Promovarea Instalarii Tinerilor Fermieri

Promovarea instalării tinerilor fermieri

CUPRINS

INTRODUCERE

Termenul de agricultură provine din cuvintele ”agri” și ”cultura”, ambele cu proveniență din limba latină. ”Agri” înseamnă camp, iar ”cultura” înseamnă cultivare, însă cuvântul era folosit cu sensul de de prelucrare de natură mecanică și chimică a solului în vederea cultivării în bune condiții a plantelor. Agricultura este știința care se ocupă cu procesul de producere a hranei de origine vegetală și animală, de fibre, respectiv de alte materiale utile, prin cultivarea anumitor plante și creșterea animalelor.

Rolul important al agriculturii în economia unei țări reiese din însăși definiția acesteia. Agricultura este o ramură importantă a economiei naționale cu funcții diverse. Una dintre cele mai importante funcții ale agriculture este funcția biologică, agricultura fiind o sursă importantă de activitate economică și de utilizare și ocupare a forței de muncă.

Cerințe vitale de hrană și de adăpost ale vietăților pământului, iar în cazul omului și de îmbrăcăminte sunt satisfăcute, în cea mai mare parte, de natură. Din cauza creșterii numerice accelerate și a emancipării populației umane și implicit a cerințelor acesteia, mai ales de hrană, natura este tot mai neputincioasă. În aceste condiții, omul a fost nevoit să-și producă singur cea mai mare parte din alimente, precum și materialele necesare pentru construcții și îmbrăcăminte printr-o serie de activități care au stimulat productivitatea principalelor componente naturale ale agriculturii: solul, clima, plantele și animalele.

Condițiile în care s-a dezvoltat poporul român și natura foarte darnică au făcut ca pe teritoriul țării să se cultive un sortiment variat de plante, care au asigurat și condiții pentru creșterea animalelor. Experiența de veacuri a poporului român în agricultură a fost preluată de mari personalități ale științei agricole, ca dovadă stand existenta unui for academic în domeniuul agricol, precum și existența centrelor de învățământ superior agricol.

În cadrul economiei României, agricultura continuă să dețină un statut important, deși parcurge în prezent cel mai profund proces de restructurare de proprietate.

Agricultura a rămas una din ramurile prioritare ale producției materiale, cu atât mai mult cu cât progresul economic și social al lumii contemporane se află într-o strânsă corelație cu nivelul realizărilor din agricultură și nu poate fi conceput în afara dezvoltării puternice a acestei ramuri de producție.

În actualele condiții, odată cu evoluția tehnică, se impune transpunerea informațiilor acumulate în bănci de date accesibile tuturor beneficiarilor interesați, astfel să se ajungă la o agricultură eficientă și efectuată în toate etapele sale, de la pregătirea terenului la livrarea produselor finite.

Sectorul agricol și rural românesc continuă să aibă un potențial de creștere substanțial, încă insuficient exploatat, astfel că restructurarea agriculturii și revitalizarea economiei rurale reprezintă pârghii importante de dezvoltare și creștere economică a României.

[NUME_REDACTAT], producția agricolă se bazează, în special, pe fermele de mici dimensiuni. Până acum, măsurile sociale din agricultură au făcut ca acest sector important al economiei naționale să nu fie competitiv, însă perspectivele viitoare arată o creștere a acestui sector.

Performanța agriculturii este afectată grav de fragmentarea excesivă a proprietății, în condițiile în care peste 90% din numărul total de ferme românești au suprafață mai mică de 5 hectare. În consecință, mărimea actuală a exploatațiilor agricole nu favorizează punerea în valoare cu eficiență a resurselor disponibile în agricultură, ceea ce are efecte negative asupra economiei rurale și asupra veniturilor agricultorilor.

Structura de exploatare a terenului agricol din România nu s‐a schimbat semnificativ pe parcursul ultimului deceniu, astfel că se menține aceeași fragmentare și polaritate extremă, impedimente majore ale creșterii competitivității sectorului agricol românesc.

Termenul generic de agricultură cuprinde domenii distincte:

Agrofitotehnia: cultura plantelor de câmp, furajere și tehnice

Horticultura: creșterea legumelor, pomilor fructiferi, viei de vie, arbuștilor, florilor, plantelor ornamentale, tropicale și de seră

Silvicultura: creșterea, exploatarea și protejarea arborilor din păduri, precum și controlul și protecția faunei și florei acestora

Acvacultura: creșterea plantelor și animalelor care trăiesc în apă

Apicultura: creșterea albinelor

Avicultura: creșterea păsărilor

Moluscocultura: creșterea moluștelor terestre și acvatice

Piscicultura: creșterea peștilor

Sericicultura: creșterea viermilor de mătase

Zootehnia: creșterea animalelor domestice

CAPITOLUL I.

