Studiu Privind Particularitati ale Operatiei Ofensive In Mediul Urban Contemporan

ANEXE

Anexa nr. 1

Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură dintre cele mai importante ale celui de-al doilea război mondial și este considerată cea mai sângeroasă și mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de brutalitate și de lipsa de grijă pentru populația civilă, manifestate de ambele părți angrenate în conflict.

Bătălia include campania de bombardamente a orașului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul Rusiei, atacul terestru german asupra orașului, luptele din interiorul orașului însuși și contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit și distrus forțele germane și ale celorlalți aliați din cadrul Axei din oraș și din raionul orașului. Numărul total al pierderilor este estimat la aproximativ 3 milioane. Lipsa datelor exacte este datorată refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor că sacrificiile ar fi părut prea mari și ar fi demobilizat eforturile de război. [NUME_REDACTAT] au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de pe frontul de răsărit și nu și-au mai revenit niciodată de pe urma acestei înfrângeri. Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat începutul eliberării patriei, luptă care a dus în cele din urmă la victoria din 1945 asupra [NUME_REDACTAT].

Până la sfârșitul lui august, Grupul de [NUME_REDACTAT] (B) au atins aliniamentul râului Volga la nord de Stalingrad. A urmat avansarea spre sud, către oraș. Până pe 1 septembrie, sovieticii nu-și mai puteau aproviziona trupele decât cu ajutorul navelor fluviale, care se angajau în traversări periculoase ale râului Volga. Pe 23 august, germanii au efectuat un bombardament aerian amplu, care a provocat un incendiu devastator în oraș, ucigând mii de civili și transformând orașul într-o mare de resturi și de ruine arzând. Optzeci la sută din spațiile de locuit ale orașului au fost distruse. Armata a 62-a sovietică și-a stabilit liniile defensive printre dărâmături, cu puncte de rezistență în ruinele caselor și uzinelor.

Lupta pentru oraș a fost nemiloasă și disperată. Stalin a dat ordine ca toți militarii care se retrăgeau fără ordin să fie executați. Nici un pas înapoi a devenit lozinca apărătorilor. În toată perioada luptelor, forțele Ministerului de Interne au executat sau au trimis în batalioane disciplinare peste 13.000 de militari pentru lașitate sau dezertare. Peste 300.000 de oameni au fost trimiși înapoi la unitățile lor sau au ajutat la completarea altora. În schimb, germanii au atacat indiferenți la pierderi. Întăririle sovietice erau aduse cu vapoarele de pe malul estic al Volgăi, convoaiele fiind atacate în mod constant de artileria și aviația germană. Speranța de viață a noilor sosiți era de doar câteva ore. Lupte furioase s-au dat pentru fiecare stradă, fabrică, casă, subsol și scară. Germanii, care numeau acest război urban nemaiîntâlnit Rattenkrieg (război de șobolani), glumeau cu amărăciune spunând că au cucerit bucătăria, dar mai duc lupte pentru cucerirea sufrageriei.

Luptele pentru [NUME_REDACTAT], un delușor înmuiat în sângele miilor de soldați uciși, au fost în mod special lipsite de orice fel de milă. Înălțimea a fost cucerită de mai multe ori de fiecare beligerant în parte. Într-una dintre atacurile pentru recucerirea dealului, sovieticii au pierdut în luptă o întreagă divizie, aproximativ 10.000 de militari, într-o singură zi. În același timp, în luptele din silozul de grâu și care au durat câteva săptămâni, combatanții erau așa de aproape unii de ceilalți încât își puteau auzi respirația. În altă parte a orașului, un bloc de locuințe apărat de un pluton comandat de [NUME_REDACTAT] a fost transformat într-o fortăreață inexpugnabilă. Clădirea, numită mai târziu Casa lui Pavlov, asigura supravegherea unei piețe din centrul orașului. Soldații au plantat de jur-împrejur câmpuri de mine, au poziționat cuiburi de mitralieră la ferestre și au construit o rețea de comunicații subterane prin străpungerea pereților subsolului.

Dorind să termine victorioși luptele, germanii au început să transfere în zonă din ce în ce mai multă artilerie grea, inclusiv mortiere gigantice de 600 mm. Artileria sovietică a ținut sub foc continuu pozițiile germane din locații de pe malul stâng al Volgăi. Sovieticii au folosit cu succes ruinele rezultate în urma bombardamentelor pentru luptele de apărare. Lunetiștii sovietici au folosit aceleași ruine pentru a se ascunde, provocând pierderi mari germanilor, în același timp subminându-le moralul. Cei mai vestiți lunetiști au fost „Zikan”, căruia i se atribuiau 224 de germani uciși până pe 20 noiembrie 1942, și [NUME_REDACTAT] Zaițev, căruia i s-au atribuit 149 de reușite. Pe toată durata luptelor, tancurile germane au devenit inutile în grămezile de dărâmături înalte de până la 8 metri. Dacă totuși încercau să înainteze, deveneau prada ușoară a vânătorilor antitanc, care deschideau focul de pe acoperișuri.

Atât pentru Stalin, cât și pentru Hitler, bătălia de la Stalingrad a devenit o problemă capitală. Comandamentul sovietic a început să mute rezervele din zona Moscovei către regiunea Volgăi inferioare și a transferat toate avioanele disponibile din întreaga țară în aceeași zonă. Stresul la care erau supuși comandanții militari era imens.

În noiembrie, după trei luni de lupte cu multe pierderi umane, cu avansări lente, germanii au reușit să ajungă la malul drept al Volgii, cucerind 80% din orașul transformat în ruine, rupând forțele sovietice în două pungi înghesuite între râu și atacatori. Pentru ca situația apărătorilor să fie și mai grea, pe Volga au început să curgă sloiuri, făcând aproape imposibilă aprovizionarea lor. În ciuda acestor lucruri, luptele violente nu au încetat nici o clipă, nici pe versanții [NUME_REDACTAT], nici în zona industrială din nord. Luptele pentru Uzina de tractoare [NUME_REDACTAT] și pentru [NUME_REDACTAT] au devenit vestite în toată lumea. În timp ce soldații apărau pozițiile dintre ruine, muncitorii reparau armamentul defect în imediata vecinătate a frontului sau chiar pe câmpul de luptă.

Contraatacul sovietic

În tot timpul asediului, s-au făcut presiuni asupra [NUME_REDACTAT] ale trupelor Axei să facă eforturi pentru atingerea liniei fluviului, neglijând apărarea flancurilor. Astfel, Armata a 2-a Maghiară, constituită în principal din unități slab pregătite și echipate, a primit sarcina apărării a 200 de kilometri la nord de Stalingrad. Asta a dus la o linie slabă, în unele părți, porțiuni de front de 1 – 2 km fiind apărate de un singur pluton. Forțele sovietice dețineau câteva capete de pod în zona sudică a frontului, orice comandant militar competent considerându-le amenințări serioase. Hitler era atât de concentrat asupra orașului însuși, încât orice cerere pentru întărirea flancurilor și distrugerea capetelor de pod sovietice a fost respinsă. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] German (OKW), generalul de armată [NUME_REDACTAT], și-a exprimat preocuparea pentru atenția acordată de Hitler exclusiv orașului, atrâgând atenția asupra flancurilor slab apărate ale germanilor. Incomodat de observațiile lui Halder, Hitler l-a înlocuit în octombrie cu generalul [NUME_REDACTAT].

Pe timpul toamnei, când luptele continuau cu violență în oraș, generalul sovietic [NUME_REDACTAT], care preluase sarcina planificării strategice în zona Stalingradului, a început să concentreze forțe sovietice masive în stepele din nordul și sudul orașului. Flancul nordic era în mod special vulnerabil, fiind apărat de trupele românești și maghiare, mai slab echipate și cu un moral scăzut. Planul lui Jukov era să țintuiască forțele germane în interiorul orașului și apoi să străpungă flancurile slab apărate ale inamicului și să-l încercuiască în orașul transformat în capcană. Operațiunea a primit numele de cod Uranus și a fost lansată simultan cu [NUME_REDACTAT], care viza Grupul de [NUME_REDACTAT].

Pe 19 noiembrie 1942, [NUME_REDACTAT] a declanșat [NUME_REDACTAT]. Unitățile sovietice, aflate sub comanda generalului [NUME_REDACTAT], erau constituite din trei armate complete: [NUME_REDACTAT] de Gardă, Armata a 21-a și Armata a 5-a de Tancuri, toate având un total de 18 divizii de infanterie, 8 brigăzi de tancuri, 2 brigăzi motorizate, 6 divizii de cavalerie și o brigadă antitanc. Pregătirile pentru atac au putut fi auzite de români, care au cerut neîncetat întăriri, dar au fos refuzați din nou. Slab echipată și copleșită numeric, Armata a 3-a Română a fost pur și simplu pulverizată de atacul masiv sovietic după o luptă crâncenă de o zi, lăsând descoperit flancul Armatei a 6-a Germană.

Pe 20 noiembrie, o a doua ofensivă sovietică a fost lansată la sud de Stalingrad, în zona apărată de Armata 4-a Română. Această armată, compusă în principal din unități de cavalerie, a cedat aproape imediat. Forțele sovietice și-au continuat înaintarea către vest într-o mișcare de învăluire, făcând joncțiunea lângă orașul Kalaci după două zile, încercuind fără scăpare forțele Axei. Aproximativ 250.000 de soldați germani, români și italieni, ca și câteva unități croate și o serie de unități auxiliare de voluntari au fost prinși în această încercuire. Alături de ei s-au aflat și civili sovietici și câteva mii de soldați sovietici căzuți prizonieri în luptele cu germanii. Nu toți germanii au fost încercuiți, aproximativ 50.000 au rămas în afara încercuirii.

Hitler a ținut un discurs pe 30 septembrie, în care afirma că germanii nu vor părăsi niciodată orașul. Generalii germani erau de altă părere, propuneau o retragere rapidă către vest și stabilirea unei linii de apărare la vest de Don. Hermann Göring a afirmat în schimb că Luftwaffe poate aproviziona armatele încercuite printr-un pod aerian. Asta ar fi permis încercuiților să reziste, până când o forță de despresurare s-ar fi putut constitui. Un asemenea plan fusese deja folosit cu un an în urmă în încercuirea de la Demiansk, la o scară mai mică, cu un corp de armată, nu cu o întreagă armată. În plus, Armata a 6-a era cea mai mare din lume, aproape de două ori mai mare decât una obișnuită, alături de infanteriști fiind prinși în încercuire și patru corpuri de tancuri. Pentru toată lumea era evident că pentru aviație era o sarcină imposibilă. Capacitatea de transport a Luftwaffe nu fusese refăcută după Bătălia pentru Creta, cele 300 de tone pe care le-ar fi putut transporta zilnic fiind cu mult mai puțin decât cele 500 de tone de provizii cât ar fi fost nevoie zilnic. Însă, angajamentul odată asumat, trebuia dus la îndeplinire, iar Hitler a susținut planul lui Göring, reiterându-și ordinul dat trupelor încercuite de a nu se preda.

Misiunile de aprovizionare aeriană au eșuat aproape imediat. Condițiile meteo defavorabile și antiaeriana sovietică foarte eficientă au făcut imposibilă menținerea unui pod aerian. Doar aproximativ 10% dintre proviziile cerute au putut fi duse la destinație. Avioanele care reușeau să aterizeze, transportau bolnavii și răniții din enclava asediată. [NUME_REDACTAT] a 6-a sufereau de foame și, la un moment dat, piloții au fost șocați să vadă că soldații desemnați să descarce avioanele de transport erau prea slăbiți pentru a manevra proviziile.

În acest timp, forțele sovietice și-au putut consolida pozițiile din jurul Stalingradului. În scurt timp, au început lupte violente pentru restrângerea pungii. Un atac ([NUME_REDACTAT] –furtuna de iarnă) efectuat de un grup german de luptă pentru spargerea încercuirii în zona de sud a pungii și eliberarea celor prinși captivi înăuntru, a fost respinsă cu succes de sovietici în decembrie. Încercuirea a fost de nepătruns. În același timp, la loviturile sovieticilor s-a adăugat cumplita iarnă rusească. [NUME_REDACTAT] s-a format un pod de gheață, permițându-le sovieticilor să-și aprovizioneze foarte ușor forțele din oraș. Forțele germane prinse în încercuire au rămas în scurtă vreme fără combustibil pentru încălzire și fără materiale medicale, mii dintre ei murind degerați, de foame sau de boli.

În ianuarie, [NUME_REDACTAT] a lansat o nouă ofensivă, [NUME_REDACTAT], în încercarea de a străpunge defensiva italiană de pe Don și de a elibera Rostovul. Scopul atacului era să blocheze resturile Grupului de [NUME_REDACTAT] în Caucaz, ceea ce ar fi fost un dezastru total pentru germani. Germanii au pus însă în practică o apărare mobilă, în care unitățile mici apărau orașele până când armatele de tancuri veneau în sprijinul lor. Deși sovieticii nu au reușit să cucerească Rostovul, luptele l-au forțat pe von Manstein să-și retragă forțele din Caucaz și să restabilească frontul la aproximativ 250 km de oraș, lăsând Armata a 6-a fără sprijin. Militarilor prinși în încercuire nu li s-a spus asta, ei crezând în continuare că forțele de despresurare se îndreaptă către ei. Câțiva dintre ofițerii lui Paulus au cerut să nu se mai supună ordinelor lui Hitler și să încerce să spargă încercuirea din interior. Paulus era, totuși, un militar mult prea disciplinat, ideea de nu respecta ordinele lui Hitler i se părea dezgustătoare.

Sfârșitul bătăliei

[NUME_REDACTAT] (la mijloc) împreună cu Statul său Major, prizonieri de război

În scurtă vreme, germanii din încercuire au fost siliți să se retragă din suburbii în centrul orașului Stalingrad. Pierderea a două aeroporturi, Pitomnik și Gumrak a dus la stoparea aprovizionării pe calea aerului și la încetarea evacuării răniților și bolnavilor. Din acest moment, germanii au început, practic, să moară de foame. Muniția a ajuns pe sfârșite. Totuși, au continuat să reziste cu încăpățânare, în parte și pentru că mulți credeau că sovieticii aveau să-i execute pe cei care s-ar fi predat. În schimb, sovieticii au fost suprinși de numărul mare de militari pe care-i încercuiseră și au trebuit să-și întărească pozițiile ca să strângă încercuirea și să câștige teritoriu. Din nou, a reizbucnit războiul sângeros urban, de această dată, germanii fiind cei împinși către malurile Volgăi.

Hitler l-a înaintat în grad pe Paulus, făcându-l Generalfeldmarschall pe 30 ianuarie 1943. Cum nici un Mareșal de Câmp german nu a fost vreodată luat prizonier, Hitler și-a închipuit că Paulus va continua lupta sau se va sinucide. Cu toate acestea, când Paulus și Statul său Major au fost încercuiți în clădirea unui fost magazin universal, mareșalul s-a predat. Resturile forțelor germane din Stalingrad s-au predat pe 2 februarie 1943. 90.000 de miltari germani, înfometați și extenuați au fost luați prizonieri. Spre marea încântare a sovieticilor, printre aceștia se aflau și 22 de generali.

Anexa nr. 2

EXEMPLE DE STRUCTURI ALE AȘEZĂRILOR URBANE

Exemplu de centru al orașului

Exemplu de organizare pe verticală a unui oraș

Exemplu de zonă rezidențială

Exemplu de dispunere a zonei industriale

Exemplu de anomalie a structurii unui oraș

Anexa nr. 3

REPREZENTAREA GRAFICĂ A UNOR FORME DE MANEVRĂ

ÎN OFENSIVA PENTRU CUCERIREA UNEI LOCALITĂȚI

a) Lovitura frontală la extremitățile zonei urbane

b) Lovitura frontală asupra întregii zone urbane

c) Lovitura frontală pe o singură direcție până în centrul zonei urbane, după care continuă în evantai

Anexa nr. 4

ASIE 1-4-0290.

STRUCTURA: Grupa de infanterie.

CERINȚA: Atacul și securizarea unei clădiri, 1-4-0290 (F.T./I.-4).

REPETĂRI 1 2 3 4 5 P (încercuiește)

APRECIEREA COMANDANTULUI I S N (încercuiește)

CONDIȚII : Grupa acționează în cadrul plutonului într-un mediu urban. Grupa identifică inamicul, a cărui forță este necunoscută și situată într-o clădire și i se cere să securizeze clădirea. Anumite repetări trebuie executate în NOPI 4. în teatrul de operații se află GOs, NGOs, PVOs, civili și presa internaționala. Forțele proprii acționează în cadrul unor ROE restrictive.

STANDARDE : Grupa nimicește, capturează sau obligă pe toți inamicii din clădire să se retragă. Grupa păstrează suficiente forțe pentru a respinge un contraatac și să continue executarea altor operații. Grupa acționează în conformitate cu ROE, SOP, ordinele comandantului de pluton sau alte ordine special. Pagubele colaterale sunt minime.

NOTĂ: * etapă a conducerii + etapă principală/critică

CERINȚE ȘI STANDARDE OPFOR

CERINȚA: Apărarea clădirii.

CONDIȚII: Echipa OPFOR a primit ordin să ocupe o poziție de apărare într-o clădire într-o zonă urbană. Echipa acționează independent sau în cadrul unei forțe mai mari. OPFOR are la dispoziție mijloace de foc indirect,

STANDARDE: OPFOR:

-împiedică grupa să securizeze clădirea;

-rețin forțele în clădire;

-contraatacă, recuceresc și păstrează cel puțin o încăpere din clădire.

Anexa separata pagina inversata

BIBLIOGRAFIE

1. LEGI ȘI ACTE NORMATIVE

[NUME_REDACTAT];

Legea nr. 73/1995 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare;

Legea nr.46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare;

Strategia de [NUME_REDACTAT] – proiect, București, 2006.

