Studiul Comparativ al Unor Hibrizi de Floarea Soarelui In Conditiile de

Studiul comparativ al unor hibrizi de floarea soarelui în condițiile de

La sc. Agroindustrial.srl, judetul brăila

–

[NUME_REDACTAT].

INTRODUCERE

Floarea- soarelui, este una dintre cele mai importante plante oleifere, este originară din partea vestică a Americii de Nord, fiind cunoscută cu 3.000 de ani î.Hr (Heiser, 1955). Semințele de floarea-soarelui au fost folosite de către indienii nord-americani ca aliment și condiment, vindecarea unor boli, în ceremonii primitive, vopsirea feței (Stephen, 1936)

După descoperirea Americii de către Columb în anul 1492 s-a scris și despre această plantă și modul ei de utilizare. Aducerea florii-soarelui în Europa este atribuită de către Jerkovscky unei expediții spaniole din anul 1510, fiind semnalată pentru prima data de Dodonaeus (1568) în grădinile regale din Spania și fiind semnalată apoi în Belgia, Italia, Germania, etc.

În decurs de 250 de ani, după introducerea florii-soarelui în Europa, ea s-a cultivat ca plantă ornamentală (AL.V.Vranceanu, 1974).

La începutul sec. XVIII, în Anglia, Bunzan (1716) atrage atenția pentru prima data în Europa, asupra florii-soarelui ca plantă producătoare de ulei.

Floarea-soarelui este cultura oleaginoasă de bază în România, înregistrând o creștere dinamică a producțiilor de semințe și ulei. Primele date oficiale privind floarea-soarelui în România se referă la anul 1910, când existau în cultură 672 ha. În anii următori aceste suprafețe au crescut treptat, fiind de 5349 ha în 1912 și 6141 ha în 1913 (R o m a n și E n e s c u, 1915).

În perioada 1966-1970, producția totală de semințe a crescut, atât datorită extinderii suprafețelor cultivate, cât și realizării unor producții din ce în ce mai mari la unitatea de suprafață. Suprafața cultivată ajunsese la 520 mii ha, nivel aproape constant pentru perioada următoare, iar producția medie a crescut de la 870 kg/ha la 1400 kg/ha (V r â n c e a n u, 1970).

Sporirea producției medii la hectar cu 61% în decursul a două decenii se explică prin îmbunătățirea tehnicii de cultură, utilizarea soiurilor cu conținut ridicat de ulei și amplasarea florii-soarelui în zone favorabile de cultură.

În această perioadă s-a cultivat în proporție de 75-90% soiul românesc Record, creat la I.C.C.P.T. Fundulea, producțiile medii fiind cuprinse între 1270 și 1500 kg/ha. Datorită conținutului ridicat de ulei în semințe al soiului Record (47-50%), randamentul mediu de ulei a ajuns la 44,55 (V r â n c e a n u, 1968).

[NUME_REDACTAT] a continuat să fie cultivat paralel cu hibrizii de floarea-soarelui, până la generalizarea completă a acestora în producție, la mijlocul anilor 1970. Odată cu introducerea în cultură a primilor hibrizi autohtoni, Romsun 52 și Romsun 53, cultura florii-soarelui a intrat într-o etapă nouă, modernă, atât în România, cât și pe plan mondial (V r â n c e a n u și S t o e n e s c u, 1972, 1975).

În anii care au urmat după 1989, suprafețele cultivate cu floarea-soarelui au crescut, ajungând în anul 1996 la 916 mii ha, dar randamentul la unitatea de suprafață a scăzut, din cauza aplicării unor tehnologii deficitare, cu aport minim de îngrășăminte, erbicide și irigații. Cu toate acestea, în ultimii ani se remarcă un început de redresare a producției. Astfel în anul 2009, în România floarea-soarelui s-a cultivat pe o suprafață de 761.093 ha, iar la nivel mondial pe o suprafața de 23.716.835 ha (FAOSTAT, 2011).

După suprafața medie cultivată în perioada 2000-2013 cu plante oleaginoase tipice, floarea-soarelui ocupă locul doi, cu 23,0 milioane ha/an, urmând după rapiță (28,9 milioane ha/an). În această perioadă, suprafața mondială cultivată cu floarea-soarelui a variat între 18,0 și 23,7 milioane ha/an. (după datele FAO)

Creșterea spectaculoasă a suprafețelor cultivate cu floarea-soarelui în ultimii ani se datorește posibilității cultivatorilor de a stabili structura culturilor în funcție de piața de defacere, implicării fabricilor de ulei în cultivare și subvenționare, stabilității mai mari a producțiilor de floarea-sorelui, datorate toleranței mai mari a acesteia la secetă și datorita aparitia hibrizilor performanti.

Capacitatea de producție a hibrizilor de floarea-soarelui este mult mai mare decât se reflectă în producțiile medii pe țară. Numeroase unități de producție obțin producții cuprinse între 2500 și 4000 kg/ha, cultivând suprafețe mari de floarea-soarelui, cuprinse între 150 și 850 ha. Variația producțiilor de floarea-soarelui se explică prin variația condițiilor pedoclimatice din zonele și anii de cultură.

Potențialul de producție al hibrizilor este diminuat de însușirile fizice și chimice mai puțin favorabile ale unor soluri pe care floarea-soarelui s-a extins în ultimul timp, precum și din cauza umidității, care nu se asigură în unii ani la nivelul cerințelor plantei, decât în condiții de irigare.

Un factor important în sporirea producției îl constituie concentrarea acestei culturi în zonele cele mai favorabile din punct de vedere ecologic.

În perioada 1934-1938, s-a clasat pe locul doi, după URSS, în privința producției totale de semințe, apoi a concurat cu Argentina pentru locurile doi și trei, în 1963, 1964 și 1972 (P u t t, 1978). În anul 1974/1975, România s-a clasat pe locul 3, după URSS și Argentina, cu o producție de 681 mii tone, iar în anul 1979/1980 pe locul 4, după URSS, SUA și Argentina.

În perioada 2000-2013 (după datele FAO), producția medie mondială de semințe la floarea-soarelui a fost de 1 ,35 t/ha, cu variații cuprinse între 1 ,1 5 și 1,75 t/ha.

[NUME_REDACTAT], producțiile medii de semințe au fost cuprinse între 0,73 și 2,0 t/ha, cu o medie de 1,4 t/ha (la nivelul producției medii mondiale), dar în condiții favorabile de cultivare (condiții pedo-climatice și tehnologice) sunt unități agricole (ferme) care obțin producții de peste 3,5 t/ha, uneori chiar de peste 4 t/ha.

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE

Aspecte generale privind ameliorarea florii soarelui

Primele lucrări de ameliorarea florii-soarelui în Romania s-au efectuat în anii 1932-1938, la [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-Frumos, continuând din anul 1956 și la [NUME_REDACTAT] Agricole din [NUME_REDACTAT] și Mărculești, iar în anul 1957 și la I.C.A.R. În anul 1961 s-a înființat Laboratorul de Ameliorarea florii-soarelui la I.C.C.P.T. Fundulea, care a devenit ulterior unul din cele mai puternice centre de ameliorare a florii-soarelui din lume. Aici s-au dezvoltat cu precădere lucrările de creare și selecție a liniilor consangvinizate și de valorificare a fenomenului heterozis, la această specie.

În prima etapă a programului de ameliorare a florii-soarelui (1959-1965), lucrările au fost orientate cu precădere în direcția creării unor soiuri mai bine adaptate condițiilor ecologice din sudul țării, unde se află 70% din suprafața cultivată cu floarea-soarelui în România. În această perioadă s-au inițiat și dezvoltat în paralel lucrările de creare a liniilor consangvinizate de floarea-soarelui, în vederea utilizării lor ulterioare în combinații hibride.

Etapa a doua a programului de ameliorare a florii-soarelui a început în anul 1966, când s-au sistat complet lucrările de creare a soiurilor cu polenizare liberă și s-au dezvoltat în continuare cercetările de explorare a fenomenului heterozis, aceasta putând fi considerată etapa creării hibrizilor de floarea-soarelui.

Lucrările de ameliorare au fost concentrate în direcția obținerii de cultivare care, pe lângă un conținut ridicat de ulei, să asigure producții mari și constante de semințe în principalele zone ecologice din țara noastră.

Dacă metodele convenționale de creare a soiurilor au condus la o substanțială creștere a conținutului de ulei din semințe, fără un progres genetic semnificativ în privința producției de semințe, prin utilizarea metodei consangvinizării și heterozisului s-a urmărit sporirea cu precădere a producției de semințe la hibrizii simpli și trilineali, astfel încât să se realizeze un salt considerabil al producției de ulei la unitatea de suprafață.

