Zonarea Viticulturii In Oltenia

INTRODUCERE

Ecologia sistemelor antropice viticole se ocupă cu implementarea în viticultură a legilor și a principiilor ecologice. Acest lucru este necesar deoarece vița-de-vie este o plantă multi-anuală, iar plantația în sine are caracter de monocultură. Producția asigurată de o plantație viticolă este variabilă calitativ și cantitativ fiind supusă influenței factorilor din biotopul și din biocenoza viticolă.

În cadrul ecosistemului viticol, omul intervine ca factor reglator prin intermediul subsistemului agrofitotehnic și social-economic. În timp, biotopul viticol își alterează calitățile fiind necesară intervenția antropică în vederea corectării resurselor trofice, hidrice și altele.

Intervenția antropică nu constă doar în dirijarea factorilor de mediu, ea exitinzându-se și asupra vițelor pentru a le pune în concordanță cu condițiile de mediu. Din acest motiv, considerăm că obiectivele ecologiei sistemelor antropice viticole se referă la: amenajarea ecosistemelor viticole și exploatarea acestora în contextul protecției mediului, la alegerea materialului biologic în funcție de oferta ecologică, la studiul bilanțului energetic în cadrul ecosistemelor viticole. Pentru a atinge aceste obiective, ecologia sistemelor antropice viticole necesită cunoștiințe din domenii adiacente și anume: viticultura, care furnizează informații despre înființarea și întreținerea plantațiilor viticole.

Importanța activității viticole derivă din faptul că poate fi considerată ca având 4 valențe: socioeconomică, alimentară, protecția mediului și peisagistică.

Din punct de vedere socialeconomic, activitatea viticolă constituie o sursă de existență spre exemplu: întreținerea unui hectar de viță-de-vie necesită între 250-2 000 ore/ha în funcție de dezvoltarea tehnologică din arealul respectiv.

Pe de altă parte, viticultura trebuie să reprezinte și o sursă de profit și totodată un furnizor de materii prime către alte sectoare de activitate.

Importanța alimentară a viticulturii este dată de faptul că strugurii au un potențial caloric ridicat dublat de un conținut de vitamine, provitamine și săruri minerale.

Din punct de vedere al protecției mediului, viticultura este importantă întrucât asigură valorificarea terenului în pantă, a terenului nisipos sau a terenului erodat.

Din punct de vedere peisagistic, viticultura exercită un rol important prin senzația oferită de peisajul viticol sau de efectul creat de formele de conducere artistică a viței-de-vie cum ar fi: bolțile, gherlandele etc.

CAPITOLUL I

ECOSISTEMUL VTICOL

1.1.SCURT ISTORIC, DEFINIȚIE ȘI CONȚINUT

Viticultura în România constituie o activitate tradițională, de mare importanță economică, dezvoltată regulat, ca rezultat al condițiilor naturale deosebit de avantajoase pe care vița-de-vie le găsește pe toată întinderea țării, mai ales în zona colinară din răsăritul și sudul lanțului carpatic, din Transilvania și Dobrogea. Având un patrimoniu de 181 343 de hectare (la nivelul anului 2009), România se situează pe locul 10 în lume, după Spania, Franța, Italia, Portugalia etc. Cultura acestei plante multianuale preocupă un număr mare de locuitori din majoritatea zonelor țării, pe terenuri cu altitudini de până la 450-500 m, în areale cu condiții climatice prielnice.

Vița-de-vie alături de pomii și arbuștii fructiferi, valorifică economic și estetic terenurile situate în pantă, improprii altor culturi dar și nisipurile din diferite zone ale țării noastre. Plantațiile viticole joacă un important rol antierozional, intervenind activ în păstrarea solului prin protecția împotriva eroziunii și prin fixarea nisipurilor mișcătoare.

Vița-de-vie, împreună cu grâul, este una din cele mai vechi plante de cultură care a luat naștere cu aproximativ 4 000 de ani î.Hr., iar pe teritoriul țării noastre se cultivă încă din epoca neoliticului mijlociu, cu aproximativ 3 000 de ani î.Hr. (Martin T.,1972).

Primele documente care confirmă existența viilor din Transilvania datează din prima jumătate a secolului al XI-lea, iar a celor din Moldova și [NUME_REDACTAT], de la sfârșitul secolului al XIV-lea (Cotea V.D. și colab.,2000).

Situația înfloritoare a viticulturii și comerțul dezvoltat cu vin presupune existența unor soiuri valoroase și a unor podgorii capabile să fructifice însușirile calitative ale soiurilor cultivate.

Creșterea viticulturii a cerut reconsiderarea soiurilor avizate la plantare, în legătură cu diversificarea producției viti-vinicole și cu profilarea unor noi podgorii și centre viticole, care au însumat o suprafață de circa 80 000 ha. O atenție deosebită a fost acordată extinderii în producție a soiurilor autohtone de mare valoare (Fetească albă, Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească, Fetească neagră și altele), a unor soiuri de calitate superioară ce interesează exportul de vin (Pinot noir, Merlot, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) și a soiurilor pentru struguri de masă cu bobul mare.

Extinderea viticulturii, care a avut loc între anii 1954 și 1974, s-a făcut în primul rând, prin creșterea suprafețelor situate în podgoriile și centrele viticole existente (Cotnari, Murfatlar, Ostrov, [NUME_REDACTAT], Ștefănești-Argeș și altele). Au fost apoi reconsiderate unele centre care, în perioada refacerii viilor distruse de filoxeră, și-au pierdut importanța viticolă cum au fost Răcăciuni-jud. Bacău, Oravița, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-jud. Mehedinți etc. (Șt.C.Teodorescu și colab., 1987). Au mai apărut de altfel alte centre viticole noi cum ar fi Mangalia, Cernavodă, Oltina-jud.Constanța, Fetești-jud. Ialomița și altele.

Fiind o străveche ocupație a poporului român, s-a dezvoltat cu întâietate în podgorii și centre viticole celebre prin finețea vinurilor, abundența acestora și calitatea deosebită a strugurilor de masă. Se estimează că peste un milion de locuitori ai țării noastre își asigură traiul din cultura viței-de-vie, prelucrarea strugurilor și obținerea vinului, comerțul cu struguri și vin, activități în industrii și domenii conexe (ambalaje, transporturi etc).

Viticultura viitorului va trebui să țină seama de toți factorii de mediu în conexiuni mai largi, să folosească mai rațional toate mijloacele de producție (solul, îngrășămintele, pesticidele, calitatea deosebită a soiurilor), în așa fel încât impactul asupra mediului înconjurător să fie minim (să reducă efectele nocive ale poluării solului, apei, atmosferei și recoltei).

1.2.IMPORTANȚA VITICULTURII ÎN ECONOMIA NAȚIONALA

Pozițiile pe care le ocupă viticultura ca importanță, sunt determinate și de funcțiile ei care constau în măsura și genul contribuției pe care o are la alimentația omului și la câștigarea avantajului economic și cultural.

Importanța evoluată a culturilor hortiviticole în economia mondială a producției agricole, se datorează atribuției pe care o au strugurii, fructele și legumele în alimentația echilibrată a omului și în extinderea venitului național al țărilor cultivatoare, cât și în îmbunătățirea condițiilor microclimatice de viață a omului. Fructifică superior conținutul funciar, valoarea producției realizată pe un hectar care echivalează cu cea obținută pe 5-10 hectare de culturi cerealiere.

Viticultura, a deținut și deține un loc bine punctat în economia agricolă și economia națională a cărei însemnătate se poate evalua din mai multe puncte de vedere.

1.2.1. Din punct de vedere social

Ca izvor de remediere a hranei, viticultura prin produsele și unele subproduse ale sale completează și îmbunătățește regimul alimentar al populației.

Strugurii proaspeți prin gustul său plăcut, dar mai ales prin valoarea lor alimentară deosebită intră in categoria fructelor de elită. Aceștia au o structura complexă și cu implicație directă în organismul uman, sub aspect energetic, reconfortant, vitaminizat, mineralizat, la care se adaugă însușirile dietetice și terapeutice.

Valoarea alimentară nu o reprezintă doar strugurii, ci și mustul și vinul, consumate rațional.

Conținutul ridicat în zaharuri și acizi organici, variat în săruri minerale și vitamine face ca strugurii să aibă în alimentația omului un rol reconfortant, euforic și în multe cazuri chiar și terapeutic.

Vinul este considerat un aliment complex, o băutură energetică dar și cu un important rol terapeutic. Compușii fenolici din vin au proprietăți deosebite, previn bolile cardiovasculare, facilitează circulația sangvină, protejează împotriva hemoragiilor și a unor tulburări de vedere. Vinul roșu are proprietăți antiseptice, datorită acțiunii lui antivirale și bactericide.

Deoarece vinul este considerat un aliment, în ultimii ani țările mari producătoare de vin, tind spre o „viticultură ecologică”, cu reducerea substanțelor poluante, care se acumulează și în fruct, folosirea în cantitate cât mai mică a pesticidelor și îngrășămintelor chimice, pentru obținerea vinurilor sănătoase.

Alcoolul din vin este obținut prin distilarea vinului și poate fi folosit după bonificare și învechire în diferite condiții pentru obținerea diferitelor băuturi spirtoase (ex.: coniac).

Sucul de struguri este consumat atât de copii, bătrâni dar și adulți având o acțiune tonifiantă asupra organismului, acesta este și foarte folositor mai ales bolnavilor.

Frunzele de vița-de-vie pot fi folosite fie în stare proaspătă culese primăvara,fie păstrate la saramură în alimentația omului pentru pregătirea sarmalelor.

Tescovina este un produs secundar al procesului de vinificație. Aceasta este alcătuită din pielițe, semințe și restul țesuturilor miezului. Prin distilare se poate obține rachiul de tescovină, din semințe se obține un ulei cu folosință alimentară, iar după extragerea semințelor din tescovină se poate obține un compost pentru fertilizarea organică a terenului.

1.2.2.Din punct de vedere economic

Suprafața mare pe care o ocupa viticultura la nivelul anului 2010 era respectiv de 181 343 ha.

Ea are un rol important antierozional, protejează împotriva eroziunii de suprafață prin fixarea nisipurilor mișcătoare și intervine activ în conservarea solului. Deasemenea valorifică cu bune rezultate plantele erodate cu soluri subțiri de pe dealuri și coline, terenuri nisipoase, calcaroase, pietroase, stâncoase, sărace în nutrienți etc.

Comerțul intern și internațional cu produse și subproduse vitivinicole constituie o sursă importantă de venituri și profituri.

Astfel, vița-de-vie valorifică estetic prin coloritul său și economic curțile și grădinile de pe lângă casă, iar prin cultivarea mai multor soiuri, cu o coacere eșalonată, gospodarii își pot asigura propriul consum de struguri.

1.3.SITUAȚIA VITICULTURII PE PLAN MONDIAL

Cultura viței-de-vie se practică în locuri cu temperaturi între 9 și 21 grade C. Împreuna cu alte condiții ecopedoclimatice, aceste temperaturi se întâlnesc în interiorul a două benzi care înconjoară globul de o parte și de alta a ecuatorului. În cadrul acestor două benzi, suprafața viticolă însumează circa 7 742 000 ha, a cărei repartiție pe continente este redată în următorul tabel nr. 1.1.

