimpismului.
2.3.18 Montreal 1976
A XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară s-au desfășurat la Montreal, Canada începând cu data de 17 iulie 1976, iar ceremonia de închieiere a fost pe data de 1 august 1976. Deschiderea oficială a fost făcută de Regina Angliei, Elisabeth II, iar jurământul olimpic a fost depus de Pierre Saint-Jean.
Olimpiada de la Montreal a fost denumită, și nu numai de noi, Olimpiada Nadiei !
La această ediție au concurat 6084 de sportivi din care 4824 de bărbați și 1260 de femei cu o participare de 92 de națiuni care au concurat la 21 discipline cu 198 de probe.
Arhitectul francez, Roger Tallibert proiectează Stadionul Olimpic din Montreal (fig.24), cu scopul gazduirii Jocurilor Olimpice de vară din 1976. Acoperișul stadionului era proiectat astfel încât să fie retractabil, fiind suspendat de niste cabluri masive cu o lungime de 175 de metri. Această construcție este una organică, care avea o capacitate de 60.000 de spectatori.
Canadienii, gazdele celei de-a XX-a Olimpiade din 1976, fac cheltuieli enorme. Stadionul din Montreal așa și nu a fost finisat, chiar dacă în procesul de
construcție au fost mobiliyați peste o sută de mii de lucrători. Costurile totale s-au ridicat până la 1 miliard de dolari…
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: URSS, cu 49 medalii de aur, 41 de argint și 35 de bronz; RDG, cu 40 medalii de aur, 25 de argint și 25 de bronz; SUA, cu 34 medalii de aur, 35 de argint și 25 de bronz; RFG, cu 10 medalii de aur, 12 de argint și 17 de bronz; Japonia, cu 9 medalii de aur, 6 de argint și 10 de bronz; Polonia, cu 7 medalii de aur, 6 de argint și 13 de bronz.
La această ediție, România este clasată pe locul 9 dupa medaliile de aur, obținând 4 medalii de aur (3 dintre ele au fost obținute de Nadia Comăneci) , 9 medalii de argint și 14 de bronz.
Fig.24 Stadionul Olimpic din Montreal. 1976
(sursa: http://untappedcities.com/2013/03/12/the-quirky-buildings-of-montreal-1976-summer-olympics/)
2.3.19 Moscova 1980
A XXII-a ediție a Jocurilor olimpice se desfășoarăla Moscova, URSS, fiind prima țară socialistă care găzduiește Jocurile Olimpice. În data de 19 iulie 1980 are loc ceremonia inaugurală, iar în data de 3 august 1980 ceremonia de închidere. Deschiderea Jocurilor este oficiată de Leonid Brejnev, Președintele Sovietului Suprem al URSS, iar jurământul olimpic de gimnastul Nikolai Andrianov.
A fost olimpiada recordurilor,a celor mai mulți spectatori și telespectatori,a celor mai numeroase manifestări artistice. Și a unor discrete, dar semnificative fapte de fair-plaz, de înaltă sportivitate.
La această ediție au concurat 5179 de sportivi din care 4064 de bărbați și 1115 de femei cu o participare de 80 de țări care au concurat la 21 discipline cu 203 de probe.
Stadionul Luijinski (fig.25) a găzduit Jocurile Olimpice de vară din 1980. Construirea stadionului a început în anul 1955 și a fost finalizat în anul 1956, fiind Stadionul Național al Uniunii Sovietice, devenind apoi Stadionul Național al Rusiei. Stadionul avea o capacitate de 100.000 de spectatori, dar în urma modificărilor ulterioare de modernizare l-au redus la o capacitate de 80.000 de locuri.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șapte națiuni: URSS, cu 80 medalii de aur, 69 de argint și 46 de bronz; RDG, cu 47 medalii de aur, 37 de argint și 42 de bronz; Bulgaria, cu 8 medalii de aur, 16 de argint și 17 de bronz; Cuba, cu 8 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 3 de argint și 4 de bronz; Ungaria, cu 7 medalii de aur, 10 de argint și 15 de bronz; România, cu 6 medalii de aur, 6 de argint și 13 de bronz.
Fig.25 Stadionul Național al Rusiei. 1980
(sursa: http://s121.photobucket.com/user/kokoutd/media/1000/Lenin-stadium-1.jpg.html)
2.3.20 Los Angeles 1984
A XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Los Angeles, California, Statele Unite. Ceremonia inaugurală (fig.26) a fost în data de 28 iulie 1984, iar ceremonia de închidere a Jocurilor în data de 12 august 1984. Deschiderea a fost oficiată de Președintele Statelor Unite ale Americii, Ronald Reagan, iar jurământul olimpic a fost depus de atletul Edwin Moses.
Au participat 140 de țări, mai mult ca niciodată, depășind cu optsprezece numărul participantelor de la München, dovada elocventă a forței ideii olimpice, chiar când uneori ea trece prin momente critice.
Pentru a plăti cu aceeași monedă, URSS a organiyat boicotul blocului estic la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, motivând ca sportivii nu sunt în siguranță. România și Iugoslavia nu au răspuns la organiyarea boicotului și s-au alăturat celorlalte 138 de țări care au răspuns invitației de a participa la jocuri.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 83 medalii de aur, 61 de argint și 30 de bronz; România, cu 20 medalii de aur, 16 de argint și 17 de bronz; RFG, cu 17 medalii de aur, 19 de argint și 23 de bronz; China, cu 15 medalii de aur, 8 de argint și 9 de bronz; Italia, cu 14 medalii deaur, 6 de argint și 12 de bronz; Canada, cu 10 medalii de aur, 18 de argint și 16 de bronz.
Stadionului Olimpic Memorial Coliseum este primul care a găzduit două ediții ale Jocurilor Olimpice și este propus pentru a găzdui și Jocurile Olimpice de vară din 2024.
La acea vreme când a fost inaugurat stadionul în 1923, a fost cel mai mare stadion din Los Angeles, având o capacitate de 75.000 de locuri, iar datorită faptului că în 1932 urma să găzduiască Jocurile Olimpice a fost extins la 105.000 de locuri. În anul 1964 a mai suferit o modificare de modernizare a stadionului care a redus numarul de locuri la 93.000.
Fig.26 Stadionul Olimpic Memorial Coliseum. Ceremonia inaugurală 1984.
(sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Los_Angeles_Memorial_Coliseum#/media/File:Olympic_ Torch_Tower_of_the_Los_Angeles_Coliseum.jpg)
2.3.21 Seul 1988
Jocurile Olimpice de vară, ediția a XXIV-a se desfășoară la Seul, Coreea de Sud, începând cu data de 17 septembrie 1988 până în data de 2 octombrie 1988 când are loc ceremonia de închidere. Deschiderea Jocurilor a fost oficiată de Președintele Coreei de Sud, Roh Tae-woo, iar jurământul olimpic a fost depus de handbalistul Son Mi-na și baschetbalistul Hur Jae.
La această ediție au concurat 8391 de sportivi din care 6197 de bărbați și 2194 de femei cu o participare de 159 de țări care au concurat la 23 discipline cu 237 de concursuri, fiind cea mai mare participare de la 1896 încoace.
Pentru desfășurarea Jocurilor din 1988, fost construit Stadionul Olimpic din Seul (fig.27), proiectat de Kim Swoo-Geun, care să poată găzdui o capacitate de 100.000 de spectatori. După ce a suferit alte modificări, numarul de locuri a fost redus la 70.000.
Fig.27 Stadionul Olimpic din Seul.
(sursa: http://cfs7.tistory.com/image/27/tistory/2008/08/16/09/27/48a61eef7ce5f)
Tot pentru aceste Jocuri din 1988 a fost construita Olympic Gymnastics Arena (fig.28), fiind cea mai mare sală de sport din cele cinci folosite pentru competițiile de gimnastică de la Jocurile Olimpice de vară din 1988. Această arenă de sport multifuncțională a fost construită între 1984 și 1986, cu o capacitate de 15.000 de locuri. Învelitoarea arenei acoperită cu panouri textile susținute de cabluri metalice este proiectată David Geiger.
