Valorificarea Fructelor de Padure din Cadrul Centrului de Fructe de Padure Si Ciuperci Comestibile Alesd Pitesti

ANEXE

Anexa nr. l – Imagini din cadrul Centrului de fructe de pădure și ciuperci [NUME_REDACTAT] nr. 2 – Instalații de Congelare și păstrare de TIP GUNTNER folosite în cadrul Centrului de fructe de pădure și ciuperci [NUME_REDACTAT] nr. 3 – Imagini despre ambalajele folosite pe timpul prelucrării fructelor de pădure și ciupercilor comestibile spontane

Anexa nr. 4 – Imagini despre cazanul pentru executarea saramurei

Anexa nr. 5 – Imagini din hala de prelucrare aflată între camera de congelare și camera de păstrare

Anexa nr. 6 – Imagini din rampa de încărcare

BIBLIOGRAFIE

• [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

• Corlățeanu S. – "Produsele accesorii ale pădurii", [NUME_REDACTAT], București, 1984.

• Hașa G. – "Ciupercile de la A la Z", [NUME_REDACTAT], Deva, 2003.

• Beldeanu E. – Notițe de curs.

• Geambașu M. – Notițe de curs.

• Geambașu M. 2004 – "Noul sistem român de taxonomie a solurilor" (SRTS – 2003), [NUME_REDACTAT] 119(2): 28-30.

• Gh. Adam și P Iorga – "Călăuza recoltatorului de fructe de pădure", [NUME_REDACTAT]-silvică, București, 1968.

• [NUME_REDACTAT] – "Produse accesorii ale pădurii și valorificarea lor", [NUME_REDACTAT]-silvică, București, 1961.

• Andrescu V. – "Valorificarea produselor accesorii ale pădurilor", I.D.T., București, 1954.

• Lucescu A. și Ionescu T. – "Fructele de pădure", [NUME_REDACTAT], București, 1985.

• Beldeanu E. – "Produse forestiere și studiul lemnului" [NUME_REDACTAT] "Transilvania" Brașov, 2001.

• Corlățeanu S. și Beldeanu E. – "Îndrumătorul lucrărilor practice la produse forestiere accesorii", Universitatea din Brașov, 1975.

• Tîrziu D. – "Pedologie și stațiuni forestiere", [NUME_REDACTAT], București, 1997.

CUPRINS

Capitolul I. Cadrul natural al [NUME_REDACTAT] Aleșd

1.1. Situația teritorial administrativă

1.1.1. Elemente de identificare și amplasare a

ocolului

1.1.2. Vecinătăți, limite, hotare

1.1.3. Situația administrativă pe unități de

producție

1.1.4. Specificul regiunii sub raportul factorilor

social-economici

1.1.5. Terenuri acoperite cu vegetație forestieră situată

în afara fondului forestier

1.1.6. Formarea parcelarului

1.1.7. Materialul cartografic folosit. Ridicări în plan

folosite pentru reambularea planurilor de bază

1.1.8. Determinarea suprafețelor

1.1.9. Situația mișcărilor de suprafață

1.1.10. Elemente privind cadrai natural

1.1.11. Elemente privind culegerea și prelucrarea

datelor

1.2. Condiții geologice și geomorfologice

1.2.1. Elemente geologice

1.2.2. Elemente geomorfologice

1.3. Elemente hidrologice

1.4. Date climatice

1.4.1. Temperatura medie anuală

1.4.2. Precipitațiile

1.4.3. Vânturile

1.5. Caracteristicile principalelor tipuri și subtipuri de sol

1.6. Tipuri de stațiune și descrierea principalelor

tipuri de stațiune

1.7. Tipuri de pădure

Capitolul II. Organizarea centrului de fructe de pădure și ciuperci

Aleșd-Peștiș

2.1. Înființarea și amplasarea centrului de prelucrare

2.2. Suprafața utilă și dotările centrului de prelucrare

2.3. Organizarea forței de muncă

2.4. Activitatea economică

Capitolul III. Proprietăți generale a fructelor de pădure

3.1. Fructele de pădure și importanța lor

3.2. Starea fizică a fructelor

3.2.1. Însușirile organoleptice a fructelor

3.2.2. Constituția fizică a fructelor

3.3. Clasificarea fructelor

3.4. Compoziția chimică a fructelor

3.5. Proprietăți fizice și chimice ale fructelor de pădure

Capitolul IV. Valorificarea fructelor de pădure din cadrul

Centrului de fructe de pădure și ciuperci comestibile Aleșd-Peștiș

4.1. Operații tehnologice premergătoare

4.1.1. Identificarea suprafețelordin fondul forestier

4.1.2. Asigurarea forței de muncă necesară recoltării

4.1.3. Stabilirea momentului optim de recoltare a

fructelor de pădure

4.1.4. Purtatul fructelor

4.1.5. Recepția

4.1.6. Prerăcirea

4.1.7. Sortarea

4.1.8. Spălarea

4.1.9. Secționarea

4.1.10. Ambalarea

4.1.11. Depozitarea

4.1.12. Transportul

4.2. Sortimente de fructe de pădure prelucrate în cadrul centrului

4.2.1. Fructe de pădure în stare proaspătă

4.2.2. Fructe de pădure conservate prin frig artificial

4.3. Descrierea principalelor specii de fructe de pădure

prelucrate în cadrul centrului

Capitolul V. Ciuperci comestibile spontane din fondul forestier

5.1. Elemente generale privind bioproducția de ciuperci

comestibile spontane

5.2. Creșterea corpului de fractifîcație

5.3. Exploatarea ciupercilor comestibile

5.4. Compoziția chimică a ciupercilor

Capitolul VI. Valorificarea ciupercilor comestibile spontane

6.1. Ciuperci comestibile spontane din cadrul Centrului de

fructe de pădure și ciuperci comestibile Aleșd-Peștiș

6.1.1. Condiții tehnice de calitate

6.1.2. Reguli și metode de verificare a calității

6.2. Ciuperci conservate prin uscare

6.2.1. Tehnica conservării ciupercilor prin uscare

6.2.2. Reguli de verificare a calității ciupercilor

6.3. Ciuperci conservate prin sărare

6.3.1. Tehnologia conservării ciupercilor prin sărare

6.3.2. Reguli de verificare calitativă și cantitativă

6.4. Descrierea principalelor specii de ciuperci prelucrate în

cadrul centrului

Capitolul VII. Măsuri de protecție a muncii și igienă la recoltarea

și prelucrarea fructelor de pădure și ciupercilor comestibile

7.1. Măsuri de igienă a muncii

7.2. Măsuri de tehnică a securității

[NUME_REDACTAT]

Anexe

CUPRINS

Capitolul I. Cadrul natural al [NUME_REDACTAT] Aleșd

1.1. Situația teritorial administrativă

1.1.1. Elemente de identificare și amplasare a

ocolului

1.1.2. Vecinătăți, limite, hotare

1.1.3. Situația administrativă pe unități de

producție

1.1.4. Specificul regiunii sub raportul factorilor

social-economici

1.1.5. Terenuri acoperite cu vegetație forestieră situată

în afara fondului forestier

1.1.6. Formarea parcelarului

1.1.7. Materialul cartografic folosit. Ridicări în plan

folosite pentru reambularea planurilor de bază

1.1.8. Determinarea suprafețelor

1.1.9. Situația mișcărilor de suprafață

1.1.10. Elemente privind cadrai natural

1.1.11. Elemente privind culegerea și prelucrarea

datelor

1.2. Condiții geologice și geomorfologice

1.2.1. Elemente geologice

1.2.2. Elemente geomorfologice

1.3. Elemente hidrologice

1.4. Date climatice

1.4.1. Temperatura medie anuală

1.4.2. Precipitațiile

1.4.3. Vânturile

1.5. Caracteristicile principalelor tipuri și subtipuri de sol

1.6. Tipuri de stațiune și descrierea principalelor

tipuri de stațiune

1.7. Tipuri de pădure

Capitolul II. Organizarea centrului de fructe de pădure și ciuperci

Aleșd-Peștiș

2.1. Înființarea și amplasarea centrului de prelucrare

2.2. Suprafața utilă și dotările centrului de prelucrare

2.3. Organizarea forței de muncă

2.4. Activitatea economică

Capitolul III. Proprietăți generale a fructelor de pădure

3.1. Fructele de pădure și importanța lor

3.2. Starea fizică a fructelor

3.2.1. Însușirile organoleptice a fructelor

3.2.2. Constituția fizică a fructelor

3.3. Clasificarea fructelor

3.4. Compoziția chimică a fructelor

3.5. Proprietăți fizice și chimice ale fructelor de pădure

Capitolul IV. Valorificarea fructelor de pădure din cadrul

Centrului de fructe de pădure și ciuperci comestibile Aleșd-Peștiș

4.1. Operații tehnologice premergătoare

4.1.1. Identificarea suprafețelordin fondul forestier

4.1.2. Asigurarea forței de muncă necesară recoltării

4.1.3. Stabilirea momentului optim de recoltare a

fructelor de pădure

4.1.4. Purtatul fructelor

4.1.5. Recepția

4.1.6. Prerăcirea

4.1.7. Sortarea

4.1.8. Spălarea

4.1.9. Secționarea

4.1.10. Ambalarea

4.1.11. Depozitarea

4.1.12. Transportul

4.2. Sortimente de fructe de pădure prelucrate în cadrul centrului

4.2.1. Fructe de pădure în stare proaspătă

4.2.2. Fructe de pădure conservate prin frig artificial

4.3. Descrierea principalelor specii de fructe de pădure

prelucrate în cadrul centrului

Capitolul V. Ciuperci comestibile spontane din fondul forestier

5.1. Elemente generale privind bioproducția de ciuperci

comestibile spontane

5.2. Creșterea corpului de fractifîcație

5.3. Exploatarea ciupercilor comestibile

5.4. Compoziția chimică a ciupercilor

Capitolul VI. Valorificarea ciupercilor comestibile spontane

6.1. Ciuperci comestibile spontane din cadrul Centrului de

fructe de pădure și ciuperci comestibile Aleșd-Peștiș

6.1.1. Condiții tehnice de calitate

6.1.2. Reguli și metode de verificare a calității

6.2. Ciuperci conservate prin uscare

6.2.1. Tehnica conservării ciupercilor prin uscare

6.2.2. Reguli de verificare a calității ciupercilor

6.3. Ciuperci conservate prin sărare

6.3.1. Tehnologia conservării ciupercilor prin sărare

6.3.2. Reguli de verificare calitativă și cantitativă

6.4. Descrierea principalelor specii de ciuperci prelucrate în

cadrul centrului

Capitolul VII. Măsuri de protecție a muncii și igienă la recoltarea

și prelucrarea fructelor de pădure și ciupercilor comestibile

7.1. Măsuri de igienă a muncii

7.2. Măsuri de tehnică a securității

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

Sarcina deosebit de importantă a silviculturii este de a valorifica superior resursele naturale pe care le oferă pădurea. Produsele pădurii include bunuri pe care le poate produce pădurea în mod natural care pot fi lemnoase sau lipsite parțial sau total de materie lemnoasă. Pentru o evaluare corectă a produselor vegetale este necesară luarea în considerare a diversității resurselor de fructe, ciuperci comestibile și plante medicinale ce există în fondul forestier românesc. Pădurile alcătuiesc o bază foarte eterogenă de resurse materiale, și în condițiile economiei unei societăți moderne ele îndeplinesc în primul rând funcția de producătoare de materii prime, numite produse forestiere. Cunoașterea structurii chimice, a proprietăților fizico-mecanice și a posibilităților de prelucrare ale produselor forestiere cât și importanța tehnică și economică a lemnului și derivatelor realizabile, au impus atragerea în circuitul producției a unui număr tot mai mare dintre aceste resurse naturale, furnizate de pădure.

Noțiunea de produse accesorii se referă cu precădere la faptul că acestea sunt produse ale pădurii în cantități reduse comparativ cu lemnul, iar prin definiție se precizează natura, proveniența și posibilitățile lor de valorificare. Denumirea poate fi discutată, acestea sunt resurse naturale de origine vegetală altele decât lemnul, furnizate de pădure și de terenurile fără pădure din fondul forestier care sunt valorificate ca atare sub formă prelucrată.

Resursele de fructe de pădure pot fi clasificate în fructe de pădure din flora spontană și culturi cu arbuști fructiferi. Majoritatea fructelor de pădure conțin o serie de substanțe și coloranți naturali. Ciupercile de pădure comestibile conțin multe vitamine și lipide, fiind valoroase din punct de vedere alimentar.

Recoltarea produselor accesorii din pădurile prezente pe teritoriul României constituie o îndeletnire practicată de locuitori din vremuri îndepărtate, când oricine putea dispune în voie de darurile acestora, nu existau reglementări pentru folosirea pădurilor și a produselor acestora, dar odată cu înmulțirea populației tot mai accentuată și micșorarea patrimoniului forestier, prin extinderea terenurilor agricole au apărut unele reglementări pentru apărarea pădurilor și restricții de recoltare a produselor pădurii.

Primele documente privind reglementarea, valorificarea unor produse ale pădurii datează din vremea cnezatelor (secolele al XlI-XIII-lea), cu referire la așezarea prisărilor în pădure și mai târziu a folosirii ghindei și jirului. Toate documentele legislative silvice apărute până la [NUME_REDACTAT] din anul 1910, cuprindeau reglementări privind recoltarea produselor accesorii ale pădurii. Valorificarea acestor produse a început după anul 1948, când pădurile țării au trecut în patrimoniul statului.

Este foarte important faptul că în timp se încearcă atragerea în circuitul economic a unor noi resurse (plante medicinale și aromatice, scoarța, seva arborilor, cetina, etc.) și se aplică tehnologii de prelucrare moderne, ca urmare a cercetărilor științifice efectuate.

Capitolul I

Cadrul natural al [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] teritorial administrativă

1.1.1. Elemente de identificare și amplasare a ocolului

[NUME_REDACTAT] Aleșd este situat în zona colinară și de dealuri, până în zona premontană din bazinul mijlociu al [NUME_REDACTAT], în partea de est a județului Bihor, făcând parte din [NUME_REDACTAT] în nord, [NUME_REDACTAT] Craiului în est și ultimele prelungiri de vest ale [NUME_REDACTAT], spre sud. Din punct de vedere administrativ, [NUME_REDACTAT] Aleșd este situat în raza teritorială a orașului Aleșd și a comunelor Brusturi, Șinteu, Lugașu de Jos, Aușeu, Borod, Șuncuiuș, Vadu-Crișului, Măgești, Aștileu, Țețchea și Tileagd deci pe o mare suprafață.

Suprafața totală a ocolului este de 21412,2 ha și se găsește situată în limitele județului Bihor.

1.1.2. Vecinătăți, limite, hotare

Teritorial, ocolul silvic Aleșd are ca vecini:

La NORD:

– [NUME_REDACTAT] Marghita prin culmea Arsurii, culmea Șimleului și culmea Văratec;

– [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] prin cuhnea Calului, culmea Pandorea, culmea Zboviștea, culmea Osci și culmea Răchiții;

La EST:

– [NUME_REDACTAT] Huedin prin culmea Măgurii, [NUME_REDACTAT] culmea Bucea;

– [NUME_REDACTAT] Remeți prin culmea Damiș;

La SUD:

– [NUME_REDACTAT] Beiuș prin culmea Roșia;

– [NUME_REDACTAT] Dobrești prin culmea Cornet, culmea Mare, Vîrciorog, culmea Serghiș;

La VEST:

– [NUME_REDACTAT] Oradea prin șoseaua Vîrciorog – Tilecuș – Tileagd – Uileacu de Criș-Poposeala;

– [NUME_REDACTAT] Marghita prin șoseaua Poposeala – Picleu – Țigănești – Cuieșd și de aici pe culmea Loranta, culmea Arsurii.

1.1.3. Situația administrativă pe unități de producție

Fondul forestier este împărțit în șase unități de producție după cum urmează:

Situația administrativă pe unități de producție

Tabel nr. l

După cum observăm cea mai mare suprafață e ocupată de U.P. IV Măgura având suprafața de 4955,1 ha urmat de U.P. II [NUME_REDACTAT] cu 4490,4 ha, astfel ca toate unitățile de producție aflându-se în raza județului Bibor și ele având o accesibilitate medie de 19 km.

1.1.4. Specificul regiunii sub raport social-economic

Regiunea în care este situat ocolul este caracterizată în general prin zone de dealuri și mai puțin coline și premontan deci mai puțin favorabilă agriculturii, mai mult creșterii vitelor. Totuși principala preocupare a locuitorilor este agricultura cu ramurile ei principale: culturile agricole, zootehnia și horticultura. Există în zonă și unele ramuri ale industriei cum ar fi Combinatul de Azbociment de la Chistag, exploatările din zona Șuncuiuș, fabrica de produse refractare de la Aștileu, fabrica de cherestea de la Tileagd, precum și alte ateliere și fabrici de mai mică importanță din orașul Aleșd. În toate aceste ramuri industriale, precum și în unele cariere și exploatări geologice din zona Borod își desfășoară activitatea populația din zonă care este destul de numeroasă. Se amintește faptul că în zona ocolului silvic există orașul Aleșd și încă zece comune cu foarte multe sate care are influență asupra pădurii prin consumul de lemn atât pentru foc cât și pentru construcții rurale. În special consumul pentru foc este deosebit de mare deoarece altă masă de combustibil pentru satisfacerea acestei necesități în zonă nu există (cărbuni, gaze naturale, etc.), din care cauză delictele afectează mult în unele puncte din ocol starea de dezvoltare a arboretelor.

Mâna de lucru pentru lucrările din silvicultură se găsește destul de greu și mai ales numai prin facilitarea cumpărării preferențiale a materialului lemnos pentru foc și construcții rurale.

1.1.5. Terenuri acoperite cu vegetație forestieră situată în afara fondului forestier

În cadrul [NUME_REDACTAT] Aleșd, mai există o serie de suprafețe acoperite cu vegetație forestieră, în special pășuni împădurite care sunt evidențiate în studiul silvopastoral întocmit pentru pășunile comunale din zona ocolului silvic, mai multe tufărișuri de dimensiuni mari ale diverșilor proprietari particulari în părțile superioare ale U.P. IV, V și VI care sunt însă brăcuite din cauza pășunatului ca de altfel majoritatea pășunilor împădurite evidențiate.

