Potentialul Viti Vinicol al Romaniei

Istoria apariției viței de vie și a luării ei în cultură cunoaște în țara noastră, ca de altfel pe întreg globul, două perioade: perioada prefiloxerică și perioada postfiloxerică.

a) Perioada prefiloxerică

Perioada prefiloxerică este cea mai lungă din istoria viței de vie; începe din terțiar (acum circa 65 000 000 ani), când apar primii reprezentanți ai vitaceelor și durează, în Europa, până în anul 1863, când s-a semnalat oficial filoxera (Martin, 1972). În cursul acestei perioade apare vița sălbatică (Vitis silvestris), din care provine și cea cultivată (Vitis vinifera sativa).

Cercetările arheologice și paleontologice au scos la iveală unele vestigii și urme care atestă că vița de vie a fost luată în cultură acum 8000 – 10 000 de ani (Martin, 1969). Vița de vie sălbatică (Vitis silvestris) este semnalată începând cu aproximativ 7000 de ani î.H., ca liană în pădurile din zona pontică, în Armenia și zona cuprionsă între Caucaz și [NUME_REDACTAT], în Europa, [NUME_REDACTAT] și întregul bazin mediteranean (Scienza, 1993; [NUME_REDACTAT], 2004, citați de Dejeu, 2010). Ea a fost cultivată mai întâi în partea răsăriteană a [NUME_REDACTAT], în Transcaucazia, adică pe teritoriul ce aparține în prezent Georgiei, Armeniei și Azerbaidjanului (Dejeu, 2010).

Introducerea în cultură a viței de vie s-a făcut progresiv: în mezolitic și mai ales în neolitic (5000 – 3000 de ani î. H.), când omul din nomad transhumant devine agricultor sedentar și începe selecția vițelor în pădure, înmulțirea și domesticirea lor (Dejeu, 2010). Ca urmare a selecției și a tăierilor aplicate de către om, vița de vie sălbatică (Vitis silvestris) este înlocuită de specia Vitis vinifera – strămoșul comun al soiurilor roditoare existente astăzi în cultură (Teodoreanu, 1966; Fregoni, 1991; Dejeu, 2010). ) [NUME_REDACTAT] silvestris și-a continuat existența în flora spontană, pe teritoriul României fiind prezentă în aproximativ 230 de localități (Pop, 1931, citat de Teodorescu, 1987).

Descoperirile arheologice atestă cele dintâi urme de activitate viticolă în spațiul românesc, încă din epoca neoliticului mijlociu (cu aproximstiv 3000 de ani î.e.n. (Martin, 1966, 1972; Pușcă, 2006). Este perioada în care triburile de culegători și de vânători au început să se așeze în locuri stabile. Apar primele unelte, sau mijloace utilizate în practica viticolă. Mărturie, în acest sens, stau ”amforele” de tip local descoperite la Zimnicea (Teleorman), Stoenești și Mihăilești – Popești (Giurgiu), Cândești (Neamț) etc., asemănătoare cu amforele grecești (Dejeu, 2010).

În perioada La Tène (a doua epocă a fierului), apar cosoarele geto-dacice (unelte folosite la la tăierea unei părți de butuc, în scopul îmbunătățirii calității strugurilor), fapt ce demonstrează starea evoluată a culturii viței de vie, implicit a civilizației geto-dacilor. Preocuparea acestora pentru cultivarea viței de vie se datorează existenței, din abundență, a viței de vie sălbatică. Prezentă pe văile Nistrului, ale Prutului, ale Oltului și ale Târnavelor, în pădurile Apusenilor, în cele sud-carpatice, ca și în cele de la gurile Dunării, vița de vie sălbatică a constituit, timp de milenii, o adevărată ”materie primă” pentru obținerea soiurilor de viță de vie cultivată (Pușcă, 2006).

Există numeroase dovezi arheologice, epigrafice și lingvistice despre existența viticulturii ca îndeletnicire de bază în Dacia preromană. Cultura vitei de vie în Dacia este la fel de veche cu cea a Greciei, fiind introdusă de același curent migrator al arienilor, venit pe la sudul [NUME_REDACTAT] și prin sudul Rusiei (Dejeu, 2010).

Numeroasele descoperiri arheologice, precum cele de la Mihăilești – Popești, (Giurgiu), Sâncrăieni (Harghita), Zimnicea (Teleorman), Balacea și [NUME_REDACTAT] (Ialomița), Cetățeni și Teiu (Argeș), Histria și Mangalia (Constanța), Frumușica (Galați), Cotești (Vrancea), Arad, Alba-Iulia etc., atestă cultivarea viței de vie pe teritoriul țării noastre din cele mai vechi timpuri. Săpăturile arheologice de la vechiul oraș Histria, întemeiat de coloniștii greci spre sfârșitul secolului al VII-lea î.H. au scos la iveală diferite pietre cu frunze de vița de vie și struguri în basorelief și amorfe de diferite mărimi folosite pentru păstrarea și transportul vinului. Forma și tipul frunzelor și al strugurilor sculptați în piatră atestă faptul că acum circa 2700 de ani, pe teritoriul țării noastre, erau cunoscute atât soiurile de vin, cât și cele de masă cu bobul mare (Constantinescu, 1958).

Elementele culturii materiale, precum: cosoare de vie, vase de ceramică (amorfe, dolii, cești), rhytonuri (cupe în formă de corn) sculptate în os sau din metal aurit, sunt dovezi care atestă cultura vitei de vie încă din antichitate. Păstrarea în limba română a unor cuvinte de origine dacică, precum: butuc, strugure, ravac, curpen, constituie o dovadă în plus despre cunoștințele daco-geților cu privire la viticultură și vinificație (Dejeu, 2010).

Există câteva relatări deosebit de importante ale unor istorici sau filosofi greci, care demonstrează existența unei civilizații de consum al vinului în perioada geto-dacilor. Marele istoric Herodot (484 – 426 î.H) a descris multe din obiceiurile geto-dacilor, printre care și folosirea vinului în anumite ritualuri. El consemnează faptul că ”geții transportau la Dunăre, pe caii lor mărunți, burdufuri încărcate cu vin, pe care grecii le goleau în amfore mari, așezate pe corăbii” (Iliescu, 1964, p. 22). De aici, vinurile Daciei ajungeau în mai multe țări, până în Egipt.

Platon (427 – 347 î.H), scria într-unul din Dialogurile sale că ”Tracii beau vin neamestecat deloc (cu apă – n.n.)…și îl împrăștiau pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă și aducătoare de fericire” (Pușcă, 2006, p. 22).

Marele istoric și geograf grec, Strabon (63 î.e.n. – 19 e.n.), precizează în lucrarea sa, Geographia, că regele geto-dac, Burebista (82 – 44 î.H), care în jurul anului 70 î.e.n. a constituit primul stat unitar și independent geto-dac, a ordonat, după sfatul marelui preot Deceneu, defrișarea viilor de pe teritoriul regatului său (Teodorescu, 1964). Această măsură a avut drept scop stăvilirea jafurilor produse de populațiile migratoare atrase de vin și mai puțin combaterea consumului excesiv de vin. Acest fapt demonstrează că, în Dacia exista o importantă cultură a viței de vie, cu mult înainte ca romanii să cucerească Dacia (106 e.n.).

Atât în Dacia ocupată de romani (106 – 271 e.n.), cât și în teritoriile unde trăiau dacii liberi, cultura viței de vie a continuat să se dezvolte cu aceeași intensitate. În anul 112 e.n., sub împăratul Traian a fost emisă medalia ”[NUME_REDACTAT]” (a cărui original se află la [NUME_REDACTAT]), care poartă ca emblemă o femeie așezată pe stâncă, pe ai cărei genunchi, doi copii prezintă un spic de grâu și un strugure, simbolul principalelor bogății ce le producea atunci Dacia (Teodorescu, 1964; Pușcă, 2006).

Romanii au impulsionat dezvoltarea viticulturii în Dacia; au introdus soiuri noi de viță, procedee noi de tăiere a viței de vie, metode de vinificație mai puțin cunoscute dacilor (Tudosie, 1989) și unelte mai perfecționate, precum: vasele (”călcătoarele”) din trunchiuri de lemn pentru călcatul strugurilor și teascurile de mare capacitate cu bârnă orizontală și șurub (Pușcă, 2006).

Despre cultura viței de vie pe teritoriul Daciei ocupate de romani stau mărturie numeroase dovezi arheologice, precum: reprezentarea zeului protector al viticulturii (Bachus); textul unui necunoscut din Sucidava (Dobrogea) care lasă moștenire o suprafață de vie pentru îngrijirea mormântului său, textul unei tăblițe cerate de la [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]) etc.

O mărturie a dezvoltării viticulturii în perioada ocupației romane o constituie și folosirea în limba română a multor termeni proveniți din limba latină, legați de cultura vitei de vie și producerea vinului: vie (vinea), vin (vinum), viță (vitis), must (mustum), coardă (chorda), vin de proastă calitate, poșiră (posca), butie, butoi (buttis), cep (cippus), poamă (poma) etc. (Țârdea, 1995).

În perioada migrațiilor, care a urmat după retragerea armatei și a administrației romane (anul 271), dispusă de împăratul roman Aurelian (270-275), cultivarea vițe de vie pe teritoriul Daciei a continuat să fie principala ocupație (Pârvan, 1926); ea a cunoscut momente de regres, ca urmare a retragerii populației în munți, a lipsei de îngrijire a viilor, ca și a distrugerii lor provocate de populațiile migratoare care traversau pământurile de la nordul Dunării, în drumul lor de la răsăritul spre vestul continentului (Dejeu, 2010).

Cronicarul bizantin Priscus, trimis ca sol, în anul 449, de către împăratul [NUME_REDACTAT] de Răsărit, Theodosiu al II-lea, la căpetenia hunilor, Attila, trecând prin spațiul românesc avea să să consemneze că, pe aceste teritorii exitau numeroase plantații viticole. Mult mai târziu, în secolul al XIII-lea, canonicul de Oradea, Rogerius, arată (cu privire la spațiul românesc – n.n.), că ”popoarele migratoare au întâlnit întinse plantații de vii, precum și o populație numeroasă, care se îndeletnicea cu viticultura” (Pușcă, 2006, p. 28).

Contitnuitatea cultivării viței de vie în perioada migrațiilor este susținută și de descoperirile arheologice de la Pădureni – Mărășești (Vrancea), unde a fost descoperit, alături de alte vestigii, un fragment ceramic aparținând unui vas din secolul al III-lea, ornamentat cu doi struguri. [NUME_REDACTAT], la Istria și Constanța, au fost descoperite obiecte specifice culturii viței de vie aparținând epocii migrațiilor (secolele III-XIII) (Pușcă, 2006).

În perioada medievală, plantațiile viticole au continuat să constituie o mare bogăție a statelor feudale românești, dezvoltarea acestei culturi ”fiind susținută de către toți domnitorii” (Mironescu, 1978, citat de Spânu, 2008, p. 19). Viticultura s-a dezvoltat cu precădere în podgorii și centre viticole vestite prin calitatea vinurilor obținute din sortimente specifice, ele fiind căutate atât pe piața internă (comercializat între principatele feudale românești), cât și la export. În secolul al XII-lea (anul 1173), vinurile din ținuturile carpatice erau așa de mult apreciate, încât dogele Veneției, [NUME_REDACTAT] (1172 – 1178), le-a exceptat de la prețul maximal impus tuturor celorlalte produse similare (Martin, 1966).

Începând cu secolul al XV-lea, viile apar tot mai des în actele de donații făcute mănăstirilor. Între secolele XVII și XVIII, apar tot mai multe date privind viile Moldovei. Astfel, în anul 1964, [NUME_REDACTAT] (arhiepiscop romano-catolic de origine bosniacă, care a îndeplinit funcția de administrator apostolic al credincioșilor catolici din Moldova, între anii 1644-1650), în urma vizitării parohiilor catolice din Moldova, între 19 octombrie 1646 și 20 ianuarie 1647, avea să consemneze în lucrarea [NUME_REDACTAT] (Visitatio generalis omnium ecclesiarum catholicarum romani ritus in [NUME_REDACTAT]), despre bogățiile acestei țări, înre care numără și viile: ”Toată partea meridională a Moldovei produce așa de mult vin, încât la timpul culesului se vinde o vadră cu 4 bani și iarna se vinde cu 6 sau 7 bani. Cel mai bun vin însă, aproape tot așa de bun ca cel unguresc, se face la Cotnari” (Martin, 1966, p. 11).

Ceva mai târziu (1716), [NUME_REDACTAT] sublinia, în cunoscuta sa lucrare [NUME_REDACTAT], importanța economică a viticulturii: ” Toate celelalte bogății ale pământului le întrec viile alese, înșiruite pe o lungă fâșie între Cotnari și Dunăre. Vinul cel mai ales este cel de Cotnari. Cutez să susțin că este mai ales și mai bun decât alte vinuri europenești și chiar decât vinul de Tokay” (Martin, 1966, p. 11).

În tot acest timp, viticultura și vinificația cunosc o dezvoltare asemănătoare și în celelalte ținuturi locuite de români. Vinurile din țările române, prin abundența și calitățile lor alcătuiau un articol important pentru export. Din acest motiv, mai întâi domnitorii, apoi mănăstirile și boierii își îndreaptă atenția spre vie și vin, astfel încât o mare parte din viile tărilor române ajung în proprietatea acestora. După secularizarea averilor mănăstirești (1864), cultura viței de vie cunoaște o ușoară dezvoltare, astfel încât în anul 1884, când se semnalează oficial filoxera, suprafața ocupată cu vii era de circa 150 000 ha (Oșlobeanu, 1983)

Până la invazia filoxerei s-au statornicit în podgorii sortimente specifice de soiuri. Ele au fost reprezentate, pentru fiecare areal viticol, printr-un număr restrâns de soiuri, care își puneau amprenta asupra specificității și calității vinurilor. Astfel, renumele vinului de Cotnari este dat de soiurile: Grasă (35%), Fetească albă (35%), Frâncușă (Mustoasă) (20%) și Busuioacă albă (10%). În podgoria Drăgășani, soiurile de bază au fost următoarele: Crâmpoșia, Braghina, Gordanul, Tămâioasa albă de Drăgășani, Coarnă albă, Razachia (pentru vinuri albe), Negru vârtos și Negru moale (pentru vinuri roșii). Vinurile albe de [NUME_REDACTAT] se obțineau din Gordin, Bășicată și Tămâioasă, iar cele roșii din Negru vârtos, Negru moale și Băbească neagră. Cunoscutul vin de Odobești se obținea din: 2/3 Galbenă de Odobești și 1/3 Plăvaie, la care se adăugau câteva tufe de Poamă veche. În podgoria Târnavelor, vinurile se obțineau în principal din soiurile Fetească albă, Grasă și Iordană, iar cele de Miniș din soiul Cadarcă (Dejeu, 2010).

În secolul al XIX-lea suprafața cultivată cu viță de vie s-a extins într-un ritm rapid, mai ales după [NUME_REDACTAT] Române, vinurile românești având o mare căutare în: Rusia, Polonia, Austro-Ungaria, Turcia, Egipt, Germania, Italia, Franța.

b. Perioada postfiloxerică

Viticultura românească a suferit profunde transformări odată cu distrugerea plantațiilor viticole provocată de filoxeră, identificată pentru prima dată pe teritoriul țării noastre, în anul 1880 (Martin, 1966). Filoxera s-a răspândit rapid, contribuind la dispariția sortimentelor tradiționale de vii și la reducerea suprafeței cultivată cu vită de vie, cu proximativ o cincime în circa 10 ani de la apariție (Pozdârcă, 1961).

La fel ca în toată Europa, filoxera distruge patrimoniul viticol din România (cu excepția plantațiilor situate pe nisipuri și terenuri nisipoase), situația fiind salvată cu ajutorul unor experți francezi în privința viticulturii și a vinului. Acest lucru s-a datorat în special relațiilor pe care România le-a dezvoltat cu Franța și datorită  aprecierii educației, culturiiși ingineriei lor. În consecință au fost introduse unele soiuri de viță  de vie franceze : Pinot noir, [NUME_REDACTAT], Merlot, Chardonnay, Aligoté sau Savignonblanc. Astfel toate aceste soiuri nu sunt doar la modă  în cazul nostru, ca în alte regiuni viticole ale lumii, fiind ancorate de mai bine de 100 de ani în cultura viticolă a țării.

Imediat după constatarea invaziei filoxerei în viile din podgoria [NUME_REDACTAT], guvernul a instituit comisia filoxerică, în vederea protejării viilor sănătoase, iar în anul 1885 s-a votat Legea pentru combaterea filoxerei (Dejeu, 2010).

Deoarece mijloacele directe de combatere a filoxerei s-au dovedit ineficiente, s-a reurs la mijloace indirecte. În acest scop, în anul 1888 se face primul import de hibrizi producători direcți (HPD) din Franța și de vițe portaltoi. Începe astfel, reconstrucția viilor filoxerate; într-o primă etapă s-au utilizat butași de HPD, ca apoi să fie folosite vițele altoite aduse din import sau produse în țară. Astfel, pentru replantarea viilor au fost utilizate și vițe obținute în pepinierele autohtone, înființate în anul 1885 la Barațca – Păuliș, în 1889 la Strehaia, Țintea, Botoșani și Ciuperceni, în 1892 la Urlați, în 1893 la Istrița, Pietroasa, Goleștii – Badi și Vișan, în 1896 la Paraclis – Cotnari, iar în 1897 la Petrești și Drăgășani (Cotea, 2000).

Vițele altoite, de import sau autohtone, fiind insuficiente, crește cu repeziciune suprafața ocupată cu hibrizi producători direcți, depășind-o pe cea ocupată cu vii nobile (1955). Se conturează astfel, două linii după care se desfășoară reconstrucția viilor filoxerate: linia care utilizează HPD și cea care folosește vițele altoite (Martin, 1960). Datorită faptului că importul de vițe se făcea, în principal, din Franța, s-au răspândit mult soiurile străine (Pinotnoir, [NUME_REDACTAT], Merlot, Chardonnay, Aligoté, Sauvignon blanc, Traminer, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]), ca și altele mai puțin valoroase, soiurile autohtone trecând pe planul al doilea (Oșlobeanu, 2003).

Numărul foarte mare de soiuri noi aduse prin importul de vițe altoite din numeroase țări și din zone climatice diferite de ale țării noastre, cu cerințele culturale și aptitudini de producție și de calitate necunoscută, punea sub semnul întrebării însăși temeiul metodelor de cultivare ce se practicau de secole. Situația era agravată de apariția a tot mai numeroase pepiniere și a unor comercianți de material săditor, majoritatea dornici de câștiguri ușoare, cucerite printr-o reclamă lipsită de responsabilitate, precum și de invazia hibrizilor producători direcți.

În anul 1927, România aderă la [NUME_REDACTAT] al Viei și Vinului, înființat în anul 1924 ca organism interguvernamental cu caracter tehnico-științific, devenit în anul 2001 – [NUME_REDACTAT] a Viei și Vinului (OIV).

Între anii 1936-1939 se încearcă delimitarea regiunilor viticole consacrate, realizându-se, totodată, și o inventariere a soiurilor existente în plantații. În urma acestei acțiuni s-a elaborat o listă a soiurilor admise în cultură și s-au luat primele măsuri împotriva hibrizilor direct producători care ocupau (în anul 1930) aproximativ 50 % din suprafața viticolă a României (ex.: propagandă în defavoarea lor, despăgubiri pentru defrișarea lor, prețuri dezavantajoase).

Viticultura românească a avut de suferit și în urma celor două războaie mondiale. Abia după anul 1960 începe o nouă etapă în ceea ce privește dezvoltarea unei viticulturii calitative, când se se trece la înlocuirea hibrizilor producători direcți (HPD), cu soiuri nobile europene, cultivate după tehnologii noi (Spânu, 2008).

După anul 1944 și până în anul 1989, viticultura României cunoaște o nouă etapă plină de împliniri benefice, dar și unele neajunsuri. Dupăcel de-Al al II-lea [NUME_REDACTAT], suprafețele mari, plantate cu vii altoite și indigene – capabile să ofere recolte corespunzătoare pentru obținerea unor vinuri de calitate, erau extrem de restrânse. O însemnată proporție o reprezentau plantațiile mici constituite dintr-un mozaic de soiuri cu însușiri tehnologice foarte diferite, cu epoci de coacere diferite, în care adesea soiurile albe erau amestecate cu cele negre, dar cea mai mare parte o constituiau HPD care începuseră să-și facă apariția și în plantațiile de vii altoite din arealul colinar, sub forma înlocuirilor de goluri. Vinificarea strugurilor, condiționarea și îngrijirea vinurilor se realiza în cea mai mare parte empiric (Dejeu, 2010).

În această etapă sunt luate cele mai importante măsuri tehnico-economice și științifice pentru modernizarea și realizarea marilor exploatații viticole, vinificația trece de la nivelul empiric la cel modern – științific, cu o dotare asemănătoare celei din țările mari viticole ale lumii. Drept consecință, viticultura devine o importantă ramură a economiei naționale, este deservită de o puternică rețea de cercetare și de învățământ. Se exportă cele mai mari cantități de vinuri, inclusiv în țări cu mare tradiție în acest domeniu ([NUME_REDACTAT], America, etc.) (Cotea, 2010).

Pe baza unui volum mare de cercetări s-au realizat lucrările: ”Raionarea viticulturii (1955), ”Macroraionarea viticulturii” (1962) și ”Repartizarea teritorială a soiurilor de viță roditoare” (1979), prin care au fost precizate soiurile admise a fi plantate în podgoriile și centrele viticole delimitate (Dejeu, 2010).

După cel de-[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], un aport important la dezvoltarea viticulturii l-au avut stațiunile de cercetări viticole existente în principale podgorii ale țării, coordonate în prezent, sub raport științific, de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și [NUME_REDACTAT] Călugărască. La acestea se adaugă cercetările din unitățile de învățământ cu profil horticol: București, Iași, Craiova, Cluj-Napoca și Timișoara (Dejeu, 2010).

Deși în perioada 1944-1989 în rețeaua unităților de cercetare și învățământ din România s-au creat un număr mare de soiuri nobile de struguri și de portaltoi, răspândirea lor în cultură nu s-a realizat, cu excepția soiului de struguri de masă „Victoria” creat de Stațiunea de Cercetări viticole de la Drăgășani, care în prezent este cultivat pe suprafețe apreciabile în Italia (6 000ha), Grecia, [NUME_REDACTAT] Africană, Australia, Turcia etc.

Soiurile de struguri nobile, autohtone, au cunoscut o restrângere severă ca număr, au rezistat: Grasă, [NUME_REDACTAT], Fetească regală, Fetească neagră, Busuioacă de Bohotin, Tămâiosă românească, Băbească neagră, Crâmpoșie, Galbenă de Odobești, dar au fost cultivate pe suprafețe restrânse, excepție făcând soiul Fetească regală (mai productiv).

Este de remarcat faptul că în această etapă, suprafața cu HPD se restrânge semnificativ.

Deși, în etapa 1944-1989, are loc o modernizare fără precedent a viticulturii și industriei oenologice, la reconsiderarea comerțului exterior cu vinuri de calitate, trebuie să amintim că exportul de vinuri a adus beneficii financiare, dar pentru faptul că s-au exportat mai multe cantități de vinuri, în vrac, vinurile noastre nu și-au consolidat o autenticitate pe piața mondială a vinurilor, mai mult decât atât, în cele mai dese cazuri vinurile exportate nu purtau nici măcar în documente adevărata lor origine, adică a plaiurilor cu vocația cea mai mare pentru calitate ([NUME_REDACTAT], Orevița, Pietrosa, Sâmburești, Segarcea, Nicorești, etc.), ci erau asamblate și condiționate în cadrul unor centre unice pentru export: Murfatlar, Jidvei, Focșani, Oradea, Arad) sub numele cărora plecau spre beneficiar cu specificația cerută de importator (Oșlobeanu, 2003).

În anul 1971 se elaborează Legea viei și vinului (Legea 21/1971) care prin conținutul ei se apropia foarte mult de exigența legilor marilor țări viticole europene, mult asemănătoare cu legea din [NUME_REDACTAT]. Ea a servit drept îndreptar în elaborarea, în 2002, a Legii 244/2002 – Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole, republicată în anul 2007.

În perioada comunistă (1948-1989), când apar trei tipuri distincte de organizații vitivinicole (institute de cercetare, ferme viticole și centre de vinificație de stat, precum și ferme cooperatiste), vinurile românești reușeau să cucerească importante medalii la concursurile internaționale, în pofida accentului mare pus pe cantitate și mai puțin pe calitate.

Liberalizarea economiei de dupa anul 1989 a condus la o suită de schimbări profunde în industria vinului din România. Viile aparținând fermelor cooperatiste au fost retrocedate foștilor lor proprietari, fermele viticole și centrele de vinificație de stat au fost privatizate, iar institutele de cercetare și-au redefinit rolul lor central în cadrul sectorului vitivinicol românesc.

După anul 1990 s-au produs importante mutații legate de trecerea de la economia centralizată, la economia de piață, dar și de efectele Legii fondului funciar nr.18/1991, completată cu Legea 1/2000 și Legea 169/1997. Principalele trăsături ale acestei perioade sunt:

– diminuarea suprafețelor de vii nobile, în mod deosebit a celor pentru struguri de masă;

– creșterea explozivă a suprafețelor viilor cu HPD, care avea să afecteze grav imaginea și poziția României ca țară de tradiție în exportul de vinuri;

– reducerea și apoi încetarea plantărilor noi de vii, fapt care a condus la îmbătrânirea și scăderea generală a potențialului de producție al patrimoniului viticol;

– scăderea semnificativă a consumului intern de struguri de masă și încetarea, aproape în totalitate, a exportului de struguri pentru masă;

– scăderea cantitativă a exportului de vinuri și o consecință directă, reducerea aportului de devize liber convertibile;

– reducerea gravă a activității de producere a materialului săditor viticol prin desființarea multor unități pepinieristice și defrișarea s-au abandonarea aproape în totalitate a plantațiilor de portaltoi;

– instituțiile și stațiunile de cercetări din domeniul viticulturii nu au fost sprijinite financiar de stat în activitatea lor, motiv pentru care a fost pusă în pericol baza genetică a viticulturii românești, iar viticultorii nu s-au putut bucura de îndrumarea științifică atât de necesară.

În timpul economiei de tip socialist, suprafata viticola din proprietatea statului aproape s-a dublat, crescând de la 36,6 mii ha, cât înregistra la sfarsitul cooperativizării, în 1965, la 61,6 mii ha la sfârșitului anului 1989. Acest lucru a fost posibil prin transferul unor importante suprafețe viticole din proprietatea cooperatistă în cea de stat. În acelasi timp, suprafața viticolă din sectorul cooperatist s-a diminuat cu peste 30 mii ha, între 1970 și 1989, de la 131,7 mii ha, cât era în anul 1970, la 97,9 mii ha, în 1989. De regulă, terenurile trecute în proprietatea de stat făceau parte din categoriile de fertilitate superioară.

Schimbarile politico-economice începute în anul 1990 a gasit sectorul viticol românesc concentrat în cea mai mare parte în forme cooperatiste și de stat (tabelul 2.1). În anul 1989, peste 61 mii hectare (28,9% din suprafața viticolă romanească se găsea în proprietatea statului, iar peste 97 mii hectare (45,9%) erau concentrate în cooperativele agricole de producție.

Tabelul 1

Structura pe forme de proprietate a suprafetei viticole in Romania in perioada economiei socialiste (1965 – 1989).

(sursa : [NUME_REDACTAT] al Romaniei 1990).

Sectorul particular, reprezentat de gospodăriile individuale ale țăranilor din arealele necooperativizate și loturile personale ale membrilor, deținea în anul 1989, 53,8 mii hectare (25,2%) (sursa: [NUME_REDACTAT] al României, 1990).

Transformările intervenite în viti-vinicultura românească după anul 1990 si-au pus puternic amprenta asupra potențialului viti-vinicol românesc. Începuturile economiei de piață în Romania a determinat retragerea treptată a statului din sectorul viti-vinicol, anulând poziția deținută în timpul economiei socialiste, când statul participa direct la producția, prelucrarea, comercializarea, fixarea prețurilor, efectuarea investițiilor din sectorul viticol.

Retragerea parțială a statului din producție și comercializare nu a fost înlocuită imediat printr-o funcție de reglementare și control, așa cum se întâmplă în orice economie de piață unde statul este arbitrul actorilor economici dintr-un sector. Au trecut câțiva ani până când în România s-au introdus elemente ale unei noi politici viti-vinicole. Aceasta s-a realizat, în principal, prin aprobarea Legii nr. 67 din 1997 – [NUME_REDACTAT] și vinului. În incercarea de a proteja patrimoniul viti-vinicol, legea reglementează înființarea și defrișarea plantațiilor vinicole și instituie un cadru instituțional pentru îndrumarea și coordonarea realizării producției viti-vinicole.

În scopul valorificării potențialului de producție, prin lege se stipulează cultivarea cu precădere a viței de vie în areale viticole consacrate tradițional. În arealele viticole, plantațiile de viță de vie se grupează în regiuni viticole, podgorii, centre viticole și plaiuri. [NUME_REDACTAT] îi revine, prin lege, sarcina efectuării și actualizării lucrărilor de delimitare a arealelor viticole, inclusiv a celor destinate producerii vinurilor și a altor produse viti-vinicole cu denumire de origine controlată sau indicație geografică. Lucrările de delimitare teritorială a arealelor viticole se evidentiază distinct în cadrul Cadastrului viticol.

Prin noua legislație se instituie un control al plantărilor de noi suprafețe viticole. Înființarea de noi plantații de vie, de către agenții economici sau familie, pe suprafețe mai mari de 0,1 ha, se poate face numai în baza autorizației de plantare eliberată de direcțiile generale pentru agricultură și alimentație din județele unde se înființează plantația. Autorizația de plantare trebuie să specifice și soiurile folosite, precum și distanțele de plantare între rânduri ăi pe rând.

Pentru prezervarea calității potențialului de producție viticol se interzice plantarea de hibrizi producatori directi (HPD) în arealele viticole, precum și completarea golurilor din podgoriile de vița nobilă cu HPD. Încalcărea acestei dispoziții legale poate să ducă la sancționarea cu amenda a producătorului sau chiar la defrișarea suprafeței plantate pe cheltuiala celui care a înfiintat-o.

Noua lege instituie nu numai controlul plantării de noi suprafețe viticole, dar si controlul defrisării lor. Astfel, suprafețele de vița nobilă și portaltoi de peste 0,1 ha, aparținând agenților economici sau familiei, se pot defrișa numai în baza autorizației de defrișare eliberată de instituțiile abilitate ale statului.

[NUME_REDACTAT] viei si vinului și normele ei de aplicare se stabilește conținutul alcoolic al vinurilor pe categorii (vinurile de consum curent trebuie să aibă o tărie alcoolică de minimum 8,5% în volum; vinurile de calitate trebuie să aiba cel puțin 10% alcool în volum). De asemenea, se stabilesc condițiile de producere a vinurilor speciale și a altor produse din mustul de struguri și din prelucrarea vinului. Legea stipuleaza că vinul produs din hibrizii producatori direcți este destinat consumului familial, producerii de alcool și oțet, dar poate fi valorificat sub denumirea de vin de hibrizi.

Noua lege și normele ei de aplicare stabilesc în detaliu condițiile de calitate pentru diferitele vinuri destinate comercializării, dar și practicile și tratamentele oenologice autorizate. De asemenea, prin lege se stabilește obligativitatea producătorilor și a comercianților de a ține evidența stocurilor de vin și a declara aceste stocuri autorităților administrației publice locale pe raza cărora sunt depozitate produsele, precum și obligativitatea declarației de recoltă către administrația locală sau [NUME_REDACTAT] al Denumirilor de Origine pentru Vinuri și alte [NUME_REDACTAT].

Legea instituie dreptul de producere a vinului și a altor produse pe baza de must și de vin cu denumire de origine prin certificatul de atestare întocmit de instituțiile abilitate în acest sens. Dreptul de folosire a denumirilor de origine se acordă anual prin eliberarea unor certificate de atestare a denumirii de origine. Legea instituie sancțiuni pentru falsificarea și contrafacerea vinurilor și produselor vitivinicole.

Comercializarea vinurilor se face în condițiile legii, în baza documentelor tipizate stabilite de [NUME_REDACTAT]. Certificarea calității se face de către laboratoare de control autorizate.

Prin lege se reglementează modul de ambalare și etichetare a vinurilor, elementele ce trebuiesc înscrise pe etichetă. Alte reglementări se referă la mențiunile legate de locul de îmbuteliere și termenul de valabilitate.

După anul 2000, factorii de decizie din România au început să acorde o mai susținută atenție activităților din viticultură care au drept scop organizarea comună a pieței vitivinicole, în acest sens fiind elaborat un complex set legislativ referitor la protecția viței de vie și a vinului.

După anul 2005, provocarea majoră pentru vitivinicultura din România a fost de a valorifica la un nivel calitativ superior, potențialul viticol disponibil și de a crește semnificativ competitivitatea, scopul principal fiind acela de a reveni în grupul primelor 15 țări producătoare și exportatoare de vin de pe piața globală.

În anul 2008 a fost adoptată o nouă reformă a reglementărilor vitivinicole europene, o nouă [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], reglementări aplicabile în mod direct și sectorului vitivinicol românesc, ca parte integrantă a sectorului comunitar. Piața vinului în [NUME_REDACTAT] este cea mai mare producătoare de vinuri din lume (60%), piața cu cel mai mare consum (aproape 70%), cea mai competitivă și cu cel mai mare volum de export (70% din comerțul mondial cu vin) (sursa: OIV).

Revenirea la economia de piată a determinat schimbări profunde în agricultura românească. Reinstaurarea proprietății private asupra pământului, liberalizarea prețurilor inputurilor și outputurilor, reglementarea arendei ca formă de exploatare a pământului, legiferarea circulației juridice a terenului, liberalizarea comerțului exterior cu produse agricole și instituirea impozitului pe venitul agricol, iar ulterior suspendarea acestuia, privatizarea întreprinderilor din domeniul aprovizionării, serviciilor și desfacerii, sunt câteva din transformările majore ce s-au produs în agricultură și care și-au pus amprenta asupra sectorului agricol românesc.

Una dintre preocupările actuale ale sectorului viticol românesc constă în creșțerea calității sortimentului viticol, fapt ce impune, conform angajamentelor stabilite cu [NUME_REDACTAT], reconversia și reîntinerirea plantațiilor viticole. Astfel, până în anul 2014, jumătate din suprafața cultivată cu viță de vie a României trebuia defrișată , deoarece o mare parte din plantațiile viticole erau îmbătrânite, iar altele erau cultivate cu hibrizi direct producători (HDP), aceștia din urmă nefiind admiși pentru producerea de vinuri de calitate. Conform datelor [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT], în prezent, nu există regiuni viticole în care să nu fie cultivate soiurile hibride. Totuși, există toate premisele ca, într-un timp scurt, viticultura și vinificația să se adapteze noilor condiții în care ele pot fi practicate, acum putând interveni în mai mare măsură și dorința fiecărui producător de a obține vinuri cât mai bune și cât mai apreciate.

În prezent, România este o țară europeană importantă din punct de vedere vitivinicol, variatele vinuri pe care le produce remarcându-se prin calitatea lor. Având o suprafață de aproape 200 000 hectare cultivată cu viță de vie (ce reprezintă 1,5% din suprafața agricolă și 2,6% din terenul arabil), România ocupa locul 6 în Europa, în anul 2012, după Spania, Franța, Italia, Germania și Portugalia. Plantațiile pentru struguri de vin ocupă 82% din suprafața viticolă totală, iar producția de vinuri anuală este, în medie, de 5 milioane de hectolitri, ceea ce ne situează pe locul 19 la nivel mondial. Consumul pe cap de locuitor este de aproximati 22 litri / an, cu tendință crescătoare.

1.2. Patrimoniul viticol al [NUME_REDACTAT] deține un important patrimoniu viticol constituit din mari suprafețe ocupate cu vii altoite, pe radăcini proprii și hibrizi producatori direcți, dar și din pepiniere viticole, amenajari și construcții pentru viticultură și vinificație. Pe lângă acest patrimoniu fizic, există în România un extraordinar patrimoniu cognitiv, cultural și știintific, legat de cultura viței de vie și arta producerii vinurilor.

În conformitate cu Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 244/20.05.2002, cu modificările și completările ulterioare, patrimoniul viticol al României se grupează teritorial în: regiuni viticole, podgorii, centre viticole și plaiuri viticole, definite astfel:

Regiunea viticolă cuprinde un larg teritoriu cultivat cu viță-de-vie, caracterizat prin condiții ecologice relativ asemănătoare, precum și prin direcții de producție și sortimente apropiate.

Podgoria este o unitate teritorială naturală și tradițională, caracterizată prin condiții specifice de clima, sol și relief, prin soiurile cultivate, prin metodele de cultură și procedeele de vinificare folosite, care, în ansamblu, conduc la obținerea unor producții de struguri și vinuri cu însușiri specifice.

Centrul viticol este teritoriul care cuprinde plantațiile viticole din una sau mai multe localități, care face, sau nu, parte integrantă dintr-o podgorie și care constituie o unitate teritorială caracterizată prin factori specifici de clima, sol și sortiment, precum și prin condiții agrotehnice și tehnologice asemănătoare. Centrul viticol cuprinde o suprafață mai mică decât podgoria.

Plaiul viticol este teritoriul restrâns din cadrul unui centru viticol, ce cuprinde plantațiile de viță-de-vie situate pe aceeași formă de relief. Factorii naturali, precum și condițiile de cultură și de tehnologie ce privesc plaiul viticol sunt asemănătoare pe întreaga suprafață cultivată cu viță-de-vie, determinând obținerea unor produse cu însușiri de calitate specifice.

1.2.1. Regiunile viticole ale [NUME_REDACTAT] în România constituie o activitate tradițională, de mare importanță economică, dezvoltată armonios, ca rezultat al condițiilor naturale deosebit de favorabile pe care vița de vie le găsește pe tot cuprinsul țării, mai ales în zona colinară din răsăritul și sudul lanțului carpatic. Având un patrimoniu de 183 169 de hectare (la nivelul anului 2012), România se situează pe locul 11 în lume și 5 la nivelul țărilor membre ale [NUME_REDACTAT].

Variabilitatea și complexitatea peisajului geografic al țării noastre, determină importante deosebiri sub aspect ecoclimatic, peste care se suprapun și cele de ordin ecopedologic, iar împreună determină o maturare diferențiată a strugurilor aceluiași soi, de la o podgorie la alta, în funcție de amplasarea acesteia.

Deosebirile ecoclimatice înregistrate sunt generate, pe de o parte de prezența lanțului carpatic, care exercită o mare influență la scară geografică și pe de altă parte de diferența de latitudine existentă (circa 500 km). Influențe puternice are și [NUME_REDACTAT], acționând asupra reducerii variației anuale, sezoniere sau zilnice a temperaturii, ducând la crearea unei higroscopicități mai ridicate a aerului. Influențe asemănătoare, dar la o scară mai redusă, sunt generate și de bazinele mai mici de apă, Dunărea, [NUME_REDACTAT] și un rol important îi revine și vastei diversități a tipurilor de sol, care își pun amprenta asupra maturării și calității producției.

Vița de vie se cultivă, cu precădere, în arealele consacrate tradițional acestei activități, situate mai ales în zona colinară, pe nisipuri, precum și pe alte terenuri cu condiții favorabile, denumite areale viticole, care sunt supuse delimitării teritoriale. Plantațiile de vița de vie, potrivit Legii nr. 244/2003 (revizuită în 2007) a viei și vinului, se grupează teritorial în: zone viticole, regiuni viticole, podgorii, centre viticole și plaiuri viticole.

[NUME_REDACTAT] viticultura se concentrează în 8 regiuni viticole (fig. 1): [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Olteniei, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Maramureșului, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și regiunea nisipurilor și a altor terenuri favorabile din sudul țării.

Fig. 1. Regiunile viticole ale României (sursa: www.onpv.con).

Aceste regiuni cuprind 37 de podgorii și aproximativ 171 de centre viticole, în care se produce o gamă completă de vinuri (Oșlobeanu, 1991). Aceste areale viticole se suprapun, în general, provinciilor istorice și prezintă unele particularități privind condițiile ecologice, soiurile cultivate, tehnologiile aplicate, nivelul producțiilor și însușirile calitative ale produselor vitivinicole obținute.

La nivelul [NUME_REDACTAT] au fost stabilite cinci zone vitivinicole: A, B, C I, C II și C III. În funcție de încadrarea regiunilor viticole în aceste zone și de categoria de vinuri (de masă, de calitate) este necesar un anumit potențial minim natural al strugurilor, existând unele posibilități de îmbogățire a musturilor (Dejeu, 2010).

În conformitate cu Ordinul nr. 645/2005, privind aprobarea incadrarii regiunilor viticole romanesti in zonele viticole ale [NUME_REDACTAT] si conditiile aplicarii corectiilor de tarie alcoolica si de aciditate asupra recoltelor de struguri aflate in diferite stadii de prelucrare, regiunile viticole ale României sunt încadrate în următoarele zone viticole ale [NUME_REDACTAT] (fig. 2):

Zona B: regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] – vinuri cu tărie alcoolică naturală de minimum 6,0% vol;

Zona CIa: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Maramureșului – vinuri cu tărie alcoolică naturală de minimum 7,5% vol;

Zona CII: [NUME_REDACTAT] și Olteniei, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Nisipuri și alte terenuri favorabile din sudul țării – vinuri cu tărie alcoolică naturală de minimum 8,5% vol.

Încadrarea regiunilor viticole românești în zonele viticole B, CIa și CII ale [NUME_REDACTAT] a fost realizată pe baza Studiului ecopedologic și ecoclimatic pentru încadrarea arealelor viticole din România în zonele viticole ale [NUME_REDACTAT], elaborat de Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură si [NUME_REDACTAT] Călugărească (Ordinul nr. 645/2005).

Fig. 2. Zonele viticole din România, delimitate conform normelor [NUME_REDACTAT]

(sursa: http://www.iseoverde.ro/importanta-viticulturii-zonarea-vitivinicola/).

Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] cuprinde plantațiile viticole din bazinul Târnavelor, Sebeșului și [NUME_REDACTAT], incluzând cinci podgorii: Aiud, [NUME_REDACTAT], Sebeș-Apold, Lechința și Târnave, în cadrul cărora se află 17 centre viticole și 2 centre viticole independente – Dej și Geoagiu.

Importanța regiunii viticole a [NUME_REDACTAT] nu constă doar în suprafețele cultivate cu viță de vie, ci și în calitatea vinurilor obținute aici, vinuri cu nuanțe particulare de originalitate și noblețe, din binecunoscutele soiuri: Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian, Sauvignon, [NUME_REDACTAT], Neuburger. Regiunea este specializată în producerea vinurilor albe de calitate superioară, a vinurilor aromate de tip Muscat și a vinurilor materie primă pentru spumante. Datorită performanțelor superioare ale soiurilor din strugurii cultivați aici, implicit a calității vinurilor obținute, această regiune viticolă a obținut cea mai bună cotație europeană acordată podgoriilor românești (clasa B).

Regiunea este amplasată în unitatea geografică a [NUME_REDACTAT], (începând de la Apold, județul Sibiu, până la [NUME_REDACTAT] și Dej), iar plantațiile pe care le deține, (aproximativ 6 355 ha), sunt dispersate atât în latitudine (între paralela 46º și 47º), cât și în altitudine (mai frecvente între 200 și 500 m), lucru datorat fragmentării deluroase și colinare a podișului. Din punct de vedere ecologic, vița de vie găsește aici condiții bune și foarte bune de vegetație, îndeosebi în jumătatea sud-vestică a podișului care poartă numele de "[NUME_REDACTAT]" (Cotea, 2000).

Denumirile de origine ale acestei regiuni viticole sunt următoarele: Aiud, [NUME_REDACTAT], Târnave, Târnave-Blaj, Târnave-Jidvei, Târnave-Mediaș, Târnave-Târnăveni. Fiecare denumire de origine poate fi însoțită de denumirea plaiurilor viticole aflate în componența lor.

Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] este una dintre cele mai mari și mai renumite regiuni viticole din România, fiind situată în estul țării. Include plantațiile de pe numeroase plaiuri moldave unde se cultivă aproximativ 76 789 ha, începând de la localitatea Hlipiceni (județul Botoșani) până la Tîmboiești (județul Vrancea) și Smârdan (județul Galați). Ca urmare a spațiului geografic mare pe care se întinde, între ecoclimatul din partea de nord al acestei regiuni viticole și ecoclimatul din partea de sud există diferențe apreciabile care se reflectă deseori în cantitatea și calitatea producției viti-vinicole obținute, precum și în alegerea sortimentelor de soiuri, în funcție de acestea.

Regiunea include 12 podgorii, acestea fiind printre cele mai renumite și mai vechi podgorii ale țării: Cotnari, Iași, Huși, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Nicorești, Ivești, Panciu, Odobești, Cotești, Covurlui și Zeletin, pe teritoriul cărora se află 8 centre viticole independente: Hlipiceni, Plugari, Probota (în nord), Vaslui (în centru), Grivița și [NUME_REDACTAT] (în sud), Bozieni și Răcăciuni în vestul regiunii.

Această mare regiune viticolă este profilată pe producerea vinurilor albe și roșii de masă, a vinurilor albe de calitate superioară, a vinurilor dulci naturale (podgoria Cotnari) și a vinurilor materie primă pentru spumante (în podgoriile Panciu și Ivești). Producerea vinurilor roșii are un caracter insular, și anume în podgoriile [NUME_REDACTAT], Nicorești, Ivești, Uricani și Iana.

Sortimentul acestei regiuni este alcătuit dintr-un număr notabil de soiuri, printre care unele sunt specifice numai anumitor podgorii, cum ar fi: Grasă de Cotnari, Fetească albă, Frâncușă și Busuioacă de Bohotin (la Cotnari); Zghihară de Huși, Băbească neagră (la Nicorești); Fetească neagră (la Uricani) etc. Alte soiuri cultivate cu succes sunt: Aligoté, Fetească regală, Riesling italian, Sauvignon, Pinot gris, Galbenă de Odobești și Șarba (soi nou obținut), iar dintre soiurile pentru vinuri roșii: [NUME_REDACTAT], Merlot, Băbească neagră și Oporto.

Sortimentul soiurilor de struguri de masă este reprezentat de soiurile: Chasselas doré, [NUME_REDACTAT] de Csaba, Muscat de Hamburg și Coarnă neagră.

Denumirile de origine ale acestei regiuni viticole sunt următoarele: Bohotin, Iași-Copou, Iași-Bucium, Iași–Uricani, Cotnari, Huși-Vuțcani, Huși, Iana, Cotești, Odobești, Panciu, [NUME_REDACTAT] și Nicorești. De asemenea, fiecare denumire poate fi completată cu una din denumirile plaiurilor viticole care se află în componența podgoriei.

Regiunea viticolă [NUME_REDACTAT] și Olteniei cuprinde plantațiile viticole situate pe dealurile și colinele [NUME_REDACTAT], dealurile [NUME_REDACTAT], incluzând sud-vestul Olteniei, podgoriile Severinului, podgoria Segarcei, terasele Oltului, dealurile piemontane ale Argeșului și ultimile ramificații ale Subcarpaților de Curbură, respectiv [NUME_REDACTAT]. Cuprinde 9 podgorii: Mehedinți, [NUME_REDACTAT], Segarcea, Sâmburești, Drăgășani, Ștefănești, [NUME_REDACTAT], Cernătești și Pietroasele.

Este a doua regiune viticolă a României, ca suprafață (54 187 hectare), adunând la un loc plantațiile viticole din sudul țării începând de la [NUME_REDACTAT], până la Halînga în județul Mehedinți și Segarcea, județul Dolj.

Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] și Olteniei are ca principală direcție de producție obținerea vinurilor roșii, albe și aromate de calitate superioară și mai puțin producerea vinurilor albe și roșii de masă (podgoria Drăgășani). Pe suprafețe destul de mari se cultivă și soiuri de struguri pentru masă, care produc cantități însemnate de struguri destinați fie pieței interne, fie exportului.

Sortimentul viticol cuprinde soiuri pentru vinuri albe de calitate superioare, reprezentate de: Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian, Sauvignon, Pinot gris și [NUME_REDACTAT] (Olteanu, 2002), dar și soiuri pentru vinuri roșii de calitate superioară: [NUME_REDACTAT], Merlot, Pinot noir, Fetească neagră și Burgund mare. În anumite centre viticole – Breaza și Pietroasa – există condiții deosebite pentru cultura binecunoscutelor soiuri, din sortimentul autohton, respectiv Tămâioasă românească, Grasă de Cotnari și Busuioacă de Bohotin, destinate obținerii vinurilor aromate albe și roze. Vinurile albe și roșii de masă se produc îndeosebi în podgoria Drăgășani din soiurile Crâmpoșie selecționată și Novac. Din grupa soiurilor de masă cultivate în podgoriile [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Drăgășani se pot aminti soiurile: Victoria, Cardinal, Augusta, Chasselas doré, [NUME_REDACTAT], Muscat de Hamburg și Muscat d’Adda, sortogrupul Coarnă, precum și celelalte soiuri noi de struguri pentru masă obținute în diferitele stațiuni de cercetare ce aparțin acestei mari regiuni viticole.

Denumirile de origine ale acestei regiuni viticole sunt următoarele: [NUME_REDACTAT]-Boldești, [NUME_REDACTAT]- [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Ceptura, [NUME_REDACTAT] – Tohani, [NUME_REDACTAT] – Merei, [NUME_REDACTAT] – Zorești, [NUME_REDACTAT] – Breaza, Cernătești, Pietroasele, Ștefănești, Ștefănești – Costești, Drăgășani, Sâmburești, [NUME_REDACTAT], Segarcea, Mehedinți – Severin, Mehedinți – Corcova, Mehedinți – [NUME_REDACTAT], Mehedinți – [NUME_REDACTAT] și Orevița.

Regiunea viticolă a Banatului este situată în partea de sud-vest a țării, pe teritoriul administrative a două județe: Timiș și Caraș-Severin. Această regiune viticolă întrunește, într-o oarecare măsură, condițiile unei singure podgorii. Plantațiile de vii, care ocupă, în prezent, aproape 3 000 hectare, au un caracter insular, constituindu-se în mai multe centre viticole, respectiv: Recaș, Silagiu, Teremia, [NUME_REDACTAT] (județul Timiș), Tirol și [NUME_REDACTAT] (județul [NUME_REDACTAT]).

Plantațiile viticole se suprapun pe culmile sudice ale [NUME_REDACTAT], pe ultimile culmi orientate spre vest ale [NUME_REDACTAT], culmile vestice de la poalele [NUME_REDACTAT] și cele sudice de la poalele [NUME_REDACTAT].

Regiunea este specializată și renumită totodată pentru producerea de vinuri albe și roze de calitate superioară, însă produce și vinuri albe și roșii de consum curent. Soiurile reprezentative pentru această regiune sunt: Creață de Banat, Majarcă albă, Steinschiller roz, Riesling italian, Sauvignon (vinuri albe), Cadarcă, Burgund mare, Merlot și Pinot noir (vinuri roșii).

Arealul vitcol este delimitat de două denumiri de origine controlată (DOC): Banat și Recaș și două indicații geografice: [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Regiunea viticolă a Crișanei și Maramureșului cuprinde plantatiile viticole cantonate pe dealurile din partea sud-estică a poalelor [NUME_REDACTAT], culmile din parte vestică a [NUME_REDACTAT], dealurile depresunii Silvaniei de la poalele nord-vesice a [NUME_REDACTAT], dealurile Oradei, până la Valea lui Mihai, poalele vestice și nord ale [NUME_REDACTAT]. Delimitarea este făcută la sud de localitatea Miniș, iar la nord de centrul viticol Halmeu. Regiunea cuprinde patru podgorii: [NUME_REDACTAT], Diosig, Valea lui Mihai și Silvaniei, precum și 13 centre viticole , dintre care două sunt independente: Seini și Halmeu.

Prestigiul regiunii viticole a [NUME_REDACTAT] și Maramureșului este dat de una dintre cele mai renumite podgorii ale țării, Miniș-Măderat, recunoscută prin calitatea și diversitatea vinurilor obținute aici, fie vinuri roșii din soiurile Cadarcă, Merlot, [NUME_REDACTAT], Pinot noir, fie vinuri albe din soiurile Fetească albă, Riesling italian, Fetească regală, Furmint, Pinot gris, Mustoasă de Măderat.

Această regiune este amplasată în arealul deluros-colinar și de câmpie din nord-vestul României, care se se desfășoară în latitudine între paralelele 46º și 48º, iar în altitudine între 100 m și 550 m. Este una dintre cele mai întinse regiuni viticole (aproximativ 6000 ha) atingând totodată punctele cele mai nordice de cultură a viței de vie (centrul viticol Halmeu – județul [NUME_REDACTAT]), precum și cotele cele mai înalte de pe cuprinsul țării (Cotea, 2000).

Condițiile ecoclimatice din această regiune permit producerea unei game largi de vinuri albe și roșii începând de la cele de masă până la cele de calitate superioară, iar dintre soiurile de struguri pentru masă se întâlnesc (pe suprafețe restrânse), [NUME_REDACTAT] de Csaba și grupa Chasselas. Sortimentul viticol autorizat și/sau recomandat pentru podgoria Miniș include atât soiuri pentru vinuri albe (Mustoasă de Măderat, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] etc.), cât și pentru vinuri roșii (Cadarcă, Zweigelt, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] etc.). Sortimentul viticol din podgoria Crișana include exclusiv soiuri pentru vinuri albe: Mustoasă de Măderat, Furmint, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] etc. O favorabilitate bună pentru producerea vinurilor roșii se întâlnește îndeosebi în sudul regiunii, în podgoria Miniș- Măderat, unde se cultivă Cadarcă, Merlot, Oporto și Burgund mare. În podgoria Silvaniei (în centrele [NUME_REDACTAT] și Zalău), se produc și vinuri spumante.

Vinurile din această regiune sunt comercializate sub două denumiri de origine controlată – Crișana și Miniș -, la care se adăuga, trei subdenumiri: Diosig, Biharia, Șimleu. [NUME_REDACTAT] își comercializează vinurile utilizând denumirea podgoriei, la care se poate adauga una din denumirile plaiurilor viticole din componența acesteia.

Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] este situată în sud-estul României și corespunde în întregime [NUME_REDACTAT], clar delimitat între Dunăre, la vest, și [NUME_REDACTAT], la est, sudul Dobrogei, [NUME_REDACTAT], până la localitatea Isaccea, în nord. Această regiune viticolă înglobează trei podgorii: Mulfatlar, Sarica-Niculițel și Istria-Babadag.

Plantațiile viticole se întind de la Mangalia, până la Tulcea și Măcin, pe o suprafață de aproximativ 18 000 hectare. În această regiune se conturează două direcții principale de producție, atât cultura soiurilor de struguri de masă, cât și de vin. Dintre soiurile de struguri pentru masă (care acoperă necesitățile de consum ale litoralului), se cultivă Cardinal, Regina viilor, Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, [NUME_REDACTAT] și Italia, iar pe suprafețe restrânse se cultivă și soiurile pentru stafide.

Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] este însă specializată în producerea vinurilor albe și roșii de calitate superioară seci, demiseci și demidulci. Din sortimentul pentru vinuri albe se regăsesc în cultură Aligoté, Riesling italian, Fetească albă, Fetească regală, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, [NUME_REDACTAT], iar dintre cele roșii: [NUME_REDACTAT], Pinot noir, Merlot și Burgund mare. Soiurile reprexentative sunt: Crâmpoșie selecționată, Fetească neagră, Fetească albă, Tămâioasă românească, Băbească neagră, Chardonnay, [NUME_REDACTAT], Riesling italian, [NUME_REDACTAT].

Denumirile de origine sunt următoarele: Babadag, Sarica-Niculițel, Tulcea, Mulfatlar, Mulfatlar-Medgidia și Mulfatlar-Cernavodă.

Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] este situată în cea mai mare parte pe terasele Dunării din sud-estul [NUME_REDACTAT] și cuprinde în aria ei podgoriile Ostrov și Greaca, iar suprafețele cultivate sunt de circa 11 271 ha. Cele mai importante centre viticole sunt: Ostrov, Băneasa, Oltina, Aliman, Fetești (centru viticol independent), care aparțin podgoriei Ostrov, respectiv centrele: Giurgiu și Zimnicea care aparțin podgoriei Greaca. Deși unele centre viticole din aceste două podgorii sunt distanțate între ele, prezența unor vii răzlețe de legătură care sunt plasate în condiții ecologice similare, certifică conturarea unei regiuni viti-vinicole distincte, cu numele de mai sus (Cotea, 2000). Datorită poziției sale geografice, această regiune viticolă deține cele mai mari resurse heliotermice, în condițiile unor resurse hidrice modeste, ameliorate întrucâtva de prezența benefică a Dunării.

Regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] este recunoscută în primul rând pentru producția de struguri pentru masă din întreg conveierul varietal, de la soiurile cu maturare timpurie, pînă la cele cu maturarea târzie. Soiurile pentru struguri de masă sunt reprezentate de: [NUME_REDACTAT] de Csaba, Cardinal, Victoria, Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, Italia, [NUME_REDACTAT], Tamina, Xenia și Greaca.

Regiunea este specializată în producerea vinurilor seci și demiseci, albe și roșii, de calitate superioară. Sortimentele recomandate și/sau autorizate include soiurile: Chardonnay, Columna, Fetească regală Merlot, [NUME_REDACTAT] (Oltina) și Syrah, Băbească neagră, , Fetească albă, Aligote, Fetească neagră (Însurăței) (Oșlobeanu, 1991; Cotea, 2003). Dintre soiurile pentru vinuri albe, de o bună apreciere se bucură: Feteasca regală, Riesling italian, Sauvignon, Crâmpoșie selecționată, Donaris, iar dintre soiurile roșii sunt preferate soiurile [NUME_REDACTAT], Merlot și Burgund mare.

Regiunea viticolă a nisipurilor și a altor terenuri favorabile din sudul țării (zona viticolă CII) cuprinde plantațiile viticole, uneori cu caracter insular, înființate pe nisipurile și solurile nisipoase de pe terasele Dunării, terasele Jiului și bazinele râurilor Călmățui și Buzău din [NUME_REDACTAT] (aproximativ 13 000 hectare plantații viticole). Cea mai întinsă și reprezentativă arie viticolă pentru această regiune o reprezintă nisipurile din stânga Jiului, din sudul Olteniei. Delimitarea arealelor nisipoase începe în sud-vestul Olteniei (localitățile Vrata și Jiana din județul Mehedinți), se continuă cu nisipurile situate de-a lungul Dunării, nisipurile din stânga Jiului, sudul dunărean al Dobrogei (podgoria Oltina, județul Constanța) și se încheie în [NUME_REDACTAT].