PUBLICAȚII STRĂINE

ATP-3.2, Land operations, 2001;

Army field manual, Vol. 2, Operations in specific environments, Part 5, Urban operations, 2002;

FM 1-02, Operational terms and graphics, 2004;

FM 3-90, Operations, 2000;

F.M.-5-0, [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], 2005;

DOCTRINE ȘI REGULAMENTE

FT-1, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], București, 2006;

F.T.– 3, Manualul de tactică generală a [NUME_REDACTAT], București, 2013;

S.M.G./Cc-2.3, Manualul pentru pregătirea informativă a câmpului de luptă, București, 2005;

F.T./I.-4 Manualulpentru lupta al plutonului de infanterie, Fagaraș, 2013

4. LUCRĂRI DE AUTOR, TEME DE CURS, REFERATE, TEZE DE DOCTORAT, PUBLICAȚII (REVISTE, DICȚIONARE, ADRESE DE INTERNET)

Clausewitz, K., von, Despre război, București, [NUME_REDACTAT], 1982;

SUN Tzu, Arta războiului, [NUME_REDACTAT], București 1998, cota 47140;

TOFFLER Alvin și Heidi, Război și antirăzboi, [NUME_REDACTAT], 1995;

ALEXIU Dumitru, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Operații militare în medii specifice, Editura U.N.Ap., București,2003;

BĂLĂCEANU Ion, DUMITRU Daniel, ION Ioana, Potențialul de luptă al [NUME_REDACTAT] în contextul NATO, [NUME_REDACTAT] Form, București, 2006;

MOȘTOFLEI Constantin, Tendințe în lupta armată, Studii de securitate și apărare, vol. 1, Ed. UNAp., București, 2005;

MUREȘAN Mircea, Gheorghe VĂDUVA, Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura U.N.Ap., București, 2004;

POSEA C. – Particularitățile ofensivei duse pentru eliberarea localităților, Ed. AISM, București, 1998;

SUVUROV Victor, Spărgătorul de gheață, [NUME_REDACTAT], Iași, 1995;

VIDU Al., Acțiunile de luptă în zone urbane, București, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], 1993;

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1 Delimitari conceptuale privind desfasurarea operatiilor in mediul urban

1.1 Caracterizarea mediului de luptă urban modern

1.2 Consideratii generale despre operatiile in mediul urban

Capitolul 2 Cadrul general privind ofensiva plutonului de infanterie pentru cucerirea unei localitati

2.1 Principii și factori care pot influența acțiunile militare ofensive în mediul urban

2.2 Principii și factori care pot influența acțiunile militare ofensive în mediul urban

Capitolul 3 Învațăminte apărute în urma actiunilor din luptele pentru Groznîi și Bagdad și model de antrenament pentru plutonul de infanterie în ducerea ofensivei în localitate.

3.1 Studiu comparative privind ofensiva rusă pentru cucerirea orasului Groznîi sic ea americana pentru cucerirea Bagdadului

3.2 Exercitiu de rezolvare a unei situații tactice (STX): Plutonul de infanterie în ofensivă în mediul urban.

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1 Delimitari conceptuale privind desfasurarea operatiilor in mediul urban

1.1 Caracterizarea mediului de luptă urban modern

1.2 Consideratii generale despre operatiile in mediul urban

Capitolul 2 Cadrul general privind ofensiva plutonului de infanterie pentru cucerirea unei localitati

2.1 Principii și factori care pot influența acțiunile militare ofensive în mediul urban

2.2 Principii și factori care pot influența acțiunile militare ofensive în mediul urban

Capitolul 3 Învațăminte apărute în urma actiunilor din luptele pentru Groznîi și Bagdad și model de antrenament pentru plutonul de infanterie în ducerea ofensivei în localitate.

3.1 Studiu comparative privind ofensiva rusă pentru cucerirea orasului Groznîi sic ea americana pentru cucerirea Bagdadului

3.2 Exercitiu de rezolvare a unei situații tactice (STX): Plutonul de infanterie în ofensivă în mediul urban.

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

„Dacă curentul victoriei ne face să trecem pe lângă fortărețe inamice, depinde de puterea noastră dacă le vom asedia sau nu. În caz de mare superioritate, ar fi o pierdere de timp să nu le cucerim cât mai curând posibil.”

[NUME_REDACTAT] cunoscut faptul că literatura militară de specialitate a rezervat un loc de seamă luptei în localitate. Indiferent de amploarea spațială a conflictelor armate și de forțele participante, localitățile, datorită multiplei lor funcționalități, au avut întotdeauna un rol deosebit în ansamblul luptelor și operațiilor, menținerea sau cucerirea celor mai importante dintre ele determinând, într-o măsură mai mare sau mai mică, desfășurarea ulterioară a ostilităților.

Situate la intersecția căilor de comunicație rutiere și feroviare, în teren șes, pe malurile cursurilor de apă sau în lungul văilor, la intrarea în defileuri, localitățile închid sau deschid căile de acces către zonele învecinate, constituind obiective importante atât pentru trupele aflate în apărare, cât și pentru cele aflate în ofensivă, fără ca mărimea lor să prezinte o prea mare importanță: „… mai bine să cucerești cu adevărat una mică, decât să eșuezi la asediul uneia mari”

Teoreticianul militar german, Karl von Clausevitz a ajuns la concluzia potrivit căreia, capitala unui stat reprezintă centru de greutate al adversarului, iar cucerirea acesteia poate conduce la victorie. Datorită potențialului social, moral, politic și economic al orașelor, această teorie poate fi extinsă și la nivelul marilor orașe importante ale unei țări – țintă.

Avand in vedere cele prezentate anterior, este timpul să ne reconsiderăm concepția asupra războiului urban. Să renunțăm la dogme și la filozofii păguboase, la principii anacronice și de acum neaplicabile. În condițiile războiului modern, aproape că nici o operație militară nu poate fi concepută și executată fără a cuprinde și localități, fie ele mai mari sau mai mici. De aceea, reușita operațiilor va depinde în mare măsură de modul de rezolvare a problemelor legate de organizarea și ducerea luptei în mediul urban. Importanța abordării luptei în mediul urban rezidă tocmai din caracteristicile acestui mediu: densitatea tridimensională extremă și eterogenitatea. Structurile subterane și supraetajate oferă posibilitatea forțelor terestre de a lupta sub, pe sau deasupra suprafeței terestre. Această situație, combinată cu străzile înguste și numărul mare de necombatanți care nu știu cum să se ferească din fața pericolelor inerente acțiunilor militare, îi obligă pe militari să facă față unui mediu care, prin însăși natura sa, reduce considerabil avantajele oferite de viteza, manevra, puterea de foc și comanda și controlul specifice forțelor armate moderne.

Toate caracteristicile localităților impun efectuarea unor analize profunde a formelor și procedeelor de ducere a acțiunilor de luptă moderne, ținând seama și de lecțiile învățate din ultimele conflicte, dar și din cele două conflagrații mondiale.

Având în vedere amploarea extinderii pe verticală, dar și pe orizontală a marilor centre urbane, putem presupune că: În viitor, câmpul de bătălie va fi unul preponderent urban!

Doctrina tactică subliniază că operațiunile de luptă urbane sunt efectuate numai atunci când este absolute necesar. Este de preferat ocolirea și izolarea zonelor construite decât să riști o operațiune costisitoare și mare consumatoare de timp. Respctarea acestor precepte, deși valabile, devine din ce în ce mai dificila deoarece extinderea urbană schimbă fața câmpului de luptă. In aceste conditii, comandanții trebuie să aiba în vedere elementele de extindere urbană și să știe cum acest mediu afectează capacitățile de lupta ale forțelor și limitează efectul armelor acestora. Ei trebuie să înțeleagă avantajele și dezavantajele oferite de urbanizare și efectele acesteia asupra operațiunilor tactice.

Operațiunile de luptă în mediul urban pot fi efectuate în scopul valorificării avantajului strategic sau tactic, de a deține sau controla o anumită zonă urbană, sau dinpotrivă, de a respinge posibilitatea creării acestor avantaje de catre adversar. Zonele urbane mari, reprezintă puterea și bogăția unei anumite țări fie ca sunt reprezentate de zone industriale, complexe de transport, instituții economice, sau centre politice și culturale. Evitarea capturării sau capturarea acestora poate produce avantaje psihologice decisive care determină adesea succesul sau eșecul unui conflict. Satele și micile orase vor fi de multe ori prinse în luptă, din cauza că sunt situate pe căile de comuicații, vitale pentru susținerea operațiunilor de luptă la sol.

În timpul operațiunilor ofensive, pentru ca aceasta să fie încununată de success, comandanții trebuie să încerce să obțină un nivel de mobilitate superioar celor aflati în apărare, pentru a comprima durata actiunii militare , și pentru a evita un conflict urban prelungit și costisitor. Zonele construite reprezintă obstacole pentru folosirea manevrei de orice tip, prin urmare, izolarea și varientarea adversarului, care ar neutraliza valoarea acestora, devin țintele oprației ofensive.

În schimb, apărătorul trebuie să încerce să integreze elementele de extindere urbană în schema sa de apărare pentru a încetini, bloca, sau canaliza atacatorul pe o anumita direcție și astfel sa maximizeze eficiența armamentului.

Atacul sau apărarea unei suprafete construite ar trebui să fie efectuată numai atunci când un avantaj tactic sau strategic important revine prin confiscare sau controlul acesteia.

Urbanizarea este un proces complex, cu multiple fațete influențat de mai mulți factori, inclusiv de dezvoltarea culturală a unei națiuni, de resursele sale economice, precum și de capacitățile sale industriale. Deși forma sa variază de la regiune la regiune, urbanizarea este caracterizata de un model general de schimbări în modul de utilizare a terenurilor și de intervenția omului asupra terenului asa cum există în natură.

Analiza tactică a terenului ia în considerare elemente ale mediului urban, cum ar fi alocarea parcelelor de teren pentru agricultură sau silvicultură și distribuția rețelelor feroviare și rutiere. Cu toate acestea, accentul este pus pe elementele naturale ale terenului. [NUME_REDACTAT] și în alte zone urbane ale lumii, este necesara cresterea gradului de constientizare a modificărilor aduse de om mediului în care îsi desfășoară activitatea, și influența acestora asupra caracteristicilor privind sistemul tactic. Modul în care elementele de teren urban își spun influența asupra operațiunilor reprezintă un considerent important în stabilirea opțiunile tactice.

Pentru comandanții micilor unități tactice, aspectul fizic al unei zone urbane și caracteristicile structurale ale clădirilor sunt considerente esentiale pentru planificarea operatiilor. Pentru comandanții de la nivel de batalion și mai sus, dimensiunea marimea zonei construite, rețeaua de sprijin a cailor de comunictii, și modelul urban format dintr-un complex de zone construite sunt de o importanta marita.

În concluzie aș vrea să îmi exprim convingerea cu privire la faptul că în viitor combatanții își vor concentra acțiunile în acest mediu, pentru a contrabalansa avantajul tehnologic în domeniul informațional și al sistemelor de armament, folosindu-se de condițiile oferite de acesta pentru a crea spații sigure față de efectele lor. Aceste medii operaționale degradează performanțele sistemelor de armamente, necesită forțe numeroase pentru a fi controlate, consumuri de materiale mari și adaugă un element de complexitate în aplicarea puterii de foc prin faptul că impune planificatorilor evitarea distrugerilor și pierderilor colaterale.

CAPITOLUL 1

ASPECTE GENERALE SI DELIMITARI CONCEPTUALE IN CEEA CE PRIVESTE DESFASURAREA OPERATIILOR SPECIFICE LUPTEI ARMATE IN MEDIUL URBAN

„…capturarea unui oraș trebuie întotdeauna privită ca un rău necesar.”

Clausewitz

O problemă de interes, îndelung dezbătută de către teoreticienii militari, face referire la abordări ale acțiunilor militare în zone urbanizate. În arta militară, acesta este unul din subiectele cele mai sensibile, împărtășindu-se ideea că orașele au jucat un rol determinant în stabilirea deznodământului conflictelor armate, prin influența directă sau indirectă asupra cursului acțiunilor militare.

Întotdeauna, angajarea operațiilor pentru asedierea sau apărarea unui localități mari a comportat un grad semnificativ de risc. În numeroase conflicte, bătălia pentru o localitate în care se află situate instituțiile reprezentative ale puterii sau a cărei dispunere oferă un avantaj strategic decisiv a reprezentat punctul culminant al operațiunilor militare. Marile aglomerări urbane s-au dovedit a fi locul predilect al confruntărilor indirecte, fie sub forma unor atentate teroriste sângeroase, fie sub forma unui război de guerilă greu de contracarat.

Caracterizarea mediului de luptă urban modern

Aria urbană, reprezinta acea porțiune din mediul natural puternic influențată și modificată de către activitățile socio-umane, fiind cel mai diversificat teren fizic ce poate exista, și in acelas timp, cel mai complex câmp de luptă de pe pamant.

Așezările umane difera foarte mult una fată de cealaltă, fiind clasificate în primul rând după mărimea lor și variind astfel, de la sate până la megalopolisuri.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a constat o tendință constantă de creștere a nivelului populației din mediul urban la nivel global, acest lucru datorandu-se atât creșterii în general a numarului populației la nivel global, cât și migrării populației de la sate la orașe preferând mediul urban celui rural. Spre exemplu, în anul 1920, [NUME_REDACTAT] era singurul stat din lume cu mai mult de 50% din populație localizată în orașe de peste 20.000 de locuitori. În anii ’60, unul din patru oameni trăia în zone urbane. Zece ani mai târziu, 12% din totalul populației mondiale trăia în orașe cu peste 500.000 de locuitori. Tendința continuă de creștere demografică conduce la estimări potrivit cărora pana în 2030 aproape două treimi din populația globului va trăi în orașe, cea mai mare creștere urmand sa se înregistreze în cazul țărilor în curs de dezvoltare.

Migrarea din mediul rural spre mediul urban concomitent cu creșterea populației vor supune la un efort considerabil societățile fragile și vor slăbi infrastructura unor state aflate în curs de dezvoltare. Aceasta supraaglomerare a oraselor aduce deasemenea odata cu ea o creștere exponențială a riscului în cazul unor dezastre naturale sau artificiale. Oricare din aceste condiții pot duce la radicalizarea politică a populației, iar această radicalizare, concomitent cu extinderea mediului urban, într-o lume în care conflictele armate țin de o așa-zisă stare de normalitate, va determina creșterea probabilității apariției conflictelor desfășurate în acest mediu.

Din aceste motive, prevenirea unui declin urban și reducerea dezvoltării urbane excesive sunt preocupări ale majorității țărilor. [NUME_REDACTAT], conservarea de spații deschise și protecția structurii așezărilor rurale este o problemă de importanță majoră. Există o divergență între habitatul de mare densitate și cel de densitate redusă. În țările puternic urbanizate se remarcă o tendință către habitatul dens, în timp ce în alte țări cu mega-orașe există o migrare către habitatul de densitate redusă.

Strategii americani au fost totuși tranșanți, afirmând că orașele vor fi „cel mai probabil câmp de luptă al secolului XXI”.

Caracteristica cea mai importantă a luptei în mediul urban reiese tocmai din specificitatile acestui mediu: densitatea tridimensională extremă și eterogenitatea. Aparitia fata de un mediu de lupta sa spunem conventional a structurilor subterane și supraetajate oferă posibilitatea forțelor terestre de a lupta la suprafață, în mediu subteran sau deasupra suprafeței terestre. Această situație, combinată cu străzile înguste și numărul mare de civili necombatanți care nu știu cum să se ferească din fața pericolelor inerente acțiunilor militare, îi obligă pe militari să facă față unui mediu care reduce considerabil avantajele oferite de viteza, manevra și puterea de foc, specifice forțelor armate moderne. Numărul mare de clădiri și aglomerarea acestora, a infrastructurii, a forțelor adverse, densitatea țintelor și inprăștierea acestora printre necombatanți, fac ca distanțele să se micsoreze, iar schimburile de focuri pot sfârși prin a produce pagube colaterale. O arie foarte mică, liniară, poate conține o forță adversă mare, ocupând spații în mediul tridimensional.

Atunci când forțele terestre intră în mediul urban, străzile și clădirile fragmentează dispozitivul acestora conducând la lupte între subunități de valoare mică (pluton sau grupă). Nu există spațiu suficient pentru desfășurarea și manevra marilor unități tactice de arme întrunite. Complexele de clădiri devin, sau pot fi transformate în poziții defensive, mai mult sau mai puțin izolate în jurul unor „mini-fortărețe”. O consecință directă a acestei fragmentări este pierderea controlului comandanților asupra forțelor din subordine și transferul responsabilității spre liderii grupurilor mici de luptători. Situațiile de control minim pun accent pe motivația individuală a luptatorilor, pe calitatea și inițiativa acestor lideri de la nivelul de jos al ierarhiei militare, pe încrederea subordonaților în capacitatea lor de a conduce lupta. Aceste condiții creează relații potențial asimetrice între forțe care pot produce rezultate neașteptate. Spre exemplu, fragmentarea controlului are un efect mai redus asupra unor guerile care deja actionează cu structuri mici si independente una de cealaltă, decât asupra unei armate profesioniste bine organizate și dotate din punct de vedere tehnic; fragmentarea poate favoriza deprinderile individuale și încrederea în sine a unor trupe speciale (parașutiști, comando, cercetași) mai degrabă decât în cazul unităților antrenate pentru războiul convențional. Spre exemplu, asediul Stalingradului a pus față în față Wehrmacht-ul – care a acordat o atenție particulară calității conducerii subunităților – și [NUME_REDACTAT] – care a accentuat importanța motivației individuale. Stalingradul scoate în evidență importanța faptului că, atunci când forțele militare sunt angajate în conflicte urbane, forța care este net superioară în teren deschis trebuie să reanalizeze riscul la care se expune în încercarea de a obține succesul pe străzile și aleile unui oraș. Eșecul germanilor în a analiza corect acest risc a condus la înfrângerea acestora la Stalingrad, chiar dacă ea survenea unei ofensive de succs desfasurata rapid în Rusia de vest. Detalii privind bătălia pentru Stalingrad sunt prezentate în anexa nr. 1.

Comandanții ruși au subliniat necesitatea izolării și încercuirii unui oraș în cazul în care forțele nu puteau fi angajate în teren deschis pentru a se obține o victorie imediată. Totodată, ei susțineau întrebuințarea „detașamentelor de asalt”, compuse din trupe de infanterie, geniști și aruncătoare de flăcări sprijinite de tancuri și artilerie auto-propulsată, în operațiile de arme întrunite. Această combinație de forțe la nivel de subunitate a produs victorii la Stalingrad și la Berlin, totuși cu un cost incredibil de vieți omenești și resurse. Cincizeci de ani mai târziu, în Cecenia, rușii fie au uitat aceste învățăminte, fie nu le-au mai pus in practica. În ciuda bogatei experiențe câștigate în urma luptelor împotriva germanilor, rușii nu au reușit transpunerea experienței în victorii împotriva rebelilor ceceni pe timpul luptelor de la Groznîi, în parte datorită neglijării faptului că tacticile foarte costisitoare utilizate în cel de-al doilea război mondial nu mai erau acceptabile.

