Revitalizarea sitului industrial Cozla dintre cele două entități – Dunărea și Dealurile Înalte Autor: Stud. Arh. Cristian FILIP Coordonator… [301492]

[anonimizat] / PROGRAMUL DE STUDIU

ARHITECTURĂ /[anonimizat]: Stud. Arh. Cristian FILIP

Coordonator științific: Arh. Ane-Marie SZABO

Oradea

Martie 2016

CUPRINS

PLAN DE IDEI

INTRODUCERE

ARGUMENT

STRATEGIE

CAP. I. [anonimizat], TEXTURĂ, STRATURI

ARHITECTURA ÎN PEISAJ NATURAL CA PERCEPȚIE

02. ARHITECTURA DE-A [anonimizat] – APĂ

STRATEGIA UNIUNII EUROPENE PENTRU REGIUNEA DUNĂRII

03. STUDIU DE CAZ COMUNA BERZASCA

ARE COZLA DREPTUL LA DUNĂRE?

AMPLASAMENT. VIZIUNE TERITORIALĂ ȘI CONTEXT LOCAL

FENOMENUL BROWNFIELD

04. [anonimizat]

05. CONCLUZII

06. SURSE DE DOCUMENTARE

07. LISTA ILUSTRAȚIILOR

Plan de idei

Zonele industriale dezafectate de lângă marile cursuri de apă fac parte dintr-o problemă acută a orașelor, tratate cu puțină importanță sau deloc. Remedierea acestor situri contaminate – „brownfields” – trebuie să înceapă cu o [anonimizat], [anonimizat] „no man's land” să devină spații ale tuturor.

[anonimizat]–natură. Biosfera nu poate exista fără apă. [anonimizat]–[anonimizat].

Această lucrare pornește de la faptul că există în general o [anonimizat] a turismului de limitrof cursului de apă.

[anonimizat]-a [anonimizat] a furniza argumente pentru o dezvoltare durabilă a zonei. În cazul sitului ales pentru diplomă această legătura dintre om și teren trebuie să se realizeze prin păstrarea unui element din situl industrial ca memorie a locului care să funcționeze un contrabalans îmtre ființă și topos. [anonimizat], modulele de cazare și individ.

[anonimizat]–apă prin prezentarea și analizarea exemplelor contemporane de implementare a [anonimizat]. Așadar, în vederea elaborării oricărui proiect de arhitectură, indiferent de program, intervine ceea ce numim astăzi transmiterea valorilor unui loc ca un element primordial. Acest subiect este tratat în capitolul al treilea prin studiile de caz și tendințele europene asupra turismului pe Dunăre.

Al treilea capitol va urmări prezentare zonei de intervenție pentru lucrarea de diplomă din situl protejat Porțile de Fier, mai precis comuna Berzasca, cu accent pe situația actuală a zonei industriale din Cozla cu descrierea contextului local .

Ultimul capitol conturează modul de punere în practică a studiilor inițiale, din care rezultă direcțiile de dezvoltare ale proiectului, atitudinea personală față de programul propus – concretizat în conceptul general – totul cu referire la exemple contemporane studiate și prezentate.

INTRODUCERE

“Omul și bunăstarea sa, precum și interacțiunea sa cu mediul ambiant constituie centrul tuturor preocupărilor organizării teritoriului, al cărui obiectiv este de a-i oferi un cadru și o calitate a vieții care să-i asigure o dezvoltare echilibrată a personalității și o perspectivă organizată la scară umană.”

Lucrarea de față va gravita în jurul conceptului de relație dintre loc–individ–apă, care își va extrage esența din înțelegerea și cercetarea modului de relaționare a indvidului cu apa de-a lungul Dunării, punând accent pe zonele de cazare și agrement și recunoașterea elementelor definitorii unui peisaj natural și importanța acestora. Tadao Ando definește legătura dintre elementele fizic, psihic și natural, regăsite în lumină, umbră, vânt, apă ca legătură a locului cu mediul. În același fel Christian Norberg-Schulz definește această lectură a locului și a naturii ca o comunicare dintre arhitect și terenul văzut pentru prima dată, o „insuflare asupra conștiinței arhitectului prin ceea ce terenul dorește să se construiască”. Această abordare duce la definirea peisajului natural ca o sumă de caracteristici bazate pe filtrul individual de a le deosebi și asemăna cu altele deja cunoscute. Un sit nou, în cazul nostru o fostă zonă industrială, este un ansamblu de elemente necunoscute, dar care sunt compuse din elemente deja predefinite în conștientul individului de la care conceptul arhitectural trebuie să înceapă.

Situl ales pentru diplomă necesită o abordare care să trezească în conștientul colectiv o regenerare a legăturilor dintre satul Cozla și fluviul Dunărea (marcarea reperelor existente și pierdute ca dezvoltare a orașului în timp – orașul invizibil), relația dintre locuitor și apă, turist și apă, pescar și apă, legătura dintre funcțiunea de cazare cu apa curgătoare, legătura dintre abordare contemporană a funcțiunilor, structurii, materialelor, limbajului arhitectural cu amenajarea peisageră.

Locația se află în satul Cozla, cu deschidere către frontul de apă în partea sud-vestică și adăpostește momentan o clădire dezafectată a fostei activități miniere și câteva locuințe colective, care în ultimii ani din cauză că este neîntreținută și-a pierdut valoarea ca reper urban atât pentru cartier cât și pentru localitate.

Atât peisajul natural cât și cel urban se definește prin următoarele elemente compoziționale: linie, ritm, câmp, textură, straturi, culoare, sunete, temperatură. Toate acestea sunt analizate și redate omului prin simțurile vizual, auditiv, olfactiv și tactil. Menținerea și dezvoltarea simțurilor consolidează starea de bine atât a sănătății fizice cât și mentale a oricărei persoane.

CAP. I. Peisaj natural – peisaj construit

„Trebuie recuperat exercițiul privirii. Trebuie recitit și dezvoltat Goethe. Trebuie reinstituită ambiția „ochiului pur” al impresioniștilor. Lumea se stinge în abuzul de mediere pe care l-a adus cu sine sofisticarea tehnologică. Instrumentele care „prelungesc” simțurile sfârșesc prin a le anemia. Trebuie să intensificăm, fără cârje, experiența senzorială, să regăsim inocenta ofensivă a lui Empedocle: ochiul va înceta să fie o pâlnie în care lumea își toarnă dezordonat imaginile, pentru a funcționa ca un tentacul explorator care îi iese în întâmpinare, o palpează, o gustă, o reașează în propria ei virginitate.”

1. Aspecte generale

Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic. Perfecționarea și modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri științifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu și pe cele energetice. Ca urmare a industrializării și creșterii producției de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant.

Un curs de apă formează un ecosistem care se intercondiționează reciproc și se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali determină condițiile de viață pentru regnurile vegetale, animale și pentru exponentul său rațional – omul, reprezentând mediul natural sau peisajul natural. Acest peisaj poate să se degradeze datorită pierderii potențialului pe care-l are prin: arhitectură neadaptată la frontul de apă, cromatica folosită atât pentru tencuieli cât și pentru acoperiș, bariere spre accesibilitatea la apă, defrișarea pădurilor. Toate acestea creează bariere în peisaj și tensiuni ușor perceptibile între individ și mediul natural. Din acest punct de vedere într-un oraș este de nepermis o asemenea eroare.

Pentru a înțelege legătura dintre mediu și om, identitatea locului este foarte importantă, deoarece imaginea unui teritoriu este cartea de vizită a acestuia fiind continuu în timp și spațiu. Peisajul privit pin perspectiva dialogului dintre natură și om a avut mai multe praguri.

Ca și artist, de-a lungul istoriei, pictorul a fost cel care a impus ritmul în care mediul înconjurător a fost parte a creației sale. Peisajul natural a fost tratat în arta europeană începând din secolele al XIV-lea – al XV-lea. Omul a oglindit natura în creațiile sale artistice însă nu în toate cazurile rolul jucat de natură în opera plastică era același. În unele epoci, natura era doar fundalul pentru vreun portret sau cadrul în care se desfășura o acțiune mitologică, istorică ori religioasă. În lucrarea „Arta peisajului”, Alecsander Wojciechowski explică deosebirile de atitudine față de peisaj în felul următor: „Peisajul de sine stătător reprezintă un fenomen general în pictură numai în anumite epoci. Apare și dispare odată cu modificarea relației dintre om și realitate; este condiționat de atitudinile filozofice și sociale care definesc o viziune diferită asupra naturii în funcție de fiecare epocă”.

Peisajul ca „subiect de sine stătător” devine din ce în ce mai frecvent la artiștii renașterii italiene, răspândindu-se în Țările de Jos după Reforma Religioasă. Albrecht Dürer, judecând lucrările pictorului Patinier, a folosit pentru prima oară termenul de peisagistică (în limba germană landschaftsmalerei = pictură în peisaj). El a caracterizat astfel nu numai creația lui Patinier, ci a încetățenit o noțiune foarte familiară zilelor noastre.

Astfel putem denumi peisajul ca „spațiu exterior”. Indiferent de dezbaterea teoretică în jurul acestei noțiuni și de ambiguitățile ei, se pot desprinde câteva accepțiuni curente, care nu se exclud, ci se completează. Astfel, peisajul poate fi înțeles:

1. ca ansamblu de elemente și forțe care structurează sau divid un sit și împrejmuirile lui;

2. ca amestec de natură și cultură, obiect al contemplației estetice;

3. ca o realitate care nu există decât prin experiența vizuală și prin conștiința relațiilor noastre cu natura.

Literal, este o întindere de pământ care se prezintă unui observator. Termenul „peisaj” apare ca noțiune în franceză (paysage), legat de reprezentarea naturii, ca un gen pictural. Școala pictorilor peisagiști a stat la originea mișcării englezești de landscape, care a început imediat să se intereseze de vastele domenii din jurul marilor rezidențe nobiliare.

Venus Dormind – Georgeone

Nativity – Piero della Francesca

Ideea de peisaj trimite la modul în care omul își reprezintă ceea ce îl înconjoară. Astfel de-a lungul istoriei artelor găsim două abordări, una obiectivă, cealaltă subiectivă, influențată de imaginarul colectiv.

