Regimul Umed al Aerului

CAPITOLUL I

ELEMENTE INTRODUCTIVE

Starea vremii constituie o condiție de viață și o resursă de mediu, astfel, meteorologia a prezentat și prezintă un interes deosebit pentru oamenii de știință. Prin prezenta lucrare am dorit să facem cunoscute condițiile climatice din arealul stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale.

Structurată în șapte capitole lucrarea tratează principalele elemente climatice din arealul stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale.

Prima parte a lucrării prezintă așezarea geografică a stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale, stația meteorologică, baza de date și metodologia folosită. Capitolul doi, analizează regimul termic din arealul stațiunii, aici am analizat regimul anual și multianual a temperaturii aerului, media maximelor și minimelor termice, valori extreme absolute și frecvența zilelor cu diferite valori de temperatură. Regimul multianual al umidității atmosferice este prezentat în capitolul trei, care se referă la regimul lunar și anual al umidității relative, frecvența medie a zilelor cu umiditate relativă ≤ 30%; ≤ 50%; ≥ 80%, regimul lunar și anual al tensiunii vaporilor de apă, regimul lunar și anual al deficitului de saturație. Capitolul patru tratează regimul anual al precipitațiilor atmosferice, regimul lunar și semestrial, frecvența zilelor cu diferite cantități de precipitații, cantități maxime de precipitații, precum și stratul de zăpadă. Presiunea atmosferică este analizată în capitolul cinci, respectiv am tratat aici regimul lunar și anual al presiunii atmosferice, valori maxime și minime ale presiunii atmosferice. Elementele vântului sunt prezentate în capitolul șase, prin regimul anual și lunar al frecvenței vântului pe direcții, frecvența calmului atmosferic, viteza medie lunară și anuală a vântului. Ultimul capitol se referă la frecvența zilelor cu diverși hidrometeori din arealul stațiunii Stâna de Vale.

Studiul de față a fost realizat pe baza unui bogat fond de date, înregistrate la stația meteorologică Stâna de Vale, privind principalele elemente care definesc clima, pe o perioadă lungă de timp, respectiv pentru intervalul 1979 – 2012.

I.1. Așezarea geografică

În cadrul masivului Vlădeasa, stațiunea balneoclimaterică Stâna de Vale este așezată în depresiunea intramontană omonimă la 1100 m altitudine, 46º 41’ latitudine nordică și 22º 37’ longitudine estică. Depresiunea este înconjurată de vârfuri și culmi înalte de 1200 – 1600 m ce constituie un veritabil adăpost contra vânturilor puternice. Astfel, în partea de nord se găsesc vârfurile: Muncelașu (1415 m), [NUME_REDACTAT] (1486 m), [NUME_REDACTAT] (1345 m); la est interfluviul dintre bazinul hidrografic al [NUME_REDACTAT] și al [NUME_REDACTAT], cu vârfurile Munceilor (1411 m) și Ciripa; la sud interfluviul dintre bazinul hidrografic al [NUME_REDACTAT] și al [NUME_REDACTAT] cu vârfurile Custurilor (1386 m), Poieni (1626 m); iar la vest, interfluviul dintre bazinele hidrografice ale văilor Nimăești, Beiușele, Meziad și Iadului punctat cu vârfurile [NUME_REDACTAT] (1057 m), [NUME_REDACTAT], Băița (1350 m).

Stația meteorologică este amplasată în vatra depresiunii la altitudinea de 1108 m

Stațiunea balneoclimaterică Stâna de Vale este situată în partea de vest a României, în județul Bihor, comuna Budureasa, la o altitudine de 1100 m. Amplasată în [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT], într-o depresiune înconjurată de munți, situată pe versantul vestic al [NUME_REDACTAT], la contactul dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (fig. 1.1.).

Stâna de Vale situată în apropiere de Beiuș, pe [NUME_REDACTAT], este una dintre cele mai mirifice stațiuni din țară, fiind o stațiune de odihnă, recreere și tratament de importanță națională, pentru toate anotimpurile.

Accesul se face pe drumul Deva – Oradea care se ramifică din Beiuș spre Stâna de Vale (aproximativ 30 km) trecând prin localitatea Budureasa. După comuna Budureasa peisajul este de-a dreptul de vis, drumul fiind un mini-Transfăgărășan cu serpentine și peisaje excepționale. Șoseaua este asfaltată și deschisă în tot cursul anului.

Fig. 1.1. Încadrarea fizico – geografică a stațiunii Stâna de Vale în cadrul [NUME_REDACTAT] (prelucrare după Mândruț O., 1999)

I.2. Stația meteorologică

Pentru a evidenția elementele climatice din arealul stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale s-au utilizat datele din perioada 1979 – 2012 obținute din observațiile instrumentale și vizuale efectuate la stația meteorologică Stâna de Vale (fig. 1.2).

Stația meteorologică Stâna de Vale (fig. 1.2), a fost înființată ca stație de munte în anul 1979. Deși coordonatele stației au rămas aceleași, 46º 41’ latitudine nordică, 22º 37’ longitudine estică, altitudinea platformei a avut în decursul anilor diferite înălțimi, aceasta datorându-se mutării amplasamentului în diferite puncte ale stațiunii. Astfel, în anul 1979 altitudinea platformei stației era de 1102 m, în anul 1981 era de 1110 m, iar din anul 1983 este de 1108 m.

Fig. 1.2. Platforma meteorologică Stâna de [NUME_REDACTAT] meteorologică este amplasată pe versantul vestic al [NUME_REDACTAT] în depresiunea omonimă situată la contactul dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Relieful acestor munți apare ca o succesiune de culmi (orientate pe direcția nord-sud), vârfuri golașe și înșeuări largi.

Solurile acestei regiuni sunt brune, brune acide montane cu grosimi reduse datorită condițiilor de pedogeneză, soluri podzolice.

Hidrografia cuprinde afluenții râului Iad, respectiv pârâurile [NUME_REDACTAT], Păstrăvăriei, Galbena care flanchează la sud și la est platforma meteorologică și confluează la circa 50 m de aceasta (Gaceu O., 2005).

Datorită formei de relief specifice care permite stagnarea aerului rece format prin radiație nocturnă, la nivelul [NUME_REDACTAT] de Vale se observă o inversiune de vegetație, astfel încât pe fundul depresiunii predomină coniferele, iar pe versanți apar foioasele. Impactul antropic se manifestă prin activitățile turistice și cele de exploatare a lemnului.

Pentru studiul climei stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale (1108 m) s-au utilizat datele din perioada 1979 – 2012 obținute din observațiile instrumentale și vizuale efectuate la stația meteorologică.

Analiza elementelor climatice s-a realizat pe baza datelor înscrise în tabelele de observație meteorologică de la stația luată în studiu, pe o perioadă de 34 ani. Aceste date sunt păstrate în Arhiva A.N.M. București.

CAPITOLUL II

REGIMUL TERMIC AL AERULUI

Temperatura aerului nu este o mărime constantă ci variază atât în timp cât și în spațiu, ea fiind o consecință directă a fluxului radiației solare pe suprafața Pământului, influențând distribuția celorlalte elemente climatice.

Variațiile temporale pot fi periodice și anume: diurne și anuale și neperiodice sau întâmplătoare. Variațiile în spațiu se manifestă atât pe verticală cât și pe orizontală.

Variațiile neperiodice sau accidentale ale temperaturii aerului sunt abateri față de temperaturile normale și sunt cauzate de advecția maselor de aer calde sau reci, de variația transparenței aerului (poluarea aerului, erupții vulcanice) sau de cauze cosmice (eclipsele solare).

Criteriul termic este folosit în toate aprecierile despre vreme și climă, acesta definește zonele de climă, tipurile de mase de aer, fronturile atmosferice. Temperatura aerului constituie un factor limitativ în repartiția lumii vii pe Terra.

În scopul studierii principalelor particularități ale regimului termic din stațiunea Stâna de Vale am utilizat datele termice de la stația meteorologică Stâna de Vale pe o perioadă de 34 ani (1979 – 2012).

II.1. Temperatura medie anuală a aerului

Regimul termic al stațiunii Stâna de Vale se formează sub influența particularităților circulației atmosferice, factorilor radiativi și a suprafeței subiacente.

Temperatura medie multianuală pentru intervalul 1979 – 2012, la Stâna de Vale, are o valoare de 4,0ºC.

Particularitățile suprafeței active subiacente, diferențele de altitudine dintre depresiunea intramontană și culmile înalte ce o înconjoară, determină variații spațiale ale temperaturii medii multianuale a aerului pe teritoriul stațiunii Stâna de Vale.

Cea mai mare valoare medie anuală a temperaturii aerului, din perioada studiată, s-a înregistrat în anul 2002, fiind de 5,4ºC, o valoare apropiată înregistrându-se în anul 2007, respectiv 5,3ºC și în anul 1994, de 5,2ºC. Temperatura medie anuală cea mai mică a fost de 3,1ºC și ea s-a înregistrat în anul 1985. Conform acestor date, pe întreaga suprafață a depresiunii oscilațiile temperaturilor medii anuale sunt relativ mici, respectiv 2,3ºC, valoare rezultată din diferența dintre cea mai mare temperatură medie anuală (5,4ºC în anul 2002) și cea mai mică temperatură medie anuală (3,1ºC în anul 1985) din intervalul menționat. Această valoare este explicată prin acțiunea moderatoare a muntelui.

Caracteristicile circulației generale a atmosferei, precum și fluctuațiile înregistrate de radiația solară, în decursul unui an și de la un an la altul, determină variații anuale ale temperaturii aerului.

Temperaturile medii anuale calculate pentru intervalul 1979 – 2012 reprezintă „normala” sau mijlocia multianuală a temperaturii la stația meteorologică Stâna de Vale, față de care se poate aprecia sensul și valoarea abaterilor de la un an la altul. Pentru a evidenția acest lucru s-au calculat abaterile valorilor anuale față de media multianuală.

Valori mai mari decât media multianuală (4,0ºC) s-au înregistrat în 43,3% din anii luați în studiu, valoarea abaterilor variind între 0,1ºC și 1,4ºC, valoarea maximă a abaterilor pozitive înregistrându-se în anul 2002, iar cea mai mică în anul 1983 și în 2006.

Anii cu abateri termice negative au fost majoritari, reprezentând 50,0% din cazuri, iar valoarea abaterilor negative a variat între -0,1ºC și -0,9ºC. Valoarea maximă a abaterii negative a fost înregistrată în anul 1985 (media anuală a fost de 3,1ºC), iar cea minimă în anii 1982, 1988, 1993, 1995 (cu medii anuale de 3,9ºC).

De remarcat faptul că în anii 2003 și 2004 valoarea temperaturii medii anuale a fost egală cu media multianuală, respectiv 4,0ºC (în cei doi ani nu au existat abateri).

II.2. Temperatura medie lunară a aerului

Temperatura medie lunară variază în raport cu cantitatea de energie solară primită de suprafața terestră în decursul unui an.

Temperatura medie lunară are un mers anual normal, ascendent începând cu luna ianuarie, când înregistrează cea mai mică medie termică lunară, până în luna iulie, lună ce marchează valoarea maximă a temperaturii medii lunare, după care mersul temperaturii medii lunare a aerului este unul descendent până la sfârșitul anului. Deci, valoarea minimă lunară a temperaturii aerului la Stâna de Vale se înregistrează în luna ianuarie, cu o valoare de -5,3ºC, iar maxima în luna iulie, când atinge 13,6ºC, rezultând o amplitudine lunară de 18,9ºC (tab. 2.1, fig. 2.1).

Analizând valorile termice medii lunare la Stâna de Vale se constată că după atingerea celei mai mici valori medii din luna ianuarie temperaturile încep să crească începând cu luna februarie, dar devin pozitive abia în aprilie pentru ca, în iulie să atingă maximul, de unde vor descrește până în luna decembrie. Amplitudinea termică medie anaulă de 18,9ºC, arată gradul mai redus de continentalism comparativ cu estul țării, unde această valoare depășește 24 – 25ºC și nu în ultimul rând rolul de moderator termic al reliefului înalt.

Tabel 2.1

Valorile medii lunare multianuale și anuale ale temperaturii aerului (ºC) la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Iarna, temperatura medie este exclusiv negativă, dar în luna decembrie comparativ cu ianuarie, temperaturile sunt mai ridicate cu 1,8ºC, aceasta datorându-se unei intense circulații ciclonale. În ianuarie circulația ciclonală este mai redusă, iar circulația anticiclonală din nord-est se intensifică și datorită invaziei de aer rece arctic sau polar, temperatura medie lunară este cea mai scăzută.

În general iernile în depresiunea Stâna de Vale sunt moderate, fără geruri puternice, datorită circulației vestice și datorită fapului că este mai adăpostită de invaziile aerului polar – continental dinspre est și nord-est.

Primăvara, datorită influenței circulației vestice și a extinderii dorsalei anticiclonului Azoric peste sudul Europei, desprimăvărarea se face mai repede decât în depresiunile din estul țării, dar mai târziu decât în Câmpia de Vest, fapt ilustrat de valoarea medie a lunii aprilie: 2,8ºC la Stâna de Vale, comparativ cu 10,7ºC la Oradea ([NUME_REDACTAT], 2009).

Vara temperatura aerului nu este prea ridicată datorită influențelor vestice și altitudinii reliefului, astfel sunt 13,6ºC, față de 20,9ºC la Oradea.

Toamna începând din septembrie temperatura scade brusc, mediile multianuale a acestor luni variind între 8,8ºC în septembrie și 0,0ºC în noiembrie. Această răcire deosebit de puternică a temperaturii aerului se datorează intensificării răcirii aerului prin procese radiative și creșterii advecției aerului rece sub acțiunea anticiclonului Siberian.

Din analiza diferențelor termice dintre lunile anului reiese că modificarea valorilor medii ale temperaturii aerului de la o lună la alta se face lent în lunile de vară și în cele de iarnă (1 – 2ºC), contraste termice mai evidente înregistrând lunile din anotimpurile de tranziție (9 – 10ºC).

Fig. 2.1. Mersul lunar al temperaturii aerului la Stâna de Vale

II.3. Media maximelor termice lunare și anuale

Media maximelor reprezintă valoarea medie a temperaturilor maxime zilnice. Importanța practică a acestora rezultă din faptul că atunci când temperatura trece peste un prag maxim poate constitui un factor de risc, atât pentru sănătatea umană cât și pentru diferite sectoare ale economiei.

Media valorilor maxime zilnice în arealul stațiunii Stâna de Vale, calculate pe o perioadă de 34 ani, în intervalul de timp 1979 – 2012, este de 10,0ºC (tab. 2.2).

Mediile lunare ale temperaturilor maxime zilnice sunt pozitive pe tot parcursul anului. În intervalul de timp studiat s-au înregistrat și cazuri în care media maximelor a avut valori negative, acestea fiind caracteristice lunilor de iarnă, fără a avea însă un caracter regulat. Astfel, cea mai scăzută medie a maximelor zilnice a fost de -5,1ºC și s-a înregistrat în luna februarie 1985. Deși în lunile de iarnă majoritatea valorilor lunare ale mediei maximelor sunt pozitive, s-au înregistrat mai multe cazuri în care acestea au avut valori negative. Frecvența valorilor negative pentru luna ianuarie este de 37%, în intervalul studiat fiind înregistrate 10 cazuri în care media maximelor a avut valori negative în această lună. Pentru luna februarie frecvența valorilor negative a mediei maximelor este mai redusă ca și în luna precedentă, fiind de 22%, cu un număr de 6 cazuri. Luna martie înregistrează un singur caz, respectiv cu un procent de 3,7% în care media maximelor a avut valori negative. Luna decembrie înregistrează mai puține zile decât luna ianuarie, fiind doar 5 cazuri, respectiv 18,5%. Aceste valori negative pentru media maximelor, înregistrate în lunile de iarnă, sunt datorate advecțiilor de mase de aer reci, polare, care pătrund în partea de vest a țării din nordul, nord-estul și nord-vestul continentului european. Atunci când aceste mase de aer reci sunt caracteristice unui regim anticiclonic, un regim baric stabil, ele stagnează mai mult timp deasupra unui teritoriu continuând răcirea prin procese radiative, fapt ce duce la înregistrarea unor temperaturi scăzute.

