Strategia Uniunii Europene Privind Adaptarea la Schimbarile Climatice. Infractiunile Ecologice
BIBLIOGRAFIE
Bercea, Raluca, Drept comunitar. Principii, Editura C.H. Beck, București, 2007
Blaumann, C. și L. Dubois, Droit institutionel de l’Union europeene
Bolouis, Jean, Droit institutional des communautes, Montchrestein, Paris, 1993,a doua ediție
Cairns, Walter, Introducere în legislația [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Dalsi, [NUME_REDACTAT], Londra, 2001
Cerkez, Mirela, Evaluarea programelor și politicilor publice.Teorii,metode și practici, [NUME_REDACTAT], București, 2009
[NUME_REDACTAT] Romițan, Dicționar de dreptul mediului, Editura all Beck, București, 2004
Diaconu, Nicoleta, [NUME_REDACTAT] Europene, Ediția a II-a revizuită, [NUME_REDACTAT] Lex, București 2011
Dobrinoiu, Vasile, [NUME_REDACTAT], Drept penal. Partea generală. ,[NUME_REDACTAT] Lex,București, 2003
Duțu, [NUME_REDACTAT] de dreptul mediului, Ediția a III-a, Editura C.H.Beck, București, 2008
Fuerea, Augustin, [NUME_REDACTAT] Comunitar. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Beck, București, 2003
Ghica, Luciana-Alexandra, [NUME_REDACTAT] Europene, [NUME_REDACTAT], București, 2006
Gorunescu, Mirela, Protecția juridico-penală a mediului, revista “Dreptul”, numărul 10/2003
Kramer, Focus on [NUME_REDACTAT] Law, ed. a II-a, [NUME_REDACTAT] and Maxwell, Londra, 1997
Lupan, Ernest, Dreptul mediului, Volumul II, [NUME_REDACTAT] Lex, București,1996
Marinescu, Daniela, Tratat de dreptul mediului, [NUME_REDACTAT] Juridic, București, 2008
Matharan, La justice penale de l”environment, în revista [NUME_REDACTAT] de la securite interieure, numărul 9/1992, pagina 131, apud [NUME_REDACTAT], Infracțiunea de mediu – Infracțiune contra dezvoltării durabile, în [NUME_REDACTAT], București, numărul 11/2003 anul XIV, seria a III-a
Profirouiu, Marius și Popescu, Irina, Politici europene, [NUME_REDACTAT], București, 2003
Purica, Ionuț; Uzlău, Carmen; Dinu, Sorin; [NUME_REDACTAT] de Prognoză, Îmbunătățirea capacității instituționale, de evaluare și formulare de politici macroeconomice în domeniul convergenței economice cu [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] de Prognoză, cod SMIS 27153, Evaluarea impactului reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră asupra economiei românești prin utilizarea relațiilor tehnologice și de interdependență dintre ramuri.
Stancu, Radu, Drept comunitar, disponibilă online la www.cartdedrept.eu, accesat la 10.05.2014
Ștefan, Tudorel și Andreșan-Grigoriu, Beatrice, Drept comunitar, Editura C.H. Beck, București, 2007
Cauze conexate, C-175și 177/98, Crimnal proceedings against [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], 1999, ECR-1651, disponibil pe www.ier.ro, accesat la 2.05.2014.
C-274/98, Comisia c. Spania, 2000, ECR I-2823; C-236/99, Comisia c. Belgia, 2000, ECR, I-5657; C-329-01, Comisia c. Belgia, hot. Din 19 februarie 2004
[NUME_REDACTAT] Agency, Climate change, impact and vulnerability in Europe, publicat la 21 noiembrie 2012, disponibil online la http://www.eea.europa.eu/publications/climate-impacts-and-vulnerability-2012, accesat la 21.03.2014.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], J. Of. C 138, 1993, p. 11
Communication from the Commission to the Council, the [NUME_REDACTAT], the [NUME_REDACTAT] and Social committee and the Committee of the Regions – Winning the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Change [COM(2005) 35 – [NUME_REDACTAT] C 125 of 21 May 2005] (Comunicare a Comisiei către Consiliu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – Câștigarea luptei împotriva schimbărilor climatice globale. Document disponibil online la http://europa.eu/legislation_summaries/environment/tackling_climate_change/l28157_ro.htm, accesat la 2.02.2014
COM(98) 353 – Nepublicată în [NUME_REDACTAT], disponibilă online la http://eur-lex.europa.eu, accesat la 22.04.2014.
[NUME_REDACTAT] din 10 ianuarie 2007 privind o politică energetică pentru Europa [COM(2007) 1 final – Nepublicată în [NUME_REDACTAT]].Această comunicare reprezintă pilonul pachetului de măsuri prezentate de Comisie în ianuarie 2007 („pachetul energie”). După ce a evaluat provocările energetice în Europa, mai ales schimbările climatice și securitatea aprovizionării UE, Comisia detaliază o serie de acțiuni legate, printre altele, de piața internă a energiei, de securitatea aprovizionării, de eficiența energetică, de sursele de energie regenerabilă, de tehnologiile energetice sau de politica energetică internațională – informație disponibilă pe www.europa.eu/legislation, accesat la 5.05.2014.
COM (2000) 88 final – Nepublicată în [NUME_REDACTAT], disponibilă online la www.eur-lex.eu, accesat la 4.04.2014.
COM (2001) 580 final – Nepublicată în [NUME_REDACTAT], disponibilă online la www.eur-lex.ei, accesată la 2.05.2014.
[NUME_REDACTAT] 2002/358/CE din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele [NUME_REDACTAT], a Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice și îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din acesta, disponibil online la www.europa.eu/legislation, accesat la 5.05.2014.
Comunicarea COM (2000) 88 final, nu este publicată în [NUME_REDACTAT], disponibilă online la www.eur-lex.eu, accesată la 10.05.2014
Raport de activitate [NUME_REDACTAT] de Mediu 2013, disponibil online pe www.gnm.ro, accesatla 12.05.2014.
Directiva 2004/35/CE a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Principles on [NUME_REDACTAT], 17, Journal of [NUME_REDACTAT] (JEL) 155 (2005).
Directiva 2008/99/CE a [NUME_REDACTAT] și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal, JO L 328, 06/12/2008, p. 28-37, disponibil online la www.eur-lex.eu, accesat la 11.05.2014.
Study on environmental crime in the 27 [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] & Partners, 5 April 2007,disponibil online la http://ec.europa.eu/environment/legal/crime/studies_en.htm, accesat la 10.05.2014.
[NUME_REDACTAT] 2002/358/CE din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele [NUME_REDACTAT], a Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice și îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din acesta, disponibil online la www.europa.eu/legislation, accesat la 5.05.2014.
Hotărârea din 15. 07. 1964, în cauza 6-64, Rec. 1141
C-6/99, [NUME_REDACTAT] France c. Minister de l’Agriculture et de la Peche and Others, 2000, ECR-1651, disponibil online pe www.ier.ro, accesat la 15.04.2004.
[NUME_REDACTAT] L 130 din 15.5.2002, disponibilă online la http://eur-lex.europa.eu, accesat la 22.04.2014.
[NUME_REDACTAT] L 275 din 25.10.2003, , disponibilă online la http://eur-lex.europa.eu, accesat la 22.04.2014.
[NUME_REDACTAT] L 49 din 19.2.2004, disponibil online la http://eur-lex.europa.eu, accesat la 22.04.2014.
J.Of. L 143, 30.04.2004, p. 56, modificată ulterior prin directiva 2006/21/CE privind managementul deșeurilor din industria extractivă (J. Of. L 102, 11 aprilie 2006, p.15), ambele disponibile online la www.eur-lex.eu.
[NUME_REDACTAT] din 14 decembrie 2006 de stabilire a nivelurilor de emisii respective alocate [NUME_REDACTAT] și fiecărui stat membru în temeiul Protocolului de la Kyoto, conform Deciziei 2002/358/CE a Consiliului [notificată cu numărul C(2006) 6468] , [NUME_REDACTAT] L 358 , 16/12/2006 p. 0087 – 0089, disponibilă online pe www.eur-lex.eu, accesată la data de 27.04.2014
C 83/132 [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] 30.3.2010 RO
30.3.2010 [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] C 83/133 RO (3)
2010/778/UE: [NUME_REDACTAT] din 15 decembrie 2010 de modificare a Deciziei 2006/944/CE de stabilire a nivelurilor de emisii respective alocate [NUME_REDACTAT] și fiecărui stat membru în temeiul Protocolului de la Kyoto, conform Deciziei 2002/358/CE a Consiliului [notificată cu numărul C(2010) 9009] , [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT], L 332/41, disponibilă online la www.eur-lex.eu, accesat la 25.04.2014.
J. Of. L 120/1990, disponibil la www.eur-lex.eu, accesat la 1.04.2014.
COM (2000), disponibil online la www.europa.eu, accesat la 14.04.2014.
www.europarl.europa.eu, accesat la3.05.2014.
http://ec.europa.eu/environment/legal/crime/, accesat la 10.05.2014
www.agerpres.ro
www.ecomagazin.ro
www.eea.europa.eu
www.eur-lex.eu
www.europa.eu
www.mae.ro
www.nonguvernamental.org
[NUME_REDACTAT]
CAPITOLUL I
UNIUNEA EUROPEANĂ
1. [NUME_REDACTAT] Europene
2. [NUME_REDACTAT] în prezent
3. Rolul legislativ al UE
CAP.II. SCHIMBĂRILE CLIMATICE – PROVOCARE MAJORĂ LA NIVEL ECOLOGIC
1. Problema schimbărilor climatice și ponderea lor în tabloul general al riscurilor ecologice
2. [NUME_REDACTAT] – actor internațional angajat în lupta împotriva schimbărilor climatice
3. Strategia europeană privind schimbările climatice
4. Lansarea programului european privind schimbările climatice (PECC)
5. Protocolul de la Kyoto și angajamentul UE în cadrul negocierilor internaționale
5.1. Contextul elaborării Protocolului de la Kyoto. Caracteristici generale
CAP. III. INFRACȚIUNILE ECOLOGICE – MODALITATE DE DESCURAJARE A SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
1. Prezentare generală a infracțiunilor ecologice:
2. Răspunderea penală în cazul infracțiunilor ecologice
Pe lângă reglementările existente în [NUME_REDACTAT] Penal și în legile speciale, principalul act în care găsim infracțiuni ecologice este Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului. Aceasta prevede și sancționează o serie de fapte considerate infracțiuni, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală pentru care pedeapsa este amenda sau închisoarea.
3. Răspunderea persoanelor în lumina dreptului mediului comunitar:
CAP. IV. STUDIU DE CAZ – INFRACȚIUNI ECOLOGICE ȘI NERESPECTAREA STANDARDELOR DE MEDIU IMPUSE DE UE
1. INFRACȚIUNI ECOLOGICE SANCȚIONATE DE INSTAȚELE ROMÂNE
1.1. Săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 85 alineat 1 punct 3 litera K din Legea 137/1995 privind protecția mediului – nerespectarea interdicțiilor în legătură cu utilizarea pe terenuri agricole de pesticide sau îngrășăminte chimice:
1.2. Comiterea faptei prevăzute de art. 24 1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. 2 C.p. și de neluarea sau nerespectare măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase prev. de art.53 din O.U.G. nr.78/2000
2. Cazuri de la CJUE
2.1. Cauza C.576/11, Comisia c. Luxembourg
2.2. Hotărârile în cauza C-378/08 și în cauzele conexate C-379/08 și C-380/08 [NUME_REDACTAT] (ERG) SpA, [NUME_REDACTAT] SpA și Syndial SpA/ Ministero dello Sviluppo economico și alții și ENI SpA/[NUME_REDACTAT] e Tutela del Territorio e del Mare și alții
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
LUCRARE DE LICENȚĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
[NUME_REDACTAT] Europene privind adaptarea la schimbările climatice. Infracțiunile ecologice.
[NUME_REDACTAT]
CAPITOLUL I
UNIUNEA EUROPEANĂ
1. [NUME_REDACTAT] Europene
2. [NUME_REDACTAT] în prezent
3. Rolul legislativ al UE
CAP.II. SCHIMBĂRILE CLIMATICE – PROVOCARE MAJORĂ LA NIVEL ECOLOGIC
1. Problema schimbărilor climatice și ponderea lor în tabloul general al riscurilor ecologice
2. [NUME_REDACTAT] – actor internațional angajat în lupta împotriva schimbărilor climatice
3. Strategia europeană privind schimbările climatice
4. Lansarea programului european privind schimbările climatice (PECC)
5. Protocolul de la Kyoto și angajamentul UE în cadrul negocierilor internaționale
5.1. Contextul elaborării Protocolului de la Kyoto. Caracteristici generale
CAP. III. INFRACȚIUNILE ECOLOGICE – MODALITATE DE DESCURAJARE A SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
1. Prezentare generală a infracțiunilor ecologice:
2. Răspunderea penală în cazul infracțiunilor ecologice
Pe lângă reglementările existente în [NUME_REDACTAT] Penal și în legile speciale, principalul act în care găsim infracțiuni ecologice este Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului. Aceasta prevede și sancționează o serie de fapte considerate infracțiuni, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală pentru care pedeapsa este amenda sau închisoarea.
3. Răspunderea persoanelor în lumina dreptului mediului comunitar:
CAP. IV. STUDIU DE CAZ – INFRACȚIUNI ECOLOGICE ȘI NERESPECTAREA STANDARDELOR DE MEDIU IMPUSE DE UE
1. INFRACȚIUNI ECOLOGICE SANCȚIONATE DE INSTAȚELE ROMÂNE
1.1. Săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 85 alineat 1 punct 3 litera K din Legea 137/1995 privind protecția mediului – nerespectarea interdicțiilor în legătură cu utilizarea pe terenuri agricole de pesticide sau îngrășăminte chimice:
1.2. Comiterea faptei prevăzute de art. 24 1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. 2 C.p. și de neluarea sau nerespectare măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase prev. de art.53 din O.U.G. nr.78/2000
2. Cazuri de la CJUE
2.1. Cauza C.576/11, Comisia c. Luxembourg
2.2. Hotărârile în cauza C-378/08 și în cauzele conexate C-379/08 și C-380/08 [NUME_REDACTAT] (ERG) SpA, [NUME_REDACTAT] SpA și Syndial SpA/ Ministero dello Sviluppo economico și alții și ENI SpA/[NUME_REDACTAT] e Tutela del Territorio e del Mare și alții
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
[NUME_REDACTAT] protecției mediului înconjurător a devenit una intens mediatizată, fiind prezentă pe agenda tuturor statelor dezvoltate și mai ales pe cea a organizațiilor internaționale. Aceasta, pentru că aceste schimbări au început să fie vizibile cu ochiul liber, mulți indivizi resimțind furia naturii pe propria piele.
Schimbările climatice care se înregistrează la nivel european și mondial pot determina: accelerarea topirii ghețarilor, deșertificarea anumitor zone și inundarea altora (Australia și Pakistan), valuri de căldură însoțite de secetă (în Europa) și nu în ultimul rând, dispariția recifurilor de corali.
Dacă nu se iau măsuri pertinente există riscul ca aceste hazarde naturale să se amplifice, putând afecta foarte mult viața oamenilor, determinând secetă, foamete, sărăcie și chiar șocuri economice. Scenariul este sumbru, mortalitatea crescând foarte mult, iar speranța de viața luând direcția opusă.
În acest context, tratarea în lucrarea de licență a unei probleme de interes internațional este un fapt salutar, ce dorește să atragă încă o dată atenția cu privire la necesitatea implementării de acte normative/tratate pentru a stopa/controla fenomenul schimbărilor climatice.
Principala cauză a schimbărilor climatice o reprezintă emisia gazelor cu efect de seră în atmosferă. Pentru a controla emisia crescândă a acestor gaze atât de nocive, statele lumii au adoptat în 1997 Protocolul de la Kyoto. Prin acest act, numeroase state și-au luat angajamentul de a reduce nivelul emisiei gazelor cu efect de seră. [NUME_REDACTAT] a salutat această inițiativă,implicând în proces toate statele sale membre.
Este lesne de observat că [NUME_REDACTAT] și în special țările dezvoltate din Vestul și [NUME_REDACTAT] și-au asumat rolul de promotori ai respectării mediului înconjurător atât la nivel european,cât și la nivel internațional.
Comunitatea europeană are o lungă tradiție în acest sens, primele legiferări în materia mediului, datând încă din 1960. Mai mult,în ultima perioadă activitatea acesteia în acest domeniu s-a intensificat, impunând statelor-membre standarde din ce în ce mai ridicate. Acest lucru este foarte benefic, asigurându-se, în timp, dezvoltarea durabilă a Comunității. [NUME_REDACTAT] a pus la punct o întreagă strategie privind mediul, capabilă să stabilească ținte realiste, clare și lesne de pus în aplicare. De asemenea, Uniunea a stabilit și un regim sancționator foarte drastic în cazul în care un operator comite o amenințare la adresa mediului înconjurător. Astfel, sancțiunile și-au găsit sediul materiei în sfera penală, fiind atrasă răspunderea penală a operatorilor în cauză.
În această manieră [NUME_REDACTAT] împreună cu statele membre, dorește să descurajeze comiterea unor fapte antisociale capabile să afecteze mediul înconjurător.
România s-a aliniat direcției internaționale și mai ales celei Europene, ratificând Pactul de la Kyoto și transpunând directivele Uniunii. Așadar, și legislația română prevede sancțiuni drastice în cazul comiterii unei infracțiuni ecologice, pericolul social al unor asemenea infracțiuni fiind unul foarte ridicat.
În acest context, lucrarea de față își propune să facă o trecere în revistă a istoricului [NUME_REDACTAT] și a instituțiilor sale, pentru ca apoi, ajungând în prezent să cercetez principalele acte juridice ale Uniunii în materia mediului, inclusiv a Pactului de la Kyoto (ratificat atât de România, cât și de UE), și a strategiei comunitare, pentru ca în final să îmi focalizez atenția pe problema infracțiunilor ecologice prevăzute de dreptul comunitar și de cel intern.
CAPITOLUL I
UNIUNEA EUROPEANĂ
1. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] fondul , reconstrucției Europei, după cea de-a [NUME_REDACTAT] mondială, a apărut nevoia de cooperare între state, pentru a stabili o nouă ordine. Această nouă ordine a fost asigurată de acte juridice internaționale, capabile să impună noi standarde la nivel european, dar și la nivel mondial. Astfel statele au început să coopereze în domenii precum cel comercial, monetar, economic și politic.
Astfel au apărut ONU ([NUME_REDACTAT] Unite), OECE ([NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]), FMI ([NUME_REDACTAT] Internațional), BIRD (Banca internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare), GATT ([NUME_REDACTAT] on Tariffs and Trade), NATO ([NUME_REDACTAT] de Nord), [NUME_REDACTAT], CECO ([NUME_REDACTAT] a Cărbunelui și Oțelului), CE ([NUME_REDACTAT] Europeană) și CEEA sau Euratom ([NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT]).
Aceste forme de cooperare sunt dovada nevoii de cooperare între state, pentru ca pacea să poată fi menținută atât la nivel european, cât și la nivel mondial.
Astfel, [NUME_REDACTAT] este rodul cooperării dintre mai multe state europene, cooperare ce își găsește rădăcinile în anii ’50. UE este un proiect de integrare europeană a mai multor state europene, inițiat în 1993 (odată cu intrarea în vigoare a tratatului de la Maastricht) creat cu scopul de a fortifica relațiile dintre acestea prin adoptarea unor relații economice, sociale și politice comune.
Crearea UE nu ar fi fost posibilă, fără bazele puse în anii ’50, când au fost create cele trei organizații internaționale – [NUME_REDACTAT] a Cărbunelui și Oțelului (CECO), [NUME_REDACTAT] Europeană (CE) și [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] (CEEA sau Euratom).
Acest proiect, inițial a fost derulat de [NUME_REDACTAT] și de [NUME_REDACTAT]. La început, șase au fost statele care au dorit să coopereze pentru a atinge un bine comun – Belgia, Olanda, Luxemburg, Franța, Italia și R.F. Germania. Cele șase state s-au întrunit și au elaborat Tratatul de instituire a [NUME_REDACTAT] a Cărbunelui și Oțelului (TCECO), semnat la Paris la 18 mai 1951 (și intrat în vigoare în 1952).
Inițiativa lui Monnet și a lui Schumann venea în întâmpinarea a două mari probleme: preocuparea SUA și URSS pentru dezvoltarea politică a Germaniei și evitarea conflictelor în spațiul occidental prin cointeresarea Germaniei.
Așadar, baza formării UE a fost nevoia de a aplana conflictele între state, conflicte ce s-au dovedit a fi foarte dăunătoare pentru toate statele europene. Principala rațiune afirmată care a stat la baza înființării CECO a fost cea economică, însă în spatele ei a stat de fapt nevoia de menținere a păcii pe continentul european.
Pe lângă acest motiv au mai existat și următoarele rațiuni: împărțirea sferelor de influență după cel de-al doilea război mondial, pericolul comunismului și amenințarea potențială venită din partea țărilor arabe ce produceau petrol.
Cele trei Comunități europene care au luat naștere prin tratatul de la Paris și cel de la Roma, au fost unificate în 1965. Unificarea a vizat Adunarea comună, cele două Adunări și cele trei Curți de justiției, ființând în continuare separat Consiliul, Comisia, Consiliul special de miniștri și [NUME_REDACTAT].
După această schimbare, au aderat la CEE și [NUME_REDACTAT], Irlanda și Danemarca.
În plus, în 1960 pe 4 ianuarie este semnată la [NUME_REDACTAT] care pune bazele AELE/EFTA/AELS ([NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT]).
După doi ani intră în vigoare și politicile agricole comune (PAC), iar în 1969, la summit-ul de la Haga se stabilește reglementarea agricolă definitivă și este adoptat principiul resurselor proprii ale CEE. Evoluția continuă și în 1978, între 6-7 iulie ia naștere [NUME_REDACTAT] European (SME).
După trei ani [NUME_REDACTAT] se extinde din nou, aderând și Grecia. Ulterior, se pun și bazele unor politici de cercetare comune, creându-se în 1984, la 28 februarie programul Esprit, un program de dezvoltare și cercetare comun cu privire la tehnologia informației.
Având în vedere că în 1979, la summit-ul de la Paris s-a decis ca șefii de stat și de guvern să se reunească de 3 ori pe an și alegerea Adunării europene să se facă prin sufragiu universal, în 1984, între 14 și 17 iunie au loc alegeri europene pentru a doua oară.
În 1986 are loc o a treia extindere, Spania și Portugalia aderând la Comunitatea europeană. În anul următor își manifestă dorința de adera și Turcia, intră în vigoare actul unic european și se adoptă de către UE o strategie comună privind securitatea.
