Studiul Morfologic al Unei Populatii de Raci (astacus Leptodactylus) Intr Un Ecosistem Acvatic

Agronomie

Studiul Morfologic al Unei Populatii de Raci (astacus Leptodactylus) Intr Un Ecosistem Acvatic

Byadmin ianuarie 1, 2024

BIBLIOGRAFIE

ARRIGNON J. – 2004 – L’écrevisse et son élevage. 4e edition; [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], 285 pag.

BARDACH J.E., RYTHER J.H., McLARNEY W.O. – 1972 – Aquaculture; Wileyinterscience, 868 pag.

BUD I. – 1999 – Acvacultura; Lito USAMV Cluj-Napoca, 307 pag.

BURA M. – 2002 – Racul, un sanitar al apelor dulci; [NUME_REDACTAT] nr. 4, pag. 36-37.

BURA M. – 2005 – Ciclul biologic al racilor; Rev. Somnul, an VII, nr. 7, pag. 16-18.

BURA M. – 2005 – Acvacultură specială. Tehnologia creșterii și valorificării broaștelor și racilor. Curs; [NUME_REDACTAT] Universitare, Timișoara, 123 pag.

FIRA Valeria, NĂSTĂSESCU Măria – 1977 – Zoologia nevertebratelor; [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 406 pag.

GEORGESCU D. – 1997 – Animale nevertebrate: morfofiziologie; [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 248 pag.

GROZEA A. – 2002 – Acvacultură. Curs; [NUME_REDACTAT] Art, Timișoara, 176 pag.

GRUBER A. -2009 – Acvacultură specială, Note de curs și lucrări practice.

HOLDICH D.M., PÖCKL M. – 2007- Invasive crustaceans in European inland waters, În: Gherardi F. (Editor) Freshwater bioinvaders: profiles, distribution, and threats, Springer: 29-75.

INGLE R. (1997): Crayfishes, Lobsters and Crabs of , An illustrated guide to common and traded species. Chapman & Hall, 282 pp.

LACHAT G., LAURENT P.J. (1987): The habitats of Astacus astacus L. and Austropotamobius pallipes Lere. in the Morvan. [NUME_REDACTAT] 7: 61-68.

MATIC Z., DĂRĂBANȚU C. – 1965 – Lucrări practice de Zoologia nevertebratelor. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 222 pag.

MATIC Z., NĂSTĂSESCU Măria, PISICA C-tin, SOLOMON Libertina, SUCIU Măria, TOMESCU N. – 1983 – Zoologia nevertebratelor; [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 378 pag.

OLEXIUC N. – 1980 – Bucătăria practică; [NUME_REDACTAT] București, 420 pag.

PÂRVULESCU L. – 2009 – Ghid ilustrat pentru identificarea speciilor de raci din România. [NUME_REDACTAT] din Oradea, Oradea, 28 pp.

PÂRVULESCU L. -2009 – Racii din România (Crayfish of Romania), bază de date online accesibilă la http://crayfish.ro – website.

PÂRVULESCU L., 2010 – Studiul comunităților avatice de Malacostracee din munții Aninei. teză de doctorat. Universitatea „[NUME_REDACTAT]”ClujNapoca, Facultatea de Biologie și Geologie.

PĂSĂRIN B., 2005 – Acvacultură specială, Editura PIM Iași.

RADU V.Gh. (1985): [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Crustacea – Isopoda: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Volumul IV, Fascicula 14. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, 158 pp U.S.A.M.V.B. Timișoara, 215 pag.

RADU V.Gh., RADU V. Varvara – 1967 – Zoologia nevertebratelor. Vol. 2. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 708 pag.

RĂDULESCU I., VOICAN V., LUSTUN L. – 1983 – Bolile peștilor de acvariu și ale altor animale acvatice; [NUME_REDACTAT] București, 252 pag.

SIMIONESCU I. – 1983 – [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] București, 543 pag.

STAN, Tr. – 1990 – Piscicultura, lucr. practice, lito., I.A. Iași

SOUTY-GROSSET C., HOLDICH D.M., NOËL P.Y., REYNOLDS J.D., HAFFNER P. (Editori).(2006): Atlas of Crayfish in Europe. Muséum national d’Histoire naturelle, Paris,(Patrimoines naturels, 64).

http://www.crayfish.ro/distributionRO.html.

CUPRINS

PROIECT DE DIPLOMĂ

STUDIUL MORFOLOGIC AL UNEI POPULAȚII DE RACI (ASTACUS LEPTODACTYLUS) ÎNTR-UN ECOSISTEM ACVATIC

CUPRINS

Lista tabelelor

Lista figurilor

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

INTRODUCERE

În stare naturală, racii populează zonele umede de pe majoritatea continentelor, excepție făcând doar Africa. Creșterea crustaceelor, în general, și a racilor, în special, cunoaște o amploare foarte mare, ca urmare a faptului că ele sunt considerate o delicatese. Dacă în multe țări europene racii sunt apreciați ca fiind o hrană delicioasă, pentru triburile din [NUME_REDACTAT] ei sunt sursa principală de hrană.

Segmentul de piață care comercializează raci este într-o expansiune evidentă în Europa și S.U.A. Cei mai mari consumatori de raci sunt francezii, care au înființat primele ferme de raci în anul 1880. Cei mai importanți producători de raci sunt fermierii din starul Louisiana, unde anual sunt produși și primiți pe piață peste 800.000 kg raci. Fermele de raci din S.U.A. au o suprafață totală de 6000-7000 ha.

În unele zone din S.U.A. multe specii de raci sunt crescute pentru a fi folosite de către pescari ca momeală la pescuit, în regiunea [NUME_REDACTAT] din statul [NUME_REDACTAT], specia Orconectis immunis, este crescută în heleșteie ca hrană pentru peștii răpitori, în Japonia racii sunt folosiți ca hrană pentru broaște, în mod ilegal, în unele țări, racii sunt crescuți pentru a fi folosiți la lupte.

În țara noastră, racul este o bogăție a apelor curgătoare și a lacurilor din zonele de câmpie și de deal. Acest produs acvatic, a cărui carne este foarte solicitată pe piețele străine, poate fi consumată proaspătă sau valorificat sub formă de conserve.

Scopul principal a fost extinderea acvaculturii pentru sporirea de produse alimentare de origine animală, recunoscute ca bogate în substanțe proteice. În foarte multe situații s-a contat și pe îmbogățirea bazei trofice pentru pești, precum și pentru prepararea unor aditivi furajeri necesari animalelor de fermă. În cazul crustaceelor s-au făcut multe studii și s-au organizat stații pilot pentru creșterea racilor de râu, a unor specii de crabi, de languste, homari și creveți, a căror carne preparată și uneori prelucrată ca sucuri sunt foarte gustoase și ușor digestibile.

În acest sens multe firme își dispută întâietatea, atât prin acțiunile de aclimatizare intreprinse, cât și prin amenajarea unor crescătorii specializate.

Foarte multe cercetări au fost direcționate în creșterea dirijată a racului de râu (Astacus astacus), altele pe homar (Hommaricus americanus), mai ales în zonele apropiate litoralelor oceanelor Atlantic și Pacific.

Pe lângă aceste specii, s-au mai luat în studiu și unele specii de creveți (Penaeidis orientalis, P. merquiensis și P. japonicus), în Japonia și Vietnam.