În cadrul regiunii viticole a nisipurilor și altor terenuri favorabile din sudul țării se diferențiază trei podgorii – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]-Corabia, care cuprind un număr de opt centre viticole. Pe lângă acestea mai sunt și 11 centre viticole independente, și anume: Drăgănești-Olt, Furculești, Mavrodin, Urziceni, Sudiți, Ulmu, Însurăței, Rușețu, Cireșu, Jirlău și Râmnicelu.

Terenurile nisipoase și luto-nisipoase prezente pe arii extinse în cadrul regiunii, limitează potențialul cantitativ și calitativ de producție al soiurilor, de aceea regiunea este specializată în producerea vinurilor de masă (albe, roze și roșii) și producerea strugurilor pentru masă.

Pentru producerea vinurilor albe, cele mai cultivate soiuri sunt : Aligoté, Fetească regală, Riesling italian, [NUME_REDACTAT] și Rkațiteli, iar pentru vinuri roze și roșii, se cultivă soiurile: Roșioară, Băbească neagră, Sangiovese, Burgund mare, [NUME_REDACTAT] și Merlot. Pentru strugurii de masă sunt cultivate soiurile cu epocile I-V de maturare ([NUME_REDACTAT] de Csaba, Cardinal, Chasselas doré, Muscat d'Adda, Coarnă neagră și Italia).

Din cele 41 de județe ale României, 25 sunt producătoare de struguri de vin. Chiar și în celelalte județe fără vocație viticolă există suprafețe cu viță de vie, însă neînsemnate ca mărime, cu soiuri pentru consum curent. Doar trei județe (Brasov, Covasna și Suceava) nu sunt înregistrate în statistica oficială cu nicio suprafață viticolă.

1.2.2 Situația actuală a viticulturii și vinificației în [NUME_REDACTAT] anul 2012, suprafața viticolă totală a României cuprindea 183 169 ha. După suprafața cultivată cu viță de vie, în anul 2012, România ocupa locul 11 la nivel mondial și locul 5 la nivelul [NUME_REDACTAT]; producția de struguri pentru vin ne situa pe locul 19 la nivel mondial și locul 6 la nivelul [NUME_REDACTAT] (sursa: http://www.fao.org)

Suprafața ocupată cu vii pe rod era de 242 700 ha în anul 2002, reprezentand 1,7% din suprafata agricola a țării. Participarea acestui sector la valoarea producției vegetale era de circa 7,6% și de 4,1% la valoarea producției agricole totale. Vinul era situat pe locul al treilea în rândul produsele agricole exportate.

Urmărind evoluția în timp a suprafeței viticole a României (fig. 1), putem observa că suprafața viilor pe rod a crescut, cu oscilații de la un an la altul, de la 227 000 ha, în anul 1950, la 346 800 ha (suprafața maximă atinsă în anul 1970). Până la nivelul anului 2000, suprafața viticolă nu a înregistrat mari oscilații de la un an la altul, menținându-se în jurul valorii de 300 000 ha. După anul 2000, s-a înregistrat un regres continuu a suprafeței ocupată cu vii, până la nivelul anului 2010, când erau 175 953 ha (cu cu aproape 70 000 ha mai puțin față de anul 2000) (sursa: [NUME_REDACTAT] al României, MADR, ONVV, 2005-2012).

Fig. 3. Evoluția suprafeței viticole a României în perioada 1938 – 2012

(sursa: [NUME_REDACTAT] al României, MADR, ONVV).

La nivel regional, distribuția suprafeței viticole ocupată cu hibrizii direct producători era de aproximativ 56 % din totalul viilor pe rod (140 000 ha, din totalul de 250 000 ha de vii pe rod), în anul 2001 (tabelul nr. 1). Față de anul 1989, suprafață ocupată cu hibrizi direct producători aproape că s-a triplat până în anul 2001.

Tabelul nr. 2.

Situația viticulturii României în perioada 1938 – 2001

(Sursa : [NUME_REDACTAT] al RSR 1981 si [NUME_REDACTAT] al Romaniei 1993-2001).

La nivelul țării noastre, în anul 2010, suprafața viilor pe rod a scăzut, comparativ cu anii 2006, 2007, 2008, (de la 192 611 ha, la 175 953 ha), observându-se aceeași tendință și în cazul suprafețelor ocupate cu vii pe rod din care se obțin vinuri, ajungându-se la 160 746 ha, comparativ cu 177 472 ha cultivate în anul 2008, cu aproximativ 17 000 de ha mai puțin (tabelul 6.1).

În ceea ce privește ponderea suprafețelor ocupate cu vii tinere, la nivelul anului 2009 a fost de 7 917 ha, iar în 2010 de 4 399 ha, aproape cu 50 % mai mică. Acest fapt se datorează aplicării programului de reconversie și restructurare a plantațiilor viticole, început în anul 2008. În anul 2010 suprafața plantațiilor de vii tinere a fost de 4 399 ha, din care 4 322 ha erau cultivate cu soiuri pentru struguri de vin și doar 77 ha erau cultivate cu soiuri de struguri pentru masă.

Tabelul nr. 3.

Situația viticulturii României în perioada 2005 – 2010

(sursa: [NUME_REDACTAT] al României, MADR, ONVV).

Din producția totală de struguri înregistrată în anul viticol 2010 (997 489), 927 371 tone (reprezentând 92,92% din total) au fost destinați producerii vinurilor, iar 70 118 tone (7,07%) au fost destinați consumului în stare prospătă, pe piața internă. Producția medie de struguri la hectar înregistrată în anul 2010 a fost de 5 669 ha, observându-se o creștere ușoară comparativ cu anii anteriori.

Din cele 8 regiuni viticole ale României, cea mai mare suprafață cultivată cu viță de vie se înregistra, la nivelul anului 2012, în [NUME_REDACTAT] (69 134 ha), urmată de regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] și Munteniei (53 450,9 ha), și de [NUME_REDACTAT] (17 564,76 ha). Cele mai mici suprafețe se înregistrează în regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] (2 928, 35 ha) și în [NUME_REDACTAT] (6 796, 71 ha) (tabelul nr. ). În ceea ce privește suprafață cultivată cu soiuri nobile, pentru obținerea vinurilor cu denumire de origice controlată (DOC), respectiv cu indicație geografică (IG), cea mai mare suprafață o dețin regiunile [NUME_REDACTAT] (11 888, 6 ha, din care 7 943, 70 pentru vinuri cu DOC și 3 944, 94 ha pentru vinuri cu IG) și [NUME_REDACTAT] (18 026 ha, din care 6 703, 57 ha pentru vinuri cu DOC și 11 323 ha pentru vinuri cu IG). Pe ultimele locuri se află regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] (326, 28 ha pentru vinuricu cu IG) și regiunea viticolă a nisipurilor și a altor terenuri din sudul țării (508, 68 ha prntru vinuri cu IG). Aceste din urmă regiuni nu înregistrează plantații cu vii pe rod pentru obținerea vinurilor DOC. Cea mai mare suprafață ocupată cu soiuri de vin fără DOC și IG o deține regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT], cu 51 107 ha și cea a [NUME_REDACTAT] și Munteniei, cu 44 117,15 ha.

Tabelul nr. 4.

Repartiția regională a suprafeței viticole, pe categorii de calitate (2012)

(sursa: MADR și INS).

Raportându-ne la anul 2002 (tabelul nr.), în ceea ce privește evoluția suprafeței viticole la nivel regional, constatăm o scădere drastică a acesteia pentru fiecare regiune în parte, față de anul 2012. Astfel, regiunea viticolă a Olteniei și Munteniei și-a redus suprafața cu 50 % (55 950 ha), [NUME_REDACTAT], cu apăroximativ 15 000 ha, [NUME_REDACTAT], cu 6 636 ha, [NUME_REDACTAT], cu 4000 ha, Crișana și Maramureș, cu 2 000 ha, și [NUME_REDACTAT], cu 772 ha.

Între anii 1998 – 2002, suprafața viticolă a fiecărei regiuni a urmat un trend descendent, însă fără a înregistra scăderi considerabile de la un an la altul.

Tabelul nr. 5.

Suprafața ocupată cu vită de vie, pe fiecare regiune viticolă (1998 – 2002)

(sursa: MAPDR și INS)

Producția de vin înregistrată în anul 2014 era de 4 093 milioane de hl, situând România pe locul 21 la nivel mondial și 6 la nivel european, după Franță, Italia, Spania, Germania și Portugalia (sursa: OIV [NUME_REDACTAT] on 24 [NUME_REDACTAT]).

Față de anul 2013, producția de vin a scăzut semnificativ, cu aproximativ 1 000 milioane hl, însă comparativ cu situația înregistrată în anul 2012, aceasta a crescut cu aproape 800 milioane hl. Între anii 2006 – 2009, producția de vin a oscilat ușor de la un an la altul, situându-se în jurul valorii de 5 000 milioane hl.

Față de anul 2005, când s-a obținut 2 529 milioane hl de vin, în anul 2014 producția a crescut cu aproape 1500 milioane de hl. După cum putem observa în graficul din figura nr.3, cea mai mică producție de vin s-a înregistrat la nivelul anilor 2010 și 2012, datorită unor condiții ecoclimatice nefavorabile viței de vie, produse în perioada de vegetație activă.

La nivelul anului 2013, din producția totală de vin, de 5 113 milioane hl, aproximativ 3 000 milioane hl erau vinui din soiuri nobile, restul de 2 100 milioane de hl aparțineau vinurilor obținute din hibrizi producători direcți. Față de anul 2013, în anul 2008 situația se prezenta astfel: ponderea vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC) era de 8,5%, restul fiind deținut de vinurile cu indicație geografică (IG) și de vinurile de masă (VM).

Vinurile albe dețin o pondere de 56% din producția totală, restul fiind deținut de vinurile roșii și roze (4%) (sursa: date operative MAPDR).

Fig. 3. Evoluția producției de vin între anii 2007 – 2013

(sursa: INS, [NUME_REDACTAT] al României, 2013; date operative MADR).

Repartiția pe regiuni a producției de vin din soiuri nobile, pe categorii de calitate, înregistrată în anul 2013, poate fi urmărită în tabelul nr. X. După cum putem observa, cea mai mare producție de vin s-a realizat în regiunile viticole [NUME_REDACTAT] (1 123,3 mii hl) și în [NUME_REDACTAT] și Olteniei, iar cele mai mici în regiunile [NUME_REDACTAT] (20 mii hl), respectiv în regiunea Nisipuri și alte terenuri favorabile din sudul țării (4,9 mii hl). Primele două regiuni dețin supremația, la nivel național, și în ceea ce privește producția de vinuri cu DOC și IG: în [NUME_REDACTAT] s-a obținut 826,2 mii hl vin cu denumire de origine controlată (DOC) și 171,8 mii hl vin cu indicație geografică (IG), iar în [NUME_REDACTAT] și Olteniei, vinurile cu DOC înregisistrau o producție de 947, 2 mii hl și cele cu IG, de 735,6 mii hl.

Tabelul nr. 6.

Producția de vin din soiuri nobile pe categorii de calitate și regiuni viticole în 2013

(Sursa datelor: date operative MADR).

În ceea ce privește consumul mediu anual de vin/locuitor, România ocupa locul 19 la nivel mondial, în anul 2012, cu un consum mediu anual de vin de 24,3 l/persoană, înregistrându-se o scădere față de anul 2011, când era de 27 l/persoană (tabelul nr.). Între 60% și 70% dintre consumatorii români preferă vinurile albe, dar și vinurile roze câștigă teren în ultima perioadă. Consumul de vin pe țări, situa România pe locul 10 la nivel mondial, în anul 2011, cu aproximativ 5 350 hl, conform statisticilor realizate de OIV (sursa: OIV [NUME_REDACTAT] on 24 [NUME_REDACTAT]).

În ceea ce privește consumul mediu anual de struguri pentru masă/locuitor, acesta a înregistrat oscilații reduse de la un an la altul, situându-se în jurul valorii de 4 kg/locuitor/an.

Tabelul nr.7.

Consumul mediu anual de vin și de struguri pentru masă (2005-2012)

(sursa: [NUME_REDACTAT] al României, MADR, ONVV).

Exportul de vin al României înregistra în anul 2010 o valoare de 98 130 de hl, aproape la o treime față de situația din anul 2005, când s-a exportat o cantitate de 269 600 hl, reprezentând 4 – 10 % din producția totală anuală. În același timp, s-a importat anual, cantități de vin cuprinse între 111 390 hl și 713 300 hl. În timp ce exportul de struguri pentru masă a fost nesemnificativ (325 tone în anul 2010), importul a fost de 14 600 tone (tabelul nr. ).

Tabelul nr.8.

Exportul și importul anual de vin (hectolitri) și de struguri pentru masă (tone).

(sursa:INS, MADR, ONVV; http://www.dce.gov.ro/).

1.2.3. Sortimentul viticol al [NUME_REDACTAT] viticol al României este foarte variat, cuprinzând atât soiuri autohtone valoroase, păstrate în cultură și dupa invazia filoxerei, precum și o serie de soiuri străine, cu aptitudini oenologice recunoscute. Din prima grupă se disting, prin importanță, următoarele soiuri de struguri:

– pentru vinuri albe: Grasa de Cotnari, Fetească albă, Fetească regală, Galbena de Odobești, Frâncușă, Busuioacă de Moldova, Crâmpoșie;

– pentru vinuri roșii: Băbească neagră, Fetească neagră;

– pentru vinuri aromate: Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin.

Din grupa soiurilor de proveniență străina fac parte:

– pentru vinuri albe: [NUME_REDACTAT], Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Aligote;

– pentru vinuri roșii: [NUME_REDACTAT], Pinot noir, Merlot, Burgund mare;

– pentru vinuri aromate: [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT], conform datelor publicate de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], în anul 2013, sortimentul pentru vinurile albe este dominat de 3 soiuri, două autohtone și unul de origine străină: Fetească albă, Fetească regală și Riesling italian. Dintre soiurile pentru vinuri roșii, cea mai mare extindere revine soiurilor [NUME_REDACTAT] și Merlot (Tabelul nr.)

Tabelul nr. 9.

Suprafața (ha) principalelor soiuri de struguri pentru vinificație din România (anul 2012)

(sursa: http://www.madr.ro/ro/).

Dacă ne raportăm la anul 2005, distribuția pe soiuri a suprafeței viticole relevă faptul că soiul Fetească regală ocupa primul loc, cu o suprafață de 13 964 ha, mai mai mare decât în anul 2013 cu aproape 1000 ha. [NUME_REDACTAT] italian, ocupa al doilea loc ca suprafață cultivată, de 7373 ha, mai mică decât cea înregistrată în anul 2013, cu circa 100 ha. Acesta era urmat de Feteasca albă (6 899 ha), care l-a devansat în anul 2013 cu circa 6 000 ha.

Din categoria vinurilor roșii, soiul Merlot deținea primul loc, în anul 2005, ca suprafață cultivată (7269 ha), însă până în anul 2013, suprafața ocupată de acest soi a crescut cu aproximativ 4 000 ha (11 630 ha). Raportat la anul 2005, soiurile Băbească neagră, [NUME_REDACTAT] și Fetească neagră, aproape că și-au dublat suprafața cultivată (tabelul nr.).

Tabelul nr.10.

Suprafața (ha) principalelor soiuri de struguri pentru vinificație din România (anul 2005)

(sura: sursa: http://www.madr.ro/ro/).

1.3. Importanța viticulturii și vinificației în [NUME_REDACTAT] reprezintă un sector important al agriculturii României, prin suprafața mare pe care o ocupă (aproximativ 200 000 ha) și prin gradul mare de intensivitate. De asemenea, vița de vie valorifică mai eficient terenurile slab productive pentru alte culturi, cum sunt cele în pantă, erodate, cu fertilitate scăzută, improprii culturilor cerealiere, precum și nisipurile supuse eroziunii eoliene. Prezența pe terenurile în pantă sau pe nisipuri, a unor plantații viticole în masiv, joacă un important rol antierozional, intervenind activ în conservarea solului, prin protecția împotriva eroziuii de suprafață, prin fixarea nisipurilor mișcătoare. Luarea în folosință a terenurilor improprii altor culturi asigură, pe lângă marimea considerabilă a valorii lor economice, și schimbarea aspectului acestora. Astfel, când locul unui plai lovit de arșița verii îl ia o plantație de vie de toată frumusețea, concomitent cu rolul economic crește și cel estetic pe care-l poate îndeplini viticultura. Dezvoltând cultura viței de vie pe terenuri neproductive și slab productie se pot elibera altele ocupate de vii, dar proprii altor culturi, iar prin aceasta se asigură valorificarea rațională a fondului funciar.

Datorită suprafeței mari a plantațiilor viticole și a unei cantități apreciabile de struguri care se recoltează și se prelucrează anual, sectorul viticol absoarbe o parte semnificativă a populației active care lucrează la aplicarea tehnologiilor în plantații, în industria vinicolă sau în activități conexe (transporturi, comerț, construcția de mașini, industria chimică, ambalaje etc.). În anul 2010 circa un milion de oameni din țara noastră aveau ca principală ocupație viticultura și vinificația (Dejeu, 2010).

Prin specificul tehnologiilor din viticultură, o parte din forța de muncă este ocupată permanent, inclusiv iarna (la fertilizări, tăieri), în timp ce altă parte este folosită sezonier, în special la recoltarea strugurilor.

Impozitele și valorificarea produselor vitivinicole prin comerț contribuie într-o măsură semnificativă la constituirea bugetului statului. Vinul și strugurii sunt produse importante de schimb în comerțul internațional, aducând profituri mari.

Importanța viticulturii rezultă și din valoarea produselor vitivinicole în alimentație, ele având și acțiune profilactică, terapeutică și tonifiantă (Dejeu, 1992, 2000). Dintre toate fructele comestibile, strugurii sunt printre cele mai apreciate. Valoarea alimentară a strugurilor și a derivatelor acestora este apreciată din punct de vedere energetic, reconfortant, mineralizant, reactivant, dietetic și terapeutic. Vinul, ca produs principal obținut din struguri, consumat rațional, este un aliment. Acesta contribuie la intensificarea metabolismului, reactivează circulația sângelui. De asemenea, consumul de struguri și de must contribuie, în anumite cazuri, la vindecarea unor boli, precum: ftizia incipientă, boli de stomac, rinichi, inimă, intestine etc. (Martin, 1966).

Importanța economica si sociala a viticulturii și vinificației depasesc cu mult cadrul productiei, comercializarii si consumului de vin. De exemplu, prin efectul de antrenare pe care il are asupra turismului, viticultura contribuie la dezvoltarea rurala a regiunilor viticole. Efectul de antrenare se manifesta si prin generarea de activitati in amontele si avalul viticulturii si viniculturii. Furinzarea de inputuri agricole (material de plantat, ingrasaminte, produse fitosanitare, masini si utilaje), furnizarea de servicii (mecanice, de consultanta, de intretinere si reparatii) sunt numai cateva din activitatile economice generate in amontele viticulturii. Transportul, ambalarea, comercializarea strugurilor sunt activitati generate in aval. Vinicultura are in spatele ei o intreaga industrie a ambalajelor (sticle, butoaie, recipienti, dopuri si capse, etichete). Comercializarea genereaza si alte activitati: magazine specializate, lanturi de distributie moderne, intreaga retea de restaurante incorporeaza activitati generate de promovarea si vanzarea vinului.

In afara de functiile comerciale, viticultura indeplineste o serie de alte functii prin efectele structurale pe care le exercita asupra peisajului, satelor, comunitatilor rurale si mediul inconjurator. Plantatiile de vita de vie creeaza peisaje rurale atragatoare si armonioase.

Efectul viticulturii asupra mediului poate fi in acelasi timp pozitiva si negativa; pe de o parte vita de vie contribuie la protectia impotriva eroziunii solului, fixarea solurilor nisipoase; pe de alta parte tehnologiile de productie moderne aplicate por contribui la poluarea solului si a apei. Multe din podgoriile de vita de vie din Romania indeplinesc un rol de protectie. Cultura vitei de vie pe nisipurile din Oltenia a avut pe langa scopul de productie si rolul fixarii solurilor nisipoase din aceste areale. Plantarea cu preponderenta in regiunea deluroasă contribuie la fixarea versantilor.

Peste tot in lume viticultura are o dimensiune regionala. Doua criterii principale permit evaluarea importantei viti-viniculturii pentru regiunile ce depind de aceasta cultura: valoarea productiei de vin si must in raport cu productia agricola finala a regiunii și importanta suprafetei viticole in raport cu productia agricola utila a regiunii. In raport de ponderea valorii productiei de vin si must in productia agricola finala, viticultura poate fi de o importanta regionala primordiala daca aceasta este de peste 50%. De exemplu, in Franta, in regiunea Languedoc-Rossillon (cea mai mare regiune viticola franceza), viticultura asigura mai mult de 50% din productia agricola finala, iar contributia sa la PIB-ul regional este de 2,7%, in timp ce suprafata viticola reprezinta 30% din suprafata agricola utila regionala (Lignon – Darmaillac, 2009).

O caracteristica aparte a productiei viti-vinicole este data de gradul de specializare al regiunilor. Gradul de specializare al regiunilor pe categorii de vin este variabil. [NUME_REDACTAT], podgoriile sunt specializate in vin de calitate, dar produc auxiliar si vin de consum curent. Fiind la latitudinea statelor membre sa delimiteze gradul de specializare al regiunilor, unele state membre din [NUME_REDACTAT] si-au clasificat intreaga suprafata viticola ca fiind specializata in productia de vin de calitate. Este cazul Germaniei si Luxemburgului. [NUME_REDACTAT], suprafata destinata vinului de calitate reprezinta 75% din suprafata podgoriilor. [NUME_REDACTAT], Bourgogne, Picardie si Bordeaux cvasititotalitatea suprafetei viticole este rezervata vinului de calitate cu denumire de origine controlata (Lignon – Darmaillac, 2009).

Viti-vinicultura joaca un rol major in dezvoltarea rurala. In regiunile viticole, ea reprezinta insasi motorul dezvoltarii rurale. In afara de numarul ridicat al podgorenilor din regiunile viticole a caror ocupatie de baza o constituie viti-vinicultura, trebuie avut in vedere numarul de locuri de munca create in mod direct sau indirect in regiunile de productie. Locurilor de munca permanente din fermele viticole li se adauga munca sezoniera pentru strangerea recoltei si locurile de munca din domeniul vinificatiei.

Viti-vinicultura ofera in mod egal oportunitati de dezvoltare turistica. Retelele agro-turistice recent aparute nu ocolesc podgoriile vestite romanesti, mai cu seama ca, datorita nivelului de dezvoltare mai ridicat al arealelor rurale viticole, atat situatia habitatului uman, cat si gradul de echipare si infrastructura rurala le fac mai pretabile la astfel de localitati. Inspirandu-se din experienta europeana in domeniul agro-turismului rural unde traseele agroturistice devenite adevarate "drumuri ale vinului", reprezinta axe ale dezvoltarii rurale, strategia de dezvoltare viti-vinicola romaneasca trebuie sa considere ansamblul turism rural – viticultura, ca posibile coridoare de dezvoltare rurală integrata. Vița de vie este o componenta a peisajului rural ce confera armonie si prezerva frumusetea mediului rural.

Vita de vie poate constitui o protectie contra incendiilor, slaba densitate a butucilor de vie permitand limitarea propagarii incendiilor la acoperiri vegetale mai dense. Adesea pe terenurile inclinate si relativ secetoase, alternativele la cultura vitei de vie sunt limitate.

Efectele daunatoare ale viti-viniculturii asupra mediului pot proveni dintr-o mecanizare inadaptata la fragilitatea solului, din utilizarea intensiva a produselor fitosanitare si uneori a ingrasamintelor azotoase ce pot contamina solul si panza de apa freatica.

In afara de cultura vitei de vie ce poate polua solul si apa prin tehnologii super intensive, poluarea apelor poate fi determinata de afluentii organici si chimici rezultati din activitatile din pivnitele vinicole.

O functie economica importanta deriva din contributia viti-viniculturii la constituirea veniturilor bugetelor publice. Impozitele pe profit, pe salariile angajatilor din viti-vinicultura, dar mai ales TVA-ul, accizele si taxele de licenta pentru producatorii si comerciantii din domeniu contribuie intr-un mod semnificativ la constituirea bugetului public.

Viti-vinicultura are un rol important in constituirea unor comunitati rurale bine inchegate. Podgorenii sunt uniti prin sentimentul apartenentei la un grup socio-economic cu un rol deosebit in economia regiunii lor.

Promovarea la nivel european a reglementarii protectiei denumirilor de origine controlata, demonstreaza puterea si capacitatea viti-vinicultorilor de a se organiza si a-si proteja o profesie mostenita din tata in fiu si care a dus faima vinurilor lor peste tot in lume.

1.4. Aspecte privind producătorii de vin, legislația si principalele organisme profesionale în domeniul vitivinicol.

În anul 2008, consiliul European a decis refomarea sectorului european al vinului, reformă concretizată în [NUME_REDACTAT] (CE) nr. 479 din 29 aprilie 2008. Acest regulament modifică și abrogă Regulamentele (CE) nr. 1493/1999, Regulamentul nr. 1782/2003, Regulamentul nr. 1290/2005 și Regulamentul nr. 3/2008, abrogă Regulamentele (CEE) nr. 2392/1986 și cuprinde o serie de amendamente la anexele cuprinse într-o serie de regulamente: Regulamentul (CE) nr. 2165/2005, Regulamentul (CE) 1622/2000, Regulamentul (CE) nr. 2585/2001, Regulamentul (CE) nr. 1795/2003, Regulamentul (CE) nr. 1791/2000. Totodată, se modifică unele prevederi legislative privind exporturile în conformitate cu regulile stabilite de [NUME_REDACTAT] a Comerțului.

Se urmărește ca piața vinului să se reformeze treptat, în vederea realizării balanței între cererea și oferta de vin în [NUME_REDACTAT] și asigurarea unei competitivități ridicate pe termen lung a sectorului vin. Restructurarea unor întinse suprafețe de vie va fi finanațată în vederea alinierii ofertei la cerere și pentru a se asigura creșterea competitivității pe termen lung. Vor fi eliminate intervențiile care cresc artificial producția, dar se vor avea în vedere metodele care asigură producția de alcool și produsele bazate pe vin. Se va asigura diversitatea regională și recunoașterea rolului organizațiilor de producători și a organizațiilor interprofesionale.

Destinata sa orienteze productia si comercializarea vinului, legea armonizeaza in mare masura reglementarile romanesti in domeniu cu cele din [NUME_REDACTAT]. Prin lege se infiinteaza o retea institutionala care trebuie sa asigure indeplinirea reglementarilor instituite prin lege. Aceste institutii sunt:

a) Organisme instituționale implicate în sectorul viti – vinicol

[NUME_REDACTAT], Pădurilor si [NUME_REDACTAT], prin:

Inspectia de Stat pentru [NUME_REDACTAT] Viti-vinicol. – organism de îndrumare, implementare și verificare a modului de respectare a legislației viti – vinicole. Organizată în baza Legii nr. 67/1997, funcționează ca departament al Direcției de [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT], având structuri organizatorice în cadrul direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București. Aceasta asigura supravegherea aplicarii prevederilor legii in realizarea productiei de struguri, de vinuri si a altor produse vitivinicole, inclusiv a celor cu denumire de origine. Aceasta inspectie urmareste respectarea prevederilor privind infiintarea si defrisarea plantatiilor de vii; respectarea practicilor si tratamentelor admise in producerea vinurilor si a altor produse vitivinicole, efectuarea prin intermediul laboratoarelor autorizate a controlului analitic al vinurilor si bauturilor in vederea comercializarii lor.

[NUME_REDACTAT] al Viei si Vinului (ONVV) functioneaza in subordinea [NUME_REDACTAT] ca organism specializat cu caracter tehnico-stiintific. Are rolul de a asigura fundamentarea politicii de realizare și dezvoltare a producției viti – vinicole, de a contribui la elaborarea reglementărilor viti – vinicole, de a sprijini pe plan național filiera viti – vinicolă și de a dezvolta relațiile internaționale din acest domeniu.

[NUME_REDACTAT] al Denumirilor de Origine pentru Vinuri si alte [NUME_REDACTAT] (ONDOV este o instituție de interes public, cu personalitate juridică, aflată în subordinea [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT]. Acest organism este armonizat cu prevederile [NUME_REDACTAT] Europene nr. 497/2008, care prevede că statele membre desemnează instanța responsabilă de asigurarea respectării dispozițiilor comunitare in realizarea vinurilor si produselor viti – vinicole DOC Functioneaza ca organism specializat pentru eliberarea documentelor necesare pentru atestarea calitatii produselor viti-vinicole cu denumire de origine si controlul respectarii prevederilor acestora inainte de comercializare. Oficiul initiaza si realizeaza actiuni de protectie a denumirilor de origine.

Activitatea în teritoriu se desfășoară prin intermediul celor 10 [NUME_REDACTAT] ale ONDOV. [NUME_REDACTAT] Teritorial are o zonă de acțiune. ONDOV gestionează și controlează o suprafață de aproximativ 21.500 ha cultivate cu vii destinate producerii vinurilor DOC. Are în gestiune următoarele denumiri de origine și indicații geografice, admise spre utilizare de către producătorii de vinuri din România:

– 32 de denumiri de origine pentru vinuri (Târnave, [NUME_REDACTAT], Sebeș-Apold, Aiud, Lechința, Cotnari, Iași, Bohotin, Huși, Iana, [NUME_REDACTAT], Nicorești, Panciu, Odobești, Cotești, Cernătești-Podgoria, [NUME_REDACTAT], Pietroasa, Ștefănești, Sâmburești, Drăgășani, [NUME_REDACTAT], Segarcea, Mehedinți, Recaș, Banat, Miniș, Crișana, Murfatlar, Babadag, [NUME_REDACTAT], Oltina);

– 10 denumiri de origine pentru vinurile spumante (Târnave, [NUME_REDACTAT], Sebeș-Apold, Iași, Bucium, Huși, Panciu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Murfatlar;

– 12 indicații geografice pentru vinuri ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT])

Sursele de finanțare ale ONDOV sunt integral din venituri proprii și se constituie din taxele încasate de la producătorii și comercianții de produse viti – vinicole cu denumire de origine. Inspecția de Stat pentru [NUME_REDACTAT] Vitivinicol – organism de îndrumare, implementare și verificare a modului de respectare a legislației viti – vinicole.

b) Organizații de producători și organisme profesionale din sectorul viti-vinicol

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – vinicolă (ONIV) s-a constituit ca o grupare reprezentativă, din organizațiile de producători, pe baza liberei inițiative a acestora. ONIV are ca scop reglementarea producerii, prelucrării, depozitării, distribuției și comercializării produselor viti – vinicole și desfășoară activități de apărare a intereselor producătorilor, cu respectarea diversității regionale.

[NUME_REDACTAT] al Viei și Vinului (PNVV) este o instituție a societății civile, constituită în anul 2000, ce grupează pe unii dintre cei mai importanți producători de vin din România. PNVV grupează 48 de membri dintre cei mai importanți producători, importatori și exportatori de vin din România, precum și societăți comerciale din industria conexă, formând, alături de Guvern și sindicatele din ramură, cadrul pentru parteneriatul social în sectorul viti – vinicol. PNVV deține, prin membrii săi, peste 70% din comerțul cu vinuri din România.

In afara de reglementarile specifice privind vita de vie si vinul, o serie de reglementari orizontale vin sa completeze cadrul legislativ ce reglementeaza comercializarea vinului. Una din acestea este cea referitoare la etichetarea produselor alimentare. In domeniul vinului si produselor pe baza de vin, Hotararea de Guvern nr. 784 din 1996 stabileste ca vinurile de consum curent obtinute din struguri de vin de mare productie vor utiliza denumirile de "vin de masa" sau "vin de masa superior", in functie de continutul in zahar al strugurilor. Vinurilor de calitate obtinute din soiuri de struguri pentru vin cu insusiri tehnologice superioare, vor fi denumite dupa numele podgoriei sau al zonei viticole fiind clasificate in: i) vin de calitate superioara daca concentratia alcoolica este de minim 10%; ii) vin de calitate superioara cu denumire de origine controlata (concentratia alcoolica de minimum 11%).

Vinurile de calitate superioara care se comercializeaza cu denumire de soi trebuie sa provina in proportie de cel putin 85% din soiul de struguri indicat. In functie de continutul in zaharuri reducatoare, se poate inscrie pe eticheta "sec" (continut de zaharuri pana la 4g/l), "demisec" (intre 4-12 g/l), "demidulce" (intre 12-50 g/l), "dulce" (peste 50g/l).

Pentru vinurile de calitate superioara cu denumire de origine controlata dupa mentionarea soiului se precizeaza anul de recolta. Eticheta trebuie sa contina de asemenea data imbutelierii si denumirea celui care face imbutelierea. Termenul "vechi" poate fi inscris pe eticheta numai daca vechimea vinului este de peste trei ani pentru vinurile rosii si minimum doi ani pentru cele albe. Toate prevederile generale privitoare la etichetarea produselor alimentare trebuiesc avute in vedere pentru etichetarea vinului destinat comercializarii. Astfel, in definirea strategiilor de marketing, reglementarile nationale, cat si internationale, reprezinta restrictii cheie de care agentii de marketing trebuie sa tina seama.

Dezechilibrele de pe piața vitivinicolă europeană, din ce în ce mai pregnante după anul 2000, au impus o reorganizare fundamentală a politicii viticole în țările [NUME_REDACTAT]. Noile reglementări pentru sector, cuprinse într-o organizare comună de piață proprie, aplicabile începând cu anul 2008, au o structură foarte diferită de ceea ce a fost în trecut. Măsurile tradiționale de sprijinire a sectorului sunt eliminate sau vor fi eliminate gradual (distilare, stocare). În schimb au fost adoptate noi tipuri de măsuri de sprijinire a sectorului cum ar fi: restructurarea și reconversia viilor, investițiile și promovarea al căror obiectiv principal este creșterea competitivității produselor vititivinicole.

Astfel, în vederea dezvoltării unei viticulturi performante și durabile în România, a fost elaborată Hotărârea de Guvern nr.1432/2005 care, prin conținutul primului articol, stabilește: “Sectorul viti – vinicol este un domeniu de importanță națională, prioritar în strategia de dezvoltare durabilă a agriculturii .”

Obiectivele strategiei de dezvoltare a sectorului viti – vinicol românesc sunt:

– creșterea ponderii vinurilor cu denumiri de origine controlată (DOC), în detrimentul producției de vinuri de masă;

– creșterea ponderii vinurilor roșii și aromate în totalul producției vinicole;

– introducerea în cultură  a soiurilor autohtone (50% din totalul suprafeței);

– promovarea consumului de vin;

– consolidarea asociației de producători pentru crearea de exploatații viticole viabile, eligibile pentru acordarea sprijinului financiar comunitar.

Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole (replantarea podgoriilor), prevăzută de art. 11 din [NUME_REDACTAT] Europene nr. 479/2008, suma alocată pentru anul 2009 fiind de 41 212 mii EURO, a fost una dintre măsurile prioritare în relansarea sectorului viti – vinicol autohton, fiind implementată prin Ordinul MADR nr. 211/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile viticole 2006/2007 – 2007/2008 și Ordinul MADR nr. 247/2008 pentru aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole derulate cu sprijin comunitar pentru campanile viticol e2008/2009 – 2013/2014, modificat și completat prin Ordinul MAPDR nr. 269/2009.

Sprijinul de până la 75% din valoarea costurilor pentru înființarea fiecărui hectar de viță de vie se acordă viticultorilor indiferent de forma de organizare sau suprafață.

Tendințele pieței vinului din România depind, în principal, de următorii factori:

– restructurarea sectorului individual poate duce la o îmbunătățire a materiei prime și a plantațiilor de viță-de-vie și la o reducere a costurilor de producție;

– stabilirea unui control mai strict al producției și al distribuției vinului, mai ales în ceea ce privește produsul în vrac și scăderea prețurilor la vânzarea cu amănuntul;

– strategii ale firmelor angajate să îmbunătățească calitatea, o mai bună organizare a proceselor de producție, reducerea costurilor de producție, restructurarea și dezvoltarea distribuției și a unei mai bune promovări publicitare atât la nivel național cât și internațional;

– activitate permanentă împotriva depistării și eliminării neconformității, a falsurilor și subtituirilor produselor vitivinicole, mai ales a celor protejate de o denumire de origine sau indicație geografică; îmbunătățirea sistemului de marketing;

– crearea mai multor alternative pentru scoaterea produselor pe piață și o mai bună structurare a canalelor de distribuție.

Este necesar, ca pe baza studiilor și cercetărilor de-a lungul timpului să se contureze, cât mai exact – până la nivel de plai și parcelă – a arealelor cu vocație pentru obținerea vinurilor de calitate cu denumire de origine controlată.

Statul român trebuie să încurajeze prin toate mijloacele legale, realizarea de exploatații viticole de dimensiuni mai mari, care s-au dovedit eficiente din punct de vedere economic (minimum 50 ha) și să spijine în continuare realizarea de plantații viticole cu soiuri nobile, mai ales autohtone, în arealele care au o recunoscută tradiție în realizarea vinurilor de înaltă calitate.

Statul român trebuie să diversifice formele de sprijinire a viticultorilor în atragerea tuturor fondurilor ce sunt convenite cu [NUME_REDACTAT] și să găsească și resurse financiare naționale pentru a reconstrui patrimoniul viticol național, așa cum a fost convenit cu [NUME_REDACTAT]. În acest mod viticultura va putea aduce un aport substanțial la veniturile bugetare naționale ale României.

Viticultura din România va putea face față concurenței internaționale numai prin produse de calitate. În acest sens trebuie să se bucure de o rețea de îndrumare tehnico științifică competitivă, care trebuie sprijinită de către statul român.

În ultimele decenii, sortimentul de struguri pentru masă și vin a fost îmbogățit cu o serie de soiuri valoroase din sortimentul mondial. De asemenea, în România au fost obținute o serie de soiuri noi și selecții clonale valoroase de viță roditoare și de portaltoi.

CAPITOLUL II

2. ANALIZA POTENȚIALULUI VITICOL AL PODGORIILOR DIN VESTUL ROMÂNIEI

2.1. Delimitarea administrativă și fizico-geografică a arealului de studiu

Studiul față își propune o analiză a podgoriilor situate în vestul României, respectiv a celor din județele Timiș și Arad. Podgoriile din cele două județe sunt situate în două regiuni viticole, respectiv: [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și Maramureșului (fig. ).

Podgoriile din aceste două regiuni sunt dispersate și depărtate unele de altele, fiind situate între 44˚44' și 48˚00' latitudine nordică, extinzându-se, de la nord la sud, pe o distanță de circa 300 km. Din punct de vedere geomorfologic, plantațiile viticole din aceste regiuni sunt amplasate pe colinele Dealurilor de Vest, cu înălțimi ce variază între 200 și 500 m, și Câmpia de Vest, cu altitudini între 80 și 200 m. Aceste două trepte sunt legate prin arii de tranzit relativ înguste și disconținue, pe ale căror pante sunt amplasate cele mai valoroase, sub aspect ecologic, areale de cultură a viței de vie. Din punct de vedere climatic, ne aflăm în zona temperat – continentală, cu nuanțe mediteraneene în partea de sud-vest și nord-atlantice, în partea de nord-vest. În sens larg, parametrii climatici se prezintă astfel: temperatura medie anuală, la nivelul celor două regiuni, este cuprinsă între 9˚C și 11˚C, iar precipitațiile anuale, între 550 și 750 mm. Pe întreaga perioadă de vegetație (martie-octombrie), atât cantitatea de lumină, cât și temperatura deosebit de favorabile culrurii viței de vie. Acestor avantaje ecoclimatice și ecogeomorfologice pentru viticultură le stau împotrivă unele elemente nefavorabile ale structurii solului, mai ales în privința excesului de umuditate.

La nivelul celor două regiuni se produc vinuri de calitate superioară, precum și vinuri de masă. Vunuri albe se produc în nord, în timp ce vinurile roșii se produc în sud, în Banat (Recaș, Miniș). În nord, o bună parte din vinurile de bază se folosesc, pe de o parte, pentru producerea de vin spumant, iar, pe de altă parte, pentru distilarea de vinuri.

Regiunea viticolă [NUME_REDACTAT] și Maramureșului este situată la nord de Mureș, până la centrul viticol Halmeu, din județul [NUME_REDACTAT]. Cuprinde patru podgorii: Miniș-Măderat (județul Arad), Diosig, Valea lui Mihai (județele Bihor și [NUME_REDACTAT]) și Silvaniei (județul Sălaj).

Din punct de vedere geomorfologic, viile din această regiune sunt amplasate pe două unități de relief: Dealurilor de Vest, aflate la poalele [NUME_REDACTAT] și Câmpia de Vest, după cum urmează: la sud, regiunea este delimitată de culoarul Mureșului; la est, plantațiile sunt situate pe versanții de poalele vestice și nordice ale [NUME_REDACTAT], în județul Arad. Aici se află podgoria Miniș-Măderat, cu centrle viticole: Miniș și Măderat. În nord-estul regiunii, viile sunt amplasate pe versnții de la poalele nord-vestice ale [NUME_REDACTAT], pe dealurile din depresiunea Silvaniei (podgoria Silvaniei, cu centrele viticole: [NUME_REDACTAT], Zalău, Șamșud). La sud de municipiul [NUME_REDACTAT] se află centrul viticol Rătești. Limita nordică este dată de granița cu Ukraina; aici se află centrul viticol Halmeu, situat la poalele dealurilor din partea vestică a [NUME_REDACTAT]. La vest, plantațiile viticole sunt amplasate în [NUME_REDACTAT] (podgoria Valea lui Mihai) și în [NUME_REDACTAT] – Crasna, la contactul cu [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Prestigiul regiunii viticole a [NUME_REDACTAT] și Maramureșului este dat de una dintre cele mai renumite podgorii ale țării, Miniș-Măderat, recunoscută prin calitatea și diversitatea vinurilor obținute aici, fie vinuri roșii din soiurile Cadarcă, Merlot, [NUME_REDACTAT], Pinot noir, fie vinuri albe din soiurile Fetească albă, Riesling italian, Fetească regală, Furmint, Pinot gris, Mustoasă de Măderat.

Regiunea viticolă [NUME_REDACTAT] este situată în partea de sud-vest și vest a țării, întinzându-se pe teritoriul administrativ a județelor Caraș-Severin și Timiș. Regiunea este delimitată la sud de granița cu Serbia, la nord, de [NUME_REDACTAT], iar la est de [NUME_REDACTAT]. Este cea mai restrânsă regiune viticolă din România, cu o suprafață de circa 2 300 ha (Cheregi, 2013), plantațiile viticole având un caracter insular. Această regiune cuprinde cinci centre viticole, independente unele de altele: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Tirol, Silagiu, Recas si Teremia.

Fig. 4. Harta podgoriilor și centrelor viticole din regiunile [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și Maramureșului (sursa: [NUME_REDACTAT] Cover, 2000 ).

Independența acestora constă în faptul că se găsesc la distanțe mari unele de altele, dar nu se referă la condițiile pentru viticultură, care sunt relativ asemănătoare.

Din punct de vedere geomorfologic, viile din regiunea [NUME_REDACTAT] sunt dispuse astfel: la sud, aproape de Dunăre, plantațiile viticole sunt amplasate pe colinele dinspre sud ale [NUME_REDACTAT] (centrul viticol [NUME_REDACTAT], cu plaiurile: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Măcești), pe culmile dinspre vest de la poalele [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] – centrul viticol Tirol, cu plaiurile Doclin, Tirol, Berzovia și Fizeș) și pe ultimile culmi, spre vest, ale [NUME_REDACTAT] (centrul viticol Silagiu).

Limita nordică a podgoriilor din regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] este dată de plantațiile viticole situate pe culmile mai sudice ale [NUME_REDACTAT] (centrul viticol Recaș, cu plaiurile: Recaș, Izvin, Herneascova). La vest, plantațiile viticole sunt amplasate în [NUME_REDACTAT] și a Arancăi, la granița cu Serbia (centrul viticol Teremia, cu plaiurile: [NUME_REDACTAT], Nerău, Tomnatec, [NUME_REDACTAT]). Numeroase alte plaiuri – [NUME_REDACTAT], Bacova, Bencescu, Pișchia, Lățunaș etc. sunt constituite pe dealurile din sudul [NUME_REDACTAT], o veritabilă arie viticolă.

Cu excepția localității viticole Teremia, unde se produce aproape exclusiv vin alb, paleta de soiuri din regiunea [NUME_REDACTAT] constă atât din soiuri albe, cât și roșii. Dintre vinurile de calitate se evidențiază însă cele roșii, avantajate de clima cu nuanțe mediteraneene care favorizează creșterea vițelor negre. Vinurile albe necesită un plus de atenție, mai ales în ceea ce privește aciditatea, care adesea este sub nivelul dorit. Sortimentul viticol al regiunii este constituit, în general, din următoarele soiuri: [NUME_REDACTAT], Pinot noir, Merlot, Cadarcă, Creață de Banat, Majarcă albă, Sauvignon blanc, Burgund mare, Riesling italian și Steinschiller.

2.2. Podgoriile și centrele viticole din județele Timiș și [NUME_REDACTAT] Arad deține o singură podgorie, respectiv Miniș-Măderat, cu două centre viticole: Miniș și Măderat. În afară de acestea, pe teritoriul județului mai există un centru viticol, cel de la Șag. În județul Timiș, plantațiile viticole au un caracter insular, de aceea întreaga suprafață ocupată cu vii o putem denumi podgoria Timișului, aceasta fiind repartizată în patru centre viticole, respectiv: Recaș, Buziaș-Silagiu, [NUME_REDACTAT] și Teremia (fig. 5).

2.2.1.[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] deține una dintre cele mai vechi podgorii din România, respectiv podgoria Miniș-Măderat care cuprinde două centre viticole, Miniș și Măderat. Împreunnă, cele două centre viticole grupează 17 localități din județul Arad: Barațca, Păuliș, Ghioroc, Cuvin, Covăsânț, Șiria, Galșa, Mâsca, Pâncota, Măderat, Târnova, Drauț, Mocrea, Șilindia, [NUME_REDACTAT], Luguzău și Miniș. Vinurile produse în aceste localități sunt comercializate sub o singură denumire: de origine controlată (DOC), respectiv ”Miniș”, însă pe etichetă mai pot apărea și următoarele plaiuri viticole: Barațca, Păuliș, Ghioroc, Cuvin, Șiria, Galșa, Mâsca, Măderat, Pâncota, Mocrea, Șilindia, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Relieful este caracterizat, pe de o parte, de dealuri subcarpatice fragmentate care scad în altitudine, uniform, spre vest, sau spre nord (300-150 m), iar pe de altă parte, prin câmpiile din direcția vest (100 -150 m altitudine). Plantațiile viticole sunt situate, în cea mai mare parte, în arealul de contact al [NUME_REDACTAT] (ultimele ramificații ale acestor munți) cu [NUME_REDACTAT], între valea Mureșului (la sud) și cea a [NUME_REDACTAT] (la nord), formând un masiv ce se întinde pe o lungime de circa 32 km și o lățime de la câteva sute de metri, la peste 4 km. De la Radna, plantațiile se extind spre vest, până la Păuliș, de unde iau direcția nord, până la Pâncota. La sud de localitatea Mâsca, podgoria se ramifică spre est, în direcția satului Măderat (fig. 5).

Fig. 5. Harta fizico-geografică a podgoriilor și centrelor viticole din județul Arad.

În linii mari, climatul acestei podgorii este temperat, moderat continental, datorită deschiderii largi spre masele de aer atlantic mai umede și mai răcoroase dinspre vest, relativului adăpost montan față de masele de aer rece, continentale, dinspre nord-est și influențelor benefice mediteraneene, încă sesizabile aici, dinspre sud și sud-vest. În general, iernile sunt scurte și predominant blânde, primăverile timpurii, suficient de calde și umede pentru declanșarea și întreținerea ciclului vegetativ, verile sunt calde și moderat umede, iar toamnele sunt lungi și destul de călduroase (Martin, 1969).

Între cele două centre viticole, Miniș și Măderat, sunt mari diferențe ecopedoclimatice, de aici și diferența în ceea ce privește soiurile cultivate: la Minis predomină soiurile pentru vinuri roșii de calitate superioară ([NUME_REDACTAT], Pinot noir, Cadarcă, Merlot, Burgund mare), urmate de soiurile de vinuri albe de calitate superioară (Riesling italian, Fetească regală, [NUME_REDACTAT]), iar la centrul viticol Maderat, în prim plan sunt vinurile albe de consum curent reprezentate de Mustoasa de Maderat (considerat soi local) și de Fetească regală, iar în plan secund, vinurile roșii (Burgund mare, Oporto, Sangiovese). Vinul ”roșu de Miniș”, obținut din amestec de Cadarcă și [NUME_REDACTAT] este apreciat mult de consumatori (Martin, 1966).

Se obținut, de asemenea, vinuri roșii de consum curent din soiurile: Burgund mare, Oporto și Sangiovese, precum și vinuri albe de calitate superioara din aceleași soiuri care se cultivă și la Miniș, respectiv: Riesling italian, Fetească regală, [NUME_REDACTAT]. Suprafața cultivată cu soiuri de struguri din care se obțin vinuri albe de calitate superioară este mult mai redusă la Măderat, decât la Miniș. În ambele centre viticole se cultivă soiri de struguri pentru masă (Chasselas doré, Chasselas rosé și Muscat de Hamburg).

În podgoria Miniș a fost produs pentru prima data vinul de tip Aszu din soiul Cadarca, in anul 1744. În anul 1881, în comuna Ghiroc, a fost înființată prima școală de viticultură din România, iar în 1885 s-a înființat, la Barațca, prima pepiniera viticola din țară. În anul 1957, la Minis a luat fiinta Statiunea de [NUME_REDACTAT] – Viticola, care functioneaza astazi ca Statiune de Cercetare – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT]. De asemenea, la Minis functioneaza cea mai veche vinoteca cu cel mai vechi vin, produs in 1926.Tot în localitatea Minis functioneaza [NUME_REDACTAT] si Vinului, incepand din anul 1987. În cadrul centrului viticol Maderat s-a produs pentru prima data, soiul de vin bine cunoscut consumului curent "Mustoasa de Maderat", obtinut din selectia naturala, ce are o tarie alcoolica medie.

Pentru a valorifica pantele abrupte, scăldate de soare, la Miniș s-au construit cele mai vechi terase cu zid de piatră pe care s-a cultivat vița de vie. Cultura viței de vie pe terase este o caracteristică a acestei podgorii.

Tot în județul Arad, se află centrul viticol Șag. Arealul viticol este caracterizat de condiții favorabile pentru cultura soiurilor de masă care nu depășesc etapa a IV-a de maturare (Chasselas doré, Muscat de Hamburg și Muscat de Adda.).

În podgoria Miniș predomină soiurile pentru vinuri roșii de calitate superioară din soiurile: [NUME_REDACTAT], Pinot noir, Cadarcă, Merlot, Burgund mare, Oporto și Sangiovese, urmate apoi de soiurile pentru vinuri albe de calitate superioară Riesling italian, Fetească albă, Sauvignon și [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], pe primul plan sunt soiurile pentru vinuri albe de masă, reprezentate în principal de Mustoasă de Măderat și Fetească regală. Pe suprafețe mici se întâlnesc și o serie de soiuri de struguri pentru masă din grupa Chasselas și Muscat de Hamburg, dar în general se cultivă soiuri de masă cu epoca de maturare mijlocie.

2.2.2. [NUME_REDACTAT]

Plantațiile viticole din județul Timiș sunt grupate în patru centre viticole: Recaș, Buziaș – Silagiu, [NUME_REDACTAT] și Teremia.

2.2.2.1. Centrul viticol [NUME_REDACTAT] viticol Recaș grupează următoarele plaiuri viticole: Giarmata, Izvin, Recaș, Herneacova, Bencecul de Sus și Bencecul de Jos, situate în partea sud-estică a câmpiei înalte a Vingăi, în triunghiul format de Bega, afluentul ei Beregsău și [NUME_REDACTAT]. Planțatiile ocupă o suprafață de aproximativ 2 300 ha.

Centrul viticol Recaș este specializat în obținerea vinurilor roșii de calitate superioară, din soiurile: [NUME_REDACTAT], Pinot noir, Merlot, Burgund mare și Cadarcă. Tot aici se obțin vinuri albe de calitate superioară din soiurile: Creață, Riesling italian, Fetească regală, Fetească albă și [NUME_REDACTAT]. Soiurile de struguri pentru masă fac parte din epocile de maturare III-IV și sunt reprezentate de: Chasselas dorè, Muscat de Hamburg și Muscat de Adda.

Relieful podgoriei este caracterizat de versanți cu înclinații, lungimi și expoziții variate, care determină procese evidente de eroziune și creează condiții variate culturii viței de vie.

2.2.2.2. Centrul viticol Silagiu – [NUME_REDACTAT] situat în sud-vestul României în partea de sud-est a județului Timiș. Din punct de vedere fizico-geografic, centrul viticol Silagiu este situat îm Câmpia înaltă a Buziașului, din nord-estul [NUME_REDACTAT], la poalele nord-vestice ale [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], denumit în vechime și [NUME_REDACTAT], cu altitudine maximă de 324 m, aparține unității fizico-geografice Dealurile de Vest, dar fundamentul său, format dintr-un sâmbure cristalin (șisturi cristaline precambriene și paleozoice), acoperit cu sedimente, face ca structural să aparțină munților.

Centrul viticol Silagiu – Buziaș are o suprafață de aproximativ 700 ha și cuprinde plaiurile din localitățile Buziaș, Silagiu și Bacova. În ultimii ani, suprafețe importante de viță de vie au fost cultivate în localitățile Darova (25 ha), Coșteiu (19,5 ha) și Lugoj (30 ha).

Centrul viticol Silagiu are ca principală direcție de producție obținerea vinurilor albe și aromate de calitate superioară; predomină soiurile: Riesling italian, Creață, Majarcă albă, Sauvignon și [NUME_REDACTAT]. Se produc însă și vinuri roșii de calitate superioară din soiurile: [NUME_REDACTAT], Pinot noir, Merlot, Oporto și Burgund mare. Pe suprafețe mici se cultivă soiuri de struguri pentru masă cu o maturare mediu (epocile de maturare III și IV) (Cheregi, 2013). Sortimentul soiurilor de struguri pentru masă este reprezentat de soiurile: Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda.

Datorită favorabilității oenoclimatice, centrul viticol Silagiu a fost admis la producerea de vinuri de calitate cu denumire de origine controlată – cules la maturitate deplină (DOC – CMD) și vinuri cu denumire de origine controlată – cules târziu (DOC – CT ), categoriile sec, demisec și demidulce.

    2.2.2.3. Centrul viticol [NUME_REDACTAT] amplasat în [NUME_REDACTAT] din vestul [NUME_REDACTAT], la nord-vest de municipiul Timișoara, reprezentând cea mai vestică arie viticolă a țării.

Centrul viticol Teremia cuprinde plaiurile viticole de la [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Nerău, Tomnatec și [NUME_REDACTAT] (Teodorescu, 1987).

Producerea vinurilor albe de masă constituie direcția principală de producție în centrul viticol Teremia, iar soiurile aflate în cultură sunt: Creață, Majarcă albă și Steinschiller, la care s-a adăugat în ultimul timp, Fetească regală și [NUME_REDACTAT].

În acest centru viticol condițiile ecologice au nuanțe caracteristice celei de stepă, datorită terenului nisipos care se încălzește vara accentuat (Cherehi, 2013). Relieful de câmpie este reprezentat din dune vechi solificate și din arii largi, depresionare. Terenul are un aspect plan, de platou, cu sol cernoziomic levigat nisipos, bogat în calcar, care produce vinuri albe de masă, îndeosebi din soiurile locale Creață de Banat și Majarcă albă, la care s-a adăugat în ultimul timp Fetească regală, [NUME_REDACTAT] și Steinschiller. Se practică un sistem de cultură bazat pe plantarea viței de vie la distanțe mici (1/1m). Densitatea viței de vie în plantați are rolul de a asigura umbrirea terenului cultivat, pentru a nu radia căldura. Tăierile de rodire se fac ”în cepi”.

2.2.2.4. Centrul viticol [NUME_REDACTAT]

Este situat în partea de sud a județului Timiș, incluzând plantațiile viticole din localitățile [NUME_REDACTAT], Clopodia, Lățunaș. Din punct de vedere fizico-geografic, viile sunt amplasate pe versanți vestici și sud-vestici ai [NUME_REDACTAT].

Sunt cultivate, în principal, soiuri de struguri pentru obținerea vinurilor roșii de înaltă calitate ([NUME_REDACTAT], Pinot noir, Merlot și Burgund mare), dar și soiuri pentru vinuri albe de calitate superioară (Riesling italian, Fetească regală și [NUME_REDACTAT]). Soiurile de struguri de masă, cele mai reprezentative, ca suprafață cultivată, sunt: Chasselas doré, Chasselas rosé, Muscat de Hamburg și Muscat de Adda.

Centrul viticol [NUME_REDACTAT] face parte, împreună cu centrul viticol Tirol, din arealul delimitat pentru producerea vinurilor cu denumirea de origine controlată (DOC) “Banat”, subdenumirea [NUME_REDACTAT]. De asemenea, vinurile obținute în centrul viticol [NUME_REDACTAT] pot avea indicația geografică este (IG) “[NUME_REDACTAT]”.

2.3. Repere istorice ale viticulturii și vinificației în podgoriile din vestul României

a) Repere istorice ale viticulturii și vinificației în podgoria [NUME_REDACTAT] podgoria Miniș – Măderat, viticultura a jucat un rol important încă de pe vremea dacilor și a romanilor. Au fost descoperite, printre altele, necropole, inscripții, monede, ornamente și ofrande aduse zeilor protectori ai viticulturii. Istoricul și geograful grec, Strabo, care a călătorit prin aproape tot [NUME_REDACTAT], laudă calitatea vinurilor dacice.

Cu toate că teritoriul Crișanei nu a fost inclus oficial în cadrul Daciei romane, ci a rămas în stăpânirea dacilor liberi, contactul acestora cu romanitatea dacică, și chiar prezența romană pe teritoriul Crișanei sunt dovedite de numeroase mărturii, cum ar fi cărămizile romane cu însemnele legiunii a IV-a, [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT], ale legiunii a V-a Macedonica și a XIII-a, Gemina, de la Bulci și Bodrogu, apoi tezaurele monetare romane de la Covăsânț, Cherechiu și Vânători, sau monedele găsite la Pecica, Șiria și Temeșești. De asemenea, la Sântana, Cicir, Vladimirescu, Seitin, Pâncota etc., au fost descoperite obiecte de cult aparținând romanilor. Prezența romanilor pe teritoriul județului Arad este dovedită de turnul de observație de la Șiria. Cele mai însemnate dovezi cu privre la viticultură sunt termenii de origine latină: vie – vinea, viță – vitis, coardă – chorda, cep – cippus, par – pallus, găleată – galleta, călcător – calcatorium, must – mustum, vin – vinum, butoi – buttis etc.

