MADE IN . RELAȚIA DINTRE IMITAȚIE, REPREZENTARE ȘI EXPRESIE, REFLECTATĂ ÎN ARTA PLASTICĂ CONTEMORANĂ. [301472]

[anonimizat] . [anonimizat], REFLECTATĂ ÎN ARTA PLASTICĂ CONTEMORANĂ.

REFERAT

Problematica identității în condițiile accentuării globalizării

Conducător științific : Prof.univ.dr. Radu Solovăstru

Doctorand: [anonimizat] 2015

CUPRINS

INTRODUCERE

Artiștii explorează tot mai des aspectele identității și în ce fel caracteristicile sale determină identitatea noastră personală și socială. [anonimizat]. S-au pus la îndoială stereotipurile. [anonimizat], muzica, artele.

Acest aspect la identității a [anonimizat], atât tehnologic cât și economic. Acest lucru a [anonimizat], a identității cât și a [anonimizat] a valorilor.

Ca rezultat al acestul proces ar putea fi o [anonimizat] a putea fi identificată o sursă. [anonimizat] a [anonimizat] a putea fi localizată o sursă de proveniență într-o [anonimizat]-se ideea de dependență între culturi. [anonimizat]-un context istoric supus schimbărilor. Într-un astfel de context devine tot mai dificil de analizat aspectul localului, a [anonimizat]-și identitatea.

[anonimizat]. [anonimizat], a conceptelor, a bunurilor etc.

[anonimizat] o interpretare subtilă a [anonimizat]. Toate acestea conduc la o producție de artă influențată de aceasta pregatire prin localizare. Faptul că nu mai există o graniță geografică a artei conduce la o punere în evidență a artiștilor. [anonimizat], [anonimizat] o hartă, realcătuind subtil teritoriul. [anonimizat]. Pe de-o [anonimizat], dar pe de altă parte există opinii care susțin culturile locale în identitatea lor (Robertson 1987). În analizarea acestui fenomen al globalizării a existat mereu o contradicție.

[anonimizat], localizarea care încurajează particularitatea culturilor.

Astfel creația artistică e puternic influențată atât de contextul social, de localizare, situarea geografică a artistului, a valorilor sale de ordin politic, social, spiritual cât și de ceea ce reprezintă latura sa interioară a personalității, conștientul cât și inconștientul (H.Read). Între toate aceste elemente exista conexiuni, împreuna contribuind la transpunerea vizualului și la expresivitatea creației artistice.Ținând cont de toate aceste aspecte ce contribuie la realizarea operei de artă, reprezintă o conexiune a elementelor ce țin de identitatea artistului ca interioritate, personalitate cât și de punct din perspectiva localizării sale geografice, al mediului cultural.

Faptul ca se preiau elemente de la o cultură la alta, poate să conducă la un continuu proces de adaptare, la schimbare între original și copie să nu fie nicio diferență, ambele având un statut egal.

1.PROBLEMATICA IDENTITĂȚII

Identitatea poate fi caracterizată de modul în care percepem și ne exprimăm. De asemenea factorii și condițiile cu care se naște un individ, bagajul etnic, corpul etc., joacă un rol important în definirea identității. Cu toate acestea multe aspecte ale identității unui individ se schimbă de-a lungul vieții. Experiențele dobândie pot modifica modul în care se percep oamenii sau cum sunt percepuți de alții. Totodată identitatea influențează deciziile pe care le iau. Inclusiv anturajul din care fac parte, alegerea stilului vestimentar sau să adopte convingeri politice bazate pe identitatea lor. Problematicile socio-politice specifice fiecărui loc constituie identitatea culturală.

Artiștii explorează des aspectele identității și în ce fel caracteristicile sale determină identitatea noastră personală și socială. Apar întrebări referitoare la cine suntem ca indivizi, ca societate sau ca națiune. S-au pus la îndoială stereotipurile. Cultura noastră este formată și prin diverse forme de demers artistic și social cum ar fi tehnologia, politica, muzica, artele.

Acest aspect la identității a devenit tot mai menționat în diferite medii pe măsură ce schimbul de informații, deplasarea oamenilor au devenit tot mai facile odată cu apariția fenomenului de globalizare, atât tehnologic cât și economic. Acest lucru a fost pus în balanță cu omogenizarea, pierderea particularităților, a identității cât și a aspectelor tradiționale ale unei culturii, pierdere a valorilor.

Interesul lui Arbus pentru „gen și identitate”(1965), este evident prin imagini. Cazul unui cuplu foografiat în viața lor domestică, obținând un porteret intim al noțiunii relației lor. Aceste imagini transmit un sentiment de încredere între artist și modelele sale.

Ariștii britanici Gilbert & George explorează tema identității, propria lor identitate, încorporându-se pe ei și viețile lor în arta pe care o fac. Provocând publicul în acest fel să se regândească la convenții și la tabuurile sociale. De asemena Bruce Nauman a fost asociat cu arta conceptuală și performance-ul în anii ’70 încurajând spectatorul să devină participant. Lucrează adesea cu instrumente mass-media, televizoare, neoane punând, în acest fel, la îndoială desinația lor. Lucrările sale video sunt adesea ambigue sau amețitoae. Metafore, gesturi, luptele existenței umane de zi cu zi, unde identitatea este dată de loc și de ocupație.

Artistul belgian Johan Grimonprez s-a folosit si el de această temă a idenității. Protagoniștii dintr- unul din performance-urile sale efectuează o serie de ritualuri în aeroporturi, unde identitatea este într-o oarecare măsură îdepărtată. Trecând prin măsurile de precauție impuse de securitate, unde hainele și lucrurile pasagerilor sunt îndepărtate chiar și despărțirea de persoanele dragi.

