Sisteme de Crestere la Iepuri

BIBLIOGRAFIE

Bucătaru N., Maciuc V., 2005 – Afaceri în creșterea iepurilor de casă și animalelor de blană, Chișinău,

Bud, I., 1998 – Creșterea și valorificarea iepurilor, animalelor de blană și vânatului, Timișoara.

Bura M., 1995 – Iepurii de casă, creștere și valorificare, [NUME_REDACTAT] București;

Costăchescu E. și Ciudin E., 2000 – Iepuri, creștere valorificare și patologie, [NUME_REDACTAT] Iași;

Costăchescu E., 2002 – Iepuri, animale de blană și vânat, [NUME_REDACTAT] Iași;

Costăchescu E., 2012 – Cunilicultura, Notițe de curs;

Dinescu S. și colab., 2002 – Creșterea animalelor de fermă, volumul III, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], V., 2003 – Principiile de bază de creștere a iepurilor domestici, [NUME_REDACTAT] P. și colab., 2002 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Iași;

Rebreanu L., 1989 – Creșterea iepurilor de casă, [NUME_REDACTAT] București;

[NUME_REDACTAT], 2002 – Tehnologia creșterii iepurilor de casă – [NUME_REDACTAT], București;

[NUME_REDACTAT] Elena, 1998 – Creșterea iepurilor și a animalelor de blană – [NUME_REDACTAT], Agricolă, București;

Roșca P., 2004 – Reproducția animalelor domestice, [NUME_REDACTAT];

Tănase D., 1994 – Biologia reproducerii animalelor mici, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la [NUME_REDACTAT].

CUPRINS

CUPRINS

Lista tabelelor

Lista figurilor

INTRODUCERE

IMPORTANȚA CREȘTERII IEPURILOR

Importanța creșterii iepurilor trebuie privită prin prisma produselor care se obțin de la această specie de animale. Pe lângă acestea, trebuie avute în vedere și alte particularități ale speciei care îi dau o importanță deosebită în cadrul zootehniei și anume: intervalul mic dintre generații, prolificitatea ridicată, adaptare bună la creșterea în sistem intensiv, carnea cu calități superioare, pielicele și blănițe valoroase.

Produsele principale ale iepurilor sunt:

– carnea,

– lâna,

– blana, la care se mai adaugă: pielea și părul,

Carnea provenită de la iepuri are următoarele calități:

– este dietetică;

– are valoare nutritivă ridicată;

– are digestibilitate ridicată;

– însușiri organoleptice și culinare deosebite;

– bogată în proteină brută (21-22%);

– grăsimile au un conținut mai bogat în acid palmitic, și acid linoleic;

– este recomandată tuturor consumatorilor și în special copiilor, bătrânilor, suferinzilor de boli ale aparatului digestiv.

În anul 2012 (fig. 1) producția de carne de iepure la nivel mondial este de 1,2 milioane tone (FAO) cu o creștere de 13,5% față de 2004. Patru țări produc 72% din producția mondială: China (450.000 t), Italia (220.000 t), Spania (110.000 t), Franța (80.000 t). Deși UE este în topul zonal cu 515.000 tone producția reprezintă doar 1,2 din producția de carne a UE.

Asociația crescătorilor de iepuri din Franța (Filiere cunicole francaise) a făcut următoarele evaluări ale situației consumului și producției, de carne de iepure.

Fig. 1 Producția de carne în Europa în anul 2012 (FAO)

La nivel mondial, producția de carne de iepure este foarte diferită fiind influențată în special de preferințele consumatorilor (fig. 2).

Fig. 2 Producția mondială de carne de iepure – 2012 (FAO)

După cum se poate observa din figura de mai sus, cea mai mare producție de carne de iepure realizată la nivelul anului 2012 a fost de 684.000 t, fiind realizată în Europa de vest, fiind urmată de Asia de est cu 520.000 t și de Europa de est cu 326.000 t. Cea mai mica producție de carne de iepure a fost înegistrată în Oceania, respectiv 2000 t.

Evoluția producției de carne de iepure din Europa este prezentată în figura 3. Dintre țările Europei, cea mai mare producție de carne de iepure s-a obținut în Italia, țară care a înregistrat o creștere a acestei producții în mod continuu.

Fig. 3 Evoluția producției de carne de iepure în [NUME_REDACTAT] de carne de iepure este foarte diferit la nivel mondial (fig. 4).

Fig. 4 Consumul mondial de carne de iepure – 2012 (FAO)

Analizând datele din figura 4 se constată că consumul mondial de carne se suprapune în general cu producția cu excepția Asiei de est. Un consum mediu de 1,735 kg de carne pe cap de locuitor a fost în Europa de Vest, urmat de 0,908kg/cap locuitor înregistrat în Europa de Est.

Lâna provenită de la iepuri reprezintă un produs cu caracter de unicitate în zootehnie datorită:

– compoziției fibroase deosebite;

– lungimii mari a firelor;

– fineții remarcabile;

– însușiri superioare de elasticitate, plasticitate și rezistență;

– ușoară, cu aspect pufos, se poate vopsi intr-o multitudine de culori;

se recoltează aproape fără impurități (randament 97-99%).

Blana provenită de la iepuri are următoarele caracteristici:

– articole de mare importanță vestimentară;

– bine apreciate și larg utilizate;

– durabilitate mai redusă decât cea a blănurilor prețioase;

– foarte ușoare ;

– în funcție de rasă prezintă un foarte mare număr de culori;

– densitate foarte mare a firelor.

Practic, creșterea iepurilor este o afacere deosebit de profitabilă, deoarece aceste animale se înmulțesc repede, nu sunt pretențioase și pot fi valorificate în cicluri de câte două, trei luni.

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL I

SISTEME DE CREȘTERE LA IEPURI

Iepurii de casă pot fi crescuți în diferite sisteme care se clasifică în funcție de o serie de criterii cum ar fi: scopul producției (producția de carne, blănițe, păr, divertisment), ritmul reproducției (sezonier, permanent), densitatea pe unitatea de suprafață, gradul de intensivizare a producției (extensiv, semiintensiv și intensiv).

În funcție de aceste criterii, sistemele tradiționale de creștere sunt: extensiv, semiintensiv și intensiv.

1.1.Sistemul extensiv

Sistemul extensiv reprezintă cel mai vechi sistem de creștere a iepurilor, cunoascut de pe vremea romanilor, timp în care creșterea iepurilor se făcea în libertate, în rezervații numite “leporarii” sau garene. Aceste sisteme au evoluat spre diferite variante de creștere mai perfecționate.

O variantă îmbunătățită de creștere a iepurilor în sistem extensiv este creșterea în voliere sau țarcuri. Astfel se limitează o suprafață de 50-60 m2 cu gard din plasă de sârmă în care se întreține o femelă cu produșii săi, sau puii înțărcați. Din aceste țarcuri iepurii au acces liber în padocuri și șoproane. Hrana este asigurată parțial din vegetația din țarcuri și prin administrarea suplimentară de masă verde, grosiere și concentrate. Apa se administrează în adăpători simple. Monta se realizează dirijat prin introducerea femelelor în țarcul masculului. Această variantă de creștere prezintă dezavantajul că se pot transmite unele boli infecțioase și se folosește o suprafață mare de teren. Are avantajul că utilizează terenurile nerentabile sau construcțiile vechi lăsate în conservare (Rebreanu, L., 1977).

O altă variantă a acestui sistem este creșterea iepurilor la sol în grajduri sau șoproane dezafectate. Se formează grupuri de câte 5-6 femele și un mascul. În pardoseala de pământ a adăposturilor ieproaicele își sapă cuiburi unde își amenajează locuri de fătare și cresc puii în perioada de alăptare. Hrănirea animalelor în această variantă se realizează cu masă verde, grosiere, suculente și concentrate administrate în jgheaburi simple. Adăparea se face cu adăpători semiautomate sau în diferite vase cu înălțime mică. Această variantă de creștere asigură o bună supraveghere a animalelor, elimină spațiul suplimentar neutilizat (pentru o femelă cu pui este necesară o suprafață de 15-20 m2). Se recomandă acest sistem pentru crescătoriile de tip familial (Bura, M., 2006).

În ultimii 5-6 ani a fost emisă ideea amplasării fermelor de iepuri în “aer liber”, deoarece se reduc cheltuielile cu investițiile, iar condițiile de creștere sunt apropiate de condițiile ecologice în care s-a format și dezvoltat această specie.

S-a recomandat specializarea crescătoriilor astfel încât să se realizeze o creșterte pe cicluri de producție și anume: reproducție, îngrășare, animale de agrement și de laborator.

Sistemele de creștere sub șoproane și în aer liber sau în cuști climatizate sunt recomandate sectorului de îngrășare și prezintă caracteristicile prezentate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1.

Caracteristicile sistemului de creștere în aer liber

(Bura, M., 2006)

Pentru gospodăriile populației se recomandă amenajarea crescătoriei lângă locuință, într-un spațiu semideschis cu cazare în cuști din diferite materiale , utilizând diferite sisteme de umbrire.

La noi, creșterea în aer liber se realizează în sistemul semiintensiv.

1.2. Sistemul semiintensiv

Sistemul semiintensiv- este cunoscut și sub denumirea de sistem gospodăresc, este cel mai răspândit în crescătoriile de tip familial, necesitând totuși o serie de amenajări în funcție de numărul de iepuri ce se cresc.

Sistemul semiintensiv se practică in crescătorii care au capacitatea de a găzdui un număr de femele cuprins intre 40 si 100, in adăposturi special amenajate, unde animalele beneficiază de toate condițiile de microclimat necesare unei dezvoltări corespunzătoare (Winkelmann, J., 2008).

In vederea realizării unei crescătorii semiintensive trebuiesc respectate o serie de condiții după cum urmează (Rebreanu, L., 1977):

– terenul trebuie să fie uscat, să asigure evacuarea rapidă a apelor provenite din precipitații, să nu fie amplasat pe direcția vanturilor dominante iar panza freatică să fie la o adancime suficient de mare;

– accesul in unitate să poată fi realizat fără dificultate, indiferent de anotimp;

– asigurarea unei surse permanente de apă potabilă pentru adăpat dar si pentru igienizarea utilajelor, respectiv a adăposturilor;

– asigurarea unei surse permanente de energie electrică.

În acest sistem se pot crește iepuri pentru producția de carne, lână și blănițe. Iepurii se înmulțesc în aceste condiții în spațiul unei cuști. Creșterea se poate face în cuști individuale sau colective.

Creșterea în cuști individuale este cea mai răspândită pentru iepurii de lână, iar pentru carne se recomandă cuștile colective. Femela este cazată într-o cușcă prevăzută cu hrănitoare, adăpătoare și cuib de fătare. Fiecare mascul (un mascul pentru 8-12 femele) este cazat într-o cușcă asemănătoare, dar fără cuib de fătare. Pentru împerechere femela este adusă în cușca masculului.

Considerăm că este util să descriem principalele componente ale unei cuști.