Orientarea exclusivă a lucrărilor de ameliorare a florii-soarelui pe metoda consangvinizării și heterozisului a fost posibilă datorită inițierii lucrărilor de selecție a liniilor consangvinizate cu mult mai devreme, încă din etapa creării soiurilor, precum și datorită elucidării principalelor aspecte ale folosirii androsterilității în ameliorarea florii-soarelui. O astfel de orientare, care s-a dovedit prin rezultatele ei ulterioare corectă, a situat România pe primul loc în activitatea de creare a hibrizilor de floarea-soarelui.

Al doilea obiectiv de importanță majoră al acestor lucrări a fost ameliorarea rezistenței la boli a florii-soarelui, aceasta fiind cea mai eficace cale de prevenire și combatere a unor boli foarte păgubitoare pentru această cultură.

O atenție deosebită a fost acordată ameliorării rezistenței la cădere și frângere, a rezistenței la secetă și arșită, reducerii înălțimii plantei.

Pentru sporirea eficienței fotosintezei la unitatea de suprafață au fost dezvoltate lucrările de selecție a unor genotipuri cu o arhitectură îmbunătățită. În ultimii ani, având în vedere cerințele pieții de semințe de floarea-soarelui, au fost luate în considerare noi obiective în ameliorarea florii-soarelui. Astfel, a fost demarată activitatea de introducere în genotipurile valoroase de floarea-soarelui a caracterului de conținut ridicat de acid oleic și cea de introducere a rezistenței la erbicidele de tip imidazolinonic și sulfoniluree.

Sporirea gradului de autofertilitate la floarea-soarelui a constituit, de asemenea, un obiectiv important în ameliorarea florii-soarelui, alături de sporirea eficienței economice a procesului de producere de sămânță hibridă.

În prima etapă a activității de ameliorare a florii-soarelui de la I.C.C.P.T. (în prezent I.N.C.D.A.) Fundulea s-au creat numeroase linii, utilizându-se metoda selecției individuale repetate, cu studiul descendențelor și polenizarea în loturi izolate în spațiu a elitelor. Ca material inițial de ameliorare s-au folosit soiurile de tip VNIIMK.

O mare atenție a fost acordată selecției individuale repetate în privința conținutului de ulei, a rezistenței la secetă, la boli și dăunători. Cele mai bune 10 linii au fost experimentate în perioada 1962-1965 la șase stațiuni experimentale (V r â n c e a n u și colab., 1967 a și b), dintre acestea fiind omologată linia F 70 care a fost introdusă în cultură sub denumirea de soiul Record.

Lucrările de obținere a heterozisului la floarea-soarelui prin încrucișarea liniilor consangvinizate sunt aproape tot atât de vechi la floarea-soarelui ca și la porumb, însă evoluția acestora nu a avut o linie la fel de ascendentă.

În țara noastră, primele cercetări de genetică în vederea elaborării metodologiei de creare a hibrizilor de floarea-soarelui au fost cele referitoare la reacția florii-soarelui la autofecundare, stabilirea celor mai adecvate metode și procedee de autofecundare, castrare, hibridare (V r â n c e a n u, 1969 a).

Au fost efectuate cercetări ample privind manifestarea heterozisului la diferite tipuri de hibrizi, în vederea stabilirii celor mai adecvate combinații pentru extinderea în producție (V r â n c e a n u, 1967 b, 1970; V u l p e, 1968, 1972; V r â n c e a n u și S t o e n e s c u, 1972 a). Nivelurile medii ale heterozisului înregistrate la un număr însemnat de hibrizi simpli, trilineali și dubli au fost asemănătoare și nu au prezentat diferențe semnificative (V r â n c e a n u și S t o e n e s c u, 1979).

Față de mediile părinților, aceste diferențe s-au situat între 149 și 152% la producția de semințe, între 109 și 110% pentru conținutul de ulei din sămânță și între 143 și 148% pentru talia plantelor.

În cursul lucrărilor de selecție a liniilor consangvinizate, au fost identificate diferite forme cu androsterilitate nucleară care au stimulat interesul pentru crearea hibrizilor comerciali (L e c l e r q, 1966; P u t t și H e i s e r, 1966; V r â n c e a n u, 1967 b).

Folosindu-se linkage-ul detectat de L e c l e r q (1966) între alela pentru fertilitatea masculă Ms și gena dominantă T care controlează colorația roșie antocianică a întregii plante, în România și în Franța au fost produși primii hibrizi comerciali de floarea-soarelui care au fost introduși în producție la începutul anilor ’70 (V r â n c e a n u, 1974).

Pe baza acestui tip de androsterilitate au fost creați și introduși în producție hibrizii de floarea-soarelui Romsun 52 și Romsun 53, omologați în anul 1971 (V r â n c e a n u și S t o e n e s c u, 1975).

Grupa a doua de hibrizi marchează progresul realizat ulterior în ameliorarea florii-soarelui, determinat de perfecționarea metodologiei și tehnicii de hibridare, utilizându-se androsterilitatea citoplasmatică, genele de restaurare a fertilității polenului și o serie de gene de rezistență la atacul principalilor paraziți.

Au fost elucidate, de asemenea, o serie de aspecte genetice și fiziologice importante.

Descoperirea androsterilității citoplasmatice în descendențele încrucișării interspecifice Helianthus annuus x Helianthus petiolaris (L e c l e r q, 1969) și identificarea unor gene pentru restaurarea fertilității polenului în cadrul unor specii sălbatice (K i n m a n, 1970) și în cadrul unor cultivare vechi de floareasoarelui (V r â n c e a n u și S t o e n e s c u, 1971 a) au permis dezvoltarea și lansarea primilor hibrizi obtinuți pe baza acestui tip de androsterilitate, programul de ameliorare axându-se exclusiv pe metoda consangvinizării și heterozisului (V r â n c e a n u, 2000).

Lucrările de hibridare interspecifică au permis, pe lângă preluarea de la speciile sălbatice de floarea-soarelui a unor gene importante, cum ar fi cele pentru rezistența la boli și pentru restaurarea fertilității polenului, descoperirea unor noi surse de androsterilitate citoplasmatică.

O contribuție importantă o reprezintă sursa Fundulea 1, identificată în cadrul unui hibrid de tipul Helianthus annuus ssp. Texanus x Helianthus annuus (forma cultivată) (V r â n c e a n u și colab., 1986).

Tot de la speciile sălbatice de floarea-soarelui au fost preluați și factorii genetici care determină caracterul de ramificație al tulpinii, ramificația recesivă prezentând o importanță deosebită în crearea liniilor restauratoare de fertilitate a polenului (V r â n c e a n u, 1985).

Analiza coeficientului de ereditate al ramificației recesive a demonstrat că factorul genetic este predominant (70-90%), factorul mediu fiind mai puțin important (10-20%), interacțiunea celor doi factori fiind minimă. Acest lucru confirmă stabilitatea caracterului „ramificație recesivă” și siguranța utilizării lui în loturile de hibridare.

Dintre cercetările care au avut ca scop studiul și ameliorarea adaptabilității liniilor consangvinizate și a hibrizilor de floarea-soarelui la condiții nefavorabile de mediu, cele referitoare la rezistența la cădere au dus la obținerea unor rezultate importante, care au demonstrat că rezistența hibrizilor F1 este intermediară față de formele parentale, în majoritatea cazurilor evidențiindu-se efectul important al componentei aditive. Nu există o corelație strânsă între înălțimea plantelor și rezistența la cădere (V r â n c e a n u și S t o e n e s c u, 1971 b, c).

Adaptabilitatea florii-soarelui la stresul hidric și termic a generat studii care au dus la identificarea unor surse de rezistență, una dintre acestea fiind specia sălbatică Helianthus argophyllus (I u o r a ș și V o i n e s c u, 1984).

Toleranța la temperaturi ridicate și arșițe este asociată cu componenții celulari și subcelulari, care la rândul lor sunt legați de membranele celulare. Vătămarea relativă a membranelor celulare, ca test de toleranță la temperaturi ridicate, a fost studiată de B a l o t ă (1994) și Ț e r b e a și colaboratorii (1995), care au găsit diferențe semnificative între hibrizii de floarea-soarelui.

Având în vedere că floarea-soarelui s-a dovedit o specie deosebit de sensibilă la atacul unor paraziți păgubitori, un volum important de cercetări a fost dedicat depistării și utilizării genelor pentru rezistență. Principalele boli care produc pagube mari în lanurile de floarea-soarelui sunt:

• mana florii-soarelui (Plasmopara helianthi (Farl.) Berl. et de Toni);

• putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de By);

• putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea);

• pătarea brună și necrozarea tulpinilor (Phomopsis helianthi Muntcvetk.,

Muhaly et Rtr);

• înnegrirea tulpinilor (Phoma oleracea var. helianthi tuberosi Sacc.)