Gerard Richter a folosit fotografii cu personalități marcante, cercetători, scriitori, muzicieni etc. de la sfârșitul secolului XIX începutul secolului XX. Aceștia reprezentând în mare o imagine a societății din acea perioadă, personalități culturale care au format istori. Nu au fost menționate femei sau personalitîți religioase sau personalități proeminente din afara sferei societății occidentale.

1. Gerard Richter Artist Rooms

Porteretele cu celebrități ale lui Andy Warhol, dar nu numai, incluzând în seria aceasta figure din scena lui socială, inclusive asiciații lui din The Factory. Reprezentând portretele societății sale cum sunt si cele ale lui Mappelthrope, reprezintă nu doar societatea în care a trăit artistul, da și o cultură pop mai largă și mai multe subculturi.

1.1. IDENTITATE SOCIALĂ

Unul dintre cele mai importante aspecte în definirea identității sociale este profesia. Trăsătura distinctivă obținută din identitatea profesională, așa cum era percepută ca breslă, se diminuează odată cu apatiția fabricilor și a sistemului din fabrici, dar și al automatizării. Teoria marxistă în privința producției, conduce la omogenizarea muncitorilor la o masă, nediferențiată putând fi oricând înlocuită de alții la fel. E în favoarea capitalului de a avea muncitori cu atribuții, priceperi generice ce pot fi ușor înlocuiți, decât alții cu deprinderi rare, în acest fel este mai ieftin. În acest sens cunoștințele dobândite de muncitori sunt preluate de tehnologie, mașini, astfel muncitorul poate fi înlocuit sau un alt muncitor mai puțin califcat poate să îndeplinească aceeași sarcină și care să lucreze cu noile mașini. Pe de altă parte în tot acest proces tehnologic există două procese simultan, în sensul că în timp ce dispar anumite profesii apar altele noi, un proces în permanentă schimbare.

Producțiile economice de azi produc o asemenea abundență de bunuri și diversitate de servcii în înfățișări complexe, încît a fost necesară introducerea tehnologiei și a automatizării. Există pe piață o permanentă cerere de aptitudini, priceperi generice, nu doar la nivel local, ci la scară globală. La fel în ceea ce privește sistemul educațional care devinte tot mai complex și încurajează la dezvoltarea de cunoaștere globală.

2.GLOBALIZAREA

Conceptul de globalizare a apărut în anii 1960 de atunci devenind din ce în ce mai cunoscut. Termenul se regăsește tot mai mult în discursul politic, în mass-media cît și în domeniul științelor sociale. A fost menționat pentru prima dată în Dicționarul de Sociologie al lui Gordon Marshall’s publicat în 1998. Origine termenului provine de la global cu sensul de răspândit în întreaga lume. Poate fi asociat cu expansiunile coloniale europene din secolul al XVI-lea. Astfel procesul de globalizare are origine mult mai veche. Analizând toate acestea, un prim sens ce l-am putea da termenului este din punct de vedere geografic. Începând de la primele călătorii maritime, ce au avut ca scop dezvăluirea necunoscutului, locuri ce au fost doar imaginate s-au descoperit. Dorința de expansiune și de întindere globală devenind tot mai mare. Se spune despre expediția lui Magellan (1519-1522) în jurul lumii a fost punctul declanșator a ceea ce numim astăzi, proces al globalizării.

O a doua fază a globalizării a fost politico-economică. Aceasta a debutat odată cu acapararea de noi teritorii, de evidențierea lor cât și de valorificarea noilor spații dobândite. O altă etapă în acest proces o reprezintă dezvoltarea tehnologică. Din anii ’60, termenul capătă noi sensuri, apare ca sintagmă stat global, aspect care ar trebui să arate ca prin intermediul tehnologiei s-au dezvoltat și mijloacele electronice de comunicare facilitând astfel circularea informației și contactul dintre indivizi cu o rapiditate și o eficiență mult mai mare. Astfel termenul de globalizare în sensul său actual indică faptul că lumea tinde să se transforme într-un singur sistem global.

Însă apar noi dificultăți în ceea ce privește definirea termenului întrucât acesta a început să primească noi sensuri în ultimele decenii. Cele mai multe se referă la faptul că este un fenomen ce implică întreaga lume. Din punct de vedere al sociologiei s-au formulat primele definiții (Giddens). S-au dezvoltat relații sociale și economice, dar totodată se naște întrebarea dacă acest proces este doar unul ecocomic și social sau este și unul cultural ?

Însă termenul de cultură are mai multe sensuri. A fost folosit de către școala evoluționistă la sfârșitul secolului XVX ca fiind sinonim cu cel de civilizație, ca ulterior sa fie folosit la plural, desemnând mai multe culturi particulare, fiecare având caracteristicile sale, deci nu o cultură universală. Se face evidentă o distincție între cultură și civilizație sau acceptarea unei distincții și un raport între elementele de cultură și elementele de civilizație.

Astfel dacă atribuim culturii elemente spirituale ce țin de : „norme, complexe mitico-ritualice, arte, idei religioase etc., iar civilizației idei materiale (echipamentul tehnic, adăpostul, hrana, îmbrăcămintea etc.), fie admitem că globalizarea este un proces care interesează în exclusivitate civilizația unei comunități (cultura ei rămânând necontaminată în forma ei vernaculară), fie dacă definim raportul dintre elementele materiale și cele spirituale ca fiind unul de inerdependență, consimțim la faptul că globalizarea modifică, mai mult sau mai puțin, modelul cultural „

De asemenea există opinii care afirmă că atât economicul cât și politicul fac parte din întregul culturii, constituind elemente care se influențează reciproc, în același timp se condiționează, iar împreuna influențează cultura în ansamblul ei. Caracteristicile globalizării au o anumită neutralitate vis-a-vis de aparențele etnice, se pot răspândi dintr-o regiune în alta, fără a manifesta obstacole, greutăți în adaptare.

