Poluarea Aerului In Judetul Neamt

BIBLIOGRAFIE

1. “Poluarea si protecția mediului”,[NUME_REDACTAT] Simonescu,[NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT],editura [NUME_REDACTAT] 2002.

2. “Impactul ploilor acide asupra mediului ambiant”,[NUME_REDACTAT]

3. “ Aerul si efectele sale”, [NUME_REDACTAT] 1997.

4. “Modificari antropice asupra mediului’’, [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT] 2005.

5. “Ecologie si protectia mediului’’ Ionescu I, Nicolae I, Udrescu S, Targaviste 1990.

6. “Poluarea si protectia mediului inconjurator’’ Rauta C, Catstea S, Bucuresti 1959.

7. “Poluarea si protectia atmosferei’’ Barebea M, Ursu P, Craiova 2001.

Cuprins

ARGUMENT

Partea I

Poluarea aerului

1.1. Compoziția normală a aerului

1.2. Poluarea aerului

1.2.1. Aerul. Generalități

1.2.2. Surse de poluare a aerului

Efectele poluării aerului

2.1. Efectele majore ale poluării aerului

2.2. Efectele poluării aerului asupra omului

2.3. Efectele poluării aerului asupra plantelor și animalelor

Partea a-II-a

1. Date generale ale județului Neamț

2. Progrese realizate in domeniul calitatii aerului

3. Deprecierea stratului de ozon stratosferic

4. Zone afectate si zone cu risc de poluare atmosferică

5. Obiective si măsuri privind poluarea aerului

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Cuprins

ARGUMENT

Partea I

Poluarea aerului

1.1. Compoziția normală a aerului

1.2. Poluarea aerului

1.2.1. Aerul. Generalități

1.2.2. Surse de poluare a aerului

Efectele poluării aerului

2.1. Efectele majore ale poluării aerului

2.2. Efectele poluării aerului asupra omului

2.3. Efectele poluării aerului asupra plantelor și animalelor

Partea a-II-a

1. Date generale ale județului Neamț

2. Progrese realizate in domeniul calitatii aerului

3. Deprecierea stratului de ozon stratosferic

4. Zone afectate si zone cu risc de poluare atmosferică

5. Obiective si măsuri privind poluarea aerului

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

Am ales aceasta temă deoarece este una de actualitate, intrucât, în zilele noastre atât natura, cât și omul au de suferit in urma poluării aerului.

Am ales să vorbesc întâi despre compoziția normală a aerului, lucru foarte important atunci când trebuie să definim gradul de poluare al aerului.

Întrucăt socetetea modernă se confruntă din ce în ce mai mult cu probleme legate de efectele poluării aerului consider ca este bine sa stim ce este de fapt poluarea aerrului deaceea am inclus in primul capitol și noțiuni despre poluarea aerului.

În cele ce urmează am scris despre sursele de poluare a aerului clasificandu-le pe diferite categorii, iar principalele categorii de surse de poluare a aerului sunt: surse naturale și surse artificiale.

Pentru că a sosit si momentul să vorbesc despre efectele poluarii aerului, care este si teme mea am considerat ca este important să clasific, astfel am scris în primul rând despre efectele poluării aerului asupra omului și despre efectele poluării aerului asupra plantelor și a animalelor.

Astăzi, tot mai mulți oameni suferă de astm sau alte boli respiratorii, deaceea am considerat că este bine să vorbesc despre aceste afectuni ale sistemului respirator.

Pe lânga bolile de care am menționat și de care sufera omul mai există și boli de care suferă plantele sau animalele.

Să vorbești despre efectele poluării aerului, am considerat si consider de mare importanță deoarece am avut ce invața in urma acestul fapt ajungand la ințelegerea acestul fenomen, dar si la dorința de a pune în practică anumite lucruri.

Partea I

POLUAREA AERULUI

1.1.COMPOZIȚIA NORMALĂ A AERULUI

Compoziția normală a aerului cuprinde (în vol. % atmosferă uscată): azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze reprezintă peste 99,99% din compoziția aerului. Restul de circa 0,01% este alcătuit din alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La acestea se adaugă proporții variabile de vapori de apă (în medie 0,2 – 3%).

Din punct de vedere sanitar prezintă importantă oscilațiile în concentrație ale oxigenului și bioxidului de carbon, substanțe cu rol deosebit în schimbul de gaze de la nivelul plămânului.

Oxigenul poate influența sănătatea prin scăderea concentrației lui în aer și prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parțiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 si CO2) si a procesului de oxigenare a sângelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie sau anoxie, gravitatea lor fiind dependența de gradul de scădere a presiunii parțiale.

Bioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proporție de 0,03% nu produce tulburări manifeste decât în situațiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară și eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parțială a CO2 din aer crește atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. Inițial apare o creștere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puțin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului. Pe măsură ce crește concentrația în aerul atmosferic, întervine și solubilizarea lui în plasmă sanguină datorită presiunii parțiale crescute; la autointoxicare se asociază intoxicația exogenă.

Primele tulburări apar în jurul concentrației de 3% manifestată prin tulburări respiratorii (accelerarea respirației), apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii și circulatorii însoțite de fenomene legate de dezechilibrul acido-bazic.

1.2.POLUAREA AERULUI

1.2.1.AERUL. GENERALITĂȚI

Aerul este un element indispensabil vieții, cantitatea consumată de organismul uman fiind foarte mare: într-o singură inspirație pătrund în pulmonul nostru 0,5 l de aer, ceea ce înseamnă 8 l pe minut, respectiv 14-15 m3 în 24 de ore. În lipsa aerului omul nu poate supraviețui mai mult de câteva minute, între organism și aer există un permanent schimb de gaze la nivelul pulmonului, suprafața de contact la nivelul alveolelor pulmonare fiind de aproximativ 70 m2.

Aerul formează un învelil gazos care înconjoară Pământul, având o grosime medie de aproximativ 3.000 km, numit atmosferă. Principalele zone în care este subîmparțită atmosfera sunt:

o troposfera – 0-11 km altitudine;

o stratosfera – 11-35 km altitudine;

o mezosfera – 35 – 80 km altitudine;

o termosfera – 80 – 400 km altitudine;

o exosfera – 400 – 3.000 km altitudine.

Aerul este prezent pretutindeni, atât la suprafața scoarței terestre, cât și în toate spațiile aflate în legatură cu atmosfera: în crăpăturile și porii solului, în peșteri, în apă, în apa mărilor și oceanelor etc.

Aerul este un amestec de gaze, în compoziția sa normală intrând: azot, oxigen, bioxid de carbon, ozon, alte gaze, vapori de apă, pulberi, bacterii etc.

Prin acest schimb de gaze aerul întreține viața asigurând arderile necesare desfașurării tuturor proceselor fiziologice din organismul uman. Aerul poate acționa însă și în sens patologic asupra omului atunci când este poluat.