Tabel 2.2

Valori medii, cele mai mari și cele mai mici ale mediei maximelor, la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Fig. 2.2. Evoluția lunară a mediei temperaturilor maxime (valori medii, maxime și minime), la Stâna de [NUME_REDACTAT] mai ridicată valoare a mediei maximelor pentru lunile de iarnă s-a înregistrat în luna februarie 1990, valoarea ei fiind de 5,8ºC. Luna ianuarie a înregistrat maxima lunară a mediei maximelor în anul 1988, valoarea ei fiind de 3,1ºC. În luna decembrie media maximelor a înregistrat valoarea maximă de 4,0ºC, în anul 1982 (fig. 2.2).

Pentru lunile anotimpului de primăvară valoarea cea mai ridicată a mediei maximelor se înregistrează în luna mai, atingând 21ºC, în anul 2003. Valoarea minimă a mediei maximelor se înregistrează în luna martie, aceasta fiind de numai -0,6ºC, înregistrată în anul 1987. Cele mai reduse valori ale mediei maximelor se înregistrează în luna martie.

Vara, valoarea lunară cea mai ridicată a mediei maximelor s-a înregistrat în luna august 1992, când a atins 25,8ºC. În luna iulie cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în anul 1987, valoarea fiind de 23,2ºC, iar la nivelul lunii iunie, în perioada analizată, media maximă s-a produs în anul 2003, cu 22,0ºC.

Toamna cele mai ridicate valori aparțin lunii septembrie, când valoarea maximă a acestui parametru a urcat până la 20,2ºC, în anul 1994, o valoarea apropiată se înregistrează și în anul 1982, respectiv 20,1ºC. Valoarea medie lunară multianuală pentru luna septembrie este de 15,7ºC, pentru octombrie 11,7ºC, iar pentru noiembrie aceste valori coboară înregistrând 5,6ºC (fig. 2.2).

Valorile anuale ale mediei maximelor au oscilat de la un an la altul, cea mai mică valoare fiind înregistrată în anul 1979, fiind de 4,6ºC, iar cea mai ridicată de 11,6ºC, înregistrată în anul 2003, înregistrându-se astfel o amplitudine multianuală de 7,0ºC.

II.4. Media minimelor termice lunare și anuale

Media minimelor reprezintă valoarea medie a temperaturilor minime zilnice și are o importanță practică semnificativă în primul rând pentru sectorul agricol, dar și pentru transporturi și construcții.

În arealul stațiunii Stâna de Vale media minimelor termice multianuale are o valoare de -0,8ºC.

Media temperaturilor minime lunare multianuale are valori negative în intervalul noiembrie – aprilie. În acest interval doar în luna aprilie au existat și cazuri în care s-au înregistrat valori pozitive, numărul acestora este de 3, cu un procent de 11,1%. Valori negative pot fi înregistrate și în luna octombrie, însă fără a avea un caracter regulat, astfel în cei 30 de ani analizați numărul acestora este de 12, cu o frecvență de 44,4%.

Cea mai scăzută valoare a mediei minimelor pentru lunile de iarnă, s-a înregistrat în luna februarie 1985, valoarea ei fiind de -16,5ºC. Cea mai ridicată valoare a mediei minimelor în anotimpul rece a fost de -2,2ºC, înregistrată în ianuarie 1980.

Primăvara, cu excepția lunii mai, media minimelor înregistrează valori negative, astfel luna martie înregistrează numai valori negative. Luna aprilie este caracterizată de valori negative ale mediei valorilor minime zilnice, dar pot să apară situații în care aceasta să aibă valori pozitive. Astfel, în intervalul de timp analizat, frecvența valorilor pozitive ale mediei minimelor în luna aprilie a fost de 11,1% (valori negative fiind înregistrate în trei cazuri).

Tabel 2.3

Valori medii, cele mai mari și cele mai mici ale mediei minimelor, la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Cea mai redusă valoare lunară a mediei minimelor, primăvara, s-a înregistrat în luna martie 1987, fiind de -12,5ºC, iar cea mai ridicată în luna mai 1996, de 5,4ºC.

În lunile de vară cea mai redusă medie multianuală a valorii mediei minimelor s-a înregistrat la nivelul lunii iunie, fiind de 6,0ºC, iar cea mai ridicată în luna iulie, de 7,7ºC. Cea mai mică valoare lunară a mediei s-a înregistrat în luna iunie 1984, fiind de 4,4ºC, iar cea mai ridicată în luna iulie 2002, de 10,7ºC.

Pentru lunile de toamnă sunt caracteristice atât valori pozitive ale mediei minimelor cât și valori negative, astfel în luna septembrie se produc numai valori pozitive, în octombrie s-au înregistrat 12 cazuri cu valori negative, cu o frecvență de 44,4%, iar în noiembrie se produc numai valori negative. Cele mai mari valori ale mediei minime sunt caracteristice lunii septembrie, valoarea medie lunară multianuală pentru această lună fiind de 4,1ºC, iar cele mai mici valori sunt caracteristice lunii noiembrie, cu o medie multianuală de -4,0ºC (tab. 2.3, fig. 2.3).

Cea mai scăzută valoare lunară a mediei minimelor pentru lunile de toamnă s-a înregistrat în luna noiembrie 1988, fiind de -10,4ºC, iar cea mai ridicată valoare aparține lunii septembrie 1994, de 7,5ºC.

Valorile anuale ale mediei minimelor au oscilat de la un an la altul, cea mai mică valoare fiind înregistrată în anii 1985 și 1987, cu -1,7ºC, iar cea mai ridicată valoarea s-a înregistrat în doi ani consecutivi, respectiv 2001, 2002, cu 0,9ºC, înregistrându-se astfel o amplitudine multianuală de 2,6ºC.

Fig. 2.3. Evoluția lunară a mediei temperaturilor minime (valori medii, maxime și minime), la Stâna de Vale

II.5. Temperaturi extreme absolute ale aerului

Deși au un caracter aleator, temperaturile extreme au importanță practică și teoretică foarte mare deoarece indică limitele posibile între care pot varia oscilațiile de temperatură de la sezonul cald la cel rece al anului. Aceste temperaturi au un caracter relativ, respectiv depind de lungimea intervalului de observație și sunt determinate de circulația maselor de aer, de condițiile locale: relieful prin altitudine și morfologie, prezența văilor, etc.

II.5.1. Temperatura maximă absolută

Reprezintă valoarea maximă înregistrată pe toată durata de observații a stației, la un moment dat. La fel ca și temperatura minimă are un caracter întâmplător, evidențiind valoarea care poate fi atinsă sau chiar depășită de temperatura aerului.

Temperatura maximă absolută la stația meteorologică Stâna de Vale a fost înregistrată la data de 22 august 2000, atingând valoarea de 30,6ºC (tab. 2.4).

Tabel 2.4

Variația temperaturilor maxime absolute lunare și anuale la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

La stația meteorologică Stâna de Vale temperatura maximă absolută anuală se înregistrează cu precădere în luna august, frecvența acesteia fiind de 51,9% din cazuri. În luna iulie temperatura maximă absolută înregistrează o valoare de 37%, iar în luna iunie frecvența acestora este de 11,1% din cazuri (tab. 2.5).

Tabel 2.5

Valori maxime absolute și data producerii lor, la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Pentru lunile de iarnă temperaturile maxime absolute au în totalitatea cazurilor valori pozitive. Astfel, valoara maximă absolută pentru anotimpul rece s-a înregistrat în 24 februarie 1990, când temperatura aerului la Stâna de Vale a urcat până la 13,9ºC. De altfel luna februarie deține frecvența cea mai ridicată din lunile de iarnă în care temperatura aerului înregistrează valorile cele mai ridicate în proporție de 55,6%. Cele mai ridicate valori termice înregistrate în anotimpul rece se pot produce și în lunile decembrie și ianuarie, având o frecvență de 37%, respectiv de 7,4%.

În anotimpul de primăvară maximele absolute anotimpuale se înregistrează în majoritatea cazurilor în luna mai cu o frcvență de 88,9% din cazuri. Valorile cele mai ridicate ale temperaturii aerului se pot înregistra și în luna aprilie, dar cu o frecvență mult mai redusă, de doar 7,4%, iar luna martie deține, pentru intervalul de timp analizat, un singur caz în care temperatura a înregistrat valoarea maximă în anul 1991 (3,7%). Cea mai ridicată valoare a temperaturii aerului înregistrată în lunile de primăvară a fost de 26,5ºC, în data de 11 mai 2003.

Toamna valorile cele mai mari ale temperaturii aerului se înregistrează în luna septembrie, când acestea au o frecvență de 77,8% din cazuri, la nivelul anului 1982, luna septembrie înregistrând și valoarea maximă absolută anuală, de 26,7ºC, la data de 8 septembrie 1982. Valori maxime de temperatură se produc și în luna octombrie însă frecvența lor este mult mai redusă, în decursul celor 30 ani analizați această situație fiind întâlnită de 5 ori, reprezentând 18,5% din cazuri. Dintre lunile de toamnă cele mai scăzute valori se înregistrează în noiembrie, existând un singur caz, ce reprezintă o frecvență de 3,7%.

Analizând comparativ maximele absolute lunare ale temperaturii aerului și mediile termice lunare se constată că între acestea există diferențe mari, fapt ce evidențiază caracterul întâmplător al variațiilor maxime absolute. Se evidențiază astfel luna august 2000, când maxima absolută a atins 30,6ºC, iar media termică a aceleași luni a fost de 13,8ºC.

Cele mai ridicate valori ale temperaturii aerului au fost determinate de invazia accidentală a aerului cald uscat tropical continental antrenat aici datorită extinderii [NUME_REDACTAT]-African sau a [NUME_REDACTAT].

II.5.2.Temperatura minimă absolută

Reprezintă valoare cea mai scăzută a temperaturii aerului înregistrată în perioada de observații a stației meteorologice.

Pentru stația meteorologică Stâna de Vale valoarea minimă absolută a temperaturii aerului a fost de -28,9ºC, s-a înregistrat la data de 31 ianuarie 1987 (tab. 2.6).

Tabel 2.6

Variația temperaturilor minime absolute lunare și anuale la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Temperaturile minime absolute înregistrează valori negative pe tot parcursul anului, fiind cuprinse între -28,9ºC, valoare înregistrată în 31 ianuarie 1987, și -1,2ºC, valoare înregistrată în 09 iulie 1992.

În timpul verii, valoarea minimă absolută, pe parcursul celor 34 de ani, s-a înregistrat în luna iunie, respectiv la data de 01 iunie 1990, cu o valoare de -3,8ºC. Cea mai mare valoare a minimei absolute, în timpul verii, s-a produs în iulie, respectiv 09 iulie 1992, cu o valoare de -1,2ºC.

În timpul iernii minima absolută s-a produs la data de 31 ianuarie 1987, cu o valoare de -28,9ºC, iar în luna decembrie s-a înregistrat cea mai mare valoare, respectiv -27,2ºC, la data de 25 decembrie 1986 (tab. 2.6).

Tabel 2.7

Valori minime absolute și data producerii lor, la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

La stația meteorologică Stâna de Vale minima absolută anuală s-a înregistrat, în majoritatea cazurilor, în luna februarie, frecvența producerii acestora, în perioada de timp analizată, fiind de 40,7%. Temperatura minimă absolută anuală se înregistrează și în lunile ianuarie și decembrie cu o frecvență de 33,3%, respectiv 22,2% din cazuri, existând și un caz în anul 2005, în care minima absolută anuală s-a înregistrat în luna martie (3,7% din cazuri) (tab. 2.7).

Cele mai mici valori termice se produc datorită invaziei aerului rece arctic, antrenat de formațiuni anticiclonice: [NUME_REDACTAT]-European sau Scandinav, situații sinoptice în care au loc înseninări, ce favorizează procesele de radiație nocturnă, la care a contribuit în mare măsură existența stratului de zăpadă.

II.6. Frecvența zilelor cu diferite valori de temperatură

De o importanță practică deosebită este și analiza frecvenței zilelor cu diferite temperaturi caracteristice. Alături de variațiile altor elemente climatice și acest parametru termic evidențiază marea variabilitate a condițiilor climatice din arealul stațiunii Stâna de Vale.

În cursul anului temperatura aerului coboară sau depășește anumite praguri, în funcție de care s-au stabilit nopți geroase, zile de îngheț, zile de iarnă, zile de vară, zile tropicale.

Frecvența nopților geroase

În sezonul rece al anului răcirea nocturnă atinge cele mai mari valori, astfel încât temperaturile minime ale aerului pot coborî sub -10ºC, situație în care nopțile sunt considerate geroase.

Datorită frecvenței avecțiilor de aer rece din Nordul, Nord-Vestul și mai ales Nord-Estul continentului, caracteristice regimurilor anticiclonale, nopțile geroase se pot înregistra și în lunile anotimpurilor de tranziție. În cursul unui an, nopțile geroase durează la stația meteorologică Stâna de Vale din octombrie până în aprilie.

În luna ianuarie, numărul mediu multianual al nopților geroase este de 14,9, numărul maxim fiind înregistrat în anul 1989, când au fost 25 de astfel de nopți. În luna ianuarie nopțile geroase nu au lipsit în intervalul de timp analizat. În luna februarie, numărul mediu multianual al nopților geroase este de 13,1, iar numărul maxim fiind înregistrat în anul 1993, când s-au produs 25 de nopți geroase. În luna decembrie se înregistrează un număr mediu de 11 zile pe an în care temperatura minimă diurnă coboară sub -10ºC, numărul maxim înregistrat fiind de 24 zile în anul 1998.

O deosebită însemnătate practică o reprezintă cunoașterea numărului nopților geroase din anotimpurile de tranziție, acestea putând constitui factori de risc pentru domenii precum agricultura, construcții, transporturi și nu în ultimul rând pentru sănătatea umană. Numărul nopților geroase în luna martie este în medie de 7,2 zile pe an, iar la nivelul anilor 1987, 1998 s-au înregistrat 17 cazuri în care temperatura minimă a coborât sub -10ºC. În luna aprilie numărul mediu cu astfel de zile este de 1,1 zile, iar valoarea maximă s-a produs în anul 1995, când s-au înregistrat 6 nopți geroase (tab. 2.8, fig. 2.4).

În luna noiembrie se înregistrează un număr mediu de 4 zile, valoarea maximă s-a produs în anul 1988, cu un număr de 15 nopți geroase. Luna octombrie înregistrează cel mai mic număr mediu multianual de nopți geroase, respectiv 0,6 cazuri, iar numărul maxim de 7 nopți geroase se produce în anul 1991.

[NUME_REDACTAT] de Vale frecvența nopților geroase, pentru intervalul luat în studiu, este de 52 de cazuri, numărul ridicat al nopților geroase se datorează scurgerii aerului rece de pe culmile înconjurătoare și stagnării lui pe fundul depresiunii mai multe zile la rând.

