Tehnologia de Cultivare a Cartofului la S.c. Star Sem S.a. Girov Neamt, cu Privire Speciala Asupra Desimii de Plantare Si Fertilizarii
[NUME_REDACTAT] I. și colab., 1997 – Agrochimie, Ed. Sitech, [NUME_REDACTAT] M., 1994 – Fitotehnie, curs sintetic, partea a II – a, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] M., 1977 – Zonarea producției de cartof, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] M., 1985 – Ghidul fermierului, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] M., 1997 – Zonarea producției de cartof, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] Gh., 2001 – Fitotehnie, vol.2, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] Gh., 1993 – Fitotehnie, Ed. Didactică și Pedagogică, [NUME_REDACTAT] Gh., 1987 – Cultura cartofului, Ed. Albatros, [NUME_REDACTAT] I.V., și colab – 2005 – Management, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] Ec., 1969 – Cartoful, Ed. Academiei, [NUME_REDACTAT] W., 1988 – Fertilizarea culturii cartofului, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] D., Davidescu V., 1992 – Agrochimie, Ed. Academiei, [NUME_REDACTAT] C., 2001 – Cultura cartofului în România – Situația actuală și perspective,
[NUME_REDACTAT], nr. 1/101
Iacob V., Ulea E., Puiu I., 1998 – Fitopatologie, Ed.[NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2002 – Bazele cultivării cartofului pentru consum, ed. Phoenix, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și colab., 2002 – Cultura cartofului pentru consum, Ed. Phoenix, [NUME_REDACTAT] G. 1994 – Tehnică experimentală – Curs, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] G. 1992 – Tehnică experimentală – Lucrări publice, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] P., 1996 – Economie agrară, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] Gavrilă, 1999 – Cultura cartofului, Ed. Risoprint, Cluj – [NUME_REDACTAT] L.S. și colab., 2003 – Fitotehnie, Ed. a II – a, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad,
Muntean S., Borceanu I., Axinte M., Roman GH., 1995 – Fitotehnie, Ed. Didactică și Pedagogică, [NUME_REDACTAT] S. și colab., 1980 – aspecte privind fertilizarea culturii cartofului pe grupe de soiuri. Analele ICPC Brașov, vol. XI, [NUME_REDACTAT] T., Jităreanu G. – 1999 – Agrotehnică, ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] L., Copony W. – 1986 – Efectul fertilizării cu azot și fosfor în cadrul rotației de lungă durată asupra producției de cartof și evoluției fertilității solului. [NUME_REDACTAT] în Moldova, vol.III, pg 81-87
Săulescu N., 1969 – Câmpul de experiență, ed. Agro – silvică, București
, – 1997 – Protejarea culturilor cu ajutorul pesticidelor. Ed. [NUME_REDACTAT] D. L., Robu T., 2000 – Fiziologie vegetală, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, Iași
xxx 2006 – [NUME_REDACTAT] al României
xxx 2005 – Buletin FAO
xxx 2006 – Catalogul oficial al Soiurilor de plante cultivate
Tema proiectului:
“tehnologia de cultivare a cartofului la S.C. starsem S.A. Girov neamȚ, cu privire specială asupra desimii de plantare și fertilizĂrii”
Cuprins
importanȚa Și rĂspÂndirea cartofului În lume [NUME_REDACTAT] romÂnia
partea I
Condiții naturale, social – economice Și tehnologice de realizare a producȚiei În cadrul S.C. starsem S.A. Girov NeamȚ
Capitolul 1 – date despre zona În care se aflĂ teritoriul unitĂȚii
1.1. Prezentarea unității
1.2. Situația geografică și social – economică
1.3. Geomorfologia și hidrologia zonei
1.4. Principalele caracteristici ale climei
1.4.1. Regimul termic
1.4.2. Regimul pluviometric
1.4.3. Alte elemente climatice: lumina, nebulozitatea,
umiditatea relativă, vânturile, etc
1.5. Caracterizarea solului
1.6. Flora cultivată și spontană din zonă
1.7. Concluzii asupra cadrului natural
Capitolul 2 – cerinȚele cartofului faȚĂ de factorii de mediu
2.1. Cerințele față de temperatură
2.2. Cerințele față de umiditate
2.3. Cerințele față de lumină
2.4. Cerințele față de sol
2.5. Gradul de favorabilitate pentru cartof
Capitolul 3 – tehnologia de cultivare a cartofului
3.1. Rotația și amplasarea culturii
3.2. Fertilizarea
3.3. Lucrările solului
3.4. Soiuri și hibrizi: caracterizarea celor din zona de experiență
3.5. Materialul de plantat și plantatul
3.6. Lucrările de îngrijire
3.7. Evaluarea producției, recoltarea și păstrarea
partea a II-a
experimentĂri privind fertilizarea Și desimea plantatului la cartof În condiȚiile S.C. starsem S.A. Girov NeamȚ
2.1. Stadiul actual al cercetărilor
2.2. Scopul, obiectivele și metodica experimentărilor
2.2.1. Scopul și obiectivele
2.2.2. Metodica experimentărilor
2.3. Condițiile ecologice din anii experimentării
2.4. Observații fenologice și măsurători biometrice în câmp
2.5. Valorificarea rezultatelor prin calculul statistic, analiza variației și regresii
2.6. Sinteza rezultatelor de producții, discuții
2.7. Sinteza rezultatelor privind analizele fizice și chimice, discuții
2.8. Analiza eficienței economice, discuții
2.9. Concluzii și propuneri
BIBLIOGRAFIE
IMPORTANȚA ȘI RĂSPÂNDIREA CARTOFULUI ÎN LUME ȘI ÎN ROMÂNIA
[NUME_REDACTAT] este una din cele mai importante plante alimentare, industriale și furajere. El se cultiva pe toate continentele, dar în mod deosebit în Europa, care deține circa 60% din suprafța mondială.
În alimentația omului cartoful se consumă preparat sub diferite forme, adeseori înlocuind complet pâinea. Astfel în Germania consumul de cartof per locuitor se ridică anual la circa 130 kg, în Franța la 108 kg, în Belgia la 118 kg, în Olanda la 98 kg, în Irlanda la 140 kg, etc. cartoful este nelipsit din regimurile dietetice.
În industrie cartoful constituie o valoroasa materie primă, mai ales pentru fabricarea spirtului și amidonului, dextrinei și glucozei. Dintr-o tonă de tuberculi pot rezulta : 95 l alcool de 400 sau 140 kg amidon uscat sau 100 kg dextrină.
În hrana animalelor importanța cartofului crește din ce în ce mai mult, mai ales în zonele montane și cele colinare, respectiv în acea parte a țării unde producția de porumb este deficitară, datorită condițiilor ecologice mai puțin favorabile. Ca produs furajer, cartoful prezintă importamță mai mare pentru îngrășarea porcilor și hrana vacilor de lapte. În comparație cu cerealele furajere cartoful produce la unitatea de suprafață de 3 ori mai multe unități nutritive. Prin încercări experimentale s-a dovedit că fiecare 20 kg de cartofi produc 1 kg de carne de porc și fiecare 25 kg de cartofi produc 21 l lapte și 1 kg de unt.
Cartoful este o plantă importantă și din punct de vedere fititehnic. Fiind prășitoare, lasă terenul curat de buruieni, valorifică economic gunoiul de grajd și îngrășămintele minerale; reacționează cu mari sporuri de recoltă la irigare ; se cultivă în zone mai reci și în zone muntoase unde porumbul nu ajunge la maturitate ; este o foarte buna premergătoare pentru grâul de toamnă, orzoaică și alte culturi.
Cartoful timpuriu prezintă o importanță deosebită și datorită faptului că acesta folosește rațional terenul, cu maximum de eficiență economică. După recoltarea cartofului timpuriu se poate înființa o doua cultură (în același an agricol): varză de toamnă, castraveți de toamnă, fasole pentru conservă, etc. Veniturile realizate din vânzarea cartofilor extratimpurii și timpurii se efectuează într-o perioadă cînd producătorii agricoli nu au alte resurse financiare mai importante.
În cele peste 140 de țări unde se cultivă, în principal în scop alimentar și mai puțin pentru industrializare și furajarea animalelor, cartoful ocupă locul patru după cultura grâului, orezului și porumbului.
Răspândirea cartofului
Dovezile istorice și arheologice arată că zona de origine a cartofului este America de Sud (Peru, Ecuator și Columbia). Primul studiu amănunțit asupra cartofului a fost făcut în 1883 de către DEPHONSE DE CANDOLLE, în lucrarea „L’origine des plantes cultives”.
Răspândirea cartofului din America de Sud îm Europa s-a făcut prin Spania și Anglia. [NUME_REDACTAT] cartoful a pătruns în Portugaliua și Italia, apoi în Belgia. [NUME_REDACTAT] cartoful este cunoscut din secolul XVI.
Cea mai veche atestare scrisă a prezenței cartofului în Europa datează din anul 1573 și se află în arhivele unui spital din Servilla – Spania. [NUME_REDACTAT], cartofii sunt menționți pentru prima dată în 1604 de către Oliver de Seres.
Datorită foametei din anii 1867 – 1869, precum și a muncii intense de cercetare a savantului francez Antoine – [NUME_REDACTAT], considerat „părintele” cartofului, acesta s-a impus ca plantă alimentară pe plan mondial.
În prezent cultura cartofului pentru consum uman se situiază pe locul patru în lume și se extinde pe circa 18 – 19 milioane hectare. În anul 2004 producția mondială a fost de circa 308 milioane tone.
În tabelele 1, 2, 3 se observă principalele țări cultivatoare de cartof, din trei puncte de vedere diferite: cel al suprafeței cultivate, al producției totale și a producției medii la hectar. Datele au ca sursă baza de date FAO pentru anul 2005.
Tabelul 1 Tabelul 2
Suprafețe cultivate în 2005 Producții în anul 2005
Tabelul 3
Productii medii (t/ha) în anul 2005
[NUME_REDACTAT] cartoful a pătruns în secolul al XVII – lea. Deși producțiile obținute nu sunt la nivelul altor țări, cultura cartofului rămâne una dintre cele mai importante dintre culturile de câmp. Suprafața cultivată cu cartof la noi în țară s-a extins mult în ultimul timp, ponderea principală a acestei culturi fiind în Transilvania și în zonele cu o temperatură moderată în timpul verii și cu umiditate ridicată. Suprafața cultivată cu cartof a avut o dinamică ascendentă în anii 1970 – 1989, perioadă în care suprafața medie a fost de 351,5 mii ha, apoi a scăzut atingand un minim în 1992 (218,7 mii ha), după care a crescut progresiv până în anul 2004 (284 mii ha).
Tabelul 4
Producția medie, producția totală și suprafața cultivată cu cartof în [NUME_REDACTAT] ceea ce privește producția medie la hectar aceasta a cunoscut o dinamică ascendentă în anii 1992 – 2004, atins un minim în anul1994 (7.9 t/ha) după care a rămas aproape constantă, între 11. 2 – 13.3 t/ha, cu maxime de peste 14 t-ha în anii 1996, 2002 și 2004.
Producția totală de cartofi în România a atins un maximum de 4.4 milioane de tone în tone 1994, apoi s-a redresat treptat astfel încât, în ultimii 5 ani producția totală de tubercului este cuprinsă între 3.2 – 3.9 milioane tone.
Județele care cultivă suprafețe mari cu cartofi sunt, în primul rând, situate în zone mai umede și răcoroase: Neamț, Harghita, Brașov, Covasna, Sibiu, Bihor, Mureș și Cluj.
partea I
CondiȚii naturale, social – economice Și tehnologice de realizare a producȚiei În cadrul S.C. starsem S.A. Girov NeamȚ
Capitolul 1
date despre zona În care se aflĂ teritoriul unitĂȚii
1.1. Prezentarea unității
S.C. Starsem S.A. este o societate agricolă cu capital privat și are ca principal obiect de activitate producția vegetală.
Acționarii principali sunt S.C. [NUME_REDACTAT] Aps+ din Danemarca, un investitor din Islanda și un grup de investitori români. Acești acționari desfășoară în România activități agricole precum și activități de reconvrsie în energie termică a deșeurilor lemnoase.
În județul Neamț au înființat 2 firme cu profil agricol care își desfășoară activitatea în același areal cu S.C. Starsem S.A. împreună exploatăm 3447 de ha teren agricol, teren arendat în exclusivitate. În cadrul unei convenții de colaborare, producția vegetală s-a împărțit pe trei trepte de eficiență și anume:
producția de furaje, unde eficiența trebuie să se regăsească în ferma de vaci;
culturi de câmp de intensivitate medie: cereale, floarea soarelui, rapiță, soia;
culturide intensivitate și eficiență ridicate:cartof, sfecla de zahăr și semiceri.
Asolamentul pe cele 2500 ha este comun și este subordonat prioritar culturilor de intesivitate maximă. De aceste culturi se ocupă S.C. Starsem S.A.
Astfel, se cultivă în acest an 582 ha teren arabil din care 243 ha cartof, în asociere cu S.C. [NUME_REDACTAT] S.R.L., 100 ha sfeclă de zahăr, 100 ha seminceri, restul sunt alte culturi, care sunt în posesia celorlalte firme ale grupului, iar S.C. Starsem S.A. vor cultiva anual, conform bugetelor pe următorii 5 ani, 400 ha cartof, 200 ha sfeclă de zahăr și 100 ha seminceri.
Pentru că se situiază în centrul <zonei închise> de producere a cartofului de sămânță Neamț (în țară ma există asemenea zone în Brașov, Covasna, Harghita și Suceava) din cele 243 ha cartof, aproape 200 ha sunt loturi semincere, ceea ce reprezintă aproape 2/3 din producția de cartof sămânță din județul Neamț și 7% din producția de sămânță din România. Ca suprafață ocupată cu loturi semincere de cartof , unitatea se află pe primul loc în Roimânia.
Societatea deține un depozit de cartofi de 2000 t capacitate și sunt în faza de modernizare și extindere a acestuia cu încă 2500 t. În planul de investiții pentru anul următor sunt alocate fonduri pentru construirea unui nou depozit cu instalație frigorifică pentru 1500 t cartofi de sămânță destinată replantării în ferma proprie.
S-a folosit în anul 2006, în premieră în România, o tehnologie modernă de plantare, sistemul „scan-stone”, sistem care oderă cartofului un suport de dezvoltare (bilonul) bine structurat, mărunțit, cu o capacitate ridicată de reglare sistemului aerohidric la nivelul dezvoltării tuberculilor. Astfel, înainte de plantare s-a folosit un utilaj de modelare și subsolaj, apoi un echipament de mărunțire și cernere a solului până la 25 cm adâncime efectuându-se un dublu bilon omogen pe care s-au plantat câte 2 rânduri de cartof concomitent cu tratarea seminței împotriva dăunătorilor de sol, a afidelor și gândacului de Colorado.
Fertilizarea s-a realizat cu îngrășăminte complexe cu un conținut NPK și microelente în raport diferențiat în funcție de destinația producției. Pentru o producție de 35 t/ha, în funcție de fertilitatea naturală a solelor, s-a aplicat cantități de îngrășământ de 800-1000 kg/ha.În vegetație, concomitent cu tratamentele cu fungicide s-a aplicat fertilizări foliare cu stimulatori de creștere, macro și microelemnte.