Apare în acet fel o nouă problemă privind globalizarea referitor la statele implicate și relațiile dintre acestea. S-au formulat numeroase definiții legate de globalizare atât din domeniul sociologiei cât și al antropologiei, economiei și chiar al politicului. Însă au iesit în evidență două aspecte. În primul rând globalizarea a fost văzută ca o extindere a ceea ce era numit „imperialism cultural, acesta însemnând totalitatea proceselor prin care o societate intră într-un sistem „modern” mondial, iar ceea ce forma „pătura dominantă” perivind instituțiile locale trebuie să corespundă noilor norme și cu structurile domonante ale sistemului.” În realizarea acestui plan, mass-media a jucat un rol important arătând culturilor mai mici puterile economice manipulând sistemul de idei al culturilor.

O altă definiție a globalizării este formulată de Hall în 1990 ca o modalitate de omogenizare, formele particulare fiind eclipsate de un ansamblu mai vast. De asemenea to Hall afirma că globalizarea reprezintă același lucru cu „manipularea culturilor locale”. Schiller afirmă că mass-media joacă rolul cel mai important în manipularea culturilor locale.

Ca rezultat al acestul proces ar putea fi o cultură globală, dar fără a putea fi identificată o sursă. Acest aspect conduce la următoarea concluzie și anume lumea, această cultura globală este realizată prin mijlocirea unor interconexiuni tot mai vaste a diferite culturi locale, fără a putea fi localizată o sursă de proveniență într-o singură cultură, promovându-se ideea de dependență între culturi.

În privința schimbărilor structurilor atât politice cât și teritoriale în perioada anilor 1990 în Europa, s-au desprins acțiuni artistice care au observat ceea ce este fundamental în privința valorilor artistice globale. Toate acestea vazute din punct de vedere opus perspectivei capitaliste dominante. Artiști precum Peter Weibel nu socoteau postmodernismul ca un raspuns la revoluția postindustrială, toate aceste ca o particularitate față de vest, punând accentul pe istorie privind la construirea unei societăți ideale într-un loc dat uitării, despre activism în loc de consumerism. În acest context a favorizat schimbul de expoziții din afara sferei Balcanice.

Astfel există regiuni geografice unde coexistă cu diferite identificări culturale atât de natură etnică sau religioasă sau diferite forme de viață socială aflate în continuă schimbare, aflate la rândul ei într-un context istoric supus schimbărilor. Într-un astfel de context devine tot mai dificil de analizat aspectul localului, a singularității atâta timp cât spațiul geo-politic este supus tranziției redefinindu-și identitatea.

În urma ideologiilor razboiului rece, a autoritarismului are loc acum o redefinire a naționalismului, astfel încât cultura națională se află într-o permanentă relaționare cu diferite culturii sau cu o cultura globală. În acest context există procesul în sine de globalizare, privit ca un proces natural, dar în același timp unul controlat și pe de altă parte există reacția, raspunsul la acest proces prin identitatea culturală a fiecarei națiuni.

Odata cu acest fenomen al globalizării se adoptă noi modele culturale, care contribuie în acest fel la un sistem global capabil de schimburi informaționale la nivel planetar. Depășirea frontierelor, încurajarea schimburilor, a conceptelor, a bunurilor etc.

Este considerată de o importanță majoră societatea, respectiv clasa, în ceea ce privește arta. Întrucât arta nu este independentă de societate, iar societatea, la rândul ei nu este independentă de segmentările de clasă, toate acestea vor afecta în mod egal caracterul artelor vizuale. Astfel, în acest sens, arta poate avea sensuri diferite în funcție de clase. Acestea din urmă având interese diferite. Astfel, pentru o înțelegere a artei în adevăratul sens al cuvântului este necesară o înțelegere a raporturilor dintre clase și în ce fel afectează mediul artei. Nu în ultimul rând o înțelegere a legăturilor dintre clasele din mediul artei.

Un factor important îl reprezintă resursele materiale ale societății, aspect ce aparține și este determinat de societate, nu în ultimul rând, trăsăturile dominante date artei sunt influențate de societate și de clasele dominante.În acest context s-au dezvoltat industriile creative, care sunt în strânsă legătură cu producția capitalistă și în acest mod sunt mereu în centrul atenției publice, atrăgând de asemenea, investitori. În ceea ce privește arta plastică contemporană, sfera ei de activitate este mai restrânsă, dar pe de altă parte acest aspect îi oferă individualitate și independență intelectuală devenind astfel distinctivă. Dar faptul că nu este cuprinsă în sfera industriilor creative dominante, îi oferă un public restrâns.Astfel, atâta timp cât în sfera artelor vizuale sunt implicate diferite influențe de clasă, opera de artă cu greu poate fi simplificată la o singura semnificație. O încercare de a asocia chestiuni diferite într-o formulă unică. Pornind de la ideea că arta plastică contemporană reflectă, este un produs al societății contemporane cu însemnele situației ei, nu toată arta poate fi redusă la asta. Depinde și de factorii dominanți în acel moment reflectați în orice lucrare.