Numărul maxim anual al nopților geroase la Stâna de Vale a fost de 65, în anul 1991. De remarcat că în arealul stațiunii Stâna de Vale nu au existat ani fără nopți geroase în intervalul luat în studiu.

Tabel 2.8

Numărul mediu și maxim lunar și anual al zilelor cu temperatura minimă ≤ 10ºC (nopți geroase), la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Fig. 2.4. Evoluția numărului maxim și mediu lunar al nopților geroase (temperatura minimă ≤ 10ºC) la Stâna de [NUME_REDACTAT] medie a zilelor cu îngheț (temperatura min. ≤ 0ºC)

Zilele cu îngheț în stațiunea Stâna de Vale se produc în toată perioada anului, dar cu o frecvență mai mică în anotimpul cald, respectiv 0,3 zile în luna august și numai 0,1 zile în luna iulie.

Frecvența maximă a acestora se înregistrează în lunile de iarnă, cu o medie multianuală de 29,6 zile în ianuarie, 28,3 zile în decembrie și 27,2 zile în februarie (tab. 2.9, fig. 2.5). Cel mai mare număr de zile cu îngheț s-a înregistrat în lunile ianuarie 1980, 1981, 1984, 1987, 1989, 1994, 1995, 1996, 1999, 2000, 2004, 2005 și decembrie 1984, 1986, 1990, 1991, 1998, 2001, 2003, când în toate zilele lunii temperaturile minime au scăzut sub 0ºC.

Tabel 2.9

Numărul mediu și maxim lunar și anual al zilelor cu îngheț (temperatura minimă ≤ 0ºC), la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Fig. 2.5. Evoluția numărului maxim și mediu lunar al zilelor cu îngheț (temperatura minimă ≤ 0ºC) la Stâna de [NUME_REDACTAT] în care temperatura minimă diurnă a coborât sub 0ºC s-au înregistrat însă și în lunile de vară, frecvența lor fiind mult mai redusă. Astfel cel mai mic număr se înregistrează în luna iulie, media multianuală fiind de 0,1 zile, iar numărul maxim din această lună a fost de 1 zi, valoare înregistrată în trei ani, respectiv 1992, 1993, 1996.

În zona studiată, pe parcursul perioadei de 34 ani, sub influența circulației generale a atmosferei și a condițiilor locale, în timpul anului cele mai multe zile cu îngheț se produc în luna ianuarie, astfel sunt 29,6 zile.

Numărul mediu multianual al zilelor cu îngheț la Stâna de Vale este de 182 zile, iar cel mai mare număr al acestora s-a înregistrat în anul 1997, când au fost 204 de astfel de zile. Numărul minim anual al zilelor cu îngheț este de 157, înregistrat în anul 2001.

Fenomenul de îngheț

O caracteristică a regimului termic o constituie înghețul, care se produce odată cu coborârea temperaturii minime la 0ºC sau sub 0ºC, de obicei noaptea sau dimineața devreme în cazul unui timp senin și liniștit.

În 47% din cazuri, înghețurile se înregistrează în apropierea centrului anticiclonului, în 24% din cazuri se produc din cauza advecției aerului rece din nord-est sau nord-vest și doar în 5% din cazuri apar în urma advecției aerului rece din sud-vest.

Odată cu micșorarea umidității aerului crește și probabilitatea producerii înghețurilor. Spre exemplu, dacă în orele amiezii temperatura aerului atinge 10ºC, iar umiditatea relativă este de 50%, atunci în cazul unei nopți senine temperatura aerului va coborî până la 0,5ºC, iar dacă umiditatea va fi de 70% temperatura va atinge doar 2 – 3ºC.

[NUME_REDACTAT] de Vale, pe parcursul celor 34 ani, cel mai timpuriu îngheț, cu temperatura de -0,4ºC, s-a produs la data de 07 august 1987 (tab. 2.10).

Înghețul cel mai târziu la Stâna de Vale s-a produs la data de 20 iulie 1996, având temperatură de -0,5ºC (tab. 2.10).

Tabel 2.10

Data și temperatura primului și ultimului îngheț la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Frecvența medie a zilelor cu iarnă (temperatura max. ≤ 0ºC)

În arealul stațiunii Stâna de Vale, zilele de iarnă se înregistrează în perioada octombrie – aprilie, în sezonul rece al anului, frecvența acestora crește odată cu accentuarea activității anticiclonilor Scandinav, Groenlandez și în special a celui Siberian, care condiționează deplasarea spre sud a maselor de aer arctic.

Cel mai mare număr mediu de zile de iarnă se înregistrează în luna ianuarie, cu o medie de 13,9 zile, cu numărul maxim în ianuarie 2000, când au fost 28 de zile în care temperatura aerului a înregistrat doar valori negative (tab. 2.11, fig. 2.6).

Tabel 2.11

Numărul mediu și maxim lunar și anual al zilelor cu iarnă (temperatura maximă ≤ 0ºC), la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Fig. 2.6. Evoluția numărului maxim și mediu lunar al zilelor de iarnă

(temperatura maximă ≤ 0ºC) la Stâna de [NUME_REDACTAT] luna februarie numărul mediu anual al zilelor de iarnă este de 10,6 zile, cu un număr maxim înregistrat în anul 1985, de 24 astfel de zile. O frecvență mai mare se înregistrează în luna decembrie, când numărul mediu anual al zilelor de iarnă este de 12,3 zile, iar numărul maxim de 28 zile s-a înregistrat în anul 2001.

În lunile anotimpurilor de tranziție zilele cu temperaturi maxime egale sau mai mici de 0ºC, pot fi întâlnite și în lunile aprilie și octombrie. Pentru luna aprilie numărul mediu multianual al zilelor de iarnă este de 1,1 zile, cu un maxim înregistrat în anul 1993, respectiv 9 zile. În luna octombrie s-a înregistrat un număr mediu de 0,4 zile pe lună, numărul maxim al acestor zile fiind de 6, înregistrat în anul 1991.

Numărul mediu multianual al zilelor de iarnă este de 48,8 zile, iar anii cu cel mai mare număr de zile de iarnă au fost 1981, 1987, 2001, când au fost înregistrate 63 de zile în care temperatura maximă a coborât sub 0ºC (tab. 2.11).

Frecvența medie a zilelor de vară (temperatura max. ≥ 25ºC)

De obicei temperaturile înalte se înregistrează în cazul regimului anticiclonic, caracterizat prin invazia aerului continental uscat de la latitudini medii sau a aerului tropical din [NUME_REDACTAT] sau [NUME_REDACTAT]. În aceste condiții se instalează o vreme foarte caldă însoțită de vânturi uscate.

Intervalul din an favorabil producerii zilelor de vară, în arealul stațiunii Stâna de Vale, este din luna mai până în luna septembrie. Frecvența maximă a acestor zile se înregistrează în sezonul cald al anului. Astfel, numărul maxim lunar al zilelor de vară se înregistrează în luna august, când frecvența acestora este de 4,0 zile pe lună, o frecvență aproape egală înregistrând și luna iulie, cu 3,4 zile (tab. 2.12, fig. 2.7). Cel mai mare număr lunar al zilelor de vară s-a înregistrat în luna august, în anul 1992, când în 21 de zile valorile termice maxime zilnice au fost mai mari sau egale de 25ºC. În luna iulie cea mai mare valoare s-a produs în anul 1987, cu un număr de 11 zile în care temperatura a fost mai mare sau egală cu 25ºC. Atât la nivelul lunii august cât și la nivelul lunii iulie, pe parcursul celor 34 ani luați în studiu, au existat și ani în care temperatura nu a atins sau depășit 25ºC.

Tabel 2.12

Numărul mediu și maxim lunar și anual al zilelor cu vară (temperatura maximă ≥ 25ºC) la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Pentru lunile anotimpurilor de tranziție frecvența acestora este mai redusă. În luna mai s-a înregistrat un număr mediu de zile de vară redus, doar 0,3 zile pe an, fiind înregistrate 5 zile în anul 2003, 2 zile în anul 2005 și câte o zi la nivelul anilor 1994, 1996. O frecvență extrem de redusă se înregistrează și în luna septembrie, o medie multianuală de 0,4 zile, fiind înregistrate 5 zile în anul 1994, 3 zile în 1982 și câte o zi la nivelul anilor 1986, 2003.

Fig. 2.7. Evoluția numărului maxim și mediu lunar al zilelor de vară

(temperatura maximă ≥ 25ºC), la Stâna de [NUME_REDACTAT] mediu multianual al zilelor de vară la Stâna de Vale este de 9,3 zile. Anul cu cele mai multe zile de vară a fost 2003, an în care în 27 de zile temperatura maximă diurnă a atins sau depășit 25ºC (tab. 2.12). În anii 1980, 1983 s-a înregistrat frecvența cea mai redusă a zilelor de vară, când, pe tot parcursul anului, s-au înregistrat doar 2 de astfel de zile.

CONCLUZII

Regimul temperaturii aerului din stațiunea Stâna de Vale este influențat de particularitățile suprafeței active subiacente, diferențele de altitudine dintre depresiunea intramontană și culmile înalte ce o înconjoară, fiind evidențiat prin: temperatura medie anuală, temperaturile extreme, frecvența zilelor cu diferite valori de temperatură.

Temperatura medie multianuală la Stâna de Vale are o valoare de 4,0ºC. Cea mai mare valoare medie anuală a temperaturii aerului, din perioada studiată, s-a înregistrat în anul 2002, fiind de 5,4ºC. Temperatura medie anuală cea mai mică a fost de 3,1ºC și s-a înregistrat în anul 1985. Oscilațiile temperaturilor medii anuale sunt relativ mici, respectiv 2,3ºC, datorită acțiunii moderatoare a muntelui.

Temperatura medie lunară are un mers anual normal, astfel valoarea minimă lunară a temperaturii aerului la Stâna de Vale se înregistrează în luna ianuarie, cu o valoare de -5,3ºC, iar maxima în luna iulie, când atinge 13,6ºC, rezultând o amplitudine lunară de 18,9ºC.

Temperaturile extreme sunt influențate și ele de altitudine, de configurația reliefului. Temperatura maximă absolută a fost înregistrată la data de 22 august 2000, atingând valoarea de 30,6ºC, iar valoarea minimă absolută a temperaturii aerului a fost de -28,9ºC, s-a înregistrat la data de 31 ianuarie 1987.

Nopțile geroase înregistrează un număr ridicat (52 de cazuri), datorită scurgerii aerului rece de pe culmile înconjurătoare și stagnării lui pe fundul depresiunii mai multe zile la rând. Acestea apar din octombrie până în aprilie, cu un maxim în luna ianuarie, când se înregistrează 14,9 zile.

Zilele cu îngheț înregistrează un număr mediu multianual de 182 zile. Acestea se produc în tot cursul anului, cu frecvența maximă în luna ianuarie, o medie multianuală de 29,6 zile.

Numărul mediu multianual al zilelor de iarnă este de 48,8 zile pe an. În cursul anului zilele de iarnă se înregistrează în perioada octombrie – aprilie, cu cel mai mare număr mediu în luna ianuarie, respectiv 13,9 zile.

Intervalul din an favorabil producerii zilelor de vară, în arealul stațiunii Stâna de Vale, este mai – septembrie, cu valoarea maximă în luna august, respectiv 4,0 zile pe lună. Numărul mediu multianual al zilelor cu vară este de 9,3 zile.

CAPITOLUL III

UMEZEALA AERULUI

Umiditatea aerului reprezintă conținutul în vapori de apă existenți în atmosferă la un moment dat.

Cantitatea de vapori de apă depinde de originea maselor de aer, de condițiile fizico – geografice, de starea suprafeței solului, de gradul de continentalizare, de precipitațiile căzute, etc. Cantitățile cele mai mari de vapori de apă, din zona analizată, provin dinspre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. La creșterea umidității aerului, într-o proporție mai mică, contribuie și evaporarea apei de pe sol, de pe suprafețele râurilor, lacurilor, de pe suprafețele umede, din transpirația plantelor.

Umezeala aerului se definește printr-o serie de mărimi: umezeala absolută, umezeala specifică, tensiunea vaporilor de apă, umezeala relativă, deficitul de saturație și punctul de rouă.

Cele mai importante mărimi ale umidității relative (umezeala relativă, tensiunea vaporilor de apă și deficitul de saturație) sunt prezentate în continuare, folosindu-se datele înregistrate la stația meteorologică Stâna de Vale, în perioada 1979 – 2012. Valorile acestor mărimi variază în funcție de mișcările convective, advective, mișcările de turbulență, precum și de transformările de fază ale apei.

III.1. Umezeala relativă

Reprezintă raportul procentual dintre tensiunea vaporilor de apă (e) și tensiunea de saturație (E). Această mărime prezintă interes practic, deoarece indică gradul de saturație a unui volum de aer cu vapori de apă.

Umezeala relativă a aerului este condiționată în stratul inferior al atmosferei, de gradul de umezire a suprafeței subiacente, caracteristicile evapotranspirației locale modificând trăsăturile impuse de circulația generală a atmosferei. Ca și în cazul celorlalți parametri, altitudinea reliefului este un factor principal de influență. Gradientul vertical al umezelii relative are valori cuprinse între 0,5 – 0,9% / 100 m altitudine, cu valori mai mici în zona montană ([NUME_REDACTAT], 2009).

III.1.1. Regimul lunar și anual al umidității relative

Umezeala relativă a aerului în arealul analizat prezintă valori relativ ridicate datorită influenței climatului umed din vestul continentului. Valoarea medie multianuală a umidității relative este de 88,6%.

Valorile umidității relative ale aerului sunt influențate de mersul anual al temperaturii aerului, astfel iarna când valorile termice ale aerului sunt cele mai mici, umiditatea relativă înregistrează valorile maxime, iar vara mersul este invers. Astfel, regimul anual al umidității relative se caracterizează prin valori mai ridicate iarna, mai ales în luna decembrie, cu 92%. Umiditatea mai mare din luna decembrie poate fi explicată prin frecvența mai mare a aerului cald și umed dinspre [NUME_REDACTAT], în comparație cu luna ianuarie când crește frecvența aerului rece și uscat din partea de nord și nord-est datorită [NUME_REDACTAT]-Europen, Siberian sau Scandinav (Gaceu O., 2005).

Fig. 3.1. Repartiția valorilor medii lunare multianuale ale umezelii relative (%) a aerului

la Stâna de [NUME_REDACTAT] minime ale umidității relative se produc în perioada caldă a anului, cu cea mai mică medie lunară în luna mai, 85,7% (fig. 3.1).

Evoluția anuală a umidității relative și a temperaturii aerului sunt reprezentate în figura 3.2. Acestea au un mers invers proporțional, astfel cele mai mari valori ale umezelii relative se înregistrează în lunile de iarnă (decembrie și ianuarie) când temperaturile sunt cele mai scăzute din an.

Tabel 3.1.

Mersul lunar al umezelii relative și a temperaturii medii lunare, la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Fig. 3.2. Mersul lunar al umezelii relative și a temperaturii medii lunare, la Stâna de Vale

III.1.2. Frecvența medie a zilelor cu umiditate relativă ≤ 30%; ≤ 50%; ≥ 80%

Numărul mediu anual de zile cu umezeală relativă ≤ 30% (zile uscate) și ≥ 80% (zile umede) prezintă un interes practic important, astfel numărul de zile cu umezeală relativă ≤ 30% este considerat un indicator al vremii uscate, în timp ce numărul de zile cu umezeală relativă ≥ 80% este considerat un indicator al vremii umede.

