Prevenirea Cancerului Prin Alimentatie

[NUME_REDACTAT]

Introducere

1. Alimentația și boala canceroasă

1.1. Tipuri de alimentație

1.1.1. Alimentația carnată

1.1.2. Alimentația omnivoră

1.1.3. Alimentația vegetariană

1.1.4. Nutrienți esențiali

2. Implicații ale ficatului și glicemiei în patogeneza bolii canceroase

2.1. Ficatul în patogeneza cancerului

2.2. Încărcătura glicemică (ÎG) și indicele glicemic(IG)

3. Tipuri de cancere. Perspectivă dietară

3.1. Cancerul colorectal

3.1.1. Structura colonului

3.1.2. Patogeneza

3.1.3. Epidemiologia cancerului colorectal

3.1.4. Alimentația și cancerul colorectal

3.1.5. Factori protectori pentru cancerul colorectal

3.2. Cancerul de sân

3.2.1. Structura glandei mamare

3.2.2. Patogeneza

3.2.3. Epidemiologia cancerului de sân

3.2.4. Factori de risc pentru cancerul de sân

3.2.5. Alimentația și cancerul de sân

3.2.6. Factori protectori pentru cancerul de sân

3.3. Cancerul de prostată

3.3.1. Structura prostatei

3.3.2. Hiperplazia benignă de prostată

3.3.3. Factorii de risc pentru cancerul de prostată

3.3.4. Prevenirea cancerului de prostată prin alimentație

4. Propunere de meniu vegan nepreparat termic pe 7 zile

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

1. Alimentația și boala canceroasă

1.1. Tipuri de alimentație

1.1.1. Alimentația carnată

1.1.2. Alimentația omnivoră

1.1.3. Alimentația vegetariană

1.1.4. Nutrienți esențiali

2. Implicații ale ficatului și glicemiei în patogeneza bolii canceroase

2.1. Ficatul în patogeneza cancerului

2.2. Încărcătura glicemică (ÎG) și indicele glicemic(IG)

3. Tipuri de cancere. Perspectivă dietară

3.1. Cancerul colorectal

3.1.1. Structura colonului

3.1.2. Patogeneza

3.1.3. Epidemiologia cancerului colorectal

3.1.4. Alimentația și cancerul colorectal

3.1.5. Factori protectori pentru cancerul colorectal

3.2. Cancerul de sân

3.2.1. Structura glandei mamare

3.2.2. Patogeneza

3.2.3. Epidemiologia cancerului de sân

3.2.4. Factori de risc pentru cancerul de sân

3.2.5. Alimentația și cancerul de sân

3.2.6. Factori protectori pentru cancerul de sân

3.3. Cancerul de prostată

3.3.1. Structura prostatei

3.3.2. Hiperplazia benignă de prostată

3.3.3. Factorii de risc pentru cancerul de prostată

3.3.4. Prevenirea cancerului de prostată prin alimentație

4. Propunere de meniu vegan nepreparat termic pe 7 zile

[NUME_REDACTAT]

Prevenirea cancerului prin alimentație

Motto

„Alimentele voastre

să fie medicamente

iar medicamentele

voastre să fie

alimente.”

[NUME_REDACTAT]

Sănătatea este o stare de bine completă, pe plan fizic, mintal și social și nu doar absența bolii sau a infirmității.

Această definiție profundă a sănătății a fost enunțată de [NUME_REDACTAT] a Sănătății. În lumina științei medicale de astăzi, responsabilitatea noastră primară nu este lupta împotriva bolilor ci lupta pentru sănătatea noastră. Deși cuvintele celebre ale lui Socrate: „Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim” sunt arhicunoscute, totuși, facem prea puțin pentru a le pune în practică în viața noastră. Foarte mulți simt că trebuie să schimbe ceva în stilul lor de viață dar se întreabă cu ce să înceapă. Natural, cu alimentația.

OMS precizează ca alimentația greșită cauzează 35 – 65% din toate cancerele.

Lucrarea “Prevenirea cancerului prin alimentație” prezintă o temă de maximă actualitate cu caracter interdisciplinar: medicină, biochimie, nutriție și farmacologie. Zi de zi apar studii și date noi privind efectele alimentelor asupra sănatății și tot zi de zi ne trezim tot mai dezorientați în noianul informațiilor.

Lucrarea încearcă să sistematizeze aspectele unui stil de viață sănătos pentru menținerea sănătății și prevenția bolilor. Ea este structurată în patru capitole.

În primul capitol, este prezentat „Ghidul alimentației” cu toate particularitățile sale. Al doilea capitol face referire la implicațiile ficatului și glicemiei în patogeneza bolii canceroase. Totodată, se punctează două aspecte de care nu foarte multă lume este conștientă și anume: ficatul și importanța acestuia în procesul de detoxifiere și nivelul glicemiei, cu impactul acestuia asupra sănătății organismului.

În al treilea capitol se prezintă cancerele în a căror patogeneză, alimentația are un procent semnificativ. Sunt descrise cancerul colorectal, cancerul de sân și de prostată; se punctează patogeneza, epidemiologia, factori de risc și alimentația benefică în fiecare tip de cancer. Se aduc la cunoștință rezultatele unor studii care arată importanța majoră pe care o are alimentația în patogeneza canceroasă.

Un mod eficient prin care putem să combinăm alimentele crude pentru a crea meniuri sănătoase și variate este prezentat în capitolul al patrulea.

Aceste meniuri sunt repartizate pe șapte zile. Alimentele folosite vor fi nerafinate, nechimizate și netratate chimic.

În încheierea lucrării sunt prezentate concluziile referitoare la tendințele actuale în prevenția cancerului prin alimentație.

Alimentația și boala canceroasă

Nutriția, din punct de vedere biologic, definește procesele fiziologice prin care organismul ca întreg și componentele sale (celule, organe, țesuturi, sisteme) metabolizează și asimilează hrana pentru creștere, menținere, repararea uzurilor și dezvoltare. Metabolismul reprezintă schimbul permanent de substanțe și energie dintre organism și mediu și reprezintă funcția fundamentală a vieții și menținerii sănătății. În sens general și la modul practic, termenul de nutriție este similar cu alimentația (1). Alimentația și comportamentul alimentar sunt esențiale pentru sănătate. Comportamentul alimentar are în structură elemente:

înnăscute

dobândite (concretizate în ceea ce poartă numele de “deprinderi alimentare”) (2)

Potrivit celor mai recente date emise de [NUME_REDACTAT] a Sănătății (OMS), principalele cauze de mortalitate în lume sunt legate de alimentația nesănătoasă: 14 milioane de decese sunt cauzate anual, la nivel global, de o alimentație incorectă și dezechilibrată.

Cercetările din domeniu sunt de acord că bolile sunt determinate cel mai adesea de noile condiții de civilizație:

schimbarea alimentației;

apa tratată;

aerul poluat;

pierderea obiceiului de a munci fizic (2).

În ultimii ani, s-a produs o adevărată explozie a interesului cu privire la relația dintre alimentație și sănătate. Cercetările, studiile, statisticile arată continuu importanța unei alimentații sănătoase. Alimentația este sănătoasă și hrănitoare cu adevărat dacă este variată. Varietatea presupune evitarea consumului unui aliment, chiar sănătos, zi de zi pentru perioade lungi de timp. In acest sens, principiile de bază în nutriție se regăsesc în piramida ghidului alimentar. Aceasta a fost concepută de un grup medical multidisciplinar de experți americani și reflectă nivelul actual de cunoștinte la care s-a ajuns în nutriție. Piesele componente ale piramidei din 1994 reprezintă cele cinci grupe de alimente.

Figura 1 Piramida alimentară

Sursa: http://www.footballonline.ro/wp-content/uploads/2011/04/piramida_alimentara.jpg

Fiecare din cele cinci grupe conțin unele dar nu toate elementele necesare. Niciun aliment sau grupă de alimente nu pot oferi toți nutrienții necesari pentru o stare de sănătate bună. O alimentație echilibrată trebuie să aibă varietate, moderație și proporționalitate.

Conceptul de combinare a alimentelor a fost gândit și studiat în scopul îmbunătățirii digestiei, combaterii oboselii, îmbunătățirii capacității organismului de autovindecare și totodată a capacității de asimilare a nutrienților.

In primul rând e important să ne hrănim, înfometarea înseamnă boală, iar în același timp poate fi un pas spre obezitate, deși pare paradoxal. Pentru a avea o digestie cât mai bună, trebuie să respectăm câteva reguli generale cu privire la combinarea alimentelor. Dar, pentru a înțelege principiul combinării alimentelor, vă prezentăm timpul aproximativ de digestie a alimentelor:

0-15min: apa

15-30min: majoritatea fructelor în stare crudă, sucuri de legume și fructe

40min-2ore: legume crude, legume gătite, verdețuri

45min-4ore: cereale, fasole, cartofi, soia, mazăre

2-4ore: nuci, semințe crude

4-10ore: diverse tipuri de carne, pește, lactate procesate.

În cele ce urmează sunt prezentate câteva reguli de bază în combinarea corectă a alimentelor:

Apa este esențială în procesul de hidratare și digestie. Nu se bea niciodată apa în timpul mesei, ci cu minim jumătate de oră înainte de masă sau minim jumătate de oră după ce terminăm de mâncat, deoarece diluează sucurile gastrice și inhibă digestia. Apa este singurul lichid care hidratează eficient organismul și potolește fiziologic setea, iar sucurile, oricât de naturale ar fi, nu au același efect ca și apa. Sucurile pot fi tratate ca alimente, chiar ca și mese separate, nicidecum ca și apa.

Fructele se digeră cel mai repede, iar combinarea lor cu alte alimente afectează procesul de digestie. Greșeala foarte des întâlnită în stilul de a ne alimenta este faptul că obișnuim să consumăm fructele ca și desert imediat după masă. Este total greșit! Fructele conțin foarte mulți nutrienți necesari corpului, conțin vitamine și minerale indispensabile organismului, dar în combinație cu alimente greu digerabile ajung să stea mult timp în stomac, până la digerarea celorlalte alimente. Mai grav este că, în stomac, fiind un mediu cald și umed, fructele încep să fermenteze. Această fermentare va continua în intestin, consecințele acestui fenomen fiind balonarea, formarea de gaze, iritația intestinelor, deteriorarea vitaminelor din fructe, risc de constipație. Fructele trebuie consumate dimineața pe stomacul gol, cu cel puțin o jumătate de oră înainte sau două ore după consumarea altor alimente.

Legumele fără amidon (roșii, ardei gras, varză, salată, sfeclă, morcovi, castraveți, ceapă, broccoli etc) pot fi combinate cu orice altă grupă de alimente.

Legumele cu amidon (cartofi, mazăre, porumbul, fasole boabe, soia) nu se combină cu alimente bogate în proteine (carnea, brânză, ouăle), deoarece procesul de combinare duce la păstrarea acestor legume pentru mai mult timp în stomac, intrând în putrefacție și fermentație, rezultând balonări și indigestii.

In afară de legume și fructe, toate celelalte alimente sunt concentrate. Stomacul nu poate digera două alimente concentrate în același timp, așadar e de evitat combinarea a două tipuri de proteină la aceeași masă, spre exemplu carne și leguminoase sau carne și brânză.

Alimentele grase (untură, unt, uleiuri, slănină etc) nu se combină nici cu proteinele și nici cu alimente bogate în amidon. Acestea se asociază corect doar cu legumele fără amidon.

Este bine să consumăm laptele singur, proteinele din lapte fiind greu de digerat. Există, totuși, o asociere neutră și anume lapte-pâine, fiind o excepție tolerată.

Fructele dulci (pere, banane, mango etc) nu se combină cu fructele acide (mere, portocale, grapefruit). Fructele dulci trebuie consumate un singur fel odată, iar cele acide se pot combina între ele.

Combinația dintre carbohidrați (paste, cereale, pâine, cartofi, dulciuri) și grăsimi (unt, smântână, șuncă etc) este interzisă, iar combinația între carbohidrați și proteine nu este recomandată.

Leguminoasele (fasole, mazare, linte, năut etc,) se combină corect cu alimente bogate în amidon (cartofi, orez, paste, pâine, cereale etc).

Proteinele animale (carne, ouă, brânzeturi) se combină corect cu legumele sărace în amidon (roșii, castraveți, ardei, broccoli, varză etc), dar nu se combină, în niciun caz, cu alimente bogate în amidon și nici cu grăsimile. Dacă totuți facem aceste combinații greșite trebuie adăugată și o salată, pentru a dezinhiba digestia proteinelor.

Nucile și alunele se consumă separat, necombinate, în cantități mici, deoarece sunt foarte calorice.

Combinații extrem de nocive sunt cele care asociază amidonoasele (făinuri, cartofi) cu zaharuri rafinate, sarea și grăsimile ca în: snacks, chips, patiserie, cofetărie, fast-food, junck-food.

Luarea meselor la timpul potrivit (în nici un caz nu se sare peste micul dejun) și în număr de cel puțin trei mese pe zi, ultima masă cu 2-3 ore înainte de culcare și activitate fizică constantă și moderată, amplifică efectele care promovează sănătatea hranei.

Tabel I

Model de combinare corectă a alimentelor

Sursa: http://www.bing.com

Tipuri de alimentație

În prezent, se cunosc trei tipuri de alimentație: alimentația carnată, alimentația omnivoră și alimentația vegetariană.

Alimentația carnată

Presupune un consum preponderent de carne și pește. Acest tip de alimentație aduce organismului un exces de proteine și grăsimi saturate (acid palmitic, acid stearic), cu efecte negative pentru sănătate. O astfel de alimentație furnizează un exces de acid uric, putrefacția intestinală, exces de colesterol și acizi grași saturați, ceea ce înseamnă un risc crescut de boli cardio-vasculare, osteoporoză, litiaze renale și cancer (3). Riscurile alimentatiei carnate sunt:

Aduce proteine în exces. Potrivit experților în acest domeniu, s-a dovedit că acestea au capacitatea de a crește incidența cancerului la animale (4).

Acidul uric în exces produs în procesul de digestie al proteinelor din carne îmbolnăvește rinichii prin încărcarea acestora și distrugerea celulelor de bază, nefronii; se pierd minerale vitale (Ca, Mg) (3).

Grăsimea din carne, funcție de procesul de preparare, dacă este arsă, generează compuși toxici, cu potențial cancerigen.

Privează organismul de fibre vegetale atât de importante în procesul de detoxifiere și pentru buna funcționare a sistemului digestiv;

Carnea este scumpă și este una din cele mai costisitoare surse de resurse (pentru a avea pe masă o felie de carne gătită este nevoie de circa 40000 litri de apă-în procesul de creștere al animalelor și apoi de fabricare a produselor de carne) (3).

Un regim ce constă mai mult în carne gătită, bogată în proteine și grăsimi și săracă în fibre, alături de substanțele cancerigene generate prin ardere dăunează tubului digestiv. Toate acestea explică legătura cu cancerul gastric, de colon, rect, pancreas și rinichi (5).

Alimentația omnivoră

Alimentația omnivoră este alimentația care include atât alimente de origine animală cât și vegetală.

