Situatia Actuala, Tendinte Si Perspective Privitoare la Cresterea Viteilor

PARTEA I

STUDIU BIBLIOGRAFIC (REFERENCE STUDY)

CAPITOLUL 1

CHAPTER 1

SITUAȚIA ACTUALĂ, TENDINȚE ȘI PERSPECTIVE PRIVITOARE LA CREȘTEREA VIȚEILOR

CURRENT SITUATION, TRENDS AND PERSPECTIVES IN CALVES REARING

[NUME_REDACTAT]

La ora actuală, atât în Europa cât și în S.U.A., se pune un mare accent pe creșterea rațională a tineretului taurin. Se pune accent atât pe obținerea unor sporuri mari de creștere cu un consum specific redus, în cazul tineretului destinat îngrășării, cât și pe obținerea unor femele de reproducție de înaltă valoare genetică, în vederea creșterii valorii biologice a efectivelor de taurine.

Se urmărește astfel, obținerea unor efective ameliorate genetic în direcția producției de carne, atât de la rasele specializate cât și de la hibrizii dintre rasele de carne cu rasele mixte sau cu cele de lapte

În direcția producției de lapte, se pune un mare accent pe ultra-ameliorarea efectivelor, astfel încât, producțiile realizate să depășească la rasele specializate 8000-10000 kg lapte/lactație. Pentru optimizarea producțiilor vizate, în ultimii ani se pune un mare accent pe sexarea materialului seminal, în vederea obținerii vițelelor de mare valoare genetică, vițele provenite din tauri testați amelioratori.

Sistemele de creștere și de întreținere, tehnologia de furajare și de exploatare dar și industria alimentară, beneficiază de cele mai noi descoperiri științifice, în vederea obținerii unor cantitați din ce în ce mai mari de produse. Aceste deziderate au apărut ca urmare a prognozelor unor instituții specializate în cercetarea demografică umană, care indică tendința tot mai accentuată de creștere numerică a populației atât pe termen scurt cât și pe termen mediu, 30-50 de ani. Nu în ultimul rând, cerințele consumatorilor au crescut atât cantitativ cât și calitativ, cererea de produse diversificându-se și ea exponențial cu creșterea nivelului de trai.

Această cerere poate fi acoperită de către producători doar prin intensivizarea proceselor de creștere și exploatare, prin mecanizarea la maxim a tuturor operațiunilor tehnice și prin antropizarea condițiilor de viață a animalelor.

Sectorul zootehnic autohton trece printr-o situație dificilă din cauza mai multor factori: creșterea costurilor de producție, competiția generată de importuri, creșterea prețurilor furajelor pentru animale. Specificul pieței românesti este dominat în proporție de 80% de ferme mici, iar în cazul bovinelor de lapte situația este și mai grea deoarece, atât producția totală de lapte, cât și efectivul de taurine, sunt în descreștere.

Conform I.N.S.(2012), în România 1,3 milioane de bovine sunt dispersate în 900.000 de exploatații, iar pentru multe dintre acestea, laptele este unica sursă de venit (www.insse).

Problema comercializării laptelui a devenit un subiect aprins, odată cu desființarea multor centre de colectare, prețul mic de cumpărare a acestuia de către procesatori și neconcordanța atât a laptelui cu normele europene, cât și a unităților de procesare, doar aproximativ 40% din acestea fiind la standarde U.E.

La polul opus este creșterea taurinelor de carne, care reprezintă o alternativă bună la producția de lapte, o perspectivă de viitor în continuă creștere datorită unui deficit mare pe piața europeană în acest sector, ca urmare a creșterii constante a prețului acesteia, a resurselor existente neexplorate si a unui management econom al acestora. Creșterea bovinelor de carne este un domeniu nou pentru România, ce necesită timp pentru educare și transformare.

Importanța creșterii bovinelor

1.2. The importance of cattle breeding

Nu putem începe aceasta prezentare, fără a puncta importanța social-economică a creșterii bovinelor. Prin producțiile pe care le furnizează, bovinele asigură aprovizionarea consumatorilor cu produse agroalimentare de primă necesitate, de înaltă valoare biologică și nutritivă, contribuind astfel la creșterea nivelului de trai și de civilizație a omenirii.

De asemenea, unele produsele secundare (oase, păr, piei, organe interne), sunt sursa de materie primă pentru industria prelucrătoare, chimică dar și pentru industria farmaceutică.

Bovinele sunt un excelent factor de transformare a produselor agricole primare și secundare în produse alimentare de înaltă valoare biologică (lapte, carne).

În cadrul unei exploatații agricole, bovinele (în special taurinele) contribuie, de multe ori decisiv, la rentabilizarea activității.

Nu în ultimul rând, bovinele pot reprezenta, așa cum s-a dovedit în timp, o monedă ușor convertibilă, prin exporturile de animale vii sau de material seminal congelat.

1.3. Importanța creșterii vițeilor

1.3. The importance of calves rearing

La fel ca și celelalte categorii fiziologice (tineret taurin, juninci, vaci, tauri de reproducție), vițeii au un rol esențial în lanțul practic al unei ferme.

Astfel, vițelele asigură înlocuirea efectivului turmei de bază, fapt esențial în durabilitatea activității fermei. De asemenea, plusul de valoare genetică cu care vine fiecare generație în parte, are un rol hotărâtor în rentabilizarea activității fermei (Neamț R.I. et al., 2011).

Tineretul mascul acoperă două direcții de dezvoltare economică. O direcție se constitue din asigurarea masculilor destinați îngrășării, respectiv pentru obținerea producției de carne. O altă direcție o constituie creșterea ratională a tineretului mascul destinat reproductiei, fie prin montă naturală, fie prin recoltarea de material seminal destinat însămânțărilor artificiale. Trebuie amintit aici, rolul taurilor în diseminarea progresului genetic în cadrul unei populații.

1.4. Fătarea și primele îngrijiri acordate vițelului nou – născut

1.4. The parturition and new born calf care

Fătarea în sine, reprezintă un factor de stres pentru vițelul nou-născut. Contactul cu noile condiții de viață, de microclimat, zgomotele din jur și nu în ultimul rând contactul cu oamenii, reprezintă tot atâția factori de stres pentru vițel. De îngrijirile care se acordă vițelului imediat după naștere, depinde în mare măsură, sănătatea și dezvoltarea sa ulterioară.

Viabilitatea vițeilor obținuți, depinde în mare măsură de starea de sănătate și confort a vacii-mame, încă din perioada antepartum, dar și de modul în care s-a desfășurat parturiția.

Modul în care s-a desfășurat parturiția are un impact semnificativ asupra viabilității vițeilor. Astfel, un procent mare de viței obținuți în urma unor fătări distocice severe, mor în prima lună de viață. Starea de morbiditate se regăsește în cca. 20-25% din cazuri. Fătările distocice sunt responsabile de ulterioarele afecțiuni pulmonare și digestive în proporție de 1-5% din cazuri. Intervențiile ușoare ale fermierilor pot reduce semnificativ aceste pierderi (Lombard J.E. et al., 2007).

Și pentru vaci, fătarea reprezintă un factor de stres, care postpartum, se manifestă printre altele, prin probleme legate de ejecția laptelui, producerea unui colostru în cantități reduse și cu un conținut mare de hormoni ai stresului (cortizol). Toate acestea concură la scăderea viabilitații vițeilor. În afara asigurării unor condiții adecvate pentru desfășurarea fătării (furajare, adăpare, microclimat, liniște etc.) o variantă constructivă simplă, care nu necesită o mare investiție o reprezintă amplasarea în maternitate a unei perii mecanice, care va ajuta vaca–mamă să scape de stresul cauzat de iminența fătării. S-a constatat că și după fătare, vacile folosesc peria mecanică, în special în cazul fătărilor distocice. Efectul antistres, este evidențiat cel mai bine prin perioada mai lungă de timp pe care vaca-mamă o petrece lingând vițelul. Stresul cauzat vacii–mame prin separarea de vițelul nou-născut, crește perioada pe care aceasta o petrece folosind peria mecanică (Newby N.C. et al., 2013).

Fig. 1. Perie mecanică pentru vaci

Fig. 1 Mechanical brush for cow

www.animale.hiperpublicitate.ro

Indiferent de tehnologia de creștere a vițeilor aplicată în cadrul fermei, îngrijirile care trebuie acordate nou-născutului sunt bine stabilite și obligatorii.

1.4.1. Asigurarea respirației vițeilor nou-născuți

1.4.1. Ensure breathing of newborn calves

Astfel imediat după fătare, se impune asigurarea unei bune respirații prin degajarea mucozităților de pe traiectul căilor respiratorii (gură, nări) și masarea corpului pentru activarea circulației sanguine. De asemenea, pentru a evita obstrucția căilor respiratorii, trebuie îndreptat și aliniat gâtul și capul nou-născutului (www.ansci.umn.edu; www.uwex.edu). Există cazuri în care, chiar dacă aceste operațiuni sunt desfășurate corect și la timp, respirația nu se normalizează. În aceste cazuri, inițial, se va încerca respirația artificială printr-o apăsare ușoară pe laturile toracelui în mod ritmic și în același timp se trage limba, de asemenea în mod ritmic. Mucoasa nazală va fi excitată cu un fir de pai, fără ca acesta să fie introdus în traiectul respirator, evitându-se rănirile, dar stimulând strănutul, ceea ce va ajuta la eliberarea căilor respiratorii. Chiar dacă necesită o mică investiție, stimularea respirației folosind pulverizatoare nazale special destinate acestui scop (Dopram 1cc) a dat rezultate foarte bune (www.ansci.umn.edu).

Practica curentă prin care vițelul este ridicat de membrele posterioare nu este recomandată. De cele mai multe ori, lichidele ce trebuie eliminate se află în stomac și împreună cu organele interne presează asupra plămânilor, făcând respirația și mai dificilă, această tehnică fiind de evitat (Donna M. et al., 2009).

O altă metodă cu bune rezultate în resuscitarea vițeilor nou–născuți, o constitue așa numita metodă “kiss of life”, prin care cu o mână se blochează pătrunderea aerului în gură și o nară, prin cealaltă nară, îngrijitorul insuflând aer vițelului (www.ansci.umn.edu). Inițializarea respirației se poate face și prin provocarea unui șoc spastic vițelului, bazat pe diferența dintre temperatura corporală (mai mare) și cea a apei reci (mai mică). Pentru a provoca acest șoc, se toarnă apă rece pe cap, pe piept sau în urechea vițelului. Desigur, prin extrapolare, se poate folosi si metoda gură la gură, îngrijitorul folosind un manșon de cauciuc sau plastic pentru a se proteja de eventualii germeni proveniți de la vițel.

O metodă mai modernă, constă în folosirea instalației cu oxigen, portabilă (www.beefcattle.ans.oregonstate.edu).

În practica curentă, în special în fermele care nu dispun de dotări ultra-moderne, ca metode de resuscitare a vițeilor nou-născuți, sunt indicate metoda absorției lichidelor nazale, metoda resuscitării cu apă rece și amplasarea vițeilor sub o lampă cu bec infra-roșu. Aceste metode vor facilita rapid respirația și vor asigura o bună ventilație pulmonară (Uystepruyst C. et al., 2002).

1.4.2. Atenția acordată cordonului ombilical

1.4.2. Attention to the umbilical cord

În general, la fătare cordonul ombilical se rupe. Există cazuri în care acesta trebuie secționat cu o foarfece dezinfectată, la cca 10 cm de abdomen. Ombilicul trebuie stors bine prin presarea cu degetele și înmuiat în tinctură de iod.

Observațiile efectuate în practica zootehnică, au reliefat un procent mult mai mic de omfaloflebite în cazul înmuierii cordonului în tinctura de iod decât în cazul tamponării acestuia; această operațiune trebuie repetată la interval de 10-12 ore, timp de 2-4 zile, până la uscarea completă a ombilicului.

Fig. 2 Cordon ombilical, vițel în vârstă de 8 zile (original)

Fig. 2 Umbilical cord calf aged 8 days (original)

Fig. 3 Vițel în vârstă de 12 zile, cu omfaloflebită (original)

Fig. 3 12-day-old calf with umbilical cord inflammation (original)

Contactul cu noul mediu de viată, caracterizat în special printr-o temperatură mai mică față de cea a mediului intrauterin, lasă vițelul nou-născut vulnerabil în fața diferitelor afecțiuni pulmonare. Se impune de urgență uscarea vițelului prin bușumarea cu paie sau cu o pânză de sac curată și uscată.

În mod obișnuit, vaca din instinct linge vițelul pentru a-1 usca. Există vaci care nu ling vițelul și pentru a le obliga să facă acest lucru, se obișnuiește ca vițelul să fie presărat cu tărâțe sau diferite făinuri, ceea ce nu se recomandă, pentru că vițelul poate fi predispus la diferite infecții cutanate. Acolo unde vițeii sunt alăptați artificial, de asemenea nu se recomandă să fie linși de vacă. Prin lingerea vițelului, instinctul matern al vacilor crește și dacă vițelul este alăptat la găleată sau biberon, vaca eliberează mai greu laptele și chiar incomplet, ceea ce constituie un neajuns grav pentru sănătatea ugerului. Pe de altă parte, lingerea vițelului de către vacă îl predispune la diferite boli pe care le poate transmite chiar vaca.