1.2.2.SURSE DE POLUARE A AERULUI

Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în două grupe:

surse naturale

surse artificiale (rezultate din actitatea umană).

Sursele naturale de pouare a aerului nu provoacă decât în mod excepțional poluări importante ale atmosferei. Cea mai comună dintre poluările naturale este poluarea cu pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vânt până la o anumită altitudine. Furtunile de praf (vezi anexa 1) pot constitui uneori factori de poluare care pot influența și sănătatea populației, în apropierea unor zone aride sau de deșert. În anumite condiții meteorologice s-au semnalat transporturi masive de praf de sol până la distanțe apreciabile de locul de producere, fenomen care s-a obsevat și în țară noastră. De asemenea între sursele naturale de poluare putem menționa erupțiile vulcanice, emanațiile de gaze de sol, poluarea produsă de procese naturale de descompunere în sol a substanțelor organice, incendiilor din păduri,etc.

Sursele artificiale sunt mult mai importante, înmulțirea acestora constituind cauza pentru care protecția aerului reprezintă o problemă vitală a lumii contemporane. Aceste surse sunt o urmare a activității omului, progresul societății, în primul rând procesul de industrializare și urbanizare, având drept fenomen de însoțire poluarea mediului – implicit și poluarea aerului. Aceste surse de poluare a aerului pot fi clasificate în surse staționare și surse mobile.

Sursele staționare cuprind procesele de combustie și procesele industriale diverse.

Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obținerea de energie – sunt folosite în scopuri industriale (centrale elctrice, etc.), pentru realizarea energiei calorice necesare încălzirii sau pentru incinerarea reziduurilor.

Principalii combustibili folosiți în prezent și care vor fi în viitorul apropiat sunt combustibilii fosili (cărbune, petrol, gaze naturale), energia atomică furnizând încă o proporție redusă din totalul energiei necesare, iar utilizarea energiei solare constituind o rezervă a viitorului.

Teoretic printr-o ardere completă a unui combustibil pur ar rezulta numai bioxid de carbon și apă, substanțe practic lipsite de nocivități considerabile. În practică însă nici combustibilii nu sunt puri și nici procesul de ardere nu este complet. Rezultă deci din aceste procese de ardere o cantitate de produși secundari care intră în compoziția fumului și care sunt emiși în atmosferă. Cantitatea lor este cu atât mai mare cu cât combustibilul conține mai multe impurități și arderea este mai puțin completă.

Cărbunele constituie combustibilul cel mai frecvent folosit, existând rezerve mondiale importante. Există o varietate mare de tipuri de cărbune folosiți, prezența impurităților depinzând de gradul de puritate. Tipurile de cărbune cu puține impurități sunt relativ scumpe, în procesele de ardere utilizându-se frecvent și cărbune inferior. Fumul rezultat conține atât suspensii – formate din cărbune și cenușă – cât și gaze. Suspensiile conțin carbon, siliciu, aluminiu, oxizi de fier, precum și – în cantități variabile – zinc, cadmiu, vandiu, nichel,selniu,etc. Gazele conțin – pe lângă vapori de apă – oxizi de azot, bioxid de sulf, oxid de carbon, acid fluohidric, aldehide și alte hidrocarburi.

Dintre poluanții principali emiși, conținutul de cărbune, oxid de carbon și oxizi de azot, depinde de tipul și calitatea arderii, în timp ce conținutul de cenușă și bioxid de sulf în primul rând de calitatea cărbunelui. De menționat că în monentul arderii se pot forma hidrocarburi policiclice cu efect cancerigen, care condensează repede pe particulele în suspensie.

Produșii de petrol reprezintă de asemenea combustibili frecvent filosiți în procesele de combustie din sursele staționare. Principalii poluanți emiși în atmosferă sunt oxizii de azot, oxidul de carbon, bioxidul de sulf (dependent de concentrația sulfului în petrol), hidrocarburi – printre care și hidrocarburi policiclice, precum și suspensii conținând carbon și cenușa bogată în sulfați, precum și alte substanțe printre care de menționat seleniul și vanadiul.

Gazele naturale sunt combustibilul cu potențialul poluant cel mai redus. În mod constant, pe lângă bioxid de carbon și apă, se emit în atmosferă oxizi de azot la care se pot adăuga, în funcție de calitatea arderii, oxid de carbon, hidrocarburi și – uneori – particule în suspensie. Valoarea economică ridicată precum și rezervele mondiale limitate fac însă ca gazele naturale să fie tot mai puțin utilizate pentru combustie.

2. EFECTELE POLUĂRII AERULUI

2.1.EFECTELE MAJORE ALE POLUĂRII AERULUI

Poluarea atmosferică implică emanarea de substanțe dăunătoare organismelor vii, în atmosferă. Poluanți precum oxizii de sulf și azot, cloro-fluoro-carburi, dioxidul de arbon, monoxidul de carbon, și funinginea (cărbunele) sunt principalii contribuitori la poluareaatmosferică. Poluarea atmosferică poate afecta de asemenea ecosistemele acvatice și terestre dacă poluanții se dizolvă în apă sau precipită sub formă de ploaie. Se estimează că poluarea atmosferică contribuie anual la aproximativ 120.000 de decese în SUA. În fiecare an dezvoltarea industriei generează miliarde de tone de materiale poluante.

Efectul de seră

Una din cele mai înspăimântătoare probleme contemporane cu care se confruntă planeta este efectul de seră (vezi anexa 2). Căldura planetei este menținută de atmosferă în același mod în care efectul de seră păstrează căldura în pereții de sticlă și oprește evaporarea. Oamenii tulbură procesele naturale care sunt așa de milioane de ani, prin modul în care trăiesc, iar ca rezultat planeta este acum mai fierbinte. Aceasta ne va duce la un climat mai cald. Va crește nivelul mării prin extinderea oceanelor și topirea ghețarilor, va provoca furtuni și secetă și infectări cu paraziți și insecte. [NUME_REDACTAT] nu ar fi înconjurat de o pătutră de aer, ar fi mult prea frig pentru existența speciei umane. Dioxidul de carbon și alte gaze din atmosferă rețin căldura printr-un proces vital cunoscut sub denumirea de efect de seră. Lumina solară trece prin atmosferă și ajunge pe suprafața Pământului. O parte din lumină este reflectată, iar altă parte este absorbită. Lumina absorbită încălzește suprafața Pământului, care ulterior radiază unde infraroșii în atmosferă, unde cantități mici de CO rețin aceste radiații. Din timpuri preistorice, CO a ajutat la reținerea căldurii în atmosferă. Dar în ultimii ani, oamenii tulbură procesele naturale în care trăiesc, ducând în ultimul secol, la dublarea cantității de CO.