Frecvența zilelor cu diferite caracteristici ale umezelii relative prezintă o variație atât în spațiu cât și în timp.

Numărul mediu multianual al zilelor cu umiditate relativă a aerului foarte scăzută, cu valori ≤ 30%, la oricare dintre orele de observații, este de 2,6 zile (tab. 3.2).

În cursul anului, frecvența medie lunară a zilelor cu umiditate ≤ 30% diferă de la o regiune la alta în funcție de condițiile geografice. Frecvența acestora este mai mare în perioada rece a anului, cu valorile maxime în lunile ianuarie și noiembrie, cu câte 0,5 zile. (fig. 3.3).

Tabel 3.2.

Numărul mediu lunar și anual de zile cu umezeala relativă ≤ 30% la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Fig. 3.3. Repartiția valorilor medii lunare multianuale ale umezelii relative ≤ 30%

la Stâna de [NUME_REDACTAT] relativă ≤ 30% înregistrează cele mai puține zile în perioada caldă a anului, în lunile iunie și iulie, când frecvența acestora este de 0,0 zile.

Numărul mediu anual al zilelor cu umezeală relativă ≤ 50% la cel puțin una din orele de observație este de 47,7 zile (tab. 3.3).

Frecvența medie lunară a zilelor cu umezeală relativă ≤ 50% prezintă valorile maxime în luna aprilie, astfel sunt 7,0 zile. Cele mai mici medii lunare din zona analizată sunt în luna decembrie, cu 1,5 zile, și ianuarie, cu o medie de 2,2 zile (fig. 3.4).

Fig. 3.4. Repartiția valorilor medii lunare multianuale ale umezelii relative ≤ 50%

la Stâna de [NUME_REDACTAT] 3.3.

Numărul mediu lunar și anual de zile cu umezeala relativă ≤ 50% la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Frecvența anuală a zilelor cu umezeală relativă ≥ 80% la amiază (la ora producerii maximei termice) este mai mare, înregistrându-se o medie multianuală de 134,0 (tab. 3.4).

Tabel 3.4.

Numărul mediu lunar și anual de zile cu umezeala relativă ≥ 80% la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Numărul mediu lunar de zile cu umezeală relativă ≥ 80% înregistrează un maxim în luna decembrie, astfel sunt 18,1 zile. Valorile maxime se produc în perioada rece a anului deoarece temperaturile sunt mai scăzute iar advecția aerului umed mediteranean este mai frecventă.

Valorile minime se înregistrează în lunile de vară, astfel sunt 3,4 zile în luna august și 5,4 zile în luna mai (fig. 3.5). Valorile reduse din perioada caldă a anului sunt datorate valorilor termice mai ridicate din această perioadă a anului.

Fig. 3.5. Repartiția valorilor medii lunare multianuale ale umezelii relative ≥ 80%

la Stâna de Vale

III.2. Tensiunea vaporilor de apă

Tensiunea vaporilor de apă sau presiunea vaporilor (e) reprezintă presiunea parțială a vaporilor de apă dintr-un volum de aer. Se exprimă în milibari (mb) sau în milimetri coloană de mercur (mmHg). Valorile tensiunii vaporilor de apă sunt influențate de variațiile temperaturii aerului, acestea cresc odată cu creșterea temperaturii. Tensiunea vaporilor de apă mai depinde și de starea de agregare a apei, de forma suprafeței de evaporare, de vânt și de presiunea atmosferică.

III.2.1. Regimul lunar și anual al tensiunii vaporilor de apă

Valorile tensiunii vaporilor de apă variază invers proporțional cu altitudinea, media anuală a acesteia, la Stâna de Vale, este de 8,0 mb (tab. 3.5). Valorile anuale ale tensiunii vaporilor de apă sunt în general cuprinse între 9 – 10 mb în zonele depresionare și de câmpie și scad ajungând la 8,0 mb în zona muntoasă ([NUME_REDACTAT], 2009).

În cursul anului valorile medii lunare ale tensiunii vaporilor de apă cresc odată cu creșterea temperaturii și cu intensificarea vântului care accelerează evaporația. Cele mai mari valori ale tensiunii vaporilor de apă din zona analizată se produc în lunile iulie și august, cu 13,4 mb și 13 mb. Cele mai mici valori sunt în lunile de iarnă, fiind cuprinse între 4 mb în luna februarie și 4,6 mb în luna decembrie (fig. 3.6).

Tabel 3.5.

Valorile medii lunare și anuale ale tensiunii vaporilor de apă (mb) la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Fig. 3.6. Evoluția anuală a tensiunii vaporilor de apă la Stâna de Vale

III.3. Deficitul de saturație

Deficitul de saturație reprezintă diferența dintre umezeala absolută maximă (A) și umezeala absolută la un moment dat (a) sau diferența dintre tensiunea maximă (E) a vaporilor de apă și tensiunea efectivă (e) (reală) la o anumită temperatură și presiune. Deficitul de saturație se exprimă în mmHg sau mb. Deficitul de saturație este influențat de: temperatură, precipitații, evaporație, evapotranspirație, condensare, suprafața subiacentă.

III.3.1. Regimul lunar și anual al deficitului de saturație

Valorile deficitului de saturație scad odată cu creșterea altitudinii, în zonele muntoase, la Stâna de Vale, valorile acesteia sunt mici, de 1,6 mb (tab. 3.6). Valorile mici înregistrate la Stâna de Vale sunt datorate și faptului că aceasta este situată pe direcția de deplasare a maselor de aer vestice.

Tabel 3.6.

Valorile medii lunare și anuale ale deficitului de saturație (mb) la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Mersul deficitului de saturație, în decursul unui an, este ascendent începând din luna ianuarie până în iulie, după care valorile încep să scadă. Astfel, valorile medii lunare ale deficitului de saturație în decursul unui an sunt mai mari în lunile de vară, în iulie se înregistrează valoarea maximă, de 2,9 mb, iar în august sunt 2,7 mb. Valorile minime se înregistrează iarna, cu cele mai mici valori în lunile ianuarie și decembrie, cu câte 0,5 mb (fig. 3.7).

Fig. 3.7. Evoluția anuală a deficitului de saturație la Stâna de Vale

CONCLUZII

Umezeala relativă a aerului prezintă valori ridicate datorită influenței climatului umed din vestul continentului, media multianuală este de 88,6%. Valorile umidității relative ale aerului sunt influențate de mersul anual al temperaturii aerului, iarna când valorile termice ale aerului sunt mici, umiditatea relativă înregistrează valorile maxime, iar vara mersul este invers.

Numărul mediu multianual al zilelor cu umiditate relativă a aerului foarte scăzută, cu valori ≤ 30% este de 2,6 zile. În cursul anului, frecvența medie este mai mare în perioada rece a anului, cu valorile maxime în lunile ianuarie și noiembrie, cu câte 0,5 zile, iar cele mai puține zile sunt înregistrate în perioada caldă a anului.

Numărul mediu anual al zilelor cu umezeală relativă ≤ 50% este de 47,7 zile. În timpul anului valorile maxime se produc în luna aprilie, cu 7,0 zile, iar valorile minime în luna decembrie, cu 1,5 zile.

Frecvența medie multianuală a zilelor cu umezeală relativă ≥ 80% la amiază este de 134,0 zile. Numărul mediu lunar al zilelor cu umezeală relativă ≥ 80% înregistrează valorile maxime în perioada rece a anului, deoarece temperaturile sunt mai scăzute iar advecția aerului umed mediteranean este mai frecventă.

CAPITOLUL IV

REGIMUL PRECIPITAȚIILOR ATMOSFERICE

În timp și în spațiu, pe perioade scurte și spații mici, precipitațiile au o evoluție și distribuție aleatorie, însă analiza acestora pe perioade mai lungi de timp, pe suprafețe mai extinse în corelație cu cantitățile de precipitații căzute în spațiile geografice învecinate, ne poate conduce la desprinderea unor regularități cu caracter de relativă stabilitate.

Precipitațiile atmosferice constituie elementul climatic cu cea mai mare variabilitate spațio – temporală în ceea ce privește frecvența, intensitatea și durata.

Regimul precipitațiilor atmosferice depinde în mare măsură de particularitățile circulației generale a atmosferei deasupra României și implicit deasupra stațiunii Stâna de Vale.

IV.1. Regimul anual al precipitațiilor atmosferice

Așezarea geografică a stațiunii Stâna de Vale și caracterul topografiei locale determină unele particularități pluviometrice proprii acestei regiuni. Astfel, adăpostul oferit de către [NUME_REDACTAT], în partea estică și larga deschidere spre circulația maselor de aer mai umede, din vest, fac ca la Stâna de Vale cantitățile anuale de precipitații să fie abundente. Stâna de Vale se află sub influența maselor de aer provenite din vest și nord-vest, adică a maselor de aer oceanice umede. Întâlnind bariera orografică masele de aer intră în mișcare ascendentă, se răcesc adiabatic până la atingerea punctului de rouă după care generează cantități importante de precipitații pe versanții vestici. De la o anumită altitudine masele de aer sărăcite în vapori de apă își continuă ascensiunea dar nu mai produc precipitații sau generează cantități mai mici.

Pentru o analiză cât mai reală și exactă a cantităților de precipitații, s-au folosit datele din observațiile pluviometrice din perioada 1979 – 2012 înregistrate la stația meteorologică Stâna de Vale. Astfel, din analiza, prelucrarea și interpretarea datelor pluviometrice înregistrate la stația meteorologică Stâna de Vale, reiese că media multianuală a cantității de precipitații este de 1657,8 mm/an. Cantitatea mare de precipitații înregistrată la Stâna de Vale (1657,8 mm) (fig. 4.1), se datorează așezării acestei stații pe versantul vestic, în calea maselor de aer oceanice, la nivelul optimului pluviometric din [NUME_REDACTAT] (1000 – 1200 m), precum și datorită reliefului care se înalță brusc în fața [NUME_REDACTAT], masele de aer fiind obligate să intre rapid în mișcare ascendentă forțată și să precipite.

De la un an la altul, cantitatea anuală de precipitații a înregistrat valori diferite, cu abateri pozitive sau negative de la media multianuală.

Fig. 4.1. Cantitatea medie anuală de precipitații (mm) la Stâna de [NUME_REDACTAT] anuale de precipitații mai mari decât media, se produc atunci când activitatea ciclonilor oceanici care se dezvoltă la periferia anticiclonului Azoric și cea a ciclonilor mediteraneeni este mai intensă. Astfel, în condițiile unor activități ciclonice persistente sau a unor procese termo-convective active, cantitățile de precipitații sunt bogate, determinând o umiditate mare care poate crește până la exces pluviometric sau hidrologic.

Analizând abaterile cantităților medii anuale de la media multianuală s-a constatat că în 51,9% din anii luați în studiu media anuală a fost mai ridicată, iar în 48,1% din cazuri acestea au avut valori mai reduse decât media multianuală.

Abaterile pozitive sunt mult mai ridicate, cea mai mare valoare de 712,2 mm a fost în anul 1980 urmată de anul 1995 cu abaterea de 563,2 mm, abaterile de peste 400 mm sunt trei și anume: 462,4 mm în anul 1981; 426,2 mm în anul 2001 și 413,8 mm în anul 2003.

Abateri pozitive sub 50 mm sunt în doi ani, respectiv în anul 1982 cu valoarea de 10,4 mm și 43,7 mm în 1996.

Cea mai mare abatere negativă de -400,6 mm a fost în anul 1983, urmată de anul 1987 cu valoarea de -391,2 mm, -362,0 mm în anul 1990 și -312,9 mm în anul 2000.

Abateri negative sub 50 mm sunt în doi ani și anume: -39,7 mm în anul 1988 și -32,1 mm în anul 1985.

IV.2. Cantitățile medii semestriale de precipitații

Repartiția sezonieră a cantităților de precipitații, net favorabilă sezonului cald, este una din trăsăturile de bază ale tipului de climat continental moderat, inclusiv a subtipului cu nuanțe de tranziție.

Tabel 4.1

Cantitățile anuale și semestriale de precipitații la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Fig. 4.2. Repartiția pe semestre a precipitațiilor atmosferice (mm) la Stâna de [NUME_REDACTAT] semestrul cald al anului (1 aprilie – 30 septembrie) în medie, la nivelul unui metru pătrat din suprafața stațiunii Stâna de Vale, cad 931,5 mm precipitații, ceea ce reprezintă 56,2% din aportul pluviometric anual (1657,8 mm) (tab. 4.1). Dinamica maselor de aer, foarte activă mai ales din sector vestic și convecția termică și dinamică ce ating cotele maxime anuale, fac ca în semestrul cald să cadă cantități mult mai mari de precipitații.

În semestrul rece (1 octombrie – 31 martie), în medie pe fiecare metru pătrat al stațiunii Stâna de Vale cad 726,3 mm precipitații, adică 43,8% din suma anuală medie (1657,8 mm) (tab. 4.1). În acest sezon stările de timp anticiclonic sunt frecvente, convecția termică este mult slăbită, iar dinamica atmosferică este dominată de masele de aer continental uscate și reci cu originea pe întinderile din nordul și nord-estul Europei sau nord-vestul Siberiei. Împreună toate acestea duc la cantități reduse de precipitații.

IV.3. Cantitățile medii lunare de precipitații

De la o lună la alta, frecvența și intensitatea advecțiilor de aer umed sau uscat, suferă modificări, iar convecția termică și dinamică se desfășoară la parametri diferiți, asfel încât lunile anului în succesiunea lor vor prezenta valori diferite ale cantităților de precipitații, asemănătoare sezonului în care se încadrează.

Precipitațiile înregistrează valori diferite de la o lună la alta în funcție de circulația maselor de aer, de altitudine, de formele de relief, de expoziția versanților, de condițiile locale. Astfel, cele mai puține cantități de precipitații cad în intervalul ianuarie – martie (fig. 4.3), datorită predominării regimului anticiclonic, care împiedică dezvoltarea convecției termice, luna cea mai secetoasă fiind februarie (circa 98 mm). Începând din martie, precipitațiile cresc progresiv până în iunie, când se înregistrează principalul maxim pluviometric anual (aproape 179 mm). Ploile din această lună sunt generate de frecvența mare a ciclonilor oceanici care se deplasează la periferia nordică a dorsalei [NUME_REDACTAT], aducând mase de aer reci și umede favorabile precipitațiilor, precum și proceselor convective care instabilizează aerul prin convecția termică și dinamică. Din iunie precipitațiile scad până în octombrie, când se înregistrează minimul secundar (aproape 120 mm), datorită predominării regimului anticiclonic de la sfârșitul verii și începutul toamnei.

În decembrie apare al doilea maxim secundar de aproape 152 mm (fig. 4.3), maxim determinat de ciclonii din [NUME_REDACTAT] care traversează [NUME_REDACTAT]. Din cele prezentate rezultă că în arealul stațiunii Stâna de Vale, în timpul anului se produc două maxime (iunie, decembrie) și două minime pluviometrice (ianuarie – martie, octombrie).

Maximul principal este caracteristic întregii țări și evidențiază caracterul continental al climatului, iar maximul secundar dovedește influența circulației ciclonice mediteraneene în regiunea studiată.

Fig. 4.3. Evoluția cantităților medii lunare de precipitații la Stâna de Vale

IV.4. Frecvența zilelor cu diferite cantități de precipitații

În climatologie se consideră zi cu precipitații intervalul de 24 ore în care cantitatea de precipitații (lichide, solide sau mixte) înregistrată a fost cel puțin 0,1 mm.