2.1. TERITORIUL

Astfel, dintre cele mai întâlinte și actuale motive ale artei contemporane le reprezintă harta și arhiva. În acest context arta contemporană pretinde o parcurgere geografică schimbând structura teritoriului. Bienalele de artă (Manifesta 7) au început să se desprindă de spațiile convenționale, desfășurându-se în locații neobișnuite. Astfel arta contemporană poate fi privită ca o nouă interpretare a teritoriului, suprapusă peste acesta alcatuindu-l și marcându-l subtil cu artă. Se transformă în artă a locației, a amenajării într-o nouă formă. În plan simbolic înlocuiește industria „ … ocupând hale dezafectate de globalizarea delocalizantă a capitalismului contemporan. Arta ca fight club, în hale dezafectate, în spații fantomă: lupta fizică, unic recurs și unică resursă a celor defavorizați, obligați să se expună. Arta ca post-arhitectualizare de locații. Arta ca artă a locației și a „locării” „ .

Astfel odată cu acest aspect al dizolvării artei din punct de vedere teritorial-geografic și o interpretare subtilă a teritoriului poate fi asociată cu globalizarea, care la fel se răspândește în teritorii și îndeamnă propria sa hartă ca teritorialitate. Toate acestea conduc la o producție de artă influențată de aceasta pregatire prin localizare. Faptul că nu mai există o graniță geografică a artei conduce la o punere în evidență a artiștilor. Artiștii nu mai lucrează ținând cont de localizarea, geografia fizică, dar în același timp sunt foarte bine reperați în raport cu sistemul, acesta din urmă devenind o hartă, realcătuind subtil teritoriul.

La acest fenomen au contribuit rezidențele artiștilor care le permite sa se deplaseze în diferite locații. Arta contemporană fiind asociată cu o artă de rezidență.

„Artiștii se află în permanență la fața locului, în locație și, mai ales, în rezidență. Arta contemporană este o artă de rezidență. Este o artă locată, localizată în delocalizare. Artiștii contemporani lucrează la imprimarea și la implementarea hărții globalizării peste și în teritorialitatea fizic-umană. Arta contemporană jalonează și marchează, simbolic, dinamica postgeografică a globalizării. „

În acest sens poate exista o legătură între arta contemporană și globalizare, în ambele cazuri există „câmpuri de semnificanță”

Astfel noțiunea de teritoriu este reconsiderată în arta contemporană. Există numeroase concepte legate de granițe și frontiere, dar în același timp noi forme de înțelegere în ceea ce privește individul raportat la o anumită zonă sau comunitate. Spectaculoasa dezvoltare în ceea ce privește mobilitatea oamenilor și a bunurilor, comunicarea digitală, cunoașterea, migrația și creșterea economiei la nivel global au contribuit radical la percepția oamenilor cu privire la teritorii, frontiere și limite. Având în vedere aceste concepte cruciale în definirea identității personale, apar două tendințe de capătă forma: în primul rând căutarea unui adăpost în siguranță și proximitatea unui micro-teritoriu, o regiune sau familia, iar în al doilea rând o nouă concepție de cosmopolitism. Astfel termenul de de teritoriu nu se referă doar la o zonă geografică sau spațială ci, de asemenea, se referă și la un concept de aparență socială și culturală și se extinde în sfera personală, psihologică și mentală.

2.2. LOCALIZARE

Astfel cele două elemente, globaizare și localizare sunt mereu puse în balanță. Pe de-o parte localul transformă după datele sale specifice tot ceea ce vine din exterior, de la cultura globală, dar pe de altă parte există opinii care susțin culturile locale în identitatea lor. În analizarea acestui fenomen al globalizării a existat mereu o contradicție.

Odată cu dezvoltarea ei nu conduce numai la omogenizare culturală, ci aduce cu sine un alt aspect aflat în contradicție, localizarea care încurajează particularitatea culturilor. Cercetările în domeniu duc la o nouă formulare în care cele două procese devin aparent contradictorii: „Opoziția local-global este falsă. Fiecare termen este o condiție a celuilalt. Relațiile globale sunt de neconceput fără aspectele locale(state, micro-regiuni, comunități), după cum local nu are nici un sens în lipsa unui anume context( o comunitate care are relații în afara granițelor sale sau o comunitate care rezistă presiunilor pieței)”

S-a constatat că puterea de a avansa a culturii globale în cea locală depinde de tipul de reacție a celei din urmă. Aceste reacții poti fi lipsite de inițiativă, iar cultura din afară este primta de bunavoie (cazul țărilor postcomuniste, estul și centrul Europei) sau nu au puterea de a concura cu cultura globală. O altă reacție ar fi aceea care i-a parte la proces, se implică. Sau poate fi o reacție conflictuală, în cazul culturilor care dețin suficiente resurse și valori pentru a o contracara pe cea globală, străină.

Despre aculturatie (Kroeber) s-a afirmat că reprezentă schimbările ce apar într-o cultură în urma contactului cu o altă cultură de aici rezultând o asemănare tot mai mare între cele două culturi.

Însă localizarea se află îm strânsă legătură cu globalizarea și privește mai mult cultura decât civilizația. Promovarea identității etnice și a valorilor ce țin de moștenirea culturală locală, sunt reacții, maifestări culturale față de acest proces al globalizării.

O contribuție majoră în realizarea interconexiunilor, specifice fenomenului globalizării o reprezintă mediul online, publicul online. Ceea ce e diferit față de metodele tradiționale e utilizarea website-urilor în vederea perzentării materialelor, prezentarea creațiilor, expozițiilor, mediul online devenind astfel un intermediar al expunerii a ceea ce este original. Acest aspect este tot mai întâlnit în viața cotidiană, de la informare, la publicitate până la studiu și creație online. Acest fapt a influențat și activitatea muzeelor. În acest fel totul este mai rapid și mai ieftin. Spre deosebire de mediul tradițional, spațial, mediul online are o cuprindere globală. Un limbaj vizual nou.