În cadrul ocolului silvic, pe unitățile de producție există următoarele pășuni împădurite:

Evidența pășunilor împădurite pe unități de producție

Tabel nr. 2

După cum se observă din tabelul de mai sus suprafața cea mai mare a pășunilor împădurite se găsește în U.P. VI Vadu-Crișului 349,7 ha, urmat de U.P. II [NUME_REDACTAT] cu 233,7 ha.

1.1.6. Formarea parcelarului

Numerotarea și mărimea parcelarului fostelor păduri de stat nu au suferit modificări față de amenajarea precedentă. în schimb s-a modificat numerotarea fostelor păduri comunale, care conform decretului nr. 328/1986 au fost trecute la stat. Acestea au primit număr de ordine în continuarea fostelor păduri de stat, cu unele mici excepții când au devenit subparcele în cadrul fostelor păduri de stat unde fostele păduri comunale aveau suprafețe mici și erau lipsite de cele de stat.

Materializarea parcelarului s-a făcut de organele ocolului silvic folosindu-se vopsea roșie și respectând semnele prevăzute de normativele în vigoare.

Subparcelarul s-a delimitat de proiectanți pe baza criteriilor prevăzute de instrucțiunile și normativele de amenajare.

1.1.7. Materialul cartografic folosit. Ridicări în plan folosite pentru reambularea planurilor de bază.

Planurile care au stat la baza întocmirii hărților de amenajament sunt în marea majoritate foi volante la scara 1:5000 cu curbe de nivel folosite și la amenajarea precedentă, cu excepția a 20% din U.P. IV, 10% din U.P. V și 5% din U.P. VI unde s-au folosit tot foi volante la scara 1:5000 cu curbe de nivel executate mai târziu în 1984/1986 deci care nu s-au folosit și la amenajarea anterioară.

Planurile au fost executate în anii 1976/1978 de către OCOT Bihor, cifrarea după fotograme din 1970 iar reperajul s-a făcut în anii 1973/1974. Originalele au fost întocmite de IGEFCOT în anii 1976/1978.

Noile subparcele constituite la actuala amenajare, precum și alte modificări au fost măsurate pe teren cu busola topografică, rapoartele la scara 1:5000 și transpuse pe planurile de bază.

În total s-au executat 252 km ridicări busolare cu 4962 puncte. La fiecare unitate de producție sunt indicate trapezele cu planurile de bază folosite.

1.1.8. Determinarea suprafețelor

Acolo unde nu s-au făcut modificări de parcelar și subparcelar și unde nu au existat greșeli la amenajarea precedentă suprafețele s-au păstrat cele din vechiul amenajament. În rest, acolo unde s-au făcut subparcele noi, unde unele limite au fost schimbate ca urmare a intrării s-au ieșirii din fond forestier a unor suprafețe s-au făcut planimetrări pe planurile de bază pentru determinarea acestor suprafețe.

Hărțile de amenajament s-au executat prin pantografierea planurilor de bază de la scara 1:5000 la scara 1:20000 pentru unitățile de producție și prin fotocopiere de la scara 1:20000 la scara 1:50000 pentru studiul general.

1.1.9. Situația mișcărilor de suprafață

Suprafața la amenajarea precedentă a fost de 19116,6 ha păduri de stat și 2118,0 ha păduri comunale. Între cele două amenajări, suprafața pădurilor comunale a crescut prin refacerea amenajamentelor la comunele Șuncuiuș și Aștileu, precum și trecerea la ocolul silvic Aleșd a parte din P.C. Tileagd, astfel că la data executării lucrărilor de teren suprafața fostelor păduri comunale a fost de 2328,5 ha care cumulată cu pădurile de stat însumează 21445,1 ha cu 23,9 ha mai mult decât cea reală actuală.

1.1.10. Elemente privind cadrul natural

[NUME_REDACTAT] Aleșd este situat în bazinul mijlociu al [NUME_REDACTAT], pe ambii versanți, la limita estică a județului Bihor. În marea majoritate teritoriul ocolului este situat în zona de dealuri. în partea vestică zona este colinară (U.P. I și VI) iar în est în partea superioară a U.P. IV, V ajunge până la etajul premontan de făgete. Unitățile de producție I, II, III și IV fac parte din munții joși ai Plopișului, iar U.P. V și o parte din U.P. VI din prelungirea nordică a [NUME_REDACTAT].

1.1.11. Elemente privind culegerea și prelucrarea datelor

Datele de teren s-au cules în conformitate cu instrucțiunile de amenajare din 1986 și completările ulterioare, codificat pentru a putea fi prelucrate la calculatoarele din dotare în versiunea a IlI-a de prelucrare.

Noul amenajament a avut caracter de revizuire aprofundată a arboretelor și stațiunii pe bază de cartări staționale la scară mijlocie. Prin efectuarea acestor lucrări de cartare stațională s-a urmărit obținerea de date suplimentare necesare studiului naturalistic în vederea fundamentării mai aprofundată a lucrărilor de cultură și exploatare, precum și în stabilirea bazelor de amenajare.

Definirea tipurilor de stațiune s-a făcut după "Extrasul din sistematica unităților de bază ale tipologiei forestiere" de C. D. Chirilă și N. Pătrăgcoiu.

1.2. Condiții geologice și geomorfologice

1.2.1. Elemente geologice

Din punct de vedere geologic se disting două formațiuni principale și anume:

– în unitățile de producție I-IV substratul geologic al teritoriului este format dintr-un fundament de roci metamorfice, cristaline (șisturi cristaline) de origine mezozoică, peste care s-au suprapus formațiile sedimentarului de diverse vârste. Șisturile cristaline au dat naștere prin dezagregare ușoară și alterare foarte grea la soluri cu mult schelet, forme de relief cu pante foarte repezi, văi adânci și rocă la suprafață. Tot în această zonă ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], etc.) se găsesc și mici insule de calcar marne, gresii de origine mezozoică, iar începând cu zona de contact cu depresiunea Vadu-Crișului în substrat cu amestec de nisipuri;

– în unitățile de producție V-VI, fundamentul geologic este format din calcare mezozoice care prin eroziune au dat naștere la fenomene carstice, doline, peșteri, cursuri de văi subterane, chei, izvoare puternice provenite din erupția cursurilor subterane. În U.P. V și U.P. VI se găsesc și depozite de bauxită la Șuncuiuș, Zecehotare, care provin din concentrarea calcarelor. În zona Borod-Cornițel din U.P. IV se găsesc depozite de lignit din carbonifer.

1.2.2. Elemente geomorfologice

Din punct de vedere al raionării geomorfologice, teritoriul ocolului silvic se încadrează în provincia central europeană în:

– III – [NUME_REDACTAT] Orientali;

– B – [NUME_REDACTAT] Apuseni;

– [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (h) pentru părțile superioare ale U.P. V și VI;

– C – Subținutul munților insulari ai Someșului (Grupa nordică a [NUME_REDACTAT]);

– Districtul munților din vest (a) ([NUME_REDACTAT] sau [NUME_REDACTAT]) constituit din versantul drept al râului [NUME_REDACTAT], deci U.P. I – U.P. IV;

– VI – [NUME_REDACTAT] Vestice:

[NUME_REDACTAT] (c) partea inferioară a U.P. II, U.P. III, U.P. VI și [NUME_REDACTAT] (f) pentru U.P. I;

– VII – [NUME_REDACTAT] Tisei;

– B – Subținutul câmpiei de divogare;

– C – [NUME_REDACTAT] Crișurilor pentru mici porțiuni din partea inferioară a U.P. VI, U.P. II, U.P. III.

Altitudine, expoziție, pantă

A – Altitudinea.

Altitudinea variază între 180 m (zona de confluență a [NUME_REDACTAT] cu [NUME_REDACTAT] din U.P. I) și 918 m prin vârful Măgura din U.P. IV. Alte vârfuri mai importante din cadrul ocolului sunt [NUME_REDACTAT] – 756 m, [NUME_REDACTAT] – 723 m, [NUME_REDACTAT] Calului – 723 m.

Altitudinea medie pe ocol este înjur de 550 m.

B – Expoziția.

Expoziția este în general Vestică după direcția de curgere a râului [NUME_REDACTAT] de la est spre vest, dar prioritare sunt cele sudice pentru U.P. I-IV (versantul drept al [NUME_REDACTAT]) și nordică pentru U.P. V-VI (versantul stâng al aceluiași râu).

Pe ansamblul ocolului, din următorul tabel rezultă repartizarea pe expoziții care e următoarea:

[NUME_REDACTAT] nr. 3

După cum se observă din tabelul de mai sus cea mai dominantă expoziție e cea parțial însorită (62%), urmată de cea însorită (20%), acestea fiind favorabile dezvoltării făgetelor, goruneto-fagetelor și cvercineelor.

C – [NUME_REDACTAT] în general este repede, dar există și porțiuni moderate în U.P. I și VI precum și foarte repede și chiar abruptă în cheile Crișului din U.P. V. Pe înclinări există următoarea situație:

Înclinarea terenurilor

Tabel nr. 4

După cum observăm, predominant e înclinarea repede, cuprinsă între 16-30 grade și deține un procent de 72%, urmată de cea ușoară-moderată ce deține un procent de 21% din totalul suprafeței.

1.3. Elemente hidrologice

Rețeaua hidrologică este reprezentată prin râul principal [NUME_REDACTAT] care curge de la est spre vest despărțind U.P. I-IV de pe versantul drept, de U.P. V și U.P. VI situate pe versantul stâng.

[NUME_REDACTAT] în raza ocolului silvic Aleșd are o serie de afluenți în special pa dreapta precum [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] în U.P. II; [NUME_REDACTAT] în U.P. HI, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] în U.P. IV. Pe versantul stâng rețeaua hidrografică este mai slab reprezentată din cauza zonei cu carst. Aici văile mai importante sunt: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] în U.P. V, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] în U.P. VI. Văile din U.P. I (Loranta, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) curg în [NUME_REDACTAT] care se revarsă în bazinul Barcăului.

Dacă văile din U.P. I-IV au un debit relativ constant și au apă în tot cursul anului, în schimb cele din U.P. V-VI din cauza substratului calcaros debitul este foarte variabil, vara unele sunt secate, dispar în doline și sifoane urmând cursuri subterane ieșind la poalele masivului cu izbucuri (ex. Izb. Peștera, [NUME_REDACTAT], sifonul Călățea, peștera Vadu-Crișului, etc.).

Pe versantul drept al [NUME_REDACTAT], multe văi atât în U.P. II și III cât mai ales în U.P. IV au caracter torențial, fapt pentru care s-au constituit pe ele lucrări de artă (baraje) dar din cauza neîntreținerii lor multe sunt calamitate sau rupte de viituri. Totuși procentul mare de împădurire diminuează carterul de torențialitate. Și în viitor va trebui acordată o mare atenție regularizării acestor văi pentru a nu produce colmatarea acumulărilor existente pe [NUME_REDACTAT] în punctele Lugașu de Jos și Tileagd din raza ocolului silvic.

1.4. Date climatice

Teritoriul ocolului silvic Aleșd din punct de vedere climatic este caracteristic [NUME_REDACTAT] caracterizat printr-o climă moderat continentală cu o amplitudine a temperaturilor de 20-22°C.

1.4.1. Temperatura medie anuală

Regimul termic se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 9°C care variază cu altitudinea astfel ca în partea superioară a reliefului temperatura medie anuală este de 6,5°C, pe când în părțile inferioare ale unităților de producție fiind de 12°C. Temperatura lunii celei mai calde este iulie cu 21,2°C și reci ianuarie cu -4,5°C. Primul îngheț apare la mijlocul lunii octombrie iar ultimul la sfârșitul lunii aprilie. Durata perioadei de ger este de 110 zile și începe între 1-5 decembrie și durează până aproape de sfârșitul lunii martie. Durata perioadei calde (10-22°C) este de 170 zile iar a celei cu peste 22°C este de 45 zile.

Regimul termic joacă deci un rol hotărâtor, direct sau indirect, favorabil sau nefavorabil, asupra existenței și productivității pădurii.

Media lunară și anuală. Amplitudinea anuală

Tabel nr. 5

Mediile anotimpurilor

Tabel nr. 6

1.4.2. [NUME_REDACTAT] anuale sunt cuprinse între 650 mm în părțile inferioare ale unităților de producție și 850 mm în părțile superioare la altitudini mai mari de 700 m. Anotimpul cel mai ploios este sfârșitul primăverii și începutul verii, iar cel mai secetos iarna.

Ploile torențiale sunt de scurtă durată, îndeosebi la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iulie și provoacă pagube atunci când sunt însoțite de vânturi și chiar calamități naturale precum doborâturi de vânt destul de importante (mai 1988 în U.P. II, U.P. III, U.P, IV) sau distrugerea drumurilor forestiere.

Media lunară și anuală. Amplitudinea anuală

Tabel nr. 7

1.4.3. [NUME_REDACTAT] cele mai puternice ce au provocat calamități au fost înregistrate în anii 1878, 1982 și mai ales cel din 1988 care au provocat mari doborâturi de masă lemnoasă în U.P. II, III și IV pe câteva sute de hectare. Vânturile predominante sunt din direcția N-NV de identitate medie 2-4 m/s.

1.5. Caracteristicile principalelor tipuri și subtipuri de sol

În cadrul ocolului silvic, pentru aprofundarea caracteristicilor naturalistice s-a executat cartări staționate la scară mijlocie. Pentru aceasta s-au executat un număr de 80 profile de sol amplasate pe toate tipurile de stațiune, expoziție, forme de relief și tipuri de pădure, revenind în medie un profil la 263 ha. Dintr-un număr de 51 profile dintre cele mai reprezentative s-au făcut analize de laborator la ICAS Bistrița, pe baza căreia s-au determinat tipurile genetice de sol arătate în tabelul următor. Totodată în fiecare unitate amenajistică s-au făcut și profile de control.

Din tabelul numărul 8 rezultă că predomină clasa cambisoluri cu 80% din care brunul eumezobazic ocupă 70% din suprafața ocolului, urmează clasa argiluvisoluri cu 14% din care brunul luvic ocupă 19% din suprafața ocolului, clasa molisoluri ocupă 6% din suprafața ocolului fiind reprezentată în totalitate de rendzine.

Evidența tipurilor de sol

Tabel nr. 8

Foarte slab sunt reprezentate clasa spodosolurilor și clasa solurilor neevoluate (cu tipurile brun feriiluvial, litosol și sol aluvial) care în totalitate însă reprezintă sub 1% din suprafața ocolului.

Referitor la volumul fiziologic util, în general este mijlociu spre mare la cambisoluri, mijlociu la argiluvisoluri și mic la molisoluri și foarte mic la solurile neevoluate.

Sol brun eumezobazic tipic

Solul brun eumezobazic tipic ocupă 55% din suprafața ocolului găsindu-se în toate unitățile de producție, dar mai ales în U.P. I, II, III și IV și mai slab reprezentat în U.P. V și VI.

Succesiunea orizonturilor este Ao – Bv – C

Ao – orizont ocric de 15-20cm grosime, de culoare brun închis bogat în humus 4-8% chiar 10-12%), bine aprovizionat în azot (0,250-0,600%) mediu aprovizionat cu fosfor mobil (15-30%mg ) și foarte bine aprovizionat în potasiu asimilabil (25-65% mg). Textura este nisipo-lutoasă, cu structură glomerulară și cu un pH cuprins între 5,5 și 6,5;

Bv – orizont format din alterarea materialului parental, de 30-60cm, textură mai fină decât în Ao, spre lutoasă, structura prismatică, slab schelet la semischelet;

C – substratul litologic (C) format din șisturi cristaline, marne, gresii și chiar calcare în U.P. V-VI și parte din U.P. III.

Flora indicatoare este de tip mull: Asperula-Asarum și Asperula-Dentaria, Asperula-Stellaria.Volumul fiziologic este mijlociu și mare.

Este bine saturat în baze de schimb (60-90%) și bine aprovizionat în substanțe nutritive minerale și organice necesare vegetației forestiere.

Arboretele sunt în marea lor majoritate făgete cu floră de mull de productivitate mijlocie și superioară, mai rar goruneto-făgete și șleauri.

Sol brun eumezobazic rendzinic ocupă 10% din suprafața ocolului și se găsește în U.P. V și U.P. VI.

Succesiunea orizonturilor: Ao – Bv – [NUME_REDACTAT] – orizont ocric, asemănător celei de la "tipic" dar de până la 15cm grosime, bogat și foarte bogat în humus (6-12%), bine aprovizionat în azot (0,400-0,600%), mediu aprovizionat cu fosfor mobil (10-25% mg) și potasiu asimilabil (15-25% mg). Textura este nisipo-lutoasă, structura glomerulară spre degradată iar pH-ul are valori între 5,5 și 6,5 uneori chiar 7,0;

Bv – orizont format din alterarea materialului parental, având o grosime de 25-40 cm, textură fină decât în Ao, structură prismatică degradată, slab schelet la semischelet;

Rrz – substratul litologic (Rrz) este format din calcare, dolomite.

Flora indicatoare este de tip mull, Asperula-Asarum.

Volumul fiziologic mijlociu.

Este bine saturat în baze de schimb (60-80%) și bine aprovizionat în substanțe nutritive minerale și organice necesare vegetației forestiere.

Arboretele sunt formate din făgete cu floră de mull în general de productivitate mijlocie.

Sol brun luvic (podzolit) ocupă 10% din suprafața ocolului, cu două subtipuri:

– brun luvic tipic Ao – El – Bt – C; 5%

– brun luvic pseudogleizat: Ao – Elw – Btw- C; 5% și se găsește în U.P. I, II, m și IV

Ao – orizont ocric 3-15 cm, brun închis, slab cenușiu destul de bogat în humus (3-5%), normal aprovizionat în azot (0,150-0,350%) mediu aprovizionat cu fosfor mobil (10-15% mg) și potasiu asimilabil (10-20% mg).