Fig. 4.4. Numărul anual de zile cu precipitații cuprinse între anumite limite

la Stâna de [NUME_REDACTAT] figura 4.4, este redată evoluția numărului mediu anual de zile cu precipitații mai mari sau egale decât diferite praguri pluviometrice, pentru stația Stâna de Vale.

Numărul anual de zile cu cantități de precipitații ≥ 0,1 mm, la Stâna de Vale, este în medie de 191,3 zile, descrescând ușor pe măsură ce pragul valoric al sumelor crește, la 165,4 zile în cazul precipitațiilor ≥ 0,5 mm; 149,8 zile pentru cele cu precipitații ≥ 1,0 mm; 127,2 zile pentru precipitații ≥ 2,0 mm; 88,3 zile în cazul precipitațiilor ≥ 5,0 mm; 54,5 zile în cazul unor precipitații diurne ≥ 10,0 mm, 23,7 zile în cazul precipitațiilor diurne ≥ 20 mm și doar 10,9 zile pentru cantitățile cu precipitații ≥ 30 mm (fig. 4.4).

IV.5. Cantitatea maximă de precipitații căzută în 24 ore (mm) și media lunară

Cantitățile maxime de precipitații în 24 ore au în general ca origine advecțiile de aer umed din sector vestic în sezonul cald, din zona mediteraneană în sezonul rece, la care se adaugă convecția dinamică frontală și orografică ce se poate produce în tot timpul anului și convecția termică, ce întrunește condiții mai bune de manifestare în perioada caldă a anului și în special în lunile verii. În lunile verii însă, când aerul are o mare capacitate de a înmagazina vapori de apă, când fronturile atmosferice ce vin dinspre Atlantic și traversează Europa pe direcția generală vest-est au în spatele lor mase de aer umed și instabil și când convecția termo-dinamică atinge cotele cele mai ridicate, se produc cele mai mari cantități de precipitații din 24 ore din timpul anului.

În tabelul 4.2 sunt date cantitățile maxime zilnice de precipitații pentru fiecare lună.

Tabel 4.2

Cantitățile maxime de precipitații căzute în 24 ore (mm) și cantitățile medii lunare, la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

[NUME_REDACTAT] de Vale există un singur caz în care cantitatea de precipitații căzută în 24 ore este mai mare decât media multianuală, respectiv la data de 19.10.1996, când cantitatea din 24 ore este de 128,0 mm, iar media multianuală a lunii respective este de 119,2 mm precipitații (fig. 4.5).

Pe parcursul perioadei luată în studiu cea mai mare cantitate de precipitații căzută în 24 ore, la Stâna de Vale, s-a produs la data de 24.12.1995, cantitatea fiind de 137,6 mm.

Fig. 4.5. Cantitățile maxime de precipitații căzute în 24 ore (mm) și cantitățile medii lunare la stația Stâna de Vale

IV.6. Stratul de zăpadă

Pătura (învelișul) de zăpadă depusă pe suprafața solului sau a ghețurilor, care se formează în urma ninsorilor, constituie stratul de zăpadă.

În arealul stațiunii Stâna de Vale, stratul de zăpadă format în urma căderilor de ninsoare este o prezență nelipsită în lunile geroase ale anotimpului de iarnă, dar, prezența acestuia se poate semnala și spre mijlocul toamnei sau sfârșitul primăverii. Formarea și menținerea stratului de zăpadă depind în afara scăderii temperaturii aerului și solului sub 0ºC și de producerea precipitațiilor solide.

Ierni fără strat de zăpadă, nu au existat la stația luată în studiu, așa încât, putem afirma cu certitudine că stratul de zăpadă face parte din peisajul iernilor din zona studiată.

IV.6.1. Numărul de zile cu sol acoperit cu zăpadă

Numărul mediu lunar de zile cu sol acoperit cu zăpadă nu se menține continuu deoarece este dependent de vreme (temperatura aerului, temperatura solului, insolație, vânt, ploi etc.). Cele mai multe zile cu sol acoperit cu zăpadă se înregistrează, în medie, în lunile ianuarie și februarie când se produc 31 zile, respectiv 28 zile (fig. 4.6).

Fig. 4.6. Numărul mediu lunar al zilelor cu sol acoperit cu zăpadă la Stâna de [NUME_REDACTAT] mediu anual este de 153 zile.

Numărul maxim lunar se înregistrează în lunile de iarnă și în martie și aprilie, când în fiecare zi din lună există sol acoperit cu zăpadă.

Numărul maxim anual de zile cu sol acoperit cu zăpadă înregistrează o valoare de 184 zile.

Din luna octombrie până în luna februarie numărul de zile cu strat de zăpadă crește, scăzând apoi în lunile martie, aprilie și mai.

Pe parcursul perioadei analizate cel mai mare număr de zile cu sol acoperit cu zăpadă s-a înregistrat în anul 1988, cu un număr maxim de 184 zile, iar cel mai mic număr de zile cu sol acoperit s-a produs în anul 1990, respectiv 99 zile.

IV.6.2. Grosimea stratului de zăpadă

Din prima decadă a lunii octombrie, până în a treia decadă a lunii mai, la Stâna de Vale stratul de zăpadă s-a format având diferite grosimi. Grosimea stratului de zăpadă depinde de: temperatura aerului și a solului, de caracterul ninsorii (liniștită sau viscolită), de consistența ei în echivalent apă și de densitatea stratului de zăpadă, de timpul cât cad precipitații sub formă de ninsoare, de expoziția, altitudinea, orientarea și fragmentarea reliefului, de prezența unor obstacole majore (păduri, așezări umane etc.) în interiorul cărora se resimt unele efecte de adăpostire etc.

Grosimea medie a stratului de zăpadă din arealul stațiunii Stâna de Vale are cea mai mare valoare în luna februarie, astfel stratul măsoară 86,9 cm în decada a treia a lunii februarie (fig. 4.7).

Fig. 4.7. Grosimea medie și maximă decadică a stratului de zăpadă la Stâna de [NUME_REDACTAT] de zăpadă depășește 10 cm începând cu luna noiembrie, decada a treia și se menține și în luna mai. Crește în general în grosime începând din luna octombrie până în luna februarie, după care grosimea se diminuează treptat, dispariția stratului de zăpadă prin topire înregistrându-se cel mai târziu în luna mai.

Grosimea medie decadică a stratului de zăpadă în luna octombrie este de 3,7 cm în prima decadă.

Grosimea stratului de zăpadă crește, la stația Stâna de Vale, din luna octombrie până în luna februarie, când se înregistrează cea mai mare grosime, respectiv 86,9 cm. Începând cu luna martie stratul de zăpadă se diminuează treptat, ajungând ca în luna aprilie stratul de zăpadă să măsoare în prima decadă a lunii 42,9 cm iar în a treia decadă 15,9 cm. În luna mai stratul de zăpadă măsoară în prima decadă a lunii 27,8 cm iar în decada a treia 19,0 cm (fig. 4.7).

Comparativ cu valorile medii decadice, grosimea maximă decadică a stratului de zăpadă este mult mai mare. Iarna se produc uneori ninsori abundente, care la înălțime se acumulează, atingând valoarea maximă de 227 cm, în luna ianuarie 2000, decada a treia.

CONCLUZII

Așezarea geografică a stațiunii Stâna de Vale și caracterul topografiei locale determină unele particularități pluviometrice proprii acestei regiuni. Astfel, adăpostul oferit de către [NUME_REDACTAT], în partea estică și larga deschidere spre circulația maselor de aer mai umede, din vest, fac ca la Stâna de Vale cantitățile anuale de precipitații să fie abundente. Stâna de Vale se află sub influența maselor de aer provenite din vest și nord-vest, adică a maselor de aer oceanice umede. Întâlnind bariera orografică masele de aer intră în mișcare ascendentă, se răcesc adiabatic până la atingerea punctului de rouă după care generează cantități importante de precipitații pe versanții vestici.

În stațiunea balneoclimaterică Stâna de Vale regimul multianual al precipitațiilor înregistrează o cantitate de 1657,8 mm. Cantitatea mare de precipitații înregistrată se datorează așezării acestei stațiuni pe versantul vestic, în calea maselor de aer oceanice, precum și datorită reliefului care se înalță brusc în fața [NUME_REDACTAT], masele de aer fiind obligate să intre rapid în mișcare ascendentă forțată și să precipite.

În semestrul cald al anului (1 aprilie – 30 septembrie) în medie, la nivelul unui metru pătrat din suprafața stațiunii, cad 931,5 mm precipitații, ceea ce reprezintă 56,2% din aportul pluviometric anual (1657,8 mm). În semestrul rece (1 octombrie – 31 martie), în medie pe fiecare metru pătrat cad 726,3 mm precipitații, adică 43,8% din suma anuală medie.

În arealul stațiunii Stâna de Vale, în timpul anului se produc două maxime (iunie, decembrie) și două minime pluviometrice (ianuarie – martie, octombrie).

Maximul principal este caracteristic întregii țări și evidențiază caracterul continental al climatului, iar maximul secundar dovedește influența circulației ciclonice mediteraneene în regiunea studiată.

Numărul anual de zile cu cantități de precipitații ≥ 0,1 mm, la Stâna de Vale, este în medie de 191,3 zile, descrescând ușor pe măsură ce pragul valoric al sumelor crește.

Pe parcursul perioadei luată în studiu cea mai mare cantitate de precipitații căzută în 24 ore s-a produs la data de 24.12.1995, cu o cantitate de 137,6 mm.

În arealul stațiunii Stâna de Vale, stratul de zăpadă format în urma căderilor de ninsoare este o prezență nelipsită în lunile geroase ale anotimpului de iarnă, dar, prezența acestuia se poate semnala și spre mijlocul toamnei sau sfârșitul primăverii.

Cele mai multe zile cu sol acoperit cu zăpadă se înregistrează, în medie, în lunile ianuarie și februarie când în fiecare zi din lună solul este acoperit. Numărul mediu multianual este de 153 zile.

În perioada analizată cel mai mare număr de zile cu sol acoperit cu zăpadă s-a înregistrat în anul 1988, cu un număr maxim de 184 zile.

Grosimea medie a stratului de zăpadă crește din luna octombrie până în luna februarie, când se înregistrează cea mai mare grosime, respectiv 86,9 cm.

CAPITOLUL V

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Presiunea atmosferică se măsoară cu barometrul, se înregistrează cu barograful și se exprimă în milibari (mb) sau în milimetri coloană de mercur (mmHg).

Presiunea atmosferică nu este o mărime constantă, aceasta prezintă variații periodice și neperiodice. Cele periodice se produc atât în timp (zilnic și anual) cât și în spațiu (pe orizontală și verticală).

Presiunea atmosferică suferă modificări datorită unor cauze de natură termică și dinamică, astfel variația diurnă a presiunii prezintă o oscilație dublă, cu două maxime în jurul orelor 10 și 22 și două minime în jurul orelor 4 și 16. Factorul termic influențează în sensul că odată cu creșterea temperaturii presiunea scade, astfel se produce o scădere a presiunii în jurul orei 16 când temperatura este mai ridicată și o creștere a presiunii în jurul orei 22 când temperatura este mai scăzută. Factorul dinamic influențează prin natura suprafeței subiacente (apă, uscat, altitudine) ([NUME_REDACTAT]., 2001).

V.1. Medii anuale și multianuale ale presiunii atmosferice

Analiza variațiilor periodice și neperiodice a presiunii aerului s-a realizat pe baza datelor meteorologice înregistrate la stația meteorologică Stâna de Vale, în intervalul 1979 – 2012. Prelucrarea, analiza și interpretarea datelor referitoare la presiunea aerului au reliefat marea diversitate a manifestării în timp a acestui parametru climatic, precum și rolul major pe care îl joacă în evoluția sa dinamica atmosferei.

Pentru prezentarea variațiilor presiunii atmosferice am utilizat ca unitate de măsură hPa (hectopascalul), deoarece această unitate este folosită în ultimul timp în studiile de specialitate, 1hPa = 1mb.

Presiunea atmosferică scade în raport cu altitudinea deoarece și masa atmosferei se diminuează odată cu creșterea altitudinii.

Valoarea medie multianuală a presiunii aerului în arealul stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale este de 889,7 hPa (mb) (fig. 5.1). De la un an la altul această valoare a suferit modificări.

Cea mai mică valoare medie anuală a fost de 887,5 hPa, înregistrată în anul 1981, o valoare apropiată, 887,6 hPa, fiind înregistrată în anul 2010, iar valoarea maximă a mediei anuale este de 891,4 hPa, atinsă în doi ani 2000 și 2003. Amplitudinea medie multianuală este astfel de 3,9 hPa.

Fig. 5.1. Media multianuală a presiunii atmosferice la Stâna de [NUME_REDACTAT] mică a presiunii atmosferice, înregistrată în 1981 și 2010, evidențiază ani cu o intensă, frecventă și persistentă activitate ciclonică, iar în anii în care presiunea aerului a avut valori mari sunt cei în care a predominat regimul anticiclonic, cum a fost și în cazul anilor 2000 și 2003.

Față de media multianuală presiunea aerului a prezentat abateri. Se remarcă distribuția aproape egală a numărului de ani cu abateri negative și pozitive, cu o ușoară predominare a abaterilor pozitive, care înregistrează cu trei ani în plus față de cele negative. Ponderea abaterilor pozitive din totalul anilor analizați este astfel de 53,1%, a celor negative de 43,8%, iar fără abateri a existat un singur an (1997), cu o pondere de 3,1%.

Din analiza valorilor medii anuale a presiunii aerului reiese că, deși numărul abaterilor negative și pozitive este aproape egal, valoarea abaterilor pozitive este mai mare, față de cea a abaterilor negative. Astfel abaterea maximă pozitivă este de 1,7 hPa, iar valoarea abaterii maxime negative este de -2,2 hPa (tab. 5.1).

Analizând perioadele cu abateri pozitive și negative se conturează două perioade distincte, în care au existat un număr de ani consecutivi cu abateri pozitive sau negative de la media multianuală. Astfel, în perioada 1989 – 1994, au fost 6 ani consecutivi cu abateri pozitive a valorilor presiunii atmosferice, iar numărul maxim al anilor consecutivi cu abatere pozitivă a fost de 9, între 2000 – 2008. Numărul maxim al anilor consecutivi cu abatere negativă a valorilor presiunii atmosferice a fost de 6, în perioada 1980 – 1985.

Tabel 5.1

Mediile, abaterile și amplitudinea anuală a presiunii aerului la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Tabel 5.2

Abaterile presiunii medii anuale de la media multianuală, la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

V.2. Regimul lunar al presiunii atmosferice

Evoluția valorilor presiunii atmosferice de la o lună la alta este în strânsă corelație atât cu temperatura aerului cât mai ales cu dinamica atmosferei, care transportă la latitudinile arealului cercetat mase de aer cu caracteristici barice distincte.

Tabel 5.3

Valorile lunare și anuale ale presiunii atmosferice la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Evoluția valorilor medii lunare ale presiunii atmosferice pune în evidență faptul că valorile maxime la munte, se produc în lunile octombrie, fiind de 892,4 hPa. Valoarea mare a presiunii medii lunare din luna octombrie este determinată pe de o parte de scăderea temperaturii aerului, iar pe de altă parte de frecvența mare a anticiclonilor, care transportă spre latitudinile zonei studiate mase de aer stabile și cu presiune ridicată.

Fig. 5.2. Evoluția lunară a presiunii atmosferice la Stâna de [NUME_REDACTAT] mai mici valori medii lunare se produc în luna aprilie, astfel sunt 886,4 hPa (fig. 5.2). Minimele barometrice înregistrate în lunile aprilie sunt determinate de dinamica atmosferei, când frecvența ciclonilor este mai ridicată, iar temperaturile sunt în creștere față de lunile precedente.