Prin continuarea arderilor de combustibili fosili și prin tăierea copacilor, planeta se va încălzi îngrijorător. Cele mai importante gaze care generează efectul de seră sunt: dioxidul de carbon (59%) generat de arderea combustibilor fosili cum ar fi cărbunele și petrolul; gazele de eșapament, tăierea pădurilor tropicale și a altor păduri, arderea lemnului; metan (18%) produs de vite, arderea lemnului, vegetației, materiale fecale de la oameni și animale, ozonul de suprafată (12%); moleculele de ozon care cad din atmosferă intră în reacție cu poluanți ca metan, dioxid de carbon și nitrogen care vin în principal de la mașini.

Tehnologia folosită duce la mărirea cantității acestor gaze în atmosferă. Echilibrul natural al planetei este afectat și pământul începe să se încălzească. O creștere de 5 % pe tot pământul poate topi complet calotele arctice crescând astfel nivelul mărilor. Inundațiile sunt o problemă deoarece nivelul mărilor crește. În acest climat variat recoltele nu vor mai putea crește, iar căderile de ploaie nu vor putea fi absorbite în timp util. Plantele și animalele vor avea greutăți de adaptare la noile condiții, unele specii fiind obligate să-și schimbe habitatul.

În cazul atmosferei: prin efect de seră se înțelege încălzirea straturilor de aer din atmosfera joasă, datorită transparenței aerului pentru radiația solară, în principal pentru lungimile de undă scurtă și, în același timp, absorbției parțiale a radiațiilor infraroșii de către unii constituenți atmosferici.

Dispariția stratului de ozon

Stratul de ozon este o regiune a atmosferei de la 19 până la 48 km altitudine. Concentrația maximă de ozon de până la 10 părți pe milion are loc în stratul de ozon. Așadar ozonul se formează prin acțiunea razelor solare asupra oxigenului. Această acțiune are loc de câteva milioane de ani, dar compușii naturali de azot din atmosferă se pare că au menținut concentrația de ozon la un nivel stabil. Concentrații ridicate la nivelul solului sunt periculoase și pot provoca boli pulmonare. Cu toate acestea însă, datorită faptului că stratul de ozon din atmosferă protejează viața pe Pământ de radiațiile solare, acesta este o importantă critică. De aceea, oamenii de știință au fost îngrijorați când au descoperit în anii ’70 că produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi folosite îndelung ca refrigerenți și în spray-urile cu aerosoli sunt o posibilă amenințare a stratului de ozon. Eliberate în atmosferă, aceste chimicale se ridică și sunt descompuse de lumina solară, clorul reacționând și distrugând moleculele de ozon – până la 100.000 de molecule de ozon la o singură moleculă de C.F.C. Din această cauză folosirea acestor tupuri de compuși chimici a fost interzisă în [NUME_REDACTAT] și nu numai. Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate ca și oxizii de azot din îngrășăminte, pot de asemenea ataca stratul de ozon. Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza creșterea numărului de cancere de piele și a cataractelor, distrugerea de anumite culturi, a planctonului și creșterea cantițății de dioxid de carbon datorită scăderii vegetației.

Începând din anii ’70 cercetătorii științifici care lucrau în Antarctica au detectat o pierdere periodică a stratului de ozon din atmosferă. Studiile conduse cu baloane de înaltă altitudine și sateliți meteorologici indică faptul că procentul total de ozon de deasupra zonei Antarctice este în declin. Zborurile pe deasupra regiunilor Arctice au descoperit o problemă asemănătoare.

Ploaia acidă

Ploaia acidă (vezi anexa 3) este un tip de poluare atmosferică, formată când oxizii de sulf și cei de azot se combină cu vaporii de apă din atmosferă, rezultând acizii azotici, care pot fi transportați la distanțe mari de locul originar producerii, și care pot precipita sub formă de ploaie. Ploaia acidă este în prezent un important subiect de controversă datorită acțiunii sale pe areale largi și posibilității de a se răspândi și în alte zone decât cele inițiale formării. Între interacțiunile sale dăunătoare se numără: erodarea structurilor, distrugerea culturilor agricole și a plantațiilor forestiere, amenințarea speciilor de animale terestre dar și acvatice, deoarece puține specii pot rezista unor astfel de condiții, deci în general distrugerea ecosistemelor.

Problema poluării acide își are începuturile în timpul [NUME_REDACTAT], și efectele acesteia continuă să crească din ce în ce mai mult. Severitatea efectelor poluării acide a fost demult recunoscută pe plan local, exemplificată fiind de smog-urile acide din zonele puternic industrializate, dar problema s-a ridicat și în plan global. Oricum, efectele distructive pe areale în continuă creștere a ploii acide au crescut mai mult în ultimele decenii. Zona care a primit o atenție deosebită din punct de vedere al studierii sale, o reprezintă Europa nord-vestică. În 1984, de exemplu, raporturi privind mediul ambiant indică faptul că aproape o jumătate din masa forestieră a [NUME_REDACTAT] din Germania, a fost afectată de ploi acide. Nord-estul [NUME_REDACTAT] și estul Canadei au fost de asemenea afectate în special de această formă de poluare.

Emisiile industriale au fost învinuite ca fiind cauza majoră a formării ploii acide. Datorită faptului că reacțiile chimice ce decurg în cadrul formării ploii acide sunt complexe și încă puțin înțelese, industriile au tendința sa ia măsuri împotriva ridicării gradului de poluare a acestora, și de asemenea s-a încercat strângerea fondurilor necesare studiilor fenomenului, fonduri pe care guvernele statelor în cauză și-au asumat răspunderea să le suporte. Astfel de studii eliberate de guvernul [NUME_REDACTAT] în anii ’80, implică industria ca fiind principala sursă poluantă ce ajută la formarea ploii acide în estul [NUME_REDACTAT] și Canada. În 1988 o parte a [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] ale Americii și alte 24 de națiuni au ratificat un protocol ce obligă stoparea ratei de emisie în atmosferă a oxizilor de azot, la nivelul celei din 1987. Amendamentele din 1990 la Actul privind reducerea poluării atmosferice, act ce a fost semnat încă din 1967, pun în vigoare reguli stricte în vederea reducerii emisiilor de dioxid de sulf din cadrul uzinelor energetice, în jurul a 10 milioane de tone pe an pe data de 1 Ianuarie, 2000. Această cifră reprezintă aproape jumătate din totalul emisiilor din anul 1990.

Studii publicate în 1996 sugerează faptul că pădurile și solul forestier sunt cu mult mai afectate de ploaia acidă decât se credea prin anii ’80, și redresarea efectelor este foarte lentă. În lumina acestor informații, mulți cercetători cred că amendamentele din 1990 în vederea reducerii poluării și a purificării aerului, nu vor fi suficiente pentru a proteja lacurile și solurile forestiere de viitoarele ploi acide.