O altă caracteristică a mediului urban este aceea că vizibilitatea este limitată de clădirile înalte. Cea mai importantă consecință o reprezintă faptul că bătaia armamentului nu va putea fi niciodata exploatată la capacitatea maximă, iar distanțele la care se angajează luptele sunt prea mici pentru a permite acțiunea în siguranță a armamentului greu, ceea ce limitează lupta urbană la armamentul portativ de infanterie. Acest fapt reprezintă un produs secundar al gândirii unor specialiști militari care subliniază importanța întrebuințării infanteriei în luptele desfășurate în mediul urban și sugerează, de asemenea, că majoritatea forțelor de sprijin (artilerie, blindate, aviație, nave de luptă) sunt, în general, incapabile de a ochi țintele. Mai mult decât atât, ei sugerau faptul că armamentul greu poate deveni nerentabil, deoarece, orice încercare de a lovi țintele dintr-un oraș produce pierderi colaterale foarte mari. La rândul lor, distrugerile masive reduc vizibilitatea, accesibilitatea și posibilitățile de cercetare terestră prin blocarea căilor de acces și prin posibilitatea oferită inamicului de a crea poziții de apărare printre dărâmături. Fără îndoială, efectele cumulate determină ineficiența coordonării acțiunilor armelor întrunite prin exploatarea vitezei, manevrei și puterii de foc. Experiența forțelor aliate pe timpul luptelor din orașul Aachen din timpul celui de-al doilea război mondial ilustrează acest fapt: „șocul puterii de foc superioare a Aliaților, în special cel al obuzierelor de 155 mm, a avut un efect psihologic asupra apărătorilor permițând forțelor S.U.A. să captureze centrul orașului. Pe de altă parte, loviturile americanilor au provocat dărâmături care au împiedicat deplasarea forțelor proprii și au creat posibilitatea germanilor de a-și organiza excelente poziții defensive. Sticla spartă și resturile metalice care perforau cauciucurile au forțat sanitarii să se bazeze în exclusivitate pe vehiculele cu șenile pentru evacuarea răniților”. Dificultățile legate de vizibilitatea redusă și imposibilitatea observării directe, exacerbate prin distrugerile provocate străzilor și clădirilor, provoacă frecvent „rătăcirea” unităților într-un adevărat labirint. În consecință, indiferent cât de avansate sunt sistemele de comunicații și mijloacele de sprijin, subunitățile devin dependente de propriile resurse și duc lupte individuale fără a avea flancurile și spatele asigurate, precum și fără un punct de referință în contextul mai larg al bătăliei desfășurată în mediul urban.

Densitatea terenului urban reprezinta deasemenea un inpediment major si în procesul de selectare a tacticilor și sprijinului prin foc din cel puțin trei motive. În primul rând, terenul urban nu va oferi niciodată același potențial pentru manevra convențională ca și terenul deschis și poate face ca unele sisteme de foc (blindatele, artileria) să fie necorespunzătoare pentru rolurile lor acționale. În al doilea rând, forțele terestre vor încerca să minimizeze pierderile colaterale, afectarea necombatanților și pierderea sprijinului opiniei publice, mijloacele de luptă de care, de regulă, beneficiază acestea fiind folosite restrictiv. În al treilea rând, densitatea terenului urban va forța ducerea luptei de întâlnire la distanțe foarte mici (25-100 metri) ceea ce va necesita ca armele de sprijin să fie extrem de precise.

Un alt impediment il constituie faptul ca terenul urban limitează posibilitățile de organizare a legăturilor de comunicații și favorizează organizarea ambuscadelor de către combatanți. Orice din aceste condiții poate duce la crearea unor confuzii în rândul unităților luptătoare terestre și mijloacelor de sprijin a acestora.

Această confuzie poate fi sporită datorită complexitatii medilui urban care determină anumite condiții de angajare a luptei. Distanța de tragere variază de la câțiva metri la câteva sute de metri. Descoperirea și angajarea țintelor se realizează mai degrabă la limita inferioară a acestui spectru: numai 5% din țintele aflate în mediul urban apar la o distanță mai mare de 100 m, 90% din confruntările directe au loc la mai puțin de 50 m, iar țintele umane apar sub 35 m. Astfel, luptătorii au un timp limitat la dispoziție pentru a descoperi și lovi țintele înainte de a fi ei înșiși loviți de inamic. De asemenea, rareori țintele apar pentru mai mult de câteva secunde și, în mod frecvent, în acele câteva secunde numai o mică parte dintr-un luptător sau vehicul inamic este expusă loviturilor.

Câteva exemple de structură a mediului urban sunt prezentate în anexa nr. 2. Cele două caracteristici prezentate anterior interacționează cu cea de-a treia caracteristică fundamentală a mediului urban – prezența civililor și a proprietăților acestora. Nevoia de limitare a pierderilor în rândul necombatanților și de minimalizare a pierderilor colaterale pot impune restricții în ceea ce privește mișcarea, câmpul de tragere, stabilirea țintelor, alegerea armelor etc. Desigur, atitudinea față de locuitorii civili și, prin aceasta, severitatea constrângerilor impuse luptătorilor, depind de factorii politici sau umanitari. Spre exemplu, pe timpul ofensivei Aliaților în Europa de Vest din perioada 1944-1945, eliberarea orașelor din țările prietene (Franța și Țările de Jos) a impus mai multe limitări decât în cazul luptelor duse în orașele de pe teritoriul Germaniei.

Fie că astfel de limitări sunt impuse sau nu, poate fi necesară o redirecționare a unei părți din resursele umane și materiale ale forțelor luptătoare pentru a se ocupa de civili. Chiar dacă acest lucru nu este necesar, civilii vor impune unele constrângeri asupra acțiunilor militare în încercarea lor de a-și proteja viața și bunurile sau prin simplul fapt că se află în calea militarilor. Această prezență întâmplătoare și implicare accidentală a civililor în conflict este exacerbată de alte caracteristici ale mediului urban. Spre exemplu, distanțele mici la care se angajează luptele și timpul scurt de reacție fac ca identificarea corectă a țintelor să fie foarte dificilă. În mod similar, forțele regulate sunt conștiente că terenul urban permite în mod ideal mascarea, ambuscadele și tacticile de gherilă, ceea ce creează o predispoziție în rândul militarilor de a privi civilii cu un anumit grad de suspiciune.

Cu toate că circumstanțele descrise mai sus se aplică atât forțelor care atacă, cât și celor care se apără, putem afirma că ele favorizează într-o anumită măsură defensiva. Luptele urbane desfășurate în Beirut, Mogadiscio și Groznîi atestă faptul că terenul urban acționează ca un multiplicator de forță pentru apărător.

Ca o concluzie a celor prezentate anterioar putem afirma ca spațiul tridimensional al mediului urban forțează combatanții tereștri să întrebuințeze forțe de nivel mic, subunitate. Acestea beneficiază de putere de foc și de sprijin limitate putând fi ușor izolate și nimicite de inamic. Puterea de foc se rezuma la armamentul portabil datorită limitării sectoarelor de tragere și necesității de a limita pierderile colaterale. Dărâmăturile și clădirile constituie obstacole atât pentru manevră, cât și pentru legăturile de transmisiuni. Lupta are loc la distanțe extrem de mici datorită problemelor legate de linia de ochire și de identificare a țintelor. Civilii se interpun în bătaia armelor iar uciderea acestora fie ea și accidentală afectează negativ imaginea luptătorilor și a forței armate din care face parte. Tacticile nu se pot adapta în încercarea de a adapta o gândire bidimensională la un spațiu tridimensional. Efectele cumulative ale acestor factori creează limitări severe făcând lupta urbană extrem de riscantă atat pentru luptătorii tereștri cat și pentru necombatanți.

1.2 Concepte moderne privind desfășurarea operațiilor militare în mediul urban

Datorită schimbărilor politice și sociale din ultima perioadă, descoperirilor tehnologice și creșterii rolului forțelor armate în menținerea stabilității la nivel regional, operațiile în mediul urban se execută în întreg spectrul acțiunilor militare (ofensivă, apărare, stabilitate și sprijin). Acest fapt va duce la operarea unor modificări în modul în care plutonul de infanterie își planifică și execută misiunile încredințate. Acțiunile inamicului influențează semnificativ condițiile de desfășurarea a operațiilor în mediul urban.

Problema desfășurării operațiilor militare în mediul urban îi preocupă pe liderii militari din toate statele membre NATO, configurând structuri capabile să angajeze lupte de scurtă durată, dar decisive în rezultate. Ca atare, angajamentul total și prelungit a devenit inacceptabil nu numai pentru țările ale căror interese vitale nu sunt amenințate, ci și pentru armatele profesioniste cu forțe limitate.

„Operațiile în zonele urbane prezintă preocupări / probleme unice și complexe pentru forțele [NUME_REDACTAT]. Ele pot avea loc în orice cadru geografic. Ele pot impune constrângeri asupra avantajelor tehnologice, influențând ritmul luptei, obligând unitățile să lupte în elemente mici, descentralizate, creând probleme morale dificile prin apropierea de un număr mare de civili.”

Operațiile în mediul urban sunt printre cele mai dificile misiuni pe care plutonul de infanterie le poate executa. Pentru a înțelege complexitatea câmpului de luptă urban, comandantul trebuie să cunoască și să aplice următoarele elemente tactice fundamentale:

– înțelegerea dimensiunii umane a câmpului de luptă;

– separarea combatanților de noncombatanți;

– evitarea atragerii în acțiuni de uzură;

– controlul obiectivelor esențiale;

– minimizarea pierderilor colaterale;

– lupta apropiată;

– conservarea infrastructurii critice.

Războiul urban este forma de asimetrie cea mai problematică și, după cum o demonstrează evenimentele din Israel, Afghanistan și Irak, precum și din alte zone fierbinți, cea mai răspândită. Ca să folosim clasificarea lui [NUME_REDACTAT], în localități, îndeosebi în marile centre urbane, se desfășoară un conflict specific primului val. Acesta ridică în fața planificatorilor militari, dar și a trupelor, câteva dileme fundamentale:

– acțiunile sunt desfășurate de subunități mici, ceea ce îngreunează mult coordonarea în cadrul unităților; această dificultate este amplificată de clădirile înalte, care limitează transmiterea semnalelor radio;

– rețeaua stradală împiedică manevrele și acțiunile rapide, anulând avantajele tehnologice, pe care armatele moderne le au față de adversarii mai modest înzestrați;

– câmpul de luptă este “ticsit” cu populație civilă, necombatantă;

– este foarte greu de făcut o distincție între combatanți și necombatanți, mai ales când adversarii se amestecă în mod deliberat cu populația;

– menținerea controlului asupra cartierelor este mai dificilă decât cucerirea acestora, întrucât adversarul se poate reinfiltra în zonele respective;

– având în vedere că în marile orașe sunt concentrate centre de comunicații, stații și redacții ale presei scrise și audiovizuale, agenții de presă, ca să nu mai vorbim de mijloacele de comunicare aflate la îndemâna populației, în mod inevitabil operațiile vor fi „transparente”, transmise instantaneu în întreaga lume.

„În război, ca și în viață, adaptabilitatea este regula care determină supraviețuirea, războiul nefiind altceva decât o formă concentrată a luptei omului împotriva mediului său.”

În armatele unor state se susține că lupta de stradă este o formă superioară a acțiunilor militare și i se acordă multă atenție în procesul de pregătire a trupelor, pentru acest scop fiind constituite unități și mari unități destinate să acționeze pe direcțiile operativ-tactice cu densități mari de localități. După calculele acestor specialiști, pe unele direcții și în potențialele teatre de operații din Europa, la fiecare 300 km2 se găsește o localitate cu peste 15.000 de locuitori. Aceste unități alocă cea mai mare parte din timpul de pregătire acțiunilor de luptă în localități, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, antrenându-se în mod deosebit pentru cucerirea clădirilor înalte, prin debarcare din elicoptere la diferite etaje atunci când acțiunile de luptă se duc pe fiecare palier. Grupele desantate vor fi sprijinite de elicoptere de luptă care vor evolua la înălțimea etajului respectiv și vor lansa, la cerere, rachete dirijate asupra camerelor indicate. Marile puteri economice și militare alocă fonduri semnificative pentru perfecționarea tehnicii de luptă, acționând în direcția măririi eficacității și preciziei lovirii obiectivelor, pentru executarea așa-ziselor „lovituri chirurgicale”, conformându-se astfel și prevederilor de drept internațional care obligă forțele aflate în conflict să ia măsurile necesare pentru ocrotirea populației civile și evitarea producerii pierderilor colaterale.

Aceste pierderi colaterale sunt cauzate în special de:

lipsa de coordonare și cooperare (Hue, Groznîi);

folosirea pe scară largă a aviației și artileriei în pofida creșterii preciziei loviturilor acestora ([NUME_REDACTAT], Hue, Groznîi, Belgrad);

neadaptarea doctrinei (tacticilor) existente la condițiile operației (Suez, Groznîi);

nerespectarea setului strict de reguli de angajare cu care se intră în luptă în localități (Groznîi).

[NUME_REDACTAT] Unite, ca majoritatea armatelor moderne, se antrenează de multă vreme, potrivit unor programe speciale, în ceea ce privește lupta în mediul urban, în zone deșertice, lagunare sau împădurite, în teren muntos și mlăștinos. Spațiul urban pune însă probleme cu totul deosebite. Este și motivul pentru care doctrina luptei în localități, cel puțin în viziunea americană (dar nu numai), prevede ca scop principal dominarea spațiului urban. Dominare înseamnă însă cucerire. Or, nimeni nu-și poate propune așa ceva decât dacă este absolută nevoie, întrucât dominarea localităților înseamnă cucerirea lor stradă cu stradă și casă cu casă, ceea ce presupune costuri foarte mari și pierderi imense de vieți omenești. Există însă și o altă variantă, mult mai atractivă și pe deplin realizabilă – controlul localităților.

Se conturează cel puțin trei tipuri de strategii care au în vedere controlul localităților sau al zonei, pe baza cărora lupta în mediul urban și în alte spații și situații speciale se abordează dintr-o manieră diferită:

strategia israeliană a controlului armat și informațional;

strategia franceză de stăpânire a violenței;

strategia americană de scotocire (swarming) a împrejurimilor cu ajutorul forțelor speciale, acționând în rețea, inițial dispersate, dar care se pot regrupa rapid și acționa în valuri succesive asupra obiectivului vizat.

O astfel de doctrină permite tratarea inamicului în mod asimetric prin superioritate informațională. Ea se aplică nu doar luptei în localități, ci oricărei acțiuni la nivel tactic și dă rezultate mai ales când se acționează pe termen scurt. Pe termen lung, în fața unei gherile îndelungate, se cer și alte soluții. În acest moment, se caută astfel de soluții. Ele sunt transpuse într-o doctrină flexibilă care asigură atât pregătirea forțelor, îndeosebi a forțelor speciale, pentru astfel de misiuni, cât și susținerea logistică, tehnică și informațională a acestora în zona de operații.

Modul de pregătire și ducere a luptei în localități este în continuă schimbare, din motive care derivă din:

perfecționarea tehnicii de luptă, în special, dotarea cu rachete performante și elicoptere de luptă;

dezvoltarea forțelor speciale – forțe de cercetare-diversiune;

creșterea numărului clădirilor dezvoltate pe verticală (timpul necesar pentru ocuparea a 2-3 clădiri mari, cu 7-10 etaje, este de aproximativ 2 zile de luptă).

Totuși, realitățile actuale impun un răspuns, teoreticienii militari europeni aducând în atenție, datorită resurselor limitate, prioritatea care ar trebui să se acorde abordării indirecte și întrebuințării controlate a forței.

Conceptul de abordare indirectă constă în slăbirea și subminarea adversarului într-o manieră globală prin combinarea acțiunilor variate, în cursul cărora forțele terestre se vor strădui, pentru început, să-l izoleze. Este vorba, în termeni mai concreți, de acțiuni în plan mediatic pentru a discredita adversarul în fața opiniei publice internaționale, a-l compromite în plan intern și a-l priva de sprijinul populației civile. În paralel, mijloacele sale de comunicare vor fi bruiate și neutralizate. Forțele sale principale vor fi încercuite, punându-l în imposibilitatea de a primi întăriri, de a fi aprovizionate în scopul refacerii capacității de luptă. Simultan se vor executa lovituri pe toată adâncimea dispozitivului de operație al adversarului pentru a-i neutraliza punctele de comandă, forțele de sprijin de luptă, de sprijin logistic, de a-i dezorganiza activitatea și reduce considerabil capacitatea de luptă. Vor fi atacate și distruse punctele decisive prin acțiuni duse prin surprindere, cu o mare viteză de execuție.

În mod special, acțiunea în mediul urban necesită un nivel foarte ridicat de sincronizare între acțiunile elementelor de manevră și cele ale sistemelor de sprijin prin foc (direct sau indirect). Interconectarea elementelor unei companii va permite militarilor unui singur element să dirijeze cu precizie angajarea pozițiilor inamicului de către militarii altui element folosind metoda indică și trage. În acest caz, elementul care trage trebuie să dispună de elemente de recunoaștere a elementului senzor. Tehnologia permite soldatului să indice sau să nominalizeze obiective pentru o gamă largă de sisteme de armament organice sau ale eșaloanelor superioare, prin asigurarea informației necesare atât acestuia cât și elementului de manevră.

Această abordare ar fi incompletă dacă nu i s-ar asocia o nouă concepție de întrebuințare a forței. Apreciem că orice modalitate de acțiune s-ar adopta, un criteriu de referință va fi controlul forței, în sensul limitării utilizării mijloacelor violente, astfel încât să se reducă la minimum distrugerile și pierderile civile. Obiectivele vor fi stabilite și atacate nu numai în funcție de importanța lor, ci și în funcție de gradul de accesibilitate sau de consecințele pe care le antrenează distrugerea lor. Mijloacele de lovire vor fi stabilite în funcție de precizia și efectele pe care le produc asupra țintei și mediului în care este dispusă aceasta. De cele mai multe ori va trebui să se pună accent pe mijloacele neletale. Se va urmări limitarea geografică a spațiului în care luptele vor cunoaște un nivel ridicat de violență, urmărindu-se controlul permanent asupra spațiului în care se desfășoară operațiile și asigurarea protecției permanente a populației civile.

Conflictele militare din ultima perioadă au scos în evidență unele aspecte interesante, cum ar fi:

capitala unei țări reprezintă centrul de greutate al adversarului și, implicit, un obiectiv strategic major;

stăpânirea unor orașe mari în care sunt situate porturi, aeroporturi sau noduri de comunicații rămâne indispensabilă;

pierderile militare și civile pot fi semnificative dacă adversarul manifestă hotărâre și organizează apărarea minimă a localității;

strategii militari occidentali se preocupă de obținerea unor victorii rapide, fără a cauza pierderi mari, atât forțelor proprii, cât și în rândul populației civile.

În acest context, forțele terestre vor avea ca principal argument pentru realizarea superiorității, capacitatea de a acționa întrunit și abilitatea de a evita luptele de stradă.

Pentru obținerea superiorității, trebuie să fie îndeplinite cel puțin trei condiții:

obținerea de informații despre inamic într-un volum și de o calitate care să permită cunoașterea acestuia în timp real, ziua și noaptea; toate informațiile relevante, provenite din cele mai diverse surse trebuie să fie exploatate rapid și disponibile până la cele mai mici eșaloane;

pregătirea operațiilor în mediul urban după următorul algoritm (experimentat de americani la Bagdad): neutralizarea apărării sol-aer, dezorganizarea apărării prin lovituri selective, distrugerea sau neutralizarea sistemelor de comunicații, subminarea moralului adversarului prin acțiuni intense de război psihologic, etc;

realizarea unui sprijin susținut între toate categoriile de forțe – terestre, aeriene și, eventual navale – participante la operație, astfel încât să se asigure reducerea amenințărilor directe și indirecte, precum și limitarea fazelor de luptă în care trupele se găsesc în contact direct cu adversarul; aceasta presupune valorificarea avantajelor tehnologice și a superiorității mijloacelor de lovire de care dispun armatele moderne.

