Poluarea și Protectia Cursurilor de Apa Internationale, a Marilor Si Oceanelor

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I. Particularitățile poluării cursurilor de apă, a mărilor și oceanelor

Considerații generale

Cauzele poluării apelor

Principalii factori poluanți

Efectele poluării apelor

Capitolul II. Protectia cursurilor de apă îs a lacurilor naționale

Noțiuni introductive

Regulile de la [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] asupra protecției cursurilor de apă internațională împotriva poluării – Strasbourg,1973

Declarația privind cooperarea statelor dunărene în domeniul gospodăririi și îndeosebi al protejării apelor Dunării împotriva poluării

Convenția privind protecia apelor raului Tisa și a afluenților lui împotriva poluării, Speged, 1986

Convenția privind protecția cursurilor de apă transfrontiere și a lacurilor internaționale, Helsinki, 14 martie 1992

Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, Sofia, 29 iunie 1994

Capitolul III. Reglementări internaționale cu caracter global privind protecția mărilor și

oceanelor

Convenția internațională pentru prevenirea poluării apelor mării prin hidrocarburi, Londra1954

Convenția internațională asupra intervenției în marea liberă în caz de accidente ce antrenează sau pot antrena o poluare cu hidrocarburi, Bruxelles – 29.XI.1969

Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave, Londra 1973

Tratatul privind interzicerea instalării unor arme nucleare și a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor și oceanelor și în subsolul lor (Decretul 191/72)

Convenția de la Bruxelles, 1962, asupra responsabilității exploatantilor de nave nucleare

Convenția asupra răspunderii civile pentru prejudicii datorate poluării cu hidrocarburi Bruxelles, 29 noiembrie 1969

Convenția asupra creării unui fond internațional de indemnizare pentru pagubele produse prin poluarea cu hidrocarburi, 18 decembrie 1971

[NUME_REDACTAT] Generale ONU asupra principiilor privind fundul mărilor și oceanelor și subsolul lor,dincolo de limitele jurisdicției naționale, 1971

Convenția referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operațiunile de imersare efectuate de către nave și aeronave, Oslo 1972

Convenția de la [NUME_REDACTAT]

Capitolul IV. Reglementări internaționale cu caracter regional privind protecția mărilor și

oceanelor

Convenția privind prevenirea poluării mediului marin în zona [NUME_REDACTAT], Helsinki, 1974

Convenția privind prevenirea poluării marine de origine telurică, Paris 1974

Convenția privind prevenirea poluării [NUME_REDACTAT], Barcelona, 16 februarie 1976

Convenția privind protejarea [NUME_REDACTAT] împotriva poluării prin hidrocarburi, Bonn, 13 septembrie 1983

Convenția cu privire la protecția [NUME_REDACTAT] împotriva poluarii- București, 21 aprilie 1992

Bibliografie

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I. Particularitățile poluării cursurilor de apă, a mărilor și oceanelor

Considerații generale

Cauzele poluării apelor

Principalii factori poluanți

Efectele poluării apelor

Capitolul II. Protectia cursurilor de apă îs a lacurilor naționale

Noțiuni introductive

Regulile de la [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] asupra protecției cursurilor de apă internațională împotriva poluării – Strasbourg,1973

Declarația privind cooperarea statelor dunărene în domeniul gospodăririi și îndeosebi al protejării apelor Dunării împotriva poluării

Convenția privind protecia apelor raului Tisa și a afluenților lui împotriva poluării, Speged, 1986

Convenția privind protecția cursurilor de apă transfrontiere și a lacurilor internaționale, Helsinki, 14 martie 1992

Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, Sofia, 29 iunie 1994

Capitolul III. Reglementări internaționale cu caracter global privind protecția mărilor și

oceanelor

Convenția internațională pentru prevenirea poluării apelor mării prin hidrocarburi, Londra1954

Convenția internațională asupra intervenției în marea liberă în caz de accidente ce antrenează sau pot antrena o poluare cu hidrocarburi, Bruxelles – 29.XI.1969

Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave, Londra 1973

Tratatul privind interzicerea instalării unor arme nucleare și a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor și oceanelor și în subsolul lor (Decretul 191/72)

Convenția de la Bruxelles, 1962, asupra responsabilității exploatantilor de nave nucleare

Convenția asupra răspunderii civile pentru prejudicii datorate poluării cu hidrocarburi Bruxelles, 29 noiembrie 1969

Convenția asupra creării unui fond internațional de indemnizare pentru pagubele produse prin poluarea cu hidrocarburi, 18 decembrie 1971

[NUME_REDACTAT] Generale ONU asupra principiilor privind fundul mărilor și oceanelor și subsolul lor,dincolo de limitele jurisdicției naționale, 1971

Convenția referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operațiunile de imersare efectuate de către nave și aeronave, Oslo 1972

Convenția de la [NUME_REDACTAT]

Capitolul IV. Reglementări internaționale cu caracter regional privind protecția mărilor și

oceanelor

Convenția privind prevenirea poluării mediului marin în zona [NUME_REDACTAT], Helsinki, 1974

Convenția privind prevenirea poluării marine de origine telurică, Paris 1974

Convenția privind prevenirea poluării [NUME_REDACTAT], Barcelona, 16 februarie 1976

Convenția privind protejarea [NUME_REDACTAT] împotriva poluării prin hidrocarburi, Bonn, 13 septembrie 1983

Convenția cu privire la protecția [NUME_REDACTAT] împotriva poluarii- București, 21 aprilie 1992

[NUME_REDACTAT]

Mult timp omul a trăit într-un raport direct cu natura. Pe măsură ce a început să o cunoască, să-i descifreze tainele, să o domine, situația a prins un alt contur: omul a devenit mai puțin tributar mediului înconjurător, fără a bănui că propriile lui realizări îl vor face atât de vulnerabil. În mod concret, apariția de localități în zonele aride și ostile omului, dezolvatrea transporturilor și a tehnicilor de producție agricolă, a industriei în special, au generat o nouă comportare economică și socială, acțiune care, sfidând legitățile și regulile naturii, diferit după cum știm cu toții de cele ale soctietatii, a influențat nefast elementele fizice ale biosferei, ale echilibrului și autoreglării naturii, astfel încât autodistrugerea omului a devenit o posibilitate reală.

Impactul uman în natură este vechi, datând încă din timpurile apariției speciei [NUME_REDACTAT], astfel că, în neolitic și până în prezent asupra Terrei s-au abătut mai multe valuri de modificări ecologice care au produs tot atâtea abateri de la ordinea firească a lucrurilor, abateri provocate în mod direct de om sau realizate cu ajutorul acestuia.

Întreaga viață pe Terra se bazează pe funcționarea trecută și prezența a sistemului global al ecosferei, alcătuit din lumea vie și din învelișul subțire de aer, apă și scoarța terestră. Viața ecosferei înseamnă totalitatea ciclurilor în cadrul cărora materia trece de la o formă la alta, de la starea vie la starea nevie și invers, într-o perpetuă schimbare și neîncetată revenire la formele trecute, de alte niveluri de dezvoltare.

Dereglarea ciclurilor normale ale naturii poate conduce la apariția unor catastrofe inimaginabile care sunt greu sau chiar imposibil de depășit.

Omul apare, în lumina istoriei, că o ființă egoistă, care odată devenit un “ stăpân” al naturii, a urmărit de-a lungul timpului îndeplinirea propriilor interese cu ajutorul unor forțe proporționale cu tehnica de care dispunea, fără a-și pune problema, (până de curând), impactului care l-ar putea avea acțiunile sale asupra naturii, fără a pune la punct un plan de protecție și refacere a mediului înconjurător afectat, un plan care să diminueze efectele negative care au apărut.

Ultimele rapoarte remarcă o accentuare progresivă a conflictului dintre progresele ciclice naturale ale ecosferei și cele liniare ale tehnologiilor create și susținute de actuala civilizație umană, ajungându-se la “criza ecologică”.

În scopul de a studia mediul înconjurător și interelatiile care se stabile în cadrul acestuia, de-a lungul timpului s-au dezolvatat mai multe științe, cea care se ocupă în mod pregnant de problema în cauză fiind ecologia. În acest context, toate situațiile “nefaste” care apar în natură împrumuta termeni ca cel folosit mai sus, “criza ecologică”, “ afectarea ecosistemului”, a “habitatului” . Toți acești termeni sunt specifici aceste științe biologice, ecologia.

Denumirea de “ecologie” provine din limba greacă, din grecul “eikos” (loc de trai) și logos (știință). A fost introdusă în știință de biologcul [NUME_REDACTAT] (1866) pentru a indica “ studiul relațiilor dintre animale și mediul lor anorganic și organic”. Ulterior, aceasta definiție, a fost urmată de altele care au subliniat diverse aspecte ale cercetărilor ecologice.

Noțiunea care stă la baza ecologiei că știință este cea de mediu înconjurător, iar savantul roaman [NUME_REDACTAT] a fost cel care a reușit să dea o definiție foarte corespunzătoare pentru acele timpuri aceste noțiuni: “ totalitatea înfăptuirilor, fenomenelor și energiilor lumești ce vin în contact cu o ființă, de care depinde soarta acesteia și a căror acțiune provoacă o reacțiune în zisa ființă”.

În literatură de specialitate se utilizează în același timp cu noțiunea de mediu înconjurător, cele de “mediu biologic”, “mediu ambiant” sau chiar “mediu uman”. În acest context legiutorul roman s-a referit la mediul înconjurător ca fiind constuent din “ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, solul și subsolul, toate straturile atmosferice, toate materialele organice și anaorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale și spirituale”. Astfel, această noțiune cuprinde toate activitatiile umane în relația om – natura în cadrul organizării sale sociale, pe Terra.

În mod evident, ținând seama de dezvoltarea unor științe cu fundament biologic și a unor legislații pe aceeași temă, putem afirma că omul este singura viețuitoare capabilă de a coopera conștient cu natura, de a-i folosi rațional resursele, în scopul progresului general și multilateral al umanității.

Ademenit însă de proriile sale realizări, în “fugă” să pentru obținerea unui plus de confort în vederea asigurării unui trai mai ușor, omul a rupt prin intervențiile sale grăbite și nesăbuite echilibrele naturale ale naturii. După o evoluție istorică și sinuoasa, ca urmare a ignorării exigentelor naturii, s-a ajuns la slăbirea capacității sistemelor naturale ale Terrei, la efectele unor anumitor acțiuni și activități umane care au trecut un prag ce a produs pierderi imprevizibile.

Putem spune că, din lipsa unor cunostiinte adecvate sau din interese egoiste începând cu extinderea habitatului uman, a mediului de viață, cu trecerea de la o agricultură tradițională la una sistematica și organizată pe suprafețe mari, ajungându-se apoi la revoluția industrială din secolul al XVIII-lea, influenta omului asupra mediului înconjurător a crescut tot mai mult, resursele naturale fiind exploatate în mod irațional și inefaste cu substanțe nocive ale căror efecte au apărut de-abia în ultimele decenii și care se resimt pe deplin în prezent.

Fenomenul de care vorbim poartă numele de poluare și constituie în prezent, alături de probleme de securitate , pace și dezvoltare, “capul de afiș” al convențiilor și reuniunilor la nivel mondial și regional.

Regulile de la Montreal din 1982 aplicabile poluării transfrontiere, înțeleg prin poluare, în general, “orice introducere de către om în mediu, direct sau indirect, a unor substanțe ori energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele și proprietatea materială, să diminueze binefacerile sau să împiedice alte utilizări legitime ale mediului” (art. 1).

Generator al acestui fenomen nociv este în mod clar un factor poluant, un element care sub forma unei “substanțe solide, lichide sau gazoase, sub formă de vapori sau energie (radiație electromagnetică, ionizanta, termică, fonică sau vibrații) care introduse în mediu, modifica echilibrul constituenților acestuia și al organelor vii și aduce daune bunurilor materiale”.

Acțiunea de intoxicare produsă de poluanți (poluarea) este cu atât mai gravă cu cât diferența dintre concentrația poluantului în mediu și limita de toleranța este mai mare.

Pentru fiecare viețuitoare prima categorie de poluare o constituie deșeurile vieții sale vitale, categorie de poluanți ce formează așa numita poluare naturală.

Cu ajutorul științele și tehnologiei au fost elaborați compuși sintetici care nu se găsesc în natură sub formă pură, unii dintre aceștia se dovedesc persistenți și deja integrați fluxului metabolic al pământului nu se descompun multă vreme.

Acești compuși sunt generați de îndeletnicirile umane majore cum sunt agricultura intensivă și industrializată, industria și mediul urban de viață care o însoțește și nu în ultimul rând transporturile.

Poluarea afectează atât solul, atmosfera cât și apele planetei noastre.

Deși industria eliberează o cantitate mare de factori poluanți, agricultură, prin folosirea produselor fitosanitare și a îngrășămintelor chimice este considerată mia periculoasă datorită faptului că afectează solurile care nu pot fi epurate decât în mod natural. Pe de altă parte, infiltrarea în sol a chimicalelor afectează în timp, cu ajutorul apelor de ploaie, panza freatică, ducând la formarea unei poluări intensive a acestora.

Atmosferă, aerul atât de indispensabil vieții umane, are numeroare și nocive surse de poluare, ale căror efecte se concentrează în apariția efectelor de seră și în lărgirea “gaurei de ozon”.

Poluarea poate îmbrăca două forme:

poluare voluntară, prezenta mai ales în agricultură prin introducerea în sol a unor substanțe absolut necesare producției agricole;

poluare neintenționată, datorită eliminării fără voie a unor subsante în cantități mai mari sau mai mici, specific industriei.

Există fără discuție și fenomene de poluare accidentală, datorate unor scăpări neprevăzute, de agenți poluanți de la uzine, fabrici, în aer, apă sau sol sau apariției unor situații de criză la bordul navelor sau aeronavelor, acestea provocând în principal poluarea apelor continentale sau a mărilor și oceanelor.

În general, omul s-a bizuit mult timp pe faptul ca apele marine sunt imposibil de afectat în mod negativ de activitățile umane, observându-se acum că mările și oceanele poartă o povară insuportabilă:

depozit de deșeuri și gunoaie;

rezervă pentru depunerea – prin atmosfera sau cursurile de apă – a substanțelor toxice rezultate din activitatea umană;

rezervație pentru extragerea mineralelor.

În afară fenomenelor de poluare ale solului, atmosferei și apelor, o altă problemă o constituie defrișările masive a terenurilor împădurite care pe lângă faptul că privează de o mare cantitate de oxigen pământul, provoacă alunecări ale solului, conduc și la apariția unor dereglări electomagnetice. Datorită lipsei arborilor, în punctele critice se formează un blocaj, o stagnare a fluxului electromagnetic al planetei, creându-ne singuri un infern pe Terra. Că remediu s-a propus instalarea unor turnuri paramagnetice în aceste puncte critice pentru a le armoniza între ele și astfel să poată evita apariția cutremurelor, a condițiilor atmosferice ciudate, a uraganelor, a poluării electromagnetice .

Exploatare nerațională a bogățiilor și resurselor naturale a condus prin urmare, datorită impactului uriaș al omului social asupra mediului natural, la distrugerea unei uriașe părți din capitalul biologic și genetic mondial, ceea ce a determinat din fericire, luarea unor măsuri de protecție privind protecția și conservareaflorei, faunei și a tuturor bogățiilor naturale ale Terrei.

Cum există un singur Pământ, poluarea mediului nu ține cont de nici un fel de granițe între state, eradicarea factorilor de poluare și păstrarea echilibrului din sistemul ecologic intrând în responsabilitatea și conștiința morală a tuturor statelor, a opiniei publice mondiale, se prevalează la orizont câteva dintre direcțiile ce ar trebui urmate pe plan național sau internațional, pentru a împiedica poluarea transfrontieră, prevederi care se pot constitui din modificarea tiparelor progresului economic și social, îndreptându-se mai mult spre dezolvtarea calitativa, acordarea unei importante majore sistemelor de reciclare și procedeelor de producție în circuit închis, cooperarea în scopul ocrotirii mediului marin și a apelor continentale, folosirea științei și tehnicii în vederea îmbunatățirii condiției umane și a ocrotirii resurselor, populației și mediului înconjurător, vehicularea informațiilor de acest gen între statele dezolvtate și cele în curs de dezvoltare, extinderea cooperării internaționale în domeniile cercetării, soluționării și prevenirii mediului de viață al omului, precum și creșterea rolului organizațiilor regionale sau internaționale cu preocupări în acest domeniu.

Ca urmare, în anul 1972, a avut loc la Stockholm prima Conferință în domeniul protecției mediului, la care au participat 114 state, printre care și România. Cel mai important document adoptat a fost “Declarația asupra mediului înconjurător”, care prin cele 26 principii ale sale a prevăzut drepturile și obligațiile statelor în acest domeniu, precum și căile și mijloacele de dezvoltare a cooperării următoare. Prin acest document s-au pus bazele dreptului internațional al mediului.

A urmat apoi, având importanță mai mare, în anul 1992 la Rio de Janiero o a doua [NUME_REDACTAT] în acest domeniu, în ziua Mondială a Mediului, ziua de 5 iunie. Conferința de la Rio a reluat și a completat în mod armonios principiile de la Stockholm, subliniand faptul că, în prezent dezolvtarea durabilă nu are nici o șansă fără existența unui mediu sănătos.

În cartea sa “Cercul de închide” [NUME_REDACTAT] referindu-se la problemele contemporane ale poluării mediului, arată că “oamenii s-au smuls din cercul vieții îmboldiți nu de nevoi biologice ci de organizare socială pe care au născocit-o pentru a cuceri natură: un mijloc de a dobândi bogății care satisfac cerințe aflate în conflict cu cele care guvernează natură. Rezultatul final este criza mediului ambiant, o criză a supraviețuirii. Pentru a supraviețui, trebuie să închidem cercul. Trebuie să învățăm să restituim naturii bogăția împrumutată de la ea”.

Capitolul I

Particularitățile poluării cursurilor de apă, a mărilor și oceanelor

1. Considerații generale

În mod clar, viața pe pământ este dependentă de apă.

Se știe că un om, în condiții normale de mediu poate rezista fără hrana 40 de zile, dar fără apă numai 7.

Apa este vitală și prezența pretutindeni: în hrană, în vestminte, în medicamente, în uzine, în casă. Socotită multă vreme o sursă gratuită și inepuizabila a fost exploatată în cantități imense pentru înfăptuirea diverselor activitari întreprinse de om în gospodărie, în asigurarea unei igiene corespunzătoare sau doar pentru băut. În ultimul timp însă apei i s-a redescoperit prețul: apa este mai scumpă ca aurul!!!!

Un ignorant ar spune că nu a văzut nicăieri că prețul de exemplu al unui litru de apă să depășească costul unui kilogram de aur! Apa, în mod real deși nu este mai scumpă ca aurul este totuși ca și cum ar fi, pentru că există clipa în care să nu simțim nevoia ei.

O parte din hrana oamenilor se găsește în apele curgătoare și oceane și prentru mulți dintre ei pescuitul constituie câteodată singura sursă de hrană sau venit.

Poluarea, problemă majoră a omenirii în zilele de azi a afectat totul: atmosferă, solul și nu în ultimul rând apă.

Avem de-a face în acest sens atât cu poluarea apelor potabile cât și cu poluarea mărilor și oceanelor. Deși ambele tipuri constituie o gravă amenințare pentru viitorul omenirii se consideră că, datorită procentului redus de apă dulce existent în natură persistenta poluării în acest cadru se agravează și mai mult situația cu care este probabil că se va confrunta omul în următoarele decenii: o serioasă criză a apei.

Apa este prezentă în natură sub forma oceanelor, ghețarilor, calotelor polare, râuri și nu în ultimul rând o regăsim în atmosferă. Dacă toată apa planetei, corespunzătoare în toatalitatea unui volum de 1400-106 km3, ar fi în stare lichidă s-ar forma un strat de 2765 m grosime.

Apele dulci sunt diferit mineralizate în comparație cu apele oceanului planetar și anume, în primele predomină carbonații (79,9%), iar în celalalte clorurile (88,8%). Diferențierea este datorată ciclului fizic al apei și regimului precipitațiilor asupra continentelor și deasupra oceanului planetar.

După zonă geografică, abundenta locală a apelor dulci este foarte variată, dar se considera că aproape 1/3 din suprafața uscatului întâmpina dificultăți permanente în asigurarea apei potabile.

Poluarea micșorează în continuare volumul util de apă iar lupta împotriva acesteia este deosebit de semnificativă, arata că ne pasă de mediul înconjurător, de noi și de generațiile viitoare.

Sursele de poluare ale apei sunt în general următoarele:

căderile și rezidurile radioactive datorate experiențelor nucleare, accidentelor sau depozitelor insuficient etanșeizate ale centralelor atomice;

pesticidele și insecticidele răspândite în exces pe suprafețele agricole fără a ține seama de cerințele privind degradabilitatea și remanenta acestora;

suspensiile și substanțele chimice ale unor emisii de gaze și fum, specifice centrelor industriale care nu au fost reținute și neutralizate într-un procent important;

deșeurile menajere specifice tuturor centrelor urbane care nu au fost evacuate și tratate în mod corespunzător.

Spălate de ploi ajung prin pânza freatică în circuitul natural al apelor, devarsate în râuri ajung în mari teritoariale și apoi în marea liberă, provocând numeroare daune și pagube statelor cu ieșire la mare, afectând resursele biologice ale oceanului planetar.

Alte cauze de poluare ar mai fi cele generate de fenomenul subdezvoltării și cele determinate de războaie locale care provoacă mari dereglări atât în ecosistemele naturale cât și în cele artificiale.

În toate statele dezvoltate volumul poluării este mult mai ridicat ca în țările lumii a-III-a și tot în aceste state, apa utilizată de om trebuie să îndeplinească anumite calități, calități alterate de mediul nociv provocat de poluare, calități care trebuie refăcute dacă nu prin modul natural, atunci prin cel artificial.

Menținerea purității apei în cadrul natural înseamnă menținerea conținutului de săruri și gaze, de organisme și microorganisme specifice unei ape naturale nealterate.

Calitățile apei utilizate de om variază în funcție de utilizări și anume:

1. ca apa potabilia – trebuie să satisfacă cerințele legate de caracteristicile organoleptice,fizice,chimice, radiochimice,biologice,bacteriologice. Aceste cerințe trebuie îndeplinite și în industria piscicolă și alimentară.

2. ca agent de răcire – trebuie limitate suspensiile și substanțele corozive.

3. pentru irigații – calitatea este legată de micșorarea prezenței unor săruri și substanțe toxice.

4. pentru diverse procese industriale – este necesar să se îndeplinească caracteristicile fizico-chimice specifice pentru procesele respective (ex: puritatea apei folosită la produsele farmaceutice).

5. pentru cazane de abur – limitarea strictă a conținutului de săruri, absenta dioxidului de carbon și O2 dizolvat.

Prin urmare, după preluarea de la sursă, apă trebuie să treacă prin diverse procese pentru a atinge standardele cerute pentru îndeplinirea unei anume activități, după care este redată naturii. Acest ciclu artificial are un volum din ce în ce mai mare iar ritmul de regenerare spontană în mediul natural, a calității, apei este tot mai redus.

Apa eliminată din procesele industriale sau din diferite utilizări este uzată, caracteristicile ei de bază sunt modificate ea vărsându-se ca afluent într-un curs de apă, numit emisar, care transporta poluanții fără limite de frontieră.

Aprecierea calității apei și a statiului ei de poluare se poate face după diferite criterii, în general cu caracter calitativ. Aceste criterii, de fapt “măsoară” efectele poluării apelor asupra ecosistemelor.

Unul dintre cele mai sensibile și complexe ecosisteme include peștii iar un exemplu clar este “criteriul faunei piscicole”. Pentru a menține omogenitatea faunei piscicole sunt necesari anumiți factori prezenți în apele curgătoare că viteza de curgere, temperatura, pH-ul etc. În mod evident acești parametrii nu pot sau nu se pot menține constanți în zonele puternic industrializate.

În ceea ce privește fauna marină, are la rândul ei și ea anumiți factori care crează un mediu favorabil vieții acvatice printre aceștia numărându-se temperatura apei, abundența de hrană (alți pești sau alge marine), circulația normală a curenților, absenta poluanților (petrol,substanțe nocive ca hidrocarburile sau cele radioactive).

Oxigenul, necesar supraviețuirii, prezent în ape, poate fi afectat sub aspect cantitativ de prezența substanțelor organice biologic degradabile. În acest caz apare fenomenul numit eutrofizare, a cărui urmare imediată este creșterea luxurianta a plantelor de apă, a algelor în special. După moarte, biomasa acestor plante se descompune în stare de imersie, consumându-se oxigenul, ducând la moartea unor specii de pești sau înlocuirea lor cu altele al căror consum de oxigen este mai mic.

În general, efectele poluării cursurilor de apă, a marilos și oceanelor se revarsa nu doar asupra ecosistemelor acvatice ci și asupra solului (în special în agricultură), afectează activitatea umană, implica cheltuirea unor sume de bani enorme pentru înlăturarea pagubelor și remedierea factorilor vinovați de poluare, necesita construirea a tot mai multe stații de epurare a apei iar acolo unde măsurile reparatorii sau de siguranță nu sunt posibile afectează însăși calitatea vieții și aduc în prim plan problema supraviețuirii.

2. Cauzele poluării apelor

Legile nescrise ale naturii, continua transformarea din sânul acesteia precum și respectarea echilibrelor, au servit la aducerea biosferei, un sistem foarte complex având o existență și o dezvoltare proprie, la o diversitate de scară largă, asigurând speciei umane o miraculoasă evoluție care a condus-o la nivelul stăpânirii unor fenomene ale naturii însăși. Dar tiparul activităților omenești, caracterizat în general prin egoism, nu se încadrează întotdeauna în limitele echilibrelor naturale rezultând de aici perturbări profunde, cauzate de activitatea omului, în mediul ambiant și în sistemele ecologice, că urmări nefaste asupra însăși populației omenești.

Poluarea mediului ambiant ce plutește nefast asupra întregii planete a ajuns un factor ce amenința nu doar omul ci doar mediul său de existență. Ironia face că nu natura și fenomenele sale de nestăpânit să-și încerce “colții” asupra ființei umane ci chiar această din urmă. Activitatea umană neadaptata condițiilor generale de mediu, insuficient controlată amenința echilibrul ecologic.

În prezent există o alterare gravă a solului, atmosferei și apei, există diverse forme de poluare dintre care nu multe pot fi controlate în mod strict.

Poluarea apei, așa cum a fost definită în legea apelor nr. 107/1996 este următoarea: “orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologica a apei, peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni poluarea”.

Apă, un factor fizic de mediu, se constituie într-un vector important al agenților poluanți, produși de diverse surse de poluare.

Principalele cauze ale poluării apelor se pot clasifica în surse naturale și surse artificiale.

A) Sursele naturale

Sursele naturale nu sunt multe la număr și nu prezintă nici pe de parte același pericol ca cele artificiale în general poluarea produsă de ele fiind considerată un caz excepțional.

În primul rând putem aminti de poluările produse de cataclismele naturale și anume erupțiile vulcanice. Gazele care ies din adâncurile scoarței terestre, atât în timpul erupției cât și în perioada activității plutonice postvulcanice, pot produce o poluare puternică nu doar în atmosfera ci și în cursurile de apă.

Însă, această activitate telurică sta și la baza izvoarelor minerale atât de prețuite din punctul de vedere medical.

În acest caz se arata cât de incerte pot fi totuși limitele definiției de poluare.

O altă sursă de poluare, provenită tot din adâncurile pământului o constituie, nici mai mult nici mai puțin, apele subterane de natură acidă sau salină. Cu toate că aceste ape sunt potabile, iar unele cu un conținut variat saruri pot deveni ape de uz medicinal, există și straturi de apă în subteran care, stând în contact îndelungat cu masive de sare sau de alte minerale se încarcă cu substanțe impurificatoare, de multe ori toxice.

Atâta vreme cât rămân blocate în formațiunile geologice respective, nu există pericol pentru om sau comunitățile ecologice de la suprafață, însă omul perforează stratul mineralier sau pe cel înconjurător pentru a extrage mineralele utile, această activitate necesită evacuarea continuă a apei, apa iesint la suprafață cu ajutorul omului sau fără, cum este cazul exploatărilor petroliere, când țițeiul iese din adâncuri deseori însoțit de apă sărată.

Această apă va purifica emisarii și straturile de pânză freatică din care se extrage în mod obișnuit apă potabilă. (În SUA s-a constatat că apele de mina aruncate în emisari poluează peste 20.000 km din cursurile de apă națională.) Purificarea acestor ape s-ar putea face prin reținerea lor în lagune speciale de depunere.