Fig.28 Olympic Gymnastics Arena. Seul 1988
(sursa: http://www.tensinet.com/project_files/4013/OLYMPI_SEOUL__GEIGER_STADIU-_PV01.jpg)
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: URSS, cu 55 medalii de aur, 31 de argint și 46 de bronz; RDG, cu 37 medalii de aur, 35 de argint și 30 de bronz; SUA, cu 36 medalii de aur, 31 de argint și 27 de bronz; Coreea de Sud, cu 12 medalii de aur, 10 de argint și 11 de bronz; RFG, cu 11 medalii deaur, 14 de argint și 15 de bronz; Ungaria, cu 11 medalii de aur, 6 de argint și 6 de bronz.
2.3.22 Barcelona 1992
A XXV-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Barcelona, Spania. Ceremonia inaugurală a fost în data de 25 iulie 1992, iar ceremonia de închidere a Jocurilor în data de 9 august 1992. Deschiderea a fost oficiată de Maiestatea Sa, Juan Carlos I, Regele Spaniei, iar jurământul olimpic a fost depus de Luis Doreste Blanco.
La această ediție au concurat 9356 de sportivi din care 6652 de bărbați și 2704 de femei cu o participare de 169 de țări care au concurat la 23 discipline și 257 de concursuri.
Probabil cea mai bună ediție a Jocurilor Olimpice dintre cele organizate începând cu 1896 și până în prezent: Barcelona folosește pretextul olimpic pentru a deveni foarte frumoasă, foarte modernă, hotărâtă să cucerească marea, construind satul atleților pe o plajă care, mai înainte, era ocupată de ateliere meșteșugărești din perioada neolitică și care, în timpul întrecerilor, au fost deschise tuturor.
Barcelona datorită Jocurilor Olimpice care urmau sa aibe loc, a trecut printr-o transformare și regenerare urbană, fiind transformat într-un oraș flexibil. Construcțiile sportive care urmau să găzduiască Jocurile din 1992, și-au pus amprenta ascupra orașului, dându-se o importanță deosebită. Pentru proiectarea acestora au fost invitați arhitecți celebri, precum: Santiago Calatrava pentru proiectarea turnului de telecomunicații Montjuic, Vittorio Gregotti pentru renovarea Stadionului Olimpic din Barcelona, Arata Isoyaki pentru proiectarea Arenei Palau Sant Jordi.
Arhitectul Arata Isoyaki a proiectat arena multifuncțională Palau Sant Jordi (fig.29), care era utilizată pentru toate evenimentele sportive, de agrement și culturale la standarde înalte. Palau Sant Jordi este cea mai mare sală de sport acoperită din Barcelona, care are o capacitate de 17.000 de locuri pe scaune și 24.000 de locuri pentru concerte. Această construcție este considerată o capodoperă inginerească de o calitate arhitecturală superioară.
Fig.29 Arena Palau Sant Jordi. Arhitect Arata Isoyaki
(sursa: http://il4.picdn.net/shutterstock/videos/13314974/thumb/1.jpg?i10c=-img.resize(height:160))
Fig.30 Interiorul arenei Palau Sant Jordi. Arhitect Arata Isoyaki
(sursa: http://www.barcelonaolimpica.net/uploads/i106_3.jpg)
Turnul de telecomunicații Montjuic (fig.31), proiectat de Santiago Calatrava, a fost finalizat în anul 1991 cu scopul transmiterii televizate a Jocurilor Olimpice. Turnul este construit din oțel și are o înălțime de 136 de metri.
Fig.31 Turnul de telecomunicații Montjuic. Arhitect Santiago Calatrava
(sursa: https://rockyontheroad.files.wordpress.com/2012/05/img_2968.jpg)
Stadionului Olimpic din Barcelona (fig.32) a fost construit în anul 1927, iar în anul 1989 a fost complet renovat, (păstrându-se doar fațada și cele două sculpturi), pentru a putea găzdui Jocurile din 1992, proiect realizat de arhitectul Vittorio Gregotti. Pe durata Jocurilor stadionul a avut capacitatea de 67.000 de spectatori, iar după aceste Jocuri a fost redusă capacitatea la 56.000 de spectatori.
Fig.32 Stadionul Olimpic din Barcelona
(sursa: http://ispaniagid.ru/l-anella-olimpica-de-montjuic/)
2.3.23 Atlanta 1996
A XXVI-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Atlanta, Georgia, Statele Unite ale. Ceremonia inaugurală a fost în data de 19 iulie 1996, iar ceremonia de închidere a Jocurilor în data de 4 august 1996. Deschiderea a fost oficiată de Președintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, iar jurământul olimpic a fost depus de baschetbalista Teresa Edwards.
La această ediție au concurat 10318 de sportivi din care 6806 de bărbați și 3512 de femei cu o participare de 197 de țări care au concurat la 26 discipline și 271 de concursuri.
Stadionul Olimpic din Atlanta (fig.33) a gazduit ceremoniile de deschidere și închidere și concursurile de atletism ce s-au desfășurat de durata a 8 zile. Capacitatea stadionului era de 85.000 de spectatori.
O altă ediție a americană a Jocurilor, dar nu atât de fructuasă pentru România precum fusese cea de la Los Angeles 1984. Un total de patru medalii de aur, la fel ca la Barcelona, plus șapte arginturi și patru bronzuri.
Fig.33 Stadionul Olimpic din Atlanta. 1996
(sursa: http://richardweisser.com/images/Olympic%20Stadium%20Panorama.jpg)
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 44 medalii de aur, 32 de argint și 25 de bronz; Rusia, cu 26 medalii de aur, 21 de argint și 16 de bronz; Germania, cu 20 medalii de aur, 18 de argint și 27 de bronz; China, cu 16 medalii de aur, 22 de argint și 12 de bronz; Franța, cu 15 medalii deaur, 7 de argint și 15 de bronz; Italia, cu 13 medalii de aur, 10 de argint și 12 de bronz.
2.3.24 Sydney 2000
A XXVII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Sydney, Australia. Ceremonia inaugurală a fost în data de 15 septembrie 2000, iar ceremonia de închidere a Jocurilor în data de 1 octombrie 2000. Deschiderea a fost oficiată de Guvernatorul General al Australiei, Wiliam Deane, iar jurământul olimpic a fost depus de hocheista Rechelle Hawkes.
La această ediție au concurat 10651 de sportivi din care 6582 de bărbați și 4069 de femei cu o participare de 199 de țări care au concurat la 28 discipline și 300 de probe. Aceasta fiind ultima ediție din mileniul II al erei moderne.
Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 44 medalii de aur, 32 de argint și 25 de bronz; Rusia, cu 26 medalii de aur, 21 de argint și 16 de bronz; Germania, cu 20 medalii de aur, 18 de argint și 27 de bronz; China, cu 16 medalii de aur, 22 de argint și 12 de bronz; Franța, cu 15 medalii deaur, 7 de argint și 15 de bronz; Italia, cu 13 medalii de aur, 10 de argint și 12 de bronz.
Un element inovator – apartamentele din Satul Olimpic au fost construite și ansamblate din materiale reciclabile, iar mijloacele de deplasare în interior aveau la bază energia solară. S-au respectat, astfel, exigențele impuse de severele legi continentale, privind protecția mediului înconjurător.
Jocurile Olimpice de vară din 2000 au fost găzduite de cel mai mare stadion olimpic, a cărei construcție a costat 400 de milioane de dolari. Stadionul Olimpic din Sydney (fig.34), proiectat de firma Populous (specializată în proiectarea construcțiilor sportive) a fost finalizat în martie 1999, și avea o capacitate de 110.000 de spectatori. După terminarea Jocurilor Olimpice, tribunele temporare situate pe capetele stadionului sunt înlocuite cu gradene acoperite, ceea ce reduce capacitatea stadionului la 80.000 de locuri.