Manevra joacă un rol esențial, în funcție de modul în care este concepută și executată, astfel încât să destabilizeze dispozitivul inamicului.

Surprinderea, concentrarea efortului asupra obiectivelor principale, combinate cu raiduri urbane îndrăznețe și acțiuni de hărțuire executate din toate direcțiile sunt mult mai eficace decât loviturile frontale. Exploatarea imediată a oricărei breșe creată în dispozitivul inamicului va permite dislocarea fizică a acestuia, fragmentarea rezistenței sale, anihilarea punctelor de sprijin, în condițiile executării unei propagande intense care urmărește slăbirea moralului acestuia și creează premisele constrângerii acestuia de a renunța la luptă. Această tactică trebuie să fie pusă în aplicare încă de la începutul conflictului prin atacul concertat și cât mai rapid posibil asupra capitalei și asupra orașelor cele mai importante. Astfel, inamicul va intra în panică și nu va mai fi în măsură să execute o ripostă coerentă. Obligat fiind să se adăpostească în localități, incapabil să manevreze în exteriorul acestora, lovit în punctele sale vitale, inamicul nu va mai fi capabil să organizeze o apărare credibilă și lupta ar putea fi redusă la anihilarea unor rezistențe izolate.

Armamentul din dotarea forțelor terestre – artileria, aruncătoarele – sunt greu de întrebuințat pe timpul operațiilor în mediul urban și în acest context un rol deosebit revine sprijinului aerian prin acțiuni executate punctual asupra obiectivelor puternic apărate de inamic.

În cadrul unor teste desfășurate, specialiștii militari americani au afirmat: „este de presupus că forțele S.U.A. sau Aliate, implicate în operații în mediu urban, vor necesita sprijin aerian apropiat care să prevină sau să limiteze pierderile colaterale în domeniul structurilor urbane și al noncombatanților. Un proces de stabilire a țintelor corect și precis, împreună cu platforme performante de lansare a munițiilor ghidate pot furniza o metodă de executare a unui astfel de sprijin aerian apropiat”.

Această manieră de a acționa în operațiile militare în zone urbane presupune deținerea superiorității aeriene, integrarea sprijinului dintre componentele participante, forțe terestre bine antrenate pentru acest gen de acțiuni, întrebuințarea forțelor speciale în adâncime, o logistică expediționară capabilă să urmeze ritmul impus de acțiunea directă, dar mai ales controlul informațiilor și al acțiunilor în timp real. În sfârșit, operațiile militare în zone urbane presupun investirea comandanților cu dreptul de a decide și de a-și asuma riscuri mult mai mari decât în operații obișnuite.

CAPITOLUL 2

CADRUL GENERAL PRIVIND OFENSIVA UNITĂȚILOR DE INFANTERIE PENTRU CUCERIREA UNEI LOCALITĂȚI

„Cea mai rea politica este aceea de a ataca orasele. Nu ataca orasele decat atunci cand nu mai ai alta solutie.

[NUME_REDACTAT]

În funcție de dezvoltarea și valoarea economică și politică, localitățile pot prezenta importanță tactică, operativă și strategică. Cucerirea unor astfel de localități aduce după sine importante prejudicii inamicului, atât din punct de vedere militar cât și din punct de vedere economic și politic, are o influență negativă asupra stării morale a trupelor acestuia și pozitivă asupra moralului trupelor proprii și a populației aflată sub ocupație.

Comandanții și statele majore trebuie să înțeleagă problemele și complexitatea operațiilor militare în zonele urbane. Doctrina aplicabilă câmpului de luptă deschis este în aceeași măsură aplicabilă câmpului de luptă urban. Metodologia luării deciziei utilizată în dezvoltarea operațiilor și a cursului acțiunilor de luptă, rămâne aceeași. Doar factorii care depind de misiune, inamic, teren, vreme, trupe și timp se schimbă. Comandanții și statele majore trebuie să cunoască și să înțeleagă unicitatea provocărilor în câmpul de luptă urban. Acesta este caracterizat, în principal, de izolare. Datorită condițiilor de izolare, lupta în mediul urban cere lideri cu psihic puternic și cu atitudini pozitive. Lupta în cadrul acestor operații este tipul de luptă în care excelează, în mod corespunzător, unitățile care sprijină infanteria.

Principii și factori care pot influența acțiunile militare ofensive în mediul urban

Localitățile pot fi adaptate pentru apărare și constituie obiective puternice în cadrul sistemului de apărare al adversarului. Experiența celui de-al doilea război mondial arată că localitățile, în special cele mari, au influențat pregătirea și ducerea acțiunilor de luptă, constituind de multe ori obiectivul final al unor operații de mare amploare.

Conform FM Operations in specific environments , pe timpul operațiilor ofensive pentru cucerirea unei localități trebuie respectate următoarele principii:

Raportul de forțe. În ofensiva pentru cucerirea unei localități trebuie realizat un alt raport de forțe decât în cazul ofensivei în teren mediu frământat. În timpul bătăliei pentru cucerirea Berlinului, [NUME_REDACTAT] a planificat ofensiva bazându-se pe un raport de forțe de 8:1. Studiile militare contemporane prezintă avantajos utilizarea unui raport de forțe cantitativ și calitativ în favoarea forței de asalt de 10:1.

Logistica. Imediat ce se planifică executarea unei operații ofensive pentru cucerirea unei localități, este necesară reaprovizionarea urgentă a forțelor cu o cantitate mult mai mare de muniții de toate tipurile, precum și cu materiale și echipamente speciale necesare executării operațiilor în mediu urban. Dacă este posibil, se vor aloca forțe suplimentare pentru evacuarea victimelor, în special pentru unitățile care acționează în cadrul grupării de asalt.

Obiectivele.

Atacul va fi planificat astfel încât îndeplinirea obiectivului final să fie precedat de o serie de obiective intermediare. Îndeplinirea fiecărui obiectiv intermediar va constitui o bază sigură pentru etapa următoare și se vor lua toate măsurile pentru respingerea acțiunilor inamicului care ar viza reocuparea unor puncte tari din localitate.

Alegerea obiectivului final trebuie să asigure zădărnicirea oricărei tentative a inamicului de a organiza o nouă apărare pe localitate.

Asalturile pot fi executate noaptea, cu sau fără respectarea măsurilor de mascare a zgomotelor, luându-se toate măsurile pentru asigurarea operațiilor și protecția forțelor.

Esențial, pe timpul ofensivei în mediu urban, este exploatarea succesului în toate situațiile.

Controlul. Comandanții trebuie să exercite un control strict al operațiilor, iar coordonarea acțiunilor este vitală pentru evitarea fratricidului. Stabilirea și respectarea direcțiilor de înaintare, liniilor de despărțire, aliniamentelor si a obiectivelor prezintă o importanță deosebită.

Ritmul. Este vital să se înțeleagă de către comandanți că menținerea ritmului de ofensivă stabilit este cheia succesului în ofensiva pentru cucerirea unei cladiri spre exemplu. Operațiile în mediul urban sunt caracterizate prin acțiuni extrem de violente, de scurtă durată urmate de perioade de calm relativ în care se urmărește recâștigarea controlului asupra obiectivelor importante. Nerespectarea acestor momente poate conduce la pierderi însemnate fără nici un rezultat în economia acțiunilor. Se poate aplica cu succes principiul „caută, găsește și fixează” ca formă de manifestare a abilității și prudenței, aceasta putând duce la modificarea ritmului de ofensivă, realizând unul superior celui al inamicului.

Exploatarea oportunităților. Ritmul operațiilor trebuie menținut deoarece orice întârziere va oferi inamicului timp pentru regrupare, reacție și recâștigarea inițiativei.

Planificarea și ducerea operației ofensive pentru cucerirea unei localități prezintă particularități de la caz la caz și, de regulă, este influențată de următorii factori:

caracteristicile localității;

densitatea construcțiilor;

felul clădirilor (beton, piatră, cărămidă, etc.);

gradul de constituire a acestora ca obiective puternic apărate;

posibilitățile de manevră, lărgimea spațiilor pe care se execută aceasta;

orientarea străzilor;

existența unor obstacole (râuri, canale) în interiorul localității sau la periferia acesteia;

valoarea inamicului care se apără (și de ce forțe poate fi sprijinit);

caracteristicile apărării (pregătită în grabă sau din timp);

existența populației în zona de ducere a acțiunilor militare și modul în care aceasta cooperează / este ostilă forțelor proprii.

Într-o abordare modernă, față de o situație clasică, apreciem că în planificarea, pregătirea și executarea operațiilor în mediul urban, trebuie avut în vedere, pe lângă factorii enumerați, următorii factori care-i pot influența acțiunile:

Existența amenințărilor asimetrice. Plutonul trebuie să fie pregătit să se confrunte cu amenințări asimetrice. Acestea apar atunci când inamicul inițiază acțiuni împotriva cărora forțele proprii nu pot opune măsuri adecvate din cauza valorii, organizării, instruirii și echipamentelor diferite. Inamicul poate folosi populația civilă ca scut uman. De asemenea, el poate întrebuința ADM. De regulă, aceste amenințări se manifestă mai pregnant în mediul urban care oferă avantajul populației și infrastructurii. Amenințările asimetrice mai pot include: atacuri teroriste, activități criminale, război de guerilă și atacuri asupra mediului.

Pagubele colaterale și pierderile în rândul necombatanților. Pe timpul executării operațiilor în mediul urban comandantul va trebui să echilibreze îndeplinirea misiunii cu cerințele de asigurare a protecției forțelor. El trebuie să respecte regulile de angajare și să ceară modificarea acestora atunci când situația o impune

Inamicul.Tendințele indică o creștere semnificativă a accesului la tehnologia modernă și abordări asimetrice din partea potențialilor adversari. Conștiente de punctele lor vulnerabile, forțele inamicului vor încerca să profite de mediile urbane și terenul complex pentru a rămâne dispersate și își vor adapta tacticile pentru a contracara acțiunile trupelor proprii. Pentru aceasta inamicul poate încerca să:

împiedice intrarea în zona de operații a forțelor proprii;

neutralizeze diferențele tehnologice;

controleze ritmul acțiunilor;

schimbe natura conflictului;

Situații, procedee și forme de manevră folosit în ofensiva pentru cucerirea unei localități

Pentru cucerirea localităților vor fi angajate în operație cea mai mare parte a unităților de manevră, o cantitate importantă de artilerie, forțe de geniu, apărare NBC, ceea ce va avea ca efect micșorarea ritmului ofensivei și creșterea duratei acțiunilor de luptă, precum și a consumului de muniții și diverse materiale.

Acțiunile de luptă ale plutonului de infanterie care vor viza cucerirea localității pot fi încadrate în următoarele situații:

din apărare, plutonul aflându-se în gruparea de angajare a eșalonului superior care urmează să treacă la ofensivă pentru cucerirea localității;

în apărare, când plutonul acționează în compunerea grupării de contralovitură a eșalonului superior;

în ofensivă, când plutonul a fost oprit temporar în fața apărării puternice a inamicului, aflându-se în cadrul grupării de angajare a unei grupări de forțe de nivel companie sau a unui batalion;

după câștigarea inițiativei, în urma desfășurării luptei de întâlnire, când inamicul a trecut în grabă la apărare;

pe timpul urmăririi inamicului, când acesta încearcă oprirea trupelor proprii prin organizarea în grabă a apărării.

Sunt destule situații în care localitățile importante nu vor putea fi ocolite sau blocate. Unele dintre acestea închid o direcție de operații importantă care include comunicații necesare executării manevrei trupelor, deschiderea unor defilee sau văi. Sunt localități care, fiind centre politico-administrative și economice importante, au o influență deosebită asupra desfășurării în ansamblu a operațiilor și chiar a războiului. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie cucerirea Bagdadului. În acest caz, pentru cucerirea unor astfel de localități este necesar să se destine cantitatea strict necesară de forțe și mijloace, iar forțele principale să execute manevra de învăluire și de întoarcere.

Cucerirea sau ocuparea localităților se execută din mișcare sau din contact, după o pregătire corespunzătoare, folosind manevra de învăluire, întoarcere sau lovitura frontală, conjugată cu acțiunile forțelor aeromobile.

Alegerea procedeului care va fi adoptat pentru cucerirea unei localități mari depinde de:

misiunea plutonului, conform intentiilor comandantului esalonului superior si prin ce actiuni sprcifice ofensivei este indeplinita;

caracteristicile, limitele si constrangerile impuse de lupta in aceste zone si cum pot fi anihilate sau reduse;

datele cunoscute despre valoarea, intentia si compunerea inamicului;

cursurile de actiune cele mai probabile, tinand cont de teren si de obiectivele probabile;

cunoasterea detaliata a localitatii si a rezistentei cladirilor, stabilirea cladirilor care ofera cea mai buna protectie;

cunoasterea sistemului de canalizare si a subsolurilor locuintelor, in scopul realizarii manevrei in ascuns.

Când o localitate prezintă o importanță mare în desfășurarea operațiilor sau când nu poate fi ocolită, aceasta se cucerește din mișcare. Aceasta se realizează prin surprindere de către detașamentele înaintate și unitățile din forța de pe direcția principală de efort în cooperare cu desantul aerian și alte forțe care acționează în interiorul localității.

Cucerirea localității prin procedeul din mișcare prezintă următoarele avantaje:

pierderile în rândul trupelor proprii vor fi reduse;

ritmul de ofensivă este mai mare datorită surprinderii inamicului și exploatării avantajelor câștigate;

cantitatea de forțe și mijloace necesare a se întrebuința este mai mică față de cazul în care este folosit procedeul din contact nemijlocit.

În acest scop apreciem că succesul operațiunii va depinde de modul în care vor fi realizate următoarele măsuri:

ducerea luptei într-un ritm care să permită pătrunderea în zona construită în același timp cu inamicul care se retrage sau chiar să-l devanseze pe acesta;

întrebuințarea pe scară largă a manevrelor de toate tipurile;

interceptarea căilor de retragere a inamicului și interzicerea organizării de către acesta a apărării în adâncime;

Atunci când localitatea nu poate fi cucerită din mișcare, aceasta se va realiza, de regulă, printr-un atac executat din contact nemijlocit cu inamicul, atacul asupra localității executându-se prin surprindere, simultan pe mai multe direcții. Se va urmări în principal cucerirea principalelor obiective de la periferia localității, precum și obținerea controlului asupra construcțiilor care constituie ieșinduri ale localității spre trupele proprii prin acțiunea detașamentului înaintat, în scopul evitării focului de flanc al inamicului ce ar putea fi executat asupra forțelor aflate în ofensivă, în spațiul dintre acestea.

Adoptarea acestui procedeu presupune:

angajarea unor forțe puternice în comparație cu primul procedeu;

o pregătire și conducere minuțioasă a acțiunilor;

o puternică pregătire de foc a ofensivei;

înregistrarea unui ritm de ofensivă scăzut, datorită apărării organizate din timp de către inamic;

luarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea operațiilor și protecția forțelor.

Dacă localitatea este foarte bine pregătită pentru apărare ca urmare a ocupării ei de către inamic de o perioadă lungă de timp și s-a ajuns la concluzia că eliberarea ei va fi posibilă numai în urma unor acțiuni de durată, se vor căuta soluții ca, prin procedee abile, inamicul să fie atras în afara zonei construite și să fie nimicit prin combinarea procedeelor ofensive prezentate.

Formele de manevră adoptate pentru cucerirea unei localități i sunt următoarele: învăluirea, întoarcerea, lovitura frontală, manevra pe verticală. Ele pot fi folosite indiferent de procedeul ales pentru trecerea la ofensivă și pot fi de asemenea combinate între ele, având rolul de a induce în eroare inamicul asupra tipologiei acțiunilor executate și a spori șansele de reușită a misiunii.

Învăluireaeste manevra ofensivă care se execută prin depășirea pozițiilor principale ale inamicului pe lângă sau pe deasupra acestora, efortul principal al forțelor atacatoare vizând flancul / flancurile sau spatele apărătorului, în scopul ocupării / nimicirii / distrugerii, unor obiective cu rol determinant în stabilitatea apărării.

Pentru eliberarea unei localități, concomitent cu executarea manevrei de învăluire, este recomandată fixarea de front a inamicului de pe direcția principală de interzis a acestuia, pentru a nu-i da posibilitatea să-și folosească la capacitatea maximă capacitățile defensive împotriva forțelor proprii care execută manevra. În cazul în care nu este posibilă învăluirea dublă se poate folosi învăluirea simplă.

Manevra în interiorul unei localități care depășește lărgimea fâșiei de ofensivă a plutonului, se execută folosind posibilitățile de pătrundere pe la flancul și spatele dispozitivului de apărare (străzi nesupravegheate de inamic, parcuri, locuri virane, zone cu construcții mai puțin dense, locuri subterane, etc.).

Când apărarea localității formează un sistem comun cu apărarea înălțimilor adiacente localității și manevra pe la flancuri este îngreunată, acțiunile se vor desfășura prin concentrarea efortului pe direcțiile hotărâtoare, schimbarea efortului de pe o direcție pe alta, intensificarea loviturilor în adâncimea apărării inamicului, disocierea dispozitivului de luptă al acestuia, încercuirea și nimicirea pe părți a grupărilor de rezistență, respingerea ripostelor ofensive și scoaterea trupelor proprii de sub loviturile adversarului.

Întoarcereaeste o variantă a învăluirii și se execută prin trecerea forțelor atacatoare pe lângă sau pe deasupra pozițiilor principale de apărare ale inamicului, în scopul cuceririi unor obiective dispuse în adâncimea dispozitivului apărătorului, obligându-l în acest fel să abandoneze pozițiile, să disloce forțe importante pentru a rezolva situația creată sau să lupte cu frontul răsturnat.

Detașamentele de întoarcere vor surprinde apărătorul pătrunzând în localitate pe căi de acces puțin probabile și de pe direcția pe care acesta se așteaptă cel mai puțin. Vor intercepta căile de comunicații ale inamicului, vor angaja în luptă eșalonul doi și rezervele, împiedicând retragerile și făcând imposibilă sprijinirea forțelor care se apără de către altele din exterior.

Deși învăluirea și întoarcerea prezintă cele mai mari avantaje, totuși sunt situații când este mai indicată lovitura frontală.

Atacul frontal este forma de manevră ofensivă în care acțiunea principală este direcționată frontal împotriva forțelor inamice. Poate fi folosită pentru pătrunderea și distrugerea inamicului în poziție sau pentru a-l fixa în poziție. Deseori este executată înaintea pătrunderii sau învăluirii.