Este alimentația pe care o abordează cei mai mulți dintre oameni. Pe lângă alimente naturale integrale omul consumă și așa-numitele „alimente culturale”. În timp ce alimentele naturale integrale sunt cele care se consumă ca atare direct din natură, „alimentele culturale” sunt creații ale omului conform unor tradiții gastronomice, precum mezelurile, produsele de patiserie etc și nu au corespondent în natură. Astfel, aceste alimente au matricea informației drastic modificată față de alimentele naturale cu care omul a co-evoluat mii de ani, creandu-se incompatibilitați între acestea și genomul consumatorului, în timp exprimate ca patologii ale civilizatiei moderne, diverse boli cronice (6). Riscurile și beneficiile alimentației omnivore sunt:

Acidul uric în exces produs în procesul de digestie al proteinelor din carne îmbolnăvește rinichii prin încărcarea acestora și alterarea nefronilor.

Acizii grași omega-3 prezenți în carnea unor specii de pește, precum macroul sau somonul contribuie la buna funcționare a creierului și a ochilor.

Acizii grasi omega-3 sunt benefici în bolile cardiovasculare.

Varietatea și diversitatea produselor care pot fi consumate este mare. Aceste produse pot fi achiziționate cu ușurință.

Alimentația vegetariană

Alimentația vegetariană are mai multe forme: ovo-lacto-vegetariană, lacto-vegetariană, vegană, raw vegan.

Un studiu de amploare, efectuat pe 63550 de persoane din [NUME_REDACTAT], cunoscut sub numele de EPIC (Investigația europeană prospectivă privind cancerul și alimentația), a ajuns la concluzia că incidența tuturor tipurilor de cancer reunite era mai mică în rândul vegetarienilor decât al consumatorilor de carne (7).

Principiile alimentației ovo-lacto-vegetariană

Sunt excluse din alimentație carnea și peștele. Se consumă ouă, produse lactate și produse de origine vegetală, cum ar fi: cereale, fructe, leguminoase. Aceasta este recunoscută ca o dietă care satisfice cerințele nutriționale ale organismului. Recomandarea este să nu se consume mai mult de 3 ouă pe săptamână, iar produsele lactate sa fie degresate pentru a se evita un aport excesiv de colesterol. În acest context este de notat riscul mare ale consumului de lapte.

Într-un studiu efectuat pe șobolani s-a demonstrat că proteina din laptele de vacă (cazeina) constituie un promotor excepțional de puternic al cancerului. Acest studiu a fost efectuat pe șobolani cărora li s-au administrat doze de aflatoxină (prezintă o activitate toxică, mutagenă, teratogenă și cancerigenă. Aflatoxina B1 este un toxic hepatic și precarcinogen, care inhibă sinteza de ARN mesager și induce formarea de tumori primitive ale ficatului (carcinom hepatocelular). Faptul că acest efect de inițiere se produce la aporturi proteice utilizate în mod obișnuit atât la rozătoare cât și la oameni (10-20%) face ca acest lucru să fie deopotrivă neplăcut și provocator (4).

Cel mai amplu studiu britanic asupra sănătății și alimentației, [NUME_REDACTAT] 100% (publicat în 2010, efectuat pe un eșantion de 55000 de persoane), a descoperit că pe măsură ce o persoană bea mai mult lapte, starea sa generală de sănătate este mai proastă – la fel și digestia, imunitatea și statusul hormonal (5).

Legătura dintre lapte și riscul sporit de cancer este cunoscut de mai mult timp. În 1937, un grup de 4999 de copii din [NUME_REDACTAT] au participat la un studiu pe termen lung ce le înregistra obiceiurile alimentare în fiecare an. 65 de ani mai târziu, un studiu a descoperit că aceia care avuseseră un aport ridicat de produse lactate în copilărie își triplaseră riscul de cancer colorectal (8).

Deși nu știm dacă consumul crescut de lapte declanșeză cancerul, putem afirma că aportul ridicat crește nivelul de IGF-1 și a altor potențiali factori de creștere, accelerând dezvoltarea celulelor canceroase preexistente (9).

Principiile alimentației vegane

La baza alimentației tip vegan stă „piramida vegetariană” care ar putea să devină piramida viitorului în nutriție.

Figura 3 Piramida vegan

Sursa: http://www.bing.com/search?q=piramida+alimentelor

Alimentația vegană include doar alimente de origine vegetală, fără nici un produs de origine animală. Această alimentație oferă toți nutrienții necesari chiar și proteinele necesare. Este nevoie de atenție la alegerea și combinarea alimentelor, alimentația trebuie sa fie variată și diversificată în vederea unui aport complet de nutrienți (3). Beneficiile și riscurile alimentației vegane sunt :

Dieta vegană este săracă în grăsimi, astfel se reduce valoarea colesterolului sanguin și bogată în fibre care imbunătățește digestia și eliminarea deșeurilor

Organismul nu depune un efort așa mare în timpul digestiei astfel se va elibera mai multă energie

Detoxifică întregul organism

Aduce un aport mult mai crescut de vitamine și minerale

Este mai ieftină

Aportul crescut de antioxidanți proveniți din fructe și legume scad riscul de dezvoltare a diverselor maladii cum ar fi cancerul

Ajută la pierderea în greutate

Menține aspectul mai tânăr al pielii

Se previne și se tratează diabetul

Se reduce riscul bolilor cardiovasculare

Pot satisface toate cerințele nutriționale dacă se alcătuiește un meniu corect

Regimul vegan tinde să fie mai sărac în grăsimi și mai bogat în fibre, însă necesită o planificare atentă, pentru a asigura un nivel adecvat de proteine și vitamine – mai ales de vitamina D și B12, care se gasesc mai mult în produsele de origine animală, și de grăsimi omega-3, care se gasesc în pește (5)

Principiile alimentației Raw vegan

Alimentația raw vegan exclude toate alimentele de origine animală și de asemenea alimentele procesate termic la o temperatură mai mare de 48C. O dietă Raw vegan include fructe și legume crude, nuci, semințe, germeni, vlăstari, uleiuri presate la rece, alge, ierburi și sucuri proaspete. În general, raw veganii consumă în jur de 75% alimente crude si 25% alimente gătite (la abur, fierte, coapte).

Enzimele alimentare

Încalzirea alimentelor peste 48C distruge nutrienții și enzimele.

În studiul ”Enzyme nutrition: The food enzyme concept” Dr. Howell a concluzionat faptul că multe boli degenerative de care suferă oamenii sunt cauzate de aportul excesiv de alimente cu un deficit enzimatic. Îmbătrânirea și depleția enzimatică prezintă un sinergism de acțiune. Dr. Howell a subliniat faptul că, crescând consumul alimentelor bogate în enzime se produce o descreștere a ratei de epuizare a potențialului enzimatic al organismului. În acest studiu se prezintă dovezi conform cărora enzimele prezente în alimentele neprocesate termic ajută la predigestia acestora în zona cardiacă a stomacului și au importante efecte biologice și chimice. Numai oamenii și animalele domestice trăiesc cu o alimentație săracă în enzime, astfel am putut observa efectul pe care acest mod de viață l-a produs. Acest fenomen a fost tratat în lucrările lui Price și Pottenger (fondatorii [NUME_REDACTAT] Fundation).

Orice tip de dietă raw diminuează secreția enzimatică. Astfel, mecanismul de producere a enzimelor nu forțează energetic organismul.

Organismul este dependent de enzime. Enzimele sunt catalizatori care scad energia necesară producerii unei reacții. Enzimele sunt dependente de temperatură. Acestea odată cu creșterea temperaturii se suprasolicită și astfel sunt consumate mai repede. De aceea temperatura corpului este crescută în caz de febră-enzimele din leucocite sunt mai active. Cu alte cuvinte, accelerând activitatea enzimelor sau depleția enzimatică se produc dezechilibre metabolice ale organismului. Aceste urmări ar putea fi contracarate dacă organismul are o rezervă bună de enzime. Încă din antichitate, enzimele din alimentele crude au fost sursa vitalitații noastre care ne-au permis să trăim sănătos, fără boli cronice.

Cerealele sunt bogate în amilaze și câteva proteaze și lipaze. Mierea crudă are cantități considerabile de amilaze,enzime provenite din polenul florilor.

Enzimele alimentare au existat întotdeauna în toate alimentele și de aceea se consideră că îndeplinesc o nevoie biologică. Astfel, [NUME_REDACTAT] Concept susține că enzimele fac parte din cele 4 clase de nutrienți esențiali alături de macronutrienți (lipide, glucide, proteine), vitamine și minerale. Enzimele vor fi manipulate cu grijă fiind fragile și vulnerabile la o încălzire excesivă sau la lumină. Devine evident că acele boli care au amprenta umană, cum ar fi neoplaziile, diabetul zaharat sau bolile de inimă sunt rezultatul privării metabolismului de un aport de alimente bogate enzimatic.

Enzimele sunt utilizate pentru a transforma prohormonii în hormoni și de asemenea joacă un rol important și în activarea acestora.

Principiul “[NUME_REDACTAT]” și “[NUME_REDACTAT] Concept”, dezaprobă un tratament direct și specific al cancerului. Totuși, cursul firesc ar fi să nu se mai solicite sistemul digestiv, astfel încât potențialul enzimatic să aibă capacitatea de a produce și de a dirija mai multe enzime metabolice la locul malign în scopul normalizării din punct de vedere chimic enzimele. Dr. Kelly și Dr. Gonzales au demonstrat această corelație (11).

Nutrienți esențiali

Nutrienții esențiali sunt considerați cei care nu pot fi sintetizați de către organism, fiind necesar aportul lor din surse exterioare. În timp ce nutrienții energetici, glucidele, lipidele și proteinele în anumite condiții se pot înlocui reciproc din punctul de vedere al utilizării, vitaminele și mineralele au roluri specifice, motiv pentru care un aport insuficient din oricare din acesti micronutrienti poate determina dereglari de diverse grade (1). De asemenea, unii componenți lipidici, proteici sunt esentiali și ei trebuie să fie asigurați prin dietă.

Acizi grași ω-3

Dietele vegetariene sunt în general bogate în acizi garși ω-6, dar pot fi sărace în acizi grași ω-3. Dietele care nu includ pește, ouă sau o cantiate importantă de alge prezintă un conținut scăzut de acid eicosapentaenoic (EPA) și acid docosahexaenoic (DHA). Acești acizi grași sunt importanți pentru sănătatea cardiovasculară, ochi și creier. Bioconversia acidului α-linolenic (ALA), un acid gras ω-3 obținut din plante, în EPA este în general mai mică de 10% la oameni. Conversia ALA la DHA este substantial scăzută.

Doza zilnică recomandată este de 1,1 și 1,6 g ALA pe zi, pentru bărbați respectiv pentru femei. Aceste recomandări pot să nu fie optime pentru vegetarienii care consumă puțin spre deloc DHA și EPA. De aceea, este nevoie de o cantitate mai mare de ALA pentru conversia în DHA și EPA. Rata de conversie al ALA tinde să se îmbunătățescă când nivelul de ω-6 dietar nu este mare sau în exces, respectiv cand raportul omega-3:omega-6 este unul optim. Vegetarienii ar trebui să introducă o sursă bună de ALA în dieta lor (12).

Surse importante în ALA

Semințele de in sunt sursa cea mai concentrată în ALA cu un raport ω-3: ω-6 de 4:1. O linguriță cu ulei din semințe de in conține 7, 3g ALA iar o linguriță de semințe de in măcinate conține 1, 6g ALA.

Dacă semințele de in nu vor fi măcinate ele nu pot fi digerate (13).

Uleiul de Camelia conține proporții de ω-3: ω-6 de 8:1 (14). Într-un studiu, uleiul de Camelia s-a comportat mai bine decât uleiul de rapiță și uleiul de măsline în ceea ce priveșt nivelul de LDL-colesterol și creșterea EPA și DHA (15).

Nucile conțin, la un pumn de nuci, 2, 6 g ALA iar uleiul de nuci conține 1, 4g ALA (16).

[NUME_REDACTAT] sunt prima treaptă în lanțul trofic acvatic. Microalgele sunt o sursă importantă de nutrienți cum ar fi acizi grași ω-3 și proteine. Microalgele sunt consummate de peștii de pradă cum ar fi sardinele și heringul, care la rândul lor sunt consumați de pești răpitori. Acidul gras ω-3 din pește precum somonul provine de fapt din prezența microlalgelor în lanțul trofic.

Exemple de microalge: spirulina, chlorella, alge albastre-verzi. Unele microalge sunt cultivate în condiții controlate. Altele sunt crescute în condiții naturale, astfel fiind predispuse la contaminarea cu bacterii, microcistine (hepatotoxice – produse de Cyanobacterii). Produsele cu microalge care nu sunt contaminate cu microcistinele, metale grele, microorganism patogene, pot fi utilizate în siguranță. Produsele contaminate sunt nocive în special pentru copii. Aceste suplimente nutritive nu se vor utiliza în bolile autoimune cum ar fi: scleroza multiplă, lupus, artrită reumatoidă.

De asemenea, prin stimularea activității sistemului imunitar, microalgele duc la scăderea eficacității imunosupresoarelor. Exemple: Azatioprina (Imuran), Ciclosporina, Basiliximab, Corticosteroizi, Prednison (17).

[NUME_REDACTAT] din plante pot asigura necesarul de material azotat. Studiile indică faptul că asocierea de alimente vegetale pe parcursul unei zile pot furniza toți aminoacizii esențial și asigură retenția și utilizarea adecvată de azot la adulții sănătoși; astfel, nu este necesar să se consume proteine complementare la aceași masă.

O analiză a bilanțului azotat nu a găsit diferențe semnificative al necesarului proteic datorat surselor dietare. Totusi, necesarul proteic ar putea fie mai mare decât DZR (doza zilnică recomandată) la acei vegetarieni a căror surse proteice sunt mai puțin digerabile, cum ar fi cerealele și legumele. Cerealele prezintă un conținut scăzut de lizină și alti aminoacizi esențiali. Ajustările dietare, cum ar fi utilizarea produselor din soia sau fasole pot asigura un aport adecvat de lizină (12). Calitatea proteinelor în leguminoase (soia, fasole), nuci, semințe sau cereale se îmbunătățește când sunt germinate. Proteinele se schimbă în timpul procesului de germinare prin îmbibare cu apă, îmbunătățindu-și valoarea nutritivă (18).

[NUME_REDACTAT] este un nutrient important în întocmirea unei diete vegetariene echilibrate. DZR pentru zinc este între 3-11 mg la copii și adolescent, 11 mg pentru bărbați, 8 mg pentru femei (19). Biodisponibilitatea zincului în dietele vegetariene este mai scăzută decât în dietele nonvegetariene. În principal, acest lucru se datorează conținutului ridicat de acid fitic. Astfel, aportul de zinc pentru unii vegetarieni a căror dietă constă în general din cereale nerafinate bogate în fitați ar trebui să crească față de DZR. Datorită dificultății evaluării statusului zincului, este dificil să se determine efectul unei absorbții scăzute de zinc în dietele vegetariene (12).

Surse de zinc: produse din soia, leguminoase (fasole, năut, linte), morcovi, sfecla roșie, ceapa, cereale integrale, brânzeturi, nuci, arahide, semințe de floarea soarelui. Tehnicile de preparare a alimentelor precum hidratarea, germinarea boabelor cerealelor și semințelor, dospirea pâinii pot reduce legarea zincului de acidul fitic, astfel, crescându-i biodisponibilitatea. Acizi organici, ca acidul citric pot crește absorbția zincului (12). O dietă vegetariană bine alcătuită poate asigura până la 20 mg/zi de zinc.