După anul 1970, cele mai promițătoare rezultate ale creșterii dirijate s-au înregistrat în unele țări din Europa (Elveția, Austria, Finlanda etc.) și în S.U.A. la specia Pacifastacus leniusculus. La noi în țară s-au efectuat cercetări și încercări pentru creșterea dirijată la racul de râu (Astacus astacus).

În țara noastră, racul este o bogăție a apelor curgătoare și a lacurilor din zonele de câmpie și de deal. Acest produs acvatic, a cărui carne este foarte solicitată pe piețele străine, poate fi consumat proaspăt sau valorificat sub formă de conserve (Bura M., 2005)..

Carnea de rac este bogată în calciu, vitamina B12 și vitamina E. Carnea de raci conține 14,7% substanță uscată, 10,7% proteine, 1,3% lipide și 0,5% glicogen (tab.1.1).

Tabelul 1.1

Conținutul nutritiv al cărnii de rac

(Arrignon J. – 2004)

Cererea de raci este în creștere în România, iar restaurantele sunt nevoite să importe masiv deoarece nu sunt multe ferme specializate pentru creșterea racilor. Anul trecut, în România au intrat 18.000 de tone de raci (18 milioane de kilograme), la un preț mediu de 10 euro pe kilogram.

CAPITOLUL 1

DATE CU PRIVIRE LA BIOLOGIA SPECIILOR DE RACI CRESCUTE ÎN ROMÂNIA

[NUME_REDACTAT] cuprinde cea. 35000 specii, din care majoritatea trăiesc în mediu acvatic (marin, salmastru sau în apă dulce), alcătuind componenta esențială a planctonului. Modul de viață a crustaceelor diferă de la o specie la alta. Astfel, racul de râu duce o viață bentonică, crevetele înoată în masa apei, ciripodele este sedentar și destul de multe specii sunt parazite. Respirația racilor este branhială.

Întregul corp al racului este acoperit cu o crustă tare, impregnată cu calcar, care formează scheletul extern (exoscheletul) și care împiedică creșterea racului. Pentru a se dezvolta, la anumite intervale de timp, racul este obligat să se elibereze de crusta care-l acoperă (Bura, Grozea, 1997).

Determinarea speciilor de raci este posibilă ca urmare a faptului că crusta care acoperă regiunea cefalotoracică arc forme specifice și prezintă formațiuni spinoase, creste sau dungi.

Din punct de vedere sistematic, racului face parte din:

1.1. Racul de râu – Astacus astacus

Caracterizare morfologică. Racul-de-râu (fig. 1.1) este un rac robust, de mărime medie, exemplarele adulte depășind frecvent 10 cm în lungime. Coloritul dorsal al crustei variază de la oliv-brun până la brun-negricios, în funcție de mai mulți factori (printre care și perioada de la ultima năpârlire sau vârsta).

Fig. 1.1 Racul de râu – Astacus astacus

(Pârvulescu, 2009)

Partea ventrală este de culoare mai deschisă ce tinde spre roșu-vișiniu, mai albicios în zona abdominală și mai intens la articulațiile cleștilor sau pe partea ventrală a acestora. Rostrul are marginile aproape paralele și fin denticulate, cu apexul ascuțit (fig. 1.2a). Postorbital există două creste (fig. 1.2a, b), prima terminată cu un spin iar cea de-a doua boantă. În spatele șanțului cervical se găsesc câțiva spini (fig. 1.2b). Cleștii sunt puternici, propoditul are o scobitura mediană mărginită de doi tuberculi iar dactilopoditul un singur tubercul în treimea proximală (fig. 1.2c, d). Lobul rulat la perechea a II-a de gonopode la masculi ocupă 1/5 din lungimea totală a acestuia (fig. 1.2e, f) (Băcescu 1967, Ingle 1997).

Identificarea speciei se face după prin analiza cefalotoracelui (fig. 1.1), observând forma rostrului (fig. 1.2a) și ornamentațiile (fig. 1.2b), dar și după forma chelelor (fig. 1.2c, d) și a gonopodelor la mascul (Souty-Grosset et al, 2006).

Fig. 1.2. Astacus astacus, elemente de identificare

a – cefalotorace, vedere dorsală; b – cefalotorace, vedere laterală;

c – chela, vedere dorsală; d – chela vedere ventrală

(Pârvulescu, 2009)

Ecologie. Racul-de-râu trăiește în ape curgătoare (izvoare, pâraie, râuri) sau lacuri din zona montană și submontană, unde găsește locuri propice pentru ascunzători. Sapă galerii în maluri de pământ sau trăiește ascuns printre rădăcinile submerse, iar în lipsa acestora se ascunde și sub pietre sau bolovani (Lachat, Laurent, 1987). Este activ mai cu seamă noaptea, consumând aproape orice fel de hrană, din acest motiv reprezintă un adevărat sanitar al apelor.

Adulții, în lipsa hranei animale, consuma plante. Este sensibil la deficitul de oxigen, în verile foarte călduroase se pot înregistra pierderi masive mai ales în habitatele eutrofizate (Holdich, 2007).

Dușmanii naturali sunt vidra, vulpea, bursucul și păsările de apă – pentru adulți, în timp ce peștii sunt o reală amenințare pentru juvenili, cel mai mare consumator fiind țiparul. Au fost raportate cazuri când specii de odonate mari au consumat juvenili de decapode.

De asemenea, o problemă majoră o constituia bolile parazitare de natură virală, bacteriană sau ciupercile (Souty-Grosset et al, 2006).

Ectoparaziți ca branchiobdelidele, fără a provoca pagube, pot fi adesea observați atașați pe crustă (Pârvulescu, 2009).

Biologie. Se împerechează toamna, în perioada octombrie-noiembrie, când pot fi găsite femele cu spermatofori albi pe placa sternală. Ponta cuprinde un număr mare de ouă, între 90 și 260, și este purtată și îngrijită de către femelă între pleopode până când juvenilii devin independenți (Radu, 1985).

Rata de succes este cuprinsă între 55 și 90% din totalul pontei. Vârsta se determină după lungimea totală astfel: între 0 și un an corespunde la 15-23 mm, între 1 și 2 ani 25-48 mm, între 2 și 3 ani 50-80 mm, iar peste 3 ani lungimea totală depășește 60-80 mm. Rata de creștere a adultului între două năpârliri este de 5,0-10,3 mm la masculi, respectiv 2,0-8,6 mm la femele. Năpârlirea este mai frecventă la vârsta tânără (ajungând la 4-5 năpârliri pe an), în timp ce adulții năpârlesc o dată sau de două ori pe an, de obicei vara (Souty-Grosset et al, 2006).

Ciclul de viață

Racul-de-rau se împerechează toamna, în perioada octombrie-noiembrie, când pot fi găsite femele cu spermatofori albi pe placa sternală. Ponta cuprinde un număr mare de ouă (90-260) și este purtată și îngrijită de către femelă între pleopode până când juvenilii devin independenți. Rata de succes este cuprinsă între 55 și 90% din totalul pontei.

Vârsta se determină după lungimea totală, astfel 0+ 15-23 mm; 1+ 25-48 mm; 2+ 50-80 mm; 3+ 60-80 mm. Rata de creștere a adultului între două năpârliri este de 5.0-10.3 mm la masculi și 2.0-8.6 mm la femele. Năpârlirea este mai frecventă la vârsta tânără (ajungând la 4-5 năpârliri pe an), în timp ce adulții năpârlesc o dată sau de două ori pe an, de obicei vara. Perioada de câteva zile după năpârlire este foarte critică în viața racilor. întrucât rămân lipsiți de duritatea crustei pot fi ușor atacați de pești sau chiar alți raci care au crusta dură. Cu ocazia năpârlirii își refac eventualii apendici pierduți sau vătămați însă de obicei un clește rupt se reface la dimensiuni mai mici (Bura M., 2005).