1.4.3. Procesul de termoreglare a vițeilor nou-născuți

1.4.3. The thermoregulatory of newborn calves

Astfel, la naștere, temperatura corporală a vițelului este de cca 39,5°C grade, ajungând în 2 ore la 38,8-38,6°C. O scădere mai drastică a temperaturii, sub 38,3°C, va reduce viabilitatea vițelului, scăzând totodată și capacitatea sa de a asimila imunoglobulinele din colostru. O serie de factori contribuie la scăderea temperaturii corporale. Astfel, temperatura mediului ambiant, coroborată cu viteza curenților de aer peste 0,2m/s, facilitează pierderea de căldură corporală, în special imediat după fătare când vițelul este ud. Capacitatea de autoreglare a organismului nou-născutului este impresionantă. Totuși, limitele sunt atinse rapid. O scădere a temperaturii corporale sub 38,3 °C, arată clar ineficiența sistemului de autoreglare termică. Cauzele care concură la această stare de fapt pot fi intervalul mare de la naștere până la administrarea primului tain de colostru, calitatea redusă a colostrului cu conținut mic de grăsime și proteină și, nu în ultimul rând, cantitatea mică de colostru administrat. Aprecierea temperaturii corporale a vițeilor nou-născuți, se poate face folosind un termometru. Există metode alternative, care nu au acuratețea necesară luării unei decizii. Aprecierea temperaturii se poate face pe baza indicațiilor etologice oferite de însăși noul-născut, care în cazul unei scăderi drastice a temperaturii corporale, nu are tendința de a se ridica în picioare și a căuta sursa de lapte (uger sau biberon în cazul alăptării artificiale). În oricare din aceste situații, se impune încălzirea de urgentă a vițelului.

În practica zootehnică, se aplică mai multe metode de încălzire a vițelului. Trebuie ținut cont însă și de gradul de hipotermie, în funcție de acesta optându-se pentru o metodă sau alta. În mod obișnuit, se impune ca fătarea să aibă loc într-un adăpost cu temperatura de 12-15°C, cu o umiditate relativă a aerului de cca. 60-70% și cu curenți de aer care să nu depășească 0,1-0,2m/s. Nu întotdeauna aceste condiții sunt întrunite. Fătarea în locuri care nu asigură aceste condiții (padoc, adăposturi improprii), duce la scăderea temperaturii corporale a noului–născut, fapt ce impune încălzirea vițelului. Dacă vițelul nu a fost expus îndelung la un mediu rece, este suficientă uscarea și mutarea pe un așternut uscat și curat de paie. În cazurile în care expunerea la frig a cuprins o perioadă mai lungă de timp, se poate recurge la îmbăierea vițelului în apă caldă, fără ca aceasta să fie fierbinte, la o temperatură de cca 37-40°C. Uscarea ulterioară a vițelului este obligatorie, înainte de a fi dus în alt adăpost sau în boxă. Îmbăierea în apă prea caldă, duce la afectarea țesuturilor cutanate, la fel și frecarea prea energică a extremităților. Apa de îmbăiere prea rece, sub optimul indicat, accentuează starea de hipotermie, edemele și hemoragiile subcutanate din regiunea sternului și a jaretului instalandu-se repede. Timpul necesar termoreglării și revenirii la temperatura corporală optimă (38,6-38,8C) este îndelungat. [NUME_REDACTAT] D.P.(1980), găsește necesare cca 172 min. pentru ca temperatura corporală să scadă cu 10 grade și 400 min. timpul necesar revenirii la 38,8C (Olson D.P. et al., 1980).

Încălzirea vițelului, folosind dispozitivul de tip „warm box” este cea mai indicată metodă, chiar dacă este rar sau deloc folosită în fermele din țara noastră. „Warm box”, o instalație, prevăzută cu sistem de încălzire a aerului, sistem de ventilație și termostat, este o investiție care de multe ori poate face diferența dintre viața și moartea vițelului nou-născut. Avantajul primordial al acestei metode, constă în căldura uscată, metoda neimplicând forță de muncă suplimentară necesară uscării riguroase a vițelului, ulterior (Lanette B et al., 2006).

Fig. 4. Instalație de încălzire a vițelului, de tip warm-box

Fig. 4 Calf heating installation, warm box type

www.smuckermfg.net

Procesul de termoreglare fiziologică implică un mare consum de energie. Zestrea energetică a vițelului nou născut este mai mult decât precară, fapt ce impune un aport exogen imediat și la valori suficiente. Post partum, aportul energetic exogen constă în administrarea colostrului. Valoarea biologică și imunologică a colostrului poate fi influențată de o multitudine de factori încă din perioada antepartum. Spre exemplu, suplimentarea cu furaje energetice a rațiilor furajere administrate vacilor în ultima parte a gestației determină îmbunătățirea calitativă a colostrului. Studiile au demonstrat că vițeii proveniți din vaci-mame care antepartum au beneficiat de rații cu un surplus de 5% energie, au rezistat mult mai bine stresului termic, cu o rată a pierderii de căldură mult redusă (Dietz R.E. et al., 2003). Studii efectuate în scopul stabilirii influenței temperaturii mediului asupra vițeilor, au demonstrat că aceștia rezistă bine la frig (la temperaturi de 4-5C), pe perioade lungi de timp, dacă au asigurat necesarul nutrițional optim (Nonnecke B.J. et al., 2009).

Dieta lactată trebuie mărită cantitativ cu 25-50%, iar în cazul folosirii substituenților de lapte, aceștia trebuie să conțină un procent de 20-22% grăsime (www.aphis.usda.gov).

Nu în ultimul rând, o cauză frecvent întâlnită ce duce la reducerea temperaturii corporale a vițelului nou-născut o constituie fătările distocice. Vițeii proveniți în urma unor fătări distocice, prezintă valori reduse ale temperaturii rectale, ale cortizolului seric și valori crescute ale glicemiei. Eforturile depuse pentru termoreglare sunt mai mari iar rezervele corporale energetice sunt mult mai mici față de vițeii obținuți din fătări normale, prin cezariene sau chiar fătări care au necesitat ușoare intervenții obstreticale (Bellows R.A. et al., 2000).

1.5. Tehnologia alăptării vițeilor

1.5. Calves suckling technology

Se poate spune fără echivoc, că eficiența economică a unei ferme, profesionalismul fermierului și eficiența managementului aplicat, sunt date, printre altele, de numărul de viței obtinuți vii și viabili și de vigurozitatea lor, în strânsă corelare cu viitoarele performanțe productive. Pregătirea vacii-mamă în perioada antepartum, tehnologiile aplicate în creșterea și întreținerea vițeilor nou-născuți dar mai ales conștiinciozitatea cu care acestea sunt aplicate în practică, sunt factori importanți care concură la atingerea acestui deziderat.

Perioada alăptării vițeilor cuprinde 2 subperioade distincte, subperioada colostrală și subperioada alăptării propriu-zise.

1.5.1. Subperioada colostrală

1.5.1. Colostrum subperiod

Zestrea imunitară a vițeilor nou-născuți este mai mult decât precară, ceea ce îi face vulnerabili față de noile condiții de mediu cu care intră în contact și implicit mult mai sensibili la îmbolnăviri decât animalele adulte. Colostrarea este singura șansă pe care aceștia o au, în lupta lor pentru supraviețuire și pentru a deveni animale adulte capabile să producă și să se reproducă. Colostrul este indispensabil în virtutea celor expuse anterior, prin prisma compozitiei sale chimice, în principal prin titrul de imunoglobuline (Ig) conținut. Indispensabilitatea colostrului, cel puțin în primele 3 zile de viață este pusă în valoare de numeroase studii, cum este și cel al lui Kühne S. (2000), care alăptând în paralel viței cu colostru și cu înlocuitor de lapte, găsește diferențe semnificative privind indicii de creștere, a concentrațiilor elementelor plasmatice și a metabolismului în general, în favoarea primilor (Kuhne S. et al., 2000).

Față de laptele normal, compoziția chimică a colostrului este mult diferită, compoziție redată în tabelul 1 (Acatincai S., 2000).

Tabelul 1.1.

Table 1.1.

Compoziția chimică a colostrului

Chemical composition of colostrum

Dinamica compoziției chimice a colostrului este rapidă, fiind redată în tabelul 2. (Acatincai S., 2000).

Tabelul 1.2.

Table 1.2.

Dinamica compoziției chimice a colostrului

The dynamics of the colostrum chemical composition

Colostrarea cu succes a vițeilor, depinde de respectarea unor reguli tehnologice bine stabilite, amintind aici:

-administrarea unui colostru superior calitativ;

-administrea colostrului în timp util (în primele 30-60 minute de viață);

-administrarea de colostru din prima mulsoare, mult mai bogat în imunoglobuline decât cel provenit de la mulsorile ulterioare. Se poate opta, în cazul în care situația o permite, pentru administrarea de colostru provenit de la vaci multipare, a cărui conținut de imunoglobuline este superior celui provenit de la primipare;

-păstrarea primului colostru, prin congelare, depozitarea și folosirea lui ulterioară, respectând regulile de manipulare;

-administrarea colostrului pe baza unei scheme de alăptare adecvate din punct de vedere al cantităților și intervalelor de administrare.

Practica zootehnică, a adoptat cu bune rezultate, diferite scheme de alăptare, în cadrul cărora variază numărul de tainuri și cantitatea administrată pe tain, redate în tabelul 3 (Acatincai S., 2000).

Putem vorbi de administrarea unui colostru de calitate, bogat în imunoglobuline, a căror prezență poate influența pozitiv atât starea de sănătate cât și indicii de creștere și dezvoltare a vițeilor. Calitatea colostrului, dată de compoziția chimică a acestuia și în special de cantitatea de imunoglobuline conținută, este puternic influențată de condiția vacii mame, de starea de întreținere și nivelul furajării din ultima parte a gestației. Starea de sănătate dar și performanțele de creștere și dezvoltare a vițeilor sunt în strânsă corelare cu cantitatea de imunoglobuline care ajunge la aceștia prin colostru (Abel F., Quigley J.D., 1993; Furman F.K. et al., 2011; Jarmuz W. et al., 2001; Moraes M.P. et al., 2000).

Nivelul energetic al rației administrate vacilor aflate în repaus mamar, influențează atât indicii de creștere a vițelului nou născut cât și capacitatea sa autoimună. Astfel, vițeii obținuți din vaci mame cu un nivel energetic al rației suplimentat cu 1,5-5% din substanța uscată, prezintă o vigurozitate și o concentrație superioară a imunoglobulinelor în sânge (Gao F. et al., 2012; Garcia M et al., 2014).

Studiile privind concentrația de imunoglobuline din colostru au vizat și alte aspecte. Astfel, calitatea colostrului poate fi influențată și de paritatea vacilor. Lori C. (1991) dar și

Morrill K.M. în (2012) evidențiază acest lucru, în urma studiilor efectuate pe mai multe rase de vaci de lapte. Concentrația de imunoglobuline din colostru crește de la o lactație la alta în ordine succesivă, vacile primipare având cea mai mică concentrație (Lori C.P. et al., 1991; Morrill K.M. et al., 2012).

Tabelul 1.3.

Table 1.3.

Scheme de alăptare în subperioada de colostrare

Suckling schemes in colostrum subperiod

Cantitatea de imunoglobuline ce se regăsește în zestrea imunitară a vițeilor este influențată și de cantitatea de colostru ingerată și mai ales de momentul administrării acestuia Astfel, ținând cont de modificările fiziologice apărute la nivelul epiteliului intestinal, care are un grad mare de absorbție (20-50%) pentru imunoglobuline, care sunt proteine cu moleculă mare, doar în primele 30-60 minute, colostrul trebuie administrat în prima oră de viață a noului-născut. Cantitatea de colostru ingerată în acest interval de timp depinde de vigoarea vițeilor.

Există o strânsă corelație între greutatea la naștere, vigoarea vițeilor și cantitatea de colostru ingerată.

Funcția imună a vițeilor, dar și performanțele lor de creștere și dezvoltare, sunt influențate de condițiile în care a fost întreținută vaca-mamă. Astfel, s-a demonstrat că vițeii proveniți de la vaci supuse stresului termic în perioada de repaus mamar, au o greutate corporală mai redusă, iar concentrația proteinelor totale și a imunoglobulinelor este mai mică, comparativ cu vițeii proveniți din vaci întreținute la temperaturi reduse (Tao S. et al., 2012).

Referitor la momentul administrării colostrului, numeroase studii efectuate de-alungul timpului, converg la o unică concluzie. Primul tain de colostru trebuie administrat la 30-60 minute de la naștere, urmat de un nou tain la 12 ore distanță. Tainurile intermediare sunt binevenite, acestea oferind vițeilor nou-născuți un plus de imunitate. Folosind această metodă, concentrația de imunoglobuline din sângele vițeilor permite evitarea stărilor de morbiditate, eliminând la maxim riscul mortalității în efectiv. Cantitatea de colostru ingerată la primul tain, are o mare influență asupra concentrației de imunoglobuline. Astfel, o cantitate mare ingerată, implică o concentrație mare de imunoglobuline, cu toate efectele pozitive ce decurg de aici. În general, la primul tain, vițeii nu vor ingera voluntar o mare cantitate de colostru. Este recomandată folosirea în acest scop a sondei esofagiene, pentru administrarea unei cantități cât mai mari de colostru (până la 3 l). Totodată, administrarea forțată a unei cantități mari de colostru cu ajutorul sondei esofagiene, duce la dilatarea mucoasei întregului tract digestiv, mărind gradul de permeabilitate a acesteia și implicit gradul de absorbție a imunoglobulinelor.

Relevant în acest sens este studiul efectuat de [NUME_REDACTAT] (2008), care folosind sonda, a administrat cantități crescute de colostru matern (3-4 l) și cantități mari de imunoglobuline (150-200g/l) în primele 2 ore de viață a vițelului. Folosind această metodă de alăptare, vițeii au beneficiat de un nivel crescut de transfer al imunoglobulinelor, astfel încât atât indicii de producție cât și capacitatea imună a acestora, au atins nivele superioare (Munashe C. et al., 2008).

Godden S.M. (2006; 2009), obține rezultate similare, administrând cantități crescute de înlocuitor de colostru cu concentrație mare de Ig. Deși în cadrul experimentului s-a folosit atât sonda esofagiană cât și biberoanele cu manșetă de cauciuc în cadrul aceleiași scheme de alăptare, rezultatele cele mai bune s-au înregistrat la vițeii alăptați cu biberonul. Aceștia au avut o concentrație a proteinelor totale, a imunoglobulinelor și un grad de absorbție mai mare, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că un rol major este deținut de condiția de bunăstare a vițeilor, care preferă sistemele de alăptare care se aseamănă cu alăptarea naturală (Godden S.M. et al., 2009; Godden S.M. et al., 2009b).