Acidul fitic, componentă de stocare a fosforului din majoritatea semințelor și cerealelor, are capacitatea de a chelata ioni metalici polivalenți, în special Zn, Ca și Fe formand săruri greu absorbabile în tractul gastrointestinal. Astfel, biodisponibilitatea mineralelor va scădea considerabil. Acidul fitic este considerat ca fiind un antioxidant natural cu potențial de reducere a peroxidării lipidice. Inositol fosfatul este un derivat de acid fitic implicat în: creșterea, apoptoza, migrarea, endocitoza, diferențierea celulară (20).

[NUME_REDACTAT] de fier din organism este de circa 3-5 grame. 25-30% este încorporat sub formă nehemică în proteinele numite feritină, hemosiderină și siderofilină. Sideremia normală este de 80-165 µg/100ml sânge la bărbat și de 65-130 µg/100 ml sânge la femeie. Deficitul de fier este cea mai comună afecțiune nutrițională, întâlnită în special la copii și la femei înainte de menopauză și poartă denumirea de anemie feriprivă (2).

Fierul hemic se găsește numai în alimente de origine animală precum carnea și produsele din carne, pește și produse derivate din sânge.

Fierul non-hem se găsește în vegetale cum ar fi:

leguminoasele – mazăre, fasole, năut, linte și produsele din soia;

legumele cu frunze verde închis – broccoli, spananc;

cerealele integrale;

fructele uscate – stafide, prune, caise, smochine și ciocolata neagră.

Fierul din sursele animale este mai bine absorbit decât fierul din surse vegetale. Absorbția fierului non-hem este stimulată când statusul fierului în organism este scăzut sau când alimentele bogate în fier sunt consumate împreună cu alimente bogate în vitamina C- citrice, ardei grași, roșii și legume cu frunze verzi sau cu carne.

Fierul este implicat în metabolismul oxidativ al celulei și este componentul unui număr mare de enzime. Fierul liber poate cataliza generarea de radicali liberi, cauzând stres oxidativ componentelor celulare specifice cum ar fi: ADN, proteine și lipide membranare. Metabolismul și transportul fierului sunt astfel reglate încât să reducă riscul celulelor de a fi expuse la fierul liber și astfel la stresul oxidativ. Majoritar, fierul din țesutrurile vii este legat de proteine (transferina și feritina) care previn implicarea acestuia în generarea de radicali liberi (21).

Vitamina C și alți acizi organici întâlniți în fructe și legume pot potența absorbția fierului și reduce efectul inhibitor al fitaților.

Studii în ceea ce privește absorbția fierului s-au desfășurat pe o perioadă scurtă. Sunt dovezi că adaptarea la doze mai scăzute de fier are loc în timp. Atât procesul de creștere al absorbției cât și de scădere se ajustează. Incidența anemiei feriprivă la vegetarieni este similară nonvegetarienilor. Cu toate că vegetarienii au depozite mai scăzute de fier decât nonvegetarienii, nivelul feritinei serice se încadrează în limitele normale (12).

Surse importante de fier în dieta vegană :

Semințele chia conțin de 3 ori mai mult fier decât spanacul.

[NUME_REDACTAT] (conțin un nivel ridicat de vitamina B12 și fier). Este indicat consumul a 5g/zi pentru o persoană. Spălate bine și hidratate timp de 5 minute, algele Dulse pot fi consumate crude în salate, în supe sau pentru a condimenta legumele (22).

Sucul de grâu (23)

Semințele de susan integral, au aproximativ 1.3 mg de fier intr-o lingură de semințe.

Laptele de migdale

Fructe deshidratate (curmale, smochine, caise, stafide)

Germenii si vlastarii, în special cei de lucernă și floarea soarelui bogate în proteine, vitamine și fibre, au și o doză semnificativă de fier

Toate plantele cu frunze verzi sunt bogate în fier.

Varza kale – o cană are aproximativ 1. 2 mg fier

Spanacul – o cană are aproximativ 0. 8 mg

Urzicile sunt o sursa bună de fier.

Frunzele de păpadie – o cana are aproximativ 1. 7 mg

Pătrunjelul – o cană are aproximativ 3. 7 mg

Spirulina este mai bogata în fier de 58 de ori decat o porție de spanac crud

Chlorella (22).

[NUME_REDACTAT] este un oligoelement esențial pentru organismal uman, fiind indispensabil pentru sinteza hormonilor tiroidieni care sunt transportați de fluxul sanguin în întreg organismul și reglează procesele de creștere, dezvoltare, reproducere și metabolism.

Iodul este necesar pentru dezvoltarea creierului. El este esențial pentru sinteza hormonului tiroidian, dar este necesară o enzimă dependentă de seleniu pentru a converti hormonul tiroidian inactiv tiroxina-T4 în forma biologică activ triodotironina-T3. Deficitul de vitamina A și fier pot să exacerbeze deficitul de iod (24).

Alimente cum ar fi boabele de soia, cruciferele, meiul și cartofii dulci conțin goitrogeni naturali. Goitrogenii, sunt substanțe care reduc procesul de sinteză a hormonilor tiroidieni prin împiedicarea utilizării iodului. Aceste alimente nu au fost asociate cu instalarea hipotiroidismului la oamenii sănătoși (12).

Cea mai importantă sursă naturală de iod în dieta raw vegan sunt algele (spirulina, chlorella).

[NUME_REDACTAT] este cel mai abundant mineral din organism: 1100-1400 de grame la un adult și este mineralul principal care intră în structura sistemului osos și a dinților. Este important într-o varietate mare de funcții ale organismului cum ar fi metabolismul oaselor, activitatea nervilor și mușchilor, controlul diferențierii și proliferării celulelor. Metabolismul calciului este controlat vitamina D.

Calciul prezintă acțiune inhibitoare a creșterii celulelor tumorale gastrointestinale. Efectele vitaminei D și a calciului sunt strâns legate, deoarece ambele împiedică creșterea și induc diferențierea și apoptoza celulelor intestinale. Efectele mediate de calciu sunt puternic dependente de nivelul vitaminei D (21).

În studiul [NUME_REDACTAT] Investigation into Cancer and Nutrition (EPIC-Oxford), riscul de fracturi osoase a fost similar pentru lacto-ovo-vegetarieni și carnivori, în timp ce veganii au prezentat un risc de 30% mai crescut datorită aportului scăzut de calciu.

Dietele bogate în carne, pește produse lactate, nuci și cereale determină un mediu acid la nivel renal, datorat rezidurilor de sulfați și fosfați. Reabsorbția calciului din oase ajută la tamponarea acestei încărcături acide, rezultând pierderi importante de calciu prin urină. Un aport crescut de sodiu poate de asemenea să contribuie la eliminarea calciului prin urină.

Pe de altă parte, fructele și vegetalele bogate în potasiu și magneziu determină un mediu alcalin la nivel renal care scade reabsorbția calciului și reduc eliminarea acestuia prin urină.

Alimentele fortificate cum ar fi sucurile de fructe, laptele de soia, laptele de orez și cerealele pentru micul dejun pot contribui la asigurarea cantității necesare de calciu unui vegan.

Oxalații din unele alimente cum ar fi spanacul pot reduce absorbția calciului. Alimente bogate în fitați pot, de asemenea să inhibe absorbția calciului (12).

Surse bune de origine vegetală de calciu: Nucile – migdalele, nucile pecan, nucile de Macadamia, fisticul; Cerealele – fortificate, quinoa, orez brun; Fructe – uscate (smochine, prune), portocale, kiwi.

Vitamina D

Vitamina D joacă un rol important în menținerea sănătății oaselor. Contribuie la absorbția calciului în organism. Acesta este principalul motiv pentru care suplimentele cu calciu adesea conțin vitamina D. Dacă, calciul nu este absorbit datorită unui deficit de vitamina D, rezultatul este oase mai slabe predispuse la fracturare. Studii recente au arătat că oamenii mai în vârstă cu cantități reduse de vitamina D circulantă sunt predispuși să își piardă echilibrul și să cadă. Acest lucru se datorează rolului vitaminei D în funcționarea mușchilor.

Cantitatea de vitamina D depinde de expunerea la lumina solară și de aportul de alimente fortificate cu vitamina D sau suplimente.

Dacă expunerea la soare și aportul de alimente fortificate sunt insuficiente pentru a satisface nevoia de vitamina D, sunt recomandate suplimentele nutritive (12).

Cantități crescute de vitamina D au fost asociate cu un risc mai scăzut de cancer la colon și sân. În plus, au fost raportate șanse mai mici de a face boală tromboembolică, scleroză multiplă, artrită și depresie la pacienți cu un nivel ridicat de vitamina D în sânge.

Vitamina D în mod natural se găsește în puține alimente: în peștele gras (uleiul din ficatul de cod), în gălbenușul de ou.

O dietă vegană poate fi planificată astfel încât să asigure un aport adecvat de vitamina D. Se poate consuma mâncare fortificată, cum ar fi laptele de soia. Orice persoană fie vegană sau nu care nu include o sursă bună de vitamina D în dieta sa poate risca să prezinte hipovitaminoză tip D în lipsa expunerii la soare (21).

Vitamina B12

Vitamina B12 este o vitamină hidrosolubilă, rezistentă la acțiunea aerului, dar este distrusă de lumină, radiația ultravioletă, acizi și baze. Necesar: 2-3 mcg (micrograme) /zi.

Funcțiile vitaminei B12:

constituie un factor de maturare al hematiilor, fiind principalul factor anti-anemic

stimulează pofta de mâncare

stimulează sinteza proteică, dar participă și la metabolismul glucidic și lipidic (sinteza unor acizi grași)

crește performanțele fizice în special, dar și pe cele psihice

scade nivelul seric al homocisteinei (produsul intermediar de metabolizare al metioninei ), prevenind ateroscleroza și cardiopatia ischemică. Nivelul său este invers proporțional cu nivelul homocisteinei, o substanță extrem de periculoasă pentru organism.

excesul de homocisteină determină agregare plachetară și modifică nivelele factorilor coagulării favorizând coagularea; de asemenea promovează ateroscleroza prin lezarea endoteliului vascular, depunerea lipoproteinelor cu densitate joasa (LDL) si a multiplicarea fibrelor musculare netede vasculare (25).

are proprietăți hepato-protectoare, împiedicând acumularea de grăsime în ficat;

esențială pentru replicarea ADN-ului, fiind implicată în creșterea și maturarea celulară

participă la integritatea fibrei nervoase și a neuronului și la sinteza tecii de mielină

determină creșterea memoriei, mărește puterea de concentrare și conferă o stare de echilibru psihic

administrarea intravenoasă a hidroxicobalaminei contracarează efectele otrăvirii cu cianuri

Surse de B12: spirulina si chlorella (recordmenul), drojdia inactivă, pâinea, polenul si propolisul, borșul, plantele care mai au fragmente minuscule de praf pe ele, malțul, ficatul, gălbenușul de ou, rinichii, laptele, brânză, carnea de pui și de vită, “fructele” de mare. Pentru vegani, vitamina B12 este obținută prin aport de alimente fortificate cum ar fi: băuturi din soia sau orez fortificate, unele cereale și analogi ai cărnii sau drojdie. Altfel, este necesar un supliment cu vitamina B12 în fiecare zi. Produse din soia fermentate nu pot fi considerate surse sigure de vitamina B12 activă. Dietele vegetariene sunt în general bogate în acid folic, care ar putea să mascheze simptomele hematologice ale deficitului de vitamina B12. Deficitul de vitamina B12 ar putea trece neobservat până la apariția simptomelor neurologice. Statusul vitaminei B12 este determinat cel mai bine prin măsurarea nivelului seric al homocisteinei, acidului metilmalonic sau holotranscobalaminei II (12).

Implicații ale ficatului și glicemiei în patogeneza bolii canceroase

Cancerul nu este o problemă a unei singure celule este o acumulare de numeroși factori, asociați în deteriorarea întregului metabolism.

Ficatul în patogeneza cancerului

În cancer, una dintre funcțiile ficatului poate fi predominant afectată sau asociată cu o altă perturbare a altui organ. Primele experimente ale lui Yamagiva și Itchikawa au demonstrat că apariția cancerului are loc după ce ficatul, rinichii și glandele limfatice prezintă modificări patologice. În intoxicarea ficatului, simptomele clinice nu sunt sesizabile o lungă perioadă de timp. Este imposibilă testarea ficatului printr-o singură funcție, sau chiar prin mai multe, pentru a afla gradul lui de deteriorare. Acesta este motivul pentru care stadiul inițial de dezvoltare al cancerului rămâne necunoscut o perioadă lungă de timp. Acest interval poate fi numit “perioada precanceroasă sau presimptomatică”. Dacă o persoană devine nervoasă, se simte slăbită, are mai puțină energie și scade în greutate, în această perioadă niciun medic nu poate pune un diagnostic specific, deoarece nu există niciun complex simptomatic precoce.

Din punct de vedere fiziologic, se poate afirma că ficatul poate fi alterat o perioadă mai lungă de timp, deoarece deteriorarea lui nu se poate detecta, până nu se epuizează rezervele funcționale majore. În plus, ficatul are o capacitate mare de regenerare, astfel încât o distrugere parțială se poate reface, dacă deteriorarea nu este prea rapidă și prea extinsă.

Pentru a măsura nivelul funcțional al ficatului, se fac teste funcționale. Tendința constantă de variație a activității, a acestui organ dinamic, face necesară repetarea testelor de laborator, înaintea formulării unei concluzii (26).

Din punct de vedere chimic, o mare parte din ceea ce se petrece în corp implică descompunerea, recompunerea și transformarea substanțelor. 80% dintre aceste reacții constau în detoxifierea substanțelor potențial nocive. Aceasta este, în principal, sarcina ficatului. Acesta este capabil să recunoască milioanele de substanțe chimice potențial nocive și să le inactiveze sau să le pregătească pentru eliminare. Înseamnă adesea transformarea unei toxine pe bază de grăsimi într-o substanță solubilă, ce poate fi eliminată prin urină. Ficatul este implicat in procesul de: reciclare, regenerare și detoxifiere a organismului.

Colectarea și eliminarea toxinelor

Ingerarea diverselor substațe chimice utilizate în ultimee decenii pentru conservarea alimentelor constituie un factor stresant de tip intoxicație (stress alimentar) asupra individului. S-a constatat că anual, omul contemporan este consumatorul inocent a peste 6000 de aditivi alimentari chimici care însumează anual aproximativ 5 kg de substanțe chimice cu efect toxic. Aceste componente toxice determină un efort hepatic de detoxifiere crescut până la epuizarea enzimelor implicate în acest proces vital. (39)

Una dintre principalele metode prin care corpul neutralizează substanțele chimice și cancerigene dăunătoare este conjugarea. Prin conjugare, toxinele pot fi eliminate din corp fără să provoace daune. Două treimi din activitățile ce se petrec în organism constau în “conjugarea” toxinelor ce trebuie eliminate.

Detoxifierea ficatului

Detoxifierea este procesul natural de eliminare și neutralizare a toxinelor din organism. Dacă potențialul de detoxificare al ficatului este compromis, fie ca urmare a unei supraexpuneri la toxine (cele mai întâlnite fiind excesul de alcool și cel de zahăr), fie din cauza unui dezechilibru, se produce o sensibilitate la substanțele cancerigene. Una dintre genele-cheie despre care se crede că ar predispune diverse persoane la cancer este responsabilă de producerea unei enzime detoxifiante, numită glutation-transferază.