După 1990 aceste forme de cooperare se intensifică. Se formează acordul care instituie [NUME_REDACTAT] pentru reconstrucție și dezvoltare (BERD). Apoi se semnează și acordul Schengen, iar în 1992 are loc semnarea la Maastricht a Tratatului asupra [NUME_REDACTAT]. După un an ia naștere piața unică, și aderă și Austria, Suedia și Finlanda.
Pe lângă extinderea teritorială, are loc și evoluția pieței monetare comune, în 1999, 11 state din UE adoptând moneda comună – Euro. În același an intră în vigoare Tratatul de la Amsterdam, ca anul următor să adoptat și Tratatul de la Nisa. La începutul anului 2002, 12 state membre pun în circulație moneda unică.
Tot în 2002 Comisia europeană publică Cartea verde și este ratificat de UE Protocolul de la Kyoto, iar în anul următor intră în vigoare Tratatul de la Nisa.
Așadar, la baza UE stau cele două tratate fondatoare – Tratatul de instituire a [NUME_REDACTAT] (TCE) și Tratatul de instituire a [NUME_REDACTAT] (TUE/ Tratatul de la Maastricht). Acestea au fost modificate prin cele două tratate ulterioare: Tratatul de la Amsterdam și Tratatul de la Nisa.
2. [NUME_REDACTAT] în prezent
În prezent, [NUME_REDACTAT] are 28 state membre, monedă unică, steag, piață unică, zonă de liberă circulație (Schengen), dar mai ales legislație unitară și politici comune.
În ceea ce privește personalitatea juridică a [NUME_REDACTAT], începând cu anul 2009, aceasta are personalitate juridică proprie și poate încheia tratate internaționale.
Cele mai importante instituții ale [NUME_REDACTAT] sunt: [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Europene, [NUME_REDACTAT] de Justiție și [NUME_REDACTAT] Europeană.
[NUME_REDACTAT] este ales o dată la cinci ani prin vot universal, în mod direct de către cetățenii UE. Astfel, prin intermediul Parlamentului, interesele cetățenilor europeni sunt reprezentate în mod indirect. Acesta are un rol covârșitor în funcționarea UE, reprezentând puterea legislativă (adoptă directive, regulamente, decizii). În plus, hotărăște împreună cu Consiliul funcția bugetară, adoptând bugetul/cheltuielile comunității.
[NUME_REDACTAT], se întrunește aproximativ de 4 ori pe an. El este format din [NUME_REDACTAT] European, [NUME_REDACTAT] Europene și un reprezentant din fiecare stat membru (șeful de stat ori de guvern). Acestei instituții îi revine atribuția de a stabili politicile și evoluția continuă a Uniunii, stabilind strategia și negociind tratatele acesteia, ratificându-le împreună cu Parlamentul. [NUME_REDACTAT] este și reprezentantul UE în relațiile cu celelalte state, începând cu 2009 aflându-se pe această funcție [NUME_REDACTAT] Rompuy.
[NUME_REDACTAT] reprezintă puterea executivă a [NUME_REDACTAT], având drept principală atribuție, conducerea permanentă a UE, are inițiativă legislativă și veghează la executarea acestora. Are în componență 27 de comisari pentru domeniile de activitate ale UE, câte unul pentru fiecare stat membru. Aceștia sunt independenți, reprezentând interesele Uniunii și nu pe cele ale statelor din care provin.
Dintre cei 27 de comisari este numit de către [NUME_REDACTAT] un președinte. În prezent acesta este [NUME_REDACTAT] Barroso). Comisia are și un vice-președinte, care este [NUME_REDACTAT] al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate.
Toate aceste instituții împreună cu celelalte instituții ale UE, cum ar fi – Curtea de Justiție a [NUME_REDACTAT] (CJUE), [NUME_REDACTAT] de Investiții (BEI), , [NUME_REDACTAT] și Social, [NUME_REDACTAT] ș.a. alcătuiesc sistemul instituțional al UE.
3. Rolul legislativ al UE
Un important rol pe care l-a manifestat de-a lungul UE, este cel legislativ. Prin actele pe care le-a emis Consiliul și ulterior Uniunea, a creat o ramură nouă de drept – dreptul comunitar. Dreptul comunitar se integrează automat în sistemele naționale de drept a căror componentă devine.
Dreptul comunitar s-a diferențiat ca o ramură nouă de drept, cu propriile izvoare, mecanisme și mijloace de control jurisdicțional.
Astfel, Uniunea a impus numeroase standarde în diferite domenii, standarde respectate de toate statele membre. Această ordine juridică poartă denumirea de aquis comunitar. Reglementarea proprie a Uniunii trebuie să fie acceptată și respectată de toate statele membre, dar și de cele care aspiră la acest statut, existând cerința armonizării legislației interne cu cea comunitară.
Legislația UE are drept principal izvor Tratatele comunitare, regulamentele, decizia și directiva.
Regulamentul, conform art. 249 din TCE, are o aplicabilitate generală, el este obligatoriu în toate elementele sale și este direct aplicabil în toate statele membre. Astfel, acesta se aplică tuturor cetățenilor ale statelor membre și instituțiilor de pe teritoriul [NUME_REDACTAT], în mod direct, fără să fie necesară o eventuală transpunere a acestora în dreptul intern. Regulamentele sunt de imediată aplicare, producând în sarcina subiecților de drept vizați drepturi și obligații, în mod nemijlocit.
Conform aceluiași articol invocat anterior (249 TCE), decizia este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi desemnează. Astfel, spre deosebire de regulament, decizia indică în mod expres subiecții cărora le este adresată.
Destinatarii deciziei pot fi fie persoane particulare (cetățeni ai statelor membre), fie chiar statele. La fel ca și regulamentele, decizia este de aplicabilitate nemijlocită, neavând nevoie de o eventuală transpunere în legislația națională.
Ultimul tip de act comunitar cu forță obligatorie îl reprezintă directiva, aceasta apare definită de art. 249 TCE ca fiind acel act care leagă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie atins, lăsând instanțelor naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.
Din această definiție reiese că directiva este un act relativ obligatoriu, ea precizând expres subiectul căruia i se adresează. În plus, acest caracter relativ este reliefat și de marja de libertate a statelor în alegerea formei și a mijloacelor pe care instanțele naționale le pot alege, în vederea atingerii scopului impus.
Pe lângă aceste acte obligatorii, instituțiile [NUME_REDACTAT], emit o serie de acte ce nu sunt imperative, ele neavând forță obligatorie. Acestea sunt recomandările și avizele.
Recomandările, așa cum reiese și din numele lor, nu sunt obligatorii, ci doar sugerează destinatarilor ei să urmeze o anumită conduită dictată.
Avizul, la fel ca și recomandare nu are caracter obligatoriu, însă există și situații când acesta poate fi impus statelor. În fapt, avizul constă într-o opinie oficială a UE relativ la o anumită problemă/aspect. Avizele pot fi consultative și conforme.
Toate aceste pârghii legale duc la o uniformizare a legislației la nivel european, relațiile dintre state fiind foarte mult facilitate de aceste standarde comune. Mai mult, dreptul comunitar are o aplicabilitate prioritară față de dreptul intern al statelor.
Astfel, dispozițiile comunitare pot fi invocate de subiecții de drept comunitar chiar și în fața instanțelor naționale.
Mai mult, în cazul apariției unui conflict între legea națională și dreptul comunitar, dreptul comunitar va fi cel care se va aplica, el prevalând asupra legislației naționale. Chiar dacă norma națională este intrată în vigoare după ce a fost emisă cea comunitară, tot norma comunitară va avea aplicare.
Principiul aplicării prioritare a dreptului comunitar a fost pentru prima dată relevat de Curtea de Justiție a [NUME_REDACTAT] (CJCE), în cauza [NUME_REDACTAT] c. ENEL. Curtea a statuat că statele trebuie să își armonizeze propria legislație cu cea comunitară, cedând o parte din propria lor suveranitate în momentul aderării la acest organism suprastatal.
Acest principiu este afirmat chiar și de constituțiile unor state care prevăd expres în dispozițiile acestora, aplicabilitatea prioritară a dreptului comunitar.
CEJ a dat Comunității puteri exclusive, conjugate sau paralele în raport cu autoritățile statelor membre, dacă un domeniu este inclus într-una dintre acestea, atunci nu va depinde numai de prevederile explicite făcute în tratat și de întreaga strategie abordată.
Colaborarea dintre statele membre nu este vizibilă numai la nivel legislativ, ci ea se poate observa mai ales la nivelul implementării politicilor comune. Statele au început să implementeze politici comune încă din anul 1950 când au decis să înființeze CECO, principalul scop al acestei comunități fiind acela de a propulsa economic și de a restabili situația prosperă în statele puternic afectate de cele două [NUME_REDACTAT].
Un alt pas important privind implementarea unor politici comune fost elaborarea Tratatului de instituire a [NUME_REDACTAT] Europene (TCEE). Prin acest tratat a fost creată o piață comună bazată în principal pe principiile liberei circulații (a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor).
Un alt domeniu în care au fost stabilite politici comune este cel al agriculturii (PAC), a coeziunii și dezvoltării sociale regionale, politica monetară (cu trecerea la moneda unică europeană), politica privind conservarea resurselor biologice marine, politica industrială, a sănătății, a educației, a protecției civile și nu în ultimul rând, politica comună a mediului.
Acest din urmă domeniu, cel al mediului, apărut în 1970, pe fondul unor ample dezbateri înregistrate la nivel mondial. Ulterior acestui moment politicile din domeniul mediului au început să ocupe un loc fruntaș în strategia Uniunii.
CAP.II. SCHIMBĂRILE CLIMATICE – PROVOCARE MAJORĂ LA NIVEL ECOLOGIC
1. Problema schimbărilor climatice și ponderea lor în tabloul general al riscurilor ecologice
Așa cum am reliefat și mai sus, pe agenda [NUME_REDACTAT] un rol dominant îl joacă problema schimbărilor climatice. Planeta noastră are propria dinamică,iar prin creșterea bruscă a populației la nivel mondial, această evoluție poate fi influențată în cele mai surprinzătoare moduri.
Protejarea mediul înconjurător a devenit o problemă din ce în ce mai dezbătută, pentru că ea afectează întreaga populație a globului. Încă din anul 1999, problema mediului înconjurător era considerată ca fiind una din principalele probleme ale cetățenilor europeni, , ei situând nevoia de îmbunătățire a mediului înconjurător pe locul al patrulea, după șomaj, lupta împotriva sărăciei, a crimei organizate și menținerea păcii. Așadar, 86% din populația UE considera în 1999, o prioritate publică, îmbunătățirea mediului înconjurător.
În prezent, ultimul eurobarometru a relevat că cetățenii Uniunii manifestă un mare interes pentru problema schimbărilor climatice. Astfel, nouă din zece europeni consideră că schimbările climatice reprezintă o problemă gravă; 69% dintre ei cred ca acestea reprezintă o problema „foarte grava”, iar 21 % – o „problema destul de grava”, doar 9 % dintre ei considerând că schimbările climatice nu reprezintă o problemă gravă.
În plus, jumătate din cetățenii europeni intervievați consideră că schimbările climatice se numără printre cele patru cele mai grave probleme cu care ne confruntam. 70 % dintre subiecți au declarat că sunt de acord că reducerea importurilor de combustibili fosili ar putea aduce UE beneficii din punct de vedere economic.
O mare parte din respondenți sprijină acțiunile naționale în domeniul eficienței energetice și al energiei din surse regenerabile. 92 % din respondenți cred că este important ca guvernele lor să acorde asistență pentru îmbunătățirea eficienței energetice până în 2030, 51 % dintre respondenți afirmând că acest lucru este „foarte important”. In privința energiei din surse regenerabile, 90 % consideră că este important ca guvernele lor să stabilească obiective pentru a intensifica utilizarea surselor de energie regenerabila până în 2030, 49 % din respondenți considerând că acest lucru este „foarte important”.
În plus, 50 % din europeni afirmă că au luat unele măsuri de combatere a schimbărilor climatice în ultimele șase luni, ceea ce reprezintă o ușoară scădere față de 2011 (53 %). Printre cele mai comune măsuri se numără reducerea și reciclarea deșeurilor (69 %) și încercarea de a reduce utilizarea articolelor de unică folosință (51 %).
Această cercetare cantitativă scoate în evidență preocuparea continuă pe care o manifestă cetățenii europeni pentru problema schimbărilor climatice, și explică, în același timp, politicile implementate de [NUME_REDACTAT] mai ales în ultimele decenii.
Pe lângă îngrijorarea manifestată de europeni pentru protejarea mediului, la nivel internațional au fost înregistrate ecouri similare, fiind numeroase persoanele și organizațiile care militează pentru protejarea mediului înconjurător.
Unul din principalele riscuri ale poluării și implicit ale nerespectării mediului, îl reprezintă acțiunea de schimbare a climei.
Schimbările climatice sunt foarte periculoase datorită hazardelor naturale pe care le determină și implicit afectarea populației dintr-o anumită zonă, prin înregistrarea de numeroase victime.
Prezența schimbărilor climatice nu mai poate fi ignorată, ele fiind vizibile pe toate continentele. Putem observa cum temperaturile cresc, fenomenele extreme ale naturii au devenit tot mai des întâlnite, intensitatea precipitațiilor s-a modificat, există un risc foarte mare generat de topirea ghețarilor și creșterea nivelului oceanelor, hazarde precum seceta și inundațiile fiind prezente pe teritoriul tuturor țărilor. Mediul înconjurător a început să fie distrus de acțiunile umane – poluarea aerului, apei a solului, defrișarea pădurilor, dispariția unor specii, distrugerea stratului de ozon sau încălzirea globală sunt dovezi cuantificabile ale acestor distrugeri.
În acest context, unul din principalele riscuri ecologice cu care se confruntă planeta este cel generat de schimbările climatice. Populația actuală a Terrei sete în mare pericol, dar amenințate sunt mai ales generațiile următoare.
Principala cauză a schimbărilor climatice o reprezintă emisia gazelor cu efect de seră. Aceste gaze sunt generate la rândul lor de activitățile umane.
În contextul în care populația globului continuă să crească, se preconizează că valoarea gazelor de seră va crește îngrijorător de mult.
În 1800, populația totală a globului era de numai 1 miliard, ajungând să crească în 100 de ani la 2 miliarde, ca în prezent populația globului să numere 7 miliarde de oameni. În mod cert, coabitarea atâtor persoane va deveni una din principalele provocări ale acestui secol.
Există deja numeroase zone ale globului în care sănătatea oamenilor este grav pusă în pericol, mai ales de gazele emise în procesele industriale. Cea mai poluată zonă din lume este Sumqayit, în Azerbaijan – Aceasta locație are nefericirea de a fi recunoscută drept cea mai poluata zona din lume conform listei celor mai poluate locuri de pe Glob, a [NUME_REDACTAT]. Poluarea este moștenirea pe care industria sovietică a lăsat-o Azerbaijianului. Sumqayit este un oraș cu 275.000 de mii de locuitori, iar industriile ale căror urme le poarta astăzi sunt industria grea, industria uleiului, industria chimica. Într-adevăr, în epoca sovietică, orașul acesta era unul dintre cele mai mari centre ale producției chimice din lume. În urma acestei poluări, posibilitatea ca oamenii din zonă să facă cancer este cu 22 până la 51 la sută mai mare decât pentru locuitorii din alte zone ale țării. În plus, copiii de aici suferă de o mulțime de defecte genetice, de la întârziere mintală până la boli ale oaselor.
Alte zone foarte poluate de pe glob sunt: Cernobîl (Ucraina, unde în 1986 a avut loc cel mai mare accident nuclear din lume), [NUME_REDACTAT] (Rusia), Kabwe (Zambia), [NUME_REDACTAT] (Peru), Linfel (China), Norilsk (Rusia), Sukinda (India),Tianying (China) și Vapi (India).
Analizând problemele pe care le au persoanele care locuiesc în acest zone foarte poluate, putem observa că riscurile pe care le implică industria neecologică sunt fatale. Mai mult, poluarea din aceste zone nu amenință numai orașele respective, ci întreaga planetă prin determinarea, în timp, a schimbărilor climatice.
Nivelul emisiilor gazelor cu efect de seră este în continuă creștere. [NUME_REDACTAT] Unite, prin Grupul interguvernamental privind schimbările climatice anticipează că aceste emisii vor determina în următorii ani o creștere de până la+ 5,8° Celsius la nivel global până în 2100.
În urmă cu 4 ani, o echipă de cercetători s-a deplasat pe teritoriul Norvegiei unde a realizat un studiu cu privire la emisiile de metan, unul din cele mai importante gaze cu efect de seră. S-a constatat că acest gaz era emis prin topirea țărmului mării (a permafrostului, ce conține un volum dublu de carbon față de cel din atmosferă). Biomasa în stare de putrefacție, emite carbon sau metan prin topire. În regiunile din vecinătatea zonelor polare, o parte din teren sau albia mării este în permanență înghețată.
Potrivit unor estimări, acest strat – numit permafrost – conține dublul cantității de carbon aflat în prezent în atmosferă. În condiții de încălzire, acest carbon poate fi eliberat din biomasa aflată în putrefacție fie sub formă de dioxid de carbon, fie sub formă de metan. Acest din urmă gaz, este de 20 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon și prin emiterea lui calota glaciară se topește în mod alert.
Un raport efectuat în martie a.c., a prezentat urmările apocaliptice pe care schimbările climatice le pot avea. Raportul efectuat de [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] (IPCC) din cadrul ONU, a trecut în revistă consecințele pe care activitățile umane și implicit creșterea emisiilor gazelor de seră le pot avea. La acest raport foarte complex, au lucrat mai bine de 300 de cercetători, finalizându-se cu 32 de volume, având în total peste 2600 de pagini.
Conform acestui raport, principalele efecte ale schimbării climatice vor fi: accelerarea topirii ghețarilor, deșertificarea anumitor zone și inundarea altora (Australia și Pakistan), valuri de căldură însoțite de secetă (în Europa) și nu în ultimul rând, dispariția recifurilor de corali.
Aceste hazarde naturale care se vor amplifica, vor afecta foarte mult viața oamenilor, determinând secetă, foamete, sărăcie și chiar șocuri economice. Scenariul este sumbru, mortalitatea crescând foarte mult, iar speranța de viața luând direcția opusă.
Aceste rezultate au fost anticipate și de raportul AEM, întocmit în urmă cu doi ani, însă numai la nivelul Europei – „Climate change, impacts and vulnerability in Europe 2012” (Schimbările climatice, impact și vulnerabilități în Europa 2012).
Acest raport aduce în atenție faptul că foarte multe regiuni din Europa sunt afectate de schimbările climatice și vor fi în viitor tot mai amenințate de acestea. Efectele sunt previzibile: creșterea temperaturilor medii anuale, creșterea temperaturilor în Europa sudică și deșertificarea unor regiuni, iar în Europa nordică creșterea precipitațiilor. Cel mai grav efect constă în topirea ghețarilor din [NUME_REDACTAT] și implicit creșterea nivelului mărilor afectate.
Aceste două rapoarte,pe lângă multe altele, întocmite de-a lungul timpului, trag un semnal de alarmă cu privire la nevoia de reacție și de preîntâmpinare a schimbărilor climatice semnificative. Schimbările climatice sunt o realitate, iar efectele acestora nu mai pot fi negate, rezultatele devastatoare fiind din ce în ce mai vizibile de la un an la altul.
2. [NUME_REDACTAT] – actor internațional angajat în lupta împotriva schimbărilor climatice
Așa cum am arătat la prima secțiune, [NUME_REDACTAT] a conștientizat riscurile impuse de schimbările climatice, relevate în al doilea capitol. Astfel, reacția Uniunii nu a întârziat să apară, politicile în domeniul mediului ocupând un loc important în strategia statelor europene.
Pe fondul înregistrării dezastrului ecologic de la Cernobîl, viziunea consemnată în TCEE și TCECO s-a schimbat radical. Astfel, s-a încercat diminuarea folosirii energiei atomice și a cărbunelui, prima resursă fiind periculoasă, iar a doua deosebit de poluantă.
În acest mod atenția s-a mutat pe dezvoltarea durabilă, protecția consumatorului și protejarea mediului înconjurător.
Mai mult, încă din anii 60 pot fi observate politici de mediu la nivelul UE, ele materializându-se în elaborarea primelor norme în domeniul substanțelor periculoase, a produselor industriale și a detergenților, în contextul reglementării pieței comune. Primele acte ale instituțiilor comunitare în domeniul mediului au fost: Directiva 67/548/CEE privind clasificarea substanțelor periculoase și Directiva 70/220/CEE privind poluarea aerului prin emisii ale vehiculelor cu motor.
Prima manifestarea oficială a [NUME_REDACTAT] privitoare la problemele mediului a putut fi observată în 1972, când a avut loc prima Conferință globală pe probleme de mediu, la Sockholm. Ca urmare a dezbaterilor care au avut loc la această conferință, între 1973 și 1977 a avut loc implementarea primului program de acțiune pentru mediu, urmat de alte trei programe.
Acesta a fost urmat de un al doilea program (1978-1982), ce a impus luarea unor măsuri privind controlarea și prevenirea poluării.
În 1983 a început derularea celui de-al treilea program, care avea în centrul său încercarea de protejare a mediului înconjurător și a resurselor naturale.
Un al patrulea program a avut loc, începând cu 1987 și până în 1992, având patru direcții: implementarea efectivă a legislației de protecție a mediului existentă , reglementarea impactului asupra mediului produs de sursele de poluare, îmbunătățirea accesului publicului la informațiile privitoare la mediu și crearea de noi locuri de muncă.
Până în anul 1992, activitatea de legiferare în domeniul mediului s-a intensificat, ajungând la peste 200 de acte normative, conform [NUME_REDACTAT]. Însă, la momentul respectiv nu puține erau vocile critice care semnalau necesitatea dezvoltării reglementării și politicilor în domeniul mediului, ca urmare a efectelor negative ale schimbărilor climatice.
Cel mai important pas în domeniul mediului s-a făcut prin [NUME_REDACTAT] European. Până în acel moment, activitatea de legiferare în domeniul mediului era totuși susținută de art. 2 din TCE și de prevederile din [NUME_REDACTAT] de la Roma. Menționez aici următoarele prevederi relevante:
art. 2 din TCE – comunitatea trebuie să promoveze un nivel înalt de protecție și îmbunătățire a calității mediului
Art. 6 din TCE – protecția mediului trebuie să fie integrată în politicile [NUME_REDACTAT]. 174 din TCE (art. 191 TUE), care prevede obiectivele urmărite de politica Comunității în domeniul mediului
Art. 175 din TCE (art. 192 TUE) care reglementează procedurile cu privire la acțiunile pe care Comunitatea urmează să le întreprindă în vederea obiectivelor menționate de art. 174
Art. 176 din TCE (art. 193 TUE) care atrage atenția asupra adoptării de către statele membre a unor măsuri de protecție a mediului mai stricte.
Dorindu-se asigurarea unei protecții cât mai ridicate a mediului, statele europene au încercat să încurajeze cât mai mult utilizarea surselor de energie alternative, regenerabile.
