Premise Pentru Dezvoltare Durabila In Zona Metropolitana Oradea
CUPRINS:
Introducere
I. Considerații teoretico- metodologice
1.1.Dezvoltarea durabilă urbană ( concept, semnificații
1.2.Orașele mari ca sisteme urbane complexe
1.3.Autoreglarea urbană; tipuri de riscuri specifice marilor orașe
1.4.Metodologia analizei orașelor mari în spiritul conceptului de “ dezvoltare durabilă
II. Particularități fizico-geografice le [NUME_REDACTAT] Oradea
2.1.Istoric
2.2.[NUME_REDACTAT] Oradea în România și în Europa
2.3.Cadru natural
2.3.1.Așezare geografică
2.3.2.Căi de acces
2.3.3 Suprafață
2.3.4.Relief
2.3.5.Clima
2.3.6.Hidrografia
2.3.7.Vegetație și soluri
2.3.8.Resurse naturale
III. Potențialul uman și social al [NUME_REDACTAT] Oradea
1.cadrul uman
2. infrastructura socială,educație, cultură și sănătate.
3.2.1.fond locativ
3.2.2.educație
3.2.3 cultură și sport
3.2.4 sănătate
3.2.5 asistență socială
3. dotări tehnico-edilitare: gaze,apă, electricitate, transporturi
IV. potentialul economic
1 forta de muncă
2 industrie
3 agricultura
4 turism
5 probleme de mediu
V Analiza SWOT
VI Strategii de dezvoltare
VII. Aspecte metodico- didactice
7.1 Direcții de modernizarea a conținutului învățământului și adaptarea acestuia la realitatea socio-profesională
7.1.1. Direcții de organizarea a continutului
7.1.2. Sensul actual al modernizării învățământului
7.1.3 Conținutul învățământului tehnic
7. 2. Procesul instructiv- educativ în învățământul profesional și tehnic
7.2.1 Particularitățile procesului instructiv-educativ în învățămâtul profesional și tehnic
7.2.2 Tendințe actuale în învățământul profesional și tehnic
7.2.3 Noul curriculum national. Componente
7.2.4 Stabilirea compețentelor
7.2.5 Metodologia și tehnologia instruirii
7.2.6. Proiectarea activităților didactice pe baza noului curriculum
7.2.7. Evaluarea în procesul de învățământ
[NUME_REDACTAT]
PREMISE PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN ZONA METROPOLITANĂ ORADEA
CUPRINS:
Introducere
I. Considerații teoretico- metodologice
1.1.Dezvoltarea durabilă urbană ( concept, semnificații
1.2.Orașele mari ca sisteme urbane complexe
1.3.Autoreglarea urbană; tipuri de riscuri specifice marilor orașe
1.4.Metodologia analizei orașelor mari în spiritul conceptului de “ dezvoltare durabilă
II. Particularități fizico-geografice le [NUME_REDACTAT] Oradea
2.1.Istoric
2.2.[NUME_REDACTAT] Oradea în România și în Europa
2.3.Cadru natural
2.3.1.Așezare geografică
2.3.2.Căi de acces
2.3.3 Suprafață
2.3.4.Relief
2.3.5.Clima
2.3.6.Hidrografia
2.3.7.Vegetație și soluri
2.3.8.Resurse naturale
III. Potențialul uman și social al [NUME_REDACTAT] Oradea
1.cadrul uman
2. infrastructura socială,educație, cultură și sănătate.
3.2.1.fond locativ
3.2.2.educație
3.2.3 cultură și sport
3.2.4 sănătate
3.2.5 asistență socială
3. dotări tehnico-edilitare: gaze,apă, electricitate, transporturi
IV. potentialul economic
1 forta de muncă
2 industrie
3 agricultura
4 turism
5 probleme de mediu
V Analiza SWOT
VI Strategii de dezvoltare
VII. Aspecte metodico- didactice
7.1 Direcții de modernizarea a conținutului învățământului și adaptarea acestuia la realitatea socio-profesională
7.1.1. Direcții de organizarea a continutului
7.1.2. Sensul actual al modernizării învățământului
7.1.3 Conținutul învățământului tehnic
7. 2. Procesul instructiv- educativ în învățământul profesional și tehnic
7.2.1 Particularitățile procesului instructiv-educativ în învățămâtul profesional și tehnic
7.2.2 Tendințe actuale în învățământul profesional și tehnic
7.2.3 Noul curriculum national. Componente
7.2.4 Stabilirea compețentelor
7.2.5 Metodologia și tehnologia instruirii
7.2.6. Proiectarea activităților didactice pe baza noului curriculum
7.2.7. Evaluarea în procesul de învățământ
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] ecologică, manifestată virulent la mijlocul anilor ' 60 și consecințele sale imediate, a pus pentru prima dată sub semnul întrebării disponibilitățile omului de a exploata și utiliza natura, limitele în care creșterea economică poate fi concepută și desfășurată astfel încât să nu degradeze în mod esențial și ireversibil mediul natural, de care civilizația umană depinde din ce în ce mai mult.
A devenit tot mai evident faptul că soluționarea corespunzătoare a unor asemenea probleme, cu numeroase și profunde implicații, reclamă o nouă abordare teoretică și o acțiune practică adecvată în cadrul interacțiunii ecologico- economice și culturale dintre societate și mediul său natural. Conștientizând ritmul tot mai alert al dezvoltării sale economice, ca urmare a dezvoltării tehnologiilor, majoritatea țărilor, inclusiv România, a început să ia o serie de măsuri privind protecția mediului, în spiritul dezvoltării durabile. În primul rând, s-a considerat necesar întocmirea de politici și strategii de dezvoltare durabilă urbană, incluse în dezvoltarea durabilă a țării pe o anumită perioadă de timp, plecând de la premisa că așezarările umane și în special orașele, aduc cele mai profunde modificări in mediu.
În lucrarea de față mi-am propus să abordez ca temă dezvoltarea durabilă urbană, având ca subiect [NUME_REDACTAT] Oradea. Am realizat acest studiu referitor la probleme de dezvoltare durabilă pentru că este un domeniu de actualitate și de perspectivă , oferind un important câmp de investigare, multe dintre proiectele privind dezvoltarea durabilă a orașului nostru fiind în derulare.
Departe de a fi de înaltă ținută științifică, am dorit ca lucrarea să constituie o modestă contribuție la cunoșterea Oradiei și a zonei sale metropolitane. În elaborarea sa, am folosit numeroase surse documentare( anuare statistice, studii de specialitate, rapoarte ale comisiilor din domeniu ,din cadrul primăriei și consiliului local Oradea, agenții guvernamentale).
De asemenea, tema a mai avut în vedere asimilarea de către elevi a cât mai multor informații despre geografia locală și a orizontului apropiat, familiarizarea acestora cu aspecte din orizontul apropiat, precum și dezvoltarea de capacități, deprinderi de a cerceta și întocmi ulterior, referate, eseuri geografice, mini-lucrări științifice, toate acestea având drept scop cunoașterea orizontului local.
Lucrarea cuprinde două părți: o parte științifică și o parte cuprinzând aspecte metodico – didactice, la care se adaugă concluziile și bibliografia.
Partea științifică are patru capitole și mai multe subcapitole, care conțin informații referitoare la conceptul de "dezvoltare durabilă", particularități ale orașului și zonei metropolitane necesare în evaluarea potențialului natural și antropic.
Partea metodico – didactică este constituită dintr-un singur capitol, structurat pe mai multe subcapitole care conțin informații despre: direcțiile de modernizare a conținutului învățământului și de adaptare a acestuia la realitatea socio-profesională, particularitățile procesului instructiv-educativ în învățământul profesional și tehnic, metodologia și tehnologia instruirii, conținutul și metodologia organizării și desfășurării activităților extrașcolare, proiectarea activităților didactice pe baza noului curriculum, evaluarea în procesul de învățământ.
Lucrarea este prevăzută cu materiale grafice, hărți și ilustrate care servesc ca model de analiză a unei așezări în spiritul conceptului de dezvoltare durabilă.
Pentru sprijinul acordat la realizarea acestei lucrări, cât și pentru sfaturile competente, țin să mulțumesc în mod deosebit domnului lector doctor [NUME_REDACTAT], dar și tuturor care mi-au acordat sprijin științific și moral.
CAPITOLUL I
Considerații teoretico – metodologice
1.1. Dezvoltarea durabilă urbană( concept, semnificații). În urmă cu mai bine de trei decenii, Conferința asupra Mediului de la Stockholm( 1972) a scos în evidență necesitatea integrării dezvoltării economice și protecția mediului înconjurător într-o abordare comună. Mai târziu, prin anii ' 80 ,cercetătorii preocupați de această problemă au ajuns la concluzia că apariția și generalizarea disfuncționalităților mediului au fost strâns legate de modelul de dezvoltare economică extensivă, bazat pe subordonarea sau neglijarea criteriilor ecologice în raport cu cele economice. In urma preocupărilor acestora, finalizate prin [NUME_REDACTAT], a luat naștere conceptul de “dezvoltare durabilă” ,foarte sugestiv pentru problemele globale actuale. In raport, intitulat “ Viitorul nostru comun”, se precizează că “ dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fară a compromite șansele generațiilor viitoare de a-și satisface la rândul lor aceleași nevoi”. Raportul este însoțit de o serie de soluții care au ca obiective principale: atenuarea sărăciei, o existență mai sigură, o stare bună a sănătății, un standar ridicat al calității vieții, protecția mediului în vederea conservării biodivesității.
Deși este bine definit și are obiective clar structurate, totuși acest raport prezintă unele ambiguități pe care statele dezvoltate le speculează:
– disponibilitatea statelor, indiferent de nivelul de dezvoltare economică, de a adopta un model de creștere în care criteriile economice trec în plan secund;
– nu sunt specificate felul și nivelul nevoilor generațiilor viitoare;
– diferențele existente între comunitățile umane caracterizate prin comportamente diferite față de mediu.
Oricum, chiar și cu aceste ambiguități, raportul oferă tuturor instituțiilor internaționale și naționale principiile și elementele de bază pentru adopatrea unor strategii privind planificarea și dezvoltarea socio-economică a unui teritoriu.
Conceptul de „ dezvoltare durabilă” se bazează și pe unele considerații teoretice , curente urbanistice și sociologice apărute către sfârșitul secolului al XIX -lea și zorii celui al XX-lea.[NUME_REDACTAT], un grup de urbaniști și sociologi , adept al curentului culturalist, definea orașul ca” o grupare organică; ficare individ este parte componentă a grupării și entitate de neînlocuit; în același timp, iregularitățile și asimetria sunt marca ordinii organice, natura trebuie sa fie cât mai salbatică”. În spiritul acestei idei este necesar ca, în elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă urbană, să se aibă în vedere mijloace pentru reducerea cantității de deșeuri, ridicarea calității apelor, salubritatea, reducerea emisiilor poluante, încurajarea și dezvoltarea unui transport ecologic.
În secolul XX intensa urbanizare a provocat nenumărate dezechilibre ecologice locale regionale sau chiar globale. În present se impune respectarea normelor cu privire la mediul natural, cu atât mai mult cu cât limitele de suportabilitate ale capitalului natural au devenit tot mai fragile.Dezvoltarea orașelor mari, foarte mari și a zonelor meptropolitane aferente lor s-ar putea realiza prin reducerea migrației spre aceste destinații. Pentru aceasta este necesar îmbunătățirea calității vieții în mediul rural și stimularea orașelor mici și mijlocii.
1.2. Orașele mari ca sisteme urbane complexe. Orașele fac parte din categoria sistemelor teritoriale cele mai complexe, fiind constituite dintr-o multitudine de componente și de interacțiuni între acestea, desfășurate după reguli și legi proprii. Cantitatea și varietatea fluxurilor de energie, informație și masă care asediază sistemul urban, determină orașul să se comporte asemeni unor organisme vii.
Orașul împreună cu zona sa de influență formează un sistem urban complex bazat pe o serie de relații reciproce între compenentele sale. Orașele mari prezintă de multe ori o zonă de influență extinsă, în componența căreia intră atât spații rurale cât și spații urbane. Din acest motiv spre orașele mari se îndreaptă un număr mult mai mare de fluxuri. Dintre aceste fluxuri, cele mai numeroase sunt către orașul propriu-zis ,decât spre zona de influență, deoarece orașul este un consummator mai mare de produse alimentare si nealimentare, produse energetice și forță de muncă, decât zona de influență care asigură, de altfel în cea mai mare parte consumul orașului.
Rolul cel mai important și mai dinamic în cadrul unui oraș mare îl deține populația, care prin caracteristicile sale(mobilitate naturală, forță de muncă, gradul de pregătire și perfecționare) contribuie la accelerarea sau încetinirea procesului de transformare din cadrul mediului.
1.3. Autoreglarea urbană; tipuri de riscuri specifice marilor orașe.Marele oraș este rezultatul unui proces îndelungat de autoreglare care se desfășoară într-un anumit mediu. Datorită acestei proprietăți, orașul manifestă permanent tendința de îmbunătățire a gradului de organizare internă, în acest fel putând coordona și stapâni factorii care i-ar produce dezechilibre. Autoreglarea ( auto-organizarea) orașelor mari are loc în condițiile receptării continue a informațiilor privind structura și intensitatea fluxurilor de intrare și ieșire.
În ceea ce privește orașul românesc, dacă până în 1990 “ autoreglarea” era impusă de decizii politico-administrative, în perioada de traziție acesta a trebuit să-și regăsească sau să-și reconstruiască propriul mecanism de organizare, ținând cont de raporturile firești dintre oraș și spațiul său periurban. În acest sens, au fost încurajate inițiativele locale, pornind de la sintagma” să ne bazăm înainte de toate pe forțele proprii”. Totuși , succesul acestor inițiative se bazează si pe câțiva factori cu rol important, precum: piața de desfacere, forța de lucru calificată, colaborarea agenților economici, valorificarea resurselor locale, sprijinul intituțiilor financiare ( românești și europene).
Autoreglarea orașelor mari presupune, pe lângă optimizarea raportului demografico-economic, și un echilibru dinamic între oraș și componentele mediului natural. Activitățile poluante din orașe și numărul mare al populației sunt probleme care pot determina dezechilibre între oraș și mediul său natural, periclitând mecanismul de autoreglare. În prezent, legislația românească privind mediul este în acord cu cea europeană și cea internațională și presupune respectarea normelor de protecție a mediului, cu atât mai mult cu cât limitele de suportabilitate ale componentelor cadrului natural au devenit tot mai fragile.
Pe parcursul evoluției sale, orașul este supus unor riscuri care-l pot devia de la traiectoria sa normală. De altfel, numai riscând orașul poate evolua.Așadar, riscul reprezintă posibilitatea producerii eveniment sau o înlănțuire de evenimente care perturbă o stare normală. În funcție de gravitate, amploare și efectele riscului se pot identifica trei tipuri( trepte): accidental, sinistrul, catastrofa.
Sistemul urban, indiferent de mărimea sa, este "pândit" tot timpul de astfel de evenimente. În funcție de capacitatea de rezistență sau memoria sa, o așezare urbană poate face față sau nu unui tip de risc. De obicei, orașele mari, cu activități complexe, se consideră că au o mai mare rezistență la anumite schimbări. Aceasta și poate pentru că, un oraș mare și vechi dispune de o “ memorie” care a înregistrat o serie de date despre evenimente neașteptate, date care-i permit să anticipeze riscul urban.
