TITLU: Filmul de animație în perioada predigitală [301529]

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI CINEMATOGRAFICĂ „I.L.CARAGIALE” BUCUREȘTI

DEPARTAMENTUL DE STUDII DOCTORALE

RAPORT DE CERCETARE

TITLU: Filmul de animație în perioada predigitală

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Prof.univ.dr.Laurențiu Damian

DOCTORAND: [anonimizat] 2018

[anonimizat], tehnici și tehnologii

Disney, 12 principii, conceptul, [anonimizat]:

Film de lung metraj-”Albă-ca-Zăpada și Cei șapte pitici” , [anonimizat], a [anonimizat] o [anonimizat]. Nu cunoaștem motivația psihologică a acțiunilor pe care le întreprindem pentru realizarea unui film. O explicăm ca pe o dorință de a pune și a [anonimizat], ca pe o experimentare a [anonimizat] o modalitate de afirmare artistică și profit material.

Filmologia, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], economice sau politice în stânsă legătură cu studiile culturale. În alte domenii există preocuparea de a [anonimizat], pentru a oferi un orizont de cercetare dar și pentru orientarea și stimularea specialiștilor. Arhitectura oferă modele de "oraș al viitorului", transporturile, medicina, telecomunicațiile simulează o varietate de modele generate de noi tehnologii și noi viziuni.

Filmul de animație nu adună prea multe cărți și articole care să dezbată mijloacele de expresivitate specifice animației. Se consideră că sunt cele specifice filmului în general. [anonimizat] o estetică a [anonimizat]. Această simbioză îi dă forța necesara de a deveni, [anonimizat]. De remarcat că termenul "film interactiv" este folosit deja pentru a desemna jocurile pe computer. Prin urmare, "filmul total" îl definim ca fiind un produs al îmbinărilor noilor tehnologii (CGI, [anonimizat], VR- virtual reality) în manipularea animată a întregului spațiu virtual în care omul va participa nemijlocit ca personaj.

[anonimizat]-digitală a animației, [anonimizat]. [anonimizat]: meșteșugăresc și artistic classic prin care se conferă filmului de animație o autenticitate artistică tradițională. [anonimizat].

Cuvinte cheie: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], tehnici, tehnologii, influențe, hibridizări, CGI, [anonimizat], VR- virtual reality.

Metodologia cercetarii

Ipoteza lucrării de cercetare ne determină să optăm pentru metoda de cercetare descriptivă. Această metodă constă în observarea directă pentru obținerea de date care să argumenteze ipoteza. Ne propunem să observăm traseului evoluției animației. De la simplu grafism animat, cu aparate rudimentare, la inserarea acesteia în filmul de orice gen care înregistrează realitatea sau ficțiunea realității. De asemenea, este o cercetare comparativă între caracteristicile fenomenului animației în tehnicile și tehnologiile clasice versus digital, virtual. Prin abordarea cercetării, în cronologie istorică, stabilim caracteristicile animației pe etape.

Este o lucrare de predicție asupra viitorului animației, a roulului său în structurarea unui nou produs audio-vizual prin noile tehnologii.

Potrivit lucrărilor care își propun să clarifice tipurile de teze de doctorat și modul de elaborare al acestora, am ales un subiect care se află la graniță, ca tip de teză, între teza de compilație și cea de cercetare. Compilație, pentru că ordonează într-o noua structurare afirmații, idei, mai vechi din domeniul animației și al ariilor conexe, dar și cercetare, prin aplicarea metodelor din domeniul artistic. Se aduc astfel argumente în susținerea unei concluzii care nu a mai fost exprimată și argumentată într-un studiu anterior.

Cuvinte cheie: cercetare descriptivă, cercetare comparativă, lucrare de predicție, compilație.

Introducere

”New material demands new methods, and new methods fling a challenge to old convention.”

(Noul material impune noi metode, iar noile metode aruncă o provocare vechilor convenții.)

Lawren Harris

Ipoteza. Tehnologia susține animația ca principal liant de hibridizare a genurilor cinematografice spre un nou produs audio-vizual:" filmul interactiv-total".

Prin cercetare, urmează să aducem argumente care să valideze ideea că animația este motorul unui nou produs audio-vizual. Pentru aceasta, urmează:

Să stabilim ce fel de resorturi are "animația",

Care este motivul obsesiei pentru "însuflețire",

Să stabilim influențele în dezvoltarea genului, perioada arhaică și clasică,

Cum au schimbat tehnicile și trucajele forma și conținutul filmului de animație,

Caracteristicile creative ale animației clasice.

Tehnicile, folosite în orice domeniu, stabilesc limitele punerii în practică a unui proiect și aria de expresivitate abordată. În acest sens periodizăm evoluția animației:

Potrivit acestei periodizări, pentru animația pre-digitală, care reprezintă subiectul de cercetare al acestui referat, enunțăm o sub-ipoteză:

Animația pre-digitală, ca gen cinematografic, are o estetică specifică prin concept, sistem de lucru, tehnici și tehnologii clasice.

Drept urmare, asistăm, pe de o parte, la configurarea meseriilor din echipa de lucru, a departamentelor și secțiilor, a conceptului artistic, iar pe de altă parte, la apariția unor noi așteptări din partea publicului a cărui viață cotidiană este în continuă evoluție.

Am selectat din sursele existente pe acelea de la care putem dezvolta și susține ipoteza pentru această primă parte a lucrării. Anume, cartea lui Walt Disney, ”The Illusion of Life: Disney Animation” apărută abia în 1981. Cartea a fost votată ca ”cea mai bună carte de animație a tuturor timpurilor” și considerată ”Biblia Animației”. De asemenea, o altă biblie, de această dată a animației europene editata de "Cartoon" în anii '80 pentru satisfacerea necesității de a avea un sistem unitar de referință în producția tuturor studiourilor de animație. O inițiativă de standardizare pentru înlesnirea co-producțiilor europene.

În cercetarea noastră abordăm conceptul de animație. Stabilim semnificația acestui termen care reflectă trăsături esențiale a unei clase de obiecte și care se distinge de alte noțiuni printr-un grad mare de generalitate. Este obiect de studiu, disciplină de studiu, materie dar și scop.

Caracteristici ale animației în perioada pre-digitală:

Capitolul 1

"a anima" este un dat psihologic

Capitolul 2

animația a apărut înaintea cinematografiei

expresivitatea animației își are originea în artele plastice (capitolul 2)

animația preia tehnicile de efecte speciale (capitolul 2)

Capitolul 3

animația are propriile reguli, tehnici și tehnologii

animația proliferează prin hibridizare celelalte genuri

animația are propria estetică și un sistem conceptual clasic propriu

Definirea termenilor. Termenul, sau noțiunea de "animație", are mai multe accepțiuni conform dicționarelor. Prin acesta se face referire la tot ceea ce este mișcat, însuflețit, atât pentru obiecte cât și pentru ființe. Pentru obiecte se presupune existența unei voințe sau/și a unei forțe care să miște, să anime. Trebuie să facem diferența între "a mișca" și "a anima".

Animáție = s. f. Mișcare continuă și zgomotoasă (de ființe, vehicule etc.); însuflețire. ◊ Film de animație = film constituit dintr-o suită de desene a căror proiecție succesivă dă impresia mișcării. – Din fr. animation, lat. animatio, -onis.

"Animație", "Film de desen animat" sau "Desen animat"? Ce realizăm sau ce vedem? Definirea termenilor se poate face din unghiul practicantului unei meserii sau din cel al spectatorului. În același timp, trebuie să ținem cont de faptul că, în decursul istoriei filmului de animație, tehnicile folosite pentru a da iluzia mișcării au fost cele care au făcut diferența între sub-genurile animației. Confuzia poate să apără cu atât mai mult cu cât terminologia consacrată vine din limba engleză. Traducerea lor ad litteram ar fi nefirească în limbajul comun dar și în cel al profesioniștilor. De aceea preluăm termenii din engleză:"full animation", "cell animation", "classical animation", "traditional animation", "stop-motion", etc.

Termenul "anima" își are originea în limba franceză, "animer" ,dar și în latină, "animare" și înseamnă "a se face mai activ", "a se face mai expresiv", "a da viață", "a însufleți". Cu același înțeles este folosit atunci când o piesă muzicală sau parte a acesteia trebuie interpretată cu însuflețire, "con-anima"(it.).

In limba română avem următorii termeni: "film de animație", "film de desen animat", "animație", "desen animat".

În definirea acestor termeni avem de făcut câteva delimitări:

Animația: o definim ca fiind doar succesiunea de desene, așa cum o realizează animatorul și așa cum poate fi văzută în probele de mișcare. Fără decor, făra culoare. Are propria sa estetică a limbajului mimico-gestual, a ritmului, a deformărilor și a liniei modelate.