Printre aceste surse se numără: energia eoliană, solară, și chiar a mareelor. Această direcție reiese mai ales din cele trei programe implementate – ALTENER, STEER și SAVE.
Mai mult, în 1991 a fost inițiată de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Europeană. Tot în același sens a fost semnat de către UE și Protocolul de Kyoto privind schimbările climatice, din 1997.
Prin acest protocol [NUME_REDACTAT] și-a asumat obligația de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
În 1992, s-a remarcat o inițiativă la nivelul [NUME_REDACTAT] de a introduce o taxă pentru emisiile de gaze cu efect de seră, însă Consiliul s-a opus și acest demers a rămas fără rezultat.
La începutul constituirii CECO, unul din principalele scopuri a constat în dezvoltarea economică și implicit creșterea calității vieții. Însă calitatea vieții nu era determinată numai de nivelul economiei, ci și de mediul în care cetățenii europeni își trăiau viața. Astfel, treptat, un accent deosebit a început să fie pus pe evitarea poluării și pe o exploatare conștientă a resurselor naturale.
Astfel, Comunitatea a început să își manifeste tot mai mult interesul pentru acest domeniu, în 1990 fiind creată o [NUME_REDACTAT] a Mediului. Aceasta a fost creată în baza Regulamentului CEE nr. 1210/90, cu sediul la Copenhaga. Aceasta are personalitate juridică, și din 1993 are stabilit ca principal obiectiv strângerea, prelucrarea și schimbul de informații privind mediul înconjurător.
Un moment hotărâtor în stabilirea ca prioritate a protecției mediului, a fost inserarea în Tratatul de la Maastricht a sintagmei de durabilitate pentru creșterea economică și de protecția mediului pentru posibilitatea construcției europene. Astfel, când a intrat în vigoare acest tratat (la 1 noiembrie 1993), problema mediului înconjurător la nivelul [NUME_REDACTAT] a devenit o adevărată prioritate.
După acest moment, numărul reglementărilor intervenite la nivel european în ceea ce privește mediul a crescut simțitor.
Totuși, interesant este că la început, existau în Uniune state care aveau standarde mai ridicate în ceea ce privește protecția mediului, decât cele comunitare. În acest fel, am putut fi martori unei derogări de la principiul aplicării prioritare a dreptului comunitar, pe care l-am prezentat anterior, în aceste state aplicându-se standardele naționale, mai bine dezvoltate.
Cel de-al cincilea program pentru Acțiune pentru Mediu, a avut în centrul său ideea din Tratatul de la Maastricht – dezvoltarea durabilă. Acest nou program implementat se baza pe următoarele principii: integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale, înlocuirea instrumentelor impuse cu instrumente de responsabilizare a actorilor în ceea ce privește protecția mediului. Astfel, în toate politicile Comunității trebuie să se țină seama de mediu,
pentru propriile propuneri, Comisia este obligată să efectueze o evaluare a consecințelor asupra mediului.
Pe lângă obiectivele impuse de acest program, strategia a recomandat și numeroase instrumente cum ar fi: legislația în materia mediului, facilități tehnologice care să polueze mai puțin, sau care să nu polueze deloc, finanțări pentru asigurarea respectării standardelor stabilite și mai ales educarea populației, informarea și responsabilizarea ei pentru a preîntâmpina poluarea.
Prin acest program, a început să fie tras un semnal de alarmă cu privire la dinamica schimbărilor climatice, care puteau amenința bună-starea cetățenilor europeni. În plus, prin intrarea în 1995 a trei noi state membre în UE (Austria, Suedia și Finlanda), acestea au impus propriile standarde și la nivel comunitar, protecția mediului la nivelul uniunii evoluând în mod simțitor. Astfel, după un an al cincilea program privitor la mediu a fost modificat, stabilindu-se cinci domenii prioritare: integrarea politicilor de mediu în cele sectoriale, lărgirea instrumentelor de aplicare a politicilor, dezvoltarea unor instrumente de implementare și supraveghere a implementării politicii, îmbunătățirea operațiunilor de informare și comunicare și nu în ultimul rând implicarea UE pe plan internațional în acțiunile de protecția a mediului.
Următorul program care a fost implementat a angrenat foarte multe state, inclusiv statele în curs de aderare. Acesta s-a derulat între 2001 și 2010, fiind intitulat Viitorul nostru, alegerea noastră. Acest program a fost adoptat prin Decizia nr. 1600/2002/CE. Aceasta stabilește prioritățile în domeniul mediului, la nivel Comunitar pe următoarele paliere:schimbări climatice, natură și biodiversitate, mediu și sănătate și managementul resurselor naturale și cel al deșeurilor.
Chiar și titulatura acestui program redă militarea UE pentru dezvoltarea durabilă. Astfel, a apărut în timp o nevoie de protejare a mediului înconjurător, pentru ca urmașii noștri să se poată bucura de mediul și resursele de care noi am beneficiat.
Conform capitolului din TUE destinat mediului (Titlul XX – Mediul), [NUME_REDACTAT] are următoarele obiective (art. 191, fostul art. 174 TCE):
conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;
ocrotirea sănătății persoanelor;
utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale;
promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială și în special lupta împotriva schimbărilor climatice.
În alin. (2) al aceluiași articol sunt reglementate principiile politicii Uniunii în domeniul mediului. Astfel, această politică are în vedere: diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauției și acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și pe principiul „poluatorul plătește”.
Principiul precauției/ al anticipației a apărut în Germania în anii 70, pe fondul luptei împotriva ploilor acide, a încălzirii atmosferei și a poluării [NUME_REDACTAT]. Confruntându-se cu aceste probleme, statul german a planificat o strategie de evitare a pagubelor produse mediului, pentru a preîntâmpina înregistrarea unor asemenea situații. Ulterior, acest principiu a căpătat o semnificație importantă la nivelul Comunității, legislația secundară comunitară făcând referire la acesta.
Mai mult în anul 2000 a existat chiar o Comunicare relativă la principiul precauției. Conform acesteia principiul precauției se aplică:
în cazul în care datele științifice sunt insuficiente, neconcludente sau incerte
în cazul în care o evaluare științifică preliminară arată că pot exista efecte periculoase asupra mediului, oamenilor, animalelor sau sănătății plantelor.
De asemenea, Comunicarea stabilește și regulile după care se ghidează acest principiu:
evaluarea științifică realizată are autoritate independentă pentru a se determina gradul de incertitudine științifică
evaluarea riscurilor potențiale și a consecințelor inacțiunii
participarea în condiții de maximă transparență a tuturor părților interesate la studiul măsurilor posibile.
Mai mult, și CJUE a examinat în numărate rânduri principiul precauției. În cauza Pretura di Udine, Curtea precizat că statele membre au obligația de a preveni și de a reduce pe cât posibil, sursa poluării și de a eradica riscurile cunoscute. Astfel, statele membre trebuie să se conformeze principiilor precauției și acțiunii preventive, fiind interzisă abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deșeurilor.
Și în cauza Greenpeace, se poate observa o valorificare a principiului precauției. [NUME_REDACTAT] a constatat că este necesară respectarea principiului precauției – parte care comercializează anumite produse având obligația de a informa mereu autoritatea competentă cu privire la orice element nou ce poate prezenta un risc pentru sănătatea umană și mediu, inclusiv pentru statele membre și pentru Comunitate.
Tratatul, pe lângă principiile inserate, mai prevede că măsurile reglementate răspund cerințelor în domeniul protecției mediului, presupunând uneori și o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să ia, din motive de protecție a mediului fără caracter economic, măsuri provizorii supuse unei proceduri de control din partea Uniunii.
În alin. (3) sunt menționate sursele politicii de mediu a Uniunii:
datele științifice și tehnice disponibile;
condițiile de mediu din diferitele regiuni ale Uniunii;
avantajele și costurile care pot rezulta din acțiune sau din inacțiune;
dezvoltarea economică și socială a Uniunii în ansamblul său și de dezvoltarea echilibrată a regiunilor sale.
În alineatul următor (4), sunt precizate competențele Uniunii în domeniul mediului, fiind prevăzut și dreptul UE și a statelor membre coopera cu țări terțe și cu organizații internaționale competente, condițiile cooperării putând face obiectul unor acorduri.
În plus se menționează expres că statele membre au competența de a negocia în cadrul organismelor internaționale și de a încheia acorduri internaționale, pe cont propriu.
Parlamentul și Consiliul, au mutat dezbaterea de la nivelul principiilor generale în materia mediului, la acțiuni efective care pot fi întreprinse în vederea atingerii obiectivelor prevăzute și a respectării principiilor stabilite. Astfel, Consiliul va adopta:
– dispoziții în special de natură fiscală;
– măsuri privind: amenajarea teritoriului, administrarea cantitativă a resurselor de apă sau care au legătură directă sau indirectă cu disponibilitatea resurselor menționate, exploatarea solurilor, cu excepția managementului deșeurilor, măsurile care aduc atingere în mod semnificativ opțiunii unui stat membru între diferite surse de energie și structura generală a alimentării sale cu energie.
Tratatul prevede și o derogare de la aceste prevederi în articolul 193 (ex-articolul 176 TCE) – măsurile de protecție adoptate în temeiul articolului 192 nu pot împiedica nici un stat membru să mențină sau să stabilească măsuri de protecție mai stricte. Aceste măsuri trebuie să fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.
În concluzie, prin inserarea acestor dispoziții în TUE, problema respectării mediului este tratată cu responsabilitate deplină de UE.
Instrumentele utilizate de [NUME_REDACTAT] în vederea implementării politicii de mediu:
Primele instrumente care au fost folosite în politicile mediului au fost cele legale. Încă din anii 60, așa cum am menționat anterior, Comunitatea a elaborat legi pentru a proteja mediul înconjurător. În prezent, există la nivelul [NUME_REDACTAT] numeroase acte normative, mai ales directive și regulamente care reglementează domeniul mediului. Am tratat la prima secțiune a acestei lucrări specificul acestor două acte normative. Directivele având un grad mai mare de flexibilitate, ele sunt mai des folosite în reglementare domeniului mediului. Așadar, natura celor mai multe reglementări din domeniul mediului este aceea a unor directive-cadru, ce fixează standarde comunitare.
Astfel, o mare parte a jurisprudenței din domeniul mediului a surprins problema modalității de transpunere a directivelor în dreptul intern, prerogativă a autorităților publice locale sau naționale. În situația unei neconformări cerințelor directivei, poate deveni incident art. 226 din TCE.
Printre documentele legale amintim: Directiva 337/85 privind evaluare efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, modificată prin Directiva 11/97, Directiva 313/90 privind accesul liber la informația de mediu, Directiva 692/91 privind standardizarea și raționalizarea rapoartelor asupra implementării unor directive referitoare la mediu, Regulamentul 1210/90 privind înființarea [NUME_REDACTAT] de Mediu și a rețelei europene de informație și observație pentru mediu (EIONET), Regulamentul 1973/92 privind crearea unui instrument financiar pentru mediu: LIFE, [NUME_REDACTAT] 672/97 privind Programul de Acțiune pentru [NUME_REDACTAT] Neguvernamentale.
Pe lângă actele interne emise, politica de protecție a mediului s-a putut observa și la nivelul colaborării cu diferite organizații internaționale în acest sens. Mai mult, au fost negociate chiar și acorduri internaționale în acest domeniu, protecția mediului fiind o problemă a întregii planete.
Un alt instrument pe care îl regăsim la nivel european în domeniul mediului este finanțarea. Aceste finanțări și-au demonstrat de-a lungul timpului impactul benefic și aportul considerabil adus la implementarea politicilor. Amintim aici programele: ALTENER, STEER SAVE, LIFE, LIFE III ȘI ISPA.
Programul LIFE a contribuit foarte mult la promovarea și informarea populației cu privire la politica și legislația Uniunii . acest program a avut două axe: LIFE NATURA ȘI LIFE MEDIU. LIFE NATURA, așa cum și numele sugerează, a avut drept principal obiectiv implementarea măsurilor de protejare a mediului înconjurător/a naturii. Pe de cealaltă parte, programul LIFE MEDIU s-a axat pe implementarea unor proiect de îmbunătățire a calității apei, de evoluție a tehnologiei, dar mai ales de gestionare rațională a deșeurilor. Astfel, prin intermediul acestor programe, au fost finanțate diferite proiecte de dezvoltare sustenabilă, reciclarea deșeurilor, purificarea apei și a aerului.
Și programul LIFE III a fost unul important, el antamând fonduri de peste 640 de milioane de euro, fiind împărțit ca și programul inițial LIFE pe cele două subdomenii – LIFE MEDIU și LIFE NATURA.
Un program ce a preîntâmpinat numeroase probleme privind protecția mediului înconjurător, derulat de Uniune, a fost Acțiune pentru Mediu (200-2010). Acest program și-a focalizat atenția pe următoarele domenii:
domeniul schimbărilor climatice – stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel optim, care să nu contribuie la modificarea climei Terrei, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8% față de nivelul avut în 1980, în perioada 2008-2012 și restructurarea principalelor sectoare răspunzătoare pentru creșterea nivelului gazelor de seră (transportul, energia, agricultura)
domeniul protejării faunei și vegetației prin protejarea și refacerea ecosistemelor, prin menținerea biodiversității și prin protejarea solului împotriva poluării
asigurarea unui mediu propice dezvoltării armonioase a indivizilor și menținerea sănătății acestora prin: implementarea unui sistem unitar de gestionare a produselor chimice și prin eliminarea unor compuși chimici nocivi pentru sănătatea oamenilor
domeniul resurselor naturale și al deșeurilor: asigurarea consumului durabilă a resurselor regenerabile și neregenerabile și folosirea surselor alternativă de energie și chiar înlocuirea celor neregenerabile cu cele regenerabile.
Un ultim instrument pe care îl regăsim este cel de ordin tehnic. Constituie instrumentele tehnice: etichetele ecologice, sistemul de audit și de management (EMAS), sistemul de evaluare a efectelor proiectelor publice și private asupra mediului, criteriile de inspectare a întrunirii standardelor stabilite la nivel comunitar.
Sistemul EMAS, de management și audit al mediului a fost implementat în vederea îmbunătățirii performanțelor de mediu ale operatorilor economici prin introducerea și implementarea unor sisteme de evaluare periodică a lor și de formare profesională a operatorilor economici din domeniul mediului. Acest sistem de evaluare, are o largă aplicabilitate, fiind necesar pentru evaluarea tuturor proiectelor publice sau private din domeniul mediului – planuri de dezvoltare urbană, de dezvoltare a teritoriului, în domeniul energetic, în cel al transporturilor, în managementul deșeurilor, al apelor, în industrie, agricultură, turism, telecomunicații etc.
Programe sectoriale ale [NUME_REDACTAT] derulate în domeniul mediului:
Pe lângă politica generală derulată de UE în ceea ce privește protecția mediului, pot fi observate la același nivel și programe sectoriale.
Primul program sectorial implementat a fost Strategia privind gestionarea deșeurilor, deseori deșeurile producând chiar dezastre ecologice. Astfel, Uniunea a venit în întâmpinarea problemei poluări mediului prin gestionarea deficitară a deșeurilor, dar și a exploatării raționale a resurselor naturale, prin reciclarea deșeurilor. Implicațiile acestui program și specificul lui îl voi detalia ulterior, într-un capitol distinct, tema făcând subiectul studiului de caz al prezentei lucrări.
O altă politică sectorială importantă, o reprezintă politica în domeniul apei. Încă din anii 60 Comunitatea a elaborat o serie de prevederi care să asigure o calitate prestabilită a apei, în diferite domenii, cum ar fi: apa potabilă, apa de pescuit, apa pentru pescuit, pentru creșterea moluștelor etc.
Aceste standarde au fost stabilite prin Directiva-cadru din 2010 privind apa. Aceasta are la bază următoarele principii: acțiunea preventivă, principiul precauției, protecția ridicată, principiul poluatorul plătește, diminuarea poluării prin diminuarea surselor de poluare. Obiectivele prevăzute de prezenta Directivă sunt: încadrarea apelor în standardele afirmate, extinderea domeniului de protecție a apelor la toate apele, inclusiv cele subterane, organizarea apelor pe bazine hidrografice pentru o mai bună gestionare a acestora, simplificarea legislației, și stabilirea unui preț corect a apei.
Prin alte acte normative elaborate la nivelul Uniunii au fost stabilite și standarde privind calitatea apei, limita de emisii a deșeurilor în ape și monitorizarea și sancționarea respectării standardelor impuse în domeniul apei.
Pe lângă apă, un alt element esențial al naturii, fără de care omul nu poate trăi este aerul. Și în acest domeniu, [NUME_REDACTAT] a impus standarde pentru o asigurării a calității vieții cetățenilor. Politica în acest domeniu este reglementată de Directiva-cadru privind evaluarea și managementul calității aerului.
Principiile acestei politici sunt următoarele: stabilirea și respectarea unor praguri de poluare a aerului, monitorizarea și evaluarea calității aerului, informarea și avertizarea persoanelor aflate într-o zonă cu un grad de poluare ridicat.
Directiva prevede următoarele obiective: stabilirea de criterii și metode comune pentru evaluarea calității aerului, alertarea populație în situațiile de poluare a aerului, îmbunătățirea și menținerea calității aerului. Tot prin această directivă, a fost stabilită și o listă de substanțe poluante.
În același domeniu, al calității aerului, au fost elaborate norme privind emisiile de noxe de către autovehicule și motoare, privind calitatea combustibililor și a aerului și nu în ultimul rând, privind manipularea combustibililor.
O altă politică sectorială cu largi implicații asupra protecției mediului este poluarea industrială cu următoarele aspecte – controlul emisiilor industriale, controlul riscului de accidente industriale, auditul de mediu și etichetarea ecologică.
Domeniul poluării industriale este reglementat de următoarele acte normative: Directiva 61/96 privind prevenirea și controlul integral al poluării , Directiva 360/84 privind poluarea atmosferei produse de surse industriale, Directiva 82/96 privind accidentele nucleare SEVESO, Regulamentul EMAS nr. 1836/93 și Regulamentul privind eco-etichetarea 880/92.
3. Strategia europeană privind schimbările climatice
[NUME_REDACTAT] a pus la punct o adevărată strategie de combatere a schimbărilor climatice. Aceasta reprezintă sinonimul a patru provocări: la nivelul riscului climatic însuși și al voinței politice de a-i face față, la nivelul participării internaționale la combaterea schimbărilor climatice, la nivelul inovării necesare pentru o schimbare a modurilor de producere și de utilizare a energiei și la nivelul adaptării țărilor la efectele inevitabile ale schimbărilor climatice.
Conform art. 6 din TCE (clauza transversală), standardele prevăzute de dreptul mediului la nivel comunitar, trebuie avute în vedere la stabilirea și aplicarea politicilor și măsurilor enumerate în art. 3 al aceluiași act, pentru ca în acest fel să se asigure o dezvoltare durabilă. Asta presupune o sincronizare a tuturor politicilor UE cu politica de mediu. Politica de mediu nu este deci o simplă politică sectorială comunitară, ci prin prevederile menționate anterior ea capătă un caracter de parte integrantă a tuturor celorlalte politici comunitare.
Conform poziției exprimate de [NUME_REDACTAT], strategia adoptată privind schimbările climatice urmărește următoarele direcții:
extinderea luptei împotriva schimbărilor climatice la toate țările poluante (cu responsabilități comune, dar diferențiate) și la toate sectoarele implicate (ansamblul modurilor de transport, despădurire etc.);
consolidarea inovării, ceea ce include aplicarea și utilizarea tehnologiilor existente și dezvoltarea unor tehnologii noi (în special prin politici active de sprijin care să profite de înlocuirea normală a echipamentelor);
utilizarea și dezvoltarea instrumentelor bazate pe piață (cum ar fi schema de comercializare a certificatelor de emisii introdusă de UE);
realizarea unor eforturi de prevenire și de corectare pentru adaptarea la schimbările climatice, în funcție de regiunile și de sectoarele economice cele mai afectate.
Aceste direcții se materializează prin următoarele acțiuni:
garantarea aplicării imediate și efective a politicilor convenite pentru a atinge obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8 % față de nivelul din 1990, așa cum a fost fixat în Protocolul de la Kyoto. Măsurile vizate sunt în special cele identificate în Cartea verde privind securitatea aprovizionării cu energie și în Cartea albă privind politica transporturilor, precum și măsurile de promovare a tehnologiilor fără efecte asupra climei, cum ar fi tehnologiile ecologice;
creșterea gradului de sensibilizare a cetățenilor pentru a-i încuraja să-și schimbe comportamentul, în special prin lansarea unei campanii de sensibilizare la nivelul UE;
intensificarea și orientarea mai bună a cercetărilor, pe de o parte pentru a aprofunda cunoștințele privind schimbările climatice și impactul acestora la nivel local și global, iar pe de altă parte pentru a elabora strategii de atenuare a acestor schimbări, care să prezinte un bun raport cost-eficiență (în special în sectorul energiei și al transporturilor, dar și în agricultură și industrie), precum și strategii de adaptare la schimbările climatice;
consolidarea cooperării cu țările terțe, pe de o parte, la nivel științific și prin transfer de tehnologii ecologice, și, pe de altă parte, în mod specific cu țările în curs de dezvoltare prin elaborarea de politici de dezvoltare ecologice și prin întărirea capacităților de adaptare a țărilor celor mai vulnerabile. Astfel, UE ar trebui să acționeze în continuare ca forță motrice în negocierile internaționale în acest domeniu;
demararea unei noi etape a programului european pentru schimbări climatice (DE) (EN) (ES) (FR) în 2005 pentru a determina noi măsuri care să fie luate în sinergie cu Strategia de la Lisabona, mai ales în ceea ce privește eficiența energetică, energia regenerabilă, sectorul transporturilor și captarea și stocarea carbonului.
Această strategie, afirmată de [NUME_REDACTAT], vine în întâmpinarea schimbărilor climatice și implicit, în întâmpinarea efectelor acestora. Astfel, prin această strategie se dorește rezolvarea următoarelor probleme: creșterea nivelului mărilor și a inundațiilor, scăderea resurselor de apă potabilă, riscurile pentru sănătate, modificarea ecosistemelor, riscurile pentru economiile bazate pe agricultură sau turism, multiplicarea pericolelor de incendiu și de fenomene atmosferice extreme (furtuni, valuri de căldură), creșterea în consecință a costurilor și a cheltuielilor cu asigurarea.
Toate aceste riscuri vor putea fi diminuate sau combătute numai prin acțiunea convergentă a tuturor statelor membre, care să conlucreze în vederea atingerii acestui scop principal.
De departe, principalul scop al acestei strategii, este reducerea concentrației din atmosferă a gazelor cu efect de seră. Încă din anii 90, [NUME_REDACTAT] atrăsese atenția cu privire la creșterea temperaturii globale, ca efect al schimbărilor climatice, și a stabilit chiar ca obiectiv, scăderea cu 2° Celsius față de nivelul preindustrial, a temperaturii medii înregistrate la nivel european. Acest obiectiv, presupune acțiuni complexe, concertate de toate statele membre. Interesant este de urmărit dacă în timp acest obiectiv va putea fi atins sau nu prin multitudinea de acțiuni pe care statele membre deja le întreprind.