Dinamica unui oraș se realizează în baza unui complex de factori cadru, favorabili, restrictivi și de presiune ,cei din urmă fiind de cele mai multe ori generatori de riscuri. Prin activitățile pe care le desfășoară ,orașele pot genera riscuri nu neaparat cu efecte imediate asupra lor însele,ci asupra altor ecosisteme mai mult sau mai puțin apropiate.
1.4.Metodologia analizei orașelor mari în spiritul conceptului de „dezvoltare durabilă”.
În condițiile unui flux informațional tot mai bogat s-a simțit nevoia definirii unor metode de analiză și elaborarea de metodologii specifice pentru studiul complexității teritoriale.
Printre aceste metode nou introduce în circuitul analizelor se remarcă LFA si SWOT.
Metoda SWOT se utilizează în special pentru studii de fezabilitate ale întreprinderilor dar și pentru studiul sistemelor teritoriale. Avantajul acestei analize este depistarea rapidă a unor disfunctionalități sau cunoașterea unor direcții de evoluție. Înainte de aplicarea ei se impune evaloarea posibilităților de utilizare în vederea obținerii unei eficiente cât mai ridicate. De aceea, se studiază pentru început atuurile și punctele slabe, apoi se estimează rezultatele obținute, apreciidu-se necesitatea utilizării metodei.
Metodologia SWOT presupune urmarea mai multor etape, necesare pentru a obține o dezvoltare rapidă și eficientă:
a) analiza globală a sistemului teritorial – presupune cunoașterea structurilor de ansamblu ale acestuia și mecanismele care stau la baza sa;
b) individualizarea distorsiunilor funcționale – are în vedere ierarhizarea lor în funcție de efectele asupra procesului de dezvoltare;
c) descrierea – presupune definirea în detaliu a disfuncției urmărindu-se localizarea ei, frecventa, condițiile de apariție și zona de influență;
d) analiza disfuncției – se prelucrează datele stabilind cauzele apariției disfuncției;
e) identificarea soluțiilor – constă în individualizarea și selectarea soluțiilor eficiente pentru rezolvarea disfuncției;
f) implementarea – este punerea în practică a soluțiilor;
g) monitorizarea și evaluarea programului în scopul eliminării sau atenuării disfuncției.
Aceste etape reprezintă faze obligatorii în procesul de rezolvare a unei disfuncții și de obținere a rezultatului dorit în urma stabilirii unei strategii sau politici de dezvoltare.
Analiza LFA ([NUME_REDACTAT] Approach) armonizează legătura dintre intrări, activități planificate și rezultate preconizate. Interrelația dintre aceste elemente ale analizei și factorii extremi pot contribui la asigurarea unei traiectorii corecte. Așadar este important pentru intrări, de a dispune de precondiții cu rol determinant în localizare activităților sau în schimbarea profilurilor. Aceste activități pot influenta factorii externi importanți pentru structura și volumul produselor. În analiza LFA principalele faze sunt reprezentate de construirea arborelui problemă și a arborelui obiectiv. Însă pentru cunoașterea în detaliu a situației existente, pot fi introduce înaintea celor două faze alte doua analize de stare: identificarea arborelui care prezintă situația generală a unui sistem teritorial (arbore general) și a celui care prezintă potențialul existent (arborele potențial).
CAPITOLUL II
Particularități fizico-geografice ale [NUME_REDACTAT] Oradea
2.1.Istoric. [NUME_REDACTAT] Oradea( ZMO) reprezintă o asociere între municipiul Oradea și unitățile teritorial-administrative din proximitatea orașului. Astfel, la 9 mai 2005, ia naștere prima arie metropolitană din România, aceasta fiind o asociație de dezvoltare intercomunitară cu personalitate juridică. Inițial, membrii fondatori au fost 9 comune limitrofe municipiului Oradea, dar, de la 2 iunie 2010, [NUME_REDACTAT] Oradea numară 12 membri: municipiul Oradea și comunele Biharia, Borș, Cetariu, Girișu de Criș, Ineu, Nojorid ,Oșorhei, Paleu, Sînmartin, Sîntandrei, Toboliu.(fig.1)
Fig.1 Harta administrativă a [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] această asociere, s-a dorit stimularea și sprijinirea creșterii prosperității zonei, prin creșterea calității vieții cetățenilor. Obiectivul general are în vedere conceptul de dezvoltare durabilă a teritoriului metropolitan, prin implementarea principiilor necesare asigurării unei coeziuni teritoriale puternice. Obiectivele specifice urmăresc atingerea standardelor economice și sociale europene și corelarea lor cu cele naționale, crearea unui climat de piață conform procedurilor internaționale, creșterea coeziunii economice și sociale în cadrul zonei metropolitane.În acest sens, asociația și-a stabilit ca direcții de activitate promovarea unei strategii coerente de dezvoltare durabilă, aplicare unor politici publice care să permită creșterea de valoare adăugată, atragerea, facilitarea și sprijinirea investițiilor directe, elaborarea unor proiecte cu impact pentru sustenabilitatea zonei.
2.2. [NUME_REDACTAT] Oradea în România și în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Oradea este municipiul Oradea, al zecelea oraș în ierarhia urbelor țării, a cărui populație numără 183 123 locuitori (sursa:INS 2011). Deși numărul locuitorilor a scăzut constant în ultimii 20 ani , totuși influența orașului asupra centrelor urbane și rurale limitrofe a crescut, suprapunându-se apropape în totalitate peste teritoriul județului Bihor. Situația se poate explica și prin faptul că, atât în județul Bihor cât și către Cluj-Napoca, Timișoara sau Arad nu există orașe care se reducă influența municipiului Oradea.
[NUME_REDACTAT] Oradea este prima din cele 12 zone metropolitane din țara noastră cu statut juridic, și membru fondator al [NUME_REDACTAT] Metropolitane și [NUME_REDACTAT] din România. Printre zonele metropolitane se remarcă cele ale marilor orașe: Timișoara, Cluj-Napoca, Galați, Constanța( tabel 1)
Tabel 1. Zonele metropolitane din România (Sursa: Zonele metropolitane- 2011)
[NUME_REDACTAT], centrele urbane mari sunt clasificate ca poli naționali de creștere și poli de dezvoltarea urbană. [NUME_REDACTAT] se încadrează în cea de-a doua categorie, fiind clasificat ca pol supraregional de rang I.
[NUME_REDACTAT], zonele metropolitane au apărut ca urmare a unor relații între orașe și zonele de influență ale acestora, relații de cele mai multe ori de natură funcțională. Intensitatea ascestor relații, dar și alți factori pot determina apariția unor spații urbane foarte mari. Cele mai mari zone metropolitane europene sunt cele ale capitalelor Londra (˂ 12 mil. locuitori), Paris(˂ 11 mil. locuitori), Istanbul(11 mi. locuitori),Madrid(˂ 6 mi. locuitori). Începând cu decermbrie 2005 [NUME_REDACTAT] Oradea face parte din METREX( [NUME_REDACTAT] Regiunilor și [NUME_REDACTAT]).
[NUME_REDACTAT], de talia [NUME_REDACTAT] Oradea sunt: Uppsala(Suedia), Limoges și Trier (Franța),Munchengladbach,Heerlen(Olanda),Braga(Portugalia),Trondheim(Norvegia),Trieste(Italia) și Debrecen( Ungaria)( fig 2).
Fig2.Principalele zone metropolitane din Europa(Sursa ZMO)
2.3. Cadrul natural
2.3.1 Așezare geografică. [NUME_REDACTAT] Oradea este situată în partea de vest a județului Bihor, în Regiunea de [NUME_REDACTAT]-Vest. Se învecineză la vest cu Ungaria, la nord cu localitățile Tămășeu, Sălard și Sârbi, la sud cu localitățile Hidișelul de Sus, Husasău de Tinca, Gepiu și [NUME_REDACTAT], iar la est cu localitățile Tileagd, Săcădat, Copăcel.
În cadrul țării are o poziție izolată față de celelalte zone metropolitane(cele mai apropiate sunt [NUME_REDACTAT] și Timișoara, iar cele mai îndepărtate sunt Constanța, Iași și București), dar în Europa se poziționează favorabil față de o serie de orașe metropolitane mari: Budapesta, Viena, Belgrad.
2.3.2.Căi de acces. Apropierea de granița țării cu Ungaria a favorizat dezvoltarea căilor de comunicații, așa încât [NUME_REDACTAT] dispune de un grad de accesibilitate foarte ridicat. Spațiul metropolitan este deservit de căi rutiere, feroviare și aeriene.(fig.3)
Fig.3 Principalele căi de acces către [NUME_REDACTAT] Oradea(sursa: Asociația ZMO)
Astfel, principalele trasee rutiere sunt:
→E60(DN1)-București-Brașov-[NUME_REDACTAT]-Oradea-Borș;
→E79(DN76)-Deva-Beiuș-Oradea-Borș;
→E671(DN79)-Arad-Salonta-Oradea;
→DJ767 F-Oradea-Paleu-Cetariu;
→DJ767 G-Oradea-Botean-DJ767A;
→DJ797-Oradea-Tărian-Girișu de Criș-Inand.
Accesul pe căile feroviare se face prin intermediul magistralei 300 București-Oradea și a altor căi secundare către Arad(310) și [NUME_REDACTAT](402).
De asemenea,Zona metropolitană beneficiază de un aeroport internațional la Oradea, unde operează curse regulate București-Oradea.
2.3.3. Suprafață. [NUME_REDACTAT] Oradea se întinde pe o suprafață de totală de 753,25 km², ceea ce însumează aproximativ 10% din suparfața județului Bihor.În cadrul [NUME_REDACTAT], datele arată că cele mai mari suprafețe le au municipiul Oradea și comuna Nojorid (125,57km²), iar cele mai reduse teritorii aparțin comunelor Borș (43,41km²), Toboliu(42,33km²) și Sîntandrei(28,01 km²).(tabel 2)
Tabel 2: Suprafața unităților administrative în cadrul Z.M.O
2.3.4. Relief. [NUME_REDACTAT] Oradea se întinde peste Câmpia joasă a Crișurilor, glacisurile de sub [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Altitudinile frecvente în lunca [NUME_REDACTAT] sunt de 115m(în V) și 130m( în E), pe terase de 120-130m, pe glacis de 140m, iar în [NUME_REDACTAT] de 200m (foto 1) și aproximativ 400 m în dealurile Plopișului de pe teritoriul comunei Paleu(fig.4).
Fig.4.[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (fară teritoriul comunei Ineu)(sursa: atlaszmo-2007)
Foto 1: [NUME_REDACTAT]( foto: [NUME_REDACTAT])
2.3.5.Clima. [NUME_REDACTAT] Oradea se încadrează în clima temperat-continentală, de câmpie, cu nuanță panonică(Gr. Posea, Câmpia deVest a României,1997).Radiația solară este de 115,15 kcal/cm²/an( D.Țâștea,1961; Gh. Măhăra,[NUME_REDACTAT], 1977).Circulația atmosferică vestică, etajarea reliefului și anumite particularități locale determină o temperatură medie anuală de 10-11°C în zona de câmpie(cu 10,4 °C la Oradea) și 7-10°C în zona de deal. Cantitatea de precipitații crește de la vest, în câmpie(600mm/an) spre est, la deal(700-800mm/an). În general, verile și iernile sunt moderate, primăverile sunt timpurii, iar anotimpul de toamnă este răcoros, de la o lună la alta diferențele termice fiind de 5-6°C. Vara se remarcă circulația aerului vestică, dar și cea estică, prin canalizări de-a lungul albiei [NUME_REDACTAT](zona Oradea).
2.3.6. Hidrografie. Rețeaua hidrografică este bogată,apele curgătoare mici fiind colectate de [NUME_REDACTAT], care, în spațiul municipiului Oradea a fost îndiguit și canalizat(foto 2).Debitul râului variază în zona de câmpie între 24-25 m³/sec, iar debitul solid este de 9kg/sec de aluviuni.
Foto 2: Amenajarea râului [NUME_REDACTAT] la [NUME_REDACTAT] naturale sunt puține ([NUME_REDACTAT]-termal,dar pe cale de a seca din cauza utilizării iraționale a apelor termale din zonă)(foto3), mai numeroase fiind cele antropice de la Leș, Livada, Paleu.
Foto 3: Lacul termal Peța (Băile 1 Mai)
De impotanță pentru această regiune sunt izvoarele termale din calcarele mezozoice din perimetrul [NUME_REDACTAT] -1Mai.([NUME_REDACTAT], Câmpia de Vest a României,1997)
În zona de câmpie, caracteristic de altfel pentru toată partea vestică,este prezența pânzei freatice la adâncimi foarte mici(2-8m),ceea ce de-a lungul timpului a cauzat numeroase revărsări. În acest sens albia [NUME_REDACTAT] a fost indiguită și regularizată.
2.3.7.Vegetația și solurile. În spațiul Z.M.O, vegetația este destul de variată ca urmare a unor factori generali și particulari: treptele de relief, influențele climatice vestice, solurile, acțiunea factorului antropic (lucrări de îmbunătățiri funciare, despăduriri). În aceste condiții în prezent vegetația este reprezentată prin silvostepă și vegetație azonală. Vegetația de silvostepă ocupă suprafețe foarte reduse și cuprinde specii de cer, stejar pedunculat, artar, ulm ,frasin.(foto4). În urma defrișării, pe arealele despădurite au aprărut pajiștile secundare cu specii de păiuș, iarba vântului și barboasă.În lungul văii [NUME_REDACTAT] și a râurilor mici este prezentă vegetația de luncă, cu specii de răchită, plop și arin, și vegetația hidrofilă( papură, stuf,pipirig).
Foto 4: Pădurea de foioase din [NUME_REDACTAT]
Tot din cauza varietății factorilor fizico-geografici, solurile sunt prezente sub forma unui mozaic: pe dealuri și pe glacisuri sunt argiluvisoluri brune și cernoziomurile de stepă, iar în câmpia joasă și de-a lungul râurilor reprezentative sunt hidrosolurile(glerice, molisoluri) și aluvisolurile(gleice,tipice).
2.3.8. Resursele naturale de care dispune [NUME_REDACTAT] Oradea sunt reduse cantitativ, dar nu sunt de neglijat din punct de vedere al importanței economice. Sunt de remarcat apele termale din spațiul comunei Sînmartin, terasa râului [NUME_REDACTAT] de unde pot fi extrase nisipuri și pietrișuri, terenurile agricole și pădurile din partea de sud și nord-est a zonei.
Ca resursă în zonă, deocamdată neconfirmată, ar fi gazele de șist de pe teritoriul comunei Sânmartin.
CAPITOLUL III
Potențialul uman și social al [NUME_REDACTAT] Oradea
3.1.Cadrul demografic.Poziția geografică a [NUME_REDACTAT] Oradea atât în cadrul țării cât și în Europa,îi conferă o importanță deosebită, constituindu-se într-un punct principal de drumuri ce leagă [NUME_REDACTAT] și Nordică de [NUME_REDACTAT]-Estică.