În perioada migrației popoarelor, viticultura a continuat să fie practicată, continuitatea dezvoltării acesteia fiind atestată de izvoare arheologice (vestigiile arheologice de la Covăsânț, Șiria, Pâncota, Cuvin etc., din secolele III – IV; cele de la Arad din secolele V-VI; Pecica, secolul VII; Zăbrani, secolele IX – X etc.), izvoare scrise (istoricul Peretsenyi – 1805 și [NUME_REDACTAT] – 1835, confirmă că viticultura arădeană exista înaintea sosirii maghiarilor în [NUME_REDACTAT], anul 896).

În perioada feudalismului timpuriu (sec. X-XIII), viticultura arădeană a continuat să se dezvolte, acest fapt fiind susținut de numeroase dovezi. [NUME_REDACTAT], în lucrarea sa ”Deliberatio” (1046), precizează că la locuința din Morisena (Mureșana, fostă denumire a satuli Cenad) a voievodului Ahtum, exista o deosebită grijă pentru selecționarea vinurilor destinate cultului religios. Dezvoltarea ascendentă a ducatului condus de Ahtum a fost curmată în anul 1028, când regatul feudal maghiar a cucerit bazinul Mureșului inferior. Arealele din jurul Aradului, implicit viile, au intrat în posesia regatului maghiar și au fost împărțite bisericii catolice.

Din prima jumătate a secolului al XI-lea datează cele mai vechi documente cunoscute, cu privire la podgoria Aradului. Este vorba de donația regală a ”octovineas cum totidem vinitoribus”, a viilor de pe [NUME_REDACTAT] (fostă denumire a localității Mocra). În evul mediu, toate dealurile cu vii reprezentate de ultimile ramificații ale [NUME_REDACTAT], se numeau [NUME_REDACTAT]. Un alt act de donație este cel al episcopului Boleslav, din 1214, care se referă la viile de lângă Păuliș, Galșa și Agriș. De asemenea, donația papal din anul 1216, vobește de terenurile și bunurile de la Miniș, Ceala și Mocrea. În anul 1278, banul Pavel a lăsat moștenire nepotului său, Pousa ([NUME_REDACTAT]), cetatea Șoimoș, cu viile din fața cetății și de la Miniș, cât și terenurile de la Lipova și Chesinț.

La sfârșitul secolului al XIII-lea erau atestate următoarele localități viticole: Șiria (1169), Mocrea (1199), Măderat (1202), Galșa, Agriș (1214), Miniș, Șoimoș, Chesinț, Lipovița (1216).

În perioada feudalismului dezvoltat (sec. XIV – XVI), suprafețele cultivate cu viță de vie se extind. În secolul al XV-lea, cele mai întinse domenii viticole aparțineau lui Iancu de Hunedoara, care a primit în dar întregul domeniu al cetății Șoimoș. După moartea acestuia, viile sale au intrat în posesia lui [NUME_REDACTAT], iar apoi fiului său, [NUME_REDACTAT]. Dobândirea unor domenii viticole nu s-a făcut doar prin acte de donație, ci și prin acte de vânzare -cumpărare, cum a fost cazul mănăstirii din Cladova, a călugărilor paulini care au cumpărat câte o vie între anii 1332 – 1505.

În secolul al XVI-lea sunt menționate alte localități viticole ale podgoriei arădene, respectiv Pâncota, Mâsca, Covăsânț, Cladova, Păuliș, Ghioroc și Cuvin. O listă a locuitorilor cetății Șiria, din anul 1525, indică numeroși podgoreni, ceea ce dovedește că viticultura avea un rol important în agricultura acestui areal. În anul 1525, domeniul cetății Șiria cuprindea 121 de localități, cu 2038 de locuitori, din care 1836 erau iobagi. Majoritatea locuitorilor erau români. În anul 1562, în comitatul Zărand și Arad s-a produs 141 340 litri de vin, care puteau să rezulte de pe o suprafață de circa 700 ha.

În perioada destrămării feudalismului (sev. XVII – XVIII), au loc importante transformări în viața societății, vechile raporturi feudale devenind o frână în calea progresului. În ceea ce privește sectorul viticol, acesta continuă să evolueze sub aspectul suprafeței, care continuă să se mărească, dar și în ceea ce privește apariția unor noi spații de depozitare a vinului. Astfel, în anul 1636, [NUME_REDACTAT] Rákoczi I a construit la Mocrea o pivniță săpată în stâncă, cu o capacitate de circa 8 000 de hectolitri care există și în prezent. Conscripțiile din anii 1743 – 1752 înregistrau 38 de localități cu plantații viticole în care trăiau 774 de familii de iobagi. Din totalul iobagilor viticultori, 86,9% aveau nume românești, 5,5% aveau nume maghiare, 1,9% nume germane și 5,7% erau nume sârbești. În următoarele trei decenii suprafața viticolă a comitatului Arad a crescut de 6,7 ori, iar a cultivatorilor, de 6,3 ori. [NUME_REDACTAT], creșterea a fost spectaculoasă, de 43 de ori, iar numărul cultivatorilor de 8 ori. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în podgorie existau 15 localități viticole principale. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea au început să fie cunoscute vinurile roșii de Miniș. Vinul roșu dulce, de tip ”aszu”, obținut din soiul Cadarcă, cu adaos de boabe stafidite, s-a produs pentru prima dată în anul 1744, mai întâi la Miniș, apoi la Ghioroc, Păuliș și Cuvin. În următoarele decenii, vinurile roșii seci și dulci de Miniș au fost cunoscute și apreciate în țările europene, după cum reiese din relatările specialiștilor în viticultură, a istoricilor și naturaliștilor (Adam, 1961; Bulencea, 1975; Cotea, 1996; Martin, 1960, 1968; Teodorescu, 1964, 1966).

În anul 1749, contele Grassalkovich a construit la Miniș un castel și o pivniță, care au servit ulterior ca sediu al Școlii de Viticultură, înființată în anul 1881.

În anul 1885, județul Arad înregistra o suprafață viticolă de 5216 ha, iar în 1880, anul apariției filoxerei, 6540 ha, din care 72% în podgorie și 28% la șes. Pentru refacerea plantațiilor viticole devastate de filoxeră, în anul 1885 a fost înființată pepiniera de la Păuliș -Barațca. Efectul dezastrului filoxeric a început să se vadă în anul 1890, când producția ascăzut sub 9 hl/ha. Până în anul 1912, suprafață viticolă a județului s-a mărit substanțial, ajungând la 7186 ha, din care 5207 ha se aflau pe pante (Mihalca, 1987).

Au fost create soiuri locale, de către specialiști în viticultură. Astfel, [NUME_REDACTAT] (1888 – 1985), absolvent al [NUME_REDACTAT] de Viticultură din Geisenheim (Germania), a creat la Miniș două noi soiuri de struguri: Carola și Frumoasa de Ghioroc.

Un pas important pentru viticultura Aradului l-a reprezentat înființarea Școlii de Viticultură de la Miniș, în anul 1881. Pe lângă formarea de tehnicieni viticoli, în cadrul școlii s-a făcut și cercetare, motiv ce a stat la baza înființării, în anul 1957, a Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură și [NUME_REDACTAT] (Oana, 2005).

Soiurile care au participat la reconstrucția viilor au fost cele dinainte de filoxeră, respectiv Mustoasa de Măderat, Bacator roz, Alb mărunt, Ardeleanca (Bacator alb), Alb mieros, Galbenă de Ardeal și Riesling (pentru vinurile albe), Cadarcă, Burgund mare, Oporto și [NUME_REDACTAT] (vinuri roșii) (Mihalca, 1987).

Între anii 1872 – 1913, la Ghioroc și Arad au avut loc 12 expoziții și târguri de struguri, vin, fructe și unelte agricole. Pe plan internațional s-a particopat la 7 concursuri și expoziții; la Londra, în 1862, vinul roșu de Miniș a luat cea mai mare distincție, fiind declarat ”regele vinurilor”.

Exportul de vinuri din podgoria Aradului a început în anul 1745 și a continuat pe parcursul secolului al XIX-lea, în 1846 – 1862 în Brazilia, în 1885 în India și Australia și până în anul 1882 în Elveția. După anul 1900, vinurile arădene s-au exportat doar în Austria. Spre țările nordice, vinurile erau transportate pe calea apelor, Mureș – Tisa – Dunăre, sau o combinașie între uscat și ape.

În anul 1906 a intrat în exploatere linia de cale ferată îngustă, cu tracțiune mecanică, Arad – Podgoria, cu ramificație din Ghioroc spre Pâncota și Radna, iar în anul 1913 a fost înlocuită de cea cu tracțiune electrică.

În perioada interbelică, după [NUME_REDACTAT] cu România, transformările cele mai importante din sectorul viticol au fost determinate de [NUME_REDACTAT] din anul 1921, având ca efect, în anii următori, îmbunătățirea stării economice și sociale a țărănimii.

În preajma anilor 1929 – 1930, în timpul crizei mondiale, situația viticulturii s-a înrăutățit simțitor. Exportul de vin către Germania, Elveția și Austria era practic inexistent, iar consumul de vin pe piața internă a scăzut simțitor, în condițiile în care impozitele au crescut. În anii de criză, [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] a luat o serie de măsuri, precum: delimitarea zonelor viticole, păstrarea podgoriilor cu renume, limitarea soiurilor cultivate și interdicția de a planta hibrizi producători direcți (HPD). De asemenea, s-a elaborat legea pentru stabilirea provenienței și denumirii de origine a vinului. În vederea delimitării zonei viticole s-a efectuat recensământul viilor din anul 1936, județul Arad însumând 6160 ha.

În perioada contemporană, viticultura arădeană a înregistrat prefaceri semnificative sub toate aspectele sale. În anul 1945, din suprafața totală ocupată cu vii, 2/3 reprezentau plantații îmbătrânite. În anul 1957 s-a înființat Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură și [NUME_REDACTAT] (Oana, 2005). În intervalul 1957 – 1965 s-au plantat 750 ha de vie, din care 685 ha în unitățile de stat. În următorii 20 de ani (1965 – 1985), patrimoniul viticol al județului Arad s-a refăcut cu peste 3000 ha, din care 2000 ha aparțineau întreprinderilor agricole de stat, 700 ha la cooperativele agricole de producție și peste 500 ha la Stațiunea de [NUME_REDACTAT]. Până în anul 1989, strugurii erau prelucrați în centrele de vinificație de la Miniș și Barațca.

b) Repere istorice ale viticulturii și vinificației în podgoria [NUME_REDACTAT] scrise despre localitățile viticole din podgoria Timișului există din secolul al XIV-lea. Prima mențiune despre Recaș datează din anul 1319; în anul 1359 apare ca ”Rycas”, iar în 1470, Recașul este menționat ca târg (oppidum). Silagiul apare în documente încă din anul 1640, fiind integrat mai târziu în orașul Buziaș, care se numea pe vremea romanilor Ahibis. Teremia este menționată pentru prima dată pe o hartă a contelui austriac Mercy, în anul 1723. În secolul al XVII-lea, coloniștii germani care au obținut aici pâmânt, erau obligați să-l cultive pe o anumită suprafață cu viță de vie. Cu excepția localității viticole Teremia, unde se producea aproape exclusiv vin alb, în celelalte centre viticole se cultivau atât soiuri pentru obținerea vinurilor roșii, cât și soiuri pentru vinuri albe. Dintre vinurile de calitate, cele roșii ocupau ponderea cea mai mare, datorită favorabilității condițiilor ecoclimatice.

     2.4. Suprafața viticolă a podgoriilor din vestul [NUME_REDACTAT] viticole din vestul și nord-vestul României ocupă o pondere importantă în patrimoniul viticol național (aproximativ 4,3 % din suprafața viticolă a țării), însumând, conform recensâmăntului general agricol din 2010, o suprafață de 8 943.25 ha, din care 3 033.77 ha aparțin regiunii [NUME_REDACTAT], iar 5 909.48 ha aparțin Crișanei și Maramureșului (Tablul nr. ). Cea mai mare suprafață cu viță de vie este deținută de județul Timiș (2 153.12 ha), la polul opus aflându-se județele Maramureș (221.98 ha) și Caraș-Severin (880.65 ha). Celelalte județe înregistrează valori apropiate în ceea ce privește numărul de hectare, însă există mari diferențe privind suprafața cultivată cu soiuri de struguri pentru obținerea vinurilor de calitate. Spre exemplu: județele Sălaj și [NUME_REDACTAT] au o suprafață viticolă de 1 551 ha, respectiv 1 475 ha, în timp ce județul Arad deține 1 332 ha. Cu toate că județul Arad înregistrează o suprafață viticolă mai mică, față de celelalte două, suprafața ocupată cu soiuri de struguri pentru obținerea vinurilor de calitate este net în favoarea acestuia (872.63 ha în Arad, față de 106 ha, respectiv 395 ha, în Sălaj și [NUME_REDACTAT]. Aceeași situație caracterizează și județul Bihor. În schimb, în județul Caraș-Severin, cu toate că suprafața ocupată cu soiurin pentru vin este mică (867.93 ha), cea mai mare parte a plantațiilor viticole sunt destinate obținerii vinurilor de calitate (638.39 ha). Dacă am face un raport calitate/cantitate, cu siguranță județele Timiș și Arad înregistrează un oarecare echilibru, cu un plus în favoarea calității, ceea ce denotă o creștere a eficienței economice pentru producătorii de vin din cele două județe.

Tabel nr.11.

Repartiția pe județe a suprafeței viicole din vestul și nord-vestul României

(conform [NUME_REDACTAT] Agricol 2010)

(sursa: http://www.rga2010.djsct.ro/ )

Fig. 6. Harta distribuției suprafeței viticole, pe direcții de producție, în județele din regiunile viticole [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și Maramureșului (sursa datelor: [NUME_REDACTAT] General, 2010).

Un caz aparte îl reprezintă județul Maramureș, unde condițiile cadrului natural nu permit cultivarea viței de vie pe suprafețe extinse, existând un singur centru viticol, la Seini. Ca atare, suprafața viticolă a județului este de doar 221 ha, pe care se cultivă vinuri de consum curent, doar 10 ha fiind cultivate cu vinuri de calitate.

Pepinierele viticole și plantațiile portaltoi sunt insignifiante ca suprafață în aproape toate județele prezentate (între 0.04 ha și 4 ha), excepție face Timișul și Aradul, cu 60 ha, respectiv 41 ha cultivate. [NUME_REDACTAT] Severin are cea mai mică suprafață ocupată cu vii pentru struguri de masă, însă raportat la suprafața viticolă totală, viile pentru obținerea vinurilor de calitate depășesc ca suprafață pe cele destinate altor categorii de vin (sursa datelor: [NUME_REDACTAT] Agricol 2010; ww.rga2010.djsct.ro). Distribuției suprafeței viticole, pe direcții de producție, în județele din regiunile viticole [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și Maramureșului poate fi urmărită pe harta din figura 6.

În ceea ce privește repartiția suprafeței viilor pe rod în principalele podgorii și centre viticole din vestul și nord-vestul țării, cea mai mare suprafață, în anul 2010, era deținută de centrul viticol Recaș (983 ha), urmat de podgoria Miniș-Măderat, cu 370 ha și centrul viticol Buziaș-Silagiu, cu 280 ha (tabelul nr.12 ).

Tabelul nr.12.

Repartiția pe podgorii și centre viticole a suprafeței viticole, în anul 2010

(Sursa: date obținute de la sediul societăților viticole, completate cu date obținute de pe site-ul: www.timis.insse.ro).

Distribuția suprafeței vitcicole totale pe unitățile administrativ teritoriale ale celor județe (fig.7), se prezintă astfel: cele mai mari suprafețe plantate cu vie sunt concentrate în centrul viticol Recaș (peste circa 1200 ha), urmat de plaiul Șiria (578 ha), din podgoria Miniș – Măderat, Buziaș (515 ha), din centrul viticol Silagiu și [NUME_REDACTAT] (255 ha).

Majoritatea plaiurilor viticole din podgoria Miniș – Măderat înregistrează suprafețe cuprinse între 50 – 150 ha, după cum urmează: Șilindia (149 ha), Ghioroc (145 ha), Covăsânț (123 ha, Păuliș (108 ha), Ineu (60 ha), Târnova (57 ha), Pâncota (55 ha). [NUME_REDACTAT] și Lipova, viile nu depășesc suprafața de 15 ha. În total, podgoria Minișului înregistrează aproximativ 800 ha de vii din care se obține vin de calitate, peste 300 ha sunt destinate altor tipuri de vin; circa 50 sunt cultivate cu soiuri pentru struguri de masă, iar 40 ha sunt ocupate cu plantații de vii tinere și pepiniere.

În județul Timiș, plantațiile viticole au un caracter insular, nu sunt concentrate în masive viticole, precum în podgoria Aradului. Cu excepția centrelor viticole Recaș, Silagiu – Buziaș și [NUME_REDACTAT], care concentrează aproape întreaga suprafață viticolă a județului Timiș, celelelalte centre viticole dețin suprafețe reduse. Astfel, centrul viticol Teremia, deține 80 ha, urmat de plaiul de la [NUME_REDACTAT], cu 56 ha. În partea de est a județului, suprafețe mai mari dețin plaiurile de la Darova (25 ha), Lugoj (29 ha) și Coșteiu (19 ha).

Suprafața viilor din care se obțin vinuri de calitate este de circa 1400 ha, cea mai mare fiind deținută de centrul viticol Recaș (aproape 1000 ha), urmat de Buziaș, cu 200 ha și [NUME_REDACTAT], cu aproximativ 100 ha. Plantațiile cu soiuri de struguri destinate altor tipuri de vin sunt mai mari la cetrul Silagiu-Buziaș (peste 180 ha), urmat de [NUME_REDACTAT] cu 150 ha și Teremia cu 80 ha. [NUME_REDACTAT] nu se înregistrează plantații cu soiuri pentru vinuri de calitatea, și nici pepiniere viticole. Centrul viticol Recaș, fiind specializat pe producerea vinurilor de calitate, nu înregistrează o suprafață mare cultivată cu soiuri pentru obținerea vinurilor de larg consum (53 ha). Strugurii pentru masă se cultivă în suprafețe mai mari la Recaș și la Buziaș (aproximativ 100 ha) (fig. 8).

Principalele centre de vinificație din podgoria Miniș-Măderat sunt: SC [NUME_REDACTAT] SRL (Păuliș), SC [NUME_REDACTAT] Rusco SRL (Barațca), SC [NUME_REDACTAT] SRL (Mâsca), SC Diverse VB SRL (Miniș), SC [NUME_REDACTAT] SRL (Pâncota), iar în județul Timiș principalii vinificatori sunt reprezentați de: SC [NUME_REDACTAT] SA (Recaș), SC Provitis SRL (Recaș), SC [NUME_REDACTAT] SRL( Recaș), SC Vigna SRL (Petrovaselo), SC Enotria SRL (Izvin), SC Obsesia SRL (Buziaș). În ceea ce privește distribuția suprafeței viticole pe unități de vinificație, [NUME_REDACTAT] SRL deținea, în anul 2010, cea mai mare parte a suprafeței viticole, respectiv 983 ha, fiind urmată de societatea de vinificație Genagricola SRL, din podgoria Miniș-Măderat, cu 283 ha (tabelul nr. 13).

Toate cele patru exploatații din centrul viticol Recaș au capital privat, cu investitori străini și din [NUME_REDACTAT] arealul viticol Buziaș – Silagiu sunt 5 exploatatori pricipali, cea mai mare suprafață fiind deținută de societatea Obsesia SRL, cu 66 ha. Sortimentul viticol este format, în principal, din soiurile: Chasselas doré, Muscat de Hamburg, [NUME_REDACTAT], Victoria, Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian, Sauvignon blanc, Chardonnay, Pinot gris, Pinot noir, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Tabel nr. 14.

Repartiția pe centre viticole și pe societăți de vinificație a suprafeței viticole și a soiurilor cultivate în anul 2010

(Sursa: date obținute de la sediul societăților viticole, completate cu date obținute de pe site-ul: www.timis.insse.ro).

În ultimul deceniu, numărul de exploatații viticole a crescut de la un an la altul, această perioadă fiind marcată de o redresare a viticulturii din această parte a țării, care, după anul 1989 a înregistrat o perioadă de declin, la fel ca întreaga viticultură românească. Dacă în urmă cu două secole, la Recaș și la Buziaș, la Lugoj sau pe câmpiile de la Teremia, viile ocupau mii de hectare, dupa anul 1989, odată cu retrocedarea terenurilor și desființarea IAS-urilor, multe dintre vii au rămas in paragină, iar abia mai târziu a început replantarea lor.

Majoritatea plantațiilor existente în regiunile viticole din vestul României, în special cele de la Buziaș și Miniș, sunt ocupate de vii bătrâne, sau îmbătrânite din punct de vedere biologic.
      [NUME_REDACTAT], proporția viilor aflate într-o stare biologică precară este mai redusă, existând suprafețe mari de vii tinere. În acest sens, prezentăm în tabelul nr., o situație privind graficul plantărilor în cazul principalelor exploatații viticole din vestul României. 

Primele societăți viticole care au dat startul relansării plantărilor în anul 2004 au fost [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Începand cu anul 2005, și mai ales cu anii 2006 și 2007, s-a înregistrat o creștere accentuată a procesului de înființare a noi plantații viticole.

Evoluția suprafeței cultivată cu viță de vie, în perioada 2004-2010, poate fi urmărită în tabelul nr. 15, datele prezentate fiind obținute de la sediul societăților, în urma descinderilor din teren, acestea fiind completate cu cele obținute de la direcțiile agricole județene.

În centrul viticol Buziaș – Silagiu, exploatațiile viticole înființate în ultimii ani au dimensiuni mici. [NUME_REDACTAT] Mare, în afară de faptul că reprezintă un areal viticol cu tradiție, viticultura nu a înregistat o creștere pe măsura așteptărilor, înregistrând-se doar o exploatație viticolă. Între anii 2004-2010, Complexul de vinificație [NUME_REDACTAT] SRL și-a mărit suprafața viicolă ci 457 ha. Societățile nou înființate dețin o suprafață redusă, datorită costurilor mari necesare înființării de noi plantații.

Cea mai mare parte a acestor suprafețe (peste 80%) sunt ocupate cu soiuri de vin și doar o mică parte este ocupată cu soiuri de struguri de masă.   

Odată cu reîntinerirea plantațiilor se constată și o reorientare a sortimentului spre soiurile de calitate și spre cele locale, în vederea obținerii unor vinuri de calitate autentice, competitive, tipice ariei de proveniență.

O caracteristică a sortimentului viticol cultivat este numărul mare de soiuri, datorită faptului că exploatațiilor sunt noi, fiind în căutare de diferite nișe pe piața de vinuri din lume. Din situația prezentată îmbucurător este faptul că se intensifică ritmul de reintinerire a plantațiilor, existând premisele unei activități viticole mult mai eficiente în următorii ani.

Tabelul nr. 15.

Repartiția pe centre viticole a suprafeței plantate cu vie în perioada 2004-2010

(Sursa: date obținute de la sediul societăților viticole, completate cu date obținute de pe site-ul: www.timis.insse.ro).

2.5. Sorimentul viticol al podgoriilor din vestul [NUME_REDACTAT] diversității condițiilor impuse de factorii naturali (climă, relief, sol etc.), soiurile de struguri pentru vin au fost grupate pe regiuni, podgorii și centre viticole. În conformitate cu Ordinul 225/31.03.2006, privind aprobarea Zonării soiurilor nobile de viță-de-vie roditoare admise în cultură în arealele viticole din România, în cadrul podgoriilor și centrelor viticole din județele Arad și Timiș, specialiștii în viticultură recomandă cultivarea următoarelor soiuri de struguri pentru vin, defacalcate pe direcții de producție (tabelul nr.):

Tabelul nr.16

Repartiția soiurilor de viță de vie roditoare recomandate și autorizate pentru cultură în podgoriile/centrele viticole din județele Timiș și Arad

(sursa: Ordinul 225/31.03.2006, privind aprobarea Zonării soiurilor nobile de viță-de-vie roditoare admise în cultură în arealele viticole din România).

În podgoriile din vestul România sunt cultivate, în principal, soiuri nobile, în afara acestora existând areale în care se cultivă hibrizi din prima generație (Hosu, 2011), însă aceste suprafețe sunt mai mici de la un an la altul, ca urmare a programelor de restructurare / reconversie puse în aplicare în viticultură cu [NUME_REDACTAT] Europene.

În județul Arad există încă suprafețe mici ocupate cu vii hibride, în special în partea de nord a podgoriei Minis-Maderat (plaiurile din localitățile Ineu, Silindia, Luguzău). În județul Timiș, plantații de vii hibride se află doar în gospodăriile particulare.

[NUME_REDACTAT] de Sprijin privind restructurarea / reconversia sectorului viticol efectuat între anii 2009-2013 a absorbit, în acord cu MADR, toate fondurile [NUME_REDACTAT] puse la dispoziție pentru acest sector de către [NUME_REDACTAT]. Datorită succesului înregistrat de acest program, s-a decis continuarea lui în perioada 2014-2018.

În regiunile viticole din vestul României, până în anul 2012, județul Arad a absorbit cea mai mare parte a fondurilor europene, care au fost investite în peste 1000 de hectare de viță de vie. În județul Timiș, au fost plantate circa 820 ha, din care aproximativ 500 ha de către SC [NUME_REDACTAT] SRL (Heizer, 2013).

2.5.1. Soiri de viță de vie originare din podgoriile din vestul [NUME_REDACTAT] componența sortimentului tradițional de vinuri obținute în podgoria Miniș – Măderat sunt incluse următoarele soiuri: Mustoasa de Măderat, Cadarca, sau Cadarca de Miniș și Frumoasa de Ghioroc, iar sortimentul tradițional al podgoriei Timișului cuprinde soiurile Creața de Banat, și Majarca albă.

Mustoasã de Măderat este considerat soi local , obținut prin selecție naturală în Centrul viticol Măderat. Soiul a luat numele de la Măderat, localitate cunoscută iubitorilor de vin bun, componentă a orașului Pâncota ce aparține podgoriei Miniș-Măderat, respectiv centrului viticol Măderat.

În legătură cu acest soi au existat controverse privind originea, în literatura străină de specialitate existând opinia că soiul Mustoasă de Măderat nu ar fi local, ci ar fi unul și același soi cu soiul unguresc Lampor Féber, sau că ar proveni din acest soi . La începutul secolului al XIX-lea soiul era amintit în limba oficială a vremii ca Mustosfeher, Mustafer (apoi Lampău de către populație), ulterior ia numele de Mustoasa de Măderat.

Soiul necesită ,, tăiere în cerc ardelenesc” și este autofertil. În preajma dezastrului filoxeric (1890) Mustoasa era cel mai răspândit soi pentru vinuri albe, alături de Bacator, Alb mărunt, Galbenă de Adeal, Ardeleancă etc.

La începtul secolului al XX-lea soiul Mustoasa de Măderat era situat pe primul loc în sortimentul de soiuri albe. La consfătuirea viticultorilor din 1937 de la Șiria s-a stabilit să se reducă ponderea acestui soi în sortimentul din podgorie pe motiv de însușiri calitative slabe și s-a cerut limitarea lui la 10 % din suprafață. În anii '80, în podgoria Miniș-Măderat soiul ocupa 36 % din suprafața de vii (sursa: www.icdvv.ro).

În general, Mustoasa de Măderat înregistrează o producție medie, de 10 000 kg/ha. Viurile se recomandă a fi consumate tinere. Sunt mai puțin alcoolice (9,5 – 11˚), au o aciditate destul de ridicată (peste 6g/l) și se caracterizează prin prospeșime și fructuozitate. Când se degustă, Mustoasa de Măderat, lasă în gură senzația de proaspăt și răcoros. Datorită acidității ridicate, vinurile de Mustoasă pot fi folosite și pentru prepararea spumantelor de calitate.

Cadarcă sau Cadarca de Miniș este un vin tradițional românesc, originar din podgoria Miniș-Măderat, unde a fost produs pentru prima dată în anul 1744. Primele informații scrise despre soiul Cadarcă le avem de la începutul secolului al XVII-lea, din timpul ocupației otomane, când pe dealurile “Macra” (denumirea podgoriei în trecut), se cultiva “vinea rubella” (soi de viță de vie cu struguri roșii), numit și strugure turcesc (Torokszolo), sinonim cu Cadarca (Scadarca, Kadar, Kadarka) (Bulencea, 1975). Vinul din Cadarcă este roșu, dulce, de tip “aszu” cu adaos de boabe stafidite. A fost produs mai întâi la Miniș, apoi la Păuliș și Cuvin (Mihalca, 1990). În conformitate cu [NUME_REDACTAT], citat de Teodorescu (1964), Cadarca de Miniș a devenit renumită datorită strugurilor stafidiți din care se obțineau vinuri roșii dulci, foarte appreciate pe piața internă și cea externă. Cadarca este amintită în lucrările lui Peretsenyi (1800-1814) și ale lui Schams (1832), care o consideră ”regina tuturor soiurilor din dealurile Minișului” (Oana, 2005, p. 28).

Primele consemnări asupra însușirilor organoleptice ale vinurilor roșii de Miniș aparțin lui Schams (1832), care face o descriere a tehnologiei de preparare a vinurilor roșii dulci, de tip ”aszu”, din soiul Cadarcă, cu adaos de boabe stafidite, în toamnele lungi și călduroase. Peste pasta rezultată din zdrobirea boabelor stafidite de Cadarcă, în cada de fermentare se mai adauga vin nou sau vechi, urmând apoi o nouă fermentație alcoolică, cu o durată de 4-7 săptămâni. La sfârșitul fermentației, când cada se descoperea, aceasta era ”plină de aromă de mirodenii”, iar în timp ”dulceața vinului era mai bună și mai plăcută decât mierea” (Oana, 2005, p. 36). În anul 1855 era cel mai răspândit soi la Miniș și Păuliș, iar în anul 1872 se menționează la Pâncota. La consfătuirea viticultorilor din 1937 de la Șiria s-a recomandat Cadarca ca soi de bază în sortimentul vinurilor roșii, între Radna și Covăsânț, alături de [NUME_REDACTAT], iar la Miniș și Păuliș s-a mai adăugat Pinot noir.

În componența sortimentului tradițional de vinuri roșii obținute în podgoria Miniș – Măderat, soiul Cadarcă deține o mare pondere prin suprafețele pe care le ocupă în plantații și prin perspectiva extinderii sale. Totuși, studiile întreprinse până în prezent au scos în evidență instabilitatea și sensibilitatea acestui soi la acțiunea factorilor de mediu (Calistru, 1970; Neagu, 1960; Oana, 1990).

Frumoasă de Ghioroc este un soi local, creat în cadrul comunei Ghioroc, la Miniș, de către [NUME_REDACTAT] (1888 – 1985), absolvent al [NUME_REDACTAT] de Viticultură din Geisenheim (Germania). Este cultivat, în general, pentru producerea strugurilor de masă, dar, în anumite cazuri se poate vinifica, rezultând un vin alb cu tăria alcoolica de 9°-10° și o aciditate de peste 4,0 g/l. Dacă vinul se obține din strugurii ajunși la supracoacere, atunci are o tărie alcoolica mai ridicată, ce poate ajunge chiar la 13°. Este un soi autofertil, deci poate fi cultivat in plantații pure. Producția de struguri la hectar variază între 10 000 și 20 000 kg.

Soiul ”Frumoasă de Ghioroc” este menționat în ”Dictionnaire encyclopédique des cépages”, astfel: ”cépage blanc obtenu en Roumanie dans la commune de Ghioroc” (Pușcă, 2006, p. 113). Așadar, atestă faptul că este un soi românesc, originar din localitatea Ghioroc, o localitate viticolă care face parte din vechea podgorie românească Miniș – Măderat.

Vinurile obținute din soiul Frumoasă de Ghioroc nu se pretează la învechire, de aceea se recomandă a fi consumate tinere (Pușcă, 2006).

Creață de [NUME_REDACTAT] originar din Banat, denumirea de ”Creață” avându-și explicația în aspectul frunzei acestui soi, care este creață. Creața de Banat, așa cum mai este denumită de locuitorii Banatului, este un soi autofertil, deci se poate cultiva în plantații pure. Prezintă o rezistență bună la secetă, motiv pentru care poate fi cultivat atât pe terenurile nisipoase, cât și pe alte terenuri din regiunile de deal. [NUME_REDACTAT] se obțin vinuri albe seci, cu o tărie alcoolică ce variază între 10 – 12˚C și o aciditate de peste 4,0g/l. Au o aromă fructată, ușoară, plăcută la gust și pot fi consumate ca aperitiv, la începutul mesei, sau pot acompania o masă cu mâncăruri din pește (Pușcă, 2006).

În regiunea viticolă a Banatului, alături de Creață, mai există un singur soi local: Majarca albă.

Majarcă albă

În ”Dictionnaire encyclopédique des cépages”, cel mai credibil și complet dicționar al soiurilor existente în lume, Majarcă albă este descrisă astfel: ”Cépage de cuve blanc qui serait originaire du Banat, cultivé en Hongrie, en Roumanie dans le Banat, en Vojvodine et dans la partie orientale de la Croatie” (Pușcă, 2006, p.142). De-a lungul timpului, Majarca albă a avut mai multe denumiri, în funcție de contextul istoric, dintre care enumerăm: Slankamenka (în limba sârbă), Febér Szlankamenka (în limba maghiară), [NUME_REDACTAT] (în germană).

Majarca este un soi autofertil, pretențios în ceea ce privește solul și expoziția, preferând, asemeea soiului Creață, terenurile nisipoase. Soiul înregistrează o productivitate destul de mare, de circa 15 000 kg/ha, însă poate ajunge și la 22 000 kg/ha. Din acest soi se obțin vinuri seci, ușoare și plăcute la gust, cu o alcoolemie de 10˚ și chiar 12˚. Sunt fructuoase, cu o aromă discretă și aciditate medie, de 4,0g/l. Vinurile se consumă de preferință în primul an, deoarece nu se pretează la învechire. Se consumă la temperatura de 8˚-10˚ și însoțește mâncărurile pe bază de pește, carne de pasăre, precum și brânzeturi proaspete dulci.

2.6. Delimitarea arealelor viticole cu denumire de origine controlată (DOC) și cu indicație geografică (IG)

[NUME_REDACTAT] (1986, 2006a, 2006b, 2008), o renumită jurnalistă și autoare de lucrări de specialitate din domeniul vinicol, susținea într-una din cărțile sale că dintre toate lucrurile pe care le cumpărăm, vinul este cel mai ușor de localizat geografic. Este unul dintre puținele lucruri pe care le luăm de pe raft și putem spune cu precizie cine l-a produs, când și exact de unde provine. Iată, deci, o explicație simplă a relației dintre vin și geografie (1986, p. 87).

Un areal viticol cu denumire de origine controlată sau indicație geografică, constituie o dovadă certă a calității viurilor, caracterul specific și original al produsului în cauză (Balfet, 1997).

Vinurile din podgoriile și centre viticole aflate pe teritoriul administrativ al județelor Timiș și Arad pot fi comercializate, conform reglementărilor [NUME_REDACTAT] al Denumirilor de Origine pentru Vinuri (ONDOV), cu consultarea [NUME_REDACTAT] al Viei și Vinului (ONVV) și a organizațiilor producătorilor de vinuri din județele pe teritoriul cărora se află aceste podgorii, sub următoarele denumiri

– vinuri cu denumire de origine controlată (DOC): ”Recaș” , ”Banat” și ”Miniș”;

– vinuri cu indicație geografică (IG): ”[NUME_REDACTAT]” și ”[NUME_REDACTAT]” și ”[NUME_REDACTAT]” (Legea 244/2002; http://www.onvpv.ro/; http://www.onvv.ro/; http://www.oniv.ro/).

Arealul delimitat pentru producerea vinurilor cu denumirea de origine controlată (DOC) “Banat”, cuprinde plantațiile viticole din județele Timiș și Caraș-Severin. Vinurile cu DOC Banat, obținute din strugurii produși de viile din județul Timiș, pot cuprinde două subdenumiri:

– [NUME_REDACTAT], pentru plantațiile viticole din localitatea [NUME_REDACTAT];

– Silagiu, pentru plantațiile viticole din localitățile: Buziaș, Silagiu, Bacova.

Denumirea de origine controlată “Banat” poate fi completată, în funcție de interesul producătorilor, cu una din următoarele denumiri de plai viticol: Doclin, Fizeș, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Arealul delimitat pentru producerea vinurilor cu denumirea de origine controlată (DOC) “Recaș”, cuprinde plantațiile viticole din județele Timiș (localitățile: Recaș, Izvin, Herneacova, Petrovaselo).

Denumirea de origine controlată “Recaș” poate fi completată, în funcție de interesul producătorilor, cu una din următoarele denumiri de plai viticol: Izvin, Herneacova, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Uberland, Petrovaselo.

Indicația geografică (IG) ”[NUME_REDACTAT]” este atribuită vinurilor produse în următoarele podgorii/centre viticole din județul Timiș: Silagiu (localitățile Buziaș și Silagiu), Recaș (localitățile: Izvin, Herneacova, Petrovaselo, Stanciova, Recaș, Lugoj, Giarmata, [NUME_REDACTAT] și Pișchia), Teremia ([NUME_REDACTAT]).

Indicația geografică (IG) “[NUME_REDACTAT]” este atribuită vinurilor care provin din soiuri de struguri cultivați în centrul viticol [NUME_REDACTAT], cu următoarele localități: [NUME_REDACTAT], Clopodia, Lățunaș (tabelul nr.17).

Tabelul nr.17

Sortimentul de vinuri cu DOC și IG din județul Timiș (regiunea viticolă [NUME_REDACTAT])

(sursa: http://www.onvpv.ro; accesat la data de 11.10.2015).

Arealul delimitat pentru producerea vinurilor cu denumirea de origine controlată (DOC) “Miniș” (tabelul nr.18), cuprinde plantațiile viticole din județul Arad (localitățile: Lipova, Radna, Păuliș, Barațca,

Ghioroc, Miniș, Cuvin, Covăsânț, Șiria, Galșa, Mâsca, Târnova, Drauț, Ineu, Mocrea, Pâncota, Măderat, Șilindia, [NUME_REDACTAT], Luguzău).

Denumirea de origine controlată “Miniș” poate fi completată, în funcție de interesul producătorilor, cu una din următoarele denumiri de plai viticol: Barațca, Păuliș, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Miniș, Ghioroc, Cuvin, [NUME_REDACTAT], Covăsânț, Șiria, Galșa, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Mâsca, Măderat, Pâncota, [NUME_REDACTAT], Șilindia.

Tabelul nr.18

Sortimentul de vinuri cu DOC și IG din județul Arad

(regiunea viticolă [NUME_REDACTAT] și Maramureșului)

(sursa: http://www.onvpv.ro; accesat la data de 11.10.2015).

Vinul cu indicație geografică (IG) “[NUME_REDACTAT]” se obține din struguri recoltați de pe plantații de viță de vie situate în județul Arad: podgoria Miniș-Măderat, cu centrele viticole Miniș (localitățile: Lipova, Radna, Păuliș, Barațca, Ghioroc, Miniș, Cuvin, Covăsânț, Curtici, Dorobanți și Șagu) și Măderat (localitățile: Șiria, Galșa, Mâsca, Pâncota, Măderat, Târnova, Drauț, Ineu, Mocrea, Șilindia, [NUME_REDACTAT] și Luguzău).

2.7. Dificultăți în calea dezvoltării sectorului viti-vinicol în județele din vestul [NUME_REDACTAT] din vestul României, respectiv Arad și Timiș, beneficiază de condiții naturale favorabile și foarte favorabile pentru cultura viței de vie, în special a soiurilor pentru vinuri de înaltă calitate. Amplasarea geografică și infrastructura superioară celorlalte podgorii și centre viticole din vestul și nord vestul României a atras un număr mare de investitori, mai ales în ultimii ani, care au contribuit semnificativ la relansarea viticulturii în aceste două județe. Ca urmare a investițiilor făcute, au apărut numeroase exploatații viticole, care au trecut la înlocuirea plantațiilor îmbătrânite cu plantații noi, performante. Există însă foarte multe suprafețe viticole ocupate cu vii aflate într-o stare biologică necorespunzătoare și care necesită a fi înlocuite cu plantații tinere, cu soiuri de perspectivă care au cerere pe piața mondială a vinului.

 În ultimii ani, datorită investițiilor masive de capital privat autohton și străin și a fondurilor alocate din diverse surse (fonduri europene, subvenții din partea [NUME_REDACTAT]), pentru dezvoltarea viticulturii, s-a efectuat o retehnologizare masivă în multe exploatații viticole, atât la nivel viticol, cât și vinicol. Din acest punct de vedere, lider este complexul de vinificație [NUME_REDACTAT] SRL, cu pese 8 milioane de euro investite în plantații noi, sisteme de susținere, tractoare și utilaje pentru întreținerea viei, tehnologii de vinificație.

Și celelalte exploatații viticole, asupra cărora ne-am axat cercetările, au făcut sau au planificat în următorii ani investiții masive, însumând împreună peste 3,5 milioane de euro.

 Un dezavantaj pentru eficientizarea exploatațiilor îl constituie fărâmițarea exagerată a proprietății, mai ales la Buziaș și Miniș, care împiedică formarea unor exploatații de dimensiuni mai mari, cu o dotare corespunzătoare pentru a putea practica tehnologii performante. Foarte multe proprietăți sunt de mici dimensiuni și nu pot fi exploatate eficient prin mecanizare, astfel încât pentru eficientizarea acestora este necesară o comasare și regrupare a proprietăților.

Tehnologiile de cultură practicate de către majoritatea proprietarilor de viță de vie sunt minimale datorită lipsei dotărilor și de multe ori și a cunoștințelor de specialitate. Cu excepția câtorva exploatații ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Wine, [NUME_REDACTAT] Princess), majoritatea unităților nu au conturate foarte clar strategiile de viitor, nu au dotări complexe nici pentru vie, nici pentru cramă, ceea ce face ca performanța acestora să nu fie cea dorită.

Un alt dezavantaj îl constituie numărul prea mare de soiuri și faptul că exploatațiile încă nu și-au stabilit un sortiment propriu care să la permită obținerea unor produse tipice, autentice cu un grad ridicat de particularitate.

 Forța de muncă disponibilă nu are întotdeauna calificarea necesară, motiv pentru care calitatea lucrărilor dar și eficiența economică a acestora nu este întotdeauna la nivelul așteptărilor.       

Mulți proprietari nu au cunoștințele necesare și nici posibilitățile materiale pentru a practica o tehnologie de cultură care să le permită eficientizarea plantațiilor.

Ca o concluzie, în podgoriile din vestul României există premise pentru dezvoltarea unei viticulturi performante, iar dificultățile actuale pot fi depășite prin investiții și printr-un program eficient de marketing.

2.8. Caracteristicile factorilor ecologici în podgoriile din vestul [NUME_REDACTAT] viticole din vestul țării se afle sub influenta unor variate condiții de climă, sol si orografie, care determină o accentuata diversificare a sortimentelor de soiuri si a calitatii vinunlor.

Factorii de mediu care definesc arealul viticol și influențează, prin valorile lor, creșterea și rodirea viței de vie sunt:

– factorii climatici: radiația solară, lumina, temperatura aerului, umiditatea atmosferică, precipitațiile și vântul;

– factorii edafici, caracteristicile solului: temperatura, apa și aerul din sol, însușirile fizice și chimice ale solului;

– factorii geomorfologici/orografici: forma de relief, panta, expoziția și altitudinea terenului.

– factorii biotici, care includ interacțiunea organismelor vii și intervenția omului.

2. 8.1. Factorii climatici

Relația viței de vie cu factorii climatici este apreciată în raport cu trei niveluri ale climatului și anume (fig. 3.1):

– macroclimatul descrie climatul unui areal mare (regiune viticolă), care ocupă sute de km pătrați și este studiat de o perioadă îndelungată de timp (cel puțin 30 de ani), pe baza datelor anuale, sezoniere și lunare (Deloire, 2005);

– mezoclimatul se referă la climatul unei regiuni restrânse, cu suprafața de la câteva sute de m² la câțiva km² (centre viticole, podgorii), care este studiat prin analiza datelor climatice zilnice sau orare. Este denumit și topoclimat, deoarece este influențat de factorii topografici (altitudinea, înclinarea pantei, expoziția terenului etc.);

– microclimatul este climatul din imediata apropiere a butucului de viță de vie, unde valorile climatice sunt apreciate în termeni de cm²/m² sau secunde/minute. Este influențat de vigoarea viței de vie, de tehnologiile de cultură (forma de conducere, orientarea rândurilor, distanța dintre rânduri, sistemul de întreținere a solului etc.) și de caracteristicile suprafeței solului.

Datele climatice sunt necesare pentru zonarea corectă a soiurilor de viță de vie. Fiecare soi necesită o anumită sumă a temperaturilor pentru ca strugurii săi să ajungă la maturare deplină. Necesarul de resurse termice variază considerabil de la un soi la altul și este în strânsă legătură cu lungimea perioadei de vegetație a soiurilor (Huglin, 1998). Dacă se plantează un soi cu maturare târzie în condiții de climat răcoros, strugurii săi nu se maturează deplin și nu se pot obține vinuri de calitate. Pe de altă parte, când un soi timpuriu este plantat în condiții de climat cald, expresia aromatică și finețea vinului se diminuează, datorită maturării rapide a strugurilor (Ribereau-Gayon, 1960).

Climatul este monitorizat prin intermediul stațiilor rețelei naționale de măsurători meteorologice. Amplasarea lor la distanțe destul de mari față de plantațiile viticole împiedică obținerea de date precise, care să permită caracterizarea cu acuratețe a climatului podgoriilor. În acest scop, pentru evaluarea corectă a favorabilității climatului arealelor viticole este necesară amplasarea în perimetrul acestora a unor senzori de mediu care să acopere întreaga suprafață și să surprindă variația locală a temperaturii, precipitațiilor, radiației solare și insolației. Cu cât numărul senzorilor este mai mare și distribuția locală mai largă, cu atât și posibilitatea evaluării corecte a favorabilității climatului este mai ridicată. Datele obținute servesc pentru amplasarea soiurilor de viță de vie în locațiile care oferă condițiile climatice optime pentru valorificarea potențialului lor de

producție.

[NUME_REDACTAT] (1994, p.28) a argumentat că vremea este marea variabila în viticultură. Orice altă influență majoră. . . este mai mult sau mai puțin constantă, și cunoscută în prealabil. Așadar, se pare, că primul și ultimul cuvânt în viticultură, îl are clima.

Din punct de vedere al condițiilor climatice, regiunea viticolă a [NUME_REDACTAT] se deosebește de cea a [NUME_REDACTAT] și Maramureșului, de la nord de Mureș, prin resurse termice mult mai bogate, datorită poziției latitudinale mai sudice, beneficiind de influenta favorabila a unui climat cu usoare nuante mediteraneene, respectiv cu ierni blânde, veri calde și toamne prelungi, deci condiții optime pentru dezvoltarea viței de vie. Resursele heliotermice sunt ridicate și relativ omogene pe cuprinsul regiunii, conducând la o bună maturare și chiar supramaturare a strugurilor, iar resursele hidrice sunt superioare celor din Moldova.

Din harta tipurilor climatice de pe teritoriul României, rezultă că perimetrul în care se situează [NUME_REDACTAT] Recaș se încadrează în climatul continental moderat, la interferența dintre sectorul de provincie climatică cu influență oceanică și sectorul de provincie climatică cu influențe

submediteraneene.

Precipitațiile atmosferice prezintă o medie anuală de 650 mm la nivelul regiunii [NUME_REDACTAT] (550 mm în câmpia joasă și 750 mm în dealurile piemontane), iar evapotranspirația potențială anuală atinge valoarea de 700 mm, fapt care conduce la un regim hidric echilibrat pentru cea mai mare parte a regiunii, excepție făcând partea vestică a Câmpiei de vest (centrul viticol Teremia). Media precipitațiilor din perioada de vegetație se apropie de valoarea de 395 mm. Regimul precipitațiilor înregistrează o medie anuală de 539 mm la Teremia, 572 mm la Recaș și 702 mm în centrul viticol Silagiu. Din cantitatea anuală de precipitații, aproape 2/3 cad în perioada de vegetație, ceea ce face posibilă cultura economică a viței de vie fără irigare (Calistru, 1980; Oprea, 2001).

Temperatura medie anuală este de 10˚C, durata perioadei de vegetație fiind de 207 zile. Radiația globală în perioada de vegetație este de 89kcal/m², insolația ajunge în medie la 1470 ore de strălucire a soarelui, suma temperaturilor active în perioada de vegetație este de 3480. Minima absolută din iarnă coboară la -25˚C și rar ajunge la -34˚C, cu o frecvență de 7-9 ani din 100 (Cheregi, 2013).

Insolația reală oscilează în perioada de vegetație, de la 1216 ore de strălucire a soarelui la [NUME_REDACTAT], până la 1639 ore la Miniș.Temperatura medie din luna cea mai caldă a anului trece de 20˚C; extrema maximă absolută a temperaturii trece de 40˚C, iar cea minimă coboară la -18˚C…-20˚C, de aceea viile se îngroapă peste iarnă (Martin, 1969).

[NUME_REDACTAT] Crișanei și Maramureșului este caracterizată de un climat moderat continental datorită poziției și deschiderii largi spre vest. De asemenea, în partea de sud a regiunii se resimte pătrunderea unor influențe mediteraneene dinspre sud-vest, iar la est beneficiază de condițiile de relativă adăpostire conferită de [NUME_REDACTAT], față de masele de aer nord-estice. Toate aceste influențe determină prezența unor ierni scurte și predominant blânde, primăveri timpurii, veri potrivit de calde și umede, toamne lungi și suficient de călduroase.

Cu toate că această regiune viticolă se întinde la nord până aproape de paralela 48º (cea mai nordică limită de cultură a viței de vie în România), datorită influenței ecoclimatului central-european, resursele heliotermice sunt evident mai mari, comparativ cu cele ale regiunii vecine de la est ([NUME_REDACTAT]), iar resursele hidrice sunt mai scăzute.

Precipitațiile, care ating valoarea medie anuală de 650 mm, acoperă în general evapotranspirația globală, evidențiind un echilibru hidric, fără a ignora unele excedente sau deficite de umiditate regionale. În timpul perioadei de vegetație volumul precipitațiilor este de aproximativ 400 mm.

În ceea ce privește particularitățile microclimatice ale podgoriei Miniș-Măderat, acestea sunt determinate de poziția sa geografică ce se caracterizează printr-o climă temperat continentală moderată cu ierni mai scurte și mai blânde, prezentând caractere intermediare între climatul banatic și cel someșan, aflându-se frecvent sub influența activităților ciclonilor și a maselor de aer ce traversează [NUME_REDACTAT] și cea Adriatică.

Perioada de vegetație durează circa 180 – 200 de zile.

Bilanțul termic global are o valoare medie multianuală de 4125 ˚C, din care bilanțul termic activ calculat în perioada de vegetație are o valoare medie multianuală de 3667˚C, din care 1557˚C sunt temperaturi utile. Suma temperaturilor utile din perioada de vegetație, cât și suma temperaturilor active denotă pentru podgoria Miniș-Măderat un potențial termic ridicat, față de restul podgoriilor din vestul României printr-un plus de temperatură utilă.

Temperatura medie multianuală este de 11,1˚C (media 1929 – 1998), cu un minim de 9,1˚C în anul 1940 și un maxim de 12,5˚C în anul 1990. Minima absolută înregistrată este de -25,5˚C în anul 1987, iar maxima absolută este de 39,5˚C în anl 1965. În perioada de vegetație, temperatura medie zilnică este de 17,3˚C.

Suma precipitațiilor anuale, rezultate din ploi și zăpezi este de 627 mm, din care 410 mm (65% din valoarea anuală) cad în perioada de vegetație. Numărul de zile cu precipitații în perioada de vegetație variază între 42 (anul 1947) și 99 (anul 1974), iar umiditatea relativă a aerului înregistrează valoarea medie de 76%, cu o variabilitate cuprinsă între 58% (anul 1958) și 82% (anul 1966).

Insolația înglobează în medie 1955 ore de strălucire a soarelui pentru intervalul 1947 – 1998, cu un minimum de 1500 ore în anul 1954/1955 și un maximum de 2260 ore în anul 1966/1967, decalajul între ani fiind de 742 de ore.

În perioada de vegetație activă, suma orelor de insolație este în medie de 1605 ore, cu o durată de 7,6 – 10,3 ore/zi; maximum de intensitate este atins în lunile iulie, august și septembrie, aspect care favorizează coacerea și maturarea strugurilor.

Manifestarea factorilor ecoclimatici în podgoria Miniș-Măderat se încadrează în limite considerate optime pentru cultura economică a viței de vie. Aceștia exercită o influență favorabilă asupra creșterii și fructificării butucilor, cu implicații utile asupra cantității și calității recoltei de struguri și a longevității plantațiilor în prodcție. În concluzie, condițiile de ecosistem sunt favorabile pentru cultura soiurilor pentru vin roșu, vin alb și de masă.

2.8.1.1. Indicatori climatici cu caracter sintetic

Indicii climatici exprimă interacțiunea mai multor elemente ale climatului (temperatura, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului, insolația reală, perioada bioactivă a aerului etc.) și sunt folosiți pentru caracterizarea potențialului viticol la nivel macroclimatic.

În viticultura mondială se folosesc numeroși indici climatici, majoritatea având însă aplicabilitate zonală. De exemplu, indicele bioclimatic viticol (indicele Constantinescu) este utilizabil numai în arealele cu climat temperat, deoarece consideră factorul precipitații ca nefavorabil calității producției; în climatul mediteranean arid, unde precipitațiile favorizează calitatea, acest indice nu poate fi utilizat (Cheregi, 2013).

Pentru caracterizarea arealelor viticole din România, sunt folosiți următorii indici climatici:

– indicele heliotermic real (IHr);

– coeficientul hidrotermic (CH);

– indicele bioclimatic viticol (Ibcv);

– indicele aptitudinii oenoclimatice (IAOe).

a) Indicele heliotermic (IH)

Indicele heliotermic (IH) a fost elaborat de Branas (1946), în Franța, și se calculează după următoarea formulă:

IH = Σhs x Σt˚a /1 000 000

în care:

– Σhs = suma orelor de strălucire a soarelui din perioada de vegetație a viței de vie;

– x Σt˚a = suma temperaturilor active din perioada de vegetație a viței de vie.

La calcularea indicelui heliotermic se poate folosi suma potențială sau cea reală a orelor de insolație, astfel că el poate să fie potențial (IHp) sau real (IHr). De obicei se folosește indicele heliotermic real.

Indicele heliotermic real (IHr), elaborat de [NUME_REDACTAT], pune în evidență interacțiunea dintre lumină și temperatură. Acesta reflectă disponibilul de resurse termice și de insolație al arealelor viticole. Este o variantă a indicelui heliotermic Branas, obținută prin înlocuirea sumei orelor de insolație potențială cu suma orelor de insolație reală.

Se calculează folosind relația:

IHr = Σtu x Σir x 10-6

în care:

– Ihr = indicele heliotermic real;

– Σtu = bilanțul termic util (ºC);

– Σir = insolația reală (ore);

În regiunile viticole din România, indicele heliotermic real variază între 1.35 și 2.7 (tab.3.9). Valorile mai mici de 1.35 sunt restrictive pentru cultura viței de vie. Abundența resurselor heliotermice indică posibilitatea cultivării soiurilor pentru vinuri roșii și a soiurilor pentru struguri de masă cu maturare târzie.

În regiunile viticole din vestul României, indicele heliotermic real variază între 1.61 și 2.18, ceea ce exprimă favorabilitate pentru cultivarea soiurilor de struguri pentru vinuri roșii, dar și al celor pentru vinuri albe.

Tabel nr.

Valorile indicelui heliotermic real în regiunile viticole din România (Oșlobeanu, 1991)

Valorile indicelui heliotermic real variază la nivelul centrelor și plaiurilor viticole, datorită reliefului și influenței acestuia asupra temperaturii și insolației.

b) Coeficientul hidrotermic (CH)

A fost propus de Selenianov (1936) și exprimă interacțiunea umiditate – temperatură. Se folosește pentru delimitarea arealelor de favorabilitate ecologică a viței de vie, a arealelor viticole unde irigarea devine o măsură agrotehnică indispensabilă. Altfel spus, coeficientul hidric exprimă disponibilul de resurse hidrice al arealelor viticole și este definit ca raportul dintre suma precipitațiilor din perioada de vegetație (Σp) și bilanțul termic activ (Σta).

Se calculează folosind relația:

CH = (Σp / Σta) x 10

în care:

– CH = coeficientul hidrotermic;

– Σp = suma precipitațiilor din perioada de vegetație (mm);

– Σta = bilanțul termic activ din perioada de vegetație (ºC);

– 10 = coeficient pentru ridicarea valorii de interpretare.

Coeficientul hidric e poate calcula pe un an calendaristic, pe un an viticol în perioada de vegetație și, mai rar, chear pe fenofaze.

După valorile pe care le înregistrează, CH exprimă aspecte diferite, și anume:

– stări de secetă, când valoare CH este sub 1,0;

– umiditate suficientă, corelată favorabil cu temperatura, când valoarea CH se situează între 1,1 și 2,0;

– umiditate în exces, corelată nefavorabil cu temperatura, când valoarea CH se situează între 2,1 și 4,0, sau chear mai mult. În intervalul caracteristic stării de secetă, valoarea de 0,3 a CH exprimă regim de deșert, 0,5 regim de semideșert, iar valoarea de 0,7 reprezintă limita inferioară de stabilitate a producției agricole și, respectiv, viticolă. În arealele cu valori mai mici de 0,7 este necesară irigarea plantațiilor viticole, iar cele mai mari de 1,8 sunt caracteristice climatului răcoros și umed. Producții mari de struguri, relativ constante și de nivel calitativ superior, se obțin în intervalul 0,7 – 1,5; între 1,6 – 2,5 se obțin producții mari de struguri și de calitate mijlocie, iar peste 2,6 se obțin recolte mari de struguri, însă cu un conținut scăzut de zahăr și aciditate mai ridicată.

În podgoriile din România, coeficientul hidrotermic variază între 0,7 și 1,8; valorile minime se înregistrează în sudul țării, iar cele maxime în [NUME_REDACTAT] (tab. 3.10).

În regiunile viticole din vestul României, coeficientul hidrotermic înregistrează un ușor deficit în unele centre viticole din regiunea [NUME_REDACTAT] și se încadrează în limite normale în regiunea [NUME_REDACTAT] și Maramureșului.

Tabelul nr.

Valorile coeficientului hidrotermic în regiunile viticole din România

(sursa: Oșlobeanu, 1991)

În tabelul 3 prezentăm valorile înregistrate de indicii ecoclimatici pentru podgoriile și centrele viticole din vestul României. Din analiza datelor prezentate este evident faptul că arealele de referință satisfac, din punct de vedere ecoclimatic, necesitățile biologice ale majorității soiurilor de viță de vie cultivate în România.