Același principiu de colostrare rezultă și din studiile efectuate de Faber S.N (2005), care administrând 4 l colostru maternal în prima oră de viață, a constatat o reducere semnificativă a cheltuielilor veterinare, concomitent cu o creștere a greutății corporale la înțărcare. Nivelul colostrării influențează pozitiv și viitoarea producție de lapte (Faber S.N. et al., 2005).

Contrar celor arătate anterior, există studii care contrazic aceste afirmații. Un exemplu în acest sens este studiul efectuat de Pithua P. (2010) care nu găsește diferențe privind indicii de creștere, reproducție și producție între vițeii alăptati cu colostru maternal și cei alăptați cu înlocuitor de colostru (Pithua P. et al., 2010).

Chiar dacă colostrul administrat nu conține o cantitate foarte mare de Ig, administrarea a 2, 3 sau chiar mai multe tainuri de colostru în prima zi de viață, duce la creșterea capacității imune a organismului, datorită fenomenului de cumulare a imunoglobulinelor. Desigur, este indicată administrarea unui colostru de bună calitate, cu o mare concentrație de imunoglobuline. Indiferent de calitatea colostrului, regula administrării unei cantități cât mai mari de colostru la primul rămâne valabilă (Jaster E.H., 2005). Cantitatea de colostru care poate administrată vițeilor este în strânsă legătură cu sexul acestora, revenind o cantitate mai mare masculilor datorită dezvoltării corporale superioare. Vigurozitatea dar și temperamentul vițeilor pot avea o mare influență în stabilirea unei conduite de urmat în cazul colostrării. Vițeii viguroși cu un temperament vioi au capacitatea (de cele mai multe ori voluntară) de a ingera o cantitate mai mare de colostru la un tain. La polul opus se află vițeii cu un grad redus de vigurozitate și cu un temperament limfatic. În general, proveniența acestor viței o reprezintă fătările distocice, dar și condițiile de întreținere pe care vițeii le întâlnesc după fătare. Cantitatea maximă de colostru care poate fi administrată vițeilor, este dată însă de capacitatea de extindere a tractusului digestiv, care fiziologic nu poate încorpora o cantitate mai mare de 3,5-4 litri lapte.

Administrarea de colostru provenit de la prima mulsoare este cea mai indicată metodă de alăptare, cel puțin pentru primele 3 zile de viață a vițelului. Vițeii alăptați cu colostru provenit de la prima mulsoare, au prezentat concentrații superioare de imunoglobuline, iar incidența afecțiunilor postnatale a fost mult diminuată comparativ cu vițeii alăptați cu colostru provenit din mulsorile succesive (Rauprich A.B. et al., 2000).

Concentrația sanguină, din punctul de vedere al conținutului în proteine și implicit în imunoglobuline, poate fi îmbunătățită, în limitele în care, acest lucru este posibil în fermele comerciale, prin administrarea înlocuitorilor de colostru sau suplimentarea colostrului matern cu proteine provenite din concentrate proteice din ser bovin. Rezultatele obținute recomandă folosirea acestei metode, cu atât mai mult cu cât și gradul de absorbție a imunoglobulinelor a fost relativ ridicat (Quiglei J.D. et al., 2002).

Sistemele moderne de alăptare a vițeilor, permit folosirea fie a colostrului matern fie a înlocuitorilor de colostru în situațiile în care acest lucru se impune și este posibil. Literatura de specialitate oferă multe exemple în acest sens. Rezultatele oferite, tind să încline balanța spre folosirea în schemele de alăptare a colostrului maternal în detrimentul înlocuitorilor de colostru. Totuși în anumite condiții (supliment de proteine și de Ig de origine serică), înlocuitorii de colostru pot avea efecte similare colostrului matern (Fidler A.P. et al., 2011; Godden S.M. et al., 2009).

Din cele expuse anterior, reiese clar rolul imunologic pe care colostrul matern îl joacă în viața vițelului nou-născut. Dinamica compoziției chimice a colostrului, face ca acesta să iși piardă din calitățile nutritive și imunologice pe măsura trecerii timpului. Din acest punct de vedere, se dorește administrarea în cantități cât mai mari a colostrului provenit de la prima mulsoare, care este și cel mai bogat în imunoglobuline. Capacitatea de ingestie a vițelului nou-născut este condiționată de dimensiunile abomasului, ceea ce nu permite ingerarea unei cantități excesive de colostru. Pentru ca vițeii să beneficieze pe întreaga subperioadă colostrală de calitățile colostrului inițial, s-a recurs la colectarea, tratarea primară și păstrarea colostrului, în spcial al celui provenit de la prima mulsoare. În acest sens, este recomandată depozitarea sub formă congelată a colostrului provenit de la prima mulsoare. Colostrul congelat poate fi păstrat o perioadă lungă de timp, după unii autori 6 luni și chiar 1 an după alții. Singurul dezavantaj pe care–l prezintă colostrul congelat este concentrația redusă de celule albe (leucocite) (Sam L. Pam S., 2004).

Congelarea colostrului nu permite dezvoltarea bacteriilor, dar e important de știut că nici nu le reduce numărul. De aceea este imperios necesar, pentru a avea un colostru curat, ca operațiunea să se efectueze imediat după muls, pentru a nu permite bacteriilor să se înmulțească. Calitățile colostrului nu sunt afectate de starea de îngheț, dar este interzisă alternarea acesteia cu dezghetul repetat. De asemenea, decongelarea trebuie făcută respectând anumite reguli, care vor permite păstrarea calităților chimice ale colostrului. Este indicat ca decongelarea colostrului să se facă în apă caldă, nu la surse de căldură alternative (foc, microunde), surse care de altfel pot distruge o parte din imunoglobulinele colostrale (Lawrence R et al., 1987).

O metodă eficientă pentru a avea un colostru de calitate, o constitue tratarea termică (cca. 60C) a acestuia, imediat după muls, urmată de congelarea la cca. -20C. În acest fel, se distrug bacteriile, fără a fi afectat conținutul în proteine totale și imunoglobuline. In acest sens, părerile cercetătorilor par a fi unanime, în ceea ce privește temperatura de prelucrare, 60C. În vederea distrugerii cât mai eficiente și a unui număr cât mai mare de bacterii, s-au efectuat studii privind intervalul de timp în care colostrul să fie supus prelucrării termice. Rezultate bune au fost obținute în cazul expunerii timp de 30 minute (Elizondo S.J.A., Heirichs A.J., 2009; Elizondo S.J.A., Heirichs A.J., 2009), 60 de minute (Elizondo S.J.A. et al., 2010; Johnson J.L. et al., 2007) și chiar la expuneri prelungite de 120 minute (Godden S. et al., 2006; [NUME_REDACTAT] S. et al., 2006).

1.5.2. Subperioada alăptării propriu-zise

1.5.2. Suckling period

Alăptarea propriu-zisă se poate face natural sau artificial. De asemenea, alăptarea se poate face, în funcție de tehnologia adoptată în cadrul fermei, cu lapte natural, normalizat sau degresat+integral. Un accent tot mai mare însă, se pune pe alăptarea vițeilor cu substituenți de lapte. Oricare din variantele de alăptare alese, prezintă avantaje și dezavantaje. Diferența o face impactul asupra stării de sănătatea și bunăstării vițelului și a vacii-mamă, a eficienței economice a fermei și asupra justificării cheltuielilor de dotare impuse de unele din aceste variante tehnologice.

1.5.2.1. Alăptarea naturală

1.5.2.1. Natural suckling

Alăptarea naturală a vițeilor se practică, în general, în cazul raselor de carne, când vițelul este lăsat să sugă direct de la ugerul vacii-mamă. Acest tip de alăptare este favorizat și de producția redusă de lapte a acestor rase, afecțiunile ugerului datorate negolirii complete fiind aproape inexistente. În fermele de mici dimensiuni, în gospodăriile populației cu efective foarte mici, acest tip de alăptare se practică frecvent și în cazul raselor de lapte sau a celor mixte. De asemenea, în cazul fermelor situate în zone greu accesibile în care predarea laptelui unui procesator sau unui centru de colectare este dificilă, alăptarea naturală este un mijloc eficient de a transforma producția de lapte în spor de greutate. Ca în orice situație, metoda prezintă o serie de avantaje dar și numeroase dezavantaje.

Alăptarea vițeilor se face exclusiv cu lapte integral, provenit direct din ugerul vacii-mamă. Principalul avantaj al acestei metode, este oferit de temperatura constantă a laptelui ingerat, de cca. 37-37,5C. Lipsa operațiilor intermediare de manipulare a laptelui (muls, decantare, transport), permite ingerarea la temperatura optimă. Alăptarea naturală permite cuplului vacă-mamă vițel, exteriorizarea comportamentului matern natural. Toate acestea, coroborate cu eliminarea factorilor stresanți, cauzați de separarea cuplului, duc la asigurarea bunăstării vițelului nou-născut. Totodată menținerea cuplului vacă-vițel, stimulează secreția laptelui, eliminând din comportamentul vacii-mame, tendința de a refuza ejecția laptelui la muls. Există posibilitatea ca vițelul să fie întreținut împreună cu vaca-mamă, accesul la uger fiind liber sau restricționat, acesta fiind dus la supt de către îngrijitor. Accesul liber la supt, permite vițelului alăptarea în 5-8 reprize pe zi. În cazul întreținerii în creșă sau în adăpost separat de vaca-mamă, vițelul va fi adus la supt de 2-3 ori pe zi (Acatincai S, 2000).

Unul din principiile esențiale ale alăptării naturale, il constitue rotația mameloanelor. Pentru a preântâmpina apariția afecțiunilor mamare, este indicat ca vițelul să sugă maxim 5 minute la un mamelon, apoi să fie trecut la altul. Celelalte 2 sferturi ale ugerului se vor mulge. La următorul muls, se impune rotația sferturilor, astfel încât în niciunul din cele 4 sferturi să nu rămână lapte remanent. În cazul vacilor provenite din rasele de carne, la care producția de lapte este fiziologic redusă, nu se impune rotația sferturilor. Se va lăsa vițelul să sugă din toate cele 4 sferturi, îngrijitorul efectuând totuși un control ulterior al ugerului.

Metoda alăptării naturale prezintă dezavantaje de ordin economic, rezultate din cantitatea de lapte care primește destinația suptului, în detrimentul comercializării. De asemenea, în cazul acestui tip de alăptare nu se cunoaște cantitatea exactă de lapte pe care o consumă vițelul. Cantitățile prea mici de lapte ingerat, fie prin neprimirea la supt a vițelului, fie prin producția mică de lapte a vacii-mame, duc la pierderi în greutate și chiar la unele stări patologice.

În sprijinul acestei afirmații vine un interesant studiu, a cărui scop a fost tocmai acela de a demonstra că, doar întreținerea comună a cuplului vacă-mamă vițel nou-născut nu se poate transforma într-o condiție necesară și suficientă care să asigure un consum suficient de lapte. Astfel, autorii au studiat comportamentul vițelului în momentul alăptării, frecvența și durata supturilor dar și sporurile in greutate realizate. În prealabil, vacile luate în studiu au fost mulse progresiv până la mulgerea completă. Comportamentul de supt al vițeilor a suferit unele mici modificări, nesesizabile pentru nespecialiști, deși cantitatea de lapte disponibil a scăzut progresiv. Cantitățile mici de lapte disponibile vițelului sunt evidențiate etologic printr-o creștere ușoară a frecvenței și duratei reprizelor de supt, dar mai ales prin schimbarea repetată a sferturilor ([NUME_REDACTAT] de P. et al., 2006).

Cantități prea mari de lapte consumat, pot cauza, conform literaturii de specialitate, afecțiuni gastrice (diaree). Totuși, practica zootehnică a dovedit că nu există cantități prea mari de lapte și că alături de mama sa, nici un vițel nu face diaree.

Alăptarea naturală, în cele mai multe cazuri este o metodă care impune întreținerea împreună, a vacii și a vițelului său. Legăturile formate în această perioadă, vor fi elemente de stres puternic în momentul separării sau a înțărcării vițelului.

1.5.2.2. Alăptarea artificială

1.5.2.2. Artificial suckling

Alăptarea artificială este metoda cea mai economică de creștere a vițeilor, fiind folosit laptele integral sau substituenții de lapte. În condițiile de exploatare intensivă din fermele specializate în creșterea și exploatarea vacilor de lapte, precum și în complexele de tip intensiv, abandonarea sistemului tradițional de alăptare naturală a vițeilor și trecerea la hrănirea cu substituenți de lapte, nutrețuri combinate și fânuri de bună calitate reprezintă o necesitate obiectivă. Acest sistem este superior din punct de vedere economic și practic, oricărui alt sistem de creștere a vițeilor și duce atât la obținerea unui tineret femel apt de montă la vârsta de 15-18 luni, cât și la realizarea unor sporuri mari în greutate în cazul tineretului specializat în producția de carne. Pe lângă avantajele economice, alăptarea artificială este o metodă rațională și științifică de creștere a tineretului taurin.

Alăptarea artificială a vițeilor, presupune ca laptele muls anterior de la vacă, să fie administrat vițelului cu ajutorul biberoanelor, găleților sau al unor instalații speciale. Comparativ cu alăptarea naturală, alăptarea artificială prezintă o serie de avantaje:

-este un sistem economic de alăptare a vițeilor, deoarece permite folosirea laptelui degresat și a înlocuitorilor de lapte;

-permite creșterea productivității muncii prin mecanizarea operațiunilor tehnice specifice;

-permite creșterea dirijată a vițeilor prin supravegherea și implementarea unor scheme de alăptare;

-nu permite contactul dintre vaca-mamă și vițelul nou-născut, evitându-se astfel transmiterea de boli;

-permite administrarea de lapte provenit de la animale sănătoase, fără antibiotice, de asemenea laptele provenit de la vaci în călduri poate fi eliminat de la administrare;

-permite selecția vacilor după performanțe proprii;

-diminuează instinctul matern al vacilor, cu efect benefic în activitatea de mulgere a acestora.