De altfel, prezența așezărilor umane în acest spațiu este atestată documentar încă din secolele XI-XII e.n, deși urme ale locuirii pe teritoriul actual al municipiului Oradea datează din paleoliticul mijlociu(perioada [NUME_REDACTAT]).Dar, evoluția municipiului Oradea și a spațiului metropolitan nu se bazează numai pe favorabilitatea cadrului natural ci și pe cea a cadrului uman, social sau economic.
3.1.1.Populația stabilă. Conform datelor ultimului recensământ(2011), populația [NUME_REDACTAT] Oradea era de 230.962 locuitori, ceea ce reprezintă 42,01% din cea a județului Bihor. Raportat la întreaga perioada post-decembristă, evoluția populației stabile din spațiul metropolitan a înregistrat o scădere de peste 15% (273.997 locuitori în 1990→230.962 locuitori în 2011)(fig.5).
Fig.5 Evoluția populației stabile în [NUME_REDACTAT] Oradea(1990-2011)
În perioada 1992-2011, cei mai multi rezidenți a pierdut municipiul Oradea, peste 26.300 de locuitori, reprezentând 11,84% din populație. Este o problemă caracteristică majorității centrelor urbane din România în ultimele două decenii, cauzată de creșterea mobilității populației, decizii de emigrare precum și bilanț demografic negativ, schimbarea preferințelor legate de locuire. În schimb, în zonele rurale din imediata apropiere a municipiului Oradea, populația a înregistrat creșteri semnificative (Borș > 13%, Sântandrei >19%, Nojorid, Sânmartin >17%, Oșorhei-10%, Ineu). Chiar și așa ,Oradea concentrează peste 75% din populația zonei metropolitane , în timp ce comuna cu cei mai mulți locuitori este Sînmartin(9572 loc), iar cu cei mai puțini este Toboliu( 2088 loc)(fig 6).
Fig 6. Distribuția procentuală a populației stabile în [NUME_REDACTAT] Oradea( 2011)
3.1.2. Indicatori demografici. Dintre indicatorii demografici,în lucrarea de față, mă voi opri doar asupra celor care am considerat că prezintă importanță mai mare în analiza procesului dezvoltării durabile: mișcarea naturală și migratorie, densitatea populației, îmbătrânirea demografică, forța de muncă, structura pe sexe.
De-a lungul timpului, dar mai ales in ultimile două decenii, populația în zonă a fost influențată de intensitatea natalității, influențată la rândul ei de o serie de alți factori( nupțialitate, divorțialitate, educație, nivel de trai).Astfel, numărul nou născuților vii în spațiul metropolitan a fost în anul 2011 de 2683 persoane, rezultând o rată a natalității de 11‰ superioară județului Bihor( 10.4‰) dar și nivelului național (9.1‰). Cei mai mulți nou născuți a înregistrat comuna Ineu iar cei mai puțini, comuna Cetariu(fig.7). De altfel, această comună cunoaște un fenomen accentuat de mortalitate( 21‰), însoțit de procesul de îmbătânire demografică, rezultând un spor natural negativ( -15.6‰). Aceeași situație a sporului natural se întâlnește în comunele Paleu ( -6.7‰) și Toboliu(-3.5‰)(fig.8).La polul opus de află comunele Ineu, Sântandrei și Oșorhei, unde indicele sporului natural este pozitiv, explicat mai ales printr-o natalitate ridicată. Per ansamblu, în zona metropolitană sporul natural este pozitiv 1.1‰.
Fig 7.Evoluția natalității și mortalității din [NUME_REDACTAT] Oradea(2000-2011)
Fig 8.Sporul natural în unitățile administrative ale ZMO în perioada 2008-2011(‰)
Populația în cadrul zonei manifestă un accentuat grad de îmbătrânire, fapt dovedit și de ultimile date ale recensământului 2011(tabel 3). În comunele Cetariu, Borș, Toboliu și municipiul Oradea, populația de peste 65 ani depășește numeric populația tânără( 0-14 ani). Îngrijorător este faptul că, atât populația tânără este într-un procent foarte mic, dar și că populația adultă prezintă ponderi foarte mari, cu repercursiuni negative în viitor asupra resurselor de muncă și a asigurărilor sociale. Din acest punct de vedere, la care se adaugă o speranță medie de viață din ce în ce mai ridicată la nivelul întregului județ(72,3 ani), nu numai în zona metropolitană, se preconizează că cele mai mari presiuni asupra forței de muncă în următorii 15- 20 ani le vor avea comunele Ineu, Cetariu și Oșorhei.
În ceea ce privește structura pe sexe, după datele ultimului recensământ, la nivelul [NUME_REDACTAT] Oradea se constată un ușor dezechilibru în favoarea sexului masculin.Există însă localități în care populația feminină este superioară celei masculine(Oradea, Borș, Biharia).Acest dezechilibru poate afecta dezvoltarea zonei în condițiile în care, speranța medie de viață în rândul femeilor este superioară celei masculine cu peste 7 ani (75,9 ani la femei și 68,7 ani la bărbați), iar rata nupțialității este în scadere concomitent cu creșterea ratei divorțialității.
Tabel 3: Numărul de locuitori pe grupe de vârstă în unitățile administrative(2011)
În perspectiva dezvoltării durabile o mare importanță are densitatea demografică, care, la nivelul zonei metropolitane prezintă valori foarte diferite ( fig.9).Astfel, cea mai mare concentrare a populației este în municipiul Oradea( >250 loc/km²) și comuna Sîntandrei( 150-250 loc/km²), explicată prin fortă centripetă a orașului, iar cele mai mici valori sunt în comunele Cetariu, Paleu, Nojorid(<50 loc/km²),determinate de condițiile naturale(suprafață administrativă mare, relief deluros, suprafețe împădurite mai mari).
3.2. Infrastructura socială, educație, cultură, sănătate. Dezvoltatrea infrastructurii a spațiului metropolitan (locuințe, unități de învățământ, unități sanitare…) s-a bazat pe o serie de factori favorabili: potențial uman, existența unui fond bun de locuințe, servicii sociale, dezvoltare economică.
3.2.1.Fondul de locuințe în [NUME_REDACTAT] cuprindea la nivelul anului 2011 aproximativ 104 000 unități, în creștere față de anul apariției zonei cu circa 5,5%. Raportat la numărul locuitorilor reise că fiecărei locuințe îi revin în medie 2,4 pesoane, valoare apropiată mediei județene și naționale( 2,5 persoane/ locuință).Cele mai multe spații locative s-au construit în perioada 2005-2010 în municipiul Oradea și comunele Sântandrei,Sânmartin, Paleu. Construcția de locuințe a fost atât în regim privat( majoritatea) cât și în regim public, prin programe guvernamentale sociale pentru tineri. Astfel, prin [NUME_REDACTAT] pentru Locuințe în municipiul Oradea s-au recepționat peste 260 unițăți locative ( pe bd.Ștefan cel Mare, pe bd.Decebal , comuna Sânmartin). In regim privat, s-au construit ansamblurile rezidențiale Confort, Orizont, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Forvila, Europa, Luceafărul, Ioșia, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Ared. Noile complexe rezidențiale au dotări tehnico-edilitare( canalizare, rețea de gaz, iluminat, telecomunicații), dar oferă și alte facilități în regim privat( spații de joacă,
parcări amenajate, pază și securitate, spații comerciale, cabinete medicale).(foto.5)
Foto 5.Ansamblurile rezidențiale [NUME_REDACTAT](Nufărul)-sus și Orizont(Paleu)-jos
3.2.2. Educație. Din datele statistice ale [NUME_REDACTAT] Bihor reiese că în 2012, la nivelul [NUME_REDACTAT] existau circa 99 de unități de învățământ.Deși numărul lor a scăzut, începând cu anul 2000, la aproape jumătate, totuși, reprezintă aproximativ 45% din totalul unităților școlare ale județului Bihor.Cele mai numeroase funcționează în municipiul Oradea( 88%),
asta și pentru că , din mediul rural au dispărut cele mai multe unități de învățământ, ca urmare a scăderii populației școlare.Din cele 99 instituții de învățământ , 36 sunt grădinițe în care sunt înscriși 13% din totalul populației școlare, 29 sunt școli primare și gimnaziale cu 29% din numărul elevilor înscriși , 30 sunt licee, școli profesionale și școli postliceale frecventate de 31% din populației școlare, iar 4 sunt unități de învățământ superior(de stat și private, acreditate) unde studiază 27% din populația inclusă în sistemul de învățământ.(fig 10)
Fig10.Distribuția populației școlare în ZonaMetropolitană Oradea,pe niveluri educaționale( 2012)
În aceste unități școlare erau înscriși, la nivelul anului 2012, aproximativ 63 000 peșcolari, elevi și studenți, în scădere față de anul 2000 cu peste 10%.Majoritatea populației școlare învață în școlile din municipiul Oradea( 92%), în timp ce în școlile din spațiul rural învață doar 8%. Cei mai multi elevi sunt în Sânmartin( 1045 persoane) și în Borș acolo unde funcționează singurul liceu din zona rurală.
În cele 99 unități de învățământ își desfășoară activitatea 4537 cadre didactice, jumătate din totalul personalului didactic la nivel județean. Dintre acestea, în anul 2012, doar 360 profesori și învățători activau în spațiul rural, cele mai puține cadre didactice având comunele Paleu( 12 pesoane), Cetariu și Toboliu 19(persoane,fiecare).Din datele statistice ale [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], reiese că numărul mediu de elevi/ cadru didactic în [NUME_REDACTAT] Oradea este de 13,8 persoane. Cu toate acestea, există foarte mari discrepanțe în spațiul rural, fiind zone unde unui cadru didactic, mai ales din ciclul preșcolar, îi revin 25-30 elevi( Girișu de Criș, Ineu, Oșorhei), dar și localități cu o medie foarte mică, de doar 4-5 elevi la un cadru didactic( Paleu).
Infrastructura școlară( săli de clasă, laboratoare, săli de sport, terenuri de sport, calculatoare) este mai dezvoltată în mediul urban, prezentând mari lipsuri în unitățile școlare rurale. La nivelul anului 2011 existau în [NUME_REDACTAT] peste 1795 săli de clasă, 584 laboratoare, 60 săli de sport și 6030 calculatoare.
Raportat la numărul de elevi reiese o medie de 35 elevi/ sală de clasă, mai mult cu 4% față de media națională. Și la acest capitol se întâlnesc diferențe foarte mari între localitățile componente.Astfel, sunt localități unde, unei săli de clasă îi revin peste 35 elevi(Ineu-38 elevi/clasă, Sânmartin-36 elevi/clasă), dar și comune unde sunt valori sub medie(Girișu de Criș- 11 elevi/clasă, Biharia- 13 elevi/clasă, Paleu- 17 elevi/clasă).Pentru aceste valori scăzute, explicațiile ar putea fi migrația către unitățile școlare din Oradea, a elevilor ai căror părinți navetează în oraș spre locul de muncă, dar și numărul redus al populației școlare. In școlile orădene este alocat un număr de 37 elevi/ sală de clasă.
Sălile și terenurile de sport sau calculatoarele sunt insuficiente în spațiul rural metropolitan. De altfel sunt școli care nu dispun de aceste dotări școlare. De exemplu, în comunele Girișu de Criș, Biharia, Oșorhei, Paleu, Toboliu nu sunt terenuri de sport, iar în ceea ce privește calculatoarele sunt școli comunale unde media de elevi/calculator este superioară atât zonei, cât și celei naționale( 11,6elevi/calculator): Oșorhei(23elevi/calculator), Biharia(23 elevi/calculator), Girișu de Criș(22 elevi/calculator).
Oradea este unul din centrele universitare cele mai importante din țară,situându-se printre pimele 10 universități ca număr de studenși înscriși. Facultăți, precum cea de Medicină și Farmacie,[NUME_REDACTAT] sunt căutate atât de studenți români, cât și de cei străini. Ca urmare a crizei economice, dar și a scăderii numărului de absolvenți de liceu, Universitatea din Oradea se confruntă cu o reducere destul de importantă a efectivului de studenți. Pe lângă universitatea de stat, în Oradea mai sunt acreditate universitățile particulare "Agora" ,"Emanuel" și "Partium"(în limba maghiară).
3.2.3.Cultură și sport. Viața culturală și sportivă a [NUME_REDACTAT] Oradea este foarte activă, în principal datorită infrastructurii din domeniu.La nivelul anului 2011 existau 95 biblioteci, 2 teatre, 3 muzee, 6 case memoriale, 1 casă culturală și 13 cămine culturale comunale, 1 arenă sportivă, baze sportive ( fotbal, tenis-pe iarbă,zgură și artificiale, înot).
Din cele peste 90 biblioteci, majoritatea funcționează în municipiul Oradea(65 unități-68%). Deasemenea, din totalul bibliotecilor, doar 9 erau publice(1 unitate în Oradea), restul fiind biblioteci școlare.Cea mai importantă instituție de acest gen din [NUME_REDACTAT] este [NUME_REDACTAT] "[NUME_REDACTAT]"din Oradea. Importanța acesteia reise atât din vechimea funcționării( înființată la 23 septembrie 1911), cât și din numărul mare de documente culturale pe care le deține: 624 927 cărți și periodice, 213 manuscrise, 13 950 documente audio-vizuale, 360 colecții electronice, 3100 documente non-carte( conform INS-[NUME_REDACTAT]).Dar poate cea mai mare importanță este dată faptul că instituția este partener, inițiator sau organizator al diferitelor proiecte culturale desfășurate în spațiul metropolitan: lansări de carte, seri literare, conferințe,expoziții, simpozioane, zile tematice( [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] " Gh.Șincai").
Deși amplasate pe raza municipiului Oradea, instituțiile de spectacole deservesc toată zona metropolitană. Cele mai importante sunt Teatrul "[NUME_REDACTAT]"( cuprinde Trupa "[NUME_REDACTAT]", Trupa"Arcadia", Ansamblul "Crișana"), Teatrul "[NUME_REDACTAT]"( cu trupe de limba maghiară), Filarmonica din Oradea, Casa de Cultură a [NUME_REDACTAT]. Aceste instituții sunt fie organizatoare, fie partenere în organizarea diferitelor festivaluri, spectacole, zile culturale, ceea ce face ca varietatea tematică a manifestărilor să fie destul de mare. Ca urmare și numărul spectatorilor este destul de fluctuant de la un an la altul, în medie situându-se la peste 200 000 spectatori pe an,dintre aceștia circa 15% fiind deținători de abonamente anuale la spactacolele de teatru și filarmonică.
[NUME_REDACTAT] se remarcă printr-un număr mare de evenimente cu tradiție. În mediul rural se organizează periodic [NUME_REDACTAT] (Oșorhei,Cetariu,Trian,Felcheriu), [NUME_REDACTAT] (Borș), [NUME_REDACTAT] (Cetariu, Oșorhei, Paleu).
În municipiul Oradea sunt de tradiție "[NUME_REDACTAT]" și "[NUME_REDACTAT]". Festivalul cultural artstic "[NUME_REDACTAT]" se organizează începând cu anul 1991,de la mijocul lunii septembrie până în 12 octombrie, când este marcată ziua orașului, zi cu semnificație istorică. In acestă perioadă au loc numeroase manifestări culturale, artistice, sportive și de divertisment.
