Sisteme de Lucrare Si Combatere a Buruienilor la Cultura de Porumb din Cadrul Fermei G&t Trans

Agronomie

Sisteme de Lucrare Si Combatere a Buruienilor la Cultura de Porumb din Cadrul Fermei G&t Trans

Byadmin ianuarie 1, 2024

[NUME_REDACTAT] C., 1994 – Cercetări privind influența rotației culturilor și a îngrășamintelor asupra producției, fertilității solului și combaterii eroziunii în [NUME_REDACTAT], Editura ,,[NUME_REDACTAT] de la Bradˮ, Iași.

Ailincăi C., 2007 – Agrotehnica terenurilor arabile, Editura ,,[NUME_REDACTAT] de la Bradˮ, Iași.

Avarvarei 1. și colaboratorii, 1997 – Agrochimie, [NUME_REDACTAT], Craiova.

Baicu T., 1980 – Combaterea integrată În protecția plantelor, [NUME_REDACTAT]
București.

Barbu N. ,1976 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Enciclopedică, București.

Berea M.,1985 – Relațiile dintre erbicide și mediu Înconjurător, [NUME_REDACTAT], București.

Berindei M., 1985 – Ghidul fermierului, [NUME_REDACTAT], București.

[NUME_REDACTAT]. , 1993 – Fitotehnie, [NUME_REDACTAT], București.

Borlan Z. , [NUME_REDACTAT]. ,1984 – Optimizarea agrochimică a sistemului sol-plantă.
[NUME_REDACTAT], București.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Leon, [NUME_REDACTAT] Gheorghe, [NUME_REDACTAT], 2003 Fitotehnie. Editura" [NUME_REDACTAT] de la- Brad", -[NUME_REDACTAT] Z., [NUME_REDACTAT]., 1994 – Fertilitatea și fertilizarea solului, [NUME_REDACTAT],
București.

Cojocaru C. , Borcean 1. , 1978 – Curs de fitotehnie . [NUME_REDACTAT] Timișoara.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2002 – Bazele tehnologice ale culturilor agricole.
[NUME_REDACTAT], Bucuresti.

Dornescu D., Patraș J., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Rusu C., 1994 –
Evoluția producțiilor de porumb în trei decenii de aplicare staționară a îngrășămintelor pe două tipuri de Sol din [NUME_REDACTAT]. An I.C.C.P.T. Fundulea, vol. LXI , [NUME_REDACTAT] N. – Agrotehnica porumbului dublu hibrid. [NUME_REDACTAT], București.

Iacob V., Ulea E., Puiu 1. 1998 – Fitopatologie. [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad,
lași.

Jităreanu G. 1992 – Tehnică experimentală – Lucrări practice- [NUME_REDACTAT] Ionescu
de la Brad, lași.

Jităreanu G. 1994 – Tehnică experimentală – Curs – [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad,
lași.

Lupu C., 2009 – Influența de bază ale solului asupra producției la porumb și unor însușiri ale solului în condițiile de S.C.D.A. Secuieni. An I.C.C.P.T. Fundulea, vol. LXXVII , București.

Muntean S., Borcean I., Axinte M. , [NUME_REDACTAT]. 1995 – Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] și pedagogică, București.

Mureșan T., [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., Moga I., 1973 – Cultura porumbului, [NUME_REDACTAT], București.

[NUME_REDACTAT], Negrilă E., 1995 – [NUME_REDACTAT] cu azot și fosfor asupra
producției de porumb pentru boabe în sudul țării An. I.C.C.P.T. Fundulea, val. LXII,
București.

Onisie T., Jităreanu G. 1999 – Agrotehnică, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, lași.

Șandru I. , 1997 – Protejarea culturilor agricole cu ajutorul pesticidelor. [NUME_REDACTAT].

Șarpe N.,1987 – Combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole, [NUME_REDACTAT], București.

http://horianeamt.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Agricultura_Rom%C3%A2niei#cite_note-pmg2010-10-08-59

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Horia,_Neam%C8%9B

* * * F.A.O. statistics, 1989-2000.

Cuprins

LUCRARE DE DISERTAȚIE

SISTEME DE LUCRARE ȘI COMBATERE A BURUIENILOR LA CULTURA DE PORUMB DIN CADRUL FERMEI G&T TRANS

[NUME_REDACTAT] tabelelor

Lista figurilor

PORUMBUL

Importanța și răspândirea porumbului în lume și în [NUME_REDACTAT] este o plantă importantă adusă din lumea nouă în lumea veche, iar omul
a contribuit in cea mai mare măsură la transformarea ei într-o plantă foarte productivă.

Boabele sale se folosesc în alimentația oamenilor, în industrie și în furajarea animalelor (conform statisticilor FAO, distribuția consumului este : 20% alimentația umană, 71% hrana animalelor, 9% industrie).

În ceea ce privește alimentația omului, boabele se macină realizându-se
făină de porumb sau mălai, fulgi de porumb, alimente pentru copii. Din cauza lipsei glutenului mălaiul este nepotrivit pentru fabricarea pâinii. El poate participa totuși la fabricarea pâinii, amestecat într-o proporție potrivită cu făina de grâu sau făina de secară. Prin măcinare umedă (bobul cu embrion), se pot realiza, pe lângă produsele enumerate și sirop bogat în fructoză, bere, înlocuitori de cafea, amidon, glucoză.

În industrie, porumbul are o largă întrebuințare în fabricarea spirtului, amidonului, dextrinei și glucozei. Din germenii boabelor se extrage un ulei de bună calitate, întrebuințat mult în alimentația dietetică. După datele FAO, din producția mondială de porumb circa 21% se folosește în alimentația oamenilor, 72% în hrana animalelor și 7% în industrie.

Din ciocălăi se pot obține celuloza, furfurolul, săpunuri, vitamine, sau sunt folosiți drept combustibili. Planta întreagă se poate folosi în obținerea unor combustibili (metanol, etanol).

Tulpinile se utilizează în industria celulozei, la fabricarea panourilor aglomerate.

Deosebită importanță pentru furajarea animalelor o reprezintă porumbul masă verde
sau însilozat. Porumbul pentru siloz, recoltat în faza de lapte-ceară, asigură la hectar,
cu excepția sfeclei furajere, cel mai mare număr de unități nutritive și cu costuri de producție cele mai scăzute. Tulpinile de porumb cultivat pentru boabe prezintă, de asemenea, un interes deosebit pentru hrănirea animalelor. Prin adăugarea de uree și melasă, porumbul însilozat își ridică mult valoarea nutritivă și poate constitui unul dintre nutrețurile suculente de baza pentru rumegatoare în perioada de iarna.

Boabele întregi sau măcinate, sunt utilazate ca hrană de bază în creșterea și îngrășarea porcilor și păsărilor. Uruiala de porumb (boabe măcinate) este apreciată ca un valoros nutreț concentrat pentru taurine, ovine, cabaline.

În furajare, porumbul are o valoare nutritivă de 1,20-1,30 unități nutritive'și-70-80g
proteină digestibilă la 1 kg de boabe.

Porumbul s-a extins în cultură datorită unor particularități biologice deosebite.