Animația materialelor: obiecte de tot felul, păpuși, ace, cartoane, vopsele, plastilină, lut, nisip, etc. Caracterizată prin faptul că se realizează în timpul filmării sub aparat. Are un plan minim anterior de elaborare și un mare grad de inventivitate artistică și tehnică în timpul filmării. Ea nu exista anterior momentului filmării și nu este verificată prin probe de mișcare.

Filmul de animație: este o lume nou creată, spre deosebire de înregistrarea realității, cu tehnicile, materialele și tehnologiile artelor plastice și a celor cinematografice într-un limbaj specific, de simbioză.

Genul filmului de animație: întreaga animație este gen cinematografic. Filmele se definesc fie după tehnica de animație fie după tehnologia aplicată sau tipul de imagine înregistrată. După acest criteriu le putem clasifica în sub-genuri.

Sub-genuri: o varietate de tehnici, tehnologii și manipulări de materialități diferite.

Film de animații combinate: în care se îmbină materiale, tehnici și tehnologii.

Animație inserată: scene de animației care prin vizualizare completează sau ilustrează anumite ideii din genurile cinematografice care înregistrează realitatea sau ficțiunea realității.

Film hibrid cu animație: în care animația este suprapusă pe înregistrarea realității în același cadru.

Astfel, facem o delimitare clară a "animației" prin ea însăși față de "filmul de animație" în care ea apare ca personaj unic prin diferite tehnici și tehnologii.

Cuvinte cheie: ipoteză, resorturi, motivul obsesiei, tehnici, trucaje, meserii, echipă de lucru, concept artistic, standardizare, animația concept, sub-genuri

Resorturile psihologice

”Arta rezumă viața. Ea intră în noi cu puterea pământului nostru, cu nuanța cerului nostru, prin pregătirile atavice care o determină, prin pasiunile și voința oamenilor pe care îi definește. Folosim, pentru a ne exprima ideile, materialul pe care îl adună privirea și pe care mâinile noastre îl pot pipăi.”-Élie Faure

Mai întâi avem de stabilit care au fost primele semne, primele dovezi care să trădeze o preocupare a omului pentru copierea mișcării reale pe un alt suport, în alt mediu și prin care tehnici.

Psihologia filmului, parte a psihologiei artei, studiază percepția și procesul mental al cunoașterii, emoțiile și înțelegerea narațiunii precum și posibilitatea de manipulare a spectatorului.

Astfel, André Breton consideră prin manifestul surrealist că inconștientul este cel care determină forma imagistică a filmului. Schimbarea ritmului de mișcare prin ralanti și supraimpresiuni dau imaginea visului, iar conceptele lui Sigmund Freud aduc material consistent pentru teoria și analiza filmelor ca subtext al inconștientului. În același timp, prin popularea unui spațiu cu propriile creații, omul își afirmă o altă latură a dorinței: de a da naștere. Nașterea unui nou spațiu care nu mai corespunde cu realitatea naturală. Putem înțelege că își dorea un spațiu virtual pentru care nu avea încă mijloacele de a-l construi. Imaginile visului sunt virtualitatea spre care omul se îndreaptă inconștient. Nu de puține ori auzim spunându-se:…"și visul a devenit realitate"…

Grafismele de pe pereții peșterilor, figurinele de lut, obiectele de tot felul, inclusiv cele de vestimentație, erau creații inexistente în lumea naturală, reală. Omul începe să modifice spațiul în care trăiește ca urmare a acestui "dat". Prin extragerea din complexele mișcări ale vietăților a acelor posturi dinamice, meșteșugarul, artistul, creatorul pământean materializează vietățile în imagini asemenea celor înregistrate de un aparat fotografic. Cu trăiri confuze, între teama declanșată de urgiile naturii și de fauna habitatului și curaj, omul ancestral își delimitează un spațiu nou al existenței sale.

Pe noi ne interesează să statutăm că la originea manifestării umane de "a anima" se află un dat genetic specific speciei umane. Susținem aceasta prin faptul că, în mod inconștient, omul primitiv a grafiat animale în mișcare. Adică, însuflețite.

Pe de altă parte, prin spiritul său ludic, omul a simțit nevoia de a mișca, cu propriile mâini, obiecte și figurine sau păpuși pentru a le insufla viață. Apoi a creat jocuri, ritualuri, în care măștile și costumația reprezentau noi identități însuflețite. Teatrul de umbre și apoi marionetele. În evoluția sa, toate acestea s-au transformat în preocupări și meserii pentru realizarea de spectacole. Această dorință de a însufleți a fost inconștientă și putem trage concluzia că stă la baza unor acțiunilor viitoare ale omului, activități profitabile sau de plăcere în cadrul societății.

Să aducem un alt element: credințele de tot felul care se referă la convingerile că există o altă lume, o altă viață. Este și aceasta virtuală. Este experimentată cu ochii minții. Lumea spiritelor, lumea de dincolo, lumea din ceruri, populată cu zeități și entități bizare, malefice sau benefice, ofereau din spațiul lor virtual o susținere pentru nevoile oamenilor din vechime. Omul căuta susținere, într-un spațiu virtual inaccesibil dar imaginat, pentru a-și tămădui suferințele trupești și pe cele sufletești, pentru a cere sfaturi, pentru a implora sau a mulțumi, marcat permanent de spaima existenței sale finite.

Să ne amintim de emoțiile pe care mulți le au, fie doar de surprindere, atunci când un obiect se mișcă. În filmele horror sau cu subiect paranormal, precum și în cele cu crime sofisticat orchestrate, orice manechin sau obiect care începe să se miște declanșază spaima. Un exemplu clasic: celebrul Frankenstein . Pentru că mișcarea înseamnă viață. Iar viața "transferată" unui neînsuflețit stârnește sentimente și trăiri, emoționează. Acesta e un scop al realizatorului: să se joace cu sentimentele spectatorului. Știm că emoția este vehicolul mesajului. Îl face credibil. Trăirile sunt date de mișcări ale mediului înconjurător. Sau de mișcări ale gândurilor, amintirilor, judecăților.

Ținând seama de toate acestea, considerăm că există în mod nativ preocuparea pentru a însufleți, a visa la nemurire și la un spațiu virtual ideal ca alternațivă la realitatea imperfectă.

Am numit și am definit această particularitate. Psiho-anima-virtualitate: Un proces psihic care rulează în background asemenea unei aplicații.

Hilary Putnam, filosof american, încearcă a demonstra, în cartea sa "Reason, Truth and History" că lumea este o iluzie. Experimentul "Creierului în borcan" ar presupune conectarea acestuia la un computer care i-ar da senzația lumii înconjurătoare. Iluzii, gânduri și senzații. Percepem cu simțurile și prelucrarea acestor date ne configurează imaginea lumii în care trăim.

Putem considera că primul animator din istorie a fost Pygmalion. Femeia desăvârșită, cu formele ei sculptate în fildeș, dupa bunul plac al creatorului, devine obiectul perfect de care sculptorul se îndrăgostește. Dorința de a avea o astfel de femeie îl face rugător către Venus pentru însuflețirea operei sale. Magia, misterul, irealul, minunea, visul și dorința îndeplinită în mod miraculos, de către o forță divină, sunt mijloace dramaturgice care dau prilejul animației să vizualizeze în mișcare "neînchipuitul" declanșator al emoțiilor copleșitoare. Alte exemple, Coppelia, păpușa creată de un magician care se va îndrăgosti de ea, sau Pinocchio, băiatul cioplit în lemn de Gepetto și însuflețit de un greier spiriduș.

Creatorii au fost adesea suspectați de o anume blasfemie concurând cu Divinitatea – singura care ar avea dreptul si puterea de creație, de a da viață.

Toate acestea au fost necesare pentru a explica de ce animația a apărut înaintea cinematografului. Dacă tehnica cinematografică nu ar fi fost inventată, artele plastice și mecanismele rudimentare de mișcare a grafismelor ar fi dăinuit.

Cuvinte cheie: dat-genetic, spirit ludic, credințe, realitatea imperfectă, psiho-anima-virtualitate, Pygmalion, magia, visul, blasfemia.

Concluzii capitolul-1: Ființa umană își trădează preocuparea și nevoia unui spațiu virtual, obsesia de a copia, de a reproduce mișcarea din realitate ca atribut al vieții. Însăși actul de a crea se află în "datul" genetic ca un proces inconștient: psiho-anima-virtualitate

Influențe în animația pre-digitală

In demersul nostru de a susține că prin intermediul tehnicilor și tehnologiilor animația, din perspectiva istorică, se îndreaptă spre constituirea unui nou produs audio-vizual, aducem doar câteva argumente.

