Sistemul de Monitorizare a Calitatii Aerului
Capitolul I
Generalități despre sistemul de monitorizare a calității aerului
Infrastructura de monitorizare a aerului
[NUME_REDACTAT], rețeaua de monitorizare a poluării aerului furnizează de regulă informații despre nivelul următorilor poluanți: dioxidul de sulf, dioxidul de azot, particule suspendate și o serie de alți poluanți specifici (amoniac, H2S etc.). Măsurătorile sunt necesare în scopul de a stabili:
concentrațiile maxime și minime în 24 de ore;
frecvența depășirii concentrației maxime admisibile CMA (în 24 de ore);
concentrația medie anuală.
Rețeaua de monitorizare a calității aerului a fost îmbunătățită între anii 1997-2000, prin creșterea numărului de indicatori monitorizați de o stație (Tabel 1.1).
Tabel 1.1
Stațiile de monitorizare a calității aerului în România (1997-2000)
(Sursa: xxx Documentul de Poziție al [NUME_REDACTAT] 22 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-ului comunitar, MAPN, București 2001)
Cele mai multe dintre măsurători sunt efectuate utilizând probe manuale sau semiautomate, cu probe analizate prin metode chimice sau gravimetrice originale stabilite de [NUME_REDACTAT]. Proba manuală este efectuată la un interval de 24 de ore, în vreme ce proba semiautomată necesită 30 de minute/mostră la fiecare 3 ore (8 pe zi). Proba de depoziție este efectuată lunar. Analizele de gaze automate disponibile în 6 stații automate și 4 stații mobile.
[NUME_REDACTAT] de Protecție a Mediului deține un anumit echipament pentru monitorizarea calității aerului (SO2, NOx, particule suspendate total, NH3 și alți poluanți specifici), dar nu se conformează pe deplin cerințelor directivelor UE în acest domeniu.
Datorită lipsei echipamentului de monitorizare nu există monitorizare curentă pentru benzen, monoxid de carbon și ozon la nivelul pământului și alți poluanți. Excepție fac Inspectoratul din Timișoara și Inspectoratul din Bacău care monitorizează ozonul.
Datorită lipsei resurselor instituțiile lucrează în general cu echipament de monitorizare depășit și prost întreținut și astfel regimul de probe este limitat.
Monitorizarea emisiilor vehiculelor se desfășoară în timpul inspecțiilor de rutină ale vehiculelor și verificărilor întâmplătoare pe șosea. [NUME_REDACTAT] Român (RAR) subordonat [NUME_REDACTAT], coordonează inspecțiile periodice și dezvoltarea metodologiei. Toate vehiculele de pe șosea trebuie să se supună inspecțiilor periodice, desfășurate de către inspectorii autorizați în garaje autorizate.
Monitorizarea calității combustibilului se desfășoară de către companiile petrochimice în terminale și în stațiile de service. Monitorizarea aleatoare a calității combustibilului în stațiile de service este dirijată de către [NUME_REDACTAT] de Cercetări în domeniul Petrolului (CERP) și de către Oficiul de Protecție a Consumatorului. Toate laboratoarele rafinăriilor sunt acreditate și s-a planificat să se acrediteze și laboratoarele rețelei de distribuție.
Oricum, conform experților din MAPM stațiile de măsurare existente nu sunt compatibile cu cerințele UE. Cu scopul de a rezolva această problemă ar trebui luate câteva măsuri cum ar fi:
construirea unei noi rețele așa numitul [NUME_REDACTAT] de Monitorizare pentru [NUME_REDACTAT];
stațiile existente vor continua să funcționeze furnizând măsurători și informații pentru poluanții specifici care nu sunt incluși în UE, privind aerul (amoniac, H2S, CS2, aerosoli sulfurici, aerosoli de magneziu, fluoride, cadmiu, cupru, zinc etc.).
Sistemul de monitoring integrat are la bază sistemul național de supraveghere a calității apelor, aerului și solului.
În domeniul supravegherii continue a calității aerului s-a impus de către organismele specializate organizarea a trei tipuri de stații:
supravegherea poluării de fond (bază);
supravegherea poluării regionale;
supravegherea poluării locale (de impact).
Poluarea de fond reprezintă poluarea existentă în zonele în care nu se manifestă direct influența surselor de poluare.
Supravegherea poluării de fond a aerului, interesează umanitatea în ansamblu pentru că încălcarea reglementărilor în vigoare aduce modificări ireversibile în compoziția chimică a unor straturi de aer și ca urmare, pot rezulta consecințe grave pentru întreaga biosferă. Aceste stații execută determinări asupra urmelor de poluanți care au pătruns în „aerul curat”, ceea ce corespunde calității aerului deasupra spațiului limită planetar (peste 22 km). La nivelul solului, se poate găsi o asemenea calitate a aerului, numai la distanțe foarte mari de sursele industriale. Concentrațiile poluanților din aer și precipitații, măsurate în aceste zone constituie indicatori prețioși pentru evaluarea poluării la nivel regional și global.
Supravegherea poluării regionale permite urmărirea gradului de poluare a aerului intermediar, între starea de fond și poluarea industrială, adică la depărtări corespunzătoare de sursele industriale, pentru a reprezenta aerul curat neafectat de surse sau activități antropice. Supravegherea continuă a acestei stări interesează atât din punct de vedere al nivelului atins de poluarea industrială internă cât și de posibilitățile de transport de masă în context transfrontalier între țările vecine.
Poluarea de impact este poluarea produsă în zonele aflate sub impactul direct al surselor de poluare.
Starea atmosferei este evidențiată prin prezentarea următoarelor aspecte: poluarea de impact cu diferite noxe, calitatea precipitațiilor atmosferice, situația ozonului atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu efect de seră și unele manifestări ale schimbărilor climatice.
Supravegherea continuă a poluării locale prezintă în primul rând un interes național. Poluarea de impact afectează atât în mod direct cât și indirect lanțul alimentar și sănătatea umană. Supravegherea poluării locale se organizează de regulă în zone puternic poluate.
În rețeaua de supraveghere a poluării de impact se efectuează măsurători privind dioxidul de sulf, dioxidul de azot, amoniacul, pulberile în suspensie, pulberile sedimentabile și o serie de poluanți specifici, stabilindu-se:
concentrațiile maxime și minime pe 24 de ore;
frecvența de depășire a concentrației maxime admisibile (CMA) pe 24 de ore;
concentrațiile medii anuale.
GEMS-Ro și IGBM-Ro pentru aer
De activitatea de monitorizare a aerului răspunde [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT] prin INMHGA – o rețea pentru monitoring-ul poluării de impact funcționează și în cadrul [NUME_REDACTAT].
Monitoring-ul calității aerului se face în flux informațional, rapid și lent. Monitoring-ul este un sistem informațional cu scopuri multiple, legat în mod indispensabil de managementul mediului.
Sistemul de monitoring este un sistem de observații și măsurători periodice semnificative ale elementelor de mediu și ale indicativului de calitate, în spațiu și în timp conform cu un program prestabilit.
Rețeaua de supraveghere a calității aerului din subordinea INMHGA a început să se dezvolte începând cu anul 1968 (Hunedoara), ajungând ca în prezent să funcționeze în cadrul GEMS cu peste 50 stații unde se determină: concentrațiile de bioxid de carbon, bioxid de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, pulberi sedimentabile, radionuclizi etc.
Dintre poluanții reglementați prin Protocolul de la Kyoto, în România se inventariază următoarele emisii de gaze cu efect de seră: dioxidul de carbon, oxizii de azot, urmează ca în perspectivă să se inventarieze și celelalte gaze prevăzute în protocol (hidrocarburi fluorurate, perfluorocarburi și hexafluorura de sulf).
Tabel 1.2
Prognoza emisiilor unor gaze cu efect de seră (Gg CCO2 echivalent/an)
(Date furnizate de ICIM)
Datele se stochează și prelucrează la Centrul de Calcul al Institutului de Cercetare și de Inginerie a Mediului.
Rețeaua de supraveghere a calității aerului prin determinările poluării de impact din cadrul [NUME_REDACTAT], prin Institutele de Igienă și [NUME_REDACTAT] a fost înființată în 1973. Măsurători mai mult sau mai puțin complexe se execută în peste 106 localități. Datele obținute sunt stocate și prelucrate prin Centrul de Calcul al [NUME_REDACTAT].
Organizarea rețelei de supraveghere
Proiectarea unei rețele de supraveghere monitorizare presupune stabilirea:
numărul și poziția punctelor de recoltare a probelor și determinarea parametrilor;
frecvența și mijloacele de colectare a probelor de aer;
baza instrumentală pentru analiza parametrilor de calitate ai aerului;
baza de date și informații;
condițiile hidrometeorologice de climă și relief din zona monitorizată.
Pentru amplasarea punctelor de măsurare, au prioritate:
zonele cu concentrație mare a poluanților (acestea se stabilesc în general pe baza modelării dispersiei și transportului poluanților sau pe baza unor măsurători preliminare);
zonele dens populate (numărul punctelor se stabilește prin STAS – câte unul pentru cca. 20000-30000 locuitori);
locurile situate pe traseele principale de curgere a aerului la pătrunderea în zona urbană (ceea ce are rolul să pună în evidență contribuția surselor exterioare zonei de interes);
zonele proiectate a fi dezvoltate ori sistematizate.
Principii ce stau la baza proiectării rețelei de monitorizare
rețeaua trebuie să fie proiectată astfel încât cu datele obținute să poată fi reprodus cât mai fidel și cât mai complet câmpul concentrațiilor reale din zonă, astfel încât să poată fi realizate practic următoarele:
evaluarea tendinței calității aerului;
evaluarea eficacității strategiilor de combatere a poluării atmosferice;
validarea sau calibrarea unor modele de dispersie.
cu datele obținute din rețeaua de supraveghere, să poată fi estimată contribuția unor surse individuale la câmpul global al concentrațiilor, pentru a se putea acționa asupra limitării emisiilor la sursele potențial poluatoare.
Metodologia cercetării sanitare a poluării aerului
Pentru determinarea concentrației poluanților din aer, a teritoriului expus poluării, precum și a evoluției în timp a fenomenului, trebuie cunoscuți toți factorii care concură la realizarea unui anumit nivel de poluare, respectiv emisiile poluante, factorii geografici și climatici, precum și cei urbanistici.
Cunoașterea emisiilor poluante permite stabilirea naturii poluanților, a volumului în care aceștia sunt eliminați în atmosferă, precum și a punctelor în care sunt eliminați și aria zonei de impact.
Poluanții emiși de autovehicule și sisteme de încălzire a locuințelor, se găsesc distribuiți pe întreaga suprafață a localităților (străzi intens circulate, centrale termice, etc.). Pentru estimarea emisiilor provenite de la sursele de încălzire, se pot folosi datele referitoare la natura combustibililor, cantitatea folosită, sistemul de încălzire, randamentul instalațiilor, etc.
Pentru sursele industriale, se pot obține date referitoare la procesul tehnologic, noxele rezultate, sistemele de evacuare a gazelor (organizate sau neorganizate), înălțimea coșurilor de evacuare, volumul și compoziția gazelor evacuate, regimul de funcționare a sistemelor de epurare și dispersie a gazelor și eficiența acestora.
Cea mai complexă metodă de cunoaștere a emisiilor cuprinde determinarea concentrației poluanților la locul de emisie, metodă utilizată la sursele industriale organizate, la centralele termice ca surse staționare sau la autovehicule ca surse mobile.
Aceste măsurători pot fi cu caracter continuu, caz în care se obțin date complete asupra concentrațiilor poluanților și a variației acestora, sau pot fi efectuate periodic volumul și concentrația poluanților emiși pe o perioadă de timp, fiind estimate prin calcul.
Din numărul mare de poluanți cunoscuți, se recurge la determinarea celor mai caracteristici indicatori în raport cu cantitatea emisă și agresivitatea lor pentru om și mediu. Cel mai frecvent în cazul arderii combustibililor fosili în focare fixe, se analizează oxizii de sulf, oxizii de azot, pulberile în suspensie și suspensiile negre (funingine).
Pentru poluarea produsă de autovehicule, indicatorii folosiți de obicei sunt: monoxidul de carbon, dioxidul de carbon, oxizii de azot, suspensiile negre și plumbul.
Pentru poluarea aerului produsă de surse industriale, poluanții caracteristici sunt, în funcție de profilul activității respective: clor, fluor, metan, mercaptani, acid azotic, acid clorhidric, acid sulfuric, hidrogen sulfurat, benzen, aldehide, metale grele (arsen, cadmiu, crom, zinc, cupru, nichel, mangan, etc.).
Stabilirea ariei de răspândire a poluanților
Pentru a estima această zonă este necesară cunoașterea emisiilor, precum și a condițiilor meteorologice, geografice și urbanistice ale teritoriului (zonei).
Stabilirea concentrației poluanților se poate face prin calcul și/sau observație directă. Determinarea prin calcul se realizează pe baza unor formule matematice care utilizează datele caracteristice privitoare la emisii și principalele date meteorologice (temperatură, inversie termică, umiditate, curenți, ceață etc.), la care se poate adăuga și configurația terenului. Un procedeu mai exact este reproducerea experimentală pe machetă a situației reale și urmărirea difuziei poluanților în funcție de diferite condiții meteorologice, posibile astăzi cu ajutorul programelor implementate prin tehnica de calcul și aparaturi tehnice complexe.
Observația directă cuprinde cercetarea teritoriului urmărindu-se efectele realizate de poluare asupra mediului (afectarea vegetației, efectul asupra construcțiilor), date care se completează cu anchetă în rândul populației referitoare la disconfortul creat de poluarea aerului, degradarea mediului, efectele dezirabile produse (miros, iritații oculare și respiratorii, etc.).
Pentru caracterizarea condițiilor meteorologice sunt necesare date referitoare la temperatura aerului, frecvența inversiilor termice și plafonul de inversie, umiditatea și regimul precipitațiilor, curenții de aer ca direcție și frecvență, frecvența ceții, nebulozitatea, etc. Este necesar ca aceste date să fie obținute pe o perioadă mai lungă de 10 ani.
Determinarea nivelului de poluare a aerului ridică din punct de vedere metodologic două probleme:
stabilirea metodelor de determinare (de obicei sunt standardizate);
fixarea (stabilirea) punctelor de recoltare, frecvența optimă de recoltare a probelor și efectuarea măsurătorilor, evaluarea datelor, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute, centralizarea acestora și cuantificarea impactului.
Capitolul II
Surse de poluare și natura agenților poluanți
2.1. Surse de poluare a aerului
Înțelegem prin poluarea aerului prezența în atmosferă a unor substanțe străine de compoziția normală a aerului, care în funcție de concentrație și/sau timpul de acțiune provoacă tulburări ale sănătății omului, creează disconfort populației într-un teritoriu, afectează flora și fauna sau alterează mediul de viață al omului. În concluzie – pentru a putea fi considerați poluanți – substanțele prezente în atmosferă trebuie să exercite un efect nociv asupra omului sau a mediului său de viață.
Sursele de poluare ale atmosferei sunt foarte numeroase și diferențiate. Aprecierea efectelor rezultatelor din poluarea atmosferei se face în mod diferențiat în funcție de tipul și caracteristicile sursei de poluare și de mecanismul de răspândire a acestor poluanți în atmosferă. Clasificarea surselor de poluare a atmosferei se face după mai multe criterii:
originea agenților de poluare;
forma sursei;
mobilitatea sursei;
înălțimea la care se face emisia;
regimul de funcționare;
tipul de activitate.
După origine, sursele de poluare a atmosferei se clasifică în surse naturale și surse artificiale:
sursele naturale și poluanții specifici ai aerului nu provoacă decât în mod excepțional poluări importante ale atmosferei. Cea mai comună dintre poluările naturale este poluarea cu pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vânt până la o anumită altitudine. Furtunile de praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influența sănătatea populației. În anumite condiții meteorologice s-au semnalat transporturi masive de praf, de sol până la distanțe apreciabile de locul de producere. Alte surse sunt: omul și animalele (prin procesele fiziologice evacuează CO2 și viruși), plantele (eliberează fungi, polen, substanțe organice și anorganice), solul (pulberi, ca urmare a eroziunii, viruși), apa (în special cea marină prin aerosoli încărcați cu săruri), descompunerea materiilor organice vegetale și animale (CH4, NH4, H2S, NH3, CO2, etc.), vulcanii (prin cenușă, compuși de sulf, oxizi de azot și carbon), incendiile maselor vegetale (cenușă, oxizi de azot, sulf, carbon, etc.), radioactivitatea terestră și cosmică (prin radionuclizi emiși de roci 226Ra, 228Ra și descendenți și de proveniență cosmică 10Be, 36Cl, 14C, 3H, 22Na, etc.), descărcările electrice (prin generarea de ozon la altitudini mici).
surse artificiale sunt mult mai importante, înmulțirea acestora constituind cauze pentru care protecția aerului reprezintă o problemă vitală a lumii contemporane. Aceste surse sunt o urmare a activității omului, progresului, societății, în primul rând procesului de industrializare și urbanizare, având drept fenomen de însoțire poluarea mediului – implicit și poluarea aerului. După formă:
surse punctuale: jeturile de gaze sunt eliminate în atmosfera liberă printr-un sistem de dirijare (conductă, coș), cu o secțiune de evacuare a cărei dimensiuni sunt neglijabile în raport cu dimensiunile topografice ale locului;
surse liniare: caracterizate printr-o mărime în planul orizontal, a cărei dimensiune nu poate fi neglijată în raport cu dimensiunile topografice ale locului (de exemplu o arteră de trafic auto intens);
surse de suprafață: caracterizate prin arii ale căror dimensiuni nu pot fi neglijate în comparație cu dimensiunile topografice ale zonei (de exemplu: un cartier privit la scara orașului, un oraș privit la scara unei zone mai largi);
surse de volum: caracterizate prin emisii în cele trei direcții care nu pot fi neglijate în raport cu dimensiunile volumului poluant (volume mari de aer în atmosferă purtătoare de poluanți).