• putrezirea rădăcinii și tulpinii (Sclerotium bataticola Tamb.);

• alternarioza (Alternaria spp.).

Rezistența la mană (Plasmopara halstedii/helianthi) a fost studiată pentru prima dată din punct de vedere genetic la I.C.C.P.T. Fundulea, folosindu-se linia rezistentă AD 66, creată în cadrul institutului (V r â n c e a n u, 1967 b). Analizele hibridologice au evidențiat existența unei gene dominante, denumită Pl 1, aceasta fiind prima genă pentru rezistență la mană semnalată în literatura de specialitate (V r â n c e a n u, 1970).

Cercetările ulterioare au permis evidențierea unei noi gene de rezistență, notată cu simbolul Pl 5, care s-a dovedit diferită de celelalte (Pl 1- Pl 4). [NUME_REDACTAT] 5 a fost identificată în genotipul liniei consangvinizate RF-S 11-5566-74, provenită dintr-un hibrid interspecific de tipul Helianthus tuberosus x Helianthus annuus (V r â n c e a n u și colab., 1981 a).

Existența tuturor celor cinci gene în colecția de germoplasmă de la Fundulea a permis stabilirea unei strategii de utilizare a lor în crearea hibrizilor rezistenți, astfel încât să nu se creeze o presiune asupra parazitului, care să-l oblige să formeze rase noi, mai virulente, în perioade scurte de timp.

Această strategie s-a dovedit foarte eficientă, dovadă fiind faptul că patogenul nu a dezvoltat rase noi, până în ultimii ani, când au fost identificate două rase răspândite deja în alte țări din Europa (Tabelele 1.1 și 1.2), rase care încă nu s-au răspândit în zonele cu largi suprafețe cultivate cu floarea-soarelui în România.

Pentru a fi pregătiți în cazul răspândirii acestor rase, s-a început introducerea genelor de rezistență la acestea, în genotipul unor linii de floarea-soarelui valoroase din punct de vedere agronomic.

Concomitent cu lucrările de selecție pentru rezistență la atacul patogenului Sclerotinia sclerotiorum (putregaiul alb), desfășurate la Fundulea, au fost întreprinse numeroase studii genetice (V r â n c e a n u și colab., 1981 b; P â r v u și colab., 1985).

Ereditatea rezistenței s-a dovedit foarte complexă. În urma testării unui număr mare de linii, hibrizi și soiuri de floare-soarelui, au fost identificate genotipuri cu rezistență de câmp superioară. A fost evidențiată influența puternică a mediului asupra frecvenței atacului.

Variabilitatea ridicată a genotipurilor de floarea-soarelui pentru rezistența la acest patogen a dus la posibilitatea ame- liorarii în acest sens. A fost identificată o genă recesivă s1, care, în stare homozigotă, asigură rezistență la infecția cu ascospori.

Tabelul 1.1. Rezultatele testării rezistenței la mană (Plasmopara halstedii) a liniilor de floarea-soarelui din setul diferențiator pentru rasele patogenului – Fundulea 2006 (după Păcureanu și colab., 2007)

Tabelul 1.2. Patotipurile patogenului Plasmopara halstedii identificate în cultura florii soarelui în România (după Păcureanu și colab., 2007)

Cercetările privind rezistența florii-soarelui la atacul patogenului Phomopsis/Diaporte helianthi au fost inițiate la Fundulea imediat după semnalarea prezenței acestuia în vestul și sudul țării, în anul 1980. Testarea unui număr mare de linii și hibrizi a scos în evidență o mare variabilitate genetică în ceea ce privește rezistența. Liniile consangvinizate rezistente și foarte rezistente au fost introduse într-un proces de obținere a hibrizilor rezistenți.

Observațiile inițiale privind controlul genetic al rezistenței la Phomopsis/ Diaporte au indicat existența unui număr redus de gene implicate, astfel încât presiunea de selecție pentru acest caracter trebuie aplicată asupra ambelor forme parentale (V r â n c e a n u și colab., 1983). Predominanța de aditivitate a fost confirmată în studiile efectuate de V r â n c e a n u și colab. (1990), V e a r și colab. (1996), M i l l e r și colab. (1996).

P ă c u r e a n u – J o i ț a (1998) a analizat ereditatea rezistenței la atacul de Phomopsis/Diaporthe în cadrul a două sisteme dialele, confirmând validitatea modelului „aditiv x dominant” și subliniind importanța redusă a interacțiunilor nealelice și a alelismului multiplu.

A fost demonstrată posibilitatea transmiterii foarte uniforme în descendență a rezistenței la agresiunea patogenului. Pentru ameliorarea rezistenței la atacul acestui patogen, s-a folosit metoda selecției recurente, multe linii cu valoare agronomică superioară fiind transformate în linii rezistente.

În domeniul rezistenței la boli, la I.N.C.D.A. Fundulea au mai fost efectuate cercetări recente privind rezistența la atacul patogenului Alternaria helianthi (pătarea neagră a frunzelor). A fost confirmată observația privind asocierea între factorii genetici care determină rezistența la atacul acestui patogen și la atacul de Phomopsis/Diaporthe (I l i e s c u și colab., 1985; Š k o r i ć , 1988). A fost evidențiată o variabilitate genetică ridicată privind rezistența la atacul acestui patogen, în cadrul liniilor și hibrizilor de floarea-soarelui (Figura 1.1).

Figura 1.1. Atacul patogenului Alternaria spp., în cazul infecției artificiale în 3 stadii de vegetație a florii soarelui (după Păcureanu și colab., 2007)

Lupoaia (Orobanche cumana) a fost și a devenit din ce în ce mai mult un parazit deosebit de periculos în zonele cultivate cu floarea-soarelui în România, în special în sud-estul țării.

Cercetările efectuate la [NUME_REDACTAT], județul Brăila, în condiții de infestare naturală, și la Fundulea, în condiții de infestare artificială, au permis stabilirea unui set de diferențiatori și identificarea, inițial, a cinci rase ale parazitului (A, B, C, D, E) și a cinci gene corespunzătoare de rezistență (Or 1- Or 5) (V r â n c e a n u și colab., 1981).

Incepând cu anul 1996, diferențiatorul pentru rasa 5 a parazitului și-a pierdut rezistența, astfel că, în urma studiilor efectuate, a fost raportată o nouă rasă a acestui parazit în cultura florii-soarelui din România, rasa F și gena corespunzătoare de rezistență, Or 6, în genotipul liniei LC 1093 (P ă c u r e a n u – J o i ț a, 1998).

Identificarea de surse de rezistență la lupoaie, în cadrul germoplasmei cultivate de floarea-soarelui a permis, pe de o parte, obținerea de hibrizi comerciali rezistenți, iar pe de altă parte, introducerea genelor de rezistență în genotipul unor linii valoroase.

Pentru că rezistența la lupoaie este condiționată de o genă dominantă, acest proces este simplu, utilizându-se metoda back-crossului. Primii hibrizi comerciali cu rezistență totală la lupoaie au fost Fundulea 53 și Fundulea 80, urmați de-a lungul anilor de alții, cel mai cultivat în România, până în prezent, fiind hibridul Favorit.

Ultimele creații în domeniul hibrizilor comerciali sunt hibrizii Neptun și Jupiter, care, de asemenea, sunt rezistenți la rasa a șasea (rasa F) a parazitului.

Cercetările privind autocompatibilitatea polenului au scos în evidență influența puternică a condițiilor de mediu, în special a temperaturii și lungimii zilei asupra acestui caracter (V r â n c e a n u și colab., 1978 a).

În prezent, când toți hibrizii de floarea-soarelui sunt produși pe bază de androsterilitate citoplasmatică, fenomenul de autocompatibilitate (autofertilitate) a devenit din ce în ce mai important și este preferat mai ales în regiunile în care frecvența insectelor polenizatoare este scăzută sau ploile și cerul înnorat îngreunează zborul acestora.

V r â n c e a n u și colaboratorii (1989) au studiat gradul de autofertilitate la unele soiuri comparativ cu hibrizi de floarea-soarelui, evidențiind o mare variație a procentului de semințe viabile pe calatidiul izolat, nepolenizat artificial.

A existat o tendință susținută de creștere a autofertilității hibrizilor de floarea-soarelui în România, rata medie anuală fiind de 24,5% față de cea a soiului martor, Record. În prezent, majoritatea hibrizilor comerciali au un grad ridicat de autofertilitate (60-70%).