Fenomenul fiziologic al ”persistenței retiniene” și câțiva inventatori de aparate. Acesta a fost începutul potențat și de posibilitatea transformării într-o afacere care, la acea vreme, avea să se desfășoare în târguri și bâlciuri. Umbrele de păpuși sau umbrele chinezești, Flipbook-ul, Thaumotrope-ul, Phenakistiscop-ul, Zoetrop-ul.

A urmat inventarea aparatului fotografic, a tehnicelor cu materiale și substanțe care să păstreze pe hârtie imaginea alb-negru. Experimentele imaginilor descompuse sunt datorate lui Muydbridge, iar Eddison pune în funcțiune primul aparat de proiecție odată cu invenția celuloidului. Acum ni se pare firesc ca imediat pasul următor, în evoluția filmului, să fie seria de invenții care au făcut posibilă ”trucarea” imaginii reale. Trucajele cinematografice atrag publicul prin ”emoția ne-mai-văzutului”. A fost prima încercare reușită de modificare a realității.

Din paleolitic până la Leonardo Da Vinci și mai departe, seriile de desene ce sugerează mișcarea descompusă devin chiar o modalitate de dezvoltare a spiritului de observație, a expresivității plastice. Seriile de desene care sugerează mișcarea descompusă le regăsim adesea în schițele, crochiurile, artiștilor din toate timpurile. Un exemplu: în 1568, pictorul olandez  Pieter Bruegel the Elder, realizează pictura intitulată "The Blind Leading the Blind".

Asemănarea cu dispunerea personajelor pe o schemă de animație este izbitoare. Este reprezentarea descompusă a mișcării unui singur personaj pe o traiectorie care sugerează mișcarea de cădere. Între primul și ultimul personaj, asemenea capetelor de mișcare, "key-frames", se succed celelalte personaje, desenele intermediare,"inbetweens". Abia în 1603 se inventează "magic lantern" cu proiecția de imagini pictate pe sticlă.

Influențele au venit din artele plastice prin preluarea regulilor compoziționale dar și a expresivității plastice în realizarea decorurilor. Proporțiile corpului uman au suferit adaptări ale proporțiilor pentru personajul animat. Le întâlnim mai întâi în caricaturi și în benzile desenate. În perioada 1900-1950 s-au succedat în artele plastice reprezentanți ai unor curente: Impresionismul și Post-Impresionismul (1860), Fauvismul și Expresionismul (1905), Cubismul, Futurism (1908), Arta Abstractă (1910), Constructivism (1913), Dadaism (1916), Surrealism, Expresionismul-Abstract (1924), Optic-Art (1950). Cu sau fără manifeste artistice care să afirme libertatea de exprimare artistică, această mixtură revoluționară de atitudini, exprimate prin stiluri și tehnici specifice, au influențat și arta cinematografică, implicit animația, mai cu seamă în filmele de autor

Perioada clasică a animației începe odată cu cinematograful. Ea își va structura propria teorie a transpunerii mișcărilor desenate, în unitatea de timp și în cea de spațiu.

Teoria compozițională a fost statutată în artele plastice, preluată ca reguli în fotografie și cinematografie Astfel, compozițiile dinamice și statice, încadraturile pe verticală sau orizontală, centrul de interes compozițional, echilibrul, ritmul, simetriea (sau, nu), regula celor 3 registre ( determină cele patru puncte de interes sau de forță pentru plasarea elementului principal al compoziției), proporția sau secțiunea de aur pe baza numărului lui Fibonacci, Phi=1,6…(spirala și formele rectangulare proporționale), liniile divergente, convergente, în perspectivă sau paralele pentru ghidare traseului privirii spectatorului devin parte a esteticii cinematografice. In imaginea de film mai intervin două elemente care au și valoare compozițională și expresivă: privirea personajului și profunzimea câmpului. De remarcat că o compoziție își poate schimba atributele, sensul, prin simpla mișcare a unei singure surse de lumină. Proporția laturilor încadraturii vine și ea să modifice compoziția. 2/3 la 35mm peliculă sau 16:9 video. Le-am amintit pentru că aceste reguli compoziționale dispune elementele de mise-en-scène.

Benzile desenate, comicsurile, au fost principalul izvor de producție prin eroii consacrați, prin tipul de poveste cu final fericit și până la apariția colorului, prin grafismul alb-negru. Tot de aici provin și primii desenatori, animatori, autori ai personajelor din revistele ilustrate.

Pentru că avem termeni din limba engleză, este necesar să definim comix, cartoon, caricature. Toate acestea au legătură cu filmul de animație.

Cartoon: este o imagine sau o serie de imagini folosita pentru a satiriza, a caricaturiza, în notă umoristică, în stil grafic artistic, pictural, realist sau semi-realist, dar și o succesiune de ilustrații animate.

Comics: sunt ilustrații ale unei idei sau povestiri încadrate compozițional diferit pe o pagină și însoțite sau nu de text și dialog. Este în același timp denumirea care se dă revistelor de bandă desenată.

Specialiștii care au studiat benzile desenate, ca evoluție istorică, ca stiluri și caracteristici pe zone culturale și epoci, afirmă că, asemenea animației, acestea își au originea în primele grafisme de pe pereții peșterilor. Se prezentau ca simple imagini de-sine-stătătoare sau ca o succesiune de grafisme și le regăsim, în stiluri proprii culturilor în care au apărut, în decorarea mormintelor faraonilor, pe vasele grecești sau pânzele japoneze.

Stilul caricatural începe să prindă formă. El va influența creația de personaj de desen animat. Să amintin de caricaturile din schițele lui Leonardo da Vinci și de unele fresce cu chipuri distorsionate aflate la Pompeii.

Caricatura modernă a fost inventată în 1590 în Italia de către Annibale, Agostinno și Ludovico Carracci, toți trei membri ai aceleiași familii, care au realizat numeroase schițe prin exagerări grafice ale expresiei și posturii personajelor studiate. Numele lor de familie a fost apoi folosit pentru a desemna acest nou stil de interpretare grafică a realității figurii umane cu scopul de a scoate în evidență conținutul caracterului uman prin forma sa exterioară.

Caricatura a jucat un rol propagandistic, politic, în tipăriturile din perioada Revoluției Franceze și a erei napoleoniene. Acest rol, prin ridiculizarea statutului social, a metehnelor de tot felul, s-a accentuat de-a lungul istoriei și alături de fabulă, a prezentat în notă umoristică, accesibilă maselor, mesaje de impact. Caricaturile invadează revistele, afișele și ziarele. Povești umoristice de 2-3 desene, sub formă de bandă, aveau să se transforme în "Comic Strip Stamps."

Exemplificăm modul de fuzionare între caricatură, benzi desenate și filmul de animație cu un autor foarte cunoscut prin creațiile sale din revistele "Pif": Guillermo Mordillo. În anii '70 devine faimos prin stilul caricaturilor sale. Slovenul Miki Muster preia personajele și stilul grafic pentru a realiza o serie de scurt metraje de animație difuzate de multe televiziuni.

Stiluri și variante ale caricaturii și benzii desenate apar în arii geografice culturale diverse cu o amprentă specifică. Fumetti sau fotonoveli sunt tot povestiri secvențiale dar care folosesc imaginile fotografice. Începând cu anii 1940, în Italia, țara de origine a lor, s-au creat sute de transpuneri a unor filme sub formă de benzi cu fotografii. O altă varietate fiind manga, banda desenată care, după o lungă tradiție în preistoria culturii și artei japoneze, invadează în scurt timp filmul de desen animat.

Prin practică, experimente și teoretizări, se structurează propria gramatică a filmului de animație în fuziune cu limbajul artelor plastice.

Să dăm un singur exemplu: "Krazy Kat", personaj și bandă desenată de George Herriman, apare în New York Evening Journal în perioada anilor 1913-1944 și va fi preluat pentru un prim film de animație în anul 1916. În acest fel, personajele benzilor desenate devin personaje de animație. Banda desenata poate fi considerată ca un prim story-board al filmului de animație.

Fotografia a preluat și ea regulile compoziționale ale artelor plastice pe care le-a transmis apoi cinematografiei.

Literatura, deja cunoscută și cu impact asupra publicului cititor, a fost sursa de dramaturgie adaptată pentru filmele de animație. Oferea basme și povestiri care se potriveau tratării prin animației în special pentru publicul tânăr. Subiectele literaturii științifico-fantastice sunt în atenția producătorilor urmând direct calea animației sau cunoscând mai întâi transpunerea în benzi desenate.

Trucajele cinematografice s-au aplicat cu succes filmului de animație. Georges Méliès, supranumit și ”Iluzionistul”, a inovat tehnicile de efecte speciale: substituirea, expunerea multiplă, ”tehnica pixilației” și altele. Pentru scopul acestei cercetări, este de amintit colorarea manuală a peliculei, pe care o va folosi mai apoi și Norman McLaren, animator, regizor si producator, pionier într-o serie de domenii de animație și filmare, inclusiv animație desenată manual , animație atașată pe film, muzică vizuală, film abstract, pixilare și sunet grafic, precum și în filmele experimentale ale altor autori.