Capacitatea de detoxifiere a ficatului presupune două etape distincte. Prima etapă poate fi considerată o fază de pregătire, în cadrul căreia asupra toxinelor acționează o serie de enzime (numite P450). În această etapă, toxinele sunt transformate. Totuși, deseori, acest proces poate da naștere unor produse derivate nedorite sau unor “intermediari reactivi”, cum sunt radicalii liberi, care pot genera și mai multe toxine. Acest efect secundar al primei etape poate fi evitat cu ajutorul unei serii de nutrienți, mai ales al antioxidanților, de care este nevoie pentru a sprijini acțiunea ficatului.

Nutrienții implicați în procesul de detoxificare (antioxidanți)

Prima etapă a detoxificării efectuate de ficat, care implică grupul de enzime P450, depinde în primul rând de o rezervă de nutrienți antioxidanți. Printre aceștia se numără:

Glutationul și/sau N-acetilcisteina-se găsesc în ceapă și usturoi

Coenzima Q10-se găsește în peștele gras, spanac, semințe crude și nuci

Vitamina C-se găsește în broccoli, ardei, citrice și bace

Vitamina E-în semințe crude, nuci și pește

Seleniul-în semințe crude, nuci și pește

Betacarotenul-în morcovi, piersici, pepene verde, cartof dulce și dovleac de plăcintă

DIM (diindolilmetanul) – o substanță care se găsește în legumele crucifere, precum broccoli, ajută la detoxifierea estrogenilor în exces, a substanțelor ce perturbă hormonii, cum sunt dioxinele, unele erbicide și pesticide.

Bioflavonoidele – printre acestea se numără antocianele din afine, resveratrolul din strugurii roșii, quercitina din ceapa roșie, polifenolii din ceaiul verde și armurariu. Armurariul conține un puternic nutrient detoxifiant, numit silimarină, care protejează celulele hepatice de acțiunea toxinelor. S-a dovedit că majoritatea au proprietăți anticancerigene, mai ales prin faptul că protejează ficatul.

În etapa a doua, acești intermediari reactivi sunt lipsiți de componenta toxică. În cadrul acestui proces numit “conjugare”, toxina este legată de un nutrient detoxifiant. Astfel, toxina devine mai solubilă și mai puțin toxică. Ficatul detoxifică substanțele atașânu-le diverși compuși și pregătindu-le astfel pentru eliminarea din organism, prin intermediul procesului de conjugare.

Există cinci metode de baze prin care ficatul se detoxifică:

Glucuronidarea este probabil cea mai importantă metodă de detoxifiere dintre toate și depinde de calciu d-glucarat, care se găsește în mere, varza de Bruxelles, broccoli, varză și fasole verde.

Conjugarea glicinei și a glutaminei-aminoacizi ce se găsesc în rădăcinoase și verdețuri

Conjugarea glutationului -această metodă depinde de o rezervă de glutation, un complex alcătuit din trei aminoacizi (glicină, cisteină și acid glutamic). Ceapa și usturoiul constituie o sursă bună. Și rădăcinoasele sunt bogate în glicină. Seleniul sprijină funcționarea glutationului. Acesta poate fi produs în corp din N-acetilcisteină (NAC), substanță ce se administrează de obicei în cazurile de supardoză cu paracetamol pentru a determina ficatul să se detoxifice. Glutationul este reciclat de antocianele din bace, precum și de acidul alfa-lipoic.

Sulfonarea depinde de aminoacizii ce conțin sulf, care se găsesc în ceapă, usturoi și ouă. Există și un tip de sulf ce se poate suplimenta, numit metilsulfonilmetan (MSM), care contribuie la detoxifierea realizată de organism.

Metilarea este un proces cheie de detoxificare care depinde de vitaminele din complexul B și mai ales de acidul folic (din verdețuri și fasole), vitamina B12, B6 și trimetilglicină (TMG), care se găsește în rădăcinoase.

Pentru determinarea faptului că ficatul funcționează la nivelul optim se măsoară două enzime, numite aspartat transaminază (AST) și alanin transaminază (ALT). Astfel, se poate afla dacă există o disfuncție hepatică sau nu.

Ultimul factor-cheie în ceea ce privește consolidarea mijloacelor de detoxifiere constă în menținerea unui echilibru acido-bazic adecvat în corp. Atunci când alimentele sunt metabolizate de organism, rămân anumite reziduuri ce pot modifica aciditatea sau alcalinitatea corpului. În funcție de structura chimică a alimentelor metabolizate, acestea se numesc generatoare de acizi sau generatoare de baze.

Circa 80% din meniul nostru ar trebui să fie alcătuit din alimente generatoare de baze și 20% din alimente generatoare de acizi.

Se crede că originea bolii canceroase se află, cel mai probabil, în locul unde este deteriorată reactivitatea enzimelor oxidative, care este una dintre funcțiile cel mai fin dezvoltate din ficat. Acesta poate fi motivul pentru care persoanele care au moștenit un sistem ficat-intestin mai slab, fac cancer mai devreme, într-o formă mai agresivă sau mai malignă, cu reacții alergice severe, cu edeme mai multe și cu o tendință redusă de protecție a țesuturilor înconjurătoare.

Încărcătura glicemică (ÎG) și indicele glicemic(IG)

Una din cele mai solide constatări este legătura dintre zahăr, creșterea în greutate și riscul de cancer. De exemplu, copiii al căror regim alimentar este bogat în calorii sunt expuși unui risc mai mare de a se îmbolnăvi de cancer mai târziu. Un studiu din [NUME_REDACTAT] Journal a examinat un studiu din 1937 asupra regimului alimentar a circa 4000 de adolescenți care au fost monitorizați pe parcursul vieții. Cercetătorii au descoperit că tinerii care urmează regimul cel mai bogat în calorii prezentau un risc cu 20% mai mare de a muri de cancer. O analiză a regimului pacienților cu cancer de colon și al unui grup de control a arătat că aportul caloric ridicat este asociat cu un risc mai crescut de îmbolnăvire.

Încărcătura glicemică măsoară efectele unui aliment asupra nivelului glucozei în sânge. Nici proteinele, și nici grăsimile (de exemplu, carnea, peștele, brânza sau ouăle) nu au un efect considerabil asupra echilibrului glicemic.

Zahărul și amidonul din alimentele cu o încărcătură glicemică mare (aceștia sunt carbohidrați rafinați, precum pâinea albă, dulciurile și biscuiții) sunt descompuși și absorbiți rapid în sânge, ceea ce face ca nivelul glucozei din sânge să crească. Este posibil să avem parte de mai multă energie, iar apoi de o prăbușire bruscă a acesteia. Probabil se va instala dorința de a mânca ceva dulce pentru a scăpa de simptomele glicemiei scăzute. În schimb, zahărul și amidonul din alimentele cu o încărcătură glicemică redusă (aceștia sunt carbohidrați complecși, precum cerealele integrale, legumele, fasolea sau lintea, sau carbohidrați mai simpli, cum sunt fructele) se digeră mai greu decât carbohidrații rafinați. În consecință, glucoza obținută din aceste alimente difuzează lent în sânge. Aceasta înseamnă că este folosită pentru energie nu pentru a fi depozitată, menținând echilibrat nivelul de glucoză din sânge și preîntâmpinând schimbările de dispoziție, comportament și energie.

Atunci când glicemia este prea mare, zahărul în exces afectează atât sângele cât și arterele. Acest proces se numește glicare. Hematiile, care alcătuiesc hemoglobina, devin glicate. Măsurând nivelul hemoglobinei glicate (cunoscută sub numele de HbA1c), se obțin indicatori ai pierderii abilității de a controla glicemia. Celălalt indicator este nivelul insulinei.

Scăderea glicemiei favorizează și eliberarea hormonului de stres numit cortizol. Glicemia necontrolată, dacă persistă pe termen lung, epuizează glandele suprarenale. În același timp se produce o creștere a factorului de creștere de tip insulină (IGF-1), care promovează dezvoltarea celulelor canceroase.

Fiecare dintre factorii de mai sus este asociat cu o creștere a riscului de cancer, mai ales a celui mamar. Aportul caloric ridicat, consumul crescut de zahăr, nivelul crescut al hemoglobinei glicate, al insulinei și al factorului IGF-1 sunt asociate cu un risc mai mare de cancer. Acestea constituie și semne ale transformăii metabolismului, purtând numele de sindrom metabolic, un alt promotor major al anumitor tipuri de cancer.

Consumul de alimente cu indice glicemic (IG) ridicat și/sau cu încărcătură glicemică (ÎG) mare a fost asociat cu un risc crescut de diverse tipuri de cancer: mamar, colorectal. În schimb, regimurile cu IG sau ÎG scăzute sunt asociate cu risc redus de cancer mamar, colorectal, ovarian și endometrial (uterin).

“Indexul” este o măsură a efectelor carbohidraților asupra nivelurilor glicemiei, pornind de la o cantitate fixă a alimentului măsurat, de obicei 50 g. Alimentele cu IG ridicat se descompun rapid în timpul digestiei și eliberează repede glucoza în sânge, în timp ce alimentele cu IG scăzut se descompun mai încet, eliberând glucoza treptat în sânge. ”Încărcătura” este calculată luând în considerare indexul glicemic al alimentului respectiv și dimensiunea porției, ceea ce este mai util, deoarece un aliment cu un IG mare consumat în cantități mici ar avea același efect asupra glicemiei ca o cantitate mai mare dintr-un aliment cu IG redus (5). În acest context, cele mai bune alimente sunt toate soiurile de fasole, mazăre și linte, ovăz și cereale integrale. Acestea sunt bogate în carbohidrați complecși și conțin factori speciali care ajută la eliberarea lentă a conținutului lor de zahăr. Sunt, de asemenea, bogate în fibre, ceea ce contribuie la echilibrarea glicemiei.

Se vor evita toate formele de dulciuri concentrate, ceaiul, cafeaua, alcoolul și țigările.

Alimente cu o ÎG mai mică de 10 sunt bune și ar trebui să constituie elementele de bază ale regimului. Alimentele cu o ÎG de 11-14 pot fi consumate cu moderație. Cele cu ÎG de peste 15 ar trebui evitate (5).

Tipuri de cancere. Perspectivă dietară

În acest capitol sunt prezentate diverse tipuri de cancereîn a căror patogeneză este implicată alimentația; se face referire la perspectivele dietare în scop preventiv.

Cancerul colorectal

Cancerul colorectal este pe locul trei în lume. Incidența acestui tip de cancer crește odata cu industralizarea și urbanizarea. [NUME_REDACTAT] și în mare parte din Asia, incidența cancerului colorectal este redusă. Este mai frecvent întâlnit la bărbați decât la femei. Este a patra cea mai frecventă cauză a decesului din cauza unei maladii canceroase.

Dovada conform căreia activitatea fizică protejează organismul de apariția cancerului colorectal este concludentă.

Dovezile conform cărora procentul de grăsime din corp, grăsimea abdominală, carnea roșie, carnea procesată, consumul substanțial de alcool sunt cauza cancerului colorectal sunt concludente.

A fost evaluat faptul că acest tip de cancer poate fi cel mai adesea prevenit printr-o dietă adecvată și factori asociați (21).

Structura colonului

Colonul reprezintă partea inferioară a tractului gastrointesinal. Acesta este delimitat de cecum și rect. În colon, apa și sărurile sunt abosorbite din alimentele nedigerate și mușchii din componența acestuia deplasează rezidurile spre rect. Colonul conține o populație vastă de multe tipuri de bacterii care au funcții importante.

Aceste funcții includ fermentația carbohidraților neaborbiți (plizaharide fără amidon și amidon rezistent) în scopul eliberării de energie și formarea lanțurilor scurte de aminoacizi care influențează sănătatea mucoasei colonice. Colonul poate fi infectat cu bacterii dăunătoare. Colonul este căptușit de mucoasă și de celule limfoide care fac parte din sistemul de apărare al organismului.

A fost condusă o analiză care a dus la înțelegerea contribuției alimentelor, nutriției și activității fizice în patogenezia cancerului colorectal și a dus la interpretarea mecanismelor (21).

[NUME_REDACTAT] ingerați ca parte componentă a alimentelor și băuturilor sau cu alimente și băuturi pot interacționa direct cu celulele care intră în componența colonului și rectului,dacă nu sunt metabolizați sau absorbiți în intestinul subțire. Cancerul colorectal se poate dezvolta pe fondul unei boli inflamatorii (colită ulcerativă sau boala Crohn).

Cele două cauze majore sunt polipii adenomatoși de tip familial și HNPCC. Oamenii cu FAP (Familial adenomatous polyposis) dezvoltă un număr mare de adenoame la o vîrstă relativ fragedă. Dacă adenomii sunt lăsați netratați, există predispoziție spre dezvoltarea cancerului colorectal până la vârsta de 40 de ani.

În medie, oamenii dezvoltă HNPCC (Hereditary nonpolyposis colorectal cancer) în jurul vârstei de 40 de ani; având această formă de boală crește riscul dezvoltării altor tipuri de cancere gastrointestinale. HNPCC implică mutații în ADN-ul de reparare, un factor recunoscut ca fiind implicat în dezvoltarea cancerului colorectal (21).

Epidemiologia cancerului colorectal

Este unanim recunoscut ca acest tip de cancer reprezintă una din problemele majore de sănătate în tot mai multe țări ale lumii.

Estimările statistice din ultimele două decenii identifică incidența ridicată a cancerului colorectal în populația țărilor cu un nivel înalt de dezvoltare Japonia, SUA, Canada, Australia, [NUME_REDACTAT]: incidența de 40-50 de cazuri/100000 de locuitor pentru bărbați, respectiv 30-40 de cazuri/100000 de locuitori la femei.

Prin comparație, în Europa incidența afecțiunii este apreciată ca medie (30-40/100000 de locuitori la bărbați și 15-30/locuitori la femei.

Alimentația și cancerul colorectal

În lanțul etiopatogenic în cancerul colorectal sunt incluse în mod determinant două brațe. În primul rând, există elemente de fond genetic ce creează populația susceptibilă de a face polipi adenomatoși și apoi cancer colorectal pe structura adenomatoasă preexistentă, și în al doilea rând intervenția factorilor exogeni care realizează mecanismul „trigger” pentru declanșarea mutațiilor genetice. Acestea determină pe de o parte proliferarea clonelor maligne de celule epiteliale, iar pe de altă parte restricționarea factorilor de apărare genetică și imunologică împotriva mutațiilor deja apărute.

Factorii exogeni ce interesează cancerul colorectal sunt fără îndoială factori introduși în organism odată cu alimentația, fie că ei sunt agenți biologici (microorganisme – virusuri, particule supravirale sau bacterii), fie agenți chimici (toxine, chimicale), sau propriu-zis agenți alimentari.

Dintre elementele ingerate (alimentare sau nonalimentare) există factori protectivi și factori agresivi asupra mucoasei colorectale, care în timp pot determina fie dezvoltarea unui profil proliferativ, fie apariția atipiilor într-o proliferare preexistentă.

Există evidențe clare pentru legătura între alimentație și cancerul colorectal, studii populaționale și pe animale arătând rolul predispozant sau protectiv al diferitelor componente alimentare: grăsimi, proteine din carne, carbohidrați, fibre,vitamine și oligoelemente (27).

Factori protectori pentru cancerul colorectal

Dintre factorii protectori se amintesc alimentele, vitaminele și oligoelementele.

Alimente cu rol protectiv

În această categorie sunt incluse fibrele alimentare.