Astfel, porumbul este rezistent la secetă și caldură; are puține boli și puțini dăunatori; se poate cultiva pe terenuri foarte diferite și în condiții climatice diferite; suportă monocultura; fiind prășitoare lasă terenul curat de buruieni; constituie o bună plantă premergătoare pentru multe plante, chiar pentru grâul de toamnă; valorifică bine îngrășămintele organice și minerale; reacționează puternic la irigare; poate fi semănat și pentru nutreț și chiar pentru boabe ca o a doua cultură, după orz sau alte plante cu recoltare timpurie; are coeficient mare de înmulțire ; prin însușirea sa de plantă unisexuat – monoică permite obținerea comodă a hibrizilor foarte productivi. Prin cantitatea mare de polen pe care o produce, porumbul este și o importantă plantă meliferă și medicinală.

În economia cerealieră a țarii noastre, porumbul deține locul cel mai important, având cea mai mare contribuție la producția totală, cu toate că suprafața cultivată reprezintă 50 – 52% din suprafața cu cereale. Media pe trei decenii a producției de porumb a reprezentat 49,9% din producția totală de cereale.

[NUME_REDACTAT], zona principală de cultivare a porumubului este situată în jurul cursului inferior al Dunării, aproximativ la jumătatea distanței dintre Ecuator și [NUME_REDACTAT], precum și în valea Padului, nordul Spaniei, nord – vestul Portugaliei, sud – estul Franței și sud – estul Austriei.

Porumbul se cultivă din America de Sud până în Argentina, în Africa, mai ales în
partea de sud și în Asia, mai cu seamă în China, India, Filipine și Indonezia.

Pe glob, porumbul ocupă aproximativ 140 mil. hectare În anul 2002, situânduse pe locul trei, după grâu și orez; producția totală de boabe depășind 600 mil. tone, iar
cea medie pe hectar fiind de 4342 Kg/ha

Din producția totală de porumb, mai mult de jumătate (58%) revine continentului
american.

Ca țări mari cultivatoare de porumb avem S.U.A., China, Brazilia, Mexic, [NUME_REDACTAT], Filipine, România și Indonezia (tabelul 2).

Tabelul 1

Evoluția suprafețelor cultivate.și a producției de porumb

Sursa: FAO

Tabelul 2

Țări care cultivă porumb, peste 1,5 mil. hectare (2010)

[NUME_REDACTAT], porumbul se seamănă pe 3 – 3,5 mil. hectare, din care: 70% este
concentrat în sudul țării (Oltenia, Muntenia, Dobrogea) și Câmpia de Vest, unde
găsește condițiile cele mai bune de vegetație. [NUME_REDACTAT] se cultivă 17% din întreaga
suprafață, iar în Transilvania, unde climatul este mai puțin favorabil și cu soluri foarte
variate, numai 13 %.

În anul 2007, România era al treilea mare producător de porumb din [NUME_REDACTAT], după Franța și Italia, având alocată cea mai mare suprafață pentru această cultură. În anul 2009, România avea mai mult de un sfert din suprafața cultivată cu porumb din [NUME_REDACTAT], adică aproape 27,5%, fiind tot pe primul loc. Împreună cu Franța, Ungaria și Italia, România avea trei sferturi din culturile de porumb european, ca suprafață. La producție totală România era pe locul 2 cu 13,8% din totalul UE și împreună cu statele respective deținea o cotă de 70% din recolte. Productivitatea a fost în România de 3,4 tone/ha, Franța – 9,1 tone/ha, Italia 8,2 tone/ha, Ungaria – 6,4 tone/ha și Bulgaria – 4,2 tone/ha. Potențialul agricol la porumb ar fi de 14-15 tone/ ha, dacă s-ar face agricultură în stil european.

În anul 2009, au fost cultivate 3.000 de hectare cu porumb modificat genetic (tabelul 3).

Tabelul 3

Evoluția suprafețelor cultivate.și a producției de porumb modificat genetic

Obiectivele urmărite prin întocmirea acestei lucrări au constat în determinarea influenței arăturii de toamnă, arăturii de primăvară și a lucrării cu discul asupra producțiilor de porumb, precum și combaterea integrată a buruienilor asupra culturii de porumb.

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1. IMPORTANȚA ȘI NECESITATEA PROBLEMEI LUATE ÎN STUDIU

1.1. Importanța lucrărilor solului în cultura de porumb

Lucrările solului reprezintă procesele tehnologice care se execută în scopul modificării însușirilor solului, în vederea creării mediului potrivit pentru dezvoltarea plantelor.

Una dintre cele mai importante verigi de sporire a producției, în toate sistemele de agricultură, este reprezentată de efectele lucrărilor asupra insușirilor fizice, chimice și biologice ale solului.

Prin efectuarea lucrărilor solului rezultă un strat afânat, în care plantele gasesc condiții optime creșterii și dezvoltării. Într-un sol afânat, rădăcinile se dezvoltă mai mult și pătrund mai ușor în sol, mai ales în primele faze de vegetație. De aceea, prin lucrări trebuie să se realizeze un raport echilibrat între faza solidă a solului și porozitate, raport care trebuie să fie de 1/1. Cel mai mare efect asupra porozității îl are arătura ce poate determina creșterea volumului porilor stratului afânat cu 20-30%.

În același timp cu creșterea porozității are loc și modificarea densității aparente. Majoritatea plantelor de cultură găsesc condiții, favorabile pentru dezvoltarea sistemului radicular dacă densitatea aparentă este cuprinsă între 1,07-1,45 g/cm3 (C. Pintilie și colab., 1985).

Lucrările solului, efectuate la momentul optim, influențează favorabil starea structurală a acestuia, dar repetarea și efectuarea la o umiditate ridicata duce la deteriorarea structurii.

Prin efectuarea lucrărilor solului se crează condiții favorabile pentru acumularea și reținerea unor cantități mari de apă în sol în regiunile secetoase, iar în zonele mai umede atât acumularea cât și drenarea în adâncime, astfel se evită excesul de umiditate în stratul arabil.

Acestea influențează și asupra însușirilor chimice prin amplificarea acțiunii factorilor ce ajută la procesele de alterare minerală și de descompunere a materiei organice. Într-un sol afânat, procesul de nitrificare este mai intens. Nitrificarea are ca rezultat accentuarea unor procese chimice favorabile prin care fosforul, potasiul, calciul și alte elemente nutritive trec din forme greu solubile în forme direct accesibile plantelor. Îmbunătățirea însușirilor chimice ale solului este condiționată în mare parte și de activitatea microbiologică din sol, care devine mai intensă într-un sol afânat și bine aerat. Microorganismele din sol folosesc oxigenul pentru oxidarea substanțelor organice , din care își procură CO2 și energia necesară.

Lucrările solului se execută în așa fel încât să se realizeze următoarele obiective: reglarea însușirilor fizice, chimice și biologice ale solului, distrugerea buruienilor, a unor dăunători, încorporarea în sol a îngrășămintelor și a resturilor vegetale.

Acestea se clasifică după scopul principal astfel:

lucrări de bază: aratul, afânarea fără răsturnarea brazdei (paraplow, cizel), afânarea adâncă, arătura de desfundare;

lucrări de pregătire a patului germinativ: nivelarea, tăvălugitul, lucrarea cu grapa, lucrarea cu combinatorul, lucrarea cu freza, lucrarea cu agregate complexe;

lucrări de întreținere a culturilor și a ogoarelor: tăvălugitul, lucrarea cu grapa, prășitul, bilonatul.