Pictura italiană în Quatrocento ne furnizează aceste indicații, cu o bogăție aproape nesecată. Peisajul lui Gazzoli dezvăluie lumea reală închisă, învăluită și una deschisă arătându-ne un trecut în afara timpului, un trecut etern. Spațiul este ca un peisaj deschis, unde există tot ceea ce nu există în cel închis, acea antiteză între interiorul real și cel reprezentat. Chiar dacă intențiile nu sunt întotdeauna identice, rezultatele egale și procedeele analoage, pictura din Quartrocento subliniază elementele simbolice și de percepție asupra peisajului pentru interpretarea unei teme. Această temă, deși nu are ca scop conceperea unui obiect de arhitectură, scoate în prim plan părțile conceptuale regăsite în natură pentru crearea legăturii dintre peisaj și om, toate din perspectivă perceptuală: linie, ritm, textură, câmp, straturi.

Deși nu am introdus culoarea ca un element de sine stătător, aceasta se încadrează ca abordare într-una din elementele enumerate mai devreme. Doresc totuși să prezint o scurtă introducere despre culoare, ca un catalizator între tușa ca linie și straturi ca elemente simbolice. Artistul care a eliberat culoarea din chingile desenului, dezvoltând un obiect unic, cu tonuri catifelate și o ușoară încețoșare este Giorgione (Giorgio Barbareli da Castelfranco). Mesajul picturilor lui este transmisă prin intermediul culorii. Contururile sunt mai puțin importante, deoarece desenul se retrage în spatele jocului de modulații coloristice. Peisajul joacă un dublu rol, fiind atât putător de semnificație, cât și revelator al atmosferei. În lucrarea Venus dormind se observă un ritm deosebit de sever care împodobește înlănțuirea de planuri. În prim plan se află zeița pe o draperie albă, iar în spațiul din spatele ei se află peisajul. Este o abordare inovatoare în ceea ce privește utilizarea unui peisaj extern pentru a încadra un nud, asemeni unei camere exterioare.

Cu aproape cincizeci de ani în urmă, Henri Facillon a formulat câteva condiții asupra arhitecturii pe care le explică prin intermediul lucrărilor lui Piero della Francesca. Acesta creează armonia indispensabilă oricărei arhitecturi într-un peisaj făcând legătura dintre câmp–om–construcție, așa cum apare în lucrarea „Nativity”.

Introducerea peisajului prin intermediul artei face apel în continuare la pragurile dintre peisajul natural și cel construit.

1. Linie și ritm

Spațiul nu este doar un loc de joacă, de relaxare sau o zonă exterioară. Poteca, pădurea, malul unui pârâu sunt elemente integrante ale spațiului. Ritmul este un element dat nu doar de elementele arhitectonice, muzică sau design, ci în primul rând de natură (fiind inspirat din natură). A escalada un munte sau a locui sunt noțiuni similare, ca sens existențial al arhitecturii din punct de vedere a obiectivului de origine. Omul, după cum enunță Christian Norberg Schultz în lucrarea „Genius Loci”, locuiește în locul unde se poate orienta și se poate identifica cu mediul său, pe scurt crează raportul între mediu și individ astfel încât să se simtă complet. Acest lucru înseamnă că viața este într-adevăr alcătuită din „scene de locuri” în adevăratul sens al cuvântului.

Tadao Ando privește lumea ca o alăturare dintre textură și ritm deoarece trăim într-o lume în care putem intui ante-comunicarea iar modalitatea în care se va desfășura comunicarea noastră este unul din aspectele cheie ale contemporaneității, fiind definită ca societate-rețea.

În ceea ce privește textura, suprafața unui element natural este, în cazul unui peisaj, elementul care trebuie să se regăsească în mediul înconjurător.

2. Câmp, textură, straturi

„O evoluție culturală nu poate fi oprită. Ceea ce propunem este o investigație multiplă, prin evaluări ale multiplelor straturi ce participă la a identifica și a crea o identitate specifică contextului local și celui global. <<O arhitectură bună reușește să ofere soluții unor probleme inexistente!>> Metodele folosite pentru a genera o soluție urbanistică în siturile propuse se regăsesc în proiectarea urbanistică încă de la începuturile ei, condițiile de câmp sunt un interes continuu, <<condițiile de câmp trec de la una la multiple, de la indivizi la colectivități, de la obiect la câmp>>””

Sfera de cercetare a acestor condiții s-a deschis recent și a trecut de la formele primar euclidiene la condiții mult mai complexe, ce pot fi adaptate și prelucrate conform unei complexități ridicate a țesutului urban actual sau viitor. „Condițiile unui câmp pot cuprinde factori de teren, volume existente, trasee predefinite, câmpuri de forță, magnitudini de atracție față de puncte de interes (polarizante), suprapuneri, juxtapuneri și articulări de straturi funcționale, acestea includ sisteme fractale: sisteme L, sisteme Mandelbrot; sisteme dinamice: dinamica fluidelor, sisteme de particule; sisteme de cristalizare: agregare prin difuzie limitată; sisteme auto-optimizabile: voronoi și celulare (bureți și bule); sisteme geometrice: triangulație, subdivizie auto-referențial similară; sisteme comportamentale: stoluri sau roiuri; celular automată: game of life; teorii de rețele: Frei Otto / optimizări de trasee sau opera lui Hiller în rețele urbane.”

Toate acestea au un specific comun, definit prin potențiale maleabilități, complexități, manifestări. Acestea pot să crească nivelul de control asupra procesului de proiectare a unui câmp și pot extinde paleta de posibilități de la bidimensional la tridimensional și pot atinge din punct de vedere procedural a patra dimensiune, cea a timpului în care se manifestă și cresc. Câmpul (field) este o unitate omogenă și continuă alcătuită din entități heterogene, tranzițiile graduale – gradientul – sunt elementele unificatoare, constituind forța care conduce spre fluiditate.

În toate ramurile artei câmpul (fundalul, peisajul) are un rol important. Sufletul omenesc în mod implicit sau explicit, pentru a păstra un echilibru sănătos, are nevoie de echilibru. Cei mai mulți oameni sunt atrași de o pictură sau de un obiect de design în momentul în care constată un echilibru. Balanța proporțiilor este un element primordial în realizarea unei arhitecturi sănătoase. Proporția între lumină și umbră este un instrument catalizator între acești termeni, transmite o senzație de neuitat. Senzația este transmisă atât prin văz cât și prin celelalte simțuri.

Textura se definește a fi calitatea sau valoarea structurală a unui material al artei, vizibilă la suprafață, palpabilă, care prin prelucrare este păstrată ca atare sau este accentuată, reliefată pentru a-i spori expresivitatea. Aspectul și textura unei suprafețe, epiderma, permite acestuia să fie identificabil și distinct de alte forme. Este asemănător cu amprentele unei persoane, care sunt diferite și la gemeni.

Prin urmare textura este o senzație vizuală sau tactilă, prin care putem experimenta suprafața unui obiect ca netedă, moale, aspră, poroasă, ondulată etc. În natură texturile sunt foarte variate și se găsesc pe frunze, piatră, trunchiuri de copac etc. Îmi amintesc din copilărie momentele în care cu ajutorul unei hârtii și a unui creion trasam pe foaie elementele texturale în relief, o copie tridimensională a jocurilor de plin-gol.

Dacă nu se apelează la elementele oferite de peisaj, stratificarea în timp poate să devină neutră și gratuitatea elementelor arhitecturale duce la un mod conflictual sau discriminatoriu între peisaj și arhitectură. Opera deschisă cooperează cu elementele regăsite în natură asemenea unor module. Un modul se poate regăsi într-un sunet, un miros, o culoare, o textură, un element fizic (o piatră, un copac, o floare) cu ajutorul cărora se țese o legătură stratificată între peisajul natural și cel arhitectural. Este vorba, după cum amintește și Arpad Zachi, de empatie ca o formă de comunicare, nu doar o rezonanță ci o creare de vibrație între cele două elemente.

„Empatia este definită ca fiind înaintea cunoașterii și înțelegerii raționale a realității, o formă de percepție, intuire și de trăire / identificare afectivă a acesteia”.

3. Arhitectura în peisajul natural ca perceție

Acțiunea omului asupra mediului are o evoluție bazată pe integrare, folosind materiale din mediul înconjurător. Un prim pas în detașarea individului de mediu a fost crearea de bariere, pentru a se putea proteja de temperaturi prea ridicate sau prea scăzute, ploaie, razele soarelui, etc. Aceste bariere în primă fază au fost de două feluri, legate de confortul individual și cel colectiv. Barierele sunt legate de confortul colectiv și în același timp de tot ceea ce înseamnă percepție.

Un aspect care ar trebui să fie considerat foarte important în relația dintre om și mediul înconjurător este procesul de percepție, înțeles ca distinct față de simpla senzație. Comparativ cu senzația, percepția constituie un nivel superior de prelucrare și integrare a informației culeasă din lumea externă și a informației despre propriul nostru „eu”. Într-o primă aproximare, înțelegem percepția ca un set de fenomene care ne informează despre caracteristicile mediului, prin perceperea de către organismul uman a diferitelor energii prezente în mediul înconjurător. Noi înțelegem că această cunoaștere este un proces perceptual de bază în arhitectură și că depinde de cunoașterea noastră a lumii din jurul nostru.

Pentru studiul lor, procesul de percepție se împarte în trei niveluri, deși în multe cazuri distincția dintre ele este discutabilă. Primul strat este cel fizic, caracterizat de manifestările energetice dintre individ și mediu, adică simțurile. Al doilea nivel – fiziologic – în conformitate cu anumite legi de proporționalitate, se bazează pe transmiterea energiei stimulilor prin impulsuri nervoase către sistemul nervos. Nivelul psihologic este al treilea prag prin care semnalele cerebrale sunt primite, sortate și interpretate. Aceste trei nivele de percepție se regăsesc încă din vechi timpuri prin încercările omului de a modifica caracteristicile de mediu. Toate aceste impulsuri sunt ghidate de procesele homeostatice, pentru a menține în echilibru starea corpului.

Pentru ca arhitectura să se poată concentra pe mediul său, trebuiesc identificate continuitățile spațiale, cum ar fi linia, ritmul, textura, câmpul, suprafața, etc. care se răspândesc pe mai multe direcții diferite. În primul rând avem ca punct de reper linia orizontală și cea verticală. Ambele au o încărcătură simbolică foarte diversificată. Intersecția celor două drepte formează punctul, ca spațiu real, al amplasării unui loc central, cu o mare importanță în continuitatea unui ritm identificat/identificabil, fără frontierele unui caracter data unei identități fixe.