"[NUME_REDACTAT]" este un alt eveniment important, ce are loc în luna iulie, începând cu anul 2000, prin care se dorește reînvierea vieții medievale care a dus la dezvoltarea cetății.Din acest motiv festivalul se desfășoară în spațiul [NUME_REDACTAT] a Oradiei, și cuprinde concerte de muzică clasică și medievală, spectacole de teatru medieval, expozitii de arta plastică, concursuri sportive medievale.
[NUME_REDACTAT] "[NUME_REDACTAT]" este un complex muzeal unul dintre cele mai mari și mai importante ale țării, fiind deținătorul unui patrimoniu cultural și intercultural deosebit cu peste 900 000 de unități patimoniale.Complexul cuprinde: Muzeul "[NUME_REDACTAT]"( în curs de amenajare ca urmare a relocării), Muzeul memorial "[NUME_REDACTAT]", Muzeul memorial "[NUME_REDACTAT]", Casa memorială "[NUME_REDACTAT]", [NUME_REDACTAT] Crișurilor( format din Rezervația naturală [NUME_REDACTAT] și Muzeul în aer liber).
Viața sportivă în [NUME_REDACTAT] beneficiază de o infrastrucură bună, ramurile sportive de top fiind polo, baschet, atletism și judo. În afara tenurilor spertive comunale, multe lăsate în paragină, cele mai multe baze sportive sunt în Oradea: [NUME_REDACTAT] "[NUME_REDACTAT]"(cuprins într-un proiect nautic de anvergură alături de ștrandul municipal care va începe anul viitor), Arena "[NUME_REDACTAT]", stadioanele "[NUME_REDACTAT]",Tineretului și Voința, Sala de sport a Universității, [NUME_REDACTAT] Ioșia(terenuri de tenis,deschise și acoperite-în parteneriat public-privat).
3.2.4. Sănătate. Serviciile de sănătate la nivelul [NUME_REDACTAT] sunt destul de bine desfășurate, în principal ca urmare a asigurării asistenței medicale primare. Reformele din sănătate incoerente și politicile de administratie publică au avut ca rezultat o restructurare masivă, mai ales la nivelul unităților sanitare de prim rang.
Infrastructura sanitară este concentrată în spațiul orașului unde funcționează în prezent 4 spitale de stat ([NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT] "[NUME_REDACTAT]", Spitalul C.F.R, Spitalul M.A.I "[NUME_REDACTAT]") și 3 spitale private. În mediul rural funcționează un singur spital( în comuna Sânmartin)- Spitalul de [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT],de importanță națională,datorită specializării în recuperarea unor deficiențe funcționale în mai multe tipuri de afecțiuni. De altfel , în comunele metropolitane sunt asigurate doar servicii medicale de bază( medicină de familie, cabinete stomatologice, farmacii sau puncte farmaceutice, centrul de permanență pentru urgențe minore -Biharia), nefiind prezent nici un cabinet de specialitate, laborator medical sau ambulatoriu.
Per ansamblu, în cadrul [NUME_REDACTAT] Oradea în anul 2010 își desfășurau activitatea peste 140 de cabinete de medicină de familie, peste 130 de cabinete de specialitate, 375 cabinete stomatologice, circa 160 farmacii și puncte farmaceutice, dar și unități de tip policlinică, laboratoare, majoritatea în regim privat. Raportat la numărul locuitorilor, se constată o insuficiență a unităților medicale în spațiul rural( tabel 4).
Tabel 4.Distribuția unităților sanitare pe medii, raportat la 10 000 locuitori(anul 2010)
Aceeași insuficiență este observată și în cazul cadrelor medicale care asigură asistența medicală locuitorilor [NUME_REDACTAT] Oradea.Astfel, la nivelul anului 2009, peste 95% din medicii zonei își desfășurau activitatea în municipiul Oradea, celelalte 11 localități componente fiind deservite de numai 5% cadre medicale, iar, dintre acestea, peste 60% fiind angajate în unitățile sanitare din comuna Sânmartin (tabel 5).
Tabel 5.Indicatori privind personalul medical/10 000 locuitori, în anul 2009(Sursa INS)
3.2.5. Asistența socială în spațiul metropolitan orădean este foarte bine implementată, mai ales după înființarea [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] care și-a dovedit eficiența încă de la început și care a servit drept model pentru toată zona. Serviciile sociale vizează acele persoane care, din cauza lipsei de încredere în forțele proprii, a nivelului de trai scăzut, lipsei de educație, stării de sănătate precare, lipsei unui spațiu locativ, nu pot să se susțină singure, fiind determinate să apeleze la sprijinul comunității. Aceste servicii constau în ajutoare materiale, fizice si bănești, obținerea unei locuințe, a unui loc de muncă, hrană si îmbrăcăminte, consiliere juridică sau psihologică, având ca finalitate eliminarea riscului de asistare socială și reintegrarea în comunitate.
O categorie specială de servicii sociale este prezentă numai în municipiul Oradea, desfășurată de ASCO și constă în îngrijirea și educația timpurie a copiilor de 0-3 ani.
Serviciile sociale în cadrul zonei metropolitane sunt subordonate [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Bihor, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] din cadrul primăriilor, sau asigurate de organisme private acreditate (fundații, asociații): [NUME_REDACTAT] to People, [NUME_REDACTAT] Catolica, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Asociația S.O.S Autism, Asociația "Smile".
Categoriile de persoane asistate social sunt: persoanele vârstnice, copii, persoanele fără adăpost, persoanele cu dizabilități. Dintre acestea cei mai mulți sunt pensionarii, care, la nivelul anului 2011, erau în jur de 62 500 persoane, reprezentând aproape 25 % din populația zonei. Majoritatea domiciliază în municipiul Oradea( 88%), iar în spațiul rural cei mai mulți pensionari sunt în comunele Biharia, Nojorid, Sântandrei( peste 1,5% fiecare)(fig.11). Cele mai multe persoane vârstnice beneficiază de ajutoare de încălzire, ajutoare alimentare( prin fonduri europene), dar și asistență sanitară.
Cele mai îngrijorătoare statistici, din punct de vedere al asistenței sociale, privesc copiii, ca urmare a faptului că de la un an la altul crește numărul copiilor ce au nevoie de astfel de servicii. Cele mai vulnerabile categorii sunt copiii de etnie rromă, cei ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și cei cu dizabilități. Problemele frecvente care îi privesc pe copii sunt: neglijență și abuz, abandon, vagabondaj, diferite dizabilități.
Chiar dacă majoritatea este concentrată în reședința județului, [NUME_REDACTAT] se bazează pe o infrastructură de furnizare a serviciilor sociale foarte dezvoltată. Din statistica anului 2013 a DGASPC Bihor reiese că din cele 93 unități furnizoare de servicii, cele mai multe sunt în Oradea, în timp ce, la nivel rural centre sociale sunt doar în Sântandrei (10 centre de tip familial), Sânmartin (8 centre de tip familial și de zi pentru copii rromi), Oșorhei și Borș ( centre pentru persoane vârstnice)(foto 6). Infrastructura este formată din:1centru de plasament, 4 centre de plasament pentru copiii cu dizabilități, 1 centru de zi de consiliere pentru părinți și copii, 1 centru maternal, 1 centru de primire în regim de urgență, 6 centre de zi, 16 centre de tip familial, 13 creșe (pentru copii), 5 centre de zi pentru persoane vârstnice, 7 servicii de îngrijire la domiciliu, 3 cămine de bătrâni( pentru vârstnici), 7 locuințe protejate, 7 centre de consiliere, 5 servicii de îngrijire la domiciliu( pentru persoanele adulte cu dizabilități).
Foto 6. Centrul social pentru persoane vârstnice (Borș)
3.3.Dotări tehnico-edilitare. Din punct de vedere al dotărilor tehnico-edilitare, [NUME_REDACTAT] Oradea beneficiază de o infrastructură foarte dezvoltată în mediul urban, dar este prezentă și în anumite localități rurale. La apariția și dezvoltarea zonei, un rol important l-au avut dotările teritoriului cu canalizare, alimentare cu gaz și apă potabilă, salubritate, termoficare, telecomunicații.
3.3.1. Alimentare cu apă potabilă. La sfârșitul anului 2010, în [NUME_REDACTAT] Oradea erau aproximativ 842 km de rețea pentru distribuția apei potabile, prevăzâdu-se ca până în decembrie 2014 lungimea rețelei să crească la 855km prin extinderea acesteia în comuna Sântandrei. De, altfel în cele 12 unități administrative ale [NUME_REDACTAT], comunele Sântandrei și Ineu au rețeaua de apă insuficientă, iar comunele Girișu de Criș și Toboliu nu dispun de această dotare edilitară.Din acest motiv, [NUME_REDACTAT] Oradea și alte localități din județ au creat Asociația de [NUME_REDACTAT] APAREGIO, care prin intermediul Companiei de [NUME_REDACTAT] a implemetat proiectul "Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bihor" finanțat de [NUME_REDACTAT] prin Fondul de Coeziune. Proiectul desfășurat în două etape este în valoare de 20 milioane Euro.
Capacitatea instalațiilor de producție a apei potabile se cifrează la circa 195 000 m³/zi( în 2012). Consumatorii casnici au beneficiat de aproximativ 9000 mii m³ în anul 2010( 73% din cantitatea la nivelul Z.M.O), în creștere față de anul 2005 cu peste 43%, deși cantitatea toatală de apă distribuită în Zonă a avut o evoluție descendentă, ca urmare a reducerii consumului agenților industriali și institușionali (tabel.6)
Tabel 6. Indicatori privind rețeaua de alimentare cu apă potabilă din Z.M.O( sursa: INS)
3.3.2. Rețeua de canalizare și epurarea apelor uzate. Dacă la sfârșitul anului 2010, [NUME_REDACTAT] dispunea de 794 km de rețea de canalizare, prin același proiect derulat de A.D.I APAREGIO se prevede la până în 2015 gradul de acoperire a zonei cu acest serviciu să se ridice la 98% prin extinderea rețelei cu circa 125 km, construirea de stații de epurare și stații de pompare apelor uzate. Pe lîngă municipiul Oradea, mai dispun de rețea de canalizare comunele Sânmartin, Biharia și Borș,iar în prezent se efectuează lucrări de canalizare în comuna Oșorhei.
3.3.3. Salubritatea. În toate unitățile administrative ale [NUME_REDACTAT] Oradea există contracte de servicii de salubritate, gradul de acoperire fiind de 99% la sfîrșitul anului 2010. Conform planului "Sistem de [NUME_REDACTAT] al Deșeurilor în [NUME_REDACTAT]" se preconizează o îmbunătățire a acestor servicii în comuna Ineu, singura în care gradul de deservire a populației este destul de redus.
Colectarea și gestionarea deșeurilor menajere este realizată în principal de operatori privați, doar comuna Girișu de Criș, având serviciu propriu de salubritate. Astfel, în Oradea și spațiul rural operează: [NUME_REDACTAT] S.R.L Oradea (depozitare și administrare deșeuri menajere), Reosal S.A Borș (precolectare, colectare și transport al deșeurilor menajere și toxice), Urbana S.A Oradea (salubrizarea localităților),S.C RER [NUME_REDACTAT] S.A (salubrizarea localităților), [NUME_REDACTAT] S.R.L.
În cele mai multe localități ale zonei colectarea deșeurilor se face selectiv.La nivelul [NUME_REDACTAT] Oradea se colectează anual 75- 80 000 tone deșeuri, astfel că media pe cap de locuitor este de circa 300 kg/an.Cel mai mare generator de deșeuri menajere este orașul Oradea, unde ,în anul 2010 au fost colectate peste 68 000 tone de deșeuri, reprezentând 87% din totalul zonei. Există și localități în care media pe cap de locuitor este mult inferioară, asta și pentru că acolo fie gradul cu acoperire cu acest serviciu este mai redus, fie produc mai puține deșeuri: Girișu de Criș (27kg/locuitor/an), Ineu (34kg/locuitor/an), Toboliu (88kg/locuitor/an).
Deșeurile colectate sunt depozitate la centrul ecologic de deșeuri din Oradea. Depozitul-primul din regiune- a fost deschis în decembrie 2010 ca urmare a unui parteneriat public privat, având ca administrator S.C Ecobihor S.R.L Oradea și are o capacitate de 3 800 000 m³, ceea ce ar asigura până în anul 2025 depozitarea deșeurilor din întreg județul. Depozitul a fost realizat astfel încât să nu polueze apa, aerul și solul, respectând normele europene în matereie de mediu.
Protecția apei si solului s-a realizat prin construirea unei izolații multistrat la baza depozitului, colectarea și epurarea apelor pluviale căzute pe suprafața acestuia. În urma descompunerii anaerobe gazele rezultate sunt captate și utilizate ulterior ca sursă de energie pentru vecinătatea depozitului.
Pe lângă depozit, au fost inaugurate în apropiere o stație de sortare a deșeurilor, o stație de compost și una de concasare beton.(foto 7)
(sursa foto: Ecobihor)
Foto7.Depozitul de deșeuri și stațiile de sortare,compost și concasare beton-Oradea
3.3.4. Alimentarea cu gaze naturale. Începând cu anul 2009, primăria orașului Oradea, prin furnizorul de gaze naturale DISTRIGAZ VEST a început construirea și extinderea de noi rețele de distribuție a gazului în oraș și câteva comune din [NUME_REDACTAT](Sânmartin,Nojorid, Oșorhei).La sfârșitul anului 2010, spațiul metropolitan dispunea de peste 244 km de rețea de distribuție a gazelor naturale(conform ZMO.ro), acestea fiind prezente în Oradea, Sântandrei, Sânmartin, Borș, Oșorhei, Nojorid, Biharia.
La nivelul [NUME_REDACTAT] anual sunt consumați peste 18.000m³ de gaze, din care, consumatorii casnici beneficiază de circa 38%.
3.3.5.Infrastructura rutieră și de transport. În cadrul [NUME_REDACTAT] de Dezvoltare, orașul Oradea este clasificat ca "pol național de dezvoltare". Din această poziție urbea bihoreană și spațiul periurban adiacent ei a dezvoltat o zonă de dezvoltare bi-polară cu orașul Debrecen.Unul din factorii dezvoltării l-a reprezentat infrastructura rutieră și de transport de care dispune municipul și [NUME_REDACTAT]. Cu ajutorul unor proiecte finanțate din fonduri europene, în Oradea și spațiul rural metropolitan infrastructura rutieră s-a extins și modernizat foarte mult, mai ales în ultimii 4-5 ani. Cele mai importante investiții le-a suportat municipiul, prin realizarea centurii orașului, asfaltarea de noi străzi, crearea de artere pietonale , piste de biciclete și parcări auto. În prezent , Oradea dispune de peste 300 km de străzi modernizate , 8062 m de piste pentru biciclete și peste 2000 locuri de parcare( conform [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT]). De altfel, în urbea noastră-a patra din țară cu astfel de construcții, s-a inaugurat recent
" prima parcare supraterană din România care va avea fațadele acoperite cu verdeață" (a declarat primarul [NUME_REDACTAT] și citat de http://adevarul.ro/locale/oradea/foto–parcare-supraetajata-oradea-unica-romania-plantelor-vor-acoperi-exteriorul 1_5367990b0d133766a860f19b/index.html.).