Atingerea maturității sexuale variază în limite largi, masculii devin fertili în jurul dimensiunii totale de 60-70 mm și pot fecunda anual. Femelele încep să producă ouă la dimensiuni cuprinse între 60 și 80 mm iar după o depunere de pontă rămân inactive sexual unul sau chiar mai mulți ani.

Arealul și distribuția în România. Specie indigenă pentru țara noastră, racul de râu este răspândit în aproape tot teritoriul țării

Fig. 1.3. Arealul și distribuția speciei Astacus astacus în România (Pârvulescu, 2009)

Arealul și distribuția în Europa. Arealul său de răspândire ocupă centrul Europei din Franța până în Rusia de Sud, Centrală și de Nord (Souty‐Grosset et al, 2006).

Fig. 1.4. Arealul și distribuția speciei Astacus astacus în Europa

(Kouba, 2013)

La nord, ajunge până în Finlanda și Suedia, fiind mai rar în Norvegia și [NUME_REDACTAT], la sud se găsește până în Grecia și nordul Italiei (Pârvulescu, 2009).

1.2. Racul de baltă – Astacus leptodactylus

Racul bălților și al apelor salmastre, poate fi întâlnit în bălțile din lunca și din [NUME_REDACTAT], precum și în lagunele litorale. Are forma generală mai zveltă ca celelalte specii, apendicele toracice (inclusiv cleștile) mai lungi, ceea ce-i permite o mai mare mobilitate. Rostrumul carapacei este foarte lung, cu prima pereche de spini laterali puțin dezvoltați și a doua pereche vizibili și ascuțiți, în porțiunea anterioară a feței dorsale a crustei se găsesc 4 spini ascuțiți și ramificați.

Fig. 1.5. Racul de baltă – Astacus leptodactylus

(Pârvulescu, 2009)

Marginea cefalică și cea toracică a crustei sunt dințate (fig. 1.6a). Proeminențele ascuțite de pe suprafața anterioară a crustei creează aspectul general de aspru, prin care această specie se deosebește de precedentele. Racul de baltă are un colorit verde deschis, presărat cu pete închise de dimensiuni variabile ceea cadă crustei un aspect marmorat. Cer mai evident se manifestă acest caracter pe clește. Fața ventrală a corpului și apendicele toracice au o culoare albicioasă (Pârvulescu, 2009).

Fig. 1.6. Astacus leptodactylus, elemente de identificare

a –cefalotorace, vedere laterală; b – chela, vedere dorsală; c – chela vedere ventrală;

(Pârvulescu, 2009)

Cele două creste pe 1-2 spini puternici mulți mărunți. Pe laturile zonei toracice și cefalice pot fi tuberculi mărunți. Solzul antenal egal, sau aproape egal, cu lungimea celor două articole bazale ale antenei. Marginea ventrală a solzului antenal este netedă. La baza solzului, sub orbită, există un spin.

Dorsal suprafața chelei este aspră (fig. 1.6b), culoarea fiind asemănătoare corpului, cu articulația dactilopoditului albicioasă. Ventral chela este netedă și albicioasă (fig. 1.6c). La baza dactilopoditului, pe ambele fețe ale chelei, există câte un tubercul, pe fața dorsalăde culoare brun-roșiatică, iar pe fața ventrală albicios.

Propoditul are baza cu margini convexe, cu spini mărunți pe latura internă. Pensele sunt mai lungi decât baza propoditului, drepte sau uneori de aspect curbat, însă fără tuberculi.

Cleștii pierduți se regenerează la următoarea năpârlire, însă la o dimensiune mai redusă. Dorsal culoarea este asemănătoare cu a restului corpului, ventral mai deschisă.

Fig. 1.7. Pleure la Astacus leptodactylus

(Pârvulescu, 2009)

Pleurele sunt de aceeași culoare, de aspect cordiform cu vârful ascuțit și terminat cu un spin.

Carnea sa este mai puțin gustoasă decât cea a racului de râu.

Ciclul de viață

Racul-de-lac se împerechează toamna, între lunile octombrie-noiembrie sau chiar decembrie, când pot fi găsite femele cu spermatofori albi pe placa sternală. Ponta cuprinde un număr mare de ouă (180-600) și este purtată și îngrijită de către femelă între pleopode până când juvenilii devin independenți. Rata de succes este cuprinsă între 42 și 53% din totalul pontei.

Vârsta se determină după lungimea totală, astfel 0+ 15-35 mm; 1+ 38-50 mm; 2+ 45-95 mm; 3+ 86-112 mm; 4+ 110-150 mm; 5+ >155 mm. Năpârlirea este mai frecventă la vârsta tânără (ajungând la 4-5 năpârliri pe an), în timp ce adulții năpârlesc o dată sau de două ori pe an, între mai și iulie. Perioada de câteva zile de după năpârlire este foarte critică în viața racilor. întrucât rămân lipsiți de duritatea crustei pot fi ușor atacați de pești sau chiar alți raci care au crusta dură. Cu ocazia năpârlirii își refac eventualii apendici pierduți sau vătămați însă de obicei un clește rupt se reface la dimensiuni mai mici. Femelele încep să producă ouă la vârsta de 2 sau 3 ani ([NUME_REDACTAT]., 1990).

Arealul și distribuția în Europa. În prezent această specii, are arealul extins aproape la întregul continent uropean ca urmare a introducerii sale artificiale în Europa de est. Lipsește doar în Spania, Portugalia, Irlanda, Norvegia, Suedia și în mare parte din Grecia.

Fig. 1.8. Arealul și distribuția speciei Astacus leptodactylus în Europa

(Kouba, 2013)

Arealul și distribuția în România. Indigen pentru România, ar a de distribu ie cuprinde sudul, vestul și estulul țării, fiind prezent atât în râurile mari cât și în lacuri, eleștee sau alte canale.

Fig. 1.9. Arealul și distribuția speciei Astacus leptodactylis în România

(Pârvulescu, 2009)

Odată cu invazia racului dungat, racul-de-baltă coabitează cu acesta în zonele invadate, înregistrându-se un deficit numeric

CAPITOLUL II

TEHNOLOGIA DE CREȘTERE A RACILOR

În țara noastră, racii de consum provin din mediu natural sau din exploatații artificiale de creștere a acestora.

Racul se adăpostește în galerii pe care le sapă în malurile tari ale râurilor, bălților, lacurilor și apelor salmastre. Doar partea posterioară a corpului este adăpostită în galerii, capul și cleștii fiind menținute afară pentru a prinde hrana, întotdeauna racul își sapă galerii sub nivelul minim al apei. Racii mai tineri se adăpostesc în apropierea malurilor, iar cei mai vârstnici în locurile cu apă adâncă. Ca orice animal merge înainte. Numai când înoată se deplasează înapoi, lovind apa cu înotătoarea codală. Astfel, apa este împinsă înainte, iar racul înapoi.

În timpul zilei racul stă ascuns în galerie, pornind cu multă voiciune la vânat seara. Femelele vânează împrejurul galeriei, comparativ cu masculii care se îndepărtează mult de aceasta. Racul arc organe de simț dezvoltate. Cu antenele pipăie și miroase. Mirosul lui este fin, iar vederea este bună (Stan, Păsărin, 2006).