Ameliorarea calității uleiului de floarea-soarelui se poate face în funcție de cerințele industriei și ale pieții alimentare. S-a constatat că paralel cu selecția pentru conținut ridicat de ulei în semințe are loc și o creștere a conținutului în acid linoleic (F i l i p e s c u și S t o e n e s c u, 1981).

Datorită corelației extrem de mari (r = 0,991) dintre conținutul de acid linoleic și indicele de iod al uleiului de floarea-soarelui (K i n m a n și E a r l e, 1964), creșterea conținutului de acid linoleic va fi însoțită de creșterea proporțională a indicelui de iod.

În ultimii ani, în contrast cu orientarea precedentă, când se cerea creșterea conținutului în acid linoleic, o altă direcție în ameliorarea calității uleiului de floarea-soarelui a constituit-o reducerea indicelui de iod prin creșterea conținutului în acid oleic.

Datorită posibilității de selecție pentru raporturi diferite între acidul linoleic și acidul oleic, proporția acizilor grași poate fi ușor modificată prin autofecundare și selecția liniilor consangvinizate.

Uleiul de floarea-soarelui cu conținut ridicat de acid oleic este mai puțin saturat, mai rezistent la schimbările oxidative din timpul rafinării, depozitării și prăjitului. Acest tip de ulei este cel mai indicat pentru siguranța alimentară.

Interesul pentru utilizarea nealimentară a uleiurilor vegetale, inclusiv cel de floarea-soarelui, a crescut mult în ultima vreme, în special pentru obținerea de biocarburanți, astfel că în [NUME_REDACTAT] Europene COM 2003/30/EC (EC 2003) este prevăzută înlocuirea carburanților clasici cu cei biologici, în proporție de 5,75%, până în anul 2010.

Uleiul de floarea-soarelui cu conținut ridicat de acid oleic este foarte indicat pentru a satisface aceste cerințe.

Prima sursă de ulei cu conținut ridicat de acid oleic a fost obținută de S o l d a t o v (1976) prin mutageneză chimică, din soiul VNIIMK 8931. Linia obținută a dus la crearea soiului Perveneț (90% acid oleic), din care ulterior au fost obținute linii cu conținut ridicat de acid oleic, la Universitățile din Dakota de Nord (SUA) și Pisa (Italia).

Aceste linii au fost folosite și la Fundulea ca surse, pentru introducerea genelor pentru caracterul „high oleic” în genotipul unor linii valoroase de floarea-soarelui.

Spre deosebire de unele presupuneri privind productivitatea mai scazută a hibrizilor oleici, s-a demonstrat că acești hibrizi au dat, în cele mai multe cazuri, producții semnificativ mai mari decât hibrizii cu conținut scăzut de acid oleic, având și un conținut ridicat de ulei și o biomasă aeriană mai mare (F e r n a n d e z – M a r t i n e z și colab., 1992, 1993).

S-a demonstrat că liniile bogate în acid oleic sunt mai puternic afectate de anumite boli ale florii-soarelui, în special cele provocate de patogenii Sclerotinia sclertiorum și Phomopsis helianthi (A h m a d și M e h d i, 1992; P ă c u r e a n u – J o i ț a, 2000; N a g y n e K u t n i și colab., 2004). De aceea, la I.N.C.D.A. Fundulea s-a acționat în direcția îmbunătățirii rezistenței la atacul acestor patogeni, în cadrul liniilor oleice (Tabelul 1.3).

Tabelul 1.3. Linii de floarea-soarelui cu un conținut ridicat în acid oleic și diferite niveluri de rezistență la atacul unor agenți patogeni (după Păcureanu și colab., 2007)

O altă tendință actuală în ameliorarea florii-soarelui o constituie rezistența la diferite erbicide. Obținerea de genotipuri cultivate de floarea-soarelui, rezistente la erbicide a fost posibilă prin identificarea unor gene pentru rezistență în specia sălbatică Helianthus annuus (M i l l e r și colab., 2000). Au fost identificați atât factori de rezistență pentru erbicide de tip imidazolinone, cât și pentru cele de tip sulfoniluree.

Ereditatea rezistenței la erbicidele de tip imidazolinone este parțial dominantă, în controlul acesteia fiind implicată o singură genă (M a l i z d a și colab., 2000).

Rezistența la erbicidele de tip sulfoniluree pare a fi de tip dominant, acest aspect nefiind pe deplin elucidat. Încorporarea caracterului „rezistența la erbicide” în floarea-soarelui cultivată îmbunătățește semnificativ procesul de combatere a buruienilor în această cultură. Utilizându-se câteva surse pentru rezistența la erbicide, distribuite în toată lumea, la I.N.C.D.A. Fundulea sunt în curs de realizare primii hibrizi de floareasoarelui rezistenți la erbicide.

Evoluția suprafețelor cultivate și a producțiilor de floarea-soarelui pe plan mondial și în România

1.2.1. Suprafetele cultivate cu floarea-soarelui și producțiile realizate pe plan mondial

Floarea soarelui este una din cele mai importante plante oleaginoase cultivată în lume și principala plantă oleaginoasă cultivată în România. Uleiul de floarea-soarelui îi revine cca. 16% din producția mondială de uleiuri vegetale cu destinație alimentară.

Pe glob, floarea-soarelui este cultivată pe o suprafață de peste 23.716.835 hectare.

Ca pondere, floarea-soarelui se cultiva pe cele mai întinse suprafețe în Europa (52,11 %), în 2009, urmând apoi Asia (19,63 %), America de sud (16,49 %), America de nord (6,95 %) și Africa (4,38 %).

Printre cele mai importante țări cultivatoare de floarea-soarelui, se număra Argentina, cu 3.477.120 ha, Ucraina cu 2.841.600 ha, India cu 1.073.800 ha, România cu 876.000 ha, Spania cu 838.904 ha, , Franța cu 728.515 ha, [NUME_REDACTAT] cu 4.368.370 ha și S.U.A. 1.071.2100 ha.

Suprafața cultivată cu floarea soarelui a cunoscut o creștere constantă în România începând
încă din anul 1989. În perioada 2001-2006 creșterea suprafeței cultivate a fost de peste 23%.
În anul 2007 datorită secetei severe suprafața recoltată de floarea soarelui a fost mai mică cu
cca 15% față de cea cultivată, iar o evoluție pozitivă au avut randamentele la hectar.

Se apreciaza ca în viitor suprafețele cultivate cu floarea-soarelui vor crește în continuare, însa într-un ritm mai scăzut, tendința generală fiind de stabilizare a suprafețelor, datorită restricțiilor tehnologice (ponderea în structura culturilor, atacul agenților fitopatogeni) și performanțelor productive și calitative ridicate ale hibrizilor nou introduși în cultură.

1.2.2. Suprafetele cultivate cu floarea-soarelui și producțiile realizate în [NUME_REDACTAT] România, floarea-soarelui a cunoscut un ritm de cultivare ridicat, la nivelul anului 2006 deținând locul al șaselea în lume ca suprafață și primul loc la nivelul [NUME_REDACTAT], cu 991.400 ha, o producție medie ceva mai mică – 154 kg/ha și o producție totală de ulei de 1.526.232 tone. Județele mari cultivatoare de floarea-soarelui sunt: Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Teleorman, Timiș, Dolj, fiecare cultivând peste 50 000 ha, dar în ultimul timp, cultura s-a extins și în județele din Transilvania și Moldova.

În ultimii 6 ani (2009-2014), suprafața cultivată cu floarea soarelui a înregistrat o ușoară crestere, ajungând în 2014 la 1126 mii ha (Tabelul 1.5).

Tabelul 1.5. Suprafața cultivată, producția medie și producție totală realizată (2009-2014)

Sursa: [NUME_REDACTAT] al României; [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]

Figura 1.1 Situatia grafica a suprafafetelor cultivate, producția medie și producție totală realizată (2009-2014)

Suprafetele si producțiile medii au crescut în ultimele decenii, datorită calității materialului biologic disponibil, dupa cum putem observa si in figura 1.2

CAPITOLUL II

MATERIAL ȘI METODĂ

2.1. Obiectivele urmărite în cercetările aferente lucrării de diploma

Floarea soarelui este una din cele mai rentabile culturi agricole. Un hectar de floarea soarelui, cu o recoltă de 2,5 t/ha, asigură obținerea a 1200 kg ulei, 800 de șroturi (300 kg de proteine), 500 kg de coji (70 kg drojdii), 1500 kg calatidii (1000 kg de fân calitativ), 30 – 40 kg de miere de albine ș.a. produse (M. Vronschkih ș.a., 2002).

Potențialul biologic al hibrizilor de floarea soarelui omologați și cultivați în România este destul de ridicat, însă producția realizată nu se ridică întotdeauna la nivelul acestui potențial. Motivele sunt numeroase și diferite. Pe de o parte schimbările climatice din ultima perioadă de timp au accentuat variațiile extreme, cu consecințe grave asupra producției agricole, și pe de altă parte cutivarea hibrizilor necorespunzători în anumite zone.