Se poate spune că orice factor de mediu poate deveni un agent poluant atunci când depășește limitele echilibrului ecologic instaurat în anumite biotipuri, deci atunci când apa inunta și asfixiază culturile sau inunta terenurile fertile și le acoperă cu nisip, putem spune că în acel moment face parte din categoria poluanților naturali.

B) Surse de poluare caracteristice omului

Omul, că ființă vie produce deșeurile proprie existențe: fecale, urină, cadavre.

Deși cantitatea de deșeuri pe cap de locuitor din cele mai vechi timpuri și până azi nu a crescut ci doar s-a diversificat datorită dietei, populația actuală a Terrei produce o poluare a mediului mai accentuată decât ar fi produs-o o populație de 10 ori mai numeroara în epoca de piatră.

Nișa umană ca sursa de poluare produce efecte în continuă creștere datorită:

diversificării deșeurilor pe care le produc;

creșterii cantitative pe cap de locuitor a deșeurilor;

aglomerării nișelor individuale în mari metropole sau megalopolineri, unde procesele naturale de autopurificare sunt limitate.

Pe lângă deșeurile fiziologice, omul aduce și deșeuri provenite din îmbrăcăminte, mobilă, aparataj casnic, săpun, detergenți, cosmetice, medicamente, chimicale de uz domestic și mai ales ambalaje.

Marea parte a acestor deșeuri nu sunt biodegradabile, iar unele sunt direct toxice, iar creșterea volumului acestora în apele reziduale alterează flora bacteriană din apele uzate, punând o piedică suplimentară procesului de autoepurare.

Un alt element poluant foarte important rezultat din activitatea umană este constituit din bacteriile patogene care se vehiculează mai ales pe calea apei menajere uzate.

Epurarea apelor prin aplicarea de tratamente pe bază de procese și fenomene fizice, chimice și biologice este esențială pentru sănătatea oamenilor deoarece prin aceste ape uzate, ape calde, murdare, stătătoare, datorită microorganismelor patogene, prin apă se pot transmite boli bacteriene că febră tifoidă, dezenteria, holeră; boli virotice poliomelita, hepatită epidemică; boli parazitare și alte boli infecțioase a căror răspândire este legată și de prezența altor factori cum ar fi țânțarii anofel și mușca tze-tze, provocând malaria și boala somnului.

Un exemplu edificator în ceea ce privește importanta epurării apelor a avut loc în 1885 la Chicago. După o ploaie torențială care a durat 2 zile toate impuritățile oceanului s-au adunat prin scurgere în lacul Michigan care era singura sursă de alimentare cu apă a orașului.

Pe acea vreme apa era distribuită fără a fi tratată iar rezultatul a fost declanșarea unei epidemii de febră tifoidă, dezenterie și holeră care a făcut peste 100.000 de victime.

C) Surse artificiale de poluare

Cele mai mari cerințe de apa le au agricultură și industria, cu mențiunea că agricultura ca și populația, scot din circuitul biologic global apa utilizată, pe când agricultura o restituie în proporție destul de ridicată.

Apele restituite sunt ape menajere care au compoziție fizico-chimică și bacteriologica diferite de apă prelevată.

După proveniență, apele uzate se pot împărți în următoarele grupe principale:

1. Ape uzate menajele unde poluanții sunt resturi alimentare, dejecții săpun, detergenți, microorganisme;

2. Ape uzate din zootehnie: resturi de furaje, așternut, dejecții, substanțe utilizate la spălare și dezinfecție;

3. Ape uzate industriale: a) ape de răcire , poluantul fiind căldură;

b) ape uzate de spălare și transport;

c) ape provenite din secțiile de producție utilizate direct în procesul de fabricație că mediu de dizolvare sau reacție.

Aceste ape au efectul poluant major.

Cauzele de poluare ale apelor se caracterizează după cum se vede printr-o mare varietate, ele putând produce poluări concentrate în locuri bine delimitate (conducte de canalizare aferente zonelor urbane) sau determina poluarea unor arii mult mai întinse, cum ar fi terenurile de minerit aflate în exploatare (apele de mina rezultate din această activitate).

De asemenea, după caracterul activității însoțite de poluare putem distinge între:

surse cu activitate permanentă (canalizarea orașelor);

surse cu activitate discontinuă (fabrici care lucrează sezonier);

surse cu activitate temporară (o navă în deplasare);

surse cu activitate accidentală (avarii la instalații industriale).

a) [NUME_REDACTAT] acest context avem în vedere transportul maritim și fluvial, acesta constituind o dublă sursa de poluare, odată în ceea ce privește modalitate prin care se realizează deplasarea navelor și apoi pericolul care îl prezintă prin substanțele ce le transporta.

Navele pot produce poluarea apelor cu hidrocarburi, iar navele sau submarinele cu propulsie nucleară provoacă poluarea radioactivă a apelor curgătoare.

Un alt aspect al acestui caz îl constituie canalizarea fluviilor în vederea asigurării unei navigații optime ce poate avea efecte nocive asupra posibilității de autopurificare a apei.

Experimentele realizate asupra răului Odra, rău cu o curgere liberă în perioada când navigația este interzisă și canalizat în cealaltă perioadă, au demonstrat că, deși există și efecte benefice asupra fenomenului de autopurificare a apei, introducerea structurile necesare pentru navigație în perioadele de primăvară și toamna, are în final o influență negativă asupra procesului amintit, micșorând viteza acestuia.

O altă sursă de poluare este constituită din apele de spălare a calelor și a recipienților, în general a vaselor care transporta materiale poluante.

b) Poluarea industrială

La ora actuală poluarea este considerată a se datora în cea mai mare parte industriei.

Poluarea industrială atinge limite îndepărtate, orizontul acesteia fiind foarte întins, pornind de la probleme de poluare a locului de muncă și până la consecințele ecologice ce interesează globul terestru în intergime.

Datorită substanțelor toxice conținute în poluantul industrial deversat în ape sunt afectate nu doar fauna și flora acvatică, astfel că prin intermediul lanțului trofic acestea ajung și la oameni și fauna terestră.

Poluarea industrială a mediului ambiant se propagă mai ale pe calea aerului și apei, cea din urmă fiind mult mai variată. Importanța acestui tip de poluare crește odată cu, consumul specific de apă , deoarece cu cât acest consum este mai mare, cu atât mai mult sunt mai ridicate și posibilitățile de răspândire în mediul ambiant a substanțelor vătămătoare caracteristice diferitelor procese industriale.

Tabelul de mai jos prezintă unele date asupra consumului specific de apă, reușind să ne facem astfel o idee despre amploare fenomenelor de poluare în aceste cazuri.

1) Industria alimentară și industria chimică

Sunt considerate cele mai poluante industrii.

Industria alimentară are specific poluarea cu substanțe organice, în cadrul acestei industrii alături de fabricile de zahăr, conserve etc. și abatoarele.

În industria alimentară se folosește apa de înaltă calitate și în cantități mari, iar efluenții proveniți din acest sector conțin o mare varietate de substanțe organice biodegradabile de concentrații mai mari decât ale apelor menajere.

Poluanții specifici industriei pielăriei și produselor animale nu se pot folosi în irigații că cei din industria alimentară și nici nu pot fi amestecați cu apele provenite din canalizări decât după îndeplinirea unor elemente extrem de nocive că sulful, cromul, arseniul.

Apele uzate provenite de la complexele de creștere a animalelor se epurează foarte greu datorită încărcăturii organice de mare amploare.

Rezidurile animale, dejecțiile, a căror cantitate și mărime sunt influențate de dimensiunile animalului, dietă și metabolismul sau, sunt îndepărtate de pe pardoseala adăposturilor prin jet de apă sub presiune în rețeaua de canalizare , că ape uzate.Această apă utilizată pentru spălare mărește de la 6 până la 10 ori volum inițial al rezidurilor.

Abatoarele consumă și ele peste 500 l zilnic pentru fiecare animal sacrificat. Cercetările făcute la un abator din Paris au identificat peste 300 mil. de bacterii aerose/cm3 de apă uzată dintre care numeroase specii erau patogene.

2)Industria chimică organică de mic tonaj, aflată în continuă diversificare din punct de vedere al produselor finite se caracterizează printr-o mare varietate de poluanți ( peste 5×105 substanțe organice poluante înregistrate) cu toxicitate avansată.

3)Industria petrochimică ca și industria chimiei organice de sinteză (industria maselor plastice, a fibrelor sintetice) a produselor filosanitare, detergenților, medicamentelor, coloranților, folosesc cantități mari de apă. Poluanții din aceste ape se găsesc în cantități mari, iar unele din aceste substanțe sunt toxice pentru diferite organisme chiar în cantități mici ca ierbicidele, insecticidele.

În plus, substanțele organice de sinteză au în general o persistentă mare în mediu.

4)Industriile de celuloză și hârtie, placi fibrolemnoase se caracterizează prin eflenti cu o încărcare organică mare de substanțe (aflate sub formă de suspensii) sunt biodegradabile prin consumarea oxigenului dizolvat. Folosesc volume mai mari de apă și ca urmare, chiar la o epurare în proporție de 95% rezultă cantități mari de poluanți, de unde rezultă că răul (efluentul) receptor trebuie să aibă un debit mare pentru ca poluarea apelor uzate să poată realiza un grad de dilutie corespunzător.

Desompunerea substanțelor organice și a produșilor generați prin descompunerea acestora se realizează prin organisme (bacterii) și prin procese chimice de consum de oxigen, având ca rezultat creșterea consumului biochimic de oxigen (CBO) și a consumului chimic de oxigen (CCO).

5) Produsele industriei organice (inclusiv industria materialelor de sticlă) nu sunt tot atât de diversificate că cele caracteristice industriei organice, dar sunt în funcțiune unități cu capacități mari de producție care produc o poluare persistenta cu produse toxice , greu epurabile, având efecte distructive asupra florei și faunei.

Din industria chimică anorganică rezultă acizi și baze libere (acid sulfuric, azotic, hidroxid de sodiu, carbonat de sodiu ce modifică pH-ul apei). Valorile extreme pot fi chiar letale pentru organismele acvatice, iar apele alcaline și acide afectează utilajele folosite la irigații, construcții etc.

6) Industria minieră și metalurgica.

Conține în special poluanți anorganici, toxici, dizolvați sau în stare de suspenzie.

7) Industria termoenergetică.

Se caracterizează prin faptul că produce poluare râurilor, lacurilor datorită deversării de ape fierbinți.

8) Un tip special de poluare, numit poluare difuză, este datorat industriei petrolului. Poluarea difuză cuprinde arii largi, efluenții provenind din foraj – extracție, rafinării, transportul și depozitarea produselor. Poluanții sunt petrolul, clorura de sodiu și diverse substanțe chimice ce se utilizează în procesul de rafinare.

În țările dezoltate industria chimică și cea alimentară provoacă aproximativ 25-30% cea alimentară, iar cea chimică 30% din întreaga poluare, deversând cele mai diferite substanțe toxice, provocând mari perturbări, deosebit de grave dacă apele nu sunt epurate la vărsare. (Poluarea chimică se produce prin manifestarea de plumb, mercur, azot, fosfat, hidrocarburi, detergenți și pesticide.)

c)Agricultură și zootehnia

Pare curios faptul că tocmai ramurile economiei umane care se bazează cel mai mult pe mediu sunt și cele care constituie o parte importantă a surselor de poluare.

În ceea ce privește agricultură, pe lângă faptul că industializarea și mecanizarea excesivă duc la distrugerea solurilor, a terenurilor fertile, folosirea abuzivă a îngrășămintelor care nu descompun au ca rezultat poluarea apelor subterane, a pânzelor freatice. De asemenea tendința, aceasta de a “forța” recoltele prin îngrășăminte chimice în cantitate mare, face că o parte din excesul de chimicale care nu au intrat în circuitul biologic al plantelor să fie vehiculat de ploi spre râuri sau, cum s-a arătat, să ducă la infiltrarea lor ( a apelor de ploaie ) în sol.

Aici poate provoca daune florei și faunei în fuctie de acțiunea biochimică specifică lor.

Important este faptul că un conținut mai ridicat de nitrați în apă freatică sau de suprafața produce efecte vătămătoare celor ce le folosesc ca apa de băut și în special, la copii mici.

Un alt efect al prezenței acestei substanțe nutritive în apă îl constituie fenomenul de euhofizare.

Agricultura modernă folosește foarte mult sistemul de irigații, de aceea este foarte importat evitarea poluării canalelor de irigații cu agenți patogeni, datorită faptului că aceste cursuri artificiale nu au posibilitatea de autoepurare a apelor curgătoare naturale.

În domeniul zootehnic, crescătoriile de animale sunt o abundență sursa de poluare, punând probleme serioase mediului în ceea ce privește deșeurile animaliere.

Bălegarul strâns de la fermele de producție de lapte poate fi folosit ca îngrășământ natural, dar dacă nu există această oportunitate ridică serioase probleme de depozitare.

În crescătoriile de porci bălegarul nu poate fi utilizat ca îngrășământ, iar un porc produce o cantitate de deșeuri organice de 2 ori și jumătate mai mare decât produce omul.

[NUME_REDACTAT] există localități cu nu mai mult de 1.000 locuitori, dar ale cărei deșeuri echivalează cu cele ale unui oraș de 30.000 locuitori datorită formelor de porcine existente în împrejurimi.

Un complex de porcine cu 15.000 capete, unde un porc adulc produce 7-8 l dejecții pe zi, adăugând și apa folosită pentru curățat, deversează în canalizări un volum total de dejecții 100-120 m3 / zi, respectiv un volum de ape uzate de 1000-1200 m3 /zi cu o încărcare de 3300-4000 kg CBO.

D) Poluarea radioactivă

Constituie un gen inedit de poluare a mediului ambiant și a apărut odată cu utilizarea pe scară largă a substanțelor radioactive. Acestea emit radiații ionizate care pot să devină extrem de periculoase pentru toate vietățile dacă nu se iau măsuri de protecție.

În cazul acestor substanțe radioactive este foarte ușor pusă în evidență concentrarea prin lanț hofic a poluanților.

O importanță vină în creșterea fondului terestru de radiații o are dezoltarea tehnicii, în special experiențele cu bombe nucleare și cu centralele atomo-electrice.

În general, sursele de radiații ionizate se pot împărți în:

a) surse controlate ( instalații nucleare, surse utilizate în laboratoare și uzină);

b) surse necontrolate (deșeuri care scapă de mediu).

Se consideră că producție de deșeuri radioactive pe etapele tehnologice ale energeticii nucleare și cercetării este următoarea:

a) la mineritul uranului, unde rezultă cantități foarte mari de ape radioactive slab care se precipită pe un parcurs scurt al emisarului (exceptie- radiu).Datorită însă intensificării extragerilor minereului respectiv, apele de mina se vor acumului în cantități mari.

b) uzinele de preparare a elementelor combustibile unde pe fiecare tip de elemente fabricate rezultă până la 400m2 ape reziduale.

c)centralele electro-nucleare. Pentru reactorii de putere normală rezultă 104 -204 m3 apa uzată cu activitate de câțiva milicurrie/ m3.

Poluarea apelor rezultă din activitățile menționate, precum și din surse accidentale produc efecte deosebit de nocive asupra organismelor vii.

Poluarea radioactivă a apei se datorează în mare măsură deșeurilor industriei nucleare ce sunt lichide (rezultate din activitatea de mai sus) și solide, care trebuie depozitate, deoarece dispersarea lor în rețeaua hidrografică este un risc cert. Cealaltă sursa de poluare radioactivă a apelor constă în depunerile produselor rezultate în urma exploziilor nucleare experimentale.

Ambele surse se adăugă radioactivității naturale.

În general se spune că nu există industrie care să nu genereze poluare: fie deșeuri toxice, fie obișnuite, dar în cantități mari, zgomot praf, substanțe urât mirositoare etc.

De aceea, poluarea constituie motivul pentru care înainte de avizarea funcționarii unor obiective industriale este necesar să se stabilieasca cu precizie riscurile ce vor fi create pentru mediul ambiant de către produsele acelor obiective industriale și măsurile pe care obiectivele respective trebuie să le ia pentru a reduce la minim acele riscuri.

3. Principalii factori poluanți

Din definiția dată poluării apelor de către Legea 107/1996 rezultă că poluarea este produsă de cel puțin cinci categorii de factori poluanți și anume:

a) factori de natură chimică;

b) factori de natură fizică;

c) factori de natură biologică;

d) factori de natură bacteriologică;

e) factori de natură radioactivă;

a) Poluarea de natură chimică, organică sau anaorganica, include numeroase substanțe vătămătoare care sunt eliminate pe cale apelor sau a aerului având diferite efecte mai grave sau mai puțin grave.

Spre exemplu, o substanță acidă, chiar dacă nu este toxică, în adevăratul sens al cuvântului, în sensul biologic, poate accelera coroziunea structurilor mecanice dacă este prezenta un timp mai îndelungat chiar în cantități mici. Alte substanțe crează inconfort prin gustul pe care îl dau apei sau prin mirosul care îl răspândesc.

Cele mai grave sunt însă emisiile de substanțe industriale care au un caracter direct toxic pe care le găsim într-un număr mare în natură, dintre care vom enumera mai jos pe cele mai nocive.

Arsenul – sub formă de oxid, a apărut ca element poluator de foarte mult timp, iar în mediul ambiant el provine din prelucrarea unor minereuri care conțin, drept component secundar sau în urme, arsen, precum și în unele pesticide cu arsen. A fost folosit în medicină sub denumirea de licoarea lui Fawler, dar a avut ca efect peste 30 de ani apariția unor tumor canceroase la pacienții care l-au folosit, prin urmare a fost complet scos din uzul medical. În apă de băut nu se admite o concentrație mai mare de 0,01 ppm arsen.

Amoniacul – prezent în apă este un semn de alarmă împotriva infecțiilor posibile cu germeni patogeni, datorită descompunerilor substanțelor organice.

Bariul – când se ingenereaza în cantități apreciabile, în formă insolubila, la examenele radiologice, devine un agent etrem de toxic dacă pătrunde în organism sub forma solubilă. Peste 1 ppm produce efecte vătămătoare asupra funcționării normale a sistemului circulator.

Bismutul – se utilizează pe scară largă în tratarea deranjamentelor intestinale, dar s-a constatat că în ultimul timp el poate produce perturbări nervoase. Din această cauză utilizările sale trebuie revizuite, iar prezența să în natură trebuie considerată ca o veritabilă poluare.

Borul – este utilizat ca dezifectant sub formă de acid boric, dar ingerarea unei mari cantități de bor duce la efecte vătămătoare asupra sistemului nervos central sau, în cazul ingerării într-un timp mai îndelungat, duce la așa numitul “boraism”, o intoxicație cronică. Concentrația să în apă de băut nu trebuie să depasesca 5 ppm.

Cadmiul – rezultă în cantități mari în apele uzate eliminate de instalațiile de galvanometrie. În jurul unor asemenea uzine, apa freatică poate avea concentrații de 3,2 ppm cadmin, pe când concetratia maximă admisibilă în apă potabilă este de 0,01 ppm.

Clorul – are o acțiune bine cunoscută, folosită în practică pentru dezinfectarea apei de băut. Concentrația să nu trebuie să depășească însă 250 ppm, apa capăta un gust neplăcut dacă acest lucru nu se respectă.

Cromul – are o acțiune toxică în starea superioară de valenta Cr6+ , producând mutilări la muncitorii care lucrau înainte în fabricile de preparat crom (adesea septul nazal era rodat). Se utilizează foarte mult galvanosteghie și tăbăcire. În apă de băut nu trebuie să depășească 0,05 ppm Cr6+ .

Cuprul – în cantități mici este absolut necesar metabolismului uman. Concentrația maximă admisibilă în apă de băut este de 1 ppm, în cantități mari da un gust specific apei și poate duce la vătămări ale ficatului.

Cianurile – utilizate în galvonosteghie, le găsim și în stare liberă, în natură sub forma sâmburilor de migdale amare. Acțiunea lor toxică este foarte cunoscută ( în special cianură de potasiu – otravă foarte puternică), în concentrația maximă admisibilă este de 0,01 ppm în apă potabilă.

Fierul – deși nu este element toxic constituie totuși un agent poluant, deoarece prezența să în apă de băut duce la colorarea și influențarea gustului. Se admite o limită de 0,3 ppm. O apă cu un conținut ridicat de fier nu poate fi folosită nici în alte aplicații industriale pentru că într-o asemenea apa se poat dezvolta numeroase culturi bacteriene, foarte intense, care pot înfunda canalizarea.

Fluorul – în cantități mici este benefic, prevenind cariile la copii, dar dacă conținutul depășește concentrația de 1,2 ppm în apă de băut provoacă fluoroza. În industria modernă rezultă din fabricarea aluminiului, prepararea fosfaților, siderurgie etc. Deși toxicitatea să este bine cunoscută, totusir el se mai utilizează la dezifectarea apei.

Manganul – se comportă la fel ca fierul, dar eliminarea lui se face mult mai greu. Concentrația maximă admisibilă în apă potabilă a manganului este 0,05 ppm.

Fenolii – chiar la concentrații foarte reduse dau un gust neplăcut apei, de aceea limita maximă admisibilă este de 2 ppm.

Oxizii de azot – sunt poluanți importanți ai atmosferei, dar nu pot ajunge și în apă din îngrășămintele chimice azotoase. Sunt foarte periculoși pentru copii mici cărora le provoacă methemoglohinemia infantilă. Pentru adulți efectele se manifestă la concentrații mari sub forma iritațiilor mucoasei stomacale, diureaza crescută. Limita maximă admisibilă este de 45 ppm, dar trebuie să se renunțe la administrarea apei de băut copiilor când concentrațiile se apropie de această limită.

Plumbul – este cunoscut din vechime ca generator al saturnismului, boala resimțindu-se prin efectele sale și la generațiile viitoare. În apă nu se admite o concentrație mai mare de 0,05 ppm.

Seleniul – în cantități mai mari de 0,01 ppm poate da efecte similare arseniului. Provoacă și cariile dentare.

Sulfații – din apă potabilă au efect laxativ sau chiar diareic pentru cei care beau pentru prima dată. Gustul apei este influențat în râu în concentrații de peste 250 ppm.

Zincul – este un oligoelement folositor omului, dar sarurile de zinc în concentrație de peste 30 ppm dau un aspect lăptos apei din cauza hidrolizei lor, iar la concentrații de peste 40 ppm le alterează și gustul.

Din această listă a substanțelor poluante fac parte chiar și metalele nobile ca argintul care este utilizat în medicină sau că toxic pentru microorganisme (dezifectarea apei).

În cantități mari ce depășesc 0,05 ppm are efecte secundare nedorite, de exemplu în cazul ingerării este legat pentru o vreme lungă în organism de piele și țesuturi, pigmentația naturală a pielii căpătând culoarea albastru-gri, colorația regăsindu-se și la ochi și membrele mucoase.

Pentru a putea reliefa mai bine fenomenul de poluare cu agenți chimici și pericolul pe care îl reprezintă aceștia pentru biosfera cităm câteva cazuri extraordinare care au produs pe lângă flagrante pagube naturale și victime omenești.

În 1985, societatea [NUME_REDACTAT] din Peage-de-Rousailion a vărsat accidental în râul Rhon aproximativ 300 t de procatechina, defenolpropan și oxadiozona. Rezultatul: 50 de localități au fost private temporar de apă potabilă.

În 1986 societatea Sandoz din Bale (Elveția) a vărsat accidental în Rin 1200 tone de produse care serveau la fabricarea insecticidelor, fungicidelor și coloranților. Pagubele suportate de flora și fauna au fost de miliarde de franci francezi.

În iunie 1988 orașul Tours care are ca sursa de aprovizionare cu apă potabilă fluviul Loira și de unde lua zilnic aproximativ 40.000 m3/ apa a fost privat pentru 4 zile de apă, la fel ca și locuitorii din localitatiile învecinate. Un accident produs la uzina Protex a poluat apele Loirei cu solvenți, polimeri, acizi grași și metale datorită unui incendiu izbucnit pe neașteptate. Acestor substanțe li s-au alăturat și cele provenite de la mașinile de pompieri.

Cu doar câteva zile înainte de incendiu se vorbise de construirea unui bazin de reținere a apei în favoarea uzinei Protex, dar costul li s-a părut exagerat pentru un asemenea proiect.

După accident s-a dovedit că totul ar fi fost de 100 de ori mai ieftin!

[NUME_REDACTAT] anului 1983 se semnala pe răul Olt, în aval de Mamura, o cantitate impresionantă de peste mort. Accidentul se datora poluării apelor de către Combinatului de soda Raureni-Valcea cu cantități mari de lindan.

Tot în România, la începutul acestui an, a avut loc la [NUME_REDACTAT] un accident care a fost clasificat de către presa mondială drept “ cea mai mare catastrofă ecologică din Europa după Cernobâl”.

[NUME_REDACTAT], situată într-o zonă minieră de tradiție, este strâns legată de exploatarea și prelucrarea zăcămintelor de aur. Tehnologia (datând din 1930) presupune utilizarea cianurii, sterilul rezultat în urma proceselor de flotare fiind depus în apropierea uzinelor de preparare (zona numită Meda în [NUME_REDACTAT]).După cum se știe haldele de steril reprezintă o permanentă sursa de poluare și în plus constituie un baraj pentru extinderea orașului. După experimentarea mai multor variante de debarasare a acestui steril s-a luat în calcul prelucrarea acestor halde printr-o tehnologie avansată.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] a câștigat licitația internațională organizată în acest sens.

Între anii 1991-1992 s-a realizat un studiu de fezabilitate coordonat de [NUME_REDACTAT] (Australia), iar proiectul “Aurul” este aprobat pe rând de ARD, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. S-a înființat în acest fel societatea mixtă Romano-Australiana SC “ Aurul “ S.A. [NUME_REDACTAT] având ca acționari: [NUME_REDACTAT] Limited 50% , R.A.P.b.Z.n. – 44,8% și 0,1% Institutul de Cercetări și [NUME_REDACTAT] și Uzină de utilaj Minier și Reparații.

În urma analizelor efectuate a reieșit că din [NUME_REDACTAT] (depozitate 4,43 milioane tone steril) gradul de recuperare a aurului este 0,6 grame/ tonă, cel de la [NUME_REDACTAT] (10,05 milioane tone) – 0,48 grame/tonă și [NUME_REDACTAT] (8,5 milioane/ tone) – 0,30 grame/ tonă. Sterilul se va îndepărta, o dată cu crearea societății, în iazuri neetasate, iar după extracția metalelor prețioase, sterilele vor fi depozitate într-o zonă nepopulată, adică un iaz etanșat cu folie de plastic cu descărcare zero în mediul înconjurător.

În decembrie 1998 a fost semnalat printr-o scrisoare adresată președintelui [NUME_REDACTAT] pericolul ce-l reprezintă pe sănătatea cetățenilor din [NUME_REDACTAT] instalația de reciclare a haldelor de steril aparținând S.C. “ Aurul” S.A. Dar, în concluziile ce s-au comunicat de către o comisie guvernamentală de specialiști care s-a deplasat la fața locului și a efectuat probe tehnologice, s-a arătat că proiectul nu prezintă nici un pericol și s-a promis “ poluare zero”.

Însă, în dată de 12 mai 1999, la ora 21:30, are loc prima poluare accidentală și o suprafață de circa 50 mp a fost poluata cu cianură. Cauza a fost fisurarea unui compresor de dilatare pe conducta de reciclare a apei dinspre iazul Bozanta spre uzină de retratare, scurgându-se 50-60 mc de apă cu conținut de cianură.

S-a încercat minimalizarea efectelor acestui accident, iar S.C “Aurul” este amendată cu 5 mil. lei, zona poluată fiind reabilitată pe cheltuiala societății.

O altă poluare accidentală are loc pe 15 iunie 1999 între orele 16-17, când o conductă de transport al sterilului a cedat, fiind afectată o suprafață de 30 mp de teren, jetul de apă cu o înălțime de 10 m se scurgea înapoi în râul Sasar. Incidentul a fost catalogat că : “ o mică scurgere în Sasar”.

În pofida acestor incidente, a morții mai multor animale care s-au adăpat lângă iazul de decantare, în perioada dintre Crăciun și Revelion, Agenția pentru [NUME_REDACTAT] a acordat autorizația de mediu pentru uzină de retratare a sterilului a societății romano-australiene “Aurul” S.A.

Dezastrul ecologic care a făcut ca țara noastră să fie în atenția întregii lumi s-a produs duminică, 30 ianuarie a.c în jurul orei 22. Cauză: digul iazului de decantare a sterilului din Bozanta a cedat pe o porțiune de cca. 25 m în zona dinspre Sasar, cedând și parapetul de protecție în același timp. Revărsându-se apa a infestat peste 4 hectare de teren și apoi apa contaminată cu cianură s-a scurs în râul Sasar, efectele poluării ajungând să fie resimțite în Somes și apoi în Tisă.