În țara noastră există obiceiul de a pescui racul de râu cu ajutorul unul cojoc mițos, întors pe dos. În acest scop, se leagă cu o sfoară un bolovan plat, după care acesta se învelește într-un cojoc cu lâna înafară. Se aruncă apoi bolovanul în apă și se lasă o perioadă de timp, deoarece racul este bănuitor și sesizează foarte ușor orice mișcare de apă. Atrăgându-l mirosul de seu al cojocului, racul iese din galerie și încearcă să muște din acesta, încâlcindu-se cu cleștele de la picioare în mițele cojocului. După un anumit interval de timp bolovanul acoperit de cojoc se scoate pe mal și se recoltează racii încâlciți în șuvițele de lână.

În principal racul consumă hrană vie de natură vegetală și animală, fără a-i displace însă substanțele organice în descompunere. Dacă în primele faze de dezvoltare racul se hrănește cu crustacei mici (Daphnia, Cyclops, Cypris), alge și unele plante submerse, mai târziu consumă viermi, larve de insecte, gasteropode și lamelibranchiate mici. Pe lângă faptul că racul devine în timp concurent la hrana crapului, el atacă cu lăcomie puietul de pește și distruge uneltele de pescuit (Brehm, 1964).

Ca urmare a prezenței crustei care îmbracă corpul, racul nu se dezvoltă continuu, ci în etape, favorizate de năpârlirea (eliberarea de crustă) la diferite intervale de timp. Procesul de creștere are loc în timpul sezonului de vară, când racul se hrănește intens. Cel mai intens ritm de creștere este realizat în primul an de viață, când racul năpârlește de 6 ori. Puii de rac năpârlesc prima dată la 10 zile de la ecloziune, iar apoi la intervale de 20 -25 zile. În al doilea an de viață racul își schimbă crusta de 5 ori. În anii următori năpârlește de mai puține ori, astfel că de la 4 ani în sus realizează două năpârliri, iar racii vârstnici doar o singură năpârlire pe vară.

Formarea crustei necesită o mare cantitate de carbonat de calciu, pe care racul o adună în timp din apă și o depozitează în pereții stomacului sub forma a două bobite, numite gastrolite. După năpârlire își consumă vechea crustă, făcând astfel economie de carbonat de calciu, în timpul năpârlirii, carbonatul de calciu trece în sânge, care-l transportă în piele, unde se depune. Pielea se întărește, încetul cu încetul, formându-se crusta. Cât timp crusta este moale, racul stă pitit în ascunzișuri sigure, răbdând de foame (Simionescu, 1983).

Ritmul de creștere al racilor diferă în funcție de sex, masculii crescând mai repede ca femelele. Masculii adulți pot atinge 15 – 16 cm lungime și 160 g greutate corporală, iar femelele adulte până la 12 cm lungime și 85 g greutate. Pe parcursul dezvoltării lor racii ating la un an 5 cm, la 2 ani 7-8 cm, la 3 ani 9 – 10 cm, iar la 4 ani 10,5 cm. După vârsta de 4 ani ritmul de creștere al racilor este extrem de lent, motiv pentru care ei trebuie valorificați la această vârstă. Racii pot să trăiască 20-30 ani.

Maturitatea sexuală la rac se instalează la vârsta de 3 – 4 ani.

Reproducerea are loc toamna, în luna octombrie, iar fecundația este externă, în timpul copulației masculul depune pe abdomenul femelei (în apropierea orificiilor genitale) sperma, în contact cu apa și ca urmare a unei substanțe cleioase secretate de mascul, sperma se întărește, formând niște pachete, numite spermatofori, care rămân atașate de abdomenul femelei. După o perioadă de 8 – 45 zile de la formarea spermatoforilor, femela depune ovule care se atașează, sub formă de ciorchine compuse din 10-12 ovule, de fiecare apendice abdominal. Concomitent cu scurgerea ovulelor, din corpul femelei se prelinge o substanță care dizolvă pachetele de spermatofori și eliberează spermatozoizii, care fecundează ovulele. Cu toate că o femelă depune 70 – 200 ovule, de la ea se obțin la sfârșitul incubației doar 75 – 17 pui.

Incubația durează aproape 6 luni, ecloziunea având loc în lunile mai și iunie. Femelele purtătoare de ouă stau aproape tot timpul în galerii. Puii recent eclozionați sunt mici (au 9-11 mm lungime), seamănă cu adultul și rămân timp de 8 -12 zile fixați de abdomenul femelei, după care devin independenți. Dezvoltarea puilor are loc în întregime în ou, care conține o cantitate mare de înveliș. La rac lipsește stadiul larvar, datorită lipsei de hrană în mediul în care trăiesc și a faptului că ouăle conțin mult vitelus (Stan, Păsărin, 2006).

Odată cu venirea iernii, racii se afundă în mâlul de pe fundul apelor și stau în amorțire până primăvara, când își reiau viața obișnuită.

2.1. Tehnici și sisteme de creștere a racului

2.1.1. Creșterea racilor în heleșteie

Studiul tehnic al amenajării heleșteielor de creștere a racilor are în vedere alegerea locului de amplasare, adâncimea apei și caracteristicile chimice și fizice ale acesteia (Bardach, 1972).

Fermierii americani sunt de părere să nu se populeze acele bazine acvatice în care există pomi și plante acvatice dense, deoarece afectează negativ nivelul de oxigen și temperatura apei. Ei recomandă un nivel al apei în locurile cele mai adânci ale heleșteului de cel mult 0,3 m și atrag atenția să nu se facă populari în locuri cu apă mai adâncă de l m.

Racii sunt destul de toleranți la compoziția chimică și starea fizică a apei.

Temperatura optimă pentru racii roșii este cuprinsă între 2I-29°C. S-a constatat că la temperatura de 13°C creșterea nu este drastic redusă, în timp ce la peste 32°C în cuiburi are loc o inactivare a acestora. Racii albi se dezvoltă foarte bine până la temperatura de 27°C. Creșterea temperaturii apei peste limita optimă, concomitent cu scăderea concentrației oxigenului solvit, reprezintă cauzele mortalității ridicate a racilor.

Crescătorii de raci au constatat că aceștia se dezvoltă foarte bine la un pH al apei cuprins între 5,8 și 8,2. În ceea ce privește efectul salinității apei asupra racilor, experiențele indică faptul că reproducerea și creșterea acestora decurg în condiții optime la o concentrație cuprinsă între 6-10‰. Racii sunt sensibili la prezența în apă , în concentrații crescute a unor substanțe chimice toxice (pesticide, orto-diclor benzol, ortocrezoli, acid cresilic, carbon bisulfit ș.a.). S-a ajuns la concluzia că circulația apei în heleșteul de creștere este principalul factor pentru succesul unei ferme de raci.

Materialul biologic cu care se populează heleșteiele sunt constituite, cel mai adesea, din populații naturale de raci. Pentru populare sunt preferate exemplarele mari, care intră cam 30-45/kg. După populare, o perioadă scurtă de timp, racii trebuiesc supravegheați pentru a observa dacă acomodarea la noile condiții de viață decurge bine și a putea interveni în caz de necesitate. Se apreciază, că pentru a obține o producție bună, în luna martie populația de raci tineri trebuie să fie formată din 42.500-85.000 exemplare/ha luciu de apă. Pentru calcularea acestei norme de populare s-a folosit relația:

N =

în care:

P.D. = producția dorită de raci, în kg/ha;

G.R. = greutatea la recoltare, în kg;

s.a. = supraviețuirea așteptată, în %;

S = suprafața heleșteului, în ha.