Podeaua este cea mai importantă componentă și trebuie să fie astfel contruită încât se poate igieniza ușor, să nu lezeze membrele iepurilor, să fie comodă pentru odihnă și mișcare, și să permită animalului să se culce pe laterală, destins (fiind necesară o suprafață de 930 cm2/kg greutate vie). Podeaua poate fi de diferite tipuri: compactă din lemn, sistem grătar din șipci, mixtă cu partea anterioară compactă și cu partea posterioară tip grătar și din plasă de sârmă.

Fațada cuștii este confecționată dintr-o ramă de lemn pe care se fixează o plasă de sârmă cu ochiurile de 3 x 3 cm.

Pereții laterali sunt confecționați din rame de lemn, tablă sau plasă de sârmă.

Spatele cuștii se confecționează din material compact pentru a proteja iepurii de intemperii.

Plafonul cuștii se confecționează din material compact.

Pentru întreținerea unui efectiv mai mare de iepuri cuștile se vor suprapune pe 2-3 nivele dispuse câte 3 sau mai multe pe fiecare nivel formând un corp comun cunoscut sub numele de baterie.

Acoperișul bateriei este într-o singură pantă în partea anterioară având streașină pentru eliminarea apei rezultate din precipitații. Bateriile confecționate în întregime din metal sau din plasă de sârmă se amplasează în încăperi sau sub umbrare.

Cuștile folosite pentru întreținerea iepurilor trebuie să aibă hrănitori separate pentru fibroase și concentrate care se fixează pe fațada cuștii sau pe pereții laterali.

Hrănitorile pentru concentrate pot fi simple, semiautomate sau automate.

Hrănitorile pentru fibroase (iesle sau jgheab) sunt confecționate din plasă de sârmă sau vergele de metal și sunt fixate pe pereții laterali ai cuștii.

Adăpătorile pot fi simple confecționate din tablă; semiautomate sau automate .

Cuibul de fătare se amplasează în cuștile iepuroaicelor de prăsilă și este confecționat din lemn sau material plastic și va avea următoarele dimensiuni: lungimea 50 cm pentru rasele mici și mijlocii și 70 cm pentru rasele mari; înălțimea și lățimea de 35 cm pentru rasele mici și mijlocii și de 45 cm pentru rasele mari, iar orificiul de acces va avea un diametru de 18-22 cm. Spre interior acest orificiu este prevăzut cu un prag pentru a reține așternutul în cuib și eventualii puișori prinși de mamela femelei (Costăchescu, Elena, 2000).

1.3.Sistemul intensiv

Sistemul intensiv de creștere a iepurilor de casă este un complex tehnologic unitar cu o reglare și coordonare perfectă între necesitățile fiziologice ale iepurilor și adăposturi, utilaje, microclimat, reproducție, flux tehnologic, probleme sanitar veterinare. Aceste aspecte se concretizează în producții mari de carne respectiv număr mare de produși pe femelă pe m2 de hală sau cușcă.

Sistemele intensive de crestere asigură realizarea unui flux tehnologic unitar, printr-o perfectă coordonare a cerințelor fiziologice ale iepurilor cu materialul biologic pentru reproducție, selecția stiințifică pe baze genetice, alimentația rațională, adăposturi corespunzătoare, condiții optime de microclimat, aplicarea măsurilor de profilaxie generală sanitar-veterinară etc, care constituie ansamblul condițiilor de exprimare a potențialului genetic al iepurilor, condiții de care ne vom ocupa in continuare (Bura, M., 2000).

Fermele de tip industrial din țările dezvoltate cresc mii si chiar zeci de mii de femele în sistem intensiv.

Cele mai utilizate sisteme de creștere industrială a iepurilor sunt:

– creșterea în baterii supraetajate

– creșterea în baterii orizontale – în cuști tip “Flat-Deck”

În creșterea industrială se folosesc baterii din metal și plasă metalică care sunt amplasate în hale cu microclimat (ventilație, temperatură) dirijat. Caracteristic pentru aceste baterii este amplasarea cuștilor pe unul sau mai multe etaje; la amplasarea pe mai multe etaje se recomandă ca înălțimea pardoselei cuștii superioare să nu fie mai mare de 150-160 cm, pentru a ușura munca și îngrijirea efectivelor de animale de către un îngrijitor de talie mijlocie.

Cuștile sunt de diverse forme și concepții, între nivele de cuști se așează tăvi pentru colectarea dejecțiilor sau planuri înclinate prin care se dirijează dejecțiile către canale colectoare care sunt așezate în spatele cuștilor. Tipul de baterie pe mai multe etajeeste folosit în unele țări dar se consideră o restrângere a utilizării lor, datorită faptului acestea sunt mai greu de igienizat, iluminatul este uniform, se menține un microclimat necorespunzător ca urmare a suprafețelor mari de evaporare a dejecțiilor.

Cu toate că spațiul din hală este mai bine folosit, cu bateriile etajate, se obțin frecvent, producții mai mici raportate la m2 de pardoseală și cu eficiență economică mai mică, decât în cazul utilizării bateriilor de cuști amplasate pe un singur nivel.

Dintre bateriile pe mai multe etaje, cele mai cunoscute sunt:

Bateriile de tip danez, la care principalele dimensiuni sunt următoarele: lungime 128 cm, adâncime 80 cm, înălțime 60 cm pentru fiecare nivel (în această dimensiune se include și înălțimea tăvii de colectare a dejecțiilor care este de 15 cm).

Cuștile sunt dispuse pe trei niveluri, fieare nivel fiind alcătuit din două cuști amplasate spate în spate separate între ele printr-un perete confecționat din tablă. Peretele posterior este compact, pereții laterali și cel frontal sunt confecționați din bare metalice și sunt demontabili. Pardoseala este confecționată din plasă de sârmă cu ochiurile de 15×15 mm. Dejecțiile sunt colectate într-o tavă ce se găsește sub fiecare cușcă. La mijlocul peretelui frontal, la fiecare nivel, se găsește câte un buncăr în care se administrează nutrețurile combinate granulate, iar pe pereții laterali sunt fixate jgheaburi pentru administrarea nutrețurilor verzi, suculente sau grosiere.

Bateriile de tip californian (piramidele) au cuști dispuse pe două niveluri și au formă piramidală, dejecțiile cad direct pe pardoseala adăpostului. O astfel de baterie este formată din 8 cuști, câte 4 pe fiecare nivel. Cuștile sunt confecționate din plasă de sârmă. Pe peretele frontal se găsește ușița care se deschide anafară și care are sudate pe partea internă 2 bare mici din metal care permit fixarea cutiei de fătare; în acest fel există posibilitatea de a se obține o suprafță mai mare a cuștii în timpul perioadei de alăptare. Tot pe aceste perete se găsește buncărul pentru hrană și adăpătorul fixat printr-un inel metalic.

Pentru creșterea tineretului se folosește bateria de tineret de tip danez care are lungimea de 3 m, lățimea de 2 m și înălțimea de 0,7 m, care cuprinde 2 comportatimente separate prin hrănitorul pentru nutrețuri grosiere. Bateria confecționată din plasă de sârmă cu ochiurile de 15×15 mm este fixată pe schelet de fier cornier. Pardoseala este de asemenea din plasă de sârmă, dejecțiile cad pe o tavă fixată sub pardoseala cuștii. Pentru administrarea nutrețurilor concentrate se folosește un hrănitor semiautomat, iar adăpătorile sunt simple.

Bateriile pentru creșterea iepurilor la care cuștile sunt așezate pe un singur nivel se numesc baterii orizontale pe un rând sau “[NUME_REDACTAT]”. Cuștile care alcătuiesc aceste baterii pot fi așezate pe un singur șir sau pe două șiruri în acest caz modul lor de așezare este spate în spate.

În decursul timpului aceste baterii au cunoscut diferite îmbunătățiri, ceea ce a permis existența unui număr mare de tipuri de cuști care sunt utilizate în creșterea industrială a iepurilor de casă, modul de diferențiere constând în felul în care sunt montate cuștile în compunerea bateriei. Din acest punct de vedere se pot întâlni următoarele tipuri de baterii:

Bateria “[NUME_REDACTAT]” simplă se compune din cuști confecționate în întregime din plasă de sârmă sudată prin puncte și protejată împotriva coroziunii prin zincare (fig..) Forma și dimensiunile cuștilor sunt diverse în funcție de rasă sau preferințele crescătorului, dar toate se bazează pe faptul că trebuie să asigure confort pentru animale, să fie ieftine, durabile, ușor de dezinfectat și să ușureze activitatea crescătorului. Aceste baterii se amplasează în adăposturi cu microclimat dirijat

Printre avantajele pe care le prezintă acest tip de baterie se poate enumera: posibilitatea supravegherii mai bine a iepurilor din punt de vedere zootehnic și sanitar, dezinfecția cuștilor se face mai ușor, prin ventilația forțată și controlul temperaturii; s-a îmbunătățit mult microclimatul din hală, reproducția se face dirijat, hrănirea se face cu nutreț combinat, iar pentru adăpare se folosesc adăpători automate.

Condițiile de microclimat create în aceste hale permit folosirea unui material biologic ameliorat, mai sensibil, dar cu însușiri productive superioare, folosindu-se în acest scop hibrizii industriali.

Acest tip de baterie prezintă și unele dezavantaje cum ar fi: gunoiul trebuie evacuat des, ceea ce duce la emanarea total controlată, viciindu-se microclimatul și favorizând bolile respiratorii.

Bateria orizontală pe un rând cu culoar pentru masculi. Caracteristic pentru această baterie este faptul că un grup de 8-12 cuști pentru femele, dispuse pe unul sau două rânduri, au o deschidere liberă spre un culoar larg de 20-25 cm. În acest culoar se așează masculul care are acces în cuștile femelelor. Femelele nu pot ieși din cușcă, datorită faptului că la gât li se aplică o zgardă sau un colier. Masculul poate circula în toate cuștile și ca urmare se efectuează monta liber, în momentul cel mai potrivit când femela acceptă masculul. Perioadic se face diagnosticul gestației iar femelele gestante se transferă în altă cușcă sau rămân în cușca respectivă dar se blochează deschiderea de legătură spre culoarul masculului.

Sistemele de hrănire și adăpare, sunt asemănătoare celor descrise la celelalte tipuri de cuști. Acest tip de cuști prezintă avantajul că ușurează procesul de reproducție, dar se consideră că are și unele dezavantaje între care cel mai important constând în faptul că femela poate fi deranjată de mascul după montă, până la diagnosticarea gestației.

Bateriile din perete în perete sau “[NUME_REDACTAT]” – “wall to wall”, sunt baterii orizontale pe un rând care ocupă prin cuști întreaga suprafață a halei din perete în perete. Aleele de deservire sunt suspendate deasupra cuștilor, ca urmare spațiul din intervalul halelor este mai bine folosit, prin mărirea densității cuștilor. Gunoiul se evacuează la intervale mari prin uși care sunt plasate sub nivelul cuștilor. Ventilația se face de sus în jos, aerul curat pătrunde liber prin partea superioară a halei, trece peste cuști și este evacuat prin zona inferioară.

Dezavantajul pe care îl prezintă acest tip de baterii este poziția de lucru aplecată a îngrijitorului, iar supravegherea zooveterinară este mai dificilă.