Măsurile luate au vizat astuparea deschiderii și consolidarea zidului însă forțele desfășurate în zona au fost insuficiente, semn, că deși în condițiile în care precipitațiile din ultima vreme ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă pentru persoanele responsabile ale societății “ Aurul” S.A., aceasta nu era pregătită în nici un fel pentru absolut nicio urgență de acest grad sau chiar mic.

Astfel, pe lângă poluarea de pe teritoriul României, au fost afectate și două râuri de pe teritoriul Ungariei grav afectate că de asemenea și porțiunea din Tisa din Iugoslavia.

Probele de apă recoltate de [NUME_REDACTAT] au indicat prezența anormală a metalelor grele, în special plumb, cupru pe “ lângă o otrăvire acută cu cianură a Tisei” indicând și o poluare cronică cu metale grele.

Ungaria și Iugoslavia au interzis pescuitul pe Tisa, iar în Iugoslavia pescuitul pe Dunăre este interzis pe o distanță de la km 1232 până la km 1075. Până la data de 13 februarie a fost strânsă o cantitate de peste 600 kg de peste mort.

Un paradox semnalat și în [NUME_REDACTAT] îl constituie faptul că, deși în România concentrația de cianură în apă a depășit 7,8 mg/l apă, în Ungaria, unde concentrația maximă a atins nivelul de 0,38 mg/l de apă au fost găsite cantități de pești morți mult mai mari ca cele găsite în apele afectate de pe teritoriul României.

Ziarul “ Politika” semnala la acea dată că în partea superioară a cursului Tisa este un rău mort.

În cursul zilelor următoare concentrația de cianură a scăzut la Szeget în Ungaria de la 0,33 la 0,29 mg/litru, iar la intrarea în Iugoslavia cota scăzuse sâmbătă de la 0,13 mg la 0,07, în numai 2 ore , după ce vineri fusese de maxim 2 mg/litru ( de două ori mai mult decât nivelul maxim admis de 0,01/ 1 H2O ).

Canalul de presă CNN, cel care a denumit accidentul “cea mai mare catastrofă ecologică din Europa după Cernobâl” a fost cel care a realizat și un reportaj în Ungaria prezentând imagini morbide ale malului Tisei titrând faptul că peste 100 t peste au fost distruse iar Tiseiii va trebui câțiva ani pentru a se reface.

În interviul luat președintelui companiei [NUME_REDACTAT]., compania ce deține jumătate din pachetul de acțiuni al [NUME_REDACTAT], acesta își exprima opinia conform căreia catastrofă ecologică din Ungaria ar putea avea și alte cauze decât scurgerea de la [NUME_REDACTAT]: “ Este foarte greu de închipui că, ținând cond de volumul apei și distanța parcursă, nivelul de cianură să fie atât de mare încât să cauzeze otrăvirea. Este foarte probabil că un număr mare de cauze fără legătură (cu scurgerea) să fie responsabile”. Tot acesta a afirmat că și în Australia este folosită aceasi tehnologie în cadrul uzinelor care aparțin [NUME_REDACTAT]. Având același profil ca “ Aurul “ unde nu s-a întâmplat niciodată acest fel de accidente. [NUME_REDACTAT] din Australia a pus și el pe seama coditiilor meteo acest accident. Totuși întreaga comunitate europeană a avut aceasi părere: în exploatarea minelor de aur din [NUME_REDACTAT] și în procesele de obținere a metalelor prețioase se folosește o cantitate mare de cianură extraordinar de mare, în concentrații de neadmis.

Ziarul “ [NUME_REDACTAT] Tribune” a fost poate printre cele mai îngăduitoare și chiar obiective cu privire la cele întâmplate. În rândurile lui s-a afirmat că pericolul de poluare al Dunării cu cianuri este mai redus în pofida poluării grave cu cianuri a afluenților. Specialiștii citați afirma că cianurile vor produce pagube limitate la nivelul Dunării iar pericolul este minim. [NUME_REDACTAT] se va restabili rapid pentru că cianurile vor fi diluate și separate în elemente chimice neutre.

Pe teritoriul României pentru o perioadă de timp a fost interzis consumul apei din Dunăre că apa de băut atât pentru oameni cât și pentru animale și al apei din fântânile a căror panza freatică provine tot din fluviu.

Ungaria și Iugoslavia au amenințat că vor intenta proces civil României în scopul obținerii de despăgubiri, iar Iugoslavia a afirmat că va reclama România la [NUME_REDACTAT] de Justiție, în acest sens, [NUME_REDACTAT],director general la Departamentul de [NUME_REDACTAT] din cadrul [NUME_REDACTAT] de Mediu a declarat că Iugoslavia și Ungaria au semnate cu țara noastră convenții bilaterale de probleme de ape de frontieră care nu prevăd obligațiile statului român de a plăti daune în caz de poluare accidentală, prevăd doar obligația de a anunța țările din aval despre o eventuală poluare.

[NUME_REDACTAT] deplânge faptul că România a anunțat cu întârziere Bruxelle-ul despre accidentul cu cianuri.

Ungaria, într-un final, și-a pronunțat intenția să dea în judecată uzina “Aurul” pentru recuperarea pagubelor cerând punerea sub sechestru a bunurilor acesteia, iar în Australia a declanșat un proces similar împotriva firmei [NUME_REDACTAT].

Acest accident de la sfârșitul lunii ianuarie i-au urmat din păcate și alte aproximativ 2 incidente de o intensitate mai mică care au atras însă și mai mult atenția internațională, astfel ca membri ai [NUME_REDACTAT] Ecologice și persoane cu spirit ecologist foarte dezvoltat au venit la [NUME_REDACTAT] pentru a protesta în fața porților uzinei împotriva folosirii cianurilor în procesul de obținere a aurului, legându-se chiar cu lanțuri de zidurile și porțile acestui “ monstru al poluării”.

România și-a prezentat intenția de a adopta legislația comunitară în ceea ce privește protecția mediului până în anul 200, “[NUME_REDACTAT]” considerând că aceasta ar însemna “ sentința condamnării la moarte” pentru industriile ce folosesc tehnologii învechite.

În ceea ce privește contaminarea cu cianuri a Dunării, concluzia finală este că Dunărea a plătit scump prețul aurului.

În luna aprilie a acestui an un alt incident de poluare a apelor a fost semnalat la Rosia-Poieni, iazul de decantare a unității minei “[NUME_REDACTAT]” având scurgeri de steril care pun în pericol de contaminare apele raului Arieș.

[NUME_REDACTAT] din această regiune este izolat de ape poluate cu metale grele datorită faptului că suprafața iazului s-a extins la 200 km. Mutarea acestuia ar costa enorm. Se pare că fenomenul de poluare cu steril în această zonă a fost semnalat din 1994, când a început un proces de la ieșire bacteriană, de acidifiere a pH-ului apei care a scăzut de la 7,5 normal la 2,5 – 3,5.

Din 1997 situația este monitorizată relevându-se situația neepurarii apelor și faptul că fundul iazului se dizolvă fiind constituit din arocamente calcaroase. În noiembrie 1999, după o not ainformativa asupra situației de la iazul Abrud, a fost comandata realizarea unui proiect ce presupune construirea de baraje, stații de epurare a apei uzate și de arii de acces sigure în zone, proiect al cărui cost se ridică la aproximativ 2,5 milioane de dolari.

Se pare, ca într-un final, răspunderea ar aparține pentru situația la care s-a ajuns (contaminarea gravă a apelor din zona Rosia-Poieni și izolarea sătenilor din Geamănă) [NUME_REDACTAT] și Comerțului.

*

În ceea ce privește principalii agenți fizici cu rol în poluarea apelor aceștia sunt reprezentați de substanțele radioactive și de apele termale rezultate din procesele de răcire tehnologică a diferitelor agregate industriale.

Sursele de contaminare radioactivă a apei sunt depunerile radioactive care ajung în apă o dată cu ploaia , apele folosite în uzinele atomice, deșeurile radioactive etc.

În general, agenții poluanți radioactivi sunt uraniul și radiul, care necesită o tratare a apei cu lapte de var pentru a înlesni diluția emisarului și reducerea efectului acestuia.

Apele fierbinți ce produc poluarea termică sunt considerate a produce în prezent o poluare de 20% din deibtul apelor curgătoare din întreaga Terra.

Factorii de natură biologică și bacteriologica sunt specifice industriei alimentare, zootehniei și apelor menajere devarsate în râuri sau mări.

Se constituie din substanțe organice biodegradabile ale căror efecte nocive dau naștere la apariti diverselor boli de natură bacteriană, virolica sau infecțioasă. Acest tip de poluare poartă numele de poluare biologică.

Tot în cadrul tipurilor de poluanți prezenți în apă sub formă de suspensii sau soluții multicomponente care există în următoarele categorii:

substanțe organice, reziduri biologice;

substanțe anaorganice;

substanțe radioactive;

microorganisme patogene;

ape fierbinți, ce constituie efectiv cauzele fenomenelor de poluare a apelor, găsim un poluant mai deosebit și anume petrolul ( sau produsele petroliere) care dă naștere la un tip de poluare aparte, și anume poluarea difuză.

Poluarea difuză, deși specifică mărilor și oceanelor este prezentă și în cursurile râurilor și fluviilor datorită sau unor accidente survenite la instalații petroliere situate în apropierea acestora sau deversări voite sau accidentale de către navele în trecere a unor produse de tip petrolier.

Toți acești factori poluanți provoacă o acțiune nocivă atât asupra florei și faunei acvatice cât și asupra omului. Cu toate că, circulația apei este mai înceată decât a aerului, apa fiind considerată și ea un factor fizic de poluare, aduce cu ea următoarele caracteristici agravante poluării:

poate dizolva multe substanțe nocive, mobilizandu-le în loc să le lase pe locul de producere;

poate vehicula materiale mai dense, care în atmosfera s-ar depune mai ușor;

prezintă condiții favorabile pentru concentrări fizice, chimice și biologice a agenților poluanți;

este cea mai importantă substanța pentru procesele bio-chimice, poluarea ei putând influența în cel mai înalt grad întreaga textura a lanțurilor alimentare.

4. Efectele poluării apelor

Apa este importantă atât că vector de supraviețuire al omului, florei și faunei cât și că habitat al unei comunități ecologice și economice.

Gradul de poluare al apelor depinde în mare măsură de dinamică poluanților, de felul apelor cât și de parametri fizici și chimici ce caracterizează apele. Toate acestea diminuează sau amplifica efectele poluării.

Bazinele naturale de apă ( râuri, lacuri, mari și oceane) formează biotipuri specifice în care sălășluiesc numeroare comunități ecologice. Cea mai complexă comunitate de acest gen o regăsim în apa Oceanului planetar unde se afla biomul marin.

În ceea ce privește apele continentale, acestea se împart în ape curgătoare și ape stătătoare, fiecare dintre ele constituind un sistem ecologic izolat împreună cu biocenozele ce le conțin.

a) Apele curgătoare se caracterizează printr-un flux continuu de materiale ce fac parte din diverse categorii (apă, saruri solubile, materiale organice, fragmente de comunități ecologice), turbulenta lor ajutând la difuzia agenților poluanți, împiedicând alimentară.

În apele curgătoare, mai precis în stratul limita de pe fundul albiilor ce are o grosime între 1-10 mm este posibilă existența unei biocenoze bogate asupra căreia să se manifeste în mod direct acțiunile agenților poluanți sau aceasta poate servi ca vector în lanțul hofic al elementelor toxice.

Concentrarea agenților poluanți se mia poate realiza și în porțiunea medie și inferioară a râurilor, în mâl sau nisip.

b) Apele interioare stătătoare se aseamănă cu cele curgătoare din punctul de vedere al poluării, dar există o deosebire esențială prin faptul că în ele viețuiesc comunități ecologice majore “închise”, adică “producția organică” și hrana rămân în același loc. Poluarea acestor ape este mai periculoasă pe de o parte deoarece lipsește elementul de epurare, dar, pe de altă parte, va reține poluarea în interiorul lacului sau a balții.

Efectele poluării, în ceea ce privește apele curgătoare, se revărsa asupra comunităților ecologice existant posibilitatea să ajungă la consumatorii de pește din lanțul hofic.

Unul din efectele ce se văd “cu ochiul liber” este eutrofizarea apelor, fenomen ce se regăsește și la apele marine.

Eutrofizarea apelor constă în îmbogățirea lor cu substanțe nutritive, mai ales cu azot și fosfor, în mod direct prin acumularea de substanțe organice din care rezultă substanțe nutritive pentru plante.

Aceste substanțe se descompun și cu cât masa acestora este mai mare și temperatură mai ridicată, CBO ( consumul biochimic de oxigen) are valori mai mari, iar conținutul în oxigen al apei scade maimult.

Rezultatul este că organismele care au nevoie de oxigen suferă, putând muri. De exemplu, crapul (Cyprinus carpio) dispare fiind înlocuit cu o specie mai puțin valoroasă carasul (carassius auratus).

Când oxigenul dispare aproape total din apă , descompunerea aerobă este înlocuită cu cea anaeroba, din care rezultă CH4 (metan), H2S (hidrogen sulfurat), NH4 (amoniu) unii dintre ei creând o situație de disconfort datorită mirosurilor dezagreabile pe care le emana.

În cazul lacurilor, fenomenul de eutrofizare duce la colmatarea lacurilor.

În general poluarea apelor curgătoare cu substanțe nocive sau deosebit de nocive, cum sunt cianurile, duce la distrugerea unor întregi comunități de pești din zonele unde concentrarea substanței a fost deosebit de mare, face imposibil de băut apa din acele râuri și fluvii pe perioade cuprinde între 3,4 zile și chiar două săptămâni deoarece debitul apelor curgătoare se reinoieste într-un termen de aproximativ 15 zile.

Unele substanțe chimice deversate în ape, cum ar fi arsenul, cadminul, mercurul sau plumbul, în momentul în care ajung în apă potabilă sau prin intermediul peștilor, că hrana, la om, provoacă tumori canceroase, intoxicări grave ce duc la apariția unor malformații în special la copii mici și pot provoca chiar și moartea în cazul existenței unei contaminări de durată.

Un alt exemplu este fluorul, care, că poluant al apei, utilizată zilnic duce la formarea cariilor, atacând smaltul dentar.

Poluanții termici, apele fierbinți, deversate în fluvii duc la încălzirea apelor provocând perturbări în biocenozele tradiționale și scad productivitatea apelor.

Modificarea temperaturii apei are ca efect prolifierea bacteriilor și algelor albastre termofile și entrofe (cyanoficeele) care vor îmbâcsi apele și prin toxinele pe care le produc vor aduce pagube faunei. La temperaturi ale apelor de peste 200 C se va ridica producție de toxine de către Clostridium botulinum cu urmări grave asupra faunei ( în 1973 în Olanda s-a semnalat un “ accident” de acest gen căruia i-au căzut victimă numeroase păsări acvatice).

Tot temperatura modificată a apelor poate perturba ciclul de reproducere al viețuitoarelor acvatice.

Modificarea culorii apei datorită prezenței de exemplu a unei concentrații mari de fier poate pune sub semnul întrebării existența algelor fotosintetizante.

Apele menajere provenite din canalizarea orașelor au un conținut ridicat de substanțe organice ce creează o cerere suplimentară de O2 pe lângă cererea existența deja (CBO).

În ceea ce privește efectele poluării asupra mărilor și oceanelor trebuie ținut cont și de faptul că oceanul planetar prezintă zone distincte din punct de vedere ecologic, atât pe orizontală cât și pe verticală, iar populațiile de la suprafață ce formează comunitățile ecologice se împart în:

plancton, format din organisme ce nu se pot desplasa împotriva curentului;

necton, format din vietăți ce pot înota împotriva curentului.

Prin urmare, planctonul este un vector al agenților poluanți paralel cu curenții marini, pe când nectonul, că vector, va răspândi poluarea în direcții independente de curenții marini.

Efectele poluării de la suprafața marilor se revarsa în mod direct asupra oamenilor, deoarece , peștii, consumatori de plancton sau necton, canalizează elementele toxice spre hrană omului.

Poluarea în zonele adânci, abisale, este legată în general de depozitarea în acele locuri a deșeurilor radioactive sau substanțe toxice. Este o poluare radioactivă ce se produce nu doar la mare adâncime ci prezintă pericol și prin difuzia substanțelor poluante spre straturile superioare ale apei.

Petrolul joacă un rol major în poluarea mărilor și oceanelor, deversărilor voite sau accidentale ale acestuia adăugându-se și substanțele folosite pentru recuperarea acestuia, substanțe care constituie un efect secundar demn de remarcat.

Datorită nemiscibilitatii petrolului cu apă și diferenței mari între tensiunile superficiale ale celor două lichide , o tonă de petrol se poate întinde la suprafața apei ocupând o arie de 10-12 km și formând o peliculă ce împiedică sau îngreunează supraviețuirea faunei și florei specifice acelei zone.

Pentru îndepărtarea acelei pelicule de hidrocarburi se utilizează adesea detergenți. Aceștia însă, o dată ajunși în apă au ca efect o acțiune de blocare a simțurilor, a mirosului în special la diferite vietăți marine, pentru unele din ele acesta constituind o armă de apărare împotriva prădătorilor. Găsim în zonele afectate de aceste tipuri de poluare stele de mare care proliferează exploziv pe locul unor asemenea accidente.

Concluzia la care putem ajunge este că efectele poluării apelor ating cote de pericol de la infime până la apariția riscului unor îmbolnăviri sau a deceselor în cazul oamenilor și animalelor ce consuma apă poluată, periclitează de asemenea existența faunei și florei acvatice în zonele unde este localizată deversarea unei substanțe nocive, poate distruge pentru câțiva ani sau zeci de ani, poate chiar pentru totdeuna comunitățile ecologice speficice zonei afectate, conduce la înlocuirea unor specii acvative cu altele mai puțin valoroase, provoacă mutații genetice în corpul peștilor afectează sănătatea umană datorită circulației substanțelor toxice prin lanțul trofic, provoaza eutrofizarea atât a apelor curgătoare cât și a mărilor și oceanelor.

Efectele poluării apelor se pot produce imediat sau după câțiva ani de la accident sau de exemplu de la accident sau de exemplu de la depozitarea containerelor sau deșeuri radioactive, pot avea o durată scurtă sau, dimpotrivă pot persista perioade lungi de timp.

În ceea ce privește apele menajere, apele uzate rezultat al folosirii acestora în industrie, efectul nociv al acestora poate fi diminuat prin epurare.

Epurarea apelor nu este absolut necesară doar în cazul apelor utilizate în retelelel de apă potabilă ci și pentru a împiedica contaminarea locurilor în care apele uzate sunt deversate. Deși există proprietatea naturală de autoepurare, în prezent puține râuri sau fluvii mai pot dispune de această capacitate în mod optim, de aceea , epurarea apelor uzate se face în special prin metode artificiale prin aplicarea de diverse tratamente.

Epurarea cuprinde două mari categorii de operații succesive:

a) reținerea și neutralizarea substanțelor nocive sau valorificarea substanțelor conținute de apele uzate;

b) prelucrarea substanțelor rezultate din prima operație, denumite în general nămoluri , nămoluri care uneori pot fi folosite ca îngrășământ organic în agricultură.

În general combaterea fenomenului de poluare a apei și diminuarea efectelor acestuia se impune întărirea legislației în domeniu și verificarea temeinică a respectării acesteia. Este de rezultat obligarea uzinelor producătoare de ape uzate să se alimenteze din aval de stația de epurare sau sporirea siguranței navelor transportoare maritime.

Protecția împotriva poluării este o problemă asupra căreia toată populația Terrei ar trebui să-și concentreze atenția înțelegând că atât pentru prezent cât și mai ales pentru viitor, fenomenul de poluare este o primejdie la adresa sănătății și a bunei stări a naturii și a omului.

Capitolul II

Protecția cursurilor de apă și a lacurilor naționale

5. Noțiuni introductive

Cooperarea statelor lumii în domeniul protejării calității mediului constituie modalitatea fundamentală și deosebit de complexă în ceea ce privește stabilirea obiectivelor ce țin de această problemă și strategia aplicată este un mijloc novator de diagnoză și orientare în acțiunea de integrare și finalizare a scopurilor ce trebuie atinse pentru a se putea proteja calitatea vieții.

Realizarea echilibrului Om – Natura, temperarea conflictului existent și soluționarea impactului omului social și individual asupra populațiilor biologice și factorilor fizico-chimici înconjurători sunt obiective starns legate de abordarea regională și internațională a problemelor de mediu, de apariția unor reglementări care să stabilieasca limite în ceea ce privește poluarea și măsurile necesare pentru diminuarea acesteia. Valabilitatea și eficientă unor asemenea reglementări presupune existența unor interese comune pentru întreaga comunitate internațională.

Poluarea apelor continentale constituie un sistem închis, în sensul că aceasta poluare ar afecta doar fluviile sau numai un stat, astfel că, deși putem considera ca apele Terrei formează un sistem unitar, regimurile de protecție variază în funcție de categoria apelor ocrotite, elementele de natură geografică, economică, socială și politică.

Alterarea calităților apelor curgătoare pun în pericol un întreg ecosistem acvatic, pornind de la faptul că toate râurile se varsă în mari și oceane ( care primesc o parte destul de mare de ape poluante ) ajugand până la poluarea efectivă a pânzelor freatice subterane.

Un alt obiectiv ce trebuie avut în vedere este că foarte multe fluvii formează granițe naturale între state sau traversează succesiv mai multe state cum este, de exemplu, Dunărea. Acest aspect apariția mai multor și diverse regiumuri de protecție.

[NUME_REDACTAT] a adoptat într-un cadru geografic mai restrâns la 6 mai1968 un document care anunța principiile fundamentale în materie intitulat “[NUME_REDACTAT] a apei” care a schimbat concepția tradițională care consideră cursurile de apă în speciale doar căile navigabile, relevând astfel strânsă legătură dintre om și apă. “Liniile de viitor” trasate la acea vreme de Carta înscriau prevederi vizând faptul că resursele de apă nu sunt inepuizabile, calitatea apei trebuie protejată în funcție de utilizarea ei, apa este un patrimoniu universal.

[NUME_REDACTAT] al Reuniunii de la Viena a reprezentanților statelor participante la Conferința pentru Securitate din Europa din 15 ianuarie 1989 arata în principiul 31 ca “ în scopul protejării și îmbunatățirii resurselor de apă proaspătă și al reducerii semnificative a poluării mărilor și zonelor de coastă, a cursurilor de apă transfrontiere și a lacurilor internaționale de toate sursele de poluare”, specificând faptul că statele participante vor dezolvat și intensifică eforturile naționale în acest sens, precum și cooperarea bi și multilaterala.

6. Regulile de la [NUME_REDACTAT] dintre primele texte în această materie a fost adoptată de Asociată de drept internațional, organizație neguvernamentală, text intitulat “ Regulile de la Helsinki”, adoptate în 1966.

În stabilirea acestor reguili, multe probleme au rămas neclare au fost tratate superficial. Capitolul privind poluarea, cuprins în art. IX – XI , da o definiție prea generală a acestui fenomen, citez: “ o schimbare dăunătoare” în compoziția ei naturală, poluarea nu este în sine o utilizare a apelor, ci o alterare a calităților acestora.

Definiția nu are în vedere poluarea provocată de factorul natural întrucât schimbarea fizică avută în vedere, dependenta de voința statelor riverane nu este dublată de consecințe juridice, adică de obligativitatea respectării unor standarde ce au stabilit limitele premise. Ca urmare “ este greu de operat cu ea în domeniul răspunderii internaționale, mai ales când este vorba de sursele moderne de poluare cu efecte cumulative, greu perceptibile, cum sunt cele radioactive.

Pornind de la ideea că preferința pentru una sau alta din utilizările apei trebuie să fie hotărâtă având în vedere consecințele acestora (“ substanțiale” sau “ serioase”) unii specialiști în dreptul mediului susțin conceptul din proiectul D.L.A socotind că poluarea că “ unul din factorii relevanți în definirea părții echitabile pe care o deține fiecare stat riveran”.

Art. 10 subliniază că în virtutea principiului utilizării echitabile, orice stat trebuie să abțină de a cauza orice nouă formă de poluare ori orice creștere a gradului de poluare existent al apelor unui bazin de drenaj internațional, susceptibilă de a provocat pagube serioase asupra teritoriului altui stat al bazinului, să ia toate măsurile rezonabile în vederea reducerii poluării actuale, de așa maniera încât nici un alt prejudiciu serios să nu fie cauzat teritoriului altui stat al bazinului.

Se observă că un prejudiciu serios angajează responsabilitatea statului care l-a provocat, totuși, un prejudiciu relativ mic , deliberat sau neintenționat, va atrage rar responsabilitatea pentru una sau alta din utilizările apei.

Art. XI impune, în cazul apariției unei forme de poluare sau o creștere a celei deja existente care încalcă regula afirmata în articolul precedent, încetarea conduitei greșite a statului răspunzător urmată de aplicarea stipulațiilor privind restabilirea condițiilor cerute de conceptul utilizării echitabile și raționale, adică prin compensarea pagubei produse statului cobazinal.

Tot în articolul XI, punctul 2 are în vedere și reducerea poluării existente, dacă un stat nu reușește să ia măsurile care i se impun, i se cere prompt să treacă la “negocieri” cu statul lezat în vederea ajungerii la o soluție echitabilă.

I.G. Sion considera că o “ regulă generală” ar conduce la o situație discriminatoare din partea statului din aval ( din bazinul inferior ) față de statul din amonte ( din bazinul inferior), în sensul că primult ar putea da apei o utilizare care să cauzeze o poluare în timp ce celui de-al doilea i s-ar interzice să o facă. În caz contrat, statul responsabil ( cel din amonte ) ar urma să ia toate măsurile rezonabile pentru a elimina prejudiciile “ substanțiale” de pe teritoriul statului cobazinal. (Ecologie și drept internațional, București, 1990).

7. Proiectul de [NUME_REDACTAT] asupra protecției cursurilor de apă internațională împotriva poluării – Strasbourg, 1973

Acest document a fost elaborat de [NUME_REDACTAT] după adoptarea și proclamarea [NUME_REDACTAT] a apei, la 6 mai 1968, care conține 12 principii ce trebuie să stea la baza reglementării conduitei statelor, față de cursurile de apă, indiferent de folosirea lor.

În mod principal [NUME_REDACTAT] a dorit să elaboreze o Convenție de bază în ideea de a încerca o aliniere a legislației interne a țărilor din zonă și de a încuraja încheierea unor tratate, acorduri subregionale astfel încât, prin intermediul acestor instrumente statele își vor putea perfecționa separat și în ansamblu măsurile de gospodărire ale apelor.

Proiectul de Convenție reprezintă pe de-o parte un tratat cadru pentru viitoarele negocieri, iar pe de altă parte, o abordare multiplă, complexă a problemelor prevenirii poluării apei, incluzând atât obligații generale cât și obligații specifice.

Proiectul propune respectarea unor norme de calități și reglementează deversarea în albiile cursurilor de apă internaționale a unor substanțe vătămătoare său neobișnuit de vătămătoare.

Conform articolului 2 și 3 fiecare parte este chemată să ia legătura cu apele de suprafața de pe teritoriul lor ( fără a fi menționate în acest sens și apele subterane) și cu apele fluviale internaționale (inclusiv ale lacurilor mărginite de două sau mai multe state), toate măsurile necesare pentru a se realiza prevenirea “ noilor forme de poluare” cât și pentru “ reducerea generală a poluării existente a apei”.

Pentru realizarea acestor obiective din articolul 8 reiese obligația generală a statelor de a coopera: “ o anumită soluție minimă poate fi obținută prin aplicarea unui set de reguli obligatorii, concrete, dar numai prin cooperare internațională se poate obține o soluție dinamică”.

Articolul 12 arată că toate formele cooperării între state presupune negocierea dacă unul din ele cere acest lucru în vederea, de exemplu încheierii unui acord; tot în articolul 12 paragraful 1, dacă există un acord în ceea ce privește gospodărirea apelor etc., oricare dintre statele itneresate poate cere amendarea lui în sensul dispozițiilor cuprinse în prezentul proiect de Convenție.

Cooperarea permanentă între statele riverane și negocierea în cazul manifestării dorinței de a încheia un acord sunt obligatorii, acordul putând cuprinde, de exemplu, conform articolului 14 instituirea unei comisii internaționale că organism subregional “ care nu poate fi competent cu privire la tributari naționali”. Astfel de acorduri conform art. 16 pot reglementa structura de organizare, modul de funcționare și de luare a deciziilor în cadrul comisiei.

Competentele comisiei constau în studierea cauzelor poluării și în formularea măsurilor corespunzătoare de prevenire a lor, pe care să le propună statelor interesate (art. 15 paragraful 1).