Prin colaborarea tranfrontalieră cu orașul Debrecen municipalitatea orădeană a demarat un proiect rutier ce prevede crearea unei piste de biciclete între Oradea și Berettyoujfalu. Potrivit, http://adevarul.ro/locale/oradea/o-pista-biciclete-lunga-35-kilometri-lega-oradea-berettyoujfalu-1_50ac9f5a7c42d5a6638705f5/index.html care citează surse din administrația [NUME_REDACTAT], "pista va trece prin localitățile Oradea, Borș, Artand, Biharkeresztes, Mezopeterd și Berettyoujfalu, și va avea peste 35 km lungime, din care 13,8 km în [NUME_REDACTAT] Oradea și peste 21 km pe teritoriul Ungariei". Până în prezent au fost construiți 5 km de pistă.(foto 8).
La nivelul spațiului rural, modernizări ale infrastructurii rutiere s-au realizat doar în comunele din imediata apropiere a orașului, traversate de drumurile național-europene:DN1(E60), DN76(E79), DN79(E671).
Foto 8. Pista de biciclete în Oradea și construire ei către Ungaria(sursa:Bihorel.ro)
CAPITOLUL IV
Potențialul economic al [NUME_REDACTAT] Oradea
4.1. Cadrul general. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a beneficiat și beneficiază în continuare de factori favorabili dezvoltării deși, acestia se devedesc destul de vulnerabili pe tremen lung. Este vorba atât de elementele naturale (poziția în vestul țării, în apropiere graniței, altitudinile joase propice practicării agriculturii), cât și de elemetul uman(forță de muncă ieftină, dar cu nivel minim de salarizare, dar destul de ridicat raportat la scara județului și a țării ).
La nivelul [NUME_REDACTAT] Oradea, dacă până în urmă cu 10-15 ani se distigeau două regiuni economice distincte (spațiul urban industrializat și cel rural specializat în agricultură), în prezent întreaga regiune a suferit transformări privind amplasarea obiectivelor economice. Astfel, conform [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], în anul 2009, în regiune erau concentrați peste 67% din agenții economici ai județului Bihor, majoritatea desfășurând afaceri în sectorul serviciilor, industrie și construcții(fig.11)
Fig.11.Structura economiei în [NUME_REDACTAT] Oradea-anul 2009(sursa Asociația ZMO)
Deși zona suferit foarte mult ca urmare a restructurării economiei de după 1990, dar și a crizei ecnomice din ultimii ani, totuși investițiile în parcurile industriale și în construcții au redresat începând cu anul 2011 economia în regiune.Conform datelor, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], în anul 2009, firmele care activau în regiune, au realizat peste 76% din cifra de afaceri a județului, cele mai ridicate venituri fiind înregistrate în Oradea( 60%), restul în mediul rural (comuna Borș detașându-se cu 5% cifra de afaceri din ponderea celorlalte localități rurale).
Activitățile economice cele mai numeroase și profitabile sunt din domeniul comerțului, industriei prelucrătoare, construcții, transport și depozitare. Cel mai mare angajator al județului, "Celestica" își desfășoară activitatea în spațiul metropolitan, în parcul industrial din comuna Borș. [NUME_REDACTAT] Financiar,din 6.03.2014(disponibil pe:http://www.zf.ro/zf-24/cum-arata-economia-din-bihor-judetul-de-unde-vine-cel-mai-mare-grup-alimentar-local-si-unde-motorul-este-alimentat-de-fabrici-de-componente-si-de-pantofi-12205172),care îl citează pe primarul localității, compania canadiană fabrică componente electronice și avea în anul 2012 în jur de 2000 angajați. Alături de cei de la Celestica, mari angajatori mai sunt FaistMekatronic,Plexus(componente electronice), Reropam(încățămine), Emerson(echipamenteelectronice), Selina S.A.(construcții), RDS-RCS (telecomunicații).De altfel, în [NUME_REDACTAT] în ultima perioada se remarcă o reprofilare a firmelor, investițiile în sistemul lohn, fiind înlocuite cu cele din domeniul electronic și de înaltă tehnologie.
4.2.Forța de muncă. Resursele de muncă de care dispune [NUME_REDACTAT] sunt destul de ridicate, raportate la scara națională, regională și județeană.Cea mai importantă pondere în structura resursei umane o reprezintă populația autohtonă, dar nu este de neglijat nici cea venită din alte zone ale jutețului sau ale Regiunii de Nord-Vest.
Rata de ocupare a forței de muncă este superioară celei județene și naționale și este în creștere în ultimii 2-3 ani până spre 75% , deși în perioada 2009-2011 a cunoscut o scădere cauzată de criza economică. Forța de muncă desfășoară activități în agricultură (mai ales cei din spațiul rural), comerț, servicii și industrie.
Peste 106 000 persoane sunt salariate în [NUME_REDACTAT],cei mai mulți în Oradea(90%), iar dintre localitățile suburbane cei mai numeroși angajați sunt în Sânmartin, Borș( peste 2,5% fiecare) și Sântandrei( 1,4%). Un fenomen foarte des întâlnit în România cu care se confruntă și salariații bihoreni este angajarea fără forme legale, de aceea se estimează că numărul celor din câmpul muncii este mult mai mare."Din analiza datelor rezultă că, în anul 2013, 7,84 % din totalul angajatorilor controlați reprezintă angajatorii care foloseau forța de muncă fără a avea întocmite forme legale de angajare. 1,05 % din numărul total de salariați ai angajatorilor controlați reprezintă persoane care lucrau fără a avea încheiate contracte individuale de muncă”, a precizat [NUME_REDACTAT], inspectorul șef al ITM Bihor, într-un interviu pentru Bihon online(disponibil pe http://www.bihon.ro/inca-se-poarta-munca-fara-forme-legale/1380274). Angajatorii care ofereau locuri de muncă fără forme legale sunt de obicei din industria textilă și încălțămintei, alimentație publică (baruri, restaurante), prestări servicii( transporturi rutiere).
Cei mai bine plătiți salariați din spațiul metropolitan, în anul 2011,conform datelor [NUME_REDACTAT] de Statistică, sunt cei din domeniul financiar-bancar și asigurări, producerea și distribuția energiei electrice și termice (peste 2000lei net/ lunar), apărare și administrație publică (peste 1500 lei net/lunar), iar cei mai puțini bani primesc cei din comerț, hoteluri și restaurante, servicii administrative (sub 850 lei net/lunar).Totodată, din aceeași sursă, reiese că salariul mediu net în județul Bihor în primul trimestru al anului 2014 a fost de peste 1200 lei/lunar (disponibil pe http://www.bihor.insse.ro/phpfiles/comunicat%20de%20presa%20276_23.05_efs.pdf).
În ceea ce privește șomajul, județul Bihor se află în primele 5 județe ale țării în care rata somajului este sub media națională. Din datele statistice județene reiese că în ultimii 10 ani șomajul în județul Bihor a urmat aceeași evoluție națională: de la cea mai scăzută valoare, în 2004( 2,1%) crescut până în 2010 la 5,9% ca urmare a crizei ce afectat majoritatea ramurilor economice, iar din 2011 înregistrează o nouă curbă descendentă, ajungând în 2013 la 2,8%.
Șomajul a avut aceeași evoluție și în [NUME_REDACTAT] Oradea: dacă pe parcursul anului 2010 numărul mediu al șomerilor a fost de aproximativ 4700 persoane, în anul 2013 acesta a ajuns la circa 2800 persoane (fig.12).De asemenea, din numărul total al șomerilor cei mai mulți provin din mediul urban( peste 70%), iar dintre localitățile rurale, ponderea cea mai insemnată se întâlnește în Sânmartin și Ineu.(tabel 7)
Fig.12 Evoluția numărului de șomeri în [NUME_REDACTAT] Oradea 2010 și 2013
sursa Z.M.O și prelucrarea autorului
Tabel 7.Numărul șomerilor în unitățile administrative ale Z.M.O- în 2013 (Sursa AJOFM Bihor)
4.3.Activitățile economice sunt variate, municipiul Oradea și spațiul său metropolitan realizând circa 70% din producția industrială a județului. Deși foarte multe din unitățile industriale mari prezente în zonă până în 1990 au dispărut( Alumina,Sinteza, Înfrățirea, [NUME_REDACTAT]), locul lor a fost luat de întreprinderi mici mici și mijlocii. În prezent, în [NUME_REDACTAT] Oradea cele mai multe firme active sunt în domeniul serviciilor(peste 40%), comerț(peste 35%), construcții și alte activități industriale( peste 20%).
4.3.1. Agricultura în această regiune beneficiază de o favorabilitate ridicată a factorilor naturali: soluri cu fertilitate destul de ridicată, climat optim culturii plantelor. Cum cea mai mare parte a regiunii se regăsește în treapta de câmpie, este evident faptul că ponderea cea mai însemnată o au terenurile agricole( aproape 70%), dintre acestea arabilul ocupă mai mult de jumătate din fondul funciar, iar pășunile și fânețele circa 15%. Cândva regiune pomicolă și viticolă importantă din partea de vest a țării, spațiul rural din apropierea municipiului Oradea,în prezent, nu mai deține decât 2% terenuri cu vii și livezi. Terenurile arabile sunt folosite pentru cultura porumbului, grâului, cartofului, florii soarelui și leguminoaselor (ceapă, varză), produse agricole destinate cu precădere consumului propriu și mai puțin comercializării.Conform datelor furnizate de Direcția pentru Agricultură și [NUME_REDACTAT] Bihor,în anul 2011, în [NUME_REDACTAT] erau înregistrați 8 producători agricoli(tabel 8).
Tabel 8. Principalele firme din agricultură prezente în [NUME_REDACTAT] Oradea( Sursa ANAF 2011)
Terenurile aferente orașului și comuna Paleu dețin peste 95% din viile și livezile [NUME_REDACTAT]. Acestea sunt plantate cu pruni, nectarine, caise, vișine.[NUME_REDACTAT] Z.M.O, în anul 2011 în spațiul metropolitan funcționau 9 amenajări piscicole, pe o suprafață de 154 hectare, cele mai multe avnd rol de crescătorie pentru specii de crap, fitofag, caras, somn.
4.3.2.Industria și construcțiile. În ultima jumătate de secol,Oradea s-a dezvoltat ca un mare centru industrial al țării aici funcționând fabrici ale industriei constructoare de mașini, chimice, ușoare( pielărie, confecții, încălțăminte), alimentară, metalurgie neferoasă( alumina). După 1990, restructurarea economică și economia de piață au dus la dispariția unora dintre aceastea (Înfrățirea, Alumina,Sinteza) sau la restructurarea altora.
Însă, apropierea de granița de vest a țării, accesul facil la rutele comerciale, forța de muncă specializată și ieftină au fost factori ce au favorizat orientarea investitorilor străini către această regiune. [NUME_REDACTAT] Z.M.O, în anul 2009, în regiune erau înregistrate peste 63% din unitățile industriale ale județului, care realizau 62% din cifra de afaceri a industriei bihorene.
În prezent industria din regiune este susținută de unități economice de mici dimensiuni: microîntreprinderi(până la 9 angajați)-dețin cea mai mare pondere, întreprinderi mici(10-49 angajați), întreprinderi mijlocii( 50-249 angajați). Întreprinderile mari cu peste 250 angajați sunt foarte puține.
Profilul firmelor se încadrează într-o gamă variată de domenii industriale. După valoarea cifrei de afaceri cele mai importante sunt cele din industria electronică și electrotehnică, industria energiei electrice și termice, industria alimentară, industria pielăriei. De altfel, acestea sunt și marile întreprinderi care activează în [NUME_REDACTAT] Oradea. Acestora li se adaugă altele din industria chimică( mase plastice), materialelor de construcții, textilă, mobilă.
Unul din domeniile care a impulsionat economia județului Bihor și implicit a [NUME_REDACTAT] este sectorul TIC format din două ramuri: producție de componente și servicii TIC. După cum se precizează în "Strategia de dezvoltare durabilă a județului Bihor 2014-2020", acest sector industrial a plasat județul Bihor pe primul loc în țară ca număr de salariați și cifră de afaceri în fabricarea calculatoarelor și echipamentelor periferice. Din același document (disponibil pe http://www.cjbihor.ro/pdf/Analiza%20diagnostic.pdf), care folosește surse ANAF pentru anul 2011, reiese că, în topul firmelor din domeniu prezente în județul Bihor , primele 10 ca cifră de afaceri sunt localizate în arealul metropolitan Oradea.(tabel 9)
Tabel 9.Principalele firme din sectorul TIC prezente în Z.M.O( Sursa ANAF 2011)
Majoritatea acestor firme funcționează în municipiul Oradea, în timp ce, în mediul rural comunele Borș, Sântandrei și Biharia se remarcă prin prezența activităților industriale.
Unul din motoarele economiei județului și implicit al regiunii metropolitane l-a reprezentat sectorul construcțiilor.Acesta a cunsocut o evoluție accelerată până la jumatatea deceniului trecut, după care, datorită crizei economice din anii 2008-2010, cunoaște o decădere masivă. Avântul acestui sector s-a produs în mare parte ca urmare a construcțiilor civile, reprezentate în principal de ansamblurile rezidențiale apărute după anul 2000.
4.3.3.Comerțul și serviciile au o pondere importantă în balanța veniturilor realizate de economia [NUME_REDACTAT] asta și pentru că în Oradea și spațiul său adiacent s-au deschis supermarketuri ale unor retaileri importanți la județean, național și internațional ce comercializează bunuri de larg consum(Selgros, Metro, Carrefour, Auchan, Billa, Novaeuro, Profi, Lidl, Kaufland, TreiG) sau materiale de construcții și bricolaj( Practiker, Bricostore, Obi, Arabesque, Jysk).De altfel, în [NUME_REDACTAT] își desfășoară activitatea circa 70% din firmele din domeniu.
În ceea ce privește produsele de larg comsum, retailerii prezenți în zonă sprijină producătorii locali(în special cei din sectorul agricol), prin comercializarea produselor marca "Fabricat în România".
Dintre serviciile oferite de firmele din domeniu cele mai numeroase au ca specific al activității transportul și depozitarea, activitățile profesionale, științifice și tehnice (contabilitate, geodezie și cadastru, consutanță juridică), hoteluri și restaurante, comunicații, tranzacții imobiliare.
4.3.4.Turismul. Resursele turistice naturale (ape geotermale), istoria municipiului, poziția geografică(care-i conferă rol de nod turistic între spațiul național și cel european) sau infrastructura specifică sunt factori care au contribuit la dezvlotarea turismului în [NUME_REDACTAT] Oradea.
4.3.4.1.Infrastructura turistică. [NUME_REDACTAT] beneficiază de peste 60 unități de cazare amplasate în principal în comuna Sânmartin(circa 50%) dar și în Oradea, Borș, Biharia, și sunt reprezentate de hoteluri și pensiuni agroturistice( cele mai numerose), moteluri, hosteluri și pensiuni turistice. Acestea ofereau peste 86% din capacitatea de cazare din întreg județul Bihor în anul 2010 (conform Asociației ZMO). Capacitatea de cazare cea mai importantă se află pe teritoriul comunei Sânmartin , unde se regăsesc stațiunile balneoclimaterice [NUME_REDACTAT] și 1 Mai ( peste 70 conform Asociației ZMO), urmată de Oradea cu circa 22% din locurile de cazare funcționale.