Din cele 15 soiuri cultivate (Ostara, liseta, ostara, folva, romano, redsec, sante, hamlet, sava, saturna, arielle, impala, kuroda, kondor, tivoli), jumătate din suprafață este ocupată de soiuri cu coaja roșie. Unele soiuri din paleta de mai sus sunt pentru piure, altele pentru cartofi prăjiți, unele mixte, iar altele pentru industrializare (chips, pomme-fruite. Câteva soiuri cu coaja albă își descoperă la curățare o pulpă galben – intens cu un gust deosebit și un aspect culinar excepțional.
1.2. Situația geografică și social – economică
S.C [NUME_REDACTAT] S.A. este situată din punct de vedere administrativ în comuna Girov, la 12 km est de municipiul [NUME_REDACTAT], pe șoseaua națională [NUME_REDACTAT] – Roman. Teritoriul unității face parte din marea unitate geomorfologică subcarpații Moldovenești – depresiunea Cracău-Bistrița.
Relieful este sub forma de terase, versanți slab înclinați și văi.
Climatul este temperat continental.
În toamna anului 2006, la S.C Starsem S.A, suprafața agricolă a crescut la 1836 ha.
Principalele produse ale societății sunt:
cartoful, din care peste 60% cartof de sămânță; în anul 2006 s-au produs aproape 3000 tone de cartof pe 110 ha cultivate.
sfecla de zahăr, este a doua cultură în firma ca eficiență; în 2006 s-au cultivat 100 ha.
grâul, este cultura care ocupă cea mai mare suprafață în structură;
rapița pentru ulei ocupă 300 ha din suprafață;
porumbul, orzoaica, ovăzul sunt culturi care întregesc paleta pentru asigurarea unei rotații și a unui asolament tehnologic necesar;
1.3. Geomorfologia și hidrologia zonei
[NUME_REDACTAT]-Bistrița are o întindere mare, atingând 50 km în lungime și aproape 20 km în lățime. Cu relieful ei puțin accidentat, cu văi largi și terase netede, cu întinsele terenuri cultivate agricol pare mai mult un ținut colinar ce pătrunde până în preajma munților.
Dacă în partea apuseană munții alcătuiesc o linie clară, în partea răsăriteană, depresiunea este mai deschisă decât altele și pe alocuri cu aparențe de continuitate în zona deluroasă dinafară, doar unele masive izolate indică destul de aproximativ o linie despărțitoare.
Marginea dinspre munte este marcată de ramurile [NUME_REDACTAT] de nord și de cele ale [NUME_REDACTAT] la sud despărțite prin [NUME_REDACTAT]. Limita dintre acești munți și depresiune este marcată printr-o denivelare de 300-400 m, pusă în evidență de răsturnarea cutelor pânzei marginale a flisului asupra depozitelor miocene din depresiune.
În vest, ultimele șiruri de munți (Frăsinel-873 m, [NUME_REDACTAT]-767 m) alcătuite din marnele negre și șistoase, micacee ale “stratelor de Bisericani” rezistente și conglomerate, verzi, oligocene, reunite în pânza submarginală, apar clar diferențiate de zona joasă de pe văile Cracăului și Almasului, unde predomină marginele miocene noi care dau terenului pante line cu frecvențe alunecări. Pădurea de fag de pe aceste culmi, care încetează brusc în depresiune contribuie la accentuarea contrastului de pe limită.
Mai la sud însă, se observă o învaginare a pânzei mai spre vest, între [NUME_REDACTAT] și cea a Cuejdiului la satul Garcina. În porțiunea respectivă, deși relieful prezintă înălțimi ce trec de 800 m în [NUME_REDACTAT], formațiile miocene alcătuitoare dau reliefului caractere specific subcarpatice. Miocenul cuprinde și în această culme un orizont inferior mărnos, unul mijlociu conglomerat și unul superior cu marne, gresii cu gipsuri și manifestări saline.
[NUME_REDACTAT]-Bistrita, numită astfel după cele două râuri care o drenează se prezintă ca o unitate de relief relativ puțin accidentat înclinat de la nord (430 m pe [NUME_REDACTAT] la Oșlobeni) către sud (200 m la ieșirea Bistriței din depresiune).
1.4. Principalele caracteristici ale climei
S.C. Starsem S.A. este situată din punct de vedere administrativ în comuna Girov, la 12 km est de municilpiul [NUME_REDACTAT], pe șoseaua națională P.Neamț – Roman. Unitatea deține o suprafță de 3447 ha teren arabil, împărțită în 8 ferme de culturi de câmp, furajere sau mixte. Teritoriul unității face parte din marea unitate geomorfologică subcarpații Moldovenești, depresiunea Cracău – Bistrița.
Relieful este sub formă de terase, versanți slab înclinați și văi. Climatul este temperat – continental.
Solurile caracteristice sunt de tipul cernoziom cambic mediu levigat, brun, argilo-iluvial și cernoziom argilo-iluvial, în general cu procese incipiente de gleizare și pseudogleizare, cu eroziune slabă sau moderată.
Datele meteorologice pentru caracterizarea condițiilor climatice au fost furnizate de [NUME_REDACTAT] Neamț situată la 10 km vest de localitatea Girov – centru administrativ al S.C. Starsem S.A.
1.4.1. Regimul termic
Temperatura medie multi anuală este de 8,80C, luna cu temperatura medie cea mai scăzută este ianuarie, cu -2,80C, iar luna cea mai călduroasă este iulie cu 19,60C (tabel 5) în perioada de vegetație a cartofului, temperatura medie multianuală a lunilor iunie, iulie și august (tabelul 6). condiții favorabile plantării și creșterii cartofului se realizează din prima deacadă a lunii aprilie, când temperatura este de peste 6-80C (media decadei este de 8,10C). momentul plantării este determinat însă și de temperatura solului care are valori egale sau apropiate cu cea a temperaturii Aerului. Data medie a primului îngheț este de 19 octombrie (cel mai timpuriu a fost înregistrat pe 24 septembrie, iar cel mai târziu pe 1 noiembrie). Data medie a ultimului îngheț este de 21 aprilie (cel mai timpuriu 4 aprilie și cel mai târziu 21 mai).
Din tabelele 7 și 8 rezultă că media maximelor zilnice în perioada de vegetație nu depășește 25,30C în iulie și nu scade sub 4,80C în aprilie, media minimelor zilnice. Media zilnică a temperaturii aerului în lunile de vară este de maxim 23,20C (luna august).
Valorile medii ale temperaturii solului, analizate pe diferite adâncimi, primăvara la plantare și în timpul perioadei de vegetație, demonstrează că începînd din luna aprilie se creează condiții favorabile pentru plantat (temperaturi de 6-80C la adâncimea de 5-15 cm), iar în luna cea mai caldă temperatura nu urcă la peste 20,70C la 5 cm adâncime. Studiind însă tabelul 9 se constată că există pericolul temperaturilor extreme în toată perioada de vegetație. Astfel, minima absolută de -70C înregistrată în luna aprilie sau de -10C în luna mai, pot afecta cultura cartofului chiar nerăsărită.
Tabelul 5
VALORILE LUNARE ALE TEMPERATURII AERULUI LA S.C. Starsem S.A.
Tabelul 6
Temperatura medie MULTIANUALĂ A AERULUI (0C) ÎN PERIOADA DE VEGETAȚIE
Tabelul 7
VALORILE EXTREME ALE TEMPERATURII MEDII A AERULUI (0C)
Tabelul 8
INTERVALUL CU DIFERITE PRAGURI ALE TEMPERATURII MEDII ZILNICE
Tabelul 9
TEMPERATURA SOLULUI – minima si maxima
absolută – 1962 – 2004 la S.C. Starsem S.A.
1.4.2. Regimul pluviometric
Cantitatea anuală de precipitații ca valoare medie multianuală se ridică la valori de 627,8 mm în prima perioadă și la 607,5 mm în ultima perioadă, din care, în perioada de vegetație (interval IV-IX), cad circa 450 mm. Această cantitate este în general satisfăcătoare pentru a realiza producții relativ bune, dar insuficientă pentru producții frecvent mai mari 30 t/ha.
În general, dar în mod special, în ultimii 10-15 ani, frecvența anilor secetoși – mai ales în partea a doua a perioadei de vegetație – este destul de mare.
În cursul anului, lunile cu cantitățile cele mai mari de precipitații sunt mai, iunie și iulie (maximul în luna iunie – peste 100 mm – când începe, de altfel, și prima peroioadă critică pentru apă a cartofului).
Un alt aspect ce rezultă din tabelul 10 se referă la numărul de zile ploioase într-o lună. Începând din primăvară și până în toamnă sunt în medie 10 -15 zile cu ploi mai mari de 0,1 mm, din care 7 -12 zile sunt cu ploi mai mari de 1,0 mm. Anual sunt 121 de zile ploioase din care 89 zile cu ploi mai mari de 1,0 mm. Cel mai mare număr de zile ploioase sunt în luna mai, iunie și iunie – aproximativ o zi din două sau o zi din trei – ceea ce înseamnă că, pe de o parte regimultemperaturilor de peste 250C este ameliorat de prezența precipitațiilor, iar pe de altă parte acest regim perturbă programul lucrărilor de erbicidare și combatere. De altfel, S.C. Starsem S.A., folosirea a două – trei tratamente cu fungicide sistemice în lunile iunie și iulie este o necesitate.
Pe lângă aspectul aprovizionării cu apă al plantelor, rezerva de apă din sol, mai ales în stratul superficial, are o deosebită importanță din punct de vedere al condițiilor de executare a lucrările mecanice, toamna și primăvara în special, la pregătirea patului germinativ, întreținere și recoltare.
Tabelul 10
VALORILE MEDII MULTIANUALE ALE PRECIPITAȚIILOR LA S.C. Starsem S.A.
* – Valorile decadale sunt pentru perioada 1896 – 2006
Tabelul 11
NUMĂRUL MEDIU DE ZILE PLOIOASE, CANTITĂȚILE MAXIME ȘI MINIME PE LUNILE PERIOADEI DE VEGETAȚIE
1.4.3. Alte elemente climatice
Umiditatea relativă a aerului
Datele referitoare la umiditatea relativă a aerului indică faptul că în lunile de vegetație a cartofului este cea mai scăzută. Valoarea 67-68% a umidității relative în această perioadă este considerată destul de redusă în condițiile în care media multianuală nu depășește 73%. În lunile iunie și iulie în numai 9 – 10% din zile, umiditatea relativă a aerului depășește 80%. Acest lucru arată că în zilele cu temperaturi ridicate, insolație puternică și deficit de apă în sol, poate să apară fenomenul de ofilire temporară a plantelor cu efecte de stres.
[NUME_REDACTAT] cea mai mare parte a anului cerul în general noros sau acoperit, fracția de insolație fiind de numai 0,41, iar durata de strălucire a soarelui poate fi analișată din tabelul 12 numărul mediu de zile cu soare și fără soare este de 295, respectiv 70. Excluzând zilele cu cer variabil, rezultă că numărul zilelor cu cer acoperit este 132,8, iar a celor cu cer senin este de numai 37,9. Se observă că în perioada de vegetație fracția de insolație depășește 0,50 numai în luna august (0,55). Dacă privim acest aspect coroborat cu valorile regimului hidric și cel termic – primul deficitar, cel de – al doilea excedentar în perioada de vegetație – constantăm că nubolozitatea care depășește 50% din durata zilei astronomice, împiedică accentuarea stresului celor doi factori colaterali, cultura cartofului în condițiile de S.C. Starsem S.A., reușind – în majoritatea anilor – să nu își oprească procesul de acumulare și deci de creștere a producției.
[NUME_REDACTAT] regimului eolian evidențiază că frecvența vânturilor este de 71,9%, iar vremea calmă este de numai 28,1%. Important asupra zborului afidelor este studiul frecvenței vânturilor pe direcții și viteze. Dacă analizăm tabelul 6.1.10, reiese faptul că în comparație cu majoritatea timpului, vânturile bat din direcțiile N, N-v și N-E, vânturi care n-au ce afide să antreneze dinspre [NUME_REDACTAT], poalele cărora încep la cca 8 – 10 km V de girov. Și prin aceste observații se poate explica faptul că rezulatele cercetătorilor I.C.P.C. Brașov din anii 1993,1994 privind „Validarea noilor suprafețe de producere a cartofului de sămânță elită și superelită” într-o serie de stații din țară au fost printre cele mai bune la S.C. Starsem S.A.
Tabel 12
FRACȚIA DE INSOLAȚIE – MEDII LUNARE MULTIANUALE (1967 – 2006)
DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI – MEDIA LUNARĂ ȘI ANUALĂ (1967 – 2006)
DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI – MAXIMA ÎN 24 DE ORE (1967 – 2006)
ZILE CU SOARE ȘI ZILE FĂRĂ SOARE
NUMĂRUL MEDIU AL ZILELOR CU CER SENIN ȘI ACOPERIT (1967 – 2006)
Tabel 13
FRECVENȚA ȘI VITEZA MEDIE A VÂNTURILOR PE DIRECȚII
FRECVENȚA VITEZEI VÂNTULUI PE PRAGURI (NR. CAZURI)
1.5. Caracterizarea solului
Pe teritoritoriul comunelor Giurov, Ștefan cel Mare, Bodești, [NUME_REDACTAT], Garcina, învelișul de soluri este foarte variat. Principalele tipuri de sol sunt:
Cernoziomul cambic – ocupă o suprafață de 6633 ha.
Se întâlnește pe teritoriul comunelor Girov, Dochia, Căciulești, Bodești, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Textura este în general lutoasă și lutonisipoasă. Proprietățile fizico-mecanice, hidro-fizice și de aerație sunt favorabile. Sunt bogate în humus.
Cernoziomurile argiloiluviale – ocupă o suprafață de 2659 ha.
Se întâlnește pe teritoriul comunelor Girov, Ștefan cel Mare, Bodești și Garcina. Textura este în general lutoasă și lutonisipoasă, uneori lutoargiloasă. Proprietățile fizice, fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt foarte bune în orizontul Am și bune în orizontul Bt. Rezerva de humus este de 160-200 to/ha, cu humus de calitate. Reacția solului este neutră, slab acidă.
Rendzina – ocupă o suprafață de 697 ha, pe teritoriile Girov, Dochia, Ștefan cel Mare, [NUME_REDACTAT] și Garcina. Au textura lutoasă și lutoargiloasă. Prezintă cantități diferite de schelet. Celelalte proprietăți sunt favorabile. Sunt foarte bogate în humus (rezervă de 200-300 to/ha ). Reacția solului este slab alcalină-neutră.
Sol brun argiloiluvial – ocupă o suprafață de 4175 ha pe teritoriile Girov, Căciulești, Ștefan cel Mare, Bodești, [NUME_REDACTAT] și Garcina. Textura este lutoasă și lutoargiloasă. Proprietățile fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt în general relativ favorabile. Conținutul de humus este de 2-3%, iar rezerva de humus este de 120-160 to/ha. Reacția solului este slab acidă-neutră.
Sol brun luvic – ocupă o suprafață de 3968 ha pe toate teritoriile. Textura este în general lutoasă și lutonisipoasă. Structura este graunțoasă mai slab dezvoltată ca la solurile brune argiloiluviale. Proprietățile fizice, fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt puțin favorabile. Regimul aerohidric este defectuos, apa din precipitații străbate ușor orizonturile superioare, dar greu pe cel argiloiluvial (Bt). În perioadele umede prezintă exces de apă , iar în cele secetoase, deficit de apă. Rezerva de humus este de 60-120 to/ha. Humus de calitate inferioară. Reacția solului moderat acidă.