Repartizarea pe continente a suprafeței viticole mondiale

(După O.I.V.,citat de Dejeu L.,2010)

Tabelul nr. 1.1

Trei din cele 45 de țări cultivatoare de viță-de-vie, Spania, Franța și Italia posedă suprafețe foarte mari cum ar fi 2 857 ha fiind urmate în odine descrescătoare și de țările Turcia, China, S.U.A, Iran, iar țara noastră ocupând locul 10 în lume și locul 5 în Europa la nivelul anului 2010.

Continentul european asigură 66,7% din producția mondială de vin, fiind urmat de cel american cu 18,5%, Asia cu 5%, Oceania cu 5,4% și Africa cu 4,4%.

1.4.SITUAȚIA VITICULTURII ÎN ROMÂNIA

Datorită așezării sale geografice și a reliefului țării noastre, asigură condiții favorabile și naturale culturii viței-de-vie. Viticultura a cunoscut o continuă dezvoltare și a devenit una din importantele ramuri ale producției agricole.

Plantațiile de viță-de-vie, a viei și vinului se grupează teritorial în: zone viticole, regiuni viticole, podgorii, centre viticole și plaiuri viticole. [NUME_REDACTAT], viticultura se împarte în 8 regiuni viticole: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Olteniei, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Maramureșului, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și regiunea nisipurilor și a altor terenuri favorabile din sudul țării. Aceste regiuni cuprind 37 de podgorii și aproximativ 171 de centre viticole, unde se produce o gamă completă de vinuri (Oșlobeanu M. și colab., 1991).

După promulgarea [NUME_REDACTAT] Funciar (Legea 18/1991) extinderea suprafețelor ocupate cu viță-de-vie s-a realizat în special în sectorul privat cu hibrizi direct producători care au atins o suprafață de 110 000 hectare, reprezentând 46,2%. Plantațiile de vii roditoare nobile ocupă o suprafață de 128 000 hectare reprezentând 53,8% cu soiuri pentru struguri de masă. Din suprafața cultivată cu soiuri pentru vinuri albe 75% care găsesc condiții favorabile în toate regiunile viticole ale țării, soiuri pentru vinuri roșii au o pondere mai redusă 25% alternându-se numai în podgorii din sudul țării. Dintre soiurile pentru struguri de vin o pondere de 60-70% o dețin soiurile de calitate.

Literatura de specialitate (Martin T., 1963) indică faptul că în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, România dispunea de 8 000 ha cultivate cu soiuri de struguri pentru masă, iar in anul 1961 această suprafață aproape să se dubleze ajungând la 15 000 ha.

Tendința de creștere a continuat, astfel că în ultimul deceniu al secolului trecut patrimoniul viticol însuma peste 25 000 ha cultivate cu soiuri pentru struguri de masă.

România este privită ca fiind un producător important de struguri datorită suprafețelor substanțiale cultivate cu această plantă, a volumului producției cât și prin prisma tradiției milenare pe care poporul român o are în acest domeniu, lucruri care ne-au adus nouă o largă recunoaștere internaționala.

Situația pe scurt a viticulturii României se observă din următorul tabel nr. 1.2

Situația viticulturii României anul 2008

(după [NUME_REDACTAT] al României,

MAPDR, ONVV, 2005-2008, citate de Dejeu L., 2010)

Tabelul nr. 1.2.

1.5.FACTORII DE BIOTOP ȘI INFLUENȚA LOR ASUPRA VIȚEI-DE-VIE

1.5.1.Biotopul viticol

Biotopul reprezintă locul ocupat de biocenoza viticolă și cuprinde mediul abiotic care este format din lumină, căldură, apă și aer.

Plantația viticolă este formată din toți factorii climatici, geografici, expoziționali și edafici, din care este compus și biotopul viticol. Fiecare biotop are o anumită capacitate de întreținere și producere a materiei vii în funcție de caracteristicile geografice, climatice și edafice.

Diversitatea factorilor abiotici, face ca unii dintre aceștia să fie necesari pentru viță cum ar fi: lumina, temperatura, umiditatea etc, pe când alții au o prezență accidentală a căror manifestare nu este dorită de viticultori cum ar fi grindina. Valorile acestor factori, amplitudinea lor și frecvența cu care se manifestă fac din elementele biotopului factori de influență ai biocenozei viticole.

Factorii climatici care influențează sunt: radiațiile solare, temperatura și umiditatea aerului. Factorii edafici sunt influențați prin substanțe minerale, substanțe organice, temperatura și umiditatea solului, reacția structurii și consistenții solului și lungimea perioadei active. Factorii organici sunt influențați de relief, pantă și expoziția altitudinii. Factorii secundari din biotop sunt influențați de mări, bazine de apă, păduri. Sub incidența factorilor climatici, edafici și organici se manifestă cu anumite intensități procesele fiziologice și biochimice specifice.

1.5.2.Infuluența radiației solare

Fiind o plantă care iubește lumina, vița-de-vie are nevoie de terenuri însorite pentru cultură. De aceea, radiația solară este una din componentele care alcătuiește principala sursă de energie primită de suprafața solului. Aceasta condiționează viața prin efectul luminos și caloric dar și prin stimularea circuitului apei în natură.

Folosind un mod numeric și înălțimea rândurilor, orientarea lor și grosimea peretelui vegetal ca „intrări”, Smart R. (1973) determină că în cazul orientării N-S, cantitatea de lumină interceptată este mai mare decât cea a orientării E-V.

Simularea modificării unghiului de înclinare al razelor solare a fost realizată de Poni S. și colab.(1996), unde a fost pusă în evidență superioritatea [NUME_REDACTAT] Genoveze în ceea ce privește cantitatea de energie luminoasă interceptată de frunzele din zona strugurelui.

Folosind câțiva parametrii de intrare, cum ar fi: densitatea frunzelor, înclinarea acestora, orientarea rândurilor și a unui model tridimensional de simulare, Mabrouk H. și colab.(1997), au arătat că există concordanță între modelare și măsurătorile efectuate asupra plantei. Aceste rezultate obținute au fost interpretate în scopul evaluării eficacității interceptării energiei solare în diferite condiții.

Împreună cu toți acești parametrii, în procesul de simulare-modelare este nevoie și de utilizarea altor noi parametrii, cum ar fi: suprafața foliară expusă netă și suprafața foliară expusă potențială (Carbonneau A., 1995) pentru ridicarea performanțelor înregistrate până acum.

Producerea iluminării externe și interne a peretelui foliar mai poate fi realizată și prin plasarea celulei fotosensibile a luxmetrului în mai multe puncte, la care se mai adaugă și un punct de determinare pentru o mai bună evidențiere a iluminării la partea bazală a învelișului foliar (Mărăcineanu L.C., 2005).

Peterfi și Sălăgeanu, 1972, prezintă o metodă care poate fi folosită la determinarea luminii interceptată de o cultură. Ca această metodă să fie posibilă, celula fotosensibilă a luxmetrului se orientează cu partea sensibilă în sus, pentru a determina lumina incidentă. Lumina reflectată se determină prin orientarea celulei fotosensibile spre covorul vegetal iar lumina care străbate frunzișul, prin așezarea acesteia la baza vegetației.

Radiația globală reprezentată de suma dintre radiația directă și cea difuză, înregistrează în perioada 1.IV – 30.IX valori cuprinse între 85 și 95 kcal/cm² (tabelul nr. 1.3.).

Suma radiației globale din perioada

de vegetație în zonele viticole din România

(după [NUME_REDACTAT],1996)

Tabelul nr. 1.3

Sub 80 kcal/cm² radiația globală este considerată restrictivă pentru cultura viței-de-vie (Oșlobeanu M. și colab., 1991, citați de Olteanu I., 2000). Un plus de 20% favorizează declanșarea timpurie a unor fenofaze cum ar fi: dezmuguritul și înfloritul, în timp ce o micșorare cu aproximativ 20-30% a radiației globale duce la scăderea apreciabilă a cantității de zaharuri și la creșterea acidității totale.

Favorabilitatea anilor de cultură se poate estima în funcție de valoarea normală a sumei orelor de insolație în perioada 1.IV-30.IX, când un plus de 8,9% față de valoarea normală determină un an viticol foarte prielnic, pe când un minus de 9,8% față de valoarea normală desemnează un indicator pentru anii nefavorabili (tabelul nr. 1.4.)

Durata de strălucire a soarelui în România variază între 1 000 și 1 800 de ore, în funcție de așezarea geografică (ex: Drăgășani – 1 576, Cotnari – 1 502).

Favorabilitatea anilor de cultură

în funcție de condițiile climatice

(după [NUME_REDACTAT].,1987, citat de Olteanu I., 1994)

Tabelul nr. 1.4

Durata de iluminare zilnică influențează soirile în funcție de reacția fotoperiodică. În funcție de acest principiu, vița-de-vie se împarte în: vițe de zi lungă (Proles occidentalis – Pinot gris), vițe de zi scurtă (Proles orientalis – Afuz- Ali) și vițe indiferente (Proles pontica – Fetească albă). Dacă sunt cultivate pe zi lungă, soiurile de zi scurtă sunt influențate în sensul prelungirii perioadei de vegetație, a întârzierii diferențierii mugurilor etc.

Fotosinteza se realizează în condiții favorabile la o intensitate cuprinsă între 30 000 și 50 000 lucși ([NUME_REDACTAT]., 1995). Unii autori spun că și intensitatea de 40 000 lucși asigură efectuarea unei fotosinteze maxime în condiții de laborator, iar valorile de 50 000- 60 000 lucși chiar și 90 000 lucși (în condiții de secetă) alcătuiesc valori pentru asimilația clorofiliană maximă în condiții de câmp (după Kiredemann P., 1971; Schultze E., 1972, citați de Georgescu M. și colab., 1991).

În general, la o plantă heliofilă, valoarea intensității fotosintezei se fixează la intervalul 50 000 – 100 000 lucși, când se va atinge faza de „platou”. Frunzele umbrite ale aceleiași plante ating „platoul” la intensități mai reduse, adică la doar 3 000 – 30 000 lucși (după Sălăgeanu N., citat de [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] N., 1972).

Smart R. și colab., (1988) spun că umbrirea atrage după aceasta diminuarea intensității fotosintezei și scăderea cantității de substanțe elaborate, reduce conductibilitatea stomatală și activitatea reductazei dar crește nivelul acidului tartric și al azotului din frunze.

Umbrirea vițelor-de-vie cu 8% n-a avut ca și consecință diminuarea intensității fotosintezei, în timp ce umbrirea pe parcursul creșterii frunzelor a redus semnificativ capacitatea lor de fotosinteză (după Silvestroni O. și colab., 1993).

Soiurile de Vitis vinifera preferă de obicei lumina directă, însă există și câteva excepții cum ar fi: Fetească albă, [NUME_REDACTAT], la care intensitatea fotosintezei poate purcede cu valori apreciabile și în lumină difuză. Hibrizii direct producători proveniți din Vitis riparia (Isabella) preferă lumina difuză. În cazul în care dimineața, intensitatea luminoasă nu prezintă valori ridicate, frunzele ar trebui expuse în plină lumină pentru o conversie energetică ridicată (Carbonneau A., 1984).