Părțile au obligația generală de a se informa reciproc despre măsurile ce se iau pentru reducerea poluării obișnuite, în cazul unei poluări neobișnuit de vătămătoare (sau bruște) a apelor unui fluviu sau rău, cooperarea trebuie să funcționeze rapid și reciproc pentru a se putea lua la timp măsuri eficiente pentru limitarea consecințelor păgubitoare (art. 7, art. 11).

Este prevăzută de asemenea posibilitatea funcționarii și a unui sistem de avertizare.

Tot textul art. 8 ne dezvăluie că părților contractante le incuba în vederea realizării principalului obiectiv și o serie de obligații speciale. Este prohibita în acest sens ( sau limitată) deversarea unor substanțe dăunătoare incluse în listele A și B Appendix-ull ÎI la Convenție.

Lista A sau “lista neagră” cuprinde substanțe neobișnuit de vătămătoare care în vedere deversării lor, în principiu prohibita, formează obiectul unei autorizații speciale, prealabile, eliberată de o autoritate permanentă.

În principiu limitată este deversarea substanțelor cuprinse în lista B sau “ lista cenușie”, substanțe mai puțin periculoare în comparație cu primele și care constituie subiectul unor reglementări naționale.

[NUME_REDACTAT]-ul ÎI la Convenție sunt prevăzute normele de calitate ale apei clasificate în două categorii:

a) norme minime;

b) norme speciale;

Normele minime sunt exprimate în termenii concentrației maxime permise.

Trebuie să fie respectate între fiecare punct unde cursul de apă traversează o frontieră între două state părți, în funcție de poziția lor geografică, în aval sau amonte.

Pentru a se încadra în normele precise din proiectul de Convenție pe care părțile sunt obligate să le respecte, se procedează la prelevări și analize o dată la 15 zile. Este recunoscut astfel statului din aval că vecinul său din amonte să-i lase posibilitatea de a folosi și el aceeași apă ținând seama de creșterea gradului existen de poluare. Standardele impuse sunt desemnate să folosească ca minim de bază, astfel încât unui stat din amonte nu-i este permis să mărească gradul de poluare până la plafonul maxim al normel de calitate minimă.

Problema care s-a pus este de a se reuși echilibrarea obligațiilor statelor riverane astfel încât statelor din aval să li se dea o șansă egală de folosire a apei. Fiecare stat trebuie să se asigure prin urmare că parametrii calitativi de la un stat la punct relevant al frontierei vor fi cel puțin deasupra minimului cerut. În mod contrar, dacă limitele standardului minim ar fi deja atinse în acel punct, atunci statul din amonte ar împiedica, din momentul în care s-a realizat acel lucru, orice exercitare a dreptului statlelor din aval de a utiliza în continuare apele râurilor succesive.

O derogare sau mai multe de la tolerantele impuse este posibilă dacă vor cădea de acord statele interesate, pentru anumiți parametrii și anumite cursuri de apă enumerate exhaustiv în Appendix-ul IV la Convenție. Obligația statelor în acest context este că pe baza unor eforturi reunit, să pună la punct un program stabilit în comun în vederea reducerii graduale a poluării astfel admisă.

Așa cum prevede articolul 10, în final va trebui să se ajungă la eliminarea derogării și la respectarea unitară a normelor obișnuite. Paradoxal este faptul că, dacă obligațiile materiale sunt concrete în ceea ce privește calitatea apei ce trebuie menținută sau atinsă, ele sunt foarte flexibile în ceea ce privește maniera în care unele obligații trebuie îndeplinite , în special limita de timp asumată.

Normele speciale sunt concepute în esență că standardele tehnice de calitate a apei, sunt pregătite de o convenție internațională și adoptate de state părți coriverane în vederea aplicării lor, în diferite folosințe posibile (conform articolelor 4,17 și Appendix-ului III) la aceleași cursuri de apă internațională.

Articolul 15, paragraful 2 și articolul 17 prevăd anumiți utilizatori care cer anumite norme de calități speciale ce vor putea fi elborate ulterior după procedură reclamată.

Punct de vedere subliniat în literatură de specialitate, acest Proiect a pus accentul pe acțiunea preventivă, în formă colectivă, regionala, pentru a combate cauzele poluării apelor, conceptul tradițional de responsabilitate a statelor în sensul material, de a plăti compensații pentru comiterea unui prejudiciu extrateritorial, a fost înlăturat.

Articolul 21 din Convenție precizează că dispozitile acesteia “ nu vor afecta regulile aplicabile sub raportul dreptului internațional general privind orice resposabilitate a statelor, pentru prejudiciile cauzate prin poluarea apelor”.

Textul articolului 21 din Proiectul de [NUME_REDACTAT] asupra protecției cursurilor de apă, internaționale împotriva poluării de la Strasbourg, față de textul inițial a unui proiect de Convenție recomandat de [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] la cea de-a 21 sesiune extraordinară a sa, privind “ protecția apelor dulci împotriva poluării”, în care se instituie un “ sistem mai aproape de un mecanism de responsabilitate internațională privată decât publică” sau mai curând “ un sistem de prezumare a responsabilității decât de responsabilitate absolută obiectivă”, se caracterizează printr-o abandonare efectivă și absolută a întregului regim de responsabilitate colectivă.

Acel prim proiect din 1969 nu avea în vedere după cum se poate observa decât producerea accidentală , deoarece stabilirea unei legături de cauzalitate între prejudiciul constatat și activitatea poluantă “ nu este practic realizabilă decât în situația în care cauza prejudiciului este suficient de excepțională pentru a putea fi indentificabila”.

În dreptul internațional responsabilitatea statelor apare în următoarele cazuri:

a) dacă un stat a comis un act prin care se violează o obligație stabilită printro regulă de drept internațional (având ca izvor tratatul său cutuma);

b) dacă prejudiciul a rezultat în urma unui act ilegal;

c) dacă actul ilegal poate fi imputat statului că persoană juridică;

Dacă vor apărea diferende în ceea ce privește interpretarea sau aplicarea dispozițiilor Convenției acestea vor fi supuse arbitrajului internațional, mai puțin în cazul în care părțile aflate în conflict au ajuns la un acord de rezolvare a acestora printr-o procedură pașnică.

Există în prezent o reticienta a statelor de a apela la arbitraj, probabil datorită existenței unor experiențe în procesele internaționale.

Sensul general al Proiectului se îndreaptă spre o tendință particulară de elaborare a ecostandardelor, subliniand fenomenul unei dependente din ce în ce mai mari între normele de calitate și obligațiile principale.

Conform articolului 4, paragraful 1, litera a, fiecare parte contractantă va lua toate măsurile necesare pentru a menține sau restabili calitatea apei fluviilor internaționale la un nivel care nu trebuie să fie inferior normelor speciale, elaborate de o comisie a țărilor coriverane. În lipsa normelor speciale, normele minime din Appendix-ul I vor acționa potrivit articolului 4, paragraful 1, litera 4 sub rezerva oricărei derogări așa cum prevede paragraful 3 aceluiași articol.Tabelul de norme minime fixează norme privind diferitele componente ale “apelor dulci” și ale “apelor sălcii” și constine indicații privind îndeosebi temperatura maximă (280 C), dozele de fenoli, uleiuri și grăsimi, de detergenți și cianuri, care nu trebuie depășite, precum și indicații privind CBO și CCO.

Poluarea cursurilor de apă în cazul de față nu trebuie să prezinte un fenomen continental care să fie limitat la teritoriul acvatic al statelor membre ale [NUME_REDACTAT].

Accesul satatelor membre din Europa la Convenție este posibil numai dacă aceste vor fi invitate, în acest sens, în ruma unei decizii unanime a Comitetului de Miniștri al [NUME_REDACTAT] (art. 24) în doctrina circulând părerea că “ ar fi mult mai bine dacă Convenția s-ar elabora în cadrul CEE/ONU”.

8. Declarația privind cooperarea statelor dunărene în domeniul gospodăririi și îndeosebi al protejării apelor Dunării împotriva poluării

Avându-se în vedere o opinie foarte întemeiată în ceea ce privește interesul mai mare al statelor din amonte pentru navigație și interesul legitim al celor din aval în ceea ce privește poluarea, la inițiativa României, care a dus la mai multe reuniuni pregătitoare începând cu 1974 ale statelor riverane ale Dunării, a dus la încheierea acestuia la 10-12 decembrie 1985 la București.

Statele semnatare sunt Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania, Iugoslavia, România și URSS.

Dunărea este una dintre principalele căi navigabile ale Europei cu o lungime de 2540 km din care 1075 doar pe teritoriul țării noastre, deținând un imens bazin hidrografic (805.300 km) fiind navigabila de la Ulm și respectiv Regensburg (Bavaria) pentru vasele mari și străbătând opt tari, drenând patru capitale – Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.

Pornind de la prevederile Actului final al CSCE (Helsinki 1974 și de la cele ale Documentului de încheiere a reuniunii de la Madrid a reprezentanților statelor participante la Conferință, aceștia au recunoscut importanta pe care o are folosirea rațională a apelor unui fluviu internațional de mărimea Dunării și cu importanța pe care o deține în sarcina statelor suverane, ținând seama și de necesitatea dezolvatarii cooperării regionale în domeniul protecției împotriva poluării și, în general, în cel al gospodăririi acestora, Declarația adoptată stipulea la pct 1, paragraful 1 următoarele obiective, parte integrantă a politicilor în materie de protecție a mediului înconjurător:

a) Utilizarea rațională și conservarea resurselor de apă ale Dunării;

b) Prevenirea poluării apelor sale;

c) Supravegherea calității lor;

Conform pct. 1, paragraful 2, pentru atingerea acestor obiective, guvernele statelor dunărene vor lua măsuri în conformitate cu legislațiile lor în vigoare și în limitele mijloacelor tehnice și economice pentru prevenirea poluării apelor Dunării, acordând o atenție specială prevenirii poluării provocate de substanțele nocive și radioactive, ca și pentru reducerea progresivă a nivelului poluării, luând în considerație cerințele ecologice ale acestor ape.

Vor fi controlate în mod sistematic “calitatea apelor uzate care sunt deversate în porțiunea Dunării ce trece pe teritoriile lor, autorizând deversarea afluenților în conformitate cu legislațiile naționale, supraveghind aplicarea acestor prevederi și controlând variatle calitative ale apelor fluviului”.

Elaborarea și aplicarea unui ansamblu de măsuri pe termen lung vor fi facilitatea și intrările conform punctul 2 al Declarației în cadrul unei strânse colaborări și multilaterale.

În acest sens, guvernele statelor suverane se vor strădui:

a) Să procedeze la controlul sistematic al calității apelor Dunării. Calitatea apelor va fi controlată în stațiile de măsurare situate la trecerea Dunării pe teritoriul unui stat pe cel al altui stat, iar în sectoarele în care fluviul formează frontiera comună, în punctele pe cale bilaterală.

În funcție de necezitati, pentru o mai mare siguranță, vor putea fi stabilite și alte stații de măsurare.

Controlul va fi realizat potrivit unor programe și metode care să permită obținerea de date comparabile, drept urmare, statele vor elbora și adoptă programe și metode adecvate nu mai târziu de 2 ani de la data semnării Declarației, iar supravegherea calității apelor va începe de la 6 luni de la adoptarea unei noi metodologii.

La doi ani după inițierea controlului se vor stabili caracteristicile calitative ale apelor Dunării pentru o perioadă dată (pct 2.1.).

b) Să efectueze un schimb de informații privitor la organele competente care se ocupă de controlul poluării apelor Dunării și cu coordonarea metodelor și programelor elaborate pentru supravegherea calității apelor. Aceste organe vor fi informate despre rezultatele supravegherii și evaluării calității apelor și înștiințate fără întârziere despre orice poluare accidentală și măsurile luate (pct 2.2.).

c) Să studieze posibilitatea automatizării controlului calității apelor Dunării precum și posibilitatea stabilirii în viitor a unor sisteme automate de supraveghere în stațiile de măsurare determinate (pct 2.3.).

d) Să transmită unul altuia, prin intermediul organelor competente, în caz de necesitate sau cel puțin o dată la fiecare doi ani rezultatele controlului efectuat în stațiile de măsurare și să procedeze la un schimb de informații asupra măsurilor luate pentru protejarea apelor Dunării împotriva poluării, asupra acordurilor încheiate în acest sens între statele dunărene, ca și asupra efectelor punerii lor în aplciare (pct 2.4.).

e) Să se organizeze de comun acord, în caz de necesitate sau cel puțin o dată la 2 ani, întâlniri ale reprezentanților organelor competente ale statelor dunărene pentru confruntarea rezultatelor privitoare la analizele apelor fluviului, dar și pentru examinarea și soluționarea altor probleme apărute în cadrul cooperării definite de această Declarație (pct 2.5.).

f) Să schimbe informații asupra organismelor însărcinate cu stabilirea bilanțului hidrografic, asupra rezultatelor activității acestora și să pună la punct în decursul unui an de la data semnării Declarației, o metodă concertată de stabilire a bilanțului hidrologic național, în vedere obținerii unor rezultate comparabile în stațiile de măsurare și, pe această bază, să se treacă la stabilirea unui bilanț hidrologic general al Dunării (pct 2.6.).

Guvernele statelor dunărene vor trebui să-și canalizeze eforturile în vederea aplicării Declarației, pe baza negocierilor și a reglementărilor progresive pe cale acordurilor bi și multilaterale. Vor trebui “să implementeze măsurile, inclusiv cele legislative, privitoare la protecția apelor, la prezervarea și amelioararea mediului, precum și să sporească responsabilitatea, îndeosebi cea referitoare la poluarea apelor”.

În art 7 al Declarației s-a prevăzut o strânsa colaborare cu organisem și agenții specializate ale ONU ( AJEA, OMN, OMS, UNESCO, UNEP), dar și cu diferite organizații internaționale interesate.

Unul din obiectivele distincte ale Declarației se referă la combaterea inuntatiilor provocate de apele Dunării, îndeosebi de dezghețuri, fiind prevăzute măsurile corespunzătoare în planul general al gospodăririi apelor (art 4).

Pentru a pune în aplicare măsurile enunțate în Declarație, organele competente ale statelor dunărene vor asigura, pe rând, coordonarea , începând cu statul inițiator și continuând, după o ordine convenită de comun acord la prima reuniune, cu celelalte (pct 6).

România, inițiatoare a acestei declarații, a adresat în anul 1974 tuturor țărilor riverane un Memorandum. Așa cum am arătat au avut loc până în 1985 o serie de reuniuni care au avut ca scop stabilirea naturii juridice, a formei și a conținutului documentului final, trecând de la formularea unui cu caracter general la Recomandare pentru care s-au pronunțat țările occidentale (Austria, RFG) la unul cu caracter tehnico-juridic obligatoriu acceptat de țările socialiste.

Reprezentanții țărilor vest-europene au acceptat și forma convențională a documentului, dar el a trebuit să fie semnat și de [NUME_REDACTAT] (CEE). Această condiție decurge din dispozițiile tratatului de la Roma din 1957 privind creearea CEE, coroporate cu cele ale unei directive cu caracter de lege, adoptată de [NUME_REDACTAT] – prin care statele membre ale [NUME_REDACTAT] au cedat organismului supranațional o parte din competentele lor suverane în domeniul protecției mediului.

Majoritatea delegaților prezenți, experți din țări socialiste, s-au pronunțat împotriva participării CEE la negocierea și semnarea documentului.

Declarația, în forma sa multilaterala propusă de România, are o forță mult mai mare decât o recomandare. Atingând numeroase puncte nevralgice și proclamând principii și stabilind angajamente Declarație contribuie la soluționarea unor probleme de însemnătate vitală pentru țările riverane la Dunăre.

Importantă și “valurile” care s-au făcut până la adoptarea acestei forme finale sunt evidențiate de exemplu și de faptul că în cadrul Conferinței I.L.A. (Belgrad 1980), [NUME_REDACTAT] (Iugoslavia) a prezentat o comunicare intitulată “ în favoarea adoptării unei convenții multilaterale privind protecția apelor Dunării împotriva poluării”.

În esență expertul iugoslav propune:

a) Criterii și standarde de calitate a apei.

b) Sisteme permanente de evaluare și control a calității apelor, de informare și consultare prealabilă în legautra cu lucrările și activitățile pe care statele dunărene ar intetiona să le înfăptuiască.

c) Responsabilitatea statelor și reparerea prejudiciilor în caz de nerespectare a obligațiilor asumate.

După o analiză sumară a practicii internaționale românești unii specialiști au decis să încadreze această formă de document, Declarația, în categoria unor tratate care nu au nevoie să fie ratificate.

Faptul că statele se angajează ca “ se vor strădui” să realizeze măsurile și obiectivele prevăzute diminuează în mod considerabil efectele concrete ale Declarației.

9. Convenția privind protecția apelor raului Tisa și a afluenților lui împotriva poluării, Speged, 1986

Părțile la Convenție sunt: Cehoslovacia, Iugoslavia, România, Ungaria și fosta URSS și a fost semnată în cadrul cooperării subregionale în Ungaria.

Potrivit articolului 1 se consideră că ape poluate cele a căror compoziție sau proprietăți au devenit parțial său complet neutilizabile pentru orice fel de folosire. În același timp, prin poluarea apei se înțelege “ procesul care duce direct sau indirect la înrăutățirea compoziției sau proprietăților apelor”.

În conformitate cu legislația internă și facilitățile tehnico-economice existente și în special, în limita teritoriului lor, părțile contractante se obliga să ia măsuri pentru prevenirea poluării Tisei și a afluenților acesteia, prin intermediul unor organisme competente, urmărind: producerea și introducerea instalațiilor pentru protecția apei, cât și a măsurilor progresive de protecție împotriva poluării; eficientizarea măsurilor ce se elaborează și se realizează pentru protecția apei împotriva poluării.

Conform articolului 3, pentru aprecierea calităților apelor și modificării nivelului poluării lor, fiecare parte la Convenție organizează observații la secțiunile de frontieră.

Lista acestor secțiuni ca și cea a indicatorilor pentru care este oportună organizarea observațiilor sunt stabilite împreună, de către părțile contractante. Pentru compararea datelor observațiilor pe baza convențiilor bilaterale existente, părțile vor stabili un program unitar de observații, metodologii de analiză și procedee de apreciere a stării și modificări calității apelor.

În cazul unei poluări accidentale (avarii, calamități naturale) sau chiar în situația apariției unui asemenea pericol pe teritoriul oricărui stat parte la Convenție, partea contractantă în cauză va lua măsurile necesare pentru îndepărtarea sau limitarea urmărilor ei; organele sale competente vor putea cere oricând pe bază de înțelegere reciprocă și dorința de a urgență lichidarea poluării accidentale, aportul celeilalte părți contractante.

Modul de înștiințare operativă în situația poluări accidentale se va stabili de organele competente ale părților contractante. (articolul 6 punctele 1-3)

Pentru soluționarea problemelor ce pot apărea în timpul aplicării Convenției, articolul 9, punct 1 și 2 , prevăd că la cererea oricărei părți contractante, dar nu mai rar de o dată la 2 ani se vor desfășura consfătuiri ale reprezentanților organelor competente ale statelor părți Convenție, iar problemele nerezolvate în cadrul acestor întâlniri vor fi analizate la Consfătuirea reprezentanților împuterniciți ai guvernelor, organizată la inițiativa oricărei părți contractante.

Documentul are după cum se vede un caracter general și prezintă un impact practic relativ redus.

10. Convenția privind protecția cursurilor de apă transfrontiere și a lacurilor internaționale, Helsinki, 14 martie 1992

Sub auspiciile [NUME_REDACTAT] a ONU pentru Europa (C.E.E/O.N.U.) 32 de țări europene au semnat la [NUME_REDACTAT] privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontiere și a lacurilor internaționale.

Convenția a fost ratificată de România prin legea 30 din 26.04.1995 publicat în M.O. numărul 81 din 3.05.1995.

[NUME_REDACTAT] părțile, ținând cont de faptul că protecția și utilizarea cursurilor de apă internațională reprezintă sarcini importante a căror îndeplinire poate fi asigurată prin cooperare intensă, schimbarea lor poate avea efecte negative pe termen lung și scurt asupra mediului înconjurător, economiei și bunăstării țărilor C.E.E.; de necesitatea întăririi măsurilor internaționale și naționale de prevenire, control și reducere a degajării de substanțe periculoase în mediula cvatic și de diminuare a euhofizarii și acidificării, a poluării din sursa terestră a mediului marin, în special a zonelor de coastă. Apreciind eforturile guvernelor țărilor membre C.E.E pentru întărirea cooperării la nivelul bilateral și multilateral privind prevenirea, controlul și reducerea poluării transfrontiere, asigurarea gospodăririi durabile a apelor, conservării resurselor și protecției mediului amintind și luând în considerare prevederile pertinente și principiile Declarației de la [NUME_REDACTAT] Final al Conferinței pentru securitate și Cooperare în Europa (C.S.C.E.), Documentele finale ale Reuniunii de la Madrid și Viena a reprezentanților C.S.C.E și Strategia regională pentru protecția mediului și utilizarea rațională a resurselor naturale în țările membre C.E.E.,acoperind perioada până în anul 2000 și după; Declarația de principiu a C.E.E privind prevenirea și controlul apelor, poluarea transfrontieră, Declarația de principii a C.E.E privind utilizarea rațională a apei, Principiile C.E.E – cooperarea în domeniul apelor transfrontieră, Casta C.E.E privind gospodărirea apelor subterane și Codul de comportare în caz de poluare accidentală a apelor interioare transfrontiere; subliniază că o cooperare între statele membre în vederea protecției și utilizării apelor transfrontiere trebuie să fie implementată, în primul rând, prin elaborarea de acorduri între țările unde există o graniță naturală formată din ape în special acolo unde astfel de acorduri nu au fost încă realizate.

Articolul 1 definește apele transfrontiere ca fiind “ orice ape de suprafață sau subterane care marchează frontierele dintre două sau maimulte state, le traversează sau sunt localizate pe acestea; ori unde apele transfrontiere se varsă direct în mare fără să formeze estuare’. Limita acestor ape este o linie dreaptă trasată peste gurile lor de vărsare, între limitele interioare de reflux de pe malurile lor.

[NUME_REDACTAT] definește și termenul de “ impact transfrontier” ca fiind “ orice efect negativ semnificativ asupra mediului, rezultat dintr-o schimbare în condițiile apelor transfrontiere,cauzată de o activitate umană, a care origine fizică este situată în întregime sau parțial într-o zonă aflată sub jurisdicția unei părți, produsă asupra mediului dintro zonă aflată sub jurisdicția altei părți”.

Astfel de efecte cuprind atentate la sănătatea și securitatea omului, flora,faună, solul, aerul, apă, climă, peisajul și monumentele istorice ale altei construcții sau interacțiunea între acești factori; efecte asupra moștenirii culturale sau asupra condițiilor socio-economice care rezultă din alterarea acestor factori.

Partea I a Convenției conține prevederi generale, iar articolul 2 punctele de la 1 la 6 prevede măsurile ce urmează a fi luate pentru:

a) prevenirea, controlul, reducerea poluării apelor care pot cauza impact transfrontier;

b) asigurarea că apele transfrontiere sunt utilizate în scopul gospodăririi raționale și sigure din punct de vedere ecologic, conversării resurselor lor de apă și protecției mediului;

c) asigurarea utilizării apelor transforntiere într-un mod rezonabil și echitabil luând în considerare, în special, caracterul lor transfrontier cu concluzia activității care cauzează sau poate cauza impactul transfrontier;

d) a asigura conservarea și unde este necesar, restaurarea sistemelor eco-biologice.

Punctul 3 specifică în mod clar că aceste măsuri vor fi luate pe cât posibil la sursă, punctul 4 confirmând faptul că acestea nu vor provoca direct sau indirect un transfer de poluare în alte medii, părțile se vor conducându-se după următoarele principii:

a) principiul precauțiunii, în virtutea căruia acțiunea de evitare a impactului transfrontier potențial, prin degajarea de substanțe periculoase, nu va fi amânată din cauza faptului că cercetarea științifică nu a demonstrat din plin legătură cauzală dintre aceste substanțe pe de-o parte și impactul transfrontier pe de altă parte;

b) principiul “ poluatorul plătește” în baza căruia costurile măsurilor de prevenire, control și reducere al poluării vor fi suportate de cel ce poluează;

c) principiul după care resursele de apă vor fi gospodărite astfel încât să corespundă necesitaților generațiilor prezente, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități.

Articolul 3 conține măsuri de prevenire și control, în special reducere a impactului transfrontier.

Părțile vor elabora, implementa și pe cât posibil vor face compatibile măsuri relevante egale, administrative, economice , financiare și tehnice pentru a asigura, printre altele:

prevenirea emisiilor de poluanți controlate și reduse de la sursă;

protejarea împotriva poluării a apelor transfrontiere, prin aprobarea descărcărilor de ape uzate de către autoritățile naționale competente;

limitele stabilite în autorizație să se bazeze pe tehnicile cele mai bune disponibile, aplicabile la descărcarea de substanțe periculoase;

cerințe mai stricte, chiar ducând la interdicție în cazurile individuale, să se impună atunci când calitatea apei receptate sau ecosistemul o cere;

cel puțin tratamente biologice sau tratamente echivalente să fie aplicate apei uzate menajere, printr-o abordare treptată;

aplicarea unor tehnologii speciale, specifice pentru reducerea aportului de nutrienți din sursele industriale și urbane;

să se dezvolte și să se implementeze măsuri specifice și cele mai bune practici pentru mediul înconjurător , reducerea poluării în special acolo unde sursă este agricultura’

să fie aplicată evaluarea impactului asupra mediului înconjurător și alte mijloace de evaluare;

să fie puse la punct dispozițiile de intervenție;

promovarea gospodăririi durabile a resurselor de apă, inclusiv implicarea abordării ecosistemelor;

introducerea de măsuri specifice privind poluarea și prevenirea apelor subterane;

reducerea riscului poluării accidentale;

Următorul articol pune la punct programele de supraveghere a condițiilor calității apelor, iar articolul 5 se ocupă de cercetarea și dezolvtarea prin eficientizarea unor metode pentru evaluarea toxicității substanțelor periculoase și a nocivității poluanților; îmbunătățirea cunoștiințelor privind apariția, distribuția și efectele poluării și ale proceselor implicate asupra mediului; punerea la punct și aplicarea tehnologiilor și metodelor de producție și a metodelor de consumr care să țină cont de protecția mediului; eliminarea și/sau inlocuiea substanțelor care pot avea impact transfrontier punerea la punct de sisteme sigure din punct de vedere al protecției mediului pentru îndepărtarea substanțelor periculoare; conceperea de metode speciale pentru îmbunătățirea situației calității cursurilor de apă; dezvoltarea lucrărilor de construcții hidrotehnice și a tehnicilor de regularizarea a apelor; evaluarea materială și financiară a pagubelor rezultate din impactul transfrontier.

Convenția prevede de asemenea și schimbul obligatoriu de informații între statele ei semnatare.

Partea a II-a a Convenției se referă la dispozițiile aplicabile părților riverane.

Părțile vor participa la acorduri bi și multilaterale sau le vor adopta pe cele existente înlocuind însă contradicțiile ce ar putea exista cu principiile de bază ale prezenței Convenții.

Aceste acorduri vor asigura crearea de organisme comune care au urmaroarele sarcini:

colectarea, prelucrarea și evaluarea datelor în scopul identificării surselor de poluare;

elaborarea de programe comune de supraveghere a calității și cantității resurselor de apă;

efectuarea de inventare și schimb de informații privind sursele de poluare;

stabilirea de limite de emisie pentru apele uzate și evaluarea eficacității programelor de luptă contra poluării;

definirea obiectivelor și criteriilor comune de calitate a apelor;

dezvoltarea programelor de acțiune pentru reducerea încărcării poluanților din sursele punctuale (urbane și industriale) și difuze (agricultură);

stabilirea procedurii de avertizare și alarmă;

Convenția constituie cadru în domeniul schimbului de infromatii;

Promovează schimbul de informații;

Participa la realizarea studiului de impact asupra mediului a apelor transfrontiere;

Dacă un stat de coastă este afectat de poluarea transfrontieră acesta este invitat de țările membre să ia parte într-o manieră specifică în activitățile acestor organisme, acestea promovând formele cooperării bi sau multilaterale.

Convenția mai prevede de asemenea procedurile consultațiilor de supraveghere și evaluare comună, activitatea de cercetare și dezolvtare și schimbul de informații între părțile riverane, sistemele de alarmă și avertizare, asistenta reciprocă, informarea obligatorie a publicului.

Prevederile instituționale și finale din partea a-III-a a Convenției se referă la reuniunea părților, dreptul la vot și prvederile referitoare la secretariatul acesteia.