Regosolurile – ocupă suprafața de 2437 ha. Nu sunt favorabile culturii cartofului datorită eroziunii și pantei mari.
Sol aluvial – ocupă suprafața de 1044 ha pe toate teritoriile. Textura este foarte variabilă, de la nisipoasă la argiloasă. Sunt slab la moderat structurate. Multe din ele sunt sub influența revărsărilor. Sunt bine aprovizionate cu apă. Reacția solului este slab alcalină la neutră.
Protosol aluvial (aluviune) – Ocupă suprafața de 863 ha pe toate teritoriile cu excepția comunei Ștefan cel Mare. Textura este variabilă. De obicei sunt nestructurate. Sunt slab aprovizionate cu elemente nutritive. Sunt sub influența revărsărilor.
Luvisol albic – ocupă suprafața de 645 ha pe teritoriile Ștefan cel Mare, Bodești, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Garcina. Textura este mijlocie (lutoasă și lutonisipoasă). Structura este slab formată. Apa de precipitații se infiltrează greu și se evaporă usor. În perioadele umede există un exces, iar în cele uscate un deficit de umiditate accentuat, deci un regim aerohidric defectuos. Puțin favorabile sunt și proprietățile chimice și de troficitate (soluri acide, puternic sau foarte puternic acide).
Lacoviștile (430 ha) și solurile gleice (240 ha) – au textura mijlocie, mijlocie – fină și fină. Au structura glomelulară bine formată. Au un regim aerohidric defectuos.
Lacovișele au o rezervă de humus de la mare (160-200 to/ha ) la extrem de mare (300-500 t/ha), alcaline, neutre sau slab acide (pH 8.5-6.2) bine aprovizionate cu substanțe nutritive.
Solurile gleice sunt mult inferioare lacoviștilor. Rezerva de humus slabă (60-120 t/ha ), pH între 6.5 și 5 sau sub 5.
Negru de fâneață – Ocupă suprafața de 259 ha, pe teritoriile Bodești și Garcina. Prezintă exces de apă atât de natură pluvială cât și freatică, regim aerohidric defectuos. Textura este fină, rezerva de humus mare (160-200 to/ha) la extrem de mare (300-500 to/ha), bine aprovizionat cu substanțe nutritive.
Sol cenușiu – ocupă suprafața de 204 ha pe teritoriile Bodești. Au textura lutoasă sau lutonisipoasă, structura glomelulară, rezerva de humus de 160-200 t/ha. Proprietățile fizice sunt relativ bune. Sunt deosebit de favorabile culturii cartofului.
Complexele de soluri – ocupă suprafața de 2136 ha. Fiind în zone de alunecări active și stabilizate, sunt improprii pentru cultura cartofului.
Alte soluri – sol brun acid (95 ha), sol pseudogleic (5 ha), litosol (34 ha), ocupă suprafețe mici și alte soluri nefavorabile culturii cartofului.
1.6. Flora spontană și cultivată din zonă
Vegetația ierboasă spontană ce se întîlnește pe terenul stațiunii este constituită din: Poa pratensis L., Bromus inermis L., Lolium perene L., Festuca valesiaca L., Briza media L., Agropyrum repens L., iar dintre leguminoasele mai răspândite amintim: Trifolium pratense L., Lotus corniculatus L. , Onobrichis viciifolia Scp., Trifolium hibridum L. Aceste plante se găsesc de regulă răspândite pe terenurile cu un bun drenaj intern și extern și pe pante cu diferite expoziții.
Pe vai și în depresiuni se întâlnesc alte specii erboase, specii ce sunt caracteristice locurilor umede, dintre care amintim: Alopecurus pratensis L., Dactylis glomerata L., Briza media L., iar dintre leguminoase amintim: Lotus corniculatus, Trifolium pratense L., Trifolium repens L., Onobrichis viciifolia Scp., Lathyrus tuberosus L.
Buruienile din culturi
Pe terenul cultivat al fermei se întâlnesc numeroase buruieni ce infestează foarte puternic culturile agricole. Dintre buruienile stolonifere, Agropyron repens este cea mai răspândită, rizomii ajungând la 20 cm adâncime. Aproximativ toate culturile agricole, dar în special cerealele păioase, sunt infestate de Cirsium arvense. Rădăcinile acestei buruieni ajung în mod obișnuit până la 4080 cm, atingând uneori 120 cm. Tot foarte răspândite sunt și speciile: Setaria viridis și Digitalis sangvinalis. Dintre buruienile de zone umede amintim: Convolvulus arvensis, Amaranthus retroflexus, Sonchus arvensis, Polygonum persicaria, Setaria media, Chenopodium album, Sinapis arvensis, Equisetum arvensis, Galium aparine, Raphanus raphanistrum etc.
1.7.Concluzii asupra cadrului natural
În organizarea producției de cartofi, cunoașterea și utilizarea corectă și creatoare a resursei ecologice reprezintă una dintre cele mai importante rezerve în realizarea unor producții mari și eficiente. Amplasarea culturii cartofului pe cele mai potrivite terenuri constituie o condiție esențială în utilizarea eficientă a bazei materiale, a investițiilor tehnice, contribuind în final la obținerea unei înalte eficiente energo-economice.
Cartoful face parte dintre cele mai pretențioase plante față de condițiile de climă și sol.
Exista un optimum pentru cartof atât în ceea ce privește altitudinea cât și latitudinea; astfel, altitudinea optimă este de 500-600 m în climatul temperat și 300-600 m în climatul nordic. Latitudinea până la care se cultivă cât și intervalele optime sunt determinate de condițiile pedoclimatice.
Dintre condițiile climatice umiditatea și temperatura sunt hotărătoare pentru creșterea cartofului.
Calitatea tuberculilor este puternic influențată de temperatura aerului și solului, de cantitatea și repartizarea precipitațiilor, de lungimea zilei, de intensitatea luminii, de tipul de sol. Calitatea cartofului este astfel un produs al localității geografice (Berindei, 1977).
CAPITOLUL II
CERINȚELE CARTOFULUI FAȚĂ DE FACTORII ecologici
Regiunile de origine ale speciei Solanum tuberosum din care provin soiurile cultivate de cartof, sunt caracterizate prin temperaturi coborâte (media maximă nu trece de 200C) și printr-un regim pluviometric abundent (1000-2000 mm anual în sudul statului Chile și 2000-3000 mm în zona muntoasă din Anzi). Cartoful provine deci dintr-un climat temperat umed. Trebuie evidențiată însă marea plasticitate ecologică a acestei plante, plasticitate determinată, în primul rând, de posibilitățile deplasării perioadei de vegetație în funcție de factorul termic.
Cu toate că în cultură se găsesc numeroase soiuri, penntru toate se disting cerințe comune față de factorii ecologici și, în special, față de temperatură și umiditate, cerințe determinate de condițiile istorice în care s-a format specia Solanum tuberosum.
2.1. Cerințele față de temperatură
Cele mai mari suprafețe se găsesc între 40-600C latitudine, la altitudini variind între 500-1000 m. Cartoful este considerat o plantă a climatelor temperate, climate care se diferențiază față de condițiile din zona de origine. Există însă numeroase soiuri care se comportă bine și în climat cald, iar în Peru există un institut sub egida F.A.O. care are ca prim obiectiv, obținerea de soiuri specifice pentru climatul ecuatorial-tropical.
Suma temperaturilor medii zilnice la care dferite soiuri de cartof dau producții normale variază între 1500-30000C, fapt ce scoate încă o dată în evidență plasticitatea ecologică a cartofului. Producții extratimpurii se obțin și la o “constantă termică”de 1000-13000C, în 60-70 zile de la plantat.
Încolțirea tuberculilor de cartof are loc la 6-70C, iar cea optimă pentru răsărire este de 12-150C. Rădăcinile cartofului cresc și la temperaturi de 4-50C, realizându-se întotdeauna un sistem radicular puternic, când cartoful se plantează de timpuriu și încolțit, cu “puncte radiculare”deja formate.
Temperatura minimă de creștere a tulpinilor (vrejilor) este de circa 70C, optimă de 19-210C și maximă de 420C. Optimum pentru formarea și creșterea tuberculilor este de circa 170C (16-180C, cu pragul inferior 20C și superior de 290C), de unde decurge recomandarea că, în special în zonele de campie, plantarea cartofului să se realizeze devreme, planta beneficiind de o perioadă mai lungă cu condiții prielnice pentru formarea recoltei. Temperaturile negative care distrug planta sunt de -0,50C pentru frunze, de -0,80C pentru colți, de -10C pentru tuberculi, de -20C pentru plantele tinere în general și de -30C pentru plantele mature.
Prin irigarea culturii, temperatura solului scade cu 8-120C, apa fiind un regulator termic care creează condiții favorabile și pentru cartoful cultivat, la pragul superior al temperaturii (350C).
Dăunătoare sunt și temperaturile prea ridicate. La 250C nu se mai formează tuberculi, iar la 290C creșterea lor incetează. Tulpinile pot rezista pană la 420C, dar pe masură ce temperatura crește (peste 21-230C) ele se alungesc și cad, ceea ce permite întreținerea mecanizată a culturilor; frunzele sunt mai mici, suprafața foliară mai redusă și producția scade.
2.2 Cerințele față de umiditate
Cartoful este una din plantele agricole cu cerințe mari față de umiditate, deși consumul specific este mai mic decât la multe alte plante. Deosebit de importantă pentru producția de tuberculi este cantitatea de precipitații care cade în timpul perioadei de vegetație și repartizarea ei pe fazele de vegetație ale plantelor. Se apreciază ca în timpul perioadei de vegetație sunt necesari 250-550 mm precipitații (250-400 mm după Gh.BILTEANU, 1993).
În perioada de la plantare la răsărire (15-30 zile) cartoful este mai puțin pretențios, folosind rezervele de apă din tubercul, ca și urmatoarea fază, de la răsărire la tuberizare (10-35 zile, în functie de soi).
Insuficiența apei în perioada de formare a tuberculilor, impiedică procesul sau îl eșalonează, rezultând mai puțini tuberculi, cu vârste diferite, neuniformi ca rezistența la fierbere și păstrare, precum și diminuarea recoltei.
Seceta în perioada creșterii concomitente a tulpinilor și tuberculilor (2545 zile după tuberizare) micșorează foarte mult producția, aceasta fiind perioada critică pentru apa plantei. Stagnarea în creștere a tuberculilor, ca urmare a insuficienței umidității, provoacă dereglări mari în biochimismul plantelor, astfel încât coeficientul de utilizare a apei în perioada următoare este mai redus, chiar dacă umiditatea devine optimă.
Neefectuarea la timp a unei udări, în condiții de irigare, reduce eficiența udărilor ulterioare în cultura cartofului.
Seceta temporară provoacă “puirea” tuberculilor în cuib, încolțirea lor, ceea ce depreciază calitatea acestora și reduce rezistența lor la păstrare. Seceta asociată cu temperaturi ridicate este cauza degenerării climatice (fiziologice) a cartofului.În timpul secetelor îndelungate și persistente o parte din apa pe care o conțin tuberculii în creștere, trece în frunze. Mor în primul rând stolonii, apoi tuberculii cei mai mici, apoi se usucă frunzele inferioare și cele superioare. Seceta care survine între răsărirea plantelor și îmbobocire prelungește perioada de formare a tuberculilor, reducându-se producția și procentul tuberculilor comerciali (BERINDEI, 1960). Alternarea umidității ridicate cu umiditate scăzută în timpul tuberizării favorizeaza formarea unui număr mare de tuberculi la cuib.
Excesul de apă este la fel de dăunător, deoarece provoacă înrăutățirea condițiilor necesare activității biologice a plantelor. Lipsa oxigenului, în cazul excesului de apă, determină înrăutățirea aspectului comercial, lenticelele din periderma se măresc, dând acestora un aspect neplăcut, reducându-se și rezistența la păstrare. Scade deasemenea și conținutul tuberculilor în amidon și vitamina C .
Din cercetările mai recente cu privire la cerințele cartofului față de umiditate, rezultă disponibilitatea acestuia pentru umiditate moderată, dar permanentă a solului.
2.3. Cerințele față de lumină
Lumina are o importanță deosebită pentru cartof, în special inducția fotoperiodică. Cartoful, ca o plantă producătoare de sămânță, este de zi lungă, dar ca planta producătoare de tuberculi este de zi scurtă.
Pentru asigurarea unei producții ridicate, cartoful are nevoie de multă lumină (nu suportă bine umbrirea). Din această cauză distanțele de plantare trebuie astfel alese, încât întreaga plantă să primească lumină pentru activitatea intensă a procesului de fotosinteză. Astfel, frunzele situate în interiorul tufei sau la bază, au productivitatea fotosintetică redusă.
Formarea tuberculilor, respectiv transformarea stolonilor în tuberculi, are loc în condiții de zi scurtă; creșterea maximă a tulpinilor are loc în condiții fotoperiodice medii, iar creșterea tuberculilor în condiții fotoperiodice lungi. Lungimea zilei de 1012 ore este socotită ca optimă pentru formarea tuberculilor; când durata zilei depășește 14 ore, stolonii se transformă în lăstari. Prin urmare, numărul de tuberculi și durata perioadei de tuberizare depind, în primul rând de lungimea zilei și cu cât perioada de tuberizare este mai scurtă, cu atât tuberculii sunt mai uniformi ca mărime (Skablova, 1964).
2.4.Cerințele față de sol
Cartoful este o plantă foarte pretențioasă față de sol. Sistemul radicular relativ slab dezvoltat face ca producțiile mari să se obțină numai pe solurile bine aprovizionate cu humus, azot, fosfor, potasiu, calciu și magneziu.
Din punct de vedere al texturii, cele mai favorabile pentru cartof sunt: nisipo-lutoasă, luto-nisipoasă și lutoasă. Fiind bine aerisite, aceste soluri asigură o bună formare și creștere a tuberculilor. Producțiile sunt simțitor mai mari pe solurile ușoare decât pe cele grele luto-argiloase sau argiloase. Din punct de vedere al calității recoltei, pe solurile ușoare tuberculii au un gust plăcut, forma specifică nedeformată, recolta este curată, fără pământ aderent, rezistența la păstrare este foarte bună, tuberculii au comportare bună și uniforma la fierbere.
Pe solurile ușoare, nisipoase, se obțin rezultate foarte bune, în primul rând la culturile extratimpurii, cu condiția irigării și fertilizării corespunzătoare.
Solurile grele sunt contraindicate pentru cartof, deoarece tuberculii cresc greu. Berindei M. constată că pe aceste soluri producțiile sunt în medie mai mici cu 40% în anii umezi și cu 26% în anii secetoși. Cauzele acestor scăderi de producție se găsesc în condițiile mai puțin corespunzătoare pentru organele plantei.
Argila coloidală din sol, dacă se găsește în proporție mare, duce la scăderea înălțimii plantelor, a masei de vreji și frunze, precum și a masei de rădăcini. Solurile argiloase duc la micșorarea conținutului în amidon, proteină, vitamine, scăderea rezistenței la fierbere a tuberculilor și păstrarea mai dificilă a acestora.
Ideale sunt solurile care au în jur de 1012% argilă coloidală, când se obțin producții mari, de bună calitate și la parametri economici superiori. Solurile cu 2022% argilă coloidală pot fi folosite pentru cartofi în condițiile de mecanizare integrală a culturii, dacă se iau măsuri pentru a nu se forma bulgări.
Cartoful este pretențios și față de profunzimea solului, valorificând bine terenurile cu orizontul A mai gros, omogen, aerat și permeabil pentru apă, unde rădăcinile se ramifică mai mult și pot explora un volum mai mare de pământ.