Lucrările de bază, au ca scop principal mobilizarea solului la adâncimi de peste 15 cm și până la 120 cm. Au fost denumite de bază, nu că ar fi mai importante decât celelalte categorii de lucrări, ci pe baza ordinii de executare, întotdeauna executându-se înaintea celorlalte lucrări, formând baza de aplicare a tuturor verigilor tehnologice. Calitatea lucrărilor de bază se regăsește întotdeauna la executarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ și a lucrărilor de întreținere. Lucrările de bază ale solului se asociază de obicei cu fertilizarea cu îngrășăminte organice naturale (gunoiul de grajd trebuie încorporat în sol prin arătură), eliminarea excesului temporar de umiditate și reducerea tasării (afânarea adâncă), schimbarea destinației terenului de la arabil la plantații pomicole, viticole, hameiști (arătura de desfundare).

Lucrările de pregătire a patului germinativ au ca rol mobilizarea solului pe adâncimea de semănat (in funcție de planta ce urmează sa fie semanată ), cu scopul de a asigura condițiile optime de semănat, germinat și creșterea plantelor în primele lor stadii de dezvoltare.

Lucrările de întreținere a culturilor și a miriștilor urmăresc mărunțirea și afânarea superficială a solului, nivelarea terenului, distrugerea buruienilor, mărunțirea resturilor vegetale rămase de la cultura precedentă. Întreținerea miriștilor include dezmiriștirea și grăpatul ogoarelor la desprimăvărare. Lucrările de întreținere a culturilor se efectuează după însămânțare pentru îngrijirea culturii, menținerea solului în stare fizică optimă, combaterea buruienilor, etc. Principalele lucrări de întreținere sunt: grăpatul, tăvălugitul, prășitul.

Sistemul de lucrări minime

Plecând de la faptul că din cauza numeroaselor lucrări ce se practică în actualele tehnologii, solul se tasează, se deteriorează structura, scade conținutul în humus, iar în cazul terenurilor în pantă se accentuează eroziunea, s-a conturat ideea aplicării unui număr mai redus de lucrări pe aceeași suprafață. Primele cercetări în această direcție s-au făcut la începutul deceniului cinci al sec. XX în statul Ohio din S.U.A., la cultura de porumb. Acest sistem a fost numit “minimum tillage” și s-a răspândit și în alte state.

Acest sistem de lucrări minime prezintă o serie de avantaje atât din punct de vedere agrotehnic cât și economic după cum urmează: se înmagazinează și se conservă mai bine apa în sol, acesta tasându-se într-o mai mică măsură ca urmare a reducerii numărului de lucrări, structura se menține mai bună, se conservă mai bine humusul în sol, iar în final se reduc cheltuielile de producție și agricultura devine mai rentabilă.

Folosirea acestui sistem este condiționată de existența unor agregate de mașini complexe care să permită executarea combinată a mai multor operații, de folosirea unor cantități mai mari de îngrășăminte, insecto-fungicide, erbicide, de cunoaștere a particularităților plantelor de cultură și a condițiilor pedoclimatice locale.

În funcție de condițiile pedoclimatice, de planta cultivată, de sistemul de fertilizare și combatere a buruienilor, s-au elaborat mai multe variante ale sistemului de lucrări minime dintre care cele mai folosite sunt:

Sistemul arat-semănat se caracterizează prin aceea că lucrările de arat și semănat se execută într-o singură operație. Agregatul poate fi prevăzut și cu dispozitiv de administrat îngrășăminte, erbicide și de tasat solul pe rândul semănat. În perioada de vegetație se efectuează una sau două lucrări de cultivație, în același timp făcandu-se și fertilizarea suplimentară cu azot. Acest sistem se folosește în zonele mai umede și reci.

Sistemul cultivat-semănat, în cadrul căruia arătura se execută separat, iar pregătirea patului germinativ, semănatul, aplicarea îngrășămintelor, a insecticidelor și a erbicidelor se efectuează concomitent folosindu-se agregate complexe.

Sistemul de agricultură fără arătură, care este cunoscut și sub numele de “no tillage” sau ,,zero lucrări” . Acest sistem nu presupune nicio lucrare mecanică a solului, cu excepția prelucrării unor fâșii înguste de teren în care se introduc semințele și îngrășămintele. Deschiderile se execută de către brăzdarele semănătorii sau cu ajutorul unor piese speciale atașate la brăzdarele semănătorii. Metoda se folosește la însămânțarea porumbului după diferite premergătoare, inclusiv după cele care lasă terenul înțelenit (lucernă, trifoi, etc.) Buruienile și țelina se distrug cu erbicide, iar covorul vegetal rămas la suprafață constituie un mulci care asigură protecția solului împotriva eroziunii, fapt pentru care această metodă poate fi folosită cu succes pe terenurile în pantă.

Până în prezent, privind sistemul de lucrari minime, rezultatele sunt promițătoare în tehnologia culturii porumbului, florii soarelui, soiei și altor plante, prin efectuarea unei lucrări de toamnă, iar în primăvară printr-o singură trecere a agregatului pe teren se realizează concomitent pregătirea patului germinativ, aplicarea îngrășămintelor, a erbicidelor și semănatul (C. Pintilie și col., 1985).

Pagubele provocate de buruieni producției de porumb

Buruienile sunt plante nedorite, care cresc pe terenurile agricole, pe pajiști, in parcuri și grădini, pe terenuri industriale, aeroporturi etc. și produc diverse și enorme pagube. Ele provin din flora spontană. Sunt și unele buruieni, ca de exemplu pirul târâtor (Agropyron repens), pirul gros (Cynodon dactylon) ș.a. foarte periculoase în culturi, dar când apar pe pajiștile naturale sunt considerate plante furajere. Pe terenurile situate pe pante apariția unor astfel de buruieni este favorabilă, deoarece protejează solul înpotriva eroziunii.

Acestea s-au adaptat condițiilor create de om prin plantele de cultură consumând alături de acestea apa și elementele nutritive, energia solară, beneficiind în acest fel de efortul energetic făcut de om la pregătirea mediului pentru creșterea plantelor ([NUME_REDACTAT]. și colab. 1972).

Lupta cu buruienile s-a declanșat din prima zi când omul a început să semene sau să sădească în pământ unele plante pe care le-a găsit folositoare, adică din ziua când a devenit agricultor.

Privind combaterea buruienilor, obiectivul a fost în permanență eliminarea pe toată perioada de vegetație a concurenței buruienilor, prin reducerea infestărilor sub nivelul pragului de dăunare, a consumului de apă și a elementelor nutritive de către buruieni, contribuind în final la obținerea de producții mari și de calitate, corespunzătoare nivelului potențial biologic al hibrizilor de porumb (Șarpe N., 1987, Bârlea și Segărceanu, 1985).

La începutul celui de-al II-lea deceniu al secolului XX apar mijloacele mecanice de condiționare. Tot atunci apar și metodele culturale ca: ogorul sterp, rotația culturilor cu plante perene, semănatul cu mașina în rânduri distanțate care ușurează intervențiile mecanice.

Spre sfârșitul deceniului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea se declanșează era modernă în combaterea buruienilor prin folosirea produselor chimice. Au fost încercate, astfel, produse anorganice ca: sărurile de zinc, cupru, aluminiu, fenoli.

Au trecut mileni până când omul și-a perfecționat uneltele agricole, ajugând la plugul de fier, sape, grape, discuri, cultivatoare, prășitoare etc., cu care a distrus buruienile din diverse culturi agricole. Aceste metode agrotehnice, de-a lungul timpului, s-au perfecționat și diversificat.

În paralel cu metodele agrotehnice, omul a recurs și la metode fizice și preventive de combatere a buruienilor.

În condițiile unei agriculturi moderne, extinderea combaterii buruienilor pe cale chimică devine o necesitate.