“ În calitatea sa de dovadă, arta contemporană are astăzi potențialul de a deveni un canal esențial pentru interacțiunea globală a economiei și informației. Iată de ce este important să reconsiderăm rețeaua creată prin intermediul acestui canal și să accentuăm rolul artistului ca parte a acestei comunicări locale și globale. În momentul de față, oparte a lumii este angajată în revoluția informatică, în vreme ce restul omenirii este surprinsă în vechile și familiarele clivaje geografice, naționale sau etnice. Aceste decalaje nu numai ca remodelează geografia lumii, ci în multe cazuri operează în cadrul națiunilor, ducând la crearea unor noi ordini sociale și alianțe politice. În cursul acestor procese, chestiunea artei și a artiștilor este de asemenea reformulată.”

În acest context al localului raportat la global, s-a dezvoltat pe parcursul anilor o politică culturală, în ceea ce privește arta contemporană ce promovează mai puțin spațiul artistic românesc, sau crearea unor contexte favorabile de a pune în evidență identitatea, amprenta spațiului artistic românesc, dar mai mult pe un sistem de imitație

Despre imitație, în această situație, nu trebuie interpretată neapărat în sensul de mimesis, ci poate fi privit ca dorință de îmbunătățire, de recunoaștere, acceptare de către celălalt, prin intermediul unor particularități specifice prin care să se facă văzut. Pentru ca toate acestea să fie posibile este nevoie de producție constantă. Referitor la imitație, în acest context, se poate înțelege prin dorința de redefinire al spațiului cultural, dar în același timp ținând cont de ceea ce se petrece în exterior. Este important să nu fie neglijat spațiul identitar.

În contextul contemopraneității apar întrebări, probleme legate de artiști și de artă. Acest context nou îndeamnă la perspective noi de abordare. Globalizarea face parte din factorii specifici contextului actual, contemporan, alături de identitate și omogenizare. Implicit și la identitatea artistică.

Puternic menționat în diferite domenii și concepte, are un impact atât conceptual cât și faptic. În acest sens s-au evidențiat aspectele negative ale globalizării, pierderea identității culturale și a valorilor tradiționale prin omogenizare și standardizare. Aceasta problemă este menționata și în cartea lui M. Malița, ,, Zece mii de culturi o ingură civilizație,, în care făcând abstracție de aspectele negative ar fi prezente unele beneficii precum interconexiunile create între culturii cât si aflarea lor într-o competiție. Astfel arta, creația artistică, în această situație este un mod de manifestare a eului interior, a identității care ajunge sa fie valoare culturală și care poate să fie acceptată și la nivel internațional. De asemenea, există numeroase studii ce țin de estetică, psihologie, sociologie, istorie etc. care susțin că pe lângă natura sa psihică, artistul este influențat, identitatea sa este influențată de social, de mediul cultural, cât și de identitatea pe care o caută, o dobândește, toate acestea fiind aspecte care se regăsesc în creația sa artistică.

Astfel creația artistică e puternic influențată atât de contextul social, de localizare, situarea geografică a artistului, a valorilor sale de ordin politic, social, spiritual cât și de ceea ce reprezintă latura sa interioară a personalității, conștientul cât și inconștientul (H.Read). Între toate aceste elemente exista conexiuni, împreuna contribuind la transpunerea vizualului și la expresivitatea creației artistice.Ținând cont de toate aceste aspecte ce contribuie la realizarea operei de artă, reprezintă o conexiune a elementelor ce țin de identitatea artistului ca interioritate, personalitate cât și din punct de vedere al localizării sale geografice, al mediului cultural.

Așadar prin operele de artă sunt transpuse diferite trăiri ale artistului inevitabil influențate de contextul locului în care se află, dar în același timp și de ceilalți factori mai sus menționați. În acest fel artistul nu se poate detașa complet de toți acești factori.

Prin maifestarea identității sale, artistul prin opera de artă poate ajunge universal. În acest sens există o conexiune între local și universal, localul contribuind la universal. Astfel ceea ce e menționat, reprezentat din sfera unei anumite zone locale se poate regasi și în alte zone culturale.

Autori precum G.Călinescu afirmă că artistii devin universali cu cât cauta să exprime mai bine identitatea lor în creația artistică. În contextul postmodernității (pluralism), recunoașterea a mai multor identități (realități) ce nu pot fi rezumate la un singur centru, înseamnă totodată acceptarea conexiunilor, legăturilor dintre ele. Acest fapt poate pe de-o parte sa nu-l nege pe celălalt ci sa-l facă să fie mai conștient de sine. Presupune atât conștientizarea asemănărilor cât și a deosebirilor și a particularităților ce nu pot fi schimbate.

În ideea trăirii împreună, diferiți dar totuși egali, sociologul A.Tourine afirmă că acest lucru depinde de relaționarea proprie ce poate asigura dezvoltarea aspectelor „ tehnico-industriale” și acelor identități culurale, cu posibilitatea ca fiecare să-și exprime propriile libertăți.

Aparținând unei societăți, indivizii continuă să se schimbe, dezvolte, implicit se schimba și societatea. În acest fel devine o sferă independentă prin tradiție culturală, etnie , limbă, set de obiceiuri. Factorii care contribuie la globalizare sunt tehnologia care face posibilă rapiditatea legăturilor între oameni., creșterea producției datorită activității globale, dizolvarea frontierelor „identități transnaționale”, chiar și migrația masivă contribuie la globalizare datorită problemelor ce țin de sărăcie, de ordin militar sau interetnic.

Alți factori care au contribuit la apariția globalizării au fost atât caderea sistemului comunist ce a permis dezvoltarea unei economii mai permisive, o economie de piață.