Bateriile “Flat-Deck” montate pe fose profunde reprezintă încununarea eforturilor pentru perfecționarea continuă a creșterii iepurilor de casă, în sistem intensiv-industrial. Acest tip de baterii prezintă importanță deosebită în primul rând din punct de vedere economic, apreciindu-se a fi cea mai perfecționată formă de creștere a iepurilor de casă.

În țara noastră folosirea bateriilor “Flat-Deck” montate pe fose profunde a fost pusă în aplicare în cadrul “Programului privind dezvoltarea producției de carne de iepure”, atât în ferme de selecție, în complexe mari (de 1000 t iepuri vii/an), în crescătorii de tip familial.

Adăposturile folosite sunt construcții speciale (hale din beton, cărămidă sau panouri de aluminiu și poliuretan) care necesită investiții mari; halele sunt fără ferestre și dispun de un sistem propiu de încălzire și ventilație. Unitatea funcțională a acestor hale o reprezintă un grup de două compartimente (celule) unul pentru maternitate și altul Pentru tineret, separate între ele printr-o cameră de legătură (tampon) numită “sas”.

Dimensiunile halelor tip pentru iepuri se construiesc mai ales în I.Av.S. sunt următoarele: lungimea 101 m, lățimea 12 m (celula); în interiorul halei se separă cele două compartimente, lungimea fiecărui compartiment fiind de 48 m, iar lățimea de 11,7 m; camera de legătură are lungimea de 5 m și lățimea de 11,7 m.

În interiorul fiecărui compartiment se construiesc câte 5 fose elevate pe care sunt montate baterii tip “Flat-Deck”.

Fosa profundă servește atât la colectarea și depozitarea pe o perioadă mai lungă de timp (1-3 ani) a dejecțiilor și ca suport pentru fixarea cuștilor cât și pentru ventilație.

Fosa este formată din 2 pereți laterali cu o parte profundă și una elevată și două canale paralele, alipite pereților fosei.

Fosa elevată a fosei este de 50-65 cm pentru a permite amplasarea cuștilor la înălțime convențională de lucru, partea profundă, are adâncimea variabilă de la 1 la 1,5 m, considerând că în fiecare an grosimea stratului de dejecții colectate este de 0,40-0,50 m.

Canalele de ventilație sunt delimitate de placa aleei de circulație și partea profundă a pereților fosei, ele sunt dotate cu ventilatoare care evauează parțial aerul viciat

Sub placa de circulație sunt plasate pe ambele părți ale fosei orificiile de ventilație, care fac legătura între fosa propriu-zisă și canalul de ventilație – aceste orificii au dimensiunea de 20×20 cm2 și sunt așezate din 2 în 2 m pe fiecare perete a fosei.

În cadrul acestui sistem se practică ventilația prin depresiune – aerul circulă de sus în jos, pătrunde prin prizele de aer – peste cuști și se elimină sub nivelul cuștilor prin orificiile de pe pereții laterali ai părții profunde a fosei în culoarul de ventilație (de sub aleea de acces), de unde este eliminat în exterior cu ventilatoare. Pe fose se fixează suportul cuștilor prin introducerea sa într-o șină suport care este fixat pe pereții laterali ai fosei. Cuștile folosite sunt de două tipuri: maternitate și respectiv de tineret fiind confecționate din panouri plasă de sârmă sudată prin puncte și protejată împotriva coroziunii, prin zincare.

Diametrul sârmei folosite la confecționarea panourilor cuștilor este de 2 mm; ochiurile plasei ce compun părțile laterale ale cuștii au dimensiunea de 2×2 cm. Plasa folosită pentru confecționarea pardoselei, a spatelui, a plafonului și a fațadei cuștii are ochiurile de 20×5 mm. Părțile componente ale cuștilor se asamblează cu ajutorul unor cleme de tablă. Părțile laterale ale cuștilor se fixează la șinele de suport care au rolul de a sprijini cușca pe suportul propriu-zis.

Cușca de maternitate, are forma unui paralelipiped cu următoarele dimensiuni: înălțimea 31 cm, lățimea 49 cm, adâncimea 56 cm, în plafonul cuștii este detașat un orificiu în care se introduce hrănitorul care este confecționat din tablă zincată și are o formă de paralelipiped deschis în partea de sus, pentru a permite introducerea hranei, iar fundul este concav pentru a permite alunecarea furajului.

Pe peretele frontal al cuștii de maternitate se atașează cuibul de fătare, care are de asemenea forma unui paralelipiped cu lățimea de 49 cm, înălțimea 31 cm și adâncimea de 25 cm.

În peretele din spate a cuibului există o decupare de 15×15 cm, care comunică cu peretele frontal al cuștii și permite accesul iepurilor în cuib. Adăparea se asigură prin adăpători automate care se compun din bazin de apă, conducta de distribuire (care străbate întreaga baterie de cuști de la un capăt la altul), în adăpătoarea automată care poate fi cu pipă sau cu ponton.

Cușca de tineret, este folosită pentru întreținerea tineretului de la înțărcare până la sacrificare sau pentru întreținerea unui iepure adult (fig..). Dimensiunile acestei cuști sunt următoarele: înălțimea 31 cm, lățimea 49 cm, adâncimea 65 cm. Hrănitorul este confecționat din tablă zincată și are formă dreptunghiulară cu partea inferioară înclinată pentru a permite alunecarea furajului. Partea inferioară a peretelui dinspre cușcă are o margine îndoită spre înăuntru pentru a împiedica risipa de furaje. Interiorul hrănitorului este împărțit în 5 compartimente de hrănire, acestea împiedicând totodată ieșirea iepurașilor din cușcă prin hrănitor.

Adăparea se face ca și la cuștile de maternitate. Unul din cele două compartimente ale halei este destinat pentru maternitate respectiv pentru întreținerea reproducătorilor adulți masculi și femele și a tineretului până la vârsta de înțărcare, iar celălalt “de tineret” este folosit pentru creșterea tineretului de la înțărcare până la livrare.

Camera de legătură – sasul – care leagă cele două compartimente are un rol multiplu: împiedică pătrunderea curenților de aer reci direct în celule, la înțărcare evită scoaterea puilor afară când aceștia se mută din compartimentul de maternitate în cel pentru creșterea tineretului, servește ca depozit de furaje pentru câteva zile, evitând golurile în aprovizionarea cu furaj; reprezintă și un filtru sanitar-veterinar al halei.

1.4. Probleme speciale în creștere a iepurilor

Se știe că iepurele este un animal fricos. Această particularitate are drept consecință o suprasolicitare a glandelor suprarenale provocând o secreție de adrenalină care poate duce la tulburări circulatorii, respiratorii și digestive. Se poate opri chiar și cecotrofia din cauza unui stres puternic.

Zgomotele obișnuite, cum ar fi cele produse de aparatele de ventilație, personalul de deservire, manipularea utilajelor, distribuirea furajelor, care se repetă zilnic nu provoacă stres. În schimb, variațiile de temperatura, umiditate, ventilație, zgomotele bruște și neobișnuite duc la puternice tulburări.

Temperatura reprezintă factorul ce exercită o acțiune directă asupra:

stării de sănătate (frigul cauză a bolii respiratorii, iar căldura reprezintă factorul cauzal al indigestiilor și afecțiunilor respiratorii);

a reproducției, nesatisfăcătoare în perioadele calde din cauza numărului mare de monte infecunde și diminuarea spermatogenezei și dorinței de acuplare;

a indicelui de consum și a apetitului, ca efect al energiei cheltuite, pentru reglarea temperaturii corpului.

Iepurele își corectează comportamentul său alimentar funcție de natura furajului și temperatura mediului ambiant. Consumul de furaje crește la temepraturi scăzute și la temepraturi ridicate. Prud'hon a demonstat acest lucru obținând următoarele date prezentate în tabelul 1.2.

Tabelul 1.2.

Variația consumului de furaje și apă funcție de temperatură

(Rebreanu L., 2002)

Iepurele își menține constantă temperatura corpului prin:

oxidarea nutrețurilor consumate sau a rezervelor din organism (pentru a-și produce căldura corpului);

de asemenea trebuie să elimine căldura, la nivelul întregii suprafețe corporale (cădura sensibilă) și sub formă de vapori eliminați mai ales pe cale respiratorie (căldură latentă).

Echilibrului termic se realizează prin mărirea sau micșorarea suprafeței corpului în contact cu mediul; prin ritmul respirator și mai ales prin urechi ce joacă un rol important în reglarea temperaturii corpului prin vasoconstricție sau vasodilatare.

Temperaturile minime și maxime influențează mult indicele de consum, mai ales la tineret, existând un echilibru între prețul furajului și prețul încălzirii halelor în perioadele reci.

În perioada căldurilor mari este necesar să se mențină temperaturi mai scăzute, pentru a evita scăderea peformanțelor pierderilor și reducerea mortalităților legate de excesul de căldură. Aceasta se menține prin ventilație și stropire cu apă a aleilor de acces între rândurile de cuști.

Umiditatea – nu ridică probleme deosebite pentru iepuri. Observațiile au arătat că iepurii sunt sensibili la o umiditate scăzută (sub 55%) și sunt rezistenți la umiditate ridicată (aspect explicat prin faptul că iepurii sălbatici stau pe pământ în condiții de umiditate de peste 90%).

Limitele confortului optim pentru umiditate sunt de 65-80% nivel atins fără instalați speciale. Umiditatea devine un factor agresiv în condițiile când temperatura depășește limitele confortului. La temperatură corporală ridicată și la o umiditate scăzută, căldura latentă sub formă de vapori nu mai poate fi evacuată ducând la instalarea stării de prostrație a animalelor. La tempersturi scăzute și umiditate ridicată frigul devine accentuat, pierderile de căldură din organism se accentuează ducând la afecțini respiratorii și digestive.

Ventilația – la această specie joacă un rol deosebit. Cu ajutorul ventilației se îndepărtează aerul viciat din adăpost se evacuează gazele nocive, scade temperatura și excesul de umiditate.

Procentul de reînnoire a aerului din adăpost trebuie să asigure repartiția uniformă a aerului nou introdus în adăpost, iar viteza aerului să se situeze între limitele de confort. Între factorii de microclimat există o serie de relații cum ar fi:

între temperatură și umiditate (la o umiditatea ridicată, temperatura de este 25ºC, iar la temperatura de 10ºC devine mortală;

viteza aerului și temperatura (viteze mai mari de 0,03-0,40 m/s) sunt suportabile mai bine la temperaturi mai ridicate);

viteza aerului – reînnoirea acestuia (pentru un volum stabil și o suprafață de evacuare dată , viteza aerului condiționează reînnoirea aerului);

volumul adăpostului – reînnoirea aerului (pentru un volum mai mare, reînnoirea și viteza aerului scad).

În concluzie, viteza aerului la nivelul cuștilor de 0,30-0,40 m/s sunt acceptabile pentru iepuri în sezoanele calde, iar iarna valorile se reduc între 0,10-0,20 m/s. Normele de ventilație acceptate la ora actuală variază de la 1-3 m3/h/kg greutate vie funcție de temperatura ambiantă (vara 3, iarna 1-1,5).