Utilizarea erbicidelor a fost impulsionată de două probleme noi apărute în vremea noastră și anume:

– explozia demografică, care a avut ca rezultat sporirea resurselor de hrană;

– extinderea industrializării, care a reevaluat munca umană, a timpului omului, considerat în momentul de față valoarea maximă.

Utilizarea corectă a erbicidelor se bazează pe rezultatele cercetărilor efectuate în cadrul institutelor și stațiunilor de cercetări agricole precum și în cadrul institutelor învățământului superior agronomic (Șarpe N. și colab., 1967, 1977, 1981; Șarpe N., 1987).

Buruienile provoacă pagube insemnate agriculturii, dar și altor sectoare ale economiei. Adesea, recoltele plantelor cultivate sunt diminuate cu 20-60%, iar atunci când îmburuienarea este puternică, acestea pot fi compromise în totalitate. La acestea se adaugă și alte pagube de ordin organizatoric, sanitar etc. Iată, sumar modul cum se produc pagubele:

a. Buruienile concureazăcu plantele de cultură pentru condițiile de viață. În felul acesta le răpesc apa , substanțele nutritive, lumina și căldura.

Numeroase buruieni își dezvoltă sistemul radicular mai repede și mai adânc decât plantele de cultură. De exemplu rădăcinele de ovăz sălbatic (Avena fatua) ajung până la circa 2 m adâncime, iar cele de pălămidă (Cirsium arvense) pot ajunge, în primul an de viață, până la cca. 3,5 m, în al doilea an până la cca. 4,5 m, iar în al treilea an la peste 5 m adâncime. Ca urmare, buruienile consumă apa din stratul arabil și subarabil, lipsind plantele de cultura și agravând acțiunea secetei. Din acest motiv, lupta cu buruienile este una din principalele măsuri pe timp de seceta.

Buruienile consumă cantități foarte mari de elemente nutritive. De exemplu, o plantă de muștar sălbatic (Sinapis arvensis), în comparație cu o plantă bine dezvoltată de ovăz, consumă, în medie, de 2 ori mai mult azot și de 4 ori potasiu. După compoziția chimică, buruienile conțin, în comparație cu porumbul, aproximativ de 2 ori mai mult azot, fosfor de 1,6 ori, potasiu de 3,5 ori, calciu de 7,6 ori și magneziu de 3,3 ori (după Greer, citat de Anderson, 1977).

Buruienile parazite (Cuscuta sp., Orobanche sp.) își trimit organele de sugere (haustori) în tulpinele sau rădăcinele plantelor de cultură și le extrag treptat hrana, provocând, dacă atacul este puternic, chiar și moartea acestora.

În condiții favorabile, buruienile cresc repede , depășesc plantele de cultură pe care le umbresc micșorându-le procesul de fotosinteză. Umbrirea este foarte dăunătoare, mai ales în primele faze de vegetație și de aceea suferă mai mult plantele care la început cresc mai încet (inul, porumbul, iarba de Sudan, meiul etc.). Culturile îmburuienate capătă o culoare verde-gălbuie, sunt mai sensibile la boli și dăunători și dau producții mai mici.

b. Buruienile favorizează totodată căderea plantelor de cultură. Umbrirea determină alungirea internoduriilor inferioare ale tulpinilor și scăderea rezistenței la cădere. Unele buruieni ca: hrișca, urcătoare ( Polygonum convolvulus ), volbura (Convolvulus arvensis ),măzărichea (Vicia sp.)ș.a. se înfășoară pe tulpinile plantelor de cultură, care devin astfel mai grele și cad.

La plantele căzute, boabele rămân șistave, iar recoltarea se face greu și cu pierderi de producție.

În timpul vieții sau după descompunerea lor, unele buruieni eliberează în sol substanțe ce inhibă creșterea plantelor de cultură (substanțe allelopatice). De exemplu, rădăcinele de pir elimină substanța toxică numită agropiren, care inhibă creșterea multor plante (inclusiv a unor cereale) care cresc în apropiere. Lubitul (Camelina alysum), buruiană specifică pentru cultura inului, elimină în sol o substanță care inhibă creșterea inului diminuând astefel recoltele.

c. Buruienile sunt gazde pentru numeroși dăunători și agenți patogeni ai plantelor de cultură. Acestea pot trece ușor de pe buruieni pe plantele de cultură. În acest fel, buruienile favorizează atacul plantelor de cultură și îngreunează combaterea bolilor și dăunătorilor. Ploșnița frunzei de sfeclă (Piesma quadrata) și fluturele de luncă (Loxostege sticticalis) depun ouăle pe plantele de lobodă (Chenopodium sp.) sau pe cele de știr (Amaranthus retroflexus etc.). Mulți dăunători ai plantelor de cultură din familia Cruciferae (varza, rapița etc.) trăiesc pe buruieni din aceeași familie. Nematozi care atacă sfecla (Heterodera schachtii) sunt adăpostiți de plantele de căpriță sau alte buruieni. Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) se hrănește cu frunzele de zârnă (Solanum nigrum) etc. Viermele sârmă (Agriotes lineatus) care atacă cerealele și alte culturi are ca plantă gazdă volbura, iar puricii care atacă inul, cânepa etc. au plantă gazdă buruieni din familia Cruciferae.

Pirul târâtor, pirul gros și alte buruieni din familia Gramineae sunt gazde pentru diferite rugini ale plantelor cerealiere. Tăciunele ovăzului sălbatic trece la ovăzul cultivat. Cancerel sau râia neagră a cartofului (produs de ciuperca Synchytrium endobioticum) trece de pe zârnă la plantele de cartofi.

Agenții patogeni care provoacă hernia verzei (Plasmodiophora brassicae) trăiesc pe plante de ridiche sălbatică sau pe alte buruieni din familia Cruciferae; agenții patogeni care produc rugini la unele plante legumicole, trăiesc pe susaiul de grădină (Sonchus sp.). Aliorul (Euphorbia cyparisias) este planta gazdă pentru rugina mazării (Uromices pisi). Foarte mulți viruși producători de boli sunt transportați de către insecte de la buruieni la plantele de cultură.

d. Odată cu înrăutățirea condițiilor de viață se depreciază și calitatea producției. În plus, multe buruieni au gust și miros neplăcut sau sunt otrăvitoare, fiind deci foarte periculoase atunci când ajung în semințe, făină sau în furajele animalelor. De exemplu, semințele de neghină (Agostemma githago), zizanie (Lolium temulentum), măselariță (Hyosciamus niger)ș.a., chiar în cantități mici, fac făina neutilizabilă pentru om și animale.

Plantele de piciorul cocoșului (Ranunculus arvensis), floarea de lac (Ranunculus repens), Acroptilon picris, coada calului (Equisetum arvense și, îndeosebi, Equisetum palustre), aflate pe pășuni sau ajunse în fân, pot provoca otrăvirea animalelor. Usturoiul sălbatic, pelinul (Artemisia absinthium), sulfina (Melilotus officinalis) ș.a. dacă sunt consumate de animale transmit gust neplăcut laptelui și untului.

e. Buruienile îngreunează de asemenea și executarea lucrărilor agricole. Pe terenurile agricole îmburuienate, mai ales cu buruieni perene cu înmulțire puternic vegetativă, rezistența opusă la executarea lucrărilor solului crește cu peste 30%. Culturile îmburuienate se recoltează greu, cu mari cheltuieli de energie, iar mașinile agricole se deteriorează repede. Semințele, resturile de tulpini și de inflorescențe ale buruienilor ajunse la semințele plantelor de cultură măresc umiditatea acestora și creează pericolul de mucegăire a recoltei.