Textura este luto-nisipoasă, structura glomerulară degradată, slab schelet pH 5,3-5,8;

El – orizont podzolic, grosimea 20-40 cm cu conținut sărac de humus, mediu aprovizionat cu azot (0,100-0,250%), fosfor mobil (10-20% mg) și potasiu asimilabil (10-20% mg) slab schelet la semischelet, pH 5,7-6,0;

Bt – orizont mineral de 40-60 cm grosime, brun închis spre brun ruginiu, puternic marmorat din cauza pseudogleizării la subtipul pseudogleizat cauzate de orizontul mai puțin permeabil a argilei care îngreunează drenajul intern.

Se menționează faptul că subtipul tipic se găsește pe teren cu panta mai mare iar cel pseudogleizat pe teren cu panta mai mică, la poale de versanți sau platouri unde apa stagnează în orizonturile solului o perioadă mai mare.

C – substratul litologic (C) este format din șisturi, gresii, marne.

Flora indicatoare este formată din Luzula 1., Carex p.

Volumul fiziologic în general este mijlociu.

Este moderat saturat în baze de schimb (50-70%) și destul de bine aprovizionat cu substanțe minerale necesare vegetației forestiere

Arboretele sunt în general gorunete, goruneto-fagete, amestecuri de gorun cu cer și șleauri cu participarea cvercineelor și fagului și chiar făgete situate în general pe versanți însoriți de productivitate în general mijlocie.

Sol brun acid ocupă 19% din suprafața ocolului găsindu-se în U.P. IV și V. Succesiunea orizontului este: Ao – Bv – C deci asemănător cu brunul eumezobazic tipic cu următoarele deosebiri: pH-ul are valori cuprinse între 4,5 și 5,5 din cauza rocilor acide, în general eruptive, andezite pe care se găsește.

Gradul de saturație în baze este de 55%.

Conține un procent mai ridicat de schelet.

Grosimea fiziologică este mai mică.

Rendzina ocupă 6% din suprafața ocolului și se găsește în U.P. V și U.P. VI în zona de carst.

[NUME_REDACTAT] este: Am – AR – [NUME_REDACTAT] – orizont molie de 10-20 cm, foarte bogat în humus (8-15%) bine aprovizionat în azot (0,400-0,700%) și în fosfor mobil (20-40% mg) și potasiu asimilabil (20-30% mg). Textura este în general ușoară, structura glomeralar degradată, semischelet la schelet.

AR – orizontul de tranziție la roca mamă de 20-25 cm cu un procent de cel puțin 50% fragmente de rocă.

Rrz – substratul litologic este format din calcare și dolomită.

Flora indicatoare este de tip mull: Asperula-Asarum.

Volumul fiziologic este în general mic spre mijlociu.

Solul brun acid este un sol în general bogat în baze de schimb, la fel în substanțe nutritive minerale și organice dar există un conținut mare de schelet ceea ce face ca grosimea fiziologică în general să fie mai mică.

Arboretele în general sunt făgete de productivitate mijlocie, mai rar superioară.

Sol brun argiloiluvial tipic și rendzinic ocupă 4% (2% tipic și 2% rendzinic) din suprafața ocolului, se găsește în U.P. III și U.P. V.

Succesiunea orizonturilor este următoarea: Ao – Bt – C

Ao – Bt – [NUME_REDACTAT] tip de sol se găsește în locurile mai așezate, la poalele versanților. Este un sol în general mai sărac în substanțe nutritive, arboretele (făgete) sunt în general de productivitate mijlocie spre inferioară.

Restul solurilor evidențiate sunt nesemnificative ca întindere și importanță.

1.6. Tipuri de stațiune și descrierea principalelor tipuri de stațiune

Din datele furnizate de către cartările staționale s-au determinat tipurile de stațiune ca un complex unitar de condiții naturale pe baza interacțiunilor tuturor factorilor staționali.

Din datele culese a rezultat că 35% din suprafața ocolului se găsește în FD. 2 – Etajul deluros de cvercete (Go, Ce, St), șleauri de deal și făgete de limită inferioară, 62% în FD. 3 – Etajul deluros de gorunete, făgete și goraneto-fagete și 3% FD. 4 – FM. l – Etajul montan-premontan de făgete.

Cele mai reprezentative tipuri de stațiune sunt:

– 5.2.4.2. – Deluros de făgete Pm, brun edafic mijlociu cu

Asperula-Asarum … …………………………………………………………………………… 33%

– 5.2.4.3. – Deluros de făgete Ps, brun edafîc mare cu

Asperula-Asarum……………………………………………………………………………….. 10%

– 6.1.5.2. – Deluros de cvercete ( GO, CE, ST ) Pm

podzolit-pseudogleizat edafic mijlociu………………………………………………….. 7%

– 5.1.5.2. – Deluros de gorunete Pm, brun edafic mijlociu………………………… 5%

– 6.1.4.2. – Deluros de cvercete (GO, CE, ST) Pm,

podzolit-pseudogleizat edafic mijlociu………………………………………………….. 5%

– 6.1.4.3. – Deluros de cvercete (GO, CE, ST) Ps, podzolit-pseudogleizat, edafic mare………………………………………………………………………………………………….. 4%

– 6.2.5.2. – Deluros de cvercete cu făgete de limită inferioară Pm,

edafic mijlociu …………………………………………………………………………………… 4%

– 6.1.5.3. – Deluros de cvercete cu șleauri de deal Ps, brun, edafic mare……. 3%

– 5.1.3.2. – Deluros de cvercete Pm, podzolit, edafic mijlociu cu graminee.. 3%

– 5.2.3.2. – Deluros de făgete Pm, podzolit, edafic mijlociu cu Festuca…….. 3%

– 5.2.4.1. – Deluros de făgete Pi, brun, edafic mic………………………………….. 3%

În total cele 11 tipuri de stațiune de mai sus însumează 80% din suprafața ocolului. Restul de 26 tipuri de stațiune însumează toate la un loc 20%, fiecare separat fiind de sub 3%.

În ceea ce privește bonitatea, stațiunile se prezintă astfel:

Bonitatea stațiunilor

Tabel nr. 9

În concluzie, vegetația forestieră are condiții în general bune de vegetație. În cadrul ocolului silvic Aleșd s-au constituit 37 de tipuri de stațiune, dintre care urmează a se descrie cele mai răspândite și anume:

5.2.4.2. – Deluros de făgete Pm, brun edafic mijlociu cu [NUME_REDACTAT] 33% din suprafața ocolului și se găsește în toate unitățile de producție, dar mai ales în U.P. II, III, IV și V și mai puțin în U.P. I și VI.

a) Caracterizare fizico-geografie și ecologice:

– ocupă zona de dealuri, pe versanți cu înclinări diverse, de obicei pe expoziții mai puțin însorite și altitudini cuprinse între 350-800 m.;

– substratul litologic este format din șisturi cristaline, microșisturi, gresii, marne și chiar calcare. Litiera este formată din frunze în general de fag și unele specii de șleau și se descompune destul de ușor dând un humus de tip mull;

– solurile sunt brune eumezobazice tipice și rendzinice sau chiar rendzinice tipice, profunde, semischeletice, cu textură mijlocie sau ușoară, structură glomerulară, pH 5,5-6,0 bine aprovizionate în azot, fosfor mobil și potasiu asimilabil cu un bun grad de saturație în baze de schimb;

– vegetația forestieră este în general de făgete de deal cu floră de mull și în mai mică măsură de cărpinete sau cărpineto-fagete, de productivitate mijlocie;

– flora indicatoare este de mull, de tipul Asperula-Asarum.

b) Sinteza stațională. Stațiunile sunt de bonitate mijlocie pentru fag, carpen și unele specii de șleau (paltin, cireș, tei).

c) Tratamentele indicate sunt tăieri succesive și tăieri progresive, care asigură regenerare naturală pe 70-80% din suprafață, pe restul se intervine cu completări cu specii de amestec (paltin, cireș, frasin) sau duglas și larice.

5.2.4.3. – Deluros de făgete Ps, brun edafic mare cu [NUME_REDACTAT] 10% din suprafața ocolului și se găsește în toate unitățile de producție, dar și mai ales în U.P. II și V.

a) Caracterizare fîzico-geografîe și ecologice:

– ocupă zona dealurilor, pe versanți cu înclinări mai ușoare, poale de versanți, pe expoziții în general însorite și parțial însorite, altitudini cuprinse între 350-700 m;

– substratul litologic este format din șisturi cristaline, marne și chiar calcare;

– litiera este formată din frunze în general de fag și mai puțin de carpen, care se descompun ușor și dau un humus de tip mull;

– solurile sunt brune eumezobazice mulice și rendzinice sau chiar rendzine foarte profunde, slab scheletice la semischeletice, cu textură mijlocie spre ușoară, structură glomerulară, pH 5,7-6,2 foarte bine saturată în baze de schimb bine aprovizionate cu substanțe nutritive minerale și organice;

– vegetația forestieră este în general formată din făgete de deal cu floră de mull;

– flora este de mull, Asperula-Asarum.

b) Sinteza stațională. Stațiunile sunt de bonitate superioară pentru făgete, făgeto-cărpinete.

c) Tratamentele indicate sunt tăierile succesive și eventual progresive cu 3-4 tăieri care asigură o regenerare naturală pe 80-90% din suprafață, pe restul facându-se completări cu specii de amestec (paltin, cireș, frasin).

6.1.5.2. – Deluros de cvercete (GO, CE, ST) [NUME_REDACTAT] 7% din suprafața ocolului și se găsește în toate unitățile de producție dar mai ales în U.P. I, II, III, VI și mai puțin în U.P. IV și V.

a) Cracteristicile fizico-geografie și ecologice:

– ocupă zona colinară și dealurile joase, pe versanți ușor la moderat înclinați, pe expoziții parțial însorite și umbrite, altitudini cuprinse între 250-400 m;

– substratul litologic este format din marne, gresii;

– litiera este formată din frunze de cvercinee și specii de șleau în general carpen și se descompune destul de ușor rezultând humus de tip mull;

– solurile sunt brune eumezobazice tipice și pseudogleizate, profunde, cu textură mijlocie, lutoasă, structură glomrulară, slab scheletic, pH 5,2-5,6 bine aprovizionate cu substanțe nutritive minerale și organice;

– vegetația forestieră este reprezentată de gorunete, goruneto-fagete și șleauri de deal;

– flora indicatoare este de tip Asarum-Stelaria, Asarum-Brachypodium.

b) Sinteza stațională. Stațiunile sunt de productivitate mijlocie pentru gorun, fag, carpen și alte specii de șleau.

c) Tendința de evoluție: se observă o tendință de cărpinizare dacă nu sunt făcute la timp lucrările de întreținere și îngrijire. Tratamentele sunt tăieri progresive unde se pot regenera natural speciile de valoare, gorun, fag, iar acolo unde procentul carpenului este mare se fac completări cu speciile indicate de stațiune.

5.1.5.2. – Deluros de gorunete Pm, brun edafic mijlociu

Ocupă 5% din suprafața ocolului și se găsește mai ales în U.P. II și IV și mai puțin în U.P. I și III. Este asemănător cu tipul anterior (6.1.5.2.) doar că se găsește la altitudini ceva mai ridicate 350-500 m.

6.1.4.2. – Deluros de cvercete (GO, CE, ST) Pm, podzolit-pseudogleizat, edafic mijlociu

Ocupă 5% din suprafața ocolului și se găsește răspândit în U.P. I, III, VI și mai puțin în U.P. II și IV.

Se găsește în părțile inferioare ale versanților, la fel pe platouri, terase, unde panta este mică. Solurile sunt brune luvice tipice pseudogleizate din cauza excesului de umiditate în unele anotimpuri pH 4,8-5,6. Solurile sunt destul de bine aprovizionate în substanțe minerale și organice. Vegetația forestieră este constituită din amestecuri de gorun, cer, mai puțin gâraiță de productivitate mijlocie.

Flora indicatoare este de Carex pilosa.

Se observă o tendință de eliminare a gorunului dacă nu se iau măsuri la timp de aplicare a lucrărilor de întreținere și îngrijire a arboretelor.

6.1.4.3. – Deluros de cvercete (GO, CE, ST) Ps, podzolit-pseudogleizat, edafic mare

Ocupă 4% din suprafața ocolului și se găsește în U.P. I, III, VI și mai puțin în U.P. II, IV.Este asemănător celui anterior doar că solurile sunt mai profunde și mai bogate în substanțe nutritive, din care cauză arboretele (gorunete, amestecuri de gorun, cer, stejar) sunt de productivitate superioară.

6.2.5.2. – Deluros de cvercete cu făgete de limită inferioară Pm, brun edafic mijlociu

Ocupă 4% din suprafața ocolului și se găsește în toate unitățile de producție, mai răspândit în U.P. V și VI.

Este asemănător cu tipul 5.2.4.2. doar că este situat la altitudini mai mici, în părțile inferioare ale unității de producție, la altitudini 250-400 m.

Solurile sunt brune eumezobazice, bogate în substanțe nutritive minerale și organice.

Vegetația în general este constituită din făgete de limită inferioară, cărpinete și cărpineto-făgete, la fel șleauri de productivitate mijlocie. Și aici se manifestă tendința de cărpinizare dacă nu se iau măsuri de întreținere și îngrijire a arboretelor la timp.

Tratamentele sunt tăieri progresive cu minimum trei tăieri care asigură o regenerare naturală a fagului de 70-80%, pe restul făcându-se completări în special cu specii de amestec.

Aceste tipuri de stațiune descrise mai sus însumează 68% din suprafața ocolului, restul sunt mai slab reprezentate ocupând fiecare cel mult 3%.

1.7. Tipuri de pădure

Tipurile de pădure întâlnite în pădurile ocolului silvic Aleșd sunt numeroase astfel ca cele mai răspândite sunt:

421.4. – Făgete de deal cu floră de mull de productivitate mijlocie……………18%

421.2. – Făgete de deal pe sol schelet de productivitate mijlocie cu floră de mull……………………………………………………………………………………………..13%

421.1 – Făgete de deal cu floră de mull de productivitate superioară……… 12%

521.2. – Goruneto-făget cu floră de mull de productivitate mijlocie…….. 5%

433.1. – Făget amestecat din regiunea de dealuri……………………………….. 5%

421.3. – Făget de deal pe substrat calcaros de productivitate inferioară……. .4%

513.1. – Gorunet de coastă cu graminee șiLuzulaL………………………….. 4%

711.2. – Ceret de dealuri de productivitate mijlocie…………………………… 3%

531.4. – Șleau de deal cu GO, FA de productivitate mijlocie……………….. 3%

424.1. – Făget de deal cu floră acidofilă de productivitate inferioară……. 3%

În urma analizelor efectuate a rezultat că 48% sunt arborete natural fundamentale de productivitate superioară, 18% arborete natural fundamentale de productivitate superioară, 12% artificiale de productivitate superioară și mijlocie, deci în total 78% sunt arborete valoroase, naturale și artificiale. Mai sunt 9% arborete parțial derivate, în general cărpinete, care prin lucrări de îngrijire (curățiri și rărituri) vor putea fi îndrumate spre o compoziție corespunzătoare, apropiată de cea țel. Există 7% arborete natural fundamentale de productivitate inferioară, care însă nu se pune problema înlocuirii lor deoarece sunt situate pe stațiuni de productivitate inferioară și înlocuirea lor nu ar duce la o calitate superioară decât în foarte mică măsură nejustificând eforturile și costul acestor lucrări. Deci în momentul de față există în total 94% arborete în care nu trebuiesc luate măsuri extreme de înlocuire a lor ci doar unele lucrări de îmbunătățire a structurii lor.

Există însă 1% arborete subproductive și 3% arborete total derivate, precum și 2% arborete artificiale de productivitate inferioară care vor trebui înlocuite pe măsură ce ajung să dea și unele sortimente de lemn. Aceste arborete au ajuns în starea actuală datorită pășunatului abuziv, delictelor precum și datorită neefectuării la timp a lucrărilor de înregistrare ceea ce a dus la cărpinizarea totală a unor arborete valoroase în tinerețe.

Situația pe formațiuni de pădure:

Situația pe formațiuni de pădure

Tabel nr. 10

Din datele observate de mai sus rezultă faptul că predominant sunt făgetele pure de dealuri (56%), urmat de gorunete pure (9%) și goruneto-fagete (8%).

Capitolul II

[NUME_REDACTAT] de Fructe de pădure și [NUME_REDACTAT]-Peștiș

2.1. Înființarea și amplasarea centrului de prelucrare

Centrul de fructe de pădure și ciuperci Aleșd-Pestiș este o unitate ce își desfășoară activitatea în cadrul ocolului silvic Aleșd, activitate ce este permanentă, fiind constituită în anul 1970 cu scopul de a recolta ciuperci comestibile și fructe de pădure pentru export și intern.

Pe parcursul anilor, centrul de fructe de pădure și ciuperci a suferit multe modificări atât din punct de vedere al conducerii cât și din punctul de vedere al obiectului de activitate, în trecut el având și alte activități decât prelucrarea fructelor de pădure și a ciupercilor comestibile, adică executarea de coroane sau chiar debitarea buștenilor, activități ce nu se mai regăsesc în zilele noastre.

Unitatea se află într-o permanentă modernizare datorită surselor proprii și investițiilor primite atât de la ocolul Aleșd cât și de la [NUME_REDACTAT] Oradea. Investițiile au început de aproximativ doi-trei ani, când s-au cumpărat instalații performante de congelare și păstrare de tip Guntner, precum și rezolvarea unor mari probleme privind izolația tavanului prin executarea unui acoperiș, din plăci de azbest. Valoarea investițiilor se ridică la aproximativ trei miliarde de lei din care două miliarde au costat doar instalațiile de congelare și răcire.

Datorită beneficiului rezultat din activitatea economică, în acest an s-a propus modernizarea birourilor, halelor de prelucrare și modernizarea instalațiilor și încăperilor sanitare precum și executarea unor noi tencuieli exterioare.

Centrul de fructe de pădure și ciuperci este situat la o distanță de 6 km față de orașul Aleșd și 46 km față de municipiul Oradea, pe drumul județean Aleșd-Zalău, fiind unicul centru de prelucrare din țara noastră ce se află în pădure, având o suprafață totală de 4315,8 m2.