Fig.34 Stadionul Olimpic din Sydney. 2000
(sursa: http://www.travelchannel.com/destinations/australia/photos/the-sights-in-sydney/page/5)
Pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Sydney a fost construit Sydney Super Dome a cărui nume este Allphones Arena. Această arenă multifuncțională a fost proiectată și construită de Abigroup Ltd și Obayashi Corporation, fiind finalizată în anul 1999.
Allphones Arena (fig.35) este o sală de sport multifuncțională, acoperită în întregime care are o capacitate de 20.000 de spectatori, fiind cea mai mare sală din emisfera sudică, gândită să permită o desfășurare flexibilă și diversificată a jocurilor și concertelor ce vor avea loc. Acoperișul arenei este suspendat pe cabluri din oțel care se întind pe o lungime de 150 și 200 de metri.
Fig.35 Allphones Arena. Sydney
(sursa: http://www.coxarchitecture.com.au/wp-content/uploads/2015/11/296033_00_N3_medium-e1448795503650.jpg)
Fig.36 Vedere interioară din Allphones Arena. Sydney
(sursa: http://www.coxarchitecture.com.au/wp-content/uploads/2015/11/296033_-00_N7_medium.jpg)
2.3.25 Atena 2004
A XXVIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Atena, Grecia. Ceremonia inaugurală a fost în data de 13 august 2004, iar ceremonia de închidere a Jocurilor în data de 29 august 2004. Deschiderea a fost oficiată de Președintele Republicii Elene, Kónstantinos Stephanópoulos, iar jurământul olimpic a fost depus de înotătorul Zoi Dimoschaki.
La această ediție au concurat 10625 de sportivi din care 6296 de bărbați și 4329 de femei cu o participare de 201 țări care au concurat la 28 de discipline și 301 probe.
Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice de la Atena 2004 a hotărât ca proiectul de reabilitare a Complexului Sportiv Olimpic să fie acordat arhitectului Santiago Calatrava. Complexul sportiv include Stadionul Olimpic din Atena, învelitoarea Sălii Olimpice, Centrul Acvatic Olimpic , Velodromul Olimpic și cele șaptesprezece curți ale Centrului Olimpic de Tenis.
Olympic Indoor Hall (fig.37) este cea mai mare sală închisă pentru desfășurarea evenimentelor sportive din 2004. Această arenă proiectat de Santiago Calatrava este finalizată în anul 1995, fiind printre cele mai mari și moderne arene sportive. Arena are o capacitate de 17.600 de locuri pentru competiții de gimnastică și 19.250 de locuri pentru competiții de baschet.
Fig.37 Olympic Indoor Hall. Atena 2004
(sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/O.A.C.A._Olympic_Indoor_Hall)
Fig.38 Vedere interioară din Olympic Indoor Hall. Atena 2004
(sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d5/Athens_Olympic_Indoor_Hall.jpg)
Stadionul Olimpic din Atena (fig.39) a fost proiectat în anul 1979 și construit între anii 1980-1982, iar pentru găzduirea Jocurilor Olimpice din 2004 a fost renovat complet. Învelitoarea proiectată de Santiago Calatrava este una inovatoare și foarte dinamică. Capacitatea stadionului pentru aceste Jocuri a fost de 71.000 de spectatori, fiind redusă după terminarea Jocurilor la 57.000 de locuri.
O altă construcție sportivă de o arhitectură deosebită este Velodromul Olimpic (fig.40). Construit în anul 1991, dar este renovat pentru a găzdui evenimetele sportive de ciclism, fiind finalizat pe data de 30 mai 2004.
Fig.39 Stadionul Olimpic din Atena. 2004
(sursa: http://msnbcmedia.msn.com/j/MSNBC/Components/Slideshows/_production/ss-090325-greece/ss-090325-greece-11.ss_full.jpg)
Fig.40 Velodromul Olimpic din Atena. 2004
(sursa: http://msnbcmedia.msn.com/j/MSNBC/Components/Slideshows/_production/ss-090325-greece/ss-090325-greece-11.ss_full.jpg)
2.3.26 Beijing 2008
A XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Beijing, China. Ceremonia inaugurală a fost în data de 8 august 2008, iar ceremonia de închidere a Jocurilor în data de 24 august 2008. Deschiderea a fost oficiată de Președintele Republicii Populare a Chinei, Hu Jintao, iar jurământul olimpic a fost depus de Zhanhg Yining.
La această ediție au concurat 11028 de sportivi cu o participare de 204 țări care au concurat la 28 de discipline și 302 probe. Această ediție, poate fi considerată din toate punctele de vedere, una de excepție. A fost, cum se spune, încununarea roadelor așteptate ale efectului „picăturii chinezești” – expresia supremelor eforturi umane de răbdare și insistență.
Cheltuielile alocate pentru organizare s-au ridicat la suma totală de 44 de miliarde de USD. Este cel mai mare buget din întreaga istorie a Olimpiadelor moderne. Numai construcția stadionului olimpic (”Cuib de pasăre”) au fost date 500 de milioane de dolari.
Piesa centrală a Olipiadei din 2008 a fost Stadionul Național din Beijing (fig.41), cunoscut sub numele ”Cuib de pasăre”, proiectată de Herzog & de Meuron. Designul stadionului este unul de impact, cu o arhitectură unică, dar respectând cerințele funcționale și tehnice, putând fi descris ca o combinație perfectă de eleganță, simplitate și funcționalitate.
Stadionul are o capacitate de 91.000 de locuri, care include 11.000 de locuri temporare și este proiectat cu o învelitoare retractabilă, translucidă care permite asigurarea luminii naturale peluzei. Datorită arhitecturii spectaculoase, acest stadion devine un punct de reper și un simbol pentru Beijing.
Fig.41 Stadionul Național din Beijing. 2008
(sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1e/Beijing_national_stadium.jpg)
Pentru găzduirea evenimentelor artistice de gimnastică și handbal de la Jocurile Olimpice de vară din 2008, a fost construită arena National Indoor Stadium (fig.42), cu o capacitate de 18.000 de spectatori.
Fig.42 National Indoor Stadium. Beijing 2008
(sursa: http://www.bjpag.com/mmsource/images/2013/07/15/20130715bjyyjtzxy12.jpg)
Fig.43 Vedere interioară din arena National Indoor Stadium. Beijing 2008
(sursa: http://www.bjpag.com/mmsource/images/2013/07/15/20130715bjyyjtzxy14.jpg)
2.3.27 Londra 2012
A XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Londra, Marea Britanie, pentru a treia oară. Ceremonia inaugurală a fost în data de 27 iulie 2012, iar ceremonia de închidere a Jocurilor în data de 12 august 2012. Deschiderea a fost oficiată de Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a. La această ediție au concurat 10820 de sportivi cu o participare de 204 țări care au concurat la 28 de discipline și 302 probe.
România a fost și ea prezentă la această ediție cu 105 sportivi care au concurat la 15 sporturi, obținând două medalii de aur, patru de argint și două de bronz.
Pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice de vară de la Londa, a fost construit Stadionul Olimpic (fig.44) proiect de firma americană Populous, specializată în proiectarea construcțiilor sportive. Capacitatea stadionului este de 80.000 de locuri, ceea ce îl face sa fie clasat pe locul al treilea ca mărime din Anglia, după Wembley și Twickenham.
Structura principală a stadionului este una ușoară și elegantă care face o legătură clară dintre diagonalele exterioare din oțel tubular alb și structura gradenelor din oțel negru. Scaunele albe și negre din interior stadionului oferă un fundal neutru, fiind scoasă în evidență pista de alergare printr-o culoare evidentă.
Fig.44 Stadionul Olimpic din Londra. 2012
(sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fa/Olympic_Stadium_(London),_3_-August_2012.jpg)
A doua construcție sportivă pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Londra este Centrul Acvatic (fig.45), proiectat de Zaha Hadid Architects. Acest complex conține un bazin pentru competiții de 50 de metri, un bazin pentru competiții de scufundări de 25 de metri și un bazin încălzit de 50 de metri.