Buruienile micșorează eficiența unor lucrări agricole ca, de exemplu, aplicarea îngrășămintelor, a irigației, a lucrărilor solului . Prezența lor în cultură, în plantațile hortiviticole sau pe pajiști, ne obligă la lucrări în plus pentru a le combate sau a curăți recoltele. Ca urmare, scade productivitatea muncii și cresc cheltuielile de producție.

Acestea creează mari greutăți în activitatea de întreținere a sistemelor de irigare și desecare, a incintelor întreprinderilor industriale, aeroporturilor, plajelor marine, parcurilor de odihnă și recreere. Cu alte cuvinte ele afectează standardul de viață al întregii societăți. Toate acestea ne obligă la cunoașterea biologiei lor și la organizarea unui sistem eficace de măsuri de combatere.

f. Efecte negative asupra sănătății oamenilor. Polenul unor specii de buruieni ca Sorghum halepense (costrei), Cynodon dactiylon (pirul gros), Amaranthus retroflexus (știrul), Chenopodium album (loboda), Anthemis cotula (romaniță puturoasă), Salsola ruthenica (ciurlanul) etc. provoacă reacții alergice ca strănutul, curgerea ochilor și a nasului, febră ș.a..

În concluzie, putem spune că pagubele variază în funcție de specia cultivată, gradul de infestare, condițiile climatice, raportul între diferite specii de buruieni, dozele de îngrașăminte aplicate și fertilitatea naturală a solului (tabelul 4).

Pagubele provocate de buruieni plantelor de cultură sunt aproape egale cu cele cauzate de boli și dăunători, iar în unele cazuri sunt chiar mai mari.

Tabelul 4

Nivelul pierderilor de producție cauzate de buruieni la diferite plante

CAPITOLUL 2. DESCRIEREA CADRULUI NATURAL

Așezarea geografică

[NUME_REDACTAT] (46°54'lat.N 26°56'long.E) se află în partea centrală a podișului Moldovei, la o altitudine situată între 185-205 m, cuprinzând zone atât pe terasa inferioară cât și pe terasa superioară a râului Moldova.

[NUME_REDACTAT] se învecinează la nord cu municipiul Roman, la est cu teritoriul comunei Sagna, la vest cu teritoriul comunei Trifești, la sud – sud – vest cu teritoriul comunei Secuieni, și la sud – sud – est cu teritoriul comunei [NUME_REDACTAT].

Sistemul de localități cuprinde satele Horia (reședință de comună) și [NUME_REDACTAT]. Localitățile s-au format de o parte și de alta a drumului DJ 207C.

Albiile majore ale celor două râuri-Moldova și Siret – sunt constituite din depozite acumulative recente, nisipuri și prundișuri.

Luncile-destul de mari, 2-4 km lărgime – sunt presărate cu numeroase meandre părăsite, bălți, mlaștini, care indică deplasarea cursului Siretului spre est și a Moldovei spre nord.

Nivelul superior, la nord de confluență, este o terasă de luncă, având altitudini relative de 2-8 m, ușor înclinată de la vest spre est și constituită din următoarele depozite: sol – 1m, lehm- 5m, nisipuri și prundișuri – 1,5m, sub care urmează argila sarmatică.

Următoarea formă de relief este terasa de confluențe, comună celor două văi Moldova și Siret, 15-20m altitudine relativă. Depozitele sunt constituite din sol-2m, lehm-11m, nisipuri și prundișuri fluviatile-2m, după care urmează argila vânătă sarmatică.

Geomorfologia și hidrologia zonei

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei se suprapune unui relief tipic de podiș monoclinal aparținând [NUME_REDACTAT].

Din punct de vedere geomorfologic zona studiată se încadrează în:

– unitatea [NUME_REDACTAT];

– subunitatea [NUME_REDACTAT] (pe șesul aluvial de la confluenta râului Moldova cu râul Siret).

Evoluția teritoriului comunei Horia este strâns legată de rețeaua hidrografică. În zona satului [NUME_REDACTAT], Moldova își unește apele cu Siretul într-o câmpie ce ajunge în sud, pe valea Siretului, la 170m altitudine. În general, terenul comunei Horia este plan, cu o ușoară pantă, orientată de la nord la sud și de la vest la est. La confluența Moldovei cu Siretul, șesul aluvionar se extinde în suprafață, oscilând între 500 -1000m. Siretul, până la confluența cu Moldova, a depus o mare încărcătură de aluviuni, formând ostroave.

Terasa de luncă pe care sunt așezate cele două sate componente ale comunei Horia, are un relief destul de variat, reprezentat prin suprafețe plane sau vălurite, forme cu aspect de grind și largi depresiuni, lăsate de vechea albie a râului Moldova ([NUME_REDACTAT]). Câmpia formată din depozitele aluvionare de vârstă cuaternară are cea mai mare dezvoltare pe partea dreaptă a râului Moldova. Lățimea ei pe direcția nord-sud ajunge la 6-7km, cu lățimea maximă în dreptul satului Horia. Terasa este alcătuită din aluviuni nisipoase și nisipo-argiloase.

Terasele joase de luncă, au altitudinea sub 5m și se prezintă sub formă de trepte de: 0.5-1 m, 1.5m, 3-4m. Terasele sunt mai înguste în punctul [NUME_REDACTAT], pe porțiunea dintre satul Horia și satul [NUME_REDACTAT], cu o morfologie destul de complexă, supusă mereu inundațiilor. Terasa înaltă are altitudinea de 5-7m și suprafața mai netedă.

Urmele vechii albii a râului Moldova sunt vizibile în tot teritoriul comunei. Pe această vale întâlnim o cuvertură de nisipuri lutoase și chiar prundișuri, asemănătoare terasei de pe actualul curs al râului Moldova. Această terasă este mai puțin dezvoltată, apărând la o altitudine de 15- 20 m numai în câteva puncte: Bursucărie, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – la vărsarea în Șiret, Cier.

Siretul are o albie largă și instabilă datorită albiei pantei reduse ce permite manifestarea eroziunii asupra malurilor (îndeosebi pe partea dreaptă) și acumulări bogate de materiale care ridică continuu patul aluvial. Sunt caracteristice meandrele largi, despletirile, ostroavele și pragurile aluviale submerse. În dreptul satului [NUME_REDACTAT], malul drept al râului Moldova are un mare avans în eroziune (8m pe an), pe o lungime de 400 – 500m.

Studiul geologic al depozitelor din acest areal, arată o alcătuire puțin încurajatoare pentru punerea în valoare a unor resurse de natură minerală în accepțiunea tehnologiilor actuale. De aceea, latura cea mai evidentă în privința utilizării de materii prime din depozitele geologice, o reprezintă valorificarea pe plan local a acestora.

În comuna Horia se găsește un câmp gazeifer, descoperit după multe forări, în urmă cu 30 de ani și a rămas ca rezervă vreme de peste 3 decenii (are o presiune mică, de aproximativ 67 atm). Această bogăție naturală a comunei, care nu se expoatează în prezent, se găsește pe terasa platoului Trifești și pe valea Șiretului. O altă resursă naturală importantă, este considerată apa subterană de bună calitate, aflată la adâncimi ce variază între 1- 6m.

Argila lăsată în straturile de pământ care premerg apa subterană a format depozite mari și poate fi folosită pentru confecționarea de cărămidă, în punctele: [NUME_REDACTAT], sau Cărămidărie 2, la ieșirea din satul Horia, spre [NUME_REDACTAT], apoi pe partea stângă, în satul [NUME_REDACTAT], în punctul numit Zaharia (sau Baciu).