[NUME_REDACTAT] studiilor au arătat fapul că un aport crescut de fibre scade riscul de cancer colorectal. Meta-analiza datelor unor grupuri au aratat o scădere cu 10% a riscului pentru 10g de fibre consumate pe zi.

Fibrele exercită mai multe efecte în tractul gastrointestinal, dar mecanismul precis responsabil pentru rolul protector nu este încă clar înțeles. Fibrele diluează conținutul fecalelor, scad timpul de desfașurare a tranzitului și cresc consistența scaunului.

Aportul de fibre este strâns corelat cu aportul de folați.

Ipoteza legată de rolul protectiv al fibrelor alimentare asupra incidenței cancerului colorectal a fost avansată încă din anii 70 de Burkitt, care a observat că boli comune țărilor din vestul europei, ca diverticuloză colonică, cancerul colorectal, litiaza veziculară, erau rare în rândul populației din Africa, a cărei dietă se bazează în special pe fibre.

Efectul protector nu este dat numai de conținutul crescut de fibre în dietă. La fel de importante sunt:

Tipul acestora;

Sursa de proveniență;

Modul de utilizare(sporadic sau zilnic);

Modul de preparare;

Predispoziție genetică a consumatorilor;

Alte elemente care compun dieta bogată în fibre (folați, antioxidanți, vitaminele C și E, Se)

Fibrele alimentare sunt un complex eterogen de carbohidrați (celuloze, hemiceluloze,pectine) și noncarbohidrați (lignin) rezistent la digestia enzimelor prezente în sucurile intestinale umane. Alimentele cu conținut crescut în fibre sunt cerealele, legumele, fructele, semințele, sâmburii.

Deși într-un aliment predomină unul sau două tipuri de fibre, solubile și insolubile, în funcție de comportamentul lor față de apă, cerealele, rădăcinoasele, legumele cu frunze verzi, unele fructe (merele) conțin niveluri crescute de celuloză și hemiceluloză. Lignina este conținută în special în plantele mature.

Fructele conțin pectine. Cel mai ridicat nivel al acestora se găsește în citrice și mere (27).

Tabelul II.

Tipuri de fibre alimentare

Fibrele solubile înglobează apa, formează un gel în timpul digestiei și în general fermentează. Cele insolubile nu se dizolvă în apă și, în general, nu fermentează.

Fibrele solubile, care formează gel și care fermentează, includ pectine, gume, unele hemiceluloze, unele polizaharide și se găsesc din abundență în fructe, legume, ovăz, fasole.

Cerealele integrale sunt cea mai importantă sursă de fibre insolubile ca celuloza, lignanul, majoritatea hemicelulozelor (27).

Efectul protectiv al consumului de fibre împotriva apariției cancerului colorectal a fost dovedit de unele studii caz-control, ca și de majoritatea observațiilor epidemiologice (28). Unele studii ne-au arătat rolul protectiv al fibrelor solubile, majoritatea au accentuat efectul benefic al celor insolubile.

Mecanismul de acțiune ale fibrelor alimentare se situează la diferite nivele: fizic, chimic, celular, molecular. Aceste mecanisme includ acțiunea directă sau indirectă a alimentelor asupra tractului gastrointestinal, în funcție de solubilitatea și capacitatea de fermentație a fibrelor.

Mecanisme directe. Fibrele solubile rețin apa si cresc bolul fecal cu două consecințe:

Reducerea concentrației agenților carcinogeni și promotori care vin în contact cu mucoasa colonică;

Scăderea timpului de tranzit intestinal cu diminuarea timpului de contact al carcinogenilor cu mucoasa colonică.

Fibrele insolubile se leagă de carcinogenii ajunși în lumenul intestinal reducând capacitatea acestora de a reacționa la nivelul celulelor mucoasei.

Mecanisme indirecte

Stimularea creșterii microbiene; amplificarea florei microbiene intestinale duce la creșterea bolului fecal și a producției de acizi grași cu lanț scurt SCFA (short chain fatty acids);

Modularea secreției de bilă;

Producerea de inhibitori ai proliferării celulare: diacilglicerol, p21, protein kinaza C;

Reducerea pH-ului luminal, în principal prin creșterea acizilor grași cu lanț scurt (SCFA), în special a butiratului.

Tabelul III.

Mecanismele de acțiune ale fibrelor alimentare în

prevenția cancerului colorectal

Produșii de fermentație ai fibrelor, în special butiratul, par să aibă un efect benefic antineoplazic. Comparativ cu alți SCFA, butiratul protejează împotriva tumorilor prin mai multe mecanisme:

Inhibă carcinogenii și promotorii creșterii celulare de tipul acizilor biliari;

Induce diferențierea celulară;

Scade concentrația de acizi biliari secundari;

Accelerează apoptoza.

Butiratul scade expresia unor gene care determină creșterea proliferării celulare.

Vitaminele cu rol protectiv

Vitaminele cu rol protectiv sunt:

[NUME_REDACTAT] joacă un rol important în sinteza, repararea și metabolizarea ADN-ului. Metilarea anormală a ADN-ului este corelată cu expresia aberantă a genelor și de asemenea cu apariția cancerului în mai multe zone. În plus, aportul de folat este strâns legat de aportul de fibre.

Vitamina A

Vitamina A este un termen nespecific care cuprinde 2 familii de factori :

Vitamina A preformata (retinol, retinal, esteri de retinil);

Provitamina A (carotenoizi: beta-caroteni și alți precursori de retinol).

Vitamina A preformată se găsește predominant în alimentele de origine animală, în timp ce provitamina a este conținută de fructe și legume.evaluarea rolului benefic al vitaminei A preformate a fost dificil datorită faptului că ea se găsește predominant în alimente de origine animală, care se sunosc a fi predispozante pentru cancerul colorectal.

Carotenoizii conținuți în fructe și legume au rol benefic cert, dar aceasta nu poate fi individualizat de cel al celorlalte componente ale acestor alimente, multe dintre ele au rol protectiv dovedit.

Carotenoizii au următoarele acțiuni biologice:

Activitatea antioxidantă;

Activitate imunomodulatoare;

Inhibă mutageneza;

Determină regresia leziunilor premaligne.

Retinoizii:

Determină creșterea și diferențierea celulară;

Suprimă carginogeneza celuleleor epiteliale de la nivelul pielii, plămâni, esofag, colon, stomac, pancreas, ficat;

Acționează mai ales în faza postinițiere (de progresie) a carcinogenezei

Tabelul IV.

Rolul vitaminei A în prevenția cancerului colorectal

Identificarea produșilor de clivare a carotenoizilor a dovedit similitudini de structură cu retinoizii și va permite identificarea mecanismelor de acțiune. Rolul lor antioxidant se manifestă prin capacitatea de a lega oxigenul activ, ducând la formarea de molecule stabile.

De asemenea carotenoizii neutralizează radicalii liberi de oxigen recunoscuți pentru potențialul lor carcinogenetic.

Pe de o parte, beta-carotenul își exercită rolul protectiv prin efectul antioxidant și, pe de altă parte, datorită proprietăților imunomodulatoare, amplifică numărul celulelor natural killer și a limfocitelor cu memorie și cresc expresia unor factori de creștere (TGF beta).

Mecanismul de acțiune al retinoizilor este asemănător cu cel al hormonilor steroidieni sau tiroidieni; receptorul nuclear este membru al familiei receptorilor steroidieni. Acești receptori sunt factori de transcripție AND care activează sau suprimă expresia diverselor gene implicate în creșterea, proliferare, diferențiere și apoptoză.

Distribuția acestor receptori în celulele normale și neoplazice este în studiu. Ea variază de la un țesut la altul și de la o condiție patologică la alta.

Vitaminele C și E

Sunt în derulare numeroase studii care încearcă să evidențieze rolul protectiv al vitaminelor C și E, în asociere cu vitamina A, plecând de la rolul antioxidant al acestora.

Oligoelemente în cancerul colorectal

Oligoelemntele benefice în prevenția cancerului colorectal sunt:

[NUME_REDACTAT] clinice, epidemiologice și de laborator sugerează efectul protectiv al Ca împotriva carcinogenezei. Există o proporționalitate inversă între consumul de Ca și vitamina D și apariția cancerului colorectal. Relația nu a putut fi uniform demonstrată, datorită heterogenității dietelor în ceea ce privește conținutul de fibre și grăsimi.

Riscul neoplaziei colonice determinat de o dietă bogată în grăsimi a fost ameliorat de suplimentarea de Ca în dietă.

[NUME_REDACTAT] este și de a lega acizii grași și acizii biliari, convertinu-i în compuși insolubili, incapabili de aborbție și stimularea unor funcții la nivel epitelial. Ca crește și excreția fecală a fosfaților și acizilor biliari, precum și a acizilor grași (27).

[NUME_REDACTAT] este un element fundamental pentru sănătate care pare să aibă un efect anticarginogenic. Dintre proteinele în structura cărora intră se numără: glutation peroxidaza, deiodinaza, selenoproteinele P și W.

În 15 studii s-a demonstrat faptul că un aport crescut de seleniu în ser duce la scăderea riscului de cancer. Deficitul de seleniu din dietă a condus la lipsa expresiei selenoproteinei.

Au fost identificate 25 de selenoproteine la animale. O parte dintre acestea au proprietati antiinflamatoare și antioxidante importante. Patru dintre acestea sunt glutation peroxidaze care protejează împotriva distrugerii oxidative a biomoleculelor de lipide, lipoproteine și ADN. Trei sunt tioredoxin reductaeze care regenerează acidul ascorbic oxidat la forma sa.

În ultimii ani studiile au dovedit că se scade incidența și mortalitatea în cancerul colorectal.

Printre mecanismele de acțiune se numără:

Menținerea integrității membranare împotriva stresului oxidativ;

Efecte imunomodulatoare;

Efecte antitumoral;

Inhibiția unor enzime specifice;

Stimularea apoptozei (29).

Au fost concepute și derulate studii care să arate dacă persoanele cu polipoză adenomatoasă și cele cu cancer colorectal au fost deficitare în Se și/sau selenoproteine (27).

Factori predispozanți pentru cancerul colorectal

Factorii predispozanți pentru cancerul colorectal sunt obiceiurile alimentare punându-se în evidență rolul grăsimilor animale, proteinelor din carne și carnea roși.

Obiceiuri alimentare

Date epidemiologice au pus în evidență rolul nefast al dietei de tip occidental în ceea ce privește cancerul colorectal. Aceasta ’’Western diet’’ este bogată în grăsimi, dulciuri concentrate, carne, brânză și săracă în fibre, vitamine și oligoelemente.

Prevalența scăzută a cancerului colorectal la negri trebuie explicată de dieta protectivă cu multe fibre (fierturi de cereale), Ca, vitamina A, C, E, acid folic și de absența unor factori agresivi ca proteinele de origine animală, grăsimile.

Riscul crescut de cancer colorectal legat de consumul de carne a fost explicat de prezența mutagenelor din carnea preparată termic, de tipul aminelor heterociclice.

Excesul de dulciuri rafinate și rezistența crescută la insulină sunt factori predispozanți pentru cancerul colorectal.

Excesul relativ de insulină consecutiv consumului de dulciuri rafinate cât și rezistenței periferice la insulină determină numeroase acțiuni metabolice, în general anabolice și pro-proliferative, printre care și proliferarea epiteliului colorectal cu formare de adenoame. În acest caz micile defecte de proliferare, creștere și diferențiere celulară determină variate grade de displazie și chiar adenocarcinoame.

Recent s-a arătat legătura între stilul de viață african și incidența scăzută a cancerului colorectal. Acest stil de viață cuprinde consum crescut de fibre, dar mai ales consum scăzut de produse animale, în special carne (în medie 25g/zi, în timp ce populația albă are un aport mediu zilnic de 77g de proteine animale).

Maric și Cheng au arătat că mai mulți factori legați de obiceiurile alimentare determină incidență scăzută a cancerului colorectal în Africa:

Compoziția și calitatea dietei;

Depozitarea și preparea hranei;

Metodele de gătit;

Condițiile de trai.

Presupusul efect protector al consumului de cafea dovedit în studiile caz-control nu a putut fi confirmat în studiile prospective de cohorte. Într-un studiu prospectiv a fost inclusă o cohortă de femei din Suedia, fără cancer la intrarea în studiu, cu consum variabil de cafea (între 0 și 4 cești pe zi) la care s-a urmărit influența consumului de cafea asupra apariției cancerului colorectal. Au fost urmărite timp de 9,6 ani, 61463 de femei cu vârste între 40 și 74 de ani, observându-se apariția a 460 de cazuri de cancer colorectal (291 colonice, 159 rectale, 10 cu localizare dublă colorectală). Nu a putut fi stabilită nici o asociere între consumul de cafea și apariția cancerului colorectal (rația de risc pentru consumul de peste 4 cești de cafea pe zi comparativ cu nici una fiind 1,08 cu un p=0,84).

Rolul grăsimilor animale

În ultimii ani reducerea aportului de grasimi a fost în centrul programelor de prevenție a cancerului. Interesul pentru rolul grăsimilor animale a apărut în prima jumătate a secolului XX când Tannembaum și colaboratorii au precizat faptul că grăsimile animale pot promova creșterea tumorilor la animale de laborator.

Au urmat numeroase studii și lucrări publicate, iar din anii 70 au fost prezentate dovezi ale rolului grăsimilor în incidența cancerului de sân, colon, prostată și a cancerelor genitale. Aceste corelații s-au observat că sunt legate de consumul de grasimi animale, nu și de cel de grăsimi vegetale.

Incidența cancerului colorectal a crescut semnificativ în Japonia după cel de-al doilea război mondial în paralel cu creșterea de 2,5 ori a consumului de grăsimi. Bazându-se pe această observație și pe studii pe animale s-a emis ipoteza că ingestia de grăsimi crește excreția de acizi biliari care pot fi convertiți la agenți carcinogeni și promotori.

Studiile caz control au arătat asocierea între incidența cancerului colorectal și ingestia de grăsimi și carne roșie. În același timp s-a arătat corelația cancerului colorectal cu aportul energetic crescut.

Grăsimile reprezintă 40-45% din totalul energetic în țările occidentale, în timp ce în țările cu risc scăzut, grăsimile corespund unui procent de 10-15 % din totalul caloriilor ingerate.

Numeroase studii caz-control au demonstrat că incidența și mortalitatea prin cancer colorectal sunt corelate pozitiv cu grăsimile ingerate și mai ales cu cantitatea de grăsimi animale (saturate).

O corelație inversă a fost stabilită între activitatea fizică și cancer colorectal la bărbații,în timp ce obezitatea se corelează cu risc crescut de boală. Nivelul colesterolului seric și al beta lipoproteinelor se corelează pozitiv cu dezvoltarea adenoamelor și a cancerului colorectal.

Grăsimile determină creșterea sintezei hepatice de colesterol și acizi biliari, cu creșterea concentrației acestora în lumenul intestinal.

Flora bacteriană formează acizi biliari secundari, metaboliți de colesterol și alți agenți potențial carcinogeni. Acizii biliari secundari nu acționează ca agenți carcinogeni primari, ci ca agenți promotori ai carcinogenezei.

Se știu încă puține lucruri despre promotorii de tipul metaboliților de colesterol, dar atât acizii biliari cât și acizii grași liber produc leziuni la nivelul mucoasei colonice și cresc activitatea proliferativă la nivelul epiteliului. Consumul excesiv de ulei de porumb și carne de vacă crește nivelurile colonice de ornitin decarboxilază, asociată cu proliferare rapidă a mucoasei.

