Studiu Privind Influenta Lucrarilor Solului Asupra Productiei de Grau In Conditiile Campiei Crisurilor

CUPRINS

INTRODUCERE

Proiectul de diplomă “STUDIU PRIVIND INFLUENȚA LUCRĂRILOR SOLULUI ASUPRA PRODUCȚIEI DE GRÂU ÎN CONDIȚIILE CÂMPIEI CRIȘURILOR” are următoarea structură:

Capitolul 1 – este dedicat prezentării lucrărilor solului

Capitolul 2 – este prezentată [NUME_REDACTAT] din punct de vedere climatic, hidrografic, un studiu al solurilor și a culturilor prezente în această zonă geografică

Capitolul 3 – sunt redate condițiile de cercetare

Capitolul 4 – se prezintă rezultatele cercetărilor efectuate

Capitolul 5 – oferă concluziile si recomandările

Pentru realizarea acestei lucrări doresc să aduc respectuoase mulțumiri D-lui Prof. univ. dr. ing. [NUME_REDACTAT], și D-nei Șef lucr.dr.ing. [NUME_REDACTAT], coordonatorul științific al acestei lucrări care m-au ajutat la finalizarea acestui proiect de diplomă.

Capitolul I

LUCRĂRILE SOLULUI

I.1.[NUME_REDACTAT] solului se pot clasifica după mai multe criterii (Guș P. și colab,1998):

1.După scopul principal:

-lucrările de bază, au drept scop mobilizarea solului la adâncimi de peste 15 cm, până la 80 cm;În această categorie sunt incluse: arătura; afânarea adâncă ; desfundarea;

-lucrările de pregătire a patului germinativ au ca rol mobilizarea solului pe adâncimea 10-12 cm în scopul asigurării condițiilor de semănat, germinat și creștere a plantelor. Aceste lucrări sunt efectuate cu grapa cu discuri, combinatorul, cultivatorul și freza;

-lucrările de întreținere a ogoarelor includ dezmiriștirea și grăpatul ogoarelor de vară și grăpatul ogoarelor la desprimăvărare;

2.După epoca de executare:

-vara: – se execută dezimiriștirea, arătura, întreținere ogoarelor și culturilor prășitoare, pregătirea patului germinativ pentru culturi succesive. Vara sau în prima parte a toamnei se execută afânarea adâncă și arătura de desfundare.

-toamna: – se execută arătura, pregătirea patului germinativ pentru culturile de toamnă, pregătirea patului germinativ pentru culturile ce se seamănă primăvara timpuriu.

-primăvara :– se pregătește patul germinativ pentru culturile ce vor fi semănate în această perioadă. În zonele colinare, pe terenuri nisipoase, pentru anumite culturi pot fi executate și arături.

3.După uneltele cu care se execută lucrarea solului: cu plugul, grapa cu discuri, grapa cu freză, freza tăvălugul etc.

4. După adâncime de executarea lucrării:

-lucrări superficiale: dezmiriștirea, grăpatul, nivelatul, tăvălugitul, prășitul, arătura superficială.

-lucrări adânci: arătura.

-lucrări foarte adânci: arătura foarte adâncă, afânarea adâncă, desfundarea.

5. După complexitatea agregatului și lucrarea realizată:

-lucrări de pregătire a patului germinativ concomitent cu fertilizarea și aplicarea erbicidelor.

-efectuarea prașilelor concomitent cu fertilizarea sau cu administrarea erbicidelor pe rândurile de plante.

6. În funcție de plantele (grupele de plante) pentru care se execută se deosebesc lucrări ale solului pentru cereale de toamnă, cereale de primăvară, pentru prășitoare, lucrările solului în plantațiile de pomi, viță de vie, legumicultură.

I.2. Influența lucrărilor asupra însușirilor solului, buruienilor, bolilor și dăunătorilor

Lucrările solului determină în primul rând modificări ale însușirilor fizice care în continuare influențează însușirile chimice și biologice ale solului.

a) Influența asupra structurii poate fi:

-pozitivă: îngroparea la fundul brazdei a stratului de sol de la suprafață, cu structură deteriorată, pentru a se reface în timp; afânarea solurilor grele face posibilă aerarea lor și pătrunderea în profunzime a microorganismelor și rădăcinilor plantelor, ameliorarea structurii;

-negativă: executarea lucrărilor la umidități scăzute: cele mai pronunțate efecte de zdrobire a agregatelor și deci de distrugere a structurii, produc grăpările repetate (îndeosebi cu grapa cu discuri) dacă se execută când solul este uscat; executarea lucrărilor solului la umidități prea ridicate:solul se tasează pe întreg stratul arabil și chiar mai adânc; rezultă o structură lamelară, columnară sau prismatică, se înrăutățește permeabilitatea solului pentru apă și aer și se îngreunează creșterea rădăcinilor. În astfel de situații la suprafață se formează ușor crustă, iar pe fundul brazdei apare hardpanul.

b) Influența asupra porozității

Cea mai mare influență asupra creșterii spațiului poros o are arătura cu plugul cu cormană. Sporul de volum realizat prin arătură are valori cuprinse între 25-50%, valorile crescând de la solurile ușoare spre cele mai grele și scad cu adâncimea arăturii.

Cel mai mare volum îl are solul îndată după arat. Pe un sol cu textură mijlocie arat la cormană după 40 zile dispare 40% din porozitate, 30-40% dispare la pregătirea patului germinativ, iar restul în timpul vegetației. Viteza de așezare depinde de: conținutul de humus, stabilitatea structurii, adâncimea arăturii.

Influența porozității asupra producției

Rubenzam (1969) (citat de [NUME_REDACTAT] și Penescu A,1996) în Germania a stabilit că prin creșterea porozității cu 5,3% a sporit recolta cu 26,3%. [NUME_REDACTAT] s-au obținut rezultate asemănătoare, dar în anii cu precipitații reduse în timpul verii afânarea a determinat minusuri de producție .

Creșterea porozității este foarte importantă vara pe terenurile tasate când după cereale păioase urmează culturi succesive. În solul afânat rădăcinile se ramifică mai ușor, plantele cresc mai viguroase, iar producțiile sunt mai mari.

Starea de afânare a solului influențează creșterea și sănătatea plantelor încă din primele faze de vegetație; astfel la sfecla de zahăr pe terenurile compacte se obțin rădăcini deformate, ramificate și se intensifică atacul de putregai.

c)Influențe asupra densității aparente

Pentru fiecare sol există o densitate aparentă de echilibru. Dacă nu există intervenții exagerate această densitate aparentă de echilibru se menține.

Densitatea aparentă optimă pentru plantele de cultură: 1,0-1,4 g/cm³. Plantele care își dezvoltă organele comestibile în sol au pretenții mai mari pentru densitatea aparentă. Cerealele păioase dau producții mai mari într-un sol cu densitatea aparentă de 1,2-1,4 g/cm. La o compactare de 1,57 g/cm3 tuberculii se deformează.

Densitatea aparentă influențează creșterea rădăcinilor. La o densitate aparentă optimă sporește gradul de folosire a azotului din îngrășăminte. Din cantitatea administrată la DA de 1,0 g/cm3 azotul a fost folosit în proporție de 38%, iar la DA de 1,4 g/cm3 în proporție de 44% (Danilov, 1982,citat de [NUME_REDACTAT] și Penescu A,1996).

La valori ale densității aparente de 1,3-1,4 g/cm3 se creează o rețea de pori capilari care conduc apa către stratul de semințe, acestea germinând în procent mai mare, iar plantele înfrățesc mai bine. (tabel 1.1.)

Tabel 1.1

Influența gradului de compactare asupra producției pe un sol argilo-lutos

(după Pisarev și Ivanov,citați de [NUME_REDACTAT] și Penescu A)

În condiții de irigare dinamica densității aparente este următoare: după irigare are cele mai mici valori, apoi crește odată cu scăderea umidității solului până la un anumit punct, după care se menține aproximativ constantă.

d)Regimul hidric

Procesele tehnologice care se produc prin lucrările solului determină indirect mari modificări ale regimului hidric: permeabilitatea pentru apă ( afânarea face ca apa să pătrundă mai repede în sol evitându-se scurgerea la suprafață sau băltirea și reducându-se pierderile prin evaporare) Pe solurile compactate de trafic scade permeabilitatea, evaporarea apei; prin expunerea stratului umed la suprafață se grăbește evaporarea; afânarea stratului superficial după ploile mari și distrugerea crustei conduc la conservarea apei.

e)Regimul de aer

Creșterea porozității ca urmare a afânării conduce la creșterea capacității pentru aer a solului și favorizează schimbul de aer dintre sol și atmosferă. Aerația influențează direct creșterea plantelor și procesele microbiologice din sol.

Într-un sol tasat, viteza schimburilor de aer este redusă, se acumulează CO2, iar insuficiența oxigenului frânează creșterea rădăcinilor și favorizează apariția de boli nespecifice plantelor. Necesitatea aerării depinde în principal de:

– textură: solurile cu textură grosieră sunt suficient de aerate chiar și la conținut ridicat de apă, capacitatea pentru aer fiind de 20-30%; la solurile cu textură fină (argiloase) capacitatea pentru aer este de 12%, aerarea impunându-se.

– humus:solurile cu conținut redus de humus (mai ales cele argiloase) se tasează mai ușor și din această cauză apare necesitatea afânării prin lucrări.

f)Regimul de căldură

– capacitatea calorică a solului = cantitatea de căldură necesară pentru încălzirea (sau răcire) cu 10C a unui gram de sol uscat în intervalul de temperatură 14,5-15,50C (apa = 1; aer = 0,00036).

-conductibilitatea calorică: cantitatea de căldură [calorii] care trece într-o secundă printr-un strat de sol cu suprafața de 1cm2 și grosimea de 1 cm. (apa 0,0014; aer 0,00005).

Aerul are cea mai redusă capacitate calorică iar sporirea volumului de aer determină scăderea capacității calorice a solului luat în ansamblu. De aceea una din urmările importante a lucrărilor de afânare a solului, la începutul primăverii, este încălzirea stratului superficial al acestuia, la adâncimea de îngropare a semințelor, fenomen foarte important mai ales pe solurile reci, argiloase.

Influența lucrărilor asupra însușirilor biologice și chimice ale solului

Activitatea microorganismelor din sol depinde în mare măsură de regimul de apă, aer și căldură al acestuia. S-a stabilit că prin arătura cu plugul cu cormană sporește considerabil numeric microflora aerobă (bacterii, ciuperci), care descompune substanțele organice, celulozice.

Afânarea profundă ameliorează însușirile biologice ale solurilor, mai ales a celor grele, determinând creșterea numărului de microorganisme și a activității enzimatice.

Într-un sol afânat nitrificarea este mai intensă. Nitrificarea mai intensă accentuează și procesele prin care fosforul, potasiul, calciul și alte elemente nutritive trec din forme greu solubile în forme ușor solubile.

Lucrările solului reprezintă o metodă principală de mobilizare a elementelor nutritive din sol și de sporire a recoltelor, iar aplicarea îngrășămintelor organice evită diminuarea rezervelor solului în elemente nutritive.

Lucrările solului cu organe de tip freză reduc considerabil numărul râmelor, viețuitoare cu un mare rol în formarea unei structuri stabile. Lucrările de toamnă sunt mai puțin dăunătoare deoarece în timpul sezonului secetos, râmele se retrag în profunzime([NUME_REDACTAT] și Penescu A,1996).

Influența lucrărilor solului asupra combaterii buruienilor

Lucrările solului distrug buruienile în vegetație prin tăiere, încorporare în sol, prin fragmentarea organelor vegetative și aducerea la suprafață, unde se epuizează-deshidratează vara sau îngheață iarna. De asemenea semințele de buruieni de la suprafața solului, prin arat, ajung la adâncime, unde nu sunt condiții pentru a germina (Guș P și colab).(tabel 1.2., 1.3.)

Efectul lucrărilor solului asupra combaterii buruienilor depinde de felul lucrării, perioada de executare a acesteia, asolamentul etc .

Tabel 1.2

Influența lucrării de bază asupra îmburuienării și a producției de grâu

(după Guș P.și colab,1998)

Tabel 1.3

Evoluția îmburuienării grâului în funcție de epoca de executare a arăturii

(după Guș P.și colab 1998)

Efectul lucrărilor solului în combaterea bolilor și dăunătorilor

Mulți dăunători și agenți patogeni rezistă în timpul iernii pe resturile vegetale. Prin arătură aceștia sunt îngropați la adâncimea de efectuare a acesteia, creându-se condiții de viață nefavorabile și distrugerea acestora. Un exemplu foarte edificator în acest sens este cel legat de Pyrausta (Ostrinia) nubilalis, unul dintre ce mai periculoși dăunători ai porumbului. Acesta rezistă sub formă de larvă în tulpinile de porumb ce rămân pe câmp; prin introducerea în sol multe din larve sunt distruse.

Prin lucrările solului se contribuie la combaterea dăunătorilor: musca de Hessa, gândacul ghebos, cărăbușul cerealelor, ploșnița cerealelor, viermii sârmă etc., de asemenea se contribuie la combaterea atacului de Fusarium sp., Sclerotinia etc.

I.3. [NUME_REDACTAT] este lucrarea de bază a solului prin care pe o adâncime determinată din stratul de arabil, o fâșie de sol numită brazdă este tăiată, desprinsă în mod forțat de stratul subarabil, mărunțită, întoarsă și amestecată (Guș P și colab.,1998).

I.3.1. Importanța arăturii

Prin arătură se realizează:

1) sporirea capacității de înmagazinare a apei în sol: într-un sol afânat, apa se infiltrează și se păstrează în proporție mai mare decât în solul nelucrat și îndesat ([NUME_REDACTAT] Sișești, 1956,citat de Pintilie și colab.,1980). În solul arat se înmagazinează de două ori și se infiltrează de șapte ori mai multă apă decât în solul tasat, deoarece prin afânare s-a mărit capacitatea pentru apă a solului. Rezervele de apă create în solul arat sunt folosite de plante în perioadele secetă. De aceea pe solurile grele, argiloase, este necesar să se afâneze nu numai stratul arat ci și substratul, pentru a ușura pătrunderea în sol la adâncime mare a apei și rădăcinilor plantelor cultivate. Prin arătura făcută vara, după recoltarea culturilor timpurii, se distrug crăpăturile formate de sol, care sunt adevărate porți de pierderea apei în atmosferă prin evaporație. (Pintilie C și colab,1980);

2) ducerea solului cu structura deteriorată la fundul brazdei, iar la suprafață este adus la solul cu însușiri fizice mai bune. Totodată se aduc la suprafață o parte din sărurile și coloizii levigați de apă prin infiltrație;

3) îngroparea resturilor de materie organică rămase după recoltarea, incorporarea buruienilor, gunoiului de grajd și a altor îngrășăminte organice și minerale.

4) îmbunătățirea regimului de aer și a celui termic din sol.

5) facilitarea pătrunderii, dezvoltării și folosirii unui volum mai mare de sol de către plante;

6) îmbunătățirea activității biologice din sol și solubilizarea unor elemente nutritive inaccesibile care devin ușor accesibile.

7) îmbunătățirea activității microorganismelor fixatoare de azot și a celor nesimbiotice.

8)mărirea volumului solului cu 20-30%.

I.3.2. Indicatori de calitate ai arăturii

Indicii de calitate ai arături sunt următorii:

adâncimea de executare, abateri maxime 2 cm ;

epoca de executare;

gradul de bolovănire – brazdele trebuie să se reverse în agregate în urma plugului;

gradul de îngropare a resturilor organice și a îngrășămintelor;

gradul vălurire (suprafața solului să fie nivelată);

astuparea șanțului ultimei brazde;

greșurile;

I.3.3. Factorii care determină calitatea arăturii

Guș P. și colab consideră că factorii care determină calitatea arăturii sunt cei prezentați în continuare

Tipul de sol și principalele însușiri fizico-mecanice

Calitatea arăturii depinde în primul rând de textura solului, dar în relație strânsă cu umiditatea, structura și alte particularități tehnologice(Guș P și colab,1998).