Alte două elemente sunt de pionierat în cinematografie: folosirea story-board-ului și a subiectelor surrealiste. Filmele lui Méliès,”A Trip to the Moon” și ”The Impossible Voyage” sunt considerate ca primele încercări de film științifico-fantastic.

Inovațiile, tehnologice și tehnice, experimentele de pionierat, pe suportul de celuloid, au venit în special de la autorii americani, francezi, canadieni și britanici și s-au desfășurat aproape simultan. Spre exemplu, în 1892,  Charles-Émile Reynaud regizează "Pauvre Pierrot" . Pentru prima dată au fost folosite perforațiile de film și animația desenată direct pe cadre, în loc să fie fotografiată. În 1906, J.Stuart Blackton, considerat părintele animației americane, a realizat primul film complet animat care prezenta expresiile amuzate ale unor personaje desenate.

Pentru ca animația să poată fi filmată, în 1907, procedeul ”turului de manivelă” este inventat de un tehnician necunoscut, în studiourile ”Vitagraph”, la New York. Grație acestui procedeu tehnic, obiectivul aparatului de filmat poate fotografia fotogramă-de-fotogramă. El este decisiv în apariția animației. În Franța, procedeul va fi numit ”mișcare americană”.

Tot în Franța, în anul 1908, este realizat primul film animat din lume, așa cum îl consideră critica de specialitate, de către  Émile Cohl . Filmul, intitulat "Fantasmagorie", era animat cu personaje care interacționau cu diverse obiecte neînsuflețite.

În 1914, Raoul Barré și Bill Nolan au deschis primul studio dedicat filmelor de animație. Sistemul lor de lucru era unic în acea perioadă. Ei au inventat, ceea ce se numește, în animația tehnicilor clasice, "semnul de animație".

S-a dat astfel posibilitatea ca toate desenele să fie aliniate și animatorul să aibe control asupra animației executate.

Winsor McCay a realizat "Gertie dinozaurului" unde s-au folosit pentru prima dată capetele de mișcare sau "key-frame"-urile și animația în buclă sau repetitivă, ciclică. A fost primul animator care și-a pus problema de a exprima personalitatea personajului animat.

Începând cu anul 1910, animațiile sunt numite "Desene animate".  Producția lor este în creștere. Sunt considerate atracții și sunt proiectate în cinematografe la începutul fiecărei proiecții de lung metraj.

John Randolph Bray și   Earl Hurd sunt  primii producători în sistem de industrie de film de animație. Multe invenții au fost brevetate dar, cea care a determinat o diversificare a mijloacelor grafice și a adus un plus esteticii animației, a fost folosirea acetofanului. Pe acest suport s-a făcut copierea și colorarea animației de pe hârtie. Acesastă modalitate de lucru s-a păstrat până la apariția animației computerizate, digitale.

Cuvinte cheie: animația arhaică, animația clasică, artele plastice, caricatura, teoria compozitionala, benzile desenate, cartoon, comics, definiri, fonetti, fotonoveli, story-board, fotografia, literatura, trucajele.

Concluzii cap-2: Animația a preluat regulile artelor plastice, caricaturii și benzilor desenate, materialele si tehnicile de execuție, pentru a crea o imagine care, prin trucajele cinematografice, să satisfacă nevoia spectatorului de a evada într-o lume ireală. Filmul de animație nu înregistra realitatea. Animația nu exista în mod fizic. Influențele au determinat îmbogățirea expresivității plastice. Tehnologia a făcut posibilă înregistrarea unui spațiu și a unei mișcări animate spre deosebire de celelalte genuri cinematografice care înregistrau realitatea.

Creație prin materiale, instrumente, tehnici și tehnologii

”Mai mult însă decât documentarul, cinematograful de figuri animate constituie

o ramură aparte în arta filmului. E vorba de a însufleți pe ecran desene, sculpturi, gravuri, linii, volume, siluete, păpuși. Datorită acestui gen, toate artele plastice pot fi înzestrate de aici înainte cu putința de a reda mișcarea.”Georges Sadoul

Practic, animația este o formă de artă prin care se dă viață. Materialele se contopesc într-o imagine înregistrată prin intermediul tehnicilor și tehnologiilor. În cazul animației clasice, lumea imagistică de pe peliculă nu există în realitate. Diferența există cu privire la execuția efectivă a decorurilor și a personajelor care sunt creații reale, dar "inanimate" și pentru realizarea cărora artistul folosește ustensilele, materialele și tehnicile artelor plastice, fie ale desenului, ale modelajului sau ale sculpturii. În creația computerizată a filmului de animație materialitatea și tehnicile artelor plastice dispar. Se crează un alt sistem de execuție cu noi reguli și o nouă estetică a imaginii digitale.

Este necesar să evidențiem varietatea filmelor de animație pentru a susține că animația evoluează independent de celelalte genuri cinematografice având un propriu sistem bine definit tehnic și expresiv plastic. Astfel, facem diferențieri pe baza materialelor în care se lucrează. Fiecare material al animației are propriile reguli pentru a fi animat, însuflețit.

Clasificarea filmelor de animație.

De la primele înregistrări pe peliculă a unor personaje, care păreau desenate cu creta pe tablă, se ajunge, în scurt timp, ca urmare a filmului color și a televiziunii, la o producție profesionistă diversificată. Filmul de animație, până la apariția softurilor pentru animație, s-a definit prin materialitatea care a determinat stilurile grafice și tehnica specifică de animație. Ne referim la grafismul imaginii de film animat în ansamblu. Fie ele desene, păpuși sau alte obiectele reale, animate în decoruri reale.

Classical animation, cell animation, tradițional animation, hand-draw animation, desemnează animație desenată manual pe acetofan. Definiția se referă la modul de execuție, de mână și la materialul pe care se transpune animația, acetofanul.

Full animation este caracterizată de folosirea detaliilor în creația personajelor, a mișcărilor naturale, a moliciunii mișcării, expresivității accentuate. Poate fi realizată în orice stil grafic dar este recunoscută ca fiind o animașie tipic disneiană.

Limited animation (animația limitată) Ca urmare a apariției televiziunii, producătorii se orientează spre realizarea de seriale animate. Termenele strânse de producție și necesitatea unei ritmicități de difuzare determină folosirea animației limitate care presupune reutilizarea de desene pentru scene diferite, folosirea de ciclice, mișcări repetitive cu aceleași desene, realizarea lip-sync-ului fără a mai mișca corpul personajului, iar mișcarea lor fiind concepută pe elemente. Personajul nu este animat în întregime. De exemplu, serialul "The Flintstones"

Cutout animation (cartoane decupate) Se realizează cu un minim de desene decupate din carton.

Clay animation (animația în plastilină) Filmarea sub aparat a unor personaje a căror mișcare succesivă se realizează prin modelare de către animator.

Puppet animation (animația cu păpuși) Personajele sunt păpuși articulate, special construite pentru a fi animate fotograma-de-fotogramă.

Sand animation (animație cu nisip) Este tehnica de a realiza grafisme în stratul subțire de nisip care se află pe un geam cu lumina dedesubt. Se pot folosi și alte materiale precum ace, fire de paie, făină, mărgele. Caroline Leaf a realizat pionieratul în această tehnică cu filmul "Peter and the Wolf" la absolvire Universității Harvard

Drawn on film (pictura pe peliculă) Presupune pictarea, desenarea și colorarea direct pe emulsia peliculei, chiar și zgârierea acesteia. Menționăm filmele experimentale ale lui Norman McLaren

Rotoscoping (Rotoscoparea). Presupune copierea unei filmări reale cu actori sau figuranți și transpunerea în desen și culoare asemenea procesului tehnologic al animației. Metoda a fost inventată în 1915 de către Max Fleischer

Pixilation (animația cu oameni) Deși nu reprezintă o animație grafică, menționăn această tehnică pentru că se bazează pe același principiu de filmare, fotogramă-de-fotogramă.

Pe de altă parte, stilul unor curente, ale artelor plastice, cum ar fi "pop-art"-ul, este împrumutat pentru grafica imaginii filmului de animație. Un exemplu, Yellow Submarine, 1968, regia George Dunning, pe muzica și în interpretarea formației "The Beatles"

Să privim tehnicile ca pe o continuă căutare, a artistului animator și a operatorului de imagine, prin diferite materiale, în mod experimental, de modalități de traducere în vizual a unor lumi ireale, pentru a satisface nevoile psihologice ale spectatorului și nevoia de creație a realizatorilui. Să adăugăm posibilitățile tehnice de impresionare a peliculei și pe cele de prelucrare a acesteia, în sepia, alb-negru sau color, alături de setul de trucaje pe care le-a experimentat Méliès.

