Studiu Asupra Agroproductivitatii Unor Populatii Locale de Fasole Mare
PROIECT DE DIPLOMĂ
STUDIU ASUPRA AGROPRODUCTIVITĂȚII UNOR POPULAȚII LOCALE DE FASOLE MARE (PHASEOLUS COCCINEUS L.)
DECLARAȚIE,
Subsemnatul, …………………………, student la Universitatea de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] de la Brad” din Iași, Facultatea de ………………, specializarea ………………., declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 [NUME_REDACTAT], privind falsul în declarații, că lucrarea cu titlul „Studiu asupra agroproductivității unor populații locale de fasole mare (Phaseolus coccineus L.)” nu este un plagiat, fiind creația mea personală. Lucrarea este elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele de pe internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;
reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referință precisă;
rezumarea ideilor altor autori deține referință precisă la textul original;
Am luat la cunoștință de faptul că, în cazul în care se va dovedi că lucrarea a fost plagiată, voi fi exmatriculat sau, dacă plagiatul va fi dovedit după absolvirea studiilor, îmi va fi anulată diploma obținută.
Iași,
…………………..
Absolvent,
______________________
[NUME_REDACTAT]
Lista tabelelor
Lista figurilor
PARTEA I- CONSIDERAȚII GENERALE
Capitolul 1. STADIUL ACTUAL AL CUNOASTERII
1.1. Importanța culturii de fasole mare
1.1.1. Importanța alimentară
1.1.2. Importanța agrotehnică
1.1.3. Importanța economică
1.1.4. Factorii de risc
1.1.5. Originea ,aria de răspândire
1.2. Particularități botanice,biologice și ecologice la fasolea mare
1.2.1. Biologia plantei
1.2.2. Particularități ecologice
Capitolul 2. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A FASOLEI MARI
2.1. Alegerea și pregătirea terenului
2.2. Înființarea culturii
2.3. Lucrările de întreținere a culturi
2.4. Recoltarea, condiționarea și valorificarea…………………………………………30
PARTEA A II-A CONTRIBUȚII PROPRII
Capitolul 3. STUDII ASUPRA CONDIȚIILOR DE CADRU NATURAL ȘI TEHNICO –ORGANIZATORIC LA FERMA „VASILE ADAMACHI” A U.S.A.M.V. IAȘI
3.1. Cadrul natural și evaluare resurselor naturale
3.1.1. Așezarea geografică
3.1.2. Caracterizarea reliefului
3.1.3. Caracterizarea hidrologică
3.1.4. Caracterizarea pedologică
3.1.5. Caracterizarea agroclimatică
3.1.6. Concluzii asupra cadrului natural
3.2. Condițiile tehnico-organizatorice
3.2.1. Prezentarea generală a principalelor sectoare
3.2.2. Organizarea fermei horticole „[NUME_REDACTAT]”
3.2.3. Forma de utilizare a terenului
3.2.4. Fundamente tehnico-materiale
3.2.5. Sistematizarea activităților și a personalului
Capitolul 4. OBIECTIVUL STUDIULUI, CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE ȘI METODOLOGIA GENERALĂ DE CERCETARE
4.1. Scopul și obiectivele lucrării
4.1.1. Scopul lucrării
4.1.2. Obiectivele generale ale lucrării
4.2. Materialul și metodologia de cercetare
4.2.1. Materialul biologic utilizat
4.2.2. Metodologia de cercetare
4.2.3. Condițiile naturale experimentale
Capitolul 5. REZULTATE OBȚINUTE
5.1. Rezultate privind caracterizarea morfo-fenologică
5.2. Rezultate privind elementele de productivitate
5.3. Rezultate privind producția de semințe
[NUME_REDACTAT]
Lista tabelelor
Tabel 1.1: Compoziția chimică a păstăilor ,semințelor imature și a celor mature la fasolea mare……………………………………………14
Tabel 1.2: Compoziția chimică din substanța uscată a principalelor specii de fasole………………………………………………………….….15
Tabel 4.1: Variantele experimentale din cultura comparativă……………….42
Tabel 4.2: Caracterizarea climatica a anului agricol 2011 – 2012……………46
Tabel 4.3: Caracterizarea climatica a anului agricol 2012 – 2013…………..47
Tabel 5.1: Caracterizarea morfologică și fenologică a sortimentului studiat la Iași în anii 2012 și 2013………………………………..………….51
Tabel 5.2: Caracterizarea sortimentului privind principalele elemente ale productivității………………………………………………..……52
Tabel 5.3: Producția de semințe obținută în cultura comparativă……………58
Tabel 5.4: Analiza producției de semințe în anul 2012…………………….. 59
Tabel 5.5: Analiza producției de semințe în anul 2013…………………….. 60
Tabel 5.6: Analiza producției multianuale de semințe, obținute în cultura comparativă (date medii 2012-2013)……………………………..61
Lista figurilor
Figura 1.1: Preparate din fasole uscată……………………………………………13
Figura 1.2: Rădăcini de P.coccineus cu nodozități…………………………….….20
Figura 5.1: Flori de P.coccineus (foto original)……………………………………48
Figura 5.2: Semințe de P.coccineus (foto original)……………………………….49
Figura 5.3: Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție de lungimea păstăii.…54
Figura 5.4: Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție de numărul de semințe/plantă…………………………………………………….…..54
Figura 5.5: Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție de lungimea semințelor…………………………………………………………….55
Figura 5.6: Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție de lățimea semințelor……………………………………………………………..56
Figura 5.7: Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție MMB………….………57
Figura 5.8: Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție producția evaluată…….57
INTRODUCERE
Fasolea mare, cunoscută sub numele științific de P.coccineus, a fost cultivată în regiunea Mexicului și în zonele din sudul acestei țări (Guatemala, [NUME_REDACTAT], Honduras, Nicaragua, [NUME_REDACTAT]) de mii de ani. Originea acestei specii se presupune a fi tot din aceste zone, la ora actuală găsindu-se încă, forme sălbatice.
Importanța acordată speciilor de Phaseolus încă din timpurile pre-columbiene era atât de mare, încât acestea erau folosite pentru plata tributului în imperiul Aztec și Incaș, aceasta în cea mai mare parte consumul de carne, creșterea animalelor nefiind comună în acele timpuri. Din unele scrieri, reiese faptul că diferitele specii de fasole au fost introduse din [NUME_REDACTAT] în Spania, în sec. XVI, prin intermediul mai multor expediții, treptat având loc și diseminarea acestora pe direcții diferite în restul Europei. S-a ajuns astfel la concluzia că printre speciile de fasole ce au „călătorit”, se afla și fasolea mare, nefăcându-se o distincție clară între această specie și de fasolea comuna.
Specia P.coccineus a fost descrisă pentru prima dată de către Linne care a distins-o de celelalte specii aflate în cultură datorită florilor ce au nuanță roșie sau albă. De-a lungul timpului, în urma conștientizării existenței speciei Phaseolus coccineus, sau efectuat diverse studii, în diverse colțuri ale lumii privind rezistența sa față de boli, adaptarea sa față de diverși factori climatici,valoarea sa nutritivă, sursa de germoplasmă bogată ce o deține, etc., toate aceste lucrări dovedind interesul față de potențialul acestei specii la nivel internațional.
Dintre speciile aparținând genului Phaseolus, în afara speciei P.coccineus, sunt menționate des și speciile P. vulgaris, P. lunatus și P.acutifolius ([NUME_REDACTAT] și colab., 1986). Dintre acestea, cea mai răspândită și utilizată specie fiind P. vulgaris, cu cele doua varietați, communis (fasolea urcătoare) și nanus (fasolea pitică).
Specia P.coccineus, aflată sub studiu în lucrarea prezentă, deține subspeciile P.coccineus L. ssp.coccineus, P.coccineus ssp. formosus, P.coccineus ssp. obvallatus.
Dintre acestea, în zona temperată este cultivată P.coccineus ssp.coccineus, prezentând o bună adaptare la umiditatea crescută si temperaturile mai scăzute întâlnite în această zonă.
[NUME_REDACTAT], cultura fasolei mari este deseori întâlnită în cadrul gospodăriilor țărănești, astfel, atenția cercetătorilor îndreptându-se mai mult asupra speciei P.vulgaris, cultivată pe areale mai extinse, având ca rezultat ignorarea în timp a fasolei mari, potențialul acesteia nefiind complet explorat.
Însușirile fasolei mari în ceea ce privește adaptabilitatea, acțiunea diverșilor factori ce țin de evoluție ( selecția, hibridarea, izolarea), a condițiilor de dezvoltare, diferite de la zonă la zonă cât și a diverselor metode de cultură utilizate, au dus la apariția variatelor populații locale existente în prezent, ce merită atent studiate și exploatate.
Fasolea mare este asemuită de multe ori ca fiind drept fasole urcătoare de grădină, fapt ce denotă insuficienta cunoaștere a acestei specii din punct de vedere științific, la nivelul României. Se deduce astfel necesitatea scoaterii din anonimat al cultivarelor valoroase, evidențierea acestora prin intermediul diferitelor cercetări care să ateste importanța economică și, nu în ultimul rând, introducerea lor în cultură.
În vederea împlinirii măcar parțial al acestor obiective, a fost realizată această lucrare structurată pe doua capitole, ce tratează însușirile botanice, biologice și ecologice, având ca scop estimarea calităților agroproductive în ceea ce privește fasolea mare, favorizând simultan, stabilirea tehnologiilor optime de cultivare al acestei specii.
Cercetările efectuate asupra calității și agroproductivității, au confirmat faptul că o mai bună cunoaștere a sortimentului de fasole mare, oferă posibilitatea selectării și promovării celor mai potrivite populații, încurajând cultivarea acestei specii.
Mulțumesc pentru sprijinul acordat în realizarea acestei lucrări, atât direct cât și prin intermediul cărților realizate, cadrelor didactice din cadrul disciplinei de Legumicultură.
PARTEA I- CONSIDERAȚII GENERALE
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CUNOASTERII
Nivelul actual în ceea ce privește cunoașterea culturii de fasole mare
Aria de cultură al fasolei mari coincide cu cea a fasolei comune, necesitățile acestora fiind oarecum asemănătoare. Fasolea mare este cunoscută în regiunile temperate și mult apreciată în vestul Europei.
În țări precum Anglia, Spania și Olanda se găsesc cultivate areale mari cu specia Phaseolus coccineus, spre deosebire de România, unde nu sunt înregistrate suprafețe ocupate de această cultură. Semințele și păstăile acestei specii sunt apreciate în aceste țări ca fiind legume de lux.
[NUME_REDACTAT] Britanie, fasolea mare mai este cunoscută și sub numele de „Spanish bean” (fasole spaniolă) sau „Spain bean” (fasole de Spania), iar în Spania este cunoscută ca „English bean” (fasole englezească) (Munteanu,1985).
Fasolea mare este cultivată și ca plantă ornamentală, chiar și în România, cunoscută fiind și sub denumirea de „fasole de flori” (Munteanu ,1985).
Importanța acestei specii se reflectă și în faptul că este considerată a fi o legumă de lux ce este valorificată la un preț mai mare decât fasolea comună (Kay E. Daisy ,1979).
1.1. Importanța culturii de fasole mare
1.1.1. Importanța alimentară
Semințele mature cât și cele tinere, păstăile verzi și florile, pot fi consumate. [NUME_REDACTAT] Centrală, pe lângă consumul de păstăi si boabe se consumă și bobocii florali, inflorescențele și frunzele tinere fiind folosite și acestea drept părți comestibile pentru consum, prepararea lor constând doar în fierbere sau fierbere și prăjire. Tot în [NUME_REDACTAT], rădăcinile se consumă în scop medicinal sub formă de decoct pentru ochii umflați și împotriva malariei; rădăcina se mai consumă fiartă sau mestecată.