Cel mai important act care surprinde viziunea înregistrată în strategie este Decizia nr. 280/2004/CE a [NUME_REDACTAT] și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind un mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto, Comunicare a Comisiei către Consiliu și [NUME_REDACTAT] – Schimbările climatice – Către o strategie comunitară post-Kyoto, Decizia 2002/358/CE a Consiliului din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele [NUME_REDACTAT], a Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice și îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din acesta și Directiva 2003/87/CE a [NUME_REDACTAT] și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului.
Primul act amintit anterior (Decizia nr. 280/2004/CE a [NUME_REDACTAT] și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind un mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto), prevede implementarea unui nou mecanism de monitorizare și de comunicare privind emisiile de gaze cu efect de seră, pentru a evalua cu mai mare exactitate și regularitate progresele realizate în materie de reducere a emisiilor și pentru a-și respecta angajamentele asumate în temeiul Convenției-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și al Protocolului de la Kyoto.
Mecanismele pe care le stabilește această decizie privesc:
monitorizarea, în statele membre, a tuturor emisiilor antropice (inclusiv a eliminării lor prin absorbanți) de gaze cu efect de seră [dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), protoxid de azot (N2O), hidrofluorocarburi (HFC), perfluorocarburi (PFC) și hexafluorură de sulf (SF6)] nereglementate prin Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon;
evaluarea progreselor realizate în acest domeniu, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de Comunitate în privința emisiilor și absorbției lor;
punerea în aplicare a CCONUSC și a Protocolului de la Kyoto;
asigurarea că informațiile comunicate de Comunitate secretariatului CCONUSC sunt complete, exacte, coerente, comparabile și transparente.
Prin acest act,le le este impus statelor membre să stabilească sisteme naționale de inventariere care să permită estimarea emisiilor și nivelul de absorbție al gazelor cu efect de seră pe teritoriul lor.
În plus, statele membre trebuie să comunice anual Comisiei (până cel târziu la data de 15 ianuarie a fiecărui an) informații privind emisiile de gaze cu efect de seră. La rândul său, Comisia va elabora un inventar și un raport privind gazele cu efect de seră în cadrul Comunității. Aceasta transmite raportul statelor membre, până la 28 februarie, și secretariatului CCONUSC, până la 15 aprilie. Prin întocmirea acestor rapoarte va fi posibilă evaluarea progreselor realizate în contextul CCONUSC și al Protocolului de la Kyoto.
Reducerea acestor gaze va fi posibilă prin derularea atât la nivel național, cât și la nivel comunitar a unor programe pentru a limita sau reduce emisiile antropice cauzate de sursele situate pe teritoriul lor și pentru a intensifica eliminarea prin absorbanți a tuturor gazelor cu efect de seră nereglementate de Protocolul de la Montreal.
Toate aceste operațiuni vor fi cuantificate și verificate prin întocmirea unor registre. Acestea vor fi de ajutor și în vederea evaluării progreselor înregistrate la nivelul [NUME_REDACTAT] și în vederea analizării impactului acestora în ceea ce privește obligațiile asumate prin CCONUSC și Protocolul de la Kyoto.
Așadar, Comisia va transmite anual Consiliului și [NUME_REDACTAT] un raport privind evaluarea progreselor realizate, raport ce include date privind previziunile de emisii și absorbție, precum și politicile și măsurile adoptate în acest domeniu.
Al doilea act din care reiese strategia adoptată de UE, însă de această dată pe un termen mai lung (până în 2020) este [NUME_REDACTAT] către Consiliu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – Limitarea schimbărilor climatice globale la 2 grade Celsius – Calea de urmat pentru 2020 și după această dată.
Această comunicare vine în continuarea comunicării din 2007 care a pus bazele unei strategii viitoare de combatere a schimbărilor climatice. Prin această comunicare sunt propuse o serie de măsuri,pe care le voi trece în revistă în rândurile următoare.
În urma cercetărilor efectuate atât la nivel european cât și la nivel mondial, a reieșit nevoia stringentă de preîntâmpinare/stopare a schimbărilor climatice.
În acest context, în 2005, Comisia a pus bazele strategiei [NUME_REDACTAT] (UE) de combatere a schimbărilor climatice, iar prin elaborarea comunicării Comisia propune acțiuni mai aplicate pentru a limita efectele schimbărilor climatice și a reduce probabilitatea unor perturbări majore și ireversibile la nivel global,pe termen scurt și mediu.
Conform cercetărilor științifice, actualele concentrații atmosferice de CO2 și de metan sunt cele mai ridicate din ultimii 650 000 de ani, ceea ce are ca efect accelerarea considerabilă a fenomenului de efect de seră. Pentru a stabiliza încălzirea globală la 2° Celsius în medie, va trebui ca, până în 2050, emisiile globale să scadă cu aproape 50 % față de 1990, ceea ce presupune reduceri cuprinse între 60 și 80 % până în 2050 din partea țărilor dezvoltate și o implicare treptată, dar semnificativă, din partea țărilor în curs de dezvoltare.
UE și statele membre au confirmat obiectivul comunitar de limitare a creșterii medii a temperaturii globale la 2° Celsius față de nivelul preindustrial, prag dincolo de care impactul schimbărilor climatice ar crește dramatic. Cercetările arată că stabilizarea concentrației de gaze cu efect de seră la 450 ppmv (părți pe milion pe volum de aer – echivalent CO2) ar face ca obiectivul de 2° să aibă o șansă din două să fie atins (față de una din șase în cazul în care concentrația ar atinge 550 ppmv și una din șaisprezece pentru o concentrație mai mare de 650 ppmv).
Această comunicare atrage atenția asupra impactului negativ pe care schimbările climatice îl prezintă. Acesta constă în: creșterea mortalității și a morbidității (bolilor) legate de variațiile de temperatură, daunele provocate de inundațiile mai frecvente și creșterea nivelului mărilor, creșterea deșertificării în țările sudice și scăderea rezervelor de apă dulce demonstrează varietatea consecințelor nefaste ale schimbărilor climatice asupra populațiilor, a ecosistemelor și a resurselor, precum și asupra infrastructurilor și a calității vieții.
Comisia a efectuat o analiză de impact și a preconizat că investițiile necesare pentru menținerea concentrației de gaze cu efect de seră la 450 ppmv s-ar ridica la aprox. 0,5 % din PIB-ul global pentru perioada 2013-2030.
Conform comunicării, acțiunea propusă de Comisie în domeniul schimbărilor climatice ar aduce, într-adevăr, beneficii considerabile, concretizate inclusiv în evitarea daunelor. Astfel, reducerea consumului de combustibili fosili (petrol și gaze mai ales) și va antrena o scădere a costurilor legate de importul acestor combustibili și va întări considerabil securitatea aprovizionării cu energie. Și reducerea emisiilor de CO2 va contribui la îmbunătățirea calității aerului, generând astfel avantaje enorme pentru sănătate. Mai mult, majoritatea studiilor arată că politica de combatere a schimbărilor climatice va avea efecte pozitive asupra ocupării forței de muncă, de exemplu în sectorul energiei regenerabile sau al tehnologiilor de vârf.
Toate aceste beneficii trecute în revistă anterior, vor profita în primul rând țărilor europene, dar și întregului glob, acțiunile fiind cu spectru larg de aplicare.
O altă problemă pe care o supune atenției această comunicare este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră fără a compromite creșterea economică. Astfel, Comisia solicită UE să-și fixeze ca obiectiv în cadrul negocierilor internaționale reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în țările dezvoltate cu 30 % (față de nivelul din 1990) până în 2020. Până la încheierea unui acord internațional și fără a aduce atingere poziției pe care o va lua în cadrul negocierilor internaționale, UE ar trebui încă de pe acum să-și ia angajamentul ferm și independent de a-și reduce emisiile interne cu cel puțin 20 % până în 2020. În cadrul [NUME_REDACTAT] din martie 2007, statele membre s-au angajat, de asemenea, să îndeplinească aceste obiective cu fermitate.
Mai mult, prin acest act Comisia a făcut numeroase recomandări în ceea ce privește măsurile energetice care ar trebui aplicate:
îmbunătățirea eficienței energetice în UE cu 20 % până în 2010;
creșterea ponderii energiei regenerabile la 20 % până în 2020;
elaborarea unei politici de stocare geologică a carbonului fără efecte asupra mediului.
Comisia a făcut recomandări și în ceea ce privește consolidarea schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (UE ETS) prin următoarele măsuri:
creșterea perioadei de alocare a cotelor de emisii la peste cinci ani, cum e cazul în prezent;
extinderea schemei la alte gaze și alte sectoare;
armonizarea procedurilor de alocare a cotelor între statele membre;
crearea unei legături între UE ETS și alte scheme obligatorii compatibile existente în alte țări (California și Australia, de exemplu).
În ceea ce privește emisia de gaze cu efect de seră din domeniul transportului, o principală propunere a constat în impozitarea autoturismelor în funcție de emisiile lor de CO2, pentru a atinge în acest fel obiectivul de 120 grame de CO2 pe kilometru (g CO2/km). În plus Comisia recomandă utilizarea biocombustibililor,capabili să reducă noxele înregistrate în prezent de combustibilii normali.
Această luptă împotriva gazelor poluante trebuie extinsă și la nivelul altor sectoare, de exemplu prin îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor comerciale și rezidențiale. De asemenea, Comisia recomandă reducerea altor gaze, în special prin aplicarea și prin consolidarea măsurilor privind agricultura și pădurile, prin stabilirea unor limite pentru emisiile de metan provenite din industrie și de la motoarele cu gaz și includerea acestor surse de emisii în UE ETS, prin restricționarea suplimentară a gazelor fluorurate cu efect de seră, precum și prin inițierea unor acțiuni privind emisiile de protoxid de azot provenite din combustie și de la marile instalații.
Un alt palier vizat de această comunicare este cel al cercetării și implicit al dezvoltării tehnologiilor nepoluante. In plus, se recomandă dezvoltarea unei orientările strategice către coeziune, singura capabilă să contribuie la dezvoltarea unor sisteme de transport și de energie durabile promovând tehnicile ecologice.
Comisia recomandă, ca toate acțiunile impuse anterior să fie privite în context internațional, prin luarea unor angajamente în acest sens.
Prin acțiunile lor, țările dezvoltate pot deveni un motor al luptei împotriva schimbărilor climatice, având resursele financiare și tehnologice. Astfel, Comisia consideră că țările dezvoltate trebuie să se angajeze să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 30 % față de 1990 până în 2020, în cadrul unui sistem internațional „post-2012”. Ele trebuie să își asume cea mai parte a efortului necesar pentru următorii zece ani.
În privința țărilor în curs de dezvoltare, acestea trebuie să înceapă să își limiteze cât mai repede creșterea emisiilor și să reducă aceste emisii în valoare absolută după 2020: pentru că până în 2020, aceste țări vor fi responsabile pentru mai mult de jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră.
Se poate observa că multe țări în curs de dezvoltare au început deja să facă eforturi pentru a-și reduce semnificativ creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin politici axate pe preocupări economice, de securitate sau preocupări de mediu locale.
Țările în curs de dezvoltare au mai multe opțiuni strategice în care beneficiile depășesc costurile, cum ar fi îmbunătățirea eficienței energetice, promovarea energiei regenerabile, adoptarea unor măsuri privind calitatea aerului și recuperarea metanului din surse cum ar fi deșeurile.
Comisia recomandă implementarea următoarele acțiuni în aceste țări:
extinderea și raționalizarea mecanismului de dezvoltare curată, prevăzut în Protocolul de la Kyoto, la sectoare naționale întregi;
îmbunătățirea accesului la finanțare prin combinarea diferitelor instrumente disponibile pentru a permite țărilor în curs de dezvoltare să se doteze cu instalații de producere a electricității dintre cele mai „curate”;
aplicarea unor scheme de comercializare a certificatelor de emisii aplicabile unor sectoare industriale care au capacitățile necesare de monitorizare adecvată a emisiilor;
asumarea unor angajamente cuantificate adecvate de către țările care au atins un nivel de dezvoltare comparabil cu cel al țărilor dezvoltate;
neimpunerea vreunui angajament țărilor celor mai puțin dezvoltate.
Toate aceste eforturi pe care [NUME_REDACTAT] prin instituțiile ei și-a propus să și le asume,pun în lumină, atitudinea UE față de problema schimbărilor climatice. Astfel, făcând această scurtă analiză, pot afirma că statele membre au reacționat corespunzător și prompt la această mare amenințare la adresa siguranței întregii omeniri.
4. Lansarea programului european privind schimbările climatice (PECC)
Implementarea PECC, este o altă acțiune a Uniunii care reflectă țelurile prevăzute în strategia privind schimbările climatice despre care am făcut vorbire la secțiunea anterioară.
Prin acest program, Comisia și-a propus să creeze o structură de cooperare în vederea pregătirii acțiunilor și politicilor viitoare în domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice. Elaborarea acestuia vine în contextul asumării de către [NUME_REDACTAT] a angajamentelor asumate prin Protocolul de la Kyoto – reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră între 2008 și 2012. Prin PECC, Comisia și-a dorit să intensifice cooperarea și integrarea statelor membre în vederea concentrării tuturor eforturilor pentru a proteja mediul înconjurător.
PECC, a fost adus în atenția statelor membre prin [NUME_REDACTAT] din 8 martie 2000,cu privire la politicile și măsurile UE de reducere a emisiilor cu efect de seră: Către un Program european privind schimbările climatice (PECC)
În contextual promovării respectării mediului înconjurătorșia luptei împotriva schimbărilor climatic, Comisia a lansat o inter-structură pentru a identifica și pentru a pregăti punerea în aplicare a măsurilor capabilă să combată schimbările climatice.
Programul european privind schimbările climatice (PESC) a dorit să facă posibilă participarea tuturor părților interesate la pregătirea politicilor și măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Structura implementată prin acest act, este coordonată de un comitet director format din reprezentanți ai tuturor serviciilor Comisiei implicate PECC. [NUME_REDACTAT] este responsabil pentru managementul general și coordonarea PECC.
Printre sarcinile sale principale, Comitetul a fost stabilită și sarcina de a stabilească grupuri de lucru pe probleme specifice legate de schimbările climatice.
Aceste grupuri de lucru stabilite în cadrul PECC, au adunat părțile interesate relevante, în unele sectoare economice, în special reprezentanți ai Comisiei și statelor membre, dar și din industrie și ONG-uri. Printre aceste grupuri menționez: grupurile pe probleme de transport, industrie, alimentarea cu energie, consumul de energie, de deșeuri, agricultură și cercetare.
Pe baza rapoartelor prezentate anual de ECCP, Comisia a întocmit propuneri concrete care conțin instrumente, cum ar fi reglementările tehnice, măsuri fiscale, acorduri voluntare.
Principala manifestare a programului PECC a constat în aducerea în atenția statelor membre a [NUME_REDACTAT] din 23 octombrie 2001 privind punerea în aplicare a primei faze a Programului european privind schimbările climatice.
Principalul scop al acestei comunicări a fost punerea în aplicare a [NUME_REDACTAT] privind [NUME_REDACTAT]. Mai mult, acest act a vizat și combaterea schimbărilor climatice prin măsuri orizontale vizând domeniul energetic, transporturilor și industriei. În plus a fost reafirmată dorința de a ratifica și îndeplini standardele prevăzute de Protocolul de la Kyoto, înainte de finele anului 2002.
Această comunicare constă în implementarea unor măsuri pentru a atinge obiectivul stabilit la Gothenburg. Este vorba despre aplicarea PECC și atingerea standardelor prevăzute de Pactul de la Kyoto și propunerea unei directive privind comercializarea certificatelor de emisii în UE.
Măsurile vizate prin acest act pot fi grupate în patru categorii: măsuri transversale, măsuri vizând transporturile, sectorul energetic și cel al industriei.
În ceea ce privește măsurile sectoriale, [NUME_REDACTAT] și-a asumat angajamentul de a pune în aplicare efectivă a Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC), concentrându-se în primul rând pe conformitatea cu cerințele directivei privind eficiența energetică. Mai mult, Comisia și-a asumat sarcina de a revizui decizia privind un mecanism de monitorizare a emisiilor de CO2 și alte gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și să se conformeze cu cerințele de raportare prevăzute în Protocolul de la Kyoto, lucru care s-ași întâmplat ulterior.
În sectorul energetic, Comisia a prezentat o serie de propuneri:
O directivă-cadru privind standardele minime de eficiență energetică pentru echipamentele de consum.
O directivă privind gestionarea cererii de energie în care statele membre ar trebui să stabilească obiective de dezvoltare și gestionare a cererii de energie, în scopul de a asigura un nivel minim de investiții în activități legate de eficiența energetică.
O directivă privind promovarea de generare combinată de căldură și energie pentru a completa dispozițiile în vigoare în acest domeniu.
O inițiativă de promovare a achizițiilor publice de criterii de eficiență energetică pentru a încuraja cererea pentru tehnologii de economisire a energiei în aceste contracte.
O campanie de sensibilizare a opiniei publice și o campanie pentru a lansa, în scopul de a comunica publicului rezultatele măsurilor și cele mai bune practici.
Măsurătorile luate prin acest act în domeniul transportului au fost în primul rând cele luate prin Cartea albă privind politica comună în domeniul transporturilor:
O propunere pentru a schimba echilibrul între modalitățile/mijloacele de transport, prin promovarea transportului maritim și feroviar.
O propunere pentru îmbunătățirea modului de utilizare a infrastructurii de încărcare prin crearea unor prețuri corecte și echilibrate între diferitele moduri de transport.
[NUME_REDACTAT] privind promovarea utilizării biocombustibililor în transporturi.
În ceea ce privește sectorul industrial, a fost propusă o directivă-cadru privind gazele fluorurate concepute pentru a reduce emisiile, aceasta a fost prezentată ulterior în prima jumătate a anului 2002.
Pe lângă aceste măsuri, s-au mai făcut prin acelși act următoarele propuneri:
Implementarea unor măsuri suplimentare pentru a fi susținerea celor 42 de măsuri prevăzute în PECC.
o inițiativă privind producerea de energie termică din surse regenerabile de energie
implementarea unui sistem de management și audit în domeniul energiei
o inițiativă privind îmbunătățirea motoarelor
un acord de mediu cu industria auto
5. Protocolul de la Kyoto și angajamentul UE în cadrul negocierilor internaționale
Contextul elaborării Protocolului de la Kyoto. Caracteristici generale
Așa cum am prezentat și la secțiunea anterioară, [NUME_REDACTAT], prin implementarea programului PECC, a dorit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Inclusiv în strategia europeană privind schimbările climatice, combaterea/diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră ocupă un rol primordial în vederea protejării mediului înconjurător și a dezvoltării durabile.
În 1991, la 4 februarie, Consiliul a autorizat Comisia să participe, în numele [NUME_REDACTAT], la negocierile privind Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice, adoptată la [NUME_REDACTAT] la 9 mai 1992. Aceasta a și fost ratificată ulterior de [NUME_REDACTAT] prin Decizia 94/69/CE din 15 decembrie 1993, intrând în vigoare la 21 martie 1994.
Convenția-cadru a reprezentat o contribuție importantă la stabilirea unor principii-cheie în lupta mondială împotriva schimbărilor climatice. Aceasta definește, în special, principiul „responsabilităților comune, dar diferențiate”. De asemenea, convenția-cadru a contribuit la o mai mare sensibilizare a publicului mondial cu privire la aspectele legate de schimbările climatice. Totuși, convenția nu conține angajamente în cifre și detaliate pentru fiecare țară în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Statele-parte la convenție au decis astfel, cu ocazia primei conferințe a părților care a avut loc la Berlin în martie 1995, să negocieze un protocol conținând măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada după 2000, în țările industrializate. După îndelungate lucrări, la 11 decembrie 1997, a fost adoptat, la Kyoto, Protocolul de la Kyoto.
Acesta este un acord internațional privind probleme antamate de protecția mediului. Protocolul a fost negociat în anul 1997 de 160 de state. Principala prevedere a acestui acord o reprezintă impunerea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, de către statele industrializate/dezvoltate, cu un procent de cel puțin 5% în perioada 2008-2012, raportat la cele înregistrate în 1990.
Protocolul de la Kyoto, care succedă Convenției-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice, este unul dintre cele mai importante instrumente juridice internaționale în lupta împotriva schimbărilor climatice. Acesta conține angajamentele asumate de țările industrializate în vederea reducerii emisiilor lor de anumite gaze cu efect de seră, responsabile pentru încălzirea globală.
Protocolul de la Kyoto a intrat în vigoare în octombrie 2004 după ce a fost ratificat de 55 de state, care produc 55% din emisiile de dioxid de carbon înregistrate la nivel global. Deși încă din 1997 era întrunită condiția ratificării Protocolului de către cel puțin 55 state, nu a fost îndeplinită condiția proporției de 55% din totalul de gaze emis la nivel mondial. Această condiție a fost întrunită abia în anul 2004, când Rusia, responsabilă pentru 17,4% din totalul de emisii de gaze cu efect de seră consemnat la nivelul Globului,a ratificat Protocolul. In acest an deja erau 127 de state semnatare printre care și : cele 25 de state membre UE (2002), România, Bulgaria, [NUME_REDACTAT], China, India, Canada, [NUME_REDACTAT] ș.a. interesant este că printre țările care nu au ratificat Protocolul de la Kyoto se numără și [NUME_REDACTAT] ale Americii (care sunt responsabile de mai bine de 40% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră de la nivel mondial).
Înainte de a intra în vigoare acest Protocol, a fost lansată Cartea verde, privind tranzacționarea gazelor cu efect de seră la nivelul [NUME_REDACTAT]. Astfel, Comisia a inițiat o Comunicare către Consiliu și [NUME_REDACTAT] cu privire la politicile și măsurile UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
În conformitate cu Protocolul de la Kyoto, adoptat în 1997, [NUME_REDACTAT] s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 8% între 2008 și 2012, raportat la nivelurile din 1990, dorindu-se o aplicare cât mai rapidă a sistemului certificatelor de emisie, în scopul de a câștiga experiență, înainte de introducerea sistemului de comerț internațional a cotelor în 2008.
Convenția-cadru privind schimbările climatice și Protocolul de la Kyoto sunt acorduri între părți, suverane, cu excepția [NUME_REDACTAT]. Cu toate acestea, Protocolul de la Kyoto prevede o "împărțire a sarcinilor", cu privire la redistribuirea cotelor între statele membre. Odată ratificat, statele membre ale Protocolul de la Kyoto au notificat Secretariatului obiectivele Convenției, care trebuie să corespundă cu o reducere generală de 8% pentru întreaga Comunitate. Mai mult, Companiile care participă la sistemul de cote sunt fi guvernate de către autoritățile naționale sau de către Comisie, în conformitate cu principiul subsidiarității.