Interacțiunea factorilor climatici apreciată după indicele heliotermic real (IHr), (valori între 2,01 – 2,27), coeficientul hidrotermic (CH) (valori între 0,9 – 1,5) și indicele bioclimatic viticol (Ibv) (valori între 6,1 – 8,2) (Oșlobeanu, 1991), exprimă raporturi favorabile pentru creșterea și fructificarea viței de vie, a cantității și calității recoltei de struguri în podgoriile și centrele viticole din vestul României.

Coeficientul hidrotermic se situează între valorile de 0,9 și 1,5 exprimând astfel condiții optime pentru cultura viței de vie în toate centrele viticole din arealul analizat. Pentru centrul viticol Teremia, CH pune în evidență un ușor deficit de precipitații, în timp ce, în celelalte centre înregistrează un echiliru din acest punct de vedere. În ceea ce privește valorile minime absolute, cele mai mari s-au înregistrat în centrul viticol Teremia, care este situat pe un teren relativ plan (Oprea, 2001; Dobrei, 2005).

Tabel nr.

Sinteza resurselor climatice în podgoriile și centrele viticole din vestul României

(sursa: Oprea, 2001).

c) Indicele bioclimatic viticol (Ibcv)

A fost propus de [NUME_REDACTAT] și colaboratorii (1964). Acest indice exprimă interacțiunea dintre temperatură, lumină și umiditate și este folosit în aprecierea potențialului climatic natural specific pentru fiecare regiune viticolă și podgorie în parte, delimitarea arealelor de cultură economică a viței de vie, orientarea pentru direcția de producție, sortimentul de soiuri și chiar estimări pentru nivelul calitativ al recoltei de struguri (Oprea, 2001).

Aplicabilitatea sa este limitată la arealele cu climat temperat, în care precipitațiile pot fi considerate un factor defavorabil pentru calitatea producției viticole; nu permite evaluarea potențialului ecologic al arealelor viticole din regiunile cu climat arid (de ex. Spania), unde precipitațiile reprezintă un factor favorizant pentru calitatea producției (Hidalgo,1980).

Relația de calcul pentru Ibcv este:

Ibcv= (Σhir x Σt˚a / Σp x Nzv) / 10

în care:

– Ibcv = indicele bioclimatic viticol

– Σhir = suma orelor de insolație reală;

– Σta = bilanțul termic activ (suma temperaturilor din perioada de vegetație activă – ºC);

– Σp = suma precipitațiilor din perioada de vegetație activă (mm);

– Nzv = numărul zilelor din perioada de vegetație;

Vița de vie se poate cultiva cu rezultate favorabile în arealele unde Ibcv înregistreazî valori cuprinse între 5 – 15. Valorile înregistrate în podgoriile din România variază între 4,7 -7 ([NUME_REDACTAT] și Maramureșului) și 10, 2 – 13,0 ([NUME_REDACTAT]); echilibrul ecologic optimum pentru vița de vie se înregistrează când Ibcv = 10±5 (tabelul nr.). Valorile mici (4-6) semnifică abundența resurselor hidrice, iar cele mari (12-15) abundența resurselor heliotermice și deficitul de umiditate (Oprea, 2001).

Tabelul nr.

Valorile indicelui bioclimatic viticol în regiunile viticole din România

(Oșlobeanu, 1991)

d) Indicele aptitudinii oenoclimatice (IAOe)

A fost formulat de [NUME_REDACTAT] și colaboratorii (1978). Acest indice exprimă acțiunea combinată a insolației, temperaturii și precipitațiilor din perioada de vegetație a viței de vie. Este utilizat pentru stabilirea gradului de favorabilitate climatică de care dispune o regiune pentru a sintetiza antociani în struguri, în general de producere a vinurilor roșii (POP, 2003.

Relația de calcul este:

IAOe = Σir + Σta – (Σp – 250)

în care:

– Σir = insolația reală (ore);

– Σta = bilanțul termic activ (ºC);

– Σp = suma precipitațiilor din perioada de vegetație (mm);

250 = suma minimă a precipitațiilor pentru cultura neirigată a viței de vie (mm);

În podgoriile din România, IAOe variază între 3700 și 5200. Cele mai mici valori se înregistrează în condițiile climatului răcoros din [NUME_REDACTAT], iar cele mai mari în podgoriile bogate în resurse heliotermice din sudul țării (tabelul nr. ).

Tabelul nr.

Valorile indicelui aptitudinii oenoclimatice în regiunile viticole din România

(Oșlobeanu, 1991)

Valorile indicelui aptitudinii oenoclimatice sunt încadrate în trei grupe de favorabilitate, după cum urmează:

– IAOe < 4300: arealul este impropriu pentru producerea vinurilor roșii;

– IAOe = 4300-4600: areal cu favorabilitate mijlocie pentru producerea vinurilor roșii, în care condițiile favorabile sunt întrunite în unii ani;

– IAOe = 4600-5100: areal cu condiții foarte favorabile pentru producerea vinurilor roșii;

– IAOe > 5100, areal foarte favorabil pentru producerea vinurilor roșii, dar care poate fi valorificat, mai ales, prin cultura soiurilor pentru struguri de masă cu maturare extratimpurie și târzie.

Valoarile înregistrate de IAOe pentru regiunile viticole din vestul țării, de 4508 pentru [NUME_REDACTAT], respectiv 4270 pentru [NUME_REDACTAT] și Maramureșului, confirmă o favorabilitate mijlocie pentru producerea vinurilor roșii în prima regiune menționată și o favorabilitate scăzută în cea din urmă, în care se pot produce vinuri albe de calitate.

Valori înregistrate de indicele de amplitudine oenoclimatică pentru podgoriile și centrele viticole din vestul României pot fi urmărite în tabelul nr. Conform acestui indice, podgoriile din județele din vestul României(Timiș și Arad) au fost încadrate în următoarele regiuni oenoclimatice:

– IAOe2 = 4300-4600: regiuni și centre viticole producătoare, în principal, de vinuri albe și, în plan secund, de vinuri roșii de masă, de calitate (Pâncota – Mocrea, Silagiu – Buziaș)

– IAOe3 = 4600-5100: regiuni și centre viticole producătoare în principal de vinuri roșii și aromate și, în plan secund, de vinuri albe de masă, de calitate (Miniș, Recaș).

Tabelul nr.

Caracteristici geografice și climatice ale podgoriilor/centrelor viticole din vestul României (1961-1970)

(sursa: Teodorescu, 1987).

2.8.2. Factorii pedologici

Solul exercită o influență majoră asupra creșterii, rodirii și calității producției la vița de vie. Spre deosebire de alte specii cultivate, vița de vie este mai puțin pretențioasă față de sol, ea adaptându-se cu ușurință la condiții edafice dificile (nisipuri, soluri pietroase) (fig. 3.10).

În condițiile României, vița de vie se cultivă pe următoarele tipuri de sol (Oșlobeanu, 1991): psamosoluri (Sadova-Corabia, Ivești, Valea lui Mihai), soluri bălane/kastanoziomuri, rendzine (Murfatlar, Istria-Babadag), regosoluri, vertisoluri, pseudorendzine, brune argiloiluviale (Târnave, Alba, Sebeș-Apold), cernoziomuri cambice, cernoziomuri, soluri cenușii/faeoziomuri greice (Cotnari, Iași, Huși, Odobești, Panciu, Nicorești), cernoziomuri argilo-iluviale/argice, preluvisoluri, soluri bruneluvice, planosoluri ([NUME_REDACTAT], Sîmburești, Drăgășani, [NUME_REDACTAT]), soluri aluviale și protosoluri aluviale (Panciu, Odobești, Cotești).

În condițiile ecopedologice ale României, vinurile cele mai echilibrate, după raportul inițial zahăr/aciditate în must, se obțin în arealul de trecetre de la cernoziomuri cambice, la soluri brun roșcate iluviale și brune argiloiluviale, aspect ce poate fi atribuit, în principal gradului de saturare a solului în calciu (Moțoc, 1968).

În absența unor restricții pedologice severe, vița de vie poate fi cultivată pe orice tip de sol, însă calitatea producției va fi, de fiecare dată diferită. La soiurile de vin, influența solului se răsfrânge asupra caracteristicilor organoleptice și tipicității vinului; în cazul soiurilor pentru struguri de masă este suficient ca solul să fie fertil, pentru a valorifica potențialul de producție al soiurilor și a permite obținerea de struguri mari, aspectuoși. Fertilitatea scăzută nu este un factor restrictiv pentru cultura soiurilor de masă, deoarece deficitul de fertilitate poate fi corectat prin fertilizare.

Influența solului asupra calității producției este semnificativă la soiurile pentru vinuri roșii, deoarece acestea au plasticitate ecologică mai redusă; soiurile pentru vinuri albe se adaptează mai ușor factorului edafic, variația calității și tipicității vinurilor fiind mai puțin pregnantă (Huglin, 1998).

Influența solului asupra viței de vie se datorează însușirilor sale fizice și chimice.

Însușirile fizice, care condiționează vocația viticolă a solurilor sunt: textura, structura, scheletul solului, grosimea, porozitatea, aerația, culoarea, temperatura și umiditatea.

Însușirile fizice ale solului influențează în mare măsură regimul termic, starea de umiditate și aerare și, prin urmare, desfășurarea proceselor microbiologice și biochimice din sol și, nu în ultimul rând, condițiile de viață pentru sistemul radicular al viței de vie, în general. În aprecierea stării fizice a solului o importanță deosebită o prezintă volumul edafic util, textura și structura.

Volumul edafic util se referă la volumul de sol de care vița de vie poate să dispună pe o perioadă mai lungă de timp. Faptul că vița de vie rămâne în același loc o perioadă mai mare de ani și că rădăcinile ei pot pătrunde în adâncime până la chiar 10 -12 m (Wincler, 1963, citat de Oprea, 2001), pentru practica viticolă este foarte importantă cunoașterea caracteristicilor straturilor din imediata apropiere a suprafeței solului (orizontul A), cât și a celor din adâncime (orizonturile B,C), până la roca mamă. Un butuc de viță de vie poate explora de la 4 – 5 m³ de sol în faza de tinerețe, la o medie de 20 – 25 m³ la maturitate, până la 80 – 100 m³ (Oprea, 2001). Cunoașterea substratului este foarte importantă în alegerea amplasamentului unei plantații viticole, fiind admise terenurile în care grosimea stratului util este mai mare de 1 m, iar pânza de apă freatică nu poate urca în perioada ploioase la mai mult de 1,5 – 2, 0 sub suprafața solului

Textura sau alcătuirea granulometrică a solului reprezintă ponderea cantitativă pe care o dețin fracțiunile granulometrice (argilă, praf, nisip) în alcătuirea solului.

Textura condiționează dezvoltarea sistemului radicular și, prin aceasta, absorbția apei și nutriția minerală a viței de vie, exercitând o influență majoră asupra cantității și calității producției. Vița de vie se dezvoltă în condiții normale pe solurile cu conținut în argilă de 13- 32 %. Pentru soiurile de masă este considerată optimă textura lutoasă, cu un conținut de argilă de 20-30%, iar pentru soiurile de vin textura lutonisipoasă, cu un conținut de 15 – 25% argilă (Davidescu, 1992). Aceste soluri au aerație bună, capacitate mijlocie de reținere a elementelor nutritive și permit dezvoltarea optimă a sistemului radicular.

Solurile argiloase (argilă ≥ 33%). Toamna și primăvara rețin cantități mari de apă, iar vara se deshidratează puternic, se contractă și distrug rădăcinile butucilor; au aerație slabă, se încălzesc greu, au compactitate ridicată și, atunci când sunt umede, au aderență ridicată, fiind

greu de lucrat; au capacitate de schimb cationic ridicată și sunt bine aprovizionate cu elemente nutritive, asigurând obținerea unor producții mari. Deoarece sunt reci, aceste soluri întârzie maturarea strugurilor, măresc aciditatea și conținutul mustului în substanțe azotate, încât vinurile

care se obțin sunt de slabă calitate, se limpezesc greu și nu se pretează la învechire.

Solurile cu conținut de argilă de până la 40% sunt favorabile pentru obținerea vinurilor roșii. Solurile cu mai mult de 50% argilă sunt restrictive pentru cultura viței de vie, deoarece au regim hidric deficitar și influențează negativ potențialul de producție al soiurilor. Condiții de cultură nefavorabile pentru vița de vie, datorate conținutului ridicat de argilă, apar pe următoarele tipuri de sol: vertisol tipic, faeoziom cambic/cernoziom cambic vertic, faeoziom argic vertic/cernoziom argiloiluvial vertic, faeoziom marmic/pseudorendzină vertic, preluvisol roșcat/sol brun-roșcat vertic și preluvisol tipic /brun-argiloiluvial vertic (Oșlobeanu, 1991).

Solurile nisipoase (conținut de argilă mai mic de 13%) au porozitate ridicată, aerație puternică, se încălzesc ușor și grăbesc maturarea strugurilor, fiind indicate pentru cultura soiurilor de masă cu maturare timpurie. Aceste soluri au capacitate mică de reținere a substanțelor nutritive și fertilitate scăzută. Sunt mai puțin indicate pentru cultura soiurilor de vin, deoarece strugurii acumulează cantități mici de zaharuri și antociani, iar aciditatea mustului este deficitară. Vinurile care provin de pe nisipuri sunt slab alcoolice, plate, lipsite de extractivitate și slab colorate.

Nisipurile cu mai puțin de 7 – 8 % argilă nu permit dezvoltarea filoxerei, încât soiurile nobile europene pot fi cultivate pe rădăcini proprii (nealtoite). [NUME_REDACTAT] se întâlnesc plantații de viță de vie pe nisipuri în sudul Olteniei (podgoria Calafat), sudul Moldovei (podgoria Ivești) și [NUME_REDACTAT] (podgoria Valea lui Mihai).

Structura solului este o însușire rezultată prin asocierea fracțiunilor granulometrice ale solului în agregate complexe cu suprafață mare de reținere a apei și elementelor nutritive (3 – 30 mil. m² suprafață reținere/m³ sol). Cea mai favorabilă pentru creșterea plantelor, inclusiv pentru vița de vie, este structura granulară, reprezentată prin glomerule sferice, friabile, cu diametrul de 2-4 mm. Orizonturile pedogenetice cu structură granulară sunt afânate, au porozitate ridicată, capacitate mare de reținere a elementelor nutritive și permit dezvoltarea sistemului radicular.

Pe solurile cu structură granulară se obțin producții mari de struguri, motiv pentru care acestea sunt indicate pentru cultura soiurilor de masă (Perla de Csaba, Victoria, Napoca, Transilvania, Splendid, Muscat de Hamburg, Chasselas d’oré, Xenia, [NUME_REDACTAT], Italia) și soiurilor de vin cu potențial de producție ridicat (Galbenă de Odobești, Zghihară de Huși, Iordană,

Ardeleancă, Mustoasă de Măderat, Crâmpoșie, Aligoté, Rkațiteli etc.).

Scheletul solului este format din fragmente de rocă (pietriș, Ø = 2-20 mm; pietre, 20-200 mm; bolovăniș, >200 mm), înglobate în orizontul mineral principal. Este o componentă reprezentativă a solurilor cu vocație viticolă, deoarece exercită o influență favorabilă asupra

condițiilor de cultură.

Fragmentele de rocă reduc compactitatea solului, îmbunătățesc regimul de aerație, ușurează infiltrarea apei, înmagazinează căldură pe timpul zilei și o cedează treptat noaptea, ameliorând microclimatul strugurilor (Galet, 1991).

Solurile cu schelet mineral (rendzinele, regosolurile, solurile aluviale, coluvisolurile) sunt subțiri, slab fertile, puțin evoluate, formate pe roci sedimentare (pietrișuri, marne, calcare compacte). Datorită fertilității scăzute și volumului edafic redus, aceste soluri temperează creșterile vegetative și favorizează procesele de rodire și de maturare a strugurilor.

În ceea ce privește natura geologică a fragmentelor de rocă, s-a constatat că cele mai favorabile sunt rocile calcaroase, care conferă vinurilor finețe și mineralitate. Cele mai valoroase vinuri din lume provin de pe soluri formate pe calcare (Chablis, Corton-Charlemagne, Sauternes, Tokay, Montalcino etc.).

În regiunile viticole din vestul României, soluri cu schelet calcaros se întâlnesc în podgoria Miniș-Măderat. În partea sudică a acestei podgorii (Lipova- Covăsânț), caracterizată prin soluri scheletice și pante abrupte, se cultivă cu predilecție soiul [NUME_REDACTAT].

Condițiile ecopedologice a podgoriilor din vestul României reliefează o mare diversitate de soluri, reprezentate prin: cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloiluviale, regosoluri, psomosoluri, brune argiloiluviale, brune luvice (podzolite) și rendzine. În ceea ce privește fertilitatea solurilor, există atât soluri cu ferilitate scăzută și medie, cât și soluri cu o fertilitate bună, până la foarte bună în [NUME_REDACTAT] (Oprea, 1968, 2001; Calistru, 1980).

În podgoriile din regiunea viticolă [NUME_REDACTAT] sunt prezente următoarele tipuri de sol: terra rossa (formate pe calcare), brune-eumezobazice (pe versanți), brune-argiloiluviale și regosolurile. Se întâlnesc și cernoziomuri și chiar cernoziomuri levigate, puțin favorabile culturii viței de vie, în centrul viticol Teremia (Șerdinescu, 2003). În centrul viticol Recaș predomină solurile de tip cernoziom, aflate în diferite grade de levigare, solurile brune de pădure și solurile gleizate, formate pe luturi și argile, pe luturi carbonatate și marne. Aceste soluri oferă în general condiții bune de creștere și dezvoltare a viței de vie, având o porozitate de 40-55% și un conținut de argilă cuprins între 14-35%. Apa freatică este situată la adâncimi ce variază între 1,5 – 3 m și are un conținut mic de cloruri și fosfați.

Solul caracteristic centrului viticol Recaș este preluvosolul. Acesta face parte din [NUME_REDACTAT]. Preluvosolul este un luvisol caracterizat morfologic prin: prezența orizontului A ocric sau molic (Ao sau Am) urmat de orizontul intermediar argic (Bt) având culori cu valori de peste 3,5 la materialele în stare umedă, începând din partea superioară și gradul de saturație în baze (V%) peste 53%. Textura solului este mijlocie și fină. Structura este granulară sau poliedrică subangulară în orizontul Ao și prismatică în Bt. Conținutul de humus variază între 2 și 4%. Reacția este slab acidă. În ceea ce privește conținutul în elemente nutritive, este slab aprovizionat cu azot 0,10 -0,15%, slab aprovizionat cu fosfor 0,07- 0,10 % și mai bine aprovizionat cu potasiu 18,0 – 20 mg/100g sol. Acest sol are o fertilitate mijlocie sau ușor sub mijlocie fiind bine susținută de o mai bună aprovizionare cu apă a plantelor.

Aceste soluri pot fi cultivate cu majoritatea plantelor agricole, pe terenurile slab înclinate sau plane, recomandându-se culturile cerealiere și tehnice, iar pe versanți cu pantă mare se recomandă plantațiile de vii și pomi fructiferi.

În centrul viticol Silagiu predomină solurile luvice pseudogleizate care au evoluat pe depozite lutoase și pe argile. Textura de suprafață este mijlocie (luto-nisipoase, prăfos-lutoasă prăfos-argiloasă), cu un procent ridicat de nisip grosier, iar în profil, mijlociu-fină (luto-argiloasă) și fină (argilo-nisipoasă). Reacția solului este slab acidă-neutră sau slab alcalină cu valori care se încadrează în intervalul limitelor optime pentru cultivarea viței de vie, între 5,5 – 8,5. Conținutul în humus este redus, de 1-2% și corespunde solurilor favorabile cultivării soiurilor de struguri pentru vinuri de calitate. Apa freatică se găsește la o adâncimea de 10 m. Porozitatea totală este 45-50%,

optimă pentru cultura viței de vie.

În regiunea viticolă [NUME_REDACTAT] și Maramureșului, predomină solurile formate pe anumite sedimente de solificare și se înscriu în clasa argiluvisolurilor și molisolurilor. Argiluvisolurile sunt dominante în unitatea colinar-deluroasă, fiind reprezentate de soluri brune, brune-podzolite și brune eumezobazice, iar molisolurile sunt prezente în arealele de câmpie din sud-vestul regiunii și sunt reprezentate de cernoziomuri cambice și argiloiluviale.

Studiile pedologice efectuate în podgoria Miniș-Măderat evidențiază o localizare a diverselor tipuri de soluri în funcție de forma de relief pe care o ocupă. Pe întreg teritoriul podgoriei se întâlnesc unități de sol foarte diverse datorită variabilității factorilor de solificare. Materialul pedogenetic este extrem de variat: roci eruptive, șisturi, gnaisuri, gresii calcaroase, calcare și calcite acoperite pe alocuri cu pietrișuri și argile. Substratul litologic al podgoriei Miniș – Măderat se caracterizează prin prezența șisturilor sericitoase și cloritoase paleozoice antepermiene și a depozitelor pleistocene. Din alternanța acestora s-au format sedimentele de solificare (luturi si argile), în care sunt prezente, în proportii diferite, fragmente de șisturi. Alternarea șisturilor, chiar în strat compact, cu grosimea de circa 0, 5 – 1 m, facilitează pătrunderea sistemului radicular al viței de vie în orizontul de rocă compactă.

În podgoria Miniș- Măderat predomină următoarele tipuri de sol: 6, 72 % aluviosoluri, 10 % cernoziomuri, 24 % eutricambosoluri, 39,4 % preluvosoluri, 5,49 % luvosoluri, 3,08 % gleiosoluri, 3,08 % stagnosoluri, 27, 66 % vertosoluri și 1,8 % erodosoluri (Șorhenț, 2009). Regosolul eubazic și solul brun eumezobazic sunt dezvoltate cu predilecție pe cumpenele înalte și pe versanții cu pante de 15 – 25°, având un profil de 3 – 70 cm. Aceste tipuri de sol sunt caracteristice părții de sud a podgoriei Miniș – Măderat (Barațca, Păuliș, Miniș, Ghioroc), unde, pentru a folosi pantele abrupt, scăldate în soare, s-au construit terase cu zid din piatră. În partea de șes, la Cuvin, s-au dezvoltat soluri hidromorfe. Solurile brune, pseudogleizate (75%) și cernoziomurile (25%) se dezvoltă în partea central-nordică a podgoriei (Șiria, Pâncota, Măderat), ferilitatea lor ridicată favorizând cultivarea soiurilor pentru vinuri albe.

Tabel nr.

Clase și tipuri de soluri din podgoria Miniș – Măderat

(sursa: Șorhenț, 2009).

Ca urmare a acestor condiții de mediu, în podgoria Miniș – Măderat se poate cultiva un sortiment larg de soiuri pentru vin de caliate, dar și soiuri de masă. De asemenea, în aceste condiții reușesc cu success culturile de portaltoi viticol, precum și școlile de vițe.

Soiurile de viță de vie cultivate în podgoriei Miniș – Măderat sunt în strânsă legătură cu regimul termic și natura solurilor. Astfel, la sud de Șiria, pe flancul vestic al piemontului, unde sunt dezvoltate argiluvisoluri, soluri brun roșcate de pădure, pe alocuri scheletice, bogate în hidroxizi de fier și unde insolația este mai puternică, predomină soiurile care dau vinuri roșii ([NUME_REDACTAT], Cadarcă, Merlot, [NUME_REDACTAT]); pe flancul nordic al piemontului, unde predomină cambisolurile, iar insolația este mai redusă, se dezvoltă soiurile pentru vin alb, cu aciditate mare (Mustoasa de Măderat, Rujiță, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]), parțial folosite la șampanizare ([NUME_REDACTAT], II, 1983).

În concluzie, condițiile pedoclimatice ale celor două regiuni viticole sunt favorabile si foarte favorabile cultivării viței de vie. Ele corespund necesităților biologice ale majorității soiurilor de viță de vie, existând restricții din acest punct de vedere doar în cazul anumitor soiuri de struguri pentru masă, în special a celor cu maturare târzie și foarte târzie ([NUME_REDACTAT]) sau a celor foarte sensibile la temperaturile minime din timpul iernii (Cardinal).

2.8.3. Factorii geomorfologici

Factorii geomorfologici (sau orografici) reprezintă componenta de bază a terroir-ului viticol, care influențează toți ceilalți factori ecologici. În această categorie de factori intră forma de relief, panta terenului, expoziția versanților și altitudinea.

Factorii geomorfologici acționează indirect asupra viței de vie, prin influența pe care o exercită asupra factorilor climatici (temperatura, radiația solară, insolația, umiditatea, circulația curenților de aer). Ca și celelalte categorii de factori ecologici, și factorii geomorfologici pot avea caracter restrictiv pentru cultura viței de vie însă, ca o particularitate, pot și genera condiții propice culturii viței de vie în areale geografice cu climat mai puțin favorabil.

Cele mai favorabile condiții pentru cultura viței de vie le oferă relieful deluros și colinar. În cadrul acestor forme se întâlnesc amfiteatre naturale și microzone cu climat de adăpost, în care radiația solară are valori mari, brumele au frecvență redusă, intensitatea curenților reci de aer este mult diminuată, iar temperatura are amplitudine redusă. Deoarece sunt mai puțin evoluate și slab fertile, solurile din arealele de deal temperează creșterile vegetative, favorizând, în schimb, acumularea zaharurilor, antocianilor și compușilor aromatici în struguri. Umiditatea mai scăzută a solurilor din arealele deluroase, grăbește maturarea strugurilor și reduce frecvența și intensitatea atacului bolilor criptogamice.

Formele joase de relief (văi, microdepresiuni, baza pantelor) sunt mai puțin favorabile pentru cultura viței de vie. Acest fapt se datorează circulației lente a maselor de aer, care favorizează producerea brumelor și a înghețurilor în sezonul rece. Impactul nociv al brumelor și înghețurilor este cu atât mai accentuat cu cât plantația este situată mai aproape de firul văii. Tot datorită circulației lente a curenților de aer, aceste forme de relief prezintă valori ridicate ale higroscopicității, care favorizează atacul bolilor criptogamice. Un avantaj al acestor forme de relief îl reprezintă fertilitatea ridicată a solurilor, care poate fi valorificată prin cultivarea soiurilor pentru struguri de masă și a soiurilor pentru vin cu potențial de producție ridicat.

În plantațiile de vii situate pe terenuri plane se obțin recolte de struguri mai mari decât pe cele amplasate pe versanți, însă acestea nu beneficiază de influența favorabilă a condițiilor climatice de pe pantă pentru îmbunătățirea calității recoltei. Variația condițiilor topoclimatice pe terenurile în pantă amenajate în terase imprimă neuniformitate pentru creșterea și fructificarea butucilor, cu influențe mai puțin favorabile pentru cei de pe rândurile marginale în partea din amonte și din aval a platformei terasei. Văile joase și înguste crează condiții mai favorabile pentru atacul dăunătorilor, apariția unor boli, iar în cazul brumelor și înghețurilor târzii de primăvară și timpurii de toamnă, pierderile pe aceste sectoare sunt mai mari decât pe versanți.

Panta terenului influențează unghiul de incidență a razelor solare și, prin aceasta, valorile radiației, factor climatic care condiționează calitatea strugurilor.

Pe pantele cu expoziție sudică, valorile radiației solare cresc odată cu înclinația pantei: comparativ cu terenurile plane, radiația solară este mai mare cu 14% pe terenurile cu panta de 12° și cu 30% pe terenurile cu panta de 26°. În cazul pantelor cu expoziție nordică, radiația solară scade odată cu creșterea pantei, cu 28% pentru o pantă de 12° și cu 54% pentru o pantă de 26°. De asemenea, pantele prezintă o variație importantă a fertilității și umidității solurilor. Solurile de pe terenurile în pantă sunt subțiri, slab fertile și, datorită scurgerii mai rapide a apei din precipitații sau din topirea zăpezilor, mai puțin umede. Datorită acestor caracteristici, terenurile în pantă sunt favorabile pentru cultura soiurilor de vin, deoarece temperează creșterile vegetative și favorizează acumularea zaharurilor, antocianilor și compușilor aromatici în struguri. Cele mai favorabile pentru vița de vie sunt pantele cu înclinare moderată, de 12 – 18 %. Când panta este mai mare de 18% este necesară amenajarea de terase, intervenție care modifică, uneori radical, condițiile de climă și sol ale terenului (Budan, 1974).

Diferențele ecoclimatice și ecopedologice, caracteristice diferitelor niveluri ale pantei, impun amplasarea soiurilor de viță de vie după cum urmează:

– la baza pantei, soiuri pentru struguri de masă (Victoria, Cardinal, Muscat de Adda, [NUME_REDACTAT] etc.) și soiuri de vin cu potențial de producție ridicat (Galbenă de Odobești, Zghihară de Huși, Ardeleancă, Iordană, Mustoasă de Măderat etc.);

– pe treimea mijlocie a pantei, soiuri pentru vinuri de calitate (Pinot gris, Sauvignon, Fetească albă Chardonnay, Pinot noir, Traminer roz, Fetească neagră, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Tămâioasă românească etc.);

– pe treimea superioară a pantei, soiuri pentru vinuri spumante și soiuri pentru vinuri de calitate cu potențial de producție ridicat (Fetească regală, Riesling italian, Fetească albă, Aligoté etc.).

Expoziția versanților față de punctele cardinale determină variația locală a radiației, insolației și temperaturii. Cele mai mari valori ale factorilor heliotermici se înregistrează pe versanții cu expoziție sudică, urmați în ordine de versanții cu expoziție sud-vestică, sud-estică, estică și vestică. Expoziția nordică, nord-estică și nord-vestică prezintă cele mai mici valori ale radiației solare și insolației, deoarece unghiul de incidență al razelor solare este mic, iar durata de strălucire a soarelui redusă.

În condițiile de climă ale României, toamna, în timpul maturării strugurilor, valorile radiației solare sunt de 2,5 ori mai mari (392 cal/cm²) pe versanții cu expoziție sudică decât pe cei cu expoziție nordică (166 cal/cm²) (Oșlobeanu, 1991). Ca urmare, strugurii acumulează cantități mici de zaharuri și au aciditate ridicată. De asemenea, versanții nordici sunt cei mai expuși înghețurilor din timpul iernii, iar primăvara și toamna brumelor, fenomene care afectează viabilitatea mugurilor și determină importante pierderi de producție.

[NUME_REDACTAT] expoziția nordică nu oferă condiții favorabile pentru cultura viței de vie, motiv pentru are nu se utilizează în practica viticolă; excepție fac unele suprafețe izolate din Dobrogea (Oprea, 2001).

În practica viticolă, expoziția cea mai favorabilă pentru vița de vie variază și în funcție de unii factori locali. De exemplu, dacă în timpul dimineților răcoroase de toamnă într-un areal se formează ceață, expoziția favorabilă pentru amplasarea plantației este cea sud-vestică; expoziția sudică își pierde avantajul, deoarece o parte din radiație este dispersată de ceață, însă versantul sud-vestic beneficiază după-amiaza de valori mari ale radiației solare (Jackson, 2009, citat de Irimia, 2012 ).

Altitudinea locului influențează sensibil condițiile de biotop; diferitele nivele de înălțime se asociază cu modificări ale unor factori climatici, cum ar fi: radiația solară, nebulozitatea, regimul precipitațiilor, vânturile etc. Odată cu creșterea altitudinii scade intensitatea radiației solare, durata de strălucire a soarelui și nivelul temperaturii, ceea ce influențează desfășurarea fenofazelor, epoca de maturare a strugurilor și calitatea producției.

Temperatura aerului scade cu 0.65°C la fiecare creștere cu 100 m a altitudinii (gradient termic vertical). Vița de vie se poate cultiva până la altitudinea la care temperatura medie anuală este de minimum 8.5 °C. Sub acest nivel, resursele termice devin restrictive pentru vița de vie, insuficiența acestora determinând acumulări mici de zaharuri, antociani și compuși aromatici, nivel ridicat al acidității mustului și maturare slabă a lemnului coardelor (Eynard, 2004 ).

Vița de vie se poate cultiva începând de la nivelul mării, în unele țări, până la 700 m în [NUME_REDACTAT] (Franța), 750 m în Pirinei, 1300 m în Mexic, 3000 m în [NUME_REDACTAT], până la 3500 m în Etiopia. [NUME_REDACTAT], vița de vie se poate cultiva începând de la nivelul mării, în Dobrogea, până la 550 m pe [NUME_REDACTAT] Șimleului, din podgoria Silvaniei (județul Sălaj) și 600 m pe dealurile din podgoria [NUME_REDACTAT] (comuna Tătaru, județul Prahova). Cea mai mare parte a plantațiilor viticole din România sunt amplasate la altitudini cuprinse între 200 și 400 m (Oprea, 2001).

În județele din vestul Romăniei, condițiile geomorfologice variază, de la un relief dunoidal în arealele de șes (Teremia), la dealuri prelungi, cu pante domoale, până la platouri și versanți cu pante abrupte (Miniș). Plantațiile de vii pe rod sunt amplasate la altitudini ce variază între 80 și 380 m. Astfel, la Teremia, viile sunt amplasate pe un platou nisipos, cu altitudinea medie de 80 m, la Recaș, altitudinea variază între 170 – 180 m, în partea Buziașului ajunge la 320 m, iar la Miniș, altitudinea amplasamentelor viticole variază între 160 – 380 m.

În ceea ce privește expoziția pantelor, predomină pantele cu expoziție sudică, sud-vestică și sud-estică, și numai într-o mică măsură, cele cu expoziție vestică și estică (Oprea, 2001). Relieful este variat, cu dealuri cuprinse între 170 – 180 m altitudine în podgoria Recaș.

Plantațiile viticole din [NUME_REDACTAT]-Măderat sunt amplasate de-a lungul piemontului de la contactul [NUME_REDACTAT] cu [NUME_REDACTAT] – Crișană. Cel mai important contact îl constituie aliniamentul Șiria-Lipova, pe care sunt amplasate majoritatea plantațiilor centrului viticol Miniș.

Înclinarea versanților și natura solurilor au determinat înființarea unor sisteme diferite de terase pentru cultivarea viței de vie. Astfel, în sectorul sudic al podgoriei, la Barațca, Păuliș, Miniș, Cuvin și Covăsânț se practică sistemul teraselor înguste, cu taluz din piatră, prin care se valorifică terenurile cu pante de peste 15-18°. Mai la nord, între Covăsânț și Șiria, se practică sistemul teraselor largi, consolidate cu taluz înnierbat, pantele valorificate având înclinarea de 6-12°. La nord, pe pantele domoale ale piemontului Galșa – Mâsca – Măderat, vița de vie este plantată pe un sistem de terase cu taluz din îngrăditură de nuiele, combinat cu cel înierbat ([NUME_REDACTAT], II, p. 359).

3. TURISMUL VITI-VINICOL

3.1. Turismul viti-vinicol – un parteneriat profitabil între viticultură și turism

Turismul viti–vinicol reprezintă o componentă semnificativă, atât a industriei vinului, cât și a celei turistice, fiecare din cele două industrii având un impact enorm asupra dezvoltării economice naționale, regionale și locale. Carlsen, (2004) remarcă faptul că industria vinului și cea a turismului sunt, în esență, la capetele opuse ale spectrului industrial, precum și caracteristicile fiecărei activități sunt, în esență, diferite în sens microeconomic. Cu toate că între cele două industrii există o relație puternică de mai mulți ani, doar recent a fost recunoscută în mod explicit de către guverne, cercetători și industriile înseși.

Pentru industria turismului, vinul este o componentă semnificativă de atractivitate a unei destinații și poate fi un factor major de motivare pentru turiști.

Pentru industria vinului, în special pentru marii producători, turismul viti-vinicol reprezintă o modalitate foarte importantă de a construi relații cu clienții, în timp ce pentru micii producători, vânzarea vinului la vizitori, direct la ușa pivniței, este esențială pentru succesul afacerii lor (Hall, 2006).

Începând cu mijlocul anilor ”90, cercetatorii au subliniat beneficiile pe care industria vinului le-ar putea avea prin dezvoltarea unei relații de parteneriat cu cea a turismului (Dodd, 1995; 1997; Macionis, 1996; 1997; Getz, 1998; 1999; 2000; Hall, 1996; 1997; 2000; etc.). Aceste beneficii presupun: creșterea vânzărilor de vin, promovarea loialității față de marcă și obținerea de profituri mai mari din vânzarea vinurilor (Hall, 2000; Getz, 2000; Roberts, 2006) .

Dodd (1995) considera că natura însăși a industriei vinului permite crearea de relații cu industria turismului, deoarece vinul este adesea asociat cu relaxarea, comunicarea, gastronomia, ospitalitatea, descoperirea de locuri noi etc., necesități pe care turiștii încearcă să și le satisfacă în timpul vacanței. Mai mult decât atât, după cum a menționat Sharples (2002), vinul și gastronomia ar putea fi principalul motiv pentru ca turiștii să viziteze anumite țări sau regiuni din întreaga lume și că activitățile care au la bază vinul și gastronomia pot fi o parte importantă a experienței turistului.

Este general acceptat faptul că turismul viti-vinicol este important pentru dezvoltarea unor destinații turistice, deși este discutabil care dintre cele două industrii, cea a vinului sau cea a turismului, este beneficiarul principal. 

Relația dintre viti-vinicultură și turism – turismul viti-vinicol – contribuie, fără îndoială, la îmbunătățirea imaginii unei destinații turistice, la diversificarea ofertei turistice dintr-un areal, la crearea de noi locuri de muncă, la creșterea vânzărilor de produse locale, la conservarea peisajului rural și a tradițiile sale, ca aspecte-cheie indispensabile pentru dezvoltarea unui turismul durabil.

Dezvoltarea produsului turistic viti-vinicol implică cooperarea părților interesate din ambele sectoare de activitate: turismul și industria vinului (Charvet, 1995).

În prezent, există două abordări diferite în ceea ce privește turismul viti-vinicol (Desplat, 1996). Într-o primă abordare, acesta este considerat un instrument de valorificarea a vinului, care permite deschiderea unor noi oportunități pe plan local. Cealaltă abordare consideră că vinul poate fi utilizat ca un catalizator pentru construirea identității turistice a regiunii sale de origine, în cazul unor branduri puternice. Aceste două abordări nu se exclud reciproc și sunt utilizate pentru a determina beneficiile cooperării între părțile interesate de dezvoltarea turismului viti-vinicol: sectorul viticol și cel turistic. Kapferer (citat de Debos, 2008), susține că este esențială dezvoltarea unei identități de brand a produselor turistice viti-vinicole pe care să se poată baza o politică coerentă de comunicare instituțională și comercială. Pentru aceasta, se va lua în considerare caracteristicile produsului (soiuri, soluri, metode de producere a vinului, de distilare și de învechire), dar și caracteristicile geografice ale regiunii în cauză. Un areal viticol cu denumire de origine controlată sau indicație geografică, constituie o dovadă certă a calității, caracterul specific și original al produsului în cauză (Balfet, 1997).

Poziționarea produsului față de întreaga ofertă turistică a regiunii este, de asemenea, esențială. Se pare că valorificarea turistică a unui produs se bazează pe o economie puternică în raport cu investițiile financiare importante de care acesta are nevoie. Pentru a deveni o sursă reală de dinamism economic, oferta turistică trebuie să fie structurată și scalabilă. În cazul în care regiunea respectivă este în dificultate economică, va fi mult mai dificil de a dezvolta o ofertă turistică atractivă, cu excepția ajutorului străin (fonduri europene sau sponsori privați). În cele din urmă, este important să se sublinieze necesitatea pentru o cooperare eficientă a părților interesate din ambele sectoare, prin punerea în comun a competențelor și a resurselor acestora, în ceea ce privește managementul și cazarea turiștilor (Debos, 2008).

Majoritatea definițiilor date pentru a descrie turismul viti-vinicol sunt formulate din perspectiva cererii, fiind bazate pe motivațiile turiștilor. Cu toate acestea, turismul viti-vinicol nu este doar o practică orientată spre consumator, ci și o strategie de marketing pentru companiile vinicole (Getz, 1999, p. 20). Prin urmare, trebuie mai întâi definit tot ceea ce constituie oferta turismului viti-vinicol, respectiv: toate atracțiile turistice asociate viei și vinului, care pot motiva vizitarea lor, inclusiv întreprinderile și instituțiile care transformă aceste atracții într-un produs turistic viti-vinicol.

Produsele oferite de industria turismului includ: tururi organizate în podgorii și vinării, facilități de cazare și de servire a mesei (Hall, 2000). De asemenea, peisajul viticol, preparatele din bucătăria locală și componentele sociale și culturale ale regiunii viticole sunt parte a ofertei turistice viti-vinicole. Mai mult decât atât, sunt implicate organismele instituționale, deoarece reglementările, legislațiile și cadrele de planificare afectează turismul viti-vinicol. De fapt, rolul pe care guvernul îl are în dezvoltarea turismului viti-vinicol în diferite părți ale lumii este un factor determinant atunci când vine vorba de crearea unor denumiri de origine controlată, precum și în ceea ce privește reglementările de planificare referitoare la construirea de facilități în anumite locații (Hall, 2000).

Turismul are întotdeauna o componentă teritorială, deoarece presupune deplasarea, și, prin urmare, teritoriul este un factor de diferențiere. [NUME_REDACTAT], acestă diferențiere este cauzată, în mod tradițional, de două elemente: patrimoniul cultural, reflectat în principalele branduri teritoriale, precum și denumirile de origine, ca o formă de garanție a autenticității resurselor teritoriale. Calitatea vinurilor depinde de locul de origine, iar acest lucru ar trebui să fie o garanție suficientă a calității.

În țările din “[NUME_REDACTAT]” (SUA, Australia, [NUME_REDACTAT] etc.), teritoriul este doar substratul material pentru producția agricolă de vin. Cultura vinului era un atribut al Europei, până când s-a constatat că terenul, prin caracteristicile sale ecopedologice, nu este neapărat un garant al calitătii, dar poate să o susțină prin utilizarea unor tehnici de cultură și producție adecvate. Acesta este motivul pentru care s-a trecut la producerea unor vinuri de calitate, concomitent cu dezvoltarea unor facilități de recreere concepute pentru a educa publicul în ceea ce privește produsul, și, în cele din urmă, pentru a vinde produsul. Astfel, strategia țărilor din categoria „noilor producători”, are o componentă adăugată, cea a creativității: ei au fost nevoiți să inventeze cultura vinului, moștenirea sau patrimoniul. În contrast, Europa rămâne mult mai atașată de patrimoniul tradițional care, de fapt, este tocmai ceea ce o distinge ca model de dezvoltate a turismului viti-vinicol. Activitățile și evenimentele asociate turismului viti-vinicol, nu au ca scop principal crearea de noi piețe și atragerea de noi consumatori, ci de protejare și consevare a patrimoniului viti-viticol, incluzând aici: pivnițele, împrejurimile lor, obiceiurile asociate cu vinul sau chiar întreagul peisajul cultural al unei regiuni viticole. [NUME_REDACTAT], nu pot fi găsiți noi consumatori, de aceea provocarea este de a menține nivelul de consum ridicat și loialitatea cliențior care sunt tot mai tentați de ofertele de vinuri din alte surse. Prin urmare, strategiile de comunicare ale vinificatorilor tradiționali sunt menținute și se încearcă integrarea celor care au avut succes în țările „lumii noi”, dar întotdeauna se pune accentul pe caracteristicile specifice fiecărui teritoriu în parte.

În conformitate cu Elías Pastor (2006), turismul viti-vinicol este un element de competitivitate a unui teritoriu, fiind extrem de importantă capacitatea acelui teritoriu de a utiliza resursele vitivinicole ca un catalizator pentru strategia de dezvoltare generală a unei regiuni, în funcție de caracteristicile specifice ale teritoriului și de parteneriatele care implică societatea civilă.

Valorificarea viticulturii, nu poate fi redusă la vânzarea de produse; ea rezultă din calitatea terroirului, soiurile de struguri, cunoașterea corectă a vinificației, din marketing, dar, de asemenea, din întregul mediu al viei și vinului: imagine, statut social, prietenie, dimensiunea culturală, patrimonială și turistică, calitatea vieții, stil de viată, teritoriu și oameni.

Dezvoltarea turismului viti-vinicol se sprijină pe o infrastructură turistică specifică (căi de acces speciale, baze de cazare și alimentație publică etc.), deoarece turismul viti-vinicol în sine presupune petrecerea a cel puțin 24 ore în afara reședinței, dar, în acest caz, într-o vie sau podgorie, astfel că unități de cazare sunt o condiție sine qua non pentru ca această formă de turism să se dezvolte și să fie durabilă. Deficiența de cazare în arealele viticole este cauza principală a nivelului scăzut de dezvoltare a acestei forme de turism în unele țări europene, printre care se numără și România.

Dodd (1995) și Hall (2000) au identificat unele avantaje și dezavantaje ce rezultă din activitățile turismului viti-vinicol, pentru producătorii de vin. În ceea ce privește avantajele, acestea pot fi:

–  mai mulți clienți potențiali și mai multe oportunități pentru producătorii de vin pentru a-și testa produsele lor;

– un grad mai mare de conștientizare și loialitate a clienților față de produsele lor, prin contactul direct dintre consumator și producător;

– creșterea volumului de vânzări directe la ușa pivniței, deoarece costul intermediarului nu este transferat clientului;

– un punct suplimentar de vânzare sau, pentru micii producători de vin, care nu pot garanta un volum suficient de produse, singurul punct posibil de vânzare.

– obținerea unor informații valoroase despre produsele lor, direct de la consumatori, în ceea ce privește prețul, calitatea produsului etc.

– creșterea consumului de vin în urma vizitelor organizate la fabricile de vin;

  Pe de altă parte, turismul viti-vinicol nu aduce doar beneficii fabricilor de vin, producătorii de vin fiind adesea sceptici față de avantajele scontate din colaborarea cu industria turismului. Dod (1995) și Hall (2000) au identificat următoarele dezavantaje pentru producătorii de vin:

– creșterea costurilor și a timpului cu gestionarea turiștilor;

– amenajarea și gestionarea unei săli de degustare este adesea costisitoare și este posibil să nu aducă profit;

– necesitatea unor investiții substanțiale de capital pentru amenajarea unor facilități turistice de cazare, masă, agrement etc.

Producția de vin și turismul sunt, în esență, la capetele opuse ale spectrului industrial, caracteristicile fiecărei activități fiind diferite în sens microeconomic. Producția de vin este în principal o activitate specifică sectorului primar și parțial celui industrial, caracterizate de minimizarea costurilor, aprovizionare, produse standardizate și omogene etc. La celălalt capăt al spectrului industrial, turismul, ca industrie a serviciilor, este caracterizat de cerere și ofertă, de eterogenitatea produselor, de maximizarea profitului etc. Trebuie înțeles modul în care aceste două industrii converg într-o serie de factori economici, tehnici, culturali, geografici și profesionali. În prezent, cercetătorii pun accent pe identificarea modului în care cele două industrii pot fi complementare (Carlsen, 2004).

Kirkman (2010) analizează rolul pe care turismul viti-vinicol îl joacă în prezent, în cadrul strategiilor de marketing ale fabricilor de vin înscrise în programul „[NUME_REDACTAT]” din regiunea viticolă Stellenbosch, Africa de Sud. Autorul evidențiază faptul că producătorii de vin consideră turismul viti-vinicol o activitate secundară de marketing. În studiul său, Kirkman a utilizat lanțul de valori a lui Porter (1985) pentru a ne demonstra care sunt domeniile în care turismul viti-vinicol poate contribui la creșterea lanțului de valori al unei companii vinicole. Conform acestuia, unele activități, cum ar fi: festivalurile de produse alimentare și de vin, vânzărilele de la ușa pivniței, promovarea unui traseu vinicol, degustarea de vinuri și excursiile educaționale vinicole, sunt toate funcții sau activități caracteristice turismului viti-vinicol.

Prin urmare, se poate concluziona că turismul viti-vinicol poate adăuga valoare industriei vinului în ultimele trei verigi ale lanțului valoric, respectiv: logistică, marketing și vânzări și servicii.

În orice caz, literatura de specialitate luată în considerare în acest proiect de cercetare subliniază faptul că difuzia contemporană a turismului și mobilitatea sa în toate aspectele vieții a transformat turismul vinului, sau turismul viti-vinicol, într-un instrument de integrare a politicilor sectoriale, turistice și rurale. Se presupune că turismul viti-vinicol poate fi considerat ca o activitate care implică noi oportunități de dezvoltare și este condus din cadrul sectorului viti-vinicol, în sectorul turistic, în încercarea de a diversifica oferta, guvernul implicându-se în această acțiune prin diferite programe de sprijin.

Lewi (2003) și Kapferer (2007) consideră că dinamica actuală a turismului viti-vinicol poate fi explicată, în mare parte, de așteptările turiștilor, care doresc să afle mai multe despre vin din plăcerea de a achiziționa produse cu o valoare emoțională puternică, precum și din dorința de a experimenta un anumit stil de viață. În urma cercetărilor efectuate, Pinne (1999), Cambourne (2000), Carmichael (2005) și Pikkermaat (2009), au ajuns la concluzia că „livrarea” unor experiențe unice în legătură cu vinul va fi de o importanță tot mai mare în viitor pentru turiștii vinului. Aceste experiențe, asociate vinului, pot fi generate de: produse alimentare specifice regiunii viticole, arhitectură, mediul înconjurător, personalul angajat la unitatea de producție a vinului sau la cramă, alți vizitatori cu care turistul intră în contact, farmecul regiunii viticole, festivaluri și evenimente legate de vin, caracteristicile patrimoniului cultural etc. (Mitchell, 2004).

Turismul viti-vinicol s-a dezvoltat sub diferite forme în regiunile viticole, de la simple vizite la fabricile de vin, la agroturism, trecând prin rutele de vin sau festivalurile tradiționale (Hall, 2000; Charters, 2009; Lignon-Darmaillac, 2009). Indiferent de forma sa, rolul profesioniștilor din sectotul vitivinicol este esențial (Cambourne, 2000; Alant, 2004), ceea ce ne face să credem că apariția turismului viti-vinicol este în mare parte determinată de strategiile lor.

Dezvoltarea turismului viti-vinicol poate avea un impact considerabil asupra economiei locale, motiv pentru care este important să evidențiem beneficiile pe care acesta le poate aduce economiei regionale (Correia, 2006).

Gatti (2003) consideră că turismul viti-vinicol acționează pozitiv în toată structura socio – economică a mediului rural unde, de obicei, se practică, adăugând un plus de valoare regiunii, generând oportunități de angajare și, prin urmare, o creștere a veniturilor la nivel regional.

În conformitate cu Macionis (1998) și Szivas (1999), beneficiile turismului viti-vinicol sunt următoarele:

– contribuie la dezvoltarea turismului, în general, într-o destinație;

– atrage vizitatorii care sunt interesati de vin și, prin urmare, diversifică oferta turistică a unei țări sau regiuni;

– îmbunătățește imaginea unei destinații turistice în care vinul și gastronomia locală sunt parte a acestei imagini;

– integrează în circulația turistică areale mai puțin dezvoltate economic, în special mediul rural;

– contribuie la creșterea vizibilității și a imaginii vinului dintr-un anumit areal;

-contribuie la creșterea potențialului comercial al fabricilor de vin prin intermediul vânzărilor directe de la ușa pivniței și alte canale de distribuție;

–  pune în valoare peisajele, gastronomia și cultura locală din mediul rural;

– oferă oportunități de dezvoltare în arealele rurale defavorizate, care au nevoie de un stimul economic.

 În ciuda faptului că industria vinului și cea a turismului sunt caracterizate de activități economice diametral opuse (Carlsen, 2004), aceste două sectoare economice au reușit să creeze acțiuni sinergice de care beneficiază ambele industrii. Cea mai mare parte a literaturii de specialitate (Hall, 2000; Charters, 2002; Carlsen, 2004) subliniază două mari avantaje ale turismului viti-vinicol: contribuția la dezvoltarea economică a arealelor rurale defavorizate și creșterea veniturilor pentru unitățile de producție a vinului..

Butler (1997) consideră că turism viti-vinicol contribuie la dezvoltarea economică a mediului rural. Datorită lipsei locurilor de muncă, regiunile rurale se confrumtă cu problema migrației forței de muncă spre orașe. În conformitate cu Europäische Weinstrassen (1999), dezvoltarea turismului viti-vinicol este una dintre cele mai bune soluții pentru a inversa această tendință, prin crearea de locuri de muncă în mediul rural, determinând astfel dezvoltarea culturală și economică a acestuia. De asemenea, dezvoltarea turimului viti-vinicol stimulează cooperarea între guverne, întreprinderi private și asociații viti-vinicole, industria turismului și consiliile locale. Cooperarea dintre industria vinului și cea a turismului oferă posibilitatea dezvoltării unor noi regiuni turistice, valorifică peisajul, cultura și gastronomia și promovează mediul rural și tradițiile caracteristice acestuia. Este un mijloc de a învăța, deoarece permite turiștilor să descopere altfel vinul, prin cunoașterea procesului de producție, a caracteristicilor fiecărui soi, a condițiilor de depozitare, a diferențelor dintre vinuri etc. Acest fapt adaugă un plus de valoare la imaginea și reputația vinurilor, precum și la creșterea vânzărilor. De asemenea, contactul dintre producătorii de vin și turiști, permite realizarea unui feedback direct, în ceea ce privește caracteristicile vinurilor, dar și mărirea bazei de date a clienților (Novelli, 2005) .

Din cele evidențiate mai sus, putem afirma că turismul viti-vinicol se bazează pe patru factori principali, reprezentați de:

– producătorii de vin (care au grijă ca produsul lor – vinul – să fie de calitate și să includă toate caracteristicile de „terroir”), care se vor baza pe oportunitățile de marketing;

– actorii din sectorul turistic – agenții de turism, care au rolul de a promova cultura vinului; – consumatorii – adică turiștii, care sunt caracterizați de comportamente și motivații;

– imaginea regiunii, de care depinde alegerea consumatorilor pentru a vizita o regiune viticolă (fig. ).

Concluzionând, putem spune că turismul viti-vinicol este, prin urmare, un vector de a descoperi peisajul viticol, produsele turistice vinicole și cultura vinului.

Fig. 2. Schema turismului viti-vinicol.

3.2. Geneza și evoluția turismului viti-vinicol

Turismul viti-vinicol a apărut după cel de-[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], cu vizite la crame și vinării, însă abia pe la mijlocul anilor ’90, fenomenul capătă amploare devenind o formă importantă de turism (Cavaco, 2010), când s-a putut observa o creștere constantă de turiști interesați de vin, care afișau o putere relativ mare de cheltuieli (Getz, 2006).

[NUME_REDACTAT], unele activități turistice centrate pe vin au fost dezvoltate în arealele tradiționale de producție, care implică, de asemenea, un patrimoniu tangibil de mare valoare artistică și culturală. Urbanizarea tot mai accentuată a Europei a produs o oarecare nostalgie pentru produsele din mediul rural și valoarea lor autentică, care este susținută de politicile de dezvoltare rurală și de promovarea denumirilor de origine . Toate acestea au generat o creștere a vânzărilor directe de către producători, fie prin intermediul site-urilor de pe Internet, fie prin intermediul unor magazine specializate, numite agro-buticuri.

Tradiția, cunoașterea, inovarea și experiența unui model de turism distinct, axat pe orașe și pe sate, au stabilit forme particulare de dezvoltare a turismului viti-vinicol, în cele mai multe cazuri fiind perceput ca o completare la alte modele de turism.

În SUA, chiar dacă nu a existat o tradiție a culturii vinului (Silverstein, 2002; Sáez, 2007), situația a fost diferită, deoarece a axistat o cerere de consum foarte mare care s-a axat în principal pe produsele din Europa. Întrebarea, care preocupă cercetarea noastră, este dacă putem stabili o relație între modelele de producție și modul în care a fost dezvoltat turismul viti-vinicol. De fapt, ne confruntăm cu o situație fără precedent a industriei vinului. Suprafața mondială aferentă cultivării viei este în creștere, în timp ce consumul vinului este în scădere în mai multe areale tradiționale de cultură și în creșterea în altele, în special în țările mai dezvoltate, din mai multe motive.

3.2.1. Modele de dezvoltare a turismului viti-vinicol

Noi vă vom prezenta în această lucrare câteva date generale, care ilustrează diferitele modele de dezvoltare a turismului viti-vinicol. Această analiză va trebui tratată în detaliu în alte proiecte de cercetare.

Diferitele forme și intensități de dezvoltare a turismului viti-vinicol în întreaga lume sunt determinate de factori structurali, respectiv de caracteristicile piaței și ale arealelor producătoare de vin, care, împreună cu condițiile istorice, au generat două modele de valorificare a turismului vitivinicol:

– modelul anglo-saxon (sau al noilor producători: SUA, Australia, [NUME_REDACTAT] etc.);

– modelul european.

Aceste două modele, asociate noilor producători de vin (SUA, Canada, Australia, [NUME_REDACTAT] etc.) și producătorilor tradiționali (Franța, Spania, Italia, Portugalia etc.), prezintă o diviziune simplistă (Elias, 2008), pentru că în contextul actual al globalizării, experiențele de succes sunt imediat copiate și adoptate.

Cu toate acestea unii cercetători încearcă să găsească un răspuns la întrebarea: de ce sunt atât de diferite cele două modele de dezvoltare a turismului viti-vinicol? Cele mai multe cercetări utilizează studii de caz pentru a descrie și a analiza caracteristicile modelelor. Accentul este pus pe efectele generate de companiile vinicole asupra dezvoltării locale, cu privire la contribuția pentru vânzări directe, chiar și pe profitabilitatea pentru turism, precum și cu privire la modul în care se poate dezvolta loialitatea clienților (Hall, 2000; Dodd, 2000; Skinner, 2000; O'Neill, 2007; Sparks, 2007).

3.2.1.1. Modelul european – turismul viti-vinicol bazat pe patrimoniu

Este definit ca model european, fiind strâns legat de tradiție și de peisajul cultural. Deoarece aceasta se referă la țările cu tradiție în ceea ce privește exportul de vin, turismul generează o imagine externă în colaborare cu patrimoniul, peisajul, cultura și arhitectura. Acesta generează imaginea internă astfel, încât să mențină nivelul de consum ridicat și să asigure protecția față de interferențele din străinătate. De asemenea, încurajează legăturile cu regiunea chiar și atunci când sunt impuse branduri. Acest model este strâns legat de dezvoltarea locală și promovează participarea micilor producători pentru a spori autenticitatea produsului. Este promovat de instituțiile regionale și se bazează pe rețele locale pentru promovarea sa. Modelul presupune o adaptare a sectorului de producție tradițional la inițiativele turismului viti-vinicol.