Față de reacția solului cartoful nu este prea pretențios, obținăndu-se rezultate bune pe solurile cu pH între 4.57.4 (pHul optim este cuprins între 66.5). Cultura mecanizată a cartofului este posibilă pe pante până la 7%, cu apă freatică la o adâncime de minim 1.4 m.
2.5. Gradul de favorabilitate pentru cartof
Ținând cont de condițiile de climă și sol, teritoriul României se împarte în zone de favorabilitate pentru cultua cartofului:
Zonă foarte favorabilă cuprinde depresiunile intra- și extramontane, unde temperaturile mai mari de 25%C sunt extrem de rare, temperaturile medii în perioada de vegetație (mai-septembrie) sunt sub 18200C, precipitațiile depășesc 650 mm anual și au o bună repartizare, înregistrându-se minim 80100 mm în fiecare din lunile iulie și august.
Zonă favorabilă se găsește în partea deluroasă a țării, din vecinătatea lanțului muntos, cu temperaturi mai ridicate și cu precipitații în cantitate mai redusă în lunile iulie și august (5060).
Zonă favorabilă cartofului timpuriu și extretimpuriu cuprinde relieful de câmpie și coline joase unde, începând de la sfârșitul lunii iunie, temperaturile depășesc frecvent 250C, cu secete de îndelungată durată în perioada iulie-septembrie.
Ținând seama de faptul că în zonele climatice foarte favorabile și favorabile cartoful nu reușește (mai ales în condiții de mecanizare integrală) decât pe soluri mijlocii și ușoare, care reprezintă o proporție redusă în ansamblul suprafeței totale a acestor zone, s-a impus delimitarea de bazine specializate în cultura cartofului, luând în considerare și însușirile solului. Introducerea irigației în zone de câmpie, prin care se compensează deficitul de precipitații și se corectează temperaturile prea ridicate, mai ales din sol, permite extinderea suprafețelor cultivate cu cartof, inclusiv pentru consumul de vară și toamnă-iarnă în aceste zone.
S-au delimitat bazine pentru cultura cartofului de consum toamnă-iarnă, bazine pentru industria amidonului și consum toamnă-iarnă, bazine pentru consum toamnă-iarnă, numai în condiții de irigare. Toate aceste bazine sunt specializate pentru cultura soiurilor de cartof care asigură consumul în lunile octombrie-mai și materie primă pentru industria amidonului. Sunt delimitate apoi bazine specializate pentru consumul timpuriu, extratimpuriu și pentru toamnă-iarnă, numai în condiții de irigare și bazine specializate pentru consumul extratimpuriu și timpuriu. În aceste bazine se asigură cartoful pentru consumul extratimpuriu, timpuriu și de vară (mai, iunie, iulie, august), bazine situate în sudul țării, în condiții de irigare.
CAPITOLUL III
tehnologia de cultivare a cartofului [NUME_REDACTAT] S.C. starsem S.A. Girov NeamȚ
3.1. Rotația, amplasarea culturii
Cartoful face parte dintre culturile agricole mai puțin pretențioase la planta premergătoare. Astfel, el asigură producții ridicate după grâu, secară și orz de toamnă, după leguminoase anuale și perene, după porumb, în pentru fibră, sfeclă pentru zahăr și alte culturi. Nu trebuie luate însă în considerare ca premergătoare speciile din aceeași familie botanică.
În structura culturilor dintr-un asolament cartoful poate reprezenta 25 – 67%, în funcție de fertilitatea solului. Producțiile cresc însă evident dacă participarea în structura de culturi este mai mică.
Ponderea cartofului într-un asolament, mai mare sau mai mică, trebuie stabilită în funcție de elemente de natură economică, gradul de favorabilitate al solului și de planta premergătoare după care urmează în rotație. Într-un mare număr de experiențe efectuate în Germania, cartoful a dat cele mai mari producții când a urmat în rotație după lucernă sau trifoi.
La rândul lui cartoful este foarte bună premergătoarte pentru culturile de primăvară, iar cel timpuriu și pentru grâul de toamnă. După cartoful extratimpuriu și timpuriu se cultivă în același an varza de toamnă, fasole păstăi, castraveți, porumb siloz, porumb boabe.
Deși cartoful se autosuportă 2 -3 ani, dacă solul nu este infestat cu boli și dăunători, în condițiile aplicării tehnologiei moderne, monocultura nu este admisă.
3.2. [NUME_REDACTAT] are un sistem radicular slab dezvoltat, acesta constituind principala cauză pentru care nu se poate vorbi de producții mari la cartofi fără folosirea îngrășămintelor. În același timp, îngrășămintele în cantități prea mari provoacă modificări în metabolismul plantelor, sensibilizându-le la unele boli.
Pentru 1 tonă de tuberculi consumul de elemte nutritive este de 5-6 kg azot, 1.8-2.3 kg fosfor, 7-8 kg potasiu, 2.2 kg calciu și 1.6 kg magneziu. Din consumul total de elemente nutritive, în tubercul se rețin: N – 66%; P2O5 – 63.6%; K2O – 58.2%; CaO – 7.9%; MgO – 40%.
Azotul este elementul determinant al dezvoltării foliajului, al creșterii tuberculirol și al producției totale. Azotul est consumat în toată perioada de vegetație, dar utilizarea lui este mia eficientă când plantele au un foliaj conturat. Azotul mărește masa medie a unui tubercul și contribuie decisiv la formarea unei suprfețe foliare mare și a unui sistem radicular mai activ. Azotul este un element important în sinteza proteinelor, stimulează creșterea țesuturilor merisstematice, fovorizând ramificarea tulpinilor.
Excesul de azot determină luxuriantă a vrejilor în detrimentul producției sensibilizează plantele la mană și prelungește perioada de vegetație. S-a constatat experimentul că, aplicat în doze mari în primele faze de vegetație, frânează tuberizitatea și creșterea inițială a tuberculilor și de aceea unii fermieri preferă aplicarea în 2-3 reprize, în deosebi după tuberculizare. De asemenea, excesul influențează negativ și dimensiunile grăunciorilor de amidon, iar când supradozările de azot se asociază cu temperaturi mai scăzute se acumulează în tuberculi acid clorogenic, care imprimă tuberculilor un gust neplăcut, înnegrire la fierbere și micșorează rezistența la păstrare.
Insuficiența azotului conduce la formarea unui foliaj redus, decolorat, cu frunze erecte, rigide, determinănd încetinirea creșterii și producții scăzute.
Pentru calcularea dozei de azot la hectar într-un mod cât mai precis, se utilizează următoarea formulă:
N kg/ha = (Rp x CSN x CIN x CP) + 7,5 kg N – NG ± NPP ± Npp
unde:
N kg/ha = cantitatea de îngrășăminte cu N ce trebuie aplicată la hectar
Rp = recolta planificată (t/ha)
CSN = consumul specific de N
CIN = coeficientul indice de N
CP = aprovizionarea solului cu fosfor mobil
NG = corecția în funcție de gunoiul de grajd aplicat
NPP = corecția în funcție de planta premergătoare
Npp = corecția în funcțir de precipitații
La soiurile timpurii de cartof consumul specific este următorul:
6,3 kg N/t tuberculi ( pentru producții mai mici de 8 t/ha);
5,7 kg N/t tuberculi (pentru producții mai mari de 20 t/ha);
La soiurile târzii de cartof consumul specific este de:
6 kg N/t tuberculi (pentru producții mai mici de 10 t/ha);
5,2 kg N/t tuberculi (pentru producții mai mari de 45 t/ha);
Corecția în funcție de indicele de azot (CIN) se face astfel:
dacă N < 1, coeficientul de corelație va fi: 1,20
dacă N = 1 ÷ 4, coeficientul de corelație va fi cuprins între 1,15÷0,95;
dacă N > 4, coeficientul de corelație va fi: 0,90.
Corecția în funcție de aprovizionarea cu fosfor (CP):
0,7 – pe soiurile bogate în fosfor;
0,9 – pe soiurile sărace în fosfor.
Corecția în funcție de gunoiul de grajd aplicat:
dacă gunoiul de grajd este aplicat plantei antepremergătoare, se reduce doza cu îngrășăminte cu azot, cu 0,5 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi semifermentat sau cu 1 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi fermentat;
dacă gunoiul de grajd este aplicat plantei premergătoare, se reduce doza de îngrășăminte cu azot, cu 0,9 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi semifermentat sau cu 1,5 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi fermentat;
dacă gunoiul de grajd este aplicat direct cartofului, se reduce doza de îngrășăminte cu 1,2 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi semifermentat sau cu 2 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi fermentat.
Corecția în funcție de planta premergătoare:
după grâu sau orz doza rămâne nemodificată;
după porumb se suplimentează doza cu 10 kg N/ha;
după sfeclă se mărește doza cu 30 kg N/ha;
după leguminoase anuale se micșoreașă doza de N cu 30 kg/ha;
după leguminoase perene se reduce doza de N cu 40 kg/ha;
Corecția în funcție de mersul vremii:
dacă anul precedent a fost secetos se reduce cantitatea de azot cu 35 kg/ha;
dacă anul precedent a fost ploios se mărește doza cu 15 kg/ha;
Orientativ, în funcție de scopul culturii, la cultura cartofului se recomandă următoarele cantități de îngrășăminte cu azot (M.Axinte, 1995):
pentru consum toamnă – iarnă: 120 -140 kg N/ha;
pentru consum de vară: 90 – 100 kg N/ha;
pentru consum extratimpuriu și timpuriu: 130 – 160 kg N/ha;
pentru tuberculuii destinați industrializării: 100 – 120 kg N/ha;
pentru tuberculii destinați plantării: 80 – 90 kg N/ha.
Fosforul contribuie la stimularea dezvoltării sistemului radicular și la echilibrarea efectului nefavorabil al azotului în exces. Fosforul stimulează numărul de tuberculi în cuib, de aceea este preferabil ca în perioada tuberizării fosforul să predomine în sol, în raport cu azotul. Fosforul influiențează creșterea conținutului în amidon și mărimea grăunciorilor, imprimă rezistență la fierbere și favorizează formarea unui peridern mai gros, cu suber elastic ceea ce imprimă tuberculilor o rezistență mai mare la vătămare, secetă, boli și dăunători.
Deficitul de fosfor se manifestă printr-o dezvoltare slabă a plantelor, încrețirea și închiderea culorii foliajului, un număr redus de tuberculi în cuib și o rezistență scăzută la vătămare și păstrare.
Pentru calcularea foarte preisă a dozei de îngrășăminte cu fosfor se utilizează următoarea formulă:
P2O5 kg/ha = (RP x CSP x CP) – CSP – PG
unde:
P2O5 kg/ha = cantitatea de îngrășăminte cu fosfor ce trebuie aplicată la hectar;
RP = recolta planificată (t/ha);
CSP = consumul specific de fosfor;
CP = gradul de aprovizionare al solului cu fosfor;
PG = corecția ăn funcție de gunoiul de grajd aplicat.
În funcție de nivelul producției, la cultura cartofului consumul de fosfor este următorul:
2,3 kg P2O5 /t tuberculi ( dacă producția este mai mică de 25 t/ha);
1,8 – 1,9 kg P2O5 /t tuberculi (dacă producția este 25 t/ha).
Corecția în funcție de aprovizionarea solului cu fosfor:
2 – pe solurile foarte sărace în fosfor (sub 16 mg. P2O5 /100 g sol);
1 – pe solurile cu peste 16 mg P2O5 /100 g sol.
Corecția în funcție de gunoiul de grajd aplicat:
dacă gunoiul de grajd este aplicat plantei antepremergătoare, se reduce doza de îngrășăminte cu fosfor, cu 0,5 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi semifermentat sau cu 0,75 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi fermentat;
dacă gunoiul de grajd este aplicat plantei premergătoare, se reduce doza de îngrășăminte cu fosfor, cu 0,75 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi semifermentat sau cu 1,25 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi fermentat;
dacă gunoiul de grajd este aplicat direct cartofului, se reduce doza de îngrășăminte cu fosfor, cu 1,25 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi semifermentat sau cu 1,5 kg/ha pentru fiecare tonă de gunoi fermentat.
Orientativ, în funcție de scopul culturii, la cultura cartofului se recomandă următoarele cantități de îngrășăminte cu fosfor, (M.Axinte, 1995):
pentru consum toamnă – iarnă: 110 -125 kg P2O5/ha;
pentru consum de vară: 80 – 100 kg P2O5/ha;
pentru consum extratimpuriu și timpuriu: 60 – 80 kg P2O5/ha;
pentru tuberculuii destinați industrializării: 120 kg P2O5/ha;
pentru tuberculii destinați plantării: 120 kg P2O5/ha.
Potasiul joacă un rol extrem de important în nutriția cartofului, atât asupra dezvoltării aparatului foliar, cât și a producției și a calității tuberculilor. Potasiul este un stimulator al fotosintezei, parte pentru care se folosește frecvent în culturile destinate consumului timpuriu și extratimpuriu, contribuind la realizarea rapidă a dimensiunilor minime a tuberculilor la recoltare. Potasiul accelerează acumularea amidonului în tuberculi și are o contribuție însemnată în sinteza proteinelor. În raport echilibrat cu azotul și fosforul contribuie la o mai bună rezistență a plantelor la boli, la folosirea mai eficientă a apei. Un conținut mai ridicat în potasiu al tuberculilor mărește rezistența acestora la vătămare și păstrare.
Insuficiența potasiului se manifestă printr-o culoare verde inchisă a foliolelor cu nuanțe maronii de bronz, care intr-un stadiu mai avansat devin necrotice. Dacă unele din aceste simptome trec mai neobservate în cultură, cel mai semnificativ efect al deficitului de potasiu se manifestă prin înnegrirea miezului sub coaja, cu o coloratie albastru-cenușie care scade aspectul comercial.
Pentru calcularea foarte precisă a dozei de ingrășăminte cu potasiu se utilizează urmatoarea formulă:
K2O kg/ha = (RP x CSK) – CK -KG
unde:
K2O kg/ha =cantitatea de ingrășăminte cu potasiu ce trebuie aplicată la hectar;
RP = recolta planificată (t/ha)
CSK = consumul specific de potasiu (7 – 8 K2O/t tuberculi);
CK = gradul de aprovizionare al solului cu potasiu;
KG = corecția în funcție de gunoiul de grajd aplicat.
Corecția în funcție de gunoiul de grajd aplicat:
dacă gunoiul de grajd este aplicat plantei antepremergătoare, se reduce doza de îngrășăminte cu potasiu, cu 1 kg / ha pentru fiecare tonă de gunoi semifermentat sau cu 0.5 kg / ha pentru fiecare tonă de gunoi fermentat;
dacă gunoiul de grajd este aplicat plantei premergătoare, se reduce doza de ingrășăminte cu potasiu cu 1.5 kg / ha pentru fiecare tonă de gunoi semifermentat sau cu 1 kg / ha pentru fiecare tonă de gunoi fermentat;
dacă gunoiul de grajd este aplicat direct cartofului, se reduce doza de ingrășăminte cu potasiu cu 3 kg / ha pentru fiecare tonă de gunoi semifermentat sau cu 2 kg / ha pentru fiecare tonă de gunoi fermentat.