În momentul întocmirii Comunicării prealabile intrării în vigoare a Protocolului de la Kyoto, s-au stabilit următoarele obiective,în vederea aplicării cât mai eficiente a acestui act:
asigurarea unui tratament egal pentru companii de dimensiuni comparabile în cadrul sistemului comercial de certificate;
minimizarea potențialului de denaturare a concurenței;
asigurarea unei coerențe cu reglementările în vigoare;
asigurarea punerii eficiente în aplicare a sistemului;
asigura compatibilității standardelor comunității cu standardele asumate prin semnarea Protocolului de la Kyoto.
Comisia și-a manifestat opțiunea pentru aplicarea unei proceduri empirice progresive. Această abordare permite diferitelor agenții să câștige experiență practică și să fie mai bine pregătite pentru a începe comerțul internațional cu certificate de emisie. Comunitatea a dorit ca acest sistem să se aplice în primul rând surselor mari/ entităților principale producătoare de dioxid de carbon (CO2), deoarece acestea sunt mai ușor de monitorizat și odată dobândită experiența necesară, Comunitatea poate supraveghea inclusiv surse mobile mici (autoturisme), care pun probleme tehnice și administrative complexe.
În această comunicare privind politicile și măsurile propuse de UE de reducere a emisiile de gaze cu efect de seră, Comisia a subliniat că punerea în aplicare a Protocolului de la Kyoto trebuie să fie însoțită de o serie de inițiative care au un impact asupra schimbărilor climatice în domenii precum – calitatea a aerului, transportul și energia.
Mai mult, Comisia a implementat și activități de colaborare internațională precum – consolidarea capacității tehnologice și transferul de tehnologie, cercetare și observație, și activitățile demonstrative cu tehnologii nepoluante și eficiente.
După elaborarea acestei Comunicări, a fost emisă Consiliului 2002/358/CE din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele [NUME_REDACTAT], a Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice și îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din acesta.
[NUME_REDACTAT] a semnat protocolul la 29 aprilie 1998. În decembrie 2001, [NUME_REDACTAT] de la Laeken a confirmat dorința Uniunii ca protocolul să intre în vigoare înaintea Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă de la Johannesburg (26 august-4 septembrie 2002). În acest scop, Decizia 2002/358/CE aprobă protocolul în numele [NUME_REDACTAT]. Statele membre s-au angajat să depună instrumentele lor de ratificare în același timp cu Comunitatea și, pe cât posibil, până la 1 iunie 2002.
Mai mult, Anexa II la Decizie prezintă angajamentele în materie de limitare și de reducere a emisiilor convenite de Comunitate și de statele membre pentru prima perioadă de angajament (2008-2012).
5.2. [NUME_REDACTAT]:
Protocolul de la Kyoto tratează, în principal, problema gazelor cu efect de seră, șase la număr:
dioxidul de carbon (CO2);
metanul (CH4);
oxidul azotos (N2O);
hidrofluorocarburile (HFC);
perfluorocarburile (PFC);
hexafluorura de sulf (SF6).
Acesta reprezintă un important pas înainte în lupta împotriva încălzirii globale, conținând obiective obligatorii și cuantificate pentru limitarea și reducerea gazelor cu efect de seră.
Prin ratificarea acestui act, statele semnatare s-au obligat să reducă emisiile lor de gaze cu efect de seră, pentru a realiza o reducere a emisiilor totale ale țărilor dezvoltate cu cel puțin 5 % în raport cu nivelurile din 1990, în perioada 2008-2012, Anexa B la protocol conținând angajamentele în cifre ale fiecărei părți.
Pe lângă asumarea tuturor obligațiilor prevăzute de Protocol, la nivelul UE, prin [NUME_REDACTAT] 2002/358/CE au fost stabilite în anexa B a acesteia și modalitatea de aplicare efectivă în interiorul Comunității a prevederilor Protocolului.
Astfel, statele care erau membre ale UE înainte de 2004 trebuie să își reducă colectiv emisiile de gaze cu efect de seră cu 8 % între 2008 și 2012, iar Statele membre care au aderat la UE după această dată, se angajează să își reducă emisiile cu 8 %, cu excepția Poloniei și a Ungariei (6 %), precum și a Maltei și a Ciprului, care nu figurează în anexa I la convenția-cadru.
În plus, pentru perioada anterioară anului 2008, părțile s-au angajat să realizeze progrese cuantificabile în îndeplinirea angajamentelor asumate, până cel târziu în 2005.
Atingerea acestor obiective este facilitată de prevederile inserate în Protocol cu privire la mijloacele posibile. Printre acestea se numără:
mijloace de consolidare sau de punere în aplicare a unor politici naționale de reducere a emisiilor (creșterea eficienței energetice, promovarea unor forme durabile de agricultură, dezvoltarea surselor regenerabile de energie etc.);
cooperarea cu celelalte părți contractante (schimb de experiență sau de informații, coordonarea politicilor naționale prin intermediul autorizațiilor privind emisiile, punerea în aplicare comună și un mecanism de dezvoltare nepoluantă).
Prin ratificarea Protocolului de la Kyoto părțile și-au mai asumat și obligația de a institui sisteme naționale de estimare a emisiilor antropice și de absorbție prin puțuri a tuturor gazelor cu efect de seră (nereglementate de Protocolul de la Montreal), cel mai târziu cu un an înainte de prima perioadă de angajament.
Ca o urmare firească adoptării acestei Decizii, în 2006, pe 14 decembrie a fost emisă o nouă Decizie a Comisiei, privind stabilirea nivelurilor de emisii respective alocate [NUME_REDACTAT] și fiecărui stat membru în temeiul Protocolului de la Kyoto, conform Deciziei 2002/358/CE a Consiliului.
Prin această Decizie, s-a completat Decizia 2002/358/CE a Consiliului din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele [NUME_REDACTAT], a Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice și îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din acesta, în special articolul 3.
Anexa II la Decizia 2002/358/CE stabilește angajamentele cantitative de limitare sau de reducere a emisiilor în scopul stabilirii nivelurilor de emisii respective alocate [NUME_REDACTAT] și statelor sale membre, în conformitate cu articolul 4 din Protocolul de la Kyoto, iar Anexa B la Protocolul de la Kyoto stabilește angajamentele cantitative de limitare sau de reducere a emisiilor în scopul stabilirii nivelurilor de emisii alocate statelor membre care au aderat la Comunitate după 25 aprilie 2002, cu excepția Ciprului și a Maltei, care nu au încă angajamente cantitative de limitare sau de reducere a emisiilor, în temeiul Protocolului de la Kyoto. Nivelurile de emisii respective alocate Comunității și statelor sale membre, exprimate în tone de dioxid de carbon echivalent, au fost stabilite prin anexa de la Decizia din 2006. Aceste niveluri de emisii se calculează pe baza datelor revizuite privind emisiile din anul de referință, înaintate de statele membre în temeiul articolului 23 din Decizia 2005/166/CE a Comisiei din 10 februarie 2005 de stabilire a normelor de aplicare a Deciziei nr. 280/2004/CE a [NUME_REDACTAT] și a Consiliului privind un mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto, înmulțite cu angajamentele cantitative de limitare sau de reducere a emisiilor, prevăzute în anexa II la Decizia 2002/358/CE și în anexa B la Protocolul de la Kyoto, înmulțite cu cinci, pentru a reprezenta cei cinci ani ai primei perioade de angajament prevăzute de Protocolul de la Kyoto.
Așadar, prin întocmirea acestei noi decizii, Comunitatea a dorit să extindă perioada de angajament și să stabilească noi metode de observare a evoluției respectării obligațiilor asumate prin Pactul de la Kyoto. în acest mod, s-a stabilit cu mai multă certitudine valoarea de emisii permisă și perioada aferentă acestora.
La rândul ei această din urmă decizie a fost modificată/fortificată prin adoptarea în 2010 a [NUME_REDACTAT] din 15 decembrie de modificare a Deciziei 2006/944/CE de stabilire a nivelurilor de emisii respective alocate [NUME_REDACTAT] și fiecărui stat membru în temeiul Protocolului de la Kyoto, conform Deciziei 2002/358/CE a Consiliului [notificată cu numărul C(2010) 9009].
Decizia 2006/944/CE a Comisiei, stabilește nivelurile de emisii alocate Uniunii și statelor sale membre pentru perioada de cinci ani din cadrul primei perioade de angajamente, în temeiul Protocolului de la Kyoto. Aceste valori au fost stabilite prin decizia sus-numită, pe baza unor date provizorii deoarece cifrele finale privind emisiile din anul de referință nu au fost calculate înainte de 31 decembrie 2006.
Ca urmare a finalizării revizuirilor desfășurate în temeiul articolului 8 din Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice, nivelurile finale de emisii respective alocate Uniunii și fiecărui stat membru trebuie în prezent stabilite în temeiul metodologiei definite de Decizia 2006/944/CE. Astfel, prin noua decizie au fost stabilite noi standarde realiste pe care statele membre urmau să le respecte.
Ultima activitate întreprinsă de Uniune în ceea ce privește Protocolul de la Kyoto este Comunicarea făcută de [NUME_REDACTAT] la 6.11.2013, aceasta a propus actele legislative necesare pentru ca [NUME_REDACTAT] să ratifice în mod oficial a doua perioadă de angajament (2013-2020) a Protocolului de la Kyoto privind schimbările climatice. UE, statele membre și Islanda s-au angajat ca pe durata celei de a doua perioade să realizeze împreună o reducere cu 20% a emisiilor lor combinate de gaze cu efect de seră, în comparație cu nivelul din 1990 sau din ceilalți ani de referință pe care i-au ales, acest angajament de reducere fiind compatibil cu pachetul legislativ „energie/climă” din 2009 și reflectă măsurile de reducere din cadrul pachetului la nivelul UE și al statelor membre.
Aceste propuneri din partea Comisiei, vin în contextul modificării Protocolului de la Kyoto cu aspectele convenite la Doha. [NUME_REDACTAT] de la Kyoto prin care se instituie a doua perioadă de angajament a fost convenită în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice care a avut loc la Doha, în Qatar, în decembrie 2012. UE și statele membre au fost de acord să participe la a doua perioadă de angajament, ca parte dintr-un pachet mai amplu de înțelegeri la nivel internațional. Acestea presupun angajamentele asumate în mod voluntar de peste 80 de țări, inclusiv [NUME_REDACTAT] ale Americii, China, India, Africa de Sud și Brazilia, de a-și limita emisiile până în 2020.
Prin aceste angajamente, la care se adaugă țintele oficiale ale celor 38 de părți care participă la a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto, peste 80 % din emisiile globale sunt acoperite de ținte sau angajamente aferente perioadei anterioare anului 2020;
Astfel, a apărut la nivel internațional un consens în ceea ce privește adoptarea până în 2015 a unui nou acord global în domeniul climei, aplicabil tuturor părților și în ceea ce privește punerea în aplicare a acestuia începând cu 2020.
În acest context, s-a conturat la nivelul [NUME_REDACTAT] propunerea unei decizii de ratificare a acestor modificări, fiind stabilite condițiile în care UE prin statele sale membre (și Islanda) își vor asuma îndeplinirea angajamentului comun de reducere a gazelor cu efect de seră cu 20%.
Totuși, prin această decizie nu se dorește modificarea țintelor naționale stabilite în pachetul „energie/climă” și nici a plafonului privind emisiile din cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), care va ajunge în 2020 la un nivel cu 21% mai redus decât cel înregistrat în 2005.
Aceste propuneri au fost transmise [NUME_REDACTAT] și Consiliului, iar în paralel cu ratificarea de către [NUME_REDACTAT], statele membre și Islanda vor trebui să își finalizeze procesele de ratificare la nivel național.
Comisia a anticipat că ratificările la nivelul UE și la nivel național se vor încheia până în luna februarie 2015. UE, statele membre și Islanda își vor depune apoi simultan instrumentele de acceptare respective la ONU , ceea ce va permite intrarea în vigoare a modificării convenite la Doha în același timp pentru toate.
La nivel internațional, modificarea convenită la Doha va intra în vigoare atunci când a fost ratificată de trei pătrimi din părțile la protocol (adică de 144 din cele 192 de părți). [NUME_REDACTAT] este parte de sine stătătoare la protocol, așa cum sunt și toate statele membre și Islanda.
5.3.
România și Protocolul de la Kyoto:
[NUME_REDACTAT] reflectată direcția trasată de [NUME_REDACTAT]. România a ratificat Protocolul de la Kyoto și Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] asupra schimbărilor climatice la 23 octombrie 2000 prin Legea nr.3/2001.
Ca stat membru al Uniunii, România și-a asumat rolul de stat luptător împotriva schimbărilor climatice încă înainte de aderarea la UE (înainte de 2007). Forul comunitar și-a asumat rolul de lider global în combaterea schimbărilor climatice, angajându-se unilateral să reducă, până în anul 2020, la nivel comunitar, emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% față de nivelul înregistrat în anul 1990.
Uniunea și-a luat angajamentul să reducă gazele cu efect de seră și a așa a procedat și România, angajându-se să contribuie la această cauză mondială – efortul global de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, în funcție de responsabilitățile și capacitățile proprii.
În acest context, principalele obiective urmărite de România, alături de statele membre UE, sunt adoptarea unui acord global cuprinzător în domeniul schimbărilor climatice, supus dreptului internațional și aplicabil tuturor statelor după anul 2020, precum și creșterea angajamentelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada imediat următoare, având ca scop final limitarea, pe termen lung, a creșterii temperaturii globale medii sub 2°C.
În ceea ce privește a doua etapă de implementare a Protocolului de la Kyoto cu modificările survenite prin întrunirea de la Doha. România și-a manifestat în mod oficial, printr-un comunicat al [NUME_REDACTAT] și Pădurilor, dorința de a participa în continuare la lupta privind reducerea gazelor cu efect de seră.
Mai mult, România susține și stabilirea obiectivului cantitativ de reducere sau limitare a emisiilor (QELRO) până la 1 mai 2012, sub forma unui angajament unic al UE și al statelor membre de a reduce emisiile cu 20% până în anul 2020, față de anul 1990.
CAP. III. INFRACȚIUNILE ECOLOGICE – MODALITATE DE DESCURAJARE A SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
1. Prezentare generală a infracțiunilor ecologice:
Asupra infracțiunilor ecologice nu a fost formulată încă o definiție oficială, însă doctrina a definit aceste infracțiuni ca fiind fapte prin care se poluează mediul sau acțiuni/inacțiuni prin care direct sau indirect se aduce atingere intereselor de protecție cantitativă sau calitativă a factorilor de mediu.
Într-o altă opinie, infracțiunile ecologice sunt definite ca fiind acele fapte periculoase prin săvârșirea cărora se aduc atingere relațiilor sociale, a căror ocrotire este condiționată de apărare a elementelor naturale și antropice ale mediului, atingeri care se concretizează din punct de vedere al consecințelor într-o pagubă adusă persoanelor fizice și juridice care le dețin în proprietate și le administrează, în crearea de pericole pentru sănătatea oamenilor,animalelor și plantelor sau producerea de pagube economiei naționale.
În viziunea doctrinei franceze infracțiunile ecologice sunt considerate a fi acele fapte periculoase prin săvârșirea cărora se aduc atingeri relațiilor sociale a căror ocrotire este condiționată de apărarea factorilor naturali și artificiali ai mediului, atingeri care se concretizează din punct de vedere al consecințelor printr-o pagubă produsă persoanelor fizice sau juridice care îi administrează, prin punerea în pericol a sănătății oamenilor, a animalelor și plantelor sau prin producerea de pagube economiei naționale.
Infracțiunile ecologice, au, de regulă, un grad de pericol generic-concret foarte ridicat. Aceasta, datorită urmărilor pe care le pot avea și persoanelor/bunurilor afectate de asemenea fapte ilicite. În funcție de pericolul pe care îl prezintă fapta comisă împotriva mediului, aceasta poate fi catalogată ca fiind contravenție sau infracțiune.
Valorile apărate prin normele ce reglementează domeniul mediului au o importanță covârșitoare, având în vedere importanța pe care o prezintă factorii de mediu pentru viața pe pământ. Astfel, normele de protecție a mediului intervin în cazul în care se aduce atingere unui factor de mediu fără ca, în mod necesar să existe o vătămare suferită de victime identificabile. Infracțiunile ecologice vizează atingeri aduse indivizilor sau bunurilor lor, unor comunități restrânse, dar mai ales omenirii în ansamblul său, intereselor generale ale societății.
Așadar, este pe deplin justificată situarea unor fapte ce afectează mediul înconjurător, pe tărâmul dreptului penal. Ba mai mult, ar trebui ca orientarea în această materie să se facă spre sfera penală, sfera contravențională fiind deseori insuficientă în vederea pedepsirii și prevenirii comiterii unor fapte ce afectează grav mediul înconjurător.
Deși sumele cu care sunt sancționate faptele comise împotriva mediului, ce se circumscriu sferei contravenționale, par mari, acestea nu afectează și persoanele juridice cu cifră de afacere foarte mare, sumele de bani fiind adesea modice comparativ cu profiturile lor. În astfel de situații amenda devine isuficientă ca sancțiune, iar sancționarea cu o pedeapsă privativă ar fi singura care ar putea descuraja comportamentele antisociale.
În prezenta secțiune mă voi apleca numai asupra temei infracțiunilor, implicațiile răspunderii penale având o mai mare greutate decât cele ale răspunderii contravenționale. Totuși, trebuie să menționez că din punct de vedere statistic contravențiile au o mai mare incidență practică.
2. Răspunderea penală în cazul infracțiunilor ecologice
Cea mai mare parte a normelor cu caracter penal din domeniul protecției mediului sunt norme de trimitere sau norme care fac referire la alte texte legale. În această situația, activitatea de interpretare și stabilire judiciară a pedepsei este uneori dificil de realizat. În plus, o serie de norme din această materie nu sunt temeinic elaborate, înregistrând lacune, ce fac dificilă aplicarea lor conformă.
Încă din 1968 au fost reglementate prin intermediul Codului penal și infracțiunile ecologice, ce aduceau atingere valorilor prevăzute de Cod cum ar fi – integritatea fizică a persoanelor, libertatea persoanelor, integritatea bunurilor și a patrimoniului. Ulterior, legislația specială s-a dezvoltat și au apărut numeroase acte normative ce protejează expres mediul înconjurător.
Astfel, în prezent se vorbește chiar de un drept penal al mediului, ca fiind ansamblul dispozițiilor care previn și sancționează degradarea de către om a mediului fizic sau biologic în care acesta trăiește. Dacă în anumite state nivelul de dezvoltare a sferei penale interferate cu dreptul mediului este unul foarte ridicat, existând chiar instanțe speciale care judecă aceste infracțiuni, în România răspunderea penală în cazul infracțiunilor ecologice urmează procedura generală prevăzută în materie penală și își găsește sediul în legea penală și în anumite legi speciale.
Răspunderea penală ia naștere ca urmare a încălcării unei norme. La nivel penal sunt prezente două tipuri de raporturi: raporturi juridice de conformare și raporturi juridice de conflict. Raportul juridic de conflict apare ca urmare a încălcării unei norme și presupune intervenirea statului în vederea constrângerii/sancționării individului cu un comportament antisocial.
Așadar în momentul în care este încălcată o normă, statul trebuie să intervină și să-l facă pe infractor să răspundă pentru fapta sa și să execute eventuala sancțiune aplicată.
Răspunderea penală a persoanelor care încalcă normele privitoare la protecția mediului, au o istorie relativ nouă, aceasta apărând și intesificându-se pe fondul integrării în [NUME_REDACTAT] și implicit conformării standardelor impuse de aceasta.
Răspunderea penală intervine în acest domeniu fie în cazul înregistrării unor acțiuni, fie în cazul unor inacțiuni neluării anumitor măsuri.
Astfel, se poate naște un raport juridic penal de conflict atât în situația în acre o persoană prin fapta sa poluează grav mediul înconjurător, fie în cazul în care o persoană nu se conformează normelor care prevăd anumite măsuri în domeniul mediului și creează prin inacțiune un pericol abstract pentru mediul înconjurător.
Conținutul raportului juridic de drept al mediului
Ca orice raport juridic acesta are subiecți, obiect și conținut. În ceea ce privește subiecții infracțiunilor ecologice, subiectul activ poate fi atât o persoană juridică,cât și o persoană fizică, iar subiectul pasiv poate fi unul determinat sau unul generic.
Infracțiunile acestea pot fi săvârșite sub forma participației improprii. Aceasta chiar este foarte des întâlnită în practică, ea este posibilă la toate infracțiunile prevăzute de OUG 195/2005 privind protecția mediului. Însă, există și unele situații în care legea prevede expres comiterea faptei cu intenție de către toți participanții.
Subiect pasiv principal al acestor infracțiuni este statul, ca organ de coerciție, capabil să exercite acțiunea penală din oficiu. În plus, infracțiunile ecologice prin specificul lor încalcă normele edictate în vederea desfășurării normale a activităților sociale, cu respectul cuvenit mediului înconjurător. Deseori, legea prevede și existența unui subiect pasiv secundar. Mai mult, conform art. 87 din OUG 195/2005, organizațiile neguvernamentale au drept la acțiune în justiție în vederea conservării mediului, indiferent cine a suferit prejudiciul.
Infracțiunile ecologice atrag sancțiuni diverse cum ar fi: pedeapsa cu închisoarea de la 15 zile la 20 de ani sau cu amenda penală, conform Codului penal (art. 60 și următoarele), atingându-se pedeapsa maximă în cazul reținerii unor circumstanțe agravante,cum ar fi de exemplu producerea unui prejudiciu/daune foarte mari. Pe lângă pedepsele prevăzute de Codul penal, mai sunt prevăzute pedepse de natură penală într-o multitudine de legi speciale ce reglementează materia mediului înconjurător.
Obiectul generic îl reprezintă relațiile sociale care asigură respectarea dreptului mediului. Acesta reiese și din art. 1 din OUG 137-195 privind protecția mediului care prevede că – Obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea protecției mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor si elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabila a societății.
Pe de cealaltă parte, obiectul juridic special îl putem extrage din legile speciale care reglementează protecția unei arii delimitate a mediului. Astfel fiecare infracțiune consemnată în legile speciale are un obiect juridic special în funcție de fapta propriu-zis incriminată. Specific dreptului mediului există o paletă foarte largă de relații sociale ocrotite – de la respectarea aerului la respectarea integrității umane. Acest lucru determină o multitudine de forme de realizare ale elementului material al laturii obiective, la infracțiunile ecologice. Elementul material poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune, regăsindu-se la nivelul legii speciale condițiile specifice fiecărei infracțiuni în parte.
Pentru a exista o infracțiune ecologică trebuie să existe legătură de cauzalitate între faptă și urmarea imediată. La unele infracțiuni legătura de cauzalitate trebuie să fie demonstrată, pe când la cele mai multe dintre ele legătura de cauzalitate rezultă ex re.