Vinul este parte integrantă a mai multor culturi europene, cu o istorie ce se întinde până în vremurile [NUME_REDACTAT] și chier dincolo de el. Până de curând ideea vinului bun era asociată cu Franța, Italia sau Germania, iar turismul viti-vinicol, nu își avea sensul în altă parte, adică era asociat cu țările europene, cu tradiție în viticultură. Europa deține cele mai multe destinații propice turismului viti-vinicol, în mare parte datorită pieței captive (circa 300 milioane de rezidenți în arealele viticole), precum și faptului că Europa este o destinație turistică pentru turiști veniți din alte țări din afara spațiului european.

Turismul viti-vinicol a evoluat diferit în Europa, față de experiența ”[NUME_REDACTAT]”, datorită numărului foarte mare al micilor producători de vin și a dominației câtorva state în domeniul viti-vinicol. Marile domenii viticole din Franța, care dețin castele, nu au simțit nevoia de a intra în industria turismului viti-vinicol, ignorând potențialul acestui segment de turiști. Producătorii de vin, nu vând vin turiștilor direct la ușa pivniței, așa că, în cea mai mare parte, aceștia doresc doar să-și promoveze imaginea și să își consolideze relația cu clienții. Experiența turismului viti-vinicol în Europa rămâne, în sens larg, doar un exercițiu al turismului cultural. Turiștii, individual sau în grupuri mici (familie, prieteni), vizitează arealele rurale cu automobilul propriu, ”sorbind” din atmosfera specifică satelor viticole, iar cei interesați de vin își achiziționează vinul preferat din magazinele deschise publicului. În anumite areale din Franța, acolo unde vinurile au o mare reputație, și se vând constant în fiecare an, mulți dintre producători nu au vizitatori care să solicite cazare. Robinson (2006), menționează că regiunea Bordeaux avea o slabă dezvoltare a turismului viti-vinicol, iar în Medoc nu era un hotel sau sau mai mult de un restaurant potrivit pentru vizitatorii internaționali, până în anul 1980. Marea majoritate a cramelor și a podgoriilor din Franța nu sunt deschise publicului, cel puțin fără programare prealabilă. Acest aspect reflectă numărul foarte mare de mici întreprinzători sau asociații familiale, precum și faptul că producătorii renumiți, nu au fost nevoiți să-și facă griji cu privire la vânzarea produselor lor. În ultimul timp însă, se acordă o atenție din ce în ce mai mare cu privire la potențialul turismului viti-vinicol.

Thevenin (1996) menționează apariția a două tipuri de turism viti-vinicol în Franța: primul implică investiții masive în infrastructură (muzee ale vinului, centre de cercetare, drumuri ale vinului, restaurante, posibilități de cazare, ateliere de lucru etc.), citând ca prim exemplu regiunea viticolă Beaujolais (Burgundia); al doilea tip de turism implică asociații sau cluburi ale producătorilor pentru comercializarea vinurilor către turiști.

Alsacia are 185 puncte viticole de vizitare și 12 muzee ale viei și vinului, multe conectate la drumul vinului. [NUME_REDACTAT], doar 260 din 5000 de producători sunt implicați în turism. [NUME_REDACTAT], sunt 260 de crame deschise publicului, care atrag peste 70 000 de vizitatori anual (Choisy, 1996). [NUME_REDACTAT], folosește turismul viti-vinicol ca prim instrument de comunicare și comercializare a renumitelor sale produse. Se regăsește aici o infrastructură foarte dezvoltată, care include camere de degustare, personal bilingv, expoziții, tururi de vizitare ghidate etc. (Desplats, 1996). Vizitatorii pot merge pe ”Marele drum al vinului alb din Burgundia”, în timp ce caută cel mai bun Chardonnay. Punctul de plecare este la Marsault, turul având la bază descoperirea ”grand cru” și ”premier cru”, binecunoscutele clase franțuzești de desemnare a vinurilor de calitate franțuzești. Popularele barje ce navighează pe canalele Burgundiei, oferă tururi de agrement împreună cu posibilitatea de a degusta vinuri locale, asociate cu preparate culinare. Opțional, se poate folosi bicicleta de-a lungul canalului, ceea ce adaugă o notă dinamică experienței descoperirii acestei regiuni viticole

Unele branduri vinicole, precum [NUME_REDACTAT], sunt ele însele destinații turistice majore, fără a fi înscrise neapărat pe o rută a vinului. [NUME_REDACTAT] este un simbol al regiunii Campagne, în mare parte datorită producătorului Moet & Chandon care, în prezent, are deschise magazine de prezentare în Victoria (Australia), în [NUME_REDACTAT] (California, SUA) și în Argentina.

În alte țări europene cu tradiție în viticultură, precum Italia, turismul viti-vinicol a început să prindă contur începând cu anul 1993, odată cu apariția unei asociații a producătorilor de vin, numită “[NUME_REDACTAT] Viti-vinicol”, care a creeat ideea de “cramă deschisă” pentru turiștii interesați de degustarea vinului (Valduga, 2008). Scopul acestei asociații era de a promova vinul ca o experiență culturală și ca o specializare a turismului. A cunoscut rapid o dezvoltare puternică în majoritatea regiunilor viti-vinicole, impulsionând creșterea competitivității și diferențierea între destinații, prin diversificarea și complementaritatea cu oferte de produse din fiecare domeniu (Pastor, 2006).

[NUME_REDACTAT], turismul viti-vinicol este un fenomen nou și o prerogativă pentru grupurile socio-economice cu un nivel ridicat de venituri și un anumit statut social. Howley și [NUME_REDACTAT] (1999) caracterizează turismul viti-vinicol din Europa și din afara ei, prin prisma excursiilor cu tematică viticolă/gastronomică, dar menționează, totodată, că majoritatea excursiilor din interiorul Europei sunt parte a unei ieșiri de o zi. Cu ajutorul oficiilor locale de promovare a turismului viti-vinicol, acesta este făcut cunoscut, dar oficial rutele viticole ([NUME_REDACTAT]) au avut un succes moderat în Anglia. În schimb, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] din Sussex atrage un număr impresionant de turiști, așadar, este evident că există o piață a turismului viti-vinicol. De asemenea, o serie de amenajări turistice cu scop de recreere, atrag anual numeroși vizitatori. Spre exempu, ferma viticolă ”[NUME_REDACTAT] Estate – Sussex”, pune la dispoziția turiștilor interesați de cultura vinului, un adevărat complex tuistic (aproximativ 200 000 de turiști anual). Complexul este constituit dintr-un centru viticol, restaurant, teatru și tur cu trenul în interior. Și alți întreprinzători din domeniul viticol și-au completat oferta turistică prin construirea de restaurante, cu scopul de a atrage în acest fel un număr tot mai mare de turiști.

[NUME_REDACTAT], turismul viti-vinicol, incluzând aici vinul și gastronomia, este considerat parte integrantă a patrimoniului cultural (Gilbert, 1990). Cea mai cunoscută regiune viticolă este Rioja, aflată în nordul peninsulei, cu un potențial de dezvoltare a turismului viti-vinicol bazat pe poziția sa geografică, acccesibilitate și preservarea peisajului și a mediului natural. Pentru aceasta a fost necesară o mai bună informare a turiștilor, îmbunătățrea infrastructurii, dezvoltarea metodelor de control și coordonare în strategia de comercializare, precum și creșterea calității vinurilor. Strategia de dezvoltare a turismului viti-vinicol a inclus renovarea unor cădiri în care să se desfășoare cursuri despre vin, introducerea unor meniuri speciale în restaurante, amenajarea unor muzee ale viei și vinului, amplasarea de indicatore rutiere spre vinării etc.

[NUME_REDACTAT], turismul vitivinicol este asociat, de asemenea, cu ideea de patrimoniu, de altfel plantațiile viticole din orașul Oporto sunt incluse în lista [NUME_REDACTAT] UNESCO. Turismul viti-vinicol este valorificat prin prisma rutelor vinului. ”[NUME_REDACTAT] Route” a fost înființat în anul 1996, la inițiativa celor de la [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], din nordul Portugaliei, și oferă turiștilor 54 de opriri, la diverse moșii/domenii viticole, îmbuteliatori și baruri de vin.

[NUME_REDACTAT], patrimoniul viticol este valorificat, în general, prin prisma rutelor vinului. Turiștilor care doresc să descopere Germania din perspectivă viti-vinicolă, le este recomandat ghidul ”[NUME_REDACTAT]”, o enciclopedie bine ilustrată cu fiecare areal viticol al acestei țări. Este explicat atât sistemul de clasificare a vinurilor, cât și diversele soiuri de vin și procese de vinificație. Ghidul este însoțit de o hartă completă cu fiecare sat viticol și regiune viticolă. Satele sunt cele care dau numele vinurilor. Vinurile produse trebuie să îndeplinească serie de standardizări ridicate pentru a primi distincția de ” vin de calitate”, sau de ”vin de calitate cu însușiri speciale”. Sistemul de clasificare nemțesc contrastează cu cel franțuzesc, unde podgoriile individuale sunt catalogate calitativ. [NUME_REDACTAT] Germaniei acoperă ”locurile și frumusețile Germaniei viticole. Include sfaturi cu privire la ce e de văzut și descrie rutele viticole recomandate de autoritățile regionale, în așa fel încât să poți lua contact cu mediul rural și oamenii aflați mai departe de drumurile principale” (Getz, 2000, p. 22). De exemplu, turiștii pot utiliza ghidul pentru a descoperi una dintre cele mai frumoase rute viticole din lume: ”[NUME_REDACTAT]”. Aceasta pleacă din Koblanz către Perl, care se regăsește în partea de sus a Trierului, oferind turistului acces la peisaje rurale viticole europene și la istoria arealului respectiv. De-a lungul rutei pot fi vizitate orașe medievale cu construcții din lemn, biserici vechi, mănăstiri și catedrale (Bremm, Trier, Enkirch), terase cu viță de vie, precum și o multitudine de vinării care au amenajate camere de degustare. Întreaga arie este încărcată de istorie, incluzând situri romane, vestigii arheologice (excavațiile de la St. Aldegund), muzee ale vinului (Bernkastel – Kues găzduiește muzeul vinului din Mosel) etc.

Primul ”Drum al vinului” din Germania a fost stabilit cu circa 70 de ani în urmă, prin regiunea Pfalz. ”[NUME_REDACTAT] Route” urmează cursul râului Elba, conectează 13 orașe și sate, și 27 de hanuri ce servesc mâncare autentică și vinuri regional.

În concuzie, turismul viti-vinicol european se axează, în general pe valorificarea patrimoniului cultural, a peisajelor viticole rurale și, nu în ultimul rând, a vinurilor de calitate.

3.2.1.2. Modelul ”[NUME_REDACTAT]” – turismul bazat pe educare și recreere

Acesta este modelul dezvoltat de noii producători mondiali ai vinului, respectiv de țările ce aparțin așa-zisei ”lumi noi”. A fost creeat pentru a genera noi clienți și s-a adaptat mai bine turismului viti-vinicol, deoarece a fost dezvoltat în paralel cu crearea de noi piețe. Structura de producție de dimensiuni mari facilitează furnizarea de produse pe bază de vin pentru contingente mari. Principala provocare ține de modul în care se va reuși încorporarea autenticității teritoriului într-un model dominat de branduri. Teritoriul este conectat la ariile naturale protejate pentru a oferi valoare propriului substrat material.

[NUME_REDACTAT] de Nord, turismul viti-vinicol este practic sinonim cu California, [NUME_REDACTAT]. Nicăieri în lume, turismul viti-vinicol nu a avut o evoluție ca aici, chiar dacă industria viticolă este relativ nouă. Combinația dintre stilul de viață, resursele naturale, vinurile de calitate, promovarea adecvată, vecinătatea unei populații numeroase a creat mixtul perfect pentru ca turismul viti-vinicol să evolueze atât de bine. În alte părți ale SUA, regiuni viticole mai mici încearcă la rândul lor să atragă turiștii, dar nu ating cotele turismului din Napa.

Popularitatea vinului în America de Nord, respectiv în SUA, a atins cel mai înalt nivel în 1990, odată cu apariția a peste 1000 de mici magazine de vin. Ferma viticolă tipic americană, în special în Napa și Sonoma, deținea o suprafață mică de vie pe care erau plantate câteva varietăți selecționate Vinifera. Ferma avea o arhitectură impecabilă și era centrată pe o tehnologie avansată de producție (Wine, 1997). Plantații viticole au fost create în fiecare stat, având ca rezultat dezvoltarea, câteodată chiar agresivă, a turismului viti-vinicol.

[NUME_REDACTAT] Valley, capitala neoficială a turismului viti-vinicol, ”5 milioane de turiști pe an roiesc din oraș în oraș, lăsându-se pradă razelor de soare, podgoriilor și degustărilor de vin” (Shapiro, 1998, p. 74, citat de Getz, 2000, p. 23). Una dintre cele mai importante atracții turistice din Napa este reprezentată de crama Mondavi (circa 300 000 de vizitatori anual), a cărui proprietar, legendarul [NUME_REDACTAT], a ajutat la dezvoltarea culturii vinului în America, construind [NUME_REDACTAT] pentru Vin, Gastronomie și Artă (”[NUME_REDACTAT] for Wine, Food and the Arts”), în orașul City of Napa. În cadrul centrului se organizează expoziții, seminarii, ateliere de lucru etc., toate fiind puse la dispoziția publicului larg. Acesta are un impact pozitiv asupra orașului care, datorită populației sale de 65 000 de locuitori, tinde să fie ignorat în favoarea ariilor rurale sau a altor orașe mai mici. Funcționează ca o organizație educațională non-profit, condusă de un consiliu de administrație prestigios (Eilender, 1998, citat de Getz, 2000).

[NUME_REDACTAT], turismul viti-vinicol atrage anual peste 300 000 de vizitatori doar în regiunea viticolă Niagara (Chidley, 1998). În anul 1989, regiunea Niagara avea 15 vinării, iar în anul 2000 numărul lor era de 50. Același trend l-a urmat și regiunea [NUME_REDACTAT], între anii 1990 – 1997 numărul vinăriilor dublându-se (21 de vinării). Perspectiva viticolă a Canadei s-a schimbat începând cu anul 1980, datorită condițiilor de piață liberă (comerț netaxabil), fapt ce a forțat industria locală să apeleze la varietăți europene de struguri. Cu toate că cetățenii canadieni nu sunt băutori de vin, conform standardelor internaționale (10 l / an / pers.), ci mai degrabă consumatori de bere (83 l / an / pers.) (Chidley, 1998), turismul viti-vinicol înregistrează o dezvoltare din ce în ce mai pronunțată, producătorii fiind interesați să-și promoveze vinurile și crama sau să-și sporească vânzările. Datorită distanțelor foarte mari dintre complexele de vinificație, în anul 2000 a fost inaugurat un ”tren al vinului”, între Kelowna și Vernon, denumit ”[NUME_REDACTAT] Train” , bazat pe recondiționarea vagoanelor ”[NUME_REDACTAT] Train” din anii 1950-1960. Turul durează 90 de minute, pe sens. În general, Canada încearcă să valorifice vinurile de bună calitate, patrimoniul cultural și natural, oferta turistică încluzând tururi viticole, vizite la unități de vinificație, degustări de vinuri însoțite de mâncăruri (Getz, 2000).

[NUME_REDACTAT], fiecae stat are cel puțin o podgorie, însă producția de vin este concentrată în sudul temperat (55 %, din care 24 % în Victoria și 18 % în [NUME_REDACTAT] Wales). Australienii acordă o mare importanță exportului de vin, care a crescut de 20 de ori în ultimii 20 de ani, precum și turismului viti-vinicol,văzut ca o prioritate la toate nivelurile. Această țară conduce indubitabil la nivel mondial în ceea ce privește dezvoltarea turismului viti-vinicol din perspectiva strategiei și a planificării inițiativelor turistice. Conform lui Delroy (1998), industria viticolă din Australia este extrem de concentrată, existând peste 1000 de podgorii, dar 10 companii domină industria vinului, având împreună 84% cotă de piață (Rees, 1998). Majoritatea producătorilor de vin, în special cei mici, se bazează pe vânzarea la ușa pivniței. Vinul, implicit turismul viti-vinicol, se bazează pe o strategie de marketing foarte eficientă care presupune, în esență, ”consolidarea unui stil de viață”. Așadar, imaginea vinuluia a fost transformată, din imaginea unei băuturi alcoolice în imaginea unui stil de viață; similar, turismul s-a schimbat din conceptul de odihnă, recreere, admirare peisaje în consolidarea unui anume stil de viață.

[NUME_REDACTAT] are o înaltă reputație în ceea ce privește turismul viti-vinicol, vinurile sale câștigând din ce în ce mai multă popularitate. Aproximativ 13% din turiștii străini care vizitează [NUME_REDACTAT] au ales un ”drum al vinului” sau au vizitat o vinărie/cramă în timpul șederii lor ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 1996). Turismul viti-vinicol din [NUME_REDACTAT] se bazează pe vizite la crame, drumuri ale viului, festivaluri ale vinului și pe degustări de vin la care se asociază preparate culinare

Majoritatea regiunilor viticole și-au publicat ghiduri turistice viti-vinicole sau au tipărit diverse hărși cu ”drumul vinului”, pentru vizitatori. Câteva agenții de turism interne promovează tururi viticole, dar abordarea din această perspectivă este încă la început.

Alte țări, precum Argentina, încearcă să importe modelul european, mai ales cel francez, deoarece există mai multe similarități, precum: tradiția îndelungată a consumului de vin și fragmentarea sectorului productiv. Alte țări, cu un sector de producție mai concentrat și un consum intern mai slab, încearcă să urmeze experiențele din țările anglo-saxone și modelul lor de dezvoltare a turismului viti-vinicol. În orice caz, capacitatea economică și volumul consumului intern sunt condiționate de dezvoltarea unui model specific de turism viti-vinicol.

3.3. Turismul viti-vinicol în România – caracteristici generale

Dacă în țări precum Franța, Italia, Spania sau Germania turismul vinului este un concept
care funcționează foarte bine, România este la început, în ciuda potențialului existent. Lipsa de vizibilitate a ofertei turistice, a unor branduri viticole cunoscute pe plan internațional, reticența unor producători de vin în a-și deschide ușa pivnitei, turiștilor dornici să o viziteze, lipsa unor facilități de primire a turiștilor în podgorii etc., coroborat cu lipsa de promovare a acestei forme de turism, sunt motive care stau în calea dezvoltării cu succes a turismului vitivinicol. O soluție ar fi organizarea unui festival al vinului la nivel național, așa cum există în [NUME_REDACTAT] și atrage anual mii de turiști din întreaga lume (circa 130 000 de vizitatori anual) (sursa: http://www.tur.md).

O altă posibilitate de dezvoltare a turismului viti-vinicol presupune includerea traseelor turistice (”Drumul vinului”) în programele de promovare a turismului din România. De asemenea, este extrem de importantă dezvoltarea infrastructurii de acces din arealele rurale, astfel încât turișii să poate ajunge la podgorii și vinării.

Potrivit ANAT ([NUME_REDACTAT] a Agențiilor de Turism), primii care și-au manifestat
interesul pentru petrecerea unei vacanțe in podgoriile românești au fost turistii străini. Astfel, turismul viti-vinicol este destinat în primul rând pentru cunoscatorii de vin și pentru turiștii străini care doresc să cunoască locuri noi și să deguste vinuri de calitate (românii, de obicei, vizitează
o podgorie doar în condițiile în care sunt în vacanță, în apropierea unei podgorii/vinării).

Cu toate că unii producători de vin oferă cazare și masă oaspeților în pensiunea proprie, amplasată în podgorie, numărul de turiștii care vizitează podgoriile și cramele românești este foarte mic. Chiar dacă numărul de turiști crește în fiecare an, aceștia vizitează podgoria/crama, în principal, pentru a-și satisface curiozitatea, și nu din pasiunea pentru vin. Cheia acestui tip de turism este promovarea, care lipsește în cazul României. Este necesar ca guvernul, împreună cu întreprinderile vinicole private, să dezvolte o strategie națională de promovare, așa cum există în Australia. Un alt aspect important privește investițiile în infrastructură.

În anul 2011, în județul Buzău (podgoria [NUME_REDACTAT]), s-a inaugurat [NUME_REDACTAT] Winery, investiția însumând 8 milioane de euro (sursa: http://www.wall-street.ro). De asemenea, tot în anul 2011, s-au investit 61 milioane de lei pentru reabilitarea a 20 km de drum județean pe care se va desfășura ”Drumul vinului” din județul Arad (Ghinda, 2011). Această investiție implică efecte economice benefice la nivel național, cum ar fi crearea de locuri de muncă, dezvoltarea turistică a localităților rurale incluse pe ”Drumul vinului”, promovarea vinurilor din podgoriile aflate pe traseul vinului etc. Ambele investiții au fost făcute prin accesarea fondurilor europene. Reconversia viilor din România și dotarea cu tehnologie modernă a vinăriilor au fost finanțate din fonduri europene.
Romania este o țară cu o producție importantă de vin, cu reputație internațională tot mai mare si vanzări la export aflate într-un trend pozitiv (fig. ).

Fig. Exportul de vin al României în perioada 2002 – 2011 (sursa: http://www.dce.gov.ro/).

Patrimoniul viticol al României este structurat în opt regiuni viticole: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] si Olteniei, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] si Maramuresului, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Nisipurile și alte terenuri favorabile din sudul țării, care însumează 37 de podgorii și 171 de centre viticole în care se produc vinuri de calitate cu denumire de origine controlată (DOC) și indicație geografică (IG). Atât marii producători de vin din cadrul acestor regiuni, cât și cei mici si-au creat creeat strategii de marketing pentru promovarea propriilor branduri. Una dintre modalitățile de promovare a ofertei vinicole se bazează și pe dezvoltarea segmentului de turism. În acest sens, și-au creat o ofertă proprie, bazată pe produse turistice mai mult sau mai puțin complexe, care include: degustări de vinuri însoțite de preparate culinare, tururi ale podgoriei/cramei, expoziții cu vânzare de vinuri, manifestări științifice pe tematică viti-vinicolă, servicii de cazare, masă, precum și o serie de activități cu caracter recreativ. În acest sens, pot fi exemplificate inițiativele celor de la [NUME_REDACTAT] (amenajarea [NUME_REDACTAT]), [NUME_REDACTAT], Azuga ( cramă, pensiune, restaurant, facilități de agrement), [NUME_REDACTAT] (cazarem masă, degustăroi de vinuri etc.), Cornari (vizitarea hrubelor, degustări de vinuri, tururi în podgorie), Jidvei (amenajarea castelului de la Cetatea de Baltă, degustări de vinuri, tururi ale podgoriei) etc.

Turismul viti-vinicol valorifică atât resursele turistice asociate în mod direct viei și vinului, cât și celelalte tipuri de resurse, naturale și antropice, dintr-un areal viticol. Din categoria resurselor turistice antropice, muzeele vinului sunt cele care pun în valoarea tradiția viticulturii dintr-un areal viticol. [NUME_REDACTAT], există muzee ale vinului la: Murfatlar, Drăgăsani, Stefănesti (Golesti-Arges), Husi, Odobesti, Minis, Harlău etc.

Pentru dezvoltarea turismului viti-vinicol, inițiativele producătorilor de vin trebuie susținute și de organismele guvernamentale sau alți factori de decizie implicați în dezvoltarea turismului, prin elaborarea unei strategii la nivel național. În acest sens, pot fi avute în vedere inițiativele unor țări europene, sau chiar din afara Europei, precum Franță ([NUME_REDACTAT] de valorificare a filierei vitivinicole franceze până în anul 2020; Maison de la France) și Australia ([NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT]-vinicol).

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Național 2007 – 2026 (http://www.mdrl.ro), turismul viti-vinicol este caracterizat de trei mari componente:

– Vizite ale cunoscătorilor de vinuri si cumpărătorilor la anumite plantații viticole in scop stiințific si de cumpărare – turism de afaceri;

– Vizite ale turiștilor, in general, la plantații viticole in scop de cunoastere a procesului de producere a vinului si de degustare de vinuri. Aceasta este considerată o activitate de publicitate prin autofinanțare, realizată de producători pentru a incuraja vanzarea pe loc si fidelizarea clienților pe termen lung;

– Itinerarii vinicole prin areale cu plantații viticole care fac legătura intre diferite podgorii (sursa: http://www.mdrl.ro/).

[NUME_REDACTAT], până în prezent, singura inițiativă cu privire la dezvoltarea turismului viti-vinicol este cea elaborată de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], în anul 2003, în cadrul programului turistic ”România – [NUME_REDACTAT]”. Programul se referă la crearea unor trasee turistice ale vinului, denumite „Drumul vinului” și a fost lansat la începutul anului 2003. Acesta străbate podgoriile renumite ale judetelor Buzău, Prahova, Bacău, Iasi, Vrancea, Vâlcea, Alba, Arad etc. Scopul acestor programe este dezvoltarea turismului viti-vinicol, cu toate investitiile si beneficiile pe care acest tip de turism le implica in mod direct si indirect.

În prezent sunt 11 drumuri ale vinului, însă pentru nici unul dintre ele nu exista o structură sau o schemă de funcționare bine pusă la punct. Drumul vinului din județul Buzău are o lungime de 60 de km și pleacă din DN 10 către Pietroasele și Monteoru. Cu mici abateri turistii pot ajunge la [NUME_REDACTAT] și la Măgura. Investiția a costat de 24 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene. În județul Prahova, drumul vinului, deși mai bine conturat, se transformă destul de repede într-o aventură pe două sau pe patru roți. De la Florești până la Tohani, acest drum ar fi trebuit să ne poarte prin 11 domenii viticole și nu mai puțin de 20 de alte obiective turistice, însă cu excepția a 4 crame, nimic altceva nu se poate încadra în cerințele turismului contemporan. Totuși, inițiativa privată ia avânt si există niste semne concrete de revenire. Halewood, prin [NUME_REDACTAT] din Urlați și prin [NUME_REDACTAT] din Azuga, contorizeaza anual 12 – 13 000 de turiști. LaCerta, un domeniu viticol nou în [NUME_REDACTAT] deține una dintre cele mai spectacuoase crame de la noi, iar vinurile excelente și atmosfera caldă și prietenească dă un nou suflu turismului din acest areal.  În vestul României, [NUME_REDACTAT] fac pași curajoși în ceea ce înseamnă integrarea în circuitul turistic a propriei podgorii.  Murfatlarul are o tradiție îndelungată și situarea sa aproape de litoral face ca numărul vizitatorilor să fie în fiecare an, de aproape de 10 000 de turiști.

 Circuitul turistic din podgoria [NUME_REDACTAT] presupune vizitarea a  patru crame: LaCerta, Crama SERVE Ceptura, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]; fiecare cramă organizează degustări de vinuri, pachetul turistic incluzănd 2 nopți de cazare cu pensiune completă și transport. Prețul ar fi de 390 lei/persoană (http://www.vinland.ro/). Acest gen de initiativă este una dintre cele mai eficiente modalități de dezvoltare a turismului viti-vinicol, există însă, în prezent, o discrepanță între ceea ce își dorește turistul (mulți dintre potențialii turiști, deși ar fi încântați de  o asemenea excursie, ba ar vrea să fie gratis, ba ar vrea sa fie organizată fără o programare prealabilă) și ceea ce oferă producătorul sau agenții din turism.

O altă inițiativă privind dezvoltarea turismului viti-vinicol aparținre factorilor de decizie de la nivel local, respectiv consiliilor județene, în colaborare cu organizațiile din industria viti-vinicolă, implicit producătorii de vin, și presupune oganizarea de evenimente culturale ce au ca scop promovarea vinurilor locale, a unor destinații turistice rurale cu potențial viticol. Acest tip de evenimente sunt denumite ”[NUME_REDACTAT]” sau ”[NUME_REDACTAT]” și se desfășoară, în special toamna, în perioada de maturare a strugurilor sau după culesul recoltei și producerea mustului. Au loc în aproape toate podgoriile renumite ale țării: Miniș-Măderat, Cotnari, [NUME_REDACTAT], Drăgășani etc.

În plus față de inițiativele menționate mai sus, turismul viti-vinicol este valorificat și prin prisma unor inițiative ale producătorilor de vin, respectiv: organizarea de degustări de vinuri în saloanele amenajate în incinta cramei, sau chiar în pivnițele vinăriei, tururi ghidate, viticole și vinicole, saloane și expoziții pe tematică viticolă etc.

Turismul viti-vinicol poate aduce beneficii economice în România în cazul în care se va elabora o strategie de dezvoltare pe termen lung, la nivel național. România are un mare potențial
în ceea ce privește dezvoltarea turismului viti-vinicol, deoarece beneficiază de condiții climatice favorabile, de istorie și tradiție în vinificatie, de o veche cultură a vinului și de peisaje viticole deosebit de atractive.

3. 4. Turismul viti-vinicol în podgoriile din vestul [NUME_REDACTAT] din vestul României sunt situate în două județe, Timiș și Arad, și aparțin la două regiuni viticole: [NUME_REDACTAT] (podgoria Timișului) și [NUME_REDACTAT] și Maramureșului (podgoria Aradului). Condițiile ecologice din cele două podgorii, diferite sub toate aspectele (pedologic, mezoclimatic și microclimatic, geomorfologic etc.), au determinat obținerea unor vinri cu caracteristici distincte, a căror reputație a fost recunoscută la concursurile naționale și internaționale.

Vinul este considerat, prin totalitatea însușirilor sale (naturale, culturale, istorice etc.), resursa de bază a turismului viti-vinicol, fiind valorificat sub toate aspectele sale: ca băutură și, totodată, alimet, ca factor de socializare, ca produs cultural (tradiție, obiceiuri, istorie etc.), ca factor terapeutic (oenoterapie) etc.

Turismul viti-vinicol valorifică, pe lângă produsul de bază al vinificației (vinul), toată infrastructura tehnico-economică aferentă procesului de obținere a vinului (unități de vinificație), de depozitare/maturare (cramă, pivniță), de comercializare și promovare (magazine de prezentare, rețeaua HoReCa, vinoteci etc.), precum ș o parte din agrotehnica aplicată plantațiilor de viță de vie (tăiatul butașilor, îndepărtarea coardelor etc.).

Cel mai important producător de vin din vestul României este reprezentat de compania SC [NUME_REDACTAT] SRL, cu o cifră de afaceri, în anul 2013, de 50 432 707 lei, cu un profit declarat de 4 326 960 lei (aproximativ 1 milion de Euro) (sursa: www.listafirme.ro/). Dintre principalii vinificatori din județele Timiș și Arad, se remarcă, în ordinea cifrei de afaceri obținută în 2013, următorii: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Miniș, [NUME_REDACTAT] Natura – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (fig. ).

O mică parte din producătorii de vin din județele Timiș și Arad și-au creat departamente de turism sau de marketing, pentru promovarea vinurilor, fidelizarea clienților și, în plan secund, creșterea vânzărilor. Facilitățile acordate turiștilor sunt axate, în special, pe activități de degustare de vinuri, tururi viticole și vinicole, cazare și masă etc. În acest sens, s-au efectuat investiții în amenajarea unor săli de degustare, magazine de prezentare/vânzare, săli de conferințe, structuri de primire cu funcție de cazare și masă. Principale unități care oferă astfel de servicii sunt: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – Vaselo. Există, de asemenea, proiecte în acest sens, care urmează a fi dezvoltate prin investiții private sau cu accesarea fondurilor europene ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]).

Tabelul nr.

Valoarea ciferei de afaceri și a profitului net realizat de principalii producători de vin din județele Timiș și Arad (2013).

(sursa: www.listafirme.ro/).

În prezent, cei mai mulți turiști vizitează [NUME_REDACTAT] (aproximativ 13 000 de turiști anual), [NUME_REDACTAT] (1000 de turiști/an), [NUME_REDACTAT] Wine și [NUME_REDACTAT] (circa 3000 turiști anual). Este dificil de contabilizat numărul de turiști care vizitează anual podgoriile din cele două județe, având ca motivație turismul viti-vinicol, deoarece nu există o evidență a acestora în cadrul unităților de vinificație, a structurilor turistice cu funcție de cazare sau la nivelul agențiilor de turism. În ceea ce privește agențiile de turism, nu există o colaborare între acestea și producătorii de vin în ceea ce privește comercializarea ofertei, de regulă, produsul turistic este comercializat de unitățile vinificatoare, printr-o programare prealabilă a turiștilor.

În concluzie, în județele din vestul României, turismul viti-vinicol se află într-un stadiu incipient de dezvoltare, situație ce caracterizează toate arealele viticole din România. Datorită resurselor turistice asociate viei și vinului, a inițiativelor derulate până în prezent și a proiectelor ce urmează a fi puse în aplicare, precum și a implicării factorilor de decizie de la nivel județean și local, turismul viti-vinicol are toate șansele să se dezvolte în următorii ani, contribuind astfel la diversificarea ofertei turistice din cele două județe, implicit la dezvoltarea economică a arealelor rurale.

3.4.1. Caracteristici generale ale potențialului turistic din județele Arad și [NUME_REDACTAT]-o accepțiune generală, al unui areal este definit ca ”ansamblul componentelor naturale, cultural-istorice, socio-demografice și tehnico-economice, recunoscute științific, cantitativ și calitativ și dovedite prin practică și care prezintă posibilități de valorificare turistică și dau anumită funcționalitate pentru turism în măsura în care nu sunt supuse unui regim de protecție integrală (Glăvan, 1995, citat de Neacșu, 2011).

Potențialul turistic al județului Arad este variat și complex, fiind caracterizat de prezența mai numeroasă a obiectivelor turistice antropice, în partea de vest, și a celor naturale, în partea de est, în arealul montan. Aceste aspecte sunt caracteristice și județului Timiș, a cărui resurse turistice naturale sunt mai bine reprezentate în arealul montan din est, iar cele antropice caracterizează arealul de câmpie, aflat în vest. Multiculturalitatea este o caracteristică a ambelor județe, ceea ce le conferă un plus de atractivitate sub toate aspectele: istoric, social, economic și cultural.

În continuare vom face o scurtă analiză a potențialul turistic din cele două județe, evidențiind astfel posibilitățile multiple de valorificare a acestuia prin practicare mai multor tipuri și forme de turism.

Potențialul turistic antropic al județului Arad este reprezentat de obiective culturale și istorice, precum: cetăți medievale ([NUME_REDACTAT], Șoimoș, Dezna (secolul al XIII-lea), Ineu (secolul al XVII-lea); conacele și castelele de pe [NUME_REDACTAT] (Petriș – sec. al XVIII-lea; Săvârșin – sec. al XVII-lea; Căpâlnaș – sec. al XIX-lea; Bulbuci – sec. al XIX-lea; Macea – sec. al XIX-lea), conacele și castelele de pe [NUME_REDACTAT] (Petriș – sec. al XVIII-lea; Săvârșin – sec. al XVII-lea; Căpâlnaș – sec. al XIX-lea; Bulbuci – sec. al XIX-lea; Macea – sec. al XIX-lea), instituții culturale (muzee: [NUME_REDACTAT] Arad, Muzeul de artă bisericească și obiecte de cult – [NUME_REDACTAT], Muzeul memorial ”[NUME_REDACTAT]” din Arad, Muzeul orașului Lipova, Muzeul „[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]” din Șiria, Muzeul „[NUME_REDACTAT] Guttenbrun” din Zăbrani, Muzeul de artă și etnografie din Săvârșin, [NUME_REDACTAT] și Vinului din Miniș, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] din Ghioroc; teatre: Teatrul de [NUME_REDACTAT], Teatru clasic ”[NUME_REDACTAT] din Arad; biblioteci: biblioteca județeană ,,A.D. Xenopol” din Arad), clădiri de patrimoniu (Bazarul turcesc din Lipova – sec. al XV-lea), monumente istorice ([NUME_REDACTAT] de la Păuliș, Dezna, Covăsânț, Sebiș), lăcașe de cult (mănăstirea Hodoș-Bodrog din Felnac – sec. al XIV-lea; mănăstirea [NUME_REDACTAT] de la Bezdin, catedrala romano-catolică „Sf.Maria” și biserica mănăstirii franciscane „[NUME_REDACTAT] Maria” din Radna – sec. al XVI-lea; biserica ortodoxă din Lipova – sec. al XIV-lea; mănăstirea Feredeu din comuna Șiria, biserica catolică din Vinga – sec. al XI-lea; bisericile din lemn datând din secolele XVIII-XIX de pe valea Mureșului și [NUME_REDACTAT]: Obârșia, Corbești, Roșia, Petriș, Troaș, Poiana, Măgulicea), centre etnografice (centre de producere a ceramicii la Bârsa, Târnăvița; port popular la Șicula, Bârsa, Buteni; țesături la Șicula, Ineu, Almaș; împletituri din nuiele la Ineu, Fântânele, Beliu), instalații tehnice tradiționale (mori de apă: Brazii, Secaș, Iacobini, Troaș), sărbători tradiționale (Târgul de fete de pe [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de la Hălmagiu, Nedeia de pe [NUME_REDACTAT] etc.), gastronomie locală (specialități culinare din brânzeturi; preparate din carne: cârnați, maioș, caltaboș, slănină afumată; plăcinte: „întorsuri” cu varză, cartofi sau brânză; coardă cu mac sau nucă); degustări de vinuri produse în [NUME_REDACTAT]-Măderat (cramele din: Păuliș, Miniș, Șiria, Pâncota), festivaluri (Festivalul vinului Arad, Festivalul itinerant ”Sărbătoarea vinului în podgoria Miniș – Măderat”, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] etc.).

Din punct de vedere al cadrului natural, relieful este relativ bine echilibrat și scade de la est la vest, cuprinzând sectoare montane ([NUME_REDACTAT] Moma și Zarandului), dealuri ([NUME_REDACTAT]), câmpie (Câmpia de Vest), depresiuni, culoare și văi ([NUME_REDACTAT]).

Potențialul turistic natural este mult mai redus ca pondere din totalul obiectivelor turistice, fiind mult mai bine reprezentat în parte de est a județului, în arealul montan (fig.). Acesta este reprezentat din următoarele categorii de obiective: rezervații naturale („[NUME_REDACTAT]” de la Zimbru, Poiana cu Narcise de la Rovina, rezervația naturală mixtă din Moneasa, rezervația naturală mixtă ”[NUME_REDACTAT] – Ineu”); parcuri dendrologice („[NUME_REDACTAT]” din Gurahonț), parcul natural „[NUME_REDACTAT]”, grădina Botanică de la Macea; lacuri antropice amenajate pentru practicarea sporturilor nautice (Ghioroc și Tăuț), izvoare minerale și geotermale (stațiunile: Moneasa și Lipova).

Chiar dacă nu excelează prin turismul balnear, oferta turistică a județului Arad completează și diversifică opțiunile de petrecere a timpului liber a turiștilor care aleg să-și petreacă sejurul în acest areal. Turismul balnear ar putea stimula dezvoltarea județului din punct de vedere turistic datorită diversității factorilor terapeutici naturali, precum și calității apelor termale, materializată prin ștrandurile din județ (Curtici, Șofronea, Dorobanți, Lipova).

Stațiunea „emblemă” a județului Arad rămâne Moneasa. Supranumită „[NUME_REDACTAT]”, aceasta a intrat în circuitul turistic de peste un veac. Așezare pitorească, aflată la 100 km de municipiul Arad, Moneasa este înconjurată de culmile împădurite ale masivului [NUME_REDACTAT], străbătută de cursuri de apă, toate contribuind la realizarea unui microclimat favorabil recreerii.

O altă stațiune balneară din județ este Lipova. Situată într-o zonă colinară în imediata vecinătate a orașului Lipova, la circa 30 km de Arad, aceasta deține bogate resurse naturale, de apă minerală cunoscute din timpul ocupației otomane. În momentul de față, identitatea vizuală a stațiunii se asociază din păcate numai cu apa minerală îmbuteliată aici și nu cu destinația turistică

propriu-zisă.

Potențialul turistic al județului asigură practicarea mai multor tipuri de turism: turismul balneo-climateric, turismul cultural, turismul rural, turimul activ și sportiv, turismul speologic, turismul de vânătoare și pescuit, turismul de afaceri, turismul de weekend, turismul de tranzit. Principalele areale turistice ale județului sunt: [NUME_REDACTAT] Moma, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și municipiul Arad.

În ceea ce privește potențialul turistic al județului Timiș, acesta se remarcă atât prin bogăția și varietatea de valori cultural – istorice, cât și prin resursele balneare cu deosebite calități terapeutice. Predomină obiectivele turistice antropice, în partea de câmpie, în timp ce arealul montan este caracterizat de prezența unui număr mai mare de obiective turistice naturale. Patrimoniul cultural-istoric prezintă o mare varietate și valoare turistică, fiind reprezentat de vestigii arheologice (situri arheologuice la Tomești, Mănăștiur, Hodoni – Satchinez, Uivar etc), cetăți medievale (ruinele cetății Jdioara – Criciova, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]), castele (castelul contlui Mercy din comuna Sânandrei, castelul Nakó din [NUME_REDACTAT], castelul din Banloc), conace (”Ambrozi” din [NUME_REDACTAT], conacul de la Hodoni – Satchinez, Conacul de [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT], Conacul ”Mocioni” din Foeni, conacul ”Gudenus”, conacul ”Petala” din Clopodia – [NUME_REDACTAT], conacul ”Csekonics” din Jimbolia, conacul din Masloc etc.), muzee, galerii de artă (circa 14 muzee în municipiul Timișoara; [NUME_REDACTAT], Muzeul ”[NUME_REDACTAT]” și Muzeul de Pictură din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] al Banatului de câmpie din Belinț, [NUME_REDACTAT] Bulgare din [NUME_REDACTAT], Muzeul de Istorie și Etnografie din Făget, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] ”[NUME_REDACTAT]” din Jimbolia, Muzeul de istorie Recaș, [NUME_REDACTAT] din Buziaș etc.), monumente de arhitectură (”Bazarul turcesc” din Lugoj), edificii economice cu funcție turistică (Barajul de pe [NUME_REDACTAT] – ”Iazul”; [NUME_REDACTAT], anul 1760; podul de cărămidă contruit peste canalul Timiș – Bega, anul 1760), monumente istorice și de artă religioasă (biserici de lemn, monumente istorice din localitățile Balinț, Hezeriș, Coșava, Homojdia, Curtea, Făget – 14 biserici de lemn, Ohaba lungă, Pietoasa, Racoviță, Secaș etc.), instalații tehnice tradiționale (moară hidraulică Balinț), centre de artizanat (atelier de prelucrarea lemnului la [NUME_REDACTAT]), manifestări culturale și folclorice (Nedeia românilor de pe Valea lui Liman, Făget; Festivalul de Blues ”[NUME_REDACTAT]” din Jimbolia; Festivalul papricașului și al vinului din Buziaș; [NUME_REDACTAT] din Timiș etc.), arhitectură rurală tradițională (satele sârbești și șvăbești cu o bogată tradiție spirituală și materială).

Potențialul turistic al cadrului natural este variat și complex, fiind reprezentat de factorii naturali de cură (ape minerale carbogazoase, bicarbonatate și ape minerale termale, bioclimat sedativ-indiferent), valorificați prin prisma turismului balnear ([NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT]; ștrandurile cu ape termale de la [NUME_REDACTAT], Lovrin, Biled și Deta), peisajele pitorești și variate ale [NUME_REDACTAT] Ruscă (1 374 m altitudine), datorate modelării pe un substrat geologic divers (calcare, roci cristaline și vulcanice).

Tot în categoria potențialului natural intră pădurile de interes recreativ din aria periurbană a orașului Timișoara sau Buziaș, precum și cele cu un însemnat fond de vânătoare (Dealurile de Vest de la sud de Mureș – Pădurea de la [NUME_REDACTAT], locul preferat de vânătoare al familiei Ceaușescu; [NUME_REDACTAT] de la Ciacova, pădurea din comuna Știuca).

Rezervațiile naturale reprezintă atracții turistice de prim rang, evidențiindu-se: rezervația ornitologică din Satchinez, [NUME_REDACTAT] din comuna Pișchia, rezervația faunistică de la Jdioara – Criciova, rezervația fosiliferă de la Rădmănești, – Bara, rezervația floristică de ocrotire a lalelei pestrițe din [NUME_REDACTAT], parcul natural ”[NUME_REDACTAT]” etc. Acestora li se adaugă un număr mare de parcuri dendrologice ([NUME_REDACTAT], Buziaș, [NUME_REDACTAT] etc.).

Câmpia și [NUME_REDACTAT] se impune prin peisajul deluros, variat și pitoresc, impestrițat cu plantații de vii (Recaș, Silagiu, [NUME_REDACTAT], Buziaș, Giarmata), valorificate din ce în ce mai mult în ulima perioadă, prin practicarea unor activități de agrement de tipul: degustări de vin, trasee viticole și vinicole, vizite la crame și vinării etc.

De asemenea, în județul Timiș există un bogat fond piscicol (Bega – Luncani, Bega – Tomești – Românești, Bega – Poieni, Bega – Margina, Timiș – Cebza, Timiș – Coșteiu), foarte apreciat de iubitorii pescuitului sportiv. În prezent, pescuitul sportiv sau de agrement se poate practica în lacuri special amenajate, respectiv Surduc, Ianova, Dumbrăvita și Pișchia. Apele curgătoare care brăzdează județul Timiș au valențe turistice deosebit de atractive, oferind posibilăți de plajă, înot, agrement nautic etc (Mureș, Bega, Timiș).

Potentialul agroturistic este valorificat în arealul comunelor Margina, Curtea, Pietroasa și Tomești, unde păstrarea tradițiilor locale și așezarea în arealul premontan și montan sunt factori care au favorizat dezvoltarea turismului rural.

Principalele tipuri și forme de turism practicate în județul Timiș sunt: turismul cultural și religios, turismul balnear, turismul științific, de vânătoare și de pescuit sportiv, turismul de tranzit, turismul viti-vinicol și agroturismul.

3.4.2. Potențialul turistic viti-vinicol din județele Arad și [NUME_REDACTAT] turistic viti-vinicol include toate atracțiile turistice dintr-o regiune viticolă asociate viei și vinului, reprezentate de: unități de producție a vinului, podgorii, centre viticole, crame, pivnițe, stațiuni de cercetare, muzee ale viei si vinului, peisaje viticole etc., la care se adaugă bazele de cazare și de alimentație publică, infrastructură de acces generală, precum și cea specifică turismului viti-vinicol (trasee turistice – ”[NUME_REDACTAT]”) și alte amenajări necesare valorificării resurselor turistice viti-vinicole. Acestora li se adaugă atacțiile turistice naturale si antropice (rezevații naturale si monumente ale naturii, obiective turistice culturale, istorice și religioase) care nu au legătură directă cu turismul viti-vinicol, dar care pot fi valorificate prin prisma acestuia, creând în felul acesta o ofertă turistică diversificată, în măsură să satisfacă o gamă variată de motivații turistice.

3.4.2.1. Vinul – un atu pentru turism

Conform dicționarului explicativ al limbii române, ”vinul este o băutură alcoolică (de 7-16%), obținută prin fermentarea mustului de struguri, sau prin fermentarea mustului altor fructe. Această definiție este, pe de o parte destul de generală și incompletă, iar pe de altă parte, eronată deoarece include în categoria vin și băuturile obținute din fructe. O definiție mult mai completă este dată în Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole, 2007: „vinul este băutura obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică, completă sau parțială, a strugurilor  proaspeți, zdrobiți sau nezdrobiți, ori a mustului de struguri. Tăria alcoolică dobândită (efectivă) a vinului nu poate fi mai mică de 8,5% în volum”.

Vinul reprezintă un amestec complex de compuși organici, dar și anorganici. Există factori numeroși și diverși care influențează compoziția acestui amestec. Aceștia pornesc de la nivelul podgoriei, extinzându-se pânăla etapa fermentării vinului în cramă și cea postfermentativă. Acești factori sunt legați de mediul oenologic, ce include terenul, climatul și soiul de viță de vie din care se obține vinul, mergând până la practica oenologică utilizată, iar toate acestea definesc și exprimă foarte pregnant, într-o manieră specifică, aceste influențe, în ceea ce se numește autenticitatea și tipicitatea vinurilor (Cotea, 1985).

Calitatea vinurilor este influențată de o serie de factori care țin de natura soiului, tehnologia cultivării viței de vie și tehnologia de obținere a vinurilor. Calitatea strugurilor și a vinului este influențată în cea mai mare măsură de soi, care imprimă o fizionomie proprie. Clima exercită o influență atât asupra calității, cât și asupra productivității. În mod obișnuit, temperatura influențează epoca de cocere, permițând o zonare a soiurilor de viță pe întreaga suprafață a țării. De asemenea, solul exercită o influență deosebită asupra calității vinurilor, deoarece același soi de struguri, cultivat în regiuni diferite și pe soluri diferite, dau vinuri cu însușiri organoleptice diferite (Oșlobeanu, 1983).

Solurile podzolice cu reacția acidă și cu conținut redus de substanțe organice, sunt recomandate pentru obținerea vinurilor de consum curent, ușoare și fine. Vinurile superioare albe și roșii se obțin de pe plantațiile cultivate pe soluri brune acide. Solurile carbonate și bogate în humus, sunt favorabile obținerii de vinuri spumoase, iar solurile bogate în cacar, pentru vinurile aromate. Solurile aluvionale, mai ales cele de șes, se recomandă pentru vinuri ușoare de consum curent (Oșlobeanu, 1991).

În ceea ce privește relația dintre vin și turism, acesta este privit ca o resursă turistică din perspectiva implicațiilor sale în viața socială, economică, culturală etc. Din această perspectivă, vinul nu este doar o băutură fermentată din struguri sau un aliment, o marfă, cât mai ales un produs cultural. El înglobează, pe lângă caracteristicile factorilor naturali, o întreagă cultură ce ține de factorii istorici, sociali, economici și nu în ultimul rând, de cei tehnologici.

3.4.2.1.1. Caracteristicile organoleptice ale vinurilor din podgoriile Aradului și [NUME_REDACTAT] soiri de struguri, din care se produc vinuri în podoria Timișului, sunt: [NUME_REDACTAT], Pinot noir, Merlot, Cadarcă, Burgund mare, Sauvignon blanc, Riesling italian, Creață de Banat, Majarcă și Steinchiller.

[NUME_REDACTAT] se cultivă cu succes în aproape toate centrele viticole din Timiș. Cu aroma sa de struguri bine copți, completată de o ușoară nuanță de vanilie, cu gustul, astringența și corpul său puternic, face parte din categoria vinurilor deosebit de atractive. În cavitatea bucală, alcoolul, extractul și glicerina sunt bine echilibrate. Vinul are forță, astfel încât toți parametrii îl recomandă cunoscătorilor cu pretenții (Popescu, 1977; Cotea, 2007).

Pinot noir este unul dintre vinurile preferate de cunoscătorii și iubitorii de vin, datorită aromelor sale inconfundabile. [NUME_REDACTAT] noir obținut în podgoria Timișului exprimă adevăratul potențial al soiuluiși al mediului climatic favorabil, din care provine. Culoarea nu este prea intensă, totuși, vinul apare rotund și cremos, experții în vin conferindu-i acestui Pinot certificatul de a fi ”adevărata oglindă a terroirului, decât vinului [NUME_REDACTAT]” (Cotea, 2007, p. 27).

[NUME_REDACTAT] se cultivă frecvent în podgoria Timișului. Însușirile sale organoleptice – culoare, aromă, gust – îndeplinesc toate premisele ce caracterizează un vin de calitate superioară cu caracter de premium. [NUME_REDACTAT], împreună cu Pinot noir și [NUME_REDACTAT], este un vin de referință pentru podgorie (Mihalca, 2004).

Cadarca de Recaș se cultivă pe suprafețe importante. Este un vin de calitate, cu tradiție la centrul viticol Recaș. Sub aspect organoleptic, prin culoarea vișinie și arome, se aseamănă cu Cadarca de Miniș, însă condițiile ecologice din centrul viticol Recaș îl individualizează, conferindu-i o anumită tipicitate, fiind considerat unul dintre vinurile cele mai bune ale Banatului (Calistru, 1970; Cotea, 2007).

Burgund mare îndeplinește toate caracteristicile unui vin de calitate; roșul-rubiniu, cu aromă și gust bine echilibrate, îl fac să se apropie calitativ, în anii buni sub aspectul condițiilor ecoclimatice, de Pinot noir.

Sauvignon blanc este un vin deosebit de reușit dacă povine din plantațiile centrului viticol Silagiu, unde este produs sec, demisec și chiar dulce. În toate aceste variante este un vin de calitate superioară, care se consumă cu plăcere (Cotea, 2007, Mihalca, 2004).

Riesling italian este foarte apreciat datorită acidității mai mari pe care o conferă ansablul condițiilor ecologice din podgoria Timișului, în special cele pedologice. Are o prospețime tipică, care îl deosebește calitativ, în sens pozitiv, de multe alte vinuri albe produse în Banat, respectiv în Timiș. Cu o tărie alcoolică moderată și suficientă extractivitate, Riesling italian este un vin fructuos și atractiv. Are un miros fin, cu o ușoară notă de afumat, caracteristică soiului. Buchetul său este aspru, complex și bogat, mai ales dacă este învechit un an sau doi, la butelie (Mihalca, 2004)

Creața de Banat, Majarca albă și Steinchiller sunt soiuri din care se obțin vinuri de masă, ale căror nume sunt strâns legate de Banat, mai ales dacă provin din Teremia. Popularitatea lcală a acesora este impresionantă, însă nu sunt foarte apreciate la export (Cotea, 2007; Pușcă, 2006).

Creața de Banat are o aromă fructată, ușoară, plăcută la gust și pot fi consumate ca aperitiv, la începutul mesei, sau pot acompania o masă cu mâncăruri din pește (Pușcă, 2006). Majarca albă este un vin sec, ușor și plăcut la gust, cu o alcoolemie de 10˚ și chiar 12˚. Este fructuos, cu o aromă discretă și aciditate medie, de 4,0g/l. [NUME_REDACTAT] albă se consumă de preferință în primul an, deoarece nu se pretează la învechire. Se consumă la temperatura de 8˚-10˚ și însoțește mâncărurile pe bază de pește, carne de pasăre, precum și brânzeturi proaspete dulci (Mihalca, 2004; Pușcă, 2006).

Ca și în podgoria Timișului, vinurile roșii sunt în prim-planul producției de calitate în podgoria Aradului. Soiri de struguri, din care se produc vinuri în podoria Aradului sunt aproape aceleași ca și cele din podgoria Timișului, însă diferite sub aspect organoleptic, ca rezultat al influențelor factorilor naturali.

[NUME_REDACTAT] este un soi de proveniență franceză, fiind considerat regele soiurilor roșii. În posgoria Miniș-Măderat a fost introdus înainte de atacul filoxerei, fiind cultivat pe suprafețe mai restrânse în viile ”domnești”. Vinul de Cabernet a intrat în componența sorimentului consacrat sub denumirea de ”Roșu de Miniș” (Cabernet, Merlot – 60%, Cadarcă și Burgund mare – 40%). Soiul preferă solurile scheletice, de pe pantele abrupte ale piemontului [NUME_REDACTAT], în arealul Lipova – Covăsânț (Calistru, 1974).

Din punct de vedere organoleptic, prezintă o astringență atractivă care reflectă caracteristicile soiului, cât și condițiile ecoclimatice favorabile în care este cultivat la Miniș-Măderat, mai ales dacă este cules târziu, la maturitate deplină. Uneori, când mai conține urme de zahăr nefermentat, câștigă și mai mult în gust, ceea ce îi conferă un plus de distincție și de atractivitate (Popescu, 1977; Mihalca, 2004). [NUME_REDACTAT] Sauvignon, își exprimă calitățile abia din anul al IV-lea de învechire: de la roșu-închis spre negru, cu reflexe albăstrui, ca vin tânăr, capătă o nuanță cărămizie pe parcursul învechirii, dezvoltând un buchet intens și complex, foarte plăcut, cu personalitate. Vinul se consumă abia după al doilea an de maturare (Mihalca, 1980, 2004; Stoian, 1989).

Pinot noir este de obicei un vin sec, mai rar demisec. Calitățile acumulate în struguri pot trece în vin, ca la nici un alt soi, depinde de măsura în care oenologii profesioniști au la dispoziție o tehnologie adecvată de prelucrare și maturare. Finețea vinului este unică, de negăsit la alte vinuri roșii, apropiată cu cea a vinurilor de calitate produse în patria sa de origine – Franța, regiunea Bourgogne (Cotea, 2007).

Merlot reușește să valorifice din plin condițiile de mediu de la Miniș; ca vin tânăr, are un parfum seducător de fructe și arbuști și impresionează prin prospețime. După un an, doi de maturare în butoaie de stejar, câștigă în bogăția de arome (Cotea, 2007).

Cadarca de Miniș este un vin local, tradițional, tipic pentru regiunile viticole din vestul României. Acesta este vedeta de necontestat a podgoriei Miniș-Mădert. Cadarca de Miniș este un vin roșu, sec, cu tărie alcoolică ridicată și aciditate pronunțată. Prin culoarea sa, roșie-rubinie, contrazice ideea că în această parte a țării nu pot fi obținute vinuri roșii de calitate, deopotrivă, prin importanța sa tradițională și simbolică, Cadarca de Miniș reprezintă o referință pentru vinurile roșii (Cotea, 1985, 2000). Datorită culorii, personalității și tăriei sale, acesta mai era denumit, în vremuri străvehi, și ”sânge de taur” (Schmidt, 1992). Prin colorația sa, care evolează de la roșu aprins, la roșu închis, devenind roșie cărămisie pe măsura învechirii, prin aroma particulară de fruct proaspăt și prin aciditatea a cărei intensitate crește odată cu învechirea, vinul roșu de Miniș, dezvoltă un buchet fin și complex, de vin maturizat (Macici, 1996).

Soiul de Cadarcă este cunoscut încă din secolul al XVI-lea, din timpul ocupației turcești, când apare sub denumirea de Scadarcă (strugure turcesc – Torokszolo). La mijlocul secolului al XVIII-lea, vinurile roșii de Miniș (de tip ”aszu”), obținute din soiul Cadarcă, sunt cunoscute în toată Europa, dar și pe alte continente (Mihalca, 2004).

Primele consemnări asupra însușirilor organoleptice ale vinurilor roșii de Miniș aparțin lui Schams (1832), care face o descriere a tehnologiei de preparare a vinurilor roșii dulci, de tip ”aszu”, din soiul Cadarcă, cu adaos de boabe stafidite, în toamnele lungi și călduroase. Peste pasta rezultată din zdrobirea boabelor stafidite de Cadarcă, în cada de fermentare se mai adauga vin nou sau vechi, urmând apoi o nouă fermentație alcoolică, cu o durată de 4-7 săptămâni. La sfârșitul fermentației, când cada se descoperea, aceasta era ”plină de aromă de mirodenii”, iar în timp ”dulceața vinului era mai bună și mai plăcută decât mierea” (Oana, 2005, p. 36). În anul 1811, vinul de Miniș a câștigat ”marele premiu” al concursului desfășurat la Londra, finnd declarat ”regele vinurilor”. De atunci, până în prezent, Cadarca și-a consolidat statutul prin numeroasele distincții și aprecieri dobândite la concursurile naționale și internaționale.