La o iluminare corespunzătoare, lăstarii înfățișează meritale scurte și groase, de culoare verde intens. Lipsa acestei lumini „slăbesc” planta care devine mai sensibilă la atacul bolilor și dăunătorilor.

1.5.3.Influența diversității biocenozei

Producătorii primari dintr-o biocenoză viticolă sunt reprezentați de vița-de-vie și celelalte plante cu care aceasta se află în relații de concurență pentru resursele trofice. În timp ce pentru existența viței-de-vie sunt amenajate și exploatate agroecosisteme viticole fiind dorită, prezența celorlalte specii a făcut obiectul lucrărilor de combatere.

Din acest punct de vedere a fost reconsiderat sensul stabilirii unor noi sisteme de întreținere a solului, compatibile cu viticultura ecologică.

Chiar dacă înierbarea intervalelor dintre rânduri a dus la diminuarea vigorii butucilor corelată și cu scăderea cantității producției (Maigre D. și colab., 1995, citat de Dejeu L. și colab., 1997), calitatea acesteia s-a îmbunătățit în sensul acumulării de cantități sporite de zaharuri ([NUME_REDACTAT]. Și colab., 1989 citat de Dejeu L. și colab., 1997) și polifenoli (Agulhon R., 1996, citat de Dejeu L. și colab., 1997).

1.6.BIOCENOZA VITICOLĂ

Biocenoza viticolă sau cum mai este numită subsistemul biotic, este reprezentată de plantația viticolă împreună cu toate organismele vii, existente în spațiul de cultură cum ar fi: buruieni, îngrășăminte verzi, bacterii și ciuperci patogene, microorganisme din sol.

Biocenoza viticolă este o biocenoză semiartificială fiind constituită din plantația viticolă și toate organismele ei (boli, dăunători, microorganismele solului) prezente în spațiul de cultură care trăiesc în relații stabile. Aceasta este mai simplă decât biocenoza naturală (pajiști, păduri) pentru că are în componență un singur producător primar și anume vița-de-vie. Prezintă o stabilitate și complexitate mai redusă față de biocenoza naturală.

Biocenoza viticolă creată de om este mai simplă, dar în același timp și mai puțin stabilă decât omoloaga sa din flora spontană, aceasta fiind vulnerabilă la adversitățile climatice dar mai ales la cele generate de către boli și dăunători, reclamând în mod obligatoriu aplicarea sezonieră a unor lucrări specifice, ca de exemplu: tăierea, conducerea pe mijloace de susținere, lucrări și operațiuni, tratamente fitosanitare și irigare. Toate aceste măsuri au drept scop sporirea biomasei utile, a producției de struguri și a calității acesteia.

1.6.1.Boli și dăunători

Vița-de-vie este una dintre cele mai sensibile plante la atacurile ciupercilor.

Mana viței-de-vie este printre cele mai des întâlnite boli de altfel fiind și una dintre cele mai grave deoarece se poate pierde întreaga recoltă și poate duce chiar la moartea plantelor în lipsa aplicării tratamentelor adecvate de-a lungul a mai multor ani. Aceasta este provocată de ciuperca Plasmopara viticola. Ciuperca atacă frunzele viței-de-vie când acestea au o dimensiune mai mare de 5 centimetrii și se manifestă prin apariția unor pete gălbui pe partea superioară a frunzelor însoțite de un puf albicios pe partea inferioară a frunzei (foto1).

(Foto 1. Mana viței-de-vie, Plasmopara viticola; sursă Google)

Făinarea viței-de-vie (foto 2) provocată de ciuperca Uncinula necator, poate duce la căderea strugurilor și a florilor. Această ciupercă atacă întreaga plantă și se poate observa pe toate organele după aspectul prăfos asemănător pulberii de făină, iar frunzele pot prezenta margini răsucite. Umiditatea ridicată și aplicarea excesivă de îngrășăminte pe bază de azot pot grăbi răspândirea acestei boli.

(Foto 2. Făinarea viței-de-vie; sursă Google)

Putregaiul cenușiu la vița-de-vie este o boală cauzată de ciuperca Botrytis cinerea. Această boală poate afecta o întreagă podgorie, mai ales deoarece atacă mai multe specii de plante, lucru care îi asigură supraviețuirea în mediul înconjurător chiar și în absența viței-de-vie. Când planta este afectată de putregaiul cenușiu, frunzele prezintă pete gălbui care își schimbă culoarea în timp devenind roșiatice. Pe lângă aceste pete, își mai face prezența și un mucegai cenușiu care eliberează puternic spori la atingerea frunzei. Boabele de struguri sunt însă atacate la maturitate, ciuperca extinzându-se și în interiorul acestora provocând crăparea și uscarea lor (foto 3).

(Foto 3. Putregaiul cenușiu al viței-de-vie; sursă Google)

1.7.FUNCȚIILE AGROECOSISTEMULUI VITICOL

Funcțiile unui ecosistem apar ca urmare a rezultatului interacțiunilor care se manifestă între părțile componente ale acestuia. În componența acestuia există organisme capabile să transforme atât energia solară cât și culturală în materie organică. Prin aceasta, agroecosistemul viticol realizează funcția energetică.

Acest proces nu s-ar putea realiza fără aportul substanțelor anorganice prezente în sol sau aer care sunt extrase din mediu, transformate în materie organică și depozitate ca substanțe de rezervă sau utilizate în procesele de creștere și dezvoltare. O parte din subtanțe sunt returnate solului (sub formă de frunze etc.) pe când o altă parte este îndepărtată din biotop pentru a fi valorificată. Pierderea va putea fi camuflată de către om prin completarea resurselor trofice prin intermediul subsistemelor agrofitotehnic și socioeconomic. Prin această metodă are loc o circulație a materiei, fapt care constituie o a doua funcție a agroecosistemului viticol.

Cea de a treia funcție deținută de ecosistem este cea de autoreglare, prin care acestea ajung la o stare de echilibru, o stare sedentară. Agroecosistemul viticol va ajunge la o stare de echilibru numai prin intermediul omului acționând în acest sens și nu ca urmare a reglării proprii. Acesta este un echilibru silit, creat artificial prin intermediul subsistemelor agrofitotehnic și socioeconomic, pe seama unui aport suplimentar de energie fiind necesar pentru reducerea diversității biocenozei în scopul maximizării producției.

CAPITOLUL II

ZONAREA VITICULTURII ÎN OLTENIA

Viticultura dispune de areale bine delimitate, iar în cadrul acestora, de areale în interiorul cărora se pot produce vinuri cu drept de origine controlată. Unitățile de habitat viticol din România sunt:

Zona viticolă este arealul de mare întindere care grupează mai multe podgorii, făcând parte din regiuni viticole diferite.

Regiunea viticolă reprezintă un habitat mare de întindere care de regulă, cu o provincie istorică. Aceasta prezintă caracteristici comune în ceea ce privește condițiile ecologice, sortimentul de soiuri și gama de vinuri care se obține.

Podgoria este unitatea viticolă al cărei areal întrunește caracteristici comune privind clima și ansamblul de microclimate, de regulă tipuri de sol, soiuri cultivate, tehnologii de cultură și de vinificare. Podgoria dispune de îndelungată tradiție, iar vinurile obținute într-o anumită podgorie se bucură de reputație.

Centrul viticol cuprinde un areal mai limitat dar și mai concentrat. Unitatea climă-sol, tehnologia în cadrul centrului viticol fiind și mai bine pusă în evidență. De regulă, o podgorie are două sau mai multe centre viticole, însă există și centre viticole independente care sunt situate în afara podgoriilor. Pentru vinurile cu denumire de origine controlată, acestea poartă denumirea podgoriei sau a centrului viticol respectiv.

Potrivit unei lucrari de zonare a producției viticole, în România există 37 de podgorii, din care fac parte 123 de centre viticole, la care se mai adaugă 40 de centre viticole independente, situate în în afara podgoriilor. Numărul plaiurilor viticole este foarte mare, prin plai se înțele o suprafață restrânsă de vii așezate pe aceeași formă de relief pe care se produc vinuri de o calitate distinctă și omogenă.

Producția viticolă a României este caracterizată printr-un înalt grad de diferențiere cuprinzând toate categoriile și tipurile de vin cunoscute, precum și celelalte produse care derivă din struguri, must și vin. Această varietate este legată în mod sigur de atașamentul multisecular al poporului pentru cultivarea viței-de-vie și pentru mulțumirea pe care au dat-o strugurii și vinul. Pe vechiul teritoriu al Daciei, la nord de Dunăre, planta a întâmpinat condiții naturale din cele mai prielnice, în prezent existând numeroase centre în care crește și rodește viță sălbatică (E. Pop 1931), iar omul, iubind-o, a îngrijit-o, selecționând o gamă de soiuri autohtone cu struguri de diferite culori, mărimi și gusturi.

Proporția suprafeței viilor (pe județe) cu soiuri este de aproape 80%, restul fiind al plantațiilor cu soiuri pentru struguri de masă. Amplasamentul viilor este în proporție de 34% pe terenuri cu panta de 4 la 14%; 39% pe terenuri cu panta 14-24% și de 11,6% pe terenurile cu pante mai mari de 24%, solurile fiind sărace, cu vocație viticolă. Restul suprafețelor îl constituie nisipurile si terenurile de câmpie, majoitatea accidentate, slab productive (M. Oșlobeanu, M. Oprean, I. Alexandrescu, [NUME_REDACTAT], P. Baniță, L. Jianu, 1980). Plantațiile de vii sunt așezate în lanț continuu ori în masive strânse, formând regiuni și centre viticole, ecologic distincte, cu soiuri ori sortimente și cu moduri de cultivare și vinificație tradiținale, astfel încât vinul poartă amprenta particularităților ce i-o imprimă locul de proveniență.

Prezentarea regiunilor și centrelor viticole din Oltenia care urmează a fi caracterizate este legată de așezarea geografică și va avea în vedere relieful și marile diviziuni administrativ-istorice ale teritoriului țării. Se va face referire la informații privitoare la numele locurilor de amplasare ale plantațiilor, configurația teritoriului, natura solului, soiurile cultivate, categoriile de vin și distilate de vin de calitate cu denumire de origine care se obțin.

Centrele și regiunile viticole din Oltenia și Muntenia sunt așezate pe două importante unități geografice de relief : [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] de Curbură. Pe dealurile și colinele din [NUME_REDACTAT] sunt situate regiunile și centrele viticole din județul Mehedinți care se continuă și în județul Dolj, apoi se succed pe versanții dealurilor din județele Gorj și Vâlcea, prelungindu-se cu cele din județul Olt, ultimele fiind cele din județul Argeș.

În cadrul acestei regiuni, se întâlnesc 8 podgorii mari: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Ștefănești-Argeș, Sîmburești, Drăgășani, [NUME_REDACTAT], Severinului, [NUME_REDACTAT], dar și 5 centre viticole independente.