După înălțime. În funcție de înălțimea de la sol, la care se efectuează eliminarea de noxe în atmosferă, sursele de poluare se pot clasifica în:
surse la sol;
surse joase h<50 m;
surse medii 50 m< h <150 m;
surse înalte h> 150 m.
După mobilitate pot fi surse fixe sau staționare și surse mobile: mijloace de transport rutier, feroviar, naval și aerian.
Sursele staționare cuprind procesele de combustie și procesele industriale diverse. Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obținerea de energie – sunt folosite în scopuri industriale (centrale electrice etc.) pentru realizarea energiei calorice necesare încălzirii sau pentru incinerarea reziduurilor.
Produșii de petrol reprezintă de asemenea combustibili frecvent folosiți în procesele de combustie din sursele staționare. Principalii poluanți emiși în atmosferă sunt oxizii de azot, oxizii de carbon, dioxidul de sulf (dependent de concentrația sulfului din petrol), hidrocarburi – printre care și hidrocarburile policiclice (benzpiren), precum și suspensii conținând carbon și cenușă bogată în sulfați, precum și alte substanțe prime printre care sunt de menționat seleniul și vanadiul.
Sursele mobile sunt reprezentate de transporturile auto constituind pentru anumite țări sau localități principalele surse de poluare. Astfel în SUA 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar în unele localități ajunge până la 90%.
Emisiile de poluanți ale autovehiculelor prezintă două particularități: în primul rând eliminarea se face foarte aproape de sol, fapt care duce la realizarea unor concentrații ridicate la înălțimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mică și mare capacitate de difuzie în atmosferă. În al doilea rând emisiile se fac pe întreaga suprafață a localității, diferențele de concentrații depinzând de intensitatea traficului și posibilitatea de ventilație a străzii. Ca substanțe poluante formate dintr-un număr foarte mare (sute de substanțe), pe primul loc se situează gazele de eșapament. Volumul, natura și concentrația poluanților emiși depinde de tipul de autovehicul, de natura combustibilului și de condițiile tehnice de funcționare.
După regimul de funcționare:
surse continue: caracterizate prin funcționarea continuă, cu emisie constantă pe perioade medii sau lungi de timp (zile, luni, ani);
surse intermitente: caracterizate prin funcționarea cu întreruperi semnificative ca durată (ore, zile, luni) în perioada de funcționare având emisie constantă sau funcționare cu emisie variabilă;
surse instantanee: emisia are loc într-un interval de timp scurt (de regulă de ordinul minutelor) după care emisia încetează (în această categorie se înscriu accidentele industriale, exploziile, etc.).
Modelarea matematică a dispersiei poluanților în atmosferă se face în funcție de forma, mobilitatea, înălțimea și regimul de funcționare a surselor. Sursele intermitente cu funcționare uniformă se consideră surse continue pentru intervalul de funcționare.
După timpul de activitate. Această clasificare este importantă pentru cunoașterea poluanților caracteristici fiecărei activități. În lipsa măsurătorilor de emisii – situația cea mai des întâlnită – pentru determinarea debitelor masice de poluanți evacuați în atmosferă se utilizează așa-numiții factori de emisie (sau emisii specifice) stabiliți prin calcule de bilanț tehnologic. În acest sens, principalele tipuri de activități producătoare de agenți poluanți și poluanții lor caracteristici sunt:
arderea combustibililor fosili (cărbune, produse petroliere, gaze naturale), în surse fixe: CO2, CO, SOx, NOx, pulberi, compuși organici volatili (COV);
traficul: CO2, CO, NOx, pulberi, COV, Pb (în cazul folosirii benzinei aditivate cu tetraetil de plumb), SOx (în cazul folosirii motorinei);
petrochimie: COV, SOx, CO2, CO, NOx;
chimia anorganică și organică: gamă foarte largă de poluanți, specifici fiecărui profil de producție;
metalurgia primară feroasă (pulberi cu conținut de fier, SOx, NOx, COV) și neferoasă (pulberi cu conținut de metale grele: Pb, Cd, Zn, As, SOx, NOx);
industria materialelor de construcții: CO, CO2, NOx, SOx, F (industria sticlei);
producerea și utilizarea substanțelor reducătoare ale stratului de ozon: clorfluorcarboni, halogeni, tetraclorura de carbon, metilcloroform, etc.;
extracția, transportul și distribuția petrolului, produselor petroliere și ale gazelor naturale: hidrocarburi;
agricultura: pulberi, NH3, NOx, CH4, pesticide, mirosuri, etc.
2.2. Tipuri de poluanți și efectele acestora
Elementul gazos reprezentat de atmosfera terestră, constituie unul dintre factorii esențiali ai existenței vieții pe pământ. Dintre componenții aerului, oxigenul este indispensabil respirației vegetale și animale, fenomenul de oxidare reprezintă principala sursă de energie în procesele vitale. Dioxidul de carbon din aer intervine în asimilația clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură.
[NUME_REDACTAT] poate influența sănătatea prin scăderea concentrației lui în aer și prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parțiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 și CO2) și a procesului de oxigenare a sângelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă de gradul de scădere a presiunii parțiale.
[NUME_REDACTAT] (O3) este o formă alotropică a oxigenului, cu molecula formată din trei atomi:
este oxidant puternic;
are miros caracteristic;
este foarte toxic;
ale culoare albăstruie.
Pe cale naturală se formează în atmosferă în urma descărcărilor electrice și sub acțiunea razelor solare. Pe cale artificială tot în atmosferă rezultă în urma reacțiilor unor substanțe nocive provenite din surse de poluare terestre.
Ozonul este un oxidant puternic care poate reacționa cu orice clasă de substanțe biologice. În general ozonul își exercită acțiunea prin două mecanisme:
oxidarea grupurilor sulfhidric și aminoacizi ai enzimelor, co-enzimelor, proteinelor și peptidelor;
oxidarea acizilor grași polinesaturați la acizi grași peroxidici.
Formarea și distrugerea ozonului depind de emisiile și concentrația elementelor de poluare, care mai sunt numite și „precursori” și care contribuie la acesta – în principal compuși organic volatili, oxizi de azot și monoxizi de carbon – precum și de cantitatea și intensitatea luminii solare.
Expunerea omului la concentrații mari de ozon poate produce efecte nefaste asupra sistemului respirator și poate duce la scăderea funcției plămânilor. Simptomele observate pe durata producerii de smog sunt: tuse, dureri în piept, dificultăți de respirație, dureri de cap și iritații ale ochilor. Expunerea ecosistemelor și a culturilor agricole la ozon are drept efect afectarea vizibilă a frunzelor și diminuarea recoltei și a cantității de semințe produse. Efectele nefaste asupra vegetației se pot observa la concentrații relativ reduse de ozon. Ozonul, principalul component al smogului din timpul verii, poate cauza probleme grave de sănătate, poate afecta ecosistemele, culturile și produsele agricole. Smogul se formează atunci când anumiți poluanți din aer emiși de unitățile industriale și mijloacele de transport intră în reacție cu razele solare. Nivelul de ozon tinde să fie mai ridicat atunci când vremea este caldă și însorită și este în general mai mare în sudul Europei față de nord.
Substanțele de bază ale formării ozonului troposferic provenite în cea mai mare parte de la autovehicule sunt: oxizii de azot (NOx) în principal dioxidul de azot (NO2) și compușii organici volatili (COV). Într-o măsură mult mai mică, la formarea ozonului contribuie și oxidul de carbon (CO) și oxidul de azot (NO). Formarea ozonului este ajutată de razele solare care favorizează desfășurarea reacțiilor chimice.
Studiile epidemiologice au evidențiat efecte acute ca urmare a expunerii la concentrații orare de peste 200 jLg/m3: iritații ale ochilor, nasului și gâtului, disconfort toracic. La concentrații orare de 160-300 jLg/m3 s-au evidențiat scăderi ale funcției pulmonare la copii și tineri.
Aerul atmosferic este unul din factorii de mediu greu de controlat, deoarece poluanții o dată ajunși în atmosferă se disipează rapid și nu mai pot fi practic captați pentru a fi epurați-tratați. De aceea, este foarte important ca poluanții să fie captați și tratați la sol, bineînțeles, în afară de cazul când există posibilitatea înlocuirii lor cu alții mai puțin sau deloc nocivi.
Dioxidul de carbon
Se întâlnește în atmosferă în proporție de 0,03%. Nu produce tulburări manifestate decât în situațiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară și eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parțială a CO2 din aer crește atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolic. Inițial apare o creștere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puțin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului. Pe măsură ce crește concentrația în aerul atmosferic intervine și solubilizarea lui în plasma sanguină datorită presiunii parțiale crescute, la autointoxicare se asociază intoxicația exogenă.
Primele tulburări apar în jurul concentrației de 3%, manifestate prin accelerarea respirației, apare apoi cianoza urmată de tulburări respiratorii și circulatorii, însoțite de fenomene legate de echilibrul acido-bazic.
Monoxidul de carbon
Este cel mai răspândit poluant al aerului, emisiile sale depășind suma emisiilor tuturor celorlalți poluanți. Este un gaz incolor, cu densitate mai mică decât a aerului. Este puțin solubil în apă, 3,54% la 0°C și 2,14% în volume la 25°C. Din punct de vedere chimic la temperatura obișnuită este un gaz foarte puțin reactiv. În condițiile atmosferice normale, monoxidul de carbon nu reacționează nici cu oxigenul, apa, ozonul sau cu dioxidul de azot.
Monoxidul de carbon poate lua naștere în atmosferă în timpul descărcărilor electrice și a fost identificat în gazele emanate de vulcani, dar sursele naturale nu contribuie la poluarea atmosferei. Nivelurile de fond la care se adaugă probabil și monoxidul de carbon rezultat din surse tehnologice sunt foarte mici.
Principala sursă de poluare o constituie transporturile și, în special, autovehiculele (tabelul 2.1).
Tabelul 2.1
Emisia de monoxid de carbon estimată după categoria sursei (1988)
(după [NUME_REDACTAT] Criteria for [NUME_REDACTAT])
De asemenea, monoxidul de carbon este și de origine antropogenă, reprezentând 7% din total (tabel 2.2). În aceste zone predomină formarea CO din reacția metanului rezultat din descompunerea substanței organice moarte cu radicalii hidroxil.
Ca expunere la CO trebuie menționat și fumatul, fumul de țigară putând conține până la 4% CO, realizând în aerul din plămâni în momentul inhalării fumului concentrații între 200-800 ppm CO.
Tabel 2.2
Surse de CO din aer
(după J. Moore – [NUME_REDACTAT] – 1976)
Oxizii de azot
Azotul formează cu oxigenul o serie de oxizi: N2O, NO, NO2, N2O3 și N2O5, dar numai NO și NO2, notați NOx, sunt importanți din punct de vedere al poluării aerului.
1. Monoxidul de azot
Este un gaz incolor, puțin solubil în apă. Se formează direct din azot și oxigenul din aer în timpul proceselor de combustie în care temperatura depășește 1093°C, în timpul descărcărilor electrice și erupțiilor vulcanice. Rezultă de asemenea dintr-un număr mare de procese biologice – reducerea de către anumite bacterii în mediu anaerob, a compușilor cu azot. Se estimează că sursele tehnologice, dar sursele naturale fiind repartizate oarecum neuniform pe glob, poluarea de fond este foarte scăzută în comparație cu poluarea din zonele industriale sau urbane cu circulație auto intensă.
Oxidarea depinde de concentrația de monoxid. La o concentrație de 1000 ppm oxidarea se petrece la câteva minute. La concentrații mici, oxidarea este lentă. La concentrații de 1 ppm, 50% din cantitatea de NO se oxidează în 100 de ore, iar la concentrația de 0,1 ppm, 50% din cantitate este oxidată în 1000 de ore.
Standardul 12574-84 al aerului în zone poluate – condiții de calitate – prevede concentrații maxime admise medii de 0,3 mg/m3 pentru 0,5 h, de 0,1 mg/m3 pentru 24 h și de 0,01 mg/m3 pentru un an.
2. Dioxidul de azot
Este un gaz de culoare roșie-brună, cu miros caracteristic. Din punct de vedere chimic se comportă ca anhidrida mixtă a acizilor azotic și azotos.
Principalele surse de poluare a aerului cu oxizi de azot sunt motoarele autovehiculelor, atât cele cu explozie, cât și cele cu compresie și centralele termice. Cantități importante de NOx, dar limitate în spațiu, emit fabricile de acid azotic și îngrășăminte azotoase. De asemenea, se elimină în atmosferă oxizi de azot în timpul operațiilor de diazotare în industria organică, la decaparea pieselor din cupru sau din aliaje de cupru, precum și în timpul operațiilor de sudură sau tăierea metalelor.
Eliminați în atmosferă acești doi oxizi participă la o serie de reacții care modifică continuu raportul lor. Radiațiile ultraviolete descompun rapid dioxidul de azot la monoxid și oxigen atomic.
NO2 NO + O
În anumite condiții meteorologice, oxizii de azot au un rol important în apariția unui fenomen de poluare cunoscut sub numele de smog oxidant sau ceață fotochimică. Smogul oxidant apare vara, în zilele însorite și la orele la care circulația autovehiculelor este intensă și se manifestă ca o ceață care provoacă o reducere accentuată a vizibilității, iritații oculare și tulburări respiratorii.
Standardul 12574-87 al aerului în zone poluate – condiții de calitate – prevede concentrații maxime admise medii de 0,3 mg/m3 pentru 0,5 h, de 0,1 mg/m3 pentru 24 h și de 0,01 mg/m3 pentru un an.
Oxizii de sulf
Datorită prezenței sulfului în cei mai importanți combustibili, cărbuni și petrol, oxizii acestuia au fost printre primii poluanți cu care a fost confruntată omenirea în epoca modernă.
Oxizii de sulf (dioxidul și trioxidul de sulf) rezultă în proporție de 2/3 din surse naturale și 1/3 din activități umane. Sursele artificiale sunt reprezentate în principal de arderea combustibililor fosili în surse staționare și mobile. Sursele artificiale sunt reprezentate de sursele staționare inclusiv sobe pentru uz casnic care o pondere de 96% din totalul emisiilor de dioxid de sulf, și de sursele mobile care o pondere de numai 4%.
1. Dioxidul de sulf
Dioxidul de sulf se datorează activității vulcanice, arderii combustibililor cu sulf, industriei neferoase și alimentare.
Este un gaz incolor cu miros înăbușitor și pătrunzător. Acesta este ușor de transportat la distanțe mari datorită faptului că se fixează ușor pe particulele de praf. Prin combinare se transformă în acid sulfuric, stând la baza ploilor acide. Emisiile de dioxid de sulf sunt estimate la 330 mil. t/an.
Este deosebit de toxic, determinând efecte directe asupra faunei și florei (produce acidifierea solului: la 300 m distanță, pH=4,4; la 6 km distanță, pH=4,12); degradarea construcțiilor (calcarul, CaCO3 trece în gips, CaSO4, care este mai ușor solubil și permite infiltrarea apei). Efectele directe depind de concentrația și de timpul de expunere:
la o concentrație de 4-60 mg/m3 afectează flora și dă senzații olfactive;
la 1400-1600 mg/m3 timp de ½ h distruge flora și duce la deces.
Efectele fitotoxice ale SO2 sunt puternic influențate de abilitatea țesutului plantei de a converti SO2 în forme relativ netoxice. Sulfitul și acidul sulfuros sunt principalii compuși formați prin dizolvarea SO2 în soluție apoasă. Efectele fitotoxice sunt micșorate prin convertirea lor prin mecanisme enzimatice și neenzimatice în sulfat care este mai puțin toxic decât sulfitul.