Activitatea protein kinazei C de către acizii biliari reprezintă un eveniment important intracelular, prin care acizii biliari determină răspunsul proliferativ.

În același timp, acizii biliari reduc eliberarea de arahidonat și conversia acidului arahidonic în prostaglandine, ceea ce crește de asemenea proliferarea. De asemenea, anumiți acizi grași pot promova carcinogeneza prin alterarea fluidității (permeabilității) membranelor celulare colonice după încorporarea lor în acestea. Antiinflamatoarele nesteroidiene, prin scăderea producerii de prostaglandine, reduc incidența cancerului de colon.

Rolul proteinelor din carne

Corelat cu consumul mare de lipide au fost descrise și asocierile cancerului colorectal și consumul de carne roșie în defavoarea celei de pește și pui.

Explicația rezidă în conținutul lipidic diferit și în variațiile de concentrație ale anumitor aminoacizi (triptofan, metionină, tirozină).

Studii mari populaționale au arătat creșterea incidenței cancerului colorectal la persoanele cu aport crescut de carne roșie și mai ales legat de produșii chimici ce rezultă din prepararea termică a cărnii (amine heterociclice) și din conservanții și aditivii alimentari (nitrați) (27).

Carnea roșie

S-au realizat 60 de studii pe grupuri și 71 de studii de caz care au invetigat carnea roșie. Aproape toate studiile pe grupuri au arătat un risc crescut de cancer colorectal odată cu creșterea aportului de carne roșie.

Meta-analiza datelor obținute a arătat creșterea riscului de cancer colorectal cu 43 % pentru fiecare dată cand se consumă carne roșie/săptămână sau un risc de 15 % pentru 50g de carne ingerată pe zi.

Sunt mai multe mecanisme care evidențiază relația dintre cancerul colorectal și consumul de carne roșie. Aceste mecanisme includ generarea de compuși carcinogeni N-nitro. Unele cărnuri sunt gătite la temperaturi înalte ducând la eliberarea de amine heterociclice și hidrocarburi aromate policiclice. Carnea roșie coține fier hem. Fierul liber poate conduce la eliberarea de radicali liberi.

Date semnificative au arătat relația doză-răspuns dintre aportul de carne roșie și cancerul colorectal. Astfel, se poate suține faptul că o cauză clară a cancerului colorectal este consumul de carne roșie (21).

Cancerul de sân

Potrivit OMS, numărul cazurilor de cancer de sân a crescut din 2008 până în 2012 cu 20 %, în timp ce mortalitatea legată de această formă de cancer a crescut cu 14%. În plus, cancerul de sân reprezintă 25% din formele de cancer diagnosticate la femei.

În total, în fiecare an, 1,7 milioane de femei sunt diagnosticate cu cancer de sân. În 2012, 6,3 milioane de femei trăiau cu cancer de sân diagnosticat în cursul precedenților cinci ani.

Cancerul de sân este strâns legat de hormoni. Factorii care modifică riscul acestei forme de cancer atunci când este diagnosticat înainte de menopauza și atunci când e diagnosticat după, nu sunt aceeași.

Există dovezi care arată importanța stilului de viață, incluzând alimentele și nutriția, precum și factori care influențează starea hormonilor în modificarea riscului de cancer de sân :

Alăptarea naturală protejează împotriva cancerului de sân pe toată durata vietii.

Activitatea fizică, probabil, protejează împotriva cancerului de sân înainte de menopauză. Există dovezi limitate care arată că activitatea fizică protejează împotriva cancerului diagnosticat după menopauză.

Băuturile alcoolice sunt o cauză a cancerului de sân, la orice vârstă.

Factorii care duc la o greutate mai mare la naștere, sau consecințele acesteia, sunt probabil cauza cancerului de sân diagnosticat la premenopauză. Creșterea în greutate la vârsta adultă (supraponderea, obezitatea) este probabil o cauză a cancerului de sân la postmenopauză. Factorii care conduc la creșterea masei de grăsime la persoanele adulte, sau consecințele acestora, sunt o cauză a cancerului postmenstrual și probabil și a celui premenstrual. În concluzie, grăsimea corporală este o cauză a cancerului postmenstrual dar probabil protejează împotriva cancerului de sân la premenopauză.

Evenimentele din viața unei femei, care o protejează împotriva cancerului de sân includ: întârzierea primei menstruații, sarcina, menopauza precoce. Toate acestea au ca efect reducerea numărului de cicluri menstruale, și prin urmare expunerea de-a lungul vietii la estrogen. De asemenea, reversul este aplicabil (21).

Structura glandei mamare

Țesutul mamar este compus în general din grăsime, țesut glandular (aranjat in lobi), conducte și țesut conjunctiv. Țesutul mamar se dezvoltă ca răspuns la hormoni cum ar fi estrogen, progesteron, insulină și factori de creștere. Principalele perioade ale dezvoltării sunt în timpul pubertații, sarcinii și alăptarii. Țesutul glandular se atrofiază după menopauză, fiind înlocuit de grăsime și țesut conjunctiv (21).

Secreția și producția de lapte sunt induse de hormonul hipofizar numit prolactină și de somatomamotropină produsă de placentă.

Bogata inervație senzitivă a glandei mamare, în special a mamelonului și a areolei, are o mare semnificație funcțională. Prin aspirația produsă de sugar, se inițiază un șir de reacții nervoase și nerohormonale, având drept rezultat secreția de lapte și menținera diferențierii glandulare, care este esențială pentru continuarea procesului de lactație.

Laptele secretat în primele zile după naștere se numește colostru și are un conținut mic de grăsimi, dar mare de anticorpi, oferindu-i nou-născutului un anumit grad de imunitate pasivă. În absența suptului, secreția de lapte încetează și glanda regresează la starea inactivă (30).

[NUME_REDACTAT] mamar, precum și hormonii și statusul receptorilor hormonali, variază în diferite etape ale vieții. Prin urmare, este posibil ca factorii de risc individuali să aibe efecte diferite în diferite stadii de viață. Ciclul menstrual care a debutat devreme, menopauza târzie, faptul că o femeie nu a avut copii și o primă sarcina târzie (la peste 30 de ani), cresc riscul cancerului de sân.

Vârsta la care se dezvolată sânii și menopauza, este influențată de nutriție: supraalimentația duce la pubertate precoce și menopauză tardivă, iar subnutriția întârzie menstruația și avansează menopauza.

Hormonii joacă un rol important în progresul cancerului de sân deoarece modulează structura și creșterea celulelor tumorale epiteliale. Multe forme de cancer de sân produc de asemenea hormoni, cum ar fi cei de creștere, care acționează local și stimuleză sau inhibă creșterea tumorei.

Între 4 și 9 la sută din cazurile de cancer de sân sunt ereditare, și sunt de obicei cauzate de mutații moștenite în oricare dintre genele BRCA1 sau BRCA2. În plus, factorul de creștere al geneleor receptor, precum și unele oncogene, sunt supra-exprimate în multe tipuri de cancer de sân (21).

Epidemiologia cancerului de sân

Rata de vârsta la care apare cancerul de sân la femei este în creștere în cele mai multe țări, în special în zonele în care incidența a fost redusă anterior, cum ar fi Japonia, China și Europa de Est și de Sud.

Aceasta este predominant o boală a țarilor cu venituri mari, unde ratele globale sunt aproape de 3 ori mai mari decât în țările cu venituri medii și mici. În întreaga lume rata de incidentă variază de la 75-100 din 100 000 de femei în America de Nord, Europa de Nord și Australia, la mai puțin de 20 din 100 000 în unele părti din Africa și Asia. În SUA rata este mai mare în randul femeilor albe decat în cazul celor din alte grupuri etnice, desi mortalitatea e mai mare în cazul femeilor de culoare.

Riscul general se dublează în fiecare an, până la menopauză, când creșterea încetinește sau rămâne stabilă. Cu toate acestea,cancerul de sân este mai frecvent după menopauză. Studiile pe femei care migrează din zonele de risc scăzut în zonele de mare risc arată că ratele de cancer de sân își asumă rata din țara gazdă în termen de una sau două generații. Acest fapt arată că factorii de mediu sunt importanți în progresul bolii (30).

Factori de risc pentru cancerul de sân

Riscul individual pentru o îmbolnăvire de cancer este complex și se schimbă în decursul vieții, ca o consecință a interacțiunilor între moștenirea genetică, expunerea la factorii de mediu, precum și unele evenimente neprevizibile. O greutate mai mare la naștere crește riscul bolilor neoplazice la vârsta de adult, atât la bărbați cât și la femei.

Există diferite tipuri de factori de risc. Unii,cum ar fi vârsta și sexul, nu pot fi modificați. Alți factori de risc în apariția cancerului țin de stilul de viață, de alegerile personale, cum ar fi fumatul, consumul de alcool și cafea, felul alimentației și volumul de activitate fizică.

Stilul de viață este cheia prevenirii cancerului și tot stilul de viață poate exercita o influență directă asupra incidenței tumorilor maligne, deoarece factorii de stil de viață sunt legați în mod cauzal de cancer.

Studii efectuate asupra unui număr mare de femei au arătat că, acelea care evită anumiți factori de risc se îmbolnăvesc într-o proporție mult mai mică de tumori maligne. Astăzi se știe că 80-90% dintre neoplazii ar putea fi prevenite prin măsuri simple de stil de viață.

Prin factorii de mediu înțelegem toți factorii care ne afectează, în afara proceselor interne ale organismului nostru și a tendințelor moștenite. Acești factori includ aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, alimentele pe care le consumăm, activitatea fizică, gradul de sedentarism, diferitele substanțe pe care le folosim, practicile sexuale, relațiile sociale.

Experții ne spun că 80-90% dintre cancere se datorează factorilor de mediu, însemnând că vasta majoritate a neoplaziilor poate fi prevenită dacă suntem atenți la ceea ce introducem în organismul nostru, la cele cu care venim în contact și la ceea ce facem cu corpul nostru. Chiar dacă nu există un stil de viață a cărui respectare să poată garanta că tumoarea nu va surveni, totuși evitarea următorilor factori de risc poate scădea mult riscul îmbolnăvirii de cancer.

Folosirea anticoncepționalelor orale.

Folosirea anticoncepționalelor orale se asociază cu o ușoară creștere a riscului de cancer mamar. Riscul scade după încetarea utilizării.

Terapia hormonalã de înlocuire.

Majoritatea studiilor arată că, după menopauză, terapia hormonală de înlocuire cu estrogen timp de 5 ani sau mai mult, crește riscul cancerului mamar cu peste 80%.

De obicei se prescriu doi hormoni: estrogen și progesteron. Estrogenul, pentru a preveni sau ușura simptomele de menopauză, dar acest hormon poate crește riscul cancerului uterin. Progesteronul este adugat pentru a preveni cancerul uterin. Progesteronul este adugat pentru a preveni cancerul uterin. Femeile histerectomizate (cărora li s-a scos uterul) li se prescrie numai hormonul estrogen. Riscul cancerului mamar este mai mare când se folosește estrogenul cu progesteron decât atunci când estrogenul este administrat izolat. Indiferent dacă se administrează estrogen singur sau asociat cu progesteron sau numai progesteron, toți acești hormoni cresc riscul cancerului mamar.

După 5 până la 10 ani de la încetarea terapiei hormonale, riscul apariției cancerului mamar revine la nivelul celui al populației generale.

Aspirina (acid acetilsalicilic)

Folosită zilnic, cel puțin 5 ani, crește riscul cancerului mamar, și anume forma lipsită de receptorii de estrogen, care se tratează mai greu.

Antidepresivele (triciclice)

Dublează riscul cancerului mamar, iar tratamentul cu paroxetin mărește de 7 ori acest risc.

Lipsa nașterilor.

Femeile care n-au născut sau care la prima naștere erau trecute de 30 de ani prezintă un risc mai mare de cancer mamar. În comparație cu femeile nulipare (care nu au născut niciun copil), riscul de a se îmbolnăvi de cancer mamar la o femeie care a avut cel puțin o sarcină dusă la termen este cu 25%mai mic. Femeile care au născut 5 sau mai mulți copii au un risc cu 50% mai mic, în comparație cu nuliparele.

Sarcina pare să aibă un efect dublu asupra riscului de cancer mamar:

Poate să crească riscul pe termen scurt, datorită stimulării celulelor tumorale a căror transformare malignă era în curs;

Poate să reducă riscul în anii de mai târziu, făcând ca celulele matcă (sușă) să se diferențieze și să devină mai puțin sensibile la stimuli carcinogeni.

Femeile care au prima sarcină dusă la termen după vârsta de 30 de ani, au un risc de 2-5 ori mai mare de cancer mamar decât cele la care prima naștere a avut loc la 18 ani.

Numărul cumulativ al ciclurilor menstruale în decursul vieții și numărul ciclurilor menstruale până la prima sarcină se asociază cu riscul cancerului de sân.

Lipsa alăptării la sân

Numeroase studii au arătat că alăptarea la sân se asociază cu o ușoară scădere a riscului de cancer mamar. S-a calculat că pentru fiecare an de alăptare la sân, riscul cancerului scade cu 4%. Alăptarea la sân induce diferențierea finală a epiteliului ductal terminal (canalele care transportă laptele de la lobuli la mamelon), care devine relativ insensibil la stimularea hormonală, care va urma până la menopauză, dar și după.

Alăptarea la sân întârzie revenirea ovulației după sarcină și se asociează cu un mediu hormonal diferit cu creșterea prolactinei, diminuând expunerea glandei la estrogen (30).

Alimentația și cancerul de sân

Natura fundamentală a procesului canceros constă în perturbarea reglării și controlul ciclului celular normal. Celulele devin autonome în comportarea lor și nu mai răspund adecvat la stimulii obișnuiți de reglare, din interiorul sau din afara lor.

Cancerul este un proces în care începutul tulburărilor de la nivelul celulelor precede manifestarea clinică a bolii cu aproximativ 10 ani (după unii chiar cu 20). Majoritatea cancerelor mamare cresc relativ încet și-și dublează volumul în 280 de zile. Presupunând că fiecare cancer se dezvoltă dintr-o singură celulă și presupunând un timp constant de dedublare a volumului de 280 zile, o tumoare de 2 mm (dimensiunea cea mai mică detectabilă mamografic) este prezentă în organism de mai mult de 18 ani. Aceasta înseamnă că o tumoare detectabilă prin palpare se găsește în organism de peste 18 ani, astfel că , de multe ori, dezvoltarea metastazelor are loc chiar înainte ca tumoarea primară să fie depistată.

Leziunea fundamentală are loc în acidul dezoxiribonucleic și în cromozomi, fiind produsă de factori fizici, chimici și microbiologici.

Posibilitatea celulei de a asigura o prevenire eficientă sau reparar, depind de natura micromediului celular și de mediul intern al organismului, care sunt influențate, în cea mai mare măsură, de ceea ce intră în corp zi de zi. Disponibilitatea energiei, tipul macronutrienților care acționează ca sursă de energie și prezența micronutrienților în proporțiile necesare, constituie factori importanți în procesele de apărare împotriva bolilor, inclusiv împotriva cancerului.

Mediul nutrițional interacționează cu procesele de semnalizare hormonală și de altă natură, pentru menținerea integrității micromediului și a capacității funcționale a celulei. Leziunile cumulative înclină balanța fie în favoarea autoreparării, atunci când mai este cu putință, fie în direcția apoptozei.

