Studii Privind Comportarea Unor Linii de Soia (glycine Max L. Merr ) In Culturi Comparative de Concurs Ccc

[NUME_REDACTAT]

CAPITOLUL I – Stadiul actual al cunoașterii în domeniul temei abordate

Considerații generale privind cultura soiei

1.1.1. Importanța culturii soiei

1.1.2. Dezvoltarea culturii soiei în lume și în [NUME_REDACTAT] privind ameliorarea soiei

1.2.1. Obiective urmărite în ameliorarea soiei

Metode utilizate în ameliorarea soiei

CAPITOLUL II – Material și metodă

2.1. Obiective urmărite în cercetările aferente proiectului de diplomă

2.2. Materialul biologic luat în studiu

2.3. Metode de cercetare

2.3.1.Metoda de așezare în câmp

2.3.2. Observații și măsurători biometrice

2.3.3. Analize chimice

2.3.4. Metoda de calcul

CAPITOLUL III – Condițiile generale în care s-au efectuat cercetările

3.1. Condițiile agro-pedo-climatice de la Fundulea

3.1.1. Cadrul natural general

3.1.2. Poziția geografică, relieful

3.1.3. Caracterizarea climatică a zonei

3.1.4. Caracterizarea pedologică și agrochimică a solului

3.2. Particularitățile condițiilor climatice ale anului experimental

3.2.1. Caracterizarea climatică și influența acesteia asupra vegetației la soia în anul 2013

CAPITOLUL IV – Rezultate obținute

4.1. Rezultatele privind observațiile și determinările în perioada de vegetație

4.2. Măsurători biometrice

4.3. Rezultatele producției liniilor experimentale

4.4. Rezultatele producției liniilor experimentale comparativ cu martorii Triumf, Columna

și Victoria

4.5. Rezultatele producției liniilor experimentale comparativ cu martorii Lena, Românesc 99

și Atlas

4.6. Conținut în proteină și ulei

4.7. Reacția liniilor la atacul arsurii bacteriene – Pseudomonas glycinea

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Soia cultivată aparține speciei Glycine max.(L), ordinul Leguminosales.

Soia este planta care asigură la un nivel cantitativ și calitativ superior, și în același timp economic, substanțele nutritive necesare alimentației omului și animalelor, precum și o serie de subproduse pentru industria prelucrătoare.(Nicolae și colab.1986).

Semințele de soia conțin peste 30% substanțe proteice și 17-25% ulei, acestea fiind utilizate în alimentația oamenilor, în obținerea furajelor combinate si pentru extragerea grăsimilor.

Prin prelucrarea boabelor de soia se obțin următoarele:

uleiul de soia, care se utilizează la fabricarea lecitinei, margarinei, săpunurilor etc.

faină de soia, care se utilizează în industria alimentară(substituent al cărnii,lapte, brânză, ciocolată, cafea, macaroane, biscuiți).

semințele și păstăile nemature sunt folosite pentru prepararea unor mâncăruri bogate în vitamine și săruri minerale sau sunt utilizate ca legume verzi.

șroturile de soia, rezultate în urma procesării uleiului sunt utilizate pentru hrana animalelor.

Fiind o leguminoasă, soia contribuie substanțial la creșterea gradului de fertilitate al solului datorită simbiozei dintre bacteriile fixatoare de azot și plantă.

Boabele de soia au o valoare nutritivă ridicată datorită conținutului ridicat de proteină (34-39%), grăsimi (19-20%) și vitamine (A,D,E), tocmai de aceea utilizările acestora sunt multiple. Din boabele măcinate se prepară: sosuri, biscuiți, prăjituri, bomboane, macaroane, fulgi, cafea, lapte, brânză etc. Se amestecă aproximativ 4-5% cu făină de grâu și se prepară pâinea sau se folosesc ca adaos la pastele făinoase pentru îmbogățirea acestora în lizină. Laptele de soia este apropiat de laptele de vacă, fiind produs și folosit în China de mai mult de 2000 de ani. Din boabele de soia se obține faină și griș cu aproximativ 40% proteină sau concentrate cu 70% proteină, acestea având diverse utilizări în alimentație. De exemplu faină de soia sau concentratele proteice se întrebuințează în amestec de maxim 30% cu carne tocată și astfel se obțin supe concentrate sau diverse preparate culinare.

Soia se poate folosi și în industria vopselelor, lacurilor, glicerinei, săpunurilor, cernelei de tipar, cauciucului, lecitinei etc.

Pentru hrana animalelor boabele de soia se folosesc după ce sunt degresate în compoziția nutrețurilor combinate. Valoarea șrotului crește în cazul în care este eliminat un procent cât mai ridicat de coji, înainte sau după extracția uleiului.

Planta întreagă se poate utiliza ca furaj singură sau în amestec sub formă verde, uscată sau siloz. Paiele și tecile tocate și opărite pot fi utilizate în furajare, deși paiele pierd foarte mult din calitate atunci când își pierd frunzele la maturitate.

Proteina din semințele de soia este superioară proteinei din cereale datorită aminoacizilor importanți din alimentația animalelor, și anume: lizina, triptofanul, metionina etc. Pe lângă proteină, semințele de soia conțin substanțe grase, săruri minerale (fosfor, potasiu) și vitamine ( complex B,C,D,F).

Din punct de vedere al furajelor, soia este considerată o plantă foarte valoroasă alături de lucerna și trifoi. Semințele sunt utilizate pentru hrana animalelor sub formă de uruială sau faină, de obicei după extragerea uleiului. În ultimul timp soia se folosește și sub formă de masă verde ( pășunată sau însilozată) datorită conținutului mare de proteină și grăsimi.

Intrucât furajele proteice arată totuși o rată relativ redusă de transformare în proteină animală( ex. 0.30 pentru lapte, 0.25 pentru ouă, 0.1-0.2 pentru carne) iar aceasta din urmă este în general scumpă, soia se bucură de o tot mai mare atenție și ca sursă de alimente proteice. Și într-adevăr, de o lungă perioadă de timp soia degresată este folosită în realizarea de produse care imită carnea ori alte produse vegetale (Tkuji, Watanabe, Asako, Ikishi,1984).

Uleiul de soia determină o diminuare a acumulării colesterolului din sânge și o reducere a incidenței bolilor de inimă datorită acizilor grași care sunt în proporție de 80% din acizii grași nesaturați ( oleic, linoleic, linolenic).

Ca leguminoasă, soia intră în rotație cu majoritatea speciilor contribuind la ridicarea fertilității solului. Asupra acestuia soia are un adevărat efect tămăduitor, îmbunătățindu-i structura și însușirile fizico-chimice. ( Pintilie C., [NUME_REDACTAT]., 1974, [NUME_REDACTAT]., Borlan Z., 1980, Diaconescu O, Miclea E., 1970, Bilteanu GH., Birnaure V.,1979).

Prezenta lucrare își propune să evidențieze valorile și însușirile soiei amintite mai sus, astfel încât procesul de ameliorare să continue, ducând la obținerea de noi soiuri cu performanțe agronomice și calitative net superioare celor cunoscute până astăzi.

Una din problemele agrotehnice s-a rezolvat cu ajutorul metodelor moderne de genetică și ameliorare prin care s-au obținut soiuri modificate genetic cu o rezistență foarte bună la erbicidele cu acțiune totală.

Viitorul ameliorării în privința culturii de soia este unul promițător, iar munca amelioratorilor nu va fi în zadar datorită noilor linii care așteaptă să fie testate și înregistrate de către comisiile specializate și bineînțeles să ajungă în culturile de câmp din fermele agricole.

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CULTURA SOIEI

1.1.1 Importanța culturii soiei

Primele mențiuni referitoare la soia se găsesc în lucrarea botanică [NUME_REDACTAT]'ao Mu datând din anul 2838i.e.n., scrisă de împăratul chinez Gheng-Nung (Morse,1950).

Soia a fost descrisă ulterior în mai multe lucrări ca fiind planta leguminoasă cel mai mult cultivată în sudul Chinei, ea făcând parte din cele 5 plante sfinte al civilizației chineze ( orez, grâu, orz și mei). Soia asigură la nivel cantitativ și calitativ superior, în același timp și economic, substanțele nutritive care sunt necesare alimentației omului și animalelor, dar și o serie de subproduse pentru industria prelucrătoare.

Soia are o importanță deosebită ca aliment, aceasta fiind dată de conținutul ridicat al boabelor în proteine ( 35-50%), grăsimi (15-26%), substanțe extractive neazotate (13-24%), lecitina (1.6-2.5%), vitamina B (B1 – tiamina, B2 – riboflavina, B6 – piridoxina) și enzime (lipoxidoza, lipoza, ureaza, amilaza).

Datorită procentului ridicat în proteină ( valoare nutritivă asemănătoare proteinelor de origine animală) soia este considerată "planta viitorului", fiind capabilă să rezolve deficitul proteic mondial în contextul creșterii demografice și să domine în acest moment piața mondială a proteinelor.

Valoarea nutritivă a boabelor de soia este dată de conținutul și calitatea proteinelor.

Pe lângă faptul că are un conținut ridicat în proteină, boabele de soia au și o calitate superioară, datorită prezenței aminoacizilor esențiali lizina și triptofanul, care în cereale se găsesc în cantități foarte mici.

Pe lângă lizină și triptofan, proteinele din soia mai conțin cistină, izoleucină, leucină, fenilalolină, metionină, valină și treonină, toți aminoacizii esențiali, dar și o serie de aminoacizi neesențiali.

Faina de soia are un conținut în proteină mai mare decât oricare aliment de origine vegetală sau animală, tocmai de aceea faina de soia este forma principală în care este utilizată soia.

Faina degresată se poate utiliza pentru prepararea pâinii sau se pot obține diverse produse alimentare cum ar fi: biscuiți, sosuri, fulgi de ciocolată, bomboane, lapte, brânză, cafea etc.

Uleiul de soia conține în proporție de 80% acizi grași nesaturați – oleic, linoleic, linolenic, și are numeroase calități alimentare, fiind suplimentat de vitaminele A,B,D,E,F,C,K. Din cei 80% acizi grași nesaturați, acidul α – linoleic C18=3 foarte nesaturat reprezintă 2-8%, iar natura trienoica îl face atât de reactiv, încât uleiul este expus la râncezire.

Soia prezintă importanță ca plantă premergătoare în cadrul asolamentelor datorită proprietăților sale de a îmbunătăți însușirile solului, ca urmare a relației de simbioză cu bacterii de genul Rhizobium, astfel contribuind la acumularea azotului în sol de 80-120 kg.

Soia este acceptată ca foarte bună premergătoare pentru cerealele de toamnă și în toate zonele de cultură, prin efectul de simbioză, pune la dispoziția culturilor de grâu și orz cca 50% din necesarul de azot.

1.1.2. Dezvoltarea culturii soiei în lume și în [NUME_REDACTAT] statistice recente arată importanța reflectată prin suprafețe cultivate cu soia, pe care unele state dezvoltate o acorda acestei culturi.

Față de anii '80 , în anul 2000 cea mai însemnată creștere a suprafețelor cultivate cu soia s-a realizat în America de Sud ( 15.7 milioane ha), urmată de Asia ( 7.2 milioane ha) și America de Nord ( 2.8 milioane ha).