[NUME_REDACTAT] sunt preferate păstăile imature sau verzi, boabele tinere dar și boabele uscate.
După o prealabilă fierbere ,păstăile verzi ,sunt utilizate în mod similar fasolei comune de grădină, în vederea obținerii multiplelor preparate culinare. Uneori, fasolea mare este preferată față de fasolea comună, păstăile acesteia fiind suculente după fierbere.
Boabele imature sunt folosite drept ingredient în salate, ciorbe, iahnii etc.(fig 1.1.), fiind consumate într-o manieră similară cu semințele imature de bob (Vicia faba L.) sau năut (Cicer arietinum L.) (Munteanu ,2005).
Boabele mature sunt utilizate, după preparare, în mod asemănător cu semințele de fasole comună, pentru obținerea ciorbelor, supelor, iahniilor și în special salate fierte (Munteanu ,2005).
În SUA și Europa de Vest, fasolea mare este preferată mai ales datorită păstăilor sale late, de dimensiuni mari (similare păstăilor de tip „Grase” de la fasolea comună) ce prezintă culoarea verde crud.
În literatura de specialitate existentă, se estimează faptul că partea comestibilă a unei păstăi este de circa 60%. Rădăcinile tuberizate conțin 18,6 % amidon, din care amiloză 27% și un conținut în proteină brută de 42%. Rădăcina conține un complex toxic ce poate fi îndepărtat prin fierbere, urmând aruncarea apei și cojirea rădăcinei. (Kay E. Daisy ,1979)
Importanța alimentară este reflectată de însăși compoziția chimică cu efect nutritiv, energetic, catalitic și mineralizant (Tabel 1.1).
Compoziția chimică este diferită în funcție de specie. Comparația între compușii chimici prezenți la principalele specii de fasole este prezentată în tabelul 1.2.
Fig. 1.1- Preparate din fasole uscată
(http://www.culinar.ro/retete/mancaruri/mancaruri-cu-legume/mancare-de-fasole-cu-spanac/64/4/19070/; http://costachel.ro/iahnie-de-fasole/)
Compoziția chimică a păstăilor ,semințelor imature și a celor mature la fasolea mare
(prelucrare dupa Kay ,1979)
Tabel 1.1
Compoziția chimică din substanța uscată a principalelor specii de fasole (%)
(Ivanov ,1961 ,citat de Borcean ,2003)
Tabel 1.2
1.1.2. Importanța agrotehnică
Fasolea mare este o bună premergătoare, fiind preferată în asolamentele legumicole datorită aportului de azot biologic adus solului, ce ajunge la aproximativ 65 kg/ha. Această însușire se datorează proprietății de a fixa azotul atmosferic, prin intermediul bacteriilor din genul Azotobacter ce se află într-o relație de simbioză cu această plantă. Fosfații ,precum și alte substanțe greu solubile se dizolvă ușor datorită rădăcinilor ,aceste substanțe fiind mobilizate totodată spre stratul superficial al solului, simultan având loc și o îmbunătățire a structurii acestuia. (Stan și colab. ,2003).
Fasolea mare îngăduie o utilizare mai intensivă a terenului, deoarece intervalul dintre rândurile palisate sunt suficient de mari încât să permită cultivarea cu alte legume precum : salata, morcovul, varza, conopida.
1.1.3. Importanța economică
Cultura fasolei este considerată a fi una relativ ușoară, producția marfă obținută putând fi de asemenea ușor de valorificat. Producțiile ce se pot obține pot asigura rentabilitatea culturii, depinzând totuși de condițiile ce e întâlnesc în aria de cultură și tehnologia aplicată.
Forma cultivată pentru păstăi urcătoare poate aduce producții de 40-50 t/ha, formele oloage realizând o producție de 10-12 t/ha (Kay E. Daisy, 1979). Pentru cultura ce are ca obiectiv obținerea de semințe, rentabilitatea se realizează doar când se obțin producții de 700- 800 kg/ha la formele oloage și aproximativ 1500 -2000 kg/ha la cele urcătoare (Munteanu, 2005).
Cultura de fasole mare în sere este de asemenea posibilă, oferind astfel șansa măririi diversității gamei de produse legumicole disponibile, atât pe piața internă cât și externă.
Păstăile verzi și mai ales boabele uscate sunt puțin perisabile comparativ cu alte produse horticole; micile deprecieri ce pot surveni la păstăi, după recoltare, nu au impact major asupra calității acestora (Munteanu, 1994).
Fasolea mare este cunoscută în general drept un aliment „de lux” ce este valorificat la prețuri mult mai mari față de cele practicate la vânzarea fasolei comune.
1.1.4. Factorii de risc
Producțiile variate obținute la fasole se datorează acțiunii unui complex de factori, importanță majoră având practicarea unor tehnologii de cultură improprii sau nesatisfăcătoare, începând de la amplasarea culturii și terminând cu recoltarea și producerea de semințe.
Factorii de risc principali ai acestei culturi sunt legați și de condițiile de mediu (Kay, 1979; Munteanu, 1985; Munteanu, 1994; Kaloo, 1995):
– temperaturile mai mici de 50C opresc creșterea, cele sub 00C distrugând plantele;
– temperaturile de peste 250C inhibă legarea păstăilor;
– amplasarea culturii în zone ce înregistrează în timpul perioadei de vegetație temperaturi cuprinse între 0-50C
– seceta în general, dar mai ales seceta atmosferică, cauzează căderea mugurilor florali, al florilor și implicit al păstăilor abia legate;
– seceta determină de asemenea și întârzierea răsăririi, neuniformitatea răsăririi sau un număr apreciabil de goluri în cultură; perioade mai lungi de secetă în perioada înfloririi determină căderea masivă a florilor, nefecundarea acestora și favorizează apariția păstăilor și a semințelor de dimensiuni mici, de calitate scăzută; acest factor este luat în considerare doar în cazul imposibilității efectuării irigației;
– perioade lungi de precipitații în timpul recoltării; riscul compromiterii întregii culturi în acest caz este extrem de mare datorită posibilității ridicate de apariție a bolilor la fasolea pentru păstăi și supramaturarea acestora, având loc deprecierea calitativă și diminuarea cantitativ; în cazul fasolei pentru semințe, poate avea loc deschiderea păstăilor, scuturarea semințelor și îmbolnăvirea semințelor. Posibilitatea compromiterii întregii culturi este valabilă în ambele cazuri.
1.1.5. Originea și aria de răspândire
Centrul de origine al fasolei mari este declarat a fi în [NUME_REDACTAT]. Prin intermediul datărilor cu carbon radioactiv, sa ajuns la concluzia că specia P.coccineus a fost cultivată în regiunea Mexicului, în preajma anului 2000 î.H.
Din unele scrieri, reiese faptul că diferitele specii de fasole au fost introduse din [NUME_REDACTAT] mai întâi în Spania, în sec. XVI, prin intermediul a mai multor expediții, treptat având loc diseminarea acestora pe direcții diferite în restul Europei.
Cultivarea fasolei a început pe câmpurile din jurul centrelor urbane dar, datorită însușirilor fiziologice ale acesteia, cultura sa îndreptat cu rapiditatea către zonele montane.
Diferite urme de fasole mare au fost descoperite în zonele de interes arheologic de la Tehuacan, Puebla, din Mexic, ce datează de 2200 ani î.H. (Koplan, 1967) și de la [NUME_REDACTAT], Durango, din perioada 1300 î.H.
Din diferitele date existente luate în considerare, se poate trage concluzia că specia Phaseolus coccineus s-a format în zona munților mexicani ce este delimitată de Puebla, Oaxaca și Chiapas, unde a fost domesticită treptat în perioada 9000 -7000 î.H. Din aceste zone a avut loc prima imigrare în zonele înalte ale [NUME_REDACTAT].
Prima înregistrare horticolă a fasolei mari apare în lucrarea „[NUME_REDACTAT] ,or [NUME_REDACTAT] of Plantes” al cărui autor este J.Gerard, în ediția Johnson din 1633, fiind menționată ca plantă ornamentală. [NUME_REDACTAT] cel Tânăr, prezintă două soiuri cultivate în grădina sa din Lambeth ([NUME_REDACTAT]), unul cu boabe negre și unul cu boabe variegate, în catalogul horticol din 1656.
Se declară în mod tradițional faptul că [NUME_REDACTAT] a fost primul grădinar ce a preparat păstăile verzi de la această specie cultivată în [NUME_REDACTAT], la începutul secolului al XVIII –lea.
Ca obiective în puținele lucrări ameliorative față de această specie, au fost adoptate în principal sporirea dimensiunii păstăilor și obținerea păstăilor ce nu formează ușor țesuturi pergamentoase și ațe. În acest sens, sunt bine cunoscute cultivarele Buther (ce dețin păstăi de aproximativ 35 cm , cu flori de culoare roșie și fără ațe) și Desiree (cultivar cu păstăi de lungime medie,fără ațe și flori de culoare albă). Toate cultivarele cunoscute la ora actuală, păstăile prezintă culoarea verde, culoarea florilor și a păstăilor fiind variabil. Marea majoritate a cultivarelor folosite sunt urcătoare dar există și cultivare pitice.
Cultura fasolei mari este practicată la nivel global, la comun cu cea de fasole comună, în toate arealele ce îndeplinesc condițiile necesare dezvoltării acestora.
Această cultură este mult prețuită în [NUME_REDACTAT], întâlnindu-se suprafețe mari cultivare mai ales în Anglia ,Spania și Olanda, fiind considerată legumă „de lux”.
Pe teritoriul Spaniei, fasolea mare este cunoscută sub numele de „English bean” (fasole englezească) ,în [NUME_REDACTAT] fiind știută drept „Spain bean” (fasole de Spania) sau „Spanish bean” (fasole spaniolă) (Munteanu ,1985).
Importanța crescândă a acestei specii a dus la stimularea interesului producătorilor și cercetătorilor. Având în vedere acest fapt, în țările din [NUME_REDACTAT], au fost obținute cultivare cu creștere determinată sau creștere nedeterminată, pentru boabe verzi, boabe uscate sau păstăi verzi, oferind astfel posibilitatea specializării direcției de producție.
Datorită fondului de germoplasmă foarte bogat ce îl deține fasolea mare, interesul cercetătorilor și geneticienilor din [NUME_REDACTAT] a crescut (îndeosebi în Mexic), aceștia realizând diferite cercetări detaliate de genetică și biodiversitate.
1.2. Particularități botanice,biologice și ecologice la fasolea mare
1.2.1. Biologia plantei
În zona de origine, fasolea mare se comportă ca planta perenă, formele cultivate în restul teritoriilor fiind anuale.
Sistemul radicular
Sistemul radicular este reprezentat printr-o rădăcină pivotantă, tuberizată, bogată în amidon la subspecia coccineus .În zona coletului ,rădăcina generează muguri ce pot regenera întreaga plantă în anul următor. (Kay ,1979).
Pe rădăcinile plantei se regăsesc deseori umflături numite „nodozități” (Fig. 1.2.). Din punct de vedere anatomic, nodozitățile sunt rădăcini secundare modificate ce sunt compuse dintr-un țesut cortical parenchimatic și fascicule de vase care sunt în legătură cu fasciculele rădăcinii principale. Celule parenchimului cortical al nodozităților conține bacterii din genul Azotobacter, cu care fasolea se află într-o relație de simbioză. Aceste bacterii sunt aprovizionate cu hidrați de carbon, la rândul lor cedând plantei azotul asimilat din aer.