Fig.45 Centrul Acvatic din Londra. 2012
(sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ef/London_Aquatics_Centre,_16_-April_2012.jpg)
Construcția Centrului Acvatic a început în 2008 și a fost finalizată în iulie 2011, ajungând la un cost total de 269 milioare de lire sterline. Capacitatea centrului a fost de 17.500 de locuri, iar după terminarea Jocurilor Olimpice cele două părți temporare au fost eliminate, fapt ce a redus capacitatea cu 2500 de locuri.
Pentru competițiile de baschet de la Jocurile Olimpice a fost construită Basketball Arena (fig.46), proiectată de Wilkinson Eyre Architects & KSS Design Group. Arena are o capacitate de 12.000 de locuri și este construită din elemente modulare, având posiblitatea de a fi demontată și transportată la Rio de Janeiro pentru Jocurile Olimpice din 2016.
Fig.46 Basketball Arena. Londra 2012
(sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Basketball_Arena_(London)#/media/File:Olympic_Village,_-London,_16_April_2012_(1)_(cropped).jpg)
Fig.47 Vedere interioară din Basketball Arena. Londra 2012
(sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Basketball_Arena_(London)#/media/File:London_2012-_Olympic_Basketball_Arena.jpg)
Pe lângă Basketball Arena a mai fost construită și Copper Box Arena (fig.48) care este o arena multifuncțională care a găzduit competițiile de handbal, pentatlonul modern și tot aici s-au desfășurat și Jocurile Paralimpice de vară.
Arena cu o capacitate de 7.000 de locuri a fost proiectată de MAKE architects, Populotus, PtW Architects și ARUP. În proiectul arenei este încorporat un sistem de de captare a energiei și un sistem de colectare a apei pluviale, care reduc costurile de energie și apa cu 40%.
Fig.48 Cooper Box Arena. Londra 2012
(sursa: https://makearchitects.files.wordpress.com/2012/11/handball5.jpg)
Fig.49 Vedere interioară din Cooper Box Arena. Londra 2012
(sursa: https://makearchitects.files.wordpress.com/2012/11/handball5.jpg)
2.3.28 Rio de Janeiro 2016
A XXXI-a ediție a Jocurilor Olimpice se va desfășura la Rio de Janeiro, Brazilia, pentru a doua oară în America Latină. Începerea Jocurilor va fi în data de 5 august 2016, iar ceremonia de închidere a Jocurilor în data de 12 august 2016. La această ediție sunt așteptați peste 10500 de sportivi cu o participare de 205 țări care vor concura la 41 de discipline cu 306 probe sportive.
Pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Rio 2016, AECOM a propus ca principalul Parc Olimpic să cuprindă 15 instalații sportive de-a lungul unei circulații șerpuite, după cum se observă în figura 50.
Cele șapte noi facilități sportive permanente vor fi construite în jurul celor existente (Centrul Acvatic Maria Lenk, Velodromul și Arena HSBC), care vor fi renovate pentru a putea îndeplini cerințele pentru desfășurarea J.O de la Rio.
Fig.50 Parcul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro 2016
(sursa: http://www.wilkinsoneyre.com/projects/rio-2016-olympic-park)
CAPITOLUL 3: STUDIU PE PLAN NAȚIONAL
3.1 Săli de sport vechi – înainte de '90
În acest subcapitol sunt analizate o serie de exemple reprezentative pentru infrastructura sportivă, construite înainte de anii '90 pentru a înțelege evoluția și necesitatea sălilor de sport din România.
3.1.1 Sala Sporturilor, Cluj-Napoca 1970
Sala Sporturilor „Horia Demian” (fig.51), este o arenă multifuncțională din Cluj Napoca, România ce a fost dată în folosință în anul 1970. Proiectul sălii de sport a fost realizat de arhitectul Dr. Arh. Mircea I. Enescu, fiind cea mai modernă sală de sport din România din acea perioadă.
Arena are o capacitate de 3000 de locuri, și poate găzdui competiții de volei, baschet, futsal. Construcția dispune și de vestiare, spații pentru transmisii TV și radio, sală de conferințe.
Numele sălii provine de la baschetbalistul român Horia Demian (1942-1989), care a evoluat pentru Universitatea Cluj, a strâns 165 de selecții în echipa națională, iar în 1965 a fost numit Maestru al Sportului.
La 44 de ani distanță, Clujul se pregătește din nou de un eveniment festiv. Cea mai modernă Sală Polivalentă din România își va deschide porțile la începutul lunii octombrie.
Fig.51 Sala Sporturilor „Horia Demian”, alături de piscina UTCN.
(sursa: http://gazeta-afacerilor.ro/wp-content/uploads/2014/09/Cluj-Napoca_29.jpg)
3.1.2 Sala Sporturilor, Ploiești 1972
Sala Sporturilor „Olimpia” (fig.52), este o arenă multifuncțională din Ploiești, România ce a fost dată în folosință în anul 1972.
Construită în perioada 1970 – 1972, după un proiect realizat de arhitectul Gheorghe N. Dumitrescu și avândul drept șef de proiect pe arhitectul Valentin Dumitrescu, Sala Sporturilor „Olimpia” s-a numit, o bună perioadă de timp, Sala Sporturilor „Victoria”, având o capacitate de 2.100 de locuri, toate amplasate într-o singură tribună.
În anul 2010 au început lucrările de modernizare și consolidare a construcței, care au durat peste doi ani. Proiectul de modernizare a constat în adăugarea unei tribune peste vechiile vestiare, crescând capacitatea arenei cu încă 1.500 de locuri pe și înlocuirea scaunelor de la vechea tribună.
Fig.52 Sala Sporturilor „Olimpia”, Ploiești.
(sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sala_Sporturilor_Olimpia#/media/File:Sala_Sporturilor-_Olimpia.jpg)
După modernizare, arena are o capacitate de 3500 de locuri, și poate găzdui competiții de handbal, tenis, baschet, futsal, patinoar. Construcția dispune și de patru vestiare pentru sportivi, două vestiare pentru arbitri, sală de conferințe, bazine de recuperare, etc.
3.1.3 Sala Polivalentă, București 1974
Sala Polivalentă, este o arenă multifuncțională din București, România ce a fost dată în folosință în 10 august 1974. Proiectul sălii de sport a fost realizat de arhitectul Cezar Lăzărescu. Complexul Sportiv Național „Sala Polivalentă”, reprezintă prin pozița, dotarea și prin cele 5.300 de locuri cea mai importantă bază sportivă acoperită a Capitalei.
Fig.53 Sala Polivalentă din București înainte de modernizare
(sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sala_Polivalentă_din_București#/media/File:Sala_-Polivalenta_Bucuresti.jpg)
Fig.54 Sala Polivalentă din București după modernizare
(sursa: http://www.salapolivalenta.ro/images/pages/2013/02/840__Sala_Polivalenta_-_Bucuresti.jpg)
3.1.4 Sala Sporturilor, Brașov 1975
Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” , este o arenă sportivă din Brașov, România ce a fost dată în folosință în anul 1975.
În urma modernizării arenei sportive, capacitatea sălii a crescut de la 1500 de locuri la 1700 de locuri, cu o suprafață construită de 6150 de metri pătrați. Construcția dispune și de patru vestiare pentru sportivi, două vestiare pentru arbitri, sală de conferințe, bazine de recuperare, sală de forță, sală protocol,etc.
Fig.55 Sala Sporturilor din Brașov înainte de modernizare
(sursa: http://www.looms.ro/filesystem/images/big/sala-sporturilor-brasov-2.jpg)
Fig.56 Sala Sporturilor din Brașov dup modernizare
(sursa: http://newsbv.ro/wp-content/uploads/2013/04/Sala-Sporturilor-receptie-lucrari-8.jpg)
3.1.5 Sala Polivalentă, Craiova 1978
Sala Polivalentă din Craiova este unul din cele mai importante obiective social – culturale ale municipiului Craiova.