Cap. II Arhitectura de-a lungul Dunării

Accente pe malul Dunării

Această abordare de a găsi accente de-a lungul traseului Dunării se poate traduce în lucrarea propusă prin „evidențierea unor semnale culturale protejate de caracterul locului” prin care se poate revitaliza imaginea trecutului și „se menține vie memoria locului”

De-a lungul Dunării avem de a face cu o dinamică a compoziției arhitecturale și apropierea de apă dintre mediul urban și mediul rural. Trecând prin zece țări, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina, și o serie de orașe, printre care se numără și Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad, dar si prin multe situri rurale și parcuri naționale, Dunărea ne dezvăluie o mișcare continuă dintre adaptarea la noile tehnologii și arhitectura modernă din orașe și arhitectura tradițională, integrată în peisaj, din zonele rurale.

Accente urbane. Studiu de caz: Belgrad

Wellness Sky. O reintegrare a unei clădiri vechi în circuitul orașului.

Clădirea numită "Floarea Dunării" a fost construită acum circa treizeci și cinci ani pentru a deveni un punct de reper pe malul Dunării din Belgrad. Găzduia un restaurant exclusivist, care era un segment al unui centru de recreere accesibil publicului. Proiectul a fost sponsorizat de guvernul comunist al timpului și aprobat de către președintele omniprezent J.B. Tito, care a fost primul invitat al restaurantului în 22 noiembrie 1973. A fost un loc de întâlnire renumit până la decăderea sa în anii 1990 și închiderea finală, care a coincis cu începutul războiului civil din Iugoslavia. Pentru o perioadă de cincisprezece ani, clădirea nu a fost folosită și s-a deteriorat considerabil.

În multe privințe clădirea este specială, mai ales pentru sinteza între raționamentul arhitectural și structural. Volumul principal al clădirii, triunghiular în plan, este ridicat aproximativ cincisprezece metri deasupra Dunării și a nivelului solului, cu esplanada pentru pietoni. Ea este susținută numai de nucleul central, care conține două tuburi de ascensor și scara în dublă spirală. Consolele ating doisprezece metri oferind o senzație de levitație clădirii. În plus încă o decizie structurală a fost esențială pentru interacțiunea neîntreruptă între exterior și interior a clădirii.

Planșeul podelei și cel al plafonului nu sunt conectate pe perimetrul clădirii, permițând continuitatea fațadei de sticlă în deplinătatea ei. Banda de sticlă neîntreruptă, cu lungimea totală de 150 de metri, este înfășurată în jurul clădirii pentru a pune în valoare prezența constantă a fluviului Dunărea în interior, cu perspective spre depărtare, atât în amonte cât și în aval.

Împreună cu organizarea dorită de client, deja renumit pentru sala de sport și SPA high-end din centrul orașului, arhitecții au formulat un scurt proiect de promovare pentru stilul de viață activ. Au definit conceptul Sky Wellness care sugerează că ar trebui să fie un loc luminat, spațios, astfel încât vizitatorii să aibe impresia intrării într-un nor la sosire. Ca răspuns, au optat pentru finisaje de podea din rășină reflectorizantă și plafon semi-translucid Barrisol, ambele cu scopul de a expune formele suple ale echipamentelor de antrenament în planul deschis al amenajării.

Inițial, clădirea a fost planificată pe grila de triunghiuri echilaterale cu latura de 7,3 m care i-au definit regula organizatorică și structurală, dar odată cu o altă funcțiune s-a urmărit o schimbare. Elementul definitoriu al noii expresii spațiale este plafonul. Designul său este secvența de transformări geometrice și subdiviziuni aplicate la rețeaua originală. Ca rezultat, aproximativ 390 de panouri cu iluminare din spate cu variație finită în formă și mărime sunt suspendate de construcția de oțel triunghiular.

O viziune de viitor/masterplan pentru deschiderea orașului Belgrad către Dunăre. Dreptul la apă.

În ultimele decenii, cele mai mari orașe ale lumii au descoperit treptat potențialul waterfront-urilor lor, transformând zone industriale vechi și disfuncționale în locații de calitate, cu utilizări mixte, care combină caracterul rezidențial, comercial, cultural și sportiv. Acestea au fost proiecte de arhitectură și urbanism, care au avut un rol cheie în strategiile de dezvoltare ale unor astfel de orașe, stabilind competitivitatea acestora în ierarhia mondială și concurența pentru investiții și vizitatori.

Belgradul este cu siguranță printre ultimele câteva capitale europene care nu au folosit sau integrat marele potențial al waterfront-ului în nucleul existent al orașului. Starea actuală prezintă facilități inadecvate și degradate, laolaltă cu zone industriale devastate. Potențialele zone mari și neglijate rămân neutilizate fără puncte atractive și destinații finale.

În cooperare cu cei mai recunoscuți arhitecți ai prezentului, firma Luka Beograd (administrația portului de pe Dunăre) a avut un prim pas extrem de important în activarea malului apei din Belgrad, prin dezvoltarea proiectului „City On Water”, care s-ar întinde pe 96 ha, de la termocentrala „Dunav” din Dorćol până la podul Pančevo.

Unul dintre cei mai apreciați arhitecți ai prezentului, Daniel Libeskind, și o firmă de consultanță recunoscută pentru spații publice – Gehl Architects, au fost angajați pentru a dezvolta, în cooperare cu Luka Beograd, viziunea noului complex urban și, prin urmare, revitalizarea zonei industriale din imediata apropiere a centrului orașului.

Viziunea inițială a fost de a activa marele potențial al malului fluviului și de a construi un centru urban modern, ca parte integrantă a orașului, care va îmbunătăți aspectul și importanța zonei și a întregului Belgrad.

În baza analizei asupra vieții publice, utilizarea spațiului public și a matricei urbane a Belgradului, firma de consultanță Gehl Architects a formulat strategii și linii directoare pentru dezvoltarea acestei zone ca un cadru al unei documentații de urbanism detaliată și a unui Master Plan. Ideea de bază a acestei firme de consultanță este că utilizarea spațiului public este momentul esențial pentru viața adecvată într-un mediu urban.

Strategiile și orientările stabilite formează un conținut cadru pentru gama de calități urbane a spațiilor publice definite din perspectiva unui om și activitățile sale de zi cu zi. Acestea ar trebui să ofere calitate zonei situate de-a lungul malului, viață publică dinamică, interacțiune socială și varietate și diversitate în cadrul noului context urban, care ar deveni o parte integrantă a orașului.

Pornind de la strategiile și orientările date de Gehl Architects, Daniel Libeskind Studio a început să realizeze Master Plan-ul care constituie baza structurală a întregului complex, atât cu valorile sale existente cât și cu cele potențiale. Master Plan-ul este un model sofisticat care determină instrucțiunile pentru planificarea spațiului public, modul în care străzile, piețele și cartierele sunt inter-conectate. Acesta definește înălțimea și dimensiunile clădirilor, determină legături propuse între clădiri și spațiile deschise și identifică rețele pentru pietoni, ciclism, vehicule și transportul public. Master Plan-ul definește de asemenea motivele pentru determinarea celor mai importante elemente de infrastructură precum și necesitățile funcționale și limitele care decurg din locația în sine, legând astfel forma fizică a mediului social, economic și cultural.

Daniel Libeskind Studio a elaborat criterii pentru realizarea calităților urbane stabilite în scopul de a activa un mare potențial al waterfront-ului și de a transforma locația sa excelentă într-un punct de atracție al Belgradului și, de asemenea, pentru a conecta noua zonă de dezvoltare urbană cu dimensiunea și structura sa la matricea urbană existentă, la identitatea și dinamica din nucleul orașului vechi. Integrate în viziunea comună, ca rezultat al cooperării între două abordări specifice ale Gehl Architects și Daniel Libeskind Studio, următoarele elemente reprezintă o bază strategică pentru dezvoltarea noului centru urban:

Rețea a spațiului public atractivă care acordă prioritate pietonilor și bicicliștilor.

Activarea marelui potențial al malului, ca parte integrantă a orașului și construirea unui spațiu public atractiv, care va îmbunătăți aspectul și semnificația nu numai a zonei, ci a întregului Belgrad.

Centrul de dezvoltare, această zonă verde continuă, de-a lungul întregii zone este concepută ca un nou parc public, situat în apropiere de centrul Belgradului.

Utilizare mixtă. Integrarea funcțiunilor și facilităților într-un spațiu urban creează condiții pentru suprapunerea diferitelor activități, atmosfera dinamică și deschidere pentru diferite grupuri de utilizatori pe tot parcursul anului.

Varietatea districtelor. Fiecare district este special în funcție de scopul, caracterul și identitatea sa particulară și a fost proiectat în conformitate cu principiul de utilizare mixtă.

Ierarhia stradală creează condiții pentru o rețea de transport echilibrată și orientare ușoară.

Densitate. Scopul Master Plan-ului este de a crea o parte din oraș care ar fi considerată o parte integrantă a centrului orașului în ceea ce privește activitățile de stradă și dinamica spațiului public.

Arhitectură. Afirmarea realizărilor arhitecturale care ar îmbunătăți aspectul și semnificația Belgradului, arhitectura bioclimatică și durabilă energetic și integrarea, reutilizarea și transformarea siturilor istorice ale portului din Belgrad.

Dezvoltarea în faze. Repartiția cartierelor în Master Plan lasă posibilitatea ca acestea să fie dezvoltate treptat, în faze.

Conexiune. Matricea urbană a complexului a fost planificată să se extindă la restul orașului, astfel încât străzile existente să se extindă pe noi drumuri.

MALUL APEI

Dunărea și Sava sunt elemente esențiale pentru înțelegerea orașului nostru. Ele au o valoare istorică pentru economia și apariția Belgradului. Dar astăzi aceste cursuri de apă sunt, în esență, ascunse. Calea ferată și instalațiile sale, traficul dens și zona industrială au construit o barieră între oraș și malul apei. Scopul acestei strategii este de a activa incredibilul potențial al malului apei ca parte integrantă a orașului și de a construi spațiu public de calitate, care ar îmbunătăți aspectul și semnificația nu numai acestei locații, ci a întregului Belgrad.

Strada Francuska se va extinde până la malul râului peste zona pietonală, care se va încheia cu un scuar mare, biblioteca publică și un zgârie-nori modern, nou reper al capitalei, care va fi noua atracție a Belgradului. Pentru prima dată, publicului i se va da acces direct la malul apei Dunării din centrul orașului.

Master Plan-ul utilizează în întregime bunurile și potențialul amplasamentului care coboară spre râu într-o mare măsură, spre malul Dunării și cheiul portului, definind granițele sale și epuizând tipologia spațiului.

Strategia prevede construirea unei promenade publice moderne, destinație populară pentru oraș și atracție turistică, ceea ce va oferi locuitorilor și vizitatorilor viață urbană dinamică și, de asemenea, acces la facilitățile adecvate în apropierea râului și a naturii.