Din analiza valorilor lunare ale presiunii aerului reiese faptul că oscilațiile de presiune atât vara cât și iarna sunt mici, se produce o amplitudine de 6 hPa (tab. 5.3, fig. 5.2).

În luna octombrie, media barică a oscilat de la un an la altul înregistrând valoarea minimă în anul 1992, fiind de 885,5 hPa și maxima, de 897,5 hPa, în anul 1995, rezultând astfel pentru luna octombrie o amplitudine de 12 hPa.

În luna aprilie, luna mediei minime lunare, valoarea presiunii aerului a oscilat între 883,6 hPa, în anul 1998 și 888,8 hPa, în 2002 și 2003, amplitudinea lunară fiind astfel mai redusă decât a lunii octombrie, înregistrând doar 5,2 hPa.

Începând cu luna aprilie, presiunea aerului începe să crească, înregistrând în luna mai o valoare medie lunară de 889,4 hPa. Cea mai mare valoare a mediei barice în luna mai a fost de 893,6 hPa, iar cea mai mică de 885,5 hPa, amplitudinea lunară fiind astfel de 8,1 hPa. În iunie amplitudinea lunară este mai ridicată decât în luna mai, maxima având valoarea de 895,8 hPa, iar minima fiind de 887,3 hPa, amplitudinea fiind de 8,5 hPa. Valoarea medie lunară a lunii iunie este de 890,4 hPa. Frecvența mai mare a maselor de aer determină o ușoară creștere a presiunii aerului în luna iulie, chiar dacă această lună înregistrează cele mai mari medii termice (13,6ºC). În luna cea mai caldă a anului presiunea aerului înregistrează o medie lunară de 891,3 hPa. De la un an la altul valoarea medie lunare în iulie a variat între 893,5 hPa și 888,6 hPa, cu o amplitudine de 4,9 hPa. Valoarea medie lunară a lunii august este de 892 hPa. Cea mai ridicată medie lunară a fost de 895,6 hPa, iar cea mai scăzută de 889,8 hPa, rezultând astfel o amplitudine lunară de 5,8 hPa. Valoarea medie lunară a lunii septembrie este tot de 892 hPa. Cea mai ridicată medie lunară a fost de 895 hPa, în anul 2003, iar cea mai scăzută medie barică a fost de 885,4 hPa, în anul 1996, rezultând o amplitudine de 9,6 hPa.

Variația diurnă, în anotimpul cald, deasupra culmilor muntoase, înregistrează presiuni ridicate, datorită cantităților importante de aer ridicate de deasupra regiunilor joase. După ora 18 se înregistrează o ușoară scădere dar care rămâne peste valoarea medie. Noaptea la munte, după ora 22, presiunea scade treptat, datorită mișcării descendente a aerului rece de pe munte, până în jurul orei 4 când aici apare minimul principal. Deci în regiunile muntoase, vara, lipsește minimul baric de după amiază ([NUME_REDACTAT]., 2001).

V.3. Valori maxime și minime ale presiunii atmosferice

Analizând comparativ valorile medii extreme și cele extreme absolute ale presiunii aerului la Stâna de Vale se observă că variațiile neperiodice ale presiunii sunt mult mai mari decât cele periodice.

Pe parcursul celor 34 ani luați în studiu, presiunea minima absolută produsă la Stâna de Vale, a fost de 853,1 hPa, înregistrată la data de 26 februarie 1989.

Valoarea maximă absolută multianuală a presiunii atmosferice a fost de 910,7 hPa, la data 17 martie 1990 (tab. 5.4, fig. 5.3). În aceste condiții amplitudinea absolută a avut o valoare de peste 57 hPa. Este de remarcat faptul că, atât valoarea minimă absolută, cât și maxima absolută s-au înregistrat în anotimpul rece.

Maximele barometrice se produc datorită stagnării mai mult timp în această zonă a anticiclonilor, astfel masele de aer devin mai reci, mai stabile și cu o presiune din ce în ce mai ridicată.

Analizând lunar valorile minime absolute ale presiunii atmosferice se constată că valorile mari aparțin lunilor de vară (iunie, iulie, august), astfel valoarea maximă se produce la 2 august 1989, cu o valoare de 877,5 hPa (tab. 5.4, fig. 5.3). Valorile mari ale minimelor absolute se produc în lunile de vară datorită dezvoltării mai reduse pe verticală a centrilor barici de joasă presiune în anotimpul cald în comparație cu dezvoltarea puternică a acestora în anotimpul rece.

Valorile mici ale presiunii minime absolute se produc în lunile de iarnă, cu cele mai mici valori în luna februarie, respectiv minima barică este de 853,1 hPa, produsă la data de 26 februarie 1989, urmată de 858,3 hPa, înregistrată la data de 28 decembrie 1999.

Fig. 5.3. Valorile maxime și minime absolute ale presiunii atmosferice la Stâna de [NUME_REDACTAT] 5.4

Valorile maxime și minime absolute ale presiunii atmosferice la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Analizând lunar valorile maxime absolute ale presiunii atmosferice se constată că valorile mici ale maximelor absolute se înregistrează în lunile de vară (iunie, iulie, august), astfel cea mai mică presiune s-a produs la data de 14 iulie 1996, cu o valoare de 900,2 hPa, urmată de lunile iunie și august cu valori barice de 901,4 hPa, respectiv 901,9 hPa (tab. 5.4, fig. 5.3). Valorile mari ale presiunii maxime absolute se produc în anotimpul rece și în cel de tranziție, cu cele mai mari valori în luna martie, respectiv 910,7 hPa, produsă la data de 17 martie 1990, urmată de luna februarie, cu o maximă absolută de 909,6 hPa, produsă la data de 11 februarie 1989.

Datorită dezvoltării mai reduse pe verticală a centrilor barici de joasă presiune în anotimpul cald, în comparație cu dezvoltarea puternică a acestora în anotimpul rece, se produc valori mai ridicate ale presiunii minime absolute a aerului în lunile de vară.

CONCLUZII

Prelucrarea, analiza și interpretarea datelor referitoare la presiunea aerului au reliefat marea diversitate a manifestării în timp a acestui parametru climatic, precum și rolul major pe care îl joacă în evoluția sa dinamica atmosferei.

Valoarea medie multianuală a presiunii aerului în arealul stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale este de 889,7 hPa (mb)

Față de media multianuală presiunea aerului a prezentat abateri. Se remarcă distribuția aproape egală a numărului de ani cu abateri negative și pozitive, cu o ușoară predominare a abaterilor pozitive. Ponderea abaterilor pozitive din totalul anilor analizați este de 53,1%, a celor negative de 43,8%, iar fără abateri ponderea este de 3,1%.

Evoluția valorilor presiunii atmosferice de la o lună la alta este în strânsă corelație atât cu temperatura aerului cât mai ales cu dinamica atmosferei, care transportă la latitudinile arealului cercetat mase de aer cu caracteristici barice distincte.

Evoluția valorilor medii lunare ale presiunii atmosferice pune în evidență faptul că valorile maxime la munte, se produc în lunile octombrie, fiind de 892,4 hPa. Valoarea mare a presiunii medii lunare din luna octombrie este determinată pe de o parte de scăderea temperaturii aerului, iar pe de altă parte de frecvența mare a anticiclonilor, care transportă spre latitudinile zonei studiate mase de aer stabile și cu presiune ridicată.

Cele mai mici valori medii lunare se produc în luna aprilie, astfel sunt 886,4 hPa. Minimele barometrice înregistrate în lunile aprilie sunt determinate de dinamica atmosferei, când frecvența ciclonilor este mai ridicată, iar temperaturile sunt în creștere față de lunile precedente.

Din analiza valorilor lunare ale presiunii aerului reiese faptul că oscilațiile de presiune atât vara cât și iarna sunt mici, amplitudinea fiind de 6 hPa.

Analizând comparativ valorile medii extreme și cele extreme absolute ale presiunii aerului la Stâna de Vale se observă că variațiile neperiodice ale presiunii sunt mult mai mari decât cele periodice.

Pe parcursul celor 34 ani luați în studiu, presiunea minima absolută produsă la Stâna de Vale, a fost de 853,1 hPa, înregistrată la data de 26 februarie 1989.

Valoarea maximă absolută multianuală a presiunii atmosferice a fost de 910,7 hPa, la data 17 martie 1990. În aceste condiții amplitudinea absolută a avut o valoare de peste 57 hPa.

CAPITOLUL VI

REGIMUL VÂNTULUI

Regimul vântului în arealul stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale, ca de altfel în toată țara, este determinat de dezvoltarea celor patru centri principali de acțiune ai atmosferei: [NUME_REDACTAT] (vara), [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (iarna) și [NUME_REDACTAT] în anotimpul rece, dar și de factorii geografici locali.

Vântul este un element meteorologic dinamic care se caracterizează prin direcția din care bate, viteza cu care se deplasează, intensitate, prin durata deplasării și structura sa.

Suprafața terestră prin neomogenitățile sale, poate accentua sau diminua turbulența dinamică locală, ducând la reducerea sau intensificarea vitezei vântului. Relieful influențează elementele vântului prin gradul de fragmentare, prin orientarea culmilor sau a culoarelor, prin altitudine și extinderea masivului muntos.

VI.1. Direcția vântului

Direcția vântului se stabilește în raport cu punctul cardinal dinspre care bate. Pentru aceasta se folosește roza vânturilor cu punctele cardinale și intercardinale.

VI.1.1. Regimul anual și lunar al frecvenței vântului pe direcții

Direcția predominantă a vântului, conform circulației generale a atmosferei, este din sector vestic, cu o frecvență de 6,9%. Datorită situării stației la altitudine mare predomină conform circulației generale a atmosferei direcția din sector vestic, însă datorită frecării cu suprafața terestră valorile sunt scăzute (fig. 6.1).

Tabel 6.1

Frecvența medie anuală a vântului (%) pe direcții cardinale la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Valorile reduse ale frecvenței vântului sunt înregistrate în diferite puncte cardinale, cu cea mai mică valoare a frecvenței multianuale, de 1,0% din cazuri, din sector nordic (fig. 6.1).

Fig. 6.1. Frecvența anuală a vântului pe direcții cardinale la Stâna de [NUME_REDACTAT] frecvențele lunare ale vântului pe direcții cardinale se observă că direcțiile dominante sunt din sector vestic, astfel cele mai mari valori din acest sector se înregistrează în anotimpul cald, cu valoarea mai mare a frecvenței în luna septembrie, respectiv 8,5%, și iunie, cu 8,2%. Cele mai mici valori din acest sector se înregistrează în perioada rece a anului, cu valorile minime în luna decembrie, 4,5%.

Tabel 6.2

Frecvența medie lunară și anuală a vântului (%) pe direcții cardinale la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Pe parcursul anului cele mai mici valori ale frecvenței direcției vântului, din arealul stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale, sunt direcțiile nord, nord-est și sud-vest. Frecvența minimă a direcției se înregistrează din sectorul nordic, cu cea mai mică valoare în decembrie, respectiv 0,5% (tab. 6.2).

VI.1.2. Frecvența calmului atmosferic

Calmul atmosferic reprezintă starea timpului fără vânt, acesta are o importanță științifică și practică. Calmul este legat de prezența și persistența formațiunilor barice anticiclonice și de condițiile geografice locale, acest parametru climatic participă la caracterizarea timpului senin și liniștit (în care are loc evoluția normală a parametrilor climatici), favorabil desfășurării tuturor activităților umane ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1997).

Analizând frecvența anuală a calmului atmosferic se poate constata că are o frecvență mai mare decât perioadele cu vânt, înregistrând o frecvență de 75,3% (tab. 6.3).

Tabel 6.3

Frecvența medie lunară și anuală a calmului atmosferic (%)la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Valorile mari ale calmului atmosferic din zonele înalte sunt cauzate așezării stației meteorologice la adăpostul reliefului mai înalt din jur.

Urmărind evoluția lunară a calmului atmosferic se poate constata că acesta are valori mai ridicate în lunile de vară și de iarnă, cu frecvența mai mare în luna august (79,4%). În lunile de iarnă cea mai mare frecvență a calmului atmosferic se produce în luna decembrie, cu 78,9% (fig. 6.2).

Valorile ridicate ale calmului atmosferic din lunile reci sunt datorate prezenței, în această perioadă a anului, a unor formațiuni barice anticiclonale, cu mase de aer reci și stabile, producerea inversiunilor termice prin răcirea aerului pe grosimi mari în contact cu suprafața terestră răcită. Frecvența mare din luna august se datorează predominării timpului anticiclonic.

Cele mai reduse frecvențe lunare ale calmului atmosferic se înregistrează în lunile de primăvară, cu valorile minime în lunile martie și aprilie. Astfel, cea mai mică valoare a calmului atmosferic din zona analizată se înregistrează în luna martie, cu o frecvență de 69,7% din cazuri (fig. 6.2).

Fig. 6.2. Frecvența medie lunară a calmului atmosferic la Stâna de [NUME_REDACTAT] scăzute ale calmului atmosferic din lunile de primăvară sunt datorate intensificării activității ciclonice și intensificării proceselor convective.

VI.2. Viteza vântului

Distanța parcursă de aer în unitatea de timp indică viteza vântului. Se exprimă în metri pe secundă sau în kilometri pe oră, 1m/s = 3,6 km/oră, 1km/oră = 0,278 m/s.

Forța pe care o exercită vântul depinde de mărimea gradientului baric orizontal și de influența factorilor fizico – geografici.

Viteza medie multianuală a vântului la Stâna de Vale înregistrează o valoare scăzută datorită faptului că stația meteorologică este înconjurată de relieful mai înalt din jur și se găsește la adăpostul unor case de vacanță construite în ultimii 10 – 15 ani, astfel media este de 0,6 m/s (tab. 6.4).

Analizând mersul lunar al vitezei vântului se observă că cele mai mari valori se produc în lunile de primăvară, cauzate de dinamica activă a atmosferei, cu diferențe de temperatură și presiune mai mari, evidențiate prin valorile reduse ale calmului.

Astfel, valorile maxime se înregistrează în luna martie, cu o medie multianuală de 0,8 m/s.

Tabel 6.4

Viteza medie lunară și anuală a vântului (m/s) la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Cele mai mici valori ale vitezei vântului se produc în lunile de vară, cu cele mai mici viteze în luna august. Astfel, cea mai mică viteză medie a vântului, înregistrată la Stâna de Vale, este de 0,4 m/s (fig. 6.3).

Fig. 6.3. Mersul lunar al vitezei vântului la Stâna de [NUME_REDACTAT] 6.5

Viteza medie multianuală a vântului pe direcții la Stâna de [NUME_REDACTAT]: date prelucrate după Arhiva A.N.M

Analizând valorile medii anuale ale vitezei vântului pe cele opt direcții cardinale se poate constata că la Stâna de Vale vântul are o viteză mai constantă în toate direcțiile, fiind cuprinsă între 2,0 m/s și 2,5 m/s, respectiv valorile maxime de 2,5 m/s aparțin mai multor sectoare: sud, sud-est, est și nord-est. Cele mai mici viteze medii anuale pe direcții aparțin direcției nord-vest, cu 2,0 m/s (fig. 6.4).