Cauzele interacțiunilor cu mediul, respectiv ale diferențelor de stabilitate la diferiți hibrizi de floarea-soarelui sunt:

diferențe în reacția la boli;

diferențe în rezistența la cădere;

diferențe în rezistența la stresurile abiotice;

diferențe de precocitate etc.

Prezenta lucrare de diplomă își propune ca obiectiv să analizeze comportarea unui număr de șase hibrizi străini de floarea soarelui, de origine diferită, în perimetrul județului Braila, pe baza testărilor în doi ani de zile în parcele randomizate (3 repetiții), în vederea identificării și recomandării pentru extinderea în cultură, în zonă, a celor mai bine adaptați dintre ei. Pentru soluționarea acestui obiectiv ne-am propus pentru cercetare mai multe direcții, care sunt prezentate mai jos (analizele și determinările realizate).

2.2. Materialul studiat

În experiența derulată pe parcursul a 2 ani de studiu, respectiv 2013 și 2014, au fost testăti, comparați și evaluați un numar de 6 hibrizi de floarea soarelui, de la 3 companii multinaționale, în condițiile pedoclimatice ale [NUME_REDACTAT] S.C.Agroindustrial.SRL situată în comuna Ramnicelu, județul Braila. Pentru realizarea experiențelor au fost aleși câte 2 hibrizi de la fiecare companie, respectiv [NUME_REDACTAT] Seeds, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] GmbH și [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (Tabelul 2.1).

În continuare, vor fi prezentate principalele caracteristici ale hibrizilor de floarea soarelui, care fac obiectul acestei lucrări de diplomă.

1.NK Armoni- este un hibrid semi-tardiv de floarea-soarelui creat de [NUME_REDACTAT] Seeds AB, Suedia. Prezintă toleranță la Orobanche cumana – rasa E și talie medie-înaltă. Are o bună toleranță la boli și un potențial de producție ridicat. Manifestă o excelentă reacție la feritilizare. Are un conținut de ulei ridicat și prezintă de asemenea, bună adaptabilitate în toate zonele de cultură.

2. NK Meldimi- este un hibrid semi-tardiv de floarea-soarelui cu rezistență la imazamox, creat de [NUME_REDACTAT] Seeds AB, Suedia. Are un potențial ridicat de producție, prezinta toleranta la Orobanche – rasă E. Prezintă bună adaptabilitate în toate regiunile de cultură a florii-soarelui, talie medie-înaltă, toleranță bună la cădere și frângere și toleranță la principalele boli (Sclerotinia, Phomopsis, Phoma).

3.PR64A89- este un hibrid simplu de floarea-soarelui,semi-tardiv creat de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] GmbH, Austria. Prezintă un potential de producție ridicat și rezistență genetică la rasa E de lupoaie, talie inalta, rezistenta genetica la atacul de mana, toleranta buna fata de patarea bruna si frangerea tulpinilor cauzata de patogenul Phomopsis helianthi, toleranta fata de putregaiul alb si cenusiu al tulpinilor si calatidiilor produs de Sclerotinia sclerotiorum. Hibridul are o rezistenta buna la seceta si arsita.

4. P64LC53- este un hibrid simplu de floarea-soarelui,semi-timpuriu creat de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] GmbH, Austria. Prezintă un potential de producție ridicat și cu toleranta ridicata la seceta, talie medie-inalta, rezistenta genetica la Lupoaie (Orobanche cumana) pana la rasa G, toleranta buna la Sclerotinia si Phomopsis.

5. LG 56.65 – este un hibrid semi-timpuriu de floarea soarelui, creat de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Franța. Prezintă talie medie, toleranta crescuta la Phoma phomopsis, Botritis cinerea, rezistenta la Orobanche cumana(Lupoaia) rasele A-E. Potential de productie ridicata.

6. LG 56.63CL- este un hibrid semi-tardiv de floarea soarelui, creat de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Franța. Prezinta talie inalta, toleranta crescuta la Phomopsis si Sclerotinia de capitul, genetica noua cu potential ridicat de productie.

Densitatea recomandata de producator la hibrizii folositi in experienta este de 55000-60000 boabe germinabile/ha.

Tabelul 2.1. Descrierea hibrizilor de floarea soarelui luați în studiu

2.3. Determinări efectuate

Fiecare hibrid a fost semănat în parcele de 56 m2, în 3 repetiții, la o distanță de 70 cm între rânduri, 27,5 cm între boabe pe rând și 6-7 cm adâncime, respectandu-se si randomizarea experientei conform tehnicii experimentale.

S-au realizat mai multe analize și determinări, și anume:

● talia plantelor – s-a determinat prin măsurători după sfârșitul înfloritului la câte 10 plante (luate la rând) din două repetiții. Măsurătorile s-au făcut de la colet până la baza calatidiului.

● perioada de la semănat pana la inceputul înfloritului (numar zile – înflorire min 10 %);

● perioada de la semănat pana la sfarsitul înfloritului (numar zile – înflorire min 75 %);

● diametrul calatidiului masurat la maturitatea fiziologica s-a apreciat prin măsurarea la maturitatea fiziologică pe partea frontală și pe cea dorsală a calatidiului și calculându-se apoi media acestora.;

● procentul mediu de seminte seci în calatidiu – s-a determinat prin măsurarea diametrului cu semințe seci din centrul calatidiului, care se raportează apoi la diametrul calatidiului întreg, considerat 100%. De obicei, sunt apreciate plantele care au cel mai mic procent de semințe seci (maximum 5%). ;

● reacția la atacul de Sclerotinia de tulpina și calatidiu (notate pe o scara de la 1 la 9) – observațiile au fost efectuate la planta întreaga, după răsărit și următoarele 10 zile în perioada formării și creșterii calatidiilor;

● reacția la atacul de Phomopsis, notata pe o scara de la 1 la 9 – observațiile au fost efectuate la tulpini în timpul înfloritului și la maturitate.;

● MMB (g) – pentru determinarea MMB-lui s-au luat probe de câte 250 semințe și s-au cântărit la o balanță tehnica fiecare separat. Daca diferența dintre MMB-urile gasite nu depasește 3%, atunci MMB se afla prin calcularea mediei aritmetice a probelor luate, care se înmulțesc apoi cu 4. ;

● conținutul de ulei;

● producția de semințe.

În evaluarea reacției la boli se folosește metoda aprecierii cu note în sistemul de la 1 la 9: cu nota 9 s-au notat plantele tolerante, unde nu se observa nici un simptom de boală și cu nota 1 plantele foarte sensibile.

Conținutul în ulei a fost determinat în laboratorul de Analiză calității de la SC Agroindustrial.SRL, după metodele standardizate. La maturitate, după recoltare s-a evaluat producția medie pe cele 3 repetiții pentru fiecare hibrid în parte, în fiecare an.

2.4. Tehnologia și amplasarea experienței

Suprafața experiențe a fost de 1008 m2 , suprafața situată la o distanță de 10 km de [NUME_REDACTAT], planta premergătoare a fost grâul. Pe toata suprafața experienței s-a folosit același agrofond, aceleași tratamente,aceleași lucrari, în acceași zi.

Fertilizarea: îngrasaminte complexe 20.20.0 în cantitate de 200 kg/ha aplicate la pregătirea patului germinativ; azotat de amoniu în cantitate de 100 kg la prima prașilă.

Data semănatului 20 martie în 2013 și 26 martie în 2014, cu o densitate de 60.000 bg/ha, la adâncimea de 6 cm și cu o distanță între rânduri de 70 cm.

Tratamente: semintele au fost tratate cu MAXIM XL 035 FS, 5,0 l/t, care are ca spectru de actiune mana (Plasmopara helianthi), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea), ca produse pentru combaterea buruienilor au fost folosite erbicidele: AFALON 50 SC- erbicid preemergent applicat in doza de 2l/ha, combaterea buruieni dicotiledonate anuale, FUSILADE FORTE 150 EC- erbicid postemergent aplicat in doza de 0.8l/ha combătând buruieni monocotildonae anuale (Setaria, Echinochloa, Digitaria, Sorghum halepense din seminte), fungicid in vegetatie am folosit ACANTO PLUS pentru combaterea putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea), frangerea tulpinilor (Phomopsis helianthi), alternarioza (Alternaria spp.) aplicat in vegetatie, iar ca produs insecticid s-a folosit KARATE ZEON- paduchele verde (Aphis fabae), paduchele florii soarelui (Brachycaudus helichrysi).