Pentru toate aceste genuri, care se filmau fotogramă-de-fotogramă, s-a inventat un fel de computer al animației clasice: Truka. Dispzitivul permitea realizarea mișcărilor de aparat și a decorurilor, impresionări ale peliculei în mod repetat, controlat, cu ajutorul unui instalații de comandă automată pentru filmări simple și complexe. Sistemului i se adăuga și un multi-plan pentru filmarea animației pe mai multe planuri suprapuse deasupra decorurilor. Se obținea astfel efectul de profunzime, spațialitate și o iluzie de tridimensional.

Materialele pe care animația le însuflețește sunt nelimitate și prin combinarea lor. Hârtie, ace, lut, latex, cauciuc, plastilină, ace, piese de lego, siluete sau colaje, etc. Unele dintre ele necesită tehnici de construcție și îmbinări pentru a rezulta un anume personaj-obiect apt, prin schelete de sârmă și ariculații, să fie însuflețit

Aceste tehnici și tehnologii de filmare, împreună cu tehnicile de animație specifice fiecărui sub-gen, aveau ca rezultat îmbogățirea expresivității imaginii de film și creșterea posibilităților de transpunere a fabulației din scenarii pentru emoționarea spectatorului intrat în jocul iluziilor.

Artistul este subordonat tehnicii în elaborarea artistică. Pentru artist este doar o extindere nebănuită de a putea prezenta în imagine tot ceea ce imaginează. Tehnologia îi dă posibilitatea să-și puna în imagine imaginația. Evoluția filmului, dintre toate artele, a fost condiționată permanent de tehnică și tehnologie. Ustensilele celorlalte arte nu au evoluat în același ritm.

Filmul se adresează văzului și auzului. Prin informațiile captate de aceste simțuri influențăm gândurile, experimentăm noi trăiri, senzații și reacții comportamentale. Filmul are rol propagandistic prin puterea imaginii. Avertismentele asupra imaginilor care ne pot afecta psihic, sau pot declanșa intensificarea unor manifestări, în cazul celor cu afețiuni deja existente, ne demonstrează acest lucru.

Disney, 12 principii, conceptul, estetica

Pentru apariția filmului de lung-metraj de animație a fost nevoie de standardizarea unui proces de producție tehnic și de statutare a unor reguli de creație.

Procesul tehnic mai fusese experimentat de alte studiouri. Necesitatea unei producții profesioniste a structurat traseul de la conceptul filmului la execuția sa pe compartimente până la opera finală.

Pentru filmul clasic de animație, hârtie, acetofan, peliculă, avem pre-producție, producție și post producție cu următoarea desfășurare: Idee-scenariu, Personaj, Schițe décor, Decupaj desenat, Lay-out, Animație pe calc sau hârtie, Intermediare, Curățarea animației, Probe mișcare filmate, Contur și culoare pe acetofan, Filmare la truka, Developare copie de lucru, Montaj imagine muzică voci, zgomote, Copie standard. Amintim acest proces de producție pentru că era de lungă durată și costisitor. Tehnicile clasice ating în anii '80 un prag în dezvoltarea filmului de animație. Practic, întreaga cinematografie se găsea în impas creativ și imagistic ca urmare a lipsei unor noi tehnici. Acestea ar fi urmat să scadă costurile producțiilor și să mărească capacitatea de punere în imagine a unor creații sofisticate.

Animația clasică începe în 1922. Walt Disney deschide, alături de alți animatori, studioul din California. În 1928 realizează un film în care sincronizează muzica cu animația "Steamboat Willie". Este un moment important pentru că acest procedeu l-a folosit mai apoi la "Snow White and the Seven Dwarfs" (1937), care a reprezentat un concept unic, major, de însumare a unor elemente definitorii pentru toate filmele viitoare de animație și o rețetă de succes pentru atragerea publicului.

Animatorii lui Disney au elaborat regulile de creație, de execuție, ale animației clasice. Cele 12 principii, statutate și demonstrate de filmele lui Walt Disney, au fost introduse de animatorii Ollie Johnston și Frank Thomas care lucrau la studiourile acestuia. Principiile au fost aplicate din anii 1930, când animația era făcută desen-de-desen. Apoi au fost adoptate de multe studiouri și reprezintă și azi fundamentul pentru animația în softuri 2D sau 3D. Ele apar exemplificate în cartea ”The Illusion of Life: Disney Animation” apărută în 1981.

Fără a le mai defini, cele 12 principii sunt:1-Squash and stretch (contracție și alungire ) 2-Anticipation ( anticiparea acțiunii ) 3-Staging ( punerea în scenă ) 4-Straight ahead action and pose to pose (desen-de-desen și capete de mișcare/keyframe, inbetwen ) 5-Follow through and overlapping action (inerția și vitezele acțiunilor simultane ) 6-Slow in and slow out (accelerație și încetinire ) 7-Arcs ( mișcarea pe arce de cerc ) 8-Secondary action ( cea de-a doua acțiune simultană a personajului ) 9-Timing ( timpul real al mișcării ) 10-Exaggeration ( exagerări/alterarea formei ) 11-Solid drawing (greutate și volum ) 12-Appeal ( carismă ).

Ele au constituit setul de metode pentru animarea realistă a personajelor. Au fost folosite de către toate studiourile și școlile de animație. Cu toate acestea, celelalte tipuri de animație nu au dispărut. Practic, tipul de interpretare a jocului personajelor s-a corelat cu subiectele, cu scenariile, cu graficienii de personaj și decor pentru a da un anumit sentiment, trăire, pentru lumi total diferite de cea disneiană. Spre exemplu, 'The Point' cu personajul Oblio, ca să numim un lung-metraj, care prin grafism și animația minimală trezește o stare estetică total diferită. Tocmai pentru că nu ține cont de toate regulile disneiene.

Acestor principii de mișcare li se adaugă: Desenul anatomic, elementele de perspectivă, limbajul mimico-gestual. Pentru cea din urmă, cunoștințele de arta actorului sunt benefice. În studiourile de animație clasică, pe masa de lucru cu semn rotativ a animatorului se gasea o oglindă. Animatorul își studia propriile expresii pentru ca apoi să schițeze personajul cu cele mai convingătoare tușe de expresie. Exprima astfel personalitatea pozitivă sau negativă a caracterului. Identitatea fiecărui personaj, până la schițarea lui, este exersată de către desenator cu povestea din spatele eroului de film. Îl caracteriza pozitiv sau negativ în acord cu scenariul. Trebuia să țină cont de impactul vizual asupra spectatorului, prin personaje puternice, interesante, care să atragă atenția și să satisfacă așteptările. Toate aceste desene, distribuite în spațiul cadrului sunt gîndite în secunde și în fotograme.

Fie că este animator, creator de personaje și decoruri, scenarist sau regizor de film de desen animat, pentru simplul motiv că aceste meserii sunt adesea practicate de un singur artist, cu precădere în filmele de autor, artistul are de elaborat conceptul.

Preproducția înglobează elaborarea conceptului pentru viitorul film. Ideea, scenariul, story-boardul, stilul grafic al filmului cu proiectul personajelor și schițele de decor, alcătuiesc baza unitar-artistică a filmului ca expresie grafică a poveștii. Cerințele pentru profesioniștii acestei perioade, 1900-1980, se defineau în termenii plasticității și expresivității cu abilitățile de tehnică grafică, de meșteșug, de manualitate, de lucru, real, concret, cu materialele: hârtie, creion, pensulă, culori de apă și tușuri colorate. Planșele lucrate astfel aveau valoare de unicat și chiar valoare comercială purtând semnătura unor artiști-plastici, caricaturiști, desenatori de comixuri. Acest mod de creație clasic este încă agreat ca fiind mai artistic, mai cald, mai autentic în comparație cu digitalul. "Există întotdeauna loc pentru imaginea desenată manual. Personal imi place imperfectiunea desenului manual, spre deosebire de aspectul slick al animației pe calculator" declara Matt Groening, artistul animator care a realizat personajele serialului "The Simpsons" și benzile desenate „How to Go to Hell” (Cum să ajungi în iad), după alte multe meserii pe care le-a avut.

”Story-board”-ul, decupajul desenat, care își are rădăcinile în benzile desenate și în fotografie este util pentru stabilirea secvențelor, scenelor, punerilor în cadru, continuității racordurilor și pentru cronometrajul întregului film. Cuprinde indicații clare despre actiunea fiecărui personaj din cadru pentru ca animatorul să realizeze scena de animație strict în parametrii stabiliți. Storyboard-ul este folosit și pentru filmul cu actori și chiar pentru documentar, el fiind etapa necesară pentru vizualizarea întregului film înaintea producției propriu-zise. Pot fi astfel corectate deficiențe stilistice și tehnice în povestirea cinematografică și se poate aprecia volumul de muncă, planul calendaristic al etapelor și dimensiunea echipei de realizatori. Proiectul de personaj sau "Model-sheet"-ul, precum și schițele de decor cristalizează forma imagistică, stilul grafic al filmului.