[NUME_REDACTAT] la fasolea mare este ierboasă, ușor răsucită, fin muchiată, mai robustă față de tulpina fasolei comune. În cadrul acestei specii sunt cunoscute atât forme cu creștere nedeterminată cât și forme cu creștere determinată (Kay, 1979).
Sensul de creștere al tulpinei la formele volubile este în sensul acelor de ceasornic, spre deosebire de fasolea comună a cărei creștere este inversă acelor de ceasornic ([NUME_REDACTAT] și colab., 1986; Munteanu N.,2014).
Tulpina este ușor îngroșată la bază, fără a fi rigidă. În partea superioară este de formă cilindrică, striată sau ușor turtită, pe suprafața acestei găsindu-se numeroși perișori.
Tulpina volubilă este slab ramificată, prezintă creștere nedeterminată ajungând la 3-4 m.
Aproape de baza tulpinii se formează o parte din inflorescențe, celelalte urmând a se forma succesiv cu apariția nodurilor. De la răsărirea plantei și până la formarea păstăilor, are loc creșterea continuă a tulpinii în lungime și diametru, precum și a numărului de ramificații.
Creșterea în lungime a tulpinii și a numărului de ramificații ce are loc în perioada creșterii vegetative poate fi influențată negativ de către lipsa apei.
Culoarea tulpinii este de obicei verde în perioada de vegetație și galben-brună la maturitate.
Fig. 1.2. – Rădăcini de P.coccineus cu nodozități
(http://beyondthehumaneye.blogspot.ro/2011/08/root-noldes.ht)
[NUME_REDACTAT] prezente la fasolea mare sunt trifoliate, cu foliole ovate sau larg ovate, acuminate spre lung acuminate spre vârf și rotund spre cordat la bază. Din observațiile realizate de către Salinas (1988) reiese faptul că formele cultivate prezintă în general frunze mai mari față de formele sălbatice.
În cursul etapelor de dezvoltare, fasolea formează trei tipuri de frunze diferite, atât prin formă cât și prin funcție și poziția lor pe tulpină. În etapa primară a dezvoltării sunt prezente frunzele embrionare (numite și „frunze cotiledonale”) urmate de apariția frunzelor primare și la final, are loc formarea frunzelor adevărate.
Frunzele cotiledonale sunt formate încă din embrionul seminței. Formarea acestora se realizează din meristemul nediferențiat al embrionului ,fiind una din componentele ce se dezvoltă înainte de germinarea seminței. În cazul speciei P.coccineus ssp. coccineus, cotiledoanele rămân în sol după răsărire, fiind consumate în timp. Acest tip de răsărire se numește hipogeică (Munteanu ,1985)
Frunzele primare, în număr de doua, apar la câteva zile de la răsărirea plantelor, pe axul tulpinii, la 2 – 3 cm. Așezarea lor este diametral opusă; acestea sunt frunze simple,cu limbul foliar compus dintr-o singură piesă ce se prinde cu ajutorul pețiolului de tulpina tânără.
Frunzele primare la fasole au limbul de formă ovală, vârf ascuțit, cordat la bază. Pe suprafața limbului nu se găsește strat ceros (Olaru, 1982).
Frunzele adevărate sunt dispuse pe tulpină și pe ramificațiile caulinare. Aceste frunze au funcție asimilatoare în timpul perioadei de vegetație, ele formându-se la distanță de câteva zile după formarea frunzelor primare. Frunzele adevărate sunt palmat compuse, constituite dintr-un pețiol comun numit rahis, pe acesta fiind inserate trei foliole. Acest tip de frunze sunt considerate a fi imparipenat compuse datorită încheierii cu o foliolă a rahisului.
Foliolele sunt mari, cordiforme, acoperite cu perișori. Dimensiunile acestora sunt diferite pe măsura dispunerii, la baza tulpinii fiind mai dezvoltate, spre vârf, mărimea lor scăzând. Suprafața acestora poate fi acoperită cu peri fini sau poate fi netedă.
În timpul înfloririi, rata creșterii suprafeței foliare, concomitent cu formarea frunzelor adevărate, întâlnesc valori maxime. Imediat cu începerea formării păstăilor, are loc uscarea normală a plantelor, începând de la baza lor, având loc astfel o reducere a suprafeței foliare.
Floarea este zigomorfă, hermafrodită, fiind caracteristică genului Phaseolus. Florile sunt comasate în fascicule biflorale, situate pe pseudoraceme de maxim 60 cm. Baza axului inflorescenței are doua bracteole de formă, lungime și formă variabilă. La subspecia coccineus, culoarea corolei este albă sau roșie. Stigmatul, prin dispunerea sa (interioară, apicală sau exterioară) poate determina un anumit grad de alogamie. (Kaloo, 1995) .
Fructele sunt niște păstăi, în general liniar-alungite sau alungite, ușor falcate terminându-se cu un pinten. La formele cultivate, păstăile conțin între 4 și 6 semințe, deosebindu-se de formele sălbatice ce dețin un număr mai mare de semințe dar, de dimensiuni mult mai reduse. În general, păstăile sunt dehiscente, diferența constituind-o formele cultivate pentru păstăi, acestea fiind indehiscente (Kaloo, 1995).
Semințele sunt deseori rotunde, uneori sferice, cu dimensiuni cuprinse între 7-10 mm la formele sălbatice și de 15-20 mm la speciile cultivate. Culoarea acestora poate fi albă, neagră, maro deschis, bej sau mov prezentând desene punctiforme de culoare mai închisă. La ora actuală sunt cunoscute tipul de semințe cu „coaja tare” și cu „coaja moale”.
Dispunerea boabelor de fasole este alternativă pe cele două valve ale păstăilor, orientate pe lungul liniei mediane.
Sămânța de fasole este lipsită de endospermul secundar, acesta fiind consumat în cursul constituirii sale intraseminale, rezervele nutritive fiind concentrate către cotiledoane.
În partea externă, tegumentul este alb sau de culori variate. Partea laterală ce a fost fixată pe păstaie prezintă un hil alungit, sub formă de butonieră ,la extremitatea acestuia găsindu-se pe o mică ridicătură, în vârful ei aflându-se micropilul. La desfacerea seminței în două, se pot observa radicula, tigela, gemula și cele doua cotiledoane mari, în care sunt depuse grăuncioarele de aleuronă și amidon. (Olaru ,1982).
Tegumentul este gros, constituția anatomică a acestuia fiind diferită în comparație cu semințele altor specii, apa infiltrându-se mai greu.
Compoziția complexă a boabelor de fasole mare, atribuie acestora o valoare nutritivă mare, atât datorită conținutului bogat în substanțe proteice (21-33%), cât și al calității proteinei din acestea ce are coeficientul de digerabilitate foarte mare (82 -88%).
1.2.2 Particularități ecologice
Temperatura
P.coccineus L. este o specie termofilă, ce se aclimatizează în condiții tropicale întâlnite pe platourile înalte. Aceasta suportă și temperaturi relativ scăzute, comparativ cu specia P. communis. Germinația se realizează începând cu temperaturi de 8-120C, optimul pentru creștere și dezvoltare situându-se între 16-180C. Temperaturi mai mari de 250C duc la inhibarea legării păstăilor. În cazul în care survin temperaturi mai mici de 50C, plantele sunt distruse de către îngheț. Perioada de vegetație în care nu există riscul apariției înghețului trebuie să fie cuprinsă între 130-150 de zile (Salinas, 1988).
Pretențiile fasolei față de temperatura din timpul înfloririi și al fructificării sunt mari. Temperaturile mai mici de 140C în timpul înfloririi cauzează pierderea florilor. Căderea florilor și a păstăilor la începutul formării, poate fi cauzată și de temperaturile ridicate acompaniate de seceta atmosferică. De asemeni, oscilațiile temperaturii de la zi la noapte ce au valori mari, duc la reducerea numărului de păstăi formate.
[NUME_REDACTAT] reprezintă un factor limitativ pentru cultura de P.coccineus. Datorită acestui fapt, în zonele temperate din Europa cultura nu poate fi realizată decât cu utilizarea sistemelor de irigație. Cerințele mari ale speciei P.coccineus față de apă sunt în faza de germinație și în special în faza de înflorit și de formare a păstăilor. Manifestarea secetei în timpul acestor faze duce la căderea mugurilor, florilor și al păstăilor.
Pentru o bună germinare a semințelor de fasole, acestea necesita o cantitate de apă de circa 100-110% din greutatea lor. Pentru ca faza de germinare–răsărire să se desfășoare repede este necesar ca patul germinativ sa fie umed și cald, motiv pentru care, în cazul lipsei din sol al apei, survine necesitatea irigării mai timpurie pentru a permite încălzirea solului (Salinas, 1988).
Nevoile plantelor față de apă între răsărire și îmbobocit sunt moderate. În timpul dezvoltării rapide al tufei, fasolea devine rezistentă față de secetă, necesarul de apă al acesteia reducându-se. În această etapă, excesul de umiditate este dăunător datorită creșterilor vegetative intense ce se realizează în detrimentul producției de semințe, simultan cu sensibilizarea plantei față de boli. În concluzie, irigarea în exces al fasolei nu este recomandată.
Faza înfloritului este scurtată în cazul lipsei apei, simultan având loc reducerea numărului inflorescențelor și implicit al păstăilor. De asemeni, insuficiența apei reduce capacitatea fecundantă a polenului și are influențe negative asupra formării boabelor. (Kay, 1979). Seceta, în special cea atmosferică, duce la avortarea florilor și scăderea producție. Pentru obținerea unei recolte ridicate, microclimatul trebuie să fie umed și călduros, iar solul, bine aprovizionat cu apă (Kay, 1979).
[NUME_REDACTAT] constituie un factor foarte important pentru această specie, aceasta necesitând soluri profunde, bine drenate, lutoase, cu o textură ușoară spre medie. Solurile grele, reci și slab drenate nu sunt suportate. Fasolea preferă solurile cu reacție neutră spre slab acidă (pH 6,5 -7,4).
În primele faze de vegetație, cerințele față de azot al fasolei nu este satisfăcut de către bacteriile fixatoare de azot aflate în nodozități, acestea fiind mai mult parazitare. Astfel, în cazul solurilor mediu fertile sau slab fertile, este necesară fertilizarea cu îngrășăminte chimie complexe si chiar organice (gunoi de grajd) în cantitate de 40 -80 t/ha (Munteanu, 1994).
Fasolea mare preferă soluri precum cernoziomurile fertile, bogate în calciu, soluri brun roșcate de pădure, cu textură mijlocie și reacție neutră. Solul preferat în general de către fasole este cel afânat, potrivit de umed, cald, abundent în substanțe nutritive și un conținut mare de fosfor, potasiu și calciu.
Fasolea prezintă sensibilitate față de reacția solului, aciditatea solurilor podzolice și reacția cea bazică a sărăturilor având efecte negative asupra acesteia. Pentru reușita culturii de fasole pe acest tip de soluri este obligatorie aplicarea amendamentelor ce au ca scop corectarea acidității și aplicarea de îngrășăminte organice.
Creșterea, precum și dezvoltarea plantelor este influențată de lipsa elementelor nutritive din sol. Lipsa azotului din sol duce la îngălbenirea frunzelor tinere, acest fenomen fiind accentuat în condiții de temperaturi scăzute.