Prundișul și nisipul din albiile minore ale râurilor Moldova și Șiret, precum și depozitele din fosta albie a râului Moldova ([NUME_REDACTAT]), s-ar putea exploata în folosul locuitorilor din comună. Cantități industriale de prundiș și nisip se găsesc în punctele: Bursucărie, la Cimitir, în fosta albie a râului Moldova, în Popești, la Grosu, la puntea Cotu-Vameș, pe albia râului Moldova, pe albia râului Șiret.

Principalele caracteristici ale climei

2.3.1. Regimul termic

Teritoriul comunei se află în întregime în zona temperată, cu un climat continental mai accentuat, datorită poziției sale în estul [NUME_REDACTAT] și a așezării pe culoarul Moldova – Șiret, orientat nord-sud, care este și culoar topo-climatic, deoarece aerul boreal se canalizează în lungul lui, provocând inversiuni de temperatură accentuată, generată de deplasarea aerului rece dinspre valea Moldovei spre regiunea de șes a comunei. Clima caldă se găsește sub influența permanentă a aerului muntos ce se scurge din vest pe valea râului Moldova.

Principalii factori care influențează clima în timpul iernii, sunt masele de aer arctic formate din [NUME_REDACTAT] de mare presiune, trecând peste teritoriul comunei sub denumirea de crivăț, viteza sa putând atinge 100km/h și de multe ori iarna produce viscole puternice. Vara, invazia de aer oceanic determină o vreme caldă și umedă.

La începutul verii, când se produce deplasarea aerului foarte cald din Africa de Nord către [NUME_REDACTAT], vremea este călduroasă, cu umidități relativ scăzute. La aceasta se adaugă invazia maselor de aer din nord, de origine subpolară.

Temperatura medie anuală este de +8,3°C. Cele mai mari valori medii lunare se înregistrează în iulie (+20°C), iar cele mai mici valori medii se înregistrează în ianuarie (-5°C).

Temperatura maximă absolută înregistrată este de +38,2°C (în anul 1952) și temperatura minimă absolută înregistrată este de -33,2°C (în anul 1954). Aceste extreme de temperatură pot avea o influență hotărâtoare asupra culturilor agricole de orice fel. Astfel, în anotimpul rece, dacă solul nu este acoperit cu zăpadă, culturile de toamnă pot fi distruse prin îngheț, iar în anotimpul cald, temperaturile ridicate duc la secetă (cea mai mare perioadă de secetă a fost de 69 zile, în anul 1946).

Zilele de îngheț cu temperatură minimă diurnă mai mică sau egală cu 0°C, sunt în număr de 127 pe an, iar zilele de vară, cu temperatura aerului maximă diurnă mai mare sau egală cu 25°C sunt în număr de 106, ceea ce înseamnă că sunt suficiente pentru dezvoltarea culturilor agricole în condiții optime. Numărul mediu al zilelor cu temperaturi sub 0°C este în luna ianuarie de 29, iar al celor cu temperaturi peste 25°C, este în luna iulie de 25. Fenomenele de îngheț au loc între 10-20 octombrie cel mai timpuriu și între 20-25 aprilie cel mai târziu.

2.3.2. Regimul pluviometric

Precipitațiile atmosferice au medii anuale de 550-600 mm/an. într-un an cad precipitații cam 100-110 zile. în proporție de 70% ele cad sub formă de ploaie, cu excepția intervalului din ultima decadă a lunii noiembrie până în ultima decadă a lunii martie. Din totalul precipitațiilor, 35-40% cad vara, 23-30% primăvara, 17-23% toamna și 10-17% iarna.

Caracteristică pentru regimul pluviometric al acestei zone este pe de o parte abundența, iar pe de alta deficitul de precipitații în sezoane diferite ale anului: cantități mari în iunie – iulie (70-80 în medie) și mici iarna (20-25 în medie). Ambele fenomene au influențe negative asupra economiei.

Aversele torențiale influențează negativ activitatea economică și socială, contribuind la declanșarea alunecărilor de teren și activarea eroziunii. în general, când precipitațiile depășesc 20 mm/24 ore și solul este deja umed, ori când sunt mai mari de 40 mm/24 ore și cad pe un sol uscat, se pot deteriora unele culturi, fiind favorizate procesele de scurgere difuză, de eroziune areolară și torențială solului și de deplasare în masă.

Stratul de zăpadă are grosimea medie anuală (în luna februarie) de 15,2 cm, iar minimum în aprilie de 0,4 cm. Grosimea stratului de zăpadă se menține în medie 73-74 de zile.

2.3.3. Alte elemente climatice

Vânturile care bat pe teritoriul zonei analizate se caracterizează prin fluctuații mari de direcție și viteză, fiind determinate atât de circulația generală a maselor de aer, cât și de orientarea generală a reliefului.

Direcția vânturilor suferă sensibil influența caracterelor suprafeței topografice, fiind vizibilă o concordanță între principalele direcții de acțiune ale vântului și orientarea principalelor interfluvii și văi. Orientarea N-S a platourilor și culmilor interfluviale, determină frecvența ridicată de aer pe această direcție. în special, culoarul Moldova-Siret, amplifică orientarea maselor de aer în lungul acestuia.

Alte fenomene hidrometeorologice care caracterizează clima acestei zone și influențează negativ activitatea economică sunt: ceața, bruma, chiciura, poleiul, grindina, care se produc cu intensitate și durată mai mare pe văile largi. Ceața are o frecvență mare în sezonul rece, în perioada decembrie-ianuarie, manifestându-se mai ales pe valea Moldovei și Șiretului. Anual, numărul zilelor cu ceață este în medie de 45. Bruma este un fenomen specific sezonului rece; când se produce toamna și primăvara, are efecte negative asupra vegetației. în anotimpurile de tranziție, bruma are o frecvență lunară maximă în octombrie și noiembrie.

Brumele timpurii de toamnă și cele târzii de primăvară aduc serioase pagube culturilor agricole. Grindina însoțește de obicei ploile torențiale, frecvența ei fiind de cca 2-2,5 zile pe an. Chiciura și poleiul durează în medie 5 zile pe an, deobicei în lunile de iarnă, fiind dăunătoare pomilor fructiferi.

Pe teritoriul comunei Horia se pot deosebi mai multe microclimate, cu toate că microrelieful nu prezintă o fragmentare și nici o diferență de altitudine mare. Există diferențe climatice, de nuanță mai mult, între unitatea luncilor și unitatea platoului.

Caracterizarea solului

Terasa de confluență și terasele înalte ale Siretului sunt acoperite cu cernoziomuri, luncile și terasele inferioare cu soluri aluviale și protosoluri aluviale, la sud – vest de confluență și numai pe dreapta Siretului apar lacoviștile, pe mici suprafețe.

Caracterele agroproductive-fertilitatea

Solurile cultivate la S.C. G&T TRANS S.R.L. Horia se împart în două tipuri: cernoziom levigat cu degradare texturală foarte puternică, soluri aluviale. Cernoziomurile levigate posedă însușiri fizice și chimice bune, sunt relativ bogate în substanțe nutritive, sunt soluri normale (nu sunt afectate de eroziune) au humus în proporții de 3,5-5,2 mg la 100 g sol, azot total 0,180-0,260 mg la 100 g sol, fosfor 0,100-0,170 mg la 100 g sol. În concluzie, sunt soluri bogate în humus și elemente nutritive, bune pentru cultura plantelor agricole.