Ca urmare a faptului că nu pot fi capturați un număr așa de mare de raci, popularea se face conform normelor prezentate în tabelul 2.1.

Reglarea nivelului apei constituie o operațiune extrem de importantă în creșterea racilor, în fiecare an, la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie, când femelele încep să clocească, se recurge la drenarea heleșteielor.

Tabel 2.1

Norma de populare a heleșteielor de creștere a racilor în Louisiana

(Bardach, 1972)

Este preferabil ca drenarea să se realizeze lent, deoarece prin drenare rapidă există pericolul scoaterii la suprafață a unor raci ce nu sunt încă pregătiți să clocească, care pot fi devorați de către prădători, în luna septembrie heleșteiele sunt umplute cu apă pentru ca tineretul să se poată acomoda cu mediul acvatic specific perioadei de creștere, în cazul realizării unui ritm de creștere normal, racii pot fi recoltați la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie. Amânarea recoltării după acest interval de timp, poate coincide cu scăderea prețului pieței și poate provoca pierderi economice însemnate. Pe tot parcursul perioadei de recoltare, nivelul apei trebuie menținut constant, în acest scop, apa trebuie pompată permanent pentru a înlocui apa pierdută prin evaporare și pentru a menține constant nivelul oxigenului din apă.

Operațiunile tehnice care se întreprind pe parcursul unui sezon de creștere a racilor sunt prezentate în tabelul 2.2.

Hrănirea racilor cu nutrețuri de origine animală dă rezultate foarte bune, dar crescătorii preferă nutrețurile de origine vegetală care dau și ele producții satisfăcătoare. Plantele folosite în hrana racilor sunt reprezentate de cele care cresc în heleșteie.

Tabel 2.2

Principalele operațiuni tehnice efectuate în cadrul creșterii racilor în heleșteie

în Louisiana (Bardach, 1972)

Acestea sunt capabile să supraviețuiască atât în perioada când heleșteiele sunt drenate, cât și când sunt reumplute cu apă. Crescătorii din Louisiana atrag atenția că atunci când racii sunt recoltați din barcă, în timpul verii trebuie ca heleșteiele să fie în permanență curățite de plante, în hrănirea racilor cele mai folosite plante sunt: Alternanthera phywoxeroides (iarba aligator), Jussia sp., Potamogeton sp., Elodea sp., Lemna sp., Tilafia sp. O atenție sporită trebuie să se acorde algelor filamentoase, care apar în timpul iernii și mor în timpul caniculelor, ducând la poluarea apei.

Prădarea racilor de către animale (pești, păsări, broaște, șerpi, broaște țestoase, salamandre etc.) provoacă crescătorilor mari pierderi. Cea mai bună protecție împotriva prădătorilor o reprezintă acoperirea abundentă a heleșteielor cu plante. Pentru pești, cei mai mari prădători, s-a atstat produsul ROTENONE, care la 2-3 ppm distruge peștii. Cercetările întreprinse au dovedit că începând de la concentrația Rotenonei de 5 pm sunt omorâți și o parte din racii tineri.

Recoltarea racilor se face cel mai adesea cu capcane lungi de 0,8-1m, confecționate din plasă de sârmă cu ochiuri de 2,1cm. Capcanele trebuie golite la intervale scurte de timp pentru a evita asfixierea racilor. Sezonul de recoltare începe la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, eliminând adulții și prevenind astfel consumarea racilor tineri de către aceștia.

2.1.2. Creșterea racilor în mediu natural

Alegerea terenului

Este bine ca această etapă să fie parcursă cu ajutorul unor specialiști. Este cea mai delicată etapă, de care depinde de fapt reușita afacerii, ca de altfel și natura terenului (textura solului, relief, formă). Terenul pe care se dorește amenajarea fermei trebuie sa fie în apropierea unui curs de apă, într-o zona ferită de îngheț prelungit. Apa trebuie să conțină minimum 4 mg Ca/l și o concentrație a oxigenului de minimum 2 mg/l (Stan, Păsărin, 2006).

Amenajarea crescătoriei. Creșterea racilor se poate realiza în sistem extensiv și semi-intensiv. Sunt necesare anumite dotări tehnice specifice în cazul în care se realizează reproducerea artificială a racilor (de fapt, este vorba mai mult de o reproducere asistată, racii împerechindu-se singuri, și doar ouale sunt incubate artificial). Bazinele de creștere a racilor diferă foarte mult ca forma și mod de construcție de cele piscicole.

Popularea se face cu speciile de raci indigene, cu valoare economică (Astacus astacus și Astacus leptodactylus) se va apela la ajutorul și sprijinul pescarilor din marile bazine hidrografice. Deci popularea se face cu material biologic din natură. De asemenea, se mai poate apela la fermele deja înființate. Însă aceste specii au o creștere greoaie, recoltarea făcându-se după o perioadă de doi-trei ani, când racii ajung la dimensiunea de comercializare.

Există însă specii exotice care au potențial ridicat în astacicultura, specii care pot ajunge la dimensiunea de comercializare la vârsta de 1 an. Însă pentru introducerea acestor specii în acvacultura românească sunt necesare avize speciale, în special din partea [NUME_REDACTAT]. În ambele cazuri e preferabil să se facă popularea cu femele purtătoare de ouă. Pentru ca din acele ouă să rezulte populații sănătoase și numeroase de juvenili, apa din bazinele ce vor fi populate trebuie să prezinte condiții fizico-chimice asemănătoare cu cea din care provin femelele (Stan, Păsărin, 2006).

2.3. Transportul racilor

Ca urmare a faptului că racii pot trăi în aer, la adăpost de lumină și curenți de aer, timp de 5-7 zile, ei pot fi transportați vii fără apă, mortalitățile ne depășind 3-4% din efectiv.

Pentru transportul racilor se folosesc cutii de lemn cu dimensiunile de 55 x 55 x 15 cm. într-o astfel de cutie se pot transporta 100-120 raci, așezați pe cel mult 3 rânduri. Pentru a preîntâmpina ca racii din rândul de jos să nu fie apăsați de o greutate mare, se pune pe fundul cutiei, între straturile de raci și deasupra, material de umplutură, compus din stuf bine uscat, tăiat în bucăți de 5-8 cm. Materialul de umplutură este ușor, păstrează aer în tulpinile goale care asigură împrospătarea aerului din cavitatea branhială, izolează interiorul lăzii de temperatura atmosferică, atenuează pentru raci șocurile din timpul mișcării lăzii, impune imobilitatea racilor evitând astfel rănirea între ei și previne posibilitatea murdăririi reciproce cu excremente.

Cu cea. o oră înaintea împachetării, racii se țin fără apă, la loc umbrit, pentru a se scurge apa din cavitatea branhială, care ar putea umecta materialul de umplutură și crea un mediu impropriu de transport.

Împachetarea și transportul racilor se face la temperaturi mai mici de 20°C. După ambalare, cutia se închide cu capac, semnalând locul acestuia, pentru a rămâne în aceeași poziție pe timpul transportului și manipulărilor.

În timpul transportului, periodic, se urmărește zgomotul respirator, care atestă că racii sunt vii.