Burgund mare este, de asemenea, ”un vin tradițional din Miniș-Măderat” (Cotea, 2007, p.75). Procesul tehnologic necesită mare atenție, deoarece, la fel ca Pinot noir, orice neglijență în elaborarea sa poate avea urmări nedorite. În condiții tehnologice optime, mai ales în ceea ce privește fermentarea, atinge calitatea celorlalte vinuri din podgoria Aradului, sau chiar din toată România (Cotea, 2007).

Sangiovese se produce ca vin de soi sau se folosește în ”cupaje” (asamblarea mai multor soiuri). Este caracterizat de un parfum ușor vegetal care prin maturarea în butoaie de stejar capătă ușoare note de lemn. Atunci, taninurile pierd din astringență, iar aciditatea păstrează nota proaspătă și plăcută a vinului. Cu o concentație alcoolică mică, compact și robust, Sangiovese oferă consumatorului, de-a dreptul, o senzație fizică plăcută, de căldură în corp, fără a depăși limitele unei simple degustări.

Un vin original și originar este ”Miniș”, un cupaj obținut din [NUME_REDACTAT], Pinot noir, Merlot și Cadarcă. Fiecare soi își aduce propria sa contribuție, astfel: Pinot îi conferă finețe, Cabernet îi aduce putere (tărie), Merlot îi asamblează vinozitatea, iar Cadarca vine cu infuzia de ”sânge de taur”.

Mustoasa de Măderat este un vin alb, unic și tipic podgoriei Miniș – Măderat, însuși numele centrului viticol Măderat o spune. Mustoasa de Măderat are culoarea galbenă cu nuanțe verzui, însă, după un timp, vinul devine galben-auriu, fără a-și pierde reflexele verzui. Acest vin și-a creat cu ssucces drum spre consumatori, datorită unicității și calității sale. Conținutul de alcool este moderat, vinul fiind plin de prospețime și puritate, datorită fructuozității sale susținute de o bună structură a acidității.

[NUME_REDACTAT], un vin demisec și uneori demidulce, garantează succesul gustativ la fiecare desert. Muscaturile provenite de la Miniș sunt foarte aproape de renumele soiului; prin aromele sale cu note de iasomie, soiul poate servi la fel de mult și la îmbunătățirea cupajelor realizate cu alte vinuri albe (Bellu, 1967).

Feteasca albă domină prin notele impuse de florile de viță de vie și miere. Gustul este remarcabil datorită persistenței, supleței și rotunjimii.

Feteasca regală se evidențiază prin aciditatea destul de mare care ”conferă vinului vioiciune și un gust de mere văratice coapte” (Cotea, 2007, p. 75).

3.4.2.2. Peisaje viti-vinicole

Conceptul de „peisaj vinicol” (winescape) a fost propus pentru prima dată de Peters (1997) și se referă, în general, la atributele unei regiuni viticole (podgorii, crame, vinuri). Ulterior, acesta a fost utilizat la scară largă în literatura de specialitate cu privire la problematica turismul viti-vinicol (Getz, 2000; Hall, 2000; O’Neill, 2002; Sparks, 2007).

În accepțiunea lui Johnson și Bruwer (2007, p. 277), peisajul viticol încorporează „podgorii, crame și alte structuri fizice, vinuri, peisaje naturale, oameni, patrimoniu, așezările și arhitectura lor”. Hall (2000) și Carlsen (2006) concluzionează în studiile lor că peisajul viticol este cel care îi motivează pe turiști, în primul rând, și le determină comportamentul.

Personalitatea peisajului viticol este dată atât de extensiunea plantațiilor de vii, cât și de elementele de civilizație și cultură generate de acestea: pivnițe, crame, teascuri sau butoaie de vin, unelte și mijloace de transport adaptate pentru cărat strugurii și vinul; dezvoltarea unor meșteșuguri (dogăritul) și instalații tehnice populare (teascurile); modificări în sistemul de alimentație; sărbători și obiceiuri specifice podgorenilor și altele.

Peisajul viticol are, de asemenea, implicații în dezvoltarea unor meșteșuguri (dogăritul sau văsăritul), în sistemul de alimentație, în folclor, obiceiuri și tradiții. Satele din podgoriile sunt, de obicei, de tip adunat. Ele reflectă, prin arhitectura construcției, profilul agro-viticol al arealului în care se află.

Vița de vie oferă personalitate unor areale, funție turistică și agricolă unor așezări umane – sate sau orașe. Importanța acesteia pentru turism este ilustrată de numărul mare de unități taxonomice și de distribuția geografică a acestora pe întreg teritoriul țării, dar mai ales de diversitatea peisajului creeat în interiorul unităților taxonomice, care primește valori diferite în accepțiunea fiecărui turist. Acesta reprezintă rezultatul relației dintre vița de vie, mediu natural și om, factorii naturali (topografie, climă, sol etc), fiind direct implicați în geneza peisajului viticol, iar omul, mai mult în procesul artistic, astfel încât peisajele pot oferi o imagine expresivă și pot deveni o atracție turistică.

Peisajul viticol descrie îmbunătățirea peisajului natural de către om, cu trei elemente principale: "(1) strugurii și nevoile lor (2), condițiile de mediu cele mai potrivite, care satisfac aceste nevoi și (3), viticultorii și vinificatorii care determină totul. . . într-un context mai larg al practicilor de sustenabilitate, culturale și economice" (Peters, 1997, p. 8).

Așadar, un peisaj viticol include aspectele culturale, de mediu și sociale ale vinului.

[NUME_REDACTAT] Mondial UNESCO definește trei categorii de peisaje culturale. Acestea sunt peisaje active aflate într-o continuă transformare ca urmare a acțiunilor locuitorilor săi și a modului tradițional de viață, aici fiind inclus și peisajul viticol, ca resursă turistică specifică sectorului agricol (Pastor, 2006). O parte a acestor peisaje atractive aparțin, așadar, viei, și susțin identitatea și cultura teritoriului rural, respectând identitate producătorilor de vin, dar și pe cea a populației sale.

3.4.2.2.1. Tipologia peisajelor viticole

Peisajele viticole pot fi clasificate în fucție de mai multe criterii:

După caracteristicile fizico-geografice ale arealului în care sunt amplasate plantațiile viticole, acestea pot fi:

– peisaje viticole de câmpie;

– peisaje viticole de dealuri.

Plantațiile viticole situate în câmpie crează un peisaj tipic, acestea fiind dispuse pe terenuri relativ plane, precum cele din centrul viticol Teremia. În acest areal se practică un sistem de cultură bazat pe plantarea viței de vie la distanțe mici (1/1m), având astfel o densitate de 10 000 vițe/ha. Densitatea viței de vie în plantați are rolul de a asigura umbrirea terenului cultivat, pentru a nu radia căldura. Tăierile de rodire se fac ”în cepi”.

Spre deosebire peisajele viticole aferente arealului de câmpie, plantațiile viticole situate pe dealuri oferă o estetică aparte, în funcție de înclinarea pantei, de altitudine, de sistemul de cultură aplicat, precum și de caracteristicile agrotehnice ale plantației. Cele mai impresionante peisaje sunt cele ale masivelor viticole situate pe versanții abrupți de la poalele [NUME_REDACTAT].

După măsurile agrotehnice aplicate, peisajele viticole pot fi:

– de terase înguste, cu taluz din piatră;

– de terase largi, cu taluz înierbat;

– de terase largi, cu taluz de nuiele.

Înclinarea versanților și natura solurilor au determinat înființarea unor sisteme diferite de terase pentru cultivarea viței de vie. Astfel, în sectorul sudic al podgoriei Miniș-Măderat, la Barațca, Păuliș, Miniș, Cuvin și Covăsânț se practică sistemul teraselor înguste, cu taluz din piatră, prin care se valorifică terenurile cu pante de peste 15-18°. Mai la nord, între Covăsânț și Șiria, se practică sistemul teraselor largi, consolidate cu taluz înnierbat, pantele valorificate având înclinarea de 6-12°. La nord, pe pantele domoale ale piemontului Galșa – Mâsca – Măderat, vița de vie este plantată pe un sistem de terase cu taluz din îngrăditură de nuiele, combinat cu cel înierbat.

După destinația plantației viticole, peisajele pot fi:

– peisaje de vii tinere;

– peisaje de vii pe rod.

Peisajul viilor tinere (fig. ) este mai puțin estetic, în schimb poate oferi o mai bună observare a solului, a densității viilor pe rând, dispunerea rândurilor în plantație etc. Viile pe rod, oferă un peisaj deosebit de atractiv prin impactul pe care covorul aproape compact de culoare verde îl produce asupra peisajului din jur (fig. ).

Dacă plantațiile de viță de vie sunt înconjurate de terenuri agricole cu destinații diferite (cultivate cu floarea soarelui, rapiță, porumb etc.), policromia produsă de aceste asocieri vegetale, în special vara, oferă o priveliște deosebit de atractivă (fig. ).

De asemenea, dacă plantațiile de viță de vie sunt amplasate în apropierea unor dealuri mai înalte (fig.), a unor păduri, sau a unor bazine de apă (lacuri, râuri), acestă discontinuitate cromatică, dar și morfologică în prima situație, elimină monotonia produsă de același tip de peisaj, diversificăndu-l.

După tipologia așezărilor viticole din arealul studiat, peisajele viticole pot fi:

– peisajul satelor viticole grupate, liniare;

– peisajul satelor viticole grupate, rectilinii;

Peisajul satelor liniare, de pantă sau de vale este caracteristic localităților viticole din podgoria Aradului (Miniș-Măderat), iar cele grupate, rectilinii, sunt situate în câmpie.

3.4.2.2.2. Valorificarea peisajelor viti-vinicole

Peisajele viticole sunt valorificate, din punct de vedere turistic, prin organizarea de vizite pe plantațiile de viță de vie. În funcție de sezon, turiștii au posibilitatea de a cunoaște o serie de aspecte ce țin de fenofazele de dezvoltare ale viței de vie, cunoașterea soiurilor de struguri, măsurile agrotehnice aplicate plantațiilor, cunoașterea caracteristicilor geologice, pedologice și climatice, implicit a influenței pe care acești factori o exercită asupra tipicității vinurilor.

De asemenea, turiștii pot participa efectiv la o serie de lucrări fitotehnice, ca parte recreativă a actului turistic, precum: aplicarea tăierilor de primăvară, îndepărtatul lăstarilor, în timpul verii, dar și în alte etape, precum culesul strugurilor, toamna, alegerea și sortarea boabelor de pe ciorchine, zdrobitul strugurilor și prepararea mustului etc. Toate aceste activități trebuie organizate de către producătorii de vin, astfel încât să se constituie în activități cu caracter recreativ, fără ca turistul să împiedice în vreun fel activitatea vinificatorului, sau chiar el, la rândul său, să nu beneficieze de plăcerea actului recreativ. În acest sens, se impune angajarea unui ghid, sau a unei persoane specializate care să se ocupe cu gestionarea turiștilor sosiți în podgorie sau în cramă.

Peisajele viticole pot fi valorificate și prin organizarea de tururi viticole în podgorii. Acestea se pot desfășura fie pe jos, dacă se dorește doar viziarea unei plantații, fie cu un mijloc de transport nemotorizat, precum bicicleta sau căruța trasă de cai. În acest sens, trebuie amenajate trasee turistice, dotate cu indicatoare și cu panouri informaționale pe care să fie prezentate caracteristicile plantației vizitate (geologie, sol, soiuri de struguri etc.). Traseele pentru bicicletă se pot desfășura pe benzi înierbate, la fel ca și cele ecvestre.

În județul Timiș, în localitățile Izvin și Herneacova există două centre de echitație care oferă plimbări călare în podgoriile din apropiere. În județul Arad, podgoria Miniș-Măderat este situată de o parte și de alta a drumului județean recent renovat, ceea ce facilitează accesul cu bicicleta.

Valorificarea peisajelor viticole se poate face și prin organizarea unor degustări de vinuri direct în vie, asociate cu preparate culinare. De asemenea, pot fi organizate o serie de manifestări culturale (expoziție de pictură cu tematică viticolă) sau științifice (simpozioane cu tematică viti-vinicolă, cu scopul de a facilita cunoașterea culturii viței de vie și a procesului de vinificație).

Amenajarea unor puncte de belvedere cu scopul de facilita observarea peisajului podgoriilor; de la baza pantei, sau din mijlocul plantației, nu se poate cuprinde cu privirea întregul masiv viticol, de aceea, prin amenajarea unor puncte de belvedere, priveliștea va fi mult mai amplă și mult mai atractivă. Spre exemplu, de lângă Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație, Miniș se poate vedea municipiul Arad, dar și o parte din satele podgoriei Miniș-Măderat.

În prezent, peisajele viticole sunt valorificate economic de către unii producători de vin, prin intermediul vizitelor sau a tururilor viticole. Dintre aceștia, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Wine, [NUME_REDACTAT] Princess și [NUME_REDACTAT] au oferte concrete, a căror preț diferă în funcție de complexitatea pachetului turistic solicitat.

3.4.2.3. Construcții vinicole

Prin construcții vinicole se înțelege acele localuri speciale în care se prepară și se păstrează vinurile și celelalte produse vinicole, respectiv unitățile de vinificație (vinăriile), cramele și pivnițele. Practica a arătat că felul construcțiilor, modul lor de amplasare și de organizare, cât și cel de întreținere, au un rol hotărâtor asupra calității vinurilor obținute. Se poate spune pe drept cuvânt că localurile vinicole își pun amprenta asupra calității viitorului vin și deci cunoașterea acestora este absolut necesară pentru fiecare vinificator.

Pe măsura extinderii culturii vitei de vie, mai ales către limitele sale nordice, unde aproape întreaga producție de struguri este prelucrată și valorificată ca vin, construcțiile și echipamentele vinicole au căpătat importanță deosebită cunoscând o continuă modernizare din punct de vedere al construcției propriu-zise, cât și al înzestrării cu echipament tehnologic. În prezent, s-a trecut de la construcțiile improvizate, în care majoritatea lucrărilor se efectuau manual, la adevărate uzine de vinificație, specializate și care prezintă un înalt grad de mecanizare și automatizare.

Principalele motive pentru a vizita o vie, o cramă, o regiune de vin pot fi diverse,
incluzând: degustarea de vinuri, cumpărarea de vinuri, participarea la festivaluri dedicate vinului și mâncărurilor tradiționale, vizitarea obiectivelor turistice și a altor atracții turistice din acel areal, recreerea, vizitarea rudele și a prietenilor etc.

Infrastructura industrială viti-vinicolă din arealul de studiu este constituită din: unități de vinificație, crame și pivnițe. În arealul studiat sunt 12 societăți de vinificație care pot fi vizitate de turiști, 3 în județul Timiș și 9 în județul Arad (fig. ).

[NUME_REDACTAT] Recaș (fig. ) este o societate româno-britanică cu capital 100% privat, înființat în anul 1998 și este situat în localitatea Recaș. Unitatea de vinificație este formată din trei societăți cu capital privat: [NUME_REDACTAT] Prod, [NUME_REDACTAT] SA, [NUME_REDACTAT] Group SRL. [NUME_REDACTAT] dispun de circa 1000 ha de plantații viticole, dintre care 850 ha sunt pentru struguri de vin.

Compania de vinificație ”[NUME_REDACTAT]” este specializată în producerea de vinuri albe, roșii și rosé de înaltă calitate. Calitatea vinurilor de Recaș este certificată de numărul mare de premii și medalii obținute anual la concursurile naționale și internaționale (peste 100 de medalii de aur și argint). În anul 2011, vinul ”[NUME_REDACTAT]” a obținut [NUME_REDACTAT] de Aur la [NUME_REDACTAT], Franta și statutul de cel mai bun vin alb sec din competiție. Aceasta a fost, probabil, cea mai importantă distincție acordată vreodată unui vin românesc.

Soiurile de struguri cultivate sunt: Fetească regală, Cadarcă, Mustoasă, Cherdonay, Merlot, Pinot noir, [NUME_REDACTAT], Sauvignon blanc, Pinot gris, [NUME_REDACTAT], Burgund mare, Traminer. Brandurile de vin ale companiei sunt: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] în Box, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Mult!, [NUME_REDACTAT], Cocosul dintre vii, [NUME_REDACTAT], Sole, Selene, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], V – [NUME_REDACTAT] of Transylvania, [NUME_REDACTAT] comercializate sub o singură denumire de origine controlată, respectiv Recaș.

În prezent, societatea [NUME_REDACTAT] exploatează aproximativ 1000 de hectare cu viță de vie situate în județul Timiș și 20 de hectare lângă Miniș (județul Arad). Capacitatea de producție și stocare a producătorului de vin este de aproximativ 7 milioane de litri (Cotea, 2008). În urma unor investiții care totalizează peste zece milioane de euro, tehnologia de la [NUME_REDACTAT] este de ultimă generație. Vinăria a fost complet dotata cu oțel inoxidabil, rezervoare cu temperatura controlată automat pentru fermentarea și stocarea vinului.

Vinurile companiei Recaș sunt exportate în mai mult de 25 de tari, printre care: SUA, Canada, Italia, Franța, Japonia, Coreea, Germania, Austria, [NUME_REDACTAT], Suedia, Malaezia.
[NUME_REDACTAT], construită din cărămidă, cu săli boltite, înființată în anul 1945, a fost integrată în traseul turistic ”Drumul vinului”, din cadrul programului ”România – [NUME_REDACTAT]., devenind unul dintre principalele puncte de atracție turistică ale județului Timiș. [NUME_REDACTAT] promovează turismul viti-vinicol prin organizarea de degustări de vin, evenimente corporatiste și tururi ale cramei. În acest sens, unitatea deține o sală de degustare cu o capacitate de 120 de locuri, aflată la 9 m sub pământ, vinotecă și sală cu circa 250 de baricuri (butoaie de 225 l din lemn de stejar american și franțuzesc pentru vinurile ”Reserve”

În prezent, [NUME_REDACTAT], au dezvoltat un departament de turism pentru atragerea turiștilor în podgorie; oferta turistică a producătorului de vin este complexă și variată, cuprinzând: tururi viticole în podgorie și crama, degustări de vin asistate de somelieri, activități de agrement etc.În categoria activităților de agrement poate fi inclus concursul “Brunch in the sky”, organizat de [NUME_REDACTAT] pentru a sărbători venirea toamnei; acțiunea în sine presupune o doză de senzații extreme la înălțime. Câștigătorii concursului sunt ridicați cu o macara, prinși în hamuri și serviți de personalul [NUME_REDACTAT].

Fig. [NUME_REDACTAT] – complexul de vinificație (a) și masivul viticol (b).

În prezent, [NUME_REDACTAT] oferă turiștilor posibilități de degustare de vinuri și vizitare a cramei și podgoriei, cu programare prealabilă.

Programul vizitei cuprinde:

– vizita in plantatia de vita de vie cu prezentarea tehnologiei de cultura;

– vizita complex de vinificatie cu prezentarea fluxului tehnologic;

– vizitarea pivniței: prezentarea procesului de innobilare a vinurilor in baricuri si pastrarea vinuilor imbuteliate in vinoteca precum si prezentarea expozitiei de vinuri imbuteliate.

– degustarea vinurilor cu prezentarea tehnicii de degustare. Variantele de degustare propuse sunt:

– degustarea a 7 probe de vin;

– degustarea a 7 probe vin + meniu traditional;

Promavarea vinurilor și a cramei și a ofertei turistice se face on-line, prin intermediul site-ului: www.recaswine.ro.

  Crama ”[NUME_REDACTAT]” este situată în localitatea Buziaș (județul Timiș) și aparține companiei PFA [NUME_REDACTAT]. A fost înființată în anul 2011 și deține în proprietate 17 ha de vița de vie. Sortimentul viticol este reprezentat de soiurile: [NUME_REDACTAT], Merlot, Burgund mare, Riesling, [NUME_REDACTAT]. Vinurile sunt comercializate sub denumirea ”[NUME_REDACTAT]”.

Crama este construită în vie și beneficiază de dotări moderne: vase noi din inox și stejar, două compartimente unul la suprafață pentru prelucrare și unul îngropat pentru păstrare și învechire. În viitorul apropiat se are în vedere amenajarea unei săli de degustare cu o capacitate de 80 de locuri. Societatea de deține un site oficial pentru vânzarea și promovarea vinurilor, respectiv a cramei, iar ]n viitorul apropiat intenționează să deschidă un magazin de prezentare și desfacere în Timișoara (www.dealuldorului.ro).

De asemenea, pentru comercializarea și promovarea on-line a vinurilor sunt utilizate site – urile: vanzari@dealuldorului.ro. și www.crameromania.ro/crame/crama-dealul-dorului.

SC Vigna SRL ([NUME_REDACTAT] Vaselo) este proprietatea unei familii italiene și deține 42 ha de viță de vie, care au fost cultivate în anii 2005 și 2009. Soiurile cultivate sunt reprezentate de Merlot, Pinot noir, [NUME_REDACTAT], Chardonnay, Riesling italian. Brandurile de vin ale cramei sunt: Alb de [NUME_REDACTAT], Rosu de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Otarnița, Maletine, Ovaș și Melgis. Obiectivul vinificatorului [NUME_REDACTAT] este de a obține vinuri unice și de calitate.

Societatea deține o cramă subterană, concepută astfel încât abordarea din vie să continue și în procesul de vinificație. Strugurii ajung în cramă gravitațional și o dată ajunsi aici trec prin două selecții manuale pentru a îndeparta ciorchinii considerați improprii. La fel ca în vie, și în cramă lucrările mecanizate sunt reduse la minim, dexteritatea operatorilor jucând un rol fundamental în evoluția fermentării și rafinării. De-a lungul procesului de producție, mustul și apoi vinul sunt tratate în absența oricărui contact cu oxigenul; acest lucru permite să se ajungă la sfârșitul fermentației fără a adăuga nici un fel de antioxidanti, cum ar fi sulfitii, și de a folosi minimul necesar în timpul învechirii și îmbutelierii. Fermentarea poate avea loc în recipiente din inox sau de stejar francez, toate fiind de dimensiuni mici, în scopul de a aduna mici cantități de struguri care de obicei provin de pe aceeași parcelă de teren cu un anumit tip de sol. În acest fel vinurile devin expresia pură a terroirului . Învechirea are loc atât în recipiente mici (butoaie de 225 l), cât și în rezervoare din lemn de o capacitate mai mare (până la 7500 l). Perioada de învechire variază în funcție de soiul de struguri, vârsta podgoriilor și în funcție de condițiile climatice ale anului. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] este de a obține vinuri de calitate, unice și ușor de recunoscut, iar totul începe prin cunoașterea soiul de struguri și condițiile în care au ajuns la maturitate.

Crama este deschisă de luni până vineri între orele 09:00 – 17:00. Degustările se pot organiza pentru grupuri formate de 2 și 40 persoane, cu programare în prealabil (sursa: www.petrovaselo.com).

[NUME_REDACTAT] Natura este situată în localitatea [NUME_REDACTAT] (județul Timiș) și aparține companiei ”[NUME_REDACTAT] Ferma SRL”, înființată în anul 2011. Sociatatea deține 80 ha de viță de vie, plantate în anii 2008 și 2009. Potențialul plantației este de a obține aproximativ 300 000 l vin anual (85 000 l de vin înbuteliați în 2012 și 2013).

Principalele soiuri cultivate sunt: [NUME_REDACTAT], Sauvignon blanc, Riesling italian, Pinot gris, Pinot noir, Merlot, [NUME_REDACTAT] și Fetească neagră. Vinurile sunt comercializate sub denumirea de origine controlată (DOC) ”Banat – [NUME_REDACTAT]”, brandul companiei fiind ”Terra natura”.

Datorită dorinței de a avea garanție totală asupra calității, [NUME_REDACTAT] Natura, certificată BIO, este dotată cu unele dintre cele mai competente utilajele necesare vinificației, cum ar fi rezervoare noi, de ultimă generație, din oțel inox alimentar, certificate de origine italiană și UE. Toate instalațiile rezervoarelor sunt automatizate și gestionate electronic. Capaciatatea totală a instalațiilor depășește 220 000 l, fiind suficiente, in primă fază, pentru a acoperi jumătate din producția plantației. Din acest considerent s-a prevăzut în următorii ani o marire a capacității de producție pana la 350 000 l. 

[NUME_REDACTAT] Natura nu dezvoltă activități turistice, iar activitatea de promovare se realizează prin intermediul site-ului propriu (office@terranatura.ro) și unor site-uri naționale de tip ”magazin” (http://www.crameromania.ro).

   [NUME_REDACTAT] Princess este situată în localitatea Păuliș și aparține societății ”SC [NUME_REDACTAT] SRL”, înființată în anul 1999. Suprafața plantată cu vița de vie este de 100 ha, din care se obține anual circa 400 000 l vin. Suprafața viilor pe rod este de 75 ha, peste 80% fiind reprezentată de soiuri pentru vinuri roșii. Capacitatea de pastrare se asigura in pivnite si in budane de stejar si barrique-uri, pentru vinurile rosii, iar vinurile albe, in tancuri de otel inoxidabil cu o capacitate totala de 5000 hl. Societatea îmbuteliază 250 000 de sticle anual dar vinde, prin propriile puncte de desfacere, și vin vărsat. Crama pentru depozitarea vinului se găsește în localitatea Păuliș, sub clădirea primăriei.

Societatea este specializată în obținerea vinurilor albe (Mustoasă de Maderat, Fetească regală, Sauvignon blanc, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Traminer, Pinot gris), prin tehnologii clasice de vinificare și a celor roșii ([NUME_REDACTAT], Cadarcă, Fetească neagră, Merlot, Pinot noir, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]), prin tehnologii moderne.

Valoarea vinurilor [NUME_REDACTAT] este apreciată și prin medaliile obținute ca concursurile de profil. Astfel, la VinVest Timișoara din 2009, [NUME_REDACTAT] SRL a obținut două medalii de aur pentru Burgund 2005 și pentru Cadarcă 2006.

[NUME_REDACTAT] Princess își promovează vinurile prin practicarea turismului viti-vinicol. În acest sens sunt organizate degustări profesionale de vinuri, însoțite de preparate tradiționale. Cazarea oaspeților podgoriei se face în pensiunea cramei. Pentru promovare, societatea deține un site propriu: www.wineprincess.ro.

[NUME_REDACTAT] Wine aparține societății ”SC [NUME_REDACTAT] SRL” (capital privat, româno – austriac), înființată în anul 2005 și este situată în satul Mâsca, in partea de nord a [NUME_REDACTAT] – Maderat.

Suprafața cultivată cu viță de vie este de 30 ha, din care se obțin anual aproximativ 10 000 l vin. Soiurile de struguri cultivate sunt: Fetească regală, Sauvignon blanc, Traminer, [NUME_REDACTAT] (vinuri albe), [NUME_REDACTAT], Merlot, Pinot noir, Cadarcă, Burgund mare, Fetească neagră (vinuri roșii). Soiurile pentru vinuri albe reprezintă 60% din sotimentul viticol.

Amplasată pe locul unei foste vechi pivnițe de vinuri (unde cel puțin poarta avea inscripția 1921), [NUME_REDACTAT] Wine este în plină dezvoltare, de aceea turiștii încă nu o cunosc, dar după atmosfera locului, precum și după amabilitatea gazdelor este de la sine înțeles că va deveni un loc foarte  căutat de turiști.

  Brandurile societății sunt ”Elite” și ”Roberto”, comercializate sub denumirea de origine controlată (DOC) ”Miniș”. În anul 2008, vinul Merlot a câștigat medalia de aur în cadrul concursului organizat de [NUME_REDACTAT]. Vinurile sunt promovate direct, prin acțiunea ”cramă deschisă turiștilor”, prin intermediul site-ului on-line propriu (http://elitewine.ro/), în magazine on-line din industria ospitalității (ex.: http://horeca.ro/). De asemenea, promovarea cramei se face și prin intermediul rețelei ”Facebook”, prin contul: www.facebook.com/EliteWine.

[NUME_REDACTAT] este situată în localitatea Miniș și aparține companiei SC Diverse VB SRL, înființată în anul 2002. Crama este poziționată pe [NUME_REDACTAT], în centrul satului Miniș și deține o suprafață cultivată cu viță de vie, de 25 ha. Anual se îmbuteliază circa 25 000 l vin. Soiurile cultivate ilustreaza potentialul ecologic al centrului viticol Miniș. Acestea sunt: Cadarcă, [NUME_REDACTAT], Burgund mare, Merlot, Mustosa de Maderat. Brandurile de vin poartă următoarele denumiri: Daiconi, Arvinad, Imperium.

Oferta turistică este constituită din degustări de vinuri și tururi vinicole și viticole, crama deținând o sală de degustare. [NUME_REDACTAT] a fost construită în anii ”50, iar spațiul de degustare datează din anii ”70. Societatea deține un site oficial pentru promovarea vinurilor cramei (http://daiconi.ro/), oferta vinicolă fiind promovată și printr-un site de tip magazin care promovează vinurile românești, în general, respectiv: www.crameromania.ro.

[NUME_REDACTAT] aparțin societății de vinificație ”SC [NUME_REDACTAT] SA”, situată în localitatea Mâsca. Unitatea deține o suprafață de 15 ha de vie, cultivată în 2009. Sortimentul viticol este reprezentat de vinuri albe (Fetească regală, [NUME_REDACTAT]) și vinuri roșii (Merlot, Pinot noir, Burgund mare și Fetească neagră).

Societatea deține două crame: una în localitatea Mâsca (două pivnițe la sediul societății) și una în localitatea Șiria, deasupra Muzeului memorial "[NUME_REDACTAT]". Este cea mai reprezentativa pivnita, a carei infiintare dateaza din 1818, fondator fiind baroneasa Bohus). Societatea deține un magazin de prezentare în munucipiul [NUME_REDACTAT] de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație, [NUME_REDACTAT] situată în comuna Ghioroc și a fost înființată în anul 1957 sub denumirea de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], fiind subordonată Institutului de [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] – Băneasa (ICHV). În anul 1967 a trecut în coordonarea ICVV [NUME_REDACTAT]; în anul 2002 a primit denumirea de Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură și [NUME_REDACTAT]. Aceasta deservește activitatea viti-vinicolă din județele din partea de vest a țării: Arad, Timiș, Caraș-Severin, Bihor și [NUME_REDACTAT].

Pe lângă activitatea de cercetare, stațiunea produce și vinde vinuri albe și roșii în vrac și îmbuteliate, vinuri de colecție, struguri pentru vin și vițe altoite. În prezent, piata de desfacere pentru vinurile obținute aici este cea internă.

Procesul tehnologic utilizat la SCVV Miniș permite obținerea vinurilor de calitate superioară, atât albe, cât și roșii. În acest sens, în unitate se cultivă următoarele soiuri: Cadarcă, Burgund mare, [NUME_REDACTAT], Merlot, Sangioveze și Oporto pentru obtinerea vinului roșu și Mustoasa de Maderat, Fetească regala, Riesling italian și [NUME_REDACTAT], pentru obtinerea celui alb.

Pentru struguri de masă se curtivă următoarele soiuri: Chasselas d'ore, Victoria și [NUME_REDACTAT].

SCVV Miniș detine cea mai veche colectie de vinuri locale din întreaga țară. Vechimea acesteia merge până în perioada interbelică, mai precis, anul 1926.

Societatea SC [NUME_REDACTAT] SRL este situată în localitatea Ghioroc. Pe dealul care serpuieste de-a lungul drumului vinului romanesc, loc remarcabil al podgoriei Minis-Maderat, pe o palma de deal, rodesc randuri de vie, care dau vestitele [NUME_REDACTAT] si Pinot noir, ale societății SC [NUME_REDACTAT] SRL. Procedeul de prelucrare a struguri de vita nobila, incepe si se termina intr-o linie tehnologica moderna, aflata in incinta viei Birauas. Dupa pastrarea vinului in barrique-uri, acesta se înbuteliază, apoi sticlele se eticheteaza, urmind a fi depozitate in pivnite. Societatea își promovează oferta prin intermediul site-ului web: www.pivnitelebirauas.ro.

SC [NUME_REDACTAT] SA este situată în localitatea Pâncota. [NUME_REDACTAT] Minis – Maderat, [NUME_REDACTAT] au una dintre cele mai mari capacitati de productie de vinuri, stocare si conditionare precum si o instalatie moderna de imbuteliere. Societatea își promovează oferta prin intermediul site-ului web: www.cramelepancota.ro

[NUME_REDACTAT] aparțin societății ”[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], cu sediul în localitatea Mâsca, înființată în anul 2000. Societatea deține 40 ha de viță de vie, din care obține anual circa 10 000 l vin. Vinurile obtinute se pastreaza in pivnitele societatii, cu o capacitate de depozitare de 2 600 hl, in butoaie de stejar folosite pentru vinurile rosii, precum si in cisterne de otel inoxidabil in cazul vinurilor albe.

Soiurile de struguri cultivate sunt: Mustoasă de Maderat, Traminer, Pinot noir, Merlot, [NUME_REDACTAT], Fetească neagră, [NUME_REDACTAT]. Vinurile sunt comercializate sub denumirea de origine ”Miniș”, sub marca ”[NUME_REDACTAT]”.

3.4.2.4. Muzee ale viei și vinului

Toate muzeele sunt motoare economice in comunitatile in care functioneaza. Muzeele vinului sunt asimilate institutiilor cu rol de educatie, dar si ca extensie ale turismului viticol. Functia de educatie, mentionata mai sus, dubleaza rolul de promovare a vinului de calitate. În arealul analizat există două muzee ale viei și vinului, câte unul în fiecare podgorie, respectiv [NUME_REDACTAT] și Vinului din Miniș și [NUME_REDACTAT] și Vinului din [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] și Vinului din Miniș a fost amenajat în anul 1988, lângă Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și [NUME_REDACTAT], din comuna Ghioroc. Muzeul intră în subordinea [NUME_REDACTAT] Arad.

Expoziția cuprinde documente, fotografii, obiecte și instalații privind istoricul cultivării viței de vie și a prelucrării vinului în podgoria Aradului – unul din cele mai vechi areale viticole de pe teritoriul României.

Clădirea acestui muzeu este în proces de restituire (http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/). Muzeul se poate vizita începând de miercuri și până duminică, în intervalul orar: 10:00 – 17:00.

Tot în Miniș, în incinta SCDVV, poate fi vizitat [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] și Vinului din [NUME_REDACTAT] adăpostește o foarte interesantă colecție de unelte folosite de-a lungul timpului la lucrările necesare elaborării acestei atât de cunoscute ”licori a lui Bachus”.
    Aici pot fi vazute: unelte pentru lucrările specifice culturii viței de vie, pluguri de lemn cu brăzdare din metal forjate manual, prese pentru stors strugurii, vermorele pentru stropit via contra dăunătorilor, diferiți clești, unii cu o vechime de căteva sute de ani, mașină de altoit via, butoaie pentru păstratul vinului și unelte pentru execuția acestor butoaie (http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/).

Tot în comuna Teremia se află [NUME_REDACTAT], care adăpostește o pompă manuală și o căruță de pompieri.

3.4.2.5. Festivaluri și sărbători dedicate vinului

Aceste evenimente au ca scop conservarea tradițiilor locale și promovarea vinului. Festivalurile și evenimente dedicate vinului prezintă o oportunitate de dezvoltare și promovare a turismului viti-vinicol. Festivalurile vinului, sau cele care îmbină vinul și gastronomia specifică regiunii, cu tradițiile locului, reprezintă esența turismului viti-vinicol. În general, festivalurile sunt organizate după recoltarea strugurilor cu scopul de a atrage turiștii și de a promova brandurile vinicole locale sau regionale. Cele mai multe evenimente cu caracter cultural, dedicate viei și vinului, au loc toamna și se desfășoară pe durata mai multor zile (”[NUME_REDACTAT] al Viei și [NUME_REDACTAT]”, din Focșani; [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT] în județul Timiș etc.). Sunt și situații în care festivalurile vinului se organizează primăvara, sau pe parcursul anului, în acord cu calendarul agricol. Toate au ca prim scop promovarea vinurilor și a mediului rural, cu tradițiile și obiceiurile specifice fiecărui loc.

În continuare vom face o prezentare succintă a festivalurilor și a altor evenimente care promovează cultura vinului, organizate în podgoriile din județele Arad și Timiș.

Festivalul itinerant ”Sărbătoarea vinului în podgoria Miniș – Măderat”

[NUME_REDACTAT] Miniș – Măderat se pot degusta vinurile arădene roșii și albe, se pot face vizite la obiective turistice de o certă valoare, unice, care se încadrează în peisajul ce îmbină în mod armonios civilizația cu arhaicul, constituind un model inedit al dezvoltării durabile în spațiul rural european. Importanta acestei vechi indeletniciri – viticultura – este subliniată anual cu ocazia Festivalului itinerant ”[NUME_REDACTAT] în podgoria Miniș – Măderat”, eveniment cultural axat pe promovarea vinului, implicit a patrimoniului turistic rural.

[NUME_REDACTAT]-Măderat este una dintre cele mai vechi podgorii de pe teritoriul României. Numeroase mărturii arheologice și istorice atestă faptul că viticultura ocupa un loc important în viața locuitorilor din această parte a țării. Pentru a face cunoscute istoria și tradiția viticulturii în acest areal, anual, în luna septembrie se organizează de către [NUME_REDACTAT] Arad și [NUME_REDACTAT] Arad, în colaborare cu primăriile unor localități din cadrul podgoriei Miniș – Măderat, respeciv Pâncota, Șiria, Covăsânț, Ghioroc și Păuliș, un festival dedicat vinului, intitulat “Sărbătorea vinului în podgoria Miniș – Măderat”. Cu această ocazie au loc o serie de manifestări culturale care promovează folclorul autentic local, sunt organizate degustări de vinuri și expoziții cu vânzare de produse tradiționale locale. Prin spectacolele organizate, cât și prin vizitarea obiectivelor turistice, organizatorii își propun atragerea turistilor în localitățile rurale din podgoria Aradului.

Festivalul vinului de la [NUME_REDACTAT] luna noiembrie se desfășoară la Arad tradiționalul Festival al vinului, eveniment cu ocazia căruia se organizează concerte folclorice în aer liber, degustări de vinuri și expoziții de fotografie cu tematică viti-vinicolă.

Evenimentul, organizat de [NUME_REDACTAT] Arad și [NUME_REDACTAT] Arad, reunuște producătorii de vin din podgoria Aradului, respectiv Miniș – Măderat, dar și din alte podgorii ale țării, în special din podgoria Diosig (județul Bihor). Cu această ocazie, principalii vinificatori ai județului Arad, și nu numai, își promovează oferta de vinuri prin intermediul standurilor amenajate în centrul Aradului, în fața [NUME_REDACTAT]. Zeci de soiuri de vinuri sunt expuse și comercializate, printre acestea numărânduse Cadarca de Miniș și Mustoasa de Măderat – vinuri caracteristice podgoriei Aradului.

Festivalul vinului de la [NUME_REDACTAT] este organizat în luna octombrie sau noiembrie, de [NUME_REDACTAT] Timiș, și are ca scop promovarea vinurilor din județul Timiș, precum și a produselor locale tradiționale. Prin manifestările culturale organizate cu această ocazie, sunt puse în valoare folclorul local, portul popular specific zonei etnografice a Banatului și preparate culinare tradiționale.

Din acest an, se are în vedere organizarea la Recaș a unui festival al vinului, care va avea ca scop promovarea podgoriilor, a vinului, implicit a turismului viti-vinicol.

Festivalul papricașului și al vinului din [NUME_REDACTAT] general, cu ocazia festivalurilor dedicate vinului sunt promovate și preparatele din bucătăria tradițională aferentă locului respectiv, vinul și mâncarea fiind inseparabile. Există o adevărată artă privind asocierea preparatelor culinare cu vinurile, iar în multe țări viticole de tradiție, acest obicei face parte din mentalitatea sau cultura poporului respectiv. Fiecare areal, în funcție de caracteristicile sale geografice, economice, sociale și culturale, a dezvoltat o anumită preferință pentru anumite preparate culinare, asociindu-le cu anumite tipuri de vinuri. Scopul este acela de a promova un areal turistic prin punerea în valoare a acelor elemente de atactivitate tipice arealului respectiv, care îl pot individualiza, uniciza și, în consecință, diferenția de alte destinații turistice.

În această categorie, a festivalurilor dedicate vinului și preparatelor culinare tradiționale, se încadrează și ”Festivalul papricașului și a vinului” din localitatea Buziaș, județul Timiș, organizat de Asociația pentru dezvoltarea zonei Buziaș și de Consiliul județean Buziaș.

Pe parcursul a două zile au loc demonstrații de artă și cultură tradițională, târg de artă și cultură, spectacole ale unor ansambluri folclorice, degustări de vinuri, iar punctul culminant al evenimentului îl constituie concursul gastronomic de degustare a papricașului și decernarea premiilor.

3.4.2.6. Saloane profesionale, târguri, expoziții și alte activități viti-vinicole

[NUME_REDACTAT] de Vinuri ”Vinvest” este un eveniment dedicat vinului românesc și internațional. În anul 2006, acest eveniment a fost completat cu [NUME_REDACTAT] de Vinuri și [NUME_REDACTAT], concurs care are loc de atunci în fiecare an și care își propune să pună în valoare cele mai importante reușite din domeniu și să aducă la statutul de cultură, această nobilă artă a vinului.

Printre activitățile desfășurate de societatea ”Vinvest” se remarcă: promovarea evenimentelor, organizarea de evenimente publice, participarea la saloane, expoziții și târguri, organizarea de degustări de vinuri românești și internaționale, jurizarea concursurilor naționale și internaționale de vinuri, promovarea cramelor românești la VINEXPO, organizarea de evenimente ce au cascop promovarea turismului și a vinului (”Vin bun la pescuit”) etc. (http://vinvest.ro/).

3.4.3. Infrastructura turistică

Infrastructura turistică însumează toate bunurile și mijloacele create de om prin intermediul cărora resursele atractive ale unui teritoriu sunt exploatate turistic (Măhăra, 1995; Cocean, 1997).

Infrastructura turistică include:

căile și mijloacele de transport turistic;

bazele de cazare și alimentație publică;

dotările pentru agrement;

dotările auxiliare.

Dezvoltarea turismului viti-vinicol se sprijină atât pe infrastructura turistică generală, cât și pe o infrastructură turistică specifică (căi de acces speciale, baze de cazare și alimentație publică situate în podgorii, săli de degustare etc.), deoarece turismul viti-vinicol în sine presupune petrecerea a cel puțin 24 ore în afara reședinței, dar, în acest caz, într-o vie sau podgorie, astfel că unități de cazare sunt o condiție sine qua non pentru ca această formă de turism să se dezvolte și să fie durabilă.

Deficiența de cazare în arealele viticole este cauza principală a nivelului scăzut de dezvoltare a acestei forme de turism în unele țări europene, printre care se numără și România.

În arealul de studiu, baza tehnico-materială a turismului viti-vinicol este reprezentată, în general, de infrastructura turistică în ansamlul său și, în special, de facilitățile oferite de companiile vinificatoare care dispun de condiții adecvate pentru primirea turiștilor, respectiv: săli de degustare a vinurilor și de servire a mesei, unele chiar și de spații de cazare.

3.4.3.1. Căile și mijlocele de transport turistic

Căile și mijloacele de transport implicate în turism asigură efectuarea călătoriei la destinație, la locul de „consum” al produsului turistic, reprezentând de fapt acel segment al actului recreativ fără de care turismul, ca fenomen, este de neconceput. Construirea acestora nu a avut inițial drept scop turismul, ele fiind o consecință a dezvoltării economice, în general, dezvoltarea turismului bazându-se tocmai pe această înfrastructură primară pe seama căreia resursele atractive ale unui teritoriu pot fi exploatate. În măsura în care a fost necesar, anumite areale turistice au dezvoltat ulterior o infrastructură de acces specifică turismului, aceasta îndeplinind un dublu rol: de a facilita accesul turiștilor în teritoriul respectiv și pentru practicarea unor activități cu caracter recreativ.

Căile și mijloacele clasice implicate în turism, prin intermediul cărora fluxurile turistice naționale și internaționale se orientează către județele Timiș și Arad sunt cele rutiere, feroviare și aeriene. Acestora li se adaugă căile de acces specifice turismului, reprezentate de traseele turistice, precum ”[NUME_REDACTAT]”.

[NUME_REDACTAT] și Arad au un potențial de poziție foarte ridicat, prin situarea în partea de vest a României, ceea ce facilitează accesul imediat la coridoarele de transport europene. Aceste județe beneficiază de o infrastructură de acces bine dezvoltată, rutiră, feroviară și aeriană.

În județul Timiș, rețeaua de căi rutiere este bine dezvoltată, având o lungime de 2858 de km, ceea ce situează judetul pe locul I în țară în ierarhia lungimii drumurilor publice. [NUME_REDACTAT], asemenea Timișului, beneficiază de o poziție geografică favorabilă, în partea vestică a țării, prezența punctelor de trecere a frontierei (Nădlac, Vărșand, Turnu – rutiere și Curtici – cel mai important punct feroviar de trecere a frontierei din țară), favorizând accesul turiștilor la oferta turistică a acestui areal.

[NUME_REDACTAT] este traversat de două importante drumuri europene, E 70, care intră în țară din Serbia pe la punctul de trecere a frontierei Stamora, Moravița și face legătura, prin Timișoara, cu sudul țării și cu capitala, București; al doilea drum european, E 671, traversează județul de la nord la sud, asigurând o bună legătură cu Ungaria, respectiv [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] este traversat de trei importante drumuri europene E 68, care traversează județul de la est la vest (Deva – Nădlac), E 79 care traversează, de nord la sud, partea de est, montană, a județului și face legătura în Ungaria, prin [NUME_REDACTAT] și Bulgaria, prin punctul vamal Calafat; E 671 traversează județul de la nord la sud, facilitând accesul spre județele Timiș și Bihor.

În ultimii ani au fost demarate ample acțiuni de îmbunătățire a calitătii infrastructurii de circulație, precum și de dezvoltare a rețelei existente, de către autoritățile administrației publice. Astfel, este în curs de executare proiectul de realizare a autostrăzii Nădlag – Arad – Timișoara – București care va conecta partea de vest a țării la culoarul de circulație rutieră 4 pan-european.

Rețeaua feroviară (787 km) în formare încă din secolul trecut, ca urmare a impulsionării date de dezvoltarea industriei județului Timiș, se bucură astăzi de cea mai densă rețea de cale ferată din țară. Teritoriul județului este traversat de doua trasee de cale ferată internaționale, magistrala de sud, cu ruta București – Craiova – Timișoara – Jimbolia și legături spre Belgrad și Kikinda (Serbia) și magistrala de vest, care pleacă din Timisoara spre Baia-Mare, traversează [NUME_REDACTAT] și face, în localitatea Ilia, joncțiunea cu magistrala București – Brașov – Arad.

În județul Arad, transportul feroviar este foarte bine dezvoltat, facilitând accesul spre toate regiunile țării, dar și în afara țării, prin linia electrificată: București – Brașov – Sibiu – Deva – Arad – Curtici, cu continuare în Ungaria, spre Budapesta. La 31 decembrie 2010, rețeaua de căi ferate însuma în județul Arad 469 km, ocupând locul cinci pe țară, din care 166 km reprezentau rețea electrificată (locul nouă pe țară). Cei 469 km de cale ferată sunt cu ecartament normal, județul având 139 km cu două căi și 330 km cu o singură cale feroviară.

Transportul aerian este asigurat de [NUME_REDACTAT] ”[NUME_REDACTAT]” din Timișoara, amplasat în partea de nord-est a municipiului. Acesta este considerat aeroport de rezervă pentru [NUME_REDACTAT] Otopeni (București), Budapesta și Belgrad fiind al treilea aeroport ca importanță și mărime din țară și cel mai important aeroport din Euroregiunea DKMT (sursa: http://aerotim.ro/).

Aeroportul oferă curse regulate prin mai multe companii aeriene naționale și internaționale facilitând legaturi rapide, cu diverse orașe din țară și din întreaga lume. [NUME_REDACTAT] este deservit, în prezent, de aeroportul din Timișoara, situat la circa 60 km distanță față de cel din Arad, deoarece aeroportul internațional din Arad s-a transformat în aeroport de marfă, terminalul Cargo fiind cel mai mare și mai modern din vestul Românie. În prezent, aeroportul din Arad este în curs de modernizare (terminalul Cargo va fi transformat în terminal de pasageri, în speranța atragerii de noi operatori și de noi curse), existând o singură destinație de zbor, Bergamo (sursa. http://www.aeroportularad.ro).

În ceea ce privește infrastructura de acces specifică turismului, aceasta este reprezentată de potecile turistice marcate din arealul montan al celor două județe. În această categorie poate fi inclus și traseul turistic ”[NUME_REDACTAT]”, care are ca scop modernizare/reabilitarea infrastructurii de acces rutier (drumul comunal 708B) dintre localitățile: Păuliș – Ghioroc – Covăsânț – Șiria. Proiectul implementat de [NUME_REDACTAT] Arad se află în acest moment în derulare. Lucrările se preconizează a se finaliza în decursul acestui an.

Atât în județul Timiș, cât și în Arad, inițiativele orientate către îmbunătățirea infrastructurii turistice de acees și de informare ar trebui să fie integrate într-o strategia de dezvoltare a turismului la nivel județean și regional. Dat fiind că proiectul de strategie pentru dezvoltarea turismului în județul Arad recomandă, printre principalele direcții de acțiune, organizarea unor circuite turistice pentru a spori atractivitatea județului ca destinație turistică, infrastructura de transport și de informare ar trebui dezvoltată pentru a facilita includerea obiectivelor turistice în circuite organizate. Actualmente, sunt în curs de organizare și promovare următoarele circuite turistice: ”[NUME_REDACTAT]”, ”Pe urmele istoriei arădene – un circuit al cetăților, siturilor arheologice și al ansamblurilor arhitecturale”, ”Descoperă pacea sufletească – un circuit cultural, spiritual și ecumenic” (http://www.ccja.ro/pdf/arad_ex_strategia.pdf).

Considerăm că, pe lângă circuitele turistice prezentate mai sus, ar fi benefică organizarea unui circuit turistice pentru cicloturism, care să coneteze județele Arad și Timiș cu Ungaria.

Dezvoltarea infrastructurii de transport și informare pentru a facilita organizarea acestui circuit turistic presupune:

a) semnalizarea obiectivelor turistice cu indicatoare;

b) amplasarea unor panouri informative la fiecare obiectiv turistic din cadrul circuitelor, care să furnizeze informații despre locul obiectivului în cadrul circuitului și să descrie pe scurt celelalte obiective ale circuitului și cum se ajunge la ele;

c)amplasarea unor puncte de informare în proximitatea obiectivelor turistice importante, care să pună la dispoziția turiștilor hărți și broșuri, pe care să figureze circuitele turistice stabilite și materiale informative care să prezinte obiectivele turistice din cadrul circuitelor, posibilitățile de transport și cazare.

Amplasarea panourilor informative și a punctelor de informare lângă obiectivele turistice nu va avea doar rolul de a remedia o deficiență a infrastructurii turistice percepută de operatori și de turiști, și astfel de a face mai atractive obiectivele turistice, ci și rolul de a cristaliza poziția obiectivelor în cadrul circuitelor turistice, precum și rolul de a promova circuitele turistice în proximitatea fiecărui obiectiv important de pe circuit, informând turiștii cu privire la faptul că obiectivul vizitat face parte dintr‐unul sau mai multe circuite turistice.

3.4.3.1. Bazele de cazare și alimentație publică

[NUME_REDACTAT] și Arad beneficiază de o bogată ofertă de cazare (8 302 locuri de cazare în județul Timiș și 5 299 în județul Arad), dezvoltată mai mult în centrele urbane, datorită numărului mare de obiective turistice cultural-istorice. [NUME_REDACTAT] concentrează cele mai multe locuri de cazare – peste 5 500, distribuite în hoteluri de două, trei și patru stele, precum și în pensiuni și vile turistice. [NUME_REDACTAT] concentrează cea mai mare parte a locurilor de cazare din județ, aproximativ 2 800, distribuite în hoteluri de una, două, trei și patru stele, precum și în pensiuni turistice, vile și moteluri.

Localitățile situate în podgoria Miniș-Măderat dețin o bază de cazare constituită, în cea mai mare parte, din hoteluri, pensiuni turistice rurale, campinguri, cabane turistice, hosteluri, căsuțe de tip camping și vile. Ponderea cea mai mare a locurilor de cazare este deținută de centrele urbane din incinta podgoriilor, respectiv: Lipova și Ineu, cu 170, respectiv 80 de locuri, distribuite în structuri de tip hotel (Ineu), pensiune turistică, motel și camping (Lipova). Celelalte localității din podgorie cumulează un număr de aproximativ 450 locuri, cele mai multe aparținând comunelor Târnova (171 de locuri într-o unitate de tip camping), Păuliș (76 de locuri în două hoteluri clasificate la două stele și două pensiuni turistice), Șiria (28 de locuri în pensiuni turistice rurale) și Ghioroc (29 de locuri distribuite într-o pensiune turistică și o cabană).

Ponderea locurilor de cazare pe tipuri de structuri cu funcție de primire evidențiază faptul că ponderea cea mai mare este deținută de hoteluri (47, 2 % în Arad și 59,1 % în Timiș). Urmează pensiunile turistice urbane (22,6% în Arad și 16,8% în Timiș), pensiunile rurale (6,9% în Arad și 5,2% în Timiș), campingurile (6,3 % în Arad și 3,1 % în Timiș). După cum se poate observa în graficele din figurile și 2, ponderea locurilor de cazare în campinguri este mai mare în județul Arad, față de județul Timiș, în schimb, în județul Timiș, unitățile din categoria hostel înregistrează o pondere mai mare față de Arad.

Fig. Ponderea locurilor de cazare pe tipuri de structuri turistice, în județul Arad

(sursa datelor: http://www.mdrt.ro/turism/unitati-clasificate, 2012).

Fig. Ponderea locurilor de cazare pe tipuri de structuri turistice, în județul Timiș

(sursa datelor: http://www.mdrt.ro/turism/unitati-clasificate, 2012).

În ceea ce privește unitățile de primire cu funcție de cazare situate în incinta podgoriilor, Crama ”[NUME_REDACTAT]” din localitatea Miniș deține un hostel, deschis recent, cu o capacitate de 30 de locuri. Clădirea principală are forma unui butoi de vin, aici fiind cazați doar oaspeții care vizitează crama. De asemenea, [NUME_REDACTAT] dețin o pensiune agroturistică, ”Gheza și Monica”, cu o capacitate de 8 locuri. Pensiunea este renumita în podgoria Miniș pentru serviciile de înaltă calitate și pentru delicioasele mâncăruri tradiționale stropite cu un vin de soi din propria pivniță. Este locul unde actorul [NUME_REDACTAT] a ales să se cazeze în timpul turneului artistic desfășurat în țara noastră. Pensiunea are o istorie aparte, clădirea, datând de prin anul 1700, fiind restaurată în urmă cu câțiva ani. Tot în localitatea Miniș se află pensiunea ”Ronk”, cu o capacitate de 29 de locuri. Datorită situării în apropierea municipiului Arad, localitățile Miniș, Ghioroc, Barațca pot valorifica potențialul de cazare al acestuia, în condițiile în care aceste localități dețin un număr redus de locuri destinate cazării turiștilor.

Spre deosebire de podgoria Miniș – Măderat, în județul Timiș, localitățile din cadrul podgoriilor beneficiază de o bază de cazare mult mai complexă și mai numeroasă, deoarece majoritatea centrelor viticole sunt situate în apropierea unor centre urbane cu o bază de cazare foarte bine dezvoltată (Recaș, aproape de Timișoara, Silgiu se află aproape de Buziaș, iar [NUME_REDACTAT], se află la mică distanță de orașul [NUME_REDACTAT]).

În județul Timiș, cel mai mare număr de locuri de cazare, pe centre viticole, este deținut de Recaș; datorită situării în imediata apropiere a municipiului Timișoara, Recașul uzitează din plin de capacitatea de cazare a acestuia, de peste 5000 de locuri. În orașul Recaș există o singură bază de cazare, de tip vilă, cu o capacitate de 20 de locuri. Societatea de vinificație [NUME_REDACTAT] SRL au în vedere construirea unei baze de cazare în viitorul apropiat, destinată turiștilor care le vizitează crama.

Arealul viticol Silagiu – Buziaș, deține aproape 1000 de locuri, distribuite în 8 unități de primire cu funcție de cazare (730 de locuri în trei hoteluri de categoria una, două și trei stele, un hostel cu 56 de locuri, 3 pensiuni de două și trei stele cu o capacitate de 84 de locuri și o vilă cu 46 de locuri). Localitățile din cadrul centrului viticol Teremia, au posibilitatea să valorifice loturile de cazare ale celor 8 unități de primire din orașul [NUME_REDACTAT], care dețin un total de 158 de locuri, distribuite într-un hotel de 2 stele, 3 hosteluri, 2 pensiuni turistice, o vilă, precum și în camere de închiriat.Turiștii care vizitează centrul viticol [NUME_REDACTAT], pot opta pentru a se caza în orașul Deta, deoarece la [NUME_REDACTAT] nu există unități de cazare.

Există o strânsă legătură între numărul de atracții turistice dintr-un areal și gradul de dezvoltare a infrastructurii turistice cu funcție de cazare. După cum putem observa pe harta din figura 2, localitățile care beneficiază de un număr mare de obiective turistice înregistrează și un număr mare de locuri de cazare.

Acest aspect, respectiv relația dintre densitatea și varietatea obiectivelor turistice și numărul de locuri de cazare, este deosebit de important pentru localitățile incluse în programul „Drumul vinului”. În satele situate în podgorii, au apărut în ultimii 3-4 ani, unități de cazare de tipul pensiunilor turistice și agroturistice, existând un interes crescut din partea populației, a autorităților locale și a proprietarilor de crame sau unități de producere a vinului, cu privire la valorificarea potențialului turistic viti-vinicol. În acest sens, unii proprietari de crame, pivnițe de vin sau unități de producere a vinului, care organizează degustări de vinuri, tururi viticole si vinicole, au amenajat case de oaspeți, precum și restaurante cu scopul de a oferi turiștilor un pachet turistic complex ([NUME_REDACTAT] Princess, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]).

3.4.3.3. Dotări pentru agreement

Pentru ca actul recreativ să se desfășoare în condiții optime sau pentru ca acesta să fie posibil sunt necesare o serie de dotări. Aceste dotări îmbracă forme și îndeplinesc funcții complexe, asociindu-se frecvent bazelor de cazare sau constituindu-se în entități distincte a căror funcționare are ca suport, de cele mai multe ori, elementele de ordin natural specifice locului respectiv. Tipurile de dotări pentru agrement dintr-un anumit areal corespund, în general, cu formele și tipurile de turism practicate în acel loc.