Recoltatul sa început la umiditatea semințelor de 13-14%, aceasta corespunzând din punct de vedere fenologic cu momentul în care 75-80% din calatidii au culoarea brună si sa încheiat la umiditatea semintelor de 10%.

Recoltarea sa efectuat mecanic cu un echipament special utilizat pentru floarea-soarelui urmarindu-se mentinerea vitezei de deplasare a combinei la 3-5 km/h pentru a se înregistrează pierderile minime prin scuturare.

Recoltatul in anul agricol 2013 a avut loc în prima decada a lunii septembrie iar in anul agricol 2014 s-a realizat in a doua decada a lunii septembrie.

CAPITOLUL III

CONDIȚIILE GENERALE ÎN CARE S-AU EFECTUAT CERCETĂRILE

3.1. Amplasarea experiențelor

Experieța a fost amplasată în apropierea satului Rîmnicelu, din județul Brăila (figura 10).

Figura…. Localizarea județului Brăila, Harta județului Brăila (câmpului de experiență) (sursă: http://www.hartionline.e-promovaresite.ro/harta_judetului_braila.html)

3.1.1 Date generale ale judetului [NUME_REDACTAT] Braila este situat în sud-estul României și se întinde pe o suprafață de 4.766 km2, ocupând o parte din [NUME_REDACTAT] inferior, o parte din [NUME_REDACTAT], mici porțiuni din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. În est, județul Brăila cuprinde [NUME_REDACTAT] a Brăilei, suprafață ce reprezintă 2% din teritoriul țării. Reședința județului este [NUME_REDACTAT], situat la 200 de km nord-est față de București.

[NUME_REDACTAT] se învecinează la nord cu [NUME_REDACTAT], la est cu [NUME_REDACTAT], la sud-est cu [NUME_REDACTAT], la sud cu [NUME_REDACTAT], la vest cu [NUME_REDACTAT] și la nord-vest cu [NUME_REDACTAT].

Întreaga populație a județului numără 303.031 locuitori din care 186.717locuitori se găsesc în zona urbană și 116.314locuitori, în zona rurală.

3.1.2 Date generale al societății agricole pe raza căreia s-a realizat studiul

SC.AGROINDUSTRIALA.SRL este situată exravilan la distanță de 35.2 Km de orasul Brăila. Este gestionată de Ing.[NUME_REDACTAT],ferma fiind dispusă pe o suprafață de 3ha din care:

1.4 ha clădiri și spații de depozitare

0,9 ha drumuri

0,7 ha neproductiv

Pentru o buna desfășurare a procesului agricol în dotarea fermei există un parc auto cuprinzând mașini și utilaje agricole,tiruri, autoutilitare, autoturisme pentru deplasarea personalului în câmp:

5 tractoare U-650 65CP

1 Case 5140-TM 160 CP

3 tractor [NUME_REDACTAT]- seria 6M 170 CP

[NUME_REDACTAT] Tucano 240 CP, lătimea hederului de 5.40m iar capacitatea buncărului este de 7500 l

[NUME_REDACTAT] Lexion 398 CP lătimea hederului de 6,10 m iar capacitatea buncarului este de 9000 l + heder prasitoare 6 randuri

[NUME_REDACTAT] 5430 sprayer 161 CP cu o capacitate de 4000 l si cu o latime de lucru de 36m

2 semanatori pneumatice pentru cereale [NUME_REDACTAT]

3 semanatori de precizie pentru plante prasitoare [NUME_REDACTAT]

3 pluguri reversibile [NUME_REDACTAT]

2 combinatoare [NUME_REDACTAT] 600A

3 grape cu discuri GDU

[NUME_REDACTAT] Pinocchio

5 remorci universale

8 remorci universale

3 masini de erbicidat tractată,cu capacitatea rezervorului de 1000 l (MET-1000)

mașină de înprăștiat îngrășăminte cu capacitatea de 6000 kg (MA-6A

3 tiruri Volvo 420 CP

2 autoutilitare Volkswagen 140 CP

3 autoturisme [NUME_REDACTAT]

autoturism [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] dispune de un personal efectiv care cuprinde: 2 inginer agronom,1 contabil,8 mecanizatori, 2 mecanici cât și un numar de 3-4 zilieri al căror număr poate diferi în funcție de necesitate. Asociația are în administrare teren arabil 1106 ha din care 632 ha în proprietate iar 474 ha în arenda.

3.2. Condițiile pedoclimatice

3.2.1. [NUME_REDACTAT] pedoclimatice din județul Brăila au determinat apariția și evoluția unei cuverturi de soluri, diversă, dominată de solurile zonale de tip cernoziom, soluri azonale, soluri aluvionare, coluviale, neevoluate, psamosoluri, gleisoluri etc. Repartiția solurilor din județul Brăila pe clase și tipuri de sol este redată în tabelul 3.1 și respectiv în figura 17:

Tabelul 3.1. Repartiția solurilor din județul Brăila pe clase și tipuri de sol

(după SRTS 2003)

Principalele tipuri de sol ale județului Brăila sunt Cernoziomurile și Aluviosolurile atăt ca suprafață ocupată cât și ca nivel de fertilitate.

CERNOZIOMURILE s-au format în cea mai mare parte în condiții de relief plan și pe areale restrânse slab ondulat și depresionar (crovuri). Rocile parentale sunt reprezentate de löess și depozite löessoide. Apa freatică se află la adâncimi mai mari de 3 m. Datorită gradului mare de porozitate, inflitrația pe verticală se realizează ușor. În condițiile existenței aridității, apa freatică determină supraumezirea și evaporația. Vara datorită insolației, crește temperatura suprafeței solului, ceea ce determină intensificarea evaporației, umiditatea menținenându-se între coeficientul de ofilire și mijlocul umidității active, de aici și necesitatea irigațiilor. Sunt reprezentate de subtipurile tipic, calcaric, cambic, salinic, sodic, gleic.

Cernoziomurile fac parte din categoria celor mai fertile soluri. Deficitul de umiditate se reduce prin aplicarea unei agrotehnici adecvate, prin irigații, fertilizare chimică și organică. Sunt soluri bune pentru toate culturile și sunt folosite în special pentru culturi de câmp.

Figura 17. Harta pedologică a județului Brăila (Sursa: SCDA Brăila, 2008)

Resursele subsolului județului Braila sunt reprezentate de :

• rezerve de hidrocarburi lichide și gazoase;

• loessul cu o textură foarte fină;

• Apa și nămolul;

Din punct de vedere al domeniului agricol [NUME_REDACTAT] inregistreaza suprafete ridicate de cerelale paioase,prasitoare,leguminoase,plante oleaginoase dar si un sortiment ceva mai restrains de culture horticole,pasuni si fanete.

3.2.2. Caracteristicile solei in care s-a efectuat experienta

3.2.3 Clima este temperat continentală, cu nuanțe mai excesive în vest și mai moderate în nord spre [NUME_REDACTAT] și în est spre [NUME_REDACTAT] a Brăilei. Este caracterizată prin valori ridicate ale bilanțului radiativ și caloric, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cu temperaturi excesive, peste 35o C, cantități relativ reduse de precipitații, cu ploi torențiale în timpul verii și perioade de secetă în tot timpul anului, viscole și ger – iarna.

Verile sunt călduroase și uscate datorită maselor de aer continentalizate sub influența valorilor mari ale radiației solare (125 Kcal/cm2), iar precipitațiile sunt reduse, cu caracter torențial și inegal repartizate. Iernile sunt reci, fără strat de zăpadă stabil și continuu, influențate de anticiclonul siberian. Uniformitatea terenului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puțin modificate pe cuprinsul județului Brăila.

Conform DADR Braila s-au înregistrat urmatoarele date privind temperatura și precipitațiile pe anul 2013-2014:

Temperatura maximă: 2013 » 37,3° C în data de 28.07.202013

2014 » 36,4 °C în data de 23.08.2014

Temperatura minimă: 2013 » – 17,6 ° C în data de 13.12.2013

2014 » – 19,8 ° C în data de 22.02.2014

După formula propusă de Koppen, clima poate fi prezentată ca fiind de tipul D.f.a.x. în care :

● D = climat temperat cu ierni aspre în care temperatura medie a celei mai reci luni coboară sub -3oC, iar cea mai caldă lună prezintă temperaturi mai mari de 10oC;

● f = precipitațiile sunt repartizate în tot timpul anului cu o medie anuală de 564 mm în cazul de față;

● a = veri călduroase, temperatura medie a celei mai calde luni fiind de peste 22oC;

● x = cele mai mari precipitații ale anului cad la începutul verii, perioadă cuprinsă între lunile mai-iunie despărțind două perioade de secetă, fiind repartizate în felul următor: prima perioadă de secetă în lunile martie-aprilie și a doua perioadă de secetă este cuprinsă în intervalul limitat de lunile iulie-octombrie.