2.2. Suprafața utilă și dotările centrului de prelucrare

În cadrul centrului se află o serie de încăperi și dotări moderne după cum urmează:

Suprafața utilă a centrului de prelucrare

Tabel nr. l1

După cum observăm suprafața utilă a unității de prelucrare este de 1292,2 m2, ceea ce reprezintă 30% din suprafața totală. Pentru colectarea, prelucrarea, depozitarea fructelor de pădure și ciupercilor în condiții optime conform proceselor tehnologice, impune existența unor instalații și utilaje, ce sunt prezente în tabelul următor:

Instalații și utilaje

Tabel nr. 12

După informațiile obținute de la șeful de secție, instalația de congelare tip GUNTNER și instalația de legat cu bandă PVC au fost cumpărate de doi ani precum și autoturismele Dacia și Aro sunt de 4 ani în cadrul secției, ele fiind aprovizionate ca noi. Restul materialelor și utilajelor sunt mai vechi dar ele fiind întreținute corespunzător au o stare bună de funcționare.

În cadrul unității există și alte dotării, dotări care sunt necesare bunei desfășurări a activității de producție, enumerate în tabelul de mai jos, ele fiind trecute în fișa de inventariere:

[NUME_REDACTAT] nr.13

Pentru protecția împotriva incendiilor, există materiale PSI ca:

Materiale PSI

Tabel nr. 14

2.3. Organizarea forței de muncă

Personalul ce servește unitatea de producție este formată dintr-un șef de centru, contabil șef, un conducător auto, patru muncitori angajați, un paznic de noapte.

În timpul campaniei în funcție de necesitățile de producție și livrare, centrul de fructe își reorganizează procesul de producție, își pregătește stocul de ambalaje în vederea campaniei de recoltare și valorificare a fructelor de pădure, își recrutează forță de muncă sezonieră, muncitori care variază în funcție de necesități de la 20 la 60 chiar 80 de muncitori pe zi.

Recrutarea, verificarea și angajarea achizitorilor se face în fiecare an până la data de 15 aprilie, pe bază de contracte individuale, iar în a doua parte a lunii aprilie se ține instructajul prin care se prezintă toate dispozițiile și instrucțiunile privind activitatea care se va desfășura.

2.4. Activitatea economică

Activitatea economică a centrului de prelucrare constă în complexul de măsuri tehnico-organizatorice pentru gospodărirea rentabilă a fondurilor unității.

Criteriile care au stat la baza acestei amplasări au fost mai întâi ridicarea productivității culegătorilor și apoi, evitarea pe cât posibil a zdrobirii fructelor prin transportul prea îndepărtat față de aceste puncte de achiziție.

Marfa este achiziționată de pe raza a cinci ocoale silvice: Săcueni, Marghita, Oradea, Remeți și Aleșd, prin puncte de achiziție, de obicei achizitorii fiind personalul silvic. Marfa se transportă zilnic în cadrul centrului pentru a nu se deprecia.

Contractele de achiziționare se face pe baza unei prognoze a fructificației, de obicei în lunile aprilie-mai. Prognoza făcută de noi este una aproximativă și urmărește fructificația de pe anii anteriori, ținându-se cont și de condițiile climatice pentru anul pentru care se efectuează prognoza. Prognoza se face pe baza resurselor de fructe de pădure și ciuperci comestibile din flora spontană care sunt considerate suprafețe din fondul forestier, de pe care s-au recoltat fructe și ciuperci comestibile în ultima perioadă de timp și de pe care este posibil să se continue recoltarea în anii viitori, precum și de pe cele care urmează să se recolteze în perspectivă în urma aplicării unor tăieri în cadrul planului de recoltare a produselor lemnoase.

Potențialele resurse au fost stabilite utilizându-se indici de producție și în raport de cantitățile care sau realizat anterior, ținându-se seama și de modificările care survin în suprafețele pe care se dezvoltă flora spontană, respectiv de creșterea sau micșorarea suprafețelor parchetelor.

Recoltarea unui volum sporit de fructe și prelucrarea lor în diferite produse, constituie un important obiectiv al gospodăririi silvice. Aceasta presupune realizarea unor măsuri organizatorice și tehnice prin executarea la timp a lucrărilor necesare în desfășurarea întregului proces de producție.

În tabelul ce urmează sunt prezentate principalele specii și cantitățile de fructe de pădure și ciuperci comestibile recoltate în anii precedenți, și un rezultat de prognoză pe anul acesta.

Prognoza privind cantitățile de fructe de pădure și ciuperci comestibile

Tabel nr. 15

Capitolul III

Proprietăți generale a fructelor de pădure

3.1. Fructele de pădure și importanța lor

Printre produsele pădurii, altele decât lemnul, care face obiectul unităților de exploatare, un loc important îl ocupă fructele de pădure. Recoltarea lor a preocupat pe oameni încă din timpuri străvechi, ele constituind o însemnată resursă de hrană. Multe din speciile de arbori și arbuști fructiferi au fost adaptate cu timpul în culturi, făcând obiectul pomiculturii.

Datorită conținutului ridicat de vitamine și substanțe minerale, fructele completează alimentele de origine animală și contribuie la desfășurarea normală a proceselor metabolice în corpul omenesc.

Fructele în general și cele de pădure în special au rol energetic și plastic datorită aportului lor în diverse substanțe necesare organismului, mai ales în ce privește desfășurarea diverselor procese biologice prin substanțele enzimatice, hormonale, vitaminele și microelementele pe care le conțin, contribuind la alimentația rațională a omului.

Substanțele nutritive din fructe sunt ușor asimilabile, iar unele din ele măresc rezistența omului față de anumite boli. De asemenea, unele fructe conțin substanțe cu acțiune vindecătoare, fiind utilizate ca materie primă în industria de medicamente sau sunt consumate în stare proaspătă în scopul întăririi corpului omenesc.

Fructele de pădure constituie o materie primă deosebit de valoroasă pentru alimentație. Aroma lor este mult mai puternică decât cea a fructelor cultivate, de asemenea conținutul lor în zaharuri și în vitamine este mult mai bogat.

Fructele sunt considerate produse finite atunci când se consumă în stare proaspătă și materie primă pentru industria alimentară sau de medicamente cândsunt supuse unor procese de transformare, în urma cărora rezultă produsele finite, cu însușiri diferite de cele ale fructelor în stare proaspătă.

Multe dintre speciile de arbori și arbuști fructiferi au influență asupra florei și faunei din păduri. Unele specii au caracter invadant, împiedicând regenerarea arboretelor, ca de exemplu afinele negre, murele, ienupărul, zmeurul, altele sunt gazde pentru unele boli criptogamice (dracila, pațachina). Cele mai multe dintre speciile forestiere sunt prețuite nu numai pentru fructele lor, ci și pentru alte calități. Astfel, unele dintre specii sunt folosite la fixarea și ameliorarea terenurilor degradate (măceșul, porumbarul, vișinul turcesc etc.), unele în perdele forestiere de protecție (sălcioara, corcodușul), altele pentru crearea gardurilor vii (măceșul, cornul, porumbarul), iar ca subarboret pentru îmbogățirea solului (alunul, socul negru).

Fructele multora dintre speciile ce cresc în pădure sunt foarte căutate de păsările pădurii și de vânat (urși, mistreți, jderi, viezuri, cervide), cum sunt, de exemplu nucile, jirul, ghinda, alunele, castanele comestibile și cele sălbatice, cireșele, merele pădurețe, zmeura, cătina etc. De asemenea florile multor specii de arbori și arbuști fructiferi sunt melifere, fiind căutate de albine pentru nectarul și polenul lor (alunul, măceșul, coacăzul, zmeurul).

Nu este lipsă de importanță nici folosirea în scopuri medicinale a florii, frunzelor, fructelor, scoarței și semințelor unor specii de arbori și arbuști fructiferi ca: păducel, castanul, coacăzul, alunul, mur, zmeure, cireș păsăresc.

3.2. Starea fizică a fructelor

Calitatea fructelor este dată de starea fizică și de compoziția lor chimică. Starea fizică a fructelor este caracterizată prin însușiri organoleptice și constituția fizică.

3.2.1. Însușiri organoleptice ale fructelor

Însușiri organoleptice ale fructelor se pot constata cu ajutorul simțurilor și au influență asupra calității produsului finit. Principalele însușiri organoleptice ale fructelor sunt:

Forma și mărimea, caracteristice speciei respective, care depind de stadiul de recoltare și condițiile staționale (altitudine, latitudine, expoziție, pantă, sol, substrat geologic, climă, lumină).

Greutatea este determinată de mărimea fructului, constituția fizică și chimică. Fructele cu un conținut mare de apă sunt mai ușore decât cele cu conținut redus.

Culoarea este caracteristică speciei, variațiile din cadrul unei specii fiind influențate de condițiile staționale și de perioada de recoltare. Dintre factorii staționali o influență mai mare o au lumina, temperatura și bogăția în substanțe nutritive a solului.

Gustul și aroma sunt caracteristice speciei și variază în funcție de condițiile staționale, în sensul că speciile de arbori și arbuști ce cresc în zonele călduroase produc fructe mai gustoase și mai aromate decât cele crescute în zone mai reci. Conținutul mai bogat al solului în fosfor, potasiu și calciu influențează pozitiv aroma fructelor, în timp ce bogăția în azot nu contribuie la aromatizarea fructelor.

Mirosul este dat de uleiurile eterice din fructe.

Dintre factorii staționali cu o influență determinantă asupra mirosului se menționează în primul rând temperatura.

Starea sanitară determină calitatea fructelor, ea fiind dată de gradul de rezistență al speciei față de boli și de atacurile dăunătorilor, cum și de modul de recoltare, transport și depozitare.

3.2.2. Constituția fizică a fructelor

Constituția fizică a fructelor este dată de structura și textura lor.

Prin structură se înțelege alcătuirea fructelor din celule, forma și mărimea acestor celule, care formează țesuturile. Structura fructelor la una și aceeași specie prezintă variații în raport cu faza de creștere și dezvoltare, fiind influențată și de condițiile staționale.

Textura este dată de modul de asociere a celulelor în țesuturi și acestora în masa fructului.

Structura și textura determină în primul rând gradul de fermitate (tărie) a fructelor. Un grad de fermitate ridicat înseamnă păstrarea timp îndelungat a integrității fructului și rezistență la operațiile de manipulare în timpul recoltării, transportului și depozitării. Gradul de fermitate este influențat de condițiile staționale în care cresc arborii sau arbuștii fructiferi respectivi și de perioada de recoltare. Precipitațiile abundente și conținutul mare în azot al solului reduc gradul de fermitate al fructelor.

Recoltarea fructelor în perioada de coacere în pârgă dă un grad de fermitate, care scade pe măsură ce ele ajung la maturitate deplină sau sunt culese după perioada de maturitate.

Fructele constituie o materie vie, care este expusă unei permanente modificări în constituția ei, din momentul începerii prelucrării lor până ce se realizează produsul finit.

3.3. Clasificarea fructelor

Clasificarea fructelor, acceptată în prezent de majoritatea botaniștilor, cuprinde două grupe mari: fructe cărnoase și fructe uscate, fiecare din acestea având câte două subgrupe: indehiscente și dehiscente.

Fructe cărnoase indehiscente: baca sau boaca (dracilă, afine negre, soc, merișoare) și drupa (coarne, cireșe, corcodușe).

Fructe cărnoase dehiscente: baca, drupa și capsula cărnoasă.

Fructele uscate indehiscente: achena (alune, jir, castane), cariopsa, samara.

Fructe uscate dehiscente: folicula, păstaia, silicva, capsula și picsida.

Mai există fructe multiple (mure, zmeură), fructe false (uscate și cărnoase – mere, pere) și fructe compuse (dude).

După structură și modul de utilizare, fructele se grupează astfel:

– semințoase: scorușe, mere, pere, măceșe ș.a.;

– sâmburoase: cireșe, vișine, prune, coame, ș.a.;

– fructe arbustive: zmeură, merișoare, afine, mure ș.a.

3.4. Compoziția chimică a fructelor

Principalii componenți ai fructelor și ai produselor din fructe sunt:

– apă;

– zaharuri (glucide);

– acizi organici;

– substanțe pectice;

– materii colorante;

– substanțe tanante;

– vitamine;

– celuloză;

– albumină vegetală;

– ceară.

Apa se găsește în proporție mult mai mare față de ceilalți componenți, reprezentând 70-90% și variind de la o specie la alta. Prin uscare, fructele pierd o parte importantă de apă, ajungând la un conținut de 10-25%. Deoarece această apă este extrasă de rădăcini din sol și se înmagazinează în celulele suculente ale fructelor, este sterilă. Transformarea în suc a fructelor păstrează apei această calitate, motiv pentru care sucurile de fructe de pădure sunt băuturi sterile. Zmeura conține 84-86%, murele 88%, coacăzele negre 81-84%, afinele negre 86-88% apă.

Zaharurile sunt din punct de vedere chimic, compuși ai carbonului cu hidrogenul și oxigenul. Aceste zaharuri se produc în plantă, respectiv în fructe, în cursul dezvoltării, prin fenomenul fizico-chimic numit fotosinteză, care are loc în frunze sub acțiunea luminii și clorofilei, prin combinarea bioxidului de carbon din aer cu hidrogenul și oxigenul aduse de plantă sub formă de apă.

Zaharurile le găsim în fructe sub formă de fructoză, zaharoză și glucoza. Glucoza (componentul principal al mierii de albine) se prezintă sub formă de cristale și este mai dulce decât zaharoza. Fructoza cristalizează mai greu în stare izolată și este de circa două ori mai dulce decât glucoza.

În timpul maturației glucoza care predomină la început, se transformă în fructoză. Zaharurile din fructe sunt ușor asimilabile în organismul uman, furnizându-i o mare cantitate de energie.

Conținutul de zaharuri în fructe variază în funcție de specie, fertilitatea solului, gradul de coacere, climă, anotimp și alte elemente și alte elemente și se exprimă în zahăr invertit. Zaharurile din fructe sunt factorii energetici ai acestora, iar natura și calitatea lor diferă după specie și gradul de coacere a fructului.

Prin încălzire la temperaturi mari fructele bogate în zaharoză devin amare din cauza caramelizării.

Conținutul în glucide al unor fructe este redat în tabelul următor:

Conținutul de glucide al unor fructe

Tabel nr. 16

Acizii organici se formează în fructe în perioada de creștere ale acestora, iar energia necesară acestei creșteri se produce prin arderea zaharurilor. Când fructul ajunge în stare de pârgă nu se mai consumă atâta energie, scade formarea acizilor și crește în schimb acumularea de zaharuri. În fructele crude zahărul este ars pentru formarea acizilor organici. Numai după ce s-a terminat formarea acizilor prin consumarea zaharurilor începe creșterea în dulceață a fructelor.

Acțiunea acizilor din fructe este mai ales aperitivă, deoarece stimulează secreția salivei, a sucurilor gastrice și intestinale.

Substanțele pectice se găsesc în pereții celulelor fructelor sub formă de protopectide în pereții celulari și sub formă de pectide dizolvate în sucul celulelor.

Sub influența enzimelor sau a acizilor organici pectinele sunt puse în libertate la presare.

O însușire caracteristică a substanțelor pectice și a soluțiilor coloidale este faptul că, împreună cu taninul, dau precipitate ce se depun. Deoarece în fructe se găsesc cantități destul de importante de substanțe pectice (în coajă, în membranele celulelor, în nuclee), ele se pot combina cu taninul care se află în doagele butoaielor de stejar, formând floculații (umbrele) care plutesc în fruct și se depun foarte greu, provocând unul din cele mai frecvente defecte ale sucurilor.

Agenții capabili să distrugă moleculele pectice și care se utilizează în prepararea sucurilor sunt enzimele, care acționează la rece (bentonita) sau la cald (aspergolul) și care limpezesc sucul, solubilizând particulele de acid pectic și depunându-le la fundul butoaielor.

La o maturitate normală conținutul de pectină la diferite specii de fructe este redat în tabelul următor:

Conținutul în pectină la diferite specii, la maturitate normală

Tabel nr. 17

Materiile colorante sau pigmenții sunt acumulați în sucul celular al pieliței și al pulpei fructelor, asigurând culoarea caracteristică speciei respective. Astfel culoarea verde este determinată de prezența clorofilei, cea galbenă de carotină, cea albastră și cea roșie de antocianine. Păstrarea culorii specifice fructelor este o preocupare în industrie întrucât oxidarea compușilor fenolici produce închiderea culorii sucurilor de fructe.

Aciditatea fructelor intensifică colorația sucurilor de fructe de pădure, acestea devenind mai vii cu cât aciditatea este mai mare. Pe de altă parte, oxigenul din aer conduce la o diminuare a acestei intensități a culorii și chiar schimbarea acesteia.

Substanțele tanante sunt solubile în apă și se oxidează cu ușurință sub influența enzimelor și oxigenului, producând închiderea culorii fructelor.

Taninul are proprietăți astringente. Pentru păstrarea culorii fructelor se apelează la albirea lor prin opărire sau tratare cu substanțe chimice, în scopul de a distruge enzimele ce catalizează oxidarea.

În tabelul următor se prezintă conținutul în substanțe tanante și colorante al unor specii de fructe.

Conținutul în substanțe tanante al unor specii de fructe de pădure

Tabel nr. 18

Vitaminele sunt substanțe hrănitoare ce se găsesc în fructe, legume, de o importanță indispensabilă dezvoltării, întreținerii și funcționării organismului omenesc, fiind absolut necesare pentru menținerea echilibrului nutriției.

În fructe se găsesc vitaminele A, Bl, B2, C, D, E, K, PP s.a., în proporții foarte variabile, diferind de la o specie la alta.

Vitaminele înlesnesc și dirijează multe procese biochimice în organismul uman și contribuie la creșterea capacității de muncă. Aerul exercită o influență nefavorabilă asupra vitaminei C și în general asupra vitaminelor din fructe, oxidându-le prin intermediul enzimelor numite oxidaze, mai ales la temperaturile ridicate de aceea este necesar ca manipularea fructelor și a sucurilor să se facă în timp cât mai scurt. Vitamina C este deteriorată și de către cupru, chiar sub formă de aliaje, ceea ce ne determină să evităm utilizarea unor vase de cupru la prelucrarea, transportul și depozitarea fructelor.

Dintre toate sucurile de fructe de pădure cel mai bogat în vitamina C este cel de coacăze negre, utilizat în profilaxia scorbutului, împotriva reumatismului și a altor afecțiuni.