Anexele la Convenție tratează amendarea la Convenție, soluționarea diferențelor, semnarea Convenției. Semnarea se va face în următorul mod- Convenția va fi deschisă la semnare la Helsinki de la 17 martie la 18 martie 1982 și apoi la sediul [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT] până la 18 septembrie pentru statele membre ale [NUME_REDACTAT] Europene cât și pentru statele având statut consultativ riverane membre ale [NUME_REDACTAT] pentru Europa, cărora statele membre le-au transferat competență în probleme guvernate de această Convenție, inclusiv competenta de a intra în tratative privind respectivă problema.

Liniile directoare din anexele ÎI și III privind dezvoltarea celor mai bune practice de mediu și dezolvtarea obiectivelor și criteriilor privind calitatea apei vor lua în considerare scopul menținerii și îmbunătățirea calității apei, reducerea încărcării medii de poluare într-un grad și o perioadă de timp, vor lua în considerare și cerințele specifice privind calitatea apei atât pentru apele normale cât și pentru apele sensibile și protejate în mod special și mediul lor (lacuri și ape subterane).

Vor fi aplicate în acest scop metode de clasificări ecologice și a indicatorilor chimici ce permit menținerea și îmbunătățirea calității apei pe termen mediu și lung și vor ține seama de gradul de care sunt atinse obiectivele și măsurile de protecție suplimentare bazate pe limitele de emisii care pot fi necesare în cazuri individuale.

Adoptarea acestui important document regional constituie rezultatul unor preocupări de aproape 25 de ani în direcția întăririi cooperări europene la nivel bilateral și multilateral pentru prevenirea , controlul și reducerea poluării transfrontiere, asigurarea gospodăririi durabile a apelor , conservarea acestora și protecția mediului.

Depozitarul textului Convenției este secretarul general O.N.U.

11. Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, Sofia, 29 iunie 1994

Datorită faptului că ultimul document încheiat în ceea ce privește protecția fluviului Dunărea este Declarația de la București 1985, aceasta neavând forța juridică, s-a văzut necesar, datorită amplorii fenomenului de poluare în această parte a Europei, fenomen care o dată cu afectarea calității apelor Dunării punea în același timp în pericol și [NUME_REDACTAT] datorită faptului că aceasta constituie “ punctul final” al călătoriei fluviului, să se adopte un document care să determine statele riverane ale Dunării la o mai mare grijă și protecție față de apele acesteia și de efectele ce le-ar putea avea poluarea lor.

Altfel, pornind de la dorința de a intensifica colaborarea în ceea ce privește gospodărirea apelor și preocupate fiind de apariția și existența unor amenințări ce au generat efecte negative și de schimbările intervenite în starea cursurilor de apă din bazinul Dunării, statele riverane Dunării, accentuând nevoia urgență de întărire a măsurilor natioanle și tot o dată internatioanle de prevenire, control și reducere semnificativă a impactului transfrontier cauzat de substanțele periculoare și nutrienții evacuați în mediul acvatic din bazinul Dunării ce sunt strâns legați și de starea calitativă a [NUME_REDACTAT], s-a adoptat, la 29 iunie 1994 la Sofia, a Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, convenție la care au loc parte 11 state dunărene: Austria, Bulgaria, Croația, Rep. Ceha, Germania,Rep. Moldova, România, Slovacia, Slovenia și Ucraina. Convenția constituie primul document juridic adoptat în materia și a fost ratificată de România prin Legea 14, lege adoptată de Senat și [NUME_REDACTAT] în ședințelor din 24 octombrie 1994 și respectiv 13 februarie 1995 și a fost promulgată prin decretul numărul 22 din 23 februarie 1995 ( Convenția a fost supusă spre ratificare Parlamentului prin Decretul numărul 176 din 12 septembrie 1994).

România a fost prima dintre țările semnatare care a ratificat Convenția.

În ansamblul său, după cum prevede și articolul 3, domeniul de aplicabilitate al Convenției se referă la întreg bazinul hidrografic al fluviului Dunării, la partea din acesta de care beneficiază părțile contractante (art. 1, subpara. B).

Obiectivul acestei Convenții este următorul (art. 3, pct. 2):

a) evacuarea apelor uzate, introducerea de nutrienți și substanțe periculoase, atât din surse punctuale cât și nepunctuale, precum și evacuarea căldurii;

b) activități și măsuri planificate în domeniul amenajării hidrotehnice, în special regularizări, controlul scurgerilor și nivelul de stocare al cursurilor de apă, controlul inundațiilor și îndepărtarea pericolului de îngheț, precum și efectul instalațiilor situate în sau în afara cursului de apă, asupra regimului lui hidraulic;

c) alte activități și măsuri planificate în scopul utilizării apei cum ar fi: hidroenergia, transferul și captarea apei;

d) exploatarea construcțiilor hidrotehnice existente, de exemplu acumulări, hidrocentrale, măsuri pentru prevenirea impactului ecologic incluzând: deteriorarea condițiilor hidrologice, eroziuni, surpări, inundații și transportul sedimentelor, măsuri pentru protecția ecosistemelor;

e) manipularea susbstanelor periculoase pentru apă și prevenirea accidentelor.

Sunt vizate, în contextul existenței unor probleme de protecție a apei contra poluării și activități care implică atât pescuitul cât și navigația.

În conformitate cu prevederile Convenției, părțile vor colabora în probleme fundamentale de gospodărire a apelor și vor lua, pentru a menține în cel mai minim caz, a îmbunătăți condițiile de calitate a apelor din bazinul fluviului, toate măsurile legale, administrative și tehnice adecvate. Aceste măsuri vor lua rolul de a împiedica, pe cât posibil impacturile și schimbările nefavorabile ce apar sau pot fi cauzate.

Articolul 2 vizează faptul că, în domeniul gospodăririi apei, cooperarea se va orienta spre o gospodărire durabilă a acesteia, pornind de la criteriile unei dezvoltări durabile, stabile și ecologice adecvate, măsurile care se impun a fi luate fiind următoarele:

menținerea calității generale a vieții;

menținerea accesului continuu la resursele naturale;

evitarea pagubelor ecologice de durată și asigurarea protecției ecosistemelor;

aplicarea unei abordări preventive;

În ultimă instanță, nu este admis că aplicarea prevederilor acestei Convenții să cauzeze vreo creștere semnificativă, directă sau indirectă a impactului asupra mediului riveran.

O altă regulă esențială evocata la sfârșitul articolului 2 este faptul că fiecare parte contractantă are dreptul să adopte și să aplice măsuri mai ferme decât cele care rezultă din prevederile prezentei Convenții.

Baza tuturor măsurilor pentru protecția fluviului Dunărea și a apelor din bazinul sau hidrografic este principiul “ poluatorul plătește” și principiul “precauției”.

Măsurile speciale pentru protecția resurselor de apă țin de indentificarea rețelelor de apă subterană care vor trebui să fie protejate pe termen lung, precum și a zonelor de protecție pentru asigurarea alimentării cu apă potabilă, existente și viitoare; de prevenirea poluării acestor resurse, în special de cea cauzată de nitrați, substanțe pentru protecția plantelor și pestidice, precum și de alte substanțe periculoase.

Părțile contractante vor trebui să minimalizeze riscurile poluării accidentale prin măsuri de prevenire și control și vor evalua importanta diferitelor elemente ale biotipului pentru ecologia riverană și vor propune măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor ecologice litorale și acvatice.

Ținând cond de propunerile comisiei internaționale, statele părțile vor stabili limite de emisie aplicabile în sectoarele industriale individuale sau în industrie, în funcție de încărcările și concentrațiile poluante și, pe cât posibil, bazate pe tehnologii cu poluare redusă și nepoluante la sursă. În vederea reducerii la sursă și/sau pentru tratarea apelor uzate, limitele de eimisie se vor baza pe cele mai bune tehnologii disponibile la evacuarea substanțelor periculoase iar pentru apele uzate provenind din mediul urban este necesară aplicarea a cel puțin a unei tratări biologice său nivel de tratare echivalent.

De asemenea, părțile sunt obligate să instituie măsuri suplimentare de protecție în cazul în care apele uzate provin mai ales din agricultură, constând în substanțe periculoase și nutrienți.

Cooperarea multilaterală propune dezvoltarea, adoptarea și aplicarea măsurilor legislative, administrative și tehnice adecvate vor asigura premisele interne și bazele necesare pentru protecția eficientă a calității apei și utilizarea durabilă a apei, vor avea ca scop prevenirea , controlul și reducerea impactului transfrontier.

Tot în cadrul cooperării multilarale, statele semnatare au ca obiectiv inventarieri ale emisiilor de poluanți în mod periodic având în vedere surse de poluare punctuale și nepunctuale relevante din bazinul hidrologic al Dunării;vor lansa programe de acțiune și evaluare a pagubelor înregistrate, programe de monitoring, informarea publicului, cercetarea și dezolvtarea, instalarea unor sisteme de comunicații, avertizare și alarma,planuri de urgență, iar în interesul cooperării și pentru facilitarea îndeplinirii obligațiilor aceste convenții, în special, în cazul apariției unor situații critice ale condițiilor riverane, părțile contractante vor asigura asistenta mutuală la cererea celorlalte părți contractante.

Spre deosebire de informațiile privind calitatea mediului riveran al fluviului Dunărea, care pot fi oferite la un preț rezonabil oricărei persoane fizice sau juridice ce le solicită, dacă unele informații, în conformitate cu sistemul lor legal național și reglementările internaționale aplicabile, afectează confidențialitatea activității autorităților publice, relațiile internaționale și apărarea națională;siguranța publică, probleme care sunt sau au fost în curs de judecată sau sunt supuse anchetei, inclusiv ancheta disciplinară sau care sunt supuse unor proceduri preliminare; confidențialitatea comercială și industrială, inclusiv proprietatea intelectuală; confidențialitatea datelor și/sau a dosarelor personale; materiale furnizate de o terță parte fără ca acea parte să aibă obligația legală să procedeze astfel; materialul, a cărui dezvăluire ar face că mediul înconjurător la care materialul face referire să fie prejudiciat; pot fi refuzate a se da publicității fără ca prevederile articolului 14, punctele 1, 2 să fie lezate în vrun fel sau altul.

În scopul realizării scopurilor și prevederilor Convenției a fost înființată [NUME_REDACTAT] pentru protecția fluviului Dunărea.

[NUME_REDACTAT] este prevăzut în anexa numărul IV.

Comisia este alcătuită din delegați nominalizați de fiecare parte cărora li se pot adăuga și un număr de experți care să se ocupe de probleme speciale;președenția va fi deținută de părțile contractante pe rând în ordinea alfabetică a limbii engleze.

Comisia se va întruni cel puțin o dată pe an la invitația președintelui, pentru organizarea unei ședințe ordinare, iar întâlnirile extraordinare vor fi convocate de președinți la cererea a cel puțin trei delegați.

Hotărârile și recomandările vor fi luate prin consensul delegațiilor.

Pentru administrarea Convenției și desfășurarea activității [NUME_REDACTAT] se stabilește un [NUME_REDACTAT] cu sediul la Viena. Conferința părților are dreptul de a adopta recomandări și hotărâri privind aplicarea prevederilor Convenției, precum și a amendamentelor la aceasta.

Activitățile care se realizează de către părțile contractante în cadrul Declarației privind cooperarea statelor dunărene în domeniul gospodăririi apei Dunării de la București 1985, prin intermediul grupurilor de lucru pentru calitatea apei, inundații, prognoza acestora și balanța apei sunt transferate în cadrul noii Convenții.

În privința acordurilor existente, pentru a elimina contradicțiile cu principiile de bază ale acestei Convenții, se stabilește angajamentul părților de a-și adopta, în cazul în care ar fi necesar acordurile bi sau multilaterale sau alte aranjamente existente și în cazul în care se consideră că este necesar că ar avea efecte benefice să încheie acorduri suplimentare sau alte aranjamente.

Documentul în discuție este deschis pentru semnarea statelor dunărene și oricăror alte organizații economice de integrare regională, căreia statele, în calitate de membre i-au transferat competență în privința problemelor guvernate de prevederile acestui act.

Convenția va intra în vigoare după 90 de zile de la dată când a fost depus cel de-al doilea instrument de ratificare, acceptare, de aprobare sau aderare.

[NUME_REDACTAT] este depozitarul documentului.

Cele cinci anexe ale textului convențional privind: anexa I – cele mai bune tehnici disponibile; anexa ÎI – sectoarele industriale și substanțele periculoase; anexa III – ghid de apreciere a calității apei; anexa IV – [NUME_REDACTAT] Internaționale pentru protecția fluviului Dunărea și anexă V – Arbitrajul, fac din acest document cel mai complex instrument de protecție împotriva poluării apelor bazinului Dunării și a fluviului. Cu siguranță, această Convenție a “îmbogățit” evident sistemul de protecție și utilizare durabilă a apelor bătrânului Danubiu.

Capitolul III

Reglementări internaționale cu caracter universal privind protecția mărilor și oceanelor

Protecția mediului marin a căpătat o însemnătate majoră devenind azi, obiect de reglementare internațională în condițiile în care fauna și flora mărilor și oceanelor sunt puse în pericol prin poluarea accentuată și de dimensiuni mondiale.

Datorită funcțiilor care le-a îndeplinit și pe care încă le mai îndeplinește marea a avut un rol esențial de-a lungul timpului fiind pentru oameni un mijloc de comunicație, de pescuit în maniera tradițională, un mediu cu nemeroase resurse minerale ascunse în subsoluri, din această cauză apărând și noi indelentniciri că exploatarea fundurilor marine pentru extragerea hidrocarburilor etc.

Cauzele poluărilor marine sunt diverese și îmbrăcă mai multe forme, de la cele voluntare sub forma imersiei de deșeuri, a coror eliminare pe continente ar fi mult mai costisitoare, sau a operațiunilor de spălare a sistemelor petroliere în marea liberă cu aruncarea rezidurilor în ape, până la cele accidentale că naufragiul unor nave petroliere, căderea unor recipiente conținând substanțe periculoase sau toxice, peste bordul navelor transportoare.

În cursul anilor 80 PNUE a evaluat deversarea în mari și oceane la peste 80 miliarde tone deșeuri datorate atât cauzelor comentate mai sus cât și ca efect al vărsării fluviilor și râurilor în apele marine, cauza aceasta fiind cea mai des întâlnită.

Totuși, cele mai efectate nu sunt apele mărilor libere ci apele de lângă țărmuri, unde sustantele poluante provenite din industrii, zone agricole, zootehnice, sau menajere degradează și distrug numeroase zone de reproducție a peștilor, precum și plajele zonelor de coastă.

Datorită faptului că odată cu timpul poluarea capăta forme noi și periculoase (deversările de deșeuri radioactive și incinerarea de reziduri chimice) s-a văzut necesar sporirea, completarea și adoptarea de noi tehnici de reglementare care visează protecția împotriva poluării a mediului marin.

Prin coordonarea activității statelor în cadrul conferințelor și organizațiilor internaționale s-a ajuns la luarea unor măsuri pentru prevenirea și diminuarea poluării și mai ales protejarea mediului oceanic cu ajutorul instrumentelor juridice multilaterale, universale și regionale.

În practică se întâlnesc două categorii de reglementări:

reglementări interne, naționale;

reglementări cu caracter internațional;

Normele juridice întâlnite cu precădere în cadrul acestor reglementări se referă mai ales la: operațiile de amestecare a petrolului cu apă în situațiile de balastrare sau curățire și restricțiile în operațiunile de descărcare și transferare a hidrocarburilor din tancurile petroliere; la zonele prohibitive pentru operațiunile de descărcare și transfer de produse poluante de la o navă la alta sau de la o navă la uscat; la dreptul de inspectare a navelor bănuite a fi adus prejudicii mediului marin, drept recunoscut organelor statului riveran în spațiul marin supus juridsictiei sale și reglementat ca obligație de a reclama navele vinovate tuturor statelor în marea liberă și în final, există norme speciale referitoare la pescuit și conservarea resurselor vii ale mării.

12. [NUME_REDACTAT] pentru prevenirea poluării apelor mării prin hidrocarburi, Londra 1954

În mod evident, preocupările pentru protecția mediului marin sunt datate încă de la începutul secolului trecut când, în anult 1926 la Conferința reunită de la Washington, urmare a unei întâlniri americane, s-a pus în discuție proiectul unei Convenții ce viza limitarea deversărilor de amestecuri grase în mare.

Însă acest proiect ca și cel elaborat în cadrul [NUME_REDACTAT] Unite, cu un conținut analog, nu au fost adoptate.

Abia după cel de-al II-lea [NUME_REDACTAT] au fost realizate primele documente în materie, seria acestora fiind deschisă de Convenția internațională prentru prevenirea poluării apelor mării prin hidrocarburi, Londra 1954.

Statele părți la această Convenție sunt: Algeria, Austria, Belgia, Canada, Yemen, Egipt, Franța, Germania, Grecia, India, Japonia și Mexic.

[NUME_REDACTAT] constă în adoptarea de măsuri care să vizeze evitarea poluării apelor mării prin hidrocarburile deversate de nave.

Se știe că acest tip de poluare, numit și poluare difuză, se constituie dintr-o peliculă de țiței ce împiedică oxigenarea suficientă a apelor mării în zona unde este localizată ducând la axfixierea populației marine din acea zonă.

Și mai grav este faptul că pata de petrol se deplasează datorită condițiilor atmosferice și curenților marini existând posibilitatea ca cel mai adesea să ajungă în apropierea coastelor țărmului.

Convenția de la Londra 1954 s-a referit în principal la aruncările voluntare ori legale de exploatarea curentă a navelor cisterna.

[NUME_REDACTAT] se aplică tuturor navelor înregistrate pe teritoriul unui stat parte la Convenție sau având altă naționalitate cu excepția tancurilor petroliere sub 150 de tone greutate și a altor nave sub 500 tone greutate și a navelor care se ocupă cu pescuitul balenelor (art. 2).

Prin prevederile articolului 3 se impune o interdicție de evacuare a hidrocarburilor în apele mării și proporția substanțelor aruncate nu depășește 60 de litri pe milă. De asemenea, această interdicție nici în următoarele împrejurări (art. 3 , al. 2):

în cazul unei nave când conținutul substanțelor evacuate din tancurile acesteia are în conținut o concentrație mai mică de 100 litri hidrocarburi pe 1.000.000 litri amestec;

sau când evacuarea amestecului se face cât mai departe posibil de coastă;

în cazul unei nave-cisterne , atunci când cantitatea totală de hidrocarburi deversate de-a lungul unui voiaj nu depășește 1/15.000 din totalul capacității de încărcare al navei sau atunci când nava cisterna se găsește la mai mult de 50 de mile de ce mai apropiată coastă.

Articolul 3 nu se aplică în caz de necesitate, atunci când trebuie asigurată securitatea navei, salvarea de vieți omenești sau evitarea provocării de mari daune încărcăturii sau atunci când există un caz de forță majoră încât este nevoie de orice măsură pentru a evita un dezastru.

O altă dispoziție a Convenției se referă la respectarea obligației navelor, ca într-un interval de 12 luni de la adoptarea acesteia să monteze dispozitive speciale care să nu permită scurgerile de hidrocarburi din cale în apele marine.

Statele părți sunt obligate să furnizeze instalații potrivite atât pentru asigurarea unei umpleri sigure a rezervoarelor navelor, a tancurilor petroliere cât și pentru descărcarea hidorcarburilor din acestea.

Toate navele la care face referire această Convenție trebuie să dețină un registru sintetic și analitic care să țină evidența fiacarei operațiuni (ce vizează hidrocarburile) efectuate de către acesta. Încărcarea acestor prevederi precum și cele referitoare la nerespectarea interdicției de evacuare a hidrocarburilor în anumite zone precum și a amestecării acestora cu apă de mare atrage după sinte răspunderea statului de pavilion, singura măsură pe care o pot luat celalalte state constând doar în posibilitatea atragerii atenției acestuia.

Părțile la Convenție au căzut de acord să elaboreze legi, decrete, regulamente și instrucțiuni destinate să asigure o corectă aplicare a prevederilor prezentei Convenții, iar toate actele elaborate în acest sens vor fi trimise [NUME_REDACTAT] Unite.

Coventia are două amentamente:

primul, adoptat în 15 octombrie 1971, la Londra, conține dispoziții referitoare la construcția și capacitatea buncărelor tancurilor petroliere, astfel încât să se evite posibilitatea unei grave poluări a mediului înconjurător, poluare rezultată dintr-un singur accident care ar implica un petrolier. Petrolierele a căror construcție respecta normele impuse de actul în discuție trebuie să dețină un certificat, autorizat de guvernul statului de pavilion, care să ateste întocmai respectarea acestor norme;

al doilea amendament a fost adoptat tot la Londra, în dată de 12 octombrie 1971, se referă la protecție recifurilor din [NUME_REDACTAT] de Corali de lângă coasta Australiei, în special la protecția împotriva poluării cu hidrocarburi.

Textele originale ale Convenției și a celor două amendamente au fost redactate în limbile engleză și franceză depozitarul acestora fiind [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] Internaționale (O.M.I.).

Convenția a fost modificată și completată în 1962 și 1969.

13. [NUME_REDACTAT] asupra intervenției în marea liberă în caz de accidente ce antrenează sau pot antrena o poluare cu hidrocarburi, Bruxelles – 29.XI.1969

Datorită faptului că, în cadrul [NUME_REDACTAT] pentru prevenirea poluării apelor mării prin hidrocarburi de la Londra, 1954, există prevederea conform căreia statul de coastă amenințat cu o poluare gravă prin hidrocarburi nu putea lua o altă măsură decât cea de atenționare a statului de pavilion al navei ce s-a făcut vinovată de poluare, s-a văzut necesar acordarea unor drepturi mai concrete în acest domeniu statelor al căror țărm este amenințat sau care are un interes conex în zona amenințată.

Astfel că obiectivul Convenției asupra intervenției în marea liberă în caz de accident ce antrenează sau poate antrena o poluare cu hidrocarburi de la Bruxelles, 1969, constă în acordarea permisului statelor de a lua măsuri în cazul unui accident maritim care provoacă sau ar putea provoca o poluare a mării teritoriale și țărmului cu hidrocarburi.

Singura condiție impusă prin prezentul act este că, măsurile luate în scopul precizat să nu aducă atingere principiilor care guvernează regimul juridic al marii libere.

Principalele dispoziții ale Convenției sunt:

a) Statul riveran, amenințat printr-o poluare cu hidrocarburi sau chiar doar cu posibilitatea acesteia, are dreptul de a lua toate măsurile necesare în limitele legale pentru a preveni, atenua sau elimina un pericol grav și iminent ce amenința țărmurile sau alte interese.

b) Înainte de a lua orice măsură statul riveran are obligația de a notifica statul de pavilion al navei implicate în accident, ca și orice altă persoană fizică sau juridică ale căror interese ar putea fi prejudiciate prin măsurile luate. Se recomandă de asemenea apelarea la experți, excluzând cazurile de maximă urgență, când aceasta prevedere poate fi momentan ignorată.

În toate cazurile statul riveran trebuie să depună eforturi pentru a proteja viețile umane și să ajute imediat persoanele aflate în pericol.

c) Măsurile luate în spiritul articolului 1 trebuie să fie în mod necesar proporționale cu gravitatea efectelor negative provocate de accident.

Se exclude din sfera de aplicare orice act îndreptat împotriva navelor de război a oricărei nave care aparținând unui stat său fiind exploatate de acesta este afectată exclusiv unui serviciu guvernamental necomercial.

Instrumentele de adeziune la Convenție sunt depuse la Secretarul general al [NUME_REDACTAT] Internaționale. Convenția a intrat în vigoare în 6 mai 1975.

14. [NUME_REDACTAT] pentru prevenirea poluării de către nave, Londra 1973

România a aderat la Convenția încheiată la Londra în 2 noiembrie 1973, modificată prin Protocolul din 1978 încheiat în 17 februarie prin Legea 6 din 8 martie 1993.

Părțile contractante, recunoscând importanta [NUME_REDACTAT] din 1954 pentru prevenirea poluării mării cu hidrocarburi și considerându-l primul instrument multilateral încheiat având ca obiectiv principal protecția mediului înconjurător și apreciind contribuția semnificativă a acestuia pentru protejarea mărilor și mediului contur împotriva poluării și-au propus ca țel conservarea mediului marin prin obținerea completei eliminări a poluării internaționale cu petrol și alte substanțe dăunătoare și să minimalizeze accidentele de deversare a acestor substanțe. Pentru a se putea obține un rezultat eficient, prevederile acestei convenții nu se limitează după cum s-a văzut doar la poluarea cu hidrocarburi.

Conținutul articolului 2 se constituie în principal din definiții a unor termeni des utilizați în Convenție și care sunt considerați “centrul” acesteia. Astfel, în spiritul reglementărilor prezentului act, substanța dăunătoare înseamnă “ orice substanță care, deversata în mare este susceptibilă a periclita sănătatea omului, a dăuna resurselor biologice, faunei și florei marine, prejudicia peisajul natural sau a împiedica orice altă folosire a mării și include orice substanță supusă controlului de către prezenta convenție”; deversarea este “orice descărcare de substanțe dăunătoare sau de ape uzate conținând astfel de substanțe provenind de la o navă, inclusiv evacuare, revărsare, scurgere, pompare, emanare sau vidanjare; este considerată “nava” orice tip de nava exploatanta în mediul marin incluzând ambarcațiunile cu aripi portante, vehicule cu pernă de aer, submersibile, mijloace plutitoate și platformele fixe sau plutitoare”, “incident” considerat a fi “orice eveniment implicând descărcarea efectivă sau probabilă în mare a unei substanțe dăunătoare sau ape uzate conținând o astfel de substanță” etc.

În ceea ce privește modul de aplicare a Convenției, regulilor ei se vor supune atât navele autorizate a arbora pavilionul unei părți la Convenție cât și navele neautorizate a arbora pavilionul unei părți, dar care sunt exploatate sub autoritatea unei părți.

Sunt exceptate navele de război, navele de război auxiliare și alte nave aparținând unui stat sau exploatate de un stat atâta timp cât acesta le folosește în scopuri guvernamentale și nu comerciale.

Articolul 4 prevede că orice încălcare a prevederilor convenției se sacntioneaza de legislația adminiastrativa navei respective, indiferent de locul unde s-a produs încălcarea.

Astfel, ori de câte ori se produce o astfel de încălcare, partea trebuie:

a) să înceapă urmărirea judiciară în conformitate cu legislația, său

b) să comunice administrației de care depinde nava informațiile și probele aflate în posesia sa, dovedind că a avut loc o încălcare.

Sancțiunile trebuie să fie dintre cele mai severe.

Orice navă va fi obligată să posede un certificat emis de autoritatea unei părți la Convenție ce va fi considerat valabil și de celalalte părți, iar această navă va fi supusă, în porturile și terminalele din mare aflate sub juridictia unui stat parte la Convenție, inspectării efectuate de către funcționarii autorizați legal de către acea parte.

Inspecția se va limita la verificarea existenței unui certificat valabil și în cazul inexistentei acestuia, din considerente legate de prevenirea poluării mediului marin, nava va fi reținută până își va remedia defecțiunile.

Prescripțiile prezentei convenții privind cele discutate mai sus vor fi aplicate și navelor ale căror state de pavilion nu sunt părți la Convenție, pentru a evita favorizarea acestora.

În scopul descoperirii încălcării și respectării prevederilor prezentei Convenții, părțile sunt obligate să coopereze și să folosească toate măsurile corespunzătoare și realizabile pentru a proteja mediul, precum și măsuri adecvate pentru comunicarea de informații și adunarea de probe.

Raportul unei posibile inspectări datorate prezumției faptului că o navă a descărcat substanțe dăunătoare sau ape uzate ce le conțin, va fi trimis părții care a cerut-o , precum și administrației, creând posibilitatea luării unor măsuri corespunzătoare situației cu care se confruntă.

Dacă administrația apreciază că probele relevate sunt sufieciente pentru a intenta o acțiune privind contravenția indicată, aceasta va intenta o acțiune în conformitate cu legislația proprie, cât mai curând posibil.

În caz de incident care implică substanțe dăunătoare, fiecare parte la Convenție trebuie să ia măsurile necesare privind infromarea organizației în detaliu asupra a ceea ce trebuie să fie făcut și, un funcționar sau o instituție competența să primească și să analizeze toate rapoartele asupra incidentelor.

Orice raport va fi trimis administrației navei implicate și oricărui stat care ar putea fi afectat.

În lumina articolului 9, alineatul 2, nimic din prezența Convenției nu va prejudicia codificarea și dezvoltarea dreptului mării de către Conferința ONU privitoare la dreptul mării, convocată în virtutea rezoluției numărul 2750 (XXV) a [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], nici pretențiile sau opozițiile actuale sau viitoare ale oricărui stat în privința dreptului mării și a naturii și extinderii jurisdicției statului riveran și statului pavilionului.