În funcție de cantitatea de SO2 pe unitatea de timp la care este expusă planta apar efecte biochimice și fiziologice ca: degradarea clorofilei, reducerea fotosintezei, creșterea ratei respiratorii, creșterea sensibilității la agenții patogeni și la condițiile climatice excesive.
[NUME_REDACTAT] a Organizațiilor pentru [NUME_REDACTAT] recomandă următoarele concentrații ca valori-ghid pentru protecția plantelor:
medie anuală 50 µg/m3 pentru a se menține întreaga producție;
25 µg/m3 pentru a menține întreaga producție și a proteja mediul;
medie pe 30 min 150 µg/m3 și, respectiv 75 µg/m3.
Reducerea emisiilor de dioxid de sulf se poate realiza prin montare de scrubere (scrub=gaz (engl.) instalație de epurare a gazelor) la locul de colectare a emisiilor, transformându-le în acid sulfuric. Un scruber constă dintr-un recipient, unde emisia (gazul) sub formă de bule fine vine în contact cu lapte de var sau altă substanță chimică și se transformă în sulfat solid.
Gazul epurat este îndepărtat în atmosferă, iar partea solidă și lichidă (nămolul de proces) este eliminată și ea după recuperarea sulfatului.
STAS-ul 12574-87 „aer din zone protejate – condiții de calitate” prevede pentru dioxidul de sulf valori medii CMA de 0,75 mg/m3 pentru 0,5 h, 0,25 mg/m3 pentru 24 h și de 0,01 mg/m3 pe an.
2. Trioxidul de sulf
Lichid are o temperatură de fierbere scăzută, transformându-se în vapori chiar la temperatura camerei; este mult mai toxic decât dioxidul de sulf producând aceleași efecte ca acesta dar la concentrații mult mai reduse. În plus, trioxidul de sulf este foarte coroziv.
Combinația oxizilor (NOx și SOx) cu alți poluanți
Studiile au pus în evidență efectul sinergic al oxidului de azot și al dioxidului de sulf precum și al acestor două gaze cu ozonul.
Efectele asupra apei și solului
Aportul poluării atmosferei la modificarea parametrilor fizico-chimici ai apei are loc prin depunere uscată și umedă și se resimte în special în apele de suprafață stătătoare (lacuri, acumulări pentru alimentarea cu apă potabilă a localităților).
La suprafața de contact aer-apă are loc transformarea gazelor acide (SO2 și NO2) în acizi tari care conduc la creșterea acidității (scăderea pH-ului) apei și la încărcarea acesteia cu sulfați și nitrați. Scăderea pH-ului conduce la accelerarea disocierii compușilor metalelor grele, la eliberarea și la creșterea mobilității ionilor acestora.
Pulberile contribuie la creșterea opacității apei și dacă ele conțin compuși toxici, la încărcarea apei cu acești compuși.
Acțiunea toxică a tuturor acestora, are loc asupra faunei și florei acvatice, asupra florei spontane și de cultură (prin irigații) și a omului prin ingerarea apei și hranei contaminate.
Prin depuneri umede (precipitații) poluanții prezenți în straturi groase și întinse de aer sunt depuși la suprafața apei, aducându-și contribuția la modificarea pH-ului, a conductivității și la încărcarea cu sulfați, nitrați, cloruri, metale, etc.
Cu hemoglobina formează verdohemocromogenul și sulfmethemoglobina.
Hidrogenul sulfurat
Hidrogenul sulfurat, substanță intens iritantă a căilor respiratorii este considerat un asfixiant prin paralizia pe care o produce asupra centrului respirator. Apare în concentrații crescute în emanațiile vulcanice, în mine adânci, prin descompunerea substanțelor organice cu sulf în absența oxigenului. Ca surse artificiale cităm emisia de H2S din industria chimică și rafinării. Având o densitate mare se acumulează în locuri decline și se găsește de obicei în prezența și a altor gaze rezultate din fenomenele de descompunere a materiei organice: amoniac, dioxid de carbon, monoxid de carbon, metan și dioxid de sulf.
Hidrogenul sulfurat are o acțiune mai redusă asupra plantelor decât asupra omului și a animalelor.
Efectele hidrogenului sulfurat asupra vopselelor și asupra unor metale așa cum sunt cuprul, zincul și aluminiul sunt evidente.
Reținerea hidrogenului sulfurat la sursele de poluare se poate realiza prin mijloace chimice (oxidare cu aer sau electrolitice), prin mijloace fizico-chimice (absorbția pe cărbune activ sau pe polimeri schimbători de ioni).
STAS-ul 12574-87 prevede pentru hidrogenul sulfurat următoarele concentrații maxime admise medii: 0,015 mg/l pentru 0,5 h, de 0,08 mg/l pentru 24 h.
[NUME_REDACTAT] atmosferă hidrocarburile pătrund ca substanțe volatile prin evaporarea produselor petroliere sau ca rezultat al arderilor industriale. Contribuie nemijlocit la apariția smogului.
Provin de asemenea din instalațiile de extracție și prelucrare a petrolului și a transportului auto, din degajările mlaștinilor și orezării.
Ele nu au efect toxic imediat, dar este posibil să contribuie la efectele cumulative pe termen lung (persistă în atmosferă aproximativ 15 ani). Din păcate omul de multe ori subestimează toxicitatea produselor petroliere. În același timp, savanții, printre care Blumer, deosebesc două categorii de efecte toxice: efecte imediate și efecte tardive. Efectul imediat se datorează hidrocarburilor. Cele saturate sunt solubile în apă, în concentrații mici produc anestezie, iar în doze mai mari moartea animalelor, în special a formelor tinere. Hidrocarburile aromatice (benzenul, toluenul, naftalenul) sunt și mai toxice având un efect cancerigen pronunțat. Petrolul este un produs indispensabil în special ca sursă importantă de energie, însă pe cât este de necesar, pe atât este de periculos din punct de vedere ecologic.
La poluarea atmosferică pe plan local contribuie diferiți compuși organici care se leagă accidental din multe industrii ca de exemplu: clor și fluor.
Astfel o scăpare accidentală de clor (90 t Cl2 în aproximativ 4 minute) produce la nivelul solului o concentrație de aproximativ 100 ori mai mare (2 mg/m3/km2) decât CMA pentru clor.
Mult mai nociv este fluorul prezent în atmosferă în apropierea fabricilor de aluminiu și superfosfați (sensibilitatea la fluor este de 100 – 1000 mai mare față de clor). Mult mai sensibile sunt plantele și insectele (albine) decât animalele; ajungând în sol F2 distruge microorganismele degradând stratul fertil și diminuând astfel recoltele agricole.
[NUME_REDACTAT] cele mai importante de clor atmosferic sunt procesele de electroliză a clorurilor alcaline, de lichefiere a clorului, de fabricare a unor solvenți organici, a celulozei și hârtiei, a fibrelor sintetice și a pesticidelor organoclorurate.
La temperatura camerei, clorul este un gaz de culoare galben-verzuie cu miros sufocant. Clorul este mai greu decât aerul și solubil în apă. Reacționează cu hidrogenul în prezența luminii, cu oxizii și hidroxizii, dar și cu metalele fiind coroziv. Unele metale ard în clor, indiferent de temperatură (sodiu și potasiu), iar altele numai în stare de pulberi fine (fier, cupru, fosfor, etc.).
Acțiunea clorului supra organismului uman este diferită în funcție de concentrație. Astfel, la concentrații mici (1 ppm) are efect iritant asupra mucoaselor oculare și ale aparatului respirator. La concentrații de 14-21 ppm poate deveni periculos la expunere mai mare de 60 de minute, iar la 100 ppm poate deveni periculos la o expunere mai mare de un minut.
STAS-ul 12574-87 prevede o limită a concentrației maxime admise medii de 0,1 mg/m3 pentru 0,5 h și de 0,3 mg/m3 pentru 24 h.
Prafurile industriale (pulberi)
Sunt deosebit de toxice (dacă conțin compuși de Pb, Cd, P) și nocive provocând alterări mecanice ale țesutului aparatului respirator.
Un loc aparte îl ocupă poluarea datorată fabricilor de ciment. Se estimează că în procentul uscat la faza de măcinare se elimină în atmosferă sub formă de praf 1,3 % din materia primă prelucrată (calcar + argilă). Aceasta se dispersează pe distanțe mari ducând la depuneri de 500-1000 t/km2/an în zonele limitrofe reducând transparența atmosferei și diminuând procesele de fotosinteză, deci reducând producția agricolă.
În ceea ce privește pulberile metalurgice se estimează că se pierd în atmosferă cca. 8 kg pulberi/t de fontă, 40 kg/t oțel și 450 kg/t aluminiu.
1. [NUME_REDACTAT] reprezintă o categorie de poluanți formată din particule solide sau lichide, dispersate într-un mediu gazos – aer. Acestea au dimensiuni cuprinse între 100-0,01 µm dispersate în mediu gazos. Stabilitatea lor în aer este determinată în special de mărimea particulelor (tabel 2.3), cele mai mari sedimentând repede, iar cu cele cu dimensiuni submicronice putând persista mult timp în atmosferă.
Tabel 2.3
Viteza de sedimentare a particulelor în funcție de diametru
În mod obișnuit în funcție de caracteristicile particulelor se utilizează termenii: pulberi, ceață, fum.
Provin în special din industria metalelor neferoase la obținere și utilizare precum și la incinerarea deșeurilor. Unele metale grele (Cu, Fe, Zn) în cantități extrem de mici elemente nutritive, esențiale pentru corpul uman, dar altele (Pb, Cd, Hg, etc.) au efecte toxice deosebite asupra omului.
2. Pulberile sedimentabile și în suspensie
Pulberile sedimentabile sau praful sunt reprezentate de particule cu diametrul de 20 µm și densități care le favorizează depunerea conform legii gravitației. După ce sunt emise în atmosferă acestea se depun pe sol, vegetație, etc.
Pulberile în suspensie (ceață și fum) sunt reprezentate de particule de dimensiuni mai mici (diametru < 20 µm) care rămân în aer timp îndelungat și au un comportament asemănător gazelor.
Pulberile sedimentabile și în suspensie formează particulele aeropurtate totale.
Pulberile, în funcție de dimensiuni și comportarea în atmosferă, se pot clasifica în:
pulberi sedimentabile constituite din particule cu diametrul mai mare 10 µm rezultate din procese mecanice, construcții de drumuri, pulverizarea solului de către autovehicule, unele industrii ca siderurgia, industria materialelor de construcții sau ca urmare a acțiunii de eroziune a vântului asupra solului. Această categorie se caracterizează printr-o stabilitate mică în atmosferă deoarece se sedimentează în funcție de mărime, cu o viteză uniform accelerată.
pulberi în suspensie, cu diametrul particulelor cuprins între 10-0,1 µm, rezultate în special din procesele industriale: industria metalurgică, fabricarea acidului sulfuric, fabricarea celulozei, etc. Stabilitatea în atmosferă a acestor pulberi este determinată de mărimea particulelor, iar în absența curenților de aer se sedimentează cu o viteză uniformă, conform legii lui Stokes.
pulberi în suspensie, cu diametrul particulelor sub 0,1 µm, provin din combustibili și diverse reacții chimice și fotochimice. Acest grup de particule se caracterizează printr-o mișcare întâmplătoare, continuă – mișcare browniană – datorită ciocnirilor cu moleculele fazei disperse. În aceste condiții din acest domeniu de mărime, practic nu se sedimentează. Persistența lor în atmosferă depinde de posibilitatea întâlnirii cu alte particule, cu care prin coagulare formează agregate, care datorită mărimii se sedimentează.
Compoziția chimică a pulberilor este foarte variată și dependentă de natura surselor de poluare astfel:
pulberile emise de centralele termice care ard cărbune sunt formate din particule de cărbune și o serie de oxizi ca: Fe2O3, MgO, CaO, Al2O3, Na2O, K2O precum și hidroxid de siliciu, sulfați și fosfați.
pulberile emise de oțelării conține până la 90 % fier sub formă de Fe2O3, iar pulberile emise de fabricile de ciment sunt amestec de oxizi în care predomină CaO, CaCO3, SiO2, Al2O3.
autovehiculele cu motoare diesel emit particule de funingine, iar cele cu motoare cu explozie care consumă benzină cu cifră octanică ridicată, în afară de funingine, emit particule de plumb sub formă de halogenuri și oxihalogenuri.
În afară de componentele de origine anorganică, particulele de origine organică sau substanțele organice adsorbite pe particulele în suspensie au o importanță deosebită. Analiza chimică a pulberilor din atmosfera marilor orașe a evidențiat prezența hidrocarburilor aromatice policiclice – substanțe cert cancerigene.
Sursele de pulberi sedimentabile au acțiune alergică fotodinamică, cancerigenă, infectantă sau infestantă, iritantă și fibrozantă sau pneumoconigenă.
Alte surse de poluare sunt reprezentate de fabricile de ciment și azbest, laminoarele de oțel, turnătoriile de metale, centralele termoelectrice generatoare de energie electrică sau termică, care folosesc drept carburanți cărbunii, instalațiile de corticare a bumbacului, motoarele diesel, elevatoarele pentru manipularea grânelor, șantierele de construcții și demolări, autovehiculele care transportă diferite materiale de construcții, pot constitui cele mai importante surse de poluare. Mai puțin semnificative, totuși, pe lista surselor de poluare mai trebuie înscrise, de asemenea, sobele și șemineurile etc., care folosesc drept carburant lemnele sau cărbunii și care, prin ardere produc particule fine antrenate de fum și răspândite în atmosferă. Mai trebuie arătat că există și posibilitatea formării de particule chiar în atmosferă, în urma unor procese fizice sau chimice.
[NUME_REDACTAT] pe pământ se extrag peste 2,5 mil. t de Pb.
Plumbul ajunge în atmosferă o dată cu gazele de eșapament ale automobilelor dotate cu motoare cu benzină.
Din atmosferă plumbul ajunge în sol și în apă. În apa de ploaia s-au determinat concentrații de 40 mg de plumb. Omul preia plumbul atât din respirație, dar mai ales prin alimente (330 µg/zi).
Plumbul se utilizează la fabricarea acumulatorilor, a grundurilor anticorozive pe bază de miniu (Pb3O4) în industria constructoare de mașini și aditivi (etilare-plumb(C2H5)4), pentru creșterea cifrei octanice a benzinelor (1,2 g/l crește CO de la 65 la 92, reduce consumul de benzină cu 15% prin creșterea puterii motorului cu 40%).
Plumbul este însă deosebit de nociv reducând rezistența organismului la infecții, afectează funcțiile sistemului nervos, micșorează capacitatea de oxigenare a sângelui (transformă hemoglobina ireversibil). De asemenea are acțiune sinergică cu NOx ducând la intoxicații deosebit de grave (boala Saturnism). Copiii sunt mai vulnerabili, asimilând o cantitate de 10 ori mai mare ca un adult.
[NUME_REDACTAT] este singurul metal care se găsește în toate cele trei medii majore (apă, sol, atmosferă).
Sursele de mercur sunt: naturale și antropice.
Mercurul este folosit mai ales în industria chimică, la fabricarea vopselelor, a hârtiei, a unor pesticide, a produselor farmaceutice, a dezinfectanților.
La prepararea sodei caustice, de exemplu, la fiecare tonă de sodă sunt deversate cca. 200 g Hg. O parte din acest produs rămâne și în soda care se folosește și în unele ramuri ale industriei alimentare.
O altă sursă de poluare cu mercur o constituie arderea combustibililor fosili. Anual, în urma acestui proces, în atmosferă ajung cca. 5000 t Hg.
Cea mai mare parte a mercurului provenit din activitatea umană se degajă în atmosferă prin migrare și transformare, el ajungând în mediul acvatic unde se acumulează, mai ales în organisme sub forma unor produși foarte toxici.
Unii compuși ai mercurului precum sublimatul coroziv (HgCl2), compușii organomercurici (metilmercurul și dimetilmercurul) sunt cunoscuți de mult timp ca fiind foarte toxici.
Compușii metilmercurici provoacă aberații cromozomiale, afectează celulele nervoase ale creierului, deteriorarea coordonării nervoase, anomalii psihice, etc.
Mecanismul chimic al acestor procese pare a consta în afinitatea mare a mercurului față de sulful din moleculele proteice, ceea ce afectează tranzitul de ioni prin membrane, activitatea enzimatică, activitatea mitocondriilor, etc.
Cercetările efectuate arată că toxicitatea mercurului este diminuată de către seleniu. Seleniul duce la scăderea nivelului de mercur din organe și schimbă legarea sa de către proteinele solubile. Efectul are loc datorită competiției între Se și Hg pentru grupele SH ale proteinelor.