Cercetările efectuate în creșterea iepurilor, au dus la determinarea următoarelor limite ale parametrilor de confort, valori ce trebuie asigurate în adăposturile de creștere.

Temperatura, umiditatea, viteza curenților de aer și concentrația în amoniac nu pot fi modificați decât prin nivelul ventilației, iar dificultatea constă în asigurarea vitezei aerului ce reprezintă un factor limitativ.

Lumina este cea care influențează reproducția, iar cercetările efectuate până acum au evidențiat cerințe diferite funcție de rasă, sex sau destinație.

Tabelul 1.3.

Parametrii de confort din adăposturile pentru creșterea iepurilor

(Costăchescu, Elena, 2000)

În sistemul intensiv se aplică același program de lumină pentru masculi și femele și anume 16 ore/zi. În compartimentele de creștere pentru tineret pentru carne se recomandă (iepurele este nocturn) 2-3 ore lumină/zi și o intensitate de 0,5-1 W/m2.

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂȚI ANATOMO-FIZIOLOGICE LA IEPURI

2.1.Particularități ale oaselor la iepure

Oasele craniului se caracterizează printr-o dezvoltare masivă, mai ales cele ale oaselor faciale, prezentând proeminențe ascuțite și tăioase. Fața dorsală este îngustă și prezintă o protuberanță occipitală externă, un proces zigomatic puternic și o regiune nazală foarte lungă.

Fața laterală se caracterizează printr-o arcadă zigomatică subțire. Conductul auditiv este foarte dezvoltat, iar procesul mastoidian și bula timpanică voluminoase. Canalul optic se deschide print-un orificiu comun ambelor orbite. Regiunea facială este lungă cu conturul dorsal convex. Suprafața maxilarului are un aspect “ciuruit” datorită unoer defecte de osificare. Osul incisiv este deosebit de dezvoltat, continuat aboral cu un proces nazal subțire și lung.

Fața ventrală prezintă condilii occipitalului îndepărtați, fosa condiliană ventrală perforată de gaura nervului hipoglos, gaura jugulară îngustă situată înapoia deschiderii ventrale a canalului parotidian. Regiunea palatină este alungită și îngustă anterior. Procesul alveolar al maxilelor este scurt, bine reliefat și săpat de 6 alveole. Diastema este lungă, iar cele 4 alveole incisive sunt situate pe două rânduri.

Fața nucală este lată, iar crestele nucale șterse. Creasta occipitală externă este bine reliefată și tăioasă, gaura occipitală largă și ascuțită dorsal are condilii occipitali dispuși vertical și aproape paralel între ei.

Cavitatea craniană este alungită, fosa cerebrală a temporalului este foarte adâncă, îngustă și conține două fose etmoidale deosebit de adânci.

Cavitatea nazală este lungă cu labirinte etmoidale dezvoltate. Sinusurile paranazale cele mai dezvoltate sunt cele din grupa comeală. Sinusul frontal lipsește, iar sinusurile maxilar și sfenoidal sunt reduse.

Coloana vertebrală este constituită din 6 vertebre cervicale, 12 vertebre toracale, 7 vertebre lombare și 14 vertebre coccigiene, ce prezintă foarte puține deosebiri față de alte mamifere. Atlasul are aripi înguste și detașate de jumătatea caudală a corpului cu incizura alară în unghi drept. Tuberculul ventral este foarte dezvoltat și orientat caudal. Celelalte vertebre toracale prezintă procese spinoase dezvoltate și ascuțite. La vertebrele toracale creasta vertebrală este tăioasă, procesul spinos este aciform, iar procesele amiloarticulare apar sub formă de tuberculi enormi. Vertebrele mamiloarticulare apar sub formă de tuberculi enormi. La vertebrele lombare procesele transversale sunt foarte lungi și orientate latero-cranio-ventral.

Coastele sunt în număr de 12 perechi, din care 7 perechi sternale și 5 perechi asternale. au corpul turtiti, capul costal redus și prezintă înapoia tuberozității costale o apofiză de inserție foarte evidentă.

Sternul cuprinde 5-7 vertebre, cu apendicele xifoidian lățit transversal.

2.2. Particularități morfologice ale mușchilor la iepure

Topografia principalilor mușchi la iepurele domestic.

Principalii mușchi superficiali sunt:

Mușchii pieloși sunt aderenți la stratul profund al pielii, au culoare roz palidă și formează o placă musculară unitară cu continuitate de pe o față pe alta a trunchiului; la cap dintre mușchi se diferențiază mușchii mimicei care conferă o mare mobilitate buzelor, nărilor, pleoapelor și urechilor.

Mușchii masticatori (maseter, temporal, pterigoididieni) sunt bine dezvoltați și prezintă ca și în cazul altor rozătoare o puternică tendință de orientare cranio-caudală, aceștia acționează ca puternici propulsori și retropropulsori ai mandibulei.

Mușchii gâtului din stratul superficial (trapez, cervical, omotransvers, cleidocefalic, sternocefalic) sunt subțiri, întinși, slab delimitați între ei. Cei din straturile profunde (splenius, dințat ventral cervical, semispinal al capului, drepții și oblicii capului, lungul gâtului, multizozii și intertransversarii), sunt mai puternici, cu inserții extinse pe majoritatea vertebrelor cervicale, pe stânca temporalului și pe occipital; aceștia sunt cei care mobilizează coloana cervicală și carnea.

Mușchii superficiali ai spinării (trapez toracal, marele dorsal) au burți musculare largi, aplatizate, continuate cu aponevroze subțiri.

Mușchiul iliospinal este situat în jgheabul vertebro-costal, este deosebit de dezvoltat la această specie, acționând ca puternic extensor al coloanei vertebrale toracale și lombare; este acoperit de o puternică fascie cu aspect sidefiu.

Mușchii abdominali ventrali (oblic extern al abdomenului, oblic intern al abdomenului, transversul abdominal și dreptul abdominal) formează peretele latero-ventral al avității abdominale; comparativ cu alte specii aceștia sunt mai slab dezvoltați având burți musculare aplatizate, continuate cu aponevroze largi și subțiri.

Mușchii inelul inghinal profund și inelul inghinal superficial sunt foarte largi, delimitați de mușchiul oblic abdominal intern. La masculi, în traiectul inghinal (spațiul cuprins între inelele inghinale) se angajează un puternic mușchi cremaster extern (derivat din m.oblic abdominal intern), care înconjoară complet testiculul și cordonul testicular. Traiectul inghinal larg și dezvoltarea deosebită a m.cremaster permit retragerea cu ușurință a testiculului din punga scrotală.

Dintre mușchii abdominali dorsali o dezvoltare deosebită au mușchii psoași, situați pe fața ventrală a vertebrelor lombare; ei acționează ca puternici flexori ai coloanei vertebrale lombare, fiind antagoniști ai mușchiului ileospinal.

Mușchii laterali ai spetei (deltoid, supraspinos, infraspinos, micul rotund) acționează ca abductori ai membrului toracal, în timp ce mușchii mediali ai spetei (subscapular, marele rotund) determină adducția membrului. Prin poziția sa, în afara unghiului de flexie, m.supraspinos acționează ca extensor al articulației umărului, iar prin acțiunea comună a m.deltoid și m.marele rotund are loc flexia aceleiași articulații.

Mușchii antebrațului la iepure prezintă burți alungite, fusiforme, continuate cu tendoane lungi și subțiri. Cei situați pe fața cranială (biceps brahial și femural) sunt puternici flexori ai articulației cotului, iar cei de pe fața caudală (triceps brahial, anconeu, tensor al fasciei antebrațului) sunt extensori.

Mușchii antebrațului prezintă burți musculare fusifome continuate cu tendoane subțiri cei cu acțiune distală au tendoane lungi care se împart în mai multe ramuri, ce se distribuie celor cinci degete, iar cei cu acțiune proximală au tendoane scurte, inserate pe oasele metacrapiene sau pe pisiform.

Mușchii situați pe fața cranială sunt extensori ai articulațiilor carpului (extensor carpo-radial) și ai degetelor (extensor digital comun, extensor digital lateral); cei situați pe fața caudală sunt flexori ai carpului (flexor carpo-radial, flexor carpo-ulnar, extensor carpo-ulnar) și ai degetelor (flexor digital superficial, flexor digital profund).

În regiunea autopodiului, leporidele asemeni carnasierelor, prezintă 3 mușchi interosoși cu burți musculare situate între oasele metacarpiene și mușchii scurți, conferindu-i un anumit grad de independență a mișcărilor față de degetele vecine.

Mușchii crupei și coapsei au mase muculare lungi, puternice, capabile de o contracție amplă și prelungită. Când membrul este în sprijin pe sol aproape toți acești mușchi acționează ca puternici propulsori, facilitând deplasarea animalului în salturi. Când membrul este deplasat de la sol, mușchiul crupei (gluteul superficial, mediu, accesoriu și profund) sunt abductori ai membrului pelvin și extensori ai articulației coxo-femurale, mușchii craniali ai coapsei (tensor al fasciei lata, cvadriceps femural) sunt puternici extensori ai articulației grasetului mușchii caudali ai coapsei (biceps femural, semitendinos, semimembranos) sunt flexori ai articulației grasetului, iar mușchii mediali ai coapsei (gracilis, croitor, pectineu, marele și micul adductor) sunt mai ales adductori ai membrului pelvin.

Mușchii gambei au burți musculare scurte, fusiforme și tendoane lungi – cei de pe fața cranio-laterală, acționează ca flexori ai articulației jaretului (tibial cranial, fibular lung, fibular scurt) și ca extensori ai degetelor (extensor digital lung, extensor digital lateral), iar cei de forță caudală sunt extensori ai jaretului, flexori ai degetelor și flexor digital profund al piciorului.

Mușchii autopodiumului pelvin și femural sunt asemănători cu cei de la membrul toracic.

2.3. Particularități ale aparatului digestiv

Iepurele de casă are un aparat digestiv voluminos, alcătuit din tubul digestiv și glande anexe. Tubul digestiv cuprinde: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subțire (duoden, jejun și ileon) și intestinul gros (cecum, colon rect) deschis la exterior prin orificiul anal.

Cavitatea bucală comunică la exterior cu orificiul bucal ce este delimitat de două buze mobile, cea superioară mai dezvoltată și despicată de un șanț vertical naso-labial. Pielea din această zonă este prevăzută cu numeroși peri tactili, se răsfrânge și pe o porțiune a feței interne a buzelor și a obrajilor până la nivelul primului molar.

Orificiul bucal farinagian este delimitat dorsal de un văl palatin dezvoltat , iar amigdalele sunt proeminente (asemănătoare carnivorelor). Ca organe în cavitatea bucală sunt dinții ce se împart în incisivi și molari. Incisivii superiori sunt dubli, cu creștere continuă, cu smalț mai mult pe fața labială, iar molarii de tip lofodont (cu creste de smalț, dispuse transversal).