Conținutul în vitamine la 100 g fructe se prezintă în tabelul următor:

Conținutul în vitamine la 100 g fructe

Tabel nr. 19

Celuloza se găsește în învelișul fructelor și al celulelor, fiind înrudită cu pectinele și zaharurile.

Albumina vegetală are o importanță destul de mare, deoarece conduce la fenomenul neplăcut de coagulare când se află în prezența taninului (din doagele butoaielor). Prezența albuminei vegetale se constată prin fierberea sucului, în urma căreia se constată prin fierberea sucului, în urma căreia se formează o spumă deasă.

Ceara are rolul de a proteja fructul, respectiv de a reduce evaporația și de a înlesni o scurgere rapidă a apei de ploaie, care prin menținere pe fructe ar favoriza putrezirea. Unele fructe, ca măceșele, porumbele, coarnele au în mod vizibil ceară pe partea exterioară.

Protidele sunt substanțe azotoase, reprezentând 0,4-1,2% din fructele proaspete ale arborilor și 0,7-1,5% din cele ale arbuștilor fructiferi. Protidele ajunse în organismul uman se descompun în prezența enzimelor în aminoacizi, care influențează procesul de creștere și de dezvoltare normală, fiind indispersabil în sinteza proteinelor. Sucul de fructe conține de regulă cantități mici de proteide, nu înlesnește formarea ureei și a acidului uric, iar ficatul și rinichii elimină produsele de descompunere ale protidelor, atunci când se consumă fructe sau produse din fructe.

Lipidele (grăsimile) se găsesc în fructe și semințe sub formă de uleiuri, în stare solidă și lichidă. Grăsimile conțin acizi grași care râncezesc datorită prezenței proteinelor, apei, luminii solare și microorganismelor. Fructele conțin până la 0,5% grăsimi, însă majoritatea grăsimilor se găsesc în semințe.

Uleiurile eterice dau aroma specifică fructelor. Ele se găsesc de regulă în cantități mici sau foarte mici, fructele de ienupăr având un conținut mai ridicat de uleiuri eterice (0,9-3,0%).

Valoarea nutritivă a fructelor de pădure este dată de compoziția chimică a acestora și variază în timp, crescând în cursul dezvoltării până la maturitatea fiziologică. Lipidele și glucidele din alimente se oxidează după asimilarea lor în organismul uman, cu degajarea de energie calorică.

3.5. Proprietăți fizice și chimice ale fructelor de pădure

Dintre proprietățile fizice menționăm: masa, forma (exprimate prin rapoarte între unele dimensiuni), culoarea, mirosul, gustul. Fiecărei specie îi corespund anumite valori ale dimensiunilor, masei și indicatori de formă. Din cauza stării nefavorabile a vremii, a unui grad de iluminat mai redus mărimea și forma fructelor pot fi afectate.

Culoarea fructelor este dată de prezența anumitor pigmenți vegetali:

– pigmenții clorofilieni dau culoarea verde;

– pigmenții flavonici dau culoarea galbenă;

– pigmenții antocianici dau culorile violet, roșu, albastru.

Senzația de gust e dată de glucide (dulce), acizi și săruri acide (acru), glucozide și alcaloizi (amar). Amestecul de mai mulți stimuli gustativi duce la un gust compus. La aceeași valoare a acidității fructelor gustul acru se diminuează dacă adăugăm zaharuri. Dacă se adaugă tanin gustul acru revine. Aroma e dată de complexul de senzații compus din gust și miros precum și din cald sau rece. La oprirea respirației aroma nu se mai percepe.

Fructele de pădure au însușiri mai accentuate decât cele de livadă. Zmeura de pădure are culoare, aromă și gust superior.

Ca proprietăți chimice, fructele sunt formate din apă și substanță uscată din totalitatea componentelor organice și anorganice. Cu cât e mai mare substanța uscată cu atât valoarea e mai ridicată. În urma arderii (calcinării) componentul, substanță uscată se transformă în cenușă respectiv substanțe minerale. Apa în fructe se găsește în proporție de 85-90%, ea fiind apă sterilă.

Dintre substanțele organice menționăm: glucide, pectină, acizi organici (malic, citric, oxalic), amidon și grăsimi.

Capitolul IV

Valorificarea fructelor de pădure din cadrul Centrului de fructe de pădure și ciuperci comestibile Aleșd-Peștiș

4.1. Operații tehnologice premergătoare

Fructele de pădure constituie resurse importante de materie primă, care trebuie introduse în circuitul economic, în vederea prelucrării lor pentru consumul intern și a creării unor disponibilități pentru export.

Recoltarea și valorificarea lor se fac în mod organizat, de către ocoalele și inspectoratele silvice. Pentru trebuințe gospodărești unitățile silvice pot acorda autorizații de recoltare persoanelor respective.

Marea majoritate a fructelor de pădure se recoltează în perioada iunie-noiembrie, însă de regulă fiecare specie are o durată scurtă de recoltare, ceea ce impune măsuri organizatorice deosebite.

4.1.1. Identificarea suprafețelor din fondul forestier

Identificarea suprafețelor din fondul forestier se face anual, personalul silvic de teren identifică suprafețele din fondul forestier pe care cresc arbori și arbuști fructiferi, ținând seama de faptul că se produc în permanență schimbări, întrucât unele arborete sunt supuse exploatării, iar plantațiile ce se fac pe alte suprafețe își închid starea de masiv și împiedică dezvoltarea arbuștilor fructiferi. La identificarea acestor suprafețe se ține seama de cele pe care au crescut arbuști fructiferi în anii anteriori, de cele nou apărute în urma tăierii unor păduri, mai ales la zmeură și afine negre în zona de munte, precum și de cele în care arbuștii dispar datorită creșterii plantațiilor. Pentru stabilirea cât mai exactă a acestor suprafețe se parcurge fiecare bazin, fiecare trup de pădure și datele obținute se comunică și se centralizează la fiecare ocol silvic, pentru a se putea stabili potențialul de producție, numărul și amplasamentul punctelor de colectare.

4.1.2. Asigurarea forței de muncă necesară recoltării

Asigurarea forței de muncă necesară recoltării. Muncitorii recoltatori de fructe de pădure trebuie să cunoască bine speciile de fructe pe care le recoltează, epoca recoltării și condițiile de calitate pe care acestea trebuie să le îndeplinească, pentru a fi consumate în stare proaspătă sau a fi prelucrate în produse semifinite și finite.

Personalul silvic de teren – pădurarii, brigadierii și șefii de districte – trebuie să aducă la cunoștința populației speciile de fructe care se pot recolta nelimitat (zmeură, mure, afine negre și roșii, coacăze negre, castane comestibile, nuci, măceșe, fragi) și cele care se recoltează în mod limitat (porumbe, păducel, mere și pere pădurețe, alune, cătină albă, coarne, s.a.), precum și prețurile care se plătesc zilnic muncitorilor recoltatori pentru fiecare specie.

Pentru o recoltare rațională a fructelor de pădure muncitorii recoltatori vor fi organizați în echipe, îndrumați și supravegheați în ce privește suprafețele de pe care recoltează fructe, pentru a nu parcurge într-o singură zi întreaga suprafață, ceea ce ar produce pierderi din fructificație.

4.1.3. Stabilirea momentului optim de recoltare a fructelor de pădure

Momentul optim de recoltare a fructelor. Pe parcursul creșterii și dezvoltării fructelor începând cu momentul de debut al formării lor în cuprinsul acestora au loc numeroase procese de geneză, transformări de substanțe. Dominante sunt procesele de polimerizare-condensare, în urma cărora se acumulează hidrați de C, substanțe proteice, acizi organici, lipide, pigmenți vitamine și altele.

După încetarea creșterii fructelor și trecerea semințelor în stare latentă încep să domine procesele de hidroliză. La suprafața fructelor se intensifică pigmentația și luciul. În timp ce anterior substanțele noi se formau prin fotosinteză acum la baza formării acesteia stau procesele de pirosinteză.

În funcție de ansamblul însușirilor fizice și chimice care trebuie satisfăcute prin recoltare se deosebesc mai multe feluri de maturități:

maturitatea fiziologică – este acea etapă din evoluția fructelor în care semințele acestora ajung apte de a germina și de a da naștere la o nouă plantă;

maturitatea tehnică – se realizează când fructele corespund pe deplin pentru a fi prelucrate într-un anumit produs. Spre exemplu nucile de nuc comun destinate a fi prelucrate în dulceață se recoltează cât sunt încă verzi cu endocarpul nelignificat. În acest caz maturitatea tehnică devansând coacerea în timp;

maturitatea de recoltare – este acel moment când după încetarea creșterii fructelor capătă însușirile caracteristice maturării (pigmentație, luciu), legăturile lor cu planta mamă încep să se sisteze și stratul de suber formează la punctul de inserție al pedunculului de ramură face o ușoară detașare a lor. În cazul celor mai multe din specii recoltarea trebuie executată în momentul realizării acestei maturități, astfel lipsind gustul și aroma specifice și existând pericolul unei deprecieri rapide;

maturitatea de consum – este acea etapă când fructele au însușiri care le fac în întregime apte pentru consumul în stare proaspătă, ele caracterizându-se în acest moment printr-o structură adecvată și un raport optim între toate componentele substanței uscate. Dacă la numeroase specii maturitatea de consum corespunde cu cea de recoltare la altele (păr pădureț, sorb) maturitatea de consum se atinge la câtva timp mai târziu.

Rezultă astfel momentul optim de recoltare depinde de direcția de utilizare a fructelor. La stabilirea lui urmând a fi luate în considerare momentul în care acestea ajung la maturitatea corespunzătoare.

Momentul de recoltare mai este influențat de stațiune, altitudine, expoziție dar și de mersul stării vremii din anul respectiv.

Principalele elemente privind recoltarea fructelor de pădure

Tabel nr. 20

Culesul fructelor pe timp nepotrivit sau înainte de a ajunge la maturitate conduce la scăderi calitative și la pierderi cantitative.

4.1.4. Purtatul fructelor

Purtatul fructelor este o verigă importantă în procesul de valorificae, impunându-se a fî executate de către muncitorii culegători în cele mai bune condiții, pentru a se păstra calitatea și a le feri de orice depreciere. Se urmărește ca perioada de timp din momentul recoltării până la predarea punctelor de colectare să fie cât mai scurtă, evitându-se intemperiile, staționările, manipulările brutale. Purtatul pe distanțe mai lungi trebuie să se facă pe timp răcoros – noaptea, dimineața sau seara.

4.1.5. [NUME_REDACTAT]. La preluarea de la muncitorii culegători, se face analiza cantitativă prin cântărire și analiza calitativă prin examinarea organoleptică. Examinarera organoleptică se efectuează de către persoane cu experiență. Se cercetează aspectul exterior și unele elemente interioare, respectiv culoarea, mărimea. Forma, consistența, luciul, uniformitatea, starea de curățenie, impuritățile, defectele și gradul de depreciere, maturitatea, starea de prospețime, mirosul, caracteristicile pulpei, suculenta, gustul, aroma etc. Cu ajutorul refractometralui se poate determina conținutul de substanță uscată solubilă, rezultatul înscrindu-se în condica de recepție, în dreptul numelui persoanei care a predat fructele, alături de cantitatea corespunzătoare.

4.1.6. [NUME_REDACTAT] fructelor este o operație care constă în răcirea rapidă, pe cât posibil imediat după preluarea de la culegători, în scopul micșorării căldurii din teren conținute de acestea la recoltare, pentru încetinirea activității lor fiziologice, prelungirea duratei de păstrare, reducerea pierderilor. Prerăcirea este obligatorie îndeosebi pe transportul pe distanțe mari, cum sunt cele pentru export. Operația se poate efectua cu ajutorul mai multor metode:

– prerăcirea în aer liber, respectiv la adăpostul unor șoproane dispuse în locuri răcoroase, la malul unei ape curgătoare, metodă aplicabilă la puncte de colectare amplasate în zona de recoltare;

– prerăcirea în apă, constând în stropirea sau imersia fructelor cu pielița groasă (porumbe, scorușe, măceeșe, coarne), apa folosită fiind în prealabil adusă în apropierea temperaturii de 0°C, prin răcire cu agregate frigorifice sau cu gheață; în timp de circa 30 minute temperatura fructelor poate astfel să ajungă la 3-4°C.

– prerăcirea în celule frigorifice, aplicabilă în cazul existenței depozitelor moderne;

– prerăcirea în mijloace de transport cu gheață.

4.1.7. [NUME_REDACTAT] urmărește respectarea exigențelor de ordin calitativ impuse sortimentelor de realizat, în conformitate cu prevederile stabilite de comun acord cu beneficiarul. Operația se efectuează pe mese specifice de sortare. În nici unul din cazuri nu sunt admise fructe mucegăite sau intrate în fermentație, deoarece acestea pot compromite întregul lot supus prelucrărilor ulterioare.

4.1.8. [NUME_REDACTAT] are caracter limitat, aplicată numai speciilor ale căror fructe nu se zdrobesc, între care cireș păsăresc, măceeș, corn, porumbar, măr pădureț ș.a. Fructele suculente, cu epidermă fină, cum sunt cele de zmeur, mur, afin, fragi, coacăz, nu se spală, deoarece se înregistrează pierderi mari. Operația se execută prin imersia lădițelor cu fructe în apă potabilă, rece, urmată de ținerea sub duș și zvântare.

4.1.9. [NUME_REDACTAT] se practică în cazul speciilor de fructe cu dimensiuni relativ mari, ca măr pădureț, păr pădureț, pentru a scurta durata de răcire sau deshidratare. Se folosesc cuțite din oțel inoxidabil.

4.1.10. [NUME_REDACTAT] se face în mod diferit, în funcție în principal de cerințele beneficiarului. Prin ambalare trebuie să se asigure protecția mecanică a fructelor de pădure, ca și buna păstrare a însușirilor organoleptice și nutritive, pe întreaga perioadă de timp, de la recoltare, depozitare și transport, până la consum. Se folosesc îndeosebi ambalaje din lemn și mase plastice, de dimensiuni corespunzătoare speciei și sortimentului.

4.1.11. [NUME_REDACTAT], condițiile de păstrare pe care trebuie să le îndeplinească un depozit se referă atât la temperatura și umiditatea relativă a aerului, cât și la circulația aerului, la lumină, compoziția aerului, igienă, lipsa mirosurilor străine. Modul de depozitare trebuie să permită circulația bună, uniformă, a aerului printre fructe, manipulare rapidă a ambalajelor cu fructe, folosirea completă a spațiului. Aceste condiții sunt ușor de îndeplinite în cazul depozitării paletizate.

4.1.12. [NUME_REDACTAT] privește deplasarea pe distanțe mici, de la punctele de colectare la centrele de fructe de pădure, ca și deplasarea pe distanțe lungi, inclusiv la beneficiarii externi. Pentru transportul pe distanțe scurte se pot folosi autofurgonete de tip izoterm, transportul pe distanțe lungi se pot face cu mijloace rutiere, recomandându-se semiremorcile, acestea pot fi izoterme, refrigerate și frigorifice.

4.2. Sortimente de fructe de pădure prelucrate în cadrul centrului

Principalele sortimente de fructe de pădure, destinate comercializării pentru consumul direct sau livrării unităților de prelucrare în produse finite, sunt următoarele:

– fructe de pădure în stare proaspătă;

– fructe de pădure conservate prin frig artificial.

Se precizează că forma ideală de consum a fructelor de pădure este cea în stare proaspătă. Caracterul sezonier al recoltelor și sensibilitatea ridicată la depreciere impun totuși realizarea și a unor sortimente conservate, acestea trebuind să aibă însă la bază metodele cele mai adecvate, care să nu aibă efect nociv asupra sănătății și să permită menținerea pe cât posibil intactă a diferiților constituenți ai fructelor.

4.2.1. Fructe de pădure în stare proaspătă

Fructele de pădure în stare proaspătă constituie un sortiment foarte căutat, întrucât sub această formă se păstrează aproape în întregime proprietățile naturale. La export, sunt cerute mai cu seamă fructe proaspete de zmeur, mur, afin negru, merișor, porumbar, cătină albă, măceș, dar mai nou pot prezenta interes fructele de alun, scoruș, castan bun, păducel, măr pădureț.

Pentru livrarea fructelor în stare proaspătă se cer o serie de condiții tehnice și calitative pe care trebuie să le întrunească fructele, condiții ce se stabilesc de comun acord cu beneficiarul. Pot fi luate în considerare următoarele prevederi referitoare la acestea:

– să fie proaspăt recoltate, sănătoase, întregi, curate, fără vătămări;

– să aibă forma și culoarea caracteristice speciei;

– să fie sortate în mod corespunzător;

– mărimea nu constituie obligatoriu o condiție impusă; ea poate fi uneori condiționată de exemplu la coarne și măceșe (diametrul transversal minim 10 mm), la porumbe (diametrul minim 8 mm).

În raport cu cerințele beneficiarului, se pot admite impurități (frunzulițe, codițe, nisip) în procent de maximum 0,1-0,2%. La unele specii se pot admite cu acordul clientului, o proporție de fructe moi, de exemplu 5% pentru scorușe și coarne și 10% pentru păducel. La zmeură se pot admite maximum 15% fructe cu defecte, sfărâmate. La afine negre și roșii se pot admite fructe ușor însiropate, fără a fi depreciat aspectul general al produsului. La măceș se pot admite maximum 5% fructe cu vârfurile verzi. Fățuirea fructelor în ambalaj este de regulă interzisă. Prezența larvelor la zmeură, mure, nu reprezintă obligatoriu un defect de calitate.

Ambalarea fructelor proaspete pentru export se face în coșulețe de material plastic sau furnir, cu capacitatea de 0,5-1,5 kg (pentru zmeură, fragi, mure, afine negre, afine roșii, coarne); în lădițe din lamele de lemn cu capacitate de 6-10 kg (pentru cătină, scorușe, porumbe, măceșe, păducel, coarne) sau în butoaie de fag sau stejar cu calop de gheață artificială la mijloc, pentru prevenirea închiderii (în special pentru fructe destinate prelucrării în sucuri și marcuri). Ambalajele trebuie să fie curate, rezistente și fără miros străin.

Transportul se efectuează în autodube frigorifice (zmeură, mure, fragi, afine negre, afine roșii, coarne, cătină, porumbe, scorușe), sau camioane normale acoperite pentru fructele mai rezistente (măceșul, păducelul), modul de expediție fiind în funcție de durata transportului și de cererea beneficiarului.