STIMULTAREA AGRICULTURII ÎN ROMÂNIA

Agricultura, ca ramură a producției materiale care are ca obiect cultura plantelor și creșterea animalelor în vederea obținerii de produse alimentare și materii prime, aplică numeroase metode de gestionare a resurselor necesare, inclusiv numai a celor biologice.

Agricultura a constituit o ramură importantă încă de la începuturile civilizației. Ea asigură cea mai mare parte a alimentelor necesare consumului uman, materialele necesare pentru îmbrăcăminte, precum și alte materii prime necesare pentru dezvoltarea industriei.

Descoperirea faptului ca hrana se poate obține și prin cultivarea plantelor și creșterea animalelor în captivitate în adiție la strângerea plantelor salbatice și vânarea animalelor au dus la apariția agriculturii.

Sub aspectul cantitativ al producției și al industrializării în timp s-a dovedit periclitarea condițiilor de mediu, fiind deja percepute anumite schimbări climatice. Agriculturii îi astfel revine un rol important în gestionarea resurselor naturale pentru crearea uzinelor de oxigen, deci reconfigurarea sistemelor de producție.

Spațiul nostru rural nu și-a păstrat caracteristicile inițiale, ci a fost modificat de practicarea agriculturii de-a lungul secolelor. Agricultura a creat mediul diversificat în care trăim și peisajele sale variate. Zonele rurale europene reprezintă habitatul unei mari diversități de faună și floră. Această biodiversitate este esențială pentru dezvoltarea durabilă a zonelor rurale. Agricultorii gestionează zonele rurale în beneficiul nostru, al tuturor. Furnizează bunuri publice, dintre care cele mai importante sunt buna îngrijire și întreținere a solurilor, a peisajelor și a biodiversității. Deoarece piața nu îi remunerează pentru aceste servicii aduse societății, UE le oferă ajutor pentru venit.

În prezent se vorbește tot mai mult de agricultura organică, rezultatul teoriei și practicii apărute în primii ani ai secolului al XX-lea, ce presupunea o varietate de metode alternative de producție agricolă, mai ales în Europa de Nord.

Acest sistem de agricultură a început în Europa, la sfârșitul anilor 1920, prin trei mișcări importante: agricultura biodinamică, agricultura organică și agricultura biologică.

Scopul principal al agriculturii în urmă cu 50 de ani era obținerea unei productivități mari, în vederea satisfacerii nevoilor de hrană imediate. Dar, începând cu perioada 1970-1975, agricultura organică a câștigat ca importanță, ca reacție la conștientizarea problemelor de conservare a mediului.

În anul 1991, a apărut [NUME_REDACTAT] Europene referitoare la agricultura organică, marcând începuturile interesului oficial la nivel european față de aceasta.

Din anul 1999, [NUME_REDACTAT] Alimentarius a cuprins și agricultura organică. Informațiile din Codex sunt menite să îndrume și să promoveze agricultura organică, să arate cerințele de etichetare a alimentelor organice, să contribuie la uniformizarea acestora, să protejeze consumatorii și să înlesnească comerțul internațional.

Agricultura promovează și îmbunătățește sănătatea ecosistemului, inclusiv biodiversitatea, ciclurile biologice și activitatea biologică a solului. Aceasta ar trebui să fie bazată pe observarea legilor vieții, care constă în faptul că plantele nu trebuie hrănite cu îngrășăminte, ci ființele vii din sol furnizează toate elementele de care au nevoie plantele.

Agricultura ecologică este alternativa dezvoltării durabile în agricultură și, implicit, în mediul rural. Având în vedere aportul produselor “curate” al acesteia, durabilitatea se transpune și în sănătatea consumatorului, deci se depășește granița ruralului. Prin urmare, conceptul de agricultură ecologică este abordarea strategică a perpetuării vieții pe Planetă.

Într-o altă exprimare, prin agricultura ecologică se întelege “orice metodă de creștere, cultivare ori îngrijire a organismelor vii, care favorizează procesul lor specific de dezvoltare naturală, pe cât posibil fără intervenții, cu scopul de a obține o sursă bogată în proteine, lipide, glucide, fibre, vitamine, minerale și alți nutrienți, destinate a fi folositoare.

Agricultura durabilă din punct de vedere al mediului, care folosește resursele naturale cu prudență, este esențială pentru producerea hranei și pentru calitatea vieții noastre – astăzi, mâine și pentru generațiile viitoare.