Există și păreri care susțin aspectele negative ale acestui fenomen, imposibilitatea de funcționare a unui sistem comercial și financiar internațional, relațiilor internaționale, inegalitatea în general, sărăcia. Pe de altă parte, globalizarea a adus noi șanse unor țări să se valorifice și să dobândească noi tehnologii. În acest fel s-a încurajat comerțul internațional permițând dezvoltarea unor firme cu activitate globală.

Problema de identitate- oamenii sunt atașați de local și național

Globalizarea din punct de vedere ideologic, se vrea o conexiune între civilizații într-un mod pașnic, astfel încât oamenii să aibă șanse egale, dar pe de altă parte, punerea în practică a acestor aspecte este mai dificilă, nedispunând de niște modalități concrete. Astfel globalzarea poate să aducă beneficii, șanse de dezvoltare, însă în același timp poate crea tensiuni între societăți din punct de vedre social și economic, întâmpinând probleme în ceea ce privește adaptarea rapidă, fapt ce poate duce la conflicte.

Factorii de o importanță majoră în acest proces sunt de la lansarea primului satelit până la apariția Internetului. De asemenea, economia, căderea comunismului, schimbările la nivel cotidian, respectiv egalitatea tot mai mare între femei și bărbați, au avut consecințe considerabile, inclusiv pe plan emoțional. Datorită acestor schimbări și a fluxului tot mai mare de informație distanțele geografice nu mai reprezintă un obstacol, distanțele se micșorează, astfel frontierele naționale sunt depășite, este nevoie de o colaborare pe plan internațional.

În urma acestor schimbări apar transformări și pe plan social, individual cât și pe plan material și spiritual. Adesea fenomenul globalizării este gândit în opoziții, iar contrastul fiind între o lume standardizată după niște rațiuni occidentale și o lume mai puțin standardizată cu puternice influențe tradiționale locale, totuși între aceste lumi există numeroase interacțiuni, dar în același timp o nepotrivire culturală. Sociologi precum John Tomlinson si J.Thompson susțin că un schimb cultural între global și local se realizează prin intermediul unor procese de „translație culturală.”

Faptul ca se preiau elemente de la o cultură la alta, poate să conducă la un continuu proces de adaptare, la schimbare între original și copie să nu fie nicio diferență, ambele având un statuT egal.

3. TRANSPUNEREA GLOBALIZĂRII

Datorită activităților tot mai vaste de globalizare s-a ajuns la o nouă formă de structurare, inclusiv a spațiului urban. Astfel teritoriile capătă o nouă redimensionare strategică așa cum este menționat în studiul, Saskiei Sassen „ Modelul orașului global”. Tot prin intermediul tehnologiilor s-a redus distanța și spațiul, mediul urban capătă o nouă dimensiune, iar acestea au o influență majoră chiar și asupra formei urbane, întrucât aceste schimbări au condus la o organizare diferită. O altă consecință a acestor fapte se regăsește și la nivelul socialului, apariția unei clase de mijloc în urma dezvoltării economice.

Prezența unor bunuri standardizate ce se regăsesc pretutindeni se reflectă si în comportamentul oamenilor, de uniformizare însă oamenii manifestă un sentiment de identitate. Prin fatul că diferite culturi împrumută obiceiuri de la alte culuri influențându-se una pe cealaltă, contribuie la diversitate si imbogățire culturală.

3.1. GLOBALIZAREA ÎN MEDIUL ARTISTIC

Astfel transformările la nivel geografic și politic apărute odată cu acest fenomen al globalizării conduc la transformări și în artă schimbându-se condițiile de producție, implicit și de răspândire. Acest fapt ridică întrebări referitoare la modul în care poate fi gandit acest proces până la cum influențează această abordare metodele de lucru. Mecanismele extinse ale pieței și a rețelelor au un impact asupra diferitelor sfere artistice, dar și asupra modului în care sunt recepționate.

În acest sens în lumea artei, globalizarea se încearcă să se ilustreze, devenind o temă în producția artistică. Astfel, în aceste condiții, dincolo de lumea artei, influențiază și viața zilnică. O altă provocare e dată de datele, experiențele locale, care trebuie să se alinieze cu cele universale. De aici rezultă că arta de azi reprezintă o variație de lumi a artei.

Anul 1989 a fost un an important în istoria globalizării. Arta devenind mult mai discutată și mai criticată, curatorii s-au implicat în desfășurarea acestor evenimente, iar arta ne mai fiind definită de modelul occidental de masă.

“Magiciens de la terre”, Centrul Pompidou, este considerat un eveniment pentru tot ceea ce a urmat termenul de globalizare și răspândirea lui la început în jurul anilor ’89. De asemenea s-a folosit și termenul de „artă globală” care a fost ulterior înlocuit cu cel de “artă a lumii” (”world art”) pentru a desemna o zonă a producției de artă contemporană care nu a fost anterior reprezentată în discursul de artă.

A Ringing Glass part of Ken Unsworth's 2009 installation. Photo: Nick Moir

Aligherio e Boetti Poésie de Maître Berang Ramazan, 1988

Prin globalizare s-a creat o nouă hartă a artei, aflată în continuă schimbare. S-a diminuat distincția dintre centru și periferie îndreptându-se spre o lume cu numeroase centre. În acest scop au apărut numeroase bienale aflate peste tot în lume, chiar și fără o locație fixă. Arta contemporană ca reprezentare geopolitică este exprimată, de exemplu, prin Art Asia Pacific. O regiune de artă care reflectă reorientarea culturală din Australia, Asia, Pacific și Estul mijlociu. Un tur cultural de bienale și muzee din regiunea Golfului.