Pe dealurile din jurul orașului Drobeta-Turnu-Severin începe lungul șirag al regiunilor și centrelor viticole, care se înșiruie mai des, în masiv, sau mai răsfirate, pe o lățime de zeci de km, pe versanții cei mai însorițj ai deakurilor și colinelor ce înconjoară, către sud și spre răsărit ca o coroană înălțimile [NUME_REDACTAT].

Plaiurile de la Halânga, [NUME_REDACTAT], Șimian, Poroina, pe soluri diferite, predominant brune și brun-roșcate de pădure, caracteristicile [NUME_REDACTAT], își au reputația bazatămpe calitatea deosebită a vinurilor aromate de Tămâioasă românească ori Sauvignon.

Pe dealurile din partea nordică a județului Dolj se remarcă plaiurile de vii ale Craiovei, masate în trei centre mai importante : [NUME_REDACTAT] (cu viile din jurul Craiovei de la Șimnic, Coșoveni, Bucovăț, Podari, Robănești, Pielești, Cârcea) ; Brădești ( cu viile de pe dealurile Jiului și Amaradiei de la Almăj, Melinești, Filiași, Goești) și Brabova (cu viile de la Breasta, Predești, Grecești, Barboi).

În partea centrală vestică a județului Dolj, centrul viticol Plenița este situat pe versanții culmilor de dealuri, continuarea a celor de la Oprișor-Mehedinți (cu viile de la Breasta, Predești, Grecești, Orodel, Verbița, Palilula, Cornu). Pe solurile predominante ale [NUME_REDACTAT], toate aceste centre sunt reputate prin calitatea deosebită a vinurilor albe, dar mai ales a celor roșii de [NUME_REDACTAT] și Pinot noir.

Plaiurile de vii de la Bălănești, Bârsești, Scoarța, Bobu din județul Gorj, pe solurile brune de pădure și lutoargiloase,se remarcă prin finețea deosebită a vinurilor albe aromate de Sauvignon.

În continuare, spre răsărit se ajunge la marea regiunie viticolă a Drăgășanilor (în județul Vâlcea), ultima din partea nordică a Olteniei, unde își aveau din vechime viile, banii craiovești și [NUME_REDACTAT]. Masivele plantații acoperă, pe o lungime de peste 60 km, versanții a trei șiruri de dealuri paralele cu Oltul. Urcând până la altitudini ce depășesc 500 m, sunt așezate pe soluri brune și brun-roșcate de pădure, unele mediu podzolite, bogate în calcar, situate pe pietrișuri aluvionare. Plaiurile de bază care au făcut faima acestei regiuni sunt : Mitrofani, [NUME_REDACTAT], Călina, Dobrușa, Crețeni, Orlești, Prundeni, Verdea, Sutești, Gușoieni, Măciuca, Tetoiu. În mod deosebit sunt recunoscute prin calitatea excepțională a vinurilor aromate de Tămâioasă românească de Drăgășani și de Sauvignon, premiate la multe concursuri internaționale de vinuri. De asemenea s-au remarcat totdeauna vinurile roșii de Pinot noir.

Ultimul plai de vii, printre cele mai vechi din partea nordică a Olteniei, pe [NUME_REDACTAT], situat la altitudine apropiată de 600 m, la adăpostul înaltelor dealuri ale Coziei, pe versantul sudic puternic înclinat, este la [NUME_REDACTAT]; vinurile aromate de aici ([NUME_REDACTAT], Sauvignon) fiind de o excepțională finețe.

La sud de Drăgășani, pe dealurile ce se continuă de-a lungul Oltului, s-a făcut bine remarcat centrul viticol [NUME_REDACTAT], cu plaiurile de la Cârlogani, Strejești, Lungești, Bobicești, Arcești, prin vinurile sale albe aromate de Tămâioasă românească și Sauvignon. Puțin mai la nord de Drăgășani, pe malul stâng al Oltului, într-un ținut de asemenea colinar, se întinde, în județul Olt, centrul viticol Sâmburești, cu plaiurile Vitomirești, Dobroteasca, Trepteni, Dejeni, unde soiul [NUME_REDACTAT], pe solurile brun-roșcate de pădure, permite realizarea unor din cele mai reputate vinuri roșii din România. Tot pe malul stâng al Oltului, este centrul viticol Vulturești, cu plaiul Verguleasa, unde se produc de asemenea vinuri roșii de calitate superioară.

În partea de sud a Olteniei, pe soiuri rendzinice-calcaroase este situat centrul viticol Segarcea, cu plaiurile Lipovu, Drănic, Cerăt, [NUME_REDACTAT]. Aici se produc exceptionale vinuri roșii de Pinot noir și aromate de [NUME_REDACTAT]; care s-au remarcat în mod deosebit la numeroase mari concursuri internaționale de vinuri. De asemenea trebuie menționate plaiurile de vii unde, pe solurile nisipoase din această parte sudică a Olteniei, au început să se afirme prin calitatea deosebită a vinurilor roșii de [NUME_REDACTAT], plaiurile de la Tâmburești, Sadova.

Condiții ecopedoclimatice, sortiment și direcții de producție pentru regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] nr. 2.1.

Oltenia este o zonă de favorabilitate mijlocie pentru soiurile de struguri de masă din România împreuna cu alte centre viticole și podgorii din regiunea viticolă [NUME_REDACTAT] (Odobești, Panciu, Nicorești, Huși, Iași), a [NUME_REDACTAT] (Recaș, Silagiu, [NUME_REDACTAT], Tirol etc.) ca și din zona nisipurilor din județele Brăila și Buzău (centrele viticole Rușețu, Insurăței, Jirlău, Cireșu, Rîmnicelu).

Condițiile climatice din această zonă asigură maturarea strugurilor la soiurile cu maturare mijlocie (Chasselas dore, Chasselas roz, Muscat de Hamburg) ca și a soiului Coarnă neagră. Ultimul soi realizează o maturare ceva mai târzie, însă este bine adaptat la condițiile ecologice din podgoriile și centrele viticole ale județelor Vaslui, Galați,, Vrancea, Buzău, Brăila și Ialomița.

În această zonă, soiurile târzii ( [NUME_REDACTAT] și Italia) nu ajung la maturitate, iar soiurile extratimpurii și timpurii ([NUME_REDACTAT] de Csaba, Cardinal) asigură o eficiență economică redusă din cauza întârzierii maturării strugurilor, comparativ cu celelalte zone, a producțiilor inferioare, a scăderii calității (meiere, mărgeluire, boabe slab colorate, etc.)

Datorită resurselor heliotermice mai scăzute, maturarea boabelor la soiurile Chasselas dore, Muscat de Hamburg și Coarnă neagră este întârziată cu 2-3 săptămâni, față de zona foarte favorabilă, lărgind astfel și mai mult perioada de consum pentru aceste soiuri.

Ponderea ce revine culturii soiurilor cu struguri pentru masă este mai mică, aproximativ 15% din suprafață decât în zona de favorabilitate. În valori absolute însă, ea prezintă importanță în economia viticolă a țării noastre, dată fiind suprafața mare la care se raportează această pondere.

2.1. PRODUCTIVITATEA AGROECOSISTEMELOR VITICOLE ÎN OLTENIA

Potențialul productiv este definit ca fiind însușirea unui soi de a acumula substanța organică sub forma unui produs biologic util, cu valoare alimentară și economica. El este influențat de modul de repartiție în plantă a produselor de sinteză. Astfel , repartizarea asimilatelor se realizează în favoarea creșterii vegetale și nu în favoarea biomasei recoltabile.

Productivitatea se găsește în strânsă legătura cu fertilitatea și poate fi inițială și finală. Productivitatea inițială reprezintă partea de flori și inflorescențe valorificate prin polimizare și fecundare și se stabilește atunci când bobul de strugue are 4-5 milimetrii diametrul. Productivitatea finală este asigurată de partea de boabe și de ciorchini care ajung la maturitatea de recoltare. Potențialul productiv este de asemenea o însușire care depinde de mai mulți factori: încărcătura de rod, tipul de tăiere, caracteristicile climatice ale anului de recoltă, toate acestea putând influența ferilitatea și productivitatea soiului respectiv.

Aprecierea fertilității și productivității unui soi în anumite condiții de mediu și agrotehnice se poate realiza prin intermediul coeficienților de fertilitate și a indicilor de productivitate.

Totalitatea substanțelor organice sintetizate de vița-de-vie prin procesul de fotosinteză constituie așa numita producție primară brută. O parte din acestea sunt consumate în procesele inverse fotosintezei, în respirație, transpirație și fotorespirație, procese prin care planta își asigură energia necesară desfășurării metabolismului. Ceea ce se acumulează datorită acestei diferențe constituie producția primară netă. Determinată într-un anumit interval de timp sau pe perioada de vegetație, se obține biomasa acumulată. Viteza cu care se acumulează biomasa, ca urmare a procesului de fotosinteză se numește productivitate primară și este o mărime care caracterizează fluxul de energie care intră în agroecosistem. Partea componentă a producției primare nete este și producția de struguri, denumită producție biologic utilă. Ea se caracterizează prin cantitate și calitate.

Cantitatea exprimă mărimea producției de struguri calculată în unități de masă sau de volum raportate la hectar (kilogram/hectar, hectolitri/hectar) sau la butuc (kilogram/butuc). Cantitatea producției este variabilă și dependentă de soi, de condițiile climatice ale anului de recoltă.

Calitatea se apreciază diferit, în funcție de so și depinde de aceleași condiții care influențează și cantitatea. La cele cu struguri pentru masă, importante sunt aspectele morfologice și anatomice ale strugurelui: forma și mărimea chiorchinelui, culoarea bobului, prezența pruinei, uniformitatea mărimii acestora, starea de sănătate, consistența miezului și gustul. La cele cu struguri pentru vin devine importantă cantitatea de zaharuri acumulate, aciditatea mustului, cantitatea de substanțe aromate sau de compuși de culoare acumulați.

[NUME_REDACTAT] a fost plantată în sudul țării, în special în zonele nisipoase ale Olteniei,unde s-a climatizat rapid și a devenit familiară locuitorilor zonei; iar țăranii, nevorbitori de limba franceză au transformat numele din seibel în zaibăr.

Timp de 100 de ani, an de an, zaibărul a fost adoptat, crescut și transformat în vin, în special în Oltenia, pe când prin alte părți se încerca salvarea soiurilor românești vechi cum ar fi: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Crâmpoșie, Galbenă de Odobești, Iordana, Basicată de [NUME_REDACTAT]; prin aceeași metodă a hibridizării pe rădăcini americane.

Oltenii au ajuns să iubească zaibărul și să îl considere o adevărată marcă regională, însă oenologii academicieni susțin că aceste soiuri de la începuturile hibridizăriloe conțin o cantitate mare de alcool metilic, toxic pentru organism, au gust puternic foxat, sunt slabe alcoolic, au o culoare instabilă și sunt predispuse la oțetire. [NUME_REDACTAT], zaibărul nu poate fi comercializat legal sub nici o formă, dar râmăne un vin de producție proprie nerecunoscut în nici un fel.