[NUME_REDACTAT] (vezi anexa 4) este un amestec de ceață solidă sau lichidă și particule de fum formate când umiditatea este crescută, iar aerul este atât de calm încât fumul și emanațiile se acumulează lângă sursele lor. Smogul reduce vizibilitatea naturală și adesea irită ochii și căile respiratorii, și se știe că este cauza a mii de decese anual. În așezările urbane cu densitate crescută, rata mortalității poate să crească în mod considerabil în timpul perioadelor prelungite de expunere la smog, mai ales când procesul de inversie termică realizează un plafon de smog deasupra orașului.

Smogul fotochimic este o ceață toxică prin interacția chimică între emisiile poluante și radiațiile solare. Cel mai întâlnit produs al acestei reacții este ozonul. În timpul orelor de vârf în zonele urbane concentrația atmosferică de oxizi de azot și hidrocarburi crește rapid pe măsură ce aceste substanțe sunt emise de automobile sau de alte vehicule. În același timp cantitatea de dioxid de azot din atmosferă scade datorită faptului că lumina solară cauzează descompunerea acestuia în oxid de azot și atomi de oxigen. Atomii de oxigen combinați cu oxigenul molecular formează ozonul. Hidrocarburile se oxidează prin reacșia cu O2, și reacționează cu oxidul de azot pentru a produce dioxidul de azot. Pe măsură ce se apropie mijlocul zilei, concentrația de ozon devine maximă, cuplat cu un minimum de oxid de azot. Această combinație produce un nor toxic de culoare gălbuie cunoscut drept smog fotochimic. Smogul apare adesea în zonele orașelor de coastă și este o adevărată problemă a poluării aerului în mari orașe precum Atena, [NUME_REDACTAT], Tokyo.

[NUME_REDACTAT] este o aglomerașie urbană-suburbană clădită pe coasta deluroasă, având în vecinătate la sud și la est [NUME_REDACTAT]. Munții se întind la est și la nord; de asemenea la nord se găsește [NUME_REDACTAT] Valley, o parte a orașului cu aproximativ o treime din populația orașului care este separată de Hollywood și de centrul orașului din [NUME_REDACTAT] Monica și de [NUME_REDACTAT], spațiul cel mai mare de recreere al orașului. [NUME_REDACTAT]-ul face legătura între regiunile sale prin intermediul unor mari autostrăzi de oțel și beton – faimosul sistem de șosele – construit pentru transportul rapid, la mari viteze, dar care este de obicei congestionat de trafic. Smogul produs de gazele de eșapament ale mașinilor sau de alte surse este o problemă continuă a poluării. Un sistem de căi ferate orășenesc operează din 1993; când va fi terminat în anul 2001, sistemul va lega 36.5 km de linii subterane cu aproximativ 645 km de linii.

Tokyo este capitala și cel mai mare oraș al Japoniei, precum și unul dintre cele mai populate orașe ale lumii, după statisticile din anul 1993, metropola însumând 11.631.901 de persoane. Orașul este centrul cultural, economic și industrial al Japoniei. Industria este concentrată în zona [NUME_REDACTAT], extinzându-se spre Yokohama, producând aproape o cincime din totalul de produse economice, acestea cuprinzând: industria grea (cu mai mult de două treimi din total) și industria ușoară, care este foarte diversificată: produse alimentare, textile, produse electronice și optice, mașini, chimicale, etc. Această vastă dezvoltare economică implică și un grad ridicat al poluării, datorat emanării de substanțe nocive în atmosferă în urma proceselor de producție. De asemenea, numărul mare de autovehicule contribuie la creșterea cantității de noxe din atmosferă. Pentru a se reduce gradul de poluare, autoritățile locale încurajează folosirea transportului în comun, cum sunt metrourile și trenurile de mare vitază, care fac legătura dintre diferitele părți ale orașului. De asemenea, se recurge la modernizarea sistemului de șosele pentru a evita aglomerările și blocajele rutiere. Totuși mai sunt prezente probleme în traficul rutier în anumite zone ale metropolei.

[NUME_REDACTAT] este capitala statului Mexic, fiind cel mai mare oraș al acestei țări. Este, totodată, și cel mai mare oraș al emisferei vestice și reprezintă centrul cultural, economic și politic al țării, având o populație de 8.236.960 de locuitori, conform statisticilor făcute în anul 1990. În acest oraș se produce aproximativ o jumătate din producția economică a Mexicului, aceasta fiind reprezentată de: industria texitilă, chimică și farmaceutică, electrică și electrotehnică, precum și o dezvoltată industrie; adițional la acestea se mai dezvoltă și industria ușoară, industria alimentară și cea textilă.

2.2.EFECTELE POLUĂRII AERULUI ASUPRA OMULUI

Principalele efecte asupra sănătății umane cauzate de agenți de poluare ai aerului, par a fi răni ale țesuturilor delicate, realizate de obicei prin deteriorarea membranelor celulare. Acest lucru determină un răspuns inflamator, o serie complexă de interacțiuni între celulele deteriorate, țesutul înconjurator și sistemul imunitar. Unul dintre primele simptome ale inflamării este scurgerea de fluid (plasmă) din vasele de sânge.

Expunerea țesuturilor respiratorii la iritanți severi poate duce la formarea unui edem (acumularea de fluid) în plămâni, încât unul dintre ei se îneacă efectiv.

Bronșita (vezi anexa 5) este o inflamare persistentă a bronhiilor și bronhiolelor (căi mici și mari de trecere a aerului prin plămân) ce cauzează o tuse dureroasă, o mare producție de salivă (mucus și celule moarte) și spasme musculare involuntare care contractă căile respiratorii. Bronșita acută poate obstrucționa căile respiratorii atât de tare încât se poate ajunge la deces. Fumatul este fară îndoială cea mai mare cauză a bronșitei cronice în majoritatea țărilor. Smogul persistent și aerosolii acizi pot de asemenea să cauzeze această boală.

Bronșita severă poate conduce la emfizem, o boală pulmonară obstructivă și ireversibilă ce constă în contractarea permanentă a căilor respiratorii și deteriorarea sau chiar distrugerea alveolelor. Aerul închis în căile blocate, ce stagnează, umflă sacii mici de aer din plămâni (alveolele), blocând circulația aerului. Atunci când celulele mor din cauza lipsei de oxigen și nutrienți, pereții alveolelor cedează, creând spații goale mari incapabile să realizeze schimbul de gaze. Perații îngroșați ai bronhiolelor își pierd elasticitatea, îngreunând respirația. Victimele emfizemului realizează un sunet șuierat caracteristic, atunci când respiră. De multe ori au nevoie de oxigen suplimentar pentru a compensa capacitatea respiratorie redusă.Presiunea cardio-vasculară este o complicație frecventă în cazul bolilor pulmonare obstructive din cauza lipsei de oxigen din sânge. Aproximativ de două ori mai mulți oameni mor de insuficiență cardiacă decât cei care mor de cancer de plămîni.