4.3.4.2 Tipuri de turism și resurse turistice.
CAPITOLUL VII
Aspecte metodico -didactice
7.1. Direcții de modernizare a conținutului învățământului și de adaptare a acestuia la realitatea socio-profesională
7.1.1. Direcții de organizare a conținutului. Direcția de organizare monodisciplinară are la bază criteriul de diviziune clasică în discipline cu caracter științific (matematică, fizică, chimie, biologie etc.), umanist (literatură, filosofie, sociologie, istorie etc.) și discipline cu caracter tehnic. Această organizare centrează activitatea profesorului mai mult pe disciplina pe care o predă și mai puțin pe activitatea și dezvoltarea intelectuală a elevului, permițând transferul pe o axă verticală.
Direcția interdisciplinară are un caracter deschis restructurărilor și inovării conținuturilor, permițând transferul acestora pe o axă orizontală: transferul între mai multe domenii învecinate, transferul între mai multe teme sau probleme studiate; transferul de metode și strategii de cercetare științifică, transferul de concepte între discipline. Interdisciplinaritatea realizează coordonarea la un nivel superior a două discipline, în cadrul cărora semnificațiile interacționează și se completează reciproc, putând într-un anumit context să ajungă la un conținut comun integrat sub forma disciplinelor de graniță (biochimie, tehnică, psihopedagogie).
Direcția transdisciplinară realizează coordonarea multinivelară a unor discipline sau chiar a conținutului învățământului în diversitatea lui, pentru realizarea unor obiective și a unui ideal educativ comune.
Direcția pluridisciplinară pornește de la ideea juxtapunerii unor discipline, realizându-se o cooperare fără coordonare a mai multor discipline, fiecare dintre acestea păstrându-și specificul și realizând conlucrarea în jurul unor probleme (cunoștințe din fizică, chimie și biologie pentru studiul problemei alimentației).
Predarea integrată a disciplinelor presupune contopirea conținuturilor a două sau mai multe discipline, într-un sistem informațional unitar, formându-se o singură disciplină integrată (biochimia, ingineria genetică, informatica, cibernetica).
Predarea modulară a conținuturilor vizează pregătirea elevilor și integrarea lor socio-profesională. Modulul din viziunea științei sistemelor, este un element autonom care îndeplinește o anumită funcție și care se poate integra într-un sistem format din elemente similare (modulare). În acest context învățământul – ca sistem este organizat pe grade și profile de învățământ; anul școlar este organizat pe clase, ani de studii, semestre; toate acestea determină anumite module de conținut al învățământului. Conținutul învățământului este organizat pe discipline (obiecte) de învățământ, care sunt module de conținuturi.
Organizarea modulară presupune, pe de o parte accentuarea diversificării instrucției și educației, răspunzând într-o mai mare măsură posibilităților individuale ale elevilor și diviziunii sociale a muncii iar pe de altă parte intensificarea corelațiilor între module. Optica modulară vizează organizarea sistemului de învățământ la scara întregii societăți, asigurându-se condiții optime valorificării resurselor umane de care dispune societatea.
7.1.2. Sensul actual al modernizării învățământului. Modernizarea învățământului include atât sistemul de învățământ, precum și procesul de învățământ. Sistemul oferă cadrul instituțional al desfășurării procesului de învățământ, iar acesta, la rândul său, urmează să asigure condițiile necesare în vederea materializării obiectivelor acțiunii educaționale. Orice modificare sau intervenție asupra sistemului se va repercuta asupra procesului de învățământ, și invers, adică asupra calității pregătirii forței de muncă. Modernizarea învățământului se plasează, deci, la intersecția dintre comanda socială și integrarea în viața activă a ceea ce el produce sub forma forței de muncă.
Modernizarea este un proces logic, constituit dintr-un ansamblu de acțiuni ce vizează realizarea unei concordanțe a învățământului cu cerințele societății în general, cu transformările fundamentale care au loc în viața socială, în economie, în știință și tehnologie, în cultură în mod special. Modernizarea urmărește reducerea acestui decalaj care există între alți factori de natură socială și politică. Acțiunii de modernizare îi revine sarcina de a depista mijloacele pedagogice indispensabile perfecționării educației și a transformării ei într-o forță motrice de dezvoltare a societății. Modernizarea nu reprezintă un atribut propriu al învățământului contemporan, învățământul fiind supus în mod continuu unor transformări, perfecționări sau inovări, deosebirile manifestându-se pe linia sarcinilor cu care este confruntată modernizarea, a mijloacelor propuse pentru rezolvarea lor și a condițiilor oferite pentru transpunerea în practică a dezideratelor modernizării.
Modernizarea a devenit, în zilele noastre, o latură a politicii statutului în domeniul învățământului, o preocupare fundamentală a organelor centrale de decizie, o problemă ce concentrează eforturile diverselor categorii de specialiști: pedagogi, economiști, sociologi, psihologi, filozofi etc. Învățământul și modernizarea devin un tot unitar astfel încât numai un învățământ modernizat poate deveni un factor important al accelerării ritmului progresului social.
Finalitatea modernizării, adaptarea învățământului la cerințele societății, nu epuizează și nu poate explica mecanismele sale interne, articulațiile și resorturile pedagogice care în cele din urmă stau la baza acestei finalități.
7.1.3. Conținutul învățământului tehnic.Trecerea la economia de piață, noile exigențe impuse de aceasta, restructurarea și reorientarea anumitor societăți comerciale cu activități productive determină o responsabilitate sporită a școlii tehnice în formarea și perfecționarea specialiștilor într-o profesie. Pe de altă parte, accelerarea progresului științific și tehnologic reclamă intervenția statului în reorganizarea învățământului tehnic, avându-se în vedere influența pe care acesta o exercită asupra nivelului de dezvoltare economică.
Competența profesională a absolvenților liceelor de specialitate, școlilor de maiștri și ai școlilor profesionale este asigurată prin instruirea lor continuă și progresivă, pornind de la problemele generale spre cele specifice unui grup de meserii. În cadrul disciplinelor tehnice, obiectul de studiu îl reprezintă realitatea tehnică din domenii determinate de activitatea social-utilă. Realitatea tehnică este constituită, la rândul său, din: unelte, dispozitive, aparate, instalații, utilaje, procese, operații, materiale etc. Toate acestea sunt folosite în cadrul unei acțiuni definite, ce se desfășoară într-un mediu uman, economic și ambiant determinat, și presupun cunoașterea tuturor procedeelor, a metodelor folosite și a principiilor ce fundamentează și organizează realitatea tehnică.
Trăsătura esențială, definitorie a realității tehnice este calitatea acesteia de a fi o realitate construită, inventată. Nici un fenomen tehnic nu e dat, nu apare natural. Prin procesele tehnologice, gândirea exprimă în modul cel mai evident trecerea de la știința faptelor la tehnica efectelor, de la relații de cauzalitate la relații de consecințe și reglare.
Aceste trăsături, ce caracterizează cunoașterea și activitatea tehnică, vor deveni, în plan didactic, obiective ale activității de predare – învățare și presupun folosirea, cu precădere, a metodelor euristice de predare – învățare.
Instruirea tehnică este concretizată prin mai multe forme de învățământ, în funcție de nivelul și specificul învățământului, și anume:
a)educația tehnologică, prin intermediul căreia elevii au posibilitatea să cunoască realitatea tehnică în etapa actuală, să-și însușească elementele de bază teoretice, tehnice și tehnologice ale diferitelor procese productive și să se orienteze spre profesiunea (meseria) corespunzătoare, atât în funcție de capacitățile, aptitudinile și interesele lor, cât și de cerințele pieței forței de muncă;
b)învățământul complementar, care are ca obiectiv pregătirea pentru meserii de complexitate redusă;
c)învățământul profesional, ce urmărește dobândirea unei calificări pentru meserii de complexitate ridicată;
d)învățământul liceal tehnologic sau de specialitate, urmărește asigurarea cunoștințelor științifice, de specialitate și culturale necesare continuării studiilor superioare sau a pregătirii într-o meserie de complexitate ridicată.
e) învățământul postliceal și de maiștri continuă specializarea complexă pentru o meserie sau un grup de meserii înrudite, dobândite anterior.
f) învățământul superior tehnic asigură cunoștințele necesare activității de cercetare, proiectare și coordonare în diferite domenii tehnice.
Planificarea disciplinelor de învățământ (obiectelor de studiu) și ordonarea lor pe ani de studii se face în funcție de meseria în care se pregătesc elevii și de gradul de învățământ (profesional, liceal sau postliceal) și este concretizată în planurile de învățământ. Acestea au în vedere mai multe aspecte și anume: diferențierea cunoștințelor pe obiecte de studiu, stabilirea relațiilor între discipline, împărțirea disciplinelor în: fundamentale (de cultură generală), de specialitate și de instruire practică.
Disciplinele de cultură generală conțin cunoștințe fundamentale din domeniile principale de activitate, având în vedere: pregătirea umanistă și socială și pregătirea științifică de bază;pregătirea generală are ca obiectiv de bază dezvoltarea facultăților intelectuale ale elevilor, precum și dezvoltarea cunoștințelor necesare pentru înțelegerea conținutului pregătirii tehnice și de formare profesională.
Disciplinele de specialitate cuprind cunoștințe restrânse la un domeniu de activitate, asigurând o cunoaștere mai profundă a acestuia. Cultura generală și specializarea nu se exclud, ci se completează, facilitând policalificarea.
Instruirea practică vizează, în principal, aspectele profesionale și dezvoltarea aptitudinilor la elevi.
7.2. Procesul instructiv – educativ în învățământul profesional și tehnic
7.2.1.Particularitățile procesului instructiv-educativ în învățământul profesional și tehnic. Aceste particularități decurg din Legea învățământului și sunt de evidențiat următoarele:
caracterul demografic al învățământului;
gratuitatea învățământului de stat;
finanțarea de la bugetul de stat și de la cele locale;
poate fi finanțat și de către agenți economici;
poate fi susținut prin burse, credite, taxe, donații, sponsorizări, surse proprii etc;
rețeaua unităților de învățământ de stat este organizată și aprobată de [NUME_REDACTAT] și Cercetării și concordă cu dinamica demografică și cu necesitățile de formare profesională actuale și de perspectivă;
[NUME_REDACTAT] și Cercetării, prin consultarea factorilor interesați în organizarea unor forme și tipuri specifice de învățământ, răspunde de elaborarea planului de învățământ, programelor analitice și manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar;
școlile profesionale organizează, la cererea agenților economici și a instituțiilor publice sau particulare, pe bază de contract, cursuri de calificare și de reconversie profesională;
– planurile de învățământ cuprind disciplinele obligatorii, opționale și facultative; ponderea ultimelor două crește în clasele finale;
– se utilizează numai manuale școlare aprobate de [NUME_REDACTAT] și Cercetării; se pot utiliza manuale alternative, cadrul didactic având dreptul de a recomanda elevilor unul dintre manuale;
– obiectivele specifice, avute în vedere la elaborarea procesului instructiv – educativ, se stabilesc prin standarde aprobate de [NUME_REDACTAT] și Cercetării.
7.2.2.Tendințele actuale de modernizare a învățământului profesional și tehnic.
Obiectivele principale ale reformei învățământului profesional și tehnic sunt:
-formarea unor competențe profesionale stabilite prin standarde de pregătire profesională, recunoscute pe plan mondial;
-formarea unor personalități deschise, adaptabile ușor și rapid la cerințele vieții sociale, în continuă schimbare;
-formarea unor competențe profesionale polifuncționale care să asigure posibilitatea integrării rapide în cadrul unor activități conexe cu cea de bază, având în vedere tendințele pe plan mondial de automatizare a fabricației;
-inițierea în cunoașterea și însușirea unor limbaje tehnice specifice utilizării din ce în ce mai mult a calculatoarelor în activitatea productivă și în alte activități;
-dezvoltarea responsabilității și crearea abilităților necesare pentru realizarea produselor de calitate, competitive;
-înțelegerea raportului dintre progresele tehnologiilor și mediul înconjurător, cultivarea la elevi și conștientizarea acestora pentru un comportament civilizat bazat pe respectarea unor norme ecologice
În conformitate cu cerințele diverșilor parteneri și cu condițiile existente, pregătirea profesională se poate realiza în două moduri:
-pregătirea inițială a elevilor și formarea lor profesională în totalitate în școală, la nivelul unei economii performante dar care implică costuri mari;
-pregătirea elevilor în școală pentru formarea tehnică inițială și în parteneriat cu agenții economici pentru formarea profesională specifică.
7.2.3 Noul curriculum național. Componente ale curriculum-ului.După anul 1990 reforma curriculară a cunoscut mai multe etape de desfășurare și sistematizare. Conceptul central cel de [NUME_REDACTAT] a devenit activ începând cu anul 1997, în condițiile creșterii gradului de coerență a implementării deciziilor de politică educațională, vizând schimbări pe termen scurt, mediu și lung.
În condițiile aplicării noului curriculum național, liceul capătă noi dimensiuni, acestea reflectându-se în direcțiile inovatoare ale proiectării ale proiectării curriculare care sunt:
-focalizarea pe achiziții finale ale învățării;
-accentuarea dimensiunii acționate în formarea personalității elevului;
-definirea clară a ofertei școlii în raport cu interesele și aptitudinile elevului, precum și cu așteptările societății.
În cadrul reformei învățământului românesc componenta curriculară ocupă un loc central, ca și în celelalte țări care au parcurs sau parcurg acest proces. Elaborarea noului curriculum școlar trebuie să răspundă în mod adecvat la cerințele societății în continuu proces de transformare. În cadrul componentei curriculare, cea mai mare importanță o prezintă curriculum-ul nucleu și curriculum-ul la decizia școlii, precum și raporturile dintre acestea. Legat de cele două componente și în interacțiune cu acestea, se disting standardele de performanță.
Curriculum-ul național este un curriculum cu grad ridicat de flexibilitate, care oferă un spațiu mai amplu structurării treptate a parcursurilor individuale de învățare. Cu aceste atribute, curriculum-ul național răspunde intereselor și nevoilor individuale ale fiecărui elev în parte.
A. Curriculum-ul nucleu (70%) definit ca un curriculum de bază sau trunchi comun, este elaborat de [NUME_REDACTAT] pentru Curriculum și avizat de M.E.C. este unicul sistem de referință pentru toate tipurile de evaluare și de examinare externă din sistem și trebuie consemnat în standardele de performanță ale elevilor.
B. Curriculum-ul le decizia școlii (30%) vizând segmentul opțional al disciplinelor obligatorii și disciplinele opționale ca atare, este elaborat la nivelul școlii. El oferă o paletă foarte largă de posibilități cu care școala poate construi variante multiple, ce se înscriu, principial în următoarele direcții:
-extinde curriculum-ul nucleu, urmând sugestiile oferite de autoritatea centrală;
-aprofundează curriculum-ul nucleu;
-optează pentru activități intertransdisciplinare pe care le consideră motivate în cadrul comunității căreia îi aparține (activități variate desfășurate sub forma proiectelor, microcercetării etc.).