În ceea ce privește forma de vinovăție cu care se pot comite infracțiunile ecologice, aceasta ia preponderent forma culpei, dar se prevede uneori ca formă a vinovăției și praeterintenția sau intenția. Astfel, neglijența și ușurința se regăsesc cel mai des la nivelul laturii subiective a infracțiunilor ecologice.
Celelalte două componente importante ale laturii subiective sunt mobilul și scopul. În funcție de acestea se apreciază deseori gradul de pericol social al faptei, o simplă poluare putând fi considerată chiar un act de terorism ecologic.
Ca în cazul oricărei infracțiuni, tentativa se pedepsește numai în situația în care legiuitorul prevede expres acest lucru.
Categorii de infracțiuni ecologice
Doctrina a conturat, de-a lungul timpului, o clasificare a infracțiunilor ecologice. O clasificare pertinentă propusă de un specialist în dreptul mediului este cea întocmită de dr. [NUME_REDACTAT] Raul. Acesta organizează infracțiunile ecologice în următoarele categorii:
infracțiuni prin care se aduce atingere activităților economice și sociale cu impact asupra mediului,
infracțiuni cu privire la procedura de autorizare
infracțiuni cu privire la regimul substanțelor și deșeurilor periculoase precum și a altor deșeuri
infracțiuni la regimul îngrășămintelor chimice și al pesticidelor
infracțiuni la regimul protecției împotriva radiațiilor ionizante și la securitatea surselor de radiații
infracțiuni prin care se aduce atingere protecției resurselor naturale și conservării biodiversității
infracțiuni privind protecția apelor și a ecosistemelor acvatice
infracțiuni privitoare la protejarea atmosferei
infracțiuni referitoare la regimul ariilor protejate și al monumentelor naturii
infracțiuni privind protecția solului și subsolului
infracțiuni privitoare la încălcarea regimului impus ecosistemelor terestre
infracțiuni de încălcare a atribuțiilor,răspunderilor și obligațiilor ce revin autorităților pentru protecția mediului, persoanelor fizice sau juridice
Infracțiunile ecologice se constată și se cercetează din oficiu, nefiind prevăzută o condiție de procedibilitate. Acest lucru se explică prin natura interesului vizat de infracțiune, unul general și nu unul privat. Organe de constatare în acest domeniu sunt organe specifice cum ar fi, [NUME_REDACTAT] de Mediu, [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Nucleare. Acestea au obligația de a sesiza organele competente imediat ce constată săvârșirea unei infracțiuni ecologice.
Așa cum am menționat, specific infracțiunilor ecologice este sediul materiei. Acesta se regăsește la nivelul prevederilor speciale din materie, însă există și numeroase convergențe cu legea penală generală.
Infracțiunile ecologice deși au un specific bine determinat, ele se interferează cu anumite infracțiuni prevăzute în [NUME_REDACTAT] Penal. Infracțiunea cu care se intersectează cel mai des infracțiunile ecologice este aceea de distrugere. Distrugerea este reglementată de Cod în trei forme de art. 251, 252 și 253 – distrugerea în formă simplă, calificată și distrugerea din culpă.
Infracțiunea de distrugere constă în fapta de a distruge, degrada sau aducere în stare de neîntrebuințare. Conform alin. (4) al art. 251,distrugerea, degradarea sau aducerea în stare a unui bun săvârșită prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu în cazul acestei ultime variante.
În situația în care faptele enunțate anterior au avut ca urmare un dezastru, ne vom afla în prezența distrugerii calificate, care este sancționată mult mai drastic,cu închisoarea de la 7 la 15 ani. Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile, ori a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.
Având în vedere că infracțiunile ecologice sunt comise de cele mai multe ori cu forma de vinovăție a culpei, o incidență mare în practică o pot avea infracțiunile de distrugere din culpă. Această infracțiune presupune distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârșită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Iar dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Tot în Codul penal sunt reglementate numeroase infracțiuni generale cu care faptele comise împotriva mediului înconjurător pot coincide, cum ar fi: fapta de ucidere din culpă, omor calificat, furt, amenințare, șantaj ș.a.
Menționez că alături de acest act și normele inserate în legile speciale care reglementează diferitele aspecte ale problemei protecției mediului, prevăd deseori ca infracțiune faptele care aduc atingere mediului înconjurător.
Pe lângă reglementările existente în [NUME_REDACTAT] Penal și în legile speciale, principalul act în care găsim infracțiuni ecologice este Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului. Aceasta prevede și sancționează o serie de fapte considerate infracțiuni, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală pentru care pedeapsa este amenda sau închisoarea.
Conform art. 85, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda de la 250.000 lei la 1.500.000 lei următoarele fapte:
arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice (art. 55 alin. 2 si 3);
defrișarea vegetației lemnoase din afara fondului forestier, situată pe terenuri cu pante foarte mari sau la limita superioară a vegetației forestiere [art. 53 lit. e)];
provocarea de poluare accidentală, datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcționării instalațiilor, echipamentelor tehnologice și de tratare și neutralizare, menționate în prevederile acordului și/sau autorizației de mediu [art. 80 lit. e)];
provocarea de poluare prin evacuarea, cu știință, în apă, în atmosfera sau pe sol, a unor deșeuri sau substanțe periculoase [art. 80 lit. i)];
În al doilea alineat din același articol prevede o serie de fapte cu caracter mai grav care se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 500.000 lei la 3.000.000 lei, dacă faptele au fost de natura să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală:
nerespectarea restricțiilor sau interdicțiilor stabilite pentru protecția apelor și atmosferei [art. 36-39, art. 40 lit. a), b), c), e), f), g) si h) și art. 47 lit. a)-d)];
folosirea de momeli periculoase și de mijloace electrice pentru omorârea animalelor sălbatice și a peștilor în scopul consumului sau comercializării [art. 29 lit. g) si art. 40 lit. c)]; – spălarea în apele naturale a ambalajelor de pesticide și de alte substanțe periculoase, precum și a utilajelor cu care s-au transportat sau aplicat acestea [art. 40 lit. d)];
producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană [art. 47 lit. e)];
nerespectarea restricțiilor și a interdicțiilor la vânat și pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege și în zonele cu regim de protecție integrală [art. 53 lit. h) si art. 60 alin. 1];
continuarea activității după suspendarea acordului sau autorizației de mediu (art. 10 alin. 2);
nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase [art. 22 lit. a) și art. 29 lit. c)].
Pe o treaptă mai ridicată în ierarhia dictată de gradul de pericol social, se situează următoarele infracțiuni,pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani:
eliberarea acordului și/sau autorizației de mediu fără documentația obligatorie și completă (art. 9 alin. 3);
prezentarea în studiile și analizele de impact a unor concluzii și informații false (art. 12 alin. 3);
introducerea în tară a unor deșeuri sau substanțe periculoase în scopul depozitarii și/sau distrugerii (art. 17);
nesupunerea la testare a oricărei substanțe noi din tară sau străinătate (art. 16-18);
transportul sau tranzitul de pesticide, substanțe sau deșeuri periculoase fără autorizație [art. 16, 17 si art. 22 lit. b)];
omisiunea de a raporta prompt despre orice accident major [art. 22 lit. c)];
incinerarea deșeurilor periculoase în instalații neomologate [art. 25 lit. c)];
amenajarea, fără autorizație, de depozite subterane sau de suprafață pentru deșeuri periculoase [art. 25 lit. d) si h)];
depozitarea în spații subterane a deșeurilor sau substanțelor periculoase [art. 25 lit. d) și h)];
fabricarea, livrarea și utilizarea substanțelor periculoase și a pesticidelor neautorizate (art. 26);
nerespectarea interdicțiilor în legătură cu utilizarea pe terenuri agricole de pesticide sau îngrășăminte chimice [art. 29 lit. d), e) si f)];
provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiații ionizante, a contaminării mediului și/sau a expunerii populației la radiații ionizante [art. 34 lit. f)];
omisiunea de a raporta prompt creșterea peste limitele admise a contaminării mediului [art. 34 lit. i)];
descărcarea apelor uzate și a deșeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale [art. 40 lit. h)];
ascunderea unor date sau difuzarea de către funcționarii publici de informații false în legătură cu calitatea mediului și sănătatea umană [art. 65 lit. j) si art. 69];
continuarea activității după dispunerea încetării acesteia [art. 80 lit. c)];
neluarea măsurilor de limitare a impactului asupra mediului a substanțelor sau deșeurilor periculoase (art. 20);
aprobarea și facilitarea intrării în țară a deșeurilor și substanțelor periculoase (art. 21).
În vârful ierarhiei se află trei infracțiuni cu un grad de pericol foarte ridicat. Acestea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Este vorba despre următoarele fapte:
aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenție în caz de accident nuclear;
refuzul intervenției în cazul poluării accidentale a apelor și a zonelor de coasta [art. 40 lit. g)];
provocarea, cu știință, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanțe sau deșeuri periculoase [art. 40 lit. h)].
Iar dacă aceste fapte enumerate mai sus, au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane ori au cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naționale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Deși sunt prevăzute atât de multe infracțiuni ecologice, prin legislația națională, ponderea cea mai mare în sfera sancțiunilor aplicate o reprezintă amenzile contravenționale. Conform raportului anual întocmit de [NUME_REDACTAT] de Mediu, din totalul inspecțiilor realizate în anul 2013 (56047), 3477 au avut ca urmare aplicarea unei amenzi, totalul amenzilor aplicate fiind în sumă de 52.685.285 lei. A fost aplicată în 188 de cazuri dispoziție de sistare a activității și 37 de propuneri de suspendare acorduri/autorizații de mediu.
Relevant este numărul de sesizări penale înregistrat în 2013, care a fost unul infim în raport cu controalele făcute – doar 37. Acest fapt denotă fie o foarte bună respectare a legislației în materia mediului, fie efectuarea unor controale deficitare, fie infracțiunile ecologice sunt foarte greu de depistat.
Probabil, studiile de impact vor face lumină în această situație și vor stabili cauza exactă a acestei valori.
3. Răspunderea persoanelor în lumina dreptului mediului comunitar:
Așa cum am relevat și la secțiunile anterioare, Comunitatea a adoptat numeroase acte legislative privind protecția mediului, iar statele membre sunt obligate să le transpună și să le pună în aplicare.
Deși s-a încercat impunerea unei anumite flexibilități în ceea ce privește legislația mediului, de multe ori statele nu se conformează direcțiilor stabilite prin normele comunitare, ele având caracter supletiv.
Astfel, pot constata că sancțiunile aplicate în prezent de către statele membre nu sunt întotdeauna suficiente pentru a se ajunge la respectarea deplină a legislației comunitare.
Una din cele mai importante directive care reglementează problema răspunderii pentru prejudiciile produse mediului este Directiva adoptată de [NUME_REDACTAT] și de Consiliu la 21 aprilie 2004 – Directiva 2004-35-CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului.
Acesta constituie primul act care surprinde cu adevărat principiul „poluatorul plătește” această directivă stabilește un cadru comun de răspundere în vederea prevenirii și reparării daunelor aduse animalelor, plantelor, habitatelor naturale și resurselor de apă, precum și a daunelor care afectează solurile.
Regimul răspunderii se aplică, pe de o parte, anumitor activități profesionale enumerate în mod explicit și, pe de altă parte, celorlalte activități profesionale, în cazul în care operatorul a comis o eroare sau o neglijență. În plus, autorităților publice le revine sarcina de a se asigura că operatorii responsabili adoptă ei înșiși sau finanțează măsurile necesare de prevenire sau de reparare.
Conform acestei directive daunele aduse mediului sunt următoarele:
daunele, directe sau indirecte, cauzate mediului acvatic vizat de legislația europeană în materie de gestionare a apelor;
daunele, directe sau indirecte, cauzate speciilor și habitatelor naturale protejate la nivel european prin Directiva „păsări sălbatice” și prin Directiva „habitate”;
contaminarea, directă sau indirectă, a solurilor care implică riscuri importante pentru sănătatea umană.
În plus, această directivă stabilește și domeniul de aplicare a principiului răspunderii – principiul răspunderii se aplică daunelor aduse mediului și amenințărilor iminente de producere a unor astfel de daune în cazul în care acestea sunt rezultatul unor activități profesionale, din momentul în care este posibilă stabilirea unei legături de cauzalitate între dauna respectivă și activitatea în cauză.
Directiva face distincția între două situații complementare, cărora li se aplică un regim de răspundere diferit: pe de o parte, situațiile cauzate de activitățile profesionale enumerate în actul legislativ și, pe de altă parte, situațiile cauzate de celelalte activități profesionale.
Primul regim de răspundere se aplică activităților profesionale periculoase sau potențial periculoase enumerate în anexa III la directivă (activități agricole sau industriale pentru desfășurarea cărora este necesar un permis în temeiul Directivei privind prevenirea și reducerea integrată a poluării, activități în cadrul cărora sunt deversate metale grele în apă sau în aer, instalații care produc substanțe chimice periculoase, activități de gestionare a deșeurilor, în special depozitele de deșeuri și instalațiile de incinerare, precum și despre activități privind organismele modificate genetic și microorganismele modificate genetic. În cadrul acestui prim regim, operatorul poate fi considerat responsabil chiar dacă nu a comis nicio eroare, culpa acestuia prezumându-se.
Al doilea regim de răspundere se aplică tuturor activităților profesionale altele decât cele enumerate în anexa III de la directivă, dar exclusiv în cazul în care survine o daună, sau o amenințare iminentă cu producerea unei daune, care afectează speciile și habitatele naturale protejate de legislația comunitară.
În acest caz, răspunderea operatorului nu va fi angajată decât dacă acesta a comis o eroare sau s-a dovedit neglijent.
Astfel, în funcție de natura activității desfășurate, operatorul care produce un prejudiciu mediului sau este sursa unei amenințări iminente la adresa mediului, trebuie să suporte costurile de prevenire sau de reparare, fiind atrasă fie o răspundere obiectivă, fie una subiectivă – răspundere obiectivă pentru daune produse mediului înconjurător, independent de existența unei culpe și o răspundere subiectivă – bazată pe vinovăția poluatorului pentru producerea daunelor. În viziunea acestui act, operator este considerată orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care desfășoară sau exercită controlul asupra unei activități profesionale sau căreia i-a fost delegată o putere economică semnificativă asupra funcționării tehnice a unei astfel de activități, printr-o lege internă.
De asemenea, directiva prevede și anumite cauze exoneratoare de răspundere. Astfel, regimul răspunderii nu se aplică în cazul unei daune sau al unei amenințări iminente cu producerea unei daune care rezultă dintr-un conflict armat, o catastrofă naturală, o activitate în temeiul Tratatului de instituire a [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], o activitate de apărare națională sau de securitate internațională, precum și o activitate desfășurată conform anumitor convenții internaționale enumerate în anexa IV sau atunci când incidentul a avut loc înainte de 30 aprilie 2007 (data limită stabilită pentru transpunerea directivei).
Mai mult directiva nu se aplică situațiilor care au avut ca efect producerea de vătămări corporale, afectarea proprietății private sau pierderi economice și nu afectează drepturile celor vătămați izvorâte din fapte ce produc asemenea daune. Această derogare se explică prin existența la nivelul fiecărui stat a unei reglementări exprese în ceea ce privește recuperarea unui prejudiciu/restabilirea situației anterioare. De la excepții, există o excepție – prejudiciul produs proprietății va fi recuperabil dacă proprietatea conține sau constă într-un habitat natural protejat de directivă. În cazul acestui tip de prejudiciu, persoana în măsură să ceară contravaloarea prejudiciului este, de regulă, statul habitatul constituind o resursă publică ce servește interesului public.
Toate mențiunile din directivă nu au numai un rol represiv, ci mai ales preventiv, în cazul în care apare o amenințare iminentă cu producerea unei daune pentru mediu, autoritatea competentă desemnată de fiecare stat membru putând lua următoarele măsuri:
să oblige operatorul (poluatorul potențial) să adopte măsurile de prevenire adecvate; sau
să adopte măsurile de prevenire adecvate și să recupereze apoi costurile aferente acestor măsuri.
Iar în cazul în care se produce o daună autoritatea competentă poate:
să oblige operatorul în cauză să adopte măsurile de reparare adecvate (stabilite pe baza normelor și principiilor enunțate în anexa II la directivă); sau
să adopte măsurile de reparare adecvate și să recupereze apoi costurile aferente acestor măsuri. În cazul în care s-au produs mai multe daune, autoritatea competentă poate decide ordinea în care vor fi reparate acestea, în funcție de priorități.
Un alt domeniu important reglementat de această directivă îl reprezintă repararea daunelor de mediu sub următoarele forme ce diferă de la caz la caz:
în cazul daunelor aduse solurilor, directiva prevede obligativitatea decontaminării acestora până când este eliminat orice risc grav cu efect negativ asupra sănătății umane;
în cazul daunelor provocate apelor sau speciilor și habitatelor naturale protejate, directiva vizează readucerea mediului la starea sa inițială. În acest scop, resursele naturale afectate sau serviciile deteriorate trebuie refăcute sau înlocuite cu elemente naturale identice, similare sau echivalente, fie la locul incidentului, fie, dacă este necesar, într-o locație alternativă.
Toate costurile reparațiilor trebuie să fie suportate fie de autoritatea care nu a pus în aplicare măsurile de prevenire sau de reparare,fie de operatorul responsabil cu dauna sau cu amenințarea iminentă. Același principiu se aplică evaluărilor de mediu realizate în vederea stabilirii caracterului semnificativ al daunei și a măsurilor care trebuie adoptate pentru repararea acesteia.
Autoritatea competentă trebuie să demareze procedurile de recuperare în termen de cinci ani de la finalizarea măsurilor de prevenire sau de reparare sau de la data la care operatorul responsabil sau partea terță au fost identificați, reținându-se data cea mai recentă dintre acestea două.
În cazul în care mai mulți operatori sunt responsabili în comun pentru o daună, aceștia trebuie să suporte costurile aferente reparației fie în mod solidar, fie proporțional.
Directiva nu obligă operatorii să dispună de o garanție financiară, cum ar fi o asigurare, pentru a-și acoperi insolvabilitatea potențială. Cu toate acestea, statele membre trebuie să încurajeze operatorii să recurgă la astfel de mecanisme.
Tot prin același act este prevăzută și modalitatea prin care persoanele vătămate își pot valorifica drepturile izvorâte din fapta ilicită, a căror subiect pasiv sunt. Astfel,persoanele fizice sau juridice care ar putea fi afectate în mod negativ de o daună adusă mediului, precum și organizațiile care au drept obiectiv protecția mediului pot, în anumite condiții, să solicite autorităților competente să acționeze în privința unei daune. Persoanele și organizațiile care au făcut o cerere de acțiune pot introduce o procedură de revizuire în fața unui tribunal sau al unui organism ad hoc vizând evaluarea legalității deciziilor, acțiunilor sau lipsei de acțiune a autorității competente. Iar în cazul în care o daună sau o amenințare cu producerea unei daune poate avea consecințe care să afecteze mai multe state membre, acestea cooperează în cadrul acțiunii de prevenire sau de reparare.
Iar dacă operatorul își manifestă refuzul de a repara prejudiciul survenit, autoritatea competentă poate să ia măsuri de reparare, având drept de regres împotriva operatorului, poate recupera costurile suportate pentru operațiunile de prevenire sau de reparare întreprinse.
Așadar, conform actului adoptat de Comisie, răspunzător pentru daunele comise este în final operatorul. (operatorul sau terțul care a produs prejudiciul în zona controlată de operator). Prin maniera de definire a conceptului de operator, am observat că directiva, lasă un loc mare interpretărilor, probabil deliberat, asigurându-se în acest fel disponibilitatea unui număr mare de pârâți solvabili.
Această directivă reprezintă un progres, pentru că, creează un regim a răspunderii ce nu mai depinde de caracteristicile fiecărui sistem de drept național și de modul în care instanțele naționale soluționau dificultățile generate de faptul că prejudiciile produse acestui tip de resurse publice erau greu de încadrat în tipologia cunoscută a daunelor.
Un alt act care se ocupă de sancționarea infracțiunilor ecologice este Directiva 2008/99/CE. Acest act a adus un mare plus reglementării infracțiunilor ecologice la nivel european. Directiva oferă chiar o definiție a infracțiunilor ecologice – acestea sunt acte prin care se încalcă legislația în materia mediului și provoacă daune semnificative sau riscuri pentru mediu și sănătatea umană. Zonele cele mai cunoscute de infracțiuni de mediu sunt emisiile ilegale sau eliberarea de substanțe în aer, apă sau sol, comerțul ilegal cu animale sălbatice, comerțul ilegal cu substanțe care epuizează stratul de ozon și transportul ilegal de deșeuri sau de dumping. Crime de mediu duce la deteriorarea semnificativă a mediului în Europa și în lume. Infracțiunile împotriva mediului sunt foarte periculoase pentru că uneori ele pot fi greu detectate, iar autorii lor pot obține profituri foarte mari nesupunându-se la standardele impuse de Comunitate.
Mai mult, incidența acestora este din ce în ce mai mare la nivel european, astfel încât a apărut o nevoie stringentă de reglementare a răspunderii penale în cazul înregistrării unei infracțiuni ecologice. Deși activitatea de legiferare în domeniul mediului a fost una foarte intensă, mai ales după 1992, standardele în domeniul mediului au fost deseori încălcate (legislația nu a fost pusă în aplicare în mod eficient), din cauze neimplementării unor sancțiuni drastice și precise. Acesta a fost motivul pentru care Comisia a propus o directivă care impune statelor membre să prevadă sancțiuni penale pentru infracțiunile cele mai grave de mediu, pentru a descuraja încălcarea normelor de mediu și pentru a obține astfel o aplicare adecvată a legislației de mediu.
La acel moment, diferențe mari între sancțiunile penale prevăzute pentru infracțiunile ecologice în statele membre. În plus, acele sancțiuni, de cele mai multe ori, nu erau suficient de stricte pentru a garanta un nivel ridicat de protecție a mediului pe întreg teritoriul Comunității.
În acest context, [NUME_REDACTAT] a adoptat o propunere de directivă cu scopul de a asigura protecția mediului prin intermediul dreptului penal.
După discuții instituționale de lungă durată și două hotărâri ale [NUME_REDACTAT] de Justiție cu privire la gradul de competență a Comunității în domeniul dreptului penal, Consiliul și [NUME_REDACTAT] au convenit cu privire la textul directivei privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal, iar la 24 octombrie 2008, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a adoptat în mod formal directiva, fiind transpusă ulterior de statele membre până în 2010.
Această directivă este foarte importantă pentru că delimitează o serie de infracțiuni (o listă) de mediu care trebuie să fie considerate infracțiuni de către toate statele membre, dacă sunt comise în mod intenționat sau din neglijență gravă. Acest act nu a creat o listă de noi acte ilegale, ci au fost reluate și organizate infracțiunile deja prevăzute de alte acte.