Celulele care conțin acid dezoxiribonucleic lezat sever și care nu suferă procesul de apoptoză, deci care nu moare, transmit mai departe leziunile și sunt, potențial, canceroase.

Deosebirile dintre țări, în ce privește frecvența diferitelor forme de neoplazii, sunt consecința deosebirilor în ce privește mediul înconjurător, inclusiv alimentația.

Cu aproximativ 50 de ani în urmă s-a observat schimbarea tipului de cancer la populațiile care migrează și care rețin caracterele genetice comune, în timp ce mediul în care trăiesc s-a schimbat.

Celulele organismului uman sunt deosebit de sensibile față de mediul lor nutritiv și există mecanisme prin care compoziția nutrițională a mediului este percepută și comunicată.

Cancerul reprezintă pierderea capacității de a sesiza, controla și regla mediul celular imediat, iar nutrienții disponibili din acest mediu pot fi, cel puțin în parte, influențați de aportul de alimente.

De mulți ani se știe că, în perioadele critice ale dezvoltării din primele luni și ani de viață, expunerea la factori nutriționali și de mediu poate afecta funcția, dimensiunile, forma, structura și comportamentul în anii următori.

Autorul american Barker a fost primul care a prezentat dovezi clare că există o legătură directă între cantitatea de nutrienți în fazele incipiente ale vieții și riscul bolilor cronice. Observațiile inițiale au arătat că dimensiunile copilului la naștere au o legătură clară cu riscul bolii coronariene, al hipertensiunii arteriale, accidentelor vasculare, diabetului de tip 2, obezității și al unor cancere.

Există o strânsă legătură între greutatea la naștere și apariția ulterioară a unor boli metabolice, care se asociază cu un risc crescut de ateroscleroză, hipertensiune arterială, diabet de tip 2 și boli canceroase.

Surplusul ponderal și obezitatea măresc riscul îmbolnăvirilor de cancer mamar, colorectal, ovarian, endometrial și pancreatic. De fapt, la bolnavii cu diabet de tip 2, se întâlnește o proporție mai mare de cancer mamar, pancreatic, colorectal, uterin, hepatic și de prostată.

Se crede că tulburările metabolice asociate cu sindromul metabolic (rezistență la insulină, hiperinsulinemie, dislipidemie, hipertensiune arterială, tulburări de coagulare sanguină și obezitate) creează un micromediu celular care predispune la instabilitate genetică sau o favorizează.

Consumul de grăsimi

Între anii 1964 și 1978, populația Japoniei și-a dublat consumul de grăsimi. Cu creșterea grăsimilor în alimentație a crescut și frecvența cancerului mamar. Într-o cercetare recentă, efectuată în Japonia asupra a 27. 000 de femei, s-a găsit că riscul celor care consumau multe grăsimi de a se îmbolnăvi de cancer mamar a fost cu 58% mai mare decât al femeilor cu un consum mai mic. De asemenea, s-a constatat că numărul tumorilor mamare maligne a fost cel mai mic în grupa femeilor care consumau cantitățile cele mai mari de fructe, zarzavaturi și produse de soia.

Grăsimile animale conțin și cantități mari de colesterol. Consumul de colesterol (ouă, carne, produse lactate) se asociază cu un risc crescut de boli canceroase, inclusiv tumori mamare.

Consumul mai mare de grăsimi crește nivelul sanguin al hormonilor estrogeni, deoarece favorizează reabsorbția intestinală a acestor hormoni, prin creșterea activității enzimei de deconjugare. Se știe că estrogenul joacă un rol important în apariția cancerului mamar la aproximativ 70% dintre femei. Cu decenii în urmă, când majoritatea populației din China se hrănea în mod tradițional, și grăsimile reprezentau doar 14, 5% din aportul caloric total, nivelul estrogenului la femeile din China era doar jumătate din cel al femeilor din [NUME_REDACTAT], iar frecvența cancerului mamar era de 5-10 ori mai mică (30).

Epidemiologii atestă faptul că incidența cancerului mamar este mai mică la femeile vegetariene de o viață întreagă decât la cele omnivore. Vegetarienele se maturizează mai încet, ceea ce reiese și din apariția ceva mai întârziată a unor dinți și a primei menstruații.

Un studiu efectuat timp de 5 ani, asupra a 286 de adolescente sănătoase, alimentate cu un regim mai sărac în grăsimi, a găsit o scădere până la 53% a nivelului horminilor sexuali în sânge față de grupul de control (31).

Nici grăsimile vegetale nu trebuie să reprezinte mai mult de 10-15% din aportul total de calorii. Cantitățile mici de grăsimi vegetale necesare corului omenesc se pot obține din nuci, alune, avocado, măsline, germenul cereraleleor și laptele de soia. Ideal ar fi să nu se folosească deloc ulei la gătit.

Grăsimile alimentare influențează nu numai riscul apariției, ci și evoluția cancerului mamar. Cercetătorii suedezi au găsit că o creștere cu 1% a ingestiei de calorii provenind din grăsimi crește riscul recidivelor cu 13%.

[NUME_REDACTAT] ultimele decenii s-au adunat dovezi referitoare la relația dintre surplusul ponderal și incidența cancerului mamar. În noiembrie 2007, [NUME_REDACTAT] de Cercetare a Cancerului a adăugat cancerul în lista, mereu în creștere, a problemelor de sănătate cauzate de obezitate.

Pentru femeile în menopauză, surplusul ponderal și obezitatea cresc riscul apariției neoplasmului mamar cu 34% și respectiv 63% și influențează negativ supraviețuirea. Aceasta se datorează mai ales nivelului crescut al hormonilor steroizi circulanți, produși de țesutul adipos, hormoni care stimulează creșterea tumorală.

Câștigul în greutate la vârsta de adult înseamnă acumulare de țesut adipos care duce la:

Creșterea producției de specii reactive de oxigen;

Niveluri crescute de estrogen prin convertirea andro-stendionului în țesutul adipos periferic;

Niveluri scăzute de globuline care fixează hormonii sexuali;

Hiperinsulinemie și rezistență la insulină, care stimulează proliferarea celulară;

Creșterea nivelului acizilor grași liberi în sânge, care au un efect imunosupresor (inhibă mecanismele de apărare antitumorală);

Creșterea nivelului de acizi grași liberi în sânge, care stimulează proliferarea celulară și ajută celulele tumorale să scape de agenții antitumorali;

Niveluri crescute de factor de creștere-1 (insulin-like growth factor-1)

Cu 60 de ani în urmă, s-a observat că femeile cu cancer mamar suferă mai des de diabet decât femeile sănătoase. Ambele stări au unii factori de risc comuni, ca obezitatea, sedentarismul și consumul crescut de grăsimi și glucide rafinate.

Dacă în trecut incidența cancerului mamar în Asia era foarte mică, în ultimii ani, rata tumorilor maligne mamare a crescut foarte repede, mai ales în Japonia, Singapore și China. Epidemiologii spun că această creștere se datorează consumului mai mare de carne, grăsimi și alimente rafinate, care a dus la creșterea în greutate și, mai ales, la obezitate abdominală.

[NUME_REDACTAT] factorii de risc pentru cancerul mamar figurează și consumul de băuturi alcoolice.

[NUME_REDACTAT] Europeană de Cancer ținută la Barcelona, [NUME_REDACTAT] și colaboratorii de la [NUME_REDACTAT] Oakland, SUA, au prezentat rezultatele cercetării lor timp de peste 25 de ani asupra a 70. 033 de femei, pentru a observa efectul diferitelor tipuri de băuturi alcoolice asupra cancerului mamar. Autorii ajung la concluzia că alcoolul, indiferent sub ce formă-vin roșu, vin alb, bere sau băuturi cu o concentrație mai mare-crește riscul cancerului mamar în funcție de cantitatea consumată. Consumul zilnic de un pahar de vin crește riscul neoplasmului mamar cu 10%. Consumul zilnic de 3 pahare de vin sau 600 ml bere crește riscul cu 41%.

Recentul raport al [NUME_REDACTAT] de Cercetare a Cancerului confirmă faptul că ingestia de alcool în așa-numite „cantități sigure” crește riscul cancerului mamar, pe lângă alte forme de cancer (30).

Factori protectori pentru cancerul de sân

Alimente cu rol protectiv

Fibrele alimentare

Sursele majore de fibre fructele,zarzavaturile,cerealele integrale și legumele. Alimentele de origine animală nu conțin fibre.

Acțiunea protectoare împotriva neoplaziei glandei mamare se exercită prin scăderea reabsorbției de estrogen, prin inhibarea estrogen sintetazei, scăderea producției de estrogen și prin scăderea nivelului de hormoni androgeni, care influențează nivelul de estrogen și proliferarea țesutului mamar. Într-o lucrare recentă, efectuată la Centrul de Epidemiologie și Biostatistică al [NUME_REDACTAT], Anglia, se arată că mai ales fibrele din cereale și fructe protejează împotriva cancerului mamar înainte de menopauză (32).

[NUME_REDACTAT] 3 grupe de substanțe fenolice din alimentația omului sunt:

Flavonidele-sunt împărțite în antocianine și antoxantine

Antocianinele se găsesc în zarzaturile și fructele colorate:ardei, roșii, vinete, sfeclă roșie, afine, căpșuni, zmeură, struguri, cireșe, fragi, coacăze, mure, ridichi. Sunt antioxidanți puternici, care inactivează radicalii liberi și speciile reactive de oxigen.

Antoxantinele sunt molecule incolore sau de culoare alb-gălbuie și includ următoarele grupe de substanțe: flavonolele (ceapa, merele, conopida, broccoli, țelina, măslinele) flavone, flavanole (fructele citrice) și izoflavone.

Toate flavonoidele inhibă inhibă activitatea aromatazei (enzimă care transformă androstendiolul în estrogen), deci scad biosinteza și nivelul circulant al estrogenului, diminuând astfel stimularea estrogenică a glandelor mamare.

O grupă specială de flavonoide, cu rol deosebit în prevenirea cancerului mamar, o constituie izoflavonele. Se cunosc sub denumirea de fitoestrogene.

Produsele din soia sunt principalele surse de izoflavone (genisteina,daidzeina și gliciteina). Fiecare gram de proteină de soia conține 5,5 mg izoflavone.

Acizii fenolici (acidul elagic, acidul galic, și acidul clorogenic) se găsesc în semințele fructelor, în nuci, pere, mere, fructe, citrice și cartofi.

Polifenolii (taninurile)- catechina, epicatechina se găsesc în cereale, fructe, legume, semințe, nuci, citrice și struguri.

Usturoiul (Allium sativum) și ceapa (Allium cepa)

Substanțele fitochimice din ceapă și, mai ales, cele din usturoi pot inhiba în mod selectiv proliferarea tumorală, influențând mecanismele de reparare ale acidului dezoxiribonucleic, stabilitatea cromozomială și reglarea ciclului celular.

Usturoiul stimulează și sistemul imunitar, ameliorând funcția limfocitelor și macrofagelor care distrug celulele canceroase (30).

Cancerul de prostată

Structura prostatei

Prostata este o glandă tubuloalveolară, situată sub vezica urinară, în jurul uretrei. La bărbatul adult, prostata are o lungime de 40 mm, o grosime de 25-30 mm și o greutate de 20g.

Prostata este alcătuită din glande tubuloalveolare ramificate, aranjate în lobuli și înconjurate de un țesut alcătuit din fibroblaști și celule musculare netede. Prostata este situată extraperitoneal.

Pentru o creștere și dezvoltare normală, prostata necesită hormoni androgeni și receptori intacți. În prostată, principalul hormon androgen este testosteronul, produs la stimularea de către hormonal luteinizant, secretat de hipofiză-situată la baza creierului.

După vârsta de 45-50 de ani, la majoritatea bărbaților survine o hiperplazie benignă (înmulțire necanceroasă de celule) a zonei centrale, care poate produce o îngustare a uretrei.

În dezvoltarea și funcția normală a prostatei, testosteronul joacă un rol important. Hormonii androgeni nu sunt necesari numai pentru înmulțirea și diferențierea celulară în prostată ci și pentru inhibarea în mod active a moartei celulare.

În prostată, enzima 5 alfa-reductază transformă testosteronul în dihidrotestosteron, care este mult mai activ (33).

Hiperplazia benignă de prostată

[NUME_REDACTAT] Heber de la [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], SUA, arată că atât cancerul cât și hiperplazia benignă de prostată sunt într-o strânsă legătură cu modul de alimentație apusean. Consumul crescut de energie, proteine și acid gras polinesaturat linolic mărește riscul principalelor afecțiuni care se caracterizează prin mărirea volumului prostatei.

Alimentația de tip apusean se caracterizeză nu numai printr-un conținut energetic foarte mare (majoritatea caloriilor provenind din grăsimi animale și acizi grași polinesaturați), ci și printr-o ingestie redusă de produse cerealiere integrale, fructe și vegetale care contracarează stresul oxidative.

În special obezitatea abdominală crește frecvența și severitatea simptomelor legate de hiperplazia benignă de prostată (33).

Factorii de risc pentru cancerul de prostată

Toți bărbații prezintă riscul de a suferi de neoplasm de prostată. Riscul bolii este influențat de mulți factori, dintre care unii pot fi modificați (alimentația, fumatul, consumul de alcool), iar alții nu (vârsta și rasa).

[NUME_REDACTAT] unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru multe neoplazii, inclusiv cancerul de prostată. După vârsta de 50 de ani, probabilitatea dezvoltării neoplasmului de prostată crește foarte repede. Peste 70% dintre cazurile cancer de prostată apar după vârsta de 65 de ani.

Factorul genetic

Persoanele care au o rudă de gradul întâi cu cancer de prostată au un risc de 2-3 ori mai mare de a dezvolta această afecțiune.

Într-un studiu efectuat asupra a 44, 788 de perechi de gemeni din Suedia, Danemarca și Finlanda, 42% dintre neoplaziile de prostată au fost atribuite factorului genetic. După alți autori, genele răspund numai de 5-10% dintre cazurile de cancer de prostată. Modul de viață, inclusiv alimentația, poate contrabalansa predispoziția genetică (34).

Factorii alimentari

Studii epidemiologice sugerează că neoplasmul de prostată se asociază cu stilul de viață apusean și, în special, cu alimentația bogată în grăsimi, carne și produse lactate.

Se știe că acizii grași saturați, conținuți în produsele animale, în special în carnea roșie (vită, porc, oaie, căprioară, cangur, girafă), favorizeză apariția cancerului colorectal,mamar și de prostată.

Începând din anul 1986, cercetători de la [NUME_REDACTAT], SUA, au luat în studiu 50.000 de bărbați sănătoși. După 10 ani s-au găsit 1897 cazuri de cancer de prostată, dintre care 249 prezentau și metastaze. Din studiu a reieșit că bărbații care au consumat cantitățile cele mai mari de carne de vită, carne de porc și slănină au prezentat cu 60% mai multe metastaze.

Această cercetare a mai arătat că riscul apariției cancerului de prostată a fost cu 40% mai mare la bărbații care au consumat cantitățile cele mai mari de produse lactate. Autorii de la Harvard scriu:”Consumul unei cantități mari de carne și produse lactate s-a asociat cu o creștere de două ori mai mare a riscului cancerului de prostată cu metastaze”.

[NUME_REDACTAT] cu un nivel mai crescut de colesterol prezintă un risc mai mare de a se îmbolnăvi de cancer de prostată. Hipercolesterolemia duce la o producție mai mare de hormoni androgeni (33).