În timpul masticației incisivii inferiori alunecă pe suprafața incisivilor superiori până la nivelul celor secundari pe care se sprijină când gura este închisă. Puiul de iepure se naște cu 16 dinți, din care 4 incisivi primari sunt de la început permanenți. Schimbarea dinților de lapte are loc la 18-21 zile și se închide la 2-3 luni..

Limba are corpul dezvoltat, pe fața dorsală se întâlnește o protuberanță lenticulară. Este acoperită de o mucoasă fină prevăzută cu papile, filiforme, fungiforme, două papile caliciforme, două papile foliate.

Faringele este un conduct musculo-membranos comun căilor digestive și respiratorii. Se continuă caudal cu esofagul. Acesta are un lumen uniform.

Esofagul nu prezintă particularități la această specie.

Stomacul reprezintă 4-5% din greutatea tubului digestiv, are forma unei dilatații a acesteia (volumul este de 50-200 ml), plasat retrodiafragmatic și retrohepatic. Este mult recurbat, iar esofagul se deschide la 1/2 micii curburi. Orificiul de comunicare cu esofagul (cardia) și orificiul de comunicare cu duodenul (pilorul) sunt prevăzute cu sfinctere puternice. Această particularitate determină la această specie imposibilitatea de a voma, deci se impune o atenție sporită în igiena alimentației. La rândul său, pilorul nu permite eliberarea din stomac de cantități mari de furaje, determinând starea de plenitutdine permanentă a acestuia.

Intestinul subțire are o lungime de 3-5 m. Duodenul prezintă cele 2 anse (descendentă și ascendentă) foarte lungi; jejunul este suspendat de plafonul cavității abdominale prin marele mezenter care este lung: ileonul, este delimitat de lungimea ligamentului ileo-cecal ce impresionează prin dimensiunea lui. Orificiul ileo cecal este marcat de prezența unei aglomerații limfoide numită “sacul rotund” sau amigdala cecală (de mărimea unui ou de porumbel).

Intestinul gros, se remarcă prin dezvoltarea deosebită a cecumului ce are o lungime de 65-75 cm. Este rulat pe el însăși, descriind aproape 2 ture complete, se termină cu un apendice cecal, lung de 8-10 cm, bogat în foliculi limfoizi. Pereții cecului sunt subțiri și prevăzuți cu o bandă musculară dispusă spiralat, care împrimă organului un aspect boselat. Colonul este situat la origine în mijlocul colacului cecal, este boselat în porțiunea inițială, (boselurile sunt determinate de prezența a două benzi musculare longitudinale). Rectul este lung de 4-5 cm, se deschide prin orificiul anal care apare căptușit la interior cu piele acoperită cu peri pe o întindere de 0,5 cm. Pe părțile laterale ale rectului se găsesc câte două glande anale.

Glandele anexe sunt situate prediafragmatic și postdiafragmatic. În regiunea prediafragmatică se găsesc glanda parotidă, glanda mandibualră, glandele sublinguale și molare, în regiunea postdiafragmatică întâlnim ficatul și pancreasul.

Glandele salivare sunt:

– Parotida este plasată la baza baza urechii, este alungită, și structurată în acini seroși. Prezintă un canal paratiroidian ce traversează mușchiul maseter la marginea lui ventrală.

– Glanda mandibulară este redusă și prezintă un canal lung ce se deschide sub limbă.

– Glandele sublinguale sunt plasate pe părțile laterale ale limbii.

– Glandele molare superioare sunt moderat dezvoltate, iar cele inferioare sunt aglomerate la marginea cranială a m. maseter, apărând la exterior ca o proeminență.

– Ficatul are formă aproape rotundă, o greutate de 100-150 g, prezintând incizuri adânci, care îl împart în mai mulți lobi: lobul drept, lobul pătrat, lobul intermediar stâng și lobul stâng (toți au marginile festonate) și un lob caudat foarte dezvoltat căruia i se descriu trei porțiuni (un corp, un proces caudat și unul papilar).

– Vezica biliară este ascunsă între lobul pătrat și lobul drept al ficatului. Canalul coledoc se deschide în duoden la mică distanță de pilor. Cantitatea de bilă produsă în 24 ore este de 200-230 ml/greutate corporală.

– Pancreasul este alungit între ansele duodenului, are o culoare roz, iar lobulii sunt diseminați între ansele duodenului. Are o greutate de 6,7 g, ceea ce reprezintă 0,1-0,14% din greutatea corporală. Canalul pancreatic se deschide în duoden la 30-40 cm de canalul coledoc.

În cursul creșterii organismului nu toate organele se dezvoltă în același ritm. Evoluția ponderală a tubului digestiv marchează o oprire în jurul vârstei de 11 săptămâni. Pe segmente, se remarcă că o creștere mai accentuată a intestinului subțire față de cel gros între 3-9 săptămâni, după care greutățile lor sunt egale. Această dezvoltare tardivă a segmentului posterior este legată de faptul că procesele fermentative ce se desfășoară în intestinul gros încep odată cu consumul de furaje uscate.

Tubul digestiv se modifică în funcție de vârstă, greutate și mod de hrănire. Deci la iepuraș, pe perioada lactației stomacul are o pondere relativ mare în comparație du celelalte segmente ale tubului digestiv pentru că este nevoie de un rezervor de stocare a laptelui în cantitate relativ mare. Sunt opinii ce susțin că masa tubului digestiv se oprește din creștere la greutatea de 2 kg. La iepuroaice, în cursul unui ciclu de reproducție tubul digestiv oscilează foarte mult.

În perioada de lactație, tubul digestiv se dezvoltă mai mult din cauza adaptării acestuia la o ingestie de alimente mai accentuată. La femela adultă nu au fost observate modificări de lungime sau de greutate, fiind comparabile cu cele observate la vârsta de 11 săptămâni.

2.4. Particularități ale aparatului reproducător

La iepuri diferențierea gonadelor începe la fetus în a 14-15 zi de dezvoltare embrionară și continuă după naștere, până la instalarea maturității sexuale.

La masculi – la naștere testiculele sunt coborâte în cavitatea abdominală. Ele coboară în scrotum în apropierea maturității sexuale și rămân acolo cât timp animalul este în reproducție. Iepuroiul are posibilitatea să-și retragă testiculele în cavitatea abdominală în cazul întreruperii activității sexuale de frică sau în timpul bătăilor cu alți masculi.

Spermatogeneza începe la vârsta de 40-50 zile, testosteronul începe să fie secretat la 42 zile, iar primii spermatozoizi apar în ejaculat după 85 zile, dar au o posibilitatea slabă de fecundare și un mare procent de anomalii.

Primele încercări de comportament sexual se manifestă la vârsta de 60-70 zile, în schimb monta propiu-zisă cu fecunditate survine după 150 zile (105-120).

Instalarea maturității sexuale este variabilă funcție de rasă și condițiile de creștere (alimentație și microclimat). Animalele sunt pe deplin maturizate după 140 zile (20 săptămâni). Cantitatea de spermă oscilează între 0,3-1,5 ml/ejaculat cu o densitate medie de 200 milioane de spermatozoizi (150-500 milioane). Un spermatozoid este lung de 57, iar capul acestuia este de 6,5.

Aparatul genital la masculi cuprinde:

1. gonade

2. căi genitale (epididim, canal deferent, uretră)

3. glande anexe

4. organ copulator

Testiculele sunt situate în regiunea perianală, sub anus, au o formă alungită, acoperite parțial de epididim a cărui coadă este detașată, având aspectul unui apendice de formă conică. Sunt plasate în burse puțin vizibile la exterior și orientate cu marele ax vertical. Testiculele au o lungime de 3-3,5 cm, cu diametrul de 1-1,5 cm și o greutate de 1,5-2 g. Testiculele ca greutate, reprezintă circa 1/1000 din greutatea vie a animalului.

Epididimul este voluminos și aderă de testicul pe toată întinderea sa cu excepția cozii care este neaderentă și detașabilă la polul inferior al gonadei.

Canalul deferent are o lungime de 12-15 cm și se deschide în uretră la nivelul coliculului seminal. În porțiunea sa terminală se dilată pe o lungime de circa 2 cm, formând ampula canalului deferent în mucoasa căreia se află glande ce secretă un produs mucos, filant.

Canalul ejaculator este scurt și se deschide pe peretele superior al uretrei pelvine, la nivelul unui colic seminal (verum montarum).

Uretra este un conduct urogenital lung de 12-13 cm, fără particularități.

Penisul are o lungime de circa 8 cm, din care 4-5 cm reprezintă porțiunea fixă. Furoul este prevăzut cu glande prepuțiale, dispuse sub piele. Corpii cavernoși sunt înconjurați de o albuginee îngroșată ce formează în interiorul organului un sept medial. Pe traiectul uro-genital se deschid glande anexe.

Glandele anexe prin produsul lor formează în mai mare parte plasma seminală. Aceste glande sunt: prostata, glandele seminale și glandele bulbo-uretrale (Cooper).

Prostata este foarte voluminoasă, prezentând 2 lobi laterali și unul median. Produsul de secreție îl varsă în uretră prin 4 canale.

Glandele bulbo-uretrale sunt bine dezvoltate, de formă ovoidă sau rotunjită, acoperite cu un mușchi compresor redus. La iepuri întâlnim așa numitul uter masculin rezultat din dezvoltarea canalelor lui Müller prezente doar la femele.

Dezvoltarea glandelor la femele

La fătare, formarea ovogoniilor este definitivă, dar ovogeneza debutează la o zi la fătare. Foliculii primari apar după 13 zile de la fătare, iar foliculii terțiari după 65-70 zile de la fătare.

Aparatul genital femel se compune din:

– gonade (ovar);

– căi genitale.

Ovarele sunt situate în cavitatea pelvină, simetrice, de formă oval-alungite, de dimensiuni reduse 1-1,5 cm și greutate de 0,1-1 g, funcție de vârsta și activitatea reproductivă. Ovarele sunt dispuse în afara burselor ovariene, cu suprafața neregulată din cauza numeroșilor foliculi ovarieni în diferite stadii de dezvoltare.

Oviductele (trompele uterine) sunt foarte lungi, de 10 cm, flexuoase, iar pavilionul trompei extrem de dezvoltat cu rol în procesul de fecundație.

Uterul la iepuroaică este de tip “duplex” format din 2 coarne uterine lungi continuate fiecare cu câte un cap și gât care se deschid separat în vagin. Se poate spune că sunt 2 utere ce se unesc în partea posterioară formând uterul propiu-zis, măsurând 8-12 cm lungime.

Vaginul este plat, având o lungime de 6-8 cm. Mucoasa vaginală este de culoare roz, prezintă niște falduri longitudinale, iar în peretele ventral (în apropiere de meatul urinar) se observă 2 orificii ale canalului Gärtner.

Vestibulul vaginal.

Mucoasa acestuia se pliază și formează 2 perechi de labii ale vulvei (o pereche mare și una mică), iar clitorixul foarte dezvoltat.

Important de reținut este faptul că această formațiune se confundă penisul de la mascul ce este în repaus este mic și orientat caudal.