Directiva menționează ca fiind infracțiuni următoarele activități:
deversarea, emiterea sau introducerea unei cantități de materii sau de radiații ionizante în aer, sol sau apă, care provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;
colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare și inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau intermediari (gestionarea deșeurilor), care provocă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;
transportul de deșeuri, în cazul în care respectiva activitate intră în domeniul de aplicare a articolului 2 alineatul (35) din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al [NUME_REDACTAT] și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (6) și se efectuează într-o cantitate care nu poate fi neglijată, fie că se realizează printr-un singur transport, fie prin mai multe transporturi aparent legate între ele;
exploatarea unei uzine în care se desfășoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate sau utilizate substanțe sau preparate periculoase și care, în exteriorul uzinei, provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;
producția, procesarea, manipularea, folosirea, deținerea, depozitarea, transportul, importul, exportul sau eliminarea de materiale nucleare sau de alte substanțe radioactive periculoase, care provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a oricărei persoane sau daune calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;
uciderea, distrugerea, posesia sau obținerea de specimene din speciile de faună sau floră sălbatică protejate, cu excepția cazurilor în care fapta afectează o cantitate neglijabilă de astfel de specimene și are un impact neglijabil asupra stării de conservare a speciilor;
comerțul cu specimene din speciile de faună sau floră sălbatică protejate sau cu părți ori derivate ale acestora, cu excepția cazurilor în care actul afectează o cantitate neglijabilă de astfel de specimene și are un impact neglijabil asupra stării de conservare a speciilor;
orice act care provoacă deteriorarea semnificativă a unui habitat din cadrul unui sit protejat;
producția, importul, exportul, introducerea pe piață sau folosirea de substanțe care epuizează stratul de ozon
Statele membre, prin transpunerea acestei directive au fost nevoite numai să anexeze aceste infracțiuni la sancțiuni penale corespunzătoare.
Toate aceste fapte pot fi comise cu intenție directă sau indirectă și din culpă. Pe lângă pedepsirea autoratului, se propune prin această directivă și pedepsirea instigării sau a complicității. Subiectul activ al infracțiunilor de mediu pot fi atât persoanele fizice, cât și cele juridice.
Statele membre au fost obligate, prin acest act să se asigure că infracțiunile ecologice sunt sancționate corespunzător, efectiv, pentru a se obține efectul scontat, acela de a descuraja comiterea acestora.
Această directivă și-a propus să stabilească un standard minim de protecție a mediului prin intermediul dreptului penal, statele membre fiind libere să mențină sau să introducă măsuri de protecție mai stricte.
Prin acest act li se solicită statelor membre să declare anumite activități poluante ca fiind pasibile de sancțiuni în temeiul dreptului penal (de răspundere penală), și nu în temeiul dreptului administrativ, al cărui caracter punitiv este mai redus (răspunderea contravențională).
La articolul 3 li se solicită statelor membre să ia măsurile necesare pentru a considera actele enumerate pe o listă de încălcări ale legislației UE în domeniul protecției mediului drept infracțiuni penale în temeiul dreptului intern.
Așadar, prin această Directivă li s-a impus statelor membre să asigure intrarea în vigoare a legilor, regulamentelor și a dispozițiilor administrative necesare pentru a se conforma acestei directive până la 26 decembrie 2010.
CAP. IV. STUDIU DE CAZ – INFRACȚIUNI ECOLOGICE ȘI NERESPECTAREA STANDARDELOR DE MEDIU IMPUSE DE UE
1. INFRACȚIUNI ECOLOGICE SANCȚIONATE DE INSTAȚELE ROMÂNE
1.1. Săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 85 alineat 1 punct 3 litera K din Legea 137/1995 privind protecția mediului – nerespectarea interdicțiilor în legătură cu utilizarea pe terenuri agricole de pesticide sau îngrășăminte chimice:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] întocmit la data de 4 aprilie 2001 în cadrul dosarului nr 420/P/2001, inculpatul S T, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 85 alineat 1 punct 3 litera K din Legea 137/1995 privind protecția mediului, cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței se arată că inculpatul, în calitate de director general la SC A O SA, în perioada 18-20 mai 2000, a dispus efectuarea unui tratament fitosanitar aviochimic, cu pesticide de tip Regent, fără a avea avizele legale pentru efectuarea unei astfel de lucrări, fapt care a dus la moartea a 726 familii de albine aparținând mai multor persoane, pe raza localităților Bucu, Cosâmbesti, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].
Analizând materialul probator administrat, instanta retine urmatoarele: inculpatul a avut calitatea de director generat al SC A O SA. Începând cu data de 15 mai 2000, la culturile de rapita de pe raza judetului Ialomita, printre care si cele care apartineau societatii, s-a depistata existenta coloniilor de afide, daunatori care afecteaza aceste culturi.
Inculpatul ia decizia de a efectua tratamente cu aviochimice asupra 1073 ha ( fara a obtine avizele legale, fara a anunta consiliile locale ale unitatilor administrativ teritoriale pe raza carora se efectua tratamentul si fara a face o înstiintare prealabila prin mass-media). A fost utilizata substanta Regent ( care are substanta activa fipronil); pesticidul Regent este deosebit de toxic pentru albine, iar în urma tratamentului, s-a constat ca, pe raza localitatilor Cosâmbesti, Bucu, [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT] din jud Ialomita) a fost pusa în pericol viata animala, în sensul ca au murit 726 familii de albine.
În speță s-a dispus efectuarea unei expertize și s-au cerut relații de la Institutul de Cercetari pentru [NUME_REDACTAT].
Concluziile acestor lucrări arată că, a fost evidențiată prezența insecticidului fipronil( substantă activă a produsului Regent) atât în proba de material vegetal( rapiță) cât si în probele de miere și albine moarte; s-a mai arătat că acest pesticid este deosebit de toxic pentru albine, iar cantitatea de pesticid evidențiată per albina era mult mai mare decât doza letală.
În faza de judecată, inculpatul a susținut că nu a acționat cu vinovăția cerută de lege, el aflându-se în stare de necesitate. Astfel, acesta a arătat că, deși avea cunoștință de obligațiile care îi reveneau în cazul administrării produselor de uz fitosanitar cu mijloace aviatice ( art. 29 litera e din Legea 137/2005), nu le-a putut îndeplini, în sensul că nu a anunțat despre efectuarea tratamentului și nu a obținut avizele legale pentru că apariția dăunătorilor a determinat urgentarea aplicării tratamentului, în scopul salvării culturilor de rapiță care aveau o valoare foarte mare.
Instanța a constat că inculpatul nu se afla în stare de necesitate, pentru că pericolul care determina starea de necesitate trebuia să nu poată fi înlăturat altfel decât prin savârsirea faptei prevăzute de legea penală; or, în cauză nu a existat nicio dovadă că pesticidul Regent ar fi fost singurul remediu împotriva afidelor, în cazul culturilor de rapiță.
În subsidiar, inculpatul a solicitat constatarea incidentei dispozitiilor art. 46 alineat 2 vechiul Cod penal (constrângere morala), susținând că situația de fapt a reprezentat o amenințare cu un pericol grav pentru situația economică a societății pe care o conducea, astfel că nu a acționat cu discernamânt. Și această solicitare a fost respinsă de instanță, care a apreciat în mod corect că această constrângere trebuie să fie derulată de o altă persoană și nu de o situație de fapt, deci generată de o cauză obiectivă, acest ultim caz fiind vizat de starea de necesitate.
Față de situația de fapt reținută potrivit probelor analizate si apreciind că inculpatul a săvârșit fapta prevazută de legea penală cu intentie, în forma indirecta, acesta acceptând posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, instanța constată că în cauză, din punct de vedere formal, sunt întrunite, din perspectiva laturii subiective, elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art 85 alineat 1 punct 3 litera K din Legea 137/1995 privind protectia mediului (cu referire la art 29 literele d,e,f din acelasi act normativ), infractiune savârsita în forma continuata, întrucât au fost exercitate mai multe acte materiale în cadrul aceleiasi rezolutiuni infractionale.
infractiunea prevazuta de Legea mediului nu face referiri la un rezultat(în sensul de prejudiciu palpabil, material), astfel ca aceasta este o infractiune de pericol, iar nu de rezultat; prin urmare, în cauza nu trebuie analizat decât raportul de cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediata, care este o stare de pericol concretizata în afectarea desfasurarii normale a relatiilor sociale legate de obiectul ocrotirii penale( în cauza mediul înconjurator, ca notiune privita în sens larg, astfel cum este definita în art 1 alineat 2 din OUG 195/2005).
Astfel, au existat probe suficiente pentru a desprinde concluzia ca actiunea inculpatului de a dispune, fara respectarea obligatiilor legale, efectuarea unor tratamente aviatice cu produse de protecție a plantelor a fost de natura să pună în pericol viața animală( în speta, a albinelor); potențialul periculos al acțiunii este intrinsec, subînteles, în sensul că folosirea unui astfel de tip de substanțe, cu regim restrictiv de utilizare, toxic pentru unele animale, se deduce din însăși săvârsirea faptei.
În această cauză instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a interdicțiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecție a plantelor sau îngrașăminte chimice.
Această speță este un exemplu excelent în vederea demonstrării necesității adoptării unor sancțiuni penale în materia mediului. Fapta inculpatului, prezenta un pericol mare pentru viața umană și mai ales pentru cea animală. În contextul în care domeniul substanțelor periculoase/toxice este expres reglementat la nivel intern, dar și comunitar, o acțiune contrară trebuie sancționată corespunzător.
Mai mult, speța de față relevă modalitatea de întrepătrundere a dispozițiilor din materia dreptului mediului cu cele din materie penală și procesual penală. În condițiile în care fapta inculpatului a avut efect letal pentru albine și acesta a creat o stare de pericol general care s-a și concretizat în moartea lor, instanța în mod corect a aplicat o pedeapsă cu închisoarea excluzând solicitarea inculpatului de a se reține starea de necesitate sau cea de constrângere morală.
Așadar, dreptul mediului conlucrând cu cel penal pot contribui la restabilirea situației anterioare, având atât un rol represiv, cât și unul preventiv, educativ.
1.2. Comiterea faptei prevăzute de art. 24 1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. 2 C.p. și de neluarea sau nerespectare măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase prev. de art.53 din O.U.G. nr.78/2000
În această cauză etapa judecății nu s-a finalizat nici până în prezent, astfel încât, în cele ce urmează voi prezenta numai aspectele avute în vedere în momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpatul care au comis faptele sus-menționate.
Față de inculpat s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere sau orice operațiune privind circulația substanțelor și preparatelor toxice și foarte toxice fără drept prev. de art. 24 1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. 2 C.p. și de neluarea sau nerespectare măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase prev. de art.53 din O.U.G. nr.78/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.p..
Judecătorul, deliberând asupra propunerii Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT], a constatat că prin referatul întocmit la 27.10.2010 în dosarul nr.2990/P/2010, Parchetul de pe lângă [NUME_REDACTAT] a înaintat propunerea de arestare preventivă a inculpatului GN pe o perioada de 29 zile, de la 28.10.2010 la 25.11.2010 inclusiv.
În motivarea propunerii arestării preventive a inculpatului s-a precizat faptul că prin rezoluția nr.295960 din data de 17.08.2010, ora 0900, a [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], Explozivi și [NUME_REDACTAT], confirmată în temeiul disp. art. 228 alin. 31 Cpp prin rezoluția nr. 2990/P/2010 din data de 17.08.2010 a Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] a fost începută urmărirea penală față de numitul GN pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere sau orice operațiune privind circulația substanțelor și preparatelor toxice și foarte toxice fără drept prev. de art.24 1 din Legea nr.360/2003 rap. la art.312 al.2 C.p. și de poluare prin evacuare cu știință în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase prev. de art.98 al.2 pct.1 din O.U.G. nr.195/2005 cu aplic. art.41 al.2 C.p., ambele cu aplic. art.33 lit.a C.p.
Ulterior, în data de 12.10.2010, prin ordonanța cu nr.2990/P/2010 a Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] a fost dispusă în baza art. 238 Cpp extinderea cercetărilor penale față de învinuitul GN pentru săvârșirea infracțiunilor de neluare sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminarea deșeurilor periculoase prev. de art.53 al.1 lit.b din O.U.G. nr.78/2000 privind regimul deșeurilor și de fals în declarații prev. de art.292 C.p. cu aplic. art.41 al.2 C.p. ambele cu aplic. art.33 lit.a C.p.
În fapt s-a reținut că inculpatul GN împreună cu inculpatul FC și cu învinuitul PD l-au ajutat pe inculpatul BM să descarce pe un teren situat în București, str. Poștalionului, sector 4, aproximativ 200 tone deșeuri periculoase colectate de la S.C. …………..S.A., deșeuri care ulterior au fost încărcate și transportate ilegal la groapa de gunoi menajer din com. Dărăști, jud. Ilfov.
De asemenea, s-a constatat că în perioada 2009-2010 inculpatul GN împreună cu inculpații BM și FC au solicitat autorităților de protecție a mediului și au obținut aprobarea pentru efectuarea unor activități de colectare, transport și depozitare deșeuri periculoase, declarând alte date decât cele reale în legătură cu modalitatea de transport, destinația finală precum și alte date privind asigurarea preluării, colectării, depozitării temporare, valorificării sau eliminării deșeurilor periculoase.
În plus, inculpatul GN a notificat autoritățile pentru situații de urgență, declarând alte date decât cele reale, cu privire la numele și adresa destinatarului deșeurilor periculoase, modalitatea de transport rutier precum și itinerariul de deplasare a transporturilor de deșeuri periculoase.
Actele de urmărire penală au relevat și faptul că inculpatul a încălcat cu bună știință, obligațiile prevăzute de legislația în vigoare privind operațiunile cu deșeuri periculoase prin abandonarea, aruncarea și eliminarea necontrolată a deșeurilor periculoase colectate, neasigurarea condițiilor de depozitare separată, formarea de stocuri de deșeuri periculoase prin utilizarea procedeelor sau metodelor susceptibile de a prejudicia mediul.
Astfel, din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în data de 03/06.08.2010, lucrători de poliție din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Arme, Explozivi și [NUME_REDACTAT] s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul BM, în calitate de asociat și administrator al S.C. ……………… SRL și S.C. ……………. SRL (societăți care au ca obiect principal de activitate colectarea deșeurilor periculoase), împreună cu alte persoane din conducerea societăților respective, a abandonat la fostul punct de lucru al societăților menționate, din orașul Chitila, str. Castanilor, nr. 14, jud. Ilfov, o cantitate de 60 kg mercur colectată fără drept de la S.C. …………. S.A. din București, aproximativ 100 de tone de deșeuri toxice infestate cu arsen, precum și diferite cantități și tipuri din alte deșeuri periculoase.
Din cauza modului impropriu de depozitare a acestora s-au semnalat infiltrări în sol și în pânza freatică, situație care generează riscuri pentru mediu, viața, sănătatea oamenilor și a animalelor.
În vederea obținerii autorizațiilor necesare pentru desfășurarea activităților de colectare, transport și depozitare a deșeurilor cu conținut de compuși bifenilpoliclorurați, inculpatul BM a încheiat un contract pentru decontaminare cu o companie de reciclare a deșeurilor periculoase din Germania, respectiv ……. Co. KG, însă nu a livrat până în prezent acestei companii vreo cantitate din materialele colectate.
Cu complicitatea unor persoane din anturajul său, respectiv inculpații GN (director general în cadrul S.C. …………. S.R.L.), FC (director general în cadrul S.C. …………….. S.R.L.) și învinuitul PD, inculpatul BM a descărcat pe un teren din București, str. Poștalionului, sector 4, aproximativ 200 tone deșeuri periculoase colectate de la S.C. ….. ….. S.A., deșeuri care ulterior, au fost încărcate și transportate ilegal la groapa de gunoi menajer din com. Dărăști, jud. Ilfov.
Actele de urmărire penală au relevat faptul că în cursul anului 2009, deși nu deținea spații de depozitare și nici instalații sau facilități autorizate potrivit dispozițiilor legale pentru tratare/neutralizare deșeuri, inculpatul GN a preluat în calitate de director general al S.C. …………… S.R.L., în baza unui contract de preluare și decontaminare deșeuri periculoase încheiat cu S.C…………. din Slobozia, județul Ialomița, cantitatea de circa 100 metri cubi pământ contaminat cu arsen, pe care a transportat-o cu ajutorul unor autobasculante în comuna Albești, județul Ialomița. Ulterior, inculpatul a săpat prin excavare o groapă de aproximativ 20 metri lungime, 10 metri lățime și 2,5 metri adâncime pe parcela cu nr.210 din incinta fostei [NUME_REDACTAT] de Producție (parcelă concesionată de inculpat de la [NUME_REDACTAT]) și a deversat pământul contaminat cu arsen.
Tot la această locație din comuna Albești, inculpatul GN a depozitat deșeuri periculoase cu conținut de azbest preluate în baza unui contract încheiat cu S.C. ……………din Călărași de a cărui executare s-a ocupat inculpatul.
În același timp, în perioada 2009 –2010, deși nu deținea spații de depozitare și nici instalații sau facilități autorizate pentru tratare/neutralizare, inculpatul GN a derulat contracte în baza cărora a preluat de la mai multe societăți din țară cantități importante de deșeuri periculoase pe care le-a depozitat în comuna Albești, județul Ialomița (S.C. …….. S.A. – 60 tone reziduuri de combustibil lichid, S.C. ………………… S.A. din CRAIOVA, județul Dolj, S.C. …………………., S.C. ………………. S.A. ………, etc.)
Din materialul probator administrat în cauză mai rezultă că inculpații GN FC au încheiat și s-au ocupat de executarea unui contract în baza căruia au preluat de la S.C. ………….. S.A. deșeuri constând în 4.620 kg condensatori electrici cu PCB (bifenilipoliclorurați), declarând în fals că aceste deșeuri vor fi transportate, depozitate și tratate/ eliminate în localitatea Chitila, str. Castanilor nr. 14, județul Ilfov sau în București, str. Olari nr.12, sector 2.
Cercetările efectuate în cauză au stabilit că pentru toate aceste operațiuni S.C. …………. S.R.L. nu deține documente pentru a se stabili unde au fost transportați, depozitați și decontaminați condensatorii respectivi.
De asemenea, din documentele ridicate de organele de poliție de la S.C. …………….. S.A. rezultă faptul că în perioada 2009 – 2010 inculpatul GN împreună cu inculpații BM și FC au preluat prin intermediul S.C. ……………. S.R.L. numai de la această societate circa 366,5 tone deșeuri periculoase, cantitate cu privire la care nu s-a putut stabili unde a fost abandonată, întrucât societatea menționată nu au mai avut acces la punctul de lucru în Chitila și nu au a putut prezenta documente justificative în acest sens.
Toate documentele de însoțire, colectare și aprobare a transportului și depozitării, în vederea eliminării finale, a deșeurilor periculoase de mai sus aveau menționate ca destinație finală localiatea Chitila, str. Castanilor, nr. 14, județul Ilfov, sau București, str. Olari, nr.12B, sector 2, unde societatea ………….. S.R..L nu mai deține spații închiriate sau autorizate.
De asemenea, în cursul anului 2009 inculpatul GN a solicitat și a obținut aprobarea autorităților de protecție a mediului Ilfov pentru a prelua de la diferite societăți comerciale din țară, cantități importante de deșeuri periculoase și uleiuri contaminate, declarând în fals că aceste deșeuri vor fi tratate/neutralizate și eliminate în instalații aflate la punctul de lucru din localitatea Chitila, județul Ilfov, lucru pe care însă nu l-a efectuat.
În plus, inculpatul GN a notificat autoritățile pentru situații de urgență, declarând alte date decât cele reale cu privire la numele și adresa destinatarului deșeurilor periculoase, modalitatea de transport rutier precum și itinerariul de deplasare a transporturilor de deșeuri periculoase, obținând pe baza acestor declarații avizele și autorizările pe formularele întocmite în conformitate cu obligațiile prevăzute în HG nr.1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.
Actele de urmărire penală au relevat și faptul că inculpatul GN, în calitate de director general al S.C. ……….. S.R.L., a încălcat cu bună știință obligațiile prevăzute de legislația în vigoare privind operațiunile cu deșeuri periculoase prin abandonarea, aruncarea și eliminarea necontrolată a deșeurilor periculoase colectate, neasigurarea condițiilor de depozitare separată, formarea de stocuri de deșeuri periculoase prin utilizarea procedeelor sau metodelor susceptibile de a prejudicia mediul.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate de către organele de poliție în localitatea Albești, județul Ialomița, la parcela cu nr.210 din incinta fostei [NUME_REDACTAT] de Producție, s-a constatat că inculpatul GN în calitate de director general al S.C. …………. S.R.L. și de administrator al altor societăți comerciale având același obiect de activitate, respectiv colectare deșeuri periculoase S.C. …………. S.R.L., S.C. …………….. S.R.L și S.C. ……………S.R.L.) a poluat prin depozitarea necontrolată direct pe sol și sub cerul liber precum și prin deversarea pe o suprafață de 18.540 metri pătrați, a unor cantități mari de deșeuri periculoase ambalate și neambalate, constând în pământ contaminat cu arsen, deșeuri petroliere (circa 70.000 litri), pământ contaminat cu produs petrolier, deșeuri cu conținut de azbest, deșeuri de substanțe chimice, vopseluri și solvenți, recipiente metalice, din carton și de plastic contaminate cu deșeuri periculoase, rășini cu conținut de substanțe periculoase, șlamuri de galvanizare ș.a., deșeuri care ar fi trebuit tratate/neutralizate și pentru care a încasat sume importante de bani de la societăți comerciale partenere.
De asemenea, actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat și faptul că pentru ascunderea faptelor comise, inculpatul a dispus în aceeași locație din comuna Albești, deversarea pe sol a unor substanțe și deșeuri periculoase precum îngroparea și acoperirea cu pământ a unor recipiente conținând atât substanțe cât și deșeuri periculoase, pe care le-a colectat de la societăți comerciale generatoare de deșeuri din țară în schimbul unor sume importante de bani.
Prin ordonanța nr. 2990/P/2010 din data de 27.10.2010, ora 1230, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], Explozivi și [NUME_REDACTAT] – a luat față de învinuitul [NUME_REDACTAT] măsura reținerii pe o durată de 24 ore, începând cu data de 27.10.2010, ora 12 30 până la data de 28.10.2010 , ora 1230 .
În data de 27.10.2010 prin ordonanța nr.2990/P/2010 a Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuitul GN pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere sau orice operațiune privind circulația substanțelor și preparatelor toxice și foarte toxice fără drept prev. de art. 24 1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. 2 Cp, poluare prin evacuare cu știință în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase prev. de art. 98 alin. 2 pct. 1 din OUG nr. 195/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, neluare sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminarea deșeurilor periculoase prev. de art. 53 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul și de fals în declarații prev. de art. 292 Cp cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, toate cu cu aplic. art. 33 lit. a Cp.
Examinând propunerea înaintată, Tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru luarea măsurii arestării preventive, dispune arestarea inculpatului GN pe o perioadă de 29 de zile.