Installation view “The Global Contemporary. Art Worlds after 1989”, ZKM| Center for Art and Media Karlsruhe, 2011. Photo: Steffen Harms (http://www.globalartmuseum.de/site/act_exhibition)

Installation view “The Global Contemporary. Art Worlds after 1989”, ZKM| Center for Art and Media Karlsruhe, 2011. Photo: Steffen Harms (http://www.globalartmuseum.de/site/act_exhibition)

Extinderea sistemului bienal a dat naștere la o nouă rețea de instituții și curatori care caută identitatea culturală în arta locală, cu scopul de a obține recunoașterea la nivel mondial.

Un rol important în manifestarea, expresia globalizării, îl joacă strategia de marketing. Astfel , în acest sens, casele mari de licitații comercializează artă contemoprană în spații geografice unde până acum nu se cumpăra artă, de exemplu China, India, Arabia, Iran. În ceea ce privește China, piața de artă a crescut considerabil concurând cu piața occidentală. Astfel piața de artă a ajuns să se suprapună cu cea financiară. Acum nu doar târgurile de artă cât și bienalele contribuie la rețeaua de piață. Concepte de artă provenind dintr-o regiunea culturală mai puțin cunoscută, pot acum să se facă cunoscute mult mai rapid. În acest sens piața are o importanță majoră în dezvoltarea de noi regiuni de artă și de promovarea artiștilor din culturi îndepărtate de lumea artei.

Se remarcă omniprezența mass-medi-ei din lume la nivel global. De asemenea consumul de culturi populare, motive ce fac adesea referire la diverse culturi de film, clișee care circulă la nivel global. De aici rezultă imagini colective de lumi, treceri peste frontiere și conexiuni între diferite lumi uneori pur și simplu prin alterarea tipurilor etnice sau a relatărilor locale. Reprezintă un proces continuu de rescriere ale aceleiași imagini.

Astfel se poate spune că până și locurile reale pot deveni fictive. În acest sens fotograful Anna Jermolaewna arată în lucrările sale o replică a Kremlin-ului în Turcia, ca destinație de vacanță. Așadar fiecare schimbare într-un anumit context arată cât de neclară este granița dintre o lume a imaginii și o așa numită lume cotidiană. „Pentru al parafraza pe Édouard Gilssant, imaginația transformă lumile reale în “imaginar”, adică lumi de idei colective”

Producția globală de artă ridică întrebări legate de cursul noilor limite ale conceptului de artă, aspect care în modernitate s-a ridicat doar în jurul artei occidentale. Aceasta situație explică ținerea de-o parte a artiștilor care nu făcea pare din sfera occidentală. Cu toate acestea mulți artiști care au plecat dincolo, au fost pergătiți în stil occidental. Astfel granița dintre instituțiile de artă și arta tradițională devine variabilă. S-a analizat, în acest sens, probelamatica identității și prin intermediul artei cu privire la la mediul de reprezentare culturală.

Kremlin/ Anna Jermolaewna

Se încurajează rețelele de colaborare între artiști din diferite sisteme de naționalitate, care au stabilit noi structuri de putere în lumea globală.

Globalizarea se poate observa foarte bine ca punct de cotitură în piețele de artă. În timp ce globalizarea nu respectă granițele geografice stabilite ale comerțului de artă, noua economie a produs o clientelă globală de colecționari, care mai presus de toate colecționează artă contemporană, mai mult decât orice fel de artă, aceasta fiind un produs la nivel global. Hong Kong, Art Basel, Beijing au devenit centre comerciale importante de artă.

Globalizarea a condus la inetrconexiuni prin rapiditatea circulației ideilor, a capitalului și a persoanelor. Fluxurile de trafic în această nouă rețea au dus la noi nivele, creând în același timp noi direcții. Dinamica culturală a reprezentat noi provocări pentru modelele deja existente pentru a explica formele de apartenență și modelele de schimb care au loc în lume. Cultura nu mai este înțeleasă ca expersie a unor activități și iedi specifice unui anumit loc. Acest proces de deteritorializare aduce cu sine noi abordări, teorii, provocând artiștii să-și regândească metodele lor. S-a pus problema și din punct de vedere curatorial, de un vocabular nou de artă pentru a fi capabil să dea sens complexelor forme de reprezentare care alcătuiesc imaginea. Adesea acestea fiind din locații diferite și care activează simultan semne care conțin la rândul lor o multitudine de alte semne. Toate acestea contribuie la complexitatea operei de artă dar și la potențialul intelecual.

Arta în contextul globalizării a apărut la sfârșitul secolului XX, s-a opus modernității, asumându-și un nou înțeles, producția de artă urmând politica modială și comerțul mondial în perioada 1989 și s-a extins pe tot globul. Rezultatul acestei expansiuni a dus la noi provocări. Arta în context global, e artă contemporană nu numai din punct de vedere cronologic cât și simbolic sau ideologic.

Piețele de artă pe lângă strategiile economice de promovare peste frontiere, direcționează arta în direcții de care încă nu dispun suficiente categorii. Arta la nivel global nu caută un model estetic clar cu care să se identifice și să reprezinte arta. Ci mai degrabă reprezintă un nou context, indică lipsa unui context, sau implică propria contradicție, incluzând mișcarea contra regionalismului.

Arta poate fi criticată în termeni politici. Adesea granița este difuză între arta de masă și cea populară, desființează vechiul dualism dintre arta occidentală și cea regională. Faptul că provine dintr-o cultură străină, a devenit tranzacțională și în același timp o modalitate de a intra pe piața artei pentru cei noi veniți.

China s-a remarcat ca o prezență nouă pe piață, aspect care nu s-ar fi întâmplat în urma cu douăzeci de ani în urmă.