La nivel mondial suprafețele cultivate cu soia sunt foarte extinse, astfel în anul 2012 s-a cultivat pe o suprafață de 106.625.241 ha; marile țări cultivatoare de soia fiind: S.U.A – cu 30.798.530 ha , Brazilia – cu 24.937.814 ha și Argentina – cu 19.350.000 ha.

În anul 2012, în Europa, soia s-a cultivat pe o suprafață de 3.445.042 ha, iar în România pe o suprafață de 77.927 ha.

Principalele țări producătoare de soia și-au majorat nivelul producțiilor în 2013-2014. S.U.A – principalul producător mondial de soia, și-a majorat producția cu peste 8% la 89.5 milioane de tone, reprezentând 31.3% din totalul mondial în 2013-2014. Brazilia, al doilea mare producător, și-a majorat producția după sezonul 2011/2012, apropiindu-se de S.U.A la o distanță de 1.2% cu un volum de 88.5 milioane de tone ( + 7.9% față de sezonul precedent și o pondere de 31% din producția mondială) în 2013/2014. Argentina se află pe locul al treilea cu o producție de 54 milioane tone ( + 9.5% ), respectiv 18.19% din totalul mondial. S.U.A, Brazilia și Argentina concentrează peste 80% din producția mondială de soia. Dacă adăugăm China cu 4.2% din producția mondială de soia și India cu 4.1% din producția mondială de soia, doar cele 5 țări cumulează aproximativ 90% din producția mondială de soia.

Gradul de concentrare este ridicat chiar și în cazul consumului mondial, numai 4 țări concentrează 78.5% din total și anume China cu 28.55%, S.U.A cu 19.2%, Brazilia cu 15.56% și Argentina cu 15.3%. Împreună cu U.E. care are un procent de 5.1% și India cu 2.7% cumulează peste 86%.

Principalii exportatori de soia sunt: Brazilia cu 41.5% și S.U.A cu 38.4% din totalul mondial. Cele două țări sunt urmate de Argentina, la distanță, cu 7.2% din totalul mondial.

Principalul importator este China, cu importuri în creștere în ultimele 4 sezoane, la un volum de 69 de milioane de tone ( aproximativ 66% din totalul mondial) în 2013/2014, cu 15% mai mare ca în sezonul anterior 2012/2013 și cu 37% mai mare ca în 2009/2010. [NUME_REDACTAT] se situează pe locul următor, cu importuri de 12.3 milioane de tone în 2013/2014 ( cu 1.7% mai puțin față de sezonul 2012/2013 ), reprezentând 11.7% din importul total mondial.

Principalii deținători de stocuri sunt Argentina 42.2%, Brazilia 27.21% și China 19.4%, cu stocuri în creștere față de sezonul anterior, însumând astfel aproximativ 89% din același total.

Potrivit oficialilor din [NUME_REDACTAT], 2013 a fost anul care a înregistrat prima creștere a producției de soia la hectar în țara noastră.

S-a remarcat faptul ca sudul României prezintă un potențial deosebit pentru cultivarea soiei, ea putând fi cultivată în această zonă ca o a doua cultură, după recoltarea grâului. Soia mai este cultivată și în vestul și nord-estul țării, dar cu o productivitate mai scăzută. Începând cu anul 2007, anul integrării României în [NUME_REDACTAT] și respectiv interzicerii cultivării soiei modificate genetic, atât suprafețele, cât și producțiile au scăzut foarte mult de la an la an, îmbucurător fiind faptul că anul 2013 înregistrează o creștere și o producție medie mai ridicată față de ceilalți ani, și anume 2150 kg/ha. Tot mai multe companii au ales să își extindă suprafețele cultivate cu soia.

[NUME_REDACTAT], scăderea producțiilor după 1989 a fost foarte evidentă, având loc o scădere a suprafețelor de peste 70% ( 8% pe an ) și a producției totale cu peste 50%. Producțiile medii la hectar s-au dublat față de cele obținute în anul 1989 ( de la 10q/ha la 20.1q/ha), dar nu suficient pentru a acoperi pierderile de suprafață cultivate și necesarul producției.

Dacă în anul 1990 se cultivau 190.200 ha ( față de 512.200 ha în anul 1989), începând cu anul 1993 scăderea suprafețelor cultivate cu soia a fost bruscă, a ajuns la 75.100 față de anul 1992 în care a fost cultivată o suprafață de 165.500 ha. Această tendință de scădere s-a menținut până în anul 1998, când suprafața cultivată cu soia s-a dublat, astfel ajungând la 144.200 ha, față de anul 1997 cand s-a cultivat o suprafață de 60.500 ha. Din cele 144.200 ha cultivate cu soia în anul 1998, sectorul de stat a avut 108.031 ha, iar sectorul privat 36.197 ha, producția totală de soia fiind de 187.500 tone.

După anul 1998 evoluția suprafețelor ocupate cu soia au variat astfel: 99.800 ha în anul 1999, 99.000 ha în anul 2000 și doar 44.000 ha în anul 2001.

Tabelul 1.1

Date privind dinamica productiei la soia

perioada 2001-2014

2001-2011 – Date din [NUME_REDACTAT] al României; 2012- 2014 Date din AGR 2B

Începând cu anul 2002 suprafețele cultivate cu soia încep să crească în țara noastră. [NUME_REDACTAT] 1.1 această tendință de creștere se oprește în anul 2006, când odată cu aderarea României la U.E în ianuarie 2007 suprafețele cultivate cu soia au scăzut iarăși simțitor cu aproximativ 50% față de 2006, datorită faptului că în Europa a fost interzisă cultivarea soiei modificată genetic.

Datorită promovării unor tehnologii de cultură perfomante s-au obținut producții sporite la hectar. În comparație cu anul 1965 când se cultivau 6000 de hectare, producția totală fiind de 2880 tone, producția totală obținută în anul 2009 a fost de cca 84.300 tone.

În anul 2012 are loc o scădere bruscă a producției ( 104.000 tone la 80.000 ha ) datorită secetei prelungite și lipsa unor sisteme de irigații eficiente; dar îmbucurător este faptul că în anul 2014 producția este dublată ajungând la 221.000 tone la suprafață de 79.000 ha cultivate.

Cea mai însemnată contribuție la sporirea producțiilor medii la hectar, se datorează introducerii ascendente în cultură, începând cu anul 1965 a unor soiuri productive, cu stabilitate ridicată a producțiilor de boabe și foarte bine adaptate condițiilor de cultură din România, la care progresul genetic înregistrat este incontestabil.

Eforturile de cercetare depuse atât pe plan mondial, cât și în țara noastră, sunt îndreptate în special către sporirea potențialului de producție și a îmbunătățirii calitative a boabelor de soia ( conținut în proteină și ulei ).

Îmbunătățirea calității și ridicarea conținutului în proteină ( peste 45% ) și în ulei ( peste 25% ), sunt direcții de ameliorare tratate cu mult interes, deoarece au în vedere importanța alimentară deosebită a semințelor de soia.

Se pune un accent deosebit pe obținerea unui progres genetic evident pentru caracterele importante din punct de vedere agronomic; și anume : capacitatea de producție, rezistenta la scuturare și cădere, înălțimea mare de inserție a păstăilor bazale, rezistenta la boli și dăunători.

Soia este una din speciile la care orice variație a factorilor climatici poate afecta semnificativ creșterea și dezvoltarea plantei, cu influențe negative asupra producției. Un obiectiv de cercetare important este obținerea unor soiuri adaptate la diferite zone agroecologice și termoperioadă.

În urma eforturilor susținute ale instituțiilor de ameliorare INCDA – Fundulea, USAMV – București și SCA Turda, au fost create soiuri diversificate ca perioadă de vegetație, superioare din punct de vedere al calității ( cu un conținut ridicat de proteină și ulei ) și cu potențial de producție ridicat : Triumf, Columna, Stil, Diamant, Victoria, Românesc '99, Lena, Danubian, Ilfov, Agat, Perla, Atlas, Opal, Safir etc.

1.2. ASPECTE DE GENETICĂ ȘI AMELIORAREA SOIEI

1.2.1. Obiectivele urmărite în ameliorarea soiei

Soia (Glycine max L.Merr.) este o specie autogamă diploidă cu 2n = 40 cromozomi.

Materialul inițial la soia este destul de bogat fiind bazat pe colecțiile americane care sunt cele mai valoroase pentru procesul de ameliorare a capacității de producție și al calității.

Din această categorie fac parte soiurile ameliorate extinse în cultură și în România.Acestea sunt bine adaptate la condițiile specifice țării noastre, astfel incât își pot realiza potențialul de producție la un nivel ridicat.Pornind de la aceste soiuri au fost create soiuri autohtone care pot fi îmbunătățite în continuare, deci pot constitui un valoros material inițial.

Pe lângă materialul existent în cultură, ca surse de gene se utilizează și formele mai puțin cultivate aparținând subspeciilor chinensis, indica sau japonica, sau speciile sălbatice înrudite. Procurarea acestora este mai dificilă,deoarece se pot obține doar prin apelare la băncile de gene.

Prin lucrările de cercetare care s-au desfașurat în cadrul programelor de ameliorare a soiei s-au urmărit o serie de obiective, de realizarea cărora a depins introducerea și extinderea în cultură a soiurilor de soia autohtone.

Dintre aceste obiective amintim:

♦ ameliorarea capacității de producție;

♦ ameliorarea calității;

♦ ameliorarea rezistenței la boli;

♦ ameliorarea perioadei de vegetație;

♦ ameliorarea rezistenței la temperaturi excesive;

♦ ameliorarea aptitudinii pentru recoltatul mecanizat;

♦ ameliorarea stabilității recoltelor

a) Ameliorarea capacității de producție

La soia, ca de altfel la orice altă specie de leguminoase pentru boabe, producția de semințe este un caracter complex (caracter cantitativ, determinism poligenic), acesta fiind rezultatul mai multor elemente, care la rândul lor sunt complexe:

înălțimea plantei;

număr de ramificații;

numărul de noduri pe plantă;

numărul de păstăi pe plantă;

număr de boabe în păstaie;

numărul de boabe pe plantă;

mărimea boabelor – MMB (120 – 220 g).

Atât producția, cât și componentele ei sunt determinate, în principal, de efectele acțiunii de aditivitate a genelor multiple (cu efecte cumulative) implicate în manifestarea acestora.

Pentru aplicarea unei selecții eficiente o mare importanță prezintă corelații genotipice și fenotipice dintre caractere. Ele permit aplicarea selecției pentru caractere cu importanță mare din punct de vedere economic, cum ar fi producția și calitatea boabelor, dar cu heritabilitate scăzută (coeficient de ereditate). Astfel, producția de boabe se corelează pozitiv cu: perioada de vegetație; înălțimea plantei; numărul de noduri pe tulpina principală; numărul de ramificații; numărul de păstăi pe plantă; numărul de boabe pe plantă; conținutul în grăsimi și se corelează negativ cu: mărimea boabelor și conținutul în proteină.

Creșterea productivității este legată atât de modificări de ordin morfologic, cât si de unele aspecte fiziologice ale plantelor, cele mai importante fiind cele legate de utilizarea eficientă a luminii, de reglarea nutriției cu azot. Excesul acestui element duce la creșterea luxuriantă a plantelor în detrimentul altor însușiri, inclusiv al producției și un număr mare de frunze duce la umbrirea celor de la baza tulpinii.