Iritanții din aer sunt atât de răspândiți încât jumătate din numărul plămânilor examinați la autopsie în [NUME_REDACTAT], aveau un oarecare grad de deteriorare alveolară. Oficiul de Evaluare al Tehnologiei estimează ca 250. 000 de oameni suferă de bronșită și emfizem cauzate de poluare în [NUME_REDACTAT], și în jur de 50. 000 de morți în plus în fiecare an sunt atribuite complicațiilor acestor boli, care sunt probabil pe locul doi, după atacurile de cord. Astma este o boală supărătoare caracterizată de insuficiențe respiratorii ce nu pot fi prevăzute, cauzate de episoade bruște de spasme muscular în pereții bronhiali. Aceste atacuri sunt declanșate deseori de inhalarea alergenilor, cum ar fi praful, polenul, părul de animale sau gazelle corozive. În anumite cazuri, în aparență nu există nici un factor extern cauzator, astfel aliberarea internă de agenși declanșatori este suspectată. Nu se cunoaște dacă astma este genetică, datorată mediului sau o combinație a celor două.

Degenerescența fibroasă este numele dat acumulării de țesut cicatrizat în plămân. Printre materialele care cauzează această boală se numără: siliciul sau praful de cărbune, azbestul, fibra de sticlă, beriliul și aluminiul, vaporii de metal, scamele de bumbac și chimicalele iritante. Fiecare din aceste boli are un nume individual (silicoză, boală pulmonară cauzată de beriliu), dar de fapt sunt foarte asemănătoare ca dezvoltare și efecte. Celulele răspund la iritanți și materiale străine din plămâni prin închiderea zonelor afectate cu țesut cicatrizat (produs fie de celule interstițiale din pereții căilor respiratorii, fie de „căptușeala” epitelială). În timp ce plămânul se umple cu țesut fibrotic, respirația este blocată și persoana se sufocă treptat. În unele cazuri creșterea celulară determinată de prezența materialelor străine din plămân poate cauza formarea unor tumori. Cancerul de plămân este deseori mortal. Emisiile principalilor poluanți au scazut în general în România din 1989, în urma transformărilor politice și economice din țară. Reducerea pe scară largă a producției economice din majoritatea zonelor industriale și închiderea multor instalații mari poluatoare au condos la reducerea cu peste 50% a emisiilor industriale pentru mulți poluanți în perioada 1989-2000.

Această scădere generală a emisiilor de poluanți din aer a dus la îmbunătățirea calității aerului în multe zone, în special acolo unde poluatorul principal îl constituia industria. Totuși, mute zone sunt încă puternic poluate de către sursele industriale și se impune în continuare luarea de măsuri pentru imbunătățirea calității aerului, în special pentru reducerea emisiilor de oxizi de sulf, azot și pulberi rezultați de la instalațiile mari de ardere sau emisiile de noxe provenite de la transportul rutier. Aerul este un amestec de azot și oxigen necesar activității vitale a organismelor aerobe, inclusiv a oamenilor. Acest amestec conține și o cantitate neînsemnată de alte gaze: neon, argon, heliu, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen, vapori de apă și alte particule, care practic nu au nici o influență asupra organismelor vii. Dar dezvoltarea societății umane (vezi anexa 6), spre regret, duce la crearea unui impact antropic si tehnogen negativ asupra calitații aerului.

2.3.EFECTELE AERULUI ASUPRA PLANTELOR ȘI ANIMALELOR

Realitățile zilelor noastre arată ca secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri și trasformăriale civilizației omenești, dar și cele mai complexe și uneori nebănuite efecte asupra vieții. Până nu demult resursele natural regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și enrgie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exlpoatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Perfecționarea și modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri științifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu și pe cele energetice. Ca urmare a industrializarii și creșterii producției de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant.

Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă și în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenței dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor termice și a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosferă importante contități de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri și oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetației, în general, și direct sau indirect asupra omului.

La sfârșit de secol și început de mileniu, lumea se află în efervescență. Schimbările care au avut loc și vor avea loc, creează, într-o viziune optimistă, speranțe și pentru remedierea fie și treptată a mediului înconjurător. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă legat de mediul înconjurător și de supraviețuirea omului și a existenței vieții pe Terra.

“Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul și subsolul și formele de viață pe care aceste ecosisteme le creează și le susțin este imaginea cea mai comună pe care omul obișnuit și-o face atunci când vorbește despre mediul înconjurător. O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se intercondiționează reciproc și se readaptează continuu în căuatrea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determină condițiile de viață pentru regnurile vegetale, animale și pentru exponentul său rațional – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale – element abiotice: aer, apă, substrat geologic, relief, sol.

Componentele biotic repreuintă viața, organismele ce le dezvoltă pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetației și animalelor depinzând atât de factori tereștri, cât și cosmici ceea ce ne ajută să înțelegem implicațiile care pot urma unor modificări fie terestre, fie cosmice, sau ambele în același timp. Mediul înconjurător apare ca realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar și activitatea și creațiile omului, acesta ocupând o dublă poziție: de „component” al mediului și de „consumator”, de beneficiar al mediului. Conceptul actual de „ mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze și să urmărească funcționarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.

Prin „resurse naturale” se înțelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană:

Resurse neregenerabile – minerale și combustibili fosili;

Resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică;

Resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală și a valurilor.

În întreaga activitate a mediului înconjurător se urmărește nu numei folosirea rațională a tuturor acestor resurse, ci și corelarea activității de sistematizare a teritoriului și localităților cu măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producșie cât mai puțin poluante și echiparea instalațiilor tehnologice și a mijloacelor de transport generatoare de poluanți cu dispozitive și instalații care se prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător, recuperarea și valorificarea optimă a substanțelor reziduale utilizabile. Astfel noțiunea de „mediu înconjurător” cuprinde de fapt, toate activitățile umane în relația om-natură, în cadrul planetei Terra.

Când se vorbește de progres sau de sărăcie, se vorbește de fapt, în termenii cei mai globali, de mediul înconjurător care caracterizează planeta noastră la un moment dat, căci între toate acestea și poluarea, degradarea apei și a aerului, amenințarea păturii de ozon, deșertificarea, deșeurile toxice și radioactive și multe altele, există o strânsă interdependență. În toate civilizațiile care s-au dezvoltat până în secolul al XVII-lea, de natură predominant agricolă, „pământul era baza economiei, vieții, culturii, structurii familiei și politicii”, viața era organizată în jurul satului, economia era descentralizată, astfel că fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar. Energia cheltuită corespundea în esență lucrului forței musculare, umană sau animală, rezervele de enrgie solară înmagazinată în păduri, utilizării forței hidraulice a râurilor sau mareelor, forței eoliene.

Natura reușea până la urmă să refacă pădurile tăiate, vântul care umfla velele, râurile care puneau în mișcare roțile, deci sursele de energie utilizate de civilizațiile agricole erau regenerabile. Odată cu sporirea populației globului, ce adecurs paralel cu perfecționarea organizării sociae ți, în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele secole, încercarea omului de adomina în lupta aspră cunatura, de a-i smulge lacom bogățiile acunse, începe să aibă tot mai mult succes. Peste un miliard și jumătate din populația actualăa Terrei aparține civilizației industriale.