A doua categorie de soluri sunt rele din punct de vedere fizic și chimic, sunt slab structurate, cu textură nisipoasă și conținut scăzut în humus, dar din punct de vedere al mecanizării, se lucrează foarte bine.

În general, solurile cultivate de S.C. G&T TRANS S.R.L. Horia au fertilitate potențială ridicată, reacționează bine la îngrășămintele cu azot, fosfor și potasiu, organice și la irigații.

Flora cultivată și. spontană din zonă

Condițiile ecologice variate, determinate de confluența celor două râuri, au permis identificarea a peste 500 de specii de plante spontane. Vegetația caracteristică localității Horia este cea de luncă și de pajiști. În luncile Moldovei și Siretului salcia albă, răchita, plopul, la care se adaugă zone mari de stufărișuri și vegetație de pajiști ocupă suprafețe destul de mari.

Latitudinal, vatra localității este situată în subzona pădurilor de stejari mezofili, iar altitudinal, este încadrată de areal de pădure, de gorun, spre vest de [NUME_REDACTAT] și de amestec de gorun cu alte foioase (fag, carpen, frasin), spre vest de [NUME_REDACTAT].

CAPITOLUL 3. ASPECTE ECONOMICO – ORGANIZATORICE

3.1. Prezentarea unității

Societatea comercială G&T [NUME_REDACTAT] este situată în partea de est a județului Neamț, la confluența râurilor Moldova și Siret, la o distanță rutieră de cca. 2 km de municipiul Roman și la 48 km de [NUME_REDACTAT].

SC G&T TRANS SRL Roman a luat ființă în urma unei inițiative luată de doi asociați [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (frați) – în baza [NUME_REDACTAT] nr. 490/17.03.1997 și a Certificatului de înmatriculare la Camera de Comerț și [NUME_REDACTAT] Neamț, nr. J27/134/1997.

Sediul societății este în localitatea Horia, județul Neamț, str. Câmpului, nr. 70.

3.2. Mijloace de producție

S.C. G&T Trans S.R.L. are în patrimoniu urmatoarele utilaje: combină NEW HOLLAND, tractor FENDT 936, tractor CASE IH 210, tractor BELARUS 120, 2 tractoare U650, tractor U445, plug 4 și 6 trupițe, cultivator POTTINGER 6,5, combinator 8,5, mașină de administrat îngrășământ 12 și 24 m, instalații de erbicidat: 24m, 12m, grapă cu discuri 4m, semănătoare SPC-8 și GASPARDO 8 randuri, semănătoare de păioase HORSCH 4m, încărcător frontal JCB, 2 remorci transport, cap tractor și semiremorca cereale 57 m3.

3.3. Organizarea muncii la S.C. G&T Trans S.R.L.

Ca număr de angajați, întreprinderea a pornit cu 20 angajați, ca la finalul anului 2012 numărul acestora să ajunga la 48. Din totalul acestora 63,8% lucrează în domeniul economic, iar 36,2% sunt funcționari (figura 1).

Figura 1 – Organigrama societății S.C. G&T TRANS S.R.L.

3.4. Modul de folosință a terenului la S.C. G&T Trans S.R.L.

Suprafața de teren pe care SC G&T Trans SRL o deține în 2014 este de aproximativ 500 ha, din care 450 teren arabil și 50 pășune. Din totalul suprafeței, 230 ha provin din contractele de arendă, pe care societatea le-a încheiat cu proprietarii de teren, iar restul suprafeței de 270 este cumpărat de societate.

Ferma G&T Trans a cultivat în anul agricol 2013-2014: 144 ha cu rapiță, 120 ha cu grâu, 50 ha cu sfeclă de zahăr, 120 ha cu porumb, 21 ha cu floarea soarelui.

CAPITOLUL 4. INFLUENȚA LUCRĂRILOR SOLULUI

ASUPRA UNOR ELEMENTE DETERMINANTE ALE

SISTEMULUI DE AGRICULTURĂ

4.1. Influența lucrărilor solului asupra producției de porumb

Experiențele au fost amplasate în cadrul câmpurilor fermei G&T Trans și au urmărit influența arăturii de toamnă, arăturii de primăvară, lucrării cu discul, precum și a dozelor de azot asupra producțiilor de porumb. Aceste aspecte au fost observate pe durata a doi ani (2011-2013).

Speciile și hibrizii folosiți la cercetări au fost porumbul, hibridul Kamelias și Olympic. Semințele au fost procurate de la KWS respectiv Syngenta având caracteristici fizice și agrofiziologice corespunzătoare normelor de calitate.

Experiența a fost amplasată în două sole diferite, o solă cu suprafață de 75 ha, ce a avut ca doză de azot 60 kg s.a./ha, și cealaltă solă de 35 ha, doza de azot fiind 120 kg s.a./ha. În toată experiența s-a aplicat uniform fosfor și potasiu, în doză de 75 kg s.a./ha.

4.1.1. Influența arăturii de toamnă asupra producției de porumb

Efectele arăturii de toamnă sunt mai mici decât a celei de vară, datorită perioadei scurte până la intrarea în iarnă , dar sunt mult mai mari decât la arătura de primăvară. Arătura de toamnă a fost executată cu tractorul Fendt 936 în agregat cu plugul cu 6 trupițe.

Referitor la influența arăturii de toamnă asupra producției, din tabelul 5 se observă că la o doză de azot de 60 kg s.a/ha, în anul 2012 producția de porumb a fost de doar 5170 kg/ha, în timp ce la o doză dublă de azot, producția de porumb a fost de doar 5500 kg/ha. În anul 2013 producțiile obținute au depășit 10500 kg/ha, la ambele doze de azot. Astfel, în anul 2013 la o doză de 60 kg s.a./ha, producția de porumb a fost de 10550 kg/ha, în timp ce la o doză dublă de azot producția de porumb a fost de 11670 kg/ha.

Tabelul 5

Influența arăturii de toamnă și fertilizarea la cultura de porumb în cadrul S.C. GT&T TRANS S.R.L.

Figura 2 – Influența arăturii de toamnă și a dozelor de azot

asupra producției de porumb (unde: 1 – 2012, 2 – 2013)

Figura 3 – Arătura de toamnă (original)

4.1.2. Influența arăturii de primăvară asupra producției de porumb

Arătura de primăvară are următoarele dezavantaje:

pierdera unei mari părți din rezerva de apă din sol, fenomen, ce este amplificat de sezonul secetos din țara noastră și a vânturilor de primăvară;

arătura se mărunțește greu, sunt necesare mai multe lucrări, iar patul germinativ este de proastă calitate;

datorită volumului mare de lucrări în primăvară se întârzie semănatul;

culturile răsar neuniform, cu multe goluri, iar în unele situații se ajunge chiar la compromiterea lor;

producțiile obținute pe terenurile arate primăvara sunt mai mici decât în cazul terenurilor arate toamna.

Referitor la influența arăturii de primăvara asupra producției, din tabelul 6 se observă că la o doză de azot de 60 kg s.a/ha, în anul 2012 producția de porumb a fost de doar 4575 kg/ha, în timp ce la o doză dublă de azot, producția de porumb a fost de doar 4675 kg/ha. În anul 2013 producțiile obținute au depășit 9800 kg/ha, la ambele doze de azot. Astfel, în anul 2013 la o doză de 60 kg s.a./ha, producția de porumb a fost de 9850 kg/ha, în timp ce la o doză dublă de azot producția de porumb a fost de 10800 kg/ha. Față de parcelele arate toamna, în anul 2012 producția de porumb a fost mai scăzută cu 595 kg/ha (N60), respectiv 825 kg/ha (N120), iar în anul 2013 producția de porumb a fost mai scăzută cu 700 kg/ha (N60), respectiv 870 kg/ha (N120). Acest fapt poate fi explicat prin influența condițiilor climatice, toamna anul 2012 fiind secetoasă, cu precipitații sub media multianuală.