[NUME_REDACTAT], soiul a pătruns în plantațiile din România înaintea invaziei filoxerice. Acesta beneficiază în prezent de o largă răspândire ocupând peste 20.000 hectare, întâlnindu-se în podgoriile din Transilvania, în cele din Moldova (cu excepția zonei nordice), în Muntenia și Oltenia. Produce vinuri seci cu tărie alcoolică de 11-12°, pline, ferme, echilibrate gustativ, cu buchet care evoluează bine prin învechire la sticlă.

Sauvignon, introdus în România în perioada postfiloxerică. Acest soiu deține un loc de frunte în sortimentul pentru vinuri de calitate superioară, ocupând o suprafață de aproximativ 6.000 hectare. Se cultivă în Transilvania (Târnave, Alba și Aiud), în Muntenia ([NUME_REDACTAT], Ștefănești-Argeș) în Oltenia ( Drăgășani, [NUME_REDACTAT], Severin, [NUME_REDACTAT]) dar și în Dobrogea (Murfatlar). Produce vinuri seci sau demiseci fine, cu aroma pregnantă de soi, cu tărie alcoolică de 11,5-12°. Vinuri de Sauvignon de o calitate remarcabilă, dulci și demidulci, se obțin la Murfatlar și la Drăgășani.

[NUME_REDACTAT] originar din Franța, soiul este în prezent bine fixat în sortimentul țării noastre, bucurându-se de apreciere întrucât produce vinuri roșii de cea mai înaltă calitate. Deține în prezent o suprafață de circa 11.500 hectare, întâlnește condiții bune de cultură în arealele viticole cu climat mai călduros din jumătatea de sud a țării, în mod special în podgoriile din Muntenia și Oltenia ([NUME_REDACTAT], Sâmburești, [NUME_REDACTAT], Severin, [NUME_REDACTAT]), din partea de vest a țării (Minis, Recas) și din Dobrogea (Murfatlar, Istria-Babadag, Tulcea). Vinurile de [NUME_REDACTAT] au o calitate impunătoare, impresionând prin culoarea lor roșie-intensă, prin extractivitate, vigoare, buchet bine dezvoltat prin învechire. Ele sunt vinuri seci, iar tăria lor alcoolică se situează între 12-12,5°. Ating apogeul calitativ după o maturare la vas de aproximativ 2 ani, urmată de învechire la sticlă de cel puțin 6 luni.

Pinot noir se cultivă în aceleași areale ca și [NUME_REDACTAT]. Produce vinuri cu tărie alcoolică în jurul a 12°, de culoare roșie-cărămizie, catifelate, rotunde și fructuoase.

Merlot, alături de [NUME_REDACTAT] și Pinot noir, soiul este inclus în sortimentul pentru vinuri roșii ale podgoriilor din sudul țării (Muntenia, Oltenia, Banat, Dobrogea) și se cultivă de asemenea în câteva areale din jumătatea sudică a Moldovei (județele Vrancea, Galați și Vaslui). Vinurile de Merlot sunt seci, cu tărie alcoolică între 12-12,5°, și se caracterizează prin culoare roșie-intensă, extractivitate, fermitate și buchet care evoluează prin învechire.

Tămâioasă românească (Tămâioasă de Drăgășani), se cultivă de foarte mult timp în țara noastră, ceea ce justifică încadrarea sa în grupa soiurilor autohtone. Înaintea invaziei filoxerice se întâlnea des în podgoria Drăgășani; de unde și numele de Tămâioasă de Drăgășani. Este un soi foarte valoros pentru vinuri aromate. Pretinde condiții speciale de climă și sol, pe care le întâlnește în câteva podgorii din zona subcarpaților Meridionali și anume în [NUME_REDACTAT], Ștefănești-Argeș, Drăgășani și în unele areale din zona colinară a județelor Dolj și Mehedinți (Oltenia). De asemenea face parte din sortimentul podgoriei Cotnari, participând la realizarea vinului (sortiment de calitate excepțională care se produce acolo).

Vinurile de Tămâioasă românească sunt vinuri dulci sau demidulci narurale, au o tărie alcoolică de 12-12,5° și au o nuanță impunătoare, de mare originalitate oferită de culoarea lor galben-aurie, de însușiri complexe denaroma care amintește de florile de câmp și mierea albinelor, de gustul lor persistent, bogat în care alcoolul, zahărul și aciditatea se armonizează în cel mai fericit mod. O faimă deosebită o are vinul de Tămâioasă românească obținut la Pietroasa (podgoria [NUME_REDACTAT]) din struguri cu conținut ridicat în zahar (peste 240g/l), culeși târziu, la stafidirea boabelor.

Faima însușirilor deosebit de plăcute ale vinurilor oltenești este dată nu numai de valoarea extrem de mare a câtorva soiuri autohtone,ce au creat demult renumele unor centre viticole dar și de faptul că cele mai reputate soiuri străine, ce au făcut celebritatea anumitor regiuni și țări ( Sauvignon, Cabernet, Pinot), cultivate în Oltenia dau vinuri care deseori le-au egalat sau chiar depășit prin generozitatea lor, pe cele din țările de origine.

Este evident că acest lucru nu se datorează (în primul rând) unei mai îngrijite cultivări a viței-de-vie, sau a unei mai atente vinificări a strugurilor. Realitatea acestor incontestabile situații exprimă clar favorabilitatea excepțională a condițiilor naturale din țara noastră pentru viticultură, pentru obținerea de vinuri bune intuită cu milenii în urmă de strămoșii noștri.

Această particularitate a condițiilor naturale are la bază climatul deosebit de prielnic pentru creșterea plantelor, existența întinselor păduri, viața ușoară a animalelor dar și înfiriparea unora din cele mai vechi începuturi de așezare și de viață civilizată a omului.

2.2. FAVORABILITATE ȘI LIMITELE CLIMATICE DE CULTURĂ ALE VIȚEI-DE-VIE ȘI DE OBȚINERE A VINURILOR DE MASĂ DE CALITATE SUPERIOARĂ

2.2.1.Favorabilitatea climatică atât pentru cultura viței-de-vie cât și cea din punct de vedere vinicol

Cea mai veche încercare de a exprima o relație între vița-de-vie și trăsăturile climatului este cea a lui Al.Angot (1883) care, plecând de la o anterioară clasificare a soiurilor în epoci de coacere, făcută de Puillat, a renunțat să mai ia drept criteriu epoca în care se maturează strugurii soiului Chasselas dore și, pe baza observațiilor meteorologice pe care le-a făcut a precizat pentru fiecare din cele cinci epoci ale lui Puillat, numărul de grade de temperatură, după a căror însumare coacere strugurilor este asigurată: 2 720°C pentru prima epocă,…3 190°C pentru cea de-a cincea epocă. În mod asemănător, pentru sudul Franței, Adr. Gasparin (1883) a considerat ca necesare șapte epoci de coacere, care implocă realizarea unor niveluri ale sumei gradelor de temperatură cuprinse între 2 464°C pentru prima epocă și 5 000°C pentru cea de-a șaptea epocă.

Cerințele de căldură ale soiurilor de viță-de-vie cultivate au fost apreciate astfel de F.F. Davitaia (1948): 2 500°C pentru soiurile timpurii, 2 900°C pentru cele mijlocii și 3 300°C pentru cele târzii.

S-a considerat că trăsăturile climatului, care în natură acționeză concomitent, nu exprimă destul de bine necesarul soiurilor de viță dacă sunt luate separat. De aceea s-a căutat elaborarea unor formule care să exprime acțiunea combinată a mai multor factori. T.G. Seleaninov (1936) propune „indicele hidrotehnic”, care reprezintă suma precipitațiilor înmulțită cu 10 și împărțită la suma temperaturilor din aceeași perioadă. Climatul este favorabil viței-de-vie dacă valoarea indicelui este cuprinsă între 1 și 2. J. Branas (1946) concepe „indicele heliotermic”, făcând produsul dintre suma temperaturilor medii ce depășesc 10°C, suma orelor de strălucire a soarelui și 10-6. În regiunile viticole din Oltenia, indicele heliotermic indică valori favorabile culturii viței-de-vie cuprinse între limitele 2,6 și 4,3 (I.C. Teodorescu, N.Băjescu, 1956).

În ceea ce privește favorabilitatea oenologică a climatului, A.Humboldt (1870) este cel care, sintetizând un material bogat de date meteorologice, din diferite regiuni viticole din Franța, Elveția, Germania, a precizat condițiile termice necesare pentru o bună maturare a strugurilor și anume, că recoltele bune și foarte bune se obțin în regiunile în care temperatira medie a lunii celei mai calde este cuprinsă între 17°C și 19,4°C, limita minimă considerând-o între 16°C și 17°C. A.Babo și B. Mach (1923) socotesc că cele mai bune vinuri de masă se pot produce în regiunile viticole în care temperatura medie anuală este cuprinsă între 10°C și 13°C, temperatura medie a celei mai reci luni variază între -0,5°C și +6°C, iar a cele mai calde luni este de 20°C până la 24°C. Autorii mai menționează că strugurii se coc în cele mai bune condiții în regiunile unde media temperaturii din luna august este de cel puțin 19°C, în septembrie 15°C și în octombrie 11°C. P.N. Ungureanu (1952) apreciază că: pentru vinurile destinate șampanizării temperatura medie în perioada coacerii strugurilor trebuie să fie cuprinsă între 17°C și 18°C; pentru vinurile albe de masă de bună calitaze să fie de 18°C până la 19°C; iar pentru cele roșii, bine colorate, de la 19°C la 20°C. În plus, pentru ca vinurile destinate obținerii de spumante să aibă prospețime, este necesar ca indicele hidrotermic să fie cuprins între 0,9 și 1, în intervalul premergător maturării strugurilor, iar în cursul acestuia să se mențină sub 0,7. N.N. Prostorerdov (1955) consideră că: pentru obținerea vinurilor destinate șampanizării este necesar ca suma temperaturilor în perioada de vegetație să fie cuprinsă întte 2 500°C și 3 000°C; pentru vinurile ușoare, de masă, această sumă este nevoie să fie cuprinsă între 2 800°C la 3 600°C; pentru vinurile superioare, de masă și de tip sudic, între 3 600°C la 4 100°C, iar pentru vinurile de desert, de peste 3 600°C.

2.2.2. Limitele de cultură ale viței-de-vie și cele de obținere ale vinurilor de masă de calitate superioară

În zonele temperate în care se cultivă viță-de-vie, temperatura medie anuală descrește cu aproape 0,6°C pentru fiecare grad în plus de latitudine, astfel că există, spre nordul Europei, de exemplu, o limită a cultivării viței-de-vie, de la care nu se mai poate realiza suma termică necesară evoluției plantei. S-a estimat că valoarea indicelui heliotermic inferioară lui 2,6 fixează limita de nord a culturii economice a viței-de-vie.