Apare la obținerea lui și la utilizarea în diferite sectoare: industria clorosodică (electroliza cu catod de Hg), energetica nucleară (agent de transfer termic), la sinteza fungicidelor, prepararea unor catalizatori, fabricarea instrumentelor de măsură, etc. El blochează grupele SH din aminoacizi și deci dereglează reacțiile redox din organismele vii și se acumulează pe lanț trofic.
În ambele cazuri (Pb, Hg) se impun restricții severe privind controlul scăpărilor în atmosferă și menținerea unor limite strict admise.
În cazul mercurului, pentru reducerea vaporilor, se utilizează gazarea încăperilor cu H2S cu care se combină urmată de ventilarea puternică a spațiilor afectate de noxe.
Substanțele toxice aeropurtate
De la începutul secolului au fost sintetizate aproape 10 mil. substanțe chimice, unele foarte toxice, din care o parte sunt folosite direct, iar cea mai mare parte sunt folosite ca materii prime pentru fabricarea milioanelor de produse finite necesare omului.
Substanțele toxice aeropurtate așa cum sunt acrilamidele, acroleina, aldehidele, arsenul, azbestul, benzenul, bifenolii, compușii policlorurați, clorura de vinil, cloroflorocarboni, dioxinul, etc., pot fi de origine organică sau anorganică. Acestea după cum sunt emise în aerul atmosferic sunt antrenate ușor de vânt distanțe mari de surse, găsindu-se uneori la distanțe mari de locul de emisie-pătrundere în atmosferă.
Sursele de poluare sunt provenite de la procesele industriale și de manufactură, folosirea diferiților solvenți, stațiile de epurare a apelor uzate, prelucrarea unor reziduuri periculoase – menajere sau industriale – incineratoare și în mare măsură de la motoarele autovehiculelor.
Turnătoriile de metale, rafinăriile, stațiile de ardere a carburanților, ca de exemplu de la manufacturile de plastice și substanțe chimice și de la stațiile care au drept carburant gazul metan, emit substanțe toxice aeropurtate, în primul rând substanțe anorganice toxice ca: plumb, cadmiu, arsen, crom, mercur, beriliu, etc.
Oamenii și animalele pot fi expuse direct la aceste substanțe toxice în primul rând prin inhalare. Expunerea indirectă survine după ajungerea particulelor aeropurtate pe sol sau în apă și poate afecta oamenii și animalele terestre și acvatice prin ingestia de apă, dar și de alimentele poluate și de plante.
Substanțele radioactive
Substanțele radioactive se găsesc în atmosferă sub formă de gaze sau pulberi care provin din diferite surse naturale și artificiale.
Aceste substanțe ajung în atmosferă ca urmare a unor incidente la centralele termonucleare, din experiențele nucleare, din utilizarea armelor nucleare, iar în ultimul timp din activitățile de neutralizare sau stocare a deșeurilor radioactive. Aceste substanțe ajunse în atmosferă se răspândesc pe suprafețe mari, contribuind la majorarea fondului de radiații terestre. Deși în mediu sunt transmise cantități nesemnificative din aceste substanțe, datorită faptului că pe lângă alte cauze, radiațiile ionizante sunt responsabile de apariția unor boli de care oamenii se tem în mod special, acest tip de poluare creează în rândul populației o stare de panică. Prin efectul ionizant pe care îl produc aceste radiații ionizante afectează bioticul (majorează viteza de degradare a limfocitelor, generează boli maligne, produc mutații genetice) și abioticul (modificări ale structurii chimice ale materialelor cu degradarea unor proprietăți fizico-mecanice). Deoarece, în acest domeniu, nu s-au stabilit CMA-uri, pentru urmărirea variației în timp a concentrațiilor substanțelor radioactive în componentelor mediului și pentru sesizarea unor creșteri semnificative este necesar să se cunoască valori tipice pentru zone mai largi, respectiv: concentrația radioactivă mai des întâlnită în atmosfera superioară în zone fără minereuri radioactive; limitele normale de variație ale concentrațiilor radionuclizilor naturali în sol sunt prezentate în tabelul 2.4.
Tabel 2.4
Limitele normale ale concentrațiilor radionuclizilor naturali în sol
Radioactivitatea naturală a aerului este generată de descendenții de viață scurtă ai radioizotopilor Rn-ului (radonul și thoronul) și de radionuclizii proveniți din interacția radiației cosmice cu atmosfera.
Concentrația medie a radonului în aerul din sol este de 2·10-10 Ci/l, în atmosferă deasupra uscatului de 1,2·10-13-5·10-13 Ci/l, deasupra oceanelor de 1·10-15 Ci/l, în afara centrelor populate este de 3·10-14-5·10-13 Ci/l, iar în atmosfera centrelor populate poate fi mai mare rezultând din materialele de construcție, din produșii de poluare, etc.
Concentrația thoronului în aer este în medie de 5·10-14-5·10-15 Ci/l.
Produșii activi de dezintegrare a acestor gaze sunt formațiuni solide și de aceea se leagă cu particulele de pulberi din aer. Aceste pulberi sedimentează o dată cu precipitațiile și pot produce o mărire a fondului radioactiv.
Există măsuri sistematice ale concentrațiilor acestor radionuclizi în atmosfera liberă (2-4 determinări pe zi) la toate stațiile aparținând RNSRM. Variațiile diurne și pe anotimpuri ale concentrațiilor măsurate au fost amplu comentate în publicațiile de specialitate. De asemenea, au fost puse în evidență corelații ale valorilor măsurate cu fenomenele meteorologice: vânt, presiune, temperatură, precipitații, ceață, etc.
Concentrațiile medii și dispersiile valorilor măsurate în atmosferă liberă sunt prezentate în tabelul 2.5.
Tabel 2.5
Concentrațiile descendenților de viață scurtă a radonului și thoronului în atmosfera liberă (Bq/m3)
2.3. Acțiunea poluării aerului asupra sănătății populației
Poluarea atmosferei se definește ca: prezența în atmosferă a unor substanțe care în funcție de natură, concentrație și timp de acțiune afectează sănătatea, generează disconfort și/sau alterează mediul. Prin urmare, se iau în vedere atât unii dintre constituenții normali ai aerului care pot fi considerați poluanți în cazul în care se găsesc în alte concentrații decât cele normale, cât și alte substanțe în afara constituenților normali ai aerului.
Acțiunea factorilor de mediu asupra organismului uman și a sănătății populației desfășurată la niveluri foarte ridicate sau de mare intensitate dă naștere la efecte acute sau imediate în care reacțiile organismului apar rapid.
Cel mai frecvent acțiunea factorilor de mediu se desfășoară la niveluri de intensitate redusă, ceea ce determină efecte cronice sau de lungă durată, ce necesită perioade lungi de timp pentru a produce în starea de sănătate modificări decelabile și uneori poate scăpa și vigilenței cadrelor sanitare.
Mai mult, acțiunea factorilor de mediu poate să se exercite nu asupra populației expuse, ci asupra descendenților acesteia determinând fie mutații ereditare transmisibile, fie malformații congenitale.
Omul în repaus, în cursul unui act respirator, trece prin plămâni o cantitate de 500 cm3 de aer, volum care crește mult în cazul efectuării unui efort fizic, fiind direct proporțional cu acest efort. În 24 ore, în medie, omul respiră cca. 15-25 m3 de aer. Luând comparativ cu consumul de alimente și apă, în timp de 24 ore, omul inhalează în medie 15 kg de aer, în timp ce consumul de apă nu depășește de obicei 2,5 kg, iar cel de alimente 1,5 kg. Din aceste date rezultă importanța compoziției aerului atmosferic pentru sănătate, la care se adaugă și faptul că bariera pulmonară reține numai în mică măsură substanțele pătrunse până la nivelul alveolei o dată cu aerul inspirat.
Din punct de vedere al igienei, aerul influențează sănătatea atât prin compoziția sa chimică, cât și prin proprietățile sale fizice (temperatură, umiditate, curent de aer, radiații, presiune).
În ceea ce privește compoziția chimică distingem influența exercitată asupra sănătății de variații în concentrația componenților normali, cât și acțiunea pe care o exercită prezența în aer a unor compuși străini.
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate a populației ca urmare a expunerii la agenți poluanți. Aceste modificări se pot traduce în ordinea gravității prin: creșterea mortalității, creșterea morbidității, apariția unor simptome sau modificări fizio-patologice, apariția unor modificări fiziologice directe și/sau încărcarea organismului cu agentul sau agenții poluanți.
Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariția unor fenomene patologice în urma expunerii prelungite la poluanții atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării poluanților în organism, în situația poluanților cumulativi (Pb, F etc.), până când încărcarea atinge pragul toxic. De asemenea modificările patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra anumitor organe sau sisteme. Efectele de lungă durată apar după intervale lungi de timp de expunere care pot fi de ani sau chiar zeci de ani. Manifestările patologice pot îmbrăca aspecte specifice poluanților (intoxicații cronice, fenomene alergice, efecte carcinogene, mutagene și teratogene) sau pot fi caracterizate prin apariția unor îmbolnăviri cu etiologie multiplă, în care poluanții să reprezinte unul dintre agenții etiologici determinanți sau agravanți (boli respiratorii acute și cronice, anemii etc.).
Dintre principalii poluanți atmosferici cu efecte negative asupra sănătății umane enumerăm:
Poluanții iritanți realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare și îndeosebi asupra aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice, precum și o sumă de gaze și vapori ca dioxidul de sulf, dioxidul de azot, ozonul și substanțele oxidante, clorul, amoniacul etc. Poluarea iritantă constituie cea mai răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând în primul rând din procesele de ardere a combustibilului, dar și din celelalte surse de poluări.
Poluanții fibrozanți produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre cei mai răspândiți sunt dioxidul de siliciu, azbestul și oxizii de fier, la care se adaugă compușii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină îmbolnăviri specifice care sunt excepționale în condiții de poluare a aerului. Totuși poluarea intensă cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.
Poluanții toxici asfixianți sunt cei care împiedică asigurarea cu oxigen a țesuturilor organismului. Dintre poluanții atmosferici cu efect asfixiant cel mai important este monoxidul de carbon, care formează cu hemoglobina un compus relativ stabil (carboxihemoglobina) și împiedică astfel oxigenarea sângelui și transportul de oxigen către țesuturi. În funcție de concentrația din aer și timpul de expunere se realizează o anumită proporție de carboxihemoglobină care depășește 60% din hemoglobina totală. Intoxicația acută este relativ rară, apărând practic numai în spații închise în prezența unor surse importante de monoxid de carbon (în încăperi în care sistemele de încălzit funcționează defectuos, garaje, pasajele subterane pentru autovehicule etc.).
Poluanții toxici sistemici de tipul metalelor grele își exercită acțiunea asupra diferitelor organe și sisteme ale organismului uman, efectul fiind specific substanței în cauză. Răspândirea lor în mediu este din ce în ce mai mare și foarte important este faptul că se cumulează în mediu și în organismul uman cu posibilitatea de a produce în mod insidios alterări patologice grave.
Poluanții alergenici din atmosferă sunt cunoscuți de multă vreme. Îndeosebi este cazul poluanților naturali (polen, fungi, insecte) precum și a prafului din casă, responsabili de un număr foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe lângă acestea se adaugă poluanții proveniți din surse artificiale – în special industriale – care pot emite în atmosferă o sumă de alergeni compleți sau incompleți. Pe primul loc din acest punct de vedere, se găsește industria chimică (industria maselor plastice, industria farmaceutică, fabricile de insecticide etc.). Sunt semnalate și situații ca apariția unor fenomene alergice în masă, ca cel de la [NUME_REDACTAT] din 1958 în care alergenul a fost identificat în praful provenit de la deșeuri industriale depuse în holde.
Poluanții cancerigeni. Există foarte multe dificultăți în estimarea rolului poluanților atmosferici ca factori etiologici ai cancerului. Totuși creșterea frecvenței cancerului îndeosebi în mediul urban, a impus luarea în considerare și a poluanților atmosferici ca agenți cauzali posibili, cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost identificate în aer substanțe cert cancerigene. Putem clasifica substanțele cancerigene prezente în aer în substanțe organice și substanțe anorganice. Acestea prezintă un mecanism de acțiune insuficient descifrat. Există însă suficiente elemente de certitudine pentru unii dintre ei pentru a-i considera substanțe cu pericol mare pentru sănătate, substanțe fără prag (care în orice cantitate sunt pericol cancerigen). În cazul poluării aerului, aparatul respirator este primul (dar nu singurul) care este afectat.
Factorii de mediu intervin atât ca agenți etiologici, cât și ca factori determinanți sau favorizanți ai apariției puseurilor evolutive.
Dintre poluanții organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiți sunt hidrocarburile policiclice aromatice ca benzopiren, benzotracen, benzofluoranten etc. Cel mai răspândit este benzopirenul, provenind din procese de combustie atât fixe cât și mobile. Acesta ia naștere în timpul arderii, se volatilizează la temperatură ridicată și condensează rapid pe elementele în suspensie. Substanța cancerigenă este cunoscută de multă vreme, iar prezența în aer indică un risc crescut de cancer pulmonar. Efecte cancerigene se atribuie și insecticidelor organoclorurate precum și unor monomeri folosiți la fabricarea maselor practice.
Mai sunt incriminați ca agenți cancerigeni dibenzacridina, epoxizii, precum și nitrozaminele, în aer putând fi prezenți precursorii acestora (nitriții și aminele secundare).
Dintre poluanții cancerigeni anorganici menționăm azbestul, arsenul, cromul, cobaltul, beriliul, nichelul și seleniul. Mai frecvent întâlnită în mediul industrial, prezența lor în aer a fost semnalată și în zonele din apropierea industriilor.
Un aspect deosebit îl prezintă azbestul, mai periculos decât se presupunea cu câțiva ani în urmă și a cărui prezență a fost demonstrată atât în atmosfera urbană cât și în plămâni (corpi azbestici pulmonari) unui procent apreciabil din populația urbană neexpusă profesional.
Capitolul 3
Legislația în domeniul calității aerului
3.1. Legislația națională
Aerul este factorul de mediu care constituie cel mai rapid suport ce favorizează transportul poluanților în mediu. Poluarea aerului are multe și semnificative efecte adverse asupra sănătății umane și poate provoca daune florei și faunei în general.
Din aceste motive trebuie acordă o atenție deosebită activității de supraveghere, menținere și de îmbunătățire a calității aerului.
Calitatea aerului este determinată de emisiile în aer provenite de la sursele staționare și sursele mobile (traficul rutier), cu preponderență în marile orașe, precum și de transportul pe distanțe lungi a poluanților atmosferici.
[NUME_REDACTAT], domeniul „calitatea aerului” este reglementat prin Legea nr.104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător publicată în [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, nr.452 din 28 iunie 2011. Prin această lege au fost transpuse în legislația națională prevederile Directivei 2008/50/CE a [NUME_REDACTAT] și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa publicată în [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] (JOUE) nr. L 152 din 11 iunie 2008 și ale Directivei 2004/107/CE a [NUME_REDACTAT] și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul, hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător publicată în [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] (JOCE) nr. L 23 din 25 ianuarie 2005.
3.1.1. Scopul și măsuri prevăzute de legea privind calitatea aerului înconjurător
Legea nr.104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător are ca scop protejarea sănătății umane și a mediului ca întreg prin reglementarea măsurilor destinate menținerii calității aerului înconjurător acolo unde aceasta corespunde obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător stabilite prin prezenta lege și îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri.
Măsuri prevăzute de legea privind calitatea aerului înconjurător
Legea calității aerului înconjurător prevede măsuri la nivel național privind:
a) definirea și stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător destinate să evite și să prevină producerea unor evenimente dăunătoare și să reducă efectele acestora asupra sănătății umane și a mediului ca întreg;
b) evaluarea calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul țării pe baza unor metode și criterii comune, stabilite la nivel european;
c) obținerea informațiilor privind calitatea aerului înconjurător pentru a sprijini procesul de combatere a poluării aerului și a disconfortului cauzat de acesta, precum și pentru a monitoriza pe termen lung tendințele și îmbunătățirile rezultate în urma măsurilor luate la nivel național și european;
d) garantarea faptului că informațiile privind calitatea aerului înconjurător sunt puse la dispoziția publicului;
e) menținerea calității aerului înconjurător acolo unde aceasta este corespunzătoare și/sau îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri;
f) promovarea unei cooperări crescute cu celelalte state membre ale [NUME_REDACTAT] în vederea reducerii poluării aerului;
g) îndeplinirea obligațiilor asumate prin acordurile, convențiile și tratatele internaționale la care România este parte.