În accepțiunea actuală, produsele “curate” și mediul sănătos sunt generate de sistemele de agricultură practicate. Astfel, criteriile ce caracterizează sistemele de agricultură sunt:

cantitatea și calitatea producției;

costurile rezonabile de producție pentru produse competitive;

stabilitatea producției de la an la an, pe sectoare, ferme și terenuri agricole;

raporturile armonioase cu principalele resurse naturale (sol, apă, faună, floră, relief), îmbunătățirea, ameliorarea și consevarea acestora pentru generațiile viitoare;

flexibilitatea specializării și structurilor producției agricole, deci să posede capacitatea de a reacționa la schimbările pieței privind cererea și oferta;

raportul echilibrat pe termen lung între cerințele economice, ecologice și sociale.

Politica agricolă comună este un parteneriat lansat în anul 1962 între agricultură și societate, între Europa și agricultori. Politica agricolă comună a fost creată astfel încât oamenii să poată beneficia de alimente bune la prețuri accesibile. După mai bine de cincizeci de ani, aceste obiective sunt încă valabile. De-a lungul anilor, [NUME_REDACTAT] a adaptat politica agricolă comună la necesitățile mereu în schimbare ale societății.

Obiectivele principale ale politicii agricole comune a [NUME_REDACTAT]:

creșterea productivității în agricultură în vederea asigurării aprovizionării cu hrană

asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru agricultorii [NUME_REDACTAT].

Politica agricolă comună a adus Europa de la o “criză” de alimente la un belșug alimentar. Aceasta s-a schimbat și s-a adaptat de nenumărate ori pentru a putea face față provocărilor legate de durabilitate și de condițiile de mediu, extinzând rolul agricultorilor în dezvoltarea rurală și ducându-l dincolo de simpla producție a alimentelor destinate consumului.

Politica agricolă servește mai multor scopuri:

îi ajută pe agricultori să producă alimente în cantități suficiente

garantează că alimentele sunt sigure, prin intermediul trasabilității

protejează agricultorii împotriva volatilității prețurilor

ajută agricultorii să investească în modernizarea fermelor

susține comunitățile rurale

creează și menține locuri de muncă în industria alimentară

protejează mediul și bunăstarea animalelor.

Noua politică agrară a [NUME_REDACTAT] are în atenție toate zonele agricole, urmărindu-se menținerea producției și acolo unde condițiile sunt mai vitrege și chiar dacă producția este de calitate, eforturile și cheltuielile sunt mai mari pe unitatea de produs.

În prezent, politica agricolă comună este supusă din nou unor reforme esențiale în vederea realizării consolidării competitivității și durabilității agriculturii și zonelor rurale din [NUME_REDACTAT]. Noua politică agricolă comună va răspunde mai bine provocărilor economice, de mediu și teritoriale cu care [NUME_REDACTAT] se confruntă în prezent.

Provocările în domeniul politicii agricole comune cu care Europa se confruntă în prezent sunt:

securitatea alimentară: la nivel mondial, producția de alimente agricole va trebui să se dubleze până în anul 2050, pentru a putea hrăni o populație mondială ce va ajunge la acea data la peste 9 miliarde de oameni

schimbările climatice: care necesită gestionarea eficientă a resurselor naturale

susținerea dezvoltării mediului rural și menținerea vitalității economiei rurale.

Politica agricolă comună este adoptată de toate statele membre ale UE. Aceasta este gestionată și finanțată la nivel european din resursele bugetului uniunii, deoarece aduce alimente sănătoase, sigure și de înaltă calitate la prețuri accesibile și echitabile la consumatori.

Politica agricolă comună a evoluat de-a lungul anilor, datorită schimbărilor situației economice și cerințelor cetățenilor. Marea majoritate sprijină politica agricolă comună și recunoaște beneficiile substanțiale pe care aceasta le aduce.

În prezent, politica agricolă comună este adaptată în așa fel încât să răspundă provocărilor viitoare. Se prevede că în anii următori aceasta va deveni mai echitabilă, ecologică și eficientă.

Politica agricolă comună este constituită din doi piloni:

Pilonul I: Organizațiile comune de piață

Pilonul II: Dezvoltarea rurală

Pilonul 1: Organizațiile comune de piață

Pentru realizarea obiectivelor politicii agricole comune s-a construit un sistem de reguli ce reglementează producerea, comercializare și prelucrarea produselor de natură agricole, reguli grupate sub denumirea de organizații comune de piață.

Treptat, organizațiile comune de piață le-au înlocuit pe cele naționale pentru produsele sau sectoarele ce cad sub incidența politicii agricole comune. În prezent peste 90% din produsele agricole fac parte dintr-o organizație comună de piață.

Statele membre dedică în prezent 70 % din pachetul național de plăți directe noii scheme de plată de bază, după deducerea oricăror sume angajate pentru tinerii fermieri sau pentru alte opțiuni, cum ar fi zonele defavorizate, micii fermieri, plățile redistributive sau plățile „cuplateˮ.