Tabelul 6

Influența arăturii de primăvară și fertilizarea la cultura de porumb în cadrul S.C. GT&T TRANS S.R.L.

Figura 4 – Influența arăturii de primăvară și a dozelor de azot

asupra producției de porumb (unde: 1 – 2012, 2 – 2013)

Figura 5 – Arătura de primăvară (original)

4.1.3 Influența lucrării cu discul asupra producției de porumb

Pe parcelele unde s-a discuit și nu s-a efectuat aratul, producțiile de porumb sunt variabile la ambele variante fertilizate, din cauza secetei apărute în toamna anului 2012 (tabelul4.3). Astfel în anul 2012, pe parcelele fertilizate cu 60 kg s.a. N/ha producția de porumb a fost de 4925 kg/ha în timp ce la o doză dublă de azot producția de porumb nu a fost semnificativ mai mare față de varianta precedentă (5150 kg s.a. N/ha).

În anul 2013, producțiile obținute au fost mai mari, de 8950 kg/ha (N60), respectiv 10100 kg/ha (N120).

Față de arătura de toamnă, lucrarea cu discul nu a adus niciun plus de producție pentru perioada analizată. Pe parcelele unde arătura de primăvară a fost înlocuită cu lucrarea cu discul, producțiile de porumb au fost mai ridicate în anul 2012 la ambele variante fertilizate, cu 350 kg kg/ha (N60) și 475 kg/ha (N120).

Tabelul 7

Influența lucrării cu discul și fertilizarea la cultura de porumb în cadrul S.C. GT&T TRANS S.R.L.

Figura 6 – Influența lucrării cu discul și a dozelor de azot

asupra producției de porumb (unde: 1 – 2012, 2 – 2012)

Figura 7 – Lucrarea cu discul (original)

4.2. Combaterea buruienilor la cultura de porumb

În agricultură țării noastre, porumbul reprezintă principala plantă de cultură, fiind cultivată pe aproximativ 3 milioane de hectare.

De obicei, suprafețele cultivate prezintă o infestare puternică (peste 80%) cu buruieni mono și dicotiledonate, anuale și perene, extrem de diferențiată, în funcție de condițiile pedoclimatice zonale. Cele mai reprezentative specii de buruieni sunt: monocotiledonate (Setari sp., Echinochloa crus-galli, Sorghum halepense din sămânță și rizomi, Elymus repens, Eriochloa villosa) și dicotiledonate (Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Solanum nigrum, Xanthium strumarium, Polygonum sp., Sinapis arvensis, Raphanus raphanistrum, Stellaria media, Thlaspi arvensis, Hibiscus trionum, Datura stramonium, Abutilon theophrasti, Cirsium arvense, Convolvulus arvensis, Sonchus arvensis).

Metodele preventive folosite în combaterea buruienilor sunt: carantina, folosirea la semănat a semințelor condiționate, pregătirea corespunzătoare a gunoiului de grajd folosit la fertilizare, evitarea răspândirii semințelor de buruieni prin intermediul animalelor, distrugerea focarelor suplimentare de infestare cu buruieni, curățarea apelor de irigat de semințe de buruieni, recoltarea corectă și la timp a culturilor agricole.

Combaterea buruienilor prin sistemul clasic cuprinde urmatoarele măsuri: lucrarea cu sapa rotativă, prașile mecanice și manuale; un rol important a ocupat și este posibil să ocupe
lucrarea cu sapa rotativă în perioada când plantele au 4 – 5 frunze, o dată sau de două
ori. În acțiune, acestă unealtă afânează solul la suprafață și distruge buruienile abia
răsărite sau încolțite. Sapa rotativă trebuie să lucreze numai pe timp frumos, cu soare și
numai când plantele sunt puțin "ofilite", deci după ce s-a ridicat roua. În caz contrar plantele prea turgescente se pot rupe usor sub acțiunea sapei rotative.

Prășitul este o importantă lucrare de îngrijire a unui lan de porumb, deoarece prin aceasta se realizează în primul rând combaterea buruienilor, dar și îmbunătățirea permeabilitații solului, aerisirii și regimului termic.

În cultura porumbului, sunt necesare trei prașile mecanice între rânduri. Prima prașilă mecanică se execută timpuriu, cu viteză redusă – 4 km/oră, la scurt timp după răsărirea porumbului; a doua, după 14 – 15 zile, iar a treia, după 15 – 20 zile de la prașila a doua, cu o viteză de 10 -12 km/oră.

În cadrul fermei G&T Trans, combaterea buruienilor pentru perioada analizată s-a efectuat astfel:

1. Pentru perioada 2011 – 2012 combaterea buruienilor s-a efectuat preemergent cu erbicidul Guardian(Acetoclor) în doză de 2 l pe ha, pentru a combate Sorghum halapense, Cirsium arvense, Solanum nigrum și Convolvulus arvensis, buruieni predominante în cultură. Postemergent, s-a aplicat Mustang și un erbicid pe baza de Nicosulfuron.

Producția medie obținută în anul agricol 2011 – 2012 a fost 4999 kg/ha.

2. Pentru perioada 2012 – 2013 combaterea buruienilor s-a efectuat preemergent cu erbicidul Guardian în doză de 2 l pe ha. Postemergent s-a aplicat erbicidul Mustang în doză de 0,6 l pe ha, pentru a combate buruieni precum Galium aparine, Matricaria spp., Cirsium arvense și un erbicid pe bază de Nicosulfuron pentru buruienile monocotile.

Producția medie obținută în anul agricol 2012 – 2013 a fost de 10320 kg/ha.

Figura 8. Influența combaterii buruienilor asupra

producției de porumb (unde: 1 – 2012, 2 – 2013)

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

În anul 2012 pe parcelele arate toamna s-au obținut producții ridicate, față de celelalte lucrări ale solului, la ambele doze de azot. Comparativ cu anul 2013, producțiile obținute sunt mai mici, datorită secetei apărute în cursul anului 2012;

În anul 2012 la o doză de 60 kg s.a. N/ha, dar și la o doză dublă de N, arătura de toamnă a adus spor de producție față de celelalte lucrări ale solului;

În anul 2013, la fel ca și in anul precedent, aratura de toamnă a adus sporuri de producție în ambele situații față de celelalte lucrări ale solului.

Arătura de primăvară nu a adus niciun spor de producție față de arătura de toamnă, dar a adus sporuri de producție față de lucrarea cu discul, în anul 2013, în ambele situații de fertilizare.

Lucrarea cu discul a adus sporuri de producție doar față de arătura de primăvară, în anul 2012 la ambele doze de azot.

În ceea ce privește combaterea buruienilor, pentru perioada analizată s-au folosit diferite erbicide:Guardian(Acetoclor), aplicat preemergent, Mustang și GAT Motion (Nicosulfuron) aplicate postemergent.

În anul 2012 s-au efectuat trei lucrari cu prașila mecanică pentru combaterea buruienilor, dar mai ales pentru blocarea vaselor capilare ale solului, reducând astfel pierderile de apă prin evaporare pe timp de secetă.