Alăptarea artificială presupune respectarea cu rigurozitate a unor anumite principii bine stabilite. Alăptarea artificială presupune manipularea laptelui după muls, (porționare în bidoane de alăptare sau găleți, transport) ceea ce duce la scăderea temperaturii acestuia. Se impune ca, înainte de administrare, laptele să fie încălzit până la cca. 39C astfel încât în momentul administrării să aibă o temperatură de 37C. Pe timpul verii, se recomandă administrarea laptelui imediat după muls, nemaifiind necesară încălzirea prealabilă a acestuia. În urma studiilor efectuate, s-a constatat că vițeii sunt mai sensibili la fluctuațiile de temperatură ale laptelui decât la temperatura acestuia. Astfel, Cziszter L.T. (Cziszter L.T., 1999) în urma studiilor efectuate, a constatat că laptele administrat zilnic la o temperatură constantă de 25C, nu favorizează apariția afecțiunilor gastrice, rezultatele privind creșterea, dezvoltarea și starea de sănătate a vițeilor nefiind diferite față de vițeii alăptați cu lapte la 37C. Studiile efectuate pe parcursul anilor, au evidențiat faptul că vițeii pot fi alăptați cu lapte la temperaturi cuprinse între 10C și 25C, fără efecte nedorite asupra stării de sănătate, respectând doar constanța temperaturii de administrare. Oscilații ale temperaturii de administrare a laptelui de 2-3C, pot duce la apariția afecțiunilor gastrice (www.defra.gov.uk).

Laptele destinat alăptării va trebui să provină doar de la animale sănătoase, care să nu se afle sub incidența tratamentelor cu antibiotice.

Se impune respectarea cu strictețe a programului de administrare și a cantităților prevăzute în schemele de alăptare.

O importanță deosebită trebuie acordată igienei ustensilelor folosite (găleți, biberoane, tetine etc.).

După alăptare, resturi de lapte rămân pe oglinda botului vițeilor, favorizând suptul reciproc. Reducerea intensității acestui tip de comportament este posibilă prin ștergerea botului vițeilor cu cârpe curate și uscate.

Alăptarea artificială presupune, aparent doar, unele dezavantaje, în special de ordin financiar, implicate de faptul că acest tip de alăptare impune unele investiții în ustensilele necesare manipulării, încălzirii și administrării laptelui, dar și a echipamentelor și instalațiilor de igienizare și depozitare a acestora. De asemenea, alăptarea artificială, presupune ca în fermă să existe personal instruit și conștiincios.

1.5.2.3. Alăptarea mixtă

1.5.2.3. Mixed suckling

Alăptarea artificială a vițeilor presupune o perioadă de alăptare naturală de la vaca-mamă, în primele 7-14 zile de viață, urmată de o perioadă de alăptare artificială până la înțărcare. Această metodă se aplică acolo unde conștiinciozitatea personalului de îngrijire al vițeilor este mai redusă și riscul îmbolnăvirilor la viței este ridicat, ca urmare a nerespectării regulilor de alăptare artificială rațională. Dintre dezavantajele acestui sistem, putem aminti faptul că se va complica tehnologia de creștere a vițeilor, deoarece vom avea două sisteme de alăptare; scade producția vacilor bune mame la trecerea vițeilor la alăptarea artificială; iar ulterior vițeii se obișnuiesc mai greu cu alăptarea artificială. Principalul avantaj al acestei metode de alăptare este dat de incidența scăzută a afecțiunilor digestive din primele zile de viață. Metoda este rar întâlnită la ora actuală în practica zootehnică.

Alăptarea artificială se poate face în sistem tradițional, folosind lapte integral, lapte normalizat, sau un amestec de lapte integral și lapte smântânit sau în sistem modern folosind substituenții de lapte.

În cazul folosirii laptelui integral, alăptarea artificială constă în administrarea laptelui, imediat după muls. Alăptarea se poate face cu ajutorul biberoanelor cu tetină, găleților și a instalațiilor automate de distribuire a laptelui (automat de alăptare, “taxi de lapte”, „bar de lapte”).

Pentru reușita acestei metode de alăptare, trebuie respectate principiile menționate anterior, cu precădere constanța temperaturii de administrare a laptelui și igiena ustensilelor de alăptare.

Avantajele alăptării cu lapte integral derivă în principal din beneficiile aduse vițeilor de integralitatea compoziției chimice a acestuia. Vițelul va beneficia de toți principii nutritivi, (proteine, substanțe grase energetice, vitamine, minerale), afișând totodată o creștere și o dezvoltare corporală rapidă. Metoda prezintă o serie de dezavantaje, constând în principal din consumul mare de lapte și implicit costul mare cu care se poate obține unitatea de dezvoltare corporală, laptele fiind un aliment scump.

Alăptarea artificială cu lapte integral, presupune o programare rațională și științifică a procesului de creștere a vițeilor, în funcție de sexul și destinația acestora, în vederea aplicării unor scheme de alăptare care să ducă la obținerea de rezultate bune la un preț cât mai redus.

Practica zootehnică a cristalizat un model universal valabil privind schema de alăptare cu lapte integral, model de alăptare folosit o foarte lungă perioadă și care este aplicat și în ziua de azi în multe ferme, indiferent de dimensiune. Schemele în discuție sunt prezentate în tabelul 4 (Stanciu G., 1999).

Metodologia acestei scheme implică administrarea laptelui în două tainuri în primele 10 săptămâni de viață, după care, odată cu reducerea cantității de lapte, se va administra doar un singur tain dimineața. Această schemă de alăptare, asociată cu furajele de volum administrate vițeilor, permite obținerea unor sporuri medii zilnice în greutate de cca. 500-700 g, înțărcarea la vârsta de cca. 3 ½ luni oferind viței cu greutăți corporale de cca. 100-120 kg. În cazul hibrizilor cu rase de carne ([NUME_REDACTAT] x Blanc bleu belge) ), rezultatele obținute au fost net superioare, atingându-se sporuri medii zilnice cuprinse între 970-1250 g (Magdin A. et al., 2009).

Consumul mare de lapte integral, aferent acestei metode de alăptare și considerentele financiare implicate, au dus la folosirea laptelui normalizat în dieta lichidă destinată vițeilor. Această metodă asigură vițeilor alăptarea cu lapte cu un conținut mai scăzut de grăsime (2%). Implicațiile economice rezultă din economia de substanță grasă, care adăugată în laptele destinat livrării aduce un plus financiar. Schema de alăptare cu lapte normalizat presupune folosirea acelorași cantități de lapte, asociate cu dieta bazată pe furaje concentrate și de volum

Tabelul 4

Table 4

Schema de alăptare cu lapte integral

Whole milk feeding scheme

Introducerea laptelui normalizat trebuie însă făcută de la vârsta de 3 săptămâni, vârstă de la care, consumul voluntar de furaje de volum este în creștere asigurând necesarul energetic. Normalizarea laptelui se poate face fie prin adăugarea de lapte smântânit, fie prin degresarea programată a laptelui integral. Metoda nu mai are o mare căutare în practica curentă, atât datorită investițiilor necesare în instalațiile de degresare, cât și tehnologiei greoaie implicate. De asemenea, studiile și cercetările efectuate în ultima perioadă, au demostrat că administrarea laptelui cu un conținut mai mare de grăsime are o influență benefică asupra rezistenței vițeilor în fața condițiilor de mediu și asupra reducerii stării de morbiditate în cadrul efectivelor (Dietz R.E. et al., 2003).

Studii privind influența conținutului de grăsime al laptelui asupra creșterii și dezvoltării vițeilor dar și asupra stării lor de sănătate, au fost efectuate începând cu anii 70 ai secolului trecut. Astfel s-a stabilit că procentul optim de grăsime din laptele administrat vițeilor nou-născuți, se situează în intervalul 3-6%. Exces de grăsime se consideră valorile de peste 6%. Studiile efectuate pe parcursul anilor, au demostrat clar că excesul de grăsime nu condiționează metabolizarea și transformarea eficientă a acesteia în plus de greutate, ci din contră poate provoca tulburări digestive care să aibă exact efectul invers celui dorit (Sidney P.M., Kenneth L.S., 1973).

Alăptarea cu lapte integral și lapte smântânit este cea mai laborioasă metodă. Pentru reușita acestei metode este nevoie de un grad mare de conștiinciozitate al personalului de deservire și de un program bine pus la punct și respectat pe toată durata alăptării. Metoda presupune administrarea laptelui integral începând cu ziua a-7-a de viață, până în ziua a-30-a, folosind schema descrisă anterior, în tabelul 4. Din ziua a-30-a, timp de 14 zile se va administra în paralel lapte integral care va fi înlocuit treptat cu laptele degresat. Înlocuirea se va face introducând pentru fiecare kg de lapte integral, 1,5 kg de lapte smântânit la un interval de 2 zile. Astfel, la sfârșitul perioadei de acomodare, vițeii vor primi cca. 9 kg lapte smântânit zilnic, administrat în 2 tainuri. Ultima subperioadă, durează cca. 90 zile și presupune administrarea doar a laptelui degresat, în paralel cu furajele de volum și concentrate care vor trebui să acopere deficitul energetic al laptelui. Ritmul de creștere a vițeilor va fi moderat, drept pentru care înțărcarea se va face la 4-4 ½ luni.

În tabelul 5 este redată schema de alăptare cu lapte integral și lapte smântânit (Stanciu G., 1999).

Tabelul 5

Table 5

Schema de alăptare cu lapte integral și lapte degresat

Whole and skimmed milk feeding scheme

Indiferent de metoda adoptată, trebuie respectate principiile esențiale ale alăptării, conform cărora, laptele administrat vițeilor trebuie să fie de bună calitate, suficient cantitativ iar ustensilele folosite să prezinte un grad ridicat de igienă.

Alăptarea cu substituenți de lapte, din cadrul alăptării artificiale a cunoscut o dezvoltare și o transformare continuă, astfel că, din ce în ce mai multe ferme, după trecerea subperioadei colostrale, folosesc în acest scop înlocuitorii de lapte în locul laptelui integral sau a celui degresat care astfel, este destinat procesării. Considerentele acestei schimbări derivă în principal din dorința de a eficientiza activitatea fermei, dar și din avantajele oferite de înlocuitorul de lapte. Nu în ultimul rând, progresele științifice dar și tehnice au contribuit la implementarea acestei metode de alăptare prin calitatea din ce în ce mai bună a substituenților de lapte oferiți spre comercializare.

Avantajele alăptării cu substituenți de lapte în locul laptelui integral, derivă din mai multe zone. Astfel, folosind în cadrul fermei această metodă, scade consumul de lapte integral, care poate fi comercializat și se evită bolile cu transmitere pe linie mamă-produs de concepție. Compoziția chimică a substituentului de lapte este constantă, comparativ cu cea a laptelui integral, care prezintă variații sub acțiunea diferiților factori climatici, nutriționali, tehnologici, sanitar-veterinari etc.

Pentru ca folosirea unui substituent de lapte să dea rezultate bune, acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții:

-substituentul de lapte trebuie să imite valoarea biologică și chimică a laptelui integral;

-să poată fi păstrat o perioadă mai lungă de timp, în care să păstreze valoarea biologică a compușilor chimici (proteină, substanță grasă,vitamine, minerale);

-să aibă capacitate mare de solubilizare în apă.

Substituentul de lapte se prezintă sub formă de pulbere de culoare alb-gălbui, cu gust și miros plăcut. Conținutul de apă trebuie să fie sub 10%. Compoziția substituentului de lapte este dată de laptele degresat și deshidratat, adaosul de grăsimi de origine animală și/sau vegetală, glucide (lactoză și dextroză), vitamine (A, D, E, complex B) și microelemente (Mg, Fe, Mn, Cu, Co, Zn, I).

Valoarea biologică a unui substituent de lapte, este dată în principal de conținutul în proteină și grăsime. Valorile proteice sunt cuprinse între 18-30%, iar cele de grăsime între 15%-22%. Majoritatea substituenților de lapte întâlniți pe piață cuprind procente de 18-25% proteină și 15%-20% grăsime.

Definitorie pentru alegerea unui substituent de lapte pulvis, este cantitatea de grăsime. Aceasta este cea mai concentrată sursă de energie și face diferența între valorile energetice ale diferitelor tipuri de înlocuitori de lapte. Pentru anotimpul rece este indicată folosirea unui substituent de lapte cu conținut de 20-22% grăsime.

Performanțele de creștere, ritmul de dezvoltare, incidența stărilor patogene dar și performanțele productive ulterioare depind de cantitatea, calitatea și biodisponibilitatea substituentului de lapte. Sursele de proteină și grăsime, pot varia de la un tip de substituent la altul, astfel că și biodisponibilitatea acestora este diferită, cu influențe definitorii asupra indicilor de creștere și a stărilor patologice.

Ca sursă de proteină se pot folosi proteine din lapte (concentrat din zer, cazeină din lapte integral) sau proteine vegetale (izolat proteic de soia, făinuri de soia, proteină din soia modificată genetic pentru a crește coeficientul de digestibilitate, proteine plasmatice cu coeficient mare de absorbție). Sunt interzise sursele alternative de proteină provenite din făinuri de carne, sânge, pește. Principala sursă alternativă de proteină rămâne soia, care este totodată sursă a principalilor aminoacizi (lizina și metionina) (www.aphis.usda.gov).

Numeroase studii efectuate pe marginea acestui subiect, au determinat ca surse acceptabile de proteine alternative, concentratul proteic de soia, glutenul de grâu (Davis C.L., Drackley J.K., 1998; Terui H. et al., 1996) și proteinele plasmatice (Quigley J.D. et al., 2002a,b). Proteinele din lapte pot fi înlocuite într-o anumită măsură cu proteine de origine animală provenite din ouă (Touchette K.J. et al., 2003).