În prezent s-a trecut de la sprijinirea produselor agricole la sprijinirea producătorilor. Subvențiile „cuplate” au contribuit la durabilitatea agriculturii și a mediului înconjurător, astfel că la ora actuală nu există stimulente care să determine agricultorii să producă mai mult decât nevoile de pe piață. Astfel, în urma unor reforme a politicii agricole, agricultura europeană este tot mai mult orientată către piață.

Pentru implementarea măsurilor de reglementare a piețelor există următoarele instrumente:

prețurile practicate.

intervenția pe piață

ajutoarele financiare acordate

cotele de producție

protecția vamală comună.

Pilonul 2: Dezvoltarea rurală

Componenta de dezvoltare rurală a politcii agricole comune a căpătat o atenție sporită după elaborarea de către [NUME_REDACTAT] a documentului strategic Agenda 2000, devenind al doilea pilon al PAC. Există două motive care justifică necesitatea unei abordări în această direcție: suprafețele agricole mari și îndeplinirea obiectivului de coeziune economică și socială al UE, a cărui realizare ar fi utopică fără dezvoltarea armonioasă a zonelor rurale.

Dintre prioritățile identificate se pot enumera: îmbunătățirea structurilor de procesare și comercializare a produselor agricole și piscicole, controlul calității, îmbunătățirea infrastructurii agriculturii și dezvoltării rurale, dezvoltarea economiei rurale și dezvoltarea resurselor umane.

Reforma politicii agricole comune vizează ameliorarea competitivității agrosilviculturii, ameliorarea calității vieții în zonele rurale, încurajarea cooperării și inovării și promovarea diversificării economiei rurale.

Măsurile de dezvoltare rurală cuprind:

Măsuri însoțitoare:

Pensionarea anticipată. Prevede acordarea unui sprijin financiar pentru fermierii și lucrătorii în agricultură în vârstă de peste 55 de ani retrași din activitățile agricole cu caracter comercial înainte de a împlini vârsta de pensionare.

Agricultura ecologică. Prevede acordarea de sprijin financiar în vederea promovării metodelor de producție agricolă ce au în vedere protejarea mediului și conservarea patrimoniului. Sprijinul financiar este acordat doar fermierilor care timp de minim 5 ani au practicat metode agro-ecologice.

Exploatarea zonelor defavorizate. Prevede acordarea de sprijin financiar pentru fermierii din zonele defavorizate și montane, pentru a se putea asigura continuitate în exploatarea terenurilor, conservarea peisajului, precum și protejarea mediului natural. Sprijinul financiar se va acordă în condițiile în care se vor respecta standardele de mediu.

Măsuri de modernizare a exploatațiilor:

Investiții. Se acordă sprijin pentru investițiile în exploatațiile agricole ce au ca scop eficientizarea și diversificarea producției agricole, îmbunătățirea calității produselor agricole, protejarea mediului sau îmbunătățirea condițiilor de viață ale animalelor. Sprijinul financiar se va acorda în limita a maximum 40% din valoarea totală a investiției. Sprijinul financiar se va acorda doar pentru fermele ce vor îndeplini toate standardele minime de mediu și igienă, precum și cele legate de bunăstarea animalelor.

Se acordă sprijin financiar și pentru investiții în îmbunătățirea procesului de prelucrare și comercializare a produselor, în vederea creșterii competitivității și valorii adăugate a producției. Sprijinul financiar se acordă de către UE în valoare de maximum 50% din valoarea totală a proiectului.

Instalarea tinerilor fermieri. Se va acorda sprijin financiar pentru înființarea de ferme noi de către persoanele ce nu au mai condus niciodată o fermă și au în vârsta de cel mult 40 de ani. Sprijinul financiar se va acorda fie sub forma unei prime, fie sub forma subvenționării dobânzii unui împrumut bancar. Sunt eligibile pentru sprijinul financiar fermele ce îndeplinesc toate standardele minime de mediu, igienă, precum și cele legate de bunăstarea animalelor.

Activități de formare profesională:

Conservarea și protejarea pădurilor. Se acordă sprijin persoanelor fizice, asociațiilor și autorităților locale pentru ocrotirea patrimoniului forestier. Măsura include împăduriri, ameliorarea tehnicilor de exploatare, prelucrarea și comercializarea produselor. În cazul în care se împăduresc suprafețe de teren cu destinație agricolă se mai acordă și alte compensări anuale.

Sprijin pentru alte activități: reparcelarea terenurilor, dezvoltarea serviciilor, renovarea satelor, protejarea patrimoniului național, promovarea turismului românesc și a activităților meșteșugărești tradiționale.