Astfel se impune crearea unui sistem foliar aerisit care duce la îmbunătățirea productivității. Nu trebuie uitată relația față de umiditate deoarece soia este pretențioasă față de prezența apei în sol. Un sistem radicular bine dezvoltat asigură necesarul de apă si de substanțe nutritive.

b) Ameliorarea calității

Calitatea boabelor de soia este determinată de următoarele însușiri:

♦ conținutul și calitatea proteinelor;

♦ conținutul și calitatea uleiului.

Conținutul în proteină – este o însușire poligenică controlată de acțiunea aditivă a genelor – variază între 30-45%, în funcție de grupa de maturitate și condițiile de mediu (soiurile precoce au conținut mai ridicat față de cele tardive). Atingerea limitei maxime se poate realiza numai dacă nu interesează conținutul în grăsimi pentru că aceste două elemente componente ale calității sunt corelate negativ. Conținutul în proteină se corelează pozitiv cu mărimea boabelor, cu înălțimea tulpinii și numărul de ramificații. În privința proteinei interesează cantitatea și calitatea acesteia. În ameliorarea calității proteinei de soia se va avea în vedere faptul că metionina se găsește într-o cantitate mai redusă, iar restul aminoacizilor esențiali sunt bine proporționați. Metionina, la soiurile actuale se găsește la un nivel de 1,2-1,3 g la 100 g proteină. Limita spre care se tinde, este de a depăși pragul de 1,5 g la 100 g proteină.

Conținutul în ulei – este o însușire poligenică determinată, în principal, de acțiunea genelor cu efecte aditive și în foarte mică măsură de genele cu efecte de dominanță sau de genele epistatice – variază între 11 și 24% în funcție de grupa de maturitate (soiurile precoce au conținut mai ridicat față de cele tardive). Valorile obișnuite sunt, cele de 21-23%.

Conținutul boabelor în ulei este corelat negativ cu conținutul în proteine și cu mărimea boabelor,ceea ce face foarte dificilă crearea de soiuri bogate în cele două componente. Cu toate acestea, în SUA au fost create soiuri cu 21-23% ulei și 46-48% proteină. Prin evidențierea transgresiunilor pozitive care au apărut în generațiile segregante pentru conținutul în proteine și grăsimi, s-a reușit crearea de soiuri cu un conținut în proteină de peste 44% din s.u. și 23% grăsimi.

c) Ameliorarea rezistenței la boli

Principalele boli care pot afecta cantitativ și calitativ producția de soia, sunt: mana produsă de Peronospora manshurica; arsura bacteriană, produsă de Pseudomonas glycinea ; sclerotinia, produsă de Sclerotinia sclerotiorum; arsura pustulară, produsă de Xanthomonas phaseoli var. sojensis; mozaicul soiei, produs de Soja virus 1.

Ameliorarea rezistenței la boli impune:

cunoașterea patogenilor sub aspectul biologiei și specializării fiziologice;

existența și utilizarea germoplasmelor de rezistență;

cunoașterea relațiilor plantă – patogen.

Cel mai bun mijloc de luptă împotriva bolilor îl reprezintă crearea și cultivarea de soiuri rezistente. Pentru mană, ca surse de rezistență, sunt indicate soiurile (Kanrich și Kanro) care posedă gena dominantă Rpm, ce determină rezistență la toate rasele. Se fac încrucișări în vederea transmiterii genei de rezistență la alte soiuri sensibile la această boală, dar cu calități agronomice superioare. Pentru ameliorarea rezistenței la mană se poate utiliza metoda retroîncrucișării urmată de selecție prin pedigree. (Se cunosc 32 de rase fiziologice)

Pentru arsura bacteriană (Pseudomonas glycinea) au fost utilizate surse de rezistență specifice, ținând seama de rasele bacteriei din diferitele zone de cultură a soiei din România . (Se cunosc peste 9 rase fiziologice).

Studii genetice s-au făcut pentru rasele 1 și 2.Astfel, rezistența pentru rasa 1 este controlată de gena dominantă Rpg1, iar rezistența pentru rasa 2 este controlată de mai multe gene dominante. Se folosește hibridarea simplă, urmată de selecție pedigree din F2, când se testează rezistența prin infecții artificiale. Din F5-F6 în raport de nivelul de homozigotare se poate testa valoarea liniilor.

d) Ameliorarea perioadei de vegetație

În ceea ce privește ameliorarea perioadei de vegetație, din rezultatele cercetărilor efectuate în cadrul I.N.C.D.A. Fundulea și pe baza rezultatelor experimentale cu linii și soiuri în diferite zone de cultură din România , a rezultat că soiurile care pot fi cultivate în țara noastră trebuie să aparțină următoarelor grupe de maturitate:

♦ foarte timpurii (000), timpurii (00), semitimpurii (0) pentru cultură principală, în zonele mai reci și umede (nordice sau colinare);

♦ semitârzii (I), semitimpurii (0) pentru cultură principală, în zonele sudice și de vest; ♦ foarte timpurii (000) și timpurii (00) pentru cultură succesivă în sud, în perimetrul sistemelor de irigații (Dencescu și colab., 1982).

În perioada derulării programului de ameliorare la soia au fost create soiuri foarte diversificate ca perioadă de vegetație, adaptate condițiilor concrete din fiecare zonă, fapt care a permis folosirea soiei ca premergătoare pentru cerealele de toamnă în toate zonele de cultură.

La soia, perioada de vegetație este un caracter cantitativ complex deoarece în controlul perioadei până la înflorit și maturitate intervin 5 gene independente: E1, E2,…E5.

În cazul celor 5 loci, alelele dominante acționează prin întârzierea înfloritului și a maturițătii. Prima realizare a variabilității genetice în privința perioadei până la înflorit constă în adaptarea datei înfloritului noilor cultivare la condițiile specifice fiecărei zone.

Este foarte important ca înfloritul să înceapă în momentul în care condițiile climatice sunt optime pentru a asigura buna desfășurare a fazei reproductive.

e) Ameliorarea rezistenței la temperaturi excesive

Soia este o plantă iubitoare de căldură (plantă de zi scurtă) și sensibilă la acțiunea temperaturilor scăzute. Brumele târzii de primăvară sau cele timpurii din toamnă, cu temperaturi în jurul valorii de –20C sunt foarte dăunătoare plantelor de soia. Crearea de rezistență pe cale genetică nu este posibilă pentru că nu sunt cunoscute sursele de rezistență.

Singura modalitate de a fi evitată influența negativă a brumelor, este cultivarea soiurilor precoce. Temperaturile ridicate sunt periculoase atunci când sunt asociate cu seceta pedologică. Fazele cele mai sensibile sunt la înflorire și la umplerea boabelor.

f) Ameliorarea aptitudinii pentru recoltatul mecanizat

Depinde de câteva însușiri și anume: rezistența la cădere; rezistența la scuturare; inserția înaltă a primelor păstăi (peste 20 cm); uniformitatea coacerii păstăilor. Toate aceste însușiri sunt considerate poligenice și sunt puternic influențate de fluctuațiile mediului.

Sistemul radicular trebuie să fie profund, cu ramificații abundente în primii 10- 30 cm, rezistența la cădere și scuturare fiind însușiri de care depinde în mod direct nivelul producției de boabe obținute la hectar.

O bună rezistență la cădere se obține dacă tulpina este viguroasă, cu ramificații grupate (tufă erectă și compactă) și cu o înălțime mai redusă, sistemul radicular profund, cu ramificații abundente în primii 10- 30 cm. Pentru ameliorarea acestui caracter se utilizează selecția segreganților transgresivi începând cu F2.

Sporirea densității la unitatea de suprafață și aplicarea unor doze moderate de azot înainte de semănat, precum și modelarea perfectă a terenului, toate acestea participă la creștera înălțimii de inserție a păstăii pe plantă. Aceasta reprezintă o însușire esențială pentru recoltarea mecanizată fără pierderi. Ameliorarea acestui caracter făcându-se prin hibridări interspecifice și prin mutageneză.

În paralel se depun eforturi pentru adaptarea mașinilor de recoltat la o copiere cât mai bună a terenului și tăierea plantelor la câtiva centrimetri deasupra solului.

Scuturarea apare doar la supracoacere, doar dacă există condiții de temperaturi ridicate și secetă, poate apărea și mai devreme. Rezistența la scuturare se corelează pozitiv cu durata perioadei de vegetație, așadar, sensibilitatea la scuturare a păstăii fiind o caracteristică frecventă a genotipurilor timpurii.

g) Ameliorarea stabilității recoltelor

Pentru a îmbunătăți stabilitatea recoltelor de boabe s-a încercat realizarea unui tip arhitectural de plantă, diferit de cel clasic, care a presupus modificarea unor însușiri morfologice ale plantei, cum ar fi: unghiul de inserție al frunzei, forma și mărimea foliolelor, inflorescența pedunculată, reducerea lungimii pețiolului frunzei, reducerea gradului de ramificare a tulpinii, trecerea către tipul de plantă cu creștere semideterminată și mai ales determinată. De exemplu, tipul de frunză cu foliola lanceolată, pe lângă alți factori, participă la creșterea nivelului de saturație luminoasă, având în vedere faptul că soia este considerată o plantă cu nivel de saturație luminoasă – deficitar.

La aceste genotipuri, caracterul „foliolă lanceolată” este asociat cu un număr de patru boabe în păstaie, în medie cu 1-1,5 boabe mai mult decât la genotipurile cu frunza ovată. În prezent, germoplasma autohtonă de soia, datorită lucrărilor de ameliorare susținute în această direcție, dispune de un volum foarte mare de material biologic cu aceste caracteristici.

Experimentarea mai mulți ani a genotipurilor cu arhitectură modificată ne-a permis să apreciem că potențialul lor de producție este limitat (David , 2002).

Progresul genetic pentru producție se poate obține doar în cazul formelor cu arhitectura modificată din grupele de maturitate foarte timpurii-timpurii și, eventual, semitipurii, pentru celelalte fiind destul de dificil de depășit pragul de 4500 kg/ha.

1.2.2 . Metode utilizate în ameliorarea soiei

A. Metode de inducere a variabilității genetice

Principalele metode folosite în ameliorarea plantelor pentru obținerea de noi genotipuri sunt recombinațiile și mutațiile. În cadrul oricărei specii există un numǎr mare de gene valoroase, apărute prin mutații în cursul istoriei și evoluției speciei. Prin ameliorare se încearcă îmbinarea armonioasă a unui număr cât mai mare de gene favorabile, cu scopul de a produce genotipuri capabile să dea performanțe cât mai mari, în anumite condiții de mediu.

Calea principală pentru realizarea acestui obiectiv o constituie recombinarea prin hibridare a genelor existente în diferitele genotipuri disponibile (N. Giosan, N.A. Sǎulescu, 1972).

Hibridarea (din lat. hybrida – din sânge amestecat), ca metodă de ameliorare, constă în producerea de genotipuri noi prin încrucișarea între indivizi aparținând unor soiuri, rase, specii sau chiar genuri diferite. Prin încrucișare se asigură combinarea într-un singur soi a diferitelor caractere și însușiri valoroase, de la două sau mai multe forme parentale.