Lucrările de construcție au început în anul 1974 și au fost finalizate în anul 1978, funcționând până în anul 1994, când în urma unui incendiu structura metalică a învelitorii a fost distrusă complet.
În anul 1997 au început lucrările de refacere și modernizare, fiind finalizate doar în anul 2012. Capacitatea Sălii Polivalente este de 4215 locuri pentru competiții sportive și 6000 de locuri pentru activități culturale.
Fig.57 Sala Polivalentă din Craiova 1994 (înainte de incendiu)
(sursa: http://2.bp.blogspot.com/–SWFsljFbZk/UJjR_7ba2OI/AAAAAAAAG0o/VB0T6YZaKXg-/s1600/Sala-Polivalenta-Craiova-veche.jpg)
Fig.58 Sala Polivalentă din Craiova 2015 (după modernizare)
(sursa: http://www.click.ro/sites/default/files/img_8523.jpg)
3.2 Săli de sport noi – după '90
În acest subcapitol sunt analizate o serie de exemple reprezentative pentru infrastructura sportivă, construite după anii '90, inclusiv cea mai nouă și modernă sală de sport din România, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
3.2.1 Sala Polivalentă, Drobeta-Turnu Severin 2005
Sala Polivalentă din Drobeta-Turnu Severin (fig.59) a fost inaugurată în anul 2005. Arena poate găzdui competiții de handbal, baschet, volei, futsal, dar dispune și de patru vestiare pentru sportivi, cabinet medical, sală de conferințe, cinci vestiare aferente oficialilor, sală de forță, saună,etc. Capacitatea totală a Sălii Polivalente este de 1800 de locuri, amplasate pe două tribune.
Fig.59 Sala Polivalentă din Drobeta-Turnu Severin
(sursa: http://www.dtstv.ro/images/drobeta/sala.jpg)
3.2.2 Sala Polivalentă, Piatra Neamț 2010
Construcția Sălii Polivalente din Piatra Neamț (fig.60) a fost finalizată în anul 2010. Arena poate găzdui competiții de handbal, baschet, volei, futsal, dar și evenimente culturale. Capacitatea totală a Sălii Polivalente este de 4000 de locuri, amplasate pe două tribune (fig.61).
Fig.60 Sala Polivalentă din Piatra Neamț
(sursa: http://vestea.net/wp-content/uploads/2016/01/Sala-Polivalenta-Piatra-Neamt.jpg)
Fig.61 Vedere interioară. Sala Polivalentă din Piatra Neamț
(sursa: http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/8336031/1/sala1.jpg)
3.2.3 Sala Polivalentă, Călărași 2011
Sala Polivalentă, a cărei construcție a început în 2006, este prima de acest fel din Călărași și va putea fi folosită atât pentru practicarea unui număr mare de discipline sportive în cadrul unor competiții sau ședințe de pregătire și antrenament, cât și pentru desfășurarea unor game variate de manifestări artistice.
Inaugurarea Sălii Polivalente din Călărași a fost oficiată în anul 2011, costurile construcției ridicându-se la 5 milioane de euro. Capacitatea sălii de sport este de 1500 de locuri fixe, având și posibilitatea de suplimentare cu încă 1000 de locuri mobile. De asemenea, există patru vestiare pentru sportivi, vestiare pentru arbitri și antrenori, cabinet medical, sală de forță, spații de recuperare și anexe administrative.
Fig.62 Sala Polivalentă din Călărași
(sursa: http://www.soridapress.ro/wp-content/uploads/2015/11/sala-polivalenta-calarasi.jpg)
3.2.4 Sala Polivalentă Dinamo, București 2013
Construcția Sălii Polivalente Dinamo din București, care este amplasată în incinta Parcului Sportiv Dinamo a început în anul 2006, dar a fost inaugurată abea în 2013 cu un cost total de 9 milioane de euro. Arena are o suprafață de joc de 44 de metri lungime și 24 de metri lățime și o capacitatea de 2500 de locuri, având posibilitate de găzduire a competițiilor sportive la standarde internaționale.
Fig.63 Vedere interioară. Sala Polivalentă Dinamo București
(sursa: http://revista-presei.org/wp-content/uploads/sala-dinamo.jpg)
3.2.5 Sala Polivalentă, Cluj-Napoca 2014
Sala Polivalentă, situată pe Alee Stadionului, la intersecția dintre strada Uzinei Electrice și Splaiului Independenței, este o arenă multifuncțională din municipiul Cluj-Napoca, România. Este folosită ca bază locală pentru echipele masculine și feminine de baschet, volei și handbal din oraș.
Arena poate găzdui 7.227 spectatori la jocurile de echipă în sală, 9.700 spectatori la meciurile de box și până la 10.000 de spectatori pe gradene și în picioare la concerte.
Fig.64 Sala Polivalentă din Cluj-Napoca
(sursa: http://dreamhack.ro/cluj-2015/sala-polivalenta/#iLightbox[56eb22003a36c]/0)
Sala de sport este un pasaj din lumea exterioară spre interiorul spectacolului sportiv. Acest pasaj trece printr-un spațiu intermediar, aflat între fațadă și sala propriu-zisă, o zonă viu colorată aflată între albul sidefat al fațadei (întocmai ca cea a stadionului) și întunericul sălii de joc. În acest spațiu de trecere spectacolul se orientează cu ușurință.
Fig.65 Vedere interioară. Sala Polivalentă din Cluj-Napoca
(sursa: http://www.archdaily.com/573108/multifunctional-sports-hall-dico-si-tiganas/5477f1fae58ece985800008e-interior_pictures_-1-jpg)
Polivalenta din Cluj-Napoca, proiectată de Dico și Țigănaș este dispusă pe cinci nivele, cu o parcare subterana care are o capacitate de 445 de locuri de parcare, iar pe lânga terenul principal de joc, construcția mai dispune de o sala de sport pentru antrenamente (fig.66).
Fig.66 Vedere interioară a sălii de antrenamente
(sursa: http://www.archdaily.com/573108/multifunctional-sports-hall-dico-si-tiganas/5477f279e58ecebd8400009c-interior_pictures_-15-jpg)
Interiorul Polivalentei din Cluj este împărțit în trei zone care sunt relaționate cu sala principală: prima este zona VIP și zona tehnică care este dispusă pe trei nivele, compusă din foaiere, birouri administrative, cabine tenice, anexe și săli de conferințe; a doua zonă este destinată publicului, având spații pentru garderobe, grupuri sanitare și baruri; iar a treia zonă este destinată sportivilor, respectiv anexelor sălii, care cuprind două vestiare pentru două echipe, cabinet medical, vestiare pentru antrenori și arbitrii, sală de antrenamente,etc. Arena mai dispune și de gradene retractabile și o pardosea demontabilă care permite practicarea mai multor sporturi.
CAPITOLUL 4: STUDII DE CAZ
Pe lângă România, cu Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, Franța, Spania și Angola oferă exemple reprezentative pentru arhitectura sportului, din care se pot identifica principii de compoziție și principii ale flexibilității spațiului interior, care sunt relevante pentru proiectul de diplomă.
4.1 Azur Arena Antibes, Franța
Azur Arena Antibes (fig.67), proiectată de Auer Weber, a fost inaugurată în anul 2013. Noua sala multifuncțională este amplasată în parcul industrial „Trois Moulins”, dând o nouă identitate zonei.
Fig.67 Sala multifuncțională Azur Arena Antibes
(sursa: http://www.archdaily.com/530287/azur-arena-auer-weber/53cf2ef4c07a80492d00046a-azur-arena-auer-weber-photo)
Arhitectul acestui proiect, Markus Henning a dorit ca arena să fie multifuncțională și compactă, folosind o formă și un iluminat dinamic care pregătește publicul pentru spectacolele din interior.