Noua promenadă va fi un spațiu unic și integrat, care se va extinde de la Marina Dorćol la Podul Pančevo, datorită unui mic pod care va lega cele două laturi ale bazinului portuar. Pietonala continuă și banda de biciclete, cu copaci și verdeață, o plajă urbană, piscine publice, docuri, bănci și facilități sportive, vor constitui atracțiile de-a lungul râului.

Având în vedere că nivelul Dunării variază în mod semnificativ de-a lungul anotimpurilor, locația este, în general, ridicată la noul nivel de inundații, în timp ce cărările pietonale și platformele au în vedere niveluri mai scăzute, care asigură accesul la cursul de apă, chiar la momentul nivelului cel mai scăzut al apei. În mai multe locuri treptele vor duce la râu, oferind posibilitatea de a sta și admira priveliștea.

Marginea bazinului portuar este transformat într-o promenadă cu plantații diverse, magazine și cafenele, cu punctul de perspectivă asupra portului și apei, vasele ancorate, bărci mici și plute. O platformă rotundă plutitoare la capătul noii zone pietonale care se extinde la strada Francuska va fi folosită pentru concerte și alte evenimente. Terminalele pentru nave de pasageri se află în spatele zgârie-nori-ului, în timp ce clădirea terminalului va include un centru de informare turistică, agenție de concerte și un magazin de cadouri. Principala destinație va fi zgârie-nori-ul din Belgrad, care va include magazine, restaurante, un hotel, săli de conferințe și baruri, funcțiuni care vor oferi servicii cu vedere panoramică unică asupra Dunării și întregului oraș.

Băile plutitoare de pe Dunăre 1780

2. Turism și agrement

Se călătorește din cele mai vechi timpuri pentru realizarea comerțului, pentru odihnă, pentru pelerinaje sau pentru descoperirea și cunoașterea locurilor și oamenilor. Cuvântul turism provine din limba engleză, derivat din cuvântul francez tour, care descrie o plimbare circulară. De-a lungul timpului turismul a primit două definiții importante: „arta de călători bine, arta de a primi bine”, care definește lărgirea experienței personale atât a călătorului cât și a gazdei.

Turismul de-a lungul Dunării este potențat de existența resurselor naturale specifice, cum ar fii Defileul Dunării, zone carstice cu peșteri, precum Ulm sau Orșova, pensiuni agro-turistice, zone dezvoltate pe turism viticol, pe turism ecumenic sau turism cultural și urban.

Dunărea este al doilea fluviu din Europa ca lungime, având o lungime totală de 2.880 km. Acest curs de apă extrem de important își are izvoarele în Germania și trece prin Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România și Moldova, pentru ca în cele din urmă să se verse în Marea Neagră atingând Ucraina în Delta Dunării. Astfel, multe țări europene au în comun Dunărea și potențialul său economic, natural și turistic, fluviul creând o legătură între țările, culturile, oamenii și ideologiile Europei răsăritene și occidentale, de o parte și de alta a fostei Cortine de fier.

Turismul de agrement și varietatea acestora pe Dunăre îmbracă următoarele forme: de aventură, de speoturism, de biking (ciclism montan și nu numai), pentru sporturi nautice, caiac-canoe, enoturism.

Turismul de agrement este o formă a circulației turistice foarte des întâlnită deoarece oferă oportunitatea de a descoperi locuri noi, atât din punctul de vedere al istoriei cât și din punct de vedere al obiceiurilor zonale și locale. Acest turism interferează cu cel cultural sau cu cel de cumpărături, legate de târguri sezoniere sau de festivale dedicate sărbători locale.

Drumețiile ajută turiștii să cunoască în mod direct diverse țări și culturi. De aceea, realizarea unor parcursuri transfrontaliere de-a lungul Dunării ar trebui să servească nu doar la îmbunătățirea infrastructurii turistice, ci și la întărirea legăturilor dintre toate țările limitrofe acesteia. În plus, vizitatorii ar avea ocazia să își lărgească orizontul și să trăiască experiența unică a unor drumeții care îi vor purta printr-o varietate de peisaje și regiuni.

Primele locuri vizitate pe Dunăre au fost băile plutitoare de pe Dunăre din Viena, în jurul anilor 1780. Acestea au fost considerate primele spații folosite pentru hidroterapie în era modernă.

Pe traseul Dunării datorită terenurilor fertile și a climei favorabile s-au dezvoltat foarte multe ferme viticole și pomicole, care astăzi fac parte din circuite ale vinului, cum ar fi Ilok sau Wachau – Austria.

În ceea ce privește infrastructura pentru drumeții și turismul de agrement în partea germană și cea austrică este un model de integrare în peisajul natural.

Sat Lacustru Berzasca

Teatru de vară

Un alt exemplu care trebuie menționat este existența unor puncte transfrontariele, ca loc de ședere lângă apă. Aici putem da ca exemplu Căminul Plutitor Arkabarka. Această casă este o pensiune de tip ponton din Belgrad. Este o clădire jucăușă, formată din cuburi de lemn de esențe diferite. Ca și amplasament se află în unul dintre parcurile centrale ale orașului, iar conceptul a pornit de la crearea unui nod accesibil tuturor, fie localnic, fie turist.

Un exemplu din proximitatea zonei, chiar în Golful Berzeasca este „Satul Lacustru” în curs de proiectare. Acest complex de căsuțe lacustre și un club de iaht vor fi interconectate prin faleze suspendate. Falezele vor avea acces la pontoanele pentru pescari sau la ambarcațiuni. Complexul va face legătura spre malul Dunării prin aleea pietonală și pista pentru bicicliști.

Un alt proiect în derulare propus de arhitecții Andreescu și Gaivoronschi va fi teatrul în aer liber pentru aproximativ 250 de spectatori.

Ambele proiecte propun o abordare sustenabilă atât prin materialele folosite cât și prin implementarea unor tehnologii verzi de captare a energiei solare.

Relația loc – individ – apă

„La mii de ani distanță, soluțiile arhitecturale esențiale rămân aceleași. Ele sesizează specificul unui peisaj, păstrează manifestarea unitară și continuă a acestuia în gruparea construcțiilor.”

Citatul de mai sus afirmă importanța conservării calităților peisajului natural, cu orice preț, oricât de intensă ar fi dorința și interesul de a construi în zona respectivă.

Pe marginea acestui citat se pot menționa și comenta multiple exemple contemporane, privind localitățile dezvoltate de-a lungul unui curs de apă.

Înainte de a face o descriere a soluției abordate sunt necesare o serie de considerații legate de dezvoltarea zonei Berzasca ca și așezare tradițională și cursul de apă al fluviului Dunărea, coloana vertebrală a Europei Centrale.

La fel cum documentarele sunt folosite pentru a reda lumea așa cum este ea astăzi, iar ficțiunea inspiră imaginația noastră pentru lumea în care am putea trăi, în acest context, arhitectura poate fi ficțiunea din lumea reală care transformă visele în realitate prin materializarea ideilor. Arhitectura este pânza pe care se proiectează povestea noastră, astfel așezările umane nu sunt complete niciodată, așteptând idei noi. Este o muncă continuă – un proces continuu – care așteaptă noi scene, noi personaje care să intre în scene.

Meseriile de arhitect și de designer trebuiesc regândite, deoarece din spatele biroului sau în fața monitorului nu se pot face schimbări în ceea ce privește implementarea conceptelor de arhitectură și / sau urbanistice. Ca o formă de artă socială, responsabilitatea arhitecților este să asigure o arhitectură care nu numai că împlinește standardele funcționale și confortul necesar pentru o viață decentă, dar trebuie să satisfacă și confortului spiritual, legat de individ și un confort social – al comunității, dacă privim din punct de vedere al orașului. Modelarea mediului prin intermediul arhitecturii este un subiect tratat de mulți arhitecți. Samuel Mockbee explică studenților lui că arhitectura modelează și inspiră comunitatea, altfel ei trebuie să fie mai preocupați de efectele benefice ale arhitecturii, decât de „intențiile bune”. Aceste intenții bune Bjarke Ingels le explică printr-o arhitectură ce combină aparent niște elemente disparate și transformă ficțiunea într-un fapt al zilelor noastre – un concept al hibrizilor adaptabili oricând la cerințele viitorului.

Studiu de caz, Londra – Tamisa

Un exemplu de abordare a problemelor arhitecturale, economice, sociale ale spațiului urban, este făcută de Ellis Woodman, critic de arhitectură, care întreabă arhitecții recunoscuți, dezvoltatorii și arhitecții urbaniști din Londra – care contribuie sau au urmărit dezvoltarea zonelor adiacente cursului de apă – cum se pot rezolva problemele create de prezența fluviului Tamisa în cadrul orașului. Interviurile sunt redate într-o serie de trei documentare, parte a canalului video The Architectural Review. Totul începe de la probleme vizibile, creșterea nivelul apei și riscul inundațiilor (de la care se elaborează soluții alternative precum noi canale, rezervoare) și exploatarea necorespunzătoare a malurilor (construirea locuințelor colective cu vedere spre apă ceea ce formează o barieră fizică și vizuală pentru trecători în continuitatea accesului) la fel cum multe așezări s-au dezvoltat de-a lungul unui curs de apă.

Cu o problemă similară se confruntă și cartierul Manhattan din New York datorită valurilor de inundații în timpul uraganelor (cel mai recent – Sandy) ce au o frecvență accentuată și se caracterizează printr-o creștere treptată a volumului de apă de la un fenomen la altul. Prin proiectul Big U se propune implementarea unui dig de protecție în formă de U, care mărginește insula Manhattan perimetral. Insula se întinde pe o suprafață considerabilă, astfel digul de protecție este divizat pe sectoare și cu diferite profile posibile care îmbină rolul lor funcțional cu unul util și estetic.

Lecțiile prezentate prin studiile de caz asupra zonei centrale din Londra și cel al cartierului Manhattan, sau dezvoltarea durabilă a zonei waterfront al Belgradului se pot transforma într-un model pentru abordarea relației INDIVID – APĂ – LOC și pentru satul Cozla.

4. Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării

Consiliul European a avizat Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării în vederea lansării celei de-a doua strategii macro-regionale. Țările și regiunile vizate de Strategia macro-regională nu se limitează doar țările aflate de-a lungul Dunării, ci toate țările aflate în bazinul dunărean: Germania (landurile Baden-Wurttemberg și Bavaria), Austria, Republica Slovacă, Republica Cehă, Ungaria, Slovenia, Croația, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina (Odessa, Lviv, oblasturile Transcarpatia și Cernăuți). Comisia Europeană a stabilit patru piloni și unsprezece domenii prioritare care formează esența strategiei sale privind Dunărea:

Interconectarea regiunii Dunării: mobilitate, energie durabilă, cultură, turism ș.a.m.d.;

Protejarea mediului în regiunea Dunării: calitatea apelor, prevenirea riscurilor, biodiversitate și peisaje etc.;

Creșterea prosperității în regiunea Dunării: cunoștințe, educație, investiții în oameni și în competențe, etc.;

Consolidarea regiunii Dunării: capacitate instituțională și cooperare, securitate și siguranță.

Grupul de coordonare a PAC 3 (domeniul prioritar „turism și cultură”) a definit șapte ținte principale, dintre care una se referă la „realizarea de noi produse turistice ecologice”. Astfel, se poate considera că un proiect în domeniul turismului de drumeție contribuie în mod direct la punerea în aplicare a Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării.

Cap. III Studiu de caz: Comuna Berzasca

Motto: „În secolul al XX-lea, modul de dezvoltare a fost influențat de autovehicule, la fel apa va influența secolul al XXI-lea”

„Dinamica habitatului din zona Cozla are caracteristici comune cu ale întregii zone. Primele așezări aparțin Epocii Neolitice, care mai apoi sunt urmate de urme de așezări din Epocile Bronzului și Fierului.

Evul mediu nu conține date certe referitoare la vreo așezare. Mănăstirea Sirina este singura urmă a acelei perioade, dar aparține de fapt Drencovenei.

Perioadele premodernă și modernă consacră zona ca punct militar (câteva pichete de grăniceri care se înșiruie pe mal începând cu 1783) și minier (mina Cozla este înaugurată în cca. 1840), la ele asociindu-se în perioada comunistă o industrie specializată și o locuire colectivă.”

Are Cozla Dreptul la Dunăre?

AMPLASAMENT. VIZIUNE TERITORIALĂ ȘI CONTEXT LOCAL

Exemplele de mai sus, din Londra și Manhattan, tratează un subiect de identitate și dezvoltare urbană în zone vulnerabile. Deși cazul sitului ales pentru diplomă nu se poate considera ca fiind un loc sub semnul instabilității ca și Delta Dunării, totuși locuitorii se confruntă cu problema instabilității administrației locale în ceea ce privește presiunile puse de investitori și oportunitățile de exploatare turistică.

„…dacă am aduce și am așeza într-același loc două grupuri de oameni care vorbesc în altă limbă, memorează alte istorii, se gândesc la Dumnezeu, la viață și la moarte, fiecare în felul lui, au dansurile și cântecele, basmele, legendele și glumele mai mult sau mai puțin diferite… deci, dacă i-am aduce pe acești oameni și i-am așeza într-același spațiu, pornind așadar, de la aceeași ofertă și greutăți, fiecare ar crea și ar dezvolta maniere distincte de locuire, de cucerire a naturii și de abandon în fața ei. Așa se nasc peisajele etnografice, în care natura înglobează prezența vizibilă, ascunsă sau pierdută a oamenilor.”

Prima atestare documentară a localității datează din 1432, sub numele „Cozia”. Într-un alt document din 1437 este numită „Cosgya” și este probabil că s-a dezvoltat pe locul unei cetăți romane de la Dunăre.

După cucerirea Banatului de către austrieci, resursele miniere din întreaga zonă au fost puse în valoare de administrația austriacă. Mina de la Cozla s-a deschis odată cu începutul lucrărilor de amenajare a cataractelor Dunării și a traseului necesar tragerii luntrilor pe apă. Astfel, primii locuitori ai așezării au fost germani aduși să lucreze la drumul de la Moldova Nouă și maghiari aduși să supravegheze lucrările. Totodată, s-a intensificat exploatarea cărbunilor și între 1830 – 1850 s-au deschis minele nr. 1-6 iar în 1876 mina „Ida”. Așadar, Cozla a fost mai mult o colonie minieră și nu s-a dezvoltat în mod deosebit. În 1911 s-a introdus curentul electric.

În perioada interbelică a fost asimilată Berzascăi. La reorganizarea administrativă din 1966 a fost făcut sat aparținător comunei Berzasca.

Cozla se definește printr-un ansamblu minier abandonat, amplasat pe o platrofrmă între Dunăre și munți, cu o deschidere maximă spre Defileului Dunării. Venind dinspre Orșova, pe un drum ce te introduce în clisura Dunării, suntem întâmpinați la partea stângă de fațada unui bloc părăsit, ca semnal și signalistică pentru intrare în satul Cozla.

Cozla văzută de către sătenii comunei Berzasca este descrisă ca având „trei blocuri trântite pe malul Dunării pentru angajatii de la mina de cocs și pentru cei de la Baia Noua”. Prin spatele blocurilor trece Dunărea, iar prin fața lor trece șoseaua, în dreapta sunt ruinele „fostei intreprinderi de exploatare a cocsului”. Blocurile au fost ridicate pe la începutul anilor 1980, chiar și acum aflându-se în proprietatea "Firmei" (cum îi spun toți locuitorii), ce-și are sediul la Anina.

Descrierea făcută de o familie din Cozla

„Amândoi au lucrat la mină. El are vreo 40 de ani, dar arată de 55. Ea are cu vreo doi ani mai puțin, dar pare de 50. El, cu un deget lipsă la piciorul stâng, este pensionar pe caz de boală. Au doi copii: o fată de 17 ani și un băiat de 18. Stau în prag și ne povestesc răspândind damfuri de usturoi, căci i-am luat de la masă. Se scuză pentru miros, argumentând că usturoiul e

cel mai ieftin leac de prevenire a guturaiului. Ei sunt chiriași, dar spun că Firma a pus unele apartamente la vânzare, numai că vanzarea nu s-a facut cu întăbulare și ne întreabă pe noi dacă nu cumva cei care au cumparat au facut-o ilegal. Un apartament costă numai 2.000 de lei. S-au încălzit întotdeauna la soba cu lemne, în afară de vreo 3-4 luni, înainte de 1989, timp în care a funcționat centrala. Ea s-a născut aici, în fosta colonie, și niciodată n-a mers în altă parte. El e din Valea Jiului, dar n-a mai fost acolo de vreo 20 de ani. Dacă se va întoarce acolo, o va face numai între patru scânduri. <<Ce să mai fac acolo (în Valea Jiului)? Aici vara e frumos. Stau pe malul Dunării și pescuiesc.>> La revedere Cozla, să te odihnești în pace!”

Comuna Berzasca este așezată în Clisura Dunării, fiind inclusă în întregime în Parcul Național „Porțile de Fier”. Zona este situată la frontiera cu Serbia. Comunitatea din Berzasca este una multietnică: români, sârbi, cehi, ucrainieni, rromi, germani. Contextul socio-economic este complex: conversia economică, a localității, rata ridicată a șomajului și a migrației temporare externe, presiunea investitorilor, configurarea unor zone de dezvoltare turistică prin noile reglementări urbanistice, accesarea fondurilor structurale pentru infrastructură și turism.

Satele care alcătuiesc comuna , Berzasca, Liubcova, Bigăr, Drencova și Cozla, constituie fiecare o situație aparte și foarte complexă atât din punctul de vedere al deschiderii către frontul de apă și natură cât și din punct de vedere istoric, cultural, social și economic.

Unul din avantajele cele mai importante ale zonei este prezența unei lungimi de 17 km de front intact la Dunăre. Acest lucru înseamnă și o competivitate din partea investitorilor pentru această zonă, iar din exemplele internaționale putem observa că datorită unei proaste gestionări a acestor spații sau datorită unei implantări de construcții în mod abuziv, aceste zone pot forma un front agresiv.

Elementele caracteristice ale satului Cozla sunt:

locuințele colective,

pădurea,

vatra satului tradițional,

Extras din Regulamentul local

Peisaj cultural și natural Berzasca

construcțiile industriale abandonate cu o valoare patrimonială

Dunărea

digul

Golful bogat în vegetație hidrofilă, stuf și trestie

drumul național DN 57

Situl are valoare patrimonială, deoarece adăpostește construcții de arhitectură industrială cu valoare istorică și arhitectură cu un potențial ridicat de reconversie în structuri turistice speciale. Acest complex trebuie să conțină două valențe foarte importante:

cultural, deoarece necesită înființarea unui Muzeu al Mineritului în zona Berzasca

peisager, în interiorul fostului perimetru industrial s-au constituit în timp zone cu floră și faună speciale și care necesită protecție.

Închiderea minelor a generat probleme sociale care s-au reflectat și în nivelul avansat de degradare și părăsire a locuițelor colective.

Ca primă etapă de intervenție în zonă este importantă ecologizarea fostei zone industriale precum și menținerea și plantarea de specii vegetale specifice.

Infrastructura zonei va ține cont de accesibilitatea publică spre zona de mal. Acest spațiu va fi materializat prin spațiu public cu facilități, precum trasee pietonale, pistă circulabilă, mici dotări și parc verde de-a lungul Dunării.

În cadrul Planului de Management al Parcului Natural Porțile de Fier, vatra localității Cozla este considerată zonă de dezvoltare durabilă. Pe teritoriul acestei localități au fost delimitate zone de protecție integrală.

Din exemplele studiate rezultă că aceste zone sunt foarte vulnerabile dacă nu se aplică o strategie de dezvoltare bazată următoarele valori: naturale, cultural-istorice, ecologice, de accesibilitate publică, de protejare a comunităților.

2. Fenomenul Brownfield

„Dunărea este o coordonată vitală a comunei Berzasca și reprezintă principalul motor al evoluției urbanistice viitoare. Pitorescul inegalabil al Defileului este completat de un front intact de apă care păstrează în întregime caracterul natural, prezentând maximă activitate pentru investiții. Această zonă – vulnerabilă în fața unei urbanizări inevitabile – trebuie protejată prin aplicarea unor principii de dezvoltare durabilă: accesibilitate fizică și vizuală, mixtură funcțională, spații publice, conservarea și valorificarea mediului natural, caracteristici ecologice. Traseul pietonal major de-a lungul celor 17 km dictează conformarea fizică și funcțională a malului și se constituie într-un spațiu public continuu, reprezentativ și unic ce agregă o diversitate de activități (locuire, comerț, turism, cultură, sport, loisir, zone naturale prezervate etc.) în contact direct cu apa. Malul apei ca spațiu public garantează accesibilitatea și unicitatea acestei viitoare zone de agrement față de o privatizare închisă și exclusivistă și asigură avantaje economice pe termen lung pentru întreaga comună.”