O contribuție cu totul deosebită la fundamentarea științifică a metodei hibridării, a adus-o [NUME_REDACTAT], care aprecia hibridarea ca una din cauzele variabilității în natură și a formulat legea utilității biologice a încrucișării și acțiunea vătămătoare a autopolenizării prelungite (Gh.Burloi, V. Gheorghe, 2001).

Hibridarea sexuată este un mijloc important pentru obținerea variabilității genetice. Amplitudinea variabilității depinde de gradul de înrudire biologică a formelor care se încrucișează și de numărul formelor cu ereditate diferită care participă la încrucișare. În populațiile hibride există o mare diversitate genetică, datorită fenomenelor de segregare, linkage, crossing over; intra și interacțiune genică, transgresii, dislocații, ploidie etc. Aceasta diversitate genetică permite, ca prin selecție, să fie reținute genotipuri cu totul noi (T. Mureșan, T. Crǎciun, 1972).

Pentru obținerea unui material biologic valoros prin hibridare, trebuie:

♦ să fie precizate obiectivele urmărite în programul de ameliorare.

♦ să fie cunoscute însușirile ereditare ale genitorilor și mecanismele de transmitere a acestora în descendență; studiul amănunțit al materialului inițial se face în câmpul de colecție de unde se aleg genitorii pentru încrucișări.

♦ să fie cunoscute morfologia florii, biologia înfloritului și a fecundării, coincidența perioadei de înflorire la genitorii respectivi.

Hibridarea poate fi realizată atât în câmp,cât și în spații protejate cu climat dirijat (seră, casă de vegetatie, fitotron).

După felul polenizării se cunosc două tipuri de hibridare: hibridare naturală și hibridare artificială.

1. Hibridarea naturală – se realizează prin polenizare cu ajutorul vântului (polenizare anemofilă) sau prin intermediul insectelor (polenizare entomofilă).

2. Hibridarea artificială – reprezintă tipul utilizat în ameliorarea plantelor. Amelioratorul intervine prin polenizarea formei materne cu polen de la o altă formă, această metodă practicându-se în mod deosebit la plantele autogame. Pentru realizarea hibridării artificiale, la planta mamă (receptor), se face castrarea florilor, din care se elimină organele de reproducere mascule (staminele), iar inflorescențele se izolează cu pungi din hârtie de pergament (acolo unde este cazul).

După natura formelor parentale care participă la hibridare se cunosc mai multe tipuri de hibridare însă cele folosite în ameliorarea soiei sunt:

1. Hibridarea simplă – care reprezintă încrucișarea în care participă două forme parentale cu constituție genetică simplă (soiuri sau linii) și are o vastă aplicabilitate atât la autogame, cât și la alogame.

2. Hibridarea complexă – care reprezintă încrucișarea în care una sau ambele forme parentale sunt la rândul lor hibrizi în F1, obținuți cu participarea unor forme parentale diferite.

Pentru caracterele cantitative și în special dacă obiectivul este de a obține transgresiuni, adică de a depăși genotipurile existente până atunci, alegerea genitorilor este mai dificilă, de aceea se face un studiu genetic al primelor generații hibride prin încrucișare ciclică și dialelă.

3. Hibridarea ciclică (top-cros) – care reprezintă un sistem de hibridare în care mai multe forme parentale (mamă) se încrucișează cu un polenizator comun (tată), numit și tester.

4. Hibridarea dialelă – care reprezintă un sistem de hibridare în care mai multe forme parentale sunt încrucișate în toate combinațiile posibile.

N= n(n-1)/2 – N – număr de combinații hibride, n – forme parentale

N = n (n-1), dacă se consideră și încrucișările reciproce

B. Metode de izolare a genotipurilor valoroase (selecția)

Prin hibridare, în descendență au loc noi combinări de gene mai mult sau mai puțin favorabile și pentru obținerea unor genotipuri valoroase și stabile este necesară intervenția selecției. SELECȚIA reprezintă o metodă de ameliorare, care constă în izolarea de genotipuri valoroase dintr-o populație, prin intermediul alegerii celor mai buni indivizi (elite) și a celor mai bune descendențe ale acestora. În funcție de modul în care sunt urmărite descendențele elitelor, selecția poate fi de două tipuri: 1. Selecție în masă; 2. Selecție individuală.

Selecția în masă reprezintă o metodă de ameliorare a plantelor, care constă în alegerea de elite și semănarea descendenților acestora în amestec, deci fără urmărirea lor individuală. Selecția în masă se bazează doar pe fenotipul plantelor elită, fără să recurgă la controlul descendențelor pentru a estima valoarea genotipului, aceasta fiind o metodă mai puțin utilizată.

Selecția individuală reprezintă o metodă de ameliorare a plantelor care constă în alegerea plantelor elite și urmărirea individuală a descendențelor acestora, în scopul unei aprecieri mai exacte a valorii genotipului. Se folosește mai ales pentru caracterele cu eritabilitate redusă (de exemplu producția) și în cazul acestui tip de selecție, aprecierea fenotipică a elitei fiind completată de aprecierea descendenței, ceea ce furnizează o estimație mai corectă a valorii genotipului. În condiții de autofecundare, obiectivul selecției este de a izola genotipuri valoroase homozigote. La plantele autogame cea mai utilizată metodă este selecția individuală, care prezintă mai multe variante:

1. Selecția individuală cu o singură alegere (nerepetată) – se aplică în momentul în care materialul inițial este format din soiuri sau populații locale heterogene, alegându-se plante elită o singură dată. Se rețin numai descendențele valoroase,condiția esențială în cazul aplicării acestei metode fiind ca indivizii ce compun populația să fie homozigoți, altfel spus, fiecare plantă să asigure o descendență stabilă, să nu segrege.

2. Selecția în populațiile hibride avansate (metoda masală sau bulk-method) – este o metodă de ameliorare la plantele autogame, care constă în cultivarea populațiilor hibride în primele 8-10 generații în amestec, fără selecție artificială (sau cu o presiune de selecție foarte scăzută), urmând ca alegerea individuală să se execute în F8-F10, în momentul în care homozigoția indivizilor din populație este aproape completă. În această perioadă acționează selecția naturală și se aleg plantele elită incepând cu generația F8.

3. [NUME_REDACTAT] (Metoda pedigreului) – este o metodă de ameliorare la plantele autogame care constă în alegerea individuală repetată a elitelor, începând din primele generații de segregare (F2), însoțite de urmărirea riguroasă a descendențelor și a genealogiei acestora (metoda genealogică).

Avantajul metodei Pedigree constă în faptul că permite identificarea mai timpurie a genotipurilor valoroase. (care chiar dacă nu sunt homozigote oferă șanse mari de a produce în descendență genotipuri homozigote superioare). Se repetă alegerea elitelor până în momentul în care se realizează homozigoția. Urmărirea riguroasă a genealogiei, permite să se aprecieze homozigoția pe baza asemănării dintre descendențele elitelor extrase în anul anterior (premergător) dintr-o singură linie.

Dezavantajele metodei Pedigree ar fi un volum mare de lucrări, întârzierea aprecierii capacității de producție în culturi comparative, până în momentul homozigotării materialului.

CAPITOLUL II

MATERIAL ȘI METODĂ

2.1. OBIECTIVELE URMĂRITE ÎN CERCETĂRILE AFERENTE LUCRĂRII DE LICENȚĂ

Diversificarea sortimentului de soiuri de soia, ca de altfel la orice altă specie importantă, constituie o preocupare constantă a programelor de ameliorare în vederea creșterii nivelului, stabilității și calității recoltelor de soia.

Liniile de perspectivă care întrunesc la nivel superior genele pentru o bună capacitate de producție și stabilitate, calitate superioară (conținut ridicat în proteine și/sau ulei), aptitudini pentru recoltarea mecanizată (rezistența foarte bună la cădere și scuturare, înalțimea de inserție a primului etaj de păstăi de peste 15 cm) sunt, de obicei, înscrise pentru testarea oficială la I.S.T.I.S. în vederea omologării lor ca soiuri, și, de asemenea, pot fi utilizate ca genitori în programul de ameliorare pentru crearea de material inițial de ameliorare.

Soia este o specie de zi scurtă, deosebit de sensibilă la fotoperioadă si termoperioadă, motiv pentru care orice schimbare a arealului de cultură pentru care genotipul respectiv a fost creat sau orice variație a factorilor climatici către limitele extreme (temperaturi mai mari de 30°C, umiditate atmosferică sub 50%, lipsa precipitatiilor) pot determina schimbări majore în morfologia și fiziologia plantei, cu implicatii majore asupra rezultatelor de producție.

Variațiile condițiilor de mediu pot fi împărțite în doua categorii (Alard, 1964): previzibile și imprevizibile. Variațiile previzibile se referă la caracteristicile permanente ale mediului: trăsături generale de clima, tip de sol, lungimea zilei, dar si la aspectele condițiilor de mediu, dar fixate de om (cum ar fi data semănatului, densitatea la semănat și alte elemente de tehnologie). Variațiile imprevizibile include fluctuațiile vremii, și anume: cantitatea si distribuția precipitațiilor în perioada de vegetație, temperaturile și în special cele care depasesc 30°C, densitatea reală a culturii.

Testarea ecologică a noilor cultivare reprezintă o etapă obligatorie în procesul creării de soiuri, prin care amelioratorul urmărește identificarea celor mai potrivite condiții de mediu pentru departajarea genotipurilor de perspectivă și stabilirea zonelor de favorabilitate pentru cultivarea acestora.

Ca rezultat al testării ecologice complexe se pot identifica genotipuri stabile din punct de vedere fenotipic care să asigure constanta calitativă și cantitativă a producției de boabe.

Obiectivul general al prezentei lucrări îl constituie identificarea celor mai performante linii de soia din cadrul culturii comparative de concurs CCC 1, în vederea înscrierii pentru testarea oficială la I.S.T.I.S, scopul final fiind înregistrarea lor ca soiuri.

Pentru identificarea liniilor de soia, superioare atât din punct de vedere al însușirilor agronomice,cât și al calității boabelor, s-au urmărit o serie de obiective specifice:

♦ analiza elementelor de producție a soiurilor și liniilor de perspectivă luate în studiu;

♦ evaluarea exprimării capacității de producție a liniilor de soia, comparativ cu martorii de referință;

♦ analiza conținutului de proteină și ulei din semințe;

♦ stabilirea perioadei de vegetație a liniilor de perspectivă, comparativ cu martorii;

♦ evaluarea caracterelor care influențează indirect cantitatea și calitatea producției, respectiv rezistența la cădere și rezistența la boli.

Fig.2.1. Câmpul de ameliorarea soiei

INCDA Fundulea, 2014

2.2. MATERIALUL BIOLOGIC LUAT ÎN STUDIU

Materialul biologic luat în studiu a fost reprezentat de 25 genotipuri de soia: 6 soiuri și 19 linii de perspectivă cu perioada de vegetație diferită, create în cadrul programului de ameliorare a soiei de la I.N.C.D.A. Fundulea (Tabelul 2.1).

În continuare vor fi prezentate principalele caracteristici ale soiurilor experimentate.

TRIUMF este un soi de soia semitârziu (grupa I), cu perioada de vegetație de 118 -124 zile.