Măsurile de politică agricolă comună sunt finanțate din bugetul comunitar, prin [NUME_REDACTAT] de Orientare și [NUME_REDACTAT] (FEOGA). [NUME_REDACTAT] reprezintă concretizarea principiului solidarității financiare, care presupune finanțarea comună a măsurilor. Aceasta înseamnă că unele țări subvenționează parțial agricultura altora. În general, țările net contributoare sunt și cele care doresc reformarea sistemului actual al politicii agricole comune, în scopul reducerii cheltuielor agricole.

Dupa cum indică și numele său, [NUME_REDACTAT] de Orientare și [NUME_REDACTAT] se compune din două părți. Secțiunea de Garanții finanțează cheltuielile Comunității în politica de prețuri și piețe, inclusiv plățile compensatorii ale reformei politicii agricole comune și măsurile ce o însoțesc. Cea mai mare parte a creditelor Fondului este cheltuită în plățile directe către agricultori.

Secțiunea de Orientare primește resursele comunitare desemnate politicii structurale, ca de exemplu ajutoarele date modernizării exploatărilor, instalării tinerilor agricultori, transformării și comercializării sau diversificării. Această secțiune finanțează deci măsurile de dezvoltare rurală. Aceste măsuri se planifică și se execută într-o formă destul de descentralizată: se impune cooperarea cu statele membre și regiuni și se aplică principiul de cofinanțare.

Obiectivele și instrumentarul politicilor agricole din România post-revoluționară se află într-o permanentă încercare de a răspunde provocărilor pe termen scurt.

Strategiile elaborate până acum în România au avut abordări sectoriale (cereale, lapte, carne, legume-fructe), cu legături mai mult sau mai puțin definite între sectoare sau pe filiera agroalimentară. Au fost neglijate de asemenea și tematicile cu caracter orizontal, cât și cele verticale ce vizează întregul sector agroalimentar și stau la baza reformării profunde a agriculturii.

Dezvoltarea spațiului rural la nivelul [NUME_REDACTAT] se bazează pe conceptul de dezvoltare durabilă care presupune îmbinarea armonioasă între componenta agricolă și componenta economică.

Agricultura și silvicultura reprezintă principala activitate a spațiului rural. Cu toate că au intervenit mutații în rolul și funcțiile agriculturii, aceasta rămâne componenta principală a programelor de dezvoltare rurală. În dezvoltarea agriculturii trebuie pus accentul pe schimbarea centrului de greutate pe aspectul productivist, în detrimental aspectului multifuncțional.

CAPITOLUL II.

PROMOVAREA INSTALĂRII TINERILOR FERMIERI

Datele statistice pun în evidență faptul că un procent relativ mare de tineri, cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani, sunt ocupați în agricultură. Această situație este cauzată de faptul că, neavând alte surse de venit și posibilități de angajare, tinerii provenind din mediul rural rămân adesea în comunitățile locale din care fac parte pentru a-și ajuta părinții la efectuarea activităților agricole.

În totalul forței de muncă ocupate în agricultură ponderea salariaților este însă foarte mică, de aproximativ 5%. Ponderea cea mai mare este deținută de lucrătorii pe cont propriu (peste 50%) și de lucrătorii familiali neremunerați. Aceste două categorii cuprind în mare măsură membri ai familiei de agricultori, preponderent tineri.

Analizând structura de vârstă a managementului în cadrul exploatațiilor agricole individuale, se constată că o pondere foarte mare o reprezintă șefii de exploatații cu vârsta de 55 de ani și peste (aproximativ 70%), comparativ cu ponderea celor cu vârsta între 35 și 55 de ani (doar 25%) și a tinerilor cu vârsta sub 35 de ani (doar 5%).

Tendința de îmbătrânire a șefilor de exploatații se observă și în cadrul exploatațiilor cu personalitate juridică. Ponderea exploatațiilor agricole conduse de tinerii fermieri sub 35 de ani a înregistrat un trend descendent, reflectând un grad scăzut de ocupare a acestora în exploatațiile agricole. Spre deosebire de situația la nivel comunitar, în România suprafața agricolă utilizată de tinerii cu vârsta sub 35 de ani este cu mult mai mică față de cea utilizată de fermierii din celelalte categorii de vârstă.