3.1.2. [NUME_REDACTAT] de Evaluare și [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] (SNEGICA)
Prin SNEGICA se realizează punerea în aplicare a legii calității aerului înconjurător. SNEGICA asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal de cooperare a autorităților și instituțiilor publice cu competențe în domeniu în scopul evaluării și gestionării calității aerului înconjurător, în mod unitar, pe întreg teritoriul României, precum și pentru informarea populației și a organismelor europene și internaționale privind calitatea aerului înconjurător.
SNEGICA cuprinde, ca părți integrante, următoarele două sisteme:
• [NUME_REDACTAT] de Monitorizare a [NUME_REDACTAT] (SNMCA) care asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal pentru desfășurarea activităților de monitorizare a calității aerului înconjurător, în mod unitar, pe teritoriul României;
• [NUME_REDACTAT] de Inventariere a Emisiilor de [NUME_REDACTAT] (SNIEPA). care asigură cadrul organizatoric, instituțional și legal pentru realizarea inventarelor privind emisiile de poluanți în atmosferă, în mod unitar, pe întreg teritoriul țării.
Atribuțiile SNEGICA
a) asigură evaluarea calității aerului înconjurător, în mod unitar, în aglomerările și zonele de pe întreg teritoriul țării;
b) asigură clasificarea și delimitarea ariilor din zone și aglomerări în regimuri de evaluare și în regimuri de gestionare a calității aerului înconjurător;
c) asigură realizarea inventarului național privind emisiile de poluanți în atmosferă;
d) asigură elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de menținere a calității aerului, a
planurilor de calitate a aerului și a planurilor de acțiune pe termen scurt;
e) asigură informațiile necesare realizării rapoartelor către organismele europene și
internaționale;
f) asigură informarea publicului cu privire la calitatea aerului înconjurător.
Atribuțiile SNMCA
a) asigură monitorizarea calității aerului înconjurător prin [NUME_REDACTAT] de Monitorizare a [NUME_REDACTAT], denumită în continuare RNMCA, obiectiv de interes public național, aflată în administrarea autorității publice centrale pentru protecția mediului. RNMCA include instrumentele de prelevare și măsurare amplasate în punctele fixe și echipamentele de laborator aferente acestora, precum și echipamentele necesare colectării, prelucrării, transmiterii datelor și informării publicului privind calitatea aerului înconjurător;
b) asigură calitatea și controlul calității datelor, compatibilitatea și comparabilitatea acestora în întregul sistem;
c)asigură obținerea de informații în timp real cu privire la calitatea aerului înconjurător și informarea publicului cu privire la aceasta;
d)asigură obținerea datelor privind calitatea aerului în vederea îndeplinirii obligațiilor de raportare în conformitate cu prevederile legislației europene și ale convențiilor și acordurilor internaționale în domeniu la care România este parte.
Atribuțiile SNIEPA
a) asigură colectarea datelor necesare în vederea elaborării inventarelor locale și a inventarului
național privind emisiile de poluanți în atmosferă;
b) asigură elaborarea și validarea inventarelor locale și a inventarului național privind emisiile de
poluanți atmosferici;
c) asigură raportarea inventarului național în conformitate cu prevederile legislației europene și
ale convențiilor internaționale în domeniu la care România este parte.
Autoritățile și instituțiile publice cu competențe în realizarea atribuțiilor SNEGICA
a) autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și autoritățile publice care funcționează în subordinea, sub autoritatea și în coordonarea sa;
b) autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și autoritățile publice care funcționează în subordinea și sub autoritatea sa;
c) autoritatea publică centrală pentru sănătate și autoritățile publice care funcționează în subordinea și sub autoritatea sa;
d) autoritatea publică centrală pentru transporturi și autoritățile publice care funcționează în subordinea și sub autoritatea sa;
e) autoritatea publică centrală pentru industrie;
f) autoritatea publică centrală pentru comerț;
g) autoritatea publică centrală pentru agricultură și autoritățile publice care funcționează în subordinea și sub autoritatea sa;
h) autoritatea publică centrală pentru amenajarea teritoriului și lucrări publice;
i) autoritatea publică centrală pentru administrație publică și autoritățile publice care funcționează în subordinea sa;
j) autoritatea publică centrală pentru ordine publică și siguranță națională și autoritățile publice care funcționează în subordinea sa;
k) consiliile județene și [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT];
l) primăriile, primăriile sectoarelor municipiului București, consiliile locale și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București;
m) [NUME_REDACTAT] de Statistică și direcțiile teritoriale din subordinea sa.
Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului (MMP) este autoritatea cu rol de reglementare, decizie și control în domeniul evaluării și gestionării calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul țării.
Atribuțiile și responsabilitățile autorităților și instituțiilor publice cu competențe în realizarea atribuțiilor SNEGICA sunt prevăzute la art. 7 – 23 din Legea nr.104/2011.
3.1.3. Evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător
Evaluarea calității aerului înconjurător
Respectând criteriile de clasificare impuse de [NUME_REDACTAT], în scopul evaluării calității aerului, pe teritoriul României, au fost stabilite, conform prevederilor Anexei nr.2 din Legea nr. 104/2011:
• 13 aglomerări: Bacău, [NUME_REDACTAT], Brașov, Brăila, București, [NUME_REDACTAT], Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești și Timișoara;
• 41 zone, identificate la nivel de județ.
În scopul evaluării calității aerului, în fiecare zonă sau aglomerare, se delimitează arii care se clasifică în regimuri de gestionare (A, B sau C) în funcție de pragurile superior și inferior de evaluare. Regimurile de evaluare sunt prevăzute în art.25 din Legea nr.104/2011, după cum urmează:
a) regim de evaluare A, în care nivelul este mai mare decât pragul superior de evaluare;
b) regim de evaluare B, în care nivelul este mai mic decât pragul superior de evaluare, dar mai mare decât pragul inferior de evaluare;
c) regim de evaluare C, în care nivelul este mai mic decât pragul inferior de evaluare.
În zonele și aglomerările unde poluanții trebuie măsurați, măsurările se realizează în puncte fixe, fie continuu, fie prin prelevări aleatorii. Numărul măsurărilor trebuie să fie suficient pentru a permite determinarea nivelului concentrațiilor poluanților.
În toate zonele și aglomerările, în ariile clasificate în regim de evaluare A, evaluarea calității aerului înconjurător se realizează prin măsurări în puncte fixe. Aceste măsurări în puncte fixe pot fi suplimentate cu tehnici de modelare și/sau măsurări indicative pentru a furniza informații adecvate în legătură cu distribuția spațială a calității aerului înconjurător.
În toate zonele și aglomerările, în ariile clasificate în regim de evaluare B, evaluarea calității aerului înconjurător se poate realiza prin utilizarea unei combinații de măsurări în puncte fixe și tehnici de modelare și/sau măsurări indicative.
În toate zonele și aglomerările, în ariile clasificate în regim de evaluare C, tehnicile de modelare sau tehnicile de estimare obiective ori ambele sunt suficiente pentru evaluarea calității aerului înconjurător.
În plus, în stațiile de fond rural, amplasate departe de surse importante de poluare, se efectuează măsurări pentru a obține cel puțin informații privind concentrația masică totală și concentrațiile speciilor chimice componente, exprimate ca medii anuale.
Măsurările se realizează pe baza următoarelor criterii:
a) instalarea unui punct de prelevare la fiecare 100.000 km2;
b) amplasarea cel puțin a unei stații de monitorizare sau, prin acord cu statele membre învecinate ale [NUME_REDACTAT], a uneia ori a mai multor stații comune de măsurare, care să acopere zonele învecinate relevante, în scopul realizării rezoluției spațiale necesare;
c) corelarea măsurărilor, acolo unde este adecvat, cu strategia de monitorizare și programul de măsurare ale EMEP.
Atunci când informațiile obținute din măsurările în puncte fixe sunt completate cu informații din alte surse, cum ar fi inventare de emisii, măsurări indicative sau modelări ale calității aerului înconjurător, numărul stațiilor de măsurare în puncte fixe care trebuie instalate și rezoluția spațială pentru celelalte tehnici trebuie să fie suficiente pentru determinarea nivelurilor de poluanți.
Pentru a asigura reprezentativitatea datelor de calitate a aerului, pentru fiecare punct fix de măsurare se stabilește, prin studii specifice de evaluare a calității aerului înconjurător, la microscară, o zonă de protecție, luând în considerare cel puțin următoarele aspecte:
a) tipul punctului fix de măsurare;
b) topografia/orografia terenului;
c) poluantul/poluanții luați în considerare;
d) condițiile micrometeorologice;
e) construcțiile semnificative din aria respectivă;
f) sursele de emisie a poluanților în atmosferă.
Zona de protecție este evidențiată în planurile de urbanism.
În interiorul zonei de protecție se amplasează panouri de avertizare pe care se marchează semnificația și limitele zonei.
În zona de protecție este interzisă executarea oricăror lucrări sau desfășurarea oricăror activități care ar putea influența reprezentativitatea datelor de calitate a aerului înconjurător, fără informarea prealabilă a autorităților publice teritoriale pentru protecția mediului. Informarea este însoțită de documente care demonstrează prin metode sau tehnici specifice de evaluare a calității aerului înconjurător modul în care este afectată calitatea aerului înconjurător.
Gestionarea calității aerului înconjurător
În scopul gestionării calității aerului, în fiecare zonă sau aglomerare, se delimitează arii care se clasifică în regimuri de gestionare (I sau II) în funcție de rezultatul evaluării calității aerului înconjurător. Regimurile de gestionare sunt prevăzute în art.42 din Legea nr.104/2011, după cum urmează:
a) regim de gestionare I – reprezintă ariile din zonele și aglomerările în care nivelurile pentru dioxid de sulf, dioxid de azot, oxizi de azot, particule în suspensie PM10 și PM2,5, plumb, benzen, monoxid de carbon sunt mai mari sau egale cu valorile-limită plus marja de toleranță, acolo unde este aplicabilă, prevăzute la lit. B și poziția G.5 din anexa nr. 3, respectiv pentru arsen, cadmiu, nichel, benzo(a)piren, particule în suspensie PM2,5 sunt mai mari decât valorile țintă prevăzute la lit. C și poziția G.4 din anexa nr. 3;
b) regim de gestionare II – reprezintă ariile din zonele și aglomerările în care nivelurile pentru dioxid de sulf, dioxid de azot, oxizi de azot, particule în suspensie PM10 și PM2,5, plumb, benzen, monoxid de carbon sunt mai mici decât valorile-limită, prevăzute la lit. B și poziția G.5 din anexa nr. 3, respectiv pentru arsen, cadmiu, nichel, benzo(a)piren, particule în suspensie PM2,5 sunt mai mici decât valorile-țintă prevăzute la lit. C și poziția G.4 din anexa nr. 3.
În ariile din zonele și aglomerările clasificate în regim de gestionare I se elaborează planuri
de calitate a aerului pentru a se atinge valorile-limită corespunzătoare sau, respectiv, valorile țintă.
În ariile din zonele și aglomerările clasificate în regim de gestionare II se elaborează planuri
de menținere a calității aerului.
Pe întreg teritoriul țării, autoritățile competente pentru protecția mediului iau toate măsurile necesare care nu presupun costuri disproporționate astfel încât, începând cu data de 31 decembrie 2012, concentrațiile de arsen, cadmiu, nichel, benzo(a)piren, utilizat ca marker pentru evaluarea riscului cancerigen al hidrocarburilor aromatice policiclice, din aerul înconjurător să nu depășească valoarea-țintă, potrivit prevederilor lit. C din anexa nr. 3 din Legea 104/2011.
Prorogarea termenelor de atingere a valorilor-limită și derogarea de la obligația de a aplica
anumite valori-limită se realizează în următoarele condiții:
atunci când, într-o anumită zonă sau aglomerare, conformarea la valorile-limită pentru dioxid de azot sau benzen nu poate fi atinsă până la termenele in anexa nr. 3 din Legea 104/2011, se pot proroga aceste termene pentru acea zonă sau aglomerare cu cel mult 5 ani, cu condiția întocmirii unui plan de calitate a aerului, pentru zona sau aglomerarea pentru care se aplică prorogarea. Acest plan de calitate a aerului demonstrează realizarea conformării la valorile-limită înaintea expirării noului termen;
b) atunci când, într-o anumită zonă sau aglomerare, conformarea la valorile-limită pentru PM10, prevăzute in anexa nr. 3 din Legea 104/2011, nu poate fi atinsă din cauza unor caracteristici de dispersie specifice arealului, condițiilor climatice nefavorabile sau contribuțiilor transfrontiere, obligația de a aplica aceste valori-limită se respectă începând cu data de 11 iunie 2011, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și a demonstrării faptului că au fost luate toate măsurile necesare la nivel național, regional și local pentru respectarea termenelor;
c) în cazul aplicării condițiilor prevăzute de lege, valoarea-limită pentru fiecare poluant nu trebuie depășită cu mai mult decât marja de toleranță prevăzută in anexa nr. 3 din Legea 104/2011 pentru fiecare dintre poluanții respectivi.
3.1.4. Emisiile în atmosferă
Desfășurarea activităților existente, precum și începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra calității aerului înconjurător se realizează numai în baza autorizației/autorizației integrate de mediu emise conform legislației în vigoare.
Autorizația de mediu/Autorizația integrată de mediu stabilește valori-limită de emisie pentru poluanții specifici activității desfășurate, ținând cont de cele mai bune tehnici aplicabile în domeniu, precum și de nivelul calității aerului înconjurător la nivel local.
În zonele în care sunt depășite valorile-limită privind calitatea aerului înconjurător pentru unul
sau mai mulți poluanți, pe baza studiilor de evaluare a impactului asupra mediului, autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului stabilesc, după caz, pentru acești poluanți valorile limită de emisie mai restrictive decât valorile stabilite de legislația în vigoare specifică activității desfășurate.
În cazul depășirii valorilor-limită de emisie pentru unul sau mai mulți poluanți, autoritatea competentă decide să ia toate măsurile necesare pentru înlăturarea cauzelor și consecințelor asupra calității aerului înconjurător ale acestor depășiri, inclusiv întreruperea temporară a activității instalației care a generat această situație.
În cazul depășirii valorilor-limită de emisie pentru unul sau mai mulți poluanți, titularii activităților au obligația să informeze autoritățile competente și să se conformeze măsurilor impuse de acestea.
Titularii de activitate au obligația să monitorizeze nivelul emisiilor de poluanți și să raporteze, periodic, informațiile solicitate către autoritatea competentă, conform actelor de reglementare în baza cărora își desfășoară activitatea.
Rezultatele monitorizării se înregistrează, se prelucrează și se prezintă într-o formă adecvată, stabilită de autoritatea competentă pentru protecția mediului.
Titularii de activități au obligația de a lua toate măsurile care se impun în vederea limitării emisiilor de poluanți în atmosferă, inclusiv prin colectarea și dirijarea emisiilor fugitive și utilizarea unor echipamente de reținere a poluanților la sursă.
Transferul de poluanți din aer către un alt factor de mediu, ca urmare a măsurilor de reducere a poluării aerului înconjurător, este permis în condițiile menținerii nivelului poluanților sub valorile-limită pentru acel factor de mediu, cu acordul autorității publice teritoriale pentru protecția mediului.
Este permisă utilizarea metodelor și sistemelor de îmbunătățire a calității aerului înconjurător care nu conduc la depășirea normelor stabilite de legislația în vigoare pentru locul de muncă.
Autoritatea publică centrală pentru transporturi și autoritatea publică centrală pentru industrie, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, stabilesc, după caz, valorile-limită pentru poluanții emiși de sursele mobile, în conformitate cu prevederile standardelor europene și internaționale.
Utilizatorii de surse mobile de poluare au obligația să asigure încadrarea în limitele de emisie stabilite pentru fiecare tip specific de sursă, precum și să le supună inspecțiilor tehnice, conform prevederilor legislației în vigoare.
În cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic și economic, sursele difuze se transformă în surse de emisii dirijate.
3.2. Directive europene
3.2.1. Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru [NUME_REDACTAT] directivă stabilește măsuri care urmăresc:
definirea si stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător destinate să evite, să prevină sau să reducă efectele dăunătoare asupra sănătății umane si a mediului ca întreg;
evaluarea calității aerului înconjurător în statele membre pe baza unor metode si criterii comune;
obținerea de informații privind calitatea aerului înconjurător pentru a ajuta la combaterea poluării aerului si a neplăcerilor cauzate de aceasta si pentru a monitoriza pe termen lung tendințele și îmbunătățirile care rezultă în urma măsurilor luate la nivel național și comunitar;
garantarea faptului că aceste informații privind calitatea aerului înconjurător sunt puse la dispoziția publicului;
menținerea calității aerului acolo unde este corespunzătoare și îmbunătățirea acesteia în alte cazuri;
promovarea unei cooperări crescute între statele membre în vederea reducerii poluării aerului.