Conceptul, se realiza în studiouri de film, într-o organizare pe ateliere de creație, în echipă, pe specialități artistice și tehnice. Departmentele unui studio profesionist s-au definit în timp prin necesitatea manufacturării produselor desenate. Producția de film de animație a cunoscut încă de la începuturi o diferențiere în orientarea realizatorilor-artiști. Producția industrială de lung-metraj și serial de televiziune, filmele de autor sau creația artiștilor independenți, filmul experimental, s-au adresat unor segmente diferite de spectatori. În acest fel, procesul de producție artistică și tehnică a industriei de animație se diferențiază de cel al artiștilor independenți. Aceștia au libertatea de creație și de experimentare.

Estetica. Unde o cameră înregistreaza imagine, nu mai există realitate, este viziunea asupra realității. Stanley Kubrick spunea, că: ”O persoană cu o gândire originală, nu va putea crea întro formă învechită si pur și simplu va crea ceva diferit. Alții s-au gândit că forma aparține unei tradiții clasice și încearcă să lucreze în interiorul ei.” La filmul de animație nu înregistrăm realitatea. Este creație din materialități ale realității pe care le modelăm și pe care apoi le înregistrăm pe peliculă. Se crează direct o viziune plastică în mișcare care nu aparține realului. Pentru greci, estetica era un concept foarte general prin care se făcea diferența între ceea ce se vedea și ceea ce se imagina. Estetica o folosim azi în multe domenii pentru a analiza caracteristicile vizuale și efectele, senzațiile lor asupra privitorului. Fiecare autor incumbă în arta sa personaje, culori, sunete, ritmuri, efecte vizuale după propriile reguli de exprimare și de declanșare a emoțiilor în rândul audienței. El delimitează în acest fel o lume proprie pe care doar el o cunoaște în totalitate. Dezvăluie semenilor doar o parte. Cea care exprimă ideea dorită de artist. Pentru aceasta el trebuie să aleagă algoritmul coerent pentru a fi credibil în ceea ce transmite. Se spune că animația este un concept abstract. Că tot ceea ce se vede este doar ideea de personaj, ideea de copac, ideea de castel. Că animația ar simplifica vizual întreaga imagine și ar lăsa loc la perceperea mai clară a poveștii. În toate artele, există două aspecte fundamentale ale unei anumite lucrări pe care o putem identifica: "ceea ce"  este arătat (subiectul) și "modul" în care artistul îl arată (stilul). Estetica reprezintă fiecare element care alcătuiește filmul, în imagine și în sunet. Un film se realizează prin faze succesive și chiar reveniri asupra unor decizii artistice și tehnice care să se supună filosofiei autorului cu privire la mesajul transmis. Este drumul spre originalitatea operei. O preferință estetică ce se degajă în mod inconștient în felul în care un autor își plăsmuiește filmul nu este altceva decât ”stilul” acelui film, al acelui autor. Filmul de animație este un caz aparte în arta cinematografică pentru ca imaginea este eminamente grafică, în sensul artelor plastice. Avem o estetică a coregrafiei, cea a ”mișcării”, a "animației”, a frumuseții transmiterii sentimentelor, emoțiilor prin desenul in mișcare chiar și fără decor. Și nu în ultimul rând, o estetică a personajelor. Toate aceste estetici se contopesc în estetica filmului de animație.

De la epocă la epocă estetica își schimbă unghiul de abordare. Altfel n-ar fi existat mari artiști refuzați de criteriile estetice ale vremurilor lor și apreciați mai târziu când critica și publicul și-au schimbat optica. Facem astfel delimitarea între estetica artelor clasice și cea a artelor digitale.

Dacă materialelelor, materialităților, prin care ne exprimăm în filmul de animație le corespund tehnici specifice de a anima, constituind sub-genuri de animație, atunci avem și estetici diferite pentru fiecare dintre ele. Pe de altă parte, natura emoțiilor declanșate privitorului, indiferent de sub-genul de animație, determină o clasificare a tuturor filmelor la nivel de receptare. Prin urmare, putem "spune ceva", cu aceleași mijloace, în același sub-gen dar să avem la nivelul spectatorului o altă clasă de emoții. In animație, aceasta se realizează prin grafismul care te introduce în clasa de emoții specifică lumii create. Un exemplu: "Yellow Submarine". Filmul este realizat în mod clasic, pe acetofan. Animația este minimalistă, cu economie de mișcări naturaliste ale personajelor. Grafismul pop-art-ului și traiectul mișcărilor sub unghiuri ne-ortodoxe determină o estetică care declanșează spectatorului emoții de natură psihedelică. Prin comparație, se poate spune că toate producțiile disneiene determină aceleași emoții. Diferă basmul. Dar modul de tratare tehnic și artistic nu experimentează o altă estetică. O preocupare este și gradul de acceptare a convenției dată de filmul de animaăie în ansamblul său. Spre exemplu, convenția animației clasice are un mai mare grad de acceptare decât o animație de figurine lego sau ace, ori cartoane decupate. În acest fel, "ce spune" filmul, ca transmitere de mesaj și emoție, este sau nu susținut de "stilul" pe care îl alege artistul.

Filmarea combinată sau hibridizarea.

Tehnicile și sub-genurile de animație fuzionează până la cucerirea unui spațiu dinamic în fotograma filmului cu actori.

Această tehnică, prin care practic se mixau două lumi, a fost folosită încă din 1900. "The Enchanted Drawing" este un film mut realizat de J. Stuart Blackton. Acțiunea simplă, de trecere a unor obiecte din imaginea reală în desen, are aparența unei scamatorii.

În anii '80-'90, ca urmare a tehnologiilor, filme precum "Space Jam" și "Who Framed Roger Rabbit", iar la noi, "Maria Mirabela" de Ion Popescu Gopo, în 1981, reprezintă o atracție. Personajele animate și cele reale intră în dialog. Animația, devenea actor în peliculele cu filmare reală. Aceasta se realiza la un nivel tehnic superior față de încercările anterioare. Încă din 1900, "Enchanted Drawing" , din perioada filmului mut, regizat de J. Stuart Blackton, sau seriile "Alice Comedies", realizate de Disney în anii '20, în care personajul interpretat de actrița Virginia Davis se află în interiorul unei lumi desenate alături de Julius, o pisică animată, au făcut senzașie. Evident, tehnicile și tehnologiile folsite au făcut diferența în posibilitățile de îmbinare a animației cu realul.

/

Filmul experimental

Este este un produs artstic, dar nu este vizionat în mod frecvent de publicul larg. Este importantă pentru că el constituie un creuzet de experiențe estetice. Numit adesea și avangardist, se preocupă prin excelență de arte, acele arte care sunt cuprinse oricum în opera cinematografică. Dar, modul de tratare, non-narativ și tehnicile de lucru în obținerea vizualului, în primul rând, ocolesc convențiile. Scopul lor este de a experimenta stiluri non-conformiste în artele plastice, coregrafie, pe suportul unei literaturi susceptibilă de a furniza un subiect codat la nivelul înțelegerii comune. Uneori, filmul experimental are doar scopul de a uzita o nouă tehnologie. În domeniul animației sunt amintiți ca autori de film abstract, sub-gen al experimentalului, Norman McLaren, Oskar Fischinger și, poate surprinzător, Walt Disney care în ""Fantasia" crează "muzici vizuale" în două segmente distincte de animație și muzică sincron. Scopul lor este de a oferi compoziții plastice cu lumini, efecte, ritm și mișcări dictate de influența muzicii asupra imaginației pentru experimentarea emoțiilor.

Cuvinte cheie: materialitate, stiluri grafice, truka, sub-genuri, concept, estetică, hibridizare, film experimental, film abstract.

Concluzii capitolul 3: În filmul de animație, materialele, tehnicile și tehnologiile sub-genurilor transformă inanimatul în animat. Stilurile artelor plastice se regăsesc în producția filmului de animație. Animația propriu-zisă dispune de reguli de mișcare pentru a imita prin exagerare realitatea și a crea o nouă realitate. Conceptul și procesul tehnic de producție sunt standardizate. Fiecare sub-gen al animației își are propria elaborare și propria estetică. Animația hibridizează celelalte genuri. Filmul experimental și abstract deschide noi posibilități tehnice și artistice de exprimare în filmul de animație.

Studiu de caz:

Film de lung metraj”Albă-ca-Zăpada și Cei șapte pitici”, realizat de studiourile "Disney" în 1937.