[NUME_REDACTAT] specie este iubitoare de lumină, dar suportă relativ bine și semiumbra, fiind cultivată în amestec cu alte specii precum porumbul (Salinas, 1988). Fasolea mare, după origine, este o plantă de zi scurtă, majoritatea cultivarelor fiind totuși neutre.
Cele mai bune condiții ce se regăsesc pentru această specie pe teritoriul României sunt oferite de zonele răcoroase și umede din nordul țării, și regiunile submontane sau depresiuni, cu condiția ca perioada fără pericol de îngheț să fie de minim 130-150 de zile.
Cu toate că fasolea este o plantă de zi scurtă, aceasta este exigentă față de intensitatea luminii pe întreaga perioadă de vegetație (Kaloo, 1995). Utilizarea cultivarelor de zi scurtă în condiții de zi lungă (16-18 ore), are ca efect întârzierea înfloririi cu 20-50 de zile, comparativ cu cele cultivate în condiții de zi scurtă (8-12 ore).
Soiurile de zi scurtă reacționează la condițiile de zi lungă prin schimbarea aspectului morfologic; cultivarele urcătoare devin tufoase, iar la cele pitice pot apărea tulpini urcătoare. Are loc de asemenea dezvoltarea evidentă a masei vegetative și întârzierea fructificării.
Fasolea este sensibilă nu doar față de durata iluminării dar și față de schimbarea intensității luminii, aceasta reacționând prin mișcări ale frunzelor. Simultan cu venirea serii, frunzele realizează o mișcare de adunare a foliolelor. În cazul unei intensități ridicate ale luminii din timpul zilei, foliolele se întorc, realizând o tendință de evitare a razelor soarelui. Aceste mișcări ale foliolelor sunt în legătură directă cu mișcările ce privesc turgescența țesuturilor din partea de sus și de jos ale pedunculului lor (Olaru, 1982).
CAPITOLUL 2. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A FASOLEI MARI
2.1. Alegerea și pregătirea terenului
Această etapă se realizează în mod similar culturii de fasole comună, la ora actuală neexistând o metodă standard în literatura română de specialitate. În această direcție au fost recent efectuate cercetări la disciplina de Legumicultură, U.S.A.M.V. Iași, în cadrul unei teze de doctorat coordonată de către Prof. univ. Dr. [NUME_REDACTAT] (Popa, 2010).
Cultura se stabilește pe terenuri ce au suprafața plană sau înclinată, cu un sol profund, bine drenat, cu textură lutoasă și structură ușoară sau medie. La nivelul Europei, cultura fasolei mari se practică doar în condiții speciale de irigare (Kay, 1979).
Kay (1979) recomandă pentru această cultură, solurile ce au reacție neutră spre alcalină, bogate în carbonați de calciu, cu nivelul apei freatice situat la o adâncime mai mare de 4 m, permeabile, mijlociu fertile (humus 5-7%, azot total 0,12-0,15%, fosfor mobil 15-25 mg/100g sol, potasiu schimbabil 12-19 mg/100g sol) și cantități mari de materie organică, îndeplinirea acestor factori asigurând o creștere și dezvoltare optimă, reflectându-se de asemenea și asupra recoltei obținute.
Înființarea culturii de fasole mare pe solurile grele, umede și reci, precum și cele ce formează crustă, are ca rezultat răsărirea întârziată și neuniformă a acesteia (Olaru, 1982).
Ca și plante premergătoare pot fi utilizate oricare din speciile legumicole, excepție făcând speciile din aceeași familie botanică. În cazul în care intensitatea atacului bolilor nu a fost puternică, iar în sol nu există o rezervă prea mare de agenți patogeni, se poate practica și monocultura.
Pregătirea terenului este similară cu cea a fasolei comune urcătoare, recomandându-se totuși utilizarea unui teren mai bogat în elemente nutritive. Pregătirea terenului are loc în doua etape: toamna și primăvara (Munteanu și colab., 1989)
Toamna, după ce a avut loc desființarea culturii premergătoare, se va realiza o afânare a solului la 10-12 cm adâncime, prin intermediul a două treceri perpendiculare cu grapa cu discuri GD-3,2 acționată de tractorul U-650, urmată de o nivelare de întreținere a terenului cu nivelatorul NT-2,8 și U-650. Nivelarea se va executa prin trei treceri: primele două pe diagonala parcelei, urmând ca a treia trecere să se realizeze pe direcția pantei, scopul acestora fiind corectarea formelor neregulate survenite în urma lucrărilor de pregătire și întreținere a solului la cultura premergătoare. Se are în vedere obținerea unei pante uniforme de 1-3‰ și continuă.
În cazul în care irigarea culturii anterioare s-a realizat prin brazde, utilizând cantități mari de apă, și în mod special când textura terenului este grea, este necesar ca înainte de nivelare, să se realizeze o scarificare a solului la 18-20 cm, cu scarificatorul.
La fertilizarea de bază se ține cont de tipul solului pe care se amplasează cultura și de sistemul de fertilizare al plantei premergătoare. Astfel, se aplică cantități de 60-80 t/ha gunoi de grajd bine descompus, 400-600 kg/ha superfosfat și 200-300 kg/ha sare potasică. În cazul solurilor cu fertilitate ridicată ,dozele de îngrășăminte chimice sunt reduse la jumătate și nu se mai aplică gunoi de grajd.
Imediat după fertilizare se realizează o arătură de bază la adâncimea de 28-30 cm, cu PP-3-30M iar terenul se lasă în brazdă nelucrată până în primăvară (Stan și colab, 2003).
Lucrările de pregătire a terenului sa fie realizate toamna cât mai devreme, la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, realizându-se astfel condiții propice dezvoltării microorganismelor și mai ales al bacteriilor fixatoare de azot din sol.
Primăvara devreme, în vedere păstrării unui sol afânat și distrugerea buruienilor apărute, precum și o nivelare a arăturii de bază, se realizează una sau două treceri cu grapa cu colți reglabili.
Fertilizarea starter se realizează cu 100-150 kg/ha azotat de amoniu. Erbicidarea poate fi realizată preemergent cu [NUME_REDACTAT] 960 EC 1-1,5 l/ha. Pentru prevenirea atacului dăunătorului Delia plantura, se aplică și un insecticid (Stan și colab., 2003).
Îngrășămintele chimice și pesticidele se încorporează între cele două treceri ale grapei cu discuri GD-3,2, în agregat cu U-650, urmând apoi modelarea terenului în straturi înălțate, cu lățimea la coronament de 94 sau 104 cm.
2.2. Înființarea culturii
Înființarea culturii se realizează prin semănat direct, după 10-14 zile de la efectuarea erbicidării. Sămânța se tratează cu un fungicid, iar apoi se poate folosi biopreparatul Nitragin, pentru a stimula activitatea simbiotică al bacteriei fixatoare de azot. Trebuie ținut cont de faptul că bacteria (Rhizobium phaseoli) stimulată cu biopreparate, manifestă o relație cu caracter mai mult parazitar față de plantă la început, aceasta nereușind să satisfacă cerințele față de azot al plantei. Astfel, trebuie acordată o mare importanță fertilizării corespunzătoare cu azot, în caz contrar, dezvoltarea plantei fiind întârziată.
Epoca înființării are loc odată cu realizarea unei temperaturi în sol, mai mari de 10-12ºC. Înființarea culturii de primăvară poate fi realizată eșalonat, până la sfârșitul lunii mai (Popa și colab., 2008; Popa, 2010).
Schema de înființare variază în funcție de tradiție, de posibilitățile tehnice, materiale sau manageriale. Modalitatea de palisare reprezintă elementul tehnic de bază ce condiționează schema de înființare a culturii. În cazul când palisarea se realizează pe araci, cultura se înființează în cuiburi de 4-6 plante, dispuse în rânduri paralele la 80-100 cm între ele, cu o distanță între cuiburi de 50-60 cm. Astfel, densitatea realizată este de 17-25 mii cuiburi/ha sau 70-150 mii plante/ha (Stan și colab., 2003).
În cazul palisării pe spalier, este necesară respectarea aceleiași densități și, parțial, schema de înființare. De cele mai multe ori, spalierul este constituit dintr-un rând de stâlpi de 200 cm înălțime, aranjați pe mijlocul stratului la distanța de 8-10 m între ei; la partea superioară a stâlpilor se prinde o sârmă galvanizată de 2-3 mm grosime (Munteanu și colab., 1989). De o parte și de alta a spalierului se amplasează câte un rând de cuiburi a câte 3-5 semințe fiecare, la distanța de 40-80cm; distanța dintre cuiburi este de 40-60 cm. Densitatea realizată prin palisarea pe spalier este de 18-36 mii cuiburi/ha (Stan și colab., 2003). Norma de semănat este de circa 70-80 kg/ha, aceasta fiind influențată de densitate și masa a o mie de boabe.
Adâncimea de semănat este de 3-4 cm. Semănatul în cuiburi, precum și modul hipogeic de răsărire, au ca efect o răsărire mai ușoară (Popa și Munteanu, 2009).
Cultura fasolei mari se poate realiza și în sistem intercalat, cea mai cunoscută asociere a acesteia fiind cu porumbul și floarea soarelui (Hamburdă S. B. și colab., 2013).
Realizarea culturii de fasole mare oloagă se face similar fasolei comune oloage. Pentru obținerea păstăilor, schema de înființare recomandată trebuie să aibă distanțe mai mari (70 cm x 15 cm) și densități mai mici (aproximativ 100 mii plante/ha). Pentru obținerea semințelor uscate, se recomandă distanțe mai mici (50 cm x 5-10 cm) și densități mai mari (200 mii -300 mii plante/ha) (Kay, 1979).
2.3. Lucrările de întreținere a culturii
Lucrările de întreținere la fasolea mare sunt similare cu cea de la fasolea de grădină urcătoare, nefiind cunoscută o tehnologie standard.
Una din lucrările de îngrijire efectuate este reprezentată de lucrare de palisat. Palisatul este utilizat cu preponderență, în cadrul gospodăriilor, unde, este realizat cu ajutorul aracilor lungi de peste 2 m, asigurând astfel o expunere optimă față de lumină. După înfigerea în sol, aracii sunt prinși câte doi la nivelul sârmei spalierului cu rafie sau sfoară (Munteanu și colab., 2007).
Ca lucrări opționale, se pot practica, ciupitul și cârnitul. Acestea dau rezultate bune în special la cultivarele ce au creștere rapidă. Ciupitul se relizează prin suprimarea vârfurilor tulpinilor, prima oară când înălțimea acestora atinge 60-80 cm, a doua oară la 100-120 cm, iar mai apoi, când acestea au ajuns la nivelul sârmei spalierului. Cârnitul, ca și în cazul tomatelor, are rolul de a opri creșterea tulpinii și de a grăbi maturarea păstăilor formate (Stan și colab., 2003).
Datorită perioadei de vegetație mai lungă (de 2-3 ori) și creșterea volubilă a plantelor, sunt prezente și unele diferențe. Astfel apare necesitatea aplicării unui număr mai mare de prașile și udări : 3-5 prașile ce au ca scop principal, combaterea buruienilor dintre benzile de plante, și, continuarea udării cu norme de 300-400 m3 /ha, cu repetare la 10-15 zile, după formarea păstăilor.
Aplicarea fertilizării faziale, în cazul fasolei mari, este recomandat a se executa de 2-3 ori, imediat cu apariția primelor păstăi. Celelalte fertilizări se realizează la 20 de zile una față de cealaltă. Sunt recomandate îngrășămintele complexe (NP), în cantitate de 150-200 kg/ha sau cele foliare (5-10 l/ha).