Industrialismul a fost mai mult decât coșuri de fabrică și linii de asamblare. A fost un sistem social multilateral și bogat care a influențat fiecare aspect al vieții omenești. Creșterea economică, enorm accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, beregenerabili: cărbuni, țiței, gaze naturale.

Problema reziduurilor activităților umane a luat proporții îngrijorătoare, prin acumularea lor provocând alterarea calității factorilor de mediu. Aceste alterări sunt din cauza unor dezechilibre în faună și floră și în sănătatea și bunul mers al colectivității umane din zonele supraaglomerate. Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor neregenerabile de energie, s-a ajuns, în unele țări industrializate, la un grad de bunăstare ridicat, constatându-se practic că apare, cu iminență, amenințarea consecințelor acșiunii umane asupra mediului, poluarea lui la nivel global.

Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existența prea multor automobile, avioane cu reacție și nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcționează după tehnologii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apă și energie, fenomene care sunt determinante, în ultimă instanță, de necesități crescânde ale unei populații aflate în stare de explozie demografică și îndeosebi de existența marilor aglomerări urbane. Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și reprezintă rezultatul interferențelor unor elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea interacționează și influențează condițiile existențiale și posibilitățile de dezvoltare viitoare a societății.

Orice activitate umană și implicit existența individului este de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansambul a acestuia, precum și a fiecărei componente a sa în parte, își pun amprenta asupra nivelului existenței și evoluției indivizilor. Ansamblul de relații și raporturi de schimburi ce se stabilesc între on și natură, precum și interdependența lor influențează echilibrul ecologic, determină condițiile de viață și implicit condițiile de muncă pentru om, precum și perspectivele dezvoltării societății în ansamblu. Aceste raporturi vizează atât conținutul activității cât și crearea condițiilor de existență umană.

În concluzie, se poate afirma că mediul trebuie adaptat și organizat pentru a răspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natură a unor resurse și prelucrarea lor pentru a deservi populația. Această dependență cunoaște un mare grad de reciprocitate, datorită faptului că nevoile umane se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică mediului. Asigurarea unei calități corespunzătoare a mediului, protejarea lui – ca necesitatea supraviețuirii și progresului – reprezintă o problemă de interes major și certă actualitate pentru evoluția socială. În acest sens, se impune păstrarea calității mediului, diminuarea efectelor negative ale activității umane cu implicații asupra acestuia.

Poluarea și diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantități și ritmuri ce depășesc posibilitățile de refacere a acestora pe cale naturală au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar. Protecția mediului este o problemă majoră a ultimului deceniu dezbătută la nivel mondial, fapt ce a dat naștere numeroaselor dispute între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Acest lucru a impus înființarea unor organizații internaționale ce au ca principale obiective adoptarea unor soluții de diminuare a poluării și creșterea nivelului calității mediului în ansamblu. Cercetările amănunțite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au concretizat prin intermediul unui ansamblu de acțiuni și măsuri care prevăd:

cunoașterea temeinică a mediului, a interacțiunii dintre sistemul economic și sistemele naturale; consecințele acestor interacțiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate rațional și cu maxim de economicitate;

prevenirea și combaterea degradării mediului provocată de om, dar și datorate unor cauze naturale;

armonizarea intereselor imediate și de perspectivă ale societății în ansamblu sau a agenților economici privind utilizarea factorilor de mediu.

Pentru peotejarea mediului, în primul rând trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare și stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective. În ceea ce privesc modalitățile de protejare trebuie soluționate trei categorii de probleme:

crearea unui sistem legislativ și instituțional adecvat și eficient care să garanteze respectarea legilor în vigoare;

evaluarea costurilor acțiunilor de protejare a mediului și identificarea surselor de suportare a acestora;

elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan național și internațional referitor la protejarea mediului.

În ceea ce privește evaluarea costurilor și stabilirea modului în care acestea sunt suportate se poate susține că protejarea mediului este costisitoare și nu pot fi întotdeauna identificați factorii poluării. Datorită acestei situații costurile de protejare a mediului se împart între societățile comerciale potențiale poluatoare și stat. Fondurile alocate protejării mediului diferă de la o țară la alta în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecăreia.

Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificați toți factorii de mediu și zonele în care pot apărea probleme de poluare a acestora. Un astfel de program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare și stabilirea responsabilităților pentru derularea proiectelor.

Presiunea activității omului asupra mediului natural crește foarte rapid. De asemenea, se accelerează dezvoltarea industrială, schimburile, circulația mărfurilor, spațiul ocupat, parcurs și utilizat pentru activitățile umane este din ce în ce mai vast. Această evoluție își pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului și a componentelor sale.

Un alt factor care dăunează mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea lejeră în spații verzi. Comportamentul individului poluează mediul într-o măsură mai mare sau mai mică, fie sub forma activității cotidiene, fie a consumurilor turistice. Prin dezvoltarea activității umane sunt afectate toate componentele mediului în proporții diferite. Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna, monumentele, parcurile și rezervațiile, precum și biosfera.

În consecință, conservarea funcțiilor igienico-sanitare, funcției recreativă și estetică ale elementelor componente ale mediului natural constituie garanția unei dezvoltări continue a societății umane.

Partea a-II-a

DATE GENERALE ALE JUDEȚULUI NEAMȚ

Parte a provinciei istorice Moldova, regiunea Nord – Estică a României este o zonă în care istoria, cultura și tradiția sunt prezente și completează mediul natural, deosebit de atrăgător. Ea a fost multă vreme considerată o zonă îndepărtată și misterioasă a Europei, iar începând cu
1 ianuarie 2007 constituie granița estică a [NUME_REDACTAT] și a NATO.

Din perspectiva geografică, linia peisajului variază de la lanțurile muntoase împădurite din Vest, spre podișurile line din centru și apoi către câmpii în Est, cu lacuri, vii și zone agricole extinse.

[NUME_REDACTAT] este situat în partea central – estică a României, de-a lungul văilor râurilor Bistrița si Siret. Vecinii săi sunt: la Nord – județul Suceava, la Est – județele Iași și Vaslui, la
Sud – județul Bacău iar la Vest – județul Harghita. [NUME_REDACTAT] are o suprafață de 5.896 km2, aproximativ 2,5% din suprafața României și se încadrează, din punct de vedere geografic, între 460 40' și 470 20' latitudine nordică și 250 43' și 270 15' longitudine estică.