Introducere

Filmul are un înalt grad de conceptualizare prin tehnici, tehnologii și reguli ale filmului clasic de animație. Satisface principalele așteptări ale spectatorului, să fie informat, captivat, inspirat, cu îndeplinirea condițiilor de divertisment. Precum în producțiile anterioare, acest filmul lansează vedete de animație urmând modelul filmelor cu actori.

A fost primul film care a folosit tehnici noi de filmare și sincronizare a muzicii cu animașia. Această producție a devenit etalon pentru industria de film. Prin anvergura proiectului, filmul de animație de lung metraj egalează audiența filmului cu actori. Este o realizare tipică a sistemul de producție al studiourilor holiudiene din perioada 1930-1950.

Filmul trebuie privit din perspectiva filosofiei artistice a autorului. Un hiper-realism imagistic susținut de tehnicile convenționale narative și stilistice.

Această producție a avut un impact revoluționar asupra industriei filmului de animație.

Acest film aduce dovezi cu privire la

introducerea noilor tehnici de filmare specifice, truka și multiplanul in redarea iluziei unei noi realitatii, basm, feerie.

insufletirea personajelor conform celor 12 principiilor care susțin spectacolul prin joc actoricesc.

sincronizarea muzicii cu animația

Problematica studiului de caz

Alegerea subiectului

Filmul este o transpunere cinematografică a unei povești clasice care asigură prin ea însăși atractivitate pentru spectator. Povestea are potențial de adaptare pentru filmul de animație în stilul încercărilor anterioare de a produce spectacol de atracție. O temă cu implicații în viața multor copii, cu privire la abandonul părinților și pasiunile adulților în a se impune. De asemenea, promovarea modelului de happy-end caracteristic iluziei, feeriei. Un basm al copilăriei este adus pe ecran, însuflețit prin personaje carismatice în mișcare.

Stilul grafic .

Dacă comparăm cu artele plastice, imaginea din film se compune în stilul pictural al secolului al XIX-lea. Disney a încercat în aces fel să se apropie de un naturalism aflat în subconștientul oricărui copil despre lumea de basm. Decorurile și personajele se aseamănă prin formă și culoare cu figurinele de porțelan rococo, un fel de "Țară a fondantelor". Imaginea este atrăgătoare pentru marele public al anilor '30, în special cel american. Este un stil grafic care susține imaginația comună a feeriei.

Animația.

Atuul întregii producții se află în modul de realizare a animației în stilul disneian consacrat deja. Prin modul de joc al personajelor, publicul este determinat să creadă că desenele gândesc și acționează conform propriei voințe. Intreaga filosofie și tehnică a celor 12 principii, de a anima, primește un plus de atractivitate prin sentimentele pe care reușește animatorul să le transmită. Toate artele au un astfel de scop, transmiterea de emoții spectatorului. Prin acest tip de animație, spectatorul se simte implicat la simpla apariție a unui personaj disneian. Creatorii personajelor au ținut cont de fenomenul observat la filmele cu actori: actorii carismatici transmit emoție spectatorului chiar și atunci când doar stau în cadru. Acest flux pe care îl exercită mulți actori este dat de felul în care arată. Fiecare personaj desenat, chiar și atunci când nu e animat, transmite simpatie și emoție privitorului. Pe aceste principii sunt construite personajele. Personajele sunt simpatice și reușesc astfel să trăiască în imaginația privitorului ca fiind un personaj real. Un alt aspect este capacitatea de comunicare prin tipologia personajului, felul său de a fi, care trebuie să semene cu personaje din viața reală, iar limbajul imaginii să comunice prin simboluri. Pentru realizarea realistă a animației s-au exersat schițe după filmări reale cu actori și figuranți. Nu s-a folosit rotoscoparea. Chiar animatorii se fotografiau pentru anumite ipostaze necesare jocului personajelor. Schițele după animale au folosit enorm la autenticitatea animației.

Trăirile personajelor principale sunt acompaniate de cele ale animalelor care au și ele, prin modul de animare, limbaj expresiv. Ele au rolul de a susține o atmosferă feerică, de a fi un ecou al sentimentelor transmise de protagoniști pentru accentuarea emoției spectatorului. Importanța accesoriilor în mișcare, cozi, urechi, aripi, pene, căciulițe, dau naturalețe si chiar joacă în relație cu personajul. Personajele au un ritm caracteriologic de mișcare și propria lor greutate care le trădează personalitatea. Avem o coregrafie a scenelor de grup în care mișcările se completează, traiectoriile se intersectează și personajele relaționează asemenea actorilor.

Gagul, element foarte important în dramaturgia filmului, potențează comicul scenelor animate. Personajele intră în dialog cu spectatorul, îl implică atunci când privesc spre cadru.

Camera.

Camera multiplan cu 6 nivele a făcut posibilă iluzia profunzimii dând senzația unui décor de platou. Posibilitățile de mișcare a aparatului de filmat au dat dinamism și fluiditate personajului în mișcare. Compoziția cadrelor este realizată după regulile filmului cu actori. Fiecare secvență are propria coregrafie și atmosferă cu tehnicile de sincronizare pe care le inventase Ub Iwerks. Tehnică folosită și la Silly Symphonies.

Coloana sonoră.

Vocile actorilor susțin caracterizarea personajelor animate. Noutatea acestui film a reprezentat-o folosirea muzicii sincronizate cu animația. Acest procedeu a fost experimentat anterior în Steamboat Willie (1928) având pe Mickey, deja consacrat, drept protagonist, în The Skeleton Dance(1928) și Flowers and Trees (1932). Muzica acompaniază fiecare sentiment. Însoțește trăirile emoționale ale personajului. O nouă relație se crează între muzică și animație. Spectatorul are așteptări pentru acțiunile care urmează, se așteaptă să se întâmple. El anticipează. Sunt momente când muzica dă accentele necesare animației, acțiunii. Ceea ce se vede pe ecran este în acord cu muzica. Disney acordă melodiilor cântate un rol dramaturgic emoțional pentru a accentua sentimentele trezite în rândul audienței.

Concluzii studiu

”Albă-ca-Zăpada și Cei șapte pitici” a lui Disney, film realizat în 1937 , este primul lung metraj de animație în varianta clasică de producție holiudiană. Tehnicile de animație, de filmare și de îmbinare a muzicii în acțiunea filmului au asigurat succesul de public și de critică. In acest fel, dezvoltarea filmului de animație, în sensul industrial și comercial, are un reper de principii și reguli de producție. Tehnicile de animație și tehnologia de filmare sunt cele care au făcut posiblă realizarea la un nivel superior a unui film de animație care să satisfacă așteptările publicului și să definească un standard de producție superior.

Concluziile referatului se structurează pe câteva paliere:

Ființa umană își trădează preocuparea și nevoia unui spațiu virtual, obsesia de a copia, de a reproduce mișcarea din realitate ca atribut al vieții. Însăși actul de a crea se află în "datul" genetic ca un proces inconștient: psiho-anima-virtualitate.

Animația a preluat regulile artelor plastice, caricaturii și benzilor desenate, materialele si tehnicile de execuție, pentru a creea o imagine care, prin trucajele cinematografice, să satisfacă nevoia spectatorului de a evada într-o lume ireală. Filmul de animație nu înregistra realitatea. Animația nu exista în mod fizic. Influențele au determinat îmbogățirea expresivității plastice. Tehnologia a făcut posibilă înregistrarea unui spațiu și a unei mișcări animate spre deosebire de celelalte genuri cinematografice care înregistrau realitatea.

În filmul de animație, materialele, tehnicile și tehnologiile sub-genurilor transformă inanimatul în animat. Stilurile artelor plastice se regăsesc în producția filmului de animație. Animația propriu-zisă dispune de reguli de mișcare pentru a imita prin exagerare realitatea și a crea o nouă realitate. Conceptul și procesul tehnic de producție sunt standardizate. Fiecare sub-gen al animației își are propria elaborare și propria estetică. Animația hibridizează celelalte genuri. Filmul experimental și abstract deschide noi posibilități tehnice și artistice de exprimare în filmul de animație.

Bibliografie selectivă

Anexe

Bibliografie pentru metodica elaborării tezelor de doctorat

Eco, Umberto- Cum se face o teză de licență -Disciplinele umaniste, în românește de George Popescu, Ed. Pontica, 2000.

Bibliografie selectivă pentru istoria, estetica si teoria filmului de desen animat:

Sadoul Georges, Istoria Cinematografului Mondial, ed. Științifică, 1961

Lindgren Ernest, Arta filmului, ed. Meridiane, 1969

Lawson John H., Film și creație – În căutarea unei structuri și a unui limbaj audio-vizual, Ed. Meridiane, 1968

Barna Ion, Lumea filmului, ed. Minerva, 1971

Balázs Béla, Arta filmului, ESPLA, 1957

Bazin André, Ce este cinematograful, ed.Meridiane, 1968

Callahan, David (1988) Cel Animation: Mass Production and Marginalization in the Animated Film Industry, Film History vol.1- 2.