Fig. 6.4. Viteza medie multianuală a vântului pe direcții (m/s) la Stâna de Vale

CONCLUZII

Analiza caracteristicilor regimului eolian în arealul stațiunii balneoclimaterice Stâna de Vale a permis evidențierea următoarelor concluzii:

Direcția și frecvența vântului pe anumite direcții prezintă caracteristici impuse de circulația generală a atmosferei, dar și de condițiile geografice locale, respectiv de poziția arealului analizat, de caracteristicile reliefului, în primul rând de fragmentarea și orientarea acestuia. Astfel, conform circulației generale a atmosferei, vântul predomină din sector vestic, cu o frecvență de 6,9%.

Cele mai mari valori din acest sector se înregistrează în anotimpul cald, cu valoarea mai mare a frecvenței în luna septembrie (8,5%), iar cele mai mici valori din acest sector se înregistrează în perioada rece a anului, cu valorile minime în luna decembrie (4,5%).

Frecvența anuală a calmului atmosferic este mai mare decât a perioadelor cu vânt, datorită așezării stației meteorologice la adăpostul reliefului mai înalt din jur. Frecvența calmului atmosferic este de 75,3%. Valorile mai ridicate se produc în lunile de vară și de iarnă, cu frecvența mai mare în luna august (79,4%). Cele mai reduse frecvențe lunare ale calmului atmosferic se înregistrează în lunile de primăvară și sunt datorate intensificării activității ciclonice și a proceselor convective.

Viteza medie multianuală a vântului înregistrează o valoare scăzută datorită faptului că stația meteorologică este înconjurată de relieful mai înalt din jur, astfel media este de 0,6 m/s. Cele mai mari valori ale vitezei vântului se produc în lunile de primăvară, cauzate de dinamica activă a atmosferei, cu diferențe de temperatură și presiune mai mari, evidențiate prin valorile reduse ale calmului. Astfel, valorile maxime se înregistrează în luna martie, cu o medie multianuală de 0,8 m/s.

CAPITOLUL VII

FRECVENȚA HIDROMETEORILOR

Când suprafață terestră și obiectele de pe ea ating temperatura punctului de rouă, vaporii de apă din atmosfera limitrofă condensează sau sublimează determinând formarea diferitelor produse de condensare la sol sau hidrometeori.

Regimul hidrometeorilor depinde în mare măsură de particularitățile circulației generale a atmosferei deasupra României și implicit deasupra stațiunii Stâna de Vale, precum și de condițiile geografice locale.

VII.1. [NUME_REDACTAT] reprezintă precipitația sub formă de picături de apă de diferite dimensiuni care cad dintr-un nor. În cazul acestui fenomen, căderea picăturilor de apă se observă distinct. Diametrul și concentrația picăturilor de ploaie variază considerabil în funcție de intensitatea precipitației și după caracterul ei (ploaie continuă, aversă de ploaie, ploaie cu oraj, etc.). Ploaia continuă sau cu întreruperi cade de obicei din norii Nimbostratus, dar este posibilă căderea ei și din norii Altostratus sau Stratocumulus. În timpul ploii norii formează în general, un strat omogen și compact care acoperă întreaga boltă cerească.

Fig. 7.1. Numărul mediu lunar al zilelor cu ploaie la Stâna de [NUME_REDACTAT] figura 7.1 este reprezentat grafic numărul mediu lunar de zile cu ploaie la Stâna de Vale. Pe parcursul celor douăsprezece luni la Stâna de Vale cele mai multe zile cu ploaie se înregistrează toamna, respectiv în luna octombrie când se produc de 8,7 astfel de zile, iar în septembrie și noiembrie câte 7,8 zile. Numărul cel mai mic cu zile de ploaie se produce în luna ianuarie, 2,9 zile și în luna februarie, cu 3 zile.

Fig. 7.2. Numărul mediu anual al zilelor cu ploaie la Stâna de [NUME_REDACTAT] mediu multianual al zilelor cu ploaie înregistrează la Stâna de Vale o valoare de 70,1 zile (fig. 7.2.).

VII.2. Aversa de ploaie

Aversa de ploaie este ploaia caracterizată prin începerea și încetarea aproape bruscă și prin variații de intensitate rapide, uneori violente. Deci, denumirea de aversă stabilește caracterul căderii ploii și nu se referă la cantitatea de apă căzută (care poate fi chiar nesemnificativă uneori). Norii din care cad averse sunt nori întunecați, de origine convectivă (în majoritatea cazurilor Cumulonimbus, rareori Cumulus). Caracterul de aversă mai este pus în evidență pe de o parte prin alternanțele rapide de nori cu aspect întunecat, amenințători și nori stratiformi mai luminoși, iar pe de altă parte prin intensificările rapide sau bruște ale precipitațiilor și prin dimensiunile mai mari ale particulelor în cădere. În unele cazuri, identificarea caracterului de aversă îl mai constituie și prezența fenomenelor orajoase.

În timpul anului cele mai multe zile cu aversă de ploaie se înregistrează în perioada caldă a anului. Luna cea mai ploioasă din an este iunie cu un număr de 16,6 zile, în timp ce luna ianuarie înregistrează cea mai mică valoare din an, respectiv 0,1 zile.

Valori ridicate se înregistrează și în lunile mai și iulie când numărul zilelor cu aversă de ploaie este de 16,1 zile și 15,6 zile.

Fig. 7.3. Numărul mediu lunar al zilelor cu aversă de ploaie la Stâna de [NUME_REDACTAT] se produc cele mai puține zile cu aversă de ploaie, în timp ce anotimpurile de tranziție înregistrează valori intermediare (fig. 7.3).

Fig. 7.4. Numărul mediu anual al zilelor cu aversă de ploaie la Stâna de [NUME_REDACTAT] anual al zilelor cu aversă de ploaie înregistrează un număr 88 de zile la Stâna de Vale (fig. 7.4).

VII.3. [NUME_REDACTAT] reprezintă o precipitație uniformă caracterizată prin picături foarte fine și dese de apă, care cad dintr-un nor. Picăturile de burniță datorită dimensiunilor foarte mici (cu diametrul sub 0,5 mm) și a vitezei reduse de cădere parcă aproape plutesc, cădere care aproape nu poate fi observată, punând în evidență chiar și cele mai slabe mișcări ale aerului. Burnița cade întotdeauna dintr-o pătură noroasă continuă, relativ deasă și în majoritatea cazurilor joasă, alcătuită din nori Stratus, care în unele cazuri pot atinge suprafața solului (ceața) (Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice, 1995).

Fig. 7.5. Numărul mediu lunar al zilelor cu burniță la Stâna de [NUME_REDACTAT]. 7.6. Numărul mediu anual al zilelor cu burniță la Stâna de [NUME_REDACTAT] timpul anului burnița înregistrează mai multe zile în perioada rece a anului, datorită predominării în această perioadă a norilor stratiformi, se produc un număr de 1,8 zile în luna decembrie și 1,7 zile în noiembrie (fig. 7.5).

În perioada luată în studiu burnița înregistrează un număr mediu de 9,7 zile (fig. 7.6).

VII.4. [NUME_REDACTAT] este o precipitație solidă sub formă de cristale de gheață, izolate sau unite între ele, care cad dintr-un nor. Forma, dimensiunile și concentrația cristalelor de gheață variază considerabil în funcție de temperatura la care s-au format și condițiile în care s-a produs creșterea lor. Forma cristalelor și structura fulgilor de zăpadă este predominant hexagonală. Ninsoarea ca și ploaia cade din același tip de nori, adică din norii predominant stratiformi (Nimbostratus, Altostratus, Stratocumulus și Stratus) însă la fel ca și ploaia poate prezenta aceleași caracteristici atât sub aspectul cantitativ cât și prin modul cum începe și se termină, astfel se pot observa ninsori continue sau intermitente, ninsori abundente și averse de ninsoare.

Fig. 7.7. Numărul mediu lunar al zilelor cu ninsoare la Stâna de [NUME_REDACTAT] Stâna de Vale, numărul mediu multianual al zilelor cu ninsoare este de 72, acestea fiind repartizate în intervalul septembrie – mai.

Distribuția lunară a numărului mediu de zile cu ninsoare evidențiază numărul mare al acestora în luna ianuarie, când în 15 zile din lună ninge. Lunile februarie și decembrie beneficiază de un număr mediu de zile cu ninsoare apropiat de cel al lunii ianuarie, înregistrându-se câte 14 astfel de zile. Zilele cu ninsoare înregistrate în anotimpurile de tranziție beneficiază de un număr ridicat, astfel în luna martie se produc 12 astfel de zile, iar luna noiembrie înregistrează 9 zile. În luna aprilie media multianuală înregistrează 5 zile, octombrie beneficiază de 2 astfel de zile, lunile mai și septembrie beneficiază de 0,5, respectiv 0,1 zile (fig. 7.7).

Fig. 7.8. Numărul mediu anual al zilelor cu ninsoare la Stâna de Vale

VII.5. Zăpada grăunțoasă

Ninsoarea grăunțoasă reprezintă o precipitație sub formă de particule de gheață foarte mici, albe și opace, care cade dintr-un nor, aceste particule au formă aproximativ plată sau alungită și diametrul lor este în general mai mic de 1 mm. Cu excepția zonelor de munte aceste precipitații cad în cantități mici din norii Stratus și niciodată nu au caracter de aversă. Această precipitație se produce la temperaturi cuprinse între aproximativ 0ºC și -10ºC.

Fig. 7.9. Numărul mediu anual al zilelor cu zăpadă grăunțoasă la Stâna de [NUME_REDACTAT] multianuală a zilelor cu zăpadă grăunțoasă înregistrează la Stâna de Vale un număr de 4,3 zile (fig. 7.9).

În cursul anului zilele cu zăpadă grăunțoasă sunt repartizate în intervalul octombrie – mai. Numărul maxim cu astfel de zile se produce în lunile ianuarie și decembrie, când, în medie în o zi din lună se produce zăpadă grăunțoasă. În lunile mai și octombrie zăpada grăunțoasă apare cu un număr de 0,1 zile. În timpul primăverii și toamna această precipitație se produce în medie între 0,1 – 0,5 zile/lună (fig. 7.10).

Fig. 7.10. Numărul mediu lunar al zilelor cu zăpadă grăunțoasă la Stâna de Vale

VII.6. Aversa de ninsoare

Aversa de ninsoare este ninsoarea caracterizată prin început și sfârșit brusc, prin variații bruște ale intensității, prin fulgi de dimensiuni mari și care nu sunt însoțiți întotdeauna de intensificări de vânt. Aversele de ninsoare cad din norii Cumulonimbus fiind însoțite uneori de fenomene orajoase.

În cursul anului zilele cu aversă de ninsoare sunt repartizate în intervalul octombrie – mai. Luna cu cele mai multe zile cu aversă de ninsoare este martie, cu un număr de 4,9 zile. În lunile februarie și aprilie se produc 3,4 zile, respectiv 3,9 zile. În luna mai zilele cu aversă de ninsoare înregistrează la Stâna de Vale cea mai mică valoare, respectiv 0,3 zile (fig. 7.11). Lunile decembrie și noiembrie beneficiază de un număr de 1,4 zile.

Fig. 7.11. Numărul mediu lunar al zilelor cu aversă de ninsoare la Stâna de [NUME_REDACTAT] perioada analizată se înregistrează o medie multianuală de 17 zile cu aversă de ninsoare (fig. 7.12).

Fig. 7.12. Numărul mediu anual al zilelor cu aversă de ninsoare la Stâna de Vale

VII.7. [NUME_REDACTAT] este precipitația constituită dintr-un amestec de picături de ploaie și fulgi de zăpadă care cade dintr-un nor, la temperaturi apropiate de 0ºC. Prezintă aceleași particularități ca și ploaia sau ninsoarea, adică poate fi continuă sau intermitentă, ori poate avea caracter de aversă.

În cursul anului zilele cu lapoviță sunt repartizate în intervalul septembrie – mai. Numărul maxim cu astfel de zile se produce în luna decembrie, când, în trei zile din lună se înregistrează lapoviță.

Fig. 7.13. Numărul mediu lunar al zilelor cu lapoviță la Stâna de [NUME_REDACTAT] intervalul ianuarie – aprilie și în luna noiembrie zilele cu lapoviță se produc în aproximativ două zile din lună. În celelalte luni lapovița scade sub o zi pe lună (fig. 7.13).

Numărul mediu multianual al zilelor cu lapoviță este de 13,9 (fig. 7.14).

Fig. 7.14. Numărul mediu anual al zilelor cu lapoviță la Stâna de Vale

VII.8. Aversa de lapoviță

Aversa de lapoviță este lapovița cu caracter de aversă, având particularități asemănătoare cu cele ale aversei de ninsoare.

Intervalul din an favorabil producerii aversei de lapoviță este octombrie – mai, cu valoarea maximă în luna aprilie, 1,3 zile.

Fig. 7.15. Numărul mediu lunar al zilelor cu aversă de lapoviță la Stâna de [NUME_REDACTAT] celelalte luni zilele cu aversă de lapoviță se produc în mai puțin de o zi pe lună. Astfel în martie sunt 0,7 zile, în octombrie, noiembrie și decembrie se produc câte 0,3 zile, iar în februarie și mai câte 0,2 zile, în timp ce în luna ianuarie sunt numai 0,1 zile (fig. 7.15). Numărul mediu multianual de zile cu aversă de lapoviță la Stâna de Vale este de 3,5 zile (fig. 7.16).

Fig. 7.16. Numărul mediu anual al zilelor cu aversă de lapoviță la Stâna de Vale

VII.9. Măzărichea tare

Măzărichea tare este o precipitație sub formă de particule de gheață translucidă sau transparentă care cade de obicei din norii Cumulonimbus, împreună cu ploaia, mai frecvent primăvara și toamna. Aceste particule de gheață sunt aproape întotdeauna de formă sferică, uneori pot prezenta vârfuri conice, iar diametrul lor poate atinge și chiar depăși 5 mm. Căderile de măzăriche tare au întotdeauna caracter de aversă, iar când ating suprafața solului sar, auzindu-se zgomotul produs prin căderea lor. Măzărichea tare este un stadiu intermediar între măzărichea moale și grindină.

Boabele de măzăriche tare sunt constituite dintr-o particulă de măzăriche moale, care este îmbrăcată total sau parțial într-un strat de gheață ale cărei spații sunt pline cu gheață sau cu un amestec de apă și gheață (Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice, 1995).

Măzărichea tare înregistrează valori ridicate în zonele muntoase datorită intensificării proceselor convective de natură termică și dinamică.

Mersul anual prezintă valori mai ridicate în lunile de primăvară, respectiv valoarea maximă, de 0,3 zile, se produce în luna martie. Prezența multianuală a zilelor cu măzăriche tare este observată și în lunile aprilie, noiembrie și decembrie, cu o medie de 0,1 zile (fig. 7.17).

Fig. 7.17. Mersul lunar al zilelor cu măzăriche tare la Stâna de [NUME_REDACTAT] mediu multianual al zilelor cu măzăriche tare la Stâna de Vale este de 0,7 zile (fig. 7.18).

Fig. 7.18. Numărul mediu anual al zilelor cu măzăriche tare la Stâna de Vale

VII.10. Măzărichea moale

Măzărichea moale este o precipitație sub formă de particule de gheață albă sau opacă, are în general caracter de aversă și cade împreună cu fulgii de zăpadă. Particulele sunt de formă conică sau rotunjite, când cad pe sol sar și adesea se sparg, iar diametrul acestora poate atinge 5 mm. Aceste precipitații sunt observate atunci când temperatura din vecinătatea solului este aproape de 0ºC. Sub influența maselor de aer reci, cade din norii Cumulonimbus, primăvara și toamna sub formă de averse însoțite de vijelii. Această precipitație mai poate să cadă din norii Stratocumulus și Cumulus (Instrucțiuni pentru stațiile meteorologice, 1995).