Controlul calității fructelor proaspete se efectuează de către personalul specializat al unității, atât pe parcursul procesului tehnologic de recoltare și transport, cât și la încărcarea mijlocului de transport.

4.2.2. Fructe de pădure conservate prin frig artificial

Temperaturile scăzute au o influență covârșitoare asupra microorganismelor și enzimelor, principalii agenți modificatori ai fructelor de pădure. În cazul microorganismelor, temperatura joacă un rol extrem de important în desfășurarea reacțiilor biochimice, reacțiilor catalizate enzimatic, a căror viteză crește sau se micșorează o dată cu ea. În aceste condiții, în prezent, frigul este considerat un mijloc eficient și în același timp simplu și economic, de conservare a fructelor de pădure.

Conservarea prin congelare

Este procedeul cel mai folosit în cadrul unității luate în studiu și cel mai des cerută de către beneficiari, fapt pentru care s-a făcut investițiile ce constau în instalații moderne de congelare.

Congelarea este procedeul de conservare a fructelor de pădure prin înghețare, în vederea păstrării însușirilor lor o perioadă de timp îndelungată, la un nivel apropiat de cel avut în stare proaspătă. Buna reușită a conservării și păstrarea pe cât posibil intactă a proprietăților inițiale a fructelor impun ca procedeul de congelare să se efectueze cât mai rapid și cel de decongelare să se realizeze lent. Conservarea prin congelare, presupune, fără excepție, moartea celulelor și țesuturilor.

Viteza de congelare se referă la viteza cu care frontul de cristalizare avansează în cuprinsul produsului avut în vedere și se exprimă în cm/h. Aceasta interesează în cunoașterea performanțelor instalațiilor de frig folosite, eficienței tehnologiei de congelare aplicate. Prin adoptarea unor viteze mai mari de congelare, intensitatea modificărilor structurale se reduce, prelungindu-se foarte mult conservabilitatea.

La valori până la 0,5 cm/h, viteza de congelare este lentă, aici predomină cristalizarea intercelulară, pereții celulari ai fructelor sunt din această cauză perforați, celulele suferind un proces de deshidratare. La viteze de 0,5-5 cm/h și peste se consideră rapidă, predominând cristalizarea intracelulară, când se formează o structură microcristalină. Dacă la congelarea lentă decongelarea este însoțită pierderi mari de suc, în cazul decongelării produselor congelate rapid pierderile de suc sunt mai reduse, ceea ce duce la un indicator de calitate mai bun datorită faptului că nu se pierde aroma și gustul fructului.

Procedeul de conservare prin congelare presupune operații tehnologice simple. Pentru buna reușită a congelării, stadiul de maturitate al fructelor de pădure colectate trebuie să corespundă maturității de consum. Dacă intervalul de timp de la recoltare nu este destul de scurt, fructele trebuiesc prerăcite iar transportul se va face în stare refrigerată cu ajutorul autoturismului în din dotare având instalație de răcire. Pe lângă aceste operații tehnologice este necesară și efectuarea unor tratamente antienzimatice. Protecția antienzimatică se poate realiza prin imersie în soluție 1-2% acid ascorbic (substanță folosită ca acceptor de oxigen), sau ca adaos de zahăr cristalin sau sirop de zahăr, care împreună cu apa din fructe formează o soluție concentrată, ce îndepărtează aerul și respectiv oxigenul din țesuturi. La zmeură, mure, afine, îmbibarea cu o soluție de zahăr timp de circa 1 oră are ca rezultat, pe lângă prevenirea unor modificări nedorite, o mai bună păstrare a aromei.

Fructele astfel rezultate se pun în coșulețe de plastic căptușite cu nailon pentru ca după scoaterea din camera de congelare scoaterea lor din coșuri să fie mai ușoară. Aceste coșuri sunt stivuite și introduse în camera de congelare rapidă tip GUNTNER fabricat în Germania, având o capacitate de răcire maximă la -50°C și un volum interior de 90 m3 având o capacitate de încărcare a camerei de cuprinsă între 2-5 t.

Alcătuirea instalației frigorifice. Instalația frigorifică are în componența ei patru elemente: vaporizator, compresor, condensator și detentor. La nivelul vaporizatorului, agentul frigorific (freon ecologic) trece de la stare de lichid la starea de vapori, cedând frigul conținut produsului care trebuie răcit la o temperatură scăzută și preluând căldura de la acesta. De la vaporizator, vaporii agentului frigorific ajung la compresor, aici, în baza unui consum de energie mecanică, fiind comprimați. Vaporii comprimați merg apoi la condensator, de la acest nivel cedând mediului ambiant căldura preluată de la vaporizator și ca urmare răcindu-se și trecând din nou în stare lichidă. Detentorul are rol de a asigura destinderea agentului până la presiunea de vaporizare. În continuare ciclul se reia, agentul frigorific lichid ajungând iarăși la vaporizator.

Controlul temperaturii din spațiul de depozitare se face cu ajutorul termostatelor, care determină deschiderea sau închiderea valvelor ce permit accesul agentului frigorific în vaporizator.

În timpul congelării fructelor, are loc faza de maximă cristalizare a apei, este cuprinsă între -l și -5°C, acum solidificându-se 60-75% din conținutul total de apă. Această fază se impune să fie depășită cât mai repede. Faza următoare o reprezintă subrăcirea până la o temperatură de -18…-25°C, când se solidifică până la 90-95% din conținutul total de apă. Pentru realizarea congelării, temperatura agentului frigorific la nivelul vaporizatorului are valoarea de -40…-45°C.

După terminarea procesului de congelare fructele sunt aduse în hala de prelucrare, unde se scot din coșulețe, se sortează și se ambalează în: cutii plastifiate de 20 kg (afine, zmeură, mure), sacuri plastifiate de 25 kg (măceșe) și lădițe tip 4 (porumbele, prunus serotina). Cutiile și lădițele se paletizează pe europaleți care sunt legați cu bandă PVC. După formarea europaleților marfa se introduce în camera alăturată numită camera de depozitare-refrigerare, aici păstrându-se până la livrare la o temperatură de -18°C și umiditate relativă a aerului de 95%, condiții în care durata de păstrare poate ajunge chiar la 8-10 luni.

Conservarea prin refrigerare.

Refrigerarea fructelor de pădure este procedeul de conservare cu ajutorul temperaturilor scăzute, fără formarea de gheață în țesuturile acestora, urmărind prelungirea duratei de păstrare prin menținerea imunității naturale a lor, împotriva atacului microorganismelor. Se aplică la toate speciile, obligatoriu proaspete, fiind păstrate pe termen scurt.

Prin refrigerare se înregistrează o serie de efecte pozitive: sunt frânate activitățile metabolice ale fructelor (intensitatea respirației scade de 2-4 ori), având ca urmare micșorarea pierderilor de substanțe nutritive și reducerea sau oprirea proceselor de maturare; crește gradul de fermitate al țesuturilor, ceea ce duce la sporirea rezistenței la manipulare și transport; sunt diminuate reacțiile chimice de descompunere. Ca efect negativ se amintește producerea bolilor fiziologice de refrigerare (boli de natură neparazitară), care pot face fructele neconsumabile.

Procesul tehnologic de refrigerare cuprinde operațiile: sortare, spălare, zvântare, ambalare, răcire (refrigerarea propriu-zisă), depozitare, transport, reîncălzire parțială înainte de darea în consum.

Răcirea în spațiul de depozitare se practică de regulă când nu este necesară o răcire rapidă.

Alcătuirea instalație frigorifice. Un astfel de sistem folosit și în cadrul unității luate în studiu este camera de refrigerare-depozitare în dotarea căruia intră vaporizatorul, ventilatorul, umidificatorul. Vaporizatorul și ventilatorul se află în partea superioară a camerei de refrigerare-depozitare, aerul rece fiind introdus în spațiul dintre tavan și stive cu fructe în lăzi. Distanța până la care poate ajunge curentul de aer vehiculat de ventilator este de 6-7 m. Cea mai scăzută temperatură ce se poate obține cu ajutorul instalației este de -20°C. Viteza de răcire rezultă ca raport al scăderii totale a temperaturii medii a produsului supus refrigerării, la durata totală a procesului. Pentru a se mări viteza de răcire a unui produs cu caracteristicile fizice cunoscute, se poate acționa asupra temperaturii și vitezei de deplasare a mediului de răcire.

În cazul sistemului de răcire lentă în spațiul de depozitare, puterea frigorifică permite răcirea loturilor noi de fructe, concomitent cu menținerea condițiilor necesare depozitării loturilor răcite anterior. Se poate totodată practica refrigerarea fructelor de pădure în butoaie de plastic de capacitate de 120 l, prin umplerea treptată a acestora, de fiecare dată cu câte o cantitate de circa 20% din capacitatea lor.

În cadrul unității există trei astfel de instalații (camere) având volume diferite: 90 m3, 60 m3, 54 m3, primele două aflându-se în apropierea camerei de congelare și a rampei de încărcare pentru ușurarea manipulării marfei, în acestea se depozitează în special fructele de pădure pe când în cea de 54 m3 ciupercile.

4.3. Descrierea principalelor specii de fructe de pădure prelucrate în cadrul centrului

Zmeurul (Rubus idaeus). Este cel mai valoros arbust forestier producător de fructe. Crește până la 2m înălțime în zone de deal și de munte.

Are flori albe, grupate în raceme scurte. Zmeurul înflorește în lunile mai-iunie, cu o durată de înflorire de 25-35 de zile.

Fructul (zmeura) este o polidrupă roșie, foarte rar galbenă, aromată, dulce, cu perișori având diametrul de 8-15 mm. Zmeura se coace de la sfârșitul lunii iulie până în septembrie. Durata coacerii este de 30-40 de zile.

Numărul mediu de fructe la un kilogram este în jur de 1680 de bucăți (1140-2800 buc), greutatea medie a unui fruct e de 0,64 g (0,35-0,87 g), diametrul mediu al fructului de 11,2 mm (8,9-13,5 mm), indicele refractometric al fructului în perioada coaceri intense 13,5% (9,1%-14,8%).

[NUME_REDACTAT]. 1 – Zmeura (Rubus idaeus)- sursa- [NUME_REDACTAT] se consumă în stare proaspătă, se poate usca sau fierbe. Ea găsește o largă întrebuințare și în prepararea dulciurilor și a produselor de cofetărie: siropuri, gemuri, jeleuri, marmelade, compoturi, dulceață, șerbet, etc. Din zmeură se poate produce prin fermentare un vin aromat și de bună calitate precum și rachiu. În industria de medicamente zmeura este folosită la preparatele contra amigdalitei, dezinteriei și diareei. Din lujeri și frunze se poate face un ceai foarte aromat. Fructele de zmeură se folosesc la prepararea băuturilor răcoritoare, a sucurilor pasteurizate, precum și a sucurilor alcoolizate.

Afinul negru (Vaccinum myrtilus). Este unul dintre cei mai importanți arbuști ce cresc în pădurile noastre de deal și de munte. Crește foarte ramificat, până la 0,5 m înălțime.

Florile sunt de culoare roz, solitare, pendente, așezate la subsuoara frunzelor. Înflorește în lunile mai și iunie.

Fructele denumite afine negre, sunt bace cărnoase, de culoare neagră-albăstruie, globuloase de 6-10 mm diametru, acoperite cu o brumă ceroasă specifică. Au gust dulce acrișor, plăcut, slab astringent, fiind comestibile. Se coc în perioada 1 iulie-august-septembrie.

Afinele se consumă în stare proaspătă, o cură de o lună de zile mărind acuitatea vizuală. Afinele negre au însă o largă utilizare în domeniul alimentar, la prepararea sucurilor naturale și concentrate, siropurilor, dulceții, gemului și băuturilor răcoritoare. Sucul de afine negre se poate pregăti în gospodărie renumita "afinată", precum și lichior.

[NUME_REDACTAT]. 2 – [NUME_REDACTAT] (Vaccinum myrtilus) – sursa- [NUME_REDACTAT] afine negre uscate se obține un ceai indicat pentru combaterea dezinteriei și a diareei. De asemenea, lujerii și frunzele sunt folosite în mod curent sub formă de ceai la reducerea glicemiei din sânge și combaterea diabetului, având efecte asemănătoare cu cele ale insulinei.

Murul de pădure (Rubus hirtus). Este un arbust indigen, cu lăstari târâtori, ghimpoși și păroși, cu flori mici, albe, grupate în raceme scurte. Înflorirea se produce din iulie până în septembrie.

Fructele sunt polidrupe, cărnoase, globuloase și se desprind greu de pe peduncul. Au o culoare neagră lucioasă. Murele au un gust dulce-acrișor, destul de plăcut. Din cauza conținutului în substanțe tanante, care le dă un gust ușor astingent, se consumă în măsură redusă în stare proaspătă. Sunt folosite în mare măsură la prepararea siropurilor, sucurilor, dulceților, jeleurilor și marmeladelor. Prin fermentare, din fructele de mure se poate obține vin și lichior. Fructele și frunzele de mur sunt folosite și în industria farmaceutică la tratarea unor boli dermatologice, dentare (gingivite), ginecologice.

[NUME_REDACTAT]. 3 – Murul de padure ( Rubus hirtus) – sursa – [NUME_REDACTAT] (Rosa canina).

Este o specie arbustivă ce atinge înălțimi de 2-3 m cu ramuri arcuite cu ghimpi puternici, recurbați. Florile de culoare roz-deschis sau albe, plăcut mirositoare, de câte 4-5 cm, grupate câte 1-3. Înflorește în luna iunie.

Fructele sunt roșii, elipsoidale, de 1-2 cm lungime și 0,5-1,5 cm diametru, cu 10-40 semințe. Sunt comestibile, mai ales după primele geruri. O tufă de măceș produce 0,3-0,4 kg fructe. Fructele se coc începând din a doua jumătate a lunii august și în cursul lunii septembrie.

[NUME_REDACTAT]. 4 – Macesul ( Rosa canina) – sursa – [NUME_REDACTAT] cărnoasă a fructului se utilizează în industria de medicamente pentru extragerea vitaminei C și pentru prepararea unor ceaiuri cu efect diuretic. De asemenea, se utilizează în industria alimentară pentru prepararea pastei de fructe, jeleurilor, gemurilor și lichiorurilor.

Capitolul V

Ciuperci comestibile spontane din fondul forestier

5.1. Elemente generale privind bioproducția de ciuperci comestibile spontane

Ciupercile, în accepțiunea din lucrarea de față, reprezintă organul (corpul) de fructificație, de regulă sub formă de pălărie cărnoasă cu picior, adesea comestibil, al unor plante din încrengătura cu același nume a regnului vegetal.

În cuprinsul pădurilor de la noi se întâlnesc numeroase specii de ciuperci comestibile. Fiecare specie pretinde anumite condiții de sol, climă. Creșterea și dezvoltarea ciupercilor cuprind o fază vegetativă care privește miceliul și una care reprezintă formarea corpului de fructificație.

Nutriția ciupercilor este heterotrofă. Cu ajutorul enzimelor, pe care le secretă miceliul lor acționează asupra substratului nutritiv mort sau viu din pădure înglobând în celulele lui produși mai simpli rezultați din descompunerea substanțelor organice complexe. În cazul ciupercilor care formează miconză (trăiesc în simbioză cu rădăcinile arborilor), hifele absorb din sol substanțe nutritive de care beneficiază plantele primind în schimb de la aceștia din urmă glucide, vitamine, etc. Dintre ciupercile care nu formează micorize amintim: ghebele (Armillariella meleea), păstrăvul de fag (Pleurotus ostreatus), Zbârciogul (Mocchella conica).

La ciupercile micorizante ca: hribul (Boletus edulis), crăița (Amanita caesarea), gălbiorul (Russula vesca), miceliul fructifică o singură dată în cursul existenței sale. Din cauza creșterii lui la adâncimi diferite în sol corpurile de fructificație nu apar toate odată ci în valuri de-a lungul unei perioade de timp.

Începutul și durata fructificării sunt determinate de însușirile biologice ale diferitelor specii precum și de condițiile de stare a vremii.

Primele ciuperci care apar imediat după topirea zăpezii sunt zbârciogul. Cele mai multe fructifică abundent din iulie-august. Gălbiorul crește până în noiembrie. Cele mai târzii sunt ghebele și păstrăvul de fag care se pot întâlni din august până în noiembrie. Starea vremii favorabilă pentru creșterea ciupercilor se caracterizează prin ploi abundente și calde prin umiditate în sol și în aer. Sunt favorabile toamnele călduroase. Secetele ca și timpul rece sunt nefavorabile.

Aria de răspândire a ciupercilor este nevizibilă. Se poate stabili prin informații de la localnici. S-a stabilit că la nivel de unitate de producție, ocol ciupercile pot crește pe circa 10% din suprafață. Pe acel 10% recolta medie este de 50 kg la hectar.

În general se disting trei valuri principale de ciuperci:

– primul val în a doua jumătate a lunii mai și începutul lunii iunie, se întâlnesc în arborete tinere, bine iluminate;

– al doilea val în iulie când sunt prevăzute majoritatea speciilor răspândite îm locuri deschise, devin mai frecvente în arboretele tinere rărite;

– al treilea val, sfârșitul lunii august până în noiembrie, se pot recolta aproape toate speciile, la început din locurile deschise și mai târziu din celelalte locuri.

Pentru valorificarea eficientă contează valul al treilea, primele două dând productivități mai mici și de slabă calitate.

Pentru prognoza fructificației pot fi folosite așa numitele observații fenologice ce sunt corelații cu alte observații din natură. Primele exemplare de zbârciog apar în momentul căderilor amenților masculi la plopul tremurător. Primele ghebe apar când începe îngălbenirea frunzelor de mesteacăn. Recoltarea hribului coincide cu perioada creșterii abundente a ciupercii Amanita muscaria.

5.2. Creșterea corpului de fructificație

Ritmul este de 1-1,5 cm/zi. Masa după 4 zile este de 160 g la hrib în timp ce la gălbiori 9 g. Creșterea durează 8-9 zile după care urmează îmbătrânirea rapidă și prăbușirea biologică. Creșterea se intensifică după căderea ploilor și se micșorează sau încetează cu totul în cazul înghețului sau deficitului de umiditate în sol. Ciupercile surprinse de îngheț se pot recolta timp îndelungat. Cele acoperite de zăpadă se pot culege după topirea ei.