Agricultorii tineri (sub 40 de ani) reprezintă numai 10% din populația totală de fermieri, exploatând un procent de 10% din SAU. La cealaltă extremă, agricultorii care au depășit vârsta pensionării (peste 65 de ani) reprezintă 43% din numărul total de fermieri și exploatează 31% din SAU. Agricultorii care vor depăși vârsta pensionării la sfârșitul perioadei de programare (încadrându-se în categoria de vârstă 55-64 ani în 2005) reprezintă un procent suplimentar de 22% din totalul fermierilor și de 24% din SAU. Jumătate din suprafețele deținute de exploatațiile de subzistență sunt conduse de persoane care au depășit vârsta pensionării, în timp ce 20% sunt deținute de agricultori care, la sfârșitul acestei perioade de programare, vor fi aproape sau vor fi depășit pragul de pensionare. Împreună, aceste două categorii de vârstă exploatează 32% din SAU a României. Aproape jumătate din cei care conduc exploatațiile de semi-subzistență au depășit vârsta pensionării și practică agricultura pe 40% din suprafața aflată în acest segment. Numai 1% din aceștia au sub 34 de ani, în timp ce 7% se află în categoria 35-39 de ani. Problema vârstei înaintate este mult mai puțin pronunțată în exploatațiile comerciale mai mari.

Având în vedere că segmentul de vârstă cuprins între 40 și 55 de ani deține în prezent o pondere foarte mare, fără a lua măsuri de întinerire, ponderea șefilor de exploatație cu vârsta de peste 65 de ani va crește semnificativ în perioada următoare.

Această tendință, care se manifestă la nivelul întregului spațiu rural, riscă să pună în pericol activitatea agricolă viitoare, cu efecte asupra economiei, culturii, peisajului și tradițiilor satului românesc.

În ceea ce privește nivelul de instruire al tinerilor, acesta este superior față de cel al vârstnicilor, numărul de absolvenți ai învățământului superior în domeniul agricol înregistrând o evoluție pozitivă în perioada 2000-2005, cu o creștere de peste 5 ori.

Reînnoirea generației șefilor de exploatații agricole devine o necesitate a sectorului agricol, având ca efect atât îmbunătățirea competitivității acestuia, cât și îmbunătățirea vieții sociale a comunităților rurale. Generația tânără de fermieri poate să îndeplinească mai ușor cerințele pe care societatea le solicită profesiei de agricultor și totodată și pe cele cerute prin regulamentele [NUME_REDACTAT] Comune: securitate alimentară, igienă și bunăstare a animalelor, diversificare, obținere de produse locale de calitate superioară, conștientizare a rolului pe care îl joacă agricultura în combaterea schimbărilor de climă (utilizarea energiei regenerabile, biodiversitate, reducerea emisiilor de dioxid de carbon), creare de locuri de muncă și creștere economică în mediul rural, conștientizare a efectelor negative determinate de abandonul terenurilor agricole.

Tinerii fermieri promovează, de asemenea, o gamă largă de activități (turism rural, conservarea tradițiilor și moștenirii culturale), participă la asocierile locale.

Obiectivele măsurii

Obiective generale

Îmbunătățirea și creșterea competitivității sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri și sprijinirea procesului de modernizare și conformitate cu cerințele pentru protecția mediului, igiena și bunăstarea animalelor, siguranța la locul de muncă;

Îmbunătățirea managementului exploatațiilor agricole prin reînnoirea generației șefilor acestora, fără creșterea populației active ocupate în agricultură.

Obiective specifice

Creșterea veniturilor exploatațiilor conduse de tinerii fermieri.

Obiective operaționale

Creșterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca șefi de exploatații și încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiții.

Domeniul de acțiune

Sprijinul acordat în cadrul măsurii, are ca scop:

Îmbunătățirea managementului exploatației agricole;

Îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatației agricole;

Adaptarea producției la cerințele pieței;

Respectarea normelor comunitare, în special, cerințele de eco-condiționalitate, de protecție a muncii, protecția mediului și sanitar-veterinare.

Prevederile acestei măsuri se aplică la nivelul întregului teritoriu al României.

Definirea beneficiarilor

Sprijinul financiar prevăzut pentru această măsură, se acordă fermierilor așa cum sunt definiți în subcapitolul 5.2. și care îndeplinesc la momentul solicitării sprijinului următoarele condiții:

Au vârsta sub 40 de ani și se instalează pentru prima dată în exploatațiile agricole, ca și conducători (șefi) ai exploatației;

Dețin sau se angajează să dobândească competențe și calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfășoare.

Prezintă un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităților agricole din cadrul exploatației,

Sunt membri ai familiei de fermier, care au lucrat mai mult de 50% din timpul lor de lucru în cadrul fermei (nu neapărat în ferma familiei de fermier) cu cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu.

Nivelul minim de calificare solicitat este:

absolvent de liceu sau de școală profesională/școală de arte și meserii în domeniul agricol, veterinar și economic cu profil agricol;

absolvent de liceu sau de școală profesionala/școală de arte si meserii care prezintă un certificat de calificare sau un certificat de absolvire a unui curs de formare de minim 150 de ore în domeniul agricol, veterinar sau economic cu profil agricol.

O exploatație agricolă nu poate primi sprijin prin această măsură decât o singură dată.