PARTEA a II-a

CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL III

CARACTERIZAREA UNITĂȚII UNDE S-A EFECTUAT EXPERIENȚA

3.1. Descrierea unității unde s-a efectuat experiența

Având în vedere faptul că iepurii pot fi crescuți în diferite sisteme de întreținere, lasă crescătorului posibilitatea să-și aleagă atât sistemul de creștere cât și rasele ce se vor exploata funcție de condițiile concrete de care dispune.

Crescătoria în care s-a desfășurat experiențele este situată în orașul Negrești, județul Vaslui.

Sectorul de creștere al iepurilor este o anexă a gospodăriei în care se mai cresc păsări și câini de rasa, porumbei ș.a.

Deși în cadrul exploatației sunt exploatate circa 16 femele, în cadrul experienței au fost urmărite doar 10 iepuroaice metise, 5 dintre ele cu predominarea rasei Chinchilla și 5 cu predominarea rasei Neozeelandez.

3.2. Întreținerea iepurilor

Creșterea iepurilor are caracter familial, se cresc iepurii ca activitate suplimentară, pentru obținerea unor venituri dar și pentru a diversifica sortimentul de carne ce se obține și se consumă în gospodăria proprie și pentru a folosi corespunzător pe perioada caldă a anului toate resursele furajere ce se obțin în special de la grădina de zarzavat.

Femelele și masculii de reproducție se cresc în cuști simple din lemn și plasă de sârmă care au dimensiunile de 60x40x50 cm. Podeaua, pereții laterali, spatele și plafonul sunt din lemn. Fațada cuștilor este confecționată dintr-o ramă de lemn pe care este fixată plasă de sârmă cu ochiurile de 3×3 cm. Plafonul și peretele lateral este prevăzut cu hidroizolație pentru a proteja iepurii de vânt și precipitații.

Tineretul după înțărcare normală (30 de zile) și sexat se crește în cuști comune, suprapuse pe două nivele cu dimensiuni de 120x40x50 cm, cu o densitate de 8-10 animale/metru pătrat. Cuștile sunt construite din aceleași materiale și după același sistem ca cele pentru reproducători.

În perioada rece, iarnă – primăvară, indivizii sunt crescuți într-un adăpost iar pe perioada caldă, vară – toamnă sunt crescuți afară în aer liber.

Inventarul cuștii cuprinde: cuibul de fătare la iepuroaice, hrănitor pentru fibroase, pentru concentrate și adăpătoare.

3.3. Tehnica hrănirii iepurilor în gospodăria proprie

Hrănirea reprezintă unul din principalii factori prin care crescătorul poate acționa pentru obținerea unor performanțe superioare de producție și pentru o eficiență economică cât mai mare. Aceste rezultate se pot obține cu furaje care conțin toate substanțele nutritive necesare pentru procesele vitale din organism (proteine, grăsimi, substanțe minerale, vitamine, hidrați de carbon, celuloză și apă).

În sistemul gospodăresc de creștere (în ferme mici, sub 30 de femele), se utilizează furaje din surse proprii și cantități mici din achiziții și ca urmare cheltuielile cu furajele sunt sub 50% din costul de producție.

Organismul iepurilor are nevoie permanentă de proteină pentru creștere, pentru obținerea unor cantități sporite de carne (randament sporit la sacrificare) și blănițe de calitate superioară.

Cerințele de energie și unii nutrienți pentru iepuri sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul 3.1

Cerințe de energie și nutrienți la iepuri

(Halga P. și col.,2002)

Procentul de participare a diferitelor nutrețuri în rație pentru sistemul extensiv de creștere este redat în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2

Participarea diferitelor sortimente de furaje în structura rațiilor

(Rebreanu L., 1989)

Furajarea iepurilor cu nutrețuri din gospodărie prezintă următoarele caracteristici:

se valorifică diferite surse de furaje obținute în gospodărie din activități anexe (suculente, grosiere, nutrețuri concentrate și resturi menajere);

o parte din aceste nutrețuri se utilizează în stare naturală, altele prin fierbere, tocare ș.a. mărind modul de utilizare a furajelor.

în acest sistem de hrănire trebuie să ținem cont de următorii factori:

combinarea diferitelor surse de furajare pentru satisfacerea cerințelor nutritive ale iepurilor;

palatabilitatea și coeficientul de digestibilitate al nutrețurilor să fie ridicată;

modul de pregătire, transport și administrare a furajelor precum și condițiile igienice de depozitare să fie corespunzătoare;

înlăturarea furajelor toxice, mucegăite sau înghețate;

asigurarea cantitativă și calitativă a apei.

Crescătorul trebuie să se preocupe de asigurarea conservării corespunzătoare a furajelor, deoarece iepurele este sensibil la aflatoxină, care provine din orice sursă de mucegăire.

Este necesar și ca în funcție de performanțe, în amestecul de furaje să se introducă un supliment vitamino-mineral, și în funcție de condițiile de creștere se vor introduce și coccidiostatice.

Paiele de cereale se asigură atât pentru hrană, cât și pentru cuiburile de fătare. Paiele se vor administra cel puțin o dată pe săptămână și ori de câte ori apar tulburări digestive (tab.3.3).

Tabelul 3.3.

Raportul ce trebuie asigurat între proteină și celuloză

în hrana iepurilor (Rebreanu L., 1989)

În literatura de specialitate se subliniază faptul că lipsa sau administrarea unor cantități insuficiente de celuloză determină hipomotilitatea tubului digestiv și ca urmare apariția diarei.

Apa este unul din factorii importanți în creșterea iepurilor, care asigură desfășurarea corespunzătoare a proceselor vitale, a creșterii și dezvoltării acestora.

Adulții consumă o cantitate de apă de două ori mai mare decât substanța uscată ingerată, iar tineretul de 1,5 ori. Consumul zilnic de apă al unei femele care alăptează este în jur de 2,5 litri pe zi (împreună cu puii). Literatura de specialitate indică următoarele consumuri de apă la iepuroaică (tab. 3.4).

Tabelul 3.4.

Evoluția consumului de apă la iepuroaică

(după Dinescu S., 2002)

Insuficiența apei duce la reducerea considerabilă a consumului de furaje și la o scădere a greutății corporale. Dacă lipsește complet, după două zile consumul de furaje este sistat în totalitate.

3.4. Sistemul de reproducere utilizat

Înainte de montă s-a procedat la verificarea tuturor femelelor și masculilor pentru a depista eventualele afecțiuni ale aparatului genital extern, leziuni ale acestuia sau ale mamelelor în cazul femelelor.

Împerecherea a avut loc întotdeauna în cușca masculului, urmărindu-se ca a doua montă să se facă la circa 10 minute de la prima.

Masculul montează 2 femele pe zi, cu o pauză de o zi, iar atunci când montează 4 femele pe zi va beneficia de 2 zile de repaus.

Ciclul sexual se desfășoară pe parcursul a 5-6 zile, căldurile apar în estru și durează 2-3 zile. Ovulația se produce în timpul împerecherii.

Diagnosticul gestației s-a făcut la 5 zile, prin metoda împerecherilor de control. Dacă femela este gestantă ea respinge masculul în momentul în care este dusă în cușca acestuia. O altă metodă de stabilire a gestației este palparea, care se execută la 10-15 zile după împerechere. La palpare, dacă femela este gestantă, se simt embrionii de forma și mărimea unor noduli mobili sau șirag de mărgele.

Fătarea se produce de obicei noaptea sau în primele ceasuri ale dimineții și durează în medie 20-30 de minute.

Alăptarea se face o dată pe zi, de regulă dimineața și durează 3-4 minute. Puii primesc 6-8 g/cap în primele zile, apoi 30-35 g/cap. După 21 de zile producția de lapte scade, iar puii încep să consume din hrana mamei.

Înțărcarea s-a făcut la 30 de zile în sistemul semi-intensiv de creștere din gospodăriile familiale.

3.5. Valorificarea producției

Producția principală a iepurilor este carnea, ce are calități gustative deosebite, fiind sub acest aspect puțin cunoscută și apreciată printre consumatorii români.

Iepurii crescuți în cadrul gospodărie sunt în cea mai mare parte destinați comercializării la diferite vârste și greutăți și o mică parte sunt folosiți pentru consumul familial și pentru prăsilă, de regulă în orașul Iași.

Blănițele ca produs secundar nu pot fi folosite deoarece numărul acestora este mic, sunt neuniforme din punct de vedere calitativ și nu există nici o unitate care să se ocupe de prelucrarea lor sau achiziționarea acestora. Deci în mare parte nu se folosesc și aceste piei se aruncă.

Gunoiul rezultat din creșterea iepurilor este folosit ca îngrășământ natural în grădina de legume proprie.

CAPITOLUL IV

CERCETĂRI PROPRII

4.1. Scopul cercetării

Cresterea iepurilor reprezintă o ramură a zootehniei relativ nouă, care are drept scop obținerea unei cărni de calitate superioară, dietetice, dar si a unor subproduse cu mare căutare in randul consumatorilor.

Cresterea iepurilor reprezintă un domeniu de activitate cu tradiție in țara noastră. Deși această ramură a zootehniei a cunoscut un declin substanțial după anul 1989 in momentul de față, datorită cerințelor impuse de piața cărnii, mai exact de către consumatori, acest sector dă semne de reînființare a acestei activități. Din păcate, la ora actuală România nu mai are ferme intensive de creștere a iepurilor, aceasată activitate fiind realizată doar în gospodăriile populației în sistem extensiv sau semi-intensiv.

Din punct de vedere al vitezei de crestere iepurii se află in topul ierarhiei mamiferelor, această situație diferind in funcție de hibridul utilizat; până în ziua a șasea își dublează greutatea, la o lună aceasta devine de 10-13 ori mai mare, la 60 de zile greutatea ajunge să fie de 27-28 de ori mai mare față de cea înregistrată la fătare, iar la 100 de zile depăsesc 2,5 kg.

Având în vedere aceste considerent, prin intermediul lucrării de față, ne-am propus să realizăm un studiu care să evidențieze performanțe reproductive si productive, ale unor rase exploatate în sistem extensiv. În vederea elaborării prezentei lucrări am utilizat 2 rase foarte exploatate în România și recunoscute la nivel mondial pentru performanțele cu care sunt cotate si anume rasa Chinchila respectiv rasa Neozeelandez.

Deși cele două rase fac parte din categoria iepurilor mijlocii, între aceste două rase există diferențe semnificative din punct de vedere al parametrilor amintiți anterior, astfel încât am decis să realizăm un studiu comparativ între acestea în vederea stabilirii eficienței cresterii lor în sistem extensiv (gospodăresc).

Trebuie reținut însă faptul că, specia are resurse biologice deosebite și se pretează la utilizarea unor sisteme diverse de reproducere și de creștere.

4.2. Materialul biologic și metoda de lucru

Materialul biologic

Materialul pe care s-a lucrat în crescătorie pentru efectuarea experiențelor proprii a fost următorul:

Femele metise Chinchila – 5 exemplare și puii lor;

Femele metise Neozeelandez – 5 exemplare și puii lor.

[NUME_REDACTAT] (fig. 4.1.)

Are ca țară de origine Germania, unde a cunoscut o largă răspândire. Este bine cunoscut și în țara noastră, dar se întâlnește rar în rasă pură.