Un brownfield este o proprietate a cărei extindere, reabilitare sau reutilizare poate fi complicată prin prezența sau potențiala prezență a unei substanțe periculoase, poluant sau contaminant.

Siturile industriale dezafectate reprezintă o problemă pentru zonele urbane și rurale din România, mai ales după căderea regimului comunist, atunci când mai multe fabrici aflate în proprietatea publică au fost închise, iar economia și ocuparea forței de muncă a zonelor în care au fost amplasate a colapsat. Foarte puține foste platforme industriale au fost reamenajate, iar în prezent dezvoltatorii sunt încă reticenți în a face investiții în aceste situri.

În România, „brownfield” este un nou termen în vocabularul urbaniștilor. În general, se referă la situri dezvoltate anterior, care au prezență potențială sau confirmată de contaminare. Nu există nici o definiție oficială a siturilor brownfield, dar termenul este asociat cu contaminarea terenurilor. Nu există nici o bază de date completă a acestor situri și numărul lor se bazează pe estimări.

Unele țări au o definiție mai largă, care include siturile învechite sau ruinate, chiar dacă acestea nu sunt contaminate. Obiectivul pentru includerea acestor situri este de a încuraja dezvoltatorii să investească în reamenajarea lor, oferindu-le acces la stimulentele financiare, care sunt oferite pentru brownfields. De obicei, acele țări care utilizează o definiție mai largă sunt preocupate de controlul expansiunii urbane și cantitatea limitată de tip greenfield disponibile pentru reamenajare. Astfel, acestea încearcă să stimuleze regenerarea proprietăților dezvoltate anterior, chiar dacă acestea nu sunt zone industriale dezafectate. Țările din Europa de Vest, cum ar fi Germania, Austria, Belgia, Franța, Țările de Jos sau Marea Britanie se înscriu în această categorie. Acele țări în care este necesară prezența contaminării pe un sit, cu scopul de a îl clasifica ca brownfield, sunt preocupate în principal de riscurile pe care le prezintă contaminarea pentru sănătatea umană. Nu există nici o nevoie pentru regenerarea siturilor industriale dezafectate din aceste țări. Principalele argumente sunt că există zone mari din afara zonelor urbane disponibile și nu există presiuni crescânde ale populației de dezvoltare și extindere a zonelor urbane. Țările scandinave, de exemplu, definesc brownfield facând referire la riscurile pentru sănătatea umană și mediu pe care aceste situri le prezintă.

În primii ani ai regimului comunist, multe fabrici depășite, de prelucrare a materiei prime și de mașini-unelte au fost dublate în țările din Europa Centrală și de Est. În anii 1960, accentul s-a schimbat pe construirea de instalații industriale mai mari și mai specializate pentru a servi nevoilor tuturor țărilor comuniste. O cantitate limitată de produse au fost exportate, principala piață de export a fost de celelalte țări comuniste, formând piața Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. Între 1945 și 1990, dominația Uniunii Sovietice asupra economiilor naționale a creat o izolare a acestor țări de economia mondială. După căderea regimului comunist, globalizarea și industrializarea au fost factorii majori care au generat declinul economiei naționale.

Întreprinderile din toate sectoarele industriale trebuiau să concureze pe piața privată pentru a menține activitatea economică. Majoritatea dintre ele au fost deținute anterior de către guvernul central, care în mare parte a subvenționat activitatea în special a acelor sectoare care au fost considerate critice pentru economie (cum ar fi sectorul minier). Acele activități industriale care au fost ineficiente au fost închise, iar multe altele au fost privatizate.

Reducerea activității industriale în mai multe orașe a avut efecte importante asupra organizării spațiale, structurii și asupra funcțiunilor orașelor. Pe măsură ce activitatea industrială a fost redusă după 1990, multe foste fabrici aflate în proprietate publică au fost abandonate. Astăzi, ele sunt adesea percepute ca reprezentând probleme pentru aceste orașe sau pentru regiunile mai mari din jurul lor. De multe ori, aceste situri industriale sunt situate în imediata apropiere a drumurilor principale, instituțiilor financiare și administrative și a zonelor rezidențiale, pentru că au fost prevăzute cu cea mai bună locație pentru dezvoltarea activităților economice. Multe dintre aceste site-uri industriale abandonate nu au fost încă regenerate. Investitorii sunt reticenți în a acoperi costurile ridicate de iginenizare și pentru a-și asuma datoriile asociate cu contaminarea potențială a sitului. Prin urmare, mulți investitori industriali au decis să construiască instalațiile pentru fabricile în afara limitelor orașului, pe locații de tip greenfield.

Această tendință a adâncit declinul zonelor industriale. Zonele cele mai afectate au fost orașele mono-industriale, care au avut baza lor economică bazată pe un singur sector industrial. Multe dintre aceste orașe au fost înființate în special în jurul exploatărilor miniere de cărbune care au fost deschise în anii 1970. După criza petrolului de la începutul anilor 1970, care a afectat întreaga economie, guvernul român a decis să reducă dependența de importurile de petrol și să crească producția de cărbune pentru energie. Cărbunele din minele noi a fost de proastă calitate, iar guvernul a trebuit să subvenționeze în mare parte industria. După anul 1998, când a fost adoptat programul de restructurare a acestui sector, exploatările ineficiente au fost închise, iar mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă. Mai multe așezări, care erau dependente de acest sector industrial, au fost grav afectate, deoarece economia locală nu a putut absorbi toți oamenii fără loc de muncă. Unii dintre ei și-au abandonat casele și au migrat către zonele rurale, contribuind la degradarea stocului de locuințe. În zilele noastre, aceste orașe nu reprezintă locații atractive pentru investiții noi, deoarece cea mai mare parte a terenurilor disponibile este contaminată, stocul de locuințe este degradat, iar forța de muncă locală este în mare parte

neantrenată. În următorii ani, aceste orașe trebuie să își diversifice economia și să devină mai flexibile, în scopul de a ajusta economia lor la concurența internațională.

Cele mai multe dintre siturile brownfield din România au rezultat din schimbările în modelul de dezvoltare industrială. Există mai multe modele în care au fost generate aceste situri și în felul în care acestea sunt amplasate. Declinul industriei miniere a generat declinul orașelor mono-industriale, care au fost construite pentru a sprijini această industrie. Suprafețe mari de instalații industriale au fost închise și au rămas abandonate iar contaminarea a descurajat orice potențial investitor. Economia locală nu a putut absorbi ratele ridicate ale șomajului. Oamenii au migrat spre alte regiuni unde au putut găsi locuri de muncă sau în zonele rurale. În 1997, un an după ce primele decizii de restructurare a industriei miniere au fost adoptate, migrația oamenilor din mediul urban în mediul rural (26,8%) a întrecut numărul de persoane care au migrat din mediul rural către mediul urban (22,6%).

Această mișcare demografică a generat degradarea stocului de locuințe. Lipsa resurselor disponibile pentru păstrarea și renovarea acestor case și pentru modernizarea infrastructurii locale a agravat criza orașelor mono-industriale. Cele mai mari așezări urbane au avut, de asemenea, să se confrunte cu declinul acestor fabrici aflate în proprietate publică construite în timpul regimului comunist. Aceste orașe, fiind mai mari și având o economie mai diversificată, au putut absorbi o parte din forța de muncă în șomaj. Cu toate că ratele șomajului au fost mari pentru câțiva ani, aceste orașe nu au decăzut complet. Cu toate acestea, zonele industriale mari au fost abandonate și au devenit zone brownfield. Aceste situri tind să fie situate în proximitatea cartierului de afaceri, în centru și în zonele rezidențiale. Acestea sunt situate în locații strategice, având un acces facil la rute de transport majore.

Siturile brownfield pot fi clasificate în patru categorii în funcție de potențialul lor de reamenajare:

1. „Situri Viabile” sunt acele situri care au un potențial bun de dezvoltare economică, chiar dacă ele se confruntă un anumit nivel de contaminare și o anumită formă de refacere a mediului este necesară. Aceste situri dețin valoare pe piață, deoarece acestea tind să fie

amplasate în locurile în care profitul așteptat al proiectului de reamenajare este de obicei mai mare decât costurile estimate pentru pregătirea terenului și realizarea construcției.

2. „situri de dezvoltare potențială” sau „situri-limită” au un potențial economic de reamenajare. Aceste situri tind să aibă un nivel moderat de contaminare, care este dificil de determinat fără investigații suplimentare. Profitabilitatea oricăror eforturi de reconstrucție a acestor situri nu este sigură din cauza riscurilor de contaminare. Asistența financiară sau alte forme de stimulente sunt necesare pentru a reduce riscurile și de a distribui costurile de reamenajare. Cooperarea între investitorii privați și instituțiile publice sunt foarte recomandate pentru a asigura fezabilitatea acestor proiecte.

3. „Situri non-viabile” sau „situri inverse”, au un potențial redus sau inexistent, chiar și după remedierea contaminării. Aceste situri sunt situate în zone în care venitul așteptat de reamenajare este în mod substanțial sub costurile preconizate pentru această reamenajare și construcție. Aceste situri pot fi re-dezvoltate doar cu suportul financiar al sectorului public.

4. „Situri super-poluate” sunt acele situri care, în ciuda posibilului potențial de dezvoltare economică, sunt extrem de contaminate și sunt percepute ca prezentând un risc pentru sănătatea publică. Alte situri care au nevoie de o atenție deosebită sunt cele care se confruntă contaminarea istorică, dar care sunt în prezent ocupate. Aceste situri pot fi, de asemenea, clasificate ca brownfield, deoarece există posibilitatea de a deveni abandonate în viitor. Ele sunt în general amplasate în locații atractive, care le poate face de dorit pentru investitori privați.

Care sunt beneficiile pentru re-dezvoltare siturilor brownfield?

De cele mai multe ori, siturile brownfield au o locație bună, fiind situate central, bun acces la transportul în comun și se găsesc într-un mediu urban. Prețul de achiziție este de obicei scăzut, comparativ cu siturile de tip greenfield și au potențialul de o creștere stabilă a valorii proprietății de-a lungul timpului. Costurile de construcție pot fi mai mici decât în ​​cazul siturilor de tip greenfield, deoarece infrastructura și utilitățile sunt deja existente. De multe ori, stimulentele financiare și programele de sprijin sunt disponibile pentru reamenajarea acestora.