Producția la hectar depinde de factorii meteo dar și de compoziția și consistența arboretelor. Cele mai mari recolte se obțin în arboretele pure de mesteacăn urmate de cele formate din amestecuri de foioase tinere și de vârste mijlocii. Recolte foarte slabe dau arboretele de rășinoase și foioase mature pe când arboretele cu litieră groasă, consistență plină, cu soluri mai reci nu oferă condiții optime pentru creștere. În arboretele de peste 70 ani consistența optimă pentru hrib și gălbiori este sub 0,7.

5.3. Exploatarea ciupercilor comestibile

Exploatarea ciupercilor comestibile este precedată de unele lucrări pregătitoare asemănătoare celor din cazul fructelor. Recoltarea se face înainte de a ajunge la maturitate pentru a fi fragede și cu minimum de atacuri de larve. Cele bătrâne vor fi lăsate, ele asigurând prin sporii formați regenerarea ulterioară. Se evită obligatoriu cele care nu pot fi sigur identificate.

Există mai multe feluri de preluare a corpurilor de fructificație:

– tăierea piciorului cu un cuțit inoxidabil deasupra solului, secțiunea permițând și constatarea eventualelor galerii de larve;

– smulgerea – frecvent folosită este anticultural pentru că se distrug mari cantități de micelii;

Muncitorii trebuie instruiți pentru a nu face confuzii. Ciupercile culese se așează în coșuri și se acoperă cu o pânză albă. Recoltarea se face dimineața și după amiază:

– purtatul ciupercilor – se face în ambalajele în care s-a făcut culesul și în aceeași zi;

– recepția – se face la centrele de colectare și are ca scop verificarea calității și cantității;

– sortarea – prilejuiește în principal o ultimă verificare a speciilor recoltate și oferă posibilitatea înlăturării exemplarelor incerte.

Ciupercile se împart în 3 clase de calitate. În clasele superioare se încadrează cele de dimensiuni mici, întregi, fără urme de atacuri de insecte.

Păstrarea la centre cel mult 3 zile la rece, întuneric, locuri aerisite.

5.4. Compoziția chimică a ciupercilor

Ciupercile au 90% apă. Conțin proteine 30-40%. Se mai numesc și carne vegetală. Ciupercile tinere și pălăria sunt mai bogate. Lipide între 1-9% din substanța uscată. Dintre lipide – lecitina (compus cu fosfor) care are importanță mare în funcționarea sistemului nervos.

Glucide – glucoza, glicogen, celuloză.

Acizii organici, enzime, vitamine, (alcaloizi cele otrăvitoare).

Capitolul VI

Valorificarea ciupercilor comestibile spontane din cadrul Centului de fructe de pădure și ciuperci comestibile [NUME_REDACTAT] comestibile din fondul forestier se conservă în mod obișnuit prin uscare și prin sărare. Sunt de asemenea cunoscute metode de conservare cu ajutorul frigului respectiv prin refrigerare (la temperatura de -2…-4°C) și prin congelare (la temperatura de -30°C). Se precizează că toate aceste metode de conservare au la bază principiul ambiozei sau al vieții latente, în conformitate cu care alterarea este împiedicată prin reducerea la minimum a proceselor metabolice atât în cazul ciupercilor propriu-zise cât și în cazul microorganismelor.

Ciupercile comestibile din fondul forestier conservate prin uscare fac obiectul STAS 7890-67, iar cele conservate prin sărare fac obiectul STAS 9718/1-73.

Așa după cum s-a arătat anterior, ca materie primă pentru conservare servesc ciupercile în stare proaspătă, prelucrate.

Principalele metode de conservare în cadrul centrului sunt:

– ciuperci conservate prin refrigerare.

– ciuperci conservate prin uscare (ciuperci deshidratate);

– ciuperci conservate prin sărare;

6.1. Ciuperci comestibile spontane din fondul forestier prelucrate în stare proaspătă

6.1.1. Condiții tehnice de calitate

Conform prevederilor STAS 9718/0-74, ciupercile comestibile în stare proaspătă, prelucrate, din fondul forestier, trebuie să aparțină cu certitudine speciei declarate și totodată să îndeplinească următoarele condiții tehnice de calitate;

– să nu prezinte părți puternic atacate de larve (în proporție de 30 %);

– să fie sănătoase și să aibă carnea tare, elastică și nestrivită;

– să aibă baza piciorului tăiată perpendicular pe axa sa longitudinală cu un cuțit cu lamă inoxidabilă și să nu prezinte pete de oxidare;

– să fie curățite de impurități organice și de resturi minerale.

6.1.2. Reguli și metode de verificare a calității

Ciupercile comestibile din fondul forestier în stare proaspătă, prelucrate, se supun următoarelor verificări:

– verificarea autenticității speciei;

– verificarea condițiilor tehnice generale de calitate.

Verificarea autenticității speciei constă în examinarea minuțioasă a ciupercilor sub raportul tuturor elementelor de recunoaștere a acesteia. Operația se face la punctele de colectare de către personalul calificat, acordându-se atenție deosebită mai ales speciilor în cazul cărora se pot produce confuzii cu specii otrăvitoare.

Înscrierea în condițiile tehnice generale de calitate se verifică pe cale organoleptică.

6.2. Ciuperci conservate prin uscare (ciuperci deshidratate)

În conformitate cu prevederile STAS 7890-67, se conservă prin uscare hribul și pitoanca. Pe baza acordului dintre părți se pot valorifica sub formă deshidratată și alte ciuperci comestibile din genul Boletus.

6.2.1. Tehnologia conservării ciupercilor

Tehnologia conservării ciupercilor prin uscare cuprinde următoarele operații tehnologice: tăierea în felii a ciupercilor în stare proaspătă, prelucrate; așezarea ciupercilor tăiate pe tăvi sau grătare, pentru uscare; uscarea ciupercilor tăiate; sortarea ciupercilor uscate; ambalarea ciupercilor uscate; depozitarea ciupercilor uscate și livrarea ciupercilor uscate.

Tăierea în felii a ciupercilor se efectuează cu cuțite cu lamă inoxidabilă. Feliile tăiate, paralel cu axa piciorului au grosimea de 5-6 mm.

În cazul când ciupercile care se taie sunt întregi, feliile conțin părți de pălărie aderente la părți de picior. În cazul când pălăriile ciupercilor sunt desprinse de picior, se obțin felii conținând numai părți de pălărie sau numai părți de picior.

Pe baza înțelegerii dintre părți, ciupercile deshidratate se pot produce și sub alte forme, nu numai sub formă de felii.

Așezarea ciupercilor tăiate pe tăvi sau grătare pentru uscare se face în așa fel încât feliile să nu se suprapună pentru ca uscarea să fie cât mai rapidă.

Uscarea ciupercilor tăiate se poate realiza pe cale naturală (la soare) sau artificial (în uscătorii de diferite tipuri) cea de a doua metodă fiind de preferat, întrucât necesită un timp mai scurt și este mult mai igienică.

Pentru a asigura o viteză a evaporări apei cât mai mare se recomandă în cazul uscării pe cale artificială regimul termic să prezinte două etape. Într-o primă etapă cu durata de ordinul minutelor, temperatura aerului din camera de uscare va fi de circa 100-120°C, pe lângă o viteză sporită de evaporare la suprafața feliilor, acest fapt conducând la moartea bruscă a celulelor, și respectiv la ușurarea transferului apei către exterior. În cea de a doua etapă cu durata de 5-6 ore, în care are loc evaporarea apei din interiorul feliilor, temperatura este de 50-55°C. Se impune ca pe parcursul primei etape ca ciupercile să fie supravegheate atent.

Sortarea ciupercilor uscate. Operația se efectuează ținându-se cont de o serie de particularități ale feliilor uscate, cum sunt partea din corpul ciupercii pe care acestea o conțin, dimensiunile gravitatea atacului de insecte suferit, culoarea, mirosul, gustul, consistența. Fragmentele de ciuperci de diferite mărimi, care rezultă, în plus, pe lângă feliile întregi se constituie de asemenea în clase de calitate, în funcție de dimensiunile pe care le au.

Pe ansamblu, la sortarea ciupercilor uscate rezultă următoarele șapte clase de calitate de care se țin cont la sortarea ciupercilor uscate:

Condiții tehnice de calitate a ciupercilor

Tabelul nr. 21

După unii autori, în mod normal, la sortarea ciupercilor uscate fracțiile corespunzătoare primelor patru clase de calitate prezintă următoarele proporții de participare: A – min. 8,0 %; B – min. 17 %; C – max. 52 %; D – max. 12 %.

Condiții tehnice de calitate a ciupercilor

Tabelul nr. 22

În mod normal, la sortarea ciupercilor uscate fracțiile corespunzătoare ultimelor trei clase de calitate prezintă următoarele proporții de participare: S – min. 9 %; G – min. 0,8 %; P – max. 1,4 %.

Ambalarea ciupercilor uscate se realizează pe clase de calitate. Ciupercile se introduc în saci de polietilenă, așezați la rândul lor în butoaie de placaj sau de PFL. Sacii cu ciuperci se egalizează ca masă și se leagă la gură de două ori. Cu acordul părților se pot utiliza și alte ambalaje.

Depozitarea ciupercilor uscate ciupercile deshidratate pot absorbi cu ușurință mirosuri străine, ca și vapori de apă din atmosferă. De asemenea, la o temperatură de păstrare prea ridicată, ele se pot înnegri și își pot modifica gustul în sens negativ. Ca urmare, depozitarea trebuie efectuată în încăperi curate, uscate și reci (cu temperatura mai mică de 10-12°C).

Livrarea ciupercilor uscate se face pe loturi, fiecare de o anumită calitate.

Ambalajele folosite la transport vor avea etichete cu următoarele specificații: denumirea și adresa unității producătoare; denumirea produsului; calitatea și numărul standardului de produs (7890-87); masa brută, țara și masa netă; numărul ambalajului.

Transportul se face în vehicule închise și ferite de umezeală.

6.2.2. Reguli de verificare a calității ciupercilor

Ciupercile conservate prin uscare se verifică la depozitele finale de livrare către beneficiar.

Loturile, de maxim 10 t, provin de la o singură unitate de prelucrare și conțin ciuperci de aceeași calitate. La verificare se urmărește respectarea cerințelor privind ambalarea, marcarea și proprietățile organoleptice ale ciupercilor, în acest scop controlându-se prin sondaj 5% din numărul ambalajelor (dar nu mai puțin de 10 unități). În caz de dubiu, se deschid 10% din numărul ambalajelor și dacă și de această dată defectele depășesc limitele admise, se va deschide și examina fiecare ambalaj în parte.

Probele de laborator, în număr de trei, de câte 0,150 kg fiecare, se constituie dintr-o probă generală, formată prin însumarea probelor elementare prelevate din ambalajele deschise și redusă, ulterior, cantitativ prin metoda sferturilor. Una din aceste trei probe rămâne la laborator pentru analiză. Se precizează că dacă proba examinată prezintă un procent de 10% ciuperci necorespunzătoare pentru calitatea respectivă, lotul se consideră necorespunzător, urmând a se resorta și a se prezenta la o nouă recepție.

Caracteristicile ciupercilor conservate prin uscare se verifică pe cale organoleptică. Umiditatea se determină prin analize de laborator, folosind metoda de determinare prin uscare și cântărire (conform prevederilor STAS 83-68).

6.3. Ciuperci conservate prin sărare

Conform prevederilor STAS 9718/1-73, în mod obișnuit se conservă prin sărare ciupercile ca: hribul, pitoanca, gălbiorii, crăițele și vinețica.

6.3.1. Tehnologia conservării ciupercilor prin sărare

Operațiile din cuprinsul procesului tehnologic de conservare prin sărare a ciupercilor sunt următoarele: fierberea ciupercilor proaspete; răcirea ciupercilor fierte; așezarea în ambalaje și sărarea ciupercilor fierte; depozitarea ciupercilor conservate și livrarea ciupercilor conservate. O serie de detalii privind desfășurarea operațiilor tehnologice la diferitele specii de ciuperci sunt cuprinse în normele tehnice de produs, existente la centrele de prelucrare a produselor forestiere accesorii.

Fierberea ciupercilor proaspete durează circa 15 minute și are drept scop îmbunătățirea carității procesului de conservare, menținerea însușirilor gustative ale produsului și inactivarea unor substanțe toxice sau indigeste.

În timpul fierberii se îndepărtează spuma, urmare a coagulării proteinelor.

Ciupercile fierte se depun în partea inferioară a vasului, ele pierzând aerul din spațiile intercelulare, micșorându-și volumul și mărindu-și densitatea.

Răcirea ciupercilor fierte se realizează sub jet de apă rece, timp de 1-2 min. În acest scop, ciupercile se extrag din vasul în care s-a efectuat fierberea și se așează pe grătare din material plastic sau pe site din oțel inoxidabil. Răcirea este necesară întrucât persistența căldurii după fierbere în masa ciupercilor are consecințe negative asupra calității produsului final.

Zvântarea ciupercilor fierte se desfășoară pe grătarele sau site.

Sortarea ciupercilor fierte pe clase de calitate se face luând în considerare următoarele caracteristici prezentate în tabelul următor:

Condiții tehnice de calitate a ciupercilor conservate prin sărare

Tabel nr. 23

Condiții tehnice de calitate a ciupercilor conservate prin sărare

Tabel nr. 24

Așezare în ambalaje și sărarea ciupercilor fierte. Ambalajele folosite sunt butoaiele de fag, cu capacitatea de 100 1, dublate în interior de saci de polietilenă. Se pot de asemenea utiliza butoaie de material plastic, caz în care sacii de polietilenă nu mai sunt necesari.

Într-o unitate de ambalaj se introduc 60 kg ciuperci, masă netă, din una și aceeași specie și respectiv din una și aceeași calitate. Sarea de bucătărie se folosește sub formă de saramură, la stabilirea concentrației acesteia ținându-se cont de doza prescrisă pentru conservarea produsului, ca și de eventualele cantități pe care ciupercile le conțin deja, de la operațiile anterioare (de exemplu, fierberea poate fi efectuată în apă conținând sare de bucătărie în anumite proporții).

Pentru ca produsul să fie pătruns de soluția conservantă, ciupercile și respectiv saramura se introduc în ambalaje, în mai multe reprize (minim 6), în mod alternativ. În cazul în care saramura s-ar introduce toată într-o singură repriză, există riscul ca în masa produsului să rămână zone cu absorbție insuficientă sau neuniformă a conservantului, ceea ce ar conduce la producerea la consumatori a toxiinfecției butolinice (cauzată de bacteria Clostridium botulinum).

În vederea preparării saramurei, se cântărește în prealabil cantitatea de sare de bucătărie corespunzătoare, după care acestea se introduce în volumul de apă caldă necesar, arnestecându-se până la dizolvarea completă. Se continuă încălzirea și se fierbe totul, timp de 5-10 min. Pentru a se obține o soluție limpede, în timpul fierberii se îndepărtează spuma apărută la suprafața lichidului, iar în final saramura se filtrează printr-o bucată de pânză sau de stofă subțire. Sarea utilizată pentru conservare trebuie să fie pe cât posibil lipsită se compuși ai magneziului și să nu aibă proporție de substanțe insolubile (Ca S04) mai mare de 1,5%.

Se menționează că în cazul conservării ghebelor, la turnarea saramurei în interiorul ambalajelor, larvele, care la această specie se dezvoltă în zona lamelelor, se desprind de ciuperci și plutesc la suprafața soluției, devenind astfel bine vizibile și putând fi eliminate cu ușurință.

După ce butoaiele se închid, pe capacul lor se prind etichete cu următoarele date: marca producătorului; denumirea produsului; specia; clasa de calitate; masa brută și masa netă; numărul ambalajului; data ambalării; STAS 9718/1-73.

Termenul de garanție al ciupercilor astfel conservate este de maximum 3 ani de la data ambalării.

În cazul unei bune conservări, după desărare ciupercile trebuie să prezinte culoare uniformă și consistență relativ fermă. Totodată ele nu trebuie să prezinte gust sau miros de mucegai ori de putrefacție.

Depozitarea ciupercilor conservate se realizează în încăperi curate, bine aerisite și reci, în care temperatura nu înregistrează variații mari de la un anotimp la altul, rămânând cuprinsă între 8… 12°C.

În spațiul de depozitare, butoaiele se așează, suprapuse, pe două rânduri, astfel încât vrana să rămână liberă și la nevoie să se poată face completări cu noi cantități de saramură.

Livrarea ciupercilor conservate se face pe loturi cuprinzând ciuperci din aceeași specie și din aceeași calitate. La stabilirea cantităților livrare se ia în considerare masa netă a ciupercilor.

Transportul se execută cu autocamioane.

6.3.2. Reguli de verificare calitativă și cantitativă

Pentru verificarea calitativă a ciupercilor conservate prin sărare, se constituie o probă generală, reprezentativă pentru întregul lot, luându-se probe elementare, la întâmplare, din 10% din numărul ambalajelor. Din proba generală, omogenizată, se alcătuiesc trei probe de laborator de câte 0,200 kg fiecare, ce se introduc în recipiente de sticlă, închise ermetic. Una din cele trei probe se trimite la laborator, una rămâne la furnizor, iar ultima se expediază la beneficiar.

Verificarea cantitativă se efectuează prin determinarea masei nete a ciupercilor, saramura luată în considerare. Operația respectivă se face în cazul fiecărui ambalaj în parte.

6.4. Descrierea principalelor specii de ciuperci prelucrate în cadrul centrului

Boletus edulis (Hrib, mânătarcă, pitoancă)

Descoperirea în pădure a mânătărcii – mai ales a exemplarelor tinere, tari, sănătoase, oferă prilej de mare satisfacție pentru culegători. În ceea ce privește valoarea pe piața mondială, această ciupercă ocupă locul doi, imediat după Tuber melanosporum – renumita trufă. Cu excepția faptului că e năpădită foarte repede de viermi, mânătarca are nenumărate calități care justifică pe deplin prețuirea de care se bucură. Printre aceste calități, poate cea mai importantă este aceea că se poate usca și numai că nu-și pierde gustul și mirosul, dar devine mai bună decât în stare proaspătă. Boletus edulis a făcut întotdeauna parte dintre cele mai cunoscute ciuperci și la noi în țară.