Fig. 4.1. Mascul rasa Chinchila

(foto original)

Exemplarele adulte au masa corporală medie de 3,5 kg ajungând frecvent la 5-5,5 kg, și lungimea corpului de 50-60 cm. Conformația este bună, lăsând impresia unui iepure fără defecte. Constituția este fină. Capul este ovoid. Ochii suni de culoare închisă. Urechile au lungimea de 11-12 cm și sunt purtate în ,,V”. Gâtul este proporționat. Corpul este zvelt, alungit și bine îmbrăcat în mușchi, cu linia dorsală oblică, crescând antero-posterior.

Crupa este frumos rotunjită, fără defecte. Perimetrul toracic este de 35- 36 cm. Membrele au osatura fină și musculatura bine reprezentată. Blănița are puful des, părul de susținere suplu și spicul (jarul) lung de circa 3 cm. Consumul specific de furaj este redus, respectiv 3,4-3,7 n.c./kg spor.

Maturitatea sexuală este de 7-8 luni, iar prolificitatea medie de 7-8 luni la o fătare. Viteza de creștere a puilor este bună (630 g la o lună, 1250 g la două luni) fiind corelată și cu o capacitate bună de alăptare a mamelelor. Indicele de folosire a femelelor la reproducție este de 4-5 fătări pe an, în creșterea tradițională. Apetitul sexual este bine manifestat la ambele sexe. Perioada de folosire la reproducție a femelelor este de 3 ani, iar a masculilor de 4 ani.

[NUME_REDACTAT] (fig. 4.2.)

Deși denumirea ar putea crea ideea că acest iepure provine din [NUME_REDACTAT] ca și origine, rasa a fost creată în America de către crescătorii de iepuri de pe acest continent. La formarea acestei rase a participat și Uriașul alb. Acest iepure are un aspect corporal cu forme rotunde, ideal pentru producția de carne. Dealtfel această rasă se pretează foarte bine la producția intensivă, astfel în unele crescătorii de tip industrial s-au obținut chiar 9-10 fătări pe an, însă în condiții optime de furajare și întreținere.

Fig. 4.2. Tineret din rasa Neozeelandez

(foto original)

Iepurii din această rasă se maturizează la vârsta de 6 luni, însă iepuroaicele pot fi date la montă chiar la vârsta de 5 luni, fiind una din cele mai precoce rase de iepuri.

Ca și colorit, blana este de culoare albă, neadmițându-se fire de păr răzlețe de altă culoare. Ochii sunt de culoare roșie, unghiile sunt incolore. Greutatea maximă este de 5 kg iar cea minimă de 3,5 kg. Urechile sunt purtate în sus și au o lungime de 10-11 cm. Capul este rotund iar gâtul este bine înfășurat în mușchi. Crupa este rotunjită și bine încărcată cu musculatură.

Iepuroaicele sunt bune mame și duc fără probleme chiar 9 pui, însă se recomandă să fie lăsați maxim 7 pui la o iepuroaică pentru nu a o epuiza foarte mult, mai ales dacă se urmărește să se obțină cel puțin 5- 6 fătări pe an.

De obicei o iepuroaică fată o medie de 5-7 pui la o fătare, însă sunt cazuri când fată chiar peste 9-10 pui. Puii pot fi înțărcați chiar la vârsta de o lună, ei dezvoltându-se foarte repede și consumând hrană de la vârsta de 20 de zile.

Raportul dintre carne și oase este de 5,8 : 1, această rasă situându-se în primele locuri din lume la producția de carne. Este o rasă rezistentă care se dezvoltă armonios chiar dacă nu este furajată cu hrană de cea mai bună calitate, referindu-ne aici la furaje combinate, adaosuri de vitamine, minerale, comparativ cu alte rase de iepuri, în special rasele mari, care au nevoie de un consum ridicat de hrană de foarte bună calitate și furaje combinate, mai ales tineretul. În condițiile în care se dorește a se obține un maxim de eficiență (mai ales în crescătoriile de tip industrial), această rasă valorifică excelent furajele combinate depășind multe rase în ceea ce privește sporurile de greutate zilnic realizate.

Femelele aparținând ambelor rase, la intrarea în experiență au avut vârste apropiate (6 – 7 luni), fiind toate la debutul activității de reproducâie și având o stare bună de întreținere.

La categoria tineret neînțărcat și înțărcat s-au urmărit viteza de creștere și modul de valorificare a hranei.

Metoda de lucru

Cele 10 femele luate în studiu, aparținând raselor Chinchila și Neozeelandez au fost împărțite în 2 loturi experimentale, L1 și L2, câte 5 femele din fiecare rasă pe lot.

La aceste două rase au fost urmărite atât caracterele de reproducție cât și cele productive. Astfel au fost înregistrați următorii parametri:

– prolificitatea, greutatea produsilor la fătare respectiv numărul de pui ințărcați;

– performanțele de crestere ale tineretului cunicul în perioada de alăptare;

– dinamica greutății corporale a tineretului după înțărcare.

Datele obținute în urma cercetărilor au fost prelucrate statistic.

Au fost calculați indicatorii statistici, utilizând următoarele formule:

Media statistică ()

Reprezintă suma valorilor individuale ale fiecărui caracter urmărit și înregistrat, notat cu „”, raportat la numărul de indivizi luați în calcul, notat cu “n”, conform formulei:

Deviația standard (s)

Se calculează extrăgând radicalul din varianță, conform formulei:

Eroarea standard a mediei ( )

Se calculează făcând raportul dintre deviația standard și rădăcina pătrată a numărului de variante n, conform formulei:

Coeficientul de variație (V%)

Este egal cu deviația standard înmulțită cu 100, acest produs fiind raportat la medie, conform formulei:

Datele obținute în urma cercetărilor noastre au fost comparate cu datele din literatura de specialitate.

CAPITOLUL V

REZULTATE OBȚINUTE

5.1. Rezultate privind performanțele reproductive ale iepuroaicelor studiate

Animalele de reproducție trebuie să răspundă condițiilor de puritate a rasei, condițiilor de mare prolificitate și productivitate deosebită. Desfacerea animalelor de reproducție nu poate fi asigurată decât în crescătoriile care îndeplinesc aceste condiții sau de crescătorii care își respectă bunul renume prin corectitudine și care nu comercializează decât animale de valoare cert superioară.

Comparativ cu alte specii de animale domestice, iepurii au o prolificitate foarte ridicată. O iepuroaică fată de 3-6 ori pe an și în mod obișnuit se obțin 3-7 pui la o fătare. Numărul de produși obținuți de la o iepuroaică pe an este de 25-30.

lepuroaicele sunt animale poliestrice. Căldurile la femele apar mai ales primăvara și toamna. în mod obișnuit sezonul de reproducție este în aceste anotimpuri, dar în cazul creșterii în sistemul industrial monta se poate efectua în tot cursul anului. Căldurile durează, de regulă, 3-4 zile și se repetă după 8-10 zile. După fătare căldurile apar la 1-3 zile dar pentru a evita epuizarea femelelor care sunt în lactație monta se recomandă să se facă doar în săptămâna a cincia după fătare.

Pentru o imagine cât mai fidelă asupra performanțelor reproductive, cele 10 iepuroaice urmărite, din rasele Chinchila și Neozeelandeză, fost urmărite de la debutul activității de reproducție, respectiv prima fătare și până la a treia fătare. Rezultatele obținute la primele trei fătări sunt prezentate în tabelele 5.1., 5.2., și 5.3.

Tabelul 5.1.

Performanțele de reproducere ale iepuroaicelor studiate la prima fătare

Din analiza datelor prezentate în tabelul 5.1 se desprind următoarele aspecte:

– prolificitatea la prima fătare a femelelor Chinichila a fost de 5,1 pui, mai mică decât a celui de-al doilea lot de femele Neozeelandeză, care a înregistrat o prolificitate de 5,4 pui;

– diferențele înregistrate în privința numărului de pui la fătare se mențin și în perioada de alăptare, astfel că primul lot înregistrează 4,2 pui înțărcați și al doilea 4,6 pui înțărcați, diferența dintre cele două loturi fiind de cca 8%;

– în privința variabilităților caracterelor studiate, aceasta este destul de redusă, fiind situată sub 10%, atât în privința numărului de pui la fătare cât și a numărului de pui la înțărcare, fapt ce poate fi explicat prin omogenitatea bună a loturilor dar și pe baza numărului mic de indivizi din loturile studiate.

Prolificitatea și numărul de pui înțărcați la a doua fătare, la cele două loturi experimentale, sunt prezentate în tabelul 5.2.

Tabelul 5.2.

Performanțele de reproducere ale iepuroaicelor studiate la a doua fătare

Din studierea datelor prezentate în tabelul 5.2. se observă faptul că, comparativ cu prima fătare prolificitatea a crescut la ambele loturi cu circa 25%. Astfel la lotul L1, prolificitatea a fost de 6,3 pui iar la lotul L2 a fost de 6,8 pui.

Numărul de pui înțărcați a fost de asemenea mai mare față de prima fătare, fiind de 5,5 pui la lotul L1 și de 6,1 pui la lotul L2.

Coeficientul de variabilitate înregistrat în privința numărului de pui înțărcați este la ambele loturi de circa 10%, fapt ce indică o bună omogenitate a materialului biologic existent, format în mare parte de indivizi metiși.

Rezultatele reproductive obținute la cea de a treia fătare sunt prezentate în tabelul 5.3.

Tabelul 5.3.

Performanțele de reproducere ale iepuroaicelor studiate la a treia fătare

În funcție de numărul de fătări, prolificitatea tinde să crească odată cu numărul de fătări. La cea de a treia fătare, la ambele rase, prolificitatea a crescut comparativ cu primele două fătări. Astfel la rasa Chinchila prolificitatea a fost de 6,4 pui iar la rasa Neozeelandeză prolificitatea a fost de 7,1 pui.

Procentul de supraviețuire a rămas constant, fiind la ambele rase de circa 90%.

Făcând o caracterizare a activității de reproducție la primele trei fătări, putem concluziona faptul că, cu toate că cele două rase au beneficiat de condiții asemănătoare de hrană și întreținere, cele mai bune rezultate s-au obținut la rasa Neozeelandeză.

Sub raportul prolificității, cele mai bune performanțe le realizează rasa Neozeelandeză, cu valori cuprinse între 5,4 și respectiv 7,1 produși. Pe al doilea loc se situează rasa Chinchila cu o prolificitate ce a variat de la un ciclu la altul, cu valori cuprinse între 5,1 și respectiv 6,4 produși.

Un alt aspect ce trebuie evidențiat este cel legat de procentul de supravețuire a iepurașilor după înțărcare, care la rasa Neozeelandeză a fost între 85,18% și 89,70% iar la rasa Chinchila între 82,35% și 89,06%.

5.2. Evoluția greutății corporale a tineretului cunicul de la naștere la înțărcare

În primele zile de viață, hrana puilor de iepure este reprezentată de colostru. Perioada colastrală durează în medie 3-4 zile. În primele 21 de zile puii se hrănesc numai cu lapte matern. În apropierea înțărcării un pui consumă circa 20 g lapte zilnic. Începând cu vârsta de 3 săptămâni puii încep să consume din hrana mamei.