În acțiunile ofensive ce au avut ca scop cucerirea zonelor urbane, de regulă, succesul nu a fost obținut prin angajarea frontală a forțelor ci prin combinații ale acestui tip de lovitură cu alte forme de manevră, în principal cu învăluirea și cu întoarcerea.

Manevra pe verticală se execută de către forțele aeromobile și grupurile de cercetare în dispozitivul inamicului, concomitent cu alte forme de manevră, în scopul îndeplinirii obiectivelor operației prin cucerirea și menținerea unor obiective, aliniamente sau raioane până la realizarea joncțiunii cu forțele care atacă de front.

Din forțele de sprijin nemijlocit a efortului principal se pot constitui subunități aeromobile, ce vor acționa prin surprindere pentru cucerirea unor obiective de importanță deosebită din localitate sau a unor puncte-cheie, atât în sprijinul efortului principal, cât și pentru obținerea de date și informații sau dezorganizarea operațiilor de spate ale inamicului.

Executarea cu succes a acestei forme de manevră depinde în mod hotărâtor de deținerea unei superiorități aeriene în zona de conflict și de existența resurselor de aviație de transport care să permită deplasarea forței pe calea aerului. Acțiunile forței aeromobile vor fi sprijinite și conjugate cu acelea ale detașamentelor înaintate, grupurilor de cercetare, a forțelor speciale și a altor formațiuni infiltrate în dispozitivul inamicului. O reprezentare schematică a acestor forme de manevră este prezentată în anexa nr. 3.

Acțiunile ofensive executate în mediu urban pot fi împărțite în trei etape. Acestea pot fi executate succesiv sau pot avea loc simultan. În orice caz, nu trebuie să existe pauză între etape, iar trupele să se deplaseze rapid pentru a adânci infiltrarea înainte ca apărătorul să poată reacționa. Cele trei etape sunt:

Izolarea zonei. Scopul acțiunii este izolarea zonei prin cucerirea formelor de teren care domină căile de acces. Apărarea de către inamic a obstacolelor din teren poate preveni izolarea completă. Atacatorul trebuie să asigure cel puțin cucerirea pozițiilor situate în afara zonei din care el poate asigura sprijinul necesar cuceririi punctului de pătrundere, capturării pozițiilor inamice și executării raidurilor pentru a dezorganiza pozițiile importante.

Asaltul. Acesta constă din înaintarea spre limita dinainte a zonei și cucerirea unor poziții în construcțiile din marginea imediat apropiată. Această etapă reduce sau elimină observarea terestră a inamicului care se apără pe localitate și capacitatea de a dirija focul pe căile de acces. Atacatorul folosește căile de acces mascate din sectoarele cucerite pentru a se apropia de apărător și a începe curățirea sistematică a zonei. Această parte a planului trebuie să fie simplă, cu obiective limitate. Este necesar controlul atent pentru a menține ritmul.

Eliberarea constă în lupta desfășurată în zonă pentru a determina inamicul să se retragă. Planificarea trebuie să fie realizată în detaliu pentru a compensa dificultățile de control al execuției. Această etapă este caracterizată de acțiuni descentralizate ale unităților mici, adesea întărite cu echipe de distrugere pentru a realiza curățirea metodică a zonelor repartizate. În zonele construite extinse, uneori poate fi necesară doar curățirea unui coridor ca loc de trecere prin zonă.

Experiența de război a armatei noastre, dar și experiența ultimelor conflicte contemporane a demonstrat eficiența manevrei în ofensiva dusă în interiorul localităților, precum și faptul că aceasta trebuie să se execute pe direcțiile slab apărate de către inamic, pentru învăluirea și întoarcerea apărării acestuia.

CAPITOLUL 3 ÎNVĂȚĂMINTE APĂRUTE ÎN URMA ACȚIUNILOR DIN LUPTELE PENTRU GROZNÎI ȘI BAGDAD ȘI MODEL DE ANTRENAMENT PENTRU PLUTONUL DE INFANTERIE ÎN DUCEREA OFENSIVEI ÎN LOCALITATE

3.1 Studiu comparative privind ofensiva Rusă pentru cucerirea orasului Groznîi si cea americana pentru cucerirea Bagdadului.

Atat bătălia pentru Groznîi din ianuarie 1995 cât și bătălia pentru cucerirea Bagdadului din martie 2003 au izbucnit în contextul unor schimbări geostrategice de amploare pe plan mondial. Daca în cazul luptelor pentru Groznîi dintre rusi și ceceni comflictul a apărut în urma disoluției fostei [NUME_REDACTAT] din 1991 și deci a căderii odată cu aceasta a unui întreg sistem politico-militar prin destrămarea pactului de la Varsovia, comflictul din Irak a apărut în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001,când, s-a desprins concluzia că terorismul nu mai poate fi considerat o simplă infracțiune, așa cum era și cum mai este el încă definit în normele de drept și în mai toate documentele internaționale. Momentul 11 septembrie a dovedit, cu un preț foarte mare, că terorismul este război. Un război continuu, asimetric și atipic, care se manifestă în toată lumea, sub infinite forme și formule, de la clasicele atacuri cu bombă și răpiri de persoane, la atacuri CBRN sau în rețelele Internet.

În aceste condiții, în cadrul războiului antiterorist declanșat la nivelul planetei, ca război al viitorului, atacarea și prin mijloace militare a regimului politic de la Bagdad poate fi considerată ca parte integrantă a acestuia. Aceste lucru ține de strategia antiteroristă, strategie care pune și trebuie să pună în aplicare o decizie politică indubitabilă și categorică, cea de eradicare a terorismului. Dar, după cum bine se știe, o astfel de strategie, mai ales în componenta ei militară, este foarte complicată și se află abia în faza de elaborare. Cu alte cuvinte, războiul împotriva lui [NUME_REDACTAT] ar fi trebuit să pună în aplicare, potrivit raționamentului de mai sus, o strategie antiteroristă care nu a fost încă definitivată. De aici, numeroasele probleme cu care s-a confruntat coaliția care a acționat în Irak, împotriva efectelor dictaturii lui [NUME_REDACTAT]. În realitate, războiul s-a derulat după strategii clasice, vechi de când lumea. De o parte a acționat însă un sistem digitalizat, de evaluare a spațiului de confruntare și a situațiilor în timp real, iar de cealaltă niște forțe – rămășițe ale războiului din 1991 – în sisteme analogice, care nu aveau nici măcar mijloace antiblindate și antiaeriene compatibile.

Ambele evenimente au avut un puternic impact asupra modului de evoluție al evenimentelor pe scena internațională. Dacă destrămarea uniunii sovietice și căderea regimurilor comuniste din europa de est a adus odata cu ea sfarșitul lumii bipolare, imparțită pe sfere de influență între Washington și Moscova, prin diminuarea puterii cremlinului ca actor internațional și consacrarea [NUME_REDACTAT] ale Americii ca și superputere mondiala, atentatele din 11 septembrie 2001 cand teroriștii au reusit sa deturneze mai multe avioane pe care le-au folosit în atentate avand ca ținte turnurile gemene de la world trade center și clădiri importante ale administrației [NUME_REDACTAT] cum ar fi pentagonul sau chiar casa alba au demonstrat faptul că lumea se comfruntă cu un nou tip de pericol, cu un inamic care poate lovi în orice moment și în orice loc de pe glob, cu un adversar care îsi motivează acțiunile prin credință și pentru care ducerea la finalitate a acestora este mai presus chiar și decât propria viață.

Ca o primă deosebire între cele doua comflicte identificăm modul de planificare al acestora.

Când au făcut planificarea operației pentru intervenția în Cecenia, forțele rusești au făcut câteva presupuneri îndoielnice. Prima a fost aceea că forțele cecene nu vor rezista fizic și psihologic concentrării mari de forțe rusești. Rușii au câștigat astfel în 1968 în fosta Cehoslovacie și, greșit, au estimat că aceleași performanțe le vor avea și în Cecenia. A doua presupunere a fost aceea că la nivelul [NUME_REDACTAT] General sunt planificatori foarte buni, dar aceștia dispăruseră în ultimii cinci ani sau își „atrofiaseră” calitățile din cauza lipsei efective a exercitiului in planificarea diferitelor operatii. Indiferent totuși, de abilități, era peste puterile lor să planifice o operație de asemenea anvergură, în numai două săptămâni (pentru pregătirea invaziei din Cehoslovacia fuseseră cel puțin șase exerciții la nivelul Pactului de la Varșovia, de-a lungul câtorva luni, pentru antrenarea trupelor de uscat, apărării antiaeriene, logisticii și altor elemente). În final, planul nu prevedea utilizarea unor forțe bine antrenate.

Spre deosebire de modul de actiune al rusilor în ceea ce privește planificarea [NUME_REDACTAT] ale Americii având în spate și experiența primului război din golf au reușit să analizeze foarte bine situația și în pofida asteptărilor multor observatori care s-au așteptat la o campanie de lungă durată de bombardamente aeriene înainte de orice acțiune , luând ca exemplu Războiul din Golf din 1991 sau Razboiul din Afghanistan. În practică, planurile aeriene imaginate și atacurile la sol s-au desfasurat simultan pentru a decapita forțele irakiene rapid (operatiunea șoc și groaza), încercand sa ocoleasca unitățile militare irakiene și orașele în cele mai multe cazuri. Ipoteza a fost că mobilitatea superioara si de coordonare a forțelor Coaliției le-ar permite să atace inima structurii de comandă irakiana si sa-l distruga într-un timp scurt.

Mai mult decât atât în pofida faptului că forțele coaliției nu au fost formate doar din trupe americane ci și din efective aparținând [NUME_REDACTAT] și Australiei, aceste trei state au reușit să își unească eforturile și să se coordoneze în așa fel încât să își îndeplinească misiunea în bune condiții.

În cazul Rusiei, deși fiind vorba despre un singur stat, cele trei ministere puternice ([NUME_REDACTAT], Ministerul de Interne și [NUME_REDACTAT] Interne) au avut trupe în zona de operații, dar nu au reușit să-și unească eforturile în această luptă. Pierderile enorme din primele zile ale conflictului au fost cauzate de nivelul scăzut de profesionalism al elementelor de comandă și personalului de stat major, care au subevaluat inamicul și au fost uimitor de neglijenți în coordonarea acțiunilor unităților și categoriilor de forțe participante la operație.

O altă discrepanță majoră între modul de acțiune specific celor doua comflicte îl constituie importanța acordată structurilor de relații civil-militar. Pe tot parcursul comflictului din Irak și deci implicit și în luptele pentru cucerirea Bagdadului trupele Coalitiei au acordat o importanță majoră cooperării dintre militari și populația civilă din zonă, conștientizând faptul că orice armată care intenționează să atace într-un mediu urban trebuie să analizeze modul de organizare al oponentului (guerilla, forțe regulate, etc) cât și nivelul de determinare pentru luptă al acestuia. Dacă oponentul are o adâncă și persistentă antipatie împotriva atacatorului, atunci va fi aproape imposibil de obținut victoria fără o confruntare decisivă.

[NUME_REDACTAT] pe de altă parte nu a dat importanță acestor structuri ce stabilesc relații cu populația locală și prin urmare cecenii au reușit să folosească civilii pentru operațiunile de înșelare psihologice de pe câmpul de luptă urban. Ei au declarat unele suburbii și sate ca fiind pro-rusești, sau independente față de situație, când de fapt acestea erau adevarate centre de planificare strategică, comandă, control și baze logistice. Aceasta a fost o bună campanie de operație informațională împotriva rușilor.

Adversarul trebuie cunoscut în cel mai mic detaliu și nu numai din punct de vedere militar sau politic, ci și din cel cultural. Societățile sunt conduse după diferite metode. Unele sunt guvernate prin legi, altele prin domnia oamenilor, unele sunt guvernate de tradițiile religioase sau locale iar altele prin tradiția și obiceiurile de clan. Cecenia era o societate condusă prin regula clanurilor. Două tradiții de clan erau comune cecenilor: adat-ul și teip-ul.

Adat-ul era un obicei străvechi de răsplată, un cod nescris, care era mai respectat decât codul penal rusesc sau alte reguli impuse de legile civile. După câte se pare, codul se bazează pe răzbunare, având ca sens al justiției „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. De exemplu, după ce doi dintre luptătorii ceceni au fost uciși, colegii lor au intrat într-un bloc locuit de ruși, au ucis doi dintre aceștia și i-au lăsat pe ceilalți să plece. Obținuseră răzbunarea.

Teip-ul este relația stabilită într-un clan, care îi determină pe membrii acestuia să lupte cu ferocitate pentru păstrarea independenței, culturii și identității clanului. Sunt mai mult de 150 de teip-uri în Cecenia, a căror apartenență leagă familiile cecene de pământul străbun.

Lăsând deoparte toate aceste probleme întâmpinate, probabil, cea mai serioasă deficiență din faza de pregătire a operației a constat în culegerea și interpretarea informațiilor despre situația din zona acțiunilor de luptă. Rușii nu au avut nici cea mai mică idee despre situația din oraș.

Serviciul de informații nu a făcut nici o delimitare între țintele specifice pentru artilerie și cele pentru aviație, cât despre întreruperea sistemului de comunicații a forțelor cecene, părerile sunt împărțite. [NUME_REDACTAT], directorul [NUME_REDACTAT] de Contrainformații declara că, potențialul inamicului a fost subestimat, iar forțele rusești au fost supraestimate. Legăturile din Moscova ale lui Dudaev nu au fost identificate, iar informatorii lui, cu legături în structuri înalte, au continuat să-l alimenteze cu informații pe toată durata conflictului.

Recunoașterile au fost făcute superficial, iar punctele cheie din teren ale cecenilor nu au fost identificate. Traseele de deplasare ale trupelor nu au fost cercetate, grupele de cercetare având o pregătire precară. În concluzie, pregătirea informațională a câmpului de luptă s-a făcut defectuos, ceea ce i-a determinat pe comandanți să îndrepte situația din mers, ducând la întârzierea unor acțiuni și reducerea eficacității lor.

De partea cealaltă, americanii au reusit sa identifice și să localizeze, cu ajutorul sateliților, al aviației de cercetare, al cercetării și supravegherii electronice, al sistemelor JSARS. al serviciilor de informații, forțelor speciale și al altor mijloace, absolut toate obiectivele de interes strategic, până în cele mai neînsemnate detalii. Planificatorii americani, așa cum, de altfel, au și afirmat, la data începerii războiului, știau totul despre sistemul defensiv al Irakului (este vorba mai ales de obiectivele fixe): Ei au cunoscut întregul dispozitiv defensiv al forțelor irakiene, fiecare tanc, fiecare instalație de rachete, fiecare punct de comandă, fiecare amplasament de tun.

Fără a avea realizată o pregarire informativă a câmpuli de luptă la nivelul la care era nevoie, pentru că elementele cheie de teren într-un oraș sunt la nivel de subunitate, Rusii au căzut în capcanele cecenilor care au dat jos indicatoarele străzilor sau le-au repoziționat pentru a induce în eroare trupele rusești. Ca rezultat ei s-au pierdut de multe ori pe străzile din Groznîi ori au sfârșit în grădini și străzi înfundate. Ar fi fost mult mai bine să se facă recunoașteri pe timp de zi și să se atace pe timp de noapte, dar rușilor nu le-a plăcut acest lucru.

În ceea ce privește adaptarea tacticilor la situațiile create în cadrul luptelor pentru Bagdad americanii și-au mulat perfect tacticile pe situațiile aparute, lucru care nu s-a întâmplat și în cazul rusilor în Groznîi, care la început au acționat total greșit pierzând timp prețios până au conștientizat că modul lor de acțiune nu este in comformitate cu situația din teren. În luptele pentru Groznîi tabăra adversă, cecenii s-au adaptat constant încă de la începutul comflictului având o mobilitate și o forță de răspuns ridicate, datorate în principal faptului că actionau în grupuri mici, izolate, ducând acțiuni de gherila, foarte greu de contracarat de catre fortele ruse.

Principiul de apărare a orașului de către ceceni a fost „apărare fără apărare”. Ei au decis că este bine să nu aibă puncte tari de apărare pentru a-și păstra mobilitatea și forța de răspuns (câteva puncte de apărare au existat dar s-au limitat la mascarea tancurilor, artileriei sau a transportoarelor blindate pentru trageri directe). Tactica „trage și fugi” a făcut foarte grea situația rușilor în localizarea grupurilor de militanți ceceni și în direcționarea focului sau a forțelor de sprijin asupra acestor grupe mobile. Detașamentele mobile cecene erau compuse din una la câteva vehicule (de obicei mașini civile) ce transportau cu ușurință armament, muniții sau personal în tot orașul. Cecenii se desfășurau în apropierea școlilor sau a spitalelor, trăgeau câteva focuri după care dispăreau repede. Rușii răspundeau prin bombardarea școlilor și spitalelor. Ca rezultat, civilii vedeau acest lucru ca pe o neputință și o răutate a rușilor în a distruge principalele facilități ale orașului, fără să realizeze cine erau de fapt inițiatorii. Mobilitatea cecenilor și cunoașterea foarte bună a orașului au crescut exponențial efectul de „apărare fără apărare”. [NUME_REDACTAT] 131 [NUME_REDACTAT] a fost rezultatul acestei tactici.

De multe ori, soldații cecenii pretindeau a fi simpli locuitori și se ofereau să-i conducă pe ruși în oraș. Invariabil aceștia erau atrași în ambuscade. Cecenii și-au dovedit măiestria și eficiența în folosirea capcanelor pentru minarea intrărilor în clădiri, stații de metrou sau canalizări, a aleilor, a echipamentului părăsit și a trupurilor soldaților morți. Mult mai târziu, rușii au învățat să acționeze metodic: să cucerească clădire cu clădire, în loc să se deplaseze rapid spre centrul orașului și să folosească geniști pentru sprijinul luptei.

O problemă deosebită pentru ruși a constituit-o stabilirea liniilor de despărțire între subunități și unități. Pentru ruși această problemă a fost complicată de patru factori: sistem slab de comunicații care a făcut ca unitățile să nu știe unele de altele; lipsa unui sistem integrat de comunicații care să poată fi folosit de forțele Ministerului de Interne, cel al Apărării și alte servicii; tempo operațional diferit în unele zone ale orașului, care a făcut ca unele unități să ajungă înaintea altora în diferite puncte și să rămână fără sprijin; operarea simultană cu linii de despărțire pe orizontală, pe verticală și în interiorul unei clădiri. Această dificultate în stabilirea limitelor și liniilor de despărțire a dus la fratricid și momente în care unele subunități erau fixate de focul amic pentru ore întregi. Conștienți de aceste probleme, cecenii au exploatat dificultățile rușilor.

Rușii nu au folosit infanteria pentru sprijinul tancurilor (infanteria venea în urma tancurilor în loc să cerceteze raioanele și să prevină ambuscadele) și nu au păstrat raioanele o dată ce ele au fost curățate de luptători ceceni.