În cazul luării măsurii arestării preventive, o măsură preventivă privativă de libertate, sunt prevăzute condiții foarte stricte. Speța de față este o dovadă a atribuirii unui grad ridicat de importanță respectării mediului înconjurător. Deși fapta nu a afectat propriu-zis o persoană sau un bun privat, ea a afectat întreaga societate prin punerea în pericol a mediului înconjurător. De aceea și instanța a apreciat că gradul de pericol abstract al faptelor reținute în sarcina inculpatului este foarte ridicat și impune luarea unei măsuri, care se ia în mod excepțional.
România, prin aderarea la [NUME_REDACTAT] și-a luat angajamentul alinierii la standardele impuse de aceasta în materia protecției mediului și și-a propus să descurajeze faptele consemnate prin orice mijloace, chiar și prin cele penale.
2. Cazuri de la CJUE
2.1. Cauza C.576/11, Comisia c. [NUME_REDACTAT] această cauză CJUE a condamnat statul Luxemburg la plata unor sancțiuni financiare pentru neexecutarea unei hotărâri a Curții din 2006 privind transpunerea neconformă a directivei privind tratarea apelor urbane reziduale.
Astfel, Curtea a sancționat Luxemburgul cu o sumă forfetară de 2 milioane de euro și o penalitate cu titlu cominatoriu de 2 800 de euro pe zi de întârziere în punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru a se conforma primei hotărâri din 2006 până la deplina executare a celei de a doua hotărâri pronunțate astăzi
În 2005, Comisia a sesizat Curtea de Justiție cu o primă acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Luxemburgului pentru transpunerea neconformă a Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale.
Printr-o primă hotărâre pronunțată în 2006, Curtea a constatat că Luxemburg, care desemnase întregul teritoriu al [NUME_REDACTAT] drept zonă sensibilă, nu era în măsură să probeze că performanțele a opt dintre cele unsprezece aglomerări cu EL mai mare de 10 000 erau conforme cu directiva. Întrucât nu a putut proba că procentul minim de reducere a încărcării globale care intra în stațiile de epurare în cauză atingea cel puțin 75 % pentru cantitatea de azot, Luxemburg nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de directivă.
În 2011, după ce a apreciat că Luxemburg nu executase încă această hotărâre din 2006, Comisia a introdus această a doua acțiune în neîndeplinirea obligațiilor. Prin această acțiune, Comisia a propus Curții să oblige Luxemburg la plata unei penalități cu titlu cominatoriu de 11 340 de euro pe zi de întârziere și la plata unei sume forfetare zilnice de
1248 de euro, din ziua pronunțării primei hotărâri (23 noiembrie 2006).
Chiar statul condamnat a recunoscut că nu s-a conformat cerințelor enunțate în hotărârea din 2006, cel puțin în ceea ce privește două stații de epurare (Beggen și Bleesbruck).
Așadar, Luxemburg nu și-a îndeplinit, obligațiile care îi reveneau în temeiul dreptului Uniunii și a fost obligată la plata a 2 milioane de euro, cu titlu de sancțiune.
Curtea a amintit că obligarea la plata unei astfel de sancțiuni se întemeiază în mod esențial pe aprecierea consecințelor neexecutării obligațiilor de către statul membru respectiv asupra intereselor private și publice, în special atunci când încălcarea a persistat o lungă perioadă de la pronunțarea hotărârii care a constatat-o inițial. Curtea, totuși nuanțează această afirmație, derogând – în cazul în care este vorba despre proiecte de infrastructură de mare amploare, ca în acest caz, natura, complexitatea, costul și durata realizării proiectelor respective trebuie luate în considerare atât în aprecierea necesității de a impune plata unei sume forfetare, cât și în stabilirea cuantumului acesteia.
Așadar, Curtea a constatat în cele din urmă că, între neîndeplinirea obligațiilor și prima hotărâre au trecut mai bine de șapte ani și deși sarcinile impuse au fost excesive, acestea puteau fi îndeplinite în această perioadă îndestulătoare, iar singura pârghie pentru a asigura îndeplinirea hotărârii este stabilirea unei penalități cu titlu cominatoriu de 2800 de euro pe zi de întârziere, începând cu 28 noiembrie 2013. Curtea a precizat că obligarea la plata unei penalități cu titlu cominatoriu constituie un mijloc financiar adecvat pentru a asigura executarea integrală a unei hotărâri. Pentru a stabili natura coercitivă a unei astfel de penalități cu titlu cominatoriu se au în vedere durata încălcării, gradul său de gravitate și capacitatea de plată a statului membru în cauză.
În speță, deși este adevărat că, potrivit Luxemburgului, evacuările de EL-uri neconforme au scăzut în cursul anului 2011, ceea ce aduce rata de neconformitate (în EL) de la 64 % la 21 %, trebuie să se ia totuși în considerare circumstanțele agravante constatate de Comisie, și anume durata încălcării (de aproape șapte ani) și desemnarea întregului teritoriu drept „zonă sensibilă”. Această desemnare conduce la a se considera că Luxemburg nu putea ignora necesitatea de a efectua lucrările care să permită asigurarea conformității stațiilor sale de epurare cu dreptul Uniunii, cel puțin din 1999.
2.2. Hotărârile în cauza C-378/08 și în cauzele conexate C-379/08 și C-380/08 [NUME_REDACTAT] (ERG) SpA, [NUME_REDACTAT] SpA și Syndial SpA/ Ministero dello Sviluppo economico și alții și ENI SpA/[NUME_REDACTAT] e Tutela del Territorio e del Mare și alții
În această cauză Tribunalul a instituit o prezumție de vinovăție în sarcina operatorilor care exploatează instalații în apropierea unei zone poluate. Aceștia sunt prezumați răspunzători pentru poluare.
Autoritățile naționale pot condiționa dreptul operatorilor de a utiliza propriile terenuri de realizarea lucrărilor de refacere a mediului impuse de Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător. Conform anexei II a acestei directive, operatorul a cărui activitate a cauzat o daună asupra mediului sau o amenințare iminentă de producere a unei asemenea daune răspunde pentru aceasta. Operatorul trebuie astfel să ia măsurile de reparare necesare și să își asume cheltuielile aferente.
Rada portului Augusta, situată în regiunea [NUME_REDACTAT] (Sicilia), este afectată de fenomene recurente de poluare a mediului care au început să se manifeste în anii ’60, când a fost creat portul Augusta-Priolo-Melilli ca pol petrolier. De atunci, numeroase întreprinderi, active în sectorul hidrocarburilor și al petrochimiei, s-au instalat și s-au succedat în această regiune.
Printr-o serie de decizii succesive, autoritățile administrative italiene au impus întreprinderilor riverane radei portului Augusta obligații de eliminare a poluării constatate în regiunea Priolo, declarată „sit de interes național în vederea reabilitării”.
[NUME_REDACTAT] Mediterranee (ERG) Spa, [NUME_REDACTAT] Spa, [NUME_REDACTAT], precum și ENI Spa au sesizat instanțele italiene cu acțiuni împotriva acestor decizii administrative. Tribunale amministrativo regionale della Sicilia ([NUME_REDACTAT] Regional din Sicilia, Italia), care trebuie să se pronunțe asupra acestor cauze, a adresat Curții de Justiție mai multe întrebări referitoare la aplicarea principiului „poluatorul plătește”.
Instanța italiană urmărește să afle în special dacă principiul „poluatorul plătește” se opune unei reglementări naționale care permite autorității competente să impună unor operatori, datorită proximității instalațiilor acestora cu o zonă poluată, măsuri de reparare a daunelor aduse mediului, fără să fi efectuat în prealabil o anchetă privind evenimentul aflat la originea poluării și fără să fi stabilit nici existența unei fapte culpabile a operatorilor, nici existența unei legături de cauzalitate între aceștia și poluarea constatată.
Prin hotărârea dată în cauză Curtea a statuat că directiva privind răspunderea pentru
mediul înconjurător nu se opune unei reglementări naționale care permite autorității competente să prezume existența unei legături de cauzalitate între anumiți operatori și o poluare constatată, și aceasta în temeiul proximității instalațiilor acestora cu zona de poluare.
Însă, conform principiului „poluatorul plătește”, pentru a prezuma o asemenea legătură de cauzalitate, această autoritate trebuie să dispună de indicii plauzibile care pot fundamenta prezumția acesteia, precum proximitatea instalației operatorului cu poluarea constatată și corespondența dintre substanțele poluante găsite și compușii utilizați de operator în cadrul activităților sale.
Mai mult, autoritatea competentă nu este obligată să dovedească existența unei fapte culpabile a operatorilor ale căror activități sunt considerate responsabile pentru daunele aduse mediului, dar are sarcina de a cerceta în prealabil originea poluării constatate, respectiva autoritate dispunând în această privință de o marjă de apreciere cu privire la procedurile, la mijloacele care trebuie utilizate și la durata unei astfel de cercetări.
O altă solicitare a instanței italiene a fost aceea de a stabili dacă directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător permite o modificare substanțială a măsurilor de reparare a daunelor aduse mediului care au fost deja executate sau care au făcut obiectul unui început de executare; și dacă directiva se opune unei reglementări naționale care condiționează exercitarea dreptului operatorilor de a utiliza propriile terenuri de realizarea lucrărilor impuse.
La aceste solicitări Curtea a afirmat că autoritatea competentă are posibilitatea să modifice substanțial măsurile de reparare a daunelor aduse mediului care au fost stabilite în urma unei proceduri contradictorii desfășurate în colaborare cu operatorii în cauză și care au fost deja executate sau au făcut obiectul unui început de executare. Totuși, în vederea adoptării unei astfel de decizii, în sarcina acestei autorități sunt prevăzute următoarele obligații: să asculte operatorii, cu excepția cazului în care urgența situației mediului impune o acțiune imediată a autorității competente; să invite, în special, persoanele pe terenul cărora trebuie să se aplice aceste măsuri să își prezinte observațiile, de care aceasta va ține seama și
să indice în cuprinsul deciziei motivele care justifică alegerea sa, precum și, după caz, pe cele care sunt de natură să justifice că o examinare detaliată nu se impunea sau nu a putut fi efectuată, ca urmare – de exemplu – a urgenței situației mediului.
De asemenea, Curtea a statuat că directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător nu se opune unei reglementări naționale care permite autorității competente să condiționeze exercitarea dreptului operatorilor de a utiliza propriile terenuri de realizarea lucrărilor de refacere a mediului impuse, chiar în condițiile în care terenurile menționate nu ar fi vizate de aceste lucrări, deoarece au făcut obiectul unor măsuri anterioare de „reabilitare” sau nu au fost niciodată poluate.
O astfel de măsură trebuie să fie justificată de obiectivul de a împiedica agravarea situației mediului sau, în aplicarea principiului precauției, de obiectivul prevenirii apariției sau a reapariției altor daune aduse mediului pe terenurile operatorilor, adiacente întregului țărm care face obiectul măsurilor de reparare menționate.
CONCLUZII
Problema respectării mediului înconjurător nu mai poate fi ignorată. Aceasta este un fapt de actualitate, iar numeroase state au înțeles acest lucru. De departe [NUME_REDACTAT], se pare că a conștientizat cel mai mult importanța unei dezvoltări armonioase și durabile. Aceasta și-a propus să ofere o bază legală temeinică, capabilă să ridice standardele statelor membre și mai ales să acopere lacunele sau inadvertențele prezentate de reglementările naționale ale fiecărui stat.
Astfel, prin întocmirea documentării pentru prezenta lucrare am avut ocazia să remarcă eforturile pe care [NUME_REDACTAT] le depune împreună cu statele ei componente, în vedere prevenirii și mai ales stopării schimbărilor climatice.
Uniunea, a intensificat colaborarea internațională cu alte state/instituții/organizații internaționale, fiind deschisă la orice fel de dezbateri pe problema mediului. Așa cum [NUME_REDACTAT] și-au asumat rolul mesianic de paznic al păcii la nivel internațional, așa și [NUME_REDACTAT] și-a asumat rolul de formator de direcție/opinie cu privire la militarea pentru respectarea drepturilor mediului, și a și reușit să atingă toate țelurile stabilite în acest sens.
Mai mult, Uniunea a creat un sistem instituțional și legislativ bine pus la punct capabil să acopere o largă sferă a faptelor ce intră sub incidența domeniului mediului. De la strategia de mediu la directivele adoptate, toate reflectă dorința de a dezvolta continentul european în mod durabil. Deși costurile impuse de un asemenea deziderat au fost foarte mari,statele membre și-au unit forțele, pentru că au înțeles că un sacrificiu făcut în prezent va profita generațiilor viitoare. În aceeași idee au fost stabilite de Uniune și mijloace de coerciție pentru a asigura respectarea acestui scop comun, iar Comunitatea nu a ezitat să introducă în sfera penală numeroase ingerințe aduse mediului.
De la adoptarea Pactului de la Kyoto, la elaborarea [NUME_REDACTAT], toate aceste acțiuni sunt menite să asigure un mediu curat și sănătos pentru toți cetățenii Uniunii.
[NUME_REDACTAT] a făcut mari eforturi în vederea stopării schimbărilor climatice aliniindu-se la standardele europene și la cele internaționale. Mai mult, și legislația internă încearcă să devină mai coercitivă în ceea ce privește infracțiunile ecologice. Pentru a deveni efectiv funcțional sistemul sancționator din domeniul mediului, ar trebui în primul rând ca legile speciale să fie sincronizate și eventual să fie stabilit o lege comună capabilă să pună bazele în viitor chiar unui Cod al mediului. Românii, ca cetățeni europeni trebuie să conștientizeze importanța protejării mediului și să aibă reprezentarea asupra repercursiunilor comiterii unor eventuale infracțiuni ecologice.
Numai în acest fel, legile vor fi interiorizate și își vor atinge cu adevărat scopul,trezind conștiința cetățenilor români – cetățeni europeni.
BIBLIOGRAFIE
Bercea, Raluca, Drept comunitar. Principii, Editura C.H. Beck, București, 2007
Blaumann, C. și L. Dubois, Droit institutionel de l’Union europeene
Bolouis, Jean, Droit institutional des communautes, Montchrestein, Paris, 1993,a doua ediție
Cairns, Walter, Introducere în legislația [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Dalsi, [NUME_REDACTAT], Londra, 2001
Cerkez, Mirela, Evaluarea programelor și politicilor publice.Teorii,metode și practici, [NUME_REDACTAT], București, 2009
[NUME_REDACTAT] Romițan, Dicționar de dreptul mediului, Editura all Beck, București, 2004
Diaconu, Nicoleta, [NUME_REDACTAT] Europene, Ediția a II-a revizuită, [NUME_REDACTAT] Lex, București 2011
Dobrinoiu, Vasile, [NUME_REDACTAT], Drept penal. Partea generală. ,[NUME_REDACTAT] Lex,București, 2003
Duțu, [NUME_REDACTAT] de dreptul mediului, Ediția a III-a, Editura C.H.Beck, București, 2008
Fuerea, Augustin, [NUME_REDACTAT] Comunitar. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Beck, București, 2003
Ghica, Luciana-Alexandra, [NUME_REDACTAT] Europene, [NUME_REDACTAT], București, 2006
Gorunescu, Mirela, Protecția juridico-penală a mediului, revista “Dreptul”, numărul 10/2003
Kramer, Focus on [NUME_REDACTAT] Law, ed. a II-a, [NUME_REDACTAT] and Maxwell, Londra, 1997
Lupan, Ernest, Dreptul mediului, Volumul II, [NUME_REDACTAT] Lex, București,1996
Marinescu, Daniela, Tratat de dreptul mediului, [NUME_REDACTAT] Juridic, București, 2008
Matharan, La justice penale de l”environment, în revista [NUME_REDACTAT] de la securite interieure, numărul 9/1992, pagina 131, apud [NUME_REDACTAT], Infracțiunea de mediu – Infracțiune contra dezvoltării durabile, în [NUME_REDACTAT], București, numărul 11/2003 anul XIV, seria a III-a
Profirouiu, Marius și Popescu, Irina, Politici europene, [NUME_REDACTAT], București, 2003
Purica, Ionuț; Uzlău, Carmen; Dinu, Sorin; [NUME_REDACTAT] de Prognoză, Îmbunătățirea capacității instituționale, de evaluare și formulare de politici macroeconomice în domeniul convergenței economice cu [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] de Prognoză, cod SMIS 27153, Evaluarea impactului reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră asupra economiei românești prin utilizarea relațiilor tehnologice și de interdependență dintre ramuri.
Stancu, Radu, Drept comunitar, disponibilă online la www.cartdedrept.eu, accesat la 10.05.2014
Ștefan, Tudorel și Andreșan-Grigoriu, Beatrice, Drept comunitar, Editura C.H. Beck, București, 2007
Cauze conexate, C-175și 177/98, Crimnal proceedings against [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], 1999, ECR-1651, disponibil pe www.ier.ro, accesat la 2.05.2014.
C-274/98, Comisia c. Spania, 2000, ECR I-2823; C-236/99, Comisia c. Belgia, 2000, ECR, I-5657; C-329-01, Comisia c. Belgia, hot. Din 19 februarie 2004
[NUME_REDACTAT] Agency, Climate change, impact and vulnerability in Europe, publicat la 21 noiembrie 2012, disponibil online la http://www.eea.europa.eu/publications/climate-impacts-and-vulnerability-2012, accesat la 21.03.2014.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], J. Of. C 138, 1993, p. 11
Communication from the Commission to the Council, the [NUME_REDACTAT], the [NUME_REDACTAT] and Social committee and the Committee of the Regions – Winning the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Change [COM(2005) 35 – [NUME_REDACTAT] C 125 of 21 May 2005] (Comunicare a Comisiei către Consiliu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – Câștigarea luptei împotriva schimbărilor climatice globale. Document disponibil online la http://europa.eu/legislation_summaries/environment/tackling_climate_change/l28157_ro.htm, accesat la 2.02.2014
COM(98) 353 – Nepublicată în [NUME_REDACTAT], disponibilă online la http://eur-lex.europa.eu, accesat la 22.04.2014.
[NUME_REDACTAT] din 10 ianuarie 2007 privind o politică energetică pentru Europa [COM(2007) 1 final – Nepublicată în [NUME_REDACTAT]].Această comunicare reprezintă pilonul pachetului de măsuri prezentate de Comisie în ianuarie 2007 („pachetul energie”). După ce a evaluat provocările energetice în Europa, mai ales schimbările climatice și securitatea aprovizionării UE, Comisia detaliază o serie de acțiuni legate, printre altele, de piața internă a energiei, de securitatea aprovizionării, de eficiența energetică, de sursele de energie regenerabilă, de tehnologiile energetice sau de politica energetică internațională – informație disponibilă pe www.europa.eu/legislation, accesat la 5.05.2014.
COM (2000) 88 final – Nepublicată în [NUME_REDACTAT], disponibilă online la www.eur-lex.eu, accesat la 4.04.2014.
COM (2001) 580 final – Nepublicată în [NUME_REDACTAT], disponibilă online la www.eur-lex.ei, accesată la 2.05.2014.
[NUME_REDACTAT] 2002/358/CE din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele [NUME_REDACTAT], a Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice și îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din acesta, disponibil online la www.europa.eu/legislation, accesat la 5.05.2014.
Comunicarea COM (2000) 88 final, nu este publicată în [NUME_REDACTAT], disponibilă online la www.eur-lex.eu, accesată la 10.05.2014
Raport de activitate [NUME_REDACTAT] de Mediu 2013, disponibil online pe www.gnm.ro, accesatla 12.05.2014.
Directiva 2004/35/CE a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Principles on [NUME_REDACTAT], 17, Journal of [NUME_REDACTAT] (JEL) 155 (2005).
Directiva 2008/99/CE a [NUME_REDACTAT] și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal, JO L 328, 06/12/2008, p. 28-37, disponibil online la www.eur-lex.eu, accesat la 11.05.2014.
Study on environmental crime in the 27 [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] & Partners, 5 April 2007,disponibil online la http://ec.europa.eu/environment/legal/crime/studies_en.htm, accesat la 10.05.2014.
[NUME_REDACTAT] 2002/358/CE din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele [NUME_REDACTAT], a Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a [NUME_REDACTAT] Unite asupra schimbărilor climatice și îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din acesta, disponibil online la www.europa.eu/legislation, accesat la 5.05.2014.
Hotărârea din 15. 07. 1964, în cauza 6-64, Rec. 1141
C-6/99, [NUME_REDACTAT] France c. Minister de l’Agriculture et de la Peche and Others, 2000, ECR-1651, disponibil online pe www.ier.ro, accesat la 15.04.2004.
[NUME_REDACTAT] L 130 din 15.5.2002, disponibilă online la http://eur-lex.europa.eu, accesat la 22.04.2014.
[NUME_REDACTAT] L 275 din 25.10.2003, , disponibilă online la http://eur-lex.europa.eu, accesat la 22.04.2014.
[NUME_REDACTAT] L 49 din 19.2.2004, disponibil online la http://eur-lex.europa.eu, accesat la 22.04.2014.
J.Of. L 143, 30.04.2004, p. 56, modificată ulterior prin directiva 2006/21/CE privind managementul deșeurilor din industria extractivă (J. Of. L 102, 11 aprilie 2006, p.15), ambele disponibile online la www.eur-lex.eu.
[NUME_REDACTAT] din 14 decembrie 2006 de stabilire a nivelurilor de emisii respective alocate [NUME_REDACTAT] și fiecărui stat membru în temeiul Protocolului de la Kyoto, conform Deciziei 2002/358/CE a Consiliului [notificată cu numărul C(2006) 6468] , [NUME_REDACTAT] L 358 , 16/12/2006 p. 0087 – 0089, disponibilă online pe www.eur-lex.eu, accesată la data de 27.04.2014
C 83/132 [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] 30.3.2010 RO
30.3.2010 [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] C 83/133 RO (3)
2010/778/UE: [NUME_REDACTAT] din 15 decembrie 2010 de modificare a Deciziei 2006/944/CE de stabilire a nivelurilor de emisii respective alocate [NUME_REDACTAT] și fiecărui stat membru în temeiul Protocolului de la Kyoto, conform Deciziei 2002/358/CE a Consiliului [notificată cu numărul C(2010) 9009] , [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT], L 332/41, disponibilă online la www.eur-lex.eu, accesat la 25.04.2014.
J. Of. L 120/1990, disponibil la www.eur-lex.eu, accesat la 1.04.2014.
COM (2000), disponibil online la www.europa.eu, accesat la 14.04.2014.
www.europarl.europa.eu, accesat la3.05.2014.
http://ec.europa.eu/environment/legal/crime/, accesat la 10.05.2014
www.agerpres.ro
www.ecomagazin.ro
www.eea.europa.eu
www.eur-lex.eu
www.europa.eu
www.mae.ro
www.nonguvernamental.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategia Uniunii Europene Privind Adaptarea la Schimbarile Climatice. Infractiunile Ecologice (ID: 2074)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.