Crafton, Donald – Cohl Emile, Caricature, and Film. Princeton, NJ: Princeton University Press, 1990

Crafton, Donald Before Mickey: The Animated Film 1898-1928, ed-II-, Chicago: Chicago University Press, 1993

Elsaesser, Thomas (1990) Introduction to Part II (The Institution Cinema: Industry, Commodity, Audiences), in Early Cinema: Space, Frame, Narrative. London: British Film Institute

Frierson, Michael (1994) Clay Animation: American Highlights 1908 to the Present. New York: Twayne Publishers.

Gomery, Douglas (1992) Shared Pleasures: A History of Movie Presentation in the United States. London: British Film Institute.

Koszarski, Richard An Evening's Entertainment: The Age of the Silent Feature Picture, 1915-1928. Berkeley and Los Angeles: University of California Press, 1994

Merritt, Russell Nickelodeon Theaters 1905-1914: Building an Audience for the Movies, 1985

Musser, Charles (1990) The Emergence of Cinema: The American Screen to 1907. Berkeley and Los Angeles: University of California Press.

Small, Edward S. and Eugene Levinson (1989) Toward a Theory of Animation, The Velvet Light Trap 24 (Fall)

Smoodin, Eric (1993) Animating Culture: Hollywood Cartoons from the Sound Era. Oxford: Roundhouse.

Staiger, Janet (1985) The Hollywood Mode of Production to 1930, in David Bordwell, Janet Staiger and Kristin Thompson, The Classical Hollywood Cinema. London: Routledge

Thompson, Kristin (1980) Implications of the Cel Animation Technique, in Stephen Heath and Teresa de Lauretis (eds.), The Cinematic Apparatus. London: MacMillan

Animal Locomotion: Eadweard Muybridge. (n.d.). Retrieved March 22, 2009, from Minneapolis Institute of Arts: http://www.artsmia.org/animal-locomotion/eadweard.html

Animation. (n.d.). Retrieved March 7, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Animation#cite_note-0

Ball, R. (2008, March 12). Oldest Animation Discovered In Iran. Retrieved March 7, 2009, from Animation Magazine: http://www.animationmagazine.net/article/8045

Beckerman, H. (2003). Animation: The Whole Story. New York: Allworth Press. Retrieved March 8, 2009, from Google Book Search: http://books.google.com/books?id=EjW6cCE4v1QC&printsec=frontcover&dq=Animati on:+the+whole+story

Bukatman, S. (2006). Comics and the Critique of Chronophotography, or 'He Never Knew When It Was Coming!'[Electronic version]. Animation

Christensen, C. M. (1997). The innovator's dilemma: when new technologies cause great firms to fail. Boston: Harvard Business School Press. Retrieved February 12, 2009, from Google Book Search: http://books.google.com/books?id=SIexi_qgq2gC&printsec=frontcover&dq=innovators+ dilemma

CHTHO produces documentary on world’s oldest animation. (2008, March 4). Retrieved March 7, 2009, from Tehran Times: http://www.tehrantimes.com/index_View.asp?code=164429

Crafton, D. C. (1993). Before Mickey: The animated film, 1898 – 1928. Chicago: The University of Chicago Press. Retrieved March 7, 2009, from Google Book Search: http://books.google.com/books?id=yaeJFVTedysC&printsec=frontcover&dq=donald+cr afton

Dirks, T. (n.d.). Animated F ilms. Retrieved March 9, 2009, from Filmsite.org: http://www.filmsite.org/animatedfilms.html

Dunn, A. (2004, November 5). F ile:Zoetrope.jpg. Retrieved March 8, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Zoetrope.jpg

Eadweard Muybridge. (n.d.). Retrieved March 8, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Eadweard_Muybridge

Ezra, E. (2000). Georges Méliès (F rench F ilm Directors). Manchester: Manchester University Press

F leischer Studios. (n.d.). Retrieved March 21, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Fleischer_Studios

Highton, H. (2002, May 22). The zoetrope. Retrieved March 8, 2009, from The Bill Douglas Centre: http://www.exeter.ac.uk/bdc/young_bdc/animation/animation4.htm

History of The Simpsons. (n.d.). Retrieved March 26, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_The_Simpsons

Kinetoscope. (n.d.). Retrieved March 8, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Kinetoscope

Lenburg, J. (2006). Who's who in Animated cartoons. New York: Hal Leonard Corporation.

Retrieved March 7, 2009 from Google Book Search: http://books.google.com/books?id=FVShFCjVzvIC&pg=PP1&dq=jeff+lenburg

Lieberman, D. (2006, January 25). Competition heats up for animation. USA Today, Retrieved March 26, 2009, from Academic Search Premier database

Mclean, T. J. (2009, February 18). Simpsons Opening Spruced Up for HD Debut. Retrieved March 26, 2009, from Animation Magazine: http://www.animationmagazine.net/article/9606

Multiplane camera. (n.d.). Retrieved March 8, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Multiplane_camera

Pallant, C. (2007). Tarantino the Cartoonist. Animation, 171-186.

Phenakistiscope. (n.d.). Retrieved March 8, 2009, from Museum for the history of sciences: http://www.mhsgent.ugent.be/engl-plat5.html

Phenakistoscope. (n.d.). Retrieved March 8, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Phenakistoscope

Pixar. (n.d.). Retrieved March 21, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Pixar_Animation_Studios

Pixar Corporate Overview. (n.d.). Retrieved March 21, 2009, from Pixar Animation Studios: http://www.pixar.com/companyinfo/about_us/overview.htm

Pointer, R. (n.d.). The Centennial of American Animation. Retrieved March 8, 2009, from Inkwell Images Ink: http://www.inkwellimagesink.com/pages/articles/CentennialOfAmericanAnimation.shtm l

Praxinoscope. (n.d.). Retrieved March 8, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Praxinoscope

Random House, Inc. (2001). Random House Webster's Unabridged Dictionary. New York: Random House, Inc.

Rotoscoping. (n.d.). Retrieved March 8, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Rotoscoping

Schlender, B. (2006, May 29). Pixar's magic man. (Cover story). Fortune, 153(10), 138-149 Retrieved March 24, 2009, from Academic Search Premier database.

The Library of Congress. (n.d.). Blackton – F ather of American Animation. Retrieved March 7, 2009, from America's Story from America's Library: http://www.americaslibrary.gov/cgi-bin/page.cgi/sh/animation/blcktn_1

Traditional animation. (n.d.). Retrieved March 8, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Traditional_animation

Zoetrope. (n.d.). Retrieved March 8, 2009, from Wikipedia, the free encyclopedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Zoetrope

Bibliografie selectivă pentru artele plastice

Alpatov, Mihail, Istoria artei, vol. I, ed. Meridiane, Buc., 1967

Bollenbach, G. C. D., Desenul. Pe scurt, despre tehnici, ed. Meridiane, București, 1969

Enciclopedia artiștilor români contemporani, ed. ARC 2000, București, 1996

Pahonțu Eugen, Inițiere în artele plastice, ed Albatros, 1980

Nadeije Laneyrie-Dagen, Pictura – Din tainele atelierelor, Enciclopedia RAO, 2005

Frontisi Claude,colab. Larousse, Istoria vizuala a artei, Enciclopedia RAO, 2007

Pirnog Ion, Ghid metodic de educație plastică, Compania, 2007

Bidu-Vrânceanu Angela, prof.dr. ”Lexic comun, lexic specializat”-doc.web

Bibliografie selectivă pentru psihologie

Documentarea webografică

www.filmeducation.org for teaching resources, free education packets and additional reading from the British Film Institute.

memory.loc.gov/ammem/oahtml/oahome.html Includes samples of very early animated films on repository at the Library of Congress that can be viewed on the computer.

http://en.wikipedia.org/wiki/Magic_lantern

http://www3.nfb.ca/animation/objanim/en/filmmakers/norman-mclaren/archive.php?idarchive=610326&sort=photos

http://www.expats.cz/prague/article/movies-tv/top-20-czech-animators-part-2/

http://www.cinecouch.com/top1000_15.html

http://old.bfi.org.uk/sightandsound/feature/49844

http://pshihopedagogie.blogspot.ro/2007/08/5-probleme-teoretice-si-practice-ale.html

http://www.scritub.com/profesor-scoala/METODE-SI-MIJLOACE-DEINVATAMA71516212.phps

http://www.scribd.com/doc/202914247/pagina2-7

http://ebooks.unibuc.ro/filologie/vranceanu/part32.htm#_ftn7