Curriculum-ul la decizia școlii face obiectul evaluării interne formative și sumative.Avantajele acestui mod de organizare curriculară sunt:
-descongestionarea materiei;
-creșterea posibilităților de opțiune;
-asigurarea parcursurilor individuale de învățare,în funcție de interese, motivație și capacități;
.creșterea autonomiei unităților școlare în a-și determina propriul curriculum;
-posibilitatea utilizării flexibile a segmentului de 30% în funcție de nevoile locale de educație și formare;
-obligativitatea stabilirii unor standarde coerente de performanță.
C. Standardele de performanță vizează sfârșitul unui nivel de școlaritate și pornesc de la obiectivele/competențele și conținuturile circumscrise la nivelul fiecăruia dintre curriculum. Standardele de performanță oferă posibilitatea de a evalua calitatea curriculum-ului național și a curriculum-ului la decizia școlii precum și criterii clare pentru evaluarea procesului de învățământ concrete ale elevilor.
Standardele de performanță sunt formulări, în termen de comportamente observabile a ceea ce știu elevii și ce pot să facă în contextul curriculum-ului parcurs. Acestea descriu ceea ce trebuie performat (realizat) de către elevi și ce pot să facă în contextul curriculum-ului parcurs. Acestea descriu ceea ce trebuie realizat de către elevi după parcurgerea unei etape de formare. În ceea ce privește nivelurile la care sunt formulate, acestea pot deveni nivelurile de performanță minim acceptabile, pe cele ale performanței optime sau de excelență.
Din perspectiva evaluării și examinării, standardele de performanță sunt formulări care reflectă următoarele principii:
-au în vedere performanța realizată, demonstrată „activată” în și prin situația reală de evaluare și examinare;
-reflectă acea parte a curriculum-ului care a fost atinsă „cu adevărat” și într-un mod relevant, capabil „să lase urme” în mentalul elevului pe parcursul procesului său de formare;
-reflectă ceea ce elevul știe și poate să facă sau este capabil să comunice despre ceea ce poate să facă;
-echilibrul dintre nivelul de generalitate și cel de specificitate al formulării acestor standarde de performanță este dat de relația specifică dintre standarde și obiectivele de evaluare, fiecare sistem educațional impunând propria sa viziune în această perioadă.
D. Planul de învățământ este documentul oficial cel mai elaborat deoarece el reflectă nu numai concepția pedagogică, didactică complex constituită, ci și politica învățământului. El este supus evaluării după anumite criterii: actualitatea concepției, ponderea disciplinelor, corelarea lor reciprocă, eficiența opțiunilor pe trepte și profiluri, integrarea disciplinelor, ordonarea lor, gradul de solicitare ale elevilor, continuitatea între cicluri, stabilitatea, posibilitatea de reglare, deschiderea de alternative.
Statutul planului de învățământ proiectat în țara noastră este de tip semidescentralizat datorită trăsăturilor sale:are o componență care ține de decizia autorităților centrale (numărul de ore la unele discipline de bază este fixat de minister) și alta, care depinde integral de școală (de exemplu numărul de ore la disciplinele facultative, opționale și la unele dintre disciplinele de bază se decide la nivelul școlii).
Ciclurile curriculare actuale au obiective diferite, integrate armonios în funcție de finalitățile liceului.
Ciclul de observare și orientare (clasele a VII-a , IX-a) are ca obiectiv major orientarea în vederea optimizării opțiunii școlare și profesionale ulterioare. El vizează:
-descoperirea de către elev a propriilor afinități, aspirații și valori în scopul construirii unei imagini de sine pozitive;
-formarea capacității de analiză a nivelului de competență prin învățare, în scopul orientării spre o anumită conduită profesională;
-dezvoltarea capacității de comunicare, folosind diferite limbaje specializate;
-dezvoltarea capacității de gândire independentă.
Ciclul de aprofundare (clasele a X-a și a XI-a) are ca obiectiv major adâncirea studiului în profilul și specializarea aleasă, asigurând, în același timp, o pregătire generală pe baza opțiunilor din celelalte arii curriculare. El vizează:
-dezvoltarea competențelor cognitive ce permit relaționarea informațiilor din domeniile înrudite ale cunoașterii;
-dezvoltarea competențelor socio-culturale ce permit integrarea activă în diferite grupuri sociale;
-formarea unei atitudini pozitive și responsabile față de acțiunile personale cu impact asupra mediului social;
-exersarea imaginației și creativității ca surse ale unei vieți personale și sociale de calitate.
Ciclul de specializare (clasa a XII-a) are ca obiectiv major pregătirea în vederea integrării eficiente în învățământul universitar de profil sau pe piața muncii. El vizează:
-dobândirea încrederii în sine și construirea unei imagini pozitive asupra reușitei personale;
-luarea unei decizii adecvate în contextul mobilității condițiilor sociale și profesionale;
-înțelegerea și utilizarea modelelor de funcționare a societății și de schimbare socială.
Programa școlară detaliază planul de învățământ la nivelul disciplinelor și claselor, preluându-i elementele de concepție.
Disciplinele opționale.Sunt prevăzute următoarele tipuri de opțional pentru licee:
-opționalul derivat dintr-o disciplină studiată reprezentând aprofundări ale conținutului din programele școlare;
-opționalul ca teme sau capitole ale unei discipline, care nu sunt incluse ca atare în programa de trunchi comun (curriculum extins);
-opționalul ca disciplină care apare în trunchiul comun la alte specializări;
-opționalul ca altă disciplină decât cele menționate în cadrul ariei;
opționalul ca temă integratoare pentru mai multe arii curriculare
Opționalul de curriculum aprofundat
-aprofundare
-opțional derivat dintr-o disciplină studiată reprezentând aprofundări ale conținutului din programele școlare.
Are aceleași competențe generale ca și programe de trunchi comun. Pentru anumite competențe specifice ale programei de trunchi comun se vor proiecta conținuturi noi care vor conduce la aprofundarea competențelor respective.
Putem identifica două situații distincte:
1.numărul de ore din trunchiul comun este mai mic ca numărul maxim de ore (4 ore/săptămână):-se pot studia temele indicate cu (*) din programa de trunchi comun de la alte specializări;
-se pot proiecta conținuturi noi care contribuie la aprofundarea competențelor specifice respective;
-se pot alege numai o parte din conținuturile indicate cu (*), pe lângă care se pot propune conținuturi noi care să ducă la aprofundarea competențelor specifice alese.
2. numărul de ore din trunchiul comun este maxim – (*) sunt obligatorii.
Competențele specifice sunt cele din programa de trunchi comun (altele decât cele vizate de temele *).Conținuturile proiectate sunt noi și vor conduce la aprofundarea competențelor specifice respective. Programa de opțional de curriculum aprofundat cuprinde competențele specifice respective.
Opționalul de curriculum extins
-extindere
-opțional ca teme sau capitole ale unei discipline, care nu sunt incluse ca atare în programa de trunchi comun.
Pornind de la competențele generale ale disciplinei (definite în programa de trunchi comun), se vor deduce noi competențe specifice care vor fi formate prin operarea cu noi conținuturi ce vizează teme, capitole care nu sunt cuprinse în programa de trunchi.
Noile competențe specifice sunt corelate cu acelea ale programei de trunchi comun. Se realizează planificarea separată. Programe pentru acest tip de opțional cuprinde: argument, competențe, conținuturi, sugestii metodologice și bibliografie. Nu se trec valori și atitudini, acestea fiind aceleași cu cele din programe de trunchi comun.
Opțional ca disciplină nouă
Se vor identifica teme, capitole, unități de conținuturi noi cu care operează respectiva disciplină. Trebuie specificat că acest tip de opțional are competențe specifice noi, acestea fiind corelate cu conținuturi noi. Se realizează planificarea separată. Programa pentru acest tip de opțional cuprinde: argument, conținuturi (diferite de cele ale programei de trunchi comun), valori și atitudini, sugestii metodologice și bibliografie.
Opțional ca temă integratoare
Unitățile de conținut vor cuprinde informații din mai multe discipline (domenii) iar competențele vizate vor fi, în general competențe de integrare și transfer.
Se disting două variante:- opțional ca temă integratoare pentru o anumită arie curriculară;
– opțional ca temă integratoare pentru mai multe arii curriculare;acest tip de opțional are competențe specifice complexe noi și conținuturi interdisciplinare noi.
7.2.4. Stabilirea competențelor
7.2.4.1. Structura competențelor.Competențele se definesc, în general, ca ansambluri structurate de cunoștințe și deprinderi dobândite prin învățare. Ele permit identificarea și rezolvarea unor probleme specifice în contexte diverse..Pentru elaborarea programelor școlare s-au definit competențe generale și competențe specifice..Competențele generale au un grad ridicat de generalitate și complexitate. Ele se definesc pe obiect de studiu și se formează pe durata învățământului liceal/profesional. Competențele specifice se definesc pe obiect de studiu și se formează pe durata unui an școlar. Ele sunt deduse din competențele generale, fiind etape în dobândirea acestora.
Din perspectiva achizițiilor concrete ale elevului, anumite competențe pot să fie social determinate, ca un răspuns la nevoile concrete ale comunității în care funcționează școala, iar relația școală parteneri sociali poate avea efect de creștere a transparenței actului didactic în cadrul școlarității neobligatorii.
Din perspectiva psihologiei, se integrează ultimele progrese înregistrate de științe cognitive, potrivit cărora manifestarea competenței înseamnă mobilizarea cunoștințelor corespunzătoare și a unor scheme de acțiune exersate și validate anterior. Acțiunea competentă a individului într-o situație dată înseamnă capacitatea de a mobiliza resurse mentale adecvate (cunoștințe, deprinderi etc), de a face transferuri de la alte situații similare sau relevante și de a aplica toate aceste resurse la locul și la timpul potrivit, în cadrul unui exercițiu permanent de adaptare.
Din perspectiva predării, profesorul devine organizator al unor experiențe de învățare relevante pentru elevi și poate spori această relevanță prin utilizarea unui larg evantai de instrumente și resurse didactice. Problematizarea, lucrul pe proiecte devin puncte de reper ale predării.
Se accentuează latura pragmatică a aplicării curriculum-ului: profesorul face legătura directă și evidentă între ce se învață și de ce se învață.
Modelul proiectării curriculare de la învățământul general a condus în practică la o separare între conținuturi și obiective (accent pus pe aspectul informativ al manualelor). Această structură curriculară devine mai accesibilă pentru profesori, permițând identificarea rapidă a unor modalități didactice concrete de transpunere a programei în practica școlară.
Învățarea devine un proces clar orientat care sporește motivația pentru acțiune; competențele angajează achizițiile anterioare ale elevului iar posibilitatea concretă de a realiza anumite lucruri, ca urmare a formării competenței, crește motivația pentru învățare.
Acest mod de proiectare curriculară asigură o orientare mult mai directă spre evaluare. Legătura dintre curriculum și evaluare devine mai transparentă și mai eficientă. Evaluarea devine explicit formativă și se poate face în situații reale. Nivelul competenței este ușor de evaluat prin stabilirea unor seturi de criterii/indicatori de performanță. În acest mod, se trece de la asigurarea egalității șanselor de acces către agenții educaționali implicați: părinți, autorități locale, sponsori.
7.2.4.2. Derivarea competențelor.În demersul de stabilire a competențelor s-a avut în vedere interacțiunea dintre domeniul didactic – respectiv ariile curriculare, domeniul socio-economic – respectiv pregătirea pentru piața muncii și domeniul de cunoaștere – concretizat în școală printr-un obiect de studiu.. Pentru a asigura o acoperire cât mai largă a obiectelor de studiu, s-a pornit de la o diferențiere cât mai fină a etapelor unui proces de învățare. Se au în vedere următoarele șase etape vizând structura operațiilor mentale: percepție, interiorizare, construire de structuri mentale, transpunere în limbaj, acomodare internă, adaptare externă. Acestora le corespund categorii de competențe organizate în jurul câtorva verbe definitorii:
-receptarea, care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaționale:
-identificarea de termeni, relații, procese;
-observarea unor fenomene, procese;
-perceperea unor relații, conexiuni;
-nominalizarea unor concepte;
-culegerea de date din surse variate;
-definirea unor concepte.
Prelucrarea primară a datelor, care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaționale: -compararea unor date și stabilirea unor relații;
-calcularea unor rezultate parțiale;
-clasificări de date;
-reprezentarea unor date;
-sortarea – discriminarea;
-investigarea, descoperirea, exploatarea;
-experimentarea.
Algoritmizarea, care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaționale:
-reducerea la o schemă sau model;
-anticiparea unor rezultate;
-reprezentarea datelor;
-remarcarea unor invarianți;
-rezolvarea de probleme prin modelare și algoritmizare.
Exprimarea, care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaționale:
-descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene;
-generarea de idei, concepte, soluții;
-argumentarea unor enunțuri;
-demonstrarea.
Prelucrarea secundară (a rezultatelor), care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaționale:-compararea unor rezultate, date de ieșire, concluzii;
-calcularea, evaluarea unor rezultate;
-interpretarea rezultatelor;
-analiza de situații;
-elaborarea de strategii:
-relaționări între diferite tipuri de reprezentări între reprezentare și obiect.
Transferul,care poate fi concretizată prin următoareleconcepte operaționale: aplicarea; generalizarea și particularizarea ;integrarea; verificarea; optimizarea; transpunerea și negocierea; adaptarea și adecvarea la context.
7.2.5. Metodologia și tehnologia instruirii.Metodologia instruirii studiază natura și funcțiile metodelor de învățământ, clasificarea lor, precum și relația cu celelalte componente ale procesului de învățământ.
Metodele de învățământ sunt modalități de organizare și conducere a procesului de predare-învățare și evaluare a performanțelor școlare în funcție de obiectivele cadru și de referință.
Metoda didactică este constituită din mai multe procedee care, în anumite condiții, poartă numele de tehnici, cum sunt tehnicile de citire, de a lua notițe sau tehnici audio-vizuale.
Strategiile didactice sunt modalități mai complexe de organizare și conducere a procesului de instruire pe baza combinării metodelor, a mijloacelor de învățământ și a formelor de grupare a elevilor, în scopul realizării obiectivelor pedagogice. Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare, al mijloacelor de predare, al mijloacelor didactice și suporturilor tehnice de instruire. Ele se aleg, ca și metodele, în funcție de obiectivele și conținutul procesului instructiv-educativ, de nivelul de cunoștințe al elevilor, de tipul activității didactice și de locul unde se desfășoară acesta.
Metodele de predare- învățare sunt împărțite în:
a)metode de comunicare: orală (expozitive și interogative); scrisă (metode și tehnici de muncă intelectuală); oral-vizuală (instruire prin film, radio, televiziune);
b)metode de explorare a realității: explorare directă a obiectelor și fenomenelor reale (experimentale), explorare indirectă prin intermediul substitutelor realității (demonstrative);
c)metode de acțiune practică (operaționale, instrumentale); acțiune efectivă, reală; acțiune fictivă, simulată; acțiune programată.