Dotările pentru agrement din arealul analizat, caracteristice turismului viti-vinicol, precum și cele care pot completa oferta turistică din arealele viticole, sunt variate și complexe. Dotările specifice vinăriilor sau cramelor sunt sălile de degustare și magazinele de prezentare a vinurilor. Dintre toți producătorii de vin din județele Timiș și Arad, doar [NUME_REDACTAT] au magazin de prezentare în cadrul podgoriei (fig.). În ceea ce privește sălile de degustare a vinului, o mare parte dintre vinificatori și-au amenajat astfel de spații în incinta cramei, cele mai impresionante fiind deținute de [NUME_REDACTAT] (fig.) și [NUME_REDACTAT]. În arealul de studiu există un număr de 12 crame care, dintre care 9 au amenajate spații pentru degustare ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – localitatea Păuliș, [NUME_REDACTAT] – localitatea Mâsca, [NUME_REDACTAT] din Miniș).

Degustările de vinuri oferite la crama [NUME_REDACTAT] din Păuliș sunt însoțite de o întreagă poveste a podgoriei și a vinurilor din Miniș, pe care proprietarul o împărtășește cu pasiune și ospitalitate turiștilor.

Nu toate societățile producătoare de vin au amenajate săli pentru degustare, însă există proiecte în acest sens. Astfel, societățile [NUME_REDACTAT] SRL, [NUME_REDACTAT] SRL, SCDV Miniș,  in acest moment sunt doar producatori de vin, nu au la dispozitie săli pentru degustare, în schimb organizează tururi ale cramei și podgoriei.

Degustările de vin nu sunt organizate doar în cadrul cramelor sau a societăților de vinificație. Acestea au loc și în cadrul oenotecilor/vinotecilor sau a barurilor cu specific vinicol (”wine bar”), dar și în cadrul unor magazine de prezentare.

În județul Timiș există o singură oenotecă, sau vinotecă, și anume ”Enoteca de Savoya”.

În anul 2014, Enoteca de Savoya a organizat 23 de degustări de vinuri, însoțite de mâncăruri. Tematica degustărilor:”Vin și cârnați”, ”Vin și gulaș”, ”Vin și paste”, ”Blind de Merlot”, ”[NUME_REDACTAT], Petrovaselo”, ”Vara efervescentă cu Bendis – Petrovaselo” etc. 

În cadrul Enotecii de Savoya consumatorii au posibilitatea de a alege dintr-un sortiment bogat de peste 250 de vinuri din  podgoriile naționale,  precum și vinuri provenite din țări cu tradiție în viticultură, precum: Franta, Italia, Spania, dar și din Argentina, SUA,  Australia, [NUME_REDACTAT]. Pentru degustare, turiștii pot alege dintr-un sortiment de 24 de vinuri, 16 roșii  și 8 vinuri albe (atât vinuri românești, cât și vinuri  internaționale). Selecția vinurilor se schimbă lunar.

Degustarea de vinuri se face pe baza cumpărării unui card de degustare cu valoare minimă de 50 ron,  care permite, în medie, 5-10  degustări, în funcție de vinurile alese. Cardul se poate realimenta de câte ori se doreste acest lucru, atunci când s-a epuizat suma încărcată pe el. Odata introdus în ”Enomat”, aparatul eliberează, prin simpla apăsare a unui buton, o cantitate strict delimitată, de 25,50 sau 100 ml din vinul selectat. Valoarea fiecărei degustări în parte este automat dedusă din card. Vinoteca își comercializează vinurile prin intermediul unui ”bar de vin” și a unui magazinului on-line. Pentru informarea permanentă a clienților, enoteca deține un newsletter (http://www.enotecadesavoya.ro).

3.4.4. Tipologia produselor turistice viti-vinicole

Majoritatea definițiilor date pentru a descrie turismul viti-vinicol sunt formulate din perspectiva cererii, fiind bazate pe motivațiile turiștilor. Cu toate acestea, turismul viti-vinicol nu este doar o practică orientată spre consumator, ci și o strategie de marketing pentru companiile vinicole (Getz, 1999, p. 20). Prin urmare, trebuie mai întâi definit tot ceea ce constituie oferta turismului viti-vinicol, respectiv: toate atracțiile turistice asociate viei și vinului, care pot motiva vizitarea lor, inclusiv întreprinderile și instituțiile care transformă aceste atracții într-un produs turistic viti-vinicol.

Produsele oferite de industria turismului includ: tururi organizate în podgorii și vinării, facilități de cazare și de servire a mesei (Hall, 2000). De asemenea, peisajul viticol, preparatele din bucătăria locală și componentele sociale și culturale ale regiunii viticole sunt parte a ofertei turistice viti-vinicole. Mai mult decât atât, sunt implicate organismele instituționale, deoarece reglementările, legislațiile și cadrele de planificare afectează turismul viti-vinicol. De fapt, rolul pe care guvernul îl are în dezvoltarea turismului viti-vinicol în diferite părți ale lumii este un factor determinant atunci când vine vorba de crearea unor denumiri de origine controlată, precum și în ceea ce privește reglementările de planificare referitoare la construirea de facilități în anumite locații (Hall, 2000).

Charter (2002) consideră că produsele turistice viti-vinicole pot fi următoarele: activitățile de animație organizate pentru turiști în regiunile viticole (degustare de vinuri), vizite la crame, facilități de cazare, activități asociate vinului (recoltarea strugurilor, producerea și depozitarea vinului etc.), vinul și tradițiile regionale.

Produsele turistice vinicole au fost clasificate în mai multe categorii (tabelul nr.), conform unui raport publicat în 2001, de Agenția franceză de inginerie turistică (L'Agence française de l'ingénierie touristique) (Raynaly, 2010 citat de [NUME_REDACTAT], 2012).

Tabelul nr.

Tipologia produselor turistice viti-vinicole

(sursa: adaptare după Raynaly, 2010 și [NUME_REDACTAT], 2012).

În arealul de studiu, producătorii de vin oferă turiștilor o gamă destul de restrânsă de facilități, cei mai mulți axându-și oferta pe degustări de vinuri, tururi viticole și vinicole, întâlnire cu vinificatorul și vânzări directe la ușa pivniței (tabelul nr. ). Crama ”[NUME_REDACTAT]” și [NUME_REDACTAT] oferă turiștilor posibilitatea de a se caza la pensiunile proprii, situate în podgorii. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] oferă servicii de servire a mesei.

Tabelul 3

Facilități oferite turiștilor, de producătorii de vin din județele Timiș și Arad

(sura: observații realizate în teren, în urma interviului cu producătorii de vin).

3.4.4.1. Trasee turistice în regiunile viti-vinicole – Drumul vinului

3.4.4.1.1. Drumul vinului – aspecte teoretice și practice

„Drumul vinului” este un traseu turistic pe care sunt înscrise unitătățile de producere a vinului și care oferă turiștilor posibilitatea de a cunoaște atributele turistice ale unei regiuni viticole (peisaj viticol, muzee ale viei și vinului, soiurile cultivate, caracteristicile terroirului etc.).

Gatti (1997, p. 219) definește drumul vinului, astfel: …un itinerar semnalizat printr-un areal delimitat (regiune, provincie, areal cu denumire de origine controlată), al cărui scop este descoperirea vinului (lor) produs (e) în regiune și a activităților care sunt asociate cu acesta. Această constatare se efectuează direct în ferme (permițând turistului să întâlnească producătorul) și / sau în spațiile special organizate pentru a pune în valoare produsele vinicole (centre de degustare a vinului sau muzee de vin).

Hall (2000), consideră că …de regulă, drumul vinului constă într-un itinerar desemnat (sau mai multe), printr-o regiune viticolă, care este semnalizat tematic în așa fel, încât să poată fi interpretat prin intermediul unui fluturaș publicitar gratuit sau a unei hărți, pe care sunt evidențiate diferite podgorii și vinificatori și furnizează informații despre situri de interes istoric sau de alt interes.

În opinia lui Bruwer (2002), principalele motive ale turiștilor pentru a vizita rutele vinului dintr-o regiune viticolă sunt următoarele: cumpărarea de vinuri, degustări de vinuri, peisajul regiunii/viticol, dobândirea unor cunoștințe despre vin și vinificație, întâlnirea cu vinificatorul, festivaluri sau evenimente legate de vin, posibilitatea de a lua masa în cadrul unităților de producere a vinului, divertismentul.

Turismul și industria vinului se bazează pe un branding al regiunii sau al destinației turistice (Fuller, 1997; Hall, 1998). Identitatea, originea geografică sau regională a vinului a fost definită
prin denumire de origine controlată (Hall, 2000). Majoritatea rutelor vinului iau denumirea regiunii viticole care, cel mai adesea, este delimitată oficial de o denumire de origine controlată (DOC) sau de o arie cu indicație geografică (IG), cum ar fi: Bordeaux, Alsacia, Provence, Campagne (Franța), [NUME_REDACTAT] (California, SUA), Rioja (Spania), Douro (Portugalia), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (România) etc.

Fiecare traseu de vin încearcă să evidențieze o serie de caracteristici regionale, care oferă o identitate de brand și o notă distinctă (Moran, 1993) sau ceva care il face unic. Această combinație de caracteristici naturale, culturale și sociale este percepută de către turiști ca pe ceva distinctiv. Turistii fac diferența între peisajele viticole atunci când vizitează podgoriile care sunt incluse pe o rută de vin dintr-o regiune (Hall, 2000).

Regiuni viticole în care se practică turismul viti-vinicol și în care este stabilit un traseu al vinului, reprezintă cadrul în care guvernul, companiile private, asociațiile de producători de vin, industria turismului, vinăriile și administrațiile locale pot colabora cu succes. Sinergia lor contribuie la dezvoltarea economică, socială și culturală a regiunii ([NUME_REDACTAT], 1999).

"Drumul vinului" a fost inițiat de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-vinicole (AREV). Drumurile vinului pot fi organizate fie de organisme publice implicate în turism, fie de asociații profesionale sau interprofesionale din domeniul viti-vinicol. Acesta reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente aplicabile în exploatare vinurilor cu denumire de origine sau cu indicație geografică și a regiunilor în care acestea sunt produse și care, în ultimii ani, s-a dezvoltat în tot mai multe țări europene, și nu numai.

Primul traseu turistic al vinului a fost creeat în Germania, în urmă cu 80 de ani. În anul 1953 apare primul drum al vinului din Franța, în regiunea Alsacia. În scurt timp s-au extins pe [NUME_REDACTAT] și pe [NUME_REDACTAT]. Germania, Italia sau Spania au urmat imediat exemplul și au trasat noi rute turistice pe valea Rinului,  în Toscana sau  în Castilia. Țări din afara Europei ([NUME_REDACTAT], Chile, Brazilia, SUA etc.) s-au aliniat acestui trend, iar în cele din urmă drumurile vinului au devenit destinații turistice propriu-zise și în Europa de Est – Ungaria, Slovenia, România și Moldova –, fiind considerat cel mai bun mod de valorificare a denumirilor de origine controlată (DOC) (Vlachvei, 2009).

[NUME_REDACTAT], proiectul turistic „[NUME_REDACTAT]” a fost conceput în cadrul programului "Romania – țara vinului” și a fost lansat la începutul anului 2003. În prezent, sunt 11 drumuri ale vinului, însă pentru nici unul dintre ele nu exista o structură sau o schemă de funcționare.

Pentru țările care țin la păstrarea și fortificarea unui renume în lumea vinului, este important să aibă o istorie a podgoriilor, o tradiție a metodelor de vinificare, un standard cât mai ridicat de calitate pentru cramele producătoare, și, de ce nu, un drum al vinului care să expună toate aceste aspecte. Fiecare țară, sau chiar regiune, apreciată pentru producția de vinuri, are datoria de a purta iubitorii de vin pe un astfel de traseu, care să le dezvăluie din tainele vinului.

3.4.4.1.2. Drumul vinului în podgoria [NUME_REDACTAT] la proiectul ”[NUME_REDACTAT]” din Arad, finanțate cu fonduri europene, nu au fost încă finalizate în anul 2014, așa cum se preconiza. Reabilitarea drumului județean pe care se desfășoară ruta vinului este gata în proporție de 85%, însă licitația pentru execuția proiectului trebuie reluată, după ce firmele care s-au ocupat de lucrări au intrat în insolvență. În aceste condiții, conducerea administrației județene apreciază că investiția ar putea fi finalizată în acest an, 2015. Conform administratorului public al județului Arad, [NUME_REDACTAT], mai sunt de finalizat lucrările la cele trei poduri străbătute de [NUME_REDACTAT], din Cuvin, Covăsânț și de la intrarea în Șiria, cât și tronsonul Ghioroc – Sâmbăteni. Pe acest tronson trebuie finalizate lucrările la viaductul ce traversează calea ferată, cât și turnarea stratului final de asfalt. Valoarea estimată a lucrărilor care mai rămân de executat este de aproape 7,9 milioane de lei.

Proiectul „Drumul vinului: Păuliș-Ghioroc-Covăsânț-Șiria” a fost depus spre finanțare prin [NUME_REDACTAT] Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 2, Domeniul major de intervenție 2.1 – „Reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane – inclusiv construcția/reabilitarea șoselelor de centură” în 28.04.2009. El a fost declarat eligibil și  prevede reabilitarea a 24,02 kilometri de drum județean și comunal. Prin acest proiect se încearcă îmbunătățirea infrastructurii regionale în vederea relansării [NUME_REDACTAT], prin sprijinirea creșterii economice, crearea unui cadru favorabil atragerii investițiilor locale și străine și crearea de noi locuri de muncă. După ce drumul va fi reabilitat, șansele sunt extrem de mari să vină primii investitori în sectorul viti-vinicol, sau chiar în turism.

Valoarea totală a proiectului este de  56.549.055,06 lei, dintre care suma nerambursabilă este de 46.455.423,74 lei. Consiliul județean Arad contribuie la cheltuielile eligibile cu 948.069,87 lei, iar la cele neeligibile, cu 207.547,24 lei.

Prin reabilitarea drumului vinului nu se urmărește efectiv doar dezvoltarea unui turism viti-vinicol, ci și punerea în valoare a obiectivelor turistice deja existente.

Drumul vinului în podgoria Aradului se desfășoară pe [NUME_REDACTAT] 68, apoi, pe [NUME_REDACTAT] 708, prin localitățile: Lipova, Cladova, Barațca, Pâuliș, Ghioroc, Cuvin, Covăsână, Șiria, Galșa, Mâsca, Măderat, și Pâncota, pe o distanță de 120 km. Traseul este de nivel mediu și poate fi parcurs în două zile, fiind accesibil în tot timpul anului.

[NUME_REDACTAT], sau podgoria Miniș-Măderat este una dintre cele mai vechi din Romania (documentata istoric la inceputul secolului al IX-lea). Situată in partea vestica a [NUME_REDACTAT], se întinde pe 40 km in lungime și 1-4 km lățime. Podgoria are doua centre viticole: Minis, in sud, si Maderat, in nord.

Principalele atracții turistice ale traseului: Cetatea medievală Șoimoș (secolul al XIII-lea) din satul Șoimoș, Lipova; [NUME_REDACTAT] din Lipova; [NUME_REDACTAT] din Lipova adăpostit în [NUME_REDACTAT] (secolul al IXI-lea), Mănăstirea "[NUME_REDACTAT]" (înființată în anul 1551); Vechea școală românească, construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea; Castelul din Barațca; [NUME_REDACTAT] de la Pauliș; [NUME_REDACTAT] Princess din Pâuliș; Cramele din Miniș; [NUME_REDACTAT] si Vinului din Miniș; [NUME_REDACTAT] din Ghioroc; [NUME_REDACTAT] din Ghioroc; [NUME_REDACTAT]; [NUME_REDACTAT] Slavici (Șiria); Cramele din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] turistic ”Drumul vinului” incepe in orasul Lipova, trecand prin Cladova si Barațca – toate aceste asezari se gasesc de-a lungul partii sudice a [NUME_REDACTAT] si de-a lungul raului Mures. [NUME_REDACTAT] însoțește drumul ce duce spre localitatea cu același nume, în care se pot vizitar următoarele obiective turistice: ruinele [NUME_REDACTAT] și așezarea fortificată (secolele XIV-XVI), situată pe [NUME_REDACTAT] din Cladova. Reîntorși la drumul principal (DN7 sau E68), turiștii pot continua traseul vinului, trecând prin localitatea Barațca. Aici se poate vizita conacul construit în primele decenii ale secolului al XX-lea. Acesta cuprinde trei corpuri de cladire: cladirea principala construita in primele decenii ale secolului XX-lea, casa cu coloane construita in stil neoclasic, avand o terasa sustinuta de coloane cu capitel in stil doric si ,,Casa cu turn" construita în stil ecletic. Conacul este inconjurat de un frumos parc dendrologic care cuprinde exemplare rare de tisă, magnolii și pin de Himalaya.

Traseul continuă spre Păuliă unde poate fi vizitată [NUME_REDACTAT] Princess, care organizează degustări profesionale de vinuri, însoțite de preparate tradiționale. Cazarea oaspeților podgoriei se face în pensiunea cramei. [NUME_REDACTAT] a fost înființat un Centru de informare și promovare turistică, cu scopul de a promova atracțiile turistice din localitate, dar și din [NUME_REDACTAT].

Următoarele localități de pe ”Drumul vinului” sunt Miniș și Ghioroc. [NUME_REDACTAT] se pot degusta vinuri la [NUME_REDACTAT] a cărei pivniță datează din anii ”50. Tot aici se poate vizita [NUME_REDACTAT] și Vinului, înființat în anul 1988, care se află în incinta Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație, precum și [NUME_REDACTAT]. În pivnițele Stațiunii pot fi văzute budane din lemn pentru vinuri, având capacității de mii de litri.

[NUME_REDACTAT] se pot vizita [NUME_REDACTAT] unde se organizează degustări de vinuri, la cerere. Ședința de degustări începe, de obicei, cu un vin alb și ușor, specific zonei, numit Mustoasă de Măderat, continuă cu alte câteva soiuri albe, apoi rozè, ajungând în final la vinurile roșii, între care și vestitul vin de tip Aszu, din soiul Cadarcă, produs pentru prima dată în anul 1744, în Miniș, acest soi de struguri cultivându-se în prezent în România aproape în exclusivitate doar în [NUME_REDACTAT]. Ședința de degustare a soiurilor de vin care se produc aici, condusă de obicei de însuși proprietarul cramei, [NUME_REDACTAT], oenolog cunoscut în țară și peste hotare, se încheie cu o masă la care se servesc preparate din gastronomia tradițională românească, și nu numai. un gulaș specific zonei, pregătit de adevărați maeștri culinari, alături de vin la discreție, din soiul ales de fiecare participant în parte.

În centrul comunei Ghioroc se află clădirea de unde era coordonată odinioară prima linie electrificată de tramvai din [NUME_REDACTAT] și a opta din lume, care lega comuna de municipiul Arad, de Radna și respectiv de Pâncota. Tot aici se află și [NUME_REDACTAT], a cărui vizitare se poate face la cerere și de unde se pot realiza, de asemenea, și călătorii cu trenul electric de epocă (construit în secolul al XIX-lea) pe ruta Arad — Ghioroc.

Continuând drumul vinului spre comuna Șiria, localitatea natală a marelui scriitor român [NUME_REDACTAT], se ajunge în comuna Covăsânț, o comună cu bogate vestigii ale trecutului, aici descoperindu-se unelte din epoca de piatră, un tezaur de 300 monede romane, brățări, inele și alte obiecte din bronz, toate aflate în prezent la [NUME_REDACTAT] din Arad.

Covăsânțul este unul dintre cele mai importante puncte de acces spre culmile domoale ale [NUME_REDACTAT], de pe teritoriul acestei comune pornind mai multe trasee turistice marcate. Însă, pe lângă bogăția peisajelor, comuna dispune și de un impresionant fond turistic de origine antropică, cum sunt: [NUME_REDACTAT], urmele cetății de pământ Hindec sau ruinele și turnul unei impresionante biserici ridicată în stil gotic, datând din secolul al XIV-lea.

Înainte să se ajungă în comuna Șiria, se poate ieși din drumul județean pentru a ajunge la Mănăstirea cu schitul de la Feredeu, o construcție relativ nouă, datând de la mijlocul secolului al XX-lea. După vizita la mănăstire, turistul își poate continua drumul până la Șiria, o localitate cu un potențial turistic de mare valoare.

[NUME_REDACTAT] pot fi vizitate numeroase atractii turistice: [NUME_REDACTAT] (sec. al XIII-lea), zidită pe [NUME_REDACTAT] (496m); Muzeele memoriale "[NUME_REDACTAT]” și ,,[NUME_REDACTAT]”, care amintesc de două mari personalități ale culturii naționale. Aceste două muzee sunt adăpostite în [NUME_REDACTAT], monument de arhitectură construit în stil neoclasic, datând din anul 1838. De asemenea, se poate face o degustare de vinuri la una din pivnițele [NUME_REDACTAT] SA (dateaza din anul 1818, fondator fiind baroneasa Bohus).

De la Șiria, traseul coninuă prin satele Galșa și Mâsca, pentru a ajunge in orasul Pâncota – un important centru viticol în care se produce vinul local Mustoasa de Măderat. În localitatea Galșa se poate vizita un castel construit în secolul al XVIII-lea în stil baroc cu elemente neoclasice, iar la Mâsca pot fi vizitate două pivnițe aparținând societății [NUME_REDACTAT] SA și se pot degusta vinuri la [NUME_REDACTAT] și la [NUME_REDACTAT] Wine. În localitatea Măderar pot fi văzute ruinele Palatului lui Ispravinciu; tot aici se află doi copaci [NUME_REDACTAT], plantati in anul 1845.

În orașul Pâncota, turistul poate vizita [NUME_REDACTAT] care dețin una dintre cele mai mari capacitati de productie de vinuri, stocare si conditionare din podgoria Miniș-Măderat, precum si o instalatie moderna de imbuteliere. Principalele atracții turistice ale orașului Pâncota sunt reprezentate de: ansamblul arhitectural urban desfășurat de-a lungul străzii ”[NUME_REDACTAT]”; [NUME_REDACTAT] (în prezent, sediul Primăriei din Pâncota) – unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din județul Arad, construit într-un elegant și grațios stil rococo de secol XIX; [NUME_REDACTAT] – o importantă lucrare hidrotehnică realizată în secolul al IX-lea; [NUME_REDACTAT] Gergely în care s-a născut și trăit o bună perioadă de timp, dramaturgul maghiar cu același nume, personalitate a vieții cultural-artistice a Aradului; [NUME_REDACTAT] etc. A proape de intrarea în oraș se mai poate vedea clădirea depoului pentru tramvaiul electric, care a circulat în [NUME_REDACTAT], legând Pâncota de Ghioroc, respectiv Radna și municipiul Arad.

La finalul periplului, turistul poate lua parte la o nouă ședință de degustări, pentru a-și povesti impresiile deoarece, cum se spune "O sticlă de vin conține mai multă filozofie în ea decât orice altă carte din lume".

HARTA

Traseul turistic ”[NUME_REDACTAT]” se suprapune, pe anumite segmente, cu ”Circuitul turistic al cetăților arădene”. În cadrul circuitului cetăților se pot vizita următoarele obiective turistice: [NUME_REDACTAT], Cetatea de la Șoimos, Cetatea de la Șiria, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de la Dezna, acestea fiind cele mai reprezentative pentru judetul Arad. De asemenea, ruta vinului din județul Arad poate fi continuată cu traseele marcate din arealul montan. Din toate localitățile podgoriei pornesc trasee turistice montane, care urcă pe creasta principală a [NUME_REDACTAT], oferind turiștilor posibilitatea de admira peisaje unice.

O altă posibilitate de a diversifica ruta vinului o reprezintă ”Circuitul bisericilor arădene”. În județul Arad există numeroase lăcașe de cult, ce pot fi incluse într-un circuit religios. Dintre acestea amintim: catedrala ortodoxă „[NUME_REDACTAT]”, catedrala romano – catolică „[NUME_REDACTAT] de Padova”, biserica evanghelică lutherană ([NUME_REDACTAT]), mănăstirea „[NUME_REDACTAT] Stâlpnicul” din municipiul Arad, ansamblul mănăstirii „[NUME_REDACTAT] Domnului” din [NUME_REDACTAT], mănăstirea Feredeu, biserica „[NUME_REDACTAT]” din Vinga, biserica „[NUME_REDACTAT]” din Lipova și bisericile din lemn de la Julita și Troaș.

În afara acestor două circuite, turiștii care vizirează podgoriile Aradului, mai pot vizita și alte obiective turistice, prezentate în materialele de promovare ale [NUME_REDACTAT] de Informare și [NUME_REDACTAT] al județului Arad.

3.4.4.1.3. Drumul vinului în podgoria [NUME_REDACTAT] județul Timiș nu există o rută oficială a vinului, care să reunească producătorii de vin din podgoriile Timișului. Cu toate că, în prezent, arealul este delimitat de două denumiri de origine controlată (DOC) și două indicații geografice, respectiv: DOC ”Bana”, DOC ”Recaș” și IG ”[NUME_REDACTAT]”, proiectul „[NUME_REDACTAT]” în județul Timiș se limitează doar la o singură unitate de vinificație, respectiv [NUME_REDACTAT], așa că am putea numi această rută: ”Drumul vinului în Recaș”.

Nu există o rută oficială, cu o infrastructură specifică unor astfel de destinații turistice (panouri informative, indicatoare spre crame, pensiuni, restaurante sau spre unele obiective turistice etc.), astfel că, turistul nu benefiază de o ofertă în acest sens.

În anul 2003, [NUME_REDACTAT] și-au deschis porțile cramei și au invitat oamenii să pătrundă în inima acesteia, pentru a afla totul despre eforturile depuse în realizarea și lansarea pe piață a unor vinurilor de o calitate superioară.

Din 2003 până în prezent, în fiecare an s-au făcut investiții, cerute atât de evoluția pieței, cât și de pretențiile din ce în ce mai ridicate ale consumatorilor. În acest moment, la [NUME_REDACTAT] există 4 săli pentru degustare, cu o capacitate de 100, 50, 30 și 18 locuri, o terasă de aproximativ 100 de locuri, o bucătărie proprie în care se poate găti pentru aproximativ 250 persoane, 3 magazine, unul în cramă și două pe drumul european.

Serviciile, de o calitate și de o rigoare deosebită, sunt asigurate de o echipă de 22 de oameni, care fac tot posibilul pentru a se alinia la nivelul impus de vinurile [NUME_REDACTAT], totul într-o atmosferă prietenoasă și relaxantă. Anual, trec pragul cramei aproximativ 15 000 de turiști, dintre care aproximativ 50-55% sunt din România, iar restul provin din Europa, SUA, Australia, China etc. Acest raport echilibrat demonstrează notorietatea vinurilor de Recaș, atât la nivel național, cât și internațional.

”Ceremoniile” de degustare pot avea loc în locații exclusiviste precum ”[NUME_REDACTAT]” sau ”Catedrala vinului recășan”, fiind de cele mai multe ori acompaniate de o masă festivă și de programe artistice. Mai mult, în perioada recoltatului, vizitatorii [NUME_REDACTAT] au ocazia de a trăi o experiență de neuitat, și anume: „zdrobitul strugurilor”. Crama își propune ca în viitorul apropiat să realizeze cât mai multe astfel de activități, care să îi încurajeze pe turiști să petreacă cât mai mult timp în preajma viei.

Vizitatorii sunt însoțiți de ghizi în explorarea plantației de viță de vie, a complexului de vinificație, a cramei vechi, cu renumita sală ”Barrique” și vinoteca. Aceștia pot să achizționeze vinuri sau alte produse de la magazinul de prezentare din curtea cramei.

Cele mai interesante locuri sunt insa salile cu butoaiele de vin de peste 200 de litri fiecare unde se tine vinul la invechit. In fiecare sala, stau aliniate 200 de butoaie cu vin. Turistul poate vizita mai departe si vinoteca unde sunt expuse mii de sticle din cele mai diverse soiuri. Cele mai vechi au implinit 42 de ani si sunt din primele productii ale IAS Recas. Primele sticle puse la invechit sunt din 1982. Cea mai scumpa sticla din colectie costa 150 de lei si este un Muscat din 1982 care a luat numeroase premii la expozitii internationale (sursa: [NUME_REDACTAT], seful departamentului de marketing).

Pentru anul 2015, se va pregati si o ”trezorerie a vinului”, adică casete-seif, pe care le închiriază posesorilor de vinuri scumpe și vechi care doresc să le păstreze în condiții optime. În beciurile cramei, la o temperatură constantă de 15 grade Celsius, umiditate de maximum 80%, lumină și zgomot controlate, pot fi stocate până la 5 000 de sticle. Cei care doresc să-și depoziteze vinul trebuie să plătească o chirie anuală de 180 de euro, după care primesc un set de chei și pot să vină la cramă ori de câte ori doresc, pentru degustări cu prietenii. [NUME_REDACTAT], directorul [NUME_REDACTAT], susține ca aceste casete pot fi închiriate pentru orice fel de vin, indiferent de producător.

Toate aceste activități contribuie la o experiență de neuitat care le permite iubitorilor de vin să aibă un contact cât mai intens cu lumea vinurilor, să le cunoască complexitatea, să le înțeleagă conținutul și să ajungă să aprecieze oamenii care îl produc. Scopul final este ca fiecare să se simtă cât mai familiar cu tot ceea ce înseamnă istoria, cultura și tradiția vinului.

[NUME_REDACTAT] au devenit, în ultimii ani, un punct de atracție pe harta turismului viti-vinicol din regiunea viticolă [NUME_REDACTAT]. Pachetele turistice cuprind fie vizite în podgorie, fie doar în unitatea de vinificație și se finalizează cu mult așteptatele degustări și mese.

Se are în vedere construirea unui hotel în apropierea podgoriei, cu o capacitate de cazare de 24-25 de camere (sursa: [NUME_REDACTAT] Recaș, [NUME_REDACTAT]).

Drumul vinului în județul Timiș ar putea reuni toate centrele viticole, respectiv Silagiu, Buziaș, Teremia și [NUME_REDACTAT] – localități cu un remarcabil patrimoniu cultural și cu vinuri cu denumire de origine care încep să devină branduri cunoscute la nivel regional și național.

Traseul vinului în județul Timiș ar putea să cuprindă mai multe segmente, fiecare cu o denumire proprie (ex. ”Drumul vinului în Recaș”, Drumul vinului în ”[NUME_REDACTAT]” etc.), toate reunite sub titulatura de ”Drumul vinului în Banat”.

În continuare, propunem o rută a vinului în județul Timiș, care să valorifice resursele turistice vitivinicole din acest județ (crame, producători de vin, pivnițe etc.), dar și cele culturale și naturale din localitățile viticole situate pe această rurtă.

Așadar, punctul de start al traseului turistic ”Drumul vinului în județul Timiș”, poate fi reprezentat de complexul de vinificație [NUME_REDACTAT], a cărei oferte turistice am prezentat-o mai sus. De aici, turistul se poate deplasa pe drumul comunal 609E, la Herneacova unde se poate recrea la centrul de echitație din localitate, apoi la Stanciova, o localitate cu o populație majoritar sârbă, situată la 12 km de orașul Recaș. Aici se poate vizita un sit arheologic – „Grădiște”, din secolul al VI-lea î.Hr., inclus în patrimoniul istoric național. [NUME_REDACTAT] a fost atestată documentar în anul 1456, când era proprietatea lui Iancu de Hunedoara. O legendă locală spune că satul a fost inființat de doi păcurari muntenegreni care au creat în jurul colibelor lor satele Stanciova și Godenova (nume care se regăsește în toponimia locală) (Crețan, 2006, p.32).

O altă variantă a traseului, presupune deplasarea de la Recaș la Petrovaselo, apoi spre Herneacova și Stanciova. În localitatea Petrovaselo, turiții pot vizita trei crame: [NUME_REDACTAT] Vaselo, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Natura. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], turiștii pot degusta din cele mai cunoscute branduri de vin ale societății de vinificație, respectiv: Alb de [NUME_REDACTAT], Rosu de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Otarnița, Maletine, Ovaș și Melgis. Aceste vinuri sunt produse din soiurile: [NUME_REDACTAT], Merlot, Pinot noir, Chardonnay, Riesling italian și Fetească neagră. [NUME_REDACTAT] este în proprietatea unei familii italiene. Sortimentul cramei este format din Merlot, Pinot noir, [NUME_REDACTAT], Chardonnay și Riesling italian. După o degustare de vin la [NUME_REDACTAT], turițtii pot vizita [NUME_REDACTAT] Natura.

După acest periplu prin cramele localității Petrovaselo, drumul vinului poate continua spre plaiurile viticole de la Izvin, unde se poate vizita herghelia din localitate. [NUME_REDACTAT] a fost înfiintatã în anul 1968, prin mutarea hergheliei de la Pãdureni la Izvin. Herghelia este destinatã cresterii si ameliorãrii cailor din rasele Nonius si Ardenez. Promovarea cailor din această rasă se face prin practicarea echitației.

De la Izvin, ruta vinului continuă spre Giarmata și Pișchia; între cele două localități se află o fortăreață de pământ, numită ”Cetățuia” ce datează din anul 1551. [NUME_REDACTAT] sunt două obiective turistice religioase: o biserică ortodoxă construită în anul 1849 și una romano-catolică construită între anii 1731-1732. În localitatea Pișchia, atestată documentar în anul 1333 (Ianoșev, 2007), se pot vizita: două biserici vechi, respectiv biserica din satul Bencecu de Sus (anul 1899) și cea din Murani (1845); aria protejată "[NUME_REDACTAT]" și casa de de vânătoare Pișchia.

Un alt segment al traseului Drumul vinului poate fi cel dintre Recaș și Lugoj. [NUME_REDACTAT] deține un important patrimoniu cultural: [NUME_REDACTAT] (anul 1726), Biserica, mănăstirea și claustrul fostei Mănăstiri a Minoriților (1733-1735), turnul Bisericii "Sf. Nicolae" (anul 1402), Catedrala ortodoxă ”[NUME_REDACTAT] Domnului” (sec. al VIII-lea), ansamblul arhitectural ce compune orașul vechi de astăzi; teatrul vechi, construit la 1902; casa scriitorului [NUME_REDACTAT] Bănățeanul; Muzeul satului bănățean, casa poetului [NUME_REDACTAT] Delamarina; [NUME_REDACTAT] Români din [NUME_REDACTAT] Mondial (Popescu, 1993).

De la Lugoj, Drumul vinului poate continua spre stațiunea Buziaș și centrul viticol Silagiu. Stațiunea balneoclimatică Buziaș (128 m altitudine) este singura stațiune de interes național din vestul țarii, care are ca profil terapeutic bolile cardiovasculare, folosind în procedurile de tratament factorii naturali de cură, adică: apa minerală carbogazoasă, mofetele și aeroionozarea. Buziașul este declarat oficial statiune balneară în anul 1819, când erau exploatate 5 izvoare. In anul 1840 s-a început îmbutelierea apei minerale din Buziaș într-o cladire aflată în spatele izvorului Iosif, prima stație de îmbuteliere având o capacitate de 2000 de sticle pe an. În 1874 a fost inaugurat la Buziaș primul ștrand cu apă minerală din Europa, alimentat cu apa izvoarelor de suprafață, alături de care au fost construite 38 de cabine (Munteanu, 1998).

Unul din obiectivele de interes turistic din stațiune este Cazinoul, dat în folosință în anul 1835; era celebru nu numai pentru jocurile de noroc ci și pentru balurile sau spectacolele care aveau loc aici. [NUME_REDACTAT] din Buziaș a avut loc, în 1911, premiera piesei „O noapte furtunoasă”, în prezența autorului ei, [NUME_REDACTAT] Caragiale; în 1929 au concertat [NUME_REDACTAT] și Béla Bartok, iar în anul 1930 a fost oaspete, celebra cântăreață [NUME_REDACTAT], ca invitată a lui [NUME_REDACTAT] (Sfetcu, 2001).

Arhitectura stațiunii este în stil turcesc, bizantin, unic în România. Singurele promenade similare din Europa se găsesc în [NUME_REDACTAT] și în Baden-Baden (Simuț, 1986).

De asemenea, tot în Buziaș, se află un parc dendrologic cu o suprafață de 20 hectare, în care predomină platanul.

Pentru turiștii interesați doar de vin, în Buziaș există o cramă renumită, care oferă degustări de vin, respectiv [NUME_REDACTAT] Dorului. Construită în vie, pe [NUME_REDACTAT], cu dotării moderne, vase noi din inox și stejar, instalatii de cald și rece, două compartimente unul la suprafață pentru prelucrare și unul îngropat pentru păstrare și învechire, plantații de vie întinse pe 17 ha, [NUME_REDACTAT] Dorului poate fi un obiectiv turistic important de pe ruta vinului. Vinurile se obșin din soiuri nobile: [NUME_REDACTAT], Merlot, Burgund mare, Riesling italian și [NUME_REDACTAT], fiind comerciaizate sub brandul ”[NUME_REDACTAT]” (sursa: www.dealuldorului.ro).

Din stațiunea Buziaș, traseul vinului continuă spre centrul viticol Silagiu, unde se pot face degustări de vin la [NUME_REDACTAT]. În localitatea Silagiu, există o veche tradiție în ceea ce privește cultura viței de vie. Între anii 1840 – 1850, aici s-au stabilit câțiva coloniști maghiari și germani, de meserie viticultori. Tradiția viticolă este însă mai veche. [NUME_REDACTAT] deținea la 1825 4 lanțe de vie și o casă, pe care le-a vândut în 1857. În însemnările sale, el vorbește despre perioadele când mergea împreună cu localnicii la munca viei. În anul 1919, localitatea Silagiu avea circa 579 ha de vie (Sfetcu, 2006). Vinurile de Silagiu au fost pentru mult timp cele mai apreciate din regiune. În perioada comunistă, viile au fost preluate de stat, producția a fost industrializată, s-a înființat un mic combinat. Acesta nu a supraviețuit perioadei de tranziție. Tradiția viticolă s-a păstrat și azi, însă la o scară mult mai redusă.

De la Silagiu, drumul vinului poate continua spre centrul viticol [NUME_REDACTAT], unde se poate vizita crama [NUME_REDACTAT], ce aparține companiei [NUME_REDACTAT] Ferma SRL. Înființată în anul 2011, [NUME_REDACTAT] Natura are o suprafață viticolă de 80 ha, pe care se cultivă soiuri nobile: [NUME_REDACTAT], Sauvignon blanc, Riesling italian, Pinot gris, Pinot noir, Merlot, [NUME_REDACTAT] și Fetească neagră. Denumirea de origine controlată(DOC) pentru vinurile obținute în acest areal este ”Banat–[NUME_REDACTAT]” (sursa: www.terranatura.ro).

Un alt segment al traseului turistic ”Drumul vinului”, poate lega Timișoara, de centrul viticol Teremia. Asezata in parte de vest a judetului Timis, într-un areal de câmpie cu terenuri agricole roditoare, comuna [NUME_REDACTAT] este cunoscuta de-a lungul timpului ca un important centru viticol. Tradiția cultivării viței de vie în acest areal este atestată de numeroasele obiecte adăpostite de  Muzeul viei si vinului din [NUME_REDACTAT]. Colecția muzeului include: unelte pentru lucrarile specifice culturii vitei-de vie, pluguri de lemn cu brazdare din metal, prese pentru stors struguri, clești cu o vechime de cateva sute de ani, masina de altoit via, butoaie pentru pastratul vinului si unelte pentru executia acestor butoaie etc.

Centrul viticol Teremia cuprinde plaiurile de la [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Localitățile din acest areal au fost locuite de coloniști germani, între anii 1690-1700, apoi de coloniștii șvabi, între anii 1769-1770. Odată cu plecarea populației de etnie germană, românii au devenit majoritari (85% români, conform recensământului din anul 2010).

În comuna Teremia poate fi vizitată o expozitia de pictura, Muzeul "[NUME_REDACTAT]" și [NUME_REDACTAT] (sursa: http://ghidulmuzeelor.cimec.ro).

HARTA

3.4.4.2. Tururi organizate și sejururi în podgorii

Tururile viti-vinicole și sejururile în podgorii sunt organizate de către agențiile de turism, în colaborare cu unitățile de vinificație, sub formă de pachete turistice care includ cazare, masă și transport. Acestea au durată variabilă, iar turiștilor le sunt propuse activități de descoperire a podgoriei (oenologice, gastronomice, culturale, tehnologice). 

Perioada de concentrare a fluxurilor turistice corespunde fazei evolutive de maturare a strugurilor, și anume, de la sfârșitul lunii iulie până la sfârșitul lunii octombrie. Maturarea boablore constă, în principal, în acumularea de zaharuri până la atingerea valorii optime.

Activitatea de turism în această perioadă are loc paralel cu cea agricolă și se suprapune, în general, perioadei de vârf a acesteia , atunci când strugurii aflați în pârg sunt culeși și zdrobiți, iar mustul obținut devine o delectare pentru turiști și un motiv în plus de a vizita o cramă sau de petrecere a unui sejur într-o podgorie.

De obicei, tururile în podgorii au ca scop principal promovarea vinurilor, a podgoriilor, motiv pentru care sunt organizate degustari de vinuri, vizitarea plantației viticole sau a cramei însoțiți de ghizi, sesiuni sau comunicări cu tematică viticolă și vinicolă etc.

”[NUME_REDACTAT] Tour” este organizat de agenția de turism PRbeta Agency, cu sprijinul [NUME_REDACTAT] Timișoara. [NUME_REDACTAT] Tour este o franciză a ”[NUME_REDACTAT] Tour”, un concept marca TVdece. La eveniment sunt implicate următoarele instițuții și societăți: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], BC [NUME_REDACTAT], Universitatea de [NUME_REDACTAT], ACS [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] Tour este evenimentul care își propune să promoveze cele mai importante branduri din partea de vest a țării. În acest sens sunt organizate tururi la unitățile economice care doresc să-și promoveze oferta, indiferent de sectorul de activitate, facilitând astfel, cunoașterea poveștii de succes a brandului respectiv.

La acest eveniment participă și [NUME_REDACTAT], cel mai puternic brand vinicol din vestul României. Cu ocazia acestui tur, [NUME_REDACTAT] și-a făcut cunoscută istoria cramei, tehnologia de producere și depozitare a vinurilor, povestea care stă la baza fiecărui brand de vin, prezentarea pivniței vechi și, în final, organizarea unei degustări de vinuri la care se asociază produse gastronomice locale (sursa: http//www.clujbrandstour.ro/).

3.4.5. Promovarea produsului turistic viti-vinicol

Promovarea produsului turistic este o formă specifică de comunicare, care constă în transmiterea pe diferite căi de mesaje și informații menite să-i informeze pe operatorii de turism și pe turiștii potențiali, asupra caracteristicilor produsului turistic, precum și asupra elementelor componente ale serviciilor turistice oferite spre comercializare, scopul find acela de a produce modificări favorabile în mentalitatea și obiceiurile de consum ale turiștilor (Neacșu, 2011). Activitățile de promovare cuprind o paletă largă de instrumente, precum:

– publicitatea prin mass-media (afișe, pliante, presă, radio, televiziune, filme etc.);

– publicitatea la târguri, saloane și expoziții internaționale și naționale pe tematică turistică;

-publicitatea directă, prin contactul producătorilor de vin, a agențiilor de turism și a birourilor de turism, cu clientela potențială;

– publicitate on-line (promovarea pe Internet a produselor turistice).

În prezent, promovarea produselor turistic viti-vinicole în arealul de studiu este la un nivel scăzut, limitându-se, în general, la promovarea prin intermediul site-urilor de Internet ale producătorilor de vin, a site-urilor de tip revistă (magazin), site-uri ale unor instituții sau asociații, naționale sau internaționale, care au ca scop promovarea intereselor celor care lucrează în industria viti-vinicolă, site-uri specializate doar pe vânzarea vinurilor on-line. Producătorii de vin care au dezvoltat o ofertă turistică sunt puțini, respectiv: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

O altă modalitate de promovare a produsului turistic și a vinurilor locale este reprezentată de participarea la târguri, concursuri, saloane profesionale pe tematică viti-vinicolă. Cel mai important eveniment de acest fel este [NUME_REDACTAT] de Vinuri ”Vinvest” – un eveniment dedicat vinului românesc și internațional în care sunt premiate cele mai bune vinuri. La acest eveniment participă toți producătorii de vin de calitate, cu denumire de origine.

O modalitate de promovare eficientă a vinurilor este realizată prin intermediul cluburilor sau a unor organizații de tip ONG. În județul Timiș a fost înființat Clubul degustătorilor de vin neautorizați (CDVin). Acesta a fost constituit în  februarie 2012 de Vestik, ONG care are ca obiect de activitate promovarea vinului românesc. Pereții clubului găzduiesc patru sute de autografe ale personalităților din lumea culturală, sportivă și politică. Cu trei bloguri și două site-uri, universul Degustătorilor de [NUME_REDACTAT] are în centrul său vinul, sursă de inspirație pentru povești din trecut, prezent și viitor depănate în spirit ludic (www.cdvin.ro).

Sălile de degustare ale [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] primesc oaspeți de pe toate continentele, din Mexic până în Canada, din Africa de Sud  până în Thailanda. În anul 2014, în cadrul clubului s-au organizat 35 degustări de vinuri, 20 evenimente speciale dedicate vinului, 5 festivaluri, vizite organizate la 9 crame (http://www.vestik.ro/).

Promovarea prin mass-media începe să prindă din ce în ce mai mult contur (în special promovarea prin intermediul televiziunii), cele mai promovate branduri fiind Cotnari, Jidvei și Murfatlar. În arealul de studiu, doar producătorul [NUME_REDACTAT] a dezvoltat un departament de marketing care să se focuseze pe acest instrument de promovare (tabelul nr.).

Tabel nr.

Canale de promovare ale producătorilor de vin din județele Timiș și Arad

(sursa: realizare proprie pe baza informațiilor on-line și a datelor din teren).

Promovarea directă pare a fi soluția cea mai uzitată, realizată de producătorii de vin prin contactul direct cu turiștii/clienții.Turismul viti-vinicol, prin activitățile sale caracteristice (degustări de vin, vizite la crame, trasee în reiunile viticole/podgorii, festivaluri de vin etc.), poate reprezenta un instrument de marketing de succes în viitor, așa cum se întâmplă în țările din afara Europei, care și-au dezvoltat strategii de promovare la nivel național (exemplul Australiei).

Promovarea turismului viti-vinicol este lipsită de o clarviziune unitară, la nivel național, în prezent existând o serie de acțiuni disparate ale unor organizații din turism sau din sectorul viti-vinicol. Pentru promovarea eficientă a turismului vitivinicol considerăm că este nevoie de un efort susținut la nivel național, regional și local, între toți factorii implicați, respectiv [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], organizațiile din turism, viticultură și vinificație, autoritățile locale și nu în ultimul rând, companiile viticole. Aceștia ar trebui să aibă în vedere trei direcții de acțiune:

– constituirea tuturor evenimentelor turistice din diverse locații (în cazul în care administrația locală sau agenții economici au avut sau nu inițiativă), într-un eveniment unic la nivel național, respectiv ”Festivalul național al viei și vinului”, organizat în timpul maturării strugurilor, adică între 15 august și 15 octombrie. În acest fel, întreaga perioadă de 9 săptămâni este valorificată turistic, fiind prilej de sărbătoare. Integrarea tuturor evenimentelor care au loc la nivel local sau regional, într-un festival unic, național, nu ar promova doar etapa de maturare a strugurilor ci și gastronomia bazată pe produse ecologice.

– organizarea la nivel național a unui eveniment denumit ”Caravana festivalului vie și vinului”. Acesta ar putea avea ca punct de start podgoriile din sudul Olteniei, unde etapa de maturare începe mai devreme datorită condițiilor ecoclimatice, și ar putea continua în ordinea impusă de acest aspect, astfel încât, de sărbătoarea [NUME_REDACTAT], caravana să ajungă în Moldova, la Iași sau Cotnari – ultimul areal de maturare al strugurilor. Organizarea acestui eveniment implică o colaborare eficientă între agențiile de turism, organismele de promovare a turismului la nivel național, regional și local, oficialitățile locale, producătorii de vin etc.

– constituirea unei rețele formate din localitățile viticole situate în podgorii, care să se ocupe de gestionarea tuturor aspectelor ce țin de promovarea turistică a arealului respectiv, implicit rezervarea locurilor de cazare. Astfel, toate unitățile turistice cu funcție de cazare să fie cuprinse în această rețea, facilitând astfel accesul turiștilor la oferta acelui areal. Totodată, fiecare localitate viticolă cuprinsă în rețea trebuie să-și facă cunoscute atracțiile turistice viti-vinicole (crame, vinoteci, producători de vin, sortimente de vinuri etc.), sau cele asociate viei și vinului (peisaje viticole, gastronomia regiunii etc.). În acest sens, poate fi luată ca exemplu, experiența Franței, prin crearea, unei organizații non-guvernamentale denumită ”Maison de la France”, a cărei interes este reprezentat, printre altele, de promovarea ofertei turistice viti-vinicole pe piața internațională.

3.4.6. Tipuri de turism și relația dintre acestea și turismul viti-vinicol

Tipurile de turism sunt determinate de motivațiile turiștilor de a se deplasa, la un moment dat, într-un anumit loc. Acestea definesc esența fenomenului turistic și apar ca o sumă de însușiri fundamentale care interacționează pe un anumit spațiu într-o perioadă de timp determinată.

În literatura de specialitate, de cele mai multe ori sunt menționate următoarele tipuri de turism:

turismul de recreere;

turismul de îngrijire a sănătății;

turismul cultural;

turismul complex (Cocean, 1997).

Într-un areal geografic se pot practica mai multe tipuri de turism, în funcție de resursele de care dispune arealul respectiv.

Principalele tipuri de turism care se practică în arealul de studiu sunt: turismul cultural, turismul de tranzit, turismul balnear sau de îngrijire a sănătății, turismul de recreere, turismul de afaceri și turismul rural.

Turismul viti-vinicol este considerat de majoritatea ceretătorilor din domeniul turismului și marketingului, ca o formă de manifestare a turismului rural (Getz, 2000; Gilbert, 1990; Hackett, 1998; Lane, 1994). Există însă numeroase opinii care susțin că acesta ar fi complementar mai multor tipuri de turism, deoarece resursele viti-vinicole valorificate prin prisma turismului pot fi identificate și în mediul urban, sau în proximitatea acestuia.

Vinul – componenta de bază a turismului viti-vinicol – poate fi asociat, prin prisma tuturor caracteristicilor sale (istorice, sociale, culturale, tehnico-economice etc.), mai multor tipuri de turism, devenind complementar acestora.

Dezvoltarea incipientă a cercetării în turismul viti-vinicol a generat interpretări diferite legate de modul în care aceasta ar trebui să fie caracterizată. Activități legate de vin, cum ar fi degustarile si festivalurile pot avea loc atât în mediul urban, cât și în cel rural. Prin urmare, în mediul rural, turismul viti-vinicol este caracterizat de vizite cu scopul de a experimenta atributele unei regiuni viticole (Hall, 2000; Peters,1997).

3.4.6.1. Vinul și turismul rural

Turismul viti-vinicol este considerat o formă a turismului rural (Fleischer, 2000; Gartner, 2004; Hall, 2005; Page, 1997; Richardson, 2004; Vargas, 2010). Urbanizarea accentuată, sărăcia ce caracterizează, în general, mediul rural, precum și modificările regulamentelor privind distribuția vinului a dus la diversificarea economiilor rurale, cum ar fi dezvoltarea turismului viti-vinicol (Boyne, 2003;. Coleman, 2008; Gartner, 2004; Sznajder, 2009).

Turismul viti-vinicol funcționează ca o extensie a agroturismului, fiind abordat, în general, împreună cu turismul rural (Gartner, 2004; Mintel, 2009;. Sznajder, 2009).

Agroturismul oferă vizitatorilor, în general, activități care nu sunt asociate direct cu agricultura, cum ar fi echitația (Brown, 2007). Popularitatea turismului viti-vinicol este aparent paralelă cu dezvoltarea turismului rural, care a evoluat continuu în Europa și America de Nord de la sfârșitul [NUME_REDACTAT] Mondial (Gartner, 2004; Page, 1997; Sznajder, 2009; Timotei, 2005), precum și escaladarea consumului de vin care s-a bucurat de o rată anuală de creștere de 1% (CAGR) la nivel mondial, din anul 2004. În ciuda încetinirii vânzărilor de vin în timpul recentei recesiuni globale, în anul 2014, vânzările la nivel global au înregistrat o creștere de 2%, cele mai mari fiind în America de Nord și Asia ([NUME_REDACTAT], 2009).

Sophie – [NUME_REDACTAT] (2009) este de părere că turism viti-vinicol se bazează pe atractivitatea patrimoniului construit în societățile rurale specializate în viticultură.

Regiunile viticole sunt, prin definiție, agricole, însă unitățile de vinificație pot fi găsite și în mediul urban. Ca formă particulară a agroturismului, turismul viti-vinicol (definit ca formă de turism bazată pe interese agroculturale, sau în interesul fermelor viticole) trebuie să facă față provocărilor socio-economice din mediul rural. Caracteristicile sale esențiale includ nivelul scăzut de dezvoltare al turismului și oportunitățile pentru vizitatori de a experimenta direct ariile agricole sau cele naturale cu potențial turistic. Lane (1994, p.14) susține că ”inițiativele producătorilor de vin în dezvoltarea turismului agrocultural ar trebui să fie de mică anvergură, în colaborare cu localnicii, astfel încât să reflecte tradițiile locului”.

Peisajele culturale, cuprinzând micile așezări viticole, arhitectura rurală, populația din mediul rural etc., sunt deseori componente importante ale agroturismului sau turismului rural. În acest context, regiunile viticole oferă o experiență rurală unică, combinând peisaje viticole atractive sub aspect turistic, infrastructura și mijloacele de acces la unitățile de vinificație, arhitectur asociată cu vinăriile și satele viticole, precum și o serie de activități de relaxare în ar liber.

Una dintre problemele cu care se confruntă turismul viti-vinicol la nivel de regiuni viticole o reprezintă prezervarea resurselor vitiole esențiale (peisaje viticole) și a caracteristicilor spațiului rural.

În arealul de studiu, turismul viti-vinicol poate fi complementar turismului rural, sau agroturismului, localitățile viticole din mediul rural beneficiind de o infrastructură turistică dezvoltată și de resurse turistce valoroase (cetăți, conace, monumente istorice religioase, arhitectură rurală tradițională, peisaje naturale atractive etc.). În podgoria Miniș-Măderat există pensiuni turistice rurale și agroturistice care pot valorifica din plin resursele turistice din mediul rural. În podgoria Timișului, respectiv în satele situate în cadrul centrelor viticole Teremia și [NUME_REDACTAT], infrastructura de cazare și de servire a mesei este mai slab reprezentată, în schimb turiștii pot beneficia de serviciile turistice oferite de centrele urbane aflate în apropierea acestor localități ([NUME_REDACTAT], Deta).

Pentru dezvoltarea turismului viti-vinicol ca formă de manifestare a agroturismului sau a turismului rural, este necesară crearea unei oferte turistice care să valorifice din plin resursele naturale și antropice, cu valențe turistice din mediul rural. În acest sens, un punct de plecare îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii sub toate aspectele sale si promovarea acestor areale ca destinații turistice.

3.4.6.2. Vinul și gastronomia

Vinul și gastronomia, referindu-ne mai ales la gastronomia autentică, regională sau locală, sunt inseparabile. Majoritatea destinațiilor viticole promovează această relație simbolică, dintre vin și gastronomie, reflectată prin experiențe culturale, stil de viață sănătos și, evident, fatul că pentru majoritatea oamenilor vinul se completează armonios cu mâncarea, și viceversa.

Indiscutabil, relația dintre cele două poate fi privită și din perspectiva accentuării potențialului turistic al unui areal, în sprijinul acestei constatări poate fi dat exemplul statului Victoria (Australia). În anul 1997, Consiliul de promovare a turismului viti-vinicol din Australia ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]), a identificat ca oportunitate de dezvoltare a turismului viti-vinicol, cererea tot mai mare pentru experiențe de tipul ”vin – mâncare”, notând faptul că, odată cu creșterea numărului de turiști asiatici, aceștia își doreau experimentarea stilului de viață vestic. O mare problemă ce trebuia rezolvată era reprezentată de slaba integrare a ofertei vinicole și a ofertei locale gastronomice în restaurante, coroborată cu implicarea și colaborarea deficitară între grupurile economice implicate în gastronomie, vin și turism. Solțiile identificare în rezolvarea acestei situații au presupusȘ

– servirea cinei în oraș (asocierea mâncărurilor tradiționale cu vinurile regionale;

– unități de vinificație cu ofertă gastronomică

– comercializarea ofertei viti-vinicole direct la ușa pivniței (cramă deschisă turiștilor)

– organizarea de festivaluri în care sunt promovate vinul și mâncarea ;

– organizarea unor trasee ale vinului cu tematică ”Vinul și gastronomia locală” (Getz, 2000).

Turismul gastronomic se suprapune considerabil peste cel viti-vinicol, introducând astfel noi parteneriate în sectorul agricol.

În arealul de studiu, oferta de tip ”Wine and Food” (Vinul și Gastronomia) este foarte slab dezvoltată, deoarece nu există inițiative în acest sens decât a celor de la [NUME_REDACTAT]. Cu toate că vinurile sunt comercializate prin rețeaua HoReCa, acestea sunt rareori puse în valoare prin crearea unor ”oferte” gastronomice cu specific local.

3.4.6.3. Vinul și turismul cultural

Turismul cultural este un concept larg, majoritatea definițiilor axându-se pe moșterirea antropică cu valoare de patrimoniu cultural. Richards (1996, p.22) concluziona în studiul său că ”educarea/învățarea este o caracteristică distinctă a turismului cultural, iar căutarea noului este subsumată conceptului”.

Cu siguranță, turismul vitivinicol și turismul cultural se pot întrepătrunde sau se pot regăsi în diverse forme de interpretare, dar experiența esducativă rămâne un atu important.

Turismul cultural viti-vinicol este o caracteristică a Europei (Richards, 1996), în principal a țărilor viticole (Franța, Spania, Italia, Portugalia). Cercetătorii europeni din domeniul turismului au scos în evidență faptul că turiștii care vizitează pentru prima dată o destinațiel viti-vinicolă sunt mult mai interesați de elementele antropice cu valențe turistice (monumente cultural-istorice, situri), pe când cei care repetă vizita își doresc descoperirea stilului de viață local, tradițional.

Turismul cultural viti-vinicol se bazează pe următoarele elemente:

– infrastructura vinăriilor și a evenimentelor tematice (trasee/rute ale vinului; festivaluri de vin etc.);

– pachetul turistic asociat destinației (cazare, masă, degustări de vinuri, activități asociate viei și vinului, obiective turistice antropice);

– tururile podgoriilor și ale vinăriilor (Dunstan, 1990).

Fiecare dintre aceste elemente trebuie dezvoltat pentru a avea o destinație viti-vinicolă completă și complexă, deoarece turiștii pot fi interesați, atât de cunoașterea patrimoniului turistic antropic dintr-un areal viticol, cât și de interacțiunea cu procesul de obținere a vinului și cu localnicii, în mediul lor de viață, incluzând gastronomia și tradițiile autohtone. La acestea se adaugă manifestările turistice cu caracter cultural, precum ”Festivalurile vinului”.