Solurile din clasa molisoluri (cernoziomurile) se pretează foarte bine la arat datorită texturii în general mijlocii, stabilității bune a structurii, permeabilității și capacității de înmagazinare, orizontului arabil profund. Intervalul optim de arat pe aceste soluri este mai lung decât al altor soluri.

Solurile din clasa argisoluri (brune-roșcate, brune luvice, luvisoluri albice) asigură o calitate mai slabă arăturii, datorită conținutului mai ridicat de argilă,conținutului mai scăzut de humus și calciu, structurii cu stabilitate hidrică scăzută și drenajului intern defectuos; intervalul optim de arat este restrâns, hardpanul se formează frecvent, fiind necesare arături la adâncimi diferite.

Solurile hidromorfe (lăcoviști, soluri clinohidromorfe, soluri gleice) se lucrează greu, calitatea arăturii este bună numai în cazul când se încadrează în intervalul optim (scurt) de umiditate, întrucât aceste soluri au un conținut ridicat de argilă, sunt deosebit de compacte când se usucă și aderente când sunt umede.

Pe solurile aluviale, litosoluri, rendzine, solurile erodate adâncimea arăturii este limitată. Din cauza sărurilor și a conținutului de argilă pe solurile halomorfe este limitată adâncimea, răsturnarea brazdei și perioada de executare a arăturii.

Umiditatea solului

Pe toate tipurile de sol arătura de calitate se obține când solul este reavăn , se desface ușor în agregate structurale și nu aderă la unelte în momentul executării. Conținutul de apă corespunzător acestei stări optime a solului este cuprins de regulă între 50-70% din capacitatea de câmp. (Guș P și colab.,1998).

Dacă arătura se face când solul este prea umed brazda rămâne sub formă de fâșii (curele), nu se mărunțește ci numai se rupe din loc în loc, nu se răstoarnă corespunzător și resturile vegetale nu se acoperă în întregime; cantitatea de apă ce se evaporă din sol este mare, iar apa acumulată în sol după arat este puțină; starea fizică a solului se degradează, tasarea este mare, apare frecvent hardpanul. Economic, pe un astfel de sol, lucrarea costă mai mult din cauza aderenței solului la organele de lucru și roțile tractorului și a creșterii forței de rezistență la înaintare a agregatului. Prelucrarea acestor arături necesită un număr mare de lucrări și un consum mare de energie.

În condiții de umiditate prea mică arătura rămâne bulgăroasă, brazda nu se mărunțește, rezistența la arat este mare, consumul de energie de asemenea; pregătirea patului germinativ se va face cu un număr de lucrări și un consum mare de energie.

Dezavantajele arăturii pe teren uscat sunt mai mici decât ale arăturii pe teren umed (Guș P și colab, 1998).

Toamna când este uscat și trebuie semănate cerealele păioase pentru a evita dislocarea de bulgări se reduce adâncimea arăturii sau se înlocuiește aratul cu lucrarea cu discuri grele .

Starea culturală a terenului

În condițiile în care, după recoltarea culturii premergătoare,terenul are o miriște înaltă, tulpini căzute sau nerecoltate, buruieni, resturi vegetale în cantitate mare, nu se va obține o arătură de calitate, întrucât nu se poate respecta adâncimea de lucru, brazda nu se întoarce și plugul se înfundă. Într-o astfel de situaie, înainte de efectuarea arăturii, terenul se discuiește de 1-2 ori pentru mărunțirea resturilor vegetale .Terenurile îmburuienate cu pir (Agropyron repens) se pot folosi erbicida cu Roundup 4-6l/ha,aplicat cu cel puțin 2 săptămâni înainte de arat, când pirul să are 10-15cm înălțime .

Construcția plugului și epoca de executare a arăturii

Cea mai bună calitate a arăturii se obține cu plugurile reversibile. Arătura cu plugurile purtate depinde calitativ atât de caracteristicile cormanei cât și de reglarea și pregătirea plugului pentru lucru.Ca regulă generală, terenul trebuie arat imediat după recoltarea plantei premergătoare.

Stabilirea corectă a adâncimii arăturii și schimbarea acesteia de la un an la altul

Se are în vedere să nu se aducă la suprafață orizonturi nefertile, pietriș sau săruri precum și cerințele plantei pentru adâncimea de arat. Plantele prășitoare cer întotdeauna arături mai adânci . De asemenea, când pe sol sunt resturi vegetale mai multe sau se încorporează gunoi de grajd se ară mai adânc.

Adâncimea arăturii se va schimba de la un an la altul pentru a nu se forma hardpanului.

Executarea arăturii cu plugul în agregat cu grapa

Pentru a asigura mărunțirea și nivelarea terenului, plugul va fi urmat de grapa cu colți sau grapa stelată. Grapa cu colți se folosește pe terenurile mai umede și îmburuienate, iar grapa stelată se folosește pe terenurile bine zvântate și curățate de buruieni.

Pe terenurile în pantă cu risc de eroziune și pe nisipuri, arăturile de toamnă nu trebuie grăpate în timpul executării.

Direcția de arat și metoda folosită

Când forma terenului o permite, arătura se va executa perpendicular pe direcția rândurilor de plante . Pe terenurile în pantă arătura trebuie executată de-a lungul curbelor de nivel, aratul din deal în vale favorizând eroziunea solului .Este indicat să se alterneze arătura executată la cormană cu arătura executată în lături .

Viteza de arat

Viteza agregatului de arat de 5-7 km asigură o arătură bună cu brazde bine întoarse și mărunțite. Când gradul de acoperire a resturilor vegetale este redus, se reduce viteza de lucru și se mărește adâncimea de lucru. Când gradul de mărunțire al solului este peste limită normală se mărește viteza de lucru.

I.3.4.Tipuri de arătură după adâncimea la care se execută

Stabilirea adâncimii de lucru are 2 aspecte: agrotehnic și energetic([NUME_REDACTAT] și Penescu A.,1996).

Aspectul agrotehnic:

Cea mai mare parte a masei radiculare se dezvoltă în stratul arabil, iar o grosime mai mare a acestuia înseamnă condiții mai favorabile pentru plante. Pentru adâncimea stratului arabil sunt necesare date despre profilul solului, grosimea și însușirile orizonturile acestuia.

Pe solurile la care grosimea stratului cu humus este mică (luvisoluri albice) executarea de la început a arăturii adânci are efecte nefavoraile: îngroparea stratului fertil; aducerea la suprafață a stratului de sol bogat în aluminiu solubil, cu reacție acidă, slab sau astructurat, sărac în elemente nutritive.

Soluții:

arătură cu întoarcerea brazdei la adâncimea stratului cu humus și afânarea fundului brazdei cu scormonitorul fixat fiecărei trupițe. Efect: în stratul afânat pătrunde aerul, rădăcinile plantelor și se intensifică activitatea microbiologică. În anii următori se poate face și arătura adâncă cu întoarcerea brazdei. Concomitent se recomandă aplicarea îngrășămintelor organice și amendamentelor.

executarea arături cu pluguri speciale, în două și chiar trei etaje, ceea ce permite inversarea straturilor de sol aducând la suprafață pe cele mai fertile. Metoda nu s-a extins deoarece se execută greu, iar consumul energetic este mare.

Pe terenurile sărăturate când conținutul de săruri este mai mare la suprafață se poate ara mai adânc cu întoarcerea brazdei ducând în profunzime stratul de săruri, iar când conținutul de săruri, este mai mare la adâncime se ară mai la suprafață, iar în profunzime se lucrează cu scormonitor.

Aspectul energetic. Stabilirea adâncimii arăturii se va face avându-se în vedere că:

a) la fiecare 1 cm adâncime de pe suprafața de 1 ha, în medie solul cântărește 125 t , care prin arătură este ridicată și răsturnată de cormona plugului fiind necesar, în medie, un consum de 1 litru de motorină. Considerând că în condițiile țării noastre arătura se execută în fiecare an numai o dată, pe cele 9,4 milioane hectare teren arabil, la fiecare 1 cm adâncime în plus decât cea necesară, se consumă anual 9400 t motorină, la care se adaugă uzura tractoarelor și al plugurilor, scăderea productivității muncii.Rezultă că pentru fiecare caz în parte, în funcție de condițiile locale de sol și climă precum și de cerințele plantelor de cultură se va stabili cea mai rațională adâncime a arăturii, pentru a răspunde cerințelor agrotehnice,în condițiile unui consum de energie minim ([NUME_REDACTAT] și Penescu A,1996).

Clasificarea arăturilor după adâncime: arătură superficială; arătura adâncă, arătură foarte adâncă

Arătura superficială: 15-20 cm

Se execută: pe terenurile afânate, curate de buruieni și cu puține resturi organice la suprafață; când pe același teren se ară de două ori (una din arături – prima – se face superficial); pentru culturile succesive dacă se execută primăvara

Arătura adâncă: 21-30 cm

În intervalul 21-30 cm adâncimea se stabilește în funcție de condițiile concrete: se ară mai adânc (26-27 cm): pe solurile argiloase compacte; pentru culturile de cartof, sfeclă de zahăr, legume și lucernă; pe terenurile foarte îmburuienate cu multe resturi organice la suprafață; se ară la adâncime mai mică (21-23 cm sau 23-25 cm): pe terenurile afânate cu puține resturi organice la suprafață, pentru culturile care se seamănă toamna.

Arătura foarte adâncă: 31-40 cm.

Se execută: la 3-5 ani pe solurile argiloase, lăcoviști, care au nevoie de afânări profunde pentru aerare și pătrunderea rădăcinilor; pe solurile cu exces de umiditate; pe solurile foarte bogate în materie organică pentru favorizarea descompunerii materiei organic

I.3.5. Tipuri de arătură după perioada de executare: arătura de vară; arătura de toamnă; arătura de primăvară

Arătura de vară se execută: după plantele care se recoltează la începutul verii (borceag, rapița, orz, grâu, mazăre, cartof), legumele timpurii.

Destinație:

pentru culturi succesive: se afânează și mărunțește solul făcând posibil semănatul.

pentru culturile de toamnă:

în solul afânat vara, apa din precipitații pătrunde mai ușor și este micșorată evaporarea.

regimul mai favorabil pentru apă, și aer favorizează procesele microbiologice și ca urmare se acumulează mai multe elemente nutritive (azot nitric) până în toamnă.

sunt distruse buruienile în vegetație și o parte din dăunătorii și agenții fitopatogeni ai plantelor de cultură.

pentru culturi de primăvară

Influența întârzieri executării arăturii de vară: se pierde apa prin evaporare, se usucă solul, se scot bulgări, consumul energetic este mare patul germinativ este calitativ inferior.

Adâncimi: 15-18 cm pentru culturi succesive; 20-25 cm pentru culturi de toamnă; 25-30 cm pentru culturi de primăvară.

Întârzierea arăturii de vară: de la 15 iulie la 15 septembrie, a determinat o pierdere de producție de 570 kg/ha în condițiile de la Oradea și de 790 kg/ha în condițiile de la Fundulea ([NUME_REDACTAT]., Picu. I., 1974)

Arătura de toamnă: se execută după culturi care se recoltează toamna.

Destinația: culturi care se seamănă primăvara; culturi care se seamănă toamna.

Arăturile pentru culturile de toamnă: se execută imediat după recoltarea plantei premergătoare la 15-20 cm, plugul lucrând obligatoriu în agregat cu grapa stelată

Arăturile pentru culturile de primăvară vor avea o adâncime de 20-30 cm în funcție de sol, planta cultivată, îmburuienare. Se execută cât mai devreme. Arăturile târzii pe sol prea umed determină tasarea solului și distrugerea structurii.

Consecințe favorabile ale arăturii de toamnă pentru culturile de primăvară: infiltrarea mai bună a precipitațiilor de toamnă-iarnă; îngroparea în adâncime a semințelor de buruieni, dăunători și agenți fitopatogeni alți agenți sunt aduși la suprafață unde sunt distruși de gerurile de iarnă; odată cu arătura se incorporează îngrășăminte organice, îngrășăminte chimice, amendamente. Solul arat de toamna se încălzește mai repede primăvara și se pregătește ușor .

Arătura de primăvară

Neajunsuri: în dese cazuri primăverile din țara noastră sunt secetoase și cu vânturi, iar prin arătură se pierde o bună parte din rezerva de apă acumulată; nu se poate executa semănatul la timp;nu sunt combătute buruienile, bolile și dăunătorii.

Arătura de primăvară se poate practica în următoarele situații:

dacă din diferite cauze terenul nu este arat din toamnă;

în zonele mai umede;

când arătura de toamnă (vară) a ieșit în primăvară foarte tasată și nu se poate pregăti pentru semănat.

În aceste cazuri: arătura se execută imediat ce se poate ieși în câmp, la 15-20 cm, se grăpează concomitent pentru a micșora pierderile de apă prin evaporare.

I.3.6. Tipuri de arătură, după felul plugului

După felul plugului, Guș P și colab.(1998) clasifică și descriu tipurile de arătură astfel : arătura cu plugul reversibil; arătura cu plugul normal cu cormană; arătura cu plugul prevăzut cu subsolier; arătura cu plugul cu discurim; arătura cu plugul fără cormană

Arătura cu plugul reversibil s-a dovedit cel mai bun tip de arătură atât pe terenurile plane cât și pe cele în pantă. Pe terenurile cu panta până la 14-15% brazda poate fi răsturnată numai spre aval sau numai spre amonte. Pe panta peste 15% se recomandă răsturnarea brazdei numai spre amonte, pentru a asigura stabilitatea plugului și a spori gradul de reținere a apei pe versant

Arătura cu plugul normal cu cormană: răsturnarea brazdei se face într-o singură parte, spre dreapta. Metoda se practică pe suprafețe mari. În timpul aratului cuțitul lung sau sub formă de disc, delimitează lățimea brazdei pe partea nearată, tăind solul vertical. Brăzdarul taie în același timp stratul arabil pe dedesubt la nivelul adâncimii arăturii; pe măsura înaintării plugului, brazda trece pe suprafața curbată a cormanei, unde se fragmentează ,iar în timpul răsturnării se mărunțește și se amestecă .

Arătura cu plugul antetrupiță este superioară calitativ celei executate cu plugul normal. Stratul de sol de la suprafață cu structura degradată este incorporat la o adâncime suficient de mare și acoperit cu strat de sol mărunțit de cormană. Totodată, sunt incorporate la adâncime mai mare buruienile, larvele, dăunătorilor, germenii ciupercilor care pier sub stratul gros de sol. Arătura cu plugul cu antetrupiță consumă cantități mai mari de combustibili și nu se poate executa pe solurile puternic îmburuienate, pe solurile brune luvice cu orizont arabil subțire și pe solurile cu strat superficial puternic înțelenit.

Arătura cu plugul prevăzut cu subsolier realizează o afânare de 5-15 cm sub adâncimea arăturii, mobilizând stratul subarabil fără a-l întoarce. Avantajele afânării stratului subarabil sunt deosebite pe solurile care au orizonturi impermeabile, compacte, la adâncimi de 35-40 cm; afânarea solului cu ajutorul subsolierului înlesnește pătrunderea rădăcinilor , asigură intensificarea proceselor microbiologice aerobe. Arătura cu subsolaj se face vara devreme pentru culturile de toamnă și toamna pentru culturile de primăvară, se repetă odată la 2-3 ani.

Arătura cu plugul cu discuri, poate înlocui arătura obișnuită pe terenurile compacte, argiloase. Adâncimea de lucru ajunge la 18-20 cm, în raport cu mărimea unghiului de atac și gradul de tasare al solului. La această arătură gradul de mărunțire și afânare a solului este mare, dar resturile vegetale sunt încorporate incomplet. Îmburuienarea arăturii și a viitoarelor culturi este mai mare și mai timpurie comparativ cu terenurile arate cu plugul cu cormană.