Sursele de energie, la rândul lor, pot fi de origine animală, caz în care se folosesc țesuturile adipoase provenite în urma abatorizărilor, sau surse alternative vegetale, folosindu-se în acest caz uleiurile vegetale de soia, floarea-soarelui etc.

Adaosul de medicamente în componența substituenților de lapte este un lucru des întâlnit. Adaosul de oxitetraciclină, clortetraciclină, neomicină, acoperă o plajă largă de afecțiuni cauzate de diferite bacterii, prevenind în primul rând afecțiunile gastrice și pulmonare (enterite, coccidioze, afecțiuni cauzate de E.coli) dar influențând în același timp, pozitiv, sporul în greutate, gradul și eficiența digestibilității furajelor.

În practica zootehnică se folosesc 2 sisteme de alăptare având la bază folosirea înlocuitorilor de lapte. Astfel, în funcție de cantitatea de substituent administrat se distinge un sistem de alăptare tradițional și un sistem intensiv.

Sistemul tradițional, se bazează pe folosirea unor cantități de înlocuitori de lapte, care să imite fidel, cantitativ și calitativ, schemele de alăptare cu lapte integral. Substituenții de lapte folosiți în cadrul acestui sistem de alăptare, conțin cca. 20% proteină și 15-17% grăsime. Cantitățile administrate și schemele de alăptare, urmează fidel schemele folosite în alăptarea tradițională cu lapte integral.

Din tabelul 6 (Stanciu G, 1999), se observă că schema de alăptare se bazează pe administrarea laptelui conform tradiționalelor metode care recomandă o cantitate de lapte de 10% din greutatea corporală a vițelului la fătare, administrată în 2 tainuri, reducerea cantității și a numărului de tainuri în faza de preînțărcare și înțărcarea tradițională a vițelelor de reproducție la vârsta de 3 luni.

Rezultatele obținute folosind această metodă, se înscriu în limita celor obținute folosind la alăptare laptele integral, respectiv sporuri în greutate de 500-700g/zi.

Cercetările efectuate de numeroși cercetători dar și constatările de la nivelul fermelor de producție, au încurajat adoptarea unui sistem de alăptare intensiv, în care atât cantitățile de lapte sau substituenți de lapte cât și conținutul în proteină și grăsime sunt net superioare celor uzitate în sistemul tradițional

Tabel 6

Table 6

Schema de alăptare a vițeilor cu substituenți de lapte(prelucrare după Stanciu G.1999)

Calves substitutes milk feeding scheme (processing after Stanciu G.1999)

Sistemul de alăptare intensiv, folosește substituenti de lapte cu un procent de grăsime și de proteină ridicat, cuprins între 26-30% pentru proteină, 20-25% pentru grăsime. Cantitățile administrate zilnic diferă foarte mult în funcție de schemele de alăptare adoptate, dar în general se optează pentru cantități care să reprezinte 12-20% din greutatea vie la naștere a vițeilor.

Rezultatele obținute adoptând alăptarea intensivă, evidențiază sporuri în greutate chiar și duble față de sistemul tradițional, sporuri care pot ajunge la 1 kg-1,2 kg/zi. Vârsta de înțărcare a vițeilor este mai redusă (50-60 zile) față de sistemul tradițional (în general 90 zile). De asemenea, intensivizarea dietei lactate, are ca rezultat reducerea vârstei de apariție a căldurilor și implicit vârsta la prima fătare (cu cca. 30-40 zile). Producțiile lactate ale viitoarelor vaci de lapte sunt influențate pozitiv de gradul de intensivizare a alăptării. Astfel, numeroase studii efectuate în acest sens, demonstrează obținerea unui plus productiv de până 1000 kg lapte/lactație (www.thedairymom.blogspot.com).

Studiile efectuate pe parcursul anilor au demonstrat că sistemul intensiv de alăptare se constitue într-o metodă eficientă de creștere a vițeilor.

Pe marginea celor 2 sisteme amintite, s-au efectuat studii multiple, comparative, care au avut scopul de a reliefa diferențele productive și reproductive obținute. Totodată au fost vizate diferențele productive date de folosirea laptelui integral și a substituenților de lapte.

Studiind în timp diferențele productive și reproductive apărute în urma folosirii la alăptare a laptelui integral și a substituenților de lapte, au apărut rezultate noi, de mare importanță bio-economică, vizând greutatea corporală, indicii de reproducție dar și valorile productive ale viitoarelor lactații. Astfel, Soberon F. (2013), constată că nivelul furajării lactate are influență asupra lactației ulterioare, obținându-se un plus de cca. 435 kg lapte pentru fiecare 1,5 kg de spor în greutate în plus față de lotul martor (Soberon F., Amburg M.E., 2013).

Bar-Peled U. (1997), în cadrul unui studiu ce combină alăptarea naturală cu cea artificială, administrând substituent de lapte cu 23% proteină și 15% grăsime, arată o creștere atât a producției de lapte ulterioară (cca. 500 kg lapte) cât și o precocitate (cu 30 zile) în ceea ce privește vârsta admiterii la reproducție și cea a primei fătări ([NUME_REDACTAT] et al., 1997).

Shamay A. (Shamay A. et al., 2005) și Moalem U. (Moallem U. et al., 2010) în 2010, găsesc diferențe privind cantitatea de lapte și procentul de grăsime din lapte, în cazul folosirii la alăptare a laptelui integral cu valoare biologică ridicată (27% proteină și 29%grăsime), comparativ cu dieta bazată pe înlocuitorii de lapte (23% proteină și 12% grăsime).

Rezultate similare obține și Ballard C. (Ballard C. et al., 2005), când folosind un substituent de lapte cu 27% proteină și 20% grăsime, administrat în baza unei scheme de alăptare intensive, găsește un plus în cadrul producției de lapte și a procentului de grăsime din lapte în cadrul primei lactații ulterioare. Drackley J. (Drackley J. et al., 2007) în 2007 folosind o schemă de alăptare diferențiată crescător, alăptând vițeii cu cantități crescute de substituent de lapte, obține rezultate pozitive privind producția de lapte ulterioară, în cazul administrării unui procent de 2,5% pulvis din greutatea corporală a vițelului la naștere.

Alăptarea intensivă a vițelelor poate fi un factor restrictiv față de consumul voluntar de furaje vegetale, cu efecte negative asupra nivelului productiv ulterior. Conform studiului realizat de Foldager J. (1997), vițelele alăptate “ad libitum” în primele 6 săptămâni de viață, au produs în medie cu cca 550 kg lapte mai mult față de cele alăptate cu 8,5 litri lapte zilnic. Prelungind perioada de alăptare “ad libitum” la 12 săptămâni, s-a constatat o scădere a producției ulterioare cu cca. 900 kg lapte. Acest fapt se datorează reducerii consumului voluntar de furaje vegetale, care nu permite dezvoltarea rumenului (Foldager J. et al., 1997). Consumul voluntar de furaje vegetale este redus și în cazurile în care vițeii sunt alăptați cu un înlocuitor de lapte bogat în proteine și grăsimi, cu o mare frecvență a supturilor (de min. 4 ori pe zi) (Kmicikewycz A.D. et al., 2013).

Unele studii recomandă alăptarea intensivă. Astfel, Raeth-Knight (Raeth-Knight M.L. et al., 2009) în 2009, care, adoptând metoda alăptării intensive cu substituent de lapte 28% proteină și 18% grăsime, în cantități administrate zilnic între 8-10 litri, obține o îmbunătățire a indicilor de reproducție și un nivel productiv superior pe parcursul primei lactații, față de alăptarea tradițională în cadrul căreia a folosit substituent de lapte pulvis cu 20% proteină și 20% grăsime în cantitate de 6 litri pe zi.

Folosirea unui substituent de lapte de tip intensiv în cadrul unui sistem de alăptare intensiv, nu conduce întotdeauna la rezultatele scontate. Astfel, literatura de specialitate oferă numeroase cazuri în care rezultatele obținute sunt contradictorii.

Morrison S.J. (Morrison S.J. et al., 2009) în 2009, deși administrează cantități duble de pulvis (1,3 kg/zi față de 0,7kg/zi la lotul martor), cu un procent mare de proteină (27% față de 21%) și 17% grăsime, nu găsește diferențe privind vârsta la prima fătare, greutatea corporală sau producția de lapte ulterioară.

Terre M. (Terre M. et al., 2009) dar și Rinckeret D. (Rinckeret D. et al., 2011), efectuează studii similare, administrând substituenți de lapte bogați în proteină (25-30,6%), conform unor scheme de alăptare intensive (0,6 kg-1,2 kg pulvis/zi), neobținând diferențe ale indicilor de reproducție sau ale producției de lapte, comparativ cu loturile martor, alăptate pe baza sistemului tradițional. Deși tendința generală este de a se folosi substituenți de lapte datorită posibilităților de modelare chimică (Jaster E.H. et al., 1992), bilogică și nutritivă a acestora dar și a prețului, numeroase studii pledează în continuare pentru alăptarea cu lapte integral, mai ales în contextul în care rezultatele sunt foarte bune iar prețurile celor două tipuri de lapte tind să se egalizeze.

Lee H.J. (Lee H.J. et al., 2009), demonstrează acest lucru, într-un amplu studiu, în care găsește diferențe semnificative pentru greutatea corporală de cca 10%, între 2 loturi de viței alăptați cu lapte integral și cu substituent de lapte, cu valori biologice identice. La valori biologice egale, folosind laptele integral se obțin rezultate mai bune, datorită biodisponibilității crescute ale acestuia.

Diferențele apărute în cazul sporurilor în greutate, mai mici în cazul alăptării cu substituent de lapte convențional față de cele înregistrate la alăptarea cu lapte integral, se pot datora și unor tehnopatii. Relevant în acest sens, este studiul efectuat de [NUME_REDACTAT] Resende de Albuqueque (2011), care observând mari diferențe de greutate între viței alăptați cu lapte integral și substituent de lapte, găsește drept cauză a acesteia, distanța mare între locul de preparare a substituentului și locul de alăptare (pășune în cazul de față). Explicația constă în timpul scurs de la preparare până la administrarea substituentului, timp suficient pentru ca fracțiunea solidă să decanteze, nemaifiind disponibilă pentru viței (Franca S.R.A. et al., 2011).

[NUME_REDACTAT] (Matija D. et al., 2009), folosind la alăptare lapte integral pe diferite perioade de timp (10, 20, 30 zile), urmate de alăptarea cu substituent de lapte, obține diferențe foarte semnificative din punct de vedere statistic, privind greutatea corporală a vițeilor dar și incidența diareei.

Chiar dacă, administrarea unor cantități mari de lapte se justifică prin sporuri mari de greutate, există studii care tind să contrazică aceste rezultate. Astfel, viteii care au fost alăptați cu substituenți de lapte în sistem intensiv, au realizat sporuri mari în greutate în faza de preînțărcare dar la vârste cuprinse între 150-250 zile aveau greutăți corporale identice cu vițeii alăptați pe baza unor scheme moderate (Bach A. et al., 2013). Administrarea unor cantități mari de lapte, reduce interesul vițeilor pentru furajele vegetale (Uys J.L. et al., 2011), întârzie dezvoltarea rumenului, iar imediat după înțărcare reduce semnificativ viteza de creștere. În paralel, opțiunea pentru o dietă lactată moderată, permite sporuri în greutate moderate în faza de preînțărcare, facilitează creșterea consumului voluntar de furaj vegetale, ceea ce duce la o dezvoltare timpurie a rumenului și la obținerea unor sporuri în greutate mari după înțărcare. Chiar administrarea “ad libitum” a laptelui în perioada de alăptare, nu se justifică sub raportul consumului de lapte față de sporul în greutate după înțărcare. Astfel, la cca. 30 zile după înțărcare, plusul de greutate al vițeilor alăptați la discreție a fost doar cu 10% mai mare decât greutatea vițeilor alăptați în sistem convențional, asta în condițiile în care consumul de lapte a crescut cu 89% (Jasper J., Wearz D.M., 2002). În sprijinul acestei afirmații vine și studiul efectuat de [NUME_REDACTAT] (Ibrahim T., 2007), care obține rezultate semnificative în acest sens. Comparând ritmul de creștere, dezvoltarea diferitelor dimensiuni corporale dar și consumul de furaje vegetale, găsește diferențe semnificative între loturile de viței alăptați cu lapte integral, 10% din greutatea corporală la naștere, față de cei alăptați cu cantități ajustate periodic de lapte integral, 10% din greutatea vie, în favoarea primilor.

Alăptarea se poate face la biberon sau la găleată cu tetină de cauciuc cu găleți simple sau cu instalații automatizate de alăptare fixe și amplasate în adăpost sau mobile (taxi de lapte). Alăptarea la biberon reprezintă cea mai elaborată metodă, prin prisma conștiinciozității de care trebuie să dea dovadă fermierul. În același timp, reprezintă metoda cea mai apropiată de alăptarea naturală, atât ca poziție corporală a vițelului pe durata alăptării cât și ca timp efectiv de alăptare, permitând exteriorizarea de către vițel a unui comportament fidel celui natural, eliminând în același timp viciile de comportament (suptul reciproc postalăptare). În vederea evitării afecțiunilor gastrice cauzate de viteza de curgere a laptelui din biberon, în ultimul timp s-a recurs la folosirea tetinelor cu orificiul „în cruce” în detrimentul celor cu orificiul circular.

Pe toată perioada alăptării, indiferent ce metodă se aplică și ce tip de lapte se folosește, trebuie ținut cont de faptul că, mai devreme sau mai târziu, vițeii vor avea de traversat un moment cheie reprezentat de înțărcare, moment pe care doar fermierul îl poate gestiona. Înțărcarea, ca verigă tehnologică, implică respectarea anumitor principii, printre care și cel prin care se stabilește momentul optim în funcție de capacitatea vițelului de a consuma furaje vegetale. Deci, pentru a putea fi înțărcat, un vițel trebuie să aibă un consum voluntar de furaje vegetale cât mai mare.