Responsabilități prevăzute de directivă
Statele membre desemnează, la nivelurile corespunzătoare, autoritățile si organismele competente responsabile pentru:
(a) evaluarea calității aerului înconjurător;
(b) aprobarea sistemelor de măsurare (metode, echipamente, rețele si laboratoare);
(c) asigurarea acurateței măsurărilor;
(d) analiza metodelor de evaluare;
(e) coordonarea pe teritoriul lor a eventualelor programe comunitare de asigurare a calității organizate de Comisie;
(f) cooperarea cu celelalte state membre si cu Comisia.
3.2.2. Directiva 2004/107/CE privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător (directiva fiică 4) –vezi http/mmediu.ro/directiva…
Obiectivele directivei
(a) de a stabili o valoare țintă pentru concentrația de arsenic, de cadmiu, de nichel și de benzo(a)piren în aerul înconjurător pentru evitarea, prevenirea sau reducerea efectele nocive ale arsenicului, ale cadmiului, ale nichelului și ale hidrocarburilor aromatice policiclice asupra sănătății umane și asupra mediului în ansamblul său;
b) de a asigura că, în ceea ce privește arsenicul, cadmiul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice, menținerea calității aerului înconjurător atunci când aceasta este bună și îmbunătățirea sa în alte cazuri;
(c) de a stabili metode și criterii comune pentru evaluarea concentrațiilor de arsenic, de cadmiu, de mercur, de nichel și de hidrocarburi aromatice policiclice în aerul înconjurător, precum și a depunerilor de arsenic, de cadmiu, de mercur, de nichel și de hidrocarburi aromatice policiclice;
(d) de a garanta obținerea informațiilor adecvate privind concentrațiile de arsenic, de cadmiu, de mercur, de nichel și de hidrocarburi aromatice policiclice în aerul înconjurător, precum și privind depunerile de arsenic, de cadmiu, de mercur, de nichel și de hidrocarburi aromatice policiclice și de a garanta punerea la dispoziția publicului a acestor informații.
Valori țintă
Statele membre iau toate măsurile necesare care nu determină costuri disproporționate pentru a se asigura că, începând cu 31 decembrie 2012, concentrațiile în aerul înconjurător de arsenic, de cadmiu, de nichel și de benzo(a)piren, utilizate ca un marker de risc cancerigen prezentat de hidrocarburile aromatice policiclice, evaluate în conformitate cu articolul 4, nu depășesc valorile țintă menționate în anexa I.
Statele membre stabilesc lista zonelor și aglomerărilor în care nivelurile de arsenic, de cadmiu, de nichel și de benzo(a)piren sunt inferioare valorilor țintă respective. Statele membre mențin nivelurile acestor poluanți sub valoarea lor țintă respectivă în aceste zone și aglomerări și se străduiesc să mențină cea mai bună calitate a aerului înconjurător, compatibilă cu dezvoltarea durabilă.
Statele membre stabilesc lista zonelor și aglomerărilor în care sunt depășite valorile țintă prevăzute în anexa I.
Pentru aceste zone și aglomerări, statele membre determină zonele de depășire și sursele care contribuie la aceasta. În zonele în cauză, statele membre demonstrează aplicarea tuturor măsurilor necesare care nu antrenează costuri disproporționate, urmărind, în special, sursele de emisie predominante, pentru atingerea valorilor țintă. Pentru instalațiile industriale prevăzute de Directive
96/61/CE, aceasta semnifică aplicarea BAT, în conformitate cu articolul 2 alineatul (11) din directiva menționată anterior.
Evaluarea concentrațiilor în aerul înconjurător și a vitezelor de depunere
Calitatea aerului înconjurător în raport cu arsenicul, cadmiul, nichelul și benzo(a)pirenul se evaluează pe întregul teritoriu al statelor membre.
Măsurarea este obligatorie în următoarele zone:
(a) zone și aglomerări în care nivelurile sunt cuprinse între pragul inferior de evaluare și pragul superior de evaluare și
(b) alte zone și aglomerări în care nivelurile depășesc pragul superior de evaluare.
Măsurătorile prevăzute pot fi completate de tehnici de modelare care prevăd un nivel de informare adecvat cu privire la calitatea aerului înconjurător.
În cazul în care poluanții trebuie să fie măsurați, măsurările sunt efectuate în puncte fixe, fie continuu, fie prin prelevare aleatorie de probe. Numărul de măsurători este suficient pentru a permite determinarea nivelurilor.
Criteriile pentru a determina amplasamentul punctelor de prelevare pentru măsurarea arsenicului, a cadmiului, a nichelului și a benzo(a)pirenului în aerul înconjurător în scopul evaluării conformității cu valorile țintă sunt cele menționate în anexa III secțiunile I și II. Numărul minim de puncte de prelevare pentru măsurările în punct fix ale concentrațiilor fiecărui poluant este acela stabilit în anexa III secțiunea IV, iar aceste puncte sunt instalate în fiecare zonă sau aglomerare în care sunt necesare măsurări, în cazul în care măsurările în punct fix constituie unica sursă de date privind concentrațiile.
Pentru a evalua contribuția benzo(a)pirenului în aerul înconjurător, fiecare stat membru supraveghează alte hidrocarburi aromatice policiclice relevante într-un număr limitat de puncte de
măsurare. Acești compuși cuprind minimum benzo(a)antracen, benzo(b)fluoranten, benzo(j)fluoranten, benzo(k)fluoranten, indeno(1,2,3-cd)piren și dibenz(a,h)antracenul. Punctele de
control ale acestor hidrocarburi aromatice policiclice sunt plasate în același loc cu punctele de prelevare pentru benzo(a)piren și sunt alese astfel încât variațiile geografice și tendințele pe termen lung să poată fi identificate. Se aplică secțiunile I, II și III din anexa III.
Indiferent de nivelurile de concentrare, un punct de prelevare de fond este instalat la fiecare 100 000 km2 pentru a asigura o măsurătoare indicativă, în aerul înconjurător, a arsenicului, a cadmiului, a nichelului, a mercurului gazos total, a benzo(a)pirenului și a altor hidrocarburi aromatice policiclice prevăzute la alineatul (8), și a depunerii totale de arsenic, de cadmiu, de mercur, de nichel, de benzo(a)piren și de alte hidrocarburi aromatice policiclice prevăzute la alineatul (8). Fiecare stat membru montează cel puțin o stație de măsurare. Cu toate acestea, statele
membre pot monta, prin acord și în conformitate cu orientările care trebuie stabilite în temeiul procedurii prevăzute la articolul 6, una sau mai multe stații de măsurare comune acoperind zone adiacente ale statelor membre învecinate pentru a obține rezoluția spațială necesară. Se recomandă și măsurarea mercurului bivalent sub formă gazoasă și sub formă de pulberi. După caz, supravegherea este coordonată cu strategia de monitorizare și programul de măsurare european pentru supravegherea și evaluarea poluanților (EMEP). Punctele de prelevare pentru acești poluanți sunt alese astfel încât variațiile geografice și tendințele pe termen lung să poată fi identificate.
În cazul în care trebuie evaluate modelele regionale ale impactului asupra ecosistemelor, poate fi prevăzută utilizarea bioindicatorilor.
Concentrațiile maxime admisibile (CMA) și clasa de pericol pentru poluanții investigați în aerul atmosferic
*CMAmd – [NUME_REDACTAT] Admisibilă (media diurnă)
**CMAmm – [NUME_REDACTAT] Admisibilă (maxima momentană înregistrată timp de 20 minute)
*** Clasa de pericol – indicele care caracterizează gradul de pericol a poluanților din aer asupra sănătății populației.
Clasele de pericol a poluanților din aer:
1 clasa – extrem de periculos;
2 clasa – periculos;
3 clasa – moderat periculos
4 clasa – Mai puțin periculos
Valorile țintă pentru arsenic, cadmiu, nichel și benzo(a)piren
(1) Medie calculată pentru un an calendaristic în conținutul total al fracțiunii PM10.
Capitolul 4. Evaluarea calității aerului in județul [NUME_REDACTAT] este factorul de mediu cel mai important pentru transportul poluanților, deoarece constituie suportul pe care are loc transportul cel mai rapid al acestora în mediul înconjurător, astfel că supravegherea calității atmosferei este pe primul loc în activitatea de monitorizare.
Calitatea aerului este caracterizată în funcție de dinamica indicatorilor statistici de calitate a aerului și evoluția lor în timp. [NUME_REDACTAT] Europeană există valori limită unitare pentru indicatorii de calitate a aerului. Atmosfera poate fi afectată de o multitudine de substanțe solide, lichide sau gazoase. Dat fiind faptul că atmosfera este cel mai larg și în același timp cel mai imprevizibil vector de propagare al poluanților, ale căror efecte sunt resimțite în mod direct și indirect de om și de către celelalte componente ale mediului, se impune ca prevenirea poluării atmosferei să constituie o problemă de interes public, național și internațional.
Poluarea aerului este cea mai gravă problemă, întrucât are efecte pe termen scurt, mediu și lung. Starea atmosferei este evidențiată prin prezentarea poluării de impact cu diferite noxe, calitatea precipitațiilor atmosferice, situația ozonului atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu efect de seră și unele manifestări ale schimbărilor climatice. Monitorizarea calității aerului implică urmărirea elementelor incluse în cele patru categorii de probleme:
sursele și emisiile de poluanți atmosferici;
transferul poluanților în atmosferă;
nivelul concentrațiilor de poluanți în atmosferă și distribuția spațio-temporală a acestora;
efectele poluanților atmosferici asupra omului și mediului biotic și abiotic.
Cele mai importante surse de poluare atmosferică la nivelul județului Gorj sunt reprezentate de [NUME_REDACTAT] Rovinari și [NUME_REDACTAT] Turceni prin intermediul substanțelor poluante din gazele de ardere evacuate prin coșurile de fum ale termocentralelor.
Fig. 4.1 și 4.2 SC COMPLEXUL ENERGETIC ROVINARI
Analizele emisiilor la nivel național, distribuția sectorială, țintele spațiale și temporale reprezintă elementele cheie în stabilirea priorităților de mediu, în identificarea țintelor ce trebuie atinse și politicilor ce trebuie adoptate, atât la nivel local cât și la nivel național. Indicatorii selectați trebuie să răspundă criteriilor de identificare și să fie relevanți pentru problemele principale privind atmosfera.
Principalele obiective ale politicii de mediu din România sunt create pentru a garanta un mediu curat, și urmăresc să asigure o viață sănătoasă populației, să ducă la eliminarea sărăciei și a degradării mediului, să regenereze economia pe baza principiilor de dezvoltare durabilă și să armonizeze legislația națională privind protecția mediului cu cea a [NUME_REDACTAT].
Indicatorii cu privire la calitatea aerului sunt calculați pe baza datelor înregistrate de sistemul de monitorizare a calității aerului și sunt considerați ca fiind cei mai importanți, în scopul evaluării situațiilor concrete, în comparație cu țintele de calitate stabilite de reglementări.
4.1. Emisii de poluanți atmosferici
În scopul evaluării calității aerului s-a realizat anual evaluarea si inventarierea emisiilor de poluanți atmosferici.
Începând din anul 2000, inventarul emisiilor poluante s-a realizat conform Ordinului MAPM 524/2000 cu ajutorul metodologiilor CORINAIR și AP-42, acesta fiind tot mai complet pe măsură ce au fost obținute datele necesare evaluării emisiilor de la operatori economici și autorități/instituții locale implicate.
4.1.1 Emisii de gaze cu efect acidifiant
Dupa tabele in care ai valorile emisiilor pt. SO2, NOx ..etc. reprezinti grafic evolutia acestora si adaugi o scurta interpretare: se observa o tendinta descrescatoare in perioada… sau .. maximul a fost atins in anul…, iar val. minima in anul…. sau ecartul valorilor a fost intre … si ….
Acidifierea este procesul de modificare a caracterului chimic natural al unui component al mediului, ca urmare a prezenței unor compuși care determină o serie de reacții chimice în atmosferă, conducând la modificarea pH-ului precipitațiilor și chiar al solului. Acidifierea aerului este în principal produsă de emisiile si efectele sinergice a trei poluanți, și anume: SO2 , NOx si NH3, care au impact îndeosebi asupra vegetației și a apelor de suprafață.
De adaugat in paralel Foto – efecte ale ploii acide
Emisiile atmosferice ale substanțelor acidifiante ca SO2, NOx rezultate în principal din arderea combustibililor fosili, pot persista în atmosferă timp de câteva zile și pot fi transportate la mii de km, până când are loc procesul de conversie în acizi (sulfuric, respectiv azotic).
Poluanții primari SO2, NOx si NH3 împreună cu produșii lor de reacție, după depunere conduc la schimbări chimice în compoziția solului și apelor de suprafață. Acest proces afectează ecosistemele, conducând la procesul de acidifiere.
Estimarea emisiilor de gaze cu efect acidifiant s-a făcut pe baza inventarului anual al emisiilor atmosferice.
Emisii anuale de dioxid de sulf
Ponderea cea mai însemnată (peste 99%) în emisia totala de SO2 evaluată la nivelul județului o dețin emisiile provenite din arderea combustibililor fosili în industrii energetice si industrii de fabricare și construcții. În tabelul 4.1 este redata evoluția anuală a cantităților de dioxid de sulf.
Tabel 4.1 Evoluția emisiilor anuale de dioxid de sulf
Fig. 4.4 Evoluția emisiei de dioxid de sulf
Pentru perioada analizată, se observă o valoare maximă a emisiei de SO2 în anul 2006, după care evoluția a avut un trend descrescător. În anul 2012, emisia de SO2 a înregistrat o scădere ca urmare a punerii în funcțiune a 4 instalatii de desulfurare umedă a gazelor de ardere, respectiv 2 la SE Turceni SA și 2 la SE Rovinari SA.
Emisii anuale de monoxid si dioxid de azot
Oxizii de azot provin în special din arderea combustibililor și din traficul auto. Sunt toxici, în special NO2, care provoacă asfixiere prin distrugerea alveolelor pulmonare, căderea frunzelor la copaci, reducerea vizibilității pe șosele ca urmare a formării smogului, formarea ploilor acide etc. Până la anumite concentrații (praguri toxice), oxizii de azot au efect benefic asupra plantelor, contribuind la creșterea acestora. Totuși, s-a constatat că în aceste cazuri crește sensibilitatea la atacul insectelor și la condițiile de mediu (geruri). La suprafața de contact aer-apă are loc transformarea gazelor acide în acizi tari care conduc la creșterea acidității apei si la încărcarea acesteia cu compuși ai azotului.
La nivelul județului Gorj, cea mai mare parte a acestor emisii rezultă din industrii energetice, transport și industrii de fabricare și construcții (tabelul 4.2, figura 4.5).
Tabel 4.2 Emisii de oxizi de azot (tone)
Fig. 4.5 Emisii de oxizi de azot (tone)
Evoluția anuală a emisiilor de oxizi de azot la nivelul județului, în perioada 2001-2012, este prezentată în tabelul 4.3.
Tabel 4.3 Evoluția anuală a emisiilor de oxizi de azot
Fig. 4.6 Evoluția anuală a emisiilor de oxizi de azot
Comparativ cu anul 2011 se observă, pentru anul 2012, o scădere a emisiilor de oxizi de azot, ca urmare a reducerii înregistrate de emisiile din industria energetică (fig. 4.6).
Emisii anuale de amoniac
Amoniacul este un gaz incolor, cu miros caracteristic, care se percepe la o concentrație de 20 ppm, mai ușor decât aerul și foarte solubil în apă. Are efect paralizant asupra receptorilor olfactivi, emisiile de amoniac având acțiune locală și / sau generală.
Acțiunea locală se manifestă la nivelul mucoaselor respiratorii și oculare prin lăcrimări intense, conjunctivite, cheratite, traheobronșite, bronhopneumonii și reducerea schimbului gazos pulmonar. Acțiunea generală se manifestă prin interferarea sintezei hemoglobinei și reducerea reacțiilor de oxido-reducere la nivel pulmonar. Are efect paralizant asupra receptorilor olfactivi, motiv pentru care depistarea organoleptică este valabilă numai pentru o perioadă scurtă de la intrarea în contact cu el.
În ceea ce privește emisiile de NH3, ponderea cea mai însemnata la nivelul județului revine surselor din sectorul agricol, în principal dejecțiile rezultate din creșterea animalelor și folosirea îngrășămintelor chimice azotoase. Emisiile de amoniac (NH3) conduc la acidifierea și eutrofizarea ecosistemelor naturale și de asemenea, amoniacul din atmosferă poate forma pulberi secundare PM10/PM2,5. Mici cantități de amoniac mai sunt generate de arderea combustibililor fosili, a lemnului și deșeurilor din lemn, pierderile din instalațiile de răcire cu amoniac, de traficul rutier, toate aceste activități având însă o contribuție semnificativ mai mică la totalul județean.