Orientativ, în funcție de scopul culturii, la cultura cartofului se recomandă urmatoarele cantități de îngrășăminte cu potasiu (M. Axinte, 1995):
pentru consum toamnă – iarnă: 70 -100 kg K2O / ha;
pentru consum de vară: 40 – 60 kg K2O / ha;
pentru consum extratimpuriu și timpuriu: 60 – 80 kg K2O / ha;
pentru tuberculuii destinați industrializării: 120 kg K2O / ha;
pentru tuberculii destinați plantării:100 – 120 kg K2O / ha.
Dintre celelalte elemente care intră în compoziția tubercului într-un procent semnificativ, mai importante sunt magneziul și calciul. Dacă magneziul se acumulează în tuberculi (0.15%), calciul se depozitează în cantități mari și în celelalte organe (tulpini, frunze și rădăcini).
Absorbția totală de magneziu, într-o cultură de cartof, la dezvoltarea maximă se ridică la 30 kg magneziu la hectar (50 kg MgO – Van den Zaag). Deși ionul de amoniu împiedică absorbția ionului de magneziu, după transformarea NH4 în NO3, absorbtia magneziului poate avea loc, exceptând cazurile în care solurile sunt acide, un nivel ridicat de aciditate împiedicând absorbția magneziului, frunzele mature devin necrotice între nervuri, iar marginile rămân verzi.
Calciul este consumat în cantități destul de mari, dar lipsa acestuia, se resimte numai pe solurile acide, prin încrețirea frunzelor și îngălbenirea foliolelor. La fertilizarea cu gunoi de grajd nu apar carențe în elementele nutritive principale și nici în microelementele ca Fe, B șiMn.
Gunoiul de grajd este folosit la cartof în toate țările mari cultivatoare, deoarece pe lângă sporurile foarte economice de producție, are o contribuție însemnată la mentinerea și îmbunătățirea însușirilor fizico-chimice ale solului, în principal a structurii, fertilității și pH-ului.
Rezultatele științifice au demonstrat că gunoiul dă rezultate foarte bune pe toate tipurile de sol, îndeosebi pe solurile sărace în materie organică, cum sunt solurile nisipoase și podzolurile (luvisolurile albice). Gunoiul de grajd se folosește în primul rând la soiurile care acumulează producția în a doua parte a verii(semitârzii și târzii), care beneficiază de aportul fertilizant al acestuia în anul de cultură. Aplicarea lui la soiurile timpurii și semitimpurii este în folosul culturilor succesive ce urmează culturii de cartof, în zonele sudice ale țării (varza, fasolea, castraveți porumbul de siloz).
În condițiile în care cultura cartofului devine rentabilă, începând cu o producție de 20 -25 t/ ha, dozele de gunoi cele mai eficiente sunt cele de peste 30 t/ha, variabile în funcție de prveniența gunoiului și de fertilitatea naturală a solurilor pe care se aplică.
Fertilizarea extraradiculară este o măsură tehnologică care se aplică în general complementar, fie unor culturi afectate de intemperii (grindină, vânturi puternice, furtuni, etc.), fie unor culturi de cartofi amplasate pe soluri nisipoase, la care se manifestă dezechilibre de nutriție sau carențe în microelemente. De regulă, fertilizarea extraradiculară se face cu îngrășăminte foliare de diferite tipuri (4:1:1, 2:3:1, 1:1:1) sau cu îngrășăminte speciale care conțin microelemente (Cu, B, Mn, Zn, Fe) și care se aplică concomitent cu tratamentele fitosanitare.
În ultima perioadă de timp au apărut alături de îngrășămintele foliare cu microelemente, și biostimulatori care conferă plantelor o capacitate fotosintetică mărită, o rezistență mai pronunțată la atacul bolilor și o calitate superioară, printr-o accentuare a proceselor metabolice, manifestată prin sporuri de producție 10-20%. Un astfel de produs este Plant – Power 2300 care a fost testată în 1966 în mai multe loturi demonstrative, rezultatele obținute fiind satisfăcătoare.
Produsele fertilizante cu microelemnte controbuie la formarea unui sistem radicular mai dezvoltat, care favorizează o creștere constantă a plantelor, mărește gradul de fructificare și tipul de maturizare și îmbunătățește calitatea porduselor prin creșterea conținutului de săruri minerale și proteine.
Epoca de aplicare a îngrășămintelor.
Gunoiul de grajd, fosforul și potasiul se aplică, de regulă, sub arătura de bază. Îngrășămintele cu azot se administrează numai primăvara la pregătirea patului germinativ sau în două etape: la pregătirea patului germinativ și în vegetație o dată cu lucrările de îngrijire (prășitul mecanic) sau după tuberizare (10 -35 zile după răsărire). Îngrășămintele complexe se aplică fie toamna, fie o dată cu plantatul.
În cultura cartofului și+a dovedit eficiențâa microelementele: B, Mn, Cu, Mb, Zn. Borul se aplică sub formă de borax (10 kg /ha sub arătura de bază), iar manganul se aplică extraradicular, în concentrații de 1 – 1.5% sub formă de sulfat de mangan.
3.3 Lucrările solului
Pentru cartof terenul trebuie să fie bine afânat și aerat. Un sol compact împiedică dezvoltarea normală a tuberculilor și a sistemului radicular, nu oferă plantelor condiții corespunzătoare de aprovizionare cu apă, aer și substanțe nutritive.
Pornind de la faptul că recoltarea mecanizată a cartofului are ca restricție de bază obligativitatea ca solul să nu fie tasat, este necesar să nu se compacteze în imediata apropiere a cuibului cu tuverculi și să nu formeze bulgări. Deoarece înghețul și dezghețul în timpul iernii are ca efect creșterea coeficientului de cernere a pământului, arătura de bază devine obligatorie. Mecanizarea lucrărilor de pregătire a tuberculilor pentru plantare și plantarea propiuzisă solicită un sol suficient de așezat pentru deplasarea tractoarelor și mașinilor, ceea ce impune deasemenea efectuarea obligatorie a arăturii de toamnă. Rezultă deci că, la cartof nu se pune problema arăturii adânci de toamna numai pentru sporuri de productie, ci în primul rând pentru mecanizarea totală a culturii.
Pentru ca erbicidele sa aiba eficiență maximă, solul trebuie sa fie bine mărunțit, ca urmare a utilizării erbicidelor apar situații de îmburuienare cu anumite specii rezistente la ierbicide, pentru distrugerea cărora sunt necesare lucrări speciale ale solului. Arătura de toamnă de toamnă contribuie substanțial și la reducerea vătămărilor tuberculilor la recoltare.
Uneori planta premergătoare lasă un teren mai puțin corespunzător, cee ce impune efectuarea unor lucrări de corectare a stării fizice a solului și folosirea eficientă a resturilor organice rămase pe teren.
Cartoful necesită un sol afânat în profunziem și bine aerat, nivelat și mărunțit. Ca urmare, la toate lucrările mecanice din cultura cartofului trebuie evitată tasarea și formarea bulgărilor.
Pentru cultura cartofului lucrarea de baza a solului o constituie arătura, care trebuie să fie cât mai uniformă, să încorporeze foarte bine resturile vegetale și îngrășămintele. Pentru a rezultao arătură de calitate este necesară o discuție prealabilă a terenului, în vederea mărunțirii resturilor vegetale în funcție de planta premergătoare.
Arătura se va executa vara sau toamna (dar cât ,mai timpuriu: în septembrie-octombrie), numai atunci când solul se află la o umiditate normală (uneori apare necesară o udare de aprovizionare). Adâncimea arăturii este de 25 -30 cm, iar în cazul solurilor cu stratul arabil subțire, 18-20 cm. Arătura se nivelează din toamnă, pentru a asigura o bună pregătire a patului germinativ.
La cartoful timpuriu, tot din toamnă, se modelează terenul în straturi înalte (despărțite de rigole) cu mașina MMS-2,8 sau cu cultivatorul echipat cu organe active tip rariță.
În primăvară, când solul s-a zvântat, se pregătește patul germinativ, lucrând diferențiat pentru fiecare solă. Pe solurile afânate nu se face nici o lucrare, pe cele compactate superficial se execută o lucrare la 8 – 10 cm cu cultivatorul sau cu combinatorul, iar solurile tasate în profunzime se lucrează la 8 – 10 cm cu cultivatorul CCT – 4 sau CPGC – 6,7 (cu tractorul A 1800A).
În cultura intensivă a cartofului, în toamnă, înainte de arătură, se execută scarificarea terenului (afânarea adâncă), în principal pe solurile grele.
La lucrările de pregătire a solului în primăvară se aplică și îngrășămintele cu azot sau cele complexe.pentru gradului de tasare se practică și bilonarea din toamnă, plantatul efectuându – se mai devreme.
3.4. Soiuri: caracterizarea celor din zonă și experiență
Cartoful este originar din America de Sud și cuprinde peste 500 de specii, din care 38 sunt cultivate. În zonele cu climat temperat specia cea mai importantă este Solanum tuberosum, forma tetraploidă (2n = 48 cromozomi).
Ținând seama de modul de utilizare soiurile de cartof se grupează în:
soiuri de masă, cu un conținut mai redus de amidon (14 – 17%), peridermă fină, netedă, ochii superficiali și gust plăcut;
soiuri industriale, foarte productive, cu un conținut ridicat în amidon (20 – 25%);
soiuri furajere, bogate în amidon și proteine;
soiuri mixte, care pot fi folosite în scop culinar, furajer și pentru prelucrători industriale.
Pentru a fi valoros un soi de cartof trebuie să îndeplenească următoarele condiții principale:
să aibă productivitate ridicată;
stolonii să fie scurți ( tuberculuii apropiați în cuib);
tuberculii să fie rotunzi – ovali, plini, cu ochi superficiali;
să fie rezistenți la boli (râie, mană, viroze) și , în măsura posibilului, la gândacul de Colorado;
repausul germinal să fie lung, pentru o păstrare îndelungată făraă pierderi;
soiul destinat consumului să aibă conținut ridicat în amidon, proteine și vitamine în tuberculi, să nu se sfărâme la fiert și să fie gustoși.
În țara noastră soiurile de cartof cultivate (în conformitate cu catalogul oficial Soiurilor, 2004) sunt grupate după lungimea perioadei de vegetație astfel:
Tabelul 14
Soiuri de cartof cultivate în [NUME_REDACTAT] Sante este originar din Olanda , perioada de vegetație este de 110 – 115 zile, florile sunt de culoare albă, iar tuberculii sunt oval – alungiți, galbeni, cu un conținut în amidon de 15%. Este mediu rezistent la viroze și mană, capacitatea de producție este de 30 – 40 t/ha și sunt destinați pentru consumul de toamnă – iarnă.
[NUME_REDACTAT] este originar tot din Olanda, perioada de vegetați este de 101 – 120 zile, florile sunt roz – violacee, iar tuberculii sunt ovali alungiți, cu coaja roșie – deschisă, miezul galben și un conținut în amidon de 16 – 17%. Are un potențial de producție de 49 t/ha, este mediu rezistent la viroze și rezistent la mană, pretându-se pentru consumul de toamnă-iarnă și pentru industrializare.
[NUME_REDACTAT] a fost obținut în Olanda, are flori de culoare albă, iar tuberculii au formă ovală, cu coaja și cu pulpa albe și cu un conținut în amidon de 14 – 17%. Este un soi rezistent la viroze și rezistent la mană, cu o produciție de 41 t/ha.
3.5. Materialul de plantare și plantatul
Materialul de plantat trebuie să aparțină soiului zonat și unei categorii biologice superioare, să fie sănătos, iar mărimea tuberculilor să fie 4070 g. Calitatea materialului de plantat este hotărârea în obținerea producțiilor mari la cartof.
La soiurile timpurii și extratimpurii o operație importantă, cu sporuri important de producție, este încolțirea tuberculilor cu 3040 de zile înainte de plantare. Încolțirea presupune următoarele operații succesive:
sortarea materialului de plantare scos din depozit sau siloz, îndepărtând tuberculii vătămați sau bolnavi;
tratarea tuberculilor prin îmbăiere în formalina 0,5% timp de 5 minute, după care se face acoperirea acestora cu rogojini, prelate sau folii de plastic, timp de 2 ore;
asigurarea pornirii colților în vegetație, prin așezarea tuberculilor în strat de circa 40 cm sau în camere încălzite la 16180C, până ce apar colții în masă, fără ca aceștia să depășească 12 mm (durează 810 zile);
forțarea creșterii colților, pentru care se folosesc solarii sau alte spatii, care să beneficieze de lumină naturală sau artificială, cu posibilități de aerisire și menținerea temperaturii la 12150C și nu în ultimul rând, asigurarea unei umidități de minim 85% prin așezarea de vase cu apă pe podea sau stropirea tuberculilor.
Tuberculii sunt așezați în lădițe de 1015 kg, ce se grupează în stive lungi cât permite spatiul, lățimea rezultând din așezarea a două lădițe cap la cap, iar pe înălțime se suprapun pe suporții lor 1015 lădițe.
Altă metodă pentru favorizarea încolțirii cât mai complete a mugurilor de pe toată suprafața tuberculului, constă în secționarea de stimulare (metoda Köpetz) ce se face transversal pe diametrul parte coronară – parte ombilicală, lăsându-se cele două jumătăți netăiate printr-o porțiune de circa 1 cm de la margine sau tăierea circulară a tuberculului să nu migrezi spre partea coronară.
Altă metodă de pregătire a materialului plantat este: secționarea în porțiuni de câte trei colți bine formați. În cazul în care tuberculii pentru plantat sunt prea mari se poate face și secționarea și la materialul neîncolțit, secționare care se face longitudinal, pentru a asigura pornirea egală în creștere a colților de pe cele două jumătăți. Secționarea se face manual sau cu mașina de tăiat cartofi, folosind pentru prevenirea infecțiilor și grăbirea suberificării cuțite dezinfectate cu formalină 2% și praf de cretă în amestec cu fungicide.
Epoca de plantare
Plantarea tuberculilor se face timpuriu, când solul este bine zvântat și se poate intra pe teren (atunci când la adancimea de 10 cm temperatura este de 6÷70C). Epoca optimă de plantare depinde de zona și de scapula culturii: în Câmpia de Sud și vest se plantează până la 15÷20 martie (culturile pentru consum extratimpuriu și timpuriu în spații protejate se plantează la 15÷10 martie); în zona de deal plantarea se face până la 10÷15 aprilie, iar la munte până pe 20 aprilie. Tuberculii încolțiți se pot planta cu 6÷7 zile mai devreme. Pentru cultura a doua (plantatul de vara) epoca optimă este cuprinsă între 25 iunie – 5 iulie. Plantarea cartofului trebuie încheiată în 8÷15 zile.
Densitatea de plantare a tuberculilor determină numărul de tulpini principale la hectar, care la cultura pentru consum trebuie sa fie de circa 250000÷300000/ha. Densitatea variază în funcție de scapula culturii, mărimea tuberculilor, condițiile de cultură (irigare, fertilizare), fiind cuprinsă între 50.000÷70.000 cuiburi/ha.
Cantitatea de tuberculi necesară la plantare oscilează între 2000÷4900 kg/ha, în funcție de greutatea medie a unui tubercul și densitatea la unitatea de suprafață. Distanța între rânduri este de 70÷75 cm (soiurile extratimpurii se pot planta la 60 cm), iar distanțele între cuiburi pe rând variază între 20÷30 cm în funcție de densitate. Plantarea tuberculilor se realizează la o adâncime de maxim 6÷8 cm pentru recoltarea mecanizată a culturii. Pentru tuberculii mici și secționați se utilizează adâncimea de 4 cm, iar pe nisipuri 8 cm. Se recomandă plantarea în biloane, cu înălțimi chiar de 14÷15 cm dacă se vor erbicida. Biloanele trebuie sa fie uniforme, drepte, afânate și fără bulgări.