Pentru zona călduroasă de sud, limita climatică de cultivare a viței-de-vie este determinată de frecvența și intensitatea perioadelor cu zile excesiv de călduroase, cu temperaturi maxime ce depășesc cu mult 30°C, care, dacă intervin în timpul înfloritului provoacă avortarea masivă a florilor, iar dacă survin în cursul perioadei de pârgă, determină opăreala strugurilor, ale căror boabe rămân uscate pe ciorchine (J. Branas și colab., 1946). De aceea, absența anotimpului rece reprezintă un obstacol pentru cultura viței-de-vie. În zonele continuu calde mai pot nterveni neregularități la dezmugurire și dificulltăți în maturarea boabelor, datorate creșterii continue a plantei.

[NUME_REDACTAT], favorabilitatea și limitele climatice prielnice referitoare la cultura viței-de-vie, au fost indicate în linii mari de M. Oprean (1975).

Se admite, în general, că aria mondială de cultură a viței-de-vie este cuprinsă în zilele de astăzi, în linii mari, între 20° și 50° latitudine nordică și între 20° și 40° latitudine sudică.

În ceea ce privește limita climatică pentru zona călduroasă până la care se pot produce vinuri de masă de calitate superioară cu denumire de origine, nu sunt făcute precizări.

CAPITOLUL III

MATERIAL ȘI METODĂ

Acest studiu a avut în vedere aprecierea unui centru viticol din Oltenia. Prin astfel de studii se pot pune bazele alcătuirii unor noi sortimente de soiuri, se pot face recomandări în privința aplicării tehnologiilor de cultură sau se poate aprofunda actuala problematică specifică ecologiei viticole.

După cum a precizat profesorul [NUME_REDACTAT], Oltenia este caracterizată de un cadru natural divers, propice culturii viței-de-vie, în fond fiind o mică Românie viticolă.

Determinările desfășurate au fost orientate către efectuarea de studii ecologice (specifice climatologiei viticole) și spre definirea măsurii în care ansamblul factorilor climatici asigură exprimarea potențialului calitativ și cantitativ ale soiurilor avute în vedere. În acest sens central viticol a fost selectată comuna Stoenești.

3.1.DENUMIREA ECOSISTEMULUI VITICOL STOENEȘTI

Teritoriul administrativ al comunei Stoenești este situat în câmpia cu același nume din sudul Olteniei, la intersecția paralelei 44"7' latitudine nordică cu meridianul de 24"21' longitudine estică, la o distanță de 37 kilometri de Slatina și 10 kilometri de Drăgănești-Olt. Localitatea se întinde pe o suprafață de 35 kilometri pătrați, iar în componența sa se află un singur sat, Stoenești.

[NUME_REDACTAT] este intersectată de DN6 (București – Craiova- Timișoara, E70) cu drumurile naționale Corabia – Râmnicu – Vâlcea – Sibiu (DN54, DN64). În același timp beneficiază și de un important nod de cale ferată care completează transportul rutier cu cel feroviar, dar și de o poziție geografică ce o situează la 40 km de portul fluvial Corabia. Comuna este așezată în partea vestică a [NUME_REDACTAT], în sectorul numit [NUME_REDACTAT] la o altitudine de 74 m. La nivel local, comuna este așezată în lunca Oltului.

Populația comunei Stoenești înregistrează 2.422 de locuitori potrivit recensământului din anul 2011, din care 1.220 femei și 1.202 bărbați.

Caracteristici ale proceselor demografice comuna [NUME_REDACTAT] nr. 3.1

[NUME_REDACTAT] beneficiază de o climă temperat continentală, cu temperaturi variind între 35°C vara și -25°C iarna, temperatura medie anuală fiind de 10°C.

Vânturile dominante care caracterizează această zonă de interferență sunt: crivățul (bate de la est, mai ales iarna); austrul (bate de la vest, numit de localnici „saracila”, sau „traista goală”) și băltărețul (bate de la sud, dinspre bălțile Dunării).

Precipitațiile atmosferice prezintă aceeași influență continentală, ele căzând mai ales sub formă de ploi primăvara și toamna, iar iarna sub formă de ninsoare; perioada cu precipitații maxime este de 20 mai și 10 iulie, iar cu precipitații minime între 15 augst și 10 septembrie.

Media anuală a precipitațiilor este de 550-560 mm/an.

Iernile sunt geroase, cu zăpezi abundente și vânturi reci, tăioase (crivățul), iar verile sunt de cele mai multe ori secetoase, cu călduri arzătoare care durează 15-20 zile, perioadă în care bate și Austrul.

Circulația maselor de aer predominant vestică determină parametrii climatici reprezentați de temperatură, precipitații, insolație etc. Valorile temperaturii înregistrează fluctuații lunare, sezoniere și anuale.

Primăvara temperaturile ajung la 4-5°C în luna martie și cresc în luna mai atingând 16-20°C.

Toamna se caracterizează în general prin scăderea temperaturii cu 4-5°C în raport cu luna august, iar în luna octombrie chiar cu 6-7°C față de luna septembrie.

Sub raport hidrogeologic, comuna are rezerve importante de apă, pânza de apă freatică fiind situată la adâncimi cuprinse între 3÷4 m în zona de luncă și 18÷20 m în zona de deal.

Fenomenul de îngheț se manifestă în sezonulde iarnă, iar circa 200-210 zile/an nu se produce îngheț.

Nebulozitatea și durata de strălucire a soarelui, dependente direct de circulația locală a atmosferei și de configurația reliefului, variază diurn și sezonier.

Vânturile, influențate de factorul orografic, au direcșie predominantă vestică și nord-vestică, iar în anotimpul de primăvară și toamnă se manifestă și circulație sudică.

Activitatea economică de bază și pincipala sursă de venit a locuitorilor comunei Stoenești o reprezintă agricultura, cu ramurile ei principale: cultivarea pământului și creșterea animalelor. Zona în care este amplasată comuna este cunoscută ca un mare bazin agricol și legumicol.

Solurile caracteristice sunt solurile argiloiluviale, dintre care se remarcă solurile cenușii și brun-roșcate.

Din cauza defrișărilor iraționale și acțiunilor factorilor exogeni pe versanți, solul este supus eroziunii și degradării continue; se impune de urgență refacerea livezilor și pădurilor prin plantări masive de salcâmi, nuci, goruni, stejari, arbori care consumă excesul de umiditate din sol din perioadele bogate în precipitații și consolidarea versanților, diminuând pericolul alunecării acestora.

3.2 CULTURI DE VIȚĂ-DE-VIE ÎN COMUNA STOENEȘTI

După condițiile naturale de mediu variabile pe zone de cultură econimică și etape conjuncturale, metodele și mijloacele de susținere la vița-de-vie au cunoscut în decursul timpului o mare diversitate, de la cultura târâtoare, la autosusținere, apoi la cultura cu susținere pe supoți naturali sau artificiali, creați de om.

Sistemul de conducere ale viței-de-vie asigură condiții de reglare a fluxului factorilor de mediu. El se caracterizează prin următorii parametrii: desimea de platare, orientarea rândurilor, modul de conducere, înălțimea de plasare a elementelor de rod, ansamblul arhitectural foliar. Pentru acesta au fost folosite în timp multiple sisteme de susținere din rândul cărora unele au fost reținute și generalizate, iar altele care s-au dovedit ineficiente, au fost părăsite.

Suporturile pentru butașii de viță-de-vie instalate la timp în viile tinere permit crearea și menținerea formei corecte a butucilor, favorizează executarea mecanizată a lucrărilor principale de îngrijire a butacilor și soluluo, protejează lăstarii de afectări mecanice, ameliorează starea fitosanitară în vii și scade pericolul apariției și răspândirii în masă a bolilor și dăunătorilor, îmbunătățește regimurile de lumină și aerația în butașul viței-de-vie și sporește activitatea proceselor fiziologice în plante, exclude contactul strugurilor cu solul și inițierea putrefacțiilor.

Sistemele de susținere pe suporți se împart în două grupe și anume: suporți naturali (arbori sau pomi fructiferi) și suporți artificiali (creați de om) în rândul cărora se înscriu aracul și spalierul.

3.2.1 Susținerea viței-de-vie pe araci

Susținerea viței-de-vie roditoare pe araci a fost utilizată pentru următoarele avantaje: posibilitate de folosire pe orice teren indiferent de orografie, ușurința de a fi procurat la prețuri reduse și instalare fără a se impune condiții tehnice deosebite. Practicarea acestui mod de susținere prezintă însă și unele dezavantaje cu implicații în economicitatea culturii și anume: durata de folosință redusă (1-4 ani), rata de înlocuire anuală de până la 20-30% din total, necesar ridicat de forța de muncă pentru scoaterea și replantarea anuală, rezistență redusă la vânturi puternice, nu asigură folosirea eficientă a condițiilor de mediu și a eficacității tratamentelor fitosanitare în condițiile legării grupate a lăstarilor.

Aracii se confecționează din esențe de foioase (salcâm, stejar, fag) sau din conifere. Aceștia au lungimea cuprinsă între 1,5 și 3,0 și grosimea la partea de jos de 3-5 cm în diametru. Au rezinstență mai bună la putrezire aracii uscați, comparativ cu cei verzi, în zonele secetoase, decât în cele umede și calde.

Durabilitatea aracilor se poate mări prin tratarea părții care se introduce în pământ cu soluție de sulfat de cupru 5%, creuzot, carbolineum și alte reziduuri de la rafinarea petrolului sau prin ardere la exterior a unui strat subțire la partea de jos pe lungime de 30-40 cm.

Instalarea aracilor se face primăvara devreme, imediat după tăierea în lemnificat, prin înfigerea în pământ la 25-30 cm adâncime cu ajutorul chitonogului sau fierului de arăcit.

(Foto 1. Cultura viței-de-vie pe araci, original)

3.2.2. Susținerea viței-de-vie pe spalier

Din totalitatea sistemelor de suporturi, cel mai răspândit este sistemul de susținere a viței-de-vie pe spalier și sârmă. Este folosit spalierul unilateral vertical cu sârme instalate la diferite înălțimi pe stâlp, din diferite materiale și în dependență de forma butucilor.

Sârma pentru spalier are diametrul de 2,2-2,5 mm pentru legatul lăstarilor și 3,0-3,5 mm pentru susținerea părților stâlpilor fruntași. Stâlpii fruntași sunt cei care se instalează în primul rând (foto 2) ca cei de la bază pentru fiecare rând de spalier în fiecare parcelă, iar cei intermediari sunt mijlocașii. Acești stâlpi sunt mai lungi și mai duri ca cei intermediari, ei trebuind să suporte greutatea butucilor cu roadă și forța sârmelor întinse.

(Foto 2, Cultura viței-de-vie pe spalier; stâlpi fruntași, original)

Fiecare stâlp fruntaș are o grosime de 15-20 cm și se instalează în sol la o adâncime de 60-90 cm cu o ușoară înclinație spre parcela vecină pentru durabilitate la întinderea sârmelor.

Stâlpii intermediari se instalează vertical la adâncime mai mică; cu 15-25 cm mai puțin ca cei fruntași. Dacă rândurile sunt lungi, primii stâlpi intermediari se instalează mai aproape de cei fruntași la distanța de 1,5-3,0 m, iar ceilalți la 6-7 m unul de altul. Stâlpii se instalează cu partea mai groasă în direcția rândului, schimbându-le direcția peste fiecare 5 rânduri.