Prepararea termică

În cursul pregătirii termice a produselor de carne (prăjire, grătar, cuptor), iau naștere substanțe puternic cancerigene(amine heterociclice, hidrocarburi aromatice policiclice) incriminate și în apariția altor tumori maligne (la colon, vezică urinară, rinichi) și care acționează în mod direct asupra acidului dezoxiribonucleic.

Cantitățile cele mai mari de amine heterociclice s-au găsit în kebap. Temperaturile mai înalte și durata expunerii la căldură cresc cantitățile de amine heterociclice formate.

[NUME_REDACTAT]-un studiu efectuat asupra a 1012 bărbați s-a determinat consumul de calciu alimentar înainte de stabilirea diagnosticului. S-a găsit că cei care consumau zilnic mai mult de 600 mg calciu din produse lactate s-au îmbolnăvit într-o proporție mai mare decât bărbații care ingerau 150 mg calciu pe zi (un litru de lapte conține 1200 mg calciu). Cazurile cele mai numeroase de cancer de prostată se întâlnesc în țările cu consumul cel mai mare de produse lactate, ca Elveția, [NUME_REDACTAT] și țările scandinave.

Un studiu a arătat că bărbații care consumau zilnic 2000 mg calciu au avut un risc de 4, 6 ori mai mare de a dezvolta un cancer metastazic fatal, în comparație cu bărbații a căror hrană conținea mai puțin de 500 mg calciu pe zi.

[NUME_REDACTAT] cercetări au găsit că ingestia zilnică de 20 mg teobromină dublează riscul cancerului de prostată. În 100 g de ciocolată se găsesc 130 mg teobromină.

[NUME_REDACTAT]-o cercetare efectuată de [NUME_REDACTAT] de Cancer, între anii 1959 și 1972 asupra a peste 380000 bărbați și între anii 1982 și 1996 asupra a 430000 de bărbați, s-a găsit că la cei obezi rata deceselor prin cancer de prostată a fost mai mare cu 27%.

Bărbații care suferă de sindrom metabolic și în special de obezitate abdominală și hipertensiune arterial se îmbolnăvesc mai des de cancer de prostată.

În obezitate există niveluri mai ridicate de insulină și de factor de creștere I (insulin-like growth factor I), care cresc riscul cancerului de prostată. Bărbații care pierd în greutate pot reduce riscul unui cancer de prostată agresiv.

[NUME_REDACTAT] studii epidemiologice au găsit că alcoolul este un factor de risc pentru cancerul de prostată. Acetaldehida care rezultă din metabolismul alcoolului este un carcinogen care afectează integritatea membranei celulare, crește producția de radicali liberi, alterează funcția imună (în prezența alcoolului, celulele NK nu distrug celulele canceroase), scade nivelul enzimelor care repară leziunile acidului dezoxiribonucleic, tulbură metabolismul enzimelor de detoxifiere și crește nivelul hormonilor sexuali (35).

Prevenirea cancerului de prostatã prin alimentație

Datele epidemiologice arată că principalii factori în apariția și dezvoltarea cancerului de prostată provin din mediul înconjurător. Cel mai important factor al stilului de viață este alimentația bogată în grăsimi animale, produse lactate și carne și săracă în fructe și zarzavaturi.

Există dovezi că alimentația contribuie la riscul cancerului de prostată. Este rațional să se presupună că intervențiile dietetare ar putea preveni inițierea procesului canceros sau ar putea modifica istoria naturală a cancerului odată instalată.

Deosebirile mari în cea ce privește frecvența cancerului de prostată între diferitele țări și regiuni confirmă faptul că stilul de viață și mai ales factorii nutriționali pot influența procesul biologic al carcinogenezei. Studiile epidemiologice au arătat că vegetarienii din țările apusene, care folosesc alimente aparținând bucătăriei asiatice tradiționale (multe cereal, vegetale și soia sub diverse forme), se îmbolnăvesc mai rar de cancer de prostată. Factorii alimentari pot influența celulele organismului uman pe două căi: fie prin contact direct cu celulele, fie modificând mediul biochimic celular, chiar dacă celulele nu vin în contact cu alimentele. Chiar și cei mai slabi mutageni și cancerigeni, ingerați în doze foarte mici, pot deveni nocivi, deoarece acțiunea cancerigenă se cumulează în organism și boala poate să apară peste mulți ani.

Alimentația joacă un rol important nu numai în carcinogeneza prostate, ci și în dezvoltarea și evoluția bolii după stabilirea diagnosticului. Prevenirea bolii prin alimentație este posibilă, mai ales dacă se începe la o vârstă fragedă (33).

Alimentele vegetale

Creșterea consumului de alimente vegetale constituie noua strategie de luptă împotriva cancerului, și anume chimioprofilaxia.

Prin chimioprofilaxie înțelegem prevenirea sau reducerea riscului de cancer prin ingestia unor substanțe chimice, naturale sau sintetice, care sunt în stare să suprime, să întârzie sau sa inverseze carcinogeneza. Modalitatea cea mai la îndemână a chimiprofilaxiei este consumarea produselor vegetale. Fructele și vegetalele sunt surse bogate de antioxidanti, care pot neutraliza radicalii liberi, oferindu-le electroni.

Cei mai cunoscuți antioxidanți sunt vitamina E, vitamina C și două clase de substanțe chimice, numite polifenoli și carotenoizi. Pentru diminuarea riscului de cancer de prostată, [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] recomandă să se consume zilnic două căni de fructe și două căni și jumătate de zarzavaturi, cu alegerea varietăților viu colorate (36).

[NUME_REDACTAT] împart în flavonole, flavone, flavanone, flavane și antocianine.

Cele mai răspândite flavonole din alimente sunt quercitina și chemferolul. Sursele cele mai bogate sunt ceapa, varza creță, broccoli, prazul, merele și afinele.

Flavonele-țelina și pătrunjelul sunt principalele surse

Flavanolele –se găsesc în concentrații mari în fructele citrice.

Izoflavonele –structural, se aseamănă cu estrogenele, motiv pentru care se numesc și fitoestrogene, adică estrogene vegetale. Fasolea soia constituie sursa principală de izoflavone din alimentația omului. Ele împiedică apariția cancerului de prostată prin inhibarea 5-alfa-reductazei, a aromatazei, a angiogenezei și a înmulțirii celulare. Inhibarea 5-alfa- reductazei prin izoflavone realizează 80% din acțiunea finasteridului.

O altă acțiune utilă a izoflavonelor este creșterea sintezei hepatice de globulină, care fixează hormonii sexuali. În felul acesta scade nivelul hormonilor androgeni din sânge, care contribuie la dezvoltarea tumorală. La vegetarieni, s-au găsit niveluri mai crescute ale globulinei circulante, care fixează hormonii sexuali și scade testosteronul liber (37).

[NUME_REDACTAT] pigmenți solubili în apă, care dau culorile roșu, albastru și violet diferitelor fructe și plante. Se găsesc în concentrațiile cele mai mari în fragi, căpșuni și afine, dar și în unele cereale, în varză, în toate soiurile de fasole, în ceapă, ridichi, struguri negri și roșii.

[NUME_REDACTAT] mult de jumătate dintre carotenoizii din sângele uman sunt reprezentați de licopen. În afară de roșii, carotenoizii se găsesc și în pepeni, grepfruit, mango, ananas, fragi, căpșuni, caise, morcovi, dovleac și nap.

Concentrația licopenului în prostată este de 20 de ori mai mare decât în alte țesuturi. Proprietățile anticanceroase și antiaterogene ale licopenului se explică prin următoarele mecanisme:

prin inhibarea fosforilării unor proteine și oprirea ciclului de dezvoltare celulară-în felul acesta se inactivează o serie de factori cu acțiune mitogenă;

printr-un mecanism antioxidativ, adică prin protejarea unor biomolecule celulare ca lipide, lipoproteine, proteine și acid dezoxiribonucleic.

Consumul de roșii se recomandă nu numai datorită efectului anticanceros, ci și pentru efectul cardioprotector. Până în prezent se știe că roșiile conțin aproximativ 300 de compuși diferiți utili sănătății.

Vitamina E

Vitamina E poate inhiba creșterea celulelor canceroase de prostată, în special în fazele inițiale ale dezvoltării tumorale, prin intensificarea răspunsului imun. Concentațiile sanguine de alfa-tocoferol se asociază cu un risc mai scăzut de cancer de prostată (33).

[NUME_REDACTAT] ca broccoli, conopidă, toate soiurile de varză sunt bogate în sulforafan și indol-3 carbinol, care pot induce enzimele antioxidante (de exemplu glutation S-transferaza) pentru a contracara leziunile oxidative.

Sfatul specialiștilor este de a consuma fructe, zarzavaturi, legume și cereale integrale care conțin vitamine, minerale în proporțiile ideale, și de a evita suplimentele sau alimentele puternic „îmbogățite” cu vitamine (38).

Departamentul de Agricultură al [NUME_REDACTAT] a clasificat alimentele vegetale în funcție de proprietățile antioxidante naturale, adică în funcție de capacitatea antioxidantă totală și nu doar după conținutul în vitamine. Fructe: Fragi și căpșuni, prume, portocale, struguri roșii, kiwi, grepfruit roz-roșu, banane, mere, roșii. Legume: Usturoi, conopidă, spanac, varză, creață, lucernă, broccoli, sfeclă roșie, gogoșari roșii, ceapă, porumb.

Propunere de meniu vegan nepreparat termic, pe 7 zile

Ziua 1

Mic dejun: Ora 730 Măr ras cu nuci macinate și scorțișoară

Suc de grepfruit

Prânz: Ora 1330 Supă cremă de avocado și rucola

Sushi cu orez din conopidă

Raffaelo din făină de migdale

Cină: Ora 1900 Salată grecească cu “brânză” din semințe de floarea soarelui și susan

Ziua 2

Mic dejun: Ora 730 Bruschete din pâine din grâu încolțit

Prânz: Ora 1330 Spagetti din dovlecei, cu busuioc proaspăt și sos de roșii

Înghețată din banane

Cină: Ora 1900 Supă de roșii uscate cu legume

Ziua 3

Mic dejun: Ora 730 Smoothie verde

Prânz: Ora 1330 [NUME_REDACTAT] de broccoli cu sos de ghimbir și ciuperci

Prăjitură raw vegan cu ciocolată și cocos

Cină: Ora 1900 Pâine din germeni de grâu cu pateu de semințe de floarea soarelui

Ziua 4

Mic dejun: Ora 730 Budincă din lapte de migdale cu semințe de chia

Prânz: Ora 1330 Salată de avocado, roșii și ananas

Prajitură din mere

Cină: Ora 1900 Paella raw vegan

Ziua 5

Mic dejun: Ora 730 Pâine cu susan și pateu de roșii uscate cu legume

Prânz: Ora 1330 Pizza raw vegan

Înghețată de ciocolată cu mentă

Cină: Ora 1900 Guacamole cu tortillas din porumb

Ziua 6

Mic dejun: Ora 730 Budincă de banane

Prânz: Ora 1330 Supă picantă de broccoli

Cheescake cu căpșuni

Cină: Ora 1900 Smoothie cu afine și mure

Ziua 7

Mic dejun: Ora 730 Rejuveleac cu suc de mere

Prânz: Ora 1330 Ciorbă de ciuperci

„Cartofi prăjiți”(gulie) cu burger raw vegan

Cină: Ora 1900 Salată de rucola cu roșii, castraveți, brânză de nuci și maioneză de avocado.

Important!

Nu se asociază la aceeași masă fructele cu legumele!

Salatele se pot folosi la oricare masă de prânz

[NUME_REDACTAT] capitolul 1 sunt prezentate și descrise caracteristicile regimurilor alimentare, carnat, omnivor și vegetarian.

Accentul principal este pus pe alimentația vegetariană ca metodă de reducere a riscurilor de producere a diferitelor tipuri de cancere. Se evidențiază, în special, rolul enzimelor și funcțiunile acestora de catalizatori în reacțiile biochimice din organism. În acest sens, se stabilește dependența între durata de viață a unui organism și intensitatea metabolică.

Anumite boli care constituie elemente favorizante pentru dezvoltarea cancerului (neoplazii, diabet zaharat, boli de inimă) sunt indicate ca fiind rezultat al unei alimentații lipsite de enzime.

Prin respectarea principiilor „[NUME_REDACTAT]” și „[NUME_REDACTAT] Concept” se urmărește combaterea indirectă și nespecifică a cancerului pe calea creșterii generale a potențialului enzimatic.

Accentul pe dietă implică prezența unor nutrienți esențiali (acizi grași omega3, proteine, fier, zinc, iod precum și diverse vitamine). Se indică efectele pozitive și negative produse de carența sau excesul acestora în componența alimentelor, evidențiindu-se avantajele unei diete vegetariene ca sursă naturală de nutrienți.

Capitolul 2 prezintă importanța ficatului ca organ cu rol de reciclare, regenerare și detoxifiere a organismului, în contextul dificultăților de stabilire a unui diagnostic specific precoce pentru cancer. În acest sens, se evidențiază faptul că o compromitere a funcțiilor de detoxifiere ale ficatului produce creșterea sensibilității organismului față de substanțele și compușii cu potențial cancerigen.

Sunt prezentate alimentele care contribuie la menținerea capacității de detoxifiere a ficatului, subliniindu-se faptul că 80% din alimentele consumate ar trebui să fie generatoare de baze și numai 20% de acizi.

Un alt aspect important îl reprezintă influența încărcăturii glicemice generată de consumul exagerat de zahăr și amidon care prin intermediul sindromului metabolic contribuie la creșterea probabilității de dezvoltare a celulelor canceroase.

Capitolul 3 este dedicat unei analize a condițiilor de apariție și de dezvoltare a diverselor tipuri de cancer, de mare incidență din perspectiva dietară.

Este precizat rolul dietelor de tip occidental ca factor predispozant al cancerului de colon, în special din cauza proporției ridicate de grăsimi de 40-45% prin comparație cu o proporție de doar 10-15% în țările cu risc redus de incidență a respectivului tip de cancer.

În cazul cancerului mamar se arată că acesta apare frecvent ca o consecință a unui complex de cauze, fiind generat de o interacțiune dintre elementele de zestre genetică, factorii de mediu și unele evenimente imprevizibile. Și în acest caz consumul de grăsimi reprezintă un factor favorizant.

Cu privire la cancerul de prostată se pare că acesta este cauzat de următorii factori de risc: vârsta, elementele zestrei genetice, factorul alimentar, consumul de alcool etc.

Din punct de vedere al dietei se indică un consum sporit de alimente vegetale ca strategie de luptă împotriva cancerului.

Ultimul capitol, capitolul 4 prezintă o propunere de meniu vegan nepreparat termic, cu durata de 7 zile.

În ansamblu, lucrarea reprezintă un studiu al condițiilor și factorilor favorizanți ai diverselor forme de cancer alături de recomandări referitoare la prevenția și combaterea acestora prin diete specifice de tip vegetarian.

“Să nu mănânci de nu ți-e foame;

Cată să nu cinezi.

Să-ți fie mestecată mâncarea

Și să aibă formă.

Nu sta flămând,

Stomacul nu se îndoapă

Nu-ți amâna și nu-ți grăbi ieșirea.

[NUME_REDACTAT] fie! ”

(Leonardo da Vinci)

Bibliografie