Perioada postnatală poate fi împărțită în 2 faze: faza de la naștere la 21 de zile, când puii sunt hrăniți numai cu lapte matern, și faza de la 21 de zile până la înțărcare, când pe lângă laptele de mamă puii consumă și hrană suplimentară.

Prima fază este considerată ca fiind critică, întrucât puii sunt foarte sensibili la curenți, se îmbolnăvesc ușor, iar pe de altă parte există pericolul de a fi omorâți de mamă, ca o reacție de apărare față de pericolele ce ar putea să-i amenințe, cum ar fi: câini, pisici, șoareci, șobolani, zgomote puternice.

În mod obișnuit, o iepuroaică alăptează 6-10 pui, în raport de numărul sfârcurilor pe care le posedă.

Din momentul în care am asigurat puilor posibilitatea de a se hrăni cu laptele matern, trebuie să urmărim modul în care se fructifică aceste condiții.

Pentru a stabili ce tip de înțârcare se pretează mai bine pentru sistemul de creștere extensiv, descendenții de la cele 2 loturi experimentale au fost înțărcați la 28, respectiv 35 zile. Performanțele realizate pe perioada de alăptare sunt prezentate în cele ce urmează.

5.2.1. Greutatea corporală a tineretului cunicul înțărcat la 4 săptămâni

Unul din obiectivele urmărite la descendeți a fost determinarea greutății corporale la înțărcare la vârsta de 4 săptămâni, la ambele loturi de iepurași. În urma cântăririlor au fost obținute datele prezentate în tabelul 5.4. și figura 5.1.

Tabelul 5.4

Evoluția greutății corporale la tineretul cunicul înțărcat normal

Evoluția greutății corporale a tineretului cunicul înțărcat la 4 săptămâni arată valori mai mari la lotul de iepuri Neozeelandezi față de iepurii Chinchila la toate cele 4 cântăriri. Între cele două categorii de metiși au fost sesizate diferențe între 1,82% și 3,67%, cea mai mare fiind înregistrată în prima săptămână de viață.

Fig. 5.1. Evoluția greutății corporale la înțărcarea normală

Din datele prezentate în tabelul 5.2 și figura 5.1 se poate spune că greutatea corporală a tineretului cunicul înțărcat la 4 săptămâni a avut o evoluție ascendentă explicată pe baza calității de bune mame a iepuroaicelor.

Se observă o evoluție ascendentă a greutății la toate cântăririle, valorile crescând de la 168,5-174,70 g în prima săptămână până la 467,0 – 475,5 în cea de a patra săptămână.

Se remarcă la această vârstă o creștere a greutății corporale de circa 9 ori mai mare decât greutatea de la fătare (greutatea medie la fătare a fost de 51,48 g).

5.2.2. Evoluția greutății corporale a tineretului cunicul înțărcat la 5 săptămâni

Înțărcarea la 5 săptămâni este mai puțin utilizată în creșterea industrială, aceasta se practică mai mult în sistemul semi-intensiv și extensiv. Motivația noastră este de a observa cum trec peste stresul de înțărcare și cum evoluează greutatea corporală la iepurașii înțărcați la 5 săptămâni.

Rezultatele obținute la descendeții metiși înțărcați la 5 săptămâni sunt prezentate în tabelul 5.5. și figura 5.2.

Tabelul 5.5

Evoluția greutății corporale la tineretul cunicul înțărcat tardiv

Fig. 5.2. Evoluția greutății corporale la înțărcarea tardivă

Din datele prezentate în tabelul 5.5. se observă o evoluție ascendentă a greutății la toate cântăririle, valorile crescând de la 168,5-174,70 g în prima săptămână până la 520,0 – 552,24 în cea de a cincea săptămână.

Remarcăm de asemenea faptul că, diferențele dintre cele două categorii de metiși, au crescut progresiv, de la 3,45% la prima cântărire ajungând la a 5 cântărire la 6,2%. Aceste diferențe le putem considera normale întrucât rasa Neozeelandez are o viteză mare de creștere până la vârsta de 2,5 luni.

Variabilitatea caracterelor este mică, la toate cele 5 cântăriri, coeficientul de variabilitate fiind situat între 6,78 – 11,12%, fapt ce denotă o omogenitate destul de bună a materialului studiat.

5.3. Greutatea corporală a tineretului cunicul după înțărcare

Evoluția greutății corporale a fost urmărită la descendenții proveniți de la cele două loturi experimentale până la vârsta de 6 luni, fiind realizate cântăriri la 2 luni, 4 luni respectiv 6 luni.

5.3.1. Evoluția greutății corporale la iepurașii înțărcați la 4 săptămâni

Datele cu privire la performanțele de creștere realizate de tineretul cunicul înțărcat la 4 săptămâni sunt prezentate în tabelul 5.6.

Tabelul 5.6.

Evoluția greutății corporale la tineretului cunicul înțărcat la 4 săptămâni

La o primă analiză a datelor din tabel se constată faptul că, greutatea crește ușor de la 2 luni la 6 luni la ambele loturi de metiși.

La metișii Chinchila greutatea la 2 luni a fost de 1320 g iar la 6 luni a fost de 3306g. La lotul de metiși [NUME_REDACTAT] se constată creșteri mai mici față de lotul analizat anterior. Creșterea în greutate a fost la 2 luni de 1300 g iar la 6 luni de 3210 g.

O posiblă explicație a acestor rezultate ar fi faptul că rasa [NUME_REDACTAT] are performanțe foarte bune în condiții deosebite de creștere și nu se pretează foarte mult la creșterea semi-intensivă.

Chinchila este o rasă puțin pretențioasă la condițiile de întreținere, valorifică foarte bine furajele din gospodării, lucru confirmat și de experiența noastră.

Loturile de iepurași nu au mai fost omogene, coeficientul de variabilitate înregistrând limite între 11,90% și 15,25%.

5.3.2. Evoluția greutății corporale la iepurașii înțărcați la 5 săptămâni

Datele cu privire la performanțele de creștere realizate de tineretul cunicul înțărcat la 5 săptămâni sunt prezentate în tabelul 5.7.

Tabelul 5.7.

Evoluția greutății corporale la tineretului cunicul înțărcat la 5 săptămâni

La iepurașii înțărcați la 5 săptămâni au fost înregistrate la cele 3 cântăriri cele mai mici greutăți comparativ cu loturile înțărcate la 5 săptămâni.

Astfel, la metișii Chinchila greutatea la 2 luni a fost de 1103 g iar la 6 luni a fost de 3010g. La lotul de metiși [NUME_REDACTAT] se constată creșteri în greutate mai mici. Creșterea în greutate a fost la 2 luni de 1115 g iar la 6 luni de 2892 g.

Variabilitatea caracterelor este mijlocie, la toate cele 3 cântăriri coeficientul de variabilitate fiind situat între 14,65% și 16,75%.

O posibilă explicație ar fi faptul că, având laptele matern o perioadă de timp mai mare, s-au obișnuit mai greu cu consumul de furaje, ceea ce a dus la aceste întârzieri în creștere.

Pentru a putea evalua rezultatele obținute, la încheierea experienței s-a procedat la compararea rezultatelor obținute cu datele din literatura de specialitate pentru caracterele studiate (tab. 5.8).

Tabelul 5.8.

Performanțele realizate de femele din experiență comparativ cu rasele pure

Ca o primă observație, pentru ambele caractere studiate valorile se apropie de cele din literatura de specialitate. Rezultatele obținute pot fi justificate prin:

– materialul biologic cu care s-a lucrat a fost de calitate, la femele manifestându-se fenomenul de heterozis;

– grija proprietarului pentru animale, având în vedere numărul mic al acestora;

– alimentația corespunzătoare cu starea fiziologică a animalelor.

Datele obținute în experiență în privința evoluției greutății corporale au fost comparate cu datele prezentate de literatura de specialitate (tab. 5.9.).

Tabelul 5.9.

Evoluția greutății la iepurii din experiență și literatura de specialitate

Din datele prezentate în tabelul 5.9. remarcăm faptul că, greutatea înregistrată de iepurașii din experiență la tote cele 3 cântăriri efectuate sunt inferioare datelor prezentate de literatura de specialitate.

Dacă la prima cântărire, la 2 luni, diferențele dintre greutatea obținută în experiență și literatură au fost mici, la următoarele 2 săptămâni acestea s-au accentuat.

Acest fapt poate fi explicat prin utilizarea unor rețete dezechilibrate, în care predomină furajele verzi de slabă calitate.

Cele mai bune rezultate, dintre cele 2 sisteme de înțărcare, au fost obținute la lotul înțărcat la 4 săptămâni.

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma cercetările efectuate se poate sublinia următoarele aspecte:

1. Lucrarea și-a atins scopul pentru că a demonstrat că și în sistemul gospodăresc, se poate intensiviza funcția de reproducție la iepuri, chiar dacă condițiile de exploatare nu sunt la același nivel cu cele din sistemul intensiv.

2. Iepuroaicele din cele două rase luate în studiu se caracterizează printr-o prolificitate bună, caracteristică de astfel speciei, cu o medie de 5,93 produși la rasa Chinchila și 6,43 produși la rasa Neozeelandeză pe parcursul celor 3 cicluri de reproducție. Rezultatele obținute sunt inferioare comparativ cu datele prezentate de literatura de specialitate.

3. Performanțele de creștere au fost apropiate de literatură, la ambele loturi, doar la cântărirea de la 2 luni, după care diferențele s-au accentuat, probabil datorită alimentației neechilibrate și gradului mare de metisare.

BIBLIOGRAFIE

Bucătaru N., Maciuc V., 2005 – Afaceri în creșterea iepurilor de casă și animalelor de blană, Chișinău,

Bud, I., 1998 – Creșterea și valorificarea iepurilor, animalelor de blană și vânatului, Timișoara.

Bura M., 1995 – Iepurii de casă, creștere și valorificare, [NUME_REDACTAT] București;

Costăchescu E. și Ciudin E., 2000 – Iepuri, creștere valorificare și patologie, [NUME_REDACTAT] Iași;

Costăchescu E., 2002 – Iepuri, animale de blană și vânat, [NUME_REDACTAT] Iași;

Costăchescu E., 2012 – Cunilicultura, Notițe de curs;

Dinescu S. și colab., 2002 – Creșterea animalelor de fermă, volumul III, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], V., 2003 – Principiile de bază de creștere a iepurilor domestici, [NUME_REDACTAT] P. și colab., 2002 – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Iași;

Rebreanu L., 1989 – Creșterea iepurilor de casă, [NUME_REDACTAT] București;

[NUME_REDACTAT], 2002 – Tehnologia creșterii iepurilor de casă – [NUME_REDACTAT], București;

[NUME_REDACTAT] Elena, 1998 – Creșterea iepurilor și a animalelor de blană – [NUME_REDACTAT], Agricolă, București;

Roșca P., 2004 – Reproducția animalelor domestice, [NUME_REDACTAT];

Tănase D., 1994 – Biologia reproducerii animalelor mici, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la [NUME_REDACTAT].