Arătura cu plugul fără cormană, este caracterizată prin faptul că solul este afânat, dar fără întoarcerea brazdei. Se folosesc diferite variante de cizel și pluguri fără răsturnarea brazdei (paraplow), efectul de mobilizare al solului depinzând de modul cum acționează piesele active.

I.3.7. Pregătirea terenului și metodele pentru arat

Etapele de pregătire a terenului pentru arat cuprind:

eliberarea terenului de tulpini și împrăștierea resturilor vegetale de la sfecla de zahăr , cartof,etc. Pe terenurile îmburuienate și cu multe resturi vegetale este utilă lucrarea cu grapa cu discuri pentru mărunțirea acestora și prevenirea înfundării plugului;

se marchează locurile periculoase, care trebuie ocolite (izvoare, de coastă, alunecări de teren, hidranți etc.) și locurile cu panta mai mare decât cea admisă de maxim 150 la tractoarele cu roți și 220 la tractoarele cu șenile;

stabilirea direcției de deplasare a agregatului, de preferat paralelă cu latura lungă a parcelei. Dacă configurația terenului permite, este bine ca direcția de deplasare a agregatului să fie perpendiculară de direcția arăturii anterioare;

stabilirea metodei de arat.

Metodele de arat

Aratul în lături: plugul intră în brazdă pe partea dreaptă a parcelei. La capătul parcelei plugul este scos din brazdă, se deplasează în gol și este introdus în brazdă pe partea stângă a parcelei. La sfârșit, parcelele vor avea la margine câte o coamă, iar la mijloc câte un șanț.

Aratul la cormană: plugul intră în brazdă la mijlocul parcelei. La capăt, agregatul se întoarce și se ară o a doua brazdă lângă prima, cu care formează o coamă. La sfârșit parcela va avea la mijloc o coamă și la margine șanțuri.

Aratul pe sărite: se ară mai întâi parcele cu soț și apoi cele fără soț.

Aratul într-o singură parte: se execută cu plugul reversibil (Foto 1.1.). Terenul este lipsit de șanțuri și coame. Este indicată pe terenurile în pantă, pe parcele mici, în grădini, în orezării.

Foto. 1.1. Plug reversibil (după Domuța C., 2006)

Arătura în spinări:

– când aratul se face pe fâșii înguste de 6-10 brazde, pământul apare cu spinări (coame), iar între ele cu șanțuri. Metoda este indicată în regiunile joase, umede, reci, în primul rând pe luvisoluri, lăcoviști. Apa neinfiltrată în sol se scurge în șanțurile laterale ; dacă acestea au înclinare, apa curge în afara terenului agricol.

– metoda este indicată și pe terenurile în pantă; coamele și șanțurile orientate perpendicular pe pantă opresc scurgerile de apă și eroziunea solul.Acest tip de arătură îngreunează executarea mecanizată a lucrărilor ulterioare (semănat, îngrijire, recoltare).

I.4. [NUME_REDACTAT] se execută cu pluguri speciale, la dâncimi de 50-80 cm pentru: înființarea de plantații pomicole și viticole, pepiniere; ameliorarea solurilor greu permeabile, compacte și a crovurilor.

Prin desfundare orizontul cu humus, deci cu sol fertil, se îngroapă la adâncime mare și se aduce la suprafață sol din orizonturile B și C nefertile. De aceea, pe terenurile desfundate este necesar să se aplice cantități mari de îngrășăminte organice și chimice, iar pe solurile acide și amendamente.

Arătura de desfundare contribuie mult la mărirea permeabilității solului pentru apă și aer. În zonele cu precipitații abundente și pe terenurile cu stagnări de apă la suprafață, în urma desfundării stagnările de apă nu se mai produc datorită drenajului intern produs de afânarea profundă.

Desfundarea contribuie la intensificarea activității biologice și oxidarea compușilor incomplet oxidați, dăunători plantelor.

Desfundarea îngroapă buruienile și dăunătorii la adâncime mare, de unde nu mai pot ajunge la suprafață.

I.5. Afânarea adâncă

Afânarea adâncă este lucrarea solului care se face la adâncime mai mare decât cea a stratului arabil și care nu implică amestecarea, răsturnarea sau inversarea stratelor de sol ([NUME_REDACTAT] și Penescu A.,1996).

Afânarea adâncă este o măsură agro-ameliorativă, care are ca scop ameliorarea stării fizice a solurilor tasate, în primul rând prin creșterea porozității, ceea ce are alte numeroase efecte favorabile:creșterea permeabilității și a rezervei de apă; intensificarea activității microbiologice; ameliorarea regimului nutritiv; creșterea volumului edafic util etc.

Eficacitatea afânării adânci sporește dacă concomitent se aplică îngrășăminte organice, chimice, amendamente. Pe solul afânat sporește randamentul de folosire și eficacitatea îngrășămintelor și a altor măsuri agrotehnice. Afânarea adâncă se execută odată la 3-4 ani după necesități.

Utilaje folosite: scormonitor (subsolier), piesă activă atașată la plugul obișnuit care afânează fundul brazdei pe o grosime de 5-15 cm; cizel (Foto 1.2.), piesele active afânează solul pe 30-45 cm; mașina de afânat solul (MAS) cu 1-2 piese active care pot afâna solul până la 70 cm adâncime; scarificator (Foto 1.3.) (Progresul sau Nicolina) tras de tractoare puternice, cu 3 organe active care pot afâna solul până la 80 cm.

Foto.1.2. Cizel (după Domuța C., 2006)

Foto.1.3. Scarificator (după Domuța C., 2006)

Afânarea adânca este necesară pe solurile afectate succesiv de exces și deficit de umiditate. Stabilirea acestor terenuri se face după mai multe criterii (Nițu I și colab,1988):pedologic, climatologic, geomorfologic, litologic, hidrologic.

Criteriul pedologic. Au prioritate solurile afectate de exces de umiditate de natură pluvială, ca de exemplu solurile brune podzolite, podzolice, argiloiluviale, unele lăcoviști, solonețuri, planosoluri etc. Majoritatea acestora au o porozitate totală deficitară și un grad înaintat de tasare îndeosebi în orizonturile subarabile, ceea ce împiedică infiltrarea apei în profunzime. În sezonul ploios apa băltește sau se scurge la suprafață, nu se înmagazinează în stratele adânci, fapt pentru care în sezonul secetos plantele vor suferi de secetă. Acest criteriu are în vedere calcularea gradului de tasare (GT):

;

în care: Pmn este porozitatea minimă necesară, [%]; PT este porozitatea totală, [%].

Porozitatea minimă necesară (Pmn) este determinată de conținutul de argilă coloidală al solului, corespondențele fiind după cum urmează :

Aprecierea urgenței de afânare după gradul de tasare se face astfel:

Criteriul climatic. Afânarea adâncă este necesară și posibilă în toate zonele care au bilanț normal, dar excedentar în perioada octombrie-martie și deficitar în perioada iulie-septembrie.

Criteriul geomorfologic. Terenul trebuie să aibă o pantă de peste 2%, pentru favorizarea scurgerii superficiale sau de mică adâncime și sub 15% pentru a permite folosirea mașinilor și utilajelor tehnice necesare.

Criteriul litologic. Pe terenurile înclinate, straturile afânate să nu favorizeze apariția alunecărilor.

Criteriul hidrologic: Nivelul apei freatice să fie la peste 1,5 m adâncime pentru a evita accentuarea înmlăștinirii pe timpul sezonului ploios.

Indici de calitate

La executarea afânării adânci solul trebuie să fie suficient de uscat, încât în procesul de afânare să se rupă în mai multe planuri, formând fisuri și crăpături laterale, agregatele structurale să fie deplasate unele către altele, împinse lateral și spre suprafață. Suprafața solului afânat rămâne vălurită, înălțimea pe axul piesei active fiind cu cel puțin 15 cm peste cea a terenului nelucrat.

La o umiditate prea scăzută solul se rupe în bolovani, care ulterior se mărunțesc foarte greu și cu mare consum de energie; de asemenea, nu se realizează adâncimea de lucru dorită și agregatele se distrug. Dacă solul este prea umed, rezultă simple tăieturi în masa solului iar acesta se tasează și nu se afânează. Calendaristic, condițiile optime de executare pentru majoritatea zonelor în care se găsesc soluri interesate în afânare se realizează în perioada iulie-august, după recoltarea cerealelor păioase, până în septembrie. Se poate continua și în luna octombrie, dacă în rotație urmează culturi care se seamănă primăvara.

Afânarea adâncă trebuie executată corect, încât pentru cultura post-mergătoare să se execute un număr redus de lucrări, de regulă o singură trecere, pentru a evita tasarea și a menține avantajele afânării o perioadă cât mai îndelungată de timp. Înainte de afânare se recomandă adunarea resturilor vegetale sau tocarea și împrăștierea pe câmp pentru ca după afânare numărul de treceri cu agregatele să fie cât mai redus. Îngrășămintele organice, chimice și amendamentele se aplică înainte de afânare, pentru ca o parte să pătrundă prin deschiderile realizate de către piesele active și astfel să fie îngropate cât mai adânc.

După afânare, pregătirea terenului pentru culturile de toamnă se face numai ca agregate care lucrează terenul superficial: grapa cu discuri, grapa rotativă cu colți, cultivator. Direcția de înaintare a agregatelor este pe diagonală sau transversal pe direcția executării afânării adânci. Această cerință se ia în seamă încă de la stabilirea direcției de executare a afânării.

Influența afânării adânci asupra producției

Cercetări efectuate de către ICPA București în 52 de puncte experimentale cu soluri grele și tasate au evidențiat în varianta cu afânare adâncă, comparativ cu martorul fără această lucrare ,sporuri de producție medii anuale pentru perioada 1976 – 1985 de 800 kg/ha la porumb și 540 kg/ha grâu (Stângă și colab 1987 citat de [NUME_REDACTAT] și Penescu A 1996.)În tabelul 1.4 se prezintă rezultatele obținute la Husasău de Tinca de Zăhan P care evidențiează necesitatea corelării lucrărilor de afânare adâncă și desfundare cu fertilizarea chimică ,organică și cu aplicarea amendamentelor.

Rezultatele obținute de Nicolae și colab în condițiile de la [NUME_REDACTAT] evidențiază sporuri de producție obținute prin efectuarea afânării adânci de 31% la porumb 28% la soia și grâu (table 1.5.)

Tabel 1.4

Influența lucrării profunde , a îngrășămintelor și amendamentelor asupra producției la principalele plante de cultură , pe soluri cu exces temporar de umiditate, Husasău de Tinca, Bihor, 1974 – 1980, (după Zăhan P ,1988)

Tabel 1.5.

Influența afânării adânci și a scarificării asupra producției,1970-1978

(după Nicolae și colab,citat de [NUME_REDACTAT] și Penescu A,1996)

I.6. Pregătirea patului germinativ

Patul germinativ este stratul de pământ, gros de obicei de 5-10 cm de la suprafața solului, pregătit prin lucrări specifice (cu grapa, cultivatorul, combinatorul, tăvălugul), în vederea creării de condiții optime pentru semănat încolțirea semințelor, răsărire și creșterea plantelor(Guș P și colab,1998).

Pregătirea patului germinativ este necesară din cel puțin următoarele motive:nivelarea terenului, întrucât arătura nu lasă solul suficient de nivelat și mărunțit ca să poată fi semănat; restabilirea afânării normale a solului; conservarea apei în sol; combaterea buruienilor; sporirea eficacității erbicidelor administrate preemergent.

Patul germinativ corespunde calitativ dacă sunt întrunite următoarele condiții:are o adâncime adecvată în raport cu planta care urmează să fie semănată;solul este mărunțit și suprafața este nivelată;solul este afânat și reavăn pe adâncimea de semănat;solul să fie lipsit de buruieni și resturi vegetale la suprafață.

Pregătirea patului germinativ se face în ziua sau în preziua semănatului.Direcția de deplasare va fi perpendicular pe direcția arăturii sau a lucrării executate anterior.

I.6.1. Nivelarea de exploatare

Este necesară pe toate suprafețele arabile irigate și chiar neirigate. Anual se execută cu utilaje simple – o bară de fier atașată după grapa cu discuri – iar odată la 2-3 ani cu nivelatoare tractate. Nivelarea asigură incorporarea semințelor la aceeași adâncime și ca urmare răsărirea va fi uniformă, iar lucrările de întreținere și recoltare se execută mai ușor.

I.6.2. Lucrarea cu grapa

Prin lucrarea cu grapa se realizează mărunțirea și afânarea superficială a solului, nivelarea terenului, distrugerea buruienilor, mărunțirea resturilor vegetale rămase de la cultura precedentă etc.

În funcție de felul pieselor active există mai multe tipuri de grupe: cu colți, cu discuri (ușoare, mijlocii, și grele), recoltare, stelate, lănțate. Guș P și colab.(1998)recomandă folosirea grapelor astfel:

Grapele cu colți, se pot folosi în următoarele cazuri:

pentru uniformizarea și mărunțirea arăturii de vară concomitent cu executarea ei când nu se dispune de grapa stelată;

la grăpatul ogoarelor de vară, pentru distrugerea crustei și a buruienilor;

grăparea ogoarelor la desprimăvărare și pregătirea patului germinativ cu ultimă lucrare când tehnologia nu include folosirea erbicidelor volatile;

grăparea pajiștilor și a culturilor de lucernă și trifoi, primăvara sau după cosit, pentru reafânare, strângerea resturilor organice și regenerare;

grapele cu colți reglabili în poziție verticală sau îndreptați spre înapoi se pot utiliza, sub supravegherea specialistului, pentru distrugerea buruienilor în curs de răsărire sau abia răsărite din cultura de porumb sau alte prășitoare. Lucrarea se execută perpendicular pe direcția rândurilor de plante.

Grapele cu discuri sunt cele mai folosite tipuri de grapă și se folosesc la:

executarea dezmiriștirii vara, atunci când nu se poate ara imediat după recoltarea plantelor timpurii;

pregătirea terenului pentru culturile succesive;

înaintea efectuării arăturii de toamnă dacă pe teren rămân multe resturi vegetale care trebuie mărunțite;

pregătirea solului în vederea însămânțării cerealelor de toamnă, după premergătoare care lasă terenul afânat sau când umiditatea nu permite executarea arăturii;

pregătirea patului germinativ, primăvara sau toamna;

pentru incorporarea erbicidelor volatile și a îngrășămintelor.

Cerințe agrotehnice ale lucrării cu grapa cu discuri la pregătirea patului germinativ sunt următoarele:

realizarea mărunțirii bulgărilor și afânarea solului până la maximum 10-12 cm, când se lucrează cu grapa cu discuri mijlocie (GDM – 6,4), 8-10 cm, la grapa cu discuri ușoară (GDU – 3,4). Grapele cu discuri grele (GDG – 2,7, GDG – 4,2) lucrează solul până la adâncimi de 16-18 cm, această adâncime este suficientă la pregătirea terenului pentru culturi succesive sau chiar păioase în anii foarte secetoși;

suprafața lucrată să rămână uniformă iar numărul bulgărilor cu diametrul mai mic de 5 cm, să ajungă la cel puțin 70-75% din totalul bulgărilor;

buruienile să fie distruse pe cel puțin 90-95% din suprafață, iar resturile vegetale să fie incorporate pe cel puțin 60-65% din suprafață.