PARTEA a II-a

CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 3

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU

3.1. Scopul lucrării

Creșterea racilor poate părea o afacere exotică pentru mulți fermieri din țara noastră, de aceea trebuie încurajată astacicultura și în același timp „educată" piața românească pentru ca îndeletnicirea creșterii și valorificării racilor să decurgă în condiții optime.

Ceea ce este însă important se referă la faptul că pentru raci există o cerere mare, atât în țară cât și la export. Prețul acestora este deosebit de atrăgător, racii fiind considerați o delicatesă în restaurantele specializate în rețete culinare elevate. Carnea racilor prezintă un interes deosebit în alimentația omului, nu numai pentru proprietățile sale organoleptice, dar și pentru conținutul dietetic și nutritiv al acestuia, fiind bogată în calciu, vitamina B12 și vitamina E.

Cultivarea racilor în amenajările piscicole conduce la o mai bună valorificare a tuturor verigilor lanțului trofic, nefiind concurente la hrana bentală în special, și în general la spectrul de hrană al tuturor speciilor peștilor de cultură (ciprinicolă sau salmonicolă), astfel astacidele consumând resturi animale și vegetale, fără a-i displace însă și substanțele organice în descompunere, reducând astfel alterarea apei.

Scopul prezentei lucrări este acela de estimare a măsurătorilor somatice, precum și calcularea unor indici corporali la indivizii de Astacus leptodactylus.

3.1. Materialul și metoda de lucru

Materialul biologic din ecosistemul acvatic Belcești și a fost reprezentat de un număr de 20 de raci de baltă Astacus leptodactylus, care a fost împărțiți în două grupe: un lot de 10 masculi și 10 femele.

Măsurătorile s-au desfășurat în cadrul Laboratorului de Acvacultură al Facultății de Zootehnie din Iași.

Efectuarea determinărilor dimensionale și gravimetrice, permite prin intermediul acestora stabilirea ritmul de creștere a indivizilor.

Recoltarea racilor s-a efectuat în perioada activă (septembrie). Prin intermediul acestora s-a apreciat starea de întreținere a efectivului, adaptarea racilor la condițiile de mediu și modul de valorificare a hranei.

La efectivul din proba de control format din 20 de indivizi, s-a calculat valoarea medie a fiecărei măsurători. Măsurătorile somatice au constat din stabilirea dimensiunilor de lungime, lățime, adâncime și a masei corporale a racilor, în stadiiul de viață.

Fig. 3.1. Materialul biologic – Astacus leptodactylus

(foto original)

La raci măsurătorile corporale s-au efectuat prin intermediul panglicii metrice sau cu șublerul, iar determinările de masă cu cântarul electronic.

Fig. 3.2. Măsurătorile biometrice aplicate la Astacus leptodactylis

(Păsărin, 2005)

Măsurătorile somatice realizate la raci (fig. 3.3-3.7) sunt următoarele (Gruber, 2013):

– lungimea totală a corpului (Ltc): se determină cu panglica metrică sau șublerul, din porțiune; potorbitală la extremitatea posterioară a telsonului;

– lungimea cefalotoracelui (Lc): se măsoară cu panglica metrică sau cu șublerul din partea postorbitală la marginea anterioară a abdomenului;

Fig. 3.3. Determinarea lungimii totale a corpului și a lungimii toracelui

(foto original)

…

– lungimea abdomenului (La): se stabilește cu panglica metrică de la extremitate cranială a primului segment până la extremitatea caudală a celui de-al VI-lea segment abdominal;

– lungimea telsonului (Lt): se măsoară de la demarcația abdomenului de telson extremitatea posterioară a telsonului;

– lungimea cleștilor (Lcl): se măsoară de la bază la vârful cleștilor;

Fig. 3.4. Determinarea lungimii abdomenului și lungimii telsonului

(foto original)

Fig. 3.5. Determinarea lungimii cleștelui

(foto original)

– adâncimea cefalotoracelui (Ac): se stabilește cu șublerul în poțiunea cea mai bombată a cefalotoracelui, în sens dorso-ventral;

– adâncimea abdomenului (Aa): se determină cu șublerul la nivelul celui de-a III-lea segment abdominal, în sens dorso-ventral;

Fig. 3.6. Determinarea adâncimii cefalotoracelui și adâncimii abdomenului

(foto original)

– masa corpului (G): se stabilește cu ajutorul cântarului electronic.

Pe baza datelor primare obținute prin măsurători și cântăriri s-au calculat o serie de indici corporali cu ajutorul cărora se poate caracteriza din punct de vedere morfologic populația de raci dintr-o zonă sau exploatație.

Fig. 3.7. Determinarea greutății corporale

(foto original)

Relațiile după care indicii corporali se stabilesc sunt:

Indicele de profil, pune în evidență formatul corporal al racilor.

Se calculează după relația (Bura, 2005):

IP =

în care:

Ip = indicele de profil;

Ltc = lungimea totală a corpului, în cm;

Ac = adâncimea (înălțimea) cefalotoracelui, în cm.

Cu cât indicele de profil este mai mic, cu atât cefalotoracelui este mai bombat.

Indicele carnozității exprimă ponderea procentuală a abdomenului (cozii) din lungimea totală a corpului. Pentru calcularea acestui indice se aplică formula (Bura, 2005):

IC =

în care:

Ic = indicele carnozității;

Ltc = lungimea totală a corpului, în cm;

La = lungimea abdomenului, în cm.

Cu cât indicele carnozității ara valori mai mici, cu atât racul respectiv carnozitate mai mare.

Indicele de îngrășare oglindește starea de întreținere a racilor din mediul acvatic analizat. Se stabilește după următoarea relație (Bura, 2005):

IG =

în care:

Ig = indicele de îngrășat;

m = masa corpului, în g;

Ltc = lungimea totală a corpului, în cm.

Cu cât valorile indicelui de îngrășare sunt mai mari, cu cât racul este mai dezvoltat.

Uneltele pentru recoltarea racilor sunt reprezentate cel mai adesea de capcane (fig. 3.8), confecționate din plasă de sârmă sau din material plastic.

Fig. 3.8. Capcane pentru raci

(foto original)

La intervale scurte de timp, pentru a evita asfixierea racilor capcanele trebuie golite. În timpul sezonului de recoltare sunt eliminați adulții, prevenind astfel pierderi însemnate în cadrul racilor tineri.

CAPITOLUL 4

REZULTATE OBȚINUTE ȘI PRELUCRAREA DATELOR OBȚINUTE

În scopul prelucrării datelor și rezultatelor obținute s-au luat în considerație determinările gravimetrice și dimensionale, structura populațională și starea de sănătate, obținând-se astfel următoarele:

4.1. Determinări gravimetrice și dimensionale

Pentru determinările gravimetrice și dimensionale ale racilor s-au pescuit 20 de exemplare de vârste diferite (10 masculi și 10 femele) exemplare care au fost supuse unor măsurători și cântăriri cu ajutorul șublerului electronic și cântarul electronic.