1.6. Introducerea furajelor vegetale în rația vițeilor

1.6. Introducing the vegetable forage in calves ration

Consumul de furaje vegetale, făcând referire aici la nutrețul combinat de tip prestarter, starter și la fânuri, poate fi influențat printr-un bun management al furajării, încă de la vârste foarte fragede (prima săptămână de viață a vițelului).

Administrarea de furaje combinate cât mai de timpuriu, duce la dezvoltarea rumenului, acesta fiind un proces chimic ce se realizează pe baza acidului propionic rezultat în urma fermentării amidonului din cereale, cu implicații asupra greutății corporale și a duratei perioadei de alăptare. Pentru menținerea unui pH corespunzător și pentru evitarea apariției acidozelor, se impune administrarea fânului de bună calitate (Laarman A.H., Oba M., 2011; Terre M. et al., 2013).

Administrarea furajelor concentrate și a fânului se poate face optând pentru administrarea separată sau sub formă de amestec unic, după o tocare prealabilă a fânului. Studiile efectuate, recomandă administrarea lor separată, pentru ca vițelul să le identifice individual, să le recunoască și să se obișnuiască cu ele. Astfel, după înțărcare, vițelul va fi capabil să le consume cu plăcere pe ambele. În cazul administrării furajului unic mixat, după înțărcare, vițelul va căuta doar partea de furaj combinat, care comparativ cu furajul fibros are un grad ridicat de palatabilitate (Miller-Cushon E.K. et al., 2013a.).

Consumul voluntar de furaje vegetale poate fi influențat și de forma de administrare a acestora. Astfel, administrarea de concentrate și fân tocat fin 2-5 mm, duce la o creștere a consumului voluntar în primele 7-8 săptămâni de viață, față de administrarea fânului tocat grosier la 3-4 cm, mai puțin accesibil pentru viței, în special la vârste fragede (Miller-Cushon E.K. et al., 2013b.).

Există o corelație strânsă în ceea ce privește consumul voluntar, între calitatea laptelui administrat și calitatea furajului combinat. Observăm după înțărcarea vițeilor, o scădere a consumului de furaj vegetal, urmată de o scădere a greutății corporale. Acest regres este cu atât mai accentuat cu cât calitatea laptelui este mai bună. Administrând în perioada alăptării un lapte superior calitativ, urmat după înțărcare de un furaj vegetal cu calități organoleptice inferioare, nu vom reuși să “convingem” vițeii sa-l consume. De aceea este obligatoriu să se coreleze calitatea furajului cu cea a laptelui, vizând administrarea unui furaj de bună calitate (Stamey J.A. et al., 2012).

1.7. Înțărcarea vițeilor

1.7. Weaning of calves

După separarea de vaca-mamă, înțărcarea reprezintă al 2-lea mare stres pentru vițeii nou-născuți. Trecerea de la o dietă lactată la una bazată pe furaje vegetale, se poate face prin mai multe metode, dar oricare ar fi, acestea permit doar atenuarea stresului fără însă a-l elimina de tot.

Înțărcarea se constitue, prin stresul intrinsec indus, dar și printr-un cumul de alți factori stresori, într-un important prag în viața vițeilor. Pe de o parte, înțărcarea este ea însuși un factor de stres prin sistarea dietei lactate. Pe de altă parte, momentul înțărcării, implică apariția unor factori stresori adiacenți, reprezentați de schimbarea rației furajere, schimbarea rutinei zilnice, a adăpostului și a îngrijitorilor. Toți acești factori acționează simultan, influențând direct și negativ, condiția de bunăstare și implicit performanțele de creștere și starea de sănătate a vițeilor.

Reducerea cât mai drastică a acestor efecte este dezideratul principal al tehnologiei de înțărcare. În acest sens, fiecare operațiune tehnică efectuată în această perioadă trebuie efectuată rațional, la intensitate adecvată și la momentul oportun. Sistarea dietei lactate se va face treptat, sortimentele furajere de origine vegetală (fibroase și concentrate) se vor menține în rație încă 10-14 zile după înțărcare, iar relotizarea efectivelor se va face ulterior, după cca. 14 zile de la înțărcare.

O serie de factori influenți în raport cu momentul înțărcării, sunt vârsta, rasa, sistemul de creștere dar mai ales capacitatea de ingestă a furajelor vegetale.

În virtutea celor enumerate anterior, s-au cristalizat 3 metode de înțărcare a vițeilor, uzuale în practica zootehnică:

-înțărcarea foarte precoce, se face la vârsta de 28-30 zile, dar doar dacă vițeii pot consuma timp de 3 zile consecutiv, o cantitate de minim 450-500 g furaj prestarter;

-înțărcarea precoce, se face la vârste cuprinse între 1-4 luni, este cea mai des folosită metodă de înțărcare, pretabilă la toate rasele și tipurile morfo-productive. Se practică pentru vițeii ce pot consuma timp de 3 zile consecutiv min 700 g de furaj starter;

-înțărcarea tardivă, se face la vârsta de 6-7 luni pentru vițeii din rasele de carne, concomitent cu înțărcarea vacii-mamă. Se practică destul de rar la vițeii proveniți din rase de lapte pentru că este total neeconomică, dar în cazul folosirii, vițeii se înțarcă la vârsta de 4-5 luni. Pentru a putea fi înțărcați, vițeii trebuie să consume 1,5-2 kg de furaj combinat, 2-2,5 kg fân iar cei cu vârste de peste 4 luni trebuie să consume 3-5 kg de furaj suculent.

De-alungul timpului, în practică, momentul optim pentru înțărcarea vițeilor a fost stabilit în funcție de fiecare din acești factori. Astfel inițial, vițeii erau înțărcați în funcție de greutatea corporală sau de vârstă. Studiile efectuate de numeroși cercetători au implementat ca uzuală, practica înțărcării vițeilor în funcție de consumul voluntar de furaje vegetale, în principal în funcție de consumul voluntar de furaj combinat. Administrarea de timpurie a furajelor concentrate de timpuriu, permite creșterea rapidă a consumului voluntar și implicit reducerea vârstei momentului optim de înțărcare (Roth B.A. et al., 2009). Această metodă poate fi aplicată în ferme, doar în cazul în care vițeii sunt capabili să consume acest tip de furaj de timpuriu, în cantități mulțumitoare de minim 500–700 g zilnic. Pentru ca acest lucru să fie posibil, administrarea furajelor vegetale (prestarter și fân) trebuie inițiată la vârste fragede, chiar după perioada colostrală, pentru ca vițeii să se obișnuiască cu acesta și să înceapă consumul lor. Cu cât consumul de furaje de origine vegetală începe mai devreme, cu atât momentul optim de înțărcare este mai rapid. Înțărcarea timpurie a vițeilor aduce cu sine o serie de avantaje de ordin financiar și tehnologic, astfel:

-reduce costurile de alăptare a vițeilor;

-crește eficiența financiară a fermei, prin creșterea cantității de lapte marfă;

-consumul timpuriu de furaje de origine vegetală, favorizează dezvoltarea rumenului și a consumului voluntar de furaje, cu influență pozitivă asupra viitoarei vieți productive.

Înțărcarea timpurie nu afectează funcțiile reproductive și nu duce la scăderea producției de lapte și a compoziției chimice a acestuia într-o lactație ulterioară. Collens J. (2007), arată într-un studiu efectuat, că înțărcarea timpurie poate fi efectuată la vârste cuprinse între 3 și 8 săptămâni. Ținând cont că sistemul digestiv al vițeilor nu este definitivat și suficient dezvoltat la 3 săptămâni, se recomandă ca vârstă minimă de întărcare, vârsta de 4 săptămâni. Consumul voluntar de furaj combinat, crește rapid după înțărcare la 30, 45 și mai ales 60 de zile (Coleen J, Jud H., 2007).

Conform studiilor efectuate de Kehoe S.I. (2007) înțărcarea timpurie nu afectează indicii de creștere și nici starea de sănătate a vițeilor. S-au obținut viței sănătoși, cu bune rezultate de creștere și dezvoltare în cazul înțărcărilor timpurii (4 săptămâni), indiferent de sistemul de alăptare folosit (Kehoe S.I. et al., 2007).

S-a încercat reducerea vârstei de înțărcare, folosind pentru alăptare colostru și ulterior lapte cu adaos de supliment vitamino–mineral sau hormoni de creștere. Rezultatele au fost pozitive, obținându-se o reducere a vârstei de înțărcare (cu 5-6 zile), o creștere a greutății corporale și a consumului voluntar de furaje. Totuși diferențele au fost considerate nesemnificative din punct de vedere zootehnic, iar impactul tehnologic nu era puternic. Mai mult, interzicerea pe plan european al hormonilor de creștere, elimină total folosirea acestei metode (Sanei M. et al., 2012).

În principiu, înțărcarea se poate face prin reducerea treptată a cantității de lapte și a numărului de tainuri sau prin sistarea bruscă a administrării dietei lichide. Prelungirea perioadei de înțărcare și începerea de timpuriu a acesteia, încă de la un consum de doar 150-200 g furaje concentrate, oferă mai multe avantaje implicând creșterea greutății corporale și a consumului voluntar de furaje vegetale. Acest fapt se datorează în principal, perioadei prelungite de acomodare a vițeilor cu furajele vegetale, de adaptare a florei ruminale și a pachetului enzimatic. Chiar dacă inițial greutatea corporală nu este mare, după înțărcare nu se va înregistra regres. Înțărcarea tardivă, la consumuri minime de 400-500 g furaj combinat, pe lângă implicarea unor cantități mari de lapte consumate, duce la înregistrarea unui regres imediat după înțărcare, vițeii neacordând furajului aceeași atenție ca laptelui. Pe baza acestor observații, se recomandă înțărcarea de timpuriu și mai ales se recomandă înțărcarea treptată a vițeilor ([NUME_REDACTAT] de P., Rushen J., 2012).

În sprijinul acestei recomandări vin și studiile efectuate în acest sens de de Passille A.M. (2011) și de Khan M.A. (2011), care obțin rezultate bune privind sporul în greutate și consumul de furaje post înțărcare, în cazul vițeilor înțărcați treptat față de cei înțărcați brusc ([NUME_REDACTAT] de P. et al., 2011; Khan M.A. et al., 2011). Perioada de preînțărcare se recomandă a fi de minim 10 zile (Sweeney B.C. et al., 2010).

1.8. Intreținerea vițeilor

1.8. The maintenance of calves

Când vorbim de întreținerea vițeilor, facem referire în primul rând la condițiile de adăpostire, confortul și microclimatul în care aceștia sunt crescuți.

Constructiv, adăposturile pot fi de tip cald sau de tip rece.

Adăposturile calde și anume profilactorii sau creșe, reprezintă variante constructive folosite în cadrul tehnologiilor de creștere și întreținere a vițeilor în marile complexe zootehnice. În cadrul acestor tehnologii, ideea de a ține vițelul cât mai aproape de vaca mamă și mai ales întreținerea “la căldură“ a acestuia, aveau întâietate.

Întreținerea în boxe individuale sau comune, amplasate în afara adăposturilor, se constitue în metoda întreținerii în adăposturi reci pentru viței. Avantajele acestui tip de adăpost sunt multiple, atingând o paletă tehnologică largă, de la fortificarea organismului vițeilor, trecând prin fluidizarea circuitului tehnic și terminând eventual cu permisivitatea supravegherii individuale a animalelor. Dezavantajul acestei metode vizează în principal condițiile de lucru ale îngrijitorilor, care de cele mai multe ori înfruntă condiții meteo nefavorabile și productivitatea muncii care este relativ scazută, majoritatea operațiunilor făcându-se manual. Totuși, tehnica zilelor noastre a pătruns și în acest domeniu, astfel încât alăptarea, igienizarea etc, se pot face cu ajutorul tehnicii mai mult sau mai puțin moderne.

Ca soluții constructive pentru boxele destinate vițeilor se pot folosi diferite materiale de la lemn la plasă de sârmă sau materiale moderne (PVC, fibra de sticlă).

Indiferent de varianta constructivă aleasă, adăposturile trebuie să asigure protecție față de factorii de mediu, confortul și igiena animalelor.

Pentru ca un adăpost să fie considerat adecvat, trebuie să respecte câteva principii esențiale, care să asigure vițeilor siguranță, igienă și confort:

-să asigure spațiu suficient de odihnă și mișcare;

-să asigure acces facil la sursele de furaje;

-să asigure contactul vizual și auditiv între viței, prevenind astfel stresul informațional;

-să protejeze vițeii de posibii prădători;

-să protejeze vițeii de condițiile vitrege de mediu;

-să asigure un microclimat optim;

-să poată fi curățaț și igienizat ușor.

Poate cei mai importanți factori de care trebuie ținut seama în cazul unui adăpost, exceptând igiena, sunt reprezentați de densitatea vițeilor și suprafața alocată fiecăruia dintre ei.

În boxe, vițeii pot fi întreținuți individual, în perechi sau în număr mai mare, de 3, 4, 6, 8 și chiar 16 capete. Studiile a numeroși cercetători s-au axat pe stabilirea numărului optim de viței pe boxă, a suprafeței optime alocate per capita și mai ales influența sistemelor de creștere asupra performanțelor de creștere și asupra elementelor comportamentale.

Astfel, în cazul în care se folosesc sisteme de alăptare identice, dar în sisteme de cazare diferite, se va observa foarte clar că diferența o face numărul de viței cazați în boxă. Vițeii cazați în boxe individuale, au avut un consum voluntar de furaje combinate mult redus, la fel și greutatea corporală la vârsta înțărcării, față de cei cazați în boxe comune (Bernal R.J.C. et al., 2012).