Cerințele agrotehnice se pot realiza dacă se lucrează la umiditatea de 50-60% din capacitatea de câmp, se alege corect direcția de deplasare a agregatului și viteza de înaintare. Direcția de deplasare va fi în diagonală, dacă arătura prezintă șanțuri și coame pronunțate (prima trecere), acționând în unghi, grapa mărunțește și nivelează solul mai bine, o altă direcție de deplasare este de jur împrejur, începând lucrul de la o margine. Viteza de lucru pe teren plan va fi de 7-8 km/h, iar pe teren în pantă de 4-5 km/h.

Grapele stelate se folosesc pentru nivelarea arăturilor în momentul executării.

Grapele rotative se pot folosi pentru pregătirea patului germinativ asigurându-se o mai bună protecție a structurii solului. De asemenea se pot folosi primăvara la spargerea crustei apărute în cerealele păioase.

I.6.3. Lucrarea cu cultivatorul

Cultivatorul se folosește pentru pregătirea solului în vederea semănatului și pentru întreținerea culturilor prășitoare. Adâncimea de lucru: 5-10 cm.

Folosirea cultivatoarelor se face în următoarele situații:

pentru întreținerea arăturilor de vară, curată de buruieni, afânată și pentru cultivație totală. Pentru aceasta cultivatorul se echipează cu cuțite lungi, înguste și ascuțite la capete. Ultima lucrare se va face în preziua sau în ziua semănatului. Viteza de lucru 5-6 km/h.

pentru prășit (cultivație parțială); în acest scop cultivatorul se echipează cu piese activ de tip extirpator. Piesele active taie buruienile p adâncimea de 4-10 cm și lasă solul afânat. Schema cultivatorului trebuie făcută odată cu cea a semănatului; lățimea de lucru a cultivatorului va fi egală cu cea a semănătorii pentru ca ambele să lucreze pe aceeași urmă, astfel se elimină pericolul tăierii plantelor, mai ales pe rândurile marginale de la două curse vecine. La prima prășilă viteza de lucru este de 4-5 km/h, iar la prășilele următoare de 6-8 km/h. Viteza se corelează cu înălțimea plantelor și sensibilitatea la acoperirea cu pământ.

Deschiderea de rigole în vederea udării pe brazde sau pentru bilonat. Cultivatorul se echipează cu organe active de tip rariță. Concomitent cu prășitul, se efectuează și o fertilizare fazială.

I.6.4. Lucrarea cu tăvălugul

Tăvălugul se folosește la tasarea solului prea afânat, nivelarea solului și mărunțirea bulgărilor. Tăvălugii diferă ca diametru, greutate, modul cum se prezintă la suprafață. La aceeași greutate tăvălugul cu diametrul mai mic presează solul mai puțin decât cel cu diametrul mai mare. La aceeași greutate tăvălugul cu diametrul mai mare lucrează mai bine pentru că prinde bulgării sub el, comparativ cu cel mic care îi împinge înainte([NUME_REDACTAT] și Penescu A1996).

Tăvălugii pot avea suprafața netedă sau neregulată (dințată, crestată, inelară). Tăvălugii netezi se folosesc pentru tasarea solului, iar tăvălugii neregulați se folosesc pentru mărunțirea bolovanilor și distrugerea crustei.

Tăvălugirea se execută în următoarele cazuri:

pe solurile prea afânate; se folosește tăvălugul neted pentru a obține un pat germinativ corespunzător. culturile cu semințe mai mici (mac, muștar, trifoi, ghizdei, rapiță, mei) este bine să se tăvălugească înainte de semănat; culturile cu semințe mai mari (sfeclă de zahăr, orz, ovăz, grâu etc.) se pot tăvălugi și după semănat. Primăvara, când solul este prea afânat și vremea este secetoasă, se preferă tăvălugirea înainte de semănat, pentru realizarea unui contact cât mai bun, între sol și semințe. Când patul germinativ pentru culturile de toamnă este prea afânat, tăvălugirea determină o răsărire uniformă și previne dezrădăcinarea plantelor ca urmare a acțiunilor de înghețat-dezgheț din timpul iernii.

arătura bulgăroasă; se lucrează cu tăvălugul inelar sau crestat; se recomandă prevenirea executării unei arături bulgăroase întrucât prin mărunțirea acesteia se distruge structura solului.

se tăvălugește când arătura executată pe terenuri cu țelină naturală sau ierburi perene este prea afânată, favorizând descompunerea resturilor organice.

tăvălugirea îngrășămintelor verzi înainte de efectuarea arăturii. În condiții de secetă se recomandă ca tăvălugul să lucreze în agregat cu o grapă ușoară ca să se afâneze solul pe 2-3 cm. Pe solurile nisipoase folosirea tăvălugului inelar dă rezultate mai bune decât cel neted.

I.6.5. Lucrarea cu combinatorul

Combinatorul este un agregat complex format din 2-3 unelte, care afânează solul pe 5-10 cm adâncime, taie buruienile, mărunțește bulgării, asigurând o bună pregătire a patului germinativ. Variante de constituire:

cultivator (piese active în formă de „S” prevăzut cu cuțite tip daltă) + grapă elicoidală + tăvălug crestat;

grapă cu colții rigizi + grapă elicoidală + tăvălug;

vibrocultor + tăvălug inelar;

vibrocultor + grapă elicoidală + tăvălug + inelar.

Prin folosirea combinatorului se realizează mai multe lucrări la o singură trecere, reducându-se numărul de treceri pe teren în condițiile creșterii productivității muncii.

I.6.6. Lucrarea cu freza

Frezele agricole se folosesc pentru mărunțirea solului la adâncimi cuprinse între 6 și 20 cm, pentru culturile de câmp, în plantațiile de pomi și vie, în legumicultură și pe pajiști.

Lucrarea cu freza se efectuează pe soluri mijlocii și grele, unde înlocuiește arătura și pe terenuri arate în vederea mărunțirii solului și pregătirea patului germinativ. Prin lucrarea cu freza se realizează o mărunțire bună a solului, o mărunțire și o încorporare bună în sol a resturilor vegetale și o bună încorporare a erbicidelor.Calitatea lucrărilor executate cu freza este condiționată de umiditatea solului și caracteristicile frezei (forma cuțitelor, turația rotorului etc.)

Deosebit de important este alegerea momentului de lucru, întrucât la umiditate mare solul este tăiat în felii, fără a fi mărunțit și freza se înfundă frecvent. Trebuie avut în vedere faptul că dacă este folosită prea des provoacă mărunțirea excesivă a solului și degradarea structurii. Nu se utilizează pe soluri cu exces de umiditate și pe terenurile cu pietre.

I.7. Sistemul de lucrări pentru culturile de toamnă

Guș și colab. (1998) consideră că principalele cerințe agrotehnice care sunt obligatoriu de realizat prin sistemul de lucrări pentru culturile de toamnă sunt:

solul să fie mobilizat la minimum 18 cm, optim 20-22 cm;

până la semănatul din toamnă, lucrările solului trebuie să asigure acumularea de umiditate suficientă pentru germinarea semințelor;

solul nu trebuie să fie prea mărunțit, întrucât solul prea mărunțit la suprafață formează crustă și prin îngheț – dezgheț favorizează dezrădăcinarea plantelor;

solul trebuie să fie curat, fără buruieni, pentru a se putea semăna în condiții normale, iar după răsărirea plantelor, acestea să nu fie concurate de alte specii.

În funcție de epoca când se recoltează planta premergătoare și terenul poate fi lucrat autorii citați mai sus disting 3 variante:

1.Sistemul de lucrări pentru culturile de toamnă, care urmează după premergătoare timpurii, cum sunt: mazărea, fasolea, borceagul, rapița, cartofii timpurii, orzul, grâul, cânepa de fibră; se realizează în următoarea succesiune: recoltarea plantei premergătoare; arătura de vară în agregat cu grapa stelată, imediat după recoltarea plantei premergătoare, la adâncimea de 18-22 cm. Când nu sunt posibilități pentru a executa arătura de vară imediat după recoltarea plantei premergătoare, din lipsă de utilaje sau terenul este foarte uscat și în urma aratului rezultă o lucrare de o calitate necorespunzătoare, se face dezmiriștirea. Dezmiriștirea se execută cu grapa cu discuri imediat după eliberarea terenului; arătura se va efectua până la 15 august în sudul țării și până la 30 august în nord.; dacă apar buruieni și crustă, solul se lucrează cu grapa cu discuri sau cultivatorul; pregătirea patului germinativ se face în preziua sau ziua semănatului; cele mai bune rezultate se obțin dacă ultima lucrare înainte de semănat se face folosind combinatorul.

2.Sistemul de lucrare a solului pentru culturile de toamnă ce urmează după premergătoare târzii se realizează în două variante, prima care include aratul ca lucrare de bază, iar a doua care înlocuiește aratul prin discuire. Premergătoare târzii sunt : floarea soarelui, soia, sfecla de zahăr, porumbul, cartoful, cânepa de sămânță, tutunul. Dificultățile cele mai mari la executarea lucrărilor solului sunt legate de resturile vegetale și rezerva de apă din sol, de obicei redusă; este necesară executarea acestora cu cel puțin 2-3 săptămâni înainte de însămânțare, astfel ca semănatul să se facă pe un sol așezat. Sistemul de lucrare a solului se realizează în următoarea succesiune:

recoltarea plantei premergătoare. Cu cât recoltarea este mai timpurie, cu atât lucrările solului vor fi de calitate mai bună.

discuit de 1-2 ori pentru mărunțirea resturilor vegetale. Lucrarea se execută imediat după recoltarea premergătoarelor târzii și numai acolo unde resturile vegetale sunt bogate și situația o impune.

arat în agregat cu grapa. Arătura se execută până la adâncimea unde nu se scot bulgări și resturile vegetale sunt încorporate în sol cât mai bine. Se ară imediat după recoltarea plantei premergătoare, dar nu mai târziu de 25 septembrie în sudul țării și 15 septembrie în nord.

discuit imediat în urma plugului, cât arătura este reavănă la suprafață. Lucrarea se execută cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți.

în preziua semănatului ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se alege în funcție de starea terenului. Poate fi utilizat combinatorul, dacă în urma lucrării nu sunt aduse la suprafață resturi vegetale, grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți sau tăvălugul inelar pe solurile argiloase, bulgăroase, arate în condițiile unor toamne secetoase. Ultima lucrare se execută perpendicular pe direcția de semănat, pentru a se putea vedea urma marcatorului mașinii semănătorii.

semănatul culturilor de toamnă în rânduri obișnuite, la 12,5 cm distanță între rânduri.

Varianta a doua a sistemului după premergătoare târzii presupune renunțarea la arat și lucrarea cu grapa cu discuri, paraplow, freza.

În toamnele secetoase, când se renunță la arat, iar pregătirea terenului se face cu grapa cu discuri, paraplow, freza, este mai bine să se semene într-un teren pregătit prin discuiri (grapa medie sau grea) repetate, decât într-un teren cu arătură bulgăroasă. Semănatul într-o arătură bulgăroasă duce chiar la compromiterea culturii, deoarece semințele cad printre bulgării uscați și nu încolțesc, iar răsărirea este neuniformă, cultura rară. Când arătura este înlocuită cu lucrări prin paraplow sau cizel, pregătirea patului germinativ se face prin lucrări repetate cu grapa cu discuri sau grapa rotativă.

3.Sistemul de lucrare a solului pentru culturile de toamnă ce urmează a fi cultivate după trifoi, lucernă și pajiști temporare.

Pe astfel de terenuri se pot semăna culturi de toamnă dacă se rezolvă următoarele neajunsuri:distrugerea buruienilor perene (Agropyron repens, Rumex crispus, Symphytum officinale etc.) și se previne lăstărirea plantelor de lucernă; combaterea viermilor sârmă, care se înmulțesc foarte mult sub cultura perenă; pregătirea patului germinativ; de regulă, după aceste culturi solul rămâne foarte uscat.

În zonele foarte secetoase după lucernă nu se va cultiva grâu de toamnă, ci porumb. În zonele colinare, umede, după trifoi cu 14 zile înainte de arat se recomandă erbicidarea cu un erbicid cu acțiune totală (Roundup) pentru distrugerea buruienilor perene.Sistemul de lucrări se realizează în următoarea succesiune: recoltarea plantei premergătoare; arătura superficială, executată după primul pășunat, în cazul pajiștilor temporare și după coasa a II-a în cazul culturilor de trifoi;arătura normală, executată la adâncimea la care nu se scot bulgări, 18-20 cm după pajiști și 20-22 cm după trifoi; discuirea imediat după arat, când solul este încă reavăn; pregătirea patului germinativ prin lucrări repetate cu grapa cu discuri; folosirea (facultativă) a tăvălugului inelar înainte sau după semănat.

I.8. Sistemul de lucrări pentru culturile de primăvară

Ca regulă de bază pentru aceste culturi, arătura se execută vara sau toamna și numai ocazional primăvara. Arătura de primăvară este acceptată în zonele montane, pe solurile unde se încorporează gunoiul de grajd transportat iarna și terenul se cultivă cu porumb.

În teren arat primăvara nu se seamănă sfeclă de zahăr, in pentru fibră, in pentru ulei, floarea soarelui, lucernă, trifoi, soia, mazăre, deoarece aceste plante au cerințe mari pentru calitatea lucrărilor solului, iar arătura de primăvară nu le poate realiza.

Pentru culturile de primăvară Guș P și colab (1998)disting următoarele situații:

a) Sistemul de lucrare a solului pentru culturile de primăvară care urmează după premergătoare timpurii (cereale păioase, borceag, rapiță, mazăre, cartof timpuriu, in pentru fibră etc.) se realizează în succesiunea: recoltarea plantei premergătoare; afânarea adâncă, dacă este necesară; aratul (lucrarea se efectuează imediat după afânarea adâncă sau pe terenurile pe care nu se efectuează afânare adâncă imediat după recoltarea plantei premergătoare, dacă din diverse cauze nu se poate ara imediat după recoltare, se dezmiriștește și se ară mai târziu, fără a se depăși data de 15 noiembrie, înainte de executarea arăturii se administrează amendamente, gunoi de grajd și îngrășăminte cu fosfor și potasiu. În zonele de stepă, unde lipsa de apă este mai acută, arăturile de lucrează cu grapa. Pentru anumite culturi cu semințe mici sau pentru sfeclă de zahăr, in, nivelarea terenului terenului se face încă de toamna); primăvara se execută 1-2 lucrări superficiale cu grapa sau cu combinatorul. Pe terenurile lipsite de buruieni, nivelate din toamnă și în primăverile secetoase, se preferă lucrarea cu cultivatorul și nu grapa cu discuri, pentru a evita pierderea apei din sol. Odată cu lucrările de primăvară se încorporează îngrășămintele și erbicidele volatile.

b) Sistemul de lucrare a solului pentru culturile de primăvară, care urmează după premergătoare târzii (porumb, sfeclă de zahăr, cartof, soia etc.) se realizează în următoarea succesiune: arătura. (înainte de arătură se administrează gunoi de grajd, îngrășăminte cu fosfor și potasiu) și apoi pregătirea patului germinativ.

I.9. Sistemul de lucrări pentru culturile succesive

Culturile succesive se seamănă în intervalul de timp dintre două culturi principale;se mai numesc culturi duble sau culturi în miriște.

Culturile succesive se seamănă după recoltarea culturilor timpurii (borceag, rapiță, orz, cartof timpuriu, secară de toamnă pentru fân sau masă verde etc.) și au destinația pentru furaj verde, fân, siloz, îngrășământ verde sau obținerea de boabe. Ele reușesc numai în zonele cu precipitații suficiente sau cu posibilități de irigare.

Sistemul de lucrări trebuie să asigure lucrarea solului în ziua recoltării plantei premergătoare sau cel târziu la 1-2 zile după recoltare, pentru a asigura timpul și suma temperaturilor necesare culturii a doua. Dacă terenul se ară, adâncimea va fi mică, pentru a nu rezulta o arătură bulgăroasă.