În funcție de forma butucilor și de conducerea lăstarilor se stabilește numărul de sârme și distanța dintre ele pe stâlpi, apoi sârma se deapănă pe rândiri, se instalează pe stâlpi și se întinde. Sârmele se întăresc pe stâlpi la înălțimile respective cu ajutorul diferitelor inele sau scoabe (stâlpii din beton sau lemn), sau scoabe (stâlpii din lemn). Pe stâlpii fruntași dintr-o parte a rândurilor, sârmele se instalează mobil pentru a permite întinderea. Pentru întinderea sârmelor se utilizează diferite scripete.

Prima dată se întind sârmele de sus, apoi cele de jos pe rând și imediat după întindere sârmele se întăresc pe stâlpii intermediari la înălțimea cuvenită. Dacă nu se ține cont de această ordine, sârmele de jos se vor slăbi odată cu întinderea celor de sus.

(Foto 3. Cultura viței-de-vie pe spalier, original)

(Foto 4. Cultura viței-de-vie pe spalier, original)

Susținerea pe spalier asigură o serie de avantaje față de susținerea pe araci, cum ar fi: durabilitate (20-25 ani), rezinstență mărită la vânt, economii de circa 40% la manoperă și materiale, permite un grad sporit de mecanizare și promovarea tehnologiilor moderne, oferă condiții de distribuire în spațiu a coardelor și lăstarilor fiind posibilă atribuirea de încărcături optime de muguri la plantă.

3.3. INDICATORI CLIMATCI UTILIZAȚI PENTRU EFECUTAREA STUDIULUI

Evaluarea influenței pe care o manifestă principalii factori climatici asupra pentru: alegerea arealelor viticole, delimitarea favorabilității arealelor viticole, rectificarea unor factori ecologici, zonarea soiurilor, etc. Aceștia își confirmă utilitatea mai degrabă atunci când se lucrează la scară mică, de exemplu zonarea viticolă a unei țări, ei nefiind la fel de adaptați dacă se utilizează la o scară mare, așadar la nivel de parcelă sau centru viticol (Asselin C. Și colab., 2001).

Clasificarea indicilor climatici se poate realiza după mai multe criterii, și anume (Mărăcineanu L.C., 2010):

după factorul climatic pe care îl reprezintă, sunt:

indicatori pentru temperatură;

indicatori pentru lumină;

indicatori pentru umiditate.

după numărul factorilor climatici pe care îi integrează:

simpli (reprezintă influența unui singur factor climatic);

binari (reprezintă influența a doi factori climatici);

ternari (reprezintă influența a trei factori climatici).

Deoarece scopul prous de cel de al doilea criteriu este considerat mai util, se prezintă în următorul tabel (3.2) o serie de indicatori climatologici folosiți pentru aprecierea favorabilității arealelor viticole.

Unii dintre ei au remarcat o largă recunoaștere națională dar și internațională, spre deosebire de alții care au o utilizare restrânsă, aceștia din urmă fiind utilizați doar ocazional.

Indicatori climatologici utilizați pentru aprecierea favorabilității arealelor viticole

Tabelul nr 3.2

Pentru studiul climatologic al arealelor viticole, perioada de calcul a acestor indicatori poate fi anual calendaristic sau suma zilelor de vegetație ( de la dezmugurit până la căderea frunzelor). În lipsa acestor date, se folosește perioada de vegetație convențională, care are ca repere datele următoare: 1.IV și 30.IX.

Într-un studiu publicat în anul 1977, Barnabé A.G. deosebește două tipuri de factori care pot sta la baza evaluării favorabilității arealelor și a delimitării lor, ca o urmare a primei activități; aceștia fiind factorii naturali (clima, solul și materialul vegetal) dar și factorii umani (tehnicile viti-vinicole).

Randamentul ecologic al arealului viticol a fost evidențiat prin cuantificarea datelor meteorologice folosind:

metode numerice de apreciere, prin prisma unor indicatori climatologici precum bilanțul termic, insolația reală, suma precipitațiilor, indicele bioclimatic al viței-de-vie, indicele de aptitudine oenoclimatică, indicele lui Lang, ș.a;

metode grafice de apreciere (diagrame ombrotermice, histofenograme).

Interpretarea ulterioară a acestor valori s-a realizat în conformitate cu informațiile prezente în literatura de specialitate: Dissescu C. și colab. (1971), Tudor M. și colab. (1979), Oșlobeanu M. și colab. (1980), [NUME_REDACTAT]. și colab. (1987), Filipaș T. (1995), Olteanu I. (2000), Olteanu I. și colab. (2002), Manea G. (2008), Mărăcineanu L. (2010). Formulele de calcul ale indicatorilor amintiți mai sus sunt redate în următorul tabel (3.3).

Indicatori climatici utilizați pentru studiul ecologic al arealelor viticole

Tabelul nr. 3.3

CAPITOUL IV

REZULTATE OBȚINUTE

Studiul desfășurat a permis acumularea de date climatice și de producție care au fost clasate și interpretate ulterior, prezentarea lor în continuare având la bază exigențele specifice domeniului.

4.1. REZULTATE PRIVITOARE LA APRECIEREA POTENȚIALULUI ECO-CLIMATIC AL AREAL ULUI VITICOL STUDIAT

Trăsăturile climei din România însumează câteva particularități generate de poziția noastră geografică. Acest lucru se manifestă prin diferențe reduse între durata zilelor, comparativ cu cea a nopților, diferențe mici în ceea ce privește temperatura medie anuală, între podgoriile din nord și cele din sud. Pe de altă parte, România se află și la o zonă de intersecție a maselor de aer, care asigură nuanțarea climatului, caracteristică la care participă din plin și dispunerea concentrică a reliefului.

Astfel, studiul desfășurat a urmărit să evidențieze pe cât a fost posibil, trăsăturile definitorii actuale ale climatului care caracterozează biotopul viticol din centrul viticol studiat.

Din punct de vedere climatic, valorile medii pentru anii 1985-1990 indică o temperatură medie anuală de 18,6°C, o sumă anuală a precipitațiilor de 560 mm, dim care circa 321 mm în perioada de vegetație. Bilanțul termic al perioadei menționate însumează 3.675°C , insolația reală 1.587 ore, indicele de aptitudine oenoclimatică se cifrează la 4.876 iar temperatura medie în luna cea mai caldă însumează 27,8°C (tabelul 3.4., sinteză din [NUME_REDACTAT]. și colab., 1987).

Condiții climatice care caracterizează centrul viticol [NUME_REDACTAT] nr. 4.1

Suplimentar, a fost calculată pe baza datelor existente și o serie de noi indicatori (tabelul nr. 4.2)

Condiții climatice care caracterizează centrul viticol [NUME_REDACTAT] nr. 4.2

Din interpretarea valorilor acestora, reiese că la Stoenești, în perioada menționată mai sus a fost înregistrat un climat puțin umed, iar din îmbinarea celor trei factori de vegetație se asigură un cadru extrem de favorabil culturii viței-de-vie, lucru confirmat și de valoarea indicelul bioclimatic, a cărui valoare (10,20), este aproape egală cu ceea ce literatura de specialitate apreciază a fi optimă (10). Însă, indicele de umiditate nu exprimă adevărata natură a solului existent aici, cauza fiind reprezentată de media valorilor luate în calcul, care nu reprezintă decât 6 ani. Ceilalți indicatori binari și ternari arată favorabilitatea acestui centru viticol și obținerea de vinuri demiseci, dulci și de vinuri roșii de calitate superioară. În acest interval de timp nu se manifestă complet aspectele de favorabilitate pentru cultura soiurilor cu struguri de masă, cu maturare eșalonată pe parcursul tuturor epocilor.

Indicatorii simpli pentru umiditate, arată că precipitațiile eșalonate în perioada de vegetație satisfac exigențele viticulturii, cu o sumă de 321 mm. Chiar și umiditatea atmosferică din timpul înfloritului sau din luna august asigură desfășurarea favorabilă a proceselor fiziologice. Dacă ne referim la extremele între care înfloritul, polenizarea și fecundarea se desfășoară în bune condiții (40 – 75 %), în comumna Stoenești găsim valori (56 – 60 %) aproximativ egale de optimul apreciat (55 – 65 %).

În cazul în care se are în vedere o perioadă de vegetație mai mare, care să includă cele șapte epoci de maturare (1.IV – 31. IX), atunci resursele heliotermice îndură o modificare, în sensul că suma precipitațiilor ajunge la 360 mm, iar insolația reală urcă până la 1.796 ore.

Datele meteorologice disponibile au fost interpretare și prin prisma unor indicatori biogeografici pentru completarea profilului ecologic al arealelor viticole. Arealul asigură resure pentru dezvoltarea unei vegetații termofile, inclusiv arborescente cu care vița-de-vie sălbatică coabitează în cadrul biocenozelor silvice.

Pornind de la premisa că un mai mare interval de timp este util caracterizării arealelor viticole, s-a procedat în continuare cu interpretarea datelor climatice înregistrate pe perioade mai îndelungate de timp (tabelul 4.3. – 4.7 ).

Raportarea la perioada anterioară arată că, față de intervalul 1985-1990, media multianuală a precipitațiilor lunare din anii respectivi este mai scăzută în perioada de vegetație (figura nr. 4.1), însă intervalul 2013 – 2014 este cel cu cele mai ridicate valori din acest punct de vedere. Acest lucru poate fi argumentat și prin evoluția sumei precipitațiilor, deoarece perioada de referință (1985-1990) este creditată cu o sumă anuală de 560 mm, dim care 321 mm în perioada de vegetație.

Figura nr. 4.1. – Evoluția volumului precipitațiilor în centrul viticol [NUME_REDACTAT] nr. 4.2. – Evoluția volumului precipitațiilor anuale (albastru) și în perioada de vegetație (roșu), în centrul viticol [NUME_REDACTAT] ne raportăm la valorile care permit cultivarea viței-de-vie (400 – 700 mm/an din care 250 în perioada de vegetație), constatăm că acest criteriu este îndeplinit în arealul viticol Stoenești, însă fluctuația anuală a acestui factor este în măsură să contureze favorabilitatea anilor viticoli.

Repartizarea lunară a precipitațiilor în centrul viticol Stoenești (mm)

Tabelul nr. 4.3.

Se observă că excesele de precipitații s-au înregistrat în anii 2013 – 2014, cu valori de peste 500 mm anual, iar în perioada 1985 – 1990 sub 500 mm. Totuși, acest indicator, privit singular nu este în măsură să indice cu exactitate favorabilitatea unui areal. El acționează împreună cu temperatura și insolația iar echilibrul celor trei este cel care condiționează cadrul eco-climatic în care vița-de-vie își desfășoară procesele de creștere și rodire. Pe de altă parte, spre deosebire de ceilalți doi factori menționați, umiditatea este mai ușor de manageriat în sensul că un deficit poate fi relativ ușor completat prin irigare. De aceea, deficitele hidrice mai accentuate înregistrate în unii ani, nu trebuie interpretate numaidecât ca nefavorabile recoltei de struguri.Acestea trebuie analizate în contextul celor enunțate, avându-se în vedere și repartizarea cantității de precipitații pe perioada de vegetație.