Referitor la muyee, s-a avansat ideea de a servii lumii întregi nu doar unei țări sau unei națiuni. Această idee a fost avansată încă din modernitate pentru a oferi modele universale pentru toată lumea.

3.2 DESENUL ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

În arta contemporană, desenul rămâne totuși un punct esențial și important. Interesul recent pentru desen este însoțite, de asemenea, de o abordare diferită a desenului. O perspectivă reflexivă expusă, dar și o viziune opusă față de conceptele din modernism. Această schimbare aduce cu sine alte schimbări majore a ceea ce înseamnă practica desenului, dar și în ceea ce privește imaginea artistului.

Din punct de vedera al teoriilor tradiționale despre desen, nu există aceleași perspective asupra noțiunii de desen așa cum este privită ea în contemporaneitate. Astfel desenul a fost privit ca un susținător material al unei idei sau al unui concept. Mai este privit ca o expresie a gândirii, referitoare la sine ca sistem de referință. Prin expresia imedoată a subiectivității implică un fel de desen care delimitează spațiul dincolo de aceste implicații. În desenul contemporan este implicată și tehnologia. În lucrările sale Mark Dion sau Mark Lombardi, transpun o serie de experimente stiințifice și de cercetare în logica desenului artistic precum și procese de construcție și reconstrucție ca metodă operativă de apropiere de realitate ( Slike Schatz). În acest sens, legat de ansamblul de trăsături specifice este revenirea desenului la lăsarea urmei, fapt important.

Progresul desenului nu s-a întemeiat doar pe suportul specific de hârtie, suport care se opune luciului specific dat de arta media. Dar hartia are un statut specific în ceea ce privește materialitatea sa. Desenul privit ca mijloc de cunoaștere se bazează pe un întreg set de condiții și măsuri de precauție care includ nu numai mintea și conștiința, dar li urma pe care o lasă acestea pe hârtie. Este o chestiune de focusare asupra procesului complex al desenului, executarea și actul în sine fiind susținut de suportul pe care este vizibilă imaginea. Astfel desenul poate fi , prin urmare o structură fină între instrumentele necesare realizării lui, a materialelor folosite ca suport, dar și a corpului, a conștiinței. Toate aceste aspecte referitoare la desen sunt de interes deosebit. Presupunînd că anumite capacități sunt folosite pentru probleme specifice de reprezentare, peutem presupune că există o anumită reglementare în cadrul procedurii desenului, ca o premisă a deciziei.

4. DIVERSIFICARE

Activitatea artiștilor contemporani cuprinde o combinație dinamică a materialelor, metodelor folosite, a conceptelor și a subiectelor care provoacă granițele stabilite de tradițional.

Foarte diversă arta contemoprană iese în evidență tocmai prin lipsa de uniformitate sau organizare, ideologie. Artiștii contemporani influențați de globalizare, de diversitatea culturilor încearcă să reprezinte peisajul cultural variat, de asemenea schimurile de identități, a valorilor și a credințelor. Publicul joacă un rol important în procesul de construire sensului unei opere de artă. S-a afirmat că prin rfelcțiile personale, experiențele, opiniile sau interpretările sale, publicul contribuie în acest fel la opera de artă. În arta contemporană există o gamă largă de materiale și tehnologi precum și ocazii de a reflecta asupra și în ce fel este ea definită. Astfel artiștii cercetează, caută idei, concepte, întrebări precum și practici ce doresc să examineze atât trecutul cât și să-și imagineze viitorul sau sp descrie prezentul.

În lumina unei astfel de diversități, arta contemporană nu se poate defini într-un singur fel sau într-o singură modalitate. Arta contemporană este cunoscută pentru lipsa unui principiu clar, organizat, a unei ideologii sau a unei etichete. Lucru care poate părea adesea copleșitor, dificil sau în unele cazuri prea simplu, astfel încât privitorul având senzația unei lipse.

Operele de artă în mod inevitabil sunt asociate cu lucruri, experiențe, trăiri pe care le-am avut în trecut, lucrând pe teme atemoprale sau creiticând metodele demodate sau se împrumută de metode și tehnici tradiționale pentru a realiza idei noi. De asemnea înțelegerea pecedentului isoric reprezintă un punct important în realizarea unui context. Începând de la picturile din peșteri artiștii au provocat înțelegerea noțiunilor noastre despre ce înseamnă arta și modul în care poate fi făcută. E interesant de analizat, ținând cont de afirmațiile de mai sus, în ce fel artiștii contemporani, mențin sau diversifică noțiunile tradițonale sau presupunerile legate de artă.

Astfel o operă de artă poate fi produsă folosind numeroase metode de lucru sau proces diferite. De asemenea poate fi creat în solitudine, în izolare sau în colaborare cu alți specialiști, colaboratori, asistenți sau cu publicul. Poate servi ca o formă de critică, de reîncadrare, redefinie sau înteruperea ideilor tradiționale și așteptările cu privire la artă sau societate, cum ar fi frumusețea, originalitatea sau reprezentaea.

Adesea se fac referințe sau se înșusesc elemente din mai multe discipline și surse: cultura pop – muzica, filme- mass-media- publicitate, știri, comunicații-, științe umaniste și istoria artei. Sunt integrate noile tehnologii, media digitale, calculatoare sau materiale necovenționale, obiecte găsite sau chiar și corpul uman. Granițele dintre artă și viața de zi cu zi devin estompate, interacționând cu diferite medii. Arta se poate desfășura în timp. Poate fi bazată pe un proces performativ sau în colaborare, experimentală sau interactivă. Implcată social sau poate răspunde la mediul său ( street art).

Lista ilustrațiilor

Bibliografie