Combaterea bolilor prezintă unele particularități, datorită portului volubil și al hipersensibilității plantelor față de unele boli (Munteanu, 1994). Combaterea dăunătorilor este asemănătoare cu cea de la fasolea comună, având la bază biologia și ecologia acestora.
2.4. Recoltarea, condiționarea și valorificarea
Datorită faptului că această cultură este practicată cu precădere în sistemul agricol familial, nu poate fi realizată o evidență a recoltelor ce pot fi obținute. Experiențele desfășurate la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Bacău, din perioada 1980-1986, au permis, într-o oarecare măsură, o estimare a producției care, a fluctuat între 1000-2500 kg/ha boabe uscate. Cultura a fost realizată ca monocultură în ogor propriu, pe un teren amenajat special cu un sistem de palisare, utilizat la cultura de fasole de grădină urcătoare (Munteanu și colab., 1989).
Producția principală este constituită din păstăile ușor curbate și groase, cu vârf pronunțat. Acestea conțin 1-7 semințe, separate de un țesut.
Păstăile trebuie culese când ating lungimea maximă (20-30 cm), înainte să formeze ațe, iar semințele să devină tari. O deosebită importanță prezintă recoltarea tuturor păstăilor, imediat ce ating momentul tehnic de maturare, în caz contrar, plantele încetinindu-și înflorirea. Plantele pot produce flori și păstăi, până la primul val de îngheț, când vegetația se va opri.
Recoltarea păstăilor are loc după 80-90 de zile, din cinci în cinci zile, iar recoltarea semințelor după 130 de zile.
PARTEA A II-A CONTRIBUȚII PROPRII
CAPITOLUL 3. STUDII ASUPRA CONDIȚIILOR DE CADRU NATURAL ȘI TEHNICO –ORGANIZATORIC AL FERMEI „VASILE ADAMACHI” A U.S.A.M.V. IAȘI
3.1. Cadrul natural și evaluare resurselor naturale
3.1.1. Așezarea geografică
În cadrul [NUME_REDACTAT] a U.S.A.M.V. Iași, se află ca unitate individuală, ferma horticolă „[NUME_REDACTAT]”, unde își desfășoară activitățile practice, studenții de la Facultățile de Horticultură și Agricultură. Ferma este încadrată între coordonatele geografice de 47010` și 47015` latitudine nordică și, respectiv, de 27030` latitudine estică, amplasarea ei fiind în partea de N-V a [NUME_REDACTAT].
Sub aspect teritorial–administrativ, ferma horticolă face parte din teritoriul cadastrat al [NUME_REDACTAT], fiind delimitată de următoarele unități :
-[NUME_REDACTAT], la sud;
-[NUME_REDACTAT] Iași, la est;
-[NUME_REDACTAT] și S.C. [NUME_REDACTAT] S.A;
-S.C. [NUME_REDACTAT] S.A. și [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], la nord.
Din punct de vedere geomorfologic, ferma horticolă este amplasată la extremitatea S-V a [NUME_REDACTAT]-Bahlui.
3.1.2. Caracterizarea reliefului
Ferma horticolă este amplasată pe versantul dinspre vest și sud, alăturat dealului Copoului, făcând parte din zona de silvostepă a [NUME_REDACTAT]. Relieful din cadrul fermei are altitudini ce variază între 90 m și 170 m, fiind foarte frământat, cu versanți situați pe curbele de nivel și, pante cuprinse între 12-21 %.
Teritoriul fermei este străbătut de doua talveguri secundare ce au orientare sudică și sud-vestică, care se unesc înspre sud, formând valea, care face legătura cu șesul Bahluiului.
Pe teritoriul cuprins în această zonă se deosebesc forme de relief precum relieful structural slab reprezentat; relieful structural bine reprezentat prin interfluvii și versanți; relieful de acumulare reprezentat prin terase eluvionale și pluviale.
3.1.3. Caracterizarea hidrologică
Datorită apelor de suprafață ce se manifestă sub formă de izvoare de coastă, au loc ocazional, alunecări de teren.
Înclinarea teritoriului este un factor ce favorizează antrenarea unor cantități mari de pământ din stratul de suprafață, datorită apei provenite din ploi și zăpezi, motiv pentru care s-a realizat în zona versanților, unde se înregistrează excesul de umiditate, o rețea de drenaj, captându-se de asemenea, izvoarele punctiforme. Apa reținută de aceste puncte de captare, este dirijată în rețeaua de scurgere permanentă cu ajutorul drenurilor colectoare sau al canalelor deschise, scurgându-se în continuare prin firul de vale și canalele de evacuare ce au fost realizate în debleu, până la emisarul principal al acestei zone.
3.1.4. Caracterizarea pedologică
Pe suprafața redusă a fermei, datorită relieful frământat și al expoziției terenului, se găsește un înveliș de sol foarte variat.
Roca mamă este reprezentată prin de marne obișnuite și salifere luto-loessoide, precum și depozite aluvio-coluviale. Stratul leossoid s-a format în timpul procesului de leossidare a depozitelor, pe terase, sau chiar a marnelor.
Cercetările pedologice efectuate au scos în evidență faptul că cernoziomul cambic este principalul tip de sol de pe teritoriul fermei, acesta fiind format pe roci loessoide.
Profilul de sol este alcătuit din orizonturile: Am –Bv –Cca .
Orizontul „Am” (40-55 cm) are culoare brun închis până la negru în stare umedă, textură mijlocie sau mijlociu-fină, structură glomerulară și numeroase neoformațiuni biogene (coprolite, cervotocine, crotovine)
Orizontul „Bv” (30-60 cm) are culoare închisă în partea superioară urmată de culoarea brun gălbuie ,textură mijlocie sau mijlociu-fină, structură columnoidă, prismatică și frecvente neoformațiuni biogene.
Orizontul „Cca” are culoare mai deschisă datorită acumulărilor de CaCO3 sub formă de pete și concrețiuni și are structură masivă.
Cernoziomurile cambice prezintă o textură mijlocie sau mijlociu fină ,structură glomerulară bine dezvoltată ce conferă permeabilitate bună atât pentru apă cât și pentru aer. Humusul este de tip „mull calcic”, de bună calitate, cu un grad de saturație în baze mai mare de 85%, reacția solului fiind slab acidă sau neutră, cu valori ale ph-ului cuprinse între 6 și 7.
Acest tip de sol poate fi folosit cu succes pentru cultura de fasole mare.
3.1.5. Caracterizarea agroclimatică
[NUME_REDACTAT] medie anuală a aerului la Iași este de 9,80C, cu o amplitudine a mediilor lunare de 24,90C.
Mediile lunii iulie sunt cuprinse între 19,20C și 21,30C.
Cele mai mari valori ale temperaturii au fost înregistrate la data de 27 iulie, în anul 1909, aceasta fiind de +400C. Cea mai scăzută temperatură a fost de -32,30C, înregistrată la data de 23 ianuarie, în anul 1963.
Numărul zilelor lipsite de îngheț este în medie de 175-183 de zile. În condițiile din Iași, primul îngheț survine în jurul datei de 15 oct., iar cel mai târziu pe 10 mai.
Temperaturile ce depășesc 50C încep la 23 martie și se încheie către 11 noiembrie, temperaturi mai mari de 100C înregistrându-se la 11 martie și 20 octombrie, această perioadă fiind propice culturilor agricole.
[NUME_REDACTAT] medii multianuale au o medie de 517,8 mm, în cea mai mare parte a anului, precipitațiile fiind sub formă de ploi. În perioada noiembrie-martie se înregistrează un interval cu posibilitate de ninsoare de până la 42 zile.
O caracteristica a climatului județului Iași sunt ploile torențiale din sezonul cald.
Umiditatea relativă a aerului
Umiditatea relativă a aerului are valori cuprinse între 70-80% , fiind mai ridicată în lunile de iarnă, datorită depunerii stratului de zăpadă pe suprafața solului.
În general ,umiditatea atmosferică este ridicată, seceta atmosferică fiind relativ scurtă și fără influențe prea negative asupra vegetației plantelor legumicole.
Regimul eolian
Vânturile prezintă interes datorită intensității și frecvenței deosebite a vânturilor ce influențează plantele ,atât din punct de vedere mecanic cât și fiziologic. Din punct de vedere fiziologic, vântul are efect asupra fotosintezei, transpirației, fecundării, înfloririi și maturării fructelor. Din punct de vedere mecanic, vântul poate duce la îndoirea, răsucirea sau ruperea tulpinilor.
Cea mai mare frecvență a vânturilor se întâlnește primăvara. Dinamica atmosferei din zonă este dominată de mase de aer dinspre NV, SE și N, cu frecvența cuprinsă între 20-29% dinspre NV și 8-12% dinspre N.
Nebulozitatea și durata de strălucire a soarelui.
Durata de strălucire a soarelui este cuprinsă între 43,7 – 172,4 ore în luna decembrie și 175,5 – 286,4 ore în luna iulie. Insolația înregistrată în cursul perioadei de vegetație este cuprinsă între 988 – 1514 ore. Gradul de acoperire al cerului cu nori prezintă valori medii de 143,9 zile/an, existând diferențe de la an la an.
Durata de strălucire a soarelui este de aproximativ 2051 ore /an, aproximativ 180 de zile. În anii normali, luna iulie este cea mai însorită, fiind urmată de lunile august și iunie. Luna cu cea mai mare nebulozitate este decembrie (8,2 – 8,8 ore), urmată de ianuarie și februarie (5,6 – 8,8 ore), valori variabile de la an la an.
Accidentele climatice
Producerea accidentelor climatice are uneori caracter decisiv asupra cantității și calității producției. În condițiile din Iași, înghețurile și bruma reprezintă fenomene normale, ce au loc în lunile aprilie și octombrie. Mai rar, aceste fenomene pot surveni și primăvara târziu sau toamna timpuriu. Cele mai frecvente zile cu brumă sunt în lunile octombrie și aprilie, înregistrându-se o frecvență medie de 3-4 zile/lună.
3.1.6. Concluzii asupra cadrului natural
Datorită puternicei influențe continentale, ferma ”[NUME_REDACTAT]” se încadrează în climatul de tip temperat – continental, fiind caracterizat prin ierni aspre.
Numărul de zile cu temperaturi cuprinse între 10 – 200C asigură un fond termic optim pentru practicarea culturilor legumicole.
Nebulozitatea mare din perioada mai rece a anului, favorizează acumularea în sol al apei prin diminuarea evaporării acesteia.
Influența anticiclonului Azoric duce la instalarea perioadelor scurte de secetă în timpul verilor călduroase.
3.2. Condițiile tehnico-organizatorice
3.2.1. Prezentarea generală a principalelor sectoare
[NUME_REDACTAT] Iași, reprezintă o unitate specializată, subordonată Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], ce asigură condițiile necesare realizării cercetărilor din domeniul agriculturii.
În cadrul unității se găsesc câmpuri demonstrative, colecții de plante, sere și pepiniere, ferma zootehnică; toate acestea oferă posibilitatea realizării lucrărilor cu studenții pe teren, îmbinând teoria și practica necesară pentru formarea viitorilor specialiști.
Stațiunea deține o suprafață de 411,16 ha teren ,din care 372,96 ha este reprezentată prin suprafețe arabile, pășuni, fânețe, vii și livezi, dispuse în perimetrul localităților Iași, Miroslava, Rediu. Suprafața terenului neagricol (drumuri de exploatare ,curți și construcții, instalații zootehnice, ape etc.) este de 38,2 ha.