Metodele de comunicare orală, denumite și metode expozitive(povestirea, explicația, prelegerea, descrierea și instructajul) pot dobândi valențe formative dacă se respectă mai multe cerințe, cum ar fi:- precizarea obiectivelor comunicării și motivarea acestora;
– selectarea informațiilor esențiale în funcție de obiective și conținut;
– structurarea logică a conținutului de idei și sistematizarea acestuia;
– claritatea expunerii și expresivitatea limbajului;
– vorbire clară, curgătoare, cu schimbări de registru și rezonanțe afective, cu accente logice și scurte pauze psihologice, cu mimică și gesturi adecvate, cu elemente ritmice variate, însoțită de suporturi vizuale și explicații.
Metodele de explorare a realității (observarea, experimentul, metoda studiului de caz, demonstrația și modelarea) dezvoltă elevilor spiritul de observare și investigare, capacitatea de a înțelege esența obiectelor și fenomenelor, de prelucrare și interpretare a datelor experimentale, interesul de cunoaștere etc.
Metodele de acțiune practică sunt următoarele: metoda exercițiului, metoda algoritmizării, activitățile practice, metoda proiectelor, jocul geografic.
Instruirea programată. Instruirea programată cu manualul sau asistată de calculator are unele avantaje față de instruirea prin metode clasice sau euristice:
-fragmentarea materialului de învățat pe secvențe se realizează în raport cu posibilitățile elevilor, cu ritmul lor de învățare;
-asigură o învățare activă și o informare operativă asupra rezultatelor învățării necesară atât elevului cât și profesorului;
-programele pot fi revizuite dacă nu dau rezultatele așteptate, fiind ameliorate permanent.
Învățarea diferențiată se realizează cu ajutorul fișelor și a manualelor programate, folosind calculatorul și metodele de învățare în grup:
a) învățarea în grup, cu elevi experți în diferite teme sau subteme, care îi învață pe cei din grup, apoi îi verifică sub supravegherea profesorului;
b) învățarea în grupuri mici, pe bază de discuții și verificări reciproce.
Instruirea programată asistată de calculator.Societatea informatizării aduce modificări sensibile în programele de educație. În învățământ, calculatoarele pot îndeplini mai multe funcții: de instruire, instrument de cercetare științifică și funcția administrativă. În practica școlară aflată în tranziție multidimensională (reconsiderarea obiectivelor și surselor curriculare, formarea cadrelor didactice, dotarea cu calculatoare și soft instrucționale etc.) de la mediul tradițional, la cel informatizat, interrelația lor nu este întotdeauna axată pe complementaritate, generând frecvent obstacole:- „obstacolul fizic”, determinat de crearea și conceperea laboratoarelor sau cabinetelor de informatică, ca loc de desfășurare exclusivă a orelor de informatică;
– „obstacolul mintal”, sau larg răspândirea imagine a calculatorului, ca proprietate de drept a profesorului de informatică ca mijloc didactic ținut sub cheie. Împiedicarea „difuziunii fizice” în mediul cotidian al clasei, determină încetinirea „difuziunii mentale” a calculatorului în organizarea conținuturilor, adaptarea metodelor de predare și evaluare, descurajarea profesorilor de la celelalte specialități;
– „obstacolul de asistență tehnică”.
Calculatorul este folosit în activitățile didactice în diferite forme:
secvențe de pregătire pentru transmiterea de informații, punerea de întrebări, rezolvări de exerciții și probleme, prezentarea de algoritmi pentru rezolvarea unor probleme-tip, proiectarea de grafice și diagrame, aplicații practice, demonstrarea unor modele, interpretarea unor date etc.
simularea unor fenomene, a unor experiențe și interpretarea lor, simulatoare pentru formarea unor deprinderi;
simularea unor jocuri didactice; evaluarea rezultatelor la învățătură și autoevaluare;
organizarea și dirijarea învățării independente pe baza unor programe de învățare, însoțite de fișe-program, constituind și un fel de documentație a soft-ului.
Programele computerelor de instruire inteligentă oferă informații la cerere pentru diferite teme, posibilitatea de a dialoga adaptându-se la nivelul interlocutorului, schimbarea temei de conversație, având și capacitatea de a recunoaște și corecta greșelile.
Metoda instruirii asistată pe calculator valorifică următoarele operații didactice:
-organizarea informației conform cerințelor programei școlare adaptate la capacității fiecărui elev;
-provocarea cognitivă a elevului, prin secvențe didactice și întrebări pentru depistarea unor lacune, probleme, situații problemă;
-rezolvarea sarcinilor didactice prezentate anterior, prin reactivarea sau dobândirea informației necesare, la nivelul resurselor tehnologice activate de calculator;
-asigurarea evaluării rezultatelor elevului, prin medierea resurselor la nivelul calculatorului;
-realizarea unor sinteze recapitulative, după parcurgerea unor teme, module de studiu (lecții, grupuri de lecții, subcapitole, capitole, discipline școlare);
-asigurarea unor exerciții suplimentare de stimulare a creativității elevului.
În timp ce învățarea tradițională este bazată predominant pe explorarea și manipularea „realității reale”, învățarea electronică (engl. e-learning) este mediată de mediul electronic, în care elevul operează cu reprezentări ale realității în plan virtual. Mediul electronic de învățare este un mediu în care obiectul învățării este simulat (Glava, 2005), dar care poate determina un proces autentic de învățare, care nu este un proces simulat.
Pentru ca mediile electronice de învățare – software-ul educațional – să aducă un plus de valoare, ele trebuie să îndeplinească câteva criterii (Reichert, Raimond, 2004):
1). Conținutul și procesualitatea lor să se bazeze pe „o idee fundamentală”. Schwill (apud Glava, 2005) consideră că o idee fundamentală este o schemă, un model de gândire, de acțiune, de explicare, aplicabil în orice domeniu al cunoașterii, care se poate demonstra la orice nivel de analiză intelectuală, care poate fi clar observat diacronic, într-o cronologie epistemologică a acelui domeniu. C. Glava consideră că mediul electronic „trebuie să se revendice de la o paradigmă educațională recunoscută” și remarcă faptul că majoritatea mediilor electronice de învățare se fundamentează pe constructivism, cognitivism și pe socio-constructivism (2004, p. 280).
2). Produsul electronic să încorporeze diferite nivele de cogniție. În primul rând, un produs electronic trebuie să fie accesibil tuturor utilizatorilor, indiferent de nivelul de cunoștințe de operare cu tehnologia informației (Glava, 2005). În al doilea rând, un produs electronic performant trebuie să fie accesibil și utilizatorilor cu nivel mai scăzut în procesarea informației, dar și celor cu nivel mai ridicat, conform taxonomiei lui Bloom (cunoaștere, comprehensiune, aplicare, analiză, sinteză, evaluare). Multe produse electronice pot fi setate pe diferite nivele de utilizare (de exemplu, începători, nivel mediu, nivel avansat).
3). Grad mare de interactivitate om-calculator. Schulmeister (Glava, 2005) identifică șase nivele de interacțiune om-calculator:
a) nivelul 1. Nu există interacțiune propriu-zisă, subiectul uman doar „urmărește” informații și reprezentări care defilează pe ecran.
b) nivelul 2. Utilizatorul „navighează” printre informații și reprezentări, ceea ce dovedește o minimă abilitate de utilizare a calculatorului și de selectare a informației sau reprezentării după un anumit scop.
c) nivelul 3. Calculatorul îi oferă multiple reprezentări ale aceluiași conținut.
d) nivelul 4. Utilizatorul poate interveni și modifica parametrii reprezentării electronice.
e) nivelul 5. Utilizatorul poate manipula singur informația afișată sau parametrii reprezentării.
f) nivelul 6. Utilizatorul poate crea și manipula obiecte ale reprezentărilor mediului electronic și sistemul reacționează explicit.
Majoritatea produselor electronice destinate a fi utilizate cu scop didactic, la geografie, nu ating nivele înalte de interacțiune. În „Lecțiile interactive de geografie” (produs Softwin), unele secvențe au nivel 4-5 de interacțiune: „Aplatizarea” planetei Pământ, prin modificarea vitezei de rotație; simularea alunecării de teren. Are nivelul 6 de interacțiune secvența care permite construirea unei așezări omenești și producerea inundațiilor etc
4). Feed-back. Un mediu electronic de învățare trebuie să ofere feed-back utilizatorului și să-i asigure asistență pe tot parcursul desfășurării procesului educațional. Există două tipuri de feed-back care pot fi asigurate de către mediul electronic de învățare:
a) Feed-back-ul implicit înseamnă că persoana care învață interpretează și anticipează rezultatul interacțiunii cu calculatorul. Prin utilizarea unui astfel de mediu de învățare, cel care învață nu are certitudinea că a înțeles și învățat corect și complet conținutul abordat. Aceste produse nu includ probe de autoevaluare a procesului de învățare și a rezultatului învățării.
b) Feed-back explicit se asigură atunci când persoana care învață este ghidată de un fel de tutore, care joacă rolul profesorului. Tutorele îi spune (prin sunet) și îi indică (prin săgeată pe ecran) cum anume trebuie procedat pentru a realiza o sarcină de învățare, îi arată soluții posibile și greșelile pe care le face în timpul realizării sarcinii. Pe piața software există sisteme tutoriale inteligente („intelligent tutorial system”), care oferă medii de învățare pentru diferite nivele.
5). Vizualizare și ușurință în utilizare. În literatura de specialitate se utilizează termenul de „learnability”, pentru caracteristica mediilor electronice de învățare care exprimă capacitatea unei aplicații electronice de a te învăța pe tine, ca utilizator ,să operezi cu ea însăși.
[NUME_REDACTAT] (2004) susține că în mediile electronice de învățare există două categorii de interacțiune. În prima categorie, sunt incluse interacțiunile „individ-individ”, mediate de mediul electonic (de exemplu, forumurile, grupurile de discuții via Internet, chat-urile etc.). Din cea de-a doua categorie, fac parte interacțiunile „om-calculator”, atunci când se utilizează software-ul educațional, simulările pe calculator etc.
Un conținut electronic educațional de bună calitate, în opinia noastră, ar trebui să aibă următoarele caracteristici:
să fie nonliniar. Utilizatorul va decide ce informație va accesa, cum și când, nu va urma un anumit traseu predeterminat;
să fie adaptabil și personalizat, ca răspuns la variabilele utilizatorului și ale mediului (acasă, serviciu, în avion etc);
să fie controlabil de către utilizator, pentru a avea oportunitatea de a reflecta și de a aplica;
să fie reutilizabil, pentru a fi asamblat în orice varianta dorită de utilizator, pentru a fi utilizat la mai multe activități, pentru a satisface mai multe nevoi;
să fie informal, deoarece conform unor studii, 70% din învățare se realizează în întâlniri, pe coridoare, prin colaborare, prin încercări etc.;
să fie relativ independent de LMS sau LCMS ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]), astfel încât să poată fi convertit în mai multe formate și distribuit pe mai multe căi (Internet, televiziune, telefon mobil, video proiector etc.), deoarece platformele necesită în general un calculator;
să fie exhaustiv, pentru a oferi utilizatorului posibilitatea de a alege, de a colecta și de a distribui informația, la cerere, pe loc și în context, intraorganizație, dar și în afara ei (școală, facultate etc.);
să fie îmbunătățit periodic, funcție de nevoile utilizatorului;
să fie pluri- și interdisciplinar, nu monocurricular;
să fie multicanal (nu monocanal: instructor către instruit) și să permită transferul de informație spre utilizator, de la utilizator la utilizator, de la expert la utilizator, de la expert spre conținut, de la expert la expert;
să permită autoselectarea și organizarea unor grupuri de oameni cu aceleași preocupări și cooperarea între acestea persoane;
să fie dinamic;
să nu fie împărțit în secvențe de învățare, deoarece timpul de învățare nu trebuie controlat de instructor.
Utilizarea produsului Intuitext „Lecții interactive de Geografie”
Lecțiile interactive de [NUME_REDACTAT] au fost dezvoltate în conformitate cu programa școlară în vigoare și își propun promovarea unui învățământ de calitate, orientat mai puțin spre reținerea mecanică de informații și mai mult spre formarea de competențe.
[NUME_REDACTAT] se adresează elevilor și profesorilor de liceu, concentrându-se pe prezentarea și explicarea fenomenelor mai dificil de studiat și de înțeles prin mijloacele de învățământ tradiționale. În oferta multimedia disponibilă pentru o lecție, există: animații, experimente virtuale, jocuri interactive, texte, desene schematice, profile, hărți, fotografii, probe de evaluare etc. Prin utilizarea acestui mediu electronic, învățarea devine un proces intuitiv dinamic și interactiv, asigurându-se înțelegerea proceselor din mediu și formarea unor cunoștințe științifice și durabile.
Concluzii. Pe baza celor observate în utilizarea mediilor electronice în învățare, în timpul lecțiilor de geografie, formulăm câteva concluzii:
Calitatea predării și a învățării depinde, în primul rând, de calitatea conținutului produsului multimedia, cât și de modul său de realizare. O persoană poate învăța foarte mult, dar nu totul, prin utilizarea unui soft educațional de calitate bună.
Calitatea predării și a învățării depinde, în al doilea rând, de competența în specialitate, psihopedagogică și metodică a profesorului de geografie, care poate adăuga valoare unui soft educațional de calitate mai slabă, chiar și atunci când are un nivel mic de competență în a utiliza calculatorul.
Realizarea conținuturilor educaționale ar trebui dezvoltată împreună cu profesorii și testată la clase încă din primele faze de realizare, ca un răspuns la necesitățile reale ale cadrelor didactice și ale elevilor.
Conținuturile electronice și eLearning-ul, în general, sunt încă la începutul „carierei”, deși se produc de aproape 20 de ani. În prezent, se tinde către produse adaptive, care se autoreglează după profilul psiho-intelectual al utilizatorului. Utilizatorul poate urma, astfel, un traseu personalizat al învățării, cu mult mai eficient decât tradiționala soluție de produs unic care se adresează tuturor.
9.2.6. CONȚINUTUL ȘI METODOLOGIA ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE EXTRAȘCOLARE
Excursia școlară – principala activitate didactică extrașcolară cu conținut geografic.
Excursia este o călătorie, cu durată de cel mult o zi, efectuată în afara localității de reședință, cu un mijloc de transport și care are ca scop recrearea și refacerea fizico-psihică a persoanei, culegerea informațiilor prin observarea directă, cunoașterea mediului în care trăim. Excursiile sunt organizate în cursul unei zile, la sfârșit de săptămână sau vacanțe.
Parafrazând ideea lui [NUME_REDACTAT] că ,,geograful atât știe, cât a văzut”, activitatea metodică a profesorului de geografie, observațiile în natură au un rol definitoriu în învățarea geografiei, în îmbinarea teoriei cu practica, elevii ajungând să-și formeze atât concepte și noțiuni geografice cât și deprinderi de a preciza raporturile de cauzalitate între procesele și fenomenele geografice.
Un rol deosebit îl au astfel excursiile școlare ca formă de activitate extrașcolară și practic-aplicativă, al căror rol instructiv-educativ rezultă nu numai din dezvoltarea simțului de observație și a capacității de înțelegere a realității înconjurătoare, ci și din formarea unor trăsături morale.
În cele ce urmează, voi încerca să prezint o astfel de activitate desfășurată în vederea aprofundării cunoștințelor geografice necesare elevilor și formării de priceperi și deprinderi.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Premise Pentru Dezvoltare Durabila In Zona Metropolitana Oradea (ID: 1884)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.