O altă problemă tactică a constituit-o folosirea detașamentelor de asalt și a tancurilor pentru cucerirea clădirilor și scoaterea cecenilor din oraș. La început rușii sau bazat foarte mult pe tancuri, dar ulterior acest concept a fost abandonat, infanteria și infanteria marină devenind forțe principale. Regulamentul de luptă după care au fost instruiți inițial soldații ruși pentru lupta în Groznîi arăta că un pluton de tancuri trebuie să se afle în fruntea coloanei, acoperit de infanteriști în transportoare blindate, dotați cu aruncătoare de flăcări. Echipele de rezervă, ce înaintează în vehicule de transport ale infanteriei vor executa foc în principal asupra etajelor doi și trei ale clădirilor. Mai târziu, sfaturi contradictorii erau publicate în revistele de specialitate ale armatei, arătând că tancurile trebuiau să încercuiască cartierele, să respingă contraatacurilor și să asigure protecție trupelor angajate în luptă. În asigurarea focului de sprijin de-a lungul străzilor, tancurile trebuiau să ocupe poziții acoperite sau să acționeze în zone controlate de infanterie. Pe timpul deplasării, tancurile să se afle în spatele infanteriei, la o distanță mai mare de distanța eficace de tragere a armelor antitanc ale cecenilor, dar destul de aproape pentru a sprijini infanteria cu focul mitralierelor de pe tancuri. Același principiu trebuia folosit și pentru alte blindate ce formau coloana. Mai mult, pe tancuri s-a montat o „plasă” metalică de protecție, la 25-30 centimetri de blindajul tancurilor, pentru a proteja blindatele de efectul tragerilor cecene cu aruncătoarele de grenade.

Conform directivelor rusești, forțele erau insuficiente pentru operație. Pentru lupta în oraș raportul de forțe trebuia să fie 4:1 sau 5:1 în favoarea atacatorului. Nu aceasta a fost situația în Groznîi. Era evident că erau necesari în jur de 50 000 – 60 000 de oameni. În 1941 când Kalininul a fost eliberat, raportul de forțe de 4:1 a fost cel necesar. Pe 3 ianuarie, doar 5 000 de soldați ruși erau în oraș. Mai mult, elementul surpriză a fost pierdut și Dudaev și-a întărit forțele cu oameni din zona sudică a orașului. Această situație generală este uitată uneori pe timpul analizei învățămintelor după acțiunile de luptă, dar care afectează foarte mult rezultatul final al luptei.

Ofițerii ruși intervievați la Moscova după luptă, au declarat că elemente ale trupelor rusești au părut a fi nepregătite atât din punct de vedere al instrucției cât și al planificării luptei în zonele urbane. O problemă importantă întâlnită atât de forțele Ministerului de Interne cât și de armată a fost identificarea forțelor de gherilă cecene care circulau pe străzi, uneori purtând banderole roșii pe braț, ca după aceea să tragă asupra soldaților ruși, de la ferestre sau din întunericul aleilor. Pentru a distinge luptătorii de cetățenii pașnici ai orașului, forțele rusești au început să se uite la umerii oamenilor după evidențe ale executării focului și la antebrațe după părul sau pielea arsă ca urmare a tuburilor cartușelor fierbinți. Ei examinau îndeaproape hainele și miroseau după reziduurile prafului de pușcă ars. Mai mult, pentru a identifica artileriștii cecenii, soldații ruși căutau pete lucioase lăsate de proiectilele de artilerie și de aruncătoarele de bombe pe încheieturile mânecilor de la haine. Pe buzunare, dacă erau întoarse, se putea vedea o pată de nuanță strălucitoare, de culoare argintie. Un operator al aruncătorului de grenade sau aruncătoarelor de bombelor era recunoscut după fibrele și încrețiturile bumbacului armelor de foc pe haine.

În ceea ce privește modul de acțiune al coaliției în Irak planurile inițiale erau acelea de-a patrunde în Bagdad, forțând astfel trupele irakiene să se îngrămădească în centrul orașului, iar ei ar fi folosit bombardamentele aeriene și fortele artileriei pentru a nimici trupele inamice.

În ziua de 6 aprilie o brigadă din Divizia 3 Infanterie a trecut la atac în interiorul orașului și a reușit să ocupe unul din palatele lui [NUME_REDACTAT]. Pușcasii marini au infruntat de asemenea artileria irakiană care încerca să blocheze traversarea podului de peste raul Tigru, dar traversarea raului a avut loc în cele din urmă. Irakienii au cauzat pierderi fortelor americane lângă aeroport din poziții defensive, dar au suferit pierderi din cauza bombardamentului aerian.

Dupa cateva ore de la inconjurarea palatului fortele coalitiei au ordonat fortelor irakiene din Bagdad să se predea, sau orașul va avea de a face cu un asalt la scară largă. Oficialii guvernului irakian au fost dați dispăruți sau au acceptat înfrangerea, și pe 9 aprilie 2003, Bagdadul a fost formal ocuptat de fortele Coalitiei, deși multe zone din oraș erau încă nesecurizate și lupta a continuat în oraș și în perioada ocupației.

În după-amiaza zilei de 12 aprilie, toate luptele au încetat. 34 de soldați americani și 2320 de luptatori irakieni au căzut în timpul luptelor pentru Bagdad.

Un alt impediment în calea rușilor în cecenia l-a constituit stilul de conducere deficitar.

Deși o problemă serioasă, prin efort și timp la dispoziție, incompetența tactică poate fi remediată pe câmpul de luptă. Forțele rusești ar fi putut învăța din greșelile lor și deși le-ar fi luat un an sau mai mult ar fi putut să-i învingă pe ceceni. Ceea ce în final a subminat efortul Rusiei a fost inconstanța conducătorilor. Acest eșec al conducerii s-a produs la cele mai înalte niveluri, la conjuctura critică unde politica este transpusă în obiective militare și a infectat întreaga operație cu pesimism și scepticism.

Lupta împotriva cecenilor a fost pierdută între pereții Kremlinului. Tragedia sistemului militar rusesc este aceea că au fost mulți ofițeri și soldați care au încercat să-și îndeplinească misiunile într-o manieră profesionistă. Din păcate, incompetentța de care au dat dovadă ofițerii superiori, a afectat moralul și spiritul de luptă al întregii armate rusești.

Cei care au trădat profesia militară au sucombat într-una, sau mai multe, din următoarele greșeli ale conducerii:

1. Încântarea conducătorilor politici sau a eșaloanelor superioare, prin insistarea în executarea unor ordine, cu adevărat absurde și imposibile. Un exemplu în acest sens îl constituie atacul inițial asupra orașului Groznîi, în ianuarie 1995, atac executat pe fondul lipsei de pregătire a forțelor angajate în luptă.

2. Desconsiderare totală față de soarta soldaților și a civililor. Acțiunile militare rusești au arătat un dispreț total față de numărul pierderilor. Rămășițele soldaților ruși, ale rebelilor ceceni și ale civililor inocenți erau lăsate în putrefacție, pe străzi, săptămâni întregi. Planificatorii tragerilor de artilerie, au țintit asupra lăcașelor de cult, spitalelor și piețelor aglomerate în disperarea lor de a-i distruge pe rebeli.

3. Lipsa grijii față de soldat. Din primele zile ale conflictului până în ziua capitulării rusești din august 1996, soldații ruși au fost în mod inadecvat hrăniți, îmbrăcați și adăpostiți

4. Corupția. Acesta a fost cancerul care, în final, a făcut armata rusă ineficientă și din nou, a început de la vârf. În timpurile sovietice, membrii partidului comunist și structurile sale de impunere a forței erau instruite să rețină cât mai puțin din aspectul nobil al profesiei militare. Într-o încercare de a depolitiza forțele armate, reprezentanții politici au fost înlocuiți cu membrii al [NUME_REDACTAT] de Securitate. Din păcate, atât structura militară de comandă cât și cea de control au fost infectate de norma societală de existență, un fel de capitalism prost înțeles, unde singura valoare morală era, profitul.

Ultimul element pe care il voi aduce in discutie in aceasta analiza, dar nici pe departe cel din urma, logistica, deși este o problema majoră a oricărui război, foarte puține sau scris atunci când se compară cu aspectele strategice sau tactice și mult mai puțin s-a scris despre sprijinul logistic în lupta în mediul urban.

Desi atat americanii in razboiul din golf cat si rusii in luptele pentru capitala ceceniei au intampinat probleme in ceea ce priveste sprijinul logistic al trupelor aflate la contact problemele intampinate de cele doua forte mai sus mentionate in irak si respectiv cecenia nu accepta nici un grad de comparatie. Daca problemele americanilor in operatiunea din golf s-au materializat in special prin faptul ca structulile logistice nu au putut tine pasul cu fortele aflate la contact care au inaintat intr-un ritm foarte alert si a fost nevoie de o pauza operativa pentru a permite apropierea suportului logistic si deci scurtarea cailor de aprovizionare, in ceea ce priveste comflictul din cecenia situatia a fost cu adevarat dezastruasa.

Experiența rusească din lupta pentru capitala Ceceniei, din ianuarie 1995, a demonstrat că aprovizionarea greoaie cu muniție si carburanti pentru tehnica nu a fost singura problemă. Cerințele de întreținere, aprovizionare, transport și sprijin medical au supraaglomerat posiblitățile unităților logistice. Cerințele logistice au fost mai târziu crescute de necesitatea asigurării ajutorului umanitar pe timpul luptelor.

Armata rusă, aștepta ca reprezentanții guvernului să le asigure hrană, adăposturi, apă curată, canalizare, electricitate și tratament medical civililor, care erau cetățeni ai [NUME_REDACTAT]. Unitățile rusești de sprijin logistic, abia dacă puteau să facă față nevoilor armatei ruse, lăsând deoparte întreaga populație civilă, datorită cererilor foarte mari. A fost peste puterile lor, iar civilii au suferit.

Opoziția cecenă a fost constituită în principal din gherilă și forțe neregulate, la care s-a adăugat o mică armată. Cecenii au condus o apărare mobilă, ocazională. Ei păstrau un punct tare pentru o zi și altul în ziua următoare. Singura excepție a constituit-o [NUME_REDACTAT], din mijlocul orașului pe care ei l-au apărat permanent. De aceea, armata rusă depozita muniția și alte materiale într-un loc, ca apoi să le mute. Rebelii ceceni se mutau în ziua următoare în spatele trupelor rusești. Acest lucru a făcut foarte dificil de direcționat, la timp, sprijinul logistic către zonele critice. Armata rusă dorea să fie implicată într-o luptă liniară, dar rebelii ceceni nu i-au lăsat. Unitățile de logistică rusești nu au fost pregătite pentru acest tip de luptă.

Analizând cu atenție cele doua moduri de acțiune total diferite în ceea ce privește abordarea luptei în localitate putem trage ca și invățăminte ideile comform cărora pregătirea misiunii și activitatea de cercetare devin elemente critice pentru succesul operației. Cunoașterea localității și clădirilor constituie un avantaj indubitabil.Cunoașterea sistemelor de canalizare, de alimentare cu apă, energie electrică, precum și trăsăturile psiho-morale ale populației sunt elemente care trebuie cunoscute și analizate temeinic înainte de declanșarea operațiilor militare în zonele urbane.

Importanța luptei pentru cucerirea unor localități nu s-a diminuat, dimpotrivă, cele mai recente conflicte au demonstrat faptul că majoritatea structurilor militare, indiferent de categoria de forțe, și-au concentrat efortul pentru cucerirea / apărarea acestora.

Complexitatea luptei în localitate, conferită de tridimensionalitatea acesteia, determină o pregătire minuțioasă. Este posibil ca lupta pentru cucerirea unui cvartal să difere esențial de cea pentru altul, aceste diferențe fiind date de existența unui curs de apă, densitatea sistemului stradal și a clădirilor, poziția parcurilor, piețelor, stațiilor de cale ferată și de metrou, existența aerodromurilor, și așa mai departe.

3.2 Exercitiu de rezolvare a unei situații tactice (STX): Plutonul de infanterie în ofensivă în mediul urban.

La nivelul plutoanelor de infanterie, exercitiile constituie forma de instrucție și de evaluare de bază la instrucție tactică de specialitate.

Exercițiile presupun executarea întrunita a mai multor cerinte pentru misiuni, asigurând condiții apropiate de cele de pe câmpul de luptă. Pe baza exercițiilor se realizează și evaluarea nivelului de instruire atins de subunitate.

Exercițiile de bază, ce trebuie cuprinse în planul de instrucție au ca scop principal perfecționarea deprinderilor elementelor de comandă și a trupelor pentru îndeplinirea misiunilor. De asemenea, exercițiile constituie cadrul necesar pentru desfășurarea unei repetiții înaintea angajării subunităților în îndeplinirea misiunilor.

Există două tipuri de exerciții destinate dezvoltării, perfecționării și evaluării aptitudinilor necesare îndeplinirii diveritelor misiuni specific subunitații:

Exercițiu de rezolvare a unei situații tactice (STX);

Exercițiu de antrenament în teren(FTX).

Exercitiul de rezolvare a unei situații tactice (STX) este un exercițiu de mică amploare, conceput pentru a exersa o misiune colectivă sau un grup de misiuni conexe prin practică. Are ca scop antrenarea efectivului plutonului pentru rezolvarea unor situații ce pot să apară pe câmpul de luptă (misiunea pentru îndeplinirea unui set redus de cerințe pentru misiuni) și include, în afară de activități pentru dezvoltarea deprinderilor, misiuni pentru comandanți și misiuni pentru ceilalți militari.

Elaborarea exercițiilor înseamnă, de fapt, descrierea detaliată a modului de în care se execută un grup de ASIE. Această descriere include informații despre nivelul de instruire necesar, scenariul probabil, baza materială necesară executării exercițiului, ASIE folosite pentru evaluare și informații esențiale pentru planificarea și executarea instrucției.

NECLASIFICAT

Exemplar unic

APROB

COMANDANTUL………………

(Cp……)

……….

(gradul)

…….. ……………………

(data) (nume și prenume)

PLAN DE DESFĂȘURARE LA INSTRUCȚIE TACTICĂ

(STX cu plutonul de infanterie)

A. TEMA: Plutonul de infanterie în ofensivă în localitate

B. OBIECTIVE:

a) Pentru pluton:

-antrenarea subunitații pentru rezolvarea unor situații diverse ce pot să apară pe câmpul de lupta modern.

) Pentru comandanții de Pl

b) Pentru comandanții de grupă:

-perfecționarea cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice pentru organizarea și conducerea acțiunilor grupei în operațiile în mediul urban;

-perfecționarea deprinderilor teoretice și practice privind parcurgerea algoritmului de luare a deciziei (TLP);

-evaluarea comandantului de grupă, în pregatirea, executarea și îndeplinirea misiunilor încredințate cu grupa din subunitate;

c) Pentru șefii de echipă:

-perfectionarea deprinderilor practice de cooperare intre echipe si militari, in cadrul grupei pentru ducerea cu success a actiunilor de lupta in mediul urban;

d) Pentru luptatori:

-cresterea rezistentei in conditii de efort fizic si psihic prelungit.

C. DURATA: 4 ore (200 min);

D. LOCUL: [NUME_REDACTAT] Șurii, localitatea Munteni;

E. ASIGURAREA MATERIALA:

Fiecare militar: -tinuta de instructie;

-armamentul din dotare;

-casca Kevlar;

-vesta antiglont/antischije;

-masca contra gazelor;

-2 grenade ofensive de exercitiu;

-sacul de merinde;

Fiecare grupă:

Muniție:

Alte materiale:

F. BIBLIOGRAFIE:

– F.T7./I.-4

F.T7./I.- Manualul pentru luptă al grupei de infanterie, Făgăraș, 2006, pp.:l 12 -120;

– PIM 1

PIM 1.4.a., Programul de instrucție pentru misiuni al grupei de infanterie, Făgăraș, 2008;

– Ordinului privind instrucția și exercițiile în [NUME_REDACTAT] în perioada 2013 – 2015, nr. S.M.G 57 din 11.09.2012;

– Precizările privind instrucția și exercițiile în [NUME_REDACTAT] în anul 2014, ale locțiitorului pentru operații și instrucție al șefului [NUME_REDACTAT] General, nr. CP-3477 din 08.11.2013;

– Precizări privind instrucția și exercițiile în [NUME_REDACTAT] în anul 2014, nr SMFT 25 /20.11.2013.

Situația generală la 05.06.2014

(Reprezentare graphică în ANEXA 5)

1. Inamicul (OPFOR) – Cp 2 I Mo a pierdut apărarea pe albia râului VIDRA și s-a retras cu majoritatea forțelor pe aliniamentul BREBENI – Dl. BOBÂLNA – Loc. MUNTENI. La această dată sunt observate înlocuiri și regrupări în dispozitivul companiei, concomitent cu aprovizionarea forțelor de la contact. Inamicul dispune de armament ușor, armament antitanc și vehicule blindate ușoare. La cerere poate beneficia de sprijinul artileriei și aviației. Puterea de luptă este apreciată la aproximativ 65%.

2. Forțele proprii (BLUEFOR) – B1 I. a dezvoltat cu succes atacul deliberat pe direcția ADJUD – Dl. MARE – Pd. FĂGEȚELUL, iar la această dată a ajuns cu majoritatea forțelor pe aliniamentul Pd. ROSIA – Cota 480,5. În vederea continuării acțiunilor ofensive, forțele proprii au trecut la refacerea capacității de luptă, prin completarea cu tehnică și personal.

Compania 4 I. a acționat în cadrul B 1 I. și la acest moment se găsește

regrupată într-un raion cu centrul la 200 m SE de tabăra ȘURA. La 050600IUN14 a primit ordin să execute un atac asupra obiectivului VULTUR.

Situația specială la 05.06.2014

1. Inamicul – din informațiile obținute de la eșalonul superior localitatea

MUNTENI este apărată de o grupă de infanterie, care se află dispersată în cele 4 case.

Inamicul dispune de armament ușor și armament antitanc.

Cel mai probabil curs de acțiune al inamicului – în urma executării cu

succes a atacului de către compania noastră asupra obiectivului VULTUR, având în vedere pierderile suferite, acesta probabil se va retrage.

Cel mai periculos curs de acțiune al inamicului – înainte de începerea

atacului, inamicul își completează forțele în localitatea MUNTENI, până la valoare pluton, și trece probabil la atac, punând în pericol flancul stâng al companiei.

2. Forțele proprii: Compania 4 I. a primit ordin să execute atacul pe o direcție secundară asupra localității MUNTENI, începând cu 050730IUN14 pentru a proteja flancul stâng al Batalionului.

Plutonul 1 I. acționează în cadrul Companiei și a primit ordin pentru atacul clădirii rosii din localitatea MUNTENI, cucerirea și securizarea acesteia in vederea folosirii ulterioare de catre esaloanele superioare.