♂ ♀

Fig. 4.1. Mascul și femelă de Astacus laptodactylus

(foto original)

Măsurătorile somatice realizate la racii din ambele loturi au fost:

► Măsurători de lungime: lungimea totală a corpului (Ltc), care a fost determinată din porțiunea postorbitală la extremitatea posterioară a telsonului; lungimea cefalotoracelui (Lc) determinată încep\nd din partea postorbitală la marginea anterioară a abdomenului; lungimea abdomenului (La) stabilită de la extremitate cranială a primului segment până la extremitatea caudală a celui de-al VI-lea segment abdominal; lungimea telsonului (Lt), determinată de la demarcația abdomenului de telson extremitatea posterioară a telsonului; lungimea rostrului (Lr) se măsoară distanța de la marginea caudală a orbitei până la marginea caudală a cefalotoracelui,valoare ce va fi scăzută din valoarea lungimii cefalotoracelui, obținând astfel valoarea dorită; lungimea cleștilor (Lcl), măsurați de la bază la vârful cleștilor;

► Măsurători de adâncime: adâncimea cefalotoracelui (Ac) din poțiunea cea mai bombată a cefalotoracelui, în sens dorso-ventral; adâncimea abdomenului (Aa) determinătă de la nivelul celui de-a III-lea segment abdominal, în sens dorso-ventral;

► Măsurători de greutate: masa corpului (G) stabilită cu ajutorul cântarului electronic.

Toate rezultatele obținute au fost coroborate și calculate prin metode statistice, datele finale fiind înregistrate în tabelele 4.1 și 4.2.

Tabelul 4.1

Măsurători somatice la masculii de raci – Astacus leptodactylis

Din analiza datelor înscrise în tabelul 4.1 reiese faptul că lotul format din cei 10 raci masculi, a înregistrat o lungime medie totală a corpului de 12,99±0,07cm, cu variații cuprinse între 12,65 și 13,56cm. Variabilitatea a fost foarte mică de V% =2,75.

Lungimea cefalotoracelui a înregistrat o valoare medie de 6,19±0,08cm cu variații cuprinse între 5,32 și 7,03cm, iar V% a înregistrat o valoare de 6,83%, ceea ce denotă o variabilitate mică. Lungimea abdomenului la masculii analizați a fost în medie de 4,64±0,06cm, cu variații cuprinse între 4,06 și 5,0cm, iar V% a fost egal cu 7,41%.

Lungimea telsonului a fost variabilă, cuprinsă între 1,36 și 1,99cm, cu o medie pe total lot de 1,76±0,04cm, iar variabilitate V% a fost egală cu 12,12%. O altă măsurătoare somatică este lungimea rostrului, care a fost înregistrată la o valoare medie pe lot de 12,18±0,05cm, cu valori medii cuprinse între 11,69 și 12,65cm. Variabilitatea fost mică cu o medie de 2,46%.

Lungimea cleștilor la indivizii masculi analizați au înregistrat o valoare medie pe lot de 35,04±0,1cm, cu valori cuprinse între 34 și 35,91cm, iar variabilitatea afost mică, fiind de 1,63.

Greutatea sau masa corporală a fost în medie pe lot de 54,11±0,29g, cu limite de minimum 51,09g și maxim 55,87g. Si în acest caz variabilitatea fost mică fiind de 2,93%.

Măsurătorile somatice privind dimensiunile de adâncime ale cefalotoracelui și abdomenului, au înregistrat valori medii cuprinse între 2,61 și 3,0cm la cefalotorace (media pe lot 2,86±0,03cm) pentru cefalotorace și 1,25 și 1,45cm la adâncimea abdomenului (media pe lot fiind de 1,36±0,01cm). Coeficientul de variabilitate a fost mic în cazul ambele măsurători de adâncime, respectiv V%=4,87% la adâncimea cefalotoracelui și V% = 4,4% la adâncimea abdomenului.

În tabelul 4.2 sunt redate valorile medii înregistrate în urma efectuării măsurătorilor somatice la lotul de femele de rac, lot format din 10 exemplare.

Și în cazul acestui lot s-au efectuat măsurători de lungime, lățime, adâncime și masă corporală, date reprezentate în tabelul 4.2.

Tabelul 4.2

Măsurători somatice la femelele de raci – Astacus leptodactylis

Din analiza datelor înscrise în tabelul 4.2 reiese faptul că lotul femel lungime medie totală a corpului a fost de 11,84±0,03cm, cu variații cuprinse între 11,59 și 12,02cm. Variabilitatea a fost foarte mică de V% =1,43.

Lungimea cefalotoracelui a înregistrat o valoare medie de 5,68±0,07cm cu variații cuprinse între 5,00 și 6,00cm, iar V% a înregistrat o valoare de 6,44%, ceea ce denotă o variabilitate mică. Lungimea abdomenului la femelele studiate a fost în medie de 4,28±0,05cm, cu variații cuprinse între 4,0 și 4,98cm, iar V% a fost egal cu 6,87%.

Lungimea telsonului a fost variabilă, cuprinsă între 1,05 și 1,98cm, cu o medie pe total lot de 1,51±0,05cm, iar variabilitate a fost mare, V% fiind egal cu 19,85%. O altă măsurătoare somatică este lungimea rostrului, care a fost înregistrată la o valoare medie pe lot de 11,94±0,11cm, cu valori medii cuprinse între 10,99 și 12,94cm. Variabilitatea fost mică cu o medie de 4,92%.

Lungimea cleștilor la indivizii femeli studiați au înregistrat o valoare medie pe lot de 34,35±0,11cm, cu valori cuprinse între 33,09 și 35,02cm, iar variabilitatea a fost mică, fiind de 1,76%.

Greutatea corporală a fost în medie pe întrgul lot de femele de 54,16±0,51g, cu limite de minimum 50,25g și maxim 59,48g, iar variabilitatea fost de 5,14%.

Măsurătorile somatice privind dimensiunile de adâncime ale cefalotoracelui și abdomenului, au înregistrat valori medii cuprinse între 2,18 și 2,98cm la cefalotorace (media pe lot 2,47±0,05cm) pentru cefalotorace și 1,21 și 1,38cm la adâncimea abdomenului (media pe lot fiind de 1,26±0,01cm). Coeficientul de variabilitate a fost mediu în cazul măsurătorilor de adâncime la cefalotorace, de 10,04% și nesemnificativ la măsurătorile de adâncime la abdomen, respectiv V% = 3,88%.

Redăm în continuare graficele cu referire la datele comparative între cele două loturi de raci masculi și raci femele.

Fig. 4.1. Dinamica valorilor medii de lungime corporală totală față de

lungimea cefalotoracelui și abdomenului

Din analiza datelor din fig. 4.1 reiese faptul că lungimea medie totală corpului la masculi este mai mare față de lungimea medie totală la femele (+8,09cm), de unde rezultă și valorile mai mari la lungimea cefalotoracelui (+0,53cm) și a lungimii abdomenului (+0,37cm).

Fig. 4.2. Dinamica valorilor medii de lungime a telsonului față de lungimea rostului și a cleștilor

Relizând o comparație între loturile racilor analizați (masculi și femele) reiese din fig. 4.2 faptul că lungimea cleștilor a fost cu 0,71cm mai mare la lotul mascul, față de lotul femel.

Lungimea rostrului la lotul femel a înregistrat valori de 11,62cm și 12,16cm la lotul de raci masculi.

Lungimea telsonului a variat de la o medie de 1,8cm la lotul mascul la 1,55cm medie, la lotul femel.

Fig. 4.3. Dinamica valorilor medii ale masei corporale

Greutatea corporală medie a fost de 54,19g la lotul mascul și 54,12g la lotul femel, cu o medie de +0,07g în favoarea lotului mascul.