[NUME_REDACTAT] Brăila are temperaturi medii mai ridicate cu 1,5°C față de restul [NUME_REDACTAT].Temperatura medie anuală este de 10,5°C, maxima absolută de 44,5°C fiind înregistrată în anul 1951, iar minima absolută de -30°C s-a înregistrat în anul 1942.

Regimul temperaturii aerului, prin valorile medii lunare și în special prin amplitudinea absolută, reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat continental, cu nuanțe excesive.

Amplitudinea maximă a temperaturilor medii lunare este de 26,5oC. Temperaturi medii zilnice peste 15oC sunt realizate între 30 aprilie și 15 septembrie în decurs de circa 130 – 150 zile/an, iar temperaturi peste 30oC într-un număr de 55 – 60 zile / an, totalizându-se o sumă a temperaturilor de 2850-3180 0C, (în medie 3000 0C), indicând un climat cu caracter continental.

Cele mai călduroase luni ale anului sunt iunie, iulie și august, când se înregistrează valori termice superioare pragului de 25 oC, iar cea mai stabilă lună de toamnă este octombrie, cu temperaturi oscilante între 11 – 14 oC.

Pentru cei doi ani de experimentare temperaturile au înregistrat diferențe mari comparativ cu mediile multianuale lunare, de aceea consider că rezultatele obținute reflectă corect influența factorilor de mediu în elaborarea productivitatii celor 6 hibrizi.

Pentru primul an de experimentare (2013), temperatura medie anuală este de 11.40C, mai mare cu 0.90C comparativ cu media multianuală. De asemenea a fost o desprimăvărare foarte timpurie cu 0.20C în luna ianuarie, respectiv 2,50C în februarie. Luna cea mai călduroasă a fost iulie cu o valoare a temperaturii de 25,60C, cu 1,50C mai mare decât media multianualădin această lună.

La o mică diferență fiind și temperatura din luna august cu 23,40C față de 21,10C cât este media multianuală.

În al doilea an de experimentare (2014), temperatura medie multianuală a fost de 12,50C, cu 2.50C mai mare decât temperatura medie anuală caracteristică zonei.

Luna decembrie, cu o valoare de –15.90C a fost mai rece cu 2.30C decât temperatura medie multianuală din această lună. Lunile mai și iunie se caracterizează prin temperaturi mai mari decât media multianuală lunară cu aproximativ 2.10C, cu 19.70C, respectiv 21.90C.

Luna cea mai călduroasă a fost iulie cu 230C. începând din luna mai temperaturile medii lunare au fost mai mari comparativ cu mediile lunare multianuale.

[NUME_REDACTAT] nu sunt distribuite uniform pe toată durata anului. Cele mai mari cantități de precipitații se înregistrează la începutul verii în luna iunie (86,3mm), urmată de lunile mai (67,7mm) și iulie (63,1mm). Cele mai mici cantități de precipitații cad la sfârșitul iernii începutul primăverii, în lunile ianuarie (30,0mm) februarie (32,1mm), martie (31,6mm).

În anul agricol 2013-2014 suma anuală a precipitațiilor a fost de 625,5mm, cu un excedent față de media multianuală de 69.7mm, dar cu toate acestea datorită repartiției necorespunzătoare, în lunile de vară s-a manifestat seceta.

În acest an agricol cele mai mari precipitații s-au înregistrat în luna octombrie (118,7mm), cu un plus de 82,9mm, urmată de luna decembrie (80,5mm) cu 43,8mm mai mult decât media lunară multianuală. Suma precipitațiilor în lunile octombrie, noiembrie, decembrie a fost de 252,2mm față de 131,1 mm cât este media multianuală, deci cu 121,1mm mai mult decât aceasta. Cele mai mici cantități de s-au înregistrat în lunile februarie (18,1mm) cu un deficit de 14mm față de media multianuală, aprilie (23,3mm), cu un minus de 24,8mm.

În anul agricol 2013-2014 s-a înregistrat o cantitate totală de precipitații de 493,8mm, deci un deficit de 62mm față de media multianuală. Cele mai mari cantități de precipitații au căzut în lunile septembrie cu 72,1mm, cu un plus de 38,5mm, respectiv aprilie cu 68,6mm cu 20,5mm mai mult comparativ cu media multianuală.

Deficitul de precipitații a început din luna mai (32,4mm), și a ajuns în luna august la numai 10,5 (mai puțin cu 40mm comparativ cu media multianuală). Deci deficitul de apă a început să se manifeste imediat după semănatul porumbului și s-a accentuat pe măsura avansării în vegetație.

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE

4.1 Rezultate privind talia plantelor

Comparând anul agricol 2013 cu 2014 în câmpul experimental de la SC.Agrilia, talia hibrizilor testați este relativ mai mare deoarece anul agricol 2010 fiind un an cu precipitații abundente hibrizii au avut o creștere uniformă, după cum reiese din tabelul 4.1 și figura 4.1;

Se poate observa o diferență semnificativă pe parcursul celor doi ani de studiu la hibridul NK NEOMA, acesta înregistrând o fluctuație a taliei (anul 2009 – 1,45 m iar în anul 2010 – 1,77 m).Cel mai uniform hibrid testat a fost atât LG 5665 cât și LG 5635.

Tabelul 4.1. Rezultate privind talia hibrizilor testați la SC.Agrilia.SRL

2009 – 2010

Figura 4.1. Talia hibrizilor de floarea-soarelui testați la Sc.Agrilia.SRL

4.2. Rezultate privind perioada începerii înfloritului

În urma analizelor și determinărilor efectuate, așa cum reiese din tabelul 4.2. și figura 4.2., s-a constatat că înflorirea cea mai timpurie în anul 2009 a realizat-o hibridul NK NEOMA însumând 75 zile de la semănat la înflorit, iar în 2010 hibridul PR64 E71 însumând de la semănat la înflorit 73 zile.

La polul opus, cea mai tardivă înflorire în anul 2009 a înregistrat-o hibrizii LG 5635 și LG 5665 cu 78 zile de la semănat la înflorit, iar în 2010 hibridul LG 5665 înregistrand un număr de 79 zile de la semănat la înflorit.

Tabelul 4.2.Rezultate privind perioada începerii înfloritului la hibrizii de floarea-soarelui testați la SC.Agrilia.SRL – 2009, 2010

Figura 4.2.Perioada începerii înfloritului la hibrizii de floarea-soarelui

testați la SC.Agroindustriala

4.3. Rezultate privind diametrul calatidiilor

Analizand tabelul 4.3. și figura 4.3. se poate observa că diametrul caltidiului hibrizilor PR64 E 83 și NK BRIO este constant, în cei doi ani de testare aceștia înregistrând 31 cm respectiv 29 cm.

Valoarea cea mai mare a înregistrat-o hibridul PR 64 E71 în anul 2010, calatidiul având un diametru de 32 cm, iar cea mai scăzută valoare a fost înregistrată la hibridul LG 5665 în anul 2010 cu 23 cm diametru.

Tabelul 4.3. Rezultate privind diametrul calatidiilor hibrizilor de floarea-soarelui testați în campul experimental SC.[NUME_REDACTAT] 4.3. Diametrul calatidiilor hibrizilor de floarea-soarelui

testați în câmpul experimental SC.Agrilia.SRL

4.4. Rezultate privind reacția hibrizilor de floarea soarelui la atacul de Sclerotinia sclerotiorum

Sclerotinia sclerotiorum (Putregaiul alb) este una din cele mai răspândite și mai pagubitoare boli ale acestei plante de cultură la noi în țară, în anii cu condiții favorabile de dezvoltare a ciupercii, pagubele pot fi de 5-20% din producție. Boala se manifestă începând cu primele faze de dezvotare ale plantelor și până la maturitatea acestora, ciuperca atacând toate organele florii soarelui, dar mai ales baza tulpinii și rădăcinile. La plantele tinere se observă o brunificare și putrezire a bazei tulpinii astfel că plantele atacate în această fază nu se mai dezvoltă, cad la pamânt și mor. La plantele mai dezvoltate este atacată baza tulpinii în regiunea coletului și rădacinile.

În urma analizelor și determinărilor efectuate, așa cum reiese din tabelul 4.4. și figura 4.4. s-a constatat că în anul 2009 hibridul LG 5665 a avut o usoară sensibilitate la Sclerotinia de tulpină acestuia acordandu-i-se nota 8 iar în anul 2010 hibridul PR64 E 71 a fost mai sensibil acordandu-i-se nota 7 .