[NUME_REDACTAT]. 5 – Hirib, pitoanca ( Boletus edulis) – sursa – [NUME_REDACTAT] denumiri populare deosebite în diferite regiuni ale țării. Astfel, i se mai spune: hrib, mânătareă, pâinea pădurii, pitoancă. Este ciuperca cea mai frecvent întâlnită și în cărțile de bucate, atât în cele vechi, cât și în cele din zilele noastre. Prin pădurile de la noi apare an de an, totuși este o ciupercă destul de capricioasă în ceea ce privește apariția în grupuri mari; uneori nu apare decât izolată, alteori o găsim în cantități foarte mari în locuri nebănuite – probabil în funcție de vreme sau sol. De obicei apare în două "valuri": la începutul primăverii și începutul verii, respectiv la sfârșitul verii și începutul toamnei. Această a doua recoltă, adică cea din toamnă, este mai aromată.

Aspect general: ciupercă mare, uneori deosebit de mare, crește pe sol câte una, ori câte două-trei sau în grupuri mari. Pălăria: poate avea toate nuanțele de maro. La început are formă semisferică, cu marginile aderând la picior, mai târziu se întinde. Diametrul caracteristic 5-15 cm.

Stratul fertil: este tubulos, la început prezentând orificii mărunte, abia vizibile; este albicios iar mai apoi galben și, în cele din urmă, când porii se deschid, devin galben-verzui. Acest strat se poate îndepărta ușor și are o grosime de 1-2 cm sau chiar mai mult.

Piciorul: de regulă gros, bombat, dar există și exemplare cu picior mai subțire și de formă regulată; poate avea nuanțele de maro, și porțiunea de sub pălărie prezintă o rețea. Înălțimea caracteristică 6-15 cm, grosimea 3-7 cm.

Carnea: albă, groasă, plină de consistența cașului, rămâne albă și după ce este ruptă sau tăiată (sub cuticulă poate fi puțin rozalie). Are gust și miros plăcut, calități ce ies și mai mult în evidență după uscare.

Crește: de la începutul verii – uneori chiar din luna mai – și până toamna târziu în păduri de conifere sau de foioase, prin tufișuri, la marginea pădurilor.

Chantharellus cibarius (Gălbiori, burete galben)

Este cea mai cunoscută la noi, precum și una dintre cele mai căutate datorită gustului plăcut și a consistenței cărnoase. Sunt foarte rari anii când nu apare deloc. Unul dintre motivele popularității gălbiorilor este și faptul că nu sunt viermănoși. Și culegerea oferă mari satisfacții: după o ploaie bogată apar în grupuri foarte mari. În pădure, toamna, găsim exemplare izolate, relativi mai mari ca dimensiuni cu pălăriile decolorate, albicioase. În schimb, în perioada de vară, putem să ne încântăm privirile cu peisajul oferit de pălăriile galbene, viu colorate, răsărite de prin mușchiul verde.

Aspect general: este o ciupercă mică sau mijlocie, crește pe sol, de obicei în grupuri mari.

Pălăria: galbenă, uneori mai decolorată, albicioasă, alteori având nuanțe vii, la început este convexă, mai târziu ondulată, întinsă și în final, ia forma de pâlnie. Diametrul caracteristic este de 3-7 cm.

[NUME_REDACTAT]. 6 – Galbiori ( Chantharellus cibarius) – sursa – [NUME_REDACTAT] fertil al corpului fructifer este de un galben mai viu decât pălăria, dar, de fapt, este cutat, ridicat, prezintă multe bifurcații. Aceste riduri sunt decurente pe picior.

Piciorul: are cam aceeași culoare cu pălăria, este plin relativ scurt, îngust la bază. Înălțimea caracteristică este de 3-6 cm, grosimea 1-2 cm.

Carnea: albicioasă, gălbuie, tare, cu miros aromat; crudă este puțin pișcătoare la gust.

Crește: în pădurile de foioase și de conifere, mai ales în lunile de vară, după perioade ploioase, uneori apare din plin și în septembrie. Preferă povârnișurile și locurile acoperite cu mușchi, din păduri.

Armillariella mellea (Ghebe, ghebe de rădăcină)

Uneori apare în cantități foarte mari. Este o ciupercă rentabilă, gustoasă, fiind strânsă și valorificată în cantități mari de către centrele de colectare de pe lângă ocolurile silvice. Aduce însă și pagube: sporii ciupercii se instalează pe leziunile de pe trunchiurile copacilor și cauzează mucegaiul alb. Urmele acestei ciuperci au fost identificate în câteva fosile din terțiar și se bănuiește că ea ar fi pricinuit dispariția completă a mai multor specii de conifere. Un fapt interesant la această specie e faptul că rizomorfele acestei specii sunt fosforescente.

Aspect general: este de mărime mijlocie sau mare. De obicei acoperă trunchiurile și rădăcinile coniferelor, în grupuri numeroase. Se pot întâlni și pălării foarte mari, cu diametrul de 20 cm.

[NUME_REDACTAT]. 7 – Ghebe ( Armillariella mellea)- sursa – [NUME_REDACTAT]: maro-deschis, maro, de culoarea pielii, maro-gălbuie, ca mierea. La început este convexă și acoperită cu solzi mărunți, de culoare mai închisă; are lamelele acoperite cu văl; mai târziu pălăria se întinde, solzii pot dispărea și pălăriile exemplarelor bătrâne ajung de obicei netede, striate. Diametrul caracteristic 2-7 cm. Sporii eliberați acoperă pălăriile de dedesubt cu un strat făinos.

Lamelele: la început au culoare deschisă, de piele; apoi devin maro-rozalii, cu pete ruginii și, în sfârșit, maro-roșcate; aderă la picior ori sunt puțin decurente. Lamelele exemplarelor bătrâne sunt destul de spațiate.

Piciorul: are grosime uniformă ori se îngroașă puțin spre bază; de obicei este curbat, din cauza compactității grupului. La început și el este puțin solzos, pufos; mai târziu solzii dispar și pe partea superioară a piciorului rămâne un inel alb-gălbui. Deasupra inelului culoarea piciorului e mai deschisă decât pălăria și piciorul apare striat longitudinal; sub inel e mai închis la culoare, iar spre bază culoarea se închide și mai mult. Înălțimea caracteristică 5-12 cm, grosimea 0,7-1,2 cm.

Carnea e maro-albicioasă, maro-rozalie; în pălărie este elastică (pălăriile mai tinere sunt mai cărnoase), în picior este fibroasă. Are miros plăcut.

Crește: toamna pe trunchiurile coniferelor și ale foioaselor, ori în jurul lor, pe lângă rădăcini; se mai poate întâlni în locuri defrișate și în livezi, de obicei în grupuri numeroase, cu sutele. Uneori crește aparent pe sol, chiar din luna august începând; foarte rar este izolată. În cantități mari apare în septembrie și în octombrie. Produce putregaiul lemnului.

Amanita caesarea (Roiniță, crăiță, burete domnesc)

Era ciuperca cea mai prețuită de romani: ciuperca împăraților, după cum sugerează și numele, iar adevărații gurmanzi o consideră și astăzi cea mai gustoasă ciupercă. Se întâlnește mai ales în pădurile de foioase însorite și în apropierea castanilor. Unii specialiști sunt de părere că nu apare decât în verile în care temperatura depășește 30°C timp de trei săptămâni. La noi în țară se întâlnește numai în regiunile mai călduroase.

[NUME_REDACTAT].8 – Craita ( Amanita caesarea) – sursa – [NUME_REDACTAT] general: are dimensiuni mai mari și aspect frumos; bate la ochi; crește pe solul pădurilor care una, uneori câte două-trei. Corpul fructifer se află la început într-un înveliș în formă de ou.

Pălăria: roșu-gălbuie, portocalie; când iese din înveliș ciuperca tânără este ovoidală, mai târziu devine semisferică și, la sfârșit, întinsă. Cuticula este mătăsoasă, lucioasă, netedă și ușor de îndepărtat. Pălăria are marginile striate și de diametrul caracteristic de 5-15 cm.

Lamelele: galben aprins, strâns apropiate, uscătoare.

Piciorul: galben aprins, cărnos, de obicei se subțiază spre partea superioară, dezvoltat are guleraș galben; volva este membroasă, depărtată de picior. Înălțimea caracteristică 7-12 cm, grosimea 1,5-2 cm.

Carnea: alb-gălbuie, moale, sub cuticula poate fi roșietică; gust și miros foarte plăcut.

Crește: dacă vremea este călduroasă, apare vara și toamna, în păduri de foioase însorite, în apropierea castanilor.

Russula vesca (Vinețica)

Aspect general: ciuperca de mărime mijlocie, apare prin păduri, pe sol de obicei izolată, uneori și în grupuri.

Pălăria: roz pal, maronie ori bej-rozalie, uneori este deprimată la mijloc. Adeseori cuticula nu ajunge până la lungimea pălăriei să fie striată. Diametrul caracteristic: 5-8 cm.

Lamelele: albe, de culoarea oului, aderă la picior, sunt friabile, uneori au pete ruginii.

Piciorul: alb, cilindric, uneori cu pete ruginii, destul de tare, "pârâie" la rupere, se îngustează la bază. Înălțimea caracteristică 4-9 cm, grosimea 1,2-2 cm.

Carnea: albă, destul de sfărâmicioasă, crudă are gust plăcut de nuci și miros alb, necaracteristic.

Crește: de pe la începutul verii, în pădurile de foioase, în apropierea pomilor, adesea se pot găsi și două-trei exemplare în același loc; se găsesc toată vara.

[NUME_REDACTAT]. 9 – Vinetica ( Russula vesca) – sursa – Eu

CAPITOLUL VII

Măsuri de protecție a muncii și igienă la recoltarea și prelucrarea fructelor de pădure și a ciupercilor comestibile

7.1. Măsuri de igienă a muncii

Fructele de pădure, fie că se consumă în stare proaspătă, fie că sunt folosite pentru prepararea altor produse, constituie un produs alimentar și, de aceea, trebuie să se acorde o atenție deosebită măsurilor de igienă în timpul recoltării, prelucrării, transportului, manipulării și depozitării lor.

Este obligatoriu ca la angajarea personalului de la punctele de colectare și de la centrele de prelucrare să fie supuse controalelor medicale și controalelor de analiză stabilite de normele sanitare pentru sectorul alimentar.

Unitățile trebuie să ia măsuri pentru însușirea minimului de cunoștințe igienico-sanitare (igiena corporală, folosirea echipamentului sanitar de protecție, toaleta personalului) și să asigure spațiul de lucru necesar pe cap de muncitor, ca suprafață și volum. De asemenea, sunt necesare măsuri privind asigurarea curățeniei depline în locurile de muncă, a condițiilor normale de temperatură, vizibilitate și aer, ferirea de curenți, dotarea cu scule și unelte corespunzătoare.

Instalațiile de iluminat, încălzire și cele de ventilație trebuie să corespundă normelor igienico-sanitare.

Centrele de prelucrare vor fi prevăzute prin proiectele de execuție cu grupuri sociale potrivit normativelor în vigoare, precum și cu cutia cuprinzând medicamentele de prim ajutor.

Iluminarea punctelor de colectare și a centrelor de prelucrare constituie o altă condiție absolut obligatorie.

Rezidurile de la prelucrarea fructelor, în cazul că nu pot fi folosite, vor fi evacuate din centrele de prelucrare și depozitare în locuri dinainte stabilite.

Pardoseala din hala de producție trebuie să asigure scurgerea apelor reziduale.

7.2. Măsuri de tehnică a securității

Toți muncitorii care lucrează la recoltarea, prelucrarea, transportul și depozitarea fructelor de pădure trebuie instruiți asupra regulilor de tehnică a securității muncii, la angajare, la orice schimbare a locului de muncă, instructajul trebuie reînnoit lunar de către șeful de echipă sau de unitate, completându-se fișele cu luarea de semnătură a celor instruiți.

La recoltarea fructelor de pădure personalul silvic de teren va veghea ca muncitorii recoltatori să înainteze la recoltarea în terenurile în pantă din deal în vale, pe cât posibil concomitent. Circulația muncitorilor se va face pe drumurile forestiere și pe potecile existente.

În cazul recoltării fructelor din arbori înalți muncitorii vor fi dotați cu centuri de siguranță, frânghii, scări, prăjini pentru scuturarea unor fructe.

Sunt oprite trecerea directă dintr-un arbore în altul, urcarea în același timp a doi muncitori pe scară, recoltarea fructelor pe timp de furtună. La recoltarea fructelor de pe arbuști ghimpoși (măceș) muncitorii vor fi dotați cu mănuși de cauciuc subțire.

În timpul prelucrării fructelor de pădure și a ciupercilor, înainte de începerea lucrului utilajele și dispozitivele vor fi controlate în ce privește buna funcționare, de către personalul calificat. Defecțiunile de orice fel se vor repara numai de către personal tehnic calificat, instalațiile respective oprindu-se din funcționare în timpul reparării.

Locurile cu pericol de accidente se vor îngrădi și marca cu tăblițe avertizoare.

În hala de prelucrare se vor monta grătare de lemn.

Mesele de sortare se execută din lemn tras la rindea, spălându-se și parafinându-se înainte de operația de sortare.

Tratarea fructelor de pădure cu soluții conservate de bioxid de sulf, bisulfit de calciu, acid formic este necesar să se facă în șoproane deschise, pentru ca vaporii de conservat să nu producă iritația căilor respiratorii ale muncitorilor.

Dacă în timpul topirii parafinei aceasta se aprinde, se va lua cazanul de pe foc și se va introduce imediat în cazan o bucată de parafină netopită peste cea în curs de topire, interzicându-se adăugarea de apă sau nisip deoarece se pot produce explozii datorită presiunii vaporilor.

Manipularea și transportul ambalajelor se vor face cu multă atenție pentru a se preveni accidentele. Ambalajele defecte și deteriorate nu se vor folosi. Între stivele de butoaie se vor lăsa spații suficiente pentru circulații și manipularea butoaielor.

Atât centrele de prelucrare cât și punctele de prelucrare vor fi prevăzute cu mijloace de pază contra incendiilor (extinctoare, lopeți, cazmale, târnăcoape, lăzi cu nisip, mături de nuiele), potrivit prevederilor legale.

[NUME_REDACTAT] "Proiectul de inginerie tehnologică privind lucrările de valorificare a fructelor de pădure și ciupercilor comestibile spontane din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]" voi prezenta mai jos câteva concluzii:

• După cum s-a observat din tabelul nr. 15 Prognoza fructelor de pădure și a ciupercilor comestibile, cantitatea fructelor și a ciupercilor comestibile suferă variații uneori destul de mari, mai ales la ciuperci în anii secetoși când se înregistrează recolte foarte mici, dar sumele recoltate din acești ani cu productivitate bună, fac de dorit această activitate.

• Centrul de fructe de pădure și ciuperci comestibile Aleșd-Peștiș beneficiază de un fond relativ bogat de produse accesorii, obținând din valoarea fructelor de pădure și ciupercilor comestibile un profit destul de benefic.

• În continuare se va urmării exploatarea eficientă a mașinilor și instalațiilor în care s-au investit sume apreciabile de bani și de la care se așteaptă obținerea unor profite sporite.

• Noile investiții se vor face pe baza cereriilor de pe piață, în ceea ce privește produsele naturale, respectiv a fructelor de pădure unde se vor face investiții în producerea de noi sortimente, sortimente ce vor fi livrate către export.

• De asemenea este de menționt beneficiul rezultat în urma prelucrării ciupercilor comestibile, care după cum s-a observat, livrarea pe piața externă în stare proaspătă pentru consum dă un beneficiu apreciabil fără cheltuieli considerabile.

Atât în ceea ce privește fructele de pădure și ciupercile comestibile se va urmării în mod constant ca aceste produse să se livreze beneficiarilor în sortimente cât mai diferite, iar modul de livrare să se apropie cât mai mult de produsul finit pentru consum.

BIBLIOGRAFIE

• [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

• Corlățeanu S. – "Produsele accesorii ale pădurii", [NUME_REDACTAT], București, 1984.

• Hașa G. – "Ciupercile de la A la Z", [NUME_REDACTAT], Deva, 2003.

• Beldeanu E. – Notițe de curs.

• Geambașu M. – Notițe de curs.

• Geambașu M. 2004 – "Noul sistem român de taxonomie a solurilor" (SRTS – 2003), [NUME_REDACTAT] 119(2): 28-30.

• Gh. Adam și P Iorga – "Călăuza recoltatorului de fructe de pădure", [NUME_REDACTAT]-silvică, București, 1968.

• [NUME_REDACTAT] – "Produse accesorii ale pădurii și valorificarea lor", [NUME_REDACTAT]-silvică, București, 1961.

• Andrescu V. – "Valorificarea produselor accesorii ale pădurilor", I.D.T., București, 1954.

• Lucescu A. și Ionescu T. – "Fructele de pădure", [NUME_REDACTAT], București, 1985.

• Beldeanu E. – "Produse forestiere și studiul lemnului" [NUME_REDACTAT] "Transilvania" Brașov, 2001.

• Corlățeanu S. și Beldeanu E. – "Îndrumătorul lucrărilor practice la produse forestiere accesorii", Universitatea din Brașov, 1975.

• Tîrziu D. – "Pedologie și stațiuni forestiere", [NUME_REDACTAT], București, 1997.

ANEXE

Anexa nr. l – Imagini din cadrul Centrului de fructe de pădure și ciuperci [NUME_REDACTAT] nr. 2 – Instalații de Congelare și păstrare de TIP GUNTNER folosite în cadrul Centrului de fructe de pădure și ciuperci [NUME_REDACTAT] nr. 3 – Imagini despre ambalajele folosite pe timpul prelucrării fructelor de pădure și ciupercilor comestibile spontane

Anexa nr. 4 – Imagini despre cazanul pentru executarea saramurei

Anexa nr. 5 – Imagini din hala de prelucrare aflată între camera de congelare și camera de păstrare

Anexa nr. 6 – Imagini din rampa de încărcare

Anexa nr. 7 – Imagini despre depozitul de carburant