Sistemul de lucrări va cuprinde: recoltatul plantei premergătoare; fertilizarea cu îngrășăminte chimice; lucrarea solului cu grapa cu discuri sau o arătură superficială de 15-18 cm adâncime; grapa cu discuri va lucra în agregat cu grapa cu colți reglabili, iar plugul în agregat cu grapa cu colți reglabili; semănatul și tăvălugitul. Pe terenurile irigate nu se tăvălugește după semănat, ci se aplică imediat o udare.

I.10. Sistemul de lucrări după culturile compromise

Compromiterea culturilor se poate produce datorită înghețului, inundațiilor, grindinii, diferiților dăunători, îmburuienării, seminței necorespunzătoare, efectului remanent al unor erbicide etc.

După compromiterea culturilor principala preocupare este cunoașterea cauzei și înlăturarea efectelor, pentru a putea alege cultura care va urma. Când cauza a fost efectul remanent al unui erbicid nu se va cultiva planta distrusă ci o plantă care să reziste la acțiunea erbicidului remanent. Când compromiterea a fost cauzată de înghețul târziu, se poate cultiva aceeași plantă care a fost distrusă sau alta cu o perioadă de vegetație mai scurtă și mai rezistentă la frig.

Guș P. și colab (1998) propun următoarele variante ale sistemului de lucrări:

semănat direct, când cultura a fost compromisă în timpul răsăririi sau imediat după aceea, iar terenul este fără buruieni, aluviuni depuse, crustă;

dacă cultura a fost compromisă la un interval mai lung de la semănat, iar terenul este ușor tasat și fără buruieni, se lucrează cu grapa sau cultivatorul până la adâncimea de semănat;

dacă cultura a fost compromisă în ultima parte a perioadei de vegetație și pe teren au rămas tulpini sau pe sol este un strat gros (10-12 cm) de aluviuni, solul se lucrează cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți.

I.11. Sisteme neconvenționale de lucrări

Acest sistem a apărut la sfârșitul primei jumătăți a secolului XX. Sistemul neconvențional de lucrări se mai numește și “sistem de lucrări de conservare a solului” (SLCS). Bazele științifice ale SLCS au fost puse de către știința și practica americană și canadiană (Buturac, 1994, citat de [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] A., 1996).

Primele cercetări s-au extins repede în statele Ohio, Kansas, [NUME_REDACTAT], Nebraska ș.a.. Considerentele principale care au determinat apariția SLCS au fost de ordin:

agrotehnic: evitarea compactării secundare și a scăderii conținutului de humus, reducerea eroziunii solului;

economic-energetic: se reduc costurile de producție în condițiile în care se reduce consumul de combustibil;

ecologic: restituirea resturilor vegetale solului reprezintă o sursă de material energetic pentru un mare număr de viețuitoare care trăiesc în sol sau la suprafața solului, efectul final fiind menținerea biodiversității și a echilibrului ecosistemelor agricole.

În literatura de specialitate există mai multe definiții a SLCS ([NUME_REDACTAT]., Penescu A., 1996). Ehlers și Claupin (1994): “Toate metodele care omit plugul cu cormană”; Unger și colab. (1994): “Orice sistem prin care rămân la suprafața solului cel puțin 30% din resturile vegetale”; Carter (1994): “Un interval larg de metode de la semănatul direct, până la arături adânci, dar care conduc la conservarea solului, la reducerea pierderilor de sol și apă, comparativ cu sistemul cu arătură cu plug și cormană, reducerea inputurilor în sistem (energie și timp)”; Masse și Boisgontier (1994): “- folosirea limitată sau reducerea completă a plugului cu cormană, reducerea numărului de lucrări sau semănatul direct, prezența culturilor intermediare de protecție și capcană (cover crops, catch crops)”.

Pritre cei care au efectuat cercetări în domeniul sistemelor neconvenționale de lucrare a solului Guș P și colab îi amintește :

în străinătate: Bucher și Köler, 1990; Reeder, 1992; Unger și colab, 1994; Carter, 1994;

în țară: Pintilie și colab., 1991; Guș P. și Sebök, 1987; [NUME_REDACTAT]., 1979; Canarache A. și [NUME_REDACTAT], 1991; [NUME_REDACTAT]. și colab., 1997; Zăhan P., 1995; [NUME_REDACTAT]. și colab., 1997.

Din sinteza cercetărilor întreprinse de diverși cercetători rezultă că SLCS are diverse variante, din care cele mai utilizate sunt: sistemul minim de lucrări sau sistemul cu mulci: (în lb. engleză: – minimum tillage; reduced tillage; mulch tillage); sistemul de lucrări în benzi înguste: (în lb. engleză: – strip till; zone till); sistemul de lucrări cu biloane; sistemul “fără lucrări” sau semănatul direct: (în lb. engleză: – no tillage; direct drill)

I.11.1 Sistemul minim de lucrări ale solului

Bazele științifice ale sistemului minim de lucrări ale solului au fost puse în statul Ohio la cultura de porumb, după care s-a răspândit și în alte state. Termenul de lucrări minime nu este foarte explicit (Guș P și colab,1998) , adesea în literatura de specialitate, fiind asimilat cu noțiunile “sistem neconvențional”, “sistem alternativ”, “sistem de lucrări pentru conservarea solului”, “sistem raționalizat de lucrare a solului”, “semănat direct”.

[NUME_REDACTAT]. și Penescu A., 1996, apreciază că sistemul minim de lucrări trebuie să îndeplinească următoarele trei condiții principale:

Lucrarea de bază este fără întoarcerea brazdei și se execută cu cizelul, paraplow, grapa cu discuri, grapa rotativă, cultivatorul cu piese active de tip săgeată. Numai în cazuri rare se admite odată la 3-5 ani arătura cu întoarcerea brazdei.

Un număr redus de lucrări ale solului comparativ cu sistemul convențional.

Resturile vegetale tocate înainte de lucrarea de bază (cel mai adesea concomitent cu recoltarea plantei premergătoare) sunt îngropate numai o parte, restul de 30-60% rămân la suprafața solului ca mulci.

Guș P și colab (1998) distng următoarele tipuri de sisteme minime:

sistemul arat-semănat. Cu un agregat complex se pregătește solul și se seamănă. Agregatul poate fi prevăzut cu dispozitive pentru administrarea îngrășămintelor și erbicidelor. Cu acest sistem s-au obținut rezultate bune în zonele mai umede. Sistemul nu s-a extins din cauza agregatului foarte complex și greu de manevrat.

sistemul semănat-cultivat. Solul este lucrat toamna sau primăvara cu cizel sau paraplow, după care se lucrează cu un agregat format din cultivator și se seamănă. Agregatul poate fi prevăzut cu dispozitiv de erbicidare și de fertilizare.

sistemul de alternanță a arăturii cu lucrarea cu grapa cu discuri. O dată la 3-4 ani se ară cu plugul cu cormană, iar în restul anilor cu grapa cu discuri.

sistemul de lucrări minime cu grapa rotativă s-a extins în ultima perioadă îndeosebi pe solurile cu textura mijlocie care au fost cultivate cu plante prășitoare.

Avantaje ale sistemului minim de lucrări ale solului:

Din punct de vedere agrotehnic:

– reducerea efectelor mecanice ale mașinilor agricole asupra agregatelor structurale și refacerea structurii solului. Guș P. și colab. au constatat în medie pe 5 ani un spor de 4-10% agregate în primii 10 cm și 5% pe adâncimea 20-30 cm;

– se îmbunătățește drenajul intern al solului deoarece este asigurată continuitatea pe verticală a porilor; solul își reface așezarea naturală, macroporii fiind creați de rădăcinile plantelor și prin activitatea macrofaunei;

– se reduce eroziunea solului;

– se diminuează efectul temperaturilor extreme din zonele secetoase;

– crește biomasa râmelor din sol. Freibe, 1991 (citat de Guș P. și colab., 1998) stabilește o biomasă totală a râmelor de 38 g/m2 la lucrarea cu plugul cu cormană, 62 g/m2 la “lucrări reduse” și 176 g/m2 la semănatul direct.

– crește conținutul de carbon organic și de azot în stratul 0-3 cm, ca urmare a activității enzimatice mai intense și a surplusului de resturi vegetale.

Din punct de vedere economic: crește productivitatea muncii, se reduce perioada de efectuare a lucrărilor solului, semănatul se poate face în epoca optimă și in -puturile energetice se reduc. Guș P. și colab. (1991) a determinat un consum de motorină cu 3-27% mai mic în sistemul minim de lucrări comparativ cu sistemul clasic; producțiile obținute în sistemul minim sunt apropiate de cele înregistrate în sistemele de arătură cu plugul cu cormană.

Dezavantajele sistemelor minime:

– obligativitatea dotării cu o sistemă nouă de mașini;

– reconsiderarea unor concepte de combatere a buruienilor, utilizarea îngrășămintelor și amendamentelor. Îmburuienarea este mai mare decât în sistemul clasic pentru controlul buruienilor fiind necesar un nou sortiment de erbicide, care să nu necesite încorporarea adâncă în sol. Întrucât pe solurile lucrate după sistemul minim se înregistrează o stratificare a fosforului și potasiului în stratul de la suprafața solului (0-10 cm), pentru folosirea eficientă este necesară alternarea sistemului minim cu cel clasic la un interval de 4-5 ani.

– depășirea conservatorismului în ceea ce privește lucrarea solului și acumularea de cunoștințe noi despre sistemele neconvenționale de lucrare.

I.11.2 Sistemul de lucrare în benzi înguste

Sistemul constă în lucrarea numai a unor fâșii late de 15-25 cm, în momentul semănatului. Este o variantă a semănatului direct, dar cu deosebirea că fâșiile lucrate în această variantă sunt mai înguste.

I.11.3 Sistemul de lucrare în biloane

Acest sistem se practică pentru plantele prășitoare. Biloanele se realizează în cultura precedentă prin lucrări de prășit. Uzual pot fi realizate și după recoltat, înainte de semănatul culturii următoare. Buruienile se combat cu erbicide aplicate concomitent cu semănatul sau înainte de semănat și prin acoperirea cu pământ în momentul refacerii biloanelor cu ocazia lucrărilor de prășit. Erbicidele aplicate concomitent cu semănatul la suprafața solului trebuie să fie nevolatile. Pentru buruienile care răsar primăvara timpuriu și dacă până la semănat rămân cel puțin 7-10 zile se poate utiliza erbicidul Roundup.

Sistemul de lucrare a solului cu biloane a dat rezultate bune pe solurile cu drenaj defectuos, pe solurile irigate și pe terenurile în pantă.

Avantajele sistemului de lucrare cu biloane sunt următoarele(Guș P și colab,1998):

– pe terenurile în pantă orientarea biloanelor pe direcția curbelor de nivel reține apa din precipitații între biloane, favorizează infiltrarea și reduce eroziunea. Resturile vegetale de la suprafața solului reduc eroziunea;

– primăvara biloanele se încălzesc mai repede față de solul lucrat normal. Apa acumulată în sol pe intervalul dintre biloane este folosită de către plante în perioada de vegetație. Lucrarea de rebilonare efectuată annual afânează solul mărind permeabilitatea acestuia pentru apă.

– producțiile sunt superioare sau cel puțin egale cu cele obținute în sistemul convențional, iar consumul de motorină este mai redus cu până la 40%. În aceste condiții eficiența economică este superioară sistemului clasic.

Sistemul necesită mașini speciale. [NUME_REDACTAT], la Apahida, în cadrul “Poligonului tehnologic de sisteme minime de lucrare a solului” a UAMV Cluj-Napoca și la Urleasca jud. Brăila s-au folosit semănătoarea Kinze și bilonatorul Heiniker puse la dispoziție de firma Monsanto([NUME_REDACTAT] și Penescu A,1996).

I.11.4 Sistemul de lucrare cu semănat direct

Metoda presupune așezarea seminței în solul nelucrat, adică renunțarea la orice fel de lucrare a solului. Dacă solul se lucrează chiar și superficial nu mai avem de a face cu semănatul direct(Guș P și colab,1998).

Nu se recomandă pentru semănatul direct solurile nisipoase, solurile cu apă freatică la un nivel ridicat și solurile cu umiditate ridicate.

Trecerea la tehnologia de semănat direct se realizează într-o anumită perioadă. Se parcurg următoarele etape( Guș P și colab,1998):

se alege terenul, se administrează îngrășăminte cu fosfor, potasiu și îngrășăminte organice;

se afânează solul dacă este tasat sau se execută arătura pentru încorporarea îngrășămintelor;

se administrează un erbicid total pentru distrugerea buruienilor anuale și perene. Dacă terenul este îmburuienat cu pir, erbicidul total se administrează vara pe miriște cu 10-12 zile înainte de arat. Se pregătește patul germinativ și se seamănă o cereală de toamnă. Se combat buruienile, dacă este cazul, folosind erbicide specifice administrate preemergent.

se recoltează în anul următor, iar resturile vegetale rămân pe sol. Nu se mai face nici o lucrare, eventual se combat buruienile perene.

se seamănă direct în miriște folosind o mașină de semănat cu brăzdare tip disc sau cu brăzdare tip daltă.

Mașinile de semănat direct cu brăzdare tip disc pot să aibă însă două sau trei discuri. Cuțitele disc pot să fie plane, dințate sau ondulate. La mașinile de semănat cu cuțite daltă se întâlnesc forme constructive foarte variate. Prin alegerea formei cuțitului daltă se poate influența intensitatea afânării solului și gradul de amestecare și se poate alege o formă de rigolă, care față de rigola în forma de V a cuțitului disc, corespunde mai bine condițiilor de germinație.În zonele aride, cuțitele tip daltă realizează o afânare și o amestecare mai puternică a solului, conducând la pierderi de apă, ceea ce este dezavantajos. Cuțitele tip disc dau rezultate mai bune în zonele cu umiditate mai ridicată.

Pentru realizarea corectă a semănatului direct, după alegerea terenului și a mașinii de semănat este necesar să fie îndeplinite câteva reguli de bază (Guș P și colab,1998):

rotație adecvată a culturilor ; să nu existe plante rezultate din boabele scuturate din timpul recoltării și efect remanent produs de erbicidele folosite la cultura premergătoare;

solul să fie acoperit cu mulci (resturi vegetale), care constituie baza pentru activitatea biologică din sol, împiedică uscarea solului la suprafață, favorizează activitatea râmelor, protejează solul contra eroziunii, înăbușă buruienile și reduce evaporarea apei la suprafața solului;

asigurarea controlului îmburuienării prin mijloace preventive cât și prin administrare de erbicide postemergente. Stratul de mulci favorizează inactivarea multor erbicide; se vor folosi erbicide postemergente;

la începutul rotației se administrează îngrășămintele organice și minerale (fosfor și potasiu) pentru întreaga rotație. Îngrășămintele cu azot se aplică anual; utilizarea îngrășămintelor lichide s-a dovedit utilă;

combaterea bolilor și dăunătorilor este puțin diferită față de tehnologia clasică; melcii și șoarecii pot provoca pierderi importante;

adâncimea de semănat este mai redusă decât în terenul arat. Este necesară corelarea adâncimii de semănat și cu zona climatică pentru a asigura aprovizionarea plantelor cu apă și a evita rămânerea boabelor la suprafață. Semănatul poate începe ceva mai timpuriu decât în terenul arat.

la recoltare trebuie să se evite pe cât posibil tasarea solului, iar miriștea se taie mai sus decât în tehnologia clasică.

I.11.5 Restricții și particularități ale metodelor agrotehnice în sistemul de lucrări neconvențional al solului

[NUME_REDACTAT] și Penescu A(1996) consideră că sistemul neconvențional de lucrări ale solului (sistemul de lucrări de conservare a solului,SLCS)are următoarele restricții și particularități:

1) Clima: cele mai favorabile sunt zonele uscate și calde, cu până la 700 mm precipitații.