Vițeii cazați în boxe comune, au rezistat mult mai bine stresului de înțărcare și s-au adaptat mult mai repede și mai ușor condițiilor de creștere și întreținere de după relotizare. Manifestările comportamentale specifice comportamentului de hrănire, odihnă și a comportamentului social au cunoscut îmbunătățiri semnificative prin prisma analizei acestora. Numărul emisiilor vocale, perioada de timp scursă între momentul relotizării și apariția interacțiunilor sociale nonantagonice au scăzut semnificativ iar consumul voluntar de furaje și numărul de vizite la jgheabul de furajare au crescut în mod evident. De asemenea, a scăzut intervalul de timp între momentul relotizării și momentul primei vizite la jgheabul de furajare, odată cu reducerea perioadelor de explorare a noului mediu de viață, semn că vițeii nu se simțeau amenințați în acest nou habitat ([NUME_REDACTAT] Vieira et al., 2010).

Cazarea vițeilor în grupuri, favorizează o activitate socială intensă, de cele mai multe ori nonantagonică, atât înainte de înțărcare cât și după relotizarea vițeilor înțărcați. Cazarea în boxe comune, conduce la interacțiuni care au ca finalitate, printre altele, stimularea reciprocă a comportamentului ingestiv, cu implicații favorabile în procesele de creștere și dezvoltare. Se reduce perioada de acomodare post relotizare, acțiunile de deranj între viței reducându-se semnificativ după max. 2-3 zile de acomodare cu noul habitat. Nu în ultimul rând, comportamentul agonistic este redus la limite minime (Gry F. et al., 2007).

Cazarea individuală nu favorizează comportamentul social, menținând la cote ridicate sentimentul de teamă în rândul vițeilor, mult după relotizare, indiferent de suprafața alocată per capita (Margit B.J. et al., 1997).

Citând și sintetizând datele recomandate de literatura de specialitate, putem concluziona faptul că activitatea de creștere a vițeilor este o înlănțuire de verigi tehnologice care se întrepătrund, se completează și se susțin reciproc, lipsa sau slăbirea uneia ducând la ruperea întregului lanț tehnic, prin influențele cumulative pe care le generează.

Crescătorul trebuie să înțeleagă și să conștientizeze faptul că în această activitate, fiecare etapă, începând de la îngrijirile acordate vițeilor la fătare și chiar mai înainte, prin atenția acordată vacii gestante și până la înțărcarea și relotizarea vițeilor, are un rol anume, aparte și foarte important în viața și asupra vieții productive și reproductive ulterioare, a viitoarei vaci de lapte.

Am vazut de-alungul acestei expuneri, rolul pe care îl au îngrijirile acordate vițelului la fătare, de la stimularea respirației fără de care acesta nu poate supraviețui, încălzirea sau după caz menținerea temperaturii corporale, care favorizează absorția imunoglobulinelor cu rol decisiv în creșterea gradului de viabilitate și nu în ultimul rând tehnica de creștere (separat de vaca–mamă), ceea ce va concura la asigurarea “liniștii” în care se vor desfășura celelalte etape din viața sa.

Hrănirea vițeilor în subperioada colostrală are, de asemenea, un rol crucial în însăși existența fizică a vițeilor. Testarea în timp a diferitelor scheme de administrare a colostrului, nu urmăreau să demonstreze importanța acesteia ci forma sub care se pot optimiza efectele colostrului asupra sistemului imunitar al vițeilor.

Alăptarea ca atare, în special cea folosind biberonul cu tetină, fie folosind lapte integral fie folosind înlocuitor de lapte, preparat sub diferite rețete, are rol atât în hrănirea propriu-zisă a vițeilor cât și în asigurarea unui mediu cât mai apropiat celui natural, astfel încât tinerii viței să nu resimtă atât de intens efectele artificializării excesive a habitatului și a întregului proces de creștere.

În spiritul acestei idei, s-au pus la punct sisteme de înțărcare cu rol de a atenua efectele stresante ale acestui moment. Înțărcarea, verigă tehnică considerată ca fiind a 2-a într-un clasament al operațiunilor stresante, după separarea de vaca-mamă, trebuie efectuată respectând anumite principii deja consacrate și trebuie adaptată de la caz la caz, în funcție de tehnologia aplicată în fermă dar și de resursele și expertiza anterior dobândită în timp. Diferitele metode de înțărcare testate în raport cu momentul optim al aplicării și metoda folosită, corelate cu etapele tehnologice ulterioare, vizau asigurarea unei continuități între perioada alăptării – înțărcare –relotizare – noul sistem de întreținere și furajare, cu scopul declarat de reducere a stărilor de stres suprapuse și eliminarea perioadelor alternante în procesul de creștere și dezvoltare a vițeilor.

Sistemele de întreținere a vițeilor 0-3 luni, au creat numeroase dispute în timp. Testarea diferitelor soluții constructive și mai ales a dimensiunii diferitelor colectivități recomandate, nu sunt nici astăzi subiecte epuizate.

Chiar dacă părerile sunt încă împărțite iar rezultatele obținute de cercetătorii din întreaga lume sunt de multe ori contradictorii, s-a putut creiona o anume conduită de urmat în cadrul acestei activități. Desigur, nu vom încheia această pledoarie, fără a recomanda adaptarea sistemului de creștere a tineretului taurin 0-3 luni, de la caz la caz, de la fermă la fermă, în funcție de dimensiunile efectivului, de posibilitățile, de disponibilitățile și de biodisponibilitățile existente.

Ustensile și instalații folosite în alăptarea vițeilor

Ustensils and equipment used in calves feeding

Fig.5 Alăptarea naturală la viței

Fig. 5 Calves natural suckling

www.fabricadelapte.ro

Fig. 6 Tetină alăptare viței

Fig. 6 Calves teat suckling

www.gammavet.ro

Fig.7 Bidon alăptare viței

Fig. 7 Calves bottle suckling

www.agrosez.ro

Fig.8 Găleată alăptare viței, cu tetină

Fig. 8 Calves teat bucket suckling

www.agrosez.ro

Fig. 9 Instalație de alăptare viței cu 5 tetine

Fig. 9 Calves suckling installation with 5 teats facility

www.dcmzootehnie.com

Fig.10 Instalație automată de alăptare pentru viței

Fig. 10 Calves suckling automatic installation

www.holstein.ro

Fig.11 „Taxi de lapte”

Fig. 11 “Milk taxi”

www.superfarmland.ro

Fig.12. „Bar de lapte”

Fig. 12 ”Milk bar”

www.milkbar.co.nz

Soluții constructive pentru adăposturile vițeilor

Constructive solutions for calves housing

Fig 13 Boxă individuală pentru viței

Fig. 13 Individual pen for calves

www.revista-ferma.ro

Fig.14 Boxă comună viței

Fig. 14 Common stall for calves

(original)

Fig.15 Cușcă individuală pentru viței, fără padoc

Fig. 15 Individual cage for calves, without paddock

www.cribernet.ro

Fig. 16 Cușcă individuală pentru viței, cu padoc

Fig. 16 Individual cage for calves, with paddock

www.thedairymom.blogspot.com

Fig.17 Cușcă comună pentru viței

Fig. 17 Common cage for calves

www.jfc.ie

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] S.F., Quigley J.D. (1993)-Serum immunoglobulin concentrations after feeding maternal colostrums or maternal colostrum plus colostral supplement to dairy calves. American. [NUME_REDACTAT]. Reserch, 54:1051–1054.

Acatincai S. (2000)-Productiile bovinelor, Edit. Mirton, Timisoara.

[NUME_REDACTAT] B. de Passille, [NUME_REDACTAT] (2006)-Calves behaviour during nursing is affected by feeding motivation and milk availability. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 101(3-4):264–275).

Bach A, M.Terré, A.Pinto (2013)-Performance and health responses of dairy calves offered different milk replacer allowances. Journal of [NUME_REDACTAT], 96(12):7790-7797.

Ballard C., H. Wolford, T. Sato, K. Uchida, M. Suekawa, Y. Yabuuchi, K. Kobayashi (2005)-The effect of feeding three milk replacer regimens preweaning on first lactation performance of Holstein dairy cattle. Journal of. [NUME_REDACTAT], 88(Suppl. 1):22.

Bar-Peled U., B. Robinzon, E. Maltz, H. Tagari, Y. Folman, I. Bruckental, H. Voet, H. Gacitua, A.R. Lehrer (1997)-Increased weight gain and effects on production parameters of Holstein heifer calves that were allowed to suckle from birth to six weeks of age. Journal of [NUME_REDACTAT], 80(10):2523–2528.

Bellows R.A., Lammoglia M.A. (2000)-Effects of severity of dystocia on cold tolerance and serum concentrations of glucose and cortisol in neonatal beef calves. Theriogenology, 53(3):803-13.

Bernal-Rigoli J.C, Allen J.D., Marchello J.A., Cuneo S.P., Garcia S.R., Xie G., Hall L.W., Burrows C.D., Duff G.C. (2012)-Effects of housing and feeding systems on performance of neonatal Holstein bull calves. Journal of [NUME_REDACTAT], 90(8):2818-2825.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT](2007)-Early weaning strategies. Dairy cattle nutrition, [NUME_REDACTAT] Extension. www.psu.edu

Cziszter T. Ludovic (1999)-Teza doctorat, USAB Timisoara.

Davis C. L., J. K. Drackley (1998)-[NUME_REDACTAT], Nutrition, and Management of the [NUME_REDACTAT].:221-222. [NUME_REDACTAT] Univ. Press.

[NUME_REDACTAT], L.E., M.J. VandeHaar, C.A. Wolf, J.S. Liesman, L.T. Chapin, M.S. [NUME_REDACTAT] (2011)-Effect of intensified feeding of heifer calves on growth, pubertal age, calving age, milk yield, and economics.. 2011. Journal of. [NUME_REDACTAT], 94(7):3554–3567.

de Passillé AM, Borderas T.F., Rushen J.(2011)-Weaning age of calves fed a high milk allowance by automated feeders: effects on feed, water, and energy intake, behavioral signs of hunger, and weight gains. Journal of [NUME_REDACTAT]; 94(3):1401-1408.

de Passillé AM, Rushen J. (2012)-Adjusting the weaning age of calves fed by automated feeders according to individual intakes of solid feed. Journal of [NUME_REDACTAT], 95(9):5292-5298.

[NUME_REDACTAT] Vieira A, von Keyserlingk M.A., Weary D.M. (2010)-Effects of pair versus single housing on performance and behavior of dairy calves before and after weaning from milk. Journal of [NUME_REDACTAT]; 93(7):3079-3085.

Dietz R.E., J.B. Hall, W.D. Whittier, F. Elvinger, D.E. Eversole (2003)-Effects of feeding supplemental fat to beef cows on cold tolerance in newborn calves Journal of [NUME_REDACTAT], 81(4):885-894).

Donna M. Amaral, [NUME_REDACTAT] B., [NUME_REDACTAT] T., [NUME_REDACTAT] Franklin (2009)-Feeding and [NUME_REDACTAT] Calves from Birth to 3 Months of Age. www.uky.edu

Drackley J,. K.B.C. Pollard, H.M.Dann, J.A. Stamey (2007)-First-lactation milk production for cows fed control or intensified milk replacer programs as calves. Journal of [NUME_REDACTAT], 90(Suppl. 1):614.

Elizondo-Salazar J.A., B.M. Jayarao, A.J. Heinrichs (2010)-Effect of heat treatment of bovine colostrum on bacterial counts, viscosity, and immunoglobulin G concentration. Journal of [NUME_REDACTAT], 93(3):961-967.

Elizondo-Salazar J.A., A.J. Heinrichs(2009)-Feeding heat-treated colostrum or unheated colostrum with two different bacterial concentrations to neonatal dairy calves. Journal of [NUME_REDACTAT], 92(9):4565-4571.

Elizondo-Salazar J.A., A.J. Heinrichs (2009)-Feeding heat-treated colostrum to neonatal dairy heifers: Effects on growth characteristics and blood parameters. Journal of [NUME_REDACTAT], 92(7):3265-3273.

Faber S.N., N.E. Faber, T.C. McCauley, R.L. Ax (2005)-Effects of [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Scientist, 21(5):420-425.

Fidler A.P., Alley M.L., Smith G.W. (2011)-Serum immunoglobulin G and total protein concentrations in dairy calves fed a colostrum-replacement product. Journal of [NUME_REDACTAT], 94(7):3609–3612.

Foldager J., C.C.Krohn, L. Mogensen (1997)-Level of milk for female dairy calves affect their milk production in first lactation. Proc. 48th Ann. Mtg. [NUME_REDACTAT]. Anim. Prod:271.

[NUME_REDACTAT] Resende de Albuquerqu, [NUME_REDACTAT], Coelho Antônio, Ultimo de Carvalho, Renè Galvão, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (2011)-Desempenho de bezerros alimentados usando de sucedâneo até 56 dias de idade. Rev. Ceres [online], 58(6):790-793.

Furman-Fratczak K., A. Rzasa, T. Stefaniak (2011)-The influence of colostral immunoglobulin concentration in heifer calves serum on their health and growth. Journal of [NUME_REDACTAT],94(11):5536-5543.

Gao F., Liu Y.C., Zhang Z.H., Zhang C.Z., Su H.W., Li S.L. (2012)-Effect of prepartum maternal energy density on the growth performance, immunity, and antioxidation capability of neonatal calves. Journal of. [NUME_REDACTAT], 95(8):4510–4518.

Garcia M., L.F. Greco, M.G. Favoreto, R.S. Marsola, L.T. Martins, R.S. Bisinotto, J.H. Shin, A.L. Lock, E. Block, W.W. Thatcher, J.E.P. Santos, C.R. Staples (2014)-Effect of supplementing fat to pregnant nonlactating cows on colostral fatty acid profile and passive immunity of the newborn calf. Journal of [NUME_REDACTAT], 97(1):392-405.