Stațiunea este împărțită în doua sectoare: sectorul de producție și sectorul de cercetare.
1. Sectorul de producție
Producția în cadrul acestui sector este separată pe trei ferme cu profil diferit:
– Ferma horticolă Adamachi, cu profil horticol (84 ha).
– [NUME_REDACTAT], cu profil de culturi de câmp.
– [NUME_REDACTAT], cu profil zootehnic și bază furajeră.
2. Sectorul de cercetare (existent în fiecare fermă)
– pentru cultura plantelor de câmp
– pentru cultura plantelor horticole, respectiv legume, flori, dendrologie, pomi, enologie, tehnologie.
– pentru creșterea animalelor.
– sectorul administrativ
3.2.2. Organizarea fermei horticole „[NUME_REDACTAT]”
Ferma horticolă, prin specificitatea ei, reprezintă or forma concretă de organizare a producției și a muncii, în cadrul sectorului horticol, având ca obiectiv deservirea învățământului superior de la Facultatea de Horticultură.
Ferma „[NUME_REDACTAT]” este structurată pe trei sectoare principale de producție și cercetare :
– sectorul pomicol;
– sectorul viticol;
– sectorul floricol;
– sectorul legumicol, cu suprafața de 1,02 ha.
Colecțiile și câmpurile didactice disponibile în ferma „V. Adamachi”, alcătuiesc baza materială necesară efectuării demonstrațiilor aplicative, acestea având rolul de completare a procesului de învățământ.
3.2.3. Forma de utilizare a terenului
Câmpul didactico-experimental de legumicultură deține o suprafață de 0,84 ha, din care 0,19 ha este reprezentat de drumuri și zone de întoarcere a utilajelor.
Atelierul tehnico-experimental existent, are drept obiectiv organizarea culturilor și a câmpurilor experimentale necesare instruirii practice a studenților, concomitent cu efectuarea activităților de cercetare al cadrelor didactice și a studenților.
3.2.4. Fundamente tehnico-materiale
Baza tehnico-materială a atelierului de legumicultură este constituită din:
– barăci și șoproane (200 m2 );
– instalație pentru irigare prin picurare;
– motocultor Honda -4,5, cu instalațiile anexe acestuia ;
– motocultor BCS -10 CP, cu anexele aferente ;
– mașină de stropit tip M 70 ;
– doua aparate de stropit tip AS – 16;
– un inventar agricol constituit din : roabe, tărgi, unelte agricole, ambalaje etc.;
– solarii reci cu suprafața de 0,3 ha;
– autolaborator pentru determinarea rapidă a proprietăților fizice și agrochimice ale solului;
3.2.5. Sistematizarea activităților și a personalului
Executarea lucrărilor precum și valorificarea producției se realizează prin intermediul personalului sezonier și al studenților ce participă la lucrările practice, sub îndrumarea unui cadru specializat.
Organizarea muncii se realizează prin:
utilizarea corectă și completă a forței de muncă;
asigurarea realizării în timp optim a lucrărilor;
optimizarea condițiilor de muncă.
CAPITOLUL 4. OBIECTIVUL STUDIULUI, CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE ȘI METODOLOGIA GENERALĂ DE CERCETARE
4.1.Scopul și obiectivele lucrării
4.1.1.Scopul lucrării
Practicarea cultivării fasolei mari (P.coccineus) pe suprafețe reduse, precum și producția relativ mică la nivelul României, confirmă atenția scăzută din punct de vedere economic, acordată acestei specii.
Cultivarea acestei specii, precum și specia în sine, este bine cunoscută în cadrul grădinilor private și al gospodăriilor, aceasta fiind socotită și asemănată drept fasole de grădină urcătoare. Nivelul de cunoaștere al acestei specii pe plan mondial este la un nivel elevat, mai ales în [NUME_REDACTAT], America latină (Mexic, Chile, Columbia, Venezuela ș.a.m.d.), SUA și Canada, unde cultivarea ei ține de tradiție. La nivelul României există o mare lipsă de informații cu caracter științific, fapt ce se reflectă din însăși confuzia existentă la ora actuală în ceea ce privește această specie cât și cultura în sine.
Importanța acestei culturi derivă din importanța alimentară și economică, cât și din cea științifică ce face referire la perenitatea speciei (în cadrul arealelor de origine), la însușirea acesteia ca „specie punte” a subspeciei P.coccineus ssp. polyanthus și P.vulgaris, la relația de tip simbiotic de la nivelul nodozităților radiculare, etc.
Rentabilitatea culturii survine doar în cazul respectării unei tehnologii corespunzătoare, luând în considerare mai ales particularitățile biologice și, în mod special, cele ecologice.
Se poate afirma faptul că rentabilitatea acestei culturi la nivelul țării noastre depinde utilizarea cultivarelor performante, adaptate condițiilor ecologice, utilizarea semințelor cu valoare biologică mare, realizată prin metode științifice; utilizarea tehnologiilor optime, bazate pe îmbunătățirea unor factori majori (schema de înființare, densitatea, epocă, cultivar), etc.
Cercetările realizate la nivel mondial, evidențiază cunoștințele detaliate în ceea ce privește sistematica speciei, însușirile sale botanice și obținerea semințelor, precum și cultivarea utilizând diferite sisteme agricole. În cadrul literaturii românești de specialitate, mențiunile de acest tip sunt incomplete și insuficiente, rezultând astfel necesitatea realizării unor studii sistematice, cu scopul de a completa necesarul de cunoștințe fundamentale necesar dezvoltării tehnologiilor de cultivare (Munteanu, 2005).
Scopul efectuării acestor cercetări este de a introduce în cultură, în mod sistematizat, fasolea mare, urmărind de asemenea aplicarea unei tehnologii standard.
Drept urmare, cercetările și studiile realizate în țara noastră, începute la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Bacău și continuate la Disciplina de Legumicultură a Facultății de [NUME_REDACTAT], pot fi întregite cu unele cercetări ce răspund problematicii actuale.
În cazul de față, obiectivul principal al studiilor și cercetărilor efectuate este de a individualiza particularitățile agroproductive ale unor populații locale de fasole mare (P.coccineus), cu scopul introducerii lor în cultură, în condițiile țării noastre.
4.1.2. Obiectivele generale ale lucrării
Pentru îndeplinirea scopului propus, a fost atribuit un protocol de cercetare, în care, obiectivele de cercetare au un rol strategic, în ceea ce privește întreaga activitate. Astfel, s-au propus doua obiective principale :
cunoașterea principalelor elemente de productivitate pentru un sortiment restrâns și de perspectivă, din cadrul colecției existente;
Realizarea acestui obiectiv are ca rezultat estimarea potențialului productiv al fiecărui cultivar. Concomitent cu realizarea obiectivului, datele obținute completează fișa de descriere a fiecărei populații în parte, iar rezultatele obținute pot deschide noi perspective de cercetare prin intermediul cărora pot fi evidențiate caracteristicile ce influențează agroproductivitatea.
estimarea capacității de producție într-o serie de culturi comparative organizate în relație cu condițiile de mediu anuale.
Acest obiectiv evidențiază în mod indubitabil și nemijlocit importanța agroproductivă a populațiilor studiate, prin expresia cantităților de recoltă ce pot fi realizate în situații normale de producție, fără studierea în mod deosebit al influenței unor factori de producție.
Prin intermediul rezultatelor obținute, caracterizarea generală a sortimentului de fasole mare va fi mai completă.
4.2. Materialul și metodologia de cercetare
4.2.1. Materialul biologic utilizat
Materialul biologic folosit a fost reprezentat printr-o colecție ce cuprinde 10 de populații locale, cu origini diferite. Dintre populațiile utilizate, 8 au provenit din diverse regiuni ale Moldovei, începând cu județele Galați, Vrancea, până la cele din [NUME_REDACTAT] (Suceava și Botoșani), iar celelalte două cultivare, din [NUME_REDACTAT].
Pentru fiecare obiectiv major, s-a stabilit din cadrul colecției, un material biologic ce corespunde cerințelor necesare derulării experiențelor cerute de această lucrare. Variantele experimentale sunt prezentate în tabelul 4.1.
Selectarea populațiilor prezentate în tabelul 4.1 a avut scopul de a realiza o variabilitate biologică cât mai mare a sortimentului. Variantele alese reprezintă de asemenea, populații din areal geografice cât mai diferite. Un criteriu utilizat în alegerea acestor populații a fost cel al populației evaluate în colecție, în anii precedenți cercetării din acest capitol.
Biodiversitatea variantelor utilizate este confirmată de către mărimea și mai ales culoarea semințelor, aceasta putând fi albă, bicoloră, cu fond violet și desene de diferite forme,de culoare neagră, cu fond bej și diferite forme de culoare maro, atestând distinctibilitatea populațiilor.
Tabel 4.1.
Variantele experimentale din cultura comparativă
4.2.2. Metodologia de cercetare
Metoda de cercetare reprezintă totalitatea procedeelor prin intermediul cărora se pot obține date relevante ce vor fi folosite de către cercetător, pentru a da un răspuns coerent la anumite întrebări.
În cadrul activității de cercetare științifică se folosesc atât metode cu caracter general cât și metode specifice. Acestea sunt utilizate fie pentru fiecare obiectiv în parte, fie pentru un grup de obiective în parte.
În lucrarea prezentă a fost folosit experimentul.
Pentru a putea fi promovat în cultură, un cultivar trebuie să aibă o identitate proprie, să fie omogen și stabil din punct de vedere genetic, și mai ales, să prezinte caractere agroproductive mai valoroase față de celelalte cultivare existente.
Agroproductivitate reprezintă cantitatea de recoltă ce se poate realiza în condiții normale sau inspirate dintr-o experiență anterioară și din literatura de specialitate.
Valoarea agroproductivă este însușirea unui cultivar, în ceea ce privește realizarea unor producții cantitative și calitative, în cadrul unor condiții normale de producție. Capacitatea agroproductivă a cultivarului este determinată de o serie de caracteristici ce determină direct sau indirect cantitatea și calitatea producției obținute. La fasolea mare, caracteristicile cu efect major asupra cantității și calității sunt reprezentate de: vigoarea plantei, numărul inflorescențelor și al florilor, numărul de fructe, numărul semințelor și al păstăilor realizate (în cazul formelor pentru păstăi) sau masa boabelor (în cazul formelor pentru boabe); de importanță mare sunt și rezistența față de boli și dăunători, rezistența la secetă, rezistența la îmburuienare, facilitatea ecologică etc.
Evaluarea producției realizate reprezintă o etapă obligatorie pentru promovarea unui cultivar, în vederea introducerii acestuia în producție sau utilizarea sa ca material de ameliorare sau alte scopuri.
Cercetările realizate au ca scop realizarea unei aprecieri cât mai precise în ceea ce privește unele caracteristici agroproductive ale fasolei mari (P.coccineus).
Experiența a fost organizată într-un dispozitiv de blocuri randomizate cu trei repetiții, suprafața fiecărei parcele ale repetiției fiind de 1,6 m x 5,0 m = 8,0 m2.
Distanța medie de înființare a fost de 30 cm între cuiburile de plante, iar cea dintre rânduri a fost de 80 cm. În fiecare cuib a fost planificată o singură plantă, rezultând astfel o densitate de 4,2 plante/m2, respectiv 42000 plante/ha.