Amplasarea lor centrală le oferă posibilitatea unui spectru larg de utilizări, în special atunci când se doresc utilizări mixte. Prin urmare, odată ce au fost curățate și reamenajate, acestea au un mare potențial de refolosire. Siturile brownfield ar reprezenta un catalizator pentru revitalizarea zonelor mai vechi mono-industriale care se confruntă cu o rată ridicată a sărăciei, criminalității și altor probleme sociale. Revitalizarea acestor zone ar contribui la îmbunătățirea calității vieții în respectivele comunități.

Curățarea proprietății poate oferi pe termen lung beneficii de sănătate publică pentru rezidenții care locuiesc în vecinătatea acestor situri brownfield. Reamenajarea siturilor brownfield ar devia folosirea necontrolată a zonelor greenfield în zonele suburbane și rurale. Această deturnare ar proteja terenurile agricole și spațiul liber de construcții și ar reduce necesitatea construirii unor noi facilități de infrastructură și comunitare, cum ar fi școli, parcuri și grădinițe. Utilitățile disponibile ar fi utilizate mai bine, cheltuielile financiare ale comunității ar fi mai mici. Re-dezvoltarea situri brownfield pot îmbunătăți veniturile fiscale locale, prin creșterea valorii proprietăților în curs de dezvoltare, prin aducerea de proprietari viabili pentru impozitare sau pentru situri aflate în proprietatea guvernului, prin generarea unor taxe de vânzări prin dezvoltarea comercială, prin angajarea cetățenilor plătitori de taxe, precum și prin crearea de facilități publice, cum ar fi parcuri sau centre de recreere, care cresc valoarea proprietăților din jur.

Regenerarea siturilor bronwfield se află într-o etapă incipientă în România. Guvernul român a recunoscut impactul negativ pe care îl au asupra comunităților zonele industriale dezafectate, dar nu există o înțelegere adecvată a caracteristicilor unice ale acestor situri în rândul factorilor de decizie. Înainte de a face orice recomandări specifice, unele recomandări mai generale vor fi făcute. Aceste recomandări generale trebuie privite mai mult ca posibile etape preliminare ale oricărei strategii de reabilitare. În primul rând, oficialii guvernamentali locali, urbaniști, agențiile de dezvoltare economică și alte părți interesate ar trebui să depună eforturi pentru a realiza o mai bună înțelegere a ceea ce sunt siturile Brownfield, caracteristicile lor unice, care reduc potențialul lor de reamenajare, precum și impactul acestora asupra comunităților /

regiunilor unde acestea sunt situate. O definiție general acceptată este esențială pentru realizarea unui inventar al siturilor industriale dezafectate existente.

Cea de a doua etapă preliminară ar fi că administrația locală ar trebui să efectueze un inventar al siturilor brownfield, amplasarea lor, suprafața totală și o evaluare preliminară a nivelului de contaminare. Odată ce există o mai bună înțelegere cu privire la locația siturilor brownfield ar trebui luată o decizie cu privire la ele care ar trebui să reprezinte punctul central al eforturilor de reconstrucție. Strategiile de reamenajare ar trebui să se concentreze în primul rând pe acele situri care au un potențial de reabilitare, dar creditorii și dezvoltatorii sunt reticenți în a investi. În același timp, este important să se evalueze impactul programelor anterioare brownfield pe care guvernul român deja le-a pus în aplicare în zonele aflate în dificultate, cum ar fi zonele de întreprinderi, incubatoare de afaceri și programe de împrumut mici. O înțelegere mai bună a felului în care aceste stimulente au atins rezultatele dorite este importantă înainte de punerea în aplicare a noilor politici.

Un angajament clar ar trebui să fie construit între părțile interesate în ceea ce privește importanța regenerării brownfield și strategiile de reamenajare care ar trebui să fie elaborate și adoptate. Nivelul de implicare a sectorului public și privat, ar trebui, de asemenea, decis. Sectorul public va coordona procesul de reabilitare, sau va juca un rol de intermediar, care stimulează și sprijină actorii de pe piața privată să se implice în procesul de reabilitare? O dată decis rolul general, responsabilitățile specifice ar trebui să fie împărțite între diferite niveluri de guvernare, pe baza autorităților lor. Instrumentele de brownfield care pot fi implementate în România pot fi clasificate în: instrumente de organizare, instrumente pentru a face capital disponibil pentru investiții private și instrumente pentru furnizarea de servicii de susținere.

Zonele brownfield reprezintă o problemă importantă, în special pentru zonele urbane, care erau dependente de o singură industrie și care a fost închisă după căderea regimului comunist. La mulți ani după ce aceste instalații industriale au fost închise, siturile sunt încă abandonate și generează degradarea în continuare în sânul comunității. Același fenomen îl găsim și în cazul exemplului studiat din localitatea Cozla, unde degradarea fostului perimetru industrial și al fondului construit tradițional conduce la o distrugere a patrimoniului construit și apropierea de apă, astăzi situl în analiză fiind proprietate privată.

04. APLICAREA CONCEPTULUI DE INTERVENȚIE

CONCEPT – ELEMENTE CHEIE

Pornind de la exemplele studiate ca suport teoretic, reintroducerea unei clădiri abandonate în circuitul punctelor de interes ale Dunării, strategia de dezvoltare și deschiderea către frontul de apă prin proiectul de dezvoltare durabilă al orașului Belgrad și identificarea zonelor brownfield ca un element ce poate să devină un generator local, importanța găsirii atracției turistice zonale, și ajungând la importanța implementării culturii locale și a comunității în decizia dezvoltării, sunt pilonii de dezvoltare a proiectului de diplomă.

Astfel elementele cheie pentru crearea unui zone greenfield este implementarea unei strategii bazate pe o dezvoltare mixtă a zonei care să cuprindă: un ansamblu hotelier cu facilități sportive, sală de conferințe, piscină, SPA, restaurant, turism ecologic și agroturism prezent în zonă prin locuințe lacustre, pensiuni, port turistic și turism cultural precum amplasarea Muzeul Mineritului în turnul fostei fabrici.

ATITUDINE PERSONALĂ

În cadrul ansamblului se va permite o accesibilitate pietonală continuă de-a lungul celor 17 km de mal din comuna Berzasca, funcționând ca o coloană vertebrală a întregii dezvoltări de pe mal cu următoarele puncte de interes: vegetație specifică de salcie și alun, stufăriș și nuferi – în zona lacului artificial, locuințe lacustre, pescarii de pe dig, complexul hotelier din cadrul fostei mine Cozla, zone de parc, zone de agrement, dotări culturale, mici terase cu o gastronomie pescărească.

Justificare urbanistică

Clădirea se mulează după teren și crește în jurul turnului pătrat formând astfel o cetate verde. Clădirea se extinde din subteran cu o dotare de relaxare și restaurant, neperturbând imaginea și cadrul natural al zonei, acoperișul fiind verde. Se permite astfel parcurgerea clădirii spre această zonă de verdeață amenajată peisager, cu rol de recreere atât pentru cei cazați cât și pentru vizitatori.

Justificare funcțională

Dotările principale ocupă fiecare câte un braț a clădirii și se cristalizează în jurul unui nucleu central de distribuție – turnul ca memorie a locului, adăpostind funcțiunea de muzeu – un loc de tranzit către apă, un loc de relaxare dar și un loc de distribuție către dotările clădirii.

Turnul vechi devine centru de interes, fiind vizibil din zonele cele mai frecventate ale clădirii – holul principal, restaurant, promenadă, devine un semnal turistic al zonei.

Bara de cazare creată din clădiri inspirate din tipologia locală se retrage față de zona sportivă, oferind liniștea și odihna necesară turiștilor. Zona de relaxare și tratament se extinde în subteran fără să perturbe imaginea naturală a pădurii, iar lumina este adusă la interior prin luminatoare zenitale suficient de înalte astfel încât să străpungă stratul gros de zăpadă depus în perioada iernii.

Restaurantul dispus la nivelul promenadei oferă o perspectiva amplă asupra apei, iar fanta creată spre turn ne deschide o fâșie din imaginea pădurii. Deschiderea către apă este tratată integral din sticlă și lasă posibilitatea deschiderii vizuale către apă, iar pe timp de vară se creează o terasă deschisă cu un ponton către natură.

Justificare arhitecturală

Imaginea arhitecturală este una topografică. Această abordare este una formală și din ce în ce mai mult folosită pentru proiectele cu destinație publică. În proiect cum am menționat și mai devreme, contextul este foarte valoros – descriind Defileul Dunării din zona comunei Berzasca, iar arhitectura topografică este o abordare în care obiectul construit devine parte din teren, formă de relief, existând un maxim de integrare în context, fără a contrasta cu peisajul. Rezultă astfel o relație subtilă între obiectul arhitectural și peisajul în care este implantat. Astfel față de spațiile tradiționale, aici avem de a face cu o totul altă abordare, iar dialogul dintre peisaj și clădire se face printr-o articulare în straturi, în primul rând prin apropierea către apă și introducerea ei la nivelul pardoselii, iar al doilea strat este de decojire (adăpostind funcțiunile de deservire a publicului).

Astfel se recurge la modelarea peisajului, denumit între spații – caracterizat ca fiind un spațiu plan, lis, care trebuie să se adapteze la curbele de nivel. Clădirea este concepută ca o

Scheme conceptuale

suprafață ce crește în locul în care pătrunde apa, ca un fenomen de împingere de jos în sus a terenului și deschiderea acestuia către turn și peisajul montan. Astfel doar parcurgând clădirea poți să descoperi arhitectura, deoarece volumul se contopește cu terenul, iar granițele dintre artefact și relief dispar.

Analiza SWOT

Puncte tari

Zona frecventată de turiști, sportivi și pescari.

Poziționarea în cadrul Defileului Dunării și Parcul Național „Porțile de Fier”

Nod turistic – punct de pornire pentru trasee turistice.

Acces la sursă de apă potabilă și posibilitate de racordare la utilități.

Existența unei stații de epurare.

Drum județean în bună stare de folosință.

Prezența unui hotel pe apă în satul Berzasca ca exemplu de implenetare și apropiere de Dunăre.

Orientarea terenului cu acessul auto dintre nord, iar deschiderea către apă în partea sudică a terenului

Distanță mare între zona locuită și limitele terenului

Puncte slabe

Risc de inundare

Zonă dezafectată a unei foarte fabrici în stare avansată de degradare a complexului ce creează actual spații insalubre și inestetice de tip brownfield

Oportunități

Valorificarea și revitalizarea zonei prin distribuirea armonioasă a acestor dotări, complexul de agrement, turism, relaxare.