2) Însușirile solului:

– solurile grele, sărace în montmorilonit se pretează mai puțin la SLCS datorită drenajului intern slab. Sistemul „fără lucrări” nu corespunde; se poate încerca „sistemul cu biloane” sau „sistemul cu mulci”.

– solurile superficiale nu se pretează;

– solurile nisipoase , nisipo-lutoase cu conținut redus de carbonați și humus vor fi fertilizate organic, iar încorporarea lor prin arătură favorizează formarea structurii;

– solurile cu apa freatică aproape de suprafață au nevoie de arătură pentru a ridica stratul de deasupra zonei de anaerobioză.Fenomenul este asemănător și pe solurile pseudogleice

3)Resturile organice: o cantitate prea mare de resturi organice la suprafață duce la apariția de substanțe toxice, de aceea se recomandă încorporarea superficială a unei părți din acestea; cantitățile prea mari: – îngreunează semănatul și uniformitatea; influențează negativ efectul pesticidelor, în regiunile umede și reci întârzie semănatul.

4)Aplicarea îngrășămintelor: necesită mai multă atenție. Aplicarea ureei pe soluri cu resturi organice (mulci organic) determină pierderi mai mari de azot. Pe terenurile în pantă, îngrășămintele chimice nu se aplică în preajma ploilor mari și repezi.

5)Buruienile: semințele de buruieni se concentrează în primii 10 cm de sol, ceea ce face să crească pericolul îmburuienării; combaterea chimică a buruienilor este de mare importanță; în culturile de cereale pot apărea graminee( Alopecurus sp, Bromus sp, Poa sp, care se combat mai greu în cultura repetată de păioase. Pericolul poate fi evitat prin introducerea în rotație a prășitoarelor.

6) Bolile și dăunătorii: crește rolul asolamentului în prevenirea atacului bolilor și dăunătorilor; introducerea în cultură de soiuri și hibrizi rezistenți la boli vor favoriza SLCS.

7) Irigația: pe terenurile irigate se recomandă introducerea lucernei în asolament datorită sistemului radicular profund.

8) Panta: pentru reducerea eroziunii sunt necesare cel puțin 2 t paie/ha.

1.11.6 Extinderea sistemelor de lucrare neconvențională a solului.

În ce privește extinderea sismelor neconvenționale de lucrări, [NUME_REDACTAT] și Penescu A (1996) arată următoarele:

– în SUA, 1988: din cele 29,3 milioane ha, ale „Centurii porumbului”, pe 45% se aplică SLCS, 10,3 milioane ha revenind sistemului de lucrări cu mulci. State din centura porumbului: Illinois, Indiana, Iowa, Missouri, Ohio.

– în estul Canadei, 1991: pe 22% s-a practicat sistemul bazat pe lucrări cu cizelul și mulci, iar pe 4% sistemul „fără lucrări”.

– în sud estul Australiei, în 1992: peste 30% din fermieri au practicat sistemul „lucrări cu mulci”, iar interesul fermierilor este în creștere.

În 1973, în Brazilia SLCS (no till) se practica pe 1000 ha iar în 2004 pe 13 mil. ha.

[NUME_REDACTAT] există preocupări vechi privind SLCS; în 1818. Pethe a construit un agregat care executa concomitent pregătirea patului germinativ, semănatul și grăpatul. După 1970 sistemul clasic de lucrări dominant începe să fie simplificat, adaptându-se verigi tehnologice cu reducerea numărului de treceri cu utilajele.

[NUME_REDACTAT], Bulgaria și Polonia,după 1960 se desfășoară cercetări privind SLCS, însă nu este practicat în producție.

[NUME_REDACTAT] SLCS nu este acceptat. [NUME_REDACTAT] mișcările ecologiste fac presiuni pentru protecția solului existând în ultimii ani preocupări evidente pentru adoptarea unor variante ale SLCS.

[NUME_REDACTAT] Britanie semănatul direct al cerealelor păioase este cunoscut începând cu 1960, în anul 1973 practicându-se pe 102.000 ha datorită faptului că permite semănarea cerealelor în timp scurt. Cantitățile de paie erau de 5-8 t/ha, iar din 1992 arderea paielor este interzisă prin lege; drept urmare 90% din fermieri încorporează paiele cu plugul.

[NUME_REDACTAT] predomină arătura cu plugul cu cormană. În fosta RDG nu se practică SLCS, iar în fosta RFG, doar pe 1,4% din suprafața arabilă se practică SLCS, lucrându-se cu cizelul, cultivatoarele sau grapele rotative. [NUME_REDACTAT] se practică sistemul culturilor intermediare (muștar, rapiță) sub denumirea de culturi protectoare (cover crops) sau culturi capcană (catch crops). Acestea protejează solul la suprafață și folosesc azotul din sol ferindu-l de levigare.

[NUME_REDACTAT] și pe suprafețe mai restrânse în Ucraina se practică un tip de SLCS pentru cerealele păioase cu folosirea cultivatorului de tip săgeată, late, cu lăsarea miriștii la suprafața solului.

[NUME_REDACTAT], reducerea numărului de lucrări a preocupat pe un număr mare de cercetători.[NUME_REDACTAT] și Penescu A (1996) consideră că în sinteză regulile ce trebuie avute la practicarea acestui sistem sunt:

Sistemul este cel mai ușor de practicat pe solurile ușoare și mai puțin îmburuienate. Solurile grele au nevoie de afânări profunde și repetate.

Un sistem de lucrări minime se stabilește corect și este eficace numai în cadrul unul asolament ,odată cu rotația culturilor rotindu-se și sistemul de lucrări. Cercetările efectuate au demonstrat că într-o rotație rațională de culturi , arătura poate fi înlocuită cu lucrare cu grapa.

Executarea unei arături de calitate este o premisă sigură a reducerii numărului de lucrări care urmează. De altfel, după oricare lucrare executată corect se reduce necesitatea pentru alte lucrări.

Alternanța în timp a arăturii odată cu alternanța culturilor este o cale de reducere a intensității lucrărilor solului.

Reducerea numărului de treceri prin folosirea agregatelor complexe (combinatorul), precum și cuplarea lucrărilor diferite (pregătirea patului germinativ cu erbicidatul, aplicarea îngrășămintelor).

Preocupări sporite pentru combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Aplicarea amendamentelor pentru a corecta acidifierea mai pronunțată a stratului superficial de sol.

Perfecționarea sistemei de mașini și un management superior.

Capitolul II

CÂMPIA CRIȘURILOR – PREZENTARE GENERALĂ

[NUME_REDACTAT] ocupă partea centrală a Câmpiei de Vest a României, întrepătrunzându-se la nord cu [NUME_REDACTAT]; la sud este separată de [NUME_REDACTAT] pe linia [NUME_REDACTAT]; la est este delimitată de dealurile [NUME_REDACTAT], dealurile Tășadului, depresiunile Holodului, Vadului, Zărandului și Cigherului, iar la vest de granița cu Ungaria. [NUME_REDACTAT] ocupă bazinul inferior al celor trei Crișuri; are o suprafață de 3059,6 Km2, reprezentând 25,5 % din suprafața Câmpiei de Vest.

În ce privește limitele [NUME_REDACTAT] în literatura de specialitate există mai multe referiri. [NUME_REDACTAT]., pe baza argumentelor de ordin geologic și geomorfologic, climatic, pedologic, al vegetației naturale și a structurii culturilor agricole, a tipurilor de așezări umane, stabilește limita estică pe linia localităților: Pâncota, Moroda, Mocrea, Bocsig, Beliu, Craiva, Ucuriș, Olcea, Belfir, Tinca, Husasău de Tinca, Sititelec, Păușa, Apateu, Sânmartin, Oradea, Episcopia-Bihor, Biharia. Limita sudică a [NUME_REDACTAT] este dată de valea [NUME_REDACTAT], care o separă de [NUME_REDACTAT] pe linia localităților Pâncota-Olari-Șimand-Sânmartin. La vest [NUME_REDACTAT] este limitată de granița cu Ungaria între localitățile [NUME_REDACTAT] la nord și Sânmartin la sud. Hotarul nordic al [NUME_REDACTAT] este considerat a fi pe la nord de Biharia și [NUME_REDACTAT] (Berindei I.O. și colab., 1977).

II.1. [NUME_REDACTAT] cea mai mare a [NUME_REDACTAT] nu depășește 175 – 180 m, iar cea mai mică este cu puțin sub 90 m. Formele de relief au o dispunere longitudinală, coborând în trepte de la est la vest.

Pe baza datelor morfometrice – densitatea fragmentării orizontale, energia și gradul de înclinare a reliefului și a evoluției poligeomorfologice, s-a constatat existența a două subunități în [NUME_REDACTAT]: Câmpia glacisurilor (cu Câmpia înaltă a glacisurilor și Câmpia mijlocie) și Câmpia joasă (aluvială) (Berindei I.O. și colab., 1977).

Câmpia înaltă a glacisurilor este situată la altitudinea de 120 – 185 m. Aceasta cuprinde [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Câmpia înaltă a Bocsigului. Are o vârstă pleistocenă. Este fragmentată de o rețea hidrografică cu caracter torențial; indicele fragmentării medii este de 0,56 – 1,25 km/km2, energia de relief este cuprinsă între 10 – 25 m, iar înclinarea medie este de 0,50 – 080 %.

Câmpia mijlocie este situată la o altitudine de 100 – 120 m și cuprinde: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Câmpia joasă a Bocsigului. Câmpia mijlocie a apărut în halocenul inferior și are o fragmentare medie de 0,5 km/km2, energia reliefului este cuprinsă între 4 – 5 și 5 – 7 m, iar înclinarea medie este de 0,20 – 045 %. Văile sunt relativ dezvoltate și largi, iar câmpiile interfluviale joase și plate prezintă numeroase fenomene de înmlăștinire.

Câmpia joasă (aluvială) are o altitudine sub 100 m și se prelungește tentacular în câmpia glacisurilor de-a lungul râurilor. Din această subunitate fac parte: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Caracteristic acestei subunități este fragmentarea mică (0,0 – 0,25 km/km2), însă datorită rețelei de canale apar areale cu fragmentare de 1,25 km/km2. în condițiile unor râuri puțin adânci, lipsite de terase, energia de relief este mică (0 – 3 m). Câmpurile interfluviale au înclinare slabă, fiind situate la nivelul luncilor. În această subunitate se întâlnesc numeroase lacuri, procese de colmatare a râurilor, a canalelor, precum și soluri sărăturate. (Berindei I.O. și colab., 1977).

II.2. Hidrografia

II.2.1. Apele de suprafață

Rețeaua de ape a [NUME_REDACTAT] este formată din râuri alohtone – cele trei Crișuri și câțiva afluenți cu izvoare în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – și râuri autohtone, care au izvoare în zona glacisurilor sau a teraselor și au caracter temporar. La această rețea naturală s-au adăugat canalele construite de-a lungul anilor.

Întregul sistem hidrografic străbate [NUME_REDACTAT] de la est la vest, unindu-se într-un curs comun pe teritoriul Ungariei și vărsându-se în Tisa. (fig.1.1)

Densitatea rețelei hidrografice coincide cu densitatea fragmentării reliefului. La contactul câmpiei cu piemonturile vestice există cea mai mare densitate a rețelei hidrografice – 1,25 km/km2. Rețeaua de canale construită de-a lungul timpului a făcut ca la vest de canalul colector densitatea hidrografică să fie de 0,54 km/km2. În zona Gurba – Luntreni – Mișca – Socodor – Crișana, densitatea canalelor artificiale atinge și chiar poate depăși 1,25 dm/km2.

Construirea canalelor a modificat cumpăna apelor, schimbând configurația benzilor hidrografice ale multor râuri.

Heleșteele ocupă aproximativ 1200 ha. [NUME_REDACTAT] heleșteele ocupă 670 ha. Aici există o cunoscută întreprindere piscicolă. Heleștee se mai găsesc la Inand, Cermei, Bocsig, Seleuș.

[NUME_REDACTAT] sunt slab spre moderat mineralizate. Mineralizarea este de tipul bicarbonato-calcic și nu prezintă pericol de alcalizare a solului. [NUME_REDACTAT] negru sunt excelente pentru irigație (grupa I de irigație), iar cele ale [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Teuzului sunt foarte bune pentru irigație (grupa II de irigație).

Apa din principalele canale este slab mineralizată, cu același tip de mineralizare ca și apa râurilor. Apa din canalul colector (Ghiorac) este “excelentă pentru irigații”, iar la Giriș și Inand “foarte bună”. Tot “foarte bună” pentru irigare este și apa din canalul Crișurilor la Salonta (Colibaș M., 1974).

II.2.2. Apele subterane

Apele freatice sunt un foarte important factor de diversificare a peisajului geografic din [NUME_REDACTAT].

Adâncimea apelor freatice scade de la est la vest.

Astfel, în zona Miersigului depășește 10 m, în Câmpia mijlocie este situată între 3 și 4 m, iar în Câmpia joasă între 2 și 3 m. În zonele depresionare – Cefa, Salonta, [NUME_REDACTAT] sau în vechile albii părăsite – nivelul apei freatice variază între 0 și 2 m (Berindei I.O. și colab., 1977) (Colibaș M., 1974, 1977).

Alimentarea stratului acvifer se face în cea mai mare parte din precipitații și mai puțin din râuri.Nivelul maxim al apei freatice se înregistrează în perioada februarie-martie, iar cel minim în octombrie-noiembrie.

[NUME_REDACTAT]. apreciază amplitudinea nivelului freatic la 1 – 2 m, iar în apropierea râurilor chiar la 3 m; în [NUME_REDACTAT] amplitudinea este apreciată a fi între 0,5 – 3,5 m.

[NUME_REDACTAT] apreciază că cea mai mare amplitudine sezonală se întâlnește pe solurile aluviale (0,55 m) urmată de cernoziomuri (0,37 m) și lăcoviști (0,2 m); în solonețuri datorită circulației defectuoase a apei pe verticală se înregistrează cea mai mică variație sezonală a nivelului freatic.

În partea estică a [NUME_REDACTAT] litologia și viteza de circulație mai mare a apei determină o mineralizare mai redusă a apei freatice. Pe măsura înaintării spre vest crește gradul de mineralizare și duritatea acesteia.

Gradul de mineralizare este mai mare în zona cuprinsă între [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (1,01 g/l) comparativ cu zona cuprinsă între [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (0,97 g/l).

În zona solurilor cernoziomice dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] apele freatice sunt “excelente pentru irigații”, iar în zona dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] sunt “acceptabile” pentru majoritatea plantelor de cultură. În zona solurilor aluviale [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] apele freatice sunt “bune” și acceptabile pentru irigați, iar cele din zona dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] sunt foarte bune pentru irigații. În zona lăcoviștilor apele freatice sunt acceptabile pentru irigații, iar cele din zona soleneților sunt “nesatisfăcătoare” (Colibaș M., 1974).

Apele de adâncime situate până la 150 m au o mare răspândire și prezintă un caracter ascensional sau artezian. Acesta nu prezintă pericol de alcalinizare, au mineralizare redusă și sunt “foarte bune pentru irigații” (Colibaș M., 1974).

Apele subterane situate la adâncimi mai mari de 150 m au o mineralizare redusă (0,44 g/l) însă un conținut ridicat de sodiu (36,9 %). De aceea, sunt “dăunătoare” pentru majoritatea plantelor de cultură (grupa V de irigație) (Colibaș M., 1974).