Nu se acordă sprijin prin această măsură, persoanelor care nu au acte de proprietate sau contracte de arendă/concesionare încheiate în nume propriu, cu excepția soțului sau soției. În acest ultim caz, un singur membru al familiei poate primi sprijin, chiar dacă ambii soți îndeplinesc condițiile prevăzute în măsură.

Definirea instalării

Instalarea tinerilor fermieri reprezintă activitatea de înființare și/sau preluare prin transfer de proprietate și/sau arendă/concesionare a unei exploatații agricole între 6-40 UDE care produce în principal produse agricole vegetale și animale (materie primă) pentru consum uman si hrana animalelor, pentru prima dată în calitate de conducător (șef) de exploatație.

Definiții:

Exploatația agricolă este o unitate tehnico-economică ce își desfășoară activitatea sub o gestiune unică și are ca obiect de activitate exploatarea terenurilor agricole și/sau activitate zootehnică.

Conducătorul exploatației este acea persoană care administrează și își asumă riscuri economice privind exploatația agricolă (poate fi: persoană fizică sau acționar unic).

Unitatea de dimensiune economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploatații agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploatației ([NUME_REDACTAT] nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unități de dimensiune economică este de 1.200 Euro.

Contractele de arendare trebuie sa fie încheiate pe termen de minim 5 ani.

Exploatația agricolă trebuie să fie înregistrată în [NUME_REDACTAT] înainte de solicitarea sprijinului.

Tinerii fermieri care beneficiază de sprijin prin această măsură sunt obligați să urmeze, în primii trei ani de la primirea sprijinului, cursuri de formare profesională prin măsura 111 „Formare profesională, informare și difuzare de cunoștințe” în cel puțin unul din domeniile: managementul exploatației agricole, contabilitatea fermei, protecția mediului, agricultură ecologică etc.

Criterii de selecție a beneficiarilor măsurii:

deține o fermă de semi-subzistență;

deține o exploatație agricolă într-o zonă defavorizată;

are în proprietate exploatația agricolă ;

face parte dintr-o formă asociativă, recunoscută conform legislației în vigoare;

accesează o măsură de agromediu.

Toate proiectele eligibile vor fi punctate în acord cu criteriile de selecție mai sus menționate.

Sistemul de selecție este cel prevăzut la subcapitolul 5.2.4 „Procedura de selecție”.

Rezumatul cerințelor Planului de afaceri

Pentru acordarea sprijinului prin această măsură Planul de afaceri trebuie să cuprindă:

O scurtă descriere a situației curente;

Obiectivele restructurării;

Detalierea investițiilor necesare pentru atingerea obiectivelor, inclusiv date tehnice, parte desenată, dovada că a făcut demersurile pentru a obține toate avizele și autorizațiile, în conformitate cu legislația în vigoare;

Schimbările de management solicitate;

Pregătirea profesională solicitată;

Tipul și cantitatea produselor obținute în timpul și după restructurare, inclusiv oportunitățile de piață;

Demonstrarea viitoarei viabilități economice: costuri, venituri și cheltuieli realizate;

Elemente referitoare la mediu;

Evaluarea principalelor riscuri;

Graficul de timp pentru restructurare, inclusiv obiective și etape.

Planul de afaceri trebuie să includă detalii privind investițiile care se realizează demonstrând că cel puțin 30% din sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformității cu standardele comunitare, modernizarea și dezvoltarea exploatației, astfel:

construirea și/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producția agricolă la nivel de fermă, incluzându-le și pe cele pentru protecția mediului;

achiziționarea sau achiziționarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, mașini, utilaje, instalații, echipamente și accesorii, echipamente și software specializate;

achiziționarea de animale și după caz a cotei de producție;

plantarea și replantarea plantelor perene;

achiziționarea de teren pentru activități agricole.

Planul de afaceri trebuie să includă toate detaliile privind investițiile care se realizează atât din sprijinul acordat prin măsură cât și/sau prin accesarea măsurii 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole”. [NUME_REDACTAT] de afaceri va putea fi sprijinită prin măsura 143 „Furnizarea de servicii de consiliere și consultanță pentru agricultori” și constituie document justificativ pentru accesarea măsurii 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole”.

Beneficiarul va prezenta în planul de afaceri detalii despre sprijinul pe care dorește să-l obțină și prin accesarea altor măsuri din cadrul [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT].