Fig. 4.4. Dinamica valorilor medii de adâncime a cefalotoracelui față de adâncimea abdomenului

Și valoarea medie a adâncimii cefalotoracelui față de adâncimea abdomenului arată o mai bună dezvoltare a exemplarelor de sex masculin, valorile fiind în medie de 0,45cm la adâncimea cefalotoracelui față de +0,09cm la adâncimea abdomenului, în favoarea lotului mascul.

4.2. Rezultatele obținute în urma calculării indicilor corporali

Relațiile după care indicii corporali se stabilesc sunt:

4.2.1. Indicele de profil, pune în evidență formatul corporal al racilor.

Se calculează după relația: IP = , rezultatul fiind:

la masculi: IP = 5,18 și 4,84 la femele:

Cu cât indicele de profil este mai mic, cu atât cefalotoracelui este mai bombat.

4.2.2. Indicele carnozității care exprimă ponderea procentuală a abdomenului (cozii) din lungimea totală a corpului, se calculează cu ajutorul formulei: IC = , rezultatele fiind:

la masculi: IC = 35,81 și 36,17 la femele:

Cu cât indicele carnozității are valori mai mici, cu atât racul respectiv are carnozitatea mai mare.

4.2.3. Indicele de îngrășare oglindește starea de întreținere a racilor din mediul ecosistemului acvatic analizat, prin intermediul relației: IG = , rezltatele fiind:

la masculi: IC = 2,48 și 3,26 la femele:

Cu cât valorile indicelui de îngrășare sunt mai mari, cu cât racul este mai dezvoltat.

Tabel 4.3

Valorile indicilor corporali

Indicele de profil, calculat prin raportul dintre lungimea totală a corpului (în cm) și adâncimea cefalotoracelui (în cm), a fost la lotul de raci masculi în medie de 5,18cm, iar valorile limită de profil oscilat între o maximă de 4,34cm și o minimă de 6,19%. La lotul femel, valoarea medie a fost de 4,84cm, cu variații între 4,01cm și 5,47cm.

Din analiza indicelui de profil la cei 10 de masculi de rac, se poate afirma că, cu cât acesta este mai mic, cu atât cefalotoracele este mai bombat.

Indicele carnozității, exprimă ponderea procentuală a lungimii abdomenului (cozii) din lungimea totală a corpului. Media valorii obținute a fost de 35,81% la lotul mascul, cu variații între 29,98% și 39,36%, iar la lotul femel, valoarea medie a fost de 36,17%, cu variații între 33,55% și 42,96%. În cazul indicelui de carnozitate, cu cât acesta are valori mai mici, cu atât racul respectiv are o carnozitate mai mare.

Indicele de îngrășare, oglindește starea de întreținere a racilor dintr-un bazin acvatic și se calculează prin raportul procentual dintre masa corpului și lungimea totală a corpului la puterea a treia. Masculii de rac luați în studiu, au avut în medie un indice de îngrășare de 2,48%, iar la femele 3,26%. Valorile limită ale acestui indice au fost cuprinse între o minimă de 2,20% și o maximă de 2,76% la masculi și 2,92% și 3,6% la femele. La raci, cu cât valorile indicelui de îngrășare sunt mai mari, cu atât individul respectiv este mai bine dezvoltat.

4.3. Starea de sănătate a racilor studiați

Cu toate că racul se situează printre organismele cu importanță economică ridicată, patologia lui este destul de puțin studiată, deși chiar din secolul al XIX – lea au fost semnalate epizootii care au distrus populații întregi de raci din diverse zone ale continentului european.

Evidențierea îmbolnăvirilor racilor este destul de greu de realizat deoarece în majoritatea cazurilor lipsesc criteriile specifice în comportamentul sau în aspectul exterior al subiecților bolnavi.

In mod practic se apreciază că sunt bolnavi racii care, în plină zi, în loc să stea ascunși, se deplasează în apropierea malurilor bazinului acvatic și nu reacționează la stimuli. Se consideră că sunt bolnavi și racii care refuză hrana, efectuează mișcări necoordonate, se deplasează nesigur pe substrat ținând picioarele întinse. La unii raci bolnavi se constată pe carapace, pe picioarele sau organele interne (în urma disecției), formațiunii anormale, pete sau ulcere de forme și mărimi variabile, care contrastează evident cu coloritul sau conformația normală a populației de raci.

La exemplarele de raci studiate nu s-au semnalat îmbolnăviri grave care ar putea provoca pierderi economice însemnate, dar totuși s-au semnalat unele boli parazitare, care se găsesc relativ frecvent într-o fermă în care se practică astacicultură și anume:

– Mycobacterioza. Agentul etiologic, nu este încă bine precizat. Se consideră că este un germen din grupa mycobacteriilor, care sunt de fapt bacterii acido – rezistente, mici, în formă de baghete subțiri, ce se colorează prin metoda Ziehl – Nielson.

În literatura de specialitate sunt consemnate mai multe specii, cum ar fi: Mycobacterium ranae, Mycobacterium piscium, Mycobacterium ranicola, Mycobacterium giae, Mycobacterium xenopus.

Epizootologie. Mycobacterioza, puțin întâlnită în bazinele acvatice, evoluează sub formă cronică, fără a provoca epizootii puternice. în acela mai multe cazuri se îmbolnăvesc racii care trăiesc în condiții precare.

Racii se infectează pe cale bucală, ingerând bacilii eliminați de racii bolnavi. Din tubul digestiv bacilii sunt transportați prin intermediul sânge în organele inteme.

Manifestări clinice. Racii bolnavi sunt foarte slăbiți, iar pe corp și pe picioare apar noduli, care ulterior necrozează și se transformă în ulcere adânci.

Concluzii

1. Racii luați în studiu au fost recoltați din iazul Belcești, Iași.

2. În urma urma măsurătorilor somatice efectuate la reprezentații populației de raci din cadrul ecosistemului acvatic Belcești, s-a constat faptul că dimensiunile medii de lungime au fost următoarele:

– lungimea medie totală a corpului a fost de 12,99cm la masculii de rac și 11,84cm la femele;

– lungimea medie a cefalotoracelui a fost de 6,19cm la masculi și 5,68cm la femelele de rac;

– lungimea medie a abdomenului a fost de 4,64cm la masculi și 4,28cm la femele;

3. Greutatea corporală medie înregistrată la cele două loturi a fost de 54,11g la masculi și 54,16g la femelele de rac.

4. Dimensiunile medii de adâncime înregistrate la masculii de rac au fost de 2,86cm la adâncimea cefalotoracelui și 1,36cm la adâncimea abdomenului, iar le femelele de rac s-au înregistra valori medii de 2,47cm la adâncimea cefalotoracelui și 1,26cm la adâncimea medie a abdomenului.

5. Indicele de profil, a fost la lotul de raci masculi în medie de 5,18cm, iar la lotul femel, valoarea medie a fost de 4,84cm, constatându-se că cefalotoracele este mai bombat.

6. Indicele carnozității, a fost de 35,81% la lotul mascul, iar la lotul femel, valoarea medie a fost de 36,17%.

7. Indicele de îngrășare, au avut în medie la masculi, 2,48%, iar la femele 3,26%.

La raci, cu cât valorile indicelui de îngrășare sunt mai mari, cu atât individul respectiv este mai bine dezvoltat.

Le exemplarele de Astacus leptodactylus analizate nu s-au semnalat îmbolnăviri grave care ar putea provoca pierderi economice însemnate, dar totuși s-au semnalat unele boli parazitare, care se găsesc relativ frecvent într-o fermă în care se practică astacicultură