II.2.3. Amenajările de irigații

Domuța C., în 1995, aprecia că în [NUME_REDACTAT] sunt amenajate 7256 ha în sisteme de irigații și amenajări locale din județele Bihor și Arad. Din cele 7256 ha amenajate, 4441 ha (61,2 %) se găsesc în sisteme, iar 2815 ha (38,8 %) în amenajări locale. Cele mai mari suprafețe amenajate pentru irigați din [NUME_REDACTAT] se găsesc în județul Bihor, 6064 ha (83,6 %), iar în județul Arad, diferența de 1192 ha (26,4 %). Suprafețele amenajate pentru irigații din județul Bihor se găsesc atât în sisteme – 3249 ha (53,5 %), cât și în amenajări sisteme de irigații. Localitățile cu cele mai mari suprafețe cuprinse în sisteme de irigații sunt: [NUME_REDACTAT] 2000 ha și Inand 767 ha în județul Bihor, Șimad 546 ha și Sicula 278 ha în județul Arad. Localitățile cu cele mai mari suprafețe cuprinse în amenajări locale pentru irigații sunt Salonta și [NUME_REDACTAT].

În prezent, amenajările de irigații nu funcționează ci se irigă doar în exploatațiile legumicole.

Cu privire la perspectivele amenajărilor de irigații în [NUME_REDACTAT], Botzan M. aprecia că ar fi de mare folos realizarea canalului Someș – Crișuri – Mureș – Bega, cu o lungime navigabilă de 375 km, cu folosința de bază irigațiile, însă realizarea unei astfel de investiții nu pare posibilă în viitorul apropiat. Mai aproape de posibilitățile financiare prezente ar fi echiparea amenajărilor și folosirea corectă a amenajărilor existente, în acest sens impunându-se un sprijin substanțial din partea statului. În sectorul particular se constată creșterea preocupărilor privind irigarea pe suprafețe mici, în special la culturile legumicole (varză, tomate, conopidă, ardei, vinete etc.).

II.3. [NUME_REDACTAT] Crișurilor se găsește în zona moderat subumedă.

Pentru caracterizarea climatică există observații meteorologice la stațiile meteorologice de la: Oradea, Salonta, [NUME_REDACTAT], Ineu și la posturile pluviometrice de la Sânmartin, Tărian, Miersig, Talpoș, Ciumeghiu, Siad, Beliu, Cermei, Bocsig, Zerind, Pâncota, Sântana, Cheru, Siclău.

În atlasul climatologic al României stația meteorologică Oradea figurează cu observații începând cu anul 1887. Datorită repetatelor schimburi de amplasament, [NUME_REDACTAT]., 1977 apreciază ca omogen șirul de date meteorologice obținut după anul 1930. pentru stația meteorologică [NUME_REDACTAT] care funcționează numai din 1951 completarea șirului de observații s-a făcut după stația Arad.

II.3.1. Regimul eolian

La nivelul solului cele mai mari frecvențe le-au avut vânturile din sectorul sudic (17,4 % la Oradea, 10.6 % la [NUME_REDACTAT]) și din sectorul nordic (11,3 % la Oradea și 10,7 % la [NUME_REDACTAT]). Vânturile din sectorul vestic au frecvența cea mai scăzută: 3,6% la Oradea, 4,5 % la [NUME_REDACTAT].

Vânturile din sectorul estic au o diversitate permanentă, în partea nordică au o frecvență de 10,4 %, iar în partea sudică a câmpiei 4,9 %. În apropierea regiunii piemontane și în dreptul depresiunilor se semnalează o circulație a aerului de tip briză.

Viteza medie anuală a vântului de sol este mai mare pe interfluvii (Oradea 3,5 m/s) și mai mică în sectoarele mai joase ale câmpiei ([NUME_REDACTAT] 2,4 m/s).

În anotimpul rece predomină vântul din nord și din sud, iar în timpul verii se intensifică vântul din est și din vest. Vitezele cele mai mari se înregistrează pe direcțiile vânturilor dominate primăvara și iarna.

II.3.2. Umiditatea aerului

Umiditatea aerului s-a analizat pe perioada 1970 – 2011.

Media anuală a umidității aerului la Oradea și [NUME_REDACTAT] are valori foarte apropiate, 78 % respectiv 79 %. (fig. 2.3.) Umiditatea aerului din perioada rece (X-III) are, în general valori mai ridicate la [NUME_REDACTAT] decât la Oradea, iar media pe perioadă este superioară cu 1 % (84 % față de 83 %).

Cea mai mare abatere între cele două localită localități s-a înregistrat în luna noiembrie (2 %), această abatere a mediei lunare a umidității aerului fiind și cea mai mare din întreg anul.

Media umidității aerului în perioada caldă (IV-IX) înregistrată la Oradea este egală cu cea înregistrată la [NUME_REDACTAT] (73 %). În lunile aprilie, mai și august media lunară a umidității aerului are valori mai mari la [NUME_REDACTAT], iar în lunile iunie și iulie la Oradea; în luna septembrie valorile sunt egale.

Cea mai mică valoare a umidității aerului se înregistrează în luna iulie atât la Oradea (70 %) cât și la [NUME_REDACTAT] (77 %), iar cea mai mare în luna decembrie, 89 % la [NUME_REDACTAT] și 88 % la Oradea.

II.3.3. Temperatura aerului

Din punct de vedere termic [NUME_REDACTAT] ocupă o poziție mediană în Câmpia de Vest, 10,3 0C la Oradea, față de 9,7 0C în [NUME_REDACTAT], la Satu-Mare și 10,9 0C în [NUME_REDACTAT], la Timișoara.

Mediile multianuale (1931 – 20011) ale temperaturilor anuale înregistrate în Câmpia glacisurilor (Oradea) și în Câmpia joasă ([NUME_REDACTAT] sunt foarte apropiate, 10,3 0C, respectiv 10,4 0C. Cea mai ridicată temperatură lunară se înregistrează în luna ianuarie –1,7 0C la Oradea și –2,1 0C la [NUME_REDACTAT].

Cea mai mare abatere a temperaturilor medii lunare a nordului (Oradea) față de sudul ([NUME_REDACTAT]) [NUME_REDACTAT] este de –0,6 0C în luna august și + 0,4 0C în luna ianuarie. În lunile martie, mai și octombrie, media multianuală a temperaturilor este egală în cele două localități.

Vara și iarna sunt mai calde la [NUME_REDACTAT] decât la Oradea cu 20,3 0C față de 20,0 0C, și respectiv – 0,4 0C față de – 0,5 0C.

Primăvara, este mai caldă în nordul [NUME_REDACTAT] (10,7 0C față de 10,6 0C) iar temperatura medie multianuală a lunilor de toamnă – 10,9 0C – este egală în cele două localități. Media multianuală a temperaturilor medii lunare calculată pentru perioada rece (X – III) are aceiași valoare: – 3,3 0C la Oradea și la [NUME_REDACTAT].

Perioada caldă (IV – IX) este mai caldă la [NUME_REDACTAT] decât la Oradea, 17,4 0C față de 17,2 0C, detașându-se lunile august și iunie când se înregistrează temperaturi mai ridicate cu 0,5 0C, respectiv 0,3 0C. Suma gradelor de temperatură în perioada caldă este de 3.179,9 0C la Oradea și de 3.189,6 0C la [NUME_REDACTAT].

II.3.4. [NUME_REDACTAT] oferit de către [NUME_REDACTAT] în partea estică și larga deschidere pentru circulația maselor de aer mai umede din vest determină în [NUME_REDACTAT] o cantitate anuală de precipitații mai mare decât în [NUME_REDACTAT] sau [NUME_REDACTAT]. Relieful relativ uniform nu determină diferențieri mari în repartiția precipitațiilor (Berindei I.O. și colab., 1977).

Cercetări anterioare au stabilit că prin influența munților și a piemonturilor vestice, cantitatea anuală de precipitații scade de la est la vestul [NUME_REDACTAT].

Analiza realizată are în vedere stabilirea diferențierii precipitaților căzute în nordul (Oradea) comparativ cu sudul ([NUME_REDACTAT]) câmpiei, în perioada 1931 – 2011.

Precipitațiile medii multianuale lunare evoluează asemănător la Oradea și [NUME_REDACTAT].

Cea mai mică cantitate de precipitații lunare se înregistrează în luna februarie (33,4 mm la Oradea și 28,8 mm la [NUME_REDACTAT]) iar cantitatea maximă se înregistrează în luna iunie (85,7 mm la Oradea și 77,8 mm la [NUME_REDACTAT])

Vara este anotimpul cel mai ploios (207,0 mm la Oradea și 187,3 mm la [NUME_REDACTAT]). Primăvara și toamna cad cantități apropiate de precipitații în cele două localități 141,4 mm și 130,7mm respectiv 140,3 mm și 128,0 mm. Iarna este anotimpul cel mai secetos înregistrându-se 116,3 mm la Oradea și 102,6 mm la [NUME_REDACTAT].

Media anuală pentru anul agricol este de 605,0 mm la Oradea și 547,7 mm la [NUME_REDACTAT]. 41,1 % din precipitații (148,6 mm la Oradea și 225,1 mm la [NUME_REDACTAT]) cad în perioada rece (X – III), iar 58,9 % (356,4 mm la Oradea și 322,6 mm la [NUME_REDACTAT]) se înregistrează în perioada caldă (IV – IX).

În prima parte a perioadei calde (IV – VI) media multianuală a precipitațiilor este de 192,9 mm la Oradea și 177,6 mm la [NUME_REDACTAT], 54,1 % respectiv 55,0 % din precipitațiile căzute în perioada caldă În a doua parte a perioadei calde, care coincide și cu perioada consumului maxim la culturile de primăvară și perene, cantitatea de precipitații căzute este de 163,5 mm la Oradea, respectiv 144,9 mm la [NUME_REDACTAT], iar în luna iulie s-au înregistrat 65,6 mm la Oradea și 52,0 mm la [NUME_REDACTAT].

Din cele prezentate rezultă că precipitațiile căzute în perioada aprilie-iunie pot asigura un consum zilnic de 2,1 mm la Oradea și 1,95 mm la [NUME_REDACTAT]; cele căzute în perioada iulie-septembrie asigură un consum zilnic de 1,78 mm la Oradea și 1,59 mm la [NUME_REDACTAT], iar cele din luna iulie (luna consumului maxim pentru multe culturi) asigură un consum de 2,12 mm/zi la Oradea și 1,68 mm/zi la [NUME_REDACTAT].

Numărul mediu anual al zilelor în care au căzut cel puțin 0,1 mm este de 120,7 la Oradea și 99,2 la [NUME_REDACTAT], ceea ce reprezintă 33,0 %, respectiv 27,1 % din numărul zilelor unui an.

Numărul de zile cu precipitații este: vara 28,8 zile (17,8 %) la Oradea, 22,7 zile (6,2 %) la [NUME_REDACTAT]; toamna 26,3 zile (7,2 %) la Oradea, 22,1 zile (6,1 %) la [NUME_REDACTAT]; iarna 34,6 zile (9,4 %) la Oradea, 27,2 zile (7,4 %) la [NUME_REDACTAT]. Datele privind numărul mediu al zilelor cu ploaie sunt determinate pe perioada 1931 – 1968 (Berindei I.O. și colab., 1977). Stratul de zăpadă este mai mare în nordul decât în sudul [NUME_REDACTAT]. În perioada 1931 – 2011 acesta a fost în luna ianuarie la Oradea și [NUME_REDACTAT], de 1,5 mm și 9,4 mm; în luna februarie 6,0 mm și 4,8 mm; în luna martie 1,0 mm și 0,6 mm; în luna noiembrie la Oradea 0,7 mm, iar în luna decembrie 3,5 mm la Oradea și 1,5 mm la [NUME_REDACTAT].

II.4. [NUME_REDACTAT] s-au format la suprafața scoarței terestre ca urmare a acțiunii interdependente și îndelungate a factorilor bioclimatici.

Rocile de suprafață pe seama cărora s-au format solurile din [NUME_REDACTAT] au o varietate pronunțată. [NUME_REDACTAT] înaltă predomină argilele și depozitele leosoide, iar în Câmpia joasă depozitele aluviale și argilo-nisipoase. Pe depozitele nisipoase s-au format cernoziomurile cambice. Depozitele bogate în baze cu textură argiloasă, greu permeabile și cu drenaj intern slab au creat condiții de formare a lăcoviștilor. Cernoziomurile tipice s-au format pe depozite de loess.

Precipitațiile mai scăzute și temperaturile mai ridicate în sudul [NUME_REDACTAT] au influențat formarea cernoziomurilor, iar pe măsură ce umiditatea crește spre nordul și estul câmpiei, descompunerea materiei organice este mai lentă, în timp ce levigarea este mai accentuată, formându-se solurile brune și brune luvice.

În geneza și evoluția solurilor o importanță mare au avut hidrografia și hidrologia [NUME_REDACTAT]. Nivelul și mineralizarea apelor freatice din Câmpia joasă provoacă fenomene de gleizare și alcalizare, necesitând lucrări hidroameliorative. [NUME_REDACTAT] înaltă nivelul apelor freatice este mai coborât de 5 m și nu influențează procesele pedogenetice.

Vegetația ierboasă a determinat formarea solurilor cu un orizont superior bogat în humus și azot, tipic cernoziomurilor, iar vegetația de pădure a determinat formarea unui orizont superior mai scurt sub care cantitatea de humus scade foarte mult. Fauna prin rozătoare (formarea crotovinelor), râme și viermi (amestecul mecanic al solului), a contribuit de asemenea la formarea solurilor.

Omul a influențat procesul de evoluție a solului prin înlocuirea vegetației naturale cu plante de cultură și pajiști semănate, prin măsuri agrochimice, îndiguiri, desecare, drenaj, irigații.

Harta solurilor [NUME_REDACTAT] are un aspect mozaicat, imprimat în special de condițiile hidrogeologice și de relief. Din cele 10 clase de soluri existente în sistemul român de clasificare a solurilor sunt prezente 6 clase: molisoluri (cernoziomuri tipice, freatic umede, cambice), argiluvisoluri (luvosoluri, luvisoluri), soluri hidromorfe (lăcoviște), soluri halomorfe (soloneț), soluri neevoluate (soluri aluviale, coluvisoluri).

Din clasa molisoluri în [NUME_REDACTAT] se întâlnesc cernoziomuri tipice pe suprafețe mai mari în zonele: Grăniceri, Socodor, Pâncota, Roit, Miersig. Tot din clasa molisoluri, cernoziomurile freatic umede și cernoziomurile cambice se întâlnesc în zonele: Pâncota, Marțihaz, Homorg, [NUME_REDACTAT], Palota, Girișul de Criș.

Din clasa argiluvisoluri, luvosolurile se întâlnesc pe o fâșie care începe la Tulca și se termină la Nojorid, de asemenea în jurul Bihariei. Preluvosolurile se întâlnesc pe o porțiune pe linia Tinca-Tulca, continuând pe la vest de Miersig prin Leș pe la sud-vest de Oradea. Cercetările noastre s-au desfășurat pe un astfel de sol. Luvisolurile ocupă partea de est a [NUME_REDACTAT] de la sudul localității Beliu până la [NUME_REDACTAT].

La nord de [NUME_REDACTAT] luvisolurile se întâlnesc de la Husasău de Tinca până la Sânmartin.

Solurile hidromorfe din [NUME_REDACTAT] sunt reprezentate de lăcoviști și soluri gleice. Solurile halomorfe sunt reprezentate de diferite tipuri de soloneț prezente în jurul localităților: Zerind, Socodor, [NUME_REDACTAT], Berechiu, Salonta, Cefa.

Vertisolurile ocupă o suprafață mică în jurul localităților Homorog și Cefa.

Solurile aluviale sunt mozaicate cu suprafețe mici de coluvisoluri, solonețuri, soluri gleice. Suprafețele cu soluri neevoluate de pe valea [NUME_REDACTAT] sunt mai mici decât cele de pe văile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

II.5. [NUME_REDACTAT] punct de vedere floristic, [NUME_REDACTAT] se încadrează în subregiunea euro-siberiană, provincia [NUME_REDACTAT], districtul șesului Crișurilor (Berindei I.O. și colab., 1977).