Plantarea cartofului se poate face mecanizat sau semimecanizat.
Plantarea mecanizată – pentru tuberculii neîncolțiți se face cu mașina 4 Sa BP 62,5, iar pe terenurile cu panta mai mare de 6÷80 se lucrează doar cu o secție a acestuia (2 Sa BP 62,5) reglată pentru funcțiuni de calibrare.Tuberculii încolțiți se plantează cu mașina de plantat răsaduri MPR-5, pe care se montează echipamentul EPC-4, sau cu mașina de plantat cartofi încolțiți (MPCI-6), pe terenurile nisipoase.
Plantarea semimecanizată – se efectuează prin așezarea manuală a tuberculilor pe rigolele deschise de cultivatoare echipate cu rărite, urmând ca acoperirea să se facă mecanizat sau manual. Metoda se folosește mai ales pentru tuberculii secționați pentru încolțit și înrădăcinat.
3.6. Lucrările de îngrijire
Îngrijirea culturii de cartof fără folosirea erbicidelor. Înainte de răsărirea cartofului se execută lucrări de rebilonare, prima la 10÷14 zile de la plantare și a doua după același interval. La cartoful timpuriu plantat pe nisipuri, între plantare și răsărire nu sunt necesare lucrări de îngijire. Numai în situația în care vântul spulberă nisipul se face acoperirea tuberculilor dezgoliți cu cultivatorul.
Biloanele trebuie încheiate pe coamă, pentru a favoriza dezvoltarea tuberculilor, înăbușirea buruienilor și scurgerea apei pe taluzurile biloanelor (pentru a nu apărea mană).
Rebilonarea se execută cu cultivatoare echipate cu rărite RT, folosind cultivatoarele CL 2,8M (cu tractorul L-445), pentru culturile plantate pe două rânduri și respectiv (pe pante pana la 60) pe patru rânduri cu CL-4,5M; CPU 8M cu tractorul U+650M pentru cele plantate pe 6 rânduri. Pe solurile tasate, în fața pieselor de rărită se montează cuțite, care lucrează la adâncimea de 5÷7 cm. La îmburuienarea puternică, cu buruieni perene, se efectuează și o prasilă manuală pe rand, cu refacerea bilonului.
Îngrijirea culturii de cartof cu folosirea erbicidelor. Erbicidele au avantajul că reduc numărul lucrărilor mecanice (la două prăsile mecanice și una manuală), lucrări care măresc gradul de tasare al solului, favorizând răspândirea unor boli, iar zonele umede nu se pot încadra în timpul optim de execuție. La cartof se folosesc atât erbicide simple , cât și asociate, dozarea lor efectuându-se în funcție de conținutul solului în humus și argilă și de structura botanică a buruienilor. Erbicidele folosite pentru combaterea buruienilor la cartofi sunt: GESAGARD – 50 (2-8 kg/ha); COSADRIN (4-6 kg/ha); SENCOR – 70 (0.7-2 kg/ha); LEXONE-75 (0.7-2 l/ha); DUAL 5000 (3-5 l/ha); AFALON-47 (2-3 kg/ha); FUSILADE SUPER 125 (1.5-3l/ha); GALLANT (1-1.5 l/ha); PROMETRIN (4-6 kg/ha) etc.
În cadrul stațiunii S.C. starsem S.A. întreaga suprafață este tratată cu SENCOR și LEXONE, ambele având aceeași substanță activă, diferențiindu-se după conținutul lor de metribuzin, și anume: sencor are 70%, iar Lexone are 75%. Aplicarea acestui erbicid se face preemergent, și anume cu 3÷7 zile înaintea răsăririi cartofului. Cantiatea de erbicid folosită a fost de 0,8 kg/ha pe solurile nisipoase și 1,2 ÷ 1,3 kg/ha pe cele cu un conținut de humusmai mare de 3%. Cantitățile de erbicid se dizolvă în 200÷400 l apă și se aplică pe toată suprafața cu mașina MET – 1200 concomitent cu rebilonarea, prin montarea pe cultivatoare a echipamentelor EEP – 600 (900).
Combaterea bolilor și dăunătorilor. Cartoful este atacat de mai multe boli, dintre care amintim: Rizoctonia solani – rizoctonioza; Ervinia carotorova var. carotorova – putregaiul umed; Phytophtora inphestans – mana; Fusarium sp. – putregaiul uscat; Clavvibacter mikiganensis – putregaiul inelar; Synchytrium endobioticum – râia neagră; Streptomyces scabies – râia comună, iar dintre dăunători, cel mai periculos este gândacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata). Dintre toate aceste boli, pagubele cele mai mari le produce mana (Phytophtora inphestans) și ca urmare combaterea ei constituie o condiție esențială a intensivizării culturii cartofului. Pe lângă măsurile agrotehnice, tratamentele chimice cu fungicide sunt obligatorii. Numărul de tratamente depinde de soi și de condițiile climatice, folosindu – se următoarele produse: MANCOZEB (2 kg/ha); ZINEB (3 kg/ha); CAPTADIN (5 kg/ha); TURDACUPRAL (5 kg/ha) – produse la care se adaugă 0,2 aracet. Alte produse sunt: BRESTAN 60 (0,6 kg/ha); RIDOMIL (2,5 kg/ha); COBOX 50 (4-5 kg/ha); DITHANE (5 kg/ha); POLYRAM (1,8 kg/ha); VANDOZEB (2 kg/ha); etc.
Combaterea manei și a gândacului de Colorado se fac concomitent, folosindu-se amestecuri compatibile, cum ar fi: TURDACUPRAL + DECIS; TURDACUPRAL + LINDATOX, etc. Tratamentele se efectuează cu mașina MPSP 3×300, folosindu-se 200÷400 l soluție/ha, numai în perioadele ploioase sau cu elicopteril (50 l/ha).
Împotriva gândacului de Colorado se folosesc produsele: DECIS 2,5 EC (0,3 kg/ha), VECTENON 50 WP (0,5 kg/ha), MARSHALL 25 EC (1,5 kg/ha), DIPTEREX 80 ( 1,2 kg/ha), DESPIROL 50 (150 g/ha), EKALUX 25 (1,5 l/ha), FASTAC 10 (0,5 l/ha), PADAN 50 (1 kg/ha)etc., iar pentru mijloacele aero se utilizează DIMEVUR (3 l/ha) sau CARBAVUR (3 l/ha).numărul tratamentelor oscilează de la an la an, în funcție de soi și zona de cultură. Rezultatele bune se obțin când se alterneașă produsele de la un tratament la altul. Contra adulților hibernați tratamentul se recomandă în cazul când numărul lor este mai mare de 10 exemplare la 100 plante. Când avertizările pentru mană și gândacul de colorado coincid, tratamentele se pot face combinat, cu produse compatibile.
[NUME_REDACTAT] de irigare se dirijează în funcție de nivelul precipitațiilor, și de consumul de apă al cartofilor. Consumul total de apă la cartofi variază între 3500÷7000 mc/ha (în funcție de soi), 60÷70 din acest consum ralizîndu-se în perioada de formare și creștere intensivă a tuberculilor (iunie – august). Pentru a realiza aceste consumuri de apă, umiditatea solului nu trebuie să scadă sub valoarea plafonului minim de 50÷70% I.U.A., pe adâncimea de 40÷70 cm.
Udările, însumând 300÷600 mc/ha, se aplică într-un număr variabil, în funcție de zonă și soi, iar ca metodă de udare se recomandă udarea prin aspersiune sau prin brazde. În condițiile S.C. starsem S.A. nu este necesară irigarea culturii de cartof, deoarece este asigurată umiditatea în condiții optime prin precipitații.
3.7. Evaluarea producției, recoltarea și păstrarea
[NUME_REDACTAT] face prin stabilirea densității cuiburilor și prin cântărire. La soiurile timpurii, în a doua jumătate a lunii iulie, iar la soiurile tardive și semitardive în a doua jumătate a lunii august.
Pe diagonală, la distanțe egale, se aleg porțiuni de câte 10 m pătrați (adică două rânduri a câte 7 m liniar), pe care se numără cuiburile, apoi se recoltează și se cântăresc tuberculii din acestea. Pe tarlalele cu o suprafață de până la 25 ha recoltarea se face în puncte, iar la cele cu o suprafață mai mare, în 10÷15 locuri. Rezultatul cântăririi se împarte la numărul cuiburilor recoltate și se face următorul calcul:
tuberculi la 10 metri pătrați (14 m liniari) = 28 kg
media celor 5 probe: (27+29+25+31+28)/ = 28 kg
producția la 1 ha = 28 x 1000 = 28.000 kg
din rezulatul obținut prin calcul se scade procentul de goluri apreciat cu ocazia parcugerii lanului.
[NUME_REDACTAT] optim pentru recoltare al cartofului se stabilește în funcție de destinația recoltei și de starea fitosanitară a acesteia.
La cartoful destinat consumului extratimpuriu și timpuriu recoltarea se face cu tuberculii care au atins mărimea comercială (30 g), în mod eșalonat, astfel încât producția obținută să fie eficientă economic. Tot înainte de maturitatea deplină se recoltează cartoful de sămânță și culturile atacate de viroză și mamă.
Cartoful pentru consum de vară se recoltează după necesități. Cel pentru consum de toamnă – iarnă se recoltează la maturitatea deplină, caracterizată prin majoritatea vrtejilor uscați, tuberculii cu coaja suberificată și aderentă la pulpă, se desprind ușor de pe sol, iart pe secțiune prezintă aspectul de zvântat.
Recoltarea începe din luna mai (consum extrtimpuriu) prelungindu-se până în octombrie. Epoca optimă durează, la cartoful industrial și de toamnă, circa două săptămâni de la ajungerea plantelor la maturitateade recoltare.
Recoltarea trebuie să se efectuieze numai pe timp frumos, când solul este reavăn, pentru a se putea folosi mijloacele mecanizate și pentru ca tuberculii să se separe ușor de pământ. În timpul recoltării de toamnă, temperatura trebuie spă depășescă 100C, deoarece sub aceste temperaturi tuberculii sunt foarte sensibili la vătămare (este încă un motiv pentru care se preferă soiurile semitârzii și nu cele târzii).
În cazul cartofului extrtimpuriu și timpuriu se iau măsuri de reducere a exfolierii și a vătămării mecanice care depreciază calitatea și aspectul comercial al producției. De aceea se recurge la recoltarea manuală, prin smulgerea tufelor (dislocate cu sapa sau cu plugul), și strângerea tuberculilor.
Sortarea tuberculilor se face direct în cuib, pe destinații (consum intern, export), ambălându-se în lădițe sau saci tip export, egalți și expediați la beneficiar chiar în aceeași zi.
Recoltarea culturilor ajunse la maturitatea deplină trebuie să se facă cu mașini, utilizându-se două tehnologii:
Recoltarea semimecanizată cu mașina MSC – 1 și E – 649 care dizlocă tuberculii din pământ urmând ca strângerea și încărcarea acestora în mijloacele de transport să se realizeze manual. Se folosește când nu se pot utiliza combinele.
Recoltarea mecanizată cu combina de recoltat cartofi CRC – 2 sau cu echipamentul de scos și încărcat cartofi E – 648, care se deplasează paralel cu combina. Aceste mașini lucrează bine, fără să vatăme tuberculii, numai pe solurile ușoare sau mijlocii, plane (cu pantă de maxim 6%), netasate, fără bulgări și buruieni, în culturile cu rânduri drepte și tuberculii bine suberificați.
Pentru a ușura recoltarea cu combina se recomandă distrugerea vrejilor și a resturilor organice (imediat după maturizare sau cu 10÷15 zile înainte de recoltare, dacă maturarea întârzie), fie pe cale chimică cu Reglone (3÷5 l/ha) în 600÷800 l apă, fie pe cale mecanică, cu mașina de tocat vreji (MTV – 4 la distanța între rânduri de 70 cm) sau cu combina CSU (la distanța de 75 cm între rânduri).
După recoltare, se face sortarea și calibrarea tuberculilor, cu mașini speciale sau manual, categoriile de sortare fiind următoarele:
Cartof pentru consum;
Cartof pentru sămânță;
Cartof pentru furaj (cel care cade la sortare, precum și tuberculii tăiți sau vătămași).
Pentru a asigura mecanizarea integrală a culturii cartofului, lucrările de recoltare, condiționate, transport și depozitare trebuie să se desfășoare în flux continuu. Astfel, condiționarea cartofilor de consum, recoltați cu combina s-arealizat cu instalația I.S.I.C.-30, care separă impuritățile din masa tuberculilor, aceștia fiind transportați la centrele de prelucrare sau de depozit. Instalația I.S.I.C.-30 poate lucra în agent cu mașina M.M.C-60 care separă tuberculii de consum în două calități.
Transportul cartofului se poate face în vrac, saci sau în camioane (lăzi cu capacitatea de 500÷1000 kg).
Păstrarea tuberculilor
Anual se păstrează cantități mari de tuberculi, o parte ca material de plantare, altă parte pentru consum curent sau pentru industrializare. Păstrarea tuberculilor se poate realiza fără pierderi dacă au o stare fitosanitară bună, dacă recoltarea s-a făcut la maturitatea deplină, pe vreme fără ploi sau relativ caldă și dacă s-au îndepărtat impuritățile, iar eventualele răni s-au vindecat în totalitate. Totuși, datorită conținutului ridicat în apă, pierderile în timpul păstrării sunt relativ mari, cele mai bune rezultate obținându-se în depozite frigorifice, cu ventilație mecanică. În condiții ideale de păstrare, pe o perioadă de 6 luni pierderile au oscilat între 4,5÷8,2%, în funcție de soi.
În tuberculii de cartof supuși procesului de păstrare au loc următoarele procese: respirația, transpirația și activitățile microbiologice. Respirația intensă duce la pierderea unei cantități mari de materie organică din tuberculi și la creșterea sensibilității lor față de microrganisme. Transpirația puternică determină deshidratarea tuberculilor, diminuând mult valoarea lor culinară. Procesele microbiologice se datorează bacteriilor și ciupercilor ce se găsesc pe tuberculi și care pot compromite producția în timpul păstrării.
Factorii care influențează păstrarea tuberculilor sunt: capacitatea de păstrare a soiului și factorii de mediu (din spațiile de depozitare). Capacitatea de păstrare a soiului depinde de repausul germinal și de tehnologia de cultivare. Astfel, cei mai rezistenți sunt tuberculii cu rpaus germinal mai lung sau prelungit prin diferite procedee, precum și cei proveniți de pe soluri ușoare, aerate, fertilizate echilibrat, din culturi tratate contra buruienilor, bolilor și dăunătorilor, recoltați la maturitate deplină, pe vreme uscată, fără vătămări mecanice.
Factorii de mediu din depozitele de păstrare sunt: temperatura, aerul și lumina. Când acești factori nu sunt optimi apar o serie de aspecte nedorite, ca: înverzirea, zbârcirea, încolțirea, brunificarea sau înnegrirea tuberculilor.
Temperatura ridicată intensifică respirația, transpirația, activitatea microorganismelor și scurtează repausul germinal. Temperatura apropiată de 10C duce la „îndulcirea” tubercurilor, iar la 00C, până la -10C survine înghețul acestora.