În momentul de față prin programul Dreptul la Dunăre se dorește revitalizarea zonei prin implementarea unui program structurat pe dialogul dintre peisaj, context și tradiție locală.

Posibilitatea aplicării din punct de vedere tehnico economic si de protecție a mediului prin metode sustenabile și durabile, adecvate unui astfel de program

Completarea și extinderea profilului existent al zonei cu spații de loisir, spații sportive, spații de joacă pentru copii, spații pentru alimentație publică, spații pentru cazare atât pe uscat cât și ca locuințe lacustre unde se permite prin regulament

Posibilitatea de implementare dotărilor pentru canoe cu posibilități de dezvoltare din Punct de vedere al agrementului nautic

Posibilitatea extinderii și dezvoltării zonei de cazare existente.

Creșterea numărului de turiști în regiune

Crearea unor noi locuri de muncă.

Dezvoltarea turismului prin promovarea Parcului Natural „Porțile de Fier”, Dreptul la Dunăre.

Dezvoltarea unei piețe meșteșugărești cu specific local.

Amenințări

Supradezvoltarea turismului.

Dezvoltarea unei arhitecturi necorespunzătoare zonei și tradițieie locale sau neintegrarea în peisaj.

Exploatarea abuzivă a lemnului.

Concluzii

Lucrarea de față se bazează pe o abordare ce subliniază importanța relației dintre un artefact și cadrul natural. Orice volumetrie ascunde una sau mai multe funcțiuni, deci complexitatea funcțională este un criteriu și mai important de „dizolvare” a volumelor în peisaj. Din exemplele tratate putem observa și reține faptul că volumul este tratat în primul rând prin relaționarea cu peisajul, apa fiind un „sâmbure” al complexului.

Apa ca element dinamic devine o negociere între complexul propus și zonele destinate publicului, ca promenadă. Atât lucrarea cât și proiectul de diplomă aduc o soluție teoretică și virtuală zonei Berzasca. Cu un potențial ridicat, datorită resurselor naturale: peisaj, sursă de apă, existența unor trasee turistice, dar și cu o voință ridicată din partea locuitorilor zonei pentru a iniția regenerarea comunei, aceasta nu va fi neglijată de către turiști, ci va deveni un centru de interes zonal.

Totuși alternative există prin a crea clădiri interesante, pitoreșți apelând la fondul construit existent. Astfel, prin regenerarea interfeței, locul își poate recăpăta siguranța.

Toate aceste direcții și exemple cercetate ne conduc către o prezentare a arhitecturii ca o evoluție în timp și spațiu, și ne ajută în decantarea informațiilor deja acumulate. În cazul sitului de pe malul Dunării, se vor putea evoca: elementul natural – apa, Turnul rămas din „fabrică”, se va crea accesibilitate către apă, iar ca memorie a activităților zonale se va crea o spirală a imaginilor desfășurate, un generator al spațiului viitor, ce va găzdui o funcțiune de muzeu al mineritului din Cozla.

BIBLIOGRAFIE

Cărți

Alecsander, Wojciechowski, „Arta peisajului”, Ed. Meridiane, București, 1974

Bruno, Zevi, „Codul Anticlasic: limbajul modern al arhitecturii”, Ed. Paideia, București, 2000

Christian Norberg-Schulz, Genius Loci -Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York, 1979

Cocean, Pompei, Geografia regională. Evoluție, concepte, metodologie, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002

Dinu Mihaela Geografia turismului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002

Drăgan, Radu, Augustin, Ioan, „Ființa și spațiul”, Editura All, București, 1992

Eliade,M., Mitul eternei reîntoarceri. Arhetipuri și repetare, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1999

Ioan Cosmescu, „Turismul: fenomen complex contemporan”, Editura Economică, București, 1998

Jean, Chevalier, Alain, Cheerbrant, Dicționar de simboluri, Volumul 3, Ed. Artemis, București

Lăzărescu, Cezar, „Construcții hoteliere”, Ed. Tehnică, București, 1971

Lucian, Blaga, Trilogia cosmologică, Editura Minerva, București, 1988

Matei, Adriana, „Arhitectura locuirii pe terenuri înclinate”, Ed. U.T.Press Cluj Napoca, 1997

Sandu, Alexandru, „Sâmburele care face să crească”, Ed. Arhitext, București, 2010

Simonds, J.O. „Arhitectura peisajului”, Ed. Tehnică, București, 1967

Udo, Kultermann, „Istoria istoriei artei”, Ed. Meridiane, București, 1977

Vais, Gheorghe, „Programe de arhitectură”, Ed. U.T.Press Cluj Napoca, 2008

Vlad, Gaivoronschi, Matricile spațiului tradițional, Ed. Paideia, București, 2002

Alexander, Christopher, A City is not a Tree, Architectural Forum, Vol 122, No 1, April 1965

Arnheim, Rudolf, Forța centrului vizual: un studiu al compoziției în artele vizuale, trad. Ciocan Luminița, Editura Polirom, Iași, 2012

Bachelard, Gaston, The Poetics of Space, Beacon Press, Boston, 1994â

Casey, Edward, Earth-Mapping. Artists Reshaping Landscape, University of Minnesota Press,Mineapolis, 2005

Drăgan, Radu, Augustin, Ioan, Ființa și spațiul, Editura All, București, 1992

Norberg-Schulz, Christian, Genius Loci -Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli, New York, 1979

Sandu, Alexandru, Sâmburele care face să crească, Ed. Arhitext, București, 2010

Cursuri

Note de curs, Arhitectura Context Peisaj, Prof. Dr. Arh. Ana Maria Zahariade

Matei, Adriana, Identitate culturală locală a patrimoniului construit ca resursă a dezvoltării regionale, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism

Reviste

L'Architecture d'Aujourd'hui, nr. 301, oct.1995

Jurnal for the Study of Religions & Ideologies, an II / nr.4 / spring. 2003, Editura S.C.I.R.I. și S.A.C.R.I.

Restart Arhitext/10/2009

Arhitext/10/2010

Lefebvre, Henri, La production de l'espace. In: L Homme et la société, N. 31-32, 1974

Referințe web

http://non-fiction.eu/projects/between-space-re-activating-amsterdams-historic-canal-area/

http://www.cazaneledunarii.com.ro/parcul-national-portile-de-fier.html

http://www.gecnera.ro/proiecte.htm

http://primaria-berzasca.ro/?page_id=138

http://www.lukabeograd.com/en/city-on-wather/master-plan.html

Belgrade “City on Water” Master-plan

http://www.gettyimages.com/detail/video/danube-river-with-lentos-museum-and-churches-of-stock-video-footage/143375498

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Linz-lentos-museum.JPG

http://russia.helnwein.com/press/international_press/article_2553-Helnwein-Schau-als-Hoehepunkt;jsessionid=22174B8596D1CC6E3EB7200D182E0FB2?s=1219&sg=175

About Us

LISTA ILUSTRAȚIILOR

PAGINA 2: http://non-fiction.eu/wp-content/uploads/2013/01/Between-space-functions.png Overview of possible activities in an imaginary alley (image by Office Jarrik Ouburg)

PAGINA 4: http://primaria-berzasca.ro/wp-content/uploads/56.png

PAGINA 6: http://www.cazaneledunarii.com.ro/parcul-national-portile-de-fier.html

PAGINA 8: http://primaria-berzasca.ro/wp-content/uploads/57.png

PAGINA 10: http://primaria-berzasca.ro/wp-content/uploads/51.png

PAGINA 12: http://turism.bzi.ro/turist-acasa-clisura-dunarii-granita-dintre-doua-culturi-galerie-foto-25543#

PAGINA 14: Muntele Fuji – unul dintre cei trei munți sfinți ai Japoniei, prin simetria lui a devenit laitmotivul în arta japoneză ; sursa: https://www.cardcow.com/362165/painting-mount-fuji-japan-exposition-1915-panama-pacific/

PAGINA 16:

sus: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Giorgione_-_Sleeping_Venus_-_Google_Art_Project_2.jpg

jos: http://www.wikiart.org/en/piero-della-francesca/nativity-1475#close

PAGINA 18: https://www.flickr.com/photos/25831000@N08/8485762631/in/pool-ando360/

PAGINA 20: http://predmet.fa.uni-lj.si/siwinds/s2/u4/su1/S2_U4_SU1_P2_1.htm

PAGINA 22: http://www.wildtextures.com/free-textures/creased-white-paper/

PAGINA 24: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/94/Wrightfallingwater.jpg

PAGINA 26: http://www.panoramio.com/photo/58549826

PAGINA 28:

http://fitness.sport.pl/fitness/56,107701,18913525,wellness-sky-fitness-center-belgrad-fitness-w-powietrzu,,6.html

PAGINA 29: http://stillinbelgrade.com/belgrade-city-water-master-plan/

PAGINA 32: http://www.lukabeograd.com/en/city-on-wather/master-plan/strategy/public-space-network.html

PAGINA 34: http://www.springermedizin.at/artikel/27345-aalkaesten-und-sauerstofftherapie

PAGINA 36: sus: http://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-banatul-montan-prima-statiune-lacustra-din-romania; jos: http://www.worldarchitecturenews.com/project-images/2011/16941/andreescu-gaivoronski/visitor-centre-and-open-air-theatre-for-the-iron-gates-national-park-on-the-danube-in-berzasca.html?img=6

PAGINA 37: https://forum.paradoxplaza.com/forum/index.php?threads/danube-river-fix-provinces-around-danube-river.885551/

PAGINA 38: http://www.iorise.com/?attachment_id=3800

PAGINA 40: Schemă conceptuală

PAGINA 42: http://primaria-berzasca.ro/wp-content/uploads/58.png

PAGINA 44: http://www.publiro.com/ad/vand-500-mp-teren-la-dunare-cozla-berzasca

PAGINA 46: http://www.cdsenergyservices.com/about-us/

PAGINA 48: Regulament local Berzasca, http://primaria-berzasca.ro/

PAGINA 50:

https://en.wikipedia.org/wiki/Brownfield_(software_development)#/media/File:Brownfield2.jpg

PAGINA 54: http://expressdebanat.ro/gerul-nu-mai-ajunge-la-oasele-locatarilor-din-cozla-vezi-aici-solutia-administratiei-locale/

PAGINA 58: http://expressdebanat.ro/gerul-nu-mai-ajunge-la-oasele-locatarilor-din-cozla-vezi-aici-solutia-administratiei-locale/

PAGINA 60: Schemă conceptuală

PAGINA 62: Schemă conceptuală

PAGINA 64: Schemă conceptuală