Fig.68 Sala multifuncțională Azur Arena Antibes
(sursa: http://www.archdaily.com/530287/azur-arena-auer-weber/53cf2f86c07a80492d00046c-azur-arena-auer-weber-photo)
Arena Azur are o capacitate de 5000 de spectatori. Forma triunghiulară a sitului, definit de strazi, disctează poziția celor două mari corpuri ale clădirii, respectiv sala de baschet și sala de gimnastică. Noul complex sportiv devine punctul de referință și elementul care oferă identitate vizuală întregii zone.
Fig.69 Plan de situație. Sala multifuncțională Azur Arena Antibes
(sursa: http://www.info-stades.fr/images/stade/arena-antibes/314940_223003634433591-_222882204445734_592421_659014551_n.jpg)
În afară de factorii externi care au influențat designul, funcțiunile și poziționarea acestora au determinat forma clădirii. Elementul central, arena de sport (fig.70), cu capacitatea de 5000 de locuri este inima (centrul) întregului complex. Toate funcțiunile semipublice și publice se desfășoară în jurul terenului de sport pe două nivele.
Fig.70 Vedere interioară. Sala multifuncțională Azur Arena Antibes
(sursa: http://www.archdaily.com/530287/azur-arena-auer-weber/53cf2f3bc07a80492d00046b-azur-arena-auer-weber-photo)
Al doile element principal, sala de gimnastică și sărituri, este amplasată în parte de nord-est. Ambele volume ale clădirii se află sub aceași învelitoare. Fațada din panouri orizontale perforate din aluminiu cuprinde întreaga clădire, ceea ce îi oferă a tratare unitară și dinamică. Copertina ce a rezultat în urma extrudării din volumul clădirii, oferă un spațiu plăcut și protejat pentru evenimentele exterioare.
Datorită acceselor multiple și flexibilității spațiului, arena permite găzduirea variată a evenimentelor sportive și culturale. Arena mai beneficiază și de gradene mobile pe toate cele patru laturi.
Fig.71 Plan parter. Sala multifuncțională Azur Arena Antibes
(sursa: http://www.archdaily.com/530287/azur-arena-auer-weber/53da74a1c07a80595e000394-azur-arena-auer-weber-plan-level-1)
Fig.72 Sala de gimnastică. Azur Arena Antibes
(sursa: http://www.archdaily.com/530287/azur-arena-auer-weber/53cf2fabc07a80c64a00045e-azur-arena-auer-weber-photo)
4.2 Bilbao Arena, Spania
Lucrările de la Arena din Bilbao (fig.73), Spania, proiectată de ACXT, au fost finalizate în anul 2010. Suprafața desfășurată a complexului sportiv este de 30.808 de metri pătrați.
Arhitecții au împărțit clădirea în două părți. Arena sportivă se dezvoltă la partea superioară pentru a se evita posibilele incoveniențe provocate de zgomotul excesiv al suporterilor echipei de baschet din Bilbao. La partea inferioară, în apropierea locuințelor este poziționat centrul sportiv dedicat populației.
Fig.73 Arena din Bilbao
(sursa: http://www.archdaily.com/183721/bilbao-arena-acxt/5016a70f28ba0d1416000ad9-bilbao-arena-acxt-photo)
Arena sportivă cu o capacitate de 11.000 de spectatori, a fost proiectată ca un copac, cu trei piloni care sunt înconjurați de elementele metalice ale fațadei vopsite în nuanțe de verde și maro.
Fig.74 Conceptul elementelor de fațadă. Arena din Bilbao
(sursa: http://architizer.com/projects/bilbao-arena-and-sports-center/media/294734/)
Centrul sportiv care deservește populația a fost proiectat ca o rocă, fiind realizat din elemente de beton prefabricat și este colorat în conformitate cu paleta de culori a zonei, predominant fiind griul.
O stâncă izolată în care cele trei spații de sport comunică vizual, în etape, în cascadă: accesul la parcare, sala de gimnastică și piscina. O stâncă izolată cuprinsă de panourile căptușite verzi, culoarea mușchiilor. Și marele "arbore", Arena Bilbao care învăluie stânca.
Fig.75 Vedere interioară. Arena din Bilbao
(sursa: http://www.archello.com/en/project/arena-bilbao)
4.3 Luanda Multisports Pavilion, Angola
Angola a trecut printr-un remarcabil proces de dezvoltare, având o creștere semnificativă, dar și un progres al calității vieții. În acest context, Angola a fost selectată pentru a găzdui Cupa Mondială de Hochei din 2013, iar pentru acest eveniment a fost construit Pavilionul Multisportiv din Luanda.
Arena sportivă a fost proiectată de Berger Arquitectos, pentru a îmbunătății calitatea vieții din regiune, promovând în același timp, prosperitatea zonei. Pavilionul are o suprafață construită de 30.000 de metri pătrați, cu o capacitate de 12.000 de locuri. Pentru construirea pavilionului a fost folosită o abordare modulară, cu scopul de a reduce timpul și costurile realizării constucției.
Fig.76 Pavilionul Multisportiv Luanda. Angola
(sursa: http://www.archdaily.com/562981/luanda-multisports-pavilion-berger-arquitectos/5451a37de58ece4c0800005f-luanda-multisports-pavilion-berger-arquitectos-photo)
Pe lângă acest aspect a mai fost luată în considerare și necesitatea de a găzdui diverite evenimente sportive și culturale, folosindu-se parțial și gradene retractabile, care permit o flexibilitate mai mare spțiului.
Pavilionul este dispus pe patru nivele, cel mai mic dintre ele fiind subsolul în care sunt amplasate vestiarele sportivilor, vestiarele antrenorilor și arbitrilor și spațiile auxiliare evenimentelor sportive.
Fig.77 Vedere interioară cu gradenele mobile deschise
(sursa: http://i1.wp.com/www10.aeccafe.com/blogs/arch-showcase/files/2014/12/interior02.jpg)
Fig.78 Vedere interioară cu gradenele mobile închise
(sursa: http://i2.wp.com/www10.aeccafe.com/blogs/arch-showcase/files/2014/12/interior01.jpg)
Nivelul parterului (fig.79) este extins cu o suprafață vitrată, unde sunt toate accesele destinate spectatorilor și accesul VIP care este marcat printr-o "cutie" de beton, oferind accesibilitate la tribune și spațiile adiacente. Două treimi din locurile pavilionului sunt accesibile de la acest nivel fără a fi nevoie de scări sau ascensoare. Restul locurilor din tribune sunt la nivelul următor, fiind accesibile prin nodurile de circulație (scări și ascensoare).
Fig.79 Plan parter. Pavilionul Multisportiv Luanda
(sursa: http://www.archdaily.com/562981/luanda-multisports-pavilion-berger-arquitectos/5451a49de58ece640100005e-luanda-multisports-pavilion-berger-arquitectos-floor-plan)
Elementele modulare ale fațadei sunt din pânză perforată, susținute de o structură metalică, au rolul de a proteja circulațiile orizontale de vânt și ploaie. Iluminatul cu LED, din spatele elementelor de fațadă, variază în intensitate și culoare, dând un efect special pe timp de noapte care exprimă caracterul pavilionului.
Fig.80 Pavilionul Multisportiv Luanda cu iluminatul LED pe timp de noapte.
(sursa: http://www.archdaily.com/562981/luanda-multisports-pavilion-berger-arquitectos/5451a3e4e58ece4c08000063-luanda-multisports-pavilion-berger-arquitectos-photo)
CAPITOLUL 5: STUDIU PE PLAN LOCAL
5.1 Necesitatea unei săli polivalente
Mișcarea sportivă, pentru multe orașe din România și nu numai, a fi o prezență importantă, un simbol sau un loc de înțâlnire, făcând cunoscute valorile locale pe plan național și internațional.
În prezent, deși Oradea are sportivi de valoare, fapt demostrat și la competițiile naționale, cu toate numeroasele eforturi făcute din partea administrației locale, lipsa unui complex sportiv modern se resimte, afectând potențialul sportiv local. Edificarea unui complex sportiv modern, este o necesitate reală a fiecărui oraș important.