H. DESFĂȘURAREA EXERCIȚIULUI

I. SECVENȚA INTRODUCTIVĂ: (15 min )

– primesc raportul și verific prezența, ținuta și asigurarea materială;

– execut controlul armamentului;

– numesc un comandant de grupă să execute orientarea topografică;

– anunț tema, obiectivele STX -ului și secvențele de instruire;

– verific cunoștințele însușite anterior;

– prezint NSSM specifice ședinței pentru lucrul cu armament și elemente de muniție și normele specific de protecția mediului;

> instalez atelierele și instruiesc OPFOR

– dau comanda pentru începerea instrucției

II. SECVENȚ FUNDAMENTALĂ: (145 min)

– Conform părți/țabelare și a fișelor ASIE

Modele de fișe ASIE se găsesc în anexa 4.

. SECVENȚA FINALĂ: (40 mm)

-adun subunitatea, verific armamentul, mijloacele de marcare a focului și

asigurarea materială;

– desfășor un scurt bilanț, în care:

– reamintesc conținutul temei;

– prezint modul de îndeplinire a obiectivelor STX-ului, evidentiind elementele pozitive și negative;

TABEL PLAN DE DESFASURARE

Alt document

TABEL PLAN DE DESFASURARE

TABEL PLAN DE DESFASURARE

ANEXA1

Copia nr 1 din 1 copii

050600IUN14

ORDINUL DE OPERAȚII Nr. 01

AL COMANDANTULUI pl1I.

REFERINȚE:

ORDINUL DE OPERAȚII nr. 01 al Cp. 4 I.

Hărți: 1: 25.000 L-35-74-B-d; L-35-75-A-C.

Timp utilizat: ORA LOCALĂ.

ORGANIZAREA PENTRU MISIUNE:

Gr. 1, Gr. 2, Gr. 3

1.SITUAȚIA

1.1 Inamicul (OPFOR) – Cp 2 I Mo a pierdut apărarea pe albia râului VIDRA și s-a retras cu majoritatea forțelor pe aliniamentul BREBENI – Dl. BOBÂLNA – Loc. MUNTENI. La această dată sunt observate înlocuiri și regrupări în dispozitivul companiei, concomitent cu aprovizionarea forțelor de la contact. Inamicul dispune de armament ușor, armament antitanc și vehicule blindate ușoare. La cerere poate beneficia de sprijinul artileriei și aviației. Puterea de luptă este apreciată la aproximativ 65%.

Cel mai probabil curs de acțiune al inamicului – în urma executării cu succes a atacului de către compania noastră asupra obiectivului LEU, având în vedere pierderile suferite, acesta probabil se va retrage.

Cel mai periculos curs de acțiune al inamicului – amenajarea în volum complex a lucrărilor genistice în vederea întăririi apărării.

1.2 Forțele proprii (BLUEFOR) – B1 I. a dezvoltat cu succes atacul deliberat pe direcția ADJUD – Dl. MARE – Pd. FĂGEȚELUL, iar la această dată a ajuns cu majoritatea forțelor pe aliniamentul Pd. ROSIA – Cota 480,5. În vederea continuării acțiunilor ofensive, forțele proprii au trecut la refacerea capacității de luptă, prin completarea cu tehnică și personal.

Compania 4 I. a acționat în cadrul B 1 I. și la acest moment se găsește regrupată într-un raion cu centrul la 200 m SE de tabăra ȘURA. La 050600IUN14 a primit ordin să execute un atac asupra obiectivului VULTUR.

1.3 Terenul – ANEXA 5.

1.4 Subordonări și resubordonări – nu sunt.

2. MISIUNEA

PLUTONUL 1 I. a primit ordin să execute un atac pe o direcție secundară asupra localității SEACA începând cu 050730IUN14 pentru a proteja flancul stâng al companiei.

3. EXECUȚIA

3.1 Intenția comandantului Cp. 4 I. este de a executa atacul cu forțele din subordine pe direcția Pd. Roșia , pâlcul de copaci izolați de la R1, localitatea MUNTENI, începând cu 050630IUN14 și de a cuceri obiectivul VULTUR cu pierderi minime.

Sarcini cheie:

-executarea marșului cu luarea măsurilor de protecție a forței;

-nimicirea inamicului de pe direcția de atac;

-ocuparea raionului la timpii specificați;

-luarea măsurilor de protecție a forței pe timpul ocupării raionului

Stare finală:

-inamicul de pe direcția de acțiune și din localitatea MUNTENI – nimicit

-PI. – a securizat cladirea

-AO a Cp.- intră sub controlul forțelor proprii

3.2 Concepția operației

Faza I – Executarea marșului tactic și ocuparea raionului de plecare la misiune.

Gr. 1 I. – execuți marșul pe jos pe itinerarul – Pd. ROȘIA, pâlcul de copaci izolați de la R1, localitatea MUNTENI.

Faza a II-a – Executarea atacului (Culegera de informații din A.O., cercetarea obiectivului, cucerirea obiectivului).

Gr. 2 I. se deplaseaza pe direcția Pd. ROȘIA , pâlcul de copaci izolati de la R1, localitatea MUNTENI, te transformi în patrulă pentru culegerea de informații din A.O., ește în măsură să aplice T.T.P. pentru rezolvarea incidentelor apărute, atacă și curață clădirea rosie;

Faza a III-a- Trecerea la urmatoarea cladire

Gr. 3 I. a cucerit cladirea rosie si isi continua ofensiva spre cladirea albastră.

Protecția CBRN – nu sunt modificări

Mascarea – Militarii vor fi camuflați cu materiale din dotare și din zona pe timpul acțiunilor.

Sprijinul prin foc – Nu sunt modificări.

INSTRUCȚIUNI DE COORDONARE:

Sarcini pe timpul deplasării – Grupa 1 asigura siguranta pe timpul deplasarii.

Executarea recunoașterilor – începând cu 050730IUN14

Executarea repetițiilor – – începând cu 050730IUN14

Gata de luptă – la 050730IUN14

începe deplasarea la 050730IUN14

Militarii vor avea asupra lor modele de rapoarte;

4. SPRIJIN LOGISTIC

1.Alimente: fiecare militar se va îngriji să aibă asupra sa necesarul de alimente;

2.Apa: Este interzisă folosirea directă a surselor de apă dia zonă. Se va raționaliza consumul de apă potabilă la strictul necesar, pentru băut și igienă personală. Fiecare militat are asupra sa apă pentru I zi.

3.Răniții si bolnavii se evacuează la P.A.R. dispus la poligonul de tragere;

4.Ținuta militarilor este cea de instrucție, conform anotimpului, cu cască kevlar, vestă antischijă, m.c.g. și ranița echipată.

5.Armamentul din dotare se păstrează asupra militarilor pe tot timpul desfășurării acțiunii;

5. COMANDA SI COMUNICAȚII

Punctul de comandă pe timpul executării marșului tactic:mă găsesc în cadrul grupei a doua;

înlocuitor la comandă: Cdt. gr. 1, Cdt. gr. 2, Cdt. gr. 3.

Indicative radio: – Nu sunt modificări.

Frecvențe radio: – Nu sunt modificări.

Semnale de înștiințare: – Nu sunt modificări.

Semnale de conducere: conform SOP/codului de semnale stabilit

ÎNTOCMIT

Cdt. PI I

LUAT LA CUNOȘTINȚĂ

Cdt. Gr. 1.

Cdt. Gr. 2.

Cdt. Gr. 3.

ASIE 1-4-0156.

STRUCTURA: Grupa de infanterie.

CERINȚA: Desfășurarea procesului de conducere a trupelor (executarea TLP),

1-4-0156 (F.TA-7).

REPETĂRI 1 2 3 4 5 P (încercuiește)

APRECIEREA COMANDANTULUI I S N (încercuiește)

CONDIȚII: Grupa a primit OPORD/FRAGO/WARNO de la comandantul plutonului. Misiunea poate implica operații cu caracter ofensiv, defensiv sau misiuni speciale. Continuă operațiunile zi / noapte. Unele activități se pot executa în condițiile adoptării NPICBRN4. Organfzațiile guvernamentale civile, organizațiile non-guvemamentale, organizațiile private de voluntari și presa internațională pot fi prezente în zona de operații.

STANDARDE: Grupa dezvoltă un plan urmărind cei 8 pași ai procedurilor de conducere a trupelor/ȚLP. Planul urmărește intenția comandantului de companie, folosește eficient timpul, comandanții subordonați folosind 1/3 din timpul disponibil. Misiunea este înțeleasă de către comandanții subordonați și aceștia îndeplinesc sarcinile primite. Grupa acționează în conformitate cu ROE, SOP, ordinele comandantului de pluton sau alte ordine speciale. Pagubele colaterale sunt minime.

NOTĂ: * etapă a conducerii + etapă principală/critică

CERINȚE ȘI STANDARDE OPFOR

CERINȚA: Contrapregătirea de luptă.

CONDIȚII: Plutonul/grupa OPFOR primește ordin să fragmenteze pregătirea pentru luptă a inamicului localizându-1 și angajându-1. OPFOR acționează independent sau ca parte a unei forțe mai mari. OPFOR beneficiază de sprijin cu foc indirect.

STANDARDE: OPFOR:

-împiedică forțele proprii să descopere puterea, locația dispunerea și intențiile OPFOR prin OPSEC (securitatea operațiilor), contrarecunoaștere și inducerea în eroare;

CONCLUZII SI PROPUNERI

O mișcare de urbanizare din ce în ce mai pronunțată va tinde să schimbe natura conflictelor. Este probabil ca, în viitor, conflictele de înaltă intensitate să aibă loc în mediul urban. Acest mediu de confruntare poate pune probleme foarte ardente pentru statele ale căror forțe armate, echipamente și doctrine nu sunt concepute și în aceste scopuri.

Caracteristicile proprii luptei urbane – mobilitatea restrânsă, vizibilitatea redusă, prezența civililor – riscă puternic să anuleze superioritatea tehnologică conferită, de exemplu, de armele de înaltă precizie.

Este probabil ca, în viitor, spațiul urban să fie teatrul conflictelor de mică intensitate, în măsura în care ele se concentrează din ce în ce mai mult pe greutatea politică, socială și economică. Cocioabele și cartierele mărginașe din orașele lumii a treia vor da recruți revoluționarilor și extremiștilor care să atace regimurile aflate la putere.

Concluziile desprinse din analiza conflictelor din ultima perioadă îi preocupă pe specialiștii militari și stau la baza reorientărilor în ceea ce privește pregătirea și înzestrarea trupelor. Astfel, britanicii din [NUME_REDACTAT] Commandos se pregătesc conform doctrinei FIBUA ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Areas – Lupta în zone construite), iar infanteria marină a SUA se pregătește conform MOUT ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Terrain – Operații militare în mediul urban) la [NUME_REDACTAT], unde există un centru de antrenament al trupelor pentru operațiuni în zone urbane cu simulatoare capabile să creeze cele mai diverse situații în care pot fi puse trupele pe timpul acțiunii în localități.

Contând pe îmbunătățirea eficienței la nivel tactic, prin reconsiderarea strategiei, [NUME_REDACTAT] din SUA a elaborat Doctrina privind desfășurarea acțiunilor întrunite în localitate, document în care este evaluat întregul spectru al posibilităților de acțiune și este subliniat rolul hotărâtor al culegerii de informații asupra zonei de acțiune, înainte de intrarea în luptă.

În concluzie, analizând strategiile militare ale unor armate străine, se poate afirma că localitățile sunt cel mai probabil câmp de luptă al secolului XXI.

În urma cazurilor studiate, concluzionăm că per ansamblu, lecțiile învățate din aceste operații pot fi racordate la câțiva parametri comuni, indiferent dacă este vorba de operații specifice războiului sau operații de stabilitate și sprijin.

Un astfel de element al operațiilor militare în mediul urban este că aici, nivelul tactic este mult mai important decât în cazul operațiilor desfășurate în câmp deschis. Această predominantă a nivelului tactic decurge în cadrul luptei în zone construite în mare parte datorită efectului terenului asupra funcțiunilor C4ISR, care devin foarte dificil de executat și lipsa cărora face ca succesul unei operații să depindă de acțiunea qvasi-autonomă a multiplelor subunități tactice.

Elementul spațial tridimensional împiedică executarea manevrelor ,,elegante”, lupta urbană fiind una primară, în care forțele adversarului nu pot fi distinse cu claritate din populația civilă, inamicul este întotdeauna în apropiere, lunetiști și mine sunt peste tot. Aceste conflicte au opus armatelor moderne trupe neregulate care au impus un altfel de război. Lupta se consumă de cele mai multe ori într-o serie de ciocniri izolate și fără caracter decisiv.

Lipsa de coordonare și imposibilitatea controlului aruncă deseori greul operației pe subunități sau chiar pe individ, pe militar. Succesul forțelor americane la Bagdad s-a datorat în mare parte și calităților deosebite de lider care le-au fost dezvoltate comandanților eșaloanelor mici.

Elocvent este și faptul că reacția armatelor în războiul urban este tipică: pe măsură ce rezistența apărătorilor se afirmă și pierderile proprii cresc, se recurge din ce în ce mai mult la puterea de foc pentru a destabiliza apărarea și a ușura misiunea trupelor de asalt decimate. Operația care se începe cu precauție pentru a limita distrugerile materiale și pierderile civile escaladează astfel, ajungându-se la întrebuințarea focului destul de imprecis al artileriei și aviației. Recent, asemenea fenomene s-au petrecut pe timpul asediului orașului Groznâi executat de către forțele federale ruse. În cazul Groznâi, amintim că această operație s-a desfășurat în interiorul Federației și au fost stabilite reguli stricte de angajare, care în realitate au fost desconsiderate.

Războiul împotriva Irakului constituie o confruntare de excepție, cantonată în sfera conflictelor futuriste, profund asimetric, ce a produs sau urmează să producă mari schimbări în creșterea potențialelor de luptă și reconsiderarea normelor tactice folosite în confruntările urbane, în reproiectarea structurilor destinate să acționeze într-un astfel de mediu și a misiunilor acestora. El dovedește însă pe deplin ceea ce noi am încercat să inducem deja: Spectrul conflictului urban nu mai este ca o scară rulantă lineară, simplă, ușor de înțeles, având războiul la un capăt și pacea la celălalt; el este o continuitate de acțiuni militare și nemilitare (conflict, prevenire, post-conflict), deosebirea dintre ele fiind destul de confuză, acestea desfășurându-se de multe ori simultan, pe același teatru. Evenimentele cu care s-au confruntat militarii coaliției ne fac să credem că în orașele irakiene operațiile umanitare, cele de menținere a păcii și cele de război sunt desfășurate în același timp și pe spațiul aceleiași străzi, iar germenii conflictului, imposibil de eradicat.

Având în vedere această realitate, au fost experimentate noi doctrine de luptă, noi tactici și tehnologii care au fost aplicate în exercițiul „[NUME_REDACTAT]” din noiembrie 2002, de către infanteria marină și care au avut o influență benefică asupra acțiunilor desfășurate în martie 2003, în Irak. Acolo s-a acționat pe grupuri mici, dispersate, folosind mijloace de comunicații performante. Astfel s-a apreciat că pierderile ar putea fi reduse (de la 38% la 12%), cu condiția ca mobilitatea acestor grupuri în mediul urban să crească.

În realizarea obiectivelor manevrei dominante, SUA și celelalte state membre NATO contează pe tehnologie. Informația și diseminarea acesteia se fac de la centru și vor contribui în mod direct la creșterea calității și eficienței acțiunii luptătorilor. În același timp misiunile ISR (informații, supraveghere, recunoaștere) vor beneficia de o robotizare crescută. Există mai multe proiecte de roboți tereștri, ca și proiecte de aeronave de dimensiuni foarte mici, dotate cu camere de luat vederi care vor fi transportate de luptători în raniță și lansate pentru explorări virtuale (în localități, locuințe, puncte de comandă).

Armamentele dirijate prin GPS își vor extinde sfera, unele dintre acestea fiind destinate pentru lupta în mediul urban și în locuri greu accesibile. Se lucrează deja la dispozitive și sisteme care să detecteze rachetele de croazieră și să le distrugă, chiar și în mediul urban, fără efecte colaterale.

Se desprinde o concluzie foarte interesantă: nu există acțiuni și proceduri de luptă standard (care sunt valabile în orice împrejurare) când este vorba de lupta în mediul urban, ci, de fiecare dată, ele trebuie să fie adaptate acțiunilor sau reacțiilor posibile ale inamicului, mediului strategic sau tactic în care are loc confruntarea și condițiilor concrete ale situației. În acest caz, dominanța strategică nu mai este suficientă. Este necesar să se realizeze o dominare flexibilă a spațiului luptei, prin concentrarea efectelor și exploatarea imediată a acestora.

Vremurile în care planificatorii și luptătorii considerau lupta urbană ca acțiuni ale infanteriei, sprijinite prin aplicarea tactică a puterii aeriene, au apus demult. Stalingradul dezminte premiza tradițională, orașul Hue stă martor pericolelor unei astfel de gândiri depășite și, mult mai recent, Mogadiscio și Groznîi păstrează încă amintiri vii ale faptului că mediul urban se poate transforma rapid într-un abis ce consumă în mod nepărtinitor viețile luptătorilor și ale necombatanților.

Toate categoriile de forțe din armatele moderne recunosc complexitatea și pericolele luptei urbane. Se impune luarea în considerare la modul serios a abilității puterii aeriene ca împreună cu forțele terestre să transforme mediul urban într-un spațiu de luptă total integrat, orientat pe ofensivă. Este nevoie de o nouă gândire a managementului spațiului de luptă și a ceea ce este necesar pentru obținerea efectelor la nivel operativ și strategic în lupta urbană în orice teatru de operații.

Apreciez ca fiind un aspect esențial pentru Alianță conceperea doctrinei concomitent cu dezvoltarea tehnologică și orientarea acestei activități de management și proiectare sistemică în conformitate cu evoluțiile geopolitice și geostrategice, care impun noi reacții de răspuns la toate tipurile de crize, în conformitate cu lărgirea continuă a spectrului de confruntare, cu revitalizarea distincției dintre violență și non-violență, cu determinarea parametrilor reali ai capabilității de avertizare și superioritate informațională și, nu în ultimul rând, în conformitate cu parametrii reali ai mediilor specifice pentru acțiunea militară, în special cu mediul urban.

BIBLIOGRAFIE

1. LEGI ȘI ACTE NORMATIVE

[NUME_REDACTAT];

Legea nr. 73/1995 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare;

Legea nr.46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare;

Strategia de [NUME_REDACTAT] – proiect, București, 2006.