În arealul de studiu, turismul viti-vinicol poate fi complementar turismului cultural, prin valorificarea în comun a potențialului cultural-istoric din cadrul localităților viticole (cetăți, monumente istorice religioase, conace, arhitectură rurală tradițională etc.) și a celui viticol și vinicol. Pentru aceasta este necesară crearea unei oferte turistice bazată pe obiective aparținând atât patrimoniului cultural, cât și celui viti-vinicol. În acest sens, a fost demarat proiectul turistic ”Drumul vinului” în Arad, care reunește toate atracțiile turistice din localitățile podgoriei Miniș-Măderat. De asemenea manifestările culturale, de tipul ”Festivalul vinului” sunt menite să pună în valoare tradițiile locale, meșteșuguri și obiceiuri, gastronomia locală și, nu în ultimă instanță, patrimoniul rural (arhitectura așezărilor, stilul de viață autentic, peisaje agricole etc.).

Pentru ca traseele turistice, de tipul ”[NUME_REDACTAT]”, să valorifice realmente aceste resurse, inclusiv serviciile de masă, cazare și agrement, trebuie dezvoltată o infrastructură de semnalizare și informare adecvată (indicatoare turistice spre crame, unități de vinificație, obiective turistice, spații de primire cu funcție de cazare și masă), precum și panouri turistice care să cuprindă informații despre obiectivele turistice incluse în traseu, respectiv o hartă a traselui pe care să fie reprezentate toate aceste facilități de care turiștii pot beneficia vizitând o rută a vinului. În acest sens, pot fi luate ca exemple, țările viticole europene sau din afara Europei, în care turismul viti-vinicol a căpătat din ce în ce mai mult contur.

În arealul de studiu, traseele turistice culturale nu au schemă de funcționare pusă la punct, în sensul că acestea sunt trasate doar teoretic, fără a fi funcționale, deoarece infrastructura de semnalizare și informare, specifică unor astfel de rute, este practic inexistentă.

3.4.6.4. Vinul și turismul urban

În general, turismul viti-vinicol se desfășoară în mediul rural, dar poate fi identificat și în mediul urban. Majoritatea turiștilor internaționali folosesc așezările urbane ca poartă de acces către regiunile viticole, așadar o experiență urbano-rurală poate constitui un pachet turistic complex. Informarea acestor turiști cu privire la eventualele obiective turistice viti-vinicole aflate în vecinătate este imperios necesară, în aceeași măsură în care le este propusă și experimentarea bucătăriei și vinurilor locale în restaurantele din oraș, a hotelurilor și a centrelor de conferință. De asemenea, turiștilor care vizitează orașele aflate în regiuni viticole, sau în proximitatea lor, li se pot oferi vizite în arealele rurale prin intermediul tururilor viticole organizate de agențiile de turism sau de producătorii de vin.

Multe destinații turistice viticole sunt strâns legate de cererea generată de către populația urbană aflată în apropierea cramelor sau a unităților de vinificație. Succesul unor regiuni viticole, precum [NUME_REDACTAT] (apropierea de [NUME_REDACTAT]), [NUME_REDACTAT] (în apropiere de Sydney) și majoritatea arealelor viticole europene cunoscute, se datorează numărului mare de vizitatori care provin din centrele urbane învecinate. În acest sens, trebuie conturate ariile de proveniență ale turiștilor, implicit potențialul de turiști proveniți din mediul urban, astfel încât, cramele din apropiere să poată răspunde cu succes solicitărilor.

O altă conexiune care poate fi făcută între turismul viti-vinicol și mediul urban presupune includerea în cadrul tururilor viticole, a așezărilor urbane din apropierea unităților de vinifcație. De asemenea, rutele viticole, de tipul ”Drumul vinului”, ar trebui să aibă ca punct de plecare sau de sosire, orașele , sau să le conecteze de-a lungul traseelor, astfel încât turițtii să poată beneficia de toate serviciile de care au nevoie (cazare, masă, activități de agrement etc.).

În podgoriile din județele Arad și Timiș, turismul viti-vinicol poate valorifica din plin serviciile oferite în cadrul localităților urbane, cât și alte nevoi pe care aceștia nu și le pot satisface în mediul rural. Podgoriile și centrele viticole din aceste județe se află în apropierea principalelor centre urbane, respectiv municipiile Arad și Timiș, dar și în apropierea unor orașe a căror bază materială implicată în turism este bine dezvoltată (Lipova, Buziaș, Lugoj, Deta, [NUME_REDACTAT]). Unele dintre acestea, respectiv Lipova și Buziaș au statutul de stațiuni turistice balneoclimatice, ceea ce le oferă un plus de atractivitate și oferă turiștilor o motivație în plus pentru a fi vizitate. De asemenea, majoritatea orașelor din cele două județe dețin importante obiective turistice (biserici din lemn declarate monumente istorice și culturale, arhitectură urbană cu valoare de patrimoniu -”Bazarul turcesc” din Lipova, parcuri dendrologice, ștranduri cu ape termale etc.), ceea ce reprezintă un motiv în plus de a fi introduse într-un traseu al vinului.

3.4.6.5. Vinul și turismul industrial

Turismul industrial se axează pe vizitarea obiectivelor turistice industriale, punându-se accent pe unitățile industriale unde activitatea industrială a încetat (situri de tip ”brownfield”). Acest tip de turism poate fi integrat activităților specifice turismului viti-vinicol, având la bază explicarea etapelor de vinificație, adresându-se mai ales celor care nu sunt interesați doar de vin, ca produs.

În arealul de studiu, turismul turismul viti-vinicol poate valorifica obiectivele industriale din orașul Timișoara (fabrica de bere ”Timișoreana”; Abatorul – construit între anii 1905-1905, interesant prin turnului emblematic a halelor laterale și poarta de intrare cu cele două grupuri statuare; Hidrocentrala de pe Bega construită în 1910 etc.), sau din Arad. Acestea pot fi incluse în circuite turistice care să cuprindă și crame sau vinării, pentru ca turistul să poată cunoaște prosul de vinificație, tehnologia specifică obținerii vinului etc., diversificând ăn acest fel gama obiectivelor încrise în traseu.

3.4.6.6. Vinul și festivalurile

Festivalurile dedicate vinului și gastronomiei au devenit extrem de populare în multe țări cu tradiție în viticultură, și nu numai, dacă avem în vedere țările din afara Europei. Festivalurile vinului reprezintă un instrument de dezvoltare pentru turismul rural și cultural, precum și o modalitate de creștere a consumului de vin. Deși nu sunt localizate doar în podgorii sau areale viticole, majoritatea festivalurilor sunt strâns legate de acestea, întâmpinând vizitatorul cu crâmpeie din stilul de viață autentic al viticultorilor și vinificatorilor dintr-un anumit areal.

Getz (1997) împarte turiștii care participă la aceste evenimente în două categorii: unii sunt motivați de tematica vinicolă (vinul și gastronomia), alții de înteracțiunea socială.

Aceste evenimente sunt, simultan, atât produse turistice ce atrag vizitatorii, cât și instrumente de marketing, promovând imaginea regiunii ca destinație turistică viticolă.

De asemenea, evenimentele de acest tip stimulează vânzarea vinurilor direct către consumatori, iar vinul câștigă din ce în ce mai multă popularitate, în cazul brandurilor mai puțin cunoscute. Organizatorii combină, deseori, prezentările de vin cu mâncarea și animația sau agrementul turistic (spectacole folclorice, concursuri de gastronomie, degustări de vinuri și preparate locale tradiționale, zdrobitul strugurilor și obținerea mustului etc.), căutând totodată să educe, să promoveze și să vândă vinul prin intermediul acestui tip de eveniment. Totodată, festivalurile de vin crează o punte de legătură între producători și comercianți.

În arealul de studiu sunt organizate anual patru festivaluri dedicate vinului, dar și gastronomiei: Festivalul vinului din Arad, Festivalul vinului din Timiș, Sărbătoarea vinului în podgoria Miniș-Măderat, Festivalul papricașului și al vinului din Buziaș.

3.4.6.7. Vinul și sănătatea – [NUME_REDACTAT], produsul principal obținut din struguri este băutura alcoolică naturală cea mai sănătoasă. Consumat rațional, vinul este un aliment necesar organismului uman (Pasteur, 1878).

Un litru de vin echivalează, din punct de vedere energetic, cu 500 g pâine, 0,9 l lapte, 580 g carne, 1 kg cartofi, 5 ouă. Vinul conține o serie de substanțe ca: zaharuri, acizi organici, alcool etilic, glicerină, tanin, proteine, aminoacizi, vitamine, săruri minerale, esteri, aldehide etc.

Referitor la acțiunea terapeutică a vinului, specialiștii recomandă consumul de vin în unele boli ale aparatului circulator (datorită acțiunii lui vasodilatatoare și cardiotonică), în boli ale căilor respiratorii (bronșite, bronhopneumonii), în unele boli digestive (colită, constipație), în anemii, răceli, în stări de oboseală fizică, în formele ușoare de astenie etc. Printre substanțele din vin cu valoare terapeutică un rol major îl au compușii fenolici, vinul roșu având acțiune antivirală prin taninul pe care îl conține, chiar și în concentrații de 1 mg/l. Însăși tradiția populară ne sfătuiește să folosim vinul fiert, de preferință roșu în tratarea guturaiului și gripei (Teisseidre, 1997).

Kaplan (1996, p. 64) remarca faptul că ”cei din vechime știau că băutul vinului cu moderație este un ajutor pentru sănătate. În acest sens, pot fi enumerate câteva aspecte benefice ale vinului pentru sănătate:

– vinul conține vitamine și minerale necesare organismului;

– conține fenoli (antioxidanți) care au rolul de reducere a colesterolului, prin urmare protejează împotriva bolilor de inimă și a cancerului;

– caloriile conținute de vin sunt benefice organismului (băutorii de vin tind să nu devină ponderali, comparativ cu cei care beau bere sau produse spirtoase);

– vinul ajută la digestie și contribuie la senzația de bine prin creșterea nivelului de serotonină din organism.

În urma unor studii științifice s-a stabilit că riscul îmbolnăvirilor de cancer poate fi redus în cazul consumului de vin după masă – 1-3 pahare pe zi. Compușii fenolici ai vinului constituie un „evantai” larg de substanțe antioxidante care absorbite în sânge pot întârzia apariția tumorilor canceroase ( Teissedre, 1997 ). Dintre compușii fenolici, un rol primordial îl are resveratrolul care prin capacitatea sa antioxidantă pronunțată se opune declanșării și evoluției cancerului ( Jang, 1997;

Bessis,1997 ). Resveratrolul se găsește cu precădere în strugurii roșii, atât în fruct, cât și în coajă,

și prin acțiunea sa antioxidantă are efect mai puternic decât unele vitamine în întărirea organismului și în lupta împotriva bolilor.

Resveratrolul este un antioxidant puternic și o substanță antiinflamatoare, care se găseste în vin în concentrații mari. Francezii au obiceiul de a consuma un pahar dau două de vin în fiecare zi, ceea ce îi protejează de apariția afecțiunilor cronice. Este un antioxidant de 4-5 ori mai puternic decât beta-carotenul, determină înmulțirea celulelor sănătoase și în același timp stopează multiplicarea celulelor cancerigene, protejează sistemul nervos și cardiovascular, poate acționa benefic în recuperea după boli sau în cazul persoanelor cu un sistem imunitar compromis.

În ceea ce privește efectul asupra organismului, există însă și o problemă, în sensul că dozele zilnice de resveratrol, necesare pentru a obține efectele terapeutice, ar consta în consumul a 3-5 litri pe zi din vinurile roșii cele mai bune. În această doză însă, alcoolul din vin ar avea efect nociv asupra organismului uman, motiv pentru care putem spune că sursele de resveratrol trebuie mult diversificate, pentru a beneficia de el. Dintre fructe, cele mai bogate în resveratrol sunt: afinele și strugurii negri (în special coaja), urmate de strugurii roșii, de sîmburii strugurilor albi și roșii, de merișor, de mure, de coacăzele negre, de merele cu coaja roșu-închis spre violet, de prunele cu coaja de culoare închisă.

În urma unor studii s-a constatat că în țări ca Franța și Italia, considerate mari consumatoare de vin, mortalitatea datorată acestor boli este de trei ori mai redusă decât în țările în care vinul nu face parte din categoria băuturile alcoolice consumate zilnic. Să nu uităm însă că acest produs miraculos „vinul”, în speță alcoolul, consumat în cantități mari și repetat poate provoca boli grave ca ciroze, cancer, în concluzie este dăunător sănătății, motiv pentru care trebuie recomandat consumul de alcool în cantități moderate.

Controverse în ceea ce privește consumul de alcool, au existat dintotdeauna, însă, nu trebuie uitat faptul că tot ceea ce este consumat cu măsură, nu este dăunător; și mai presus de acest lucru, nu trebuie ignorat efectul benefic pe care îl are vinul – ca tratament în diferite boli.

3.4.7. CIRCULAȚIA TURISTICĂ

Circulația turistică exprimă gradul în care resursele turistice dintr-un teritoriu sunt valorificate și presupune analiza valorilor înregistrate de fluxurile turistice interne și internaționale, precum și a unor aspecte calitative, precum profilul socio-profesional al turistului, motivațiile sale, nivelul de satisfacție.

Pentru obținerea unor date cât mai corecte s-a folosit metoda anchetei, ceea ce a presupus deplasarea la unitățile de producere a vinului, inclusiv la crame sau pivnițe, precum și o parte din unitățile de cazare din cadrul localitătilor aflate pe „Drumul vinului” și realizarea unui interviu cu o parte din turiștii cazați și cu administratorii unităților de vinificație.

Instrumentul de lucru al acestei cercetări a fost un chestionar alcătuit din 10 întrebări care au vizat următoarele aspecte: numărul de turiști care vizitează anual unitățile de producere a vinului, cramele sau pivnițele; locul de proveniență al turiștilor; durata sejurului; mijloacele de transport alese pentru a ajunge la destinație; structurile de cazare preferate; motivele care i-au determinat să viziteze acest areal; profilul socio–profesional (profesie, vârstă, mediul de proveniență); modul de rezervare a cazări; modalitatea de promovare a produsului turistic; aspecte pozitive și negative reținute de turiști cu privire la arealul vizitat.

În ceea ce privește numărul de turiști care vizitează anual podgoriile din județele Arad și Timiș, nu există, în prezent, o evidență statistică a acestora. Pentru a avea, cât de cât, o imagine de ansamblu asupra acestui fenomen, am intervievat directorii sau managerii unităților de producere a vinului, precum și o parte din cramele micilor producători. Din datele obținute rezultă faptul că cel mai mare număr de turiști înregistrează anual compania de vinificație SC [NUME_REDACTAT] SRL, respectiv 13 000 de vizitatori pe an. [NUME_REDACTAT] sunt vizitate de circa 1000 de turiști/an), în timp ce [NUME_REDACTAT] Wine și [NUME_REDACTAT] sunt vizitate de circa 3000 turiști anual, fiecare.

În prezent nu poate fi vorba de o ofertă turistică concretă, decât în cazul societăților [NUME_REDACTAT] SRL, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. În cazul acestora, există un pachet turistic care conține, în general, degustări de vinuri însoține de preparate culinare, tururi ghidate ale podgoriei și cramei, prezentări și vânzări de vinuri.

În ceea ce privește locul de proveniență al turiștilor, majoritatea sunt danezi, germani, unguri, francezi, italieni și olandezi, și mai puțin americani, canadieni și israelieni. Procentual, 70% sunt străini, restul fiind români din diverse regiuni ale țării. Cei mai mulți turiști vizitează unitățile de vinificație, cramele sau pivnițele, în intervalul dintre lunile iunie și octombrie. [NUME_REDACTAT] Recaș, în lunile de vară, săptămânal se înregistrează 1-2 grupuri de turiști, a câte 30-40 persoane, care plătesc cel puțin 8 euro pentru o degustare și o vizită.

Este dificil de contabilizat numărul de turiști care vizitează anual podgoriile din cele două județe, având ca motivație turismul viti-vinicol, deoarece nu există o evidență a acestora în cadrul unităților de vinificație, a structurilor turistice cu funcție de cazare sau la nivelul agențiilor de turism. În ceea ce privește agențiile de turism, nu există o colaborare între acestea și producătorii de vin în ceea ce privește comercializarea ofertei, de regulă, produsul turistic este comercializat de unitățile vinificatoare, printr-o programare prealabilă a turiștilor.

3.4.8. Tipologia turiștilor

3.4.8.1. Cercetarea comportamentului consumatorilor de vin din vestul [NUME_REDACTAT] comportamentului de consum al turiștilor este esențială pentru elaborarea unor strategii de dezvoltare a turismului viti-vinicol (Getz, 2000). În acest sens, cercetătorii din domeniu științelor sociale au descoperit în ultimul deceniu, un domeniu de cercetare în turismul viti-vinicol. Cele mai multe studii sociologice sunt axate pe cercetarea consumatorilor de vin, în special a turiștilor care beneficiază de facilitățile de cazare ale fabricilor de vin sau a celor care achiziționează vin în timp ce călătoresc. S-a constatat, că principalul factor de motivație al turiștilor pentru a vizita o anumită destinație turistică viticolă este vinul, asociat cu servicii suplimentare (cazare, masă, activități recreative).

Pentru a înțelege procesele decizionale care influențează opțiunea turiștilor de a călători într-un loc sau în altul, unii cercetători și-au axat studiile pe examinarea comportamentului de consum a acestora (Pizam, 1999; Sirakaya, 2005). Studiile acestora au evidențiat diverse modele de comportament de consum ce acoperă o paletă variată de motivații ale turiștilor (Holbrook, 2000; Huang, 2009; Pizam, 1999). O variabilă comună rezultată din aceste modele încearcă să explice care sunt intențiile comportamentale privind călătoria. Intenția este considerată ca fiind motivația necesară de a se angaja într-un anumit comportament (Lam, 2004). Intențiile de consum sunt predictori importanți pentru prognozarea vânzărilor și loialitatea consumatorilor (Luo, 2007; March, 2005), în timp ce caracteristicile demografice ajută marketerii în comunicarea eficientă a consumatorilor potențiali (Weaver, 2002).

Beames (2003) consideră că schimbarea tendințelor și a motivațiilor de a călători au condus la perceperea turismului viti-vinicol ca un stil de viață sau o experiență de dezvoltare personală, decât ca o preocupare primară de agrement. Deși există asemănări în ceea ce priveste motivațiile turiștilor, au fost identificate segmente distincte, din punct de vedere geografic, socio – economic și comportamental (O Neill, 2000; Mitchell, 2001). Cercetatorii au solicitat o analiză mai aprofundată a comportamentului de consum, prin investigarea motivațiilor interne ale turiștilor (ex. dorința de a afla mai multe despre vin), pentru a identifica acele segmente de piață unice și utile ale turismului viti-vinicol.

Hall (1996), consideră că pentru a avea o idee clară despre activitatea turismului viti-vinicol, trebuie mai întâi construit un profil al turistului interesat de activitățile specifice acestei forme de turism. Până în prezent, sunt puține studii și informații cu privire la profilul acestui tip de turist. Foarte mulți cercetători, în special din domeniul marketingului turistic, sunt preocupați de această problemă și au dezvoltat unele puncte de vedere generale. Astfel, Dodd și Bigotte (1997), susțin că venitul este principalul factorul care determină consumul de vin și, prin urmare, turistul nu va alege oferte speciale de vin. Aceștea sunt turiștii care au un nivel mai ridicat din punct de vedere financiar și educațional.

3.4.8.2. Modele de comportament – profilul turistului interesat de vin

Preocupându-se de acest aspect, Hall (2000) consideră că datele demografice reprezintă un instrument simplu de segmentare pentru a realiza profilul turistului, în timp ce datele psihologice, care se referă la valori, stil de viață, atitudini și interese, includ mai multe informații importante pentru cercetatori, vinul având un rol important în stilul de viață al consumatorilor.

Nu putem vorbi însă, de o tipologie unanim acceptată a turiștilor interesați de activitățile specifice turismului viti-vinicol. Cu toate acestea, există o segmentare a acestora din punct de vedere al motivației lor. Astfel, Hall (2000) identifică trei segmente de piață, și anume: iubitorii de vin, interesații de vin și turiștii curioși. Aceste segmente sunt caracterizate, astfel:

Iubitorii de vin – sunt extrem de interesați de vin și de procesul de vinificație și, probabil, singurul scop al vizitei lor la o destinație turistică este vinul. De obicei, aceștea sunt angajați în sectorul viti-vinicol și în industria alimentară și sunt persoane cu un nivel ridicat de educație și cu un venit mare. Ei sunt cumparatori constanți de reviste cu tematică oenologică sau gastronomică, iar când vizitează destinații viti-vinicole, achiziționează vin.

Interesații de vin: sunt, bineînțeles, foarte interesați de vin, dar acesta nu este singurul scop al vizitei lor la o destinație viticolă. Au venituri între medii și ridicate și tind să aibă o educație în sectorul terțiar. Este posibil ca ei să fi vizitat și alte destinații turistice viticole și sunt familiarizați cu procesul de producere a vinului. Persoanele interesate de vin sunt cititori ocazionali de reviste oenologice și gastronomice și, de asemenea, este foarte posibil ca ei să cumpere vin în timpul vizitelor la unitățile de producție a vinului.

Turiștii curioși: au un nivel de educație și de venit moderat și afișează un interes scăzut față de vin; nu sunt familiarizați cu procesul de vinificatie, iar scopul vizitei lor într-un areal viticol nu este orientat spre vin, ci spre vizitarea altor destinații turistice vitivinicole. De asemenea, este posibil ca un alt motiv al vizitei lor să rezulte din faptul că excursia în regiunea viticolă a fost parte dintr-o promovare generală a turismului.

Este evident faptul că cele trei segmente diferă în ceea ce privește așteptările și preferințele lor. Cunoașterea acestor diferențe este foarte importantă pentru destinațiile care încearcă să atragă un segment de piața al turiștilor.

Bazându-se pe aceeași metodă, Charters și Ali – Knight (2002) aprofundează cercetarea făcută de Hall (2000) și clasifică turiștii vinului în cinci segmente: „iubitorii de vin”, „cunoscatorii de vin” (un sub – segment al iubitorilor de vin), „interesații de vin”, „neinițiații vinului” și „neinteresații de vin” (cei care vizitează o fabrică de vin ca parte dintr-un grup care a decis să meargă acolo, neavând niciun interes pentru vin).

Fiecare dintre aceste cinci categorii are motive specifice pentru a vizita o unitate de producere a vinului. Spre exemplu, „iubitorii de vin” sunt acei turiști care vizitează o podgorie sau o fabrică de vin, în primul rând, pentru a degusta și a cumpăra vin, dar și pentru a afla mai multe despre acesta (cum se aleg strugurii, cum se produce vinul etc.). ”Cunoscătorii de vin” sunt o subcategorie a ”iubitorilor de vin”, diferențiindu-se de aceștea doar prin cunoștințele avansate despre vin. ”Interesații de vin” au o experiență anterioară în degustări și sunt interesați să cunoască mai multe cu privire la depozitarea și procesul de îmbătranire a vinului; sunt mai putin interesați de legăturile existente între gastronomie și vin. „Neinițiații vinului” este categoria denumită de Hall (1996), „turiștii curioși” și îi include pe cei care ar fi participat la degustari de vinuri înainte să viziteze o fabrică de vin, dar nu au nicio altă educație în acest domeniu. Se consideră că, pentru a vizita o unitate de producere a vinului, aceștea sunt atrași de activitățile secundare oferite de vinificatori, cum ar fi: excursii organizate în vie, servirea mesei la restaurant sau în pivnița cu vinuri. Turiștii din categoria celor ”neinteresați de vin” se consideră că vizitează o fabrică fără a fi interesați de vin, ci ca parte dintr-un grup care a decis să viziteze regiunea viticolă.

Există și alte încercări de clasificare a turiștilor vinului, însă de cele mai multe ori, eșantionul studiat nu este relevant, motiv pentru care nu poate fi luat în calcul. Spre exemplu, Alebaki și Iakovidou (2010) au organizat un sondaj pe un eșantion de 133 de turiști care au vizitat fabrici de vin din nordul Greciei.

Până în prezent, literatura de specialitate din sfera turismului viti-vinicol indică opinii relativ contrare în rândul cercetătorilor, în ceea ce presupune profilul vizitatorilor din regiunile viticole. Această divergență de opinii este atribuită de către Getz și Brown (2006), faptului că produsul turistic viti-vinicol nu poate fi încă evaluat, deoarece, examinarea factorilor care modelează în comun experiența și cererea pentru turismul viti-vinicol, este încă în curs de cercetare. Mai mult decât atât, trebuie ținut cont de faptul că profilul vizitatorilor dintr-o regiune viticolă a unei țări, sau chiar dintr-o țară, nu ar trebui să fie în mod automat considerat a fi identic cu altul, din altă țară sau regiune (Bruwer, 2002). Charter și Ali – Knight (2000) au ajuns la aceeași concluzie, după o analiză comparativă între două regiuni din Australia de Vest.

Făcând o analiză sintetică a studiilor anterioare, Hashimoto și Telfer (2003) consideră că turistul vinului aparține segmentului de vârstă de 30–50 ani, are venituri medii, iar aria de proveniență este cea din imediata apropiere a regiunii viticole. Se pare, că decizia de a vizita o destinație turistică viti-vinicolă este rareori ocazională, ea fiind influențată atât de motivațiile interne, cât și cele externe (Yuan, 2005). La rândul său, Charters (2009, p.131) susține că înțelegerea preferenților și experiențelor turiștilor în sala de degustare este foarte importantă, deoarece permite managerului fabricii de vin să răspundă mai bine așteptărilor acestora.

Având în vedere cele sus-menționate, considerăm că cercetarea pieței turismului viti-vinicol, pentru identificarea segmentelor de piață ale turiștilor vinului, ar trebui să se bazeze pe metode științifice de analiză a pieței mai complexe, precum metoda cartografică pentru a reprezenta distribuția spațială a segmentelor de piață și a analiza comparativ diverse aspecte legate de această problemă (aria de proveniență a fiecărui segment, mijloacele de transport utilizate, cheltuieli cu achiziționarea vinului etc.). În cazul anchetelor, este imperios necesară respectarea criteriilor de stabilire a eșantioanelor, altfel analizele efectuate nu au nicio relevanță.

În ceea ce privește evidențierea modului în care consumatorii de vin din Timiș și Arad preferă anumite tipuri de vin, cum iau decizii în legătură cu cheltuirea resurselor lor disponibile (timp, efort, bani) pentru achiziționarea și consumul de vin, ce cunosc despre locurile unde crește vița de vie și se produce vinul, am efectuat un studiu în vara anului 2014, printr-un sondaj de piață, pe un eșantion de 250 de persoane care au consumat cel puțin o dată vin și care au răspuns la cele 15 întrebări din chestionar. Cu ajutorul programului [NUME_REDACTAT] for the [NUME_REDACTAT] (SPSS) (Jaba, 2004), am prelucrat datele obținând tabele, grafice, medii și dispersii ale datelor (acolo unde au putut fi calculate) și apoi cu ajutorul lor am estimat valorile pentru întreaga populație și am făcut corelații între toate variabilele statistice studiate. Am aplicat, pentru datele obținute din sondaj, și anume estimarea consumului mediu personal și a frecvenței consumului de vin, studiul comportamentului consumatorului (am verificat dacă rezultatele sondajului corespund preferințelor consumatorilor), segmentarea pieței (am observat după ce criterii se segmentează mai bine piața).

Studiul comportamentului consumatorului de vin s-a efectuat cu ajutorul unui sondaj, pe un eșantion format din 250 de persoane. Înstrumentul de lucru a fost un chestionar format din 11 întrebări axate pe Studiul a arătat că:

– vinul este considerat în primul rând produs alcoolic, consideră 98% dintre respondenți;

– vinul este preferat, în proporție de aproape 30%, după bere și înaintea tăriilor;

– vinul roșu este preferat de 48% din persoanele chestionate, cel alb de 37%, iar rosé, de 15%.

– vinurile mai seci sunt preferate în proporție de 27-31%, în defavoarea celor mai dulci, preferate în proporție de 20-21%;

– 70% din populația investigată consumă vin mai rar sau ocazional; foarte rar consumă vin, 24 %, niciodată, 2%, iar zilnic consumă vin 4% dintre respondenți;

– 75% din populația investigată consumă odată un pahar sau două de vin, restul consumă mai mult de 2 pahare, până la o sticlă deodată. În medie se consumă odată 431 ml. Cantitatea medie consumată într-o zi în arealul de studiu este de 61 ml pentru o persoană, într-o lună se consumă în medie 1,85 litri, iar într-un an 22,3 litri;

– pe parcursul unui an avem un consum de la 1,14 litri pentru cei care beau vin ocazional și până la 198 litri pentru cei care beau vin zilnic;

– femeile consumă vin de 2 ori mai rar și într-o cantitate de 1,5 ori mai mică decât bărbații, rezultând un consum anual de 3,24 ori mai mic decât cel al bărbaților;

– vinul sec se consumă aproape de două ori mai des decât cel dulce;

– mai mult de jumătate dintre cei chestionați achită un preț mediu, de 12-25 ron pentru o sticlă de vin și doar 5,4% achită un preț foarte mare, de peste 40 ron pentru o sticlă;

– vinul se consumă „acasă” în proporție de 44%, „la restaurant/club/bar”, respectiv „la prieteni” în proporții de 51% și doar în 5% dintre cazuri în „alte locații”;

– cele mai multe persoane (38%) se informează cu privire la vin din locul de unde îl cumpără, apoi din reclamele de la televizor (21%) și de la prieteni (11%). Aproximativ 1/3 din populație nu se informează deloc cu privire la vinuri;

– persoanele chestionate cunosc mai bine doar câteva podgorii din România: Recaș, Murfatlar, Cotnari, Jidvei;

– cel mai cunoscut vin românesc este Grasa de Cotnari, iar cel mai cunoscut vin din arealul studiat este „[NUME_REDACTAT]„, urmat de ”Cocoșul dintre vii” al celor de la Recaș; de asemenea, vinul ”Cadarca de Miniș” este preferat de o parte semnificativă a eșantionului studiat;

– Franța, Italia, Spania și România au fost nominalizate de cele mai multe ori ca țări producătoare de vinuri în Europa;

– 12% dintre persoane nu știu ce țări din afara Europei produc vinuri sau nu vor să răspundă. Cele mai multe nominalizări au fost: SUA, Chile, Africa de sud, Australia.

În ceea ce privește creionarea profilului turistului care vizitează o destinație turistică viticolă din vestul României, respectiv din Timiș și Arad, studiul desfășurat în teren pe baza anchetei, bazat pe motivația turiștilor de a vizita o podgorie/cramă, relevă următoarele aspecte: 40% dintre turiști aleg să viziteze o podgorie pentru a participa la degustări de vinuri; 17 % doresc să achiziționeze vin, direct de la producător; 11% de curiozitate, dorind să se informeze cu privire la aspecte ce țin de viticultură, în general; 21% cu ocazia festivalurilor și a altor manifestări dedicate vinului, 9% ca parte dintr-un grup și 2 % au specificat alte motive (vizite la rude).

Pornind de la aceste aspecte am putea stabili următoarele tipologii de turițti pentru arealul supus analizei:

Turiști cunoscători de vin (au cunoștințe solide despre vin și procesul de vinificație; au ca motivații principale degustarea și achiziționarea de vinuri; vârste cuprinse între 30-50 de ani, venituri medii sau peste medie, nivel ridicat de educație);

Turiștii interesați de vin (manifestă un anumit grad de interes față de vin, însă vinul nu reprezintă singurul scop al vizitei lor la cramă/podgorie; sunt mai degrabă interesați de asocierile care se fac între vin și alte aspecte ce țin de cultura locală – stil de viață, mâncare tradițională, arhitectura rurală tradițională, obiceiuri etc.; din punct de vedere al venitului, sunt similari cu tipologia anterior enunțată; de obicei, cunosc aspectele legate de viticultură și vinificație și obișnuiesc să achiziționeze vin; din punct de vedere al educației, nivelul este mediu spre ridicat);

Turiștii curioși (au mai puține cunoștințe despre vin, motivul principal al vizitării cramei/podgoriei nu îl reprezintă vinul, ci vizitarea altor obiective turistice din regiunea viticolă; au venituri și nivel de educație mediu).

Indiferent de încadrările tipologice stabilite, putem afirma că orice turist care vizitează unitățile de producere a vinului și / sau participă la alte activități legate de vin în timpul șederii sale într-o regiune viticolă, indiferent de scopul principal al vizitei sale, poate fi considerat un „turist al vinului”.

Este evident faptul că stabilirea tipologiei turiștilor care vizitează un areal turistic (podgorie/regiune viticolă) nu poate fi extrapolată la nivel de țară, decât prin corelarea cu alte studii la nivel de regiune viticolă, deoarece caracteristicile turiștilor dintr-un anumit areal nu pot fi întotdeauna identice cu a altora. În acest sens, recomandarea noastră este ca aceste studii să fie integrate într-un program național de dezvoltare a turismului viti-vinicol, susținut de către organismele guvernamentale (se poate avea ca exemplu cazul Australiei unde turismul viti-vinicol este prioritate națională).

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Alant, K., Bruwer, J. (2004), Wine tourism behavior in the context of a [NUME_REDACTAT] for [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], Journal of [NUME_REDACTAT], Nr. 15 (1), p. 27-37.

Anghel, Gh., Măhăra, Gh., Anghel, Emilia (1982), Alba. Ghid turistic al județului, Edit. Sport – Turism, București.

Balfet, M. (1997), L’audit marketing touristique, Edit. Economica, Paris, 112 p.

Bellu, O. (1967), Caracteristici ale strugurilor și vinurilor de [NUME_REDACTAT] în diferite centre viticole ale Transilvaniei în anul 1967, [NUME_REDACTAT]. Vit. Vinif. [NUME_REDACTAT], București, I.

Bernaz, Gh. (1997), [NUME_REDACTAT]. Înființare, exploatare, Editura M.A.S.T., București.

Brown, D, M., Reeder, R., J. (2007), Farm-based recreation: A statistical profile, [NUME_REDACTAT] Report, USDA [NUME_REDACTAT] Service, Washington DC, 53.

Bucur, Georgeta, Mihaela (2011), Viticultură, Departamentul de Învățământ la distanță, USAMV, București.

Budan, C. (1974), Studiul condițiilor ecologogeografice în relațiile cu vița de vie și eficiența producției din podgoria Ștefănești-Argeș (teză de doctorat), I.A.N.B, București.

Budan; C., Soare, P., Popescu, I. (1977), Cercetări privind topoclimatul și influența sa asupra culturii viței de vie în podgoria Ștefănești-Argeș, An. Instit. Vit. Vinif. [NUME_REDACTAT], III, București.

Bulencea, A. (1975), Viile și vinurile Transilvaniei, [NUME_REDACTAT], Bucuresti, 308 p.

Calistru, G., Popescu, Șt. (1970), Cloni de perspectivă ai soiului Cadarcă în podgoria Miniș – Arad, Analele ICVV, II, p.101-108.

Calistru, G., Socor, Elena (1980), Cartarea microclimatică a centrului viticol Miniș, în relație cu cerințele viței de vie, [NUME_REDACTAT] de Viticultură și [NUME_REDACTAT] Călugărească, București, IX.

Carlsen, J. (2004), A review of global wine tourism research, Journal of [NUME_REDACTAT], Nr. 15 (1), p. 5-13.

Carlsen, J., Charters, S. (2006), Introduction (în Carlsen, J., Charters, S., Global wine tourism: Research, management and marketing), Editura CAB International, Wallingford, UK, p. 1-16.

Carmichael, B., A. (2005), Understanding the wine tourism experience for winery visitors in the [NUME_REDACTAT], Onario, Canada, [NUME_REDACTAT], Nr 7 (2), p. 185-204.

Cambourne, E., B., Macionis, N. (2000), Meeting the wine-maker: wine tourism product development in an emerging wine region (în Hall și colab., [NUME_REDACTAT] Around the World: development, management and markets), Edit. Butterworth-Heinemann, Oxford.

Charvet, N., Desplats, B., L. (1995), Tourisme et Vin: Réflexion autour du Concept de [NUME_REDACTAT] – vinicole, IREST, Dossier de Synthèse, 18.

Charters, S., Ali-Knight, J. (2002), Who is wine tourist?, Tourism management, 23, 3, p. 311- 319.

Charters, S. (2009), [NUME_REDACTAT] and Mediterranean wine tourism a comparative analysis, Tourism, Nr. 57 (4), p. 369-379.

Cheregi, V. (2013), Viticultură generală, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Chidley, J. (1998), Grape white north: Canada is now a producer of exquisite, prize-winning wines, Canada's [NUME_REDACTAT], p. 42-43.

Choisy, C. (1996), Le poids du tourisme viti-vinicole, Espaces, 140, p. 30 – 33.

Constantinescu, Gh. (1958), Ampelografia, [NUME_REDACTAT] de Stat.

Correia, L., Ascenção, M., J., P., Charters, S. (2006), [NUME_REDACTAT] in Portugal: a case study of the [NUME_REDACTAT] Route, Journal of [NUME_REDACTAT], 15, 1, p. 15-25.

Cotea, V., D. (1985), Tratat de oenologie, [NUME_REDACTAT], București, I.

Cotea, Victoria, Cotea, V., V. (1996), Viticultură, ampelografie și oenologie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

Cotea, V., D., Barbu, N., Grigorescu, C., Cotea, V., V. (2000), Podgoriile și vinurile României, [NUME_REDACTAT] Române, București.

Cotea, V., V., Andreescu, F. (2007), România – [NUME_REDACTAT], Editura AdLibri, București.

Crețan, R. (2006), Dicționar toponimic și geografico-istoric al localităților din județul Timiș, [NUME_REDACTAT] de Vest, Timișoara, p. 32.

Davidescu, D., Davidescu, Velicica (1992), Agrochimie horticolă, [NUME_REDACTAT] Române, București.

Debos, F. (2008), Le parteneriat “viticulteurs-institutionnels du tourisme”: clé du voûte d’un oenotourisme performant, Marketing et Communication, Nr. 1 (2), p. 62-73.

Dejeu, L. (2000), Vinul, nutriția și sănătatea, [NUME_REDACTAT], București.

Dejeu, L., V. (2010), Viticultură, [NUME_REDACTAT], București.

Deloire, A., Vaudour, E., Carey, V., Bonnardot, V., [NUME_REDACTAT] C. (2005), Grapevine responses and terroir: a global approach, [NUME_REDACTAT] des Sciences de la Vigne et du Vin, 39, 4, p. 149-162.

Delroy, N. (1998), Viticulture 2000, [NUME_REDACTAT] and Management, [NUME_REDACTAT], Australia.

Desplats, B., L. (1996), Un tourisme valorisé ou valorisant? Examples compares de L'Armagnac et du Cognac, Les cahiers de L'Eespace, 140, p. 34-42.

Dobrei A., Rotaru, Liliana, Mustea M. (2005), Cultura viței de vie, [NUME_REDACTAT], Timișoara.

Dood, T., H. (1995), Opportunities and pitfalls of tourism in a developing wine industry, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Nr. 7. p. 5-16.

Dood, T., H., Bigotte, V. (1997), Perceptual differences among visitor groups to wineries, Journal of [NUME_REDACTAT], Nr. 35 (3), p. 46-51.

Dood, T., H., Gustafson, A., W. (1997), Product, environment and service attributes that influence consumer attitudes and purchases at wineries, Journal of [NUME_REDACTAT] Marketing, 4, 3, p. 41-59.

[NUME_REDACTAT], F., Failla, O., Scienza, A. (2004), La vite e l'uomo. Dal rompcapo delle origini al salvataggio delle reliquie, Editura ERSA, Gorizia.

Dumitriu, I., C. (2008), Viticultură, [NUME_REDACTAT], București.

Eynard, I., Dalmasso, G. (2004), Viticoltura moderna, [NUME_REDACTAT] Hoepli, Italia, p. 163-164.

Fleischer, A., Felsenstein, D. (2000), Support for rural tourism: Does it make a difference?, Annals of [NUME_REDACTAT], 27, 4, p. 1007–1024.

Fregoni, M. (1991), Origines de la vigne et de la viticulture. Contribution des peuples antiques, [NUME_REDACTAT], Italia.

Gatti, S., Incerti, F. (1997), The wine routes as an instrument for the valorization of typical products and rural areas, Typical an [NUME_REDACTAT], EAAE Seminar, Parma, p. 213-224.

Galet, P. (1991), Precis d’ampelographie pratique, [NUME_REDACTAT] Dehan, Montpellier.

Gartner, W. (2004), Rural tourism development in the USA, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 6, p. 151–164.

Gatti, S., Girand-Herand, E., Mili, S. (2003), Wine in the old world. New risks and opportunities, Edit. [NUME_REDACTAT], Milan, Italia.

Ghinda, F. (2011), [NUME_REDACTAT] se reabiliteaza “[NUME_REDACTAT]”; accesat la data de 05.05.2012 de pe site-ul: http://www.romaniapozitiva.ro/cultura/la-arad-se-reabiliteaza-drumulvinului/.

Gilbert, D. (1990), Touristic development of a viticultural region of Spain, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 4, 2, p. 25 – 32.

Getz, D. (1988), Wine tourism: Global overview and perspectives on its development, în:

Getz, D., Dowling, R., Carlsen, J., Anderson, D. (1999), Critical success factors for wine tourism, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 11, p. 20-43.

Getz, D. (2000), [NUME_REDACTAT] Tourism: Management, Development and Destination, Edit. Cognizant, [NUME_REDACTAT], USA.

Hall, C., M. (1996), Wine tourism in [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Under II: A [NUME_REDACTAT] Conference), Universitatea din Otago, [NUME_REDACTAT], p. 109-119.

Hall, C. M., Cambourne, B., Macionis, N., Johnson, G. (1997), Wine tourism and network development in Australia and [NUME_REDACTAT]: Review, Establishment and Prospects, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Nr. 9, p. 5-31.

Hall, C., M., Sharples, Liz, Cambourne, B., Macionis, N. (2000), [NUME_REDACTAT] Around the World:development, management and markets, Edit. [NUME_REDACTAT], Oxford, 348 p.

Heizer, Mirela, Gabriela (2013), Personal considerations on the implementation of the vineyard register in Romania (Considerații personale asupra implementării [NUME_REDACTAT] Viticole în România); www.vonheizer.ro accesat la data de 12.11.1014.

Hidalgo, L. (1980), Caracterizacion macrofisica del ecosistema medio-planta en los vinedos espanoles, [NUME_REDACTAT] Nacional de [NUME_REDACTAT] (I.N.I.A), [NUME_REDACTAT] Vegetal, p. 29.

Holbrook, M., B. (2000), The millennial consumer in the texts of our times: Experience and entertainment, Journal of Macromarketing, 20, 2, p. 178.

Howley, M., van Westering, J. (1999), Wine tourism in the [NUME_REDACTAT] (în Dowling, R., Carlsen, J., Wine tourism: Perfect partners, Proceedings of the first Australian wine tourism conference, [NUME_REDACTAT], Mai, 1998, Bureau of [NUME_REDACTAT], Camberra, p. 73 – 78.

Hosu, A., D., Cimpoiu, C., Pop, N., Miclaus, V., Bolboacă, S., D., Jäntschi, L. (2011), The analysis of different factors affecting the red wines antioxidant content, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 39, 1, p. 159-164.

Huglin, P., Schneider, C. (1998), Biologie et fiziologie de la vigne, [NUME_REDACTAT] TEC&DOC.

Huang, S., Hsu, C., H., C. (2009), Travel motivation: Linking theory to practice, [NUME_REDACTAT] of Culture, Tourism and [NUME_REDACTAT], 3, 4, p. 287.

Hugh, J. (1994), [NUME_REDACTAT] of wine, Editura, [NUME_REDACTAT], Londra, 320 p.

Ianoșev, V., L. (2007), Pișchia. Sat și comună bănățeană de pe malul Beregsăului, [NUME_REDACTAT], Timișoara.

Iliescu, V., Popescu, V., Ștefan, Gh. (1964), Izvoare privind [NUME_REDACTAT]. De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus, Edit. ARPR, I, București.

Irimia, L., M. (2012), Biologia, ecologia și fiziologia viței de vie, Editura ”[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

Indreaș, Adriana, Vișan, Luminița (2001), Principalele soiuri de struguri de vin cultivate în România, [NUME_REDACTAT], București.

Johnson, R., Bruwer, J. (2007), Regional brand image and perceived wine quality: The consumer perspective, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Research, 19, 4, p. 276-297.

Kapferer, J., N. (2007), Les marques, capital de l’entreprise: créer et developer des marques fortes, Edit. Eyrolles, IV, 813 p.

Kirkman, A. (2010), The role of wine tourism in the marketing of winerys in the [NUME_REDACTAT] Route of [NUME_REDACTAT] (lucrare de disertație), University of [NUME_REDACTAT], 269 p., http://uir.unisa.ac.za/, accesat la data de 15. 10.2013.

Lam, T., Hsu, C., H, C. (2004), Theory of planned behavior: Potential travelers from China, Journal of Hospitality & [NUME_REDACTAT], 28, 4, p. 463–482.

Lazureanu, A. (1991), Lucrari practice de Agrotehnica, [NUME_REDACTAT] Banat SA, Timisoara.

Lignon – Darmaillac, Sophie (2009), L'oenotourisme en France. Nouvelle valorisation des vignobles. Analyse et bilan, Editura Fèret, Franța.

Lignon-Darmaillac, Sophi (2011), Vin, vignoble et tourisme – des relations à construire, [NUME_REDACTAT] Espace – Vin, vignoble et tourisme, nr. 111, p. 8-15.

Luo, X., Homburg, C. (2007), Neglected outcomes of customer satisfaction, Journal of Marketing, 71, 2, p. 133–149.

Macionis, N., Cambourne, B. (1998), Wine tourism: just what is it all about?, [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Journal, Nr. 13 (1), p. 41-47.

Macionis, N. (1998), [NUME_REDACTAT]: making it work for the long term, [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Journal, Nr. 13 (2), p. 127-131.

Macici, M. (1996), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Edimpex, București.

March, R., Woodside, A., G. (2005), Testing theory of planned versus realized tourism behavior, Annals of [NUME_REDACTAT], 32, 4, p. 905–924.

Martin, T. (1969), Viticultura, [NUME_REDACTAT], București.

Martin, T. (1966), Viticultura, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

Martin, T. (1972), Viticultură generală, [NUME_REDACTAT] și pedagogică, București.

Matei, Șt. (2014), Analysis of wine sector: Developments, and prospects the World and in Europe, [NUME_REDACTAT], XVI, 2, 31, p. 223 – 236.

Mihalca, A., Naghiu, Natalia (1980), Potențialul antocianic al soiurilor pentru vinuri roșii din podgoria Miniș, determinat prin mai multe metode, Anuarul I.C.V.V. [NUME_REDACTAT], București, IX.

Mihalca, A., Lazea, E. (1990), Tradițiile și experiența culturii viței de vie în zona Aradului, Edit. Ceres, București.

Mihalca, A., Lazea, E. (2004), Aprecierea calității vinurilor prin degustare. Inițiere pentru amatori, [NUME_REDACTAT] Internațional, Arad.

Mihalca, A. (2007), Viticultura arădeană după anul 1944, [NUME_REDACTAT] Internațional, Arad, 378 p.

Mintel (2009), Gastronomic tourism-international; http://academic.mintel.com/; accesat la data de 7 iulie 2012.

Mironescu, N. (1978), Considerații privitoare la geneza și istoricul răspândirii viței de vie pe teritoriul României, Studii și comunicări de istorie și etnografie, Golești – Argeș, p. 274.

Mitchell, R., Hall, C., M. (2004), The post-visit consumer behavior of [NUME_REDACTAT] winery visitors, Journal of [NUME_REDACTAT], Nr. 15 (1), p. 39-49.

Moțoc, M. (1968), Estimarea deficitului de umiditate în plantațiile de vie de vie, ICCA, Centrul de documentare agricolă, București.

Munteanu, I. (1998), Timiș. Monografie, [NUME_REDACTAT], Timișoara.

Neacșu, N., Glăvan, V., Baron, P., Neacșu, M. (2011), Geografia și economia turismului, [NUME_REDACTAT] Universitaria, București.

Neagu, M. (1973), Etat actuel des travaux sur le selection clonale, genetique et sanitaire. Metodes et resultats. Diffusion du materiel selectione, Raport prezentat la a 53-a [NUME_REDACTAT], Buletin L'OIV, p. 47 – 525, Paris.

Oana, Maria (1990), Sortimentul actual și de perspectivă al podgoriei Miniș – Măderat, [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT], Arad, I, p. 19 – 28.

Oana, Maria (2005), Clone din clone – Cadarcă 2000. [NUME_REDACTAT] 4/54, Edit. [NUME_REDACTAT], Arad, 60 p.

Olteanu, I., Cichi, Daniela, Dolores, Daniela, Costea, D., C., Mărăcineanu, L., C. (2002) , Viticultura specială. Zonare, Ampelografie, Tehnologii specifice, [NUME_REDACTAT], Craiova, 473 p.

Oprea, Șt. (2001), Viticultură, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca.

O’Neill, M., Charters, S. (2007), Survey timing and visitor perceptions of cellar door quality (în Carlsen, 2007 – [NUME_REDACTAT] Tourism. Research, Management and Marketing), Editura CABI, p. 161-176.

Oșlobeanu, M., Olteanu, I. (1983), Viticultura generală, (Bazele biologice ale viticulturii), [NUME_REDACTAT] Universității din Craiova.

Oșlobeanu M., Macici, M., Georgescu, Magdalena, Stoian, V. (1991), Zonarea soiurilor de viță de vie în Romania, [NUME_REDACTAT], București.

Pastor, Elías, Vicente, Luis (2006), El turismo del vino. Otra experencia de ocio, Edit. Universidad de Deusto, Bilbao, 30 p.

Page, S., Getz, D. (1997), The business of rural tourism: International perspectives, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Press, Londra.

Pastor, Elías, Vicente, Luis (2006), El turismo del vino. Otra experencia de ocio, Edit. Universidad de Deusto, Bilbao, 30 p.

Peters, G. (1997), American winescapes: The cultural landscapes of America’s wine country, [NUME_REDACTAT] Press, Boulder, Colorado.

Pikkemaat, B., Peters, M., Boksberger, P., Secco, M. (2009), The staging of experiences in wine tourism, Journal of [NUME_REDACTAT] and Management, 18, 2, p. 237-253.

Pinne, B., D., Gilmore, J., J (1999), The experience economy, Edit. [NUME_REDACTAT], Boston, SUA.

Pizam, A., Mansfeld, Y. (1999). Consumer behavior in travel and tourism, [NUME_REDACTAT] Press, Binghamton, SUA.

Pârvan, V. (1926), GETICA. O protoistorie a Daciei, Edit. [NUME_REDACTAT], București.

Pop, E. (1931), Vitis sylvestris Gmel. în România, [NUME_REDACTAT] Botanice și al [NUME_REDACTAT] de la Universitatea din Cluj, XI (3 – 4), p. 79-93.

Popa, P. (1980), Caracterizarea agroproductivă a solurilor din podgoria Miniș și măsuri de îmbunătățire pentru realizarea unor producții viticole eficiente (teză de doctorat nepublicată), ASAS București.

Popescu, D. (1993), Ghid turistic Lugoj și împrejurimi, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Timiș.

Popescu, Gh., Petrescu, M., Stoian, M., Prelipceanu, C., Kontec, A. (1977), Studiul soiului [NUME_REDACTAT] în scopul ameliorării sale prin selecție clonală, Analele ICVV, VIII, p. 25-43.

Pușcă, I., M. (2010), Vechi soiuri românești de viță de vie, [NUME_REDACTAT] Intact, București.

Ribéreau-Gayon J., Peynaud, E. (1960), Traité d'oenologie, Tome premier, [NUME_REDACTAT] Ch. Beringer, Paris et Liège.

Richard, V. (1997), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Wiley, [NUME_REDACTAT], SUA.

Richardson, O. (2004), Could tourism be the economic saviour of UK vineyards? [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 16, 1, p. 101-113.

Robinson, Jancis (1986), Vines, Grapes and Wines, Edit. [NUME_REDACTAT], Londra.

Robinson, Jancis (2006a), [NUME_REDACTAT]’s wine course, Edit. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 352 p.

Robinson, Jancis (2006b), [NUME_REDACTAT] Companion to Wine, (ediția a III-a), Edit. [NUME_REDACTAT] Press, Oxford, 840 p.

Robinson, Jancis (2008), How to taste wine?, Edit. Simon & Schuster, Londra.

Roumegoux, M. (2008), Vin et Vin 2020, Plan Stratégique de valorisation de la filière vitivinicole

Française à l’Horizon 2020, Paris, Ministère de l’Agriculture, 94 p., sursa: http://www.ladocumentationfrancaise.fr/rapports-publics/094000171, accesat la data de 21.11.2014.

Sharples, L. (2002), Wine tourism in Chile: a brave new step for a brave new world, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Nr. 14 (2), p. 43-54.

Schmidt, M. (1992), Clonele soiului Riesling la Geisenheim, Stațiunea de [NUME_REDACTAT], Institutul de viticultură și înmulțire a viței de vie, Geisenheim, Germania, p. 1 – 20.

Schneider, C. (1989) Introduction à l'écophysiologie viticole. Applicationaux systèmes de conduite, Buletin OIV, 62, p. 498–515.

Scienza, A., Anzani, R., Failla, O., [NUME_REDACTAT], L., Grando, S., Mattivi, F., Reina, A. (1993), La vite selvatica Vitis vinifera silvestris in Italia: significato culturale, diffusione e possibili rapporti con i vitigni coltivati, Atti della [NUME_REDACTAT] della Vite e del Vino, 45.

Sfetcu, O. (2001), Buziaș – temelii istorice și teatrale, [NUME_REDACTAT] Universitare.

Sfetcu, O., Moise, N. (2006), Silagiu, pagini de istorie din vremuri apuse și contemporane: Contribuții la istoria Silagiului, [NUME_REDACTAT], Timișoara.

Shapiro, L. (1998), A glass half empty, [NUME_REDACTAT], p. 74-76.

Simuț, D., O. (1986), Buziaș. Mic îndreptar turistic, [NUME_REDACTAT]-Turism, București.

Sirakaya, E., Woodside, A., G. (2005), Building and testing theories of decision making by travelers, [NUME_REDACTAT], 26, p. 815–832.

Șorhenț, Maria, Rusu, I. (2009), Principalele tipuri de soluri din perimetrul podgoriei Miniș- Măderat, Arad, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 41, 3.

Sparks, B. (2007), Planning a wine tourism vacation? Factors that help to predict tourist behavioural intentions, [NUME_REDACTAT], 28, 5, p. 1180–1192.

Spânu, Stela (2008), Terminologia vitivinicolă în graiurile românești (Studiu etimologic și lingvogeografic), Editura F.E. – P. ”[NUME_REDACTAT]”, Chișinău.

Stoev, K., Slavtcheva, T. (1982), La photosynthese nette chez la vigne (V. vinifera) et les facteurs ecologiques, Connais. [NUME_REDACTAT], 16, p. 171 – 185.

Stoian, M. (1989), Clone de viță de vie recent omologate, Revista de Hortcultură, București, 6,

p. 26-29.

Szivas, E. (1999), [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] in Hungary, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Nr. 11 (2), p. 7-17.

Sznajder, M., Przezborska, L., Scrimgeour, F. (2009), Agritourism, Editura CAB International, Wallingford, UK.

Teodorescu, I., C. (1964), Pe urmele unor vechi podgorii ale geto-dacilor, Edit. Agrosilvică, București, 68 p.

Teodorescu, I., C., Teodorescu, Șt., C., Mihalca, Gh. (1966), Vița de vie și vinul de-a lungul veacurilor, [NUME_REDACTAT] București.

Teodorescu, Șt., Popa, A., Sandu, Ghe. (1987), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Enciclopedică, București.

Thevenin, C. (1996), Quands les vignerons font du tourisme, Espaces, 140, p. 43 – 48.

Tudosie, A., D. (1989), Vița de vie – rod al pământului și al muncii, [NUME_REDACTAT], București.

Vargas-Vargas, M., Mondejar-Jimenez, J. (2010), Environmental impact and business management in rural tourism, Journal of [NUME_REDACTAT] Research, 26, 3, p. 93–98.

Vlachvei, A., Notta, O. (2009), Wine routes în Greece: producers’ perceptions and economic implication, [NUME_REDACTAT] of Arts and Sciences, 3, 2, p. 95-106.

Weaver, D., Lawton, L. (2002), Tourism management, [NUME_REDACTAT] Wiley & [NUME_REDACTAT] Ltd, Sydney, Australia.

*** (1993 – 1994), The wines of Germany, [NUME_REDACTAT], Mainz, Germania.

*** (1984), [NUME_REDACTAT], Edit. Academiei RSR, București, II, p. 354 – 365.

*** (2012), Dicționarul explicative al limbii române (DEX), Edit. [NUME_REDACTAT] Gold, București.*** [NUME_REDACTAT]. 645 din 15 iulie 2005 privind aprobarea incadrarii regiunilor viticole romanesti in zonele viticole ale [NUME_REDACTAT] si conditiile aplicarii corectiilor de tarie alcoolica si de aciditate asupra recoltelor de struguri aflate in diferite stadii de prelucrare

*** (2009), Global wine: Challenges and opportunities facing the wine industry, [NUME_REDACTAT], Londra.

*** (2010), Consumer expenditure on wine, [NUME_REDACTAT], Londra.

*** Regulamentul (CE) nr. 479/2008 privind organizarea comună a pieței vitivinicole, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 și a Regulamentului (CE) nr. 3/20 – – Journal official de L’Union Européenne, 6.06.2008

*** [NUME_REDACTAT] al României 2007, București, [NUME_REDACTAT] de Statistică, 2008

*** FAO [NUME_REDACTAT] 2008

*** Legea nr.244/2002 a viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole publicată în [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, nr.333 din 20 mai 2002

*** ORDIN nr. 225 din 31 martie 2006 privind aprobarea Zonării soiurilor nobile de viță-de-vie roditoare admise în cultură în arealele viticole din Români

*** [NUME_REDACTAT], directorul complexului de vinificatie SC Jidvei SA.

*** [NUME_REDACTAT], directorul departamentului de Marketing la SC [NUME_REDACTAT] SA.

*** http://www.oniv.ro/

*** http://www.onvpv.ro/ 

*** http://www.taravinului.ro

*** www.oiv.int

*** http://www.onvv.ro/

*** sursa: http://www.wall-street.ro; accesat la data de 12.12.2014).

**** sursa: http://ghidulmuzeelor.cimec.ro

*** http:///madr.ro/pages/inspectii/ordin_225_2006.pdf

*** www.timis.insse.ro