Planta este erectă, cu forma tufei compactă, având creștere nedeterminată, înălțimea plantei este de 90-115 cm, iar înălțimea de inserție a primelor păstăi este de 14 cm.Foliolele au formă ovat-ascuțită, floarea de culoare violet, pubescența roșcată, bobul de culoare galbenă, cu hilul de culoare cafenie și MMB=160-190 g.

Acest soi prezintă o rezistență foarte bună la cădere, scuturare și secetă. Este rezistent la mozaicul soiei (Soia virus I), arsura bacteriană (Pseudomonas glycinea) și mană (Peronospora manshurica).

Conținutul semințelor în proteine este de: 37,5-42 % s.u. și în grăsimi de 19 -23 % s.u.

Are un potențial de producție ridicat, de 3900 kg/ha, în zonele de sud, și 3200 kg/ha în zonele de nord, și până la 5100 kg/ha, în cultură experimentală irigată în sud.

Densitatea recomandată: 400.000 – 500.000 plante/ha.

COLUMNA – este un soi de soia semitimpuriu (grupa 0), cu perioada de vegetație de 115-120 zile. Planta este erectă, cu forma tufei compactă, având creștere nedeterminată. Înălțimea plantei este de 80-105 cm, iar înălțimea de inserție a primelor păstăi 14 cm,foliolele sunt de formă ovat ascuțită, floarea de culoare violetă, pubescența roșcată, bobul de culoare galbenă, cu hilul de culoare cafenie și MMB =150-190 g.

Prezintă o foarte bună rezistență la cădere și scuturare și toleranța bună la secetă și arșiță. Este mediu rezistent la mozaicul soiei (Soia virus I) și rezistent arsura bacteriană (Pseudomonas glycinea) și mană (Peronospora manshurica).

Conținutul semințelor în proteine este de 38,5-42% s.u. și în grăsimi de 19,5 -23% s.u.

Potențialul de producție este de 3850 kg/ha, în zonele de sud, și 3150 kg/ha în zonele de nord, și până la 5000 kg/ha, în cultură experimentală irigată în sud.

Densitatea recomandată: 400.000 – 500.000 plante/ha.

VICTORIA – este un soi de soia semitârziu (grupa I), cu perioada de vegetație de 120 -125 zile, planta este erectă, cu forma tufei semicompactă, având creștere nedeterminată,înălțimea plantei este de 90-100 cm, iar înălțimea de inserție a primelor păstăi de 14 cm. Foliolele au formă ovat ascuțită, floarea de culoare violetă, pubescența cenușie, bobul de culoare galbenă, cu hilul de culoare cafenie și MMB = 180-220 g.

Acest soi prezintă rezistență la cădere și scuturare, și rezistență medie la secetă, este rezistent la atacul mozaicului soiei (Soia virus I), mediu rezistent la arsura bacteriană (Pseudomonas glycinea) și mană (Peronospora manshurica), și sensibil la putregaiul alb al tulpinii (Sclerotinia sclerotiorum).

Conținutul semințelor în proteine este de: 38-43% s.u. și în grăsimi de 19 -22,5% s.u.

Potențialul de producție este de 4500 kg/ha, în cultură irigată, și 2880 kg/ha, în cultură neirigată.Densitatea recomandată este de: 400.000 – 500.000 plante/ha.

LENA – este un soi de soia semitârziu (grupa I), cu perioada de vegetație de 120 -125 zile. Planta este erectă, cu forma tufei semicompactă și creștere nedeterminată, înălțimea plantei este de 80-100 cm, iar înălțimea de inserție a primelor păstăi de 12-14 cm, foliolele au formă ovat ascuțită, floarea de culoare violetă, pubescența cenușie, bobul de culoare galbenă, cu hilul de culoare cafenie și MMB=130-230g.

Acest soi prezintă rezistență la cădere și scuturare, și rezistență medie la secetă, este rezistent la mozaicul soiei (Soia virus I), mediu rezistent la arsura bacteriană (Pseudomonas glycinea) și mană (Peronospora manshurica), și sensibil la putregaiul alb al tulpinii (Sclerotinia sclerotiorum).

Conținutul semințelor în proteine este de: 38-43,5% s.u. și în grăsimi de 19 -22,5% s.u. Potențialul de producție este de 4300 kg/ha, în cultură irigată, și 2900 kg/ha, în cultură neirigată, iar densitatea recomandată este de: 400.000 – 500.000 plante/ha.

ROMÂNESC ''99 – este un soi de soia timpuriu (grupa 00), cu perioada de vegetație de 105-117 zile. Planta este erectă, cu forma tufei compactă, având creștere semideterminată, înălțimea plantei este de 92-100 cm, iar înălțimea de inserție a primelor păstăi de 15-18 cm, foliolele au forma ovat ascuțită, floarea de culoare violetă, pubescența cenușie, bobul de culoare galbenă, cu hilul de culoare cenușie și MMB = 150 -180 g.

Acest soi prezintă rezistență foarte bună la cădere și scuturare, și rezistență medie la secetă. Este rezistent la mozaicul soiei (Soia virus I), arsura bacteriană (Pseudomonas glycinea), și mediu rezistent la mană (Peronospora manshurica).

Potențialul de producție este de până la 4000 kg/ha în cultură irigată, în zonele din sud, și 3000 kg/ha în cultură neirigată, în Moldova și Transilvania.

Conținutul semințelor în proteine este de: 39-44 % s.u. și în grăsimi de 19 -22,5 % s.u, iar densitatea recomandată: 450.000 – 500.000 plante/ha.

Tabelul 2.1

Liniile si soiurile de soia studiate în cultura experimentală de soia

I.N.C.D.A. Fundulea, anul 2013

GV –galben verzui; OOO –foarte precoce; I -semitardive

M –maro; OO –precoce;

G –galben; O –semiprecoce

N –negru; INCDAF – [NUME_REDACTAT] de Cercetare – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].2.2 . Soiul de soia Românesc `99

ATLAS – este un soi de soia timpuriu (grupa 00), cu perioada de vegetație de 105-120 zile.

Planta este erectă, cu forma tufei compactă, având creștere nedeterminată, înălțimea plantei este de 90-95 cm, iar înălțimea de inserție a primelor păstăi de 14-16 cm, foliolele au formă ovat ascuțită, floarea de culoare albă, perii cenușii, bobul de culoare galbenă, cu hilul de culoare galbenă și MMB = 150-200 g.

Acest soi prezintă o rezistență bună la cădere și scuturare, și rezistență medie la secetă; este mediu rezistent la mozaicul soiei (Soia virus I) și arsura bacteriană (Pseudomonas glycinea), și mediu sensibil la mană (Peronospora manshurica).

Potențialul de producție este de până la 3900 kg/ha în cultură irigată, în zonele din sud, și 2900 kg/ha în cultură neirigată, în Moldova și Transilvania.

Conținutul semințelor în proteine este de:38,5-42% s.u. și în grăsimi de 19,5-23,5% s.u, iar densitatea recomandată: 400.000 – 500.000 plante/ha.

2.3. METODE DE CERCETARE

2.3.1. Metoda de așezare în câmp

Pentru realizarea obiectivelor propuse s-au realizat experiențe de câmp după metoda dreptunghiului latin pentru experiențe monofactoriale cu 25 de variante în 5 repeții (Tabelul 2.2). Suprafața recolatabilă a fiecărei parcele-repetitii a fost de 10 m, iar tehnologia de întreținere a fost similară cu cea aplicată în culturile de producție.

Semănatul CCC s-a efectuat în prima decadă a lunii mai (8.05) iar răsărirea a avut loc după 11 zile (19.05.2014). Condițiile de semănat au fost bune sub aspectul pregătirii patului germinativ, a regimului termic și umidității solului.

Fiecare variantă s-a semănat pe o parcelă cu 2 rânduri la adâncimea de 4-5 cm, cu distanța între rânduri egală cu 65 cm.

Planta premergătoare a fost porumbul în 2013 și grâul în 2012.

Lucrările solului au constat în:

arătura de toamnă la 28-30 cm.

discuirea terenului în primăvară (două lucrări)

pregătirea patului germinativ în preajma semănatului cu combinatorul.

Fertilizarea a constat în aplicarea de îngrășăminte complexe de tipul 20:20:0, încorporate în primăvară cu discul, asigurându-se 60 kg. N s.a. /ha. și 60 de kg. P205 s.a./ha.

Protecția plantelor împotriva buruienilor s-a făcut imediat după semănat cu Relay în doza de 2,2l/ha. In timpul vegetației s-a intervenit cu o prașilă manuală și un plivit selectiv.

Irigarea s-a executat în perioada formării și umplerii boabelor cu o normă de udare de 500 m³/ha.

Recoltarea s-a efectuat eșalonat pe măsură ce soiurile și liniile au ajuns la maturitate.(7- 10.09)

2.3.2. Observații și măsurători biometrice

Pentru analiza rezultatelor de producție s-au studiat și elementele care au contribuit la realizarea acesteia: numărul de noduri pe plantă, numarul de păstăi pe planta,, numărul de boabe pe plantă si MMB-ul.

Determinarile s-au efectuat la 100 de plante, câte 20 în fiecare repetiție, pentru fiecare genotip de soia în parte.

Tabelul 2.2

Schema de așezare în câmp a experienței -2014

La toate liniile și soiurile s-au executat următoarele observații și măsurători biometrice:

culoarea boabelor și a hilului notate la maturitatea tehnică a boabelor

rezistența la cădere notată la maturitatea plantelor în raport de poziția tulpinilor

bună = majoritatea plantelor au avut poziția corectă

medie = 25 – 50% din plante au avut poziția ușor înclinată (unghi mai mic de 45°)

slabă = majoritatea plantelor (mai mult de 50%) au avut poziția înclinată (mai mare de 45°) sau au fost culcate

greutatea boabelor pe plantă – măsurată în grame după uscarea semințelor, determinarea umidității și raportarea la procent a umidității pentru 100 plante din fiecare linie (câte 20 plante din fiecare repetiție)

înălțimea tulpinii măsurată în cm de la nodul bazal până la ultimul nod al tulpinii

numărul de noduri pe plantă numărate la maturitatea plantei

greutatea la 1000 de boabe determinată prin calculul mediei a 5 cântăriri a 1000 de boabe din fiecare repetiție a fiecărei variante

înălțimea de inserție a primei păstăi măsurată în cm de la suprafața solului până la primul nod de la baza tulpinii

perioada de vegetație (numărul de zile) de la răsărit până la maturitatea tehnică a plantelor

desime la recoltat (număr de plante pe m².)

2.3.3. Analize chimice

Pentru determinarea conținutului în substanțe proteice a semințelor fiecărei variante (linie sau soi) s-au executat analize chimice după metoda Kjeldhal. Conținutul a fost exprimat în procente din substanța uscată a semințelor fiecărei linii sau soi.

Analizele pentru determinarea conținutului de proteine au fost efectuate la laboratorul de analiză chimică la I.N.C.D.A. Fundulea.

2.3.4 Metoda de calcul

Rezultatele de producție au fost prelucrate statistic prin metoda – analiza varianței utilizându-se 6 martori de referință.

CAPITOLUL III

Condițiile generale în care s-au efectuat cercetările

3.1. Condițiile agro-pedo-climatice de la Fundulea

3.1.1. Cadrul natural general

[NUME_REDACTAT] de Cercetare – [NUME_REDACTAT] Fundulea, este amplasat în zona [NUME_REDACTAT] de Est, situată pe cursul de apă al Mostiștei, pe linia de separare a [NUME_REDACTAT] și a Bărăganului de Sud.