Singura locației pentru desfășurarea disciplinelor sportive; baschet, handbal, volei, futsal, este Arena „Antonio Alexe” , care are o bază materială modestă, depășită din punct de vedere al condițiilor ce trebuie întrunite.
Realizarea unei Săli Polivalente în municipiul Oradea se impune ținând seama de lipsa unei infrastructuri adecvate sportului de performanță în zona metropolitană a Municipiului Oradea.
Scopul principal al edificării unei Săli Polivalente constă în posibilitatea de organizare a competițiilor internaționale pentru diferite discipline sportive, precum și creșterea numărului de evenimente culturale, deschizându-se astfel drumul spre o categorie cu totul nouă de evenimente.
Fundamentarea acestei necesități este dată și de situația actuală a obiectivelor sportive existente, și anume: – un stadion , construit în anul 1924, cu o capacitate de aproximativ 11.000 de locuri pe scaune.
– o sală de sport (Arena "Antonio Alexe"), dată în funcțiune în anul 1979, cu o capacitate de maximum 2.000 de locuri.
– bazinul olimpic, finalizat și dat în folosință în anul 2007, cu o capacitate de 1.035 de locuri.
Cu excepția bazinului olimpic, care este o investiție nouă, celelalte obiective sportive existente în municipiul Oradea , au condiții și capacități care nu mai satisfac standardele internaționale care privesc pregătirea sportivilor și organizarea de competiții sportive internaționale.
Astfel se propune edificarea unei Săli Polivalente cu o capacitate de 5.000 de locuri care să satisfacă cerințele actuale pentru desfășurarea competițiilor sportive și să ofere flexibilitate spațiului în baza tehnologiilor actuale.
5.2 Actuala sală de sport „Antonio Alexe”
Arena „Antonio Alexe” din Oradea (fig.81), este o sală de sport multifuncțională care a fost dată în funcțiune în anul 1979. Sala de sport este amplasată pe calea Alexandru Cazaban, iar în momentul de față este folosită ca bază locală pentru echipele masculine și feminine de volei, baschet și handbal ale municipiului Oradea.
Fig.81 Arena „Antonio Alexe”. Oradea
(sursa: http://static.panoramio.com/photos/large/12623182.jpg)
Denumirea Arenei a fost dată în cinstea baschetbalistului Antonio Alexe, fost jucător al echipei CSM Oradea.
Capacitatea sălii de sport este de 2.000 de locuri pentru competițiile de baschet, iar pentru evenimente culturale poate fi suplimentată până la maxim 2.500 de locuri.
Pentru a 35-a ediție a Campionatului European de baschet feminin, Oradea este aleasă să găzduiască grupa A în perioada 11.06.2015 – 17.06.2015. Pentru găzduirea acestui eveniment Arena „Antonio Alexe” a suferit multiple lucrări de îmbunătățire ce constau în refacerea suprafeței de joc, suplimentarea corpurilor de iluminat, modernizarea vestiarelor pentru sportivi și arbitrilor, etc.
Fig.82 Vedere interioară din Arena „Antonio Alexe”. Oradea
(sursa: http://www.totalbaschet.ro/Pictures/2015/6/9/22_45_50_75.jpg)
CAPITOLUL 6: AMPLASARE ȘI IDENTITATE – RELAȚII CONTEXTUALE
6.1 Identitatea culturală
Semnificația culturală a fost puternic evidențiată în sălile de sport, mojoritatea construite în România după 1970. În România se implementează tot mai multe oportunități pentru grupurile care nu sunt active din punct de vedere fizic. Acest lucru se datorează unor mari diversități de grupuri și activități, începând de la jocuri cu mingea și terminând cu activități culturale și sociale.
Nevoia de a implementa o identitate culturală, ține mai mult de caracterul social, stabilind spțiul pentru împărtășirea experiențelor sau pentru dezvoltarea unei comunități. Prin urmare există două moduri prin care se poate face posibil acest lucru: integrare socială și interacțiunea socială.
Spațiul care promovează integrarea socială include grupuri care de obicei nu sunt active din punct de vedere fizic, de exemplu imigranți, oameni în vârstă sau persoane cu dezabilități. Se dorește accesibilitate și încurajare pentru acești oameni. Această problemă ține de organizarea activităților și a participanților.
Identitatea individuală este puternic legată de apartenența indivizilor la orașele sau regiunile (teritoriile) lor. Acestea sunt caracterizate printr-o amplă diversitate în diferite zone ale Europei. Fiecare oraș și regiune (teritoriu) posedă propria sa diversitate culturală și socială, care este îmbogățită de introducerea unor noi identități prin imigrare.
6.2 Spațiu pentru interacțiune socială
Identitatea culturală și semnificația socială a spațiului viitor în ceea ce privește activitatea sportivă sunt considerate a fi importante în cadrul interacțiunii sociale. Interacțiunea socială este vizibilă în mijloace de transport în comun, în parcuri sau în orice împrejurare în care vedem oameni vorbind. Prin
intermediul acestor interacțiuni între oameni se vor ridica oportunități pentru dezvoltarea identității culturale. Pentru a facilita interacțiunile sociale, împrejurările fizice ar trebui să ofere decorul ideal atât pentru contactul fizic, cât și pentru dezvoltarea relațiilor sociale. În acest sens, spațiul social poate fi văzut ca și o atmosferă de cămin.
Activitățile în spațiul public. În această privință sunt definite trei tipuri de activități: activități esențiale, activități opționale și activități sociale – toate au cereri diferite cu privire la mediul fizic înconjurător. Activitățile esențiale sunt conduse neținând cont de mediile fizice înconjurătoare. Activitățiile opționale sunt definite ca fiind activități îndeplinite doar atunci când sunt dorite, iar activitățiile opționale pot fi reprezentate de conversațiile informale.
Activitățiile sociale sunt de obicei incluse în alte tipuri de activități. Ele pot fi descrise ca fiind activități rezultate din altele și apar de obicei atunci când oamenii interacționează. Aceste activități au personaje diferite, în funcție de situațiile în care apar, începând cu întâlniri mari și cuprinzătoare, conversații și discuții, terminând cu întâlniri pasive și superficiale. Toate aceste contacte sociale întâlnite se pot dezvolta dacă oamenii au aceleași interese sau probleme.
Mediul fizic înconjurător și programarea funcțională a spațiului au o mare importanță în ceea ce privește oportunitatea de exprimare sau accesibilitatea. Arhitectul trebuie să țină cont de aceste două aspecte atunci când proiectează spații comune, în acest caz, Sala Polivalentă.
Importanța spațiului. Mediul înconjurător oferă oamenilor posibilitatea esențială de a se întâlni și a interacționa. Tocmai de aceea trebuie să se creeze condiții potrivite pentru astfel de întâlniri. În mediul urban acest lucru poate fi exemplificat chiar și prin locuri nu foarte umblate de oameni, precum parcarea subterană.
Chiar și detaliile mici pot să schimbe percepția noastră în ceea ce privește orice tip de spațiu. După anumite studii făcute pe tema „comportamentul uman în spațiul public”, este susținut faptul că acțiunile umane atrag atenția mai multor oameni. Viața generează viață. Aceasta este o problemă a organizării interioare a activităților, dar și o problemă a proiectării și designului spațiului interior, făcându-i pe oameni să își dorească să folosească spațiul, pentru ca tot mai mulți oameni să li se alăture.
6.3 Identitatea locului
Identitatea locului poate fi un personaj emoțional, oferindu-i omului o stare de aparținere. Atât semnificația culturală a spațiului pentru sport cât și cea socială implică o stare de aparținere unui grup de oameni.
Diferența dintre loc și spațiu este prezentată în mai multe feluri. Din perspectiva arhitectului Christian Norberg-Schulz locul este un spațiu care are un personaj distinct.
Diferența dintre orientare și indetificare este legată de identitatea locului. Această identitate implică unicitatea locului, fiind construită prin înțelegerea proprietăților a unui loc concret și a caracterului contextual social și cultural.