La cartoful destinat consumului, condițiile optime de păstrare sunt următoarele: temperatura 3÷50C, umiditatea relativă a aerului 85÷90%, întuneric și aerație permanentă. La cartoful destinat plantării, temperatura optimă de păstrare este de 1÷30C – îndulcirea nediminuând valoarea biologică a materialului de plantat. Tuberculii destinați semipreparatelor industriale se păstrează la 8÷120C, prevenindu-se fenomenul de îndulcire și, deci, caramelizarea în timpul industrializăii, care ar denatura culoarea preparatelor. Pentru o astfel de păstrare sunt necesari inhibitori de creștere și o ventilație corespunzătoare.
Umiditatea relativă a aerului în depozitele de păstrare a cartofiloe trebuie să fie în faza de zvântare a tuberculilor de 70÷80%, de 78÷82% în faza de vindecare a rănilor, dar mai ridicată în perioada păstrării propriu-zise (85÷90%).
Ventilația: aerul trebuie să fie mai sărac în oxigen (11÷13%) și mai bogat în dioxid de carbon (maxim 3%).
Depozitarea tuberculilor se poate face în depozite speciale (macrosilozurile și microsilozurile) și în adăposturi temporare (silozuri, tranșee, gropi).
Macrosilozurile se construiesc la suprafața solului, având capacitate mare (3000÷25000 tone), cu o bună izolație termică. Microsilozurile sunt construcții mai simple, cu capacitate de 6000÷1000 tone, străbătute de-a lungul șlor de canale de ventilație acoperite cu grătare de lemn. Umplerea silozului se face până la înălțimea de 4 metri, iar acoperirea, cu baloți din paie sau folie de polietilenă. Tot în grupa depozitelor permanente intră pivnițele și bordeiele.
Macro și microsilozurile sunt dotate cu mașini și utilaje, cum ar fi: buncăre mobile, benzi transportoare, transportoare elevatoare, lopeți mecanice, instalații de condiționat cartoful pe cale umedă sau uscată, electrostivuitoare, cântare automate, etc.
În grupa adăposturilor temporare intră: silozurile, tranșeele și gropile. Silozurile sunt cele mai răspândite și asigură condițiile necesare de păstrare pentru toate categoriile de cartofi. Silozurile, în funcție de tipul constructiv, pot fi de 3 tipuri:
silozuri de suprafață
silozuri semiîngropate
silozuri îngropate
partea a II-a
experimentĂri privind fertilizarea Și desimea plantatului la cartof În condiȚiile S.C. starsem S.A. Girov NeamȚ
2.1. Stadiul actual al cercetărilor
Cercetarea științifică urmărește cunoașterea și dirijarea factorilor interni și externi ai producției în scopul obținerii unor recolte mereu mai mari și calitativ superioare. În condițiile actuale, pe langă cercetările care urmăresc obținerea de date, de răspunsuri, în privința unor probleme științifice fundamentale și prin aceasta, descoperirea unor legități noi ale naturii, o deosebită importanță au cercetările care au menirea de a soluționa probleme practice ale producției.
Folosirea cercetărilor științifice pentru rezolvarea problemelor teoretice și practice ale agriculturii nu are un trecut prea îndepărtat. Prima stațiune experimentală agricolă a fost înființată de J.B. BOUSSINGAULT în anul 1834 la BECHELBRONN, în Franta, iar cea mai veche stațiune care functionează și astăzi este cea de la ROTHAMSTED lângă Londra, înființată de către Lawes în anul 1843.
Folosirea îngrășămintelor chimice ca pârghie eficientă în sporirea producției plantelor pe unitatea de suprafață este tot mai mult contestată în ultimii ani, deoarece utilizarea lor nerațională poate aduce prejudicii mai mult sau mai puțin grave echilibrului fitoecosistemului.
Cu toate acestea, fertilizarea judicioasă cu îngrășăminte organo-minerale, cu menținerea fertilității solului, este și va ramane în actualitate, ca una din cele mai eficiente căi pentru obținerea sporurilor economice de producție, fără să afecteze negativ calitatea recoltei (BORLAN Z., HERA CR.,1994).
De-a lungul timpului, s-a efectuat un număr mare de studii asupra cartofului, elaborându-se numeroase scheme de fertilizare (BERINDEI M., COPONY W.,-1982; BORLAN Z., HERA CR.-1984; MURESAN S. și colaboratorii-1980; COPONY W.-1988; CIOBANU I.V.-1995 etc.)
Multe studii scot în evidență faptul că un rol important asupra producției de tuberculi îl are fertilizarea cu azot (BERINDEI M.-1985; GRADINARU N., MAXIM S., SINAVSCHI I.-1986; CATARGIU D.-1978; COPONY W.-1988; MURESAN S. și colaboratorii-1980 etc.)
O altă cale importantă de mărire a producțiilor la cartof o constituie utilizarea gunoiului de grajd, fie unilateral, fie în combinație cu îngrășămintele minerale (BORLAN Z., HERA CR.-1994; COPONY W.-1980; MURESAN S. și colaboratorii-1980).
La noi în țară, prima stațiune experimentală a fost înființată la BRAD de către intemeietorul științei agricole românești, ION IONESCU DE LA BRAD (1818-1891). Colective puternice s-au format în jurul instituțiilor de învățământ agricol superior și la Institutul de [NUME_REDACTAT] al României ( I.C.A.R.). În anul 1969 a luat ființă A.S.A.S., care în momentul de față este forul superior de organizare și coordonare a cercetării științifice în agricultură, industrie alimentară și silvicultură.
Cea mai importantă și cea mai folosită în științele agricole este metoda cercetării experimentale. Despre această metodă, în anul 1926, POICARE spunea că este singura sursă a adevărului iar în anul 1924, GOULDEN susținea că în cercetările științifice se poate progresa în mod exclusiv numai prin experiențe riguroase.
Deși relativ scurtă, istoria cercetării științifice în cultura cartofului a cunoscut, poate, cea mai spectaculoasă evolutie prin însăși rezultatele generalizate în producție.
2.2. Scopul, obiectivele și metodica experimentărilor
2.2.1. Scopul și obiectivele
Scopul cercetărilor este acela de a îmbunătăți tehnologia de cultivare a cartofului în zonă.
Obiectivele cercetării sunt:
estimarea efectului fertilizării organo – minerale asupra unor caractere și însușiri importante pentru cultura cartofului (producție, elemente de productivitatea, calitate etc.);
determinarea capacității de valorificare a îngrășămintelor la soiuri de cartof din diferite categorii de precocitare ;
precizarea unor variante optime de fertilizarea minerală și organică la cultura cartofului, în condițiile de la S.C. starsem S.A.
2.2.2. Metodica experimentărilor
Experiența s-a efectuat în cadrul S.C. starsem S.A. Ea a fost de tipul 3S x 9F și s-a realizat în perioada 2005 – 2006. Factorul S (soiul) a fost reprezentat de trei soiuri de cartof din categorii diferite de precocitate (Ostara –timpuriu, Anosta – semitimpuriu și Sante – semitîrziu). Factorul F (fertilitate) a fost reprezentat de 9 nivele diferențiate, după cum se poate vedea în tabelele 15 și 16.
Experiența a fost organizată în câmp în parcele subdivizate, în patru repetiții, de manieră bifactorială. Suprafța parcelelor din cadrul experienței a fost de 18 metri pătrați. Ferilizarea s-a efectuat cu azotat de amoniu, superfosfat simplu și sare potasică 40%.
Tabelul 15
Variantele de fertilizare ale experienței
Tabelul 16
Soiuri folosite în experiență
Schița de amplasare a experienței
2.3. Condițiile ecologice din anii experimentării
După cum se observă în tabelul 17, temperatura medie lunară în sezonul rece (lunile IX – III) a fost mai mare decât temperatura medie multianuală în toate lunile. În sezonul cald (lunile IV – IX), temperaturile medii lunare au fost mai mari pe tot sezonul, cu excepția lunii august.
Temperaturile înregistrate în perioada de vegetație a cartofului au fost mai ridicate decât media multianuală, în luna mai cu 1,10C, cu acțiune negativă aspra tuberizării stolonilor.
Faptul că s-a înregistrat un plus de precipitții fașă de media multianuală, mai ales în lunile mai, iulie și august, s-a atenuat efectul negativ al temperaturilor mai mari decît media multianuală.
Tabelul 17
CondiȚiile climatice ale anului agricol 2005 – 2006
2.4. Observații fenologice și măsurători biometrice în câmp
Îngrășămintele au fost aplicate în perioada 20 – 24 IV, iar încorporarea sub brazdă (arătura) s-a făcut pe 25 IV. S-au aplicat două lucrări cu grapa cu discuri. Plantatul tuberculilor s-a făcut în data de 27 IV, iar răsădirea planrtelor a avut loc după circa 28 – 30 zile de la plantare. Infloritul s-a desfășurat pe o perioadă de 24 – 26 zile. Experiența s-a recltat în jurul datei de 15 septembrie.
Împotriva manei s-a executat un tratament preventiv la 22 iunie și un altul pe 8 iulie, în ambele cazuri folosindu-se RIDOMIL, în cantitate de 2.5 kg/ha.
Combaterea buruienilor s-a făcut cu erbicidul SENCOR – 70, în cantitate de 1.5 kg/ha, combaterea gândacului de Colorado s-a făcut cu DECIS (0,3 l/ha) pe 22 iunie și cu FASTAC (0,2 l/ha) pe 12 iulie. Tinând seama că nivelul de fertilizare al solului, cât și de combatere a buruienilor, a fost destul de ridicat, efectele limitative ale deficitului de precipitații au fost diminuate.
2.5. Valorificarea rezultatelor prin calculul statistic
Tabelul 18
Producții obținute pe soiuri, repetiții și variante de fertilizare
În tabelul 18 sunt prezentate producțiile obținute pentru fiecare repetiție, a fiecărui soi în parte, diferențiat pentru fiecare variantă de fertilizare în parte. Pe baza acestor date s-au calculat următoarele elemente statistice (tabelul 19) :
SP – suma pătratelor ;
GL – gradele de liberatate ;
S2 – varianța ;
Testul F ;
DL – diferența limită.
Tabelul 19
Analiza variației pentru producția de tuberculi
Proba F calculată este mai mare decât P = 5% atât la factorul A, la factorul B cât și la interacțiunea AxB, ceea ce ne arată că diferențele de producție sunt semnificative.
2.6. Sinteza rezultatelor de producții, discuții
Influența soiului asupra producției de cartof
Influența soiului asupra producției poate fi determinată prin compararea producțiilor medii, întrucât cele trei soiuri au fost cultivate în condiții identice de climă și sol, tehnologia aplicată fiind aceeași. Ca martor, față de care se face comparația, se va stabili soiul cu producția cea mai slabă și anume soiul ANOSTA.
Din tabelul 20 reiese foarte clar faptul că soiul cel mai productiv din experiența noastră este soiul SANTE, care a dat o producție medie de 29,4 t/ha, cu 41% mai mare decât a soiului ANOSTA și cu 22% mai mare decât a soiului OSTARA.
Soiul OSTARA a realizat o producție medie de 24,1 t/ha, cu 15,87% mai mare decât a soiului ANOSTA și cu 22% mai mică decât cea a lui SANTE.
Cel mai slab productiv dintre cele trei soiuri s-a dovedit a fi ANOSTA, care a produs cu 8,6 t/ha mai puțin decât SANTE și cu 3,3 t/ha mai puțin decât OSTARA.
Tabelul 20
Influența soiului asupra producției la cartof
DL 5% =0,4 t/ha DL 1% =0,5 t/ha DL 0,1% =0,9 t/ha
Influența dozei de îngrășăminte asupra producției la cartof
La o analiză sumară a tabelului 21 se poate observa foarte clar faptul că producția sporește aproape liniar, o dată cu creșterea cantității de îngrășăminte. Astfel, varianta martor a experienței, cea fără fertilizare, realizează cea mai mică producție (21,1 t/ha), cu 12.3% mai mică decât varianta 2 de fertilizare (N80P50K100) și cu 27, 5% mai puțin decât varianta 3 (N160P120K120), de la care se obține cea mai mare producție.
La capătul opus, sub aspectul nivelului producției medii obținute, se situiază varianta 8 (gunoi 40 t/ha + N240P120K120) și varianta 6 (gunoi 40 t/ha + N200P120K120) care au realizat producții de 26,9 t/ha și respectiv 26,1 t/ha (cu 27,5% și 23,7% mai mari decât varianta martor).
Tabel 21
Influența dozei de îngrășăminte asupra producției la cartof
DL 5% =0,5t/ha DL 1% =0,7 t/ha DL 0,1% =0,9 t/ha
Un alt aspect care rezultă din tabelul 21 este că producțiile cele mai mari la hectar s-au obținut la variantele cu fertilizare argano-minerală (gunoi 40 t/ha + N240P120K120 ; gunoi 40 t/ha + N200P120K120 ; gunoi 40 t/ha + N160P100K100), iar dintre variantele cu fertilizare exclusiv minerală cea mai mare producție s-a obținut la varianta 7 (N240P120K120).
Influența interacțiunii soi x doză de îngrășăminte asupra producției la cartof
Din tabelul 22 rezultă foarte clar că cele mai productive 4 variante ale experienței aparțin soiului SANTE, producțiile realizate oscilând între 31.2 t/ha, la varianta 8 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N240P120K120 ) și 33,2 t/ha, la varianta 4 (gunoi 40 t/ha + N160P100K100). La această extremă a experienței se situiază 4 variante ale soiului ANOSTA, producțiile oscilând între 17,6 t/ha la varianta martor și 20,3 t/ha la varianta 2 (N160P100K100).
Amplitudinea dintre producția celei mai bune variante a experienței (33,2 t/ha), obținută la fertilizarea cu gunoi 40 t/ha + N160P100K100 și martorul soiului ANOSTA a fost de 15,6 t/ha.
De asemenea, cele mai productive 2 variante ale experienței, au fost variante cu fertilizare organo-minerală : varianta 4 (gunoi 40 t/ha + N160P100K100) și varianta 5 (N200P120K120 ). Dintre variantele exclusiv minerale, cea mai mare producție (31,2 t-ha) s-a obținut la varianta 7 (N240P120K120) a soiului SANTE.
Analizând graficul aferent tabelului 22, se poate observa faptul că pentru fiecare variantă de fertilizare în parte, cele mai mari producții le-a înregistrat soiul SANTE și cele mai slabe, soiul ANOSTA. Soiul OSTARA a realizat la toate cele nouă variante de fertilizare producții intermediare între celelalte două soiuri.
Tabelul 22
Influența interacțiunii soi x doza de îngrășăminte asupra producției la cartof
DL 5% =0,9t/ha DL 1% =1,2 t/ha DL 0,1% =1,5 t/ha
2.7. Sinteza rezultatelor privind analizele fizice și chimice, discuții
În cadrul rubricii de analize chimice se va referi la conținutul în amidon al tuberculilor de cartofi și la producția de amidon la hectar, diferențiat, pe soiuri și variante de fertilizare. In urma analizelor chimice efectuate în laboratorul de biochimie din cadrul S.C. starsem S.A., au realizat următoarele conținuturi medii de amidon.
Soiul ANOSTA – 16% amidon
Soiul SANTE – 15% amidon
Soiul OSTARA – 18% amidon
Tabelul 23
Analiza variației pentru productia de amidon la cartof
Proba F calculată este mai mare decât P = 5%, ceea ce ne arată că diferențele dintre variante la factorul A, factorul B și interacțiunea AxB sunt semnificative.