Relieful județului este dispus în trepte, cuprinzând munți, dealuri, podișuri, câmpii. Relieful județului Neamț se suprapune parțial [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Așadar unitățile de relief predominante în județ sunt cele muntoase, reprezentate de [NUME_REDACTAT] (prin munții Bistriței, masivul Ceahlău, munții Hășmaș, munții Tarcău și munții Stânișoarei), care ocupă 278.769 ha (51% din suprafața județului). De asemenea putem aminti unitatea subcarpatică, reprezentată de [NUME_REDACTAT], și cea de dealuri, ale [NUME_REDACTAT] Moldovenesc. Neîndoielnic, din întreg lanțul [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] este cel mai impresionant, atât prin frumusețea deosebită a peisajului oferit, cât și prin aspectul său impunător. Pe lângă acesta, nu putem să nu menționăm [NUME_REDACTAT], străbătute de râul Bicaz.

Din punct de vedere administrativ, județul Neamț include 2 municipii: [NUME_REDACTAT] și Roman, orașele: Bicaz, [NUME_REDACTAT] și Roznov, 78 de comune cu 344 sate.

Cel mai important oraș – [NUME_REDACTAT] – este capitala județului.

Lungimea totală a râurilor ce traversează județul Neamț este de peste 2 000 km. Dintre acestea, Bistrița are 118,0 km, Moldova 70 km, Cracău 58 km, Ozana 54 km, Siret 42,1 km. Lacurile existente pe teritoriul județului sunt artificiale, fiind amenajate în scopuri complexe (hidroenergetice, pentru atenuare viituri, irigații, piscicultură, rezervă de apă, agrement). Dintre toate, acumularea [NUME_REDACTAT] este cea mai importantă, având o suprafață de aproximativ 3120 ha și un volum de apă de aproximativ 1251 milioane m3.

Sistemul de Gospodărire a [NUME_REDACTAT] cuprinde în teritoriu de competență cea mai mare parte a județului Neamț, excepție făcând zona estică aferentă bazinului hidrografic al râului Bârlad. Lungimea rețelei hidrografice codificată a județului Neamț măsoară 2150 km, de asemenea se află un număr de 39 acumulări, având scop energetic, piscicol și de atenuare a viiturilor. Apele subterane utilizate sunt cele freatice care constituie principala sursă pentru alimentările cu apă ale populației din zonă (atât ca surse centralizate pentru localitățile urbane cât și ca surse locale – fântâni, captări de izvoare – pentru zona rurală).

Clima județului Neamț este temperat continentală. Temperaturile maxime înregistrate în județul Neamț în anul 2007 au fost în lunile iunie, iulie și august (36°C, 38,3°C, 35,4°C). În data de 24 iulie 2007 s-a înregistrat valoarea de 38,3°C, valoare ce a depășit maxima absolută de temperatură înregistrată în cei 48 de ani de la înființarea stației. Temperaturile minime înregistrate în județul Neamț în anul 2007 au fost in lunile februarie, martie si decembrie (-17,8°C, -28°C și -11,9°C). Cantitatea anuală de precipitatii in municipiul [NUME_REDACTAT] in anul 2007 a fost de 660,3 l/m.

În perioada lunilor mai – septembrie 2007, datorită temperaturilor ridicate și a cantităților reduse de precipitații, pe teritoriul județului Neamț s-a manifestat fenomenul de secetă care a condus la scăderea debitelor pe 26 cursuri de apă (lungimea de 139,1 km), la secarea de fântâni unele parțial (luna iulie – 16 017) iar altele total (în luna iulie – 2166). Nivelul pânzei freatice a fost sub mediile lunare multianuale.

În anul 2007, s-au produs inundații prin revărsări locale în 21 de localități (1 municipiu,
1 oraș și 19 comune) pe râurile Siret, Bistrița, Bistricioara, Cracău, Ozana, Cuejdiu, [NUME_REDACTAT], Sabasa și afluenții acestora.

Fenomenul de grindină și inundațiile au produs pagube materiale, fiind afectate
130 gospodării și 2 obiective economice, 140 de animale moarte, 0,07 km drumuri naționale, 34,85 km drumuri județene și comunale, 91 de poduri și podețe, 15,310 ha teren arabil,
1,550 ha pășuni și fânețe, 8,130 km apărări de maluri, 9 lucrări hidrotehnice etc,

Valoare totală a pagubelor înregistrate a fost de 53.523.534,92 lei .

2. PROGRESE REALIZATE IN DOMENIUL CALITATII AERULUI

În cadrul Proiectului „Prevenirea catastrofelor naturale generate de inundații și poluarea aerului” în vederea reabilitării și echipării [NUME_REDACTAT] de Monitorizare a [NUME_REDACTAT], conform standardelor UE, în județul Neamț au fost instalate 2 stații de monitorizare automată a calității aerului. Stația NT1 este o stație de tip fond urban și este amplasată în vecinătatea [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT] iar stația NT2 este de tip industrial și este amplasată în municipiul Roman în curtea [NUME_REDACTAT] 1. Aceste stații sunt dotate cu analizoare automate ce monitorizează calitatea aerului on-line, din valorile măsurate sunt apoi calculate medii orare si medii zilnice. Aceste medii sunt transmise orar de la stații la server-ul instalat la APM Neamț și apoi la panoul instalat pe str. [NUME_REDACTAT] și la Centrul de evaluare al calității aerului din cadrul [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] București. Parametri măsurați sunt: dioxidul de sulf (SO2), monoxidul, dioxidul și suma oxizilor de azot (NO, NO2, NOX), compuși organici volatili din clasa hidrocarburilor aromate – benzen, toluen, xilen, etil benzen (COV), pulberi în suspensie fracțiunea cu diametru 10 microni (PM10), monoxid de carbon (CO), ozon (O3) și parametric meteo (presiune, temperatură, umiditate, viteză și direcție vânt). Aceste stații fac parte din [NUME_REDACTAT] de monitorizare a calitatii aerului ce cuprinde 114 astfel de stații. Stațiile sunt în probe de funcționare.

Prin extinderea Rețelei, pentru localitatea Tașca a fost alocată o stație de monitorizare automată a calității aerului și un panou interior pentru Primărie de afișare a datelor obținute de la stația automată și un panou exterior pentru municipiul Roman. [NUME_REDACTAT] de la Tașca au sosit la sediul APM Neamț o parte din echipamente și sunt în faza de obținere a avizelor și autorizațiilor de construire și de record la reteaua electricitate.

Acidifierea. Emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot și de amoniac (SO2, NOx, NH3). Acidifierea este procesul de modificare a caracterului chimic natural al unui component al mediului, ca urmare a prezenței unor compuși alogeni care determină o serie de reacții chimice în atmosferă, conducând la modificarea pH-ului aerului, precipitațiilor și chiar a solului.

3. DEPRECIEREA STRATULUI DE OZON STRATOSPHERIC

Ozonul – componentă naturală a atmosferei (O3) este prezent la o altitudine între 15 și 50 Km și se dispune într-un înveliș protector pentru planeta pământ, fiind o componentă foarte rară în atmosfera pământului. Cea mai mare cantitate de ozon (aproximativ 90 %) se regăsește în stratul cuprins între 8 și 18 Km și formează stratul de ozon care joacă un rol important pentru menținerea vieții pe Pământ.