În tabelul 4.4 este redată evoluția cantităților de amoniac emise anual în perioada 2001-2012.
Tabel 4.4 Evoluția cantităților de amoniac
Fig. 4.6 Evoluția cantităților de amoniac
Valoarea emisiei de NH3 este mai mică între anii 2007-2009 și în anul 2011 ca urmare a faptului că pentru acești ani nu s-au estimat emisiile din toate categoriile de surse (folosirea îngrășămintelor azotoase, latrine, tratarea și depozitarea deșeurilor etc).
4.1.2. Emisii de compuși organici volatili nemetanici (NMVOC)
NMVOC sunt precursori ai poluanților oxidanți din atmosferă, în principal ai ozonului troposferic.
Emisiile de compuși organici volatili nemetanici au fost estimate pentru mai multe grupe de activități, conform metodologiei Corinair care indică faptul că activitățile cu ponderea cea mai importantă sunt :
extracția și distribuția combustibililor fosili – cca. 56,5%
arderi în energetică și industrii de transformare – cca. 35,9%
utilizarea solvenților și a altor produse – cca. 4,4%
procese de producție – cca. 1,6%.
[NUME_REDACTAT]. 4.7 este redată ponderea surselor de poluare cu NMVOC.
Fig. 4.7 Ponderea surselor de poluare cu NMVOC
Evoluția emisiilor de NMVOC în perioada 2001 – 2012 la nivelul județului Gorj este prezentată în tabelul 4.5.
Tabel 4.5 Evoluția emisiilor de NMVOC
Fig.4.7 Evoluția emisiilor de NMVOC
Valoarea emisiei de NMVOC este mai mică în anii 2009 și 2011 ca urmare a faptului că pentru acest an nu s-au estimat emisiile din toate categoriile de surse. Valorile cele mai mari pentru emisia de NMVOC au fost înregistrate în anii 2003-2005.
4.1.3 Emisii de metale grele
Metalele grele – cupru, crom, mercur, cadmiu, nichel, zinc – sunt compuși care nu pot fi degradați pe cale naturală, având timp îndelungat de remanență în mediu, iar pe termen lung sunt periculoși deoarece se pot acumula în lanțul trofic. Această categorie de poluanți are ca sursă principală diferite procese industriale, precum procese de ardere a combustibililor și deșeurilor, procese tehnologice din metalurgia metalelor neferoase grele, la care se adaugă poluarea produsă de gazele de eșapament provenite de la motoare cu ardere internă cu aprindere prin scânteie. Sub acțiunea acestora se pot dezvolta afecțiuni musculare, nervoase, digestive, stări generale de apatie; pot afecta procesul de dezvoltare al plantelor, împiedicând desfășurarea normală a fotosintezei, respirației sau transpirației.
Metalele grele, în principal sub formă de aerosoli, rezultă din procesele mai sus amintite. In tab…se prezintă sursele emisiilor de Pb si ponderea acestora. – vezi tab. De la NOX in care completezi datele de mai jos.
Tabel 2.10
Grupa nume grupa Pb (kg)
01 Arderi in energetica si industrii de tranformare 44,639
02 Instalatii de ardere neindustriale
03 Arderi in industria de prelucrare 0,025
04 Procese de productie 0,694
05 Extractia si distributia combustibililor fosili
06 Utilizarea solventilor si a altor produse
07 Transport rutier (estimare Copert III) 126
08 Alte surse mobile si utilaje
09 Tratarea si depozitarea deseurilor
10 Agricultura
TOTAL 171,36
Tabel 4.6 Emisii de Pb (kg)
Emisii de metale grele estimate la nivelul anului 2012 sunt prezentate în tabelul 4.6 , respectiv figura 4.8:
Tabel 4.6 Emisii anuale de metale grele
Fig. 4.8 Emisii anuale de metale grele
4.1.4. Emisii de poluanți organici persistenți (POPs)
POPs sunt substanțe chimice foarte stabile, care nu se descompun ușor în mediu (au o durată de viață de la câteva luni până la zeci de ani), se pot acumula în lanțurile trofice biologice, prezentând în consecință un grad ridicat de risc pentru om și pentru viața sălbatică. POPs sunt compuși organici de origine naturală sau antropică cu următoarele caracteristici:
sunt rezistenți la degradarea în mediu;
au solubilitate scăzută în apă, dar ridicată în mediile grase și în alcool;
pot fi transportați pe distanțe mari (circulă prin aer, apă, sol și prin intermediul organismelor vii), inclusiv transfrontier, depozitându-se uneori departe de locul de origine;
se acumulează în sistemele terestre și acvatice;
prezintă efecte acute și cronice asupra sănătății umane și speciilor animale.
În scopul reducerii impactului asupra mediului înconjurător, [NUME_REDACTAT] Unite pentru Mediu a adoptat, în cadrul Convenției de la Stockholm (22 mai 2001), un program vizând controlul și eliminarea a 12 substanțe considerate POPs, ratificat de România prin Legea nr. 261/2004, și anume:
Pesticide (Aldrin, Clordan, Dieldrin, Endrin, Heptaclor, Mirex, Toxafen, DDT);
Industriale: Bifenili policlorurați (PCB) și hexaclorbenzen (HCB);
Subproduse: derivați policlorurați ai dibenzo p-dioxinelor și dibenzofuranilor (PCDD/PCDF).
Principala sursă care contribuie la emisiile de substanțe toxice persistente este agricultura, în special prin depozitele existente cu substanțe interzise, neidentificate, și/sau expirate. O altă sursă o constituie industria chimică producătoare de pesticide, precum și importul de substanțe comerciale. In județul Gorj nu au fost identificate depozite de pesticide expirate / cu compoziție necunoscută, rezultate de la folosirea pesticidelor în agricultură în anii anteriori și nu există industrie chimică producătoare de pesticide (cele mai importante surse de emisii POPs). De asemenea, incineratoarele de deșeuri spitalicești din județ au sistat activitatea de incinerare. Prin urmare, nu au fost estimate emisii pentru anul 2012.
Evoluția emisiilor de dioxină în perioada 2000 – 2009 se prezintă astfel :
Tabel 4.7 Evoluția emisiilor de dioxină
4.1.5. Emisii de compuși bifenili policlorurați
Principala sursă de emisie a bifenililor policlorurați este reprezentată de incinerarea deșeurilor spitalicești. Incineratoarele de deșeuri spitalicești în județul Gorj au fost dezafectate, deșeurile spitalicești fiind preluate de către firme specializate. Prin urmare, între anii 2009-2011 nu au mai existat surse de emisie.
Tabel 4.8 Evoluția emisiilor de PCB
Fig. 4.9 Evoluția emisiilor de PCB
4.2. Monitorizarea calității aerului in județul [NUME_REDACTAT] județul Gorj calitatea aerului este monitorizată prin măsurări continue în puncte fixe prin intermediul a 3 stații automate amplasate în Tg. Jiu (stația GJ-1) – Str. V. Alecsandri nr.2, în Rovinari (stația GJ-2) – Str. Constructorilor nr.7 și respectiv, în Turceni (stația GJ-3) – Str. Muncii nr. 452 B, conform criteriilor de amplasare prevăzute în OM 592/2002, abrogat ulterior de către Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. Cele 3 stații automate de tip industrial, fac parte din [NUME_REDACTAT] de Monitorizare a [NUME_REDACTAT] (RNMCA), constituită la nivelul țării din peste 140 de stații.
Poluanții monitorizați prin intermediul acestora sunt: SO2, NO, NOx, NO2, CO, O3, pulberi (PM10). De asemenea, în scopul interpretării datelor privind calitatea aerului, sunt monitorizați și o serie de parametrii meteorologici: temperatura, precipitațiile, direcția și viteza vântului, umiditatea relativă, presiunea, radiația solară. Complementar celor trei stații, APM Gorj deține echipamente de laborator utilizate pentru măsurarea concentrațiilor de plumb si alte metale grele, precum și pentru determinarea prin metoda gravimetrică a concentrațiilor de pulberi (PM10).
4.2.1. Praguri de calitate
Pragurile de calitate a aerului (valori limită pentru protecția sănătății umane), conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, sunt prezentate în tabelul 4.6.
Tabel 4.9 Praguri de calitate a aerului
1) În vigoare de la 1 ianuarie 2007.
2) Valoarea maximă zilnică a mediilor pe 8 ore se alege după examinarea mediilor glisante pe 8 ore, calculate pe baza datelor orare si actualizate din oră în oră. Fiecare medie pe 8 ore calculată astfel este atribuită zilei în care perioada de mediere se termină; altfel spus, prima perioadă de calcul pentru oricare zi va fi perioada cuprinsă între ora 17:00 din ziua precedentă și ora 1:00 din ziua respectivă; ultima perioadă de calcul pentru oricare zi va fi perioada cuprinsă între orele 16:00 și 24:00 din ziua respectivă.
3) În vigoare de la 1 ianuarie 2007. Valoarea-limită trebuie respectată doar la 1 ianuarie 2010 în vecinătatea imediată a surselor industriale situate în siturile contaminate de decenii de activități industriale. În astfel de cazuri, valoarea-limită până la 1 ianuarie 2010 va fi de 1,0 μg/m3, care se aplică pe o arie extinsă la cel mult 1.000 m față de surse.
4.2.2. Poluanți monitorizați prin rețeaua automată
Dioxidul de azot
[NUME_REDACTAT] nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător sunt prevăzute valoarea limită orară (200 μg/mc) (a nu se depăși mai mult de 18 ori într-un an calendaristic), valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane (40 μg/mc), precum și pragul de alertă (400 μg/mc).
Tabel 4.7 Date statistice NO2, anul 2013
Fig. 4.11 Medii orare NO2, anul 2013
Fig. 4.12 Medii anuale NO2, anul 2013
Mediile anuale la indicatorul dioxid de azot pentru stațiile GJ-1, GJ-2 și GJ-3 se situează sub valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane (40 μg/mc).
Dioxidul de sulf
[NUME_REDACTAT] nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător sunt prevăzute: valoarea limită orară (350 μg/mc) (a nu se depăși mai mult de 24 ori într-un an calendaristic), valoarea limită/24 ore pentru protecția sănătății umane (125 μg/mc), precum și pragul de alertă (500 μg/mc).
În anul 2013, pentru niciuna dintre stațiile de monitorizare GJ-1, GJ-2 si GJ-3 nu s-au înregistrat mai mult de 24 de depășiri ale valorii limită orare (vezi tabelul 4.8). Nu s-au înregistrat depășiri ale pragului de alerta. La stațiile GJ-1 și GJ-3 nu s-au înregistrat depășiri ale VL orare. La stația GJ-2 s-au înregistrat 2 depășiri ale VL orare, sursa potențială fiind arderea lignitului la SE Rovinari SA care deține 2 instalații mari de ardere și a pus în funcțiune două instalații de desulfurare a gazelor de ardere (blocul nr.3 și blocul nr.6).
Depășirile înregistrate în prima jumătate a anului 2013 au avut drept cauză principală cererea foarte mare de energie produsă în termocentrale pe fondul secetei prelungite din perioada mai-iunie 2013, precum și situațiile frecvente de calm atmosferic persistent care au favorizat acumularea poluanților.
Tabel 4.10 Date statistice SO2, anul 2013
Fig. 4.13 Medii orare SO2, anul 2013
Fig. 4.14 Medii zilnice SO2, anul 2013
Fig. 4.15 Medii anuale SO2, anul 2013
Pulberi în suspensie (fracțiunea PM10)
În urma monitorizării continue a fracțiunii PM10 prin metoda gravimetrică la stațiile GJ-1, GJ-2 și GJ-3, s-a evidențiat faptul că pentru niciuna din stații nu s-au înregistrat mai mult de 35 de depășiri ale valorii limită zilnice pentru sănătate (50μg/m3)/an calendaristic (tabelul 4.9).
Tabel 4.11 Date statistice ale indicatorului PM10 pentru anul 2013
*Notă: nu este îndeplinit criteriul privind proporția necesară de date valide pentru calculul mediei anuale.
Fig. 4.16 PM10 gravimetric, medii zilnice, anul 2013
Fig. 4.17 PM10 automat (metoda nefelometrică), medii zilnice, anul 2013
Fig. 4.18 Medii anuale PM10, automat și gravimetric
Valorile medii anuale (fig…) înregistrate la stațiile de monitorizare GJ-2 si GJ-3, prin metoda automata respectiv gravimetrică, nu depășesc valoarea limita de 40 µg/m3.
Monoxidul de carbon (CO)
Monoxidul de carbon rezultă din arderea incompletă a combustibililor și a fost monitorizat la stațiile GJ-1 și GJ-2 (tabelul 4.10). În legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător este prevăzută valoarea limită pentru maxima mediilor pe 8 ore (medii mobile), 10mg/m3. Nu s-au înregistrat depășiri ale acestei limite. La stația GJ-3 nu s-a monitorizat poluantul CO din cauza unor defecțiuni tehnice la analizor.
Tabel 4.10 Date statistice CO, anul 2013
*Notă: nu este îndeplinit criteriul privind proporția necesară de date valide pentru calculul mediei anuale.
Fig. 4.19 Medii mobile CO, anul 2013
Fig. 4.20 Medii anuale CO, anul 2013
[NUME_REDACTAT] măsurat în stațiile automate GJ-1 Tg. Jiu și GJ-2 Rovinari. Variația anuală indică valori mai crescute în perioada de vară, ca urmare a creșterii radiației solare și intensificării reacțiilor fotochimice care implică prezența oxizilor de azot și a compușilor organici volatili. În fig. 4. este prezentată evoluția maximei zilnice a mediilor pe 8 ore pentru perioada ianuarie – decembrie 2013. Legea nr. 104/2011 prevede valoarea țintă pentru protecția sănătății umane de 120 µg/mc pentru valoarea maximă a mediilor pe 8 ore (medii mobile), pragul de informare (180 µg/mc, perioada de mediere o oră) și pragul de alertă (240 µg/mc, perioada de mediere o oră).
Nu s-au înregistrat depășiri ale valorii țintă, pragului de informare, pragului de alertă la niciuna dintre stații.
Tabel 4.
Fig. 4.21 Medii mobile ozon, anul 2013
Fig. 4.22 Medii anuale ozon, anul 2013
Metale grele
În anul 2013 s-au efectuat determinări de plumb, arsen, cadmiu și nichel prin metoda spectroscopiei cu absorbție atomică, din pulberi în suspensie fracțiunea PM10 colectate pe filtre în stațiile de monitorizare automată a calității aerului. Nu s-au înregistrat depășiri ale valorii limită (pentru plumb), respectiv ale valorilor țintă (arsen, cadmiu și nichel) prevăzute în Legea nr. 104/2011.
Tabel 4. Medii anuale matale grele în aer, la stațiile automate din județul Gorj în anul 2013
*Pentru conținutul total din fracția PM10, mediat pentru un an calendaristic.
**Nu este îndeplinit criteriul privind proporția necesară de date valide pentru calculul mediei anuale.
În tabelul 4.13 se prezintă situația centralizată a datelor de calitate a aerului pentru stațiile automate de monitorizare din județul Gorj, în anul 2013:
Tabel 4.13 Situația centralizată a datelor de calitate a aerului pentru stațiile automate de monitorizare din județul Gorj
*Notă: nu este îndeplinit criteriul privind proporția necesară de date valide pentru calculul mediei anuale.
4.2.3. Indici de calitate a aerului
În vederea unei informări complete a publicului, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a emis Ordinul nr. 1095/2007 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea indicilor de calitate a aerului în vederea facilitării informării publicului, astfel:
Indice specific de calitate a aerului, pe scurt "indice specific", reprezintă un sistem de codificare a concentrațiilor înregistrate pentru fiecare dintre următorii poluanți monitorizați:
1. dioxid de sulf (SO2);
2. dioxid de azot (NO2);
3. ozon (O3);
4. monoxid de carbon (CO);
5. pulberi in suspensie (PM10).
Indicele general se stabilește pentru fiecare dintre stațiile automate din cadrul [NUME_REDACTAT] de Monitorizare a [NUME_REDACTAT], ca fiind cel mai mare dintre indicii specifici corespunzători poluanților monitorizați. Pentru a se putea calcula indicele general trebuie să fie disponibili cel puțin 3 indici specifici corespunzători poluanților monitorizați. Indicele general și indicii specifici sunt reprezentați prin numere întregi cuprinse între 1 și 6, fiecare număr corespunzând unei culori.
Fig. 4.23
Valorile înregistrate de către echipamentele stațiilor automate se raportează la valorile limită pentru protecția sănătății umane și a ecosistemelor, perioada de mediere pentru poluanții monitorizați, prevăzute în Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.
În continuare se prezintă evoluția indicelui general de calitatea aerului la stațiile din rețeaua locală de monitorizare pentru lunile ianuarie, aprilie, august și septembrie ale anului 2013.