2.7.1. Influența soiului asupra producției de amidon la cartof
Producția de amidon la hectar se stabilește în funcție de producția de tuberculi la hectar și de conținutul în amidon al acestora. Sub aspectul conținutului în amidon, cel mai bogat este soiul OSTARA (18%), urmează soiul ANOSTA cu 16%, iar cel mai sărac este soiul SANTE, cu 15% amidon. Însă, ceea ce privește producția medie de tuberculi, situația stă diferit, astfel: cel mai productiv soi este SANTE (29,4 t/ha), urmat de OSTARA (24,1 t/ha), și ANOSTA, cu 20,8 t/ha.
Analizând tabelul 24 și graficul aferent se poate observa faptul că soiul SANTE, deși are conținutul cel mai scăzut în amidon, datorită producției ridicate de tuberculi (29,4 t/ha), realizează și cea mai mare cantitate de amidon (4,5 t/ha). Urmează apoi soiul OSTARA, cu 4,3 t/ha, iar cel mai slab productiv este soiul ANOSTA, care produce cu 30% mai puțin amidon la hectar decât OSTARA și cu 36,6% mai puțin decât SANTE.
Tabelul 24
Influența soiului asupra productiei de amidon la cartof
DL 5% =0,1 t/ha DL 1% =0,2 t/ha DL 0,1% =0,3 t/ha
2.7.2. Influența dozei de îngrășământ asupra producției de amidon la cartof
Ca și în capitolul precedent, cînd s-a analizat influența dozei de îngrășăminte asupra producției de tuberculi (tabelul 21) și din tabelul 25 rezultă faptul că varianta martor a experienței (cea fără fertilizare a realizat producția cea mai mică de amidon (3,4 t/ha). La această variantă de feritilizare producția producția de amidon a fost cu 1 t/ha (adică 29,4%) mai mică decât la varianta 8 (gunoi 40 t/ha + N240P120K120), care a realizat producția cea mai mare.
Producțiile cele mai mari de amidon s-au obținut la varianta 8 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N240P120K120) și la varianta 6 (gunoi 40 t/ha + N200P120K120), care au realizat 4,4 t/ha, respectiv 4,2 t/ha. Aceeași producție de 4,2 t/ha amidon au asigurat și variantele 7 (N240P120K120) și 4 (gunoi 40 t/ha + N160P100K100).
Un alt aspect foarte important ce paote fi observat în tabelul 25 și graficul aferent este că producțiile cele mai mari de amidon au fost asigurate de către variantele cu fertilizare organo – minerală (gunoi 40 t/ha + N240P120K120, gunoi 40 t/ha + N200P120K120 și gunoi 40 t/ha + N160P100K100), iar dintre variantele cu fertilizare exclusiv minerală, cea mai productivă a fost varianta 7 (N240P120K120).
Tabelul 25
Influența dozei de îngrășăminte asupra producției de amidon la cartof
DL 5% =0,2 t/ha DL 1% =0,3 t/ha DL 0,1% =0,4 t/ha
2.7.3. Influența interacțiunii soi x doză de îngrășăminte asupra producției de amidon la cartof
La o primă analiză asupra tabelului 26 se poate sesiza faptul că producții mari de amidon (4-5 t/ha) se obțin doar la soiurile SANTE și OSTARA, iar cele nouă variante de fertilizare ale soiului ANOSTA ocupă ultimele nouă poziții ale tabelului.
Cele mai mari sporuri de producție le asigură varianta 4 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N160P100K100) la soiul SANTE și varianta 8 (gunoi 40 t/ha + N240P120K120) la soiul OSTARA care asigură, fiecare, câte o producție de 5 t amidon/ha.
Rezultatul cel mai slab al întregii experiențe este dat de varianta nefertilizată a soiului ANOSTA, care a realizat doar 2,8 t amidon/ha.
La soiul SANTE, producția cea mai mare de amidon (5 t/ha) s-a obținut la varianta 4 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N160P100K100), iar producția cea mai mică (2,3 t amidon/ha) la varianta martor, nefertilizată.
În cazul soiului OSTARA, varianta cea mai productivă (5 t amidon/ha) a fost varianta 8 (gunoi 40 t/ha + N240P120K120), iar la extrema cealaltă a fost varianta 1, cea nefertilizată.
Pe ultimul loc în ceea ce privește producția de amidon s-a situat soiul ANOSTA, cu un maxim de 3,5 t/ha la varianta 6 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N200P120K120) și cu un minim de 2,8 t amidon/ha la varianta nefertilizată.
Ca și în cazul producției de tuberculi, și la producția de amidon cele mai mari sporuri de producție au fost asigurate de către variantele cu fertilizare organo-minerală (gunoi 40 t/ha + N240P120K120, gunoi 40 t/ha + N200P120K120 și gunoi 40 t/ha + N160P100K100), iar dintre variantele cu fertilizare exclusiv minerală, varianta 7 (N240P120K120) asigură sporurile cele mai mari.
Tabelul 26
Influența interacțiunii soi x doza de îngrășăminte asupra producției de amidon la cartof
DL 5% =0,3 t/ha DL 1% =0,4 t/ha DL 0,1% =0,6 t/ha
2.8. Analiza eficienței economice
Scopul oricărei experiențe ce vizează producția agricolă este de a găsi căi și mijloace de creștere a nivelului producției, însă nu în orice condiții, ci în condiții de maximă eficiență economică.
Pentru experiența de față, în scopul stabiliri eficienței economice s-au utilizat prețurile existente în luna martie 2006. Astfel, în urma calculelor efectuate s-a stabilit că necesarul de cheltuieli pentru o cultură de cartof, din momentul înființării și până la vânzarea producției obținute sunt de 4100 RON/kg, fără a include în acest preț cheltuielile cu fertilizarea. Deci, aceste cheltuieli corespund variantei 1 a experienței, cea la care nu s-au folosit îngrășăminte. Astfel, variabila pentru studiul nostru economic va fi reprezentată de costul necesar aplicării fiecărei variante de fertilizare în parte.
Pentru calculele ce s-au efectuat în tabelul 27, se au în vedere următoarele prețuri :
Îngrășămintele cu azot: 0.14 RON/kg
Îngrășămintele cu fosfor: 0.13 RON/kg
Îngrășămintele cu potasiu: 0.12 RON/kg
Gunoiul de grajd: 9 RON/kg
Prețul de vânzare al tuberculilor: 0.42 RON/kg
Tabelul 27
Eficiența economică a culturii cartofului în funcție de soi și varianta de fertilizare în condițiile S.C. starsem S.A.
Analiza costului de producție
La o analiză a tabelului 27 se poate observa faptul că cel mai mic cost de producție (0.15 RON/kg) se obține la varianta 7 de fertilizare (N240P120K120) și la varianta 2 de fertilizare (N80P50K100) a soiului SANTE, iar cel mai ridicat (0.25 RON/kg), la varianta 4 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N160P100K100) a soiului ANOSTA.
În cazul soiului OSTARA, costul de producție mediu a fost de 0.19 RON/kg, cel mai scăzut nivel (0.18 RON/kg) corespunzând variantei 3 de fertilizare (N160P100K100), iar cel mai ridicat (0.22 ), variantei 4 (gunoi 40 t/ha + N160P100K100) și variantei 5 (, gunoi 40 t/ha + N200P120K120).
Pentru soiul SANTE, s-a obținut un cost mediu de producție de 0.16 RON/kg, cu nivelul cel mai scăzut (0.15 RON/kg) la varianta 2 de fertilizare (N80P50K100) și la varianta 7 (N240P120K120). Costul cel mai ridicat (0.17 RON/kg) s-a obținut la varianta martor, nefertilizată, varianta 6 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N200P120K120), varianta 8 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N240P120K120) și la varianta 9 de fertilizare (N300P180K180).
Pentru soiul ANOSTA cel mai ridicat cost mediu de producție a fost de 0.23 RON/kg, Costul cel mai mare (0.25 RON/kg) s-a obținut la varianta la varianta 4 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N160P100K100), iar cel mai mic cost de producție (0.21 RON/kg), la varianta 2 de fertilizare (N80P50K100).
Analiza profitului brut
Cel mai ridicat profit al întregii experiențe (8795 RON/kg) s-a obtinut la varianta 4 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N160P100K100) a soiului SANTE, iar cel mai mic profit brut obtinut (3292 RON/kg), la realizat varianta martor a soiului ANOSTA.
În cazul soiului OSTARA, profitul mediu brut a fost de 5355 RON/kg, cel mai ridicat nivel 5743 RON/kg corespunzând variantei 3 de fertilizare (N160P100K100), cel mai scăzut 4679 RON/kg, corespunzătoare variantei 4 (gunoi 40 t/ha + N160P100K100).
Pentru soiul SANTE, s-a obținut un profit brut mediu de 7604 RON/kg, cu nivelul cel mai ridicat 8795 RON/kg la varianta 4 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N160P100K100) și cel mai scăzut 7215 RON/kg, la varianta 5 de fertilizare (N200P120K120).
Analiza ratei profitului
Rata profitului reprezintă un raport între profitul net obișnuit și cheltuielele totale efectuate.
Cea mai mare rată a profitului din întreaga experiență (182.6 %), a înregistrat-o varianta 2 de fertilizare a soiului SANTE (N80P50K100), în timp ce la polul s-a situat varianta 1, nefertilizată, a soiului ANOSTA (80.3%).
Pentru soiul OSTARA, rata medie a profitului a avut o valoare medie de 113.2%, cu un minim de 90.9% la varianta 4 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N160P100K100) și un maxim de 128.7% la varianta 3 de fertilizare (N160P100K100).
La soiul SANTE, rata medie a profitului a fost de 160%, valorile realizate oscilând între 145.9% la varianta nefertilizată și 182.6% la varianta 2 de fertilizare (N80P50K100).
În cazul soiului ANOSTA, cu o rată medie a profitului de 83.54%, varianta cea mai favorabilă a fost numărul 2 de fertilizare (N80P50K100), cu o valoare a ratei profitului de 101.3%, la extrema cealaltă găsindu-se varianta martor, nefertilizată, cu o valoare de 80.3%.
2.9. Concluzii și propuneri
Rezulatele din cadrul acestui studiu conduc la o serie de concluzii și recomandări ce contribuie la precizarea unor aspecte importante privind fertilizarea culturii cartofului, după cum urmează :
La cele trei soiuri experimentate, toate cele opt variante de fertilizare au determinat sporuri semnificative de producție față de varianta martor, nefertilizată ;
Cel mai productiv soi experimentat s-a dovedit a fi soiul Sante, care a realizat o producție medie de 29,4 t/ha, cu 5,3 t mai mult decât soiul Ostara și cu 8.6 t mai mult decât Anosta ;
Pentru soiul Sante, sporul cel mai ridicat de producție (15.6 t/ha) s-a obșinut la varianta 4 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N160P100K100), la soiul Ostara (10,1 t/ha), la varianta 8 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N240P120K120), iar la Anosta (5,1 t/ha), la varianta 6 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N200P120K120) ;
Cea mai mare roducție de amidon la soiul Sante (5.0 t/ha) a fost asigurată de varianta de fertilizare numărul 4 (gunoi 40 t/ha + N160P100K100), la soiul Ostara (5.0 t/ha), de varianta 8 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N240P120K120), iar la Anosta (3.5 t/ha), la varianta 6 de fertilizare (gunoi 40 t/ha + N200P120K120) ;
Sub aspect economic, cel mai scăzut cost de producție s-a realizat la varianta 7 de fertilizare (N240P120K120) pentru soiul SANTE (0.15 RON/kg), la varianta 3 de fertilizare (N160P100K100) pentru soiul OSTARA (0.18 RON/kg) și la varianta 2 de fertilizare (N80P50K100), pentru soiul ANOSTA (0.21 RON/kg) ;
Cele mai mari valori ale ratei profitului s-au realizat pentru soiul SANTE cu 182.6% la varianta 2 de fertilizare (N80P50K100), pentru soiul OSTARA cu 128.7% la varianta 3 de fertilizare (N160P100K100) și pentru ANOSTA cu o valoare a ratei profitului de 101.3% la varianta 2 de fertilizare (N80P50K100) ;
Fertilizarea este unul din factorii cei mai importanți care asigură producții mari și cu venituri suplimenatre substanțiale ;
Este evident că cercetările pentru producerea tuberculilor de cartof trebuie să continue punându-se accent accent pe rentabilitate, reducere a cheltuielilor, iar recomandările făcute de specialiști, trebuind să fie cât mai accesibile pentru producătorii de cartof, care să le aplice în producție
[NUME_REDACTAT] I. și colab., 1997 – Agrochimie, Ed. Sitech, [NUME_REDACTAT] M., 1994 – Fitotehnie, curs sintetic, partea a II – a, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] M., 1977 – Zonarea producției de cartof, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] M., 1985 – Ghidul fermierului, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] M., 1997 – Zonarea producției de cartof, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] Gh., 2001 – Fitotehnie, vol.2, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] Gh., 1993 – Fitotehnie, Ed. Didactică și Pedagogică, [NUME_REDACTAT] Gh., 1987 – Cultura cartofului, Ed. Albatros, [NUME_REDACTAT] I.V., și colab – 2005 – Management, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] Ec., 1969 – Cartoful, Ed. Academiei, [NUME_REDACTAT] W., 1988 – Fertilizarea culturii cartofului, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] D., Davidescu V., 1992 – Agrochimie, Ed. Academiei, [NUME_REDACTAT] C., 2001 – Cultura cartofului în România – Situația actuală și perspective,
[NUME_REDACTAT], nr. 1/101
Iacob V., Ulea E., Puiu I., 1998 – Fitopatologie, Ed.[NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2002 – Bazele cultivării cartofului pentru consum, ed. Phoenix, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și colab., 2002 – Cultura cartofului pentru consum, Ed. Phoenix, [NUME_REDACTAT] G. 1994 – Tehnică experimentală – Curs, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] G. 1992 – Tehnică experimentală – Lucrări publice, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] P., 1996 – Economie agrară, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] Gavrilă, 1999 – Cultura cartofului, Ed. Risoprint, Cluj – [NUME_REDACTAT] L.S. și colab., 2003 – Fitotehnie, Ed. a II – a, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad,
Muntean S., Borceanu I., Axinte M., Roman GH., 1995 – Fitotehnie, Ed. Didactică și Pedagogică, [NUME_REDACTAT] S. și colab., 1980 – aspecte privind fertilizarea culturii cartofului pe grupe de soiuri. Analele ICPC Brașov, vol. XI, [NUME_REDACTAT] T., Jităreanu G. – 1999 – Agrotehnică, ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] L., Copony W. – 1986 – Efectul fertilizării cu azot și fosfor în cadrul rotației de lungă durată asupra producției de cartof și evoluției fertilității solului. [NUME_REDACTAT] în Moldova, vol.III, pg 81-87
Săulescu N., 1969 – Câmpul de experiență, ed. Agro – silvică, București
, – 1997 – Protejarea culturilor cu ajutorul pesticidelor. Ed. [NUME_REDACTAT] D. L., Robu T., 2000 – Fiziologie vegetală, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, Iași
xxx 2006 – [NUME_REDACTAT] al României
xxx 2005 – Buletin FAO
xxx 2006 – Catalogul oficial al Soiurilor de plante cultivate
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Tehnologia de Cultivare a Cartofului la S.c. Star Sem S.a. Girov Neamt, cu Privire Speciala Asupra Desimii de Plantare Si Fertilizarii (ID: 2180)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.