Fig. 7.19. Mersul lunar al zilelor cu măzăriche moale la Stâna de [NUME_REDACTAT] parcursul anului măzărichea moale se produce în anotimpul rece și în anotimpurile de tranziție, cu cele mai mari valori primăvara. Astfel, cele mai mari valori se produc în aprilie (1,4 zile) și în martie (1,1 zile). [NUME_REDACTAT] de Vale cel mai mic număr mediu de zile cu măzăriche moale se înregistrează în lunile: mai, septembrie, noiembrie și decembrie, cu un număr de 0,2 zile (fig. 7.19).

Numărul mediu multianual al zilelor cu măzăriche moale este mult mai ridicat decât al zilelor cu măzăriche tare, aici valorile ajung la 4,6 zile (fig. 7.20).

Fig. 7.20. Numărul mediu anual al zilelor cu măzăriche moale la Stâna de [NUME_REDACTAT] mare de zile cu măzăriche moale produs în zona muntoasă este cauzat de procesele convective de natură termică și dinamică.

VII.11. [NUME_REDACTAT] este o precipitație sub formă de particule de gheață transparente sau opace, în general de formă sferoidală, conică sau neregulată (cu diametru între 5 și 50 mm) care cad dintr-un nor. Grindina cade de obicei în perioada caldă a anului împreună cu aversele de ploaie din norii Cumulonimbus.

Frecvența zilelor cu grindină depinde de: instabilitatea maselor de aer, tipul de front, contrastul termic și baric dintre masele de aer, formele de relief, expunerea versanților, altitudine, etc.

[NUME_REDACTAT] de Vale numărul mediu multianual al zilelor cu grindină este de 5,1 zile pe an, deși acest fenomen este rar, el poate fi extrem de periculos, producând pagube însemnate, mai ales atunci când dimensiunile boabelor de grindină sunt mari.

Grindina se produce de obicei în perioada caldă a anului, datorită intensificării proceselor convective de natură termică. Astfel, la Stâna de Vale intervalul de producere a grindinei este cuprins între lunile aprilie și octombrie, cu toate că s-a semnalat câte un caz cu căderi de grindină și la nivelul lunii martie și noiembrie, în 1990 și 1997. Cele mai mari valori se produc în lunile mai și iunie, cu o medie lunară multianuală de 1,4 zile, respectiv 1 zi. În lunile aprilie și septembrie numărul zilelor cu grindină este de 0,8 zile și 0,7 zile pe lună, în timp ce în iulie și august acestea au o medie de 0,6 zile (fig. 7.21).

Fig. 7.21. Mersul lunar al numărului de zile cu grindină, la Stâna de [NUME_REDACTAT] mai ridicate a zilelor cu grindină înregistrate în lunile mai și iunie, se datorează frecvenței mai mari a maselor de aer maritim umede, reci și instabile în această perioadă a anului.

Fig. 7.22. Numărul mediu anual al zilelor cu grindină la Stâna de Vale

VII.12. [NUME_REDACTAT] este un hidrometeor care se depune în sezonul cald, în nopțile senine, când procesele radiative sunt foarte intense, fapt ce duce la creșterea umidității aerului în statele de deasupra solului. Atunci când roua de produce într-o perioadă în care cantitatea de precipitații este redusă ea se constituie într-o importantă rezervă de apă pentru plante.

Numărul mediu multianual al zilelor cu rouă la Stâna de Vale este de 98,9 zile.

Fig. 7.23. Numărul mediu lunar al zilelor cu rouă la Stâna de [NUME_REDACTAT] valorile lunare ale numărului zilelor cu rouă se constată că numărul mediu lunar cel mai mare se înregistrează în lunile de vară și la începutul toamnei, lunile august și septembrie înregistrând valorile maxime, cu o medie de 21,3 zile cu rouă în august și 18,1 zile cu rouă în luna septembrie. Cel mai mic număr de zile cu rouă se înregistrează la sfârșitul toamnei și la începutul primăverii. Astfel, în lunile aprilie și noiembrie numărul mediu lunar multianual este în jur de 1 zi pe lună (fig. 7.23)

VII.13. [NUME_REDACTAT] târzii de primăvară sunt un pericol pentru plante, mai ales când sunt însoțite de răciri intense care duc la înghețarea apei din țesuturi și la distrugerea lor, iar brumele timpurii de toamnă pot compromite culturile de legume și fructe.

Numărul mediu multianual al zilelor cu brumă la Stâna de Vale este de 100,5 zile/an.

În urma analizei valorilor lunare ale numărului de zile cu brumă se constată, că acest fenomen se poate produce la Stâna de Vale pe toată perioada anului, cu valori mult mai mici în perioada caldă a anului, astfel în timpul verii numărul mediu multianual este sub o zi pe lună.

Fig. 7.24. Mersul lunar al numărului de zile cu brumă, la Stâna de [NUME_REDACTAT] înregistrează cel mai mare număr de zile în lunile de iarnă, precum și la sfârșitul toamnei și începutul primăverii. Astfel, se produc circa 15 zile în lunile noiembrie și decembrie, circa 14 zile pe lună în ianuarie, o medie de peste 13 zile în luna octombrie și 12 zile în lunile februarie și martie. La sfârșitul primăverii se produc peste 4 zile cu brumă, iar la începutul toamnei o medie de circa 5 zile pe lună (fig. 7.24). Așadar, bruma înregistrează valorile maxime în perioada rece a anului, când se produc frecvente inversiuni termice, iar valorile mai mici se produc în anotimpul cald.

VII.14. [NUME_REDACTAT] mediu multianual al zilelor cu polei este redus, de 0,5 zile pe an. Numărul redus de zile cu polei se datorează influențelor climatice din vestul și sud-vestul continentului care își fac simțită prezența în această parte a țării.

În arealul analizat poleiul se depune din luna decembrie și are condiții de formare până în februarie. Cel mai mare număr mediu lunar de zile cu polei se înregistrează în lunile decembrie și ianuarie, când se produc în medie 0,2 zile pe lună. În luna februarie sunt semnalate în medie 0,1 zile pe lună (fig. 7.25).

Fig. 7.25. Mersul lunar al numărului de zile cu polei, la Stâna de Vale

VII.15. [NUME_REDACTAT] masive de chiciură sunt dăunătoare vegetației forestiere și conductorilor aerieni, deoarece duc la ruperea acestora.

Numărul mediu multianual al zilelor cu chiciură la Stâna de Vale este de 0,6 zile pe an, însă numărul acestora a prezentat variații, în perioada analizată, de la un an la altul.

Nu numai de la un an la altul, ci și de la o lună la alta, numărul zilelor cu chiciură variază. Chiciura se semnalează la Stâna de Vale în intervalul noiembrie – februarie.

Numărul mediu lunar al zilelor cu depuneri de chiciură are valoarea maximă în luna decembrie, de 0,2 zile. În celelalte luni depunerile de chiciură se depun în medie în 0,1 zile pe lună (fig. 7.26).

Fig. 7.26. Mersul lunar al numărului de zile cu chiciură, la Stâna de [NUME_REDACTAT] ridicată a numărului de zile cu depuneri de chiciură în lunile de iarnă este în strânsă interdependență cu advecția unor mase de aer reci și umede, de origine arctic maritimă. Chiciura poate să apară și la contactul a două mase de aer cu caracteristici termice diferite, una rece și uscată, de origine polar-arctică iar cealaltă, mai caldă și umedă, de origine mediteraneană.

VII.16. [NUME_REDACTAT] mediu multianual al zilelor cu ceață este de 44,9 zile.

În decursul unui an cele mai multe zile cu ceață se produc iarnă cu un maxim în decembrie, respectiv 5,4 zile pe lună. Numărul zilelor cu ceață se reduce cu mai mult de 50% în lunile mai și iulie, când se înregistrează minimul (fig. 7.27).

Frecvența ridicată a zilelor cu ceață în anotimpul rece poate fi explicată prin temperaturile mai scăzute din timpul iernii, umezeala atmosferică ridicată, prin valorile ridicate ale presiunii atmosferice și prin gradul mai mare de poluare atmosferică din acest sezon.

Cele mai scăzute valori în decursul anului se produc în lunile de vară și sunt cauzate de temperaturile ridicate care întrețin o umiditate și o presiune atmosferică redusă. În lunile de toamnă numărul zilelor cu ceață prezintă valori intermediare între cele de vară și cele de iarnă, înregistrându-se în medie 4,1 zile în septembrie, 4 zile în octombrie și 5,1 zile în noiembrie (fig. 7.27).

Fig. 7.27. Mersul lunar al zilelor cu ceață, la Stâna de Vale

VII.17. Aer cețos

Numărul mediu multianual al zilelor cu aer cețos la Stâna de Vale este de 181,5 zile.

În timpul anului cele mai multe zile cu aer cețos sunt semnalate în anotimpul rece, în lunile decembrie și ianuarie se înregistrează valorile maxime, cu o medie multianuală de 19 zile și 18,2 zile pe lună. Numărul zilelor cu aer cețos înregistrează valori mari în toate lunile anotimpului rece. Frecvența ridicată a zilelor cu aer cețos în anotimpul rece poate fi explicată prin temperaturile mai scăzute din timpul iernii, dar mai ales prin gradul mai mare de poluare a aerului din anotimpul rece, când presiunea mai ridicată a aerului nu permite dispersia poluanților, iar umezeala atmosferică atinge valorile cele mai mari.

Cele mai puține zile cu aer cețos se produc în anotimpul cald, respectiv în lunile august și iulie, cu o medie de 10,9 zile și 11,6 zile pe lună (fig. 7.28).

Fig. 7.28. Mersul lunar al zilelor cu aer cețos, la Stâna de Vale

VII.18. Transport de zăpadă la sol

Analizând mersul multianual al hidrometeorului, pe parcursul celor 34 ani luați în studiu, se observă că la Stâna de Vale valorile acestuia înregistrează un număr redus de 1 zi pe an.

În timpul anului valorile maxime ale zilelor cu transport de zăpadă la sol se înregistrează în lunile februarie și ianuarie, datorită faptului că în aceste luni și grosimea stratului de zăpadă este mai mare. Astfel, numărul acestora este în medie de 0,4 zile în februarie și de 0,3 zile în ianuarie. Cele mai mici valori se produc în lunile de la începutul și sfârșitul perioadei de depunere a stratului de zăpadă, cu o medie de 0,1 zile pe lună (fig. 7.29).

Fig. 7.29. Mersul lunar al zilelor cu transport de zăpadă la sol, la Stâna de Vale

VII.19. Transport de zăpadă la înălțime (viscol)

Viscolul este un fenomen meteorologic care se semnalează la Stâna de Vale în sezonul rece, deși frecvența lui este foarte redusă.

Fig. 7.30. Mersul lunar al zilelor cu viscol, la Stâna de [NUME_REDACTAT] mediu multianual al zilelor cu viscol la Stâna de Vale este de 0,2 zile.

Numărul mic al zilelor cu viscol în acest areal se explică prin caracteristicile dinamicii atmosferice în această parte a țării, care evidențiază slaba influență a climatului din estul și nord-estul continentului european generator de astfel de fenomene, precum și datorită faptului că stațiunea se află în cadrul unei depresiuni intramontane înalte dar bine adăpostite de culmi mai înalte cu 200 – 500 m decât aceasta.

În timpul anului zilele cu viscol s-au produs numai în lunile ianuarie și martie. În luna ianuarie, în perioada luată în studiu au existat trei ani în care s-a produs acest fenomen, cu câte o zi în 1979 și 2000, și cu 2 zile în anul 1981. În martie s-a înregistrat o singură zi cu viscol în anul 1992 (fig. 7.30).

CONCLUZII

Regimul hidrometeorilor depinde în mare măsură de particularitățile circulației generale a atmosferei, precum și de condițiile geografice locale.

Pe parcursul celor douăsprezece luni la Stâna de Vale cele mai multe zile cu ploaie se înregistrează toamna, astfel se produc 8,7 zile în luna octombrie. Numărul mediu multianual al acestora este de 70,1 zile. Aversa de ploaie înregistrează cea mai mare frecvență în perioada caldă a anului. Luna cea mai ploioasă din an este iunie cu un număr de 16,6 zile, în timp ce luna ianuarie înregistrează cea mai mică valoare din an.

În timpul anului burnița înregistrează mai multe zile în perioada rece a anului, datorită predominării în această perioadă a norilor stratiformi, se produc un număr de 1,8 zile în luna decembrie și 1,7 zile în noiembrie. În perioada luată în studiu burnița înregistrează un număr mediu de 9,7 zile.

Media multianuală a zilelor cu ninsoare este de 72, acestea fiind repartizate în intervalul septembrie – mai. Distribuția lunară evidențiază numărul mare al acestora în luna ianuarie, când în 15 zile din lună ninge.

În cursul anului zilele cu lapoviță sunt repartizate în intervalul septembrie – mai. Numărul maxim cu astfel de zile se produce în luna decembrie, când, în trei zile din lună se înregistrează lapoviță. Intervalul din an favorabil producerii aversei de lapoviță este octombrie – mai, cu valoarea maximă în luna aprilie, 1,3 zile.

Grindina se produce de obicei în perioada caldă a anului, datorită intensificării proceselor convective de natură termică. Astfel, la Stâna de Vale intervalul de producere a grindinei este cuprins între lunile aprilie și octombrie. Cele mai mari valori se produc în lunile mai și iunie. Numărul mediu multianual al zilelor cu grindină este de 5,1 zile pe an.

Numărul mediu lunar al zilelor cu rouă înregistrează cele mai mari valori în lunile de vară și la începutul toamnei, lunile august și septembrie înregistrând valorile maxime, cu o medie de 21,3 zile cu rouă în august și 18,1 zile cu rouă în luna septembrie. Numărul mediu multianual este de 98,9 zile.

În urma analizei valorilor lunare ale numărului de zile cu brumă se constată, că acest fenomen se poate produce la Stâna de Vale pe toată perioada anului, cu valori mult mai mici în perioada caldă a anului, astfel în timpul verii numărul mediu multianual este sub o zi pe lună. Cel mai mare număr de zile se produce în lunile de iarnă, precum și la sfârșitul toamnei și începutul primăverii. Astfel, se produc circa 15 zile în lunile noiembrie și decembrie, circa 14 zile pe lună în ianuarie. Numărul mediu multianual al zilelor cu brumă este de 100,5 zile/an.

Chiciura se semnalează în intervalul noiembrie – februarie, media multianuală a acesteia este de 0,6 zile pe an.

În decursul unui an cele mai multe zile cu ceață se produc iarna datorită temperaturilor scăzute, umezelii ridicate, precum și ca urmare a valorilor ridicate ale presiunii atmosferice. Maximul se produce în decembrie cu 5,4 zile pe lună, iar în perioada caldă a anului acestea se reduc cu mai mult de 50%.

În timpul anului valorile maxime ale zilelor cu transport de zăpadă la sol se înregistrează în lunile februarie și ianuarie, datorită faptului ca în aceste luni și grosimea stratului de zăpadă este mai mare. Pe parcursul celor 34 ani luați în studiu numărul multianual al hidrometeorului înregistrează un număr redus de 1 zi pe an.

Media multianuală a zilelor cu viscol la Stâna de Vale este de 0,2 zile. Numărul mic al acestora în arealul analizat se datorează influenței slabe a climatului din estul și nord-estul continentului european generator de astfel de fenomene, precum și datorită faptului că stațiunea se află în cadrul unei depresiuni intramontane înalte dar bine adăpostite de culmi mai înalte.