Orice diferend ce nu a puțit fi soluționat de comun acord va fi supus arbitrajului la cererea unei din părți, în condițiile prevăzute în Protocolul II al prezenței Convenții.

În cazul producerii unui accident, fiecare parte se angajează să transmită [NUME_REDACTAT] Unite rezultatele cercetărilor întreprinse de fiecare administrație asupra accidentului suferi de vreuna din navele supuse prevederilor regulilor, dacă accidentul a avut efect dăunător important asupra mediului marin.

În ceea ce privește anexele prezentei Convenții, denumite facultative, nu este obligatorie și acceptarea lor odată cu textul documentului, dar se poate accepta oricând una din anexe cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta, prin depunerea la organizație a unui instrument de felul celui menționat la articolul 13, paragraful 2.

Părțile la Convenție vor promova, cu consultarea organizației și a altor organe internaționale, cu , concursul și coordonarea de către directorul executiv al [NUME_REDACTAT] Unite pentru mediul înconjurător, sprijinirea acelor părți care solicită asistență tehnică pentru:

a) pregătirea personalului științific și tehnic;

b) procurarea de echipament și instalații necesare pentru primire și supraveghere;

c) facilitarea altor măsuri și acțiuni pentru a preveni sau reduce poluarea mediului marin de către nave;

d) încurajarea cercetărilor; de preferință în țările interesate.

Aceste prevederi asigura cooperarea științifică și tehnica dintre state.

Depozitar al Convenției secretarul general al organizației, prezenta convenției fiind întocmită într-un singur exemplar în limbile franceza, engleza, rusa și spaniola.

Convenția are două protocoale privind rapoartele asupra incidentelor implicând substanțe dăunătoare și arbitrajul.

Raportul asupra incidentelor va cuprinte identificarea navelor implicate;dată, felul și localizarea incidentului; cantitatea și felul substanței dăunătoare implicate; măsuri de ajutor și salvare, iar obligația de a raporta revine comandantului navei sau oricărei persoane pentru răspunderea navei.

Incidentul, în această situație, va trebui să implice:

a) o descărcare sau o descărcare probabilă de hidrocarburi sau de substanțe lichide nocive, transportate în vrac, rezultate din avarierea navei sau a echipamentului său, în scopul asigurării securității unei nave sau al salvării vieții omenești.

b) o descărcare sau o descărcare probabil de substanțe dăunătoare ambalate, inclusiv acelea în containere de marfă, rezervaore portabile vehicule auto sau de cale ferată și barje portate.

c) o descărcare, în timpul opririi navei, de hidrocarburi sau substanțe nocive, ce depășesc cantitățile sau cotele instantanee permise conform prezentei convenții (articolul II, alineatul 1).

Protocolul definește și noțiunile de hidrocarbura, substanțe lichide nocive și substanțe dăunătoare ambalate.

Procedeul de raportare prevede că raportul va fi trimis celui mai apropiat stat de coastă , prin cele mai rapide canale disponibile și li se va da cel mai înalt grad de prioritate posibil (articolul V,alineatul 1).

În ceea ce privește Protocolul II, referitor la arbitraj, aceste este în conformitate cu articolul 10 al Convenției.

Tribunalul va judeca și cererile revendicative legate direct de obiectul litigiului și nu doar litigiul în sine. Oricare parte la convenție va putea fi prezentă la desfășurarea procedurii la arbitraj, dacă are un interes juridic și ar putea fi afectată de hotărârea luată, numai după ce a anunțat în scris părțile care au inițiat procedura.

Renumerarea arbitrajului sau tine de responsabilitatea fiecărei parte iar renumeratia președintelui tribunalului și toate cheltuielile generale generate de arbitraj sunt suportate în mod egal de amândouă.

Orice tribunal constituit prezentului protocol va stabili propriile sale reguli de procedura (articolul VIII). Sentința se va da în termen de 5 luni sau dacă se consideră necesar, se va extinde durata acestuia cu 3 luni.

Protocolul de la Londra din 1978 a modificat Convenția din 1973, mai ales în legătură cu punerea în aplicare a anexei ÎI la Convenție.

În principal, părțile vor mai fi obligate de prevederile anexei ÎI la încheierea unei convenții pentru o perioadă de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol sau pentro o astfel de perioadă mai îndelungată care poate fi hotărâtă de o majoritate de două treimi din părțile prezentului protocol în Comitetul pentru protecția mediului marin al [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

Depozitarul este secretarul general al organizației și va intra în vigoare la 12 luni de la data la care cel puțin 15 state ale căror flote comerciale combinate reprezintă cel puțin 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale, au devenit părți la el în conformitate cu articolul IV al prezentului protocol (articolul V).

15. Tratatul privind interzicerea instalării unor arme nucleare și a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor și oceanelor și în subsolul lor

Tratatul a fost încheiat la 16 decembrie 1971 și deschis spre semnare la 11 februarie 1971 la Moscova, Londra și Washington.

Tratatul se înscrie în rândul acelor instrumente internaționale, încheiate până în prezent, privind măsuri colaterale în domeniul reducerii curse înarmărilor, a dezarmării și în consecință, constituie o primă verigă dintr-un lung lanț meni să pună capăt gravului pericol de contaminare radioactivă.

Plecând în principiu de la interesul comun al omenirii în progresul exploatării și folosirii în scopuri pașnice a fundului mărilor și oceanelor, tratatul are drept țel prevenirea unei curse a înarmărilor nucleare pe fundul mărilor și oceanelor și în subsolul acestora, constituie un pas în direcția adoptării unui alt act internațional care să se refere la dezarmarea generală și completă sub un control internațional strict și eficace.

Se afirmă de către părți în Preambulul tratatului că, acesta va promova scopurile și principiile [NUME_REDACTAT] Unite de o manieră compatibilă cu principiile dreptului internațional și fără a aduce atingere libertății marii libere.

Conform prevederilor articolelor I și ÎI, statele părți se angajează ca, pe fundul mărilor și oceanelor sau în subsolul lor, dincolo de limita exterioară a zonei de 12 mile marine menționată în Convenția de la Geneva 1958 privind marea teritorială și zona contiguă, să nu instaleze sau să amplaseze nici un fel de arme nucleare sau alte tipuri de arme de distrugere în masă ori construcții, instalații de lansare sau orice alte instalații special destinate pentru stocarea, experimentarea sau folosirea unor asemenea arme și să nu ajute, încurajeze sau să incite nici un alt stat de a întreprinde asemenea activități sau de a participa la ele.

Această interdicție se aplică și în teritoriul de 12 mile marine tuturor statelor părți la tratat, cu excepția statului riveran.

Armele de tip clasic, precum și instalațiile aferent lor și cele de detecție, nu cad sub incidența acestei jurisdicții, deși un mare număr de state printre care și România s-au pronunțat pentru demilitarizarea completă a teritoriilor submarine și suboceanice.

Articolul III al Tratatului conține dispoziții referitoare la controlul respectării tratatului, prevede o procedură în etape progresive ce constau în:

1) Observarea activității (de către orice alt stat parte la tratat) unui alt stat parte pe fundul mărilor și oceanelor și în subsolul lor dincolo de zona defenita în articolul 1, cu condiția ca aceasta observare să nu stânjenească aceste activități.

2) Dacă după observare rămân îndoieli întemeiate în privința executării obligațiilor asumate prin tratat, statul parte care are asemenea îndoieli și statul parte care este răspunzător pentru activitățile ce ridică asemenea îndoieli, se vor consulta în scopul de a elimina îndoielile.

În cazul în care îndoielile ar persista, statul care are asemenea semne de întrebare vă informa celalalte state părți și părțile respective vor colabora în privința tuturor celorlalte proceduri de verificare asupra cărora vor putea conveni, inclusiv inspectarea corespunzătoare a obiectelor, structurilor, instalațiilor sau altor amenajări care s-ar putea presupune cu temei că reprezintă caracterul descris în punctul 1.

Statele riverane sau din oricare altă parte, dacă o vor cere, vor putea lua parte la această consultare și cooperare.

Partea care a inițiat aceste proceduri va trimite, după efectuarea operațiunilor de verificare, un raport corespunzător celorlalte părți.

3) În cazul în care statul răspunzător pentru activitățile îndoielnice nu va putea fi identificat prin observarea obiectului, structurii instalației sau altei amenajări, statul parte care are asemenea îndoieli va notifica statele părți situate în regiunea afectată și oricărui stat parte și va proceda pe lângă acesta la investigații corespunzătoare.

Dacă nici așa nu se va putea indentifică partea responsabilă, vor putea fi întreprinse alte proceduri de verificare, inclusiv inspecții de către statul care conduce investigațiile.

Dacă activitățile nu vor înceta și dacă după îndeplinirea condițiilor tratatului va fi îndoielnică, un stat parte poate sesiza, conform dispozițiilor [NUME_REDACTAT] Unite, Consiliul de Securitate, care poate întreprinde măsuri conform Cartei.

Efectuarea controlului nu trebuie să stânjenească activitățile statelor părți și este necesar să se țină seama, în mod adecvat de drepturile recunoscute conform dreptului internațional, inclusiv libertatea mării, și de drepturile suverane ale statelor asupra explorării și exploatării platoului continental.

Orice stat poate propune amendamente la tratat, care vor intra în vigoare pentru fiecare parte care le acceptă, după aprobarea lor de către majoritatea statelor părți la tratat; după aceea, o dată cu data acceptării lor este și intrarea lor în vigoare.

Conform articolului VII, la 5 ani după intrarea în vigoare a tratatului urmează să aibă loc o conferință pentru examninarea modului de îndeplinire a tratatului și stabilirea, eventuala a unei noi asemenea conferințe.

Dacă un stat hotărăște că evenimente extraordinare legate de conținutul acestui tratat au pus în pericol interesele supreme ale țării sale, are dreptul să se retragă din tratat. Va trebui însă să notifice cu 3 luni înainte tuturor celorlalte părți la tratat precum și Consiliului de Securitate al ONU.

Notificarea se va constata într-o declarație cu privire la evenimentele extraordinare care au condus la această situație.

Prezentul tratat va intra în vigoare după depunerea instrumenteleor de ratificare desemnate ca guverne depozitare ale prezentului tratat ( [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] și Irlandei de N și SUA).

Tratatul a fost înregistrat de către guvernele depozitare conform articolului 102 din [NUME_REDACTAT] Unite.

Prevederile prezentului tratat nu afectează în nici un fel obligațiile asumate de către statele părți la tratat în baza instrumentelor internaționale care stabilesc zone denuclearizate.

16. Convenția de la Bruxelles, 1962, asupra responsabilității exploatantilor de nave nucleare

Această convenție, pe lângă alte acorduri internaționale cu caracter regional sau universal, având un caracter special, aduce în vedere răspunderea obiectivă în cazul pagubelor ce pot fi provocate mediului marin prin exploatarea navelor nucleare,considerând că exploatantul unei nave cu propulsie nucleară este, în mod obiectiv, responsabil pentru orice pagubă nucleară, dacă s-a dovedit că ea constituie urmărea unui accident nuclear la cauzarea căruia au contribuit combustibilul nuclear, precum și produsele și deșeurile radioactive ale acestei nave.

Indiferent de locul unde s-a produs pagubă și fără a se face vreo distincție baza pe criteriul cetățeniei, domiciliului sau sediului exploatantului navei, convenția se acplica în cazul oricărei pagube ce constituie consecința unui accident nuclear cauzat în legătură cu o navă nucleară care navighează sub pavilionul unui stat contractant.

Exploatantul este obligat să mențină o asigurare sau orice altă garanție financiară care să acopere răspunderea sa pentru pagubele nucleare. El nu va putea vi exonerat (parțial sau în totalitate) de obligația de a repara pagubă decât dacă dovedește că aceasta a avut loc din pricina exclusivă a victimei sau s-a datorat unui caz fortuit.

Exploatantul are drept de recurs dacă:

accidentul nuclear a fost produs printr-o forță personală și voluntar săvârșită cu intenția de a cauza o pagubă ( contrar persoanei fizice care a acționat cu această intenție).

un recurs a fost prevăzut prin reglementări legale.

În situația în care pagubă nucleară angajează răspunderea mai multor exploatanti , fără a se putea determina cu certitudine care măsura răspunderii ficaruia dintre ei, vor fi considerați solidari responsabili, solvensul având o acțiune în regre față de ceilalți codebitori solidari.

La cererea reclamantului, acitunea și obținerea reparației poate fi intentata fie la tribunalul statului care a emis licența, fie la tribunalul statului contractant pe teritoriul căruia a fost produsă pagubă.

Statul emitent al licenței ar putea fi chemat să asigure plata indemnizațiilor, el are dreptul să intervină în calitate de parte, în oricare procedură angajată împotriva exploatantului.

Acțiunea în reparație se poate intenta fie împotriva exploatantului, fie împotriva asiguratorului sau a oricărei persoane, alta decât statul care a eliberat licența.

În afara cazului în care hotărârea a fost obținută fraudulos ori dacă exploatantul nu a avut posibilitatea să se apere, hotărârile definitive pronunțate de un tribunal competent în punct de vedere jurisdicțional, vor fi cunoscute pe teritoriul oricărui stat. Orice hotărâre definitivă care este recunoscută și a care executare se îndeplinește în formă cerută de legea statului contractant unde executarea este solicitată, este executorie.

Tot în cadrul răspunderilor obiective, a urmat Convenția de la Bruxelles 1969, care a tratat însă poluarea marilor cu hidrocarburi, convenție completată în 1971 de Convenția asupra creării unu fond internațional de indemnizare a victimelor pentru pagubele datorate poluări prin hidrocarburi.

17. Convenția asupra răspunderii civile pentru prejudicii datorate poluării cu hidrocarburi Bruxelles, 29 noiembrie 1969

Până la adoptarea aceste Convenții nu existau reguli precise care să conțină referiri la acordarea de despăgubiri persoanelor afectate în mod clar o răspundere civilă obiectivă.

Adoptarea unei convenții de acest gen s-a văzut a fi imperativă în scopul de a crește preocupările exploatantilor și exploatărilor de nave și tancuri petroliere, pentru evitarea accidentelor în cadrul acestei sfere de activitate.

[NUME_REDACTAT] se concretizează prin asigurarea unei compensații adecvate care trebuie acordată persoanelor victimă a daunelor cauzate de poluarea rezultată din accidente ce implică hidrocarburile sau deversările provenind de la nave. Tendința prezenta în acest act este de a uniformiza reglementările și procedurile internaționale ce vizează aceste situații pentru a putea determina chestiunile ce țin de responsabilitate și de compensațiile ce se impun în aceste cazuri.

Dispozițiile principale ale Convenției de la Bruxelles asupra răspunderii civile pentru prejudicii datorate poluării cu hidrocarburi sunt concretizate de normele reglementate în art. 3, art. 4, art. 5, art. 7, art. 8 ale acesteia.

Astfel, proprietarul navei la momentul în care aceasta a fost implicată într-un accident cauzator de prejudicii datorate poluării cu hidrocarburi este considerat responsabil de toate daunele provocate în acest caz cu unele excepții în care incidentul se datorează următoarelor împrejurări, și anume:

să fie provocat de un act de război;

să fie provocat de un fenomen natural excepțional;

să fie rezultatul unui act criminal efectuate de o terță parte;

să constituie neglijenta din partea unui guvern sau a unui alt organ în menținerea auxilialelor de navigație;

Aceste excepții enumerate mai sus la care se adăugă și culva victimei sunt considerate a fi cauze exoneratoare de răspundere pentru proprietarul navei, iar în alte cazuri altele decât cele enumerate se poate stabili că acesta să fie numai parțial responsabil.

În cazul culpei concurente a doua sau mai multe nave operează solidaritatea pasivă a debitorilor.

Articolul 5 al Convenției stabilește limitele materiale ale răspunderii iar conform art. 6, navele care transporta o cantitate mai mare de 2000 de tone de hidrocarburi au obligația de a fi asigurate.

De asemnea, navele de război ca și cele afectate în mod special unor activități guvernamentale sunt exceptate de aplicarea prevederilor prezentei Convenții. Dreptul de a introduce acțiune în justiție în scopul primirii indemnizațiilor datorate de statul vinovat cu titlul de despăgubire, se prescrie în 3 ani.

Convenția a fost deschisă spre semnare tuturor statelor membre O.N.U și a altor organizații internaționale specilizate , instrumentele de ratificare, cercetare, aprobare sau adeziune sunt depuse la Secretarul general al O.M.I.

Convenția a intrat în vigoare în dată de 19 iunie 1975, a avut două amendamente în 1976 și 1984, ultimul din urmă nefiind în vigoare.

18. Convenția asupra creării unui fond internațional de indemnizare pentru pagubele produse prin poluarea cu hidrocarburi, 18 decembrie 1971

Obiectivul acestei Convenții este de a completa [NUME_REDACTAT] asupra responsabilității civile pentru prejudiciile datorate poluării cu hidrocarburi încheiată la Bruxelles în 1969. Astfel, că această Convenție apare ca o formă originală, instituționalizata, de asigurare a încasării despăgubirii de către victima poluării în anumite situații pe care Convenția din 1969 nu le acoperă.

Pentru a ajuta părțile ce au interese vis-à-vis de transportul de petrol sau industria navigației maritime, fondul suport o parte din consecințele economice datorate daunelor produse de scurgerile sau deversările voluntare de hidrocarburi.

Articolul 2 prevede în mod special crearea acestui fond special de indemnizații.

Conform art. 4 este vărsata prin intermediul fondului o compensație persoanelor de au suferi prejudicii datorate poluării, sumepe cuprinse în aceasta fiind destinate să acopere costul măsurilor luate pentru minimalizarea și reducerea pagubelor, măsuri care nu erau acoperite de Convenția din 1969 și care visează următoarele situații:

neprevederea unei responsabilități;

proprietarul răspunzător nu este în măsură să achite pagubă produsă din motive financiare;

pagubă exclude responsabilitatea proprietarului.

[NUME_REDACTAT] de Indemnizații este insta exonerat de orice obligație dacă pagubă este provocată de un act de răsboi, de ostilități sau dacă deversările provin de la o navă de război (art. 4).

Indemnizațiile fondului sunt limitate la 450 mil. de franci pentru totalul accidentelor, fondul indemnizând proprietarii de nave atunci când sumele acordate că despăgubiri depășesc 1500 de franci pe tonă greutate nava, dar nu trece de limita 2000 de franci, iar totalul sumelor adunate nu excede 210 mil de franci.

Contribuțiile la fond sunt vărsate, în ceea ce privește fiecare stat parte, de toate persoanele juridice care în anul precedent intrării în vigoare a Convenției au manevrat cantități de petrol mai mari de 150.000 tone. Contribuțiile la fond sunt calculate pe baza unei sume considerate echivalentul unei tone de hidrocarburi, suma care va fi determinată de statele părți semnatare ale prezenței Convenții.

Convenția vizează și atenuarea răspunderii proprietarului navei pornindu-se de la ideea că responsabilitatea trebuie împărțită între cei interesați de transportul cu hidrocarburi.

Convenția a fost deschisă spre semnare tuturor statelor părți la cea din 1969, iar instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare și adeziune sunt depus la Secretarul general al O.M.I. Convenția a intrat în vigoare la 16 octombrie 1978, iar cele două amendamente la această semnate în 1976 și 1984 nu sunt în vigoare.

19. [NUME_REDACTAT] Generale ONU asupra principiilor privind fundul mărilor și oceanelor și subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale,1971

Conform acestei declarații, nici un stat, nicio persoană fizică sau juridică nu poate revendica, exercita sau dobândi asupra fundului mărilor și oceanelor și subsolului lor dincolo de limitele de jurisdicției sale și a resurselor sale, drepturi incompatibile cu regimul internațional stabilit.

Zona astfel delimitată constituie patrimoniul comun al umanității.

Exploatarea acestei zone și a resurselor sale naturale se va face în intereseul întregii comunități, în scopuri exclusiv pașnice.

În ceea ce privește activitățile desfășurate în zonă, statele vor coopera și vor lua măsuri pentru a putea preveni poluarea, contaminarea și alte riscuri legate de meciul marin, precum și pentru protejarea și conservarea resurselor naturale ale zonei și prevenirea producerilor de pagube pentru flora și fauna marină.

Statele părți sunt obligate, în activitățile ce le desfășoară pe fundul mărilor și oceanelor, inclusiv cu privire la resursele acestora, să țină seama de drepturile și interesele legitime ale statelor riverane în regiunea unde aceste activități sunt exercitate ca și ale tuturor statelor ce ar putea fi afectate.

Prevederile prezentei Convenții nu afectează drepturile staelor riverane cu privire la măsurile destinate să prevină, să atenueze sau să elimine un pericol grav și iminent al țărmurilor lor sau pentru interese comune cauzate de o poluare sau de o amenințare cu poluarea care rezultă din totalitatea activităților desfășurate în zona în cauză sau din orice alt accident cauzat de o poluare sau de o amenințare cu poluarea sau din orice alte îndeletniciri, sub rezerva regimului internațional stabilit (articolul 13).

Fiecare stat poarta răspunderea pentru activitățile desfășurate în aceste zone sau în legătură cu resursele lor, indiferent dacă acestea aparțin unor servicii guvernamentale sau entități neguvernamentale sau persoanelor care acționează sub jurisdicția sa, să fie conforme cu regimul stabilit.

Potrivit prevederilor articolului 14, aceeași răspundere revine și organizațiilor internaționale și membrilor lor pentru activitățile desfășurate de ele sau pe seama lor și orice prejudiciu care rezultă din astfel de activități atrage obligația de reparare.

20. Convenția referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operațiunile de imersare efectuate de către nave și aeronave, Oslo 1972

Convenția este prima care vizează nu numai hidrocarburile, ci toate substanțele nocive luate în considerație după gravitatea pericolului pe care acestea le reprezintă.

A fost semnată de 12 state: Anglia, Belgia, Danemarca, R.F. Germania, Finlanda, Franța, Islanda, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania și Suedia.

Principalele caracteristici ale Convenției constau în:

a) împărțirea substanțelor nocive în două categorii, în două liste: lista “neagră” , lista “ cenușie” și lista “albă” , după starea lor de toxicitate.

b) stabilirea unei comisii cu anumite funcții de coordonare și control.

Limitele geografice ale ariei la care se referă Convenția se indind de la coastele de Vest ale Europei la mijlocul [NUME_REDACTAT] și de la latitudinea de trecere prin Gibraltar până la [NUME_REDACTAT] (excluzând [NUME_REDACTAT]).

În vederea atingerii scopului propus de Convenție, limitele funcționale sunt definite de articolul 9: imersarea deliberată a substanțelor și materialelor alta decât:

I – orice descărcare accidentală ori derivată de la operațiile normale ale navelor, aeronavelor și echipamentelor acestora.

ÎI – orice plasare a substanțelor și materialelor în alt scop decât depunerea propriu-zisă dacă aceasta nu se contrară scopului Convenției.

Imersarea substanțelor și materialelor este abordată pe trei nivele, în funcție de gradul lor de nocivitate , astfel:

a) Prima grupă, prevăzută în articolul 5, se referă la substanțele cele mai toxice și cancerigene (mercur, cadmiu, compușii lor, materialele plastice, uleiurile minerale, compușii organo-clorurati de cadmiu și deșeurile puternic radioactive), toate cuprinse în lista “ neagră” din anexa I și a căror scufundare este prohibita.

b) A doua grupă, prevăzută în articolul 6, se referă la substanțe mai puțin periculoase, identificate în lista “ cenușie” din anexa II. Aceste substanțe și deșeuri sunt susceptibile de a degrada mediul și a afecta sănătatea umană datorită conținutului bogat în plumb, arsenic, cupru și zinc. În cazul acestora, pentru scufundare , este necesară o autorizație din partea organului național competent, dacă deșeurile nu depășesc o “ cantitate semnificativă” din această listă.

O comisie specială este însărcinată să definească termenul de “ cantitate semnificativă”, însă competenta statului de a elibera o autorizație (specială sau generală) este strâns legată de prevederile articolului 7 și anexei III.

În examniarea cererii de imersie, autoritatea națională va avea în vedere caracteristicile fizice, chimice și biochimice ale materiilor, particularitățile metodei de depozitare și ale locului de scufundare (care trebuie să fie la o distanță de peste 150 de mile de cel mai apropiat pământ și la o adâncime de peste 2000 de metrii).

c) A treia grupă, lista “albă”, se referă la imersarea unor substanțe materiale care nu sunt cuprinse în anexele I și ÎI.

În vederea respectării acestui scop, articolul 7 cere că statele riverane, părți la Convenție, să asigure introducerea unui sistem național de aprobare pentru aria Convenției, lărgind astfel competenta sistemelor naționale privind “ licențele teritoriale” la zonele marii libere.

Statele sunt de altfel obligate de prevederile articolului 3, de a nu deversa, într-o manieră delăsătoare, deșeurile în afara zonei protejate.

Totuși, în mod excepțional, imersarea substanțelor prohibite este permisă în cazul apariției unor situații limită, impuse de securitatea navei sau aeronavei sau de securitatea vieții pe mare.

Conform articolului 15, statele se angajează ca prevederile Convenției să fie aplicate navelor și aeronavelor înmatriculate pe teritoriul lor, celor încărcate pe teritoriul lor cu substanțe destinate imersării precum și navelor și aeronavelor străine bănuite a voi să procedeze la scufundări în apele lor teritoriale.

În controlul acestor imersări funcția principală aparține autorității naționale, dar fie că există permisiunea necesară prevăzută de articolul 11, fie există circumstanțe de forță majoră (articolul 8 și 9) , trebuie, conform articolului 17, litera b, raportate imediat “[NUME_REDACTAT]” în vederea înregistrării lor, cu toate detaliile necesare.

Urmărind prevenirea poluării marine cauzate de operațiunile de imersare efectuate de către nave și aeronave în zona Atlanticului de Nord-Este ,[NUME_REDACTAT] este compusă, fără a constitui însă o structură permanenta, din reprezentanții statelor contractante.

[NUME_REDACTAT] este capitala Norvegiei, unde se reunește la intervale regulate și exercită atât funcțiile de control cât și funcții de coordonare a unor activități ale statelor contractante, respectiv de catalizare a procesului e concentrare națională.

Obiectul activității [NUME_REDACTAT] constă în:

a) Exercitarea supravegherii generale a aplicării măsurilor prevăzute de Convenție.

b) Primirea rapoartelor și autorizațiilor acordate de statele contractante pentru operațiile de imersare, urmând să stabilească o procedură comună în acest sens.

c) Examinarea eficienței măsurilor adoptate și considerarea eventualelor măsuri suplimentare.

d) Analizarea conținutului anexelor și recomandarea eventualelor schimbări sau adaptări ale acestora.

De menționat este faptul că funcția de secretariat a Convenției o îndeplinește [NUME_REDACTAT] Maritimă (IMO).

În doctrina este vehiculata ideea că îndatoririle prevăzute în articolul 17, literele c,d, constituie elemente ce denotă o anumită flexibilitate și similaritate cu “dreptul la inițiativa” din cadrul CEE de la Bruxelles. Totuși, în ambele cazuri, inițiativele pot fi blocate de procedura de votare, dacă ele nu corespund intereselor tuturor părților ( de exemplu, articolul 18 prevede că modificările la anexe trebuie votate în unanimitate), spre deosebire de Convenția de la Londra din 1972, asupra prevenirii poluării marine, datorate operațiunilor de imersare a deșeurilor, unde este prevăzut un vot majoritar ( două treimi din părțile prezente) autnci când se adopta schimbări la anexe.

Datorită necesității raportării immediate a oricărei imersări și faptului că, pentru controlul acestora, Convenția menține pe baza autoritatea națională, [NUME_REDACTAT] apare “ ca un element structural care ar putea să contribuie în viitor la uniformizarea regimului de imersare, prin integrarea diferitelor procedee ( și proceduri) utilizate în prezent de către statele contractante”.

21. Convenția de la [NUME_REDACTAT]

Statele părți la Convenție au dorit să reglementeze, prin integrare și cooperare reciprocă, toate problemele privind dreptul mării, astfel că, prezentul act are 17 părți care se referă, în ordinea lor stabilită, la marea teritorială și zona contiguă, strâmtori ce servesc navigației internaționale, statele arhipelag , zona economică exclusivă, platoul continental , marea liberă, regimul insulelor, mari închise și semiînchise, dreptul de acces al statelor fără litoral la mare și de la mare la libertatea de tranzit, zonă, protejarea și conservarea mediului marin, cercetarea științifică marină, dezvoltarea și transferul de tehnologii marine, rezolvarea diferendelor.