[NUME_REDACTAT] este o câmpie din sud-estul Europei, pe cursul inferior al Dunării, cea mai mare parte a ei (cca 80%) situându-se pe teritoriul României.

Denumirea ei provine de la fostul principat [NUME_REDACTAT], iar străinii o numesc „[NUME_REDACTAT]” (după Valahia). Câmpia are extensii în Serbia și Bulgaria, unde este numită [NUME_REDACTAT]. Este mărginită la sud și est de Dunăre, iar la nord de [NUME_REDACTAT], Subcarpații și [NUME_REDACTAT]. Între aceste limite, [NUME_REDACTAT] apare ca o depresiune în sens geologic, puternic sedimentată.

Partea cea mai joasă (10-20 m altitudine) se află pe lunca [NUME_REDACTAT], unde pe un teritoriu de lentă scufundare, s-a format o mare zonă de confluențe, spre care se recurbează râurile în forma unui evantai. Altitudinea maximă este de 300 m la Pitești.

[NUME_REDACTAT] Române se caracterizează prin văi largi și interfluvii netede, numite popular câmpuri, cu mici depresiuni formate prin tasare și sufoziune (crovuri).

Prezența nisipurilor determină apariția unui relief de dune ca în sudul Olteniei, în estul [NUME_REDACTAT] (de-a lungul Ialomiței, Călmațuiului) și [NUME_REDACTAT] (la [NUME_REDACTAT]).

Din punct de vedere tectonic, [NUME_REDACTAT] face parte din [NUME_REDACTAT]. Soclul platformei este de origine hercinică, iar sedimentele superioare sunt de origine carpatică. Sedimentele datează din mezozoic și din pleistocen. În lunci, acestea sunt foarte recente, datând din holocen. Stratele din jurasic și cretacic conțin zăcăminte de petrol.

Cuvertura de loess acoperă îndeosebi câmpiile tabulare, ajungând pe alocuri să aibă o grosime de 40 m; pe alocuri întâlnim dune de nisip; predomină soluri negre și cu un conținut bogat de humus. De-a lungul râurilor solurile sunt de luncă. În trecut, [NUME_REDACTAT] a fost deseori numită „grânarul Europei”.

Clima este temperat-continentală. În vest se resimt influențe mediteraneene, în timp ce în est amprenta continentală este mai accentuată. Îndeosebi estul este caracterizat de veri fierbinți și ierni geroase. Crivățul, un vânt rece și uscat vine iarna dinspre nord-est.

Temperatura medie multianuală este de 8-11ºC, media lunii este de 18-23ºC, a lunii ianuarie variază între -3 — -5ºC în est și -1 — -3ºC în vest. Valoarea medie multianuală a precipitațiilor este de sub 500 mm în est și de 500-700 mm în vest.

I.N.C.D.A. Fundulea se gaseste în partea de sud-est a orașului Fundulea, lângă autostrada București-Constanța, în apropierea gării C.F.R. Fundulea, la 30 km pe șosea și 32 km pe calea ferată față de București. Fundulea este un oraș în județul Călărași, Muntenia, România, are o populație de 6.691 locuitori, a fost declarat oraș la 18 aprilie 1989, are ieșire la [NUME_REDACTAT] și se află la aproximativ 30 km de București.

3.1.2. Poziția geografică, relieful

Ca poziție geografică se află la aproximativ 44° 30′ latitudine nordică și 24°10′ longitudine estică, în zona temperată cu climat extrem continental.

Relieful este aproape plan, cu altitudine medie de 68 m , bazinul Mostiștei, format pe vechiul curs al râului Ialomița, se prezintă ca o vale secundară cu pante mici.

Debitul este intermitent, vara scade foarte mult transformându-se într-o salbă de lacuri izolate. Acest fenomen a necesitat în ultimii ani executarea unor lucrări speciale de îmbunătățiri funciare în zonă prin care să se asigure debite mai mari de apă pentru sistemele de irigație. Gradul de mineralizare al apei este de aproximativ 100 mg/l.

Lipsa unor straturi argiloase ca suport în depozitele de loess, determină o mare variabilitate a adâncimii pânzei de apă freatică, cuprinsă între 10 – 60 m. Pe terenurile situate la limita de trecere dintre stepă și silvostepă s-a observat inducerea în timp a unor serii de modificări ale dezvoltării vegetației lemnoase și ierboase ca rezultat al interacțiunii zonelor vecine (stepă respectiv zona de pădure).

Alternanța în timp a vegetației lemnoase/ierboase și complexul de factori externi au determinat principalele caracteristici ale acestor cernoziomuri.

Pădurile naturale se găsesc în această zonă sub formă de pâlcuri, predominând esențele de Quercus (Q. pedunculata, Q. pubescens, Q. pedunculiflora, Q. cerris) care sunt însoțite de arbuști (Crataegus monogina, Cornus mas). Din loc în loc în luminișurile pădurii se întâlnesc specii ierboase ca: Poa pratensis, Salvia pratensis, Medicago minima, Medicago falcata, Festuca vallesiaca, etc.

Pe marginea drumurilor și pe hotarul dintre teritorii se pot întâlni perdele de protecție formate din: salcâm (Robinia pseudocacia), plop (Populus ssp.) oțetar (Rhus ssp.). În livezi predomină sâmburoasele: cais, prun și cireș, iar dintre sămânțoase mărul și părul.

Vegetația ierboasă spontană este alcătuită din asociații aparținând diferitelor familii botanice, cele mai răspândite fiind speciile din familiile Cruciferae și Gramineae.

Speciile întâlnite cel mai frecvent sunt: muștarul de câmp (Sinapis arvensis), rapița (Brassica rapa), pungulița (Thlaspi arvense), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), pirul târâtor (Agropyron repens), pirul gros (Cynodon dactylon), mohorul galben (Setaria glauca), mohorul verde (Setaria viridis), mohorul lat (Setaria verticillata), costreiul (Sorghum halepense), rugul (Rubus caesius), hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus), troscot (Polygonum aviculare), zămoșița (Hibiscus trionum), volbura (Convolvulus arvensis), sângele voinicului (Lathyrus tuberosus), pălamida (Cirsium arvensis), știrul alb (Amaranthus albus), cânepa sălbatică (Canabis sativa), loboda (Chenopodium album), albăstrița (Centaurea cyanus), pătlagina (Plantago lanceolata) și mușețelul nemirositor (Matricaria inodora). Vegetația ierboasă cultivată găsește în această zonă condiții de creștere și dezvoltare foarte bună.

Este considerată o zonă cerealieră, fiind potrivită pentru cultura grâului și porumbului alături de care se pot cultiva cu succes plantele industriale (floarea-soarelui, inul pentru ulei, rapița, sfecla de zahăr), leguminoasele pentru boabe (mazărea, fasolea, năutul) și plantele furajere anuale sau perene.

3.1.3. Caracterizarea climatică a zonei

Din punct de vedere climatic, zona orașului Fundulea se caracterizează prin aspectul unei forme de tranziție între clima stepei uscate și a zonei subumede forestiere încadrată în climatul de tip Dfax, temperat continental, după KÖPPEN.

Regimul termic

Luna iulie este cea mai caldă lună a anului temperatura medie depășind 22°C, iar luna ianuarie, este cea mai rece lună a anului, temperatura medie a aerului scăzând până la – 2,6°C.

Temperatura medie anuală este de 10,5°C. Amplitudinea termică anuală măsoară 26,2°C, iar cea absolută 73,3°C. Valorile termice extreme înregistrate la Fundulea au fost de 42,4°C în sezonul cald al anului și de -26°C în sezonul rece.

În general, iernile sunt aspre, iar verile sunt foarte călduroase.

Frecvența anilor secetoși este de peste 40%, sunt frecvente perioadele de secetă de 10-14 zile in lunile mai, iunie și în jur de 30 de zile sau mai mari la începutul primăverii și mai ales la începutul toamnei. Iernile nu sunt bogate în zăpadă. Durata de strălucirea soarelui este de 2165 de ore ( medie multianuală).

Brumele târzii de primăvară nu depășesc data de 11 aprilie, iar cele timpurii de toamnă, nu cad mai devreme de 21 octombrie. Durata anuală a zilelor fără îngheț este cuprinsă între 201 – 210 zile.

Regimul pluviometric

Umezeala aerului este unul dintre parametrii climatului zonal care se corelează în general cu temperatura aerului.

La valori mari ale temperaturii aerului (peste 28°C) corespund valori mici ale umezelii aerului (60 – 65%), iar la temperaturi mai scăzute umezeala aerului crește semnificativ, având valori între 85 – 90%.

Pentru cultura plantelor de câmp, umezeala aerului, prezintă importanță mai ales în perioada înfloritului și fructificării. Valorile mari ale acesteia putând inhiba procesele de dezvoltare a plantelor în detrimentul producției prin prelungirea și accentuarea fenomenelor de secetă atmosferică.

3.1.4. Caracterizarea pedologică și agrochimică a solului

În această zonă, aproape în întregime, roca mamă o reprezintă loess-ul, ce are grosimi între 8-10 de metri,sub acesta observându-se straturile de nisip și pietrișuri cu dimensiuni ce variează între 5-25 de metri.

Geomorfologia este de tip Bărăgan, șes brăzdat de fluvii ce-l împart în forme lunguiețe, a căror lățime variază între 10 – 45 de km, cu crovuri care sporadic prezintă băltiri. Condițiile ce caracterizează trecerea de la stepă la silvostepă, au permis ca în această zonă să se formeze în mare parte solurile cernoziomice de tip: cernoziom mediu levigat; cernoziom levigat de depresiune; cernoziom ciocolatiu.

După noua clasificare română a solurilor, acestea apar ca subtipuri caracteristice ale tipului de sol cernoziom cambic.

În această zonă a avut loc o intensificare a proceselor de argilizare, datorită umidității mai mari față de condițiile de stepă, astfel o bună parte din conținutul de argilă din orizontul A, a migrat pe profil la limita între orizonturile A și B.

Conținutul în humus este mai ridicat în primii 15 cm datorită fostelor litiere și scade în mod treptat către adâncime.

Conținutul în azot total (Nt) este în general ridicat (0,18 – 0,13%) la fel ca și cel în fosfor total (0,018%). De obicei, pe cernoziom cultivat mai mult timp, se constată o scădere apreciabilă a conținutului de humus și azot în stratul arabil.

Caracteristici morfologice

Orizontul A cuprinde trei suborizonturi și se întâlnește pe o adâncime de 45 cm: Ap (0 – 18 cm) – lut argilo-prăfos de culoare brun cenușiu foarte închis (10 YR 3/2) în stare umedă și brun cenușiu foarte închis – brun cenușiu închis (10 YR 3,5 / 2) în stare uscată; reavăn deranjat prin cultivare; friabil în stare umedă; dur în stare uscată; moderat compact; goluri; pori fini frecvenți; rădăcini subțiri frecvente; trecere netă dreaptă.