Plantele din grupa mezofitelor ocupă 62 % din suprafața câmpiei, aceasta, indicând umiditatea moderată. Urmează plantele xerofite (21,2 %) hidrofitele, higrofitele și halofitele.

II.6 .Culturile agricole

[NUME_REDACTAT] ocupă aproximativ 310.000 ha. Terenurile agricole însumează 257.272 ha, pădurile și terenurile cu vegetație forestieră reprezintă 11.914 ha, apele curgătoare și heleșteele 4.555 ha, iar alte terenuri 12.386 ha (Berindei I.O. și colab., 1977).

Cu excepția unor areale restrânse terenurile agricole reprezintă cca.90 % din suprafața localităților [NUME_REDACTAT].

După anul 1990 nu s-au publicat date riguroase privind structura culturilor agricole în noile condiții de proprietate, create de aplicarea legii 18/1990. Domuța C., 2003 apreciază că a avut loc o creștere a suprafețelor cu grâu, porumb, floarea soarelui, lucernă, trifoi și o scădere a suprafețelor cultivate cu soia, in de ulei, fasole, cânepă.

Capitolul III

CONDIȚII DE CERCETARE

III.1. Clima din perioada de cercetare

În anii studiați condițiile climatice nu au fost foarte diferite, ambii ani fiind caracterizați ca secetoși.Temperatura medie anuală a fost în 2013 de 11,58 oC, iar în 2014 de 12,55 oC. Precipitațiile anuale s-au situat sub valoarea mediei multianuale (616,3 mm), atât în 2013 (418,9 mm) cât și în anul 2014 (453,8 mm). (tabel 3.1.).

III.2. Solul din câmpul experimental

Câmpul de cercetare este amplasat la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Oradea pe un luvosol cu următorul profil: Ap = 0 – 24 cm; El = 24 – 34 cm; Bt1 = 34 – 54 cm; Bt2 = 54 – 78 cm; Bt/c = 78 – 95 cm; C = 95 – 145 cm. Se remarcă faptul că migrarea argilei coloidale a determinat apariția orizontului El cu 31,6 % argilă coloidală și a două orizonturi de acumulare a argilei coloidale Bt1 și Bt2 cu 39,8 % și 39,3 % argilă coloidală.

III.2.1. Proprietățile fizice și hidrofizice

Preluvosolul din câmpul de cercetare se caracterizează printr-o hidrostabilitate foarte mare a agregatelor de sol mai mari de 0,25 mm, 47,5 % pe stratul de 0 – 20 cm (tabel 3.2.)

Solul are o porozitate totală mijlocie pe adâncimile 0 – 20 cm, 20 – 40 cm, 40 – 60 cm și mică pe adâncimile 6 – 80 cm, 80 – 100 cm și 100 – 150 cm. Valorile porozității totale scad pe profilul solului de la suprafață spre adâncime. Conductivitatea hidraulică este mare pe adâncimea 0 – 20 cm, mijlocie pe adâncimile 20 – 40 cm și 40 cm, mică și foarte mică pe următoarele adâncimi studiate. Densitatea aparentă – 1,41 g/cm3 – caracterizează un sol slab tasat pe adâncimea 0 – 20 cm.; pe celelalte adâncimi studiate greutatea aparentă evidențiază un sol moderat și puternic tasat. Pe adâncimile de udare (0 – 50 cm, 0 – 75 cm) și pe 0 – 150 cm solul este puternic tasat. Capacitatea de câmp are o valoare mijlocie pe întreg profilul de sol, iar coeficientul de ofilire are, de asemenea, valoare mijlocie până la adâncimea de 80 cm și mare sub această adâncime. Intervalul umidității active IUA sau capacitatea de apă utilă are valoare mare pe adâncimea 0 – 80 cm și mijlocie pe adâncimea 80 – 150 cm. Pe adâncimile de udare folosite în câmpul de cercetare intervalul umidității active are valoare mare. (tabel 3.2)

Tabel 3.1.

Elemente ale climei la Oradea în perioada 2013 – 2014

(după Stația Meteorologicã Oradea)

* Media pe perioada 1931 – 2012

Tabel 3.2

Însușiri fizice și hidrofizice ale luvosolului din câmpul de cercetare, Oradea, [NUME_REDACTAT]

(după C. Domuța, 2009)

III.2.2. Proprietăți chimice

Solul din câmpul de cercetare are o reacție slab acidă pe întreaga adâncime studiată, cu valori crescătoare de la suprafață spre adâncime (tabel 3.3).

Tabel 3.3

Principalele însușiri chimice ale luvosolului din câmpul de cercetare,

Oradea, [NUME_REDACTAT]

(după C. Domuța, 2005 )

Aprovizionarea cu humus este slabă, iar cea cu azot totală, slabă – mijlocie, pe întreaga adâncime cercetată.

Raportul C/N are o valoare mai mare pe adâncimea 0 – 20 cm (8,01) și scade cu adâncimea de determinare.

Fertilizarea an de an cu doze de fosfor specifice agrotehnici solurilor irigate a determinat ridicarea nivelului fosfatic al solului brun luvic din câmpul de cercetare încât după 18 ani de cercetări staționare cantitatea de fosfor mobil din sol a crescut pe stratul arat de la 22,0 ppm (sol mijlociu aprovizionat) la 150,8 ppm (sol foarte bine aprovizionat).

Conținutul solului în potasiu mobil este mic – mijlociu, cu valori ce cresc de la stratul arat (124,5 ppm pe 0 – 20 cm) spre profunzime (145,4 ppm pe 100 – 150 cm).

Conținutul solului în magneziu schimbabil pe profilul solului are o evoluție similară cu a potasiului, solul fiind mijlociu aprovizionat cu acest element pe întregul profil.

Manganul caracterizează solul din câmpul de cercetare ca sol cu un conținut mijlociu pe adâncimile 0 – 20 cm și 20 – 40 cm și mic pe adâncimile următoare.

Solul este moderat submezobazic pe întreaga adâncime studiată.

III.3. Metoda de cercetare

Cercetările s-au desfășurat în perioada 2013 – 2014 într-o experiență staționară amplasată în 1995 la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], s-au studiat următoarele variante de lucrare a solului:

V1 = arat la 20 cm adâncime

V2 = arat la 12 cm adâncime

V3 = lucrare cu cizelul

V4 = lucrare cu grapa cu discuri

Experiența s-a amplasat în benzi randomizate, suprafața unei parcele experimentale fiind de 2000 m2.

Asolamentul folosit: grâu-porumb

Fertilizarea: N120 kg/ha s.a ; P90 kg/ha s.a.

Determinarea densității aparente și a rezistenței la penetrare s-a făcut după pregătirea patului germinativ folosind metodologia Institului de Cercetări pentru Pedologie, Agrochimie și [NUME_REDACTAT] București.

Porozitatea totală (PT) s-a calculat după formula:

PT = (1-)x100 ; în care: DA-densitatea aparentă , g/cm3

D – densitatea specifică, 2,65 g/cm3

Recoltarea experiențelor și calculul rezultatelor s-a efectuat cu respectarea instrucțiunilor prevăzută de tehnica experimentală (Săulescu N.A.., Săulescu N.N.., 1967).

Interpretarea rezultatelor s-a realizat cu ajutorul analizei varianței.

Capitolul IV

REZULTATE OBȚINUTE

IV.1 Influența lucrării de bază a solului asupra unor însușiri fizice ale solului

IV.1.1 Influența lucrării de bază a solului asupra densității aparente

Determinările efectuate la cultura de grâu arată că după pregătirea patului germinativ, la adâncimea de 20 cm, cele mai mici valori ale densității aparente s-au înregistrat în varianta arată la 20 cm. În varianta arată la 12 cm s-a înregistrat o densitate aparentă mai mare cu 2,5%, în varianta lucrată cu grapa s-a înregistrat o densitate aparentă mai mare cu 3,4%decât varianta arată la 25 cm, iar la varianta lucrată cu cizelul diferența a fost de 4,3%.(tabel 4.1)

Tabel 4.1

Influența lucrării de bază a solului asupra densității aparente, Oradea 2014

Fig. 4.1. Valorile densității aparente sub influența lucrării de bază a solului, la cultura grâului, Oradea 2014

IV.1.2. Influența lucrării de bază a solului asupra porozității totale

După pregătirea patului germinativ al culturii de grâu, cele mai favorabile lucrări ale porozității totale s-au înregistrat în varianta arată la 20 cm, 55,8%; în varianta arată la 12 cm valoarea porozității totale a fost cu 2% mai mică, în varianta lucrată cu discul cu 2,7% mai mică; cea mai mică valoare a porozității totale 96,6%, s-a înregistrat în varianta lucrată cu cizelul.(tabel 4.2.)

Tabel 4.2

Influența lucrării de bază a solului asupra valorilor porozității totale a solului, Oradea 2014

Fig. 4.2. Valorile ale porozității totale determinată în variantele cu lucrări de bază ale solului, la cultura grâului, Oradea 2014

IV.2. Influența lucrării de bază a solului asupra producției de grâu în condițiile preluvosolului de la Oradea

IV.2.1. Influența lucrării de bază a solului asupra producției de grâu în condițiile preluvosolului de la Oradea, 2013

În anul 2013 folosirea unei alte lucrări de bază decât arătura la 20 cm adâncime a determinat pierderi de producție foarte semnificative statistic în toate cazurile: 44% în varianta cu arătura de 12 cm adâncime, 50% în varianta lucrată cu cizelul și 59% în varianta lucrată cu grapa cu discuri. (tabel 4.3., fig. 4.3.)

Tabel 4.4.

Influența lucrării de bază a solului asupra producției de grâu, Oradea 2013

DL 5% = 270

DL 1% = 410

DL 0,1% = 760

IV.2.2. Influența lucrării de bază a solului asupra producției de grâu în condițiile preluvosolului de la Oradea, 2014

Cea mai mare pierdere de producție comparativ cu varianta arată la 20 cm s-a înregistrat în varianta lucrată cu discul, 3340 kg/ha (-58%) urmată de varianta lucrată cu cizelul, cu o pierdere de 2750 kg/ha (-48%) și de varianta arată la 12 cm adâncimea, cu o pierdere de recoltă de 2460 kg/ha (-43%), toate foarte semnificative statistic (tabel 4.4, fig. 4.4.)

Tabel 4.4.

Influența lucrării de bază a solului asupra producției de grâu, Oradea 2014

DL 5% = 290

DL 1% = 530

DL 0,1% = 860

Capitolul V

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Cercetările s-au efectuat în perioada 2013-2014 la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Oradea într-o experiență staționară amplasată în anul 1995 pe un preluvosol. Acest tip de sol are un conținut de argilă ridicat în orizontul Ap, 31,5%.

Comparativ cu varianta arată la 20 cm adâncime, în variantele în care lucrarea de baza a solului a fost lucrarea cu cizelul, lucrarea cu grapa cu discuri sau arătura executată la adâncimea de 12 cm, gradul de tasare a solului a crescut; ca urmare valorile porozității, totale au scăzut, iar cele de rezistență la penetrare au crescut. Cele mai mari diferențe s-au înregistrat în varianta lucrată cu grapa cu discuri.

Cea mai bună variantă de lucrare de bază a solului a fost cea cu arătura de vară executată la adâncimea de 20 cm. Față de această adâncime în toate celelalte variante studiate s-au înregistrat pierderi de producție foarte semnificative statistic în cei doi ani studiați; cele mai mari pierderi s-au îregistrat în varianta lucrată cu grapa cu discuri: -59% în 2013 și -58% în 2014.

Evoluția însușirilor solului și diferențele de producție foarte semnificative statistic obținute în anii studiați arată că în condițiile preluvosolului de la Oradea, cea mai bună variantă pentru lucrarea de bază a solului, pentru cultura grâului, este arătura executată la adâncimea de 20 cm, vara imediat după recoltarea plantei premergătoare.

[NUME_REDACTAT] Ileana, 2007 – Asolamentele și calitatea producției de grâu, Ed. Universității din [NUME_REDACTAT] O. și colab., 1970 – Agrometeorologie. Editura CERES, București.

Berindei I.O., [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]. P., [NUME_REDACTAT], 1977 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] și Enciclopedică, București.

[NUME_REDACTAT] Maria, [NUME_REDACTAT] Stanciu, 2010 – Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] din Oradea

budoi gh., penescu a., 1996 – Agrotehnică. Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] A., 1990 – Fizica solurilor agricole, Editura CERES, București.

Chiriță C și colab., 1974 – Ecopedologie, cu bazele de pedologie generală, Editura. Ceres, București.

Colibaș I., Stângă N., Stanciu I., [NUME_REDACTAT], Domuța C., 1987 – Rezultate ale unor cercetări privind ameliorarea solurilor grele și tasate afectate succesiv de exces și deficit de umiditate din [NUME_REDACTAT]. Publ.SNRSS nr. 23.

[NUME_REDACTAT], 1974 – Cercetări privind influența chimismului apelor freatice din zona de câmpie [NUME_REDACTAT] asupra solului și plantelor agricole. Teză de doctorat ASAS București.

[NUME_REDACTAT], 1978 – Calitatea apei de irigație și influența asupra solului și plantei; simpozionul „Cercetări asupra relațiilor sol-apă plantă cu aplicații în protejarea și exploatarea amenajărilor de irigație”, 26 iunie 1978, ASAS București.

Domuța C., 1995 – Contribuții la stabilirea consumului de apă al principalelor culturi din [NUME_REDACTAT]. Teză de doctorat, ASAS „[NUME_REDACTAT] Șișești”, București.

Domuța C., Sabău N.C., [NUME_REDACTAT]., Tușa C. – 2000 – Irigarea culturilor, Ed. Universității din Oradea.

Domuța C., 2005 – Agrotehnica terenurilor în pantă din nord-vestul României. [NUME_REDACTAT] din Oradea. ISBN 973-613-929-8

Domuța C, 2005 – Practicum de irigarea culturilor și agrotehnică, [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] C, 2006 – Agrotehnică diferențiată, [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] C. coord., 2007 – Asolamentele în [NUME_REDACTAT]. Ed. Universității din Oradea.

Domuța C. coord., 2008 – Asolamentele în sistemele de agricultură. Ed. Universității din Oradea.

Domuța C., [NUME_REDACTAT]. (coord), 2014 – Cercetări privind irigațiile în [NUME_REDACTAT] (1976-2014) Ed. Universității din Oradea.

Florea N. și colab., 1987 – Metodologia elaborării studiilor pedologice, ICPA. Redacția de propagandă tehnică agricolă, București.

Guș P. și colab., 1998 – Agrotehnica. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] P., Rusu T., [NUME_REDACTAT], 2004 – Agrotehnica, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca 2004.

Muntean L.S., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2011 – Fitotehnie. Ed. [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] I., 1962 – Flora și vegetația [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] RSR, București.

[NUME_REDACTAT]., 1977 – [NUME_REDACTAT] probleme geografico-economice. Editura științifică și enciclopedică, București.

Sabău N.C. – 1997 – Impactul lucrărilor hidroameliorative asupra solurilor din perimetrul [NUME_REDACTAT], Ed. Univ. din Oradea.

Sabău N.C., și colab. – 1999 – Geneza, degradarea și poluarea solurilor, partea I-a Geneza solului. Ed. Univ. din Oradea.

Sabău N.C., și colab. – 2002 – Geneza, degradarea și poluarea solurilor, partea a II-a Degradarea și poluarea solului. Ed. Univ. din Oradea.

Stepănescu E. 1979 – Modificarea principalelor însușiri fizice și chimice ale solului prin irigații. Publ. SNRSS nr.17/1979.

Teaci D., 1980 – Bonitarea terenurilor agricole. Editura CERES București.

Zăhan P., [NUME_REDACTAT]., 1999 – Agrotehnica solurilor acide din nord-vestul României. [NUME_REDACTAT] din Oradea.