[NUME_REDACTAT] GJ-1, GJ-2, GJ-3, în cursul lunii ianuarie, au fost monitorizați poluanții: SO2, CO, O3, pulberi în suspensie PM10 și oxizi de azot. Indicii generali stabiliți sunt redați în figurile 4.24, 4.25, 4.26.
Fig. 4.24 Indice general de calitate a aerului stabiliți pentru Stația GJ-1/ianuarie 2013
Indicele general 5 (rău) din zilele de 01, 03, 04, 11, 15, 16, 17 și 21 ianuarie stabiliți pentru stația GJ-1 au fost determinați de indicele specific al PM10 (pulberi în suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni); surse potențiale: încălzirea rezidențială, trafic rutier, calm atmosferic (condiții defavorabile dispersiei poluanților atmosferici).
Fig. 4.25 Indice general de calitate a aerului stabiliți pentru Stația GJ-2/ianuarie 2013
Indicii generali 5 (rău) și 6 (foarte rău) din zilele de 04, 10, 11, 12, 21, 29, 30 și 31 ianuarie stabiliți pentru stația GJ-2 au fost determinați de indicele specific al PM10; surse potențiale: extracție lignit în exploatări de carieră, încălzirea rezidențială, trafic rutier, calm atmosferic.
Fig. 4.26 Indice general de calitate a aerului stabiliți pentru Stația GJ-3/ianuarie 2013
Indicele general 5 (rău) din zilele de 10, 11, 29 și 30 ianuarie stabiliți pentru stația GJ-3 au fost determinați de indicele specific al PM10 (pulberi în suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni); surse potențiale: încălzirea rezidențială, trafic rutier.
[NUME_REDACTAT] GJ-1, GJ-2, GJ-3, în cursul lunii aprilie, au fost monitorizați poluanții: SO2, CO, O3, pulberi în suspensie PM10 și oxizi de azot. Indicii generali stabiliți sunt redați în figurile 4.27, 4.28, 4.29.
Fig. 4.27 Indice general de calitate a aerului stabilit pentru Stația GJ-1/aprilie 2013
Lipsă date în ziua de 25.04.2013 – defecțiuni tehnice: calculatorul stației oprit.
Fig. 4.28 Indice general de calitate a aerului stabilit pentru Stația GJ-2/aprilie 2013
Indicele general 6 (foarte rău) din ziua de 16 aprilie stabilit pentru stația GJ- fost determinat de indicele specific al SO2; surse potențiale: arderea lignitului la termocentralele din zonă.
Fig. 4.29 Indice general de calitate a aerului stabilit pentru Stația GJ-3/aprilie 2013
Lipsă achiziție date în zilele de: 05, 09, 11, 12, 13, 28, 29 și 30 aprilie ca urmare a unor probleme tehnice (întrerupere energie electrică).
[NUME_REDACTAT] GJ-1, GJ-2, GJ-3, în cursul lunii august, au fost monitorizați poluanții: SO2, CO, O3, pulberi în suspensie PM10 și oxizi de azot. Indicii generali stabiliți sunt redați în figurile 4.30, 4.31, 4.32.
Fig. 4.30 Indice general de calitate a aerului stabilit pentru Stația GJ-1/august 2013.
Lipsă achiziție date în zilele de: 03, 04 și 06 august ca urmare a unor probleme tehnice (defecțiune calculator stație).
Fig. 4.31 Indice general de calitate a aerului stabilit pentru Stația GJ-2/august 2013
Lipsă achiziție date în zilele de: 16, 17, 18, 19 și 20 august ca urmare a unor probleme tehnice (întrerupere energie electrică).
Fig. 4.32 Indice general de calitate a aerului stabilit pentru Stația GJ-3/august 2013
Lipsă achiziție date în zilele de: 04, 05, 07, 11, 14, 15, 17, 19, 22, 23 și 25 august ca urmare a unor probleme tehnice (întrerupere energie electrică).
[NUME_REDACTAT] GJ-1, GJ-2, GJ-3, în cursul lunii septembrie, au fost monitorizați poluanții: SO2, CO, O3, pulberi în suspensie PM10 și oxizi de azot. Indicii generali stabiliți sunt redați în figurile 4.33, 4.34, 4.35.
Fig. 4.33 Indice general de calitate a aerului stabilit pentru Stația GJ-1/septembrie 2013
Fig. 4.34 Indice general de calitate a aerului stabilit pentru Stația GJ-2/septembrie 2013
Fig.4.35 Indice general de calitate a aerului stabilit pentru Stația GJ-3/septembrie 2013
Lipsă achiziție date în ziua de: 06 septembrie ca urmare a unor probleme tehnice (întrerupere energie electrică).
4.3. Emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul județului Gorj
4.3.1. Efectul de seră
Învelișul gazos al Terrei este implicat într-un fenomen major, denumit “efectul de seră”, constând în dereglarea schimbului radiativ de căldură a Pământului cu spațiul cosmic.
Protocolul de la Kyoto nominalizează gazele cu efect de seră ca fiind : dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4), protoxidul de azot (N2O), hidrofluorocarburile (HFC), perfluorocarburile (PFC) și hexafluorura de sulf (SF6).
Fig. 4.36 Efectul GES asupra Pământului
4.3.2. Emisii totale anuale de gaze cu efect de seră în județul [NUME_REDACTAT] valorilor emisiilor acestor gaze constituie un instrument util pentru factorii de decizie în scopul aprecierii situației existente, creând baza necesară pentru formularea politicilor de mediu care să ducă la o evoluție descendentă a acestor emisii, în vederea respectării obligațiilor asumate prin Protocolul de la Kyoto.
Cantitățile de noxe cu efect de seră emise în județul Gorj au fost evaluate pe baza metodologiei EEA/EMEP/CORINAIR, cu ajutorul aplicației SIM-F2 și a datelor primare furnizate de către agenții economici și instituțiile chestionate, în conformitate cu Ordinul MAPM nr. 524 / 2000.
Activitățile antropice cu ponderea cea mai importantă în generarea gazelor cu efect de seră sunt procesele de combustie. În județul Gorj funcționează două complexe energetice de mare putere, C.E. Turceni și C.E. Rovinari.
Nivelul emisiilor gazelor responsabile de producerea efectului de seră a scăzut până în 1998 – 1999, comparativ cu nivelul înregistrat înainte de 1990, ca urmare, în principal, a reducerii activității economice la scara întregii țări, dar în intervalul 2000 – 2006 la nivelul județului Gorj tendința a fost de creștere, ca urmare a creșterii consumurilor de combustibili fosili în sectorul termoenergetic.
Scăderea din anul 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 se datorează reducerilor din sistemul termoenergetic și a faptului că nu s-a mai luat în calcul arderile din sectorul casnic.
În tabelul 4.14 sunt redate emisiile de gaze cu efect de seră pe perioada 2000 – 2012.
Tabel 4.14 Emisii de gaze cu efect de seră (tone)
Emisii totale anuale de dioxid de carbon
Acest indicator arată tendințele emisiilor antropogene de gaze cu efect de seră exprimate în echivalent CO2, transformare realizată pe baza coeficienților de încălzire globala (GWP). Acești coeficienți se referă la capacitatea diverselor gaze de a contribui la încălzirea globala într-un orizont de timp de 100 de ani.
Emisiile de CO2 provenite din arderi în energetică și industrii de transformare reprezintă cea mai mare parte din totalul emisiilor de CO2 estimate la nivel de județ.
Tabel 4.15 Emisii totale anuale de gaze cu efect de seră (tone CO2 Eq)
Emisii totale de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor
Acest indicator reprezintă raportul dintre emisiile totale anuale de gaze cu efect de seră, exprimate în echivalent CO2, și populația totală.
Tabel 4.16 Emisii totale de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor
4.3.3. Participarea la utilizarea mecanismelor protocolului de la [NUME_REDACTAT] de la Kyoto obligă țările semnatare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 5% sub nivelul emisiilor din 1990, în perioada 2008-2012, iar [NUME_REDACTAT] s-a angajat să reducă un procent de 8%. Reducerile se referă la trei dintre cele mai importante gaze: dioxid de carbon (CO2), metan (CH4) si oxizi de azot (N2O) – care se vor măsura comparativ cu anul de bază 1990 (cu excepția unora dintre țările cu economie în tranziție, între care și România, care are an de bază 1989.
Mecanisme flexibile prevăzute de protocolul de la Kyoto:
Implementarea în comun ([NUME_REDACTAT]) între statele aflate pe anexa 1 a UNFCCC( [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] privind [NUME_REDACTAT]) ( țări dezvoltate – țări cu economie în tranziție);
Mecanismul de [NUME_REDACTAT] (CDM) – între un stat aflat pe Anexa I a UNFCCC și unu care nu este pe anexa I ( țări dezvoltate – țări în curs de dezvoltare) România nu va recurge la implementarea acestui mecanism în perioada următoare;
JI și CD sunt mecanisme bazate pe proiecte;
Comercializarea emisiilor (IET) – între statele aflate pe Anexa I a UNFCCC.
În mod concret țara noastră și-a luat următoarele angajamente:
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 cu 8% față de nivelul de emisii înregistrate în anul 1989;
realizarea până în 2007 a unui sistem național de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră;
elaborarea și implementarea politicilor în vederea promovării dezvoltării durabile;
realizarea înainte de prima perioadă de angajament, respectiv înainte de anul 2008, a [NUME_REDACTAT] de emisii de gaze cu efect de seră.
În ultimii 100 de ani, temperatura medie globală a crescut cu 0,6C, iar în Europa cu 1,2C, deceniul 90 fiind cel mai călduros din ultimii 150 de ani. Se preconizează că temperaturile vor crește cu 1,4 – 5,8C până în 2012, creșteri mai însemnate fiind prognozate pentru Europa.
[NUME_REDACTAT] la implementarea schemei europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera
În județul Gorj sunt 6 societăți care intră sub incidența acestei hotărâri și care au depus solicitarea și propunerea pentru alocarea de certificate de emisii GES.
Acestea sunt: S.E. Turceni, S.E. Rovinari, S.C. UATAA Motru, S.C. [NUME_REDACTAT] S.A., S.C. Macofil S.A., S.C. Petrom S.A., zonele de operare: Bărbătești, Bustuchin, Slăvuța, Țicleni, Turburea, Bulbuceni.
Implementarea schemei de comercializare, oferă agenților economici din sectorul energiei și industriei posibilitatea să participe la comercializarea certificatelor de emisii de GES și în cazul realizării reducerii de emisii, compania poate realiza venituri suplimentare prin vânzarea pe piață a surplusului de certificate.
SCENARII PRIVIND SCHIMBAREA REGIMULUI CLIMATIC datorită emisiilor de GES
Potrivit datelor furnizate de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] , temperaturile maxime și minime reprezintă limite de variație ale temperaturii aerului pe diferite intervale de timp, fie că acestea sunt cele două cicluri principale diurn și anual, fie că ele sunt numai faze ale ciclului anual (luni, anotimpuri și sezoane).
Temperaturile maxime și minime constituie parametri distincți, diferiți de mediile orare cele mai mari, respectiv cele mai mici, ele fiind extrase din valorile instantanee, care se produc și între orele de observații. Mărimea lor depinde, în primul rând de radiația solară și de procesele de circulație și în unele cazuri de condițiile fizico-geografice locale.
În condițiile actualelor evoluții climatice, marcate de fenomenele asociate încălzirii globale, apar aspecte noi în fiecare an, în ceea ce privește evoluția temperaturii aerului.
[NUME_REDACTAT], datele climatice din ultimele decenii evidențiază o încălzire progresivă a atmosferei și creșterea frecvenței evenimentelor extreme, alternanță rapidă între caniculă severă și secetă.
Pentru clima temperată caracteristică României cu cele patru anotimpuri, surprinde trecerile bruște de la iarnă la vară, dispariția aproape totală a sezoanelor de tranziție, uneori instalarea iernilor foarte de timpuriu, iar alte ori, prelungindu-se foarte târziu, după un interval în care lunile propriu-zise de iarnă se confruntă cu temperaturi specifice zilelor de vară, cu valuri de călduri tropicale care topesc zăpada și generează inundații de iarnă; alte ori, apar zile caniculare încă din primăvară care se continuă în miez de vară și chiar în primele luni de toamnă, însoțite de uscăciune și secetă; apoi inundațiile care acoperă teritorii întinse, distrugând întregul avut de-o viață a mii și mii de locuitori.
Scenarii climatice
Temperatura în cea mai mare parte a regiunilor globului e posibil să crească. Factori precum schimbări în modul de exploatare a solului pot avea un rol important.
Schimbările la scară locală sunt incerte, este posibilă creșterea frecvenței și a intensității furtunilor, schimbări în temperatura medie anuală datorită efectului de seră, iar regimul precipitațiilor se va schimba la scară globală.
Scenariile sunt instrumente de comunicare a ceea ce se cunoaște și a ceea ce nu se cunoaște despre schimbările climatice. Încălzirea globală este fenomenul de creștere a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a oceanelor.
Fenomenul de încălzire globală a început să îngrijoreze în ultimii ani. Valurile de căldură, consecința încălzirii globale, implică unele riscuri pentru sănătatea populației, mai ales în zonele urbane, unde temperaturile sunt mai ridicate.
Canicula poate cauza de asemenea și dezastre naturale. Aceasta poate produce incendii, sau poate întreține incendiile de pădure provocate din neglijența omului. Prin impactul asupra producției de hrană, seceta poate avea efecte devastatoare asupra sănătății umane. Cel mai mare factor de care depind schimbările climatice este Soarele, cea mai importantă energie pentru Pământ.
Erupțiile solare au luat în ultimii ani o amploare fără precedent.
Analizând “Regimul termic al lunii ianuarie’’ în perioada 2001-2012, se observă o variație oscilantă a mediilor de temperatură a aerului, cu un minim în anul 2006 si un maxim în anul 2007, tendința fiind în scădere ușoară.
În ceea ce privește ”Regimul termic al lunii iulie” din perioada 2001-2012, se observă același tip de variație a temperaturii aerului, cu un minim în anul 2005 și un maxim în anul 2007, tendința fiind în ușoară scădere.
În ceea ce privește lunile de primăvară și toamnă din perioada 2001-2012, se observă temperaturi ridicate pe perioade scurte.
Regimul termic anual al acestei perioade prezintă valori peste media multianuală (10.2 ºC), cu o ușoara scădere în ultimii ani, tinzând să ajungă în jurul acestei valori.
Regimul precipitațiilor iarna in intervalul 2001-2012, prezintă oscilații cu valori apreciabile în perioada 2002-2006.
În ultimii doi ani cantitățile de precipitații au crescut, tendință ce se menține și în continuare. În anotimpul de primăvară, aspectul curbei este asemănător cu cel din iarnă, creșterile semnificative fiind în perioada 2002-2006.
În perioada 2006-2009 s-a înregistrat o scădere a precipitațiilor atmosferice, cu o tendință de creștere ușoară.
Regimul precipitațiilor din perioada de vară prezintă o scădere în perioada 2002, 2003, 2005, 2008 și o creștere în anii 2003 -2005, tendința fiind de creștere ușoară .
În anotimpul de toamnă se constată valori scăzute în perioada 2003-2006 și o creștere importantă în 2007, tendința este de creștere nesemnificativă.
Analizând “Regimul precipitațiilor anuale”, în perioada 2001-2012, se observă o oscilație a precipitațiilor atmosferice fată de precipitațiile multianuale (713.3 l/mp).
În anul 2012 direcțiile predominante ale vântului sunt N și SV .
Acțiuni pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice
Deși emisiile de GHG produse de sectorul energetic au scăzut față de anul de bază (1989), producerea de energie rămâne principala sursă de emisii de GHG și în consecință acest sector necesită investiții substanțiale pentru reducerea emisiilor de GHG și a altor poluanți rezultați din producerea de energie (SO2, NOx, pulberi).
Caracterul extensiv al acțiunilor economice care induc schimbări climatice face necesară o abordare globală, la nivelul economiei, a identificării și corelării activităților de dezvoltare și implementare a măsurilor, intra și inter sectoriale, legate de schimbări climatice.
Exemple de acțiuni de adaptare la nivel local:
Realizarea și utilizarea în agricultură a speciilor rezistente la secetă;
Prevenirea incidentelor în perioade cu temperaturi extreme;
Acoperiri asfaltice rezistente la fluctuații de temperaturi extreme;
Adaptarea codurilor de construcții la viitoarele condiții climatice;
Reevaluarea resurselor de apă la nivelul bazinelor hidrografice în condițiile schimbărilor climatice;
Împădurirea cu specii forestiere rezistente la stres hidric și termic.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sistemul de Monitorizare a Calitatii Aerului (ID: 2041)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.