Aph (18 – 30 cm) – lut argilo prăfos; aceeași culoare ca în orizontul Ap; tasat; astructurat (masiv); potrivit de umed, cu crotovine și resturi de rădăcini fine; trecere netă dreaptă. Am (30 – 45) – lut argilo-prăfos; brun foarte închis – brun cenușiu foarte închis (10 YR 2,5 / 2) în stare umedă și brun cenușiu foarte închis – brun cenușiu închis (10 YR 3,5 / 2) în stare uscată; reavăn; structură grăunțoasă și poliedrică subangulară medie bine dezvoltată; friabil în stare umedă; dur în stare uscată; afânat; goluri rare; pori fini, frecvenți; cervotocine rare; rădăcini subțiri frecvente; trecere treptată, ondulată.

AB (45 – 62) – lut argilos (lut argilo-prăfos-argilă prăfoasă) brun cenușiu foarte închis – brun închis (10YR 3/2,5) în stare umedă și brun (10YR 4 / 3) în stare uscată; reavăn; structură poliedrică subangulară medie, bine dezvoltată; friabil în stare umedă; dur în stare uscată; goluri rare; pori fini, mijlocii frecvenți; rădăcini subțiri, frecvente; trecere treptată, ondulată.

Bv1 (62 – 82 cm) – lut argilos (lut argilo-prăfos); brun închis (10 YR 3/3) în stare umedă și brun (10 YR 4/3) în stare uscată; reavăn; structură poliedrică subangulară medie, bine dezvoltată; friabil tare în stare umedă; dur în stare uscată; goluri rare; pori fini, frecvenți; rădăcini subțiri. rare; trecere treptată ondulată.

Bv2 (82 – 112 cm) – lut argilo-prăfos; brun gălbui închis (10YR 4/4) în stare umedă și brun gălbui (10 YR 5/4) în stare uscată; reavăn; structură poliedrică subangulară medie, bine dezvoltată; friabil tare în stare umedă; dur în stare uscată; goluri rare; pori fini și mijlocii, foarte frecvenți; coprolite și cervotocine; trecere treptată ondulată.

Bv3 (112 – 140 cm) – lut argilo-prăfos; brun gălbui închis – brun gălbui (10 YR 4,5/4) în stare umedă și brun gălbui închis (10YR 5,5/4) în stare uscată; reavăn; astructurat, masiv; friabil în stare umedă; moderat coeziv în stare uscată; pori fini, frecvenți; coprolite și cervotocine; trecere treptată ondulată.

Cnk1 (140 – 170 cm) – lut prăfos (lut argilo-prăfos); brun gălbui (10 YR 5/6) în stare umedă și brun gălbui deschis (10 YR 6/4) în stare uscată; reavăn; astructurat, masiv; friabil în stare umedă; slab coeziv în stare uscată; pori fini și mijlocii foarte frecvenți; efervescență puternică, pseudomicelii și vinișoare de CaCO3; trecere treptată ondulată.

Cnk2 (170 – 200 cm) – lut (lut argilo-prăfos); galben bruniu (10 YR 6/6) în stare umedă și brun gălbui deschis (10 YR 6/4) în stare uscată; astructurat, masiv; friabil în stare umedă; slab coeziv în stare uscată; pori fini și mijlocii foarte frecvenți; efervescență puternică; pete numeroase; pseudomicelii, vinișoare și concrețiuni mici, rare de CaCO3.

Porozitatea se prezintă foarte favorabil, deoarece raportul pori ocupați cu apă/pori ocupați cu aer este cuprins între 0,9 – 1,1 pe adâncimea de la 30 la 130 cm.

În stratul 0 – 30 cm predomină apa, în timp ce sub 130 cm stratul este puțin alterat, iar aerația este mai mare.

Raportul între porii ocupați de apă și cei ocupați de aer este favorabil creșterii plantelor pe întregul profil, în continuare, pe profil, cantitatea de humus scazând treptat.

Conținutul cel mai ridicat în humus de 3,0% se găsește în stratul 0 – 30 cm și scade brusc în suborizontul Am la 2,4%.

Cât priveste reacția solului, aceasta este treptat acidă la suprafață apoi devine neutră și treptat trece către slab alcalină înregistrând valoarea maximă de 8,2 unități pH în orizontul Cnk2, datorită prezenței unor cantități mai mari de carbonat de calciu.

Capacitatea totală de schimb cationic are valori ridicate și indică o reprezentare foarte bună a complexului adsorbtiv al solului (argilă+humus).

Solul este foarte bine aprovizionat cu substanțe nutritive, structura fiind glomerulară. În orizontul A prezintă într-o proporție mare agregate stabile, iar în orizontul B, agregatele devin tot mai mari, structura evoluând spre nuciformă sau prismatică.

Capacitatea capilară este 39%,permeabilitatea bună în orizontul A devine mai slabă în orizontul B datorită texturii argiloase (Tabelul 3.1.).

Tabelul 3.1

Principalele proprietăți fizice, hidrice și chimice ale solului de tip cernoziom de la Fundulea (Dumitru, 1997)

3.2. PARTICULARITĂȚILE CONDIȚIILOR CLIMATICE ALE ANILOR DE EXPERIMENTARE

3.2.1. Caracterizarea climatică și influența acesteia asupra vegetației la soia în 2014

Caracterizarea regimului termic și pluviometric pentru cultura soiei în perioada de experimentare, s-a făcut pe baza datelor climatice primare înregistrate de [NUME_REDACTAT] Fundulea. Analiza datelor climatice înregistrate la stația meteorologică Fundulea, în perioada septembrie 2010 – septembrie 2014 dupa cum se pot vedea în tabelul de mai jos. Anul agricol 2013-2014 a fost prielnic pentru cultura de soia,s-au înregistrat temperaturi si precipitatii ridicate.

Tabelul 3.2

Temperature medie si precipitatiile in perioada sep. 2010-sep.2014

CAPITOLUL IV

Rezultate obținute

4.1. REZULTATE PRIVIND NOTĂRILE ȘI OBSERVAȚIILE ÎN PERIOADA DE VEGETAȚIE

În timpul perioadei de vegetație, la toate liniile și soiurile, s-au executat observații privind.

înfloritul;

maturitatea;

forma tulpinii;

perioada de vegetație;

rezistența la cădere.

În timpul perioadei de vegetație se determină parțial descriptorii UPOV, după cum se poate observa în tabelul 4.1, urmând ca determinarea lor să fie definitivată la materialul uscat.

Perioada de vegetație a materialului studiat a fost cuprinsă între 103 zile la linia experimentala F98-1318 și 113 zile la soiul Triumf.

Fenomenul de cădere a plantelor s-a manifestat slab sau deloc.

Perioada de vegetație a liniilor, care în acest an au realizat cele mai ridicate producții, de 106-108 zile, le încadrează in grupa liniilor semitardive (2456-2495,7 °C).

Durata înfloritului a fost de 31-35 de zile, iar maturitatea s-a definitivat pe parcursul a 9-10 zile.

Forma tulpinii este la soiuri de tipul ramificat, semiramificat sau ramificat-semiramificat iar la linii se întâlnește în general forma semiculcată, liniile F97-1244, F98-1538, F94-2038 și F97-334 având forma semiramificată.

Tabelul 4.1

Notări și observații în perioada de vegetație la experiența cu soia CCC1

INCDA Fundulea, 2013

*SR – semiramificat;

SC – semiculcat;

R – ramificat;

RSR – ramificat-semiramificat.

Data semănat= 8.05

Data răsărit = 19.05

**1 – foarte rezistent; 5 – foarte sensibil.

4.2. REZULTATE PRIVIND MĂSURĂTORILE BIOMETRICE

Pentru analiza elementelor de producție a soiurilor și liniilor de perspectivă luate în studiu, în timpul perioadei de vegetație au fost efectuate următoarele măsurători biometrice.

înălțimea tulpinii;

înălțimea de inserție a primei păstăi;

greutatea a 1000 de boabe;

numărul de noduri pe plantă;

numărul de păstăi pe plantă;

numărul de boabe pe plantă;

greutatea boabelor pe plantă.

Pe lângă scopul menționat mai sus, aceste măsurători biometrice ajută și la definitivarea analizei indicatorilor UPOV.

În urma măsurătorilor biometrice s-au obținut următoarele rezultate (Tabelul 4.2.):

♦ înălțimea plantelor s-a situat între 68 cm la linia de soia F97-1222 și 88 cm la soiul LENA și linia experimentală F98-1306;

♦ înălțimea de inserție a primei păstăi a oscilat între 9 cm la linia F98-1557 și 14 cm la linia F93-1459;

♦ înălțimea totală a plantelor a variat între 79cm și 88 cm;

♦ la o densitate de 42 – 44 plante/m² , soiurile și liniile de soia au realizat:

• 14 – 20 de păstăi pe plantă;

• 41-59 de boabe pe plantă.

♦ greutatea boabelor pe plantă a fost între 3,4g la linia F93-1459 si 6,4g la linia F98-1306;

♦ MMB s-a situat între:

• 82,9g la soiul Victoria și 113,3g la soiul Columna;

• 88,4g la linia F93-1459 si 122,2g la linia F98-1557.

Tabelul 4.2

Măsurători biometrice realizate la soiurile si liniile de soia din CCC 1

4.3. REZULTATELE PRIVIND EXPRIMAREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE A GENOTIPURILOR DE SOIA LUATE ÎN STUDIU

În urma testării liniilor și soiurilor de referință ce intră în componența culturii comparative de concurs CCC l, în condițiile de la I.N.C.D.A. Fundulea, au fost obținute rezultatele de producție, care sunt prezentate în tabelul 4.3.

Tabelul 4.3

Rezultate de producție la CCC l, cu soiuri si linii de soia, 2013

În anul 2013, 1a I.N.C.D.A. Fundulea, producția de soia a fost cuprinsă între 1476 kg/ha la linia de soia F93-1459 si 2680 kg/ha la linia F98-1301. Pe experiență producția medie a fost de 2150 kg/ha. Dintre soiurile omologate s-a remarcat, Columna (2520kg/ha), urmată îndeaproape de Triumf (2327kg/ha), iar la polul opus Românesc 99 cu numai 1986 kg/ha. Victoria, Lena și Atlas au obținut producții relativ asemănătoare, în jurul a 2100 kg/ha.

4.4. REZULTATE PRIVIND PRODUCȚIILE REALIZATE DE LINIILE DE SOIA TESTATE COMPARATIV CU MARTORII TRIUMF, COLUMNA ȘI VICTORIA

În vederea identificării celor mai valoroase genotipuri de soia, care să depășească performanțele soiurilor actuale cultivate, producțiile înregistrate în cadrul liniilor de perspectivă au fost comparate cu producțiile soiurilor de referință, respectiv Triumf, Columna, Victoria, Lena, Atlas, Românesc 99. Astfel, s-a efectuat un studiu al producției liniilor experimentale raportat la martorii de referință Triumf, Columna și Victoria (Tabelul 4.4).

Tabelul 4.4.

Rezultate de producție obținute în CCC 1 comparativ cu martorii

Triumf, Columna și Victoria

X – semnificativ;

XX – distinct semnificativ ;

XXX – foarte semnificativ

DL 5% 2,09 9,0 8,3 9,7;

DL 1% 2,76 11,9 11,0 12,8

DL 0,1% 3,57 15,3 14,2 16,6;

Media experienței: 21,50q/ha;

Abaterea standard a mediei: 2,87

Coeficientul de variație: 13,35

În privința liniilor de perspectivă, se evidențiază cu peste 2500kg/ha urmatorele linii: F98- 1301 (2680kg/ha), F98-1283 (2647kg/ha), F98-1306 (2614kg-ha), F98-1307(2527kg/ha)

Comparativ cu martorii cei mai productivi (Columna și Triumf) doar trei din liniile menționate anterior au realizat sporuri asigurate statistic.