Conformitatea primei etape cu Planul de afaceri va fi evaluată de către Agenția de Plăți pentru [NUME_REDACTAT] și Pescuit, nu mai târziu de 3 ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier, iar conformitatea completă nu mai târziu de 5 ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier. Dacă solicitantul nu s-a conformat Planului de afaceri în momentul evaluării acestuia, cu excepția situației când neconformitatea a fost determinată de cauze independente de voința sa, definite ca fiind cauze de forță majoră: inundații, secetă prelungită, furtuni etc., pentru care se întocmesc dosare de către comisiile locale de specialitate, constituite în acest scop, Agenția de Plăți pentru [NUME_REDACTAT] și Pescuit va proceda la recuperarea sprijinului, în condițiile pe care le va defini ulterior.

Planul de afaceri trebuie să prevadă investiții, inclusiv prin măsura 121 “Modernizarea exploatațiilor agricole”, pentru respectarea standardelor comunitare în vigoare, astfel încât la expirarea perioadei de grație de 36 de luni de la data instalării, exploatația să îndeplinească aceste standarde.

Decizia individuală de acordare a sprijinului se adoptă în termen de maxim 18 luni de la data instalării (data la care a preluat/înființat expoatația).

Utilizarea posibilității de a combina diferite măsuri prin Planul de afaceri dând acces tinerilor fermieri la aceste măsuri

Conform art.13 (5) din Regulamentul (CE) nr.1974/2006, în situația în care prin Planul de afaceri se prevede accesarea și a altor măsuri din PNDR, acesta trebuie să fie suficient de detaliat pentru a susține o cerere de sprijin în temeiul măsurilor în cauză. Astfel, tinerii fermieri pot să acceseze măsurile care vizează formarea profesională și serviciile de consultanță. După caz, un tânăr fermier poate accesa măsura de modernizare a exploatațiilor agricole.

Volumul sprijinului

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri va fi acordat sub formă de primă, în două tranșe. Beneficiarul trebuie să demonstreze la data ultimei verificări că dimensiunea fermei este de peste 10 UDE și a crescut cu minim 4 UDE de la data adoptării deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier.

Sprijinul pentru instalare este de 12.000 Euro pentru o exploatație agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, iar peste această dimensiune sprijinul pentru instalare poate crește cu 4.000 Euro/1 UDE dar nu va putea depăși 40.000 Euro/exploatație.

Modalitatea de plată

Sprijinul de instalare va fi acordat în două tranșe de plată:

Prima tranșă se va acorda la data aprobării de către APDRP a solicitării pentru acordarea sprijinului și va fi de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare;

A doua tranșă, de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare se va acorda la îndeplinirea acțiunilor prevăzute în Planul de afaceri, obligatoriu conformitatea cu standardele comunitare. Verificarea condițiilor pentru acordarea celei de a doua tranșe nu va depăși 36 luni de la data adoptării de către APDRP a deciziei pentru acordarea sprijinului.

Recuperarea primei tranșe nu va fi solicitată în cazul în care tânărul fermier nu îndeplinește la data verificării, conformitatea cu acțiunile prevăzute în Planul de afaceri, din cauza unei situații de forță majoră, iar a doua tranșă nu va mai fi plătită.

Tinerii fermieri trebuie să restituie întreaga sumă primită dacă își încetează activitatea agricolă mai devreme de trei ani de la data depunerii solicitării de plată pentru cea de a doua tranșă.

[NUME_REDACTAT] financiară a măsurii pentru perioada 2007-2013:

Cost total: 337.221.484 [NUME_REDACTAT] publică: 337.221.484 [NUME_REDACTAT] tranzitorii

Nu e cazul.

Corelarea cu alte măsuri din FEADR și alte fonduri

Sprijinul acordat este complementar acțiunilor prevăzute în cadrul altor măsuri din Axa I (111 „Formare profesională, informare și difuzare de cunoștințe”, 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole”, 125 „Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii; 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență” și „143 „Furnizarea de servicii de consiliere și consultanță pentru agricultori”) și din Axa II.

Sprijinul acordat prin această măsură este complementar acțiunilor prevăzute în cadrul altor Fonduri:

[NUME_REDACTAT] European (FSE)

Cuantificarea obiectivelor pentru indicatorii comuni UE

*) Notă: [NUME_REDACTAT] (CE) nr. 369/2003 cu privire la clasificarea principalelor tipuri de ferme – TF8,

1. Sectorul agricol cuprinde:

culturi de câmp (cereale, oleaginoase, culturi proteice, tehnice, culturi rădăcinoase câmp);

horticultură (legume de grădină, flori, plante ornamentale, ciuperci);

viticultură (viță de vie pentru vin și struguri de masă);

culturi permanente (fructe);

creșterea animalelor pentru lapte;

creșterea animalelor (excluzând laptele);

granivore (porci și păsări);

mixt (creșterea animalelor pentru lapte și carne/culturi vegetale și creșterea animalelor).

2. Tipul de producție cuprinde:

produse agricole ecologice;

produse agricole convenționale.