PUBLICAȚII STRĂINE

ATP-3.2, Land operations, 2001;

Army field manual, Vol. 2, Operations in specific environments, Part 5, Urban operations, 2002;

FM 1-02, Operational terms and graphics, 2004;

FM 3-90, Operations, 2000;

F.M.-5-0, [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], 2005;

DOCTRINE ȘI REGULAMENTE

FT-1, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], București, 2006;

F.T.– 3, Manualul de tactică generală a [NUME_REDACTAT], București, 2013;

S.M.G./Cc-2.3, Manualul pentru pregătirea informativă a câmpului de luptă, București, 2005;

F.T./I.-4 Manualulpentru lupta al plutonului de infanterie, Fagaraș, 2013

4. LUCRĂRI DE AUTOR, TEME DE CURS, REFERATE, TEZE DE DOCTORAT, PUBLICAȚII (REVISTE, DICȚIONARE, ADRESE DE INTERNET)

Clausewitz, K., von, Despre război, București, [NUME_REDACTAT], 1982;

SUN Tzu, Arta războiului, [NUME_REDACTAT], București 1998, cota 47140;

TOFFLER Alvin și Heidi, Război și antirăzboi, [NUME_REDACTAT], 1995;

ALEXIU Dumitru, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Operații militare în medii specifice, Editura U.N.Ap., București,2003;

BĂLĂCEANU Ion, DUMITRU Daniel, ION Ioana, Potențialul de luptă al [NUME_REDACTAT] în contextul NATO, [NUME_REDACTAT] Form, București, 2006;

MOȘTOFLEI Constantin, Tendințe în lupta armată, Studii de securitate și apărare, vol. 1, Ed. UNAp., București, 2005;

MUREȘAN Mircea, Gheorghe VĂDUVA, Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura U.N.Ap., București, 2004;

POSEA C. – Particularitățile ofensivei duse pentru eliberarea localităților, Ed. AISM, București, 1998;

SUVUROV Victor, Spărgătorul de gheață, [NUME_REDACTAT], Iași, 1995;

VIDU Al., Acțiunile de luptă în zone urbane, București, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], 1993;

ANEXE

Anexa nr. 1

Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură dintre cele mai importante ale celui de-al doilea război mondial și este considerată cea mai sângeroasă și mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de brutalitate și de lipsa de grijă pentru populația civilă, manifestate de ambele părți angrenate în conflict.

Bătălia include campania de bombardamente a orașului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul Rusiei, atacul terestru german asupra orașului, luptele din interiorul orașului însuși și contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit și distrus forțele germane și ale celorlalți aliați din cadrul Axei din oraș și din raionul orașului. Numărul total al pierderilor este estimat la aproximativ 3 milioane. Lipsa datelor exacte este datorată refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor că sacrificiile ar fi părut prea mari și ar fi demobilizat eforturile de război. [NUME_REDACTAT] au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de pe frontul de răsărit și nu și-au mai revenit niciodată de pe urma acestei înfrângeri. Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat începutul eliberării patriei, luptă care a dus în cele din urmă la victoria din 1945 asupra [NUME_REDACTAT].

Până la sfârșitul lui august, Grupul de [NUME_REDACTAT] (B) au atins aliniamentul râului Volga la nord de Stalingrad. A urmat avansarea spre sud, către oraș. Până pe 1 septembrie, sovieticii nu-și mai puteau aproviziona trupele decât cu ajutorul navelor fluviale, care se angajau în traversări periculoase ale râului Volga. Pe 23 august, germanii au efectuat un bombardament aerian amplu, care a provocat un incendiu devastator în oraș, ucigând mii de civili și transformând orașul într-o mare de resturi și de ruine arzând. Optzeci la sută din spațiile de locuit ale orașului au fost distruse. Armata a 62-a sovietică și-a stabilit liniile defensive printre dărâmături, cu puncte de rezistență în ruinele caselor și uzinelor.

Lupta pentru oraș a fost nemiloasă și disperată. Stalin a dat ordine ca toți militarii care se retrăgeau fără ordin să fie executați. Nici un pas înapoi a devenit lozinca apărătorilor. În toată perioada luptelor, forțele Ministerului de Interne au executat sau au trimis în batalioane disciplinare peste 13.000 de militari pentru lașitate sau dezertare. Peste 300.000 de oameni au fost trimiși înapoi la unitățile lor sau au ajutat la completarea altora. În schimb, germanii au atacat indiferenți la pierderi. Întăririle sovietice erau aduse cu vapoarele de pe malul estic al Volgăi, convoaiele fiind atacate în mod constant de artileria și aviația germană. Speranța de viață a noilor sosiți era de doar câteva ore. Lupte furioase s-au dat pentru fiecare stradă, fabrică, casă, subsol și scară. Germanii, care numeau acest război urban nemaiîntâlnit Rattenkrieg (război de șobolani), glumeau cu amărăciune spunând că au cucerit bucătăria, dar mai duc lupte pentru cucerirea sufrageriei.

Luptele pentru [NUME_REDACTAT], un delușor înmuiat în sângele miilor de soldați uciși, au fost în mod special lipsite de orice fel de milă. Înălțimea a fost cucerită de mai multe ori de fiecare beligerant în parte. Într-una dintre atacurile pentru recucerirea dealului, sovieticii au pierdut în luptă o întreagă divizie, aproximativ 10.000 de militari, într-o singură zi. În același timp, în luptele din silozul de grâu și care au durat câteva săptămâni, combatanții erau așa de aproape unii de ceilalți încât își puteau auzi respirația. În altă parte a orașului, un bloc de locuințe apărat de un pluton comandat de [NUME_REDACTAT] a fost transformat într-o fortăreață inexpugnabilă. Clădirea, numită mai târziu Casa lui Pavlov, asigura supravegherea unei piețe din centrul orașului. Soldații au plantat de jur-împrejur câmpuri de mine, au poziționat cuiburi de mitralieră la ferestre și au construit o rețea de comunicații subterane prin străpungerea pereților subsolului.

Dorind să termine victorioși luptele, germanii au început să transfere în zonă din ce în ce mai multă artilerie grea, inclusiv mortiere gigantice de 600 mm. Artileria sovietică a ținut sub foc continuu pozițiile germane din locații de pe malul stâng al Volgăi. Sovieticii au folosit cu succes ruinele rezultate în urma bombardamentelor pentru luptele de apărare. Lunetiștii sovietici au folosit aceleași ruine pentru a se ascunde, provocând pierderi mari germanilor, în același timp subminându-le moralul. Cei mai vestiți lunetiști au fost „Zikan”, căruia i se atribuiau 224 de germani uciși până pe 20 noiembrie 1942, și [NUME_REDACTAT] Zaițev, căruia i s-au atribuit 149 de reușite. Pe toată durata luptelor, tancurile germane au devenit inutile în grămezile de dărâmături înalte de până la 8 metri. Dacă totuși încercau să înainteze, deveneau prada ușoară a vânătorilor antitanc, care deschideau focul de pe acoperișuri.

Atât pentru Stalin, cât și pentru Hitler, bătălia de la Stalingrad a devenit o problemă capitală. Comandamentul sovietic a început să mute rezervele din zona Moscovei către regiunea Volgăi inferioare și a transferat toate avioanele disponibile din întreaga țară în aceeași zonă. Stresul la care erau supuși comandanții militari era imens.

În noiembrie, după trei luni de lupte cu multe pierderi umane, cu avansări lente, germanii au reușit să ajungă la malul drept al Volgii, cucerind 80% din orașul transformat în ruine, rupând forțele sovietice în două pungi înghesuite între râu și atacatori. Pentru ca situația apărătorilor să fie și mai grea, pe Volga au început să curgă sloiuri, făcând aproape imposibilă aprovizionarea lor. În ciuda acestor lucruri, luptele violente nu au încetat nici o clipă, nici pe versanții [NUME_REDACTAT], nici în zona industrială din nord. Luptele pentru Uzina de tractoare [NUME_REDACTAT] și pentru [NUME_REDACTAT] au devenit vestite în toată lumea. În timp ce soldații apărau pozițiile dintre ruine, muncitorii reparau armamentul defect în imediata vecinătate a frontului sau chiar pe câmpul de luptă.

Contraatacul sovietic

În tot timpul asediului, s-au făcut presiuni asupra [NUME_REDACTAT] ale trupelor Axei să facă eforturi pentru atingerea liniei fluviului, neglijând apărarea flancurilor. Astfel, Armata a 2-a Maghiară, constituită în principal din unități slab pregătite și echipate, a primit sarcina apărării a 200 de kilometri la nord de Stalingrad. Asta a dus la o linie slabă, în unele părți, porțiuni de front de 1 – 2 km fiind apărate de un singur pluton. Forțele sovietice dețineau câteva capete de pod în zona sudică a frontului, orice comandant militar competent considerându-le amenințări serioase. Hitler era atât de concentrat asupra orașului însuși, încât orice cerere pentru întărirea flancurilor și distrugerea capetelor de pod sovietice a fost respinsă. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] German (OKW), generalul de armată [NUME_REDACTAT], și-a exprimat preocuparea pentru atenția acordată de Hitler exclusiv orașului, atrâgând atenția asupra flancurilor slab apărate ale germanilor. Incomodat de observațiile lui Halder, Hitler l-a înlocuit în octombrie cu generalul [NUME_REDACTAT].

Pe timpul toamnei, când luptele continuau cu violență în oraș, generalul sovietic [NUME_REDACTAT], care preluase sarcina planificării strategice în zona Stalingradului, a început să concentreze forțe sovietice masive în stepele din nordul și sudul orașului. Flancul nordic era în mod special vulnerabil, fiind apărat de trupele românești și maghiare, mai slab echipate și cu un moral scăzut. Planul lui Jukov era să țintuiască forțele germane în interiorul orașului și apoi să străpungă flancurile slab apărate ale inamicului și să-l încercuiască în orașul transformat în capcană. Operațiunea a primit numele de cod Uranus și a fost lansată simultan cu [NUME_REDACTAT], care viza Grupul de [NUME_REDACTAT].

Pe 19 noiembrie 1942, [NUME_REDACTAT] a declanșat [NUME_REDACTAT]. Unitățile sovietice, aflate sub comanda generalului [NUME_REDACTAT], erau constituite din trei armate complete: [NUME_REDACTAT] de Gardă, Armata a 21-a și Armata a 5-a de Tancuri, toate având un total de 18 divizii de infanterie, 8 brigăzi de tancuri, 2 brigăzi motorizate, 6 divizii de cavalerie și o brigadă antitanc. Pregătirile pentru atac au putut fi auzite de români, care au cerut neîncetat întăriri, dar au fos refuzați din nou. Slab echipată și copleșită numeric, Armata a 3-a Română a fost pur și simplu pulverizată de atacul masiv sovietic după o luptă crâncenă de o zi, lăsând descoperit flancul Armatei a 6-a Germană.

Pe 20 noiembrie, o a doua ofensivă sovietică a fost lansată la sud de Stalingrad, în zona apărată de Armata 4-a Română. Această armată, compusă în principal din unități de cavalerie, a cedat aproape imediat. Forțele sovietice și-au continuat înaintarea către vest într-o mișcare de învăluire, făcând joncțiunea lângă orașul Kalaci după două zile, încercuind fără scăpare forțele Axei. Aproximativ 250.000 de soldați germani, români și italieni, ca și câteva unități croate și o serie de unități auxiliare de voluntari au fost prinși în această încercuire. Alături de ei s-au aflat și civili sovietici și câteva mii de soldați sovietici căzuți prizonieri în luptele cu germanii. Nu toți germanii au fost încercuiți, aproximativ 50.000 au rămas în afara încercuirii.

Hitler a ținut un discurs pe 30 septembrie, în care afirma că germanii nu vor părăsi niciodată orașul. Generalii germani erau de altă părere, propuneau o retragere rapidă către vest și stabilirea unei linii de apărare la vest de Don. Hermann Göring a afirmat în schimb că Luftwaffe poate aproviziona armatele încercuite printr-un pod aerian. Asta ar fi permis încercuiților să reziste, până când o forță de despresurare s-ar fi putut constitui. Un asemenea plan fusese deja folosit cu un an în urmă în încercuirea de la Demiansk, la o scară mai mică, cu un corp de armată, nu cu o întreagă armată. În plus, Armata a 6-a era cea mai mare din lume, aproape de două ori mai mare decât una obișnuită, alături de infanteriști fiind prinși în încercuire și patru corpuri de tancuri. Pentru toată lumea era evident că pentru aviație era o sarcină imposibilă. Capacitatea de transport a Luftwaffe nu fusese refăcută după Bătălia pentru Creta, cele 300 de tone pe care le-ar fi putut transporta zilnic fiind cu mult mai puțin decât cele 500 de tone de provizii cât ar fi fost nevoie zilnic. Însă, angajamentul odată asumat, trebuia dus la îndeplinire, iar Hitler a susținut planul lui Göring, reiterându-și ordinul dat trupelor încercuite de a nu se preda.

Misiunile de aprovizionare aeriană au eșuat aproape imediat. Condițiile meteo defavorabile și antiaeriana sovietică foarte eficientă au făcut imposibilă menținerea unui pod aerian. Doar aproximativ 10% dintre proviziile cerute au putut fi duse la destinație. Avioanele care reușeau să aterizeze, transportau bolnavii și răniții din enclava asediată. [NUME_REDACTAT] a 6-a sufereau de foame și, la un moment dat, piloții au fost șocați să vadă că soldații desemnați să descarce avioanele de transport erau prea slăbiți pentru a manevra proviziile.

În acest timp, forțele sovietice și-au putut consolida pozițiile din jurul Stalingradului. În scurt timp, au început lupte violente pentru restrângerea pungii. Un atac ([NUME_REDACTAT] –furtuna de iarnă) efectuat de un grup german de luptă pentru spargerea încercuirii în zona de sud a pungii și eliberarea celor prinși captivi înăuntru, a fost respinsă cu succes de sovietici în decembrie. Încercuirea a fost de nepătruns. În același timp, la loviturile sovieticilor s-a adăugat cumplita iarnă rusească. [NUME_REDACTAT] s-a format un pod de gheață, permițându-le sovieticilor să-și aprovizioneze foarte ușor forțele din oraș. Forțele germane prinse în încercuire au rămas în scurtă vreme fără combustibil pentru încălzire și fără materiale medicale, mii dintre ei murind degerați, de foame sau de boli.

În ianuarie, [NUME_REDACTAT] a lansat o nouă ofensivă, [NUME_REDACTAT], în încercarea de a străpunge defensiva italiană de pe Don și de a elibera Rostovul. Scopul atacului era să blocheze resturile Grupului de [NUME_REDACTAT] în Caucaz, ceea ce ar fi fost un dezastru total pentru germani. Germanii au pus însă în practică o apărare mobilă, în care unitățile mici apărau orașele până când armatele de tancuri veneau în sprijinul lor. Deși sovieticii nu au reușit să cucerească Rostovul, luptele l-au forțat pe von Manstein să-și retragă forțele din Caucaz și să restabilească frontul la aproximativ 250 km de oraș, lăsând Armata a 6-a fără sprijin. Militarilor prinși în încercuire nu li s-a spus asta, ei crezând în continuare că forțele de despresurare se îndreaptă către ei. Câțiva dintre ofițerii lui Paulus au cerut să nu se mai supună ordinelor lui Hitler și să încerce să spargă încercuirea din interior. Paulus era, totuși, un militar mult prea disciplinat, ideea de nu respecta ordinele lui Hitler i se părea dezgustătoare.

Sfârșitul bătăliei

[NUME_REDACTAT] (la mijloc) împreună cu Statul său Major, prizonieri de război

În scurtă vreme, germanii din încercuire au fost siliți să se retragă din suburbii în centrul orașului Stalingrad. Pierderea a două aeroporturi, Pitomnik și Gumrak a dus la stoparea aprovizionării pe calea aerului și la încetarea evacuării răniților și bolnavilor. Din acest moment, germanii au început, practic, să moară de foame. Muniția a ajuns pe sfârșite. Totuși, au continuat să reziste cu încăpățânare, în parte și pentru că mulți credeau că sovieticii aveau să-i execute pe cei care s-ar fi predat. În schimb, sovieticii au fost suprinși de numărul mare de militari pe care-i încercuiseră și au trebuit să-și întărească pozițiile ca să strângă încercuirea și să câștige teritoriu. Din nou, a reizbucnit războiul sângeros urban, de această dată, germanii fiind cei împinși către malurile Volgăi.

Hitler l-a înaintat în grad pe Paulus, făcându-l Generalfeldmarschall pe 30 ianuarie 1943. Cum nici un Mareșal de Câmp german nu a fost vreodată luat prizonier, Hitler și-a închipuit că Paulus va continua lupta sau se va sinucide. Cu toate acestea, când Paulus și Statul său Major au fost încercuiți în clădirea unui fost magazin universal, mareșalul s-a predat. Resturile forțelor germane din Stalingrad s-au predat pe 2 februarie 1943. 90.000 de miltari germani, înfometați și extenuați au fost luați prizonieri. Spre marea încântare a sovieticilor, printre aceștia se aflau și 22 de generali.

Anexa nr. 2

EXEMPLE DE STRUCTURI ALE AȘEZĂRILOR URBANE

Exemplu de centru al orașului

Exemplu de organizare pe verticală a unui oraș

Exemplu de zonă rezidențială

Exemplu de dispunere a zonei industriale

Exemplu de anomalie a structurii unui oraș

Anexa nr. 3

REPREZENTAREA GRAFICĂ A UNOR FORME DE MANEVRĂ

ÎN OFENSIVA PENTRU CUCERIREA UNEI LOCALITĂȚI

a) Lovitura frontală la extremitățile zonei urbane

b) Lovitura frontală asupra întregii zone urbane

c) Lovitura frontală pe o singură direcție până în centrul zonei urbane, după care continuă în evantai

Anexa nr. 4

ASIE 1-4-0290.

STRUCTURA: Grupa de infanterie.

CERINȚA: Atacul și securizarea unei clădiri, 1-4-0290 (F.T./I.-4).

REPETĂRI 1 2 3 4 5 P (încercuiește)

APRECIEREA COMANDANTULUI I S N (încercuiește)

CONDIȚII : Grupa acționează în cadrul plutonului într-un mediu urban. Grupa identifică inamicul, a cărui forță este necunoscută și situată într-o clădire și i se cere să securizeze clădirea. Anumite repetări trebuie executate în NOPI 4. în teatrul de operații se află GOs, NGOs, PVOs, civili și presa internaționala. Forțele proprii acționează în cadrul unor ROE restrictive.

STANDARDE : Grupa nimicește, capturează sau obligă pe toți inamicii din clădire să se retragă. Grupa păstrează suficiente forțe pentru a respinge un contraatac și să continue executarea altor operații. Grupa acționează în conformitate cu ROE, SOP, ordinele comandantului de pluton sau alte ordine special. Pagubele colaterale sunt minime.

NOTĂ: * etapă a conducerii + etapă principală/critică

CERINȚE ȘI STANDARDE OPFOR

CERINȚA: Apărarea clădirii.

CONDIȚII: Echipa OPFOR a primit ordin să ocupe o poziție de apărare într-o clădire într-o zonă urbană. Echipa acționează independent sau în cadrul unei forțe mai mari. OPFOR are la dispoziție mijloace de foc indirect,

STANDARDE: OPFOR:

-împiedică grupa să securizeze clădirea;

-rețin forțele în clădire;

-contraatacă, recuceresc și păstrează cel puțin o încăpere din clădire.

Anexa separata pagina inversata