Anexele ce însoțesc Convenția au în vedere enumerarea speciilor de mari migratori, alegerea și stabilirea Comisiei limitelor platoului continental, dispozițiile fundamentale care reglementează explorarea și exploatarea, dispoziții privind statutul întreprinderii, dispoziții privind concilierea, statul tribunalului internațional pentru dreptul mării, arbitrajul, arbitrajul special, participarea organizațiilor internaționale.

Convenția reglementează regimul juridic al marii teritoriale, al spațiului aerian de deasupra și al fundului acestei mari și subsolul lor (art. 2), limitele marii teritoriale, trecerea inofensivă și marea teritorială alături de reguli aplicabile tuturor navelor, navelor comerciale și navelor de stat utilizate în scopuri comerciale și navelor de război și altor nave de stat utilizate în scopuri necomerciale, precum și regimul juridic al zonei contigue.

Documentul consacra un întreg capitol protejării și conservării mediului marin (partea XII), aceasta fiind și principală obligație a statelor (art. 192).

Articolului 194 instituie obligația părților de a lua măsuri pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin, compatibile cu prezența Convenție, oricare ar fi sursa de poluare. Se folosesc în acest sens, mijloacele cele mai bine adaptate de care dispun statele, în funcție de posibilitățile lor, străduindu-se în același timp să-și armonizeze politicile în acest domeniu.

De asemenea, acitvitatile sub jurisdicția sau controlul lor să fie conduse într-un asemenea mod încât să nu cauzeze prin poluare, prejudicii altor state și mediului lor înconjurător și încât poluarea datorată unor incidente sau unor activități de sub jurisdicția sau controlul lor să nu se întindă dincolo de zonele în care ele exercita drepturi riverane în conformitate cu Convenția.

Măsurile luate vizează toate sursele de poluare a mediului marin și tind spre limitarea evacuărilor de substanțe toxice, dăunătoare sau nocive, mai ales de substanțe nedegradabile, provenind din surse terestre, atmosferice sau prin imersiune, limitarea poluării de către nave, a poluării provenind de la instalațiile sau aparatură utilizate pentru exploatarea și explorarea resurselor naturale de pe fundul mărilor și din subsolul lor, poluarea provenind de la celelalte intalatii sau aparaturi care funcționează în mediul marin, în special măsurile de prevenire a accidentelor și pentru a face față cazurilor de urgență, a se asigura securitatea operațiilor pe mare și a reglementa proiectarea, construcția, echiparea și exploatarea acestor instalații și aparaturi, precum și compoziția personalului afectat acestora.

Articolul 195 prevede obligația de a nu deplasa prejudiciul sau riscurile și de a nu înlocui un tip de poluare cu altul, iar statele, conform articolului 196, vor lua toate măsurile necesare pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin rezultat din utilizarea de tehnici, în cadrul jurisdicției lor sau sub controlul lor, ori din introducerea, cu intenție sau în mod accidental, într-o zonă a mediului marin de specii străine sau noi, care pot provoca acestuia schimbări importante și dăunătoare.

Statele vor coopera atât pe plan mondial cât și regional, direct sau prin intermediul unor organizații internaționale competente, pentru a elimina efectele poluării și a preveni sau reduce la minim daunele, fiind obligate să informeze imediat celelalte părți despre cazuri de poluare prezente sau iminente și să elaboreze un plan comun de urgență pentru a putea face față incidentelor care produc poluarea mediului marin.

Statele trebuie să asigure asistență pentru toate țările în curs de dezvoltare în domeniul științei și tehnicii prin promovarea programelor de asistentă în aceste domenii și în altele, pentru a protejarea și conservarea mediului marin și pentru a reduce poluarea.

Asistenta constă în pregătirea personalului științific și tehnic al acestor state, facilitarea participărilor la programele internaționale pertinente, furnizarea către aceste state a materialului și facilitaților necesare etc.

În vederea realizării prevenirii, reducerii și controlului poluării se va acorta un tratament preferențial statului în curs de dezvoltare în ceea ce privește:

a) alocarea fondurilor și a mijloacelor de asistență tehnică adecvate;

b) utilizarea serviciilor lor specializate.

O altă obligație a statelor este de a observa, măsură, evalua și analiză prin metode științifice recunoscute riscurile de poluare a mediului marin sau efetele acestei poluări, și să supravegheze în mod deosebit efectelor activității pe care le autorizează sau le execută. Rezultatele obținute în urma acestor activități trebuie publicate în rapoarte speciale.

Secțiunea 5 conține prevederi referitoare la reglementarea internațională și legislația internă vizând prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin. Astfel, în vederea evitării poluării de origine terestră poluării prin intersiune, poluării rezultă din activitatea navelor, și nu în ultimul rând evitarea poluării de origine atmosferică și transatmosferica, statele vor adopta legi și reglementări pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin care rezultă în mod direct sau indirect din surse de origine terestră ( fluvii, conducte și instalații de canalizare); acitivitati referitoare la fundul mărilor care țin de jurisdicția lor, surse situate în zonă, din imersiunea de deșeuri în marea teritorială și zona economică exclusivă sau pe platoul continental sau din sursele de origine atmosferice sau transatmosferice.

În același timp, statele trebuie să-și armonizeze legislația națională în această privință la nivelul regional corespunzător.

Statele vor asigura respectarea legilor și reglementărilor adoptate în articolele 207,208,209,210,211 și 212 și vor adopta legi și reglementări și vor aplica orice alte măsuri necesare pentru a pune regulile și normele internaționale, stabilite prin intermediul organizațiilor internaționale competente sau ale unei conferințe diplomatice.

Controlul poluării prin imersiune va fi asigurat de:

statul riveran, în ceea ce privește imersiunea în limitele marii sale teritoriale sau ale zonei sale economice exclusive sau pe platoul sau continental;

statul pavilion, în ceea ce privește navele care arborează pavilionul sau, sau navele și aeronavele înmatriculate de el;

orice stat, în ceea ce privește încărcarea de deșeuri sau alte materii pe teritoriul său la instalațiile sale terminale din larg.

Articolul 221 prevede că statele au dreptul de a lua măsuri proporționale cu daunele pe care le-a suferit efectie sau de care sunt amenințate, pentru a-și proteja litoralul sau interesele conexe, inclusiv pescuitul, împotriva poluării sau a unei amenințări de poluare care rezultă dintr-un accident maritim sau altele legate de un asemenea accident de la care nu sunt de așteptat consecințe prejudiciabile importante și de a asigura respectarea acestor măsuri dincolo de limitele marii teritoriale.

(Accident maritim înseamnă un abordaj, o eșuare sau alt incident de navigație sau eveniment survenit la bordul său sau în exteriorul unei nave și care antrenează pagube materiale sau o amenințare iminenta de pagube materiale pentru o navă sau încărcătura sa – art 221 pct 2).

O altă dispoziție importanta în ceea ce priește protecția mediului marin este și protejarea zonelor acoperite de ghețuri (art. 234) prin adoptarea de legi și reglementări nediscriminatorii și să impună respectarea lor în vederea respectării acestora de către nave în aceste zone.

În exercitarea drepturilor și în îndeplinirea obligațiilor lor în virtutea prezentei Convenții, statele nu trebuie să supună navele nici unui stat vreunei discriminări de drept sau de fapt (art. 227).

Statele pot aplica măsuri ce vizează facilitarea desfășurării unei acțiuni sau să exercite atribuții de constrângere față de navele străine în aplicarea prezentei Convenții. Statele sunt obligate în schimb să evite acțiunile nefaste pe care le pot avea acțiunile lor de constrângere.

În ceea ce privește anchetarea navelor străine, pe lângă examinarea certificatelor, registrelor sau a alto documente pe care orice navă este obligată să le dețină, se poate întreprinde o inspecție fizică mai aprofundata dacă:

există motive serioase de a crede că starea navei și a echipamentului său nu corespunde în mod esențial mențiunilor din documente;

deținerea acestor documente nu este suficientă pentru a confirma sau verifica încărcarea presupusă;

nava nu dispune de certificate și documente valabile.

Dacă din acheta ar reieși că s-a produs o încălcare a legilor și reglementărilor aplicabile sau a regulilor și normelor internaționale privind protejarea și conservareamediului marin, va proceda fără întârziere la eliberarea navei, după îndeplinirea formalităților rezonabile, cum este depunerea unei cauțiuni sau a unei alte garanții financiare, însă dacă există posibilitatea ca aceasta eliberare ar putea să antreneze un risc de daune inadmisibile pentru mediul marin, se poate refuza eliberarea navei sau i se poate permite acesteia să-și continue cursa, dar cu condiția de a fi dusă pe șantierul de reparație cel mai apropiat.

Atunci când un stat pornește acțiunea de urmărire, împotriva unei nave străine, în vederea reprimării unei încălcări a legilor și reglementărilor internaționale vizând prevenirea, reducerea și controlul poluării, care a comis o infracțiune de acest gen dincolo de marea sa teritorială, această urmărire este suspendată de îndată ce statul pavilionului a pornit el însuși urmărirea, pentru aceasi încălcare a normelor legale, în decurs de șase luni de la introducerea primei acțiuni, cu excepția cazului când aceasta se referă la un caz de daune grave cauzate statului riveran sau când statul pavilionul în cauză nu și-a respectat în mod repetat obligația de a asigura aplicarea efectivă a regulilor și normelor internaționale în vigoare față de încălcările comise de navele sale.

Statul de pavilion, care a cerut suspendarea urmăririi conform dispozițiilor prezentului articol, va remite în termen adecvat primului stat un dosar complet al cauzei și minutele procesului. Atunci când tribunalele statului pavilionului s-au pronunțat asupra cauzei, se va dispune încetarea urmăririi. După acoperirea cheltuielilor de procedura, orice garanție financiară sau cauțiune depusă cu ocazia acestei urmăriri va fi restituita de către statul riveran (art. 228).

Termenul de prescripție al acțiunii este de trei ani.

În marea teritorială, în afara unui caz deliberat și dincolo delimitele acesteia se pot aplica doar sancțiuni pecuniare.

Una din obligațiile majore a statelor părți este de a notifica, fără întârziere, statului pavilionului și oricărui stat interesat orice măsuri luate față de navele străine, iar atunci când aceste măsuri sunt ilicite sau depășesc ceea ce ar fi fost necesar, statele care le-au luat sunt considerate răspunzătoare.

Statele vor asigura că dreptul lor intern să ofere căi de recurs care să permită obținerea unei despăgubiri rapide și adecvate sau oricărei alte reparații pentru daunele care rezultă din poluarea mediului marin de către persoane fizice sau juridice aflate sub jurisdicția lor (art. 245, pct. 2).

În acest sens este prevăzută, de asemenea , și cooperarea statelor pentru asigurarea aplicării și dezolvatarii dreptului internatonal al răspunderii în ceea ce privește evaluarea și despăgubirea pentru daune și reglementarea diferendelor în materie, precum , și dacă este cazul, elaborarea de criterii și proceduri pentru plata unor despăgubiri adecvate, instituind de exemplu, un sistem de asigurări obligatorii sau fonduri de despăgubiri.

Statele vor pune în aplicare prevederile acești Părți, fără a se afecta cumva alte acorduri încheiate ulterior și se vor achita de obligațiile specifice asumate în ceea ce privește protecția și conservarea mediului marin, în virtutea unor convenții speciale, într-un mod comparabil cu presupunerile și obiectivele generale ale Convenției (art 237, al. 1,2).

Capitolul IV

Reglementări internaționale cu caracter regional privind protecția mărilor și oceanelor

Începând cu anii ’60, în special după accidentul petrolierului Torrey-Canyon, naufragiat pe reciful Seven-Stones, când cca. 120.000 tone de țiței s-au scurs în mare producând prin așa-zisa “maree neagră” pagube imense coastelor Angliei și Franței, reglementările internaționale privind protecția mărilor și oceanelor au urmat două planuri distincte: la nivelul mindial și la nivel regional.

Poluarea de origine telurică, poluarea prin hidrocarburi, poluarea prin scufundarea de deșeuri ( industriale sau radioactive) precum și poluarea prin deversarea altor substanțe nocive de către nave și aeronave constituie pentru marile semi-inchise, marile regionale, o problemă de mare actualitatea a cooperări regionale.

22. Convenția privind prevenirea poluării mediului marin în zona [NUME_REDACTAT], Helsinki, 1974

Convenția a intrat în vigoare la 3 mai 1980 iar statele semnatare au fost: Danemarca, Finlanda, Germania, Polonia, Suedia și fosta URSS.

Convenția este primul instrument de natură juridică care cuprinde cele mai complete reglementări în domeniul protecției mediului.

[NUME_REDACTAT] tratează poluarea de origine telurică și face parte dintr-un ansamblu de măsuri progresive și coerente pentru protejarea mediului marin împotriva poluării.

Zona de referire cuprinde [NUME_REDACTAT] și Artic, la nord de 360 latitudine nordică, la vest de longitudine vestică de 420 și la longitudinea estică de 510 .

Statele părți la Convenție se angajează să eliminea poluarea de origine telurică a marilor prin stubstantele enumerate expres în anexa și să limiteze strict poluarea produsă de acestea.

În cazult în care s-ar produce o poluarea gravă de origine telurică printr-o substanță nocivă neenumerata în anexa, părțile se consultă și negociază un acord de cooperare.

Se stabilesc de asemenea de către părți programe complementare de cercetare științifică și tehnica și organizează și exploatează un sistem de supraveghere (articolul 6, anexele I și ÎI), indiferent dacă aceasta ajunge în mare prin intermediul cursurilor de apă sau a aerului, fie direct de la așezările sau industriile situate pe litoral; se referă de asemenea la poluarea de către nave (articolul 7, anexa IV), la poluarea datorată echipajelor de agrement (articolul 8) și la poluarea prin scufundare.

Toate cele șapte părți contractante sunt chemate să ia măsurile necesare pentru a preveni poluarea care rezultă din activitățile de exploatare și explorare a fundului mărilor și oceanelor și a subsolului lor (articolul 10) și de a coopera în scopul eliminării sau reducerii poluării prin hidrocarburi și alte substanțe nocive (articolul 11).

Obligația fundamentală se constituie însă în sarcina părților de a lua, individual sau împreună, așa cum stipulează articolul 3, punctul 1, toate măsurile legislative, administrative sau de altă natură, în scopul de a preveni sau reduce poluarea și de a proteja sau valorifica mediul marin în zona [NUME_REDACTAT].

Deoarece, prin aplicarea prevederilor Convenției, s-ar putea ajunge la o creștere a poluării apelor în regiunile marine învecinate, părțile contractante s-au obligat “ a face tot ce este posibil” conform articolului 3, punctul 2 , că acest lucru să nu se întâmple, mai precis, să nu existe posibilitatea de a se transfera fenomenul de poluare dintr-o regiune în alta.

Excluzând unele situații, de altfel strict delimitate – securitatea vieții pe mare și securitatea navigației (articolul 9, punctul 4) – deversarea substanțelor periculoase în zona [NUME_REDACTAT] este cu desăvârșire interzisă.

Anexele I și ÎI la Convenție conțin o “ împărțire” a substanțelor după gradul de nocivitate în substanțe periculoare și substanțe nocive, a căror grupa este inspirată de structură anexelor cu aceleași numere din Convenția de la Oslo din 1972.

Pentru prima categorie de substanțe nu se poate elibera nici un fel de autorizație, în schimb, pentru evacuarea substanțelor mai puțin periculoase este necesară obținerea unei autorizații speciale eliberate de autoritatea de stat competență în materie (articolul 6, punctul 3).

Convenția se aplică:

navelor și aeronavelor înmatriculate pe teritoriul părților contractante sau arborând pavilionul lor;

celor ce ar încărca în limitele teritoriului ori ale marilor teritoriale materiale destinate imersării;

celor bănuite că ar efectua scufundări în marile lor teritoriale (articolul 9, punctul 3, literele a, b și c).

Rezoluția 1, care a fost anexata la Convenția de la Helsinki 1974, solicita în final statelor participante să determine navlositorii, care au naționalitatea lor, să includă în chartes-parties o clauză stipulată că orice navă navlosită cu destinația unui port din zona [NUME_REDACTAT] va respecta aceleași dispoziții pentru protecția zonei amintite ca și o care arborează pavilionul uneia din părțile contractante.

În ceea ce privește responsabilitatea statelor și răspunderea materială pentru daunele cauzate de poluare, părțile se angajează să elaboreze și să adopte în viitor norme și proceduri corespunzătoare nevoilor lor specifice (articolul 17).

În anul 1990, experții în problemele mediului înconjurător au apreciat nefavorabil starea [NUME_REDACTAT]. Ea este parțial moartă, pe o distanță de 100.000 km2 , în care sunt deversate rezidurile a șapte state riverane, plus petrolul ce se scurge din tancurile petroliere, fiind considerată în momentul de față una dintre cele mai poluate bazine marine din lume.

Datorită activităților desfășurate pe fundul mării și poluării importante produsă de acesta, s-a considerat a fi oportună în prezent încheierea unei convenții regionale aparte în zona [NUME_REDACTAT], convenție care să trateze această problemă.

Pe lista marilor contaminate, într-un grad mai apropiat sau mai îndepărtat de cel al poluării [NUME_REDACTAT], stau: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]-Bara.

În aceste bazine marine situația sta din păcate la fel de grav.

Important de menționat este și faptul de bun augur că, începând cu anul 190 reprezentanți ai Finlandei, Poloniei, Suediei, Germaniei și fostei URSS s-au întâlnit de mai multe ori de fiecare dată reinoindu-se obligațiile că până în anul 1995, fiecare stat să reducă la jumătate substanțele toxice deversate în mare.

Rolul unor astfel de întâlniri este Programul polono-suedez de salvare a [NUME_REDACTAT], prin purificarea Vistulei.

[NUME_REDACTAT], a fost adoptat un document, de către reprezentanții guvernamentali, experții economici și financiari din țările riverane [NUME_REDACTAT], prin care se garantează securitatea politică și economică din regiune. La forumul reuniunii, pe lângă multitudinea de problem abordate, a fost pus în discuție și convocarea unei conferințe pentru salvarea mediului ambiant în [NUME_REDACTAT]. Ar fi trebuie să se desfășoare la Copenhaga,dar, datorită unor situații încă neîmpărtășite opiniei publice, ea nu a mai avut loc din nefericire.

În vederea aplicării corecte a regulilor Convenției de la Helsinki, 1974, s-a constituit o Comisie, un mecanism permanent, deservit de un secretariat cu sediul la Helsinki. [NUME_REDACTAT] este asigurată de fiecare parte prin rotație pentru o perioadă de doi ani (art. 12, pct. 2).

Reuniunile ordinare ale acestui organ trebuie să aibă loc cel puțin o dată pe an, la cererea președintelui în exercițiu, iar cele extraordinare, la cererea a cel puțin două părți.

Comisia are competente de reglementare, limitate la definirea criteriilor poluării, a obiectivelor în materia reducerii poluării și cele referitoare la măsurile ce trebuie să fie luate în domeniul prevenirii poluării de origine telurică (art. 13, lit. d); competente de recomandare, adică revederea permanentă a dispozițiilor Convenției și anexelor sale și considerarea unor noi amendamente (art. 3, lit. b și c); competente de informare-cercetare rezervată supravegherii continue a aplicării Convenției.

Cu toate că nu are nicio competentă de reglementare majoră, rolul principal de coordonator premanent al comisiei împotriva poluării în regiunea [NUME_REDACTAT] este bine văzut în toată doctrina de specialitate, formula cadrului instituțional fiind apreciată drept “o inovație” a Convenției de la Helsinki.

23. Convenția privind prevenirea poluării marine de origine telurică, Paris 1974

Convenția face parte dintr-un ansamblu de măsuri progresive și coerente pentru protejarea mediului marin contrapoluarii, în special împotriva poluării de origine telurică, fiind prima convenție care a tratat acest subiect.

[NUME_REDACTAT] se referă la [NUME_REDACTAT] și Arctiv nord de 360 latitudine nordică, la vest de longitudinea vestida de 420 și la est de longitutinea estică de 510 .

Părțile se angajează să elimine poluarea marii din surse de origine telurică, substanțele poluante fiind enumerate în prima parte a anexei A, să limiteze strict poluarea produsă de substanțele enumerate în partea a-II-a (art. 4).

În articolul 6, într-o manieră generală, statele părți vor depune eforturi să reducă poluarea existența și să oprească toate poluările de tip nou cu origine telurică.

În caz de poluare gravă de origine telurică cu substanțele enumerate în anexa, părțile se consultă și negociază un acord de cooperare.

Statele părți, prin prevederile articolului 6, stabilesc programe complementare de cercetare științifică și tehnica și, de asemenea, stabilesc și folosesc un sistem de supraveghere continuă (art. 11).

Este creată o comisie care are următoarele însărcinări:

supravegherea punerii în aplicare a prevederilor Convenției;

examinarea condițiilor și calității apelor mărilor și oceanelor în zonele precizate în condiții;

elaborarea de programe și măsuri pentru a elimina și reduce poluarea de origine telurică;

redactarea de recomanadri pentru complementarea listelor de substanțe incluse în anexa A.

Convenția este deschisă spre semnare tuturor statelor care au participat la Conferința diplomatică convocată la Paris pentru adoptarea Convenției tuturor statelor părți la Convenția pentru prevenirea poluării marine prin operațiuni de inversare efectuate de nave și autonave de la Oslo, 1972, tuturor statelor situate în amonte de cursurile de apă ce traversează teritoriul unei părți sau celor riverane zonelor prevăzute în Convenție.

În cazurile în care un stat care nu este parte la Convenție dorește și are interese ce vizează în mod direct reducerea, controlul și eliminarea riscurilor poluării prin hidrocarburi poate fi invitat, părțile la Convenție îl pot invita în unanimitate să adere la aceasta.

Instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare și adeziune sunt depuse la guvernul Franței.

Convenția a intrat în vigoare în data de 6 mai 1978 și a avut două amendamente în 1989 și 1990.

24. Convenția privind prevenirea poluării [NUME_REDACTAT], Barcelona, 16 februarie 1976

Anterior acestei Convenții a avut lo Reuniunea de la Barcelona care a aprobat un plan de acțiune care poate fi rezumat în patru capitole:

1 Aranjamente juridice

2 Evaluarea științifică

3 Planificarea coordonată

4 Aspectele institutional- financiare

La adoptarea sa, Programul referitor la cercetarea științifică (cercetarea și supravegherea poluării [NUME_REDACTAT]) MEDPOL a cuprins un număr de șapte proiecte de stat, cu participarea a peste 80 de instituții științifice din țările mediteraneene.

În ceea ce privește planificarea coordonată, în anul următor Convenției din 1976 de la Barcelona, au fost adoptate la Split, programele cunoscute sub numele de “[NUME_REDACTAT]” și “[NUME_REDACTAT] Prioritare”.

Aspectele financiare ale Planului de Acțiune sunt controlate de PNUE, luând hotărâri în concordanță cu cele discutate la reuniunile periodice ale țărilor mediteraneene, fiind prevăzută o continuare a creșterii fondului financiar guvernamental pe măsură ce scade – după încheierea “fazei pilot” – contribuția acordată de PNUE.

Consultările comune organizate de PNUE cu diferite agenții sau organisme din cadrul ONU, au condus imediat după Barcelona I (1975), la organizarea unor programe de colaborare susținută în principalele domenii de activitate: elaborarea de convenții și protocoale (FAO, IMO); supravegherea poluării și gestiunea resurselor vii (OMS, IOC, FAO); educația și pregătirea tehnică (UNESCO, IMO).

Convocată sub asupiciile [NUME_REDACTAT] Unite pentru Mediu, Conferința plenipotențiarilor țărilor riverane la [NUME_REDACTAT] a elaborat și suspus spre semnare trei instrumente juridice aflate în interacțiune:

a) Convenția privind protecția [NUME_REDACTAT] împotriva poluării.

b) Protocolul relativ la prevenirea poluării [NUME_REDACTAT] cauzate de operațiunile de imersare efectuate de nave și aeronave.

c) Protocolul relativ la cooperarea în domeniul combaterii poluării [NUME_REDACTAT] prin hidrocarburi și alte substanțe periculoase în cadrul situațiilor critice.

Datorită acestora, acordul din 1975, a căpătat un suport juridic, astfel măsurile prevăzute de el vor putea deveni efective.

Realizând o comparație între prevederile Convenției asupra [NUME_REDACTAT] de la Helsinki din 1974, care reglementează în mod detaliat măsurile referitoare la variate forme de poluare, cele din Convenția asupra [NUME_REDACTAT] proclama doar principiul conform căruia , părțile contractante au obligația doar să ia toate măsurile corespunzătoare (art. 4, pct. 1) pentru a preveni, reduce și combate poluarea în formele menționate: poluarea datorată operațiunilor de imersare (art. 5); poluarea cauzată de deșeurile navelor (art. 6); poluarea cauzată de explorarea și exploatarea platoului continental, a fundului mării și subsolului său (art. 7); poluarea care emana de le sursele terestre (art. 8). Convenția prevede și stabilirea unor programe de supraveghere a poluării în zonă, cooperarea științifică și tehnică referitoare la toate tipurile de poluare.

Potrivit F.A.O. în fiecare zi se deversează în [NUME_REDACTAT], o cantitate de 300 t de substanță nocivă, ceea ce reprezintă cantitatea de deșeuri a unui oraș întreg.

Posibilele victime ale acestei masive poluări o constituie populația de peste 300.000 de pescari de coastele mării ca și cei aproximativ 10 milioane de turiști sau cei care se ocupă cu turismul în regiunea acestei mari.

În opinia unor specialiști s-ar putea ca prezența Convenție susține că poluarea de către nave trebuie să fie controlată prin standarde internaționale și potrivit jurisdicției statului de pavilion, mai curând decât prin controlul la nivel regional, părțile urmând să acționeze, conform articolului 6, potrivit prevederilor dreptului internațional, pentru a aplica regulile cunoscute la acest nivel în legătură cu controlul poluării de către nave.

Conform articolului 4, punctul 2, părțile contractante au prevăzute ca obligație generală, cooperarea în vederea elaborării și adoptării în afară protocoalelor deschise spre semnare odată cu Convenția, a unor protocoale, adiționale care să prevadă “ măsuri, proceduri și standarde convertite în scopul de a asigura aplicarea Convenției”, în concluzie, părțile vor coopera nu doar pentru a lua măsurile necesare în cazul unei situații critice generatoare de poluare ci și pentru formularea detaliată a unor aranjamente specifice.

Urmând aceste prevederi, la Atena, în 1980, a avut loc Conferința plenipotențiarilor statelor ecoregiunii mediteraneene, care a adoptat Protocolul relativ la cooperarea în domeniul combaterii poluării [NUME_REDACTAT] din surse telurice.

Prevederile primului Protocol adoptat la Conferință, și anume Protocolul relativ la prevenirea poluării [NUME_REDACTAT] cauzate de operațiunea de imersare efectuate de nave și aeronave se referă în special la interzicerea imersiunii în [NUME_REDACTAT] a deșeurilor sau altor substanțe nocive care sunt enumerate în anexa I (mercur,cadmiu, compușii lor, materialele plastice, uleiurile minerale,compusiiorgano-clorurati de cadmiu și deșeurile puternit radioactive) cu excepția anumitor cazuri prevăzute de articolul 8 (cazuri de forță majoră sau fortuit, sau al apariției unor situații limită, impuse de securitatea navei sau aeronavei sau de securitatea vieții pe mare). Este necesar eliberarea unui permis special pentru imersarea substanțelor mai puțin periculoase cuprinse în anexa II (substanțe și deșeuri sunt susceptibile de a degrada mediul și a afecta sănătatea umană datorită conținutului bogat în plumb, arsenic, cupru și zinc), iar pentru orice operațiune care implică o imersiune a substanțelor ce nu se regăsesc în nicio anexă este obligatorie obținerea unei autorizații prealabile date de autoritățile naționale competente (permis general).

În examinarea cererii de imersie, autoritatea națională va avea în vedere caracteristicile fizice, chimice și biochimice ale materiilor, particularitățile metodei de depozitare și ale locului de scufundare.

Protocolul relativ la cooperarea în domeniul combaterii poluării [NUME_REDACTAT] prin hidrocarburi și alte substanțe periculoase în cazul situaților cirtice afirma că statele trebuie să depună eforturi pentru a menține și promova planuri de urgență și mijloace de luptă contra poluării marii prin hidrocarburi și alte substanțe dăunătoare ca și punerea în aplicare în zona a unui sistem de supraveghere activ, cooperând în același timp la operațiunile de recuperare a substanțelor toxice din apa mării. Fiecare stat parte furnizează celorlalte părți, în virtutea principiului cooperării internaționale, informații privind cazurile de poluare semnalate și a măsurilor de asistenta necesare în aceste situații, dar mai ales informații asupra noutatior științifice privind metodele de reducere, prevenire și control a poluării. În acest scop, statele părți trebuie să pună la punct programe de cercetare conexe.