Tabelul 4.4. Rezultate privind reacția hibrizilor de floarea soarelui la atacul de Sclerotinia sclerotiorum

Figura 4.4. Reacția hibrizilor de floarea soarelui la atacul de Sclerotinia

4.5. Rezultate privind reacția hibrizilor de floarea-soarelui la atacul de Phomopsis helianthi (pătarea brună și necrozarea tulpinilor)

Boala a aparut în 1981 în condițiile de precipitații abundente și temperaturii ridicate extinzându-se în toate zonele cultivatoare de floarea-soarelui. Miceliu ciupercii se instalează printre țesuturile plantei gazdă atacând tulpinile, frunzele, pețiolul și mai rar calatidiile. Atacul se manifestă prin apariția unor pete brune. Observațiile au fost efectuate la tulpini în timpul înfloritului și la maturitate. Analizând tabelul 4.5. și figura 4.5. se poate observa o infestare considerabilă manifestată la hibridul NK Brio în ambi ani de testare acesta fiind notat cu 7 in 2009 și cu nota 8 în 2010. Cei mai toleranți hibrizi pe parcursul acestor doi ani au fost PR64 E71 și NK Neoma, aceștia fiind notati cu 9.

Tabelul 4.5. Reacția hibrizilor de floarea-soarelui la atacul Phomopsis helianthi

( pătarea brună și frângerea tulpinilor )

Figura 4.5. Reacția hibrizilor de floarea soarelui la atacul de Phomopsis helianthi

( pătarea brună și frângerea tulpinilor ) – SC.Agrilia – 2009, 2010

4.6. Rezultate privind masa a 1000 boabe (MMB)

După cum reiese din tabelui 4.6. și figura 4.6. în anul 2009 hibrizii de floarea-soarelui au înregistrat la această determinare valori mai mari decât în anul 2010.

Comparând hibrizii se poate observa o fluctuație a gramajului celor o mie de boabe la hibridul LG 5635 iar la hibridul 5665 o constanță, pe parcursul celor doi ani de studiu.

Tabelul 4.6. Rezultate privind masa a 1000 boabe

Figura 4.6. MMB la hibrizii de floarea-soarelui studiați

SC.Agrilia – 2009, 2010

4.7. Rezultate privind procentul de semințe seci

Procentul de semințe seci (nedezvoltate) s-a apreciat prin măsurarea diametrului cu semințe seci din centrul calatidiului, care s-a raportat apoi la diametrul calatidiului întreg, considerat 100%. In general, procentul ridicat de semințe seci scoate în evidență sensibilitatea hibridului la stresul termic (arșiță). Deși anul 2009 a fost mai secetos, trei dintre hibrizii testați, respectiv hibrizii LG 5635, PR 64 E 71 și NK Brio au avut un conținut de semințe seci mai mic decât în anul 2010, relativ normal din punct de vedere climatic (Tabelul 4.7, Figura 4.7). Acest lucru ar putea fi explicat prin faptul că în anul 2010, în perioada polenizării au fost multe ploi, deci au rămas multe semințe seci (nu au fost polenizate datorită ploilor).

Tabelul 4.7. Rezultate privind procentul de semințe seci la hibrizii luați în studiu

Figura 4.7. Procentul de semințe seci la hibrizii de floarea soarelui studiați

SC.Agrilia – 2009, 2010

4.8. Rezultate privind conținutul în ulei

În urma analizelor și determinărilor efectuate, așa cum reiese din tabelul 4.9. și figura 4.9., s-a constatat că în anul 2009 hibridul LG 5635 a înregistrat un conținut de 44 % ulei iar în 2010 scaderea a fost de 5 %. Conținutul cel mai mare de ulei în anul 2010 s-a evidențiat la hibridul NK NEOMA (43%). Desi hibridul PR64E83 nu a înregistrat un conținut foarte ridicat de ulei, acesta a fost constant pe parcursul celor doi ani de studiu (38% în 2009 și 2010).

Tabelul 4.8. Rezultate privind conținutul în ulei la hibrizii de floarea-soarelui testați

SC Agrilia – 2009, 2010

Figura 4.8. Conținutul în ulei la hibrizii de floarea-soarelui testați

SC Agrilia – 2009, 2010

4.9. Rezultate privind producțiile obținute la hibrizii de floarea-soarelui evaluați

Așa cum se poate remarca și în tabelul 4.9. și figura 4.9., în anul de cultură (normal din punct de vedere climatic) 2010 aproape toți hibrizii testați, cu excepția hibridului NK Neoma, au realizat producții mai mari decat în anul secetos 2009. Cea mai mare producție a înregistrat-o hibridul LG 5665 cu 4112 kg / ha în anul 2010 urmat de hibridul NK NEOMA cu o producție de 3940 kg / ha dar în anul 2009.

PR64E71 a avut cea mai slabă producție din cei doi ani de studiu (2510 kg/ha), producție înregistrată în anul 2009, iar în anul 2010 cea mai slabă producție a avut-o hibridul NK Brio cu o cantitate de 2905 kg/ha.

Deși a avut cea mai slabă producție în anul 2010, NK Brio s-a dovedit a fi cel mai stabil hibrid de floarea soarelui din cei testați pe parcursul celor doi ani.

Tabelul 4.9. Producțiile obținute la hibrizii de floarea soarelui evaluați SC.Agrila.SRL

Figura 4.9. Producția hibrizilor de floarea soarelui – SC.Agrila.SRL

CONCLUZII

Rezultatele obținute în urma studiul comparativ al unor hibrizi de floarea soarelui în condițiile de la S.C. Agrilia, judetul Ialomița, dau posibilitatea formulării mai multor concluzii și recomandări.

Dupa cum reiese si din lucrarea prezentată ca și uniformitate hibrizilor cei mai recomandați hibrizi ar fi LG 5665 cât și LG 5635 care nu au înregistrat o fluctuație a taliei, acestia rămânând la aceeasi inaltime pe tot parcursul cercetarii.

Daca se urmareste o inflorire cat mai timpurie, conform determinarilor facute la SC.[NUME_REDACTAT] Ialomita , se poate concluziona din prezenta lucrare ca hibridul NK NEOMA a realizat o constanta pe parcursul celor doi ani.

Punand in concordanta diametrul calatidiului si procentul de seminte seci, s-a constata ca hibridul PR64E71 a inregistrat cel mai mare calatidiu dar si cel mai mare procent de seminte seci.

In ceeea ce priveste atacul hibrizilor de Phomopsis helianthi ( pătarea brună și frângerea tulpinilor ) și Sclerotinia sclerotiorum, acestia au prezentat o toleranta foarte buna in cei doi ani de studiu fiind notati cu note de 8 si 9, cu exceptia hibridului NK Brio acesta inregistrand o tolerant medie in anul 2009 fiind apreciat cu nota 7.

Tinandu-se cont ca nici unul din hibrizi nu este HO concentratia de ulei a fost variabila de la un hibrid la altul.Pe parcursul celor doi ani de studiu s-a remarcat un continut ridicat de ulei la doi hibrizi : LG 5635 in anul agricol 2009 si NK NEOMA in anul 2010.

Toate determinarile prezentate in lucrare s-au reflectat in productivitatea hibrizilor testati pe parcursul celor doi ani in campul experimental de la SC.[NUME_REDACTAT] Ialomita. Producția de semințe a hibrizilor de floarea soarelui a fost fluctuanta dar din cei 6 hibrizi testati s-au remarcat hibrizii LG 5665 si NK NEOMA, acestia avand atat o productivitate remarcabila cat si o adaptabiliatate crescuta la factorii de mediu.

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT] Joița, [NUME_REDACTAT] Vrânceanu, [NUME_REDACTAT] „Cinci zeci de ani de activitate în ameliorarea florii-soarelui la Fundulea”.

[NUME_REDACTAT] Viorel „Floarea-soarelui hibridă” [NUME_REDACTAT] 2000 [NUME_REDACTAT] A.V.,Soare G.;Crăciun D.;Crăciun M., – 1990 “Rezistența genetică a florii-soarelui la atacul ciupercii Phomopsis helianthi în reactive cu stabilirea producției de samantă și ulei” – Bul .Inf, ASAS București 19,103-112

Vrânceanu A.V; Pârvu N; Stoenescu F.M; Iliescu H-1981 “Aspecte genetice ale rezistenței florii soarelui la Sclerotinia sclerotiorum “– Anale I.C.C.P.T Fundulea XLVII :45-53

Țerbea M ; Vrânceanu A.V; Petcu E; Craiciu D.S; Micuț G – 1995 “Physioloical response of sunflower plants to drought “ – 3 : 61-67

http://www.madr.ro/

http://www.fao.org

http://www.incda-fundulea.ro

http://faostat.fao.org

Top of Form

î

Bottom of Form