Pentru a oferi omului acel sentiment de aparținere este nevoie să se stabilească o conexiune între identitatea locului și experiența personală.
CAPITOLUL 7: ESTETICĂ STRUCTURALĂ ȘI MULTIFUNCȚIONALITATE
7.1 Estetica structurală
Ritmul structurilor, curbele pânzelor subțiri de beton armat , sublinierea anumitor părți ale construcțiilor prin decroșarea sau retragerea volumelor, duc la un bogat joc de umbre și lumini pe care nu l-ar fi putut oferi suprafețele plane ale peretelui-cortină, devenit pentru un timp una din caracteristicile arhitecturii moderne. – Walter Gropius
În context arhitectural, structura este un obiect fizic real. Funcțiile structurilor fizice sunt numeroase, dar întotdeauna implică un conflict impotriva gravitației.
Structura, spațiul arhitectural și expresia formează o relație strânsă. Știind acest lucru, structurile din cadrul arhitecturii se preocupă atât de funcțiile mecanice, cât și de cele spațiale. Dacă considerăm structura ca fiind un obiect mecanic, atunci știm ca aceasta se bazează pe tehnologie și pe știința naturală. Pe de altă parte, dacă ea este un obiect spațial, atunci știm că este conectată la spațiul arhitectural, referindu-ne la scopul utilitar al spațiului fizic închis.
Structura este un produs artificial care exprimă unul din multiplele aspecte ale creativității umane, însă aceasta nu poate fi creată fară a ține cont de legile naturii. O structură frumoasă este o revelație concretă a legilor naturii. O structură corectă nu este în mod necear frumoasă, însă o frumusețe structurală nu poate exista fară corectitudine structurală. Arhitectura, pe lângă îndeplinirea unei funcțiuni, transmite un mesaj spectatorului prin formele sale variate, pentru ca o sală de sport să nu poate fi confundată cu o biserică. De altfel și structurile transmit un mesaj, poate că nu chiar atât de evident: poate fi un mesaj de masivitate , sau de eleganță, de risipă sau de economie, de urâțenie sau de frumusețe. Pe lângă faptul că ne vorbește despre utilitate, economie, siguranță,
structura ne cere să apreciem creativitatea și frumusețea. Fară acest element important nu ar exista.
Pe lângă acestea, detalii au o importanță foarte mare deoarece ele oferă potențialul comunicării unei idei arhitecturale prin formarea unei unități, a unei consistențe intelectuale ale proiectului. O consistență care relatează atât aspectul material al arhitecturii cât și cel imaterial. Aspectul imaterial poate fi reprezentat în cazul de față de un context istoric, social, cultural sau funcțional. Aspectul material poate fi reprezentat pe de altă parte de structură, construcție sau de energia consumată. Atunci când sunt detaliate toate aceste aspecte ar trebui să fie sintetizate prin obiectul de arhitectură.
În arhitectură, valorile materiale marcate de funcționalitate, tehnică arhitecturală și inginerească și economie sunt într-o independență strânsă cu valorile spirituale și estetice.
7.2 Spațiul multifuncțional
Clădirile multifuncționale sunt spații arhitecturale complexe sau relativ complexe sau relativ complexe, care grupează mai multe activități și pot facilita desfășurarea unor funcțiuni publice concomitent sau în perioade de timp decalate.
În privința sălilor de sport multifuncționale, există în funcționarea lor spații interioare astfel dimensionate și concepute încât pot facilita, prin transformări sau intervenții asupra mobilierului sau a elementelor de compartimentare, desfășurarea mai multor activități .
O altă formă de desfășurare a activităților este o categorie care se bazează pe funcționarea concomitentă, dar nestânjenită, a mai multor funcții diferite, grupate sub același acoperiș; gruparea se face după reguli și condiții de cele mai multe ori impuse de factori obiectivi sau subiectivi, având ca scop final
funcționarea eficientă a activitățiilor și realizarea unor importante economii de teren și spații construite.
Aceste tipuri de clădiri transformabile în interior pot fi utilizate pentru un numar restrâns de activități, iar transformările se pot face numai pentru activități din grupe funcționale asemănătoare. În contextul sportiv, odată cu schimbarea unei competiții sportive, urmează și schimbarea modului de așezare a publicului: spectatorii unei competiții de baschet vor fi așezați diferit față de modul în care vor fi dispuse scaunele pentru cei care asistă la o competiție de box, fiind evident faptul că locurile vor fi mai numeroase în al doilea caz decât în primul caz.
Construcțiile sportive multifuncționale vor putea genera multiple posibilități de viață socială intensă în cadrul acestora, astfel:
– pe lângă efectele economice, vor genera și efecte sociale: vor fi reduse distanțele de parcurs dintre diferite activități din aceași categorie funcțională;
– prin gruparea activităților din diferite categorii funcționale, se va putea realiza complementarea unor activități, procedeu favorabil din punct de vedere al rentabilității comerciale și sociale;
– diversitatea activităților grupate va contribui substanțial la reconfortarea fizică și psihică a populației, prin posibilitatea de a petrece timpul liber într-un spațiu animat;
În acest fel, clădirile multifuncționale au toate șansele de a deveni nuclee polarizatoare în cadrul unui ansamblu de clădiri publice.
„Ca un alt tip de răspuns la problema devenirii în timp a apărut clădirea multifuncțională. Adeseori ordonate după o "ierarhie violentă", cum ar spune Derrida, de felul celei propuse de L.Kahn, care diferenția între spații servite (cele importante) și spațiile serve (secundare), clădiriile multifuncționale pot supraviețui schimbării (doar) prin accentuarea complexității lor.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
Le Corbusier, Bucuriile esențiale, Editura Meridiane, București, 1971
Karl Groos, Die Spiele der Menschen, 1899 în L. Lefaivre, Ground-Up City: Play as a Design Tool, Rotterdam: 010 Publishers, 2007
Henning Eichberg, Body cultures: Essays on Sport, Space & Identity, Routledge, London, 1998
Liane Lefaivre, Ground-Up City: Play as a Design a Tool, Rotterdam, 2007
Jean Marie Brohm, Sport, a prison of measured time, Pluto Press, UK, 1978
Ioan Augustin Pop, Ideologie și eveniment în contextul artei contemporane, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2010
Miller Stephen G. , Ancient greek athletics, Yale University Press, London, 2004
Mary T. Boatweight (colectiv), The Romans, USA, 2011
Emilia Tomescu (colectiv), Enciclopedia civilizației romane, București, 1982
Gheorghe Cârstea, Teoria și metodica educației fizice și sportului, București, 2000
Liliana Radu, Fenomenul olimpic de la antic la modern, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009
Musée Olympique (colectiv), Olympism in Antiquity, Olympic Museum , Lausanne, 1993
Tudor George-Virgil Ludu, Olympia, Editura Sport-Turism, București, 1985
Teodor Parapiru, Jocurile Olimpice, Editura Senior, Călărași, 2003
Josanu, Efim, Cartea jocurilor olimpice, SA "Tipografia Reclama", Chișinău, 2008
Victor Bănciulescu, Jocurile Olimpice de-a lungul veacurilor, Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, București, 1964
Gianpaolo Ormezzano, Olimpiada 2008, Editura „Litera Internațional”, București, 2008
Cosma Jurjov, Ce este arhitectura?, editura albatros, București, 1989
Jahn Gehl, Cities for People, ISLAND PRESS, Washington, 2010
Marcel Melicson, Arhitectura modernă, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975
Mircea I. Enescu, Probleme ale arhitecturii contemporane, Editura Tehnică, București
Cosma Jurjov, Arhitectura clădirilor multifuncționale, Editura Tehnică, București, 1982
Ioan Augustin, KHORA- Teme și dificultăți ale relației dintre filosofie și arhitectură, Paideia, București, 1999
Webografie
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ARHITECTURA ÎN MIȘCARE – DINAMICA SPAȚIULUI SPORTIV [301579] (ID: 301579)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.