Ozonul se formează în urma reacțiilor fotochimice, din atmosferă, ce constau în acțiunea luminii soarelui asupra moleculelor de oxigen. În stratosferă rolul ozonului este vital în protejarea Pământului împotriva radiațiilor ultra violete. Ozonul stratosferic îndeplinește un rol de protecție atât pentru sistemul climatic cât și pentru sistemele biologice. O parte din acest ozon stratosferic ajunge uneori la nivelul inferior al atmosferei – troposfera, din cauza tulburărilor climatice, și determină efecte toxice asupra componentelor biosferei și inducând, respectiv întreținând, alături de alți factori de comandă, modificările climatice.

Reacția chimică ce duce la formarea ozonului nu se produce instantaneu și poate dura de la câteva ore până la câteva zile în funcție de modul de combinare al elementelor în atmosferă. În reacțiile chimice de formare a ozonului sunt angrenați oxizii de azot și compușii organici volatili ce rezultă în urma proceselor industriale (prelucrările industriale, utilizarea solvenților, rafinarea și distribuirea carburanților, procesele de ardere industriale) și a transportului (emisiile autovehiculelor). Producerea ozonului poate fi de asemenea influențată și de monoxidul de carbon, metan și alți compuși organici volatili care rezultă de la instalațiilor industriale.

Degradarea stratului de ozon s-a intensificat o dată cu descoperirea CFC în anul 1928, care a fost folosit pe scară largă în aproape toate domeniile.

Deprecierea stratului de ozon duce la:

scăderea eficacității sistemului imunitar,

apariție infecțiilor,

apariție cancerului de piele,

arsuri grave în zone expuse la soare,

apariția cataractelor ce duc la orbire,

distrugerea vieții marine, a planctonului,

degradarea unui număr mare de materiale plastice utilizate în construcții, vopsele, ambalaje.

Principalele măsuri care se impun pentru eliminarea treptată a substanțelor care depreciază stratul de ozon sunt:

o evidență mai strictă a cantităților de freon folosit la întreținerea echipamentelor frigorifice vechi,

recuperarea și refolosirea freonilor în cadrul activităților de întreținere a echipamentelor frigorifice,

crearea unui sistem integrat pentru managementul DEEE,

monitorizarea cantităților de refrigerenți recuperați din DEEE,

conștientizarea și educarea populației privind importanța eliminării corecte a acestui tip de substanțe.

La nivelul județului Neamț au fost inventariați un număr de 5 agenți economici care au depus documentații pentru eliberarea de autorizații privind emisiile de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012:

SC YARNEA SRL Săvinești,

SC PETROCART SA [NUME_REDACTAT],

ArcelorMittal [NUME_REDACTAT] Roman SA,

SC AGRANA ROMÂNIA SA Roman,

CARPATCEMENT HOLDING SA Bicaz.

Agenția pentru [NUME_REDACTAT] Neamț urmărește aplicarea Programului național de eliminare treptată a substanțelor care epuizează stratul de ozon.

4. ZONE AFECTATE ȘI ZONELE CU RISC DE POLUARE ATMOSFERICĂ

Zone afectate de poluare atmosferică

Datorită traficului rutier greu de pe arterele ocolitoare ale municipiilor [NUME_REDACTAT] și Roman se înregistrează depășiri ale valorii medii zilnice la pulberi în suspensie, fracțiunea PM10, față de concentrația maximă admisă.

Zonele cu risc de poluare atmosferică

Principalele ramuri industriale din județul Neamț sunt: industria metalurgică (SO2, NOx, NMVOC, CH4, CO2), industria producătoare de substanțe chimice (SO2, NOx, NMVOC, CO2, NH3), industria celulozei și hartiei, industria lemnului și de prelucrare a lemnului (SO2, NOx,CO2), industria producătoare și de furnizare a energiei electrice si termice, gaze naturale și apa (SO2, NOx, CO2), industria alimentară și a băuturilor (SO2, NOx, NMVOC, CO2, TSP), industria producătoare a materialelor de construcții și altor produse din minerale nemetalice (TSP, PM10).

În cadrul industriei producătoare de substanțe chimice SC Agrofertil SRL a funcționat în perioada 1 ianuarie 2007 – 3 mai 2007.

În cadrul industriei alimentare (producerea zahărului) SC Agrana SA [NUME_REDACTAT] a funcționat în perioada:

5 martie – 31 martie 2007;

18 august – 23 septembrie 2007;

21 octombrie – 12 decembrie 2007;

14 decembrie – 31 decembrie 2007.

5. OBIECTIVE ȘI MĂSURI PRIVIND POLUAREA AERULUI

În cadrul [NUME_REDACTAT] de Monitorizare a [NUME_REDACTAT] în județul Neamț sunt amplasate 2 stații de monitorizare automată a calității aerului ([NUME_REDACTAT] și Roman) care măsoară on-line 8 indicatori de calitatea aerului. Prin extinderea sistemului se va monta încă o stație de monitorizare în localitatea Tașca, în care se vor măsura SO2, NOx, PM10, [NUME_REDACTAT] cadrul [NUME_REDACTAT] de Monitorizare a [NUME_REDACTAT] în județul Neamț sunt amplasate 2 stații de monitorizare automată a radioactivității aerului a dozei gamma cu transmitere în timp real ([NUME_REDACTAT] și Ceahlău – Toaca).

ANEXE

ANEXA 1: FURTUNILE DE PRAF

ANEXA 2: EFECTUL DE SERĂ

ANEXA 3: PLOAIA ACIDĂ

ANEXA 4: SMOGUL

ANEXA 5: BRONȘITA CRONICĂ

ANEXA 6: DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII UMANE

ANEXA 7: EMISII ANUALE DE AMONIAC (NH3)

ANEXA 8: EMISII ANUALE DE DIOXID DE SULF

(SO2)

ANEXA 9: EMISII ANUALE DE MONOXID ȘI DIOXID DE AZOT (NOX)

BIBLIOGRAFIE

1. “Poluarea si protecția mediului”,[NUME_REDACTAT] Simonescu,[NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT],editura [NUME_REDACTAT] 2002.

2. “Impactul ploilor acide asupra mediului ambiant”,[NUME_REDACTAT]

3. “ Aerul si efectele sale”, [NUME_REDACTAT] 1997.

4. “Modificari antropice asupra mediului’’, [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT] 2005.

5. “Ecologie si protectia mediului’’ Ionescu I, Nicolae I, Udrescu S, Targaviste 1990.

6. “Poluarea si protectia mediului inconjurator’’ Rauta C, Catstea S, Bucuresti 1959.

7. “Poluarea si protectia atmosferei’’ Barebea M, Ursu P, Craiova 2001.