În scopul realizării acestei densități, în fiecare cuib au fost semănate câte două semințe. După răsărirea plantelor, s-a realizat o rărire, lăsând doar câte o plantă la fiecare cuib.
În perioada de vegetație s-au executat lucrările de îngrijire, necesare asigurării creșterii și dezvoltării în condiții optime a plantelor.
În perioada de vară din anul 2012, cantitatea de precipitații din lunile iunie,iulie și august a fost mult mai scăzută față de aceleași luni din anul 2013. Acest fapt evidențiază regimul neregulat al precipitațiilor din perioada de maximă vegetație.
Pe parcursul anului, precipitațiile se manifestă și sub formă de ninsoare, numărul acestora fiind totuși destul de mic. Zăpada se produce începând din octombrie, posibilitatea apariției acesteia fiind până în luna aprilie. Incidența ninsorilor are caracter normal doar în lunile decembrie, ianuarie și februarie.
La nivelul experienței au fost realizate observații și determinări biometrice care să răspundă realizării obiectivelor planificate.
În scopul realizării studiului asupra elementelor de productivitate, sau efectuat următoarele determinări:
dimensiunile păstăilor;
dimensiunile semințelor;
numărul de semințe/păstaie;
numărul de semințe/plantă
masa a o mie de boabe (MMB);
producția evaluată pe plantă și la unitatea de suprafață (ha).
Pentru studiul capacității de producție au fost determinate capacitățile de recoltă (boabe uscate) pe fiecare parcelă-repetiție și raportarea acestora la unitatea de suprafață (ha).
Producția a fost realizată pentru fiecare an în parte și ca medie pe cei 2 ani. De asemenea, producția a fost studiată pentru fiecare populație în parte, în interacțiune cu anii de cultură.
Datele experimentale au fost prelucrate prin metode statistico – matematice adecvate, iar diferențele de producție au fost apreciate cu ajutorul analizei variantei (ANOVA) și a diferențelor limită pentru trei grade de încredere (DL 5%, DL 1%, DL 0,1%).
4.2.3. Condițiile naturale experimentale
Condițiile experimentale au fost reprezentate de condițiile de cadru natural din câmpul experimental al U.S.A.M.V. Iași.
Experiența s-a realizat în perioada 2011 – 2013, odată cu câmpul de colecție, pe un teren special amenajat cu sistemul de susținere necesar plantelor.
Înghețul, determinat de scăderea temperaturii sub 0ºC este un fenomen obișnuit și are o durată medie de 185-190 zile. Primul îngheț survine începând cu jumătatea lunii octombrie, iar ultimul îngheț se manifestă la jumătatea lunii aprilie. Acest fenomen are efecte negative semnificative când survine toamna, perioadă în care are loc maturarea fructelor, cât și primăvara, când afectează inflorescențele.
Precipitațiile sunt repartizate discontinuu în timp și spațiu, prezentând de asemenea variații foarte mari. Acestea evidențiază de climatul de tip continental specific acestei regiuni, datorită cantităților mari de precipitații ce cad într-un interval scurt de timp, urmând perioade lipsite de precipitații.
Se observă faptul că în timpul lunilor de iarnă, umiditatea relativă a aerului este mai ridicată, având o valoare mai mare de 80%, acest fapt datorându-se în special ninsorilor. Umiditatea relativă a aerului din vara anului 2012 a avut valori mai mici (50-55%) față de anul 2013 (64-73%).
Fertilitatea solului a fost ridicată, acesta având un conținut în substanță organică de circa 4,5%, datorită fertilizărilor organice cu aproximativ 40 t/ha gunoi de grajd fermentat.
Tabel 4.2.
CARACTERIZAREA CLIMATICA A ANULUI AGRICOL 2011 – 2012
(Date meteo AgroExpert – [NUME_REDACTAT])
Tabel 4.3.
CARACTERIZAREA CLIMATICA A ANULUI AGRICOL 2012 – 2013
(Date meteo AgroExpert – [NUME_REDACTAT])
CAPITOLUL V
REZULTATE OBȚINUTE
5.1.Rezultate privind caracterizarea morfo-fenologică
Rezultatele cercetărilor privind caracterizarea morfologică și fenologică a variantelor experimentale luate în studiu este prezentată sintetic în tabelul 5.1.
Pentru caracteristicile ce sunt prezentate în tabelul 5.1. se fac următoarele precizări :
portul plantelor: este volubil la toate populațiile, excepție făcând populația C2 (din [NUME_REDACTAT]) care este pitic (creștere determinată).
răsărirea este de tip hipogeic la toate variantele (la suprafața solului iese doar epicotilul, frunzele cotiledonale rămân în sol).
înălțimea plantelor depășește 2 m pentru toate variantele ce dețin port volubil.
Fig 5.1. –Flori de P.coccineus (foto original)
Fig. 5.2. Semințe de P.coccineus (foto original)
Caracteristicile morfo-fenologice din tabelul 5.1., figura 5.1. și figura 5.2. reprezintă numărul de ramificații din treimea inferioară a plantelor, culoarea foliajului, vigoarea plantelor, culoarea florii, mărimea păstăilor, numărul semințelor din păstaie, mărimea semințelor (lungime), culoarea semințelor.
Caracteristicile fenologice sunt reprezentate de: numărul de zile de la semănat la răsărit, urmând numărul de zile de la răsărit până la fenofazele marcate de apariția primei frunze adevărate trifoliate; apariția primelor flori; apariția primelor păstăi; sfârșitul perioadei de vegetație.
În ceea ce privește caracteristicile morfologice, conform datelor prezentate în tabel, rezultă următoarele:
numărul de ramificații pe plantă – variază între două și șapte, necorelându-se cu vigoarea plantelor;
vigoarea plantelor este mare la șapte variante și medie la trei variante;
culoarea foliajului este verde sau verde-închis;
culoarea florilor este albă la majoritatea variantelor (șapte variante), roșie (două variante), roșie cu aripioare albe (o variantă);
culoarea semințelor la nivelul colecției a fost albă la șapte variante, violetă cu desen negru la două variante, bej cu desen maro la o variantă; din tabel se poate observa o corelație între culoarea florilor și culoarea semințelor, respectiv: plantele cu flori albe produc semințe de culoare albă, plantele cu flori de culoare roșie produc semințe de culoare violet cu arabescuri negre, plantele cu flori de culoare roșie cu aripioare albe produc semințe de culoare bej cu desen maro.
mărimea păstăilor variază în limite largi: lungimea între 9-19 cm, iar lățimea între 1,7-2 cm; se evidențiază faptul că lungimea păstăii se corelează cu numărul de semințe/păstaie, păstăile mai lungi având un număr mai mare de semințe; ar fi important de știut numărul de ovule din gineceu și apreciată apoi fertilitatea plantelor;
mărimea seminței (apreciată prin lungime pe axa cea mai lungă) variază între 17 și 23 mm; este de remarcat faptul că păstăile mai mari (în special cele mai late) produc semințe de dimensiuni mai mari.
5.2. Rezultate privind elementele de productivitate
Productivitatea recoltei reprezintă o caracteristică ce depinde de însumarea numeroaselor elemente, precum: numărul de semințe pe plantă, dimensiunile păstăilor, dimensiunile semințelor, numărul de semințe pe păstaie, masa a o mie de boabe (MMB), producția evaluată de semințe (Leonte C., 2014).
Rezultatele referitoare la principalele elemente ale productivității sunt sintetizate în tabelul 5.2.
Valorile indicate de către dimensiunea păstăilor au fluctuat în limite largi. Lungimea acestora a fost cuprinsă între 9 cm (populațiile C9,C4) și 19 cm (populația C1). Lățimea a variat în limite relativ reduse, între 1,7 cm (populațiile C9,C10,C17) și 2,2 cm (populația C12).
Lungimea semințelor a înregistrat valori ce au variat între 16 și 21 mm. Cea mai mare lungime a fost înregistrată la populațiile C1 și C10. Lățimea semințelor a fluctuat între 11 mm (populațiile C9,C12) și 13 mm (populațiile C2,C4,C17).
Numărul de semințe a oscilat în limite relativ reduse, respectiv 2-3 semințe/păstaie la șase variante, și până la 5-7 semințe/păstaie la populația C1. Acest caracter indică o deosebită importanță în ceea ce privește aprecierea populației de semințe.
Tabel 5.1.
Caracterizarea morfologică și fenologică a sortimentului studiat la Iași în anii 2012 și 2013
Tabel 5.2.
Caracterizarea sortimentului privind principalele elemente ale productivității
Numărul de semințe pe plantă a fluctuat în limite largi, de la 36 de semințe/plantă (populația C4), până la 67 de semințe/plantă la populația C2. De observat este faptul că, la fiecare variantă în parte, acest caracter a variat în limite mari, datorită variabilității generale din cadrul fiecărei populații, amplificând astfel variabilitatea caracterului „numărul de semințe/plantă”.
Masa a o mie de boabe (MMB) a variat între 1107 g (populația C2) și 1308 (populația C4). Valoarea ridicată a acestui caracter indică o masă mai mare pentru fiecare sămânță, acestea din urmă prezentând dimensiuni mai mari. Acest caracter influențează norma de semănat necesară înființării unei culturi.
Aprecierea producției oferă informațiile necesare stabilirii productivității sortimentului luat în studiu. În cadrul acestui experiment, producția a variat între 1834,5 kg/ha (populația C12) și 3531,9 kg/ha (populația C9).
Prin intermediul rezultatelor experimentale aflate în tabelul 5.2., s-a putut realiza o clasificare grafică a celor zece populații luate în studiu,acestea fiind redate în figurile 5.3., 5.4., 5.5., 5.6., 5.7., 5.8. Au fost luate în considerare principalele caracteristici de producție: lungimea păstăilor, numărul de semințe/plantă, lungimea semințelor, lățimea semințelor, MMB, producția de semințe.
Sortimentul a fost comparat în funcție de lungimea păstăilor, cu media experimentală (11,9 cm) în fig. 5.3., rezultând următoarele:
C1 (19 cm), C2 (17 cm), C17 (12 cm) prezintă valori mai mari față de media experimentală;
C3 (11 cm), C12 (11 cm), C16 (11 cm), C5 (10 cm), C10 (10 cm), C4 (9 cm), C9 (9 cm) prezintă valori mai mici față de media experimentală.
Sortimentul a fost comparat în funcție de numărul de semințe/plantă, cu media experimentală (50,4 semințe/plantă) în figura 5.4., rezultând următoarele:
C2 (67 semințe/plantă), C1 (64 semințe/plantă), C10 (56 semințe/plantă), C9 (55 semințe/plantă) prezintă valori mai mari față de media experimentală;
C5 (49 semințe/plantă), C16 (41 semințe/plantă), C3 (40 semințe/plantă), C17 (38 semințe/plantă), C12 (38 semințe/plantă), C4 (36 semințe/plantă) prezintă valori mai mici decât media experimentală.
Fig. 5.3.- Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție de lungimea păstăii
Fig. 5.4. – Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție de numărul de semințe/plantă
Sortimentul a fost comparat în funcție de lungimea semințelor, cu media experimentală (18,8 mm) în figura 5.5., rezultând următoarele:
C1 (21 mm), C10 (21 mm), C2 (20 mm), C 12 (20 mm) prezintă valori mai mari față de media experimentală;
C9 (18 mm), C5 (18 mm), C16 (18 mm), C3 (18 mm), C17 (18 mm), C4 (16 mm) prezintă valori mai mici decât media experimentală.