Comparativ cu martorul Victoria, toate cele patru linii menționate au realizat sporuri realizate statistic la nivel foarte semnificativ.

În graficul de mai jos sunt evidențiate cele mai performante liniile de soia, care au realizat producții superioare producțiilor înregistrate de martorii de referință Triumf, Columna și Victoria.

Fig. 4.1. Liniile de soia care au înregistrat producții de peste 100% față de soiurile martor Triumf, Columna și Victoria

4.5. REZULTATE PRIVIND PRODUCȚIILE REALIZATE DE LINIILE DE SOIA TESTATE COMPARATIV CU MARTORII LENA, ROMÂNESC 99 ȘI ATLAS

Studiul producțiilor liniilor s-a făcut comparativ și cu soiurile Lena, Românesc 99 și Atlas, considerate ca martor, rezultatele fiind prezentate în tabelul 4.5.

Tabelul 4.5

Rezultate de producție obținute în CCC 1 comparativ cu martorii

Lena, Românesc 99 și Atlas

DL 5% 2,09 9,9 10,5 9,9

DL1% 2,76 13,0 13,9 13,1

DL 0,1% 3,57 16,9 17,9 17,0

Media experienței = 21,50 q/ha.;

Abaterea standard a mediei = 2,87;

Coeficientul de variație = 13,35%.

Comparativ cu martorii liniile menționate au realizat sporuri realizate statistic la nivel foarte semnificativ. Pe lângă aceste linii cu producții foarte bune, liniile F97-1259 (2245 kg/ha ) și F97-1244 (2235 kg/ha) au realizat sporuri asigurate statistic la nivel semnificativ față de martorul Românesc 99. Coeficienții de variație ai producției au avut valori mici spre mijlocii (4,59 la F98-1544; 11,12% la F98-1564).

Liniile care în acest an au realizat cele mai ridicate producții (sporurile de recoltă fiind asigurate statistic distinct semnificativ față de martorul Triumf), au dovedit o comportare bună și în anul anterior, ceea ce dovedește o mai bună toleranță la factorii climatici nefavorabili (seceta și arșița) din [NUME_REDACTAT].

În graficul de mai jos sunt evidențiate cele mai performante liniile de soia, care au realizat producții superioare producțiilor înregistrate de martorii de referință Lena, Românesc 99 și Atlas.

Fig. 4.2. Liniile de soia care au înregistrat producții de peste 100% față de soiurile martor Lena, Românesc 99, Atlas

4.6. REZULTATE PRIVIND CONȚINUTUL ÎN PROTEINĂ ȘI ULEI

În continuare se prezintă conținutul în proteină la diferite soiuri și linii experimentale precum și producțiile obținute. Rezultatele se găsesc în tabelul 4.6. Conținutul în proteine al soiurilor de soia variază între 37-43%.

În general la oleaginoase și nu numai, conținutul în proteină se corelează invers proporțional cu producția. Cu toate acestea se poate remarca din tabelul 4.6. că liniile cu producție ridicată au înregistrat un conținut relativ bun în proteină:

F97-1222 (2182 kg/ha) – 39,5%

F98-1301 (2680 kg/ha) – 43,1%

F98-1306 (2614 kg/ha) – 40,6%

F98-1283 (2647 kg/ha) – 41,3%

F98-1307 (2527 kg/ha) -37,4%

Se observă că la soiurile de soia, conținutul în proteină variază între 37,2 % la soiul Atlas si 42,1 % la soiul Lena. La liniile de soia, conținutul în proteină variază între 37,0 % la linia F93-1459 si 43,1 % la linia F94-2038. Conținutul de ulei se corelează invers proporțional cu cel de proteină acest aspect se poate vedea în fig. 4.3. De exemplu, linia F98-1306 are un conținut de proteină de 40,6 % și un conținut relativ redus de ulei, 22,8 %. La soiuri, conținutul în ulei variază între 21,7 % la soiul Lena si 24,3 % la soiul Atlas iar la linii, conținutul cel mai scăzut în ulei se înregistrează la liniile F98-1301 si F98-1564 cu 19,4 % și cel mai ridicat la linia F98-1538 cu 24,2 %.

Fig. 4.3. Conținutul în proteină și ulei la cele mai bune linii, comparativ cu martorii

Tabelul 4.6.

Conținut de proteină la liniile și soiurile studiate la I.N.C.D.A. Fundulea

2014

4.7. REZULTATE PRIVIND REACȚIA LINIILOR LA ATACUL ARSURII BACTERIENE – PSEUDOMONAS GLYCINEA

S-a realizat un studiu privind reacția liniilor la atacul arsurii bacteriene – Pseudomonas glycinea, acordându-se note de la 1 la 5, unde 1 reprezintă soi foarte rezistent, iar 5- soi foarte sensibil. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul 4.7. și în fig. 4.4.

Atacul de arsură bacteriană a fost prezent și în acest an cu frecvențe și intensitate diferite, de la slabe până la medii, în funcție de genotipul analizat.

Fiecare linie și soi de soia a primit note de la 1 la 5, în funcție de rezistența la atacul de arsură bacteriană. Se poate remarca faptul că au înregistrat o rezistență mică soiurile Triumf, Columna și liniile F97-1222, F98-1536, F98-1556 și F98-1564 având o nota de 3,5 și rezistență medie au înregistrat liniile F97-332, F98-1306, F98-1538 și F94-2038.

Atacul bolii a influențat producția mai ales la liniile și soiurile cu o rezistență medie, acestea neputând atinge potențialul de producție.

Fig. 4.4. Reacția liniilor la atacul arsurii bacteriene – Pseudomonas glycinea

Tabelul 4.7.

Reacția liniilor la atacul arsurii bacteriene – Pseudomonas glycinea

CONCLUZII

CONCLUZII PRIVIND PRODUCȚIA ȘI ELEMENTELE DE PRODUCȚIE REALIZATE DE LINIILE DE SOIA ȘI MARTORII DE REFERINȚĂ

1. Prin aplicarea unei norme de irigare de 500 mc/ha (în perioada formării și umplerii boabelor) s-au obținut producții între 1467-2680 kg/ha. Liniile F98-1301, F98-1283, F98-1306 s-au remarcat prin producția de peste 2600 kg/ha. Dintre soiuri, Columna se menține în fruntea celor mai valoroase creații.

2. Producția de soia obținută în sistemul cu lucrări minime ale solului este mai mare cu aproximativ 320 kg/ha față de producția obținută în sistemul convențional, considerat ca martor, datorită unei mai bune păstrări a apei în sol în sistemul cu lucrări minime.

CONCLUZII PRIVIND CALITATEA PRODUCȚIEI

1. Dintre soiuri, Lena a realizat cel mai ridicat procent al conțintului în proteină și anume de 42,1 %, dar s-a corelat invers proporțional cu cel în ulei, care a fost de numai 21,7%. Linia F98-1564 a avut conținutul în proteină mai ridicat față de soiul Lena și anume de 43,1%,iar cel în ulei a fost mult mai scăzut și anume 19,4%.

2. Cu cel mai ridicat procent în ulei s-a remarcat soiul Atlas,care a avut 24,3%, dar cu un conținut în proteină de 37,2%, iar dintre linii F98-1538 s-a remarcat cu un procent de 24,2 % al conțintului în ulei, dar cu un conținut în proteină identic cu cel al soiului Atlas (37,2%).

CONCLUZII PRIVIND REACȚIA LINIILOR DE SOIA LA ATACUL ARSURII BACTERIENE PSEUDOMONAS GLYCINEA

1. În urma studiilor s-a remarcat faptul că o rezistență mică la arsura bacteriană o inregistrează soiurile Triumf și Columna și liniile F97-1222,F98-1536,F98-1556 și F98-1564 cu o notă de 3,5.

2. O rezistență medie au înregistrat liniile F97-332, F98-1306, F98-1538 și F94-2038 cu o notă de 2; cu toate acestea atacul bolii a influențat producția mai ales la liniile și soiurile cu o rezistență medie, acestea neputând atinge potențialul de producție.

BIBLIOGRAFIE

BÎLTEANU GH., COSTACHE D. 1979. Soia, importantă sursă de proteine și ulei în producția vegetală. Revista " Cereale si plante tehnice" nr. 2.

DENCESCU, S., IONESCU, D., POPA, GH., 1970 – Cercetări privind mutațiile induse la soia. Probleme de genetică teoretică și aplicată, VI, 2: 72-95.

DENCESCU, S., POPA, GH., 1973 – Soiuri de soia cultivate și tehnologia producerii de semințe. Probleme agricole, 4: 5-12.

DENCESCU, S., POPA, GH., 1974 – Comportarea materialului de ameliorare a soiei de la Fundulea, din grupele precoce la semitardiv, sub aspectul principalelor caractere agronomice și al compoziției chimice. Probleme de genetică teoretică și aplicată,VI, 3: 238.

DENCESCU, S., 1977 – Aspecte genetice ale ameliorării soiei la principalele boli. Probleme de genetică teoretică și aplicată, IX, 2: 191-199.

DENCESCU, S., 1979 – Aspecte privind studiul genetic al principalelor caractere cantitative la soia. Probleme de genetică teoretică și aplicată, IX, 3: 231-250.

DENCESCU, S., 1982 – Corelații între principalele caractere agronomice la soia. Probleme de genetică teoretică și aplicată, XIV, 5: 563-589.

DENCESCU, S., MICLEA, E., BUTICĂ, A., 1982 – Cultura soiei. [NUME_REDACTAT], București.

DENCESCU, S., POPA, GH., PREOTEASA, CLAUDIA, 1982 – Rezultate experimentale în ameliorarea soiei. An. ICCPT, L: 177-185.

DENCESCU, S., 1983 – Ereditatea elementelor producției, conținutului de proteine și substanțelor grase la soia. Probleme de genetică teoretică și aplicată, XV, 2: 171-183.

DAVID, IONICA, 2001 – Soiuri de soia recomandate de AMSEM pentru zona de sud a țării. INFO-AMSEM, 2: 30-32.

DAVID, IONICA, 2002 – Comportarea unor genotipuri de soia sub aspectul stabilității producției în perioada 1997-1999. Probleme de genetică teoretică și aplicată, XXXIV, 1-2:17-36.

DAVID, IONICA, 2005 – Genotipuri de soia create la I.C.D.A. Fundulea. [NUME_REDACTAT] Publishing, București.

DAVID, IONICA, 2006 – Soiul semitimpuriu de soia DACIANA. INFO-AMSEM 2: 39-41.

ROMAN GH. V., LEON S. MUNTEAN, IOAN BORCEAN, MIHAI AXINTE- 2006, Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică R.A., Iași.

SEVERIN, V., DENCESCU, S., 1976 – Studiul raselor de Pseudomonas glycinea din culturile de soia din R.S. România. Probleme de genetică teoretică și aplicată, VIII, 6: 377-382.

17. * * * – Anuarul statistic al României, , 2009.