Figura nr. 4.3. – Evoluția umidității atmosferice în perioada de vegetație în centrul viticol [NUME_REDACTAT] observă că în această perioadă oscilațiile se încadrează între 47 % și 60 %, valori care se află în concordanță cu cele indicate de literatura de specialiate ca fiind favorabile cultivării viței-de-vie.

În ceea ce privește umiditatea atmosferică, este unanim acceptat că intervalul de 50 -80 % este necesar pentru ca frunzele viței-de-vie să asigure un nivel fotosintetic corespunzător. Surplusul este ascociat cu favorizarea atacului bolilor, al dăunătorilor și cu deprecierea cantitativ – calitativă a recoltei, ca o consecință a acestui fapt. Evoluția acestui indicator se poate observa în tabelul și figurile următoare. Se poate observa că umiditatea atmosferică este un parametru mai constant comparativ cu suma precipitațiilor

Valoarea medie lunară a umidității atmosferice în centrul viticol Stoenești (%)

Tabelul nr. 4.4.

Din punct de vedere al valorii medii, umiditatea atmosferică în luna august anul 2014, ora 13 ajunge la 70,89 % față de anii anteriori unde cea mai mare valoare (68,74) fiind înregistrată în anul 1989. De asemenea, în timpul înfloritului, umiditatea atmosferică se situează în toate cazurile peste nivelul minim de 50 %, fapt care asigură desfășurarea optimă a proceselor de polenizare și fecundare.

Figura nr. 4.4.- Variația umidității relative a aerului, în luna august, ora 13, în centrul viticol [NUME_REDACTAT] nr. 4.5.- Evoluția unor indicatori ai temperaturii în centrul viticol [NUME_REDACTAT], ca și factor ecologic, influențează vița-de-vie atât prin nivel cât și prin efect cumulativ. Comparativ cu perioada 1985 – 1990, asistăm la o creștere a valorii temperaturii medii anuale de la 9 – 11°C la 14°C în perioada 2013 – 2014 (figura nr. 4.5.). Acest lucru semnifică o evidentă modificare de resurse heliotermice, în sensul amplificării lor, fiind însă în concordanță cu observațiile unor autori citați în capitolele anterioare.

Valoarea medie lunară a umidității atmosferice în centrul viticol Stoenești, luna august, ora 13

Tabelul nr. 4.5.

Peste linia de variație a temperaturii medii anuale se suprapune și cea care indică temperatura medie din perioada de vegetație dar și cea a temperaturilor medii din luna cea mai caldă. Acest indicator poate fi folosit pentru stabilirea vocației unui areal viticol din punct de vedere oenologic. Studiile efectuate în acest sens, au arătat că dacă aceasta depășește 21°C, arealul poate fi apt pentru obținerea de vinuri de calitate superioară. Acest lucru este îndeplinit în arealul viticol Stoenești, deoarece mediile anuale certifică acest aspect. Majoritatea valorilor înregistrate depășesc minimul acceptat cu cel puțin 1°C sau chiar și cu 5,7°C cum este cazul anului viticol 2013, cu o medie consemnată de 26,7°C.

Efectul cumulativ al temperaturii are un rol foarte important, acesta fiind implicat în declanșarea fenofazelor și poate orienta viticultorii pentru stabilirea direcției de producție a arealului propus pentru evaluare. Din punct de vedere climatologic, blianțul termic (cu variantele sale) este indicatorul folosit în acest sens, legătura sa cu fenofazele perioadei de vegetație realizându-se prin intermediul formulei lui Blunck. Variația bilanțului termic în centrul viticol Stoenești poate fi urmărită în figura nr. 4.6.

Acest indicator servește și la caracterizarea unui an viticol; de exemplu, un plus de 3,3 % comparativ cu media anilor semnifică un an viticol bun, pe când un deficit de 3,7 % este ascociat cu anii viticoli nefavorabili.

Variația față de medie a bilanțului termic este reprezentată în figura nr. 4.6.

Valoarea medie lunară a temperaturii aerului în centrul viticol Stoenești (°C)

Tabelul nr. 4.6.

Figura nr. 4.6. – Variația bilanțului termic în [NUME_REDACTAT] remarcă faptul că anii 2013 și 2014 sunt caracterizați de valori mai ridicate în comparație cu ceilalți, ceea ce constituie premisa caracterizării unui an viticol favorabil. Deficitele se înregistrează în anii 1985 și 1988, fapt care se confruntă cu bilanțuri termice mai reduse.

Insolația reprezintă un factor ecologic important întru-cât vița-de-vie este o plantă heliofilă. Ca și în cazul bilanțului termic, insolația reală este un indicator util pentru aprecierea favorabilității anilor viticoli, în sensul că un plus de 8,9 % față de medie desemnează un an viticol favorabil, pe când un deficit de 9,8 % caracterizează anii viticoli nefavorabili.

Figura nr. 4.7. – Variația insolației reale anuale în [NUME_REDACTAT] punct de vedere al insolației reale, putem aprecia că asistăm la o creștere, deci la o modificare a caracteristicilor macroclimatului.

Valoarea medie lunară în perioada de vegetație a insolației în centrul viticol Stoenești (ore)

Tabelul nr. 4.7

Figura nr. 4.8. – Variația insolației reale în perioada de vegetație în centrul viticol [NUME_REDACTAT] coeficienților de temperatură, insolație și umiditate arată o creștere a resurselor heliotermice și de umiditate, ceea ce confirmă și rezultatele obținute în tabelul nr. 4.8.

Variația coeficienților principalilor factori climatici în centrul viticol [NUME_REDACTAT] nr. 4.8.

Întrucât evaluarea unilaterală a factorilor ecologici nu este suficientă, s-a apelat în continuare la calculul unor indicatori de sinteză. Acest lucru permite o viziune de ansamblu asupra însușirilor eco-climatice ale unui areal viticol, întrucât integrează acțiunea a doi sau trei factori ecologici. Ca urmare, ei conturează mai bine favorabilitatea unui areal viticol deoarece factorii de mediu nu acționează separat ci în complex, în același fel făcându-și simțită și influența asupra viței-de-vie (tabelul nr. 4.9.).

În perioadele 1985-1990 și 2013-2014, indicele heliotermic a înregistrat valori cuprinse între 2,2 și 3,5 ceea ce înseamnă uneori o depășire a valorilor optime pentru cultura viței-de-vie , cu 1,35 sau chiar 2,70. Astfel de valori superioare semnifică generozitatea resurselor heliotermice, ceea ce se poate corela cu existența cadrului ecologic favorabil maturării soiurilor tardive și acumulării unor cantități însemnate de zaharuri.

Dinamica unor indicatori eco-climatici în centrul viticol [NUME_REDACTAT] nr. 4.9.

Cu toate acestea, temperaturile ridicate nu sunt favorabile menținerii acidității și de aceea, indicele gluco-acidimetric poate înregistra valori mari.

Această ipoteză este confirmată și de coeficientul hidrotermic, care arată că arealul prezintă un deficit de umiditate, pe fondul unor resurse termice excedentare,

Indicele bioclimatic mai mic decât 7,00 cum este prezent în anii 1987 și 2013 semnifică existența unor ridicate resurse hidrice pe fondul unor diminuare resurse heliotermice. Valorile mai mari, de peste 12,00 cum sunt cele din anii 1986 și 2014 prezintă o situație inversă, cu excedent de resurse heliotermice. Media perioadei asigură favorabilitatea condițiilor de la Stoenești pentru cultura viței-de-vie, aceasta situându-se aproape de valoarea optimă.

Totodată, indicele de aptitudine oenoclimatică ne orientează să apreciem că aici se pot obține vinuri roșii de înaltă calitate. Valoare mai mare de 5.000 este întâlnită doar în anul 2014, ceea ce înseamnă că maturarea soiurilor cu struguri pentru masă pe parcursul tuturor epocilor de maturare nu poate fi tot timpul asigurată.

Suplimentar, a fost considerat oportun să se stabilească și valorile unor indicatori biogeografici, care pot asigura caracterizarea mai amplă a arealului respectiv (tabelul nr. 4.10).

Dinamica unor indicatori eco-climatici în centrul viticol [NUME_REDACTAT] nr. 4.10.

Așadar, din punctul de vedere al valorilor medii, putem concluziona că împreună cu vița-de-vie, acest biotop oferă potențial pentru dezvolatarea de specii termofile, în condițiile în care indicele de ariditate exprimă prin valoarea sa existența unui climat puțin umed, corespunzător zonelor nemorale.

Acest lucru se corelează și cu posibilitatea dezvoltării vegetației, preponderent arborescente. Limita de trecere către vegetația de stepă nu este atinsă decât rareori cum se întâmplă de fapt în anii 1986 și 1987 când valorile indicelui de umiditate din perioada de vegetație înregistrează valori egale cu 10 și 11.

Indicele de umiditate (Lang) calculat pe perioada de vegetație ne oferă informații despre factorul edafic, fiind demonstrată și legătura dintre vegetație, regimul pulviometric și natura solului format. Deoarece formarea solului este un proces de durată, astăzi valoarea indicelui de umiditate nu mai corespunde cu adevărata natură a solului existent la Stoenești, întrucât diferă condițiile climatice. Studiile pedologice de aici au evidențiat faptul că solurile argiloiluviale sunt cele care predomină.

Ca urmare, se poate concluziona că solurile argiloiluviale de aici se suprapun arealului caracteristic padurilor unde se resimte influența climei de tip continental.

CONCLUZII

În comparație cu perioada 1985 – 1990, caracteristicile climatice au cunoascut modificări substanțiale.

Resursele hidrice actuale de 360 mm în perioada de vegetație sunt în creștere față de media multianuală a perioadei anterioare, iar insolația reală urcă până la 1.796 ore, fapt ce ne confirmă că arealul este favorabil cultivării soiurilor cu struguri pentru masă.

Resursa termică a cunoscut și aceasta o creștere, temperatura medie anuală crescând de la 9 – 11°C până la 14 °C în perioada 2013 -2014, media perioadei de vegetație crescând și ea de la 19,3°C la 20,4°C, iar media lunii iulie de la 23,4°C la 25,9°C.

Valorile indicatorilor climatologici viticoli de sinteză prezintă modificări în sensul în care se constată o îndepărtare a resurselor hidroheliotermice față de valoarea optimă înregistrată anterior; deci asistăm la reducerea valorilor înregistrate de atitudinea oenonclimatică și de indicele bioclimatic al viței-de-vie.

Parametrii cantitativi și calitativi ai recoltei biologic utile înregistrate în centrul viticol studiat se înscriu între limitele de variație pentru soiurile respective și asigură parametrii necesari valorificării.

Însușirile ecoclimatice actuale care caracterizează centrul viticol Stoenești, sunt favorabile viticulturii, sortimentul putând fi orientat către soiurile producătoare de vinuri de calitate superioară.

Evaluarea arealelor viticole poate fi completată prin utilizarea de indicatori auxiliari, biogeografici și a metodelor grafice de avluare a potențialului ecologic.

BIBLIOGRAFIE