Sortimentul a fost comparat în funcție de lățimea semințelor, cu media experimentală (12,1 mm) în figura 5.6., rezultând următoarele:
C2 (13 mm), C4 (13 mm), C17 (13 mm) prezintă valori mai mari față de media experimentală;
C7 (12 mm), C1 (12 mm), C3 (12 mm), C16 (12 mm), C5 (12 mm), C12 (11 mm), C9 (11 mm) prezintă valori mai mici decât media experimentală.
Fig. 5.5. – Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție de lungimea semințelor
Fig. 5.6. – Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție de lățimea semințelor
Sortimentul a fost comparat în funcție de MMB, cu media experimentală (1204 g) în figura 5.7., rezultând următoarele:
C4 (1308 g), C10 (1250 g), C3 (1238 g), C9 (1223 g), C17 (1213 g), C5 (1208 g) prezintă valori mai mari față de media experimentală;
C16 (1197 g), C12 (1181 g), C1 (1115 g), C2 (1107 g), prezintă valori mai mici decât media experimentală.
Sortimentul a fost comparat în funcție de producția evaluată, cu media experimentală (2597,31 kg/ha) în figura 5.8., rezultând următoarele:
C9 ( 3531,9 kg/ha), C2 (3163,6 kg/ha), C1 (3045,6 kg/ha) C17 (2955,8 kg/ha), C10 (2888,7 kg/ha) prezintă valori mai mari față de media experimentală;
C5 (2537,7 kg/ha), C3 (2027,5 kg/ha), C16 (2010,2 kg/ha), C4 (1977,6 kg/ha), C12 (1834,5 kg/ha) prezintă valori mai mici decât media experimentală.
Fig. 5.7. – Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție MMB
Fig. 5.8. – Reprezentarea grafică a populațiilor în funcție de producția evaluată
5.3. Rezultate privind producția de semințe
Cu ajutorul datelor obținute în urma cercetărilor efectuate asupra producției de semințe realizată în cultura comparativă în decursul celor doi ani experimentali, se poate observa faptul că producția de semințe a înregistrat valori variabile foarte mari, fiind cuprinsă între 803 Kg/ha și 5052 Kg/ha (Tabel 5.3.).
Media experienței pentru cei doi ani a fost de 2283 Kg/ha; cea mai mare producție medie înregistrată a fost de 3463 Kg/ha, în anul 2013. Media producției pe anul 2012 a fost mai mică, respectiv 1093 Kg/ha, datorită umidității scăzute și a căldurii ridicate din perioada de vegetație.
Cea mai mare producție de semințe a fost obținută la populația C5 în anul 2013 (5052 Kg/ha); producția medie din acest an fost de asemenea mai mare față de anul 2012. Cea mai mică medie multianuală a producției de semințe a fost obținută de către populația C16 (1518,5 Kg/ha).
Tabel 5.3.
Producția de semințe obținută în cultura comparativă
Rezultatele privind producția de semințe obținută în anul 2012 sunt analizate și prezentate în tabelul 5.4.
Conform datelor din tabelul 5.4., cea mai elevată producție s-a obținut în cazul populației C2 (1979 Kg/ha). Cea mai mică producție a fost obținută la populația C17 (804 Kg/ha).
În urma analizării statistice a rezultatelor obținute, a rezultat faptul că populațiile C1 (1497 Kg/ha), C2(1979 Kg/ha) au înregistrat sporuri de producție față de media experienței.
Tabel 5.4.
Analiza producției de semințe în anul 2012
DL5% = 236,2 Kg/ha
DL1% = 353,7 Kg/ha
DL0,1%=547,8 Kg/ha
Prelucrarea statistică a datelor din tabelul 5.5., în ceea ce privește producția de semințe obținută în anul 2013, a relevat diferențe majore între producțiile variantelor, evidențiind de asemenea și semnificația acestora. Astfel, a rezultat faptul că populația C5 a înregistrat o producție de 5052 Kg/ha, realizând un spor de producție pozitiv foarte semnificativ față de media experienței (3463 Kg/ha).
Spor de producție pozitiv distinct semnificativ a obținut populația C17 (4507 Kg/ha), iar populația C2 (4280 Kg/ha) un spor de producție semnificativ.
Dintre populațiile analizate, diferențe negative foarte semnificative a realizat populația C16, iar diferențe negative semnificative populațiile C12, C4, C3.
Trei dintre populațiile luate în studiu au realizat producții ce s-au încadrat în limitele de variație experimentală.
Tabel 5.5.
Analiza producției de semințe în anul 2013
DL5% = 683,3 Kg/ha
DL1% = 995,8 Kg/ha
DL0,1%=1384,5 Kg/ha
Tabel 5.6.
Analiza producției multianuale de semințe, obținute în cultura comparativă
(date medii 2012-2013)
DL5% = 528,35 Kg/ha
DL1% = 765,61 Kg/ha
DL0,1%=1066,56 Kg/ha
Rezultatele producției multianuale de semințe obținute în cultura comparativă sunt analizate și prezentate sintetic în tabelul 5.6.
Producțiile medii multianuale obținute au variat între 1518,5 Kg/ha (populația C16) și 3179,5 Kg/ha (populația C2), cu o valoare medie a experienței de 2283 Kg/ha.
Producția obținută de către populația C2 (3179,5 Kg/ha) este asigurată statistic cu o probabilitate de 99%, aceasta realizând diferențe pozitive distinct semnificative față de media experimentală. Populația C5 a realizat o producție de 2971 Kg/ha, înregistrând diferențe pozitive semnificative față de media experienței, asigurate statistic cu o probabilitate de 95%.
Au înregistrat diferențe negative semnificative față de media experimentală ( 2283 Kg/ha), populațiile C3, C4, C12, C16. Populațiile C1, C9, C10 și C17 sau încadrat în limitele variației experimentale.
CONCLUZII
Cercetările efectuate au evidențiat diferențe agroproductive în funcție de anul de cultură și populația folosită.
Valorile umidității relative din timpul perioadei de vegetație influențează într-o măsură foarte mare productivitatea speciei P.coccineus.
Datorită particularităților botanice, biologice și ecologice, această specie necesită un climat umed și răcoros. Astfel, adaptabilitatea acestei specii la umiditate și temperaturi scăzute poate fi folosită pentru extinderea culturii în zone unde agroproductivitatea acesteia este mai mare față de cultura fasolei de grădină.
Caracteristicile morfologice și fiziologice au evidențiat posibilitatea alegerii populațiilor în funcție de direcția de producție dorită (semințe mari, semințe mici, culori) și al adaptabilității acestora în concordanță cu zona de cultură.
Este necesară efectuarea de cercetări pentru găsirea unui sistem de cultivare optim fasolei mari, specific diferitele areale de cultură.
Lungimea păstăii se corelează cu numărul de semințe/păstaie, păstăile mai lungi având un număr mai mare de semințe, astfel, ar fi important de știut numărul de ovule din gineceu și apreciată apoi fertilitatea plantelor (fertilitate mai mare rezultă semințe mai mici și viceversa).
Cercetări asupra posibilității fertilității și eventual modalități de influențare al acesteia.?
BIBLIOGRAFIE
1. Filipov F. ,2005 –Pedologie ,Editura „[NUME_REDACTAT] de la Brad” ,Iași.
2. Hamburdă S. B., Dascălu T. , Munteanu N., 2013 – Studii preliminare pentru noi sisteme de cultivare la fasolea mare (Phaseolus coccineus L.). Lucrări șt., seria Horticultură, anul LVI (51), USAMV Iași.
3. Kaloo G.S. ,1995 – Runner bean – Phaseolus coccineus L. In „[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT]” ( editors Kaloo ,J. ,Bergh ,B.O. ) ,[NUME_REDACTAT] ,Oxford – [NUME_REDACTAT] – Seoul – Tokio.
4. Kay E. Daisy ,1979 – [NUME_REDACTAT] ,[NUME_REDACTAT] Institute ,London
5. [NUME_REDACTAT], 2014 – Tehnică experimentală, note de curs.
6. Munteanu N., 1985 – Phaseolus coccineus – o specie legumicolă care merită mai multă atenție. Horticultura, nr.4, București.
7. Munteanu N. și colab., 1989 – Variante tehnologice pentru cultura fasolei urcătoare. [NUME_REDACTAT] în Moldova, vol.4. Iași.
8. Munteanu N. și colab. ,2005 – Studii preliminare privind biodiversitatea speciei fasole mare (Phaseolus coccineus L.). Lucrări științifice, seria Horticultură ,U.S.A.M.V. ,Iași.
9. Munteanu N. și colab., 2007 – Valoarea agrobiologică a unor populații de fasole mare
(Phaseolus coccineus L.). Lucrări științifice, seria Horticultură, anul L (50), USAMV Iași.
10. Munteanu N. și colab., 2007 – Pretabilitatea speciei Phaseolus coccineus L. pentru cultivare în sisteme de agricultură sustenabilă. Lucrări șt., seria Horticultură, anul L (50), USAMV Iași.
11. Munteanu N. (1994) – Studiul comparativ al rezistentei la principalii agenți patogeni a unor noi surse de germoplasma de fasole (Phaseolus vulgaris L.) , [NUME_REDACTAT] Iași.
12. Munteanu N., 2014 – Legumicultură specială, note de curs.
13. Olaru C. ,1982 – Fasolea –Biologia și tehnologia culturii. [NUME_REDACTAT] românesc ,Craiova.
14. [NUME_REDACTAT]-Diana, Teliban G.C., 2007 – Program de studiu pentru biodiversitatea în România a speciei Phaseolus coccineus L. (fasole mare). Lucrările simpozionului științific studențesc, seria Horticultură, USAMV Iași.
15. [NUME_REDACTAT]-Diana și colab., 2008 – Studiul comparativ al producției unor populații locale de fasole mare (Phaseolus coccineus L.). Lucrări șt., seria Horticultură, anul LVI (51), USAMV Iași.
16. Popa și Munteanu N., 2009 Studiul influenței epocii de înființare asupra producției unor populații locale de fasole mare (Phaseolus coccineus L.). Lucrări științifice, seria Horticultură, U.S.A.M.V., Iași.
17. [NUME_REDACTAT]-Diana, 2010 – Cercetări privind agrobiologia speciei Phaseolus coccineus L.,în
vederea optimizării cultivării. Teză de doctorat.
18. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] CIAT ([NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]), 1986 –The cultivated species of Phaseolus ([NUME_REDACTAT] Fernandez O.)
19. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2008 –Cultura fasolei de grădină urcătoare. Editura „[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.
20. Salinas A.D., 1988 – Variation ,taxonomy domestication and germoplasm potentialities in Phaseolus coccineus. In „[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] ” (edited by Gepts, P.), [NUME_REDACTAT] Publishers ,Dordrecht / Boston /London.
21. Stan N. și colab., 2003 – Legumicultură, vol. III. Editura „[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.
22. Stan N.T. și Stan T.N., 2010 – Legumicultură generală. Editura „[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.
23. http://database.prota.org/PROTAhtml/Phaseolus%20coccineus_En.htm (accesat la 18.05.2041).
24. http://beyondthehumaneye.blogspot.ro/2011/08/root-noldes.html (accesat la 21.05.2014).
25.http://www.prefecturaiasi.ro/prefectura-iasi/Monit-serv-publ/caracterizare-fizico-geografica-Iasi.pdf (accesat la 15.05.2014)
26. http://www.hort.purdue.edu/newcrop/1492/beans.html (accesat la 10.05.2014).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Asupra Agroproductivitatii Unor Populatii Locale de Fasole Mare (ID: 2160)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.