Godden S., S. McMarti, J. Feirtag, J. Stabel, R. Bey, S. Goyal, L. Metzge J. Fetrow, S. Wells, H. Chester-Jones (2006)-Heat-Treatment of [NUME_REDACTAT]. II: Effects of [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] and ImmunoglobulinG. Journal of [NUME_REDACTAT], 89(9):3476-3483.

Godden S.M., Haines D.M., Hagman D. (2009)-Improving passive transfer of immunoglobulins in calves. I: Dose effect of feeding a commercial colostrum replacer. Journal of [NUME_REDACTAT]; 92(4):1750–1757.

Godden S.M., Haines D.M., Konkol K., Peterson J. (2009)-Improving passive transfer of immunoglobulins in calves. II: Interaction between feeding method and volume of colostrum fed. Journal of. [NUME_REDACTAT], 92(4):1758–1764b.

Gry Færevik, Inger L. Andersen, Margit B. Jensen, Knut E. Bøe (2007) Increased group size reduces conflicts and strengthens the preference for familiar group mates after regrouping of weaned dairy calves (Bos taurus). [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 108(3):215-228.

[NUME_REDACTAT] (2007)-Comparison of two conventional restricted dailz milk allowance methods in dairy calf rearing with respect to growth and behavioural responses. Journal of Animal and [NUME_REDACTAT], 6(3):416-420.

Jarmuz W., Szelag I., Skrzypek R. (2001)-Relationship between concentration of blood serum immunoglobulins and growth rate in dairy heifers. Pr. Mat. Zoot; 59:93–101.

Jasper J., Wearz D.M. (2002)-Effects of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT], 85(11):3054-3058.

Jaster E.H. (2005)-Evaluation of Quality, Quantity, and Timing of [NUME_REDACTAT] on Immunoglobulin G1 Absorption in [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT], 88(1):296-302.

Jaster E.H., G.C. McCoy, N. Spanski, T. Tomkins (1992)-Effect of [NUME_REDACTAT] as Fat or [NUME_REDACTAT] Solids in Diets of [NUME_REDACTAT] Calves on [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT], 75(9):2524-2531.

Johnson J.L., S.M. Godden, T. Molitor, T. Ames, D. Hagman (2007)-Effects of [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] of Immune and [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] Calves, Journal of [NUME_REDACTAT], 90(11):5189-5198.

Kehoe S.I., C.D. Dechow, A.J. Heinrichs (2007)-Effects of weaning age and milk feeding frequency on dairy calf growth, health and rumen parameters. [NUME_REDACTAT],110(3):267-272.

Khan M.A, Weary D.M., von Keyserlingk M.A. (2011)-Invited review: effects of milk ration on solid feed intake, weaning, and performance in dairy heifers. Journal of [NUME_REDACTAT], 94(3):1071-1781.

Kmicikewycz A.D., da Silva D.N., Linn J.G., Litherland N.B. (2013)-Effects of milk replacer program fed 2 or 4 times daily on nutrient intake and calf growth. Journal of [NUME_REDACTAT], 96(2):1125-34.

Kühne S., H.M. Hammon, R.M. Bruckmaier, C. Morel, Y. Zbinden, J. W. Blum (2000)-Growth performance, metabolic and endocrine traits, and absorptive capacity in neonatal calves fed either colostrum or milk replacer at two levels. Journal of [NUME_REDACTAT], 78(3):609-620.

Laarman A.H., Oba M. (2011)-Effect of calf starter on rumen pH of Holstein dairy calves at weaning. Journal of [NUME_REDACTAT], 94(11):5661-56644.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (2006)-[NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], College of Agriculture & [NUME_REDACTAT]/[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

Lawrence R, [NUME_REDACTAT], W. Taylor, H.C. Hines (1987)-Characteristics of [NUME_REDACTAT] Thawed in a [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT], 70(9):1941-1945.

Lee H.J., M.A. Khan, W.S. Lee, S. H Yang, S.B. Kim, K.S. Ki, H. S. Kim, J.K. Ha, Y.J. Choi (2009)-Influence of equalizing the gross composition of milk replacer to that of whole milk on the performance of Holstein calves. Journal of [NUME_REDACTAT],.87(3):1129-1137.

Lombard J.E., F.B. Garry, S.M. Tomlinson, L.P. Garber (2007)-Impacts of Dystocia on Health and Survival of [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT], 90(4):1751-1760.

Lori C. Pritchett, Clive C. Gay, Thomas E. Besser, Dale D. Hancock (1991)-Management and [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] G1 Concentration in Colostrum from [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT], 74(7):2336-2341.

Magdin A., Salajeanu A., Neamt R., Ilie D. (2009)-Eficienta economica a rasei [NUME_REDACTAT] de tip Flechvieh in productia de carne. Sesiunea de comunicari stiintifice, I.C.D.C.B. Balotesti.

[NUME_REDACTAT] Jensen, Klaus S. Vestergaard, Christian C. Krohn, [NUME_REDACTAT] (1997)-Effect of single versus group housing and space allowance on responses of calves during open-field tests. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 54(2):109-121.

Matija Domaćinović, Marcela Šperanda, Pero Mijić, Ivana Klarić, Drago Bagarić (2009)-Productive effects of whole milk and milk replacement formula in calves feeding. Prosinac, 59(4):296-301.

McMartin S., S. Godden, L. Metzger, J. Feirtag, R. Bey, J. Stabel, S. Goyal, J. Fetrow, S. Wells, H. [NUME_REDACTAT] (2006)-[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT]. I: Effects of Temperature on Viscosity and Immunoglobulin G Level. Journal of [NUME_REDACTAT], 89(6):2110-2118.

Miller-Cushon E.K., C. Montoro, A. Bach, T.J. DeVries (2013a.)-Effect of early exposure to mixed rations differing in forage particle size on feed sorting of dairy calves. Journal of [NUME_REDACTAT], 96(5):3257-3264.

Miller-Cushon E.K., R. Bergeron, K.E. Leslie, G.J. Mason, T.J. DeVrie (2013b.)-Effect of early exposure to different feed presentations on feed sorting of dairy calves. Journal of [NUME_REDACTAT], 96(7):4624-4633.

Moallem U., D. Werner, H. Lehrer, M. Zachut, L. Livshitz, S. Yakoby, A. Shamay (2010)-Long- term effects of ad libitum whole milk prior to weaning and prepubertal protein supplementation on skeletal growth rate and first-lactation milk production. Journal of. [NUME_REDACTAT], 93(6):2639–2650.

Moraes M.P., Weiblen R., Rebelatto M.C., Moraes da Silva (2000)-Relationship between passive immunity and morbidity and weight gain in dairy cattle. A Ciênc. Rural. [NUME_REDACTAT]; 30:299–304.

Morrill K.M., E. Conrad, A. Lago, J. Campbell, J. Quigley, H. Tyler (2012)-Nationwide evaluation of quality and composition of colostrum on dairy farms in the [NUME_REDACTAT]. Journal of [NUME_REDACTAT], 95(7):3997-4005.

Morrison, S.J., H.C.F. Wicks, R.J. Fallon, J. Twigge, L.E.R. Dawson, A.R.G. Wylie (2009)-Effects of feeding level and protein content of milk replacer on the performance of dairy herd replacements. Animal. 3:1570–1579.

[NUME_REDACTAT], Jeff W. Tyler; Loren G. Schultz, John R. Middleton; Barry J. Steevens, James N. Spain (2008)-Effect of colostrum administration by use of oroesophageal intubation on serum IgG concentrations in Holstein bull calves. [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 69(9):1158-1163.

Neamț R.I., Ludovic T.C., Neciu F.C., Daniela E. Ilie, Costin L.I., Marinescu F.C. (2011)-Rentability of dairy farms Fleckvieh type [NUME_REDACTAT] through genetic improvement of herds using test taurus improvers. Scientific reports of I.C.D.C.B. Balotești.

Newby N.C., Duffield T.F., Pearl D.L., Leslie K.E., Leblanc S.J., von Keyserlingk M.A.J. (2013)-Use of a mechanical brush by Holstein dairy cattle around parturition. Journal of [NUME_REDACTAT], 96(4):2339-2344.

Nonnecke B.J. , M.R. Foote, B.L. Miller, M. Fowler, T.E. Johnson, R.L. Horst (2009)-Effects of chronic environmental cold on growth, health, and select metabolic and immunologic responses of preruminant calves. Journal of [NUME_REDACTAT] 92(12):6134-6143.

Olson D.P., C.J. Papasian, R.C.Ritter (1980)-The effects of cold stress on neonatal calves. I. Clinical condition and pathological lesions. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 44(1):11–18.

Pithua P., Godden S.M., Fetrow J., Wells S.J. (2010)-Effect of a plasma-derived colostrum replacement feeding program on adult performance and longevity in Holstein cows. Journal of. American. Veterinary. [NUME_REDACTAT], 236:1230–1237.

Quigley J.D., C.J. Kost, T.M. Wolfe (2002a.)-Absorption of Protein and IgG in [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] or Replacer. Journal of [NUME_REDACTAT], 85(5):1243-1248.

Quigley J.D., C.J. Kost, T.A. Wolfe (2002b.)-Effects of [NUME_REDACTAT] Plasma in [NUME_REDACTAT] or [NUME_REDACTAT] Serum and Oligosaccharides on Growth and Health of Calves. Journal of [NUME_REDACTAT], 85(2):413-421.

Raeth-Knight, M.L., H. Chester-Jones, S. Hayes, J. Linn, R. Larson, D. Ziegler, B. Ziegler, N. Broadwater (2009)-Impact of conventional or intensive milk replacer programs on Holstein heifer performance through six months of age and during first lactation. Journal of. [NUME_REDACTAT], 92(2):799–809.

Rauprich A.B., H.M. Hammon, J.W. Blum (2000)-Influence of feeding different amounts of first colostrum on metabolic, endocrine, and health status and on growth performance in neonatal calves. Journal of [NUME_REDACTAT], 78(4):896-908.

Roth B.A., Keil N.M., Gygax L., Hillmann E. (2009)-Influence of weaning method on health status and rumen development in dairy calves. Journal of [NUME_REDACTAT], 92(2):645-56.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (2004)-www.calfnotes.com

Sanei M., M. Khorvash, H.R. Rahmani, H. Sadri (2012)-Effects of hormone or mineral–vitamin enriched colostrum on performance and weaning age of Holstein calves. [NUME_REDACTAT], 149(1):190-194.

Shamay A., D. Werner, U. Moallem, H. Barash, I. Bruckental (2005)-Effect of nursing management and skeletal size at weaning on puberty, skeletal growth rate, and milk production during first lactation of dairy heifers. Journal of. [NUME_REDACTAT], 88(4):1460–1469.

Sidney P. Marshall, Kenneth L. Smith (1973)-Effect of [NUME_REDACTAT] Levels on Growth and Efficiency of [NUME_REDACTAT] for [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Libitum. Journal of [NUME_REDACTAT], 37:833-836.

Soberon F., M.E.[NUME_REDACTAT] (2013)-[NUME_REDACTAT] Symposium: The effect of nutrient intake from milk or milk replacer of preweaned dairy calves on lactation milk yield as adults: A meta-analysis of current data. Journal of [NUME_REDACTAT], 91(2):709-712.

Stamey J.A., N.A. Janovick, A.F. Kertz, J.K. Drackley (2012)-Influence of starter protein content on growth of dairy calves in an enhanced early nutrition program. Journal of [NUME_REDACTAT], 95(6):3327-3336.

Stanciu G. (1999)-Tehnologia cresterii bovinelor. Ed. Brumar,Timisoara.

Sweeney B.C., Rushen J., Weary D.M., de Passillé A.M. (2010)-Duration of weaning, starter intake, and weight gain of dairy calves fed large amounts of milk. Journal of [NUME_REDACTAT], 93(1):148-52.

Tao S., Monteiro A.P., Thompson I.M., Hayen M.J., Dahl G.E. (2012)-Effect of late-gestation maternal heat stress on growth and immune function of dairy calves. Journal of [NUME_REDACTAT], 95(12):7128-7136.

Terré M., E. Pedrals, A. Dalmau, A. Bach (2013)-What do preweaned and weaned calves need in the diet: A high fiber content or a forage source?, Journal of [NUME_REDACTAT], 96(8):5217-5225.

Terré M., C. Tejero, A. Bach (2009)-Long-term effects on heifer performance of an enhanced-growth feeding programme applied during the preweaning period. Journal of [NUME_REDACTAT], 76:331–339.

Terui H, J.L.Morrill, J.J. Higgins (1996)-[NUME_REDACTAT], Nutrition, and Management of the [NUME_REDACTAT]. Journal of. [NUME_REDACTAT], 79(7):1261-1266.

Touchette K.J., M.L. O’Brien, J.A. Coalson (2003)-[NUME_REDACTAT] as an [NUME_REDACTAT] Source in [NUME_REDACTAT] Replacer. Journal of [NUME_REDACTAT], 86(8):2622-2628.

Uys J.L., Lourens D.C., Thompson P.N. (2011)-The effect of unrestricted milk feeding on the growth and health of Jersey calves. Journal of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 82(1):47-52.

[NUME_REDACTAT]., Coghe J., Dorts T., Harmegnies N., Delsemme M.H., Art T., Lekeux P. (2002)-Effect of three resuscitation procedures on respiratory and metabolic adaptation to extra uterine life in newborn calves. [NUME_REDACTAT], 163:30-44.

www.agrosez.ro

www.animale.hiperpublicitate.ro

www.ansci.umn.edu

www.aphis.usda.gov – A [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Replacers. Types, Use and Quality –[NUME_REDACTAT] on Management and Nutrition- [NUME_REDACTAT] Department of agriculture

www.beefcattle.ans.oregonstate.edu

www.cribernet.com

www.dcmzootehnie.com

www.defra.gov.uk

www.fabricadelapte.ro

www.gammavet.ro

www.holstein.ro

www.insse.ro

www.jfc.ie

www.milkbar.co.nz

www.revista-ferma.ro

www.smuckermfg.net

www.superfarmland.ro

www.thedairymom.blogspot.com

www.uwex.edu