[NUME_REDACTAT] adoptate referitor la cooperarea în domeniu combaterii poluării [NUME_REDACTAT] din surse telurice are ca obiectiv prevenirea, reducerea, controlul și combaterea poluării în zona [NUME_REDACTAT] rezultate din vărsarea fluviilor a căror ape sunt contaminate, din deversările de ape menajere de la localitățile de pe țărm sau provenind din orice sursă de poluare de natură terestră situată pe teritoriul statelor părți la Convenție.

Programele elaborate de părți sub asupiciile acestui Protocolo trebuie să monitorizeze normelor de emisie, utilizate și evacuare a substanțelor toxice (anexa I și ÎI), precizându-se obligația statelor părți de a întreprinde activități care să aibă ca obiect evaluarea nivelului de poluare de-a lungul coastelor statelor riverane și efectele aplicării concrete a prevederilor Convenției.

În cazul primelor două protocoale Convenția se aplică tuturor navelor sau aeronavelor înregistrate pe teritoriul unui stat parte sau care navighează sub pavilionul sau, fiind inclusă obligația căpitanilor de nave sau piloților de aeronave să semnaleze toate accidentele care cauzează sau ar putea antrena o poluare a apelor mării.

Ca urmare a adoptării ultimului Protocol din 1980 s-a pus problema ca fiind pentru a se putea realiza prevederile acestui Protocol să se stabilească un Fond regional al statelor mediteraneene.

Relația din Convenție și Protocoalele acestuia este arătată în articolul 23, care precizează că “ nimeni nu devine parte contractantă la prezența Convenție dacă nu devine în același timp parte la cel puțin unui din protocoalele “ și “ nimeni nu poate deveni parte contractantă la unul din protocoale dacă nu este sau nu devine în același timp parte contractantă la prezența Convenție” (pct. 1).

Prin urmare nu spune că, – datorită faptului că angajamentele specifice trebuie să fie în continuare elaborate și adoptate în [NUME_REDACTAT] -, propriu-zis Convenția nu are forță obligatorie.

Comparativ cu prevederile Convenției asupra [NUME_REDACTAT] din 1974 (art. 3,5 și anexă II), Convenția asupra [NUME_REDACTAT] din 1976 nu prevede nici o altă dispoziție în legătură cu transferul poluării dintr-o zonă în alta și nici o legătură vis-à-vis de controlul surselor de poluare a atmosferei care pot afecta mediul marin.

De altfel, nici unul din articolele Convenției din 1976 nu prevede sancțiuni (proceduri de sancționare) asupra încălcărilor prevederilor Convenției și Protocoalelor (I-III). Doar articolul 12 menționează că părțile contractante se angajează să coopereze pentru elaborarea și adoptarea în viitor a unor proceduri corespunzătoare.

O altă obligație a statelor părți este aceeea de a coopera prin intermediul Centrului regional pentru combaterea poluării prin hidrocarburi, stabilit la Malta, cu instituțiile științifice din regiunea medireraneana.

25. Convenția privind protejarea [NUME_REDACTAT] împotriva poluării prin hidrocarburi, Bonn, 13 septembrie 1983

Convenția a fost semnată de Anglia, Belgia, Danemarca, Franța,Germania, Norvegia, Olanda și Suedia.

Statele semnatare folosesc [NUME_REDACTAT] că pe o cale importantă de navigație, depozit de exploatare, sursa de energie, rezervor de hrană, paradisul vacanței și teren de exercițiu pentru manevre militare.

Semnificativ este însă faptul că [NUME_REDACTAT] este cea mai mare și cea mai ieftină ladă de gunoi a Europei. Conform rapoartelor oficiale, anual sunt deversate în mare 65 de tone de steril, 5 tone de mărfuri reziduale, 75 tone moloz, 8 tone deșeuri reziduale fluide sau solide, 100 mii tone fosfați la care se adăugă deșeuri radioactive de pe coasta engleză și franceză, uleiuri de lubrifiere uzate, plus toxinele conținute în atmosferă (cadmiu, plumb, zinc etc.).

În anul 1988, efectele acestei masive poluări au produs o adevărată catastrofă, denumită la vremea respectivă "ciuma algelor", cauzată de deversarea fosfaților și nitraților.

Anterior acestei Convenții a fost încheiat un Acord privind protejarea [NUME_REDACTAT] impotrva poluării cu hidrocarburi, tot la Bonn, dar în 1969, ale cărui prevederi au fost extine prin prezenta Convenție și la protejarea împotriva poluării cu alte substanțe.

În termenii Convenției, părțile contractante sunt chemate să-și unească eforturile în direcția liptei împotriva poluării cu hidrocarburi a apelor mării, atunci când aceasta prezintă un pericol grav și iminent (art. 1) pentru litorarul sau interesele lor, ele înțeleg să se informeze reciproc atât despre structura națională care se preocupă cu efectele poluării prin hidrocarburi și autoritatea competenta care primește rapoartele și se ocupă de măsurile de asistenta mutuală între părțile contractante (art. 4), cât și despre producerea unui accident ce cauzează sau poate cauza poluarea prin hidrocarburi a mării sau despre prezența natură sau întinderea pânzei de hidrocarburi (mareea neagră) ce constituie sau poate constitui o serioasă amenințare la adresa uneia sau mai multe părți contractante (art. 5).

Convenția stabilește un sistem de zone, fie cu responsabilități individuale pentru statele riverane, fie cu responsabilități comune pentru unele dintre ele.

Ultima categorie apare ca un fel de "zona contiguă" în interiorul căreia părțile contractante trebuie să-și coordoneze acțiunile în scopul de a asigura o mai mare eficacitate măsurilor de prevenire, limitare sau înlăturare a poluării prin hidrocarburi.

Acest sistem de zone prevăzut în articolul 6 și în anexa Convenției, nu aduce atingere nici unui principiu consacrat din dreptul mării, cum ar fi principiul libertății în marea liberă, principiul suveranității statelor riverane asupra mării teritoriale etc.

Totuși, zonele au făcut obiectul unor aranjamente speciale între Anglia- Belgia- Franța și Anglia -Franta.

Sunt prevăzute de asemenea și mijloacele și formele acestei cooperări.

În mod evident, sistemul de zone formează o puternică rețea de intrajutorare, statele amenințate direct fiind ajutate de celalalte părți contractante.

26. Convenția cu privire la protecția [NUME_REDACTAT] împotriva poluarii- București, 21 aprilie 1992

Părțile contractante sunt Bulgaria, [NUME_REDACTAT], România , [NUME_REDACTAT], Turcia și Ucraina.

Convenția a fost privită de la început ca un progres în protecția mediului marin al [NUME_REDACTAT] și în conservarea resurselor sale vii.

Studii comparative și referințele hidrologice asupra bazinului [NUME_REDACTAT], că mediu de viață, învederează că,în principal,sunt trei repere care îi conturează personalitatea ecologică:

– caracterul de mare aproape închisă;

– caracterul de bazin colector al unei bogate rețele de râuri și fluvii;

– stratificarea apelor sale în adâncime.

Fiind conștiente de importanta valorilor economice, sociale și de sănătate a mediului marin, de faptul că resursele naturale și de agrement ale [NUME_REDACTAT] pot fi păstrate, în primul rând, eforturile comune ale țărilor riverane, care trebuie să conlucreze în vederea conservării, exploatării și dezvoltării potențialului ei bioproductiv, ținând seama de caracteristicile hidrologice și ecologice speciale ale acestei mari, de sensibilitatea deosebită a florei și faunei la schimbările de temperatură și compoziție a apei, reliefând faptul că țărmul [NUME_REDACTAT] reprezintă de asemenea și o importanță zona internațională de stațiuni climaterice în care țările riverane au investit mult în domenii de turism, comerț și sănătate; având în vedere poluarea mediului marin al [NUME_REDACTAT] provine mai ales din surse de pe uscat (râuri), recunoscând cu privire la această necesitate a cooperării științifice, tehnice și tehnologice, statele parte au ținut să precizeze că este necesar un efort comun atât al lor cât și în colaborare cu organizații internaționale – bazate pe abordarea regională concertata pentru protejarea și îmbunătățirea mediului marin al [NUME_REDACTAT] – pentru conservarea mediului marin al [NUME_REDACTAT] și protejarea resurselor vii ale acesteia împotriva poluării.

Zona de aplicare a Convenției are ca limita la sud linia care unește [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], referirea la [NUME_REDACTAT] incluzând marea teritorială zi zona economică exclusivă a fiecărei părți contractante în mare.

Articolul II, alineatul 1, definește poluarea mediului marin ca fiind "introducerea de către om, direct sau indirect, de substanțe sau energie în mediul marin, inclusiv estuare, care are sau poate avea ca rezultate asemenea efecte dăunătoare cum sunt vătămarea resurselor vii și a vieții marine, pericolele pentru sănătatea omului, obstacole pentru activitățile pe mare, inclusiv pescuit și alte folosințe legitime ale mării, degradarea calității de folosință a apei mării și deteriorarea condițiilor de agrement".

Articolul mai cuprinde definiții referitoare la nave, aeronave, descărcare (orice deversare deliberată de deșeuri sau alte materiale de pe nave sau aeronave; orice sabotaj deliberat de către nave sau aeronave), substanțe nocive (orice substanță periculoasă, otrăvitoare sau alt tip de substanță, care introdusă în mediul marin datorită toxicității ei și/sau persistentei și/sau caracteristicilor bioacumulatoare, ar cauza poluare sau ar afecta negativ procesele biologice).

Fiecare parte contractantă se angajează să țină seama de efectul negativ al poluării inlaturul apelor sale interioare asupra mediului marin al [NUME_REDACTAT] și să asigure aplicarea Convenției în acele zone ale [NUME_REDACTAT] unde ea își exercita suveranitatea, precum și alte drepturi suverane și jurisdicția, fără a aduce atingere drepturilor și obligațiilor părților contractante care rezultă din normele dreptului internațional.

Atunci când particulele contractante vor încheia acorduri bilaterale și multilaterale pentru protecția mediului marin al [NUME_REDACTAT], se vor strădui să asigure că asemenea acorduri să fie conforme cu prezența Convenție.

Se prevede de asemenea și necesitatea cooperării între părți în cadrul organizațiilor internaționale considerate a fi competente în promovarea unui anumit gen de măsuri care să contribuie esențial la protecția și păstrarea mediului marin al [NUME_REDACTAT].

Convenția se referă la prevenirea poluării mediului marin al [NUME_REDACTAT] din orice sursă cu substanțe și materiale periculoare prevăzute în anexa, precum și prevenirea, reducerea și controlul poluării acestui mediu din surse de pe uscat, de pe mare, prin descărcare sau cu petrol sau alte substanțe nocive.

În acest scop au fost încheiate tre Protocoale care fac parte integrantă din Convenție:

– Protocolul privind protecția mediului al [NUME_REDACTAT] din surse de pe uscat.

– Protocolul privind protecția mediului marin al [NUME_REDACTAT] prin descărcare.

– Protocolul privind cooperarea în combaterea poluării cu petrol și alte substanțe nocive a mediului marin al [NUME_REDACTAT] în situații de urgență.

a. Protocolul privind protecția mediului marin al [NUME_REDACTAT] din surse de pe uscat

Conform cu articolul 1 al Protocolului, părțile se obliga să ia măsurile necesare pentru a preveni, reduce și controla poluarea mediului marin al [NUME_REDACTAT] cauzate de descărcările din surse de pe uscat,de pe teritoriul, cum sunt canale , râuri, așezări costiere, alte structuri artificiale, guri de descărcare sau scurgere emanând de la orice altă sursă cu baza pe uscat, inclusiv prin atmosferă. Protocolul se aplică la apele interioare față de liniile de baza de la care se măsoare latinea marii teritoriale și în cazul cursurilor de apă dulce, până la limita apei dulci.

În principal, statele părți la Convenție își vor canaliza acțiunile în vederea prevenirii și eliminării poluării mediului marin cu substanțele prevăzute în anexa I, și anume:

– compuși organostatici;

– compuși organohalogenici (DDT,DDE,DDD,PCB'S);

– compuși organofosforici persistenți;

– mercur și compuși ai mercurului;

– cadmiu și compuși ai cadmiului;

– substanțe persistente care s-au dovedit a avea proprietăți toxice, cancerigene, teratogene sau mutagene;

– uleiuri de lubrifiere uzate;

– materiale sintetice presistente care pot flota, se pot scufunda sau pot rămâne în suspensie;

– substanțe radioactive și deșeurile acestora, inclusiv combustibilul radioactiv consumat;

– plumb și compuși ai plumbului.

Și în vederea reducerii și pe cât posibil a eliminării poluării mediului marin cu substanțe și materiale prevăzute în anexa II, adică cu:

– biocide și derivați ai acestora care nu sunt trecuți în anexa I;

– cianuri, fluoruri și fosfor elementar;

– microorganisme patogene;

– detergenți nebiodegradabili și substanțele lor active;

– compuși acizi și alcalini;

– descărcări termie;

– substanțe, care cu toate că nu sunt toxice, pot deveni dăunătoare pentru organismele marine din cauza cantităților în care aceste sunt descărcate. De exemplu fosfor anorganic, azot, substanțe organice și alți compuri nutritivi.De asemenea, substanțele care au ca efect negativ asupra conținutului de oxigen din mediul marin.

– Următoarele elemente și compușii acestora:

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Vanadiu

-Titei și hidrocarburi de orice origine.

Pentru a putea realiza un mai bun control al calității apelor curgătoare care se varsă în mare, vor fi realizate cercetări suplimentare în secțiunile râurilor din amonte, în scopul investigării interacțiunii apă dulce – apă sărată.

Se vor fixa standarde de emisie comune și un program pentru aplicarea măsurilor de prevenire, reducere sau eliminare, în mod corespunzător, a poluării din surse de pe uscat, care vor fi revăzute periodic avându-se în vedere prevederile anexelor I și II (art. 6, al. 2).

Tot în acest scop se va lua în considerare descărcarea apei din sistemele de canalizare municipale trebuie să fie făcută astfel încât să se reducă la poluarea mediului marin al [NUME_REDACTAT], încărcătura poluantă a apelor uzate industrial ar trebui să fie redusă pentru a se putea atinge concentrațiile acceptate ale substanțelor și materialelor menționate în anexa I și II; descărcarea apei de răcire de la centralele nucleare sau de alte întrebuințări industriale ar trebui să se facă în așa fel încât să se prevină poluarea mediului marin; încărcătura poluantă din agricultură și din ariile forestiere, care afectează calitatea apei mediului marin al [NUME_REDACTAT], ar trebui să fie redusă pentru a se atince concentrațiile acceptate ale substanțelor și materialelor prezentate în anexele I și II ale prezentului protocol.

Este obligatorie informarea reciprocă prin intermediul Comisiei despre măsurile luate, rezultatele analizate sau dificultățile întâmpinate în aplicarea acestui protocol ( Procedura o va determina comisia).

Fiecare parte contractantă va desemna un centru de primire a informațiilor, de transmitere a rapoartelor privind incidentele ce au avut loc, în conformitate cu prevederile instrumentelor internaționale corespunzătoare.

b. Protocol privind protecția mediului marin al [NUME_REDACTAT] împotriva poluării prin descărcare

Acest protocol interzice descărcarea în [NUME_REDACTAT] a deșeurilor sau a altor materiale care conțin substanțele și materialele periculoase prevăzute de anexa Procotolului, (anexa similară celei a II-a anexe la Protocolul privind protecția mediului marin al [NUME_REDACTAT] împotriva poluării din surse de pe uscat, cu excepția că ultima prevedere "țiței și hidrocarburi de orice origine" este înlocuită cu "nămoluri de la stații de epurare"). Prevederea nu se aplică pământurilor dragate cu condiția să nu conțină urme ale contaminanților prevăzuți în anexa I, sub limitele de concentrație ce vor fi stabilite de comisie într-un interval de 3 ani de la intrarea în vigoare a Convenției.

Descărcarea de substanțe periculoase și deșeuri prevăzute în anexa II reclama în prealabil, prentru fiecare caz, un permis special eliberat de autoritățile naționale competente iar descărcarea în [NUME_REDACTAT] a acestora necesită un permis general eliberat de autoritățile naționale competente.

Aceste dispoziții nu se aplică atunci când sunt amenințate cu distrugerea completă sau pierderea totală navele și aeronavele, când este pusă în pericol viața oamenilor aflați la bordul acestora sau orice altă situație când descărcarea pare a fi singura soluție pentru salvarea vieții și constituie unica posibilitate de îndepărtare a unui asemenea pericol, existând în același timp și toate probabilitățile că daunele rezultate dintr-o astfel de descărcare să fie mai reduse decât în cazul în care s-ar fi procedat altfel.

Fiecare parte este obligată să ia măsurile impuse de aplicarea acestui protocol față de navele ce arborează pavilionul sau sau aeronavele înregistrate pe teritoriul său, de navele sau aeronavele ce încarca pe teritoriul său deșeurile sau alte materiale ce urmează a fi aruncat în mare, de platformele și alte structuri realizate de om pe mare situate în marea sa teritorială și zona economică exclusivă și de descărcare în apele sale teritoriale precum și zona să economică exclusivă.

c. Protocol privind cooperarea în combaterea poluării cu petrol și alte substanțe nocive a mediului marin al [NUME_REDACTAT] în situații de urgență

Protocolul prevede luarea de măsuri și cooperarea în situații de pericol grav și iminent pentru mediul marin sau litoralul unora sau mai multor părți contractante datorită prezenței masive a unor cantități de petrol sau alte substanțe nocive, rezultată din cauze accidentale sau din acumularea unor cantități reduse de material descărcat, care poluează sau constituie factor poluant potențial.

Misiunea părților contractante în conformitate cu prevederile protocolului constă în depunerea de eforturi individuale sau prin colaborare bi sau multilaterala în vederea combaterii poluării cu petrol, luarea de măsuri necesare în vederea depistării contravențiilor și aplicării corecte a prevederilor prezentului protocol; de asemenea orice parte contractantă care ia cunostiinta de existența unui pericol iminent pentru mediul [NUME_REDACTAT], datorită poluării sau de faptul că acesta a fost grav afectat de poluare, va trebui să informeze imedait celalalte părți contractante și Comisia.

Conform anexei Protocolului, fiecare raport redactat în conformitate cu prevederile articolului 6 trebuie să cuprindă:

a) În general

– identificarea surse de poluare;

– poziția geografică, dată și ora la care a avut loc evenimentul;

– aspectul uscatului și starea marii predominante în zonă;

– detalii semnificative referitoare la starea navei care poluează marea.

b) În special

– o indicare clară sau o descriere a substanțelor nocive implicate, inclusiv denumirile tehnice corecte ale acestor substanțe;

– o declarare estimativă a cantităților, concentrațiilor și altor aspecte similare ale substanțelor nocive descărcate sau susceptibile a fi descărcate în mare;

– o descriere a ambalajului și marcajelor de identificare;

– numele expeditorului, destinatarului sau manufacturierului.

Articolele XIII și XIV ale Convenției de la București atrag atenția asupra importanței evitării producerii de daune vieții marine în timpul luării măsurilor de eliminare, reducere și control al poluării prevăzute în cele trei protocoale și proclamă cooperarea în vederea poluării mediului marin cu deșeuri periculoase aflate în traficul peste frontieră.

Poluarea atmosferică este și ea tratată în Convenție, astfel, potrivit articolului XII, se prevede obligația părților contractante de a adopta legi și regulamente precum și măsuri individuale sau convenite pentru a preveni, reduce sau controla poluarea mediului marin al [NUME_REDACTAT] din sau prin atmosferă, aplicate spațiului aerian de deasupra teritoriului lor și navelor sub pavilionul lor sau navelor sau aeronavelor înregistrate pe teritoriul lor.

O prevedere importantă se referă la interzicerea de către părți în zonele aflate sub jurisdicția lor a descărcărilor de materiale de către persoane fizice și juridice ale statelor neriverane [NUME_REDACTAT].

În ceea ce privește cooperarea părților, după cum a fost afirmat în [NUME_REDACTAT] faptul că acestea sunt disponibile a coopera, aceasta îmbraca forme diverse, cum sunt:

– cercetarea științifică;

– elaborarea de programe comune, schimburi de date și informații științifice;

– efectuarea de studii pentru evaluarea naturii și întinderii poluării;

– stabilirea de criterii științifice adecvate pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării în [NUME_REDACTAT] s.a.m.d.

Obligația generală de cooperare este cea de informare , consultare, concentrare și negociere, iar cea specifică este cooperarea științifică, tehnica și supravegherea stării mediului marin.

Spre deosebire de situația marii majorității a ansamblurilor convenționale ale celorlalte mari regionale, Convenția privind [NUME_REDACTAT] a instituit o nouă formă instituțională de cooperare în permanență, Comisia pentru protecția mediului marin al [NUME_REDACTAT], cu sediul la Instambul.

Este formată din reprezentanți ai statelor părți aleși în conformitate cu prevederile dreptului internațional, președenția este asigurată de fiecare parte, prin rotație, în ordinea alfabetului englez. Organismul se va întruni cel puțin o dată pe an, iar la cererea oricărei părți, președintele va convoca reuniuni extraordinare.

Funcțiile comisiei constau în general, în elaborarea de recomandări vizând măsurile necesare pentru realizarea scopurilor Convenției, amendamentele necesare la aceasta și la protocoalele adiționale, măsuri suplimentare pentru protecția mediului marin, elaborarea de criterii referitoare la prevenirea, reducerea și controlul poluării, cooperarea cu organizațiile internaționale competente în special în vederea dezolvatarii unor programe adecvate ori obținerii de asistentă în îndeplinirea obiectivelor generale.

Pe baza recomandărilor comisiei sau la cerere, conferite diplomatice ale părților se pot reuni în scopul adoptării de amendamente la Convenție și/sau protocoale.

În scopul preveniri poluării mediului marin al [NUME_REDACTAT], Convenția prevede obligația părților, atunci când din motive temeinice să considere că unele activități aflate sub jurisdicția sau controlul lor, pot cauza o poluare substanțială sau modificări semnificative și dăunătoare acestui mediu, că înainte de începerea unor asemenea activități, să facă o evaluare a efectelor lor potențiale și să transmită comisiei instituite pentru aplicarea Convenției, rezultatele evaluărilor respective.

Pentru daunele provocate mediului marin al [NUME_REDACTAT] de către persoanele fizice sau juridice, Convetia prevede și măsuri referitoare la responsabilitatea și răspunderea materială în scopul de a descuraja încălcarea prevederilor prezentului act.

Prin urmare, în zonele unde fiecare parte își exercita suveranitatea, drepturile suverane sau jurisdicția, în conformitate cu dreptul internațional, va trage la răspundere, din punct de vedere material, pe cei care nu respectă regulile instaurate de Convenție.

În conformitate cu sistemele legale, părțile contractante asigura și existența unui recurs pentru a obitine o compensație promptă și adecvată sau alta reparație, pentru pagubele produse prin poluarea mediului marin al [NUME_REDACTAT] de către persoane fizice sau juridice sub jurisdicția lor.

Diferendele dintre părți se vor soluționa pe calea negocierilor sau a altui mijloc pașnic, lăsat la alegerea lor (arc. XXV).

Depozitarul textului este [NUME_REDACTAT], iar Convenția este deschisă spre aderare oricărui stat neriveran la [NUME_REDACTAT], interesat în realizarea scopurilor prezentei Convenții și care să contribuie în mod substanțial la protecția și conservarea mediului marin al [NUME_REDACTAT].

Deși a fost semnată mai târziu față de celalalte convenții relative la protecția marilor regionale, Convenția privind protecția împotriva poluării a mediului marin al [NUME_REDACTAT], instituie o cooperare interstatală cu caracter permanent.

Ansamblul convențional al Convenției se caracterizează prin complexitate și dinamism iar sub aspectul conținutului, reglementările sale stabile obiective de calitate, cantitate, fixează exigențele pe care factorii de mecdiu și resursele naturale trebuie să le îndeplinească din punct de vedere ecologic.

O altă importanță majoră o constituie îndeplinirea tuturor formalităților necesare intrării în vigoare și aplicării efective, finalul Convenției prevăzând un termen de intrare în vigoare de 60 de zile de la depunerea celui de-al IV-lea instrument de ratificare.

Putem afirma că, prezenta Convenție a știut să valorifice la maxim experienta adoptării și aplicării celorlalte documente în materie.

[NUME_REDACTAT]. Sorescu, V. Săhleanu, C. Baudiu – Protecția mediului înconjurător și educația ecologică, [NUME_REDACTAT], București,1989.

[NUME_REDACTAT], Cercul se închide – [NUME_REDACTAT], București, 1980.

Ceplea, Al. Ceplea – Poluarea mediului ambiant, Ed. Tehnică, București, 1978.

Charte pour la gestion des eaux souter aimes – adoptee par la Commision economique pour l'Europe á să guarente-guatriéme session (1989) dans să decision E(44), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1980 – CEE.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Vatuță – Pământenii – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] 1997.

Culegere de legi și decrete, vol III/1972, vol II/1992, vol I/1993, vol I/1995, vol III/1996.

[NUME_REDACTAT] – Dreptul mediului înconjurător, Casa de Editura și Presă "Șansa" S.R.L., București, 1996.

[NUME_REDACTAT] – Dreptul mării, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București, 1980.

[NUME_REDACTAT] – Drept internațional public, vol. I și II, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1981.

Handbook of [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1997.

[NUME_REDACTAT] Sion – Ecologie și drept internațional, [NUME_REDACTAT] și Enciclopedică, București, 1990.

[NUME_REDACTAT] – Circuite naturale – O lecție despre economie, [NUME_REDACTAT], 1991.

[NUME_REDACTAT] – "[NUME_REDACTAT] în pericol", [NUME_REDACTAT], București, 1991.

[NUME_REDACTAT] – Efectele poluării mediului asupra omului, [NUME_REDACTAT], 1973.

[NUME_REDACTAT] – Drept internațional al mediului, [NUME_REDACTAT], 1995.

[NUME_REDACTAT] – Dreptul mediului, [NUME_REDACTAT], 1996.

[NUME_REDACTAT] – Dreptul mediului înconjurător, [NUME_REDACTAT] Libris, 1997.

[NUME_REDACTAT] – Le responsabilite internaționale des Ëtats pour leș dommages d'origine tehnologique et industrielle, Paris, Ed. A. Pedone, 1976.

[NUME_REDACTAT] – Protection des resources eu eau et des éecosystémes equatiques, Geneva, [NUME_REDACTAT], 1994.

[NUME_REDACTAT]. Sorescu, V. Săhleanu, C. Baudiu – Protecția mediului înconjurător și educația ecologică, [NUME_REDACTAT], București,1989.

[NUME_REDACTAT], Cercul se închide – [NUME_REDACTAT], București, 1980.

Ceplea, Al. Ceplea – Poluarea mediului ambiant, Ed. Tehnică, București, 1978.

Charte pour la gestion des eaux souter aimes – adoptee par la Commision economique pour l'Europe á să guarente-guatriéme session (1989) dans să decision E(44), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1980 – CEE.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Vatuță – Pământenii – [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] 1997.

Culegere de legi și decrete, vol III/1972, vol II/1992, vol I/1993, vol I/1995, vol III/1996.

[NUME_REDACTAT] – Dreptul mediului înconjurător, Casa de Editura și Presă "Șansa" S.R.L., București, 1996.

[NUME_REDACTAT] – Dreptul mării, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București, 1980.

[NUME_REDACTAT] – Drept internațional public, vol. I și II, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1981.

Handbook of [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1997.

[NUME_REDACTAT] Sion – Ecologie și drept internațional, [NUME_REDACTAT] și Enciclopedică, București, 1990.

[NUME_REDACTAT] – Circuite naturale – O lecție despre economie, [NUME_REDACTAT], 1991.

[NUME_REDACTAT] – "[NUME_REDACTAT] în pericol", [NUME_REDACTAT], București, 1991.

[NUME_REDACTAT] – Efectele poluării mediului asupra omului, [NUME_REDACTAT], 1973.

[NUME_REDACTAT] – Drept internațional al mediului, [NUME_REDACTAT], 1995.

[NUME_REDACTAT] – Dreptul mediului, [NUME_REDACTAT], 1996.

[NUME_REDACTAT] – Dreptul mediului înconjurător, [NUME_REDACTAT] Libris, 1997.

[NUME_REDACTAT] – Le responsabilite internaționale des Ëtats pour leș dommages d'origine tehnologique et industrielle, Paris, Ed. A. Pedone, 1976.

[NUME_REDACTAT] – Protection des resources eu eau et des éecosystémes equatiques, Geneva, [NUME_REDACTAT], 1994.